Scoala Postliceală Sanitară

din cadrul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” Roman

PROIECT
- CORONAVIRUS -

Profesor: Dr. Emanuel Nazaretian

Cursanti: Stan Laura

Rugina Marius

Anul II B

VIRUSUL SARS-COV-2
 CORONAVIRUS

Prezentare
Coronavirusurile sau coronavirinele (Coronavirinae, numite și Orthocoronavirinae),
abreviat CoV, sunt o subfamilie de virusuri din familia coronaviridelor care include 4
genuri Alphacoronavirus, Betacoronavirus, Gammacoronavirus și Deltacoronavirus.
Coronavirusurile au o formă variabilă, sferică sau ovoidală, pleomorfă, diametrul de 120-160
nm, având un înveliș extern pe care se află niște proeminențe glicoproteice, numite spicule
(peplomere), foarte lungi (24 nm), pedunculate, cu extremități rotunjite, bulboase, aranjate în așa fel
încât, la microscopul electronic, dau aspect de coroană solară (de unde și denumirea de
coronavirusuri) (fig. 1). Spiculele au rolul de a se lega de receptorii celulari, favorizând infecția
celulelor sensibile.

Fig. 1. Coronavirusurile văzute la microscopul

electronic cu spicule pe învelişul extern cu
aspect de coroană solară

Virionul are un înveliș extern de natură lipoproteică, care conține proteine virale:
glicoproteină S (proteina structurală a spiculelor), proteină E de înveliș, proteină de membrană (M),
hemaglutinin-esterază (HE). Genomul constă într-o singură moleculă lineară de acid
ribonucleic (ARN), monocatenară, de sens pozitiv, care are 25-33 kb, fiind cel mai mare ARN viral
cunoscut. Genomul ARN și proteina N formează o nucleocapsida helicală, înconjurată de învelișul
extern. ARN este infecțios, servește ca genom și ca ARNm viral. Transcrierea genomului este un
proces complex și implică sinteza a opt catene de ARN de sens negativ subgenomic intermediar; cele
cinci proteine structurale sunt traduse de la ARN subgenomic (fig. 2).

Fig. 2. Schema unui coronavirus cu

evidențierea principalelor componente

2
 CORONAVIRUS

Coronavirusurile sunt foarte răspândite în natură, producând, la om și animale (păsări, porci,

bovine, cai, rozătoare, lilieci, feline, câini) afecțiuni ale căilor respiratorii și gastroenterite, unele
foarte grave, iar altele ușoare sau chiar neexprimate clinic. La om, au o mare afinitate pentru
macrofage, epitelii respiratorii și enterice, producând peste 1/3 din rinofaringite și alte afecțiuni
respiratorii (mai ales toamna și iarna), gastroenterite și o formă particulară a sindromului respirator
acut sever (SARS). Sunt al doilea grup viral, după rinovirusuri, responsabil de inducerea
rinofaringitelor, răcelii comune la om. La sfârșitul lui decembrie 2019, a fost descoperit un nou
coronavirus 2019-nCoV (SARS-CoV-2) în Wuhan, China, care provoacă o pneumonie severă. Bolile
oamenilor și animalelor provocate de coronavirusuri sunt numite coronaviroze. Coronavirusurile se
transmit direct pe cale respiratorie (prin picături) sau fecal/orală. Nu există un tratament antiviral
specific sau preventiv (vaccin) în infecțiile umane cu coronavirus, tratamentul fiind numai
simptomatic.
Descoperire
Coronavirusurile au fost descoperite la începutul anilor 1930, când a fost dovedit că bronșita
infecțioasă aviară a puilor de găină a fost cauzată de un virus cunoscut acum sub numele de virusul
bronșitei infecțioase aviare. Primele coronavirusuri umane au fost descoperite în anii 1960 de
cercetătorii de la Common Cold Unit din Salisbury, Marea Britanie, care au arătat că răcelile comune
pot fi provocate nu numai de rinovirusuri, dar și de un coronavirus.
Etimologie
Denumirea „coronavirus” este derivată din cuvântul latin „corona” pentru coroană sau halo.
Aceasta se referă la aspectul caracteristic al virusului, care amintește de o coroană regală sau
de corona soarelui. Această morfologie este generată de tipurile de spire virală (S), care
sunt peplomeri care colonizează suprafața virusului și determină tropismul gazdă. Această morfologie
este generată de peplomeri, o proteină care populează suprafața virusului.
Proliferare
După ce virusul intră într-o celulă, genomul ARN celular este depus în citoplasmă.
Coronavirusurile au o proteină cunoscută sub denumirea de ARN replicase, care
permite transferul ARN-ului virusului în celula gazdă. Replicase este apoi prima proteină care se
produce acolo.[8]
ARN-ul este reprodus și se va forma o poliproteină lungă, la care sunt legate toate proteinele.
Coronavirusurile au o protează care este capabilă să separe proteinele de lanț. Aceasta este o formă de
economie genetică pentru virus, care îi permite să împartă cel mai mare număr de gene într-un număr
mic de nucleotide.

Clasificare
Subfamilia Coronavirinae conține patru genuri și peste 300 de specii.  În paranteză sunt date
subgenurile cursiv după clasificarea NCBI.
 Alfacoronavirusurile (Alphacoronavirus) infectează liliecii, porcii, pisicile, câinii și omul
(rinofaringite cauzate de coronavirusurile umane 229E și NL63).

3
 CORONAVIRUS

 Betacoronaviresurile (Betacoronavirus) circulă în principal la lilieci, dar unele afectează și

bovinele, caii, porcii, câinii, șoarecii, șobolanii, aricii și alte mamifere. Două specii provoacă
rinofaringite la om (coronavirusurile umane HKU1 și OC43), iar alte două specii provoacă
sindroame respiratorii foarte severe la om: coronavirusul sindromului respirator din Orientul
Mijlociu (MERS-CoV) și coronavirusul sindromului respirator acut sever din Asia (SARS-
CoV). Recent, la sfârșitul lui decembrie 2019, a fost descoperit un nou coronavirus 2019-
nCoV în Wuhan, China, care este foarte infecțios și se transmite cu mare ușurință de la om la
om și provoacă o pneumonie severă cu mortalitate ridicată.

 Gamacoronavirusurile (Gammacoronavirus) sunt în principal virusuri aviare, dar infectează

și delfinul.

 Deltacoronavirusurile (Deltacoronavirus) sunt în principal virusuri aviare, dar pot infecta și

porcul.

Noul virus SARS-CoV-2

Noul coronavirus 2019-nCoV a fost initial identificat prin secventiere NGS (cu o combinatie
Illumina și Nanopore) și izolat in China, pe culturi primare de celule epiteliale respiratorii umane.
Anterior, alte doua coronavirusuri de origine zoonotice, cel mai probabil provenite de la lilieci, au
produs epidemii respiratorii severe:

 SARS-CoV (Severe acute Respiratory Syndrome Cov) identificat in 2002 in Sudul Chinei, in
regiunea Gunagdong care s-a raspandit rapid global și până la data dispariției, in 2004, a cauzat peste
8 000 cazuri umane și 774 decese (mortalitate 9.5%);

 MERS CoV (Middle East Respiratory syndrome coronavirus), identificat în 2012 in Arabia
Saudită, răspândit în 27 de țări, circulă și în prezent în Orientul Mijlociu, și a determinat pana la
această dată 2521 de cazuri și 919 decese (mortalitate 35%), asociind și simptomatologie
gastrointestinală și insuficiență renală acută.

Origine
Analiza genomică a arătat că 2019-nCoV este un betacoronavirus distinct față de
coronavirusurile SARS CoV și MERS CoV. Toate cele trei coronavirusuri zoonotice au ca rezervor
liliecii, însă provin de la specii diferite și s-au transmis la om printr-o gazdă intermediară. Aceasta
rămâne încă necunoscută pentru 2019-nCoV, în timp ce pentru SARS CoV este reprezentată de zibetă
(Palm civet), iar pentru MERSCoV de camilă. Analizele filogenetice arată introducerea recentă a
2019-nCoV în populația umană, precum și înrudirea cu un coronavirus izolat anterior de la lilieci din
provincia Yunnan (BatCoV RaTG13), față de care există 96.3% similitudine genetică.

Rezultatele secvențierii întregului genom arată că 2019-nCoV reprezintă o cladă distinctă față
de alte coronavirusuri similare SARS de la lilieci și nu este un recombinant între alte coronavirusuri

4
 CORONAVIRUS

umane sau animale, așa cum sugeraseră studii preliminare bazate pe analiza secvențelor
glicoproteinei virale.

Simptomatologie

Din punct de vedere clinic, SARS-CoV-2 determină o infecție respiratorie denumită COVID-
19 (Coronavirus infectious disease – 2019). Timpul dintre expunerea inițială la virus și debutul
simptomelor (perioada de incubație) este de 2-14 zile în 95% din cazuri, cu o medie de 5-6 zile, ceea
ce indică că este necesară o perioadă de carantină de minum 14 zile a contacților.

Boala este caracterizată prin simptomatologie predominant respiratorie: febră, tuse seacă,
dispnee de severitate variabilă si poate evolua către pneumonie bilaterală interstițială, insuficiență
respiratorie sau detresă respiratorie acută (ARDS) care este principala cauză de mortalitate.
Persoanele cu vârstă peste 60 de ani, precum și cele cu comorbidități (cum ar fi, hipertensiune
arterială, diabet zaharat, boală cronică de rinichi) prezintă un risc mai mare de boală severă. Există și
cazuri cu manifestări gastrointenstinale (mai ales diaree), iar la unii pacienți (în special la cei tineri)
au fost semnalate hipo/anosmie (pierderea mirosului) și hipo/disgeuzie (pierderea gustului) ca
simptome precoce. Fiziopatologia ARDS indus de SARS-CoV-2 este similară cu cea a pneumoniei
comunitare severe cauzată de alte virusuri sau bacterii. Producția excesivă de citokine proinflamatorii
(factorul de necroză tumorală alfa, interleukin 6 și interleukina 1 beta), descrisă ca o “furtună de
citokine” se asociază cu un risc crescut de hiperpermeabilitate vasculară și insuficiență multiplă de
organ, cu o rată mare de mortalitate.

Diagnostic de laborator
Diagnosticul de laborator al infectiei cu COVID-19 poate urma două căi:
– evidențierea virusului prin tehnici de amplificare a materialului genetic viral (teste RT-PCR)
– detecția anticorpilor specifici – care reprezintă răspunsul imun al organismului la virus.

Testele serologice de detecţie a anticorpilor specifici

Aceste teste pot detecta în probe de sânge anticorpii de tip IgM și IgG produși de organismul
uman ca răspuns la infecția SARS-CoV-2.

Anticorpii detectați prin teste serologice indică faptul că o persoană a venit în contact cu
SARS-CoV-2, indiferent dacă aceasta prezenta simptome specifice infecției sau a fost asimptomatică.

Un studiu recent privind răspunsul imun umoral într-un lot de 285 pacienți cu infecție SARS-
CoV-2 confirmată virusologic a arătat că în decurs de 19 zile de la debutul simptomelor toți
pacienții au prezentat un rezultat pozitiv la testarea anticorpilor IgG. Seroconversia IgM sau
IgG s-a produs simultan sau secvențial, iar titrurile anticorpilor au atins un nivel de platou în decurs
de 6 zile de la momentul seroconversiei. Interesant, testarea serologică suplimentară a 164 contacți ai
pacienților cu COVID-19 a condus la identificarea unui procent mic de persoane (4.3%) cu rezultate
RT-PCR negative, la care au fost detectați anticorpi IgG sau IgM specifici virusului, sugerând faptul
că testele serologice ar putea fi utile în monitorizarea infecțiilor asimptomatice la contacți 13. Intr-un
studiu similar efectuat pe 173 pacienți cu COVID-19 au fost determinați prin metoda ELISA
anticorpii totali cu ajutorul unor antigene recombinante ce conțin domeniul de legare a receptorului
din glicoproteina S SARS-CoV-2, anticorpii IgG cu folosirea unei nucleoproteine recombinante și
5
 CORONAVIRUS

anticorpii IgM printr-o tehnică de captură. Pentru anticorpii totali, IgM și IgG s-a obținut o rată de
seroconversie pe perioada spitalizării de 93.1%, 82.7% și respectiv 64.7%, cu o valoare mediană a
intervalului până la momentul seroconversiei de 11, 12 și respectiv 14 zile. Combinarea RT-PCR cu
diagnosticul serologic a îmbunătățit semnificativ sensibilitatea pentru diagnosticul COVID-19, chiar
și în prima săptămână de boală. În plus, un titru mai mare de anticorpi a fost asociat cu un prognostic
clinic mai sever.

Prezența anticorpilor specifici de tip IgM sau titrul de anticorpi specifici tip IgG din faza
de covalescență de ≥4 ori mai mare comparativ cu titrul identificat în faza acută pot fi utilizate
drept criteriu de diagnostic pentru pacienții suspectați de infecție SARS-CoV-2 cu rezultate
negative la testele RT-PCR. Detecția anticorpilor specifici anti SARS-CoV-2 de tip IgM va permite
evidențierea infecțiilor acute, însă cu un interval timp de latență (minim 7 zile post-infecție), față
de detecția virusului prin teste RT-PCR. Pe de altă parte, testele IgM pozitive ar trebui confirmate cu
testele RT-PCR deoarece un test IgM pozitiv poate apărea și la persoane vindecate, ceea ce limitează
foarte mult utilitatea acestei metode pentru diagnosticul infecției și reducerea transmiterii. Deoarece
anticorpii IgM s-ar putea să nu se dezvolte precoce sau deloc la pacienții infectați, acest tip de test de
anticorpi nu este utilizat pentru a exclude SARS-CoV-2 la un individ.

Prezența anticorpilor de tip IgG nu exclude pacienții cu infecții active, care pot fi încă
contagioși. Un rezultat negativ nu exclude prezența virusului – pacienții suspecți de COVID-19
trebuie testați ulterior prin metoda PCR. Înlocuirea testelor de diagnostic molecular cu teste de
detecție a anticorpilor nu este recomandată, deoarece un test negativ poate induce o falsă senzație de
siguranță pacienților infectați din cauza apariției tardive a seroconversiei.

Studiile publicate recent arata ca exista o corelație pozitivă puternică între titrul de anticorpi
după două săptămâni de la debutul simptomelor și severitatea clinică. Titruri ridicate de anticorpi
SARS-CoV-2 ar putea fi un factor de risc important pentru boala critică, aditional fata de factorii de
risc stabiliți anterior: vârstă, sex și afectiuni cronice asociate1.

Conform protocolului Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) de diagnostic al infecției

SARS-CoV-2 elaborat și publicat pe data de 2 martie 2020, studiile serologice pot fi utile în

6
 CORONAVIRUS

investigarea pandemiei actuale și în evaluarea ratei de atac sau a extinderii acesteia. În situațiile în
care testele de amplificare a acizilor nucleici sunt negative și există o dovadă epidemiologică
puternică a infecției SARS-CoV-2 testarea unor probe de ser pereche, din faza acută și cea de
convalescență, utilizând teste serologice validate, poate susține diagnosticul COVID-1915. În plus,
rezultatele testelor serologice pot ajuta la determinarea persoanelor care pot dona plasmă, ce poate
servi drept posibil tratament pentru cei cu forme severe de COVID-19.

În prezent, nu este dovedit faptul că persoanele care s-au vindecat de COVID-19 și prezintă
anticorpi sunt protejate de o a doua infecție.

Transmitere

Sursa primară a infecției nu este cunoscută (probabil contact cu animale infectate de lilieci).
Se presupune că transmiterea este similară cu cea a MERS-CoV și SARS, pe cale respiratorie, prin
picături de secreție nazofaringiană (picături Flügge), produse când o persoană infectată tușește,
strănută sau vorbește și prin contact direct sau indirect cu secrețiile nazofaringiene de la o persoană
infectată depuse pe mâini sau pe suprafețe (mese, birouri, îmbrăcăminte etc.).
Transmiterea este posibilă și când are loc contactul direct cu fluidele (sânge, materii fecale,
urină, salivă, spermă) de la o persoană infectată. Virusul se transmite ușor de la un om la altul. Boala
apare la persoane care au avut contact apropiat cu un caz confirmat sau probabil de COVID-19 sau au
avut istoric de călătorie în zonele afectate (din China, Italia etc.) în perioada de 14 zile anterioare
debutului simptomelor.
Prevenire si control
Nu există un tratament antiviral specific sau preventiv (vaccin), tratamentul fiind numai
simptomatic. Pacienții suspectați de infecție cu 2019-nCoV sunt plasați într-o zonă separată de
ceilalți pacienți, cu măsuri de prevenire pentru transmiterea aeriană, prin contact și prin picături
Flügge. Utilizarea echipamentului individual de protecție de către personalul medical. Bolnavii vor
folosi șervețelelor de unică folosință în caz de tuse. Bolnavii și contacții din zonele afectate for purta
măști. Spălarea pe mâini cu apă și săpun sau cu soluții pe bază de alcool. Evitarea contactului
apropiat cu persoanele care tușesc și au febră. Supravegherea sanitară a frontierelor și aeroporturilor
pentru depistarea bolnavilor.