ȘCOALA NEOCLASICĂ

ANUL III
SEMESTRUL 5
SERIA: 2017-2020
 CUPRINS

1. Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

2. Abordarea empirică sau

neoclasică. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

3. Defecte ale abordării empirice. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

4. Concluzii. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
.

5. Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
 1. Introducere

Şcoala empirica sau neoclasica s-a dezvoltat in anii ’60 si număra printre
reprezentanţii săi conducători ai unor mari întreprinderi. Reprezentantii cei mai
importanti ai scolii empirice sunt:Peter Drucker-profesor la Școala Superioară
de Afaceri,Univesitatea New York și consilier de probleme de politică de
afaceri și management al unor mari corporații:General
Motors,Crysler,IBM;Ralph Davis – professor ,fost decan al Facultății de
Management al Universității din Ohio;A.Sloan Junior-fost președinte al
companiei General Motors;A.Chandler-profesor la Institutul de Tehnologie-
Massachusetts;G.H.Symonds-fost profesor la Institutul”Știința
Managementului”;L.E.Newman;E.Petersen;E.G.Plowman;E.Dale-fost
președinte al Academiei Americane de Management.
Şcoala neoclasică s-a înscris pe coordonatele stabilite de şcoala clasică, pe care
le-a dezvoltat cu elemente aparţinând altor scoli si mișcări.
Școala empirică a îmbinat,de regula,cercetările teoretice cu activitatea
practică.Caracterul pragmatic al școlii se bazează pe studiul experienței
managementului în vederea fundamentarii unor recomandări, care au de
regulăimportantă practică nemijlocită. Reprezentanții acestei școli acordă
importanța deosebita experientei nemijlocite a managementului
organizational,incercand sa demonstreze ca,in esenta sa,activitatea manageriala
ramane, in principal,o arta care se invata nu atat din teorie cat din practica.
Reprezentantii acestei scolii proclama managerismul ca ultimul cuvant al
stiintei managementului.

2. Abordarea empirică sau neoclasică

Doua sunt directiile in care s-a dezvoltat activitatea scolii empirice:pe de o

parte,cercetari concrete economic -tehnico-organizatorice ale diferitelor aspecte
ale managementului organizatiilor,iar pe de altă parte,cercetări sociologice cu
caracter aplicativ.Intretaierea celor doua directii a avut ca urmare faptul ca
„managementul stiintific”incepe tot mai mult sa se transforme intr-o teorie
sociologica aplicativa.
Reprezentantii scolii empirice afirma ca managementul, ca activitate umana
care se deosebeste de celelalte activitati,trebuie sa joace un rol hotarator in
exercitarea unui management competent si eficient al oricarei organizatii de
afaceri.Asadar scoala empirica fundamenteaza ideea profesionalizarii
managementului,adica transformarea functiei de manager intr-o profesie
independenta. „Criteriul calitatii managementului va fi totdeauna succesul
practic in activitatea antreprenoriale”.
Sociologia aplicativa devine in cadrul scolii empirice un domeniu deosebit al
activitatii antreprenoriale.
Scoala empirica proclama necesitatea uneiteorii unitare a activitatii manageriale
concretizata intr-un „sistem al sistemelor”.
Avand un dublu carecter,sociologiei industriale ii sunt proprii tendinta de a
subordona cercetarea problemelor sociologice obtinerii unor rezultate
economice.
Empiricii cer ca fiecare individ care exercita o functie de management trebuie sa
stabileasca cat din activitatea lui are caracter managerial si cat caracter tehnico-
ingineresc. Peter Drucker a atras atentia asupra caracterului creator al activitatii
manageriale,ca tocmai aceasta caracteristica a managementului este forta
motrice a oricarei organizatii.Drucker a facut o comparatie interesanta intre un
manager si un dirijor.
Explicand natura managementului,Drucker a aratat ca managerul indeplineste
doua obligatii specifice care nu sunt practicate de nici unul dintre ceilalti
lucratori din organizatie:
• prima obligatie consta in crearea din resursele disponibile a unui tot
unitar,denumit „unitate de productie”.Din acest punct de vedere,managerul se
aseamana cu un dirijor;
• a doua obligatie a unui manager este ca, in deciziile si actiunile sale,se ia in
considerare atat prezentul cat si viitorul,perspectivele dezvoltarii companiei.
Munca managerului reprezinta un complex si indeplinirea fiecarei categorii de
functii necesita o anumita pregatire profesionala si calitati diferite.Indeplinirea
functiilor este obligatorie,indiferent daca managerul este constient sau nu de
acesta.

3. Defecte ale abordării empirice

Orientarea acestei abordări către trecut este considerată ca principalul său

defect. Criticii consideră că un manager trebuie să lucreze în condiții dinamice
și că istoria nu se repetă. Poate exista un contrast mare între situațiile din trecut
și cele din prezent.
Harold Koontz afirmă că „Managementul spre deosebire de lege nu este o
știință bazată pe precedente, iar situațiile în viitor exact comparabile cu trecutul
sunt foarte puțin probabil să apară. Există un pericol pozitiv în a te baza prea
mult pe experiența trecută și pe istoria nedistilată a rezolvării problemelor
manageriale din simplul motiv că tehnica sau abordarea găsită în trecut poate să
nu se încadreze într-o situație a viitorului ”.
Managementul nu este o știință exactă bazată pe precedente. Mai mult, situațiile
din trecut pot să nu apară în același tipar și tehnicile evoluate pentru a rezolva
problemele trecutului se pot dovedi irelevante pentru situațiile viitorului.
Mai mult, învățarea managementului prin experiență este un proces consumator
de timp, iar directorii de nivel superior nu au răbdare și nici timp pentru a afla
despre management în acest mod. În cele din urmă, această abordare elimină cu
totul aspectele teoretice ale managementului.

4. Concluzii

Școlile empirice ale gândirii depind foarte mult de precedentele legate de

situațiile manageriale gestionate de manageri și de experiența lor proprie, pe
motiv că cercetarea și gândirea au evoluat în cursul studiului va ajuta cu
siguranță la verificările gata ale principiilor.
Întrucât această abordare pune accentul pe studiile de caz de management, este
cunoscută și sub denumirea de „Studiul de caz”. Analizând cazurile, anumite
generalizări pot fi trase și pot fi aplicate ca ghiduri utile pentru gândirea sau
acțiunea viitoare.