Apartenenţa unei poezii la simbolism

Meditaţii online la limba română # Analize gramaticale online # Teste pentru

admitere # Forumul orei de limba română # Integrame online # Jocuri lingvistice şi
literare#Spânzurătoarea

Motivează apartenenţa poeziei următoare la simbolism.

Sunt solitarul pustiilor pieţe

Cu tristele becuri cu pală lumină –
Când sună arama în noaptea deplină,
Sunt solitarul pustiilor pieţe.

Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra

Ce sperie câinii pribegi prin canale;
Sub tristele becuri cu razele pale,
Tovarăş mi-i râsul hidos, şi cu umbra.

Sunt solitarul pustiilor pieţe

Cu jocuri de umbră ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, –
Sunt solitarul pustiilor pieţe...
(George Bacovia, Pălind)

* hidos, hidoasă, adj. – foarte urât, dezgustător, înfiorător la vedere

Simbolismul este un curent artistic şi literar apărut în Franţa în a doua jumătate a

secolului al XIX-lea ca reacţie la retorismul romantismului  şi la impersonalitatea
parnasianismului. Poeţii simbolişti cultivă o subiectivitate acută, marcată de  stări
sufleteşti vagi, obscure, imprecise,  prin folosirea, ca mijloace expresive, a  sugestiei , a
simbolului şi a corespondenţelor. Ei aduc spaţiul citadin în imaginarul poetic şi cer ca
poezia să fie muzică înainte de orice. Cel mai important reprezentant al simbolismului în
literatura română este George Bacovia.
Poezia "Pălind" are toate caracteristicile unei poezii simboliste.
În primul rând, ea este expresia unei intense subiectivităţi, explicit prezente în text prin
mărcile lexico-gramaticale ale eului liric: verbul la persoana I "sunt" (4 apariţii în text) şi
pronumele personal de persoana I "mi" (2 apariţii în text). Aşadar, din cele 12 versuri ale
poeziei, 6 ( jumătate)  vorbesc direct despre eul liric.
În al doilea rând, poezia este simbolistă prin exprimarea unor stări sufleteşti  vagi,
obscure, amestec de tristeţe, melancolie şi deprimare. Eul liric rătăceşte solitar prin
oraşul pustiu, sub  apăsarea singurătăţii , a lipsei de comunicare cu semenii săi şi a
presentimentului  morţii.
A treia trăsătură simbolistă a poeziei este folosirea simbolului pentru exprimarea trăirilor
interioare. Oraşul pustiu  este un simbol al deşertului interior, sufletesc. Becurile cu
lumină pală sunt simboluri pentru lipsa de forţă vitală a eului liric.
În al patrulea rând, poezia aparţine simbolismului prin folosirea sugestiei. Stările nu sunt
numite, poetul refuză discursivitatea, preferând să comunice indirect, aluziv, prin
asociaţii de idei. Astfel, nicăieri, pe parcursul poeziei nu se vorbeşte deschis - chiar şi
metaforic - despre o suferinţă sufletească a eului liric. Autorul se mulţumeşte să descrie
un decor dezolant, pustiu, plasat paradoxal în mijlocul a ceea ce ar trebui să fie locul de
întâlnire al oamenilor: piaţa unui oraş. Lipsa oamenilor, lumina slabă a becurilor, câinii,
canalele,  toate acestea însă creează un univers alienant care  vorbeşte indirect  despre
chinul unui om singur, sufocat de lipsa comunicării cu ceilalţi semeni ai săi. "Râsul
hidos" care îl însoţeşte pe eul liric  - şi despre care nu ştim al cui este - şi "jocurile de
umbre ce dau nebunie" sunt sugestii ale unei apropiate rătăciri mentale.
În sfârşit, dezideratul simbolist al muzicalităţii este atins de Bacovia prin folosirea
refrenului "Sunt solitarul pustiilor pieţe", reluat de trei ori, prin repetiţia laitmotivului
"umbra" - simbol al solitudinii - şi a adjectivului "pal" (sugestie a  extincţiei treptate),
care apare de două ori ca atare şi o dată în rădăcina verbului "pălind".