COLEGIUL NAŢIONAL „MIRCEA CEL BÃTRÂN” CONSTANŢA

Nume şi prenume Prof.

Clasa  a XI – a Claudia HRIŢCU
RAPORTUL DINTRE AȘEZĂRI ȘI DEZVOLTARE. TENDINȚE DE EVOLUȚIE A
AȘEZĂRILOR UMANE

Raportul dintre aşezări şi dezvoltare este într-o strânsă interdependenţă. Cu cât dezvoltarea este mai accentuată, cu
atât aşezările umane înregistrează progrese.
Dezvoltarea presupune creșterea nivelului de trai, iar calitatea habitatului urban oferă o mai bună valorificare a
resurselor, o productivitate mai mare, o cantitate mai mare de bani care intră în sistem şi pot fi redistribuiți în alte
sectoare (sănătate, educație şi alte servicii). Sedentarizarea populației nomade a impus un mod de organizare (statul), a
dus la un surplus de hrană şi alte produse, aceştia reprezentând factorii generatori ai unor forme superioare de așezări
umane, orașele. Cele mai vechi oraşe din lume sunt: Ierihon, Palestina (9000 î.H.), Byblos, Liban (5000 î.H.), Alep, Syria
(4300 î.H.), Damasc, Siria (4300 î.H.), Susa, Iran (4200 î.H.), Faiyum, Egipt (4000 î.H.) şi Sidon, Liban (4000 î.H.). În
România, cele mai vechi oraşe sunt Histria (sec. VII î.H.), Callatis – Mangalia (sec. VI î.H.) şi Tomis – Constanţa (sec. V
î.H.).

Explozie urbană = creşterea numerică a populaţiei urbane într-o perioadă scurtă de timp, începând cu a doua
jumătate a secolului al XIX-lea. Există mai multe etape în evoluția orașelor (orașele civilizației agricole, orașele
civilizației industriale, așezările urbane moderne). Ponderea populaţiei urbane a crescut de la 4%, la începutul secolului al
XIX-lea, la 50% în prezent. Dacă în anul 1800 nu exista niciun oraş cu peste 1 milion de locuitori, în prezent numărul
acestora este de peste 400.
Explozia urbană este mai accentuată în ţările în curs de dezvoltare, datorită bilanţului natural ridicat, exodului rural
şi creşterii economice. Pentru ţările dezvoltate, ritmul de dezvoltare a oraşelor este mai lent, făcându-se în general
controlat.
În ţările subdezvoltate, oraşele se dezvoltă în teritoriu în mod spontan, adesea haotic, apărând în împrejurimile
acestora întinse cartiere nesistematizate, ale sărăciei (shanty towns – Asia, barradas – Peru, favelas – Brazilia, bidonvilles
– Africa).
Ghetoul este un cartier în care erau forţaţi să trăiască evreii sau un grup al populaţiei de o anumită rasă, naţionalitate
sau religie, ca urmare a discriminării.
După fizionomie şi caracteristicile vieţii social-economice, se diferenţiază trei categorii de oraşe: europene
( polinucleare, cu un nucleu vechi), nord-americane (geometrizate, cu zgârie-nori) şi asiatice (neregulate ).
Concomitent cu dezvoltarea, oraşele au cunoscut o specializare deosebită, conturându-se spaţii funcţionale specifice
(rezidenţiale, comerciale, industriale, de agrement, turistice, de comunicaţie etc.).
Cele mai mari oraşe din lume sunt Tokyo (Japonia) şi Mexico City (Mexic), care, cu întreaga arie metropolitană,
depăşesc fiecare 20 de milioane de locuitori.
Prin evoluţia aglomerărilor urbane, în anumite state s-a ajuns la formaţiuni urbane extinse, denumite megalopolisuri
(ex.: în Japonia „Tōkaidō”, între oraşele Tokio – Osaka – Kobe, în SUA „BosWash” între Boston – New York –
Philadelphia – Baltimore – Washington, „ChiPitt” sau megalopolisul Marilor Lacuri, între Chicago – Cleveland – Detroit
– Pittsburg, „San-San”, între San Francisco – Los Angeles – San Diego, în Brazilia, între Rio de Janeiro – São Paulo –
Belo Horizonte etc.).
Pentru viitor, se vorbeşte de apariţia unor oraşe planetare (Europolis), acvatice (Aquapolis – în golful Tokio).
Pentru dezvoltarea aşezărilor s-au conturat două curente: crearea de ecosate şi de ecooraşe (oraşe verzi), în care
activităţile umane sunt integrate armonios în mediul natural sau au un impact extrem de redus.
Primul oraş al viitorului va fi finalizat în jurul anului 2020. Este vorba despre Tianjin, situat la 160 Km de Beijing,
în China. Acest oraş va fi total independent de combustibilii clasici şi se va susţine singur prin energii regenerabile şi
nepoluante.
Principalele acţiuni de dezvoltare durabilă a aşezărilor umane sunt: accesul egal la locuinţă, managementul
îmbunătăţit al aşezărilor, utilizarea durabilă a terenurilor, dezvoltarea infrastructurii integrate cu mediul, axarea pe surse
de energie durabilă, rezistenţa la fenomene de risc, promovarea activităţilor ecoindustriale şi crearea de instituţii viabile.