Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și

care este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei,

Commonwealth-ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unit și Statelor Unite ale
Americii (cunoscute de asemenea drept „Anglosfera”). Este o limbă folosită intensiv ca limbă
secundară sau ca limbă oficială de-a lungul lumii, în special în țări
din Commonwealth precum India, Sri Lanka, Pakistan, sau Africa de Sud, precum și în multe
organizații internaționale.
Engleza modernă este denumită adeseori „lingua franca” globală. Engleza este limba dominantă pe
plan internațional în domeniile comunicației, științei,
afacerilor, aviației, divertismentului, radioului și diplomației. Influența Imperiului Britanic este motivul
principal pentru răspândirea inițială a limbii mult dincolo de limitele Arhipelagului Britanic. În urma
celui de-al Doilea Război Mondial, influența economică și culturală crescândă a Statelor Unite a
accelerat profund răspândirea acestei limbi. Într-o zi obișnuită de școală, aproximativ un miliard de
oameni învață, într-o formă sau alta, limba engleză.
Cunoașterea limbii engleze este necesară pentru angajarea în anumite domenii, profesii sau
ocupații. Rezultatul acestei necesități este că peste un miliard de oameni din întreaga lume vorbesc
engleza măcar la un nivel de bază. Engleza este de asemenea una din cele șase limbi oficiale
ale Națiunilor Unite.

Cuprins

 1Istorie
o 1.1Primul pas pentru formarea limbii engleze
o 1.2Care sunt tipurile de limbi celtice?
o 1.3Formarea Englezei Vechi (Old English)
 2Clasificare și limbi înrudite
o 2.1Engleza ca limbă globală
 3Răspândire geografică
 4Dialecte și varietăți regionale
 5Fonologie
o 5.1Vocale
o 5.2Consoane
o 5.3Reguli de pronunție
 6Gramatică
 7Ortografie
 8Numărul și originea cuvintelor
 9Note
 10Vezi și
 11Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]
Acest articol este scris parțial sau în întregime fără diacritice.
Puteți da chiar dumneavoastră o mână de ajutor. Ștergeți eticheta
după adăugarea diacriticelor.
Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este nepotrivit
pentru o enciclopedie.
 Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera modificările necesare
în pagina de discuție.

Primul pas pentru formarea limbii engleze[modificare | modificare sursă]

În izvoarele istorice se găsesc referiri la o limbă străină, mult mai veche decât limba engleză, care
circula în zona Insulei Britanice încă din Epoca Bronzului. Aceasta făcea parte din grupul de limbi
proto-celtice (sau „common celtic”). Acest grup de limbi antice reprezintă un vechi strămoș al limbilor
celtice (grup de limbi ce au circulat în zona de nord a Europei).
Limbile proto-celtice erau vorbite în zona Insulei Britanice și făceau parte din pachetul de limbi proto-
indo-europene. Ele au fost vorbite în această zonă până la sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr. și au
fost reprezentative pentru Epoca Bronzului în zona Insulei Britanice. După sfârșitul secolului
secolului al VIII-lea î.Hr. a dispărut Epoca Bronzului, iar acest grup de limbi a evoluat în grupul de
limbi celtice.

Care sunt tipurile de limbi celtice?[modificare | modificare sursă]

Limbile celtice fac parte din setul de limbi indo-europene. Acest pachet de limbi straine a circulat pe
o perioadă de 5 secole în toată Europa. Ele au fost vorbite în epoca fierului și au apărut la inceputul
secolului 6 î.Hr.
În zona Insulei Britanice, a apărut și s-a dezvoltat celtica insulară. Astfel, acest grup de limbi
conținea următoarele pachete de limbi vorbite:

 grupul de limbi Goidelic cu limbile: Irish, Manx și Scottish Gaelic

 grupul de limbi Brittonic cu limbile: Breton, Cornish și Welsh
Datele istorice evidențiază faptul că înainte de limba engleză, pe Insula Britanică era vorbită limba
celtica. Grupul de limbi celtice a avut în istorie extrem de multe forme. Acest grup de limbi străine a
circulat aproape în toată Europa. Cu toate că limbile celtice insulare se aseamănau extrem de mult
între ele, ceea ce știm din izvoarele istorice, este o diferență extrem de mare din punct de vedere al
lexicului și vocabularului față de limbile celtice continentale.
Limbile celtice insulare au apărut în secolul 6 î.Hr. și au primit diverse influențe de-a lungul timpului.
Aceste influențe s-au menținut până in ziua de astăzi, dar s-au modificat o dată cu interacțiunea cu
alte popoare și alte limbi străine.

Formarea Englezei Vechi (Old English)[modificare | modificare sursă]

Engleza este o limbă anglo-frizonă. Popoare vorbitoare de limbi germanice din nord-
vestul Germaniei (angli și saxoni) și din Iutlanda (iuți) au invadat ceea ce astăzi este partea de est
a Angliei, în jurul secolului V d. Hr. Încă se dezbate dacă vechea engleză s-a răspândit prin
dispersarea vechii populații sau dacă celții nativi au adoptat gradual limba și cultura clasei
dominante, nefiind exclusă nicio combinație a acestor două procese.

Inscripții în engleza veche pe cadranul solar de la Kirkdale, North Yorkshire

Indiferent de origini, aceste dialecte germanice s-au unit până la un punct (încă mai rămăseseră
variațiuni geografice) și au format ceea ce astăzi se numește vechea engleză. Vechea engleză se
aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei și Olandei de astăzi. De-a
lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta și-a păstrat o structură sintetică mai degrabă
apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convențiile saxonei de vest, în timp ce
engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al
cazurilor și bazându-se mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile.
Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era până la
un punct redactată cu variațiunile dialectale orale aproape intacte, după ce vechea engleză și-a
pierdut statutul de limbă literară a nobilimii. Se afirmă că dezvoltarea timpurie a limbii a fost
influențată de substratul celt. Mai târziu, a fost influențată de limba nord-germanică înrudită nordica
veche, vorbită de vikingii care s-au stabilit în principal pe coasta de nord și est, ajungând până
la Londra, în regiunea cunoscută ca „Danelaw”.

La Bastarde Angloise, pagina 20 din Theatrum artis scribendi de Jodocus Hondius (1596)

„Marea rocadă a vocalelor”

Cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, a influențat profund evoluția limbii. Timp de
aproximativ 300 de ani după cucerire, normanzii au vorbit anglo-normanda, o limbă apropiată de
franceza veche, ca limba oficială la Curte, în drept și administrație. Un număr foarte mare de cuvinte
normande s-au strecurat în engleza veche, în special în domeniile legale și administrative, dar și în
cuvinte din vocabularul de bază, precum mutton (carne de miel) sau beef (carne de vită). Mai târziu,
multe cuvinte au fost împrumutate direct din latină sau greacă, lăsând un vocabular paralel care a
ajuns până în zilele noastre. Influența normandă a dat naștere la ceea ce azi se cheamă „engleza de
mijloc”.
De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformată de „marea rocadă a vocalelor”,
de răspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administrație și în viața academică, și de
efectul uniformizator al imprimării. În anul 1476, William Caxton a introdus tiparul în Anglia, iar până
în anul 1640 erau 20.000 de scrieri tipărite în limba engleză. Aceast lucru a avut o mare importanță
în răspândirea unei engleze standardizate, uniformizate, pe tot teritoriul
Angliei. Renașterea, Shakespeare, creșterea Angliei ca forță la nivel mondial și epoca de aur a
coloniilor engleze în lum