REFERAT NR 7

Determinarea oxigenului dizolvat din apă

Cantitatea de oxigen dizolvată în apă depinde de temperatura apei, presiunea atmosferică, conţinutul în
substanţe oxidabile din apă şi prezenţa florei microbiene. Scăderea concentraţiei de oxigen din apă reduce
capacitatea de autopurificare a acesteia.
Determinarea oxigenului din apă se realizează prin metoda titrimetrică Winckler.
Principiul metodei
Oxigenul dizolvat în apă oxidează hidroxidul manganos la hidroxid manganic; acesta în mediu acid
oxidează iodura de potasiu la iod molecular care se titrează cu tiosulfat de sodiu, în prezenţă de amidon ca
indicator:
2MnCl2 + 4NaOH → 2Mn(OH)2 + 4NaCl

2Mn(OH)2 + 1/2 O2 + H2O → 2Mn(OH)3

2Mn(OH)3 + 6HCl → 2MnCl3 + 6H2O

2MnCl3 + 2KI → 2MnCl 2 + 2KCl + I2

I2 + 2Na2S2O3 → 2NaI + Na2S406

Reactivi:
- sulfat de mangan, soluţie 50 % (sau clorură de mangan 40 %); se controlează calitatea soluţiei astfel: 1
mL din această soluţie , 1 mL soluţie alcalină de iodură şi 5 mL acid clorhidric concentrat în 100 mL apă distilată,
nu pun în libertate o cantitate de iod mai mare decât cea corespunzătoare la 0,1 mL tiosulfat de sodiu 0,01 N;
- iodură de potasiu, soluţie alcalină: 500 g NaOH (sau 700 g KOH) şi 150 g KI se dizolvă într-un litru de
apă distilată. Soluţia nu trebuie să se coloreze în galben la acidulare;
- amidon, soluţie 0,5 % conservată cu acid salicilic 1,25 g% sau cu câteva picături de toluen;
- tiosulfat de sodiu, soluţie 0,01 N: 2,5 g tiosulfat de sodiu se dizolvă în 1000 mL apă distilată
proaspăt fiartă şi răcită; factorul soluţiei se determină înainte de fiecare titrare; se conservă cu 5 mL cloroform sau
1 g NaOH;
- iodură de potasiu alcalină - azidă de sodiu: 10 g azidă de sodiu se dizolvă în 40 mL apă distilată şi se
adaugă 950 mL soluţie alcalină de iodură de potasiu;
- oxalat de potasiu, soluţie 2 %;
- acid clorhidric, d = 1,19;
- acid fosforic 85 %;
- bicarbonat de potasiu p.a.;
- alaun de potasiu, soluţie 10 %;
- amoniac, soluţie 25 %.
Mod de lucru
Probele de apă pentru determinarea oxigenului se recoltează în sticle speciale de 100 - 300 ml, cu dop
rodat tăiat oblic. Sticlele se umplu cu precauţie până la dop, fără bule de aer. Imediat după luarea probei se
fixează oxigenul, prin adăugarea a 2 mL clorură manganoasă şi 2 mL soluţie alcalină de iodură de potasiu.
Introducerea reactivilor se efectuează sub nivelul apei. La apele cu mult CO 2 se adaugă aceşti reactivi în cantităţi
mai mari (4 ml). Se închide sticla cu dopul şlefuit, astfel ca să nu rămână nici o bulă de aer. Se agită conţinutul
flaconului care devine, funcţie de cantitatea de oxigen, galben sau brun.
Prezenţa unui depozit alb înseamnă că nu s-a agitat flaconul suficient pentru a permite un contact al
reactivilor de fixare cu oxigenul din proba de apă. Se menţine proba la întuneric cel puţin o oră, se scoate dopul
flaconului şi cu ajutorul unei pipete se introduc sub suprafaţa lichidului 5 mL acid clorhidric, d = 1,19; flaconul se
aşează într-o capsulă de porţelan, pentru a recupera lichidul deversat. Se închide din nou flaconul şi se agită până
la dizolvarea completă a precipitatului. Conţinutul flaconului se trece cantitativ într-un pahar Erlenmeyer,
aducând şi apele de spălare şi conţinutul capsulei (lichidul recuperat). Aceste operaţiuni se execută rapid pentru a
nu se pierde iodul format care se titrează cu tiosulfat în prezenţa amidonului.
Calcul
0,08 . V . f . 1000 80 . V . f
mg O2/L =  = 
V1 - V2 V1 - V2
în care:
0,08 = mg oxigen care corespund la 1 mL tiosulfat de sodiu 0,01 N;
V = mL tiosulfat 0,01 N folosiţi la titrare;
V1 = volumul flaconului folosit la fixarea oxigenului;
V2 = volumul reactivilor de fixare;
f = factorul soluţiei de tiosulfat de sodiu.
Cu ajutorul tabelelor Wincker (Anexa III) se calculează gradul de saturaţie în oxigen al apei de analizat,
după formula:
C
Saturaţie în oxigen =  • 100
Co
în care:
C = mg/L oxigen determinat în proba analizată;
Co = mg/L, concentraţia de saturaţie a oxigenului la temperatura probei în momentul recoltării (Anexa
III).
Deficitul de oxigen reprezintă diferenţa dintre saturaţia în oxigen la temperatura dată (după tabelul
Winkler) şi concentraţia în oxigen determinată în proba de apă. Acest indicator este caracteristic pentru starea
sanitară a unei ape; cu cât deficitul de oxigen este mai mare, cu atât nivelul poluării apei este mai ridicat.
În cazul apelor intens poluate, se procedează diferenţiat:
- pentru apele cu un conţinut de nitriţi mai mare de 0,1 mg NO 2-/L, în locul soluţiei alcaline de iodură, se
foloseşte soluţia alcalină de iodură cu azidă, deoarece prezenţa nitriţilor peste limita indicată împiedică virajul net
la titrare, coloraţia albastră dată de iod cu amidonul revine în permanenţă (din cauza ionului nitrit, care în
prezenţa oxigenului din aer, oxidează iodura la iod liber);
Interferenţa nitriţilor conduce la valori de oxigen mai mari decât cele reale.
- pentru apele ce conţin Fe2+ şi Fe3+ peste 0,5 mg/L, (până la 10 mg/L), se adaugă în sticla în care s-a
recoltat 0,7 mL H2SO4 conc. şi 1 mL soluţie de permanganat de potasiu 0,2 N, după care se închide flaconul cu
dopul şi se omogeniază conţinutul prin răsturnări pentru a produce o nuanţă violet, care să persiste cel puţin 15
minute. Dacă decolorarea se produce mai repede, se adaugă o nouă cantitate de permanganat, evitând însă
excesul. Eventualul exces de permanganat se decolorează complet cu 0,5 mL până la 1 mL soluţie oxalat de
potasiu, după care flaconul se închide, se agită şi se lasă 8-10 minute la întuneric. După acest tratament
preliminar, determinarea se continuă ca la modul de lucru, cu deosebirea că pentru acidularea probei, în locul
acidului clorhidric, se foloseşte acid fosforic 85 %, 5 ml, pentru reducerea influenţei fierului; cantitatea de reactivi
adăugată va fi însumată cu V2 din formula de calcul;
- pentru apele care conţin substanţe organice şi compuşi ai sulfului cu caracter reducător, după operaţia
de fixare a oxigenului se lasă flaconul în repaus 10 minute şi apoi hidroxizii manganos şi manganic se transformă
în carbonaţi (care sunt insensibili faţă de oxigen), prin introducerea a 5 g bicarbonat de potasiu pulbere. După
aceasta flaconul se închide cu dopul şi se agită până la dizolvarea bicarbonatului. Precipitatul format se separă
prin filtrare, se trece într-un pahar Erlenmeyer în care se adaugă 5 mL acid clorhidric şi se aduce la 200 mL cu
apa distilată. Iodul eliberat se titrează cu o soluţie de tiosulfat 0,01 N;
- pentru apele care conţin clor liber sau compuşi cu clor activ, se efectuează determinarea separată a
clorului activ şi se efectuează corecţia la calcularea oxigenului dizolvat, cunoscând că 1 mg clor activ este
echivalent cu 0,223 mg oxigen; corecţia se poate face şi scăzând din cantitatea de tiosulfat folosit la determinarea
oxigenului dizolvat, cantitatea de tiosulfat utilizat la titrarea clorului activ din acelaşi volum de apă;
- pentru apele care conţin cantităţi mari de materii în suspensie, capabile să absoarbă cantităţi mari de
iod în mediu acid, acestea se îndepărtează prin coagulare. Pentru aceasta, apa de analizat se introduce într-un
recipient de sticlă cu dop rodat cu capacitatea de 1 litru, se adaugă 10 mL soluţie alaun de potasiu şi 2 mL
amoniac. Butelia se închide cu dopul, se omogenizează conţinutul şi se lasă în repaus pentru depunerea
precipitatului. Supernatantul se aspiră într-un recipient şi se determină oxigenul dizolvat în modul cunoscut.
Interpretarea rezultatelor
Pentru apa de suprafaţă de categoria I:
- gradul de saturaţie în oxigen dizolvat: > 70 % (Anexa II).