Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” IAȘI

Referat la Sistematica Criptogamelor

Anul 2019-2020

Student:
Botezatu Roxana Andreea
Anul III, Biologie
 Ulva intestinalis

Specie analizată: Ulva intestinalis

Încadrare taxonomică: Regn: Plantae

Încrengătura: Clorophyta
Clasa: Ulvopphyceae
Ordin: Ulvales
Familia: Ulvaceae
Gen: Ulva
Specia: Ulva intestinalis

Descrierea speciei:

Este o specie comună în Marea Neagră cunoscută sub numele de salata de mare. Familia Ulvaceae
include genul Ulva care prezintă tal parenchimatic cu aspect foliaceu, iar cloroplastul este sub
formă de inel. Prezintă celulă de tip eucariot. Peretele celular este de natură celulozică, respectiv
pecto-celulozic, impregnat cu carbonat de calciu. Celuloza se găsește la interior, iar substanțele
pectice la exterior. În citoplasma se pot găsi un nucleu, cloroplaste, mitocondrii, aparatul Golgi.
Pigmenții caracteristici sunt clorofilele de tip a și b, β-caroten, luteina și zeaxantina. Pirenoizii din
cloroplast au rol în depozitarea produșilor de rezervă.

Ecologia speciei:
Populează medii foarte diverse: apă dulce sau sărată, soluri umede sau trăiesc în simbioză cu specii
de ciuperci şi formează organisme de tipul lichenilor. Enteromorpha intestinalis este o specie care se
găseşte în Marea Neagră şi prezintă un tal tubular simplu sau ramificat, fixat de substrat, alcătuit
dintr-un singur strat de celule (monostromatic).

Importanța speciei:

Circa 70% din biommasa mărilor și oceanelor este alcătuită din alge care formează
fitoplanctonul, acesta stând la baza nutriției celorlalte organisme marine: raci, moluște, păsări, pești
și mamifere acvatice.
În urma fotosintezei algele formează cea mai mare parte a oxigenului din apă respirat de animalele
acvatice. Pentru obținerea unor cantități comerciale industrială, algele sunt cultivate în ferme
speciale marine de algocultură.
Tonice generale, având un continut proteic ridicat, se folosesc mai ales în scop alimentar, întrând în
compoziția supelor, salatelor și mancărurilor pe baza de orez. Bogăția lor în diverse elemente le-a
atras supranumele de ‘concentrate de apă de mare’ și le conferă multiple proprietăți, nu doar
nutritive, tonice și vitalizante, ci și curative: stimulante, favorizează procesele metabolice și
schimburile de substanțe în corp; tonifică și stimulează activitatea glandelor endocrine ( în special
tiroida, hipofiza și pancreasul); reglează metabolismul proteinelor.

Bibliografie:

https://www.slideshare.net/ioncomindaru9/algele-verzi

http://www.enciclopedia.biz/2015/11/algele.html

https://en.wikipedia.org/wiki/Ulva_intestinalis
 Phaeophyscia insignis

Specia analizată:Phaeophyscia insignis.

Încadrarea taxonomică: Regn: Fungi

Încrengătura: Ascomycota

Clasa: Ascomycetes

Ordin: Lecanorales

Familie: Physciaceae

Gen: Phaeophyscia Moberg

Specia: Phaeophyscia insignis

Descrierea:

Este prezent talul foliaceu cu aspectul unor frunze și prezintă structură lamelară. Lichenii care
prezintă acest tip de tal se fixează pe substrat (sol, ritidomul arborilor) cu ajutorul unor hife speciale
numite rizine sau printr-ul cordon central. Talul în general este ramificat sub forma unor lobi.În
secţiune transversală se evidenţiază: la exterior se găseşte cortexul, cu o structură uniformă
circulară, iar sub acesta stratul gonidial, care de asemenea prezintă dispoziţie circulară. În partea
centrală se găseşte stratul medular sau medula.

Ecologia:

Lichenii sunt răspândiţi în ambele emisfere ale globului în medii de viaţă extreme. Astfel se găsesc
în deşerturi, dar şi tundrele polare, unde constituie hrana animalelor erbivore. Rezistă la temperaturi
de la –75 °C până la +100°C, precum şi la secete prelungite, fără a-şi pierde viabilitatea.

După substrat se cunosc următoarele categorii ecologice: tericoli (pe sol), saxicoli (pe
stânci), corticoli (pe ritidomul arborilor şi arbuştilor). Lichenii sunt sensibili la concentraţii mici de
SO 2 indicând gradul de poluare al atmosferei. S-au alcătuit scări valorice, în funcţie de gradul de
rezistenţă a anumitor specii de licheni la unele noxe şi la anumite concentraţii.

Importanța:
 Prin acţiunea lor chimică (datorită acizilor lichenici) şi mecanică, lichenii endolitici contribuie la
dezagregarea rocilor, iar împreună cu specii de alge şi de muşchi contribuie la formarea humusului, având un
rol important în procesul de solificare, favorizând ulterior şi instalarea unor specii de plante. Deşi importanţa
economică a lichenilor nu a fost apreciată în mod special, totuşi în ţările nordice sunt utilizaţi ca aliment
pentru unele animale, la obţinerea industrială a glucozei şi a alcoolului, a coloranţilor şi a unor medicamente.
Unele specii de licheni conţin principii active asemănătoare antibioticelor, folosite ca pomezi pentru tratarea
arsurilor sau plăgilor superficiale. Dezvoltarea bacteriilor gram-pozitive este mai mult sau mai puţin inhibată
de acidul usnic, acidul protolichesterinic şi derivaţii orcinolici care se găsesc în anumite specii de licheni.
Datorită pigmenţilor caracteristici lichenii au fost utilizaţi din cele mai vechi timpuri ca sursă de coloranţi
naturali. Astfel, vechii greci foloseau lichenii ca sursă importantă de colorant de purpură. Extragerea
coloranţilor se realiza prin fierbere în amestec cu apă şi amoniac sau urină. Colorantul extras era denumit
„orcil” şi era utilizat pentru colorarea lânii în nuanţe diferite de purpuriu, roşu sau maro.

Bibliografie:

http://www.mycobank.org/BioloMICS.aspx?TableKey=14682616000000061&Rec=38488&Fields=All

https://www.google.ro/search?
q=phaeophyscia+insignis&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwji4r24vJvbAhXCPFAKHde3DQA4Ch
D8BQgKKAE&biw=1366&bih=662#imgdii=-9eo2pNFYXKgOM:&imgrc=4Xoh3VtuOhqg0M:

https://en.wikipedia.org/wiki/Phaeophyscia

http://www.sharnoffphotos.com/lichensE/phaeophyscia_insignis.html

http://lichenportal.org/portal/taxa/index.php?taxon=55094