Sunteți pe pagina 1din 4

TEST DE EVALUARE SUMATIVĂ LB.

ROMÂNĂ

SEM I – CLASA a IV-a

Citiți cu atenție textul:

Primăvara fusese secetoasă. Plugarii erau îngândurați. Când vor semăna?

De-acum pentru porumb e târziu.


— Să fie numai ploaie destulă și să fie o toamnă lungă! Să vezi ce porumb frumos se va face!

.Atunci, într-o noapte, se descuie cerul. O săptămână a plouat mereu. Porumbul a crescut și era
înalt până la piept, cu fire puternice, cu frunze negre și groase.
La mijlocul lui septembrie a brumat ușor, iar pe munți s-a pus un strat subțire de zăpadă. După o
săptămână, vremea s-a încălzit și s-a pus o toamnă senină care a ținut până la sfârșitul lui
octombrie, ba, până pe la mijlocul lui noiembrie .
Ce porumb s-a făcut! Pădure! Câte doi și trei știuleți pe-un fir,că le râdea oamenilor inima.
La începutul lui noiembrie a intrat tot satul la cules. Diminețile erau răcoroase, dar îndată ce se
ridica soarele, o căldură bună începea să joace în valuri fine deasupra lanurilor de porumb.
Frunzele uscate foșneau încet la adierea boarei și o mireasmă îmbătătoare se risipea în aer.
Plugarii își înălțau carele cu scânduri, să încapă cât mai mult porumb.În toate lanurile se auzea
cum rupș tiuleții și-i aruncă în grămezi. Se ridică în văzduh larmav orbelor, a glasurilor ca o
neîntreruptă fierbere. Din când în când se auzea câte un chiot .

-Hei! Aruncă la grămadă! Nu mă lovi!

Copiii ajutau o vreme la cules, apoi căutau porumb de fiert sau de fript. Ce bun și ce aromat era!

Carele porneau spre sat scârțîind de povara porumbului.

( Culesulporumbului – după Ion Agârbiceanu)

1. Ordonați ideile principale ale fraqgmentului citit:

.….Fericiți oamenii culeg porumbul.

…..Primăvara, plugarii erau îngrijorați.

…..Ploaia binefăcătoare salvează cultura de porumb.

…..Toamna aduce roade îmbelșugate.


2. Identificăîn text și transcrie:

a) O propoziție enunțiativă

……………………………………………………………………………………………

b) O propoziție interogativă

……………………………………………………………………………………………

c) O propoziție exclamativă

………………………………………………………………………………………….

3. Alcătuiți câte două enunțuri cu fiecare din cuvintele: inima, car, în care să aibă înțelesuri
diferite

………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………….

4. Alcătuiți câte un enunț cu fiecare din cuvintele: cel, ce-l, cea, ce-a.

………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………….

5. Delimitați textul în fragmente, iar apoi povestiți în scris fragmentul care v-a plăcut cel mai
mult.

………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………...

TEST DE EVALUARE SUMATIVĂ LB. ROMÂNĂ

SEM I – CLASA a IV-a, Unitatea de învățare Clinchet de toamnă

Obiective operaționale:

- Să identifice elemente de detaliu într-un text;

- Să ordoneze ideile principale;

- Să identifice în text și să transcrie propozițiile cerute;

- Să alcătuiască enunțuri cu sensuri dierite ale cuvintelor date;

- Să alcătuiască enunțuri cu ortograme;

- Să delimiteze textul în fragmente și să povestească în scris un fragment.

DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ

FOARTE BINE BINE SUFICIENT


Ordonează ideile principale corect Ordonează 3idei principale corect Ordonează 2 idei principale corect
Identifică în text toate propozițiile Identifică în text două propoziții Identifică în text o propoziție cerută
cerute și le transcrie corect cerute și le transcrie corect și o transcrie corect
Alcătuiește corect 4 propoziții Alcătuiește corect 3 propoziții Alcătuiește corect 2 propoziții
Folosește corect ortogramele în 4 Folosește corect ortogramele în 3 Folosește corect ortogramele în 2
enunțuri enunțuri enunțuri
Delimiteazătextulînfragmente, Delimiteazătextulînfragmente, Delimiteazătextulînfragmente,
iarapoipovesteșteînscris, corect, iarapoipovesteșteînscris, partial iarapoipovesteșteînscris, partial
respectândașezareaînpagină,un corect, corect,
fragment respectândașezareaînpagină,un nerespectândașezareaînpagină,un
fragment fragment

Rezultateleprobei de evaluare
Nr I1 I2 I3 I4 I5 Cf
.
crt
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13

Realizareaitemilor:

Itemi I1 I2 I3 I4 I5 I6 I7 I8 I9
Nr. elevi care FB
l-au realizat B
S
I

Aprecierea cu calificative:

Calificative FB B S I
Nr. elevi
Concluzii:
___________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________________________________

S-ar putea să vă placă și