Sunteți pe pagina 1din 160

DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

NOI ABORDARI PRACTICE ŞI CONCEPTUALE

Prof.univ.dr. Constantin GHIGA


Dr. Marius BULEARCĂ

- Bucureşti, 2009 -
CUPRINS

pag.
Introducere……………………………………………………………………………………… 7

Partea I NOI ABORDĂRI CONCEPTUALE

Capitolul 1. GENERALITĂŢI DESPRE ECOSISTEME, FACTORI DE MEDIU,


PROTECŢIA MEDIULUI……………………………………………………… 17

Capitolul 2. POLUAREA AERULUI………………………………………………………… 21


2.1. Poluanţii aerului……………………………………………………………………... 22
2.2. Surse de poluare ale aerului…………………………………………………………. 25
2.3. Dispersia poluanţilor în atmosferă…………………………………………………... 26
2.4. Caracterizarea efectelor poluanţilor asupra biocenozei……………………………... 27
2.5. Protecţia atmosferei în România……………………………………………………. 28

Capitolul 3. FORME DE POLUARE INDUSE DE POLUANŢII ATMOSFERICI


3.1. Amplificarea efectului de seră……………………………………………………….. 31
3.1.1. Politici şi strategii privind încălzirea globală/schimbările climatice…………. 35
3.2. Smogul………………………………………………………………………………. 40
3.2.1. Smogul reducător……………………………………………………………. 40
3.2.2. Smogul fotochimic…………………………………………………………... 40
3.3. Ploaia acidă………………………………………………………………………….. 43
3.4. Distrugerea ozonului stratosferic……………………………………………………. 46
3.4.1. Formarea ozonului în atmosferă…………………………………………….. 46
3.4.2. Procesele chimice care conduc la distrugerea stratului de ozon…………….. 48
3.4.3. Măsuri întreprinse pentru limitarea degradării ozonului stratosferic……… 50
3.4.4. Programe importante de cercetare privind descompunerea ozonului
stratosferic……………………………………………………………………. 51

Capitolul 4. POLUAREA APELOR


4.1. Sursele de poluare ale apei…………………………………………………………... 53
4.2. Poluarea apelor subterane……………………………………………………………. 55
4.3. Autoepurarea apei……………………………………………………………………. 55
4.4. Epurarea apelor………………………………………………………………………. 56
4.4.1. Epurarea mecanică…………………………………………………………… 56
4.4.2. Epurarea chimică…………………………………………………………….. 56
4.4.3. Epurarea biologică…………………………………………………………… 57
4.5. Starea râurilor interioare din România………………………………………………. 57
4.5.1. Mecanismul economic folosit în domeniul apelor…………………………… 58

Capitolul 5. POLUAREA SOLULUI


5.1. Poluarea solului……………………………………………………………………… 59
5.2. Sursele de poluare şi agenţii poluanţi ai solurilor……………………………………. 60
5.3. Protecţia calităţii solurilor…………………………………………………………… 63
5.4. Rolul antipoluant al pădurilor………………………………………………………... 65

3
Partea II NOI ABORDĂRI PRACTICE

Capitolul 6. ACCESUL PUBLICULUI LA INFORMAŢIA PRIVIND MEDIUL


6.1. Informaţia privind mediul……………………………………………………………. 71
6.2. Accesul, la cerere, la informaţia privind mediul…………………………………….. 72
6.3. Măsuri organizatorice la nivelul autorităţii publice………………………………….. 72
6.4. Refuzul furnizării de informaţii privind mediul……………………………………... 73
6.5. Accesul la justiţie…………………………………………………………………….. 74
6.6. Diseminarea informaţiei privind mediul……………………………………………... 74
6.7. Calitatea informaţiei privind mediul…………………………………………………. 75

Capitolul 7. EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI EMITEREA


ACORDULUI DE MEDIU
7.1 Clasificarea activităţilor/ instalaţiilor după impactul asupra mediului………………. 77
7.2 Depunerea solicitării pentru acord de mediu şi evaluarea iniţială a acesteia………... 78
7.3 Etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra
mediului……………………………………………………………………………… 80
7.4. Procedura simplificată de avizare……………………………………………………. 81
7.5. Etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind studiul
de evaluare a impactului asupra mediului…………………………………………… 82
7.6. Etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra
mediului……………………………………………………………………………… 82
7.7. Acordul de mediu - Acordul integrat de mediu……………………………………… 83
7.8. Participarea publicului la procedura de evaluare a impactului asupra mediului…….. 84
7.9. Valabilitatea acordului/acordului integrat de mediu. Revizuirea, suspendarea şi
anularea acordurilor de mediu……………………………………………………….. 86

Capitolul 8. AUTORIZAŢIA DE MEDIU


8.1. Emiterea autorizaţiei de mediu………………………………………………………. 87
8.2. Valabilitatea, revizuirea şi suspendarea autorizaţiei de mediu………………………. 89
8.3. Autorizaţia de mediu pentru unele activităţi specifice………………………………. 90

Capitolul 9. INSTRUMENTE ECONOMICE ŞI DE REGLEMENTARE UTILIZATE


ÎN CONTROLUL POLUĂRII INDUSTRIALE……………………………… 91

Capitolul 10. MODELE UTILIZATE PENTRU DETERMINAREA CALITĂŢII


AERULUI DIN TRAFICUL RUTIER
10.1 Modelul UMTA……………………………………………………………………… 98
.
10.2 Modelul de dispersie CALINE-4…………………………………………………….. 98
.
10.3 Modelul MOBILE 4.1……………………………………………………………….. 100
.
10.4 Modelul MICRO 2…………………………………………………………………… 102
.
10.5 Modelul TRRL………………………………………………………………………. 102
.
10.6 Alte modele pentru calitatea aerului din surse mobile………………………………. 104
.

4
Capitolul 11. CALITATEA INFORMAŢIILOR DE MEDIU – COMPONENTĂ A
REGISTRULUI EMISIILOR ŞI TRANSFERURILOR DE POLUANŢI
(P.R.T.R.)
11.1 Necesitatea şi scopul realizării unui P.R.T.R………………………………………... 105
.
11.2 Etapele de realizare a unui P.R.T.R. Selectarea listei de substanţe poluante………... 108
.
11.2.1 Etapele de realizare a unui P.R.T.R………………………………………….. 108
.
11.2.2 Selectarea listei de substanţe poluante………………………………………. 110
.

11.3 Tipuri şi modalităţi de raportare a emisiilor şi transferului de poluanţi incluse în


. P.R.T.R. ……………………………………………………………………………... 112
11.3.1 Cazul raportărilor individuale……………………………………………….. 113
.
11.3.2 Cazul raportărilor din alte surse……………………………………………… 116
.
11.4 Resusele necesare elaborării unui P.R.T.R. Armonizarea datelor şi managementul
. unui P.R.T.R. ………………………………………………………………………... 117
11.4.1 Resursele necesare elaborării unui P.R.T.R. ………………………………… 117
.
11.4.2 Armonizarea datelor şi managementul unui P.R.T.R………………………... 118
.
11.4.3 Sumarul elementelor de proiectare a sistemului de colectare a datelor şi de
. management al unui P.R.T.R………………………………………………… 119
11.5 Diseminarea şi utilizarea datelor şi rezultatelor unui P.R.T.R………………………. 120
.
11.5.1 Elementele de bază…………………………………………………………... 120
.
11.5.2 Utilizarea rezultatelor unui P.R.T.R. ………………………………………... 121
.
11.5.3 Accesibilitatea şi utilizabilitatea rezultatelor unui P.R.T.R…………………. 123
.
11.5.4 Sumarul elementelor din planul de diseminare a rezultatelor unui P.R.T.R… 123
.

Anexe
Anexa 7.1…………………………………………………………………………………... 129
Anexa 7.2…………………………………………………………………………………... 135
Anexa 7.3…………………………………………………………………………………... 139
Anexa 7.4…………………………………………………………………………………... 142
Anexa 7.5…………………………………………………………………………………... 144
Anexa 7.6…………………………………………………………………………………... 145
Anexa 8.1…………………………………………………………………………………... 146
Anexa 148
8.2…………………………………………………………………………………...
Anexa 9.1…………………………………………………………………………………... 150
Anexa 11.1…………………………………………………………………………………. 153
Anexa 11.2…………………………………………………………………………………. 155
Anexa 11.3…………………………………………………………………………………. 159
Anexa 11.4…………………………………………………………………………………. 161

5
Bibliografie…………………………………………….………………………………………... 163

6
INTRODUCERE

In spatele conceptului de dezvoltare durabilă se află opinia, potrivit căreia mediul este un
capital natural critic, esenţial atât în direcţia consumului, de exemplu respirarea unui aer curat, cât şi
al menţinerii fluxului productiv. De aceea, daunele aduse mediului pot fi privite ca erodând
capitalul, ceea ce va reduce şi calitatea şi cantitatea serviciilor sale repetate. Acesta este motivul
pentru care, respirând aer contaminat sau utilizând apă murdară, se diminuează bunăstarea
populaţiei; solurile contaminate reduc producţiile agricole; epuizarea stocurilor de peşte conduce la
şomaj şi scăderea veniturilor industriei piscicole, cât şi reducerea posibilităţilor de consum pentru
consumatorii de peşte. Economiştii, împreună cu alte categorii de cercetători, se preocupă de o
vreme de identificarea nivelului de utilizare a mediului compatibil cu prezervarea capitalului
natural.
Unii economişti, precum Smith (48), susţin că dezvoltarea durabilă este un concept nou care
îşi are originea în Strategia de Conservare Mondială a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea
Resurselor Naturale din anul 1980. În studiul său, acest organism susţine că dezvoltarea durabilă
este un concept strategic care implică utilizarea durabilă a resurselor naturale, prezervarea
diversităţii genetice şi menţinerea ecosistemelor. Trei ani mai târziu, ONU a înfiinţat Comisia
Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare care să formuleze o agendă globală a schimbării. Comisia,
sub conducerea fostului prim-ministru norvegian, Harlem Brundtland, şi-a publicat raportul său
final “Viitorul nostru comun” în anul 1987. Acest document, cunoscut şi sub numele de Raportul
Brundtland (4), a definit dezvoltarea durabilă ca “dezvoltarea care satisface necesităţile prezente
fără să compromită posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”.
Pearce ş.a. (36) au descris modul în care Raportul Brundtland a făcut ca dezvoltarea durabilă
să fie un concept popular printre multe alte discipline şi a deschis drumul către multe alte definiţii.
Trebuie subliniat faptul că, deşi a devenit o expresie uzuală în unele cercuri doar destul de recent,
dezvoltarea durabilă nu este un concept nou. De exemplu, în industria forestieră, conceptul de
management durabil este cunoscut biologilor, inginerilor şi economiştilor silvici încă din opera lui
Martin Faustmann din anul 1849. Această lucrare sugerează faptul că o plantaţie forestieră trebuie
menţinută la infinit prin replantări după fiecare recoltare. În managementul piscicol, durabilitatea a
fost familiară încă din lucrările lui Gordon (21), Scott (45) şi Scheafer (44), iar în agricultură, scrieri
despre fermele durabile se pot întâlni încă din secolul XVIII (Eliot, 16; Young, 64). Economiştii
existenţialişti au formulat aprecieri diferite privind durabilitatea. De exemplu, Hicks (23) a arătat că
trebuie să definim venitul maxim pe care o persoană ar putea să-l cheltuiască în timpul unei
săptămâni şi să nu ducă lipsă de nimic. Prin aceasta, Hicks se referea foarte clar la consumul durabil
opus acţiunii nesăbuite, cum ar fi aceea de a vinde argintăria familiei pentru a-şi asigura consumul
săptămânal.
Aşa după cum sublinia Winpenny (63), se pare că o definiţie satisfăcătoare pentru
dezvoltarea durabilă a devenit “izvorul sfânt” pentru economia mediului; de exemplu, Pezzey (37) a
sugerat 60 de definiţii, în timp ce Pearce ş.a. (35) au avansat doar 30. Multe dintre definiţiile
dezvoltării durabile sunt similare cu cele ale lui Hicks. După Pearce (34), “dezvoltarea durabilă este
interpretată ca bunăstarea umană stabilă peste timp, adică o dezvoltare care conduce oamenii spre o
stare mai bună, iar pe cei de mâine la un standard inferior în cazul unei dezvoltări nedurabile”.
Probabil că cea mai bună definiţie pentru dezvoltarea durabilă este aceea care specifică
aspectele integrării interregionale, ca cea sugerată de Raportul Brundtland, deja menţionat. Alte
câteva exemple ar putea fi următoarele:
• “În conformitate cu principiul durabilităţii, toate resursele naturale ar trebui folosite
de o asemenea manieră care să ţină seama de necesităţile viitoarelor generaţii”
(Tietenberg, 53).
• “Dezvoltarea durabilă este aceea care ne lasă întregul patrimoniu, inclusiv capitalul
natural intact pe o perioadă anumită de timp. Noi ar trebui să lăsăm prin testament

7
generaţiilor viitoare acelaşi capital, cuprinzând oportunităţi pentru un potenţial
standard pe care în mod curent ni-l dorim” (Winpenny, 63).
• “Dezvoltarea durabilă este o strategie de dezvoltare care antrenează toate bunurile,
resursele naturale şi resursele umane, precum şi resursele financiare şi fizice care să
determine creşterea pe termen lung a bunăstării. Dezvoltarea durabilă ca obiectiv,
respinge politicile şi practicile care susţin standardele curente de viaţă prin
diminuarea bazei productive, inclusiv a resurselor naturale şi care lasă generaţiile
viitoare cu perspective tot mai proaste un risc mai mare decât al nostru” (Repetto,
40).
• (Durabilitatea în adevăratul sens implică) “aderarea la norme etice aparţinând de
supravieţuirea materiei vii, pentru binele generaţiilor viitoare şi pentru instituţiile
responsabile de asigurarea că astfel de drepturi sunt pe deplin luate în considerare în
politici şi acţiuni” (O’Riordan, 31).
Aceste definiţii sunt interesante în sensul în care aduc judecăţile etice şi de morală înapoi în
ştiinţa economică. Analiza economică bazată pe utilitarismul clasic neagă faptul că generaţiile
prezente ar avea obligaţii morale faţă de cele viitoare (Turner, 55). În utilitarism o regulă este
considerată a fi necesară numai dacă ea maximizează utilitatea totală, chiar şi acolo unde există
unele pierderi în proces.
Atunci când sunt luate decizii ecologice interregionale la nivel de proiecte, spre exemplu de
plantare a unei păduri, de stopare a distrugerii şi arderii unor păduri tropicale, expansiunea energiei
nucleare care va genera multe deşeuri radioactive puternic toxice pe termen foarte lung etc., în mod
normal analiza cost-beneficiu (CBA) este făcută pentru măsurarea beneficiului pe care aceste
proiecte le aduc societăţii.
Unii economişti nu apar a fi foarte tăioşi în considerarea datoriilor morale la acest nivel
deoarece ei consideră analiza cost-beneficiu nimic altceva decât a prefera contrariul. De exemplu,
Pearce (33) arată că: “Ca o procedură de agregare a preferinţelor seturilor noastre de individualităţi,
noi vom stabili ceva de o importanţă fundamentală pentru început: CBA nu are pretenţia de produce
decizii morale corecte. Ceea ce produce CBA şi ceea ce este corect moral poate coincide dacă şi
numai dacă vom adopta o nouă regulă, şi anume aceea că unele agregate ale seturilor de preferinţe
ale individualităţilor este calea morală de adoptare a deciziilor” (Pearce, 33).
În alte lucrări, Pearce împreună cu alţii definesc dezvoltarea durabilă ca un vector al
obiectivelor sociale dezirabile, cum ar fi cele de creştere a venitului real pe locuitor, îmbunătăţirea
sănătăţii şi a nutriţiei, realizări educaţionale, acces la resurse, distribuire mai corectă a veniturilor, şi
o îmbunătăţire a libertăţilor de bază. Apoi el susţine că “elementele de inclus în vector sunt deschise
unei dezbateri etice” (Pearce ş.a., 36). Cu alte cuvinte, dezvoltarea durabilă este deschisă dezbaterii
etice, în timp ce în analiza cost-beneficiu în care deciziile actuale sunt luate la nivel microeconomic,
problemele etice nu sunt luate în considerare. Turner (55) a demonstrat că analiza cost-beneficiu
este parte integrantă a managementului susţinut al resurselor. În mod clar există contradicţii şi
confuzii.
Probabil că prin dezbateri deschise şi raţionale vor fi eliminate contradicţiile referitoare la
dezvoltarea durabilă. Dar nu toată lumea este optimistă în ceea ce priveşte prospecţiile viitoare. De
exemplu, Brown ş.a. (3) au arătat că dezvoltarea durabilă începe deja să devină un termen
transcendental. Alţii, precum Shearman (46) au subliniat faptul că în loc să ne concentrăm asupra
definirii precise, ar trebui să fim mult mai concentraţi asupra implicaţiilor pentru orice context dat
în care durabilitatea se poate aplica. Conceptul este utilizat ca un factor modificator în dezvoltare,
creştere, ecosisteme etc. şi este mult mai important să înţelegem înţelesul termenului în contextul în
care este utilizat. Majoritatea economiştilor leagă creşterea de îmbunătăţirea bunăstării naţiunii, dar
aceasta poate crea suferinţe pentru majoritate (Daly, 12; Douthwaite, 14). După Smith (48), mai
mult decât orice altceva, creşterea poate costa mai mult decât merită. În particular, actualele reguli
de distribuire a resurselor într-o economie în dezvoltare pot crea multe neajunsuri pentru mase prin
creşterea vitezei procesului de degradare a mediului.

8
Frank (18) arăta că “dezvoltarea nedezvoltaţilor” s-a încetăţenit de la o vreme, constând din
procesul destinat să afecteze în special generaţiile viitoare. După Clark (9), umanitatea intră într-o
eră de probleme ecologice extrem de serioase şi complexe. Relativ la ultimele, problemele
ecologice care apar se caracterizează prin ignoranţă ştiinţifică profundă, gafe enorme în luarea
deciziilor şi eşecuri instituţionale. Unele dintre aceste probleme, cum ar fi cele ale ploilor acide,
efectul de seră, degradarea stratului de ozon, distrugerea pădurilor tropicale şi unele contaminări
nucleare sunt ireversibile. Multe dintre aceste probleme sunt legate între ele, determinând
rezolvarea problemelor individuale ad-hoc ca fiind insuficientă (Smith, 48). Acestea sunt o funcţie
de factori sociali şi politici care dau în schimb soluţii pur tehnice inadecvate.
O cerinţă în înţelegerea dezvoltării durabile este aceea că generaţiile viitoare ar trebui să fie
compensate pentru pagubele activităţilor noastre prezente. După Pearce ş.a. (35), aceasta se
îndeplineşte cu succes dacă lăsăm generaţiilor viitoare un stoc de capital la fel de important ca cel
pe care îl avem noi astăzi, care să le permită obţinerea unei bunăstări ca cea a noastră. Stocul de
capital include atât capitalul artificial, cât şi pe cel natural. Dacă, de exemplu, o parte a capitalului
natural, cum ar fi pădurile tropicale, este tăiat pentru scopuri agricole, atunci veniturile din această
activitate ar trebui reinvestite pentru crearea altor forme de capital (vezi, de asemenea, Pearce ş.a.,
36). Atâta vreme cât unele resurse naturale, cum ar fi depozitele de zăcăminte de combustibili fosili,
păduri tropicale sunt neregenerabile, orice rată pozitivă de utilizare de către generaţiile prezente
reduce stocul disponibil pentru generaţiile viitoare. Atunci când epuizarea acestor capitaluri este
însoţită de crearea unor alte forme de capital, putem vorbi despre menţinerea unui “stoc total
constant”.
Aceasta nu este însă o cale convingătoare de gândire. În primul rând, este îndoielnic dacă
creşterea spaţiilor agricole ar putea constitui o compensaţie acceptabilă pentru pierderea pădurilor
tropicale şi distrugerea speciilor. În al doilea rând, chiar dacă “stocul de capital” include know-how
tehnologic pentru menţinerea/sporirea nivelurilor de producţie, pierderea speciilor ar putea submina
însuşi procesul de creaţie. În al treilea rând, partizanii regulii menţinerii constante a capitalului
susţin că ceea ce se pune în discuţie nu este stocul fizic, ci valoarea sa. Pentru a evalua aceasta,
stocurile ecologice trebuie evaluate în acelaşi mod ca şi stocurile umane. În orice caz, este foarte
dificil, dacă nu imposibil, de a evalua întregul stoc de atribute ecologice la nivel naţional, luate
global. Cu toate acestea, este sigur că în condiţiile creşterii populaţiei, pe de o parte, şi epuizarea
resurselor naturale, pe de altă parte, generaţiile viitoare vor sta mai rău la capitolul “cifre absolute
pe locuitor”. Este adevărat că datorită rarităţii, preţurile acestora - al resurselor - va fi mai mare în
viitor şi că astfel valoarea lor totală ar putea fi menţinută, dar acest fapt nu s-ar putea constitui într-
un avantaj pentru supravieţuirea lor. Un alt aspect ar fi acela că, atâta timp cât generaţiile viitoare
nu se află aici cu noi, nu putem şti care sunt valorile şi preferinţele lor atunci când luăm decizii
interregionale. Acesta este un argument defetist, dacă nu neloial pentru a justifica orice activitate
nesăbuită.
În locul unor cifre convenţionale ale produsului intern net (PIN), utilizarea unor forme de
indici ai bunăstării, cum ar fi măsurarea bunăstării economice (MEW) sugerată de Nordhaus şi
Tobin (29), sau varianta celui propus de Daly şi Cobb (11), ar putea fi de folos în dezbaterile
privind dezvoltarea durabilă. Într-adevăr, statisticile venitului naţional convenţional nu surprind
efectele adverse ale poluării, zgomotului şi aglomerării asupra bunăstării oamenilor. Mai mult,
creşterea măsurată prin schimbările în PIB nu pot demonstra epuizarea capitalului natural
(comparabil cu epuizarea capitalului convenţional, cum ar fi clădirile, maşinile, uneltele etc.). Dacă
stocul naţional piscicol, depozitele de combustibili fosili, pădurile naturale fertilitatea fermelor etc.
sunt într-o continuă erodare pe măsură ce economia “creşte”, cifrele ce rezultă pentru PIB vor da
semnale complet eronate către factorii de decizie. O naţiune nu-şi poate susţine nivelul expansiunii
sale economice în condiţiile erodării capitalului natural. Când se permite această situaţie, cifrele
rezultative privind dezvoltarea ar putea apărea foarte diferite de cele convenţionale (Sustainable
Industrial Development, 49).
Mai recent, unii economişti din domeniul studierii resurselor naturale, cum ar fi Repetto ş.a.
(40), au modificat statistica venitului naţional al Indoneziei prin permiterea diminuarea capitalului

9
său natural de depozite de petrol, stocuri forestiere etc. Aceasta a avut ca efect scăderea venitului
naţional cu 17% în anul 1984. Mai mult, rata reală a creşterii economice a devenit 4% anual faţă de
7% raportat la PIN analizat în perioada 1971-1984. Desigur că a existat un simţ practic pentru
modificarea de această manieră a calcului conturilor venitului naţional, dar ar fi trebuit abordate mai
întâi câteva întrebări fundamentale. Ar trebui schimbat actualul sistem de conturi naţionale în
întreaga lume sau ar trebui menţinut la fel şi doar completat? Ar trebui să considerăm vânzarea
depozitelor de metale şi de combustibili fosili ca un venit sau ca o vânzare de capital? În fine, unde
ar trebui să tragem linia între cheltuielile de apărare şi restul cheltuielilor? Primele includ elemente
precum forţele de poliţie, apărarea naţională, protejarea străzilor de zgomotul vehiculelor, costurile
umane datorate stresului sub impactul vieţii industriale, a abuzului de alcool şi de droguri etc.

Maddox (27) şi alţii, neimpresionaţi de “Limitele creşterii”, au arătat că viitorul este nesigur
şi nu poate fi prevăzut privind înapoi, în trecut. Cu alte cuvinte, trecutul şi viitorul nu sunt mostre
extrase din aceeaşi categorie de evenimente. Aceasta este desigur o notă de criticism care loveşte în
chiar miezul primului studiu al Clubului de la Roma, în care istoria este privită în viitor. Mai mult,
se poate arăta că creşterea economică creează resurse financiare şi tehnice pentru remedierea celor
mai multe probleme. Cu alte cuvinte, problema poate deveni soluţia.
Dacă “Limitele creşterii” reprezintă un document super pesimist, atunci lucrarea “Următorii
200 de ani” a lui Herman Kahn, în care ideea limitelor fizice ale creşterii este respinsă, poate fi
considerată ca o publicaţie super optimistă (Kahn, 24). Din această imagine rezultă că viitorul
umanităţii, în ciuda problemelor pe termen scurt, abundă în promisiuni pe termen lung. Creşterea
rapidă a populaţiei nu este un proces continuu. Ea se va opri în următoarele două secole la nivelul
de 15 miliarde de oameni, adică de trei ori nivelul actual. Principalul motiv al acesteia este nivelul
în creştere al educaţiei, care va conduce la reducerea ratei natalităţii.
Kahn arată că, chiar în condiţiile nivelului actual al tehnologiei agricole, nu este posibil să
hrănim o populaţie globală de 15 miliarde de oameni. Producţia de orez în India, de exemplu, poate
fi crescută considerabil cu ajutorul metodelor cunoscute de control al apei, de fertilizare şi de
cultivare. Descoperirea grânelor miracol şi a pesticidelor sunt posibilităţi reale. Singurul pericol faţă
de producţia de alimente ar constitui-o un lanţ de dezastre ecologice care să aibă loc în câteva
importante ţări producătoare agricole.
În ceea ce priveşte materiile prime, Kahn crede că nu există pericole mai vechi sau mai noi
de epuizare a resurselor în afara celor de combustibili fosili. În curând vom asista la sfârşitul erei
petroliere. Alternativele pentru ţiţei şi gaze există, iar una sau mai multe dintre acestea vor fi
dezvoltate. Cărbunele şi energia solară, de exemplu, ar putea deveni principalele surse de energie în
SUA.
Poluarea globală nu constituie o problemă uriaşă atâta timp cât poate fi eliminată la un cost
de cel mult 2% din PIN al fiecărei ţări. Referitor la poluarea globală, cum ar fi efectul de seră şi
ploile acide, Kahn admite că aceste probleme există, dar subliniază faptul că punctul de vedere
ştiinţific nu este nici convingător, nici conclusiv. Necesitatea pentru monitorizare şi cercetare este
esenţială, iar atunci când vom înţelege problemele pe deplin vom implementa şi soluţiile.
Pe ansamblu Kahn concluzionează că problemele ecologice şi cea a resurselor naturale sunt
gestionabile şi nu este necesară o atitudine defetistă. În prezent, lumea este pur şi simplu într-o
perioadă de tranziţie, care este dureroasă, dar viitorul este ceva de care să ne mândrim, şi nu un
monstru de care să ne fie frică.
În contradicţie cu acesta, un document mai degrabă pesimist, “Raportul global către
Preşedinte” al lui Simon (47), arată că, dacă se vor menţine actualele trenduri, în anul 2000 lumea
va fi mai puţin aglomerată (deşi mai puţin populată), mai puţin poluată, mult mai stabilă ecologic şi
mai puţin vulnerabilă la discontinuităţile în procurarea de resurse decât situaţia pe care o trăim în
prezent. Mai mult, populaţia va fi mai bogată în general, iar stresul implicat de resurse şi mediu va
fi mai mic decât acum.

10
Scurtă privire retrospectivă
Privind retrospectiv gândirea economică în domeniul ecologiei şi al resurselor este dificil să
identificăm o direcţie anume a ideilor. Se pare că problemele ridicate de Malthus şi Ricardo persistă
şi astăzi, sub anumite forme, în operele unui mare număr de economişti contemporani. Sunt însă
gânditori care susţin că şi la 200 de ani de la publicare, “profeţiile” lui Malthus şi Ricardo nu s-au
materializat. Dimpotrivă, viaţa în nenumărate părţi ale lumii contemporane este indiscutabil mai
bună decât acum 200 de ani. Dacă cineva ar dori să se ia după evidenţele istorice, atunci ar fi posibil
să se arate că situaţia oamenilor se va îmbunătăţi în viitor, cu unele urcuşuri şi unele coborâşuri, mai
degrabă decât să se deterioreze. Obiecţia majoră la acest argument ar putea să o constituie, desigur,
aceea că trecutul a trecut şi nu poate fi folosit pentru a previziona evenimentele viitoare. Problema
resurselor şi a mediului sunt adevărate şi nu vor dispărea dacă umanitatea nu acţionează sensibil şi
deîndată.
Mulţi economişti, din trecut şi prezent, pot fi grupaţi în două mari categorii - pesimişti şi
optimişti -, iar conflictul dintre ele va continua. Este posibil să găsim baze comune la ambele
categorii. Să luăm mai întâi pesimiştii. Ei tind să accentueze rolul central al creşterii populaţiei ca
factor de agravare a crizelor de resurse şi ecologice. Această problemă sperie chiar şi pe unii
optimişti, dar gradul în care sunt speriaţi primii este copleşitor. În al doilea rând, şcoala pesimiştilor
pune mare preţ pe caracterul finit al resurselor mondiale. În aceste condiţii expansiunea economică
nu poate fi susţinută la infinit şi mai devreme sau mai târziu va ajunge la un sfârşit. Când apare
fenomenul de încetinire, se pot produce conflicte între naţiunile aflate în competiţie pentru mărfurile
critice, deficitare ceea ce poate atenta la pacea mondială. În al treilea rând, pesimiştii sunt
întotdeauna suspicioşi faţă de tehnologiile avansate, subliniind faptul că tehnologia actuală prezintă
un mare risc asupra oamenilor la fiecare nivel de dezvoltare. Thalidomida, DDT şi accidentele din
industria nucleară sunt câteva astfel de exemple. În sfârşit, pesimiştii blamează etica materialistă şi
expansionistă care sunt inerente în capitalism, dar şi în comunism. În primele, accentuarea este de
partea consumurilor evidente şi risipitoare care să susţină motivaţia profitului şi să accentueze
creşterea economică. În cele de-al doilea, producţia evidentă este încurajată activ la orice nivel.
În ceea ce priveşte pe optimişti, aceştia subliniază faptul că multe dintre stocurile estimative
folosite de pesimişti în analizele lor sunt prea conservatoare şi uneori chiar inexacte. Stocurile
dovedite constituie doar o mică parte din bogăţia mondială de minerale şi combustibili fosili. Multe
din resursele naturale de bază au substituenţi; în timp ce combustibilii fosili s-ar epuiza, energia
solară sau cea nucleară ar putea să le ia locul ş.a.m.d. În al doilea rând, tehnologia este o şansă mai
degrabă decât o frână. Extracţia din depozitele mai puţin accesibile devine posibilă odată cu
avansarea tehnologică. Petrolul din Marea Nordului stă mărturie pentru acest exemplu. Totodată,
tehnologia ajută la economisirea stocurilor existente. Utilizarea unor oţeluri mai subţiri dar similare
ca durată de întrebuinţare în sectorul prelucrător conduce la prezervarea pe timp mai îndelungat a
resurselor de minereuri de bază. Avansările tehnologice pot de asemenea să aducă îmbunătăţiri şi în
agricultură. Noi metode de irigaţii, descoperirea de pesticide şi grâne miraculoase sunt astfel
posibile. Şi, în sfârşit, rolul mecanismelor preţurilor este întotdeauna exagerat în argumentările
optimiste. Dacă oferta dintr-o anume materie primă se reduce, atunci preţul acesteia va creşte,
frânând consumul din sectoarele ce o utilizează. Se va obţine astfel rapid un nou preţ de echilibru
care să corespundă condiţiilor modificate de cerere şi ofertă. Mai mult, preţurile ridicate vor
încuraja cercetările pentru a se descoperi substituenţi mai ieftini, iar dezvoltările tehnologice se vor
îndrepta spre direcţia cea bună.

Religie, etică şi mediu


După unele opinii, esenţa crizelor resurselor naturale şi a mediului constau în deprinderea
religiilor din Vest, în particular a religiilor iudaică şi creştină (White, 62). În Vechiul Testament
scrie: "şi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să
stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate
târâtoarele care se mişcă pe Pământ»" (Geneza, 1, 11). Aceasta transmite un mesaj covârşitor în
sensul că umanităţii îi este conferită dominaţia asupra tuturor formelor de viaţă şi îi este permis să le

11
exploateze până la propriul ei sfârşit. Dumnezeu a făcut din om specia dominantă pe Pământ, iar
totul a fost creat pentru ca el să le poată folosi.
În privinţa problemelor demografice, cele mai multe religii nu favorizează controlul asupra
naşterilor. În particular, biserica catolică romană a fost criticată ca fiind unul din principalii vinovaţi
de crearea problemelor demografice în special în ţările catolic credincioase. Obiecţiile clericilor
catolici faţă de orice formă de control a naşterilor, cu excepţia aşa-numitelor metode ritmice de
reducere a ratei natalităţii în ţările în curs de dezvoltare, au fost stigmatizate ca fiind iresponsabile.
Islamul, ca "văr" apropiat al creştinismului, este, de asemenea, sub focul criticilor, din când
în când, pentru viziunile sale fataliste asupra vieţii şi credinţa sa că totul este predestinat şi toate
sunt voia Domnului. Dacă o persoană, sau o naţiune, este stăpânul unor resurse neregenerabile, să
zicem petrol, atunci este darul Domnului către posesorul acestora, care are, astfel, dreptul de a le
exploata la maximum. Pe de altă parte, dacă o persoană, sau o naţiune, nu este înzestrată cu mai
multe resurse naturale, atunci aceasta îi este soarta şi, de aceea, trebuie să fie acceptată ca lucrarea
Domnului.
Unele astfel de critici sunt, adeseori, nedrepte. Este adevărat că în religiile iudeo-creştină şi
musulmană, umanitatea este punctul central al vieţii pe pământ şi ei îi sunt date multe daruri ale
naturii, dar şi dreptul de a le folosi. Oricum, un drept oferit fără a avea şi responsabilitate nu face
dintr-o persoană un bun credincios în nici o religie. Exploatarea iraţională a darurilor naturii sau
folosirea abuzivă a mediului provoacă daune şi celorlalţi; nu ştim a exista nici o religie care să ierte
greşelile altor religii.
În ceea ce priveşte problema demografică, punctele de vedere anti-avort şi contraceptiv al
bisericii catolice romane sunt foarte bine ştiute. În orice caz, multe alte credinţe şi-au exprimat
nemulţumirea, de asemenea, faţă de aceste acte chiar dacă nu şi-au făcut cunoscute poziţiile lor.
Rata înaltă a natalităţii este o trăsătură nu numai a ţărilor catolice în curs de dezvoltare, ci şi a
ţărilor de religie musulmană, budhistă şi hindusă.
După cum susţine White (62), cuceririle ştiinţifice nu ne pot scoate din crizele ecologice; ar
trebui să dezvoltăm o nouă atitudine sau să o regândim pe cea actuală. Sylvan şi Bennett (50) au
arătat că în gândirea lui Aristotel, finalul tuturor lucrurilor este găsirea bunăstării prin respectarea
ordinei naturale de o manieră activă şi raţională. Atunci când ideile lui Aristotel au penetrat în
Europa creştină, pe parcursul secolului al XX-lea, primele reacţii ale bisericii au fost negative. În
ultimii ani, însă, câţiva discipoli, ca Thomas D'Aquino, au reluat ideea posibilităţii şi necesităţii
încorporării ideilor aristotelice în crezurile creştine (Roover, 43). În sinteza teologiei creştine şi a
filosofiei aristotelice, societatea este un sistem integrat, ca şi Universul, în care Dumnezeu, natura şi
umanitatea îşi are fiecare locul ei propriu. Viaţa virtuoasă cere o structură socială în care există o
modificare mutuală a funcţiilor în interiorul unei ierarhii în care preotul, fermierul, lucrătorul,
artizanul, comerciantul sau civilul îşi îndeplineşte funcţiile sale în acord cu Legile Domnului şi ale
naturii, iar toţi sunt răsplătiţi în mod adecvat pentru contribuţiile lor.
Influenţa iudaismului, creştinismului şi islamismului asupra modului vestic de gândire în
privinţa ecologiei, sau altele legate de aceasta, nu pot fi negate. Alte puncte de vedere care
influenţează sunt cele ale lui Aristotel, menţionat deja, şi cele ale filozofiilor Hobbes şi Locke, care
au văzut "statutul" naturii prin prisma dezvoltării. În cazul în care este haos, atunci umanitatea
trebuie să impună ordine prin mijloace politice şi economice, deoarece umanitatea este jucătorul
central al globului. În contrast, religiile din Est au un punct de vedere diametral opus. De exemplu,
taoismul respinge Modelul Vestic al relaţiilor dintre om şi natură (Tabelul nr. 1). În taoism, omul nu
are dominaţia asupra pământului. Mai mult, natura nu este în dezordine, ci într-o stare de ordine.
Alte diferenţe dintre religiile vestice şi estice sunt acelea că, în timp ce primele văd lumea ca având
valoare neutră, cu excepţia speciei umane, cele din urmă cred că valorile sunt create în mediu şi fac
parte integrantă din modul de a fi al lucrurilor.
În timp ce punctul de vedere vestic este acela al dominaţiei şi al controlului umanităţii
asupra mediului, taoismul oferă o abordare pasivă a retaţiilor noastre cu natura. Ca şi budismul,
taoismul susţine teza "Ordinea mai bună se obţine din a nu face nimic sau din ordine neforţată". În
taoism lucrurile nedominate se auto-guvernează şi auto-crează în mod natural. Mai mult, natura nu

12
este numai un instrument pentru alte finaluri, de exemplu o resursă, ci ceva cu o mare valoare
intrinsecă. Cu alte cuvinte, natura este ceva ce trebuie păstrat cu duioşie, ceva ce trebuie lăsat să-şi
urmeze singur calea şi nu ceva în care să intervenim sau să distrugem prin politici create de oameni.
În credinţele estice punctul de vedere dominant este inversat; valoarea omului rezultă mai ales din
identificarea lui cu natura.

Tabelul nr. 1
Paradigma dominantă în filozofia modernă comparativ cu ecologia profundă şi cu taoismul

Nr. Ecologia profundă/deep


Filozofia modernă Taoism
crt. ecology (DE)
1. Dominaţia asupra naturii Armonie cu natura Elaborarea DE
Natura este doar o resursă, un Natura este valoroasă pentru Mai mult decât pentru
2.
input sine DE
3. Supremaţia omului Egalitarism biocentric Imparţialitate largă
4. Resurse/substituţii ample Oferte limitate Oferte ample
Creşterea economică este un Cunoaşterea/autorealizarea
5. Urmează taoismul
obiectiv important bunurilor nemateriale
Consum suficient fără
6. Consum Consum suficient cu reciclare
reciclare
Stil de viaţă în armonie cu
7. Stil de viaţă competitiv Mai mult ca DE
natura
Organizare centralizată/urbană/ Organizare descentralizată/
8. Mai mult ca DE
naţională bioregională/ de vecinătate
Ierarhie fără structuri
9. Structuri ierarhice ale puterii Democraţie neierarhică/de bază
de putere
10. Tehnologie înaltă Tehnologie adecvată Tehnologie limitată
Sursa: Sylvan şi Bennett (50).

Sylvan şi Bennett (50) au subliniat că, deşi taoismul apare ca o filosofie profund ecologică,
se pare că nu a făcut faţă unor asemenea probleme ecologice precum suprapopularea şi distrugerea
egradarea în creştere a resurselor. Scripturile spun puţine lucruri despre despăduriri şi eroziunea
solului, care au constituit probleme istorice în China. În contrast, Platon a fost preocupat de
despăduririle din Grecia. Mai mult, taoismul nu oferă prea multe soluţii problemelor contemporane,
cum ar fi dispariţia speciilor, bunăstarea animalelor, degradarea urbană, poluarea globală etc., deşi
unele din aceste probleme sunt foarte recente. Mulţi adepţi moderni încep să redescoperă politicile
de etică ecologică, dintre care unele sunt seculare. În conceptul ecologiei adânci, Devall şi Sessions
(13) au conferit drepturi şi protecţie egală tuturor speciilor. În ipotezele Gheea, Lovelock (26)
susţine că elementele vii sau nevii ale pământului se află în interacţiune; primele le modifică în mod
constant pe ultimele şi, astfel, vii şi nevii sunt o entitate. În ipotezele Gheea, umanitatea îşi doreşte
un mediu care se poate susţine singur fără a fi nevoie de intervenţia omului. Desigur, există şi alte
poziţii etice în această privinţă (Collard ş.a., 10).

13
Partea I

NOI ABORDĂRI CONCEPTUALE

14
CAPITOLUL 1

GENERALITĂŢI DESPRE ECOSISTEME, FACTORI DE MEDIU,


PROTECŢIA MEDIULUI

Spaţiul planetei noastre în care este posibilă în permanenţă viaţa se numeşte biosferă. În
componenţa acesteia intră următoarele:
- litosfera - învelişul solid al Pământului;
- hidrosfera - mediul lichid al Pământului, sau Oceanul Planetar;
- atmosfera - zona gazoasă omogenă a Pământului, situată deasupra primelor două.
Raportată la dimensiunile Pământului, biosfera reprezintă o peliculă subţire, a cărei grosime
este de câţiva zeci de kilometri.
Compoziţia actuală a biosferei a fost determinată, în principal, de activitatea organismelor
vii autotrofe, cele care realizează fenomenul de fotosinteză. În acest fel a avut loc sărăcirea
atmosferei în dioxid de carbon şi creşterea concomitentă a concentraţiei de oxigen.
Mediul de viaţă al unui organism viu din biosferă se mai numeşte şi ecosistem. Acesta, ca
ansamblu/ complex natural, este constituit din două componente: biotop şi biocenoză (Figura
nr. 1.1)

Figura nr. 1.1. Structura şi relaţiile dintre componentele unui ecosistem.


E1, E2 = organisme (elemente ale biocenozei);
A = acţiuni; C = coacţiuni; R = reacţiuni.

Biotopul reprezintă spaţiul în care trăieşte un organism vegetal sau animal, alături de
factorii de mediu care acţionează asupra lui. Practic, biotopul cuprinde toate elementele abiotice ale
ecosistemului.

15
Biocenoza este componenta vie (biotică) a ecosistemului. Aceasta cuprinde o comunitate
unitară şi complexă de plante şi fiinţe vii.
In funcţie de nivelul impactului activităţii umane, ecosistemele sunt:
a. naturale: ecosistemele în care efectele activităţilor umane sunt foarte,
foarte puţin resimţite (adâncul mărilor şi oceanelor, pădurile ecuatoriale,
zonele polare);
b. modificate: ecosisteme în care se resimt, într-o oarecare măsură,
efectele indirecte ale activităţii umane, cel mai adesea ca impact
antropomorf indirect;
c. amenajate: ecosisteme care se află în atenţia omului în vederea
obţinerii hranei, materiilor prime vegetale şi animale. Omul intervine
permanent, prin selecţia elementelor şi reglarea populaţiei biocenozei.
După natura biotopului, există ecosisteme acvatice şi ecosisteme terestre.
1. Ecosistemele acvatice:
a. oceanice;
b. continentale.
a. Ecosistemele acvatice oceanice (de ex.: ecosistemul estuarelor, ecosistemul
mangrovelor etc.) se găsesc situate în oceanele şi mările Pământului. Popularea
cu organisme vii, pe adâncime, are loc astfel:
 zona eufotică: adâncime < 100 m; pătrunde lumina solară (are loc
procesul de fotosinteză); se găsesc toate organismele vii autotrofe (alge şi
fitoplancton);
 zona disfotică: adâncime >100 m; nu pătrunde lumina solară
(lipsesc organismele vegetale autotrofe); se găsesc nevertebrate care se
hrănesc cu substanţe organice din straturile superioare.
b. Ecosistemele acvatice continentale sau ecosisteme limnicole, cuprind apele
terestre curgătoare, lacurile şi apele stătătoare.
2. Ecosistemele terestre sunt constituite din comunităţile de organisme care
ocupă biotopurile formate pe suprafaţa uscatului. Principalele caracteristici ale
acestora sunt următoarele:
- sunt alcătuite din: sol (şi substratul pedogenetic), fază gazoasă (aerul) şi
una lichidă (apa din substrat şi cea din precipitaţii).
- reprezintă componenta principală a mediului de viaţă al omului;
- repartiţia ecosistemelor terestre este determinată, în principal, de
latitudine, climă şi de relaţia temperatură-precipitaţii.
Ecosistemele, îndeosebi cele terestre, pe baza unei structuri aproximativ identice, pot fi
grupate în biomuri (biomul supralitoralului, biomul pădurilor, biomul câmpiilor aride, biomul
câmpiilor umede).
În categoria ecosistemelor terestre pot fi cuprinse şi ecosistemele urbane, rurale şi
agroecosistemele.
Între elementele biocenozei şi cele ale biotopului există 3 categorii de legături (reciproce)
(Figura nr.1.1):
- acţiuni, A - generate de factorii abiotici (geografici, mecanici, fizici, chimici) ai
mediului;
- reacţiuni, R - răspunsurile corespunzătoare ale organismelor vii din biocenoză;
- coacţiuni, C - relaţiile dintre organismele din aceeaşi specie sau specii diferite.
Prin urmare, ecosistemul reprezintă rezultatul interacţiunii dintre elementele vii şi cele
anorganice sau fizice, dintr-un anumit mediu de viaţă şi teritoriu geografic.
Acţiunea factorilor abiotici (de natura climatică, fizică, chimică etc.) asupra unui organism
viu determină:

16
- nivelul natalităţii/mortalităţii;
- răspândirea teritorială şi densitatea populaţiilor;
- favorizarea apariţiei modificărilor adaptive.
Totalitatea ecosistemelor reprezintă mediul înconjurător, sintagmă mult mai folosită în
literatura de specialitate.
Pe de altă parte, mediul înconjurător poate fi definit ca fiind totalitatea factorilor naturali şi
antropici (creaţi în activităţile umane), care asigură menţinerea echilibrului ecologic, determinând
totodată condiţiile de viaţă pentru om şi cele de dezvoltare ale societăţii.
Echilibrul ecologic se defineşte prin existenţa unor raporturi optime între fiinţele vii şi
mediul înconjurător. Ştiinţa care studiază aceste raporturi, fără a recomanda măsuri tehnice pentru
ameliorarea mediului se numeşte ecologie (o componentă a biologiei).
Factorii naturali ai mediului înconjurător sunt: apa, aerul, solul, precum şi procesele şi
fenomenele naturale generate de interacţiunea lor.
Factorii antropici sunt generaţi de activităţile umane: industriale, agrozootehnice,
construcţii, transporturi, casnice/gospogăreşti etc.
Continuitatea vieţii pe Pământ depinde în mare măsură de asigurarea calităţii factorilor
(naturali) de mediu, activitate numită şi protecţia mediului.
Diminuarea calităţii factorilor de mediu de către elemente sau fenomene perturbatoare se
numeşte poluare.
Elementele/ fenomenele perturbatoare se mai numesc şi (agenţi) poluanţi, iar aceştia pot fi
de origine naturală sau antropică. Acţiunea acestora se situează în limitele:
- minimă = un simplu disconfort pentru populaţia biocenozei;
- maximă = grave dezechilibre ecologice (acţiune toxică asupra organismelor
şi/sau degradarea componentelor abiotice ale mediului).
Protecţia mediului urmăreşte, în principal:
a. studierea interdependenţei dintre mediu şi:
 fenomenele/ procesele naturale şi artificiale (de exemplu,
precipitaţiile, degradarea stratului de ozon, încălzirea globală a Terrei,
deplasarea apei subterane, degradarea solului prin eroziune etc.);
 fiinţele vii.
b. luarea de măsuri în vederea ocrotirii şi conservării mediului.
Ocrotirea mediului înconjurător = desfăşurarea de acţiuni (majoritatea, legiferate) care scot
din incidenţa omului speciile rare (pe cale de dispariţie), precum şi spaţiile geografice cu valoare
naturală deosebită.
Conservarea mediului înconjurător se poate realiza prin:
- utilizarea raţională şi eficientă a resurselor mediului;
- adoptarea celor mai potrivite forme şi tehnologii de prelucrare (ecotehnologii);
- efectuarea de lucrări pentru limitarea şi prevenirea efectelor dăunătoare ale
unor fenomene naturale (inundaţii, alunecări de teren, eroziune etc.).
O protecţie eficientă a mediului presupune cunoaşterea următoarelor aspecte:
 condiţiile de viaţă din cadrul fiecărui factor de mediu;
 sursele de poluare (poluanţii, modul de dispersie, efectele asupra mediului);
 măsurile de prevenire şi combatere a poluării.

Cauzele principale ale apariţiei fenomenelor de poluare sunt:


• dezvoltarea intensă a industriei, transporturilor şi agriculturii;
• creşterea demografică vertiginoasă (îndeosebi în secolele XIX şi XX) şi
sporirea necesităţilor de confort;
• apariţia centrelor urbane suprapopulate;

17
• utilizarea haotică a resurselor naturale;
• acumularea în mediu de substanţe neutilizabile;
• apariţia de substanţe/ materiale noi, pentru care ritmul de consum şi reciclare
de către organisme este mult inferior ritmului de generare.
Poluarea afectează toţi factorii de mediu (aer, apă, sol), manifestându-se în diferite moduri
(tipuri).

Clasificarea tipurilor de poluare se face după mai multe criterii, cum ar fi:
1. provenienţa poluanţilor:
a. poluare naturală: biologică, fizico-chimică, menajeră;
b. poluare antropică: industrială, transporturi, agricolă, activităţi socio-
culturale.

2. natura poluanţilor:
• poluare fizică: termică, fonică (sonoră), radioactivă, electromagnetică;
• poluare chimică: cu carbon şi derivaţi; cu compuşi de sulf, azot; metale
grele şi compuşi; compuşi de fluor; materiale plastice; pesticide; materii
organice fermentabile etc.;
• poluare biologică: contaminarea mediilor inhalate şi ingerate; modificări
ale biocenozelor şi invazii de specii animale şi vegetale (insecte nedorite,
buruieni); germeni patogeni etc.;
• poluare estetică: degradarea peisajelor datorită urbanizării, sistematizării
eronate, industriei etc.

3. starea fizică a poluanţilor:


- poluare cu gaze şi pulberi în suspensie;
- poluare cu substanţe lichide;
- poluare cu substanţe solide.

18
CAPITOLUL 2

POLUAREA AERULUI

Aerul normal are următoarea compoziţie aproximativă (în volume): 78% azot, 21% oxigen
şi 1% alte gaze.
În compoziţia aerului perfect uscat, componentele şi concentraţiile acestora sunt următoarele
(Tabelul nr. 2.1):

Tabelul nr. 2.1


Componentele aerului perfect uscat.

Volumul, Volumul,
Componenta Componenta
% %
N2 78,088 H2 5.10-5
O2 20,949 Xe 8.10-6
Ar 0,9300 O3 1.10-6
CO2 0,0300 Rd 6.10-8
Ne 0,0018 CH4 22.10-6
He 0,0005 N2O 5.10-6
Kr 0,0001 NO2 2.10-6
NH3 16.10-6

Aerul este un element indispensabil vieţii, omul având nevoie de 14-15 m3 aer/24 ore.
Prin respiraţie, componentele principale ale aerului îşi modifică concentraţia astfel
(Tabelul nr. 2.2):

Tabelul nr. 2.2


Concentraţiile principalelor elemente ale aerului.

Concentraţia în aer, %
Componenta
Inspirat Expirat
Azot 78-79% 78-79%
Oxigen 20-21% 16-17%
Dioxid de carbon 0,03-0,04% 3-4%

Aerul real conţine azot, oxigen, dioxid de carbon, ozon, alte gaze, vapori de apă, pulberi,
bacterii etc.
Aerul reprezintă componenta de bază a atmosferei, înveliş gazos ce înconjoară Pământul
până la altitudinea medie de 3.000 km.
În funcţie de variaţia temperaturii cu altitudinea (Figura nr. 2.1), atmosfera cuprinde:
troposfera: 0-11 km; stratosfera: 11-45 km; mezosfera: 45-80 km; termosfera: 80-400 km; exosfera:
400-3000 km.
În funcţie de variaţia compoziţiei aerului cu altitudinea, atmosfera are două straturi:

19
 homosfera (compoziţie relativ constantă până la 100 km);
 heterosfera (compoziţia variază puternic cu altitudinea la peste 100 km);
În funcţie de încărcarea electrică a componentelor aerului, atmosfera cuprinde:
- ionosfera: 80-300 km - particule încărcate electric sau ioni, formate
datorită acţiunii radiaţiei solare asupra moleculelor şi atomilor din aer;
prezintă o conductibilitate termică deosebită;
- magnetosfera: peste 500 km; particulele încărcate electric se
deplasează după liniile câmpului magnetic terestru.

Radiatie UV, λ <1000

Radiatie UV, 2000 < λ < 3000 ⊕

Radiatie vizibila si IR, λ > 3000 ⊕


ALTITUDINE, km

termosferă

Var. temp. cu
altitudinea

mesopauză
mesosferă
stratopauză
stratosferă
tropopauză
troposferă

500 1000 TEMPERATURA, K

Figura nr. 2.1. Evoluţia temperaturii atmosferei Pământului în funcţie


de altitudine şi nivelul de pătrundere a radiaţiei solare.

2.1 Poluanţii aerului

Poluanţii aerului pot fi substanţe solide, lichide sau gazoase, naturale sau artificiale care pot
fi aeropurtate.
Clasificarea poluanţilor aerului se poate face după următoarele criterii:
1. starea de agregare;
2. provenienţă;
3. acţiunea specifică asupra organismului.

20
1. După starea de agregare (Tabelul nr. 2.3) – există poluanţi solizi, lichizi şi gazoşi, iar în
amestec cu aerul devin suspensii, aerosoli, nori.

Tabelul nr. 2.3


Starea de agregare a poluanţilor aerului.

Starea de agregare a Diametrul mediu,


Poluant + aer
poluanţilor μm
> 10 praf = suspensii
Solidă 0,1-10 nor = aerosoli
< 0,1 fum = aerosoli
Lichidă - nor = aerosoli
Gazoasă - nor

Poluanţii solizi (praf, pulberi) provin din eroziunea rocilor naturale, industrie, şi mai rar din
alte activităţi umane. După natură pot fi:
- anorganici - oxizi metalici (de Zn, Pb, Mn, Fe, Cu), minerale (SiO2, azbest,
silicaţi), ciment, sodă, coloranţi anorganici, sticlă etc.;
- organici - de origine animală (lână, păr, fulgi, puf), vegetală (bumbac, faină,
in), sintetică (pesticide, coloranţi organici) etc.
Suspensiile (particule cu diametrul peste 10 μm = praf), se caracterizează prin:
• stabilitate mică: difuzie redusă în aer; se depun destul de repede (se mai
numesc şi pulberi sedimentabile);
• nu pătrund în alveolele pulmonare: nu sunt periculoase pentru om;
• diminuează luminozitatea: influenţează negativ fotosinteza plantelor;
obturează ostiolele (împiedică schimbul de gaze cu atmosfera);
• modifică pH-ul solului (de ex. pulberea de ciment).
Pulberile 0,1-10 μm – au stabilitate mai mare; se depun în timp mai îndelungat, la distanţe
mari: 2-10 km (cenuşă, negru de fum). Având putere de difuzie mare, ajung în alveolele pulmonare,
fiind toxice pentru organisme. Cele mai periculoase sunt cele cu dimensiunile cuprinse în intervalul
0,2-2 μm (se separă foarte greu din aer).
Pulberile < 0,1 μm - se depun foarte greu şi difuzează foarte uşor în aer. Depunerea se face
ca urmare a ciocnirii şi aglomerării lor.
Alte proprietăţi fizice importante ale particulelor:
- suprafaţă specifică mare (1 cm3 cuarţ, măcinat la diametrul de 1μm, are
suprafaţa specifică de 6 m2);
- pot exploda (Zn, S, faină, dextrină), sau autoaprinde (cărbune, Al);
- adsorb gaze toxice sau vapori;
- absorb radiaţii calorice şi iradiază după încetarea încălzirii;
- formează ceaţă (sunt centri de condensare);
- particulele ascuţite traumatizează căile respiratorii; cele moi se depun ca o
pastă - traheite şi bronşite;
- se încarcă electrostatic, prin frecare, sau prin adsorbţie de ioni (pulberile
metalice se încarcă pozitiv, cele nemetalice negativ - creşte stabilitatea lor).
Substanţele lichide - majoritatea provin din industrie (gudroane de cocserie, solvenţi lacuri-
vopsele, furfurol, insecticide lichide etc). Principalele caracteristici sunt:
 volatilitatea; în contact cu aerul pot forma aerosoli;

21
 vaporii se răspândesc pe distanţe de sute de metri;
 afectează aparatul respirator, derma, ochii;
 se depun pe plante, dereglând respiraţia acestora;
 afectează construcţiile etc.
Aerosolii - amestec aer cu particule solide < 10 μm, sau/şi substanţe lichide. Se
caracterizează prin:
- stabilitate mare;
- putere mare de difuzie;
- condensarea este favorizată de scăderea temperaturii (particulele se transformă
în cristale), umiditate (solubilizează particulele, sau le umezeşte, mărindu-le
masa);
- radiaţiile UV provoacă transformări chimice.

Poluanţii gazoşi
 difuzează uşor în aer (sunt purtaţi la mari distanţe de locul unde au fost
eliminaţi în atmosferă);
 oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac, hidrogen sulfurat, fluor, clor, vapori de
acizi (fluorhidric, clorhidric etc).

2. După provenienţă, poluanţii aerului sunt:


a. primari - provin direct din surse de poluare identificate sau identificabile;
b. secundari - sunt produşi în mediu, datorită interacţiunii poluanţilor primari
sau reacţiilor chimice cu constituenţii aerului.

3. După acţiunea specifică asupra organismului, poluanţii sunt:


• iritanţi - cei mai răspândiţi: oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac, hidrogen
sulfurat, fluor, clor, vapori de acizi (fluorhidric, clorhidric), pulberi cu
solubilitate scăzută;
• asfixianţi (împiedică oxigenarea ţesuturilor organice) - oxidul de carbon
(formează cu hemoglobina un compus stabil, carboxihemoglobina), hidrogenul
sulfurat (produce pierderea mirosului → paralizia centrilor respiratorii →
decesul), vapori de acid cianhidric;
• toxici sistemici (peste anumite concentraţii provoacă leziuni ale organelor
interne, sau sistemelor):
- plumbul: acumulare în ţesutul osos, afectează sistemul nervos,
biosinteza hemoglobinei. Intoxicaţia apare pentru concentraţii de
0,1-0,2 mg Pb/dm3;
- cadmiul: la concentraţii peste 5 μg/dm3 apă induce tulburări renale,
fracturi osoase (datorită eliminării calciului). În 1970, în Japonia apărut
maladia Itai-Itai ca urmare a intoxicaţiei cu Cd;
- mercurul: pentru concentraţii mai mari de 10 μg/dm3 apă se
acumulează în rinichi, creier, globule roşii, păr. Determină leziuni la
nivelul sistemului osos, ochilor, aparatului renal şi digestiv;
- fluorul: se acumulează în ţesutul osos, provocând leziuni osoase şi
tulburări metabolice. Duritatea dinţilor scade pentru concentraţii peste
1,5 mg F/dm3 apă consumată. La concentraţii mai mari de
5 mg F/dm3 apă, se produc anchiloze articulare, luxaţii, fracturi,
curbarea oaselor lungi etc.;
- arsenul: când concentraţie depăşeşte 0,5 g/dm3 apă, acesta induce

22
afecţiuni ale pielii, cancer cutanat, tulburări digestive;
- cianurile: la concentraţii peste 0,01 mg/dm3 apă, are loc blocarea
oxidării la nivel celular (asfixia internă), tulburări nervoase, deces;
- pesticidele - afectează ficatul, sistemul nervos, glandele endocrine
sexuale, enzimele etc. Au acţiune cancerigenă şi chiar cocancerigene
asupra descendenţilor.
• fibrozanţi (produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator) -
suspensii de ciment, pulberi cu bioxid de siliciu, oxizi de fier, compuşi de Ca,
Ba, Be; sunt specifice mediului industrial;
• alergenici (acţionează asupra căilor respiratorii, producând alergii):
- origine naturală (origine minerală: cuarţ; origine vegetală: polen, în,
cânepă, tutun, cafea, cacao, ricin, soia; origine animală: insecte, fungi,
puf, pene);
- origine industrială (produse chimice, farmaceutice, insecticide);
• cancerigeni:
- organici - hidrocarburi policiclice aromate (benzopiren,
benzoantracen, benzfluoranten etc.), pulbere de lemn; substanţe
organice clorurate (pesticide), epoxizi, nitrozamine, naftilamina de
la fabricile de coloranţi;
- anorganici: crom → cancer nazal; arseniu → cancer hepatic; cadmiu
→ cancer prostată; nichel → cancer căi respiratorii), substanţe
radioactive → cancer tiroidian; azbest → cancer pulmonar;
• mutageni şi teratogeni (mutageni = produc anomalii genetice ereditare;
teratogeni = produc malformaţii ale fetusului): compuşi organocloruraţi,
fosforici, mercurici, fluoruri, oxizi de azot, pulberi de lemn, particule de emisii
Diesel, azbest, benzen etc.

2.2. Surse de poluare ale aerului

Sursele de poluare ale aerului: surse naturale şi surse artificiale.


a. Sursele naturale sunt:
 Solul – datorită factorilor fizici (temperatură), mecanici (ploi, curenţi
de aer, impact meteoriţi, cutremure), biologici, solul răspândeşte în aer agenţi
poluanţi:
- particule solide (anorganice, organice);
- gaze: CO2, H2S, NH3;
- substanţe odorante complexe.
 Plantele şi animalele poluează mediul cu polen, spori de mucegaiuri/
levuri, păr, pene, fulgi.
 Erupţiile vulcanice emit gaze (CO, CO2, H2, H2S, NH3), vapori de
apă, materiale solide de diferite dimensiuni, care pot ajunge până în stratosferă
(30-50 km).
 Praful cosmic - dezintegrarea meteoriţilor în atmosferă (circa 1000
t/an ajung pe Pământ).
 Incendiile → dioxid de carbon şi fum (distrug ecosistemele).
b. Sursele artificiale - activităţi ale omului din care rezultă produse solide, lichide şi
gazoase, care pot ajunge în atmosferă. Aceste surse sunt fixe şi mobile.
♦ Surse fixe - produc o poluare limitată (în apropierea sursei):

23
- procese industriale: chimice, siderurgice, metalurgice, materiale de
construcţie etc.;
- procese de combustie - producere de energie electrică/ termică,
încălzire locuinţe; cantitatea şi tipul poluanţilor depinde de calitatea
combustibilului şi felul arderii;
- servicii - staţii de benzină, instalaţii de vopsit, curăţătorii chimice (în
uscat) etc.
♦Surse mobile - mijloace de transport rutier, feroviar, naval şi aerian.
Autovehiculele, datorită gazelor de eşapament şi combustibilului folosit,
poluează cu oxid de carbon, oxizi de azot, plumb, aldehide, etilenă,
hidrocarburi aromatice, dioxid de carbon, pulberi.

2.3. Dispersia poluanţilor în atmosferă

Acest fenomen este influenţat de următoarele:


- factori meteorologici: vânt, turbulenţa aerului, umiditate, temperatură;
- modul de evacuare în atmosferă a poluanţilor.
Vântul - factor important pentru dispersarea agenţilor poluanţi în atmosferă. Gradul de
răspândire al poluanţilor este direct proporţional cu viteza vântului:
- deplasarea maselor de aer cu viteză mică: acest fapt conduce la acumularea
poluanţilor (creşte concentraţia de poluant);
- creşterea vitezei vântului: se măreşte volumul de aer în care se dispersează
poluantul (scade concentraţia, de dorit sub valoarea limită admisibilă).
Vântul are un dublu rol:
 pozitiv - creşte gradul de dispersie al poluantului;
 negativ - cărăuş al poluanţilor.
Turbulenţa aerului - fenomen generat de diferenţele de temperatură şi de frecarea
straturilor de aer în mişcare.
- favorizează dispersarea transversală a poluanţilor faţă de direcţia vântului;
- este strâns legată de regimul vânturilor (ca direcţie şi viteză).
Turbulenţa aerului, după modul de formare, poate fi:
 mecanică - apare datorită frecării maselor de aer de scoarţa terestră
(depinde, în principal de rugozitatea terenului, relief, viteza vântului);
predomină în nopţile cu temperaturi moderate şi fluctuaţii ale vântului de
ordinul secundelor;
 termică sau convectivă - este generată de diferenţa de temperatură
dintre suprafaţa terenului şi pătura de aer din imediata apropiere;
predomină în zilele cu soare şi vânt slab (fluctuaţii ale vântului de ordinul
minutelor).
Umiditatea aerului Creşterea umidităţii are efecte:
- pozitive - împiedică difuzia poluanţilor (se înregistrează concentraţii mici în
aer);
- negative - formează ceaţă (vaporii de apă condensează pe particulele din aer),
fenomen care determină concentrarea poluanţilor.
Poluare indusă de creşterea umidităţii aerului, este diminuată (până la anulare) de
precipitaţii (ploaia - îndepărtează gazele; zăpada - curăţă atmosfera de pulberi).
Temperatura atmosferei depinde de: anotimp, altitudine, relief, latitudine geografică.
Variaţiile de temperatură favorizează dispersia poluanţilor, datorită deplasării maselor de aer.

24
Evacuarea în atmosferă a poluanţilor industriali se face prin intermediul coşurilor
industriale (elemente de construcţie care asigură creşterea nivelului de dispersie al poluanţilor).
Proiectarea şi amplasarea coşurilor se face după anumite reguli:
- înălţimea coşului (Hc): > 2,5 înălţime clădiri/ forme de relief din apropiere (se
evită turbulenţa la partea superioară a coşului);
- viteza de ieşire a gazelor din coş: >20 m/s (jetul de gaze scapă din zona de
turbulenţă a coşului);
- concentraţia maximă la sol a gazelor evacuate apare la o distanţă de 5-10 Hc;
- gazele evacuate prin coşuri cu diametrul < 2 m şi Hc < 60 m, nu se dispersează
bine în atmosferă, astfel că în apropierea solului ating concentraţii periculoase.
Un coş bine proiectat asigură o bună difuzie atmosferică a poluanţilor, ceea ce face ca la
nivelul terenului, concentraţia acestora să fie 0,001-1% din concentraţia gazului la ieşirea din coş.

2.4. Caracterizarea efectelor poluanţilor asupra biocenozei

Efectele agenţilor poluanţi se pot caracteriza prin: limită de concentraţie, doză letală,
concentraţie letală, timp letal etc.
a) Limita de concentraţie - valoare pentru care o substanţă poate avea efect poluant asupra
mediului. Acest parametru se mai numeşte şi concentraţie maximă admisă (CMA) şi are valori
diferite, în funcţie de:
- natura poluantului;
- sursa agentului poluant;
- ţara de emisie.
De ex., în funcţie de ţară, poluantul SO2 are următoarele limite de concentraţie în atmosferă:
România: 0,25 mg/m3; Canada: 0,3 mg/m3; Polonia: 0,35 mg/m3, SUA: 0,365 mg/m3; Elveţia:
0,50 mg/m3.
Limitele sunt consemnate în standarde şi au caracter obligatoriu. Depăşirea lor de către
întreprinderile poluante, duce la aplicarea de penalităţi (pot ajunge până la suspendarea activităţii
poluatoare).
CMA se poate exprima în diferite unităţi: g/litru, %, ppm (părţi per milion), ppb (părţi per
miliard/ bilion), ppt (părţi per trilion), Cm (Curie), dB (decibeli) etc.
b) Doza letală = cantitatea de substanţă toxică/ microbi care, într-o anumită perioadă de
timp, omoară 50% din animalele/ organismele testate. Se notează cu DL50, şi se exprimă
în mg/kg corp. Cu cât valoarea DL50 este mai mică, cu atât compusul este mai toxic.
Pentru poluanţii apei se mai foloseşte termenul de concentraţie letală, care reprezintă
concentraţia substanţei toxice în soluţie apoasă care provoacă moartea a 50 % dintr-o
populaţie acvatică, după o expunere de 24-96 ore. Se notează CL50/24...95 şi se exprimă în
mg/litru. În literatura americană de specialitate se foloseşte şi termenul doză letală
inferioară (Ldlo = Lethal dose low) = concentraţia/ cantitatea minimă de compus toxic/
microbi pentru care se înregistrează moartea organismului testat.
c) Timpul letal = durata (ore) în care compusul toxic, într-o anumită concentraţie, are
acţiune letală pentru 50% dintr-o populaţie imersată.
d) Gradul de persistenţă în mediu - depinde de natura poluantului şi condiţiile meteo (calm
atmosferic, ceaţă etc.). Timpul de staţionare (sau de persistenţă) în mediu poate fi scurt
(NH3: 2 zile, SO2: 4 zile, NOX: 5 zile) sau lung (CO: 2-3 ani, CO2: 4 ani, hidrocarburi:16
ani, freoni: 100 ani, fier: 100 ani, aluminiu: 500 ani, mase plastice: 250 ani, sticlă: 4-5000
ani etc. În acest timp, poluanţii se concentrează, se amestecă, interacţionează reciproc sau
cu mediul, producând de cele mai multe ori efecte deosebite, chiar imprevizibile asupra
biocenozelor.
e) Influenţele reciproce dintre poluanţi pot fi multiple şi analiza lor se efectuează la:
- lansarea de noi produse pe piaţă;

25
- amplasarea de noi unităţi ec.;
- stabilirii măsurilor de protecţie a mediului.
Dacă în mediu există simultan mai mulţi poluanţi, pot apărea următoarele efecte:
 sinergetice - amplificarea efectului poluant (este mai mare decât
simpla însumare a efectelor individuale ale poluanţilor). De ex., ploile acide
[emisii de SOX sau NOX + apă], produc la plante, vieţuitoare, om şi construcţii,
efecte nocive mai puternice decât gazele uscate, sau apa, luate separat.
 antagonice - anularea reciprocă a efectelor poluante între agenţii
poluanţi. De exemplu, dacă într-un emisar, două surse diferite deversează apa
acidă, respectiv apă bazică, în punctul de întâlnire are loc reacţia de
neutralizare reciprocă a celor doi poluanţi.
 anergism - absenţa influenţelor reciproce a agenţilor poluanţi. De
exemplu, unele componente ale deşeurilor solide urbane (mase plastice, lemn,
metale) nu se influenţează reciproc.
 eutrofizare - intensificarea poluării secundare. De exemplu, în apele
cu concentraţie mare de elemente nutriente (azot şi fosfor) şi în prezenţa
căldurii are loc dezvoltarea accelerată a vegetaţiei. În acest fel are loc scăderea
concentraţia oxigenului din apă, ceea ce determină distrugerea faunei acvatice.
Totodată, prin putrezirea vegetaţiei formate se elimină gaze (H2S, CH4, CO2
etc.) dăunătoare faunei, iar în apele staţionare (bălţi, iazuri, lacuri) se poate
ajunge la distrugerea completă a faunei acvatice.

2.5. Protecţia atmosferei în România

Indicatorii legaţi de mediul atmosferic sunt organizaţi pe trei nivele: indicatori de presiune
(emisii de poluanţi), indicatori de stare (calitatea aerului) şi indicatori de răspuns (măsurile luate
şi eficacitatea lor).

a. Emisiile de poluanţi
Substanţele emise în mediul atmosferic contribuie la schimbări climatice, distrugerea
stratului de ozon, acidifierea aerului, formarea smogul fotochimic şi deteriorarea calităţii aerului.
Sursele principale de poluanţi atmosferici sunt:
• sursele fixe industriale, concentrate, de obicei, pe mari platforme industriale,
dar şi intercalate cu zone de locuit intens populate (dezvoltate preponderent pe
verticală);
• circulaţia auto, în special de-a lungul marilor artere incluzând şi traficul greu;
• şantiere de construcţie şi betoniere;
• centralele electrotermice;
• surse difuze de combustie;
Pentru protecţia atmosferei şi îmbunătăţirea calităţii aerului sunt necesare măsuri de control
ale emisiilor poluanţilor. Pentru aprecierea gradului de poluare al atmosferei se calculează emisiile
de poluanţi şi se determină calitatea aerului înconjurător. Emisiile se măsoară prin metode adecvate
de evaluare, specifice fiecărui poluant în parte, bazate pe factori de emisie şi pe indicatori de
activitate.
Analizele emisiilor la nivel naţional, distribuţia sectorială, ţintele spaţiale şi temporale
reprezintă elementele cheie în stabilirea priorităţilor de mediu, în identificarea ţintelor ce trebuie
atinse şi politicilor ce trebuie adoptate, atât la nivel local cât şi la nivel naţional. Indicatorii selectaţi
trebuie să răspundă criteriilor de identificare şi să fie relevanţi pentru problemele principale privind
atmosfera.

26
b. Calitatea aerului
Principalele obiective ale politicii de mediu din România sunt create pentru a garanta un
mediu curat, şi urmăresc să asigure o viaţă sănătoasă populaţiei, să ducă la eliminarea sărăciei şi a
degradării mediului, să regenereze economia pe baza principiilor de dezvoltare durabilă şi să
armonizeze legislaţia naţională privind protecţia mediului cu cea a Uniunii Europene.
Strategia Naţională pentru Protecţia Atmosferei descrie situaţia actuală în ceea ce priveşte
calitatea aerului în România, precum şi măsurile pe care Guvernul le-a pregătit în vederea
îmbunătăţirii protecţiei atmosferei şi a calităţii aerului, până în anul 2013. Strategia este structurată
pe două perioade de timp:
• 2004-2006 (perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană);
• 2007-2013 (perioada în care România este deja stat membru al Uniunii
Europene).
Indicatorii cu privire la calitatea aerului sunt calculaţi pe baza datelor înregistrate de
sistemul de monitorizare a calităţii aerului şi sunt consideraţi ca fiind cei mai importanţi, în scopul
evaluării situaţiilor concrete, în comparaţie cu ţintele de calitate stabilite de reglementări.
Monitorizarea calităţii aerului implică urmărirea elementelor incluse în cele patru categorii
de probleme:
 sursele şi emisiile de poluanţi atmosferici;
 transferul poluanţilor în atmosferă;
 nivelul concentraţiilor de poluanţi în atmosferă şi distribuţia spaţio-temporală
a acestora;
 efectele poluanţilor atmosferici asupra omului şi mediului biotic şi abiotic.

c. Măsurile luate şi eficacitatea lor


Aerul este factorul de mediu cel mai important pentru transportul poluanţilor, deoarece
constituie suportul pe care are loc transportul cel mai rapid al acestora în mediul înconjurător,
astfel că supravegherea calităţii atmosferei este de mare importanţă în activitatea de monitoring.
Din datele de calitate ale aerului, obţinute din reţeaua de monitorizare, rezultă o uşoară
îmbunătăţire a calităţii aerului datorată diminuării activităţilor economice şi programelor de
retehnologizare şi modernizare, realizate la nivelul unor unităţi industriale, precum şi intensificării
activităţii agenţiilor de protecţia mediului (creşterea numărului de inspecţii la agenţii economici a
căror activitate produce impact asupra calităţii aerului).
Supravegherea calităţii aerului a înregistrat o îmbunătăţire în perioada 1995-2004, prin
creşterea numărului de staţii de supraveghere şi a numărului de indicatori monitorizaţi la o singură
staţie.
Această creştere a fost posibilă datorită dotărilor cu echipamente noi şi moderne, în acest fel
realizându-se o monitorizare eficientă a calităţii aerului.

27
CAPITOLUL 3

FORME DE POLUARE INDUSE DE POLUANŢII ATMOSFERICI

Cele mai importante forme de poluare induse de poluanţii atmosferici sunt:


a. amplificarea efectului de seră (încălzire globală/schimbări climatice);
b. smogul;
c. ploaia acidă;
d. diminuarea stratului de ozon stratosferic.

3.1. AMPLIFICAREA EFECTULUI DE SERĂ

Efectul de seră se caracterizează prin următoarele:


- fenomen natural, care înlesneşte încălzirea scoarţei terestre şi a atmosferei;
- este posibil datorită prezenţei în atmosferă a gazelor de seră - absorb radiaţiile
solare cu lungime de undă (λ) mare care vin de la suprafaţa Pământului;
- fără efectul de seră, viaţa pe Pământ probabil nu ar exista (temperatura medie
ar putea fi de -18°C, faţă de 15°C, în prezent).
În timpul trecerii prin atmosferă, energia radiaţiei solare poate fi absorbită şi/sau reflectată
(Figura nr. 3.1).
Bilanţul pentru energia solară care se îndreaptă spre Pământ:
• 26% - reflectată înapoi în spaţiu de către nori şi particulele în suspensie;
• 19% - absorbită de nori, diferite gaze (cum ar fi, ozonul), particule în
suspensie;
• 55% - ajunge pe Pământ, din care:
 4 % - reflectată înapoi în spaţiu;
 51 % - rămâne la nivelul scoarţei terestre (încălzeşte suprafaţa
Pământului, topeşte gheaţa şi zăpada, evaporă apa, asigură fotosinteza
plantelor).
Prin încălzirea scoarţei terestre, aceasta emană energie sub formă de radiaţii cu lungime de
undă mare (radiaţii infraroşii). Circa 90% din energia acestor radiaţii este absorbită de gazele de
seră din atmosferă (Figura nr. 3.2).
Ca urmare a acestui fapt are loc încălzirea suplimentară a atmosferei. Moleculele gazelor de
seră, prezente în atmosferă, radiază căldură în toate direcţiile, iar aproximativ 90% din această
energie ajunge din nou pe Pământ, accentuând încălzirea scoarţei terestre. Această succesiune de
secvenţe se repetă până la epuizarea radiaţiilor infraroşii.
Nivelul efectului de seră este determinat, în principal, de concentraţia gazelor de seră din
atmosferă. Aceasta a crescut odată cu revoluţia industrială, la începutul sec. al 18-lea (Tabelul
nr. 3.1 şi Figura nr. 3.3).

28
Tabelul nr. 3.1
Gazele care determină (amplificarea) efectul(ui) de seră.
Obs. Se consideră că în perioada analizată nu s-a modificat concentraţia vaporilor de apă.

Concentraţia Contribuţia la
Nr. amplificarea
Gazul de seră Nivelul de creştere efectului de
crt. anul 1750 Prezent
seră, %
1. Dioxid de carbon, CO2 280 ppm 360 ppm 29% 55
Compuşi cloro-
2. 0 990 ppt 25
fluorocarbon, CFC
3. Metan, CH4 0,70 ppm 1,7 ppm 143 % 15
4. Protoxid de azot, N2O 280 ppb 310 ppb 11% 5
Depinde de Nivelul a scăzut în
Nu se Nu s-a stabilit cu
5. Ozon, O3 cunoaşte
latitudine şi stratosferă şi a crescut
precizie
altitudine în troposferă

Hexafluorură de sulf, Nu se SF6 este gazul al cărui efect de seră este de 22.000 de ori mai
6. cunoaşte puternic decât cel al CO2 pe o perioada de 100 de ani.
SF6

100%
radiaţie solară
4% 20% 6% incidentă

Reflectată de
atmosferă

Atmosferă
Reflectată
de nori
19%
absorbită de
atmosferă şi nori

Reflectată de 51%
Scoarţa
scoarţa terestră absorbită de
terestră
scoarţa terestră

Figura nr. 3.1. Bilanţul energiei solare care se îndreaptă spre Pământ.

29
Energie solară Radiaţie Radiaţie Radiaţie
reflectată în infraroşie infraroşie infraroşie
spaţiu de scoarţa pierdută în pierdută în pierdută în
terestră spaţiu spaţiu spaţiu

Atmosferă

G A Z E D E S E R Ă

Energie solară Energie solară


absorbită de Scoarţa terestră Scoarţa terestră Scoarţa terestră
transformată în se încălzeşte tot se încălzeşte tot se încălzeşte tot
scoarţa terestră căldură, care
Scoarţa mai mult şi emite mai mult şi emite mai mult şi emite
determină emisia noi radiaţii noi radiaţii noi radiaţii
terestră de radiaţii infraroşii infraroşii infraroşii
infraroşii

Figura nr. 3.2. Încălzirea scoarţei terestre datorită efectului de seră.


Concentratia CO2, ppm (volum)

 carote de gheaţă
(Staţia Siple)
 Mauna Lee

Anul
30
Figura nr. 3.3. Evoluţia concentraţiei CO2 din atmosferă în perioada 1744-1992.
Dioxidul de carbon, CO2
Excesul de CO2 din atmosferă (fig.3.3) provine din surse naturale şi antropice, cum ar fi:
- din arderea combustibililor fosili (cca. 65% din excesul de CO2 din
atmosferă);
- descompuneri organice;
- incendii de pădure;
- despăduriri;
- modificări în folosirea terenurilor; de ex., trecerea în circuitul agricol a
pădurilor, păşunilor: circa 30% (ecosistemele naturale suportă de 20-100
de ori mai mult CO2 pe unitatea de suprafaţă decât culturile agricole);
- erupţiile vulcanice.
Compuşii fluorocarbon, CFC (freoni) sunt substanţe chimice foarte stabile din punct de
vedere chimic, folosite în sisteme de condiţionare a aerului, congelatoare, spray-uri (cosmetice şi
medicale) sau ca solvenţi de curăţare. Din fericire, contribuţia la efectul de seră este redusă, în
primul rând datorită faptului că în atmosferă concentraţiile sunt relativ mici. În acelaşi timp, în
ultimele decenii, concentraţia freonilor în atmosferă a început să scadă, fapt pus pe seama
respectării Protocolului de la Montreal pentru reducerea producţiei şi a utilizării CFC (semnat de 46
de state în anul 1987).

Metanul, CH4
Sursele, în ordinea importanţei, sunt următoarele:
- cultivarea orezului: condiţiile anaerobe din orezăriile inundate (nu există o
evaluare precisă a contribuţiei acestei surse; 60% din orezăriile lumii se
găsesc în India şi China, unde nu s-au făcut măsurători în acest sens); din
1950 până în prezent, producţia de orez s-a dublat;
- şeptelul: digestia furajelor şi compostarea deşeurilor; în ultimul secol,
cantitatea de metan a crescut de aproximativ 4 ori;
- termitele: emană metan printr-un proces similar celui întâlnit la
şeptel, iar numărul termitelor creşte necontenit datorită despăduririlor,
îndeosebi în zona tropicelor;
- mine de cărbuni, exploatarea petrolului şi a gazelor naturale, depozitarea
deşeurilor;
- zonele umede;
- descompunerile organice anaerobe;
- arderea biomasei;
- gropile de gunoi (deşeuri municipale).

Protoxidul de azot, N2O apare în atmosferă în următoarele condiţii:


 schimbarea destinaţiei terenurilor: despăduriri, trecerea în circuitul
agricol a pădurilor, savanelor, păşunilor etc. (are loc diminuarea cantităţii
de azot înmagazinate în vegetaţia vie şi sol prin descompunerea materiei
organice);
 arderea biomasei şi a combustibililor fosili: se crede că are o
contribuţie redusă;
 folosirea fertilizanţilor pe bază de azot: participă cu 0,2-50 %/an (nu
există măsurători riguroase);
 cultivarea terenurilor; solul; oceanele; păşunile.
Creşterea concentraţiei N2O în atmosferă are loc cu 0,2-0,3 %/an. Acumularea sa în
atmosfera este relativ redusă datorită reacţiilor de fotoliză (fiind activ din punct de vedere chimic,
protoxidul de azot descompus în stratosferă de lumina solară).

31
Ozonul, O3: nu s-a reuşit determinarea cu precizie a rolului său în accentuarea efectului de
seră:
- circa 97% din ozonul atmosferic apare în condiţii naturale (acţiunea radiaţiei
solare asupra oxigenului molecular) în stratosferă (în ultimele decenii s-a
înregistrat o scădere a concentraţiei de ozon stratosferic datorită, în principal,
prezenţei CFC în atmosferă);
- restul de 3% este ozonul troposferic (considerat ozon artificial): se găseşte în
imediata apropiere a scoarţei terestre, ca produs al smogului fotochimic.

Hexafluorură de sulf, SF6


Gaz incolor, inodor, netoxic, neiflamabil, cu reactivitate chimică foarte mică.
Se foloseşte în industria electrotehnică (gaz izolator pentru numeroase echipamente
electrice, îndeosebi cele de înaltă tensiune), adesea înlocuind compuşii cu toxicitate mai mare, cum
ar fi PCB (Polychlorinated biphenyl – interzis în SUA din anul 1971 şi din 2001 de către Stockholm
Convention on Persistent Organic Pollutants). Datorită proprietăţilor sale dielectrice superioare
aerului, instalaţiile în care se foloseşte au dimensiuni mult mai mici decât cele clasice.

Unii specialişti susţin că datorită accentuării efectului de seră, temperatura pe Pământ a


crescut în ultimul secol cu 0,3-0,6°C.
Din modelele matematice elaborate rezultă dublarea concentraţiei CO2 (posibil după anul
2050), ceea ce va face ca temperatura medie pe Pământ să crească cu 1-3°C. Acest fapt va genera
"încălzirea globală", fenomen care nu este datorat efectului de seră, ci trebuie asociat doar cu
accentuarea efectului de seră.
Totuşi, unii cercetători consideră că ecuaţiile folosite în modele matematice nu simulează cu
precizie efectele unor posibile reacţii negative, care ar duce la contracararea accentuării efectului de
seră. De exemplu, nu se simulează corect efectele creşterii stratului de nori. Astfel, creşterea
temperaturii pe Pământ ar face să se evapore mai multă apă, ceea ce înseamnă sporirea volumului
de nori din atmosferă. În aceste condiţii, va creşte cantitatea de radiaţie solară reflectată înapoi în
spaţiu, diminuându-se cantitatea de energie absorbită de atmosferă şi scoarţa terestră.

3.1.1. Politici şi strategii privind încălzirea globală/schimbările climatice

a. Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice


În anul 1992 liderii mondiali şi experţii de mediu din peste 200 de ţări s-au reunit la
întâlnirea la nivel mondial de la Rio de Janeiro pentru a încerca să răspundă crizelor globale de
mediu. În acest context s-a convenit stabilirea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra
Schimbărilor Climatice (CCNUSC) care să creeze cadrul general al acţiunilor inter-guvernamentale
de răspuns la provocarea prezentată de schimbările climatice. S-a recunoscut cu acest prilej că
sistemul climatic este o resursă comună a cărei stabilitate poate fi afectată de emisiile de dioxid de
carbon şi gaze cu efect de seră.
Obiectivul UNFCCC este: “realizarea stabilizării concentraţiilor de gaze cu efect de seră
în atmosferă la un nivel care să prevină interferenţa antropică nocivă cu sistemul climatic. Acest
nivel va trebui realizat într-un interval de timp suficient care să permită ecosistemelor să se
adapteze în mod natural la schimbările climatice, astfel încât producţia de alimente să nu fie
ameninţată şi să permită continuarea dezvoltării economice într-o manieră durabilă.”
În ultimii 100 de ani temperatura medie globală a crescut cu 0,6°C şi în Europa cu 1,2°C,
iar deceniul '90 a fost cel mai călduros din ultimii 150 ani. Se preconizează că temperaturile vor
creşte cu 1,4-5,8°C până în 2010, creşterile cele mai mari înregistrându-se în Europa de Est şi Sud.
În 1994, România a ratificat CCNUSC prin Legea 24/1994. Prin semnarea CCNUSC şi
adoptarea ţintei de reducere, România şi-a manifestat în mod clar preocuparea faţă de schimbările
climatice la nivel mondial şi voinţa politică de a îndeplini angajamentele ce derivă din această
Convenţie.

32
Astfel, ţara noastră se obligă să pună la dispoziţia conferinţei părţilor, inventarele naţionale
ale emisiilor antropice, recurgând la metode comparate care vor fi aprobate de conferinţa părţilor.

b. Protocolul de la Kyoto faţă de CCNUSC


Cea de-a treia Conferinţă a Părţilor care s-a desfăşurat în decembrie 1997 la Kyoto
(Japonia) a reprezentat un nou pas înainte în problema schimbărilor climatice din perspectivă
globală.
Dovezile ştiinţifice apărute au indicat necesitatea unor măsuri mai stringente de reducere a
emisiilor gazelor cu efect de seră (GEF). Astfel, Părţilor participante la Convenţie li s-a cerut să
meargă mai departe decât stabilizarea emisiilor de pe teritoriul lor (conform angajamentului din
1992) şi să reducă emisiile cu o cotă negociată înainte de prima perioadă de angajament
(2008-2012).
România a semnat Protocolul de la Kyoto în 1997 şi l-a ratificat în ianuarie 2001 (legea
3/2001). Valoarea ţintă adoptată de România este o reducere de 8% faţă de anul de bază 1989, iar
Protocolul de la Kyoto a devenit obligatoriu prin lege la 16 februarie 2005.
Protocolul stabileşte, de asemenea, trei mecanisme flexibile:
- Implementare în comun (JI);
- Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM);
- Schimbul Internaţional de Emisii (IET).
Acestea au ca scop să ajute Părţile semnatare să reducă costurile de realizare a valorilor ţintă
ale emisiilor proprii, profitând de oportunităţile de reducere a emisiilor sau de creştere a cantităţilor
de GES îndepărtate din atmosferă cu costuri mai mici în alte ţări decât în ţara proprie.
De asemenea, aceste mecanisme oferă beneficii şi ţărilor gazdă prin aceea că asigură
finanţare pentru proiectele de reducere a emisiilor.
Obligaţiile şi participarea benevolă a României în cadrul mecanismelor flexibile stabilite
prin Protocolul de la Kyoto sunt:
 Cantitatea maximă de emisii de GES pe care România le poate emite
în perioada de angajament 2008-2012 în vederea conformării la valoarea ţintă
de emisie este cunoscută sub numele de cantitate desemnată Părţii. Valoarea
ţintă este egală cu de cinci ori emisiile din anul de bază, înmulţit cu 92%.
 România îşi poate, în mod benevol, compensa emisiile prin creşterea
cantităţii de GES pe care reuşeşte să le elimine din atmosferă cu ajutorul aşa
numitelor bazine de absorbţie a carbonului în sectorul folosinţa terenurilor,
schimbarea folosinţei terenurilor şi silvicultură. Totuşi numai unele dintre
activităţile din acest sector sunt eligibile.
 România trebuie să prezinte un inventar naţional anual al emisiilor de
GES, iar la intervale regulate, comunicări naţionale conform CCNUSC şi
Protocolului de la Kyoto, ambele rapoarte fiind depuse spre analiză.
 România trebuie, de asemenea, să stabilească şi să menţină un registru
naţional de urmărire şi înregistrare a tranzacţiilor în cadrul mecanismelor
flexibile şi să demonstreze conformarea cu angajamentele de la Kyoto.
 România trebuie să raporteze progrese demonstrabile în îndeplinirea
valorii ţintă conform Kyoto până în ianuarie 2006. UE a elaborat un format
recomandat pentru acest raport "Politici şi măsuri UE
În vederea realizării angajamentelor de limitare şi reducere a emisiilor cuantificate în scopul
promovării dezvoltării durabile, fiecare parte semnatară va implementa şi/sau elabora politici şi
măsuri în concordanţă cu circumstanţele naţionale, precum:
• creşterea eficienţei energetice în sectoarele cheie ale economiei naţionale;
• promovarea formelor durabile de agricultură în lumina schimbărilor
climatice;
• cercetarea, promovarea şi utilizarea mai intensă a formelor noi şi regenerabile
de energie, a tehnologiilor de reţinere a dioxidului de carbon şi a tehnologiilor

33
de mediu inovatoare;
• reducerea progresivă sau eliminarea imperfecţiunilor de piaţă;
• încurajarea de reforme adecvate în sectoarele cheie pentru promovarea
politicilor şi măsurilor de limitare sau reducere a emisiilor de gaze de seră
necontrolate prin Protocolul de la Montreal;
• măsuri de limitare şi/sau reducere a emisiilor de gaze de seră necontrolate
prin protocolul de la Montreal în sectorul transporturilor;
• limitarea şi/sau reducerea emisiilor de metan prin recuperare şi utilizare în
managementul deşeurilor, precum şi în producerea, transportul şi distribuţia
energiei.

c. Cadrul juridic din România şi UE privind Schimbările Climatice


Legislaţia actuală din România cu referire exclusivă la Schimbările Climatice cuprinde:
a. Legea nr. 24/1994 – ratificarea Convenţiei cadru a Naţiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice;
b. Legea nr.3/2001 – ratificarea Protocolului de la Kyoto al Convenţiei cadru a
Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice.
Pe lângă cele două acte normative există şi alte legi care cuprind prevederi legate de
schimbările încadrate în legislaţia primară, cum ar fi:
 Legea protecţiei mediului 137/1995 (cu modificările şi adăugirile ulterioare
aduse de Legea 294/2003) şi Legea protecţiei atmosferei 655/2001 conţin
prevederi generale referitoare la schimbările climatice.
 HG 308/2005, HG 459/2003 sunt actele legislative de reorganizare a MMGA,
Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi respectiv a celor 8
Agenţii Regionale pentru Protecţia Mediului (ARPM). Aceste acte stabilesc
responsabilităţile acestor instituţii referitoare la unele activităţi legate de
procesul schimbărilor climatice.
 Sistemul naţional pentru evaluarea şi gestionarea integrată a calităţii aerului,
înfiinţat prin HG nr. 586 /2004, asigură cadrul organizatoric, instituţional şi
juridic pentru cooperarea dintre autorităţi şi instituţii publice cu competenţe în
domeniul protecţiei atmosferei şi evaluării şi gestionării calităţii aerului din
România. În acest sens, Autorităţile şi instituţiile publice care au obligaţia să
furnizeze, conform legii, informaţiile şi datele necesare evaluării şi gestionării
integrate a calităţii aerului sunt:
– autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale pentru
protecţia mediului;
– autoritatea publică centrală şi autorităţile publice teritoriale pentru
sănătate;
– autoritatea publică centrală pentru transporturi;
– autoritatea publică centrală pentru industrie;
– autoritatea publică centrală pentru comerţ;
– autoritatea publică centrală pentru agricultură, păduri şi dezvoltare
rurală şi autorităţile publice teritoriale pentru agricultură şi dezvoltare
rurală;
– autoritatea publică centrală pentru coordonarea administraţiei publice;
– autoritatea publică centrală pentru lucrări publice;
– Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile regionale din subordine;
– consiliile judeţene;
– primăriile şi consiliile locale.
De asemenea, titularii de activitate au obligaţia să furnizeze informaţiile şi datele necesare
evaluării şi gestionării integrate a calităţii aerului.

34
Unele acte normative de sector sunt, de asemenea, relevante pentru politicile şi măsurile
legate de reducerea emisiilor de GES, respectiv:
►În sectorul energiei:
- Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei creează
cadrul legal de elaborare şi implementare a politicii naţionale pentru
eficienţa energetică. HG 443/2003 transpune Directiva 2001/77/CE
privind promovarea producţiei de electricitate din surse regenerabile pe
piaţa internă a energiei electrice.
- HG 1892/2004 stabileşte un sistem de promovare a producţiei de
electricitate din surse regenerabile de energie.
►În sectorul transporturilor:
- HG 343/2002, în care problema calităţii aerului este abordată prin
impunerea utilizării unor carburanţi mai puţin poluanţi şi furnizarea de
informaţii privind consumul de carburant şi emisiile de CO2 pentru
noile vehicule precum şi privind reabilitarea drumurilor trans-europene.
În ultimii ani au fost transpuse şi implementate în România Directive UE cu un impact
substanţial asupra emisiilor de GES, cum ar fi: Directiva 2001/77/CE privind promovarea
producţiei de electricitate din surse regenerabile pe piaţa internă a energiei, Directiva depozite de
deşeuri, Directiva Revizuită privind instalaţiile mari de ardere (2001/80/CE), Directiva IPPC
(Prevenirea şi controlul integrat al poluării) 96/61/EEC şi Directiva privind performanţa energetică
în construcţii (2002/91/CE).
De asemenea, pot reprezenta referinţe în domeniu şi următoarele două directive ale
Consiliului Europei:

1. Directiva Consiliului Europei Nr. 93/76/EEC (SAVE I)


Directiva îşi propune să păstreze calitatea aerului şi în acelaşi timp să asigure utilizarea
raţională şi prudentă a resurselor naturale obiectiv pentru realizarea căruia este necesar un efort
colectiv al tuturor statelor membre. Aceasta presupune adoptarea la nivel comunitar a unor măsuri
pentru limitarea emisiilor de CO2 şi promovarea utilizării raţionale a energiei.
Scopul principal al acestei Directive este atingerea de către statele membre a obiectivului
limitării emisiilor de dioxid de carbon prin creşterea eficienţei energetice, în mod deosebit prin
elaborarea şi implementarea de programe în următoarele domenii:
- certificarea energetică a clădirilor;
- facturarea căldurii, condiţionării aerului şi apei calde pe baza consumului
efectiv;
- finanţarea prin terţi a investiţiilor de eficienţă energetică în sectorul public;
- izolarea termică a clădirilor noi;
- revizuirea regulată a cazanelor;
- auditarea energetică a întreprinderilor cu consumuri energetice ridicate.
Programele pot include legi, reglementări, instrumente economice sau administrative,
informaţii, precepte educative şi acorduri voluntare al căror impact poate fi evaluat obiectiv.
Statele membre vor iniţia şi implementa programe pentru certificarea energetică a clădirilor.
Certificarea energetică a clădirilor, care va consta în descrierea caracteristicilor energetice, trebuie
să furnizeze potenţialilor utilizatori informaţii privind eficienţa energetică a clădirilor.
Dacă se consideră adecvat, certificarea poate include şi opţiuni pentru îmbunătăţirea
caracteristicilor energetice.
Statele membre vor iniţia şi implementa programe pentru facturarea costurilor pentru
încălzire, condiţionarea aerului şi apa caldă, într-o proporţie adecvată, pe baza consumului efectiv.
Aceste programe trebuie să permită ca sumele pentru aceste servicii să fie împărţite între utilizatorii
unei părţi sau a întregii clădiri pe baza cantităţilor specifice de căldură, ventilaţie şi apă caldă
consumate de fiecare ocupant. Aceasta se va aplica clădirilor sau părţilor din clădiri alimentate

35
dintr-o instalaţie comună de căldură, aer condiţionat şi apă caldă menajeră. Locatarii unor astfel de
clădiri trebuie să poată să-şi regleze propriile consumuri de căldură, ventilaţie şi apă caldă menajeră.
Statele membre vor iniţia şi implementa programe pentru a permite finanţarea prin terţi
pentru investiţii de eficienţă energetică în sectorul public.
În sensul acestei Directive, "finanţarea prin terţi" înseamnă furnizarea completă de servicii
de auditare, instalare, operare, întreţinere şi finanţare pentru o investiţie de eficienţă energetică,
recuperarea acestor servicii urmând a se face, parţial sau integral, pe baza economiilor de energie.
Statele membre vor iniţia şi implementa programe astfel încât noile clădiri să aibă o izolaţie
termică eficientă, pe termen lung, pe baza standardelor aprobate de statele membre, ţinând cont de
condiţiile climatice sau zonele climatice şi de utilizarea dorită a clădirii.
Statele membre vor iniţia şi implementa programe de inspectare regulată a instalaţiilor de
încălzire cu o putere nominală efectivă de peste 15 kW, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de
funcţionare din punct de vedere al consumurilor energetice şi limitării emisiilor de dioxid de
carbon.

2. Directiva Consiliului Europei nr. 96/137/EC (SAVE II)


Decizia stabileşte obligaţia Comunităţii de a susţine un program pentru pregătirea şi
implementarea de măsuri şi acţiuni într-un mod cât mai eficient din punct de vedere financiar cu
scopul de a promova eficienţa energetică în CE.
Scopul principal al programului SAVE II constă în îmbunătăţirea intensităţii energetice la
consumatori finali cu cel puţin un procent faţă de ceea ce s-ar fi putut obţine în condiţii normale.
Obiectivele generale ale programului sunt:
a) stimularea măsurilor de eficienţă energetică în toate sectoarele;
b) încurajarea investiţiilor private şi publice în măsuri pentru conservarea
energiei;
c) crearea condiţiilor de îmbunătăţire a intensităţii energetice la consumatorii
finali.
În cadrul programului, vor fi finanţate următoarele categorii de acţiuni pentru eficienţa
energetică:
 studii şi alte acţiuni de acest fel având scopul de a implementa şi
realiza măsurile Comunitare (cum ar fi contracte de voluntariat, mandate
pentru standardizare, achiziţii prin cooperare şi legislaţie pentru creşterea
eficienţei energetice, studii privind efectul modificării preţului asupra
eficienţei energiei şi studii care să stabilească eficienţa energetică drept
criteriul de apreciere a programelor comunitare;
 acţiuni pilot orientate sectorial în scopul accelerării investiţiilor
eficiente energetic şi/sau în scopul îmbunătăţirii modelelor de utilizare
eficientă a energiei, pentru a fi realizate în organizaţii/ companii publice sau
private dar şi în reţelele comunitare existente sau în organizaţiile sau
companiile grupate pentru a executa proiectele;
 măsuri propuse de către Comisie pentru a încuraja schimbul de
experienţă în scopul promovării unei mai bune cooperări între activităţile
desfăşurate pe plan internaţional, Comunitar, naţional, regional şi local prin
mijloace adecvate de diseminare a informaţiilor;
 monitorizarea evoluţiei eficienţei energetice în statele Comunitare şi
în statele membre individuale şi evaluarea şi monitorizarea acţiunilor şi
măsurilor realizate în cadrul programului;
 acţiuni specifice în favoarea managementului energetic la nivel
regional şi local şi în favoarea unei coeziuni sporite între statele membre şi
regiuni în domeniul eficienţei energetice.

36
3.2. SMOGUL
Smogul, ca formă de poluare a atmosferei, se prezintă sub formă de ceaţă albă sau galbenă-
cafenie.
Termenul smog derivă din cuvintele [smoke = fum] şi [fog = ceaţă] şi se pare că a fost
folosit prima dată în anul 1905 de către H.A. Des Voeux pentru a descrie condiţiile atmosferice ale
multor oraşe din Marea Britanie. Folosirea sa s-a impus după manifestarea ştiinţifică "Manchester
Conference of the Smoke Abatement League of Great Britain" unde H.A. Des Voeux a prezentat un
raport privind cele peste 1000 de victime ale "smoke-fog" din toamna anului 1909, din oraşele
Glasgow şi Edinburgh.
Din punct de vedere al compoziţiei şi condiţiilor de formare, smogul poate fi:
a. reducător sau sulfuros (de tip londonez);
b. oxidant sau fotochimic (de tip californian).

3.2.1. Smogul reducător

Este sub formă de ceaţă albă, datorită prezenţei în aer a:


- dioxidului de sulf (SO2);
- umidităţii ridicate;
- particulelor solide în suspensie (fum);
- calmului atmosferic.
Dioxidul de sulf, la concentraţii mari în atmosferă, reprezintă cauza principală de formare a
smogului reducător. Acesta provine, în cea mai mare parte, din arderea combustibililor fosili cu
sulf, în principal, cărbune (energie electrică, încălzire, gătit, transport). Cantităţi tot mai mari de SO2
au început să fie deversate în atmosferă odată cu revoluţia industrială (după 1750), fapt pentru care
smogul reducător se mai numeşte şi smog industrial. Un asemenea smog, la concentraţii mari şi
persistenţă de ordinul zilelor, devine foarte toxic pentru organismele vii. Cei mai expuşi sunt copiii
şi bătrânii cu afecţiuni pulmonare şi cardiovasculare.
În anul 1909 la Glasgow şi Edinburgh au murit peste 1000 de persoane, iar în 1952, la
Londra, într-un interval de 5 zile cu ceaţă şi calm atmosferic au murit peste 4.000 de persoane.
În prezent există un risc redus de formare a smogului industrial, deoarece energia electrică
provine, în cea mai mare parte, din hidrocentrale, reactoare nucleare, gaze naturale, derivate de
petrol şi surse neconvenţionale.

3.2.2. Smogul fotochimic

Înlocuirea cărbunilor cu derivatele de petrol a dus la apariţia unui alt tip de smog, numit
smog fotochimic. Acesta se manifestă îndeosebi în centrele urbane cu trafic auto intens, nefiind
necesară prezenţa ceţii sau a fumului.
Smogul fotochimic este generat de acţiunea luminii solare asupra unor compuşi chimici
(poluanţi primari) prezenţi în atmosferă. În acest fel apar sute de noi compuşi toxici (poluanţi
secundari).
Cei mai importanţi poluanţi primari sunt oxizii de azot (NOX) şi compuşii organici volatili
(COV) (în special, combustibilii folosiţi la motoarele cu ardere internă).
Generarea smogului fotochimic. Condiţiile pentru apariţia smogului fotochimic sunt
următoarele:
1. sursa: NOx şi COV;

37
2. intervalul din zi:
 dimineaţă - primele ore: traficul auto intens duce la creşterea
emisiei de NOx şi COV;
 dimineaţă - după începerea lucrului:
- traficul auto scade;
- au loc reacţiile chimice {NOx + COV} – duc la creşterea
concentraţiei NO2;
 în timpul zilei – are loc creşterea nivelului de insolaţie:
- NO2 se descompune;
- se formează {O3 + compuşi toxici, cum ar fi peroxiacetil
nitratul, PAN};
 pe timpul nopţii:
- încetează formarea O3;
- O3 existent se descompune.
3. condiţiile meteo:
- precipitaţiile diminuează smogul (sunt îndepărtaţi poluanţii din
atmosferă);
- vântul îndepărtează smogul, dar apar probleme în zonele în care ajunge
aerul poluat;
- inversiunea temperaturii - accentuează efectele negative ale smogului
fotochimic. Inversiunea temperaturii (diminuarea deplasării pe
verticală a maselor de aer) determină reducerea dispersiei verticale a
agenţilor poluanţi. Fenomenul poate dura zile până la săptămâni. În
condiţii normale, în timpul zilei, aerul de la suprafaţa scoarţei terestre
se încălzeşte, deplasându-se pe verticală. În acest fel agenţii poluanţi
sunt antrenaţi spre altitudini mai mari. În situaţiile în care are loc
inversiunea temperaturii, poluanţii rămân blocaţi la nivelul solului.
4. topografia zonei: depresiunile sunt predispuse poluării cu smog
fotochimic deoarece:
- dealurile şi munţii din jur împiedică deplasarea maselor de aer, fapt
care duce la creşterea concentraţiei agenţilor poluanţi;
- apar puternice inversiuni de temperatură.

Chimia smogului fotochimic. Formare smogului fotochimic are loc în următoarele condiţii
simultan prezente:
- radiaţie solară;
- oxizi de azot (NOX);
- compuşi organici volatili (COV);
- temperaturi peste 18°C.

Mecanismul de formare a ozonului şi a peroxiacetilului nitrat (cei mai toxici constituenţi ai


smogului fotochimic).
În condiţii naturale, radiaţia solară descompune NO2 din atmosferă, cu formare de NO şi
oxigen atomic (O). Acesta din urmă este foarte reactiv şi se combină cu oxigenul (O2), formând
ozon.

NO2 + rad. solară (hv) → NO + O (3.1)

O + O2 → O3 (3.2)

38
NO poate să descompună ozonul din atmosferă, procesul având loc în natură, într-o
atmosferă nepoluată, fără NO2:

O3 + NO → NO2 + O2 (3.3)

Caracterizarea principalilor poluanţi prezenţi în smogul fotochimic

a. Oxizii de azot (NO şi NO2)


Sursa:
 arderea combustibililor fosili (solizi, lichizi, gazoşi) [industrie;
motoare cu ardere internă];
 bacterii din sol;
 incendii de pădure; vulcani;
 fulgere.

Efectele asupra mediului:


 reducerea vizibilităţii (NO2 este de culoare brună);
 NO2 agravează afecţiunile pulmonare şi cardiace;
 NO diminuează rezistenţa organismului la infecţii;
 favorizează apariţia cancerului;
 împiedică dezvoltarea normală a plantelor.
Observaţii:
- procesele de ardere justifică 5% din NO2 prezent în atmosferă (95% provine
din reacţiile chimice ale NO);
- pentru viitor se preconizează creşterea concentraţiei oxizilor de azot din
atmosferă.

b. Compuşii organici volatili (COV)


Sursa:
 evaporare solvenţi organici şi combustibili;
 arderea incompletă a combustibililor fosili;
 arborii – emană compuşi organici (terpene)
Efectele asupra mediului:
 iritaţia ochilor, căilor respiratorii;
 unele sunt cancerigene;
 reduce vizibilitatea (formează ceaţă albastră-cafenie).
Observaţii:
- efectele depind foarte mult de natura COV;
- în atmosferă există peste 600 COV;
- în viitor va creşte concentraţia din atmosferă.

c. Ozonul (O3)
Sursa:
 reacţiile fotochimice ale NO2;
 ozonul stratosferic.
Efectele asupra mediului:
 contracţia bronhiilor;
 tuse, răguşeală;
 iritaţia căilor respiratorii şi a ochilor;
 diminuarea recoltelor agricole;

39
 împiedică creşterea plantelor;
 distruge materialele plastice şi a cauciucului;
 miros dezagreabil.
Observaţii:
- o concentraţie de 0,1 ppm reduce cu 50% procesul de fotosinteză;
- afectate: persoanele cu afecţiuni respiratorii;
- se formează numai în timpul zilei.

d. Peroxiacetil nitrat (PAN)


Sursa:
 reacţiile dintre NO2 şi COV
 ozonul stratosferic.
Efectele asupra mediului:
 iritaţia ochilor şi a aparatului respirator;
 degradează proteinele.
Observaţii:
- prima dată detectat/recunoscut în smog;
- pentru plante este mai toxic decât ozonul.

Oxigenul atomic, O3 şi NO - reacţionează cu hidrocarburile (CmHn) din aer formând:


- produşi chimici toxici stabili (aldehide: RCHO; peroxiacetil nitrat: RONO2);
• • • • •
- compuşi cu reactivitate ridicată (radicali organici: RCO2 , RCO , R , RO2 , RO ):

O + CmHn → RCHO + R (3.4)

O3 + CmHn → RCHO + RCO2 (3.5)
• •
NO + RCO2 → NO2 + RCO (3.6)
• •
O2 + R → RO2 (3.7)
• •
NO + RO2 → RO + NO2 → RONO2 (3.8)
• •
RO → R + O ...... (3.9)

unde: R = lanţ de hidrocarbură (compus din atomi de carbon, hidrogen şi alte elemente
chimice) care intră în compoziţia COV.

În concluzie:
- ozonul apare în troposferă în condiţii naturale (chiar într-o atmosferă nepoluată), dar este
consumat de NO [vezi reacţia (3.3)];
- dacă în aer există COV, NO participă la alte reacţii {(3.6) şi (3.8)}, iar ozonul rămâne în
atmosferă. Aceasta poate fi una din cauzele creşterii concentraţiei O3 la valori toxice.

3.3. PLOAIA ACIDĂ

Prin sintagma ploaie acidă sunt descrise câteva moduri în care substanţele acide din

40
atmosferă ajung pe Pământ. Astfel că termenul mai precis ar fi "depunere acidă". Depunere acidă
poate fi de două tipuri:
- umedă;
- uscată.
Depunerea umedă este reprezentată de ploaia acidă propriu-zisă, ceaţa şi zăpada.
Depunerea uscată este constituită din particule şi gaze acide (circa 50% din aciditatea
atmosferei ajunge pe Pământ). Particulele acide ajung pe sol, clădiri, copaci etc., fiind antrenate de
apa meteorică. Astfel, aciditatea apei care le antrenează în apele de suprafaţă devine mult mai mare
decât a apei meteorice propriu-zise.
Vânturile pot antrena compuşii acizi din atmosferă pe distanţe de sute, chiar mii de
kilometri.
Cauza principală a ploii acide o reprezintă dioxidul de sulf (SO2) şi oxizii de azot (NOx),
compuşi cunoscuţi şi sub denumirea de gaze acide.
Gazele acide reacţionează în atmosferă cu apa, oxigenul şi alte substanţe chimice generând
compuşi cu caracter acid, cum ar fi soluţii diluate de acid sulfuric (H2SO4) şi acid azotic (HNO3),
sărurile acestora (sulfaţi şi azotaţi).
Viteza şi randamentul majorităţii reacţiilor cresc în prezenţa radiaţiei solare.
Indicatorul pentru aciditatea ploii acide este pH-ul, cu valori în intervalul 0-14. Pentru un
pH=7, mediul respectiv este considerat neutru. Ploaia normală are un pH= 5,5 (caracter slab acid
datorită dizolvării CO2 din atmosferă). Ploaia acidă poate ajunge la pH=2,6 (unele zone din statul
New York).
Efectele ploii acide. Ploaia acidă determină determină, în principal, următoarele:
- acidifierea apelor de suprafaţă (lacuri, cursuri de apă);
- distrugerea unor specii de arbori din pădurile de altitudine medie (foioase);
- alterarea solurilor (terenurile forestiere sunt cele mai sensibile);
- descompunerea materialelor de construcţie (clădiri, monumente);
- diminuarea vizibilităţii atmosferice;
- înrăutăţirea stării de sănătate a oamenilor.
Căile de diminuare a depunerilor acide. Acestea presupun implicarea atât a statului, cât şi
a cetăţenilor. În acest scop, oamenii trebuie să înţeleagă atât modul în care ploaia acidă afectează
mediul înconjurător, cât şi modul în care trebuie intervenit asupra surselor ploii acide.
Reducerea emisiei de SO2 de la termocentrale se poate realiza prin câteva metode, cum ar fi:
- folosirea de cărbune cu concentraţii mici de sulf;
- spălarea cărbunelui;
- folosirea de instalaţii (numite scrubere) pentru îndepărtarea chimică a SO2
din gazele de ardere;
- înlocuirea cărbunelui cu gaze naturale etc.
Diminuarea emisiilor de NOx, îndeosebi de la motoarele cu ardere internă, se poate face
prin:
 folosirea convertoarelor catalitice;
 prelucrarea benzinei în aşa fel încât să permită o combustie cât mai curată.
Surse alternative de energie electrică: centrale atomo-electrice, hidrocentrale, eoliene, apele
geotermale, radiaţia solară. Astăzi sunt folosite pe scară largă hidrocentralele şi reactoarele
nucleare.
Surse alternative în domeniul transporturilor: gaze petroliere lichefiate (GPL), acumulatori,
pile de combustie, alcool, combinaţii benzină-surse alternative.
Toate sursele de energie prezintă avantaje şi dezavantaje pentru mediul înconjurător. În
general, majoritatea surselor avantajoase pentru mediu sunt destul de scumpe, ceea ce face ca cea
mai mare parte a locuitorilor Terrei să nu îşi poată permite utilizarea lor.

41
În prezent, energia produsă în centrale nucleare, hidrocentrale şi termocentrale este cea mai
ieftină.
În viitor pot apărea schimbări datorită atât progreselor tehnologice, cât şi modificării
standardelor de mediu.
Reconstrucţia mediului deteriorat. Depunerile acide afectează puternic elementele unui
ecosistem. Prin modificarea compoziţiei solului şi a apelor din jur are loc distrugerea completă a
mediului de viaţă a plantelor şi animalelor.
Recuperarea ecosistemelor afectate necesită foarte mulţi ani (sute de ani, pentru soluri),
chiar dacă are loc scăderea nivelului emisiilor acide, iar ploile devin normale ca pH.
Refacerea lacurilor şi a apelor de suprafaţă. Calcarul (CaCO3) sau varul [CaO = var
nestins; Ca(OH)2 = var stins], introduse controlat în apa lacurilor, neutralizează aciditatea (procedeu
folosit destul de frecvent în Suedia şi Norvegia, dar mai puţin în SUA).
Procedeul are numeroase dezavantaje, cum ar fi:
- costuri relativ mari;
- trebuie repetat pentru a păstra apa la un pH adecvat;
- metodă de scurtă durată şi limitată la un anumit perimetru;
- nu rezolvă problemele care privesc modificările chimice ale solului sau
sănătatea pădurii;
- nu îmbunătăţesc vizibilitatea;
- nu evită deteriorarea materialelor din mediul înconjurător;
- nu elimină riscurile privind sănătatea oamenilor.
Avantajul principal al procedeului este acela că permite păstrarea faunei în apele de
suprafaţă, îndeosebi a peştilor.
Măsuri pentru viitor. Deşi în prezent s-au diminuat simţitor depunerile acide provenite de
la principalele surse (termocentrale şi automobile), concentraţiile de SO2 şi NOx din atmosferă sunt
încă mari.
Câteva căi suplimentare de reducere a ploilor acide, ar putea fi:
 reducerea emisiilor de la alte surse;
 reconsiderarea emisiilor de la sursele deja controlate;
 îmbunătăţirea randamentelor de ardere şi a instalaţiilor de transfer termic;
 folosirea surselor alternative de energie.
Rolul cetăţenilor. Fiecare individ poate reduce contribuţia sa la apariţia ploii acide, prin
acţiuni/ fapte de conservare a energiei:
 închide lumina, calculatorul şi alţi consumatori casnici atunci când nu le
foloseşte;
 cumpără dispozitive şi instalaţii de uz casnic cu randamente bune de folosire a
energiei electrice: dispozitive de iluminat, aparate de aer condiţionat, radiatoare,
frigidere, maşini de spălat etc.;
 fixează termostatul la valori cât mai mici iarna şi cât mai mari vara, atunci când
încăperea nu este locuită;
 izolează casa cât se poate de bine;
 foloseşte transportul public, sau bicicleta ori de câte ori este posibil;
 cumpără vehicule ale căror emisii de NOx sunt mici, şi le menţine în stare bună
de funcţionare;
 se informează necontenit.

42
3.4. DISTRUGEREA OZONULUI STRATOSFERIC

Primele măsurători care au pus în evidenţă scăderea dramatică a concentraţiei de ozon (O 3)


din polului sud s-au efectuat, în anii '70, de către cercetătorii de la staţia britanică Halley Bay din
Antarctica.
Evaluarea cantitativă a ozonului din stratosferă se face folosind unităţi de presiune
(mPascal) sau unităţi Dobson (Dobson Unit = DU).

3.4.1. Formarea ozonului în atmosferă


Ozonul se formează în troposferă (ca o componentă toxică a smogului fotochimic) şi în
stratosferă.
În stratosferă, formarea ozonului este posibilă datorită prezenţei oxigenului atomic (O),
rezultat în urma acţiunii radiaţiilor ultraviolete asupra moleculelor de oxigen (O2). Oxigenul atomic,
fiind foarte reactiv, se combină cu alte molecule de oxigen, generând ozonul:

O2 + rad. solară (hv) → O + O (3.10)

O2 + O → O3 (3.11)

unde: 1/ν = λ (lungimea de undă a radiaţiei solare, care trebuie să fie mai mică de 240 nm).
Ozonul stratosferic are efect benefic pentru Pământ, deoarece absoarbe o parte din radiaţia
solară ultravioletă (λ = 240-320 nm), radiaţie care, în timp, poate distruge toate organismele vii.
Prin absorbţia radiaţiei ultraviolete, ozonul se descompune:

O3 + hν → O2 + O (3.12)

Dar ozonul se poate recompune, datorită prezenţei oxigenului atomic (aşa cum rezultă din
reacţia 3.11).
Pe de altă parte, însă, ozonul poate fi descompus şi datorită reacţiei cu oxigenul atomic:

O3 + O → 2O2 (3.13)

Reacţiile (1-4) sunt cunoscute ca reacţii Chapman (Figura nr. 3.4), iar ozonul format în
stratosferă a primit denumirea de strat Chapman.

O2
h
ν
O2

O O3
h
ν
O3 O

O2

Figura nr. 3.4. Reacţiile Chapman.

43
În ceea ce priveşte cinetica reacţiilor Chapman se poate spune că viteza reacţiei (2) scade cu
altitudinea (deoarece concentraţia oxigenului este tot mai mică), iar viteza reacţia (3) creşte cu
altitudinea (deoarece fluxul radiaţiei solare este tot mai puternic). În aceste condiţii, concentraţia
ozonului stratosferic este determinată, în principal, de raportul dintre vitezele reacţiilor (2) şi (3).
În straturile superioare ale atmosferei, datorită nivelului ridicat de radiaţii UV, se întâlnesc
concentraţii mari de oxigenul atomic. Pe măsură ce se coboară în stratosferă, aerul are densitatea tot
mai mare, fapt care determină o absorbţie tot mai ridicată a radiaţiei UV. În acest fel are loc o
scădere a nivelului de radiaţii UV, şi implicit diminuarea concentraţiei de ozon. Astfel, concentraţia
ozonului stratosferic atinge valori maxime la altitudini de 20-25 km (Figura nr. 3.5).
Măsurători efectuate în anii '60, au arătat că pierderea de ozon din stratosferă este cu mult
mai mare decât ozonul degradat conform reacţiei (3.13). Acest fapt a condus la concluzia că nivelul
concentraţiei ozonului stratosferic este determinat şi de alte reacţii, mult mai rapide decât reacţiile
Chapman.
Altitudine, km

35

30

25

20

15

10

5 10 15 20 25 30
Ozon, mPascal

Figura nr. 3.5. Variaţia concentraţiei ozonului cu altitudinea.

Măsurătorile de la sol (staţia Halley Bay din Antarctica), sateliţii (TOMS = Total Ozone
Mapping Spectrometer), avioane, baloane meteo etc. au pus în evidenţă scăderea bruscă a
concentraţiei de ozon, îndeosebi în Antarctica, ajungând la jumătate în perioada 1975-1995 faţă de
anii '50 (Figura nr. 3.6).
Diminuarea concentraţiei de ozon s-a identificat şi în emisfera nordică (latitudinea de
30-60 grade - zona ţărilor industrializate), dar aici scăderea concentraţiei este de doar câteva
procente pe an.

44
Unitati Dobson, DU
400

350

300

250

200

150

100

50

0
1960 1965 1970 1975 1980 1985 1990
ANUL

Figura nr. 3.6. Variaţia concentraţiei ozonului din


stratosfera Polului Sud – Antarctica (1955-1995).
Scăderea atât de pronunţată a concentraţiei de ozon, cercetătorii o pun pe seama prezenţei în
atmosferă, mai precis în stratosferă, a compuşilor fluorocarbon - CFC = freoni (îndeosebi cei pe
bază de clor şi brom) şi a oxizilor de azot (NOx). Cei mai mulţi specialişti susţin că freonii, compuşi
chimici foarte stabili din punct de vedere chimic, ajung să fie descompuşi în straturile înalte ale
atmosferei (îndeosebi în stratosferă), punând în libertate halogeni. Aceştia din urmă intră în reacţie
cu ozonul, descompunându-l. Dovada că CFC din stratosferă determină degradarea ozonului, o
constituie faptul că în atmosferă au fost detectaţi produşi de descompunere ai acestor combinaţii
chimice. Practic, apariţia golului(găurii) de ozon (Ozone Hole) este generată de creşterea
concentraţiei clorului şi bromului din atmosferă.
Explicarea degradării O3 din zona polilor se face luând în considerare, în primul rând,
particularităţile atmosferei şi condiţiile meteo specifice stratosferei polare. Astfel, în timpul nopţii
polare antarctice (mai-iulie), radiaţia solară nu ajunge la Polul sud. În partea inferioară şi mediană a
stratosferei se formează un puternic vânt polar, numit "vârtej/turbion polar" (polar vortex).
Efectul principal al acestuia din urmă este acela de izolare a aerului din regiunea polară faţă
de restul atmosferei. În absenţa radiaţiei solare, aerul din vârtejul polar ajunge să fie foarte rece.
Când temperatura scade sub -80 0C, se formează nori (nori stratosferici polari), diferiţi de cei
întâlniţi în troposferă (conţin picături de apă).
În primă fază, norii stratosferici sunt formaţi din acid azotic tetrahidrat. Pe măsură ce
temperatura scade, se formează cristale tot mai mari de gheaţă în care se dizolvă acidul azotic. Până
în prezent, nu se cunoaşte cu precizie compoziţia acestor cristale de gheaţă.

3.4.2. Procesele chimice care conduc la distrugerea stratului de ozon


Astăzi este unanim acceptat faptul că scăderea concentraţia de ozon din atmosfera polilor
este determinată de prezenţa în stratosferă a compuşilor de clor şi brom (freoni). CFC provenite din
activitatea industrială şi casnică ajung în partea superioară a stratosferei şi cea inferioară a
mesosferei, unde radiaţia solară le descompune, iar produşii de reacţie coboară în turbionul polar.
Cei mai importanţi produşi de descompunere ai CFC sunt acidul clorhidric (HCl) şi nitratul de clor

45
(ClONO2).
N2O5 este sursă de oxizi de azot, iar HNO3 menţine ridicată concentraţia de clor activ.
Formarea radicalilor de clor. Unul dintre cele mai importante aspecte ale chimiei
degradării stratului de ozon îl reprezintă faptul că reacţiile chimice de bază nu sunt dintre cele
obişnuite. În primul rând, acestea nu pot avea loc decât dacă există două condiţii de bază:
a. iarna polară - turbionul polar;
b. temperaturi suficient de scăzute pentru a favoriza formarea norilor stratosferici.
Chimismul neobişnuit al descompunerii ozonului este determinat de faptul că HCl şi
ClONO2 sunt transformate în specii de clor foarte active în urma unor reacţii care au loc pe
suprafaţa particulelor de gheaţă din constituţia norilor polari. Cele mai importante reacţii din
cadrul procesului de distrugere a stratului de ozon sunt următoarele:

ClONO2 + HCl → HNO3 + Cl2 (3.14)

ClONO2 + H2O → HNO3 + HOCl (3.15)

HCl + HOCl → H2O + Cl2 (3.16)

N2O5 + HCl → HNO3 + ClONO (3.17)

N2O5 + H2O → 2 HNO3 (3.18)

Este cunoscut faptul că reacţiile de mai sus sunt foarte rapide şi se desfăşoară numai pe
suprafaţa particulelor de gheaţă din componenţa norilor polari. Până la descoperirea fenomenului de
degradare a ozonului stratosferic, acest tip de reacţii eterogene (reacţii care se desfăşoară pe
suprafaţa unui solid) nu au fost luate în considerare în chimia atmosferei, îndeosebi cea a
stratosferei.
Acidul azotic, format în reacţiile de mai sus, este înglobat în particulele de gheaţă, ceea ce
face ca oxizii de azot să-şi diminueze concentraţia din stratosferă. Acest fenomen este foarte
important, deoarece duce la scăderea vitezei de îndepărtare a ClO, care altfel ar participa la reacţia
catalitică de regenerare a ClONO2:

ClO + NO2 +M → ClONO2 + M (3.19)

unde: M este o moleculă de aer.

Vara polară. Descompunerea moleculei de ozon necesită prezenţa clorului atomic. Clorul
molecular rezultat din reacţiile (3.14-3.18), în prezenţa radiaţiei luminoase, disociază în atomi de
clor:

Cl2 + hν → 2Cl (3.20)

Acesta este practic, fenomenul care dă startul procesului de descompunere a ozonului.


Succesiunea reacţiilor chimice prezentate mai sus a fost confirmată de măsurătorile
efectuate înainte, în timpul şi după înregistrarea procesului de distrugere a stratului de ozon. Aceste
măsurători au evidenţiat existenţa unor concentraţii mari pentru speciile active pe bază de clor.
Având în vedere concentraţia de clor activ, în atmosferă ar trebui să existe mult mai mult
ozon nedescompus, în realitate, aproape tot ozonul este descompus. Explicarea acestui fenomen se
face pe baza aşa numitelor cicluri catalitice.
Într-un ciclu catalitic există un compus care modifică semnificativ sau înlesneşte
desfăşurarea unui set de reacţii.
Cercetătorii au propus două cicluri catalitice de formare a speciilor active de clor şi brom,

46
responsabile de descompunerea ozonului:

Ciclul A
ClO + ClO + M → Cl2O2 + M (3.21)

Cl2O2 + hv → Cl + ClO2 (3.22)

ClO2 + M → Cl + O2 + M (3.23)

2 (Cl + O3) → 2 (ClO + O2) (3.24)


………………………………………
2 O3 → 3 O2 (3.25)

Ciclul B
ClO + BrO → Br + Cl + O2 (3.26)

Cl + O3 → ClO + O2 (3.27)

Br+ O3 → BrO + O2 (3.28)


………………………………………
2O3 → 3O2 (3.29)

Dimerul Cl2O2 al radicalului ClO, prezent în ciclul A, este instabil din punct de vedere
termic, iar ciclul este favorizat de temperaturi scăzute. Prin urmare, temperaturile joase care se
înregistrează în turbionul polar sunt foarte importante pentru desfăşurarea reacţiilor din ciclul A.
La polul mai cald, Artica, descompunerea ozonului este atribuită în cea mai mare parte
reacţiilor din ciclul B.
În vederea explicării fenomenului de distrugere a ozonului stratosferic s-au propus
următoarele secvenţe:
a. vântul polar - se formează turbionul polar care izolează o mare masă de aer;
b. temperaturile scăzute din interiorul turbionului;
- are loc formarea norilor stratosferici polari;
- temperatura continuă să scadă datorită izolării aerului din turbionul polar;
c. desfăşurarea reacţiilor eterogene care transformă compuşii pe bază de
clor/brom în specii active de clor/brom;
d. pătrunderea radiaţiei luminoase în turbionul polar; are loc instalarea
procesului de descompunere a moleculelor de ozon;
- se formează clorul activ;
- sunt iniţiate ciclurile catalitice de distrugere a ozonului.

3.4.3. Măsuri întreprinse pentru limitarea degradării ozonului stratosferic


Primul acord global privind limitarea folosirii şi fabricării CFC este Protocolul de Ia
Montreal (1987). Acesta şi-a propus ca până în anul 2000, producţia de CFC să scadă la jumătate.
In timp au avut loc două revizuiri ale Protocolului, propunându-se controlul producţiei de
CFC până în anul 2030. Ţările semnatare, după anul 1995, nu mai produc cele mai importante CFC,
cu excepţia unor mici cantităţi necesare spray-urilor medicale.
CE a adoptat măsuri mai drastice decât cele consemnate în Protocolul de la Montreal:
- din anul 1995, să înceteze producţia tuturor produşilor CFC;
- termene precise până la care se mai pot folosi ODC (Ozone Depletion
Compounds - compuşi care distrug ozonul).
47
În aceste condiţii se anticipează că în până în anul 2050 este posibilă refacerea stratului
de ozon.

Măsurarea conţinutului de ozon din stratosferă:


a. Unităţi Dobson: cantitatea de O3 deasupra unui punct de pe Pământ se exprimă
în unităţi Dobson (Dobson Unit = DU); circa 260 DU în apropierea tropicelor
şi mult mai mare oriunde pe Pământ, deşi sunt fluctuaţii mari în funcţie de
anotimp.
b. Unităţi de presiune.

3.4.4. Programe importante de cercetare privind descompunerea ozonului stratosferic


1. iarna 1991-1992 - programul EASOE (European Arctic Stratospheric Ozone
Experiment) – s-au studiat regiunile polare ale Pământului:
• s-a colectat un volum mare de informaţii privind atmosfera polară;
• s-a încercat elucidarea unor aspecte, cum ar fi:
- cauzele descompunerii ozonului din zonele de latitudine medie;
- legătura dintre descompunerea ozonului din regiunea polară şi cea din zona
de latitudine medie.
2. 1994-1995:
 Europa: programul SESAME (Second European Stratospheric Artic and
Mid-latitude Experiment) - identificarea legăturii dintre procesele din cele două
zone importante ale Pământului;
 SUA: măsurători similare în emisfera sudică.
3. 1997-1999 - câteva ţări din Europa - programul THESEO (THird European
Stratospheric Experiment on Ozone).

Cea mai mare parte a activităţii de cercetare în acest domeniu, pe lângă culegerea de date, a
fost şi rămâne orientată spre elaborarea unor modele informatice ale atmosferei, în care se studiază:
- deplasarea compuşilor chimici în atmosfera Pământului în funcţie de
temperatură, presiune, direcţia şi intensitatea vânturilor;
- viteza reacţiilor chimice în funcţie de temperatură, presiune şi prezenţa
radiaţiilor solare.

48
CAPITOLUL 4

POLUAREA APELOR

Poluarea apelor reprezintă alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice ale apelor, produsă
direct, sau indirect, în mod natural, sau antropic.
Poluarea poate avea loc:
a. continuu (permanent) - canalizarea unui oraş, deversare de reziduuri din industrie;
b. discontinuu - poluare la anumite intervale de timp;
c. temporar - colonii provizorii;
d. accidental - în cazul unor avarii.

4.1. Sursele de poluare ale apei

Sursele de poluare ale apei se clasifică după următoarele criterii:


a) provenienţă: activităţile menajere, industrie, agricultură şi transporturi
b) aria de răspândire a poluanţilor:
- surse locale (conducte de canalizare, rampe de descărcare);
- difuze - poluanţii se răspândesc pe o arie mare. Uneori este dificil de
localizat sursa.
c) poziţie:
 surse fixe: activităţi industriale, zootehnice etc.
 surse mobile: autovehicule, locuinţe şi instalaţii care se deplasează etc.
Industria deversează în apele de suprafaţă substanţe chimice, resturi vegetale şi animale,
solvenţi, hidrocarburi, apă caldă etc.
Din agricultură provine apă cu numeroase substanţe chimice: pesticide, fertilizanţi,
detergenţi etc.
Transporturile răspândesc în mediul înconjurător produse petroliere, detergenţi etc.
Activităţile menajere generează dejecţii, detergenţi, alte substanţe.
Poluanţii apelor pot fi grupaţi după următoarele criterii:
a) natură: poluanţi organici, anorganici, biologici, termici, radioactivi;
b) stare de agregare: suspensii (substanţe insolubile în apă); solubili în apă;
dispersii coloidale;
c) durata degradării naturale în apă - poluanţii pot fi:
- uşor biodegradabili;
- greu biodegradabili (degradarea are loc în mai puţin de 30 de zile);
- nebiodegradabili (degradarea se produce în 30-60 de zile);
- refractari (degradarea începe după cel puţin 2 ani).
De exemplu, coprolactama se biodegradează în circa 3 săptămâni, iar clorbenzenul se
descompune în 2 ani.
Poluarea organică – îşi are sursele în fabrici de celuloză şi hârtie, industria chimică,
petrochimie, industria alimentară.
Poluarea anorganică (săruri, acizi, baze) – este indusă de industria chimică (produse
clorosodice), extracţia ţiţeiului, prepararea minereurilor, hidrometalurgie.
Poluarea biologică – îşi are originea în activităţile menajere, funcţionarea abatoarelor etc.
Prin apă se transmit numeroase boli:

49
- bacteriene (febra tifoidă, dizenteria, holera);
- virotice (poliomelita, hepatita);
- parazitare (giardioza).
Poluarea termică – se produce prin deversarea de apă caldă, provenită de la instalaţii
industriale şi îndeosebi din industria energetică. Ca urmare a acestui fapt, scade concentraţia
oxigenului din apă, creşte sensibilitatea organismelor acvatice la poluanţi, dispare o parte din faună,
se înmulţesc peste măsură algele albastre etc.
Poluarea radioactivă – este generată de următoarele:
- apa rezultată din extracţia şi prelucrarea minereurilor radioactive (uraniu, thoriu);
- depozitele de deşeuri radioactive;
- avariile la reactoarele nucleare;
- naufragiile vapoarelor cu încărcătură nucleară etc.
Poluarea cu produse petroliere – acestea provin din extracţia, transportul şi prelucrarea
ţiţeiului:
- platforme de foraj;
- spălarea tancurilor petroliere;
- accidente.
Petele de ţiţei (maree neagră) se întind pe suprafeţe mari (o tonă de ţiţei, răspândită în strat
monomolecular, poate ocupa 10-12 km2).
Pelicula de petrol distruge flora şi fauna deoarece:
- întrerupe contactul cu aerul;
- împiedică asimilaţia clorofiliană;
- sunt distruse ouă, larve (păsările ihtiofage nu îşi mai găsesc hrana, mor de
frig prin îmbibarea penajului cu ţiţei);
- compuşii fenolici şi aromatici sunt toxici, benzopirenul este cancerigen etc.
Ţiţeiul deversat în mare se poate recupera parţial (10-14%) prin:
adsorbţie în mase plastice poroase;
congelare (se solidifică);
colectarea mecanică - aspiraţie cu pompe şi sisteme colectoare.
Depoluarea poate continua şi prin alte metode, cum ar fi:
- dispersarea ţiţeiului prin insuflare de aer, prin conducte perforate, scufundate;
- dispersare cu detergenţi;
- aprindere cu aruncătoare de flăcări.
Bilanţul ţiţeiului deversat în mare poate ajunge la:
 recuperare: max. 14%;
 evaporare: 20%;
 degradare în situ: 50%;
 sedimente: 13%;
 rămas în apă: 1%;
 rămas pe mal: 2%
Degradarea petrolului are loc în mod diferenţiat, în funcţie de natura şi proporţia
componentelor.
Toate metodele de depoluare sunt scumpe şi anevoioase:
- pentru recuperare este necesar ca marea să fie calmă;
- detergenţii sunt mai periculoşi pentru peşti, decât hidrocarburile;
- arderea provoacă (în zonă) poluare atmosferică.
Din punct de vedere a alterării apelor, detergenţii sunt poluanţi uşor şi greu biodegradabili.
 produc spumă - efect letal asupra peştilor; la concentraţii mari, spuma are
efect toxic pentru toată faună acvatică;

50
 la tărm/ mal - aspect neplăcut şi miros de H2S (se descompune cu ajutorul
microorganismelor anaerobe).
Pesticidele - substanţe organice cu fosfor, sulf, clor, brom etc.:
efect toxic asupra fondului piscicol, vegetaţiei acvatice şi la animalele ce folosesc
apa pentru băut;
cancerigene pentru om;
efectele ajung la om, prin lanţuri trofice:

DDT plancton peşti lişiţe


1 5 ori 1.000 ori 25.000

DDT plancton nevertebrate peşti păsări


0,015 mg/l 0,04 mg/kg 0,3 mg/kg 8 mg/kg 24 mg/kg

Limitele maxime de toxicitate pentru pesticide sunt foarte mici: de exemplu, pentru
antrazină (culturi de porumb) - nivelul de avertizare pentru adulţi: 200 ppb - expunere timp de 7ani;
3 ppb - expunere timp de 70 de ani.
Substanţele radioactive - se concentrează în organisme şi se transmit prin lanţuri trofice. De
exemplu cesiul:

Cs nevertebrate peşti raţe gălbenuş de ou


1 35 de ori 2.000 ori 7.500 ori 20.000 ori

Eutrofizarea apelor se produce atât natural, cât şi antropic:


- zootehnie - gunoiul de grajd conţine uree (combinaţie chimică cu azot);
- apa drenată de pe terenurile agricole fertilizate cu substanţe care conţin azot şi/ sau
fosfor, sau de pe terenurile pe care se depozitează fertilizanţii;
- fenomenul este alarmant - multe cursuri de apă sunt afectate de dezvoltarea
exagerată a vegetaţiei acvatice.

4.2. Poluarea apelor subterane

Apele de suprafaţă poluate pătrund prin scoarţa terestră până la apele subterane.
Nivelul poluării depinde de:
- structura geologică a straturilor străbătute;
- factori hidrodinamici.
La început, straturile reţin poluanţii, dar în timp sunt antrenaţi de apă.
Această forma de poluare se manifestă într-un timp mai îndelungat, datorită vitezei reduse
de deplasare a poluanţilor (metri/an-kilometri/an).
Poluarea se produce şi datorită dizolvării straturilor străbătute: ioni de clor, sulfat, azotat.
Apa poluată poate dizolva stratul suport acvifer, fapt ce determină creşterea în apă a
concentraţiei ionilor de calciu, magneziu, fier, mangan etc.
Poluarea apelor subterane se semnalează frecvent în următoarele perimetre:
- conducte sparte;
- depozite de deşeuri;
- terenuri irigate;
- zone cu injectări de soluţii în sol.

4.3. Autoepurarea apei

51
Autoepurarea apei reprezintă un ansamblu de procese fizice, chimice şi biologice prin care
dispar poluanţii din apă, fără intervenţia omului.
Apele naturale pot degrada poluanţii organici, cu formare de compuşi simpli: CO 2, H2O,
CH4, NH3, H2S.
Autoepurarea este influenţată de următoarele:
- natura şi concentraţia poluanţilor;
- prezenţa microorganismelor;
- temperatură (modifică viteza reacţiilor chimice şi biologice);
- radiaţia solară (radiaţiile ultraviolete au efect bactericid);
- regimul curgerii apei (debit, turbulenţă, condiţii de amestecare a efluentului
cu receptorul);
- prezenţa argilelor (pot reprezenta bariere naturale împotriva migrării
poluanţilor).

4.4. Epurarea apelor

Epurarea apelor reprezintă totalitatea operaţiilor efectuate pentru diminuarea conţinutului de


poluanţi.
Aceste operaţii au loc în staţii de epurare, constituite din instalaţii şi utilaje, din care rezultă
ape tratate/ epurate şi nămoluri.
Pentru ca tehnologia de epurare să fie cât mai eficientă din punct de vedere economic,
trebuie:
- să fie cât mai simplă;
- să cuprindă un număr cât mai redus de faze;
- să se desfăşoare cu consumuri cât mai mici de energie electrică, combustibili şi
reactivi.
Cheltuielile de epurare scad dacă:
 se recuperează şi se valorifică substanţe/ materiale (fibre celulozice, grăsimi
organice şi uleiuri vegetale, metale (Cu, Ni, Cd, Cr, Hg etc.) fenoli, vitamina
B12 ş.a.;
 se valorifică nămolul;
 se recirculă apele uzate.

Epurarea apelor se realizează prin procedee fizice/ mecanice, chimice şi biologice.

4.4.1. Epurarea mecanică


Prin acest procedeu are loc separarea produselor poluante nedizolvate, prin:
a. reţinerea particulelor, cu dimensiuni peste 1 mm, pe grătare/ site amplasate
la partea superioară a curentului de apă;
b. deznisipare - se depun în decantoare particulele de 0,2-1 mm, în 2-3 minute
(se scade viteza apei la 0,3-0,4 m/s);
c. separarea uleiurilor, produselor petroliere, grăsimilor etc.;
d. decantarea particulelor cu dimensiuni sub 0,2 mm (suspensii fine şi o parte
din particulele coloidale), în timp de 1-3 ore. Decantoarele pot fi gropi, iazuri de
pământ, sau construcţii din beton, zidărie, oţel, mase plastice.

4.4.2. Epurarea chimică


Se aplică pentru poluanţii dizolvaţi în apă, sau sub formă de suspensii foarte fine.
Înainte de staţia de epurare, apele acide, sau alcaline sunt neutralizate (de exemplu, apele
acide se tratează cu o bază, cum ar fi Ca(OH)2 = lapte de var).

52
Urmează epurarea chimică propriu-zisă, care în funcţie de natura şi concentraţia poluanţilor
se realizează prin reacţii de oxidare, precipitare, coagulare, clorurare.
Oxidarea unor substanţe dizolvate în apă se face cu oxigenul din aer, sau cu ozon. Se aplică
atât pentru apele acide (din industria celulozei, cu pH=1-2), cât şi pentru cele bazice (din producţia
de coloranţi).
Ozonarea poate decurge direct sau catalitic, folosind TiO2, pentru a distruge pesticidele,
acidul oxalic, dioxanul, vopselele, produsele petroliere, antioxidanţii din producţia de cauciuc etc.
Precipitarea – compuşii poluanţi se transformă în particule sedimentabile, folosind reactivi
adecvaţi.
Coagularea - utilizează Al2(SO4)3, FeCl3, sau alauni NaAl(SO4)2, KFe(SO4)2, cenuşă de
termocentrală, bentonită, silice SiO2, pentru a forma precipitate voluminoase, care atrag substanţele
coloidale, ce dau turbulenţă apei şi se depun împreună, mai repede, în decantor.
Clorurarea - utilizează ca reactiv clorul sau hipocloritul de sodiu. În urma reacţiei clorului
cu apa, sau a descompunerii hipocloritului, se generează oxigen activ, care distruge
microorganismele din apă:

Cl2 + H2O → 2 HCl + O (4.1)

NaClO → NaCl + O (4.2)

4.4.3. Epurarea biologică


Principiul acestui procedeu constă în eliminarea poluanţilor organici, biodegradabili, cu
ajutorul microorganismelor. Au loc procese de fermentaţie aerobă, sau anaerobă, din care se
formează compuşi aglomeraţi (flocoane), care se separă de apă, alături de săruri minerale şi gaze
(SO2, CH4, CO2 etc.).
Epurarea biologică se poate realiza pe cale naturală şi artificială.
Pe cale naturală, apa epurată mecanic este colectată într-un bazin, după care este utilizată la
irigaţii. Metoda a fost aplicată în vechime, în Ierusalim, la greci, romani şi chinezi. Deşi investiţiile
sunt reduse, procedeul nu se poate aplica la toate tipurile de apă. Apa nu trebuie să conţină germeni
patogeni, paraziţi, să nu aibă miros neplăcut şi se foloseşte, în principal, la culturile de porumb şi
sfeclă de zahăr.
Epurarea biologică artificială utilizează filtre biologice sau bazine cu nămol activ.
Filtrele biologice (biofiltrele) – sunt bazine umplute cu roci minerale, cocs, cărămidă spartă,
materiale plastice. La suprafaţa granulelor se formează o peliculă de 1-3 mm grosime, care are un
rol hotărâtor în descompunerea substanţele organice, datorită prezenţei de materiale organice şi
bacterii aerobe. Asemenea tehnologie se foloseşte pentru eliminarea substanţelor organice uşor
biodegradabile, aflate în concentraţie mică.
Bazinele cu nămol activ (bazine de aerare numite aerotancuri) – are loc fermentaţia aerobă a
substanţelor organice din apa reziduală.
Din punct de vedere constructiv, aceste bazine se realizează sub formă de şanţuri în teren
impermeabil, gropi, canale de beton cu secţiunea dreptunghiulară, sau circulară, prevăzute cu
dispozitive de aerare (conducte perforate, plăci poroase, turbine, valţuri). În bazine are loc
înmulţirea microorganismelor (bacterii, ciuperci, protozoare, viermi) şi a algelor. Dacă procesul se
desfăşoară la cald, are loc consumarea compuşilor cu fosfor şi azot, cu eliberare de oxigen şi
formare de flocoane ce se decantează ca nămol. Aerarea prelungită a bazinului duce la stabilizarea
nămolului. Nămolul se colectează, iar 15-20 % se recirculă pentru însămânţarea bazinelor cu
microorganisme.
Dintr-un bazin poate rezulta circa 3-4 litri nămol/ zi·locuitor. Acesta conţine 96-99% apă,
are un miros neplăcut, iar fermentaţia continuă.

4.5. Starea râurilor interioare din România

53
Din punct de vedere al calităţii, cursurile de apă din România se clasifică în următoarele
categorii:
- Categoria I - ape care pot fi potabilizate pentru alimentarea cu apă a centrelor
populate, sau care pot fi utilizate la alimentarea fermelor zootehnice şi la păstrăvării;
- Categoria a II-a - ape de suprafaţă care pot fi folosite la piscicultură (în afară de
salmonicultură), pentru necesităţi tehnologice în industrie şi agrement;
- Categoria a III-a - apele pentru irigarea culturilor agricole, producerea energiei
electrice în hidrocentrale, instalaţii de răcire din industrie, spălătorii şi în alte
folosinţe care suportă o astfel de calitate;
- Categoria D - ape degradate, în care fauna piscicolă nu se poate dezvolta.
Evaluarea calităţii apelor curgătoare de suprafaţă după anul 1999 se bazează pe
prelucrarea datelor analitice primare obţinute, lunar, în 312 secţiuni de supraveghere de ordinul I,
amplasate în 14 bazine hidrografice: Tisa - 8, Olt - 36; Someş - 28, Vedea 8, Crişuri - 18;
Argeş - 34, Mureş - 40, Ialomiţa - 19, Bega-Timiş - 21, Siret - 49, Nera-Cerna - 5, Prut - 19,
Jiu - 15, Dunăre - 12.

4.5.1. Mecanismul economic folosit în domeniul apelor


În România, mecanismul economic din domeniul gospodăririi cantitative şi calitative a
apelor, cuprinde:
- sistemul de plăţi (preţuri, tarife);
- penalităţi;
- bonificaţii.
Sistemul de plăţi se bazează pe principiile “beneficiarul plăteşte” şi “poluatorul plăteşte", în
funcţie de serviciile prestate şi de folosirea raţională a resurselor de apă.
Preţurile diferă în funcţie de sursa de apă (râuri interioare, Dunăre, ape subterane) şi de
utilizatori (industrie, populaţie, agricultură etc.).
Tarifele sunt percepute pentru diverse servicii specifice de gospodărire a apelor
(monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluanţilor din apele uzate evacuate, protecţia calităţii
resurselor de apă).
Penalităţile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile
contractuale, atât pentru depăşirea cantităţilor de apă prelevate, cât şi a concentraţiilor şi cantităţilor
de substanţe impurificatoare evacuate. Valoarea penalităţilor aplicate în anul 2001, la un număr de
9139 unităţi controlate, a fost de 34.171 milioane lei.
Bonificaţiile se acordă utilizatorilor de apă, care demonstrează, constant, o grijă deosebită
pentru folosirea raţională şi pentru protecţia calităţii apelor, evacuând, o dată cu apele uzate epurate,
substanţe impurificatoare cu concentraţii şi în cantităţi mai mici decât cele înscrise în autorizaţiile
de gospodărire a apelor.
Compania Naţională “Apele Române” este singura în drept să constate cazurile, în care se
acordă bonificaţii sau se aplică penalităţi.
În scopul participării la finanţarea de investiţii în lucrări şi măsuri cu contribuţie importantă
la îmbunătăţirea asigurării surselor de apă, la protecţia calităţii apelor, s-a constituit Fondul Apelor.
Acesta se alimentează din taxele şi tarifele pentru serviciile de avizare şi autorizare, precum şi din
penalităţi.
Fondul apelor, împreună cu alte surse este folosit pentru susţinerea financiară a:
- sistemului naţional de supraveghere cantitativă şi calitativă a resurselor de
apă;
- dotării laboratoarelor de analiză a apelor;
- participării la realizarea sau modernizarea staţiilor şi instalaţiilor de epurare a
apelor uzate;
- realizării lucrărilor de apărarea împotriva inundaţiilor şi/sau combatere a
calamităţilor datorate excesului sau lipsei de apă;

54
- dotării sistemului informaţional din domeniul gospodăririi apelor;
- înlăturării avariilor sau pentru punerea în siguranţă a construcţiilor
hidrotehnice;
- acordării bonificaţiilor pentru cei care au rezultate deosebite în protecţia
împotriva epuizării şi degradării resurselor de apă;
- activităţii Comitetelor de Bazin.

55
CAPITOLUL 5

POLUAREA SOLULUI

Solul s-a format din roci, sub influenţa factorilor pedogenici: climă, microorganisme,
vegetaţie şi relief. Deoarece transformările rocilor în timp au fost profunde, solul apare ca un corp
natural, distinct, deosebit de roca mamă. Durata de generare a solului este mare, astfel încât pentru a
se forma pe cale naturală 3 cm de sol sunt necesari 300-1.000 de ani, iar pentru 20 cm, 70.000 de
ani.
Din compoziţia solului fac parte, în principal, următoarele:
- substanţe minerale: SiO2, FexOy, CaCO3, CaSO4 etc. - rezultate din
degradarea şi alterarea rocilor şi a mineralelor;
- substanţe organice: acizi humici, celuloză, hemiceluloză, aldehide, alcooli,
fenoli, grăsimi, aminoacizi, albumine etc. - produse prin descompunerea resturilor
vegetale şi animale de către microflora şi microfauna existente în sol.
Compoziţia chimică a solului este în continuă schimbare, prin procese rapide, sau lente de
pedogeneză, cu implicaţii asupra ecosistemelor.
Solul poate îndeplini următoarele funcţii:
 sursă de elemente nutritive pentru plante;
 participă la circulaţia apei şi a altor elemente în natură;
 depozit şi sursă regenerabilă de energie fosilă, prin fitomasa transformată în humus;
 adsoarbe şi neutralizează poluanţi.

5.1. Poluarea solului

Poluarea solului se manifestă prin:


 degradare fizică: compactare, modificarea structurii;
 degradare chimică: creşterea conţinutului de metale grele, pesticide,
modificarea pH-ului, creşterea nivelului de radioactivitate;
 degradare biologică: germeni patogeni.
Aşadar, se poate spune că solul este afectat de numeroase tipuri de poluare, cum ar fi
poluarea: fizică, chimică, biologică şi radioactivă.
Indicatorii principali ai poluării solului sunt:
- conţinutul de elemente, substanţe, microorganisme;
- deprecierea calitativă şi cantitativă a recoltelor;
- creşterea cheltuielilor pentru menţinerea recoltelor la parametrii anteriori
poluării;
- cheltuieli pentru lucrări de drenaj, antierozionale etc.;
- restricţii la exportul unor produse (legume, fructe sau cereale cu un conţinut
prea mare de nitraţi);
- restricţii în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu plumb etc.
Solul fiind un sistem mult mai complex decât aerul şi apa, poluarea îi afectează proprietăţile,
inclusiv nivelul de fertilitate. În plus, poluanţii prezenţi în sol pot trece în plante, apă sau aer, iar
depoluarea este un proces dificil, uneori chiar de nerealizat.

56
În România, solurile poluate sunt clasificate în clase, tipuri şi grupe (Tabelul nr. 5.1).

Tabelul nr. 5.1


Clasificarea solurilor poluate

Clasificare poluare sol Simbol Observaţii


PF -poluare fizică
PC -poluare chimică
Clase de poluare
PB -poluare biologică
PR -poluare radioactivă
Pa -poluare prin excavare la zi
Pb -poluare prin acoperire cu halde, steril, deşeuri
Pc -poluare cu deşeuri şi reziduuri anorganice
Pd -poluare cu substanţe purtate de vânt
Pe -poluare cu materiale radioactive
Pf -poluare cu deşeuri organice din industriile alimentară
şi uşoară
Pg -poluare cu deşeuri agricole şi forestiere
Ph -poluare cu dejecţii animale
Tipuri de poluare Pi -poluare cu dejecţii umane
Pj -poluare prin eroziune şi alunecare
Pk -poluare prin sărăturare
Pl -poluare prin acidifiere
Pm -poluare prin exces de apă
Pn -poluare prin exces/carenţă de elemente nutritive
Po -poluare prin compactare, cruste
Pp -poluare prin acoperire cu sedimente
Pq -poluare cu pesticide
Px -poluare cu agenţi patogeni contaminanţi
0 -practic nepoluat (reducerea producţiei sub 5 %)
1 -slab poluat (reducerea cu 6-10 %)
2 -mediu poluat (reducerea cu 11-25 %)
Grade de poluare
3 -puternic poluat (reducerea cu 26-50 %)
4 -foarte puternic poluat (reducerea cu 51-75 %)
5 -excesiv poluat (reducerea peste 75 %)

Solurile poluate pot fi prezentate prin mai multe simboluri, ca de exemplu: PCq4 - sol poluat
chimic cu pesticide, foarte puternic; PFC - poluare fizico-chimică; PFCB - poluare fizico-chimico-
biologică; Pa1, Pa2, Pa3, Pa4, Pa5 - prin excavare la zi de gradul 1, 2, 3, 4, 5.

5.2. Sursele de poluare şi agenţii poluanţi ai solurilor

După clasificarea solurilor poluate adoptată în România, sursele de poluare şi agenţii


poluanţi ai solurilor sunt:
1. Excavaţiile la zi - presupun decopertarea zăcământului, excavarea acestuia, depuneri de
steril, depozite de diferite produse. Totodată, extracţiile la suprafaţă îndepărtează obiective, precum
locuinţe, păduri etc. Terenul este supus infiltraţiilor, inundaţiilor şi alunecărilor, mărind în felul
acesta suprafaţa naturală afectată. La închiderea excavaţiilor, umplerea trebuie efectuată în ordinea
inversă: steril - decopertă şi sol (pământ viu) la suprafaţă. La cariere, unde extracţiile pot dura zeci

57
de ani, în unele situaţii se rambleiază terenul şi se acoperă cu sol adus din alte zone.
2. Depozitele de steril - cenuşi de termocentrală, zguri metalurgice acoperă suprafeţe care
altfel ar fi avut altă destinaţie, iar particulele fine sunt antrenate de vânt, poluând alte terenuri, sau
apa din zonă. Precipitaţiile pot antrena haldele create, mărindu-le aria bazei şi acoperind în timp
scurt obiectivele din apropiere. În plus, depozitele de deşeuri urbane permit dezvoltarea ţânţarilor,
muştelor, şobolanilor care răspândesc microbi, viruşi pe distanţe mari.
3. Metalele grele - ajung în sol din aer, apă şi nămoluri. De la suprafaţă coboară în sol prin
procese de difuzie, adsorbţie, dizolvare şi antrenare cu apa, sau de către macroorganisme. În sol,
microorganismele le solubilizează, sau le transformă în suspensii apoase, ajungând astfel în
rădăcinile plantelor. Din plante, metalele grele ajung şi se acumulează în organismele animalelor şi
ale oamenilor.
Comportarea solului poluat cu metale grele diferă în funcţie de natura solului şi a metalului
poluant. Astfel, metalele grele sunt reţinute cel mai bine de către solurile neutre şi carbonatice, apoi
de solurile argiloase. Solurile nisipoase reţin cel mai puţin (levigarea este puternică, exceptând Mo
şi Se). De asemenea, nivelul de retenţie al poluanţilor în sol creşte, cu cât textura solului este mai
fină.
Poluarea cu metale grele a solului provoacă:
- alterarea proceselor fizice, chimice şi biologice din sol;
- scăderea activităţii biologice;
- inhibarea proceselor de nitrificare;
- toxicitate pentru plante.
Câteva exemple de pe teritoriul României privind acţiunea metalelor grele: în zona Zlatna au
fost atacaţi fagul şi carpenul; la Turnu Măgurele, Valea Călugărească, Copşa Mică furajele au un
conţinut ridicat în metale grele. Analizele au pus în evidenţă acumulări de cupru în corpul ovinelor,
bovinelor şi al cabalinelor (în rinichi, ficat, sânge). De asemenea sunt expuse poluării cu metale
grele suprafeţe mari din Baia Mare (platforma chimico-metalurgică) sau Bucureşti (zona
Pantelimon - platforma Acumulatorul-Neferal).
Deosebit de toxice pentru plante şi animale sunt mercurul (Hg), cadmiul (Cd), borul (B),
arsenul (As). De altfel, acesta este motivul principal în interzicerea fabricării fungicidelor pe bază
de mercur, folosite pentru tratarea seminţelor, deoarece ajunse în corpul omului şi al animalelor
generează probleme serioase de sănătate, până la deces.
4. Materialele radioactive - pot exista în subsol (zăcăminte de pechblendă - uraniu, monezit
- thoriu etc.), dar şi pe sol, în apă sau aer sub formă de izotopi radioactivi, precum 90Sr, 137Cs.
5. Deşeurile şi reziduurile din industria alimentară şi uşoară - sunt atât surse de poluare a
solurilor, cât şi fertilizanţi sau amendamente, dacă se folosesc în mod controlat.
6. Deşeurile şi reziduurile vegetale agricole şi forestiere încarcă solul cu nitraţi, agenţi
patogeni şi facilitează înmulţirea buruienilor. Aceste materiale şi produsele lor de degradare pot fi
transportate de ape, mărind astfel suprafaţa şi mediile poluate.
7. Dejecţiile animale - se folosesc ca îngrăşăminte, dar aplicate în exces, afectează
proprietăţile solurilor, deoarece conţin NaCl, biostimulatori, uree, medicamente, materiale de
igienizare a grajdurilor (sodă, detergenţi), agenţi patogeni etc.
8. Dejecţiile umane apar în jurul micilor localităţi fără canalizare, a locurilor de campare,
târguri, şantiere. Astfel de perimetre devin focare de germeni patogeni ai difteriei, TBC, febrei
tifoide.
9. Nămolurile separate din apele uzate conţin substanţe organice (provin din industria
alimentară, zootehnie, activităţile menajere), sau anorganice (provin din industria metalurgică,
prepararea minereurilor şi a cărbunilor etc.). Asemenea nămoluri se pot folosi în agricultură numai
dacă conţinutul de metale grele şi nemetale este sub limitele admise de standarde. Agenţii patogeni
din nămol pot persista în sol şi în legume. De exemplu, salmonelele persistă 250 de zile,
Streptococus faecalis - 80 zile, Ascaris ova - peste 2.000 de zile etc.
10. Hidrocarburile apar pe terenurile din jurul sondelor, rezervoarelor cu produse petroliere,
rafinării, trasee de conducte, în caz de defecţiuni, accidente etc. Numai în anul 1989 în România s-

58
au semnalat 49.000 ha afectate de hidrocarburi, o parte din aceste suprafeţe fiind socotite
nerecuperabile pentru agricultură.
Pentru îndepărtarea hidrocarburilor din sol se pot efectua următoarele:
- lucrări de drenare, urmate de ardere;
- descompunerea petrolului cu microorganisme direct în sol;
- fertilizarea puternică cu azot etc.
11. Eroziunea şi alunecările de teren - fenomene care determină degradarea solurilor. Pe
glob sunt aproximativ 5,7 miliarde ha de terenuri erodate, creând pericolul extinderii deşerturilor.
a. Eroziunea rocilor şi a solurilor apare datorită vântului, ploilor, dar şi a activităţilor
umane, cum ar fi:
- lucrări agricole necorespunzătoare, care distrug textura solului (apa,
fie se evaporă prea repede, fie nu poate pătrunde în sol);
- tratamente cu pesticide şi fertilizanţi chimici;
- ploile acide;
- defrişările;
- suprapăşunatul - tasează solul, distruge vegetaţia, producând în final
eroziunea solului.
Materialul erodat este transportat de vânt, colmatează apele naturale şi bazinele
artificiale, sporind potenţialul inundabil. Terenurile din vecinătate sunt acoperite cu
materialul nefertil purtat de vânt.
b. Alunecările de teren - sunt determinate, în principal, de defrişări, excavaţii la
suprafaţă, precipitaţii excesive. Consecinţele alunecărilor de teren sunt dezastruoase,
deoarece se distrug obiective, se schimbă cursuri de apă, iar la suprafaţă ajung roci nefertile.
12. Sărăturarea solurilor reprezintă acumularea de săruri solubile, în special de sodiu. Apare
în zone aride şi semiaride, din cauze naturale şi antropice.
Cauzele naturale ale procesului de sărăturare pot fi:
- creşterea nivelului apelor freatice mineralizate (de exemplu, în
vecinătatea lacului Razelm);
- aducerea la suprafaţă a unor strate salifere (Câmpiile Moldovei şi
Jijiei).
Dintre cauzele antropice generatoare de sărăturare se evidenţiază:
 irigaţii sau inundaţii cu ape salinizate;
 suprapăşunatul;
 ridicarea nivelului pânzei freatice în apropierea lacurilor de acumulare (vara,
apa se evaporă, concentrând solul cu săruri);
 extracţia ţiţeiului (în apropierea sondelor, deoarece ţiţeiul se aduce la
suprafaţă împreună cu ape salinizate).
13. Acidifierea - reprezintă scăderea pH-ului solului sub valoarea 7.
Cauzele producerii acestui proces pot fi:
 naturale: soluri argiloase, silicatice, cu hidroxizi de fier şi aluminiu,
descompunerea microbiologică a substanţelor organice în alte tipuri de soluri;
 antropice: exces de fertilizanţi, ploi acide.
Pe glob, aproximativ 20 % din soluri sunt acidifiate, iar în România există circa 2 milioane
hectare. Asemenea soluri îşi diminuează fertilitatea, astfel că prin modificarea pH-ului solului cu
doar o unitate (de la 5,8 la 4,8), recoltele de grâu scad cu 5-32%, iar cele de porumb cu 5-23%.
14. Excesul de apă - are numeroase efecte negative, de la alterarea peisajului, la
împiedecarea nutriţiei plantelor, prin lipsa oxigenului, putrezire, sărăturare etc. Astfel, recoltele sunt
diminuate în proporţie de 10-40%. Pe glob, 8% din suprafaţa uscatului este afectată de un exces de
umiditate, iar în România există circa 3,6 milioane hectare.
15. Carenţele în elemente nutritive din sol, ca şi excesele acestora, provoacă dezechilibre în
dezvoltarea plantelor. Astfel, carenţa de azot produce necroze, iar excesul de azot diminuează

59
recoltele, reduce rezistenţa la boli, la dăunători, la transport şi depozitare. În primul rând sunt
afectate culturile de cartofi, sfeclă, legume, fructe. Din analizele efectuate la legumele tratate cu
azotaţi s-au găsit cele mai mari concentraţii la rădăcinoase (morcov, ridichi, ţelină) şi mărar, iar cele
mai mici la legumele cu frunze mari (pătrunjel, spanac, salată) (Tabelul nr. 5.2).

Tabelul nr. 5.2


Conţinutul în azotat al unor legume

Produsul morcov ţelină ridichi mărar pătrunjel spanac salată


NO3- mg/ kg 2947 2900 2480 2174 583 1150 935

În funcţie de valoarea raportului azot amoniacal/azot total, solul se clasifică în:


- sol curat (nepoluat) pentru (0-2);
- sol slab poluat, pentru 2;
- mediu poluat, pentru 2-2,5;
- puternic poluat, pentru 2,5-3,3.
Carenţa de fosfor întârzie dezvoltarea plantelor şi diminuează recoltele.
Deficitul de potasiu din sol reduce elasticitatea plantelor, rezistenţa la temperatură şi la
excesul de apă.
Carenţa în microelemente precum Mg, S, Zn, Mn, Fe, Cu, B, Mo etc. provoacă pigmentarea
plantelor, necroza unor ţesuturi etc.
Excesul de calciu din sol determină scăderea producţiei la viţa de vie, cais şi piersic.
16. Compactarea (tasarea) solurilor se produce ca urmare a efectuării unor lucrări agricole
cu maşini grele, absenţa asolamentelor, păşunatul excesiv.
Prin compactare se reduce aeraţia şi circulaţia apei în sol. Dacă tasarea depăşeşte adâncimea
de 30 cm, degradarea solului este ireversibilă. Pentru refacerea solului tasat se recomandă
efectuarea arăturilor la adâncime de 35-80 cm şi rotaţia culturilor.
17. Schimbarea destinaţiei terenurilor agricole şi silvice pentru construcţii de locuinţe,
industrie, drumuri etc., produce dezechilibre ecologice puternice în zonă, ajungându-se la eroziunea
solului, degradare, surpare, dispariţia unor specii etc.
18. Pesticidele acţionează numai într-o mică proporţie (3-40 %) în scopul pentru care au fost
utilizate, restul împrăştiindu-se în aer, apă şi pe/în sol. Având în vedere creşterea rezistenţei
dăunătorilor la pesticide, aplicarea acestora se face în cantităţi din ce în ce mai mari, fabricându-se
totodată noi pesticide, cu toxicitate superioară. Comparativ cu bine cunoscutul DDT, efectul a 2 kg
DDT este obţinut cu doar 0,1 kg pesticid.
Din sol, apă şi aer, pesticidele ajung, prin lanţuri trofice, la om. De la vegetaţie, animale şi
oameni, pesticidele ajung din nou în sol şi apă. în apă, pesticidele trec în plancton, de aici la
nevertebrate, peşti şi în final la om.
Pesticidele sunt greu solubile în apă, dar foarte solubile în grăsimi, unde de altfel se
acumulează. Acumularea este favorizată şi de timpul de înjumătăţire mare al pesticidelor, de ordinul
anilor.
În acelaşi timp, răspândirea pesticidelor pe distanţe foarte mari este favorizată şi de nivelul
ridicat de volatilitate al produsului.
Efectele negative ale pătrunderii pesticidelor în corpul animalelor şi al omului nu se cunosc
în totalitate. S-au identificat afecţiuni ale sistemului nervos, dezechilibre hormonale, efecte
mutagene sau cancerigene.
Producţia unor pesticide a fost interzisă datorită toxicităţii ridicate, a timpului mare de
înjumătăţire şi a efectelor puternice asupra mediului.

60
5.3. Protecţia calităţii solurilor

Solul este, aşadar, suport şi mediu de viaţă pentru ecosistemele naturale şi antropice.
Absolut toate formele de poluare ale solului au efecte dezastruoase asupra ecosferei, iar refacerea
calităţilor solului este un proces de lungă durată, uneori chiar imposibil.
Pentru prevenirea şi combaterea poluării solului, în primul rând trebuie avut în vedere tipul
de poluare la care acesta este supus.
Astfel, pentru prevenirea degradării fizice sunt necesare:
- pregătirea solului în condiţii de umiditate optimă;
- irigaţii efectuate la timp şi în cantitatea corespunzătoare;
- rotaţia culturilor;
- disciplină tehnologică în efectuarea lucrărilor agricole.
Pentru prevenirea acidifierii se impune:
 utilizarea corectă, după analiza solului, a fertilizanţilor;
 controlul sistematic al pH-ului solului;
 aplicarea de amendamente cu calciu în cazul acidifierii solului.
Pentru prevenirea carenţei, sau a excesului de elemente nutritive se recomandă:
 asigurarea unui raport corespunzător P:K (fosfor:potasiu), pentru adâncimea
minimă de 20 cm de sol;
 corectarea pH-ului cu amendamente, pentru a asigura un pH = 6,2-6,5;
 efectuarea de analize agrochimice pentru controlul microelementelor prezente în
sol.
Prevenirea eroziunii solului, datorită acţiunii apelor sau a pantei terenului peste 5-8 % se
face prin:
- stabilirea de culturi antierozionale;
- executarea de culturi în fâşii, cu sau fără benzi înierbate;
- terasarea terenului;
- aplicarea de asolamente;
- executarea de arături pe curbele de nivel;
- plantarea de perdele forestiere;
- realizarea de construcţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor torenţilor;
- regenerarea pajiştilor: aplicarea de îngrăşăminte naturale, suspendarea
păşunatului pe timp nefavorabil, evitarea păşunatului primăvara timpuriu şi
toamna târziu etc.
Pentru prevenirea şi combaterea poluării prin exces de apă se execută:
• reţele de desecare şi drenaj;
• lucrări de afânare la adâncime de 70-80 cm;
• evitarea formării de bălţi în zonele irigate;
• cultivarea de specii de plante corespunzătoare zonei;
• practicarea asolamentelor.
Sărăturarea secundară se poate preveni şi combate prin:
- menţinerea la valorile optime a cantităţii de apă din sol;
- prevenirea formării de cruste prin executarea de lucrări agricole;
- acoperirea cu covor vegetal pe durată cât mai îndelungată;
- efectuarea de irigaţii de spălare;
- construcţia de sisteme de drenaj şi de desecare;
- urmărirea conţinutului de săruri din sol.
Poluarea chimică, biologică şi cu materiale radioactive se poate preveni prin controlul
nămolurilor aplicate, a condiţiilor depozitării materialelor şi urmărirea în timp a securităţii

61
depozitării.
Poluarea cu pesticide a solurilor se poate preveni prin:
 cultivarea de soiuri de plante rezistente la dăunători, care nu necesită tratamente cu
pesticide;
 selecţionarea seminţelor;
 utilizarea asolamentelor;
 utilizarea metodelor biologice, cum ar fi:
 crearea de zone capcană (însămânţarea unei suprafeţe reduse, pe terenul de la
care se urmăreşte o anumită cultură, cu un soi care atrage dăunătorii, după
care se trece la distrugerea locală a acestora);
 utilizarea feromonilor (substanţe chimice care perturbă procesele naturale de
reproducere a insectelor dăunătoare);
 atragerea unor păsări, insecte sau microorganisme, care pot distruge paraziţii
de pe un teren cultivat.
O alternativă în tehnica utilizării pesticidelor, precum şi în asigurarea unei agriculturi
echilibrate, o reprezintă combaterea integrată a dăunătorilor (IPM - Integrated Pest Management).
În acest scop trebuie asigurate următoarele:
- subvenţii din partea statului pentru producătorii agricoli, în sensul achitării
directe a producţiei, reducerii preţurilor la apă etc.;
- eliminarea subvenţiilor la pesticide;
- asigurarea de plăţi pentru necultivarea terenurilor de calitate scăzută;
- investiţii pentru agricultură;
- urmărirea riguroasă a schimbării destinaţiei terenurilor agricole.
Depoluarea solurilor de pesticide se realizează prin:
 practicarea asolamentelor;
 degradarea pesticidelor în sol cu ajutorul altor substanţe;
 utilizarea de plante (porumbul, sorgul, trestia de zahăr etc.) care pot distruge
unele ierbicide.
Ingineria genetică contribuie atât la dezvoltarea şi diversificarea producţiei agricole, cât şi
la protecţia mediului. Noile soiuri de plante studiate sunt mai robuste, cu masă biologică sporită,
rezistenţă mai mare la temperatură, vânt şi dăunători, adaptabile pe soluri sărăturate, sau acide, în
zone foarte umede, sau foarte uscate.
Prevenirea poluării solurilor este strâns legată şi de măsurile de reducere a poluării având ca
sursă industria, transporturile şi activităţile menajere din aglomerările umane.
Deoarece efectele poluării solurilor afectează întreaga ecosferă, în cadrul ONU s-a elaborat
Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (United Nations Environment Program -
UNEP). După Conferinţa ONU privind problemele mediului uman, de la Stockholm (1972), în
România s-a instituit Sistemul Naţional de Monitoring al Calităţii Mediului, în colaborare cu UNEP
şi FAO. Acest sistem de monitoring, în ceea ce priveşte protecţia solului, are următoarele obiective:
- urmărirea sistematică a caracteristicilor calitative ale solurilor, în funcţie de
categoria de folosinţă (arabil, pajişti, livezi, vie, păduri etc.) şi de acţiunea factorilor
externi, naturali şi antropici;
- prognoza stării de calitate;
- avertizarea unităţilor interesate şi a factorilor de decizie despre apariţia unor
situaţii nefavorabile;
- identificarea surselor de poluare;
- stabilirea măsurilor tehnice şi economice de prevenire şi combatere a poluării
solurilor;
- urmărirea în timp a aplicării şi eficienţei acestor măsuri;
- asigurarea fluxului de informaţii către Sistemul naţional de monitoring şi

62
Sistemul internaţional de referinţă din cadrul UNEP.

5.4. Rolul antipoluant al pădurilor

Pădurea reprezintă o resursă importantă din punct de vedere economic şi un factor principal
de stabilitate ecologică şi diminuare a poluării.
În România, la începutul mileniului I î.Hr., 70-80 % din suprafaţa de uscat era acoperită cu
păduri, ajungându-se astăzi la 27 %, respectiv 6,3 milioane ha. În comparaţie cu alte ţări (Spania,
Austria, Bulgaria etc.), România este considerată o ţară slab împădurită (Tabelul nr. 5.3).

Tabelul nr. 5.3


Suprafaţa acoperită de păduri în câteva ţări europene

Ţara Spania Austria Slovacia Bulgaria Elveţia România


% din suprafaţa totală 51 47 38 34 30 27

Distribuţia pădurilor după principalele forme de relief se prezintă astfel:


a. în zona de munte - 66%,
b. în zona de deal - 24%,
c. la câmpie 10%.
Se constată o distribuţie neuniformă în zonele de câmpie şi deal: astfel sunt judeţe în care
ponderea pădurilor este sub 6% (Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Teleorman), iar în unele zone de
dealuri şi podişuri (7,1% în Dobrogea, 17,7% în Podişul Moldovei etc).
Structura pădurilor pe specii şi grupe de specii se prezintă astfel: răşinoase - 29,9%, fag -
31,5%, stejari - 18,0%, diverse specii ţări - 15,7% şi diverse specii moi - 4,9%.
Pe teritoriul României au fost identificate 3700 specii de plante (23 - monumente ale naturii,
74 - extincte, 39 - periclitate, 171 - vulnerabile şi 1253 - rare). Speciile caracteristice păşunilor
reprezintă aproximativ 37% din totalul celor existente în România. Există, de asemenea, un număr
de 600 specii de alge şi peste 700 specii de plante marine şi costiere. Speciile endemice reprezintă
4%. Astfel, s-au identificat un număr de 57 de taxoni endemici (specii şi subspecii) şi 171 taxoni
subendemici.
În ceea ce priveşte animalele, au fost identificate un număr de 33.792 specii de animale, din
care 33.085 nevertebrate şi 707 vertebrate.
Pădurile adăpostesc o mare diversitate ecologică, formată din peste 10.000 specii de animale
şi insecte, 60 specii de arbori, peste 300 specii de plante etc.
Pădurile îndeplinesc pe Pământ o multitudine de funcţii:
a. Participă la formarea, evoluţia şi conservarea solului, prin concentrarea în fitomasa
arborilor a unor substanţe existente în aer, apă şi roci. Din această fitomasă se formează
apoi solul;
b. Favorizează înmagazinarea apei, împiedicând scurgerile la suprafaţă, viiturile şi
inundaţiile:
- terenul împădurit reţine, în primii 50 cm de la suprafaţă, circa
1.460 m3 apă/ha;
- asigură debitul izvoarelor;
- frunzele de pe arbori şi litiera (frunzele uscate de pe sol) captează apa
meteorică (evită tasarea şi erodarea solului), favorizând totodată pătrunderea apei
în sol şi diminuând evaporarea.
c. Împiedică eroziunea solului şi prin urmare, colmatarea lacurilor. Se apreciază că
pentru protejarea unui lac, 50 % din suprafaţa unui bazin hidrografic trebuie acoperită cu

63
păduri;
d. Reglează umiditatea atmosferică, în special în perioadele de secetă;
e. Produc lemnul necesar în construcţii, fabricarea mobilei, obţinerea celulozei, hârtiei
şi drept combustibil.
f. Fauna pădurilor are valoare cinegetică şi contribuie la păstrarea echilibrelor
ecologice. Flora este diversă şi are numeroase întrebuinţări în alimentaţie şi medicină.
g. Purifică aerul prin consumul de dioxid de carbon şi generarea de oxigen. Un hectar
de pădure consumă anual 18 tone CO2 şi produce 30 tone O2, din care consumă 13 tone
pentru respiraţie, eliberând deci 17 tone O2. S-a calculat că în România, pădurile produc
anual 60 mil. tone O2 şi consumă 80 mil. tone CO2. Pădurile reţin şi alţi poluanţi
atmosferici. De exemplu, un hectar de pădure reţine complet SO2 existent în aer la o
concentraţie de 0,1 mg/m3. Pădurea reţine de 6-7 ori mai mult praf decât iarba
(60-70 tone praf/an·ha pădure). Microbii atmosferici sunt distruşi în păduri (în special,
de conifere), datorită emisiilor de fitocide (substanţe volatile secretate de plante care
distrug bacteriile, mucegaiurile, insectele etc.).
h. Conservă o mare diversitate ecologică, constituind un spaţiu de mare interes
ştiinţific.
i. Rol sanogen - nu numai prin purificarea, dar şi prin ionizarea aerului. Pădurile de
răşinoase şi de fag sunt recunoscute ca benefice în tratamentul afecţiunilor respiratorii şi
a tulburărilor hormonale.
j. Asigură protecţie climatică unor regiuni, prin reducerea vitezei vânturilor, a
maximelor de temperatură din timpul verii şi prin atragerea umidităţii. Specialiştii susţin
că vestul Europei este protejat de prezenţa pădurilor din România şi Bucovina, faţă de
tendinţele de deşertificare a stepelor estice.
k. Îndeplinesc funcţie militară, pădurile fiind incluse în planurile de apărare ale unor
teritorii.

Reducerea suprafeţelor împădurite a avut loc, mai întâi, prin defrişările masive efectuate de
către om în căutarea de lemn de foc şi de teren agricol. În al doilea rând, îndeosebi în zilele noastre,
poluarea afectează suprafeţe mari de teren acoperit de pădure, contribuind la distrugerea acestora.
Poluarea acţionează atât direct, cât şi indirect, prin reducerea rezistenţei biologice a
arborilor la factorii de climă (ger, secetă etc.), la paraziţi, insecte, boli curente. Bolile forestiere apar
mult mai uşor în prezenţa unor poluanţi ca SO2, praf etc. Poluarea se resimte şi la altitudini mai
înalte, afectând pădurile de răşinoase.
Uniunea Europeană a stabilit un sistem de apreciere a gradului de poluare a pădurilor, în
funcţie de nivelul de defoliere (Tabelul nr. 5.4).

Tabelul nr. 5.4


Relaţia dintre gradul de poluare şi nivelul de defoliere

Gradul de poluare Nivelul de defoliere, %


0 (nul) 0 - 10
1 (scăzut) 11 - 25
2 (moderat) 26 - 60
3 (puternic) 61 - 99
4 (arbori morţi) 100

În România, cauzele principale ale degradării pădurilor sunt: industria, agricultura, poluarea
internaţională, insectele, ciupercile parazite, vântul, păşunatul, turismul, greşelile de administrare,
construcţiile hidrotehnice.
Zonele de pădure cele mai puternic afectate de poluare sunt în jurul localităţilor Copşa Mică,

64
Zlatna şi Baia Mare, centre industriale cu o poluare intensă a aerului cu SO2, dar şi cu efecte
sinergetice ale altor poluanţi.
Protecţia pădurilor se poate realiza prin:
- reducerea poluării atmosferice;
- exploatarea raţională, ca volum lemnos şi metode de exploatare a pădurilor;
- reducerea daunelor produse la recoltarea masei lemnoase;
- împădurirea unor terenuri neproductive;
- oprirea păşunatului în păduri;
- sporirea rezistenţei biologice a pădurilor;
- distrugerea biologică a insectelor dăunătoare;
- plantarea de esenţe rezistente la poluarea din zonă;
- efectuarea de lucrări specifice, precum fertilizare, ameliorări hidrologice etc.;
- management ecologic;
- turism ecologic.
În zonele de câmpie se plantează pe suprafeţe reduse perdele forestiere, care au influenţe
favorabile în zonă, cum ar fi:
 reduc viteza vântului;
 reţin zăpada şi o repartizează uniform, protejând astfel căile de comunicaţii,
localităţile etc.;
 reduc eroziunea prin vânt, dezvelirea semănăturilor, antrenarea nisipurilor (se evită
furtunile de nisip, colmatarea canalelor de irigaţii şi a localităţilor, îmbolnăvirile);
 se reduc pierderile, prin scuturare prematură a culturilor;
 împiedică răspândirea buruienilor;
 atenuează variaţiile termice în zonă;
 creează biotopuri favorabile faunei cinegetice.
Perdelele de protecţie de pe terenurile în pantă reduc eroziunea solului, iar cele plantate de-a
lungul cursurilor de apă reduc energia apelor şi impactul sloiurilor de gheaţă asupra digurilor.

65
Partea a II-a

NOI ABORDĂRI PRACTICE

66
CAPITOLUL 6

ACCESUL PUBLICULUI LA INFORMAŢIA PRIVIND MEDIUL

Informaţia privind mediul trebuie pusă la dispoziţia publicului, de către Autorităţile Publice,
în scopul realizării unei largi şi sistematice accesibilităţi şi diseminări a acestei categorii de
informaţie. În vederea atingerii scopului propus se promovează, în special, utilizarea tehnologiei
electronice şi/sau a telecomunicaţiilor computerizate.

6.1. Informaţia privind mediul

Informaţia privind mediul este reprezentată de orice informaţie scrisă, vizuală, audio,
electronică sau sub orice formă materială despre:
a) starea elementelor de mediu, cum sunt aerul şi atmosfera, apa, solul,
suprafaţa terestră, peisajul şi ariile naturale, inclusiv zonele umede, marine şi
costiere, diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate
genetic, precum şi interacţiunea dintre aceste elemente;
b) factorii, precum substanţele, energia, zgomotul, radiaţiile sau deşeurile,
inclusiv deşeurile radioactive, emisiile, deversările şi alte evacuări în mediu, ce
afectează sau pot afecta elementele de mediu;
c) măsurile, inclusiv măsurile administrative: politicile, legislaţia, planurile,
programele, convenţiile încheiate între autorităţile publice şi persoanele fizice şi/sau
juridice privind obiectivele de mediu, activităţile care afectează sau pot afecta
elementele de mediu, precum şi măsurile sau activităţile destinate să protejeze
elementele de mediu;
d) rapoartele referitoare la implementarea legislaţiei privind protecţia mediului;
e) analizele cost-beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite în
cadrul măsurilor şi activităţilor pentru protejarea elementelor de mediu;
f) starea sănătăţii şi siguranţei umane (inclusiv contaminarea, ori de câte ori
este relevantă), a lanţului trofic, condiţiile de viaţă umană, siturile arheologice,
monumentele istorice şi orice construcţii, în măsura în care acestea sunt sau pot fi
afectate de starea elementelor de mediu sau, prin intermediul acestor elemente, de
factorii, măsurile şi activităţile de protejare a elementelor de mediu.

Prin Autoritate Publică se înţelege:


• Guvernul, alte organe ale administraţiei publice, inclusiv organismele lor
publice consultative, constituite la nivel naţional, regional sau local;
• orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte funcţii publice
administrative conform legislaţiei naţionale, inclusiv responsabilităţi, activităţi sau
servicii în legătură cu mediul;
• orice persoană fizică sau juridică care îndeplineşte responsabilităţi/ funcţii
ori furnizează servicii publice în legătură cu mediul şi este sub controlul unui
organism sau al unei persoane menţionate mai sus.

67
6.2. Accesul, la cerere, la informaţia privind mediul

Solicitarea şi furnizarea informaţiei privind mediul se fac în conformitate cu prevederile


Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la
justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998 (ratificată prin Legea nr. 86/2000,
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 22 mai 2000).
Primirea cererilor de informaţii privind mediul şi furnizarea răspunsurilor se realizează de
către compartimentele specializate de informare şi relaţii publice organizate în cadrul autorităţilor
publice.
Autorităţile publice sunt obligate să pună la dispoziţia oricărui solicitant, informaţia privind
mediul deţinută de/ pentru ele, fără a fi necesară justificarea scopului pentru care această informaţie
a fost cerută.
Informaţia privind mediul se pune la dispoziţia solicitantului în maximum o lună de la data
primirii cererii de către autoritatea publică. Dacă acest termen nu poate fi respectat (datorită
volumului şi complexităţii informaţiei solicitate), informaţia se pune la dispoziţia solicitantului în
termen de două luni de la data primirii cererii. În asemenea cazuri solicitantul este informat, cât mai
curând posibil (cel mai târziu înaintea expirării termenului de o lună), despre prelungirea termenului
de răspuns şi motivele care stau la baza acestei prelungiri.
Dacă solicitarea din cerere este generală, neclară sau nu permite identificarea informaţiei
solicitate, autoritatea publică cere solicitantului, cât mai curând posibil (dar nu mai târziu de o lună),
să clarifice conţinutul solicitării. De asemenea, autoritatea publică trebuie să ajute solicitantul prin
furnizarea de informaţii privind utilizarea registrelor/ listelor publice care conţin informaţia privind
mediul deţinută de aceasta.
În cazul în care solicitantul cere autorităţii publice punerea la dispoziţie a informaţiei
privind mediul într-o anumită formă sau într-un anumit format, inclusiv sub formă de copii,
autoritatea publică oferă informaţia în forma sau în formatul cerut, cu excepţia cazului în care:
• este deja pusă la dispoziţia publicului, într-o altă formă sau într-un alt format
uşor accesibil solicitantului;
• este convenabil pentru autoritatea publică să o pună la dispoziţia publicului
într-o altă formă sau într-un alt format, motivând acest fapt.
Astfel, autorităţile publice sunt obligate să păstreze informaţia privind mediul în forme sau
în formate care sunt uşor reproductibile şi accesibile prin folosirea telecomunicaţiilor computerizate
sau a altor mijloace electronice.
Respingerea cererii de furnizare a informaţiei privind mediul, în totalitate sau parţial, în
forma sau în formatul solicitat, se motivează şi se comunică solicitantului în maximul 30 de zile.
Pentru a facilita accesul oricărei persoane la informaţia privind mediul, autorităţile publice
sunt obligate să asigure:
• îndrumarea publicului (de către reprezentanţii proprii din compartimentele
specializate de informare şi relaţii publice) în exercitarea acestui drept;
• popularizarea drepturilor pe care le are publicul în acest domeniu (prin
afişarea pe propria pagină web; editarea şi răspândirea de pliante; alte mijloace
adecvate de informare);
• accesul publicului la listele cu autorităţi publice.

6.3. Măsuri organizatorice la nivelul autorităţii publice

În vederea exercitării efective a dreptului de acces la informaţia privind mediul,


autorităţile publice trebuie să asigure:
a) desemnarea persoanelor responsabile cu furnizarea informaţiilor, din cadrul
compartimentelor specializate de informare şi relaţii publice;
b) înfiinţarea de spaţii şi alte facilităţi pentru examinarea informaţiei solicitate;

68
c) punerea la dispoziţia publicului a registrelor sau listelor conţinând informaţia
privind mediul deţinută de acestea ori înfiinţarea unor puncte de informare unde se
găsesc indicaţii precise asupra locului în care poate fi găsită informaţia privind
mediul deţinută de autorităţile publice.
De asemenea, la nivelul fiecărei autorităţi publice, trebuie să existe un registru în care se
înscriu următoarele:
- cererile pentru furnizarea informaţiilor privind mediul;
- modalitatea şi termenul de rezolvare a acestora.
Autoritatea publică raportează lunar evidenţa cererilor înregistrate, până la data de 10 a lunii
ulterioare celei pentru care se face raportarea, la autoritatea publică centrală în a cărei subordine,
coordonare sau autoritate se află. Apoi autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului
centralizează rapoartele şi transmite o situaţie autorităţii publice regionale pentru protecţia mediului.
În final, autorităţile regionale pentru protecţia mediului întocmesc evidenţa centralizată pe regiuni şi
o transmit Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului în termen de 5 zile de la primirea situaţiei
centralizate a rapoartelor.
Datoria Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului este de a întocmi evidenţa centralizată
la nivel naţional a rapoartelor, pe care o reactualizează lunar şi o afişează pe propria pagină web.
Autorităţile publice centrale trebuie să controleze furnizarea informaţiilor privind mediul
deţinute de unităţile aflate în subordinea acestora, la termenele şi în condiţiile prevăzute de lege.
În vederea examinării informaţiei solicitate, în cladirea autorităţii publice trebuie să existe
un spaţiu dotat cu cel puţin următoarele: computer, mobilier necesar consultării pe loc a informaţiei
solicitate privind mediul, precum şi registrele sau listele cu informaţiile privind mediul deţinute de/
pentru autoritatea publică.

6.4. Refuzul furnizării de informaţii privind mediul

Autorităţile publice pot refuza o cerere privind solicitarea de informaţii privind mediul, în
cazul în care:
a. informaţia solicitată nu este deţinută de autoritatea publică la care a fost înaintată
cererea. Dacă autoritatea publică are cunoştinţă că informaţia este deţinută de o altă
autoritate publică, transmite cererea acelei autorităţi cât mai repede posibil, dar nu
mai târziu de 15 zile de la data primirii solicitării, şi informează solicitantul despre
această, ori informează solicitantul despre autoritatea publică la care consideră că
este posibil să fie depusă cererea de informaţii;
b. cererea este în mod evident nerezolvabilă;
c. cererea este formulată într-o manieră prea generală;
d. cererea priveşte materiale în curs de completare, documente ori date nefinalizate;
e. cererea priveşte sistemul de comunicaţie internă, luând în considerare satisfacerea
interesului public prin furnizarea informaţiilor.
În cazul în care o cerere pentru solicitarea de informaţii privind mediul este refuzată pe
motivul că priveşte un material în curs de realizare, autoritatea publică este obligată să comunice
solicitantului denumirea autorităţii care realizează materialul şi data estimativă a finalizării acestuia.
Autorităţile publice pot refuza o cerere privind solicitarea de informaţii privind mediul, în
cazul în care divulgarea informaţiilor afectează:
f. confidenţialitatea procedurilor autorităţilor publice, atunci când aceasta este
prevăzută de legislaţia în vigoare;
g. relaţiile internaţionale, securitatea publică sau apărarea naţională;
h. cursul justiţiei, posibilitatea oricărei persoane de a fi subiectul unui proces corect sau
posibilitatea unei autorităţi publice de a conduce o anchetă penală ori disciplinară;
i. confidenţialitatea informaţiilor comerciale sau industriale, atunci când aceasta este
prevăzută de legislaţia naţională sau comunitară în vigoare privind protejarea unui

69
interes economic legitim, inclusiv interesul public în păstrarea confidenţialităţii
statistice şi a secretului taxelor;
j. drepturile de proprietate intelectuală;
k. confidenţialitatea datelor personale şi/ sau a dosarelor privind o persoană fizică, în
cazul în care acea persoană nu a consimţit la divulgarea către public a informaţiilor,
atunci când confidenţialitatea este prevăzută de legislaţia naţională (Legea nr.
677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter
personal şi libera circulaţie a acestor date) sau comunitară;
l. interesele sau protecţia persoanei care a oferit voluntar informaţiile cerute, fără ca
acea parte să aibă obligaţia legală sau să fie posibil a fi obligată legal să furnizeze
informaţiile, cu excepţia cazului în care acea persoană a consimţit la divulgarea
informaţiei respective;
m. protecţia mediului la care se referă astfel de informaţii, cum ar fi localizarea speciilor
rare.
Pentru fiecare caz în parte, satisfacerea interesului public prin divulgarea informaţiei este
analizată în comparaţie cu interesul satisfăcut prin păstrarea confidenţialităţii.
Autorităţile publice nu pot refuza o cerere de informaţii care se referă la emisiile în mediu,
invocând motivele f), i), k), l) şi m).
În vederea unei gestionări mai bune a cererilor de informaţie privind mediul, autorităţile
publice pot elabora o listă de criterii, accesibilă publicului.
Informaţia privind mediul deţinută de autorităţile publice, poate fi furnizată parţial când este
posibilă separarea acesteia de informaţia care intră în motivele (a-m).
Respingerea parţială sau în totalitate a cererii de furnizare a informaţiilor privind mediul se
transmite solicitantului în scris sau electronic, prezentându-se totodată motivele refuzului, precum şi
informaţiile privind procedura de revizuire.

6.5. Accesul la justiţie

Orice solicitant care consideră că cererea sa pentru furnizarea unor informaţii privind mediul
a fost respinsă nejustificat, parţial sau în totalitate, a fost ignorată ori rezolvată cu un răspuns
necorespunzător din partea unei autorităţi publice, se poate adresa cu plângere prealabilă
conducătorului respectivei autorităţi publice, solicitând reconsiderarea actelor sau omisiunilor.
Plângerea prealabilă se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004
(art.7).
Solicitantul care se consideră lezat într-un drept al său, sau care nu a primit răspuns la
plângerea sa prealabilă în termenul legal stabilit, poate depune o cerere la instanţa de contencios
administrativ competentă, unde sunt examinate actele sau omisiunile autorităţii publice în cauză.
De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente şi terţa
persoană vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim ca urmare a furnizării de informaţii
privind mediul.

6.6. Diseminarea informaţiei privind mediul

În acest domeniu, autorităţile publice sunt obligate:


- să organizeze informaţia privind mediul, relevantă activităţii lor, în scopul
realizării diseminării active şi sistematice către public, folosind, în special,
mijloacele telecomunicaţiei computerizate şi/ sau tehnologia electronică;
- să emită comunicate de presă lunare care cuprind sinteza evenimentelor şi
acţiunilor care au avut loc în luna precedentă în legătură cu informaţiile privind
mediul.

70
Informaţia privind mediul pusă la dispoziţia publicului şi diseminată în mod activ trebuie să
fie permanent actualizată şi să includă cel puţin:
• textele tratatelor, convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România
este parte, precum şi legislaţia locală, regională, naţională sau comunitară privind
mediul ori în legătură cu mediul;
• politicile, planurile şi programele care privesc mediul;
• rapoartele progreselor privind implementarea documentelor şi instrumentelor
prevăzute mai sus, atunci când sunt elaborate sau deţinute în formă electronică de
autorităţile publice;
• rapoartele privind starea mediului (cuprind informaţii privind atât calitatea
mediului, cât şi presiunile asupra mediului); de altfel, autorităţile publice pentru
protecţia mediului sunt obligate să publice anual (până la data de 15 octombrie a
anului următor raportării) pe propriile pagini web rapoarte naţionale, regionale sau
locale, după caz, privind starea mediului;
• datele sau rezumatele datelor rezultate din monitorizarea activităţilor ce
afectează sau pot afecta mediul;
• avizele, acordurile şi autorizaţiile pentru activităţile cu impact semnificativ
asupra mediului, precum şi convenţiile încheiate între autorităţile publice şi
persoanele fizice şi/sau juridice privind obiectivele de mediu ori indicarea locului
unde o asemenea informaţie poate fi solicitată sau găsită;
• studiile de impact asupra mediului şi evaluările de risc privind elementele de
mediu, ori indicarea locului unde o asemenea informaţie poate fi solicitată sau găsită.
În cazul unor ameninţări iminente asupra sănătăţii umane sau asupra mediului, datorate unor
activităţi umane ori unor cauze naturale, autorităţile publice sunt obligate să asigure în mod gratuit
diseminarea imediată şi fără întârziere a tuturor informaţiilor privind mediul deţinute de sau pentru
aceste autorităţi, permiţând publicului posibil a fi afectat să ia măsurile de prevenire ori de
ameliorare a daunelor rezultate din acea ameninţare.
În scopul diseminării active a informaţiei privind datele rezultate din monitorizarea
activităţilor care afectează sau pot afecta mediul, operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea
pe baza unei autorizaţii/ "autorizaţii integrate" de mediu au obligaţia de a informa trimestrial
publicul, prin afişare pe propria pagină web sau prin orice alte mijloace de comunicare, despre
consecinţele activităţilor şi/ sau ale produselor lor asupra mediului.

6.7. Calitatea informaţiei privind mediul

Autorităţile publice asigură condiţiile necesare în aşa fel încât informaţia privind mediul,
compilată de acestea, sau în numele lor, să fie actualizată şi corectă.
La cerere, autorităţile publice sunt obligate să răspundă solicitantului unei informaţii privind
mediul, despre locul unde poate fi găsită informaţia referitoare la procedurile de determinare,
inclusiv despre metodele de analiză, prelevare şi prelucrare a probelor folosite în compilarea
informaţiei sau despre procedura standard utilizată, dacă informaţia este disponibilă.

În concluzie, Autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului (Agenţia Naţională


pentru Protecţia Mediului) are următoarele obligaţii:
a. până la data de 14 februarie 2009, să elaboreze un raport privind experienţa
dobândită în aplicarea prevederilor Hotărârii 878/2005 (Monitorul Oficial, Partea I
nr. 60 din 22/08/2005), privind accesul publicului la informaţia privind mediul (acest
raport va fi comunicat Comisiei Europene până la data de 14 august 2009);
b. să informeze Comisia Europeană despre actele normative naţionale ce asigură
conformarea cu prevederile Directivei Parlamentului European şi a Consiliului

71
2003/4/CE din 28 ianuarie 2003 privind accesul publicului la informaţia privind
mediul şi abrogarea Directivei Consiliului 90/313/CEE;
c. să elaboreze şi să întreţină baze de date cu informaţii privind mediul:
- baza de date cu informaţia privind mediul deţinută de sau pentru
autoritatea publică;
- baza de date cu informaţia privind mediul pusă la dispoziţia
publicului şi diseminată în mod activ;
d. să asigure accesul în asemenea baze de date prin intermediul reţelelor de
telecomunicaţii publice şi includerea acesteia pe pagina proprie web;
e. să elaboreze şi să afişeze pe propria pagină web:
- lista la nivel naţional cu autorităţile publice care deţin informaţii
privind mediul, cu datele de contact pentru fiecare autoritate publică;
- listele la nivel naţional cu informaţiile privind mediul deţinute de sau
pentru autorităţile publice.
f. să elaboreze pliantele anuale până la data de 31 martie a anului următor celui pentru
care se realizează pliantele şi să le pună la dispoziţia publicului în spaţiile pentru
examinarea informaţiei privind mediul.

72
CAPITOLUL 7

EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI ŞI


EMITEREA ACORDULUI DE MEDIU

Solicitarea acordului de mediu este obligatorie pentru proiecte de investiţii noi şi


modificarea substanţială a celor existente, inclusiv pentru proiectele de dezafectare, aferente
activităţilor cu impact semnificativ asupra mediului, stabilite prin HG nr. 918/2002 (procedura-
cadru de evaluare a impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau
private supuse acestei proceduri) şi prin OUG nr. 34/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr.
645/2002.
Competenţa de emitere a acordurilor de mediu şi a acordurilor integrate de mediu revine
autorităţilor publice centrale şi teritoriale (regionale şi locale) pentru protecţia mediului, în
conformitate cu prevederile:
- Legii protecţiei mediului nr. 137/1995 (cap. II secţiunea 1), republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Ordinului Nr. 860 din 26 sept. 2002 - Ministerul Apelor şi Protecţiei
Mediului.
Pentru proiectele, activităţile şi/sau instalaţiile aflate în competenţa de reglementare a
autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, aceasta poate solicita sau delega autoritatea
publică teritorială pentru protecţia mediului pe raza căreia se află amplasamentul, să participe sau să
preia rezolvarea anumitor etape din procedură.
Pentru proiectele de activităţi care se supun evaluării impactului asupra mediului autorităţile
publice pentru protecţia mediului emit acord de mediu sau acord integrat de mediu.
Pentru proiectele de investiţii aferente activităţilor care nu sunt supuse evaluării impactului
asupra mediului autorităţile publice pentru protecţia mediului aplică proceduri simplificate de
avizare de mediu în vederea obţinerii acordului unic. Pentru asemenea proiecte se emite doar
autorizaţie de mediu (cu excepţia unor activităţi de import-export aflate sub incidenţa unor
convenţii internaţionale la care România este parte).
Condiţiile şi procedura de autorizare de mediu trebuie să asigure o abordare integrată
eficient prin informarea şi participarea tuturor autorităţilor implicate. Astfel, acestea din urmă sunt
informate şi consultate în cadrul unui colectiv de analiză tehnică (CAT), din care fac parte
reprezentanţi ai:
- administraţiei publice locale,
- inspectoratului de sănătate publică,
- inspectoratului teritorial de protecţie a muncii,
- Administraţiei Naţionale "Apele Române",
- brigăzii/ grupului de pompieri militari;
- structurilor responsabile pentru: furnizarea de utilităţi şi servicii publice,
parcuri şi grădini publice, arhitectură, situri arheologice şi monumente istorice, arii
protejate şi monumente ale naturii etc.

73
7.1. Clasificarea activităţilor/ instalaţiilor după impactul asupra mediului

Activităţile şi/sau instalaţiile cu impact asupra mediului, precum şi proiectele de investiţii


noi sau modificarea celor existente, inclusiv pentru proiecte de dezafectare, aferente unor astfel de
activităţi şi/sau instalaţii, sunt încadrate după impactul acestora asupra mediului, după cum
urmează:
a) activităţi cu impact nesemnificativ
- activităţi rezidenţiale (din gospodării individuale sau dependinţe ale
acestora) destinate exclusiv satisfacerii necesităţilor locuinţei şi/sau
gospodăriei proprii şi care nu sunt amplasate în zone cu regim special de
protecţie;
- activităţi pentru care, conform prevederilor legale în vigoare privind
autorizarea prin Biroul unic, nu se emit autorizaţii de mediu.
Pentru aceste activităţi, inclusiv proiecte de investiţii noi şi modificarea celor
existente aferente acestora, nu se emite acord de mediu.
b) activităţi cu impact redus asupra mediului
- activităţile menţionate în tabelul din Anexa 7.2 şi pentru care în urma
parcurgerii etapei de încadrare s-a stabilit că nu se supun procedurii de
evaluare a impactului asupra mediului;
- alte activităţi supuse prevederilor legale în vigoare privind autorizarea
prin Biroul unic, care nu sunt supuse procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului.
Pentru aceste activităţi se emit doar autorizaţii de mediu, iar proiectele aferente
acestor activităţi, care vizează investiţii noi sau modificarea celor existente, inclusiv
prin dezafectarea acestora, sunt supuse unei proceduri simplificate de avizare de
mediu pentru obţinerea acordului unic.

c) activităţi şi/sau instalaţii cu impact semnificativ asupra mediului


Activităţile din tabelul din Anexa 7.1, precum şi cele din tabelul din Anexa 7.2, care
în urma parcurgerii etapei de încadrare se supun procedurii de evaluare a impactului
asupra mediului. Pentru proiectele de investiţii noi sau modificarea substanţială a
celor existente, inclusiv pentru proiectele de dezafectare, aferente acestor activităţi,
se emit acorduri de mediu sau, după caz, acorduri integrate de mediu.
Documentaţia depusă pentru obţinerea acordului de mediu va sta la baza emiterii
autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu, înainte de punerea în funcţiune a
obiectivului.

7.2. Depunerea solicitării pentru acord de mediu şi evaluarea iniţială a acesteia

Totalitatea etapelor necesar a fi parcurse în vederea emiterii unui acord mediu sau acord
integrat de mediu sunt prezentate în Figura nr. 7.1.
Solicitarea de acord de mediu (formulată prin cerere-tip) se depune la APPM pe raza căreia
se află amplasamentul ales al proiectului. Aceasta trebuie neapărat însoţită de fişa tehnică privind
condiţiile de protecţie a mediului (anexă la certificatul de urbanism, conform prevederilor legislaţiei
în vigoare privind autorizarea lucrărilor de construcţii), necesară pentru obţinerea acordului unic
(eliberat de Comisia pentru Acord Unic – CAU, conform prevederilor legii nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii).
Solicitările de acord de mediu pentru proiecte care pot avea un efect semnificativ asupra
mediului altui stat, depuse la autorităţi publice teritoriale pentru protecţia mediului, sunt aduse de
acestea la cunoştinţă autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, care îndrumă şi
coordonează procedura de emitere a acordului de mediu pentru aceste proiecte.

74
TITULARUL
Depune solicitarea,
fişa, dovada plaţii
taxei şi tarifului

ACPM
Impact NEsemnificativ Analiză în Impact semnificativ
vederea
încadrării
TITULARUL

Impact
Memoriu de prezentare

redus
ACPM
ACPM
Aplică ştampila A
PV verificare amplasament
Tabel de control

ACPM/
ACPM
TITULARUL CAT
Solicită informaţii/
Depune documente Etapa de
documente suplimentare
încadrare

Cu EIM/ Anunţ
ACPM:
Aplică ştampila B
public
(fără acord) ACPM/ CAT
Etapa de definire a
domeniului EIM

TITULARUL
Realizare EIM
Prezentare raport
Dezbatere publică

Respingere ACPM/
TITULARUL motivată CAT
Refacere/ Prezentare raport Etapa de
verificare

Acceptare raport
Legendă: Anunţ public
ACPM = Autoritatea competentă pentru protecţia mediului
CAT = Colectivul de analiză tehnică
EIM = Evaluarea impactului asupra mediului
ACPM
Aplică ştampila B
(cu acord)

Figura nr. 7.1. Schema logică a procedurii de evaluare a impactului asupra


mediului (EIM) şi de emitere a acordului de mediu.

75
După primirea solicitării de acord de mediu, APCPM stabileşte, în funcţie de impactul
asupra mediului al proiectului supus autorizării, una dintre următoarele alternative de continuare a
procedurii:
a) clasarea cererii ca notificare pentru proiectele de investiţii noi şi modificarea
celor existente aferente unor activităţi cu impact nesemnificativ asupra mediului şi
aplicarea ştampilei tip A care poartă inscripţia: "Se supune CAU. Nu face obiectul
procedurii de mediu." pe fişa tehnică;
b) aplicarea unei proceduri simplificate de avizare pentru proiectele sau
activităţile cu impact redus asupra mediului şi ştampilarea fişei tehnice cu ştampila B
care poartă inscripţia: "Se supune CAU. Face obiectul procedurii de mediu fără
acord de mediu.";
c) aplicarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului în vederea
emiterii acordului sau acordului integrat de mediu (practic, este vorba de procedura
completă de autorizare de mediu), pentru proiectele aferente activităţilor cu impact
semnificativ asupra mediului, şi ştampilarea fişei tehnice cu ştampila tip B care
poartă inscripţia: "Se supune CAU. Face obiectul procedurii de mediu cu
acord/acord integrat de mediu".
Aplicarea ştampilei tip A pe fişa tehnică pentru proiecte cu impact nesemnificativ asupra
mediului se face numai după verificarea solicitării şi după localizarea amplasamentului în planul de
urbanism corespunzător şi în raport cu poziţia faţă de:
- arii protejate sau zone-tampon;
- monumente ale naturii sau arheologice;
- zone cu restricţii de construit.
În situaţia în care poziţia amplasamentului în raport cu obiectivele menţionate indică un
impact potenţial al obiectivului asupra mediului şi/sau determină aplicarea unor prevederi legale
specifice, solicitarea va fi supusă procedurii simplificate sau complete de autorizare de mediu.
De asemenea, toate proiectele amplasate în reţeaua ecologică NATURA 2000 se supun
evaluării impactului asupra mediului.
Cererea însoţită de fişa tehnică, completată cu datele de identificare a amplasamentului şi
activităţilor aferente, este prezentată de către solicitant reprezentantului APCPM, care completează
pe cerere:
a) încadrarea obiectivului în funcţie de impactul asupra mediului
b) tipul de procedură şi etapele procedurale specifice;
c) documente necesare autorizării.
Pe baza încadrării activităţii titularul, după ce achită contravaloarea tarifului corespunzător,
depune următoarele documente:
- memoriu tehnic de prezentare a proiectului (Anexa 7.3: descriere şi
informaţii din care să rezulte date privind impactul asupra mediului);
- documente doveditoare privind informaţiile declarate în cerere şi/sau în fişa
tehnică.

7.3. Etapa de încadrare a proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra


mediului

După primirea solicitării de acord de mediu pentru proiecte aferente activităţilor cu impact
redus sau semnificativ asupra mediului, APPM va realizează următoarele etape din procedură:
a) verifică dacă proiectul este prevăzut în tabelul din Anexa 7.1 sau tabelul din
Anexa 7. 2 şi poziţia acestuia faţă de ariile din reţeaua ecologică NATURA 2000 şi
stabileşte, în funcţie de aceasta, următoarea etapă de parcurs a procedurii, astfel:
- pentru proiectele prevăzute în tabelul din Anexa 7.1 sau situate în una

76
din ariile reţelei ecologice NATURA 2000, care sunt obligatoriu supuse
evaluării impactului asupra mediului, stabileşte trecerea la etapa de definire
a domeniului evaluării;
- pentru proiectele prevăzute în tabelul din Anexa 7.2 stabileşte trecerea
la etapa de încadrare a proiectului;
- pentru alte proiecte care nu sunt incluse în aceste anexe, dar despre
care autorităţile publice competente pentru protecţia mediului consideră că au
un potenţial impact asupra mediului prin natura, dimensiunea şi localizarea
lor, stabileşte încadrarea acestora în categoria activităţilor cu impact redus
asupra mediului şi parcurgerea procedurii simplificate de avizare în vederea
emiterii acordului unic;
b) evaluează solicitarea şi verifică amplasamentul; rezultatul evaluării şi al
verificării amplasamentului se consemnează într-un proces-verbal (Anexa 7.4).
 pentru proiectele aferente activităţilor prevăzute în tabelul din Anexa 7.1 şi
tabelul din Anexa 7.2 la procesul-verbal se anexează Lista de control (vezi
Ghidul metodologic privind etapa de încadrare a proiectului în procedura de
evaluare a impactului asupra mediului).
 se menţionează eventualele solicitări privind depunerea unor documente sau
informaţii suplimentare.
c) întocmeşte anunţul public (Anexa 7.5) pentru toate proiectele supuse
evaluării impactului asupra mediului;
d) comunică în scris solicitantului:
- decizia privind continuarea procedurii cu una dintre variantele de la pct. a);
- necesitatea furnizării unor informaţii suplimentare;
- anunţul public întocmit în vederea publicării în mass-media.
Toate proiectele din tabelul din Anexa 7.2 se supun etapei de încadrare a proiectului pentru
a se stabili dacă este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului. În acest scop
APCPM:
 analizează informaţiile şi, după caz, documentele cerute suplimentar şi primite de la
titular;
 convoacă CAT şi comunică solicitantului data stabilită pentru prezentarea proiectului
în CAT;
 prezintă CAT proiectul şi propunerea privind parcurgerea etapei de încadrare;
 transmit titularului de proiect decizia CAT privind etapa de încadrare.
In continuare, proiectele pentru care în etapa de mai sus s-a stabilit:
- că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului se supun
etapei de definire a domeniului;
- că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului se supun
procedurii simplificate.
După publicarea deciziei privind etapa de încadrare:
 în termen de 10 zile, publicul are dreptul să prezinte APCPM propuneri
justificate pentru a reconsidera decizia luată;
 în termen de 5 zile (de la primirea deciziei privind etapa de încadrare), titularul
proiectului are dreptul să prezinte autorităţii publice competente pentru protecţia
mediului o contestaţie a deciziei respective.
APCPM, după primirea contestaţiei din partea titularului şi ţinând seama de observaţiile
publicului, invită CAT să adopte decizia finală a etapei de încadrare. Dacă aceasta nu concordă cu
decizia anterioară, titularul proiectului trebuie să informeze publicul.

7.4. Procedura simplificată de avizare

77
Dacă în etapa de încadrarea solicitării s-a decis că proiectul face parte din categoria
activităţilor cu impact redus asupra mediului, deci nu este necesară efectuarea evaluării impactului
asupra mediului, APCPM comunică decizia privind:
- parcurgerea procedurii simplificate de avizare prin aplicarea ştampilei tip B
("fără acord de mediu") pe fişa tehnică anexată cererii; sau
- respingerea justificată a solicitării.
Trebuie să facem observaţia că Fişa tehnică privind protecţia mediului pentru emiterea
acordului unic se depune, împreună cu toate celelalte documente prevăzute în legislaţia în vigoare
privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, la Ghişeul unic, urmând a fi avizată de
APCPM în cadrul şedinţei Comisiei de Acord Unic.
Avizarea fişei tehnice se face cu impunerea obligativităţii solicitării şi obţinerii autorizaţiei
de mediu la punerea în funcţiune a investiţiei aferente activităţilor cu impact redus asupra mediului.

7.5. Etapa de definire a domeniului evaluării şi de realizare a raportului privind


studiul de evaluare a impactului asupra mediului

Pentru proiectele care sunt prevăzute în tabelul din Anexa 7.1, sunt situate în una din ariile
reţelei ecologice NATURA 2000, iar în urma parcurgerii etapei de încadrare, necesită evaluarea
impactului asupra mediului, titularul de proiect furnizează autorităţii publice pentru protecţia
mediului toate informaţiile solicitate şi face dovada publicării în mass-media a anunţului.
După comunicarea deciziei finale privind etapa de încadrare a proiectului, APPM
derulează etapa de definire a domeniului de evaluare, după cum urmează:
a) analizează informaţiile şi documentele suplimentare primite de la titularul
proiectului;
b) definitivează Lista de control (reflectă aspectele relevante pentru protecţia
mediului) anexată la procesul-verbal de verificare a amplasamentului;
c) convoacă CAT şi comunică solicitantului data stabilită pentru prezentarea
proiectului în CAT;
d) prezintă CAT proiectul şi propunerea privind continuarea procedurii, cu
parcurgerea etapei de definire a domeniului;
e) completează, pe baza observaţiilor şi comentariilor primite de la celelalte
autorităţi publice, îndrumarul/Lista de control cu probleme specifice pentru
efectuarea studiului de evaluare a impactului asupra mediului şi lista actelor de
reglementare emise de alte autorităţi, necesare eliberării acordului de mediu.
Trebuie să facem observaţia că pentru proiectele care în etapa de încadrare a fost stabilită
necesitatea efectuării evaluării impactului asupra mediului, etapa de definire a domeniului şi cea de
stabilire a încadrării proiectului în procedura de evaluare a impactului asupra mediului pot avea loc
în aceeaşi şedinţă a CAT.

7.6. Etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului


asupra mediului

După primirea raportului privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului (şi,
după caz, a raportului de securitate – pentru activităţi care implica folosirea de substanţe
periculoase), autorităţile publice pentru protecţia mediului stabilesc, de comun acord cu titularul
proiectului, participarea publicului la luarea deciziilor legate de proiect, prin intermediul mass-
media.
Titularul de proiect, sub îndrumarea autorităţii publice competenţe, organizează dezbaterea
publică în cadrul căreia prezintă raportul la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.

78
În baza rezultatelor dezbaterii publice:
 titularul proiectului întocmeşte evaluarea observaţiilor/ propunerilor publicului,
conţinând soluţii de rezolvare a problemelor semnalate, pe care o înaintează
autorităţii publice competente pentru protecţia mediului;
 propunerile bine motivate ale publicului, cuprinse în evaluarea titularului, sunt
prezentate de către autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului,
împreună cu raportul studiului de evaluare a impactului asupra mediului, CAT în
etapa de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a impactului asupra
mediului.
După primirea evaluării propunerilor publicului, APCPM:
a) analizează raportul studiului de evaluare a impactului, informaţiile şi
documentele primite de la titular, inclusiv raportul de securitate, după caz;
b) convoacă/ prezintă CAT;
- concluziile privind raportul la studiul de evaluare a impactului asupra
mediului;
- raportul de securitate (după caz);
- evaluarea observaţiilor publicului;
- propunerea privind continuarea procedurii.
c) invită titularul/ împuternicitul să participe la şedinţa CAT.
Etapa de analiză a calităţii raportului se desfăşoară conform indicaţiilor din Ghidul
metodologic (Ordinul ministrului apelor şi protecţiei mediului nr.63/2002).
Autorităţile publice participante în CAT au dreptul să ceară titularului de proiect, în mod
justificat, să modifice sau să corecteze raportul la studiul de evaluare a impactului asupra
mediului. Raportul, cu modificările şi corectările necesare, se înaintează pentru o nouă analiză în
CAT.
In urma:
- examinării raportului final la studiul de evaluare a impactului asupra
mediului;
- studierii opiniilor/ concluziilor autorităţilor implicate (din componenţa CAT)
în autorizarea acestei lucrări;
- analizei substanţiale a observaţiilor/ propunerilor publicului;
autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului stabileşte, prin consultarea CAT,
emiterea/ respingerea motivată a acordului de mediu/ acordului integrat de mediu.
În cazul în care autorităţilor implicate în CAT au concluzii discordante privind desfăşurarea
proiectului, autoritatea publică competentă pentru protecţia mediului, înainte de emiterea deciziei
finale, invită părţile interesate la o şedinţă de reconsiderare a opiniei lor.
În cazul în care observaţiile publicului justifică aprofundarea evaluării şi solicitarea de noi
informaţii sau investigaţii suplimentare, APPM decide reluarea procedurii de la etapa solicitării
acestor informaţii.
Titularii proiectelor care nu îndeplinesc condiţiile pentru emiterea acordurilor de mediu sunt
înştiinţaţi în scris (în 3 zile de la definitivarea deciziei CAT), despre neconformităţile constatate
şi/sau actele normative ale căror prevederi nu sunt respectate.
Titularii proiectelor cărora li s-au respins cererile de acord de mediu pot solicita reluarea
procedurii în termen de maximum 90 de zile de la data respingerii. Nerespectarea acestui termen,
conduce la reluarea procedurii de emitere a acordului de mediu, cu plata integrală a tarifului şi a
taxelor aferente.
De asemenea, titularul poate contesta decizia de respingere a acordului de mediu, potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.

7.7. Acordul de Mediu - Acordul Integrat de Mediu

79
Modelul şi conţinutul minim al acordului de mediu sunt prezentate în Anexa 7.6.
Pe lângă informaţiile generale prevăzute într-un astfel de document, acordul de mediu
pentru un depozit de deşeuri trebuie să conţină:
- specificarea clasei de depozit în care se încadrează proiectul;
- lista de deşeuri acceptate la depozitare şi procedura de acceptare;
- obligativitatea constituirii "Fondului pentru închiderea depozitului de deşeuri
şi urmărirea acestuia postînchidere".
Pentru proiectele de investiţii care urmează a fi finanţate din fonduri comunitare (ISPA,
SAPARD etc.) parametrii instalaţiilor şi condiţiile de funcţionare vor avea în vedere condiţiile de
emisie/ evacuare de poluanţi stabilite prin legislaţia Uniunii Europene. Se păstrează limitele
naţionale în situaţii în care acestea sunt mai restrictive decât cele stabilite de legislaţia Uniunii
Europene.
Acordul integrat de mediu se emite în conformitate cu OUG nr. 34/2002 (prevenirea,
reducerea şi controlul integrat al poluării), avându-se în vedere următoarele:
a. se specifică modul cum au fost aplicate cerinţele specifice autorizării
integrate de mediu, inclusiv cele referitoare la limitele de poluanţi, în raport cu
aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;
b. se aplică prevederile privind:
- incinerarea deşeurilor;
- gestionarea uleiurilor uzate;
- Programul de acţiune pentru reducerea poluării mediului acvatic şi a
apelor subterane, cauzată de evacuarea unor substanţe periculoase;
- stabilirea unor măsuri pentru limitarea emisiilor anumitor poluanţi în
aer, proveniţi din instalaţii mari de ardere;
- reducerea emisiilor de compuşi organici volatili, datorate utilizării
solvenţilor organici în anumite activităţi şi instalaţii;
- prevenirea şi reducerea poluării mediului cu azbest;
- regimul de funcţionare a instalaţiei în diferite situaţii;
- dispoziţiile privind reducerea poluării pe distanţe mari sau
transfrontieră;
- măsurile adecvate pentru supravegherea emisiilor, inclusiv
obligativitatea de a raporta autorităţii publice competente pentru protecţia
mediului datele de supraveghere.

7.8. Participarea publicului la procedura de evaluare a impactului asupra


mediului

Informarea prin anunţuri în mass-media şi participarea publicului la procesul de evaluare a


impactului asupra mediului în cadrul procedurii de emitere a acordului de mediu sunt suportate de
titularul proiectului.
În această etapă, APPM încurajează titularul de activitate în identificarea publicului
interesat şi angajarea unui dialog direct cu acesta în vederea prezentării obiectivelor proiectului, pe
tot parcursul procedurii şi chiar înainte de iniţierea acesteia.
APCPM, la cerere, documentele relevante pentru proiectul considerat, chiar altele decât cele
furnizate de titularul proiectului.
Titularul proiectului trebuie să informeze publicul (prin anunţuri în mass-media) asupra
următoarelor etape:
- depunerea solicitării de obţinere a acordului de mediu pentru un proiect;
- decizia etapei de încadrare a proiectului;

80
- dezbaterea publică a raportului la studiul de evaluare a impactului asupra
mediului;
- decizia etapei de analiză a calităţii raportului la studiul de evaluare a
impactului asupra mediului.
După primirea deciziei privind etapa de încadrare a proiectului, în termen de 10 zile,
titularul proiectului informează publicul, în locurile de adunare publice (Consiliul local), în presa
naţională/ locală, la radio/ televiziune, despre:
- numele titularului;
- prezentarea proiectului şi a amplasamentului;
- locul şi programul de consultare a informaţiei referitoare la proiect;
- adresa autorităţii publice pentru protecţia mediului la care se transmit
propunerile justificate ale publicului privind procesul de evaluare a impactului
asupra mediului pentru proiectul respectiv.
Publicul are dreptul să prezinte autorităţii publice competente pentru protecţia mediului
propunerea de a reconsidera decizia referitoare la etapa de încadrare în termen de 10 zile de la
publicarea acesteia.
APCPM, după primirea propunerilor bine justificate de a reconsidera decizia etapei de
încadrare, împreună cu CAT, pregătesc decizia finală a etapei de încadrare, luând în considerare
propunerile publicului.
Dacă decizia finală intră în conflict cu decizia iniţială, titularul proiectului trebuie să
informează publicul asupra acestui fapt.
Dacă decizia finală nu contrazice decizia anterioară, autoritatea publică competentă pentru
protecţia mediului, în termen de 5 zile de la primirea propunerilor motivate de a reconsidera decizia
etapei de încadrare, emite un răspuns în scris prin care motivează decizia finală şi pe care îl
transmite persoanelor din public care au contestat decizia.
După efectuarea evaluării impactului asupra mediului şi realizarea raportului la studiul de
evaluare a impactului asupra mediului, titularul proiectului aduce la cunoştinţa publicului (cu cel
puţin 10 zile înainte de data prevăzută pentru şedinţa de dezbatere publică) următoarele informaţii:
- locul şi data dezbaterii publice;
- locul şi data la care este disponibil spre consultare raportul la studiul de
evaluare a impactului asupra mediului;
- adresa autorităţii publice pentru protecţia mediului la care se transmit
propunerile justificate ale publicului privind raportul la studiul de evaluare a
impactului asupra mediului.
Publicul poate înainta propuneri privind evaluarea impactului asupra mediului numai până la
data dezbaterii publice a raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului.
La înaintarea propunerilor justificate privind evaluarea impactului asupra mediului membrii
publicului sunt obligaţi să-şi declare numele, prenumele, adresa şi data, pe care APCPM le
consemnează într-o evidenţă corespunzătoare.
Şedinţa de dezbatere publică are loc în prezenţa reprezentanţilor APCPM, în modul cel mai
convenabil pentru public, pe teritoriul unde urmează să se implementeze proiectul şi în afara orelor
de program.
Înaintea şedinţei de dezbatere publică, titularul proiectului şi APCPM desemnează un
preşedinte şi un secretar care înregistrează participanţii. Părerile participanţilor se consemnează într-
un proces-verbal/minută. Acesta din urmă se semnează de preşedinte, secretar şi, la cererea
publicului, de unul sau de mai mulţi reprezentanţi ai acestuia.
Dacă în interval de 90 de minute de la ora anunţată pentru începerea şedinţei nu se prezintă
nici un reprezentant al publicului, se poate afirma că nu există public interesat de proiectul
respectiv, afirmaţie consemnată în procesul-verbal semnat de preşedinte şi de secretar.
În timpul şedinţei de dezbatere publică, titularul proiectului:
- descrie proiectul propus şi evaluarea făcută în studiul de impact asupra

81
mediului;
- răspunde întrebărilor publicului;
- răspunde argumentat la propunerile justificate ale publicului pe care le-a
primit în formă scrisă înaintea respectivei şedinţe de audiere;
- înregistrează propunerile justificate ale publicului, exprimate în cadrul acestei
şedinţe, pe acelaşi formular pe care a consemnat şi propunerile justificate primite
înainte de data dezbaterii publice.
În baza rezultatelor dezbaterii publice titularul proiectului (sub îndrumarea reprezentantului
autorităţii publice competente pentru protecţia mediului) întocmeşte o evaluare a propunerilor
motivate ale publicului, conţinând soluţii de rezolvare a problemelor semnalate, pe care o înaintează
autorităţii publice competente pentru protecţia mediului.
APCPM, după examinarea:
- raportului la studiul de evaluare a impactului asupra mediului;
- a concluziilor părţilor implicate în evaluare;
- a posibilităţilor de a pune în aplicare proiectul;
- evaluării propunerilor motivate ale publicului
emite acordul de mediu/acordul integrat de mediu sau respinge motivat proiectul pe amplasamentul
respectiv.
După luarea deciziei finale, în termen de 3 zile, APCPM anunţă în pagina proprie de
Internet sau prin afişaj la sediul propriu următoarele:
• conţinutul deciziei luate şi toate condiţiile anexate la aceasta;
• motivele care au stat la baza luării deciziei;
• informaţii privind măsurile principale de evitare, de reducere şi, dacă este posibil, de
îndepărtare a impactului negativ asupra mediului;
• data până la care se primesc observaţiile publicului (în termen de 10 zile de la
anunţul public al deciziei finale).
În termen de două zile de la primirea deciziei finale referitoare la proiect, titularul
proiectului anunţă decizia primită în mass-media.
Acordul de mediu emis este pus la dispoziţia publicului, la cerere.

7.9. Valabilitatea acordului/acordului integrat de mediu.


Revizuirea, suspendarea şi anularea acordurilor de mediu.

APCPM are dreptul să emită, dar să şi revizuiască/ actualizeze acordul de mediu.


Practic, emiterea acordului de mediu are loc numai dacă proiectul prevede eliminarea
consecinţelor negative asupra mediului, în raport cu prevederile aplicabile din normele tehnice şi
reglementările în vigoare.
Valabilitatea acordului de mediu se întinde pe toată perioada punerii în aplicare a
proiectului, dar se pierde dacă lucrările de investiţii pentru care a fost eliberat nu încep în maximum
2 ani de la data emiterii. Pe durata execuţiei lucrărilor, autorităţile publice competente pentru
protecţia mediului controlează respectarea condiţiilor impuse prin acordul de mediu.
Revizuirea acordului de mediu are loc dacă apar elemente noi, necunoscute la data emiterii.
Această operaţie este de către APCPM. De asemenea, titularul proiectului/ activităţii trebuie să
informeze în scris APCPM ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au stat la baza
eliberării acordului de mediu.
În funcţie de modificările survenite, APCPM poate cere chiar refacerea evaluării impactului
asupra mediului.
Suspendarea acordului de mediu se petrece pentru nerespectarea prevederilor acestuia, după
o somaţie prealabilă, cu termen, care se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult de 6
luni. După expirarea termenului de suspendare, acordul de mediu îşi pierde valabilitatea aducând

82
după sine încetarea execuţiei proiectului.
Dispoziţia de suspendare a acordului de mediu, precum şi cea de încetare a proiectului sunt
executorii.

83
CAPITOLUL 8

AUTORIZAŢIA DE MEDIU

Solicitarea şi obţinerea autorizaţiei de mediu (AtzM) sunt obligatorii atât pentru


desfăşurarea activităţilor existente, cât şi pentru începerea activităţilor noi.
AtzM reprezintă actul tehnico-juridic eliberat de autoritatea teritorială pentru protecţia
mediului (ATPM), prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei
activităţi existente sau pentru punerea în funcţiune a unei activităţi noi, care la faza de proiectare/
realizare a primit acord de mediu (AcM).
Practic, AtzM autorizează funcţionarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi cu
impact semnificativ asupra mediului.
AtzM se emite de către ATPM în a cărei rază se află amplasamentul, în conformitate cu
prevederile Legii protecţiei mediului nr. 137/1995 (cap.II, secţiunea 1). În cazul în care activitatea
se desfăşoară pe teritoriul a două sau mai multe judeţe, competenţa de emitere a AtzM este a
Agenţiei regionale de protecţie a mediului (ARPM).
Pentru activităţile cu impact semnificativ asupra mediului, aflate în competenţa de
reglementare a autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului (Ministerul de resort), aceasta
poate solicita participarea autorităţii publice teritoriale pentru protecţia mediului în a cărei rază se
află amplasamentul activităţii sau poate delega preluarea de către aceasta a parcurgerii anumitor
etape.

8.1. Emiterea autorizaţiei de mediu

La solicitarea unei AtzM (sau cu minimum 45 de zile înainte de expirarea unei AtzM
existente), titularul activităţii este obligat să depună la ATPM un dosar cu următoarele piese:
• cerere pentru eliberarea AtzM;
• fişa de prezentare şi declaraţia (detalii în Anexa 8.1);
• dovada că a făcut publică solicitarea (detalii în Anexa 8.2);
• planul de situaţie şi planul de încadrare în zonă a obiectivului;
• procesul-verbal de constatare a respectării condiţiilor impuse prin AcM sau nota
privind stadiul de realizare a programului de conformare existent.
După preluarea dosarului, ATPM procedează după cum urmează:
 verifică amplasamentul;
 analizează documentele prezentate;
 stabileşte dacă sunt necesare informaţii, acte sau documente suplimentare şi le
solicită în scris titularului activităţii.
În cazul activităţilor noi, pentru care a fost emis acordul de mediu (AcM), ATPM face
publică decizia de emitere a AtzM prin afişare la sediul propriu şi pe pagina de Internet.
Documentele care au stat la baza acesteia pot fi consultate după un program care se afişează.
Decizia de emitere a AtzM poate fi contestată în nu mai mult de 15 zile lucrătoare de la data afişării.
Eliberarea AtzM se face în maximum 90 de zile lucrătoare de la data depunerii
documentaţiei complete.
Pentru activităţile existente, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data depunerii solicitării,
ATPM întocmeşte:

84
- îndrumarul cu problemele rezultate din analiza iniţială a documentaţiei;
- lista autorizaţiilor necesar a fi emise de alte autorităţi;
- adresa privind necesitatea efectuării bilanţului de mediu.
După executarea bilanţului de mediu, titularul activităţii prezintă la ATPM un raport cu
concluziile bilanţului de mediu şi cu recomandări pentru elementele programului de conformare.
Bilanţul de mediu se depune în maximum un an de la data transmiterii îndrumarului la
titular de către ATPM. Nedepunerea acestuia în termenul legal duce la anularea solicitării de
emitere a AtzM şi demararea procedurii de încetare a activităţii.
Raportul cu concluziile bilanţului de mediu este supus dezbaterii publice.
După realizarea dezbaterii publice şi analizarea rezultatelor acesteia, ATPM împreună cu
titularul activităţii şi cu colectivul de analiză tehnică (CAT):
 analizează raportul cu concluziile bilanţului de mediu;
 analizează concluziile dezbaterii publice;
 stabileşte dacă emite autorizaţia de mediu, cu/fără un program de conformare.
Titularul activităţii înaintează la ATPM un proiect de program de conformare (în termen de
10 zile de la luarea deciziei de emitere a AtzM în şedinţa CAT), care cuprinde:
 termene realizabile;
 responsabilităţi;
 identificarea costurilor şi a surselor de finanţare necesare realizării măsurilor
propuse.
ATPM analizează proiectul programului de conformare, îl acceptă sau dispune completarea/
refacerea acestuia, cu eventuale propuneri ale autorităţilor consultate.
La elaborarea programului de conformare se iau în considerare următoarele:
• concluziile bilanţului de mediu;
• constatările şi sarcinile stabilite de autorităţile de control care răspund de protecţia
factorilor de mediu, precum şi de alte organe de specialitate ale APC;
• datele deţinute de titularul activităţii şi de autorităţile APL privind emisia şi imisia
poluanţilor în mediu;
• studii, oferte, materiale de documentare etc.;
• sugestii şi propuneri primite de la populaţie şi de la asociaţiile neguvernamentale cu
ocazia dezbaterii publice.
Programul de conformare se stabileşte de către ATPM (cu consultarea CAT), de comun
acord cu titularul activităţii, prin negociere. Programul de conformare cuprinde, în general, două
secţiuni:
- măsurile pentru reducerea efectelor prezente şi viitoare ale activităţilor asupra
mediului;
- măsurile de remediere a efectelor activităţilor anterioare asupra mediului.
Programul de conformare este necesar pentru orice obiectiv care continuă/ încetează
activitatea şi care aduce prejudicii mediului prin funcţionarea curentă sau anterioară. Evaluarea
prejudiciilor se realizează prin bilanţul de mediu (se raportează starea mediului şi măsurile necesare
de remediere la standardele şi reglementările în vigoare). Prin programul de conformare se stabilesc
următoarele:
• măsurile de conformare;
• etapele, termenele, costurile şi responsabilităţile necesare realizării acestora.
ATPM acceptă introducerea în autorizaţia de mediu a programului de conformare, numai
dacă, la solicitarea reglementării, titularul activităţii:
– dovedeşte că modificările necesare pentru conformarea imediată nu sunt fezabile
tehnic şi/sau economic;
– dovedeşte că în perioada de conformare nu se vor produce daune semnificative
asupra mediului şi sănătăţii publice;
– se angajează să asigure fondurile necesare pentru realizarea programului de

85
conformare la termenele propuse.
La negocierea termenelor din programul de conformare, ATPM ia în considerare
angajamentele titularului activităţii, numai dacă din acestea rezultă că instituirea modificărilor
cerute nu depăşeşte posibilităţile financiare ale acestuia.
Durata programului de conformare are în vedere perioada minimă necesară realizării
măsurilor stabilite în funcţie de disponibilităţile financiare şi tehnice ale titularului proiectului sau al
activităţii. Un program de conformare nu poate depăşi perioada de valabilitate a AtzM, cu excepţia
măsurilor de remediere a prejudiciilor aduse mediului prin activităţi anterioare.
După acceptarea programului de conformare, titularul activităţii prezintă la ATPM
următoarele documente:
a. programul de conformare în formă finală;
b. fişa de prezentare şi declaraţia privind instrucţiunile de întreţinere şi de
exploatare ale instalaţiilor de depoluare.
ATPM face publică decizia de emitere a AtzM prin afişare la sediul propriu şi pe pagina de
Internet, iar documentele care au stat la baza deciziei pot fi consultate la sediul ATPM după un
program afişat.
Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile lucrătoare de la data afişării. La expirarea
acestui termen, ATPM eliberează autorizaţia de mediu.

8.2 Valabilitatea, revizuirea şi suspendarea autorizaţiei de mediu

Perioada de valabilitate a AtzM este de cel mult 5 ani. Pentru stabilirea perioadei de
valabilitate a AtzM se au în vedere următoarele criterii:
• nivelul de fluctuaţie al parametrilor tehnologici;
• fiabilitatea şi gradul de uzură ale instalaţiilor;
• impactul asupra sănătăţii populaţiei şi factorilor de mediu;
• riscul de poluări accidentale;
• automonitorizarea emisiilor.
Revizuirea AtzM se realizează ori de câte ori există o schimbare de fond a datelor care au
stat la baza emiterii ei. Titularul activităţii trebuie să informeze în scris ATPM despre acest lucru,
iar ATPM va emite o AtzM revizuită, incluzând acele date care s-au modificat, sau decide reluarea
procedurii de emitere a unei noi AtzM.
La expirarea termenului de valabilitate a unei AtzM, aceasta se prelungeşte, cu condiţia ca
datele care au stat la baza emiterii ei să nu fi suferit modificări, iar valabilitatea totală să nu
depăşească 5 ani.
AtzM nu se emite dacă:
 nici o variantă a programului de conformare nu asigură încadrarea în condiţiile care
permit autorizarea, condiţii impuse de standardele şi reglementările în vigoare;
 titularul activităţii nu respectă obligaţiile consemnate în programul de conformare.
La schimbarea titularului activităţii conţinutul programului de conformare se reface,
specificându-se, în general, sursa de finanţare, responsabilitatea etc.
Modificarea termenelor din programul de conformare este permisă numai dacă acestea induc
reducerea timpului de realizare a măsurilor.
Dacă din cauze obiective, termenele negociate şi stipulate nu se respectă, ATPM poate
decala termenelor iniţiale, la solicitarea titularului activităţii, înainte de expirarea termenului la care
trebuiau îndeplinite măsurile.
Dacă termenele sunt depăşite, autorizaţia de mediu se suspendă, după o somaţie prealabilă
cu termen, pentru nerespectarea prevederilor acesteia, inclusiv pentru nerealizarea prevederilor
programului de conformare; suspendarea se menţine până la eliminarea cauzelor, dar nu mai mult
de 6 luni.
ACPM dispune, după expirarea termenului de suspendare, anularea AtzM şi încetarea

86
activităţii atunci când nu s-au îndeplinit condiţiile stabilite în somaţie (dispoziţia de suspendare a
AtzM şi de încetare a activităţii este executorie).
ATPM verifică şi vizează anual situaţia conformării pe baza unui proces-verbal de
constatare a conformării cu prevederile autorizaţiei.

8.3. Autorizaţia de mediu pentru unele activităţi specifice

Din această categorie de activităţi fac parte:


 activităţile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi comercializare pe piaţa
internă sau la export a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna
sălbatică, precum şi a importului acestora (autorizarea se desfăşoară conform
prevederilor legislaţiei naţionale şi condiţiilor specifice prevăzute în convenţii şi
acorduri internaţionale la care România este parte);
 grădinile zoologice şi acvariilor (se autorizează conform Legii grădinilor
zoologice şi acvariilor publice nr. 191/2002;
 activităţile de import/ export al substanţelor, produselor şi echipamentelor
consemnate în Protocolul de la Montreal privind substanţele care degradează
ozonul stratosferic (utilizarea şi/sau comercializarea acestora se desfăşoară
conform condiţiilor convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este
parte);
 activităţile nucleare (se autorizează conform reglementărilor emise de
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare).

87
CAPITOLUL 9

INSTRUMENTE ECONOMICE ŞI DE REGLEMENTARE


UTILIZATE ÎN CONTROLUL POLUĂRII INDUSTRIALE

În ţările dezvoltate, abordarea de tip comandă şi control a fost preponderentă în elaborarea


politicilor de mediu. Această abordare se bazează, în principal, pe aplicarea unor instrumente de
reglementare precum: standardele, permisele şi licenţele, controlul direct al utilizării solului şi
apei.
Standardele sunt mijloacele predominante utilizate pentru reglementarea directă a calităţii
mediului. Acestea reflectă obiectivele stabilite în domeniul protecţiei mediului şi stabilesc nivelul
sau concentraţia admisă a anumitor substanţe sau emisii în aer, apă, sol sau în produsele destinate
consumului. Principalele tipuri de standarde sunt: standardele de calitate a mediului ambiant,
standardele pentru emisii sau efluenţi, standardele pentru tehnologii, standardele de performanţă,
standardele pentru produse şi standardele pentru procese. Standardele pot include, de asemenea,
specificaţii tehnologice ce vizează performanţele sau design-ul echipamentelor sau construcţiilor.
Diferitele tipuri de standarde sunt, de fapt, niveluri de referinţă pentru evaluarea calităţii mediului şi
ţeluri de atins prin intermediul acţiunilor legislative. În general, standardele sunt stabilite de
autorităţile guvernamentale.
Alte instrumente importante utilizate în controlul poluării sunt permisele, licenţele sau alte
autorizaţii. Permisele şi licenţele pot fi acordate în scopul îndeplinirii condiţiilor impuse de anumite
standarde ecologice, astfel: amplasarea unor uzine în locuri în care se minimizează impactul
ecologic asupra aşezărilor urbane şi a unor instalaţii de tratare a apelor uzate, instalarea de
echipamente de control al poluării într-o anumită perioadă de timp, sau adoptarea altor măsuri de
protecţie a mediului.
Avantajul principal al permiselor şi licenţelor este facilitarea aplicării programelor
ecologice, prin includerea într-un document scris a tuturor obligaţiilor unui agent economic în
domeniul controlului poluării. De asemenea, permisele pot fi retrase sau suspendate în funcţie de
nevoile economiei naţionale sau alte interese sociale.
Dezavantajul utilizării permiselor constă în necesitatea efectuării unor controale
permanente şi a raportărilor periodice din partea agentului economic, fapt care determină costuri
tranzacţionale mari.
Deşi aplicarea instrumentelor de reglementare a condus la progrese substanţiale în reducerea
poluării, această soluţie a fost criticată ca fiind ineficientă din punct de vedere economic şi dificil de
pus în aplicare. Într-adevăr, instituţiile (de exemplu, Agenţiile de mediu) responsabile pentru
punerea în practică a reglementărilor, trebuie să deţină informaţii detaliate asupra proceselor de
producţie şi diferitelor instalaţii necesare pentru controlul poluării. Diversitatea activităţilor
economice face din obţinerea informaţiilor şi expertizarea fiecărui proces de producţie operaţiuni
foarte costisitoare atât din punct de vedere financiar, cât şi al timpului alocat. Alte probleme legate
de această abordare sunt costurile ridicate de control al poluării care lasă agenţilor economici puţine
oportunităţi de a beneficia de avantajele de scară. Cu toate că standardele pot fi aplicate diferenţiat,
în funcţie de vechimea şi tipul instalaţiilor, majoritatea poluatorilor care folosesc aceleaşi tehnologii
de producţie sunt obligaţi să se alinieze la aceleaşi standarde. Un alt dezavantaj este flexibilitatea
redusă a sistemului de instrumente de reglementare pentru poluatorii care au investit deja în anumite
sisteme de control al poluării. În consecinţă, odată ce standardele au fost atinse, sistemul oferă prea

88
puţine stimulente pentru inovarea în domeniul tehnologiilor de control al poluării. Mai mult, această
abordare este ineficientă în rezolvarea unor probleme ecologice recente, cum sunt sursele dispersate
de poluare a apelor, deşeurile menajere şi problemele globale de mediu (degradarea stratului de
ozon, sau modificările climatice, scăderea biodiversităţii etc.).
În ultimii ani, ţările dezvoltate au pus în aplicare o gamă foarte variată de instrumente
economice destinate controlului poluării. Printre acestea se numără: taxele asupra poluării,
permisele comercializabile, subvenţiile, sistemele de garanţii rambursabile etc.
Scopul utilizării acestor instrumente a fost acela de a conferi o mai mare flexibilitate şi
eficacitate măsurilor de control al poluării; cele mai multe dintre acestea funcţionează ca stimulente
pentru poluatori în identificarea şi aplicarea celor mai eficiente mijloace de atingere a obiectivelor
ecologice. Folosirea instrumentelor economice duce la respectarea principiilor “Poluatorul plăteşte”
şi “Utilizatorul plăteşte”. Conform primului principiu, poluatorul plăteşte o penalizare financiară
mai mare sau mai mică în funcţie de poluarea pe care o provoacă, sau primeşte o recompensă pentru
desfăşurarea unor activităţi de protecţie a mediului. Conform celui de-al doilea principiu,
utilizatorul unei resurse plăteşte costul social integral al ofertei de resurse (de exemplu, centralele
electrice plătesc furnizarea apei şi serviciilor adiacente, inclusiv costurile de tratare).
În timp ce unele instrumente economice impun agenţilor economici costuri directe (de
exemplu, taxele asupra volumului şi toxicităţii fluidelor evacuate, sistemele de plată pentru
colectarea şi eliminarea deşeurilor menajere, garanţiile rambursabile pentru ambalaje), altele
determină costuri indirecte (de exemplu, taxele asupra poluării aplicate produselor intermediare -
taxe pe combustibili).
Prin taxele asupra poluării se stabilesc sumele ce vor fi plătite pentru fiecare unitate de
agent poluant evacuat în mediu, lăsând incert nivelul rezultat al calităţii mediului. Aplicarea
acestora este deosebit de adecvată atunci când dauna unităţilor suplimentare (marginale) de poluare
poate fi estimată cu precizie şi mai puţin indicată în cazul în care se doreşte atingerea unor
caracteristici precise ale calităţii mediului. Aceste taxe includ: taxele asupra efluenţilor şi emisiilor,
taxele utilizatorilor, taxele pe produse, taxele administrative şi taxele diferenţiate.
Taxele asupra efluenţilor şi emisiilor (TEE) sunt sume stabilite în funcţie de cantitatea şi/sau
calitatea poluanţilor evacuaţi ce trebuie plătite de către agenţii economici responsabili. Printr-un
astfel de sistem taxe, poluatorul trebuie să plătească o anumită sumă pentru fiecare unitate de
poluare evacuată în apele de suprafaţă sau emisă în atmosferă. În general, TEE sunt utilizate
concomitent cu standardele şi permisele, astfel încât cerinţele de calitate a mediului ambiant să fie
atinse cu costuri minime.
Calculul nivelului TEE se bazează pe măsurători ale poluării dispersate în mediu. De
exemplu, pentru controlul poluării apei, nivelul taxei se poate determina în funcţie de:
• obiectivele privind calitatea apei;
• costurile de finanţare a unui program de eliminare a poluării;
• standardele efluenţilor.
Teoretic, TEE prezintă următoarele avantaje:
 obligă firmele să reducă poluarea în condiţiile unor costuri mai mici decât în cazul
celor rezultate din aplicarea instrumentelor de reglementare;
 oferă stimulente investiţionale în noi tehnologii de control al poluării;
 sunt generatoare de venituri care pot fi utilizate pentru finanţarea şi îmbunătăţirea
activităţilor de protecţie a mediului;
 pot compensa, cel puţin parţial, costurile neplătite de agenţii economici, şi suportate
de întreaga societate. Acestea includ cheltuielile guvernamentale de elaborare şi
punere în aplicare a reglementărilor de mediu, şi costurile determinate de poluarea
care se înscrie în limite legale dar totuşi provoacă daune mediului.
Principalele dezavantaje ale TEE se referă la următoarele considerente:
 firmele preferă întotdeauna controlul poluării prin standarde, unui sistem de plăţi
care determină aceleaşi costuri de depoluare, deoarece plata pentru emisiile şi

89
efluenţii ce depăşesc valorile specificate în standarde va conduce la costuri totale mai
mari;
 nu există nici o metodologie ştiinţifică sau politică unanim acceptată pentru
stabilirea unor valori monetare pentru daunele asupra mediului;
 stabilirea TEE este complicată deoarece amplasarea surselor de poluare influenţează
dimensiunile daunei asupra calităţii mediului ambiant, impunând niveluri diferite ale
taxelor pentru fiecare firmă. Vor apărea astfel zone privilegiate (caracterizate de taxe
mai reduse) care vor intra în competiţia pentru dezvoltarea economică, penalizând
zonele în care se fac încercări de îmbunătăţire a calităţii mediului;
 în cele mai multe zone, autorităţile locale nu vor fi capabile să facă faţă planificării,
analizei, monitorizării, aplicării, negocierilor impuse de un sistem de TEE;
 definirea frontierelor regionale pentru a determina nivelul sumelor ce trebuie plătite
poate prezenta dificultăţi majore (de exemplu, în cazul resurselor de apă, cursurile de
apă sunt cunoscute, dar, în cele mai multe cazuri, nu este clarificată extinderea
jurisdicţiei autorităţilor de-a lungul frontierelor; în cazul căilor aeriene, problemele
sunt mult mai complexe datorită variaţiilor dispersiei poluării).
În practică, TEE sunt utilizate mai mult pentru controlul poluării apei decât a aerului, fiind,
în general, destinate colectării de fonduri pentru finanţarea activităţilor de protecţie a mediului.
Taxele utilizatorului (TU) sunt cheltuieli directe ale firmelor poluante destinate pentru
acoperirii costurilor activităţilor publice sau colective de depoluare. TU sunt utilizate în colectarea
şi tratarea deşeurilor menajere şi pentru evacuarea apelor uzate la canalizare. De exemplu, în cazul
controlului poluării apei, TU sunt sume plătite autorităţilor care gestionează sursele de apă pentru a
permite evacuarea apelor uzate în canalizare. Prin TU, determinate în funcţie de caracteristicile
efluentului, autoritatea publică este recompensată pentru efortul depus în tratarea acestor ape. În
acelaşi timp, nivelul TU asigură că firmele au un stimulent economic pentru îmbunătăţirea calităţii
efluenţilor.
Taxele pe produse (TP) sunt sume adăugate preţurilor produselor finale sau intermediare
care provoacă poluare fie în faza de producţie, fie în cea de consum sau pentru care este necesar un
sistem special de eliminare după utilizare. TP funcţionează la fel ca TEE prin aceea că permit
poluatorului să găsească cele mai eficiente mijloace de reducere a poluării. De exemplu, ca rezultat
al directivei Consiliului Europei de a adopta măsuri de reciclare a deşeurilor de uleiuri, toate ţările
membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Danemarcei, au stabilit o taxă asupra uleiurilor
lubrifiante. Sistemul implică o taxă asupra acestor produse şi acordarea de subvenţii pentru
reciclarea acestora. În Norvegia şi Suedia alte TP legate de obiectivele de protecţie a mediului
includ acele taxe aplicate pentru ambalajele nereturnabile, baterii, pesticide.
Taxele administrative (TA) sunt sume plătite autorităţilor publice pentru servicii cum sunt
analiza documentaţiilor şi acordarea autorizaţiilor de funcţionare sau aplicarea reglementărilor de
mediu (în Norvegia, TA sunt stabilite pentru finanţarea activităţilor de control al poluării în
piscicultură, în agricultură, în controlul emisiilor din sursele industriale şi în autorizarea produselor
chimice). TA sunt similare TP prin aceea că nivelurile acestor sume sunt de obicei scăzute şi nu
oferă stimulente semnificative pentru modificarea modurilor de consum.
Taxele diferenţiate (TD) sunt utilizate pentru promovarea consumului de produse sigure din
punct de vedere ecologic. TD implică combinarea a două suprataxe care se adaugă la TP: o taxă
pozitivă pentru produsele poluante şi o taxă negativă pentru o alternativă mai curată. TD este
utilizată, în principal, în transporturi pentru a descuraja achiziţiile de vehicule sau combustibili
poluanţi (taxarea diferenţiată a benzinei cu şi fără plumb este o practică obişnuită în Europa).
Crearea pieţelor. Pieţele specifice protecţiei mediului pot fi create în condiţiile în care
agenţii economici cumpără “drepturi” de poluare (realizată sau probabilă) sau vând aceste
“drepturi” altor agenţi economici. Astfel de pieţe pot fi formate cu ajutorul permiselor
comercializabile şi asigurărilor pentru răspundere.
Permisele comercializabile (PC). Printr-un sistem de PC, autorităţile determină calitatea
dorită a mediului, definită printr-un nivel admisibil al emisiilor sau un standard de calitate. Acest

90
nivel al calităţii mediului este apoi exprimat printr-un număr total de emisii poluante care pot fi
evacuate în mediu. Apoi, sub forma permiselor, se acordă firmelor “drepturi de poluare”. Permisele
pot fi comercializate între poluatori. Cererea de permise este dedusă din costurile marginale de
depoluare ale agenţilor economici: poluatorul va cheltui pentru protecţia mediului atâta timp cât
costul marginal de depoluare este mai mic sau egal cu costul de cumpărare al unui permis.
Există două posibilităţi de implementare a unui sistem de PC:
a. licitaţii organizate de stat pentru achiziţionarea permiselor;
b. distribuirea liberă a permiselor pentru poluatori, urmată de
comercializarea între aceştia pentru a se stabili preţul pieţei.
În prima variantă, permisele sunt vândute la preţuri care pot să reflecte fie cea mai mică
ofertă acceptată, fie cea mai mare ofertă respinsă sau o valoare intermediară. Permisele sunt
acordate firmelor care au prezentat cele mai bune oferte. În a doua variantă, permisele pot fi
distribuite după criterii cum ar fi valoarea adăugată realizată de firme.
Cel mai important avantaj al programelor de acordare a PC este generarea de venituri.
Sistemele de PC au, de asemenea, un avantaj faţă de sistemele de taxe asupra poluării prin aceea că
ele asigură nivelul stabilit al calităţii mediului. Sistemul permite de asemenea o mare flexibilitate
temporală; poluatorii pot investi în tehnologii de reducere a emisiilor în perioadele de avânt al
dezvoltării. Un alt avantaj important al acestui sistem este că facilitează creşterea economică
continuă în zonele poluate fără a permite noi creşteri ale nivelului poluării.
Asigurările pentru răspundere reprezintă un alt mecanism de creare a pieţei specifice
protecţiei mediului, prin care riscurile de penalizare pentru daunele ecologice sunt transferate de la
companiile individuale sau agenţiile publice către companiile de asigurare. Primele de asigurare
reflectă mărimea probabilă a daunei şi probabilitatea de apariţie a acesteia. Primele sunt mai mici
atunci când procesele industriale sunt sigure din punct de vedere ecologic sau dacă, în cazul
accidentelor, determină daune mai mici asupra mediului.
Subvenţiile se pot acorda sub forma unor donaţii (granturi), credite cu dobânzi
preferenţiale şi reduceri sau scutiri de taxe care îi determină pe poluatori să-şi modifice atitudinea
faţă de mediu. De exemplu, guvernele oferă donaţii industriei pentru:
 finanţarea achiziţiilor de echipamente de depoluare;
 pregătirea ecologică a personalului;
 programe de cercetare şi dezvoltare tehnologică;
 recuperarea şi reciclarea resurselor.
Reducerile sau scutirile de taxe se aplică pentru firmele care adoptă practici manageriale şi
tehnologii de producţie care minimizează emisiile de poluanţi. În unele cazuri, autorităţile oferă
reduceri de taxe firmelor industriale pentru ca acestea să-şi amplaseze fabricile mai departe de
localităţile urbane. Extinderea până la care reducerile de taxe pot fi utilizate în scopuri ecologice
depinde de sistemul specific de taxe şi orientarea politică a ţării. Reducerile de taxe ar trebui
practicate numai atunci când se poate dovedi cu claritate că protejarea mediului sau reamplasarea
unităţilor productive crează dificultăţi financiare severe firmelor.
Deşi subvenţiile pot constitui un stimulent pentru industrie în reducerea poluării, acestea nu
descurajează activităţile poluante şi nici nu încurajează modificările proceselor de producţie sau
nivelul inputurilor de materii prime. Deci, cheltuielile de subvenţionare a controlului poluării
industriale sunt suportate de cei care îşi plătesc taxele.
Sistemele de garanţii rambursabile (SGR). În acest caz, consumatorii trebuie să plătească o
garanţie pentru produsele cumpărate care pot fi poluante. În cazul în care consumatorii sau
utilizatorii produsului îl returnează unui centru specializat în reciclare sau eliminare, garanţia va fi
rambursată. SGR este aplicat produselor refolosibile cum sunt: ambalajele pentru băuturi şi alte
produse alimentare, bateriile de acumulatori, ambalajele pesticidelor etc.
Pentru a pune în aplicare SGR sunt necesare noi structuri organizatorice răspunzătoare
pentru colectarea şi reciclarea produselor şi substanţelor. Unul dintre avantajele SGR este că
managementul sistemului rămâne apanajul sectorului privat.

91
Un dezavantaj al acestor sisteme este că singura posibilitate de a recupera investiţiile în
instalaţiile de colectare, reciclare şi eliminare, dar şi a cheltuielilor de administrare a acestora este
creşterea preţurilor produselor.
În practică, instrumentele economice vin în completarea reglementărilor directe în scopul
realizării obiectivelor ecologice şi colectării de fonduri pentru finanţarea activităţilor de control al
poluării. Instrumentele economice şi de reglementare pot fi aplicate pe parcursul întregului ciclu de
viaţă a produselor.
În pofida avantajelor teoretice evidente ale utilizării instrumentelor economice comparativ
cu cele de comandă şi control (reglementare), există posibilitatea ca performanţele unor programe
de aplicare a unor taxe incorect calculate să fie sub aşteptări.
În România, sistemul de instrumente economice utilizate în controlul poluării (Anexa 9.1)
este deosebit de ”sărac”. Mai mult, diferitele taxe şi impozite sunt, în fapt, surse de venituri pentru
bugetul de stat care nu se regăsesc în finanţarea măsurilor de protecţie a mediului.

92
CAPITOLUL 10

MODELE UTILIZATE PENTRU DETERMINAREA


CALITĂŢII AERULUI DIN TRAFICUL RUTIER

Transporturile afectează calitatea vieţii noastre zilnice. Ele influenţează condiţiile


ecconomice, siguranţa, accesibilitatea şi capacitatea de a ajunge la oameni şi la diferite locaţii.
Transportul sigur şi eficient ne satisface pe toţi, dar, în contrast, utilizarea sigură dar ineficientă a
sistemelor şi mijloacelor noastre de transport, care se concretizează în congestionări ale traficului şi
în poluarea aerului, dă naştere la frustrări personale şi la mari pierderi economice.
Elementele poluante periculoase din aer provin atât de la surse mobile, cât şi de la cele
staţionare. Sursele mobile includ automobilele, camioanele uşoare şi cele grele, autobuzele,
motocicletele, bărcile şi avioanele. Sursele staţionare variază de la rafinăriile de petrol, la uscătoare
şi uzine metalurgice şi până la staţiile de benzină.
Acest articol tratează sursele mobile de poluare a aerului, care, de exemlu, numai în SUA
acoperă peste jumătate din problemele legate de calitatea aerului. Emisiile din aceste surse conţin
monoxid de carbon, componente organice volatile (VOCs), oxizi de azot, particule şi plumb.
Compuşii organici volatili împreună cu oxizii de azot sunt elementele cu contribuţia majoră la
formarea smogului.
Monoxidul de carbon, care este unul dintre principalii poluanţi este un gaz fără culoare,
otrăvitor, care apare din arderea incompletă a carbonului din combustibili. Standardele NAAQS
pentru monoxidul de carbon ambiental specifică limitele superioare atât pentru media într-o oră, cât
şi pentru media în opt ore, care nu trebuiesc depăşite mai mult de o dată pe an. Nivelul pentru
emisiile medii standard într-o oră este de 35 de părţi la un milion (ppm), iar pentru cele în opt ore,
media standard este de 9 ppm. Majoritatea informaţiilor utilizate în acest articol se referă la media
în opt ore deoarece este o limită mult mai restrictivă (EPA, 1990).
Unele dintre măsurile disponibile pentru reducerea congestionării traficului şi îmbunătăţirea
calităţii aerului şi a mobilităţii sunt prezentate în raportul realizat de Institute of Transportation
Engineers (ITE) în anul 1989. Aici se arată că o primă cauză a congestionării traficului este
creşterea numărului de indivizi care călătoresc cu autovehiculele prin zonele metropolitate, către şi
de la locaţii dispersate într-o regiune întinsă, precum şi areale unde nu există o capacitate adecvată a
autostrăzilor. Acţiunile specifice care pot fi întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei sunt împărţite
pe cinci componente, după cum urmează:
1. Obţinerea maximului posibil de la sistemul actual de autostrăzi, prin:
• Intelligent Transportation Systems (ITS);
• Autostrăzi urbane (măsurarea rampelor);
• Artere şi străzi locale (super străzi, administrarea parcărilor);
• Sancţiuni.
2. Construirea de noi capacităţi de transport (noi autostrăzi, reconstruirea celor
existente).
3. Asigurarea serviciilor de tranzit (serviciile legate de tranzitare, încurajarea
utilizării tranzitului).
4. Gestionarea cererii de transport, prin:

93
 Abordări strategice pentru evitarea congestionării;
 Atenuarea congestionărilor existente.
5. Finanţarea şi măsurile instituţionale, prin:
– Finanţare (taxarea combustibililor, taxa de drum);
– Măsuri instituţionale (asociaţii de administrare a transporturilor).
Există un număr variat de metode sofisticate şi complexe utilizate pentru estimarea
nivelurilor de poluare a aerului. Aceste tehnici includ modele simple lineare gaussiene, precum şi
modele numerice mai elaborate (TRB, 1981). Bazele de date utilizate în majoritatea modelelor se
pot împărţi în următoarele categorii:
• Informaţiile meteorologice:
- viteza şi direcţia vântului;
- temperatura;
- umiditatea;
- fluctuaţiile vântului şi ale temperaturii.
• Informaţiile privind traficul:
- volumul traficului;
- viteza vehiculelor;
- lungimea şi tipul vehiculelor.
• Informaţiile privind terenul:
- terenurile aflate la nivelul solului;
- terenurile aflate la înălţime;
- terenurile accidentate.
• Periodicitatea măsurătorilor.

În continuare vom prezenta câteva modele care estimează emisiile poluante de la vehiculele
de pe autostrăzi.

10.1. Modelul UMTA

Cel mai simplu model pentru calitatea aerului este cel care pune în relaţie viteza vehiculelor
cu nivelul emisiilor (USDOT, 1990). Procedura de calcul nu este foarte laborioasă, dar este o
tehnică care răspunde rapid unor analize comparative. Acest model de tip UMTA (în prezent,
Federal Transit Administration) conţine factorii de emisie ai vehiculelor în relaţie cu viteza de
deplasare a acestora pe şosele şi la nivelul străzilor.
Modelul foloseşte o combinaţie între vitezele unui trafic liber şi ale unui trafic aglomerat (în
perioadele de vârf). Se presupune că o treime din traficul zilnic va apărea în orele de vârf, în timp ce
două treimi din traficul zilnic vor reflecta caracteristicile vitezelor din traficul liber.

10.2. Modelul de dispersie CALINE-4

Acest model linear a fost dezvoltat iniţial de California Department of Transportation


(FHWA, 1984). Are la bază ecuaţia de difuzie a lui Gauss şi implică un concept de mixare a zonelor
prin care să fie caracterizată dispersia poluanţilor de-a lungul drumurilor.
Modelul evaluează impactul asupra calităţii aerului în preajma facilităţilor de transport
având date intensitatea, factorii meteorologici şi geometria locului. CALINE-4 poate previziona
concentrarea poluanţilor pentru receptori localizaţi în raza a 500 de metri de stradă. De asemenea,
are opţiuni speciale pentru modelarea calităţii aerului în preajma intersecţiilor, a drumurilor dintre
coline şi a parcărilor.

94
CALINE-4 foloseşte un factor de emisie compus al vehiculelor, exprimat în grame pe
vehicul-km şi îl converteşte într-un factor de emisie modal. The Environmental Protection Agency
(EPA) a dezvoltat o serie de modele pentru calculator, dintre care cea mai nouă versiune este
MOBILE 4.1 (EPA, 1991) pentru estimarea factorilor de emisie compuşi mobili având dată viteza
vehiculelor care circulă, procentajul de porniri la rece şi la cald, temperatura ambientală, mixul de
vehicule în trafic şi anul de prognoză. Aceşti factori de emisie au la bază distribuţia vehiculelor pe
tipuri de greutate, vechime şi mod de operare, şi au fost dezvoltate plecând de la datele de
certificare şi supraveghere, standardele de emisii impuse pentru viitor şi studii ale emisiilor
speciale.
Factorii de emisie compuşi reprezintă rata emisiilor medii pe parcursul unui ciclu de
conducere. Ciclul poate include accleraţia, deceleraţia, traseul şi modurile de operare la relanti.
Ratele emisiilor specifice fiecăruia dintre aceste moduri se numesc factorii de emisie modali.
Factorii de corecţie a vitezei utilizaţi în modelele cu factori de emisie compuşi, cum este MOBILE
4.1, sunt derivaţi din ciclurile de conducere variabile reprezentative pentru călătoriile urbane tipice.
The Federal Test Procedures (FTP) pentru ciclul de conducere stau la baza majorităţii acestor date.
Variabilele de intrare tipice pentru modelul CALINE-4 sunt prezentate în Tabelul nr. 10.1.

Tabelul nr. 10.1


Variabile de intrare standard pentru modelul CALINE-4.

Variabilele de intrare Unitatea de măsură


I. Variabilele privind terenul
• Temperatura ˚C
• Viteza vântului m/s
• Direcţia vântului grade
• Variabilitatea direcţională grade
• Stabilitatea atmosferică F
• Mixul de înălţimi m
• Duritatea suprafeţei cm
• Fixarea vitezei m/s
• Stabilirea vitezelor m/s
• Temperatura ambientului ˚C
II. Variabilele intresecţiilor
• Volumul traficului vehicule/oră
• Factorul de emisie grame/vehicule-km
• Înălţimea m
• Lărgimea m
• Coordonatele intresecţiei m
III. Localizarea receptorului m
Sursa: U.S. EPA (1991) – MOBILE 4.1 User’s Guide – Mobile Source Emission Factor
Model. Report EPA-AA-TEB-91-01.

Pentru o intersecţie, se pot face următoarele presupuneri pentru determinarea factorilor de


emisie:
• Rata de sosire uniformă a vehiculelor;
• Ratele de accelerare şi decelerare uniforme; rata de timp constantă a emisiilor
pentru fiecare mod de transport;
• Un spaţiu “de staţionare” între vehicule de 7 metri;
• Toate vehiculele ajung la oprire finală.

95
Suplimentar la factorul de emisie compus corespunzător vitezei de 26 km/oră (EFL), trebuie
cuantificate şi următoarele variabile pentru fiecare intresecţie:
 Numărul de vehicule care ajung în intersecţie în interval de o oră;
 Numărul de vehicule care pleacă dintr-o intersecţie în interval de o oră;
 Numărul mediu de vehicule pe ciclu şi pe bandă de circulaţie pentru mişcarea
dominantă (NDLA);
 Distanţa dintre locurile de oprire şi ţinta finală a călătoriei;
 Timpul de accelerarre şi de decelerare (ACCT, DCLT);
 Viteza de deplasare (SPD);
 Rata emisiei la relanti (EFI).
Din variabilele de intrare se pot calcula următoarele variabile:
– Rata de accelerare;
– Rata de decelerare;
– Lungimea accelerării;
– Lungimea decelerării;
– Viteza obţinută prin accelerare;
– Timpul FTP-75 (BAG2) al ratei factorului de emisie;
– Factorul de emisie al acceleraţiei;
– Factorul de emisie al călătoriei;
– Factorul de emisie al decelerării;
– Lungimea de rândului de aşteptare (LQU = NDLA * VSP, unde VSP este
spaţiul “de staţionare” între vehicule.
Profilurile cumulative ale emisiilor (CEP) pentru accelerare, decelerare, traseu şi modul la
relanti formează baza distribuţiei emisiilor. Aceste profiluri sunt construite pentru fiecare intersecţie
şi reprezintă emisiile cumulate pe ciclu pe bandă de circulaţie pentru mişcarea dominantă. CEP este
determinat de timpul corespunzător timpului pentru fiecare vehicul pe perioada unui ciclu mediu
sau al unei benzi medii de circulaţie multiplicat cu rata de emisie a modului respectiv şi însumate
pentru numărul de vehicule. CALINE-4 poate previziona concentraţiile poluanţilor relativi inerţi,
cum ar fi monoxidul de carbon (CO) şi alţi poluanţi precum dioxidul de azot (NO2) sau particulele
aflate în suspensie.

10.3. Modelul MOBILE 4.1

MOBILE 4.1 este ultima versiune a modelului factorilor de emisie din surse mobile
dezvoltat de Environmental Protection Agency (EPA) din SUA. Este un program de calculator care
estimează factorii de emisie de hidrocarbon (HC), monoxid de carbon (CO) şi oxizi de azot (NO x)
pentru vehiculele cu motoare pe benzină şi pe motorină care circulă pe autostrăzi.
MOBILE 4.1 calculează factorii de emisie pentru opt tipuri de vehicule din două regiuni,
aflate la altitudine înaltă şi, respectiv, joasă. Estimarea emisiilor depinde de condiţii variate precum
temperatura ambientului, viteza şi ratele de creştere a distanţelor parcurse. MOBILE 4.1 poate
estima factorii de emisie pentru orice an calendaristic din perioada 1960-2020.
MOBILE-4 calculează factorii de emisie pentru vehiculele uşoare pe benzină (LDV),
camionetele pe benzină (LDT), vehiculele grele pe benzină (HDV) şi motociclete, precum şi pentru
similarele primelor, dar alimentate cu motorină. De asemenea, include măsuri de prevedere şi
pentru modelarea efectelor combustibililor pe bază de oxigen (amestecuri de benzină pe bază de
alcool sau benzină pe bază de eteri) asupra emisiilor de CO. Prezentăm în continuare câteva
variabile de intrare primare şi variaţia lor.
Factorii de corecţie a vitezei sunt utilizaţi în model pentru corectarea emisiile evacuate
pentru viteze medii altele decât cele FTP (32 km/oră). MOBILE-4 foloseşte trei modele de
corectare a vitezei: modelul vitezelor reduse (4-32 km/oră), modelul vitezelor moderate (32-77
km/oră) şi modelul vitezelor înalte (77-105 km/oră). Modelul emisiilor ca o funcţie de viteza

96
vehiculului este similar pentru toate grupele anuale de poluanţi, de tehnologii şi de modele. Emisiile
sunt cele mai mari pentru viteza minimă de 4 km/oră, scad relativ repede pe măsură ce viteza creşte
de la 4 km/oră la 32 km/oră, scad mai lent pe măsură ce viteza creşte de la 32 km/oră la 77 km/oră,
şi apoi cresc pe măsura creşterii vitezei la viteza maximă de 105 km/oră.
Mixul de kilometri parcurşi de un vehicul (VMT) se foloseşte pentru a specifica partea din
totalul de VMT specifici unei autostrăzi corespunzători fiecăruia dintre cele opt tipuri de vehicule
reglementate. Mixul VMT este utilizat numai pentru calcularea factorului de emisie compus într-un
scenariu dat pe baza factorilor de emisie specifici celor opt clase de vehicule. Luând în considerare
dependenţa dintre mixul VMT calculat pe baza ratelor cumulate ale parcursului anual şi distribuţia
pe vârste a vehiculelor înmatriculate, EPA speră ca fiecare stat să-şi dezvolte propriile estimări ale
VMT pe tipuri de vehicule pentru facilităţi specifice ale autostrăzilor, ale subzonelor, ale
momentului zilei şi altele.
De-a lungul anilor, în multe zone au fost implementate programe de inspecţie şi întreţinere
(I/M) ca o modalitate de reducere ulterioară a surselor mobile de poluare a aerului. MOBILE 4.1
este capabil să modeleze impactul al unui program I/M operaţional asupra factorilor de emisie
calculaţi, bazat pe specificaţiile utilizatorului privind diferiţi parametrii care descriu programul I/M
care este modelat. Unii dintre aceşti parametrii includ:
o Anul de debut al programului şi nivelurile impuse;
o Primul şi ultimul an dintr-un model de vehicul care este inclus în program;
o Tipul de program (centralizat sau descentralizat);
o Frecvenţa inspecţiilor tehnice (anuale sau bianuale);
o Tipurile de teste.
MOBILE 4.1 (EPA, 1991) are abilitatea să modeleze nivelurile necontrolabile ale emisiilor
realimentării, precum şi cele ale impactului implementării unuia sau ambelor tipuri majore de
sisteme de recuperare a vehiculelor. Acestea includ fie sistemul de control al emisiilor realimentării
vehiculelor de tipul “Stagiul II” (la pompă), fie sistemul de recuperare a vaporilor de tipul “la
bordul vehiculului” (VRS).
Temperaturile zilnice maxime şi minime sunt utilizate în modelul MOBILE 4.1 pentru
calculul emisiilor de HC evaporate zilnic, cât şi pentru estimarea temperaturii combustibilului livrat
în scopul calculului emisiilor realimentării. Temperatura minimă trebuie să varieze între -18˚C şi
38˚ C, iar temperatura maximă trebuie să varieze între -12˚ şi 49˚ C, inclusiv.
Valorile utilizate pentru anii calendarişstici din modelul MOBILE 4.1 definesc anul pentru
care vor fi calculaţi factorii de emisie. Modelul are abilitatea să modeleze factorii de emisie
începând cu anul 1960 şi până în anul 2020, inclusiv. Datele din anul de bază (1990) pornesc de la o
zi tipică a sezonului de poluare, de obicei vara pentru ozon şi iarna pentru CO. Datele din anul de
bază pentru HC pornesc de la interpolarea factorilor de emisie din anii calendaristici 1990 şi 1991.
Un determinant important al perfrormanţelor emisiilor este modul de operare. Factorii de
emisie calculaţi de EPA se bazează pe testarea ciclului FTP, care se grupează pe trei segmente sau
moduri de operare: pornire la rece, relanti, şi pornire la cald. În general, emisiile sunt cele mai mari
atunci când un vehicul este în modul de pornire la rece: vehiculul, motorul şi echipamentul de
control al emisiilor se află toate la temperatura ambientală şi astfel nu funcţionează la nivelurile
optime. Emisiile sunt oarecum mai mici în modul de pornire la cald, atunci când vehiculul nu este
încă complet încălzit, dar nici nu a staţionat un timp suficient care să conducă la răcirea completă a
motorului până la temperatura ambientală. În fine, emisiile sunt, în general, cele mai reduse atunci
când vehiculul operarează la relanti, şi s-a aflat destul timp în operare continuă astfel încât toate
sistemele au atins temperaturile de operare relativ stabile, complet “încălzite”.
EPA a determinat, prin intermediul programelor de testare a scăpărilor de emisii în mers,
faptul că aceste emisii depind de mai multe variabile: viteza medie de deplasare, temperatura
ambientală, volatilitatea combustibilului (RVP) şi lungimera deplasării. “Lungimea deplasării”
utilizată în modelul MOBILE 4.1 se referă la durata deplasării (cât timp s-a deplasat vehiculul), şi
nu la distanţa parcursă în timpul deplasării (cât de departe a fost condus vehiculul). Datele de test au
arătat că pentru orice set de condiţii date (viteza medie, teperatura ambientală şi volatilitatea

97
combustibilului), scăpările de emisiile în mers sunt nule sau neglijabile la început, dar cresc înb
mod semnificativ pe măsură ce durata deplasării se extinde şi se încălzesc rezervorul de
combustibil, conductele de alimentare cu combustibil şi motorul vehiculului.

10.4. Modelul MICRO 2

Modelul MICRO 2 este un model pentru calitatea aerului care calculează emisiile de
poluanţi în aer din preajma intersecţiilor. Concentraţia de poluanţi în aerulu din preajma
intersecţiilor nu este calculată. Pentru dedterminarea concentrării poluării, poate fi utilizat un model
de dispersie care ia în considerare condiţiile climaterice, precum vântul, viteza şi direcţia acestuia
(Richards, 1983).
Modelul MICRO 2 îşi bazează emisiile pe valori tipic e ale FTP înregistrate în Denver,
Colorado la începutul anilor ’80, şi anume:
• FTP (1) HC 6,2 grame/vehicul/km;
• FTP (2) CO 62,2 grame/hehicul/km;
• FTP (3) NOx 1,2 grame/vehicul/km.
Pentru altitudini mai mici de cele ale oraşului Denver sau pentru ani ulteriori anilor ’80,
ratele emisiilor pot să fie mai mici şi ar trebui miodificate faţă de valorile acestea iniţiale.
Ecuaţiile emisiilor ca funcţie de acceleraţie şi viteză sunt după cum urmează:

HC: Emission(gram/sec)=0,018+5,668*10-3(A*S)+2,165*10-4(A*S2) (10.1a)

CO: Emission (gram/sec)=0,182-8,587*10-2(A*S)+1,279*10-2(A*S2) (10.1b)

NOx: Emission(gram/sec)=3,86*10-3+8,767*10-3(A*S) (pentru A*S>0) (10.1c)

NOx: Emission(gram/sec)=1,43*10-3-1,830*10-4(A*S) (pentru A*S<0) (10.1d)

în care: A = acceleraţia (metri/secundă la pătrat);


V = viteza (metri/secundă).

10.5. Modelul TRRL

Acest model a fost dezvoltat de British Transport and Road Research Laboratory (TRRL) şi
previozionează poluarea aerului din traficul rutier (Hickman şi Waterfield, 1984). Estimările privind
poluarea aerului sunt făcute sub forma concentraţiilor medii orare de monoxid de carbon din
anumite locaţii din preajma reţelelor de străzi. Datele de intrare necesare sunt reprezentate de
configuraţia reţelei de străzi, locaţia receptorului, volumele şi vitezele de trafic, viteza şi direcţia
vântului.
Concentreaţia de monoxid de carbon poate fi utilizată pentru aproximarea nivelurile
probabile ale altor poluanţi prin utilizarea următoarelor relaţii de calcul:

HC (ppm) = 1,8 CO (ppm) * R + 4,0 (10.2a)

NOx (ppm) = CO (ppm) * R + 0,1 (10.2b)

în care: R este raportul dintre ratele emisiilor de poluanţi şi cele ale monoxidului de carbon
pentru viteza medie dată a unui vehicul (Tabelul nr. 10.2).

98
Tabelul nr. 10.2

Raportul dintre rata emisiei poluanţilor şi a monoxidului de carbon, în funcţie de viteză.

Viteza medie, (km/oră) NOx, (ppm) HC, (ppm)


20 0.035 0.205
30 0.050 0.240
40 0.070 0.260
50 0.085 0.280
60 0.105 0.290
70 0.120 0.305
Sursa: Hickman, A.J. şi Waterfiled, V.H. (1984) – A User’s Guide to the Computer
Programs for Predicting Air Polution from Road Trafiic, TRRL Supplementary Report 806.

O estimare mai rapidă, dar mai puţin precisă a concentraţiei maxime anuale de CO în 8 ore
se poate obţine, de asemenea, din concentraţia de CO orară maximă medie estimată, după cum
urmează:

C8 = 1,85 C1 + 1,19 (10.3)

în care: C8 este concentraţia anuală maximă în 8 ore, iar C1 este concentraţia orară maximă
medie.

Se introduce un test de monitorizare grafică prin care sunt identificate toate proprietăţile
care este posibil să cauzeze probleme de poluarea aerului. Procedura reduce mai întâi reţeaua de
străzi la un sistem de străzi lungi şi sensuri giratorii (dacă există unele). Apoi, dintr-un graf, poate să
fie determinată concentraţia de monoxid de carbon în condiţii standard de trafic pentru locaţii
situate la orice distanţă de fiecare element al reţelei. Se aplică apoi anumiţi factori pentru ajustarea
la condiţiile de trafic ale locaţiilor respective, iar suma contribuţiilor fiecărui element oferă o
estimare a concentraţiei orare maxime medii probabilă. În Tabelul nr. 10.3 se prezintă un exemplu
cu rezultate ale testelor de monitorizare pentru o reţea existentă.

Tabelul nr. 10.3


Rezultatele testelor de monitorizare grafică pentru o reţea existentă.

Observaţia
Indicatorul
1 2 3
4
Distanţa faţă de centru (m) 13 45 53
103
CO pentru 100 vehicule/oră la 100 km/oră (ppm) 1.08 0.49 0.40
0.11
Fluenţa traficului (vehicule/oră) 2600 1400 800
400
Viteza (km/oră) 40 20 20
50
Factorul de corecţie a vitezei 2.07 3.59 3.59
1.73
CO pentru condiţiile actuale de trafic (ppm) 5.81 2.46 1.15
0.08
Total CO la 1 oră = 9,50 (ppm)
Echivalent maxim anual la 8 ore = 18,76 (ppm)
Sursa: Hickman, A.J. şi Waterfiled, V.H. (1984) – A User’s Guide to the Computer
Programs for Predicting Air Polution from Road Trafiic, TRRL Supplementary Report 806.

99
10.6. Alte modele pentru calitatea aerului din surse mobile

Există multe alte modele pentru surse mobile de poluare care estimează ratele şi
concentraţiile emisiilor poluante din preajma autostrăzilor şi ale arterelor rutiere. Majoritatea
acestor modele pun în relaţie vitezele vehiculelor şi alte variabile precum anul de fabricaţie
modelului vehiculului, temperatura ambientală şi condiţiile de trafic ale ratelor emisiilor. Un
exemplu comun al acestui tip de relaţii poate fi găsit în Technical Advisory #T6640.10 din raportul
EPA “Mobile Source Emission Factor Tables for MOBILE 3”.
Alte modele cunoscute includ HIWAY 2 şi CAL3QHC. Modelul HIWAY 2 a fost dezvoltat
de EPA din SUA pentru estimarea concentraţiilor orare din poluanţii nereactivi, precum CO, pe
direcţia vântului de pe străzi. De obicei, este utilizat pentru analize la nivelul autostrăzilor şi al
arterelor rutiere în condiţii de vânt uniform la nivelul solului, precum şi la nivelul diferitelor
diferenţe de nivel ale străzilor. Modelul nu poate fi utilizat dacă există clădiri înalte sau copaci mari
care stingheresc circulaţia aerului. Aceste cerinţe de teren neted fac ca acest model să fie mai puţin
precis pentru condiţiile urbane, decât modelele de tipul CALINE 4.
Modelul CAL3QHC are abilitatea să ţină seama de emisiile generate de vehiculele care se
deplasează în preajma intersecţiilor rutiere. Deoarece emisiile la relanti sunt responsabile pentru o
parte importantă din emisiile totale dintr-o intersecţie, această abilitate repezintă o îmbunătăţire
semnificativă în procesul de previzionare a concentraţiilor poluante faţă de modelele anterioare.
Acest model EPA este special conceput astfel încât să trateze condiţiile de trafic aproape saturat
şi/sau supra-încărcat, precum şi intersecţiile complexe în care interacţionează străzi principale prin
intermediul rampelor şi al străzilor suprapuse.
Modelul CAL3QHC combină modelul de dispersie CALINE 3 cu un algoritm care face o
estimare internă a lungimii coloanelor de maşini la relanti aflate la intersecţiile semnalizate. Datele
de intrare ale modelului includ informaţii şi date cerute în mod obişnuit de modelele de transport,
precum geometria străzii, localizarea receptorilor, emisiile vehiculelor şi condiţiile meteorologice.
Factorii de emisie utilizaţi în model vor fi obţinuţi din modelele factorilor de emisie din surse
mobile cum este modelul MOBILE 4.

100
CAPITOLUL 11

CALITATEA INFORMAŢIILOR DE MEDIU – COMPONENTĂ A


REGISTRULUI EMISIILOR ŞI TRANSFERURILOR DE
POLUANŢI (P.R.T.R.)

Politicile de mediu au ca obiectiv de bază protecţia populaţiei şi a mediului faţă de riscurile


potenţiale şi de a conserva resursele naturale şi energia. Aceste obiective trebuie atinse de o manieră
eficace, cu costuri mici şi să ofere părţilor afectate sau interesate oportunitatea de a participa la
selectarea opţiunilor de politică de mediu. Prevenirea emisiilor şi/sau transferului de poluanţi cu
efecte negative potenţiale asupra mediului poate fi de folos tuturor părţilor implicate. Astfel,
populaţia obţine beneficii din protejarea mediului, iar industria obţine beneficii dintr-o mai eficientă
utilizare a resurselor.
În zilele noastre guvernele sunt interesate în dezvoltare economică durabilă şi progres social
în condiţiile protejării mediului ambiant. Pentru a putea stabili o politică de mediu operaţională
pentru secolul 21, guvernele trebuie să cunoască starea curentă a mediului înconjurător naţional şi
să posede instrumentele necesare pentru măsurarea modificărilor din starea mediului.
Pentru a realiza aceste obiective, majoritatea guvernelor colectează date referitoare la
diferiţii factori de mediu, cum ar fi solul, aerul, apa şi transferul de substanţe în afară, în scopul
tratării sau a depozitării lor. Adeseori, aceste informaţii sunt colectate de mai multe agenţii, fiecare
având propriile programe şi proiecte pentru utilizarea finală a acestor date. Este posibil chiar, ca
aceste agenţii să culeagă informaţii similare, care ar fi culese mult mai eficient în cazul unei forme
unice de raportare.
Mai recent, naţiunile adaugă o nouă componentă în politicile lor de mediu, prin aducerea
publicului ca factor activ în discuţii. Această abordare recunoaşte că publicul ar trebui să fie
informat asupra emisiilor şi transferului de poluanţi. Respectarea principiului că publicul are dreptul
de a primi informaţii despre mediu este în conformitate cu Principiul 10 din Agenda 21, şi anume:
fiecare individ va avea acces neîngrădit la informaţiile deţinute de autorităţile publice care privesc
mediul, va avea posibilitatea de a participa la actul decizional, în condiţiile în care statul se va
preocupa de punerea la dispoziţia publicului larg a tuturor informaţiilor de mediu.
Combinarea nevoii de a fi informat asupra emisiilor şi/sau transferului de poluanţi cu dreptul
publicului de fi informat asupra riscurilor potenţiale ale acestor poluanţi asupra stării de sănătate a
populaţiei, au condus numeroase ţări spre a-şi dezvolta şi a implementa un P.R.T.R..

101
11.1. Necesitatea şi scopul realizării unui P.R.T.R.

La începutul anului 1991, Ministerele de mediu din ţările membre OECD au lansat o vastă
acţiune de reducere a emisiilor poluante ca unul din obiectivele majore ale decadei 9. Prevenirea
poluării la sursă a fost percepută ca fiind principalul obiectiv al acestor eforturi atâta timp cât
poluarea care nu este generată nici nu este nevoie de a fi controlată şi nici ca efectele ei negative de
mai târziu să fie reparate.
În scopul utilizării constante a instrumentelor specifice economiei de piaţă pentru
încurajarea eforturilor de prevenire a poluării, Grupul de Prevenire şi Control al Poluării al OECD a
întreprins un efort considerabil îndreptat spre accelerarea prevenirii şi reducerii poluării cu ajutorul
unor mecanisme de compilare şi publicare de informaţii asupra emisiilor şi transferului de poluanţi,
sub forma unui P.R.T.R..
Un P.R.T.R. este un catalog sau un registru în care se înregistrează emisiile sau transferul de
poluanţi potenţial periculoşi pentru starea de sănătate a populaţiei şi a mediului, poluanţi proveniţi
din surse diverse şi numeroase. P.R.T.R. cuprinde informaţii referitoare la emisiile şi transferul de
poluanţi în apă, aer şi sol, dar date privind deşeurile transportate către instalaţiile de tratare sau
zonele de depozitare. Totodată, un P.R.T.R. constă din rapoarte privind anumite substanţe specifice,
cum sunt benzenul, metanul sau mercurul, în contrast cu categoriile mai largi de substanţe, cum ar fi
compuşii organici volatili, gazele cu efect de seră sau metalele grele. În acest mod, un P.R.T.R.
reprezintă o modalitate prin care organele abilitate ale statului urmăresc generarea, emisia şi
evoluţia în viitor a diferiţilor poluanţi.
Un sistem P.R.T.R., în mod obişnuit, cere firmelor să raporteze periodic emisiile şi
transferul dintr-o gamă variată de substanţe chimice de interes special. Aceste informaţii sunt făcute
publice, fiind accesibile sub rezerva păstrării confidenţialităţii asupra unui segment din aceste date.
Rezultatele oferă informaţii cantitative comparative pentru raportori şi stimulează investitorii şi alte
firme, afectate sau interesate, de a adresa întrebări acelor firme care au performanţe plasate în mod
semnificativ sub nivelurile maxime admise, şi să ceară sprijin pentru îmbunătăţirea propriilor
performanţe.
În acest mod, un P.R.T.R. oferă un stimulent puternic pentru raportori de a-şi reduce
emisiile şi transferul de poluanţi. De altfel, purtătorii de cuvânt ai grupurilor corporative şi de mediu
au arătat faptul că introducerea P.R.T.R. a avut un impact mai puternic decât multe alte programe
regulatorii, deşi sistemul P.R.T.R. nu are ca scop îmbunătăţirea emisiilor poluante. Prin simplul fapt
că informaţiile privind emisiile şi transferul de poluanţi sunt făcute publice, aceasta încurajează
firmele de a întreprinde acţiuni de prevenire a poluării. Ca urmare, un număr mare de ţări membre
OECD a implementat diferite variante de sisteme de P.R.T.R..
Oricum, există câteva principii de bază care stau la fundamentul elaborării unui P.R.T.R..
Atunci când aceste principii sunt luate în considerare în mod adecvat se pot atinge şi toate
performanţele unui P.R.T.R., adică se vor obţine beneficii de mediu cu costuri mici, proporţional
distribuite.
Principiile de bază care privesc realizarea unui P.R.T.R. sunt:
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să furnizeze date care să permită identificarea şi
evaluarea riscurilor posibile asupra stării de sănătate a populaţiei şi a mediului, prin
indicarea surselor şi cantităţilor de potenţiali poluanţi emişi şi transferaţi către toţi
factorii de mediu.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să promoveze, cu ajutorul datelor conţinute,
prevenirea poluării la sursă, de exemplu prin încurajarea utilizării tehnologiilor
curate.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să determine guvernele să utilizeze datele din
P.R.T.R. pentru evaluarea progresului înregistrat de politicile de mediu şi să
evalueze până la ce nivel obiectivele acestor politici sunt sau pot fi abţinute.

102
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să permită divizarea sau modificarea sistemul
existent, caz în care guvernele trebuie să consulte toate părţile interesate sau afectate
pentru a permite dezvoltarea unui set de obiective şi ţinte de atins de sistem, pe de o
parte, dar şi să identifice potenţialele beneficii şi costurile estimate ale raportorilor,
guvernului şi societăţii pe ansamblu, pe de altă parte.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să acopere un număr adecvat de substanţe
poluante emise sau transferate, având efecte negative potenţiale asupra stării de
sănătate a populaţiei şi a mediului.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să implice atât publicul, cât şi sectorul privat, pe
de o parte, dar şi acele instalaţii sau activităţi care pot emite sau transfera substanţe
poluante, pe de altă parte.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să fie integrate până la acel nivel ce permite
reducerea raportărilor duplicate.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să ia în considerare atât mecanismele de raportare
voluntară, cât şi pe cele obligatorii, astfel încât să poată conduce la satisfacerea
obiectivelor naţionale ale sistemului.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să fie cât mai cuprinzătoare pentru a putea permite
atingerea obiectivelor politicii naţionale de mediu.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să permită ca rezultatele lor să devină accesibile
tuturor părţilor interesate sau afectate, la momente de timp bine precizate.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să se încadreze în evaluările făcute şi să fie
flexibile astfel încât să permită guvernelor să le modifice ca răspuns la aceste
evaluări sau la schimbarea nevoilor părţilor interesate sau afectate.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să permită verificare datelor de intrare şi a
rezultatelor, astfel încât manipularea datelor şi managementul lor să ofere informaţii
asupra identificării geografice a distribuţiei emisiilor şi transferului de poluanţi.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să permită, pe cât posibil, comparabilitatea
informaţiilor cu alte sisteme naţionale, dar şi cooperarea cu aceste, precum şi
considerarea posibilităţii armonizării cu baze de date internaţionale similare.
 Sistemele P.R.T.R. trebuie să fie elaborate, implementate şi utilizate astfel
încât să fie transparente şi obiective.
Rezultatele unui P.R.T.R. furnizează informaţii la nivel local, regional şi internaţional. Cu
ajutorul unui sistem P.R.T.R. în funcţiune, autorităţile guvernamentale pot evalua starea mediului şi
pot utiliza rezultatele P.R.T.R. ca intrări pentru evaluarea riscurilor poluării asupra stării de sănătate
a populaţiei şi a mediului. Utilizarea datelor conţinute în P.R.T.R. ca intrări pentru astfel de evaluări
permite autorităţilor naţionale sau grupurilor internaţionale să estimeze şi să compare problemele
ecologice cu ajutorul unei baze de date comună şi consistentă.
În acest mod, existenţa unui P.R.T.R. poate servi ca un element cheie în scopul reducerii
poluării în majoritatea sectoarelor economice. De fapt, diseminarea datelor dintr-un P.R.T.R.
conduce la creşterea competiţiei între generatorii de emisii poluante pentru a-şi reduce aceste emisii,
căci nimeni nu doreşte să fie perceput de publicul larg ca un poluator major care contribuie la
degradarea factorilor de mediu.
Prin realizarea unui P.R.T.R. se pot obţine răspunsuri la întrebări majore pentru starea de
sănătate a populaţiei şi a mediului:
 Cine generează sau transferă substanţe nocive în apă, aer sau sol?
 Ce poluanţi sunt emişi sau transferaţi?
 Ce cantităţi din aceşti poluanţi sunt emise sau transferate de-a lungul unei perioade
specifice de timp?
 În ce factori de mediu sunt emişi sau transferaţi aceşti poluanţi, şi ce cantităţi ajung
în apă, aer sau sol?
 Care este distribuţia geografică a poluanţilor emişi sau transferaţi?

103
Prin aflarea răspunsurilor la aceste întrebări, autorităţile responsabile pentru elaborarea unui
P.R.T.R. pot:
– Să urmărească emisiile şi transferul de poluanţi în mediu;
– Să stabilească priorităţi naţionale, regionale sau locale de acţiune în direcţia
reducerii sau eliminării emisiilor nocive în mediu;
– Să promoveze prevenirea poluării, prin evitarea costurilor suplimentare, pentru
creşterea eficienţei şi pentru reducerea impactului negativ asupra stării de sănătate a
populaţiei şi a mediului;
– Să evalueze riscurile privind sănătatea populaţiei şi a mediului.
Cel mai important beneficiu rezultat în urma elaborării şi implementării unui P.R.T.R. este
realizarea unui concept nou asupra creşterii economice bazată pe resurse naturale limitate. Având o
imagine de ansamblu clară asupra modului de utilizare materiilor prime în cadrul procesului de
producţie, fiecare agent economic poate obţine o creştere a eficienţei economice şi a protecţiei
mediului.

11.2. Etapele de realizare a unui P.R.T.R. Selectarea listei de substanţe poluante

Un P.R.T.R. poate constitui un instrument important al politicii de mediu a Guvernului,


permiţând furnizarea de informaţii care în mod normal ar fi foarte greu de obţinut, referitoare la
efectele poluării, încurajarea poluatorilor de a-şi reduce emisiile poluante şi atragerea publicului
larg către sprijinirea politicilor de mediu guvernamentale.

11.2.1. Etapele de realizare a unui P.R.T.R.


Pentru a obţine beneficii maxime ca urmare a elaborării şi implementării cu succes a unui
P.R.T.R., la început trebuie considerate decizii specifice care să conducă la funcţionarea sa în bune
condiţii în sectoarele de activitate pentru care a fost conceput. Astfel, trebuie definite cu claritate
scopul şi obiectivul unui P.R.T.R.. În stabilirea obiectivelor vor fi avute în vedere mai multe
aspecte, adică cele referitoare la modul de abordare a substanţelor care afectează mediul, modul de
utilizare şi rezultatele pe care le oferă utilizarea unui P.R.T.R..
Primul aspect care trebuie clarificat se referă la termenii emis şi transferat în contextul
scopului precis pentru care s-a elaborat un P.R.T.R., cu alte cuvinte se va preciza ce constituie
poluant emis raportabil şi ce constituie poluant transferat raportabil. Vor fi luate în considerare
inclusiv emisiile şi transferul neprevăzute. Includerea acestora ca o categorie separată în P.R.T.R.
va oferi un mijloc de comparare mai eficient între sursele de poluanţi emişi de-a lungul timpului,
ceea ce poate conduce la o mai bună motivare a controlului asupra substanţelor chimice raportabile.
Al doilea aspect care trebuie clarificat se referă la substanţele chimice care vor fi raportate în
P.R.T.R.. Selectarea acestei liste de la începutul procesului de elaborare a unui P.R.T.R. este
primordială, deoarece autorităţile responsabile de realizarea şi implementarea P.R.T.R. vor putea
obţine implicarea publicului şi a agenţilor economici poluatori în stabilirea ariei de cuprindere a
aceste liste. Acest proces oferă părţilor afectate sau interesate oportunitatea de a furniza informaţii
şi motivări ale selecţiei făcute, dar şi motivarea excluderilor din listă. Evident că în cazul unor
substanţe care nu sunt generate la nivel naţional, acestea vor putea fi excluse a priori.
Al treilea aspect care trebuie clarificat se referă la scopul pentru care a fost realizat şi
implementat un P.R.T.R.. În condiţiile în care un P.R.T.R. nu are rolul unui program de control al
poluării chimice, este bine de reţinut că un P.R.T.R. poate contribui la eficientizarea programelor de
mediu, pe de o parte, dar poate beneficia, la rândul lui, de avantajele ce decurg dintr-un program de
mediu, pe de altă parte.
Un ultim aspect care trebuie clarificat se referă resursele consumate de abordarea unui
P.R.T.R. în maniera în care a fost conceput astfel încât să se obţină efectele maxime prin
implementarea acestuia.
Aşadar, elaborarea unui P.R.T.R. presupune parcurgerea mai multor paşi. Primul pas este
acela ca Guvernul să selecteze un număr de obiective preliminare pe care să le urmărească un

104
P.R.T.R.. Acest proces poate conduce la obţinerea de date privind anumite emisii şi transferul de
poluanţi, dar şi asigurarea diseminării informaţiilor către public.
Există un set de obiective specifice la care un P.R.T.R. trebuie să răspundă, şi acestea se
referă la:
o Reducerea riscului emisiilor şi transferului de poluanţi pentru starea de sănătate a
populaţiei şi a mediului în condiţiile în care sursele de emisii poluante sunt
identificabile şi cuantificabile;
o Obţinerea de date în mod regulat şi controlat asupra substanţelor chimice poluante în
condiţiile existenţei unor obligaţii internaţionale de monitorizare periodică a
acestora;
o Identificarea principalelor probleme de mediu sursele de poluare, pe plan local sau
regional;
o Reducerea intensităţii unor probleme de mediu specifice, cum ar fi gazele cu efect de
seră, distrugerea stratului de ozon, ambele cu impact global;
o Promovarea reducerii şi prevenirii poluării, precum şi a trecerii către utilizarea
tehnologiilor curate, de exemplu fie obligatoriu, fie prin acţiuni voluntare din partea
poluatorilor;
o Încurajarea şi monitorizarea expedierii produselor d către importatori, producători şi
distribuitori;
o Promovarea eforturilor integrate de prevenire şi control al poluării;
o Armonizarea şi raţionalizarea necesarului existent de date de raportat, de exemplu
cele deja incluse în licenţele şi permisele de producţie astfel încât să conducă la
îmbunătăţirea eficienţei şi consistenţei procesului de culegere şi management al
datelor;
o Lărgirea participării publice şi a interesului acestuia în procesul decizional din
domeniul mediului;
o Diseminarea informaţiilor referitoare la riscurile potenţiale în context local, regional
sau naţional;
o Încurajarea înglobării eticii de prevenire a poluării în sectoarele industriale pe
măsură ce agenţii economici conştientizează beneficiile obţinute în urma reducerii
emisiilor şi transferului de poluanţi, în condiţiile necesităţii alocării de fonduri pentru
mecanismele de control şi pentru tratarea şi depozitarea acestor substanţe;
o Minimizarea impactului viitoarelor pasive de mediu.
Acest set de douăsprezece obiective preliminare selectate de Guvern devin bază pentru
discuţiile iniţiale cu părţile afectate sau interesate, cum ar fi firmele industriale, autorităţile locale,
organizaţiile neguvernamentale, grupurile cetăţeneşti sau instalaţiile aflate în proprietatea sau sub
controlul statului.
Pasul următor îl reprezintă detalierea problematicii unui P.R.T.R., avându-se în vedere
câteva elemente:
– Care sunt scopurile şi obiectivele;
– Lista substanţelor chimice asupra cărora se vor face raportările;
– Cine trebuie să raporteze şi la ce intervale de timp;
– Modul în care cerinţele de raportare existente pot să ajute la atingerea obiectivelor
unui P.R.T.R., cum ar fi cerinţele de licenţe de mediu, rapoartele de mediu etc.;
– Modul în care raportorii pot minimiza acţiunea de a fi subiectul mai multor raportări
paralele, adică reducerea raportărilor redundante;
– Modul de raportare aferent firmelor mari care au mai multe amplasamente: raportări
individuale ale fiecărui amplasament sau raportări agregate pe tipuri de
amplasamente;
– Conţinutul unui raport, care în mod ideal trebuie să fie simplu, să indice substanţele
chimice emise sau transferate, cantităţile aferente, modul în care acestea sunt

105
eliberate în mediu, datele de identificare a raportorilor, inclusiv o descriere
geografică precisă;
– Ce date vor fi raportate şi sub ce format;
– Către cine se vor raporta aceste informaţii;
– Modul de satisfacere a condiţiilor de confidenţialitate
– Modul în care instalaţiile şi facilităţile din sectorul public vor fi considerate în
analiză, de exemplu exceptarea de la raportare pe considerente de securitate
naţională care poate fi acordată amplasamentelor din industria de apărare;
– Modul de diseminare a informaţiilor către public, ceea ce implică faptul că
Guvernul poate să dezvolte o analiză amănunţită asupra emisiilor şi transferului de
poluanţi de o asemenea manieră încât să permită o diseminare rapidă şi pe scară
largă a rezultatelor cuprinse în P.R.T.R., la costuri accesibile publicului;
– Rolul autorităţilor locale şi a organizaţiilor obşteşti locale în aplicarea specifică, pe
plan local, a P.R.T.R.;
– Dacă P.R.T.R. poate deveni obligatoriu, şi dacă da, cum sunt îndeplinite cerinţele
acestuia. În cazul în care un sistem P.R.T.R. este integral sau parţial voluntar, care
este modul de monitorizare a informaţiilor;
– Modul de implementare, din punct de vedere administrativ, a unui P.R.T.R. şi de
către cine se face implementarea.
La pasul următor, personalul guvernamental responsabil pentru elaborarea unui P.R.T.R.
poate face propuneri privind autorităţile legale desemnate pentru realizarea P.R.T.R., resursele
umane, financiare şi materiale necesitate de implementarea P.R.T.R..
Înainte de implementare însă, Guvernul poate să iniţieze un program naţional de pregătire a
raportorilor incluşi în acţiune, a personalului guvernamental ce va primi rapoartele, şi a cetăţenilor
sau a organizaţiilor obşteşti şi neguvernamentale interesate în cunoaşterea şi utilizarea P.R.T.R..
Investiţiile făcute în acest scop vor conduce la obţinerea de beneficii importante pentru Guvern
relativ la forma completă şi consistentă a rapoartelor din P.R.T.R., o mai bună analiză a datelor de
intrare şi un grad mai mare de încredere al publicului în rezultatele furnizate de un P.R.T.R..
La pasul următor, se trece la proiectarea sistemului de management al informaţiilor ce vor fi
incluse în P.R.T.R.; sistemul va fi diferenţiat în funcţie de tipul raportorilor: fie raportori
individuali, fie raportori din mai multe surse. Ambele variante de P.R.T.R. vor arăta în mod clar
sursele principale ce contribuie la încărcăturile poluante.

11.2.2. Selectarea listei de substanţe poluante


Un P.R.T.R. este un instrument care ajută la obţinerea a numeroase obiective de politică de
mediu. Aceste obiective trebuie să fie bine clarificate şi înţelese de către părţile interesate sau
afectate înainte de a fi stabilite criteriile de selectare a listei de substanţe poluante. Acest proces de
selecţie trebuie să fie transparent şi să ia în considerare nevoile, rolul şi reglementările entităţilor
locale, regionale, naţionale şi chiar internaţionale.
După ce au fost stabilite obiectivele unui P.R.T.R., pasul următor este de a defini termenii
relevanţi pentru P.R.T.R., cum ar fi emisii, poluant, transfer, având în vedere şi semnificaţia acestor
termeni în concepţia IPCS (International Programme on Chemistry Safety), IUPAC (International
Union of Pure Applied Chemistry) sau WHO (World Health Organization).
Un pas important după ce au fost enunţate obiectivele unui P.R.T.R. şi au fost definiţi
termenii, îl constituie identificarea criteriilor asociate cu obiectivele astfel încât acestea să devină un
ghid de dezvoltare al liste de substanţe chimice (Anexa 11.1). Substanţele chimice vor fi bine
delimitate şi definite conform cu descriptorii lor cuprinşi în CAS (Chemical Abstract Service) sau
IUPAC. Pe cât posibil, substanţele chimice vor fi individualizate, dar nu vor fi grupate într-o gamă
largă după clasa chimică, utilizarea sau efectele negative comune; astfel de grupări pot conduce
agenţii economici la confuzii în raportarea, măsurarea sau calculul emisiilor din aceste substanţe.
Pasul următor îl constituie identificarea surselor emisiilor şi transferului de substanţe
poluante ca o componentă a obiectivelor unui P.R.T.R. (Anexa 11.2). Aceasta va permite furnizarea

106
de informaţii concrete privind substanţele poluante ce sunt emise şi transferate în mod curent. Un
beneficiu pentru raportori, autorităţile guvernamentale şi părţile interesate sau afectate îl constituie
faptul că încep să se deprindă cu utilizarea unui P.R.T.R., iar implementarea va decurge mai uşor.
În cazul când există anumite substanţe chimice care fie sunt monitorizate de autorităţi, fie
sunt utilizate cu restricţii severe, atunci acestea vor fi primele incluse pe lista unui P.R.T.R..
În acest punct este important să fie bine identificate sursele de informaţii pentru procesul de
culegere şi raportare de date pentru compilarea şi consolidarea lor în P.R.T.R.. Procesul de culegere
a datelor va fi transparent pentru părţile afectate sau interesate, astfel încât acestea să înţeleagă
procesul şi să aibă oportunitatea de a comenta şi a furniza datele de intrare, în condiţiile în care pot
să vadă unde, când, de ce şi în ce mod sunt luate deciziile cu impact asupra fiecărei părţi implicată
în elaborarea unui P.R.T.R..
În acelaşi timp, autorităţile guvernamentale implicate în procesul de realizare al unui
P.R.T.R. vor trebui să fixeze şi pragurile faţă de care se fac raportările, de exemplu numărul de
angajaţi sau cantitatea de substanţe chimice produsă.
În dezvoltarea unei liste specifice se va ţine seama de faptul că în prezent, conform
Capitolului 19 din Agenda 21, există circa 100.000 de substanţe chimice comercializabile, dintre
care doar aproximativ 1.500 sunt comercializabile în toată lumea. Acest număr este în creştere
uşoară, dar constantă în timp şi a determinat multe ţări de a cere notificări speciale şi teste anterior
momentului producerii, înainte ca acestea să intre pe piaţă.
Această situaţie ridică următoarea întrebare: există suficiente informaţii cantitative
disponibile pentru toate substanţele chimice de interes potenţial, adică sunt cele 1.500 de substanţe
comercializate în mod curent? Apare aici o dilemă în faţa celor desemnaţi cu instituirea unui
P.R.T.R., şi anume: în timp ce lista de substanţe chimice este obiectiv selectată pe criterii ştiinţifice,
pot să apară probleme datorită inconsistenţei bazei informaţionale. O posibilă cale de rezolvare a
acestei probleme este aceea că lista selectată se poate baza pe o selecţie simplă şi sinceră a
substanţelor poluante, de exemplu în funcţie de gradul de utilizare sau tipurile de substanţe chimice
comercializabile şi cu efecte negative potenţiale.
După ce a fost selectată lista de substanţe chimice ce vor face parte din P.R.T.R., la pasul
următor se trece la colectarea propriu-zisă a datelor referitoare la emisiile poluante pe fiecare
element cuprins în listă, la anumite momente de timp. Dacă anumite substanţe chimice aflate în listă
fac obiectul unor raportări obligatorii, beneficiarii acestor informaţii sunt, de obicei, organismele
guvernamentale; dacă aceste substanţe fac obiectul unor raportări bazate pe voluntariatul firmelor,
atunci raportorii sunt agenţii care culeg date şi le raportează grupat pe tipuri de emisii poluante.
Pentru raportările obligatorii, autorităţile guvernamentale pot impune forma de raportare; în cazul
rapoartelor voluntare, aceste organisme pot negocia cu raportorii şi celelalte părţi interesate
formatul posibil, uniform şi consistent însă, al rapoartelor prezentate.
Selectarea unei liste iniţiale de substanţe chimice obligatorii poate fi făcută prin consultarea
şi examinarea unor liste P.R.T.R. deja implementate. Această listă nu trebuie să fie prea mare
deoarece o listă largă nu înseamnă că un agent economic va raporta un număr mare de substanţe
chimice atâta timp cât rapoartele se referă doar la acele substanţe aflate pe lista unui P.R.T.R. care
sunt emise şi transferate.
Oricum, o listă de substanţe chimice, fie voluntare, fie obligatorii nu trebuie să fie
amovibilă; criteriile de includere sau de scoatere din listă trebuie să fie flexibile în funcţie de
schimbarea obiectivelor. Acest mecanism flexibil va include în mod obligatoriu şi părţile afectate
sau interesate.
Este important de subliniat faptul că există preocupări intense pentru instituirea unei liste de
bază pentru substanţele chimice poluante acceptată pe plan mondial. Această listă va constitui baza
pentru o coordonare internaţională consistentă a datelor colectate şi raportate. Principalul avantaj al
unei liste de bază este acela că ţările interesate în elaborarea unui P.R.T.R. vor avea o bază comună
de start, pe de o parte, dar vor permite şi comparabilitatea şi consistenţa datelor, pe de altă parte.
În dezvoltarea unei liste naţionale pentru un P.R.T.R., substanţele chimice vor fi selectate pe
baza unor criterii specifice. De exemplu, pentru început se va selecta o serie de categorii generale de

107
substanţe chimice ce trebuie monitorizate de P.R.T.R.. Apoi se vor lista substanţele chimice
specifice fiecărei categorii. Selectarea substanţelor chimice specifice se va face pe baza unor criterii
comune, cum ar fi toxicitatea, persistenţa etc., pornind de la liste existente, ca de exemplu IRTPC
(International Register of Potentially Toxic Chemicals), Recomandarea ONU privind Transportul
Substanţelor Periculoase ş.a.
Important în selectarea liste de substanţe chimice poluante este identificarea activităţilor
care generează emisii sau transfer de astfel de substanţe. Devine astfel posibilă identificarea surselor
de emisii sau transfer de substanţe chimice poluante, ceea ce va permite autorităţilor
guvernamentale să cunoască substanţele importate, produse sau distribuite, şi, în acest mod, să
poată dezvolta o listă cu substanţe identificabile şi cuantificabile ce sunt apoi raportate în cadrul
unui P.R.T.R..

11.3. Tipuri şi modalităţi de raportare a emisiilor şi transferului de poluanţi


incluse în P.R.T.R.

Datele pentru un P.R.T.R. provin din două tipuri de surse: din surse singulare, punctuale, şi
din surse multiple, difuze.
În cazul surselor punctuale sunt furnizate informaţii de la instalaţii individuale, cum ar fi de
exemplu, din fabricarea de autoturisme, uzinele chimice, combinatele de îngrăşăminte chimice,
termocentrale, uzine siderurgice ş.a., informaţiile referindu-se la poluanţii cuprinşi în lista selectată
pentru P.R.T.R., într-o anumită formă de prezentare şi pentru un anumit interval de timp (Anexa
11.3). Totodată este necesară şi elaborarea unei liste care să cuprindă instalaţiile individuale asupra
cărora se vor face raportările privind emisiile şi transferul de poluanţi. Această listă trebuie să
cuprindă, în principiu, principalele instalaţii industriale, întreprinderi mici şi mijlocii, dar şi
instalaţii operate sau aflate în proprietatea statului (cum ar fi termocentralele). Pentru a putea decide
asupra instalaţiilor ce nu se includ în listă, autorităţile guvernamentale vor stabili pragurile de
exceptare, cum ar fi numărul total de angajaţi, cantităţile minime de poluanţi emişi sau transferaţi
care implică necesitatea unei raportări sau cantităţile minime de substanţe reziduale dintr-o
instalaţie. De obicei, într-un P.R.T.R. se vor colecta date din surse punctuale, individuale o singură
dată pe an.
În cazul colectării datelor provenite din surse multiple, difuze, autorităţile guvernamentale
se vor baza pe informaţiile provenite din activităţile de monitorizare de mediu combinate cu cele
provenite din diferite statistici naţionale, cum ar fi numărul de autovehicule, numărul de ferme
agricole şi zootehnice, cantităţile de îngrăşăminte chimice, pesticide şi ierbicide utilizate în
fertilizarea terenurilor, mixul de surse energetice ş.a. Alături de aceste informaţii, se vor mai utiliza
şi factori de emisie cu care să se poată estima cantităţile de poluanţi emise sau transferate în funcţie
de tipul de activitate economică desfăşurată (de exemplu, factorii de emisie standard calculaţi şi
tabelaţi). Toate aceste informaţii sunt apoi transformate cu ajutorul metodelor statistice şi
econometrice, oferind astfel cele mai probabile estimări aspra cantităţilor de poluanţi emişi şi
transferaţi provenind din sursele multiple, difuze.
Evident că autorităţile guvernamentale implicate în elaborarea unui P.R.T.R. vor dori, pe de
o parte, să realizeze o colectare de informaţii echilibrată din punctul de vedere al abilităţii şi al
resurselor raportorilor de a furniza date, iar pe de altă parte, să dezvolte un sistem de estimare a
numărului de raportori pe baza căruia să selecteze limitele-prag de raportare. Totodată, autorităţile
vor lua în considerare şi opţiunile privind suportul de raportare, raportarea electronică sau pe suport
de hârtie, putând astfel să decidă şi asupra procedurilor de colectare centralizată şi de încărcare a
bazei de date.
Deoarece s-a constatat că este virtual imposibil să se măsoare în mod direct emisiile şi
transferul de poluanţi în mod direct, autorităţile guvernamentale vor decide şi asupra a ceea ce
trebuie măsurat şi ce scheme de calcul şi estimare satisfac condiţia de consistenţă a datelor. Acesta
este un domeniu în care autorităţile trebuie întotdeauna să se consulte cu reprezentanţii

108
organizaţiilor publice şi instituţiile specializate în rapoarte prospective astfel încât să se ajungă la
alegerea unor proceduri mutual acceptate de toate părţile implicate într-un P.R.T.R..
În ceea ce priveşte sursele de emisii şi transfer de poluanţi, agenţii economici poluatori pot fi
obligaţi ca pe baza unei legi să raporteze emisiile şi transferul de poluanţi. În acelaşi timp însă, la
nivelul agenţilor economici din unele sectoare industriale s-a constatat faptul că un sistem de
raportare pe bază de voluntariatul firmelor va fi nu numai suficient, dar va putea oferi o imagine
mult mai realistă şi mai folositoare decât un sistem bazat pe obligativitate. Baza acestei constatări
este acela că agenţii economici poluatori sunt conştienţi de tipul de emisii poluante care sunt
specifice propriilor procese de producţie şi că fiecare amplasament este diferit de altele. Prin
urmare, o raportare voluntară, pentru fiecare amplasament în parte, privind emisiile şi transferul
actual de poluanţi, pe o perioadă dată de timp, poate fi mult mai validă decât o raportare impusă.
Oricum, indiferent de tipul de raportare care se va folosi intr-un P.R.T.R., există două surse
majore de colectare a datelor incluse în P.R.T.R., şi anume din surse individuale sau din surse
multiple; aceste două cazuri sunt detaliate în continuare.

11.3.1. Cazul raportărilor individuale


Informaţiile cuprinse într-un astfel de sistem de P.R.T.R. trebuie să fie clar definite astfel
încât raportorii să înţeleagă exact tipul de date ce vor fi transmise în raport. Aceasta se referă la
substanţele chimice cuprinse în lista asupra cărora se fac raportările (Anexa 11.4), pragurile limită
pentru care se fac aceste raportări, clasificarea instalaţiilor pentru care trebuie să se facă
raportarea etc.
În ceea ce priveşte substanţele chimice din listă, acestea trebuie să aibă elemente de
identificare indubitabilă, unice pe cât posibil. Astfel, în sectorul privat se va utiliza clasificarea
industriilor după codul ISIC (International Standard Industrial Code) sau SIC (Standard Industrial
Codes).

Pragurile de raportare.
Pragurile-limtă sau condiţiile-prag constituie un parametru de bază în elaborarea unui
P.R.T.R.. Cea mai mare parte a costurilor suportate de raportor apar datorită consumului de timp şi
a eforturilor necesitate de identificarea şi colectarea informaţiilor care să permită aprecierea dacă
emisiile de la o anumită instalaţie se încadrează sau nu în limitele admise pentru perioada de
raportare. Cu titlu de exemplu, s-a constatat că marile firme consumă circa 75% din cheltuielile
primului an de operare a sistemului P.R.T.R. doar pentru identificarea substanţelor chimice cuprinse
în listă şi pentru evaluarea încadrării lor în limitele admise.
O modalitate de surmontare a acestor costuri ridicate este aceea de a coopera cu raportorii în
procesul de iniţiere a studiului cu ajutorul căruia se fixează setul de criterii de praguri-limită. În
cazul raportărilor voluntare, pentru elementele cuprinse în lista P.R.T.R. se pot obţine raportări cu
emisiile în toate mediile, cantităţile procesate, angajaţii permanenţi, deşeurile generate şi cantităţile
de substanţe chimice expediate de la o instalaţie, toate relative la o perioadă de timp bine
determinată.

Setul comun de date.


Pentru raportorii individuali, s-a identificat un set comun de date care trebuie să facă parte
dintr-un sistem de P.R.T.R., şi include:
 Numele şi adresa instalaţiilor pentru care se face raportarea;
 Latitudinea şi longitudinea, adică o localizare geografica foarte precisă;
 Identificatorii activităţii, adică codul CAEN de apartenenţă la SIC, sau la
codul de patru digiţi ai ISIC;
 Numele şi identificatorii substanţelor chimice pentru care se face raportarea,
adică încadrarea pe lista CAS (Chemical Abstracts Service) sau IUPAC
(International Union of Pure Applied Chemistry);
 Cantităţile, în unităţi fizice prestabilite şi agregate, referitoare la:

109
- cantităţile emise în aer, apă si sol;
- cantităţile transferate;
- cantităţile totale emise şi transferate.
 Perioada de timp acoperită de raport, numărul de ore de funcţionare a
instalaţiilor în perioada aferentă şi data trimiterii raportului;
 Datele care raportorul consideră că trebuie să fie protejate prin
confidenţialitate în cadrul raportului, şi care este gradul în care aceste informaţii
confidenţiale pot fi aduse la cunoştinţa publicului astfel încât P.R.T.R. să-şi atingă
obiectivul de instrument de informare.

Setul de date specifice.


La aceste elemente de bază, într-un sistem de P.R.T.R. mai trebuie cuprinse şi alte date
specifice, şi anume:
• Numele firmei mamă, dacă firma raportoare este o filială;
• Un număr unic de identificare a instalaţiilor (inclusiv în cazul filialelor), ceea ce va
ajuta la minimizarea confuziilor referitoare la emisiile aferente fiecărei instalaţii
asupra căreia se face raportarea. Totodată, aceasta va permite clarificarea aspectelor
legate de identificarea instalaţiei în caz de inconsistenţă a datelor, omisiuni sau erori
de raportare, şi facilitează comparaţiile anuale şi legăturile dintre bazele de date;
• Numele persoanei de contact de la instalaţia pentru care se face raportarea, inclusiv
semnătura unei persoane oficiale autorizate care răspunde pentru informaţiile
furnizate.

Pe baza setului de informaţii raportate şi având în vedere scopul unui P.R.T.R., prestabilit de
Guvern, se poate proiecta forma de prezentare a acestuia astfel încât să răspundă tuturor cerinţelor
pentru care a fost elaborat acest P.R.T.R.. Aceste elemente vor constitui baza de informaţii a unui
raport dintr-un P.R.T.R.. Autorităţile guvernamentale pot cere însă, şi alte informaţii suplimentare
în funcţie de obiectivele specifice pentru care a fost proiectat acel P.R.T.R., cum ar fi de exemplu,
concentraţia în mg/mc, masa de scurgere, emisiile totale în kg/an, concentraţia maximă în mg/mc
etc. Pentru implementarea iniţială şi testarea unui P.R.T.R. considerăm însă, ca suficiente
elementele cuprinse în setul comun, la care se adaugă datele specifice prezentate anterior.

Cererile de confidenţialitate a datelor.


Un element important care trebuie avut în vedere la elaborarea unui P.R.T.R. se refera la
confidenţialitatea datelor. Pentru aceasta trebuie stabilit un set de reguli sub forma unui ghid foarte
precis de care raportorii să ia cunoştinţă, şi care să includă informaţii referitoare la pragurile-limită,
definirea conceptuală a termenilor, numărul de instalaţii pentru care se raportează, frecvenţa
rapoartelor, dar şi condiţiile speciale prin care se invocă confidenţialitatea datelor.
Problemele specifice care se au în vedere la înregistrarea cererilor de confidenţialitate se
referă la următoarele aspecte:
a. Informaţiile care sunt considerate comercial-senzitive şi a căror
diseminare necontrolată poate cauza prejudicii comerciale;
b. Identitatea substanţelor chimice pentru a căror cerere de confidenţialitate
raportorii trebuie să dea informaţii cu care să-şi dovedească cererea de secretizare a
acestor date.
În legătură cu aceasta se pot ridica două probleme. Prima se referă la penalităţile ce pot fi
plătite de firmele care fac astfel de cereri şi care sunt susţinute de argumente ce se dovedesc a fi
false. A doua problemă se referă la modul de prezentare a acestor date; baza de date a P.R.T.R. va
conţine doar informaţii generice relativ la informaţiile ce se cer secretizate. Un mod de rezolvare a
problemei confidenţialităţii este acela de a solicita informaţii doar despre acele substanţe chimice
care se monitorizează în mod regulat în toate ţările.

110
Evident că în cazul furnizării de informaţii pe bază de voluntariatul firmelor, problema
confidenţialităţii se rezolvă de la sine, în sensul în care raportorii vor furniza doar acele date pe care
ei le consideră că nu sunt confidenţiale.

Calitatea datelor.
Un alt aspect important legat de furnizarea informaţiilor care să constituie baza de date a
unui P.R.T.R. se referă la acurateţea datelor furnizate de raportori, pe de o parte, pentru care sunt
responsabili raportorii, şi la asigurarea (AC) şi controlul (CC) administrativ al calităţii, pe de altă
parte, pentru care sunt responsabili beneficiarii rapoartelor, adică organismele guvernamentale
însărcinate cu elaborarea unui P.R.T.R..
Asigurarea şi controlul administrativ al calităţii sunt foarte importante pentru starea de
integritate a unui P.R.T.R.. Acesta este un aspect esenţial atunci când se raportează date brute la
nivelul punctelor de colectare descentralizate, cum este cazul autorităţilor locale sau regionale, date
care apoi sunt agregate într-o bază de date la nivel naţional. În astfel de situaţii, autorităţile au
nevoie de autoritatea legală pentru a obţine datele de la colectorii descentralizaţi fie în formă brută,
aşa cum ele au fost raportate, fie într-o formă schematizată de AC/CC, uniformă şi uşor de verificat,
pentru fiecare centru de colectare a datelor astfel încât baza de date naţional să aibă o formă internă
consistentă.
În cazul în care de la o instalaţie se face un raport ce este inclus în P.R.T.R. într-o formă de
raportare care nu respectă formatul cerut, sau dacă procedurile de AC/CC sugerează existenţa unor
erori în rapoartele primite, atunci trebuie să existe proceduri specifice la dispoziţie autorităţilor care
să le permită contactarea raportorilor astfel încât să poată fi corectate eventualele deficienţe. În
unele cazuri, raportorilor li se poate cere să retransmită rapoartele lor sau să facă corecţii în cele
deja transmise; evident că trebuie acordat şi un interval de timp pentru a realiza aceste corecţii. În
plus, sistemul de AC/CC administrativ trebuie să permită excluderea din P.R.T.R. a rapoartelor
şi/sau informaţiilor eronate, pentru ca apoi să poată include în baza de date a P.R.T.R. noile rapoarte
corectate.
În aceste condiţii, sistemul de colectare a datelor şi cel de management al unui P.R.T.R.
trebuie să permită raportorilor să-şi proiecteze propriul sistem, ţinând seama de faptul că datele din
setul de bază ce trebuie raportat sunt transmise într-o formă standardizată şi utilizează identificatori
comuni. Evident că utilizarea sistemelor electronice conduc la reducerea cheltuielilor şi a timpului
de raportare, folosirea calculatoarelor îmbunătăţind şi calitatea rapoartelor.

Raportările întreprinderilor mici şi mijlocii.


Deoarece întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) acoperă un important procent din volumul
producţiei industriale, raportările acestor firme privind emisiile şi transferul de poluanţi din
propriile procese de producţie trebuie să fie incluse, de asemenea, într-un sistem de P.R.T.R..
La conceperea sistemului de management al unui P.R.T.R. se va avea în vedere stabilirea
clară a limitelor-prag pentru instalaţiile pe care IMM le vor raporta în scopul atingerii obiectivelor
pentru care a fost elaborat acel P.R.T.R., la costuri cât mai scăzute. Aceste limite-prag se pot referi
la numărul de angajat, cifra de afaceri, intrările de materii prime în instalaţie (cantităţile procesate),
ieşirile de produse manufacturate (cantităţile produse) etc.
Este posibil ca datorită lipsei de resurse (financiare, umane şi de logistică) IMM să
întâmpine greutăţi în raportarea propriilor emisii de poluanţi. De aceea, IMM trebuie ajutate în
depăşirea acestor inconveniente prin sprijinirea lor de către autorităţi. Se pot enumera câteva
modalităţi în acest scop:
 Dezvoltarea unui set de reguli şi reglementări în domeniul elaborării unui
P.R.T.R. de către autorităţi cu ajutorul şi cu consilierea primite de la reprezentanţii
IMM;
 Dezvoltarea de programe de pregătire, cu finanţare guvernamentală, pentru
instruirea personalului IMM implicat în elaborarea unui P.R.T.R.;

111
 Informarea IMM asupra scopurilor precise urmărite de elaborarea unui
P.R.T.R., dar şi a sistemului de P.R.T.R. utilizat;
 Necesitatea remiterii de rapoarte la intervale mai mari de timp (la cinci ani,
de exemplu);
 Acordarea de consultanţă gratuită pentru rezolvarea problemelor legate de
includerea IMM în sistemul de P.R.T.R.;
 Acordarea de mici împrumuturi pentru pregătirea rapoartelor cuprinse în
P.R.T.R.;
 Utilizarea procedurilor de tip “green taxes” pentru ajutorarea IMM-urilor
participante la elaborarea unui P.R.T.R. ş.a.
Deoarece se presupune că majoritatea IMM au, de obicei, un singur amplasament asupra
căruia se face raportarea, se va concepe o forma simplificată de raportare care să cuprindă totuşi
toate elementele necesare elaborării unui P.R.T.R..

Formularele de raportare
La stabilirea formei de prezentare a rapoartelor se va ţine seama de experienţa altor ţări care
au implementat deja sisteme de P.R.T.R.. Totodată se va lua în considerare posibilitatea raportărilor
duble. Această problemă poate să apară de la acei agenţi economici care au de transmis rapoarte de
la mai multe instalaţii. Un exemplu al dublei raportări este atunci când o instalaţie a unui agent
economic transferă deşeuri, ce conţin substanţe chimice incluse pe lista din P.R.T.R., către o altă
instalaţie a aceluiaşi agent economic, unde se va realiza tratarea sau depozitarea acelor deşeuri.
Apare astfel, o raportare dublă deoarece aceeaşi cantitate de poluanţi va fi raportată atât de la prima
instalaţie, cât şi de la a doua.
Aşadar, în orice situaţie, atunci când se proiectează formularele de raportare se vor stabili
ghiduri foarte precise cu ajutorul cărora să fie posibilă rezolvarea unor asemenea repetări. Evident
că şi formularele de raportare vor avea o structură adecvată astfel încât aceste situaţii să poată fi
evitate.

11.3.2. Cazul raportărilor din alte surse


Un P.R.T.R. poate conţine o secţiune referitoare la emisiile şi transferul înregistrate de
raportorii individuali, şi o secţiune ce tratează emisiile şi transferul înregistrate din alte surse. În
această situaţie, pe lângă informaţiile referitoare la substanţele chimice cuprinse în P.R.T.R. şi
provenite de la instalaţii bine identificate fizic, pentru celelalte cazuri se vor utiliza informaţii
statistice şi factori de emisie care să estimeze emisiile, de exemplu din sectorul transporturi. Dacă se
ia în considerare această abordare atunci autorităţile sunt responsabile cu dezvoltarea şi întreţinerea
unui sistem de estimare a emisiilor.
Pentru rezolvarea acestei probleme, autorităţile guvernamentale se vor preocupa, sub propria
egidă, să utilizeze metode statistice de calcul pentru a estima emisiile de substanţe chimice bine
determinate; de exemplu, pentru emisiile de NOx din activităţile de transport, se va porni de la
numărul de autovehicule aflate în circulaţie şi de la caracteristicile tehnice privind emisiile de NOx
ale acestora, care vor fi utilizate pentru estimarea şi extrapolarea datelor iniţiale de intrare.
Datele provenite de la raportorii individuali apar astfel ca fiind foarte importante pentru
estimarea emisiilor astfel încât autorităţile să poată cuprinde în P.R.T.R. informaţii din toate
sectoarele economice. Cu alte cuvinte, un P.R.T.R. beneficiază de rapoartele individuale chiar dacă
emisiile din sursele multiple sunt calculate. O explicaţie simplă a acestei situaţii este aceea că
informaţiile primite de la raportorii individuali pot să fie utilizate pentru a furniza o bază empirică
estimarea statistică a emisiilor de la oricare sector economic de interes pentru obiectivele unui
P.R.T.R. se obţine astfel, o validare a schemelor de calcul prin datele efectiv raportate de raportorii
individuali.
Pentru schemele de calcul, autorităţile guvernamentale trebuie să obţină informaţii
referitoare la: densitatea populaţiei, intensitatea traficului, numărul de angajaţi raportat la numărul
de agenţi economici dintr-un anumit sector al economiei, utilizarea pământului, valoarea adăugată

112
din industria prelucrătoare, emisiile pe vehicul şi kilometri parcurşi, pe tipuri de vehicule, numărul
de ferme zootehnice etc. În continuare se pot face estimări statistice ale emisiilor de substanţe
poluante incluse în lista unui P.R.T.R. cu ajutorul modelelor pe calculator.
Schemele de calcul mai pot fi utilizate şi pentru ca autorităţile să poată estima emisiile
poluante de la IMM dintr-un anumit sector al economiei fără să fie nevoie de raportări individuale
de la toate IMM din acel sector. Acest tip de abordare este specific raportărilor din aşa-numitele
sectoare informale ale economiei.
Pentru un număr important de activităţi au fost dezvoltate însă, modele de estimare foarte
puternice; un astfel de exemplu îl constituie modelul aplicat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi
cel al Băncii Mondiale. Aceste modele, dar şi altele specifice trebuie să caute să rezolve problema
estimării emisiilor statistice valide luând în considerare metodele specifice proceselor de producţie.
În aceste condiţii, informaţiile furnizate de raportorii individuali sunt extrem de importante pentru
aplica aceste metode statistice şi pentru a le îmbunătăţi validarea datelor.
Evident, că pentru a avea un P.R.T.R. de încredere şi pus la zi, autorităţile guvernamentale
care exploatează baza de date a unui P.R.T.R. trebuie să actualizeze permanent modelele
econometrice utilizate în analiza datelor de intrare şi estimarea emisiilor.
Prin utilizarea celor două forme de raportare (rapoarte individuale şi rapoarte privind
emisiile estimate statistic), sistemul dual al unui P.R.T.R. poate să ofere o imagine foarte bună
asupra stării actuale şi în dinamică a mediului ambiant.

11.4. Resursele necesare elaborării unui P.R.T.R. Armonizarea datelor şi


managementul unui P.R.T.R.

Pentru iniţierea, proiectarea şi elaborarea unui sistem de P.R.T.R., dar şi pentru stabilirea şi
utilizarea schemei de colectare a datelor, precum şi întreţinerea şi diseminarea rezultatelor unui
P.R.T.R. sunt necesare importante resurse materiale, umane, tehnică de calcul şi de logistică.

11.4.1. Resursele necesare elaborării unui P.R.T.R.


Alte resurse sunt utilizate de raportori fie pentru a transmite rapoarte în funcţie de formatele
impuse în P.R.T.R., fie pentru a transmite rapoarte pe bază de voluntariat. Nivelul resurselor
consumate este în funcţie de obiectivele pentru care a fost elaborat un P.R.T.R. şi în funcţie se
sistemul de P.R.T.R. selectat pentru atingerea acestor obiective. În cazul în care se pot utiliza
canalele existente de raportare a datelor pentru constituirea bazei de date a unui P.R.T.R., atunci
costurile vor fi reduse; totodată, dacă agenţii economici deja colectează date pentru propriul lor
necesar de informare, atunci costurile vor fi de asemenea reduse.
În cazul în care se consideră noi tipuri de abordare pentru un P.R.T.R., atunci trebuie avute
în vedere resurse suplimentare atât pentru raportori, cât şi pentru autorităţile guvernamentale, iar
nivelul cheltuielilor va fi estimat pe cât posibil. O proiectare creatoare şi eficientă a sistemului de
P.R.T.R. poate limita necesarul total de resurse, dar cheltuielile de demarare a procesului, cât şi
costurile primului an de utilizare sunt cu mult mai mari decât cele din anii următori (Tabelul nr.
11.1).

Tabelul nr. 11.1


Estimarea resurselor necesare la nivel guvernamental pentru elaborarea unui inventar al substanţelor
chimice toxice.

150 instalaţii care raportează în 1200 instalaţii care raportează în


Numărul de instalaţii
medie fiecare câte medie fiecare câte
care raportează
4 substanţe chimice toxice 8 substanţe chimice toxice
Anul de raportare Primul an Următorii ani Primul an Următorii ani
Elaborarea unui 2 calculatoare 2 calculatoare 2 calculatoare 2 calculatoare

113
inventar propriu 4,8-5,1 pers/an 1,5-1,6 pers/an 8,5-8,9 pers/an 4,6-4,7 pers/an
Elaborarea unui
inventar bazat pe 1 calculator 1 calculator 2 calculatoare 2 calculatoare
modele şi software 1,8-2,3 pers/an 1,4-1,5 pers/an 5,7-6,0 pers/an 4,5-4,7 pers/an
internaţional

La nivelul autorităţilor guvernamentale, resursele necesitate de elaborarea unui P.R.T.R.


performant şi de încredere se referă la:
 Costul dezvoltării, testării şi implementării unui P.R.T.R.;
 Costul echipamentelor software si hardware pentru construirea arhitecturii sistemului
de management al informaţiilor, inclusiv selectarea şi testarea datelor de intrare;
 Costurile cu dezvoltarea şi întreţinerea bazei de date sau cu adaptarea sistemului
curent aflat în exploatare;
 Costurile cu pregătirea personalului guvernamental;
 Costurile cu pregătirea, tipărirea şi distribuirea formularelor de raportare, inclusiv
sub formă electronică;
 Costul pentru validarea datelor recepţionate (AC/CC);
 Costurile de actualizare a datelor;
 Costurile pentru menţinerea şi dezvoltarea modelelor econometrice şi de evaluare
statistică pentru componenta suplimentară dintr-un P.R.T.R.;
 Costul pentru analiza şi interpretarea datelor;
 Costurile cu introducerea datelor şi manipularea ulterioară a acestora;
 Costul diseminării rezultatelor: sprijinirea publicului, inclusiv media, în interpretarea
datelor de intrare şi a rezultatelor obţinute.
La nivelul raportorilor, resursele necesitate de elaborarea unui P.R.T.R. performant şi de
încredere se referă la:
 Costurile cu pregătirea personalului implicat în editarea rapoartelor;
 Costul identificării substanţelor chimice incluse în lista unui P.R.T.R.;
 Costul determinării pragurilor-limită pentru care se face raportarea;
 Costurile pentru calculul şi monitorizarea emisiilor şi/sau transferului de
poluanţi;
 Costul pentru evitarea dublei înregistrări/raportări (în cazul mai multor
amplasamente ale aceleiaşi firme raportoare);
 Costul revizuirii datelor din P.R.T.R. (AC/CC);
 Costurile pentru documentare şi contabilizare a emisiilor şi transferului de
poluanţi din propriile procese de producţie;
 Costul transmiterii datelor în formatele cerute;
 Costurile armonizării datelor conţinute în sistemele obligatorii ale unui
P.R.T.R.;
 Costul creării unei reţele de calculatoare pentru derularea întregii activităţi.
În cazul în care apar modificări semnificative în cadrul unui sistem de P.R.T.R., costurile
pot să crească sau să scadă, de exemplu atunci când sunt introduse simplificări în sistemul de
raportare a datelor. Totodată, resursele implicate de un sistem de P.R.T.R. pot fi comparate sau
integrate cu alte abordări privind culegerea de date de mediu, cum ar fi necesarul de informaţii din
sistemul de licenţe. În acest scop vor fi identificate şi adoptate toate oportunităţile de eficientizare a
unui P.R.T.R.. Oricum, experienţa a demonstrat faptul că costurile de iniţiere şi de utilizare de către
autorităţi a unui P.R.T.R. trebuie să nu fie prohibitive; în final, autorităţile îşi pot recupera
cheltuielile cu elaborarea unui P.R.T.R. prin selectarea unui mix eficient de metode de lucru.

114
11.4.2. Armonizarea datelor şi managementul unui P.R.T.R.
După adoptarea unui sistem de P.R.T.R., trebuie realizată compatibilizarea datelor şi a
sistemului cu standardele internaţionale în scopul promovării informaţiilor şi a integrării lor într-un
sistem acceptat pe plan mondial. Pentru atingerea acestor deziderate sunt necesare:
 Armonizarea modulelor conceptuale cu modul de organizare a fluxului de date;
 Proiectarea unui sistem de P.R.T.R. cu largă acceptare;
 Aderarea la standardele UE privind EDI (Electronic Data Interchange);
 Interconectarea cu alte baze de date privind substanţele chimice monitorizate;
 Utilizarea identificatorilor internaţionali şi a altor parametri de armonizare.
De exemplu, UNEP-IRPTC (United Nation’s Environmental Program’s International
Register of Potentially Toxic Chemicals) a dezvoltat reţeaua GINC (Global
Information Network on Chemicals), o reţea de calculatoare ce utilizează arhitectura
client-server şi realizează armonizarea formatelor pentru schimbul de date.
Utilizarea standardelor EDI trebuie să se facă încă de la proiectarea sistemului de colectare a
datelor. Dacă se adoptă un set comun de standarde EDI, atunci costurile de interfaţă între raportori,
autorităţile locale şi naţionale pot fi reduse semnificativ. Mai mult, această abordare determină toate
părţile implicate să-şi revizuiască compatibilitatea sistemului computerizat de evidenţă încă de la
începutul procesului.
Primul pas în crearea sistemului de management al unui P.R.T.R. este de a-l adapta
obiectivelor pentru care a fost elaborat acest P.R.T.R.. Al doilea pas este de a dezvolta şi testa
preliminar arhitectura computerizată şi opţiunile de manipulare a datelor. Al treilea pas constă în
proiectarea final a sistemului de manipulare a datelor, dezvoltarea şi managementul acestuia. De
importanţă deosebită este, în acest moment, configuraţia sistemului de software care trebuie să
permită o bună compatibilizare a schimbului de informaţii.
În scopul promovării unui sistem eficient de schimb de date, o opţiune este aceea de a
considera o abordare armonizată a colectării datelor dintr-un sistem de P.R.T.R.. Astfel, alături de
datele din inventarul naţional al substanţelor chimice comercializate, se vor afla informaţiile
raportate pe locuri de producere a lor, pe volume şi pe emisii. Compatibilizarea sistemelor se poate
obţine prin dezvoltarea unor elemente comune, de organizare şi utilizare a datelor dintr-un P.R.T.R.,
într-un model logic de sistem de management şi un dicţionar final de date (care să cuprindă exact ce
date sunt conţinute în sistem). Acest set de elemente comune poate fi apoi mixat cu standardele din
UN-EDIFACT (United Nation’s Electronic Data Interchange for Administration, Commerce and
Trade) astfel încât să permită schimbul viitor de informaţii între sistemele de P.R.T.R. din diferite
ţări.

11.4.3. Sumarul elementelor de proiectare a sistemului de colectare a datelor şi de


management al unui P.R.T.R.
În cele ce urmează sunt prezentate principalele elemente de care trebuie să ţină seama
autorităţile desemnate cu proiectarea sistemului de colectare a datelor şi de management al unui
P.R.T.R.:
– Metoda de abordare a sistemului de management este cea care determină caracterul
de unicitate al unui P.R.T.R. ca instrument al dreptului de cunoaştere a publicului, al
promovării prevenirii poluării, al identificării poluanţilor în sensul scopului pentru
care a fost conceput acest P.R.T.R., precum şi al evidenţierii emisiilor şi transferului
de substanţe chimice poluante;
– Audienţa şi utilizatorii datelor dintr-un P.R.T.R. trebuie să fie avute în vedere da la
început;
– Datele existente, de exemplu din sistemul de licenţe de mediu disponibile la nivel
local sau naţional, vor fi de asemenea, luate în considerare;
– Evitarea dublei contabilizări a datelor privind emisiile şi transferul de poluanţi;
– Definirea foarte clară, fără echivoc, a tuturor termenilor, cum sunt cei referitori la
emisii de poluanţi, transfer de poluanţi, emisii accidentale de poluanţi, deşeuri etc.;

115
– Delimitarea exactă a datelor necesare, ceea ce conduce la identificarea mai corectă a
cererilor de confidenţialitate formulate de raportori;
– Indicarea exactă a pragurilor-limită pentru care se fac raportările;
– Stabilirea corectă a criteriilor de confidenţialitate astfel încât sistemul de
management să poată opera cu datele confidenţiale;
– Implementarea procedurilor de AC/CC administrative pentru controlul datelor
raportate;
– Rapoartele trebuie să aibă o formă concisă, să fie cuprinzătoare, dar simple;
– Modalitatea de includere a datelor privind emisiile care nu au fost raportate de
instalaţiile individuale, cum sunt cele referitoare la emisiile de NOx din transporturi,
gazele cu efect de seră din agricultură, în cazul când aceste informaţii sunt cuprinse
într-un sistem de P.R.T.R.;
– Modalitatea de asigurare a disponibilităţii, compatibilităţii şi consistenţei
transferului de date de la nivelul local către cel naţional sau chiar internaţional;
– Asigurarea unui grad de înţelegere şi utilitate publică a datelor atunci când sunt
diseminate către o audienţă largă;
– Identificarea elementelor care să permită un grad înalt şi regulat de documentare şi
includerea acestora încă de la elaborarea unui P.R.T.R.;
– Asigurarea de asistenţă şi condiţii de pregătire a raportorilor, împreună cu sprijin
logistic pentru a putea răspunde cu succes tuturor problemelor legate de raportarea
datelor privind emisiile şi transferul de poluanţi incluse într-un P.R.T.R. viabil.
Informaţiile colectate într-un sistem de P.R.T.R., în final, trebuie să fie verificate de
autorităţile competente pentru a putea obţine acurateţe şi profunzime. Apoi, aceste informaţii
trebuie să fie făcute publice şi să devină accesibile în formate pe înţelesul tuturor. De aceea,
Guvernul are un rol important în a asigura mijloacele prin care informaţiile dintr-un P.R.T.R. sunt
aduse la cunoştinţa publicului larg.
Această abordare poate să funcţioneze şi în favoarea raportorilor. Este evident faptul că nu
există procese de producţie din care să nu rezulte nici un fel de deşeuri, emisii sau transfer al unor
poluanţi. În mod teoretic există o cantitate minimă de emisii din practic toate sectoarele economice.
Autorităţile guvernamentale nu fac decât să arate că raportorii, aflaţi la nivel local, regional sau
naţional, se situează în apropierea acestui minim, iar că acţiunile de prevenire a poluării
înregistrează succese în limita în care tehnologic este posibil. Oricum, publicul nu poate aştepta o
reducere continuă a emisiilor de la fiecare raportor, dar iniţiativele politice pot fi direcţionate către
obiectivul reducerii globale a acestor emisii. Astfel, un P.R.T.R. serveşte ca un bun indicator al
faptului că noile direcţii ale politicii de mediu sunt îndreptate spre reducerea totală a emisiilor
poluante.

11.5. Diseminarea şi utilizarea datelor şi rezultatelor unui P.R.T.R.

Decizia privind modul de furnizare a datelor şi a rezultatelor unui P.R.T.R. către părţile
implicate sau afectate este de mare importanţă şi trebuie luată încă din faza de iniţiere a elaborării
acestui P.R.T.R.. Căci întradevăr, odată ce au fost fixate obiectivele unui sistem de P.R.T.R. la nivel
naţional, cel mai important aspect care urmează este ca părţile interesate sau afectate să fie de acord
cu modul în care datele şi rezultatele vor fi făcute accesibile. Apoi, împreună cu autorităţile
guvernamentale, părţile interesate sau afectate vor pregăti planul de diseminare a rezultatelor.

11.5.1. Elementele de bază


Autorităţile guvernamentale sunt cele care au rolul principal în a asigura părţile interesate
sau afectate că vor dispune de condiţii egale de acces la informaţiile cuprinse într-un P.R.T.R..
Există un număr de factori care trebuie luaţi în considerare în dezvoltarea unui plan de diseminare a
datelor dintr-un P.R.T.R., şi anume:

116
 Clienţii sau audienţa către care se vor îndrepta informaţiile, de exemplu
publicul, grupurile ecologice, asociaţiile comerciale, sindicatele, comunităţile locale
etc;
 Obiectivele/scopurile diseminării datelor şi modul în care acestea sunt în
relaţie cu obiectivele unui P.R.T.R.;
 Dimensiunile bazei de date;
 Relaţiile dintre rezultatele unui P.R.T.R. şi obiectivele politicii naţionale de
mediu;
 Conştientizarea faptului că întregul sistem de P.R.T.R. este un proces iterativ,
care permite revizuiri şi analize pentru continua evoluţie, schimbare şi ajustare a
acestuia;
 Necesitatea de a formula cereri de confidenţialitate a datelor, cum ar fi
protecţia informaţiilor care sunt proprietatea secorului privat, pe de o parte, dar totuşi
furnizarea de date care să fie incluse în baza de date a unui P.R.T.R., pe de altă parte;
 Necesitatea transmiterii rezultatelor unui P.R.T.R. de o manieră eficientă şi
în timp real;
 Abilitatea de utiliza interactiv baza de date a unui P.R.T.R.;
 Metodele de educare a utilizatorilor bazei de date a unui P.R.T.R. în urma
diseminării datelor către aceştia;
 Frecvenţa diseminării informaţiilor cuprinse într-un P.R.T.R.;
 Cheltuielile pentru îndeplinirea cu succes a planului de diseminare.
Există mai multe moduri în care pot fi diseminate rezultatele unui P.R.T.R.. Din experienţa
mai multor producători de substanţe chimice a rezultat că cea mai eficientă modalitate este aceea de
a face disponibile datele către toate părţile interesate sau afectate în acelaşi timp, astfel încât să
poată fi menţinută un nuvel de încredere între cei ce furnizează informaţii, cei ce diseminează
informaţiile şi cei care utilizează informaţiile.

11.5.2. Utilizarea rezultatelor unui P.R.T.R.


Potenţialii utilizatori ai rezultatelor unui P.R.T.R. sunt numeroşi (Tabelul nr. 11.2); cei mai
importanţi utilizatori sunt firmele din sectorul privat, aceştia fiind primii interesţi în promovarea
eforturilor de prevenire a poluării şi reducerii emisiilor la sursă.

Tabelul nr. 11.2


Principalele utilizări ale informaţiilor dintr-un P.R.T.R.

Nr. crt. Tipul de utilizare


1 Determinarea de modificări ale instalaţiilor
2 Lobby
3 Stabilirea planurilor de urgenţă ecologică
4 Studii epidemiologice
5 Comparaţii ale instalaţiilor similare
6 Comparaţii faţă de permisele de mediu
7 Pregătirea profilului firmei
8 Pregătirea recomandărilor legislative şi de reglementare
9 Scenarii de investiţii sociale
10 Maniera de abordare a studiilor comerciale de marketing
11 Educarea cetăţenilor
12 Evaluarea cadrului legislativ actual
13 Reducerea efectelor poluante la sursă
14 Constituirea fondului de mediu
15 Identificarea punctelor ecologice fierbinţi

117
16 Pregătirea litigiilor
17 Stimularea negocierilor directe între cetăţeni şi firme
18 Informarea lucrătorilor
19 Promovarea utilizării tehnologiilor curate
20 Ajustarea nivelului taxelor
21 Estimarea riscurilor ecologice în anumite arii
22 Estimarea emisiilor din surse nepunctuale (transporturi, zootehnie)

Organizaţiile neguvernamentale (ONG) din domeniul mediului utilizaează datele din


P.R.T.R. pentru a deprinde firmele şi instalaţiile individuale de a-şi reduce sau de a-şi minimiza
emisiile şi transferul de poluanţi, pentru a informa publicul asupra consecinţelor potenţiale ca
urmare a emisiilor sau transferului de poluanţi diverşi, şi pentru a sugera schimbări în plan legislativ
şi de reglementare în scopul promovării prevenirii poluării.
Autorităţile guvernamentale, în special la nivel local sau regional, utilizează rezultatele unui
P.R.T.R. în scopul identificării instalaţiilor care trebuie urmărite în mod special. În cazul în care
există limite pentru un set de emisii ale anumitor substanţe chimice poluante, datele unui P.R.T.R.
pot fi utiliate pentru a informa guvernul asupra facilităţilor care au depăşit aceste praguri. Datele
dintr-un P.R.T.R. provenind de la instalaţii similare pot fi comparate astfel încât să fie luate decizii
referitoare la selectarea cărei facilităţi va face obiectul unei inspecţii de mediu.
Autorităţile utilizează rezultatele unui P.R.T.R. pentru promovarea prevenirii poluării printre
poluatori (Tabelul nr. 11.3), prin publicarea de liste cuprinzând firmele cu cele mai importante
emisii poluante. O aplicaţie specifică a acestei abordări este aceea că autorităţile pot releţiona datele
dintr-un P.R.T.R. cu taxele imuse firmelor dintr-o anumită zonă; o evidenţă deficitară conduce,
astfel, la niveluri ridicate ale taxelor.

Tabelul nr. 11.3


Adaptarea unui P.R.T.R. la obiectivul “promovarea reducerii şi prevenirii poluării”.

Reducerea voluntară a emisiilor şi a anumitor tipuri de transfer în


Obiectivul
mediu de substanţe chimice din anumite industrii.
Mijloacele de îndeplinire a Obţinerea angajamentelor voluntare şi publice privind reduceri ale
obiectivului emisiilor şi transferurilor din industriile ţintă.
Cerinţa raportării anuale în cadrul unui P.R.T.R.. a emisiilor şi
Măsura progresului
transferului acestor substanţe din industriile ţintă.
Informaţiile raportate Informaţii privind emisiile şi transferul.
Raportări anuale până când obligaţiile sunt îndeplinite sau obiectivul
Frecvenţa raportărilor
naţional global este atins.
Substanţele chimice din lista Numai substanţele ţintă; urmărirea informaţiilor deja colectate;
şi exceptările exceptarea surselor mici.
Obţinerea de angajamente de raportare;
Obligaţia autorităţilor
Impunerea cerinţelor de raportare;
competente
Asigurarea calităţii informaţiilor.

Datele cuprinse într-un P.R.T.R. furnizează firmelor din sectorul privat informaţii care le
ajută să identifice ariile prioritare de prevenire a poluării şi de reducere a emisiilor la sursă, dar şi a
deşeurilor.
Datele dintr-un P.R.T.R. furnizează presei un instrument valoros de informare a publicului
asupra poluării, cine generează aceată poluare şi care sunt implicaţiile negative ale aceste poluări
(Tabelul nr. 11.4). Pentru a putea face informarea corectă a publicului, ziariştii au nevoie de
material informativ adecvat, pe care şi-l procură din baza de date a unui P.R.T.R.

118
Tabelul nr. 11.4
Adaptarea unui p.r.t.r. la obiectivul “dreptul de a şti al publicului”.

Informaţii disponibile şi uşor accesibile publicului privind utilizarea, emisia,


Obiectivul
transferul şi reciclarea substanţelor chimice.
Să facă informaţiile existente la nivel guvernamental disponbile şi uşor
Mijloacele de
accesible publicului;
îndeplinire a
Raportarea în P.R.T.R. a informaţiilor de către toţi utilizatorii, producătorii,
obiectivului
importatorii, prelucrătorii şi distribuitorii de substanţe chimice.
Examinarea pentru determinarea volumului de informaţii disponibile şi uşor
Măsura
accessible publicului (obstacole pentru informaţii şi transmiterea lor către
progresului
potenţialii utilizatori).
Informaţiile Toate activităţile (producerea, importul, utilizarea, cantitatea de substanţă
raportate încorporată în produse, vânzări, emisii, transfer, reciclări, etc.).
Frecvenţa Cel puţin anual;
raportărilor Raportare continuă.
Substanţele
chimice din listă Toate substanţele chimice, toate informaţiile care sunt public disponibile.
şi excepţiile
Aplicarea;
Obligaţia
Asigurarea calităţii şi a disponibilităţii informaţiilor;
autorităţilor
Educarea utilizatorilor potenţiali ai informaţiilor;
competente
Disponibilitea reclamei.

În domeniul financiar, în analizele de investiţii şi în domeniul asigurărilor rezultatele unui


P.R.T.R. sunt examinate pentru a identifica pasivele de mediu potenţiale ale unei firme şi pentru a
compara firmele între ele pentru clienţii interesaţi să investească în companiile verzi. Astfel de
acţiuni, combinate cu disponibilitatea pentru public a rezultatelor unui P.R.T.R. au determinat multe
firme să–şi reducă în mod voluntar emisiile poluante.
În acelaşi timp, grupurile de interes public şi ONG constituie puncte de acces în baza de date
a unui P.R.T.R. pentru persoanele individuale care fie nu pot accesa direct informaţiile sau nu le pot
interpreta singuri, fie nu au auzit niciodată de existenţa unui P.R.T.R.. În acest mod, aceste
organizaţii pot juca rolul unei punţi de legătură între individualităţi şi datele dintr-un P.R.T.R.,
precum şi modul în care pot fi utilizate aceste informaţii.

11.5.3. Accesibilitatea şi utilizabilitatea rezultatelor unui P.R.T.R.


Procesul de diseminare a datelor unui P.R.T.R. trebuie să determine o angajare activă a
utilizatorilor acestuia, uilizatori ce au niveluri diferite de pregătire şi programe de lucru necomune.
Obiectivele rezonabile ale diseminării eficiente a datelor unui P.R.T.R. se referă la:
 Accesul oricărei persoane;
 Modalităţi adecvate de căutare în baza de date;
 Asistarea accesului şi înţelegerii rezultatelor unui P.R.T.R. de către utilizatori
netehnici, nespecializaţi;
 Ajutorul utilizatorilor în analizarea conţinutului informaţional care să permită
raportorilor să indice ce se face pentru reducerea diferitelor riscuri potenţiale ca parte
a datelor furnizate.
Diseminarea activă a rezultatelor unui P.R.T.R., în contrast cu disponibilitatea pasivă a
datelor din unele inventare, cere un plan de acţiune care să includă abordări precum publicarea pe
scară largă, noi apariţii, informarea rapidă, buletine electronice, programe de educare publică şi
programe de pregătire a angajaţilor. Cu alte cuvinte, dacă autorităţile guvernamentale aleg o
diseminare activă a rezultatelor unui P.R.T.R., atunci trebuie selectată o abordare de piaţă ca

119
metodă de dezvoltare şi implementare a programului. Informaţiile diseminate trebuie să fie uşor de
citit, inteligibile şi consistente, ceea ce însemnă că formatul de publicare a datelor trebuie să fie
astfel proiectat încât să satisfacă toate aceste cerinţe.
Diseminarea rezultatelor unui P.R.T.R. trebuie să includă mijloacele prin care părţile
interesate sau afectate, precum şi publicul larg să fie informat de existenţa acestuia, de beneficiile şi
limitările lui. Pregătirea personalului responsabil pentru răspunsurile date la anchetele cuprinse într-
un P.R.T.R. este o altă componentă care trebuie prevăzută în planul de diseminare a rezultatelor
unui P.R.T.R..
Sistemul de pregătire şi suportul tehnic, împreună cu programul educaţional pot contribui la
o mai bună înţelegere a rezultatelor unui P.R.T.R. de către o gamă variată de audienţă. Aceste
sisteme de pregătire vor avea la bază fundamente sociale, în condiţiile în care problemele urbane
diferă de cele rurale. Dacă autorităţile guvernamentale acţionează în sensul creşterii şi facilitării
accesului la rezultatele unui P.R.T.R., atunci mai multe părţi interesate sau afectate potenţiale vor
deveni o parte a procesului de creştere economică şi de limitare a riscurilor asupra sănătăţii
populaţiei şi a mediului.

11.5.4. Sumarul elementelor din planul de diseminare a rezultatelor unui P.R.T.R.


Planul de diseminare a rezultatelor unui P.R.T.R. poate fi utilizat pentru a proteja starea de
sănătate a populaţiei şi a mediului în condiţiile obţinerii de beneficii economice pentru firmele şi
comunităţile aflate pe plan local, regional, naţional şi chiar internaţional. Principalele obiective ale
unui plan de diseminare sunt:
o Realizarea legăturii şi integrării rezultatelor unui P.R.T.R. cu programele ce au ca
scop demonstrarea reducerii riscurilor şi managementul adecvat al substanţelor
chimice prin intermediul introducerii unor acţiuni de prevenire a poluării, a
introducerii tehnologiilor curate pe tot parcursul ciclului lor de viaţă etc;
o Extinderea gradului de înţelegere şi avertizare asupra factorilor care afectează
emisiile şi transferul de poluanţi, şi consecinţele potenţiale ale expunerii populaţiei şi
a mediului la substanţele chimice prin realizarea legăturii între rezultatele unui
P.R.T.R. şi programele referitoare la: dreptul de a cunoaşte al lucrătorilor;
consumatorii finali; locuitorii aflaţi în preajma instalaţiilor care emit sau transferă
substanţe chimice aflate pe lista uni P.R.T.R.; încurajarea firmelor din sectorul privat
de a preveni poluarea şi de a reduce deşeurile etc;
o Furnizarea unor serii de date temporale care să arate evoluţia în timp a emisiilor şi
transferului de poluanţi.
Deoarece audienţa unui P.R.T.R. este foarte mare, planul de diseminare este probabil cel
mai crucial element al unui sistem de P.R.T.R. imediat după ce au fost selectate obiectivele
acestuia. Astfel, părţile interesate sau afectate vor fi aduse faţă în faţă, sub egida guvernului, încă de
la început pentru a permite dezvoltarea unui rezumat al planului, inclusiv o estimare a costurilor
acestuia. Esenţa acestui demers este de a asigura accesibilitatea şi utilizabilitatea rezultatelor unui
P.R.T.R. de către toată audienţa, şi că accesul se face cu costuri suportabile.
Există posibilităţi specifice multiple de furnizare a rezultatelor unui P.R.T.R., dar
dezvoltarea unui plan de diseminare trebuie să permită transferul de informaţii într-o manieră
iterativă. Astfel, planul de diseminare trebuie să permită evaluări regulate, corecţii şi ajustări
iterative. În plus, planul de diseminare trebuie să includă elemente pentru un mecanism de
recepţionare a datelor de feed-back de la utilizatorii rezultatelor unui P.R.T.R. astfel încât să fie
posibilă o diseminare eficientă către un public larg.
Elementele de bază ale unui plan de diseminare includ:
 Definirea obiectivelor planului;
 Definirea rezultatelor care se doresc a se obţine;
 Explicarea clară a naturii bazei de date a unui P.R.T.R., adică a pragurilo-
limită, modul de manipulare a datelor confidenţiale, modalitatea de includere a
datelor provenite de la sursele difuze şi modul de estimare a acestor emisii etc;

120
 Eşelonarea în timp a activităţilor;
 Înţelegerea datelor de către toţi utilizatorii;
 Localizarea locurilor de emisie sau transfer de poluanţi;
 Atingerea unui grad mare de audienţă, cum ar fi sectorul privat, autorităţile
guvernamentale, persoane fizice, sindicate, consultanţi, sectorul financiar etc;
 Selectarea audienţei sau clienţilor ţintă;
 Selectarea unor mecanisme de furnizare a rezultatelor pentru a satisface o
audienţă largă şi eterogenă;
 Estimarea costurilor şi modul de acoperire al acestora;
 Pregătirea atât a personalului implicat în diseminare, cât şi a utilizatorilor
datelor diseminate;
 Evidenţierea serviciilor de suport tehnic;
 Identificarea modului de implementare a planului;
 Definirea mecanismelor de feed-back şi de modificări iterative a planului ca
răspuns la acestea;
 Realizarea accesibilităţii la date a tuturor părţilor interesate sau afectate cu un
mimim de efort administrativ şi fără piedici birocratice;
 Implementarea unui plan de marketing pentru un sistem de P.R.T.R.
Diseminarea adecvată a rezultatelor unui P.R.T.R. este desigur în responsabilitatea
guvernului. Acest fapt este un element de bază care asigură că rezulatele unui P.R.T.R. sunt
prezentate într-o forma inteligibilă şi consistentă, stabilă în timp, la toate nivelurile administrative
guvernamentale, de la cel local la cel naţional. Această abordare asigură:
• Accesul imediat, durabil, impersonal, cuprinzător şi consistent la rezultatele unui
P.R.T.R.;
• Disponibilitatea unor instrumente adecvate de analiză a rezulatatelor unui P.R.T.R.;
• Coerenţă cu legile şi reglementările existente pe plan local, regional, naţional sau
internaţional, de exemplu la nivelul Uniunii Europene realizarea coerenţei cu
directiva IPPC (Integrated Pollution Prevention and Control);
• Accesul direct la angajaţii guvernamentali în legătură cu utilizarea bazei de date a
unui P.R.T.R.;
• Meţinerea unui interes durabil în utilizarea P.R.T.R. ca instrument de înţelegere şi
management al emisiilor şi transferului de poluanţi, astfel încât să conducă la
reducerea riscurilor produse de aceştia, pe de o parte, şi la definirea obiectvelor de
caliate a mediului şi a politicii de mediu, acum şi în viitor, pe de altă parte.

121
ANEXE

122
123
Anexa 7.1

ACTIVITĂŢI CU IMPACT SEMNIFICATIV ASUPRA MEDIULUI, PENTRU CARE SE


EFECTUEAZĂ EVALUAREA IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI (EIM)

Act de
Competenţe
reglementare

mediuAcord integrat de
Acord de mediu
Nr.

Regional
Activitate şi/ sau instalaţie

Central

Local
crt.

1. Agricultură
a. Instalaţii pentru creşterea intensivă a porcilor:
- peste 750 locuri pentru scroafe; x x
- peste 2000 locuri pentru creşterea x x
porcilor mai mari de 30 kg.
b. Instalaţii pentru creşterea intensivă a păsărilor, cu
o capacitate peste 40.000 locuri pentru păsări ouătoare/
x x
păsări de carne);
c. Defrişare suprafeţe, peste 10 ha. x x
2. Industria extractivă a petrolului, gazelor naturale,
cărbunelui şi turbei
a. Extracţia petrolului:
- peste 500 t/zi; x
- extracţie din platforma continentală. x
b. Extracţia gazelor naturale, peste 500.000 m3
/zi;
c. Extracţia cărbunelui în exploatări miniere de
suprafaţă; suprafaţă amplasament peste 25 ha;
d. Extracţia turbei, suprafaţă amplasament peste
150 ha.
3. Industria energetică
a. Termocentrale şi alte instalaţii de ardere, inclusiv
instalaţii industriale pentru producerea electricităţii,
căldurii, aburului sau apei calde, cu putere peste 50
MW
b. Rafinării de ţiţei şi prelucrare a gazelor
c. Cuptoare de cocs
d. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a cărbunilor
e. Instalaţii de gazeificare şi lichefiere a şisturilor
bituminoase
f. capacitate peste 500 t/zi
g. Centrale nucleare şi alte reactoare nucleare, inclusiv
dezafectarea sau dezasamblarea acestora, sau reactoare

124
(cu excepţia instalaţiilor de cercetare pentru producerea
şi conversia materialelor fisionabile şi a celor
radioactive, a căror putere maximă este sub 1 kW
putere termică continuă) [Centralele nucleare şi alte
reactoare nucleare pierd acest statut din momentul în
care combustibilul nuclear şi alte elemente contaminate
radioactiv au fost îndepărtate definitiv].
h. Instalaţii pentru:
• Producerea sau îmbogăţirea combustibilului
nuclear;
• procesarea combustibilului nuclear iradiat sau
pentru procesarea deşeurilor cu nivel ridicat de
radioactivitate;
• depozitarea finală a combustibilului nuclear iradiat;
• depozitarea finală a deşeurilor radioactive;
• stocarea planificată, pentru mai mult de 10 ani, a
combustibilului iradiat sau a deşeurilor
radioactive, pe un amplasament diferit de cel de
producţie.
i. Construirea liniilor aeriene de tensiune electrică, cu o
tensiune peste 220 kV şi în lungime de peste 15 km.
4. Producerea şi prelucrarea metalelor
a) Instalaţii de prăjire/ sinterizare a minereului
metalic (inclusiv a zăcămintelor de sulfuri)
1. Instalaţii integrate pentru producerea fontei sau a
otelului (topire primară/ secundară), inclusiv instalaţii
pentru turnarea continuă, cu capacitatea peste 2,5 t/h
2. Instalaţii pentru prelucrarea metalelor feroase:
• laminoare la cald; capacitate peste 20 t oţel brut/h;
• forje cu ciocane, a căror energie de lovire
depăşeşte 50 kJ/ciocan, iar puterea calorică
utilizată este mai mare de 20 MW;
• aplicarea de straturi protectoare din metal topit, cu
o capacitate de tratare mai mare de 2 tone oţel
brut/h.
3. Turnătorii pentru metale feroase, cu o capacitate
mai mare de 20 t/zi
4. Instalaţii pentru:
• producerea de metale neferoase brute din minereuri
concentrate sau materii prime secundare, prin
procese metalurgice, chimice ori electrolitice;
• topirea, inclusiv alierea metalelor neferoase şi a
produselor recuperate (rafinare, turnătorie etc), cu
capacitate de topire peste 4 t/zi pentru plumb şi
cadmiu sau peste 20 t/zi pentru toate celelalte
metale.
5. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalelor şi
materialelor plastice prin folosirea procedeelor
electrolitice sau chimice; cuve de tratare peste 30 m3.
5. Industria materialelor minerale de construcţii

125
a. Instalaţii pentru extracţia, prelucrarea şi transformarea
azbestului în produse care conţin azbest:
- instalaţii pentru produsele de azbociment;
- instalaţii pentru materiale de fricţiune;
- instalaţii pentru alte utilizări ale azbestului.
b. Cuptoare rotative pentru producerea clincherului de
ciment sau varului (capacitate de producţie peste
500 t/zi, respectiv 50 t/zi), sau alte tipuri de cuptoare
cu capacitate de producţie de peste 50 t/zi;
c. Instalaţii pentru fabricarea sticlei, inclusiv a fibrelor de
sticlă (capacitate de topire peste 20 t/zi);
d. Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale, inclusiv
pentru producerea fibrelor minerale (capacitate de
topire peste 20 t/zi);
e. Instalaţii pentru fabricarea produselor de ceramică prin
ardere (ţigle, cărămizi, cărămizi refractare, dale,
produse din ceramică sau porţelan), cu o capacitate de
producţie peste 75 t/zi şi/ sau cu cuptoare de capacitate
peste 4 m3 şi densitatea de încărcare peste 300
kg/m3·cuptor;
f. Alte exploatări miniere:
- Activităţi miniere cu o capacitate de
producţie peste 5.000 t/an şi suprafaţa perimetrului
de exploatare peste 1.000 ha;
- Cariere şi exploatări miniere de suprafaţă
cu suprafaţa amplasamentului de 25-1000 ha.
6. Industria chimică şi petrochimică
a. Instalaţii chimice integrate (instalaţii pentru producerea
substanţelor pe scara industrială folosind procese de
conversie chimică, în care mai multe unităţi tehnologice
alăturate sunt legate funcţional una de cealaltă),
utilizate pentru:
 producerea substanţelor chimice organice de bază:
- hidrocarburi (liniare/ ciclice, saturate/ nesaturate,
alifatice/ aromatice);
- hidrocarburi cu oxigen (alcooli, aldehide, cetone,
acizi carboxilici, esteri, acetaţi, peroxizi, răşini
epoxidice);
- hidrocarburi sulfuroase;
- hidrocarburi cu azot (amine, amide, compuşi
azotoşi, compuşi nitro sau azotaţi, nitrili, cianaţi,
sau izocianaţi);
- hidrocarburi cu fosfor;
- hidrocarburi halogenate;
- compuşi organometalici;
- materiale plastice de bază (fibre polimerice
sintetice şi fibre pe bază de celuloză);
- cauciucuri sintetice;
- vopsele şi pigmenţi;
- agenţi de suprafaţă şi agenţi tensioactivi.
 Producerea substanţelor chimice anorganice de
bază:

126
- gaze (amoniac, clor sau acid clorhidric gazos,
fluor sau acid fluorhidric, oxizi de carbon,
compuşi ai sulfului, oxizi de azot, hidrogen,
dioxid de sulf, oxiclorură de carbon);
- acizi (acid cromic, acid fluorhidric, acid fosforic,
acid azotic, acid clorhidric, acid sulfuric oleum,
acizi sulfuroşi);
- baze (hidroxid de amoniu, hidroxid de potasiu,
hidroxid de sodiu);
- săruri (clorura de amoniu, clorat de potasiu,
carbonat de potasiu, carbonat de sodiu, perborat,
azotat de argint);
- metaloizi, oxizi metalici şi alţi compuşi
anorganici, cum ar fi: siliciu, carbură de calciu,
carbură de siliciu.
 Producerea îngrăşămintelor pe bază de fosfor, azot
sau potasiu (îngrăşăminte chimice simple sau
complexe);
 Obţinerea produselor de uz fitosanitar şi a
biocidelor;
 Obţinerea produselor farmaceutice de bază
folosind procese chimice sau biologice.
b. Producerea explozibililor
c. Instalaţii pentru depozitarea petrolului, a produselor
petrochimice sau chimice, cu o capacitate de cel puţin
200.000 tone
d. Construirea conductelor pentru transportul gazelor,
petrolului sau al substanţelor chimice, cu diametrul
peste 800 mm şi o lungime mai mare de 40 km.
7. Industria lemnului şi a hârtiei
a. Instalaţii industriale pentru producerea celulozei din
cherestea sau materiale fibroase similare
b. Instalaţii industriale pentru producerea hârtiei şi a
cartonului(producţie peste de 20 t/zi).
8. Proiecte de infrastructura
a. Construcţia de linii pentru traficul feroviar de lungă
distanţă
b. Construirea aeroporturilor dotate cu o pistă principală
lungă de cel puţin 2,1 km
c. Construirea de autostrăzi şi de drumuri expres
d. Construirea drumurilor noi cu cel puţin 4 benzi sau
realinierea şi/ sau lărgirea unui drum existent de două
sau mai puţine benzi până la cel puţin 4 benzi, în cazul
în care aceste drumuri noi sau secţiunea lărgită a
acestora este de cel puţin 10 km lungime continuă
e. Căi navigabile interioare şi porturi pentru traficul
fluvial interior care permit trecerea vaselor peste 1.350
tone
f. Porturi comerciale, cheiuri pentru încărcare/ descărcare
legate de uscat şi porturi exterioare (exclusiv cheiuri
pentru feribot), care permit intrarea vaselor de cel puţin

127
1.350 tone.

9. Gestiunea deşeurilor
a. Instalaţii pentru eliminarea sau recuperarea deşeurilor
periculoase
b. Instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale, cu o
capacitate mai mare de 3 t/h
c. Instalaţii pentru eliminarea, inclusiv prin tratare
chimică, a deşeurilor nepericuloase, cu o capacitate mai
mare de 50 t/zi;
d. Depozite controlate de deşeuri, care primesc mai mult
de 10 t/zi sau cu o capacitate totală mai mare de 25.000
tone, cu excepţia depozitelor controlate de deşeuri
inerte.

10. Alte tipuri de proiecte


a. Sisteme de captare a apelor subterane (volumul de apă
captată este peste 10 milioane m3/an)
b. Sisteme artificiale de reîncărcare a acviferului
(volumul de apă reîncărcată este peste 10 milioane
m3/an)
c. Lucrări de transfer a resurselor de apă între bazine
hidrografice, executate în scopul prevenirii deficitului
de apă, pentru un volum anual de apă transferată de cel
puţin 100 milioane m3; se exceptează transferul prin
conducte al apei potabile
d. Lucrări de transfer a resurselor de apă între bazinele
hidrografice, pentru un debit mediu multianual al
bazinului de captare de minimum 2.000 milioane m3/an
şi pentru o cantitate de apă transferată de peste 5% din
acest debit (se exceptează transferul prin conducte al
apei potabile)
e. Baraje şi lacuri de acumulare (peste 106 m3 apă reţinută
sau stocată)
f. Staţii pentru epurarea apelor uzate pentru aglomerări
umane de cel puţin 150.000 echivalent locuitori
OBS. Echivalent locuitori exprimă încărcarea cu
poluanţi a apelor uzate, conform HG 188/2002
(aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare
în mediul acvatic a apelor uzate).
g. Instalaţii pentru pretratare (operaţiuni cum ar fi:
spălare, albire, mercerizare) sau vopsirea fibrelor/
textilelor (capacitate de tratare peste 10 t/zi)
h. Instalaţii pentru tăbăcirea blănurilor şi a pieilor
(capacitatea de tratare peste 12 tone produse finite/zi)
i. Industrie alimentară:
 abatoare (capacitate de producere a carcaselor de
animale peste 50 t/zi);
 tratare şi prelucrare în scopul fabricării produselor
alimentare din:
- materii de origine animală (altele decât laptele)
(capacitate de producţie produse finite peste 75

128
t/zi);
- materii prime vegetale (capacitate de producţie
produse finite peste 300 t/zi, valoarea medie
trimestrială);
 tratarea şi prelucrarea laptelui (peste 200 tone lapte
prelucrat/zi, valoare medie anuală).
j. Instalaţii pentru eliminarea/ reciclarea carcaselor de
animale şi a deşeurilor animale (capacitate de tratare
peste 10 t/zi);
k. Instalaţii pentru tratarea suprafeţei materialelor,
obiectelor sau produselor, utilizând solvenţi organici, în
special pentru finisare, placare, acoperire, degresare,
impermeabilizare, dimensionare, vopsire, curăţare sau
impregnare (capacitate de consum peste 150 kg/h, sau
peste 200 t/an)
l. Instalaţii pentru producţia de carbon (cărbune sărac în
gaze) sau de electrografit prin incinerare sau
grafitizare.

129
Anexa 7.2

ACTIVITĂŢI ŞI/ SAU INSTALAŢII SUPUSE ETAPEI DE ÎNCADRARE ÎN PROCEDURA


DE EVALUARE A IMPACTULUI ASUPRA MEDIULUI

Competenţe

Regional
Nr.

Central

Local
Activităţi şi/ sau instalaţii
crt.

1. Agricultură, silvicultură şi piscicultură


a) Proiecte pentru restructurarea exploataţiilor agricole
b) Proiecte pentru utilizarea terenului necultivat sau a suprafeţelor parţial
antropizate în scop agricol intensiv
c) Proiecte de gospodărire a apelor pentru agricultură, inclusiv proiecte de
irigaţii şi desecări
d) Împădurirea terenurilor pe care nu a existat anterior vegetaţie forestieră
e) Defrişare în scopul schimbării categoriei de folosinţă a terenului a
suprafeţelor sub 10 ha
f) Instalaţii pentru creşterea intensivă a animalelor din şeptel (altele decât cele
din tabelul din Anexa 7.1)
g) Crescătorii pentru piscicultură intensivă
h) Recuperarea terenurilor neagricole, inclusiv a celor din mare.
2. Industria extractivă
a. Cariere, exploatări miniere de suprafaţă şi de extracţie a turbei (altele decât
cele din tabelul din Anexa 7.1)
b. Exploatări miniere subterane (altele decât cele din tabelul din Anexa 7.1)
c. Extracţia mineralelor prin dragare fluvială sau marină
d. Foraje de adâncime:
- foraje geotermale;
- foraje pentru depozitarea deşeurilor nucleare;
- foraje pentru alimentare cu apă, cu excepţia forajelor pentru investigarea
stabilităţii solului
1. Instalaţii industriale de suprafaţă pentru extracţia cărbunelui, petrolului,
gazelor naturale şi minereurilor, precum şi a şisturilor bituminoase (altele
decât cele din tabelul din Anexa 7.1)

3. Industria energetică
a) Instalaţii industriale pentru producerea energiei electrice şi termice (altele
decât cele din tabelul din Anexa 7.1)
b) Instalaţii industriale pentru transportul gazelor, aburului şi apei calde;
transportul energiei electrice prin cabluri aeriene (altele decât cele din
tabelul din Anexa 7.1)
c) Stocarea la suprafaţă a gazelor naturale
d) Stocarea subterană a gazelor combustibile
e) Stocarea la suprafaţă a combustibililor fosili
f) Brichetarea industrială a cărbunelui şi lignitului
g) Instalaţii pentru prelucrarea şi stocarea deşeurilor radioactive (altele decât
cele din tabelul din Anexa 7.1)
h) Instalaţii pentru producerea energiei hidroelectrice

130
i) Instalaţii cu care sunt echipate centralele eoliene în scopul producerii
energiei.

4. Producerea şi prelucrarea metalelor


a. Instalaţii pentru producerea fontei sau a oţelului prin topire primară ori
secundară, inclusiv instalaţii pentru turnarea continuă, capacitate sub 2,5t/h
b. Instalaţii pentru topirea metalelor feroase:
• laminoare la cald, capacitate sub 20 tone oţel brut/h
• forje cu ciocane, ale căror energie de lovire este sub 50 kJ/ciocan, iar
puterea calorică utilizată este de până la 20 MW
• acoperiri metalice de protecţie prin topire, cu o capacitate de tratare sub
2 tone oţel brut/h
c. Turnătorii de metale feroase, cu capacitate sub 20 t/zi
d. Instalaţii pentru topirea/ alierea metalelor neferoase, cu excepţia metalelor
preţioase, sau pentru revalorificarea produselor (finisare, turnare în forme
etc.), cu capacitate de topire sub 4 t/zi pentru Pb şi Cd sau sub 20 t/zi pentru
toate celelalte metale
e. Instalaţii pentru tratarea suprafeţelor metalice şi a materialelor plastice prin
procese chimice sau electrolitice, la care volumul cuvelor de tratare este sub
30 m3
f. Fabricarea şi asamblarea de autovehicule şi fabricarea motoarelor pentru
autovehicule
g. Şantiere navale
h. Instalaţii pentru construcţia şi repararea aeronavelor
i. Fabricarea echipamentelor feroviare
j. Forjare la cald prin explozie
k. Instalaţii pentru coacerea şi sinterizarea minereurilor metalice.

5. Industria mineralelor
a. Instalaţii pentru fabricarea:
• în cuptoare rotative:
- a cimentului în (capacitate de producţie sub 500 t/zi);
- a varului (capacitate de producţie sub 50 t /zi)
• în alte tipuri de cuptoare (capacitate de producţie sub 50 t/zi).
b. Instalaţii pentru fabricarea sticlei/ fibrelor de sticlă (capacitate de topire sub
20 t/zi)
c. Instalaţii pentru topirea substanţelor minerale/ fibrelor minerale (capacitate
de topire sub 20 t/zi)
d. Fabricarea produselor ceramice prin ardere (ţigle, cărămizi, cărămizi
refractare, plăci, gresii ceramice, porţelan) (capacitate de producţie mai mică
de 75 t/zi şi/sau cu o capacitate a cuptoarelor mai mică de 4 m 3 şi cu o
densitate de încărcare pentru fiecare cuptor sub 300 kg/m3.

6. Industria chimică
a. Tratarea produselor intermediare şi producerea substanţelor chimice (altele
decât cele din tabelul din Anexa 7.1)
b. Producerea produselor de uz fitosanitar, produselor farmaceutice, vopselelor
şi lacurilor, elastomerilor şi peroxizilor (altele decât cele din tabelul din
Anexa 7.1)
c. Instalaţii de depozitare a produselor petroliere, petrochimice şi chimice, cu o
capacitate de până la 200.000 tone.

131
7. Industria alimentară
a. Fabricarea uleiurilor şi a grăsimilor vegetale, cu o capacitate de producţie a
produselor finite de până la 300 t/zi (valoarea medie trimestrială) şi animale,
cu o capacitate de producţie a produselor finite de până la 75 t/zi
b. Ambalarea şi conservarea produselor animale şi vegetale
c. Fabricarea produselor lactate, cu mai puţin de 200 t/zi cantitate de lapte
(valoarea medie anuală)
d. Fabricarea malţului şi a berii
e. Fabricarea produselor de cofetărie şi a siropului
f. Abatoare (altele decât cele cuprinse în tabelul din Anexa 7.1)
g. Instalaţii industriale pentru fabricarea amidonului
h. Fabrici de făină şi ulei de peşte
i. Fabrici de zahăr.
8. Industria textilă, a pielăriei, a lemnului şi hârtiei
a. Instalaţii industriale pentru producerea hârtiei şi a cartonului (capacitate de
producţie sub 20 t/zi)
b. Instalaţii pentru pretratarea (spălarea, înălbirea, mercerizarea) sau vopsirea
fibrelor ori textilelor (capacitate de tratare sub 10 t/zi)
c. Instalaţii pentru tăbăcirea/ argăsirea pieilor şi blănurilor (capacitate de tratare
sub 12 tone produse finite/zi).

9. Industria cauciucului
a. Fabricarea şi tratarea produselor pe bază de elastomeri.

10. Proiecte de infrastructură


a. Proiecte de dezvoltare a unităţilor industriale
b. Proiecte de dezvoltare urbană, inclusiv construcţia centrelor comerciale şi a
parcărilor auto
c. Construcţia căilor ferate (altele decât cele din tabelul din Anexa 7.1), a
instalaţiilor de transbordare intermodală şi a terminalelor intermodale
d. Construcţia aerodromurilor (altele decât cele din tabelul din Anexa 7.1)
e. Construcţia drumurilor, porturilor şi a instalaţiilor portuare, inclusiv a
porturilor de pescuit (altele decât cele din tabelul din Anexa 7.1)
f. Construcţia căilor navigabile interioare (altele decât cele din tabelul din
Anexa 7.1), lucrări de canalizare şi lucrări împotriva inundaţiilor
g. Baraje şi alte instalaţii proiectate pentru reţinerea sau stocarea apei pe termen
lung (altele decât cele din tabelul din Anexa 7.1)
h. Linii de tramvai, cai ferate subterane şi de suprafaţă, linii suspendate sau linii
similare specifice, utilizate exclusiv sau, în principal, pentru transportul de
persoane
i. Instalaţii de conducte pentru gaze şi petrol (altele decât cele din tabelul din
Anexa 7.1)
j. Instalaţii de apeducte de lungime mare
k. Lucrări pentru combaterea eroziunii costiere şi lucrări maritime ce pot
modifica profilul costier prin construcţia, de exemplu, de diguri, chei,
pontoane, debarcadere sau alte lucrări de apărare marină, exclusiv
întreţinerea şi reconstrucţia unor astfel de lucrări
l. Instalaţii de extracţie a apei subterane şi de reîncărcare artificială a rezervelor
de apă subterană (altele decât cele din tabelul din Anexa 7.1)
m. Lucrări pentru transferul resurselor de apa intre bazine hidrografice (altele
decât cele din tabelul din Anexa 7.1)

132
11. Alte proiecte
a. Piste permanente de curse şi testare a vehiculelor cu motor
b. Instalaţii pentru eliminarea deşeurilor (altele decât cele din tabelul din Anexa
7.1)
c. Staţii pentru epurarea apelor uzate (altele decât cele din tabelul din Anexa
7.1)
d. Amplasamente pentru depozitarea nămolurilor provenite de la staţiile de
epurare
e. Depozite de fier vechi, de vehicule uzate, inclusiv deşeuri de vehicule
f. Bancuri de probă pentru motoare, turbine sau reactoare
g. Instalaţii pentru fabricarea fibrelor minerale artificiale
h. Instalaţii pentru recuperarea sau distrugerea substanţelor explozive
i. Centre de ecarisaj.

12. Turism şi recreare


a. Pârtii de schi, instalaţii schi-lift, telecabine şi amenajările aferente
b. Amenajări marine de agrement
c. Sate de vacanţă şi complexuri hoteliere în afara zonelor urbane şi
amenajările aferente
d. Campinguri permanente şi amplasamente pentru caravane
e. Parcuri tematice.

13. Modificări sau extinderi de proiecte; proiecte efectuate pentru testări


a. Orice modificare sau extindere de proiecte prevăzute în tabelul din Anexa 7.1
sau în prezentul tabel, deja autorizate, executate sau în curs de a fi executate,
care pot avea efecte semnificative asupra mediului
b. Proiectele stabilite în tabelul din Anexa 7.1, efectuate exclusiv sau, în
principal, pentru elaborarea şi testarea de metode sau produse noi şi care să nu
fie utilizate pe o perioadă mai mare de 2 ani.

133
Anexa 7.3

CONŢINUTUL MEMORIULUI TEHNIC PENTRU OBŢINEREA


ACORDULUI / ACORDULUI INTEGRAT DE MEDIU

I. Date generale
- Denumirea obiectivului de investiţii
- Amplasamentul obiectivului şi adresa
- Proiectantul lucrărilor
- Beneficiarul lucrărilor/titularul proiectului/proprietarul depozitului/ operatorul
depozitului (în cazul proiectelor privind instalaţii pentru depozitarea deşeurilor)
- Valoarea estimativă a lucrărilor, din care, pentru protecţia mediului
- Perioada de execuţie propusă

II. Date specifice proiectului


1. Oportunitatea investiţiei:
- scopul şi importanţa obiectivului de investiţii;
- utilitatea publică şi/sau modul de încadrare în planurile de urbanism şi amenajare a
teritoriului, alte scheme de amenajare, programe speciale, inclusiv planul naţional de
gestiune a deşeurilor.
2. Descrierea proiectului
Se prezintă elementele caracteristice proiectului, incluzând în principal:
- descrierea caracteristicilor fizice ale întregului proiect şi a necesităţilor de folosinţă
în timpul fazelor de construcţie şi funcţionare, cu modul de asigurare cantitativă şi
calitativă a utilităţilor;
- descrierea principalelor caracteristici ale proceselor de producţie (natura şi cantitatea
materialelor folosite, capacităţi de producţie, materii prime, auxiliare şi combustibili
utilizaţi, produse şi subproduse obţinute şi destinaţia acestora, alte date specifice);
- descrierea efectelor semnificative probabile ale proiectului propus asupra mediului,
rezultând din utilizarea resurselor naturale.
În cazul proiectelor privind instalaţii pentru depozitarea deşeurilor vor fi prezentate, de
asemenea:
- clasa din care face parte depozitul - pentru deşeuri inerte, pentru deşeuri
nepericuloase, pentru deşeuri periculoase;
- numărul de locuitori deserviţi (inclusiv localităţile) - în cazul depozitelor de deşeuri
nepericuloase;
- suprafaţa ocupată şi capacitatea maximă;
- durata de funcţionare estimată (corelat cu prognozele de generare a deşeurilor pe
următorii 10-15 ani);
- lista deşeurilor care sunt acceptate la depozitare;
- procedura de acceptare a deşeurilor la depozitare (inclusiv modul de înregistrare a
datelor);
- infrastructura depozitului şi alte elemente componente, în cazul în care proiectul
prevede şi realizarea altor activităţi în plus faţă de depozitare (inclusiv tehnologii şi
instalaţii pentru tratarea deşeurilor, dacă este cazul);
- sistemul de impermeabilizare a cuvetei depozitului;
- sistemul de automonitorizare tehnologică;
- aspecte privind protecţia muncii şi paza contra incendiilor.

III. Surse de poluanţi şi protecţia factorilor de mediu

134
1. Protecţia calităţii apelor:
- sursele de poluanţi pentru ape, concentraţii şi debite masice de poluanţi rezultaţi pe
faze tehnologice şi de activitate;
- staţiile şi instalaţiile de epurare sau de preepurare a apelor uzate, proiectate,
elementele de dimensionare, randamentele de reţinere a poluanţilor;
- concentraţiile şi debitele masice de poluanţi evacuaţi în mediu, locul de evacuare sau
emisarul.
În cazul proiectelor privind instalaţiile pentru depozitarea deşeurilor va fi prezentat, de
asemenea, sistemul de colectare, tratare şi eliminare a levigatului (inclusiv descrierea tehnologiei
şi a instalaţiei de tratare propuse, în cazul în care aceasta se realizează pe amplasament).
2. Protecţia aerului:
- sursele de poluanţi pentru aer, debitele, concentraţiile şi debitele masice de poluanţi
rezultaţi şi caracteristicile acestora pe faze tehnologice sau de activitate;
- instalaţiile pentru epurarea gazelor reziduale şi reţinerea pulberilor, pentru colectarea
şi dispersia gazelor reziduale în atmosferă, elementele de dimensionare, randamentele;
- concentraţiile şi debitele masice de poluanţi evacuaţi în atmosferă.
În cazul proiectelor privind instalaţiile pentru depozitarea deşeurilor va fi prezentat, de
asemenea, sistemul de colectare şi evacuare a gazului de depozit (inclusiv modalitatea de tratare
propusă - ardere controlată, utilizare etc.).
3. Protecţia împotriva zgomotului şi vibraţiilor:
- sursele de zgomot şi de vibraţii;
- amenajările şi dotările pentru protecţia împotriva zgomotului şi vibraţiilor;
- nivelul de zgomot şi de vibraţii la limita incintei obiectivului şi la cel mai apropiat
receptor protejat.
4. Protecţia împotriva radiaţiilor:
- sursele de radiaţii;
- amenajările şi dotările pentru protecţia împotriva radiaţiilor;
- nivelul de radiaţii la limita incintei obiectivului şi la cel mai apropiat receptor
protejat.
5. Protecţia solului şi a subsolului:
- sursele de poluanţi pentru sol şi subsol;
- lucrările şi dotările pentru protecţia solului şi a subsolului.
6. Protecţia ecosistemelor terestre şi acvatice:
- descrierea aspectelor de mediu ce vor fi semnificativ afectate prin proiectul propus,
inclusiv, în special: populaţia, fauna, flora, solul, apa, aerul, factorii climatici, peisajul
şi interrelaţiile dintre aceşti factori;
- poluanţii şi activităţile ce pot afecta ecosistemele acvatice şi terestre;
- lucrările, dotările şi măsurile pentru protecţia faunei şi florei terestre şi acvatice, a
biodiversităţii, monumentelor naturii şi ariilor protejate.
7. Protecţia aşezărilor umane şi a altor obiective de interes public:
- distanţa faţă de aşezările umane şi obiectivele de interes public, respectiv investiţii,
monumente istorice şi de arhitectură, diverse aşezăminte, zone de interes
tradiţional etc.;
- lucrările, dotările şi măsurile pentru protecţia aşezărilor umane şi a obiectivelor
protejate şi/sau de interes public.
8. Gospodărirea deşeurilor generate pe amplasament:
- tipurile şi cantităţile de deşeuri de orice natură rezultate;
- modul de gospodărire a deşeurilor şi asigurarea condiţiilor de protecţie a mediului.
9. Gospodărirea substanţelor toxice şi periculoase:
- substanţele toxice şi periculoase produse, folosite, comercializate;

135
- modul de gospodărire a substanţelor toxice şi periculoase şi asigurarea condiţiilor de
protecţie a factorilor de mediu şi a sănătăţii populaţiei.

IV. Lucrări de refacere/ restaurare a amplasamentului


- Situaţii identificate de risc potenţial; zonele şi factorii de mediu posibil a fi afectaţi
- Descrierea măsurilor preconizate pentru prevenirea, reducerea şi, acolo unde este
posibil, contracararea efectelor adverse semnificative asupra mediului
- Lucrările propuse pentru refacerea/restaurarea amplasamentului în caz de accidente
şi/sau la încetarea activităţii
În cazul proiectelor privind instalaţiile pentru depozitarea deşeurilor vor fi prezentate, de
asemenea:
- prevederi privind modul de constituire a Fondului pentru închiderea depozitului de
deşeuri şi urmărirea acestuia postînchidere, inclusiv pentru acoperirea parţială (a unei
celule cu capacitatea epuizată), în cazul în care proiectul prevede acest lucru;
- aspecte referitoare la planul de intervenţie pentru cazuri accidentale şi/sau de
urgenţă;
- sistemul de închidere şi monitoring postînchidere;
- modalităţi de reabilitare şi utilizare ulterioară a terenului.

V. Prevederi pentru monitorizarea mediului


Dotările şi măsurile prevăzute pentru controlul emisiilor de poluanţi în mediu, supravegherea
calităţii factorilor de mediu şi monitorizarea activităţilor destinate protecţiei mediului
În cazul proiectelor privind instalaţiile pentru depozitarea deşeurilor vor fi prezentate, de
asemenea:
- sistemul de automonitorizare a emisiilor şi a calităţii factorilor de mediu în zona de
influenţă (în conformitate cu prevederile legale în vigoare);
- modul de înregistrare şi de raportare a datelor de monitoring în timpul exploatării şi
în postînchidere.

VI. Anexe - piese desenate


1. Planul de încadrare în zonă a obiectivului şi planul de situaţie cu modul de planificare a
utilizării suprafeţelor.
2. Schemele-flux pentru:
- procesul tehnologic şi fazele activităţii, cu bilanţ cantitativ şi calitativ, cu sursele de
poluanţi, mod de colectare şi dirijare la instalaţiile de depoluare;
- procesele de reţinere a poluanţilor.
3. Alte piese desenate, stabilite de autoritatea publică teritorială pentru protecţia mediului.

136
Anexa 7.4

PROCES-VERBAL DE VERIFICARE A AMPLASAMENTULUI


(formular)
(Se întocmeşte de către personalul de specialitate al Inspectoratului de protecţie a mediului care a
efectuat verificarea amplasamentului proiectului)

IPM………………………

PROCES-VERBAL DE VERIFICARE A AMPLASAMENTULUI

Nr. _____ din _____ (data)

Întocmit la __________, în prezenţa __________________________

I. Date de identificare şi localizare


1. Titular proiect:
2. Adresa:
3. Telefon/Fax:

II. Descrierea amplasamentului şi a vecinătăţilor acestuia


1. Amplasament:
2. Vecinătăţi:
3. Alte activităţi desfăşurate în zona amplasamentului

III. Receptori sensibili, zone cu regim special de protecţie, restricţii


1)
2)
3)

IV. Identificarea publicului ţintă (potenţial interesat) şi a| posibilităţilor eficiente de informare


a acestuia

V. Posibilităţi de asigurare a utilităţilor şi descrierea impactului potenţial asupra mediului,


după caz, datorat asigurării utilităţilor
1. Alimentarea cu apă:
2. Evacuarea apelor uzate:
3. Sistemul de încălzire
4. Gospodărirea deşeurilor

VI. Concluzii

137
VII. Cerinţe speciale privind monitorizarea/evaluarea impactului

VIII. Persoana de contact/responsabilă pentru protecţia mediului din partea titularului de


proiect
1. Nume şi prenume:
2. Poziţia în cadrul firmei:
3. Telefon:_____________; Fax:____________; E-mail: ________________

IX. Semnături
Reprezentant I.P.M.,
Nume ________________________
Semnătură ___________________

Reprezentant titular proiect,


Nume ________________________
Semnătură ___________________

138
Anexa 7.5

Anunţul public în vederea emiterii acordului de mediu

139
Anexa 7.6

Formular acord/ acord integrat de mediu

140
Anexa 8.1

FIŞA DE PREZENTARE A ACTIVITĂŢII / PROIECTULUI


ŞI DECLARAŢIA

1. Date generale
- Denumirea unităţii, firmei etc., adresă, telefon, fax.
- Amplasament
- Profil de activitate
- Forma de proprietate
- Regim de lucru (ore/zi, zile/săptămână, zile/an)

2. Date specifice activităţii


a) Activitatea desfăşurată (cu detalii, inclusiv descrierea proceselor tehnologice).
b) Dotări (clădiri: suprafaţa spaţiilor ocupate, utilaje, instalaţii, maşini, aparate,
mijloace de transport utilizate în activitate etc).
c)Bilanţul de materiale
 cantităţile de materii prime, auxiliare şi combustibili, intrate în proces;
 pierderile pe faze de fabricaţie sau activitate şi emisiile în mediu (inclusiv
deşeuri);
 cantităţile de produse şi subproduse rezultate (bilanţul acestor materiale, care
serveşte şi la întocmirea şi revizuirea bilanţului de mediu, trebuie să se închidă, cu
eroarea acceptată de metodologia de calcul folosită).
d) Utilităţi (asigurarea cu apă, canal, energie etc.: surse, cantităţi, volume).

3. Surse de poluanţi şi protecţia factorilor de mediu


 Protecţia calităţii apelor
- sursele de ape uzate şi compuşii prezenţi în aceste ape;
- staţiile şi instalaţiile de epurare sau de preepurare a apelor uzate, randamentele de
reţinere a poluanţilor, locul de evacuare (emisar, canalizare publică, canalizare,
platformă industrială);
- poluanţii evacuaţi în mediu sau în canalizări publice/ alte canalizări (în mg/l şi kg/zi).
 Protecţia atmosferei
- Sursele şi poluanţii pentru aer;
- Instalaţii pentru colectarea, epurarea şi dispersia gazelor reziduale şi a pulberilor;
- Poluanţii evacuaţi în atmosferă (în mg/m3 şi g/s);
 Protecţia împotriva zgomotului şi vibraţiilor
- sursele de zgomot şi de vibraţii;
- dotările, amenajările şi măsurile de protecţie împotriva zgomotului şi vibraţiilor;
- nivelul de zgomot şi de vibraţii produs.
 Protecţia solului şi subsolului
- sursele posibile de poluare a solului şi a subsolului;
- măsurile, dotările şi amenajările pentru protecţia solului şi a subsolului.
 Protecţia împotriva radiaţiilor
- sursele de radiaţii din activitate;
- dotările, amenajările şi măsurile pentru protecţia împotriva radiaţiilor;
- nivelul radiaţiilor emise în mediu.
 Protecţia fondului forestier
- situaţia afectării fondului forestier;
- lucrările şi măsurile pentru diminuarea şi eliminarea impactului negativ produs
asupra vegetaţiei şi ecosistemelor forestiere.
141
 Protecţia ecosistemelor, biodiversităţii şi ocrotirea naturii
- sursele posibile de afectare a ecosistemelor acvatice şi terestre, a monumentelor
naturii, a parcurilor naţionale şi a rezervaţiilor naturale;
- măsurile pentru protecţia ecosistemelor, biodiversităţii şi pentru ocrotirea naturii, în
general.
 Protecţia peisajului şi a zonelor de interes tradiţional
- modul de încadrare a obiectivului în peisaj;
- măsuri şi amenajări pentru protecţia peisajului şi a zonelor de interes tradiţional.
 Gestiunea deşeurilor
- sursele de deşeuri, tipuri, compoziţie şi cantităţi rezultate;
- modul de gospodărire a deşeurilor; depozitare controlată, transport, tratare,
refolosire, distrugere, integrare în mediu, comercializare.
 Gestiunea substanţelor şi preparatelor periculoase
- substanţele şi preparatele periculoase utilizate/deţinute, cantităţile utilizate/deţinute şi
fişele de securitate ale acestora;
- modul de gospodărire, măsurile, dotările şi amenajările pentru protecţia mediului.
 Gestiunea ambalajelor
- tipurile şi cantităţile de ambalaje folosite;
- modul de gospodărire a ambalajelor şi măsuri pentru protecţia mediului.
 Încadrarea în planurile de urbanism şi amenajare a teritoriului.
 Modul de încadrare a obiectivului în cerinţele planurilor de urbanism şi amenajare a
teritoriului.
 Protecţia aşezărilor umane
- distanţa faţă de aşezările umane, localităţile şi populaţia eventual afectată;
- măsurile, dotările şi amenajările pentru protecţia aşezărilor umane.
 Respectarea prevederilor convenţiilor internaţionale la care România a aderat.
 Amenajările, dotările şi măsurile pentru respectarea convenţiilor internaţionale, a
reglementărilor comunitare şi ale organismelor O.N.U. la care România a aderat.
 Alte date şi informaţii privind protecţia mediului.
 Alte date specifice activităţii sau solicitate de APM, care au legătură cu protecţia factorilor
de mediu şi planul de intervenţie în caz de poluări accidentale.
 Reconstrucţia ecologică.
 Lucrări şi măsuri pentru refacerea mediului deteriorat, precum şi pentru menţinerea unui
ecosistem corespunzător în zonă.
 Monitorizarea mediului.
 Instruirea personalului, managementul exploatării şi analiza periodică a propunerii de
conformare pentru controlul emisiilor de poluanţi, supravegherea calităţii mediului şi
monitorizarea activităţilor de protecţie a mediului.

142
Anexa 8.2

PROCEDURA DE DEZBATERE PUBLICĂ

a) Scopul dezbaterii publice:


- obţinerea unor informaţii suplimentare privind impactul activităţii asupra populaţiei
din zonă, bunurilor proprii sau de care beneficiază în comun;
- sesizarea unor aspecte prin care se încalcă legislaţia, privind protecţia mediului;
- obţinerea unor date nedeclarate privind activitatea desfăşurată cu impact asupra
mediului;
- înregistrarea unor propuneri care pot conduce la îmbunătăţirea proiectului sau a
activităţii, cu efecte favorabile asupra mediului, şi la fundamentarea deciziei ce se va
lua de către autoritatea pentru protecţia mediului privind reglementarea.

b) Metode de dezbatere publică


Dezbaterea publică trebuie să cuprindă cel puţin următoarele:
- afişajul în zona obiectivului şi la sediul administraţiei publice locale;
- publicarea în ziarele de tiraj mare;
- prezentarea prin posturile de radio şi televiziune;
- comunicări scrise, transmise persoanelor şi asociaţiilor interesate;
- organizarea unei dezbateri într-un loc accesibil populaţiei şi factorilor interesaţi din
zonă.
Indiferent de metoda utilizată, la sediul ATPM se afişează un rezumat al acţiunii propuse
dezbaterii publice.
Dacă unele informaţii din activitate reprezintă secret de stat sau impun asigurarea
confidenţialităţii, acestea nu se supun dezbaterii publice.

c) Conţinutul minim al informaţiilor


 Datele de identificare a unităţii care a solicitat actul de reglementare (denumirea
unităţii, adresa, fax, telefon etc.).
 Denumirea activităţii.
 Amplasarea obiectivului şi adresa.
 Scopul acţiunii propuse.
 Prezentarea succintă a activităţii.
 Informaţii generale asupra măsurilor de protecţie a mediului şi despre eventualul
impact asupra factorilor de mediu.
 Adresa, telefonul şi faxul autorităţii pentru protecţia mediului, la care se pot obţine
informaţii suplimentare şi la care se depun în scris (sub semnătură!) şi cu datele de
identificare, contestaţii, sugestii legate de proiect sau de activitate.
ATPM nu este obligată să ia în considerare propuneri şi contestaţii care se depun după data
limită anunţată
În situaţia în care se adoptă, ca metodă suplimentară de dezbatere publică, o întrunire a celor
afectaţi de proiect/ activitate, în anunţ se vor specifica data, ora şi locul întâlnirii.
Toate discuţiile purtate în cadrul dezbaterii vor fi consemnate în scris şi vor sta la baza
deciziei ce se va lua, alături de celelalte documente.
Conţinutul anunţului şi al fişei de informaţii suplimentare se stabileşte împreună cu
solicitantul actului de reglementare, care şi-l însuşeşte sub semnătură.

143
d) Criterii în luarea deciziei
Principalele criterii, în ordinea importanţei, care se au în vedere pentru luarea deciziei privind
continuarea sau nu a procedurii de reglementare sunt următoarele:
 riscul pentru viaţa populaţiei din zonă;
 riscul de a fi afectată starea de sănătate a populaţiei;
 încadrarea în concentraţiile maxim admise de poluanţi evacuaţi în mediu;
 îmbunătăţirea calităţii factorilor de mediu;
 asigurarea condiţiilor de funcţionare în siguranţă;
 rezolvarea unor probleme de ordin social;
 utilitatea publică;
 valorificarea raţională şi eficientă a resurselorm, precum şi a deşeurilor în contextul
unei dezvoltări durabile;
 realizarea unor obiective ale planurilor şi programelor speciale aprobate.
Criteriile de mai sus, la care pot fi adăugate şi altele, pot forma obiectul unei grile de
apreciere, pentru facilitarea luării deciziei.
Pentru situaţii cu grad crescut de dificultate în luarea deciziilor, este benefică şi consultarea în
scris a autorităţilor implicate din cadrul administraţiei publice.

e) Aspecte organizatorice
Înainte de a se trece la desfăşurarea propriu-zisă a acţiunii de dezbatere publică, ATPM,
împreună cu solicitantul actului de reglementare, va stabili un calendar al acestei acţiuni, care
trebuie să cuprindă, în principal, următoarele etape:
- întocmirea anunţului;
- publicitatea anunţului;
- colectarea şi analiza contestaţiilor şi propunerilor;
- verificarea suplimentară la obiectiv;
- consultarea şi a altor autorităţi;
- propuneri, luarea deciziei, publicitatea deciziei şi comunicarea, în mod oficial, a acesteia
titularului proiectului sau al activităţii.
Dacă intervin probleme ce impun modificarea justificată a calendarului acţiunii, ATPM se
consultă cu solicitantul AtzM pentru a se pune de acord cu schimbările survenite.
În luarea deciziei nu se iau în considerare contestaţii/ propuneri anonime, sau care au la bază
interese străine de fondul dezbaterii.
Acţiunea de mediatizare este coordonată de ATPM, titularului de proiect/ activitate
revenindu-i obligaţia organizării şi a suportării costurilor aferente.
Toate documentele legate de dezbaterea publică a unui proiect/ activităţi se îndosariază,
putând oricând fi consultate în cazul apariţiei de contestaţii asupra deciziei luate de ATPM.

144
Anexa 9.1

INSTRUMENTE ECONOMICE UTILIZATE ÎN CONTROLUL POLUĂRII, ÎN ROMÂNIA

Utilizarea
Autoritatea
Obiectivul taxei/ veniturilor
Instrumentul Obiectul taxei care colectează Observaţii
impozitului provenite din
veniturile
taxe
Taxe/impozite asupra energiei
Taxe/impozite asupra combustibililor
Benzină cu plumb
Ministerul de
Accize Colectare de venituri Benzină fără plumb Bugetul de stat
Finanţe
Motorină
Benzină cu plumb Agenţia
Fondul de
Taxa de drum Colectare de venituri Benzină fără plumb Naţională a
drum
Motorină Drumurilor
Benzină cu plumb
Ministerul de
TVA Colectare de venituri Benzină fără plumb Bugetul de stat
Finanţe
Motorină
Alte produse energetice
Combustibil lichid uşor
Combustibil lichid greu
Cărbune Va fi introdusă acciza
Accize Colectare de venituri
Gaz natural pentru combustibil lichid
Electricitate
Termoficare
Light Ministerul de
Taxe vamale (la import) Colectare de venituri Bugetul de stat
Gaz natural Finanţe
Taxa pe CO2
Combustibil lichid uşor
Combustibil lichid greu
TVA Cărbune
Gaz natural
Electricitate

145
Taxe asupra emisiilor în atmosferă
Amendă pentru 22 de poluanţi ai aerului, Agenţiile de
Stimularea protecţiei
nerespectarea inclusiv NOx, SO2 şi Protecţie a Bugetul de stat
mediului
standardelor pulberi Mediului
Taxa pe CO2
Taxe legate de transporturi
Valoarea vehiculului Ministerul de
Taxă vamală (la import) Colectare de venituri Bugetul de stat
Finanţe
Impozitul anual pentru Ministerul de
Colectare de venituri Bugetul de stat
maşină Finanţe
Recuperarea Ministerul de
Taxa de drum Bugetul de stat
costurilor Finanţe
Inputuri pentru agricultură
Pesticide
Îngrăşăminte
Taxe pe produs referitoare la deşeuri
Baterii/Acumulatoare,
pungi, ambalaje
Cauciucuri uzate
Becuri
Lubrifianţi
Deşeuri
Taxa pentru deşeurile Stimulent pentru Taxă lunară/persoană
Municipa-litate Bugetul local
urbane protecţia mediului Taxă pentru întreprinderi
Penalităţi pt.
nerespectarea reglement.
privind deşeurile
Sisteme de garanţii
rambursabile
Taxe pentru
managementul deşeurilor
nucleare

146
Instrumente pentru managementul calităţii apei
Taxă pentru consumul de Recuperarea Companii locale Există variaţii mari între
Bucureşti: apa potabilă
apă costurilor de apă localităţi

Recuperarea Există variaţii mari între


Taxă pentru tratarea apei Apa industrială Municipa-lităţi
costurilor localităţi
Direct (în apele de Compania Bugetul de stat
suprafaţă): Naţională
- suspensii solide “Apele
Recuperarea
Taxe asupra efluenţilor - BOD Române”
costurilor
Indirect (la canalizare) Companiile Companiile
locale de apă locale de apă
Lei/kg Compania
Bugetul de stat
Naţională
Penalizări pentru
Conformare la “Apele
nerespectarea
standarde Române”
standardelor Companiile
Lei/m.c. de apă uzată Companiile
locale de apă
locale de apă
Uz intern din:
• ape interioare Compania
Taxă pentru prelevarea Naţională
Colectare de venituri • de suprafaţă Bugetul de stat
apei “Apele
• Dunăre Române”
• pânză freatică

Sursa: www.inforeuropa.com.

147
Anexa 11. 1

LISTA SUBSTANŢELOR CHIMICE POSIBIL A FI INCLUSE


ÎNTR-UN P.R.T.R.

1. Antimoniu; compuşi ai antimoniului


2. Arsenic; Compuşi ai arsenicului
3. Azbest (praf şi fibre)
4. Azide
5. Bariu; Compuşi ai bariului, cu excepţia sulfatului de bariu
6. Beriliu; compuşi ai beriliului
7. Bifenili (PBB)
8. Bifenili policloruraţi (PCB) şi/sau trifenili policloruraţi (PCT) şi/sau polibromuraţi
9. Bioacizi şi substanţe fito-farmaceutice
10. Cadmiu; compuşi de cadmiu
11. Carburi metalice
12. Cianuri anorganice
13. Cianuri organice
14. Cloraţi
15. Compuşi ai cobaltului
16. Compuşi ai cuprului
17. Compuşi aromatici; compuşi organici policiclici şi heterociclici
18. Cloraţi
19. Compuşi ai cobaltului
20. Compuşi ai cuprului
21. Compuşi hexavalenţi ai cromului
22. Compuşi ai fluorurilor anorganice, cu excepţia fluorurii de calciu
23. Compuşi organici ai azotului, mai ales aminele aromatice
24. Compuşi organici ai azotului, mai ales aminele alifatice
25. Compuşi ai argintului
26. Compuşi organici ai fosforului
27. Compuşi organici ai sulfului
28. Compuşi organohalogeni, cu excepţia materialelor
29. Compuşi ai nichelului
30. Compuşi ai staniului

148
31. Compuşi ai vanadiului
32. Compuşi ai zincului
33. Creozoţi
34. Eteri
35. Fenoli; compuşi ai fenolului, inclusiv clorfenoli
36. Hidrocarburi şi compuşii lor cu oxigen, azot şi/sau sulf, care nu sunt menţionaţi ca atare în
această listă
37. Izocianaţi, tiocianaţi
38. Plumb; compuşi ai plumbului
39. Mercur; compuşi ai mercurului
40. Metale alcaline sau minerale: litiu, sodiu, potasiu, calciu, magneziu, în formă necombinată
41. Orice material contaminat cu orice substanţă înrudită a dioxinei dibenzo- policlorurate
42. Percloraţi
43. Peroxizi
44. Seleniu; compuşi ai seleniului
45. Soluţii acide sau acizi în formă solidă
46. Soluţii bazice sau baze în formă solidă
47. Solvenţi organici halogenaţi
48. Solvenţi organici, cu excepţia substanţelor halogenate polimerizate inerte si a altor substante
menţionate deja în această listă
49. Substanţe farmaceutice sau veterinare
50. Substanţe infecţioase
51. Substanţe de natură explozivă
52. Sulfuri anorganice
53. Taliu; compuşi ai taliului
54. Teluriu; compuşi ai teluriului

149
Anexa 11.2

ACTIVITĂŢI CARE POT GENERA SUBSTANŢE POLUANTE


CARE FAC SUBIECTUL UNUI SISTEM AL REGISTRULUI EMISIEI ŞI
TRANSFERULUI DE POLUANŢI

1. Agricultura – Industria agricola


A100 Agricultura, gestiunea pădurilor
A101 Cultivarea pământului
A102 Creşterea animalelor
A103 Gestiunea pădurilor şi exploatarea pădurilor (prelucrarea lemnului)

A110 Produse animale şi vegetale din sectorul alimentar


A111 Industria cărnii, activităţile abatoarelor şi ale măcelăriilor
A112 Industria laptelui
A113 Industria de prelucrare a uleiurilor şi grăsimilor animale şi vegetale
A114 Industria de prelucrare a zaharului
A115 Altele

A120 Industria băuturilor


A121 Distilarea alcoolului şi a băuturilor spirtoase
A122 Prelucrarea berii
A123 Fabricarea altor băuturi

A130 Fabricarea furajelor animale

2. Energie
A150 Industria cărbunelui
A151 Fabricarea şi prelucrarea cărbunelui şi a produselor derivate
Al52 Operaţii de cocsificare

A160 Industria petroliera


A161 Extracţia petrolului şi a gazelor naturale
A162 Rafinarea petrolului
A163 Stocarea petrolului şi a produselor derivate din rafinarea gazelor naturale

A170 Producţia de electricitate


A171 Centrale termice
A172 Centrale hidraulice
A173 Centrale nucleare
A174 Alte centrale electrice

A180 Furnizarea apei

3. Metalurgie – Construcţii de maşini şi construcţii electrice


A200 Extragerea minereurilor metalice

A210 Metalurgia feroasa


A211 Fabricarea fontei (in cuptoare de cocs)
A212 Fabricarea de otel brut (fonta)

150
A213 Transformarea otelului primar (laminoare pentru roti)

A220 Metalurgia neferoasa


A221 Fabricarea de alumina
A222 Metalurgia aluminiului
A223 Metalurgia plumbului şi a zincului
A224 Metalurgia metalelor preţioase
A225 Metalurgia altor metale neferoase
A226 Industria aliajelor feroase
A227 Fabricarea de electrozi

A230 Operaţiuni de turnatorie şi de prelucrare a metalelor


A231 Topitorii ale metalelor feroase
A232 Topitorii ale metalelor neferoase
A233 Prelucrarea la cald (fără automatizare)

A240 Construcţii mecanice, electrice şi electronice


A241 Automatizarea
A242 Tratamentele termice
A243 Tratamentele de suprafaţa
A244 Aplicarea vopselei
A245 Asamblarea şi cablarea
A246 Fabricarea bateriilor şi a pilelor uscate
A247 Fabricarea firelor şi a cablurilor electrice (acoperire, galvanizare, izolare)
A248 Fabricarea componentelor electronice

4. Minerale nemetalice – Materiale de Construcţie - Ceramica - Sticla


A260 Operaţiunile de minerit şi de excavare ale mineralelor nemetalice

A270 Materiale de construcţie, ceramica, sticla


A271 Fabricarea varului, a cimentului şi a tencuielii
A272 Fabricarea produselor de ceramica
A273 Fabricarea produselor care conţin azbest-ciment
A274 Fabricarea altor materiale de construcţie
A275 Industria sticlei

A280 Construcţii, fabrici, amenajări funciare

5. Industria chimică primară


A300 Producţia de substanţe chimice primare şi de furaje chimice
A301 Industria prelucrării clorului
A351 Fabricarea îngrăşămintelor
A401 Alţi generatori de substanţe industriale primare anorganice
A451 Industria petrolului şi a cărbunelui
A501 Fabricarea materialelor de baza din plastic
A551 Alte producţii chimice primare organice
A601 Tratamentul chimic al grăsimilor; fabricarea de substanţe de baza pentru detergenţi
A651 Fabricarea de produse farmaceutice, de pesticide şi biocide
A669 Fabricarea altor produse chimice finite

6. Industrii ale produselor care se bazează pe substanţe chimice primare


A700 Fabricarea cernelurilor, a lacurilor, vopselelor şi a cleiurilor

151
A701 Fabricarea cernelurilor, a tuşurilor
A702 Fabricarea vopselelor
A703 Fabricarea lacurilor
A704 Fabricarea cleiurilor

A710 Fabricarea produselor fotografice


A711 Fabricarea plăcilor fotosensibile
A712 Fabricarea produselor pentru tratamente fotografice

A720 Industria parfumurilor şi fabricarea săpunurilor şi a detergenţilor


A721 Fabricarea săpunurilor
A722 Fabricarea detergenţilor
A723 Fabricarea parfumurilor

A730 Materialele finite din cauciuc şi plastic


A731 Industria cauciucului
A732 Materialele plastice finite

A740 Fabricarea produselor care folosesc azbestul

A750 Fabricarea prafurilor şi a materialelor explozive

7. Textile şi pielărie – diferite industrii care folosesc lemnul şi mobilierul


A760 Industria textila şi de confecţii
A761 Pieptănarea şi dărăcirea fibrelor textile
A762 Filetarea, filarea şi armura ţesăturilor
A763 Albirea, vopsirea şi imprimarea ţesăturilor
A764 Manufactura confecţiilor

A770 Industria pielăriei şi a articolelor de piele


A771 Tăbăcăriile şi activităţile de tăbăcire a pielii
A772 Comerţul cu blănuri
A773 Fabricarea încălţămintei şi a altor produse din piele

A780 Industria lemnului şi a mobilierului


A781 Gaterele, fabricarea de panouri din lemn
A782 Fabricarea produselor din lemn şi a mobilierului

A790 Alte industrii colaterale

8. Hârtie - Carton - Tipărituri


A800 Industria de papetărie şi carton
A801 Fabricarea celulozei
A802 Fabricarea hârtiei şi a cartonului
A803 Produse finite din hârtie şi carton

A810 Tipărituri, publicare, laboratoare fotografice


A811 Tipăriturile, publicaţiile
A812 Laboratoarele fotografice

9. Servicii comerciale
A820 Spălătoriile, serviciile de albire, vopsitoriile

152
A830 Întreprinderi

A840 Transporturile, comercianţii de automobile şi atelierele de reparaţii


A841 Comercianţii de automobile şi atelierele de reparaţii
A842 Transporturile

A850 Hotelurile, cafenelele, restaurantele

10. Servicii generale


A860 Sănătate
A861 Serviciile de sănătate (spitalele, centrele medicale, sanatoriile, laboratoarele)

A870 Cercetare
A871 Activităţile de cercetare (inclusiv laboratoarele de cercetare)

A880 Activităţi şi birouri administrative

11. Gospodarii
A890 Gospodăriile

12. Controlul Poluării – Debarasarea de deşeuri


A900 Curăţarea şi întreţinerea spatiilor publice

A910 Utilităţile de tratament al apei din zonele urbane

A920 Tratamentul deşeurilor în zonele urbane

A930 Tratamentul deversărilor şi deşeurilor industriale


A931 Incinerarea
A932 Tratamentul fizico-chimic
A933 Tratamentul biologic
A934 Solidificarea deşeurilor
A935 Colectarea si/sau pretratarea deşeurilor
A936 Debarasarea deasupra, pe suprafaţa sau sub nivelul pământului

13. Regenerare - Recuperare


A940 Activităţi de regenerare
A941 Regenerarea uleiurilor
A942 Regenerarea solvenţilor
A943 Regenerarea asinilor schimbătoare de ioni

A950 Activităţi de recuperare

153
Anexa 11.3

ELEMENTELE DE BAZĂ ALE UNUI RAPORT PRIVIND SUBSTANŢELE CHIMICE


EMISEDE LA INSTALAŢIILE INDUSTRIALE

ELEMENTUL DATE PRIMARE DATE SPECIFICE


Numele instalaţiei şi adresa
Persoana de contact
Instalaţia Clasificarea industriala (ISIC)
Latitudinea şi longitudinea
Numărul de inventar al instalaţiei
Numele firmei mamă
Firma mama
Numărul de identificare al firmei mamă
Notificarea omisiunilor de date
Secrete comerciale Justificarea necesitaţii confidenţialităţii
Semnătura persoanei oficiale
Anul pentru care se face raportare/prezentarea
Informaţii de
datelor
identificare Anul de raportare
Indicaţii privind începerea/terminarea operării
instalaţiei în anul de raportare, daca e cazul
Numele substanţei chimice
Substanţa chimică
Numărul de identificare al substanţei chimice
Unitatea de măsura
Precizia datelor şi
Rotunjirile acceptate şi numărul de cifre
unitatea de măsura
semnificative luate în considerare
Producţia aferentă Cantitatea pe fiecare unitate productiva
Expunerea Numărul de lucrători expuşi
lucrătorilor la Durata şi nivelul expunerii
emisiile poluante
Utilizarea energiei şi Utilizarea energiei Jouli pe an
a apei Utilizarea apei Litri pe an
Emisii şi transferuri Emisiile în aer, apa şi sol, pe tipuri
Emisiile în mediu
de substanţe chimice Baza de estimare a emisiilor
în fluxul de deşeuri Acţiuni de remediere
Emisiile accidentale
Incendii, inundaţii, cutremure
Cantităţile de materiale reciclabile în afara, pe
localizări şi metode de recuperare
Cantităţile pentru recuperarea energiei în afara, pe
Transferurile în afară localizări
în deşeuri Cantităţile de deşeuri recuperate în afară, pe
localizări şi metode
Cantităţile depozitate în afară, pe localizări şi
metode
Cantităţile de deşeuri recuperate în interior, pe
Transferuri în metode
interior în deşeuri Cantităţile pentru recuperarea energiei în interior
Cantităţile de deşeuri tratate în interior, pe metode
Totalul emisiilor şi Suma emisiilor în mediu, a transferurilor în afara
transferurilor de deşeuri, şi a transferurilor în interior de deşeuri
Acţiunile de reducere Cantităţile de reduceri, pe practici
la sursă - Schimbări tehnologice

154
- Controlul inventarului
- Prevenirea scurgerilor şi pierderilor
- Modificarea materiilor prime intrate
- Modificarea produselor
- Modificări de proces
- Tehnologii curate
Cantităţile aduse în interior, pe tipuri de utilizări
Cantităţile produse în interior
Utilizări/Producţie
Cantităţile consumate în interior
Transferuri de Cantităţile expediate din instalaţie, pe tipuri
substanţe chimice în Cantităţile maxime de substanţe chimice din
fluxul de producţie interior
Inventarul Cantităţile la începutul şi la sfârşitul perioadei de
inventariere
Cantităţile medii inventariate

155
Anexa 11.4
ELEMENTELE DE BAZĂ ALE UNUI RAPORT
PRIVIND SUBSTANŢELE CHIMICE
ÎN CAZUL PRODUCERII ACESTORA

Numele substanţei chimice_______________________________


Numărul de identificare________________________________________
Perioada (un an): de la______________ până la ____________________
Volumul fabricat:
tone/an_____________________________________________________
Volumul (tone)
Metoda ___________________________________________________________

Emisiile în aer:
Punctul
Depozitarea
Scăpări
Scurgeri
Altele nelocalizate
Emisiile în apele de suprafaţă:
Deversări directe
Scurgeri
Emisiile în sol:
Rampe de evacuare
Terenuri agricole
Scurgeri/Pierderi
___________________________________________________________
Total (tone)
___________________________________________________________

Referinţe:
1. Volumul de producţie estimat
2. Volumul tratat în instalaţie:
• Incinerare
• Tratare chimică
• Altele
3. Volumul transferat în afara instalaţiei (deşeuri)
• Rampe de evacuare
• Incinerare
• Altele
4. Emisii pe unitate productivă (volumul emis/volumul produs)

156
157
BIBLOGRAFIE

1. ANGELESCU A. (1999), ş.a., Mediul ambiant şi dezvoltarea durabilă, Ed. ASE, Bucureşti.
2. BROWN L. (2006), Probleme globale ale omenirii, Ed. Tehnică, Bucureşti.
3. BROWN, B.J. ş.a. (1987), Global sustainability: toward definition, în Environmental
Management, 11.19
4. BRUNDTLAND Report (1987), Our Common Future, Oxford University Press,
Oxford.2
5. BULEARCĂ, M. (2001), Posibilităţi de elaborare a unui P.R.T.R. pentru România,
Registrul emisiilor şi transferului de poluanţi, Blueprint International, Bucureşti.
6. BULEARCĂ, M. (2002), Model al registrului emisiilor şi transferului de poluanţi pentru
România, http://www.mapm.aarhus.ro.
7. BULEARCĂ, M. (2002), Model de registru al emisiilor şi transferului de poluanţi pentru
România, Blueprint International, Bucureşti.
8. CIOBOTARU V., SOCOLESCU A.M. (2006), Priorităţi ale managementului de mediu, Ed.
Meteor Press, Bucureşti.
9. CLARK, C.W. (1986), Sustainable development of the biosphere: themes for a research
programme, în Sustainable Development of the biosphere (ed.C.W.Clark şi R.E.Mum),
Cambridge University to Press, Cambridge.24
10. COLLARD, D., PEARCE, D. şi ULPH, D. (1988), Economics, Growth and Sustainable
Environment, MacMillan, London.37
11. DALY, H., COBB, J.B., (1989), For the Common Good, Green Print, London.26
12. DALY, H.E. (1990), Towards some operational principles of sustainable development,
în Ecology and Economics, 2.21
13. DEVALL, B. şi SESSIONS, G. (1985), Deep Ecology: Living as if Nature Mattered,
Gibbs M.Smith, Layton, Utah.35
14. DOUTHWAITE, R., (1992), The Growth Illusion, How Economic Growth has Enriched
the Few, Impoverished the Many and Endangered the Planet, Lillput Press, Dublin.22
15. Economic Commission for Europe, Meeting of the Parties to the Convention on Access to
Information, Public Participation în Decision-making and Access to Justice în
Environmental Matters, Fifth Ministerial Conference, Environment For Europe,
Extraordinary meeting, Kiev, Ukraine, 21-23 May 2003.
16. ELIOT, J. (1760), Essays upon Field Husbandry în New England, Edes & Gill, Boston.7
17. FEDERAL HIGHWAY ADMINISTRATION (1984), CALINEA4 - A Dispersion Model for
Predicting Air Polluant Concentrations Near Roadways, Report FHWA/CA/TL 84/15.
18. FRANK, A.G. (1966), The development of underdevelopment, în Monthly Review, 18.23
19. GHIGA C. (2004), Infrastructură teritorială şi dezvoltare urbană, Editura Uranus,
Bucureşti.
20. GHIGA C. (2006), Protecţia mediului – componentă intrinsecă a dezvoltării durabile,
Editura Universitară, Bucureşti.
21. GORDON, H.S. (1954), The economic theory of a common property resource: the
fishery, în Journal of Political Economy, 62.4
22. HICKMAN, A.J. AND V.H.WATERFIELD (1984), A User's Guide to the Computer
Programs for Predicting Air Pollution from Road Traffic, TRRL Supplementary Report
806.
23. HICKS, J.R. (1968), Value and Capital, Clarendon Press, Oxford.9
24. KAHN, H. (1976), The Next 200 Years, W.Marrow, New York.30
25. Legea nr.199/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii, Monitorul Oficial, Partea I, nr.487 din 31 mai 2004.
26. LOVELOCK, J. (1979), Gaia: A Now Look at Life on Earth, Oxford University Press,
Oxford.36

158
27. MADDOX, J. (1972), The Doomsday Syndrome, MacMillan, London.29
28. NEGULESCU M. (1995), ş.a., Protecţia mediului înconjurător, Ed. Tehnică, Bucureşti.
29. NORDHAUS, W. D., TOBIN, J., (1972), Is Growth Obsolete?, National Bureau of
Economic Research, Columbia University Press, New York.25
30. OCDE/GD(96)32, Pollutant Release and Transfer Registers (P.R.T.R.s), A Tool for
Environmental Policy and Sustainable Development, Guidance Manual for Governments,
Organisation for Economic Co-Operation and Development, Paris 1996.
31. O'RIORDAN, T. (1988), The politics of sustainability, în Sustainable Development
Management (ed.R.K.Turner), Belhaven Press, London.16
32. PĂRĂUŞANU V., PONORAN I. (2003), Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului, Editura
Sylvi, Bucureşti.
33. PEARCE, D.W. (1983), Cost-benefit Analysis, Second Edition, MacMillan, London.18
34. PEARCE, D.W. (1991), Greening the World Economy, în Blueprint 2 (ed.D.Pearce),
Earthscan, London.13
35. PEARCE, D.W. şi MARKYANDA, A. (1989), The Benefits of Environmental Policies,
OECD, Paris.12
36. PEARCE, D.W. şi TURNER, R.K. (1990), Economics of Natural Resources and the
Environment, Harvester Wheatsheaf, London.3
37. PEZZEY, J. (1988), Market mechanisms of pollution control: "Polluter Pays", economic
and practical aspects, în Sustainable Environmental Management. Principle and
Practice (ed.R.K.Turner), Belhaven, London.11
38. PLATON V. (1997), Protecţia mediului şi dezvoltarea economică, Ed. Economică,
Bucureşti.
39. REPETTO, R. (1986), World Enough and Time, Yale University Press, New Haven.15
40. REPETTO, R. ş.a. (1989), Wasting Assets, Natural Resources în the National Income
Accounts, World Resources Institute, Washington, DC.28
41. RICHARDS, G.G. (1983), MICRO2 - An Air Quality Intersection Model, Colorado
Department of Highways.
42. ROJANSCHI V., ş.a. (2002), Protecţia şi ingineria mediului, Ed. Economică, ediţia a II-a,
Bucureşti.
43. ROOVER, R.D. (1970), The concept of just price: Theory and economic policy, în The
History of Economic Theory (ed.I.H.Rima), Holt, Rinhart and Winston, New York.34
44. SCHAEFER, M.D. (1957), Some consideration of population dynamics and economics
în relation to the management of marine fisheries, în Journal of the Fisheries Research
Board of Canada, 14.6
45. SCOTT, A.D. (1955), The fishery: the objective of sole ownership, în Journal of Political
Economy, 63.5
46. SHEARMAN, R. (1990), The meaning and ethics of sustainability, în Environmental
Management, 14.20
47. SIMON, J.L. (1984), The Resourceful Earth - A Response to Global 2000, Blackwell,
London.31
48. SMITH, V.K. (1979), Scarcity and Growth Reconsidered, John Hopkins University
Press, Baltimore, MD.1
49. Sustainable Industrial Development, Industry and Environment, vol.12, nr.3-4, UNEP,
Paris, decembrie 1989.27
50. SYLVAN, R. şi BENNETT, D. (1988), Taoism and deep ecology, în The Ecologist,
18.33
51. The Aarhus Convention, the 1998 Convention on Access to Information, Public
Participation în Decision-making and Access to Justice în Environmental Matters.
52. The Encyclopedia of Energy and the Environment, John Wiley & Sons, Inc., New York,
1997.

159
53. TIETENBERG, T. (1992), Environmental and Natural Resources Economics, Third
Edition, Harper-Collins, New York.14
54. TRANSPORTATION RESEARCH BOARD (1981), Methodology for Evaluating Highway
Air Pollution Dispersion Models, NCHRP Report No.245, National Research Council.
55. TURNER, R.K. (1991), Environment, Economics and ethics, în Blueprint 2
(ed.D.Pearce), Earthscan, London.17
56. ŢUŢUIANU O. (2006), Indicatori de mediu, Ed. AGIR, Bucureşti, 2006
57. U.S.DOT (1990), A Statement of National Transportation Policy, Strategies for Action,
Moving America - New Directions, New Opportunities.
58. U.S.EPA (1991), MOBILE4.1 User's Guide - Mobile Source Emission Factor Model, Report
EPA-AA-TEB-91-01.
59. UNGUREANU C. (2006), s.a., Gestionarea integrată a deşeurilor municipale, Ed.
Politehnica, Timisoara.
60. VIŞAN S., GHIGA C. (2000), Tehnologii industriale, Ed. ASE, Bucureşti.
61. VIŞAN S., ş.a. (1999), Aplicaţii tehnico-economice la disciplina Protecţia mediului, Ed.
ASE. Bucureşti.
62. WHITE, L.Jr. (1967), The historical roots of ecological crisis, în Science, 155.32
63. WINPENNY, J.T. (1991), Values for the Environment, HMSO, London.10
64. YOUNG, A. (1804), General View of Agriculture of Hertfordshire, G. and W. Nicol,
London.8
65. *** Directiva Consiliului nr. 90/313/EEC privind accesul liber la informatia de
mediu.
66. *** Directiva Consiliului nr.85/337/EEC, modificata prin Directiva Consiliului nr.
97/11/EC privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice şi private asupra mediului.
67. *** Directiva Consiliului nr.91/692/EEC pentru standardizarea şi rationalizarea
rapoartelor privind implementarea anumitor directive relative la mediu.
68. *** HG nr. 1470/2004, privind aprobarea Strategiei Nationale şi a Planului National de
Gestionare a Deşeurilor, M.Of. nr. 954/18.10.2004.
69. *** HG nr.1115/10.10.2002 privind accesul liber la informaţia de mediu, M.Of
nr. 781/28.10.2002.
70. *** Hotărâre nr. 878/2005 din 28/07/2005, privind accesul publicului la informaţia privind
mediul, Mof., nr. 760 din 22/08/2005.
71. *** Legea nr. 107/1996 - Legea Apelor, M.Of. nr.244/8.10.1996.
72. *** Legea nr. 137/1995 – Legea Protecţiei Mediului, modificată şi completată conform OG
91/2002.
73. *** Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Conventiei - cadru a Naţiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, M.Of. nr.119 din
19.05.1994.
74. *** Legea nr.22/2001 pentru ratificarea Conventiei privind evaluarea impactului asupra
mediului în context transfrontalier (Conventia Espoo).
75. *** Legea nr.3/2001 pentru ratificarea Protocolului de la Kyoto la Convenţia-cadru a
Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997 M. Of. nr. 81
din 16 februarie 2001
76. *** Legea nr.86/2000 pentru ratificarea Conventiei privind accesul la informatie,
participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justitie în probleme de mediu
(Conventia Aarhus).
77. *** O.U.G. nr. 192/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, publicată în
MOf. nr. 1078/30 noiembrie 2005.
78. *** O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în MOf. nr. 1196/30
decembrie 2005.
79. *** Ordin Nr. 860 din 26 septembrie 2002, pentru aprobarea Procedurii de evaluare a
impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu, Ministerul Apelor şi

160
Protecţiei Mediului, Publicat în Monitorul Oficial Nr. 52 din 30 ianuarie 2003.
80. *** Ordin Nr. 863, din 26 septembrie 2002, privind aprobarea ghidurilor metodologice
aplicabile etapelor procedurii-cadru de evaluare a impactului asupra mediului, Ministerul
Apelor şi Protecţiei Mediului, Publicat în Monitorul Oficial Nr. 52 din 30 ianuarie 2003.
81. *** Ordinul MAPM nr.1182/18.12.2002 pentru aprobarea metodologiei de gestionare şi
furnizare a informaţiei privind mediul deţinută de autorităţile publice pentru protecţia
mediului, M.Of. nr.331/ 15.05.2003.
82. *** Procedura din 20/12/2004, de autorizare a activităţilor cu impact semnificativ asupra
mediului, MOf, nr. 31/11 ianuarie 2005.
83. **** Legea nr. 310/2004 pentru modificarea şi completarea legii 107/1996, M.Of. nr.
584/30 iunie 2004
84. www.afm.ro.
85. www.anpm.ro.
86. www.eea.europa.eu.
87. www.epa.gov.
88. www.ipcc.ch.
89. www.mie.ro.
90. www.mmediu.ro.

161