BOLILE HIPOFIZEI (glanda pituitara)

Bolile hipofizei se grupeaza în boli prin exces si boli prin lipsa de hormoni
hipofizari. Productia crescuta de hormoni hipofizari e caracteristica tumorilor
hipofizare, în perioada de debut a acestora. Sindroamele de hipofunctie
(hipopituitarism) apar când glanda este distrusa de un proces inflamator vascular
sau tumoral.

ADENOMUL CROMOFOB

Constituie tipul cel mai obisnuit de tumora hipofizara. La început, tumora se

dezvolta în hipofiza, iar pe masura ce se mareste distruge peretii seii turcesti,
diafragmul seii si creste în sus, invadând larg hipotalamusul si centrii nervosi
învecinati. Procesul infiltrativ e invadant si caracteristic tumorilor maligne.

Simptomatologie (tabloul clinic)

In perioada de debut lipsesc semnele clinice.
In perioada de stare pot sa apara:
1.dureri de cap
Cefaleea se datoreaza de fapt presiunii exercitate de tumora pe diafragmul seii.
2.manifestari legate de invadarea organelor din jur: dereglari ale somnului si
ale apetitului, obezitate, febra.
Daca tumora se dezvolta anterior, comprima chiasma optica si produce tulburari de
vedere, atrofie optica si pierderea totala a vederii.
Daca tumoarea se dezvolta posterior, determina aparitia diabetului insipid.
3.Tulburarile endocrine apar mai târziu si se datoreaza hipofunctiei hipofizare:
regresia caracterelor sexuale (hipogonadismul), insuficienta tiroidiana si
insuficienta suprarenala.
4. hemoragia – este o complicatie de temut a tumorii hipofizare, care necesita
interventia chirurgicala de urgenta.

Diagnosticul pozitiv se bazeaza pe :

-examenul radiologic al seii turcesti - care arata marirea de volum a glandei
- RMN, CT cranian
- ex. oftalmologic.

Tratamentul este radiologic si chirurgical.

ACROMEGALIA

1
Definitie
Prin acromegalie se întelege un sindrom clinic caracterizat prin cresterea
deformanta în grosime si latime a oaselor si a tesuturilor moi. EModificarile sunt
mai accentuate la fata si la extremitati.

Etiologie
Afectiunea este provocata de un adenom hipofizar care secreta cantitati excesive de
hormon de crestere (STH). Simptomele sunt diferite, dupa cum tulburarea
endocrina survine înainte de închiderea cartilajelor de crestere (gigantism) sau mai
târziu, la vârsta adulta (acromegalie).

Tablou clinic -boala apare cu precadere între 30 si 50 de ani.

-deformarile fetei si ale extremitatilor se produc treptat, în decurs de ani: mâinile si

picioarele sunt groase si late, toracele este de asemenea latit si deformat. Ceea ce
2
atrage în primul rând atentia este deformarea oaselor fetei. Mandibula creste mult
în lungime (prognatism), devenind proeminenta, muscatura devine dificila.
-tegumentele se îngroasa, la fel nasul, buzele si limba (macroglosie).
-vocea capata un timbru grav, cavernos, mai ales la femei dupa menopauza.
-muschii sunt de obicei hipertrofiati, dar forta musculara este diminuata.
-la examinarea bolnavului se constata marirea de volum a organelor (cord, ficat,
splina, intestin si pancreas).
-cefaleea este puternica si persistenta.
- aparitia greturilor si a varsaturilor indica o iritatie meningiana,
-apar tulburari de vedere, dereglari nevrotice, psihice si neurovegetative.
-tulburari endocrine asociate: dezvoltarea parului pe corp la barbat (hipertricoza) si
aparitia parului pe fata la femeie (hirsutism) - dovada a activitatii crescute a
glandelor suprarenale. La femeie, menstrele devin neregulate, dar sarcina este
posibila. La barbat, tulburarile în sfera genitala devin evidente abia în faza
avansata a bolii.

Boala evolueaza foarte lent, în decurs de 15 - 20 de ani.

Investigatii necesare pentru diagnostic:

Examenului radiologic - care arata prezenta tumorii hipofizare, RMN, CT, etc.
Dozarile de fosfor si calciu în sânge si urina.
Dozarea radioimunologica a hormonului de crestere în plasma: în acromegalie se
gasesc valori crescute, 20 pâna la 500 µg/ml (valori normale =1-10 µg/ml).
Examenul clinic: O alta dovada a evolutiei bolii o constituie cresterea
extremitatilor de la un an la altul

Tratament: exista în prezent mai multe procedee terapeutice :

Roententgerapia hipofizara. Are eficacitate doar în stadiul de început.
Daca tumoarea creste rapid si produce leziuni oculare, se prefera extirparea
chirurgicala (hipofizectomie).
Folosirea radioizotopilor

GIGANTISMUL

Definitie

Gigantismul se caracterizeaza prin cresterea exagerata în înaltime, depasind cu cel

putin 20% media staturala.

Etiologie

3
Ca si în cazul acromegaliei, boala este provocata de o tumoare hipofizara, care
secreta în exces hormon somatotrop, a carui actiune se exercita înainte de
închiderea cartilajelor epifizare, determinând cresterea în lungime a oaselor.
Cresterea oaselor si a viscerelor este proportionala.

Tablou clinic: Gigantismul afecteaza întreg organismul, interesând diferite sisteme

si organe (muschi si viscere). Inaltimea gigantului depaseste 2 m. Craniul este
mare, desi proportionat fata de restul corpului. Membrele cresc mult în lungime,
pastrând însa proportiile normale. Datorita cresterii excesive se produc modificari
ale scheletului, ca cifoscolioza si osteoporoza. Viscerele sunt mari, dar
corespunzatoare înaltimii. Daca tumora devine voluminoasa, apar tulburari
neurologice si fenomene de compresiune.

Forme clinice: se cunosc mai multe forme de gigantism:

- gigantismul pur
- gigantismul cu eunuchism (organele genitale ramân infantile, iar pubertatea nu
are loc).
-gigantismul cu acromegalie(se asociaza cu deformarea extremitatilor în latime)

Evolutie: cresterea este rapida înca din copilarie, dar procesul hipertrofie poate
aparea si mai târziu (între 12 si 18 ani). Cresterea în lungime continua în
4
adolescenta si la vârsta adulta. Musculatura gigantului este la început bine
dezvoltata, permitând performante fizice. Dupa o scurta perioada de forta fizica,
urmeaza etapa de slabiciune musculara, cu scaderea rezistentei la efort si la boli
infectioase. De aceea, cel mai adesea gigantii nu ating vârsta de 40 de ani.

Tratamentul este profilactic si curativ.

Profilaxia trebuie sa aiba în vedere prevenirea complicatiilor inevitabile în

gigantism (tuberculoza, boli cardiovasculare).

Tratamentul curativ consta în extirparea tumorii hipofizare si în administrarea de

hormoni sexuali, care grabesc închiderea cartilajelor epifizare, oprind astfel
procesul de crestere. Se vor reduce proteinele din alimentatie.

NANISMUL HIPOFIZAR

Definitie: Nanismul este de obicei consecinta secretiei insuficiente de hormon

somatotrop (STH – hormon de crestere).

Etiologie: Deficitul de hormon de crestere este determinat de leziuni tumorale sau

netumorale, inflamatorii, ale hipofizei (encefalite, meningoencefalite) precum si de
bolile degenerative ale sistemului nervos.

5
Simptomatologie: în general, copiii cu nanism au o greutate normala la nastere.
Dupa vârsta de 1 an, cresterea încetineste, copilul ramânând mereu în urma celor
de aceeasi vârsta. Inaltimea definitiva nu depaseste 1,20 - 1,50 m.

Diferitele segmente ale corpului se dezvolta armonios, proportional. Ceeea ce

atrage în mod deosebit atentia este gracilitatea acestora. Capul este mic; la fel si
extremitatile. Expresia fetei este juvenila. Nanicii par totdeauna mai tineri decât
sunt în realitate. Tegumentele sunt fine, palide. Nu rareori apar fenomene de
îmbatrânire precoce a tegumentelor. Inteligenta este cel mai des normala, dar
comportamentul ramâne pueril.

Deseori, ajunsi la vârsta pubertatii, nanicii nu se maturizeaza sexual. Aspectul este

cunoscut sub denumirea de infantilism sexual.

Diagnosticul pozitiv al nanismului hipofizar se bazeaza pe talia redusa a

bolnavului si pe modificarile radiologice ale seii turcesti, care indica existenta unei
leziuni sau a unei tumori hipofizare.

Tratament: între mijloacele terapeutice, locul principal îl detine hormonul de

crestere, dar în practica medicala se aplica tratamentul cu hormoni periferici
(insulina, extracte tiroidiene - Tiroxina - si hormoni steroizi anabolici). Daca
nanismul este însotit de infantilism sexual, se adauga tratament cu hormoni sexuali.

DIABETUL INSIPID

Tablou clinic: Manifestarea principala a bolii consta în eliminarea unor mari

cantitati de urina. Poliuria se instaleaza brusc si dramatic, pacientul eliminand
intre 5 si 20 de litri de urina pe zi. Urina este diluata, incolora, iar densitatea ei nu

6
depaseste 1005. Apoi, apare setea intensa (polidipsie), ziua si noaptea. Pierderea
masiva de lichide din organism antreneaza stari de oboseala, ameteli, uscaciunea
gurii si a pielii, constipatie.

Etiopatogenie
Orice leziune organica - traumatica, inflamatorie, tumorala sau degenerativa -
localizata la nivelul hipofizei posterioare (care depoziteaza ADH sau
vasopresina, hormon secretat de hipotalamus) sau la nivelul nucleilor din
hipotalamus care sintetizeaza vasopresina poate declansa aparitia diabetului
insipid, datorita deficitului de hormon antidiuretic.

O cauza frecventa în zilele noastre o constituie loviturile la cap si interventiile

chirurgicale pe hipofiza, facute în cazul tumorilor hipofizare.

Diagnosticul pozitiv al afectiunii se bazeaza pe cele doua simptome majore:

poliuria si polidipsia.
Pentru precizarea diagnosticului bolii, în clinica se utilizeaza urmatoarele teste:
1.Cel mai simplu test este cel al restrictiei de apa, timp de 6 ore sau cel mult 24 de
ore. Testul este periculos. El produce o deshidratare importanta a organismului.
2.Testul la nicotina se bazeaza pe proprietatea nicotinei de a stimula secretia
vasopresinei. Testul consta în injectarea i.v. timp de 3 - 5 minute, a unei solutii de
salicilat sau tartrat de nicotina. Timp de o ora de la administrarea nicotinei,
bolnavul bea apa la fiecare 15 minute, în cantitate egala cu cantitatea de apa pe
care o elimina în acest interval de timp. In diabetul insipid, în care exista deficit de
hormon antidiuretic, cantitatea de urina se mentine crescuta.
3.proba cu clorura de sodiu: înainte de proba se suspenda orice medicatie; dupa
ce urineaza, se da bolnavului sa bea apa, si anume 5 ml/kilocorp, timp de 15
minute, adica circa 300 ml la fiecare sfert de ora, daca bolnavul are 60 kg; urina se
strânge si se masoara la fiecare 15 minute, debitul urinar fiind apreciat în mililitri
pe minut. Proba propriu-zisa se începe când debitul urinar ajunge la 10 ml/min. Se
face perfuzie i.v. cu solutie hipertonica de clorura de sodiu 2,5%, timp de 45 de
minute. Debitul urinar se masoara la fiecare 15 minute, atât în timpul perfuziei, cât
si la 30 de minute dupa terminarea ei. In mod normal, debitul urinar trebuie sa
scada brusc. Daca nu scade, se presupune existenta unui diabet insipid.
4.Proba la hormonul antidiuretic consta în administrarea i.m. sau i.v. de hormon
antidiuretic. Se urmareste diureza pe minut. In diabetul insipid, sub actiunea
hormonului, cantitatea de urina se normalizeaza.

Tratamentul cu pulbere de retrohipofiza corecteaza poliuria din diabetul insipid.

Se administreaza pulbere de lob posterior de hipofiza.