UNIVERSITATEA ROMÂNO – GERMANĂ, SIBIU

APELUL ÎN PROCESUL CIVIL

Profesor îndrumător: Lect.univ.dr. IOAN ARON

Student: LIVIA ȘOGOR

1
 CUPRINS

Elemente Introductive ……………………………………………………pag. 3

Modificările apărute ca urmare a Legii 219/ 2005………………………..pag. 3

Cererea de Apel…………………………………………………...………pag. 4

Probele în Apel……………………………………………………...…….pag. 6

Sentința…………………………………………………………………....pag. 7

Deosebiri: Apelul și Judecată în Prima Instanță…………………………..pag. 8

Bibliografie ………………………………………………………………pag. 9

2
ELEMENTE INTRODUCTIVE

Procesul civil poate fi definit ca fiind activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de
executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în
pricinile civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării
silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevăzute de lege.
Acesta parcurge în mod obişnuit, dar nu obligatoriu două faze şi anume faza judecăţii şi executarea
silită. Faza judecăţii cuprinde judecata în primă instanţa şi judecata în căile de atac. Judecata parcurge etapa
scrisă, etapa dezbaterilor şi etapa deliberării şi pronunţării hotărârii. Odată cu parcurgerea acestor etape se
finalizează judecată în primă instanţă. 1
Partea nemulţumită de hotărârea primei instanţe o poate ataca cu apel, declanşând astfel o nouă etapă a fazei
judecăţii: etapa apelului. Având în vedere particularităţile acestei căi de atac, etapa scrisă din cadrul apelului
se rezumă numai la cererea de apel, la întâmpinarea pe care o poate face intimatul şi la cererea de aderare la
apel, într-una din cele două forme: apelul incident (art. 293 C.pro. civ.) şi apelul provocat (art. 2931 C.pro.
civ). Apelul este o cale de atac ordinară, de reformare, comună, devolutivă şi suspensivă de executare. Apelul
poate îmbrăca forma apelului principal (pe care îl formulează cel nemulţumit de sentinţă), apelul incident
(exercitat de intimat împotriva părţii cu interese contrare, care a exercitat apelul principal), şi apelul provocat
(declarat de intimat din apelul principal împotriva unui alt intimat sau a unei persoane care a figurat în prima
instanţă şi care nu este parte în apelul principal). Ultimele două forme ale apelului au fost consacrate în
vechea reglementare sub denumirea de aderarea la apel.
Potrivit art. 282 C.pro. civ, hotărârile date în prima instanţă de judecătorie sunt supuse apelului la
tribunal, iar hotărârile date în prima instanţă de tribunal sunt supuse apelului la curtea de apel conform alin.
1, aşadar o sentinţă pronunţată de curtea de apel nu este atacabilă cu apel, art. 282 fiind în concordanţă cu art.
4 pct. 1, care nu dă în competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie soluţionarea de apeluri.
Hotărârile date de judecătorii şi tribunale în primă instanţă pot fi atacate cu apel, indiferent dacă prin ele s-a
judecat sau nu fondul pricinii.
Încheierile premergătoare, indiferent dacă sunt preparatorii sau interlocutorii, pot fi atacate cu apel numai
odată cu fondul, afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii.
Încheierile prin care s-a întrerupt cursul judecaţii pot fi atacate separat cu apel, numai dacă însăşi hotărârea
asupra fondului este susceptibilă de apel, tocmai pentru că, pregătind darea hotărârii finale, încheierile
premergătoare urmează soarta acesteia.

MODIFICĂRI APĂRUTE CA URMARE A LEGII 219/ 2005

Deoarece prin Legea 219/2005 a fost abrogat implicit art. 3 al art. 282, înseamnă că este necesar ca
apelantul să formuleze critici în mod explicit împotriva încheierii premergătoare prin care s-a dispus
măsuri/încuviinţat dovezi pe care le consideră nelegale şi care i-au produs o vătămare, astfel încât să justifice
interesul în exercitarea căii de atac.2
Limitele devoluţiunii consacrate în art. 292 îşi găsesc aplicare şi în cazul apelului exercitat conform art. 282
alin 2, ca atare, instanţa poate să examineze, în limitele criticii, şi încheierile atacate.
În principiu, întrucât hotărârea civil produce efecte relativă, numai persoanele care au avut calitatea de parte
în primă instanţă pot formula apel, de exemplu situaţia în care în cazul unei cereri de punere sub interdicţie,
soţia pârâtului, care nu a fost parte în proces şi deci nu a fost citată, nu are calitatea de a ataca hotărârea dată
în cauză (Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 923/1971). În caz contrar, apelul va fi respins ca fiind
formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală sau, întrucât calitatea procesuală este o condiţie de
admisibilitate a oricărei cereri, ca inadmisibil, astfel au legitimare procesuală activă în apel, reclamantul,
pârâtul şi intervenienţii. Însă, în cazul intervenientului accesoriu, trebuie să se ţină seama de art. 56 C. pro.

1
Codul de procedură civilă
2
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
3
civ, pentru ca el poate să declare apel numai dacă însăşi partea în favoarea căreia a intervenit a exercitată
calea de atac, deci părţi în faza apelului pot fi nu doar titularii drepturilor deduse judecăţii, ci şi persoanele
sau organele cărora le-a fost recunoscută legitimare procesuală activă pentru declanşarea procedurii judiciare.
Prin excepţie, persoane care nu au participat la judecată în primă instanţă, nici personal nici
reprezentate de părţi, pot să declarare apel dacă dobânditorul cu titlu particular al dreptului sau bunului
litigios, poate să exercite apel, dacă transmiterea a avut loc după pronunţarea sentinţei i înainte de expirarea
termenului de apel, creditorul chirografar poate să exercite apelul în numele debitorului sau, pe calea acţiunii
oblice, conform art. 974 C. civ, cu excepţia acţiunilor cu caracter strict personal şi creditorul ipotecar poate să
exercite apelul în litigiul privitor la imobilul asupra căruia s-a constituit garanţia, conform art. 974 C.civ.
Apelul mai poate fi formulat de către procuror potrivit art.. 45 final C.pro. civ şi avocatul, potrivit art. 69 alin.
2 C.pro. civ., care a asistat la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate să exercite orice cale de atac
împotriva hotărârilor date.
În lumina Noului Cod este prevăzut faptul că apelul poate fi formulat în termenul de 30 de zile de la
data comunicării hotărârii, faţă de 15 zile cât este prevăzut în Codul din vigoare, iar motivarea în fapt şi în
drept a apelului trebuie făcută, sub sancţiunea decăderii, chiar prin cererea de apel.
Constituie o cauză de întrerupere a termenului de apel numai moartea părţii care a pierdut procesul,
pentru că numai această parte are interes să declare apel. Ca atare, moartea celeilalte părţi nu poate fi
invocată drept temei pentru întreruperea termenului de exercitare a căii de atac. Termenul de apel se întrerupe
numai facă moartea părţii a intervenit înainte de împlinirea lui, moartea ulterioară neprovocând efecte din
acest punct de vedere. Dacă termenul de apel curge de la data pronunţării şi decesul părţii a intervenit până la
împlinirea duratei sale, moştenitorii ar putea invoca decesul autorului lor drept o împrejurare de natură să
justifice repunerea în termenul de apel, în condiţiile art. 103. Faţă de dispoziţiile art. 285 alin. 3, apelanţii
trebuie să facă dovada calităţii lor de moştenitori în condiţiile dreptului comun. Termenul se întrerupe şi prin
moartea mandatarului, însă textul îşi găseşte aplicare numai dacă mandatarului i-a fost comunicată sentinţa,
pentru că dacă nu a fost comunicată, termenul de apel nu a început să curgă şi deci, nici nu se pune problema
întreruperii lui. Pe de altă parte, dacă hotărârea este comunicată la domiciliul mandatarului după decesul sau,
această comunicare nu va marca momentul de la car începe să curgă termenul de apel, faţă de dispoziţiile art.
286, astfel hotărârea trebuie comunicată mandantului.

CEREREA DE APEL

Cererea de apel trebuie să cuprindă numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele
juridice, denumirea şi sediul, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de
înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar. Dacă apelantul locuieşte în străinătate,
va arăta şi domiciliul ales în România, unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul.
Dacă atât în cererea de apel, cât şi în motivele de apel apelantul şi-a indicat numai domiciliul real, nu
şi cel ales la judecată în primă instanţă, înseamnă că a renunţat la beneficiul domiciliului ales. În aceste
condiţii tribunalul a procedat în mod legal dispunând numai citarea la domiciliul real (C.A. Bucureşti, Secţia
a IV-a civilă, decizia nr. 260/1993). Totodată în cererea de apel mai sunt arătate şi hotărârea care se ataca;
motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul; dovezile invocate în susţinerea apelului; semnătura.
Sancţiunea nulităţii pentru neîndeplinirea obligaţiei de a arăta în cererea de apel numele, prenumele şi
domiciliul intimatului nu operează atunci când acestea se pot stabili cu uşurinţă din actele de la dosar, iar
domiciliul este acelaşi ca la primă instanţă.
Cuantumul taxei judiciare de timbru legal datorate corespunde valorii debitului contestat, evaluată în
moneda naţională, corespunzător cursului de schimb valabil la data înregistrării căii de atac, neavând
relevanţă valoarea pretenţiilor precizate în faţa primei instanţe, respectiv taxa achitată în dosarul de fond.
(C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 1308/2000.) Textul art. 289 reglementează etapa scrisă a
apelului, în cadrul căreia, prin comunicarea copiei de pe cererea de apel şi eventual, motivele de apel,
împreună cu înscrisurile alăturate precum şi a copiei de pe întâmpinare, părţile se înştiinţează reciproc asupra

4
pretenţiilor şi apărărilor lor, precum şi în privinţa probelor ce urmează să fie administrate. La stabilirea
primului termen de judecată trebuie avute în vedere prevederile art. 95 alin. 1 din Regulamentul de ordine
interioară al instanţelor judecătoreşti, potrivit căruia în vederea repartizării pe complete şi stabilirii primului
termen de judecată, dosarele nou formate vor fi transmise persoanei desemnare cu repartizarea aleatorie a
cauzelor.3
Faţă de dispoziţiile art. 2, apelantul este obligat să depună numai copii de pe înscrisurile care nu au
fost prezentate în primă instanţă, firesc, de vreme ce înscrisurile invocate cu ocazia primei judecări în fond,
există la dosar. Dacă mai mulţi intimaţi au un singur reprezentant sau dacă intimatul are mai multe calităţi
juridice, se va comunica o singură copie de pe cererea de apel şi de pe înscrisuri şi se va înmâna o singură
citaţie. Nedepunerea întâmpinării de către intimat în apel nu are altă consecinţă decât de al pune în
imposibilitatea de a indica probele ce le-ar fi putut cere, fără însă a-i ridica dreptul de a se opune la admiterea
apelului şi de a contesta dovezile pe care acesta se sprijină. (Cas. I, decizia nr. 515/1998). Conform art. 290
C.pro. civ. "dacă apelurile făcute împotriva aceleiaşi hotărâri au fost repartizate a secţii diferinţe, preşedintele
ultimei secţii investite va dispune trimiterea apelului la secţia cea dintâi investită.", părţile neavând drept de
opţiune, astfel încât să aleagă între secţii aşa cum îngăduie art. 164 alin 3 în caz de conexitate. Pentru că
motivele de apel să poată fi considerate comunicate, ele trebuie să fi fost trimise la adresa corectă a
intimatului, indicată prin cererea de chemare în judecată sau ulterior, potrivit art. 98 "o comunicare viciată
înseamnă lipsa comunicării". Expresia "prima zi de înfăţişare" nu poate fi înţeleasă în sensul art. 134, pentru
că atâta timp cât intimatul nu a primit motivele de apel sau nu le-a primit în termen, el nu poate fi considerat
că "poate pune concluzii", ci poate fi înţeleasă doar în sensul că la termenul respectiv părţile sunt legal citat.
Dacă intimatului nu i-au fost comunicate motivele de apel, iar instanţa a admis apelul, acesta va putea solicita
casarea hotărârii în condiţiile art. 304 pct. 5. Vătămarea suferită decurge din pierderea procesului, fără să i se
fi oferit posibilitatea de a-şi face apărări.
Pentru a se putea folosi de mijloace de apărare şi dovezi părţile trebuie să se fi folosit de ele în prima
instanţă sau să le menţioneze în motivarea apelului ori în întâmpinare, în situaţia în care apelul nu se
motivează instanţă de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanţă.
Apelul este o cale de atac devolutivă, dar aceasta nu presupune reanalizarea de către instanţă de apel a tuturor
problemelor de fapt şi de drept care s-au ridicat în faţa primei instanţe, ci numai a acelora care sunt criticate
de către apelant. (C.A. Bucureşti, Secţia a III-a civilă, decizia nr, 2153/1997).
Efectul devolutiv al apelului constă în posibilitatea pe care o au părţile de a supune judecării în apel litigiul
dintre ele în ansamblul său, cu toate problemele de fapt şi de drept ce au fost ridicate în prima instanţă. (C.A
Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 1169/2002).
Apelul trebuie considerat devolutiv numai atunci când se urmăreşte judecarea sau rejudecarea
fondului, nu şi atunci când se solicită anularea sentinţei pentru necompetenţă ori schimbarea hotărârii şi
anularea sau respingerea cererii, ca efect al admiterii unei excepţii peremptorii, pentru ca în toate aceste
cazuri nu are lor o cercetare a fondului.
Potrivit art. 2931 intimatul poate după împlinirea termenului de apel, să adere la apelul făcut de partea
potrivnică printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe. Cererea se poate face
până la prima zi de înfăţişare.
Aderarea la apel nu se poate face şi prin întâmpinare, acestea fiind acte procedurale care îndeplinesc
funcţii diferite şi incompatibile. Prin întâmpinare intimatul invocă toate mijloacele procedurale şi probele pe
care le opune fiecărui capăt de cererea apelantului, pe când prin aderarea la apel. Intimatul tinde la
reformarea hotărârii primei instanţe, astfel întâmpinarea este un mijloc de apărare, aderarea la apel este o cale
de atac (Revista Dreptul nr. 2/2001).
La fel ca în apelul incident, şi în apelul provocat legitimare procesuală activă are intimatul din apelul
principal. Spre deosebire de apelul incident, care este îndreptată împotriva apelantului principal, în apelul
provocat legitimare procesuală pasivă are fie un alt intimat, fie o persoană care a figurat la judecată în primă
instanţă, dar nu este parte în apelul principal. Intimatul poate să declare un apel provocat atunci când
3
Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești
5
admiterea apelului principal ar fi de natură să provoace consecinţe asupra situaţiei sale juridice din proces.
Codul de procedură civilă cuprinde dispoziţii particulare în ceea ce priveşte judecată apelului; cu
toate acestea, în faţa instanţei de apel se aplică şi regulile de drept comun în diferite materii: administrarea
probelor, soluţionarea excepţiilor, pronunţarea hotărârii etc. De altfel, soluţia este expres prevăzută în
art.298: “dispoziţiile de procedură privind judecată în primă instanţă se aplică şi în instanţa de apel în măsura
în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezentul titlu”
Potrivit art. 288 alin. 2: „Apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea
nulităţii” – trimiterea rapidă a dosarului la instanţa competentă; necesitatea soluţionării împreună a apelurilor
în situaţia în care apelurile ar fi exercitate de părţi la intervale diferite de timp;
Sancţiunea o reprezintă nulitatea expresă – art.105 alin.2
După depunerea cererii, preşedintele instanţei de fond va înainta dosarul instanţei competente,
împreună cu apelurile făcute numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.
În cazul în care s-a făcut cerere pentru suspendarea hotărârii primei instanţe (în situaţiile în care apelul nu
este suspensiv de executare), apelul va fi trimis de îndată instanţei competente.
Potrivit art.289, dispune că, de îndată ce primeşte dosarul de la prima instanţă, preşedintele instanţei
de apel va lua următoarele măsuri: fixează termenul de înfăţişare şi dispune citarea părţilor; apelurile făcute
împotriva aceloraşi hotărâri vot fi repartizate la o singură secţie a instanţei de apel; dacă apelurile din diferite
motive au fost repartizate la secţii diferite, preşedintele ultimei secţii învestite va dispune trimiterea apelului
la secţia cea dintâi învestită (art.290).
Întâmpinarea, potrivit art.298, se aplică regulile de drept comun – art.115-117, însă art.291
reglementează însă o situaţie particulară, aceea a necomunicării motivelor de apel: dacă reclamantul nu a
primit în termenul prevăzut la art. 114¹ alin. 3 motivele de apel şi dovezile invocate el va putea cere un
termen pentru a depune întâmpinare (ca la art.118alin3).
Potrivit art. 291 alin.2 însă “dacă intimatul lipseşte la prima zi de înfăţişare şi instanţa constată că motivele
de apel nu au fost comunicate, va dispune amânarea cauzei şi efectuarea comunicării, iar dacă motivele nu au
fost comunicate în termen instanţa va dispune, de asemenea, amânarea cauzei.
Nedepunerea întâmpinării - ca la fond (decăderea, cu limitele sale în privinţa apărărilor – art.170).

PROBELE ÎN APEL

Probele în apel sunt prevăzute de art. 295 alin 2: „instanţa va putea încuviinţa refacerea sau
completarea probelor administrate la prima instanţă, precum şi administrarea probelor noi propuse în
condiţiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei”
Părţile nu se vor putea folosi în instanţa de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele
invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori întâmpinare.
Instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri”. După cum
se poate observa, principiul devoluţiunii este mărginit şi prin aceste dispoziţii din materia probelor.
Din economia reglementărilor în materie rezultă următoarele categorii de probe în apel: probele care
au fost invocate la prima instanţă, indiferent dacă au fost administrate sau nu, fără să intereseze motivul
pentru care nu au fost administrate; (bineînţeles că instanţa de apel verifică, la rândul său condiţiile de
admisibilitate a probelor – art.167); pe de altă parte însă “probele administrate la prima instanţă rămân
dobândite cauzei şi chiar simpla lor enunţare este inutilă; probele propuse la prima instanţă şi rămase
neadministrate vor putea fi cerute instanţei de apel prin cererea de apel sau întâmpinare; probele noi şi orice
mijloc nou de apărare trebuie formulate în scris” (critică – nu încurajează diligenţa părţilor la judecată în
primă instanţă care, deşi ar fi avut posibilitatea să solicite şi să administreze anumite probe, nu au făcut-o);
Refacerea sau completarea probelor, deşi legea nu o impune, este de dorit să fie folosită în mod excepţional,
doar atunci când instanţa superioară consideră că este absolut necesar.
Poliţia şedinţei de judecată va fi exercitată de preşedintele completului în condiţiile analizate deja;
probele se vor administra după regulile folosite în faţa instanţei de fond; tot astfel se vor administra şi

6
excepţiile de procedură şi orice alte incidente survenite în cursul judecăţii (incidentul de proceduraorice fel
de contestaţie care se grefează pe cererea principală şi care este de natură să suspende, să întrerupă sau să
stingă cursul judecăţii sau să modifice soluţia): suspendarea, întreruperea, perimarea, actele de dispoziţie. 4
Judecată apelului se face în compunere de doi judecători. Dacă participarea procurorului a fost
obligatorie la judecată în prima instanţă, sub sancţiunea nulităţii hotărârii, el va trebui să pună concluzii şi în
apel. Potrivit art. 296 "instanţă de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată.
Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată."
Instanţa de recurs a reţinut că, prin respingerea acţiunii, în apelul reclamantului, i s-a înrăutăţit acestuia
situaţia în propria cale de atac. Soluţia din recurs este corectă, întrucât soluţia contrară ar face loc riscului
procesual, de natură să determine partea să renunţe la atacarea unei hotărâri nedrepte, ceea ce ar impieta grav
asupra aflării adevărului şi asigurării respectării legii prin desfiinţarea hotărârilor pronunţate cu încălcarea ei.
(Revista Dreptul nr. 9/1996).Respingerea unui apel are ca efect menţinerea sentinţei împotriva căreia s-a
exercitat calea de atac. Obligarea pârâtei la plata sultei în valută la nivelul sultei în lei stabilite prin sentinţă
reprezentă o modificare, fără echivoc, a sentinţei, ce nu se putea face decât dacă se admitea apelul. (C.A.
Bucureşti, Secţia a III-a civilă, decizia nr. 3385/1999). Instanţa de apel va păstra sentinţa atunci când
respinge apelul, indiferent dacă soluţia de respingere este pronunţată în urma analizei fondului căii de atac ori
în temeiul unei excepţii procesuale. Cu alte cuvinte, hotărârea primei instanţe este păstrată dacă apelul este
respins ca nefondat ori este anulat ca netimbrat, este respins ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate
procesuală ori ca lipsit de interes etc.

SENTINȚA

Sentinţa poate fi schimbată în tot dacă devoluţiunea este totală, sentinţa este greşită cu privire la toate
aspectele ori cererile cu care prima instanţă a fost investită, apelul este întemeiat în întregime. Schimbarea în
parte poate fi dispusă dacă devoluţiunea este totală, dar instanţă de apel ajunge la concluzia că sentinţă este
nelegală sau netemeinică numai cu privire la anumite aspecte, devoluţiunea este parţială, iar critică este
neîntemeiată în tot sau în parte.
Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea
atacată. Textul consacră principiul non reformatio în pejus, care presupune că părţii care a exercitat o cale de
atac să nu i se agraveze, prin situaţia dacă de instanţă de control judiciar, situaţia stabilită prin hotărârea
atacată, adică hotărârea atacată poate fi schimbată numai în favoarea părţii care a exercitat apelul. În cazul în
care procurorul a exercitat o cale de atac în îndeplinirea atribuţiilor sale de organ de supraveghere a
legalităţii, instanţă de control judiciar poate înrăutăţi situaţia părţii dacă constată că hotărârea pronunţată este
netemeinică şi nelegală. În această situaţie, instanţa nu mai este ţinută să respecte principiul non reformatio în
pejus, pentru că nu mai este vorba de o cale de atac a părţii şi, deci, aceasta nu s-ar putea plânge că i s-a
înrăutăţit situaţia într-o cale de atac ce nu este a sa. 5
Conform art. 297 instanţa poate desfiinţa hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare dacă prima
instanţă a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecată s-a făcut în lipsa părţii care nu a
fost legal citată.
Procedura administrării probelor de către avocaţi ar putea fi utilizată în rejudecare în măsura în care
cauzele de nulitate a primei hotărâri nu privesc tocmai modul de desfăşurare a acestei proceduri în faţa primei
instanţe. Dacă, însă, este invocat în apel tocmai un motiv de nulitate acestei proceduri, cum ar fi lipsa ori
vicierea consimţământului dat potrivit art. 2422, probele vor fi administrate conform art. 167-225 (Revista de
drept comercial nr. 3/2001). Trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţă de fond, cu motivarea ca în masa
partajabilă s-a inclus bunuri a căror partajare nu a fost cerută, este lipsită de temei legal (C.A. Bucureşti,
Secţia a III-a civilă, decizia nr. 1512/1999).
Dispoziţiile de procedură privind judecată în prima instanţă se aplică şi în instanţă de apel în măsura
4
Revista Dreptul nr. 2/2001
5
Mihaela Tăbârcă, Drept Procesual Civil, Vol II, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008
7
în care nu sunt potrivnice. Codul de procedura civilă cuprinde o reglementare detaliată numai a judecăţii în
prima instanţă, şi care, aşa cum rezultă din prevederile art. 198, constituie dreptul comun în ce priveşte
procedură de judecată, astfel se vor aplica şi în apel dispoziţiile privitoare la înfăţişări şi dezbateri, la
condiţiile în care părţile pot fi reprezentate în justiţie, la invocarea şi soluţionarea excepţiilor, administrarea
dovezilor, deliberarea şi pronunţarea hotărârii, renunţarea, achiesarea, tranzacţia, cu condiţia să nu contravină
celor stabilite în titlul care reglementează apelul, şi care constituie tot atâtea reguli speciale.
DEOSEBIRI : APEL și JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ

Spre deosebire de judecată în prima instanţă, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza şi
obiectul cererii şi nici nu se pot face cereri noi cu excepţia celor prevăzute în art. 294; probe noi în apel nu
pot fi cerute dacă nu au fost solicitate prin motivele de apel sau întâmpinare, iar necesitatea lor nu a rezultat
din dezbateri.

8
 BIBLIOGRAFIE

 *Codul de procedură civilă

 Mihaela Tăbârcă, Gheorghe Bută, Codul de procedură civilă: Editura Universul Juridic, Bucureşti
 Mihaela Tăbârcă, Drept Procesual Civil, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Vol II, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2008
 Revista de drept comercial nr. 3/2001
 Revista Dreptul nr. 2/2001
 www.jurisprudenta.com
 Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești