Câte ceva despre acceptarea

necondiţionată a copilului
scris de Raluca Vasiliu in 18 January, 2014

Puţine lucruri mi se par mai triste decât zâmbetele forţate

ale unor copii. Ca nişte funcţionari amabili, aceşti micuţi caută să le facă pe plac părinţilor sau să
îşi impresioneze musafirii. Pentru ei este foarte important să se prezinte într-o lumină bună şi să
le arate tuturor ce copii valoroşi şi cuminţi sunt. Dacă vei privi însă în spatele acestor zâmbete
forţate, vei întrezări suferinţa şi teama lor de a nu fi acceptaţi aşa cum sunt.

Acceptarea necondiţionată, iată un termen la modă. Este la modă să li se spună părinţilor să îşi
accepte necondiţionat copilul, la fel cum este la modă să dai vina pentru greşelile tale de adult pe
lipsa de acceptare a părinţilor de când erai mic.

Asemeni tuturor conceptelor la modă, acceptarea necondiţionată a fost de multe ori pusă în
practică greşit. Ea a fost confundată cu permisivitatea extremă şi cu lipsa de educaţie, şi astfel s-
a ajuns la copii total ne-educați, cărora li se permite să facă lucruri oribile în numele acesteia
(accept total faptul că mă scuipi şi că mă loveşti). Aşadar, cred că este foarte util să înţelegem ce
înseamnă acceptarea necondiţionată şi de ce contează ea aşa de mult. Aş vrea să începem însă
invers, adică mai întâi să înţelegem ce nu este acceptarea necondiţionată.

Trebuie să spun din capul locului că a nu-ţi accepta copilul nu înseamnă a nu-l iubi. Până
acum nu am văzut nici un părinte care să nu îşi iubească copilul: chiar dacă este umbrită de furie,
dezamăgire sau dezimplicare, iubirea părintească există. Nu acelaşi lucru îl pot spune însă
despre acceptarea necondiţionată: unii părinţi pur şi simplu nu îşi acceptă copilul aşa cum este el
şi îi transmit acestuia semne clare de respingere.

Ce înseamnă lipsa acceptării

necondiţionate?
 Respingere constantă. Respingerea poate fi directă (pleacă de-aici, lasă-mă în pace)
sau indirectă (aş sta cu tine, dar nu am timp, sunt obosit). Chiar dacă părintele îl respinge direct
(pleacă de-aici) sau subtil (du-te în camera ta şi joacă-te acolo), mesajul pe care copilul îl
primeşte este acelaşi: mă deranjezi, nu te vreau lângă mine.
 Critici constante. Critica, în latura sa distructivă, se referă la a taxa orice greşeală a
copilului, a pune accentul numai pe erori şi a trece cu vederea părţile bune. Atitudinea critică îl
face pe părinte veşnic nemulţumit de copil, predispus să îl denigreze sau umilească. Chiar dacă
se referă la comportament şi nu la persoană (aşa cum suntem sfătuiţi să o facem), critica
distructivă are acelaşi efect asupra copilului: îl face să se simtă lipsit de valoare.

 Dezamăgiri frecvente. Dezamăgirea merge mână în mână cu aşteptările prea înalte faţă

de copil. Unii părinţi au o imagine ideală şi nerealistă despre cum trebuie să fie copilul, şi mereu
îl compară cu această imagine. Oricât încearcă, copilul nu se poate ridica la înălţimea
aşteptărilor părinteşti, şi aceştia nu ezită să îşi arate dezamăgirea. Dezamăgirea părinților este
tradusă de copil prin mesajulNu eşti destul de bun pentru mine.

 Forţarea copilului să facă doar ce vor părinţii. Prin mituire, ameninţări sau pedepse,
părinţii îl determină pe copil să se comporte aşa cum vor ei şi nu aşa cum simte acesta.
Obişnuit să facă doar ce i se spune şi nu ce simte, copilul devine alienat de propria persoană.
El primeşte în continuu mesajul: Nu contează ce vrei, contează să le faci pe plac celorlalţi.

 Comparaţii permanente cu ceilalţi copii. Chiar dacă prin comparaţii părinţii vor să îi

stimuleze pe copii să fie mai buni, în realitate mesajul primit de aceştia este: Nu te accept
decât atunci când eşti mai bun decât ceilalţi.

 Lipsa de interes faţă de copil. Aceasta se traduce prin lipsa de atenţie faţă de nevoile,
dorinţele sau viaţa interioară a copilului. Văzând că nu este băgat în seamă copilul va înţelege
că nu este destul de important pentru părinţi.

Sper că observi că am folosit cuvinte ca deseori, constant, permanent, când m-am referit la

acceptarea necondiţionată. Asta înseamnă că lipsa de acceptare apare în urma unor
interacţiuni repetate între părinte şi copil, în care unul respinge constant şi celălalt încearcă
să fie acceptat. Dacă faci comportamentele de mai sus foarte rar, nu înseamnă că nu îţi accepţi
copilul.

Dealtfel, acceptarea necondiţionată totală este o utopie: aşa cum nu există iubire total
necondiţionată, aşa nu există nici o acceptare totală: invariabil anumite comportamente ne
enervează sau ne contrariază. Până la urmă, dorinţa de schimbare şi educaţia izvorăsc din
neacceptarea anumitor comportamente. 

Hai să  vedem cum se reacționează de obicei copiii care nu sunt acceptați necondiționat:

La ce duce lipsa de acceptare

necondiționată?
În faţa lipsei de acceptare din partea părinţilor copilul adoptă de obicei 2 strategii:

 Devine supra-adaptat. Asta înseamnă că va renunţa la propriile dorinţe şi nevoi ca să

se adapteze cerinţelor exterioare. Orientat să le facă pe plac celorlalţi, el va deveni dependent
 de părerea acestora şi va face orice ca să nu se simtă respins. Sentimentul valorii personale va
depinde de ceilalţi: când este lăudat se va simţi fericit, când este respins va suferi şi se va simţi
ultimul om. Pentru că nu mai ştie să se lase ghidat de propriile impulsuri va fi schimbător şi
destul de inconsistent interior. Pe termen lung el se va aliena de propria persoană şi vă trăi
deseori senzaţia de vid interior. Paradoxul este că, oricât ar fi de bun şi de apreciat, copilul
supra-adaptat nu are încredere în el şi în valoarea lui. Asta se întâmplă din cauză că el a
sesizat foarte clar mesajele de respingere din partea celorlalţi şi le-a interiorizat sub forma: Nu
sunt destul de bun să merit acceptarea celorlalţisau Ceva nu e în regulă cu mine.

 Se revoltă. Chiar dacă pare o variantă mai rea, ea este mai profitabilă pe termen lung
pentru copil. Mergând după deviza Dacă voi nu mă vreţi nici eu nu vă mai vreau, copilul îi va
respinge sau agresa pe ceilalţi. Partea bună este că micuţul are şansa să îşi aleagă propriul
drum şi să îşi urmeze nevoile, adică are şansa să se câştige pe sine însuşi. Partea rea e că el
riscă să devină autodistructiv, făcând mereu opusul la ce i se spune, numai ca să îşi arate
revolta (fumez pentru că e interzis, iau note mici ca să le fac în ciudă alor mei).

Indiferent de calea urmată de copil, lipsa acceptării necondiționate va lăsa urme în viaţa lui. Pe
termen lung copilul poate rămâne cu sentimente profunde de vinovăţie,
inadaptare sau devalorizare. Stima lui de sine va avea de asemenea de suferit. Însă cred că
cel mai rău lucru este că el nu va şti să se accepte pe sine însuşi. Nu va şti să se ierte, să se
aprecieze, să se placă. Relaţia cu sine însuşi va fi mai tensionată, el făcându-şi permanent griji
referitoare la propria persoană.

Ca să încheiem discuția despre lipsa acceptării necondiționate (ca preludiu la discuția despre

creșterea acceptării necondiționate) vreau să te întreb: Crezi că poate cineva care are o lungă
experienţă a respingerii să înveţe să se accepte? Cât de uşoară este eliberarea de
toate gândurile negative, emoţiile depreciative şi comportamentele autodistructive, care au
venit odată cu lipsa de acceptare din partea celorlalţi? Iată tema de gândire pentru data viitoare.

Cateva lucruri pe care ar fi bine sa

le facem in noul an, daca vrem sa
fim fericiti
Miercuri, 15 Ianuarie 2014, ora 18:00
Motto:"Nu evenimentele ne influenteaza, ci modul in care le interpretam"

Daca in 2013 ne-am simtit uneori depasiti de situatiile de criza, am fost angrenati
in proiecte neinteresante, rareori am fost satisfacuti de evolutia relatiilor noastre
interpersonale si am devenit in timp poate usor nemultumiti de aprecierea pe
care am primit-o la job, acum, iata, a venit momentul sa schimbam ceva. 

Specialistii in stiinta fericirii si cercetatorii starii de bine nu recomanda o reteta

anume pentru atingerea starii de fericire, insa propun cateva directii principale pe
care ar fi preferabil sa le urmarim atunci cand ne "proiectam" o viata cu sens si
implinita. Din punct de vedere evolutionist fericirea nu este un scop, ea devine
insa un mijloc in atingerea scopului. 

Iata cateva principii sanatoase pentru definirea unei vieti fericite pe care am
putea sa le adoptam in noul an:

1. Adopta gandirea rationala. Ea are rolul de a mentine asteptarile persoanei in

limite realiste, constructive. Gandirea rationala poate fi deopotriva pozitiva sau
negativa si reprezinta calea regala spre sanatatea mintala si, de ce nu, spre
fericire. Poti gandi rational pozitiv. "Mi-as dori sa reusesc sa-mi finalizez teza de
licenta cu nota maxima" sau rational negativ (in circumstante negative de viata e
normal sa ai ganduri negative), "Mi-as fi dorit ca mama mea sa nu se fi
imbolnavit grav anul acesta, dar acum ca s-a intamplat, fac tot posibilul sa am
grija de ea, mentinandu-mi increderea in insanatosire, in medici, in divinitate". 

Important este sa gandesti rational, nu irational. Gandirea rationala este chiar

mai importanta decat gandirea pozitiva in opinia adeptilor psihoterapiei rational-
emotive: Albert Ellis, Windy Dryden, Raymond diGiuseppe.

2. Construieste-ti o viata buna. In opinia lui Martin Seligman, fericirea produsa

de satisfacerea dorintelor personale care exprima punctele tari pe care le avem
ca indivizi (ex. realizarea unui proiect, daca esti cercetator sau promovarea
examenelor cu brio, daca esti student) reprezinta o fateta a fericirii foarte
importanta, pentru ca da savoare vietii, ne mentine un nivel al stimei de sine
inalt, dar nu este mai importanta decat construirea unei vieti cu sens.

3. Pune primele caramizi la construirea unui sens. Martin Seligman a

delimitat conceptual in studiile sale si fericirea produsa de indeplinirea dorintelor
transpersonale (ex. norme si valori asumate de noi si comunitate), ceea ce atat
in limbaj comun cat si in limbaj filosofic numim viata cu sens. 

Constructia sensului este un proces individual asumat de fiecare dintre noi in

concordanta cu propriile valori, principii si idealuri. Nevoia de sens este acut
resimtita mai ales in societatea actuala, in care standardizarea, urbanizarea,
nivelarea genereaza in individ diverse frici, angoase, temeri care ii scad calitatea
vietii, ajungand pana la psihopatologie. 

Prin construirea unui sens, prin adoptarea unei viziuni, multe dintre temerile si
angoasele vietii cotidiene se dizolva intr-un scop mai inalt, punand in umbra
neplacerile actuale, mici sau mari.

Mici "trucuri" pentru imbunatatirea vietii de zi cu zi, in noul an:

1. Savureaza fiecare clipa, bucura-te de fiecare moment al zilei! Opreste-te

din activitatea de rutina pentru a mirosi o floare, pentru a admira un copac, o
imagine frumoasa. Savureaza mirosul unei cafele cu aroma de migdale, bucura-
te de prezenta unei persoane dragi sau de vocea ei la telefon.

2. Nu considera banii ca fiind o prioritate pe lista ta. Cu cat te vei gandi mai
mult la bani si la modurile de a-i obtine, cu atat vei fi mai trist atunci cand nu vei fi
realizat acest lucru. Considera banii nu un scop in sine, ci un mijloc de a ajunge
la un scop mai inalt.

3. Evita comparatiile. Incearca sa-ti stabilesti propriile scopuri, concordante cu

personalitatea ta, cu sensul pe care incerci sa-l construiesti, cu nevoile tale, cu
dorintele tale ardente sau pasiunile tale. 

Comparandu-te cu altii, nu faci decit sa trasezi limite imaginare, sa creezi o

competitie falsa, neproductiva pentru parcursul tau profesional sau existential.
Construieste-ti destinul in pasi mici, cu migala.

4. Fa-ti prieteni noi, mentine relatiile cu cei vechi si cu membrii

familiei. Incearca sa ramai in relatii bune cu prietenii de nadejde, nu pierde
ocazia sa-ti faci noi prieteni si mai presus de toate, mentine vie relatia cu familia
ta apropiata, cu cei care te iubesc neconditionat. 

5. Atunci cand iti permiti, daca iti face placere, fa mici cadouri celor dragi.

A darui este un gest de tandrete care nu poate trece neobservat. Generozitatea

este una din virtutile celor inzestrati cu delicatete si poate imbraca multe forme. 

6. Zambeste chiar si atunci cand nu simti nevoia sa zambesti.

Zambetul natural, deschis si spontan, reprezinta calea cea mai sigura de a ne

apropia de ceilalti. Zambetul ofera prilejul primirii unui feed-back pozitiv din
partea semenilor nostri, din partea colegilor. 

Studii recente de psihoimunologie sau psihologie evolutionista plaseaza

zambetul pe unul din primele locuri in dobandirea starii de bine. Inca de la
Charles Darwin si William James se stie caexpresiile faciale nu reprezinta numai
semnele vizibile ale emotiilor, ci contribuie chiar la crearea lor.

7. Fa sport cat de des poti, inscrie-te la un curs de tango sau salsa. Viata
sedentara si munca de birou ne priveaza adesea de bucuria intretinerii unui corp
sanatos. Nu precupeti niciun moment de a face putina miscare, chiar daca numai
in week-end sau doar in cateva dimineti pe saptamana. 

Exercitiile regulate sau dansul ofera ocazia de a interactiona cu alti oameni cu

interese similare, iar studii serioase arata ca miscarea este foarte eficienta in
tratarea depresiei, ca adjuvant la psihoterapie sau farmacoterapie. 

8. Exerseaza umorul ori de cate ori ai ocazia. S-a demonstrat stiintific ca un

simt al umorului si o capacitate de autoironie dezvoltate coreleaza pozitiv cu
niveluri inalte ale sanatatii mintale. 

Asadar, nu scapa nicio ocazie de a-ti folosi umorul, chiar si in situatii de viata
tensionate sau stresante, cand ai putea crede ca glumele nu-si au sensul.
Dimpotriva, a trata o situatie amenintatoare cu umor sau autoironie denota o
capacitate mare de detasare emotionala si capacitatea de a recadra singur
importanta evenimentului.

9. Alatura-te unei comunitati culturale, artistice. Acest lucru iti va oferi ocazia

de a-ti exersa si celelalte aptitudini cu care te-a inzestrat natura. Este bine
cunoscut faptul ca nisarea joburilor din societatea moderna face ca o mare parte
din personalitatea noastra sa nu fie implinita prin munca, astfel ca orice hobby
are valoare terapeutica. Cu timpul, un hobby exersat cu pasiune poate deveni
chiar lucrativ.

10. Invata sa ierti. Functia terapeutica a iertarii este bine-cunoscuta atat

psihoterapeutilor, cat si consilierilor pastorali sau duhovnicilor. Iertarea, toleranta,
acceptarea sunt conditii necesare unei vieti bune, traite sub auspicii favorabile.
Este ca o recunoastere a faptului ca viata in comunitate nu este posibila fara
iertarea greselilor.

Daca niciunul din sfaturile de mai sus nu functioneaza si simti ca ai nevoie de un

ajutor pentru a trece peste neplacerile prezente sau chiar doresti sa investighezi
sensuri mai profunde ale existentei tale, apeleaza cu incredere la
specialistii Bellanima, care iti vor oferi cu drag tot sprijinul. 

Material realizat cu sprijinul lui Beatrice Popescu, specialist in psihoterapie

cognitiv-comportamentala si psihoterapie rational-emotiva in cadrul Centrului
Medical Bellanima(www.bellanima.ro), Editor Fondator al Europe's Journal of
Psychology (www.ejop.org), Doctorand in filosofie al Universitatii din Bucuresti.