Metode si tehnici experimentale – Cursul 6

Studiul experimental al senzației

Senzația este un proces psihic primar care se bazează pe capacitatea organismului
(sensibilitate) de a recepționa factorii indiferenți și de astabili un raport cu sens biologic intre ei
și cei necondiționați.

Reacțiile organismului sunt reacții de răspuns atât la stimulări interne cât și la stimulări
externe cu pronunțat caracter adaptiv. Atunci când vorbim de senzații, automat vorbim despre
procesele de excitație care se produc în celulele specializate.

Legile sensibilității
1. Legea intensității

Existența unui anumit stimul nu înseamnă neapărat și producerea unei senzații. Pentru
ca senzația să apară este necesar ca stimulul să aibă o anumită intensitate. Cantitate minimă de
intensitate a unui stimul pentru a produce o senzație poartă denumirea de prag absolut
minimal.

Cantitatea maximă de intensitate a unui stimul care nu mai produce o senzație în cadrul
aceleași modalități senzoriale ci, ca urmare a suprasolicitării analizatorului, declanșează fie
durere, fie neutralizarea în raport cu stimulul, poartă denumirea de prag absolut maximal.

Capacitatea de admisie și de discriminare între aceste două limite creionează zona

optimă de intensitate a unui stimul astfel încât el să fie recepționat și procesat într-o senzație.

Pragul absolut minimal a fost luat drept indicator al sensibilității și în acest fel a luat
naștere legea sensibilități absolute – cu cât pragul absolut minimal este mai mare cu atât
sensibilitatea este mai mica și invers, cu cât pragul absolut minimal este mai mic cu atât
sensibilitatea este mai mare.

Pragul diferențial privește valorile liminar discriminative le stimulului, adică relația

dintre intensitatea inițială a stimulului și cea nou adăugată sau scăzută de la aceasta pentru a
produce o modificare abia sesizabilă a senzației inițiale.

Fechner, creatorul psihofizicii, care, pornind de la legea lui Weber în 1860, a ajuns la
concluzia că intensitatea percepută a unei senzații este proporțională cu logaritmul intensității
stimulului, adică pentru ca intensitatea senzației să crească în progresie aritmetică trebuie să
creștem intensitatea stimulului în progresie geometrică. Legea Weber-Fechner nu a fost
confirmată decât pentru stimulii de intensitate medie, nefiind valabilă pentru stimulii de
intensitate slabă sau foarte ridicată.

1
Metode si tehnici experimentale – Cursul 6

2. Legea adaptării
Sensibilitatea nu rămâne modificată sub influența acțiunii îndelungate a unui stimul
constant, cu o intensitate constantă. Creșterea sau descreșterea sensibilității în raport cu
condițiile de mediu poartă denumire de adaptare senzorială.

3. Legea sensibilizării
Constă în creșterea sensibilității unor porțiuni ale unui analizator prin stimularea
specifică a unor segmente învecinate ale aceluiași analizator.

4. Legea depresiei
Presupune scăderea sensibilității prin aceleași mecanisme ca cele ale sensibilizării.

5. Legea sinesteziei
Apariția unei imagini într-o modalitate senzorială prin stimularea altei modalității. Stă la
baza talentului artistic.

6. Legea semnificației sau a forței de semnalizare a stimulului

Aceasta o contrazice pe cea a intensității în sensul că stimulii slabi, dar semnificativi
pentru organism sunt mai bine integrați decât cei puternici , dar nesemnificativi.

7. Legea compensării
Insuficienta dezvoltare a unei modalității senzoriale sau lipsa acesteia duce la
perfecționarea alteia atât de mult încât cea din urmă preia funcțiile primei.

8. Legea condiționării social-istorice

Senzațiile sunt similare atât la om cât și la animale, la om sunt mai dezvoltate deoarece
suportă influența factorilor socio-istorici și socio-culturali.

Cercetarea în psihofiziologie
Psihofiziologia este știința care se ocupa cu studiul funcțiilor fiziologice ce constituie
baza materială a manifestărilor psihice. Acest domeniu conține:

- Studiul modalităților și funcțiilor de recepție senzoriale;

- Mecanisme psihice și fiziologice ale unor procese psihice (atenție, limbaj);
- Mecanisme neuronale implicate în reglările adaptative ale comportamentului și
activității motrice, legătura dintre comportament propriu-zis și comportament
neuro-vegetativ;
- Mecanisme ale reglării hormonale a comportamentului;

2
Metode si tehnici experimentale – Cursul 6

- Efectele activității asupra funcțiilor neuro-vegetative.

Studiul de caz în psihofiziologiei

În domeniul psihofiziologiei se utilizează foarte frecvent studiul de caz natural. În

psihofiziologie sunt apreciate studiile de caz asupra unui caz unic, atunci când subiectul studiat
suferă o modificare neuro-anatomocă în acest fel făcându-se posibilă analiza rolurilor diferitelor
structuri în realizarea unor procese psihice.

Experimente în psihofiziologie

Cele mai des întâlnite experimente sunt legate de senzații. Pentru studiul experimental
al senzației se utilizează de obicei aparatură de specialitate (prag senzorial absolut – diapazon,
pragul diferențial – audiometru).

Variabile independente sunt date de modificările stimulilor furnizații de aparate, iar

variabilele dependente sunt date de intensitatea senzațiilor percepute de către subiecții.

Un factor foarte important în studiul experimental al senzațiilor este reprezentat de

măsurarea senzațiilor.

Exemplu: dorim să studiem experimental în ce măsură intensitatea durerii scade atunci

când subiectul ia aspirină.

În ani 50, Hardy a realizat un astfel de experiment, dar a vrut să determine reacțiile
oamenilor la căldură, încercând să determine intensitatea de căldură necesară pentru ca
subiectul să resimtă durerea. A plecat de la idea că, dacă după ingerarea aspirinei trebuia să
mărească intensitatea căldurii pentru ca subiectul să spună că îl doare, înseamnă că analgezicul
era eficient, dar rezultatele acestui experiment au fost confirmate doar când cercetătorii au fost
subiecții. Însă când subiecții au fost oameni obișnuiții rezultatul a fost invers, subiecții cerând
reducerea căldurii mult mai repede după ingerarea aspirinei. Acest aspect, paradoxal, ne face
pe noi să definim psihofiziologia ca știința care definește reacții psihologice la evenimente ce
țin de dimensiunea fizică.