Relaţiile geților cu Regatul Odris (tracii sudici)

Profitând de desfăşurarea generală a războaielor medice, care a condus la

slăbirea şi ulterior la lichidarea prezenţei persane de pe litoralul vest-pontic,
odrisii au pus, după 480 a.Chr., bazele primului stat al tracilor de sud. Sub Teres
I (450-431 a.Chr.) şi mai ales, Sitalkes (431-424 a.Chr.), regatul odris s-a extins
considerabil, înglobând alte triburi trace şi cuprinzând în hotarele lui o parte a
teritoriului locuit de geții dintre Munții Haemus și Istros. Astfel, geţii au fost
angajaţi în evenimente militare atât spre nord, cât şi spre sud, unde regii traci
doreau să-şi extindă stăpânirea. Un asemenea eveniment a avut loc în timpul
domniei regelui Teres I. Concomitent cu extinderea stăpânirii odrise spre nord,
asupra teritoriului locuit de geți se produsese şi o înaintare către gurile Istrului a
triburilor scitice conduse de Ariapeithes, astfel fluviul devenind hotar între cele
două neamuri: sciți și odrisi. Relaţiile dintre acestea s-au menţinut la început
paşnice, întărite şi prin căsătoria lui Ariapeithes cu fiica regelui odris Teres I.
Dar după moartea lui Teres şi a lui Ariapeithes raporturile scito-odrise au
înregistrat o înrăutăţire bruscă datorită amestecului reciproc în disputele dinastice
în care erau antrenate deopotrivă păturile conducătoare respective. Scitul
Octamasades, care reuşise în acest timp să preia moştenirea lui Ariapeithes, şi
Sitalkes I (431 – 424 a.Chr.), urmaşul lui Teres la tronul odris, şi-au concentrat
trupele militare în zona Istrului. Totuși, în ultimul moment conflictul armat a fost
evitat, relaţiile de vecinătate paşnică fiind restabilite.
După ce s-a asigurat în prealabil de asentimentul Atenei şi a primit
promisiuni de sprijin, Sitalkes I a trecut la pregătirea unei campanii militare
decisive împotriva statului macedonean rival, în zona principală de concentrare a
oastei trace - situată, probabil, nu departe de confluenţa râurilor Hebros (Mariţa) și
Tonzos (Tungea) s-au adunat, potrivit relatării lui Tucidide, circa 150.000 de
luptători – odrisi și alte triburi trace, inclusiv geții dintre Haemus şi Istru. Armata
comandată de Sitalkes I a pătruns în Macedonia condusă de Perdicas II şi a
înaintat relativ uşor până la Aigai - prima capitală a Regatului Macedonean. Dar,
nepregătită pentru a tactica asediului de lungă durată, resimţind acut lipsa de
alimente şi gerurile iernii, armata tracă a trebuit să se retragă. Rezultatul
războiului a rămas nedecis nefiind îndeplinite obiectivele regelui odris. În
interiorul Regatului Odris s-au făcut simţite tot mai mult tendinţele separatiste,
forța militară a odrisilor slăbind treptat. După moartea lui Sitalkes I, survenită în
împrejurări neclare cu prilejul unei expediţii împotriva triballilor, soldate printr-o
înfrângere de proporţii, decăderea regatului odris nu a mai putut fi oprită; într-o
fază ulterioară el s-a divizat în două şi apoi în trei stătuleţe cârmuite de "regi"
rivali.
În timpul domniei lui Seuthes, geții sunt pomeniţi pentru ultima oară ca
aliaţi ai armatei odrise, participând ca mercenari la luptele duse împotriva unor
forţe ateniene din zona Chersonesul trac, de data aceasta încununate cu succes.
Din relatarea lui Polyainos rezultă că geto-dacii sud-dunăreni au avut un rol
important în obţinerea victoriei:
"Pe când atenienii pustiau ţărmul mării, prin părţile Chersonesului, Seuthes
angaja două mii de geţi uşor înarmaţi şi le porunci în taină să năvălească - ca şi cum ar fi
duşmani - să pârjolească ţara şi să atace pe cei de la ziduri.
 Văzând atenienii aceste lucruri ei - judecând după cele întâmplate - îi crezură pe
geţi duşmanii tracilor; deci prinseră inimă şi coborâră din corăbii şi se apropiară de ziduri.
Seuthes ieşi dinlăuntrul zidurilor şi-i întâmpină pe atenieni, deoarece geţii urmau să se
alăture trupelor sale. Când aceştia ajunseră în spatele atenienilor, îi atacară pe duşmani
din spate; şi luându-i dintr-o parte tracii, dintr-alta geţii, îi nimiciră pe toţi"
(Polyainos, Stratagemata, VII, 38).
În perioada războaielor medice şi peloponesiace (sec. V a.Chr.),
comunitățile din spaţiul carpato-danubiano-pontic au cunoscut o linişte relativă,
situaţie menţinută, în linii generale, neschimbată până în cea de a doua jumătate a
secolului următor. În aceste condiţii, societatea geto-dacă a înregistrat progrese
atât pe plan economic, concretizate în înflorirea civilizaţiei ei originale, cât şi în
dezvoltarea organizării ei politice.