Sunteți pe pagina 1din 3

Mesagerul lui Hristos

Școlari mici

Verset: 2 Timotei 2:15 ”Caută să te înfă țișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucră tor care
n-are de ce să -i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevă rului”.

Cântare: De la un capă t, la celă lalt!

Pasaje biblice: Faptele Apostolilor 9, 14, 16, 21-28;

Adevăr central:Spune și altora Vestea Bună a Evangheliei!

Materiale ajutătoare: Planșele cu imagini, Ajutoare vizuale, AC vizualizat, Lapbook, (dosar cu imagini)

Introducere: Îmi place mult să merg pe munte, însă când încep să urc, aproape de fiecare dată îmi
vine gândul că e greu, că sunt obosită . Când îmi vin în minte astfel de gânduri, caut să mă încurajez și să
mă gândesc ce frumos va fi când voi fi pe vârful muntelui. În Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, putem citi
despre o persoană care a fost nevoită să că lă torească foarte mult, însă nu pe munte, ci pentru a vesti
Evanghelia. Că lă toriile lui nu au fost deloc ușoare, însă a ră mas perseverent.

Înainte ca Pavel, numit și Saul, să își înceapă lucrarea de misiune el a avut o altă dorință , nu cea de
a-L vesti pe Domnul Isus, ci de a prinde și a persecuta creștini. Pavel s-a nă scut în Tarsul Ciliciei, o
provincie din Asia Mică . Era cetă țean roman, lucru foarte important la vremea aceea
și dorit de toți oamenii. El a avut chiar permisiunea de a bă ga creștini în închisoare.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune despre Pavel că intra în fiecare casă , lua
bă rbații și femeile șiîi arunca în închisoare. În că lă toria sa spre Damasc Dumnezeu i s-
a descoperit, Pavel a fost orbit de o lumină foarte puternică , timp în care el audeși o
voce. Aceasta îi spune:”Saule, Saule,pentru ce Mă prigonești?”.( Faptele Apostolilor
9:5) (Învățătorul citește versetul din Biblie) Abia după 3 zile Pavel și-a că pă tat vederea și a fost botezat.
După întâlnirea personală cu Dumnezeu, Pavel a devenit un om nou. Tot acum el a primit
dorința de a merge și de a vesti Evanghelia.

La fel ca și Pavel, când tu L-ai primit pe Domnul Isus în inima ta, tu nu poți să taci,
tu trebuie să spui și altora Vestea Bună a Evangheliei. AC Spune-le cum Dumnezeu te-a
schimbat și ți-a dat o viață nouă . Pavel începe să vestească în Damasc Cuvântul lui
Dumnezeu, însă iudeii se sfă tuiesc să îl omoare. Creștinii auzind de planurile iudeilor, l-au scă pat pe Pavel
coborându-l prin zid într-o coșniță .(Arată ajutorul vizual 1, coșul )

  Pavel s-a întâlnit cu Barnaba și împreună duc Vestea Bună a Evanghelieiîn


Antiohia. La fel și tu, spune și altora Vestea Bună a Evangheliei. AC Aici oamenii
au observat diferențele între ei și cei ce Îl urmau pe Hristos, de aceea le-au dat
numele de creștini.

Pavel și Barnaba au ră mas o perioadă în Antiohia.Cei doi au că lă torit împreună și au învă țat
mulțimile despre Isus vindecândșibolnavi.În că lă toriile lor ei au întâmpinat și multe persecuții: au fost loviți
1
cu pietre, au ajuns în închisoare cu picioarele în butuci. Dar, tot nu au renunțat la credința în Domnul Isus.
Din contră ei cântau și Îl lă udau pe Dumnezeu și în închisoare.
APCM Ș i tu, chiar dacă ești batjocorit pentru că porți numele de copil al lui Dumnezeu și trebuie să
suferi din cauza asta, tu continuă să spui Vestea Bună . ACȘi la fel ca Pavel continuă să
Îl lauzi. Laudă -L pe Dumnezeu, chiar și în încercare, chiar și atunci când ești
batjocoritși suferi pe nedrept, pentru ca Domnul să Îșiproslă vească Numele în viața ta.

În timp ce Pavel și Sila Îl lă udau pe Dumnezeu în închisoare, un cutremur a


zguduit închisoarea din temelii, ușile închisorii s-au deschis, iar lanțurile și butucii care
le strângeau picioarele s-au desfă cut. Temnicerul a intrat repede în închisoare și a vă zut
ușile deschise. Fiind sigur că prizonieri fugiseră , a scos sabia și a vrut să se omoare!Atunci Pavel a strigat:
„Să nu-ți faci niciun rău căci toți suntem aici”.(Faptele Apostolilor 16:298b) Temnicerul a intrat la ei, a
că zut la picioarele lui Pavel și ale lui Sila și i-a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”. (Faptele
Apostolilor 16:30b). Ei i-au spus: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta”( Faptele Apostolilor
16: 31b). Apoi, Pavel și Sila le-au vorbit despre Dumnezeu, iar temnicerul și familia lui s-au botezat.Dacă
vrei ca cei din casa ta sau colegi tă i, sau prieteni tă i să fie salvați, mântuiți de pă catele lor, tu spune-le
Vestea Bună a Evangheliei. AC

APCN Sau poate până acum, ca și temnicerul, tu nu te-ai întrebat ce trebuie să


faci ca să fii mântuit, nu ai fost preocupat unde vei merge după ce vei pleca de pe
Pă mânt. Vreau să îți spun că în Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, gă sim scris că cei ce
cred în Domnul Isus, și își predau viața Lui vor fi împreună cu El în cer (Ioan
11:25).De aceea, dacă tu încă nu ți-ai predat viața Domnului Isus, te sfă tuiesc să o faci
acum și aici și să crezi în Domnul Isus asemeni temnicerului.

Pavel și-a continuat lucrarea de misiune,iar pe când se afla în Cezarea, a venit la el un profet numit Agab,
care i-a spus lui Pavel că , dacă va merge în Ierusalim, va fi luat prizonier. L-a oprit asta pe Pavel? (Întrebă
copiii,ce crezi că a ales Pavel?A ales să meargă sau să rămână?)Știi ce a ră spuns Pavel? Biblia ne spune în
(Faptele Apostolilor 21: 13b)(Roagă un copil să citească versetul din Biblie) că Pavel a spus urmă toarele
cuvinte: „Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să și mor în Ierusalim pentru Numele
Domnului Isus”. (Ajutor vizual 2, soldatul)

Da, Pavel s-a dus la Ierusalim și a vestit Evangheliași acolo. În


Ierusalim oamenii erau aprinși de mânie împotriva lui pentru că vestea
Numele lui Isus.Chiar dacă cei din jurul tă u nu te plac, sau sunt
supă rați pe tine că tu spui despre Dumnezeu, tu nu trebuie să te uiți la
ei. Tu trebuie să le spui Vestea Bună a Evanghelie! AC

Ei chiar l-au dat afară din Templu și au încercat să îl omoare. Întreg Ierusalimul era tulburat.
Că pitanul aude vestea că în Ierusalim este zarvă , iacu el ostași și pornește spre locul unde este
zarvă .Că pitanul întreabă cine este Pavel și ce a fă cut. Lui Pavel i se pun lanțuri pentru că unii din mulțime
spuneau una iar alții alta. Pavel este dus în cetă țuie unde spune că pitanului că este cetă țean roman. Acestora
li se face frică și renunță la a-l mai bate.

2
Mai mulți evrei au plă nuit să îl omoare pe Pavel, însă acest plan a fost descoperit de nepotul lui
Pavel care i-a dat de veste comandantului. Comandantul trimite 200 de soldați, să îl însoțească pe Pavel
până la judecă torul Felix pentru a nu fi omorât. Ajuns la judecă torul Felix, în Cezareea, acesta îi spune lui
Pavel că îl va asculta când vor veni pârâșii lui.

  Pavel ajunge în închisoare, unde stă doi ani. Pavel vestea și aici Cuvântul și spunea oamenilor că
este închis pentru Numele lui Isus. La fel ca Pavel, și tu spune Vestea Bună a Evangheliei, indiferent de
circumstanțele în care te afli. AC Pavel mă rturisea Cuvântul chiar și judecă torului și soției lui. Acesta nu
gă sește nici o vină în Pavel drept pentru careîl duce înaintea oamenilor de frunte ai cetă ții și înaintea
Împă ratului Agripa. Pavel vestește și Împă ratului Cuvântul Domnului, însă acesta nu se lasă înduplecat de
vorbele apostolului. Nici Agripa nu îl gă sește vinovat. Pavel a cerut să fie judecat de Cezar, drept urmare el
pornește cu o corabie spre Roma.

Pe mare se pornește o furtună puternică . Domnul i se arată lui Pavel și îi spune că


nimeni nu va pă ți nimic. Corabia a lovit un ostrov și s-a rupt în două . Cu toate acestea
ei ajung pe insula Malta. Aici, Pavel a vindecat oameni și după 3 luni, locuitorii
insulei i-au dat acestuia o corabie cu cele necesare pentru a își continua că lă toria spre
Roma.Ajuns la Roma, Pavel a așteptat 2 ani până ce cazul să u a ajuns la Cezar. În
acest timp el a scris scrisorile1& 2 Tesaloniceni și 1 & 2 Corinteni bisericilor pe care
le-a vizitat și a spus oamenilor despre Dumnezeu. (Aratăcopiilor o scrisoare) Pavel a vestit Evanghelia până
la moarte. Asemeni lui Pavel, spune și tu altora Vestea Bună a Evangheliei.AC

Aș dori ca fiecare să aibă un moment în care să stea de vorbă personal cu Dumnezeu. Poate în
să ptă mâna urmă toare vei fii tras la ră spundere pentru credința ta, poate colegii te vor marginaliza pentru
credința ta. Sau poate va trebui să spui cuiva despre Domnul Isus, aș vrea ca Domnul Isus să te
că lă uzească și să îți de-a putere să fii un misionar acolo unde El te-a așezat și nimeni și nimic să nu te
oprească din a vesti Cuvântul Lui.

Bibliografie pentru învățător:


https://www.biblefunforkids.com/2013/03/review-of-pauls-life.html
https://www.futureflyingsaucers.com/perseverance-paul-acts-14/?
fbclid=IwAR3xRxtcoKgZ0eKs2agP577VxgzPSnFrhDmkUBAfaFgn89_jAvv4AvrVbWw
https://childrensministry.com/apostle-paul/?
fbclid=IwAR2YJACohGwwqp9q8mI9_UCC8XOlKXp_5fTOI5bAkMm65CRdJKiocroGPxo

Imaginile și ajutoarele vizuale ce însoțesc lecția se gă sesc pe site-ul www.freebibleimages.org . Tot pe


acest site puteți gă si imagini și pentru alte lecții.

S-ar putea să vă placă și