Care sunt tipurile de limbi celtice?

[modificare | modificare sursă]
Limbile celtice fac parte din setul de limbi indo-europene. Acest pachet de limbi straine a circulat
pe o perioadă de 5 secole în toată Europa. Ele au fost vorbite în epoca fierului și au apărut la
începutul secolului 6 î.Hr.
În zona Insulei Britanice, a apărut și s-a dezvoltat celtica insulară. Astfel, acest grup de limbi
conținea următoarele pachete de limbi vorbite:

 grupul de limbi Goidelic cu limbile: Irish, Manx și Scottish Gaelic

 grupul de limbi Brittonic cu limbile: Breton, Cornish și Welsh
Datele istorice evidențiază faptul că înainte de limba engleză, pe Insula Britanică era
vorbită limba celtică. Grupul de limbi celtice a avut în istorie extrem de multe forme. Acest grup
de limbi străine a circulat aproape în toată Europa. Cu toate că limbile celtice insulare se
aseamănau extrem de mult între ele, ceea ce știm din izvoarele istorice, este o diferență extrem
de mare din punct de vedere al lexicului și vocabularului față de limbile celtice continentale.
Limbile celtice insulare au apărut în secolul 6 î.Hr. și au primit diverse influențe de-a lungul
timpului. Aceste influențe s-au menținut până in ziua de astăzi, dar s-au modificat o dată cu
interacțiunea cu alte popoare și alte limbi străine.

Formarea Englezei Vechi (Old English)[modificare | modificare sursă]

Engleza este o limbă anglo-frizonă. Popoare vorbitoare de limbi germanice din nord-
vestul Germaniei (angli și saxoni) și din Iutlanda (iuți) au invadat ceea ce astăzi este partea de
est a Angliei, în jurul secolului V d. Hr. Încă se dezbate dacă vechea engleză s-a răspândit prin
dispersarea vechii populații sau dacă celții nativi au adoptat gradual limba și cultura clasei
dominante, nefiind exclusă nicio combinație a acestor două procese.

Inscripții în engleza veche pe cadranul solar de la Kirkdale, North Yorkshire

Indiferent de origini, aceste dialecte germanice s-au unit până la un punct (încă mai rămăseseră
variațiuni geografice) și au format ceea ce astăzi se numește vechea engleză. Vechea engleză
se aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei și Olandei de astăzi. De-a
lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta și-a păstrat o structură sintetică mai degrabă
apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convențiile saxonei de vest, în timp ce
engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al
cazurilor și bazându-se mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite
sensurile. Acest fenomen devine evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când
literatura era până la un punct redactată cu variațiunile dialectale orale aproape intacte, după ce
vechea engleză și-a pierdut statutul de limbă literară a nobilimii. Se afirmă că dezvoltarea
timpurie a limbii a fost influențată de substratul celt. Mai târziu, a fost influențată de limba nord-
germanică înrudită nordica veche, vorbită de vikingii care s-au stabilit în principal pe coasta de
nord și est, ajungând până la Londra, în regiunea cunoscută ca „Danelaw”.
La Bastarde Angloise, pagina 20 din Theatrum artis scribendi de Jodocus Hondius (1596)

„Marea rocadă a vocalelor”

Cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, a influențat profund evoluția limbii. Timp de
aproximativ 300 de ani după cucerire, normanzii au vorbit anglo-normanda, o limbă apropiată de
franceza veche, ca limba oficială la Curte, în drept și administrație. Un număr foarte mare de
cuvinte normande s-au strecurat în engleza veche, în special în domeniile legale și
administrative, dar și în cuvinte din vocabularul de bază, precum mutton (carne de miel)
sau beef (carne de vită). Mai târziu, multe cuvinte au fost împrumutate direct
din latină sau greacă, lăsând un vocabular paralel care a ajuns până în zilele noastre. Influența
normandă a dat naștere la ceea ce azi se cheamă „engleza de mijloc”.
De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformată de „marea rocadă a
vocalelor”, de răspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administrație și în viața
academică, și de efectul uniformizator al imprimării. În anul 1476, William Caxton a introdus
tiparul în Anglia, iar până în anul 1640 erau 20.000 de scrieri tipărite în limba engleză. Aceast
lucru a avut o mare importanță în răspândirea unei engleze standardizate, uniformizate, pe tot
teritoriul Angliei. Renașterea, Shakespeare, creșterea Angliei ca forță la nivel mondial și epoca de
aur a coloniilor engleze în lume, dezvoltarea modalităților de transport (tren, vapor etc.) și de
acces la informație (ziare, literatură etc.) au avut toate influențe puternice asupra limbii engleze și
au contribuit la formarea și transformarea ei în ceea ce cunoaștem azi.

Clasificare și limbi înrudite[modificare | modificare sursă]

Limba engleză aparține sub-ramurii vestice a ramurii germanice aparținând familiei de limbi indo-
europene.
Întrebarea privind care este limba cea mai înrudită cu engleza nu are un răspuns sigur. Aparte de
limbile „creole”, cu împrumuturi din engleză, precum tok pisin, scots (vorbită în special în Scoția și
părți din Irlanda de Nord), nu este o limbă galică, ci face parte din familia de limbi anglice: atât
scots, cât și engleza modernă provin din engleza veche, cunoscută și ca „anglo-saxonă”. Ruda
cea mai apropiată a englezei, după scots, este frizona, vorbită în nordul Țărilor de Jos și nord-
vestul Germaniei. Alte limbi vest-germanice mai puțin înrudite sunt: germana, saxona
joasă, neerlandeza și afrikaans. Limbile nord-germanice din Scandinavia sunt mai puțin apropiate
de engleză decât cele vest germanice.
Multe cuvinte franceze sunt inteligibile pentru un vorbitor de engleză (deși pronunția poate fi
diferită), deoarece engleza a absorbit un număr mare de cuvinte din normandă și franceză,
datorită cuceririi normande și apoi unor împrumuturi din franceză în secole mai târzii. Drept
urmare, o parte importantă din vocabularul englez este derivată din franceză, cu diferențe minore
de ortografie (terminații, folosirea ortografiei din franceza veche etc.), precum și diferențe
ocazionale de semantică – așa-numiții faux amis, sau „prieteni falși”.
Peste 380 de milioane de oameni vorbesc engleza ca limbă maternă. Engleza este astăzi,
probabil, a treia limbă ca număr de vorbitori nativi, după chineza mandarină și spaniolă.[4][5] Cu
toate acestea, combinând vorbitorii nativi cu cei non-nativi, este probabil cea mai vorbită limbă
din lume, deși pe locul doi dacă luăm în considerație combinația limbilor chineze, depinzând dacă
variantele de chineză sunt considerate dialecte sau limbi de sine stătătoare.[6][7] Estimările care
includ engleza ca limbă străină variază de la 470 de milioane la peste un miliard, depinzând de
standardele folosite pentru a stabili nivelul și gradul de alfabetizare atins în limba respectivă.
[8]
 Conform unor surse, numărul celor care vorbesc engleza ca limbă străină este de trei ori mai
mare decât cel al vorbitorilor nativi.[9]

Distribuția englezei ca limbă maternă pe țări (Crystal, 1997)

Țările cu cele mai mari populații de vorbitori nativi de engleză sunt, în ordine
descendentă: Statele Unite (225 milioane),[10] Marea Britanie (56,6 milioane),[11] Canada (19,4
milioane),[12] Australia (16,5 milioane),[13] Africa de Sud (4,89 milioane),[14] Irlanda (4,27 milioane)
[15]
 și Noua Zeelandă (3,82 milioane).[16] Țări precum Jamaica și Nigeria au de asemenea milioane
de vorbitori nativi ale unor dialecte care variază de la o creolă bazată pe engleză la o versiune
aproape standard a englezei. Dintre acele țări unde engleza este vorbită ca limbă
secundară, India are cei mai mulți vorbitori, iar profesorul de lingvistică David Crystal susține că,
dacă se adună vorbitorii nativi și cei non-nativi, India are cel mai mare număr de oameni care
vorbesc sau înțeleg engleza.[17] După India se află Republica Populară Chineză.[18]
Engleza nu este limbă oficială nici în Statele Unite,[19][20] nici în Regatul Unit.[21] Deși guvernul
federal american nu are limbi oficiale, engleza are statut oficial în guvernele a 31 din cele 50 de
state constituente.[22]

Engleza ca limbă globală[modificare | modificare sursă]

Cunoașterea limbii engleze pe țări

      Competență foarte mare

      Competență mare

      Competență moderată

      Competență scăzută

      Competență foarte scăzută

Deoarece engleza este atât de răspândită, a fost numită deseori „limbă globală” sau „lingua
franca” a epocii moderne.[23] Cu toate că engleza nu este limbă oficială în multe țări, este în
prezent limba cea mai studiată ca limbă secundară din lume. Unii lingviști consideră că nu mai
este semnul cultural exclusiv al „vorbitorilor nativi de engleză”, ci mai degrabă o limbă care
absoarbe aspecte ale unor culturi din întreaga lume, pe măsură ce influența ei se extinde. Este,
prin tratat internațional, limba oficială pentru comunicațiile aeriene și maritime, precum și una din
limbile oficiale ale Uniunii Europene, ale Națiunilor Unite și a majorității organizațiilor atletice
internaționale, incluzând aici Comitetul Olimpic Internațional.
Engleza este limba cea mai studiată ca limbă străină în Uniunea Europeană (de către 89% dintre
elevi),[24] urmată fiind de franceză (32%), germană (18%) și spaniolă (8%). În Uniunea
Europeană, o mare parte din populație pretinde că poate conversa la un anumit nivel în engleză.
Dintre țările non-anglofone, un procentaj important din populație a afirmat că poate conversa în
engleză, în următoarele țări: Țările de
Jos (87%), Suedia (85%), Danemarca (83%), Luxemburg (66%), Finlanda (60%), Slovenia (56%)
, Austria (53%), Belgia (52%) și Germania (51%). Norvegia și Islanda prezintă de asemenea o
majoritate de vorbitori competenți ai englezei.
Cărți, reviste și ziare scrise în engleză se pot găsi în multe țări de pe Glob. Engleza este de
asemenea cea mai folosită limbă în științe.[23] În 1997, Indexul de Citare a Științelor a informat că
95% din articolele sale erau scrise în engleză,[25] cu toate că numai jumătate aparțineau unor
autori din țări anglofone.

Răspândire geografică