1.

Conceptul dreptului ca fenomen social

Dreptul luat impreuna cu intreaga componenta juridica a vietii sociale este un fenomen deosebit de
complex a carui cunoastere presupune o cercetare aprofundata a legitatii obiective ale existentei
dinamicii factorilor care il configureaza si ale valorilor pe care le promoveaza.Cuvintul drept provine
de la latinescu directum directus adjectiv care semnifica drept si de la verbul latinesc dirigere care
semnifica a indrepta a conforma sau conform cu regula .Dreptul nu este numai o stiinta ci este in
egala masura tehnica de arta, privit ca arta dreptul se prezinta ca totalitate a mijloacelor procedeelor
si instrumentelor utilizate atit de catre organele ce creeaza dreptul cat si de cel care il aplica.

Arta legiuitorului rezida in abilitatea acestuia de probare in identificarea si selectarea din totalitatea
nevoilor societatii pe cele care sint cu adevarat cele mai importante .ARTA JUDECATORULUI- consta
in utilizarea normelor juridice din materia dr probator astef in cit sa stabileasca adevarul in cauze
concrete si sa pronunte hotariri juste.

.Dreptul ca ansamblu de norme ce organizeaza viata in comun este o tehnica a convietuirii umane
destinata disciplinarii comertului uman si apararii societatii de excese.

Regulele juridice impun obligatii organizeaza functionarea generala a statului si organismelor

nestatale ofera posibilitatea valorificarii unor interese recunoscind capacitatea participarii individuale
la diferite relatii.

Un alt termen ce evoca domeniul dreptului este adjectivul juridic ,cuvintul juridic este absolut
indispensabil pentru a putea desemna ipostazele existentei si manifestarii dreptului in viata sociala
cum ar fi actele juridice raporturile juridice etc.

2.Dreptul obiectiv , subiectiv, si pozitiv

Cuvintul Drept PROVINE DE LA LATINSECU DIRECTUM DIRECTUS care semnifica drept si de la verbul
dirigire care semnifica a indrepta sau conform cu regula.In limba romina cat si in alte limbi termneul
drept este folosit cu doua sensuri si anume : cel care presupune sau cuprinde regulile juridice de
conduita sau normele juridice din societate, numit drept obiectiv. Si cel prin care se presupune
facultatea ,prerogativa indrituirea adica dreptul ce apartine unei pers fizice sau juridice in temeiul
normei juridice pe care il numim drept subiectiv.

Restringund atentia doar la dreptul actual se cunoaste conceptul de drept pozitiv care nu este alt
ceva decit dreptul obiectiv in vigoare.Totalitatea normelor juridice in vigoare dintr-un stat poarta
denumirea de drept pozitiv un drept aplicabil imediat si continuu obligatoriu de adus la indeplinire
prin forta coercitiva a statului.

Vorbind insa de dreptul unei persoane de o institutie sau o organizatie cum ar fi dr de proprietate
asupra casei de locuit a terenului sau a unei firme comerciale dr la vot dr de a incheia un contract etc
se are in vedere dreptul subiectiv.pe care titularul il foloseste si il exercita nemijlocit .Dr subiectiv
mai implica si categoria de libertate.

Drepturile subiective tin organic de dr obiectiv neputind fi concepute fara a fi prevazute in normele
juridice, dar si experienta dr obiectiv ar ramane fara sens daca prescriptiile normelor sale nu s-ar fi
realiza prin dr subiective in relatiile interumane.Dreptului subiectiv ii corespund in mod corelativ
obligatiile juridice.

Intre cele doua acceptiuni de dr obiectiv si dr subiectiv exista o legatura logica in sensul ca dr
subiective exista si se pot exercita numai daca sint recunoscute si reglementate de dr obiectiv.

Dreptul pozitiv-ESTE ACELA care se aplica imediat si continuu obligatoriu si susceptibil de a fi adus la
indeplinire atunci cind este nesocotit prin forta de constringere a statului.

Mai exista si alte sensuri ale dreptului dreptul national este dr obiectiv al unui anumit stat aplicat de
autoritatile abilitate ale statului respectiv . Dreptul international desemneaza totalitatea normelor
juridice cuprinse in tratatele internationale definite ca acorduri de vointa realizate intre doua sau
mai multe state prin care acestea reglementeaza o anumita sfera a relatiilor internationale.

Dr comunitar desemneaza normele juridice cuprinse in prevederile tratatelor comunitatilor europene

care reglementeaza diferite domenii ale statelor membre ue

3.Realitatea juridica si componentele ei

Realitatea juridica este o dimensiune inalienabila a realitatii sociale in conditii instorice

determinate.Realitatea juridica sau juridicul este uneori numita si sistemul juridic sau suprastructura
juridica care are un continut bogat in care este cuprins dreptul ca fenomen normativ dar care nu se
reduce numai la el.

Astfel componentele juridicului sunt:

1.constiinta juridica-joaca rolul unui receptor al unui tampon.Receptor in sensul ca receptioneaza

stimulii pe care ii emite societatea ii ordoneaza si ii supune unui examen axiologic si tampon pentru
ca se interpune intre acesti stimuli si realitatea normativa care isi are regularitatile sale ritmul sau o
dinamica ce nu-i permite sa urmeze orbeste aceste presiuni.Constiinta juridica apare ca o premisa a
dreptului functia sa normativa fiind mijlocita de ipostazele cunostintei prin care omul devine
propriuzis subiect :cea cognitiva cea actionala si cea culturala axiologica

2dreptul-este a 2 componenta a realitatii juridice o constituie partea institutionala dreptul ca sistem

de reglementari si institutii care alc miezul juridicului continutul sau cadrul sau substantial de
referinta. Dr ca fenomen normativ da expresie cerintelor structurilor sociale conducatoare sau
conduse de mai buna organizare a raporturilor umane.

3.relatiile juridice cea de a 3 componenta a juridicului este alc din elementele relationale sociologice
ce cuprind raporturile juridice si situatiile juridice cele care probeaza eficienta dreptului.In cadrul
acestor raporturi oameni participa in calitate de subiect de dr valorificandusi sau aparindusi pe cale
legala interesele si drepturile sale.

4.ordinea de drept este un real factor de calmare a conflictelor si de mentinere in limita de ordine
a ciocnirilor de interese . Societatea ni se infatiseaza ca un sistem complex de structuri si relatii
interumane in care figura centrala este omul care se afla permanen in contact cu semenii sai.

Ordinea rezulta din uniformitatea seriei scop-realizare-scop-realizare in care realizarea intemeiaza

scopuri scopurile determina realizarea .
Ordinea juridica a societatii- aspect si dimensiune a ordinii sociale care are urmatoarele atribute e
general sociala pluralista unificatoare modelatoare de aici decurg si functiile dreptului in ipostaza lui
de dr pozitiv.

Ordinea administr.-IN TRUN STAT ESTE realizata prin exercitiul functiei executive.Autoritatile
investite cu instituirea si mentinerea ordinii administrative sint organele administratiei publice
centrale si serviciile lor descentralizate precum si organele adm publice locale.sub cunducerea
generala a guv.

Ordinea judiciara-este data de totalitatea hotaririlor pronuntate de catre jurisdictiile ordinare si

speciale dintr-un stat printr-o activitate numita justitie.Totalitatea institutiilor abilitate sa declare dr
intr-un stat realizeaza o functie judiciara prin care se impune ordinea judiciara.

4.Aparitia dreptului cerinta socialmente umana

Procesul hominizarii, cu alte cuvinte dezvoltarea fiinţei umane de la primate si homo

errectus la homo sapiens, creator de cultura, s-a desfasurat într-un interval de circa patru milioane
de ani, durata care, evaluata din perspectiva cosmica, nu e mare, dar care, la scara istoriei,
impresioneaza.
Antropogeneza (formarea omului) si sociogeneza (aparitia societatii) sunt procese evolutive cu
caracter corelativ. Descoperirile arheologice probeaza ca homo errectus îsi ducea existenta în
asezari cuprinzând mai multe familii în cadrul unor relatii intercomunitare dezvoltate. Viata în hoarda a
reprezentat o necesitate pentru omul arhaic; individul izolat de grup nu putea supravietui.
Procurarea în comun a hranei se asigura prin diviziunea muncii: barbatii se ocupau cu vânatoarea, iar
femeile culegeau fructe si plante, îngrijeau copiii. Hominizii, prin viata de grup, dominata tot mai mult
de alte criterii decât cele strict biologice - în primul rând de procurarea mijloacelor de subzistenta prin
folosirea spontana a unor obiecte ca unelte, apoi de producerea lor propriu-zisa, în contextul evolutiei
limbajului articulat - îsi dezvolta simtul social când regulile de conduita nu devenisera înca dominante.
Dar ordinea sociala rezultata din sistemul activitatilor omenesti da nastere treptat regulilor normative.
În ceea ce priveste relatiile de rudenie, hominizii începeau sa intuiasca situatiile de "fiu" , "frate", "sora"
în corespondenta cu mama, interzicând incestul. Barbatul, în ipostaza de "tata", nu facea înca parte
din vreo legatura "familiala" ; însasi notiunea de familie nu se conturase. Desi se refereau la indivizi si
la un mod anume de comportament, "tabu"-urile nu erau propriu-zis norme sociale si, cu atât mai
putin, norme juridice. Ele nu se întemeiau în constiinta individuala ca produs al unei gândiri normative
maturizate. Întrucât primitivul nu dorea o lume mai buna, ci pastrarea lumii acesteia, în care el sa
subziste,"tabu"-urile exprimau ceea ce nu se poate face împotriva naturii si fenomenelor ei, nu ceea
ce este cuvenit sa se faca din punct de vedere moral sau al intereselor individuale.
Mult mai târziu are loc acea mutatie sociala prin care unele comunitati umane reusesc sa-si
configureze modele de ordine în relatiile sociale, modele care de data aceasta nu se mai axeaza pe
forma interdictiilor mistice, ci pe aceea, constienta, a ideii de obligatie juridica. În amintita perioada a
celor 8-10 mii de ani se produc evenimente semnificative pentru stiinta dreptului.
O data cu diferentierea economica tot mai accentuata între oameni si cu cresterea treptata a
numarului de sclavi, care deveneau baza productiei economice, structurile orânduirii gentilice devin o
frâna în calea evolutiei. Adunarile gentilice nu mai aveau loc, iar sfaturile obstesti jucau doar un rol
consultativ; în schimb, conducatorul militar, ajuns "rege" al tribului sau uniunii de triburi, dispune de o
putere în crestere.
În locul de acum depasitei democratii militare, se impunea o noua organizare a puterii, anume aceea a
statului, în masura sa apere si sa promoveze o ordine sociala bazata pe vointa si puterea
personalizata. Desigur,statul, ca expresie nemijlocita a puterii publice, avea sa împlineasca si o functie
sociala neceasara, asigurând conducerea si organizarea societatii.
Exercitarea acestor functii nu se putea realiza decât printr-un ansamblu de reguli a caror aplicare era
garantata de forta de constrângere a statului. Acest ansamblu de reguli reprezinta dreptul, corelat
genetic-evolutiv cu statul.
Dreptul s-a format, în primul rând, prin prelucrarea si investirea cu un scop nou a unor vechi reguli
gentilice de conduita. Aceste reguli nescrise aveau sa alcatuiasca dreptul
obisnuielnic sau cutumiar, a carui respectare miza pe aplicarea unor sanctiuni etatice.
Geneza dreptului se leaga, în al doilea rând,de crearea nemijlocita a unor norme noi, reprezentând
dreptul scris, fapt ce a rezultat din instituirea directa a normelor de conduita prin acte normative:
edicte, legi etc.
Acestea consacrau norme având ca obiect vânzarea-cumpararea, împrumutul, modul de organizare a
statului s.a., fiind consfintite în istoria dreptului si a culturii ca veritabile momente legislative, precum:

 Codul lui Hammurabi în Mesopotamia (Babilon)

 Codul lui Manu în India
 Legile lui Moise (Decalogul) la evrei
 Legile lui Solon la greci ori Legea celor XII Table la romani.

Desi norme ale dreptului cutumiar mai persistau în unele legiuiri scrise, acestea vor cuprinde treptat
norme absolut noi, detasându-se de vestigiile cutumiare si venind chiar în contradictie cu obiceiul
juridic, care va mai fi preluat numai atunci când va fi rezonant cu legea scrisa si recunoscut de
aceasta.
A treia modalitate de constituire a dreptului tine de evolutia structurii statului în directia specializarii
organelor sale. Ea consta în formarea normelor juridice prin solutiile formulate de judecatori cu ocazia
proceselor, în situatia în care, în fata unei stari de fapt inedite, pentru care nu exista un text de lege
care sa o reglementeze, solutiile pronuntate deveneau ele însele obligatorii pentru judecatorii care
ulterior aveau de rezolvat cazuri asemanatoare. Aceste solutii dobândeau practic forta unei legi.
Daca la început procedura de judecata si de aplicare a dreptului se mai baza pe elemente de justitie
privata (relativ la identificarea, prinderea si aducerea vinovatului la judecata, precum si la sustinerea
acuzarii etc.), treptat, organe specializate ale statului preiau aceste activitati în mod exclusiv, dupa o
procedura tot mai complexa, formalista, ce dobândeste un caracter din oficiu. Administrarea integrala
a justitiei revine acum instantelor judecatoresti ca organe specializate.
În pofida imperfectiunilor privind forma de reglementare si aplicare sau a discrepantei dintre exigenta
generalitatii sociale a normelor si continutul lor înca nereprezentativ, aparitia dreptului a constituit un
hotarâtor factor de progres în istoria omenirii, un factor activ al modelarii vietii sociale; obiceiurile
gentilice nu mai erau rezonante cu directiile ascendente ale relatiilor economice si sociale, a caror
reglementare adecvata o putea împlini numai tiparul regulii juridice, chemata sa sanctioneze eficient
încalcarea modelului normativ prin apelul la forta constrângatoare a statului.
Evolutia dreptului a avut ca un criteriu imanent sporirea reprezentativitatii sociale a normelor,
transformarea lor în exigente normative care sa exprime interesele general-valabile ale societatii si, în
ultima instanta, ale omului si umanitatii. Cum însa acest deziderat nu s-a împlinit întru totul nici astazi,
când interesele contradictorii continua sa domine viata sociala, înseamna ca aceasta evolutie este, în
pofida achizitiilor de pâna acum în cristalizarea valorilor juridice, în plina desfasurare. Gradul de
exprimare a intereselor sociale cu adevarat generale este masura dimensiunii autentic umaniste a
dreptului, a vocatiei sale democratice. În aceasta privinta, dreptul nu si-a încheiat asadar misia
istorica...

5.Caracteristica puterii obstesti din societatea prestatala.

Cauzele, condiţiile apariţiei statului şi dreptului s-au format în societatea primitivă şi de aceea se cere
făcută caracterizarea acestei societăţi. Baza economică a societăţii primitive este factorul principal şi
determinant în viaţa ei, în apariţia statului şi dreptului. Baza economică a acestei societăţi se alcătuia
din proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producţie: împărţirea bunurilor materiale se efectua
în mod egal. Proprietatea colectivă asupra mijloacelor de producţie era determinată de nivelul redus
de dezvoltare a forţelor de producţieomul, mijloacele de producţie, uneltele. Uneltele de muncă în
acea epocă erau primitive. Munca comună în mod inevitabil conducea la proprietatea comună şi
împărţirea produselor în baza egalităţii. Particularităţile bazei economice a societăţii primitive au
determinat structura socială, viaţa spirituală, specificul puterii sociale şi a normelor sociale. Ginta-
celula primară a societăţii primitive. A apărut în rezultatul evoluţiei îndelungate a societăţii umane. La
începutul omenirii trăiau în turme, sub influienţa muncii ei căpătau “trăsăturile omului social”.
Munca a jucat rolul primordial în crearea ”omului social” şi al gintei. Apariţia gintei înseamnă un pas
înainte în dezvoltarea societăţii. Ea se prezintă ca un organism social, o asociaţie ce constituie un
colectiv de producţie, proprietar al mijloacelor de producţie, organizator al muncii comune.
Proprietatea comună asupra pămîntului, obiectelor de consum, uneltelor, împărţirea lor egală au
condiţionat dominaţia puterii colective în gintă.. Pentru gintă, ca celulă primară a organizării sociale
este caracteristic: 1. Ginta este o alianţă personală şi nu teritorială, ceea ce înseamnă că ginta nu
depinde de teritoriu. Ea putea să se mute dintr-un loc în altul, dar ea se păstra ca organizaţie. 2. În
gintă există autoadministrarea socială, lipsea puterea publică politică, iar puterea socială(publică)
purta un caracter “părintesc” şi se baza pe autoritate, respect şi tradiţie. Exponentul puterii era
întrega gintă (societatea). Puterea nu era separată de societate, ci coincidea cu ea, aparţinea ei.

Adunarea populară apărută odată cu ginta era puterea supremă. Pentru conducerea nemijlocită cu
afacerile gintei adunarea poporului alegea căpitenia (stareişina) şi comandantul oastei, care nu avea
precumpăniri materiale, muncea de rînd cu ceilalţi membri ai ginţii şi se bucurau de autoritatea
morală (şi nu politică). Aceste persoane puteau fi înlocuite de adunare oricînd. Funcţiile şi le
îndeplineau sub controlul ginţei. Hotătîrile adunării populare erau strict obligatorii pentru toţi şi se
concepeau ca exprimare a voinţei comune. Puterea publică din societatea primitivă era destul de
autoritară, capabilă de a conduce eficient cu ginta. Ea avea posibilitatea de a-i constrînge pe cei ce
încalcau ordinea, însă nu dispunea de organe de specialitate, de constrîngere (poliţie, jandarmerie).
Dacă apărea necesitatea soluţionării chestiunilor legate de încălcare a obiceiurilor, regulilor morale,
religioase (şi tradare), apoi cu aceasta se ocupa adunarea populară, adică întreaga gintă. Ea scoate
hotărîrea despre pedeapsă: - Punerea în vedere; - Dojana; - Mustrarea; - Alungarea din gintă.
Legăturile cu alte ginţi au contribuit la formarea de uniuni de ginţi, care a fost denumită “fratarie” în
Cîteva fratarii în măsura dezvoltării societăţii se uneau în triburi.

organizarea puterii se asemăna cu cea din gintă. În trib puterea socială se înfăptuia de consiliul
tribului în care intrau reprezentanţii “fratariilor”: - Capiteniile (şeful tribului, preoţii); - Comandanţii
de oşti; - Slujitorii cultelor (sacerdoţii). Pentru gintă sînt caracteristice unitatea, colaborarea şi
ajutorul reciproc. Toate acestea ne permit să vorbim ca această putere reprezintă o autoconducere,
o democraţie primitivă. Concluzie: 1. Ginta ca celula primitivă a soietăţii a fost o organizaţie
universală, caracteristică pentru toate popoarele. 2. Pe treptele timpului ale epocii primitive a existat
matriarhatul- rudenia se socotea exlusiv pe linia mamei, deoarece în condiţiile căsătoriei în grup,
nimeni nu putea să-l ştie pe tatăl său. La această treaptă, cât şi mai târziu femeia ocupa o situaţie
dominantă în economie. Munca ei (culegerea fructelor, prigătirea bucatelor, prelucrarea pământului
cu ajutorul sapaligii), era pe atunci un izvor cu mult mai efficient al existenţei decât munca bărbatului
–vânător. În cazul gintei matriarhale există diviziunea naturală a muncii – (grupuri de bărbaţi, femei,
bătrâni, copii se ocupau cu diferite feluri ale activităţii de muncă). Treptat se îngustează cercul
legăturilor de căsătorie, se formează familia în perechi, ce reprezintă o alianţă nestabilă a
căsătoriţilor, cu libertatea divorţului din ambele părţi. Averea personală a membrilor gintei decedaţi
era moştenită de gintă. Normele sociale din societatea primitivă. În societatea primitivă existau
anumite reguli de comportare a oamenilor, adică normele sociale. La aceasta se referă obiceiurile –
ce au jucat un rol important în reglementarea producţiei, relaţiilor familiale şi a altor relaţii sociale
Obiceiurile erau reguli de comportare ce s-au format istoriceşte şi au intrat în viaţa socităţii în
rezultatul aplicării de mai multe ori pe parcursul unei perioade de timp. Obiceiurile erau legate de
normele moralei primitive_ de precripţiile religioase. Se contopea cu ele. De aici denumirea de
mononormă. Existau diferite interziceri – tabu (oprelişti). Toate acestea serveau serveau ca regulator
al relaţiilor sociale. Particularităţile obiceiului din societatea primitivă: 1. Obiceiurile exprimau
interesele şi voinţa întregii ginţi, porneau de la gintă, de la trib. 2. Obiceiurile reglementau
comportarea oamenilor uniţi pe baza colaborării, ajutorului reciproc. 3. Acţionau (funcţionau)
obiceiurile în puterea obişnuinţei, iar în caz de necesitate, executarea lor se asigura de întreaga gintă.
Drepturile şi oblgaiunile se contopeau: oamenii procedau astfel deoarece aceasta era dictată de
obişnuinţă. Exemple de obicei: - obiceiul egalităţii tuturor membrilor gintei; - obiceiul moştenirii în
folosul gintei; - răzbunarea prin sânge. Dreptul era privit ca oblgaiunea, iar oblgaiunea – ca drept. Şi
drept şi oblgaiune era răzbunarea prin sânge, munca colectivă, vânătoarea.

6.Esenta, continutul si forma dreptului

Notiunile de esenta continut si forma sint concepte filozofice .TGD nu le defineste ci le insuseste in
intelesul pe care il ofera filosofia.Prin esenta GH Mihai intelege natura permanenta a unei entitati
care impreuna cu alte entitati constituie o clasa.

ESENTA- este natura permanenta a entitatiilor in pofida schimbarilor lor accidentale .Rationalitatea
,volitivitatea si afectivitatea sunt caracteristice fiecarui om indiferent de schimbarile fiziologice
psihice ,intelectuale care pot avea loc in viata.

Sistemele de dr pozitiv in marea lor diversitate exprima dreptul care component al fenomenului
juridic social ca si alte fenomene sociale morala arta stiinta impreuna cu acestea poarta si exprima
aceeasi esenta natura permanenta impofida variabilitatii sale .Prin insusirile sale de continut dreptul
se deosebeste de celelante fenomene sociale si prin insusirile sale esentiale si identifica fundamental
cu ele. Cercetind ce este permanent in fenomenele sociale si regiseind aceste ,,ce,, in cazul dreptului
vom descoperi esenta.

ESENTA DREPTULUI-consta in generalitatea normativa a ordinii de convietuire a oamenilor si morala

si religia si arta poarta aceeasi esenta dar prin continut fiecare este altceva.

Notiunile de continut si forma sint categorii filosofice aplicate in orice domeniu al cunoasterii. Doua
sint insusirile de continut al dreptului :vointa generala si interesul general care nu se regasesc in
morala religie sau arta.Sub aspect istoric principalele forme juridice de exprimare a vointei generale
sint cutuma precedentul judiciar si actul normativ.Daca convietuirea se bizuie pe vointa generala
,atunci colaborarea se bizuie pe interesul general .Dreptul national nu exprima nemijlocit si total
interesul general national ci atita cit ingaduie raportul de forte dintre grupurile de interese politico-
economice in asa fel constatind continutul si evolutia legislatiei unui stat concret intr-o perioada
determinata.

Ansamblul insusirilor proprii prin care o entitate se deosebeste de oricare alta constituie continutul
ei.Continutinutul unei entitati are o intindere si o mobilitate mai mare decit esenta ei.Ansamblul
caracteristicilor de manifestare a unei entitati desemneaza forma sa.

Forma interna a dreptului-constituie organizarea continutului sau in varietatea sistemelor de drept

pozitiv.
Forma externa a dr –consta in modalitati de exprimare a vointei legiuitorulu(izv dr pozitiv)i in
modalitati de sistematizare legislativa codurile si in totalitatea actelor normative care fixeaza
normele juridice in vigoare.

7.Dreptul si valorile fundamentale ale societatii

8.