Principiile contabile fundamentale ale contabilităţii americane
În urma numeroaselor preocupări privind definirea şi stabilirea principiilor contabile
fundamentale la ora actuală o întreprindere americană trebuie să respecte următoarele principii fundamentale ale contabilităţii: 1.Principiul anualităţii sau a contabilităţii de angajament - conform căruia determinarea rezultatelor trebuie să se facă ţinând seama de cheltuielile angajate în cursul exerciţiului şi de veniturile obţinute fără a lua în considerare dacă operaţiile respective generează sau nu fluxuri de trezorerie (plăţi şi încasări). În literatura americană acest principiu se numeşte principiul specializării exerciţiilor. În contabilitatea americană aplicarea acestui principiu se face în corelare cu alte reguli, cum ar fi cele privind conectarea cheltuielilor cu veniturile şi a realizării veniturilor. 2.Principiul continuităţii exploatării - presupune că viaţa întreprinderii se etalează pe mai multe exerciţii financiare şi că încetarea activităţii întreprinderii nu este previzibilă în viitorul apropiat. În caz contrar, metodele de evaluare a posturilor de activ şi pasiv se schimbă radical. 3.Principiul prudenţei – conform căruia un minus de valoare este înregistrat încă din momentul în care este probabil, în timp ce un plus de valoare se înregistrează doar când este efectiv realizat. 4.Principiul permanenţei metodelor – conform căruia întreprinderile trebuie să utilizeze aceleaşi practici contabile de la un exerciţiu financiar la altul. Prin anexe sunt sesizate orice „încălcări” a acestui principiu, ele trebuind să fie justificate. Se cuantifică rezultatul încălcării acestui principiu. Principiul nu poate fi încălcat decât atunci când se rectifică o eroare sau are loc o modificare importantă a contextului economic. 5.Principiul valorii de achiziţie sau a costului istoric – conform căruia atribuirea unei valori elementelor de activ şi de pasiv se face corespunzător valorii de achiziţie. Este numit şi principiul stabilităţii monetare sau al nominalismului monetar. 6.Principiul bunei informări – se referă la obligaţia de a prezenta situaţiile financiare ale întreprinderilor astfel încât să reflecte fidel şi complet situaţia financiară a întreprinderii şi rezultatele activităţii sale. 7.Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile – presupune determinare a veniturilor unui exerciţiu financiar, iar apoi înregistrarea cheltuielilor care sunt conectate venitului. Cheltuielile astfel înregistrate se deduc din venit pentru a stabili rezultatul net. Din aplicarea acestui principiu decurg toate operaţiile de regularizare ce se efectuează la sfârşitul exerciţiului financiar. 8.Principiul importanţei relative – presupune ca în situaţiile financiare să fie prezentate toate informaţiile considerate a fi importante, adică cele care pot influenţa deciziile utilizatorilor. O informaţie este importantă atunci când este probabil ca utilizatorul să acţioneze diferit în lipsa ei.O informaţie este neglijabilă atunci când lipsa acesteia nu influenţează decizia utilizatorului. Această informaţie neglijabilă poate lipsi din situaţiile financiare fără să afecteze calitatea acestora. Conform acestui principiu, prelucrarea informaţiilor care au un impact redus asupra întreprinderii poate să se facă cu mai mică precizie şi chiar cu abateri de la aplicarea regulilor de prelucrare. Scopul acestui principiu este de a simplifica prelucrarea informaţiilor contabile pentru a obţine un raport cât mai bun între eficienţă şi costul acestor informaţii. 9.Principiul obiectivităţii – conform căruia situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii verificabile şi determinate cu obiectivitate. 10.Principiul realizării – presupune că un profit nu poate fi constatat în afara unei operaţiuni desfăşurate de o întreprindere cu un terţ (vânzare, prestare, executare, etc.). 11.Principiul primordialităţii realităţii asupra formei – conform căruia tranzacţiile şi evenimentele din viaţa întreprinderii trebuie să fie înregistrate în acord cu natura lor şi cu realitatea economico-financiară fără a ţine cont de aparenţa juridică. Este un principiu tipic contabilităţii anglo- saxone. 12.Principiul separării patrimoniale – conform căruia orice întreprindere este considerată ca o entitate distinctă de cei ce o posedă şi de orice altă întreprindere cu care întreţine relaţii economice. În literatura americană de specialitate există o serie de puncte de vedere care încearcă să ierarhizeze principiile contabile prezentate anterior. Aceste puncte de vedere se caracterizează prin acceptarea unui concept dominant reprezentat de „prezentarea corectă” sau imaginea fidelă şi separarea principiilor în principii de rangul unu şi principii de rangul doi. Principiile de rangul unu sunt considerate axiome şi se referă la: - principiul separării patrimoniului; - principiul costului istoric; - principiul continuităţii activităţii; - principiul specializării exerciţiilor. Principiile de rangul doi au rolul de a garanta calitatea superioară a întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare şi se referă la celelalte principii (din cele 12 prezentate anterior).
2.1.4. Forma juridică a întreprinderilor americane
În S.U.A. o societate se constituie în una din următoarele forme juridice:
- ca întreprindere individuală sau proprietorship; - ca societate de persoane sau partenership; - ca societate pe acţiuni sau corporation. În funcţie de forma juridică în mod corespunzător, capitalurile proprii ale acestor tipuri de societăţi au denumiri specifice: - Întreprinderea individuală este o întreprindere mică posedată de o singură persoană, de regulă meşteşugar sau comerciant. Într-o astfel de întreprindere poate exista o confuzie între patrimoniul personal şi cel social chiar dacă din punct de vedere contabil activitatea comercială este considerată de sine stătătoare. - Societăţile de persoane sunt societăţi comparabile din punct de vedere funcţional cu societăţile în nume colectiv (S.N.C.). În practică se întâlnesc două variante ale societăţilor de persoane : general partenership şi limited partenership. General partenership este o societate cu cel puţin doi asociaţi responsabili solidar şi nelimitat faţă de datoriile sociale. Limited partenership este apropiată de funcţiile unei societăţi cu răspundere limitată cu cel puţin doi asociaţi care răspund doar până la nivelul părţilor lor sociale. -Corporation este o societate pe acţiuni cu personalitate distinctă de cea a acţionarilor. În practică se întâlnesc mai multe variante de corporation: - societate cu scop lucrativ–profit corporation; - societate cu scop nelucrativ–nonprofit corporation; - societate care face apel la economisirea publicului – public corporation; - societate închisă cu acţiuni rezervate pentru câţiva acţionari – closely held corporation; - societate cotată la bursă aflată pe lista de la bursă – listed corporation; - societate necotată la bursă – nonlisted corporation.
O abordare simplă a investițiilor în acțiuni: Un ghid introductiv pentru investiții în acțiuni, pentru a înțelege ce sunt, cum funcționează și care sunt principalele strategii