C UP RI N S

Introducere...................................................................Pag. 3

Poluarea alimentelor.....................................................Pag. 3

Surse şi căi de poluare...................................................Pag. 4

Riscuri pentru alimente.................................................Pag. 4

Mediul casnic................................................................Pag. 7

Medicamente.................................................................Pag. 8

Efecte ale nitraţilor şi nitriţilor în organismul uman şi animal

.....................................................................................Pag. 8

Ce sunt E-urile?............................................................Pag. 9

Poluarea cu metale…………………………………………..Pag. 10

Siguranţa alimentară în ti mpul dezastrelor naturale

...................................................................................Pag. 11

Efecte..........................................................................Pag. 13

Informarea populaţiei..................................................Pag. 15

Concluzii.....................................................................Pag. 19

Bibliografie.................................................................Pag. 19

I NT RO D U C E R E

2
 Alimentele reprezintă factori de mediu cu importanţă deosebită în asigurarea sănătăţii
omului.
Orice organism viu este strâns legat de mediul său înconjurător printr-un permanent
schimb de substanţe. Alături de aer şi apă, alimentele sunt factori de mediu esenţiali pentru
asigurarea substanţelor necesare desfăşurării în bune condiţii a tuturor proceselor vitale.
Aceste substanţe, sunt cunoscute sub denumirea de factori nutritivi şi sunt reprezentaţi
de proteine, glucide, lipide, săruri, minerale şi vitamine şi au o serie de roluri importante
ca:
- energetic, prin furnizarea energiei necesare desfăşurării oricărui proces vital;
- plastic, prin asigurarea sintezei substanţelor proprii organismului şi reînnoirea continuă
a acestora;
- catalitic, prin favorizarea desfăşurării normale a proceselor biologice care se petrec în
organism. Între nevoile organismului uman în factori nutritivi şi asigurarea acestora prin
alimentele consumate, trebuie să existe totdeauna un echilibru. Acest echilibru se referă atât
la cantitatea de trofie asigurată organismului prin alimente, cât şi la calitatea acestuia.

P OL UA R E A ALIMENTELOR

Poluarea alimentelor este o parte componentă a poluării mediului, care constă în

introducerea în acestea a unor substanţe străine, fapt ce conduce la dereglarea echilibrului
ecologic, poate dăuna sănătăţii şi stării de confort a oamenilor sau să producă pagube eco-
nomice prin modificarea factorilor naturali sau creaţi prin activităţi umane. Consecinţele
modificărilor mediului prin intervenţiile umane foarte rar apar brusc, de regulă ele apar
treptat, lent. Tehnologiile noi de pregătire a alimentelor, uneori prin intermediul tratamentelor
chimice, condiţionează anumite transformări ale lor. În unele cazuri, alimentele sunt tratate
exclusiv chimic sau, pur şi simplu, sunt impurificate în mod inevitabil sau iresponsabil.
Scopul tratării alimentelor se explică prin eficienţa practică sau economică. Numărul de
substanţe străine, care nimereşte în alimente, este de câteva sute şi tinde spre continuă
creştere. Însă ele pot fi divizate în 2 grupe mari:
a) substanţe adjuvante sau aditive alimentare
b) substanţe contaminante sau poluanţi propriu-zişi.
Substanţele adjuvante sunt de origine chimică şi suplimentate în alimente pentru
îmbunătăţirea randamentului, protejarea factorilor nutritivi în timpul preparării, îmbunătăţirea
organoleptică etc. Astfel, substanţele adjuvante, la rândul lor, se divid în 2 grupe:
- substanţe conservante (antiseptice, antibiotice, antioxidanţi, antiaglutinante,
emulsionante, liante);
- substanţe organoleptice (coloranţi, decoloranţi, aromatizanţi, edulcoranţi sintetici).
Adaosurile acestor substanţe în alimente sunt reglementate prin legislaţie.
Substanţele contaminante sunt acceptate în produsele alimentare doar din cauza
imposibilităţii evitării lor, neavând nici o justificare tehnologică sau de alt gen. Foarte
frecvent aceste substanţe ajung în aliment pe căi ilicite, greu de controlat sau chiar de bănuit.
Contaminarea, de regulă, are o importanţă socio-economică. Printre substanţele contaminante
sunt: pesticidele, biostimulatorii şi îngrăşămintele utilizate în agricultură şi zootehnie;
hidrocarburi cancerigene, metale, metaloizi toxici etc., care nimeresc în ţesuturile vegetale
sau animale din aer, apă, sol. Alimentele se poluează în cazul tratamentelor fizice excesive
(formare de polimeri toxici), contaminării din utilaje, conducte, materii prime impure,
solvenţi; la depozitare şi transportare (din ambalaje, prin vopselele exterioare); în procesele
fizico-chimice de hidroliză, oxidare, râncezire (formarea unor compuşi toxici) etc.
Impactul tuturor substanţelor poluante asupra organismului uman direct sau indirect
(prin influenţa primară asupra alimentului) este foarte variat. În mod obişnuit acestea sunt

3
intoxicaţii cronice, cu evoluţie lentă, cu o simptomatologie ştearsă. Se explică acest fapt prin
influenţa concentraţiilor mici sau foarte mici de substanţe chimice, proprietăţile adaptive ale
organismului. Însă sunt cazuri şi de acţiuni paradoxale, modificări ale relaţiei doză-efect etc.
Asfel că studiul toxicologic şi epidemiologic este foarte dificil.
Dintre influenţele mai frecvente ale poluanţilor asupra organismului uman sunt lesne de
menţionat (N. Frăsânel, D. Verdeş, 1997): acţiunile antienzimatică, iritativă sau cheratizantă,
antienzimatică specifică şi nespecifică la nivel metabolic, de reducere a stocului de
aminoacizi sau de purine pentru sinteza acizilor nucleici, hepato-toxică, alergizantă,
mutagenă, teratogenă, oncogenă.
De menţionat şi contaminarea alimentelor cu microorganisme, inclusiv patogene, care
prezintă mari riscuri pentru alterarea alimentelor şi pentru sănătatea consumatorilor.

S URSE ŞI C Ă I D E P O L U A R E

Poluarea alimentelor se poate face în funcţie de tipul de alimente:

• cele vegetale prin intermediul:
- apei folosite la irigaţii (ape reziduale poluate);
- tratamentelor aplicate în agricultură;
- pulberilor elaborate de industrii prelucrătoare sau industrii generatoare de energie
(termocentrale pe bază de cărbune).
• cele animale prin intermediul:
- consumului de furaje poluate;
- crustaceele, moluştele, peştii şi unele organe ale mamiferelor prin capacitatea
selectivă de a le acumula şi concentra.
• Alte căi de contaminare, nu mai puţin importante, sunt:
- în timpul transportului, depozitării, prelucrării;
- prin materialele auxiliare;
- prin apa folosită în procesele tehnologice.

R ISCU R I PENTRU ALIMENTE

Orice dezechilibru apărut în cantitatea factorilor nutritivi, are repercusiuni imediate sau
în timp asupra sănătăţii. Datorită complexităţii sale compoziţionale, a posibilităţilor de
contaminare biologică, chimică cât şi nenumăratelor manipulări prin care pot trece în timpul
preparării, condiţionării, stocării, desfacerii sau chiar consumului, alimentul este supus
riscului de alterare, degradare, impurificare şi insalubrizare.
Alterarea este un proces prin care alimentul îşi modifică proprietăţile organoleptice şi
chiar nutritive, dobândind eventual proprietăţi nocive (nu obligatoriu). Cauza principală a
alterării o constituie nerespectarea condiţiilor de igienă, încât în produse se dezvoltă
microorganisme - bacterii, mucegaiuri sau drojdii - care descompun produsele.
Prin degradare se înţelege situaţia în care alimentul poate pierde din proprietăţile sale
nutritive, fără să piardă obligatoriu din însuşirile organoleptice. Astfel, adeseori unul sau mai
mulţi factori nutritivi mai fragili pot să dispară sub influenţa unor tratamente neaşteptate, fără
ca acest fapt să se traducă în modificări organoleptice, deci fără ca acest proces să fie sesizat
de consumator, deşi valoarea alimentului scade.
Prin impurificare se defineşte cazul particular al apariţiei unor compuşi străini de natura
alimentului, indiferent dacă este vorba de agenţi biologici sau mecanici. Impurificarea este

4
foarte frecventă, punctul de acces (al agentului impurificator) fiind materia primă, procedeul
de condiţionare dar şi etapele de transport, stocaj al produsului finit.
Prin insalubrizare se înţelege transformarea alimentului într-un produs nociv pentru
organism (nu presupune neapărat coexistenţa altor modificări (alterare, degradare,
impurificare)), deşi în mod practic această asociaţie se întâlneşte frecvent.
Astfel, un aliment poate fi insalubrizat prin contaminare microbiologică sau chimică, fără
ca aspectul organoleptic sau conţinutul în factori nutritivi să fie afectat.
Poluarea este fenomenul prin care aerul se încarcă cu substanţe străine dăunătoare vieţii.
Acesta îşi modifică compoziţia sa naturală, atunci când este pătruns de elemente străine ce au
efect dăunător asupra plantelor şi animalelor.. Principalele căi de insalubrizare chimică (=
poluare) a alimentelor sunt: substanţele biostimulatoare folosite în zootehnie, substanţele
care ajung în alimente din ambalaj şi utilaje (toxice, monomeri, plastifianţi etc.), substanţe
chimice care se formează în alimente în anumite condiţii, la care se adaugă raportul
suplimentar de aditivi alimentari (conservanţi, coloranţi, aromatizanţi etc.).
Poluarea agricolă se realizează prin pesticide, îngrăşăminte chimice şi dejecţii
zootehnice.
Pesticidele sunt folosite în scopul de a distruge activitatea insectelor dăunătoare, a
rozătoarelor, ciupercilor. Ele au adus servicii imense, distrugând insecte care transmit microbi
sau care consumau până la 50% din recolte.
Abatoarele consumă o medie zilnică de 500 l apă pentru fiecare animal sacrificat, care
apoi e deversată poluată. În ţările dezvoltate, industria alimentară provoacă 20-25 % din
întreaga poluare, iar industria chimică 30 % deversând cele mai diferite substanţe toxice,
uneori producând poluări deosebit de grave. Dacă una din unităţi elimină nocivităţi, se va
rezerva o zonă verde pentru reducerea sau anihilarea ariei de răspândire a nocivităţii.
În ce priveşte protecţia unităţiilor de industrie alimentară împotriva poluării produselor
de industrii care emanaă noxe este necesar să se asigure o zonă de protecţie sanitară cu
respectarea următoarelor distanţe minime:
 1 000 m - fabrici de ciment, fabrici de îngrăşăminte chimice, fabrici de sticlă, fabrici
de coloranţi şi detergenţi, fabrici de protan (ecarisaj), rampe de gunoi neacoperite,
staţii de epurare a apelor de la fermele de porci;
 500 m – bazine deshise pentru fermentarea namolului;
 300 m – staţii de epurarea apelor uzate orăşeneşti, pături de secarea nămolurilor,
rampe de gunoi acoperite;
 200 m – staţii de epurare a apelor uzate industriale, autobaza serviciilor de
salubritate.
Concentraţiile maxime de substanţe poluante admisibile în zonele de  industrie
alimentară sunt stabilite pirn acte normative, datele respective putându-se obţine de la
organele sanitare competente.
Microorganismele sunt răspândite pretutindeni în natură unde joacă un rol biologic
esenţial în desfăşurarea a numeroase fenomene. Astfel microorganismele sunt cele care
realizează ameliorarea fertilităţii solului ca şi în transformarea solului, ca şi transformarea
materialelor organice vegetale sau animale prin procese de putrefracţie sau de fermentaţie.
Numeroase specii de microorganisme sunt utilizate în diverse procese industriale ca cele
de fabricare a vinului şi a berii, a antibioticelor, a unor produse alimentare ş.a.
Dar existenţa în natură a microorganismelor este de cele mai multe ori nedorită.Unele
deşi nu se pot dezvolta în alimente, pot supravieţui un timp şi sunt doar transmise pe această

5
cale; altele găsind condiţii favorabile de dezvoltare, chiar şi în cazul unui număr iniţial redus,
se înmulţesc şi provoacă degradarea produsului în care au proliferat.
Pentru acest motiv, fenomenul alterării alimentelor constituie principala cauză a unor
pagube determinate de dezvoltarea microorganismelor.
Alimentele pot fi însă contaminate şi cu germeni patogeni şi în această situaţie ele devin
agenţii transmiţători sau cauzatori a unor boli.
În funcţie de intensitatea acţiunii, agenţii fizico-chimici ( temperatură, tensiune de
oxigen, umiditate, presiune osmotică, concentraţie de ioni de hidrogen (pH) etc.), pot avea
asupra metabolismului bacteriei efecte favorabile sau dăunătoare. În afara unor limite
maximă şi minimă, între care dezvoltarea este posibilă, acţiunea unui agent fizico-chimic este
nocivă.
Între aceste limite exista o zonă optimă în care efectele favorabile sunt maxime,
asigurând dezvoltarea şi viaţa normală a celulelor bacteriene. Acţiunea nocivă are ca rezultat
oprirea dezvoltării bacteriilor, care poate fi reversibilă (inhibare) sau ireversibilă (omorâre),
după cum componentele celulare indispensabile au suferit sau nu modificări incompatibile cu
viaţa.
În industria alimentară se utilizează, prin dirijare corespunzătoare, atât efectele
favorabile, cât şi cele nocive ale agenţilor fizico-chimici, după cum microorganismele sunt
folosite în scopul tehnologiei sau sunt daunătoare, iar dezvoltarea lor trebuie oprită.
Alimentele, în momentul punerii în consum, atât cele obţinute direct din natură prin
recoltare, cât şi cele care au fost supuse unui proces de prelucrare industrială sau culinară,
trebuie să conţină un număr cât mai redus de microorganisme pentru a-şi păstra cât mai
îndelungat calităţile nutritive şi pentru a nu prezenta risc de îmbolnăvire pentru consumator.
Materiile prime alimentare, vegetale şi animale, posedă din sursele naturale (plante,
animale, ape uzate, sol, apă, aer) un grad iniţial de contaminare microbiană, care până în
momentul consumatorului, indiferent dacă mai trece sau nu prin alte prelucrări, suferă diverse
variaţii de amplificare sau de micşorare, în funcţie de caracterul favorabil sau nefavorabil
pentru dezvoltarea şi supravieţuirea microbiană a operaţiilor, contactelor şi manipulărilor la
care sunt supuse.
Prin alimente se pot răspândi o serie de paraziţi care pot fi de exemplu în carne ca:
trichinella şi cisticercii sau dibotriocephalul din carnea de peşte şi icre. Infectarea cu paraziţi
se poate produce şi prin legume şi fructe nespălate, manipulate de persoane purtătoare de
paraziţi, sub diverse forme.
Poluarea cu substanţe toxice: Sursele poluării sunt multiple. Dintre acestea, cele mai
răspândite sunt pesticidele, care pot ajunge în alimente fie direct prin poluarea unor alimente
de origine vegetală, fie indirect prin produse rezultate de la animale care au consumat furaje
contaminate. La acestea se mai adaugă o serie de substanţe adjuvante folosite la prepararea şi
conservarea sau stabilizarea produselor alimentare, care în cantităţi peste limite admise sunt
toxice.

Insalubrizarea produselor alimentare se poate face prin:

 contaminare;
 poluare.
Contaminarea şi poluarea alimentelor au o influenţă nefavorabilă asupra organismului
uman prin transmiterea unor agenţi patogeni sau substanţe toxice cu efect nociv.
În cazul contaminării, apariţia de substanţe toxice este accidentală, în timp ce în cazul
poluării apariţia de substanţe toxice este permanentă. Poluarea chimică se produce ca efect
al industrializării producţiei alimentare, a agriculturii, zootehniei.
Poluarea chimică poate fi:

6
  propriu-zisă (ilicită), cu: pesticide, substanţe biostimulante, substanţe care ajung in
aliment de pe utilaje şi ambalaje;
 deliberată, prin: aditivi alimentari, antioxidanţi, aromatizanţi, antiseptici. În general
aditivii alimentari au la baza acceptării lor criteriul inocuităţii, şi deci se consideră inofensivi.
Cu toate acestea, s-a constatat că în cazul folosirii lor ani la rând, aceştia au avut efect
dăunător asupra organismului uman.
Dietoterapia naturală este ştiinţa alimentaţiei, ce-l învaţă pe om cum şi cu ce să se
hrănească, să selecteze alimentele nepoluate, ecologice, astfel ca alimentaţia să nu devină
pentru el o sursă de îmbolnăvire.
Substanţele chimice anorganice (cu care este îngrăşat în exces solul), insecticidele şi
erbicidele, aditivii alimentari (meniţi pentru a îmbunătăţi gustul, aspectul şi conservabilitatea
alimentelor) constituie principalii factori de risc pentru securitatea şi sănătatea alimentară.
Chimistul Justus von Liebig (1803-1873), cel care a pus bazele teoretice ale agrochimiei,
afirma, spre sfârşitul vieţii că: ”îngrăşămintele azotate sunt atât de nocive încât nu ar trebui
folosite niciodată”.
Pentru o mai bună creştere a plantelor, legumelor sau fructelor, agricultorii adaugă în sol
îngrăşăminte chimice, care conţin elemente nutritive: azotul, potasiul, fosforul, calciul,
magneziul, sulful şi o serie de microelemente (zincul, cuprul, molibdenul, magneziul).
Plantele absorb toate aceste elemente nutritive, dar odată cu ele şi substanţe cu caracter toxic
(cadmiul, plumbul).

M E DIU L C A SN I C

Detergenţii, dezinfectanţii şi substanţele de dezinsecţie şi deratizare utilizate în mediul

casnic pot fi o sursă majoră de poluanţi ai alimentelor, prin contactul lor direct sau prin
intermediul veselei sau ambalajelor.
Toate ambalajele de substanţe de spălare şi dezinfectare trebuie aruncate şi nu
reutilizate la depozitarea altor alimente. Detergenţii de vase au o capacitate de îndepărtare de
pe vase mult mai rapidă decât detergenţii de rufe. A spăla vasele şi vesela cu detergenţi de
rufe înseamnă a expune întreaga familie la o poluare suplimentară. Substanţele de dezinsecţie
şi deratizare este bine să se utilizeze respectând instrucţiunile de pe ambalaj. Operaţiile de
dezinsecţie şi deratizare nu se pot face atunci când în preajmă sunt alimente.
Pentru a preveni poluarea lor cu substanţe care pot produce de la vomă pănă la deces,
este bine să se respecte indicaţiile producătorului sau să se apeleze la firme specializate.
Excesul de sare din alimente este dăunător sănătăţii, putând declanşa sau favoriza
hipertensiune arterială sau unele boli de rinichi.
În cazul animalelor care pasc pe pajişte cu încărcare radioactivă (de exemplu
accidentul nuclear de la CERNOBÂL), laptele/produsele din acest lapte şi chiar carnea lor
păstrează cantităţi semnificative de radiaţii, pe care le asimilează omul care le consumă.
Efectele nocive se fac simţite atât la contemporani, cât şi la generaţiile ce le succed.
Unii cercetători mai exigenţi, “ultraştiinţifici”, atribuie efecte nocive şi unor substanţe
edulcorante (zaharină, aspartam) şi chiar margarinei, alţii contestă riscul alimentar al
acestora şi le recomandă în alimentaţia omului sănătos şi bolnav.

7
 Alte practici nocive, ce tind să se extindă constă în tratarea sau prevenirea infecţiilor la
păsări şi animale cu doze masive de antibiotice. Prin consumul cărnii sau altor produse
alimentare (ouă, lapte şi derivate lactate), antibioticele trec la om.
Indirect dăunătoare este şi practica zootehnică şi piscicolă de a hrăni intensiv
animalele cu stimulatori biologici, pentru câştigarea rapidă în greutate. Aceste substanţe se
încorporează/acumulează în organismul uman, ducând la perturbări grave de sănătate, cum
ar fi obezitatea.

M E DIC A M E N T E

Unele medicamente de uz veterinar, folosite în tratamentul animalelor domestice, care

rămân după vindecarea lor în carne, sau se excretă în lapte poluează şi ele alimentele.
Astfel, hormonii, antibioticele, pot să ajungă odată cu alimentul la consumator şi să
producă o imunizare a acestuia la antibioticele din aceeaşi clasă pentru uz uman.
De asemenea, alimentele se pot polua cu metale, substanţe care pot rezulta din operaţiile
tehnologice, manipulări necorespunzatoare sau ambalaje. Astfel, s-au înregistrat creşteri ale
nivelului de plumb, mercur şi cadmiu provenite din utilajele cu care alimentele intră în
contact pe parcursul procesării. Acesta este motivul pentru care în industria alimentară şi în
bucătării s-a luat măsura eliminării oricărui vas, ustensilă sau suprafaţă de lucru din alte
materiale decât inox. Staniul apare în alimente din conserve, dacă stratul interior de vernis nu
este perfect aderent la suprafaţa metalului, astfel încât să oprească migrarea metalului în
alimentul pe care îl conservă.

E F E CT E ALE NITRAŢILOR ŞI NIT RIŢ IL O R ÎN O RG ANISM UL UM AN ŞI

ANIM AL

Pentru om, sursa de nitraţi principală este apa consumată. Nitraţii sunt compuşi solubili,
care sunt antrenaţi de apa din sol, acumulându-se în apele freatice. Printre plantele cultivate,
legumele constituie principala sursă (spanacul, salata verde, rădăcinoasele). Pe plan secund
putem enumera şi fructe ca banane, căpşuni, sau cereale ca grâu, ovăz, secară, porumb. A
treia sursă o reprezintă utilizarea nitraţilor şi nitriţilor ca aditivi alimentari (E 247, E 251), în
conservarea produselor prelucrate din carne (şuncă, jambon).
Nitraţii în sine sunt puţin toxici, având mai degrabă un efect de iritare locală a tubului
digestiv, producând congestii şi hemoragii la nivel digestiv şi renal.
Cantitatea de nitrit tolarată zilnic de organism este însă de numai 0,4-0,8 mg/kilocorp.
Dozele letale pot varia între 180-2500 mg (Banu, C., 1982).
Nitraţii devin o problemă atunci când sunt converţi în nitriţi. Procesul are loc la nivelul
cavităţii bucale, stomacului sau a vezicii urinare, sub acţiunea bacteriilor. Ajungând în
cavitatea bucală, la glandele salivare, sunt reduşi de microflora denitrificatoare de aici. La
nivelul intestinului, nitraţii sunt absorbiţi netransformaţi, fiind transportaţi prin fluxul sanguin
la rinichi, unde are loc eliminarea lor.
Intoxicarea cu azot a fost asociată cu un conţinut ridicat de nitraţi în apă, alimente,
precum şi cu prezenţa microorganismelor care catalizează reacţiile de conversie în nitriţi.
Nitriţii rezultaţi pot duce la apariţia methemoglobinemiei şi la formarea de nitrozamine cu
potenţial cancerigen şi mutagen.
Methemoglobinemia („Blue-baby” sindrome) apare la copii mai mici de un an, care au
ingerat o cantitate ridicată de nitraţi. Microflora endogenă converteşte nitraţii la nitriţi. Când
aceştia ajung în fluxul sanguin reacţionează cu hemoglobina, agentul de transport al
oxigenului în organism. Astfel, oxihemoglobina, care conţine fierul în formă feroasă, este

8
convertită în methemoglobină, în care fierul este în formă ferică. Capacitatea hemoglobinei
de a fixa şi transporta oxigenul este astfel blocată. Procesul este frecvent la copii foarte mici
deoarece hemoglobina fetală are o afinitate mai ridicată pentru nitraţi decât hemoglobina
normală. De asemenea, că sucul lor gastric nu este suficient de acid pentru a inhiba
microflora gastrică. Apare astfel o sufocare chimică care poate fi fatală (Addiscott, T.M.,
1991).
La adult în schimb, nitriţii produşi din nitraţi reacţionează în stomac cu o amină
secundară rezultată din metabolizarea cărnii. Rezultatul acestei reacţii este formarea de
nitrozamine care pot cauza cancer, ca urmare a proprietăţilor acestora de a modifica
componente ale ADN-ului. Nu se ştie însă mecanismul de formare a nitriţilor, deoarece sucul
gastric al adultului este prea acid pentru a permite reacţia de conversie, reacţie care se
desfăşoară la pH mai mare de 5 (Beceanu, D, 1992). Rămâne ca o posibilitate desfăşurarea
reacţiei la nivelul cavităţii bucale. Dacă, însă procesul de conversie nu are loc, rezultă că prin
consumarea nitraţilor nu am fi expuşi la nici un pericol, ci doar la consumul nitriţilor
(Addiscott, T.M., 1991).
Formula generală a nitrozaminelor:
Această situaţie apare în cazul indivizilor sănătoşi. Procesul de conversie a nitraţilor la
nitriţi poate avea loc şi în stomac, la indivizii cu deficienţe în secreţia gastrică, când stomacul
se populează cu bacterii ce determină desfăşurarea acestei reacţii.
Viteza de formare a nitrozaminelor este influenţată de prezenţa unor compuşi care o
accelerează (tiocianaţii, halogenurile) sau o diminuează (acidul ascorbic, galic, sulfiţi,
taninuri, glutation, cisteina). Prezenţa vitaminei C în vegetale reprezintă un factor de protecţie
prin capacitatea sa antioxidantă (Banu, C., 1982).
În organismul uman nitriţii mai pot avea următoarele acţiuni:
- produc cancerul sistemului limfatic, au acţiune inhibitoare asupra glandei tiroide şi a
transformării provitaminelor A în vitamine A, determinând şi reducerea absorbţiei grăsimilor
şi proteinelor;
- au acţiune puternic vasodilatatoare, în cazul intoxicaţiilor acute determinând colapsul.

CE SUN T E- U R I L E ?

Conform normelor oficiale, prin aditivi alimentari se înţelege orice substanţă care în mod
normal nu este consumată ca aliment în sine şi care nu este utilizată ca ingredient alimentar
caracteristic, având sau nu o valoare nutritivă, prin a cărei adăugare intenţionată la produsele
alimentare în scopuri tehnologice pe parcursul procesului de fabricare, prelucrare,
preparare, tratament, ambalare a unor asemenea produse alimentare, devine o componentă a
acestor produse alimentare.
E-urile sunt acei aditivi adăugaţi în alimente cu rol de îndulcitori, coloranţi,
emulgatori, conservanţi.
Multi dintre aceştia erau folosiţi şi înainte de 1989.
Alinierea la normele Uniunii Europene a presupus folosirea codurilor de tip „E“ pentru
aditivii alimentari.
Numeroase organisme internaţionale de sănătate au tras serioase semnale de alarmă cu
privire la aceste adaosuri sintetice, declarându-le toxice. Folosirea lor îndelungată sau
improprie poate duce, în timp, la formarea unor afecţiuni grave care nu mai pot fi tratate.
Potrivit rapoartelor organizaţiilor internaţionale, mortalitatea în rândul populaţiei
globului, cauzată de consumul alimentelor îmbogăţite cu substanţe artificiale, se află pe locul
al III-lea, după consumul de droguri şi medicamente şi după accidentele de circulaţie.

9
 În România numărul bolnavilor de cancer se află într-o continuă creştere şi se
estimează că această afecţiune va deveni în scurt timp „boala mileniului III“ împotriva
căreia nu există încă premisele că se va descoperi un antidot.

P OL UA R E A CU METALE

Din punct de vedere nutriţional, metalele care se găsesc în produsele alimentare se pot
împărţi în două categorii:
 metale esenţiale cu rol fiziologic bine determinat: sodiu, potasiu, calciu, magneziu,
fier, cupru, zinc, mangan, molibden, cobalt, seleniu. Lipsa sau insuficienţa lor din
alimentaţie duce, după o perioadă de timp la dereglări ale proceselor metabolice şi
apariţia unor boli carenţiale.
 metale neesenţiale ca: plumbul, mercurul, aluminiul, staniul, argintul, aurul, nichelul,
cromul şi altele, a căror prezenţă în alimente apare ca o contaminare. Când cantităţile
ingerate zilnic din aceste metale sunt mai mici decât posibilităţile normale de
eliminare prin urină, sucuri digestive, bilă, celule descuamate şi alte căi, ele se
comportă ca nişte impurificatori chimici care traversează organismul uman fără a
produce perturbări biochimice importante.
Însă pentru ambele categorii de metale creşterea concentraţiei în alimente peste anumite
niveluri poate exercita efecte nocive asupra consumatorilor.
Toxicitatea acestor elemente pentru organismul uman este condiţionată înafară de
frecvenţa şi importanţa aportului de: natura alimentului (în special concentraţia de proteine
şi lipide), condiţia fiziologică (vârstă, sex, stare de gestaţie), natura metalului şi a sării
metalice şi de solubilitatea acestora în componentele sucului gastric, sucului intestinal şi ale
sângelui.
Un regim alimentar bogat în proteine micşorează de obicei toxicitatea prin potenţarea
mecanismelor de detoxifiere, iar unul bogat în lipide poate potenţa toxicitatea prin creşterea
absorbţiei toxicului şi deprimarea mecanismelor de detoxifiere.
Unele metale la doze considerate fără efecte toxice, în timpul gestaţiei au acţiune
teratogenă şi embriocidă (zincul, cadmiul, mercurul, plumbul, arsenul), numai teratogenă
(molibdenul), embriocidă în exclusivitate (cuprul şi manganul, aluminiul doar suspectat).
Nu numai metalul, dar şi natura sării metalice constituie un criteriu de apreciere a
toxicităţii. În general toxicitatea creşte cu solubilitatea şi invers. Solubilitatea metalelor şi a
compuşilor acestora în sucurile digestive şi sânge, diferă de solubilitatea lor în apă.
Efectele acţiunii concomitente, ale metalelor toxice depinde de doză şi de durata de
administrare.
Unele metale încep să-şi exercite acţiunea lor dăunătoare abia după ce s-au acumulat în
organism într-o cantitate suficientă, cantitatea nou ingerată adăugându-se la cea reţinută în
organism, până cînd s-a acumulat o cantitate suficientă, ce declanşază boala (efect cumulativ
întâlnit la plumb, mercur, cadmiu). Acţionând mereu pe aceleaşi ţesuturi, la un moment dat,
acestea devin foarte sensibile, iar pătrunderea chiar a unor doze foarte mici de substanţă
toxică declanşează procesul de intoxicaţie.
Plumbul, rezultat din reziduurile industriale, din arderea carburanţilor şi din conductele
de apă uzate, se depun pe legume, fructe şi iarba pe care o pasc vitele şi pătrunde în apa aşa
zis “potabilă”, producând alterări sanguine, renale, neurologice, întârzieri în creştere, toate
denumite: saturnism.
Cadmiul, ajuns în sau pe produsele alimentare, determină leziuni renale, hepatice,
persoanelor în vârstă, favorizează apariţia fracturilor osoase diverse (prin tulburările de calciu
la nivelul oaselor), poate produce cancer de prostată şi pulmonar.

10
 Mercurul, rezultat din procesele industriale, ajunge-n organismul uman prin consumul de
peşte, dar şi din amalgamul dentar (astăzi, fiind abandonat în ţările civilizate). În organismul
uman, mercurul este responsabil de unele boli cardiovasculare, digestive, renale şi
neurologice şi de unele reacţii alergice.
Aluminiul, care se găseşte în scoarţa terestră, în diverse alimente cu adaos de aditivi
alimentari, în alimentele preparate în vase din aluminiu, în băuturile ambalate în cutii sau în
butelii de aluminiu; acumulat în cantităţi mari, afectează memoria şi comportamentul uman,
favorizând apariţia unor stări depresive, a bolii Alzheimer, produce şi fragilizarea oaselor.

S IG UR A N Ţ A A L I M E N T A R Ă Î N T I MP UL DE Z AST RE L O R NAT URAL E

Principalele dezastre naturale sunt reprezentate de: cutremurele de pământ cu

magnitudinea peste 6˚ pe scara Richter; inundaţiile de mari proporţii din cauza revărsării
apelor datorită ploilor abundente/topirii bruşte a zăpezilor, producerea de tsunami;
producerea de cicloane devastatoare care devin catastrofale când sunt însoţite de inundaţii (a
se vedea ciclonul care a afectat oraşul New-Orleans din SUA); ruperea barajelor acumulărilor
mari de ape cauzată de cutremure cu magnitudini mai mari de 7˚ pe scara Richter.

În toate aceste cazuri, alimentele (mai ales materiile prime) din zonele afectate pot fi
contaminate cu microorganisme sau agenţi chimici şi, în consecinţă, populaţia din aceste zone
poate fi expusă riscului izbucnirii de boli de origine alimentară (toxiinfecţii şi intoxicaţii),
inclusiv hepatita A, febra tiroidă, boli diareice precum holera şi dizenteria.

Riscurile legate de siguranţa alimentelor sunt în strânsă legătură cu: depozitarea

necorespunzătoare a alimentelor, manipularea şi mai ales prepararea improprii. În caz de
dezastre naturale, de regulă nu mai există facilităţi pentru pregătirea termică a hranei, starea
sanitară devine precară din cauza lipsei apei potabile şi a grupurilor sanitare. Dezastrele
naturale grave pot conduce la malnutriţie, la şocuri psihice şi la alte traume.

Pentru a ajuta guvernele diferitelor ţări în ceea ce priveşte măsurile ce trebuie luate în
cazul dezastrelor naturale, WHO a elaborat un ghid denumit „Asigurarea Siguranţei
Alimentare ca urmare a dezastrelor naturale” care răspunde la patru obiective, şi anume:

 Asigurarea sănătăţii publice şi înarmarea autorităţilor cu un ghid privind pr

 Principalele sarcini ce trebuie luate în consideraţie în situaţiile de dezastru natural.
 Atenţionarea autorităţilor privind necesitatea de a restabili şi a menţine infrastructura
siguranţei alimentare.
 Creşterea vigilenţei faţă de riscurile de apariţie a unor boli transmisibile prin
alimente.

De a servi ca un ghid de referinţă pentru cei implicaţi în ajutorarea rapidă cu alimente,

respectiv pentru conducătorii de tabere de refugiaţi şi pentru centrele de distribuţie a
alimentelor.

Ghidul „Asigurarea Siguranţei Alimentare ca urmare a dezastrelor naturale” prevede

următoarele:

11
  Măsuri preventive de siguranţă alimentară în urma dezastrelor naturale. Aceste
măsuri se iau având în vedere că apele de suprafaţă devin contaminate cu bacterii
patogene din apele menajere, ape reziduale, animale şi oameni morţi. Măsurile
preventive ce trebuie luate imediat se referă la:
- apa pentru băut şi pentru prepararea alimentelor trebuie să fie tratată, chiar dacă
contaminarea acesteia nu a fost confirmată. Cea mai simplă metodă de tratare este
fierberea apei folosite pentru băut sau ca ingredient pentru prepararea alimentelor;
- identificarea producţiei agricole care a fost afectată, a ariilor (suprafeţelor) de pe
care se pot încă recolta materiile prime şi a locurilor unde se depozitează acestea
după recoltare;
- ce produse agricole au fost contaminate cu microorganisme din apele menajere şi
cu substanţe chimice;
- dacă recolta a fost contaminată trebuie să se ia măsurile necesare pentru a reduce
riscul de transmitere a patogenilor şi a substanţelor chimice toxice.
 Inspectarea şi salvarea alimentelor. Această acţiune implică:
- inspectarea alimentelor stocate şi evaluarea siguranţei lor (ideal ar fi ca acestea să
fie etichetate sau separate de cele contaminate sau neinspectate);
- alimentele salvate trebuie recondiţionate pentru a fi redate consumului şi
etichetate corespunzător;
- materiile prime rămase intacte de pe ariile inundate trebuie să fie mutate în
încăperi uscate;
- alimentele depozitate şi găsite a fi apte consumului se distribuie la consumatori
care vor fi informaţi şi asupra măsurilor pe care trebuie să le ia la pregătirea lor
pentru consum;
- conservele deteriorate vor fi distruse, iar cele găsite nedeteriorate vor fi igienizate
înainte de deschidere;
- se inspectează depozitele frigorifice pentru a se verifica dacă alimentele depozitate
au rămas în stare congelată şi dacă acestea sunt sigure pentru consum;
- alimentele mucegăite nu trebuie consumate.
 Aprovizionarea cu alimente după dezastrul natural. De regulă, după un dezastru
natural, populaţia din zona calamitată trebuie aprovizionată cu:
- apă potabilă cu ajutorul cisternelor, respectiv apă minerală;
- alimente sub formă de conserve (vegetale, peşte, carne);
- alimente sub formă deshidratată/uscată (lapte praf, făinuri, biscuiţi, paste etc.);
- pâine, în special preambalată.

Pentru pregătirea culinară este necesară refacerea rapidă a instalaţiilor elctrice şi de

distribuţie a gazului metan. Alternativ pot fi utilizate bucătării mobile pentru mai multe
familii sinistrate.

 Identificarea focarelor de epidemii. Identificarea acestor focare este vitală pentru a

limita răspândirea epidemiilor. Faptele care arată izbucnirea unui focar de o boală
transmisă prin alimente se referă la:

12
 - creşterea numărului de persoane cu simptome clinice de boală, în special diaree şi
alte afecţiuni gastrointestinale;
- rapoartele lucrătorilor din sănătate privind simptomele de toxiinfecţii alimentare
din teren;
- rapoartele farmaciştilor privind cererea mai mare de medicamente antidiareice şi
anti-emetice respectiv pentru alte afecţiuni gastrointestinale (de exemplu cererea
mare de antibiotice);
- rapoarte privind cazuri de deces neobişnuite;
- absenteism mare la şcoli, la locurile de muncă, în special din marile întreprinderi.
 Investigaţii şi acţiuni privind focaele de toxiinfecţii alimentare. În această direcţie
este necesar să se realizeze:
- tratamentul rapid al bolilor apărute;
- retragerea de pe piaţă a alimentelor contaminate;
- identificarea rapidă a agenţilor cauzatori de toxiinfecţii/intoxicaţii alimentare şi a
alimentelor suspecte prin analize de laborator şi chestionarea pacienţilor;
- investigarea epidemiologică pentru identificarea agentului cauzator, a alimentului
incriminat şi a modului în care acesta a fost contaminat;
- informarea publicului privind toxiinfecţia/intoxicaţia alimentară şi acţiunile pe
care publicul trebuie să le realizeze pentru a se minimaliza riscurile.
 Educarea şi informarea consumatorului. Aceste acţiuni se referă la:
- avizarea consumatorilor despre situaţia locală şi condiţiile existente;
- avizarea consumatorilor în ceea ce priveşte măsurile de igienă în legătură cu
prepararea hranei şi consumul de apă, astfel ca aceştia să evite consumul de
alimente şi apă contaminate microbiologic/chimic;
- informarea populaţiei asupra riscurilor bolilor provocate de alimentele
contaminate datorită efectelor provocate de dezastrul natural petrecut.

E FE CT E

Procesul de impurificare chimică a alimentelor exercită efecte, atât asupra alimentului

(deci în ultimă instanţă tot asupra consumatorului) cât şi asupra sănătăţii celui care consumă
aceste produse.
Efectele asupra alimentelor constau în anumite modificări ale proprietăţilor
organoleptice sau inactivări şi degradări de factori nutritivi:
 modificări de aromă, de gust sau miros, în urma contaminării alimentului cu elemente
odorante sau metalice din ambalaje şi utilaje;
 inactivarea vitaminei C din sursele sau preparatele de legume sub influenţa urmelor
impurificatoare de Cu, Fe;
 cantităţile de SO2 folosite ca aditivi, acţionează distructiv asupra vitaminei B1;
 aditivii oxidanţi distrug vitaminele A, C, E şi unele din vitaminele complexului B (B2,
B6).
Dintre efectele asupra stării de sănătate cităm:
 acţiunea alergizantă – consecinţa impurificărilor cu antibiotice, a ouălor, laptelui,
impurificărilor cu unele conservante, antioxidandte, aromatizante etc.;

13
  acţiunea antienzimatică (digestivă) care provoacă în primul rând tulburări de digestie
şi modificări ale coeficientului de utilizare digestivă, consecinţă, a inactivării parţiale
sau totale a unor enzime la acest nivel şi care sunt determinate de obicei de
substanţele conservante introduse deliberat sau fraudulos în unele alimente;
 acţiunea iritantă şi cheratinizantă la nivelul mucoaselor este consecinţa, prezenţei de
obicei a unor substanţe conservante, oxidate sau aromatizante (formaldehide, acid
salicilic, triclorură de azot, saliciliat de metil etc.);
 acţiunea antienzimatică (specifică sau nespecifică) pe plan metabolic; pentru
ilustrarea căreia se poate cita efectul, anticolinesterazic al unor pesticide, efectul
tiolopriv (inactivarea tiolenzimelor prin blocarea grupării SH), al metalelor grele, etc.;
 acţiunea spoliantă şi stresantă prin intermediul solicitării permanente a mecanismelor
de detoxifiere, a stocurilor de proteine labile de rezervă ca şi a stocurilor de purine.
Boala vacii nebune sau boala Jacob-Creutzfeld, s-a produs prin consumarea cărnii
contaminate cu dioxină. Dioxina este o substanţă chimică, ce se formează ca produs secundar
în multe procese industriale ce implică clorul (incinerarea deşeurilor, producerea pesticidelor
şi a unor îngrăşăminte chimice, în procesul de fabricaţie a materialelor plastice de tip P.V.C.
şi în albirea pastei de hârtie şi a hârtiei); din atmosferă ajunge în alimentaţia omului, în
special în carne şi produse lactate. Dioxina se transmite uşor prin laptele matern.
Consecinţele imediate ale intoxicării cu dioxină sunt grave şi cu mare indice de letalitate.
Cele pe termen mai lung sunt:
~ scăderea conţinutului de spermatozoizi;
~ creşterea cazurilor de cancer de testicul şi de prostată la bărbaţi;
~ creşterea cazurilor de cancer mamar şi endometrite la femei;
~ acneea clorică;
~ diabetul zaharat.
Nicotina, care poluează aerul atmosferic, dar şi vegetalele din familia solanaceelor
(vinetelor, pătlăgelele roşii), pătrunde în organismul uman şi chiar nefumătorii pot prezenta
unele simptome caracteristice tabagismului.
Alt pericol îl prezintă tratarea culturilor cu pesticide. Deşi folosirea DDT-ului şi a
substanţelor înrudite în combaterea dăunătorilor a fost interzisă, prin normele internaţionale
încă din 1985, tot se mai practică în unele zone ale ţării.
Consumul de alimente poluate, atât cu îngrăşăminte chimice cât şi cu pesticide, îi
afectează pe adulţi, dar mai ales pe copiii mici, la care sistemul nervos, aparatul renal,
aparatul excretor şi ficatul sunt de zece ori mai vulnerabile la multe substanţe toxice decât la
adulţi. Pe termen lung, majoritatea substanţelor toxice produc reacţii alergice, cancer sau
efecte teratogene (precum anomaliile în dezvoltarea aparatului genital masculine).
Acest gen de efecte în metabolice, nu se traduc obligatoriu simptomatic, ci nu
manifestări nespecifice, afectând potenţialul de reacţie al organismului, încetinesc ritmul
de creştere, afectează capacitatea de reproducere, potenţialul imunitar al organismului etc.

Toxice Cancerigene Radioactive Fertilizante Pesticide

Antibiotice

Poluare cu Poluare cu
Poluare tehnologică Hormoni
subtanţe chimice 14 subtanţe
Adaugări de biologic active
Nitriţi, nitraţi,
Preparare substanţe Sedative
etc.
Antioxidanţi
Coloranţi
tehnologică
Afumare Aliment
Om Micotoxine
INFORMAREA POPULAŢIEI:

Produsele alimentare în care se găsesc aditivi:

 Pâine şi produse de panificaţie
 Lapte şi produse lactate
 Carne şi produse din carne
 Peşte şi produse din peşte
 Uleiuri şi grăsimi
 Ouă şi produse pe baza de ou
 Zahăr şi produse zaharoase
 Fructe, legume şi produse prelucrate
 Băuturi alcoolice
 Băuturi nealcoolice
 Produse de cofetărie şi de patiserie
 Cereale şi produse din cereale
 Condimente, supe, sosuri, salate
 Ingheţate
 Alimente cu destinaţie specială

Produse în care nu sunt admişi coloranţi:

1. Alimente netransformate
2. Apa îmbuteliată
3. Lapte, pasteurizat sau sterilizat
4. Lapte cu cacao sau cu ciocolată
5. Lapte fermentat nearomatizat
6. Lapte concentrat (nearomatizat)
7. Lapte babeurre
8. Cremele în pudră (nearomatizate)
9. Uleiuri şi materii grase de origine animală sau vegetală
10. Ouă şi produse pe bază de ouă
11. Faină şi alte produse de morărit şi amidon
12. Pâine
13. Paste făinoase
14. Zahăr, mono- şi dizaharide
15. Piure şi conserve de tomate

15
 16. Sucuri şi nectar naturale din fructe şi legume
17. Fructe, legume şi ciuperci în conserve sau deshidratate, fructe, legume şi ciuperci
transformate
18. Dulceţuri extra, îngheţată extra, creme de castane, creme de prune
19. Peşte, moluşte şi crustacee, carne de animale, pasăre şi vânat, precum şi preparate
20. Produse de cacao şi componente în care produsul de bază este ciocolata
21. Cafea prăjită, ceai, cicoare, extract de ceai şi cicoare, preparate din ceai, din plante,
din fructe şi cereale pentru infuzie, amestecuri şi preparate instant din aceste produse
22. Sare şi produse de substituţie a sării, condimente şi amestecuri de condimente
23. Vinuri şi alte produse din vin
24. Băuturi spirtoase din fructe, ţuică, gin şi alte băuturi similare
25. Distilate de vin (cu excepţia caramelului)
36. Alimente pentru sugari şi copii
27. Miere de albine
28. Malţ şi produse din malţ
29. Brânzeturi maturate şi nematurate (nearomatizate)
30. Unt.

Alimente ce trebuie să evitaţi să consumaţi în exces:

 Margarina
 Supele concentrate
 Mezeluri
 Guma de mestecat
 Muştarul
 Gemuri, dulceţuri şi alte dulciuri

Aditivi alimentari care se recomandă a se evita: E220, E221, E222

Aditivi alimentari antioxidanţi: E300, E301, E304, E306, E307, E308
Aditivi alimentari alergizanţi: E102, E105, E110, E120, E123, E124
Aditivi alimentari care măresc apetitul: Glutamat de sodiu.
Aditivi alimentari cancerigeni: E123, E142, E210, E211, E212, E213
Aditivi alimentari care cresc colesterolul: E320, E321.
Aditivi alimentari care irită tubul digestiv: E220, E221, E222, E223
Aditivi alimentari care să nu se folosească abuziv: E300, E301
Aditivi alimentari care încetinesc digestia: E290, E338, E339, E340
Aditivi alimentari care provoacă o sensibilitate cutanată: E311
Aditivi alimentari suspecţi: E104, E122, E123, E124, E127, E130
Aditivi alimentari toxici: E151, E200, E220, E221, E222, E223, E224
Aditivi cancerigeni: E123, E131, E142, E210, E211, E212, E213, E214
Aditivi foarte toxici: E102, E103, E104, E105, E110, E111, E120, E121
 

Alimente poluate legal

În ultima vreme, tot mai multe clinici şi laboratoare de cercetare

fundamentală din ţările civilizate comunică aproape zilnic pe internet
efectele nefaste ale poluării alimentare. Datoria medicilor este aceea

16
de a explica oamenilor că este mai bine să consume o hrană naturală decât o hrană tratată
chimic, cu E-uri. Cei care produc alimente cu E-uri (substanţe care se folosesc la prepararea
produselor în scopul ameliorării calităţii acestora sau pentru a permite aplicarea unor
tehnologii avansate de prelucrare) au un interes pur comercial.
În ultimii ani, mai multe şcoli de medicină şi agenţii de protecţie a consumatorului au
demonstrat ca E-urile sunt nocive, chiar cancerigene, cu toate că sunt permise de lege. Cu alte
cuvinte, există o poluare legalizată a alimentelor. În istoria speciei umane, mecanismele
fiziologice sunt antrenate să recunoască şi să metabolizeze tot ce este aliment natural. De
aceea, impactul cu E-urile este enorm, pentru că organismul uman nu le recunoaşte ca hrană,
nu le acceptă şi se revoltă, în felul acesta apărând bolile.
Autorii americani consideră aspartamul una din cele mai periculoase substanţe de pe
piaţa alimentară, notat cu E 951. Cu toate acestea, îl găsim în foarte multe produse dulci:
prăjituri, gumă de mestecat, napolitane, creme. Au fost raportate 90 de simptome ca urmare a
folosirii acestei substanţe, printre care cefalee (durere de cap), spasme cerebrale, îngrăşare,
insomnie, tulburări de vedere, scăderea auzului, tulburări de memorie, oboseală, palpitaţii. De
asemenea, aspartamul are un rol în declanşarea unor tumori cerebrale, a sclerozei multiple,
epilepsiei, bolii Alzheimer, malformaţiilor şi a diabetului.
Există un principiu străvechi în medicina naturistă care spune că nimic nu este mai
periculos decât a administra o substanţă străină timp îndelungat, în mod repetat.
Metabolismul omului este făcut, prin naştere, să recunoască, să accepte şi să prelucreze un
aliment natural. O substanţă străină nu poate fi admistrată timp îndelungat fără să trezească
anumite efecte secundare.
Iată mai jos doar câteva dintre cele mai periculoase otrăvuri legalizate în ţara noastră:

E 555 (silicatul de aluminiu şi potasiu) este folosit în sare, lapte praf şi făină. Deşi se
cunoaşte că aluminiul este cauza unor probleme placentare în timpul sarcinii şi că este asociat
cu boala Alzheimer, este permis în România.

E 210 (acidul benzoic) se adaugă la băuturi alcoolice, produse de brutărie, brânzeturi,

condimente, dulciuri, medicamente. Poate provoca crize de astm, în special la persoane
dependente de medicaţie, şi poate reacţiona, provocând hiperaciditate la copii. În urma
testării pe animale de laborator, a fost asociat cu cancerul.

E 211 (benzoatul de sodiu) este folosit ca antiseptic, conservant alimentar şi pentru a

masca gustul unor alimente de calitate slabă; băuturile răcoritoare cu aroma de citrice conţin
o cantitate mare de benzoat de sodiu (până la 25 mg/250 ml); se mai adaugă în lapte şi
produse din carne, produse de brutărie şi dulciuri, este de asemenea prezent în multe
medicamente; se cunoaşte că provoacă urticarie şi agraveaza astmul. Asociaţia
consumatorilor din Piaţa Comună Europeană îl consideră cancerigen, însă este permis în
România.

E 250 (nitritul de sodiu) este utilizat în stabilizarea culorii roşiatice a cărnii conservate
(fără nitrit, hot dog-uri şi şuncă ar arăta gri-cenuşiu) şi dă o aromă caracteristică. Adăugarea
de nitriţi în alimente poate duce la formarea de cantităţi mici de substanţe cu potenţial
cancerigen, în special în şuncă.

Companiile care procesează carnea adaugă acum, pe lângă nitrit, acid ascorbic sau
izoascorbic pentru a impiedica formarea de nitrozamine. Industria cărnii justifică utilizarea
nitriţilor pentru efectul lor inhibitor asupra dezvoltării bacteriilor producătoare de toxină
botulinică.

17
 E 132 (indigotina) este un colorant care se adaugă în tablete şi capsule, îngheţată,
dulciuri, produse de patiserie, biscuiţi; poate provoaca greaţa, voma, hipertensiune arterială,
urticarie, probleme de respiraţie şi alte reacţii alergice. Este permis în România.

E 123 (anaranthul) este obţinut din planta cu acelaşi nume; este folosit în amestecuri
pentru prăjituri, umpluturi cu aromă de fructe, cristale pentru jeleuri. Poate provoca astm,
eczema şi hiperaciditate; în teste de animale a provocat defecte neonatale şi moarte foetală.

E 122 (azorubina) este un colorant roşu, obţinut din gudron (un produs petrolier), care se
adaugă la dulciuri, marţipan, cristale pentru jeleuri, peltea. Poate produce reacţii adverse la
persoanele astmatice şi la cele alergice la aspirină. Este interzis în Japonia, Suedia, SUA,
Austria şi Norvegia. Este permis în România.

E 155 (brun HT) este utilizat în ciocolată şi prăjituri. Poate produce reacţii adverse la
persoanele alergice la aspirină şi la cele astmatice. Se cunoaşte, de asemenea, că poate
produce sensibilitate dermică. Este interzis în Danemarca, Belgia, Franţa, Germania, Elveţia,
Suedia, Austria, SUA, Norvegia. Este permis în România.

E 952 (ciclamat de sodiu) este un îndulcitor artificial care poate produce migrene şi alte
reacţii adverse; unele testări au arătat că poate fi cancerigen; este interzis în SUA (din 1970)
şi Anglia din cauza potenţialului cancerigen. Este permis în România.

E 312 (galat de dodecil) se foloseşte pentru a preveni râncezirea alimentelor grase; poate
provoca iritaţie gastrică sau cutanată nu este permis în alimente pentru sugari şi copii mici
deoarece provoacă tulburări hematologice; este asociat, de asemenea, cu tulburări nervoase;
se foloseşte în uleiuri, margarină, untură, sosuri de plante. Este permis în România.

E 420 (sorbitol şi sirop sorbitol) este un îndulcitor artificial şi umectant care se obţine
din glucoză sau prin sinteza chimică; se foloseşte în dulciuri, fructe uscate, hrană săracă în
calorii, siropuri farmaceutice şi este printre primii şapte conservanţi utilizaţi la produsele
cosmetice; nu este permis în hrana pentru sugari şi copii mici deoarece poate provoca
tulburări gastrice. Este permis în România.

Oficialii noştri ne spun că în felul acesta ne-am aliniat la standardele europene; mult mai
normal ar fi să ne aliniem la standardele bunului simţ, iar dânşii să-şi facă datoria faţă de
acest popor.

C O NCL U Z I I :
 Modalitatea de a evita efectele nocive pe termen lung ale poluării alimentaţiei
constă, pentru fiecare dintre noi, în a consuma pe cât posibil numai fructe şi
legume care nu au fost supuse în prealabil tratamentelor chimice şi de a mânca
numai carne produsă în ferme în care animalele sunt hrănite strict natural.
 Să avem grijă să spălăm bine şi îndelung alimentele de origine vegetală.
 Să cumpărăm produse animale numai de la comercianţi autorizaţi.
 Majoritatea alimentelor trebuie supuse prelucrării termice, o serie de substanţe
toxice putând fi astfel neutralizate, deşi, chiar prin prelucrarea termică a
alimentelor se pot produce unele substanţe toxice, nocive organismului;
 Să consumăm produse ecologice.

Bibliografie:

18
 “Tratat de industrie alimentară”, Vol.I – Probleme generale; Autori: Banu
Constantin (coord.), Bahrim Gabriela, Barascu Elena, Dan Valentina; Bucureşti,
Editura ASAB, 2009
 “Tratat de industrie alimentară”, Vol.II – Tehnologii alimentare; Autori: Banu
Constantin (coord.), Ana Alexandru, Bârsan Iulian Gabriel, Bârsan Elena, Bordei
Despina, Bulancea Mircea; Bucureşti, Editura ASAB, 2009

 http://christianferoviarul.blogspot.com/2008/09/poluarea-alimentelor-cu-
metale.html

 http://www.armonianaturii.ro/Alimente-poluate-legal.html*articleID_319-
articol

 http://www.ecomagazin.ro/nitratii-au-ajuns-in-farfurie

 http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/si-mancarea-poate-fi-poluata-
93912.html

19