Marin SORESCU ECHERUL

Poezia "Echerul" face parte din volumul "Tusiti" din 1970 si ilustreaza ironia
fermecatoare specifica scrierilor lui Marin Sorescu. Desi in plina perioada a
neomodernismului, poezia sa pastreaza fondul traditional al liricii, invelit intr-o
forma limpede si incantatoare, in care versul este "scuturat de toate podoabele"
si "descreteste fruntea" (Eugen SimioN).

Titlul "Echerul" este o metafora a perceperii vietii de catre oameni, care au cu

totii un sablon prin care privesc lumea inconjuratoare, instrument care-i lipseste
de bucurie si satisfactie.

Structura, semnificatii, limbaj poetic

Poezia "Echer" de Marin Sorescu este alcatuita din sapte strofe inegale ca
marime.

Strofa intai exprima o dubla utilitate a echerului, una fireasca, in matematica si

alta insolita, ca instrument literar. Acest obiect este necesar in desenarea
figurilor geometrice si, asa cum se explica in dictionar, este folosit pentru
construirea si verificarea unghiurilor drepte sau pentru trasarea dreptelor
paralele cu o anumita directie data. Nota ironica specifica lui Marin Sorescu este
evidenta in distihul urmator, deoarece el afirma ca "poti citi cu succes", folosind
acest instrument, "O multime de opere".

in strofa a treia poetul, printr-o adresare directa, ofera cu ironie instructiunile de

folosire a echerului in citirea operei literare. Daca asezi "frumos" echerul "Pe
prima pagina" si citesti numai ceea ce scapa "in afara liniilor lui / De lemn", pierzi
tocmai esenta ideatica, deoarece este imposibil sa potrivesti locul exact care sa
delimiteze in interior substanta operei.

Sablonizarea sensurilor literare duce la superficialitate, fiind sugerata in strofa a

patra ideea cuvintelor care se deformeaza "imputinate", "se umfla / Ca niste
broaste", pericolul fiind acela ca se diminueaza astfel "si sensul celor ascunse".
Jumatatea de verb care mai ramane "Te face sa urli" si sa regreti sfasietor ca nu
mai poti citi "actiunea; tuturor romanelor / Din viitorul deceniu".

Ironia poetului devine acida in distihul urmator, cand actiunea echerului se

extinde si "in viata de toate zilele".

in strofa a sasea, echerul nu mai este un instrument privit cu amuzament, ci un

simbol al spiritului limitat al oamenilor, care percep dogmatic, sablonat viata.
incepand cu aceasta strofa, persoana a doua singular este inlocuita cu persoana
a doua plural, deoarece referirea poetului iese din zona individului, a celui care
intra in mod singular in contact cu textul literar, ci se manifesta global, la nivelul
societatii in general. "Sunetele, imaginile, sufletele" devin "exagerat de mari", iar
poetul atrage atentia, cu sarcasm, ca ele ar trebui reduse, restranse la banal, de
aceea vorbele trebuie ascultate cu echerul si spectacolul vietii trebuie privit cu
acelasi instrument care limiteaza perceptia.
Ultima strofa amplifica ironia ascutita a poetului care indeamna oamenii sa nu se
"aventureze" intr-o dragoste adevarata fara sa aiba "un echer la butoniera".
Ultimele versuri evidentiaza un sarcasm amar al poetului, prin care se adanceste
incompatibilitatea dintre instrumentul matematic, ce masoara rigid si domeniul
caruia i se aplica in mod cu totul nepotrivit. Visele pe care le au oamenii, unele
foarte ambitioase, "de aur", s-ar anula prin uniformizare, prin platitudine, de
aceea poetul indeamna ironic: "Puneti la capul patului un echer / Pentru visele
voastre de aur". Oamenii ar ajunge astfel ca niste roboti, fara personalitate, fara
idealuri, cu o viata terna, lipsita de straluciri spirituale.

Referindu-se la lirica lui Marin Sorescu, criticul Marian Popa remarca: "Expresia
simpla, tonul prozaic, familiar si clar; e promovat poemul eseistic si chiar
didactic; din viata cotidiana sunt extrase poezia si semnificatiile generale, uneori
prin asociatii. Ulterior, intrebarile se amesteca cu refuzurile, figurand o criza
inteligenta a inteligentei".