Blocajele creativității

Fiind o rezultantă a funcţionării optime a întregii personalităţi, creativitatea reprezintă

totodată sinteza unor factori multipli de natură intrelectuală şi aptitudinală. Nu trebuie însă
minimalizat rolul factorilor motivaţionali, emoţionali ci cu precădere ai celor atitudinali în
dinamica procesului creativ. Creativitatea vizează abilitatea de rezolvare a problemelor într-un
mod original, competent şi adaptativ. Activitatea creativă este una dintre cele mai mari
provocări ale vieţii şi implicit atrage recompense.
Sistemul educaţional nu incurajează activităţile creatoare ale elevilor în clasă ci din
contră cultivă un comportament stereptip. Elevii creativi sunt deseori consideraţi o sursă de
indisciplină în şcoală.
Profesorii pot dezvolta o atmosferă creativă în clasa prin:
 Recompensarea exprimării unor idei noi
 Neimpunerea propiilor soluţii elevilor
 Oferirea de evaluări deschise,idei controversate care să provoace punerea unor
probleme
 Încurajarea elevilor să-şi noteze ideile ţinând un jurnal
Profesorii ce aplică aceste principii renunţă la a oferi doar un flux permanent de
cunoştinţe, ei devin astfel un mediator între copil şi realitate facilitând educaţia pentru
schimbare.Ei alocă o parte mai importantă din timp adresării de întrebări elevilor, comparativ cu
media profesorilor.De asemenea, obişnuiesc să nu evalueze imediat ci accepta şi manifestă
interes pentru răspunsurile paradoxale. Rezultatul este ca elevii înşişi vor tinde să descopere noi
probleme şi să problematizeze.
Educaţia este cea mai puternică armă pe care o poţi folosi pentru a schimba lumea.–
Nelson Mandela

Diderot1 îl menționează pe Horațio pentru a sugera comedianților o regulă de la care nu ar

trebui să se abată, și anume aceea de a acționa precum primul instinct le indică și să fie constanți
în demersul lor ulterior : „Qualis ab incepto proceserit et sibi constet”. În pofida tuturor regulilor
sau teoriilor pe care le studiem pentru a decripta misterele artei actorului , acestea luminându-ne

1
Diderot Denis - Paradox despre actor, Ed. Nemira, Buc. 2010
calea și deschizându-ne noi orizonturi, cred că actorul trebuie să pornească de la sine,
ascultându-și vocea interioară și asemenea unui cerc, finalizând procesul de creație întâlnindu-și
eul redefinit. Eugen Ionesco, în „Cântăreața cheală” spune : „ia un cerc, mângâie-l și devine
vicios”. Actorul, descoperind noi universuri caută să-și găsească locul și funcționalitatea în
fiecare dintre acestea ca, mai apoi, să-și facă o radiografie interioară, regăsindu-se, creând astfel
o spirală fără de sfârșit.

În ultima jumătate a secolului trecut psihologii au formulat mai multe teorii ale
creativității ajungând la o concluzie generală: fie că este înnăscută, fie că se dobândește,
creativitatea este o abilitate a cărei participare la procesul cognitiv diferă de la individ la individ.
Chateau2 spune că perioada de copilărie are ca scop antrenarea funcțiilor fiziologice și psihice.
Plecând de la gândirea concretă, copilul ajunge să dobândească instrumentele pentru a-și facilita
gândirea abstractă, oferindu-și un sprijin foarte mare în procesul de cunoașterea a lumii. Jocurile
de lego, care sunt foarte des folosite și în testarea aptitudinilor copiilor, nu evaluează doar
capacitățile motrice ale acestora cât și felul cum ei reușesc să-și creeze, prin joc, spații și
personaje imaginare. Rezultatul nu determină coeficientul de inteligență și nu este unul
comparativ ( căci construcția unui copil care a făcut un castel albastru nu poate fi mai bună sau
mai rea decât casa portocalie a altuia), dar poate stabili gradul de înclinație al participantului spre
o gândire creativă.

Creativitatea, termen introdus prima dată de G.W. Allport în 1938 3, se definește prin
capacitatea omului de a interacționa cu noutățile și de a manipula fluxul informațiilor abia
primite, în vederea găsirii unor soluții originale. Pornind de la această teorie Edward de Bono a
formulat o metodă prin care stimularea creativității nu este un proces destinat doar artiștilor ci și
oamenilor care vor să depășească tiparele gândirii logice deseori limitativă. Gândirea laterală,
termen introdus de Edward de Bono în 1967, propune demararea unui proces sistematic de a
gândi inovator căci „Fără creativitate nu există progres!”Această metodă este des folosită atât în
grădinițe cât și în companiile de publicitate și management întrucât, de-a lungul anilor, individul
își pierde din libertatea creatoare pe care o are în primii anii de viață.

În special datorită nevoii de acceptare și recunoaștere într-un anumit grup social, fie
acesta chiar familia, pe parcursul dezvoltării, oamenii tind să acționeze în funcție de ceea ce cred
că este așteptat din partea lor, inhibându-și impulsurile creatoare. Inițial familia, educatorii,
învățătorii iar mai apoi profesorii și mentorii copiilor sunt responsabili de crearea unui mediu de
dezvoltare sigur, fără presiune sau amenințare, în care acesta să-și poate formula clar nevoile,
dorințele și așteptările. Blocajele creativității au două surse clare: din exterior spre interior și
vice versa. Stoica Cosntantin 4 clasifică aceste blocaje „interne ale creativității” în mai multe
categorii și subcategorii: de ordin cognitiv ( perceptuale- incapacitatea de a formula problema și
neutralizarea tuturor simțurilor de observație, informaționale – ultraspecializarea sau din contră
2
Chateau Jean – Copilul și jocul, E.D.P., Buc. 1971
3
Feier V- Creativitatea și creativitatea managerială, Ed. Expert, Buc. 1995
4
Constantin Stoica- Rev. De psihologie, Buc. 1992
insuficiența informațională, și cele care vizează caracteristici ale gândirii – conformismul
intelectual, încrederea prea mare acordată rațiunii în detrimentul imaginației) și de personalitate
(motivaționale – supramotivarea și submotivarea, temperamentale/ care țin de atitudinea fiecărui
individ - încrederea în sine scăzută sau perfecționismul și afective – emotivitatea , teama,
incapacitatea asumării riscurilor). Odată depistate aceste blocaje pot fi înlăturate dar acest lucru
presupune o muncă și o luptă constantă împotriva frazelor de care ne lovim zilnic ca: „ nu avem
timp/ nu am mai făcut așa ceva niciodată/ nu vei fi luat în serios/să mai așteptăm și vom vedea/
etc. ”5 . Nu trebuie ignorat nici atitudinea fizică pe care o abordează anumiți oameni în fața
partenerilor lor de lucru fie că sunt elevii lor, colegii de muncă sau subalternii.

Limbajul verbal și nonverbal este un factor determinant în instaurarea acestor blocaje

întrucât un instrument puternic al creativității este comunicarea, sub diversele ei forme.
Ajungând la limbaj, trebuie adusă în discuție munca actorului și a studentului care începe să
decripteze lumea la cursurile de arta actorului, căci creativitatea scenică realizează practic o
fuziune extraordinară, ieșită din parametrii cotidianului, intre arta cuvântului și expresivitatea
corporală. Toate blocajele despre care am vorbit mai sus se aplică desigur și actorilor
profesioniști căci, poate mai mult ca oricine altcineva, aceștia sunt oamenii, cu o variată paletă de
sentimente și trăiri. Pentru un actor care decide să părăsească granițele țării sale, munca de a se
exprima, nevoia de a se prezenta și de a fi înțeles atât de public cât și de oamenii din mediul său
social presupune un efort deosebit. Frustrarea determinată de zidul contextului cultural nou de
care acesta se lovește, inițial, determină un blocaj creativ care poate fi o trambulină spre
cercetarea unor noi metode de expresie sau, din contră, un motiv de autoizolare. Șocul intrării
bruște într-un alt mediu se poate întâlni și la un nivel mai mic cum ar fi transferul de la mediul
rural la cel urban sau dintr-o categorie socială la alta.

Ion Cojar6 spune că „ disciplina artei actorului poate fi un ritual de constrângeri și

subordonări la canoane rigide, dresaj, în care cenzura și autocenzura comportamentelor
individuale și colective capătă rolul principal” ,dar „Aceeași disciplină poate fi un joc agreabil,
generator de surprize plăcute”. Drumul către a descoperii și forma personalitatea actorului
trebuie să ocolească atitudinile generatoare de inhibiții sau blocaje și să tindă spre un climat de
libertate în interiorul regulilor, necesare ca jocul să-și atingă scopul, asemenea celor din
copilărie. Pentru actori, căutarea resorturilor creative a fost dintotdeauna o cercetare continuă și
deseori, paradoxal, un element care produce frică și inerție psiho-motorie. Replica des întâlnită
„deci ești actor, hai fă-mă să râd” are deja ecou în lumea teatrală și cinematografică.

Nu trebuie omis faptul că travaliu procesului de creație nu este niciodată restrâns doar la
nivel individual. Studentul sau actorul profesionist este însoțit fie de mentorii săi ( profesori și
regizori) fie de colegii săi de breaslă, căci actoria este o meserie care nu poate exista decât prin
muncă colectivă. Alăturarea cu oamenii diferiți în vederea construcției unui act artistic determină

5
Roco M – Creativitatea individuală și de grup, Ed. Academiei, Buc. 1979
6
Cojar Ion – O poetică a artei actorului,Ed. Paidea, Buc. 1998
împlinire dar și crispare de multe ori. Tarkovsky7crede că responsabilitatea actorului, în teatru,
pentru eșecurile și reușitele este mult mai mare decât în film, unde regizorul nu divulgă
întotdeauna epilogul poveștii întrucât imaginea totală a scenariului ar putea împiedica
protagonistul să reacționeze ascultându-și impulsul natural. Într-un mediu prielnic, atât în lumea
teatrală cât și cinematografică, sarcinile pot fi împărțite. Astfel, în momentul apariției unui impas
unul dintre polii creației poate lua inițiativa în demararea procesului de rezolvare a problemei.
Klist observă că actoria se aseamănă cu arta sculptatului în zăpadă dar bucuria desăvârșii în
scenă, în fața publicului, nu poate fi comparată cu altă trăire. Camus spune :„ dintre toate gloriile,
cea mai puțin înșelătoare este cea trăita a actorului”.

Fuga înspre această glorie poate, de asemenea, bloca procesul creativ întrucât scopul
primordial al actorului se dispersează, schimbându-și punctul de concentrare de la actul creației
spre anticiparea rezultatului. Spectacolul poate exista doar dacă actorul este prezent ca și creator.
Din această cauză, criticul cel mai puternic al omului creator este chiar el însuși pentru că este
singurul care își poate măsura cu acuratețe implicarea psihică, emoționala și fizică. Pentru a nu
da șansa inhibițiilor să capete amploare, actorul trebuie să-și păstreze mereu mintea limpede și
inima modestă, conturându-și o personalitate care poate fi ușor modelată, dar funcționează ca un
scut de apărare în fața tentațiilor. O altă însușire necesară supraviețuirii în lumea de astăzi a
teatrului este încrederea în sine și asumarea totală a faptului că meseria pe care o ai este la fel de
importantă și necesită același efort intelectual ca cea a medicilor sau avocaților. De multe ori se
întâlnesc cazuri când, un tânăr actor, întrebat ce meserie are, aproape că își cere scuze pentru
ceea ce urmează să zică. Cum poate fi liber și creativ în scenă dacă în viața de zi cu zi acesta nu
își asumă deplin și cu bucurie faptul că face parte dintr-o breaslă atât de frumoasă? Asumarea
faptului că meseria ta este aceea de a „te juca” în fiecare seară elimină spinii asprii ai fricii și a
neîncrederii din calea spre împlinire în scenă. Încrederea în sine și descoperirea bucurii de fi
exact ceea ce ești nu presupune întotdeauna exuberanță în viața personală. Actor poate fi și omul
liniștit care citește ziarul într-o stație de metrou dar și cel care este sufletul petrecerii de fiecare
dată. Etichetele care sunt puse de către societate pe oameni, asemenea celor de pe borcanele de
dulceață, împiedică omul să acționeze liber și urmându-și propriile valori etice și morale. Munca
în teatru oferă tuturor șansa de a se juca cu etichetele, punând, de exemplu, litera z în mijlocul
alfabetului, cutia de lapte la raftul cu soluții de șters praful sau zâmbete în momente de
dramatism absolut căci viața adevărată este compusă, ca un puzzle, din astfel de momente.
Actorul, pentru a fi liber, nu trebuie să se ferească de clișeu, dar nici să se oprească la prima
posibilă variantă de rezolvare a unei probleme. Bucuria de joc, setea de cercetare sunt probabil
cele mai importante antibiotice în fața oricărui blocaj creativ.

Ignorarea faptului că aceste piedici există poate fi de asemenea un motor de înăbușire a

impulsului creator. Dacă nu se vorbește despre un lucru nu însemnă că acesta nu există. Pe de
altă parte, discuțiile lungi, cu indicații exacte pot fi de asemenea impedimente întrucât actorul
este guvernat de zodiacul acțiunii ( actor= „cel care acționează”). Această idee nu exclude de fel
7
Tarkovsly Andrey- Sculpting in Time, PDF Merge Demo
munca de cercetare care trebuie depusă ci din contră, o posibilitate de a varia în alegeri și
propuneri, toate aparținând aceluiași tablou. Persoana care hotărăște să îmbrățișeze meseria de
actor este cea care are o dorință intrinsecă de a oferi noi viziuni asupra lumii și această pornire
trebuie ghidată milimetric întrucât fiecare individ are nevoie de o abordare diferită, asemenea
culorilor care nu pot fi amestecate aleatoriu. Doar prin alăturarea specifică a unora se poate crea
o nouă culoare cu specificitatea celor din urmă, dar și cu noi caracteristici. Profesorul de arta
actorului are datoria de a interveni și de a căuta cea mai bună cale pentru a-l ajuta pe student să
ajungă acolo unde i se cere. Acest demers presupune foarte mulă atenție, sensibilitate și echilibru
între forțe din partea maestrului căci „ a intui sufletul rolului, a crea un personaj cu adevărat
artistic este un lucru pe care nu-l poate înfăptui decât un talent adevărat” ( K. Stanislavski). Dar
cât din munca actorului este talent și cât la sută este disciplină și voință? Talentul a devenit un
termen generic pentru a însuma virtuțile cele mai importante necesare creativității scenice:
cultură generală și de specialitate bogată, memorie și atenție voluntară, registru afectiv vast,
disciplină, flexibilitate, mobilitate fizică, expresivitate în limbajul verbal și gestual iar lista
continuă căci presupune conturarea unui actor total. După cum se observă, toate aceste elemente
sunt perfectibile, așadar, actorul, când nu știe ce să facă se ridică de la masă și acționează
îmbunătățindu-și abilitățile. Odată cu sudoarea antrenamentului dispar blocajele creativității și
se conturează ceea ce numim arta actorului.

Închei menționând câteva dintre enunțurile de încurajare , sugerate de Roco în volumul

său „Creativitatea individuală și de grup”, opuse celor pe care le-am enumerat la începutul
eseului. Aceste fraze, cu toate că pot fi considerate sloganuri pentru cei din lumea marilor
corporații, sunt un adjuvant puternic pentru mentorul care participă direct la conturarea unei
personalități creatoare sau pentru actorul aflat în impas.

„Incertitudinea este o condiție a creativității.”

„Fiecare om poate fi creativ, dar pentru aceasta trebuie să-și dea seama.”

”Dacă nu găsiți soluția la o problemă, căutați altă problemă.”

„Nu confundați ambiția cu creativitatea.”

„După ce a-ți cunoscut lucrurile așa cum sunt, imaginați-vă vum ar putea fi ele.”