3.

Obiectul raportului juridic de obligatii

Consta intr-o actiune sau inactiune concreta la care este indatorat subiectul pasiv si indreptatit
subiectul activ, constand fie intr-o prestatie pozitiva – a da, a face ceva – fie intr-o prestatie
negativa – a nu face ceva.

A. Obligatia de a da (dare) - obligatia de a constitui sau transmite un drep real, care nu se

confunda cu obligatia de a preda, care este o obligatie de a face; are ca obiect o prestatie pozitiva
de a transmite sau de a constitui un drept real; poate fi cu executare dintr-o data sau cu
exeecutare succesiva - art 1074 C civ. Se realizeaza concomitant cu incheierea contr, nu persista
in timp. Sunt si obl care persista in timp cand partile convin ca dr de propr sa fie transmis
ulterior.

B. Obligatia de a face (facere) - este indatorirea sub pasiv de a efectua o lucrare, un serv si in
general orice prestatie pozitiva in favoarea sub activ, cu exceptia transmiterii sau constituirii unui
dr real; poate fi cu executare dintr-o data, cu executare succesiva sau cu executare continua.

C. Obligatia de a nu face (non facere) - consta intr-o conduit negativa, adica in abtinerea
debitorului de la ceva ce ar fi putut face daca nu s-ar fi obligat fata de creditor; prin natura ei
prestatia este intodeauna succesiva si cu executare continua; are ca obiect o abtinere, o prestatie
negativa; prestatia de a face sau a nu face in caz de neexecutare in natura se transforma in
despagubiri - art 1075 C civ

2. Oferta de a contracta

Cand ambele parti sunt prezente ele discuta clauzele contractului si isi dau apoi consimtamantul
in mod simultan. Dar uneori partile sunt departe una de cealalta sau adeziunea uneia intarzie
asupra clauzelor fixate de celalalt. Consimtamantul partilor se descompune in 2 acte succesive:
oferta/policitatiunea si acceptarea celeilalte parti.
Oferta este propunerea pe care o pers o face unei alte pers sau publicului in general de a incheia
un contr in anumite conditii.
Forma ofertei este libera, ca a intregului consimtamant. Se poate face in scris, verbal sau tacit. Se
poate adresa unei pers determ sau unor pers nedeterm. Se poate face cu termen sau fara termen.

2.1. Conditiile ofertei:

- ferma, exprimand o propunere neindoielnica pt un angajament juridic care prin acceptare sa

poata realiza incheierea contr;
- reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a angaja din punct de vedere juridic
- neechivoca – sa exprime vointa neindoielnica de a incheia contractul prin simpla ei acceptare
- precisa si completa cuprinzand toate elementele care pot fi luate in considerare

1
2.2. Forta obligatorie a ofertei. Raspunderea pt revocarea ofertei.

Priveste momentele anterioare acceptarii ei, deoarece dupa ce oferta a fost acceptata avem de-a
face cu un contr unde se vor aplica regulile privind puterea obligatorie a acestuia.
Art 37 C. Com – „pana in mom incheierii contr oferta si acceptarea sunt revocabile”.
A. oferta este facuta unei pers prezente – oferta tb acceptata pe loc; consecinta – realiz acordului
de vointa.
B. oferta este facuta unei pers absente:
a) daca oferta nu a ajuns la destinatar oferantul o poate revoca in mod liber fara a suporta
vreo consecinta cu cond ca revocarea sa ajunga la destinatar cel mai tarziu odata cu oferta;
b) daca oferta a ajuns la destinatar – 2 sit:
- daca oferta este cu termen se admite ca ofertantul este obl sa o mentina un timp
rezonabil
- daca oferta este fara termen ofertantul trebuie sa o mentina un timp rezonabil. Daca
inainte de acceptarea ofertei ofertantul devine incapabil ori decedeaza oferta devine
caduca si acceptarea ei chiar in termen devine fara efect.
Art. 814 C civ – acceptarea donatiei poate fi facuta sau in act sau printr-un act autentic posterior
mai inainte de moartea celui care daruieste.
Retragerea ofertei inainte de termenul de expirare atrage rasp civ a ofertantului pt tot prejudiciul
produs destinatarului.
Fundamentul raspunderii nu il constituie un act juridic unilateral ci un fapt ilicit care ar atrage
raspunderea civila delictuala a ofertantului.

3. Acceptarea ofertei

3.1. Notiune.

Acceptarea ofertei consta in manifestarea de vointa a unei persoane de a incheia un contr in cond
stab de oferta ce i-a fost adresata in acest scop. Se poate face scris sau vb, poate fi expresa sau
tacita.
A nu se confunda acceptarea tacita cu simpla tacere. Simpla tacere este abtinerea aceluia ce a
primit oferta de la orice manifestare directa sau indirecta. Acceptarea tacita rezulta din anumite
fapte ale acceptantului, exista deci o manifestare de vointa a acceptantului.

3.2. Conditii:

- sa fie pura si simpla, adica sa concorde cu oferta in sens contrar considerandu-se ca oferta a fost
refuzata, acceptarea avand valoarea unei contraoferte. Contraoferta = oferta obisnuita emisa de
destinatarul initial si supusa acceptarii ofertantului initial. Negocierea contractuala.
- sa fie neindoielnica, lipsita de echivoc
- oferta adresta unei anumite pers poate fi acceptata doar de aceasta. Oferta adresata publicului
poate fi acceptata de oricine.
- sa nu fie tardiva – tb sa intervina inainte ca oferta sa devina caduca sau tardiva.

2
4.1. Momentul incheierii contractului

- este acela in care acceptarea intalneste oferta si deci s-a format consimtamantul, cu exceptia
contractelor solemne care se incheie in momentul indeplinirii formalitatilor cerute de lg pt
validarea lor. Ipoteze:
A. Contractul incheiat intre prezenti – ofertantul si acceptantul sunt de fata, mom incheierii contr
este acela in care ei cad de acord asupra incheierii acestuia.
B. Contractul incheiat prin telefon – ca in cazul celor prezenti.
C. Contractul incheiat prin corespondenta (intre absenti) – posta, fax, telegraf etc. sau intre oferta
si acceptare intervine un interval de timp.
a) sistemul emisiunii sau declaratiunii acceptarii – contractul se considera incheiat in mom in
care destinatarul ofertei s-a hot s-o accepte chiar daca vointa de acceptare nu a fost expediata
ofertantului deoarece in acel mom exista cele 2 consimtaminte. Sistemul este criticabil pt ca pe
baza lui nu se poate stab cu certitudine mom incheierii contr si nu ofera nici o certitudine.
b) sistemul expedierii acceptarii – mom incheierii contr este atunci cand destinatarul ofertei a
expediat acceptarea prin orice mijloace chiar daca nu a ajuns la ofertant. Sistemul este criticabil
pt ca pana la ajungerea la destinatie acceptarea poate fi retrasa.
c) sistemul receptiunii acceptarii – incheiat in mom in care rasp acceptantului a ajuns la ofertant,
fiind irelevant de faptul ca ofertantul a luat sau nu la cunostinta de cuprinsul lui.
d) sistemul informarii sau luarii la cunostiinta – mom incheierii contr se considera a fi cel in
care ofertantul a luat efectiv cunostiinta de acceptare.
Contractul este prezumat ca fiind incheiat in momentul receptiei acceptarii de catre ofertant,
prezumtie relativa ca ofertantul a luat cunostiinta de acceptare.

4.2. Regimul juridic al contractelor la distanta.

4.2.1. Precizari prealabile.

Incheierea contractelor la distanta este reglementata de OG 130/2000..
Contr de distanta (art. 2) = contr de furnizare de servicii sau produse intre un comerciant si un
consumator in cadrul unui sistem de vanzare organizat de catre comerciant care utilizeaza in mod
exclusiv inainte si la incheierea acestui contr una sau m m tehnici de comunicatie la distanta.
Consumator = orice p f ce achizitioneaza, utilizeaza sau consuma produse ori beneficiaza de
prestarea unor servicii in afara activitatii sale profesionale in baza unui contr incheiat cu un
comerciant.
Comerciant = orice p f/p j ce actioneaza in cadrul activitatii sale profesionale in contractele la
distanta.

4.2.2.Incheierea contractului la distanta.

Se stabilesc 3 particularitati ale contractelor la distanta: informarea consumatorului, locul si
momentul incheierii.
A. Informare consumatorului – obligatia de informare – posibilitatea oferita partilor de a-si
exprima consimtamantul liber, neviciat si bine informat.
Obligatia isi are fundamentul in OG 130/2000, in acte normative recente dar si in dreptul comun.
Comerciantii au obl de a comunica consumatorilor informatii si de a-i consilia, au obl neg de a
nu insela si obl poz de a informa (art 3,4 OG 130/2000 - obl de a informa consumatorul eista nu
numai inainte de incheierea contractului la distanta cat si in timpul acestuia)

3
a) Fundamentul obligatiei de informare – in directive europene, acte normative recent aparute,
dreptul comun, art 970 alin (1-2), art. 1312 C civ “vanzatorul este dator sa explice curat
indatoririle ce intelege asupra-si”;
b) Obiectul si continutul obligatiei de informare. Conditii:
- informatiile sa se refere la obligatiile nascute din contr
- informatiile sa fie utile pt cealalta parte contractanta (creditor)
- lipsa de cunostinta tehnice privind obiectul derivat al contr sa nu fie imputabila creditorului.
- informatiile sa fie concrete, complete, precise si usor inteligibile pentru a nu-i fi imputata o
eventuala utilizare necorespunzatoare.
Continutul obl de informare difera in functie de partile contractante
Partile contractante – in toate rap jur dintre comercianti si consumatori
Obiectul derivat al contr – d p d v obiectiv se pot referi la calitatile inerente obiectivului derivat
al contractului iar d p d v subiectiv informatiile tb sa vizeze scopul urmarit de creditare obl de
informare
c) Natura juridica a obl de informare. Obligatia de informare consta in obligatia de a comunica
creditorului aceste obligatii, un pachet de cunostiinte necesare unui consimtamant valid la
incheierea contractului, executarii in bune conditii a contractului sau folosirii bunului
achizitionat in mod corespunzator
Ab initio – Obl de informare este o obl de a face care consta in transmiterea de informatii de
catre debitor creditorului, obl care se indeplinste prin informare asupra lucrului prin inscrisuri
sau prin consiliere. Obl de a transmite informatiile este o obl de rezultat, neindeplinirea acesteia
facand sa se prezume culpa debitorului. Lipsa de pregatire a creditorului informatia este
imputabila acestuia si nu debitorului. In sit in care debitorul nu si- a executat in mod
corespunzator obl de informare, creditorul utilizand in mod eronat bunul achizitionat, debitorul
va fi in culpa si va raspunde. Cand debitorul nu vrea sa acorde informatiile, creditorul poate
angaja pe cineva sa-I acorde informatiile pe cheltuiala debitorului – art. 1077 C civ
d) Sanctiunea neexecutarii obligatiei de informare:
- sanctiuni extracontractuale cum sunt nulitatea relativa si daunele interese atunci cand
neexecutarea obligatiei de informare intruneste conditiile dolului reticent – art. 961 c civ
“conventia facuta prin dol nu este nula de drept ci da loc numai actiunii de nulitate”
- sanctiuni contractuale daune intese pe temei contratual rezultand din raspundetea specifica pt
vicii ascunse, pt evictiune etc.

B. Momentul incheierii contractului in regimul OG 130/2000. Art 5 – daca partile nu au

convenit altfel, momentul incheierii contr la distanta il constituie mom primirii comenzii de catre
comerciant. Contr se considera incheiat la mom in care raspunsul acceptantului a ajuns la
ofertant prezumandu-se relativ ca acesta din urma a luat cunostiinta de cuprinsul lui.
a) oferta cu termen si mom incheierii contr – raspunsul de acceptare tb primit in interiorul
termenului stabilit. Acceptarea primita dupa expirarea termenului este valabila cu conditia
instiintarii despre aceasta a acceptantului de catre ofertant
b) situatii particulare – contr se considera incheiat in unele situatii fara ca acceptarea sa fie
comunicata ofertantului si anume
- cand ofertantul cere executare imediata a contr si un raspuns prealabil de acceptare nu este
cerut si nici necesar dupa natura contr, contr se perfecteaza indata ce partea cealalta a inceput
executarea
- in contr unilaterale propunerea este obl indata ce ajunge la cunostinta partii careia ii este facuta.

4
c) importanta mom incheierii contr – interes practic:
- capacitatea partilor de a contracta se apreciaza fata de acest moment;
- in caz de conflict de lg in timp mom incheierii constituie criteriul dupa care se va stabili lg
aplicabila;
-constituie mom de la care incepe sa curga termenul de prescriptie extinctiva sau termenul
suspensiv sau extinctiv;
- contractele translative avand ca obiect bunuri certe, marcheaza mom transmiterii dr de
proprietate sau a altor dr reale;
- in functie de acest mom se apreciaza posibilitatea de revocare sau caducitate a ofertei;
- in rap cu acest mom se determina locul incheierii contr.

C. Locul incheierii contractului:

- cand se incheie intre parti prezente – locul incheierii este acela in care partile se gasesc;
- contractul prin telefon – unde se afla ofertantul;
- prin corespondenta – localitatea unde se afla ofertantul, iar in acele cazuri in care se considera
incheiat, fara a fi nevoie sa se comunice acceptarea, locul incheierii este acela in care se afla
acceptantul;
- cand partile se afla in state diferite si au negociat prin scrisori, telegrame, telefon – tara
domiciliului/sediului partii de la care a pornit oferta ce a fost acceptata
D p d v al dr international privat locul incheierii contr prezinta importanta fiind criteriul dupa
care se determina norma jur aplicabila unui contr cu element de extraneitate.
Prezinta importanta pt determinarea instantei competente.

4.3. Semnatura electronica. Momentul si locul incheierii contractului.

A. Precizari prealabile. Legislatia privind semnatura electronica poate si ar trebui sa

indeplineasca 2 obiective esentiale: sa inlature barierele comertului electronic, sa promoveze si
sa statueze incred si predictibilitatea ceruta de ambele parti care incheie afaceri on-line.
Semnatura mauscrisa – numele unei pers scris de ea insusi pe un act confera inscrisului ce o
contine valoarea unui inscris sub semnatura privata avand forta jur unui act autentic cf art 1176
C civ. Cf Normelor Cadru al BNR nr 6/1994 “semnatura tragatorului tb sa fie autigrafa
manuscrisa si redactata cu pixul sau cu cerneala neagra sau albastra la sf textului cambiei”.
Semnatura digitala – folosirea unei “chei” criptografice pt semnarea mesajului si este forma de
semnatura electronica care presupune cele mai complexe eorturi la nivel tehnic si ligislativ.
Criptarea presupune transformarea unui mesaj normal, inteligibil cu ajutorul unui algoritm intr-o
serie de semne neinteligibile, care la randul lor pot fi decriptate de o pers autorizata.
Semnatura electronica extinsa reprez semnatura care indeplineste urmatoarele cond:
- identifica in mod unic semnatarul;
- este creata cu mijloace aflate sub control exclusiv al semnatarului;
- identifica in mod unic documentul ce contine informatiile autentificate;
- este legata de informatii pe care le autentifica in asa fel incat orice modificare a acestora este
detectabila.
B. Momentul incheierii contractului prin mijloace electronice . Momentul executarii contractului
nu corespunde momentului nasterii rap jur in care ofertantul a cerut prealabil sa i se comunica
acceptarea. Lg consacra sistemul informarii in mod asemanator. In acest fel mom incheierii contr
depinde in ultima instanta de vointa partilor. Lg instituie doar o obl legata de confirmare a

5
primirii ofertei aflata in sarcina destinatarului ofertei. Lg obl la confirmarea primirii ofertei
indiferent daca destinatarul ofertei este una si aceeasi pers ca furnizorul de servicii:
- trimiterea unei dovezi de primire prin posta electronica sau prin alte mijloace de comunicare
echivalent la adresa indicata de catre destinatar in termen de 24h de la primirea ofertei;
- confirmarea primirii ofertei printr-un mijloc echivalent celui utilizat pt trimiterea ofertei de
indata ce oferta a fost primita de furnizorul de servicii cu cond ca aceasta confirmare sa poata fi
stocata sau reprodusa de catre destinatar.
Din art 9 alin(3) din lg se deduce o 1 ipoteza care se refera la transmiterea ofertei de catre
destinatar catre furnizorul de servicii. A 2 a ipoteza – odata cu informatiile transmise prin
indeplinirea obl precontractuale prev la art 5 alin(1) si art 8 alin(1) din lg, furnizorul de servicii
transmite si oferta de a contracta ce poate imbraca forma unei comunicari comerciale. Incheierea
propriu zisa a contr prin mijloace electronice are loc in mom in care pfertantul primeste
acceptarea ofertei odata cu accesarea acesteia.

CAPITOLUL III. EFECTELE CONTRACTULUI INTRE PARTI

3. Principiul fortei obligatorii a contractului ( pacta sunt severanda )

3.1. Consideratii preliminare.

Art 969 C civ “conventiile legal facute au putere de lg intre partile contractante”. Contr este lg
partilor, acestea fiind tinute sa-l respecte intocmai potrivit adagiului latin “pacta sunt servanda”.
Consecinte:
- contr are forta obligatorie pt partile contractante
- contr priveste in 1 rand partile contractante deci se refera la relativitatea efectelor contr
- forta obligatorie a contr este aceeasi si pt inst de judecata care au sarcina de a asigura
executarea lui.

3.2. Forta obligatorie a contractului intre parti. Consecinte:

3.2.1. Obligatia partilor de a-si executa intocmai contractul: executarea obl stabilite in contr
la data si conditiile stab in contr; creditorul poate utiliza toate mijloacele jur oferite de lg pt a
obtine executarea in natura a prestatiilor datorate de debitor; cand executarea in nat nu mai este
posibila, obl debitorului se transforma in daune-interese, angajandu-se rasp lui contractuala.

3.2.2. Executarea cu buna credinta a contractului. Art 570 alin (1) C civ “conventiile tb
executate cu buna credinta”.
a) obl de loialitate – indatorirea partilor de a se informa reciproc pe toata durata contr;
b) obl de cooperare – indatorirea partilor de a facilita executarea contr pt a asigura echilibrarea
prestatiilor.
Art 1899 alin (2) C civ – “buna credinta se prezuma totdeauna si sarcina probei cade asupra celui
ce alege reaua-credinta”

6
3.2.3.Irevocabilitatea contractului prin vointa unei parti. Simetria in contracte
Principiul irevocabilitatii exprima ideea ca un contr nu poate fi revocat decat prin acordul
partilor. Aceasta este regula si prin exceptie de la ea, contr poate fi desfacut prin vointa unei sg
parti numai pt cauzele autorizate de lg.
A. Revocarea contractului prin consimtamantul mutual – produce efecte numai pt viitor operand
ca o reziliere amiabila, preferabila celei prev de art 969 alin (2) C civ. La contr cu exe
instantanee (v-c), revocarea mutuala nu are caracter retroactiv, partile in realitate dorind sa
incheie un nou contr, in sens contrar, adica de la dobanditor la instrainator. Daca intervine
revocarea (mutuus dissensus), conventia nu-si va produce insa efectele sale decat pt viitor,
efectele pe care contr le-a produs in trecut fiind mentinute. Consecinte: toate dr dobandite pe
timpul contr se mentin; partile sunt obl sa plateasca taxele de contr; cand contr are ca ob
instrainarea unui imobil,conventia va fi urmata de efectuarea formalitatilor de publicitate.
Judecatorul este tinut de contr, in sensul ca el tb sa aplice clauzele lui asa cum aplica lg;
judecatorul nu este in dr sa intervina chiar la cererea uneia din parti pt a revoca sau modifica
contr inafara de cauze determinate de lg.
B. Revocarea unilaterala a contr – art 969 alin (2) – din cauze autorizate de lg pot fi reziliate:
contr de inchiriere fara termen, contr de mandat, de depozit, de asigurari, etc.
Conditii pt denuntarea unilaterala: clauza de denuntare unilaterala nu se poate introduce intr-un
contr daca lg prevede ca el este irevocabil (donatia); clauza de denuntare unilaterala nu tb sa fie
conditie pur potestativa din partea celui care obl deoarece o asemenea clauza este nula (1010 C
civ).
C. Rezilierea fortata a contr – este cazul contr “intuituu personae”. Daca acea pers decedeaza
inceteaza forta obl a contr ale carui efecte nu se transmit mostenitorilor. Contr pot fi modificate
fortat, independent de vointa partilor: prorogarea legala (prelungirea sau reinoirea contr de
inchiriere). Contr pot fi suspendate temporar in mod fortat cand pe parcursul existentei unui
contr cu exe succesiva intervine un caz de forta majora.

3.3. Forta obligatorie a contractului in raport cu instanta de judecata

– orice contr valabil incheiat are forta obligatorie si pt instanta de judecata, judecatorul fiind obl
sa dispuna executarea lui. Singurul lucru pe care il poate face judecatorul este acordarea pt
debitor a unor termene de gratie.

3.4.Corelatia dintre forta obligatorie a contractului si forta legii. Interventia legiuitorului in

contracte. Teoria impreviziunii.

3.4.1. Corelatia dintre forta obligatorie a contractului si forta legii:

- contr obliga partile si avanzii lor cauza; lg contine reguli de conduita cu caracter general,
abstract si impersonal obl pt toti subiectii de dr;
- contr regl rap jur civ concret; lg regl rap jur civ abstract;
- contr = opera partilor (pf/pj); lg = opera parlamentului;
- contr poate fi modificat prin vointa partilor; lg poate fi modificata doar de autor cu respectarea
unei anumite proceduri.

3.4.2. Interventia legiuitorului in contracte:

- pt modificarea duratei contr prin prorogari legale ( prorogarea contr de inchiriere din 5 in 5 ani)

7
- pt modificarea modalitatii de executare prin moratoriul legal ( termen acordat de legiuitor
debitorilor avand ca efect amanarea generala a executarii unei obl; are caracter temporar si se ia
in timp de criza)

3.4.3. Teoria impreviziunii. 3 forme de revizuire:

- revizuirea conventionala: clauze prin care partile prevad ca fiecare dintre ele va putea invoca
revizuirea in caz de schimbare a circumstantelor economica; clauze de variatie automatica care
au ca tipar clauza de indexare prin care in obl pecuniare, suma datorata va varia in functie de
variatia indicelui ales;
- revizuirea legala – are la baza interesul general care tb sa primeze in rap cu interesele
personale;
- revizuirea judiciara – de ex in cazul obligatiilor pecuniare succesive.
Impreviziunea consta in paguba pe care o sufera una din partile contractante ca urmare a
dezechilibrului grav de valoare ce apare intre prestatiile lor in cursul executarii contr determinat
de cresterea considerabila si imprevizibila a preturilor. Se aplica contr cu titlu oneros afectate de
modalitatea termenului, contr cu executare succesiva. Practica judiciara respinge aceasta teorie,
neadaptarea contr putand avea loc prin acordul de vointa al partilor. Partile pot stabili in contract
clauze de impreviziune.

3.5. Forta obligatorie a contractelor si principiul libertatii si egalitatii partilor.

In principiul fortei obligatorii a contr isi au sorginte 2 principii: irevocabilitatea si relativitatea

efectelor contr.

3.6. Corelatia dintre principiul fortei obligatorii si principiul relativitaii contractului:

deosebiri:
- daca intre parti contr este o realitate absoluta (forta obligatorie), fata de terti nu reprezinta decat
o realitate relativa (princ relativitatii);
- princ fortei obligatorii impune partilor executarea contr, princ relativitaii impune tertilor
respectarea contr, acesta fiindu-le opozabil.

4. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice

4.1. Principiul reciprocitatii si interdependentei obligatiilor partilor in contractele

sinalagmatice.

Efecte speciale:
a) in situatia in care desi una dintre parti nu si-a executat propria obligatie pretinde totusi
celeilalte parti sa si-o execute pe a sa, aceasta din urma poate invoca exceptia de neexecutare a
contr;
b) daca una din parti nu-si executa in mod culpabil obl, cealalta parte poate sa ceara in justitie
rezolutiunea contr;
c) daca o parte se afla in imposibilitate de a executa contr aceasta inceteaza, punandu-se pb
suportarii riscurilor contr.

8
Obl reciproce tb sa aiba un izvor comun, de natura contractuala. Nu tb confundata ideea de
reciprocitate a obl sau a datoriilor cu ideea de reciprocitate a prestatiilor. Reciprocitatea obl nu se
confunda nici cu echivalenta prestatiilor.

4.2. Exceptia de neexecutare a contractului

4.2.1. Definitie:
Este mijlocul jur prin care una din partile contr sinalagmatic refuza sa-si execute propriile obl pe
motiv ca cealalta parte contractanta ii solicita acest lucru fara ca aceasta din urma sa-si fi
executat propriile obl.

4.2.2. Temei juridic:

Consta in principiul reciprocitatii si interdependentei obl partilor in contr sinalagmatice.

4.2.3. Aplicatii practice: contractul d v-c: cumparatorul, cf art 1362 poate refuza plata pretului
daca vanzatorul nu preda lucrul precum si in cazul unui pericol iminent de evictiune; contr de
schimb; contr de depozit…

4.2.4. Conditiile pentru invocarea exceptiei de neexecutare a contractului

 Obligatii reciproce si interdependente ale partilor sa-si aiba temeiul in acelasi contract
 Sa existe o neexecutare, chiar partiala, dar suficient de importanta din partea celuilalt
cocontractant
 Neexecutarea nu se datoreaza faptei insesi a celui ce invoca exceptia, fapta ce l-a
impiedicat de celalalt sa execute obligatia
 Partile sa nu fi convenit un termen de executare a uneia dintre obligatiile reciproce

4.2.5. Efectele exceptiei de neexecutare a contractului

Exceptia de neexecutare suspenda executarea prestatia celui care o invoca, contractul ramanand
temporar neexecutat. Partea indrituita sa refuze executarea obligatiei sale, nu poate fi obligata sa
plateasca daune-interese moratorii pe motiv de intarziere in exec prestatiilor. Contractul ramane
valabil chiar daca este suspendat.

4.2.6. Distinctia dintre exceptia de neexecutare a contractului si dreptul de retentie

Dreptul de retentie se aplica nu numai contractelor sinalagmatice ci si unor raporturi juridice
nascute intedendent de existenta oricarui contract
Dreptul de retentie nu este o manifestare de a exceptiei de neexecutare nici chiar in ipoteza
vanzatorului care refuza sa predea bunul pana la primirea pretului
Intre acestea 2 notiuni exissta doar o aparenta interferenta in cazurile acelor contracte
sinalagmatice care, intre altele, nasc o obligatie de predare a unui lucru.

4.3. Rezolutiunea contractelor

4.3.1. Notiune si definitie

Este acea sanctiune care se aplica neexecutarii culpabile a contractului sinalagmatic, constand in
desfiintarea retroactiva a acestuia si repunerea partilor in situatia avuta anterior incheierii
contractului.

9
4.3.2. Domeniul de aplicare al rezolutiunii
Se aplica numai contractelor cu executare dintr-o data. C sinalag indif daca sunt cu titlu oneros
sau gratuit, comutative sau aleatorii.

4.3.3.Cazuri in care rezolutiunea nu se aplica unor contracte sinalagmatice

a) Contractul de renta viagera
b) Contractul de joc si prinsoare
c) Contractul de imparteala

4.3.4. Temeiul juridic al rezolutiunii

Este constituit din interdependenta si reciprocitatea obligatiilor in contractele sinalagmatice.

4.3.5. Rezolutiunea judiciara

A. Notiune. Rezolutiunea se aplica tuturor contractelor cu titlu oneros sau cu titlu gratuit si poate
fi introdusa numai de partea care a executat obligatiile contractuale sau este pe cale sa le execute.
B. Conditiile cerute exercitarii rezolutiunii judiciare
a) una dintre parti sa nu-si fi executat obligatiile.
Neexecutarea poate fi totala sau partiala, definitiva sau temporara, pozitiva sau negativa.
Neexecutarea totala este atunc cand debitorull nu si-a executat obligatiile asumate
Neexecutarea este partiala atunci cand debitorul nu si-a executat o parte din obligatii sau si le-a
executat defectuos.
b) neexecutarea sa fie imputabila partii care nu si-a indeplicit obligatia. Astfel daca neexecutare
se datoreaza unui caz fortuit nu se pune problema rezolutiunii. Debitorul trebuie sa fie in culpa.
c) debitorul obligatiei neexecutate sa fi fost pus in intarziere, in conditiile prevazute de lege.
Cazuri:
- in cazurile expres prevazute de lege;
- cand partile au convenit expres ca debitorul este de drept in intarziere la implinirea termenului
la care trebuia sa isi indeplineasca obligatia
- cand obligatia nu putea fi indeplinita decat intr-un termen determinat
- in cazul obligatiilor continue
- in cazul obligatiilor de a nu face.
Instanta poate aprecia daca este necesara rezolutiunea sau acordarea unui termen de gratie
debitorului. Termenul de gratie reprezinta perioada de timp pe care instanta o acorda debitorului
in vederea executarii intregii obligatii sau a restului acesteia. Termenul poate fi dat in instanta de
fond, in apel sau in recurs

4.3.6. Rezolutiunea conventionala a contractului. Pactele comisorii exprese

Pactele comisorii sunt clauze contractuale exprese prin care partile prevad rezolutiunea
contractului pentru neexecutarea obligatiilor uneia dintre ele.
Prezinta avantaje fata de rezolutiunea judiciara.
A. Pactul comisoriu expres de gradul I este clauza contractuala prin care partile prevad ca in
cazul in care una dintre ele nu executa obligatiile, contractul se desfiinteaza
B. Pactul comisoriu expres de gradul II este clauza contractuala prin care partile prevad ca in
cazul in care una dintre ele nu-si executa obligatiile, cealalta are dreptul sa desfiinteze contractul
pe cale unilaterala

10
C. Pactul comisoriu expres de gradul III este clauza contractuala prin care partile prevad ca in
cazul in care una dintre ele nu-si executa obligatiile, contractul se considera rezolvit de drept.
D. Pactul comisoriu expres de gradul IV este clauza contractuala prin care partile prevad ca in
cazul in care una dintre ele nu-si executa obligatiile, contractul se desfiinteaza de plin drept, fara
somatie sau punere in intarziere si fara interventia instantei de judecata.

4.3.7. Corelatia intre pactele comisorii si alte institutii juridice

A. Pactul comisoriu, clauza penala si clauza de arvuna.
Clauza penala – evaluarea anticipata a daunelor-interese.
Pactele comisorii exprese nu exclud clauza penala s nici viceversa.
Arvuna – evaluarea anticipata a despagubirilor ce creditorul le poate pretinde in caz de
neexecutare a contractului.
B. Pactele comisorii si clauzele de agravare a raspunderii civile contractuale.
Clauza de agravare sunt acele conventii prin care se amplifica raspunderea.
Pactele comisorii nu exclud clauzele de agravare a raspunderii.
4.3.8. Efectele rezolutiunii (judiciara si conventionala)
Principalul efect este desfiintarea retroactiva a contractului.
A. Intre parti are ca efect punerea in situatia anterioara (restitutio in integrum)
B. Fata de terti are ca efect desfiintarea tuturor drepturilor consimtite in favoarea lor de
dobanditorul bunului care a format obiectul contractului rezolvit.

4.4. Rezilierea contractelor sinalagmatice

Este desfiintarea contractelor sinalagmatice cu executare succesiva pentru motivul ca una dintre
parti nu-si indeplineste obligatiile asumate.

4.5. Distinctia intre rezolutiunea si nulitate

a) rezolutiunea este o cauza de ineficacitate a contractelor sinalag, pe cand nulitatea se aplica

tuturor actelor juridice civile;
b) cauza rezol – neexec culpabila a oblig de catre una din parti, iar nulit se datoreaza neresp cond
de validitate prevazute de normele legale in vig;
c) cauzele rezol sunt ulterioare incheierii valabile a contr, cauzele nul fiind anterioare sau
concom incheierii actului jur;
d) la rez – rasp contractuala, la nul – rasp civila delictuala

4.6. Riscurile contractului

4.6.1. Consideratii prealabile

Rezolutiunea sau rezilierea presupun o neexecuttare a contractului imputabila uneia dinter parti,
pe cand riscul contractului apare ca o consecinta a neexecutarii contractului sinalagmatic, ca
urmare a unei cauze independente de orice culpa a vreuneia dintra parti.
4.6.2. Principiul resperit debitori
Consta in regula conform careia riscul contractului este suportat de debitorul obligatiei de
executat, respectiv de partea a carei obligatie, datorita fortei majore nu mai poate fi executata.
Oblig a devenit numai partial imposibil de exec – 2 sit:

11
- reducerea proport a contraprestatiei celeilalte parti, deb oblig imposibil de exec suportand riscul
contr in masura in care nu si-a respectat propria oblig:
- incetarea in intreg a contr atunci cand ceea ce a mai ramas de exec nu poate asigura scopul
contr, sit cand riscul contr este suportat in intreg de deb oblig imposibil de exec.

4.6.3. Suportarea riscurilor in contractele sinalagmatice translative de proprietate

Regula consacrata in legislatie este ca in cazul contractelor translative de proprietate, riscul
contractului il suporta acea parte care avea calitatea de proprietar al lucrului la momentul pieririi
fortuite a acestuia, regula res perit domino.
A. Ipoteza contractelor consensuale pure si simple prin care se transmite dreptul de proprietate
asupra unui bun cert. Riscul va fi suportat de catre dobanditor deoarece el este proprietarul
bunului la momentul incheierii contractului.
Exceptie : riscul pieirii fortuite este sup de instrainator, atunci cand acesta a fost pus in intarziere
de catre dobanditor, deoarece nu si-a exec la termenul prev oblig sa.
B. Ipoteza contractelor in care transmiterea proprietatii are loc ulterior momentului incheierii
contractului. Riscul va fi suportat de catre vanzator deoarece el este proprietarul bunului pana la
momentul transferarii dreptului de porprietate.
C. Ipoteza contractelor in care transferul proprietatii este afectat de o conditie.
a) Conditie suspensiva - Riscul va fi suportat de catre vanzator,deoarece el este proprietar al
bunului pana la indeplinirea conditiei suspensive.
b) Conditie rezolutorie - Riscul va fi suportat de catre dobanditor, deoarece el este proprietar al
bunului pana la indeplinirea conditiei rezolutorie.

CAPITOLUL IV. EFECTELE CONTRACTULUI FATA DE TERTI.

RELATIVITATEA EFECTELOR CONTRACTULUI.
OPOZABILITATEA CONTRACTULUI FATA DE TERTI

3. Exceptiile de la principiul relativitatii efectelor contractului

3.1. Notiune
Exceptiile de la principiul relativitatii sunt acele situatii in care efectele contractului se produc
fata de alte persoane care nu au calitatea de parti sau succesori in drepturi ai partilor.

3.2. Clasificare
Exceptii aparente:
- contractul colectiv de munca – pg 126
- actiunile directe – pg 126
- promisiunea faptei altuia
Exceptii reale:
- stipulatia pentru altul

3.3. Promisiunea faptei altuia (conventia de porte-fort)

3.3.1. Definitie
Este un contract/ clauza intr-un contract prin care debitorul se obliga fata de creditor, sa
determine o terta persoana sa isi asume un anumit angajament juridic in folosul creditorului din
contract.

12
Debitorul nu promite fapta altuia, ci fapt sa. Tertul ramane strain de contract si deci nu are nici o
obligatie. Oblig deb este o oblig de a face.

3.3.2. Aplicatii practice

a) contractul de mandat
b) instrainarea unui bun indiviz
c) incheierea actelor juridice in numele si pe seama unei persoane absente sau incapabile

3.3.3. Efecte
In sarcina debitorului se naste o obligatie de a face, de rezultat (determinarea unei persoane de a
ratifica sau incheia un act juridic)
In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, creditorul nu va putea cere executarea in natura
a obligatiei ci doar plata unor daune interese, precum si rezolutiunea contractului.

3.4. Contractul in favoarea unei terte persoane ( stipulatia pentru altul )

3.4.1. Notiune
Stipulatia pentru altul este acel contract prin care o parte (stipulant) obliga o alta parte
(promitent) sa dea sa faca sau sa nu faca ceva in folosul unei terte persoane, straina de contract
(tert beneficiar)

3.4.2. Aplicatii practice – contr de renta viagera, de donatie cu sarcini, transport de bunuri,
de asigurare

3.4.3. Conditii de valabilitate a stipulatiei pentru altul

a) conditii generale de validitate ale oricarui contract
b) vointa de a stipula sa fie certa si neindoielnica
c) tertul beneficiar sa fie o persoana determinata sau cel putin determinabila.; stipulatia poate fi
prevazuta si in favoarea unei persoane viitoare.

3.4.4. Dreptul tertului beneficiar

- se naste direct din contract
- este irevocabil

3.4.5. Efectele stipulatiei pentru altul

A. Efectele intre stipulant si promitent
- se naste obligatia de a da, a face sau a nu face
- stipulantul are la indemana o serie de mijloace directe si indirecte pentru a-l constrabge pe
promitent sa-si execute obligatia.
- stipulantul poate pretinde daune interese in masura in care va dovedi ca prin neexecutarea
obligatiei i s-a adus un prejudiciu
B. Efectele intre promitent si tertul beneficiar
- tertul nu suporta concursul creditorilor stipulantului sau eventuala insolvabilitate a acestuia
- dreptul tertului se poate transmite mostenitorilor sai in caz de deces
- mostenitorii stipulantului nu pot avea nicio pretentie asupra dr tertului, deoarece acesta nu a
apartinut patrim stipulantului

13
- tertul beneficiar are act dir impotriva promitentului, cu toate ca nu este parte in contr.
- tertul nu este obligat sa primeasca dreptul nascut direct in favoarea lui.
C. Efectele intre stipulant si tert
- dreptul nascut in favoarea tertului nu poate fi revocat; exceptii: contractul de transport si
contractul de asigurare.

3.4.6. Natura juridica a stipulatiei pentru altul

Teoria dreptului direct – dreptul tertului isi are originea in mod direct in contractul incheiat intre
stipulant si promitent.

3.5. Simulatia – exceptie de la opozabilitatea contractului fata de terti

3.5.1. Notiune si terminologie

Simulatia este actul secret care modifica un act public, nu poate avea putere decat intre partile
contractante si succesorii lor universali; un asemenea act nu poate avea nici un efect in contra
altei persoane. – art 1175
3.5.2. Corelatia dintre parti, avanzi-cauza si terti in cadrul simulatiei
Fata de terti, actul secret al simulatiei nu produce nici un efect.

3.5.3. Conditiile simulatiei

A. Contrainscrisul sa fie un act secret – incheiat a.i. cupr si existenta sa sa nu fie cunoscut de
terti;
B. Contrainscrisul trebuie sa fie un act contemporan cu actul aparent.

3.5.4. Formele simulatiei

A. Contractul public este ficiv. Este necesar ca actul public sa fie anulat prin efectele
contrainscrsului
B. Actul public deghizeaza actul secret – partile incheie un anumit contract care da nastere
adevaratelor raporturi juridice dintre ele, contract care imbraca insa forma unui alt contract.
a) Deghizare totala – se ascunde insasi natura actului secret, in actul public se indica un anumit
contract iar in actul secret se arata adevaratul contract incheiat intre parti;
b) Deghizare partiala – prin actul public se limiteaza sau ascund clauzele sau efectele actului
secret
C. Interpunerea de persoane (conventie de prete nome) imprumut de nume – contractul aparent
se incheie intre anumite pers, iar actul secret precizeaza ca beneficiarul contractului este o alta
persoana.

3.5.5. Scopurile si limitele simulatiei

A. Scopul simulatiei este acela de a crea o neconcordanta intre vointa reala si cea declarata,
acordul in vederea realizarii unui raport juridic fiind dublat de un alt acord, pentru a ascunde fata
de terti acordul secret
B. Limitele simulatiei: ordinea publica si bunele moravuri

3.5.6. Sanctiunea simulatiei este inopozabilitatea fata de tertele persoane a situatiei juridice
create prin contractul secret si, dupa caz, inlaturarea simulatiei pe calea actiunii in simulatie.
Tertii nu sunt obligati nici sa respecte si nici sa suporte efectele contractului

14
3.5.7. Efectele simulatiei
A. Efectele simulatiei in raporturile dintre partile contractante. Fata de partile contractante isi
produce efecte actul secret. Aceste isi produce efectele si fata de succesorii unversali sau cu titlu
universal daca nu le-au fost fraudate interesele, situatie in care devin terti propriu-zisi.
B. Efectele simulatiei fata de terti. Fata de terti isi produce efecte actul public, ei nefiind obligati
sa respecte actul secret.
C. Efectele simulatiei in raporturile dintre terti. In caz de conflict de interese intre terti, vor avea
castig de cauza acei terti care se vor intemeia cu buna-credinta pe actul aparent

3.5.8. Actiunea in simulatie - este acea actiune in justitie prin care se cere instantei de judecata
sa constate existenta si continutul actului secret, cu scopul de a inlatura actul aparent sau acele
clauze care anihileaza sau mascheaza actul real. Prin urmare, nu se doreste desfiintarea actului
secret, ci mentinerea acestuia in vederea producerii efectelor pentru care a fost incheiat.
Se poate dubla cu actiune in nulitatea cand au fost incalcate dispozitii imperative ale legii.
Poate fi introdusa de orice parte interesata. De cele mai multe ori este introdusa de creditorul
uneia dintre parti.

3.5.9. Proba simulatiei

Intre parti proba simulatiei se face numai potrivit normelor dreptului comun privitoare la actele
juridice.
Proba cu martori este admisa doar in urmatoarele situatii:
a) cand actul a fost incheiat prin frauda sau vicierea consimtamantului
b) cand partile au un inceput de dovada scrisa
c) cand partile nu au avut posibilitatea de a-si preconstitui un inscris
d) in cazul unei simulatii ilicite pentru a se eluda legea sau interesele statului
e) imposibilitatea conservarii probei scrise
f) cand actul public este fictiv
3.5.10. Distinctia intre simulatie si alte institutii juridice asemanatoare
A. Simulatia si dolul
Asemanari
- ambele se ascund in spatele unei aparente
Deosebiri
- dolul este fraudulos prin definitie, pe cand simulatia este de regula licita
- dolul este impotriva unei parti contractante pe cand simulatia este impotrivaunor terti

B. Simulatia si eroarea obstacol

Asemanari
- la ambele exista o neconcordanta intre vointa reala si vointa declarata
Deosebiri
- simulatia nu este un viciu de consimtamant
- simulatia presupune dualitatea act public – act secret, eroarea nu este supusa unei asemenea
conditii
- eroarea este un proces intern, nematerializat in exterior, pe cand simulatia implica
exteriorizarea manifestarii de vointa
C. Simulatia si falsul

15
Asemanari
- au drept scop atestarea unor imprejurari necorespunzatoare realitatii
Deosebiri
- falsul are ca obiect insusi inscrisul / documentul care va fi alteral, iar simulatia are ca obiect
intentia si vointa partilor
D. Simulatia si novatia
Asemanari
- ambele presupun existenta a 2 acte juridice
- novatia obiectiva se aseamana cu deghizarea
- novatia subiectiva se aseamana cu interpunerea de persoane
Deosebiri
- la novatie ambele acte isi produc efectele fata de parti, pe cand la simulatie doar cel secret
- la novatie incheierea actelor are loc succesiv, pe cand la simulatie incheierea actelor are loc
simultan
- novatia presupune vointa de a nova iar simulatia presupune intentia de a simula

3.5.11. Aplicatii ale simulatiei in dreptul civil

A. Simulatia in cazul prevazut de art. 1307 C civ
B. Simulatia utilizata pentru eludarea interdictiei de a dobandi mai mult de 200ha prin acte intre
vii
C. Simulatia in cazul inalienabilitatii temporare prevazuta de Lg 18/1991
D. Simulatia in cazul interdictiei de instrainare a locuitntelor prevazuta de Lg 112/1995
E. Simulatia in materia dreptului de preemtiune
F. Simulatia in materia dobanzii

TITLU IV. FAPTELE JURIDICE – IZVOARE DE OBLIGATII

CAPITOLUL I. CONSIDERATII INTRODUCTIVE

1. Notiune

16
Faptele juridice sunt toate actiunile omenesti licite sau ilicite, savarsite fara intentia de a produce
efecte juridice, efecte care totusi se produc in puterea legii, independent de vointa celor care au
savarsit faptele.

2. Clasificarea faptelor juridice in sens restrans

a) Fapte juridice licite – actiunile savarsite fara intentia de a da nastere la raporturi juridice
obligationale, dar care produc asemenea eefecte in puterea legii, fara ca prin ele sa se incalce
normele legale in vigoare.
b) Fapte juridice ilicite - actiunile savarsite fara intentia de a da nastere la raporturi juridice
obligationale, dar care produc asemenea eefecte in puterea legii, impotriva vointei autorului lor si
prin care se incalca legea sau bunele moravuri..

3. Reglementarea legala a faptelor juridice

Fapte licite - 986-997 CC

Fapte ilicite – 998-999 CC

CAPITOLUL II. FAPTELE JURIDICE LICITE

GESTIUNEA DE AFACERI

1. Notiune. Definitie

Gestiunea de afaceri reprezinta faptul juridic licit prin care o persoane (gerant) savarseste din
propria initiativa acte juridice sau materiale necesare si utile in interesul altei persoane (gerat).

2. Aplicatii practice ale gestiunii de afaceri

- agentul de bursă care lucrează pe lângă o bursă şi face operaţiuni pentru clienţii săi, pe care
acestea nu le cunosc, dar le dă socoteală de activitatea sa. în acest caz, agentul nu lucrează ca
mandatar, deoarece nu are mandat de la clienţi, ci ca gerant;
- actele materiale şi juridice pe care le face coproprietarul asupra bunurilor din copro-prietate,
care folosesc şi celorlalţi coproprietari;
- chiriaşul care face reparaţiile mari în contul proprietarului;
- persoana care conduce victima unui accident la spital, dându-i îngrijiri şi făcând anumite
cheltuieli;
- plata pensiei de întreţinere către creditorul acesteia, în numele debitorului
- acţiunea unui notar sau avocat care, în afara angajamentului avut cu un client, preia iniţiativa
unei operaţiuni oportune în interesul clientului lor

3. Conditiile gestiunii de afaceri

3.1. Obiectul gestiunii

17
– acte materiale precum repararea unui bun al geratului sau acte juridice precum plata unor taxe
sau impozite sau chiar angajarea unei persoane pentru a efectua o reparatie.
Gestorul de afaceri nu poate incheia acte de dispozitie pe seama geratului. Uneori insa, asemenea
acte raportate la intreg patrimoniul unei persoane au valoarea unor acte de administrare.
Actele juridice incheiate si faptele juridice savarsite trebuie sa aiba caracter patrimonial.

3.2. Utilitatea gestiunii

Prin savarsirea ei se evita de cele mai multe ori o pierdere patrimoniala. Este o chestiune de fapt
care este lasata la atitudinea instantei de judecata, aprecierea urmand a fi facuta in functie de data
la care operatiunea a fost savarsita, fiind irelevant daca bunul a pierit din caz fortuit.

3.3. Atitudinea partilor fata de gestiune

Nu exista gestiune daca nu exista intentia de a gera afacerile altuia fara stirea acestuia.
a) actele si faptele sa fie facute cu intentia de a gera interesele altuia. Gerantul poate actiona si in
interes propriu sau in interesul unei alte persoane (coproprietate). Gerantul trebuie sa aiba
intentia de a-l obliga pe gerat la restituirea cheltuielilor (animus gerandi).
b) geratul sa nu aiba cunostinta de operatia pe care geratul o savarseste in interesul sau
c) gestiunea de afaceri nu trebuie neaparat facuta numai in interesul geratului, ea poate fi facuta
si in interesul gerantului
d) faptele sau actele de gestiune trebuie facute cu intentia de a obliga pe gerat la restituirea
cheltuielilor ocazionate cu indeplinirea lor.

3.4. Geratul trebuie sa aiba capacitatea de a contracta

a) gerantul trebuie sa aiba capacitate exercitiu. Atunci cand obiectul gestiunii ol constituie acte
de conservare gerantul poate fi chiar si un incapabil.
b) geratul poate fi si cu/fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa.

4. Efectele gestiunii de afaceri

Geratul are la îndemână acţiunea negoţiorum gestor directa împotriva gerantului pentru a-1
obliga să-i dea socoteală de gestiunea sa, iar gerantul are împotriva geratului acţiunea
negotiorum gestor contraria, ori de câte ori afacerile acestuia nu au fost bine administrate.

4.1. Raporturile dintre gerant si gerat

A. Obligatiile gerantului
a) gerantul are obligaţia de a continua afacerea începută până când geratul va avea mijloacele
necesare să se ocupe de ea. Dacă geratul moare, gerantul va fi obligat să continue gestiunea până
când moştenitorii geratului vor putea lua direcţiunea afacerii
b) în efectuarea actelor de gestiune, gerantul trebuie să depună diligenţele unui bun proprietar
c) obligaţia de a da socoteală geratului pentru toate operaţiile efectuate, pentru ca acesta să poată
aprecia in concreto utilitatea lor.

18
B. Obligatiile geratului
Geratul are obligaţia de a plăti gerantului toate cheltuielile necesare şi utile pe care i) acesta le-a
făcut în cursul gestiunii.Două prestaţii:
- geratul va plăti valoarea muncii întrebuinţate şi a cheltuielilor făcute, în limita în care ele au
fost necesare sau utile, utilitatea lor apreciindu-se după rezultatul direct al amestecului
gerantului;
- obligaţia de restituire nu-i incumbă geratului în cazul cheltuielilor voluptuarii făcute de către
gerant. Gerantul se poate prevala de dreptul de retenţie asupra bunurilor geratului până când
acesta din urmă îl despăgubeşte de cheltuielile ocazionate de gestiune, dar numai dacă aceasta
din urmă a fost utilă.

4.2. Raporturile dintre gerat si terti

Dacă gestiunea desfaceri a fost ratificată sau este utilă, geratul are îndatorirea să execute toate
obligaţiile contractate de gerant, în nume propriu sau în numele geratului, în interesul gestiunii.

4.3. Raporturile dintre gerant si terti

In cazul în care el a încheiat acte juridice în nume propriu cu terţii, gerantul va răspunde faţă de
aceştia indiferent dacă gestiunea a fost sau nu utilă pentru gerat deoarece retroactiv aceasta se va
converti într-un contract de mandat (ratihabitio inandato aequiparatur).

5. Proba gestiunii de afaceri

Dacă operaţiunile făcute de gerant sunt fapte materiale ele vor putea fi dovedite cu orice mijloc
de probă. In schimb, dacă operaţiile au fost acte juridice, se vor aplica regulile de probă privi-
toare la actele juridice.

6. Natura juridica

6.1. Gestiunea de afaceri si mandat

Asemanari
a) Atât la mandat, cât şi la gestiunea de afaceri o persoană încheie acte juridice în contul altei
persoane;
b) Ambele pot fi cu sau fără reprezentare;
c) Atât actele şi faptele săvârşite de către gerant, cât şi cele întreprinse de mandatar se As frâng
în acelaşi mod şi dau în principiu naştere la aceleaşi efecte juridice în privinţa geratului şi a
mandantului;
d) Ca şi mandatul, gestiunea de afaceri are acelaşi obiect, adică o acţiune în favoarea altei
persoane.
e ) Ratificarea actelor şi faptelor săvârşite de către gerant transformă relaţiile ulterioare intr-un
raport juridic de mandat.

Deosebiri
a) Gerantul poate încheia acte juridice şi săvârşi acte materiale, pe când mandatarul încheie
numai acte juridice;

19
b) Gerantul acţionează din proprie iniţiativă, fară ştirea geratului, pe când mandatarul acţionează
pe baza împuternicirii primită de la mandant, chiar dacă mandatul este tacit;
c) Gerantul este obligat să continue gestiunea la moartea geratului, până când moştenitorii vor fi
în stare să o preia, pe când mandatul încetează de plin drept la moartea mandantului, fiind un
contract intuituu personae
d) Gerantul răspunde numai dacă se face vinovat de doi, pe când mandatarul răspunde rară
excepţie, în situaţia în care nu acţionează în mod corespunzător;
e) Gerantul nu poate renunţa le gestiune, în schimb mandatarul poate renunţa când continuarea
executării i-ar produce un prejudiciu;
f) Mandatul este la origine un act juridic, deci o manifestare de voinţă exprimată cu intenţia de a
produce efecte juridice, în timp ce gestiunea de afaceri este un fapt juridic
stricto sensu exprimat fără intenţia de a produce efecte juridice;
g) Gerantul este obligat faţă de gerat numai în măsura oportunităţii şi utilităţii gestiuni. în timp ce
obligaţiile mandatarului şi cele ale mandantului se circumscriu ab initio în sfera obiectului
convenţiei

6.2. Gestiunea de afaceri si imbogatirea fara justa cauza

Asemanari
a) Ambele se bazează pe ideea de echitate, unde nu se admite ca o persoană să se îmbogăţească
fără drept, în paguba alteia.
b) Ambele se înscriu în categoria faptelor licite producătoare de obligaţii.

Deosebiri
- geratul are obligaţia de a restitui cheltuielile la valoarea lor integrală, chiar dacă avantajele
gerării ar fi mai mici, în schimb îmbogăţitul este obligat să restituie însără- citului numai
valoarea îmbogăţirii sale;
- eventuala mărire a patrimoniului geratului are ca temei juridic voinţa geratului de a se obliga, la
îmbogăţirea fără justă cauză neexistând un astfel de temei;
- gestiunea de afaceri este rodul unei manifestări unilaterale de voinţă, îmbogăţirea fară justă
cauză putând lua naştere şi prin fapta unui terţ, din caz fortuit sau forţă majoră;
- în cazul gestiunii de afaceri, utilitatea acesteia sau eventuala îmbogăţire se apreciază în
momentul când au fost făcute actele de gestiune, neinteresând faptul că utilitatea acestor acte a
dispărut ulterior din caz fortuit sau forţă majoră, în schimb în cazul îmbogăţirii fără justă cauză,
va fi apreciată îmbogăţirea din momentul introducerii acţiunii în justiţie, astfel că dacă până la
acest moment îmbogăţirea a pierit din caz fortuit sau foiţă majoră, acţiunea de in rem verso
rămâne fară obiect.

6.3. Gestiunea de afaceri si stipulatia pentru altul

Asemanari
- în ambele operaţiuni juridice intervine o ratificare

Deosebiri
- în timp ce stipulaţia pentru altul este consecinţa unui contract, gestiunea de afaceri este un fapt
juridic voluntar stricto sensw,

20
- în timp ce gerantul nu lucrează pentru sine, ci exclusiv în interesul altuia, stipulantul lucrează în
primul rând pentru sine, şi numai în subsidiar în favoarea beneficiarului stipulaţiei;
- în cazul gestiunii de afaceri, dacă aceasta este utilă, în sarcina geratului se nasc obligaţii chiar
dacă nu a fost ratificată, deci împotriva voinţei geratului. Dimpotrivă, atunci când terţul
beneficiar renunţă la beneficiul său, nu are nici o obligaţie faţă de stipulant, chiar dacă beneficiul
sau terţul respectiv îi era necesar.

PLATA NEDATORATA

1. Notiune. Definitie

Este acel fapt juridic licit care rezidă în aceea că o persoană, denumită solvens execută, din
eroare, o prestaţie la care nu era obligată către o altă persoană denumită accipiens, lipsind
intenţia de a plăti pentru acesta.
Cel care face o asemenea plată se numeşte solvens, iar cel care a primit-o se numeşte accipiens.
Plata nu constituie un fapt unilateral nici din partea celui care face plata, deci a solvensului, nici
din partea celui care o primeşte, deci a accipiensului, deoarece reprezintă pentru ambele părţi un
raport con¬venţional, implicând intenţia comună de a stinge prin remiterea şi primirea plăţii,
raportul obligaţional existent între ele.
Intre solvens şi accipiens nu există decât în aparenţă o legătură contractuală. Solvens face plata
cu credinţa greşită că este debitorul lui accipiens, iar accipiens-ul poate primi plata cu credinţa
greşită că o primeşte de la adevăratul debitor, în situaţia în care solvens-ul este de bună-credinţă.
Prin efectuarea unei plăţi nedatorate se naşte un raport juridic obligaţional, în care solvensul
devine creditor al obligaţiei de restituire, iar accepiens debitorul aceleiaşi obligaţii.
Art. 993 C. civ. care prevede: „acela care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are
drept de repetiţiune asupra creditorului"

2. Cazuri de restituire

a) restituirea unei plăţi a unei obligaţii inexistente, dar cel care a plătit a crezut că există;
b) plata a fost făcută de o persoană care nu era datoare, dar care se credea datoare, către
adevăratul creditor;
c) debitorul plăteşte o datorie existentă, dar către o altă persoană decât adevăratul rihditor, având
această credinţă;
d) plata s-a făcut de debitor creditorului, dar în realitate obligaţia era stinsă;
e) plata s-a făcut de debitor creditorului, dar în realitate obligaţia era nulă;
f) plata s-a făcut de debitor creditorului, dar în realitate obligaţia nu trebuia plătită, deoarece
contractul era rezolvit;
g) debitorul preţului unui bun face plata prin mandat poştal, dar din cauza coincidentei numelui,
aceasta ajunge la o altă persoană decât adevăratul vânzător;
h) autorul unui accident rutier, asigurat pentru răspundere civilă, îi plăteşte deja despăgubiri celui
ce primise deja contravalorare prejudiciului produs de la societatea de asigurări;
i) efectuarea unei plăţi înainte de împlinirea condiţiei suspensive;
j) predarea ambelor lucruri în cazul unei obligaţii alternative, deşi obligaţia se stinge chiar şi
numai prin predarea unuia dintre ele;

21
k) plata făcută de un moştenitor în numele tuturor comoştenitorilor, crezându-se din are
răspunzător solidar pentru o datorie a succesiunii;
1) încasarea unor drepturi de pensie peste prevederile legale. In toate aceste cazuri, solvensul
poate reclama restituirea de la accipiens.

3. Conditiile platii nedatorate

3.1. Existenta unei plati

In sens juridic, prin plată se înţelege executarea voluntară a obligaţiei de către debitor, indiferent
de obiectul ei. Astfel, prin plată se înţelege executarea oricărei obligaţii pozitive, indiferent de
obiectul ei, care poate fi un bun individual determinat, un bun determinat prin caractere generice,
o sumă de bani, iar în unele opinii chiar şi un bun incorporai. Nu trebuie să înţelegem prin piaţă
numai obligaţia de a da o sumă de bani.
Este necesar ca plata să fie făcută cu voinţa fermă de a stinge o datorie, in caz contrar
considerându-se că are valoarea unei donaţii sau împrumut.

3.2. Datoria a carei stingere s-a dorit prin plata sa nu existe

Prin urmare între solvens şi accipiens să nu existe un raport obligaţional a cărui stingere se
urmăreşte prin plată.

3.2.1. Situatii ce privesc caracterul nedaorat absolut al platii

a) Plata făcută în absenţa oricărui titlu - chiar titlu aparent — de creanţă. în această categorie se
plasează cazurile când nu a existat niciodată o obligaţie.
b) Situaţia care vizează plata făcută în temeiul unui contract nul sau rezolvit. Având în vedere că
atât rezoluţiunea cât şi nulitatea au caracter retroactiv, obligaţia conside- rându-se că nu a existat
niciodată, operează restitutio in integrum, deci restituirea tuturor prestaţiilor efectuate în temeiul
contractului desfiinţat.
c) Situatia care vizeaza plata facuta in temeiul unui contract nul sa rezolvit.
d) Cazul când obligaţia a existat, însă fusese deja executată până în momentul efectuării plăţii
e) Stingerea obligaţiei prin prescripţie extinctivă.
f) Plata unei obligaţii sub condiţie suspensivă şi a obligaţiei cu termen suspensiv
g) Cazul obligaţiei sub condiţie rezolutorie

3.2.2. Situatii ce privesc caracterul nedatorat relativ al platii

Plata este nedatorată relativ când, în realitate, obligaţia există, dar nu în raporturile dintre solvens
şi accipiens, rezultând deci că, în realitate, una dintre părţi are calitatea de creditor, respectiv
debitor, dar nu una faţă de cealaltă, ci faţă de alte persoane.
a) Plata altui lucru decât cel datorat. Plata altui lucru decât cel datorat poate fi întâlnită în cazul
obligaţiilor alternative.
Obligaţia alternativă este acel raport de obligaţii care are ca obiect două sau mai multe prestaţii,
dintre care, la alegerea uneia din părţi, debitorul este ţinut să execute doar una singură, pentru a
se elibera de datorie.
b) Plata făcută unei persoane care nu este creditor. Se pot ivi în practică situaţii când plata este
făcută de către debitor, însă altei persoane, decât adevăratului creditor.

22
c) Plata către creditor făcută de un nedebitor. Această formă a plăţii nedatorate este consacrată
expres de art. 993 C. civ. potrivit căruia „cel care din eroare, crezându-se debitor, a plătit o
datorie, are drept de repetiţiune contra creditorului".

3.3. Plata sa fie facuta din eroare

Faptul că, condiţia erorii este prevăzută numai în art. 993 C. civ., nu trebuie înţeles că această
condiţie se limitează numai la acest caz."
Eroarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- numai solvensul trebuie să fie în eroare; când plata se face printr-un reprezentant, este suficient
ca numai acesta să se afle în eroare;
- să fi avut un caracter determinant, în sensul că în lipsa erorii solvensul nu ar fi făcut plata;
- să lipsească orice culpă din partea solvensului acesta trebuind să fie de bună- credinţă.
Dacă solvensul a plătit ştiind că nu este debitor, plata astfel efectuată poate fi considerată ca o
liberalitate sau ca o gestiune de afaceri. Cu eroarea se asimilează şi dolui, care este o eroare
provocată prin manopere dolosive.

3.3.1. Cazuri de restituire a plăţii nedatorate în care nu se cere condiţia erorii solvensului
Cazuri:
- plata obligaţiei sub condiţie suspensivă, dacă condiţia nu s-a realizat;
- plata unei obligaţii ulterior rezolvită;
- plata făcută în executarea unei obligaţii nule absolut, deoarece părţile trebuie puse în situaţia
anterioară încheierii actului, în caz contrar sancţiunea nulităţii ar fi eludată;
- plata unei datori făcută a doua oară de către debitor, care după ce a efectuat prestaţia, pierde
chitanţa, iar creditorul îi pretinde să plătească

4. Efectele platii nedatorate

4.1. Obligatia lui accipiens

4.1.1. Plata nedatora a avut ca obiect un bun fungibil

Accipiens, indiferent de buna sau reaua credinţă este obligat să restituie suma de bani sau
bunurile primite în aceiaşi cantitate şi calitate. Buna sau reaua-credinţă interesează numai pentru
a determina întinderea obligaţiei sale.
a) Accipiensul de rea-credinţă va mai trebui să-i plătească lui solvens şi dobânzi legale, calculate
din ziua plăţii, când plata a avut ca obiect sume de bani, chiar dacă nu există o somaţie de plată şi
chiar dacă solvens nu va face dovada prejudiciului ce 1-a suferit.
Dacă plata a avut ca obiect bunuri fungibile, atunci el va fi obligat la plata de daune-interese.
b) Accipiensul de bună credinţă, în cazul în care plata a avut ca obiect sume de bani, nu are
obligaţia de a plăti dobânzi decât din data în care devine de rea-credinţă, respectiv din momentul
în care a primit somaţia de restituire a plăţii. Dacă a fost de bună-credinţă şi între timp a decedat,
iar moştenitorul lui este de rea-credinţă, acesta din urmă plăteşte dobânzi din ziua decesului lui
de cujus.

23
In cazul în care obiectul plăţii 1-a constituit un alt bun fungibil decât o sumă de bani, accipiensul
este obligat să restituie lucrul de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate, potrivit principiului
genera non pereunt.

4.1.2. Plata a avut ca obiect un bun cert

Prin bun cert se înţelege un bun imobil sau un mobil corporal.
„Când lucrul plătit nedebit era un imobil sau un mobil corporal, cel care 1-a primit cu rea-
credinţă este obligat a-1 restitui în natură, dacă există, sau valoarea lucrului, dacă a pierit sau s-a
deteriorat, chiar din cazuri fortuite, afară numai de va proba că la aceste cazuri ar fi fost expus
lucrul fiind chiar şi în posesiunea proprietarului.
a) Accipiens este de bună credinţă:
- dacă lucrul imobil sau mobil corporal care a făcut obiectul plăţii mai există, accipiens-ul de
bună credinţă va fi obligat să-1 restituie în natură.
-dacă a înstrăinat bunul cu titlu oneros este obligat să restituie numai preţul pe care 1-a primit în
schimb (în cazul bunei credinţe numai de vânzare, nu şi de alte forme de înstrăinare).
Trebuie subliniat faptul că preţul vânzării bunului va fi de regulă mai mic decât preţul real al
bunului, în aceasta constă şi diferenţa de tratament între accipiens-ul de bună-credinţă şi
accipiens-ul de rea credinţă care va fi obligat la valoarea bunului din momentul intentării acţiunii
în repetiţiune, indiferent de preţul primit pe bun.
- dacă bunul a pierit sau a fost deteriorat din caz fortuit sau forţă majoră, accipiens este liberat de
datorie
b) Accipiens este de rea credinţă:
- dacă lucrul există, acesta este obligat să-l restituie în natură
- dacă a înstrăinat bunul este obligat să restituie valoarea de la momentul introducerii acţiunii,
indiferent de preţul primit
- dacă bunul a pierit din caz fortuit este obligat să restituie valoarea acestuia din momentul
introducerii acţiunii, în afară de cazul în care va face dovada că bunul ar fi pierit chiar dacă se
afla la solvens.

4.1.3. Plata nedatorată a avut ca obiect un bun frugifer

a) Accipiens de bună-credinţă - va dobândi în proprietate fructele până la momentul în care a
devenit de rea-credinţă, când va fi obligat să le restituie
b) Accipiens de rea-credinţă - va fi obligat să restituie toate fructele percepute şi nepercepute,
culese sau neculese, consumate sau neconsumate

4.2. Obligatiile solvensului

Solvensul va fi obligat să-i plătească lui accipiens, indiferent de reaua sau buna credinţă a
acestuia, valoarea cheltuielilor făcute cu conservarea bunului şi care i-au sporit valoarea, ca o
consecinţă a îmbogăţirii fără justă cauză. Nu are obligaţia de a restitui cheltuielile voluptorii,
făcute exclusiv cu înfrumuseţarea bunului, lucrări care pot fi ridicate de accipiens, dacă nu
deteriorează bunul pe care sunt aplicate.

4.3. Actiunea in restituire a platii nedatorate

24
Acţiunea în repetiţiune este o acţiune personală, care se prescrie în termenul general de
prescripţie de drept comun, termen care începe să curgă de la data când solvens a cunoscut sau a
trebuit să cunoască faptul plăţii nedatorate şi persoana obligată la restituire.
Poate fi cerută, în primul rând de solvens, deoarece el este cel care a făcut plata nedatorată sau
poate fi intentată de cel în numele căruia s-a făcut plata. Se admite că această acţiune poate fî
exercitată şi de creditorii chirografari ai solvensului, pe calea unei acţiuni oblice.
In cazul în care o plată datorată a fost făcută unei alte persoane decât adevăratul creditor,
debitorul va putea cere restituirea, deoarece pentru el este nedatorată. Adevăratul creditor nu va
putea cere restituirea unei asemenea plăţi, dar are împotriva accipiensului o acţiune izvorând din
îmbogăţirea fară justă cauză.
Astfel când plata a fost efectuată în mâinile pretinsului creditor, acţiunea în repetiţiune va fi
exercitată numai împotriva acestuia.
Dacă plata nedatorată a fost încasată de mai multe persoane, acţiunea va fi îndreptată împotriva
fiecărei persoane care a încasat plata în raport cu partea încasată de fiecare.
Atunci când plata nedatoratului a fost primită de un gerant de afaceri, acţiunea în repetiţiune nu
va putea fi intentată împotriva geratului, decât dacă acesta a ratificat gestiunea. S-a considerat că
acceptarea plăţii de către gerat, în deplină cunoştinţă de cauză, poate fi socotită ca o ratificare
tacită a gestiunii.
Sarcina probei aparţine întotdeauna solvensului care trebuie să dovedească eroarea în care s-a
găsit atunci când a făcut plata, deci actor incubit onus probandi.
Actele juridice vor trebui dovedite prin înscrisuri, iar faptele juridice prin orice mijloc de probă.
Dovada însăşi a plăţii trebuie făcută prin act autentic sau prin act prin semnătură privată, dacă
valoarea pretinsă prin acţiune depăşeşte suma de 250 lei.
Cu privire la caracterul nedatorat al plăţii, proba se va putea face în raport cu natura faptului
susţinut.
Acţiunea în repetiţiune este o acţiune de regulă personală, ea se prescrie în termenul general de
prescripţie extinctivă, de 3 ani. Termenul de prescripţie începe să curgă din momentul când
solvens a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască faptul plăţii nedatorate şi persoana obligată la
restituire.

5. Cazuri in care nu exista obligatia de restituire

a) Articolul 993 C. civ. prevede că acţiunea în repetiţiunea plăţii nedatorate va fi respinsă când
accipiens, fiind creditorul altei persoane, a primit plata de la solvens, crezând că a primit plata de
la adevăratul debitor şi, în baza acestei credinţe şi-a distrus titlul constatator al creanţei. în acest
caz solvens are acţiune în regres asupra adevăratului debitor, aceasta fiind o actio de in reni
verso.
b) In principiu, acţiunea în restituire va fi respinsă şi atunci când acţiunea în restituire a fost
făcută împotriva unui incapabil de a primi o plată nedatorată (se aplică dispoziţiile art. 1098 C.
civ.). Acţiunea în restituire va putea fi admisă numai în situaţia în care solvens va putea dovedi
că plata nedatorată a profitat incapabilului de bună-credinţă.
c) Când s-a plătit de bună-voie de către debitor o obligaţie naturală imperfectă
d) în situaţia în care plata s-a făcut în temeiul unui contract nul pentru o cauză imorală gravă.

6. Natura juridica a platii nedatorate

25
In principal nu există deosebiri esenţiale între plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză,
întinderea diferită a obligaţiei de restituire fiind diferită după cum accipiensul este de bună sau
rea credinţă. Obligaţia de restituire a accipiensului există tocmai pentru că plata ce i s-a făcut este
lipsită de cauză.

7. Asemanari si deosebiri intre plata nedatorata si alte izvoare de obligatii similare

7.1. Plata nedatorata si raspunderea civila delictuala

Asemanari
- Atât plata nedatorată cât şi răspunderea civilă delictuală sunt forme ale răspunderii civile;
- Atât plata nedatorată cât şi răspunderea civilă delictuală au ca obiect repararea unor prejudicii;
- In ambele cazuri cel prejudiciat este indemnizat în întregime pentru pagubele produse.

Deosebiri
- Dacă în materia răspunderii delictuale esenţială este culpa, în materia plăţii nedatorate aceasta
este exclusă;
- Dacă răspunderea civilă delictuală are drept consecinţă repararea integrală a prejudiciului, în
cazul plăţii nedatorate întinderea reparaţiei se stabileşte în funcţie de atitudinea subiectivă a
accipiensului de bună sau rea-credinţă.

7.2. Plata nedatorata si imbogatirea fara just temei

Asemanari
- Atât plata nedatorată cât şi îmbogăţirea fără just temei sunt fapte licite producătoare de obligaţii
civile;
- Atât în cazul îmbogăţirii fară just temei cât şi în cazul plăţii nedatorate când acci- piensul este
de bună credinţă, obligaţia de restituire se situează la limita îmbogăţirii.

Deosebiri
Imbogăţirea fără just temei se deosebeşte de plata lucrului nedatorat în privinţa obligaţiei de
restituire. Accipiensul de rea credinţă este ţinut să-1 indemnizeze pe solvens pentru întregul
prejudiciu încercat de acesta.
Faţă de fizionomia distinctă a îmbogăţirii fară cauză în raport cu plata nedatorată, acţiunile ce
decurg din cele două izvoare distincte de obligaţii sunt şi ele diferite, fiindcă actio de in rem
verso, nu trebuie confundată cu acţiunea în repetiţiunea nedatoratului.

7.3. Plata nedatorata si gestiunea de afaceri

Asemanari
- Atât plata nedatorată, cât şi gestiunea de intereselor altei persoane sunt fapte licite şi constituie
izvoare distincte de obligaţii civile;
- Atât plata nedatorată cât şi gestiunea de afaceri dau naştere unei obligaţii civile întemeiate pe
principiul echităţii, conform căruia nimeni nu se poate îmbogăţi în detrimentul altuia.

26
Deosebiri
- Dacă în cazul plăţii nedatorate accipiensul are cunoştinţă despre prestaţia solven- sului, pe care
o primeşte crezând în mod greşit că i se datorează, geratul nici nu cunoaşte şi nici nu se pune
problema dacă ar accepta prestaţia gerantului;
- In cazul plăţii nedatorate, solvensul îndeplineşte prestaţia sa din eroare, crezându- se debitor.
Dimpotrivă în cazul gestiunii de afaceri, gerantul îndeplineşte actele de gestiune în deplină
cunoştinţă de cauză.

IMBOGATIREA FARA JUSTA CAUZA

1. Consideratii preliminare

Experienţa cotidiană dovedeşte că sunt împrejurări nenumărate în care patrimoniul unei persoane
poate fi mărit în paguba altuia, fară a exista nici o legătură contractuală între persoana căreia i s-a
mărit patrimoniul şi cea căreia i s-a micşorat.

2. Aplicatii ale imbogatirii fara just temei reglementate de codul civil

- fructele se cuvin proprietarului, dar are obligaţia de a plăti arăturile, semănăturile şi munca
depusă de alţii;
- cel care a ridicat o construcţie pe terenul său, cu materialele altuia, este obligat să plătească
contravaloarea acelor materiale;
- în cazul constructorului pe terenul altuia, indiferent dacă este de bună sau de rea-credinţă, va
trebui indemnizat de proprietarul terenului care reţine construcţia;
- obligaţia depozitarului de a restitui fructele produse de bunul depozitat, deoarece depozitarul
fiind un detentor precar, nu are nici un drept asupra fructelor produse de bunul depozitat;
- persoana care a facut cheltuieli pentru conservarea unui bun are dreptul la restituirea acestora:
depozitarul de la deponent în materia contractului de depozit, creditorul gajist de la debitor;
- persoanele care au primit terenuri în condiţiile Legii nr. 18/1991, pe care se găseau pomi şi vii,
au rambursat diferenţa de credit rămasă de plată, corespunzător suprafeţei primite etc.

3. Definitie

Imbogăţirea fără justă cauză' este faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei
persoane prin micşorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să
existe o cauză justă sau un temei legal. Din acest fapt juridic se naşte un raport juridic
obligaţional, în care creditorul se numeşte însărăcit, iar debitorul se numeşte îmbogăţit.

4. Conditiile imbogatirii fara justa cauza

4.1. Conditii materiale

27
a) să existe o îmbogăţire a pârâtului care constă în mărirea patrimoniului acestuia prin
dobândirea unui bun sau a unei creanţe, facerea unei plantaţii sau executarea unei lucrări.
Imbogăţirea mai poate fi directă sau indirectă.
Imbogăţirea directă este atunci când a fost obţinută în mod direct în dauna sărăcitului. Ea poate fi
provocată printr-un fapt al îmbogăţitului sau printr-un fapt al sărăcitului.
Imbogăţirea indirectă se produce prin intermediul unui al treilea patrimoniu.
b) să existe o însărăcjre[ a reclamantului, prin micşorarea patrimoniului acestuia.
c) între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului trebuie să existe o corelaţie directă, în
sensul că ambele fenomene trebuie să fie efectul unei cauze unice.

A. Conditii juridice ale actiunii in restituire

a) îmbogăţirea şi însărăcirea să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic care să le
justifice
b) îmbogăţitul să fie de bună-credinţă
c) însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru repararea pagubei sale. Actio
de in rem verso are caracter subsidiar şi poate fi exercitată numai în absenţa altui mijloc de
recuperare a pierderii

5. Efectele imbogatirii fara justa cauza

5.1. Actiunea in restituire

5.1.1. Definiţia acţiunii şi condiţiile de exercitare a ei

Este facultatea de a reclama restituirea obiectelor sau valorilor aparţinând patrimoniului.
Acţiunea de in rem verso dă eficienţă unei reguli de echitate, potrivit căreia nimănui nu-i este
permis a se îmbogăţi în dauna altuia. în toate cazurile în care patrimoniul unei persoane, se
îmbogăţeşte - fără cauză legitimă - în detrimentul patrimoniului altei persoane, iar aceasta din
urmă nu se bucură de nici o altă acţiune născută dintr-un contract, delict sau cvasidelict pentru a
obţine ceea ce-i aparţine sau ceea ce îi este datorat, are la îndemână acţiunea bazată pe acest
principiu.
Acţiunea de in rem verso tinde la restituirea obiectului însuşi de care unul din patrimonii este
lipsit în profitul celuilalt, atunci când nici un obstacol de fapt sau de drept nu se opune la
restituirea valorii ce o reprezintă. Momentul în raport cu care se stabileşte cuantumul acestei
valori, este momentul introducerii acţiunii şi nu acela în care a luat naştere obligaţia de restituire.

5.1.2. Limitele de exercitare a acţiunii de in rem verso

- îmbogăţitul este obligat să restituie însărăcitului numai valoarea îmbogăţirii sale, chiar dacă
însărăcirea sa este mai mare. Creşterea se apreciază la momentul introducerii acţiunii în
restituire. Pe cale de consecinţă dacă bunul cu care s-a mărit patrimoniul piere fortuit până la
momentul intentării acţiunii, obligaţia de restituire încetează. Dacă, însă a fost vândut, va trebui
restituită valoarea din momentul introducerii acţiunii;
- însărăcitul are dreptul la restituirea doar a valorii însărăcirii, chiar dacă foloasele obţinute de
îmbogăţit sunt mai mari, deoarece s-ar îmbogăţi el fără just temei.

5.1.3. Natura juridică a îmbogăţirii

28
Imbogăţirea fără justă cauză este un izvor distinct de obligaţii, cu condiţii şi efecte proprii,
impunându-se reglementarea acestuia în viitoarea reglementare a legislaţiei noastre civile,
existând şi posibilitate ca îmbogăţirea fără justă cauză să includă şi plata nedatorată, urmând ca
întinderea obligaţiei de restituire la plata nedatorată să fie diferită, în funcţie de buna sau reaua
credinţă a accipiensuiui.
Imbogăţirea fără justă cauză se deosebeşte de răspunderea civilă delictuală, deoarece aceasta din
urmă are la bază vinovăţia, pe când îmbogăţirea fără justă cauză nu presupune vinovăţia celui
care şi-a mărit patrimoniul. De asemenea în privinţa prejudiciului, în primul caz trebuie reparat
în măsura îmbogăţirii (limitat), iar la răspunderea civilă delictuală trebuie reparat în întregime.
De asemenea se deosebeşte de gestiunea de afaceri şi plata nedatorată, fiind o instituţie distinctă
în sistemul nostru de drept.
La gestiunea de afaceri gerantul acţionează cu intenţia de a gera interesele altuia, pe când la
îmbogăţirea fără justă cauză lipseşte elementul voliţional. Gerantul este obligat să continue
gestiunea până când geratul sau moştenitorii lui o vor prelua, problemă care nu se pune la
îmbogăţirea fără justă cauză.
Se aseamănă cu plata nedatorată, când accipiensul este de bună-credinţă, deoarece acesta
restituie în limita îmbogăţirii şi se deosebeşte de aceasta în cazul accipiensul este de rea-credinţă,
deoarece obligaţia de restituire a acestuia este mai riguroasă.
Putem conchide arătând că îmbogăţirea fără justă cauză este un izvor distinct de obligaţii, de sine
stătător, cu condiţii şi efecte proprii

5.1.4. Prescriptia dreptului la actiune

Acţiunea întemeiată pe îmbogăţirea fără justă cauză se prescrie în termenul general de prescripţie
de 3 ani, termenul de prescripţie începând să curgă din momentul în care însărăcitul a cunoscut
sau trebuia să cunoască îmbogăţirea altuia în paguba sa, cât şi pe cel obligat la restituire.

PARTEA 2. RASPUNDEREA CIVILA

TITLU I . CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA RASPUNDEREA CIVILA

1. Notiune

Oricine savarseste o fapta prin care cauzeaza un prejudiciu alteuia este obligat sa sa repare acea
dauna; aceeasi obligatie de despagubire exista si in cazul unei persoane care nu executa sau
executa cu intarziere obligatia pe care o avea fata de o alta persoana in baza unui contract.

29
D p d v social exista raspundere morala si juridica
Raspunderea civila poate fi contractuala sau delictuala.

2. Principii

2.1. Principiul repararii integrale a prejudiciului

Prin repararea integrala a prejudiciului se intelege inlaturarea tuturor consecintelor daunatoare

ale unui fapt ilicit, in scopul repunerii victimei in situatia anterioara (restitutio in integrum). Este
principiul fundamental al raspunderii civile, deoarece repararea nu poate fi decat integrala,
stabilirea intinderii reparatiei avand in vedere atat paguba suferita cat si beneficiul nerealizat

2.2. Principiul repararii in natura a prejudiciului

Repararea in natura a prejudiciului consta intr-o activitate sau operatie materiala (restituirea
bunurilor insusite pe nedrept, inlocuirea bunului distrus cu altul, remedierea stricaciunilor, etc),
putand consta si intr-o operatie juridica (ignorarea de catre instanta a faptului revocarii
intempestive a unei oferte de a contracat si constatarea prin hotararea ca acel contract a fost
incheiat in momentul acceptarii).
Repararea in natura este in stransa legatura cu repararea integrala, deoarece pentru a fi integrala
este necesar ca repararea sa se faca in natura.

3. Functii raspunderii delictuale

3.1. Functia preventiv – educativa

Raspunderea civila are o importanta functie educativa prin influenta pe care o exercita asupra
constiintei oamenilor. Ea are un scop educativ si implicit preventiv, deoarece insufla o anumita
teama pe care eventualitatea obligarii la reparatii o poate provoca in constiinta oamenilor, prin
aceasta contribuind la diminuarea faptelor ilicite si pagubitoare.

3.2. Functia reparatorie

Esenta raspunderii civile consta in idea de reparare a unui prejudiciu, afirmadu-se ca raspunderea
civila are o functie reparatorie. Este reglementata de CC unde se arata ca cel ce a cauzat un
prejudiciu aktuia are obligaatia a-l repara.
Este un mijloc de aprarare a dreptului de proprietate si altor drepturi reale si de creanta, atunci
cand un astfel de drept este incalcat.
4. Comparatie intre raspunderea civila delictuala si alte forme ale raspunderii juridice

4.1. Raspunderea civila delictuala si raspunderea penala

30
Asemanari:
- ambele sunt forme ale raspunderii juridice
- ambele intra in actiune ca urmare savarsirii unei fapte ilicite

Deosebiri:
- raspunderea cicila se intemeiaza pe ideea repararii unui prejudiiciu adus unui subiect de drept,
pe cand raspunderea penala se bazeaza pe ideea pedepsirii celui ce a savarsit o infractiune,
pedeapsa avand caracter strict personal.
- rapunderea penala este intemeiata pe principiul legalitatii incriminarii, pe cand raspunderea
civila delictuala intervine pentru orice fapta cauzatoare de prejudiciu.
- in cazul raspunderii penale forma si gradul vinovatiei sunt element esential iar in cazul
raspunderii civile delictuale, intinderea raspunderii nu este conditionata de gradul de vinovatie al
autoorului
- capacitatea persoanelor chiemate sa rapunda este diferit: in cazul raspunderii civile delictuale,
minorii carea au implinit 14 ani sunt prezumati ca au lucrat cu discernamant iar in cazul
rapunderii penale sse prezuma cu discernamant doar cel care a implinit 16 ani
- raspunderea penala se stabileste prin hotarare judecatoareasca, pe cand la cea delictuala partile
se pot intelege
- actiunea in raspundere civila delictuala este declansata de persoana care a suferit un prejudiciu
si numai prin exceptie poate fi pornita din oficiu, pe cand actiunea penala este declansata in
prrincipiu din oficiu
- competenta difera: instanta civila – instanta penala
- prescriptia actiunii in materie penala este de 3-15 ani iar in materie civila este termenul general
de 3 ani

4.2. Raspunderea civila delictuala si raspunderea materiala din dreptul muncii

Asemanari:
- au aceleasi conditii generale: vinovatie, prejudiciu, fapta ilicita si raportul de cauzalitate intre
ele
- au acelasi scop: repararea prejudiciului cauzat

Deosebiri:
- in cazul raspunderii civile delictuale nu exista un raport juridic preexistent iar in cazul
raspunderii materiale exista
- raspunderea civila consta in repararea pagubei si beneficiul nerealizat iar raspunderea materiala
se face doar prin repararea pagubei
- raspunderea civila se repara in natura cand nnu se poate in echivalent banesc iar raspunderea
materiala se repara prin despagubiri
- termenele de prescriptie sunt diferite

4.3. Raspunderea civila delictuala si cvasidelictuala

- ambele se incadreaza in conceptul general de act ilicit si atrag obligatia de dezdaunare

5. Forme

31
Raspundere civila delictuala este obligatia pe care o au persoanele implicate, direct sau indirect
in producerea unei daune injuste, cauzate alltuia, de a o repara.
Raspundere civila contractuala este obligata debitorului nascuta dintr-un contract de a repara
prejudiciul cauzat creditorului sau prin fapta neexecutarii prestatiei datorate

TITLUL II. RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA

CAPITOLUL I. CONSIDERATII GENERALE

1. Reglementare

CC art. 998 – 1003

2. Terminologie

32
Raspundere civila delictuala este obligatia pe care o au persoanele implicate, direct sau indirect
in producerea unei daune injuste, cauzate alltuia, de a o repara.

3. Domeniu de aplicare

Raspunderea civila delictuala este aplicata tuturor persoanelor care au cauzat un prejudiciu
printr-o fapta ilicita extracontractuala

4. Natura juridica

Este o sanctiune fara caracter de pedeapsa, insanimic nu se opune ca aceasta sanctiune civila sa
fie asociata cu o pedeapsa.
Se aplica nu in considerarea persoanei care a savarsit fapta ilicita, ci in considerarea
patrimoniului sau.

5. Felurile

Rapunderea civila delictuala directa sau pentru fapta proprie este reglementata de art 998 – 999
CC
Raspunderea pentru fapta altei persoane
a) raspunderea parintilor pentru fapta ilicita cauzata de copii lor minori art 1000 alin 2 si 5 CC
b) raspunderea instituitorilor si mestesugarilor pentru fapte cauzate de ucenici si elevi art 1000
alin 4-5 CC
c) raspunderea comitentilor pentru prepusii lor art 1000 alin 3 CC
Raspundera pentru prejudiciile cauzate de lucruri, animale si ruiina edificilor
a) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri, aflate in paza juridica art. 1000 alin. 1 CC
b) răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animalele aflate în paza juridică a unei persoane
art. 1001 CC;
c) răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciile cauztae ca urmare ruinei edificiului
art. 1002 CC

CAPITOLUL II. RASPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE

1. Consideratii generale

Art 998: „Orice fapta a omului, care cauzeaza altuia un prejudiciu, obliga pe acela din a caruia
greseala s-a ocazionat, a-l repara.”
Art 999 : „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de
acela ce a cauzat prin neglijenta sau imprudenta sa”
Conditii:
 existenta unui prejudiciu;

33
  existenta unei fapte ilicite;
 existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;
 existenta vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau
imprudenţa cu care a acţionat.
 capacitatea delictuala a celui care a savarsit fapta ilicita

2. Prejudiciul

2.1. Notiune

Nu poate exista raspundere delictuala daca nu s-a produs un prejudiciu.

Conditii:
- situatia de fapt sa fi avut un caracter de stabilitate
- sa fie vorba de o vatamare a unui interes licit si moral

2.2. Clasificare

a) prejudiciu patrimonial – nepatrimonial

b) prejudicii cauzate direct persoanei sau unui bun
c) prejudicii previzibile – imprevizibile
d) prejudicii instantanee si succesive
e) prejudicii provocate personalitatii fizice sau afective

2.2.1. Prejudiciul patrimonial – ori de cate ori este evaluabil in bani.

Cuprinde : pierderea suferita si beneficiul nerealizat

2.2.2. Prejudiciul moral ( nepatrimonial) – ori de cate ori este neevaluabil in bani.
Are urmatoarele caracteristici:
- este rezltatul vatamarii unor interese extrapatrimoniale
- nu cauzeaza pierderi materiale
- se caracterizeaza prin suferinte psihice sau fizice pe care le resimte persoana vatamata
- nu sunt susceptibile de evaluare pecuniara
Clasificare:
- prejudicii rezultate din vatamare corporala sau a sanatatii
- prejudicii afective provenite din suferinte psihice
- prejudicii afective provenite din atingeri aduse cinstei, onoarei, demnitatii sau reputatiei
- atingeri aduse dreptului la nume
- atingeri aduse dreptului de autor si dreptului de inventator
Repararea daunelor prin mijloace de natura nepatrimoniala
- retragerea afirmatilor prin acelasi mod prin care le-a facut
- retragerea de catre editurii a exemplarelor cu modificari neacceptate de catre autor
- completarea numelui autorului de catre editura
Repararea daunelor morale prin masuri patrimoniale
a) repararea prin despagubiri banesti a prejudiciilor morale rezultate din leziuni sau vatamari
morale
b) repararea prin despagubiri banesti a prejudiciilor morale pur afective

34
Criterii de evaluare a despagubirilor banesti pentru daune morale
a) durerea fizica - poate fi masurata
b) prejudiciile estetice – pentru evaluare se iau in considerare: sex, varsta, stare materiala,
conditie sociala, profesie
c) prejudiciu fiziologic – este indemnizat in efortul pe care trebuie sa il faca victima pentru a-si
pastra conditiile de viata pe care le-a avut
d) prejudiciu de agrement – in functie de gravitatea lor daunele morala vor urma sa fie
indemnizate printr-o suma globala platita periodic

2.3. Conditii cerute pentru repararea prejudiciului

A. Prejudiciul sa fie cert – presupune ca existenta lui sa fie sigura, neindoielnica si sa poate fi
evaluata in prezent. Poate fi actual si viitor. Trebuie sa fie direct.
B. Prejudiciul sa nu fi fost reparat – victima este indreptatita la o singura reparatie integrala a
prejudiciului.

2.4. Principii care guverneaza repararea prejudiciului

2.4.1. Principiul repararii integrale a prejudiciului cauzat

Este principiul esential pe care se bazeaza pe raspunderea civila, respectiv ca prejudiciul trebuie
reparat integral.

2.4.2. Principiul repararii in natura

Este in stransa legatura cu primul principiu deoarece repararea nu poate fi integrala daca nu se
face in natura
2.4.3. Repararea prin echivalent a prejudiciului
Daca repararea in natura nu se poate realiza se va recurge la repararea prin echivalent banesc
A. Cuantumul repararii prin echivalent al pagubelor materiale este cel din momentul pronuntarii
hotararii.
B. Stabilirea prejudiciului in caz de vatamare a integritatii – cand se acorda despagubiri in
functie de :
- daca persoana era sau nu incadrata in munca,
- daca era majora sau minora,
- daca a suferit pierderi ale veniturilor sau modificari in capacitatea de munca
C. Stabilirea prejudiciului in cazul in care prin fapta ilicita s-a cauzat moartea persoanei
- cuantumul despagubirilor consta in plata inmormantarii conform obiceiurilor locului si
- plata intretinerii prestata de victima catre diferite persoane inaintea decesului; despagubirile se
fac sub plata in rate si nu ssub forma unei sume globale

3. Fapta ilicita

3.1. Notiune

Este orice fapta a omului care cauzeaza un prejudiciu si este contrara legii

3.2. Trasaturi caracteristice

35
a) are caracter obiectiv deoarece reprezinta manifestarea exterioara a unei atitudini
b) este rezultatul unei atitudini psihice
c) fapta este contrara ordinii publice

3.3. Actiunea sau inactiunea, modalitati de savarsire a faptei ilicite

Orice fapta comisiva care intruneste conditiile ilicitului este o fapta ilicita. Poate fi o actiune, dar
si o inactiune

3.4. Cauze care inlatura caracterul ilicit al faptei

3.4.1. Legitima aparare

Conditii:
a) actul sa fie material, direct, imediat si injust
b) atacul sa fie indreptat asupra unei persoane, drepturilor acesteia sau asupra interesului obstesc
c) apararea sa puna in pericol grav persoana sau drepturile celui atacat sau interesul obstesc
d) apararea sa fie proportionala cu gravitatea pericolului si cu imprejurarile in care s-a produs

3.4.2. Starea de necesitate

Fapta cauzatoare de prejudiciu a fost savarsita pentru a salva de la un pericol iminent si care nu
putea fi inlaturat altfel, viata, integritatea corporala sau sanatatea sa, a altuia sau un bun
important al sau al altuia sau un interes obstesc.
Conditii:
a) sa fie vorba de un pricol grav si iminent
b) pericolul sa nu poata fi inlaturat in alt mod
c)pericolul sa ameninte viata, integritatea corporala sau sanatatea unei persoane, un bun
important sau un interes obstesc

3.4.3. Indeplinirea unei activitati impuse sau permise de lege ori a ordinului superiorului
Conditii:
a) ordinul sa fie pus in executare de catre persoanele care au aceasta obligatie
b) ordinul sa fie emis cu respectarea dispozitilor legale
c) ordinul sa nu aiba caracter vadit ilegal si abuziv
d) modul de executare a ordinului sa nu fie ilicit si savarsit din culpa
3.4.3. Exercitarea unui drept. Abuzul de drept
Abuzul de drept poate fi inteles in doua feluri:
A. Exercitarea dreptului subiectiv prin depasirea limitelor
B. Exercitarea dreptului subiecti fara depasirea limitelor dar cu scopul cauzarii prejudiciului

3.4.5. Consimtamantul victimei inlatura caracterul ilicit in masura in care victima a fost de
acord ca autorul acesteia sa actioneze intr-un anumit mod. Consimtamantul trebuie dat anterior
savarsirii faptei

4. Raportul de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu

36
4.1. Necesitate

Pentru a se angaja raspunderea civila a unei persoane este necesara existenta unei legaturi de
cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Este o cerinta esentiala a raspunderii.

4.2. Specificul

Pentru a putea stabili raportul de cauzalitate terbuie avute in vedere cateva premize:
a) intereseaza nu raportul de cauzalitate in general, ci cel specific actiunii cu caracter ilicit si
prejudiciu fara a ignora imprejurarile
b) intereseaza numai actiunea omeneasca ( caracter obiectiv)
c) fapta ilicita poate fi ori actiune ori inactiune daca are importanta pentru producerea
prejudiciului
d) trebuie sa se faca o selectie a factorilor contributivi la producerea evenimentului
e) selectarea factorilor trebuie sa tina cont si de lg
f) raportul nu este intodeauna direct, poate fi si mediat

4.3. Sisteme propuse pentru determinarea raportului de cauzalitate

A. Sistemul cauzalitatii necesare - potrivit caruia cauza este fenomenul care percede efectul si il
provoaca in mod necesar, astfel intre cauza si efecct existand o legatura necesara
B. Sistemul unitatii indivizibile dintre cauza si conditii – potrivit caruia fenomenul cauza nu
actioneaza singur si izolat, ci desfasurarea lui este conditionata de anumiti factori care
favorizeaza producerea efectului

5. Vinovatia

5.1. Vinovatia

– conditie generala a angajarii rapsunderii civile delictuale

Necesitatea vinovatiei ca element al raspunderii rezulta in mod expres din art 998 CC care
prevede obligatia de reparare a prejudiciului celui „din a carui greseala s-a ocazionat” si art 999
CC care obliga pe acela caare a cauzat prejudiciul „prin neglijenta sau imprudenta sa”

5.2. Definitie. Elemente

Vinovatia este atitudinea psihica a autorului faptei ilicite si pagubitoare fata de fapta respectiva si
fata de urmarile acestei fapte. Rezulta ca vinovatia este un proces psihic complex care implica un
element intelectiv de constiinta si un element volitiv de vointa.
Elementul intelectiv consta in reprezentarea in constiinta omului a urmarilor faptei pe care a
savarsit-o sau pe care urmeaza sa o savarseasca.
Elementul volitiv este caracterizat in actul psihic de deliberare si decizie cu privire la
comportamentul ce urmeaza sa fi avut loc.

37
Numai impreuna si numai daca a avut loc si trecerea la act concretizeaza in savarsirea unei fapte
ilicite cauzatoare de prejudicii, cei 2 factori alcatuiesc elementul vinovatiei, la randul ei, element
al raspunderii civile.

5.3. Locul si importanta vinovatiei:

Factorii care alcatuiesc unitatea vinovatiei trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

a) factorul intelectiv presupune un anumit nivel al cunoasterii a semnificatiei sociale a faptei si a
urmarilor acesteia
b) factorul volitiv presupune libertatea de decizie si de deliberare din partea autorului sau, fara de
care nu poate exista vinovat
c) in legatura cu ambii factori se pune problema unor cauze care inlatura caracterul vinovatiei:
cazul fortuit, forta majora.

5.4. Forme

A. Intentia directa – cand autorul faptei prevede si urmareste producerea rezultatului; intentie
indirecta - cand autorul faptei prevede rezultatul faptei si desi nu il urmareste, accepta
posibilitatea producerii lui.
B. Culpa in forma imprudentei (usurinta) – cand autorul faptei prevede rezultatul faptei sale dar
nu il accepta socotind fara temei ca el nu se va produce; culpa in forma neglijentei – cand autorul
faptei nu prevede rezultatul faptei desi trebuia si putea sa-l prevada.
In unele situatii gravitatea vinovatiei prezinta interes practic
a) in cazul vinovatiei comune a autorului si victimei prejudiciului
b) in cazul mai multor autori ai prejudiciului
c) in cazul raspunderii pentru prejudiciile cauzate tertilor la sol de catre aeronavele aflate in zbor,
simpla culpa nu are caracter exonerator
d) mostenitorul beneficiar nu raspunde de administrarea mostenirii decat pentru greseli grave, etc

5.5. Criterii pentru stabilirea vinovatiei

Doar in cazul in care fapta a fost savarsita din culpa din imprudenta sau neglijenta
a) Criteriul subiectiv - se va compara comportarea celui care a pricinit paguba, cu conduita sa
obisnuita.numai in situatia in care faptuitorul,toinisand seama de insusurile sale individuale
puitea sa prervada urmarile antisociale ale faptei sale va fi raspunzator pt fapta sa.
b) Criteriul obiectiv, abstract – prin raportarea comportamentului autorului concert la
comportamentul model al unei persoane abstracte, luate ca termen de comparatie.
5.6. Capacitatea delictuala, conditie a existentei vinovatiei

Prezenta discernamantului este o conditie sine qua non

A. Situatia minorilor – conform art 25 alin 3 D 32 /1954, minorii care nu au implinit varsta de
14 ani sunt ptresumati ca ffiind lipsiti de sicernamant,prezumtii relativa,care poate fii
rasturnata,facandu-se dovada ca au actionat cu discernamant in mom savarsirii faptei ilicite
B.Situatia pesoanelor lipsite de discernamant care nu au fost puse sub interdictie – acestea sunt
prezumate ca au capacitatea delictuala

38
C. Situatia persoanelor puse sub interdictie - raspunderea acestora va fi angajata numai in
situatia in care victima va reusi sa faca dovada , ca la data comiterii prejudiciului, interzisul a
actionat cu discernamant

5.7. Cauze care inlatura vinovatia

A. Forta majora – o imprejurare de origine externa cu caracter exceptional care este absolut
imprevizibila si inevitabila
Conditii:
a) sa fie externa
b) sa fie imprevizibila
c) sa fie inevitabila
d) cauza straina sa nu ii fie imputabila celui chemat sa raspunda
Principalul efect al fortei majore este excluderea raspunderii civile cu consecinta inlaturarii
raspunderii persoanei care ar fi fost obligata la repararea prejudiciului. Fiind un fapt juridic,
poate fi dovedit prin orice mijloc de proba. Daca legea asimileaza cazul fortuit cu forta majora,
atunci raspunderea va fi exclusa in totalitate. Daca legea prevede ca numai forta majora exclude
raspunderea civila obligatia de reparare va fi proportionala cu contributia cazului fortuit la
producerea prejudiciului.
B. Cazul fortuit - imprejurare interna sau externa care are caracter extraordinar si poate fi
prevazut ca si evitat cu diligenta si prudenta de care este in stare omul cel mai capabil
a) imprejurari interne sunt intrinseci lucrurilor si animalelor celui chemat sa raspunda
b)imprejurari externe nu sunt imputabile persoanei chemate sa raspunda si care nu au caracter
extraordinar si nu sunt absolut imprevizibile
C. Fapta unei terte persoane – raspunderea civila va fi inlaturata si in situatia in care tertul este
necunoscut, important fiind ca fapta tertului sa nu fi fost ptovocata de parat, deoarece in
asemenea conditii ea i-ar fi imputabila
Situatii:
a) cand legea nu prezuma culpa paratului, acesta va raspunde numai in situatia in care
reclamantul va face dovada caracterului ilicit al faptei, precum si a existentei raportului de
cauzalitate
b) cand legea prezuma culpa paratului - pentru ca acesta sa nu raspunda total/ partial trebuie sa
faca dovada ca prejudiciul se datoreaza in tot sau in parte faptei tertului. Daca fapta tertului
indeplineste conditiile faptei majore nu este necesar sa se dovedeasca caracterul sau culpabil.
D. Fapta victimei insasi
Situatii:
a) cand legea nu prezuma culpa paratului, victima tebuie sa dovedeasca existenta tuturor
conditiilor necesare tragerii la raspundere a acestuia. Din momentul in care a facut aceasta
dovada, paratul va fi obligat sa raspunda.
b) cand legea prezuma culpa paratului, acesta nu se poate apara de raspundere, decat daca va
putea dovedi ca prejudiciul a fost cauzat numai de fapta victimei sau si de aceasta fapta.

6. Proba elementelor raspunderii civile delictuale pentru fapta proprie

6.1. Sarcina probei

39
- revine victimei prejudiciului, deoarece ea este aceea care reclama ceva in fata justitiei. Ea
trebuie sa faca dovada faptei ilicite a prejudiciului a raportului de cauzalitate in fapta ilicita si
prejudiciu, existenta vinovatiei. Este admisibil orice mijloc de proba.

6.2. Dovada vinovatiei

Dovada directa este imposibila urmand sa se dovedeasca numai elemente exterioare de

comportament, respectiv fapta autorului, caracterul ilicit al acestei fapte, raportul de cauzalitate,
circumstante de loc, timp sau cele personale ale autorului, comportarea anterioara sau nedibacia
cu care acesta a actionat, etc.

7. Raspunderea civila delictuala a persoanei juridice

7.1. Consideratii prealabile

Pentru a se putea angaja raspunderea unei p j pentru fapta proprie este necesar ca fapta ilicita
cauzatoare de prejudicii sa fi fost savarsita de organul de conducere ale acesteia, cu prilejul
exercitarii functiei ce le revin.
Fapta organelor de conducere este insasi fapta p j.

7.2. Conditiile angajarii p j pentru fapta proprie

a) fapta sa fi fost savarsita de catre organul p j si nu de un reprezentant al acesteia

b) fapta ilicita safi fost savarsita de organul p j cu prilejul exercitarii functiei lor, chiar daca au
fost depasite limitele legale ale functiei.
Pentru angajarea raspunderii p j, victima prejudiciului va trebui sa faca dovada tuturor
elementelor raspunderii: fapta ilicita, prejudiciul, raport de cauzalitate, vinovatia.
In ceea ce priveste formele vinovatiei, raspunderea directa a p j poate fi antrenata nu numai
pentru faptele intentionata ci si pentru cele savarsite cu neglijenta sau imprudenta.
P j nu raspunde decat pentru obligatiile sale proprii, nu raspunde pentru obligatiile altei p j
subordonate sau careia ii este subordonata

7.3. Raspunderea proprie a p f care intra in componenyta organelor p j

Art 35 alin ultim D 31/1954 „faptele ilicite atrag si raspunderea personala a celui ce le-a savarsit,
ata fata de p j cat si fata de-al terilea”.
Consecinte:
a) victima prejudiciului poate chema in judecata pentru despagubire fie p j singura, fie numai p f
care alcatuiesc organul de conducere, fie p j in solidar cu p f care alcatuiesc organul sau de
conducere
b) p j platind despagubirea are o actiune in regres impotriva p f care alcatuiesc organul de
conducere. Victima prejudiciului va putea cumula actiunea in despagubire dar nu si
despagubirile, deoarece repararea nu poate depasi prejudiciul.
Cand organul de conducere al p j este un colectiv de membrii, raspunderea acestora este solidara
atat fata de victima cat si fata de p j , beneficiul acordat de lege.
Vinovatia – raspunderea poate fi antrenata pentru orice fel de forma de vinovatie.

40
Victima prejudiciului ii poate actiona doar pe membrii organelor de conducere care sunt capabili.

CAPITOLUL III. RASPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE

SECTIUNEA I. RASPUNDEREA PARINTILOR PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE

DE COPII LOR MINORI

1. Reglementare

Art 1000 alin 2, 5: „tatal si mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copii lor minori ce
locuiesc cu dansii”. Raspunderea revine de obicei tatalui, mama urmand sa raspunda numai dupa
moartea tatalui.

2. Determinarea persoanelor raspunzatoare

Raspunderea apartine in primul rand parintilor, indiferant daca filiatia este din casatorie sau din
afara casatoriei.
Raspunderea parintilor intervine si pentru copii adoptati, indiferent daca adoptia este deplina sau
restransa.
Astfel, raspunderea nu poate fi invocata asupra insitutiilor de ocrotire, tutorii, curatorii sau rudele
minorului.

3. Fundamentarea raspunderii parintilor

Fapta ilicita cauzataoare de prejudiciu savarsita de un minor, mai ales daca nu a indeplinit 14 ani,
cand de regula nu are discernamant, se datoreaza in tot sau in parte unei fapte savarsite cu
greseala de catre parinti.
Dupa ce victima a facut dovada faptei ilicite, prejudiciului si a raportului de cauzalitate, se
declanseaza o tripla prezumtie referitoare la parinti:
- prezumtia ca au existat abateri in indeplinirea indatoririlor parintesti
- prezumtia vinovatiei parintilor in forma neglijentei in indeplinirea indatoririlor
- prezumtia raportului de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor si savarsirea de catre minor
a faptei ilicite.
Raspunderea civila a parintilor pentru fapta ilicita a copilului trebuie sa isi gaseasca fundamentul
intr-o prezumtie de culpa in supravegherea, educarea si cresterea minorului.

4. Conditii

4.1. Conditii generale

Victima trebuie sa faca dovada cu privire la:

- existenta prejudiciului

41
- existenta faptei ilicitae a minorului
- existenta raportului de cauzalitate
Conditii prezumate de lege:
a) existenta faptei ilicita a parintilor constand in neindeplinirea sau indeplinirea
necorespunzatoare a indatoririlor
b) existenta raportului de cauzalitate dintre fapta ilicita a parintilor si savarsorea faptei ilicite de
catre minor
c) existenta vinovatiei parintilor pentru neindeplinirea sau indeplinirea necorespunzatoare a
indatoririlor

4.2. Conditii speciale

A. Minoritatea – trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei ilicite. Nu conteaza daca minorul
avea 14 sau 14-18 ani, si nici daca a implinit 18 ani ulterior.
B. Comunitatea de locuinta cu parintii sai
a) minorul are o locuinta legala cu parintii sai, dar temporar se afla in alta parte, cu
consimtamantul parintilor – parintii vor raspunde deoacere acestia mi pot indeplini obligatia de
supraveghere, ei sunt prezumati in culpa si pentru lipsa de educatie sau educatia
necorespunzatoare
b) minorul a parasit locuinta fara voia parintilor sai – orientarea generala a instantelor este ca
raspunderea parintilor nu poate fi inlaturata in acest caz
c) minorul are locuinta legala cu parintii sai, dar se alfa internat in spital – parintii vor raspunde
pe acelasi considerent ca la a)
d) minorul este internat intr-o scoala de munca sau de reeducare, printr-o hotarare
judecatoreasca, iar fiind fugit savarseste o fapta ilicita – parintii vor raspunde din cauza
deficientelor manifestate in educatia minorului
e) minorul nu locuieste cu parintii sai deoarece acestia se aflau in executarea unei pedepse
privative de libertate ori erau arestati preventiv – de regula nu raspund parintii, dar daca se
dovedeste ca fapta lor a influentat fapta minorului acestia vor raspunde
f) minorul locuieste in allta parte, in scopul desavarsirii invataturii, pregatirii profesionale ori ca
urmare a incadrarrii in munca – vor raspunde parintii
g) minorul are locuinta la unul dintre parinti, in cazul in care acestia nu au locuinta comuna – va
raspunde parintele caruia i-a fost incredintat minorul.

5. Probleme speciale referitoare la raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de

copii lor minori in domeniul informaticii

Parintii vor raspunde dar fara culpa.

Daca minorul este paznicul juridic al programelor de calculator infestate cu virus, pe care
transmite in retea in scop ilici, in baza unor raporturi extracontractuale, va fi angajata
raspunderea acestuia.

6. Inlaturarea prezumtiilor stabilite de lege

42
Inlaturarea raspunderii parintilor are loc atunci cand nu sunt indeplinite conditiile generale si
speciale prevazute de lege. Parintii sunt aparati de raspundere daca demonstreaza ca nu au putut
impiedica faptul prejudiciabil.
Daca nu au reusit sa rastoarne prezumtiile facand dovada contrara, parintii pot fi exonerati numai
daca:
- fac dovada unui fapt exterior
- fac dovada lipsei lor de discernamant pe o perioada mai lunga de timp

7. Efectele raspunderii

Parintii vor raspunde integral fata de victima, aceasta din urma putand cere repararea de la ambii
parinti sau numai de la unul dintre acestia.
Daca minorul a avut discernamant , victima poate cere repararea fie de la minor, fie de la parinti,
fie de la ei impreuna. In acest caz parintii vor raspunde pentru fapta altuia (1000 alin 2) iar
minorul va rapsunde pentru fapta sa ( 998, 999).
Daca fapta a fost savarsita de mai multi minori, atunci raspunderea va fi solidara.

8. Actiunea in regres

Daca parintii au platit repararea, iar minorul avea discernamant, acestia au la dispozitie actiune in
regres impotriva minorului.
Daca unul dintre parinti a platit integral despagubirea, acesta va avea la dispozitie o actiune in
regres impotriva celuilalt parinte.
Raspunderea parintilor pentru prejudiciile cauzate de minori este o obligatie in solidum.

SECTIUNEA II. RASPUNDEREA INSTITUTORILOR PENTRU FAPTELE ELEVILOR

SI A MESTESUGARILOR PENTRU FAPTELE UCENICILOR CE SE AFLA SUB A
LOR SUPRAVEGHERE

1. Sediul materiei

Este reglementata de art 1000 alin 4, 5:

„Institutorii si artizanii, de prejudiciul cauzat de elevii si ucenicii lor, in tot timpul ce se gasesc
sub a lor priveghere.
Tatal si mama, institutorii si artizanii sint aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca
probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil. (C. civ. 1471, 1487).”

2. Domeniul de aplicare

a) Institutorul este profesorul din invatamantul prescolar, gimnazial, liceal, precum si pedagogul
din internatele de elevi si cel care supravegheaza elevii in tabere si coloniile de vacanta.
Acesta raspunde ca o persoana fizica, raspunderea nu apartine institutiei scolare unde acesta isi
desfasoara activitatea.
b) Artizanul (mestesugarul) este cel care pregateste ucenicii

43
c) Elevi – toti tinerii care invata intr-o unitate scolara
d) Ucenic – cel care isi asigura pregatirea profesionala.

3. Fundamentarea raspunderii

Avem o tripla prezumptie:

- prezumtia ca indatorirea de supraveghere nu a fost indeplinita sau a fost indeplinita
necorespunzator
- prezumtia existentei raportului de cauzalitate intre lipsa supravegherii si fapta ilicita
- prezumtia vinovatiei profesorului sau a mesteriasului
Sunt prezumtii relative, acestia putand face dovada contrara.

4. Conditii

4.1. Conditii generale

a) existenta prejudiciului
b) existenta faptei ilicite
c) existenta raportului de cauzalitate
conditii prezumate:
- lipsa supravegherii
- vinovatia
- raportul de cauzalitate

4.2. Conditii speciale

a) cel care a savarsit fapta ilicita sa fie elev sau ucenic si sa fie minor
b) fapta ilicita cauzatoare de prejudicii sa fi fost savarsita de elev in timpul in care se afla sau
trebuia sa se afle sub supravegherea institutorilor sau mestesugarilor
c) elevul / ucenicul a cauzat un prejudiciu unei terte persoane si nu lor insasi.

5. Efectele raspunderii

Victima prejudiciului are dtrpt la o actiune in regres impotriva institutorilor sau mestesugarilor.
Daca elevul a avut discernamant, victima il poate chema in justitie pentru a raspunde pentru fapta
proprie.
Victima poate actiona in acelasi timp atat cadrul didactic sau meseriasul cat si pe elevul/ ucenicul
cu discernamant, raspunderea acestora fiind solidara.
Daca minorul avea discernamant, institutorul are o raspundere in solidum; va putea avea la
dispozitie o actione in regres impotriva minorului

6. Exonerarea de raspundere a institutorilor si mestesugarilor

Exonerarea se va putea face prin dovad cazului fortuit, fortei majore, faptei unu tert sau victimei
insesi.
Institutorul va putea face dovada neindeplinirii conditilor generale sau speciale.

44
7. Corelatia dintre raspunderea parintilor si raspunderea institutorilor si mestesugarilor

A.Cele 2 raspunderi se exclud una pe alta, respectiv, daca este angajata raspunderea institutorilor
si mestesugarilor, se exclude raspunderea parintilor. Institutorii si mestesugarii vor raspunde
numai pentru cazurile in care prejudiciul a fost cauzat din lipsa supravegherii.
B. Cele doua raspunderi nu pot fi angajate simultan si concurent
C.Raspunderea parintilor este generala si subsidiara fata de raspunderea institutorilor si
mestesugarilor , care se va angaja ori de cate ori institutorii sau mestesugarii vor face dovada ca a
executat cum cuvine supravegherea.

SECTIUNEA III. RASPUNDEREA COMITENTULUI PENTRU FAPTELE

PREPUSILOR SAI

1. Reglementare

Art 1000 alin 3: „Stapinii si comitentii, de prejudiciul cauzat de servitorii si prepusii lor in
functiile ce li s-au incredintat.”

2. Domeniul de aplicare

a) Comitentul este p f sau p j care are dreptul sa dea instructiuni, sa directioneze, sa indrume si sa
controleze activitatea unei p f ( prepus), acesta din urma avand obligatia de a urma indrumarile
si directivele
b) Prepus este p f care are primeste instructiunile, directivele sau indrumarile de la comitent, cu
obligatia pentru acesta de a le urma si de a se supune intocmai ordinelor primite.

3. Fundamentarea raspunerii comitentului pentru fapta prepusului

Teoria garantiei – raspunderea comitentului intervine pur si simplu, ca o garantie a acestuia, in

solidar cu prepusul, fata de victima, garantie care ofera posibilitatea victimei de a fi despagubita
prompt si integral.

4. Conditii

4.1. Conditii generale

a) existenta prejudiciului
b) existenta faptei ilicite
c) existenta raportului de cauzalitate
d) existenta vinovatiei prepusului

4.2. Conditii speciale

45
- existenta raportului de prepusenie
- savarsirea faptei ilicite de catre prepus in functiile ce i-au fost incredintate de comitent

4.2.1. Raportul de prepusenie

– este acel raport de subordonare, care ia nastere intre comitent si prepus si care se realizeaza cu
acordul de vointe, in temeiul caruia comitentul are dreptul de a da dispozitii ori instructiuni pe
care prepusii sunt obligati sa le indeplineasca in limitele functiei inccredintate.
Elemente:
- acordul de vointa, expres sau tacit
- indeplinirea unor functii de catre prepus in contul comitentului
- acceptarea de catre prepus a subordonarii sale fata de comitent
A. Contractul de munca – este cel mai important izvor al raportului de prepusenie
Exista 2 situatii in care are loc o disociere intre contractul de munca si raportul de prepusenie:
a) cand contractul de munca este incheiat cu o anumita societate iar functiile i-au fost
incredintate prepusului de o alta societate
b) cand contractul de munca decurge din natura specifica a exercitarii unor profesii respectiv
autonomia exercitarii acestor profesii.
B. Calitatea de membru al unei organizatii cooperatiste – in acest caz se instituie un raport de
prepusenie intre membrii coperatori si organizatie
C. Contractul de mandat – in principiu nu da nastere unui raport de prepusenie, insa in mod
exceptional poate da nastere unui raport de prepusenie in cazul existentei unui raport de
subordonare intre mandatar si mandant.
D. Contractul de antepriza - in principiu nu da nastere unui raport de prepusenie, insa in mod
exceptional poate da nastere unui raport de prepusenie.
E. Contractul de locatiune - in principiu nu da nastere unui raport de prepusenie, insa in mod
exceptional poate da nastere unui raport de prepusenie.
F. Situatia militarului in termen – poate da nastere unui raport de prepusenie doar in mod
exceptional, deoarece nu exista un acord de vointa.
G. Raportul de prepusenie poate exista si in afara existentei unui contract prealabil intre
comitent si prepus, situatie in care ii revine victimei prejudiciului sarcina de a dovedi existenta
faptelor din care decurge un asemenea raport. Este cazul raporturilor care pot exista, de exemplu,
intre parinti si copil, intre soti, intre scoala si elevul caruia i s-a incredintat o anumita instrainare,
etc., numiti prepusi ocazionali

4.2.2. Savarsirea faptei in functiile incredintate

A. Comitentul nu raspunde daca fapta ilicita a prepusului nu are nici o legatura cu exercitiul
functiilor incredintate
B. Comitentul raspunde daca prepusul a actionat in cadrul normelor al functiei incredintate,
cauzand prejudiciu din nedibacie, neglijenta sau imprudenta
C. Situatia in care prepusul a abuzat in functie si a actionat in propriul sau inters – raspunderea
comitentului se angajeaza cand savarsirea faptei ilicite nu ar fi fost posibila daca nu i s-ar fi
incredintat prepusului functia respectiva
Principii:
- comitentul trebuie sa raspunda pentru tot ce prepusul savarseste in cadrul normal al functiei;

46
- comitentul trebuie sa raspunda si pentru exercitiul abuziv al functiei;
- comitentul nu raspunde pentru pagubele cauzate de prepus prin fapte ce nu au nici o legatura cu
functia incredintata, chiar daca ele au fost savarsite in timpul exercitarii acesteia.

5. Efectele raspunderii comitentului

Comiterea faptei ilicite prin care s-a produs prejudiciul da nastere la mai multe raportuuri
juridice

5.1. Efectele raspunderii comitentului fata de victima prejudiciului

Victima poate pretinde repararea prejudiciului fie de la comitent singur, fie de la prepus singur,
fie de la prepus si comitent impreuna
A. Prepusul si comitentul raspund pe temeiuri diferite: prepusu raspunde pentru fapta proprie iar
comitentul pentru fapta altuia.
B. Nu exista ordine in care victima sa cheme la raspundere pe comitent sau pe prepus
C. Solidaritatea comitent – prepus. In cazul ami multor prepusi cu comitentnti diferiti, victima
poate cere repararea integrala de la oricare dintre prepusi sau de la oricare dintre comitenti sau
poate cere fiecarui comitent repararea partii de prejudiciu pe care a cauzat-o prepusul sau.
D. Clauze de exonerare - comitentul poate invoca numai acele imprejurari care sunt de natura sa
inlatura insasi raspunderea prepusului pentru fapta proprie.

5.2. Efectele raspunderii comitentului in raporturile cu prepusul. Regresul comitentului.

Comitentul poate chema in judecata prepusul printr-o actiune in regres. Aceasta poate fi totala
sau partiala
In cazul mai multor prepusi, cu comitenti diferiti, comitentul care a platit integral despagubirea,
are la dispozitie o actiune de regres impotriva celorlalti.

5.3. Raportul de despagubire dintre prepusul platitor si comitent

6. Corelatia raspunderii comitentului pentru fapta prepusului cu alte feluri de raspundere

Raspunderea comitentului pentru fapta prepusului inlatura total raspunderea parintilor, a

institutorilor sau mestesugarilor.

CAPITOLUL IV. RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE

LUCRURI IN GENERAL, DE ANIMALE SI DE EDIFICII

SECTIUNEA I. RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE

LUCRURI IN GENERAL

47
1. Reglementare

Art 1000 alin 1: „Sintem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor
pentru care sintem obligati a raspunde sau de lucrurile ce sint sub paza noastra.”

2. Domeniul de aplicare

2.1. Notiunea de lucru

Art 1000 se refera la lucruri neinssufletite, mobile sau imobile, indiferent daca acestea sunt prin
natura lor sau nu potential periculoase, daca au sau nu un dinamism propriu sau daaca au produs
un prejudiciufiind in miscare sau aflandu-se in stationare.
Nu intra sub incidenta acestei raspunderi bunurile care au instituita o raspundere speciala:
animalele, edificile, aeronavele, lumina soarelui sau aerul sau lucrurile fara stapan care pana intra
in proprietatea statului, raspunde cel care le are in folosinta

2.2. Notiunea de paza si de paznic al lucrului

Pazitorul lucrului are dreptul de a controla, coduce si supraveghea in mod independent activitatea
lucrului.
Paza juridica este puterea de directie, control si supraveghere exercitata de catre o p f sau o p j
asupra unui lucru.
Paza materiala este tot o putere de directie, control si supraveghere exercitata de catre o p f sau o
p j asupra unui lucru, dar care este sub autoritatea pazitorului juridic.
Pot avea calitatea de paznic juridic:
a) proprietarul lucrului – pana la proba contrara facuta de proprietar prin dovada ca a transmis
paza juridica unei alte persoane. In cazul proprietatii comune sau pe cote parti, paza juridica
apartine solidar tuturor
b) titularul unui dezmembrant al dreptului de proprietate. Prezumtia se poate rasurna invocand
lipsa pazei juridice in temeiul criteriului directiei intelectuale.
c) titularul posesiei care se comporta ca un adevarat proprietar
d) detentorul precar

2.3. Notiunea de cauzare de catre lucru a prejudiciului

a) fapta autonoma a lucrului indiferent de participarea omului

b) viciul prpriu al omului
c) iesirea lucrului de sub controlul, directia si autoritatea omului
d) lucrul in miscare sau in stationare a ocupat un loc preonderent fata de fapta omului

2.4. Persoana care beneficiaza de prevederilor art 1000 alin 1 CC

Raspunderea poate fi fi invocata de orice persoana interesata, in principiu de victima si de

succesorii acesteia.

3. Fundamentarea raspunderii

48
3.1. Conceptia raspunderii subiective
In momentul în care paguba s-a produs, aceasta constituie prin ea însăşi dovada neîndeplinirii
obligaţiei legale instituită in sarcina păzitorului juridic. Dovada este aşa de puternică încât
răspunderea nu poate fi înlăturată decât atunci când paznicul juridic demonstrează că prejudiciul
se datoreaza forţei majore, faptei unui terţ sau faptei victimei, el neavând posibilitatea să
dovedeasca , că la originea „faptei lucrului" nu a avut nici o culpă. Această teorie, prin
consecinţele sale, se confundă cu teoria prezumţiei absolute de culpă.

3.2. Conceptia raspunderii obiective

a) o primă teorie a concepţiei obiective a fost fundamentarea acesteia pe ideea de riscj în sensul
că cel care profită de foloasele unui lucru trebuie să suporte şi riscul reparării prejudiciilor
cauzate de acesta unor terţe persoane.
b) o altă teorie este aceea conform căreia art. 1000 alin. (1) C. civ., instituie o prezumţie de
răspundere", care este invocată în cele mai multe hotărâri ale instanţelor judecătoreşti,
pronunţate în ultima perioadă.
c) o importantă variantă a concepţiei obiective a răspunderii păzitorului juridic, apărută în ultima
perioadă, este aceea bazată pe ideea de garanţie privind riscul de activitate. Se arată că, în
realizarea efectivă a funcţiei reparatorii a răspunderii, legea impune tuturor obligaţia de a garanta
celorlalţi repararea prejudiciilor cauzate de lucrurile ce sunt în paza noastră.

4. Conditiile raspunderii

Victima trebuie sa faca dovada:

a) existentei prejudiciului
b) existenta raposrtului de cauzalitate
c) lucrul sa se afle in paza juridica a unei persoane

5. Clauze de exonerare de raspundere

Paznicul juridic trebuie sa dovedeasca

a) fapta victimei in masura in care intruneste caracteristicile unei adevarate forte majore –
paznicul juridic va fi exonerat total
b) fapta unei terte persoane – daca intruneste caracteristicile unei adevarate forte majore –
paznicul juridic va fi exonerat total
c) forta majora – duce la exonerarea totala

6. Efectele raspunderii pentru lucruri

Victima este indreptatita sa primeasca despagubiri de la cel care are paza juridica a lucrului.
Paznicul juridic poate formula actiune in regres impotriva paznicului material (actiune totala sau
partiala).
Daca exista mai multi paznici materiali, actiunea va fi impotriva oricaruia dintre ei.
Daca la fapta lucrului a participat si un tert, paznicul juridic are o actiune in regres impotriva
tertului pentru tot ce a platit in plus.

49
SECTIUNEA II. RASPUNDEREA PENTRU PREJUDICIILE CAUZATE DE ANIMALE

1. Reglementare

Art 1001 CC: „Proprietarul unui animal, sau acela care se serveste cu dinsul, in cursul
serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau ca animalul se afla sub paza sa,
sau ca a scapat.”

2. Domeniul de aplicare

2.1. Animalele pentru care se raspunde

Art 1001 se refera la animalele care pot fi apropiate intr-o forma oarecare si pot fi supravegheate.
Avem in vedere atat animalele care sunt sub paza cat si cele care au iesit de sub paza.

2.2. Persoanele care sunt chemate sa raspunda

Raspunderea revine persoanei care are paza juridica in momentul producerii prejudiciului.
Paza juridica se prezuma ca apartine proprietarului animalului, dar si celui caruia proprietarul i-a
incredintat folosinta animalului, pe temeiul unui drept de uzufruct, contract, etc
Paznicul juridic exercita in mod independent o putere asupra animalului.
Paznicul material exercita o putere derivata din puterea paznicului juridic si subordonata
acestuia.
Paza juridica poate coexista cu paza materiala.
Daca animalul este in coproprietate sau in folosinta comuna, coproprietarii vor raspunde solidar.

2.3. Persoanele care sunt indreptatite sa pretinda repararea prejudiciului

Toti cei care au suferit o paguba patrimoniala prin fapta unui animal, precum si succesorii in
drepturi ai acestora pot pretinde repararea prejudiciului

3. Fundamentarea raspunderii

Pentru fundamentarea acestei forme de răspundere in doctrină s-au formulat trei opinii:
a) fundamentarea raspunderii pe ideea de risc, in sensul ca cel care beneficiaza de foloasele de pe
urma unui animal trebuie să suporte si consecintele negative produse de acesta;
b) fundamentarea raspunderii pe ideea unei prezumtii de culpa in supravegherea animalului,
c) fundamentarea raspunderii de ideea de garantie pe care paznicul juridic trebuie să o asigure
tertilor.

50
4. Conditiile raspunderii

a) existentei prejudiciului
b) existenta raportului de cauzalitate
c) animalul sa se afle in paza juridica a unei persoane la momentul producerii prejudiciului

5. Cauze de exonerare de raspundere

a) fapta victimei care a provocat comportamentul animalului

b) fapte unei terte persoane pentru cel care are paza juridica a animalului
c) cazul de forta majora

6. Efectele raspunderii

Victima va pretinde despagubiri de la cel care are paza juridica a animalului in conditiile art
1001, poate pretinde si de la cel care are paza materiala a animalului in conditiile art 998, 999.
Cel care are paza juridica are dreptul la o actiune in regres in baza art 998, 999 impotriva celui
care are paza materiala.

SECTIUNEA III. RASPUNDEREA PENTRU REUINA EDIFICIULUI

1. Reglementare

Art 1002 CC: „Proprietarul unui edificiu este responsabil pentru prejudiciul cauzat prin ruina
edificiului, cind ruina este urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie.”

2. Domeniul de aplicare

a) Edificiu – orice lucrare realizata de om, prin folosirea unor materiale care se incorporeaza
solului, devenind astfel imobil prin natura sa.
b) Ruina edificiului – daramarea, surparea, dezagregarea si orice desprindere si cadere a unor
elemente, care provoaca un prejudiciu unei persoane.
Ruina edificiului trebuie sa fie urmarea lipsei de intretinere sau a unui viciu de constructie.
Raspunderea pentru ruina edificiului apartine proprietarului din momentul cauzarii prejudiciului.
In caz de coproprietate, acestia au o raspundere solidara.

3. Fundamentarea raspunderii

a) orientare subiectiva – prezumtia de culpa, vinovatie

b) orientare obiectiva – obligatii legale de garantie

4. Conditii

51
a) existentei prejudiciului
b) existenta raportului de cauzalitate intre ruina si prejudiciu
c) ruina sa fie cauzata din lipsa de intretinere sau vicii de constructie

5. Cauze de exonerare de raspundere

a) fapta victimei care a provocat

b) fapte unei terte persoane
c) cazul de forta majora

6. Efectele raspunderii

Proprietarul este obligat sa repare prejudiciul.

Proprietarul are actiune in regres impotriva:
a) vanzatorului
b) locatarului
c) constrctorului sau proiectantului
d) uzufructuarului
e) cei care au impiedicat pe proprietar sa salveze edificiul.

TITLU III. RASPUNDEREA CIVLA CONTRACTUALA

CAPITOLUL I. TEORIA GENERALA A RASPUNDERII CIVILE CONTRACTUALE

1. Consideratii preliminare

Contractele au forta obligatorie intre partile contractante, astfel obligatiile trebuie sa se execute
in natura si la termenele asumate, partile neputand sa desfiinteze contractul decat in cazurile
prevazute de lege.
Neexecutarea voluntara a obligatiei de catre debitor, da dreptul creditorului de a cere instantelor
de judecata obligarea acestuia la executare, inclusiv la cea silita.

2. Notiune

Raspunderea civila contractuala este obligatia debitorului de a repara prejudiciul cauzat

creditorului sau prin neexecutare, executarea necorespunzatoare ori cu intarziere a obligatiilor
sale contractuale.

3. Conditii

- existenta unui contract valabil incheiat, o legatura contractuala valabila

- prejudiciu

52
- fapta ilicita (neexecutarea obligatiilor)
- raportul de cauzalitate
- vinovatia debitorului

3.1. Prejudiciul

Prejudiciul consta in consecintele daunatoare de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, efect al

incalcarii de catre debitor a dreptului de creanta a creditorului sau contractual, prin neexecutare,
executare cu intarziere sau necorespunzatoare a prestatillor la care s-a indatorat.
Sarcina probei prejudiciului ii revine creditorului.
Prejudiciul trebuie sa fie cert, sigur, actual sau viitor, previzibil.
Art 1085: “Debitorul nu raspunde decit de daunele-interese care au fost prevazute sau care au
putut fi prevazute la facerea contractului, cind neindeplinirea obligatiei nu provine din dolul sau”

3.2. Fapta ilicita

– consta in neexecutare (totala/ partiala), executare necorespunzatoare ori intarziere a obligatiilor

asumate, altfel spus acesta consta in nerespectarea dreptului de creanta a creditorului.
A. Neexecutarea obligatiiei.
In caz de neexecutare totala, raspundere contractuala se va angaja cu certitudine, debitorul fiind
obligat sa repare intreg prejudiciul.
In caz de neexecutare partiala
Neexecutarea poate fi culpabila sau neculpabila:
- Neexecutarea este culpabila – executarea este posibila, debitorul de rea-credinta refuza sa o
indeplineasca
- Neexecutarea este neculpabila – in cazul imposibilitatii materiala de a executa.
B. Executarea necorespunzatoare – este executarea de catre debitor, cu nerespectarea conditiilor
de calitate determinate, fie prin inserarea in contract a unor clauze specifice, fie prin standardele
uzuala.
C. Executarea cu intarziere – consta in executarea in natura a obligatiei dupa implinirea
termenului suspensiv stabbilit de parti in contract.
Solutii:
- daca termenul de executare a fost prevazut ca esential in contract, creditoruul poate refuza
primirea prestatiei si se poate considera neexecutarea prestatiei
- daca creditorul a primit prestatia, indiferent daca termenul de executare a fost prevazut initial ca
esential sau neesential, el va avea dreptul la plata unor daune-interese moratorii.
3.3. Raportul de cauzalitate

Creditorul nu trebuie sa dovedeasca raportul de cauzalitate, debitorul poate rasturna prezumtia de

cauzalitate prin dovada ca prejudiciul nu ii este imputabil.

3.4. Vinovatia

a) debitorul va fi obligat la plata despagubirilor nu numai atunci cand actioneaza cu intentia de a-

l pagubi pe crditor, dar si atunci cand ii produce acestuia un prejudiciu actionand din culpa.

53
b) vinovatia debitorului este prezumata – acesta o poate rasturna dovedind ca nu si-a executat
obligatia datorita unui caz fortuit sau de forta majora.
In cazul obligatiilor de rezultat, creditorul nu trebuie sa dovedeasca vinovatia debitorului, aceatsa
fiind prezumata.
In cazul obligatiilor de mijloace, creditorul trebuie sa faca dovada ca debitorul nu a desfasurat o
activitate diligenta si nu a folosit mijloace adecvate pentru obtinerea rezultatului propus.

4. Daunele interese

4.1. Notiune

Daunele interese snt acele despagubiri in bani pe care debitorul trebuie sa le plateasca
creditorului inpentru prejudiciul cauzat ( neexecutare, executare tardiva sau defectuoasa a
obligatiilor contractuale).

4.2. Conditii punerii in intarziere a debitorului

In cazul in care debitorul nu isi indeplineste la termen obligatia, el trebuie pus in intarziere in
mora.
Intarzierea presupune o culpa comisa fie de creditor (cand refuza nejustificat prestatia debitorului
sau cand face imposibila executarea de catre debitor a obligatiei), fie de debitor.

4.2.1. Modalitatiile punerii in intarziere

A. Formalitati
Se poate face in 2 forme:
a) notificarea – prin intermediul executorului judecatoresc - cerere adresata debitorului pentru
executarea obligatiei
b) chemarea in judecata – se cere executarea obligatiei prin actiune in justitie
B. Cazuri in care punerea in intarziere opereaza de drept:
a) cazuri anume determinate de lege
b) cand partile au prevazut expres in contract
c) cand obligatia, prin natura sa, nu putea fi indeplinita decat intr-un termen determinat
d) in cazul obligatiilor continue
e) in cazul incalcarii obligatiei de a nu face

4.2.2. Efectele punerii in intarzierie

a) de la data punerii in intarziere debitorul datoreaza creditorului daune-interese moratorii
b) de la data punerii in intarziere se constata refuzul debitorului de a executa obligatia, creditorul
putand cere daune-interese compensatorii
c) de la data punerii in intarziere riscul se stramuta asupra debitorului
d) daca bunul a devenit inutil, creditorul poate cere rezolutiunea judiciara

4.3. Clasificarea daunelor-interese

54
A. Daune interese compensatorii – sunt acele despagubiri banesti pe care creditorul le poate
cere debitorului pentru repararea prejudiciului cauzat prin neexecutare totala sau partiala ori
executarea necorespunzatoare a obligatiilor.
Curpinde 2 elemente:
a) pierderea efectiva suferita de creditor, micsorarea patrimoniului
b) castigul pierdut de creditor – beneficiul nerealizat.
B. Daune-interese moratorii- acele despagubiri banesti care sunt echivalentul prejudiciului
provocat creditorului prin intarzierea executarii obligatiilor prevazute in contract.
Pentru acordarea daunelor-interese moratorii sunt necesare 2 conditii:
- fapta debitorului
- punerea in intarziere a acestuia
Deosebiri daune-interese compansatorii si daune-interese moratorii:
- daunele interese compensatorii nu pot cumula cu executarea in natura a obligatiei, deoarece o
inlocuiesc pe aceasta, in timp ce daunele interese moratorii se pot cumula cu executarea in natura
sau cu daunele compensatorii
- daunele-interese moratorii privesc obligatii in natura si pecuniare, iar daunele interese
compensatorii privesc doar obligatii pecuniare.

4.4. Evaluarea daunelor interese

Fixarea cifrei daunelor-interese se poate stabili de instanta sau de catre parti printr-o clauza in
contract (clauza penala).
A. Evaluarea judiciara este valoarea judecatoreasca a daunelor-interese. Principii
a) prejudiciul suferit de creditor datorita neexecutarii, executarii cu intarziere sau
necorespunzatoare a obligatiei, cuprinde atat pierderea efectiv suferita cat si beneficiul
nerealizat. Este un elemnt esential al cuantumului daunelor compensatorii.
b) in principiu, debitorul va fi obligat doar la repararea prejudiciului previzibil la momentul
incheierii contractului.
c) este reparat numai prejuddiciul direct.
B. Evaluarea legala. Dobanda legala.
Evaluarea legala este cea facuta de lege si priveste prejudiciul suferit de creditor ca urmare a
nerespectarea obligatiei de catre debitor, obligatie ce are ca obiect o suma de bani.
Reguli speciale:
a) creditorul nu trebuie sa faca dovada ca prin intarziere la executare i s-a cauzat un prejudiciu.
b) creditorul nu poate pretinde ca echivalent al prejudiciului decat dobanda stabilita de lege
c) daunele sunt datorate, de regula, de la data chemarii in judecata.
d) sunt daune moratorii, deoarece este neexecutare la termen
e) nu este permisa plata anticipata a dobanzii si este interzisa, in principiu, dobanda la dobanda
(anatocism). Dobamda la dobanda este permisa atunci cand este stabilita prin hotarare
judecatoreasca.
Dobanda legala a fost fixata de D 311/ 1954 la un plafon de 6% anual.
O.G. 9/2000 a fixat dobanzii la nivelul taxei de scont a BNR. Orice conventie prin care se
stabilesc dobanzi mai mari este nula absolut.
C. Evaluarea conventionala. Clauza penala.
Situatii:
- partile pot conveni asupra cuantumului despagubirilor dupa ce s-a produs prejudiciul

55
- partile pot conveni printr-o clauza in cuprinsul contractului sau printr-o conventie separata,
inainte de producerea prejudiciului
Clauza penala este acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul
prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau
necorespunzatoare a obligatiei.
Obiectul clauzei penale este o suma de bani sau un alt obiect.
Functiile clauzei penale:
- functia sanctionatorie – debitorul plateste suma de bani cuprinsa in continutul clauzei penale,
suma ce poate depasi limitele prejudiciului;
- functia de garantie – este eficienta numai in masura in care cuantumul penalitatilor este stabilit
in mod corespunzator;
- functia stimulatorie - stimuleaza debitorul la o conduita contractuala corecta;
- functia de evaluare
Natura juridica a clauzei penale.
Clauza penala are o natura contractuala, trebuie sa indeplineasca conditiile de validitate
prevazute de lege pentru orice conventie. Natura contractuala a clauzei penale creeaza
posibilitatea partilor ca de comun acord sa o modifice si chiar sa o desfiinteze.
Caractere juridice ale clauzei penale.
- caracter accesoriu
- partile fixeaza anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului
- scopul clauzei penale este de a determina intinderea prejudiciului
- este obligatorie intre parti, instanta de judecata neputand sa o modifice
Delimitarea clauzei penale de alte institutii similare:
a) Clauza penala – gaj
- gajul este cu deposedare, clauza penala nu
- beneficiarul clauzei penale nu are nici un drept de preferinta sau retentie, beneficiarul gajului da
- in cazul gajul obiectul poate fi scos la vanzare
b) Clauza penala – obligatie alternativa
- obligatia alternativa este o obligatie cu pluralitate de prestatii, pe cand clauza penala are 2
raporturi obligationale distincte
c) Clauza penala – arvuna
- arvuna consta intr-o prestatie efectiva, in timp ce in cazul clauzei penale suma constituie
penalitatea este numai promisa

5. Conventii de modificare a raspunderii contractuale

Conventiile prin care partile stabilesc clauze de modificare trebuie sa intervina inainte de
producerea prejudiciului pentruu creditor.
A. Clauze exoneratoare de raspundere a debitorului sunt admise numai in cazul neglijentei sau
imprudentei.
B. Clauze de limitare sau plafonare a raspunderii – prin care se stabileste o limita maxima a
despagubirilor

56
C. Clauze de agravare a raspunderii – prin care debitorul isi asuma raspunderea chiar si in cazul
fortuit sau fortei majore.

CAPITOLUL II. ASEMANARI SI DEOSEBIRI INTRE RASPUNDEREA CIVILA

CONTRACTUALA SI RASPUNDEREA CIVILA DELICTUALA. CUMULUL CELOR
DOUA RASPUNDERI.

1. Asemanari

- ambele sunt forme ale raspunderii civile

- ambele trebuie sa intruneasca aceleasi conditii: fapta ilicita, prejudiciu, raport de cauzalitate,
vinovatie.
- ambele au ca scop repararea prejudiciului in natura sau prin echivalent banesc

2. Deosebiri

A. Domeniu de aplicare
- raspunderea delictuala reprezinta dreptul comun si intervine in toate situatiile in care o persoana
a fost prejudiciata, pe cand raspunderea contractuala intervine cand creditorul sufera o paguba ca
urmare a neexecutarii unei obligatii stabilite intr-un contract preexistent.

B. Proba culpei
- in cazul raspunderii delictuale victima trebuie sa faca dovada culpei autorului prejudiciului iar
in cazul raspunderii contractuale creditorul trebuie sa dovedeasca numai existenta contractului si
faptul ca obligatia nu a fost executata
C. Intinderea obligatiei
- la răspunderea civilă delictuală întinderea reparaţiei este mai mare decât la cea contractuală.
- în ambele cazuri de răspundere autorul prejudiciului va trebui să acopere atât prejudiciul efectiv
- în timp ce în cazul răspunderii contractuale, debitorul contractual răspunde numai pentru
prejudiciul prevăzut sau care era previzibil la încheierea contractului
D. Caracterul raspunderii
La răspunderea civilă delictuală, în caz de coautorat, avem caracterul solidar al răspunderii, pe
când la răspunderea civilă contractuală, caracterul obligaţiei de plată a daunelor este, în
principiu, divizibil.
La răspunderea contractuală, în cazul pluralităţii de debitori, răspunderea lor va fi solidară numai
în situaţia în care a fost stipulată expres în contract.
E. Capacitatea de a raspunde
In materie delictuală, are capacitate delictuală, orice persoană care a acţionat cu discernământ la
comiterea faptei, în timp ce în cazul răspunderii contractuale, trebuie capacitatea de exerciţiu.
F. Punerea in intarziere
In cazul răspunderii civile delictuale cel care a săvârşit fapta ilicită este de drept pus în întârziere,
pe când în cazul răspunderii civile contractuale este necesar ca cel care nu şi-a executat obligaţia
contractuală să fie pus în întârziere, prin formele prevăzute de lege.
G. Conventiile de neraspundere

57
In materie delictuală, convenţiile de nerăspundere intervenite înainte de săvârşirea faptei, sunt în
principiu nule, iar în materie contractuală, clauzele de nerăspundere sunt valabile în anumite
limite.
H. Prescriptia dreptului la actiune
In materie delictuală se aplică întotdeauna termenul general de prescripţie de 3 ani, pe când în
materie contractuală legea prevede pe lângă termenul general şi alte termene.

3. Cumulul celor doua forme de raspundere

3.1. Optiune intre cele doua forme de raspundere

In principiu, în cazul când prejudiciul este cauzat ca urmare a neexecutării lato sensu a
obligaţiilor contractuale, creditorul păgubit nu are dreptul de a opta între acţiunea contractuală şi
acţiunea delictuală.
De la principiul neadmiterii opţiunii între cele două acţiuni, delictuală sau contractuală, există o
singură excepţie, opţiunea fiind permisă în situaţia în care neexecutarea contractului constituie,
în acelaşi timp şi o infracţiune prevăzută de legea penală, cum ar fi înşelăciunea în executarea
unui contract, abuzul de încredere prin refuzul de a restitui bunul primit în depozit etc.
Din momentul în care a făcut această alegere cel prejudiciat nu mai poate reveni asupra ei decât
în cazul în care instanţa civilă a fost sesizată mai înainte de începerea procesului penal şi nu a
fost pronunţată nici o hotărâre.
Art. 17 CPP – 2 premise., ori de câte ori unei persoane din cele menţionate i s-a produs un
prejudiciu, acţiunea civilă trebuie alăturată celei penale (prima premisă) şi cea prin care instanţa
penală este competentă să judece numai în temeiul regulilor privind răspunderea civilă delictuală
(a doua premisă), s-a ajuns la concluzia că este exclusă, în acest caz, posibilitatea de a invoca în
procesul penal alt temei decât cel al răspunderii delictuale.

PARTEA 3

TITLUL I. OBLIGATII COMPLEXE

CAPITOLUL I. NOTIUNI INTRODUCTIVE

58
1. Notiune

Obligatiile complexe sunt acele raporturi obligationale care prezinta anumite particularitati in
ceea ce priveste fiinta, executarea sua subiectele lor si obiectul lor, elemente suplimentare ce sunt
de natura a produce anumite efecte, ceea ce le confera o anumita specificate fata de obligatiile
pure si simple.

2. Clasificare
In functie de elementul care da complexitatea raportului juridic:
a) obligatii afectate de modalitatii ( sub conditie sau cu termen)
b)obligatii cu subiecte multiple (solidare, divizibile, indivizibile, conjuncte, in solidum)
c) obligatii cu obiecte multiple (alternative si facultative)

CAPITOLUL II. OBLIGATII AFECTATE DE MODALITATI

TERMENUL

1. Definitie

Termmenul este un eveniment viitor si sigur ca se va produce, care afecteaza fie executarea, fie
stingerea unei obligatii.

2. Clasificare

A.Dupa efectele pe care le produce:

a) termen suspensiv – suspenda executarea obligatiei pana la indeplinirea unui eveniment viitor
si sigur
b) termen extinctiv – la a carui implinire obligatia se stinge pentru viitor.
B. Dupa momentul cunoasterii sau necunoasterii implinirii sale:
a) termen cert – data implinirii este cunoscuta
b) termen incert – data implinirii nu este cunoscuta
C. Dupa izvorul sau:
a) termen legal – stabilit printr-o dispozitie a legii
b) termen conventional – stabilit de parti
c) termen judiciar (termen de gratie) – stabilit de catre instanta de judecata
D. Dupa persoana care beneficiaza de termen:
a) termen in favoarea debitorului
b) termen in favoarea creditoorului
c) termen in favoarea ambelor parti
E. Dupa modul in care a fost precizat in raportul juridic
a) termen expres

59
b) termen tacit

3. Efectele termenului

A. Efectele termenului suspensiv

a) pendente termine – debitorul poate lua masuri de conservare
b) daca debitorul executa obligatia inainte de implinirea termenului, el face o plata valabila si nu
una nedatorata
c) riscul pieririi fortuite il suporta vanzatorul
d) creditorul nu poate opune compensatia legala
e) pana la implinirea termenului suspensiv nu curge prescriptia
f) creditorul nu poate cere executarea obligatiei inainte de termen
B. Efectele termenului extinctiv
- implinirea duce la stingerea raportului obligational pentru viitor
- pana la implinire – obligatia trebuie executata
- nu modifica pentru trecut – prestatiile neexecutate exista in continuare
C. Efectele termenului de gratie:
- este numai in favoarea debitorului
- nu poate fi acordat cand partile au stipulat in contract pacte comisorii de gradul III si IV
- impiedica executarea silita
- nu impiedica compensarea legala

4. Renuntarea la termen. Decaderea din beneficiul termenului.

A. Renuntarea la termen.
Partea in favoarea careia a fost prevazut poate renunta la acesta.
a) daca termenul a fost stipulat in beneficiul debitorului, aceste poate renunta oferind plata si
obligand creditorul sa primeasca executarea obligatiei
b) daca termenul a fost stipulat in beneficiul creditorului, acesta poate renunta obligand debitorul
la executarea obligatiei
c) daca termenul a fost prevazut in beneficiul ambelor parti, ele pot renunta la acesta numai prin
acordul de vointa.
B. Decaderea din beneficiul termenului.Situatii:
a) cand prin fapta sa a micsorat garantiile pe care le-a dat creditorului
b) cand a devenit insolvabil

CONDITIA

1. Notiune

Conditia este un evenimet viitor si nesigur de care depinde insasi raportul obligational.

2. Clasificare

60
A. Dupa efectele produse
a) conditia suspensiva – de care depinde nasterea raportului obligational
b) conditia rezolutorie – indeplinirea ei desfiinteaza retroactiv raportul obligational
B. Dupa cauza de care depinde realizarea sau nerealizarea evenimentului:
a) conditia cauzala – a carei realizare depinde de intamplare sau hazard
b) conditia mixta – a carei realizare depinde de vointa unei parti cat si de vointa unei terte
persoane determinate
c) conditia potestativa – a carei realizare deinde de vointa unei parti
C. Dupa cum conditia consta in indeplinirea sau neindeplinirea evenimentului:
a) conditie pozitiva – cand obligatia depinde de un eveniment ce urmeaza sa se indeplineasca
b) conditie negativa - cand obligatia depinde de un eveniment ce urmeaza sa nu se indeplineasca
D. Dupa alte criterii
a) conditii imposibile – evenimentul nu se poate realiza
b) conditie imorala – contravine regulilor de convietuire sociala
c) conditia ilicita – contravine legii

3. Efectele conditiei

3.1. Efectele conditiei suspensive

A. Pendente conditione
a) creditorul nu poate cere executarea obligatiei, aceasta neexistand inca
b) daca debitorul plateste poate cere restituirea platii pe temeiul platii nedatorate
c) nu se poate invoca compensatia ca mijloc de stingere a obligatiei
d) prescriptia extinctiva nu curge
e) riscul pieririi fortuite apartine vanzatorului
B. Eveniente conditione
- obligatia este nascuta retroactiv:
a) plata efectuata de debitor devine plata datorata
b) drepturile transmise catre terte persoane devin validate
c) legea noua nu se aplica obligatiei
d) ipoteca devina valida
e) caracterul lezionar al unui contract se analizeaza in functie de momentul incheierii
contractului
Nu se aplica cu caracter retroactiv:
- prescriptia incepe sa curga de la data realizarii acesteia
- riscurile produse pendente conditione sunt in sarcina instrainatorului
- fructele culese de instrainator raman ale sale
- actele de administrare facute pendente conditione de catre instrainator raman valabile
- legatarul sub conditie suspensiva are dreptul la fructe
- partile pot conveni prin conventie sa inlature caracterul retroactiv al conditiei suspensive
C. Deficiente conditione – daca conditia nu s-a implinit se considera ca nu a existat niciodata un
raport obligational.

3.2. Efectele conditiei rezolutorii

61
A. Pendente conditione
a) debitorul trebuie sa isi execute obligatia asumata
b) dobanditorul suporta riscurile pierderii
c) dreptul dobandit poate fi transmis
B. Eveniente conditione – raportul obligational se desfiinteaza cu efect retroactiv
a) partile trebuie repuse in situatia anterioara
b) drepturile constituite se desfiinteaza
- fructele raman la dobanditor
- actele de administrare facute de dobanditor raman valabile
- la contractele cu executare succesiva, efectele se produc numai ex nunc (pentru viiitor)
C. Deficiente conditione – raportul juridic obligational se va consolida definitiv

SARCINA

Sarcina consta intr-o obligatie de a da, a face sau a nu face impusa de dispunator gratificatului
Nu afecteaza existenta raportului obligational, ci stabileste numai o obliigatie fata de una dintre
parti.

CAPITOLUL III. OBLIGATIILE PLURALE

SECTIUNEA I. OBLIGATII CU PLURALITATE DE OBIECTE

OBLIGATII ALTERNATIVE

1. Notiune

Obligatia alternativa este acea obligatie al carui obiect consta in 2 sau mai multe prestatii, dintre
care, la alegerea uneia dintre parti, executarea de catre debitor a unei singure prestatii duce la
stingerea obligatiei

2. Efecte

A. Cand alegere prestatiei apartine debitorului.

Acesta va preciza singur care prestatie o executa, fara consimtamantul creditorului.
Optiunea odata facuta devine irevocabila.
Daca debitorul face plata ambelor lucruri, acesta poate cere repetitiunea uneia dintre ele.
Cand unul dintre bunuri piere fortuit, nu va putea cere repetitiunea celuilalt.

62
a) daca la scadenta, debitorul nu opteaza asupra prestatiei, creditorul va putea cere executarea
silita pentru oricare dintre ele
b) daca obligatia are 2 obiecte, iar unul dintre ele este imoral, ilicit sua imposibil, se considera
ca obligatia este pura si simpla avand un singur obiect
c) daca obligatia are 2 obiecte si unul dintre ele piere sau nu mai poate fi predat din orice alta
cauza, obligatia alternativa devine pura si simpla.
B. Cand alegerea prestatiei revine creditorului
Creditorul are acest drept numai daca a fost prevazut expres in conventie.
Optiunea odata facuta devine irevocabila.
a) daca obligatia are 2 obiecte si unul piere fara culpa debitorului, creditorul are dreptul de a
primi obiectul ramas
b) daca unul din obiecte piere din culpa debitorului, creditorul are optinea de a opta intre
primirea obiectului ramas sau pretul obiectului pierit
c) daca ambele obiecte pier din culpa debitorului, creditorul poate pretinde plata oricaruia din ele
d) daca numai unul din obiecte a pierit din culpa debitorului iar celalalt a pieir fortuit, creditorul
poate cere numai valoare bunului pierit din culpa debitorului.

OBLIGATIILE FACULTATIVE

1. Notiune

Obligatia facultativa este aceea prin care debitprul se obliga la o singura prestatie, cu facultatea
pentru el, de a se libera, executand o alta prestatie determinata.

2. Efecte

Creditorul poate cere debitorului sa execute numai prestatia care consituie obiectul obligatieei,
cealalta fiind doar o facultate de plata la care poate recurge numai debitorul, chiar daca a fost
obligat printr-o hotarare judecatoreasca.
Daca obiectul fortuit, debitorul va fi liberat de orice plata.
Daca obiectul piere din culpa debitorului, acesta va fi obligat sa plateasca contravaloarea lui.

3. Distinctia dintre obligatia alternativa si obligatia facultativa

a) obligatia alternativa consta in 2 prestatii, cea alternativa consta numai intr-o singura prestatie
b) pierderea fortuita la obligatia alternativa duce la lipsa optiunii, iar la obligatia facultativa duce
la stingerea obligatiei
c) la obligatia alternativa prestatia executata determina natura obligatiei, la obligatia facultativa
caracterul obligatiei este cert de la inceput
d) natura mobiliara sau imobiliara ramane nedeterminata pana la alegere in cazul obligatiei
alternative, pe cand in cazul obligatiei facultative, aceasta se cunoaste de la inceput
e) daca la obligatia alternativa un obiect este ilicit, imposibil, imoral, devine obligatie pura si
simpla, iar cea facultativa devine nula.

63
 SECTIUNEA II. OBLIGATII CU PLURALITATE DE SUBIECTE

OBLIGATII CONJUNCTE (DIVIZIBILE)

1. Notiune

Obligatia conjuncta este acea obligatie in care creanta sau datoria se divide de plin drept.
Fiecare creditor nu poate cere debitorului sau debitorilor decat cota sa parte din creanta , iar
fiecare debitor nu poate fi urmarit de catre creditor sau creditorii sai decat pentrru cota sa parte
din datorie la care s-a obligat.

2. Efecte

a) daca sunt mai multi debitori, fiecare este tinut si poate fi urmarit numai pentru plata partii sale
din datorie
b) daca sunt mai multi creditori, fiecare poate urmari pe debitor numai pentru partea sa de
creanta
c) insolvabilitatea unuia dintre debitori este suportata de creditor, deoarece ceilalti codebitori nu
pot fi urmariti pentru parte celui insolvabil
d) punerea in intarzere si intreruperea prescriptiei efectuata de unul dintre creditori nu produce
efecte si in favoarea celorlalti creditori care au ramas pasivi
e) punere in intarziere a unui debitor si intreruperea prescriptiei fata de unul din debitori nu au
niciun efect in raport cu ceilalti debitori
f) plata facuta de catre un debitor nu libereaza pe ceilalti debitori.

OBLIGATIILE SOLIDARE

1. Notiune

Obligaţia solidară este acea obligaţie cu subiecte multiple, în cadrul căreia fiecare creditor solidar
poate cere debitorului întreaga datorie sau fiecare dintre debitorii solidari poate fi obligat la
executarea integrală a prestaţiei datorată creditorului.
Obligaţiile solidare sunt reglementate de art. 1034-1056 C. civ., trăsătura lor caracteristică fiind
aceea că datoria sau creanţa nu se mai divide între subiectele raportului obli- gaţional.
Art. 1041 C. civ., „obligaţia solidară nu se prezumă ci trebuie să fie stipulată expres; această
regulă nu încetează decât numai când obligaţia are loc de drept, în virtutea legii".
Simpla declaraţie a unui debitor că s-a obligat împreună cu alţii a plăti aceiaşi datorie unui
creditor, nu-1 constituite însă, în lipsă de altă clauză, debitor solidar.
Obligaţiile solidare sunt de două feluri: obligaţii solidare active şi obligaţii solidare pasive.
Solidaritatea poate fi activă, când există doi sau mai mulţi creditori sau pasivă, adică între doi
sau mai mulţi debitori. De asemenea, mai există o categorie intermediară de solidaritate care este
în acelaşi timp atât activă cât şi pasivă.

64
2. Solidaritatea activa

Prin urmare, în cazul solidarităţii active, există mai mulţi creditori, fiecare având dreptul să ceară
debitorului comun plata întregii creanţe, iar executarea în totalitate de către debitor a întregii
prestaţii către unul din creditori, îl liberează de datoria faţă de toţi creditorii comuni.
Dacă unul dintre creditori a primit întreaga datorie, el este obligat să o împartă cu ceilalţi
creditori, cu excepţia cazului în care dovedeşte că obligaţia a fost contractată numai în interesul
său (art. 1034 C. civ.).
Pentru a exista solidaritate activă trebuie să existe cel puţin doi creditori.

2.1. Efectele solidarităţii active

A. Raporturile dintre creditorii solidari şi debitorul lor comun

a) fiecare dintre creditori are dreptul să pretindă şi să primească plata integrală a creanţei, care
liberează pe debitor faţă de toţi creditorii.
b) debitorul poate plăti întreaga creanţă oricăruia dintre creditori (inclusiv moştenitorilor sau
reprezentanţilor legali ai acestora), atâta timp cât nu a fost chemat în judecată de către unul dintre
creditorii solidari. Dacă a fost chemat în judecată, poate face plata valabil numai creditorului
reclamant
c) remiterea de datorie făcută de unu! din creditorii solidari liberează pe debitor numai pentru
partea acestuia (art. 1035 C. civ.), debitorul rămânând în continuare obligat faţă de ceilalţi
creditori, mai puţin partea de creanţă asupra căreia a operat remiterea de datorie.

B. Raporturile dintre creditorii solidari.

Art. 1038 C. C.: „creditorul solidar reprezintă pe ceilalţi cocreditori solidari, în toate actele care
pot avea ca efect conservarea obligaţiei".
Fiecare creditor solidar nu este stăpânul creanţei în întregime, aceasta aparţinându-i numai pentru
partea lui, iar dacă o poate încasa în totalitate este numai pentru că a fost împuternicit la aceasta
de către ceilalţi cocreditori.
Prima serie de consecinţe rezultă din împrejurarea că fiecare creditor solidar a fost împuternicit
să conserve creanţa:
a) fiecare creditor solidar poate primi plata creanţei în întregime şi să dea chitanţă liberatoare
debitorului.
b) daunele moratorii cerute de către unul din creditori profită şi celorlalţi creditori.
c) punerea în întârziere a debitorului de către unul dintre creditorii solidari foloseşte şi celorlalţi
creditori. De asemenea, dacă unul dintre creditori încheie cu debitorul o convenţie, prin care
stipulează că dobânda se va datora la scadenţă, fără punerea în întârziere, profită şi celorlalţi
creditori. Odata cu punerea in intarziere a debitorului incep sa curga dobanzile.
d) întreruperea prescripţiei făcută de unul din creditorii solidari profită tuturor creditorilor
solidari
A doua serie de consecinţe decurge din împrejurarea că împuternicirea primită se referă numai la
conservarea creanţei, nici unul dintre creditori neputând face nimic de natură a înrăutăţii situaţia
celorlalţi:
a) nici unul dintre creditori nu poate face singur acte de dispoziţie, fară consimţământul celorlalţi
creditori solidari.

65
b) dacă unul dintre creditori a obţinut o hotărâre judecătorească, efectele ei vor profita şi
celorlalţi numai în cazul în care este favorabilă creditorului urmăritor;
c) când debitorul devine moştenitorul unic al unuia dintre creditori sau unul dintre creditorii
solidari devine moştenitorul unic al debitorului, va opera confuziunea, având loc stingerea
parţială a datoriei, adică îşi produce efectele doar în privinţa drepturilor active şi pasive proprii
ambelor persoane, din care una moşteneşte pe cealalta;
d) dacă unul dintre creditorii solidari ulterior încheierii contractului, obţine garantarea obligaţiei
printr-un contract de ipotecă, gaj etc., aceste garanţii vor profita şi celorlalţi creditori, chiar mai
mult acela care a stipulat asemenea garantii nu mai poate renunta la ele in dauna celorlalti, chiar
daca ei nu au declarat expres ca inteleg a le folosi.

3. Solidaritatea pasiva

Obligaţia solidară pasivă este obligaţia cu mai mulţi debitori, la care creditorul este îndreptăţit să
ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestaţiei care formează obiectul obligaţiei.
Art. 1039 C. civ. care dispune că „obligaţia este solidară din partea debitorilor, când toţi s-au
obligat la acelaşi lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, şi că plata făcută de
unul din debitori liberează şi pe ceilalţi faţă de creditor".
Deosebire intre obligaţia solidară şi cea indivizibilă: la obligaţia indivizibilă necesitatea în care
se găseşte fiecare dintre debitori de a plăti toată datoria rezultă din însăşi natura obligaţiei, care
nu este susceptibilă de executare parţială. La obligatia solidara fiecare debitor poate fi constrans
la plata intregii datorii, nu din cauza imposibilitatii de fapt, ci pentru ca el o datoreaza ca si cum
ar fi singurul debitor si pentru ca el reprezinta pe toti ceilalti debitori in toate actele care pot avea
ca efect restrangerea obligatiei.
Riscul insolvabilităţii unuia sau a mai multor codebitori este preluat de codebitorul solvabil care
a plătit în întregime creanţa, care întorcându-se împotriva celorlalţi codebitori solidari, va suporta
consecinţele insolvabilităţii acestora.
Solidaritatea pasivă este o excepţie de la regula de drept comun a divizibilităţii datoriei, acesta
fiind motivul pentru care ea trebuie să fie stipulată în mod expres.
Izvoarele solid. pasive sunt vointa partilor (conventia partilor sau testamentul) si legea.

3.2. Cazuri de solidaritate pasiva legala

a) când mai multe persoane prin fapta lor ilicită au cauzat, in comun, un prejudiciu altei
persoane, răspund solidar faţă de victimă
b) când mandanţii au împuternicit un singur mandatar pentru o afacere comună, fiecare răspunde
solidar pentru toate efectele mandatului
c) executorii testamentari ai aceleiaşi moşteniri sunt răspunzători solidar pentru bunurile mobile
încredinţate
d) antreprenorul sau arhitectul răspund solidar pentru ruina edificiului datorată unui viciu de
construcţie sau a terenului pe care a fost amplasată
e) în cazul împrumutului de bani, împrumutaţii sunt obligaţi solidar faţă de împrumutător,
solidaritatea legală fiind prezumată datorită caracterului gratuit al contractului;
f) nerespectarea contractului de comodat de către comodatari, care au folosit lucru! pentru o altă
destinaţie decât cea convenită şi un timp mai îndelungat decât se cuvenea, restituindu-l avariat,
atrage răspunderea lor solidară faţă de comodant.

66
3.2. Condiţiile de existenţă a solidarităţii pasive

a) toţi debitorii trebuie să fie obligaţi a presta acelaşi lucru - edeam pecuniam - pentru că altfel nu
ar exista o singură obligaţie, ci atâtea obligaţii câte lucruri sunt
b) codebitorii în genere trebuie să fie obligaţi în acelaşi timp şi prin acelaşi act, pentru că altfel
nu ar exista legătură comună.
c) fiecare codebitor trebuie să fie obligat pentru toată datoria, altfel, obligaţia ar fi conjunctă;
d) plata făcută de unul dintre debitori trebuie să libereze pe toţi pentru că lucrul nu este datorat
decât o singură dată. In situaţia în care, după efectuarea întregii plăţi de către unul dintre
codebitori, un altul ar plăti din nou aceeaşi datorie, am fi în prezenţa unei plăţi nedatorate.

3.3. Trăsăturile caracteristice ale solidarităţii pasive

A. Obligaţia solidară are unul şi acelaşi obiect, cu toate că există mai mulţi debitori, niciunul
neputand opune beneficiul de diviziune.
B. Există o pluralitate de raporturi obligaţionale distincte între fiecare debitor solidar şi creditorul
său. Consecinţe:
a) obligaţia unuia dintre debitori poate fi anulată, fără ca această împrejurare să atragă şi anularea
obligaţiilor celorlalţi codebitori. Este vorba de cauze de nevalabilitate care sunt personale
debitorului, nu de cauze de nulitate absolută, cum este lipsa consimţământului sau a cauzei;
b) debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalităţi: unii pur şi simplu, alţii sub condiţie, alţii
cu termen;
c) dacă debitorul acţionează împotriva unui creditor, el nu pierde dreptul la acţiune împotriva
celorlalţi;
d) obligaţia unui codebitor solidar se poate stinge fără a se stinge şi obligaţiile celorlalţi;
e) obligaţiile unor debiWri solidari se pot stinge, de exemplu prin confuziune sau remitere de
datorie, fără ca obligaţiile celorlalţi debitori solidari să se stingă, cu reducerea corespunzătoare a
obligaţiei cu partea celui care a beneficiat de confuziune sau remitere de datorie.
C. Obligaţia solidară este divizibilă prin transmiterea ei pe cale de succesiune. Riscul
insolvabilitatii unuia din debitori nu este suportat de creditor, ci de debitorii solvabili, care apar
ca adevarati garanti ai insolvabilitatii unora dintre debitorii solidari.

3.4. Efectele solidarităţii pasive

3.4.1. Efectele solidarităţii pasive între creditor şi codebitorii solidari

A. Efectul principal al solidarităţii pasive constă în obligaţia oricărui debitor de a plăti în
întregime datoria, ei fiind ţinuţi de o prestaţie unică.
Prin urmare, fiecare debitor poate fi urmărit de creditor pentru întreaga datorie care formează
obiectul obligaţiei.
Debitorul solidar urmărit, poate introduce, o cerere de chemare în garanţie a celorlalţi codebitori.
La rândul lor, debitorii care nu au fost urmăriţi, pot interveni în proces pentru a-şi apăra
interesele personale ori interesele celorlalţi codebitori De asemenea, urmărirea unuia din
codebitori nu împiedică urmărirea şi a celorlalţi codebitori solidari. In cazul in care debitorul
urmarit este insolvabil, creditorul poate urmari pe oricare dintre codebitori, pana la realizarea
intregii creante.

67
Oricare dintre codebitorii solidari poate oferi creditorului plata în întregime a datoriei, o
asemenea plată liberând pe toţi debitorii solidari faţă de creditorul lor comun. Obligaţia
codebitorilor se poate stinge şi prin alte modalităţi juridice decât plata:
- compensaţia,
- novaţia prin schimbare de debitor,
- remiterea de datorie (totala-libereaza pe toti, partiala-libereaza doar pe acel debitor)
- orice alt mod de stingere a obligaţiilor între creditor şi unul dintre debitorii solidari, va libera pe
ceilalţi debitori de creditorul comun.
B. Efectele secundare „un codebitor solidar reprezintă pe ceilalţi codebitori în toate actele care
au drept scop să stingă sau să micşoreze obligaţia.
a) întreruperea prescripţiei extinctive. Prin acţiunea intentată împotriva unuia dintre codebitorii
solidari se întrerupe prescripţia împotriva tuturor .
b) punerea în întârziere a unui codebitor produce efecte faţă de toţi ceilalţi codebitori solidari.
c) cererea de dobânzi făcută de creditor împotriva unuia dintre codebitorii solidari, are ca efect
curgerea dobânzilor faţă de toţi codebitorii .
d) riscul pieirii lucrului obiect al prestaţiei din culpa unui debitor, angajează răspunderea tuturor
codebitorilor.
e) tranzacţia.
f) hotărârea judecătorească favorabilă, continuată de un codebitor, profită şi celorlalţi codebitori,
dacă aceasta este rezultatul unei excepţii comune tuturor debitorilor. HJ obtinuta de un codebitor
in baza unei exceptii personale, nu este opozabila celorlalti codebitori.
g) apelul introdus de către un codebitor profită şi celorlalţi codebitori. Apelul intentat de catre
unul din codebitori nu profita celorlalti, daca prin intermediul lui se invoca o exceptie personala.

3.4.1.1. Excepţii invocate de debitorul solidar opozabile creditorului.

In general, orice fapt care tinde la desfiinţarea creanţei sau ia respingerea acţiunii creditorului
faţă de unul dintre codebitori, are acelaşi efect în privinţa tuturor codebitorilor.
A. Excepţiile comune (absolute sau generale) pot fi invocate de către oricare dintre codebitorii
solidari:
a) cauzele de nulitate care afecteaza acordul de vointa al partilor
b) modalităţile comune tuturor acordurilor de voinţă (termen, conditie)
c) cauzele de stingere a obligaţiilor: plata, darea in plata, novatia, remiterea de datorie – exc
invocata de toti, mai putin atunci cand creditorul si-a rezervat expres act imp celorlati codebitori,
compensatia.
d) alte excepţii comune pot fi: realizarea condiţiei rezolutorii, când toţi codebitorii s-au obligat
sub rezerva aceleiaşi condiţii, pierderea fortuită a bunului individual determinat şi nici unul
dintre codebitori nu a fost pus în întârziere, prescripţia etc.
B. Excepţiile personale (relative sau particulare) pot fi opuse numai de către unii codebitori
solidari, ceilalţi codebitori solidari neputând să le invoce
a) Excepţiile personale care folosesc şi celorlalţi codebitori sunt: remiterea de datorie – toti deb
solidari profita indirect de rem de dat a unuia dintre ei – oricarui codeb i s-ar cere sa faca
intreaga plata, acesta va plati creanta intreaga ramasa dupa scaderea partii cu care a fost remis
respectivul deb solidar, confuziunea – ceilalti codeb sunt tinuti de toata datoria, mai putin partea
stinsa prin confuziune, compensatia, renuntarea la solidaritate.
b) Excepţiile pur personale, care pot fi invocate numai de către un codebitor solidar şi profită
numai lui: cauzele de nulitate relativa, modalitatile (termen, conditie)

68
3.4.2. Efectele solidarităţii pasive între codebitorii solidari
Efectul principal al solidarităţii pasive în raporturile dintre codebitorii solidari, constă în aceea că
ori de câte ori un codebitor solidar plăteşte întreaga creanţă, prestaţia executată se împarte de plin
clrept între codebitori, între aceştia neexistând solidaritate, obligaţia lor fiind divizibilă.
Impărţirea între codebitorii solidari a ceea ce s-a plătit se face în părţi egale, afară de cazul în
care între ei s-a prevăzut o altă modalitate de repartizare. în această situaţie, se va urma acea
repartizare conformă manifestării lor de voinţă.
Codebitorul solidar care a plătit întreaga datorie are la îndemână două acţiuni, pentru a obţine
restituirea de la ceilalţi codebitori a cotei lor de contribuţie:
a) acţiunea derivând din subrogarea legală în drepturile creditorului plătit
b) acţiunea personală întemeiată pe mandat sau gestiunea de afaceri

3.5. Incetarea solidaritatii pasive

Solidaritatea pasivă încetează prin:

a) plata întregii datorii făcută creditorului
b) moartea unuia dintre codebitorii solidari, când datoria se divide între moştenitori proporţional
cu întinderea drepturilor succesorale ale fiecăruia
c) renunţarea la solidaritate, făcută de către creditor, care poate fi clasificată în funcţie de două
criterii. în raport cu efectele pe care le produce, renunţarea poate fi: totala sau partiala; in functie
de modul in care este stipulata: expresa sau tacita.

OBLIGATII INDIVIZIBILE

1. Noţiune

Obligaţia indivizibilă este acea obligaţie cu pluralitate de subiecte al cărei obiect nu este
susceptibil de divizare prin natura sa ori prin convenţia părţilor.
Izvoarele indivizibilităţii
a) natura prestaţiei care formează obiectul obligaţiei, caz în care indivizibilitatea este naturală.
Obligaţia este indivizibilă când obiectul ei nu este susceptibil de diviziune materială. Această
obligaţie trebuie executată în întregime, chiar dacă debitorul ar înceta din viaţă şi ar avea mai
mulţi moştenitori. Obligaţia de a da, chiar dacă poartă asupra unui bun care nu poate fi fracţionat
din punct de vedere"material, nu este indivizibilă, deoarece o asemenea obligaţie poate fi
socotită de către părţi ca susceptibilă de diviziune din punct de vedere intelectual. De aceea
indivizibilitatea naturală se întâlneşte în cazul obligaţiilor de a face, inclusiv a obligaţiei de
predare a lucrului sau in cazul obligatiilor de a nu face.
b) voinţa părţilor - în acest caz indivizibilitatea este voluntară, deşi obiectul obligaţiei este
divizibil, executarea ei nu se poate face decât în întregime, deoarece aşa au convenit părţile.
Manifestarea de voinţă prin care se creează indivizibilitatea poate fi expresă sau tacită.
Indivizibilitatea prezintă avantaje pentru creditor ca şi solidaritatea, acesta având posibilitatea de
a cere executarea întregii prestaţii de la oricare dintre codebitori.

2. Efecte

Efectul principal al indivizibilităţii obligaţiei constă în faptul că orice creditor poate pretinde de
la oricare dintre debitori executarea în întregime a prestaţiei şi oricare debitor poate fi constrâns
la executarea prestaţiei la care are drept creditorul.

69
A. Indivizibilitatea activă este de regulă naturală şi se produce ca urmare a morţii creditorului
unei creanţe cu obiect indivizibil, titulari devenind mai mulţi moştenitori.
a) fiecare dintre creditori poate cere debitorului executarea în întregime a prestaţiei ce formează
obiectul obligaţiei indivizibile
b) punerea în întârziere sau întreruperea prescripţiei efectuată de unul dintre creditori produce
efecte în beneficiul tuturor creditorilor;
c) remiterea de datorie, darea în plată, cesiunea de creanţă şi novaţia făcută de unul dintre
creditori, cu privire la dreptul de creanţă sunt inopozabile celorlalţi creditori

B. Indivizibilitatea pasivă poate fi naturală sau convenţională şi produce următoarele efecte:

a) fiecare codebitor poate fi obligat să execute în întregime prestaţia datorată
b) punerea în întârziere a unui codebitor ori întreruperea prescripţiei produce efecte faţă de toţi
ceilalţi codebitori;
c) debitorul urmărit nu poate opune beneficiul de diviziune, dar dacă este chemat în judecată
poate cere un termen pentru a introduce în cauză şi pe ceilalţi codebitori,
d) dacă s-a stipulat o clauză penală referitoare la obligaţia indivizibilă, plata acesteia poate fi
cerută în totalitate de la debitorul în culpă, sau de la ceilalţi în proporţie cu părţile lor, iar
ipotecar pentru tot.
Deb obligat indiviz sau mosten sau a platit intreaga dat, fara a cere introducerea in cauza a
celorlalti, are act in regres imp acestora pt partea fiecaruia din dat comuna si imp fiecarui deb.

3. Asemănări şi deosebiri între obligaţiile solidare şi obligaţiile indivizibile

Asemănări
a) atât obligaţiile solidare, cât şi cele indivizibile pot avea ca izvor al obligaţiei convenţia
părţilor;
b) ca şi obligaţiile solidare care se clasifică în obligaţii active şi obligaţii pasive, şi in-
divizibilitatea poate fi activă şi pasivă.
c) punerea în întârziere făcută de către unul dintre creditori produce efecte faţă de toţi ceilalţi
creditori.
d) atât în cadrul ind-ivizibilităţii, cât şi în cadrul solidarităţii, debitorul chemat în judecată poate
cere un termen pentru introducerea celorlalţi codebitori în judecată, fară ca acest lucru să-1
scutească de plata datoriei.
e) dreptul de regres aparţine atât debitorului indivizibil sau moştenitorului său care a plătit în
totalitate, cât şi debitorilor solidar sau moştenitorilor lui care au efectuat plata.

Deosebiri
a) ca izvor al obligaţiilor, pe lângă convenţia părţilor, în cazul celor solidare mai întâlnim legea,
iar în cazul celor indivizibile natura prestaţiei.
b) dacă survine moartea unuia dintre codebitori, în cazul solidarităţii datoria se divide între
succesorii defunctului; pe când, în cazul indivizibilităţii datoria nu se divide, succesorii
defunctului rămân obligaţi indivizibil datorită naturii obiectului prestaţiei;
c) în cazul obligaţiilor indivizibile, fiecare dintre codebitori plăteşte tot, nu pentru că el
datorează, ci pentru că există imposibilitatea de a plăti pro parte; pe când, în cazul obligaţiilor
solidare, fiecare codebitor poate fi constrâns la plata întregii datorii, nu din cauza unei
imposibilităţi de fapt, ci pentru că el datorează ca şi cum ar fi singurul debitor şi pentru că el
reprezintă pe toţi ceilalţi debitori în toate actele care pot avea ca efect stingerea sau diminuarea
obligaţiei;
d) debitorul chemat în judecată pentru totalitatea datoriei, în cazul indivizibilităţii pasive, cere
introducerea în cauză a celorlalţi codebitori pentru a fi obligaţi împreună la executarea prestaţiei
datorate, pe când, în cazul solidarităţii pasive, debitorul acţionat poate cere introducerea în

70
proces a celorlalţi codebitori solidari pentru a se întoarce împotriva lor, pentru partea datorată de
fiecare din ei

OBLIGATII IN SOLIDUM
1. Noţiune

Răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este una in solidum. Aceasta deoarece,
solidaritatea nu poate izvorî decât din lege sau din convenţie. Or, nu exista nici un text de lege
care sa consacre în mod expres solidaritatea dintre comitent si prepus, iar despre o convenţie nici
nu se poate vorbi. Mai mult decât atât, prepusul şi comitentul răspund pe temeiuri diferite.
Astfel, prepusul răspunde pentru fapta proprie, pe temeiul art. 998-999 C. civ., iar comitentul
pentru fapta altuia (garant al prepusului), pe temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ. Ca atare, ei nu
răspund în calitate de codebitori solidari, conform art. 1003 C. civ., deoarece nu au cauzat
prejudiciul împreună.
De asemenea, nu va exista obligaţie solidară, ci obligaţie in solidum în situaţia în care alături de
minor va fi obligat şi părintele său. Astfel, în practica judiciară,' s-a statuat că, deşi minorul
răspunde direct în baza art. 998 sau art. 999 C. civ., iar părinţii răspund indirect, în temeiul art.
1000 alin. (2) C. civ., totuşi obligaţia lor este o obligaţie in solidum.
Spre deosebire de obligaţiile solidare unde plata se divide între debitori, la obligaţia in solidum,
debitorul solvens are dreptul de a pretinde în regres toată datoria şi nu doar partea codebitorilor.
La obligatiile in solidum exista tot atatea datorii distincte cati debitori sunt.

2. Trăsături definitorii
a) izvorăsc fie din lege, fie din acte juridice;
b) deşi implică o pluralitate de debitori, ele nu fac parte nici din grupa obligaţiilor divizibile, nici
din aceea a obligaţiilor indivizibile şi nici din grupa obligaţiilor solidare;
c) fiecare dintre codebitori răspunde faţă de creditor pentru plata întregii datorii, acesta fiind
singurul aspect sub care se poate face o similitudine între obligaţiile in solidum şi obligaţiile
solidare;
d) datoria nu se împarte între cel obligat in solidum şi cel care a cauzat paguba prin fapta proprie,
ci debitorul ţinut in solidum are drept de regres împotriva celuilalt debitor pentru întreaga plată
efectuată creditorului.

3. Asemănări şi deosebiri între obligaţiile solidare şi obligaţiile in solidum

A. Asemănări

a) în ambele situaţii se consideră că există solidaritate: în primul caz este o solidaritate perfectă,
iar în cel de-al doilea o solidaritate imperfectă, în literatura de specialitate statuându-se că
obligaţiile in solidum apar ca o varietate a obligaţiilor solidare şi ca o grupă distinctă a acestora;
b) obligaţiile in solidum se aseamănă cu solidaritatea pasivă prin faptul că produc acelaşi efect
principal: îndatorirea fiecărui codebitor de a plăti datoria în întregime

B. Deosebiri

a) nu se produc efectele secundare la obligaţiile in solidum. Ca urmare a acestui fapt, la aceste

obligaţii datoriile sunt independente una faţă de alta, ceea ce face ca întreruperea prescripţiei
efectuată de un debitor să nu profite celorlalţi codebitori. în schimb, la obligaţiile solidare, de
actele de întrerupere ale unui debitor, beneficiază toţi ceilalţi;
b) la obligaţiile in solidum nu are loc o divizare a datoriei, fiecare fiind obligat pentru tot,
regresul debitorului având loc în temeiul art. 1108 pct. 3 C. civ.
Obligatiile in solidum le intalnim, in special, in cazul rasp civile delictuale pt fapta altuia.

71
 TITLUL II. CIRCULATIA OBLIGATIILOR

CAPITOLUL II. MIJLOACELE JURIDICE DE TRANSMMITERE A OBLIGATIILOR

CESIUNEA DE CREANTA

1. Noţiune şi reglementare

Cesiunea de creanţă este acea convenţie prin care o parte denumită creditor cedent transmite, cu
titlu oneros sau gratuit, creanţa pe care o are asupra unui terţ, denumit debitor cedat, celeilalte
părţi denumită creditor cesionar.
Creanţa în cauză, supusă cesiunii, nu suferă nici o schimbare, păstrându-şi natura juridică, civilă
sau comercială, garanţiile care o însoţeau, iar dacă aceasta constă într-o sumă de bani, va produce
aceleaşi dobânzi.
Cesiunea cu titlu oneros a creanţelor este un act care se întrebuinţează foarte des în practica
curentă a afacerilor.
Cesiunea de creanţă este reglementată în materia contractului de vânzare-cumpărare art. 1391-
1398 C. civ. şi 1402-1404 şi are în vedere numai cesiunea de creanţă cu titlu oneros.

2. Caracterele juridice ale cesiunii de creanţă

- atunci când cesiunea are loc cu titlu oneros, fiind o adevărată vânzare a drepturilor de creanţă,
aceasta se constituie ca un contract sinalagmatic
- cesiunea de creanţă este un contract consensual –simplul acord de v al partilor
- în cazul în care cesiunea de creanţă se realizează cu titlu gratuit prin intermediul unei donaţii,
aceasta are un caracter solemn – toate donatiile se fac prin act autentic – neresp – nul abs.

3. Condiţiile cesiunii de creanţă

3.1. Condiţii de fond ale cesiunii de creanţă

a) părţile trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu
capacitate de exerciţiu restrânsă trebuie să încheie prin ocrotitorul legal, respectiv cu
încuviinţarea acestuia şi, în toate cazurile, cu autorizaţia autorităţii tutelare;
b) trebuie sa existe consimţământul părţilor
c) obiectul cesiunii de creanţă - orice creanţă poate forma obiectul unei cesiuni. Exceptii:
salariul, pensia de întreţinere, pensiile alimentare acordate de justiţie (afară de cazul când sunt
cesionate unui furnizor de alimente) şi alte creanţe care au caracter pur personal. Dr de uz si de
abitatie.
d) cauza cesiunii de creanţă: reala, licita, morala.

3.2. Condiţii de formă ale cesiunii de creanţă

72
Cesiunea de creanţă este un contract consensual, fiind valabil încheiat din momentul realizării
acordului de voinţă, neînsoţit de vreo formă. Atunci cand au cazut de acord asupra obiectului si
pretului.Atunci când cesiunea de creanţă se face prin intermediul unui anumit contract, ea trebuie
să îndeplinească condiţiile de fond şi formă ale acelui contract.
Dacă prin cesiunea de creanţă se realizează o donaţie, aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile
de formă ale acesteia, respectiv forma autentică.

3.3. Formalităţi cerute de lege pentru asigurarea opozabilităţii cesiunii de creanţă

A. Notificarea.
Nu se notifică actul cesiunii, ci faptul cesiunii, adică existenta faptului juridic, care a operat
cesiunea şi, prin urmare, substanţa convenţiei.
Prin notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat, i se aduce acestuia la cunoştinţă
persoana noului creditor şi clauzele esenţiale ale contractului de cesiune.
Dacă s-au făcut două sau mai multe cesiuni ale aceleiaşi creanţe, va dobândi creanţa acel
cesionar care a făcut primul notificarea cesiunii către debitorul cedat. Creantele comerciale care
imbraca forma titlului la purtator nu trebuie notificate.
Iniţiativa înştiinţării debitorului, într-o formă recunoscută, valabilă, poate fi luată fie de către
cedent, fie de către cesionar - acesta are mai mult interes in indepl cerintelor legale.
Locul unde trebuie făcută notificarea - nu poate fi luat în considerare decât domiciliul general al
debitorului şi nu domiciliul pe care acesta şi 1-a ales pentru executarea convenţiei. Daca
domiciliaza in strainatate, notif se va face si va fi primita la dom sau de acolo.
In cazul în care există mai mulţi debitori conjuncţi, notificarea va trebui făcută fiecăruia din
aceştia, pentru că fiecare nu este debitor decât pro parte.
In cazul în care există mai mulţi debitori obligaţi solidar s-a considerat, totuşi, ca fiind mai
potrivită notificarea fiecărui debitor în parte, pentru ca aceştia să cunoască cesiunea.
Conţinutul notificării nu trebuie să reprezinte o copie literală a convenţiei de cesiune, dar trebuie
să se refere la datele esenţiale ale acesteia.
B. Acceptarea din partea debitorului cedat, are semnificaţia că acesta a luat la cunoştinţă despre
cesiune, adică de schimbarea creditorului său iniţial în sensul că a ştiut de existenţa cesiunii de
creanţă, se face prin înscris autentic. Dacă acceptarea se face prin înscris sub semnătură privată,
ea nu va fi opozabilă celorlalţi terţi, fiind opozabilă numai debitorului, care nu va mai putea face
plata cedentului în detrimentul cesionarului, fără a se supune riscului de a mai plăti încă o dată.

4. Efectele cesiunii de creanţă

4.1. Efectul general

Efectul specific al cesiunii de creanţă este transmiterea dreptului de creanţă de la cedent la

cesionar în schimbul preţului stipulat sau cu titlu gratuit.

4.2. Efecte speciale

4.2.1. Intre părţi, cesiunea de creanţă transferă dreptul de creanţă din patrimoniul cedentului în
patrimoniul cesionarului, aşa cum a existat în patrimoniul cedentului, păstrându-şi natura sa
civilă sau comercială, cu toate garanţiile şi accesoriile ei. Creanta se transmite la valoarea ei

73
nominala, indif ca cesiunea este cu titlu oneros si cesionarul a dob la un pret inferior sau este cu
titlu gratuit.
4.2.1.1. Obligaţia de garanţie.
A. Garanţia de drept (legală) este subînţeleasă ca orice vânzare şi cuprinde obligaţia cedentului
de a răspunde de existenţa actuală a creanţei şi a accesoriilor sale. Prin urmare cedentul este
obligat să garanteze, la data cesiunii, existenţa creanţei cedate, că titularul ei este cedentul şi între
timp nu a intervenit nici o cauză de stingere a obligaţiei.
B. Garanţia convenţională se stabileşte prin acordul de voinţă al părţilor.
Clauze de agravare a obligaţiei de garanţie, prin care cedentul se poate obliga să garanteze
solvabilitatea debitorului, legea prezumând că s-a garantat solvabilitatea actuală a debitorului,
dar nu şi cea viitoare, şi numai până la suma primită drept preţ al cesiunii.
Clauze de limitare a obligaţiei de garanţie, prin care, de exemplu, cedentul să fie descărcat de
orice obligaţie de garanţie şi prin urmare cedentul nu răspunde de existenţa creanţei obiect al
cesiunii.
Aceste clauze, fiind o derogare de la dreptul comun, nu se presupun niciodată/' ele trebuind să fie
prevăzute expres în contractul încheiat de părţi.

4.2.2. Faţă de terţi, cesiunea produce efecte numai din momentul notificării prin intermediul
executorului judecătoresc sau din momentul acceptării de către debitorul cedat prin înscris
autentic.
Faţă de debitorul cedat cesiunea produce efecte şi prin acceptarea acesteia prin înscris sub
semnătură privată.
a) până la notificarea sau acceptarea cesiunii de creanţă, debitorul cedat poate plăti în mod
valabil cedentului. După îndeplinirea formalităţilor, debitorul cedat devine debitor al
cesionarului, putand sa plateasca numai acestuia in mod valabil.
b) în cazul în care cedentul a înstrăinat creanţa la mai mulţi cesionari, între aceştia se naşte un
conflict care va fi soluţionat conform regulii qui prior tempore potior iure. Ca urmare a acestui
fapt, cesionarul care notifică primul sau obţine acordul debitorului cedat, va deveni terţ faţă de
celelalte acte de cesiune făcute de cedent, în afară de cazul fraudei, căci fraus omnia corrumpit.
în consecinţă, pentru rezolvarea conflictului între cesionarii succesivi ai creanţei, se aplică regula
priorităţii date de publicitate.
c) până la îndeplinirea formalităţilor de publicitate, creditorii chirografari sunt consideraţi
terţi, putând urmări creanţa cedentului, care face parte din gajul lor general, astfel că cesiunea nu
le este opozabilă. De asemenea ei vor putea să-1 oblige pe debitor să efectueze plata în mâinile
lor prin intermediul popririi.
După efectuarea publicităţii, cesiunea le este opozabilă şi ei nu mai pot face urmărirea. Creditorii
chirografari pot să ceară revocarea cesiunii, dacă prin aceasta le-au fost fraudate drepturile, pe
calea acţiunii pauliene.

5. Distincţia între cesiunea de creanţă şi alte instituţii de drept civil similare

5.1. Cesiunea de creanţă şi subrogaţia

a) în timp ce scopul urmărit în principal de subrogaţie este liberarea debitorului în raport cu

creditorul iniţial, cesiunea urmăreşte de regulă vânzarea şi cumpărarea unei creanţe;

74
b) în ce priveşte obligaţia de garanţie, se poate reţine că în cazul cesiunii cu titlu oneros cedentul
trebuie să garanteze existenţa creanţei în momentul transferului acesteia, în timp ce subrogatul
nu este ţinut la garanţie;
c) sub aspectul opozabilităţii operaţiei faţă de terţi, în timp ce o cesiune nu devine opozabilă
decât prin notificare sau acceptare a debitorului prin act autentic, subrogaţia devine opozabilă
fără îndeplinirea unor asemenea formalităţi;
d) cu privire la acţiunile ce pot fi exercitate de terţul plătitor, în timp ce, cesionarul deţine o
singură acţiune izvorâtă din cesiune, cea a creditorului iniţial, subrogatul beneficiază atât de
acţiunea creditorului iniţial, cât şi de acţiunea personală pentru executarea obligaţiei debitorului;
e) cesiunea de creanţă dă dreptul cesionarului de a solicita debitorului întregul preţ al creanţei,
oricare ar fi fost preţul cesiunii, pe când subrogatul nu poate cere debitorului decât suma pe care
a plătit-o efectiv, iar nu valoarea nominală a creanţei.

5.2. Cesiunea de creanţă şi novaţia

a) în cazul novaţiei obligaţia veche se transforma într-o altă obligaţie fiind, necesară existenta
unui element nou, pe când în cazul cesiunii de creanţă, obligaţia existentă din raportuf iniţial
rămâne aceeaşi, deşi este supusă transmiterii;
b) în cazul novaţiei stingerea vechii obligaţii duce la stingerea garanţiilor ce o însoţeau, precum
şi a accesoriilor acesteia în timp ce în cazul cesiunii de creanţă garanţiile creanţei iniţiale o
însoţesc întotdeauna;
c) în cadrul novaţiei schimbarea creditorului se poate face doar cu consimţământul debitorului
din obligaţia veche, pe când în cazul cesiunii de creanţă nu este necesar acor- du/ debitorului
cedat.

5.3. Cesiunea de creanţă şi delegaţia

a) în cazul delegaţiei, delegatarul dobândeşte contra delegatului o creanţă nouă şi de aceea nu

beneficiază de garanţiile constituite de delegant în cadrul obligaţiei anterioare, în timp ce în cazul
cesiunii de creanţă obligaţia îşi păstrează fiinţa, inclusiv garanţiile ce o însoţesc, chiar dacă
operează o schimbare a creditorului;
b) în timp ce delegaţia presupune consimţământul debitorului, cesiunea de creanţă se realizează
prin simplul acord de voinţă dintre cedent şi cesionar fară a fi necesar consimţământul
debitorului cedat;
c) în timp ce pentru opozabilitatea delegaţiei nu este necesară îndeplinirea unor cerinţe speciale,
cerute de lege, în cazul cesiunii de creanţă notificarea debitorului sau acceptarea autentică a
acestuia reprezintă singurele modalităţi de realizare a opozabilităţii acestei operaţii cu privire la
terţele persoane.

RETRACTUL LITIGIOS

1. Noţiune
Prin retractul litigios s-a pus la dispoziţia debitorului cedat un mijloc juridic eficient, prin care să
înlăture, în dreptul civil, înlăturarea de speculă a cesionarului, care cumpărând o creanţă
litigioasă la un preţ scăzut, urmăreşte să o încaseze la valoarea ei nominală.

75
Aşadar, retractul litigios reprezintă facultatea pe care o deţine cel în contra căruia un drept
litigios a fost cedat de a se subroga în dreptul cesionarului, plătindu-i preţul cesiunii şi celelalte
accesorii. Debitorul cedat care exercită retractul se numeşte retractant.
Retractul litigios poate fi exercitat pe cale judiciara, in cadrul unui proces pornit de cesionar
impotriva deb cedat sau pe cale extrajudiciara, printr-o notif trimisa cesionarului de catre deb
cedat, prin interm executorului judec.

2. Condiţii

a) să existe un proces început, dar neterminat asupra fondului dreptului

b) cesiunea trebuie făcută în schimbul uni preţ
c) manifestarea de voinţă de a exercita retractul litigios trebuie însoţită de faptul material al plăţii
preţului real al cesiunii, cu dobânzile aferente din ziua plăţii şi a cheltuielilor făcute de către
cesionar;
d) retractul litigios să fie exercitat înaintea instanţei sau pe cale extrajudiciară, printr-o notificare
Retractul litigios nu poate fi exercitat în următoarele cazuri:
- când cesiunea s-a făcut către un comoştenitor sau cocreditor, deoarece în acest caz cesiunea are
drept scop să pună capăt proprietăţii comune;
- când cesiunea s-a făcut către un creditor al cedentului, pentru plata creanţei sale (darea în
plată);
- când cesiunea s-a făcut proprietarului unui imobil care a fost ipotecat pentru a garanta creanţa
litigioasă;
- când litigiul are ca obiect dreptul de proprietate asupra unui teren agricol din extravilan, iar
cesionarul (cumpărătorul) dreptului litigios beneficiază de dreptul de preempţiune, situaţie în
care retractul litigios nu poate fi exercitat. Nu poate fi exercitat in materie comerciala.

3. Efectele retractului litigios

Retractul litigios are ca efect desfiinţarea retroactivă a cesiunii de creanţă litigioase faţă de
retractant.
Faţă de cedent şi cesionar, retractul litigios nu produce nici un efect, între ei continuând să-şi
producă efectele cesiunea.
Prin efectul exercitării retractului litigios, se stinge procesul, întrucât retractantul, dobândind
dreptul litigios înstrăinat de adversarul său din proces, se substituie în drepturile cumpărătorului
şi cumulează calităţile incompatibile de reclamant şi pârât.

SUBROGATIA IN DREPTURILE CREDITORULUI PRIN PLATA CREANTEI

1. Noţiune

Este acea modalitate de transmitere, în baza legii sau a voinţei părţilor, a unui drept de creanţă
însoţit de toate garanţiile şi accesoriile sale de către părţile unui raport obligaţional către o terţă
persoană care, prin plata pe care o face către creditorul iniţial, îi ia locul acestuia.

76
Plata prin subrogare prezintă avantaje în acelaşi timp, pentru cel care a plătit (solvens), pentru
debitor şi pentru creditorul plătit. Astfel solvensul beneficiază de toate garanţiile (gaj, ipotecă,
privilegii) şi accesoriile obligaţiei pe care o plăteşte, debitorul este scutit de ameninţarea
creditorului iniţial beneficiind implicit de o prelungire a termenului de plată, iar creditorul plătit
îşi realizează dreptul său de creanţă fără a fi necesar să- 1 urmărească pe debitor.
Plata făcută prin subrogare este plata nu făcută de către debitor, ci de către un terţ şi în urma
căreia creanţa plătită, deşi stinsă faţă de creditorul plătit, continuă să existe în folosul terţului
plătitor, împreună cu toate accesoriile ei.

2. Felurile subrogaţiei

2.1. Subrogaţia legală

- operează de drept.
4 Cazuri in care subrogatia se face fara sa mai fie nevoie de a fi ceruta sau acordata:
a) subrogaţia în folosul celui care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are preferinţă
b) subrogaţia în folosul aceluia care, dobândind un imobil, plăteşte creditorilor căror acest imobil
este ipotecat
c) subrogaţia in folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii la plata datoriei, are
interes de a o desface (are interes să plătească)
d) subrogaţia în folosul moştenitorului sub beneficiu de inventar, care a plătit din propriul său
patrimoniu datoriile succesiunii.

2.2. Subrogaţia convenţională

A. Subrogaţia consimţită de creditor- art. 1107 C. civ.: „când creditorul, primind plata sa de la o
altă persoană, dă acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile sau ipotecile sale, în contra
debitorului; această subrogaţie trebuie să fie expresă şi făcută tot într-un timp cu plata". Din acest
text de lege rezultă următoarele:
a) subrogaţia se face de către creditor, prin consimţământul său, fără a fi necesar consimţământul
debitorului
b) subrogaţia trebuie să se producă concomitent cu plata
c) convenţia de subrogare dintre creditor şi terţul solvens trebuie să fie expresă, să rezulte în mod
neîndoielnic
d) pt ca subrogatia sa fie opozabila tuturor si sa se poata dovedi ca inlocuirea cred s-a facut
concomitent cu plata, este necesară data certă a chitanţei eliberată de creditor.
B. Subrogaţia consimţită de debitor - se efectuează atunci „când debitorul se împrumută cu o
sumă (de bani) spre a-şi plăti datoria şi subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului".
De această dată debitorul este cel care îl înlocuieşte pe creditor.
Conditii:
a) actul de împrumut şi chitanţa de plată să se facă în formă autentică.
b) în actul de împrumut să se prevadă în mod expres suma ce se împrumută pentru a se plăti
datoria;
c) în chitanţa de plată a datoriei să se arate în mod expres că plata s-a făcut cu suma împrumutată
de !a terţul pe care îl subrogă.

77
La această subrogaţie nu se cere şi consimţământul creditorului, ceea ce pare anormal din punct
de vedere juridic. Legea a vrut însă să-l ajute pe debitor, care poate avea interes să scape de un
creditor exigent.

3. Efectele subrogaţiei

Efectul principal al subrogaţiei este acela că subrogatul ia locul creditorului plătit, dobândind
toate drepturile şi acţiunile acestuia împotriva debitorului afară de vreo stipulaţie contrară care ar
mărgini efectele subrogaţiei.
a) subrogaţia operează numai în măsura plăţii efectuate, ceea ce înseamnă că subrogatul va lua
locul creditorului numai pentru ce a plătit efectiv
b) dacă subrogatul este un codebitor solidar care a plătit întreaga datorie, el va beneficia de
garanţiile creanţei fără ca obligaţia să rămână solidară în raporturile cu ceilalţi codebitori. Prin
urmare el va putea pretinde, prin acţiunea în regres, de la ceilalţi codebitori, numai partea
fiecăruia. Dacă unui dintre codebitori este insolvabil, acest risc va fi suportat şi de debitorul
solidar care a plătit creanţa.
c) subrogatul are la dispoziţie, împotriva debitorului, pe lângă acţiunile creditorului plătit şi unele
acţiuni proprii, care se întemeiază pe gestiunea de afaceri, pe îmbogăţirea fără justă cauză sau pe
contractul de mandat, subrogatul urmând a utiliza acţiunea cea mai convenabilă.

4. Distincţia între subrogaţie şi cesiunea de creanţă

a) cesiunea de creanţă se face, în general, pe un preţ care este inferior valorii nominale a creanţei;
cesionarul urmăreşte, de obicei, un câştig, o speculaţie; el are dreptul să ceară plata integrală,
chiar dacă ar fi cumpărat creanţa pe un preţ mai mic. Dimpotrivă, subrogatul nu poate cere
debitorului decât suma pe care a plătit-o în mâinile creditorului.
b) subrogaţia poate să aibă loc şi fără consimţământul creditorului, pe când cesiunea de creanţă
este un contract, care nu se încheie decât prin acordul de voinţe al creditorului cedent şi al
cesionarului;
c) în materie de subrogaţie, spre deosebire de cesiunea de creanţă, nu se aplică notificarea către
debitor cerută de prevederile art. 1393 C. civ.;
d) din faptul că cesiunea de creanţă este o vânzare rezultă că cedentul garantează faţă de cesionar
existenţa creanţei cedate. Nimic nu este asemănător dacă este vorba de subrogaţie căci creditorul
nu este obligat să garanteze subrogatului existenţa creanţei. Subrogatul, în caz de inexistenţă a
creanţei, are numai acţiune în repetiţiune pentru ce a plătit; el nu are acţiune în garanţie.

CESIUNEA DE DATORIE

1. Noţiune

Este operaţia juridică prin care un debitor, numit debitor cedent, transmite datoria sa unei alte
persoane, numită debitor cesionar, care se obligă, de regulă, în locul său, faţă de creditorul
cedată.

78
Spre deosebire de cesiunea de creanţă, cesiunea da datorie nu este posibilă fără acordul
creditorului, neputându-se concepe să i se dea creditorului, fără voia lui, un alt debitor.
a) stenţa unei datorii vechi care se transmite la debitorul cesionar cu toate caracterele;
b) garanţiile şi excepţiile ce o însoţesc;
c) debitorul cesionar este singurul îndatorat faţă de creditorul cedat;
d) transferul datoriei se face prin acordul de voinţă intervenit exclusiv între cedent şi cesionar.

2. Procedee de realizare indirectă a cesiunii de datorie

a) procedee de realizare a cesiunii de datorie prin care creditorul dobândeşte un drept împotriva
unui alt debitor, păstrând şi dreptul împotriva debitorului iniţial. Fac parte din această categorie
delegaţia imperfectă şi stipulaţia pentru altul;
b) procedee de realizare a cesiunii de datorie prin care creditorul dobândeşte un drept contra unui
alt debitor, primul debitor fiind eliberat. Fac parte din această categorie no- vaţia prin schimbare
de debitor şi delegaţia perfectă;

CAPITOLUL III. MIJLOACE JURIDICE DE TRANSFORMARE A OBLIGATIILOR

NOVATIA

1. Noţiune

Novaţia este acea operaţiune juridică prin care, urmare a acordului de voinţe dintre părţile unui
raport juridic obligaţional, o obligaţie veche se stinge, concomitent cu naşterea unei noi obligaţii
care o înlocuieşte pe prima. Această nouă obligaţie trebuie să se deosebească de cea veche, altfel
nu ar exista novaţie.
Ceea ce este specific novaţiei este faptul că stingerea obligaţiei vechi nu duce la încetarea
efectelor sale, ci numai la transformarea ei într-o altă obligaţie.

2. Felurile novaţiei

A. Novaţia obiectivă (mutata causa debendi) se produce între creditorul şi debitorul iniţial, prin
schimbarea obiectului, cauzei sau modalităţilor obligaţiei iniţiale.
a) la novaţia prin schimbarea obiectului - pentru existenţa novaţiei prin înlocuirea obiectului
datoriei, trebuie ca debitorul să contracteze faţă de creditorul său o nouă datorie care să se
substituie celei vechi şi să o stingă.
b) la novaţia prin schimbarea cauzei
c) novaţia prin schimbarea modalităţilor

B. Novaţia subiectivă este aceea care se realizează prin schimbarea creditorului sau debitorului
iniţial.
a) novaţia prin schimbare de debitor are loc atunci când un terţ se obligă faţă de creditor să
plătească datoria, fără a cere consimţământul debitorului iniţial

79
b) novaţia prin schimbare de creditor are loc prin substituirea creditorului iniţial cu un nou
creditor (terţă persoană), indicată de creditorul iniţial. în acest caz, debitorul va fi eliberat de
creditorul iniţial, fiind obligat faţă de noul creditor, ca efect al novaţiei.

Novaţia se deosebeşte atât de cesiunea de creanţă cât şi de subrogaţia în drepturile creditorului

plătit, deoarece cu toate că şi în cazul acestora se schimbă persoana creditorului, obligaţia iniţială
rămâne aceiaşi, transmiţându-se la noul creditor, împreună cu toate garanţiile şi accesoriile sale.
La novaţie obligaţia iniţială se stinge, transformându-se într-o nouă obligaţie, care conţine un
element nou.
De asemenea, la cesiunea de creanţă nu se cere consimţământul debitorului, care poate opune
cesionarului toate excepţiile opozabile cedentului, pe când la novaţie, luând naştere o obligaţie
nouă, debitorul nu va putea opune noului creditor excepţiile ce le avea împotriva creditorului
iniţial.

3. Condiţiile novatiei

a) existenţa unei obligaţii vechi valabile, care urmează a se stinge prin novaţie
b) se nască, prin acordul părţilor, o obligaţie nouă valabilă
c) obligaţia nouă trebuie să conţină un element nou (aliquid novi) faţă de vechea obligaţie
d) să existe o intenţie a părţilor de a nova (animus novandi), respectiv de a transforma obligaţia
veche în una nouă
e) părţile să aibă capacitate de a nova. Potrivit art. 1129 C. civ., „novaţinea nu operează decât
între persoane capabile de a contracta", respectiv între persoane cu capacitate deplină de
exerciţiu.
Proba novaţiei urmează regulile de drept comun, fiind necesar ad probationem un înscris. Dacă
însă există un început de dovadă scrisă sau părţile au fost în imposibilitatea morală de a
preconstitui un înscris, este admis orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumţii.

4. Efectele novaţiei

a) stingerea obligaţiei vechi împreună cu toate garanţiile sale (gaj, ipotecă, fidejusiune, privilegii)
şi înlocuirea ei cu o obligaţie nouă
b) naşterea unei noi obligaţii concomitent cu stingerea obligaţiei iniţiale.

DELEGATIA

1. Noţiune

Delegaţia este convenţia prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui al doilea
debitor, alături de el sau în locul lui.
a) prin delegaţie se poate realiza o liberalitate, când delegatul se obligă să plătească o datorie a
delegantului către delegatar;
b) prin delegaţie se poate evita o dublă plată, când delegantul este debitor al delegatarului, dar şi
creditor al delegatului, caz în care prin operaţiunea delegaţiei rămâne o singură obligaţie şi
anume aceea a delegatului faţă de delegatar;

80
c) prin delegaţie se poate realiza un împrumut, când delegantul care doreşte să predea
delegatarului o sumă pe care nu o are, dă delegaţie unei persoane ca delegat să predea suma
delegatarului;
d) prin delegaţie se poate realiza o garanţie personală, când delegantul aduce pe delegat, care
devine şi el obligat faţă de delegatar, fără ca obligaţia delegantului să înceteze.

2. Felurile delegaţiei

A. Delegaţia perfectă este aceea prin care delegatarul acceptă pe delegat ca debitor în locul
delegantului, pe care-l eliberează.
Condiţii :
- consimţământul celor trei participanţi, care trebuiesc să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- intenţia clară şi expresă a delegatarului de a-l reţine ca debitor numai pe delegat şi de a-l libera
pe delegatar;
- obligaţia anterioară dintre delegant şi delegatar să fie valabilă.

B. Delegaţia imperfectă este aceea care nu are caracter novator, delegatarul accep- tându-l pe
delegat, fără a-l libera pe delegant, păstrând doi debitori (delegat şi delegant). Delegatarul nu
acceptă liberarea delegantului.

3. Efectele delegaţiei

A. Delegaţia perfectă stinge obligaţia veche şi o înlocuieşte cu una nouă, obligaţia delegantului
se stinge şi este înlocuită cu obligaţia delegatului. Ca urmare a acestui fapt, debitorul iniţial nu va
mai putea fi urmărit de creditor pentru plata obligaţiei.
Situaţii în care obligaţia delegantului subzistă faţă de delegatar:
a) când delegatarul şi-a rezervat expres dreptul de a urmări pe delegant în caz de insolvabilitate a
delegatarului. în acest caz, delegantul oferă delegatarului consimţământul unei persoane
solvabile, care va deveni insolvabilă după încheierea delegaţiei;
b) când delegatul este insolvabil în momentul delegaţiei

B. Delegaţia imperfectă adaugă un nou raport obligaţional la cel preexistent. Delegatarul are doi
debitori, delegantul şi delegatarul, putând urmări la alegerea sa pe oricare dintre ei sau pe
amândoi pentru realizarea creanţei, deoarece nu există beneficiu de discuţiune.
Debitorii nu sunt obligaţi solidar, deoarece legea nu prevede solidaritatea între ei.

4. Deosebiri între delegaţie şi alte operaţii juridice

a) delegaţia se deosebeşte de mandat, deoarece delegatul se obligă singur ca debitor al

delegatarului, în timp ce mandatarul nu se obligă personal. La mandat, efectele contractului
încheiat de mandatar se produc direct în persoana mandantului;
b) delegaţia se deosebeşte de novaţie deoarece nu presupune existenţa unei obligaţii anterioare.
Obligaţia imperfectă este lipsită de efect novator;
c) delegaţia imperfectă se deosebeşte de fidejusiune, deoarece fidejusorul este obligat subsidiar,
pe când delegantul rămâne obligat principal alături de delegat;

81
d) delegaţia se deosebeşte şi de stipulaţia pentru altul, deoarece la delegaţie este necesar
consimţământul celor trei participanţi, pe când stipulaţia este un contract care se încheie între
stipulant si promitent;
e) delegaţia se deosebeşte de cesiunea de creanţă, deoarece la delegaţie este necesar
consimţământul debitorului, iar cesiunea de creanţă se realizează numai prin acordul de voinţă
dintre cedent şi cesionar

TITLU III. EXECUTAREA OBLIGATIILOR

CAPITOLUL II. EXECUTAREA DIRECTA A OBLIGATIILOR

SECTIUNEA I. PRINCIPIUL EXECUTARII IN NATURA A OBLIGATIILOR

Executarea în natură a obligaţiei înseamnă executarea prestaţiei însăşi la care s-a obligat
debitorul şi nu plata unui echivalent bănesc în locul acesteia.
Sunt situaţii în care executarea unei alte prestaţii de către debitor nu prezintă nici un interes
pentru creditor. De asemenea, nici o despăgubire bănească acordată nu poate asigura direct şi
nemijlocit satisfacerea intereselor materiale şi spirituale ale participanţilor la circuitul civil,
deoarece nu se obţine obiectul specific şi exact avut în vedere la naşterea raporturilor
obligaţionale.
Prin executarea în natură se realizează obiectul obligaţiei avut de părţi în vedere, la încheierea
acesteia, debitorul neputând înlocui obiectul obligaţiei cu o altă prestaţie.

SECTIUNEA II. EXECUTAREA VOLUNTARA IN NATURA A OBLIGATIILOR

PLATA

1. Noţiune

Prin plată se înţelege prestaţia reală a oricărui fel de obligaţie de a face, de a nu face sau de a da,
în limbaj juridic a plăti însemnând a executa obligaţia, oricare ar fi obiectul ei.

2. Reglementare

Plata este prevăzută ca un mijloc de stingere a obligaţiilor, fiind reglementată în art. 1092-1121.
orice plata presupune o datorie, iar ceea ce s-a platit fara a fi debit este supus repetitiunii.

82
3. Condiţiile plăţii

3.1. Persoanele care pot face plata

Plata poate fi făcută de debitor, de orice persoană interesată sau neinteresată, principiul general
fiind acela că orice persoană interesată sau nu poate face plata.
In acest sens, art. 1093 C. civ. prevede că „obligaţia poate fi achitată de orice persoană interesată,
precum de un coobligat sau de un fidejusor", iar potrivit alin. (2) „obligaţia poate fi achitată chiar
de o persoană neinteresată; această persoană însă trebuie să lucreze în numele şi pentru achitarea
debitorului sau, de lucrează în numele ei propriu, să nu se subroge în drepturile creditorului.
Plata se face valabil de către debitor, personal sau prin reprezentantul său. De o pers tinuta alaturi
de deb (codeb solidar) sau pt deb (fidejusor, comitent pt prepusul sau, parinti pt copii), mandatar.
Plata poate fi făcută şi de o persoană interesată.
Plata poate fi făcută şi de orice persoană neinteresată, care o poate face fie în numele debitorului,
in baza unui c de mandat sau a gestiunii de afaceri, fie in nume propriu – cand face o liberalitate
deb.
Când plata este făcută în numele debitorului terţul se va subroga în drepturile creditorului, în
schimb atunci când terţul plăteşte în nume propriu nu se poate subroga în drepturile acestuia fără
consimţământul său.
Plata poate fi făcută de terţ şi împotriva voinţei debitorului şi fără intenţia de a face o liberalitate.

3.1.1. Excepţii de la principiul că plata poate fi făcută de orice persoană interesată

a) în cazul obligaţiilor de a face intuituu personae, plata nu poate fi făcută decât de debitorul
acelei obligaţii, cu excepţia cazului în care creditorul îşi dă acordul
b) când părţile au stabilit expres, prin acordul lor de voinţă, că plata nu poate fi făcută de o altă
persoană decât debitorul
c) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani, deoarece nu are capacitate de exerciţiu, plata
fâcându-se prin reprezentantul său
d) alienatul sau debilul mintal pus sub interdicţie, deoarece nu au capacitate de exerciţiu. Pentru
aceştia plata poate fi făcută de către tutore
3.1.2. Condiţii speciale cerute pentru a face plata în cazul obligaţiilor de a da
- plata să fie făcută de proprietarul lucrului dat în plată – pers cu cap deplina de ex.
- autorul plăţii să fie capabil de a înstrăina
a) în legătură cu prima condiţie, dacă obiectul obligaţiei este un bun cert, iar părţile au stabilit că
proprietatea se transmite în momentul predării, debitorul trebuie să fie proprietarul lucrului. Dacă
plata obligaţiei este un lucru care aparţine altuia, în practica judiciară s-a stabilit că este
admisibilă acţiunea în anulare.' în această situaţie, creditorul poate cere şi daune-interese de la
debitorul care i-a dat în plată un lucru străin. In cazul in care obiectul platii consta intr-o suma de
bani sau din bunuri consumptibile, nu se poate cere restituirea lor atunci cand au fost consumate
cu buna-credinta, chiar daca plata a fost facuta de o pers care nu este propr bunurilor sau nu are
cap de ex deplina. Daca lucrul cert si determinat strain a pierit prin caz fortuit si fara culpa cred,
el nu poate fi obligat a-l restitui, insa va putea cere o noua plata, deoarece riscurile sunt in sarcina
deb care a facut o plata nula.

83
b) Referitor Ia cea de a doua condiţie, este necesar ca persoana care face plata să aibă capacitate
deplină de exerciţiu, cu excepţia obligaţiilor al căror obiect constă într-o sumă de bani sau un bun
coconsumtibil.
Dacă în momentul încheierii contractului părţile erau capabile de a contracta, predarea ulterioară
a lucrului de către un incapabil este valabilă, deoarece acesta nu face altcv decat sa predea bunul
contractat. Plata rămâne valabilă atunci când incapabilul plăteşte datoria altuia.

3.2. Persoanele care pot primi plata

Art. 1096 C. civ. dispune că plata trebuie să se facă creditorului, reprezentantului său sau
persoanei autorizate de lege ori de instanţa de judecată să o primească, iar în alin. (2) se prevede
că plata dată aceluia care nu are împuternicire de a primi pentru creditor, este valabilă, dacă acest
din urmă o ratifică sau profită de dânsa.
Prin urmare, cel îndreptăţit să primească plata este, în primul rând, creditorul, iar după moartea
acestuia, plata urmează a se face moştenitorilor acestuia. Plata făcută moştenitorilor creditorului
liberează pe debitor, deoarece ei sunt reprezentanţii defunctului. Fiecare moştenitor al
creditorului nu poate primi decât partea sa ereditară din creanţă, deoarece creantele se divid de
drept intre mostenitori din mom deschiderii succesiunii.
In cazul cesiunii, cesionarul poate primi plata deoarece el devine creditor. Poate fi primita si de
un reprez legal – tutore sau conventional – mandatar al cred.
De asemenea, plata poate fi făcută şi mandatarului unei persoane care reprezintă în mod legal pe
o alta, cum ar fi, de exemplu, mandatarul unui tutore.
Totodată, plata poate fi făcută şi unui submandatar al mandatarului dacă acesta din urmă are
dreptul de a substitui pe altul în locul său.
De asemenea, debitorul este liberat dacă creditorul a încredinţat unui terţ înscrisul care constată
creanţa sa şi dacă, mai ales, a încredinţat terţului o semnătură în alb de care acesta s-a folosit în
mod abuziv. Poate fi primita si de uzufructuar, deoarece tine locul proprietarului.
3.2.1. Situaţii în care plata este valabilă deşi ea a fost efectuată către alte persoane decât cele
îndreptăţite să o primească
a) când creditorul ratifică plata făcută unei persoane care nu avea dreptul de a primi
b) când plata deşi a fost făcută altei persoane, a profitat creditorului
c) când plata a fost făcută cu bună-credinţă unui creditor aparent
d) plata a fost făcută unui reprezentant aparent al creditorului, dar sunt îndeplinite condiţiile
aparenţei, iar plătitorul a fost de bună-credinţă.

4. Obiectul plăţii
Prin urmare, debitorul este obligat să plătească exact lucrul datorat, creditorul neputând fi obligat
să primească un alt lucru decât cel stipulat, chiar dacă acest lucru ar avea o valoare egală sau mai
mare decât cel datorat.
in cazul în care creditorul a primit din eroare un alt lucru decât cel care îi era datorat, el poate să
restituie lucrul dat şi să ceară, totodată, să i se predea lucrul ce i se datorează.
Creditorul poate accepta şi o altă prestaţie, dar în acest caz obligaţia nu se mai stinge prin plată,
ci prin darea în plată.
Obiectul – a da un bun cert – deb se libereaza prin predarea lui in starea in care se gasea la mom
platii. Nu rasp de pieirea totala sau partiala a bunului daca acestea s-au datorat cazului fortuit sau
fortei majore. Va rasp de pieirea sau deteriorarea bunului daca a fost pus in intarziere, cu exc

84
cazului in care va dovedi ca bunul ar fi pierit si la cred. Daca bunul se deter sau piere din vina
deb sau a reprez sau, deb va rasp pt aceasta. A da o cantitate de bunuri de gen – deb nu poate fi
liberat de predare prin pieirea sau stricaciunea lor, chiar din caz fortuit sau forta majora – genera
non pereunt. Obligatia de a face - deb trebuie sa execute intocmai faptul la care s-a obligat, iar
daca e vb de o oblig de rezultat, deb se considera ca a facut plata numai in mom in care rez a fost
obtinut.
5. Indivizibilitatea plăţii

Art. 1101 C. civ., dispune că „debitorul nu poate sili pe creditor a primi o parte din datorie, fie
datoria divizibilă chiar".
In acelaşi timp, nici creditorul nu poate constrânge pe debitor ca să facă plata parţială a datoriei.
De asemenea, creditorul nu poate fi constrâns să primească plata capitalului dacă nu i se plătesc
în acelaşi timp şi dobânzile şi accesoriile.
Excepţii când plata poate fi fracţionată:
a) prin convenţia părţilor se stabileşte ca plata să fie divizibilă
b) prin succesiune legală, când debitorul lasă mai mulţi moştenitori, fiecare platind pro parte, in
afara de cazul in care obligatia este indivizibila.
c) când datoria se stinge prin compensaţie, datoria cea mai mare stingându-se până la concurenţa
celei mai mici
d) când instanţa de judecată acordă debitorului mici termene de graţie pentru a face plata
e) când datoria este plătită de mai mulţi fidejusori şi unul dintre ei invocă beneficiul de diviziune
f) posesorul unei cambii, bilet la ordin sau cec nu poate refuza o plată parţială
g) purga ipotecii, când cel care a dobândit un imobil ipotecat, oferă creditorilor preţul imobilului
când 1-a cumpărat sau valoarea lui în cazul în care 1-a primit cu titlu gratuit.

6. Data plăţii

Plata trebuie făcută când datoria a ajuns la scadenţă, adică a devenit exigibilă.
în cazul obligaţiilor pure şi simple, plata trebuie făcută la momentul naşterii raportului
obligaţional, deoarece în acel moment obligaţia a devenit exigibilă.
Dacă obligaţia este afectată de un termen suspensiv, plata trebuie făcută la termenul stipulat,
creditorul neputând cere ca aceasta să se facă înainte. Termenul poate fi prevăzut în interesul
uneia dintre părţi sau al ambelor părţi. Potrivit art. 1024 C. civ. termenul este prezumat în
favoarea debitorului.
Dacă acest termen a fost prevăzut exclusiv în favoarea debitorului, acesta poate face plata şi
anticipat, cum este, de exemplu, la contractul de împrumut gratuit.
In schimb, în cazul în care termenul a fost prevăzut exclusiv in favoarea creditorului, plata se
poate face anticipat numai cu consimţământul acestuia,
Dacă termenul este prevăzut în favoarea ambelor părţi (de exemplu, la contractul de împrumut cu
dobândă), plata se va face la termenul stipulat sau dacă părţile convin, plata se poate face şi
anticipat. Indif de intelegerea partilor, data platii poate fi modif de catre inst de judec, prin
acordarea unor termene de gratie, pt plata pretului. In cazul in care plata se face cu intarziere,
cred are dr la despagubiri, care in materie contractuala civila sunt, de regula, conditionate de
punerea in intarziere a deb.

7. Locul plăţii

85
Potrivit art. 1104 C. civ., plata trebuie să se facă la locul stabilit de către părţi, situaţie în care
creditorul nu-l poate obliga pe debitor să facă plata în alt loc şi nici debitorul nu-l poate sili pe
creditor să primească plata în altă parte.
Dacă părţile nu au stabilit locul plăţii, atunci aceasta se va face la domiciliul debitorului, plata
fiind cherabilă.
Dacă părţile stabilesc că plata se face la domiciliul creditorului, atunci ea este portabilă.
In cazul în care prin convenţie se prevăd două locuri de plată în mod cumulativ, plata se va face
pe jumătate în fiecare din aceste două locuri, iar dacă se prevăd două locuri în mod alternativ,
plata se va face în unul din aceste două locuri, după alegerea debitorului, afară de cazul când
alegerea aparţine creditorului. Daca conventia nu arata nici timpul, nici locul platii, el va trebui
platit in locul si in timpul cand trebuie sa se faca predarea lucrului.
Când obiectul plăţii este un bun cert şi părţile nu au stabilit locul la care trebuie executată plata,
atunci aceasta se va face la locul unde se află bunul la data contractării.
Exceptii:
a) in materie de depozit;
b) in materie de amanet;
c) in cazul vanzarii fara termen.
Prezinta interes din urm pct de vedere:
- suportarea chelt de transport de catre deb, ocazionate de deplasarea bunului;
- det legii aplicabile in rap de dr privat internat, care poate fi legea tarii locului unde se face plata
sau legea aleasa de parti.
8. Cheltuielile pentru efectuarea plăţii

Potrivit art. 1105 C. civ., cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt in sarcina debitorului, deoarece
plata are ca scop liberarea debitorului, este drept ca el să suporte toate cheltuielile. Această
normă fiind supletivă, părţile, de comun acord, pot stabili ca aceste cheltuieli să fie făcute de
creditor sau de ambele părţi.
a) în materia ofertei reale de plată, toate cheltuielile vor fi suportate de către creditor;
b) în materia contractului de vânzare-cumpărare, spezele vânzării sunt suportate de către
cumpărător, dacă nu este stipulaţie contrară. Cheltuielile predarii – vanz, ridicarii – cump.
c) în materia contractului de depozit, dacă s-a stipulat locul unde trebuie restituit bunul,
depozitarul este obligat să-l transporte în acel loc, urmând ca suportarea cheltuielilor să aparţină
deponentului.

9. Proba plăţii

Plata este şi un act juridic, ceea ce face ca dovada acesteia să se facă conform regulilor de drept
comun referitoare la proba actelor juridice.
Sarcina probei revine celui care face o propunere în faţa justiţiei, care, in principiu, este deb,
deoarece el afirma ca a efectuat-o
Prezumţii de plată:
a) remiterea voluntară a titlului original, care este un înscris sub semnătură privată facuta de cred
deb, face sa se prezume absolut ca acesta a fost liberat prin plata sau prin remitere de dat.
b) remiterea voluntară a titlului original, care este un înscris autentic sau o hotărâre
judecătorească face sa se prezume relativ ca acesta a fost liberat prin plata sau prin rem de dat.

86
In celelalte cazuri, cred va elibera deb o chitanta liberatorie din care sa rezulte efectuarea platii.
10. Imputaţia plăţii

Sunt situaţii în care un debitor are, faţă de acelaşi creditor, mai multe datorii având ca obiect
prestaţii de aceeaşi natură şi face o plată care este insuficientă pentru a le stinge pe toate.

A. Imputaţia convenţională
Imputaţia plăţii se face prin acordul părţilor sau prin voinţa uneia dintre ele, respectiv creditor
sau debitor.
în lipsa unei convenţii între părţi, primul care poate decide care datorie se stinge este debitorul.
Limite:
a) plata să fie suficientă pentru a stinge întreaga datorie asupra căreia se face imputaţia
b) se poate face imputaţia numai asupra obligaţiilor scadente
c) plata se impută mai întâi asupra dobânzilor şi apoi asupra capitalului
Dacă debitorul nu face imputaţia plăţii, atunci aceasta va fi făcută de creditor, care va preciza
prin chitanţa liberatorie ce datorie s-a stins prin prestaţia făcută de acesta.
Debitorul va trebui să respecte imputaţia făcută de creditor şi nu o va putea contesta decât în
situaţia în care creditorul 1-a surprins sau 1-a indus în eroare prin manoperele pe care acesta le-a
făcut. Dupa acceptarea imputatiei de catre deb, cred nu mai poate reveni asupra ei.

B. Imputaţia legală
In cazul în care nici una dintre părţi rtu a făcut imputaţia plăţii, aceasta se va face după regulile
înscrise în art. 1113 C. civ.:
a) dacă una dintre datorii este scadentă, iar alta nescadentă, plata se impută mai întâi asupra celei
scadente, chiar daca deb avea interes sa o stinga pe cealalta
b) dacă toate datoriile sunt scadente, imputaţia se face asupra celei mai oneroase pentru debitor
c) dacă toate datoriile sunt scadente şi la fel de oneroase, imputaţia se va face asupra celei mai
vechi dintre ele
d) dacă toate datoriile sunt scadente, la fel de oneroase şi au aceeaşi vechime, imputaţia se va
face proporţional cu fiecare din ele, respectiv o plată parţială, ceea ce constituie o excepţie de la
principiul indivizibilităţii plăţii.

OFERTA REALA DE PLATA

1. Oferta reală de plată

Daca oferta care i se face cred este valabila, dar el refuza primirea ei, in aceasta sit, legea i-a pus
la dispozitie deb o procedura prin care se poate libera de oblig sa – oferta de plata urmata de
consemnatiune.
Etape:
a) oferta reală de plată făcută de debitor creditorului, prin intermediul executorului judecătoresc,
somându-1 să se prezinte la o anumită dată şi într-un anumit loc pentru a primi plata. Dacă
creditorul primeşte plata, debitorul va fi liberat, situaţie ce se va consemna într-un proces-verbal;
b) consemnarea sumei de bani sau a lucrului la dispoziţia creditorului, atunci când acesta refuză
plata;

87
c) validarea consemnării de către instanţa de judecată, prin hotărâre rămasă definitivă.
Ca efecte, oferta reală de plată urmată de consemnaţiune este liberatoare pentru debi¬tor şi, ca
urmare, acesta nu va mai fi ţinut să plătească daune moratorii pentru executarea cu întârziere a
obligaţiei şi nici să suporte riscul pieirii fortuite a lucrului, care cu toate că este de gen, prin
consemnare se individualizează.
Ofertele reale trebuie, in principiu, să fie pure şi simple; ele nu pot fi făcute cu condiţii pe care
debitorul nu le-ar putea face chiar dacă ar plăti efectiv şi direct.
Debitorul poate totuşi, când face oferta, să insereze oarecare condiţii, proteste sau rezerve, pe
care ar fi avut dreptul să le facă când plăteşte şi care constituie pentru el, executarea unui drept
legitim.
Oferta reală urmată de consemnaţiune nu este o veritabilă plată, deoarece debitorul poate retrage
suma depusă mai înainte ca creditorul să accepte plata.
Dacă debitorul obţine o hotărâre definitivă prin care oferta reală de plată urmată de
consemnaţiune este valabilă, el nu va mai putea retrage suma consemnată fără acordul
creditorului.

2. Opoziţia la plată

Opoziţia la plată este intervenţia pe care o face cineva către debitor de a nu efectua plata fără
prezenţa sau consimţământul său. Efect: deb va trebui sa se abtina de a face plata, in caz contrar
putand fi obligat sa o faca din nou.
Opoziţia la plată poate fi făcută de:
a) un alt creditor al aceluiaşi debitor, cum este cazul creditorilor unei moşteniri acceptate sub
beneficiu de inventar
b) creditorul care a pierdut titlul la purtător sau acesta i s-a furat şi află că debitorul este gata să
facă plata celui care prezintă titlul
c) creditorul creditorului (creditorul popritor) în cazul popririi, către terţul poprit (debitorul), ca
acesta din urmă să nu plătească creanţa creditorului său (popritul).
Poprirea este cea mai imp opozatie la plata, fiind in acelasi timp si un mijloc de exec silita indir.

SECTIUNEA III. EXECUTAREA SILITA IN NATURA A OBLIGATIILOR

1. Consideraţii preliminare
In principiu, executarea silită se face în natură, deoarece numai în acest fel creditorul primeşte
exact prestaţia care va duce la satisfacerea dreptului său de creanţă. Şi în cazul executării silite se
face tot o plată, dar aceasta este o plată silită, deoarece nu se execută de bunăvoie. Oblig intuitu
personae nu pot fi executate in natura de catre o alta pers, pe chelt deb. Ele pot fi exec numai prin
echivalent.

2. Executarea silită în natură a obligaţiilor după obiectul lor

2.1. Executarea obligaţiilor de a da

88
A. Obligaţia de a da are ca obiect o sumă de bani. In acest caz executarea ei în natură este
oricând posibilă, chiar şi în cazul în care debitorul refuză executarea.
B. Obligaţia de a da are ca obiect un bun individual determinat. In această situaţie debitorul are
două obligaţii principale:
a) obligaţia de a constitui sau transfera dreptul de proprietate sau un alt drept real, această
obligaţie se poate realiza întotdeauna în natură;
b) obligaţia de predare a lucrului, care este o obligaţie de a face, ce include şi păstrarea bunului
până la predare. Pe cale silita in nat cat bunul se afla de deb, daca bunul a fost distrus sau
instrainat, se executa prin echivalent.
C. Obligaţia de a da are ca obiect un bun de gen. Optiuni:
- să ceară executarea silită în natură când acest lucru este posibil;
- să achiziţioneze cantitatea de bunuri ce formează obiectul obligaţiei din altă parte, pe contul
debitorului, urmând a recupera preţul prin executarea silită a bunurilor debitorului;
- să accepte executarea prin echivalent, respectiv plata de despăgubiri din partea debitorului.

2.2. Executarea obligaţiilor de a face şi de a nu face

Prin urmare, cât timp obligaţia de a face poate fi executată, debitorul nu se poate libera oferind
creditorului o sumă de bani egală cu paguba ce i s-a cauzat din neexecutarea obligaţiei.
Din simpla lecturare a acestui text de lege, se poate trage concluzia că aceste obligaţii nu se pot
executa în natură pe cale silit. în realitate regula cuprinsă în art. 1075 C. civ., se referă numai la
obligaţiile intuituu personae, care nu pot fi executate decât de bună voie.
Celelalte obligaţii de a face şi de a nu face, pot fi executate în natură, din următoarele motive:
a) s-ar permite debitorului ca prin simpla sa manifestare unilaterală de voinţă, să schimbe
obiectul obligaţiei din ceea ce datora obiectiv, într-o sumă de bani;
b) în privinţa obligaţiilor de a face, că în caz de neexecutare a lor, creditorul poate fi autorizat de
instanţa judecătorească să le aducă la îndeplinire, pe cheltuiala debitorului;
c) posibilitatea creditorului de a cere instanţei de judecată, obligarea debitorului de a distruge
ceea ce a făcut cu încălcarea acestei obligaţii sau autorizarea de a distruge el însuşi pe cheltuiala
debitorului.
In concluzie, se poate spune că regula prevăzută de art. 1075 C. civ. se aplică numai în cazul
obligaţiilor de a face intuituu personae, care implică o activitate personală a debitorului, avută în
vedere de creditor la încheierea raportului obligaţional.

3. Daunele cominatorii

3.1. Consideraţii generale

Daunele cominatorii reprezintă un mijloc juridic pentru constrângerea debitorului la executarea

unei obligaţii de a face, ce nu este susceptibilă de executare silită şi presupune un fapt personal al
debitorului.
Daunele cominatorii se acordă la cerere, de instanţa de judecată şi constau în condamnarea
debitorului la plata unei sume de bani pe zi, săptămână sau lună de întârziere, până la executarea
obligaţiei în natură. Au rolul de a infrange rezistenta deb care refuza exec in nat a oblig de a face
sau isi incalca oblig de a nu face.

89
Daunele cominatorii nu reprezintă o cale de executare silită a debitorului şi nici o plată din partea
acestuia, acestea fiind un mijloc indirect de asigurare a executării în natură a obligaţiilor.
Această nouă instituţie întăreşte justificarea daunelor cominatorii, ce nu se confundă cu amenzile
civile cominatorii. Astfel, daunele cominatorii reprezintă un mijloc juridic la îndemâna
creditorului în timp ce amenzile civile cominatorii reprezintă un mijloc juridic la îndemâna
statului pentru a asigura punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti civile definitive.

3.2. Caractere juridice

a) daunele cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere

b) daunele cominatorii sunt un mijloc de constrângere pecuniară
c) daunele cominatorii au drept scop asigurarea executării unei hotărâri judecătoreşti
d) daunele cominatorii reprezintă un mijloc subsidiar de a obţine executarea silită
e) daunele cominatorii nu au un caracter reformator
f) daunele cominatorii cu caracter nelimitat în timp
g) daunele cominatorii au un caracter provizoriu – instanta are indat ca dupa exec oblig, tinand
cont de caracterul lor incert si nelichid, sa le transforme in daune compensatorii, stabilind suma
ce reprezinta prej efectiv cauzat cred prin intarzierea executarii.
Totodată, părţile pot stabili prin contract asupra plafonului maxim al daunelor cominatorii pe
care le-ar datora partea în caz de neexecutare a obligaţiei.

3.3. Sfera daunelor cominatorii

In literatura de specialitate, s-a apreciat că sfera aplicării daunelor cominatorii cuprinde exclusiv
obligaţiile de a face care se înfăţişează cu caracter strict personal şi obligaţiile de a nu face.
In orice caz acestea nu se pot aplica obligaţiilor având drept obiect sume de bani, deoarece
acestea produc dobânzi.
Daunele cominatorii nu se pot acorda dacă:
a) obligaţia constă în a da o sumă de bani
b) executarea în natură a obligaţiei nu mai este cu putinţă
c) este posibilă executarea silită directă, în natură
d) refuzul debitorului de a executa obligaţia în natură este ferm, a. i. Se incepe exec silita indir,
prin echivalent.

3.4. Amenzile civile cominatorii

Amenzile civile cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere indirectă a debitorului pentru a-

l determina să execute obligaţia de a face sau a nu face. Sunt sanctiuni civile.
Amenzile civile cominatorii nu se confunda cu daunele cominatorii, între aceste instituţii
existând însemnate deosebiri:
a) amenzile civile cominatorii se fac venit la bugetul statului, în timp ce daunele cominatorii se
pot transforma în daune-interese şi astfel, contribuie la refacerea prejudiciului suferit de creditor
b) amenzile civile cominatorii reprezintă o instituţie juridică de drept procesual civil şi pot fi
aplicate în faza de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti, în timp ce daunele cominatorii

90
se acordă chiar prin hotărârea judecătorească supusă executării şi reprezintă o instituţie juridică
de drept civil material;
c) cuantumul amenzilor civile cominatorii este expres prevăzut de lege, respectiv între 200.000
lei şi 500.000 lei pe zi de întârziere (art. 5802 C. proc. civ.), în timp ce cuantumul daunelor
cominatorii se stabileşte de instanţa de judecată în funcţie de puterea de rezistenţă a debitorului
în neexecutarea de bunăvoie a obligaţiei;
d) amenzile civile cominatorii sunt supuse executării silite prin intermediul organelor fiscale
competente, acestea fiind stabilite prin încheiere irevocabilă, în timp ce hotărârea judecătorească
prin care debitorul a fost obligat la plata unor daune cominatorii nu reprezintă titlu executoriu.
Intre cele două instituţii există şi unele asemănări, cum ar fi:
a) atât daunele cominatorii, cât şi amenzile civile cominatorii se stabilesc de instanţa de judecată,
la cererea creditorului;
b) atât amenzile civile cominatorii, cât şi daunele cominatorii au un caracter provi¬zoriu, în
sensul că nu se poate stabili de la început cuantumul total, ci numai la momentul executării
obligaţiei de către debitor;
c) amenzile civile cominatorii se pot acorda la fel ca şi în cazul daunelor cominatorii numai în
cazul obligaţiilor de a face ce implică un fapt personal al debitorului, sau în cazul obligaţiilor de
a nu face.
La cerere, aplicarea amenzii civile cominatorii nu exclude posib cred de a solicita obligarea deb
la plata de daune interese. Posib aplicarii unor amenzi civile cominatorii nu inlatura posib cred
de a solicita in prealabil obligarea deb la plata de daune cominatorii. Pe calea amenzilor civile
cominatorii ce pot fi aplicate deb cu prilejul punerii in exec a hj, cred nu obtine repararea prej
suferit, acesta facandu-se venit la bugetul statului, avand dr ca in viitor sa solicite obligarea deb
la plata de daune-interese.

TITLUL IV. GARANTAREA EXECUTARII OBLIGATIILOR

CAPITOLUL I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND GARANTIILE

1. Noţiune

Prin garantarea obligaţiilor înţelegem totalitatea mijloacelor juridice, respectiv a drepturilor şi

acţiunilor recunoscute de lege sau născute din acordul de voinţă al părţilor raportului
obligaţional, prin a căror executare se asigură realizarea drepturilor de creanţă.

91
Mijloace juridice prin care se realizeaza garantarea executarii obligatiei:
A. Garanţiile generale sunt recunoscute tuturor creditorilor, cea mai cunoscută fiind dreptul de
gaj general al creditorilor chirografari
B. Garanţiile speciale sunt recunoscute numai anumitor creditori, fiind diferite de acelea pe care
le poate utiliza orice creditor în limita gajului general.

2. Reglementarea garanţiilor

- Codul civil
- Legi speciale

CAPITOLUL II. DREPTUL DE GAJ GENERAL AL CREDITORILOR

1. Noţiune

Dreptul de gaj general al creditorilor este un drept de natură specifică conferit de lege,
creditorilor chirografari, ca o garanţie, în temeiul principiului potrivit căruia debitorul răspunde
de îndeplinirea obligaţiilor sale cu toate bunurile mobile şi imobile, prezente şi viitoare.
Gajul general al creditorilor nu are nimic comun cu dreptul de gaj care este un drept real
accesoriu, care conferă titularului său atributele de urmărire şi preferinţă.
Dreptul de gaj general nu are ca obiect bunuri individual determinate, ci el poartă asupra unei
universalităţi de bunuri, asupra unui patrimoniu.
Aşadar, creditorii au un drept general de a urmări patrimoniul debitorului însă ei nu au un drept
real, individualizat asupra unuia sau mai multor bunuri anumite ale debitorului.

2. Caracterizare

Gajul general este caracterizat de principiul libertăţii de voinţă a debitorului, de a-şi administra
patrimoniul aşa cum doreşte, recunoscând debitorului libertatea încheierii oricăror acte juridice
urmând ca la data la care creditorul îşi execută obligaţia, să fie urmărite toate bunurile mobile şi
imobile care se găsesc în patrimoniul său.
Este un gaj comun, aparţinând tuturor creditorilor chirografari, care au cu toţii o poziţie egală
faţă de bunurile supuse executării.
Totuşi dreptul de gaj oferă creditorilor şi anumite prerogative, dintre care amintim:
a) dreptul de a lua anumite măsuri de conservare asupra bunurilor debitorului
b) dreptul de a acţiona pentru a înlătura neglijenţa debitorului, prin acţiunea oblică
c) dreptul de a acţiona pentru a înlătura anumite acte frauduloase încheiate de debitor, prin
acţiunea pauliană (revocatorie)
d) dreptul de a proceda la executarea silită asupra bunurilor aflate în patrimoniul debitorului la
data urmăririi.
Gajul general are şi un caracter de generalitate toate bunurile debitorului, atât cele prezente cât şi
cele viitoare fiind susceptibile de urmărire, bineînţeles, mai puţin cele pen¬tru care s-au
constituit garanţii reale.

92
 CAPITOLUL III. GARANTIILE GENERALE ALE OBLIGATIILOR. MIJLOACE DE
CONSERVARE A PATRIMONIULUI

1. Noţiune

Aceste măsuri conservatorii pot fi exercitate numai în scopul conservării patrimoniului, nu şi

pentru executarea obligaţiilor. In cazul în care debitorul nu execută voluntar obligaţiile sale,
creditorul poate recurge la forţa de constrângere a statului, inclusiv prin procedura executării
silite.

2. Enumerare

a) cererea de punere a sechestrului asigurător pe anumite bunuri ale debitorului:

- sechestrul judiciar
- sechestrul asigurător
- poprirea asiguratorie
b) cererea de inscripţie sau transcripţie imobiliară ori de înscriere în cartea funciară
c) dreptul creditorilor de a interveni în procesele debitorilor cu privire la bunuri din patrimoniul
lor şi în procesele de împărţeală ale debitorilor
d) dreptul creditorilor de a cere separaţia de patrimoniu la moartea debitorului, pentru a se opri
confuziunea dintre cele două patrimonii
e) punerea de peceţi pe bunurile debitorului şi inventarierea lor, la moartea debitorului, pentru a
se evita.sustragerea
f) dreptul creditorului de a introduce acţiunea oblică
g) dreptul creditorului de a introduce acţiunea pauliană
h) dreptul creditorului de a introduce acţiunea în declararea simulaţiei, prin care creditorul
solicită înlăturarea unui act aparent, încheiat de debitor, care îi este defavorabil
i) dreptul de a promova o acţiune în plata creanţei, de a cere anularea unei ipoteci constituite de
către debitor în favoarea unui alt creditor ori dreptul de a intenta acţiunea în repetiţiune pentru
neplata unui bun ce nu era datorat.

3. Acţiunea oblică (indirectă sau subrogatorie)

3.1. Noţiune

Este acel mijloc juridic prin care creditorul exercită drepturile şi acţiunile debitorului său atunci
când acesta refuză sau neglijează să le exercite.

3.2. Domeniul de aplicare

A. Creditorul chirografar va putea exercita numai acţiunile privind drepturile care se află în
patrimoniul debitorului şi sunt pe cale de a se pierde.

93
B. Creditorul chirografar nu se va putea substitui debitorului în administrarea patrimoniului
acestuia.
C. Creditorul chirografar nu poate intenta acele acţiuni care au un caracter exclusiv personal cum
sunt:
a) acţiunile prin care se apără drepturile personale nepatrimoniale
b) acţiunile cu caracter patrimonial, care implică o apreciere subiectivă din partea titularului lor
c) acţiunile care privesc drepturi patrimoniale incesibile (neurmăribile)

3.3. Condiţiile exercitării acţiunii oblice

A. Debitorul să fie inactiv, adică să neglijeze sau să refuze intentarea acţiunii, micşorând prin
aceasta gajul general al creditorilor săi.
B. Creanţa pe care o are creditorul trebuie să fie certă
C. Creditorul trebuie să aibă un interes serios şi legitim pentru a exercita acţiunea.
condiţiile considerate a fi inutile pentru exercitarea acţiunii oblice:
a) nu este nevoie ca, creditorul să aibă titlu executoriu
b) nu este necesar ca debitorul să fie pus în întârziere de a exercita acţiunea
c) nu este nevoie ca, datoria să fie anterioară dreptului pentru care creditorul vrea să exercite
acţiunea indirectă, deoarece dreptul de gaj general al creditorului, din care derivă acţiunea oblică,
se întinde şi asupra bunurilor viitoare, adică acelea intrate în patrimoniul debitorului după
naşterea creanţei.

3.4. Efectele acţiunii oblice

a) pârâtul acţionat poate opune creditorului toate excepţiile şi apărările pe care le-ar putea opune
şi debitorului
b) dacă creditorul câştigă procesul, bunul asupra căruia purta dreptul este readus în patrimoniul
debitorului
c) acţiunea este opozabilă debitorului numai în cazul în care acesta a fost introdus în proces
Terţul pârât poate însă paraliza acţiunea oblică, oferindu-i creditorului plata creanţei pe care
acesta o are contra debitorului, ofertă care nu poate fi refuzată.

3.5. Delimitarea acţiunii oblice de alte acţiuni juridice

A. Acţiunea oblică şi acţiunea în simulaţie

a) creditorul chirografar titular al acţiunii în simulaţie acţionează în nume propriu, acţiunea
având un caracter individual; în cazul acţiunii oblice creditorul acţionează în numele debitorului
însă acţiunea are un caracter colectiv
b) având caracter individual, acţiunea in simulaţie profită numai creditorului care a introdus-o;
având caracter colectiv acţiunea oblică profită tuturor creditorilor debitorului;
c) temeiul juridic al acţiunii în simulaţie îl constituie dispoziţiile art. 1175 C. civ. temeiul juridic
al acţiunii oblice îl constituie art. 974 C. civ. Deci două temeiuri diferite grevate pe ideea de gaj
general a art. 1718 C. civ.;

94
d) domeniul de aplicare al acţiunii în simulaţie se circumscrie contractelor şi actelor juridice
unilaterale supuse comunicării, încheiate de debitorul reclamantului; domeniul de aplicare al
acţiunii oblice se circumscrie, cu unele excepţii, drepturilor şi acţiunilor patrimoniale ale
debitorului;
e) efectul principal al acţiunii în simulaţie îl constituie inopozabilitatea faţă de credi¬torul
principal chirografar a actului secret a cărui executare i-ar fi micşorat gajul general; efectul
principal al acţiunii oblice îl constituie conservarea patrimoniului debitorului;
f) văzută prin prisma finalităţii ei, acţiunea în simulaţie are natura juridică a unei acţiuni
reparatorii; acţiunea oblică este o acţiune conservatorie.

4. Acţiune pauliană (revocatorie)

4.1. Noţiune

Este acea acţiune prin care creditorul poate cere desfiinţarea pe cale judecătorească a actelor
juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale.
Acţiunea oblică se exercită în numele debitorului, în timp ce acţiunea pauliană se exercită de
creditor în nume propriu.

4.2. Domeniul de aplicare

Acţiunea pauliană nu se îndreaptă împotriva debitorului ci împotriva terţului cu care debitorul a

încheiat actul, deoarece debitorul fiind în genere insolvabil, obligaţia de a repara prejudiciul se
concentrează asupra terţului dobânditor.
Pe calea acţiunii pauliene poate fi cerută desfiinţarea oricărui act juridic, cu titlu gratuit sau
oneros, prin care debitorul micşorează gajul general al creditorilor săi.
In ceea ce priveşte actele care nu pot fi revocate prin intermediul acţiunii pauliene, acestea sunt
următoarele:
a) actele relative la drepturile neurmăribile sau la cele exclusiv personale, strâns legate de
persoana debitorului, între care se află drepturile personale nepatrimoniale sau cele patrimoniale
a căror exercitare implică o apreciere subiectivă din partea titularului lor
b) plata unei datorii exigibile făcută de un debitor, chiar insolvabil, şi chiar cu rea- credinţă nu
poate fi atacată de ceilalţi creditori.
c) contractarea unor noi datorii.

4.3. Condiţiile exercitării acţiunii pauliene

A. Actul atacat să fi creat un prejudiciu creditoridui, care constă în faptul că, prin acel act
debitorul şi-a cauzat sau şi-a mărit o stare de insolvabilitate existentă.
Prejudiciul trebuie să fie personal şi actual, fiind însăşi raţiunea acţiunii pauliene.
B. Frauda debitorului, care constă în faptul că debitorul a avut cunoştinţă de rezultatul păgubitor
al actului faţă de creditor.
C. Creditorul să aibă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, în principiu, anterioară actului atacat.
D. Complicitatea terţului dobănditor la frauda debitorului. Complicitatea terţului constă în faptul
că prin acel act şi-a dat seama că vor fi prejudiciaţi creditorii debitorului, datorită insolvabilităţii
acestuia. Dacă terţul dobănditor nu este complice la fraudă, creditorul nu va putea să atace

95
achiziţia sa. Dacă actul este cu titlu gratuit, este suficient să se stabilească prejudiciul pricinuit şi
frauda debitorului, nefiind necesară condiţia complicităţii terţului dobănditor la fraudă.
Situaţii:
a) dacă dobânditorul este cu titlu oneros şi de bună-credinţă, acţiunea pauliană este inoperantă
faţă de subdobânditor, chiar dacă aceasta este cu titlu gratuit, deoarece aşa cum s-a arătat, buna-
credinţă a dobânditorului se răsfrânge şi asupra situaţiei subdobânditorului;
b) dacă terţul dobănditor este cu titlu oneros şi de rea-credinţă sau este un dobănditor cu titlu
gratuit împotriva subdobânditorului se poate introduce acţiunea numai dacă actul este cu titlu
gratuit sau, dacă este cu titlu oneros, terţul să fie de rea-credinţă.

4.4. Efectele acţiunii pauliene

A. Faţă de terţul dobănditor actul este revocat, dar numai în limitele necesare realizării
dreptului de creanţă.
Dacă prejudiciul este inferior valorii obiectului contractat, terţul poate păstra bunul dobândit,
oferindu-i creditorului plata creanţei.
Dacă terţul dobănditor nu are un interes să-l despăgubească pe creditorul reclamant, va trebui să
restituie bunul primit de la debitor.
Dacă terţul a dobândit bunul cu titlu gratuit, el este obligat să-l restituie. în acest caz el nu poate
fi obligat la restituire decât în limita îmbogăţirii sale.
Dacă bunul este producător de fructe, terţul este obligat să le restituie din momentul chemării
sale în judecată, deoarece la acest moment buna sa credinţă încetează
Dacă terţul a înstrăinat bunul, el este obligat să restituie preţul primit, chiar dacă valoarea
bunului este superioară, el nefiind obligat să restituie decât în limita îmbogăţirii.
Dacă terţul este de rea-credinţă şi a înstrăinat bunul, el va fi obligat să plătească daune-interese
echivalente cu preţul primit ori cu valoarea bunului dacă aceasta este superioară preţului
vânzării.
B. Faţă de debitor, actul revocat continuă să rămână în fiinţă şi să-şi producă efectele în
raporturile cu terţul.
C. Faţă de ceilalţi creditori ai debitorului, acţiunea pauliană nu produce nici un efect,
revocarea actului profitând numai creditorului care a introdus acţiunea, numai pentru acesta
bunul considerându-se întors în patrimoniul debitorului.
Ceilalţi creditori nu beneficiază de efectul acţiunii pauliene, deoarece pentru ei bunul este ieşit
definitiv din patrimoniul debitorului şi implicit din gajul lor general.

4.5. Natura juridică a acţiunii pauliene

Acţiunea pauliană este o acţiune personală, deoarece creditorul care o exercită nu invocă un
drept al debitorului asupra bunului, ci un drept propriu.
Acţiunea pauliană se deosebeşte de acţiunea oblică, deoarece prima aparţine creditrului
chirografar, iar cea de-a doua este exercitată de către creditor în numele debitorului.
Ea se deosebeşte de acţiunea în anulare, deoarece are un caracter relativ, numai între creditor şi
terţul dobănditor, pe când acţiunea în nulitate produce efecte faţă de orice persoană, ducând la
aplicarea regulii resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Actul atacat rămâne valabil între
părţile care l-au încheiat şi opozabil faţă de celelalte persoane.

96
De asemenea acţiunea în anulare are ca efect desfiinţarea totală sau parţială a actului şi repunerea
părţilor în situaţia anterioară, pe când la acţiunea pauliană actul este revocat numai în măsura
prejudiciului suferit de către creditor.
Acţiunea pauliană este o acţiune în inopozabilitatea actului încheiat de debitor în vederea
prejudicierii intereselor creditorului său.

4.6. Prescripţia acţiunii pauliene

Prescripţia a acţiunii pauliene este de 30 de ani din ziua în care a fost făcut actul fraudulos.
4.7. Delimitarea acţiunii pauliene de acţiunea în declararea simulaţiei
A. Asemănări:
a) creditorul chirografar titular al acţiunii în simulaţie acţionează în nume propriu, acţiunea
având caracter individual, lucru valabil şi acţiunii pauliene,
b) având caracter individual acţiunea în simulaţie profită doar creditorului ce a introdus acţiunea,
cum se întâmplă şi în cazul acţiunii pauliene.
B. Deosebiri:
a) temeiul juridic al acţiunii în simulaţie îl constituie dispoziţiile art. 1175 C. civ., pe când
temeiul juridic al acţiunii pauliene îl constituie dispoziţiile art. 975 C. civ., temeiuri diferite
grefate pe ideea de gaj general art. 1718 C. civ.-,
b) domeniul de aplicare al acţiunii în simulaţie se circumscrie contractelor şi actelor juridice
unilaterale supuse comunicării încheiate de debitorul reclamantului, pe când domeniul acţiunii
pauliene se circumscrie cu unele excepţii, drepturilor şi acţiunilor patrimoniale ale debitorului;
c) prin acţiunea în simulaţie se tinde la înlăturarea unui act aparent şi la restabilirea situaţiei
juridice reale, iar prin acţiunea pauliană se tinde la repararea pagubei cauzate printr-un act real,
veridic, dar fraudulos.

CAPITOLUL IV. GARANTIILE PERSONALE – FIDEJUSIUNEA

1. Noţiune. Reglementare

Fidejusiunea este un contract prin care o terţă persoană, numită fidejusor, se obligă faţă de
creditorul altei persoane să plătească datoria debitorului dacă acesta nu o va face el însuşi la
scadenţă.
Fidejusiunea constă într-un raport născut între fidejusor şi creditor, care conferă creditorului
dreptul de a pretinde plata datoriei de la fidejusor, în cazul în care debitorul nu o face sau este
insolvabil, creditorul având garantată realizarea creanţei prin două gajuri generale: patrimoniul
debitorului şi patrimoniul fidejuşorului.
O persoană se poate angaja ca fidejusor, în lipsa unei dispoziţii sau chiar fără ştirea debitorului
principal. De asemenea, fidejusorul se poate angaja nu numai pentru debitorul principal, ci şi
pentru fidejusorul acestuia.

2. Felurile fidejusiunii

97
A. Fidejusiunea convenţională, când părţile raportului obligaţional, debitorul şi creditorul, cad de
acord asupra necesităţii aducerii unui garant de către debitor;
B. Fidejusiunea legală, reglementată în art. 1675 C. civ., atunci când printr-un text de lege
debitorul este obligat să aducă un fidejusor pentru garantarea obligaţiilor care-i revin.
C. Fidejusiunea judecătorească, când într-o cauză litigioasă instanţa judecătorească dispune
aducerea unui fidejusor
Distinctie:
a) potrivit art. 1677 C. civ., în cazul fidejusiunii judecătoreşti, fidejusorul nu poate invoca
beneficiul de discuţiune;
b) potrivit art. 1676 C. civ., în cazul fidejusiunii legale şi a celei judecătoreşti, fidejusorul se
poate elibera dacă va da creditorului un amanet sau o altă asigurare.
Garanţia adusă de fidejusor reprezintă creditul personal al acestuia, obligaţia asumată de el prin
contractul unilateral şi accesoriu de fidejusiune de a plăti în locul debitorului.
Fidejusiunea se aseamănă dar nu se identifică cu solidaritatea, căci fidejusorul este numai un
debitor accesoriu, obligat numai în subsidiar, pe când în cazul solidarităţii, creditorul poate
considera pe oricare dintre debitorii solidari ca debitor prin¬cipal, putând cere totul de la fiecare
dintre ei.
- prestaţia garantată de fidejusor trebuie să fie aceeaşi cu cea la care s-a obiigat debitorul
principal;
- dacă fidejusorul s-ar obliga la altceva ar exista un contract nenumit;
- atât conţinutul, cât şi întinderea obligaţiei fidejusorului trebuie să coincidă cu conţinutul şi
întinderea obligaţiei debitorului principal;
- fidejusorul se poate obliga să garanteze numai o parte a obligaţiei principale;
- dacă se garantează o obligaţie viitoare, obligaţia fidejusorului este supusă condiţiei suspensive
ca obligaţia să se nască;
- garantarea unei obligaţii principale lovită de nulitate absolută va face să fie calificată astfel şi
obligaţia fidejusorului;
- în cazul în care obligaţia principală se anulează pentru lipsa de capacitate a debitorului
principal, obligaţia fidejusorului rămâne valabilă, excepţia apărând numai dacă fidejusorul va
înlătura prezumţia legală, dovedind că el nu cunoaşte starea de incapacitate a debitorului
principal;
- prin fidejusiune se poate garanta şi o obligaţie naturală cu condiţia ca garantul să fi cunoscut
aceasta;
- anularea obligaţiei principale pentru viciu de consimţământ aduce după sine stingerea obligaţiei
fidejusorului.
Din pluralitatea de legături juridice în materie de fidejusiune decurg următoarele consecinţe:
- legătura principală a creditorului este cu debitorul ce rezultă din raportul juridic înăuntrul căruia
şi prin care s-a născut obligaţia principală;
- legătura dintre creditor şi fidejusor este o legătură accesorie ce s-a născut din convenţia de
fidejusiune;
- celor două legături li se aplică regula accesorium sequitur principale, potrivit căreia, legătura
accesorie dintre creditor şi fidejusor urmează efectul juridic al legăturii principale dintre creditor
şi debitorul principal în privinţa validităţii şi a întinderii.

3. Caracterele juridice ale fidejusiunii

98
A. Este un contract accesoriu faţă de obligaţia principală a debitorului.
a) fidejusiunea urmează soarta obligaţiei principale
b) întinderea fidejusiunii nu poate fi mai mare decât datoria debitorului şi nu poate fi mai
oneroasă.
c) fidejusiunea nedeterminată a unei obligaţii principale se întinde la toate accesoriile datoriei
(ex. dobânzi), la cheltuielile necesare introducerii cererii de chemare în judecată, precum şi la
cheltuielile necesitate de urmărirea silită. In cazul fidejusiunii determinate, obligaţia asumată se
interpretează restrictiv şi garantul nu poate fi obligat peste marginile în care s-a contractat. Ca
urmare a acestui fapt, fidejusorul răspunde în solidar cu debitorul numai în limita sumei la care s-
a obligat prin contract şi nu pentru dobânzile aferente creditului nerambursat de debitor.
B. Este un contract consensual – trebuie sa fie expresa; nu este nbecesar consimtamantul
debitorului.
C. Este un contract esenţialmente unilateral dând naştere la obligaţii numai in fidejusorului
D. Este un contract cu titlu gratuit, fidejusorul neurmărind să obţină un echivalent de la
creditorul cu care a încheiat convenţia, în schimbul obligaţiei sale

4. Condiţiile privind persoana fidejusorului

a) fidejusorul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu

b) fidejusorul trebuie să fie o persoană solvabilă.
c) fidejusorul să aibă domiciliul în raza de competenţă teritorială a tribunalului unde trebuie
executată obligaţia.
Ultimele două condiţii prevăzute de art. 1659 C. civ., nu sunt obligatorii la fidejusiunea
convenţională, deoarece părţile pot hotărî ca fidejusorul să locuiască şi în altă parte şi chiar să fie
insolvabil la încheierea contractului.

5. Obligaţii care pot fi garantate

Pot fi garantate orice fel de obligaţii, inclusiv cele intuituu personae.

Pot fi garantate atât obligaţiile existente, cât şi obligaţiile viitoare sau chiar cele eventuale.
Obligaţiile naturale nu pot fi garantate prin fidejusiune.

6. Efectele fidejusiunii

6.1. Raporturile dintre fidejusor şi creditor

Aceste raporturi izvorăsc direct şi nemijlocit din contractul încheiat între creditor şi fidejusor.
Principiul care domină aceste raporturi este acela că în caz de neexecutare din partea debitorului,
creditorul poate urmări direct pe fidejusor, pentru realizarea creanţei sale, fără o prealabilă
urmărire a debitorului principal
Exceptii pe care le poate opune fidejusorul creditorului:

99
A. Beneficiul ele discuţiune este facultatea oferită de lege fidejusorului, de a cere creditorului,
să urmărească mai întâi bunurile debitorului şi numai în situaţia în care nu va fi îndestulat, să
urmărească bunurile sale. Condiţii:
a) invocarea excepţiei să aibă loc înainte de a se trece la dezbater
ea în fond a cauzei (limine litis)
b) fidejusorul trebuie să indice bunurile debitorului principal care pot fi urmărite şi să avanseze
cheltuielile necesare urmăririi acestor bunuri, astfel încât creditorul să nu fie prejudiciat cu nimic
prin această urmărire;
c) este necesar ca fidejusorul să-şi ia angajamentul că va răspunde de toate daunele ce se vor
cauza, eventual, creditorului prin urmărirea debitorului principal,
d) bunurile indicate să se afle în raza teritorială a tribunalului judeţean unde trebuie să se facă
plata.
Beneficiul de discuţiune nu poate fi invocat în următoarele situaţii:
- când fidejusorul a renunţat la acest beneficiu ori s-a obligat în mod solidar cu debitorul
principal,
- în cazul fidejusiunii judecătoreşti
Efectele beneficiului de discuţiune sunt următoarele:
- suspendă şi amână urmărirea fidejusorului de către creditor;
- reduce obligaţia fidejusorului, în limita în care urmărirea debitorului principal a satisfăcut
creanţa creditorului. Dacă creanţa a fost satisfăcută total, obligaţia fidejusorului dispare.
B. Beneficiul de diviziune este tot o facultate recunoscută fidejusorului, în cazul în care mai
mulţi fidejusori garantează faţă de acelaşi creditor pentru una şi aceeaşi datorie.
Fiecare dintre fidejusori răspunde pentru întreaga datorie.
Acest principiu care permite creditorului să se adreseze oricăruia dintre fidejusori pentru tot,
poate fi înlăturat dacă cofidejusorul cere ca urmărirea să se dividă pe ceilalţi fidejusori.
Invocarea beneficiului de diviziune nu poate fi ridicată de către instanţă din oficiu.
Insolvabilitatea unui fidejusor nu va fi suportată de creditor, ci de ceilalţi cofidejusori.
Beneficiul de diviziune nu poate fi invocat dacă fidejusorul a renunţat la el, ori prin convenţie s-a
prevăzut clauza solidarităţii.
Beneficiul de diviziune nu se poate invoca în raporturile dintre cofidejusori, ci numai în
raporturile dintre creditor şi fidejusori.
Beneficiul de diviziune nu poate fi invocat decât între fidejusorii aceluiaşi debitor şi care s-au
obligat să garanteze aceeaşi obligaţie.

6.2. Raporturile dintre fidejusor şi debitorul principal

In ipoteza în care fidejusorul a plătit datoria debitorului principal, fie că a garantat cu ştiinţa
acestuia ori fără ştiinţa lui, el are drept de regres împotriva acestuia pentru a obţine restituirea
prestaţiei.
Fidejusorul poate recupera de la debitor suma plătită, cheltuielile pe care le-a făcut după ce a
notificat debitorului începerea urmăririi de către creditor, dobânzi la sumele plătite din ziua în
care a notificat debitorului că a făcut plata, precum şi daune-interese.
Temeiul regresului, de regulă, îl constituie subrogaţia legală în drepturile creditorului plătit.

100
Regresul se poate întemeia şi pe mandat sau gestiunea de afaceri, după cum fidejusorul a garantat
la cerere sau din proprie iniţiativă.
In cazul în care un fidejusor a garantat mai mulţi debitori care erau ţinuţi solidar pentru întreaga
şi aceeaşi datorie, va putea recupera ceea ce a plătit de la oricare dintre debitori, regula
solidarităţii păstrându-se.
Dacă însă fidejusorul a garantat mai mulţi debitori ai aceluiaşi creditor, care nu sunt obligaţi
solidar, atunci el nu şi va putea exercita regresul împotriva unuia dintre aceştia pentru tot,
deoarece nu a garantat o singură obligaţie, ci mai multe obligaţii distincte.
Fidejusorul pierde dreptul la orice regres împotriva debitorului principal, când:
a) dacă a plătit fără să fi fost urmărit şi fără să fi înştiinţat pe debitor, iar acesta dovedeşte că ar fi
avut mijloace de stingere a datoriei, precum compensaţia, prescripţia etc. în acest caz poate cere
ceea ce a plătit de la creditor;
b) dacă nu l-a înştiinţat pe debitor despre efectuarea plăţii, iar acesta a plătit a doua oară.
Pe lângă dobânzi, fidejusorul poate reclama şi daune-interese pentru prejudiciul determinat de
plată.

6.3. Raporturile dintre fidejusori

Dacă mai mulţi fidejusori au garantat pentru unul şi acelaşi debitor, fidejusorul care a plătit are o
acţiune în regres divizibilă împotriva celorlalţi fidejusori , dar numai în cazurile expres
prevăzute., cum sunt:
a) fidejusorul care a plătit a fost urmărit în judecată de către creditor;
b) când debitorul este în stare de faliment sau de insolvabilitate;
c) când debitorul s-a îndatorat să-1 elibereze de datorie într-un anumit termen, care a expirat;
d) când datoria principală a ajuns la scadenţă etc. Această acţiune este divizibilă, fiecare
fidejusor neputând fi urmărit decât pentru partea ce trebuie să contribuie.

7. Stingerea fidejusiunii

A. Fidejusiunea se stinge în mod indirect, ca urmare a stingerii obligaţiei principale

B. Fidejusiunea se poate stinge şi în mod direct, independent de soarta obligaţiei principale,
aplicându-se modurile generale de stingere a obligaţiilor:
a) remiterea de fidejusiune;
b) confuziunea
c) compensaţia opusă de fidejusor creditorului etc.

8. Aplicaţii ale fidejusiunii

Fidejusiunea îşi găseşte aplicare în cazul garanţiilor cerute persoanelor care îndeplinesc funcţia
de gestionar, pentru acoperirea prejudiciilor pe care aceste persoane le-ar cauza în gestionarea
bunurilor încredinţate, garanţii prevăzute de L nr. 22/1969, modificată prin L. nr. 54/1994.

CAPITOLUL V. GARANTIILE REALE

101
CONTRACTUL DE GAJ

1. Noţiune. Reglementare

Contractul de gaj este acel contract prin care debitorul sau o altă persoană remite creditorului sau
unui terţ un bun mobil corporal sau incorporai, în vederea garantării executării unei obligaţii .
Legislaţia noastră civilă cunoaşte două forme de gaj: gajul cu deposedare (potrivit Codului civil)
şi gajul fără deposedare (cuprins în unele legi speciale).
Prin urmare remiterea lucrului nu constituie un element definitoriu pentru toate felurile de gaj.
După modul în care se stabileşte obligaţia de a constitui gajul, acesta poate fi:
a) gajul convenţional
b) gajul legal
c) gajul judecătoresc

2. Caracterele contractului de gaj

a) este un contract accesoriu

b) gajul cu deposedare este un contract real
Dacă contractul de gaj este fără deposedare, atunci acesta este un contract co sual, remiterea
nemaifiind o condiţie de existenţă a contractului;
c) este un contract unilateral, deoarece dă naştere la obligaţii numai în sarcina torului,
d) este un contract indivizibil, deoarece bunul mobil este afectat în întregime garantării datoriei
respective în totalitate;
e) este un contract formalist, deoarece înscrisul trebuie notificat debitorului creanţei gajate;
f) este un contract constitutiv de drepturi, deoarece prin el se constituie dreptul real de gaj,
obligaţiile şi drepturile născute din raportul juridic de gaj fiind noi, necunoscute deci înainte de
încheierea lui;
g) contractul de gaj este un act juridic cu caracter patrimonial deoarece obiectul său având
valoare economică poate fi evaluat în bani;
h) contractul de gaj este un contract care poate fi afectat de modalităţi, termen, condiţie.

3. Condiţii de validitate

A. Persoana care constituie gajul, debitorul sau un terţ, trebuie să aibă capacitate deplină de
exerciţiu şi să fie proprietarul bunului gajat. Dacă debitorul este minor, acesta poate gaja bunurile
sale mobile numai pentru garantarea unei obligaţii proprii şi obligatoriu cu încuviinţarea
autorităţii tutelare.
Regula instituită de art. 1909 C. civ., apără nu numai pe posesorul de bună-credinţă cu titlu de
proprietar, dar şi pe persoana de bună-credinţă titular al vreunui alt drept real asupra lucrului.
B. Obiectul gajului îl poate constitui numai bunurile mobile corporale sau incorporate,
consumptibile sau neconsumptibile, individual determinate sau generice, numai dacă se află în
circuitul civil.
C. Pentru a se putea asigura opozabilitatea şi posibilitatea de probă a gajului sunt necesare mai
multe formalităţi:

102
a) gajul trebuie constatat printr-un înscris înregistrat în regulă, care poate fi autentic sau sub
semnătură privată, fiind necesar numai ad probationem
b) dacă obiectul gajului este un bun mobil incorporal (o creanţă), întocmirea unui înscris este
obligatorie, indiferent de valoarea datoriei, care trebuie înregistrat şi notificat debitorului creanţei
gajate
c) în cazul cambiilor şi biletelor la ordin, gajul poate fi constituit prin gir cu clauza „valoare în
garanţie" sau o altă clauză din care să rezulte că au fost date în gaj;
d) gajul asupra acţiunilor, părţilor sociale şi obligaţiunilor nominale ale societăţilor comerciale se
face prin transfer înscris în registrele societăţii.

4. Efectele gajului

A. Dreptul de retenţie, în cazul gajului cu deposedare, care dă posibilitatea creditorului să refuze

restituirea bunului gajat până la achitarea întregii datorii, a dobânzilor şi a spezelor datoriei
B. Dreptul de urmărire, care dă posibilitatea creditorului de a revendica bunul gajat din mâna
oricui s-ar găsi.
C. Dreptul de preferinţă, care conferă creditorului posibilitatea de a fi plătit cu prioritate din
preţul bunului gajat, faţă de alţi creditori.
a) în cazul în care debitorul nu-şi plăteşte datoria, creditorul are următoarele drepturi privind
realizarea gajului:
- poate cere instanţei să-i aprobe să reţină lucrul în contul creanţei, pe baza unei expertize
judiciare de exprimare a valorii bunului
- poate cere vânzarea lucrului la licitaţie, urmând a fi plătit cu preferinţă din preţul obţinut
înaintea altor creditori
b) însă contractul de gaj dă naştere şi la anumite obligaţii în sarcina creditorului:
- obligaţia de conservare a bunului gajat
- obligaţia de a nu folosi şi de a nu-şi însuşi fructele şi veniturile acestuia
- obligaţia de a restitui bunul gajat imediat ce i-a fost plătită creanţa în întregime de către debitor
c) De asemenea şi debitorul are anumite obligaţii:
- obligaţia de a despăgubi pe creditor pentru toate cheltuielile necesare şi utile făcute cu
conservarea bunului
- obligaţia de a despăgubi pe creditor pentru daunele provocate de bunul gajat ca urmare a unor
vicii de structură. Această acţiune se numeşte ac tio pignoratitia contraria
- obligaţia de a se abţine de la deturnarea obiectului gajat sau de la distrugerea acestuia, în cazul
gajului fără deposedare.

5. Stingerea gajului

A. Gajul se poate stinge pe cale accesorie, ca o consecinţă a stingerii obligaţiei principale. Gajul
poate supravieţui obligaţiei principale, în cazul prevăzut de art. 1694 C. civ., atunci când
posterior constituirii gajului, debitorul a contractat o nouă datorie faţă de creditorul gajist,
exigibilă înainte de scadenţa primei datorii.
B. Contractul de gaj se poate stinge şi pe cale principală, independent de obligaţia principală,
prin modurile obişnuite de stingere a obligaţiilor în general, precum: renunţarea creditorului la
garanţie, pieirea totală a bunului gajat din cauză de forţă majoră etc.

103
Un mod specific de stingere a gajului este remiterea voluntară de către creditor a bunului gajat.

CONTRACTUL DE GARANTIE REALE MOBILIARA

(GAJUL ELECTRONIC)

1. Noţiune şi natura juridică

Garanţie reală mobiliară este un drept real accesoriu, ce are ca obiect un bun mobil, afectat
garantării unei obligaţii civile sau comerciale, născută din orice contract, încheiat între persoane
fizice sau juridice.
Referitor la natura juridică, această garanţie reală mobiliară este o varietate de gaj, dar care se
deosebeşte de acesta, printre altele, că nu implică deposedarea debitorului de bunurile afectate de
garanţie.

2. Caractere juridice

a) este un contract consensual

b) este un contract bilateral (sinalagmatic)
c) este un drept real mobiliar
d) este un drept accesoriu
e) este indivizibil,
f) contractul de garanţie este titlu executoriu,

3. Domeniul de aplicare

a) toate cesiunile drepturilor de creanţă,

b) vânzările condiţionate
c) toate formele de închiriere
d) contractele de consignaţie,

4. Constituirea garanţiei reale mobiliare

Contractul de garanţie reală mobiliară se încheie între părţile contractante care poarl denumirea
de creditor şi debitor, având ca obiect bunurile prevăzute de lege.
Contractul trebuie încheiat de o persoană cu capacita¬te deplină de exerciţiu.
Pentru a fi valabil încheiat, contractul de garanţie mobiliară trebuie încheiat în formă autentică
sau prin înscris sub semnătură privată, cerinţa formei scrise fiind solicitată de legiuitor ad
probationem.

5. Obiectul garanţiei reale mobiliare

a) orice bun mobil corporal sau incorporai

b) o universalitate de bunuri mobile
c) bunurile mobile prin anticipaţie,

104
d) bunurile mobile accesorii ale unui imobil,
e) bunurile imobile prin destinaţie
f) produsele bunului ce formează obiectul garanţie
g) un bun viitor,

6. Obligaţiile garantate

a) orice obligaţie de a da, a face sau de a nu face

b) obligaţiile pure şi simple,
c) obligaţiile prezente sau viitoare.
d) afectate de modalităţi.
e) obligaţiile indivizibile şi, pe cale de consecinţă, obligaţiile solidare, deoarece indivizibilitatea
este o solidaritate mai accentuată;
f) obligaţiile exprimate în monedă naţională sau monedă străină.

7. Publicitatea contractului de garanţie mobiliară

7.1. Noţiune

Publicitatea contractului de garanţie mobiliară se realizează, potrivit art. 29 alin. (1) din L. nr.
99/1999, prin înscrierea avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare.
Această publicitate nu reprezintă o condiţie pentru încheierea valabili a de garanţie, ci se face în
scopul de a asigura opozabilitatea faţă de terti şi de a stabili ordinea de prioritate, în ipoteza în
care acelaşi bun mobil a fost afec:a: pentru garantarea mai multor obligaţii principale, iar
debitorul nu dă curs îndeplinirii de bună-voie, faţă de unul sau de toţi, a acesteia.

7.2. Reguli speciale de publicitate

a) dacă obligaţia garantată nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 300 Euro, publicitatea se
poate face fie prin înscrierea unui aviz de garanţie reală la Arhiva Electronică, fie prin luarea în
posesie a bunului afectat garanţiei
b) când garanţia reală se constituie pe sume de bani, valori mobiliare sau titluri reprezentând
bunuri, precum şi cecuri, bilete la ordin, iar transferul presupune posesia sau andosarea, atunci
publicitatea se face numai prin posesia sau andosarea acestora;
c) când garanţia reală se constituie pe valori mobiliare, care pot fi transferate prin simpla
înregistrare în registrele ce deservesc piaţa de valori mobiliare, publicitatea se realizează prin
simpla înregistrare;
d) publicitatea garanţiilor sau sarcinilor reale constituite asupra vapoarelor şi avioanelor se
realizează prin înregistrarea unei formular de aviz de garanţie reală în registrul unde se află
înregistrat titlul de proprietate asupra acestora.

7.3. Efectele îndeplinirii formalităţilor de publicitate

De la data îndeplinirii formalităţilor de publicitate se determină şi ordinea de prioritate a

creditorilor aceluiaşi debitor, asupra preţului obţinut prin vânzarea bunului afectat garantării

105
creanţelor acestora, operatorul fiind obligat să menţioneze data, ora, minutul şi secunda
înregistrării.

7.4. Excepţii de la prioritatea dobândită potrivit publicităţii mobiliare

a) garanţia reală constituită în favoarea vânzătorului bunului sau a creditorului al cărui împrumut
a făcut posibilă cumpărarea bunului, are prioritate asupra unei garanţii reale anterioare sau asupra
altei sarcini dacă, înainte ca debitorul să obţină posesia bunului afectat garanţiei, s-a înscris
avizul de garanţie reală la arhivă, iar vânzătorul sau creditorul îl înştiinţează pe creditorul
garantat anterior despre vânzare şi înscrierea garanţiei. Se poate observa că este protejat atât
vânzătorul (creditorul în marfă), cât şi finanţatorul (creditorul de bani). Obiectul garanţiei constă
în preţul bunului, respectiv plata acestuia, în cazul vânzătorului şi restituirea creditului cu care s-
a achitat preţul, în cazul finanţatorului. Obiectul afectat garanţiei constă în bunul vândut, în ceea
ce-l priveşte pe vânzător, care este unul şi acelaşi cu bunul cumpărat, în ceea ce-l priveşte pe
finanţator;
b) garanţia reală asupra recoltei sau asupra produselor ce se vor obţine din valorificarea acesteia,
constituită în scopul obţinerii de către debitor a fondurilor necesare pentru a o produce sau
constituită în perioada de creştere a plantelor ori în cursul unei perioade de 6 luni înainte de
recoltare, are prioritate asupra oricărei alte garanţii reale sau sarcini din momentul înscrierii la
arhivă. în acest caz garanţia ia naştere numai dacă sumele acordate de către finanţator, sunt
utilizate exclusiv în scopul pentru care au fost acordate. Garanţia poartă asupra recoltei şi a
produselor ce se vor obţine din valorificarea acesteia, iar în situaţia unor condiţii meteorologice
defavorabile, când recolta este distrusă parţial sau total, garanţia finanţatorului poartă asupra
sumelor de asigurare sau a eventualelor sume compensatorii acordate agricultorilor;
c) garanţia reală asupra păsărilor, bovinelor, cabalinelor, ovinelor, porcinelor şi peştelui sau
asupra produselor lor, constituită în scopul asigurării fondurilor care să îi permită debitorului
achiziţionarea de nutreţuri, medicamente sau hormoni pentru hrana sau tratarea animalelor, are
prioritate asupra oricărei alte garanţii reale sau sarcini constituite pe acelaşi bun ori pe utilităţile
lui, alta decât garanţia reală constituită în favoarea vânzătorului de nutreţuri, medicamente sau
hormoni. Potrivit acestei excepţii, vânzătorul de nutreţuri medicamente sau hormoni este preferat
finanţatorului producţiei animale.

8. Efectele garanţiei reale mobiliare

8.1. Drepturile şi obligaţiile creditorului

A. Drepturile creditorului
a) dreptul de a urmări bunul în mâinile oricărei persoane s-ar afla, precum şi dreptul de a se
îndestula cu prioritate (dreptul de preferinţă) pentru a-şi satisface creanţa
b) dreptul de a i se plăti de către debitor cheltuielile rezonabile, inclusiv cele pena asigurare şi
plata oriaăror taxe, suportate pentru păstrarea şi menţinerea posesiei bun- u afectat garanţiei şi
pentru păstrarea acestuia în bune condiţii;

106
c) dreptul de a percepe fructele sau dobânzile bunului afectat garanţiei, în contul ce bitorului,
care se impută mai întâi asupra cheltuielilor normale de conservare a bunuiui. apoi asupra
dobânzilor creanţei garantate şi, în final, asupra cuantumului obligaţiei garantate;
d) dreptul de a transmite garanţia reală mobiliară.
Dacă garanţia a fost constituită fără deposedarea debitorului de bunul afectat garanţiei, creditorul
are în plus următoarele drepturi, prevăzute de art. 11 din L. nr. 99/1999:
- dreptul de a inspecta bunul afectat garanţiei;
- in situaţia în care constată lipsa unei întreţineri corespunzătoare a bunului sau a unei fapte de
natură să îngreuneze sau să facă imposibilă executarea silită, dreptul de a considera că obligaţia
garantată a devenit exigibilă şi, pe cale de consecinţă, să treacă la executarea silită a bunului.

B. Obligaţiile creditorului:
a) obligaţia de a întreţine bunul şi de a-l folosi ca un bun proprietar
b) obligaţia de a restitui bunul afectat garanţiei, în situaţia în care debitorul îndeplineşte obligaţia
garantată

8.2. Drepturile şi obligaţiile debitorului

A. Drepturile debitorului:
a) dreptul de a administra şi de a dispune de bunul afectat garanţiei şi de produsele acestuia
b) dreptul de a cere fostului creditor să i se predea bunul, în situaţia în care şi-a executat obligaţia
c) debitorul are dreptul la o sumă echivalentă cu 30% din valoarea obligaţiei garantate
d) dreptul debitorului de a solicita creditorului la orice moment o declaraţie cu privire la valoarea
obligaţiei garantate care este datorată la respectiva dată,
e) debitorul are dreptul să constituie o a doua garanţie reală pe acelaşi bun.

B. Obligaţiile debitorului:
a) obligatia de a-şi îndeplini obligaţia prevăzută în contract, aşa după cum părţile au stabilit că
ea se va executa;
b) bligaţia de a preda bunul, obiect al garanţiei, în cazul în care el nu şi-a îndeplinit obligaţia
contractuală, iar creditorul a iniţiat procedura de intrare în posesie;
c) obligaţia de a întreţine bunul şi de a-l folosi ca un bun proprietar, prin exercitarea actelor de
conservare necesare unei bune funcţionări a acestuia, în caz contrar putându-se constitui un
sechestru asupra bunului în favoarea creditorului;
d) obligaţia, când este cazul de a ţine evidenţa contabilă a bunurilor afectate garanţiei sau, după
caz, a produselor acestuia;
e) obligaţia de a nu distruge sau degrada bunul din neglijenţă. Dacă debitori are posesia bunului
afectat garanţiei, înstrăinarea acestuia, distrugerea sau degradare

9. Stingerea garanţiei reale mobiliare

a) garanţia reală mobiliară se stinge indirect, ca urmare a stingerii obligaţiei principale

b) garanţia reală mobiliară se poate stinge şi direct, independent de raportul obligaţional
principal, astfel: desfiinţarea dreptului de proprietate al debitorului asupra bunului afectat
garanţiei, renunţarea creditorului la garanţie, desfiinţarea contractului de garanţie reală mobiliară,
adjudecarea bunului în cadrul procedurii de executare declanşată de unul dintre creditori.

107
IPOTECA

1. Noţiune. Reglementare

Ipoteca este o garanţie reală imobiliară care nu comportă deposedare.

Este un drept real accesoriu care are ca obiect un bun imobil al debitorului sau al altei persoane,
fără deposedare care conferă creditorului ipotecar dreptul de a urmări imobilul în stăpânirea
oricui s-ar afla şi de afi plătit cu prioritate faţă de ceilalţi creditori din preţul acelui bun.

2. Caracterele generale ale ipotecii

A. este un drept real asupra unui imobil

B. este un drept accesoriu, deoarece însoţeşte şi garantează un drept principal, care este dreptul
de creanţă al creditorului ipotecar.
C. este o garanţje imobiliară, deoarece numai bunurile imobile se pot ipoteca {art. 1751 C. civ.).
Se pot ipoteca numai imobilele aflate în circuitul civil, cu accesoriile lor, precum şi uzufructul
asupra imobilelor.
D. este o garanţie specializată, sub un dublu aspect: poate fi constituită numai asupra unui imobil
sau imobile individual determinate şi, totodată, pentru garantarea unei creanţe a cărei valoare
este determinată
E. ipoteca este indivizibilă

3. Felurile ipotecii

a) ipoteca convenţională, atunci când ia naştere din convenţia părţilor

b) ipoteca legală, când ia naştere în virtutea unei dispoziţii speciale a legii

3.1. Ipoteca convenţională

3.1.1. Condiţii de fond

A. cel ce constituie ipoteca trebuie să aibă capacitatea deplină de exerciţiu, având capacitatea de
a înstrăina imobilul. Se poate ipoteca un imobil al minorului, pentru garantarea unei obligaţii
pro¬prii, dar numai cu încuviinţarea autorităţii tutelare.
B. cel ce constituie ipoteca trebuie să aibă calitatea de proprietar actual al bunului, deoarece
nimeni nu poate dispune de drepturile altuia
Când dreptul de proprietate al celui care constituie ipoteca este sub condiţie suspen¬sivă sau
rezolutorie, ipoteca este supusă aceloraşi condiţii.
în cazul desfiinţării dreptului de proprietate al celui care a constituit ipoteca, se va anula şi
ipoteca conform principiului, resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis, cu excepţia
următoarelor situaţii (ipoteca nu se stinge):
- revocarea unei donaţii pentru ingratitudinea donatarului,
- până la moartea lui de cujus, reducţiunea pentru întregirea rezervei succesorale, nu afectează pe
terţii care au dobândit ipoteci de la donator asupra imobilului donat

108
- raportul succesoral datorat între descendenţi, nu desfiinţează ipotecile constituite de
descendentul donatar supus raportului
în cazul moştenitorului aparent de bună-credinţă, actele de dispoziţie asupra bunurilor
succesorale, inclusiv constituirea de ipoteci, sunt opozabile adevăratului moştenitor, conform
principiului error communis facit jus:
a) cazul constituirii unei ipoteci asupra unui imobil indiviz,
b) cazul constituirii unei ipoteci de către un proprietar aparent.
c) cazul constituirii unei ipoteci de către o persoană alta decât debitorul st
d) cazul constituirii unei ipoteci într-o ţară străină.
3.1.2. Condiţii de formă
Contractul de ipotecă fiind un contract solemn, ipoteca convenţională este valabilă numai dacă
este încheiată în formă autentică.

3.2. Ipoteca legală

3.2.1. Ipoteca legală propriu-zisă

- ipoteca statului, a comunelor şi a stabilimentelor publice asupra mânuitorului de bani publici.
3.2.2. Ipoteca prevăzută de L. nr. 22/1969, modificată prin L. nr. 54/1994
Legea impune celui care angajează o persoană în funcţia de gestionar, să constituie ipotecă
asupra unor bunuri imobile, proprietatea acestuia sau a unei terţe persoane, pentru garantarea
eventualelor pagube produse unităţii de către gestionar.
3.2.3. Ipoteca prevăzută de Codul de procedură penală
- se constituie o ipotecă legală cu caracter asigurător asupra bunurilor imobile sechestrate

4. Publicitatea ipotecii

4.1. Scopul publicităţii

Fiind un drept real imobiliar, ipoteca este supusă cerinţelor de publicitate imobiliară, care se
realizează prin înscrierea acesteia în registrul de inscripţii sau, după caz, în cartea funciară a
imobilului, ţinută de către judecătoria în raza teritorială căreia se află imobilul.
Prin înscrierea ipotecii, aceasta devine opozabilă faţă de terţi.
înscrierile în cartea funciară devin opozabile faţă de terţi de la data înregistrării ce¬rerii.
Data inscripţiei sau înscrierii conferă rangul de preferinţă al ipotecii

4.2. Formalităţile înscrierii ipotecii convenţionale

Pentru a se putea înscrie ipoteca convenţională, ambele părţi, direct sau prin mandatarii lor cu
procură autentică, trebuie să se prezinte la judecătorie, cu actul autentic de constituire a ipotecii.
Judecătorul, după verificarea actului, dispune prin încheiere înscrierea ipotecii, făcând menţiune
pe actul original, cu privire la dată şi numărul de ordine al înscrierii.
Nerespectare acestor formalităţi este sancţionată cu nulitatea înscrierii, o nouă înscriere fiind
posibilă, dar ea va căpăta rang din momentul în care a fost făcută în mod valabil.

109
Inscrierea ipotecii convenţionale conservă dreptul de ipotecă timp de 15 ani de la data
înregistrării, după care se perimă.
Tocmai pentru a putea conserva efectele înscrierii iniţiale, este necesar ca-mai înainte de
expirarea termenului, să se procedeze la reînnoirea înscrierii

4.3. Formalităţile înscrierii ipotecii legale

In cazul ipotecii legale nu mai este necesară prezenţa ambelor părţi la judecătorie, fiind suficient
ca numai creditorul sau mandatarul acestuia să fie prezent şi să ceară inscripţia ipotecii, în
virtutea titlului.
Spre deosebire de ipoteca convenţională, înscrierea ipotecii legale nu se perimă, iar în caz de
reînnoire, legea cere ca aceasta să se facă în termen de cel mult un an de la data la care a încetat
cauza care a determinat-o.

4.4. Radierea şi reducerea inscripţiilor ipotecare

In cazul în care datoria a fost achitată în întregime, ipoteca rămâne fără obiect, înscrierea ei
trebuind să fie ştearsă. Dacă plata a fost făcută parţial, inscripţia se va restrânge, prin operaţia
numită reducerea inscripţiei.

5. Efectele ipotecii

A. Efectele faţă de debitor.

Debitorul este cel căruia îi aparţine imobilul ipotecat şi care păstrează, în principiu, toate
atributele dreptului de proprietate: posesia, folosinţa şi dispoziţia juridică.
Debitorul poate transmite imobilul ipotecat, care se va transmite către noul dobânditor grevat cu
sarcinile reale, bineînţeles dacă aceste sarcini sunt conservate potrivit legii.
B. Efectele faţă de creditor
Creditorul are un drept de urmărire a imobilului în mâna oricui s-ar găsi, chiar dacă imobilul a
fost înstrăinat şi un drept de preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai debitorului, drept care-i dă
posibilitatea de a-şi realiza creanţa cu prioritate din preţul obţinut prin vânzarea silită a bunului.
C. Efectele faţă de terţii dobănditori ai imobilului. Problema se pune numai în situaţia în care
debitorul înstrăinează imobilul ipotecat, iar debitorul nu-şi plăteşte datoria. în acest caz debitorul
are posibilitatea de a urmării bunul şi de a cere vânzarea acestuia, urmând a fi îndestulat cu
preferinţă din preţul obţinut:
a)terţul poate opune creditorului anumite excepţii, cum sunt: stingerea datoriei, nulitatea actului
de ipotecă, nulitatea inscripţiei, excepţia de garanţie contra evicţiunii dacă creditorul este
moştenitorul vânzătorului etc. De asemenea el poate invoca beneficiul de discuţiune dacă în
patrimoniul debitorului au mai rămas alte imobile ipotecate pentru aceeaşi datorie.
b) terţul poate plăti datoria debitorului, caz în care se subrogă în drepturile creditorului, putând
urmări la rândul său pe debitor
c) terţul poate recurge la purga ipotecii,
d) terţul poate delăsa (abandona) imobilul în mâna creditorului, caz în care urmărirea se va face
fără participarea sa
e) terţul poate lăsa ca procedura executării silite să-şi urmeze cursul împotriva sa.

110
6. Transmisiunea ipotecii

Dreptul de ipotecă se poate transmite prin acte juridice odată cu creanţa sau separat de aceasta.
- prin novaţie, la noua creanţă, prin voinţa părţilor.
Cesiunea ipotecii se poate face în folosul unui alt creditor sau în favoarea imobilului ipotecat, şi
poate fi totală când se face în favoarea unui alt creditor ipotecar sau a unui creditor chirografar
sau parţială, când se face asupra rangului sau a dreptului de urmărire.
Transmiterea ipotecii poate avea loc şi prin renunţare, care poate fi totală (atât dreptul de
urmărire cât şi cel de preferinţă), care se face în favoarea unui alt creditor ipotecar sau a
dobânditorului imobilului, ori parţială (fie numai dreptul de urmărire, fie numai dreptul de
preferinţă).

7. Stingerea ipotecii

A. Stingerea pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului de obligaţie garantat

B. Stingerea pe cale principală, în cazul în care se stinge numai ipoteca, raportul obligaţional
principal rămânând în vigoare. Aceasta se poate realiza prin:
a) renunţarea creditorului la ipotecă
b) purga obţinută de dobânditorul imobilului ipotecat
c) prescripţia când imobilul este dobândit de un terţ prin uzucapiune
d) anularea actului constitutiv al ipotecii
e) rezoluţiunea dreptului de proprietate al constituientului ipoteci, duce la stingerea ipotecii
f) prin confuziune, adică aceeaşi persoană întruneşte atât calitatea de creditor ipotecar, cât şi cea
de proprietar al bunului ipotecat
g) pieirea imobilului, ipoteca strămutându-se asupra despăgubirilor primite
h) exproprierea imobilului, ipoteca se strămută asupra justei şi prealabilei despăgubir

PRIVILEGIILE

1. Noţiune

Este dreptul unui creditor de a fi plătit cu prioritate faţă de alţi creditori, în considerarea calităţii
creanţei sale.
Privilegiile, în afară de privilegiul creditorului gajist, rezultă întotdeauna din lege şi prin urmare
sunt de strictă interpretare

2. Clasificare

A. Privilegii generale, care la rândul lor sunt:

a) privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale debitorului
b) privilegii generale asupra tuturor bunurilor mobile ale debitorului
B. Privilegii speciale asupra anumitor bunuri mobile ale debitorului
C. Privilegii speciale asupra anumitor bunuri imobile ale debitorului care sunt adevărate ipoteci
privilegiate.

111
3. Probleme comune ale efectelor privilegiilor

Efectul principal al oricărui privilegiu îl constituie dreptul de preferinţă al creditorului

privilegiat.
Unele privilegii, cum sunt privilegiile imobiliare şi câteva din privilegiile mobiliare speciale,
conferă creditorului şi un drept de urmărire, care însă poate fi anihilat, în cazul privilegiilor
mobiliare, prin invocarea prevederilor art. 1909 C. civ., de către terţul dobânditor de bună-
credinţă.

4. Natura juridică

Toate privilegiile generale şi unele dintre privilegiile mobiliare speciale, nu sunt drepturi reale, ci
constituie simple cauze de preferinţă, pe care legea le recunoaşte unor creditori chirografari

5. Privilegiile generale

5.1. Privilegii generale prevăzute în Codul civil

A. Privilegiile generale asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, care sunt:

a) pivilegiul cheltuielilor de judecată
b) privilegiul statului pentru impozite
B. Privilegiile generale asupra bunurilor mobile, care se pot extinde şi asupra imobilelor, după ce
în prealabil, din aceste imobile, s-au despăgubit creditorii ipotecari ori cei cu privilegii
imobiliare. Ordinea stabilită de Codul civil este următoarea:
a) privilegiul cheltuielilor de judecată făcute în interesul comun al creditorilor.
b) privilegiul cheltuielilor de înmormântare a debitorului.
c) privilegiul cheltuielilor pentru îngrijire ultimei boli
d) privilegiul drepturilor băneşti ale salariaţilor;
e) privilegiul obiectelor de subzistenţă date debitorului şi familiei sale în decurs de 6 luni

6. Privilegii speciale mobiliare

6.1. Noţiune

Aceste privilegii poartă asupra unui anumit bun determinat sau a unor bunuri determinate din
patrimoniul debitorului, din preţul căruia creditorul se va îndestula cu preferinţă.
Creditorii se bucură de un drept de preferinţă şi chiar de un drept de urmărire împotriva terţilor,
drept ineficient în situaţia în care acesta va invoca dispoziţiile art. 1909 C. civ.
Aceste privilegii sunt enumerate în art. 1730 C. civ. şi ele se întemeiază pe:
-ideea constituirii exprese sau tacite a unui gaj;
- ideea de sporire a patrimoniului debitorului;
- ideea conservării unui bun al debitorului.

6.2. Privilegii speciale mobiliare întemeiate pe ideea de gaj

a) privilegiul chiriilor şi arenzilor

112
b) privilegiul creditorului gajist
c)pri vilegiul hangiului
d) privilegiul cărăuşului

6.3. Privilegii speciale mobiliare întemeiate pe ideea sporirii patrimoniului debitorului

a) privilegiul vânzătorului unui bun mobil al cărui preţ nu a fost plătit de cumpărător
b) privilegiul arendaşului pentru plata sumelor datorate pentru seminţe, cheltuiala recoltei anului
curent şi pentru instrumentele de exploatare agricolă

6.4. Privilegii speciale mobiliare întemeiate pe ideea conservării unor bunuri în patrimoniul
debitorului

Cheltuielile făcute în scopul conservării unui bun sunt acele cheltuieli care au urmărit să
împiedice pieirea totală sau parţială a unui bun sau care l-au făcut utilizabil.
Privilegiul se exercită asupra preţului bunului, fiind garantate numai cheltuielile nece¬sare şi
utile.

6.5. Concursul între privilegiile speciale mobiliare

a) cheltuielile pentru conservarea bunului premerg celelalte privilegii speciale mobiliare

b) privilegiul creditorului gajist, hangiului şi cărăuşului premerg pe cel al vânzătorului neplătit al
bunului mobil, cu excepţia cazului când au ştiut că preţul nu era plătit, când au primit bunul
c) privilegiul locatorului premerge privilegiul vânzătorului neplătit, afară de faptul în care
vânzătorul a încunoştinţat locatorul, că preţul nu era încă plătit
d) privilegiul vânzătorului de seminţe sau de instrumente agricole, care se exercită asupra
preţului recoltei, respectiv asupra preţului acestor instrumente, premerg privilegiului locatorului
de imobile
e) concursul între creditorii cu privilegii pentru cheltuieli de conservare se rezolvă în favoarea
celui care a făcut ultimele cheltuieli, deoarece a conservat gajul celorlalţi creditori;
f) în cazul concursului dintre vânzătorii succesivi de mobile, privilegiul aparţine celui care a
vândut a doua oară faţă de cumpărătorul său

6.5.1. Concursul între privilegiile speciale mobiliare şi privilegiile generale

a) cheltuielile de judecată vin înaintea tuturor creanţelor în interesul cărora au fost făcute
b) cheltuielile de conservare a bunului premerg cheltuielilor ultimei boli, creanţelor din salariu şi
creanţelor rezultate din prestarea de alimente către debitor
c) cheltuielile de înmormântare premerg tuturor celorlalte privilegii
d) privilegiile speciale primează celor generale, deci după cheltuielile de judecată şi cele de
înmormântare, vin privilegiile mobiliare speciale.

7. Privilegii speciale imobiliare

7.1. Notiune

113
Acestea au ca obiect bunuri individual determinaate, asemanandu-se cu ipotecile si iau nastere
doar in virtutea legii, avandu-se in vedere calitatea creantelor.

Privilegiile speciale imobiliare sunt enumerate în art. 1737 C. civ., fiind următoarele:
- privilegiul vânzătorului unui imobil pentru preţul neîncasat al imobilului;
- privilegiul celui care a împrumutat bani cumpărătorului pentru plata imobilului către vânzător,
privilegiu care rezultă din subrogarea împrumutătorului în drepturile vânzătorului plătit, ce va
urma regulile privilegiului vânzătorului;
- privilegiul copărtaşului
- privilegiul arhitecţilor, constructorilor şi al lucrătorilor asupra imobilului construit, pentru plata
preţului
- privilegiul celui ce împrumută bani pentru plata lucrătorilor constructori, privilegiu ce se
confundă cu privilegiul lucrătorilor
- privilegiul care rezultă din separaţia de patrimonii

DREPTUL DE RETENTIE

1. Noţiune

Este acel drept real ce conferă creditorului, în acelaşi timp debitor al obligaţiei de restituire sau
de predare a bunului altuia, posibilitatea de a reţine acel bun în stăpânirea sa şi de a refuza
restituirea lui până când debitorul său, creditor al lucrului, va plăti datoria ce s-a născut în sarcina
lui, în legătură cu lucrul respectiv.
Obiectul dreptului de retenţie îl constituie orice bun mobil sau imobil care poate face obiectul
dreptului de proprietate privată. Bunurile care fac parte din proprietatea publică nu pot face
obiectul dreptului de retenţie. De asemenea, persoana fizică nu poate face obiectul dreptului de
retenţie.

2. Caracterele juridice ale dreptului de retenţie

a) se admite originea ex lege a dreptului de retenţie, cât şi cea convenţională;

b) dreptul de retenţie este un drept real imperfect, care dă naştere la dreptul de urmărire şi
preferinţă, cu anumite distincţii şi limite, în raport de drepturile conferite de privilegii
c) are opozabilitate erga omnes, atât faţă de debitorul proprietar al lucrului, cât şi faţă de
creditorii săi chirografari, de cei privilegiaţi sau ipotecari, ulteriori deţinerii bunului de către
creditorul retentor
d) este indivizibil prin natura sa
e) acest drept conferă titularului numai o detenţie materială şi nu posesia bunului, astfel încât
fructele voril imputate asupra creanţei
f) are un caracter accesoriu, existenţa sa fiind legată de raportul principal de obligaţii
g) are un efect static, fiind o garanţie pur pasivi, care funcţionează cât timp bunul se află în
detenţia retentorului şi nu îi oferă acestuia dreptul de folosinţă sau de urmărire silită.

4. Condiţiile dreptului de retenţie

114
a) să existe o conexiune între datoria 'deţinătorului lucrului şi lucruI ce se tinde a se reţine,
b) creanţa retentorului să fie certă, lichidă şi exigibilă.
c) bunul referitor la care se invocă dreptul de retenţie, să fie proprietatea exclusivă a celui ce este
debitorul deţinătorului, cât priveşte cheltuielile pretinse.
d) lucrul trebuie să fie un bun corporal mobil sau imobil aflat în stăpânirea retentorului.

5. Natura juridică a dreptului de retenţie

- indivizibil
- ofera numai o detentie precara asupra bunului si nu o posesie
- are un caracter absolut, fiind opozabil tuturor
- este o garantie reala
- este un mijloc de aparare al creditorului

6. Efectele dreptului de retenţie

Principalul efect al dreptului de retenţie este facultatea pe care o dobândeşte creditorul aflat în
posesia bunului de a refuza restituirea acestuia până la plata integrală a sumei datorate.
Dreptul de retenţie nu poate fi acordat în cazul în care actul juridic este lovit de nulitate absolută
şi nici atunci când intrarea în deţinerea materială a bunului s-a tăcut printr-un act samavolnic ori
ca urmare a săvârşirii acestuia.
De asemenea, nu poate fi de conceput când deţinerea lucrului are la bază încălcarea unei
dispoziţii imperative sau prohibitive a legii care a declarat scoase din circuitul civil anumite
bunuri.'
Creditorul retentor, fără a avea un privilegiu legal, va fi plătit înaintea celorlalţi creditori, cărora
dreptul lui de retenţie le este opozabil, ca şi debitorului, însemnând că dacă lucrul este vândut şi
a rămas în posesiunea creditorului retentor, cumpărătorul nu-1 va putea obţine înainte de a fi
achitat retentorului întreaga creanţă.
Titularul dreptului de retenţie nu poate invoca uzucapiunea.

- poate fi opus atât titularului iniţial al lucrului cât şi subdobânditorului ulterior al acestuia;
- dreptul de retenţie nu poate fi opus creditorilor privilegiaţi şi ipotecari anteriori intrării lucrului
în detenţia retentorului;
- dreptul de retenţie se înfăţişează ca un important mijloc de constrângere pentru executarea
obligaţiei de către debitor;
- dreptul de retenţie încetează după pierderea detenţiei prin predarea lucrului de bunăvoie

115
 TITLU V. STINGEREA OBLIGATIILOR

CAPITOLUL II. STINGEREA OBLIGATIILOR PRIN REALIZAREA CREANTEI

COMPENSATIA

1. Noţiune

Compensaţia este un mijloc de stingere a două obligaţii reciproce şi de aceeaşi natură, existente
între două persoane, astfel încât fiecare este, concomitent, creditor şi debitor al celeilalte.

116
Art. 1143 C. civ.: „când două persoane sunt datoare una alteia, se operează între dânsele o
compensaţie care stinge amândouă datoriile"
Compensaţia prezintă o mare utilitate practică pentru ambele părţi, astfel
a) reprezintă un mod simplificat de executare a obligaţiilor,
b) este privită ca un mijloc de garantare a realizării creanţei creditorului
Compensaţia este reglementată prin art. 1143-1153 C. civ

2. Domeniul de aplicare

Cazurile în care nu operează compensaţia unor creanţe reciproce

a) când se pretinde restituirea unui bun ce a fost luat pe nedrept de la proprietar.
b) când se pretinde restituirea unui depozit neregulat, format din bunuri fungibile, care au fost
consumate de către depozitar.
c) când creanţa este insesizabilă, cum este cazul pensiei de întreţinere.
d) compensaţia nu operează nici în dauna drepturilor dobândite de alte persoane

3. Felurile compensaţiei

3.1. Compensaţia legală

Art. 1144 ., „compensaţia se operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii n-ar şti
nimic despre aceasta; cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând
deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective".
A. Condiţii:
a) obligaţiile să fie reciproce
b) creanţele să aibă ca obiect bani sau bunuri fungibile de aceeaşi natură,
Obligaţiile pure şi simple nu pot fi compensate cu obligaţii alternative, decât în cazu. în care
opţiunea ar aparţine debitorului şi el alege bunul fungibil care este de aceeaş: specie cu bunul
fungibil pe care i-1 datorează creditorul.
Obligaţia afectată de o clauză penală se poate compensa, deoarece prin clauză părţile stabilesc
anticipat cuantumul despăgubirilor. în acest sens, în practica judiciară s-a statuat că penalităţile
prevăzute în contractul de transport reprezintă o datorie principală a pârâtei şi nicidecum o
obligaţie accesorie
c) creanţele ce urmează a se compensa să fie certe,
d) creanţele reciproce să fie lichide
- certitudinea existenţei creanţei,
- cuantumul creanţei să fie determinat sau să nu existe un litigiu cu privire la acest aspect;
d) creanţele reciproce să fie exigibile, adică să fie ajunse la scadenţă.
Nu pot fi compensate obligaţiile naturale, deoarece ele nu sunt niciodată exigibile.

3.1.1. Efecte
Compensaţia legală stinge creanţele reciproce la fel ca şi plata, art. 1144 C. civ. dispunând: „cele
două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la
concurenţa cotităţilor lor respective".
Odată cu stingerea creanţelor are loc şi stingerea accesoriilor şi garanţiilor lor: privilegiile, gajul,
ipoteca.

117
3.2. Compensaţia convenţională

Compensaţia convenţională este aceea care operează prin acordul de voinţă al părţilor
Efectele acesteia sunt asemănătoare cu cele de la compensaţia legală, cu diferenţa ca se
vor produce de la data la care s-a încheiat convenţia între părţi privind compensaţia.

3.3. Compensaţia judecătorească

Compensaţia judecătorească operează în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive, în cazul în

care unul dintre creditorii reciproci se adresează instanţei de judecată, cu toate că datoriile
reciproce nu sunt lichide sau nu au ca obiect bunuri fungibile.
Pentru a opera compensaţia judecătorească este necesară o acţiune în justiţie.
De asemenea compensaţia judecătorească operează atunci când creditorul cheamă în judecată pe
debitor pentru a-şi executa obligaţia, iar acesta la rândul său formulează cerere reconvenţională,
prin care solicită obligarea creditorului reclamant la plata unor despăgubiri.
Dacă cele două acţiuni sunt întemeiate, instanţa va admite compensarea obligaţiilor reciproce ale
părţilor.

3.4. Renunţarea la compensaţie

Deşi regula prevăzută de art. 1144 C. civ. este că coexistenţa singură a două datorii reciproce
certe, lichide şi exigibile face să opereze compensaţia, fără să fie nevoie de manifestarea voinţei
părţilor, totuşi acestea pot renunţa la compensaţie şi la efectele ei.
Prin urmare, dacă una dintre părţi plăteşte, în deplină cunoştinţă de cauză, o datorie compensată,
ea este în drept să pretindă plata de la debitor.
Renunţare tacită la compensaţie atunci când debitorul acceptă pur şi simplu ca creditorul să
cesioneze creanţa unui terţ.

CONFUZIUNEA

1. Noţiune

Confuziunea este modul de stingere a unei obligaţii, care constă în întrunirea în aceeaşi persoană,
atât a calităţii de debitor, cât şi a calităţii de creditor, în cadrul aceluiaşi raport obligaţional.

2. Domeniul de aplicare

Confuziunea se poate aplica tuturor obligaţiilor, indiferent de izvorul lor.

Pentru a se putea evita confuziunea, moştenirea se poate accepta sub beneficiu de inventar

118
3. Efecte

Confuziunea nu este în sine un mod de stingere a obligaţiilor.

Nu se poate spune că datoria se stinge prin confuziune, cum se stinge prin plată sau prin
compensaţie
Confuziunea stinge raportul obligaţional, cu toate accesoriile şi garanţiile sale
Când operează confuziunea numai în persoana fidejusorului (acesta moşteneşte pe creditor sau
invers), se va stinge numai obligaţia sa accesorie de garantare a creanţei, nu şi obligaţia
principală a debitorului, care va continua să existe.
In cazul obligaţiilor solidare, dacă confuziunea se produce între creditor şi unul dintre codebitorii
solidari, creanţa se va stinge numai pentru partea acestuia, folosind celorlalţi codebitori solidari
decât pentru partea datorată de el.

DAREA IN PLATA

1. Notiune

Darea în plată este operaţia juridică prin care debitorul execută către creditorul său o altă
prestaţie decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligaţional.
Darea în plată (datio in solutum) se poate face numai cu acordul creditorului, deoarece potrivit
principiului înscris în art. 1100 C. civ., creditorul nu poate fi obligat să primească o altă prestaţie
decât aceea care i se datorează, chiar dacă valoarea prestaţiei oferite este egală sau mai mare.
Darea în plată se aseamănă cu novaţia prin schimbare de obiect, între acestea existând totuşi
următoarele deosebiri:
a) novaţia operează prin convenţia părţilor încheiată înainte de plată, iar la darea în plată
convenţia părţilor intervine în momentul efectuării plăţii;
b) novarea este un mod de transformare a obligaţiilor, pe când darea în plată este un mod de
stingere a obligaţiilor.3
Considerăm că, darea în plată, de cele mai multe ori, este o novaţie obiectivă deoarece este de
neconceput ca debitorul să îşi îndeplinească obligaţia printr-o altă prestaţie fară acordul prealabil
al creditorului. Distincţie:dacă la novaţie este necesară o convenţie înainte de plată, la darea în
plată convenţia intervine în momentul efectuării plăţii. Esenţial este că înainte de predarea
lucrului are loc un acord privind remiterea-primirea unui alt bun.
Doar în ipoteza în care debitorul îşi execută prestaţia fară a fi prezent (spre exemplu trimite alt
bun prin poştă) şi creditorul îl primeşte, putem vorbi de dare în plată. în orice caz, dacă părţile
contractante sunt prezente în momentul executării prestaţiei nu se poate pune problema dării în
plată.

2. Efecte

Principalul efect este stingerea obligaţiei cu toate accesoriile şi garanţiile sale.

Dacă noua prestaţie constă într-un bun individual determinat, cel care face plata trebuie să fie
proprietarul bunului.

119
în cazul în care prestaţia iniţială a constat în plata unei sume de bani, iar creditorul acceptă în
locul ei plata unui lucru, darea în plată apare ca o vânzare-cumpărare.
Totuşi ea se deosebeşte de vânzare-cumpărare din următoarele motive:
a) vânzarea-cumpărarea se face întotdeauna la un preţ exprimat în bani, pe când darea în plată se
poate executa fară existenţa unui preţ exprimat în bani;
b) vânzarea-cumpărarea poate avea ca obiect bunuri viitoare, pe când la darea în plată transferul
proprietăţii şi predarea bunului nu pot avea loc decât concomitent cu acceptarea de către creditor
a înlocuirii prestaţiei iniţiale.

CAPITOLUL III. STINGEREA OBLIGATIILOR PRIN NEREALIZAREA CREANTEI

CREDITORULUI

REMITEREA DE DATORIE

1. Noţiune

Remiterea de datorie este un mod voluntar de stingere a obligaţiilorcare constă în renunţarea cu

titlu gratuit de către creditor la valorificarea creanţei pe care o are faţă de debitorul său."
Remiterea de datorie poate fi făcută în mod expres sau în mod tacit.
remiterea de datorie nu este un act unilateral, ci un contract, care presupune şi consimţământul
debitorului.
Contractul trebuie să fie neapărat gratuit.
Până la acceptarea ofertei de remitere de datorie, creditorul o poate retrage. Dacă este făcută prin
acte între vii, se poate realiza în orice formă, atât tacit, cât şi prin înscris autentic sau sub
semnătură privată, proba urmând a se face potrivit dreptului comun cu privire la actele juridice.
Remiterea de datorie se poate face şi prin acte mortis causa, respectiv prin testament, caz în care
constituie un legat de liberaţiune. Şi în acest caz debitorul poate să accepte sau nu liberaţiunea
făcută în favoarea sa.

2. Condiţiile remiterii de datorie

Remiterea de datorie apare ca un contract cu titiu gratuit, ceea ce implică intenţia creditorului de
a face o liberalitate debitorului său. De asemenea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de
validitate ale contractelor, prin urmare creditorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune.
Atunci când se face prin acte între vii, remiterea de datorie constituie o donaţie indirectă, urmând
a fi supusă tuturor regulilor specifice, cu privire la revocare, raport sau reducţiune. Poate fi făcută
şi de mandatarul creditorului, dar numai în baza unui mandat special. Nu se vor aplica regulile de
formă ale donaţiei şi prin urmare remiterea de datorie nu va trebui să îmbrace forma autentică.
Remiterea de datorie nu are valoare dacă nu a fost acceptată de către debitor. Dacă debitorul
decedează înainte de a accepta oferta de remitere de datorie, aceasta devine caducă şi nu trece
asupra moştenitorilor.
Dacă remiterea de datorie s-a făcut prin testament, atunci constituie un legat şi trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de fond şi de formă ale testamentului prin care a fost făcută.

120
3. Proba remiterii de datorie

Remiterea de datorie fiind un contract este supusă dreptului comun privind proba actelor juridice.
Două prezumţii de remitere de datorie:
a) când creditorul înmânează voluntar debitorului însuşi titlul original al creanţei sale, care este
un înscris sub semnătură privată, operează o prezumţie absolută, juris et de jure, de liberare de
datorie. Condiţii
- să aibă loc o restituire a titlului original. Dacă sunt mai multe exemplare, toate acestea trebuie
înmânate debitorului;
- restituirea titlul original să fie voluntară, prin urmare să nu fi avut loc din eroare, doi sau
violenţă.
- remiterea datoriei să aparţină creditorului sau mandatarului său cu mandat special.
- titlul să fie remis debitorului sau celui care-1 reprezintă.
b) când creditorul înmânează voluntar debitorului titlul original constatator al crean¬ţei sale, care
este un înscris autentic sau copia legalizată a unei hotărâri judecătoreşti învestită cu formulă
executorie, operează o prezumţie relativă, juris tantum, de liberare de datorie.

4. Efectele remiterii de datorie

Remiterea de datorie stinge atât obligaţia principală, cât şi obligaţiile accesorii şi garanţiile care o
însoţesc
Remiterea de datorie făcută unuia dintre codebitorii solidari liberează şi pe ceilalţi, în afară de
cazul în care creditorul şi-a rezervat expres drepturile împotriva acestora.
Remiterea de datorie făcută unuia dintre fidejusori nu liberează pe debitorul principal.

IMPOSIBILITATEA FORTUITA DE EXECUTARE

1. Noţiune

Debitorul este liberat prin intervenţia cazului fortuit sau forţei majore, dacă pieirea obiectului
obligaţiei a avut loc fără culpa debitorului şi înainte de punerea sa în întârziere.
Dacă a fost pus în întârziere, debitorul va fi liberat numai dacă va face dovada că lucrul ar fi
pierit chiar dacă s-ar fi aflat la creditor.
Dacă bunul piere în întregime, obligaţia se va stinge integral, iar când bunul piere parţial,
obligaţia se va stinge în măsura pierderii bunului.
In cazul în care bunul a fost furat, cel ce 1-a sustras nu este liberat de obligaţia de restituire a
preţului, indiferent de cum acesta a pierit sau s-a distrus.

2. Domeniul de aplicare

Imposibilitatea fortuită de executare poate privi obligaţiile de a da un bun individual determinat,

de a face şi de a nu face. Nu este incidenţă în materia obligaţiilor de a da bunuri generice,
deoarece genera non pereunt, debitorul nefiind exonerat de plată sub cuvânt că bunul a pierit

121
fortuit, pentru că fiind un bun de gen, va putea fi înlocuit prin predare unor bunuri din aceeaşi
categorie. Dacă bunul pierdut reapare, obligaţia renaşte şi va trebui executată de către debitor.
Nu se sting din această cauză nici obligaţiile de a face,
Dacă pieirea bunului a,avut loc din culpa unui codebitor solidar sau după ce acesta a fost pus în
întârziere, ceilalţi codebitori nu vor fi exoneraţi de răspundere.
Pieirea fortuită a bunului exonerează de răspundere atât pe debitor, cât şi pe fidejusor, dar când
pieirea bunului s-a datorat din culpa debitorului, fidejusorul nu va fi liberat. Dacă pieirea bunului
se datorează culpei fidejusorului, atunci debitorul principal va fi liberat, creditorul neavând
acţiune decât împotriva fidejusorului.
Obligaţia se stinge întotdeauna când aceasta nu a putut fi executată datorită cazului fortuit sau a
forţei majore, sarcina probei revenindu-i debitorului.

3. Condiţii

a) pieirea obiectului obligaţiei să se fi produs independent de orice culpă a debitorului;

b) pieirea bunului care constituie obiectul derivat al raportului juridic să se fi produs mai înainte
ca debitorul să fi fost pus în întârziere.

4. Efecte

Imposibilitatea fortuită de executare va duce la stingerea obligaţiei, împreună cu accesoriile şi

garanţiile sale, cu excepţia cazului în care debitorul şi-a asumat expres răspunderea pentru caz
fortuit sau forţă majoră. Proba imposibilităţii revine debitorului.
Când imposibilitatea fortuită de executare este temporară, debitorul va fi obligat la executare
după ce aceasta devine posibilă, practic obligaţia nestingându-se, ci numai sus- pendându-se
executarea ei.

122