Sunteți pe pagina 1din 6

FACULTATEA DE MANAGEMENT

SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA

TITLUL RECENZIEI: “Economia intr-o lectie”


– Henri Hazlitt

STUDENT:
ANUL:
GRUPA:

Bucuresti, 2009
Introducere :Henry Hazlitt a fost una dintre cele mai stralucite minti ale secolului XX. El a fost
un aparator neobosit al principiilor liberalismului clasic.
« Intreaga argumentatie a acestei carti ar putea fi redusa la afirmatia ca atunci cand studiem efectul
oricarui proiect economic trebuie sa identificam nu numai consecintele imediate, ci si pe cele de
perspectiva, nu numai consecintele primare , ci si pe cele secundare, si nu numai efectele asupra unui grup
anume, ci cele produse asupra tuturor.»
« Economia intr-o lectie» de Henry Hazlitt cuprinde trei parti fiecare parte continand unul, douzeci
si patru si respectiv un capitol.

Partea I

Capitolul I – Lectia.
Inca din primul capitol, autorul evidentiaza tema acestei lucrari. Secretul stiintei economice consta
in a avea in vedere nu doar efectele imediate, ci si pe cele de durata ale oricarei actiuni sau politici; el
consta in descifrarea consecintelor acelei politici nu numai asupra unui singur grup , ci asupra tuturor
grupurilor.

Partea a –II-a.

Capitolul II. Geamul spart.


In acest capitol, autorul da un exemplu concret care ilustreaza ceea ce el a spus in primul capitol.
El ia exemplul gemului spart. Subliniaza faptul ca oamenii observa doar ceea ce le apare direct in fata
ochilor, ei nu se gandesc si acele lucruri care sunt mai putin vizibile, dar totusi sunt o consecinta a faptelor.
Capitolul III. Binefacerile distrugerii.
Autorul , in cadrul acestui capitol, face diferenta intre cerere si oferta. El spune ca cererea
economica efectiva presupune nu numai nevoia ci si o putere de cumparare corespunzatoare. De fapt,
cererea si oferta reprezinta acelasi lucru, dar privit din directii diferite. Bunurile pe care oamenii le produc
reprezinta, de fapt, tot ceea ce ei pot sa ofere in schimbul bunurilor pe care le doresc.
Autorul da exemplul celui de-al doilea Razboi Mondial, atunci cand s-au inregistrat cele mai mari pierderi
si distrugeri putand sa concluzioneze cu faptul ca nu constituie niciodata un avantaj faptul ca niste fabrici si
utilaje sunt distruse de obuze sau bombe , daca nu si-au pierdut deja valoarea sau nu au atins o valoare
negativa prin uzura fizica si morala si deasemenea ca , oricare ar fi consideratiile in favoarea distrugerii  ;
intr-un caz sau altul ea nu poate constitui , pe ansamblu , o cale spre prosperitate sau o binefacere.
Capitolul IV. Lucrarile publice inseamna impozite.
Henry Hazlitt ne explica ca toate lucrarile care sunt facute pe banii statului nu sunt altceva decat
niste impozte. Pentru tot ceea ce statul construieste « in folosul comunitatii», noi trebuie sa platim. Pentru
tot ceea ce obtinem,in afara darurilor naturii,trebuie sa platim cumva. El ii mentioneaza pe asa-zisii
economisti care spun ca au o multime de scheme de obtinere a unor bunuri degeaba si care sustin ca
guvernul poate sa tot cheltuiasca fara a apela la vreun impozit, ca poate sa acumuleze datorii fara sa
plateasca vreodata. Astfel el spune ca numai privind atat consecintele directe cat si pe cele indirecte, s-ar fi
putut vedea, cu ochii imaginatiei, posibilitatile carora nu li s-a dat ocazia sa devina realitate.
Capitolul V. Impozitele descurajeaza productia.
Autorul spune ca impozitarea este indispensabila pentru indeplinirea unor functii guvernamentale
de baza, astfel ca, un nivel rezonabil al impozitelor nu ar leza prea mult productia. Pe de alta parte, el
sustine ca serviciile guvernamentale primite in schimb, asigura desfasurarea productiei, astfel ca sunt
compensatorii. Revine insa si spune ca, cu cat este mai mare procentajul din venitul national prelevat prin
impozite cu atat mai mare va fi gradul de descurajare a productiei si a ocuparii fortei de munca in sectorul
privat.
Capitolul VI. Creditele guvernamentale deviaza productia.
In cadrul acestui capitol se arata faptul ca « ajutorul » acordat de stat afacerilor este de obicei la fel
de temut ca si ostilitatea guvernului si ca acest lucru este valabil atat pentru subventiile guvernamentale cat
si pentru imprumuturile guvernamentale. Guvernul nu imprumuta si nu ofera niciodata nimic pentru a face
fara sa iasa ceva in schimb. Fondurile guvernului provin in intregime din impozite si chiar si mult laudatul
« credit guvernamental » se bazeaza pe presupunerea ca imprumuturile sale, vor fi in ultima instanta
compensate din veniturile aduse de impozite. Guvernul va acorda credite celor mai putin eficienti, pentru ca
oamenii selectati pe baza criteriilor guvernamentale vor fi mai neatenti la riscuri decat cei care au fos alesi
pe baza unor criterii private. Cand guvernul acorda imprumuturi sau subvesntii pentru afaceri, ceea ce sa
intampla de fapt este impozitarea afacerilor private profitabile in vederea sprijinirii celor neprofitabile.
Capitolul VII. Blestemul mecanizarii.
Autorul incearca sa clarifice faptul ca masinile nu creeaza somajul. Efectul mecanizarii consta in
sporirea productivitatii. Astfel preturile scad, iar nivelul de trai creste. Automatizarea era privita ca fiind
ceva cu totul nou in lume. De fapt, era doar un nume nou pentru a continua evolutia tehnologica si pentru
realizarea utilajelor cu o productivitate mai sporita. Autorul spune, facand referire la alti ani, ca masinile au
dus la sporirea enorma a numarului de locuri de munca.
Capitolul VIII. Schemele de impartire a muncii.
Autorul subliniaza inca de la inceput ca schemele acestea de impartire a muncii au la baza falsa
presupunere ca exista numai un volum limitat de munca ce poate fi prestat ; dar nu exista nici o limita
pentru volumul de munca prestat atata timp cat exista o nevoie sau dorinta umana nesatisfacuta pe care
munca ar putea-o indeplini. Intr-o economie moderna, de schimb, se va munci cu cat mai mult cu cat
preturile, costurile si salariile vor fi in raporturi cat mai corecte.
Capitolul IX. Demobilizarea soldatilor si birocratilor.
De fiecare data cand se face un efort de a reduce numarul functionarilor inutili, se protesteaza
spunandu-se ca aceasta actiune este « deflationista». Totusi tara se descurca la fel de bine fara acest numar
prea mare de functionari ca si in cazul in care i-ar fi mentinut pe posturi. Insa acestia pot obtine slujbe in
sectorul privat numai in schimbul unor servicii prestate pentru cei care le dau de lucru – sau mai precis ,
pentru clienti. In loc sa fie niste paraziti, ei devin productivi. Soldatii care inainte erau sustinuti de civili,
isi schimba acum conditia, devenind soldati care trebuie sa se intretina singuri.
Capitolul X. Fetisul ocuparii depline a fortei de munca.
Obiectivul economic al oricarei natiuni, ca si al fiecarei persoane in parte, este obtinerea celor mai
bune rezultate cu cel mai mic efort posibil. Scopul este cresterea productiei , in timp ce ocuparea fortei de
munca reprezinta doar mijlocul de realizare a lui. Autorul sustine in cadrul acestui capitol ca ar fi mult mai
bine daca s-ar opta pentru obtinerea unei productii maxime «  o parte din populatie fiind sustinuta in
inactivitate printr-un ajutor social nedeghizat », decat sa se asigure o ocupare deplina care duce la
dezorganizarea productiei.
Capitolul XI. Cine este protejat prin taxe vamale.
Taxa vamala a fost descrisa ca un mijloc de avantajare a producatorului in detrimentul
consumatorului. Aproximativ adevarat. Cei care favorizeaza aceasta politica iau in considerare doar
interesele producatorilor care sunt imediat avantajati prin introducerea respectivelor taxe. Ei omit insa
interesele consumatorilor care sunt imediat prejudiciati prin obligatia de a plati aceste taxe. Taxa afecteaza
toti consumatorii in aceeasi masura, dar nu este adevarat ca avantjeaza toti producatorii. Henry Hazlitt
afirma ca pe termen lung taxele vamale reduc intotdeauna salariile reale deoarece reduc eficienta, productia
si avutia nationala.
Capitolul XII. Orientarea catre exporturi.
Prin exporturi se platesc exporturile si invers. Cu cat importurile vor fi mai mici, cu atat mai
putine exporturi putem face. Fara importuri nu vom putea avea exporturi pentru ca strainii nu vor avea
resurse pentru cumpararea bunurilor din tara noastra. Cand se hotaraste sporirea exporturilor, de fapt se
hotaraste si sporirea importurilor.
Capitolul XIII. Preturile ‘paritare’.
Justificarea preturilor paritare a urmat modelul petrecut in agricultura, potrivit caruia bunastarea
fiecaruia depinde de bunastarea fermierului, si ca atunci cand acesta nu are puterea de cumparare necesara
pentru a obtine produse industriale, industria stagneaza. Aceasta a fost si cauza colapsului economic din
1929. Preturile produselor agricole au scazut drastic, in timp ce pretul produselor industriale au scazut intr-
o foarte mica masura. Rezultatul a fost ca fermierul nu a mai putut cumpara produse industriale. Un singur
remediu a fost : reducerea preturilor produselor agricole la paritate cu preturile produselor pe care le
cumpara fermierii.
Capitolul XIV. Salvarea sectorului economic X
Scopul autorului este de a contura unele dintre consecintele majore ce decurg obligatoriu din
eforturile de salvare a unui sector , din masurile care se iau pentru salvarea acestuia care ar putea fi : fie
admiterea ca sectorul X este ‘’supraaglomerat’’ si se incearca impiedicarea patrunderii altor firme sau
lucratori , fie sustinerea ideii ca sectorul X are nevoie sa fie sprijinit printr-o subventie directa de la guvern.
Astfel, din prima masura consecinta este aceea ca noul capital si noua forta de munca sunt fortate sa ramana
in afara sectorului X , fiind deposedate astfel de libertarea de a alege ,in vreme ce din a doua masura rezulta
un transfer de venit, vor pierde contribuabilii tot atat cat va castiga sectorul X.
Capitolul XV. Cum functioneaza sistemul preturilor.
Din pacate, lumea este condusa de oamenii de afaceri care se gandesc numai la profit  ; ei vor da
ordine de a se realiza orice atata timp cat aduce profit, insa in momentul cand acest plan nu va mai da
roade, acestia vor inceta sa mai produca bunul respectiv chiar daca nevoile oamenilor vor ramane
nesatisfacute. Cand oamenii doresc mai multe bunuri de un anumit tip, oferta pentru acel bun creste, pretul
va creste si el, ducand la cresterea profitului pentru cei care produc acel articol. Sau, atunci cand pretul este
ridicat, oamenii vor avea tendinta sa reduca crerea pentru acel bun. Intr-o economie aflata in echilibru, un
anumit sector se poate dezvolta numai pe seama altor sectoare. Atunci cand un anumit sector se restrange
sau stopeaza expansiunea productiei sale, acest lucru elibereaza forta de munca si capital pentru a permite
dezvoltarea altor sectoare.
Capitolul XVI. Stabilizarea marfurlor .
Capitolul XVII. Fixarea preturilor de catre guvern.
Aceste doua capitole arata unele efecte ale eforturilor guvernului de a fixa preturile bunurilor de
consum deasupra nivelurilor pe care le-ar fi stabilit piata libera dar si rezultatele incercarilor guvernului de
a mentine preturile bunurilor de consum sub nivelul stabilit de piata. Desi fixarea preturilor este
intotdeauna daunatoare din punct de vedere economic, chiar distructiva uneori, ea prezinta avantaje politice
din punctul de vedere al oficialitatilor. Acestea dau vina pentru existenta unor preturi mai mari pe
rapacitatea oamenilor de afaceri si nu pe politicile monetare, inflatioiste promovate chiar de ele. Fixarea
preturilor poate parea plina de succes pentru o scurta perioada. Poate parea ca functioneaza bine o vreme,
mai ales pe timp de razboi, cand este sprijinita de patriotism si de sentimentul de criza. Dar, de fapt, cu cat
este mai indnelungata, cu atat cresc greutatile. Cand preturile sunt mentinute de catre guvern, arbitrar si
obligatoriu, la un nivel scazut, cererea este cu mult mai mare decat oferta. Daca guvernul incearca sa
previna aparitita unei oferte insuficiente reducand preturile fortei de munca, nu face altceva decat sa
provoace o penurie a acestor factori de productie. Daca guvernul continua pe acest drum el nu va trebui sa
extinda din ce in ce mai mult controlul « pe verticala » al preturilor ci va constata ca trebuie sa o faca si
« pe orizontala ». Consecinta normala a mentinerii unui control total, complet asupra preturilor, trebuie sa
fie ,in ultima instanta, o economie complet planificata. Trebuie sa existe un echilibru intre castigurile si
pierderile presupuse de aceasta manipulare politica a preturilor, dar pierderile vor fi mult mai mari decat
castigurile.
Capitolul XVIII. Implicatiile controlului nivelului chiriilor.
Controlul nielului chiriilor caselor si apartamentelor de catre guvern este ,de fapt, o forma speciala
de control al preturilor. Controlul asupra chiriilor este impus folosindu-se ca agument faptul ca oferta de
case este inelastica, adica lipsa de locuinte nu poate fi rezolvata in timp util oricat ar creste chiriile.
Permiterea cresterii chiriilor pana la nivelul stabilit pe piata face ca toti chiriasii sa aiba sanse egale de a
licita pentru un spatiu de locuit. Uneori legea prevede ca se poate reunuta la control in momentul in care
numarul locuintelor vacante depaseste o anumita cifra. Politicienii care promoveaza politica de control al
chiriilor arata triumfatori ca aceasta cifra nu s-a atins si ca mentin controlul. Cu cat chiriile sunt fixate la un
nivel mai scazut, cu atat este mai sigur ca « lipsa » de case sau de apartamente de inchiriat se va perpetua.
Capitolul XIX. Legile privind stabilirea unui salariu minim.
Salariul este de fapt denumirea pretului fortei de munca.In ceea ce priveste salariul minim, autorul
sustine ca o lege a salariului minim este in cel mai bun caz o arma cu capacitati limitate in combaterea
raului produs de salariile scazute, si ca binele pe care l-ar putea face o astfel de lege poate depasi raul
provocat, doar in masura in care telurile noaste sunt modeste. Expunand inca un argument in sprijunul
salariului minim, autorul afirma ca intr-un sector in care o mare companie sustine monopolul, aceasta nu
are de ce sa se teama de concurenta si poate oferi salarii sub nivelul pietei. In concluzie , autorul atrage
atentia asupre faptului ca politica guvernului trebuie orientata nu catre impunerea unor cerinte mai
impovaratoare asupra patronatului, ci catre promovarea politicilor care incurajeaza profiturile, care ii
incurajeaza pe proprietari sa se dezvolte, sa investeasca in echipamente mai noi si mai bune pentru a creste
productivitatea muncitorilor lor si sa mareasca atat procentul de ocupare a fortei de munca, cat si salariile.
Capitolul XX. Contribuie intr-adevar sindicatele la cresterea salariilor ?
Autorul spune ca aceasta credinta ca sindicatele pot creste salariile reale, pentru toata populatia
activa si pe termen lung, este cea una dinc cele mai mari iluzii cu care noi traim. Functia principala pe care
o pot avea este sa imbuntateasca conditiile locale de munca si sa lupte pentru toti membrii sindicatelor sa
fie platiti la valoarea reala, stabilita pe piata, a muncii lor. Pentru determinarea cresterii salariilor
sindicatele folosesc forta si intimidarea, provocand astfel greva care atata vreme cat este non-violenta este o
arma legitima. Concluzia este ca sindicatele, desi ar putea sa asigure temporar o crestere a salariilor
nominale ale membrilor lor, in parte pe seama patronilor, in parte pe seama muncitorilor nesindicalisti, nu
pot sa asigure, pe termen lung si pentru absolut toti muncitorii o crestere a salarilului real.
Capitolul XXI. Suficient pentru a rascumpara productia.
Se analizeaza doctrina ce spune ca forta de munca trebuie sa primeasca suficient pentru a
rascumpara produsul. Este evident ca produsul national nu este creat si cumparat doar cu forta de munca
din industrie. Este cumparat de toata lumea – de functionari, de liberi profesionisti, de fermieri, de patroni,
de investitori, de zarzavagii, de macelari – pe sucrt, de toti cei care participa la creearea produsului
national. In ceea ce priveste preturile, salariile si profiturile ce ar trebui sa determine distributia acestui
produs, cele mai potrivite preturi nu sunt cele mai mari, ci acelea care incurajeaza atingerea celui mai inalt
nivel a productiei si al vanzarilor. Cele mai potrivite salalrii pentru forta de munca nu sunt cele mai mari
salarii care se pot acorda, ci acelea care permit o productie maxima in conditiile date, si eliminarea
somajului. Cele mai potrivite niveluri de profituri, nu sunt nivelurile cele mai scazute ci acelea ce
incurajeaza cat mai multi indivizi sa devina intreprinzatori sau sa-si sporeasca numarul salariatilor.
Capitolul XXII. Functia profiturilor.
Contrar parerii generale, profiturile nu se obtin prin cresterea preturilor, ci prin efectuarea de
economii si prin cresterea eficientei, care duc la scaderea costurilor de productie. Preturile si profiturile
libere vor maxsimiza productia si vor reduce lipsurile mai repede decat orice alt sistem. Preturile arbitrare
si profiturile fixate arbitrar nu pot decat sa prelungeasca perioada in care se inregistreaza lipsuri,
determinand reducerea productiei si cresterea somajului. In ceea ce priveste functiile profitului, una dintre
acestea este de a orienta si de a canaliza factorii de productie astfel incat sa structureze o productie formata
din mii de produse, in concordanta cu cererea.. De asemenea functia profiturilor este de a stimula constant
orice activitate economica competitiva in sensul cautarii unor noi cai de reducere a costurilor si de crestere
a eficientei, indiferent de stadiul in care s-ar afla acestea in prezent. Pe scurt profiturile privite ca rezultat al
relatiei costuri – preturi nu determina doar bunurile a caror productie trebuie continuata, dar impun si cele
mai economice cai de a le realiza.
Capitolul XXIII. Mirajul inflatiei.
De cele mai multe ori, oamenii confunda banii cu bogatie. Ei considera ca daca ar avea mai multi
bani ar fi mai bogati. Nu se gandesc si la faptul ca daca cantitatea de bani creste de n ori, la fel vor creste si
preturile. In ceea ce priveste analiza inflatiei se poate afirma ca ea ar putea favoriza anumite grupui pe o
perioada scurta de timp, dar numai in detrimentul celorlalte, iar pe termen lung, are consecinte dezastruoase
asupra intregii comunitati. Inflatia duce la supraexpansiunea unor industrii in detrimentul altora, ceea ce
implica folosirea necorespunzatoare si irosirea capitalului. Inflatia insasi este o forma de impozitare ; nu
afecteaza la fel pe toata lumea, de obicei cei saraci sunt impozitati mai sever decat cei bogati.
Capitolul XXIV. Ponegrirea economisirii.
Economisirea ,in lumea moderna, este doar o alta forma de a cheltui. Cum unii cheltuiesc si astfel
asigura locuri de munca in mod direct, asa si cei care economisesc bani[depunandu-i in banca sau
investindu-i] asigura la randul lor locuri de munca dar intr-un mod indirect.Inamicii economisirii fac o
diferenta destul de corecta intre economisire si investire. Apoi incep sa trateze subiectul ca si cum ar fi
vorba despre doua variabile independente si ca si cum ar fi o pura intamplare faptul ca sunt egale.Singura
solutie, sustin ei este ca guvernul sa exproprieze aceste economii stupide si daunatoare si sa inventeze
poiecte proprii ca sa foloseasca banii si sa ofere locuri de munca.
Capitolul XXV. Reformularea lectiei.
In acest penultim capitol autorul subliniaza inca de la inceput ce este stiinta economica. Ea este
stiinta care identifica efectele unei politici propuse sau existente nu numai asupra anumitor interese
particulare,pe termen scurt, ci asupra interesului general, pe termen lung ; aceasta este ideea careia i s-a
acordat o atentie speciala in aceast lucrare.

Partea a treia.

Capitolul XVI. Lectia dupa 30 de ani.


In acest ultim capitol autorul face o mica comparatie intre economia de acum 30 de ani si
economia in situatia actuala. Este evident faptul ca politicienii nu au invatat nimic din aceasta « lectie» si ca
economia de acum nu este deloc mai buna ca cea din trecut. « Lectia dupa 30 de ani » este ca o continuare ,
adaos la cele prezentate pe parcursul cartii oferind o imagine de ansamblu si insistand inca o data pe faptul
ca trebuie intotdeauna sa se ia in considerare atat efectele imediate ale unei politici cat si pe cele care apar
ulterior si ca aplicarea acestei politici trebuie sa se restranga asupra tuturor, ca trebuie sa stim ca va avea
atat efecte vazute cat si mai putin vizibile, care se pot vedea doar cu « ochii mintii ».

Concluzie : Am inteles ,dupa citirea acestei carti, ca ceea ce ni se intampla noua nu este ceva nou.
Acest egoism, sa se faca bine unora sau preferatii acestora fara a se lua in considerare si nevoile celorlalti, a
existat dintotdeauna. E adevarat ca in zilele noastre aceste lucruri sunt mult mai accentuate si se vor mai
accentua. Statul ne fura cel mai mult, dar intr-un mod legal. O sa ajungem sa platim taxe si impozite si
pentru aerul pe care il respiram. Nu cred ca exista nimic care sa ii poata schimba pe politicieni , asa cum
incerca autorul de a-i face sa tina cont de toti.