Sunteți pe pagina 1din 2

Procesul de colectivizare iniţiat de regimul comunist după venirea la putere i-a afectat

profund pe ţăranii din România. Proprietăţile şi parcelele de pământ au ajuns în “grija” statului și
transformate în instituții. Acest lucru este ilustrat și în nuvela “Acasă” de Fănuș Neagu, în care
este prezentat destinul tragic al unei familii alungate din satul Grădiștea de pe malul Buzăului, în
celălalt capăt al ţării, în Maramureş.

Bătrână Ghergina, deşi plecase de numai cinci ani din satul natal, doreşte să se întoarcă la
origini pentru a-şi găsi sfârșitul în propria casă. Dorul după locul din care a fost izgonită a
urmărit-o în permanenţă, a chemat-o necontenit, fapt pentru care bătrâna nu a putut niciodată să
se despartă de “obârșii”. Criza este declanşată în anul 1949 când toţi membrii familiei au fost
deportați din localitatea de baștină, fiindcă „aveam ceva avere”, după spusele protagonistei.

Firul narativ începe cu un pasaj în care se conturează personajul principal – bătrâna


Gherghina. Era „înaltă și osoasă cu fustă neagră până-n călcâie și șal fumuriu, adunat peste
obraji.” Îmbrăcămintea o reprezintă direct, iar culorile întunecate, sobre invocă tristețea,
nostalgia bătrânii față de plaiul natal. Aspectul fizic trădează bătrânețea: „colţi rupţi,
desperecheaţi.”. De când a fost deportată nu s-a mai bucurat de o viață liniștită, a încercat să
supravieţuiască unui sistem care a intervenit în vieţile oamenilor.

Narațiunea o încadrează pe Gherghina într-un profil al personei dezrădăcinate, care a


revenit prea târziu la locurile natale, e o bătrână traumatizată, dar rezistentă la toate vitregiile
vieţii, „a venit pentru a muri acolo unde s-a născut”. Bătrâna interpretează permanent marșul
morților „Ta, ta, ta, tam... ta, tam!”, semnificând un suflet chinuit și dezamăgit de restricțiile
regimului.

Întoarsă casă, Gherghina este încercată de multe amintiri: “aici locuise ea ”aici a „născut


nouă copii. Acolo au zăcut și mi s-au stins patru băieți. Tot acolo mi-a murit și omu”. Primarul
rămas și el fără suflet o dojeneste pe bătrână, spunându-i că nu are ce caută în casă, care a
fost odinioară a ei: “Aici e Sfatul popular, discutăm treburile comunei”

      Acțiunea nuvelei este reprezentată de opoziția dintre trecut și prezent, personajele fiind cheia
acestei antiteze: trecutul Gherghina și Eremia, iar prezentul primarul Pavel Odangiu, șoferul
Geana Aurel. Trecutul a însemnat oamenii care erau harnici, care se ajutau și se bucurau de
linistea căminului lor. De asemnea, cei din trecut se entuziasmau de sărbători, erau credincioși și
țineau la locurile natale. Pe parcursul nuvelei sunt scose în evidență modul de trai și relația dintre
localnici în trecut când oamenii duceau o viață liniștită, se ajutau reciproc, erau săritori la nevoie,
„frate-meu Niculai, ăl mai mare dintre noi, vă spărgea lemne iarnă”.     

   O scenă important, unde antiteză dintre prezent și trecut este redată, este intâlnirea cu soția
șefului de gară. Dialogul dintre personaje scoate în evidență dorința reîntoarcerii, dorul de
locurile natale. Mirosul de pâine proaspătă, cocoşii de lut aflaţi în fereastră unei case sunt
elemente care scot în evidență trăirile personajelor manifestate prin sentimente de bucurie, de
speranţă şi resemnare. Mirosul de pâine caldă le trezește amintiri plăcute, îi făce să mai întârzie
puțin în gară. Pâinea este un element sacru, simbolul vieții, al onestității și al bunăstării. Ea îl
însoțește pe om pe parcursul întregii vieți și la bucurii, dar și la necazuri. Cu toate că acum cinci
ani au fost considerați „dușmani de clasă și expulzați din satul de baștină,” „nevasta șefului de
gară le puse în mână câte-o felie de pâine caldă,” semn de dragoste, bunătate și omenie. Episodul
generează o atmosferă familiara care o face pe protagonista, puternic marcată de rigorile
regimului, să se simtă bine.