Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Blocajele Creativității
Blocajele Creativității
1
Diderot Denis - Paradox despre actor, Ed. Nemira, Buc. 2010
calea și deschizându-ne noi orizonturi, cred că actorul trebuie să pornească de la sine,
ascultându-și vocea interioară și asemenea unui cerc, finalizând procesul de creație întâlnindu-și
eul redefinit. Eugen Ionesco, în „Cântăreața cheală” spune : „ia un cerc, mângâie-l și devine
vicios”. Actorul, descoperind noi universuri caută să-și găsească locul și funcționalitatea în
fiecare dintre acestea ca, mai apoi, să-și facă o radiografie interioară, regăsindu-se, creând astfel
o spirală fără de sfârșit.
În ultima jumătate a secolului trecut psihologii au formulat mai multe teorii ale
creativității ajungând la o concluzie generală: fie că este înnăscută, fie că se dobândește,
creativitatea este o abilitate a cărei participare la procesul cognitiv diferă de la individ la individ.
Chateau2 spune că perioada de copilărie are ca scop antrenarea funcțiilor fiziologice și psihice.
Plecând de la gândirea concretă, copilul ajunge să dobândească instrumentele pentru a-și facilita
gândirea abstractă, oferindu-și un sprijin foarte mare în procesul de cunoașterea a lumii. Jocurile
de lego, care sunt foarte des folosite și în testarea aptitudinilor copiilor, nu evaluează doar
capacitățile motrice ale acestora cât și felul cum ei reușesc să-și creeze, prin joc, spații și
personaje imaginare. Rezultatul nu determină coeficientul de inteligență și nu este unul
comparativ ( căci construcția unui copil care a făcut un castel albastru nu poate fi mai bună sau
mai rea decât casa portocalie a altuia), dar poate stabili gradul de înclinație al participantului spre
o gândire creativă.
Creativitatea, termen introdus prima dată de G.W. Allport în 1938 3, se definește prin
capacitatea omului de a interacționa cu noutățile și de a manipula fluxul informațiilor abia
primite, în vederea găsirii unor soluții originale. Pornind de la această teorie Edward de Bono a
formulat o metodă prin care stimularea creativității nu este un proces destinat doar artiștilor ci și
oamenilor care vor să depășească tiparele gândirii logice deseori limitativă. Gândirea laterală,
termen introdus de Edward de Bono în 1967, propune demararea unui proces sistematic de a
gândi inovator căci „Fără creativitate nu există progres!”Această metodă este des folosită atât în
grădinițe cât și în companiile de publicitate și management întrucât, de-a lungul anilor, individul
își pierde din libertatea creatoare pe care o are în primii anii de viață.
În special datorită nevoii de acceptare și recunoaștere într-un anumit grup social, fie
acesta chiar familia, pe parcursul dezvoltării, oamenii tind să acționeze în funcție de ceea ce cred
că este așteptat din partea lor, inhibându-și impulsurile creatoare. Inițial familia, educatorii,
învățătorii iar mai apoi profesorii și mentorii copiilor sunt responsabili de crearea unui mediu de
dezvoltare sigur, fără presiune sau amenințare, în care acesta să-și poate formula clar nevoile,
dorințele și așteptările. Blocajele creativității au două surse clare: din exterior spre interior și
vice versa. Stoica Cosntantin 4 clasifică aceste blocaje „interne ale creativității” în mai multe
categorii și subcategorii: de ordin cognitiv ( perceptuale- incapacitatea de a formula problema și
neutralizarea tuturor simțurilor de observație, informaționale – ultraspecializarea sau din contră
2
Chateau Jean – Copilul și jocul, E.D.P., Buc. 1971
3
Feier V- Creativitatea și creativitatea managerială, Ed. Expert, Buc. 1995
4
Constantin Stoica- Rev. De psihologie, Buc. 1992
insuficiența informațională, și cele care vizează caracteristici ale gândirii – conformismul
intelectual, încrederea prea mare acordată rațiunii în detrimentul imaginației) și de personalitate
(motivaționale – supramotivarea și submotivarea, temperamentale/ care țin de atitudinea fiecărui
individ - încrederea în sine scăzută sau perfecționismul și afective – emotivitatea , teama,
incapacitatea asumării riscurilor). Odată depistate aceste blocaje pot fi înlăturate dar acest lucru
presupune o muncă și o luptă constantă împotriva frazelor de care ne lovim zilnic ca: „ nu avem
timp/ nu am mai făcut așa ceva niciodată/ nu vei fi luat în serios/să mai așteptăm și vom vedea/
etc. ”5 . Nu trebuie ignorat nici atitudinea fizică pe care o abordează anumiți oameni în fața
partenerilor lor de lucru fie că sunt elevii lor, colegii de muncă sau subalternii.
Nu trebuie omis faptul că travaliu procesului de creație nu este niciodată restrâns doar la
nivel individual. Studentul sau actorul profesionist este însoțit fie de mentorii săi ( profesori și
regizori) fie de colegii săi de breaslă, căci actoria este o meserie care nu poate exista decât prin
muncă colectivă. Alăturarea cu oamenii diferiți în vederea construcției unui act artistic determină
5
Roco M – Creativitatea individuală și de grup, Ed. Academiei, Buc. 1979
6
Cojar Ion – O poetică a artei actorului,Ed. Paidea, Buc. 1998
împlinire dar și crispare de multe ori. Tarkovsky7crede că responsabilitatea actorului, în teatru,
pentru eșecurile și reușitele este mult mai mare decât în film, unde regizorul nu divulgă
întotdeauna epilogul poveștii întrucât imaginea totală a scenariului ar putea împiedica
protagonistul să reacționeze ascultându-și impulsul natural. Într-un mediu prielnic, atât în lumea
teatrală cât și cinematografică, sarcinile pot fi împărțite. Astfel, în momentul apariției unui impas
unul dintre polii creației poate lua inițiativa în demararea procesului de rezolvare a problemei.
Klist observă că actoria se aseamănă cu arta sculptatului în zăpadă dar bucuria desăvârșii în
scenă, în fața publicului, nu poate fi comparată cu altă trăire. Camus spune :„ dintre toate gloriile,
cea mai puțin înșelătoare este cea trăita a actorului”.
Fuga înspre această glorie poate, de asemenea, bloca procesul creativ întrucât scopul
primordial al actorului se dispersează, schimbându-și punctul de concentrare de la actul creației
spre anticiparea rezultatului. Spectacolul poate exista doar dacă actorul este prezent ca și creator.
Din această cauză, criticul cel mai puternic al omului creator este chiar el însuși pentru că este
singurul care își poate măsura cu acuratețe implicarea psihică, emoționala și fizică. Pentru a nu
da șansa inhibițiilor să capete amploare, actorul trebuie să-și păstreze mereu mintea limpede și
inima modestă, conturându-și o personalitate care poate fi ușor modelată, dar funcționează ca un
scut de apărare în fața tentațiilor. O altă însușire necesară supraviețuirii în lumea de astăzi a
teatrului este încrederea în sine și asumarea totală a faptului că meseria pe care o ai este la fel de
importantă și necesită același efort intelectual ca cea a medicilor sau avocaților. De multe ori se
întâlnesc cazuri când, un tânăr actor, întrebat ce meserie are, aproape că își cere scuze pentru
ceea ce urmează să zică. Cum poate fi liber și creativ în scenă dacă în viața de zi cu zi acesta nu
își asumă deplin și cu bucurie faptul că face parte dintr-o breaslă atât de frumoasă? Asumarea
faptului că meseria ta este aceea de a „te juca” în fiecare seară elimină spinii asprii ai fricii și a
neîncrederii din calea spre împlinire în scenă. Încrederea în sine și descoperirea bucurii de fi
exact ceea ce ești nu presupune întotdeauna exuberanță în viața personală. Actor poate fi și omul
liniștit care citește ziarul într-o stație de metrou dar și cel care este sufletul petrecerii de fiecare
dată. Etichetele care sunt puse de către societate pe oameni, asemenea celor de pe borcanele de
dulceață, împiedică omul să acționeze liber și urmându-și propriile valori etice și morale. Munca
în teatru oferă tuturor șansa de a se juca cu etichetele, punând, de exemplu, litera z în mijlocul
alfabetului, cutia de lapte la raftul cu soluții de șters praful sau zâmbete în momente de
dramatism absolut căci viața adevărată este compusă, ca un puzzle, din astfel de momente.
Actorul, pentru a fi liber, nu trebuie să se ferească de clișeu, dar nici să se oprească la prima
posibilă variantă de rezolvare a unei probleme. Bucuria de joc, setea de cercetare sunt probabil
cele mai importante antibiotice în fața oricărui blocaj creativ.
„Fiecare om poate fi creativ, dar pentru aceasta trebuie să-și dea seama.”
„După ce a-ți cunoscut lucrurile așa cum sunt, imaginați-vă vum ar putea fi ele.”