UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE HORTICULTURĂ
SPECIALIZAREA: BIOLOGIE

PROIECT
MALADIA ALZHEIMER

2020

1
Cuprins
Introducere.............................................................................................................................................3
Ce este maladia Alzheimer.....................................................................................................................4
Factori de risc.........................................................................................................................................5
Cauze......................................................................................................................................................6
Simptome...............................................................................................................................................7
Diagnostic...............................................................................................................................................8
Evoluția bolii...........................................................................................................................................9
Prevenire și tratament...........................................................................................................................9
Concluzii...............................................................................................................................................10

2
Introducere

Alzheimer este o formă de demență, o boală degenerativă care progresează lent și care
are un impact emoțional puternic asupra întregii familii. Medicii, cercetătorii, oamenii politici
și organizațiile non-profit fac eforturi uriașe pentru a găsi un leac pentru maladia Alzheimer
considerată una dintre cele mai mari amenințări medicale și sociale ale secolului XXI.
Boala Alzheimer poartă numele psihiatrului german Alois Alzheimer, care în
noiembrie 1901 examinează o femeie de 51 de ani internată la un spital pentru bolnavi psihici
din Frankfurt. Femeia prezenta tulburări cognitive progresive, halucinații, idei delirante și
degradare a personalității sociale. Pacienta este diagnosticată de Alois Alzheimer cu „Boala
uitării” și urmărită apoi timp de 5 ani pentru a fi observată evoluția bolii. După moartea
pacientei, Alois Alzheimer examinează cu atenție creierul femeii și descoperă modificări
necunoscute până atunci. Aceste observații sunt prezentate în 1906 la o conferință a
psihiatrilor germani și publicate, un an mai târziu, într-o revistă de specialitate sub titlul ” O
îmbolnăvire particulară a scoarței creierului”.

3
Ce este maladia Alzheimer

Afecțiunea numită Alzheimer este o boală degenerativă, lent progresivă a creierului

care se caracterizează prin afectarea memoriei, pentru că în cele din urmă să apară tulburări de
raționament, limbă, percepție, planificare, recunoaștere. Mulți cercetători cred că această
afecțiune este un rezultat al creșterii producției și acumulării unei proteine specifice, numită
proteina beta-amiloid, în creier. Acumularea acestei proteine în creier duce la moartea
celulelor nervoase și implicit la Alzheimer.
Deși unele pierderi de memorie pot să apară, în mod normal, la batrânețe, nu toate sunt
semne de Alzheimer. Cele mai multe sunt simple „uitări”, care nu sunt atât de severe pentru a
pune la îndoiala buna funcționare a creierului. Sunt însă foarte multe cazuri în care se poate
ajunge la demență. Sunt multe boli diferite care pot duce la demență, însă boala Alzheimer
este pe departe cea mai frecventă cauză de demență. Demența este un sindrom caracterizat
prin insuficiența de memorie, afectarea gândirii ( a capacității de a organiza gândurile, de a
folosi limbajul, sau abilitatea de a vedea lumea normal, așa cum este ea). Aceste deficiențe
sunt suficient de severe pentru a afecta viața cotidiană și nivelul normal de funcționare al
persoanei în cauză. De cele mai multe ori demența se înrăutățește în timp.
Probabilitatea de a avea Alzheimer crește substanțial după vârsta de 70 de ani – peste
50% din vârstnicii care au trecut de 85 de ani pot fi afectați de această afecțiune. Cu toate
acestea Alzheimer nu este o parte normală a procesului de îmbătrânire și nu este ceva ce se
întâmplă inevitabil la bătrânețe. Mulți oameni pot atinge 100 de ani fără să aibă Alzheimer
sau orice altă tulburare neurologică.

4
Factori de risc

Principalul factor de risc pentru această afecțiune este vârsta. 10% din persoanele care
au depășit vârsta de 65 de ani au Alzheimer și 50% din bătrânii trecuți de 85 de ani suferă de
pe urma acestei boli.
De asemenea există factori de risc genetici pentru Alzheimer.
„Cele mai multe persoane dezvoltă această afecțiune după vârsta de 70 de ani. Cu toate
acestea, mai puțin de 5% din pacienți se confruntă cu aceasta boală de la 40-50 de ani. Cel
puțin jumătate dintre pacienții cu debut precoce au moștenit mutații genetice asociate cu
boala Alzheimer. Mai mult decât atât, copiii unui pacient cu Alzheimer cu debut precoce, au
risc crescut (50%) să moștenească aceste mutații genetice și să facă Alzheimer. Factorii
genetici pot fi „vinovați” și în anumite cazuri de Alzheimer cu debut tardiv. O formă relativ
comună a unei gene situate pe cromozomul 19 este asociat cu boala Alzheimer cu debut
tardiv.” dr. Howard Crystal, autor medical de articole legate de neurologie.
Specialiștii spun ca boala Alzheimer are legatură cu cromozomii 1, 14 și 21 (trisomia
21 reprezintă cauza sindromului Down), dar pot exista și alte legături cromozomiale.
Genotipul ApoE ipsilon 4, legat de cromozomul 19, proteina care participă la transportul
colesterolului și intervine în procesele de reparație neuronală, este considerat factor
predispozant pentru cazurile sporadice de boală Alzheimer.
Este dovedit faptul că forme comune ale anumitor gene cresc riscul de Alzheimer, dar
nu cauzează invariabil această boală. Cea mai bine studiată genă “de risc” este cea care
codifică apolipoproteina E (APOE). Aceasta genă are 3 forme, una dintre ele, denumită
apoE4s, a fost asociată cu un risc crescut de Alzheimer. De subliniat faptul că nu toate
persoanele care au această formă a genei apoE4 dezvoltă această boală ci sunt mai predispuse
decât persoanele care au celelelate forme ale genei respective.
Experții nu recomandă testarea genetică, pentru gena apoE4, a copiilor care au părinți
sau bunici bolnavi de Alzheimer, pentru că nu există nici un tratament pentru această
afecțiune.
Multe studii (dar nu toate) arată că femeile prezinta un risc mai mare decât bărbații de a
dezvolta Alzheimer.
Frecvența aparent crescută a bolii la femei a condus la cercetări ample despre rolul
estrogenului în apariția Alzheimer-ului. Studii recente sugerează că estrogenul nu trebuie
prescris la femei în postmenopauză, în scopul reducerii riscului de Alzheimer. Cu toate

5
acestea, rolul estrogenului în dezvoltarea bolii nu a fost pe deplin dovedit și rămâne în
cercetare.
Alți factori de risc pentru Alzheimer includ tensiune arterială ridicată
(hipertensiune arterială), boli coronariene, diabet zaharat și posibil niveluri crescute de
colesterol. În plus, persoanele cu educație formală limitată, care nu au reușit să termine
nici măcar 8 ani de școală prezintă un risc crescut de a dezvolta această afecțiune. Asta nu
înseamnă că boala este inevitabilă la aceste persoane, ci doar că există un risc mai mare de a fi
afectați de simptomele acestei afecțiuni.
O majoritate a pacienților cu sindrom Down vor dezvolta, pe la 40 de ani,
modificările cerebrale specifice bolii despre care vorbim. Deși nu s-a demonstrat științific,
unii specialiști susțin că fumatul crește și el riscul de a dezvolta demență și Alzheimer.
Loviturile în zona cefalică, însoțite de pierderea conștienței, pot constitui și ele un
factor de risc pentru Alzheimer, mai ales în rândul celor care au gena apoE4.

Cauze

Cauzele care provoacă Alzheimer nu sunt cunoscute . Oamenii de știință au elaborat

unele teorii, acceptate în parte, dar tot nu au găsit „rădăcina” problemei. De
exemplu, „ipoteza colinergică” se referă la pierderea neurotransmițătorilor ( cum ar fi
acetilcolina) este legată de unele deteriorări apărute la nivelul creierului. (Acești
neurotransmițători ajută neuronii să funcționeze normal.) Pe baza acestei ipoteze s-a introdus
terapia cu inhibitori ai colinesterazei (enzima care scindează acetilcolina) pentru a se menține
astfel o activitate crescută a neurotransmiterii colinergice inter-neuronale în regiunile cu
probleme.
„Ipoteza cascadei amiloide” este cea mai discutată și cercetată cauză a bolii
Alzheimer. Aceasta provine din studiul bolilor ereditare cu debut precoce de Alzheimer.
Aproximativ jumătate dintre pacienții care au dezvoltat Alzheimer cu debut precoce au
prezentat mutații genetice care conduc la producerea în exces la nivelul creierului a unui
fragment de proteine numit Abeta (Ap). Mulți oameni de stiință cred însă că în majoritatea
cazurilor sporadice de Alzheimer (cazurile care nu sunt moștenite) este vorba de prea puțină
proteină Ap, mai degrabă decât prea multă producție. În orice caz, cele mai multe cercetări se
îndreaptă către găsirea unor modalități de a reduce cantitatea de Ap din creier pentru a preveni
sau a încetini evoluția bolii.

6
 „Ipoteza alterării și acumulării de proteină TAU”. Ghemurile neurofibrilare
patologice existente în interiorul neuronilor sunt constituite din agregate de proteină „tau”, în
cadrul unui proces de hiperfosforilare. Nu s-a dovedit cu certitudine dacă acest proces
provoacă Alzheimer sau este de natură secundară.

Simptome

Instalarea bolii este treptată și progresează lent. Problemele de memorie, catalogate la

început drept efecte normale ale îmbătrânirii, pot fi primul semn de Alzheimer. Când
„scăpările” de memorie devin foarte dese și prelungite, iar gândirea pacientului se
îndepărtează de normalitatea și acuratețea obișnuită a persoanei în cauză, atunci cu siguranță
este ceva mai grav decât bătrânețea.
În concluzie, pierderile de memorie, în special legate de evenimetele recente (memoria
pe termen scurt) sunt primele semne de Alzheimer. De exemplu, persoana în cauză uită în
repetate rânduri fierul de călcat în priză, sau uită dacă și-a luat medicamentele, ori locul în
care a parcat mașina și chiar cum să conducă o mașină.
La debutul acestei afecțiuni apar, de asemenea, schimbări ușoare de personalitate –
apatie, lipsa spontaneității și o tendință de retragere și chiar o îndepărtare de societate.
Pe măsură ce boala progresează, problemele de gândire se acutizează și apar semne de
deteriorare a unor funcții intelectuale. Persoana în cauză începe să aibă probleme cu cifrele și
alte operații matematice simple, probleme cu înțelegerea a ceea ce citește și cu organizarea
activităților zilnice. La o persoană cu Alzheimer mai pot fi observate și alte perturbări
comportamentale, cum ar fi agitație, iritabilitate, chef de ceartă și chiar incapacitatea de a se
îmbrăca adecvat.
Mai târziu, aceste persoane pot deveni confuze sau dezorientate cu privire la anul, luna
sau ziua în care suntem, nu sunt în măsură să descrie cu precizie locul în care traiesc sau
oricare loc vizitat și cunoscut.
În cele din urmă, pacienții cu Alzheimer se pot rătăci, pot ajunge în imposibilitatea de
a purta o conversație, pot fi necooperanți și iși pot pierde controlul intestinal, inclusiv
controlul vezicii urinare. În stadiile avansate ale bolii, persoanele în cauză pot deveni total
incapabile de a se îngriji singure.
Asociația Alzheimer din America a stabilit 10 semne specifice acestei afecțiuni.
Acestea sunt:
 Pierderi de memorie;

7
  Dificultăți în îndeplinirea sarcinilor familiare;
 Probleme de limbaj (uită cuvinte sau sensul acestora);
 Dezorientare în timp și loc;
 Judecată slabă sau îndoielnică;
 Probleme cu gândirea abstractă (cum ar fi interpretarea cifrelor sau uitarea
unor operații matematice simple);
 persoana cu Alzheimer încurcă lucrurile;
 Schimbări în starea de spirit sau de comportament;
 Schimbări de personalitate;
 Pierderea inițiativei.

Diagnostic

Nu există nici un test de sânge sau de imagistică pentru a diagnostica această

boală. Alzheimer este o afecțiune care se recunoaște prin excluderea altor boli. Cu alte
cuvinte, dacă o persoană dă semne de declin cognitiv suficient de grav pentru a satisface
criteriile de demență; evoluția bolii este în corcondanță cu această boală și nu există alte
afecțiuni cerebrale sau alte explicații mai bune pentru demență, se ajunge la diagnosticul de
Alzheimer.
Specialiștii spun ca diagnosticul de Alzheimer se poate pune cu certitudine de 100%
doar prin examinarea post-mortem a creierului. Cu toate acestea, metodele moderne
– anamneza amănunțită, explorare neuropsihică, și examene neuroradiologice – pot stabili un
diagnostic mai mult decât coerent, cu o probabilitate de 90%.
Examenele neuro-psihologice presupun mai multe vizite la specialist care-l va
supune pe pacient unui interogatoriu specific care există cu siguranță și în limba română ( în
America acesta este numit „Mini Mental State Examination” – MMSE). Interogatoriul conține
întrebări simple care testează memoria, inteligența, atenția, gândirea abstractă, orientarea în
spațiu și alte funcții cognitive, în căutarea unor semne de demență.
Testul ceasului este un test destul de dificil de trecut pentru un pacient cu Alzheimer.
Acest test, aparent simplu constă în desenarea unui cadran de ceas, cu cifrele normal așezate
și numerotate de la 1 la 12, cu minutarul și orarul puse la anumite ore. Pentru o persoana
sănatoasă, acest test este banal, însă persoanele cu Alzheimer au dificultăți majore în a
executa acest desen, chiar dacă boala este la debut.

8
 Examene neuroradiologice, cum ar fi Tomografia Computerizată a creierului,
Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN), Tomografia Computerizată cu Emisiune de Fotoni –
SPECT pot constata o atrofie cortică (micșorarea scoarței cerebrale) și pot permite chiar o
diferențiere a demenței degenerative de tip Alzheimer, față de una vasculară cauzată de mini-
infarcte cerebrale.

Evoluția bolii

Există 3 faze importante ale bolii:

Faza incipientă a bolii caracterizată prin dezorientare, inadaptare la situații noi,
pierderea capacității de a iniția anumite activități și de a memora, reacții greoaie și întârziate,
decizii greșite, tulburări în judecată, schimbarea bruscă a dispoziției, iritabilitate, agitație.
Faza intermediară se caracterizează prin dificultăți de scriere, citit și în efectuarea
unor operații matematice simple, probleme în recunoașterea persoanelor apropiate, probleme
de logică, pierderea orientării. Persoanele bolnave sunt suspicioase, geloase și chiar ostile, au
probleme în a se îmbrăca singure și a folosi banii.
În faza tardivă sau avansată pacienții nu-și mai amintesc anumite activități pe care ar
trebui să le facă zilnic (spălat, îmbrăcat, schimbat, mers la toaletă); au dificultăți în a mesteca
alimentele, a înghiți, în păstrarea echilibrului și merg greu; comunicarea verbală (prin cuvinte)
este deficitară, uneori imposibilă; apar stări de confuzie, agitație; apare incontinența urinară și
fecală.

Prevenire și tratament

Dacă vorbim de prevenire, trebuie subliniat faptul că nu există mijloace sigure pentru
a ține departe această afecțiune. În schimb, specialiștii recomandă menținerea unei activități
intelectuale continue, mișcare, o dietă echilibrată, bogată în fructe și legume, renunțarea la
fumat. Anumite medicamente din categoria antiinflamatoarelor nesteroide (ibuprofen,
indometacin, aspirină) pot scădea riscul de apariție al acestei boli.
Până în 2006, foarte multe studii (studiul SYST-EUR) au evidențiat că menținerea
presiunii arteriale la o valoare normală a demonstrat o semnificativă scădere (până la 50%) a
riscului de îmbolnăvire.

9
 În plus, alăptarea face minuni și în acest caz. Un studiu recent arată că femeile care au
alaptat mai bine de 6 luni au un risc mai mic de a face boala Alzheimer. Și asta pentru că,
alăptarea aduce o reechilibrare hormonală fiziologică după cele 9 luni de sarcină. Riscul de a
face Alzheimer scade chiar și la femeile care au avut în familie rude diagnosticate cu aceasta
boală.
Alzheimer nu se vindecă; nu există tratament pentru vindecare ci mai degrabă, pentru
ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții pacientului. În acest caz, tratamentul
este bazat pe medicamente și terapie.
Două clase diferite de produse farmaceutice sunt administrate pacienților cu
Alzheimer, în funcție de severitatea simptomelor. Acestea sunt inhibitori de colinesterază
(înhibitoare ale acetilcholinesterazei) și antagoniști de glutamat (preparate antagoniste ale
NMDA – N-metil-D-aspartat).

Concluzii

 Boala Alzheimer este o afecțiune neurodegenerativă, progresivă și ireversibilă

în care sunt afectate procesele cognitive, procesele de memorie și
comportamentul.
 Cauzele afecțiunii nu sunt pe deplin cunoscute, însă principala teorie legată de
acestea implică apariția și depozitarea la nivelul neuronilor și sinapselor a
plăcilor de amiloid și a proteinelor neurofibrilare tau.
 Simptomul principal al bolii Alzheimer este reprezentat de tulburările de
memorie, însă acestea trebuie integrate într-un tablou clinic mai amplu în care
sunt cuprinse: dificultăți în a lua decizii, confuzie, perturbarea activităților
conversaționale, modificări inexplicabile de dispoziție sau de personalitate.
 Gestionarea pacienților cu demență Alzheimer este făcută de către o echipă
multidisciplinară alcătuită din: medicul neurolog, medicul psihiatru, medicul
geriatru, medicul de familie, psihologul clinician, terapeutul ocupațional.
 Deși există multe teste care pot ridica suspiciunea de boală Alzheimer,
diagnosticul de certitudine se poate pune abia după decesul pacientului, prin
examinarea anatomopatologică.
 Din pricina complexității bolii, nu există un tratament care să vindece boala,
însă simptomele ei pot fi ținute sub control prin intermediul strategiilor
medicamentoase, psihoterapeutice sau ocupaționale.
10
11