Tehnologia de obţinere a alcoolului etilic

Materii prime utilizate la obţinerea alcoolului etilic

Industria alcoolului are la baza activitatea fermentativă a drojdiilor, care transformă glucidele
fermentescibile din substrat în alcool etilic ca produs principal de fermentaţie.

Materiile prime necesare fabricării etanolului se pot clasifica, în funcţie de natura substanţelor pe
care le conţin, astfel:

1. Materii prime amidonoase:

- Cereale: porumb, secară, grâu, orz, ovăz, orez, etc.;
- Cartofi;
- Rădăcini şi tuberculi de plante tropicale: rădăcini de manioc, tuberculi de batate etc.

2. Materii prime zaharoase:

- Sfecla şi trestia de zahăr;
- Melasa din sfeclă şi trestie de zahăr;
- Struguri, fructe, tescovine dulci etc.

3. Materii prime celulozice:

- Deşeuri din lemn de brad, molid, fag etc.;
- Leşii bisulfitice rezultate de la fabricarea celulozei.

4. Materii prime care conţin insulină şi lichenină

- Tuberculi de topinambur;
- Rădăcini de cicoare;
- Muşchi de Islanda.

Aceste materii prime prezentate nu reprezintă totalitatea materiilor care ar putea fi

folosite la fabricarea alcoolului. Se mai fac cercetări pentru a descoperi noi surse de
materii prime din care să se poată obţine etanolul în condiţii economice şi cu
randamente ridicate.
Cele mai utilizate materii prime sunt: melasa, cerealele şi cartofii.
 Melasa

Melasa reprezintă ultimul subprodus care rămâne de la fabricarea zahărului, în urma

cristalizării repetate a zaharozei şi din care nu se mai poate obţine zahăr prin
cristalizare.

Caracteristici fizico-chimice. Din punct de vedere fizic, melasa se prezintă ca un

lichid vâscos având o culoare brună-neagră, cu miros plăcut de cafea proaspăt prăjită
şi un gust dulce-amărui.
Compoziţia chimică a melasei variază în funcţie de materia primă folosită la
fabricarea zahărului şi de procesul tehnologic aplicat în fabricile de zahăr ( tabel 11 ).
Melasa din sfecla de zahăr are avantajul de a favoriza obţinerea unui produs de
culoare mai deschisă, în schimb conţine betaină ce nu este asimilabilă de către drojdie
şi astfel prin deversarea apelor reziduale creşte consumul biochimic de oxigen. Poate
fi deficitară în biotină, vitamină necesară creşterii drojdiilor.