CORECTAREA COMPORTAMENTELOR

NEGATIVE ALE COPIILOR

Cum reacționează în general părintele atunci când copilul manifestă un

comportament nedorit? Ce se poate face pentru corectarea
comportamentelor nedorite? Un prim pas în corectarea unui
comportament este identificarea cauzelor. Cu siguranță nu a apărut
pentru că avem un copil iremediabil rău, ambițios sau răzbunător.

Un copil poate viza, atunci când aplică un comportament deranjant

pentru noi:

– Atragerea atenției, care este un lucru normal și care ar trebui să ne

ridice întrebarea „Oare simte că nu primește suficientă atenție?“. Poate
copilul a observat că i se acordă atenție doar când face ceva negativ, iar
în rest este ignorat, prin urmare, atunci când dorește să fie băgat în
seamă, recurge la comportamente despre care știe că vor primi un
răspuns. A cere atenție este, de altfel, un mod în care cere afecțiune și
iubire.

Atenția poate îmbrăca, pentru copil, orice formă. Cearta, în cazul

comportamentelor nedorite, este o modalitate în care părinții îi acordă
atenție. În loc de asta, putem recurge la a-i acorda atenție atunci când îl
surprindem făcând un lucru care ne mulțumește. Nu trebuie să fie
neapărat un lucru măreț, este suficient să-l surprindem punând o jucărie
la locul ei, pentru a-i valida acest gest, desigur, fără exagerări (ex: „îți
mulțumesc că mă ajuți să țin casa în ordine“). În acest fel, îl vom orienta
către a face lucruri pozitive pentru a primi atenție. În paralel, dacă
ignorăm comportamentele negative, acestea se vor stinge, iar raportul se
va inversa.

– Lupta pentru putere apare în general atunci când părintele încearcă să

înfrângă prin forță și autoritate voința copilului. Copilul țipă, mama
amenință, copilul lovește, mama lovește și ea… și lupta poate continua
la nesfârșit. Să nu subestimăm puterea copilului de a învinge. Este
important să clădim o relație de parteneriat și cooperare cu copilul (nu de
prietenie).
Dacă îi recunoaștem nevoile, drepturile și dorințele, el se va simți
valorizat și nu va mai considera că are pentru ce să se lupte. Îl putem
ghida către ceea ce ne dorim cu blândețe și înțelegere. Dacă dimineața,
când îl trezim pentru a merge la grădiniță, copilul refuză vehement, decât
să ne lăsăm atrași într-un război cu plânsete și febră, este mai indicat, de
exemplu, să ignorăm răspunsul și să îl ghidăm în altă direcție, oferindu-i
câteva alternative: „Te îmbraci cu hanoracul sau cu geaca?“, „Când
termini programul de la grădiniță, vrei să mergem în parc sau la film?“,
„Îți pregătesc sandviș sau napolitane?“ etc.

Nu uităm să validăm comportamentele pozitive atunci când apar: „Super,

te-ai îmbrăcat în timp-record!“; să provocăm competiții: „Hai să vedem
cine termină primul cu spălatul pe dinți!“; să stimulăm competențe: „Sunt
curios/curioasă dacă poți să-ți pregătești singur cerealele/să hrănești
câinele“. Este întotdeauna de evitat condiționarea de tip șantaj: „Dacă
mergi la grădiniță, îți cumpăr o păpușă/ciocolată/te las în parc…“,
deoarece copilul va înțelege că vă face o favoare, din care are de
câștigat, și va refuza în fiecare zi să meargă la grădiniță pentru a primi
recompensa.

– Răzbunarea apare în general la copii foarte descurajați, care recurg la

comportamente agresive. Este de evitat să subestimăm capacitatea
copilului de a se simți rănit sau dezamăgit de anumite acțiuni ale
părinților. Când comportamentul de răzbunare apare, este un indicator al
faptului că ceva din comportamentul părinților l-a descurajat sau l-a lezat.
Copilul va recurge la acele comportamente despre care știe în mod cert
că îi deranjează pe părinți. El observă din propria interacțiune, din
interacțiunile părinților cu alte persoane sau din discuțiile auzite ce
anume consideră părinții ca fiind supărător și aplică acele
comportamente pentru a se răzbuna. Este important în acest caz să se
stabilească ce anume a generat comportamentul, pentru ce dorește să
se răzbune. O discuție deschisă, în care părintele este dispus să-și
accepte limitele și greșelile, poate fi foarte benefică pentru a reclădi
bazele relației cu copilul.

Un lucru important de știut este că, în realitate, nu există copii răi,

ci doar copii descurajați. Dacă vom învăța să privim comportamentele
negative ale copiilor ca pe o formă de a ne comunica ceva, vom găsi
întotdeauna cea mai bună metodă pentru a-i corecta. Cu înțelegere și
iubire, niciun obstacol nu este de netrecut.