ENZIMELE

Ce sunt enzimele?
Nomenclatura enzimelor
Caracteristici generale ale enzimelor
Clasificarea enzimelor
Structura enzimelor
Specificitatea enzimelor
Mecanismul catalizei enzimatice
Cinetica enzimatica
Cofactori (coenzime, grupari prostetice).

Definiţie
Biocatalizatori proteici care măresc viteza reacţiilor chimice, dar numai pentru reacţiile termodinamic
posibile
Coordonează toate procesele metabolice
Catalizează un număr redus de reacţii, foarte frecvent numai una; se caracterizează printr-o înaltă
specificitate
Sunt implicate în majoritatea reacţiilor biochimice din celule, fiind importante în diagnostic şi tratament

Scurt istoric
Reactiile enzimatice au fost folosite din timpurile celemai vechi pentru fabricarea vinului, otetului, a berii
si a branzei.
Lavoisier (1789) a facut un bilant de materiale ale fermentatiei aratand ca oxigenul,hidrogenul si
carbonul din zahar se regasesc in alcool si in bioxidul de carbon ce iau nastere.
Payen si Persoz (1833) au izolat prin precipitarea cu etanol prima enzima-amilaza.
Un moment istoric DEOSEBIT de important este recunoasterea clara de catre Berzelius in 1835 a
caracterului catalitic al reactiilor enzimatice precum si a rolului essential pentru viata animalelor si a
plantelor jucat de aceste reactii.
In anul 1940 cercetatorul american E. Howell a facut in acelasi domeniu o si mai mare descoperire,
cercetand substantelevitale propriu-zise si anume ENZIMELE, a dovedit ca ele sunt purtatori ai vietii din
orice organism viu, fiind deci si material vie din alimentele noastre.

Enzime
Caracteristici

 Au o ToC si pH optim de functionare

 Nu sunt produse sau consumate in timpul unei reactii chimice
 Nu declanseaza o reactie chimica ci intensifica viteza reactiei chimice
 Enzimele modifica viteza reactiei dar nu constanta de echilibru a reactiei catalizate.
Nomenclatura
2 denumiri:
A. Denumirea recomandată sau comună
1. “- ază “ la numele substratului reacţiei
Ex.: glucozidază, urează sau
2. la formula care descrie acţiunea desfăşurată
Ex.: lactat dehidrogenază, adenilat ciclază
Există enzime care îşi păstrează în continuare formula originală, istorică, neavând legătură cu reacţia
catalizată
B. Denumirea ştiinţifică sau sistematică
-IUBMB (Uniunea Internaţională de Biochimie şi Biologie Moleculară): 6 clase de enzime, fiecare cu mai
multe subclase
-Sufixul “- ază “ este ataşat unei formule descriptive complete a reacţiei chimice catalizate, incluzând
denumirea tuturor substraturilor
Ex. D-gliceraldehid 3 fosfat: NAD+ oxidoreductaza
Denumire prea complexa pt a fi utilizata in practica uzuala

Enzime- clasificare

1) Oxidoreductazele

- enzime ce catalizează reacţiile de oxidoreducere ce au loc în organismele vii;

Lactat dehidrogenaza
2) Transferazele

- enzime ce catalizează reacţii de transfer ale unor grupe de atomi (C-, N-, P-) ce pot fi şi grupări
funcţionale de la un substrat la altul, fără ca aceste grupări să existe libere în timpul procesului;

Glicina-> Serina ( serin-hidroxi transferaza; metilen THF<-> THF)

3) Hidrolazele

- enzime ce catalizează scindarea diferitelor legături covalente din molecula substratului cu participarea
moleculelor de apă;

Uree+HOH->CO2+NH3 ( ureaza)

4) Liazele 

- catalizează clivarea legăturilor de tip C-C, C-S, C-N cu rearanjarea ulterioară a valenţelor;

Acid pyruvic-> Acetaldehida ( piruvat decarboxilaza)

5)Izomerazele

- enzime care catalizează diferite reacţii de izomerizare a substratelor;

1-Metilmalonil-CoA<-> Succinil-CoA (Metilmalonil CoA mutaza)

6)Ligazele sau  sintetazele

- enzime ce catalizează formarea unor noi legături chimice C – C sau C– O, S, N în majoritatea cazurilor
utilizându-se energia stocată în legăturile macroergice ale moleculelor de ATP.

Principalareactie anapleroticacare actioneaza in ficat si rinichi este catalizata de piruvat carboxilaza,

enzimabiotin-dependenta

Pyr+CO2+ATP+H2O-> OA+ADP+Pi (piruvat carboxilaza)

Exprimarea activitatii enzimatice

-1UI nr de micromole substrat transformati/minut in conditii standard

-1 katal nr moli substrat transformati/secunda

 Structura enzimelor

2 categorii:

1. formate numai din AA; structură exclusiv proteică. Ex proteaze, lipaze, ribonucleaze

2. componenta proteică sau APOENZIMA + componenta neproteică sau COFACTOR; majoritatea

enzimelor

COFACTORI:

A. Gruparea prostetică

Componenta neproteică legată de apoE prin legături ferme, stabile, neputându-se desprinde de aceasta.
Ex FMN, FAD

B. Coenzima

Derivat al unei vitamine, componenta neproteică legată de apoE prin legături labile

Poate trece uşor de la o apoE la alta

NAD+; NADH, H+; NADP+

B. Ionii metalici

Sunt necesari pentru pentru activitatea a numeroase enzime. După modul de legare a şi rolul ionului
metalic, enzimele sunt:

- metaloenzime ce conţin o cantitate bine definită de ion metalic funcţional, fiind strâns legat de apoE

- enzime metaloactive, a căror activitate creşte în prezenţa ionului metalic, care leagă metalul slab, iar
cantitatea acestuia nu este strict delimitată

Metaloenzime:

- Fe-enzime: grup prostetic hem (citocromi, catalaze, peroxidaze);

- Cu-enzime: citocromoxidaza, superoxid-dismutaza, tiroxin-hidroxilaza;

- Mn-enzime: peptidaza, arginaza, izocitrat-dehidrogenaza;

- Co-enzime: cobalamin-enzime;

- Se-enzime: glutationperoxidaza

Apoenzime-enzima care devine active numai la unireacu anumite substante de natura non-proteica

Coenzima sau cofactor- substanta de natura proteica ,ce-I confera activitate enzimatica apoenzimei

Holoenzima-macromolecula rezultata in urma unirii coenzimei cu apoenzima

Unele enzime necesită pentru a fi active prezenţa coenzimelor, altele a gruparilor prostetice sau a ionilor
metalici

In reacţiile catalizate de enzime ce necesită prezenţa coenzimelor, acestea sunt considerate al doilea
substrat, fiind numite cosubstrat

Modificările pe care le suferă coenzima contrabalansează exact modificările de la nivelul substratului

Regiunea din enzimă unde se fixează moleculele substratului şi se produc reacţiile chimice care
transformă aceste molecule se numeşte centru activ.

Centrul activ al enzimelor

O regiune a componentei proteice în care resturile de AA sunt aranjate astfel încât să permită o
interacţiune adecvată cu substratul, numit la modul generic ligand

Complexul ES de la nivelul centrului activ este stabilizat prin:

Atracţii electrostatice

Legături de hidrogen

Interacţiuni hidrofobe

După fixarea S la centrul activ al E numeroase resturi laterale ale AA din vecinătatea ligandului
catalizează transformarea acestuia.

Centrul activ cuprinde resturi de fixare a S cât şi resturi catalitice

Centrul activ ocupă o porţiune mică din enzimă şi este o entitate tridimensională
Cofactorii joacă un rol important atât în fixarea S cât şi în procesul catalitic

S trebuie să aibă o formă potrivită pentru a pătrunde în centrul activ al unei E

1890

Fisher propune modelul “broască- cheie”:

S trebuie să se potrivească perfect la centrul activ pentru a suferi procesul catalitic

1958

Koshland susţine că centru activ al enzimei nu este rigid

Forma acestuia se modifică în momentul legării S= recunoastere dinamica a S de catre E

E+S->[ES]->P+E
S se leagă de E prin forţe relativ slabe; complexul ES

care se formează trece în produşii de reacţie cu

eliberarea E sau poate reface S iniţial

Centrul activ al enzimelor

Apare sub forma unei despicături în apoE căptuşită cu AA hidrofobi , apa fiind exclusă în mare parte

Conţine şi aa polari esenţiali în procesul de cataliză

Pe lângă resturile catalitice aflate în centru activ, care participă direct la transformarea S, apoE conţine şi
aşa-numitele resturi de specificitate, unde sunt prezenti aa cu rol în recunoaşterea S

Ex. ribonucleaza scindeaza ARN

Centrul activ prezinta: resturi catalitice (His 12 si His 119) si resturi de specificitate: intre aa 31-41 exista
5 aa bazici care recunosc ARN cu caracter acid

Contine: Ser, Cys, His, Tyr, Lys

Enzimele alosterice contin pe langa centrul activ si centrul alosteric;

Aici se fixeaza efectorii alosterici care nu intervin direct in cataliza, dar pot influenta procesul catalitic
prin modificarea conformatiei spatiale a enzimei

 SItusuri allosterice
 Specificitatea enzimelor

Specificitate de substrat: absoluta, relativa si stereochimica

specificitate de legatura:

enzimele recunosc un anumit tip de legatura chimica

Esterazele recunosc legaturile de tip esteric

Tripsina recunoaste legatura dintre Arg-Lys

Trombina recunoaste legatura dintre Arg-Gly

Arg
Lys

Alte exemple:

Chimotripsina actioneaza asupra legaturilor peptidice la care participa AA aromatici

Carboxipeptidazele scindeaza legatura peptidica cea mai apropiata de capatul C-terminal, daca ultimul
AA este aromatic
Glicozidazele scindeaza legaturile glicozidice si sunt specifice unei monozaharide particulare:
glucozidaza, galactozidaza etc
Acetilcolinesteraza hidrolizeaza esterul acidului acetic cu colina
Substituirea radicalului acetil din S cu alt radical alifatic diminua mult activitatea enzimatica (cu cat
radicalul este mai lung
Butirilcolina este hidrolizata cu o viteza de 100 ori mai mare ca acetilcolina

1. Specificitate de substrat relativa

Enzimele actioneaza asupra unui grup de substraturi cu structura asemanatoare

ADH (alcool dehidrogenaza) transforma toti alcooli cu nr mic de atomi de C

1. Specificitate de substrat relativa. Alte exemple

Gligozidazele actioneaza numai asupra unei legaturi glicozidice

Hexokinaza catalizeaza fosforilarea mai multor hexose (glucoza, fructoza, manoza, galactoza) in prezenta
ATP

Fosfatazele catalizeaza numai hidroliza esterilor fosforici

Peptidazele actioneaza numai supra legaturilor din peptide si protein

Laptazele hidrolizeaza legatura esterica dintre glycerol si acizii grasi

Tirozinaza oxideaza fenoli la compusi chinonici

Un caz aparte il reprezinta fosfolipazele ccare actioneaza asupra aceluasi substrat (fosfolipidele) dar cu
un punct de scindare diferit, fiind un amestec de specificitate de substrat de actiune

2. Specificitate de substrat absoluta

O enzima actioneaza asupra unui singur substrat

Ureaza, arginaza

Arginaza atoneaza numai asupra argininei

2. Specificitate de substrat absoluta

Ureaza catalizeaza numai hidroliza ureei:

Anhidraza carbonica catalizeaza sinteza acidului carbonic

3. Stereospecificitate

Specificitatea stereochimica. Existenta unor compusi biologici sub forma de izomeri determina
posibilitatea actiunii selective a unor enzime asupra unuia dintre ei

Enzima leaga substratul pe baza complementaritatii intre centrul activ si un fragment din molecula,
respectata numai in cazul unuia dintre izomeri

Celalalt izomer avand o dispozitie spatiala diferita nu se poate lega de enzima.

Stereospecificitate

Enzimele pot sa determine:

transformarea unui anumit izomer geometric (cis sau trans);

formarea unui anumit izomer geometric sau optic;

transformarea unui substrat apartinand unei anumite serii sterice D sau L.

Stereospecificitate

Lactat dehidrogenaza (LDH) este o enzima care determina transformarea acidului L-lactic dar nu si pe
cea a acidului D-lactic

Determina transformarea unui compus optic inactiv, acidul piruvic, intr-un compus optic activ, acidul L-
lactic, realizand o sinteza asimetrica

L-aminoacid oxidaza care catalizeaza reactiile de dezaminare a L-aminoacizilor si D-aminoacid oxidaza

care transforma D-aminoacizii;

Succinat dehidrogenaza (SDH) catalizeaza preferential dehidrogenarea acidului succinic cu formarea

acidului fumaric (izomerul trans).

Specificitate de actiune

Enzimele catalizeaza un anumit tip de reactie, in functie de modul de actiune asupra substratului

Acest tip de specificitate sta la baza clasificarii enzimelor si este datorat cofactorului care guverneaza
tipul de reactie in care se va angaja substratul.
De exemplu un anumit α-AA poate fi substrat pt mai multe enzime care au cofactori diferiti

Modul de actiune al enzimelor

Enzimele sunt catalizatori biologici (fermenti)

Nu sunt produse sau consumate in timpul unei reactii chimice

Nu declanseaza o reactive chimica ci intensifica viteza reactiei chimice

Enzimele modifica VITEZA REACTIEI dar nu constranta de echlibru a reactiei catalizate

Intr-o reactie S  P, la un moment dat un anumit numar de molecule de substrat au energia necesara sa
atinga o stare reactiva, denumita stare de tranzitie, intermediara intre S si P si instabila

Aceasta poate fie sa se transforme in produsul P fie sa reformeze substratul si se situeaza la punctul
maxim al diagramei energetice ce caracterizeaza relatia intre S si P

Enzima formeaza cu substratul un produs intermediary reactive cu o viata scurta. Sub aceasta forma
intermediara, substratul intra in reactive sufera modificari electronice sub actiunea centrilor active ai
enzimei, rezultand produsul de reactie.

Reactia se desfasoara cu o viteza proportionala cu concentratia moleculelor de substrat ce au energia

necesara pentru a realiza tranzitia

Cu cat este mai mare aceasta energie fata de energia medie cu atat sunt mai putine molecule capabile
sa realizeze tranzitia si reactia se desfasoara mai greu

Bariera de energie dintre energia starii de tranzitie si energia libera medie a lui S se numeste energie de
activare.

Energia libera a unei reactii (∆G)

Energia de activare: necesara energizarii unui substrat pentru a atinge o stare de tranzitie incare exista o
mare probabilitate ca o legatura chimica sa se formeze sau sa se rupa in substrat.

Enzimele reduc energia de activare fara sa afecteze energia libera a reactive(∆G) astfel, enzimele cresc
viteza de reactive.
Enzimele actioneaza prin scaderea energiei de activare si nu prin cresterea energiei reactantilor,
combinandu-se cu substratul astfel incat sa permita trecerea acestuia in starea de tranzitie

Complexele formate ES si EP sunt intermediari avand energia punctelor minime in diagrama variatiei
energiei dintre S si P

Energia de activare este o bariera energetica pentru reactiile chimice, moleculele cu o energie de
activare mare fiind mai stabile. Fara aceasta bariera energetica complexele macromoleculare ar reveni
spontan la moleculele simple ce le compun si nu ar putea sa existe procesele metabolice si structurile
ordonate.

Enzimele nu acţionează toate după un singur mecanism de reacţie universal valabil

Dintre numeroasele mecanisme de acţiune propuse, cele mai importanate sunt:

cataliza acido-bazică,

cataliza covalentă

cataliza prin ioni metalici

cataliza prin distorsiune.

Cataliza prin ioni metalizi:

Rolul metalelor in cataliza enzimatica

-sunt component esentiale ale centrului catalitic (activ)

-intermediaza formarea complexulu ES

-necesar in mentinerea structurii 3D a enzimei

-participa in reactii de transfer de electroni

Cataliza acido-bazica

Este cel mai frecvent mecanism întâlnit în cataliza enzimatică

Consta in procese de transfer de protoni intre gruparile acido-bazice ale enzimei si cele ale substratului

În calitate de catalizatori acido-bazici generali pot funcţiona grupările carboxilice sau aminice libere ale
resturilor aminoacizilor acizi sau bazici; gruparea tiol a cisteinei, gruparea imidazol a histidinei şi
gruparea hidroxil a tirozinei.

Cataliza acido-bazica

Viteza reactiilor catalizate de acizi sau baze este influentata de doi factori importanti:

Taria acizilor sau a bazelor: gruparea imidazol a histidinei are pka=6, actionand ca donor/acceptor la pH
fiziologic

Viteza cu care acidul sau baza cedeaza/accepta protoni; si din acest punct de vedere este eficienta His

In chimotripsina, aminoacizii Asp 102 si His 57 functioneaza ca grupe cu caracter acid si, respectiv
caracter bazic.

Cataliza covalenta

Formarea complexului enzimă-substrat presupune formarea unei legături puternice, de tip covalent
(punere in comun a electronilor), între S şi E

In acest tip de cataliza, atacul unei grupe electrofile sau nucleofile din situsul activ al enzimei asupra
substratului determina atasarea acestuia prin legaturi covalente la enzima.

Multe enzime formeaza legaturi covalente cu substratul, labilizandu-l fata de cel in forma nelegata

Cataliza covalenta

Serin proteazele (tripsina, chimotripsina, trombina) actioneaza dupa acest mecanism.

Inainte de a se lega la enzima, substratul adopta o stare de tranzitie caracterizata prin entropie scazuta,
pentru care enzima are afinitate mai mare

Enzime care actioneaza prin cataliza covalenta

Cataliza prin distorsiune

Se aplică în special la enzimele hidrolitice

Accelerarea vitezei de reacţie prin acest mecanism s-ar datora inducerii unei tensiuni în molecula
substratului, ceea ce ar determina “activarea” sa.

Se presupune astfel că legarea specifică a substratului de molecula enzimei induce apariţia unei tensiuni
sau a unei deformări în legătura ce urmează a fi scindată

Deformarea survenită permite complexului enzimă-substrat să fie mai reactiv decât substratul singur şi
să se transforme mai rapid în produşii de reacţie.

Cinetica enzimatica
Factori care influenteaza activitatea enzimatica

 pH-ul
 Pentru enzimele din organismul uman, pH-ul optim de actiune este pH-ul normal al mediului in
care ele isi manifesta actiunea catalitica
 Centrul activ al enzimelor contine grupe ionizabile, acide sau bazice, deci modificarea pH-ului
are ca efect modificarea gradului de disociere si, implicit, modificarea vitezei de reactie.

Pentru enzimele din organismul uman pH-ul optim este intre 5-9, dar exista enzime ce actioneaza si in
afara acestui interval. De exemplu, pepsina actioneaza la pH 1,5-2, fosfatazele alcaline la pH 9-10, iar
fosfatazele acide la pH 4,5-5.

Temperatura

Efectul temperaturii asupra activitatii enzimelor este rezultanta actiunii a doi factori opusi, cresterea
vitezei de reactie cu temperatura si denaturarea termica a enzimelor

Activitatea oricarei enzime variaza cu temperatura

Temperatura optima pentru enzimele din organismul uman este 37-400C, la plante 50-600C, iar pentru
cele din microorganismele din apele termale este 80-1000C

Determinarea activitatii unei enzime trebuie sa se faca la o temperatura intre 25-37C.

Concentratia substratului

In reactiile cu un singur S, mentinand constanta [E], cresterea [S] determina marirea vitezei de reactie
pana cand se atinge o valoare maxima peste care oricat ar creste concentratia substratului viteza
reactiei enzimatice ramane nemodificata

La concentratii mici de S, viteza de reactie este proportionala cu [S] (reactii de ordin1)

La concentratii mari de S, viteza de reactie devine independenta de concentratia substratului (reactii de

ordin 0), enzima saturandu-se cu S.

Concentratia substratului

L. Michaelis si M. Menten au propus o teorie generala de actiune a enzimelor bazata pe ideea ca enzima
si substratul se asociaza reversibil pentru a forma complexul ES.

Ecuatia exprima faptul ca viteza unei reactii enzimatice este determinata de concentratia de substrat la
acel moment si de constantele Km si vmax.

Aspectul curbei descrise de ecuatia Michaelis-Menten este hiperbolic

Semnificatia Km si vmax

Daca v = vmax/2 , inlocuind in ecuatia Michaelis-Menten se deduce faptul ca Km = [S], deci constanta
Michaelis poate fi definita drept concentratia de substrat la care viteza de reactie este jumatate din
viteza maxima

Constanta Michaelis, Km, este un indice al afinitatii enzimei pentru substrat, variind invers proportional
cu aceasta

Zona “a”- v creste proportional cu [s]

Zona “b” – cresterea v cu [s] nu este proportionala

Zona “c” – este atins Vmax la [s] infinita

Pentru orice E se poate defini, alaturi de Km si v max, numarul de turn-over al enzimei, ca fiind numarul
de molecule de S convertite in produs de reactie pe molecula de E in unitatea de timp, atunci cand E
este saturata cu S

Ecuatia Lineweaver-Burk

Deoarece reprezentarea ecuatiei Michaelis -Menten este curba a carei interpretare este dificila, s-au
realizat reprezentari liniare ale dependentei vitezei de reactie de [S], folosite la interpretarea datelor
experimentale:

reprezentarea Lineweaver-Burk, reprezentarea Hanes-Woolf, etc.

Ecuatia lineweaver-Burk

Enzimele alosterice
sunt alcatuite din
mai multe
subunitati

curba prezinta un
aspect sigmoid

Influenta efectorilor enzimatici

Efectorii enzimatici sunt substante cu structuri chimice variate care aduse in mediul de reactie pot
influenta activitatea enzimei care catalizeaza reactia

Efectorii enzimatici pot fi activatori sau inhibitori.

Activatorii enzimatici sunt compusi care stimuleaza activitatea enzimelor. Acestia pot fi:
Activatori ai unor proenzime

Forma inactiva a enzimei se numeste proenzima sau zimogen, in care centrul activ al enzimei este
mascat

Prin eliminarea unei parti din molecula, centrul activ este demascat, enzima devenind activa


 Proenzime sau zimogeni

Inhibitorii enzimatici

Inhibitorii enzimatici sunt compusi care influenteaza negativ activitatea enzimelor pe care o pot anula
definitiv sau temporar

Ei pot afecta situsul catalitic al enzimei sau orice alta regiune a moleculei, astfel influentand legarea
substratului de enzima

Actiunea inhibitorilor enzimatici este importanta pentru controlul proceselor biochimice, pentru a
intelege mecanismele de actiune a unor medicamente, droguri, otravuri, pentru a urmari etape dintr-un
proces metabolic.

Inhibitia enzimatica

Inhibitia enzimatica a fost clasificata in moduri diferite:

Inhibitie ireversibila, ce se manifesta prin alterarea de durata a structurii enzimei ca urmare a unor
legaturi mai puternice.

Inhibitie reversibila, fiind determinata de compusii care interactioneaza cu enzima prin interactii
necovalente care poate fi:

competitiva

necompetitiva;

Inhibitie ireversibila

Se formeaza un complex EI stabil, nedisociabil

E+I EI (reactie ireversibila)

1.Inhibitia se accentueaza progresiv pana la inlaturarea completa a activitatii enzimatice si nu poate fi

anulata prin indepartarea I

2. se datoreaza unor modificari covalente, permanente ale gruparilor functionale necesare catalizei,
transformand E in molecule inactive;

3.la inceput inhibitia este incompleta, dar creste pe masura ce apar modificarile chimice respective

Inhibitie ireversibila

Exemple de inhibitori ireversibili: substantele toxice, acidul iodacetic, metalele grele, compusii arsenicali

Acestia interactioneaza cu radicalii aa din centru activ al E, esentiali pentru structura si functia acesteia

Acidul iodacetic este inhibitor al ribonucleazei la pH=5,5; se obtine un produs alchilat al His 119 sau al
His12 si o forma in care ambele histidine sunt alchilate

Ionii metalelor grele ca Hg2+, Pb2+ sunt I irev pentru E ce contin sulf in centrul activ
Inhibitia reversibila

1.Intre E si I se formeaza un complex EI care poate regenera E

E+I EI

Se defineste o constanta de inhibitie, Ki ca fiind constanta de disociere a complexului EI

Ki = [E] x [I]/ [EI]

Inhibitia reversibila poate fi:

competitiva, uncompetitiva si necompetitiva

Inhibitori competitivi

I competitiv prezinta analogie structurala cu S, avand astfel afinitate pentru situsul catalitic al E

Apare o competitie intre E si S pentru ocuparea situsului catalitic. Legatura prin care se leaga I este de
aceeasi natura cu cea prin care se leaga S. Reactiile care au loc in acest caz sunt urmatoarele:

Este o inhibitie reversibila, deoarece prin cresterea [s] se indeparteaza I competitiv de la situsul catalitic,
legarea I competitiv la E fiind reversibila
Viteza de reactie atinge Vmax ca si cum I nu ar fi prezent, daca se mareste suficient de mult [S]

I competitivi cresc panta curbei, deci Km creste, scazand afinitatea E pentru S

Adaugarea I competitiv nu modifica Vmax, dar creste mult Km

Exemple de I competitivi:

Succinat dehidrogenaza enzima ce transforma acidul succinic in acid fumaric, este inhibata
competitiv de acizii dicarboxilici: acid malonic, acid malic, acid oxalic, asemanatori structural cu
substratul acestei enzime;

Sulfanilaminda isi exercita actiunea bacteriostatica prin inhibitie competitiva. Sulfanilamida este
asemanatoare structural cu acidul p-aminobenzoic, pe care il poate inlocui in timpul sintezei acidului
folic de catre bacterii pentru care este factor de crestere. In lipsa acidului folic bacteriile mor.

In terapia cancerului se utilizeaza analogi structurali ai bazelor purinice si pirimidinice, ce inhiba

sinteza acizilor nucleici, impiedicand diviziunea celulara care este mult mai rapida la celulele
tumorale = antimetaboliti

De exemplu, metotrexatul este antagonist FH2 pentru dihidrofolat reductaza

Biosinteza prostaglandinelor este inhibata de anumiti acizi grasi, inhibitori competitivi ai acizilor cu
20 atomi de carbon folositi ca substrat.

Aminele cuaternare inhiba competitiv acetilcolinesteraza, E ce hidrolizeaza Ach

Actiunea unor medicamente se datoreaza faptului ca sunt inhibitori competitivi

Inhibiţie uncompetitiva

I nu se combina cu E libera si nu afecteaza relatia sa cu S

I se combina cu complexul ES formand un complex ESI ce nu poate genera P dorit

Reducerea [ES] creste afinitatea aparenta e E pt S

Inhibitorii uncompetitivi sau anticompetitivi scad Km si Vmax

Inhibitia uncompetitiva functioneaza cel mai bine cand [S] este mare, iar I nu tb sa fie asemanator S
  Inhibitorul necompetitiv nu se leaga la acelasi situs cu substratul, nu prezinta asemanare
structurala cu acesta, deci efectul acestuia nu poate fi inlaturat prin cresterea concentratiei de
substrat

 Inhibitorul necompetitiv interactioneaza cu complexul ES sau si cu complexul ES si cu enzima

Reactiile care au loc in acest caz sunt urmatoarele:

In cazul inhibitiei necompetitive, I chiar daca nu se leaga la

centru activ al E actioneaza asupra acesteia deformand-o incat nu mai poate forma cES la viteza
normala,

iar cES format nu se mai descompune cu viteza normala pt a forma P

Inhibitia nu poate fi inlaturata prin cresterea [S]

Tipuri de inhibitori necompetitivi:

ioni sau molecule ce actioneaza la nivelul cofactorilor: CN-CO; pentru citocromi I intervin in lnatul resp.
mitoc

inhibitori ai grupelor -SH libere ale enzimei: acid iod acetic, p-clormercuribenzoat;
metale grele: argint, mercur, plumb, ce actioneaza la nivelul grupelor -SH ale enzimei;

agenti de chelatare: EDTA.

Efectul inhibitorilor asupra vitezei de reactie

Enzime alosterice. Efectori alosterici

Sunt proteine oligomere alcatuite din mai multe subunitati identice sau diferite, in numar par

Reactiile catalizate sunt endergonice si ireversibile; imprima sensul unic al cailor metabolice din
care fac parte

Intervin in prima etapa a unui lant de reactii, asigurand controlul intensitatii procesului si
ireversibilitatea lui

Fiecare monomer poseda un centru activ; fixarea S pe una din subunitati influienteaza legarea
lui pe celelalte prin fenomenul de cooperativitate

Pe langa centri activi, monomerii prezinta si centri alosterici de care se vor lega efectorii
alosterici

Efectorii alosterici sunt compusi cu masa moleculara mica, fara analogie cu S si care activeaza
reactiile enzimatice (efectori pozitivi) sau le inhiba (efectori negativi)

Efectorii alosterici sunt prezenti la locul de actiune al E variind doar concentratia lor

E alosterice sunt inhibate de produsul de reactie prin retroinhibitie sau inhibitie feedback

Efectori alosterici
Reglarea activitatii enzimatice

 Enzimele modulate prin fosforilare-defosforilare

 Trec din forma activa in inactiva si invers prin procese de fosforilare-defosforilare la nivelul
gruparilor OH ale unui rest de serina, mai rar treonina sau tirozina (nu fac parte din centrul activ)

 Fosforilarea se realizeaza pe seama ATP, care transfera un singur rest de acid fosforic, cu
participarea unor kinaze

 Trasnformarea inversa are loc prin hidroliza cu participarea unor fosfataze specifice
 Reglarea activitatii enzimatice prin
fosforilare-defosforilare

Enzimele modulate prin fosforilare-defosforilare:

Glicogenfosforilaza, citratliaza active in forma fosforilata si inactive in forma defosforilata

Glicogensintetaza, piruvatdehidrogenaza, acetilCoAcarboxilaza active in forma defosforilata si

inactive in forma fosforilata

Proteoliza incompleta: pepsina, chimotripsina, tripsina, carboxipeptidazele

Reglarea activitatii enzimatice prin activarea zimogenilor sau a proenzimelor la locul de actiune
(stomac, intestin subtire) sub actiune aunor factori locali (pH, enzime) sau autocatalitic

Transformarile sunt unidirectionale, neexistand posibilitatea refacerii zimogenului din enzimele

active

Reglarea activitatii enzimatice prin proteoliza limitata (tripsinogen pepsinogen)

  Proteoliza incompleta. Importanta:

 Sinteza E la locul de actiune ar fi mult mai lenta

 Sintetizate in forma activa, ele si-ar putea manifesta activitatea imediat, la locul de sinteza,
determinand aparitia unor boli grave

 Transportul lor de la locul de sinteza la locul de actiune in forma activa ar putea avea consecinte
grave

Reglarea activitatii enzimatice prin inductie/represie

Izoenzime

-forme moleculare diferite ale aceleiasi enzime

-catalizeaza aceeasi reactive

-Difera prin proprietati fizico-chimice (migrare electroforetica temperature de inactivare)

-localizate in organe diferite (importanta diagnostica)

Emeple de izoenzime: CPK, LDH, fosfataza alcalina, amilaza

-CPK-MM (muschi straiti, miocard), MB(miocard), BB(creier)

-LDH 1,2 (hematii, miocard), 4,5 (ficat muschi striati), 3 plamani

-fosfataza alcalina-hepatobiliara, intestinala, osoasa, placentara

-amilaza-salivara, pacreatica

IMportanta in practica medicala a enzimelor

-mecanismele care duc la modificari ale active. Enzimelor

-valoarea diagnostic

-limitele diagnosticului enzimatic

Izoformele lactac dehidrogenazei

LDH-1 (4H)- in inima

LDH-2 (3H1M)- in sistemul reticuloendotelial

LDH-3(2H2M)-in plamani

LDH-4(1H3M)-in rinichi

LDH-5(4M)-in ficat si ms striat

(H-este tipulde monomer intalnit in inima iar M este monomerul carcteristic izoenzimei hepatice
simusculare)

->rol in diagnosticul medical indicand distrugerile celulare

Provenienta enzimelor serice

Enzimelesecretate active in plasma

-LCAT, colinesterala , factorii coagularii

Enzimele intracelulare

-CPK, LDH, ASAT, ALAT

Enzimele ale secretiilor exocrine

-amilaza salivara, pancreatica, fosfataza acida prostatica

Enzimele indicatoare ale colestazei (fosfataza alcalina, GGT)

Enzimele care indica un process de inducere(GGT)

Enzimele cu dubla localizare

In aceeasi celula, dar in compartimente diferite, pot exista enzime cu aceeasi specificitate de substrat
dar cu proprietati chimice si fizice diferite

Enzime biloculare-mitocondrie si citosolice

-aspartat-aminotransferaza (GOT)

-malat-dehidrogenaza

-izocitrat-dehidrogenaza

-α-glicerofosfat-dehidrogenaza

Enzimele in boli cardiovasculare si alti biomarkeri in bolile cardiovasculare

Infarctul miocardic- CK(CK MB), ASAT,LDH

Alti marker de infarct: triponina, miglobina

↑CPK total

Soc cardiogen cu hipoziemusculara

Electroconversie

Effort fizic intens

Inj. i.m cu penicilina, xilina, diazepam

Miopatii

Hipotiroidism

CPK total> dublul valorilor superioare

CPK MB >5% din totalul activitatiilor CPK

↑ASAT

Boli musculare

Boli hepatice

Infarct muscular
↑LDH

Anemiemegaloblastica

Anemiile hemolitice

Boli musculare

Staza hepatica

CK-MB

-exista 3 izoenzime: CK MM, CK MB, CK BB

-miocardul contine MM si MB

-se normalizeaza in 3 zile-poate indica reinfarctizarea (troponina persista crescuta 10-14 zile)

Utilitatea CK-MB

-test diagnostic acceptat pt infarctulmiocardic

-sensibiliatea scazuta in detectarea infarctului precoce(<6 ore) si tardive (>36 ore)

-detecteaza reinfarctizarile precoce

-prognostic: poate estma marimeainfarctului miocardic (care se coreleaza cu evenimentele cardiac

ulterioare)

Raport masa CKMB/activitate CK(index relative)

Un raport >2,5 indica miocardul ca sursa de crestere a CK MB

TROPONINELE
-3 proteine distincte (I, C, T) exprimate in muschiul cardiac si scheletic-se pot diferentia prin tehnici
imunologice

Utilitatea troponinei

-detectarea necrozei miocardice

-sensibilitatea si specificitate mai mare decat CK MB

-utilitate limitata in detectarea reinfarctizarilor

-util in stratificarea prognostica

-influenteaza conduit terapeutica

MIOGLOBINA-ms scheleticesimiocard

-cel mai util test de excludere a infarctului

-biomarker precoce. Detecteaza reperfuzia

Dezavantaje:

-specificitate scazuta (creste si in leziunile ms, scheletici)

-nivelele scad rapid-inutila in prezentarea tardivala medic

COMPLEXE ENZIMATICE

-enzimele pot fi organizare in complexe enzimatice atunci cand produsul unei reactii este rapid preluat si
transformat de o alta enzima

-diferite grade de organizare

Exemple: acid-gras sintetaza cu localizare citosolica. Acest system enzimati, descoperit de Lv(y)nen(nu
stiu ce scrie) in drojdie, apare ca fiind format din 6 enzime diferite, grupate injurulunei protein central
purtatoare de radical acil. INtregulsistem enzimatic are masa moleculara d e2300 kDa

Complexul multienzimatic: enzime associate cu ribozomii, enzimele lantului respirator.

Enzimele se pot gasi in special in alimente negatite precum:germenii de grau, laptele de vaca crud
(tolerat numai de cei cu ficat sanatos), galbenusul de ou de gaina, sucurile de legume, legumele si
zarzavaturile tinere, afinele, caisele, ceapa, ciresele si visinele, coacazele negre, morcovii, prunele,
rosiile, salata verde, sfecla rosie, spanacul, usturoiul, mierea, lucerna( care contine 8 enzime esentiale),
carnea si pestele etc. Aceste substante au un rol foarte bine determinat, fiecare actionand asupra unui
anumit component din alimente, neputandu-se inlocui un ape cealalta. Prin urmare, o cantitate
insuficienta sau absenta unei singure enzime poate determina imbolnavirea.

BOLI METABOLICE

-sunt numeroase boli metabolice, cauzate de absentaunei enzime sau functionareaproasta a unei
enzime in corpul uman.