Oscilatorul COLPITTS

Schema de principiu este prezentată în figura 19.1.

- EC

LS

Rb2
Cb
L3
C2

Rb1 Re Ce ieşire

R3
C1

Figura 19.1

Impedanţele de interes au expresiile:

Z1C = -j(1/C1) (19.1)

Z1L = ∞ (19.2)

Z2L = ∞ (19.3)

1 1 1
Z2C   
jω C 2 h 22e h 22e  jω C 2
(19.4)

Z3 = R3 + jL3 (19.5)

ZM = 0 (19.6)

Ţinînd cont de relaţia:

X1 + X2 + X3 + 2XM = 0 (19.7)

se obţine pulsaţia de oscilaţie:

1 h 22e R  1 h 
ω osc    3   22e 
 (19.8)
L 3C C1C 2  h11e L 3  C1  h11e C 2 
 C1C 2
unde C (19.9)
C1  C 2

Dacă rezistenţa de pierderi R3 este mică şi este îndeplinită condiţia:

C1C 2 h 11e
L 3C  (19.10)
h 22e
atunci se obţine
1
ω osc  (19.11)
L3C

Ţinînd cont de relaţia:

X2  XM
h 21e  (19.12)
X1  X M ω  ω
osc

se obţine condiţia de amorsare a oscilaţiilor:

C 2 C1  h11e  h 22e R 3  C1  C 2   h11e

h 21e    (19.13)
C1 C2 L3
Deoarece
1
h 11e  (19.14)
h 22e

atunci cînd factorul de calitate al bobinei este mare, condiţia de amorsare a

oscilaţiilor devine:
C2
h 21e  (19.15)
C1

Şi oscilatorul Colpitts poate fi realizat în conexiune bază comună

(figura 19.2).

- EC

LS
Co
Rb2
ieşire
C1
L3
R3
C Rb1 Re
C2
 Figura 19.2

Pentru acest tip de oscilator pulsaţia de oscilaţie este dată de relaţia:

1 h 22b
ω osc   (19.16)
L 3 C C1C 2  h 11b

Dacă
C1C 2 h 11b
L 3 C  (19.17)
h 22b
atunci
1
ω osc  (19.18)
L3C

Condiţia de amorsare a oscilaţiilor este:

C2
h 21b   (19.19)
C1  C 2

- EC

LS

Rb2

Oscilatorul CLAPPCb

O variantă a oscilatorului Colpitts care prezintă

C2o mai bună stabilitate
a frecvenţei este oscilatorul Clapp (figura 19.3). L3
R R Ce LC ieşire
b1 e R 3

C3
C1
 Figura 19.3

În acest caz impedanţa Z3 calculată pentru oscilatorul Colpitts se

modifică, devenind:
Z3 = R3 + jL3 – j(1/C3) (19.20)

Pulsaţia de oscilaţie este:

1 h 22e R  1 h 
ω osc    3   22e 
 (19.21)
L 3C C1C 2  h11e L 3  C1  h11e C 2 

1 1 1 1
unde    (19.22)
C C1 C 2 C 3

Dacă rezistenţa de pierderi R3 este mică şi este îndeplinită condiţia:

C1C 2 h 11e
L 3C  (19.23)
h 22e
atunci se obţine
1
ω osc  (19.24)
L3C

Dacă valoarea condensatorului C 3 se alege mult mai mică decît

valorile C1 şi C2, atunci:
1
ω osc  (19.25)
L 3C 3

Condiţia de amorsare a oscilatorului Clapp este identică cu cea a

oscilatorului Colpitts.
 În figura 19.4 se prezintă schema oscilatorului Clapp în conexiune
bază comună. - EC

LS
Co
Rb2
ieşire
C2 L3
R3

Cb Rb1 Re C3
C1

Figura 19.4

Pulsaţia de oscilaţie este identică cu cea stabilită la oscilatorul Clapp

cu tranzistorul în conexiune emitor comun, iar condiţia de amorsare a
oscilaţiilor este identică cu cea de la oscilatorul Colpitts cu tranzistorul în
conexiune bază comună.

Oscilatorul cu cristal de cuarţ

Pentru obţinerea unei stabilităţi de frecvenţă ridicată se utilizează în

oscilatoare, cristale de cuarţ.
Cuarţul este tăiat după anumite direcţii cristalografice, este şlefuit şi i
se depun electrozi metalici pe două feţe paralele. O tensiune alternativă
aplicată la cei doi electrozi, provoacă vibraţii mecanice datorită acţiunii
cîmpului electric asupra sarcinilor electrice din reţea (efect piezoelectric
invers). Din punct de vedere electric, cristalul de cuarţ oferă o impedanţă cu
proprietăţi de circuit rezonant.

Schema echivalentă a unui cristal cu cuarţ este reprezentată în figura

19.5, în care C0 reprezintă capacitatea monturii.
L r C

C0
Figura 19.5
Se constată existenţa unei rezonanţe serie la frecvenţa:

1
ωS  (19.26)
2π  L  C

şi a unei rezonanţe paralel la frecvenţa:

1
ωP   ωS
C  C0 (19.27)
2π  L 
C  C0

În figura 19.6 este ilustrat oscilatorul Pierce, realizat cu un tranzistor,

montajul funcţionînd fie ca oscilator Colpitts, fie ca oscilator Clapp.
- EC

Rb2 RC

CC

T IEŞIRE

C2 Q
C1
Rb1 Re Ce

Figura 19.6

Funcţionînd ca oscilator Clapp, cristalul oscilează pe frecvenţa de

rezonanţă serie, iar C1 = C2. În această situaţie, condiţia de amorsare a
oscilaţiilor este:
1 g
C0   m (19.28)
2ω osc Rq
C1C 2
unde C0  (19.29)
C1  C 2

şi Rq este rezistenţa serie a cristalului de cuarţ.

Folosind rezonanţa paralel, cristalul se comportă inductiv putînd fi
folosit în locul unei inductanţe în scheme de tip Hartley şi Colpitts.
În figura 19.7 este prezentat un oscilator Miller derivat dintr-un
oscilator de tip Hartley. În acest caz, cristalul înlocuieşte o inductanţă.
Cealaltă inductanţă din drenă se obţine din circuitul oscilant puţin
dezacordat inductiv. Reacţia pozitivă are loc prin C şi capacitatea grilă-
drenă.
+ ED

C L
RS

dezacord inductiv

C1

Q
R

Figura 19.7

Oscilatorul Pierce are o stabilitate a frecvenţei mai ridicată decît cea a

oscilatorului Miller, deoarece în funcţionarea ca oscilator Colpitts se
realizează un cuplaj mai slab cu tranzistorul. În schimb, amplitudinea
oscilaţiilor generate este mai mică decît cea de la oscilatorul Miller.