Testamentul este actul solemn prin care o persoana, numită testator,

instituie unul sau mai multi mostenitori pentru ca acestia să

-i execute

ultima dorinţă.

Caracterele testamentului:

a) Era un act civil accesibil numai cetăţenilor romani (iuris civilis)

b) Era un act juridic unilateral de voinţă

c) Era un act juridic revocabil

d) Era un act exclusiv personal

e) Era un act juridic formal

f) Efectele juridice ale testamentului se produceau numai după moartea

testatorului

Formele testamentului

În epoca veche au fost cunoscute trei forme de testament: - Testamentum calatis comitiis – cel mai
vechi şi îmbrăca forma unei

legi votată de comitia curiata; acesta cunoştea incovenientul că era

accesibil doar patricienilo, deoarece doar aceştia participau la lucrările

comitiei curiata. - Testamentum in procinctu (testamentul în faţa armatei gata de luptă

sau în apropierea luptei)

Acesta presupunea exprimarea ultimei voinţe a testatoruli în faţa

centuriei din care făcea parte; rezultând faptul că era accesibil tuturor

cetăţenilor romani, dar cu condiţia să aibă vârst cuprinsă între 17 şi 46

de ani şi să facă parte din legiunile combatante. - Testamentum per aes et libram (testamentul prin
aramă şi balanţă)

reprezintă o aplicaţiune a mancipaţiunii fiduciare. A cunoscut în

evoluţia sa trei faze principale:

Mancipatio familiae

- reprezintă o vânzarea fictivă a patrimoniului .

Se transmitea proprietatea bunurilor succesorale unui executor

testamentar (emptor familiae) , în baza unei convenţii numită pact

fiduciar.

Testamentul per aes ei librarum publicum

– presupunea

transmisiunea bunurilor succesorale către emptor familiae doar cu titlu

de detenşiune, acesta fiind un simplu detentor.

Testamentum per aes et libram secretum

– conta în faptul că numele

moştenitorilor nu mai este cunoscut dinainte.

În epoca clasică existau următoarele forme de testament: - Testamentul nuncupativ – este actul care
constă într-o declaraţie

verbală , pronunţată cu voce tare, în prezenţa a şapte martori. - Testamentul pretorian – consta într-un
înscris care purta sigiliile a

14

şapte martori - Testamentul militar

– era tesamentul întocmit de soldat ; acesta nu

presupunea vreo condiţie de formă .

În epoca postclasică au fost cunoscute următoarele forme de testament: - Tertamentum tripertium – era
redactat în faţa unui notar. Era alcătuit

din trei categorii de norme: norme de drept civil, norme de drept

pretorian, norme prevăzute de constituţiile imperiale. - Testamentum parentis inter liberos (testamentul
părinţilor în favoarea

copiilor) - Testamentum per holographam scripturam (testamentul olograf)

– nu

necesita prezenţa martorilor - Testamentum principi oblatum

– era testamentul scris şi apoi remis

spre păstrare într

-o arhivă publică.

- Testamentum apud acta conditium

– era acela care era înscris într

-un

registru de către funcţionarii publici. - Testamentum ruri conditum (testamentul rural)

– era acel testament

care admitea ca cei 5 martori să fie şi necunoscători de carte - Testamentum tempore pestis conditum –
testamentul întocmit în

timpul unei calamităţi - Testamentum excepţional

– întocmit în condiţii deosebite , când

testatorul era în imposibilitatea de a vorbi, auzi sau vedea.

Facerea testamentul reprezintă capacitatea unei persoane de a

-şi face

testamentul sau de a fi martoră la întocmirea unui testament, precum şi

capacitatea de a veni la succesiune în caliate de succesor.

Capacitatea testamentară era : testamenti factio activa

– desemna

aptitudinea persoanei de a

-şi face testamentul sau de a fi martoră la

întocmirea unui testament şi testamenti factio pasiva

- capacitatea de a

veni la succesiune în caliate de succesor. 2.3.2. Instituirea de moştenitori

Pentru ca un testament să fie încheiat valabil se impunea instituirea

de moştenitori cu respecatrea unor condiţii de formă şi condiţii de

fond.

Condiţiile de formă: instituirea de moştenitori treia să fie scrisă în

fruntea testamentului şi aceasta trebuia făcută în termeni imperativi şi

solemni.

Condiţiile de fond sunt exprimate în cele două principii care

guvernau materia succesiunii testamentare : „nimeni nu poate muri în

parte cu testament şi în parte fără testament„ şi „o dată moştenitor ,

pentru totdeauna moştenitor”. 2.3.3.Substituirea de moştenitori

Substituirea de moştenitori constă în instituirea unei persoane, ca

moştenitor, în locul alteia.

Subtituirea de moştenitor îmbracă trei forme: - Substituirea vulgară - cea mai obişnuită şi frecvent
folosită - Substituirea pupilară – constă în desemnarea unui moştenitor

pentru fiul impuber în situaţia în care aceta ar deceda înainte să

devină puber

- Substituirea quasipupilară

– constă în numirea de către testator

15

a unui moştenitor pentru fiul alienat.