3.5.5.

Deposedarea adversarului de minge

Prin deposedarea de minge înţelegem zădărnicirea posibilităţii adversarului de a intra în

posesia mingii, iar dacă adversarul este în posesia ei se urmăreşte scoaterea mingii din posesia lui.
Procedeele de deposedare trebuie să se execute corect (tehnic şi regulamentar) pentru că numai în
acest fel jucătorul poate intra în posesia mingii fără să fie sancţionat.
Deposedarea de minge este un element pe care îl execută în special apărătorii, dar el este
folosit şi de ceilalţi jucători care caută să jeneze adversarii în pasarea, preluarea, degajarea mingii,
efectuând atacuri în scop de deposedare. De aceea este necesar ca toţi jucătorii, indiferent de post,
să-şi însuşească tehnica deposedărilor.
Procedeele de deposedare sunt clasificate în funcţie de poziţia atacantului faţă de jucătorul
care execută deposedarea.

Deposedarea mingii prin intercepţie

La acest procedeu jucătorul advers nu este propriu-zis în posesia mingii ci aşteaptă primirea
ei. Pentru a reuşi deposedarea în această situaţie apărătorul trebuie să calculeze foarte bine
traiectoria, tăria mingii, pentru a ajunge primul la minge, interpunându-se între cei doi jucători care
urmau să-şi transmită mingea. Succesul deposedării prin intercepţie depinde în primul rând de
viteza şi de hotărârea cu care se desfăşoară atacul de deposedare.
Nehotărârea şi întârzierea în execuţie sunt cauze care duc la ratarea intercepţiei permiţând
adversarului să intre în posesia mingii.

Deposedarea de minge în momentul preluării

Sunt numeroase situaţiile când ambii jucători vor să intre în posesia mingii în acelaşi timp. În
această situaţie reuşita deposedării depinde de corectitudinea execuţiei propriu-zise. Execuţia
trebuie să se facă cu promptitudine şi rapid, iar centrul de greutate să fie repartizat pe piciorul cu
care se atacă pentru a imprima o uşoară împingere asupra adversarului. Forţa şi greutatea
corporală trebuie imprimate, deoarece atacantul este preocupat în principal de intrarea în posesia
mingii şi deci atenţia lui este îndreptată în acest sens.

Deposedarea când adversarul este în posesia mingii

Execuţia deposedării când adversarul este în posesia mingii cere multă atenţie, prudenţă şi
o corectă apreciere a situaţiei. În acest caz acţiunea de deposedare nu trebuie să se efectueze
decât în momentul cel mai potrivit, acesta fiind legat de capacitatea jucătorului de a se orienta rapid
şi de a lua o hotărâre corespunzătoare.
Procedeele de deposedare când mingea este în posesia adversarului sunt următoarele: din
faţă, din lateral şi prin urmărire.

Deposedarea adversarului din faţă

Deposedarea din faţă este folosită împotriva adversarului care se îndreaptă în alergare spre
noi, din faţă, iar mingea se află la picior sub controlul acestuia. În acest moment când mingea se
află lângă piciorul atacantului nu este indicat să încercăm deposedarea lui de minge căci reuşita
este puţin probabilă, deoarece observând intenţia apărătorului atacantul va putea para sau fenta,
continuând astfel acţiunea începută. Jucătorul apărător va aştepta momentul când mingea se
îndepărtează de piciorul atacantului, moment în care mingea este împinsă pentru a continua
conducerea ei. Pentru a se ivi un astfel de moment, jucătorul apărător efectuează mişcările de
apropiere faţă de adversar, cu multă prudenţă, prin tatonări repetate. Odată ales momentul atacului
acesta se execută prompt, cu hotărâre şi fără ezitare, pentru a îndepărta mingea de adversar.
Biomecanica procedeului
Jucătorul care execută deposedarea de minge se aşează în faţa acestuia blocând drumul
mingii cu partea interioară a piciorului. Greutatea corpului se lasă pe piciorul de sprijin, uşor flexat
din genunchi, iar piciorul cu care executăm deposedarea este răsucit din şold în afară, asemănător
loviturii cu latul, astfel ca axa longitudinală a labei piciorului să fie perpendiculară pe direcţia de
sosire a mingii. În momentul deposedării, trunchiul este uşor aplecat înainte iar braţele ţinute lateral
ajută la menţinerea echilibrului.
Concomitent cu aceste mişcări se imprimă greutatea corpului asupra adversarului, prin
împingerea uşoară cu umărul în pieptul acestuia, în scopul de a-l dezechilibra, iar în final să putem
scoate mingea din piciorul adversarului (fig.41).

Figura 41
În prima fază când jucătorul tatonează aşteptând momentul declanşării atacului, are privirea
îndreptată la minge, şi nu la mişcările pe care le face adversarul, pentru a nu fi derutat şi depăşit.
În timpul deposedării braţele nu trebuie folosite pentru a îndepărta pe adversar de minge
sau pentru a se sprijini de acesta, ci numai pentru menţinerea echilibrului.
Greşeli frecvente
- Greutatea nu este lăsată pe piciorul de sprijin ci pe piciorul de bătaie. În acest caz piciorul
de sprijin poate suferi o leziune în urma ciocnirii iar pornirea după efectuarea deposedării este
dificilă.
- Ţinerea relaxată a piciorului cu care se execută deposedarea; poate provoca leziuni.
- Eficacitatea este redusă dacă jucătorul nu-şi foloseşte forţa corporală.

Deposedarea de mingea din lateral

Acest procedeu se întâlneşte destul de des în jocul de fotbal. Pentru a-l executa jucătorul
trebuie să ia contact cu adversarul care are mingea.
Pentru a-l deposeda apărătorul trebuie să folosească împingerea umărului din lateral asupra
corpului adversarului. Ultimul pas îl face apropiind piciorul de sprijin de minge în timp ce corpul se
apleacă în direcţia executării deposedării. În timpul împingerii braţul din partea adversarului trebuie
să fie lipit de corp, iar celălalt braţ întins lateral (fig.42).

Figura 42
 Deposedarea de minge prin urmărire
Acest procedeu se foloseşte atunci când adversarul cu mingea la picior depăşeşte
apărătorul. Apărătorul depăşit va încerca să-l ajungă din urmă pe atacant. În momentul ajungerii
începe deposedarea din lateral (procedeu descris anterior) sau prin interpunerea corpului între
minge şi jucătorul cu mingea. Alegerea procedeului depinde de distanţa la care se află mingea, de
piciorul celui care o conduce.

Deposedarea prin alunecare

În situaţia când jucătorul cu mingea nu mai poate fi ajuns pentru a lua contact corporal cu el,
folosim deposedarea prin alunecare. Acest procedeu este foarte dificil de executat deoarece
mişcările la care se supune executantul prin contactul pe care îl are cu gazonul şi cu adversarul îi
poate provoca leziuni.
În majoritatea cazurilor executantul procedeului cât şi jucătorul cu mingea iau contact cu
gazonul şi de multe ori prăbuşirea se face peste jucătorul apărător căzut la pământ.
Din cauza riscurilor arătate deposedarea nu este recomandată decât în cazurile când alte
procedee nu mai pot fi aplicate. Deposedarea prin alunecare este dificil de apreciat chiar şi de către
arbitrii experimentaţi dacă a fost executată regulamentar sau nu. Când se execută regulamentar?
Atunci când executantul a jucat mai întâi mingea şi aceasta a deviat de la drumul ei firesc, înainte,
după care se poate produce împiedecarea atacantului de piciorul întins pe gazon, fără a fi
sancţionat de arbitru.
Deposedarea prin alunecare poate fi făcută cu piciorul apropiat de adversar sau cu piciorul
îndepărtat de adversar. Aceste procedee se folosesc de obicei pe terenuri mai umede, îmbibate cu
apă sau pe zăpadă deoarece favorizează alunecarea corpului pe gazon.
Biomecanica procedeului
Jucătorul care se pregăteşte să execute alunecarea se află în spatele adversarului, într-o
poziţie puţin oblică. În momentul depărtării mingii de piciorul celui care o conduce începem
alunecarea pe partea laterală a piciorului depărtat, puţin flexat din genunchi, după care îl întindem
spre minge pe care o îndepărtăm sau o lovim cu talpa.
În timpul alunecării solul este atins mai întâi cu exteriorul gambei, pe urmă de şold şi în final
cu partea laterală a trunchiului. Atenuăm luarea contactului cu gazonul prin aşezarea braţului de pe
partea piciorului executant pe gazon, celălalt braţ rămâne lateral în poziţia sa naturală pentru a
menţine echilibrul (fig.43).

Figura 43
În cazul deposedării cu piciorul apropiat, acesta este „aruncat“ întins înspre minge pentru a
o îndepărta. Lovirea mingii se produce de obicei cu vârful piciorului de execuţie. datorită contactului
cu şoldul adversarului şi a poziţiei întinse a piciorului de execuţie nu se recomandă folosirea acestui
procedeu pentru a se evita leziunile care pot apărea.
 În timpul executării procedeului privirea trebuie să fie în permanenţă pe minge, iar după
terminarea deposedării jucătorul se ridică rapid în picioare pentru a putea participa din nou la joc.
Greşeli frecvente
- nu se apreciază corect începerea alunecării. Piciorul de execuţie întâlneşte piciorul de
sprijin al adversarului, execuţia fiind neregulamentară.
- corpul nu se răsuceşte cu faţa în sus în timpul alunecării, jucătorul riscând să ajungă cu
faţa pe gazon.
- piciorul ia contact cu călcâiul şi nu cu partea exterioară a gambei. Mişcarea de alunecare
se întrerupe în timpul declanşării alunecării. Împingem adversarul mai întâi cu braţul după care
încercăm lovirea mingii, execuţie greşită.
- executarea deposedării din spate, de obicei este considerată greşeala grava (cartonaş
roşu).