Alzheimer este o formă de demență, o boală degenerativă care progresează

lent și care are un impact emoțional puternic asupra întregii familii. Medicii,
cercetătorii, oamenii politici și organizațiile non-profit fac eforturi uriașe
pentru a găsi un leac pentru maladia Alzheimer considerată una dintre cele
mai mari amenințări medicale și sociale ale secolului XXI. Iată care sunt
cauzele, simptomele și tratamentul pentru Alzheimer.

Boala Alzheimer poartă numele psihiatrului german Alois Alzheimer, care în

noiembrie 1901 examinează o femeie de 51 de ani internată la un spital
pentru bolnavi psihici din Frankfurt. Femeia prezenta tulburări cognitive
progresive, halucinații, idei delirante și degradare a personalității sociale.
Pacienta este diagnosticată de Alois Alzheimer cu „Boala uitării” și urmărită
apoi timp de 5 ani pentru a fi observată evoluția bolii. După moartea
pacientei, Alois Alzheimer examinează cu atenție creierul femeii și
descoperă modificări necunoscute până atunci. Aceste observații sunt
prezentate în 1906 la o conferință a psihiatrilor germani și publicate, un an
mai târziu, într-o revistă de specialitate sub titlul ” O îmbolnăvire particulară
a scoarței creierului.

Afecțiunea numită Alzheimer este o boală degenerativă, lent progresivă a

creierului care se caracterizează prin afectarea memoriei, pentru că în cele
din urmă să apară tulburări de raționament, limbă, percepție, planificare,
recunoaștere. Mulți cercetători cred că această afecțiune este un rezultat al
creșterii producției și acumulării unei proteine specifice, numită proteina
beta-amiloid, în creier. Acumularea acestei proteine în creier duce la moartea
celulelor nervoase și implicit la Alzheimer.

Deși unele pierderi de memorie pot să apară, în mod normal, la batrânețe, nu

toate sunt semne de Alzheimer. Cele mai multe sunt simple „uitări”, care nu
sunt atât de severe pentru a pune la îndoiala buna funcționare a creierului.
Sunt însă foarte multe cazuri în care se poate ajunge la demență. Sunt multe
boli diferite care pot duce la demență, însă boala Alzheimer este pe departe
cea mai frecventă cauză de demență. Demența este un sindrom caracterizat
prin insuficiența de memorie, afectarea gândirii ( a capacității de a organiza
gândurile, de a folosi limbajul, sau abilitatea de a vedea lumea normal, așa
cum este ea). Aceste deficiențe sunt suficient de severe pentru a afecta viața
cotidiană și nivelul normal de funcționare al persoanei în cauză. De cele mai
multe ori demența se înrăutățește în timp.
Probabilitatea de a avea Alzheimer crește substanțial după vârsta de 70 de
ani – peste 50% din vârstnicii care au trecut de 85 de ani pot fi afectați de
această afecțiune. Cu toate acestea Alzheimer nu este o parte normală a
procesului de îmbătrânire și nu este ceva ce se întâmplă inevitabil la
bătrânețe. Mulți oameni pot atinge 100 de ani fără să aibă Alzheimer sau
orice altă tulburare neurologica.

Principalul factor de risc pentru această afecțiune este vârsta. 10% din
persoanele care au depășit vârsta de 65 de ani au Alzheimer și 50% din
bătrânii trecuți de 85 de ani suferă de pe urma acestei boli.

De asemenea există factori de risc genetici pentru Alzheimer.

„Cele mai multe persoane dezvoltă această afecțiune după vârsta de 70 de
ani. Cu toate acestea, mai puțin de 5% din pacienți se confruntă cu aceasta
boală de la 40-50 de ani. Cel puțin jumătate dintre pacienții cu debut
precoce au moștenit mutații genetice asociate cu boala Alzheimer. Mai mult
decât atât, copiii unui pacient cu Alzheimer cu debut precoce, au risc
crescut (50%) să moștenească aceste mutații genetice și să facă Alzheimer.
Factorii genetici pot fi „vinovați” și în anumite cazuri de Alzheimer cu
debut tardiv. O formă relativ comună a unei gene situate pe cromozomul 19
este asociat cu boala Alzheimer cu debut tardiv.” dr. Howard Crystal, autor
medical de articole legate de neurologie.

Specialiștii spun ca boala Alzheimer are legatură cu cromozomii 1, 14 și 21

(trisomia 21 reprezintă cauza sindromului Down), dar pot exista și alte
legături cromozomiale. Genotipul ApoE ipsilon 4, legat de cromozomul 19,
proteina care participă la transportul colesterolului și intervine în procesele
de reparație neuronală, este considerat factor predispozant pentru cazurile
sporadice de boală Alzheimer.

Este dovedit faptul că forme comune ale anumitor gene cresc riscul de
Alzheimer, dar nu cauzează invariabil această boală. Cea mai bine studiată
genă “de risc” este cea care codifică apolipoproteina E (APOE). Aceasta
genă are 3 forme, una dintre ele, denumită apoE4s, a fost asociată cu un risc
crescut de Alzheimer. De subliniat faptul că nu toate persoanele care au
această formă a genei apoE4 dezvoltă această boală ci sunt mai predispuse
decât persoanele care au celelelate forme ale genei respective.

Experții nu recomandă testarea genetică, pentru gena apoE4, a copiilor care

au părinți sau bunici bolnavi de Alzheimer, pentru că nu există nici un
tratament pentru această afecțiune. Când vor exista tratamente care să
împiedice apariția bolii sau să scadă riscurile de Alzheimer, atunci testarea
genetică ar putea avea un sens.
Multe studii (dar nu toate) arată că femeile prezinta un risc mai mare decât
bărbații de a dezvolta Alzheimer.

Frecvența aparent crescută a bolii la femei a condus la cercetări ample

despre rolul estrogenului în apariția Alzheimer-ului. Studii recente sugerează
că estrogenul nu trebuie prescris la femei în postmenopauză, în scopul
reducerii riscului de Alzheimer. Cu toate acestea, rolul estrogenului în
dezvoltarea bolii nu a fost pe deplin dovedit și rămâne în cercetare.

Alți factori de risc pentru Alzheimer includ tensiune arterială ridicată

(hipertensiune arterială), boli coronariene, diabet zaharat și posibil
niveluri crescute de colesterol. În plus, persoanele cu educație formală
limitată, care nu au reușit să termine nici măcar 8 ani de școală prezintă
un risc crescut de a dezvolta această afecțiune. Asta nu înseamnă că boala
este inevitabilă la aceste persoane, ci doar că există un risc mai mare de a fi
afectați de simptomele acestei afecțiuni.

O majoritate a pacienților cu sindrom Down vor dezvolta, pe la 40 de ani,

modificările cerebrale specifice bolii despre care vorbim. Deși nu s-a
demonstrat științific, unii specialiști susțin că fumatul crește și el riscul de a
dezvolta demență și Alzheimer.

Loviturile în zona cefalică, însoțite de pierderea conștienței, pot constitui și

ele un factor de risc pentru Alzheimer, mai ales în rândul celor care au gena
apoE4.

Cauzele care provoacă Alzheimer nu sunt cunoscute . Oamenii de știință au

elaborat unele teorii, acceptate în parte, dar tot nu au găsit „rădăcina”
problemei. De exemplu, „ipoteza colinergică” se referă la pierderea
neurotransmițătorilor ( cum ar fi acetilcolina) este legată de unele deteriorări
apărute la nivelul creierului. (Acești neurotransmițători ajută neuronii să
funcționeze normal.) Pe baza acestei ipoteze s-a introdus terapia cu inhibitori
ai colinesterazei (enzima care scindează acetilcolina) pentru a se menține
astfel o activitate crescută a neurotransmiterii colinergice inter-neuronale în
regiunile cu probleme.

„Ipoteza cascadei amiloide” este cea mai discutată și cercetată cauză a bolii
Alzheimer. Aceasta provine din studiul bolilor ereditare cu debut precoce de
Alzheimer. Aproximativ jumătate dintre pacienții care au dezvoltat
Alzheimer cu debut precoce au prezentat mutații genetice care conduc la
producerea în exces la nivelul creierului a unui fragment de proteine numit
Abeta (Ap). Mulți oameni de stiință cred însă că în majoritatea cazurilor
sporadice de Alzheimer (cazurile care nu sunt moștenite) este vorba de prea
puțină proteină Ap, mai degrabă decât prea multă producție. În orice caz,
cele mai multe cercetări se îndreaptă către găsirea unor modalități de a
reduce cantitatea de Ap din creier pentru a preveni sau a încetini evoluția
bolii.

„Ipoteza alterării și acumulării de proteină TAU”. Ghemurile

neurofibrilare patologice existente în interiorul neuronilor sunt constituite
din agregate de proteină „tau”, în cadrul unui proces de hiperfosforilare. Nu
s-a dovedit cu certitudine dacă acest proces provoacă Alzheimer sau este de
natură secundară.

Alzheimer – simptome

Instalarea bolii este treptată și progresează lent. Problemele de memorie,

catalogate la început drept efecte normale ale îmbătrânirii, pot fi primul
semn de Alzheimer. Când „scăpările” de memorie devin foarte dese și
prelungite, iar gândirea pacientului se îndepărtează de normalitatea și
acuratețea obișnuită a persoanei în cauză, atunci cu siguranță este ceva mai
grav decât bătrânețea.

În concluzie, pierderile de memorie, în special legate de evenimetele

recente (memoria pe termen scurt) sunt primele semne de Alzheimer. De
exemplu, persoana în cauză uită în repetate rânduri fierul de călcat în priză,
sau uită dacă și-a luat medicamentele, ori locul în care a parcat mașina și
chiar cum să conducă o mașină.

La debutul acestei afecțiuni apar, de asemenea, schimbări ușoare de

personalitate – apatie, lipsa spontaneității și o tendință de retragere și chiar o
îndepărtare de societate.

Pe măsură ce boala progresează, problemele de gândire se acutizează și

apar semne de deteriorare a unor funcții intelectuale. Persoana în cauză
începe să aibă probleme cu cifrele și alte operații matematice simple,
probleme cu înțelegerea a ceea ce citește și cu organizarea activităților
zilnice. La o persoană cu Alzheimer mai pot fi observate și alte perturbări
 comportamentale, cum ar fi agitație, iritabilitate, chef de ceartă și chiar
incapacitatea de a se îmbrăca adecvat.

Mai târziu, aceste persoane pot deveni confuze sau dezorientate cu privire
la anul, luna sau ziua în care suntem, nu sunt în măsură să descrie cu precizie
locul în care traiesc sau oricare loc vizitat și cunoscut.

În cele din urmă, pacienții cu Alzheimer se pot rătăci, pot ajunge în

imposibilitatea de a purta o conversație, pot fi necooperanți și iși pot
pierde controlul intestinal, inclusiv controlul vezicii urinare. În stadiile
avansate ale bolii, persoanele în cauză pot deveni total incapabile de a se
îngriji singure.

Cei care dezvoltă Alzheimer la bătrânețe (dupa 70 de ani) mor de alte boli
(cum ar fi bolile de inimă), mai degrabă decât de pneumonie sau alte
consecințe ale acestei afecțiuni neurologice.

Asociația Alzheimer din America a stabilit 10 semne specifice acestei

afecțiuni. Acestea sunt:

 Pierderi de memorie;
 Dificultăți în îndeplinirea sarcinilor familiare;
 Probleme de limbaj (uită cuvinte sau sensul acestora);
 Dezorientare în timp și loc;
 Judecată slabă sau îndoielnică;
 Probleme cu gândirea abstractă (cum ar fi interpretarea cifrelor sau
uitarea unor operații matematice simple);
 persoana cu Alzheimer încurcă lucrurile;
 Schimbări în starea de spirit sau de comportament;
 Schimbări de personalitate;