Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Vocea Mea Te Va Insoti PDF
Vocea Mea Te Va Insoti PDF
)
Povestiri didactice de Milton Erickson
Transformarea intrapsihica
Asa cum am mentionat, inconstientul noastru poate fi influentat de un imput
poztiv. Colaborarea cu un psihoterapeut ca Erickson, care este tonic si adept al schimbarii,
poate constitui ea insasi un imput pozitiv. Adaugarea « povestirilor didactice » intareste,
imbogateste si directioneaza acest imput pozitiv. Relatandu-le, Erickson vine cu informatii noi,
evoca sentimente noi si prescrie experiente noi. Unui pacient care se zbate de ani de zile intr-o
viziune despre viata ingusta si impovarata de vinovatie ii poate fi prezentata, prin intermediul
acestor povestiri , filozofia ericksoniana, care celebreaza viata si este toleranta. Aceste
perspective ajung la el pe mai multe planuri, inclusiv prin inconstient.
Uneori, pacientul se va identifica cu un personaj dintr+o povestire sau cu Erickson
insusi - maestrul care poate sa faca fata cu succes provocarilor dificile. Astfel, ajunge sa traiasca
un sentiment de implinire. Acest sentiment de implinire ii permite sa abordeze o situatie cu mai
multa incredere. Un exemplu potrivit in acest sens il constituie tratamentul disfunctiilor sexuale,
cum ar fi ejacularea precoce. Cand un pacient este capabil sa traiasca experienta satisfactiei
sexuale in starea de transa hipnotica, terapeutul adauga setului sau de amintiri personale
sentimentul succesului si asteptarea legata de succesele viitoare.
Desigur, nu toate povestirile lui Erickson, si in mod cert nu toate partile din toate
povestirile, isi propun sa adauge in inconstient astfel de imputuri pozitive.Unele au ca scop de a
rascoli si de a aduce la suprafata contientei sentimente precum cel al apatiei, al unui blocaj sau
al lipsei de sinceritate. Ascultatorul este astfel nevoit sa-si sondeze resursele inconstiente
pentru a imbunatati situata. Sau poate sa gaseasca sustinere emotionala si intelectuala intr-o
alta povestire ericksoniana.
Rememorarea unei singure fraze dintr-o povestire a lui Erickson poate schimba
starea de spirit a unei zile intregi.
Multe dintre povestirile lui Erickson par sa implice interactiuni si chiar intamplari
intre oameni. S-ar putea crede ca aceasta este intentia povestirilor, sau efectul lor, care se
manifesta mai liber si mai creativ. Este evident ca acest lucru se datoreaza transformarilor
intrapsihice. Putem intelege mai bine aceste transformari daca vedem povestirile si personajele
din ele ca reprezentand structuri psihice interne. De pilda, parintii din povestiri pot reprezenta
indrumatori, surse de dragoste si sprijin, ori surse de indrumare irationala. De multe ori, ei
reprezinta surse ale fortei coercitive irationale. Un copil dintr-o povestire poate sa reprezinte
copilul din noi – lipsit de experienta, dornic sa invete, dar nestiind cum, spontan, dar ignorant,
cu un repertoriu de comportamente si reactii limitat. Cand cititorul se transpune in acest copil,
exista sanse ca el sa se simta plin de speranta auzind cum copilul depaseste blocajele care il
impiedicau sa evolueze si sa se simta liber.
Unele transformari intrapsihice pot sa fie determinate de procesul de rearenting.
Erickson a folosit acest concept intr-un sens mai amplu decat Jacqui Lee Schiff in cartea sa
Transactional Analysis of psychosis. Erickson aplica termenul metodei sale de inlocuire a
interdictiilor « parentale » de odinioara cu idei noi, pe care le induce prin intermediul sugestiilor
posthipnotice.
Aceste sugestii posthipnotice pot fi facilitate de ofraza pe care Erickson o includea
adesea in inductiile sale hipnotice : “Si vocea mea te va insoti oriunde vei merge”. Aceasta
fraza i-a permis sa mentina contactul cu pacientul aflat in transa, indiferent cat de profunda era
regresia acestuia, servind totodata drept indiciu pentru sugestiile posthipnotice. O alta expresie
cu valoare de sugestie poate fi : « Vei vedea o pata de culoare. ». Ulterior, la mult timp dupa
sedinta terapeutica, de cate ori pacientul vedea o pata de culoare, era de asteptat ca el sa
reactioneze la alte sugestii posthipnotice corelate cu sugestia « petei de culoare » . Aceste
sugestii puteau sa includa interdictii si puncte de vedere, care erau apoi « auzite » (frecvent prin
vocea lui Erickson) ca vocea unui parinte, prin introiectie , sau a supraeului. Aceasta introiectie
a vocii terapeutului se poate manifesta in orice tip de psihoterapie , dar este mai probabil sa se
produca atunci cand pacientul se afla in transa hipnotica . O posibila explicatie pentru pentru
acest fenomen a fost data de Lawrence Kubie la o intrunire a Asociatiei Americane de
Psihanaliza. Dr. Kubie a observat ca in transa hipnotica diferenta dintre psihoterapeut si subiect
este abolita. Subiectul aude vocea hipnotizatorului ca si cum ar veni dinlauntrul capului sau –
ca pe vocea lui interioara. Acest lucru era adevarat in cazul lui Erickson. Vocea lui devenea
vocea ta si vocea lui te insotea , oriunde te-ai fi aflat.
Evident, cea mai buna modalitate de a surprinde impactul deplin al acestor povestiri ar fi
sa le prezentam pe banda video sau cel putin pe banda audio. Oamenii ar intelege mai bine cat
de importante erau la Erickson schimbarile de voce, pauzele, pozitia corpului si semnalele
nonverbale. Din pacate in momentul de fata dispunem de putine inregistrari video. Iar
acuratetea inregistrarilor audio lasa de dorit. Aparitia povestirilor in forma tiparita ne ofera
avantajul ca ele devin astfel mai usor accesibile pentru a fi studiate si analizate.
Rapoartele de caz ale lui Erickson par sa prezinte adesea solutii magice, iar unii au
manifestat o reactie de neincredere fata de ele. Altii au impresia ca sunt relatari fictive – scrise
si prezentate intr-o forma interesanta , dar totusi fictive. Unele persoane , care chiar cred ca
Erickson a reusit sa induca transformari reale si spectaculoase in randul pacientilor, discipolilor
si al altor terapeuti, sustin totusi ca aceste rezultate au fost probabil obtinute datorita charismei
speciale a lui Erickson, care nu le putea fi transmisa altor terapeuti. Totusi, in ultima vreme, s-
au facut incercari de a studia strategiile sale de comunicare intr-o maniera mai analitica.
In Uncommon Therapy, Jay Haley subliniaza acest aspect strategic. El a definit “terapia
strategica” drept una in care “terapeutul initiaza ceea ce se petrece pe parcursul terapiei si
concepe o abordare specifica pentru fiecare problema”. Haley arata ca Erickson nu foloseste
metaforele numai ca mijloc de comunicare cu parintii, ci “intervine in metafora pentru a
determina transformarea”. El observa ca Erickson evita interpretarile , deoarece considera ca
“interpretarile tipice de finete legate de ceea ce ne comunica subconstientul simplifica lucrurile
pana la absurd, ca si cum ai rezuma intr-o fraza o piesa de teatru a lui Shakespeare”. Haley a
subliniat de asemenea , ca printre caracteristicile principale ale teoriei ericksoniene se numara
“incurajarea atitudinii de rezistenta”, “furnizarea unei alternative mai proaste”, “incurajarea
unui raspuns prin provocarea unor frustrari”, “sadirea unor idei”, “amplificarea unei deviatii” si
“prescrierea simptomului”.
Bandler si Grinder, cu abordarea lor “neurolingvistica”, au interpretat maniera de
comunicare ericksoniana pana in cele mai mici detalii. Ei au remarcat, de pilda, tendinta lui
Erickson de a « marca » sugestiile pe care le insereaza intr-o povestire. Aceasta « marcare » se
face, de exemplu, prin pauze, prin schimbarea pozitiei sau a tonului. Ea se poate realiza si
inserand numele pacientului inainte de sugestia « marcata ».
Ernest Rossi, in Hypnotic Realities si Hypnotherapy, a impartit inductiile hipnotice si
formele indirecte de sugestie utilizate de Erickson in cinci etape :
1. captarea atentiei ;
2. dezactivarea cadrelor de gandire si a sistemelor de convingeri obisnuite ;
3. explorarea inconstientului ;
4. procesarea inconstienta ;
5. anecdotele pot fi folosite pentru a controla o relatie ;
6. anecdotele modeleaza flexibilitatea ;
7. anecdotele pot crea confuzie, incurajand reactia hipnotica ;
8. anecdotele fixeaza o amintire – “ele confera ideii prezentate un caracter memorabil”.
Una dintre cele mai importante si mai utile strategii ale lui Erickson s-ar putea numi
“citirea mintii”. Observand cu atentie pacientul si oglindindu-i comportamentul si reactiile,
erickson ii da acestuia senzatia ca ii sunt citite gandurile si ca el il cunoaste cu adevarat. Acest
tip de « cunoastere » conduce la o relatie foarte apropiata. « Raportul » , care este imperios
necesar in toate tipurile de psihoterapie, pare sa se formeze mai repede in terapia hipnotica
decat in oricare alte forme de psihoterapie. (In acest sens, este interesant faptul ca Anton
Mesmer a fost primul carea folosit termenul « raport » cu referire la terapie). Majoritatea
terapeutilor, indiferent de « scoala » din care provin , vor fi de acord ca acest raport, « relatia
medic-pacient », are o importanta covarsitoare. O relatie terapeutica puternica il face pe pacient
sa se simta inteles, in siguranta si protejat. Avand acest sprijin, el se poate aventura deopotriva
in universul launtric si in cel exterior cu o mai mare incredere si mai pregatit sa-si asume
riscuri.
Tipul de « cunoastere » la care ne referim aici este diferit de modul obisnuit in care un
terapeut analitic ajunge sa aiba cunostinte « despre » pacient. De fapt, pentru Erickson nu era
necesar sa stranga prea multe informatii despre trecutul unui pacient sau chiar despre
simptomele acestuia. Exista o oarecare doza de adevar in teoria conform careia cunoasterea sa
era una de tip « intuitiv », dar numai daca intelegem ca intuita lui Erickson se intemeia pe ani
intregi de observare atenta si minutioasa. Observatiile lui aveau in vedere nu doar chesiuni
simple, precum miscarile corpului, respiratia si pulsul (detectabil in zona gatului , ci si reactiile
pacientului in timp ce asculta o povestire). De exemplu, daca pacientul se incorda intr-un
anumit moment al povestirii, era un indiciu ca fusese atins un punct important. Erickson putea
apoi sa recurga la o alta povestire sau s-o dezvolte pe cea in curs intr-o maniera care sa
amplifice reactia pacientului. In felul acesta, povestirile nu au doar o functie terapeutica, ci si
una de diagnosticare.
Povestirile didactice au fost intotdeauna folosite si trebuie aplicate intotdeauna in
corelatie cu alte principii ale terapiei ericksoniene. Printre aceste principii se numara cele
mentionate de Haley, dar si altele, cum ar fi prescrierea simptomului, utilizarea rezistentei si
reincadrarea. Sunt prescrise diverse activitati, chiar sarcini dificile. Transformarea se produce ca
urmare a interactiunii dintre aceste activitati si transferul psihic interior, in contextul unei relatii
stranse si bazate pe incredere intre medic si pacient.
Asa cum se afirma in lucrarea Hypnotherapy, Erickson a aplicat principiile de captare a
atentiei pacientului prin intermediul surprizei, socului, indoielii si confuziei, alaturi de utilizarea
din plin a implicatiilor, intrebarilor, calambururilor si umor. Fiecare povestire are o structura si
un subiect, adesea cu un final surprinzator. Povestirile converg spre un punct culminant, urmat
de un sentiment de usurare sau de reusita. Folosirea povestirilor didactice demonstreaza un pe
care Erickson l-a conturat in Hypnotic Realities si anume : « Cand va confruntati cu o problema
dificila, dati-i o reprezentare interesanta. Ulterior, va puteti concentra asupra acestei
reprezentari, ignorand eforturile istovitoare pe care le implica”. Mai intai, identificati o
reprezentare interesanta in reactiile si simptomele pacientului, apoi o reprezentare mai buna.
Sau, asa cum ii spunea Erickson nurorii sale, « Cookie ». « Mai inatai, modelezi lumea
pacientului. Apoi, modelezi lumea pacientului conform modelului de viata ». Urmatoarea
povestire , « Placere perversa », ne ofera un exemplu in acest sens.
Placere perversa
Invatam foarte multe lucruri la un nivel constient, apoi uitam ce am invatat si folosim
abilitatea respectiva. Vedeti voi, comparativ cu altii, eu avut un avantaj extraordinar. Am suferit
de poliomelita, eram complet paralizat, iar inflamatia era atat de puternica, incat imi erau
paralizate si simturile. Puteam sa-mi misc ochii si nu imi fusese afectat auzul. Ma simteam
foarte singur, sa zac tot timpul in pat, incapabil sa misc altceva decat globii oculari. Eram in
carantina la ferma, impreuna cu sapte surori, un frate, mama, tata si o infirmiera. Ce puteam sa
fac ca sa-mi treaca timpul ? Am inceput sa studiez oamenii si mediul inconjurator. In scurt timp,
am aflat ca surorile puteau sa spuna « nu », dar sa gandeasca « da ». Si puteau sa spuna « da » si
sa gandeasca « nu ». Puteau sa-i ofere altei surori un mar si in acelasi timp sa il pastreze pentru
ele. Atunci am inceput sa studiez limbajul nonverbal si limbajul corpului.
Aveam o surioara care tocmai incepuse sa invete sa mearga de-a busilea. Iar eu trebuia sa
invat sa ma ridic in picioare si sa merg. Va imaginati ci cata incordare priveam cum surioara
mea depasea faza mersului de-a busilea si invata sa se ridice in picioare. Nu stiti nici macar cum
ati mers pe picioarele voastre. Va puteti gandi ca puteti sa mergeti in linie dreapta cale de sase
poste – daca nu exista pietoni sau trafic rutier. Nu stiti ca nu puteti sa mergeti in linie dreapta in
ritm constant.
Nu stiti ce anume faceti atunci cand mergeti. Nu stiti cum ati invatat sa stati in picioare.
Ati invatat intinzand mana si tragandu-va in sus. In felul acesta, mainile voastre s-au incordat –
si din intamplare, ati descoperit ca puteti sa va aduceti greutatea in picioare. Este un lucru
ingrozitor de complicat, pentru ca genunchii vostri tind sa cedeze – iar daca genunchii raman
drepti, cedeaza soldurile. Atunci v-ati incrucisat picioarele. Si nu puteati sa va ridicati in
picioare pentru ca cedau si genunchii si soldurile. Aveati picioarele incrucisate – si in scurt timp
ati invatat sa va luati avnt si sa stati in pozitie dreapta – si va tragea in sus, iar acum trebuie sa
invatati cum sa va tineti genunchii intinsi, intai pe unul, apoi pe celalalt si dupa ce invatati asta,
trebuie sa invatati cum sa va concentrati pentru a va tine soldurile drepte. Apoi ati descoperit ca
trebuie sa invatati sa va concentrati pentru a va tine soldurile drepte si genunchii intinsi in
acelasi timp si picioarele departate ! In sfarsit, acum puteti sta cu picioarele departate,
sprijinindu- va in maini.
Apoi a urmat lectia in trei etape. Va distribuiti greutatea pe o mana si pe ambele picioare,
mana aceasta nu va sustine deloc. (E mana stanga )Fara indoiala, e o munca grea – sa inveti sa
stai drept, cu soldurile drepte, cu genunchii intinsi, picioarele departate, cu mana aceasta
(dreapta) apasand cu putere pe sol. Apoi descoperiti cum sa va schimbati echilibrul corpului. Va
schimbati echilibrul corpului intorcand capul, rasucind trupul. Trebuie sa invatati sa va
coordonati toate schimbarile in echilibrul corpului atunci cand va miscati mana, capul, umarul,
trupul – dupa care trebuie sa invatati toate astea din nou, pentru mana cealalta. Apoi urmeaza
sarcina teribil de grea de a invata sa stati cu ambele maini ridicate si de a misca mainile in toate
directiile, bazandu-va pe solidele suprafete de sprijin ale celor doua picioare, pe care le tineti
departate. Si sa va metineti soldurile drepte – si genunchii drepti, cu atentia impartita astfel
incat sa aveti sub control genunchii, soldurile, bratul stang, bratul drept, capul, corpul. Si, in
sfarsit, dupa ce ati dobandit suficienta dexteritate, ati incercat sa va balansati pe un singur
picior. O treaba fantastic de grea !
Cum va controlati intregul corp, mentinandu-va soldurile drepte, genunchii intinsi,
simtind totodata miscarea mainilor, miscarea capului, miscarea trupului ? Apoi ati dus un picior
inainte si ati schimabt centrul de greutate al corpului ! Genunchii vi s-au indoit si iata-va jos !
V-ati ridicat si ati incercat din nou. In cele din urma , ati invatat cum sa duceti un picior inainte
si ati facut un pas si vi s-a parut ca e bine. Asa ca l-ati repetat – era tare bine. A urmat al treilea
pas – cu acelasi picior – si v-ati rasturnat ! A durat mult pana ati alternat picioarele, dreptul,
stangul, dreptul, stangul si tot asa. Acum puteati sa miscati din brate, sa intoarceti capul, sa va
uitati in dreapata si in stanga si totodata sa mergeti, fara sa mai fiti deloc atenti sa va tineti
genunchii intinsi si soldurile drepte.
Am terminat liceul in iunie 1919. In august, am auzit cum trei medici, in camera alturata,
ii spuneau mamei : « Baiatul moare pana in zori ». (Erickson a suferit prima infectie cu
poliomelita la varsta de saptesprezece ani).
Fiind un copil normal nu mi-a placut ce am auzit.
Medicul nostru de tara chemase doi tipi din Chicago, in calitate de specialisti, iar ei i-au
spus mamei « Baiatul moare pana in zori ».
Eram furios. Sa-i spuna unei mame ca fiul ei moare pana in zori ! E ceva cumplit !
Dupa asta mama a intrat la mine in camera, alba la fata. Credea ca delirey, fiindca i-am
cerut insistent sa mute scrinul cel mare, ca sa fie la un unghi diferit langa pat. L-a asezat langa
pat, intr-o pozitie oarecare, dar eu am tot pus-o sa-l mute pana m-am declarat multumit. Din
cauza scrinului, nu putea sa vad pe fereastra – si afurisit sa fiu daca vroiam sa mor fara sa vad
rasaritul de soare! Nu l-am vazut decat pe jumate. Am zacut incontient vreme de trei zile.
Nu i-am spus nimic mamei. Nici ea nu mi-a spus nimic.
Dilatatia
Cred ca se pot face multe. Presedintele societatii medicale din acest stat a trimis la mine o
femeie. O operase de cancer uterin, apoi o operase de cancer la colon, de alt tip.
Femeia ramasese cu o contractie a colului inferior. Defecarea era extrem de dureroasa si
mergea la cabinetul acestui medic pentru o dilatatie lenta, gradata. Suferea niste dureri
ingrozitoare.. Medicul m-a intrebat : « Poti s-o ajuti pe aceasta femeie prin hipnoza ? Nu vreau
s-o operez si a treia oara ».
Asa ca am utilizat o transa. I-am spus femeii ca avusese doua cancere de tipuri diferite ,
iar acum sufera de o contractie dureroasa a colului inferior. Ca avea dureri mari, iar colul
trebuia dilatat. I-am spus ca daca intra zilnic in piscina, arunca acolo o anvelopa de automobil si
se bucura de confortul bazinului si de apa, dilatatia avea sa fie mult mai putin dureroasa.
Iar ea a facut asta in fiecare zi. Medicul mi-a spus ca dilatatia se producea mult mai
repede, neobisnuit de repede. Mi-a zis ca femeia continua sa se planga de dureri, dar ca tonul
vocii era altul. Dupa parerea lui, intensitatea durerii nu mai era aceeasi.
Peste un an, femeia a venit la mine, m-a imbratisat, m-a sarutat si mi-a spus ca avea o
viata minunata. Colonul i se vindecase, doctorul ii spusese ca are un colon normal. Ii extirpase
tumoarea canceroasa. Nu mai recidivase.
Disputa
Un barbat din Philadelphia, pe care l-am vindecat de migrena, i-a trimis la mine pe
matusa si pe unchiul lui. Mi-a spus : « Astia doi se cearta in fiecare zi de cand s-au casatorit. Si
sunt impreuna de peste treizeci de ani ».
Cei doi au venit la mine. Le –am spus : « Nu v-a ajuns de cand va certati ? D ce nu incepeti sa
va bucurati de viata ? » Si au avut o viata foarte placuta. Iar matusa barbatului respectiv a
incercat sa o convinga pe sora ei sa vina si ea la mine, pentru ca mama acetui barbat era foarte
nefericita.
Invatasem multe
La colegiul Oswego din New York, Estabrooks (un profesor de psihiatrie) mi-a spus
atunci cand m-am dus la el: “O sa te programez sa tii o convocare pentru profesori asta-seara”.
Urma sa participe o multime de oraseni si trebuia sa fac o groaza de lucruri inainte sa intru in
amfiteatru, lucruri care nu aveau nici o legatura cu prelegerea in sine. Cu toate acestea, nu imi
faceam griji, pentru ca stiam ca sunt in stare sa vorbesc si stiam ca sunt in stare sa gandesc si
stiam ca invatasem multe in decursul anilor.
Ninsoare slaba
In satul Lowell din Wisconsin, prima ninsoare din toamna aceea a cazut pe 12 noiembrie,
pe la patru dupa-amiaza. Iar copilul din banca a treia, de pe randul al treilea, care statea chiar in
dreptul ferestrei, se intreba : oare cat timp o sa-mi mai amintesc de asta ?
Pur si simplu, ma intrebam....
Stiam cu precizie ...Stiam ca era 12 noiembrie, anul 1912. Ninsese foarte putin.
Narvalul
La ferma, avem doua carti – istoria Statelor Unite si un dictionar in editie completa. Am
citit dictionarul acela din scoarta in scoarta, de mai multe ori. Si avem un vocabular formidabil.
Peste multi ani, cand tineam conferinte in Montana, un medic m-a invitat intr-o seara la el
acasa.Pe parcursul sederii acolo, a venit la mine cu un obiect ciudat, in forma de spirala si m-a
intrebat :
-Stiti ce-i asta ?
- Un colt de narval.
Iar el mi-a zis :
- Esti prima persoana care s-a uitat la obiectul asta si l-a recunoscut. Bunicul meu a fost
vanator de balene si a luat coltul asta de la un narval. De atunci il avem in familie. Iar eu am
pastrat intotdeuna tacerea in ceea ce-l priveste. Ii las pe oameni sa-l examineze si sa se tot
intrebe ce-o fi. Spune-mi tu cum ai stiut ca e un colt de narval ?
Si atunci i-am raspuns :
- Cand aveam cinci sau sase ani am vazut o poza cu asa ceva intr-un dictionar in editie
completa.
O sa vorbeasca
Multa lume isi facea griji pentru ca implinisem patru ani si inca nu vorbeam si aveam o
surioara cu doi ani mai mica decat mine care vorbea si mai vorbeste si acum, dar nu spune mai
nimic. Iar oamenii se necajeau pentru ca eu eram un baietel de patru ani care nu vorbea.
Mama le-a spus linistita : « Cand va veni vremea, o sa vorbeasca »
Scarpinatul porcilor
Intr-o vara, am vandut niste carti ca sa ma pot intretine la colegiu. Pe la ora cinci, am
intrat intr-o ferma, l-am intrebat pe fermier daca nu vrea sa cumpere carti, iar el mi-a raspuns :
- Tinere, eu nu citesc nimic. Nu am nevoie sa citesc nimic. Nu ma
intereseaza decat porcii mei.
- Cat hranesti porcii, pot sa stau si eu sa vorbesc cu dumneata? L-am
intrebat.
- Cum sa nu, tinere, dar asta n-o sa te ajute deloc. Eu n-o sa-ti dau
atentie ; sunt ocupat sa hranesc porcii.
Prin urmare, am inceput sa-i vorbesc despre cartile mele. Fiindca si eu crescusem la o
ferma, fara sa-mi dau seama, am luat de pe jos doua scandurele si m-am apucat sa scarpin porcii
pe spinare in timp ce vorbeam. Fermierul s-a uitat la mine, s-a oprit si mi-a zis :
- Cine stie sa scarpine un porc pe spinare, asa cum le place porcilor,
este un tip pe care vreau sa-l cunosc.Esti invitatul meu la cina asta-seara, poti sa ramai peste
noapte aici, pe gratis, si iti cumpar si cartile alea. Tie iti plac porcii. Te pricepi sa-i scarpini asa
cum le place lor sa fie scarpinati.
Sapte asteriscuri
Unul dintre subiectii mei era o persoana cu totul deosebita cu care am facut multe
experimente. Era psiholog. Avea un titlu universitar de doctorat si era complet nehotarat in
privinta propriului viitor. L-am folosit in cadrul unor experimente si atunci a inteles ca are un
inconstient. I-am imprumutat cartile mele de medicina si a intrat la facultatea de medicina. In
ultimul an de studii, unul dintre profesorii de acolo, care il placea foarte mult, i-a spus :
- Arthur, cum crezi ca ai sa te descurci la examenul meu ?
Si Arthur i-a raspuns :
- N-o sa am probleme la examenul dumneavoastra. Aveti doar zece
intrebari, iar acestea sunt...
Si a inceput sa-I enumere toate cele zece intrebari.
Profesorul i-a zis:
- Ei, bine, tu stii exact intrebarile pe care vreau sa ti le pun!Ba chiar
mi le-ai spus in ordinea in care le utilizez. Nu cumva ai patruns prin efractie in biroul meu si
mi-ai furat copia ?
Iar Arthur i-a raspuns :
- Nu, pur si simplu stiam ce o sa intrebati la un examen de sfarsit de
an.
- Explicatia ta nu ma multumeste. Te duc la decan, sa-i spun si lui.
Decanul a ascultat povestirea.
- Este adevarat, Arthur ? Tu chiar stii intrebarile ? l-a chestionat el.
- Bineinteles ca stiu intrebarile. Am fost la cursurile domnului
profesor si i-am ascultat prelegerile, i-a raspuns Arthur.
Iar decanul i-a zis:
- Nu stiu cum, dar banuiesc ca ai intrat in posesia copiei. Daca nu
reusesti sa ne dovedesti buna ta credinta, ma vad nevoit sa-ti interzic intrarea in examen si n-o
sa poti absolvi din cauza incorectitudinii.
- Vreti o dovada ca eu stiam, inaintea domnului profesor care aveau
sa fie intrebarile dumnealui. Puteti sa trimiteti pe cineva in camera la mine sa aduca aici caietul
meu cu notitele pe care le-am luat la cursurile dumnealui. O sa observati ca anumite lucruri sunt
insemnate cu asteriscuri. Veti vedea ca « 1 », « 2 » si « 3 » sunt aplicate in mod diferit la acele
« intrebari cu asteriscuri ». Pentru ca dumnealui obisnuieste sa puna doar zece intrebari, am ales
zece notite carora le-am acordat cate sapte asteriscuri, pentru ca acelea erau lucrurile pe care
pusese un accent mai mare – atat in timpul anului, cat si la sfarsit de an.
Asadar, au trimis pe cineva sa aduca acel caiet si au vazut ca Arthur insemnase anumite
notite cu un asterisc, pe unele cu doua, pe altele cu trei, cu patru, cu cinci, cu sase – dar numai
zece erau insemnate cu sapte asteriscuri. Si asteriscurile aveau cate o cifra, nu in ordine, de la 1
la 10. Cea din mijloc era 1 si, probabil, cea de sus era 9 si asa mai departe.
Atunci decanul a spus :
- Nu mai e nevoie sa sustii examenul. Ai ascultata cu multa atentie si ai auzit intonatia
speciala cu care profesorul a rostit acele elemente.
Cand asculti o prelegere si esti atent la importanta pe care profesorul o acorda anumitor
subiecte, poti sa-ti dai sema acare vor fi punctele pe care el le va include in examen.
Comunicarea este un lucru foarte complicat. Expresia noastra faciala, ochii nostri, felul in care
ne tinem corpul, felul in care ne miscam corpul si extremitatile, felul in care ne miscam capul,
modul in care ne miscam anumiti muschi individuali – toate acestea ne dezvaluie foarte multe
informatii.
Curiozitate
O femeie venea la colegiu tinand tot timpul mana stanga peste gura. Vorbea in timpul
orei de curs cu mana stanga sub nas, ca sa nu i se vada gura. Mergea pe strada acoperindu-si
gura cu mana stanga. Manca la restaurant ascunzandu-si gura sub mana stanga. Cand vorbea la
ore, mergea pe strada, lua masa la restaurant, intotdeauna isi acoperea gura cu mana stanga.
Lucrul asta mi-a starnit interesul. Mi-am propus sa ma apropii de ea. Mi-a povestit, dupa
multe indemnuri din partea mea, ca la varsta de zece ani, trecuse printr-o experienta
ingrozitoare. Intr-un accident de masina, fusese aruncata prin parbriz. O experienta
infricosatoare pentru o fetita de zece ani. Geamul parbrizului ii taiase gura, iar capota masinii
era plina de sange. Tot sangele asta care o speriase pe fetita de zece ani, poate nu a fost asa de
mult, dar ei asa i se paruse. A crescut cu ideea ca are o cicatrice ingrozitoare la gura – si de
aceea isi acoperea gura cu mana, fiindca nu voia ca lumea sa-i vada cicatricea aceea
ingrozitoare.
I-am dat sa citeasca o istorie a cosmetologiei si a aflat despre semnele de frumusete –
semne in forma de semiluna, cerc, stea si asa mai departe. A citit cum o femeie poate sa aplice
un semn de frumusete langa trasatura pe care ea o considera atragatoare. Am facut-o sa-mi
deseneze cateva semne de frumusete. Apoi am indemnat-o, in intimitatea camerei ei, sa faca o
copie in marime naturala a cicatricei – s-a dovedit a fi o stea in cinci colturi, de marimea unui
semn de frumusete. Dar ea o vedea in continuare ca fiind mai mare decat intreaga fata.
Atunci am convins-o sa-si dea intalnire cu unul dintre studenti. Trebuia sa care doua genti
grele, ca sa aiba mainile ocupate, sa nu le mai duca la fata. La aceasta intalnire si apoi la
urmatoarele, a descoperit ca , daca ii dadea voie baiatului sa o sarute la despartire, el o saruta de
fiecare data pe partea de gura unde avea cicatricea. S-a intalnit cu un barbat, dar nu a avut
curajul sa-l lase sa o sarute inainte de a se desparti. Al doilea barbat a sarutat-o pe partea
dreapta a gurii. La fel au facut si al doilea, al treilea, al patrulea, al cincilea si al saselea.Ce nu
stia aceasta femeie este ca era curioasa si pentru ca era curioasa isi inclina de fiecare data capul
spre stanga, asa ca barbatul nu putea s-o sarute decat pe partea drepata a gurii !
De cate ori povestesc istoria acestui caz, ma uit in jurul meu. Stiti cu totii ce este
aceea vorbire subliminala, dar nu stiti despre auzul subliminal. Cand povestesc istoria acestui
caz, absolut toate femeile strang din buze – iar eu stiu la ce se gandesc. Il observi cu atentie pe
vecinul care a venit sa vada bebelusul. Te uiti la buzele lui. Stii exact cand vecinul acela va
saruta bebelusul.
Profesorul Rodriguez
Eu intru in transa ca sa fiu mai sensibil la intonatiile si inflexiunile din vocea pacientilor
mei. Si ca sa pot auzi mai bine, sa vad mai bine. Intru in transa si uit de prezenta celorlalti. Iar
oamenii vad ca sunt in transa.
Am avut un pacient, pe nume Rodriguez, profesor de psihiatrie in Peru. Mi-a scris ca voia
sa faca psihoterapie cu mine. Il cunosteam dupa reputatie. Stiam ca era mai ager la minte decat
eram eu. Dar el imi cerea sa-l primesc ca pacient.
Ma intrebam : »Cum o fac fata unui om inteligent, mai educat, mai ager la minte decat
mine ? » Era un spaniol din castilia si extrem de arogant – arogant si crud, obisnuit sa-si insulte
interlocutorul. L-am programat pentru ora doua. I-am notat numele, adresa, starea civila, tot ce
era necesar pentru statistica. Apoi mi-am ridicat privirea si l-am intrebat: “Cum vedeti
dumneavoastra problema?” Scaunul era gol.
M-am uitat la ceas. Nu era doua. Era ora patru. Am observat ca aveam in fata un dosar cu
niste foi in el. Atunci mi-am dat seama ca intrasem intr-o transa hipnotica pentru a-I face
anamneza.
Intr-o alta zi, dupa vreo douasprezece sau paisprezece ore de terapie, rodriguez a sarit de
pe scaun si a exclamat:
- Doctore Erickson, sunteti in transa !
In momentul acela, m-am trezit si i-am zis”
- Stiti ca sunteti mai ager decat mine si mai inteligent, mai spiritual,
mult mai educat. Si ca sunteti foarte arogant. Simteam ca n-o sa va pot face fata si ma intrebam
cum sa fac ca sa ma descurc. Abia dupa primul interviu mi-am dat seama ca inconstientul meu
hotarase sa preia controlul. Stiu ca am in dosar foi de hartie, notite. Inca nu le-am citit. O sa le
citesc azi, dupa ce plecati.
Rodriguez mi-a aruncat o privire furioasa, apoi m-a intrebat (aratand spre o fotografie) :
- Sunt parintii dumneavoastra ?
- Da, i-am raspuns.
- Cu ce se ocupa tatal ?
- A fost fermier, acum e la pensie.
La care Rodrigue mi-a aruncat, pe un ton dispretuitor :
- Tarani !
Stiam ca are foarte multe cunostinte din domeniul istoriei.
I-am spus :
- Da, tarani. Dar, din cate stiu, sangele ticalosilor mei de stramosi
curge si prin venele dumneavoastra.
Stia ca vikingii invadasera intreaga Europa. Dupa asta s-a facut baiat cuminte. E nevoie
ca mintea sa proceseze rapid ca sa intelegi ca « sangele ticalosilor mei stramosi curge si prin
venele dumneavoastra ».
Stiam ca Rodriguez plecase din Anglia fara sa-i plateasca lui Ernest Jones onorariul
pentru sedintele de psihanaliza. Stiam ca plecase de la Universitatea Duke si ca lasase in urma o
multime de datorii. Asa ca la inceputul ultimei saptamani, i-am cerut lui Rodriguez sa-mi spuna
numele tuturor oamenilor importanti pe care ii cunostea. Le-am notat adresele. I-a facut placere
sa se dea mare in felul asta. Am scris tot ce ma interesa, apoi l-am intrebat:
- Platiti cu cec sau in numerar?
- M-ati pacalit, a zis el. Am considerat ca este necesar. Am muncit
pentru acesti bani.
Si mi-am primit onorariul. Pentru care alt motiv as fi vrut sa stiu numele si adresele
tuturor prietenilor lui importanti? Stia el prea bine ce e acela un santaj.
Aveam de scris un paragraf foarte dificil. Am incercat din rasputeri, dar nu reuseam in
nici un chip. Si, intr-o buna zi, mi-a spus : « Ei, bine, am la dispozitie doua ore pana vine
urmatorul pacient. Ma las pe spate, intru in transa si sa vedem ce are sa-mi spuna inconstientul
in legatura cu paragraful acela dificil ».
Am asteptat pana mai erau cam cinsprezece minute inainte sa-mi vina pacientul si, spre
surprinderea mea, am vazut ca aveam pe genunchi o cutie pentru carticele de benzi destinate
copiilor. Pe birou se aflau doua teancuri de astfel de carticele la loc, in cutie, m-am dus in
camera cealalta si m-am ocupat de pacient.
Peste vreo doua saptamani, mi-am zis : « Ei, dar eu nu am primit inca raspunsul in
legatura cu paragraful acela ».Aveam un pic de timp liber, asa ca am luat un creion si imediat
mi-au venit in minte urmatoarele : « Si ratoiul Donald i-a zis ratoiului Huey, ratustei Dewey si
ratoiului Louie... » si m-am gandit, amuzat, ca acele carticele cu benzi desenate care il au drept
erou pe ratoiul Donald starnesc inteligenta deopotriva a adultilor si a copiilor. Ele trebuie sa fie
succinte, clare si subtile. Si am reusit sa scriu paragraful. Inconstientul meu a stiut unde sa
gaseasca un exemplu.
O plimbare pe strada
Mergi pe strada, la varsta pe care o ai acum, incerci sa mergi intins, fara sa te abati din
drum, dar, intamplator, iti este foarte foame si, din reflex, incetinesti pasul cand iti iese in cale
un restaurant. Daca esti femeie, poate te indreptiautomat spre vitrina unui magazin de bijuterii.
Daca esti sportiv, te opresti din reflex langa vitrina unui magazin cu articole sportive. Daca ti-ai
neglijat dantura si stii ca ar cam trebui sa faci programare la dentist, dar nu ai chef, iutesti
automat pasul cand treci pe langa un cabinet stomatologic.
Mi-am gasit un loc de unde puteam sa urmaresc femeile tinere care treceau prin dreptul
unei cladiri cu cabinete medicale. Daca isi modificau mersul intr-un anumit fel, incetineau pasul
si dadeau altfel din brate, iar pe chip le aparea o expresie de mare blandete cand treceau pe
langa cladire, ma duceam la ele si le intrebam : « Primul test de graviditate pe broaste ori pe
iepuri a iesit pozitiv ? » Fara sa gandeasca, ele imi raspundeau : « Primul, da, sau nadajduiesc
ca da ».
O tanara si-a modificat mersul, leganatul bratelor si expresia fetei. Se vedea ca are o
reactie de frica ! Trebuia sa ai grija – nu era maritata !
Fiecare persoana, batrana sau tanara, incetineste pasul in mod automat, de parca aerul ar
deveni mai dens si greu de strapuns. Stiti in fata carei cladiri ? – o brutarie ! Acel stimul olfactiv
te incetineste automat.
Dicteul automat
Se cuvine sa fim atenti la fiecare miscare. De multe ori, scriind « da », se poate poate
raspunde la intrebari. O fata poate sa intrebe :
- Sunt cu adevarat indragostita ?
Iar eu o voi intreba :
- De cine crezi ca esti indragostita ?
- Pai, ar fi Bill, Jim, Pete si George.
Si atunci o intreb:
- De Bill?
Ea scrie “da”.
- De George?
- Da.
- De Jim?
- Da.
- De Pete?
- Da.
Dar daca “da-ul” face o gaura, daca creionul perforeaza hartia, atunci
acela este baiatul. Dar ea nu vrea sa stie deocamdata acest lucru.
Odata, la Universitatea Michigan, dr. Anderson tinea o conferinta despre hipnoza in fata
celor din departamentul de psihologie – a intregului departament. Dr. Anderson m-a intrebat
daca vroiam sa fac o demonstratie. I-am spus ca nu aveam un subiect si ca imi trebuiau
voluntari. A chemat mai multi studenti si i-a intrebat daca doreau sa participe si au acceptata
destul de multi. Am ales o fata pe care o chema Peggy. Printre altele, dr. Anderson voia sa
experimenteze scrierea automata. I-am spus lui Peggy sa se duca la capatul unei mese lungi, iar
noi, toti ceilalti, am ramas la celalalt capat al mesei.
I-am indus o transa lui Peggy. Era constienta ca noi ne aflam la un capat al mesei lungi,
iar ea, la celalalt.
A scris ceva automat. Apoi, tot automat, a impaturit hartia o data si inca o data, apoi a
varat-o in poseta. Ea nu a observat nimic din toate astea. Noi, ceilalti, am observat. Am adus-o
din nou in transa si i-am spus ca, dupa ce se trezea, sa scrie automat: “Este o zi frumoasa de
iunie.”. Noi insa eram in aprilie.
A scris aceasta propozitie, iar cand i-am aratat-o, mi-a zis ca nu ea a scris-o si ca nu era
scrisul ei. Avea dreptate, nu era scrisul ei.
In septembrie m-a sunat dintr-o alta localitate, din Indiana si mi-a spus:
- Azi mi s-a intamplat un lucru ciudat si cred ca are legatura cu dumneavoastra – asa ca o
sa va povestesc despre ce e vorba. Astazi mi-am golit poseta. Am gasit inauntru o bucatica de
hartie. Am desfacut-o si pe o parte scria cu un scris ciudat: “O sa ma marit cu Harold? ». Nu era
scrisul meu. Nu stiu cum a ajuns hartia asta la mine in poseta. Dar am senzatia ca are legatura
cu dumneavoastra. Iar singura mea legatura cu dumneavoastra a fost la acea conferinta pe care
ati tinut-o in aprilie, la Universitatea Michigan. Puteti sa-mi explicati prezenta acelui biletel?
- Am conferentiat la acea universitate in aprilie, e adevarat, i-am spus. Erai cumva
logodita si urma sa te casatoresti in acea perioada?
- O, da, eram logodita cu Bill.
- Aveai indoieli in privinta logodnei atunci?am intrebat-o.
- Nu, nu aveam.
- Ai avut vreodata indoieli in privinta logodnei cu Bill?
-O, in iunie m-am despartit de Bill.
- ce s-a intamplat de atunci?
- O, in iulie m-am maritat cu un tip pe care il cheama Harold.
- De cat timp il cunosteai pe Harold ?
- O, il cunosteam din vedere, il stiam cam din semestrul al doilea, dar nu-l intalnisem
nisiodata. Nu l-am cunoscut pana cand ne-am intalnit din intamplare, in iulie.
- Ceea ce scria acolo, « O sa ma marit cu Harold ? » a fost scris de tine, in mod automat
in stare de transa. Subconstientul ei a stiut, cu cateva luni mai devreme, ca ea avea sa rupa
logodna. Impaturise bucata de hartie pentru ca in mod constient, nu putea sa accepte acel fapt in
luna aprilie.
Prima data cand puneti un pacient sa faca un dicteu automat, daca nu reusitit sa-l
convingeti ca va fi protejat, ii va fi greu sa scrie liber, fiindca intervine ceva personal, ii va fi
greu sa scrie liber, fiindca intervine ceva personal din eul lui, iar el nu este inca pregatit sa
accepte acest lucru. Deci daca vreti sa folositi dicteul automat, lasati pacientul sa spuna « Nu
pot » si invatati-l sa-si lase mana sa mazgaleasca. Treptat, dupa mai multe mazgaleli, va plasa
informatii secrete intr-o mazgaleala care nu poate fi citita. Dupa care va scrie alte lucruri, cum
ar fi : « E o zi frumoasa de iunie ». Apoi poate sa se extinda si sa ofere informatii personale.
Odata, mi-a trebuit saisprezece ore ca sa descifrez, cu multa greutate o scriere ilizibila care, in
cele din urma, mi-a spus o intreaga poveste – cred ca e in « The Collected Papers ».