CAPITOLUL 1

NOȚIUNI DE ANATOMIE ŞI FIZIOLOGIE A SISTEMULUI

NERVOS

1. Noţiuni de anatomie
Sistemul nervos pune în contact organismul cu mediul exterior şi coordonează
unitar activitatea celorlalte aparate şi sisteme.
Segmentele sistemului nervos central (SNC) sunt:
-Măduva spinării
-Trunchiul cerebral
-Cerebelul
-Diencefalul
-Emisferele cerebrale
Organele nervoase care formează nevraxul sunt învelite de sistemul meningeal,
format din trei membrane:
-Piamater
-Arahnoida
-Duramater

Sistemul nervos, deşi unitar, este subîmparţit în două părţi:

a. Sistemul nervos de relaţie
Sistemul nervos de relaţie este format din:
 Sistemul nervos central – reprezentat de mielencefal, metencefal, mezencefal,
diencefal, telencefal.
 Sistemul nervos periferic – reprezentat prin nervii cranieni şi nervii spinali
(rahidieni).
b. Sistemul nervos vegetativ
Sistemul nervos vegetativ este format din:
 Sistemul nervos simpatic
 Sistemul nervos parasimpatic
Centrii nervoşi vegetativi sunt grupaţi distinct la nivelul sistemului central şi
coordonează activitatea organelor interne prin intermediul unor fibre efectoare proprii.
Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos
central.
 Emisferele cerebrale sunt separate prin fisura interemisferică şi legate în partea
bazala prin formaţiuni de substanţă albă:
- Corpul calos
- Trigonul cerebral
- Comisura albă anterioară
- Comisura albă posterioară

Fiecare emisferă cerebrală are trei feţe:

- Convexa externă
- Mediala internă
- Bazala

Feţele emisferelor cerebrale sunt brazdate de numeroase şanturi, unele adânci

care delimitează lobi ( frontal, parietal, temporal, occipital), altele superficiale care
delimitează girusuri sau circumvoluţii cerebrale (precentral, postcentral, hipocampic etc.).
Structural emisferele cerebrale sunt alcătuite din substanţă cenuşie dispusă la
suprafaţă formând scoarţa cerebrală şi substanţă albă la interior, alcătuită din fibre de
asociaţie, comisurale şi de proiecţie.

2. Noţiuni de fiziologie
Fiziologia emisferelor cerebrale
Rolul specific al creierului este de a prelucra informaţia. Informaţia pătrunde în
sistemul nervos la nivelul receptorilor, de unde este transmisă la scoarţă, în ariile senzitive
specifice.
Aceste informaţii sunt comparate la nivelul ariilor asociate cu cele culese de alţi
analizatori, precum şi cu ariile asociative cu cele culese de alţi analizatori, precum şi
datele din memorie. Pe baza sintezei complexe este elaborată starea de conştiinţă, sunt
luate deciziile voliţionale şi automate.
Scoarţa cerebrală, cel mai recent apăruta filogenetic, îndeplineşte trei categorii de
funcţii:
- Funcţii senzitive.
- Funcţii asociative.
- Funcţii motorii.
Pe baza acestor funcţii, se nasc procesele psihice caracteristice fiinţei umane: cognitive,
afective, volitive. Paleocortexul sau sistemul limbic îndeplineşte trei categorii de roluri:
 1. Rolul de centru cortical
La om simţul olfactiv are şi o componenţă emoţională cu efect stimulator sau
inhibitor. Pe baza mirosului animalele recunosc de la mare distanţă atât partenerul de sex
şi adversarul, prada şi duşmanul.
2. Rolul în reglarea actelor de comportament instinctual.
Reprezintă un ansamblu de activitaţi psihice, somatice si vegetative desfăşurate în
vederea satisfacerii unor necesităţi primare ale organismului- alimentarea, hidratarea,
funcţia sexuală, stăpânirea unui teritoriu, obţinerea libertăţii.
La baza actelor de comportament se află un proces nervos complex numit motivaţie sau
impuls.
Nu există activitate umană fără un proces motivaţional.
Însuşi procesul de invăţare şi memorizare are la bază motivaţia.
3. Rolul în procesele psihice afective.
Procesele fiziologice complexe care generează aceste stări au la bază o serie de
circuite funcţionale pe care sistemul limbic le realizează cu hipotalamusul, formaţia
reticulară a triunghiului cerebral, ariile corticale asociative. Pe baza acestor conexiuni
sistemul limbic poate elabora unele reflexe condiţionate simple. Este dificil şi eronat să
localizăm funcţiile cele mai înalte ale creierului. Nu există centri ai gândurilor sau ai voinţei,
nu există centru al învăţăturii sau memoriei, nu există un centru anatomic precis al
conştiinţei.
Procesele nervoase de nivel superior, care au trecut graniţa fiziologiei spre
psihologie, nu pot fi înţelese şi studiate cu metodele curente ale fiziologiei experimentale.

Din analiza vieţii psihice umane se disting trei compartimente psiho - fiziologice:
- Compartimentul cognitiv – de cunoaştere.
- Compartimentul volitiv – decizional.
- Compartimentul afectiv.
 CAPITOLUL 2

PREZENTAREA TEORETICĂ A SCHIZOFRENIEI

1. DEFINITIE
Schizofrenia, denumită şi psihoză, este caracterizată printr-un ansamblu de
simptome asociate, dominate de discordanţa ideoafectivă, incoerenţa proceselor de
gândire, ambivalenţa, autism, halucinaţii şi idei delirante în general nesistematizate. Boala
evoluează catre o disociaţie psihică cu o gravă dezorganizare a personalitaţii şi deficit de
integrare în ambianţa.

2. ETIOLOGIE
Frecvenţa cazurilor de schizofrenie este aproximativ de 1% din populaţie.
Schizofrenia afectează în egală măsură ambele sexe, indiferent de rasă, unii autori
susţinand totuşi o incidenţa mai crescută la populaţia nordică.
Se remarcă un coefiecient mai crescut de morbiditate prin schizofrenie la populaţia
pauperă din aglomerările urbane. Schizofrenia denumită şi psihoza hipotimică discordantă,
se caracterizează printr-o bizară înstrăinare afectivă de la condiţia umană, funcţiile de
cunoaştere fiind în acelaşi timp eventual intacte atunci când sunt analizate fiecare în parte.

3. CLASIFICARE
a. SCHIZOFRENIA PARANOIDĂ - sau delirantă reprezintă forma cea mai tipică de
schizofrenie.
b. SCHIZOFRENIA HEBEFRENICĂ - este o formă ce se instalează la pubertate şi se
caracterizează prin comportament pueril, prostesc.
c. SCHIZOFRENIA TARDIVĂ - apare după vârsta de 40 de ani şi este caracterizată
prin predominanţa fenomenelor halucinatorii şi a delirului paranoid, mai sistematizat
decat în celelalate forme de schizofrenie.
d. SCHIZOFRENIA COPILULUI - boala a fost observată începând încă de la vârsta
preşcolară (3-4 ani) şi prezintă în general aceleaşi forme clinice ca şi schizofrenia
adultului. Apare pe nesimţite la copiii cu un anumit tip de comportament şi de
personalitate.

4. SIMPTOMATOLOGIE
Tulburările psihice din schizofrenie ar putea fi grupate în două mari sindroame:
 A. Sindromul disociativ
Cuprinzând tulburări ale câmpului conştiinţei, tulburări ale desfăşurării gândirii,
dezogranizarea vieţii afective, comportamentul catatonic.
B. Sindromul delirant paranoid
Cuprinzând trăirile delirante (delirul de influenţă, depersonalizarea) şi delirul autist
consecutive acestor trăiri.

Principalele tulburări psihice ce alcătuiesc conţinutul acestor sindroame constau

în urmatoarele:
Tulburările de percepţie - Sunt reprezentate de halucinaţii. Cele mai
caracteristice halucinaţii sunt cele auditive.
Halucinaţii corporale - Se întalnesc de asemenea frecvent: bolnavul simte că un
animal îi umbla prin abdomen, simte că i se mişcă un picior sau o mână (deşi acestea
stau nemişcate) simte că cineva îi extrage sângele sau creierul etc.
Tulburările de gândire - Sunt reprezentate de gândirea incoerentă, cu lipsa
legăturii între idei sau a relaţiilor logice între aceste idei. În ceea ce priveşte conţinutul
gândirii, tulburarea cea mai caracteristică este DELIRUL.
Tulburarile de vorbire - Însoţesc de regulă şi exprimă tulburările de gândire, mai
ales în formele avansate ale schizofreniei. Cea mai gravă tulburare de limbaj, care
exprimă gândirea incoerentă a bolnavului, este SCHIZOFAZIA. Schizofazia constă dintr-
o înşiruire de expresii şi fraze fără nici o legatură între ele, cuvinte noi - create de bolnav
(neologisme) şi care au semnificaţie numai pentru el, astfel incât limbajul bolnavului
devine de neinţeles pentru ceilalţi.
Tulburările de scris - Sunt legate de tulburările de gândire şi vorbire si exprimă
mai ales incoerenţa gândirii.
Tulburările de afectivitate – Sunt reprezentate de lipsa legăturii afective între
trăirile delirante ale bolnavului şi comportamentul său. La începutul bolii, schizofrenii pot
prezenta o scădere sau chiar o pierdere a afecţiunii pentru cei apropiaţi, care poate
evolua către inversiune afectivă.

5. DIAGNOSTIC SI DIAGNOSTIC DIFERENTIAL

Diagostic pentru schizofrenie

 - Simptome caracteristice – idei delirante, halucinații, limbaj dezorganizat,
comportament catatonic sau dezorganizat, simptome negative (alogie, avoluție)
- Disfuncție socială – profesională
- Durata – semne continue persistând cel putin 6 luni, din care cel puțin o lună,
semnele fazei active
- Excluderea unei substanțe – condiții medicale generale
- Relația cu o tulburare de dezvoltare pervazivă

Diagnostic diferențial
- Tulburarea psihotică datorită unei condiții medicale generale, delirum sau demență
(exemplu: tumoarea cerebrală, cand halucinațiile sunt datorate acesteia)
- Tulburarea psihotică indusă de o substanță (abuz de droguri, medicamente)
- Tulburarea afectivă cu elemente psihotice – dacă simptomele psihotice survin
exclusiv în cursul perioadei de perturbare
- Tulburare schizofreniformă – simptomele trebuie să fie cel puțin o lună și mai puțin
de 6 luni
- Tulburare delirantă – natura ideilor delirante este simplă (nonbizară)
- Tulburări de dezvoltare pervazivă (autismul) – debutul poate fi mica copilărie (rar în
schizofrenie)

6. COMPLICATII SI SECHELE

Lăsată netratată, schizofrenia poate determina probleme severe emoționale, de

comportament și de sănătate, și chiar probleme legale și financiare care pot afecta toate
ariile vieții pacientului. Complicațiile pe care schizofrenia le poate determina sau cu care
se asociază sunt:
- Suicid
- comportament autodistructiv cum ar fi auto-mutilarea
- depresie- abuz de alcool, droguri sau medicamente prescrise
- Sărăcie
- lipsa locuinței, conflicte familial
- inabilitatea de a lucra sau a merge la școală
- probleme medicale datorate medicației antipsihotice
- pacientul poate fi victima sau realizatorul unor acte penale
- afecțiuni cardiace, deseori legate de fumatul intens
 7. EVOLUTIE SI PROGNOSTIC
A. EVOLUTIA
Evolutia schizofreniei prezinta o mare varietate individuala. Din punct de vedere clasic
evolutia schizofreniei consta din deterioarare in timp, cu exacerbari acute care se
suprapun peste un tablou cronic.
Vulnerabilitatea la stres dureaza toata viata.Schizofrenia se defineste prin regularitatea
elementelor sale distructive la termen lung.
Evolutia conceptului de schizofrenie marcheaza in punctele sale nodale ca trasatura
definitorie tendinta evolutiva, care se exprima clinic fie printr-o desfasurare mai lenta sau
mai putin lenta, dar continua si progresiva, fie prin exacerbari procesuale intrerupte de
perioade variabile de atenuare sau disparitie a fenomenelor psihopatologic. Orice stare
clinica identificata ca schizofrenica implica o tendinta generala catre dezintegrare
(disociere) a personalitatii.
Dupa fazele acute sau subacute (procesuale) si instalarea sindromului deficitar,
deteriorarea continua cu alta alura si sub alte forme calitative, prin elaborari secundare
propii procesului schizofren.
Majoritatea schizofreniilor devin manifeste intre pubertate si inceputul celui de-al
patrulea deceniu de viata cu o maxima incidenta intre 20-25 de ani, 70 % din schizofreni
debuteaza pana la 30 de ani.
Intre 32-45 de ani incidenta cazurilor scade considerabil. Schizofreniile care debuteaza
dupa 28-30 de ani imbraca frecvent forma paranoida cu evolutie cronica. In raport cu
modalitatea de debut (acut sau insidios) si stadiul final (dementa, deficit schizofrenic
limitat) remisiune sau vindecarea, avem 3 tipuri de evolutie.
Evolutii simple
- evolutie acuta ducand la stari cronice grave (schizofrenia hebefrenica, schizofrenia
catatonica)
- evolutie cronica ducand la stari cronice grave 10% - 20%
- evolutie acuta ducand la stari cronice mai usoare 5%
- evolutie cronica ducand la stari cronice mai usoare 5%- 10 %.
Evolutii ondulatorii
- evolutie ondulatorie care duce la stari cronice grave 5%
- evolutie ondulatorie care duce la stari cronice usoare 30%-40%
- vindecare dupa evolutie ondulatorie 25%-35%.
Starile cronice sunt mai atenuate, deseori pot survenii ameliorari tardive. Alte evolutii
(atipice) - 5%
 In ceea ce priveste tipurile de remisiune care imbina criteriul clinic cu cel socio-
profesional caruia i se acorda preponderenta. Exista patru tipuri de remisiuni si anume:
- remisiunea permite insertia bolnavului in familie, societate si profesie; este
echivalenta cu vindecarea
- remisiunea permite reinsertia bolnavului in familie si societate, reincadrarea in
munca se face la un nivel inferior celui anterior
- remisiunea permite reinsertia in familie, care se insarcineaza cu supravegherea si
ingrijirea pacientului; ergoterapia este accesibila
- remisiunea consta in stabilizarea simptomelor fara posibilitatea de reinsertie in
familie si societate; pacientul necesita ingrijiri in serviciul de cronici; terapia
ocupationala este accesibila
Din punct de vedere al evolutiei simptomatologiei relativ la extensia sau limitarea
delirului si halucinatiilor, aproximativ jumatate din cazuri raman nemodificate, iar restul fie
se agraveaza, fie prezinta o simptomatologie mai putin accentuata. In ceea ce priveste
delirul schizofrenilor ajunsi la senescenta se descriu sase modalitati de evolutie:
1. disolutie fara compensare in cadrul simtonizarii date de varsta
2. disolutie partiala
3. banalizare, izolare, ingustare
4. transformarea delirului paranoid in delir depresiv de negatie
5. deplasarea continutului in cadrul adaptari la mediu
6. extensiune generala, inbogatire si generalizare a temei delirante initiale.
Delirul halucinator devine elementul psihopatologic central, subdiviziunea initiala in
forme clinice (catatonica, paranoida, hebefrenica, simpla) se sterge in perioada de
senescenta.
Referitor la evolutie absenta deteriorarii dupa un numar de 10 ani sau mai mult ridica
problema revizuirii diagnosticului de schizofrenie care se defineste prin regularitatea
elementelor sale distructive la termen lung. Se sustine ca potentialul de ameliorare in
schizofrenie a fost subestimat, si ca in lumina investigatiilor pe termen lung, ceea ce se
numeste “evolutia schizofreniei” se aseamana mai curand cu un proces de viata deschis
unei mari varietati de influente de toate felurile si nu cu o boala cu o evolutie prestabilita.

B. PROGNOSTIC
Pentru formele de pubertate si adolescenta prognosticul schizofreniei este mai
favorabil cu remisiuni bune de tip 1 si 2 in 26% din cazuri si de tip 3 in 42% din cazuri.
In ceea ce priveste formele clinice in raport de sindromul psihopatologic, prognosticul
cel mai favorabil il au formele cu aspect toxic si tablouri confuzive, sau starile acute de
catatonie simpla sau de catatonie stupuroasa. Un prognostic rezervat il au starile de
agitatie catatonica sau cele de hebefrenie.
In ceea ce priveste, prognosticul cazului individual, trebuie luati in consideratie mai
multi factori:
- Debutul bolii: Cele mai multe remisiuni se obtin in cazurile cu debut acut, confuz
delirant oniric, catatonic si paranoid polimorf. Debutul acut are un prognostic cu
mult mai favorabil decat debutul insidious
- Varsta la care debuteaza boala: Cu cat boala apare la o varsta mai tanara, cu atat
prognosticul este mai intunecat. Prognosticul schizofreniei infantile cu evolutie lenta
este destul de rezervat in comparatie cu schizofrenia pubertara si a adolescentei, si
cu atat mai sever cu cat debutul a fost mai precoce. Procesul morbid interfereaza
cu insasi dezvoltarea psihica a copilului, contracarand atat dezvoltarea intelectuala,
cat si formarea personalitatii. Prognosticul schizofreniei pubertare este mai favorabil
decat cel al cazurilor de schizofrenie infantila, dar mai sever
- Tabloul clinic (psihopatologic): Toate starile cu tulburare a constiintei precum si
tablourile cu o coloratura afectiva accentuata , maniacala sau depresiva, au un
prognostic mai bun.
- Prognosticul este mai putin bun daca exista tulburari de gandire la un bolnav cu
constiinta clara. O coloratura afectiva neta si in general o comprehensibilitate
relativa a situatiilor de viata, in cazurile acute , ofera in prognostic bun, dar in
cazurile cu evolutie cronica rectilinie a bolii, acest criteriu ramane inselator.
Existenta unui raspuns emotional adecvat este un indiciu de evolutie favorabila.
Problema prognosticului in diferite forme clinice este strans legat de
simptomatologie. Prognosticul cel mai favorabil il au formele catatonice (cu exceptia
catatoniilor agitate si prelungite ale copiilor), formele cu stari depresive si maniacale
atipice, forma paranoida. Hebefrenia are un prognostic rezervat, iar forma simpla,
mai ales, perspectivele raman in general sumbre.
- Constitutia. Habitusul astenic si displastic constitue indicii pentru o evolutie si un
prognostic in general mai grav, in timp ce habitusul picnic, la care schizofrenia
apare mult mai rar, conduce la evolutii clinice atenuate, care ajung frecvent la
“vindecari”.
- Personalitatea prepsihotica schizoida este considerata ca avand o semnificatie
prognostica rezervata.
- Nivelul intelectual. Cazurile recuperate sunt in procent mai mare la indivizii cu
nivelul intelectual peste medie
 - Factorii precipitanti. Existenta unor factori somatogeni sau psihogeni in declansarea
schizofreniei pledeaza pentru un prognostic mai favorabil.
- Ereditatea. Semnificatia incarcarii ereditare morbide in predictiunea evolutiva este
indoielnica. La copii, ponderea factorului ereditar este cu atat mai mare cu cat
debutul este mai precoce.
- Variabila terapeutica. Natura tratamentelor utilizate, momentul aplicarii lor , dozele
si duratele administrarii, continuarea tratamentului de intretinere, existenta
masurilor, complexe si gradate de recuperare, contribuie substantial la ameliorarea
prognostica si procentuala a remisiunilor si a integrarii sociale a schizofrenilor.

8, TRATAMENT

Schizofrenia este o boală cronică ce necesită tratament de-a lungul întregii vieți,chiar
dacă pacientul se simte mai bine, iar simptomele nu sunt evidente. Tratamentul cu
medicamente și terapie psihosocială poate ajuta pacientul să-și tină afecțiunea sub control
și să devină un participant activ și informat în propria îngrijire.
În timpul perioadelor de criză sau a celor cu simptome severe, poate fi necesară
spitalizarea pentru siguranța pacientului  și pentru ca acesta să beneficieze de hrană,
somn și condiții de igienă adecvate. De obicei, tratamentul schizofreniei este condus de
un psihiatru cu experiență în tratarea acestei condiții. Dar în echipa terapeutică pot fi și alți
profesioniști: psiholog,asistent social, asistentă de psihiatrie, deoarece tulburarea poate
afecta mai multe arii ale vieții. Poate exista, de asemeni și un manager de caz care se va
asigura că pacientul obține cel mai bun tratament și că îngrijirea acestuia este bine
coordonată în cadrul echipei.
a. Tratament medicamentos.
Tratamentul   medicamentos este   cel mai important   în tratarea schizofreniei.
Întrucât această medicație poate avea efecte secundare serioase dar rare, pacientul
poate    fi reticent în a-l lua. Este bine ca pacientul să discute aceste lucruri cu psihiatrul
pentru a găsi împreună un tratament care să fie acceptat și de pacient, cu mai puține
efecte secundare. Medicația   antipsihotică este cel mai frecvent prescrisă pentru
tratamentul schizofreniei. Ea poate controla simptomele prin efecte asupra unor
neurotransmițători cerebrali: dopamina si serotonina.
Există   două tipuri principale de medicație antipsihotică:
- Antipsihotice convenționale sau tipice: aceste medicamente sunt considerate, în
mod tradițional, eficiente pentru a controla simptomele pozitive ale schizofreniei. Ele au
efecte secundare  neurologice frecvente și potențial severe, incluzând dischinezia
tardivă și simptomele parkinsoniene. Acest grup de medicamente cuprinde:
Haloperidol, Tioridazin, Fluphenazina .
Aceste antipsihotice tipice sunt deseori mai ieftine, în special variantele generice,
lucru care este important mai ales în cazul în care tratamentul este necesar pe termen
lung.
Antipsihotice de nouă generație, numite și antipsihotice atipice. Aceste
antipsihotice mai noi sunt eficiente atât pe simptomele negative cât și pe cele pozitive.
Această grupă cuprinde: Clozapina, Risperidona, Olanzapina, Quetiapina, Ziprasidona,
Aripiprazol, Paliperidona.
Risperidona este singurul medicament aprobat pentru tratamentul schizofreniei la
copii cu vârsta între 13 si 17 ani.  Antipsihoticele atipice pot avea efecte secundare
metabolice cum sunt creșterea în greutate, diabetul și nivelul  crescut de colesterol.
Alegerea medicamentului depinde de fiecare pacient. Poate dura și câteva
săptămâni de la introducerea medicației până să se observe o ameliorare a simptomelor.
În general, scopul tratamentului   cu medicamente antipsihotice este controlul eficient
al semnelor și simptomelor cu cele mai mici doze posibil.
Pot fi de folos și alte medicamente, cum ar fi antidepresivele și medicația
antianxioasă. Daca medicamentul ales nu este eficient pentru pacient sau are efecte
secundare intolerabile, medicul poate recomanda o combinație de medicamente,
schimbarea cu un alt   medicament sau ajustarea dozelor.
Se recomandă ca pacientul să nu întrerupă administrarea tratamentului
fără să discute cu medicul, chiar dacă se simte mai bine. În cazul în care pacientul oprește
brusc administrarea medicației, poate apare o recădere a simptomelor psihotice. În plus,
medicația antipsihotică trebuie scăzută treptat și nu oprită brusc, pentru a   preveni
apariția simptomelor de sevraj. Este bine ca pacientul să știe că oricare antipsihotic
are efecte secundare și poate fi un risc pentru sănătate. Clozapina poate determina o
scădere periculoasă a globulelor albe. Unele antipsihotice pot determina probleme
serioase de sănătate la persoanele în vârstă și de aceea trebuie evitate.
Pacientul trebuie să vorbească cu medicul despre toate efectele secundare
posibile și să fie monitorizat pentru toate afecțiunile ce pot apare în timp ce ia medicația.
De asemeni, medicația antipsihotică poate avea interacțiuni periculoase cu alte substanțe.
Medicul ar trebui să știe despre toate medicamentele și substanțele pe care le ia
pacientul,inclusiv  vitamine, minerale sau suplimente vegetale.
    b. Tratament psihosocial.
Desi medicația este baza tratamentului în schizofrenie, psihoterapia și alte terapii
psihosociale sunt de asemeni importante.Aceste tratamente pot include:
 1. Terapie individuală. Psihoterapia condusă de un profesionist experimentat îl
poate ajuta pe pacient să facă față mai bine problemelor de fiecare zi determinate de
schizofrenie. Terapia îl poate ajuta să-și îmbunătățească abilitățile de  comunicare,
relațiile, abilitatea de a lucra și motivația pentru a continua tratamentul. Învățând despre
schizofrenie poate să o înțeleagă mai bine și să înțeleagă cât de important este să ia
tratamentul medicamentos.  Deasemeni, îl poate ajuta să facă față stigmatizării legată de
faptul că are schizofrenie.
2. Terapia de familie. Atât pacientul cât și familia sa pot beneficia de pe urma
terapiei, care oferă sprijin și educație familiilor. Simptomele au o șansă mai mare de
ameliorare dacă membrii familiei înțeleg boala, pot recunoaște situațiile stresante care pot
duce la recăderea bolii și pot ajuta pacientul să nu abandoneze planul de tratament. De
asemeni, terapia de familie poate ajuta ca pacientul și familia sa să comunice mai bine și
să înțeleagă conflictele familiale.
3. Reabilitarea. Învățarea de abilitați sociale și vocaționale pentru a putea trăi
independent este o parte importantă în tratamentul schizofreniei. Cu ajutorul terapeutului,
pacientul poate învăța diferite abilități cum ar fi menținerea igienei, gătitul sau comunicarea
eficientă. Astăzi,   puțini pacienți cu schizofrenie necesită spitalizare pe termen
lung, datorită tratamentelor eficiente existente.
  4. Probleme ale tratamentului. Dacă pacientul are un tratament adecvat și se ține
de planul de tratament, are șanse bune de a duce o viață productivă și a funcționa bine în
activitățile zilnice. Dar uneori   pot apare probleme care interferă cu tratamentul
.Spre exemplu, este dificil pentru pacienții cu schizofrenie să se țină de planul
de tratament. Ei pot ajunge să creadă că nu au nevoie de medicație sau de alt tratament.
Pe de altă parte, dacă nu gândesc clar, pot uita să-și ia tratamentul sau să meargă la
ședințele de terapie. În ce privește medicația, există forme farmaceutice cu administrare
prelungită, sub formă injectabilă.
Chiar și cu tratament bun, pacientul poate avea o recădere, deci e bine   să aibă
un plan de acțiune în caz că acest lucru se întâmplă. Mulți pacienți cu
schizofrenie fumează, deseori foarte mult. Pacientul care fumează are nevoie de o doză
mai mare de antipsihotic întrucât nicotina interferă cu antipsihoticele, scăzându-le din
efect. În mod similar, folosirea alcoolului și a drogurilor poate face ca simptomele
schizofreniei să se agraveze. Pacientul care are probleme cu alcoolul sau abuzul de
substanțe, poate avea un beneficiu mai mare dacă este integrat într-un program care
tratează atât schizofrenia cât și abuzul de alcool și droguri.
 8. PROFILAXIE
Nu există o cale sigură de a preveni schizofrenia. Totuși, tratamentul precoce poate
ajuta la controlarea simptomelor înaintea apariției unor complicații serioase și poate ajuta
la îmbunatățirea prognosticului pe termen lung. Urmarea planului de tratament poate ajuta
la prevenirea recăderilor sau agravarea simptomelor schizofreniei. Specialiștii speră că
învățând mai multe despre factorii de risc ai schizofreniei, boala să poată fi diagnosticată
și tratată mai devreme.Pentru persoanele cu risc crescut de schizofrenie, urmarea unor
pași activi cum ar fi evitarea folosirii drogurilor ilicite, reducerea stresului, somnul suficient
și introducerea tratamentului antipsihotic cât mai precoce dacă este necesar, poate ajuta
la minimizarea simptomelor și la prevenirea ca acestea sa se agraveze.
Stilul de viață și remedii la domiciliu. Schizofrenia nu este o boală care se poate trata
la domiciliu. Dar pacientul poate face câteva lucruri pentru a ajuta tratamentul:
- Administrarea corectă a medicației. Chiar dacă pacientul se simte bine, se
recomandă să reziste tentației de a nu mai lua medicamentele. Dacă încetează să le mai
ia, cel mai probabil, simptomele schizofreniei vor reveni.
-  Atenție la semnalele de avertizare. Pacientul și medicul său trebuie să identifice
factorii care duc la declanșarea simptomelor schizofreniei, determină o recădere sau îl
împiedică pe pacient să-și desfășoare activitățile zilnice. E bine ca pacientul să-și facă un
plan pentru a ști cum să acționeze dacă simptomele revin, să-și contacteze medicul sau
terapeutul dacă observă orice modificare a simptomelor sau a modului în care se simte.
Poate   implica membrii familiei și prietenii să observe semnele de atenționare.
- Evitarea drogurilor și a alcoolului. Alcoolul și drogurile ilicite pot agrava simptomele
schizofreniei   și pot interfera cu eficacitatea medicamentelor.  
- Consultarea medicului înainte de a lua alte medicamente. Se recomandă
consultarea medicului curant înainte de a lua medicamente prescrise de alt medic sau
eliberate fără rețetă, sau suplimente alimentare de tipul vitamine, minerale sau suplimente
pe bază de plante. Acestea pot interfera cu medicația antipsihotică