Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Schita Temei 1 PDF
Schita Temei 1 PDF
1
Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
I. Identitatea românilor
Cine sunt strămoşii românilor şi cum au trăit ei înainte de cucerirea romană?
II. Romanizarea
Cum au fost cuceriţi strămoşii românilor de către romani şi cum au trăit
după cucerire?
Introducere
1
POPOARE ŞI SPAţII ISTORICE
I. IDENTITATEA ROMÂNILOR
Cine sunt strămoşii românilor şi cum au trăit ei înainte de
cucerirea romană?
II. ROMANIZAREA
Cum au fost cuceriţi strămoşii românilor de către romani şi cum au trăit
după cucerire?
B. Etapele romanizarii
a) etapa preliminară sau etapa anterioară cuceririi romane, secolul II î.Hr. -
106 d.Hr.
• Cucerirea Peninsulei Balcanice de către romani (secolele II î.Hr. - I d.Hr.) i-a pus pe daci într-un
strâns contact cu civilizaţia romană. Influenţe romane în domeniul:
- culturii materiale romane: vase de bronz, unelte de fier, arhitectură, armament, ceramică,
instrumente medicale, imitarea monedelor romane etc.;
- vieţii spirituale: folosirea alfabetului latin, preluarea imaginilor unor divinităţi romane
pentru a reprezenta divinităţi dacice etc.;
- vieţii politice: implicarea lui Burebista în războiul civil de la Roma; cucerirea Dobrogei de
către romani în 28 î.Hr. şi includerea în provincia Moesia în 46 d.Hr.;
2
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
C. Factorii romanizarii
1. Colonizarea
- colonizarea oficială (organizată de statul roman);
- colonizarea populară (spontană).
• Colonizare masivă şi organizată – 40.000 de colonişti „ex toto orbe Romana” (Eutropius) pen-
tru „a popula oraşe şi a cultiva ogoare”.
• Colonizarea oficială se realizează prin:
- întemeierea de noi colonii;
- atribuirea de pământ unor grupuri de cetăţeni romani.
• Coloniştii – villa rustica canabae, vicus, pagus sat.
• Indiferent de zona de provenienţă, coloniştii sunt latinofoni (vorbitori de limba latină), purtători
ai culturii materiale şi spirituale romane.
2. Armata
• Dacia – provincie de graniţă – circa 55.000 de soldaţi:
- legiuni (formate din soldaţi care aveau cetăţenie romană);
- trupe auxiliare (formate din soldaţi care nu aveau cetăţenie romană/ necetăţeni).
Trupele staţionau în tabere militare romane – castre.
• În jurul castrelor s-au creat aşezări civile numite canabae.
• Ambele tipuri de aşezări au reprezentat un nucleu important al romanizării.
• Veteranii din legiuni primeau bani şi ocupau diferite funcţii.
• Veteranii din trupele auxiliare primeau cetăţenie romană;
pământ în proprietate;
dreptul de a se căsători în provincia apărată.
• Veteranii erau latinofoni. Ei devin, astfel, un important factor al romanizării.
3. Urbanizarea
• Oraşele aveau statut de:
- colonia (au rang superior): Ulpia Traiana, Napoca, Apulum;
- municipia: Potaisa.
3
POPOARE ŞI SPAţII ISTORICE
• Oraşele romane:
- purtătoare ale modelului de viaţă roman: administraţia, instanţele judecătoreşti,
mari centre religioase, teatre, şcoli, amfiteatre, apeducte, terme, forum.
4. Limba latină
• Organizarea politico-administrativă = factor al romanizării lingvistice.
Traian (98-117):
- provincia romană Dacia: Transilvania, Banatul, Oltenia şi vestul Munteniei;
- dacii liberi (Crişana, Maramureş, o parte din Moldova de azi);
- condusă de un guvernator – legatus Augusti pro praetore;
- capitala – Ulpia Traiana Sarmizegetusa;
Hadrian (117-161):
- Dacia Inferior – capitala: Drobeta – procurator Augusti;
- Dacia Superior – capitala: Ulpia Traiana Sarmizegetusa – legatus Augusti pro praetore;
- Dacia Porolissensis – capitala: Napoca – procurator Augusti.
Marcus Aurelius (161-180):
• Dacia Apulensis
Malvensis conduse de un legatus Augusti pro praetore
Porolissensis Daciarum trium
• Funcţiile administrative erau deţinute de cetăţeni romani, care vorbeau limba latină = con-
tribuie la procesul de romanizare.
• Latina vorbită – populară (sau vulgară) = principalul factor al romanizării.
5. Religia
• Caracteristici:
- interpretatio romana (adorarea sub nume romane a unor divinităţi neromane);
- sincretismul religios;
Religia creştină
• se răspândeşte în Dacia în prima jumătate a secolului al IV-lea d.Hr.;
• Constantin cel Mare – Edictul de la Milano (313) acordă libertate de cult creştinismului;
• Theodosius – 391 d.Hr. – interzice cultele păgâne.
organizarea unor episcopate în zona Dunării la Tomis, Durostorum
misionari: Sfântul Ioan Cassian, Dionisie cel Mic.
• Dovezi ale răspândirii creştinismului în Dacia postromană:
- donariul de la Biertan Ego Zenovius votum posui;
- opaiţe creştine;
- cruci şi fundaţii ale unor basilici creştine: Porolissum, Sucidava;
- principalii termeni creştini: Dumnezeu (Domine Deus), creştin (Christianus), cruce (Crux).
D. Consecinţele romanizării
• Romanizarea treptată a teritoriului de la nord de Dunăre (începând cu secolul II î.Hr. şi până
în 602);
• Asimilarea autohtonilor geto-daci;
formarea poporului român şi a limbii române în secolele VII-VIII.
4
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
pe cale orală Cozia, Predeal, Bistriţa, Bogdan, Dan, Vlad, Radu, boier,
voievod, nevastă, plug, dragoste, noroc
Cuvinte slave
pe cale cultă = limba slavonă: rai, iad, vlădică.
5
POPOARE ŞI SPAţII ISTORICE
Limba slavonă
în Ţara Românească şi Moldova cancelarie
biserică (în texte religioase)
• Alte influenţe:
- maghiară;
- germană;
- turcă;
- greacă (fanariotă);
- rusă;
- în secolul al XIX-lea – împrumuturi masive din limbile romanice = „relatinizare”.
Primele menţiuni care oferă informaţii despre romanitatea românilor în evul mediu
timpuriu sunt:
secolul al VII-lea
• Strategikon, tratat militar bizantin denumeşte populaţia de la nord de Dunăre cu termenul de „ro-
mani”;
secolul al IX-lea
• Geografia armeană – Moise Chorenati – „Ţara (...) căreia îi zic Balak” (Valahia);
• Oguzname – cronică turcă – „ţara vlahilor” (Ulak-ili);
secolul al X-lea
• Despre administrarea imperiului – Constantin al VII-lea Porfirogenetul – „romani”;
• Vasile al II-lea Macedoneanul – scrisoare – „vlahi”;
secolul al XI-lea
• Podoaba istoriilor – Gardizi – românii între „Dunăre şi un munte mare”;
secolul al XII-lea
• Ioan Kynnamos: „se zice că sunt coloni veniţi de mult din Italia”;
• Gesta Hungarorum – Anonymus – informaţii despre români şi autonomiile locale din secolul al IX-lea
în spaţiul intracarpatic – „blachi”;
secolul al XIII-lea
• Gesta Hunnorum et Hungarorum – Simon de Keza – vlahii, păstori şi agricultori;
• în corespondenţa – Ioniţă cel Frumos – Papa Inocenţiu al III-lea – originea latină a românilor.
6
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
7
POPOARE ŞI SPAţII ISTORICE
Secolul al XIX-lea
• Dualismul austro-ungar (1867) lupta românilor pentru obţinerea de drepturi
politice a crescut în intensitate.
teoria imigraţionistă sau roesleriană = sistematizarea ideilor imigraţioniste de
către austriacul Robert Roesler – Romänische Studien (Studii româneşti, Leipzig, 1871).
• TEORIA ROESLERIANĂ: poporul român şi limba lui s-au format la sud de Dunăre, de unde o
mare parte a populaţiei a emigrat la nord de fluviu.
* A emigra = a părăsi propria ţară pentru a se stabili definitiv într-o ţară străină.
8
1. Romanitatea românilor în viziunea istoricilor
• A.D. Xenopol, istoric român, autorul primei mari sinteze a istoriei românilor, foloseşte argu-
mente istorice, lingvistice şi logice pentru a combate teoria lui Roesler.
În perioada interbelică (1918-1939)
• Primele argumente arheologice privind continuitatea dacică – arheologul Constantin Daicoviciu.
• Vasile Pârvan, istoric român, organizează săpături arheologice scrie lucrarea Getica
(1926).
• Gheorghe Brătianu, istoric român – „O enigmă şi un miracol istoric: poporul român” : „de unde
s-a ivit acest popor devenit pe neaşteptate aşa de numeros, încât a cotropit locurile tuturor ve-
cinilor săi, fără a ţine seama de titlurile lor legitime de proprietate şi de prioritate?”; „Neavând
istorie, fiecare popor duşman, ne-ar putea zice: „Originea ta este necunoscută, numele tău nu-ţi
aparţine, mai puţin pământul pe care locuieşti”.
Concluzii