Gândirea critică

- o abilitate esențială pentru personalitatea secolului XXI -

Majoritatea oamenilor ar fi de acord că abilitățile din

secolul XXI sunt acele abilități care sunt sau vor fi necesare
pentru a reuși la locul de muncă și în viața din secolul
următor. În mod tradițional, progresul carierei a fost văzut ca
un lucru destul de liniar, un anumit loc de muncă sau un rol
ducând la altul superior pe scara ierarhică. Cu toate acestea,
locul de muncă se schimbă, structurile organizaționale se
aplatizează din ce în ce mai mult, rolurile devin mult mai puțin
definite, iar echipele sunt adesea dispersate în diferite țări.
Profesioniștii de astăzi și din generația următoare sunt mai
puțin capabili să progreseze pe o scară de carieră tradițională.
Acest lucru se datorează parțial faptului că, într-o organizație
mai aplatizată, este mai dificil să dezvolți resurse umane prin
mutarea lor ascendentă și, parțial, deoarece scopurile
esențiale continuă să se deplaseze. Oamenii trebuie să fie
mult mai versatili și flexibili și, mai ales, trebuie să fie dispuși
să continue să învețe ceva nou.
Gândirea critică constă în procesul mental de analiză sau
evaluare a informaţiei, mai ales afirmaţii sau propoziţii
pretinse de unii oameni a fi adevărate. Ea duce la un proces
de reflecţie asupra înţelesului acestor afirmaţii, examinând
dovezile şi raţionamentul oferit şi judecând faptele.
Ea declanşează procese cognitive complexe, care încep cu
acumularea de informaţii şi se termină cu luarea de decizii.
Cadrul necesar pentru dezvoltarea Gândirii Critice:
1. Timpul - avem nevoie de timp pentru a forma noi opinii , a
explora idei, convingeri şi experienţe anterioare şi pentru
a exprima puncte de vedere. Comunicarea ne oferă
ocazia de a cizela ideile şi de a realiza feedback-ul.
2. Permisivitatea - este o diferenţă între crearea
oportunităţilor de exprimare şi manifestarea indulgenţei.
Oferirea acestor condiţii nu înseamnă a accepta o
gândire superficială
3. Diversitatea - odată ce elevii se simt liberi a-şi expune
propriul punct de vedere şi renunţă la convingerea că
 există un singur răspuns corect,apare diversitatea de
opinii şi idei.
4. Implicarea activă este esenţială pentru dezvoltarea
Gândirii Critice.
5. Asumarea de riscuri cognitive - ridiculizarea ideilor
încătuşează gândirea şi nu va fi tolerată
6. Respectul
7. Valoarea - când elevilor li se solicită doar/mai ales să
reproducă ceea ce li s-a explicat în ziua precedentă
(oral/scris)ei conchid că învăţarea pe de rost a ideilor
altora este esenţială. Dacă dorim să evităm acest lucru,
atunci trebuie să le spunem elevilor ce anume aşteptăm
de la ei, ce apreciem mai mult, aplicând alte metode şi
cerându-le alt feedback.
Cerem adesea elevilor noștri să lucreze împreună în grupuri
pentru rezolvarea unei anumite sarcini, dar nu îi coordonăm ca
să analizeze cât de bine au lucrat împreună sau ce ar putea ei
face pentru a- și îmbunătăți colaborarea. Astfel, se poate
solicita unui membru al grupului să observe și să noteze, de
exemplu, câte contribuții și-a adus fiecare membru al grupului
sau care și-a asumat un rol de conducere, iar apoi să discute
notițele în grup, ajutând la îmbunătățirea vizibilității acestei
calități a secolului al XXI-lea.
Pe de altă parte, din punctul de vedere al inteligenței
emoționale, elevii sunt antrenați să identifice atitudinea
autorului sau a vorbitorului, care este, de fapt, o abilitate-
cheie în dezvoltarea empatiei. Am putea dezvolta acest lucru
suplimentar, cerându-le elevilor nu doar să caute indicii
lingvistice, ci, folosind facilități video, să urmărească ceea ce
se poate deduce din expresiile faciale ale vorbitorului, din
tonul vocii și din limbajul corpului, precum și din replicile
personajelor.
Gândirea critică, desigur, include o mulțime de capacități,
dar doar pentru a da un exemplu, pretindem neîncetat ca
elevii să-și exprime opiniile pe diferite teme. De asemenea,
prin a le cere să-și justifice opiniile cu un motiv sau un
exemplu, putem utiliza activitatea pentru a le dezvolta
abilitatea de a gândi critic. Mai mult, atunci când acordăm
elevilor o sarcină în care trebuie, de exemplu, să decidă care
sărbătoare s-ar potrivi cel mai bine unui anumit cuplu sau unei
anumite familii, putem explicita abilitățile de rezolvare a
problemelor necesare pentru a ajunge la o decizie, cum ar fi
definirea problemei, ascultarea argumentelor pro și contra,
opțiunile de clasificare în funcție de importanță, și așa mai
departe.
Se mai pune problema dacă după încheierea secolului al
XXI-lea încă vom avea săli de clasă din lumea reală sau vom
descoperi modalități de învățare și înțelegere noi și mai
eficiente. Când luăm în considerare progresele realizate în
tehnologie în ultimii douăzeci de ani în opoziție cu faptul că
progresele în tehnologie se fac într-un ritm tot mai alert,
datoria de a ne echipa elevii cu abilitățile de care au nevoie
pentru acest secol este cu atât mai provocatoare, chiar
aproape imposibilă. Având în vedere acest lucru și fără a
renunța la lista obișnuită a aptitudinilor necesare acestui
secol, care sunt de altfel o referință utilă, putem analiza
câteva dintre tendințele acceptate în educație și sugera
aptitudini suplimentare care ne sunt utile pentru a ne ajuta
elevii.
O tendință de apariție a unui clivaj în educație se afirmă tot
mai pregnant, fapt care se referă la modul în care
învățământul tradițional este descompus din pachete mai mari
de cunoștințe în segmente mai mici, care pot fi combinate și
potrivite pentru a se personaliza și adapta cerințelor fiecărui
potențial elev. Tendința este condusă de tehnologie, ceea ce
ne permite să nu mai fie necesară înscrierea pentru un pachet
de învățare inclus, ci putem alege doar acele elemente care
ne interesează pentru utilitatea lor, cu opțiuni de traversare,
selectare și combinare a curriculum-ului.
Trebuie să îi ajutăm pe elevii noștri să învețe cum să facă o
alegere în cunoștință de cauză atunci când se  confruntă cu o
gamă de posibilități uneori copleșitoare. Ei trebuie să învețe
cum să-și evalueze opțiunile și să înțeleagă responsabilitatea
pe care le oferă alegerea și consecințele deciziilor lor.
Aceasta poate fi implementată prin educația continuă,
deoarece educația nu mai este ceva care începe de la
grădiniță și se termină cu o diplomă universitară sau cu câțiva
ani de studii post-universitare. În viitor, educația va fi o
trăsătură constantă în viața noastră, ceea ce va conduce la o
perfecționare profesională mai intenționată, cu posibilitatea
unor turnuri și reprofilări de trasee profesionale, pe măsură ce
oamenii se recalifică proporțional cu descoperirea unor
interese și vocații inovatoare.
O altă abilitate demnă de dezbătut este flexibilitatea,
datorită faptului că este imposibil să prezicem căile pe care le
vor alege elevii noștri, dar le putem furniza asistență,
învățându-i cum să fie flexibili, cu alte cuvinte, prin a-i
îndruma cum să-și schimbe modul de lucru sau modul în care
abordează o sarcină sau își demonstrează abilitățile. În cele
din urmă, personalizarea educației se dovedește a fi în
conexiune strânsă cu cele două tendințe menționate anterior,
dar se concentrează asupra individualității sau a unicității
Din nou, tehnologia oferă oportunități de a modifica și de a
îmbunătăți procesul de învățare, astfel încât acesta să
răspundă în mod direct nevoilor, experiențelor, ritmului de
învățare, precum și stilurilor de învățare preferate.
În concluzie, pentru ca elevul să-și personalizeze înv ățarea
cu eficiență maximă, trebuie să încerce cât mai multe
abordări și să facă o analiză competentă a rezultatelor, cu
toate că acest proces ar putea implica uneori depășirea
zonelor de confort percepute, încercând noi modalități de a
realiza sarcini și de a învăța cum să efectueze o autoevaluare
cât mai constructivă. Rolul nostru crucial rămâne, așadar, de
a stabili strategia optimă, atât în sala de clasă, cât și prin
educația informală și non-formală, care ar putea sprijini pe
elevii noștri să descopere cele mai eficiente modalități de
învățare ei înșiși.