Universitatea de Stat din Muldova

Catedra Militară

Preg[tirea medico-militară
material didactic pentru studenţii catedrei militare

Chişinău 2013
 Tema 1. Igiena personală şi socială a militarilor
1.1. Măsuri profilactice de igienă individuală
Igiena individuală deficitară se poate materializa în leziuni relativ simple:
eroziuni, hiperhidroză plantară, dar şi în tulburări ale echilibrului hidroelectrolitic
şi ale termoreglării. Apariţia acestor evenimente semnalează ajustarea incorectă a
echipamentului, care fiind prea larg sau prea strîmt determină tulburări ale
circulaţiei sîngelui şi a ventilaţiei necesare în diferitele segmente ale organismului.
Purtarea unor ciorapi umezi sau uzaţi afectează picioarele, pregătind terenul pentru
eventuale recidive ale unor infecţii fungice anterioare sau pentru complicaţii
infecţioase locale şi generale. Purtarea unor efecte din materiale sintetice sau din
mătase este contraindicată, avînd în vedere că doar ţesăturile de bumbac sunt bune
absorbante şi permit uscarea pielii. Echipamentul murdar sau purtat un interval mai
prelungit de timp, părul nespălat, sunt gazde ospitaliere pentru paraziţi. Devine
implicită necesitatea ca starea echipamentului şi a încălţămintei să fie cît mai strict
supravegheată, luîndu-se măsura schimbării sau reparării urgente în cazurile care o
impun.
Igiena picioarelor prin spălare zilnică, tăiere corectă şi la timp a unghiilor
reprezintă cea mai sigură metodă profilactică. La cei cu infecţii fungice în trecutul
mai mult sau mai puţin îndepărtat, se va utiliza pudra de talc pentru a menţine
tegumentele cît mai uscate.
Odată apărute eroziunile impun scoaterea din formaţie, pansamentul local
după o sterilizare prealabilă a leziunii şi, eventualul transport cu un vehicul. Fără
aceste măsuri simple, eroziunile se pot agrava prin complicaţii infecţioase şi se
prelungeşte timpul necesar vindecării. Consecinţele sunt diminuarea capacităţii de
luptă şi necesitatea destinării unor autovehicule pentru transportul celor afectaţi.
Un alt factor important în protecţia individuală a militarului este utilizarea
apei atît pentru igiena individuală, cît şi pentru alimentaţie. Apa trebuie folosită
constant şi în cantităţi adecvate climatului exterior. Ea trebuie să provină din surse
verificate chimic şi bacteriologic şi consumul ei nu trebuie restrîns din cauza
disconfortului produs de urinatul în condiţii precare de igienă. Consumul apei
trebuie făcut în cantităţi mici, în mod repetat, iar temperatura apei trebuie să fie
medie, deoarece apa rece nu este absorbită tot atît de rapid prin tubul digestiv.
Senzaţia de sete nu este un bun indicator al deshidratării organismului şi, prin
urmare, consumul apei trebuie să fie continuu. Dacă culoarea urinei emise este
galben închis, acesta este un semn al unui aport de lichid insuficient.
Ritmul de veghe şi odihnă ideal implică 6-9 ore de somn zilnic. Odihna este
mai utilă înainte de pornirea într-o misiune. Este important să se evite somnul pe
timpul transportului cu vehicule. Privarea temporară de somn nu afectează
permanent starea fizică şi mentală a luptătorului. Efectele acestei privări pot fi
contracarate prin mişcări fizice uşoare pe loc, jocuri mintale simple. Eventualele
coşmaruri din cursul somnului sunt o modalitate de obişnuire a creierului cu
experienţele noi, specifice luptei. Introspecţia în zona evenimentelor stresante nu
este de dorit. Experienţele noi trebuie trăite în interiorul unui grup de prieteni care
este capabil să acorde sprijin moral celui mai stresat şi în acest mod se vor
minimaliza efectele unor evenimente neplăcute sau cu posibile consecinţe cu risc
vital asupra luptătorului.
 1.2. Măsuri profilactice de igienă colectivă
Clădirile în care sunt cazaţi militarii trebuie să respecte cîteva criterii:
– să aibă temelie fermă care să reprezinte baza de sprijin a pereţilor solizi
care să realizeze izolarea termică eficientă şi să fie cît mai rezistenţi faţă de
potenţialii factori agresori (temperaturi extreme, foc, apă);
– pavimentul să fie neted, uşor de curăţat;
– tavanele să fie construite din materiale rezistente la intemperii şi la foc;
trebuie să asigure între diferitele straturi un spaţiu pentru aerul care are rol
termoreglator;
– ventilaţia să asigure fiecărei persoane 3-45 m 3/aer pe oră, astfel încît 10
minute de aerisire la fiecare oră să poată înlocui aerul viciat de conţinutul în CO 2
rezultat din expiraţia umană;
– iluminatul atît cel natural cît şi cel artificial să contribuie la bunăstarea şi
funcţionalitatea optimă a ochilor;
– să dispună de o reţea de aprovizionare cu apă şi de canalizare eficientă.
Dormitoarele trebuie să asigure spaţiu suficient fiecărui militar, să fie dotate
cu lenjerie de pat curate curat, care să fie curăţat săptămînal sau în funcţie de
rulajul ocupanţilor.
Nu se vor depozita obiecte, rufe sau alimente care să atragă rozătoarele sau
insecte a diferite boli.
În condiţii de instrucţie în tabără trebuie alese locuri sănătoase, uscate, ferite
de vînt şi curenţi puternici, uşor înclinate pentru a permite scurgerea rapidă a apei
din precipitaţii. Aşezarea corturilor se va face la distanţă regulamentară unul de
celălalt; în interior ca aşternut se vor pune frunze uscate, paie, rumeguş care se vor
schimba la 10-15 zile; în exterior se vor săpa şănţuleţe nu foarte adînci cu
scurgerea către partea înclinată. Pentru necesităţi fiziologice se sapă şanţuri sau
latrine de campanie la 200-300 m distanţă de sursele de apă şi la minim 50 m de
corturi. Amplasarea acestor lucrări se va face într-un loc din care vîntul să nu ducă
mirosul spre corturi sau spre locul de servire al mesei. Zilnic şanţurile sau latrinele
trebuie dezinfectate. În cazul apariţiei în unitate a unor boli infecţioase gastro-
intestinale (febră tifoidă, dizenterie, toxiinfecţii alimentare) materiile fecale din
şanţuri sau latrine trebuie acoperite cu pămînt şi dezinfectate obligatoriu de cel
puţin două ori pe zi.
Condiţiile în care se transportă, se depozitează, se pregăteşte şi se serveşte
hrana au consecinţe directe asupra luptătorilor. Hrana contaminată cu
microorganisme prin tehnici inadecvate sau neigienice de preparare poate duce la
apariţia de toxiinfecţii alimentare. Personalul care manipulează hrana trebuie să fie
perfect sănătos, să fie supravegheat continuu şi complet în desfăşurarea activităţii.
Orice semn al unei boli generale sau care afectează tegumentele şi anexele sale
(unghii murdare, plăgi infectate sau nu) reclamă măsuri prompte de izolare. Apa şi
săpunul trebuie să rămînă principalii aliaţi ai luptei cu vectorii microbieni sau
parazitari.
Reziduurile menajere trebuie cît mai rapid îngropate pentru a împiedica
multiplicarea insectelor şi, implicit, a germenilor pe care acestea le vehiculează.
Îngroparea este metoda de îndepărtare a unor animale nedorite atrase de resturile
menajere în spaţiul apropiat taberei.
 Tema 2. Primul ajutor în diferite situaţii critice a organismului uman.
2.1. Acordarea primului ajutor
Acţiunea distructivă a armamentului şi a tehnicii de luptă cauzează
producerea unor afecţiuni care pot pune în pericol viaţa luptătorului şi diminuarea
implicită a capacităţii de luptă a subunităţilor celor lezaţi.
Cunoaşterea şi aplicarea oportună a măsurilor de prim ajutor asigură
vindecarea în timp cît mai scurt, prevenirea unor complicaţii şi invalidităţi şi
uneori chiar salvarea vieţii.
Afecţiunile ce pot apare pe timpul acţiunilor militare sunt: plăgi, entorse,
luxaţii, fracturi, hemoragii, arsuri.
a) Plăgile sunt distrugeri limitate ale ţesuturilor ca urmare a acţiunii unui
factor agresor extern (mecanic, chimic, termic).
Plăgile se clasifică în:
- superficiale, cînd sunt lezate pielea şi ţesutul celular de dedesubt;
- profunde, cînd sunt lezate pielea, ţesutul celular de dedesubt, muşchii,
vasele, nervii, oasele sau organele interne; plăgile profunde se subîmpart în:
- penetrante – agentul vulnerant a pătruns într-o cavitate a organismului;
- perforante – agentul lezional străpunge un organ cavitar (inimă, stomac,
intestin, vezica urinară);
- transfixiante – agentul lezional străbate diametral organismul.
Entorsele sunt întinderi exagerate ale ligamentelor unei articulaţii cu
ruperea sau nu a acestora şi se manifestă prin: durere accentuată la orice mişcare a
articulaţiei afectate, deformarea articulaţiei şi uneori vînătaia locală.
Luxaţiile sunt pierderi temporare ale contactului dintre capetele oaselor
care participă la realizarea unei articulaţii, şi se manifestă prin: deformarea zonei
din jurul articulaţiei afectate, limitarea sau chiar imposibilitatea efectuării
mişcărilor articulaţiei, poziţie anormală a membrului luxat, scurtarea sau alungirea
membrului cu luxaţie.
Fracturile sunt întreruperi ale continuităţii oaselor printr-un factor
traumatizant, şi se manifestă prin: durere locală puternică, deformarea regiunii
traumatizate, impotenţa funcţională a membrului afectat, mobilitate anormală a
unei zone unde nu se găseşte în mod normal, frecătura osoasă, vînătaia care se
produce la 2-3 zile şi uneori la distanţă de locul afectat.
Hemoragiile sunt scurgeri ale sîngelui din vasele care-l conţin, ca urmare a
acţiunii unui factor traumatizant. Acestea se clasifică în funcţie de vasul sanguin
lezat în:
– arterială;
– venoasă;
– capilară;
şi după locul în care se scurge sîngele în:
– externă;
– internă.
Arsurile sunt distrugeri ale unor componente biologice ale corpului cu
extensie la suprafaţa de protecţie (pielea) sau la structuri mai mult sau mai puţin
profunde (muşchi, vase, nervi, organe interne).
 2.2. Primul ajutor în caz de plăgi debutează cu recunoaşterea semnelor de
manifestare ale acestora.
Măsurile de prim ajutor sunt:
– liniştirea rănitului;
–descoperirea zonei rănite prin înlăturarea îmbrăcămintei sau încălţămintei din
zona afectată
– oprirea eventualei sîngerări asociate cu ajutorul unei batiste, curele sau bucată de
sfoară care se va interpune între rană şi inimă;
– aplicarea unui pansament care poate fi pachetul individual de pansament, o
batistă sau o bucată de pînză curată aplicată pe suprafaţa rănii. Pachetul individual
de pansament este format dintr-o faşă de 4,5-5 cm care are la un capăt 2 perniţe de
tifon (una fixă, cealaltă mobilă marcate cu cîte o cruce roşie care se aplică pe
plagă) este conţinut într-un ambalaj din pînză sau pînză cauciucată şi este sterilizat.
În cazul unei singure răni ambele perniţe se aplică pe suprafaţa plăgii şi se trage
faşa; în plăgile transfixiante cu orificiul de intrare şi de ieşire pe unul din orificii se
aplică perniţa fixă iar pe celălalt perniţa mobilă apoi se trage faşa.
2.3. Primul ajutor în caz de arsuri se individualizează în funcţie de agentul
cauzator, după cum urmează:
agent termic – acoperirea rănitului cu o haină sau cu orice alt material larg
şi nesintetic şi rostogolirea sa pe pămînt pentru a stinge flăcările;
curent electric – întreruperea sursei sau îndepărtarea victimei folosind un
material izolator (funii, îmbrăcăminte, lemne uscate);
agent chimic – se îndepărtează substanţele chimice lichide prin dizolvare
cu cît mai multă apă sau alte lichide neinflamabile; se îndepărtează substanţele
chimice solide prin periere sau prin dizolvare cu apă dacă este disponibilă în
cantităţi suficiente; în cazul fosforului alb se stinge cu apă, cîrpă umedă sau cu
noroi umed;
laser – se scoate victima din zona de pericol.
Măsurile de prim ajutor constau în:
– înlăturarea fragmentelor de îmbrăcăminte care acoperă zona arsă şi
acoperirea acesteia cu comprese sterile sau alte materiale curate; dacă
îmbrăcămintea este lipită, rănitul nu va fi dezbrăcat; dacă mîna sau încheietura
acesteia este arsă, se înlătură bijuteriile (inel, ceas) şi vor fi introduse în buzunar;
dacă arsura a fost provocată de fosfor alb, compresa sterilă va fi umezită;
– administrarea de analgetice simple (algocalmin, antinevralgic) asociate cu
sedative uşoare (extraveral, meprobamat) pentru combaterea eventualului şoc;
– administrarea de lichide dulci sau puţin sărate;
– administrarea de vaccin antitetanic cînd arsurile sunt murdărite cu
pămînt.
Interdicţii: nu se vor provoca răni suplimentare prin scurgerea veziculelor
care acoperă zona arsă; nu se aplică grăsimi (ulei, unt, smîntînă) sau unguente
peste suprafaţa arsă; nu se vor utiliza soluţii alcoolice pentru neutralizarea acizilor,
deoarece sărurile formate pot fi mai caustice, decît acizii diluaţi prin spălare.
Primul ajutor în caz de degerături debutează cu recunoaşterea semnelor şi
simptoamelor, care sunt:
– senzaţie de amorţeală sau înţepenire a unui segment corporal;
 – albirea bruscă a pielii în zona afectată, urmată de senzaţia aparentă de
mîncărime;
– înroşirea pielii;
– apariţia de vezicule;
– zone dureroase sau tumefiate;
– pierderea sensibilităţii tactile în zona afectată;
– piele palidă, galbenă ca ceara.
Măsurile de tratament, sunt următoarele:
–faţa, urechile şi nasul se acoperă;
– mîinile se introduc sub învelişul hainei; se desfac şi se scot bijuteriile;
– picioarele se acoperă dacă prezintă zone descoperite;
– se acoperă victima cu o pătură sau alt material uscat.
Interdicţii:
– nu se udă părţile îngheţate;
– nu se freacă degerătura cu zăpadă;
– nu se expune corpul la surse puternice de căldură;
– nu se freacă sau se mişcă partea îngheţată pentru a activa circulaţia;
–nu se fumează;
– nu se consumă alcool.
2.4. Primul ajutor în caz de electrocutări debutează cu eliberarea victimei
de contactul cu sursa electrică prin întreruperea aprovizionării cu curent, ruperea
conductorului cu un băţ, topor sau lopată cu mîner de lemn sau desprinderea
accidentatului de conductorul electric de către un salvator care va folosi mănuşi de
cauciuc.
Măsurile de prim ajutor sunt:
– în caz de pierdere a stării de conştientă, dar cu respiraţia prezentă se vor
dezobstrua căile respiratorii menţinîndu-se capul accidentatului în extensie iar
mandibula întinsă înainte;
– dacă electrocutatul este conştient i se va da să bea un pahar cu apă în care s-a
dizolvat o linguriţă de bicarbonat;
– dacă funcţiile vitale ale accidentatului sunt suprimate se vor lua măsuri de
reanimare respiratorie şi cardiacă.
Primul ajutor în caz de insolaţie debutează cu recunoaşterea semnelor şi
simptoamelor, care sunt:
– crampe musculare;
– epuizare (transpiraţie excesivă cu tegumente palide, umede şi reci, dureri de
cap, ameţeli, senzaţie de greaţă);
– congestie (tegumente roşii, calde, uscate, dureri de cap, ameţeală, greaţă,
stare de confuzie, pierdere temporară a conştienţei, puls şi respiraţia oscilantă).
Măsurile de prim ajutor se adresează după cum urmează:
crampelor musculare:
– se scoate pacientul la umbră (se improvizează un paravan pentru umbrire);
– se desface îmbrăcămintea (mai puţin într-un mediu contaminat chimic);
– se administrează lichid rece în ritm lent;
– se solicită asistenţă medicală dacă crampele persistă.
epuizării:
– se scoate pacientul la umbră sau se improvizează un paravan adecvat;
 – se desface şi se scoate îmbrăcămintea şi încălţămintea, mai puţin într-un
mediu contaminat chimic;
– se stropeşte şi se face vînt (mai puţin într-un mediu contaminat chimic);
– se administrează lichid rece;
– se ridică picioarele pacientului uşor peste nivelul planului capului;
– se supraveghează pînă la dispariţia simptoamelor sau pînă la sosirea
asistenţei medicale.
congestiei care este o urgenţă medicală cu potenţial risc vital dacă nu este
tratată imediat; măsurile de prim ajutor vor fi începute imediat şi se vor continua
pe timpul evacuării:
– se scoate pacientul la umbră sau se improvizează un paravan pentru umbrire;
– se desfac hainele (mai puţin în mediu chimic contaminat);
– se introduce pacientul în apă rece sau se toarnă pe el apă, apoi se face vînt,
după care se masează mîinile şi picioarele (mai puţin în mediu contaminat chimic);
– se ridică picioarele pacientului uşor peste nivelul planului capului;
–se administrează lichide reci dacă pacientul este conştient.
Profilaxia insolaţiei: consum în mod repetat de lichide cu temperatură
medie, în cantităţi mici (lichidele reci se absorb mai lent); apa se va consuma chiar
dacă nu este prezentă senzaţia de sete; adăugarea unui supliment de sare se va face
doar la indicaţia personalului medical autorizat şi, ori de cîte ori este posibil, se vor
completa rezervele de apă.
Primul ajutor în caz de înec constă în combaterea insuficienţei respiratorii,
executîndu-se:
– scoaterea din apă cît mai urgentă a accidentatului;
– eliberarea căilor aeriene de eventualele corpuri străine;
– efectuarea respiraţiei artificiale şi a masajului cardiac extern.
Intoxicaţiile acute sunt stări de îmbolnăvire produse accidental sau
intenţionat prin pătrunderea în organism a unei substanţe toxice.
Măsurile de prim ajutor în caz de intoxicaţii acute sunt:
– întreruperea cît mai rapidă a contactului între cel intoxicat şi toxicul respectiv;
– blocarea acţiunii toxicului şi dacă se impune luarea măsurilor de susţinere a
funcţiilor vitale ale celui intoxicat;
– tratarea leziunilor produse de toxic;
– transportul intoxicatului la cea mai apropiată instituţie medicală.
Profilaxia intoxicaţiilor acute cuprinde:
– folosirea echipamentului în cazul manipulării substanţelor toxice;
– păstrarea tuturor substanţelor periculoase şi a medicamentelor în
ambalaje etichetate;
– asigurarea unei bune ventilaţii în încăperile unde se lucrează cu lichide
volatile (benzină, neofalină etc.);
– ferirea tuturor vaselor de bucătărie şi a tacîmurilor de contaminarea cu
substanţe toxice (otrăvuri pentru şoareci, şobolani, insecticide);
– interzicerea consumului alimentelor care nu au aspect normal.
Intoxicaţiile acute pe cale respiratorie se recunosc după semnele
intoxicaţiei: ameţeli, dureri de cap, vărsături, palpitaţii, puls accelerat, respiraţie
superficială, uneori stop cardio-respirator.
Măsurile de primajutor, constau în:
– scoaterea intoxicatului din atmosfera toxică sau aerisirea încăperii;
– instilaţii, 10-20 picături din soluţia de bicarbonat de sodiu 5% sau gargară cu
această soluţie;
– spălarea ochilor cu ser fiziologic, ceai de muşeţel sau apă simplă;
– în caz de stop cardiac sau respirator se face masaj cardiac extern sau respiraţie
artificială.
Intoxicaţiile acute pe cale digestivă se recunosc după următoarele semne:
bolnavul este palid, are ameţeli, tulburări respiratorii, puls slab; pe buze, pe
mucoasa bucală se observă urme de arsură sub forma unor pete gălbui sau
albicioase.
Primul ajutor în intoxicaţiile cu substanţe bazice (amoniac, sodă caustică,
salicilat de sodiu), constă în:
– administrarea a 2-3 litri de apă caldă, lapte, sucuri de fructe sau suspensie de
cărbune animal;
– după administrarea fracţionată a lichidelor menţionate anterior vom încerca
provocarea de vărsături prin atingerea fundului gîtului cu un apăsător de limbă,
coadă de lingură sau cu degetele; acest gest nu se aplică dacă:
– lichidul toxic a fost ingerat cu 2-3 ore în urmă;
– pacientul este inconştient;
– pacientul este bolnav cardiac cunoscut;
– pacientul este femeie gravidă.
Primul ajutor în intoxicaţiile cu substanţe acide (acid azotic, clorhidric,
sulfuric, fenic), constă în:
– administrarea a 2-3 litri de lapte sau apă în care au fost bătute 8-10 ouă şi s-au
adăugat 1-3 linguri de magneziu calcinat sau hidroxid de aluminiu;
– badijonarea leziunilor bucale cu soluţie de glicerină boraxată.
Interdicţii: să se producă vărsături; să se administreze carbonaţi sau
bicarbonaţi care prin degajare de CO2 destind stomacul şi favorizează perforaţiile
acestuia.
Primul ajutor în intoxicaţiile cu somnifere, tranchilizante, constă în:
– eliberarea fundului gîtului de eventualele mucozităţi sau resturi alimentare
provenite din vărsături;
– instituirea respiraţiei artificiale dacă este cazul;
– se interzice administrarea de substanţe cu acţiune excitantă a sistemului nervos
central sau vomitive;
– se interzice încercarea de reîncălzire a corpului cu sticle calde, termofoare.
Primul ajutor în intoxicaţiile alimentare, constă în:
– administrarea de apă călduţă 200-300 ml o dată;
– provocarea de vărsături;
– administrarea de purgative dacă au trecut 2-3 ore e la ingestia toxicului.
Primul ajutor în intoxicaţiile cu insecto-fungicide, constă în:
– recunoaşterea semnelor intoxicaţiei pe cale digestivă: greţuri, vărsături,
dureri abdominale;
– recunoaşterea semnelor intoxicaţiei pe cale inhalatorie: micşorarea
pupilei, dureri de cap, transpiraţii, tuse, greutate în respiraţie, contracturi
musculare, rărirea pulsului;
 – recunoaşterea semnelor intoxicaţiei pe cale cutanată: transpiraţii
abundente, contractură musculară locală.
Primul ajutor în intoxicaţiile pe cale digestivă:
– administrare de apă călduţă cu 8 tablete de cărbune animal la 1 litru de
apă;
– provocarea de vărsături la pacienţii conştienţi prin administrare de
apă caldă sărată (3 linguriţe de sare la 1 pahar cu apă);
– administrare de purgativ salin;
– transport urgent la cea mai apropiată unitate sanitară.
Primul ajutor în intoxicaţia inhalatorie:
– scoaterea din mediul toxic, spălare cu apă şi săpun din abundenţă a
corpului şi în special a ochilor;
– eventual reanimare respiratorie şi cardiacă;
– transport urgent la cea mai apropiată unitate sanitară.
Primul ajutor în intoxicaţiile pe cale cutanată:
– îndepărtarea îmbrăcămintei contaminate;
– spălarea cu apă şi săpun a tegumentelor afectate.
Primul ajutor în caz de entorse debutează cu recunoaşterea semnelor:
durerea accentuată la orice mişcare a articulaţiei afectate, deformarea şi uneori
vînătaia ce se poate produce.
Măsurile de prim ajutor, constau în: imobilizare provizorie, calmarea durerii.
Primul ajutor în caz de luxaţii debutează cu recunoaşterea semnelor: deformarea
regiunii, durerea, limitarea sau chiar imposibilitatea efectuării mişcărilor
articulaţiei, poziţia anormală a membrului luxat, scurtarea sau alungirea membrului
luxat.
Măsurile de prim ajutor sunt: imobilizarea regiunii, combaterea durerii, transport la
cea mai apropiată instituţie medicală.
Primul ajutor în caz de fracturi debutează cu recunoaşterea semnelor: durere
puternică, deformarea regiunii traumatizate, impotenţa funcţională a membrului
afectat, scurtarea membrului afectat, vînătaia ce apare la 2-3 zile şi uneori la
distanţă de locul afectat, mobilitatea anormală într-o zonă unde nu se găseşte în
mod normal, frecătura osoasă.
Măsurile de prim ajutor: imobilizare provizorie cu ajutorul atelelor confecţionate în
acest scop sau cu mijloace improvizate (scînduri, crengi, pistol mitralieră).
 Fig. 1. Imobilizarea fracturii Fig. 2. Imobilizarea fracturii
de antebraţ cu două atele de lemn de gambă în gutieră

Fig.3. Imobilizarea fracturii de Fig. 4. Imobilizarea fracturii

gambă cu atelă de sîrmă situate în apropierea cotului cu ajutorul
unei atele de sîrmă îndoite în formă de „L“
Fig. 5. Solidarizarea membrului Fig.6. Imobilizarea fracturii
incomplete superior de peretele de braţ prin aplicarea unei simple
eşarfe.
cutiei toracice.

Imobilizarea provizorie la nivelul:

– claviculei – se poate face cu doi colaci de pînză răsuciţi şi legaţi la spate;
– braţului – se poate face cu 1-2 atele aplicate pe braţ, urmată de ataşarea
braţului de torace;
– antebraţului – se poate face cu 1-2 atele aplicate pe antebraţ şi
suspendarea antebraţului cu o faşă legată de gît;
– membrului inferior – imobilizarea va cuprinde în întregime membrul
afectat folosindu-se 2 atele aşezate pe părţile laterale ale piciorului sau o
singură atelă aşezată pe faţa laterală a piciorului afectat iar ca cea de-a doua
atelă va fi folosit piciorul de partea opusă.
Primul ajutor în caz de hemoragii debutează cu recunoaşterea semnelor
hemoragiei externe:
– arteriale - sîngele ţîşneşte ritmic, este oxigenat, roşu deschis la culoare;
– venoase - sîngele curge în valuri inundînd rana, este roşu închis la
culoare;
– capilare - sînge roşu care musteşte la suprafaţa rănii.
Oprirea hemoragiei :
– spontană - cînd oprirea sîngerării se face de la sine;
– provizorie - cînd oprirea sîngerării este temporară prin măsurile concrete
luate;
– definitivă - cînd oprirea sîngerării este definitivă prin sutura sau ligatura
vasului afectat.
Hemostaza se face prin:
– compresie digitală asupra vasului pînă la aplicarea unui mijloc de
compresie mai puternic (elastic, cravată, curea, centură, faşă);
– compresie circulară: aplicabilă hemoragiilor membrelor superioare şi
inferioare; cu ajutorul garoului, care este un tub flexibil de cauciuc sau
 improvizat (elastic mai lat, cravată, curea, centură, faşă); aplicarea garoului va
fi însoţită de un bilet cu ora aplicării sale.
Pansarea şi învelirea părţii rănite, dacă temperatura exterioară este scăzută.
Garoul trebuie relaxat din timp în timp pentru prevenirea gangrenei şi pentru a
da posibilitatea oxigenării minimale a segmentului rănit.
În anumite situaţii compresia arterei prin flexia forţată a membrului poate
înlocui aplicarea garoului: la hemoragiile de la nivelul mîinii sau antebraţului se
fixează un sul de tifon, basma, pînză în plica cotului şi se flectează forţat antebraţul
pe braţ imobilizîndu-l în această poziţie cu ajutorul unei feşi sau a unei centuri.
La hemoragii la nivelul coapsei se aplică un sul de tifon sau de pînză la
nivelul plicii inguinale după care se flectează gamba pe coapsă şi coapsa pe
abdomen, ansamblul astfel format fixîndu-se cu ajutorul unei feşi, centuri sau
chingi.
La hemoragii la nivelul piciorului şi gambei se fixează la îndoitura
genunchiului un sul de tifon şi se flectează forţat gamba pe coapsă fixînd-o în
această poziţie cu o faşă.
Primul ajutor în cazul hemoragiei interne debutează cu recunoaşterea
semnelor şi simptoamelor acesteia: puls mai rapid (peste 90 pe minut), respiraţia
mai frecventă, sete chinuitoare, paloarea pielii şi a mucoaselor, ameţeală pînă la
leşin, nelinişte, uneori convulsii ale muşchilor corpului.
Măsurile de prim ajutor sunt: întindere pe plan orizontal cu capul mai jos
decît restul corpului, administrare de lichide uşor îndulcite şi cît se poate de reci,
aşezare de pungă cu gheaţă pe abdomen (în suspiciunea apariţiei unei hemoragii
digestive).
1

Fig.7. Schema principalelor puncte de

5 comprimare a vaselor pentru hemostaza de
scurtã duratã:
3 1. Artera carotidã; 2. Artera
subclavicularã; 3. Artera humeralã;
6 4. Artera radialã; 5. Artera cubitalã;
6. Artera
femuralã; 7. Artera pedioasã

7
Fig. 8. Comprimarea arterei carotide Fig. 9. Comprimarea arterei
(în hemoragii la nivelul capului) subclaviculare (în hemoragii
la nivelul umărului

Fig. 10. Comprimarea arterei axilare Fig. 11. Comprimarea arterei

(în hemoragii la nivelul porţiunii humerale cu două degete (în
superioare a braţului) hemoragii la nivelul membrului superior)

Fig. 12. Comprimarea arterei humerale Fig. 13. Comprimarea arterei

cu un singur deget femurale în plica înghinală
(în hemoragii la nivelul coapsei)
 Fig. 14. Comprimarea arterei femurale Fig. 15. Comprimarea arterei pe faţa
la coapsă (în hemoragii la membrului posterioară a genunchiuluinivelul
inferior). poplitee(în hemoragii la nivelul gambei
)

16. Comprimarea arterei abdominale Fig. 17. Aplicarea garoului

la nivelul ramificării în cele două artere iliace la braţ
primitive (în hemoragii situate la partea
inferioară a abdomenului)

Fig. 18. Garou cu mijloace Fig. 19. Ora aplicării garoului

improvizate la braţ se notează pe un carton
Fig. 10. Garou improvizat la rădăcina coapsei

3.5. Primul ajutor în cazul înţepăturii de insecte debutează cu

recunoaşterea semnelor şi simptomelor: înroşirea locului, umflătură la locul
înţepăturii, tremurături, contracţii musculare, tulburări ale respiraţiei şi pulsului.
Primul ajutor constă în:
- eventuala extracţie a acului insectei cu o pensetă sau cu degetele,
aplicarea de comprese cu alcool sau cantităţi reduse de scrum de ţigară sau sodă de
rufe; aşezarea unei pungi de gheaţă deasupra compresei, administrarea de
antinevralgic pentru calmarea durerilor.
- aplicarea unui garou deasupra locului muşcat de păianjen sau scorpion
pentru a opri înaintarea toxicului în organism.
Primul ajutor în cazul muşcăturii de şarpe debutează cu recunoaşterea
semnelor şi simptoamelor: umflătură înconjurată de pete albăstrui, apariţia după
cîteva minute pînă la 2-3 ore a durerilor de cap, a ameţelilor, a vărsăturilor, a
scaunelor diareice sanguinolente, a transpiraţiilor reci, a slăbiciunii generale, a
accelerării pulsului, a scăderii tensiunii arteriale.
Primul ajutor constă în:
- aşezarea celui muşcat cu capul mai jos decît restul corpului într-o
imobilitate relativă, aşezarea unui garou deasupra muşcăturii, spălarea abundentă a
zonei muşcate cu apă curată cu o soluţie uşor antiseptică, pansarea sterilă;
aplicarea facultativă de gheaţă local; administrarea pe cale generală de ceai sau
cafea.
Profilaxia muşcăturii de şarpe impune:
- recunoaşterea minuţioasă a zonei de dispunere a cortului pentru adăpostul
de noapte, verificarea atentă a aşternutului şi a echipamentului înainte de culcare;
- evitarea deplasării în zone necunoscute cu iarbă înaltă şi roci numeroase
între crepuscul şi lumină diurnă deplină;
- staţionarea temporară în zonele necunoscute cu iarbă înaltă şi cu roci între
care şerpii se pot ascunde;
- evitarea scăldatului în locuri cu specii numeroase de şerpi;
- evitarea manipulării după ucidere a şerpilor deoarece aceştia mai pot
muşca reflex pînă la 30 minute de la moartea aparentă.
Primul ajutor în stările de hipotermie debutează cu recunoaşterea etapelor
succesive de instalare: iniţial somnolenţă, apatie, apoi creşterea ritmului respirator,
reducerea numărului de pulsaţii cardiace pe minut, modificarea aspectului
tegumentelor din marmorate, în livide, pierderea stării de conştienţă, rigidizarea
progresivă a corpului.
Primul ajutor va urmări:
- reîncălzirea şi reanimarea (prin respiraţie artificială sau prin administrare
de oxigen sub presiune) şi transportul către o unitate sanitară;
- reîncălzirea se face întotdeauna de la exterior la interiorul organismului;
ideal şi rapid s-ar realiza prin imersiune în apă caldă a cărei temperatură va fi
mărită treptat pînă la 350-450C. Această modalitate poate fi substituită prin
împachetări cu sticle cu apă caldă; nu se vor administra băuturi calde care induc
încălzirea internă în timp ce zonele periferice continuă să se răcească; nu se vor
administra medicamente activatoare ale circulaţiei şi respiraţiei, deoarece produc
mobilizarea sîngelui rece periferic, care va răci în continuare zona internă a
organismului; nu se va bea alcool, deoarece după o senzaţie trecătoare de confort
se produce accentuarea deperdiţiei de căldură; evitarea consumului de tutun, care
reduce aportul sîngelui la nivelul pielii;
- respiraţia artificială se va face numai prin metoda gură la gură, alte
metode contribuind prin mişcările executate asupra victimei la mobilizarea sîngelui
rece din periferie;
- transportul se va face în poziţie orizontală pentru a evita tulburările de
circulaţie ale sîngelui din sfera cerebrală.
Profilaxia stărilor de hipotermie constă în:
- dispunerea în straturi succesive a echipamentului, dar nu foarte strîns
pentru că împiedică circulaţia şi ventilaţia;
- utilizarea unui echipament uscat şi curat;
- protecţia corespunzătoare a capului, încălzirea feţei şi a urechilor cu
ajutorul mănuşilor şi prin exerciţii cu musculatura facială;
- purtarea unor ciorapi uscaţi şi curaţi, cei uzaţi şi umezi necesitînd să fie
înlocuiţi urgent;
- purtarea unor bocanci mai largi pentru a nu împiedica circulaţia locală;
- protecţia mîinilor cu mănuşi mai largi pentru a nu strînge degetele;
încălzirea mîinilor prin introducerea lor sub învelişul protector al echipamentului;
pe cît posibil evitarea contactului mîinilor cu zăpada şi cu obiecte metalice.
- efectuarea de exerciţii uşoare cu muşchii membrelor superioare, inferioare
şi ai trunchiului care păstrează căldura internă a organismului;
- consumul complet al hranei pentru menţinerea nivelului energetic intern
la organismului;
- consumul de lichide, preferabil calde, în cantităţi suficiente, deoarece
deshidratarea se poate produce şi în condiţii de hipotermie;
- interdicţia consumului de alcool care dă senzaţie trecătoare de căldură
imediat după ingestie urmată de pierdere calorică consecutivă.
Ridicarea, deplasarea, urcarea în mijlocul de transport şi transportul propriu-
zis al accidentaţilor, au o importanţă deosebită. Multe complicaţii pot apărea
datorită unor greşeli comise cu ocazia ridicării şi a transportului celor
politraumatizaţi.
În timpul mobilizării accidentatul trebuie manevrat cu atenţie. Orice reacţie
din partea victimei constînd în modificarea pulsului şi ritmului respirator,
accentuarea palorii trebuie să modeleze atitudinea salvatorilor. La răniţii cu starea
de conştienţă absentă trebuie sporită atenţia pentru a se evita gesturi ce ar putea
agrava tulburările funcţionale existente.
Ridicarea şi aşezarea accidentatului pe o targă sau alt mijloc improvizat de
transport trebuie făcute de către mai multe persoane care se vor aşeza la capul şi
picioarele victimei. Una va introduce braţele sub umerii victimei, alta sub bazin şi
cealaltă sub picioare. Salvatorii vor ridica simultan accidentatul cu 30-40 cm atît
cît este necesar să se introducă targa dedesubt. Prin mişcări sincrone rănitul va fi
aşezat pe targă, axul cap-gît-torace-bazin fiind menţinut tot timpul în acelaşi plan.
După aşezarea pe targă se va face un nou inventar al leziunilor. Se va
controla hemostaza, se vor imobiliza eventualele fracturi şi se vor pansa rănile.
Sunt de evitat improvizaţii sau inovaţii care depăşesc cunoştinţele sanitare
ale salvatorului.
Transportul cu targa se va face în poziţia orizontală, cu evitarea balansului şi
a zdruncinării rănitului.
Dacă victima a pierdut mult sînge capul îi va fi menţinut mai jos decît restul
corpului; în traumatismele toracelui capul şi pieptul vor fi aşezate mai sus.
Accidentaţii care şi-au pierdut cunoştinţa, cei cu sîngerări pe nas sau prin gură vor
fi aşezaţi cu capul întors într-o parte pentru a se evita sufocarea prin vărsături.
Dacă se suspectează o fractură a coloanei vertebrale, pentru evitarea
pericolului secţiunii măduvei spinării, salvatorii vor menţine în timpul ridicării
rănitului umerii şi bazinul la acelaşi nivel; transportul se va face pe un plan dur
între perne, ghemuri de haine pentru a se evita deplasările laterale necontrolate.
În caz de necesitate targa poate fi improvizată din două beţe solide, vergele
metalice sau ţevi care trebuie să fie mai lungi decît corpul rănitului şi se pot lega
sau fixa cu frînghii trecute în opt, cu o manta sau cu o pătură.
Dacă sunt de urcat scări sau pante se va evita înclinarea excesivă a tărgii, iar
pe timpul transportului se va avea în vedere menţinerea orizontalităţii tărgii.

Fig. 11. Targă improvizată cu ajutorul unei frînghii

Fig. 12. Targă improvizată dintr-un veston

Fig. 13. Poziţia tărgii la urcarea unei scări Fig. 14. Poziţia tărgii
la coborîrea scării; bolnavul este
coborît cu picioarele înainte

Fig. 15. Trecerea unui obstacol

 Fig. 16. Transportul rănitului cu chinga, de către un
singur purtător (sanitar, brancardier)

Fig. 17. Transportul

a) pe ambii umeri b) în braţe c) în cîrcă d) pe un singur umăr
 Fig.18. Transportul pe braţe orizontal Fig.149. Transportul cu ajutorul
unui scaun
3.6. Criterii de performanţă:
- elementele igienei individuale şi sociale, măsurile de bază în prevenirea bolilor
infecţioase ;
- principiile acordării primului ajutor sub formă de autoajutor şi reciproc;
- aplica bandaje cu ajutorul pachetului individual de pansament, bandajului
triunghiular şi a altor mijloace improvizate:
- aplica atele standarde şi improvizate în caz de fracturi şi leziuni ale oaselor şi
articulaţiilor;
- efectua respiraţia artificială şi masajul cardiac indirect;
- îmbrăca rănitului masca antigaz;
- scoate şi transporta răniţi de pe cîmpul de luptă pe mîini, brancarde şi cu ajutorul
mijloacelor improvizate.