CONSIDERAŢII GENERALE ŞI CERINŢELE

PENTRU UTILAJELE TEHNOLOGICE FOLOSITE

ÎN ALIMENTAIE PUBLICA ŞI TURISM

CUPRINS:
 I. Notiuni introductive
II. Activitatea de producţie
Definiţii şi responsabilităţi
III. Cerinţe tehnologice şi funcţionale impuse utilajelor si
componentelor.
Tehnologicitatea utilajelor tehnologice.
IV. Tehnologicitatea formei constructiv tehnologice a componentelor (pieselor).
V. Ingineria şi managementul calităţii în concepţie, fabricaţi
şi utilizarea sistemelor tehnice.
Repere istorice.
Definirea calităţii
Modele de asigurare a calităţii
Documentele sistemului calităţii.

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Utilajele din industria alimentară şi alimentaţie publică sunt maşini de lucru

utilizate pentru efectuarea unor operaţiuni diversificate în cadrul procesului de
producţie.
Aceste maşini trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
- realizarea unor operaţiuni de calitate superioară;
 - consumuri energetice reduse iar costurile pe unitatea de produs să fie cât
mai mici;
- posibilitatea creşterii gradului de automatizare a unor operaţiuni din cadrul
proceselor de producţie;
- creşterea productivităţii muncii;
- deservirea utilajelor să fie cât mai facilă;
- utilajele să fie prevăzute cu aparatură de măsură şi control a funcţionării
acestora;
- liniile tehnologice să fie prevăzute cu dispozitive de siguranţă care să
permită blocarea lor în cazul defectării unei maşini.
Clasificarea utilajelor tehnologice se poate face după următoarele criterii
principale:
a). După ciclul de lucru se împart în:
- maşini şi utilaje cu acţiune sau funcţionare continuă;
- maşini şi utilaje cu acţiune sau funcţionare periodică.
b). După tipul acţiunii se împart în:
- maşini şi utilaje cu acţiune mecanică asupra produsului (cu schimbarea
formei şi dimensiunilor);
- maşini şi utilaje cu acţiuni fizico-chimice ale produselor).
c) După gradul de automatizare se împart în:
- maşini şi utilaje fără elemente de automatizare la care cea mai mare parte
din operaţiuni sunt realizate prin intervenţia omului (încărcare, descărcare,
deplasare, etc);
- maşini şi utilaje semiautomate la care procesele tehnologice sunt realizate
automat iar procesele auxiliare (transport, control) sunt realizate manual;
- maşini şi utilaje automate la care atât procesele tehnologice cât şi cele
auxiliare sunt realizate automat.
d) După tipul operaţiunii executate se împart în:
- maşini şi utilaje pentru mărunţire;
- maşini şi utilaje pentru amestecare;
- maşini şi utilaje pentruspălare;
- maşini şi utilaje pentrudozare;
- maşini şi utilaje pentru ambalare;
- etc.
e) După numărul de operaţiuni executate se împart în:
- maşini individuale (care execută o singură operaţiune);
- maşini complexe (care execută operaţiuni complexe).
Sistema de maşini trebuie să acopere toate operaţiunile din cadrul procesului
de producţie. Această sistemă se bazează pe analiza unor factori:
- tehnico – organizatorici – gruparea raţională a agregatelor de producţie,
mecanizarea proceselor de producţie, automatizarea controlului, etc;
- tehnologici – proprietăţile materiei prime, caracterul proceselor de
producţie;
- energetici – echilibrul permanent între material şi energie.
Fluxul tehnologic reprezintă circulaţia continuă a materiei prime, în
succesiunea operaţiilor dintr-un proces de producţie. După caracterul producţiei
continue se deosebesc:
- fluxuri pe o singură linie – în care dintr-un anumit tip de materie primă se
fabrică un singur tip de produs finit omogen;
- fluxuri pe mai multe linii – cu o linie principală şi mai multe linii auxiliare.
 Utilajul reprezintă totalitatea uneltelor, aparatelor, maşinilor, etc., necesare
pentru efectuarea unei anumite lucrări din cadrul procesului de producţie.
Linia tehnologică reprezintă un ansamblu de maşini de lucru, instalaţii şi
mijloace de transport, dispuse în ordinea succesiunii operaţiilor de fabricare.
Activitatea de producţie.
Producţia constituie raţiunea de a fi a oricărei unităţi economice. Funcţiunea de
producţie include ansamblul proceselor de bază şi auxiliare prin care se realizează
obiectivele tehnice şi economice materializate prin produse sau servicii. Obiectivele
trebuie să fie realiste şi definite iniţial. Prin acţiuni manageriale la toate nivelele
organizatorice are loc transformarea resurselor materiale în produse sau servicii.
A. Criterii pentru departajarea proceselor de producţie:
- modul de participare la transformarea resurselor materiale în produse sau servicii;
- din punct de vedere al modului de realizare;
- în raport cu mijloacele de execuţie.
Stabilirea activităţilor adecvate pentru care se asigură managementul pe durata
de viată a produsului sau serviciului presupune existenţa structurilor, a mijloacelor şi
resurselor necesare
B. Din punct de vedere al modului de realizare sau al succesiunii operaţiilor
tehnologice, în acţiunea de transformare a resurselor materiale în produse sau servicii,
procesele de producţie se diferenţiază în: monolineare, convergente, respectiv
divergente.
a. In urma proceselor monolineare, produsele se obţin prin transformări succesive
ale uneia şi aceleiaşi materii prime. Exemplu : deformarea plastică prin ambutisare,
producerea energiei electrice pe bază hidraulică sau eoliană, procese aplicate pentru
realizarea şuruburilor, piuliţelor, în industria zahărului, cimentului, etc.
b. Procesele convergente cuprind un ansamblu de stadii de transformare a unui tip
sau mai multor tipuri de materii prime în piese sau subansamble independente care,
apoi, prin asamblare conduc la obţinerea unui produs finit. Astfel de procese sunt
specifice industriei constructoare de maşini (mijloace de transport, rulmenţi, maşini
unelte), industria chimică (cauciucuri, procesare mase plastice), electrotehnică,
electronică, mobilă, confecţii, etc.
c. Procese divergente: din aceeaşi materie primă, prin executarea de operaţii
tehnologice se obţin produse diferite. Exemplu : în industria constructoare de maşini
din acelaşi semifabricat tablă laminată se obţin recipiente, carcase pentru reductoare
sau cutii de viteze, piese deformate prin ambutisare, în industria petrochimică prin
prelucrarea ţiţeiului se obţin: benzine, uleiuri, parafine, etc.
Definiţii şi responsabilităţi
Termeni reprezentativi :
- proces de fabricaţie,
- tehnologie de fabricaţie,
- sistem tehnologic,
- unitate de proiectare,
- unitate producătoare ,
-unitate beneficiară,
- autoritate de control,
- autoritate de confirmare.
Capabilitatea de desfăşurare a activităţilor trebuie dovedită şi recunoscută prin
sistemul propriu de management al calităţii, având ca referenţial SR ISO 9001,
periodic actualizat. Noţiunea de capabilitate vizează aspectele manageriale de
infrastructură, respectiv de resurse umane, securitate şi sănătate în muncă, de mediu.
Ca exemplu:
- acordarea atestatului de capabilitate pentru execuţia de structuri sudate - conform
DIN 18800,
- calificarea necesară pentru personalul de coordonare a operaţiilor de sudare,
conform SR 719
- calificarea personalului sudor, conform EN 287-1,2,
- calificarea personalului operator pentru examinări nedistructive conform SR EN
473,
- certificarea sistemelor de management al mediului în fabricarea structurilor sudate
trebuie să satisfacă cerinţele din SR EN 14001.
a. Procesul de fabricaţie înglobează activităţile desfăşurate cu ajutorul mijloacelor de
muncă şi al proceselor naturale pentru transformarea organizată a obiectului muncii
într-un program managerial complex, înglobând optimizat aspectele tehnice şi
economice. Materializarea procesului de fabricaţie este tehnologia.
b. Tehnologia de fabricaţie înglobează informaţii tehnice, desene, specificaţii
tehnologice, nominalizarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii : locul, resurse
umane, utilaje, SDV-uri, parametrii de lucru. Odată tehnologia de fabricaţie elaborată,
verificată în practică şi atestată trebuie să fie respectată pentru perioadă sau volumul
de producţie iniţial stabilit. La expirarea acestor specificaţii este necesară reevaluarea
tehnologiei.
Pentru calificarea procedurilor de sudare se apelează la prevederile ISO 15614.
Atestatul de capabilitate pentru execuţia de componente pentru material rulant de cale
ferată se obţine cu îndeplinirea prevederilor DIN 6700.
c. Sistemul tehnologic înglobează componentele fizice care sunt implicate în
materializarea tehnologiei: utilaje, instalaţii, SDV-uri, semifabricate/piese (ST-
MUDSP).
c1.Utilajul tehnologic înglobează unităţi de bază, dispozitive, scule, echipamente de
completare necesare pentru desfăşurarea procesului de producţie.
c2. Instalaţia este un ansamblu de maşini, aparate, recipiente care execută o acţiune
tehnologică în cadrul unui proces tehnologic. Exemplu: instalaţia pentru tratamente
termice de nitrurare, de cementare, instalaţia pentru tratarea apei reziduale, etc.
c3. Maşina este un sistem tehnic format din elemente şi mecanisme care transformă o
formă de energie în lucru mecanic util (maşini de lucru), respectiv în altă formă de
energie (maşini de forţă), dacă una dintre cele două forme de energie este cea
mecanică. Exemplu maşini de lucru: pentru prelucrare prin aşchiere(strung, maşină de
frezat, de rectificat, etc.), pentru deformarea plastică, maşini pentru tăiere, sudare,
îmbinare, maşini de forţă: pompe, compresoare, maşini termice, motoare electrice,
etc.
c4. Aparatul este o componentă al instalaţiei având un rol bine definit:
c4.1 masurarea şi afişarea unui parametru: dimensiune geometrică (traductoare de
poziţie, şubler, micrometru) presiune, temperatura, debit, viteză, etc.
c4.2. reglare, monitorizarea procesului, afişarea, stocarea rezultatelor: ciclograma
pentru tratament termic.
c4.3. sunt înglobate în categoria aparatelor şi anumite recipiente. Recipientul
presupune un înveliş care conţine un fluid la presiune şi temperatură specificate în
condiţii sigure de rezistenţă şi etanşeitate. Intr-o producţie sănătoasă activitatea
trebuie să se desfăşoare pe baza unor competenţe recunoscute şi atestate de instituţii
sau organizaţii abilitate. Pe domenii de activitate sunt recunoscute: ISCIR, ARR,
RNR, DAvC, etc. similare, recunoscute cu organizaţii din alte ţări.
d. Activitatea de proiectare se admite a fi desfăşurată de către unităţi agreate în
întocmirea documentaţiei de execuţie pentru produse dintr-un anumit domeniu de
activitate. Pentru obţinerea autorizaţiei unitatea trebuie să dovedească capabilitatea
tehnică în concordanţă cu prevederile documentelor normative, cu legislaţia în vigoare
în ţara unde urmează să fie executat şi utilizat produsul. Răspunderea proiectantului
priveşte performanţele tehnice şi economice ale produsului, fiabilitatea, securitatea
personalului şi a mediului din zona de activitate şi împrejurimi.
Autorizaţia menţionată se obţine în urma unei evaluări din partea organizaţiilor de
supraveghere tehnică din domeniul căruia îi aparţine produsul. Astfel, în ţara noastră,
pentru recipiente sub presiune şi echipamente de ridicat, se apelează la ISCIR, pentru
instalatii aparţinând domeniului naval se apelează la RNR, pentru mijloace de
transport rutier se apelează la ARR,etc.
Conţinutul documentaţiei de execuţie:
- partea scrisă: memoriul de calcul functional, constructiv, de rezistenţă,
caracteristicile tehnice şi economice, caietul de sarcini, cartea tehnică,
- partea desenată: desenele de ansamblu, subansamble, repere, schema de amplasare,
schemele electrice, hidraulice, pneumatice, de comandă şi automatizare, de evacuare a
rezidurilor.
e. Unitatea producătoare (executantul) îşi desfăşoară activitatea pe baza unei
autorizaţii care îi permite să realizeze produse dintr-un anumit domeniu, să le
monteze, să execute probele funcţionale. Pe baza documentaţiei de execuţie primite de
la unitatea de proiectare, se elaborează documentaţia tehnologică de fabricaţie
optimizată de către inginerul tehnolog. Documentaţia este elaborată în concordanţă cu
normativele care definesc informaţiile necesare, dar ca prezentare se acceptă
specificul elaboratorului. Conţinutul de fond trebuie să includă:
a. Fişa tehnologică: este specifică fabricaţiei de unicate sau serie mică, unde procesul
tehnologic nu este deosebit de detaliat. Sunt incluse informaţii:
- generale: identificarea producătorului, a fişei tehnologice, denumirea produsului şi a
reperului de realizat, materialul semifabricatului, volumul de producţie pentru care
este valabilă fişa,
- conţinutul procesului tehnologic: denumirea operaţiei, echipamentul tehnologic ,
SDV-urile, calificarea operatorilor, timpul normat acordat,
- schiţa reperului de prelucrat.
Fişa tehnologică se prezintă ca un formular pe o singură filă.
b. Planul de operaţii: este specific fabricaţiei de serie, masă. Trebuie să conţină
următoarele informaţii:
- generale: similare cu cele de la fişa tehnologică,
- conţinutul procesului tehnologic:
- schiţa operaţiei reprezintă semifabricatul în poziţie de lucru, cu marcarea suprafeţei
care se prelucrează, condiţii tehnice(dimensiuni, abateri, calitatea suprafeţei),
- enumerarea fazelor componente ale operaţiei,
- calificarea operatorului pentru operaţia specificată
- utilajele şi SDV-urile necesare,
- parametrii tehnologici optimi,
- timpii normă: de bază, auxiliari, de pregătire încheiere.
c. Desenul semifabricatelor netipizate conţinând: forma, dimensiunile, materialul,
modul de obţinere, condiţii tehnice, norma de livrare, clasa de calitate. Pentru
semifabricatele tipizate nu se pregătesc desene, deoarece acestea au o normă de
livrare.
d. Extrasul de materiale precizează: marca, forma, dimensiuni, tipul semifabricatului,
norma de livrare, necesarul net şi brut de material pentru un produs.
e. Lista pieselor obţinute prin colaborare cuprinde : denumirea şi caracteristicile
pieselor, potenţialul furnizor, iar ataşat sunt desenele pieselor implicate.
f. Lista pieselor şi subansamblurilor tipizate cuprinde: denumire, caracteristici, tip,
norma de livrare, cantitatea necesară.
g. Necesarul de utilaje de lucru: are rolul de a stabili necesarul de utilaje, pe nivele de
precizie şi încărcarea pe locuri de muncă, conform normării tehnice.
h. Fişa de manoperă cumulează necesarul de forţă de muncă pe categorii şi nivele de
pregătire.
i. Lista SDV-urilor tipizate cuprinde: denumire, caracteristici, tip, norma de livrare,
cantitatea necesară.
j. Desenele SDV-urilor netipizate.
k. Schiţa fluxul tehnologic în ordinea succesiunii operaţiilor.
Pentru optimizarea tehnică şi economică a fabricaţiei se elaborează mai multe variante
ale documentaţiei tehnologice. Producătorul răspunde de tehnologia elaborată, de
calitatea materialelor utilizate, de execuţia propriu-zisă şi eliberează documentele
adecvate de atestare a calităţii.
Unitatea producătoare poate să colaboreze cu alte unităţi de execuţie pentru realizarea
de semifabricate, elemente componente, subansambluri. Aceste unităţi trebuie să aibă
competenţă tehnică adecvată cerinţelor specifice produsului în ansamblu. Furnizorul
general răspunde de calitatea produsului livrat. Certificarea firmelor producătoare de
structuri sudate se efectuează conform EN 729.
f. Beneficiarul este unitatea care cumpără produsul, fie pentru al utiliza în scop
propriu, fie pentru al instala în cadrul unei instalaţii pentru alt beneficiar. El trebuie să
analizeze cu atenţie cartea tehnică a produsului pentru a cunoaşte componenţa,
condiţiile de punere în functiune, de exploatare, de intreţinere şi service, dar şi detalii
asupra conditiilor anormale ce pot apare în timpul utilizării, respectiv modul de
intervenţie. Iniţial, beneficiarul are obligaţia de a furniza unitaţii de proiectare datele
complete privind cerinţele tehnice solicitate produsului pentru condiţii normale în
exploatare (tema de proiectare). În documentaţia de executie, la tehnologia de
fabricaţie elaborată, la produsul finalizat nu este admis să fie efectuate modificări de
nici un fel, decât cu acceptul scris al celui care a elaborat respectiva documentaţie.
g. Organism de certificare/înregistrare: evaluează şi certifică/înregistrează sistemul
calităţii furnizorilor în conformitate cu standardele publicate privind sistemul calităţii
şi cu orice altă documentaţie suplimentară specifică sistemului. Activitatea se
desfăşoară în mod independent şi autonom după un manegement şi proceduri proprii.
Se emite documentul de certificare /înregistrare şi actualizarea periodică. Criteriile
generale pentru organisme care efectuează evaluarea/certificarea/înregistrarea
sistewmelor calităţii sunt specificate în SR EN 45012. În ţara noastră au astfel de
atribuţii următoarele instituţii: ISCIR, ISCAN-ACN, ARR, RNR, etc.
Funcţionarea organismelor care efectuează inspecţii se precizează în SR EN ISO/CEI
17020. Firmele care au activităţi recunoscute în proiectarea, execuţia, instalarea,
exploatarea, repararea şi atestarea calităţii produselor au responsabilitatea asigurării
funcţionării acestora la parametrii prevăzuţi, cu riscuri minime, controlate, cel puţin
pe durata normată de utilizare. Sunt recunoscute documente normative (coduri) pe
domenii de activitate. Astfel, pentru proiectarea, fabricaţia, punerea în funcţiune,
exploatarea echipamentelor sub presiune se apelează la codul ASME secţiunea IX,
pentru evaluarea pe bază de risc pe toată durata de viaţă a conductelor sub
presiune se utilizează codul API seria 580. Pentru probleme privind mentenanţa
sistemelor tehnice se apelează la SR EN 13460:2003, Mentenanţă. Documente pentru
mentenanţă.
Cerinţe tehnologice şi funcţionale impuse utilajelor si
componentelor.
Tehnologicitatea utilajelor tehnologice.
a. Tehnologicitatea: este caracteristica ce evidenţiază cumulat următoarele:
- indeplinirea rolului funcţional, corelat cu o necesitate,
- produsul corespunde legislaţiei şi normelor din domeniu, privând calitatea,
fiabilitatea, siguranţa,
- volumul de producţie satisface cerinţele pieţii,
- nu periclitează sănătatea personalului care îl realizează sau utilizează,
- realizarea şi utilizarea nu degradează mediul înconjurător,
- permite realizarea componentelor şi produsului cu procedee şi metode avansate de
fabricaţie,
- materialele necesare sunt disponibile pe piaţă,
- productivitatea este ridicată,
- se pot aplica programe de inspecţie şi mentenanţă,
- realizarea şi utilizarea aduc beneficii.
b. Parametrii tehnologicităţii.
c. mijloace pentru obţinerea tehnologicităţii ridicate: drumul minim, tipizarea ,
normalizarea tehnologiilor de fabricaţie, utilizarea componentelor şi subansamblurilor
performante, inclusive cele produse şi utilizate în situaţii anterioare/similare,
restrângerea sortotipodimensiunilor de materiale, mecanizare, automatizare, etc.
Tehnologicitatea formei constructiv tehnologice a componentelor
(pieselor).
a. piesa este o entitate de bază, unitară a subansamblului, produsului. rolul
proiectantului. Ea este asigurată de proiectant în etapa de concepţie şi proiectare.
b. criterii ale tehnologicităţii: asigurarea caracteristicilor funcţionale, semifabricatul,
posibilităţi de prelucrare, mentenanţa, forma exterioară, rigiditatea, flexibilitatea,
actualitatea, noutatea, economicitatea.
c. etapele elaborării formei constructiv tehnologice a pieselor:
- definirea formei şi dimensiunilor generale corelat cu rolul funcţional în ansamblul
produsului,
- definirea solicitărilor în condiţii normale şi tranzitorii de utilizare,
- alegerea sau proiectarea materialelor adecvate, corelat cu condiţiile de utilizare,
- definitivarea formei şi dimensiunilor finale,
- verificarea şi corelarea solicitărilor cu situaţia finală a reperului.
Ingineria şi managementul calităţii în concepţie, fabricaţi
şi utilizarea sistemelor tehnice.
Repere istorice.
Preocupările în domeniul calităţii vin din vechea istorie.
Aristoţel aduce conceptul de calitate – ceea ce face să fie el însuşi, drept categorie a
primului sistem LOGICA. Fenicieinii aplicau o sancţiune colectivă – tăierea mâinii
celui care abdica de la normele de calitate prescrise.
În evul mediu – calitatea era în supravegherea corporaţiilor sau bresleleor. Acestea
aveau reguli, un sistem de pregătire profesională şi de control. Abordarea calităţii –
bazată pe competenţa meseriaşului este stipulată în reguli la nivelul organizaţiei,
prescripţii calităţive, inspecţii, comisii de control. Se aplicau principiile de
reciprocitate a calificării unui produs. Calitatea produselor, sinceritatea descrierii lor,
prevenirea fraudelor intrau în preocupările corporaţiilor de meşteşugari,
aspectul şi compoziţia produselor erau descrisedetaliat. În secolul XI în Anglia se
emite legea breslelor: se asigură supravegherea locurilor de muncă, seelimină
produsele defecte, se marchează cele corespunzătoare, se aplică pedepse celor
vinovaţi. În anul 1694 Banca Angliei introduce primii bani de hârtie (bancnote).
Semnătura certifică autencititatea, iar semnele de siguranţă, înserierea previn frauda.
În anul 1723 Împăratul Rusiei – Petru cel Mare. Emite decretul: „Poruncesc ca
patronul fabricii din Tula, Cornei Beleglaz, să fie bătut cu biciul şi să fie exilat la
mănăstire pentru că, ticălosul, a îndrăznit să vândă armatei imperiale archebuze şi
puşti de proastă calitate. Controlorul şef Frol Fucs să fie biciuit şi trimis la Azov să
se sature să mai pună poansonul pe arme proaste. Ordon Cancelariei din Petersburg
să se mute la Tula şi zi şi noapte să vegheze la starea de bună funcţionare a armelor”
.În anul 1785 inginerul Le Blanc a produs primele arme cu componente
interschimbabile.
În anul 1907 în cadrul Companiei Ford, pe baza teoriei lui W.Taylor în cadrul
procesului de fabricaţie a maşinilor era prevăzut că inspecţia calităţii este un
fundament al organizării muncii.
În anul 1914 este creat Departamentul Inspecţiei Aeronautice AID la Royal Flying
Corps. Se asigură un sistem de certificare a conformităţii produsului şi procesului cu
cerinţele specificate.
În anul 1951, profesorul Joseph M. Juran (nascut în anul 1904 la Brăila) a publicat
caretaQuality Control Handbook, care a devenit cartea de căpătâi în domeniul
organizării controlului modern al calităţii în unităţile de productie şi servicii.
În jurul anului 1950 se lansează industria nucleară şi începe construcţia centralelor
nucleare. USA emite legea federală 10CFR50, Appendix B: „Quality assurance
criteria for nuclear power plants”.
Romania în anul 1864 adoptă Legea sistemului de măsuri şi greutăţi metrice. În anul
1879 se adoptă Legea privând marca de fabrică şi marca de comerţ. În anul 1922 ia
fiinţă Institutul Român de Standardizare
Definirea calităţii.
Calitatea unui produs sau serviciu înglobează ansamblul de caracteristici şi însuşiri
care conferă o anumită utilitate, în condiţii clar şi iniţial specificate. Calitatea se
construieşte în fiecare etapă de viaţă a produsului. Caracterul preventiv al activităţii
trebuie să domine pe cel constatativ.
Asigurarea calităţii reprezintă ansamblul activităţilor planificate şi sistematice
implementate în cadrul sistemului calităţii şi demonstrate atât cât este necesar pentru
furnizarea încrederii corespunzătoare că o entitate va satisface condiţiile referitoare la
calitate
1.3.1.a). Sistemul calităţii a fost dezvoltat ca un răspuns la provocările globalizării
crescânde a pieţii şi a fost unanim acceptat, atât de furnizori cât şi de intermediari şi
consumatori. Existenţa unui sistem al calităţii într-o societate comercială conferă
prezumţia că politica şi obiectivele privând calitatea produselor şi serviciilor sunt
cunoscute, înţelese, aplicate, atinse şi menţinute. În lipsa unui sistem al calităţii
abordarea eficientă a calităţii nu este de conceput,aceasta însemnând:
- calitate slabă a produselor/serviciilor;
- neselectarea subcontractanţilor;
- analiză incompletă a comenzilor şi contractelor;
- degradarea calităţii în manipulare, depozitare, transport;
- marketing ineficient: lipsă comenzi, producţie pe stoc, pierderea pieţelor, etc.,
- litigii cu subcontractanţii şi clienţii;
- pierderea clienţilor.
Sistemul de asigurare a calităţii(SAC) reprezintă ansamblul de structuri
organizatorice, proceduri, procese şi resurse pentru implementarea managementului
calităţii care conferă viaţă produsului/serviciului
Este foarte importantă relaţia şi diferenţele între controlul, asigurarea şi
managementul calităţii, relaţie care a evoluat în timp.
Principala caracteristică a SAC este elaborarea și aplicarea unui pachet de proceduri
pentru a corela în mod unitar problemele de coordonare, concepţie, execuţie, evaluare
şi atestare a calităţii produselor/serviciilor în toate etapele ciclului de viaţă a
produselor sau serviciilor. Peste toate trebuie evaluate costurile şi avantajele
financiare la toate nivelele.
Modele de asigurare a calităţii
Aceste modele nu definesc, în nici un caz, niveluri ale calităţii produsului sau
întreprinderii. Nici un model nu este superior altuia, ci trebuie să satisfacă într-un mod
optim cerinţele specifice unui producătors sau utilizator .
În prezent au fost dezvoltate familii de standarde, cu agreere internaţională, pe
domenii de activitate.
În viziunea 2000, familia de standarde ISO 9000 cuprinde următoarele standarde de
bază: ISO 9000:2000 - este axat pe vocabular şi principii;
ISO 9001:2000 - principala componentă a familiei de standarde, care stabileşte
cerinţele necesare pentru un sistem de management al calităţii;
ISO 9004:2000 - ghid pentru îmbunătăţirea sistemului de management al
calităţii.
Noul standard ISO 9001 defineşte baza pentru recunoaşterea reciprocă pe plan
internaţional a certificărilor. ISO 9004 descrie elementele unui sistem de management
al calităţii totale (SMCT), devenind puntea dorită pentru trecerea de la asigurarea
calităţii la managementul calităţii totale.
Referitor la particularităţile privind asigurarea calităţii serviciilor, se poate utiliza
standardul ISO 9004, care oferă un model de asigurare a calităţii adaptat nevoilor
specifice ale organizaţiei prestatoare de servicii. Acest standard poate fi utilizat pentru
toate tipurile de servicii şi este aplicabil, în principal, în relaţia cu clienţi externi.
Armonia interacţiunii dintre responsabilitatea conducerii, resursele materiale şi umane
şi structura sistemului calităţii constituie o condiţie indispensabilă pentru obţinerea
satisfacţiei clientului, care este punctul central al sistemului.
Responsabilitatea conducerii se referă la elaborarea politicii în domeniul calităţii
serviciilor cu referire la:
-nivelul sau clasa serviciului furnizat;
-imaginea şi reputaţia pentru calitate a organizaţiei;
-obiectivele privind calitatea serviciului;
-procedeele de adoptat în scopul atingerii acestor obiective;
-rolul personalului însărcinat cu implementarea politicii în domeniul calităţii.
Realizarea politicii în domeniul calităţii presupune definirea obiectivelor
calităţii şi anume:
-satisfacerea cerinţelor clientului;
-ameliorarea permanentă a calităţii;
-luarea în considerare a exigenţelor societăţii şi prevederilor privând protectia
mediului;
-eficienţa prestării serviciului/ utilizarii produsului.
 Conducerea organizaţiei trebuie să convertească aceste scopuri într-un ansamblu
de obiective operaţionale şi de activităţi, astfel încât să asigure:
-o definiţie clară a cerinţelor clienţilor;
-optimizarea costurilor calităţii prestării serviciului;
-analiza permanentă a cerinţelor serviciilor prestate şi a rezultatelor obţinute în
vederea ameliorării calităţii serviciilor;
-implicarea întregului personal în realizarea calităţii;
-acţiuni şi controale preventive pentru evitarea nemulţumirilor clienţilor, dar şi pentru
prevenirea efectelor negative asupra societăţii şi a mediului ambiant.
Pentru a se asigura de menţinerea adecvată a eficienţei implementării politicii în
domeniul calităţii şi de realizare a obiectivelor calităţii, conducerea organizaţiei
trebuie să iniţieze analize periodice şi independente ale SAC, punând accentul pe
necesitatea şi posibilităţile de ameliorare. În scopul realizării obiectivelor, conducerea
trebuie să stabilească o structură a sistemului calităţii care să permită o reală
menţinere sub control a calităţii serviciului, cât şi evaluarea şi ameliorarea sa pe
parcursul tuturor etapelor prestării. Sistemul calităţii cuprinde toate procesele
operaţionale necesare pentru a furniza un serviciu eficace, începând cu cercetările de
marketing pentru definirea cerinţelor clienţilor, continuând cu procesele de proiectare
şi prestare a serviciului, şi sfârşind cu analiza gradului de satisfacere a cerinţelor şi
îmbunătăţirea calităţii serviciului.
Sistemul calităţii trebuie să pună accentul pe acţiunile preventive, care evită
apariţia problemelor, dar fără să sacrifice capacitatea de a răspunde la neconformităţi
şi de a le corecta, atunci când acestea s-au produs.
Conducerea trebuie să pună la dispoziţie resurse umane şi materiale suficiente şi
adecvate pentru implementarea sistemului calităţii şi realizarea obiectivelor calităţii
serviciului. Fiecare membru al personalului unei organizaţii reprezintă pentru aceasta
o resursă dintre cele mai importante, de aceea este necesară stimularea motivaţiei
acestuia, evoluţiei aptitudinilor sale de comunicare şi performanţelor individuale.
Dintre resursele materiale necesare pentru realizarea unui obiectiv mai importante
sunturmătoarele:
- echipamente şi instalaţii adecvate
- mijloace operaţionale: spații, mijloace de transport şi de informare,
- produsele-program, aparatele de măsură şi alte echipamente necesare evaluării
calităţii;
- documentaţia operaţională şi tehnică
Interfaţa cu clienţii are o importanţă decisivă pentru calitatea activităților și
produselor.O comunicare eficientă cu clienţii presupune audierea şi informarea lor,
implicind:
-descrierea produsului/serviciului, prezentarea duratelor şi a termenelor implicate;
-precizarea costului;
-explicarea relaţiilor dintre performanțe şi costul achiziției/utilizării,
-service, consecinţe posibile, modului de rezolvare,
-furnizarea mijloacelor potrivite şi uşor accesibile pentru o comunicare eficientă;
-informarea clienţilor în legătură cu contribuţia pe care o pot aduce la ameliorarea
calităţii;
-stabilirea relaţiilor dintre produsul/serviciul oferit şi necesităţile reale ale clientului.
O organizaţie va realiza nivele de calitate, prin prisma interfeţei cu clienţii,
atunci când:
-are o strategie şi o politică clară, pe care trebuie s-o comunice pieţei pentru ca
respectivul client să o înţeleagă (linia BD);
-are un personal format şi devotat clienţilor (linia CD), care este punctul de contact
crucial, interacţiune care naşte momentele de adevăr, adică de câştig sau pierderi;
-are un sistem al furnizării produsului/serviciului favorabil clientului, care prin
echipamente, formulare, proceduri, metode şi procedee de comunicare răspund cât
mai bine nevoilor clienţilor.
Sunt recunoscute standarde similare în domeniul protecţiei mediului (ISO 14000), a
calificării personalului (ISO 45000), a calificării unităţilor economice pentru
producţia de structuri sudate (EN 729), etc.
Documentele sistemului calităţii.
Realizarea şi funcţionarea sistemului calităţii necesită existenţa unor documente
specifice care urmăresc să furnizeze certitudinea că activităţile care concură la
realizarea calităţii produselor/serviciilor vor fi îndeplinite efectiv, într-o manieră
planificată, suficientă şi controlată.
Potrivit standardului ISO 10013, documentele pentru definirea şi implementarea
sistemului calităţii într-o întreprindere sunt :
-manualul calităţii;
-procedurile sistemului calităţii;
-documentele calităţii;
-documentele înregistrării calităţii.
Manualul calităţii este un document oficial, sintetic şi de bază în relaţiile
societăţii comerciale cu clienţii săi, precum şi cu organismele acreditate de certificare,
facilitând informarea acestora asupra modului de tratare a cerinţelor de asigurare a
calităţii produselor şi serviciilor oferite.
UTILIZATOR NIVEL DOCUMENT
Manualul calităţii serveşte ca referinţă permanentă în implementarea şi menţinerea
sistemului calităţii, scopul principal fiind acela de a furniza o descriere adecvată a
acestui sistem. El poate fi comparat cu o adevărată “Constituţie”, “Carte de vizită” a
întreprinderii, care stă la baza întregului sistem managerial, organizatoric şi tehnic al
calităţii. Rolul acestui manual este de support managerial fundamental în întreprindere
şi în relaţiile cu furnizorii, cu clienţii, încât să existe certitudinea că sunt complet
definite şi soluţionate orice probleme ale calităţii, că există pe deplin încrederea în
funcţionalitatea sistemului.
Procedurile sistemului calităţii se referă la activităţile de bază ale sistemului şi nu
intră în detalii tehnice. Se utilizeaza proceduri generale, respectiv specifice. Procedura
este definită ca reprezentând modalitatea specifică de desfăşurare a unei activităţi. În
conţinutul unei proceduri se specifică, de regulă:
- obiectivul activităţii,
- ce trebuie făcut,
- de către cine,
- când,
- unde
- cum trebuie făcut,
- ce materiale,
- echipamente,
- documente, trebuie să fie utilizate, cum se procedează pentru menţinerea sub control
şi înregistrarea întregii activităţi. Conţinutul procedurii trebuie să fie precis şi complet
pentru a garanta repetabilitatea executării sale.
Documentele calităţii detaliază procedurile sistemului:
- documentaţia tehnică de bază: fişe tehnologice, desene, etc.
- instrucţiunile de lucru: se referă la detaliile tehnice ale unei activităţi, uneori limitată
la un singur post de lucru,
- procedurile şi instrucţiunile de inspecţie, procedurile de încercare, probe funcționale,
specificaţiile tehnice, etc.
Înregistrările calităţii sunt necesare pentru a demonstra satisfacerea cerinţelor
referitoare la calitate şi pentru a verifica eficienţa activităţilor respective. Înregistrările
sunt generale, referinduse la aspecte ale asigurării calităţii la nivelul întreprinderii şi
specifice, cum ar fi cele referitoare la recepţie, inspecţie, înregistrări din perioada
garanţiei şi post garanţiei.
În funcţie de tipul produselor şi serviciilor pe care le oferă, pot fi utilizate
următoarele tipuri de înregistrări ale calităţii:
- registre,
- fişe cu rezultatele măsurătorilor,
- buletine de analiză,
- rapoarte de inspecţie,
- calculul costurilor calităţii,
- documente de certificare/conformitate.
 BIBLIOGRAFIE:
1.Fleşer, T., Herman, R., Mnerie, D.: Utilaje tehnologice. Tehnologii de fabricaţie,
Editura
POLITEHNICA Timişoara, 2002
2.Draghici, G.: Concepţia şi fabricaţia produselor mecanice. Editura Eurobit,
Timisoara, 1999.nte de atestare și etalonare, etc.