Sunteți pe pagina 1din 3

Educaţia…şi Lecţia de viaţă

Interviu cu Doamna Primar al Oraşului Turceni, psiho-pedagog


Cristina CILIBIU!
,,Consider că a fi primar, înseamnă a fi un bun gospodar
al treburilor localităţii, înseamnă a fi responsabil şi atent
la toate aspectele vieții din localitate”!
-Rep. Doamna primar, la sfinţirea prăznicarului de la Biserica Parohială cu Hramul
«Sf. Cuv. Parascheva», de la Strâmba-Jiu, păreaţi puţin gânditoare şi cu un zâmbrt
reţinut, dar, acum, după câştigarea noului mandat la Primăria Turceni, v-a revenit
acel zâmbet deschis şi plăcut, care pune în evidenţă
bucuria şi expresia unei împliniri!
- C.C. Cred că eram gânditoare şi smerită, domnule
profesor, pentru că mă gândeam la strămoşii noştri pe
care trebuie să-i cinstim întotdeauna, aşa cum se
cuvine, dar, simţeam şi bucuria de a vedea că a fost
realizat un prăznicar atât de frumos, lucrat în lemn,
cum puţine se află pe cursul mijlociu al Jiului!
-Rep. Meritaţi felicitări pentru victoria în alegerile
locale pentru funcţia de primar, reuşita aceasta
însemnând că locuitorii oraşului vă sunt alături şi în
următorii patru ani!
- C.C. Din toată inima, le mulţumesc celor care m-au
votat şi au avut încredere în mine, dar, totodată, sunt recunoscătoare şi celor care nu m-
au votat, pentru că aceştia din urmă, cred că m-au convins că sunt încă multe lucruri la
care trebuie să ne gândim în viitor!

,,Unele dintre proiectele noastre sunt pe termen lung şi înseamnă resurse finaciare
pe măsură”!
-Rep. Aţi avut şi emoţii în această campanie electorală?
- C.C. Bineînţeles, iar, de obicei, când ne propunem nouă înşine să ne simţim şi să ne
cunoaştem emoţiile pe deplin, atunci când acestea ne sensibilizează şi ne pătrund
sufletul, ele se vor atenua pe parcurs, dând voie altor trăiri emoţionale să se manifeste,
mai ales că atunci când o emoţie puternică ne încearcă, ea nu se depărtează de eul nostru,
fiindcă simţim că se blochează în sinele fiinţei noastre!
-Rep. Vorbiţi ca un psiholog în exercitarea profesiei sale, dar, dumneavoastră, totuşi,
sunteţi un primar care poartă cu sine şi emoţiile cetăţenilor unei colectivităţi!
- C.C. Vedeţi, domnule profesor, emoţii puternice cum ar fi disperarea şi furia sunt
apăsătoare şi se transmit cu multă rapiditate în mediul social, de aceea, cred că este firesc
să vrem să ne eliberăm cât mai uşor de ele, pentru a nu ne bloca mecanismele psiho-
afective care ne tulbură sufletul. Când ne confruntăm cu un anumit tip de situaţie cum
este cea din campania electorală, o astfel de realitate ne poate măsura şi rezistenţa la
stres, ceea ce înseamnă că este util să ne întrebăm pe noi înşine, cât de mult sprijin am
1
avea nevoie pentru a păstra aceste emoţii pozitive şi fireşti şi câtă vreme trebuie să
resimţim emoţiile respective pentru a merge mai departe? Dacă ne întrebăm sincer şi
aşteptăm cu multă răbdare momentul potrivit, va veni şi un un răspuns adecvat! A stabili
o limită de timp în cadrul unui astfel de angajament cu emoţiile noastre proprii, e dificil
de dat un răspuns categoric, dar, într-o reuşită electorală, rezultatul final poate însemna
chiar tehnica de care avem nevoie pentru ca emoţia să fie depăşită pe deplin!
-Rep. Parcă suntem la o «lecţie de viaţă», dar, acum v-aş întreba, c are sunt proiectele
mai importante pe care vi le-aţi propus împreună cu echipa pe care o conduceţi şi în
strânsă colaborare cu Consiliul local al Oraşului Turceni!
- C.C. Pot să vă spun că în primul meu mandat de primar, am urmărit să finalizăm o serie
de proiecte importante legate de infrastructura oraşului nostru, cum ar fi, spre exemplu,
asfaltarea străzilor şi a drumurilor din zona rurală a localităţii noastre, alimentarea cu apă
a oraşului, apărarea ordinii şi pazei în spaţiul public, prin asigurarea siguranţei
cetăţenilor în condiţii de izolare, chiar în situaţia restricţiilor impuse de către autorităţile
judeţene datorită pandemiei actuale!
-Rep. Ce v-a determinat să schimbaţi «macazul» politicii pesediste şi să candidaţi de
această dată sub culoarea galbenă a liberalilor?
- C.C. Ca să fiu sinceră, vă pot mărturisi că am schimbat «macazul» politic, aşa cum
spuneţi dumneavoastră, pentru că mi s-a promis un sprijin financiar mai mare pentru
susţinerea proiectelor pe care le-am început în primul meu mandat, pentru că unele dintre
proiectele noastre sunt pe termen lung şi înseamnă resurse finaciare pe măsură!
-Rep. Sunt şi voci ale unor cetăţeni care vă…
- C.C. Nu cred că trebuie să fiu acuzată de «traseism» politic, pentru că politica pe care
noi o facem pe plan local este aceea de a fi mereu într-o activitate «vizibilă» şi în folosul
cetăţenilor, iar acest lucru presupune dinamism şi multă determinare!

,,Doresc să finalizăm ceea ce am iniţiat în primii patru ani pentru modernizarea


oraşului, chiar să ne gândim la o serie de lucruri noi, în acest mandat”!
-Rep. Care este motivaţia principală a hotărârii de a fi în continuare edilul Oraşului
Turceni?
- C.C. Faptul că nu am reuşit să îndeplinesc toate obiectivele pe care mi le-am propus, de
aceea, doresc să finalizăm ceea ce am iniţiat în primii patru ani pentru modernizarea
oraşului, chiar să ne gândim la o serie de lucruri noi, legate de îmbunătăţirea condiţiilor
de sănătate şi de igienă sanitară, prin extinderea spaţiilor Spitalului din Turceni şi prin
dotarea acestuia cu aparatură modernă şi mai ales cu personal de înaltă calificare!
-Rep. Aveţi anumite probleme prioritare pentru Oraşul Turceni?
- C.C. Am în vedere faptul că în zona din centrul orașului, problemele pe care ni le
propunem spre soluționare în viitor privesc: aprovizionarea centralizată cu apă potabilă a
sectorului privat, deci, apă și canalizare, asfaltarea aleilor şi a străzilor, iluminarea
stradală, pavarea trotuarelor, deoarece, nu accept ideea de «plombare» a gropilor, de
aceea, vom investi bani doar în reparații de calitate a drumurilor, iar, în acest sens, eu
sper în susținerea consilierilor, a viceprimarului, a întregului aparat de lucru al primăriei,
iar, toți împreună, să reușim să facem mai multe lucruri frumoase pentru orașul Turceni!
-Rep. Care sunt însuşirile prin care definiţi calitatea unui om în funcţia de primar?

2
- C.C. Atitudinea omului şi mai ales a edilului față de ceea ce face împreună cu echipa
sa, deoarece responsabilitatea este un criteriu înalt de apreciere a unui om, pe lângă
simțul moral, pentru că îmi plac întotdeauna oamenii care se străduiesc să fie buni şi
apreciaţi, acolo unde li s-a încredinţat o funcţie cu o anumită responsabilitate!
-Rep. Este importantă, pentru dumneavoastră, funcţia de edil al Oraşului Turceni?
- C.C. Consider că a fi primar, înseamnă a fi un bun gospodar al treburilor localităţii,
înseamnă a fi responsabil şi atent la toate aspectele vieții din localitatea aceasta, iar, în
acest sens, mă refer în special, la viața socială, la problemele tinerilor, pentru că este
important ca primarul să fie cât mai aproape de oameni, să le cunoască problemele de
viaţă, să caute mereu şi să găsească cele mai bune soluții de rezolvare a problemelor
ivite, să găsească modalități de îmbunătățire şi de modernizare a localității, să dezvolte
oportunităţi şi proiecte viabile şi să le implementeze la momentul potrivit! Personal, pot
spune că sunt conștientă de responsabilităţile mele şi profund recunoscătoare pentru rolul
pe care mi l-au încredințat, pentru următorii patru ani, cetățenii Orașului Turceni
-Rep. Astăzi, Mănăstirea «Sfânta Treime», din arealul satului Strâmba-Jiu,
aparţinător Oraşul Turceni, îşi sărbătoreşte Hramul «Acoperământul Maicii
Domnului», de aceea, vă rog să ne spuneţi, cu ce sentiment întâmpinaţi această
sărbătoare creştinească prin care toţi o cinstim preamărind-o pe Maica Luminii,
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu?
- C.C. Pentru mine, ca şi pentru toţi cei care Îl mărturisim pe Dumnezeu, sărbătoarea de
astăzi ne întăreşte încrederea că Maica Domnului, mijlocitoarea cea de obşte a
creştinilor, ne ocroteşte sub Acoperământul său şi ne îndeamnă mereu, aşa cum a făcut-o
la Nunta din Cana Galileii, când le-a spus celor ce slujeau: «Ceea ce vă spune El faceţi!»,
ceea ce înseamnă că şi noi trebuie să facem lucruri bune, orice rol am îndeplini şi orice
demnitate am avea, să facem ceea ce este spre binele oamenilor, şi în acest fel, să
împlinim cu evlavie, cu multă dăruire, Voia Lui Dumnezeu!
-Rep. Minunate sunt aceste cuvinte ale dumneavoastră şi meritaţi sincere felicitări
pentru obţinerea noului mandat de primar! Vă doresc să aveţi sănătate deplină şi
putere de a munci, împreună cu multe bucurii şi tot mai multe reuşite în viitor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

S-ar putea să vă placă și