5. Maşina de curent continuu .

MAŞINA DE CURENT CONTINUU

ELEMENTELE CONSTRUCTIVE DE BAZĂ ALE MAŞINII DE CURENT CONTINUU
Ca orice maşină electrică rotativă, maşina de curent continuu se compune dintr-un inductor şi
un indus, între care există un spaţiu de aer numit întrefier. Întotdeauna la maşinile de curent continuu
inductorul este fix, constituind statorul maşinii, iar indusul este mobil, constituind rotorul.
Elementele constructive de bază ale maşinii de curent continuu pot fi identificate din fig. 5.1.

Fig. 5.1. Secţiune longitudinală şi transversală printr-o maşină de c.c.

1-carcasă; 2-pol principal cu bobina de excitaţie; 3-miez feromagnetic rotor; 4-arbore;
5-înfăşurare rotor (indusă); 6-colector; 7-perii; 8-cruce portperii; 9,10-scut port - palier;
11-ventilator; 12-rulmenţi; 13-placă borne; 14-pol auxiliar cu bobina lui.

Carcasa este un cilindru din oţel turnat sau sudat, în interiorul căruia sunt fixaţi prin şuruburi
polii principali iar la maşinile mai mari şi polii auxiliari, numiţi şi poli de comutaţie.
În maşinile de c.c. câmpul inductor este produs de înfăşurarea de excitaţie aşezată pe polii principali
sau de magneţi permanenţi (fig. 5.2). Polii de excitaţie, totdeauna în număr par, sunt executaţi din tole
de oţel electrotehnic cu grosimea de 0,5 – 1 mm strânse cu ajutorul unor nituri, pe care sunt fixate
bobinele de excitaţie.
Bobinele se construiesc din
conductoare izolate de cupru pe şabloane
având forma polilor sau direct în carcase
izolante. Aceste bobine sunt izolate de
miezul polar şi de carcasă.
Bobinele polilor de excitaţie se leagă
în serie şi se alimentează în curent continuu.
Legăturile bobinelor se realizează în aşa fel
încât fluxul magnetic să fie dirijat în dreptul
unui pol dinspre stator spre rotor (pol nord),
iar în dreptul polului următor în sens invers
(pol sud).
Statorul mai cuprinde: scuturile,
Fig. 5.2. Circuitul magnetic al maşinii de c.c. sistemul de perii şi portperii, palierele şi
bornele.
Indusul maşinii este sediul propriu-zis al procesului de transformare a energiei, fiind compus
din: miezul feromagnetic, arbore, înfăşurarea indusă şi colector. Miezul feromagnetic al rotorului se
realizează din tole de oţel electrotehnic cu grosimea de 0,5 mm, izolate între ele, în scopul micşorării
pierderilor prin curenţi turbionari. Aceste tole sunt executate din tablă laminată la rece, izolată cu oxizi
ceramici. Tolele se împachetează direct pe arbore prin presare şi sunt solidarizate de arborele rotorului
cu ajutorul unei pene. Miezul rotoric se prezintă sub forma unui cilindru având la periferie crestături
deschise în care sunt plasate conductoarele înfăşurării rotorice. Aceste conductoare sunt izolate faţă de
pereţii crestăturii cât şi între ele şi sunt solidarizate cu miezul rotoric prin pene şi bandaje.
5. Maşina de curent continuu .

Colectorul este o piesă caracteristică maşinii de curent continuu la care se leagă înfăşurarea
rotorică. Acesta este un corp cilindric constituit din plăcuţe de cupru, denumite lamele. Lamelele
colectorului sunt izolate una faţă de alta prin micanită şi sunt izolate faţă de piesele de strângere.
Capetele bobinelor înfăşurării rotorice se lipesc cu cositor de aripioarele(steguleţele) lamelelor
colectorului. Colectorul se roteşte solidar cu rotorul. Pentru a realiza o legătură între înfăşurarea
rotorică care se învârteşte şi circuitele exterioare, pe colector freacă o serie de perii, fabricate în
general din grafit. Prin intermediul unei piese speciale-portperie-periile realizează un contact sub
presiune constantă cu lamelele colectorului. Portperiile sunt fixate pe un colier cu o serie de tije.
Periile sunt legate la cele două borne ale maşinii alternativ: una la o bornă, iar următoarea la cealaltă
bornă. Ele sunt plasate simetric la periferia colectorului. Numărul lor este egal cu numărul polilor de
excitaţie.

PRINCIPIUL DE FUNCŢIONARE A MAŞINII DE CURENT CONTINUU

Maşina de curent continuu poate fi considerată ca o maşină de curent alternativ prevăzută cu
un redresor special – colectorul – intercalat între indusul propriu-zis şi circuitul exterior.
Pentru comparaţie, se consideră cazul unui generator de curent alternativ monofazat. În spira
care se învârteşte într-un câmp magnetic omogen, în jurul unui ax perpendicular pe direcţia câmpului,
cu o viteză unghiulară constantă Ω, se induce o t.e.m. variabilă în timp, care schimbă semnul de două
ori la o rotaţie completă a indusului. Dacă presupunem că în timpul rotirii spirei, fluxul care o străbate
variază sinusoidal, atunci şi t.e.m. indusă va descrie o sinusoidă completă în timpul unei rotaţii
complete (fig. 5.4).
Legând capetele spirei la două inele fixate pe axul de rotaţie şi izolate de acesta şi plasând pe
cele două inele a şi b fixe în spaţiu,
conectate la un circuit exterior,
maşina va debita în acel circuit un
curent alternativ.
Să presupunem acum că
cele două capete ale spirei sunt
legate la două segmente de inel,
fixate pe axul rotorului şi izolate
atât între ele cât şi faţă de arbore.
Aceste segmente constituie cel mai
simplu colector cu două lamele
Fig. 5.4. T.e.m. într-o spiră Fig. 5.6. Curentul prin sarcină (fig. 5.5).
Spira are două laturi
active: MP şi RQ. În conductorul
MP, care trece prin dreptul polului
nord se induce o t.e.m. dirijată de
la P către M pentru sensul
câmpului şi al vitezei de rotaţie
ales. Când acelaşi conductor trece
prin dreptul polului sud, t.e.m
indusă este dirijată în sens invers,
de la M la P. Deoarece
conductoarele active se găsesc în
condiţii identice din punct de
vedere magnetic, însă în câmpuri
de polaritate diferită, t.e.m indusă
în ele sunt în orice moment egale
şi de sens contrar. În circuitul
spirei considerate aceste t.e.m. au
însă acelaşi sens, deci ele se adună
Fig. 5.5. Schema de funcţionare a maşinii de curent continuu dând t.e.m. rezultantă a spirei.

Peria a se găseşte în permanenţă în contact cu lamela colectorului la care este legat

conductorul care se află în dreptul polului nord. Peria b freacă tot timpul pe lamela colectorului la care
5. Maşina de curent continuu .

este legat conductorul care se află în dreptul polului sud. Presupunem că închidem, în situaţia din
figura 5.5, circuitul exterior periilor, pe o rezistenţă. Curentul va circula prin spiră în direcţia RQPM,
iar în exterior de la peria a la peria b. Când conductorul MP a ajuns în partea inferioară, în dreptul
polului sud, iar conductorul RQ în partea superioară, sub polul nord, curentul va circula în spiră în
sensul MPQR (invers faţă de situaţia precedentă), dar în exterior curentul va circula tot de la peria a
către b, întrucât de data aceasta peria b calcă pe lamela la care este legat conductorul MP.
În figura 5.6 este reprezentată variaţia curentului în circuitul exterior; se observă că pulsaţia
negativă a curentului din spiră a fost redresată.
T.e.m. indusă într-o secţie a înfăşurării rotorice este o mărime periodică alternativă în timp.
Faptul că la perii se poate culege o tensiune continuă se explică numai prin intermediul colectorului şi
a sistemului de contacte alunecătoare perii-lamele.
Să presupunem că maşina se roteşte cu viteză constantă şi că periile sunt plasate în axa
neutră(adică scurtcircuitează cele două lamele atunci când cele două laturi ale secţiei ajung în axele
interpolare), polii maşinii fiind excitaţi. În spirele secţiei se induce o t.e.m. es care variază alternativ în
timp. Se observă că peria legată la borna A a maşinii este în contact întotdeauna (exceptând cazul în
care scurtcircuitează cele două lamele) numai cu acea lamelă a colectorului la care este legată latura de
secţie care se află momentan sub polul nord, în timp ce peria legată la borna B este în contact electric
numai cu acea lamelă la care este legată latura de secţie ce se află sub polul sud.
Tensiunea electrică uAB ce apare între bornele A şi B respectiv între cele două perii care în
permanenţă îşi păstrează fiecare polaritatea, şi anume: borna A este mereu pozitivă, iar borna B mereu
negativă. Această tensiune pulsează între un maxim şi zero. Valoarea sa medie pe care o notăm cu
UAB0 este egală cu valoarea medie a t.e.m. es pe o alternanţă pe care o vom nota cu:
UAB0 = E0 = 2LvwsBδmed
Prin urmare, colectorul reprezintă un dispozitiv care transformă tensiunea alternativă u12 care
apare între lamelele 1 şi 2 într-o tensiune pulsatorie uAB, dar mereu pozitivă între bornele A şi B.
Această tensiune pulsatorie reprezintă de fapt t.e.m. indusă în secţia considerată, cu deosebirea că
alternanţele negative ale t.e.m. au devenit pozitive, realizându-se redresarea alternanţelor negative.

CÂMPUL MAGNETIC AL POLILOR DE EXCITAŢIE

Considerăm o maşină de curent continuu cu doi poli, cu înfăşurările polilor de excitaţie
parcursă de curent(fig.5.8).

Axa polară

Bδ,Bδ med,Φ0

Φ0rem
Ie

Fig. 5.10. Variaţia inducţiei magnetice(fluxului)

Fig. 5.8. Spectrul liniilor câmpului magnetic
în întrefier în funcţie de curentul de excitaţie.
al polilor de excitaţie.

Liniile câmpului magnetic al polilor de excitaţie ies din polul nord, pătrund în rotor şi ies prin
polul sud, închizându-se apoi prin carcasă. Miezul feromagnetic al maşinii având o permeabilitate
foarte mare în raport cu aerul, liniile de câmp străbat întrefierul aproape radial. Făcând abstracţie de
existenţa crestăturilor rotorului, întrefierul sub piesa polară este uniform şi creşte brusc în intervalul
dintre piesele polare. În consecinţă, câmpul magnetic al polilor de excitaţie este uniform şi de aceeaşi
valoare absolută sub cei doi poli de nume contrar şi nul în axa de simetrie interpolară(axa neutră).
5. Maşina de curent continuu .

Convenim să considerăm câmpul de sub polul nord ca pozitiv şi cel de sub polul sud ca negativ.
Evident, cu cât curentul de excitaţie este mai mare cu atât câmpul este mai puternic sub pol.
Există deci o relaţie de proporţionalitate între inducţia câmpului magnetic şi curentul Ie din înfăşurările
de excitaţie. Această proporţionalitate este reală la valori reduse ale curentului Ie , cât timp diferitele
părţi ale circuitului magnetic al maşinii rămân nesaturate. Dacă curentul de excitaţie creşte intervine
fenomenul de saturaţie, situaţie în care inducţia Bδ a câmpului magnetic din întrefier nu mai creşte
proporţional cu acesta. Dacă maşina a mai fost excitată înainte, deci dacă a circulat curent prin
bobinele de excitaţie ale polilor, la dispariţia curentului de excitaţie, Ie = 0, câmpul magnetic al polilor
nu scade la zero. Polii de excitaţie păstrează deci un câmp remanent Bδrem. Variaţia funcţiei Bδ = f(Ie)
pe baza celor expuse este reprezentată în figura 5.10.
Se numeşte pas polar partea ce revine unui pol din periferia rotorului:
πD (5.1)
τ=
2p
unde:
D - diametrul rotorului;
2p - numărul de poli ai maşinii.
Dacă luăm ca origine de spaţiu un punct situat la periferia rotorului pe axa interpolară, fluxul
magnetic corespunzător unui pol al maşinii este:
τ
Φ 0 = ∫ Bδ 0 Ldx (5.2)
0

în care :
Bδo este inducţia magnetică în întrefier într-un punct aflat sub piesa polară;
Ldx – aria infinitezimală, elementul de arie fiind orientat spre interiorul rotorului
Considerăm că inducţia ar fi constantă la o valoare medie Bδmed,, deci:
Φ0 =LτBδmed. (5.3)
Pentru o maşină ale cărei dimensiuni geometrice L şi τ sunt date, fluxul Φo al unui pol este
funcţie numai de curentul de excitaţie Ie. Pentru o maşină dată, dependenţa Φo = f(Ie) este identică (dar
la altă scară) cu dependenţa Bδ = f(Ie) reprezentată în figura 5.10.
Inducţia medie în întrefier, sub un pol, poate fi calculată cu relaţia:
1 k
Bδmed = ∑ Bδi (5.4)
k i =1
în care Bδi reprezintă o ordonată a funcţiei Bδ (x) corespunzătoare benzii i , dacă intervalul de însumare
(0, τ) s-a împărţit în k părţi egale.

TENSIUNEA ELECTROMOTOARE INDUSĂ ÎNTR-O SECŢIE ROTORICĂ

Presupunem că rotorul maşinii este rotit în câmpul polilor de excitaţie şi că în două crestături
ale rotorului situate la periferia acestuia la distanţa y1 una de alta se află plasate ws spire ale înfăşurării
rotorului, care formează o bobină aparte, denumită secţie de înfăşurare. Atunci când secţia cu cele ws
spire ale sale roteşte cu viteza de rotaţie n, fluxul fascicular φ printr-o spiră oarecare t, în rotaţia sa,
latura de ducere a secţiei considerate (prin latură de ducere se înţelege ansamblul conductoarelor
secţiei care, în raport cu sensul de parcurgere a spirelor, străbat crestătura care le conţine dinspre
colector spre partea opusă a rotorului; prin latură de întoarcere se înţelege ansamblul conductoarelor
secţiei care străbat crestătura cealaltă, înspre colector) se află în câmpul polilor de excitaţie, la distanţa
x măsurată la periferia rotorului, din dreptul axei interpolare de simetrie. Cealaltă latură a secţiei,
latura de întoarcere, va fi plasată în câmp la distanţa x + y1, în raport cu aceeaşi axă de referinţă.
T.e.m indusă este:
dΨ dϕ
es = − =−
dt dt
sau
x + y1
d
e s = − ws
dt ∫B
x
d0 ( x) Ldx

Coordonata x este o funcţie de timp: x = x0 + vt. Cu aceasta t.e.m. indusă în secţie va fi:
5. Maşina de curent continuu .

dx
es = L [ Bδ 0 ( x) − Bδ 0 ( x + y1 )]ws = Lvws [ Bδ 0 ( x) − Bδ 0 ( x + y1 )] (5.5)
dt
adică t.e.m. indusă prin rotaţie în secţia considerată depinde de viteza de rotaţie a rotorului v=πDn şi
de diferenţa dintre inducţiile magnetice din întrefier, în dreptul laturii de ducere şi respectiv de
întoarcere.
Dacă y1 = τ, caz care se întâlneşte de cele mai multe ori în practică, atunci
Bδ0 (x+y1) = Bδ (x + τ) = - Bδ (x),
deoarece Bδ (x) este o funcţie alternativă cu perioada 2 τ.
În concluzie:
es = 2Lvws Bδ (x) (5.6)
adică t.e.m. depinde în acest caz numai de inducţia din dreptul laturii de ducere a secţiei.
Dacă aceasta se află în câmpul unui pol nord, atunci t.e.m. este pozitivă şi are acelaşi sens cu
sensul pozitiv ales de parcurgerea spirelor secţiei. Dacă secţia se află cu latura de ducere pe axa
interpolară de simetrie, t.e.m. este nulă. Dacă latura de ducere a secţiei se află în câmpul unui pol sud,
atunci t.e.m. este negativă, sensul ei fiind invers sensului pozitiv ales.
Valoarea t.e.m. variază deci în timp, depinzând de poziţia secţiei în câmpul polilor de
excitaţie. Dacă viteza de rotaţie este constantă, t.e.m. este o mărime alternativă în timp.

CONEXIUNILE MAŞINILOR DE CURENT CONTINUU

Înfăşurarea de excitaţie a maşinii ce c.c poate fi alimentată de la surse exterioare maşinii, când
maşina este cu excitaţia separată sau chiar de la maşină, fiind în acest caz autoexcitată. Maşinile
autoexcitate pot avea înfăşurarea de excitaţie conectată în derivaţie, în serie sau compound (fig.5.23).
U U

Ia + Ia +
- -

-
Ie Ie
U
b
+ a

U
U

I + Ia +
- -

c
Ie
d

Fig. 5.23. Schema de principiu pentru excitarea maşinilor de curent continuu:

a - excitaţie separata;
b - excitaţie derivaţie ;
c - excitaţie serie;
d - excitaţie compound.

FUNCŢIONAREA GENERATORULUI DE CURENT CONTINUU

5. Maşina de curent continuu .

CU EXCITAŢIE SEPARATĂ
În regim de generator, maşina transformă puterea primită la arbore de la motorul care o
antrenează, în puterea electrică.
Principiul de funcţionare. Ecuaţia de tensiuni
Presupunem ca maşina de curent continuu este angrenata de motorul primar cu o viteza de
rotaţie n şi ca dezvolta cuplul activ Ma cu acelaşi sens ca şi viteza de rotaţie, rezultând o putere
mecanica P1=MaΩ. Generatoarele pot avea mai multe tipuri de excitaţie. Considerăm un generator
având o excitaţie separată sau independentă. În aceste condiţii, în secţiile înfăşurări rotorice, rotite în
câmpul magnetic al polilor de excitaţie, se vor induce t.e.m ,încât între bornele A şi B ale maşinii va
apare o tensiune UAo egală cu t.e.m. Eo indusă într-o cale de curent. Dacă între aceste borne conectăm
o rezistenţă oarecare, t.e.m. Eo va da naştere unui curent Ia, care va străbate înfăşurarea rotorului,
având în secţiile înfăşurării acelaşi sens ca şi t.e.m. Eo.
În cazul funcţionării în sarcină, tensiunea Ua la bornele înfăşurării rotorului va fi diferită de
t.e.m. Eo ,datorită căderilor de tensiune, determinate de trecerea curentului prin înfăşurarea rotorului,
înfăşurarea polilor auxiliari şi prin periile maşinii. Aplicând teorema a 2-a a lui Kirchhoff unui contur
Г care porneşte de la borna A2, trece prin înfăşurarea polilor auxiliari, înfăşurarea rotorului, borna A1
şi prin aer, înapoi la A2 şi, aplicând convenţia de sensuri pentru dipolul generator, rezultă:
RAIA+UA=Eo (5.13)
RA reprezintă rezistenţa totală a înfăşurării rotorului şi a înfăşurării polilor auxiliari, care
totdeauna sunt legate în serie.
Căderea de tensiune în contactul perie-colector ∆U s-a neglijat, fiind foarte mică (1,5 … 4)V.
Relaţia (5.13) se numeşte ecuaţia de funcţionare a maşinii în regim de generator. Ea se mai
poate scrie şi sub forma:
UA = E0 - RAIA - ∆Up (5.13’)
Mărimile care caracterizează funcţionarea generatorului de curent continuu sunt UA, IA, n şi
curentul de excitaţie.
Generatoarele de curent continuu au următoarele caracteristici:
- caracteristica de funcţionare în gol,
- caracteristica externă şi caracteristica de reglaj.

Caracteristica de funcţionare în gol

Caracteristica Eo=f(Ie) la n=ct şi Ia=0 se ridică experimental considerând maşina cu excitaţie
independentă, cu întrerupătorul K deschis şi citind la voltmetru V valoarea tensiunii Eo pentru diferite
valori ale curentului de excitaţie Ie, citite la ampermetrul Ae. (fig.5.25). La Ie=0, maşina are o tensiune
‘remanentă’ Ur de 3 până la 10% din tensiunea nominală Un situată în zona cotului curbei.

E0 UA

Ur Ie IA
0 0 IAN
Fig.5.25. Caracteristica la funcţionarea Fig.5.26. Carcteristica externă a
în gol a maşinilor de curent continuu generatorului de curent continuu

Caracteristica externă
5. Maşina de curent continuu .

Dacă Ie=ct ,atunci Eo=ct, şi din relaţia (4.13’) rezultă că dacă curentul de sarcină Ia creşte,
tensiunea la bornele maşinii scade treptat conform unei curbe numită caracteristica externă a
generatorului. Prin urmare, maşina transformă puterea mecanică primită de la motorul primar în
putere electrică cedată unui receptor. Deci maşina funcţionează în regim de generator electric.
Căderea nominală de tensiune este de 5…15% din tensiunea nominală, valorile mai mari fiind
pentru maşinile mai mici.

Bilanţul puterii
Puterea mecanică transmisă maşinii de curent continuu de către motorul primar, prin
intermediul arborelui va fi:
PI = M a Ω = Pm + PFe + P
unde: Pm - reprezintă pierderile datorită frecărilor mecanice
Pfe - pierderile în fierul motorului;
P- partea din puterea mecanică primită de maşină şi care se transformă în putere electrică.
La rândul ei aceeaşi putere electromagnetică are două componente:
P = U A ⋅ I A + R A ⋅ I 2A = E ⋅ I A (5.15)
şi anume:
- puterea P2=UAIA care se transmite receptorului conectat la bornele maşinii şi
reprezintă puterea electrică utilă
- puterea RAIA reprezintă pierderile Joule în înfăşurările rotorului şi polilor auxiliari.

FUNCŢIONAREA GENERATORULUI DE CURENT CONTINUU

CU EXCITAŢIE DERIVAŢIE
Generatorul cu excitaţie derivaţie este cel mai răspândit tip de generator de curent continuu.
Acesta este un generator auto excitat, care nu are nevoie de o sursă exterioară de curent continuu
pentru alimentarea înfăşurării de excitaţie. Excitaţia este alimentată de însăşi înfăşurarea rotorului cu
care este legată în derivaţie (fig.5.28). Să presupunem că rotorul acestui generator este rotit de motorul
primar cu o viteză de rotaţie constantă. Dacă maşina a mai funcţionat anterior şi prezintă o anumită
magnetizaţie remanentă, apare la borne o tensiune Ur când întrerupătorul K’ este deschis (fig.5.29).
Maşina se poate excita dacă prin închiderea comutatorului K’ curentul de excitaţie produce un flux
care se adaugă la fluxul remanent. Dacă la închiderea lui K’, Ur scade, se comută K’ pe cealaltă poziţie.
Când sensul lui Ie dat de tensiunea Ur este corespunzător, fluxul produs întăreşte fluxul remanent, iar
t.e.m. va creşte şi o dată cu ea, curentul Ie, până la stabilirea unui echilibru între tensiunea la borne şi
curentul de excitaţie în zona cotului curbei. Curentul de excitaţie creşte liniar cu tensiunea, dar, în zona
cotului curbei, la aceleaşi valori de creştere ale curentului, valorile de creştere ale tensiunii scad, până
la stabilirea unui echilibru.
I A

Ie IA
E2 UA R
E1
G
V
K
Ae
A2
Re

K’

Fig. 5.28. Schema de principiu pentru încercarea generatorului cu excitaţie – derivaţie

5. Maşina de curent continuu .

Se aplică legea inducţiei electromagnetice circuitului format din înfăşurarea rotorului şi

înfăşurarea de excitaţie (întrerupătorul K deschis) şi folosind notaţiile:
e0 - t.e.m. instantanee la un moment dat t oarecare din intervalul de timp în care se
desfăşoară procesul de autoexcitare,
ie – curentul respectiv din circuit,
Re – rezistenţa înfăşurării de excitaţie,
Rc – rezistenţa reostatului de câmp,
Le – inductivitatea înfăşurării rotorului.
Obţinem:
∆i
e0 = ( Re+Rc+RA)ie + ( Le +LA) e (5.16)
∆t
Prin urmare, unei tensiuni electromotoare e0 date îi corespunde un anumit curent de excitaţie ie,
care verifică ecuaţia de mai sus. De asemenea, unui anumit curent de excitaţie ie îi corespunde o
anumită t.e.m. indusă e0, exact ca la generatorul cu excitaţie separată, conform relaţiei e0=f(ie),
reprezentată printr-o caracteristică (curba a din fig.5.29).

e0
c A a M

B
eb
b

Etem α cr α

0 C ie
Fig. 5.29. Explicativă pentru procesul de autoexcitare

Între e0 şi ie există deci o dublă dependenţă. Dacă Rc=ct., Re şi RA fiind mărimi date pentru o
maşină dată, căderea de tensiune (Re+Rc+RA)ie variază proporţional cu ie şi poate fi reprezentată grafic
printr-o dreaptă, numită dreapta excitaţiei (linia b).
Din triunghiul dreptunghic OBC, rezultă că
tg α = BC =Rc+Re+RA
OC
Prin urmare, fiecărei valori Rc a rezistenţei reostatului de câmp îi corespunde o dreaptă care
trece prin origine, dar care are o pantă diferită (un unghi α diferit).
În figura 5.30, segmentul pe ordonată între caracteristica a de mers în gol e0=f(ie) şi dreapta b
reprezintă diferenţa:
e0-( Rc+Re+RA)ie=( Le+LA) ∆ie
∆t
Acest segment care depinde de variaţia în timp a curentului ie poate fi considerat ca o măsură a
intensităţii procesului de autoexcitare. Acest proces se încheie atunci când diferenţa e0-
(Rc+Re+RA)ie=0, respectiv t.e.m. e0 nu mai variază în timp. Deci acest proces de autoexcitare este
terminat atunci când e0 şi respectiv ie au atins valorile corespunzătoare punctului M de intersecţie a
curbelor a şi b din figura 5.29. Observăm că procesul de autoexcitare este convenabil pentru
funcţionarea generatorului dacă punctul de intersecţie M se află în zona cotului curbei a sau după acest
cot, adică dacă rezistenţa Rc variabilă a reostatului de câmp are o astfel de valoare încât dreapta b să
se afle sub porţiunea liniară a caracteristicii a, adică este îndeplinită inegalitatea :
Rc+Re+RA<tg α cr
în care α cr este unghiul format de porţiunea liniară a caracteristicii e0=f(ie) cu axa absciselor.
5. Maşina de curent continuu .

Dacă rezistenţa Rc este mai mare (curba c) punctul de intersecţie M coboară în zona t.e.m.
foarte mici, de ordinul de mărime a t.e.m. remanente. În această situaţie, procesul de autoexcitare nu
permite funcţionarea normală a generatorului.
Caracteristica externă este asemănătoare cu cea a generatorului cu excitaţie independentă.
Generatorul cu excitaţie serie nu se foloseşte în practică.
Caracteristica de reglaj
Caracteristica reglajului pentru n=ct. este definită de Ie=f(IA) la U=ct. şi nu are sens decât la
generatoarele cu excitaţie separată şi derivaţie. derivaţie
Forma acestei caracteristici (fig. 5.30) se Ie separată
justifică de caracteristica externă. Dacă trebuie
ca Un=ct. reiese din relaţia (5.13′) că la creşterea
curentului IA trebuie să crească E0 dat de relaţia
(5.10), deci curentul de excitaţie Ie care produce
fluxul ϕ 0 .Din cauza saturaţiei circuitului
magnetic creşterile curentului Ie sunt mai mari
decât căderile de tensiune pe care le IA
compensează, depăşind cu 10 % până la 30%
valoarea curentului de excitaţie pentru care se In
obţine tensiunea nominală Un când IA=0. Fig. 5.30. Caracteristica reglajului la generatorul de c.c.

FUNCŢIONAREA MOTORULUI DE CURENT CONTINUU

CU EXCITAŢIE DERIVAŢIE
Maşina de curent continuu poate funcţiona şi în regim de receptor de energie electrică (motor
electric).Un motor electric transformă puterea electrică primită de la o reţea electrică în putere
mecanică, prin intermediul câmpului electromagnetic.
Să considerăm un motor de curent continuu cu excitaţie-derivaţie (fig.5.31) alimentat de la o
reţea un anumit curent continuu, cu tensiunea constantă. Maşina va absorbi de la reţea un anumit
curent I, care se va ramifica în cele două înfăşurări în derivaţie ale maşinii: IA în înfăşurarea rotorului
şi a polilor auxiliari şi Ie în înfăşurarea de excitaţie, deci I=IA+Ie.
Conductoarele înfăşurării rotorului
I + - fiind străbătute de curent şi aflându-se în
Ie câmpul polilor de excitaţie vor fi
solicitate de forţe electromagnetice care
vor da naştere unui cuplu de rotaţie.
E2 IA
U=UA Dacă acest cuplu este mai mare decât
cuplul static total la arborele motorului,
atunci, rotorul se va pune în mişcare.
Γ
Această mişcare este accelerată până la
momentul în care cuplul dezvoltat de
motor este egalat de cuplul total
Fig.5.31. Schema de principiu a motorului rezistent, după care mişcarea devine
de curent continuu cu excitaţie derivaţie uniformă. Prin urmare, maşina primeşte
putere electrică de la reţeaua electrică de
curent continuu şi o cedează la arbore sub forma de putere mecanică. Desigur că în secţiunile
înfăşurării rotorului e induc tensiuni electromotoare, întocmai ca şi la generatorul de c.c., diferitele
secţii rotindu-se în câmpul polilor de excitaţie. Dacă n este viteza de rotaţie a motorului şi Φ 0 fluxul
rezultant pe un pol, atunci, considerând ca sens pozitiv de parcurgere a diferitelor secţii sensul
curentului IA, rezultă că t.e.m. pe o cale de curent este dată de expresia:
p
E0= - Nn Φ 0 (5.17)
a
Semnul minus al t.e.m. induse între bornele motorului arată că acesta are sens invers sensului
pozitiv ales, adică este de sens invers curentului absorbit IA.
5. Maşina de curent continuu .

Adoptând pentru motor convenţia privind sensurile pozitive adoptate pentru dipolul receptor
(fig.5.31), putem deduce ecuaţia de funcţionare a motorului. Pentru aceasta aplicăm teorema a doua a
lui Kirchhoff unui contur Γ , care începe de la borna A, străbate înfăşurarea rotorului prin interiorul
conductoarelor din care sunt realizate secţiile înfăşurării şi se ajunge la borna B, închizându-se apoi
prin aer la borna A. Se obţine
RAIA+ ∆ Up-UA=E0
sau ordonând termenii în alt mod:
UA=RAIA+ ∆ Up-E0 (5.18)

Multiplicând fiecare termen al relaţiei (5.18) cu curentul IA, rezultă:

UAIA=RAIA2+ ∆ UpIA-E0IA
Ţinând seama că IA=I- Ie, obţinem:
UAI= RAIA2 + ∆ UpIA +UAIe – E0IA
Puterea electrică absorbită de motor de la reţea se distribuie deci astfel:
- în rezistenţa înfăşurării rotorului prin efect Joule;
- în contactul electric dintre perii şi colector;
- în înfăşurarea de excitaţie, prin efect Joule
- în puterea mecanică.
Notând cu Ω =2 π n viteza unghiulară a rotorului, putem scrie:
P= - E0IA = M Ω
unde M este cuplul total dezvoltat în motor.
Dacă se ţine seama de expresia t.e.m. (5.17) rezultă formula cuplului electromagnetic
dezvoltat de motor devine:
E0 I A p
M= - = N Φ 0 IA.
Ω 2πa
Aşadar, cuplul electromagnetic al motorului de curent continuu este proporţional cu fluxul
polilor de excitaţie şi cu curentul absorbit de înfăşurarea rotorului.
Pentru o maşină dată mărimile p, a, N sunt cunoscute, deci se poate scrie:
M= km Φ 0 IA
unde s-a notat:
p 1
km= N( km= ke).
2πa 2π
O parte din puterea mecanică totală P= - E0IA =M Ω produsă de motor se pierde chiar în
maşină, pentru acoperirea pierderilor mecanice Pm, care apar datorită frecărilor în lagăre, frecărilor cu
aerul, cu ventilatorul şi pierderilor în fierul rotorului PFe.
De obicei, cea mai mare parte, şi anume P2, este transmisă instalaţiei mecanice antrenate de
motor (macara, tramvai, etc).
Deci
P= PFe + Pm +P2. (5.21)
Cum tensiunea UA a reţelei de alimentare este presupusă constantă, indiferent de condiţiile de
funcţionare a motorului electric, înfăşurarea de excitaţie funcţionează complet independent de
înfăşurarea rotorului. Prin urmare, motorul de c.c. cu excitaţie derivaţie poate fi considerat în acelaşi
timp motor cu excitaţia separată.
Deoarece E0 = - ken Φ 0, unde ke este o constantă pentru o maşină dată, se poate baza ecuaţia
de funcţionare:
U A − R A I A − ∆U p
n= (5.22)
ke Φ 0
Această relaţie pune în evidenţă factorii care determină valoarea vitezei de rotaţie. O
caracteristică importantă a motorului derivaţiei o reprezintă caracteristica vitezei la mersul în sarcină.
Ea este definită prin ecuaţia (4.22) n=f(I), pentru UA=ct. şi Ie=ct. Deoarece, în general, curentul de
excitaţie în regim normal de funcţionare reprezintă câteva procente din curentul înfăşurării rotorului şi
deci I =IA + Ie≈IA, se poate considera că această caracteristică este practic aceeaşi cu n=f(IA).
 5. Maşina de curent continuu .

n Aşadar, reluând ecuaţia (4.22) putem scrie că:

U − ∆U p R I R I
n0 n= A - A A = n0 - A A (5.23)
ke Φ 0 keΦ 0 keΦ 0
U A − ∆U p
unde: n0=
ke Φ 0
reprezintă aşa-numita viteză la mersul în gol ideal
(IA=0; motorul nu are pierderi).
Atunci când curentul IA creşte, deoarece Φ 0 şi
I(M)
implicit Ie sunt constante, viteza de rotaţie scade.
Scăderea este puţin importantă faţă de viteza la
mersul în gol corespunzătoare aceluiaşi curent de
IN(MN) excitaţie (care se menţine constant), deoarece chiar la
plină sarcină căderea de tensiune RAIA nu reprezintă
Fig. 5.33. Caracteristica vitezei la mersul în sarcină
decât câteva procente din tensiunea UA. Deci în
a motorului cu excitaţie derivaţie.
sarcina normala, în raport cu mersul în gol, viteza
scade cu câteva procente (fig. 5.33).
O altă caracteristică importantă a motorului este caracteristica mecanică, definită prin ecuaţia
n=f(M) pentru Ie=ct. şi UA= ct. Această caracteristică este derivată din caracteristica vitezei la mersul
în sarcină.
Deoarece
p
M= N IA Φ 0 atunci pentru o maşină dată M=km Φ 0 IA.
2πa
Dacă curentul de excitaţie este constant, cuplul este proporţional cu curentul IA din înfăşurarea
rotorului. În consecinţă, caracteristica are aceeaşi alură ca şi caracteristica vitezei n=f(IA) la mersul în
sarcină. Expresia analitică a caracteristicii mecanice se deduce din relaţia (5.23) înlocuind
M
IA= .
kmΦ 0
În acest fel se obţine:
U A − ∆U p RA
n= - M (5.24)
keΦ 0 ke kmΦ 0
2

Dar
U A − ∆U p
= n0
keΦ 0
reprezintă viteza de mers în gol ideală.
Pe de altă parte, cuplul de pornire, corespunzător vitezei n=0, se deduce din relaţia (5.24):
U − ∆U p k e k m Φ 0 2 k k Φ
2
Mp= A . = n0. e m 0 (5.25)
keΦ 0 RA RA
În consecinţă, caracteristica mecanică se poate scrie sub forma:
n= n0 1 − M  (5.26)
 M p 

ţinând seama că:
RA
2
= n0
ke kmΦ 0 Mp
O asemenea caracteristică mecanică, în care viteza de rotaţie scade foarte puţin (câteva procente ) la
mersul în sarcină faţă de mersul în gol este denumită caracteristică dură.
Motorul electric cu excitaţie derivaţie are, aşadar, o caracteristică mecanică dură.

Această caracteristică permite utilizarea motorului cu derivaţie excitaţie la acele instalaţii care
necesită o viteză de rotaţie practic constantă.
 5. Maşina de curent continuu .

FUNCŢIONAREA MOTORULUI DE CURENT CONTINUU CU EXCITAŢIE SERIE

Acest tip de motor are o largă utilizare în industrie. Schema de principiu utilizată pentru
determinarea caracteristicilor acestui tip de motor este reprezentată în figura 5.34.
Funcţionarea motorului cu excitaţie serie nu se deosebeşte principal de cea a motorului cu
excitaţie – derivaţie. Ecuaţia de funcţionare este dată de aceeaşi relaţie (5.18) în care UA reprezintă
tensiunea la bornele înfăşurării rotorului şi a polilor auxiliari.
Dacă U este tensiunea reţelei de alimentare, atunci putem scrie relaţia:
U= UA +R I (5.27)
Ecuaţiile referitoare la cuplul electromagnetic şi la bilanţul de puteri sunt identice cu cele ale
motorului cu excitaţie derivaţie.
+ -
A1 U

Rp
Re
D1 D2 V UA
M
K

Fig.5.34. Schema de principiu pentru încercarea motorului cu excitaţie serie.

Înfăşurarea de excitaţie fiind legată în serie cu înfăşurarea rotorului, va fi străbătută de acelaşi

curent, deci : Ie= IA=I.
Caracteristica vitezei la mersul în sarcină a motorului este n=f(I) pentru U= ct. Alura acestei
caracteristici se deduce din expresia (4.22), unde se înlocuieşte UA= U – R0IA :
U − ( R A + Re ) I A − ∆U p
n= (5.28)
ke Φ 0
Când curentul I= IA absorbit de la reţea creşte, numărătorul expresiei (4.28) scade. În acelaşi
timp, numitorul creşte deoarece Φ 0 =f(IA). Când curentul IA variază de la mersul în gol al motorului
la mersul în sarcină nominală, numitorul creşte sensibil, la început proporţional cu curentul IA, iar
apoi, când se face resimţită saturaţia circuitului magnetic, rămâne practic constant. În consecinţă,
viteza de rotaţie variază sensibil cu curentul de sarcină, viteza de rotaţie este foarte mare, iar la sarcini
mari, viteza scade simţitor (fig. 5.35).
În apropierea curentului de
sarcină nominal IAn, viteza
de rotaţie nu mai scade
nM decât în foarte mică măsură
(numitorul fracţiei rămâne
practic constant ).
Caracteristica mecanică
este definită prin ecuaţia
n=f(M) pentru U=Un=ct.
nN În cazul acestui tip de
motor, Φ 0 =f(IA) şi atunci
când circuitul magnetic
este nesaturat, Φ 0 este
Fig. 5.35. Caracteristica vitezei Fig. 5.36. Caracteristica mecanică proporţional cu IA şi deci
la motorul de c.c. cu excitaţie serie a motorului de c.c. cu excitaţie serie M= km Φ 0 IA = kmIA2.
5. Maşina de curent continuu .

În relaţia (5.28) înlocuind pe IA cu

M = IA,
′
km
se obţine :
n = U − ( R A + Re )k1 M = k3 U - k4
k2 M M
adică o caracteristică mecanică asemănătoare unei hiperbole (fig. 5.36).
Aşa cum se poate observa caracteristica este rapid căzătoare, încât ea este denumită
caracteristică elastică (suplă). Acest tip de motor se pretează la acţionările electrice din instalaţiile de
ridicat şi în tracţiunea electrică.
O deficienţă a motoarelor serie constă în faptul că la sarcini mici rotorul poate atinge turaţii
foarte mari (maşina se ambalează). Pentru acest motiv, la unele motoare cu excitaţie serie de putere
mică se prevăd limitatoarele automate de viteză.

PORNIREA ŞI INVERSAREA SENSULUI DE ROTAŢIE

A MOTOARELOR DE CURENT CONTINUU
În baza relaţiei (5.20) M= km Φ 0 IA maşina poate dezvolta un cuplu la arbore dacă este
excitată, adică există un flux inductor, şi dacă indusul este parcurs de curent, adică maşina este
alimentată de la o sursă de energie.
La pornire, când n=0,t.e.m. E0=ken Φ 0 = 0 şi în această situaţie relaţia (5.18) devine UA= RA
IA+ ∆U p≈ RA IA. Considerând că tensiunea de alimentare a maşinii este tensiunea nominală Un, notând
Ip
valoarea curentului la pornire cu Ip, astfel încât Un=RAIp sau Un= β RAIn ( β = arată de câte ori este
In
mai mare curentul de pornire faţa de curentul nominal ). Cum căderea de tensiune pe înfăşurarea
indusului pentru o sarcină nominală este RAIn=(0,05…0,15) Un, valorile mai mici fiind la maşinile mai
Un
mari, atunci β = ≈ 6..20, curentul de pornire Ip ar fi de la 6 până la 20 de ori curentul nominal In.
RA I n
Aşadar, motoarele de curent continuu absorb în momentul pornirii un curent deosebit de mare în raport
cu curentul nominal. Curentul absorbit are tendinţa de a creşte foarte repede, atingând într-un timp
scurt valori ridicate (fig. 5.37). În acelaşi timp cu acest şoc de curent se înregistrează şi un şoc de
cuplu, fiindcă aceasta este funcţie de curentul IA. Pe măsură ce motorul se accelerează şi viteza sa
creşte, apare t.e.m. E0 ( al cărei sens real este opus curentului IA) şi curentul începe să se micşoreze în
timp, atingând, atunci când mişcarea de rotaţie devine uniformă, valoarea staţionară relativ redusă, in
funcţie de cuplul rezistent la arborele maşinii.
Maşinile de mică putere, la care RAIn>0,15 Un, deci Ip<6Ip şi timpul de pornire este sub o secundă, se
pot porni prin conectare directă de la reţea.
Maşinile de putere mai mare trebuie pornite IA
fie prin alimentarea cu o tensiune redusă fie
prin introducerea în serie cu indusul a unui
reostat de pornire de rezistenţă Rp pentru a
limita curentul iniţial de pornire la valori
Ip≤(1,5…2)In. Pentru un curent dat Ip,
tensiunea la borne va fi U = IpRA, iar în cazul
folosirii reostatului de pornire de rezistenţă 0 t
Rp, (fig. 5.38)
Un = (RA + Rp)Ip
şi deci este necesar ca: Fig. 5.37. Variaţia în timp a curentului absorbit
de motor în cursul procesului de pornire
U
Rp= n - RA (5.29)
Ip
5. Maşina de curent continuu .

Curentul Ip fiind limitat şi ştiind că Φ 0 ≈k ϕ Ie, cuplul iniţial de pornire, Mp= km Φ 0 Ip, va mai putea fi
mărit numai prin creşterea curentului de excitaţie Ie. La motorul serie, la care Ie=Ip este asigurat un
cuplu bun de pornire, Mp= kmIp2. La motoarele cu excitaţie serie reostatul de câmp se va pune pe
poziţie de rezistenţă minimă pentru un curent de excitaţie Ie maxim admis, iar la motoarele de
excitaţie derivaţie, în afara reostatul de câmp care se pune pe poziţia Rc = 0 trebuie ca înfăşurarea de
excitaţie să fie legată la reţea înaintea reostatului de pornire pentru a nu micşora tensiunea de excitaţie
la pornire cu valoarea RpIp.
Pentru motorul cu excitaţie derivaţie remarcăm faptul că atunci când se conectează în serie cu
înfăşurarea rotorului o rezistenţă de pornire Rp, caracteristica mecanică se schimbă conform relaţiei :
U − ( R A + R p ) I A − ∆U p U A − ∆U p I
n= A = - (RA + Rp) A
keΦ 0 keΦ 0 keΦ 0
U A − ∆U p M
n0 = , iar IA=
ke Φ 0 kmΦ 0
rezultă:
M
n = n0 - (RA + Rp) (5.30)
kekmΦ 0
caracteristica n = f(M) devenind cu atât mai scăzătoare cu cât Rp este mai mare.
La deconectarea motorului cu excitaţie derivaţie de la reţeaua electrică de alimentare, trebuie
să nu se întrerupă circuitul de excitaţie, întrucât, datorită inducţiei mari a înfăşurării de excitaţie,
energia localizată în câmpul magnetic al maşinii este relativ mare, iar la întreruperea circuitului de
excitaţie pot apărea arcuri electrice importante şi supratensiuni.
Deconectarea se face în ordinea următoare :
- se întrerupe circuitul indusului;
- reostatul Rc se pune pe poziţia maximă ( curentul de excitaţie Ie să fie minim);
- se întrerupe circuitul de excitaţie.
Inversarea sensului de rotaţie a motoarelor de curent continuu se obţine prin inversarea
sensului cuplului electromagnetic M dezvoltat de motor. Cum Mp= km Φ 0 IA, rezultă că prin
inversarea sensului de rotaţie este suficient să se inverseze sensul curentului în înfăşurarea de excitaţie
şi în ni un caz amândouă în acelaşi timp. Trebuie reţinut că prin schimbarea între ele a legăturilor
motorului la reţea nu se realizează inversarea sensului de rotaţie, întrucât se schimbă simultan atât
sensul curentului Ie (deci a fluxului Φ 0 ), atât la motorul cu excitaţie derivaţie cât şi la cel cu
excitaţie serie.
REGLAREA VITEZEI MOTOARELOR DE CURENT CONTINUU
Motoarele de curent continuu prezintă în privinţa reglării vitezei (manual sau automat)
avantaje nete faţă de motoarele de curent alternativ, atât în privinţa limitelor de reglare cât şi a
economicităţii reglării. Din studiul expresiei :
U A − R A I A − ∆U p
n=
keΦ 0
rezultă metodele de reglare a vitezei:
- prin variaţia tensiunii sursei de alimentare a motorului (cu variatoare de tensiune
electronice sau cu grup Ward – Leonard ( caracteristici de tensiune);
- prin introducerea unei rezistenţe în serie cu rotorul (caracteristici de flux).

Reglarea turaţiei prin variaţia tensiunii U a sursei de alimentare la flux constant

Această metodă se aplică numai când este necesară o reglare a vitezei în limite foarte largi.
În figura 5.39 este prezentată schema electrică de principiu a uni grup generator-motor
(denumit uneori grup Ward-Leonard), în care
MA - motor de curent alternativ (motor antrenare);
G - generator de curent continuu;
M - motor de curent continuu;
5. Maşina de curent continuu .

E - generator de curent continuu, denumit excitatoare, necesar alimentării înfăşurătorilor de

excitaţie ale generatorului G şi motorului M.
Generatorul G alimentează direct motorului M.

Un

0,75 Un

0,5 Un

Fig. 5.39 b. Caracteristicele mecanice

Fig. 5.39. Grup generator-motor pentru diferite tensiuni

Reglarea vitezei de rotaţie a motorului M se poate realiza în două moduri:

a) se menţine constant fluxul de excitaţie Φ M al motorului, în general la valoarea sa nominală
şi se modifică tensiunea electromotoare E0G a generatorului prin variaţia fluxului de excitaţie a
generatorului Φ G cu ajutorul reostatului RcG.
b) se menţine constantă tensiunea electromotoare E0G a generatorului la valoarea sa nominală
şi se micşorează fluxul magnetic Φ M al motorului, acţionând asupra reostatului RcM.
Variaţia simultană a celor două fluxuri nu se utilizează în practică, preferându-se succesiunea
indicată. În acest fel se obţine un domeniu larg de reglare a vitezei şi valori acceptabile pentru
curentul din circuitul rotoric al maşinilor de curent continuu.
Reglarea vitezei de rotaţie cu ajutorul unui reostat în serie cu rotorul
Considerând-se că tensiunea U a reţelei electrice de alimentare şi curentul de excitaţie Ie sunt
contante, această metodă se poate aplica motoarelor cu excitaţie derivaţie introducând o rezistenţă în
serie cu înfăşurarea rotorului (fig. 5.40).
+
-

Fig. 5.40. Reglarea vitezei prin Fig. 5.41. Caracteristicile mecanice

conectarea de rezistenţe în în cazul unei rezistenţe variabile
circuitul indusului. conectate în serie

Considerând un motor derivaţie, putem scrie următoarele ecuaţii de funcţionare :

UA = ken Φ 0 + RAIA + ∆ Up UA+ RAIA = U
Eliminând tensiunea UA şi ţinând seama că M = km Φ 0 IA, obţinem:
U − ∆U p
n= - R A + Rs M
keΦ 0 ke km Φ 0
2
5. Maşina de curent continuu .

Ţinând seama de relaţia (4.25) rezultă:

RA n0
=
ke kmΦ 0
2
Mp
şi putem scrie:
n = n0 1 − R A + RS ⋅ M  (5.32)
 RA 
Mp 

ce reprezintă o caracteristică mecanică artificială de forma unei drepte.
Atunci când cuplul electromagnetic este nul (M = 0) rezultă că n = n0. Deci, întocmai ca şi
caracteristica naturală, noua caracteristică trece prin punctul ( 0, n0 ), în schimb este rapid căzătoare. În
figura 5.41 sunt reprezentate diferite caracteristici mecanice care se obţin pentru diferite valori ale
rezistenţei variabile RS, conectate în serie cu înfăşurarea rotorului. Aşa cum se poate observa pentru
acelaşi cuplu motorul poate dezvolta diferite turaţii n, în funcţie de valoarea rezistenţei RS, curentul
absorbit şi deci puterea absorbită rămânând constante (dacă M = ct, în cazul când Ie = ct., rezultă IA =
ct.). Rezistenţa de reglare poate fi utilizată şi ca rezistenţa de pornire, în schimb nu este permisă
întrebuinţarea rezistenţei de pornire ca rezistenţă de reglare nefiind dimensionată în acest scop.
Această metodă de reglare a vitezei este însă neeconomică, prin pierderea importantă de
putere în rezistenţa RS prin efect Joule, iar randamentul este din ce în ce mai slab la viteze din ce în ce
mai mici.

Reglarea vitezei prin modificarea fluxului de excitaţie

Metoda poate fi aplicată prin variaţia curentului de excitaţie Ie, cu ajutorul reostatului de câmp
Rc. Ne vom referi pentru început la motorul derivaţie, şi să presupunem că M = ct. şi RS = 0; prin
urmare UA = ct. Pentru două valori diferite Ie1 şi Ie2 ale curentului de excitaţie, rezultă două valori
diferite ale fluxurilor Φ 01 , respectiv Φ 02 , fie Φ 01 < Φ 02 .
Din relaţia :
n1 Φ 02 U A − R A I A − ∆U p (5.33)
= ⋅
n2 Φ 01 U A − R A I A 2 − ∆U p
ţinând seama că termenul RAIA nu afectează decât cu câteva procente suma UA - RAIA - ∆ Up,
rezultă că n1>n2. Prin urmare, micşorarea curentului de excitaţie conduce la creşterea vitezei de rotaţie
şi a curentului absorbit de înfăşurarea indusului, în condiţii de cuplu constant. Caracteristicile
mecanice obţinute prin aplicarea acestei metode sunt redate în figura 5.42.

Fig. 5.42. Caracteristicile mecanice Fig. 5.432. Conectarea reostatului

alemotorului cu excitaţie derivaţie, de câmp pentru reglarea vitezei
la flux variabil motorului cu excitaţie serie

Remarcăm faptul că, dacă cuplul rămâne constant, odată cu micşorarea fluxului de excitaţie
curentului IA absorbit de motor creşte.