Sunteți pe pagina 1din 5

„Căprioara” de Emil Gârleanu din volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”

I.
Pe mușchiul gros, cald ca o blană a pământului, căprioara stă jos, lângă iedul ei. Acesta și-a
întins capul cu botul mic, catifelat și umed, pe spatele mamei lui, și, cu ochii închiși, se lasă
dezmierdat. Căprioara îl linge, și limba ei subțire culcă ușor blana moale, mătăsoasă a iedului.

II.
Mama îl privește, și-n sufletul ei de fugarnică încolțește un simțământ (sentiment) stăruitor
(care nu încetează) de milă pentru ființa fragedă căreia i-a dat viață, pe care a hrănit-o cu laptele ei,
dar de care trebuia să se despartă chiar azi, căci vremea înțărcatului (încetarea alăptării) venise de
mult încă. Și cum se uită așa, cu ochii îndurerați, din pieptul căprioarei scapă ca un muget înăbușit
de durere; iedul deschide ochii.
III.
Căprioara se îmbărbătează (prinde curaj), sare în picioare și pornește spre țancurile
(vârfurile) de stâncă din zare, printre care vrea să-l lase rătăcit. Acolo, sus, e păzit și de dușmănia
lupului, și de iscusința vânătorului, căci pe muchiile prăpăstiilor acelora numai ele, caprele, puteau a
se încumeta. Acolo l-ar fi știut ca lângă dânsa. Dar până la ele erau de străbătut locuri pline de
primejdii.
Căprioara își azvârle picioarele în fugă fulgerătoare, în salturi îndrăznețe, să încerce puterile
iedului. Și iedul i se ține voinicește de urmă; doar la săriturile amețitoare se oprește câte o clipă, ca
și cum ar mirosi genunea (prăpastia), apoi se avântă ca o săgeată și, behăind vesel, zburdă de
bucurie pe picioarele subțiri ca niște lujere (tulpini).
Dar trebuiesc să scoboare, să străbată o pădure, ca să urce din nou spre țancuri. Căprioara
contenește (oprește) fuga; pășește încet, prevăzătoare. Trece din poiană în poiană, intră apoi sub
bolți de frunze, pe urmă prin hrube (adâncituri, gropi) adânci de verdeață, până ce pătrunde în inima
întunecată, ca un iad, a pădurii.
IV.
Și-au mers mult așa, până ce au dat în sfârșit de luminiș. Iedul, bucuros, o ia înainte, sărind.
Dar în aceeași clipă căprioara se oprește, ca de-o presimțire, adulmecând. În fața ei, de sub o cetină,
ochii lupului străluceau lacomi. Un salt, și iedul ar fi fost sfâșiat. Atunci căprioara dă un zbieret
adânc, sfâșietor, cum nu mai scosese încă, și, dintr-un salt, cade în mijlocul luminișului. Lupul,
văzând prada mai mare, uită iedul și se repede la ea...
V.
Prăbușită în sânge, la pământ, sub colții fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei.
Și numai când acesta, înspăimântat, se topește în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i
se tulbură de apa morții.
CERINȚE:
1. V-a plăcut textul?
2. Cu ce sentimente ați rămas după lectura acestui text?
3. Ce ați vrea să schimbați la text?
4. Ce întrebare i-ați pune autorului textului?
5. Ce sfat/sfaturi i-ați da iedului în continuare?

Partea I – SITUAȚIA INIȚIALĂ (de la început)


1. Cum este atmosfera de la începutul textului? Ce personaje apar?
2. Identificați cuvintele care arată locul și timpul.
3. Găsiți sinonime pentru cuvintele: dezmierdat, mătăsoasă, catifelat.
4. Gasiti antonime pentru cuvintele: subțire, jos, închiși.
5. Alegeți varianta/variantele potrivită/e:
Situația inițială prezintă o atmosferă:
a) plină de duioșie și dragoste;
b) liniștită;
c) ocrotitoare;
d) amenințată de pericole.
Partea a II-a – INTRIGA (schimbarea situației de la început și cauza acțiunii ce va urma)

1. Recitește al doilea alineat al textului. Arată ce se modifică în situația inițială.


2.
Trăsături fizice și morale ale căprioarei Trăsături fizice și morale ale iedului

3.
În inima căprioarei „încolțește un simțământ stăruitor de milă”, pentru că:

a) trebuia să se despartă de puiul ei;


b) puiul era încă mic și neajutorat;
c) puiul n-o mai asculta;
d) venise de mult vremea înțărcatului;

4. „Vremea înțărcatului venise de mult”semnifică:


a) mama amânase momentul despărțirii de pui;
b) puiul trebuia să-și poarte singur de grijă;
c) despărțirea nu mai putea fi evitată;
d) venise vremea să trăiască cu celelalte capre.
Partea a III-a – DESFĂȘURAREA ACȚIUNII (ce întâmplări urmează, în ordine cronologică)

1. Ordonează în ordine cronologică întâmplările din povestire, amestecate în enunțurile de mai jos:

Venind vremea înțărcatului, căprioara trebuie să se despartă de puiul ei.


Căprioara se îmbărbătează și pornește cu iedul spre piscurile munților.
Căprioara își dezmiardă iedul cu dragoste.
Căprioara se stinge văzându-și iedul salvat.
Căprioara se jertfește (sacrifică pe ea) pentru a-și salva puiul.
Când ajung într-un luminis, apare lupul.
Căprioara și puiul pătrund în pădurea întunecată.

2.
„Căprioara se îmbărbătează….și pornește spre țancurile de stâncă” pentru că:

a) vrea să-l lase rătăcit, făcând despărțirea mai ușoară;


b) se hotărăște să se despartă de el, fiindcă așa era legea firii;
c) puiul trebuia să urce singur;
d) pe stâncile greu accesibile, iedul ar fi fost ferit atât de „dușmănia lupului”, cât și de „iscusința
vânătorului”.

Partea a IV-a – PUNCTUL CULMINANT (situația dificilă, momentul de suspans)

1. „Căprioara dă un zbieret adânc, sfâșietor și dintr-un salt, cade în mijlocul luminișului” semifică:
a) vrea să-l avertizeze pe ied asupra primejdiei;
b) cade răpusă de oboseală;
c) își ia rămas bun de la ied, zâmbind sfâșietor cu inima plină de durere;
d) se oferă pe ea ca pradă, tocmai ca să-l salveze pe ied.

2. Alcătuiți enunțuri cu sensurile verbului a cădea:


- a pica (un obiect) – Ex.: Mi-a căzut cartea de română sub bancă.
- a se apropia (despre iarna, seară) – Ex.: Iarăși a căzut seara peste sat.
- a curge repede (despre ape de munte)
- a se desprinde (frunze, fulgi)
- a se surpa (zid, perete)
- a se îmbolnăvi (a cădea la pat, bolnav)
- a pieri (în luptă)
- a nu reuși (la examen)
- a-și înceta existența (guverne)
- a ajunge la o înțelegere (a cădea de acord)

2. Găsește un sinonim pentru: zbieret, salt, pradă.


3. Găsește câteva expresii care să conțină cuvântul inimă. (ex.: a-și lua inima în dinți)
Partea a V-a – DEZNODĂMÂNTUL (situația finală, sfârșitul textului)

1. „Prăbușită în sânge, la pământ, sub colții fiarei, căprioara rămâne cu capul întors spre iedul ei” arată:
a) ea vrea să-l mai vadă pentru ultima dată;
b) nu se poate liniști până nu-l vede plecând;
c) nu se mai putea mișca;
d) inima ei de mamă vrea să-l vadă salvat.

2. „Numai când aceasta se topește în adâncul pădurii, căprioara simte durerea, iar ochii i se tulbură
de apa morții” sugerează:
a) liniștită că și-a văzut puiul salvat, căprioara moare;
b) ea are puterea să lupte cu moartea până își vede puiul scăpat de pericol;
c) căprioara este sfâșiată de lup;
d) căprioara nu mai vede limpede;
3. Padurea deschide un nou drum pentru ied:
a) drumul vieții;
b) drumul spre munți;
c) drumul ocolit;
d) drumul printre primejdii.

4. Spuneți-vă părerea! Alegeți variantele potrivite și argumentați în câteva rânduri sentimentele


cititorului:
a) durere c) regret e) nepăsare
b) emoție d) admirație f) înțelegere

5. Caracterizați în câteva rânduri căprioara.


6. Compunere de 10-30 de rânduri la alegere:
- în care căprioara și iedul să fie personaje principale
- în care să arătați cum au scăpat de lup
- în care să prezentați alte întâmplări prin care trece iedul.