2.1.2.

Principalele categorii de urme biologice care fac obiectul

identificării biocriminalistice

Urmele biologice într-o accepţiune mai largă pot fi considerate fragmente de organisme vii,
resturi de plante, spori, polen, insecte, larve de insecte şi chiar microorganisme.

Fiecare din aceste categorii de urme au importanţa în identificarea prezenţei la locul faptei a persoanei
suspecte, a cadavrului, etc, care prin transfer devine purtator al acestor urme.

În sens restrâns, urmele biologice sunt considerate a fi cele de natură umană; secreţii ţesuturi,
fire de păr, etc.

Din perspectiva valorii urmei de identificare a persoanei care a creat-o, genetica judiciară
clasifică probele biologice în trei categorii.

Probe cu înalt grad de precizie în identificarea profilului genetic: sânge, lichid seminal (care
chiar dacă nu conţine spermă, are suficient material pentru efectuarea analizelor ADN), salivă
(indiferent de pe ce tipuri de obiecte este recoltată - ţigări, periuţe de dinţi, plastice ale ţigărilor de foi,
măşti, veselă, timbre şi plicuri poştale, etc).

Probe cu potenţial în definirea profilului genetic: secreţie vaginală (în cazurile de viol poate
conţine un amestec de celule provenind de la victimă şi agresor), secreţii nazale, părul (numai părul
smuls are valoare pentru analizele nucleare ADN), fragmente de ţesuturi, celule ale pielii, urină, oase
(măduva poate fi analizată chiar şi în cazuri de descompunere avansată).

Probe cu potenţial în analizele genetice mitocondriale: probe biologice sub formă de

microurme sau degradate aproape în totalitate. Pentru cazurile în care cantitatea de ADN este foarte
redusă (cum este cazul analizei unor ţesuturi precum oase, dinţi şi păr), probabilitatea obţinerii unor
rezultate valorificabile prin genotiparea ADN mitocondrial (mtADN) este mai mare decât prin
folosirea markerilor polimorfici care se află în ADN nuclear (de ex. STR) 1

Trusa biologică, din dotarea autolaboratorului criminalistic, pentru ridicarea urmelor

biologice, conţine:

 recoltoare şi ambalaje din carton

 eprubete din plastic
 beţişoare sterile
 pensete material plastic
1
Voinea Dan, C-tin Drăghici, Necula Ionel Categorii de urme care fac obiectul de studiu al tehnicii
criminalistice, Editura București, 2011, pag. 106.
  corp bisturiu şi set lame
 seringi sterile
 recipiente cu apă distilată
 soluţie pentru curăţat instrumente
 tampoane sterile din bumbac
 plicuri sterile din hârtie
 plicuri din calc pentru urme biologice
 pungi de ambalare
 set etichete autocolante inscriptibile
 mănuși chirurgicale sterile

2.1. Trusa de colectare a probelor ADN

2.2. Cercetarea criminalistică a urmelor de sânge. Aspecte generale

Sângele este un ţesut fluid complex, care împreună cu limfa şi lichidul interstiţial formează
mediul intern al organismului. Sângele reprezintă 1/13 din greutatea corporală a unei persoane.
Volumul total al sângelui circulant este de 5 litri, fiind în permanentă mişcare în sistemul vascular şi în
spaţiile tisulare (partea lichidă), cu ajutorul cordului. Cantitatea totală de sânge la un organism de 60-
70 kg este de 5 litri la bărbat şi de 4 litri la femeie, orice creştere sau scădere a masei sanguine fiind
urmată de tulburări în organism.2

Sângele se compune din plasmă şi elementele celulare formate din globule roşii (hematii -
eritrocite), globule albe (leucocite) şi trombocite.

Sângele ca urmă biologică provine în urma unor hemoragii provocate de ruperea sau
2
N. Th. Cezar, Carmaciu R., Voiculescu B., Anatomia şi fiziologia omului, Editura Corint, 2009 op.cit., pag.
150.
secţionarea vaselor sanguine.

Hemoragiile pot fi:3 capilare, venoase sau arteriale, după vasul care sângerează. Hemoragia
este ieşirea sângelui din vasele sanguine, provocată de ruperea ori secţionarea lor.

— în cazul hemoragiilor arteriale — sângele are culoarea roşu deschis şi ţâşneşte în mod
ritmic, corespunzător bătăilor inimii (împroşcă);

— în cazul hemoragiilor venoase — sângele are culoare închisă (spre negru aproape) şi se
revarsă în valuri, inundând plaga respectivă;

— în cazul hemoragiilor capilare — sângele apare pe toată suprafaţa rănii şi are culoare roşie.

2.2.1. Cercetarea la fața locului a urmelor de sânge

La faţa locului urmele de sânge se pot găsi sub formă de picături, stropi, dâre, bălţi sau
mânjituri şi sunt consecinţa unei acţiuni violente asupra corpului persoanei căreia i se produce o
leziune a vaselor de sânge.4

După unghiul de incidenţă, de contact cu obiectul suport, urmele de sânge pot fi rotunde
determinate de căderea sub un unghi drept ori alungite, când unghiul de incidenţă a fost ascuţit.

Desigur că aceste forme se întâlnesc când obiectul primitor are o suprafaţă destul de netedă.
Pe obiectele poroase nu vom întâlni asemenea forme.

În urma transferului urmei biologice (transfer direct sau indirect), aceasta rămâne ataşată pe
suport, fie prin absorbţie fie prin stratificare. În general lichidele biologice vor fi absorbite, în timp ce
urmele solide vor adera la suprafaţă. Metoda de recoltare depinde de tipul urmei sau microurmei,
precum şi de modul în care aceasta se prezintă.

Pentru a stabili mecanismul de formare a urmelor de sânge, acestea trebuie descoperite şi

interpretate. Dificultatea descoperirii nu se referă la urmele evidente de sânge (o baltă formată lângă
cadavru), ci în special la acele urme care au suferit modificări prin trecerea timpului, care au fost
spălate şi cele aflate în cantitate mică sau care au o culoare ce se confundă cu cea a suportului pe
care au rămas. Descoperirea şi stabilirea mecanismului de formare a urmelor de sânge constituie o
activitate deosebit de importantă, în special a celor care au suferit modificări prin scurgerea timpului,

3
C-tin Drăghici, A.Iacob, C.Iftimie – Metode şi tehnici moderne de cercetare şi identificare criminalistică,
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006, pag. 142.
4
C-tin Drăghici, M.Lupu, op.cit., pag. 187.
care, sunt în cantitate mică sau se confundă cu suportul pe care au rămas. 5

a) Căutarea urmelor de sânge se face în funcţie de particularităţile locului sau suportului

cercetat. De regulă, aceste urme se vor căuta: 6

- pe îmbrăcămintea şi corpul persoanelor (victimă sau făptuitor), antrenate în infracţiune,

chiar dacă autorul a căutat să îndepărteze urmele de sânge, ele pot rămâne în profunzimea ţesăturii
îmbrăcămintei, lenjeriei, la cusături, manşete, sub unghii, pe rama pantofilor etc. Ele se formează
prin prelingere, stropire, ţâşnire, contact sau picurare;

- pe obiectele de la locul faptei sau de la locul unde s-a descoperit cadavrul (covoare,
încheieturile parchetului sau duşumelei, obiecte de mobilier, ziduri, uşi, pereţi, sol, vegetaţie);

- pe instrumentele folosite la comiterea faptei (cuţit, topor, ciocan, sticlă, par, armă de foc
etc);

- pe instalaţiile sanitare, vase sau alte obiecte ce au servit la înlăturarea urmelor sau la
transportarea cadavrului (genţi de voiaj, saci, portbagaj);

- pe drumul străbătut de persoana care sângerează (victimă sau agresor), urmele se pot
forma prin picurare, ţâşnire, prelingere, prin căderi etc);

- de asemenea, urmele de sânge se caută şi pe lenjeria de pat, pe tapiţeria patului, fotoliilor,

pe saltele, plăpumi, perne etc;

- în locurile deschise, urmele de sânge se caută pe sol, pe vegetaţie, pe gheaţă, zăpadă,

garduri, pe marginile zidurilor;

- o atenţie deosebită trebuie acordată căutării şi descoperirii urmelor de sânge pe vehicule

sau obiecte folosite pentru transportarea cadavrului din locul unde s-a produs omorul la locul unde a
fost abandonat (căruţe, autoturisme, valize, saci, lăzi, inclusiv pe legăturile folosite la ambalarea
cadavrului de către făptuitor).

În locul unde a fost descoperită victima, urmele de sânge se pot forma prin prelingere,
îmbibare, difuzare, ţâşnire, stropire, extinderea eventualelor bălţi etc.

Suporturile pe care se formează urmele de sânge pot fi absorbante sau neabsorbante. Pe

5
A. Swenson, O. Wendel, op. cit., pag. 88-93; P. F. Ceccaldi, La Criminalistique, Preses Universitares de France,
1962, pag. 49 şi urm.; M. Dragomir, Gh. Asanache, op. cit.,pag. 195-199
6
C-tin Drăghici, Mircea Lupu, op.cit., pag. 188.
cele absorbante (lână, mătase, bumbac, fibre sintetice, pământ, nisip, lemn nelustruit, cărămidă etc.)
petele de sânge creează urme cu contururi neregulate, difuze şi care, în general nu formează pelicule
pe suprafaţa acestora. Pe suprafeţele neabsorbante (sticlă, hârtie velină, lemn lustruit, metal,
material plastic, gresie, faianţă, linoleum, frunze etc.) sângele formează pelicule (cruste) lucioase,
friabile, care îşi păstrează, de regulă, forma iniţială şi pot servi la determinarea direcţiei de cădere. 7
Aspectul unei picături de sânge este influenţat şi de înălţimea de la care aceasta a căzut. De regulă, la
căderea pe un plan orizontal de la o înălţime mică, în funcţie de natura suportului, volumul picăturii
şi de fluiditatea ei, urma va fi relativ compactă, cu marginile mai puţin zimţate. Cu cât creşte
înălţimea, marginile se zimţează.

Depistarea urmelor de sânge se face prin metode fizice cu ajutorul surselor de lumină
(lanternă), care dispun de filtre colorate (roşu, verde), care pot scoate în evidenţă mai bine urma.
Iluminarea suprafeţei se face sub un unghi ascuţit. Frecvent se foloseşte lampa cu raze ultraviolete. 8
Trebuie stabilit dacă este o urmă de sânge sau urme de coloranţi (cerneală roşie), urmă de rugină, de
vin roşu, sucuri etc.

Un dispozitiv deosebit de important folosit în descoperirea urmelor de sânge este trusa

„CRIME LITE”, aflată în dotarea autolaboratoarelor criminalistice de la nivelul fiecărui Inspectorat de
Poliţie Judeţean.

Autolaborator criminalistic Mercedes Vito, aflat în dotarea Poliţiei Române 9

7
Colectiv, Tratat practic de criminalistică, vol.I, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, pag. 196-199.
8
C-tin Drăghici, Mircea Lupu, op.cit., pag. 189.
9
Voinea Dan, C-tin Drăghici, Necula Ionel Categorii de urme care fac obiestul de studiu al tehnicii
criminalistice, Editura București, 2011, pag. 13
 Fotografii redând autolaboratorul Criminalistic Mercedes Vito şi dispunerea truselor criminalistice în
interiorul acestuia. Săgeata roşie indică trusa CRIME LITE 10

Lanternă CRIME LITE cu lumină ultravioletă şi ochelarii speciali

pentru vizualizarea urmelor latente

Aceste lanterne funcţionează  în spectrul 400-700 nanometri şi folosesc tehnologia LED

având o putere optică de până la 500mW. Aceste surse de lumină sunt foarte importante în căutarea

10
Voinea Dan, C-tin Drăghici, Necula Ionel Categorii de urme care fac obiestul de studiu al tehnicii
criminalistice, Editura București, 2011, pag. 14
urmelor materie în special a urmelor biologice care sunt puse foarte bine în contrast folosind
diferitele filtre de lumină incluse în acest kit, în funcţie de urma care va fi pusă în evidenţă. 11 În acest
sens trebuiesc cunoscute filtrele şi lanternele ce se vor folosi în funcţie de specificul urmei ce va fi
examinată.Examinarea florescenţei este în sens generic, tehnica de cercetare criminalistică aplicată
pentru a genera contrast vizual pentru o varietate de urme materie atunci când reflectanţa normală
sau variaţiile de transmitere sunt mici.

În mod concret, se stabileşte dacă o substanţă este într-adevăr sânge de natură umană sau
nu, prin aplicarea unor metode chimice:

- astfel, se foloseşte apa oxigenată, care produce o efervescenţă în contact cu sângele;

- un alt reactiv este luminolul, care, sub acţiunea radiaţiilor ultraviolete are o
fluorescentă caracteristică (se foloseşte pe duşumelele, covoarele, tapiţeriile spălate etc.); Nu
este indicat să fie utilizat luminolul ca primă metodă de identificare a urmelor şi microurmelor
de sânge, aceasta trebuie să rămână ultima variantă. Luminolul, 3-Aminoftalhidrazida, este o
pulbere compusă din azot, hidrogen, oxigen şi carbon (C8H7O3N3). Soluţia pentru
relevarea urmelor de sânge se obţine prin amestecarea luminolului, 3-
Aminoftalhidrazida, cu apă oxigentată (H2O2), şi un hidroxid (OH-). Apa oxigenată şi
luminolul sunt principalii constituenţi ai reacţiei chimice, dar pentru a obţine
fluorescenţa vizibilă mai este necesar un catalizator cu rolul de a accelera procesul.
Amestecul astfel obţinut detectează prezenţa unui catalizator, care în cazul nostru
este fierul din hemoglobină.
Hemoglobina din sânge poate cataliza reacţia în concentraţie de până la 1/1.000.000 (ppm),
astfel 1 picătură de sânge aflată în 999.999 picături de apă va determina ca reacţia luminolului să se
efectueze cu o chemiluminescenă vizibilă sub forma unei lumini albăstruie.

11
Site - http://www.criminalistic.ro/evolutii-tehnice-folosite-in-investigarea-criminalistica/
 Descoperirea unei urme de sânge prin aplicarea luminolului
Cu toate că sensibilitatea luminolului este foarte mare, are o specificitate relativ
redusă. Poate determina reacţii pozitive cu alte clase de substanţe, cum ar fi: ionii de cupru,
fier, cobalt (compuşii acestora), permanganat de potasiu (din diverşi coloranţi), hipoclorit de
sodiu (utilizat pentru curăţarea textilelor), peroxidazele şi ferocianurile din plante.
Soluţia de luminol se pulverizează pe suprafaţa suspectată a conţine microurmele de
sânge, care sunt invizibile cu ochiul liber sau remanente în urma spălării zonei respective.
O urmă de sânge invizibilă cu ochiul liber; după pulverizarea luminolului, pe supraţa
unde există urme de sânge latent se va observa o lumină albăstruie.
Chemiluminescenţa luminolului utilizat la locul faptei indică investigatorului că pot
exista urme sau microurme de sânge. Aceasta este doar o reacţie de orientare în procesul de
identificare a urmelor de sânge uman. Pentru certitudine sunt utilizate alte tipuri de teste, la fel
de sensibile, care vor indica prezenţa sângelui şi stabilirea speciei de la care provine.
Utilizarea luminolului în scena crimei pentru identificarea unor microurme posibil de
sânge, poate avea însă şi efecte negative prin distrugerea altor tipuri de urme aflate în zona
respectivă. Din acest motiv este indicat ca poliţistul criminalist să utilizeze reacţia luminolului
după investigarea altor mijloace de probă sau chiar prin utiilizarea a altor metode de
determinare a sângelui.

2.2.2. Interpretarea la fața locului a urmelor de sânge

O parte a specialiştilor implicaţi în efectuarea urmăririi penale, consideră că urmele de sânge

descoperite la locul infracţiunii pot oferi doar informaţii cu privire la: grupa sanguină, sexul, zona
anatomică şi mai noi, identificarea genetică a persoanei de la care provin. Este, îndeobşte, cunoscut
că toate aceste informaţii se pot obţine exclusiv prin analize de laborator. În practica organelor de
urmărire penală de la noi din ţară se neglijează însă posibilitatea obţinerii unor informaţii cu grad
mare de certitudine din examinarea formei şi poziţiei urmelor de sânge chiar în ambianţa locului
faptei. „Volumul şi varietatea informaţiilor obţinute pe această cale traseologică de analiză şi
interpretare, pot fi, în mod surprinzător, mai mari decât cele obţinute în laborator iar utilitatea lor
pentru desfăşurarea anchetei este imediată” 12.

Urmele de sânge sunt rezultatul contactului dintre sângele ieşit din corpul uman şi diversele
suprafeţe externe ce compun locul faptei.

12
Păşescu Gh., “Crime scene: blood trace investigation”, în Revista de Medicină Legală, Anul II,
vol.3, nr.3, septembrie, 1994, pg.266-271
 Cercetarea criminalistica a urmelor de sange ne ajuta sa amplificam sau sa diminuam
anumite rationamente pe care le-am formulat, plecand de la faptele materiale constatate. Aceste
rationamente au la baza studiul dinamic al formarii urmelor de sange gasite la locul comiterii
infractiunii.

Cercetarile criminalistice privind aceste aspecte au ajuns la unele concluzii, mai ales in ceea
ce priveste studiul picaturilor de sânge, căzute şi proiectate, acestea fiind de fapt situatiile dinamice
cele mai frecvente şi în acelasi timp, cel mai greu de interpretat.

Legile hidrodinamice, in baza carora au loc procesele de formare a petelor de sange, sunt
foarte precise si deosebit de complexe.

Certitudinea unei concluzii necesara cercetarilor nu va exista insa, decat in momentul cand
vor putea fi epuizate si alte aspecte legate de particularitatile biologice, deoarece sangele este un
lichid ‘’ particular ‘’.

Deşi în domeniile de specialitate, de dinamica fluidelor, fizicienii au fost preocupaţi de

regimul de formare a jeturilor lichide, s-a studiat prea puţin ce devin picăturile când întâlnesc un plan
solid. Astfel, în fata criminaliştilor, fizicienilor şi medicilor legişti, continuă să stea probleme ce
privesc :

- determinarea legilor de care depind formele petelor lasate de picaturile de sange.

- stabilirea masurii in care ele vor fi utile cercetarii penale, pentru ca, in final, sa se poata
determina punctul de emisie (inaltimea si directia) de cadere a picaturilor de sange, in functie
de aspectul petelor de sange.
Pănă în prezent, în acest domeniu, doar unele aspecte au fost elucidate.

Picăturile de sânge care cad vertical pe un plan orizontal – în cazul picăturilor de sânge care
cad în plan vertical de la o înălţime mică (sub 0.5 m) , petele au o forma circulară, iar cu cât înălţimea
creşte, pe circumferinţă, petele formate în urma contactului cu suportul prezintă mici zimţi sau
prelungiri. S-a stabilit că numărul de zimţi creşte în funcţie de două variabile : înălţimea de cădere şi
volumul picăturii. Acest număr de zimţi depinde mai mult de prima variabilă (volumul picăturii) decât
de prima.

Astfel, la o înălţime de peste 0,5 m, cu cât volumul va fi mai mic, zimţii petei vor fi mai mici şi
chiar nu vor exista, iar dacă volumul picăturii este mare, zimţii vor fi mai mulţi şi mai mari, fiind
posibil să apară chiar pete suplimentare de formă circulară, mult mai mici, dispuse în jurul
circumferinţei petei mari.
 Aceste constatări negative sunt, totuşi, valoroase, deoarece permit evitarea unor erori de
interpretare pe care am fi tentaţi să le facem în baza unor considerente pur logice privind înălţimea
de cădere.

Forma urmelor de sânge cu stropi sateliţi produsă experimental de picături ce au căzut,

prin picurare unele în altele, dintr-o sursă staţionară situata la înălţimea de 30 cm. 13

Picaturi de sânge care cad vertical pe un plan oblic – in cazul picaturilor care cad vertical pe
un plan oblic, situatii intalnite frecvent, sunt relevante mai multe aspecte :

Forma petelor in functie de înclinarea planului. 14 Acestea depind mai mult de unghiul de
contact decat de inaltimea caderii si volumul picaturii , apreciere care permite deci determinarea
unghiului de contact. Exemplificăm în fotografia de mai jos formarea urmelor de sânge la contactul cu
un plan înclinat sub un anumit unghi.

13
Păşescu Ghe. Interpretarea urmelor la locul faptei, Bucureşti 2005, Anexe
14
Crime Scene Handbook, Henry C. Lee, Timothy Palmbach, Marylin T. Miller, Academic Press
 Forma urmelor de sânge create de picături care au căzut pe carton mat, sub diferite unghiuri. 15

Formarea acestor pete devine caracteristica unui ochi format, dar ea poate fi definita mai
precis si matematic prin raportul dintre lungimea si latimea ei, fapt deosebit, pentru ca permite
evaluarea in practica a unghiului de cadere. Pentru un unghi de 90º, raportul este 1/1, pata fiind
rotunda in timp ce pentru un unghi care tinde spre 0, adica planul suportului se apropie de verticala
(cand picatura evolueaza pe suprafata planului si paralel cu acesta) raportul creste, tinzand catre
infinit, deoarece lungimea petei tinde, teoretic spre infinit.

Examinarea şi interpretarea formei urmelor de sânge descoperite la locul infracţiunii se face

ţinând seama de proprietăţile fizice ale sângelui (vâscozitate, densitate, tensiune superficială) şi a
principiilor dinamicii fluidelor.

Forma urmelor de sânge întâlnite la locul unei infracţiuni este influenţată în principal de
cantitatea de sânge care a ieşit din corpul uman, de viteza cu care aceasta se deplasează spre
suprafaţa primitoare şi de unghiul sub care întâlneşte această suprafaţă.

În raport cu aceşti principali factori, se pot deosebi mai multe categorii de urme de sânge
având caracteristici şi mecanisme de formare diferite, cum ar fi:

 urme formate prin căderea liberă a picăturilor de sânge pe suprafeţe orizontale şi

verticale, fapt ilustrat anterior;
 urme formate prin stropire, ţâşnire, aruncarea sau proiectarea sângelui;

15
Păşescu Ghe. Interpretarea urmelor la locul faptei, Bucureşti 2005, Anexe
  urme de sânge formate prin impact, cu diverse viteze;
 urme formate prin contact.
Interpretarea urmelor de sânge descoperite la locul săvârşirii infracţiunii poate furniza
numeroase informaţii din care unele cu un grad mare de probabilitate iar altele de certitudine.

În interpretarea urmelor de sânge la fața locului se poate calcula:

 calcularea înălţimii de la care a căzut sângele care a creat urmele;

 stabilirea direcţiei de deplasare a persoanei şi a drumului parcurs de aceasta în locul
faptei;
 calcularea unghiului de impact al picăturilor sau stropilor de sânge cu diferite suprafeţe;
 determinarea punctului de origine a urmelor de sânge;
 precizarea poziţiei victimei, agresorului şi a obiectelor în timpul sângerării;
 aprecieri asupra naturii obiectului sau armei care a produs urmele de sânge;
 determinarea distanţei de la care s-a tras cu o armă de foc;
 determinarea numărului de lovituri aplicate;
 demonstrarea mutării cadavrului de la locul în care s-a produs agresiunea;
 estimări asupra perioadelor de timp legate de formarea şi modificarea urmelor de sânge;
aprecierea timpului scurs între sângerare şi acţiunea care a produs urma;
 estimarea volumului sângerii, a cantităţii de sânge pierdut şi a efectului acestuia asupra
stării victimei;
 stabilirea legăturii dintre victimă şi agresor prin intermediul sângelui prezent pe hainele
agresorului;
 criterii adiţionale pentru estimarea momentului morţii;
 confirmarea sau infirmarea declaraţiilor date de suspecţi sau martori în legătură cu unele
împrejurări ale comiterii faptei.

2.2.3. Expertiza biocriminalistică a urmelor de sânge

Este destinată stabilirii faptului dacă acestea sunt într-adevăr de sânge şi, în caz afirmativ
dacă sunt de origine umană sau animală. Inainte de analiza genetică a petelor de sânge, procedura
de lucru cere efectuarea unor teste. Ex. Reacţia benzidinei - pentru a verifica existenţa sângelui,
întrucât unele pete formate în urma uscării anumitor substanţe (ex: cafea, ceai, etc.) pot avea acelaşi
aspect ca cele dintâi.
 Mai mult, pentru determinarea apartenenţei probei biologice (sange in cazul nostru...) la
specia umană se folosesc teste standard de certitudine, cum ar fi Hexagon-OBTI-Test (Fresenius).

După stabilirea cu certitudine că probele biologice sunt de sânge uman, acestea sunt
supuse, conform procedurii de lucru, parcurgerii etapelor următoare ce se impun, finalitatea fiind
obţinerea profilelor genetice şi inerpretarea acestora.

Reacţiile de orientare se bazează pe proprietăţile componentelor sângelui care prin

modificare chimică în prezenţa unor cromofori duc la apariţia unor culori specifice. Reacţiile de
orientare au un mare avantaj fiind foarte rapide şi sensibile, dar prezintă un dezavantaj din punct de
vedere al specificităţii, existând posibilitatea unor interferenţe. Lumea ştiinţifică a acceptat principiul
prin care dacă mai multe reacţii de orientare, sunt pozitive, de obicei combinaţii între cele deosebit
de sensibile şi cele foarte specifice, se consideră demonstrată natura acestor urme. Dintre cele mai
utilizate reacţii de orientare de laboratoarele criminalistice se pot enumera: reactivul Adler, reactivul
Guarino, reactivul Kastl-Mayer etc.16

Reacţiile de certitudine au ca principiu demonstrarea prezentei hemoglobinei, sunt mai

costisitoare, necesitând un timp mai îndelungat pentru determinări. Cele mai utilizate sunt reacţia
Taichmann, reactia Gabrielli – Bertrande sau reacţia Takayama. Aceste metode sunt completate de
examinarea microspectroscopică, caz în care urmele de hem prezintă 2 benzi de absorbţie în zona
lungimilor de undă de 589 –577 nm şi 556 – 536 nm.

Bibliografie

1. Constantin R., Drăghici P., Ioniţă M., Expertizele-Mijloc de probă în procesul penal, Ed. Tehnică,
Bucureşti
2. Tratat practice de criminalistică, vol.II, Editura Ministerului de Interne, Bucureşti, 1978
3. Emilian Stancu – Tratat de criminalistică, Ediţia a III-a, Bucureşti, 2004
4. A.A.Eisman – Criminalistică (sub redacţia lui S.A. Golunski), Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970

16
Popa. G., Draghici C., Lăzureanu M.C. ,Necula I, Conicescu O. , Valorificarea urmelor şi mijloacelor
materiale de probă prin constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice, Editura ERA, 2008, pag 164
5. V.I.Keidin – Identificarea şi rolul ei în stabailirea adevărului în cauzele penale, Editura Universităţii
din Moscova, 1969
6. Lucian Ionescu, Dumitru Sandu – Identificarea criminalistică, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1990
7. Emilian Stancu – Criminalistică, vol.I, Editura Actami, Bucureşti, 1999
8. Paul I.Kirk, Crime investigation, Publishers New York, 1966
9. D.J.Kevles, L.Hood – The Code of Codes Scientific and social Issues în The Human Genome
Project, Editura Harward Cambridge – London, England
10. C-tin Drăghici, A.Iacob, C.Iftimie – Metode şi tehnici moderne de cercetare şi identificare
criminalistică, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2006,
11. R.Saferstein – Criminalistics, an introduction to forensie science, New York, Practice Hall, 1995
12. Popa. G., Draghici C., Lăzureanu M.C. ,Necula I, Conicescu O. , Valorificarea urmelor şi mijloacelor
materiale de probă prin constatări tehnico-ştiinţifice şi expertize criminalistice, Editura ERA, 2008
13. Păşescu Ghe. Interpretarea urmelor la locul faptei, Bucureşti 2005
14. Crime Scene Handbook, Henry C. Lee, Timothy Palmbach, Marylin T. Miller, Academic Press
15. Voinea Dan, C-tin Drăghici, Necula Ionel Categorii de urme care fac obiestul de studiu al tehnicii
criminalistice, Editura București, 2011
16. Genetică judiciară – Romică Potorac, Sorina Magdalena Potorac – Vol. 1, Centrul Tehnic-Editorial
al Armatei, Bucureşti
17. Dermengiu Dan, Gheorghe Alexandrescu, Medicină legală prosecturală,Editura Viata
medicală românească, Bucureşti 2011
18. Florin Lazău, ARTA CRIMINALISTICĂ, Editura Primus, Oradea 2011.