Curs № 1

INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIA SOCIALĂ

suport de curs
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS G

2010-2011
Cuprins:

Ce este psihologia socială?

Individul în context social. Definiţia lui Allport (1935)
Dimensiunile psihismului uman
Focalizarea asupra studiului individului
Focalizarea asupra studiului comportamentului social
Categorii de entităţi sociale
Formele prezenţei sociale
Prezenţa reală
Prezenţa imaginară
Prezenţa implicită
Definiţia lui Allport revăzută şi completată

Psihologia socială şi disciplinele conexe

Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice
Psihologia generală şi psihologia socială
Psihologia personalităţii şi psihologia socială
Psihologia dezvoltării şi psihologia socială

Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale

Sociologia şi psihologia socială
Antropologia şi psihologia socială

Rezumatul temei

Concepte şi noţiuni cheie

Lecturi obligatorii
Lecturi de aprofundare
Referinţe bibliografice

* * *

Ce este psihologia socială?

Individul în context social

Psihologia socială face parte din „familia” de discipline sau ştiinţe psihologice
şi, prin urmare, are ceva în comun cu toate celelalte „rude”, având bineînţeles şi o
identitate particulară, separată. Psihologia 1 ca ştiinţă se ocupă cu studiul vieţii psihice
şi a comportamentului individului astfel încât toate ramurile psihologiei, inclusiv
psihologia socială, au acest obiect de studiu generic în comun. Particularitatea
psihologiei sociale constă în faptul că ea se ocupă de studiul vieţii psihice şi a
1
Majoritatea conceptele cheie care sunt scrise cu caractere îngroşate se regăsesc la finele cursului, într-o secţiune întitulată
„Concepte şi noţiuni cheie”.
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

comportamentului individului aflat în context social sau, altfel spus, în situaţii

sociale. Individul se regăseşte în situaţii sociale sau într-un context social ori de câte
ori se află în prezenţa altor persoane. Altfel spus, contextul social există ori de câte ori
individul este confruntat cu prezenţa altor persoane, indiferent dacă este vorba de o
singură persoană, un grup sau o mulţime. Psihologul social porneşte de la premisa
conform căreia ceilalţi exercită permanent o influenţă asupra individului producând
modificări la nivelul psihismului şi comportamentului acestuia. Mai mult decât atât,
psihologii sociali au demonstrat că influenţa celorlalţi asupra individului se produce
chiar şi în cazul în care nu există interacţiune sau prezenţa celorlalţi şi interacţiunea
cu ei este doar imaginară.
Una din cele mai cunoscute şi clasice definiţii ale psihologiei sociale este cea
dată de Gordon Allport care afirma că psihologia socială este un domeniu al
cunoaşterii ce studiază „modul în care gândurile, sentimentele şi comportamentele
individului sunt influenţate de prezenţa actuală, imaginară sau implicită a altora”
(Allport, 1935 / 1985).
Pentru a înţelege mai bine esenţa modului în care psihologia socială abordează
psihismul şi comportamentul uman să analizăm cu atenţie definiţia propusă de
Gordon Allport.

Dimensiunile psihismului uman

Prima parte a definiţiei – cea care se referă la „gândurile, sentimentele şi

comportamentele indivizilor” – ne focalizează atenţia asupra dimensiunilor sau
planurilor de manifestare a psihismului uman.
În psihologie s-a încetăţenit faptul că toate stările, procesele şi structurile
psihice pot fi grupate şi analizată ca fiind manifestări cognitive, afective sau
motivaţionale. Orice manual de psihologie generală alocă câte o secţiune acestor
dimensiuni.
Din dimensiunea cognitivă a psihismului uman fac parte şi sunt analizate
atenţia, senzaţiile, percepţiile, gândirea, limbajul, inteligenţa, memoria etc. Această
parte a psihicului este preocupată de procesarea informaţiei la nivelul sistemului
psihic uman. Procesarea informaţiei implică astfel de operaţii precum selectarea,
captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea informaţiei (de exemplu,
atenţia este implicată în selectarea informaţiei în timp ce memoria este orientată
preponderent spre stocarea acesteia etc.). Deseori pentru a face trimitere la totalitatea
stărilor, structurilor şi proceselor cognitive psihologii, inclusiv psihologii sociali,
folosesc termenul de cogniţie. Când informaţia procesată este de natură socială, se
refera la cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune cu
ceilalţi, se foloseşte termenul de cogniţie socială.
O serie de alte procese şi stări psihice precum afectul, emoţia, sentimentul,
dispoziţia fac parte din dimensiunea afectivă a vieţii intrapsihice. Procesele şi stările
afective sunt reacţii evaluative la ceea ce se întâmplă în interiorul şi în exteriorul
individului. Emoţiile sociale sunt acele reacţii evaluativ-afective care reflectă
dinamica prezenţei, interacţiunilor şi relaţiilor individului cu ceilalţi (de exemplu,
invidia este o emoţie socială care nu poate apărea decât cu prilejul evaluării
comparative a propriei persoane şi a celuilalt cu privire la prezenţa sau absenţa unei
calităţi sau obiect).

2
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

În cadrul celei de-a treia dimensiuni – dimensiunea motivaţională – sunt

analizate astfel de realităţi psihice precum nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile,
dorinţele, intenţiile, scopurile. Motivele sunt considerate a fi izvorul sau „motorul
comportamentului” (Fiske, 2004, p. 14), dar şi un factor dinamic al întregii vieţi
psihice. Stările motivaţionale pot fi înţelese ca dezechilibrări ale homeostaziei ce apar
la diferite niveluri ale fiinţei: fiziologic, psihologic, social. În cazul motivelor sunt
prezente tot timpul două componente sau funcţii: cea de energizare şi cea de
orientare. Astfel, stările motivaţionale implică tot timpul creşterea sau mobilizarea
energiei psihice sau nervoase şi, simultan, direcţionarea acestei energii spre
comportamente şi sau procese psihice care pot satisface motivaţia subiacentă. La fel
ca şi în cazul celorlalte dimensiuni psihologii sociali discută despre motivele sociale,
motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează pentru şi ne
orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi (de exemplu, cel mai important motiv
social este motivul apartenenţei sau asocierii sociale, motiv care ne face să căutăm
compania celorlalţi şi să stabilim relaţii interpersonale durabile).
Dintre toate dimensiunile psihismului uman psihologii, inclusiv psihologii
sociali, acordă o atenţie deosebită proceselor cognitive. Analiza cauzelor atenţiei
sporite acordate proceselor cognitive depăşeşte însă limitele acestui suport de curs.
Dacă e să revenim la definiţia psihologiei sociale propusă de Allport se poate
vedea că dimensiunea motivaţională este în mod nejustificat omisă. Ţinând cont de
cele expuse mai sus prima parte a definiţiei ar putea fi modificată astfel: psihologia
socială studiază modul în care procesele şi stările cognitive, afective şi motivaţionale
ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă
actuală, imaginară sau implicită a altora.

Focalizarea asupra studiului individului

Din definiţia propusă mai sus este evident faptul că psihologia socială se
ocupă de studiul psihismului individual. Deşi la începuturile evoluţiei disciplinei au
fost anumiţi autori care au insistat asupra faptului că psihologii sociali trebuie să
investigheze psihismul de grup (group mind), nivelul cunoaşterii ştiinţifice actuale nu
recunoaşte prezenţa activităţii psihice decât la nivelul organismului biologic
considerat separat. Altfel spus, psihologul social, la fel ca oricare psiholog, este
interesat de studiul psihismului individual.

Focalizarea asupra studiul comportamentului social

În definiţia sa Allport indică, alături de dimensiunile psihismului uman, şi

comportamentul. Precizarea expresă a comportamentului este importantă şi în acelaşi
timp necesară: psihologii nu au acces direct la procesele cognitive, afective sau
motivaţionale din capul individului. Ei judecă despre prezenţa şi dinamica ipotetică a
acestora indirect, în baza comportamentului. Altfel spus, am putea afirma că
psihologii sociali studiază, în mod direct şi nemijlocit, comportamentul social al
indivizilor.

3
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Categorii de entităţi sociale

Deşi în definiţia pe care o analizăm nu se precizează expres acest lucru este

important să menţionăm că „prezenţa altora” sau prezenţa socială comportă trei
forme, se poate realiza prin intermediul a trei categorii de entităţi sociale: indivizi,
grupuri sau mulţimi. Altfel spus, putem fi influenţaţi şi suntem influenţaţi atunci când
interacţionăm cu o persoană, cu un grup sau în cazul în care ne aflăm în mijlocul unei
mulţimi.
Dacă prezenţa socială a unor indivizi nu necesită precizări suplimentare este
util să facem o distincţie clară dintre un grup şi o mulţime. Atât în cazul grupului cât
şi în cazul mulţimii este vorba de prezenţa mai multor oameni. Ceea ce face diferenţa
este prezenţa sau absenţa unui liant preexistent între ei. Persoanele ce fac parte dintr-
un grup au de regulă o istorie comună: au interacţionat anterior unii cu alţii, se
cunosc între ei, au dezvoltat norme de conduită specifică, valori comune etc.
Mulţimea este însă o colecţie de indivizi a căror singură legătură este doar în prezent:
faptul că toţi se regăsesc împreună aici şi acum. Când vorbim de mulţime nu e
neapărat să ne imaginăm o piaţă plină de oameni care participă, de exemplu la un
miting. Numărul persoanelor poate să fie şi relativ mic: de exemplu, dacă aţi urcat
într-un maxi-taxi vă veţi afla în prezenţa unei mulţimi, chiar dacă sunt doar 2-3
călători pe care nu-i cunoaşteţi. Dacă acel maxi-taxi face o legătură între două oraşe şi
pe parcursul a câtorva ore toţi călătorii comunică intens, anonimatul dispare şi putem
vorbi despre un grup incipient având şi o micro-istorie a sa.

Formele prezenţei sociale

Din definiţia lui Allport reiese faptul că prezenţa socială se poate realiza prin
trei modalităţi distincte: printr-o prezenţă actuală, imaginară sau implicită.

Prezenţa reală

Prezenţa actuală (i se mai spune şi prezenţă explicită sau reală) se referă la

situaţiile în care o persoană, un grup sau o mulţime sunt percepute imediat, nemijlocit,
se află „în bătaia simţurilor noastre” (de exemplu, o persoană cu care comunicaţi prin
telefon estre prezentă explicit pentru că o percepeţi în mod nemijlocit şi direct
folosind analizatorul auditiv). Faptul că o astfel de prezentă vă influenţează este uşor
de înţeles. De exemplu, dacă v-aţi certat de dimineaţă cu un prieten sau cu un părinte
vă puteţi aduce aminte că în acel moment starea afectivă vi s-a modificat cu tot
apanajul: tonalitatea vocii s-a schimbat, la fel şi ritmul bătăilor inimii etc. Iar dacă în
final aţi închis o uşă, starea afectivă şi coordonarea musculară periclitată au produs o
acţiune care mai degrabă poate fi apreciată ca „trântitul uşii”.

Prezenţa imaginară

Prezenţa imaginară transferă interacţiunea exclusiv în spaţiul intrapsihic;

celălalt nu este prezent fizic dar, ca rezultat al unei prezenţe şi interacţiuni imaginare,
produce efecte asupra vieţii intrapsihice şi comportamentului individului. De
exemplu, este foarte posibil ca seara, înainte de a adormi, să reluaţi în spaţiul
imaginaţiei cearta pe care aţi avut-o cu un prieten sau un părinte în timpul zilei, sau să

4
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

vă imaginaţi cum veţi comunica cu potenţialul angajator în timpul interviului de

mâine. În ambele cazuri interlocutorul lipseşte, nu este prezent real sau explicit, dar
prezenţa lui în spaţiul imaginaţiei vă este evidentă. Dacă în astfel de momente de
comunicare imaginară am măsura unii din parametrii fiziologici ai corpului
(conductibilitatea electrogalvanică a pielii, ritmul bătăilor inimii sau al respiraţiei etc.)
am constata că sunteţi la fel de emoţionaţi precum în momentul unei comunicări reale.
Psihologii sociali au demonstrat în repetate rânduri că prezenţa imaginară a celuilalt
poate influenţa viaţa intrapsihică şi comportamentul individului, uneori la fel de
puternic ca şi în cazul prezenţei actuale.
Unii cercetători afirmă chiar că omul nu este aproape niciodată singur, în
solitudine absolută. Mark Baldwin şi John Holmes (1987) consideră că, chiar dacă în
preajma noastră nu se află nici o persoană, individul se află mai tot timpul în faţa unor
persoane invizibile, imaginare. Cine sunt acestea? Atunci când cunoaştem alte
persoane şi interacţionăm mult timp cu ele dezvoltăm reprezentări mentale elaborate
ale celorlalţi şi le stocăm în memoria noastră. Totalitatea acestor reprezentări mentale
alcătuiesc în mintea noastră o colecţie de persoane imaginare cărora le putem spune
audienţă privată (Baldwin şi Holmes, 1987). Ulterior, chiar dacă persoanele în cauză
nu se află în preajma noastră, putem sa le facem „să apară” imaginar în mintea noastră
evocându-le din memorie. Evident, nu toate reprezentările mentale ale tuturor
persoanelor pe care le-am cunoscut vreodată sunt active tot timpul. Dar, de cele mai
multe ori, conştient sau inconştient, o parte din reprezentările mentale ale celorlalţi
sunt activate, iar individul ajunge să evolueze precum un actor în faţa unui public
aflat în semiîntuneric: mai mulţi spectatori din umbră, acea audienţă privată din
mintea noastă, stau „cu ochii pe el”. La fel ca şi în cazul prezenţei reale a celorlalţi şi
în faţa audienţei private individul îşi ajustează comportamentul, aprecierile,
atitudinile, replicile etc., adică este influenţat de prezenţa imaginară a celorlalţi.
Printre audienţa privată din mintea noastră se disting reprezentările acelor persoane
care sunt deosebit de importante pentru noi, la opinia cărora ţinem foarte mult, cu care
am comunicat frecvent şi pe o perioadă relativ lungă de timp. Acestea sunt
reprezentările mentale ale persoanelor semnificative sau de referinţă (termenul în
engleză significant others). Dacă ar fi să continuăm analogia cu teatrul invocată mai
sus, reprezentările mentale ale persoanelor semnificative se află „în primele rânduri
ale audienţei private”, cel mai aproape de „scena” unde evoluează sinele individului.
Anume acest public este cel mai adesea vizibil, este mai pretenţios şi anume de
prezenţa acestora ţine cont cel mai mult actorul social. Ar mai trebui adăugat aici că
printre reprezentările persoanelor semnificative se pot afla atât oameni reali cât şi
persoane fictive: personaje din cărţi sau producţii televizate sau chiar personaje
inventate de chiar individul în cauză. Ceea ce contează este liantul, semnificaţia
intimă şi intensitatea relaţionării, fie şi doar simbolice. Nici oamenii care au servit
drept figuranţi pentru reprezentările mentale nu trebuie să fi întreţinut neapărat relaţii
interpersonale reale cu individul în cauză: contează alegerea făcută şi angajarea în
para-comunicare a celui din urmă. De exemplu, un fan al Madonei poate avea o para-
relaţie intensă cu reprezentarea mentală a cântăreţei fără să fi avut în prealabil nici un
fel de interacţiune şi comunicare reală cu idolul său.
Chiar sunt atât de puternice în a ne influenţa reprezentările mentale ale
celorlalţi atunci când ne „populează” mintea noastră? Iată un exemplu elocvent al
influenţei subtile exercitate de audienţa privată, mai ales de reprezentările mentale ale
persoanelor semnificative. Mark Baldwin şi John Holmes au realizat un experiment în
care au provocat în mod intenţionat activarea unor reprezentări mentale ce făceau

5
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

parte din audienţa privată a subiecţilor, urmărind apoi impactul acestora asupra
opiniilor exprimate de aceştia (Baldwin şi Holmes, 1987; Experimentul 1). Mai Lectura #1

întâi însă să urmărim cum s-a derulat experimentul. Subiecţilor li s-a comunicat că
urmează să participe la o cercetare ce implică o serie de „experienţe de vizualizare” în
timpul cărora ei vor fi rugaţi să-şi imagineze cât mai detaliat şi vivace posibil o serie
de persoane, scene sau obiecte. La studiu au participat 40 de persoane, studente de la
Universitatea din Waterloo (Canada) care se înscriseseră pentru un curs introductiv de
psihologie. O jumătate din studente au primit instrucţiuni scrise prin care erau invitate
să se gândească la persoanele din campusul universitar pe care le cunoşteau. Apoi
trebuia să selecteze două dintre acestea. Cealaltă jumătate urma să se gândească la
membrii cei mai vârstnici ai familiei şi, la fel, să aleagă două persoane. Ulterior toţi
participanţii au fost rugaţi să se aşeze cât mai comod, să închidă ochii şi să se relaxeze
încercând să vizualizeze cât mai viu posibil imaginea persoanelor selectate anterior.
Pentru ca exerciţiul de vizualizare să fie cât mai reuşit participantele erau ajutate de
vocea experimentatorului. Acesta le ghida imaginaţia citind următoarele instrucţiunii:

Concentraţi-vă atenţia asupra persoanei alese [...] Imaginaţi-vă faţa acelei persoane. Încercaţi să-i
simţiţi prezenţa [...] Vă puteţi aduce aminte un anume moment în care aţi fost în preajma acelei
persoane. Prezenţa ei devine tot mai puternică [...] Încercaţi să aveţi o imagine cât mai clară a acestei
persoane. Puteţi remarca faptul că distingeţi culoarea ochilor sau a părului, îi auziţi vocea [...]
Imaginaţi-vă că acea persoană e chiar aici, împreună cu dumneavoastră [...] Acum aveţi o imagine clară
a acelei persoane. Încercaţi să apropiaţi această imagine mărind-o [...] Menţineţi această imagine mărită
pentru câteva momente [...] Imaginaţi-vă că vorbiţi cu acea persoană [...] Încercaţi să intensificaţi şi să
trăiţi cât mai viu sentimentul prezenţei acelei persoane [...]

Instrucţiunile menţionate anterior erau citite de două ori pentru fiecare grup de
participanţi, câte o dată pentru cele două persoane-ţintă selectate. Instrucţiunile erau
citite cu o voce calmă, cu pauze de 5 secunde în locurile marcate prin puncte
încadrate în paranteze pătrate (vezi textul de mai sus). Imediat după finalizarea
exerciţiilor de vizualizare studentele erau întrebate despre măsura în care au reuşit să-
şi imagineze persoanele selectate, cât de relevante şi utile li s-au părut instrucţiunile
ajutătoare etc. După ce discuţia lua sfârşit se anunţa că, după o pauză ceva mai lungă,
va urma o nouă serie de exerciţii de imaginaţie. În acelaşi timp participanţii erau
rugaţi să ajute în pauză un alt cercetător care avea nevoie de urgenţă de subiecţi
pentru studiul său. Toţi subiecţii au căzut de acord să-i ofere ajutor.
Cel de-al doilea experimentator (de data aceasta o femeie) le explica
participantelor că cercetarea ei urmăreşte să identifice factorii care fac ca un text să
fie interesant, incitant şi plăcut. Ea le conducea pe participante într-un alt laborator şi
le oferea spre lectură şi evaluare două pasaje. Primul text era „de umplutură”, menit
să camufleze scopul cercetării. El avea ca subiect o temă neutră: conţinea descrierea
unei rezervaţii naturale. După lectura pasajului, acesta era evaluat printr-un mini-
chestionar. Urma textul reacţiile la care erau importante pentru cercetători. Cel de-al
doilea pasaj a fost selectat dintr-o revistă pentru femei şi prezenta o secvenţă ce
conţinea relatarea unor fantezii sexuale pe care le avea o femeie cu privire la un
bărbat. După ce studentele aveau suficient timp pentru a citi cu atenţie textul ele erau
rugate să completeze un chestionar de evaluare cu întrebări similare celor pe care le
completaseră pentru primul pasaj. Folosind scale de tip Likert în şapte trepte
participantele trebuiau să indice pe rând în ce măsură textul despre fanteziile sexuale
ale femeii era bine scris, incitant, clar, plăcut, amuzant şi cât de calitativ li se părea.
Trei dintre dimensiunile evaluative vizau propriu-zis calitatea textului, celelalte trei
măsurând atitudinea faţă de pasaj, reacţia afectivă şi plăcerea resimţită ca urmare a

6
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

lecturii (incitarea, plăcerea, amuzamentul). În ultima parte a chestionarului se

regăseau un şir de întrebări care măsurau cât de bine au fost memorate anumite detalii
din text („întrebări-camuflaj”) printre care erau inserate şi întrebările care măsurau
atitudinea participantelor faţă de sexul premarital: dacă este sau nu acceptabil, măsura
în care este de dorit să ai experienţe sexuale înainte de căsătorie, dacă este pozitiv sau
negativ.
Ar mai fi de adăugat faptul că lectura şi evaluarea textelor se realiza astfel
încât o parte dintre participante se aflau tot timpul în faţa unor oglinzi, iar celelalte
aveau în faţă un perete. Această modificare a fost introdusă pentru că plasarea
indivizilor în faţa oglinzilor favorizează o focalizare a atenţiei pe propria lor persoană,
producând o creştere temporară a gradului de conştientizare a sinelui. La rândul său,
creşterea conştientizării sinelui determină o mai bună evidenţiere a standardelor
interne după care ne ghidăm în judecăţile şi comportamentele noastre. Astfel, design-
nul studiului era unul simplu factorial 2 x 2 (tipul audienţei private: prieteni din
campus vs. membrii vârstnici din familie x conştientizarea sinelui: ridicată vs.
normală).
Înainte de a anunţa rezultatele să recapitulăm ce s-a întâmplat în acest
experiment. Cercetătorii au folosit exerciţiile dirijate de imagistică mintală pentru a
activa, pentru fiecare participantă, doua persoane ce fac parte din audienţa privată.
Pentru o parte dintre subiecţi audienţa privată activată era compusă din prieteni, iar
pentru cealaltă parte din membrii vârstnici ai familiei. La aproximativ zece minute
după ce audienţa privată a fost activată studentele citeau şi evaluau un pasaj ce
conţinea fanteziile erotice ale unei femei, exprimându-şi subsecvent atitudinile faţă de
sexul premarital.
Analiza datelor obţinute a pus în evidenţă faptul că cele două grupuri de
subiecţi au avut reacţii afective diferite faţă de textul ce descria fanteziile erotice ale
unei femei. Astfel, studentelor care anterior avuseseră o comunicare imaginară cu
persoane tinere (condiţia „prieteni din campus”) le-a plăcut textul (M=4.82)
semnificativ mai mult decât studentelor care discutaseră în imaginar cu membrii mai
vârstnici au familiei (M=4.02; F(1,36) = 4.46, p < .05). Explorarea statistică a
efectului principal a tipului de audienţă privată a relevat că rezultatul semnificativ se
datorează în special datelor obţinute în cazul studentelor ce completau sarcina cu
oglinda în faţă (t(18) = 2.00; p = .03, one-tailed). Tot prezenţa unui grad mai ridicat
de conştientizare a sinelui a determinat şi o corelaţie pozitivă şi puternică dintre
reacţiile afective faţă de text şi atitudinile faţă de sexul premarital (r(18) = .61, p <
.01).
Chestionaţi în final subiecţii nu au făcut nici o legătură dintre discuţia purtată
în imaginar şi reacţiile afective sau opiniile exprimate faţă de textul senzual. O
singură participantă a relatat faptul că, atunci când indica gradul de acord sau
dezacord cu afirmaţia „eu cred că sexul premarital este dezirabil”, s-a surprins asupra
faptului că purta în imaginar o dispută intensă şi neplăcută cu mama sa asupra
faptului care cifră de pe scală ar trebui să fie încercuită! Însă chiar şi acea persoană nu
a reuşit să sesizeze legătura dintre cele două sarcini din procedura experimentală,
considerând că acestea erau distincte. Pe scurt, atunci când studentele răspundeau la
întrebările legate de pasajul senzual, era ca şi cum o făceau în prezenţa prietenilor sau
a celor mai în vârstă membri ai familiei, fiind influenţaţi de acea prezenţă în mod
diferit, fără aşi da însă seama că ea există!
Rezultatele au confirmat ipoteza cercetătorilor: audienţa privată ne poate
influenţa atitudinile şi opiniile exprimate şi asta fără ca noi să fim conştienţi de acest

7
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

lucru. Cu prilejul cunoaşterii rezultatelor acestui studiu să nu uităm că adesea, se

poate întâmpla ca, ceea ce noi susţinem cu ardoare că fiind opiniile, atitudinile,
preferinţele noastre pot fi, de fapt, opiniile, atitudinile şi preferinţele audienţei noastre
private, a persoanelor care contează pentru noi foarte mult!

Prezenţa implicită

Prezenţa implicită face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul

individului este determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să
ţinem cont de ei. În acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare a
normelor sociale în absenţa oricărui control social şi a oricărei prezenţe sociale
(actuale sau imaginare). De exemplu, atunci când conduceţi maşina şi e o oră târzie
iar semafoarele încă mai funcţionează, dacă ajungeţi într-o intersecţie şi e roşu, cel
mai probabil vă veţi opri aşteptând culoarea verde. Chiar dacă nu mai e nimeni în
trafic, nici alte maşini, nici pietoni şi nici echipaje ale poliţiei sau camere de
supraveghere, majoritatea oamenilor au tendinţa să respecte normele care au fost
stabilite de comun acord, convenţiile sociale, în acest caz, normele de circulaţie pe
drumurile publice.
Un excelent exemplu de respectare a unor norme în absenţa totală a prezenţei
celorlalţi şi a controlului social ni-l oferă scriitorul Daniel Defoe în romanul
„Robinson Crusoe”. Rămas absolut singur, naufragiat pe o insulă fără prezenţă
umană, Robinson îşi construieşte existenţa după normele şi valorile societăţii care l-a
creat. Deşi ceilalţi nu mai există şi multe norme nu mai sunt necesare, prin faptul că
Robinson le respectă acceptă influenţa distantă a celorlalţi, a societăţii de origine.

Definiţia lui Allport revăzută şi completată

Ţinând cont de cele menţionate anterior, putem rafina încă o dată definiţia
iniţială, cea propusă de Gordon Allport în 1935.
Astfel, am putea defini psihologia socială ca fiind acea ramură a psihologiei
ce se ocupă cu studiul modului în care procesele, stările şi structurile cognitive,
afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi comportamentul acestuia sunt
influenţate de prezenţă actuală, imaginară sau implicită a unor persoane, grupuri sau
mulţimi.
Varianta condensată a aceleiaşi definiţii ar putea fi următoarea: psihologia
socială studiază modul în care viaţa psihică a individului şi comportamentul acestuia
sunt influenţate de ceilalţi.

Psihologia socială şi disciplinele conexe

Pentru o mai bună conturare a specificului psihologiei sociale este important

să evidenţiem care sunt asemănările şi diferenţele acesteia în raport cu alte discipline
ştiinţifice.
Aceste asemănări şi diferenţe se pot regăsi la diferite niveluri, cele mai
importante fiind:
1. Nivelul obiectului de studiu (ce se studiază?);
2. Nivelul perspectivei de analiză (cum se analizează obiectul de studiu?)

8
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

3. Nivelul metodologiei dominante (cum se realizează demersul empiric sau,

altfel spus, cum are loc preponderent cunoaşterea obiectului de studiu?)

În continuare vom urmări delimitarea identităţii psihologiei sociale „din

interior”, adică în raport cu alte ramuri ale psihologiei, urmată de o delimitare „în
exterior”, în raport cu cele mai importante şi proxime discipline sociale.

Raporturile psihologiei sociale cu alte discipline psihologice

Există un număr destul de impunător de ramuri ale psihologiei însă atenţia

noastră se va îndrepta doar asupra acelor discipline psihologice care sunt printre cele
mai importante şi cunoscute.

Psihologia generală şi psihologia socială

Psihologia generală este disciplina psihologică cea mai cunoscută şi

importantă în acelaşi timp. Aţi luat contact cu ea pe parcursul orelor de psihologie în
liceu. Cu ce se ocupă ea? Psihologia generală studiază procesele, structurile şi stările
psihice considerate fiecare separat. Ea este un fel de „anatomie generală” aplicată
vieţii psihice: „disecă” viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează pe
fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de particularităţile individului sau de
funcţionarea psihismului în ansamblu. Ea studiază în mod separat astfel de structuri şi
procese psihice precum senzaţia, percepţia, memoria, gândirea, limbajul (dimensiunea
cognitivă); afectul, emoţia, sentimentul, dispoziţia (dimensiunea afectivă); nevoile,
trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele (dimensiunea motivaţională) etc.
Psihologia socială, la fel ca toate celelalte ramuri ale psihologiei, foloseşte
conceptele şi noţiunile de bază menite să descrie viaţa intrapsihică elaborate în cadrul
psihologiei generale. Cea ce o diferenţiază de psihologia generală este faptul că are un
alt obiect de studiu: psihologia socială este orientată spre studiul proceselor psihice
influenţate de situaţia sau contextul social. De exemplu, ne putem întreba cât de buni
sunt oamenii în anumite activităţi perceptive cum ar fi estimarea lungimii unor linii.
Este o preocupare specifică psihologiei generale: pentru a verifica calitatea proceselor
perceptive nu avem decât să prezentăm subiecţilor seturi de linii de diferite
dimensiuni şi să măsurăm diferenţa dintre lungimea reală a liniilor şi cea estimată de
subiecţi sau să-i rugăm să identifice dintr-un set de linii care este linia ce corespunde
liniei etalon. Şi psihologia socială poate fi interesată de percepţia liniilor, însă într-o
manieră indirectă (pentru a sesiza această diferenţă de abordare parcurgeţi mai întâi
Cadrul 1 din pagina următoare).
Situaţia descrisă în cadrul de mai jos este una în care calitatea proceselor
perceptive nu ne interesează în mod direct: se urmăreşte identificarea impactului
influenţei situaţiei sociale asupra percepţiei individului. O astfel de situaţie
experimentală a fost realmente folosită în cercetarea realizată de psihologul social
Solomon Asch (1951). Autorul experimentului a fost interesat să vadă care este
amploarea conformismului. Rezultatele au arătat că, pe ansamblul lotului de
participanţi la acest experiment, în aproape o treime din cazuri (32%!), subiecţii naivi
dau un răspuns „greşit” din punct de vedere perceptiv însă „corect” sau conform cu
opinia grupului de complici.

9
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Rezultatele acestui experiment demonstrează faptul că influenţa situaţiei sau

contextului social (în acest caz, conform definiţiei prezentate anterior, contextul social
presupune prezenţa actuală a unui grup de 6 persoane) poate influenţa percepţia
individului (dimensiunea cognitivă sau cogniţia) şi răspunsul public al acestuia
(comportamentul social). Remarcaţi că, spre deosebire de psihologia generală,
interesată, ca şi în exemplul anterior, primordial de percepţie, interesul focal al
psihologiei sociale este direcţionat spre identificarea influenţei exercitate de situaţia
socială (de ceilalţi) asupra percepţiei şi comportamentului individului. În locul
sarcinii cu linii putea fi folosită oricare altă sarcină perceptivă (de exemplu, percepţia
culorilor; Moscovici, Lage şi Naffrechoux, 1969): ceea ce însă urma să fie păstrat
constant este influenţa situaţiei sociale, influenţa celorlalţi asupra individului.

Cadrul 1
Percepţia liniilor
În continuare încercaţi să faceţi faţă unui test perceptiv. Priviţi cu atenţie planşele de mai jos şi încercaţi să
identificaţi, fără a folosi instrumente de măsură, care dintre cele trei linii de pe planşa 2 corespunde ca şi lungime
liniei de pe planşa 1.

A B C

PLANŞA 1 PLANŞA 2

Care este răspunsul pe care l-aţi dat? Dacă aţi perceput linia C ca fiind linia corespunzătoare ca lungime liniei
etalon de pe planşa 1 atunci v-aţi înscris printre cei 99% dintre subiecţi care au dat un răspuns corect atunci când
au realizat această sarcină în condiţii de laborator.

Acum imaginaţi-vă că acest test perceptiv se desfăşoară în prezenţa experimentatorului care arată planşele unui
grup de şapte studenţi. Fiecare student este rugat să-şi anunţe răspunsul în mod public, cu voce tare. Imaginaţi-vă
în continuare că vă aflaţi printre aceşti studenţi şi trebuie să răspundeţi ultimul la întrebarea testului: „Care este
linia de pe planşa 2 ce corespunde liniei de pe planşa 1?”. Începe testul şi ceilalţi şase spun pe rând, în
unanimitate, că linia A este cea care corespunde liniei de pe planşa 1. Atunci când vă vine rândul, ce veţi
răspunde? De ce credeţi că veţi răspunde astfel?

Dacă e să rămânem în continuare în spaţiul percepţiei umane, trebuie să

menţionăm că de cele mai multe ori psihologii preocupaţi de psihologia generală
studiază percepţia folosind stimuli asociali sau naturali (culori, forme, zgomote), în
timp ce psihologii sociali analizează cu precădere percepţia stimulilor sociali
(percepţia indivizilor consideraţi separaţi, percepţia grupurilor, percepţia mulţimilor)
şi a caracteristicilor de interacţiune prezente în situaţiile sociale. Adeseori psihologii
sociali analizează percepţia celor două categorii de stimuli simultan şi în conexiune,
percepţia stimulilor naturali fiind influenţată de situaţia socială. De exemplu, reieşind
din experimentul menţionat mai sus (Asch, 1951), este evident că percepţia liniilor
(stimul asocial sau natural) este influenţată de percepţia grupului şi comportamentului
afişat de membrii grupului (stimul social).

10
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Psihologia personalităţii şi psihologia socială

Spre deosebire de psihologia generală, psihologia personalităţii este

interesată în primul rând de individ. Ea caută în modul de desfăşurare şi organizare a
vieţii intrapsihice şi a comportamentului fiinţei umane „amprenta individualităţii”. De
asemenea ea se preocupă şi de diferenţele interpersonale care apar între personalităţile
indivizilor.
Pentru psihologia personalităţii cauza comportamentului uman este ascunsă în
interiorul individului, în structura personalităţii acestuia. Unul din conceptele cheie
pentru psihologia personalităţii este conceptul de trăsătură de personalitate. Ea
reprezintă o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului responsabilă pentru
comportamentul similar al acestuia în marea majoritate a situaţiilor. De exemplu, dacă
observăm că un coleg ne oferă ajutor ori de câte ori îi cerem acest lucru şi se
comportă la fel şi cu ceilalţi colegi, ajungem la concluzia că el posedă o trăsătură
caracteristică, o trăsătură de personalitate, pe care o putem eticheta ca fiind
„prietenos” sau „altruist”. La fel procedează şi psihologii ce studiază personalitatea:
pentru a stabili prezenţă unei trăsături de personalitate, ei încearcă să identifice
consistenţa comportamentală trans-situaţională a unui individ.
Psihologii sociali sunt interesaţi însă de un alt tip de consistenţă
comportamentală. Ei urmăresc să identifice consistenţa comportamentală
situaţională a majorităţii indivizilor: cum se comportă oamenii în general în situaţii
sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întreba în ce situaţii sociale
majoritatea oamenilor sunt dispuşi să acorde ajutor (să fie „prietenoşi” sau „altruişti”),
şi asta indiferent sau fără a se ţine cont de trăsăturile de personalitate pe care le au
(pentru o demonstraţie citiţi şi urmăriţi indicaţiile din Cadrul 2).

Cadrul 2
Cât valorează 50 de bani?
Deşi suntem în epoca telefoanelor mobile, telefoanele publice încă nu au dispărut cu desăvârşire.
Încercaţi să vă imaginaţi, cât mai real posibil, că asistaţi la următoarea situaţie. O persoană se apropie
de un telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat, introduce cartela, formează
un număr de telefon, poartă o convorbire scurtă, vocea îi este calmă, neutră ca tonalitate, apoi închide
şi pleacă. În faţa acelei persoane, mergând în aceiaşi direcţie, se mişcă încet o altă persoană ducând un
teanc mare de hârtii şi, în momentul în care doar câţiva paşi îi mai despart, teancul de hârtii îi scapă din
mâini şi se împrăştie pe jos în dezordine.

Care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbirea telefonică să intervină pentru a
ajuta la strângerea hârtiilor ?

Estimaţi în spaţiul de mai jos probabilitatea oferirii ajutorului indicând un procent între 0 şi 100.
Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ %

Atenţie ! Nu citiţi mai departe fără a face estimarea de mai sus !

Acum imaginaţi-vă că toată întâmplarea pe care o urmăriţi este identică cu cea descrisă anterior,
existând doar o singură mică schimbare: atunci când, după ce îşi încheie convorbirea telefonică,
persoana dă să plece de lângă telefonul public observă, pe măsuţa aflată dedesubtul telefonului, o
monedă de 50 de bani, pe care o ia şi o pune în buzunar. Urmează momentul în care altcineva scapă
hârtiile pe jos şi acestea se împrăştie în dezordine.

Întrebarea rămâne aceiaşi: care credeţi că este probabilitatea ca persoana ce a purtat convorbirea
telefonică şi a găsit moneda să intervină pentru a ajuta la strângerea hârtiilor ? Răspundeţi mai jos.
Cred că probabilitatea ca ajutorul să fie acordat este aproximativ de ________ %

11
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Comparaţi cele două cifre pe care le-aţi obţinut. Continuaţi lectura cursului pentru a obţine informaţii
suplimentare.

În anii `70 două cercetătoare americane, Alice Isen şi Paula Levin au realizat
mai multe studii în care şi-au propus să vadă în ce măsură comportamentul de
ajutorare sau altruismul este influenţat de starea afectivă a individului. Cercetătoarele
au pornit de la ideea că dacă le inducem subiecţilor o dispoziţie puţin mai bună decât
cea pe care o au pe moment, ei vor fi mai predispuşi să ajute un necunoscut aflat în
dificultate. În experimente realizate buna dispoziţie a participanţilor a fost provocată
prin oferirea unor beneficii neaşteptate, cum ar fi, de exemplu, faptul de a fi servit cu
prăjituri fără a plăti nimic (Isen şi Levin, 1972; Experimentul 1).
În unul din studiile efectuate a fost lăsată în mod intenţionat o monedă de 10
cenţi în cabina unui telefon public situat la intrarea într-un centru comercial aglomerat
(Isen şi Levin, 1972; Experimentul 2). Ori de câte ori o persoană folosea telefonul, în
momentul în care părăsea cabina, un complice al cercetătorilor simula neatenţia de a
fi scăpat pe jos un teanc de hârtii care se împrăştiau în calea subiectului.
Experimentatorii notau dacă persoana care vorbise la telefon ajuta sau nu la
strângerea hârtiilor şi, simultan, verificau dacă a găsit sau nu moneda plasată în
cabina telefonică. În condiţia de control telefonul nu era „alimentat” cu o monedă-
surpriză. Astfel, fără ca să ştie, un număr de 41 de persoane au participat la acest
studiu. Analizând rezultatele, s-a constatat că 14 din cei 16 subiecţi care au găsit
moneda au acordat ajutor în strângerea hârtiilor (un procent de 87,5 la sută) în timp ce
doar un subiect din cei 25 care nu avusese şansa de a găsi moneda s-a oferit să ajute
(un procent de doar 4 la sută!).
Comparaţi rezultatele acestui studiu cu estimările pe care le-aţi făcut când aţi
parcurs Cadrul 2. Rezultatul obţinut de dumneavoastră e la fel de tranşant de diferit
pentru cele două cazuri – cu sau fără monedă? Aţi estimat o diferenţă de peste 80%
dintre cele două condiţii? Presupunerea noastră este că, în marea majoritate a
cazurilor, aţi oferit un procent mult mai mare de 4% pentru situaţia „fără monedă” şi
un procent mai mic de 87 % pentru condiţia „cu monedă”. Dacă am intuit corect
rezultatele pe care le-aţi obţinut, aveţi o demonstraţie clară a faptului că, în general,
oamenii tind să supraestimeze puterea personalităţii în producerea unui
comportament (factorii interni) şi, simultan, subestimează puterea situaţiei în a
produce acelaşi comportament (factori externi).
Studiul menţionat este o dovadă a faptului că o simplă întâmplare de a fi găsit
o monedă, o întâmplare insignifiantă de altfel, schimbă un comportament uman foarte
important pentru viaţa socială, cel de ajutorare a semenului aflat în dificultate.
Probabil, cu toţii veţi fi de acord că valoarea unei monezi de 10 cenţi sau 50 de bani
este una neglijabilă. Însă nu este de loc neglijabilă puterea situaţiei în a face pe
oameni să fie mai altruişti! Şi asta doar cu preţul a 50 de bani sau printr-o simplă
prăjitură! Ce altceva pot face oamenii pentru binele celuilalt după ce se „îmbogăţesc”
pe neaşteptate cu o jumătate de leu, urmăriţi în alte două studii realizate de Levin şi Lectura #2
Isen (1975).
Aşadar, pentru psihologii sociali cauzalitatea comportamentului uman este
situată preponderent în exteriorul individului: comportamentul uman este covârşitor
determinat de situaţia sau contextul social. Atunci când, ca urmare a mai multor
cercetări, psihologii sociali observă că o bună parte sau majoritatea oamenilor în
contexte sociale similare se comportă la fel, se afirmă că a fost descoperit un nou

12
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

fenomen sau efect psihosocial. Unii psihologi sociali, situaţi pe o poziţie radicală,
afirmă chiar că nu există dovezi suficiente pentru existenţa trăsăturilor de
personalitate, factorii situaţionali fiind suficienţi pentru a explica reacţiile psiho-
comportamentale ale oamenilor. O astfel de viziune extremă ne prezintă fiinţa umană
ca fiind un fel de „robot ghidat de situaţia socială”, ceea ce nu ar corespunde însă
realităţii. După cum afirma unul din pionerii psihologiei sociale moderne, Kurt
Lewin, comportamentul uman trebuie înţeles ca fiind rezultatul interacţiunii dintre
situaţia socială şi personalitatea individului. În cotidian însă, de foarte multe ori,
suntem înclinaţi să credem că forţa dominantă care produce comportamentul uman
este anume personalitatea, deşi în realitate cel mai adesea anume situaţia socială este
hotărâtoare!

Psihologia dezvoltării şi psihologia socială

Psihologia dezvoltării este orientată spre studiul modului în care procesele,

structurile şi stările psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi
evoluează odată cu dezvoltarea biologică a individului. Deşi uneori psihologii sociali
folosesc în calitate de participanţi la experimente copii sau adolescenţi, ei nu sunt
interesaţi neapărat de aspectele de evoluţie a vieţii psihice sau a comportamentului
uman. Psihologia socială apelează la cunoştinţele acumulate în psihologia dezvoltării
ori de câte ori se confruntă însă cu problema identificării vârstei de la care un anume
fenomen psihosocial se manifestă sau dacă vrea să stabilească specificul manifestării
acestuia în raport cu diferite etape de evoluţie bio-psiho-socială a individului.
De exemplu, psihologii sociali se pot interesa de momentul de la care copiii
încep să fie atenţi la apartenenţa rasială a persoanelor, manifestând primele semne de
prejudecată rasială, de preferinţă pentru o rasă şi respingere a celeilalte. În anii `40 ai
secolului trecut doi cercetători americani, Kenneth Clark şi Mamie Clark (1947) şi-au
propus să identifice acest aspect folosind „tehnica jocului cu păpuşile”. Această
metodă presupunea urmărirea copiilor afro-americani (de culoare) şi copiilor anglo-
americani (albi) atunci când erau lăsaţi să se joace cu păpuşi identice dar care aveau o
singură diferenţă: culoarea acestora era albă sau neagră. Copii cu vârsta cuprinsă între
3 şi 7 ani erau rugaţi să indice în mod repetat experimentatorului păpuşa cu care voiau
să se joace, păpuşa care era mai frumoasă, păpuşa care avea o culoare frumoasă etc.
În urma analizei rezultatelor a reieşit că atât copii anglo-americani cât şi cei afro-
americani aveau o preferinţă pentru păpuşa albă. Pentru copii mai mici de 3 ani
interacţiunea verbală era dificilă. Atunci cercetătorii au măsurat durata timpului în
care copiii se jucau cu cele două păpuşi. Rezultatele au indicat faptul că majoritatea
copiilor petrec mai mult timp jucându-se cu păpuşa de culoare albă, diferenţă care
apărea în jurul vârstei de 2 ani şi care se accentua pentru copiii mai mari. Concluziile
acestui studiu sugerează faptul că prejudecata pozitivă faţă de rasa albă şi prejudecata
negativă faţă de rasa neagră se poate învăţa de copii de la cea mai mică vârstă, şi asta
fără ca cineva să-şi propună deliberat acest lucru!

Raporturile psihologiei sociale cu alte ştiinţe sociale

Paleta ştiinţelor sociale este foarte variată aşa încât vom examina doar acele
discipline care, din punct de vedere al preocupărilor tematice şi specificului
demersului empiric, se situează cel mai aproape de psihologia socială.

13
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Sociologia şi psihologia socială

Sociologia este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale (Brehm,

Kassin & Fein, 1999). Ea se orientează spre „studiul modului în care grupurile,
organizaţiile, categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se
modifică” (Hogg & Vaughan, 1998, p. 4).
Sociologia şi psihologia socială au o mulţime de subiecte sau teme pe care le
abordează simultan, deşi în maniere diferite. Atât psihologii sociali cât şi sociologii
sunt interesaţi de astfel de subiecte precum prejudecata, stereotipurile, violenţa,
satisfacţia maritală, comportamentul consumatorului, atitudinile politice, aculturarea
etc. Deşi au foarte multe teme în comun, cele două discipline le abordează în maniere
diferite. Dacă psihologia socială se interesează în primul rând de individ, de realitatea
psihologică, sociologii sunt mai mult preocupaţi de studiul diferitor grupuri şi
categorii sociale, de realitatea sociologică. De exemplu, psihologii se pot interesa în
ce măsură asocierea unei vedete cinematografice sau sportive cu un anume produs
determină schimbarea atitudinilor cumpărătorilor faţă de acel produs şi, în subsecvent,
creşterea vânzărilor. Sociologii vor fi mai degrabă interesaţi de analiza statutului
socio-economic al cumpărătorilor respectivului produs şi vor face predicţii asupra
dinamicii vânzărilor în funcţie de evoluţia veniturilor obiective ale populaţiei.
O altă distincţie între cele două discipline se referă la tipul de variabile pe care
le analizează cu precădere. Sociologii sunt centraţi pe analiza impactului unor
variabile societale sau sociostructurale. Astfel de variabile sunt cristalizate în
maniera obiectivă de organizare a realităţii sociale, sunt puternic obiectivate sau
materializate în realitatea socială. În exemplul menţionat anterior statutul socio-
economic reprezintă un exemplu de variabilă socio-structurală. Psihologii sociali sunt
mult mai atenţi la impactul unor variabile cu o existenţă mai puţin durabilă, de
variabilele situaţionale. De exemplu, starea afectivă de moment (în cotidian îi
spunem dispoziţie, bună sau proastă) sau comportamentul pe care îl are o altă
persoană pot determina modificări situaţionale în comportamentul individului.
Distincţia în tipul predominant de variabile considerate determină o deosebire
între cele două discipline şi la nivelul metodologiei. Pentru că analizează impactul
unor variabile uşor alterabile, susceptibile de a fi manipulate, psihologii sociali
folosesc în majoritatea cercetărilor realizate metoda experimentală. Experimentul ca
metodă de culegere a datelor este folosit şi în sociologie, însă mult mai puţin. Pentru
sociologii ce lucrează cu variabile relativ stabile metoda predilectă rămâne ancheta.
Reieşind din această distincţie de orientare metodologică, am putea spune că
psihologia socială este mai mult orientată spre identificarea cauzalităţii (orientare
explicativă) în timp ce sociologia este preponderent orientată spre descrierea
realităţii sociale (orientare descriptivă).
Cele două discipline – psihologia socială şi sociologia – sunt în multe privinţe
complementare, oferind o imagine mai clară a individului plasat în societate
(perspectiva psihologiei sociale) şi a societăţii reflectate la nivelul individului
(perspectiva sociologică).

Antropologia şi psihologia socială

Antropologia se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de

acestea asupra vieţii individului (Feldman, 1995). Comparativ cu sociologia,
antropologia are o perspectivă şi mai globală asupra fenomenelor sociale.

14
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Antropologii se concentrează asupra identificării aspectelor universale specifice unei

culturi, fiind prea puţin preocupaţi de individul propriu-zis: individul nu interesează
decât ca purtător al unei culturi. O bună parte din cercetările antropologice sunt
dedicate descrierii sistematice a culturilor exotice regăsite în comunităţi sociale
izolate.
Psihologia socială este şi ea interesată de cultură, însă într-o manieră aparte:
psihologul social este interesat de modul în care indivizii din diferite culturi
reacţionează la situaţii sociale similare. De exemplu, psihologii sociali se pot întreba
dacă indivizii din diferite culturi reacţionează la fel confruntaţi cu o influenţă
exercitată de o autoritate sau un grup. De asemenea, psihologii sociali se pot întreba
în ce mod cultura afectează anumite structuri intrapsihice pe care le analizează în mod
frecvent (de exemplu, cum este construit eul sau sinele social în culturile considerate
„individualiste” faţă de culturile numite „colectiviste”). În ultimii ani interesul pentru
studiul impactului culturii asupra fenomenelor psihosociale este tot mai mare,
dezvoltându-se chiar o subramură a psihologiei sociale – „psihologia socială
transculturală”.

* * *

Rezumatul temei

Psihologia ca ştiinţă este compusă din mai multe ramuri sau discipline
psihologice, printre care psihologia socială ocupă un rol important. Fiecare disciplină
psihologică încearcă să pună în evidenţă psihismul şi comportamentul uman dintr-o
perspectivă aparte. Particularitatea inedită a psihologiei sociale constă în faptul că ne
arată şi ne explică viaţa psihică şi comportamentul individului ca fiind, uneori subtil,
altădată evident, dar aproape tot timpul şi inevitabil, influenţate de prezenţa celorlalţi,
de situaţiile sociale. Prin nenumăratele sale cercetări psihologii sociali demonstrează
că viaţa intrapsihică a individului este aproape continuu influenţată de ceilalţi pe toate
cele trei dimensiuni: cognitiv, afectiv şi motivaţional. Prin urmare, marea majoritate a
comportamentelor umane sunt mai degrabă comportamente sociale – determinate sau
influenţate de prezenţa celorlalţi, de variatele forme de interacţiune interumană.
Psihologia socială afirmă că ceilalţi (persoane, grupuri sau mulţimi) prin prezenţa lor
(reală, imaginară sau implicită) în mintea individului participă neîncetat la viaţa
intrapsihică a acestuia, influenţând şi geneza comportamentului. Cunoaşterea
psihologică actuală afirmă că nu există o minte colectivă (la nivel de grup, naţiune
etc.) însă mintea fiecărui individ, fiind produsul vieţii sociale, nu funcţionează
adecvat şi eficient decât în interconexiune şi interinfluenţare cu minţile altora, cu
variatele situaţii sociale.
Pentru o mai bună înţelegere a particularităţilor sale distincte, psihologia
socială este bine să fie privită în raport cu principalele discipline psihologice şi cele
mai apropiate discipline sociale. Astfel, comparativ cu psihologia generală care
analizează „bucată cu bucată” procesele, stările şi structurile psihice, psihologia
socială arată cum fiecare din acestea sunt substanţial influenţate de situaţiile sociale în
care se regăseşte la un moment dat individul. Psihologia personalităţii ne sugerează că
sursa principală a comportamentului uman ar fi ascunsă în structura internă a
individului, în personalitatea sa. Psihologia socială ocupă însă o poziţie opusă: în
viziunea sa, sursa principală a comportamentului este intrinsec legată de
particularităţile şi structura situaţiilor sociale în care se află o persoană, mult mai mult

15
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

decât de individualitatea sa determinată de trăsăturile de personalitate. Dacă

psihologia dezvoltării ţine cont foarte mult de maturarea şi dezvoltarea biologică şi
socială a individului pentru a urmări apariţia şi evoluţia structurilor şi proceselor
psihologice, psihologia socială adeseori ignoră aceste aspecte. Pentru psihologia
socială contează mai mult dinamica situaţiilor sociale „aici şi acum” şi măsura
influenţei exercitate de acestea asupra individului. Sociologia – disciplina socială cea
mai apropiată de psihologia socială – este concentrată pe studiul grupurilor şi
categoriilor sociale, foloseşte cu precădere ancheta pentru a culege datele ştiinţifice,
date pe care le ancorează preponderent într-un demers descriptiv. În contrast,
psihologia socială este axată pe individ, foloseşte cu precădere experimentul ca
metodă de cercetare, iar datele astfel obţinute servesc pentru fundamentarea unui
demers explicativ. Antropologia studiază diferitele culturi şi influenţele exercitate de
acestea asupra vieţii individului, modul în care el ajunge să fie structurat diferit ca
urmare a impactului factorilor culturali. Psihologia socială clasică considera că marea
majoritate a oamenilor sunt mai mult influenţaţi de caracteristicile situaţiilor sociale
decât de factori culturali. În ultimul timp însă psihologii sociali acordă tot mai multă
atenţie modului în care oamenii ce provin din culturi radical diferite reacţionează
diferenţiat confruntaţi cu situaţii sociale identice sau apropiate ca textură.

Concepte şi noţiuni cheie

definiţiile principalelor concepte şi noţiuni din acest material 2

Psihologia → ştiinţa care se ocupă cu studiul vieţii psihice şi comportamentului

individului

Situaţii sociale / → situaţii în care un individ se află în prezenţa altor persoane; alternativ,
context social pentru a face trimitere la situaţiile sociale, se foloseşte sintagma context
social

Psihologia socială → ramură a psihologiei ce studiază modul în care gândurile, sentimentele şi

comportamentele individului sunt influenţate de prezenţa actuală,
imaginară sau implicită a altora (definiţia originală propusă de Allport,
1935)
→ ramură a psihologiei ce studiază modul în care procesele, stările şi
structurile cognitive, afective şi motivaţionale ale unui individ la fel ca şi
comportamentul acestuia sunt influenţate de prezenţă actuală, imaginară
sau implicită a unor persoane, grupuri sau mulţimi (definiţia propusă de
Allport, modificată prin actualizare şi detaliere)
→ ramură a psihologiei ce studiază modul în care viaţa psihică a individului
şi comportamentul acestuia sunt influenţate de ceilalţi (varianta condensată
a definiţiei anterioare)

Dimensiunea → procese, structuri sau stări psihice care sunt implicate în selectarea,
cognitivă a captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea informaţiei în
psihismului uman sistemul psihic uman

Cogniţie (umană) → termen frecvent folosit în psihologia contemporană (începând cu anii 70 ai

secolului trecut) pentru a face trimitere la totalitatea proceselor, structurilor
şi stărilor ce au loc la nivelul sistemului psihic fiind implicate în

2
Conceptele şi noţiunile sunt prezentate în ordinea apariţiei lor în textul cursului; uneori conceptul este definit exact ca şi în text,
altădată definiţia este uşor refrazată şi sau completată.

16
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

procesarea informaţiei

Cogniţie socială → cunoaşterea şi reflectarea lumii sociale şi a individului aflat în interacţiune

cu ceilalţi
→ o perspectivă dominantă de abordare a obiectului de studiu psihologiei
sociale prin acordarea unei atenţii sporite dimensiunii cognitive a
psihismului (sinonim frecvent: perspectiva procesării informaţiei sociale)
→ selectarea, captarea, interpretarea, stocarea, activarea şi folosirea
informaţiei sociale în sistemul psihic uman

Dimensiunea → procese şi stări psihice ce reprezintă reacţii evaluative la modificările din

afectivă a exteriorul sau interiorul individului; rezultatul evaluărilor se traduce prin
psihicului uman resimţirea a ceva ca fiind „plăcut” sau „neplăcut”, „pozitiv” sau „negativ”,
„bun” sau „rău” (valenţa afectului rezultat)

Emoţii sociale → emoţiile care reflectă calitatea şi natura interacţiunilor şi relaţiilor cu

ceilalţi

Dimensiunea → procese şi stări psihice ce reprezintă forţe motrice pentru orientarea şi

motivaţională a canalizarea vieţii psihice şi a comportamentului
psihicului uman

Motive sociale → motive care sunt legate de existenţa celorlalţi şi care ne energizează pentru
şi ne orientează înspre interacţiunea cu ceilalţi

Comportament → comportamentul individului în situaţii sau contexte sociale; comportament

social ce este rezultatul unor influenţele subtile sau evidente din partea altor
persoane

Categorii de → modul în care ceilalţi sunt percepuţi de către individ: ca persoane separate,
entităţi sociale ca grup, sau ca o mulţime

Grup → o colecţie de indivizi care au o istorie comună: au interacţionat în trecut, se

cunosc între ei, au norme şi valori elaborate şi acceptate în comun

Mulţime → o colecţie de indivizi între care nu există legături preexistente, dar care la
un moment dat se regăsesc împreună, simultan şi în acelaşi loc

Prezenţa actuală / → situaţiile sociale în care ceilalţi (o persoană, un grup sau o mulţime) sunt
explicită / reală percepuţi imediat, nemijlocit, se află „în bătaia simţurilor noastre”

Prezenţa imaginară → situaţiile sociale în care ceilalţi sunt prezenţi doar prin evocarea unor
reprezentări mentale presupunând şi antrenarea în interacţiuni mentale sau
imaginare cu persoane, grupuri sau mulţimi

Audienţă privată → totalitatea reprezentărilor mentale ale altor persoane stocate în memoria
unui individ; reprezentările pot fi construite pornind de la persoane reale
dar şi fictive, imaginare;
→ prezenţa imaginară a celorlalţi în spaţiul intrapsihic al individului (diferită
de audienţa publică, prezentă explicit în exteriorul individului)

Persoanele → persoanele care sunt foarte importante pentru un individ; reprezentările

semnificative / de mentale ale acestor persoane sunt cele mai puternice şi influente din rândul
referinţă audienţei private a individului
→ pe lângă persoane semnificative sau de referinţă individul poate avea şi
grupuri semnificative sau de referinţă

Prezenţa implicită → situaţiile în care ceilalţi, deşi nu sunt prezenţi explicit sau imaginar, sunt

17
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

luaţi în consideraţie de către individ la modul general

→ face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul individului este
determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să ţinem
cont de ei; în acest din urmă caz se include orice manifestare de respectare
a normelor sociale în absenţa oricărui control social

Psihologia generală → ramura a psihologiei care studiază procesele, structurile şi stările psihice
considerate fiecare separat; este un fel de „anatomie generală” aplicată
vieţii psihice: disecă viaţa psihică în elemente cât mai mici şi le analizează
pe fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de particularităţile individului
sau de funcţionarea psihismului în ansamblu

Conformism → supunerea manifestă a individului la presiunile tacite sau exprese ce vin

din partea unui grup

Psihologia → ramură a psihologiei care se ocupă cu identificarea aspectelor particulare şi

personalităţii distincte de structurare a vieţii intrapsihice şi a comportamentului
individului; este orientată spre identificarea „amprentei individualitţii”
considerând comportamentul ca fiind determinat în bună parte de tipul de
personalitate sau de trăsăturile de personalitate

Trăsătură de → o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului considerată

personalitate responsabilă pentru comportamentul similar al acestuia în marea majoritate
a situaţiilor

Consistenţa → cazul în care un individ are, în marea majoritate a situaţiilor relevante,

comportamentală acelaşi gen de comportament (de ex.: nu ajută pe alţii); în baza acestei
trans-situaţională consistenţe putem deduce că individul are o anume trăsătură de
personalitate (de ex: „egoist”)

Consistenţa → cazul în care, fiind plasaţi în situaţii sociale identice sau similare, marea
comportamentală majoritate a oamenilor se comportă în mod similar (de ex.: nu ajută pe
situaţională alţii); în baza acestei consistenţe putem deduce prezenţa unui fenomen /
efect de psihologie socială

Fenomen / efect → consistenţă comportamentală manifestată de o bună parte sau de

psihosocial majoritatea indivizilor aflaţi în situaţii sau contexte sociale similare (de ex:
„efectul de spectator” sau, cum i se mai spune, „efectul de gură cască” ce
apare în situaţiile de urgenţă)

Psihologia → este orientată spre studiul modului în care procesele, structurile şi stările
dezvoltării psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi evoluează
odată cu dezvoltarea biologică a individului

Prejudecată → atitudine faţă de un grup sau o categorie socială care se răsfrânge şi asupra
persoanelor ce fac parte din acestea; de cele mai multe ori se foloseşte
pentru a desemna o atitudine negativă (prejudecată negativă) deşi există şi
situaţii aparte când putem vorbi despre o atitudine pozitivă (prejudecată
pozitivă)
→ raportare afectivă negativă faţă de o persoană necunoscută care intervine
imediat ce aceasta este identificată ca aparţinând unui categorii sociale sau
unui out-grup

Sociologia → este ştiinţa care studiază societatea şi instituţiile sociale

→ ştiinţa preocupată de „studiul modului în care grupurile, organizaţiile,
categoriile sociale şi societăţile se constituie, funcţionează şi se modifică”
(Hogg & Vaughan, 1998, p. 4)

18
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Antropologia → se ocupă de studiul diferitor culturi şi influenţelor exercitate de acestea

asupra vieţii individului (Feldman, 1995)

Lecturi obligatorii
pentru iniţiere în temă şi pregătirea pentru examinare

*** Acest suport de curs

Lectura #1
Baldwin, M. W., & Holmes, J. G. (1987). Salient Private Audiences and Awareness of the Self.
Journal of Personality and Social Psychology, 52, 1087-1098.

Lectura #2
Levin, P. F., & Isen, A. M. (1975). Noi studii privind efectul stării de bine asupra comportamentului de
ajutorare (titlul original: Further studies on the effect of feeling good on helping). Sociometry, 38, 141-
147.

Lecturi de aprofundare
pentru o cunoaştere nuanţată şi o viziune mai largă

Chelcea, S. (2006). Psihosociologia – domeniu de studiu interdisciplinar (Capitol 1). În S. Chelcea, L.

Ivan, G. Jderu şi A. Moldoveanu. Psihosociologie. Teorie şi aplicaţii. Bucureşti: Ed. Economică, 1 –
13.

Malim, T. (2003). Introducere şi metode (Capitolul 1). În T. Malim. Psihologie socială. Bucureşti: Ed.
Tehnică, 9-17.

Moscovici, S. (1996). Prefaţă. În A. Neculau (coord.). Psihologie socială. Aspecte contemporane. Iaşi:
Polirom, 7-16.

Neculau, A. (2004). Ce este psihologia socială? În A. Neculau (coord.) (2006). Manual de psihologie
socială. Ediţia a 2-a. Iasi: Polirom, 21-27.

Referinţe bibliografice
surse citate în textul acestui material

Allport, G. W. (1935/1985). The historical background of social psychology. In G. Lindzey & E.

Aronson (Eds.) (1985). The handbook of social psychology (3rd ed., Vol. 1, 1-46). New York:
McGraw-Hill.

Asch, S. E. (1951/1996). Influenţa interpersonală. Efectele presiunii grupului asupra modificării şi

distorsiunii judecăţilor. În Perez, J. A., & Boncu, S. (coord.) (1996). Influenţa socială: texte alese. Iaşi:
Editura Universităţii “Al. I. Cuza”, 100-111.

Baldwin, M. W., & Holmes, J. G. (1987). Salient Private Audiences and Awareness of the Self.
Journal of Personality and Social Psychology, 52, 1087-1098.

Brehm, S. S., Kassin, S. M., & Fein, S. (1999). Social Psychology. N.Y.: Houghton Mifflin.

Clark, K., & Clark, M. (1947). Racial identification and preference in Negro children. In T. M.
Newcomb & E. L. Hartley (Eds.) Readings in social psychology. New York: Holt, 335.

Feldman, R. S. (1995). Social Psychology. Englewood Cliffs, New Jersey: Prentice Hall.

Fiske, S. (2004). Social beings: A core motives approach to social psychology. USA: Wiley.

Hogg, M. A., & Vaughan, G. M. (1998). Social Psychology (2-nd edition). London: Prentice Hall.

19
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G
 D Psihologie socială E Curs: Introducere în psihologia socială G

Isen, A. M., & Levin, P. F. (1972). Effect of feeling good on helping: Cookies and kindness. Journal
of Personality and Social Psychology, 21, 384-388.

Levin, P. F., & Isen, A. M. (1975). Further studies on the effect of feeling good on helping.
Sociometry, 38, 141-147.

Moscovici, S., Lage, E., & Naffrechoux, M. (1969). Influence of a consistent minority on the
responses of a majority in a colour perception task. Sociometry, 32, 365-380.

20
F Autor: Conf. Dr. Dorin NASTAS E Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi G