Sunteți pe pagina 1din 1

TEHNICA „ COMPLIMENTELOR”

 
  DISCIPLINA: CONSILIERE ŞI ORIENTARE
TEMA  LECŢIEI: STIMA DE SINE

Cadrul didactic aşază scaunele într-un cerc, iar “ receptorul” complimentelor se află
în mijlocul acestui cerc. Fiecare dintre persoanele participante trebuie să identifice un
compliment sincer şi onest despre cel aflat în centrul cercului. Apoi, pe rând, fiecare va
înainta şi îi va spune acestuia complimentul, receptorul complimentelor trebuind să aibă
doar una dintre următoarele reacţii: să zâmbească ori să le adreseze un “mulţumesc”.
Cercul “complimentelor” trebuie practicat până ce toţi cursanţii au trecut prin ipostaza de
receptor.

Exemple de complimente:

Eşti un coleg foarte bun! Mă ajuţi ori de câte ori am nevoie.

Eşti foarte inteligent!

Îmi face plăcere să lucrez cu tine!

S-ar putea să vă placă și