1.Notiunea si caracteristica gene. a dr. comert. international.

1.1 definitia
Dreptul comerţului internaţional reprezintă un ansamblu de norme care reglementează
relaţiile comerciale internaţionale. Raporturile juridice ale comerţului internaţional se
stabilesc între state, persoane juridice şi persoane fizice. În organizarea şi desfăşurarea
relaţiilor comerciale internaţionale, statul are o dublă calitate: de subiect de drept
internaţional şi subiect de drept civil.

1.2 explicati criteriile de definire a carac. international al rap. jur., care

consti. obiectul dr. comer. international.
Noţiunea de internaţionalitate se defineşte prin prezenţa elementului de extraneitate şi
specificul operaţiunii. Caracterul internaţional este dat de existenţa anumitor criterii în
conformitate cu specificul operaţiunii. În contextul reglementării din sistemul nostru
de drept, noţiunea de internaţionalitate are o accepţiune tehnico-juridică. În acest sens,
un raport commercial va fi internaţional, dacă elementul de extraneitate pe care îl
cuprinde este de natură a-l face susceptibil de a veni în contact cu mai multe sisteme
de drept. Această condiţie este îndeplinită dacă părţile îşi au domiciliul sau sediul ori
reşedinţa lor obişnuită în altă ţară, dacă actele referitoare la încheierea ori executarea
contractului prezintă puncte de legătură cu mai multe legislaţii sau obiectul obligaţiei
se localizează pe teritoriul unor state diferite.
Unele convenţii internaţionale consacră un singur criteriu. Astfel, în material
contractului de vânzare de mărfuri, caracterul internaţional este dat de domiciliul sau
sediul părţilor, iar în absenţa acestuia reşedinţa lor obişnuită. În acest sens dispune art.
1 al Convenţiei Naţiunilor Unite de la Viena asupra contractului de vânzare
internaţională de mărfuri din 1980 şi art. 2 al Convenţiei de la New York asupra
prescripţiei în materie de vânzare internaţională de mărfuri din 1974. În material
transporturilor, elementul internaţional constă în executarea prestaţiei pe teritoriul mai
multor state. În acest sens, dispun prevederile Convenţiei de la Varşovia pentru
unificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internaţional din 1929 şi
dispoziţiile Convenţiei de la Geneva referitoare la contractul de transport internaţional
de mărfuri pe şosele din 1956. Alte convenţii internaţionale adoptă pentru
identificarea internaţionalităţii două criterii, adică un criteriu principal, care este
dublat de un criteriu secundar. În Convenţia de la Haga referitoare la vânzarea
internaţională de bunuri mobile corporale din 1964 sunt stipulate două criterii ce
trebuie îndeplinite cumulativ: sediul sau reşedinţa părţilor în state diferite, precum şi
mişcarea obiectelor vândute, locul încheierii contractului sau locul predării lucrului
vândut.

1.3Argumentati autonomia dr. comer. international

DCI reglementeaza un ansam. de rap. jur. ce apar in cadrul comertului international si
cooperarii economic-internationale.DCI adopta anumite reguli de natura a favoriza
desfasurarea rapida si-n conditiile de flexibilitate a raporturilor comerciale
international( exemplu: incheierea contractelor pe baza uzantelor comerciale uniforme
standartizate; regulile incoterms). DCI promoveaza unele reglementari ce pot avea o
riguorizitate superioara celor din dreptul comun pt a asigura securitatea circuitului
commercial.
Problemele dreptului comertului international sunt deosebit decomplexe, avand
in vedere obiectul reglementarii, precum siexigentele promovarii unor solutii juridice
care sa reflecte atatinteresele tarilor dezvoltate, cat si pe cele ale tarilor in tranzitie
laeconomia de piata.Dreptul comertului international este o materie
pluridisciplinara,un domeniu de conexiuni si interferente intre institutii si
conceptecare apartin mai multor componente ale dreptului privat.
 2 Notiunea si caracteristica generala a dr. comer. international
1.1Relatati despre obiectul DCI
Dreptul comerţului internaţional are ca obiect de reglementare rapoarte juridice de
comerţ internaţional şi de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională
stabilite între particulari, persoane fizice sau juridice, aflate pe poziţie de egalitate
juridică .
Aceste raporturi sunt raporturi patrimoniale ce se stabilesc între participanţii la
circuitul mondial de valori, aflaţi pe poziţie de egalitate juridică.
Relaţiile sau raporturile sociale, ce fac obiectul de reglementare pentru dreptul
comerţului internaţional, prezintă trei particularităţi coexistente, ce le diferenţiază de
alte raporturi sociale, şi anume :
1. prezintă caracter patrimonial;
2. prezintă caracter comercial;
3. prezintă caracter internaţional.
1.2 Determinati asemanarile si deosebirile intre DCI si alte ramuri de drept
Corelatia dreptului comertului international cu dreptul comercial intern
Raporturile juridice de drept ale comertului international se aseamana in mod esential
cu cele de drept comercial (intern) prin faptul ca amandoua aceste categorii de
raporturi juridice prezinta caracter patrimonial si comereial. Comercialitatea ca
trasatura comuna, este data de faptul ca amandoua izvorasc din acte si fapte de
comert, iar subiectele lor sunt persoane fizice si juridice care prezinta calitatea de
comerciant.
Asa cum s-a remarcat in literatura de specialitate unitatea de esenta a celor doua
raporturi juridice este data de faptul ca ele sunt guvernate, in parte de aceleasi acte
normative interne. Astfel mai multe acte normative, care reglementeaza deopotriva
raporturi comerciale interne si de comert international, supun, fara distinctie, aceste
raporturi, acelorasi legi, in principal codului comereial si codului civil.
Asadar dreptul comertului international, ca materie pluridisciplinara preia o parte din
normele care, ca esenta apartin dreptului comercial, aparand astfel, ca un drept special
fata de acesta din urma, care ramane dreptul comun in domeniul raporturilor de
comert.
Pe de alta parte, raporturile comerciale internationale se deosebesc de cele interne mai
ales prin faptul ca in cuprinsul lor apar elementele de extraneitate specifice, care fac
ca ele sa devina susceptibile de a fi supuse la doua sau mai multe sisteme de drept
diferite.
Ca urmare, cu privire la raporturile de comert international apare un conflict de legi
care face ca ele sa fie supuse dreptului intern roman numai daca acesta este lex
causae, in temeiul normei conflictuale aplicabile in speta. Dar, cel mai frecvent,
raporturile juridice la care ne referim sunt guvernate de conventii internationale sau
alte reglementari uniforme, care apar ca izvoare specifice, ale dreptului comertului
international, nu insa si ale dreptului comercial intern. De asemenea, in materia
comertului international se aplica, cu titlu de izvoare specifice, uzantele comerciale
internationale.
Corelatia dreptului comertului international cu dreptul civil si dreptul
procesual civil
Dr. comertului internat. prezinta importante elemente comune cu dr.civil si
dr.procesual civil.
Astfel in primul rand, asa cum am aratat dreptul comertului international este o
disciplina pluridisciplinara, normele sale fiind, in afara celor comerciale (interne), in
buna parte norme de drept civil si procesual civil. Aceasta identitate -in esenta- de
continut se manifesta si prin metoda de reglementare comuna, constand in pozitia de
egalitate juridica a partilor atat dreptul civil si procesual civil, cat si dreptul
comertului international facand parte, asadar, din domeniul dreptului privat.
Dreptul civil si dreptul procesual civil constituie dreptul comun fata de dr.comertului
internat., asa incat prevederile lor sunt aplicabile ori de cate ori reglementarile
speciale in materia comertului internat. nu sunt indestulatoare si nu exista
reglementare specifica nici la nivelul dr. comercial intern, care constituie, asa cum am
aratat dr. comun pentru raporturile comerciale.
Intre dreptul comertului international si dreptul civil exista insa importante deosebiri,
sub cel putin urmatoarele aspecte:
a) in timp ce subiectele dreptului civil - persoane fizice sau persoane juridice - nu
prezinta o calitate speciala, subiectele de drept al comertului international sunt
persoane fizice care au capacitatea speciala de a efectua operatiuni de comert exterior;
b) raporturile de drept civil sunt patrimoniale si personal-nepatrimoniale, in timp
ce raporturile de drept al comertului international, sunt in principiu patrimoniale;
c) raporturile juridice care fac obiectul dreptului comertului international
intrunesc caracterele specifice de comercialitate si internationalitate.
Corelatia dreptului comertului international cu dreptul international
privat
Ca si raporturile juridice care fac obiectul dreptului comertului international, cele de
drept international privat prezinta caracter de internationalitate, desi in unele cazuri
sfera notiunii de internationalitate este mai restransa pentru cea dintai categorie de
raporturi.
Ambele materii juridice fac parte din dreptul privat, raporturile juridice care constituie
obiectul lor de reglementare caracterizandu-se prin pozitia de egaliate a partilor.
Principala deosebire dintre dreptul comertului international si Dreptul international
privat rezida in natura normelor juridice care intra in continutul lor. Astel in timp ce
normele de drept al comertului international sunt materiale, cele care intra in
continutul dreptul international privat sunt in marea lor majoritate, norme
conflictuale. Obiectul lor de reglementare este de asemenea, diferit in cazul dreptului
international privat, el fiind mai larg. Intr-adevar daca dreptul comertului international
are ca obiect raporturi juridice care apar in domeniul comertului si cooperarii
economice internationale, dreptul international privat reglementeaza raporturi juridice
cu element de extraneitate din toate domeniile dreptului privat si anume, al dreptului
civil propriu-zis, dreptului familiei, anumitor institutii ale dreptului muncii (de
exemplu contractul de munca) si dreptul de proprietate intelectuala, cele din domeniul
dreptului procesual civil, etc. De asemenea, dupa parearea noastra dreptul
international privat - si anume un domeniu al sau, dreptul internat. privat comercial -
reglement. si aspectele conflictuale in materia comertului internat.
Corelatia dreptului comertului international cu dreptul international
public
Principala deosebire dintre dreptul comertului international si dreptul international
public consta in natura si pozitia juridica a subiectelor. Astfel dreptul comertului
international reglementeaza, in principal asa cum am mai aratat raporturile dintre
persoanele fizice sau juridice aflate pe picior de egalitate juridica. Intra de semneea in
obiectul dreptului comertului international raporturile juridice comerciale la care una
din parti este statul cealalta fiind o persoana fizica sau juridica apartinind altui stat. Si
in acest caz conditia esentiala pentru a fi vorba de raporturi de drept al comertului
international este ca partile sa se afle pe pozitie de egaliatte juridica, deci statul parte
la raport sa actioneze ca subiect de drept civil (dejure gestionis).
Raporturile juridice dintre state actionand ca puteri suverane (de jure imperil), dintre
acestea si organizatii internationale guvernamentale, precum si dintre asemnea
organizatii intra in sfera de reglementare a dreptul international public si mai precis, a
dreptul international economic si dreptului international al dezvoltarii ca ramuri ale
dreptului international public, atunci cand aceste raporturi juridice privesc domeniul
cooperarii economice internationale.
Intre dreptul comertului international si dreptul international public exista si
importante puncte de convergenta, izvorate, in primul rand, din elementul de
internationalitate care caracterizeaza deopotriva, raporturile juridice, care fac obiectul
lor de reglementare. Astfel principiile fundamentale ale dreptul international public se
aplica si in cadrul raporturilor de drept al comertului international si, a fortiori, in cele
la care participa statul. Corelatia dintre aceste doua materii juridice apare mai evident
in anumite situatii ca, de exemplu, in ceea ce privesc consecintele pe care acordurile
econiomice interstatale le produc asupra contractelor din comertul international.
1.3 Principiile DCI
Principiul este regula de baza, idee fundamentala in procesul elaborarii normelor
juridice si al aplicarii acestora in raporturile comerciale si de cooperare economico-
stiintifica internationala.
1. Principiul libertatii comertului. Aceasta inseamna libertatea de a vinde pentru a
castiga, deoarece nimeni nu se angajeaza intr-o afacere comerciala fara interesul de a
castiga. Respectarea acestui principiu presupune dezvoltarea capacitatii economice a
fiecarui stat printr-o industrie proprie care sa poata vinde nu numai materii prime ci
mai ales produse finite. Presupune de asemenea o balanta echilibrata din punct de
vedere economic in sensul ca exporturile sa depaseasca importurile iar imprumuturile
externe sa fie utilizate in vederea productiei si nu pentru consum.
Statul intervine pentru respectarea acestui principiu printr-un control utilizand
mijloace financiar bancare, cum ar fi taxe, impozite, licente de import-export.
Politicile monopoliste contravin principiului libertatii comertului.
2. Principiul concurentei loiale.Conform acestui principiu concurenta are
urmatoarele functii :
- Garantarea desfasurarii raporturilor comerciale de piata
- Facilitarea liberei circulatii a marfurilor, capitalurilor si serviciilor
- Stimularea initiativei participantilor la schimburile comerciale internationale
Concurenta loiala are rolul de a fixa un pret just al marfurilor.
Actul de concurenta neloiala este orice act in materie comerciala contrar uzantelor
cinstite prin folosirea unor mijloace frauduloase in vederea atragerii si mentinerii
clientelei.
In cazul importurilor unor produse comercializate la un pret inferior pe piata interna
se vorbeste despre pretul de dumping.
3. Principiul egalitatii juridice a partilor.Fiecare parte contractanta are libertatea sa
actioneze potrivit vointei sale convenind asupra modului in care sa se deruleze
operatiunea comerciala.
Actele si faptele de comert se caracterizeaza prin initiative in urma carora se iau
decizii. Intervine astfel vointa partilor si avandu-se in vedere riscul pe care il
presupune orice contract, partile ar trebui sa cunoasca sistemul de drept din care face
parte contractantul pentru a-si limita riscurile.
In orice contract comercial, trebuie sa existe un tratament egal pentru toate partile,
astfel incat daca una dintre acestea se bucura de anumite privilegii sau drepturi
subiective, si cealalta are dreptul sa i se aplice acelasi tratament in virtutea aceluiasi
principiu. Ex. Clauza natiunii celei mai favorizate
4. Principiul libertatii conventiilor (contract)Conform principiului, conventiile legal
incheiate au putere de lege intre parti; este inscris inclusiv in Codul Civil roman, iar in
comertul international regula se numeste „LEX VOLUNTATIS”.Fiecare subiect de
drept se obliga numai la ceea ce accepta ca fiind in interesul sau, dar este supus
uzantelor comerciale internationale (normele legale aflate in vigoare si bunele
moravuri aplicabile la nivel international).Efectele acestui principiu sunt :
- Alegerea partenerului comercial
- Posibilitatea de a negocia termenii contrcatului si de a insera acele clauze
contractuale care sa protejeze interesele partilor si sa le garanteze realizarea scopului
propus
5. Principiul bunei credinte. Conventiile trebuie respectate cu buna credinta.
Principiul este intalnit si in dreptul intern si reglementat inscris si in Codul Civil
roman.
Buna credinta in afacerile comerciale obliga atat pe comerciant cat si pe industrias sa
se comporte in limita normalitatii pe parcursul derularii tranzactiei si pana la
finalizarea acesteia. Daca se recurge la actiuni de natura a frauda partenerul,
rezultatele pot fi vizibile, palpabile, pe termen scurt dar pierderii sunt certe pe termen
lung deoarece exista riscul de a se pierde nu numai partenerul ci si de a fi eliminat de
pe intreaga piata de desfacere a produsului.

3.Subiectele DCI
1.1 Determinati subiectele de drept national,participante la raporturile juridice
de comert international.
Participantii cel mai des intilniti la raporturile juridice de comert international sunt
subiectii de drept national – persoane fizice si persoane juridice, adica subiecte ale
raporturilor juridice nu pot fi decit oamenii, fie individual, fie grupati in forme
organizate.Pt desemnarea calitatii de comerciant legislatia RM utilizeaza notiunea de
antreprenor. In RM activitatea de antreprenor poate fi practicata sub una din
urmatoarele forme juridice: intreprinzator individual, SNC. SC, SA, SRL, cooperative
de productie etc.
1.2Caracterizati subiectele de drept international, participante la raporturile
juridice de comert international.
Subiectii de drept internatinonal pot fi clasificati in 2 grupe: 1.statele 2 organizatiile
de state cu caracter interguvernamental
Statul: fiecare stat are dreptul de a participa la comertul international si la alte forme
de cooperare economica si tehnico-stiintifica, fiind liber sa aleaga modalitatea de
organizare a relatiilor sale economice externe. Statul e un subiect cu o pozitie
deosebita in raporturile juridice de comert international, deoarece pe de o parte
actioneaza ca putere suverana, iar pe de alta parte ca persoana juridical putind incheia
acte de comert international, desi nu are calitate de comerciant.
Pozitia specifica a statului in raporturile juridice de comert international rezulta
din atributiile pe care le are ca titular de suveranitate, calitate in care legifireaza
statutul juridic al celorlalte subiecte de drept, negociaza acordurile si conventiile
international cu celelalte state. Ca putere suverana , statul actioneaza ca subiect de
drept administrative, financiar, elaboreaza politicile comerciale pe care le considera
necesare sau instituind un regim vamal de natura sa garanteze o balanta comerciala
active printr-o echilibrare a importurilor si exporturilor in raport cu cerintele fiecarei
etape de dezvoltare.
Astfel statul actioneaza in 2 moduri:
- in raporturile pe care le incheie cu persoanele fiz./jur. straine, statul actioneaza ca
putere suverana (exemplu: incheierea acordurilor de imprumuturi sau finantari ori de
colaborare financiara cu alte state sau cu institutii financiare monetare international.
- in unele raporturi juridice statul actioneaza ca subiect de drept privat de iure
gestiones, pe pozitie de egalitate juridical cu cealalta parte care e o persoana fiz./jur.
nerezidenta (contr. de concesiune sau de asistenta tehnica, acordurile de investitii
industrial sau contr. de inchiriere de bunuri sau servicii ale proprietatii publice).
Organizatiile interguvernamentale sunt create prin acordul de vointa al statelor
interesate. Organizatiile interguvernamentale sunt subiecti de drept derivati ai ordinii
juridice international. Chiar de la constituire ele au un statut juridic propriu, care le
stabileste competent si genurile de activitate ce urmeaza sa le desfasoare pt atingerea
scopurilor propuse de catre statele fondatoare ale acestora.Organizatiile
interguvernamentale sunt entitati international lipsite de suveraniate, de teritoriu
propriu si de o populatie asupra careia sa se exercite atributii de putere.
Capacitatea juridica a organizatiilor interguvernamentale este determinate prin
conventia international de constituire a lor. Nu exista o norma juridica care sa
stabileasca limitele acestei capacitate. Insa nu se poate de afirmat ca diferite
organizatii interguvernamentale au capacitate juridica identical.
Societatile transnationale – soceitatile comerciale care chiar de la constituirea
lor se fondeaza pe elemente fara caracter national cum sunt capacitatea ce provine de
la asociati din diferite state; stabilirea uneori a mai multor sedii principale in state
diferite si care sunt lipsite de o legatura juridica cu anumit stat, astfel ca in privinta lor
nu primeste vocative nici una din legile nationale , iar litigiile izvorite din
interpretarea si aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase din competent instituiilor
nationale, pt a fi date spre solutionare unor instante speciale.Elementele specific ale
societatilor transnationale:
- societati cu capitaluri mari si foarte mari ce provin de la asociati din mai mult state.
-pot avea mai multe sedii in tari diferite
-au o structura organizatorica international, dar beneficiaza de un centru unic de
decizie si control, precum si de gestiune globala.
-desfasoara activitati de productie, comert si presteaza servicii pe mai multe piete, dar
pe baza unei strategii economice si financiare comune.
-litigiile dintre asociati sunt diferite spre solutionare de regula unor instante arbitrale
sau tribunale internationale fiind astfel scoase de sub jurisdictia altui stat.
1.3Formulati deosebirile intre statutul jur. al subiectelor ce apartin ordinii jur.
international si statutul subiectelor ce apartin ordinii juridice nationale.
In general , subiectii raporturilor juridice de comert international pot fi clasificati dupa
ordinea juridica careia ii apartin in 2 grupe:
-subiecti de drept ce apartin ordinii juridice nationale a diferitor state
-subiecti de drept ce apartin ordinii juridice internationale.
Din categoria subiectilor de drept ce apartin ordinii juridice nationale fac parte agentii
economici si uniunile economice internationale fara caracter gurvernamental.
Subiectii acestei grupe formeaza categoria traditional de participant. Ei sunt prezenti
in majoritatea raporturilor de comert international, iar calitatea lor juridica le este data
de dreptul national al tarii de origine.
Cei care alcatuiesc a doua grupa sunt statele si organizatiilee internationale.
Implicarea lor in raporturile de comert international este recenta, fiind determinate de
extinderea arealului comertului international si la activitatile de cooperare economica
si tehnico- stiintifica dintre state si natiuni.
Extinderea sferei participantilor la raporturile de comert international dincolo
de limitele ei traditionale, in cadrul carora erau cuprinsi numai subiecti de drept
national, s-a facut cu depasirea ariei conceptului de comerciant.

4. Subiectele DCI
1.1 Identificati categoriile subiectilor dreptului comertului international
In general , subiectii raporturilor juridice de comert international pot fi clasificati dupa
ordinea juridica careia ii apartin in 2 grupe:
-subiecti de drept ce apartin ordinii juridice nationale a diferitor state
-subiecti de drept ce apartin ordinii juridice internationale.
Participantii cel mai des intilniti la raporturile juridice de comert international sunt
subiectii de drept national – persoane fizice si persoane juridice, adica subiecte ale
raporturilor juridice nu pot fi decit oamenii, fie individual, fie grupati in forme
organizate.
Subiectii de drept internatinonal pot fi clasificati in 2 grupe: 1.statele 2 organizatiile
de state cu caracter interguvernamental
1.2 Determinati elementele specific societatilor trasnationale
Societatile transnationale – soceitatile comerciale care chiar de la constituirea lor se
fondeaza pe elemente fara caracter national cum sunt capacitatea ce provine de la
asociati din diferite state; stabilirea uneori a mai multor sedii principale in state
diferite si care sunt lipsite de o legatura juridica cu anumit stat, astfel ca in privinta lor
nu primeste vocative nici una din legile nationale , iar litigiile izvorite din
interpretarea si aplicarea actelor lor constitutive sunt scoase din competent instituiilor
nationale, pt a fi date spre solutionare unor instante speciale.Elementele specific ale
societatilor transnationale:
- societati cu capitaluri mari si foarte mari ce provin de la asociati din mai mult state.
-pot avea mai multe sedii in tari diferite
-au o structura organizatorica international, dar beneficiaza de un centru unic de
decizie si control, precum si de gestiune globala.
-desfasoara activitati de productie, comert si presteaza servicii pe mai multe piete, dar
pe baza unei strategii economice si financiare comune.
-litigiile dintre asociati sunt diferite spre solutionare de regula unor instante arbitrale
sau tribunale internationale fiind astfel scoase de sub jurisdictia altui stat.
1.3 Analizati modurile in care statul actioneaza in raporturile juridice de comert
international
Statul: fiecare stat are dreptul de a participa la comertul international si la alte forme
de cooperare economica si tehnico-stiintifica, fiind liber sa aleaga modalitatea de
organizare a relatiilor sale economice externe. Statul e un subiect cu o pozitie
deosebita in raporturile juridice de comert international, deoarece pe de o parte
actioneaza ca putere suverana, iar pe de alta parte ca persoana juridical putind incheia
acte de comert international, desi nu are calitate de comerciant.
Pozitia specifica a statului in raporturile juridice de comert international rezulta
din atributiile pe care le are ca titular de suveranitate, calitate in care legifireaza
statutul juridic al celorlalte subiecte de drept, negociaza acordurile si conventiile
international cu celelalte state. Ca putere suverana , statul actioneaza ca subiect de
drept administrative, financiar, elaboreaza politicile comerciale pe care le considera
necesare sau instituind un regim vamal de natura sa garanteze o balanta comerciala
active printr-o echilibrare a importurilor si exporturilor in raport cu cerintele fiecarei
etape de dezvoltare.
Astfel statul actioneaza in 2 moduri:
- in raporturile pe care le incheie cu persoanele fiz./jur. straine, statul actioneaza ca
putere suverana (exemplu: incheierea acordurilor de imprumuturi sau finantari ori de
colaborare financiara cu alte state sau cu institutii financiare monetare international.
- in unele raporturi juridice statul actioneaza ca subiect de drept privat de iure
gestiones, pe pozitie de egalitate juridical cu cealalta parte care e o persoana fiz./jur.
nerezidenta (contr. de concesiune sau de asistenta tehnica, acordurile de investitii
industrial sau contr. de inchiriere de bunuri sau servicii ale proprietatii publice).
5. Izvoarele DCI
1.1 Identificati categoriile izvoarelor DCI
Izvoarele dreptului comertului international pot fi clasificate in : Izvoare interne si
izvoare internationale
Izvoarele interne pot fi clasificate in doua mari categorii:
Izvoare specific , care contin norme destinate reglementarii raporturilor din comertul
international, si izvoare nespecifice , constituite din actele normative care intereseaza
in primul rind alte ramuri de drept, dar care contin si norme de drept ale comertului
international.
Izvoarele internat. ale dr. comertului internat. sunt formate din conventiile si uzantele
comerciale.
In dreptul international un rol important il are arbitarjul, jurisprudenta si doctrina
1.2 Stabiliti particularitatile uzantelor comerciale internationale ca izvor al DCI
Uzantele comerciale – reprezinta practice sociale prin natura lor nescrise care
prezinta un anumit grad de vechime repetabilitate si stabilitate aplicate intre un numar
nedefinit de parteneri comerciali, de regula pe o zona geografica sau intr-un domeniu
de activitate comerciala si care pot prezenta sau nu – izvoare de drept.
Caracteristicile uzantelor comerciale internationale:
-contin un element obiectiv si anume constituie o practica sociala
-se aplica mai multor parteneri comerciali
-sunt opera participantilor la raporturile juridice de comert international
-sunt recunoscute ca utile si necesare de parti
- au un rol essential in facilitarea desfasurarii raporturilor juridice de comert
international
1.3 Comparati categoriile izvoarelor internationale ale DCI
Izvoarele internat. ale dr. comertului internat. sunt formate din conventiile si uzantele
comerciale.
In dreptul international un rol important il are arbitarjul, jurisprudenta si doctrina.
Conventiile comerciale internationale reprezinta intelegeri scrise intre doua sau mai
multe state privind reglementarea problemelor de comert exterior.In dezvoltarea
schimburilor internationale conventiile comerciale au o pondere si un rol foarte
important. In cuprinsul acestora sunt precizate dr si obligatiile partilor si prin aceasta
se asigura corecta lor indeplinire, precum si stabilitatea raporturilor juridice.
Conventiile multilaterale
Conventiile comerciale multilaterale nu sunt foarte numeroase dar ele au un rol
deosebit prin aceea ca ele au o sfera larga de reglementare. Ele au un dublu rol in
sensul ca ele contribuie la unificarea normeleor de drept material si conflictual privind
comertul international:
Conv. asupra contr. de vinz. internat. de marfuri;
Conv. pt recun. si execut. sentin. arbitrale straine;
Conv. pt unificarea anumitor reguli relative la trans. aerian internation.
Conventiile bilateral.Acestea constituie o modalitate juridica importanta si eficienta.
In relatiile comerciale conventiile bilaterale sunt foarte numeroase.In practica
internationala conventiile bilaterale sunt utilizate sub forma tratatelor si acordurilor:
Ac. comerciale si/sau de coop. econo. internat. inche. intre Guv. RM si Guv. altor tari;
Ac. pr. promovarea si protejarea reciproca a investitiilor …..;
Ac. pr. evitarea dublei impuneri;
Tratate de asis.j. in material civila, familial, penala si vamala.
Uz. comerciale internatio. – practice sociale prin nat. lor nescrise ce prezinta un
anumit grad de vechime, repetabilitate si stabilitate apli. intre un nr. nedefinit de
parteneri comerciali, de regula pe o zona geografica sau intr-un dom. de activ. comer.
si care pot prezenta sau nu – izv. de dr.
Uz. comerciale uniforme internationale - reguli conturate prin folosirea repetata a
unor clauze contractuale, in armonie cu obiceiurile practicate in diverse centre
comerciale sip e care practica comer. internat. le-a pus in valoare operind o anumita
standardizare si unificare a lor real. prin diverse met. ca: adoptarea de cond. uniforme
cu cara. gene.; elabo. de contr. model cu pr. la grupuri special de marfuri; includerea
intr-un anumit contract de CI a unor cond. generale. Caracteristicile:
1. contin un elem. obiectiv si anume consti. o practica sociala
2. se apli. m. multor parteneri comerciali
3. sunt opera particip. la rap.j. de CI
4. sunt recunoscute ca utile si nece. de parti
5. au un rol essential in facilitarea desfasurarea rap.j. de CI
Felurile uzantelor
Aplicand sau folosind diferite criterii putem desprinde mai multe feluri de uzante.
Sunt uzante locale, cele determinate dupa un criteriu geografic, in sensul ca se aplica
la o anumita piata comerciala, localitate, port sau regiune,etc.
Uzantele speciale sunt acelea al caror criteriu il formeaza ob. contr. respective ori
ramurile de activitate, cum ar fi uzantele de cereale, sau cele ale unei profesiuni (ca de
ex.agentii de bursa).
Uzante generale sunt acelea care se aplicala intregului ansamblu de relatii comerciale,
independent de obiectul contractului, ramura de activitate, profesiunea partilor sau
alte asemenea criterii.
O distictie importanta cu consecinte juridice deosebite se face intre uzantele
normative si uzantele conventionale.
A.Uzantele normative - Sunt acele uzante care au valoare de norma de drept, deoarece
nu-si au izvorul in vointa partilor ca uzantele conventionale, nu fac parte din
domeniul autonomiei de vointa, ci isi trag forta dintr-o practica sau jurisprudenta bine
stabilita, care le acorda o autoritate proprie.
B. Uzantele conventionale sunt cele care-si au originea in vointa contractantilor, care
au deplina libertate, in virtutea autonomiei de vointa, sa stabileasca potrivit aprecierii
lor, continutul contr.pe care incheie. Acest gen de uzante se formeaza de regula
spontan, la initiativa unui partener contractual.
6. Notiunea si caracteristica generala a contractelor comerciale internationale
1.1 Descrieti caracterele juridice ale contractelor comerciale internationale
Contractele comerciale internationale au urmatoarele caractere:
-sunt contracte cu titlu oneros – deoarece principalul scop este obtinerea de
profit.Toate contractele comerciale internationale urmaresc ca finalitate obinerea
profitului.
-sunt contracte sinalagmatice – adica creaza obligatii reciproce si interdependente,
fiecare parte avind si drepturi si obligatii.
-sunt comutative – deoarece existenta si intiderea prestatiilor asumate de parti sunt
cunoascute si determinate sau determinabile chiar din momentul incheierii
contractului.
-sunt contracte consensuale – fiindca se considera valabil incheiate doar prin simplu
acord de vointa al partilor
1.2 Clasificati contractile comerciale internationale dupa criteria nespecifice, de
natura civila
Criteriile nespecifice:
1.dupa efectele juridice care le genereaza contracetele sunt:
-constitutive – creaza anumite drepturi subiective (contr. de mandat, comision,
depozit, transport).
-translative – transmit drepturi reale de la un titular la altul (contr. de v-c)
-declarative - (contr. de tranzactie).
2.modul de executare pot fi :
-contr. cu executare instantanee – au ca obiect una sau mai mult prestatii care se
indeplinesc imediat
-contr. cu executare succesiva – obligatia comporta o executare in timp printr-o serie
de prestatii de acelasi fel, repetate la interval de timp regulate sau neregulate( contr.
de leasing)
-contr. cu executare continua – debitorul desfasoara o activitate neintrerupta pe tot
termenul contractului(contr. international de furnizare a energiei electrice sau gaze
natural).
3.dupa corelatia existenta intre ele:
-principale – nu depend de vre-un alt contract. Majoritatea contractelor comerciale
internationale sunt principale.
-accesorii – nu au existenta si o valoare juridica desinestatatoare, ci depind de
existenta unui contract principal (gajul, ipoteca, fidejusiunea bancara).
4.dupa obiectul obligatiei pe care le genereaza:
-contracte ce dau nastere la obligatii : de a da; de a face; de a nu face
-contracte ce dau nastere la obligatii de rezultat
-contracte ce dau nastere la obligatii de mijloace
1.3 Formulati regulile de interpretare a contractelor comerciale internationale
Reguli de interpretare:
- contractual se interpreteaza in conformitate cu intentia comuna a partilor la
momentul incheierii, si nu dupa sensul literal al termenilor.
- contrectul se interpreteaza conform principiului bunei-credinte.
- se interpreteaza pe baza de obicei,echitate si lege.
- clauzele indoielnice se interpreteaza in sensul de a produce efecte juridice si nu in
sensul de anu produce.
- expresiile ce pot primi 2 intelesuri, ambele susceptibile de a produce efecte juridice
se interpreteaza in intelesul ce se potriveste cel mai mult naturii contractului.
- clauzele contractual se interpreteaza unele prin altele dindu-se fiecareia intelesul ce
rezulta din intregul act.
- cind este indoiala contractual se interpreteaza in favoarea celui ce se oblige.
- la interpretarea contractului comercial international se va tine seama de caracterul
international.
- daca apare un conflict intre o uzanta comerciala si o clauza contractual stipulate
expres in contract, prevaleaza clauza contractual.
- daca exista uzante codificate la nivel international, ele prevaleaza in principiu ca
reguli de interpretare asupra uzantelor locale.
- daca in contract suma de plata e scrisa in cifre si litere, in caz de neconcordanta
prevaleaza literele.Daca in contract suma e scrisa de mai mult ori, fie in cifre sau
litere, in caz de neconcordanta se va tine seama de sumac ea mai mica.
- conditiile generale se considera incorporate in contract numai cind una din parti le-a
propus, iar cealalta parte le-a acceptat in mod expres.
- acele conditii generale la care cealalta parte nu se putea astepta in mod rezonabil pot
fi incorporate in contract.
7.Contractele comerciale internationale
1.1 Definiti contractual comercial international
Contractul comercial international poate fi definit ca acordul de vointa realizat intre
doi sau mai multi participanti la comertul international, subiecti de drept apartinand
ordinii juridice internationale, sau subiecte de drept apartinand ordinii juridice
nationale din state diferite in scopul de a crea, modifica sau stinge raporturi juridice
de comert international.
1.2 Clasificati contractile comerciale internationale dupa criteriile specifice DCI
Criterii specifice:
1.dupa subiectii de drept ce participa la incheierea contractelor:
- contracte incheiate intre subiecti de drept apartinind ordinii juridice nationale din
diferite state.
- contracte incheiate intre subiecte de drept apartinind ordinii juridice internationale
si subiecti de drept apartinid ordinii juridice nationale din diferite state.
2.in functie de obiect:
- contracte translative de drepturi
-c. de prestari servicii
-c. de executare de lucrari
c. de cooperare economica si tehnico-stiintifica international
3.in dependent de complexitatea contractelor:
-unitare
-complexe
4.dupa durata pt care se incheie:
-c. incheiate pe scurta durata
-c. de durata medie
-c. de lunga durata
1.3 Evidentiati particularitatile privind conditiile de validitate ale contractelor
comerciale internationale
Conditiile de validitate sunt urmatoarele: capacitatea, consimtamintul, obiectul si
cauza.
Principiile UNIDROIT prevad particularitatile pt conditiile de validitate ale
contractelor comerciale internationale:
EROARE: O parte poate invoca nulitatea contractului pentru eroare dacă, la
momentul încheierii contractului, eroarea era de o asemenea importanţă încât o
persoană aflată în aceeaşi situaţie ar fi încheiat contractul doar în termeni complet
diferiţi sau nu l-ar fi încheiat deloc dacă adevărata situaţie de fapt sau de drept ar fi
fost cunoscută,şi dacă:
(a) cealaltă parte a făcut aceeaşi eroare, ori s-a aflat la originea acelei erori,sau a
cunoscut ori ar fi trebuit să cunoască existenţa erorii acţionând astfel
împotriva principiilor bunei credinţe în materie comercială prin lăsarea în eroare a
cocontractantului; sau
(b) cealaltă parte nu a acţionat în baza contractului, până la data invocării nulităţii
contractului.
Cu toate acestea, o parte nu poate invoca nulitatea contractului dacă:
(a)  partea care o invocăa fost deosebit de neglijentă când a comis eroarea;sau
(b)eroarea se referă la o chestiune în legătură cu care riscul de a greşi era asumat, sau,
având în vedere circumstanţele, ar fi trebuit să fie suportat de partea care s-a aflat în
eroare.
DOLUL: O parte poate invoca nulitatea contractului atunci când a fost determinată
să încheie contractul prin manopere dolosive ale celeilalte păr ţi, inclusiv limbaj
sau practici, sau datorită nedezvăluirii frauduloase a unor circumstanţe care, conform
standardelor bunei credinţe în materie comercială, ar fi trebuit dezvăluite.
VIOLENTA: O parte poate invoca nulitatea contractului atunci când a fost obligată să
îl încheie printr-o ameninţare nejustificată cu un rău din partea celeilalte părţi care,
având în vedere circumstanţele, este atât de iminentă şi serioasă încât nu oferă primei
părţi nici o alternativă rezonabilă. O ameninţare este nelegitimă, mai ales, dacă
acţiunea sau omisiunea care a format obiectul ameninţării este ilegală în sine ori este
ilegală
 utilizarea acesteia ca mijloc de încheiere a contractului.
LEZIUNEA: O parte poate invoca nulitatea contractului sau a unei clauze dacă, la
momentul încheierii contractului, contractul ori clauza respectivă îi dădea
celeilalte părţi, în mod nejustificat, un avantaj excesiv. Trebuie avute în vedere
următoarele:
(a) faptul că cealaltă parte a profitat în mod neloial de dependenţa primei părţi, de
dezavantajul economic sau de nevoile urgente ale acesteia, ori de faptul că aceasta
este neprevăzătoare, ignorantă, lipsită de experienţă sau lipsită de capacităţi de
negociere şi
(b) natura şi scopul contractului.
OBIECTUL: Simplul fapt ca in momentul incheierii contractului executarea obligatiei
era imposibila nu afecteaza valabilitatea contractului.Simplul fapt ca in momentul
incheierii contractului o parte nu era indreptatita de bunul la care se refera, nu
afecteaza valabilitatea contractului.
8. Incheierea contractelor comerciale internationale

1.1 Definiti oferta de a contracta

Conv. de la Viena- oferta- o propunere de incheiere a unui contract,adresate uneia sau
mai multor persoane determinate este o oferta daca este sufficient de precisa si
complete si denota vointa autorului ei de a se angaja in caz de acceptare.
Principiile UNIDROIT – oferta - o propunere de incheiere a unui contract constituie
oferta daca e sufficient de clara si daca indica intentia ofertantului de a se fi tinut de
aceasta in cazul acceptarii.

1.2 Argumentati conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca oferta de a

contracta
Pt a fi considerate oferta, propunerea trebuie sa fie:
-ferma,adica sa fie facuta cu intentie de a se angaja din punct de vedere juridic;
-precisa si complete,adica sa cuprinda toti termenii si toate elementele contractului,
astfel ca printr-o simpla acceptare sa se poata incheia contractual.
-neechivoca,adica sa rezulte ca este vorba de o oferta.
-adresata uneia sau mai multor persoane determinate. Conform Conventiei de la
Viena o propunere adresata unei persoane nedeterminate e considerate numai o
invitatie de a oferta ,cu exceptia cazului cind persoana ce a facut propunerea nu a
indicat contrariul

1.3 Decideti asupra oportunitatii sau inoportunitatii revocarii ofertei

Oportunitatea sau inoportunitatea revocarii ofertei necesita distinctia intre situatia in
care oferta a ajuns la destinatar si situatia cind n-a ajuns.Conform Convetiei de la
Viena o oferta produce efecte cind ajunge la destinatar. O oferta chiar daca e
irevocabila poate fi retractata daca retractarea ajunge la destinatar inainte sau in
acelasi moment cu oferta.
Conform Conventiei de la Viena oferta nu poate fi revocata:
-daca prevede prin fixarea unui termen determinat pt acceptare sau un alt mod cae
irevocabila,sau
-daca era rezonabil pt destinatar sa considere oferta ca irevocabila si daca a actionat in
consecinta.
9. Incheierea contractelor comerciale internationale

1.1 Descrieti conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca acceptarea pt a

produce efectele care ii sunt specifice
Pt a produce efectele specifice acceptarea trebuie sa intruneasca conditiile
urmatoare:
-sa corespunda intrutotul ofertei
-sa provina de la persoana careia i-a fost adresata sau de la reprezentatul ei autorizat;
-sa fie neindoielnica ( mai ales acceptarea tacita)
-sa intervina inainte ca oferta sa devina caduca ori sa fie revocata.

1.2 Determinati efectele acceptarii tardive

Acceptarea expresa care ajunge la ofertant dupa expirarea termenului prestabilit de el
sau in lipsa unui asemenea termen intr-o perioada de timp rezonabila ca durata,
calculate de la data expedierii ofertei se numeste acceptare tardiva.
De regula, acceptarea tardiva nu produce efecte juridice.
Insa potrivit Conventiei de la Viena – o acceptare tardiva produce efecte ca acceptare
daca ofertantul fara intirziere il informeaza pe destinatar fie verbal ,fie printr-un aviz
expediat in acest scop. Daca scrisoarea sau alt inscris continind o acceptare tardiva
denota ca a fost expediata in astfel de conditii incit daca transmiterea ar fi fost
regulate ar fi parvenit la timp ofertantului, acceptarea tardiva produce efecte ca o
acceptare cu exceptia cazului cind ofertantul fara intirziere il informeaza verbal pe
destinatarul ofertei ca el considera ca oferta sa a devenit caduca sau daca ii adreseaza
un aviz in acest scop.

1.3 Decideti asupra momentului incheierii contractelor comerciale internationale

inter absentes
Dintre contractele incheiate in cadrul relatiilor internationale numai acelea care se
incheie prin corespondenta, dau nastere la probleme deosebite. Aceasta pt ca, pe de o
parte legislatiile nu reglementeaza contractele intre absenti,lasand in sarcina codurilor
comerciale, iar pe de alta parte reglementarea nu priveste contactele cu caracter
international ci numai contractele interne.In cazul contractelor prin corespondenta sau
inter absentes sunt contracte in care acceptarea nu intervine imediat dupa manifestarea
ofertei, ci dupa o oarecare perioada de timp. In acest interval pot interveni evenimente
care pot influenta incheierea contractului.Momentul incheierii contractului poate avea
efecte cu privire la:- capacitatea partilor ;- existenta viciilor de consintamant, care se
apreciaza la momentul formarii contractului; - moartea sau incapaciatatea uneia din
partile contractante, poate impiedica formarea contractului; -momentul incheierii
contractului constituie punctul de plecare al tuturor efectelor pe care acesta urmeaza
sa le produca.
Pt determinarea momentului incheierii contractului inter absentes in doctrina au fost
formulate 4 teorii in baza solutiilor legislative din sistemele de drept national :
1.sistemul emisiunii acceptarii sau declaratiunii – contractual se considera incheiat in
momentul cind destinatarul accepta oferta indifferent dcac a comunicat sau nu
acceptarea sa ofertantului (Japonia, unele tari anglo-saxone).
2. sistemul expedierii acceptarii – contractual se considera incheiat in momentul cind
acceptantul a expediat raspunsul sau printr-o scrisoare, telegram sau oricare mijloc de
comunicare,indifferent daca acest raspuns a ajuns la cunostinta
ofertantului(SUA,Brazilia,Marea Britanie s.a).
3.sistemul receptiei acceptarii de ofertant – contractual se considera incheiat in
momentul cind ofertantul primeste raspunsul de acceptare indifferent daca a luat sau
nu cunostinta cu acest raspuns (RM, Germania, Austria, Rominia).
4.sistemul informarii – contractual se considera incheiat in momentul cind ofertantul
ia cunostinta cu raspunsul de acceptare.
10. Incheierea contractelor comerciale internationale

1.1 Distingeti diferite conceptii referitoare la momentul incheierii contractelor

comerciale internationale inter absentes
Pt determinarea momentului incheierii contractului inter absentes in doctrina au fost
formulate 4 teorii in baza solutiilor legislative din sistemele de drept national :
1.sistemul emisiunii acceptarii sau declaratiunii – contractual se considera incheiat in
momentul cind destinatarul accepta oferta indifferent dcac a comunicat sau nu
acceptarea sa ofertantului (Japonia, unele tari anglo-saxone).
2. sistemul expedierii acceptarii – contractual se considera incheiat in momentul cind
acceptantul a expediat raspunsul sau printr-o scrisoare, telegram sau oricare mijloc de
comunicare,indifferent daca acest raspuns a ajuns la cunostinta
ofertantului(SUA,Brazilia,Marea Britanie s.a).
3.sistemul receptiei acceptarii de ofertant – contractual se considera incheiat in
momentul cind ofertantul primeste raspunsul de acceptare indifferent daca a luat sau
nu cunostinta cu acest raspuns (RM, Germania, Austria, Rominia).
4.sistemul informarii – contractual se considera incheiat in momentul cind ofertantul
ia cunostinta cu raspunsul de acceptare.

1.2 Determinati locul incheierii contractelor comerciale internationale inter

absentes
Locul incheierii contractului - este important pentru localizarea contactului in spatiu,
care la randul sau este important pt determinarea competentei teritorial, precum si pt
determinarea dreptului aplicabil fondului litigiului; influenteaza aplicarea uzurilor
locale aplicabile contractului in speta, precum si pt interpretarea cuvintelor si
termenilor utilizati care trebuie sa fie intelesi in sensul semnificatiei lor dela locul
incheierii contractului.
Cind contractual se incheie intre persoane absente, determinarea locului incheierii
contractului difera in functie de conceptia adoptata cu privire la momentul incheierii
contractului, astfel in sistemul emisiunii si al expedierii acceptarii, locul incheierii
conractului este sediul sau resedinta acceptantului.In sistemul receptiei si al informarii
, contractual se considera incheiat la sediul sau resedinta ofertantului. In cazul
acceptarii tardive locul incheierii contractului e sediul sau resedinta acceptantului,
deoarece aici se receptioneaza comunicarea facuta de ofertant referitoare la
valabilitatea acceptarii tardive.

1.3Argumentati importanta determinarii momentului si locului incheierii

contractului comercial international
Determinarea momentului incheierii contractului comercial international prezinta
importanta sub mai multe aspecte:
  la momentul dat se stabileste daca partile erau ori nu capabile de a incheia
contractual.
 cauzele de nulitate absoluta si nulitate relative, se determina in raport de
momentul incheierii contractului fiecare parte isi poate revoca oferta sau
acceptarea
 momentul incheierii contractului prezinta importanta pt determinarea pretului
in contractual unde se stipuleaza ca acesta e cel current din ziua incheierii
contractului
 in functie de momentul incheierii contractului se determina locul incheierii
contractului
 in cazul conflictelor de legi in timp, momentul incheierii contractului determina
legea aplicabila
Determinarea locului incheierii contractului prezinta importantasunb urmatoarele
aspecte:
 daca partile nu au determinat legea aplicabila contractului, legea competent se
guverneze contractual este legea in vigoare la locul incheierii contractului in
momentul incheierii contractului.
 dca partile n-au prevazut in contract instanta competent sa solutioneze
eventualele litigii ce pot parea intre ele in legatura cu executarea contractului,
instanta competenta va fi determinate in raport cu prevederile legii in vigoare la
locul incheierii contractului.
 pt interpretarea contractului se vor lua in considerare uzantele existente la locul
incheierii contractului.
11. Efectele contractelor comerciale internationale
1.1 Relatati despre principiul fortei obligatorii a contractelor comerciale
internationale
Principiul forţei obligatorii, exprimat şi prin adagiul pacta sunt servanda, este acea
regulă de drept potrivit căreia actul juridic civil legal încheiat se impune părţilor
întocmai ca legea. Cu alte cuvinte, executarea actului juridic civil este obligatorie
pentru părţi, iar nu facultativă. In aplicarea principiului pacta sunt servanda, s-a decis
că o parte contractantă nu poate să modifice, în mod unilateral, preţul convenit în
momentul încheierii contractului.
1.2Determinati conditii in care devine operanta exceptia de neexecutare a
contractelor
Excepţia de executare a contractului sinalagmatic este un mijloc de apărare specific,
care poate fi folosit de partea căreia i se pretinde executarea obligaţiei ce-i revine, fără
ca partea care pretinde această executare să-şi fi executat propria obligaţie.
Partea care invocă excepţia în discuţie obţine, fără intervenţia instanţei judecătoreşti,
o suspendare a executării propriilor obligaţii până când cealaltă parte îşi va îndeplini
obligaţiile ce-i revin. Efectul suspensiv al excepţiei de neexecutare încetează în
momentul în care se vor îndeplini aceste obligaţii.
Condiţii pentru invocarea excepţiei de executare a contractului
1) obligaţiile reciproce ale părţilor să-şi aibă temeiul în acelaşi contract. În principiu
sunt reciproce şi interdependente numai obligaţiile care izvorăsc din acelaşi contract.
O parte nu poate invoca excepţia neexecutării pe motiv că cealaltă parte nu şi-a
îndeplinit o obligaţie pe care şi-o asumase într-un alt contract. Astfel, deşii aceleaşi
părţi pot stabili raporturi juridice în baza mai multor contracte, excepţia de
neexecutare va putea fi invocată numai în legătură cu obligaţia corelativă asumată
prin acelaşi contract.
2) să existe o neexecutare a obligaţiei suficient de importantă din partea celuilalt
contractat, chiar dacă aceasta ar fi parţială.
Nu are relevanţă cauza acestei neexecutări. Ea poate fi culpa debitorului sau chiar
forţa majoră care îl impiedică pentru moment să execute obligaţia. Totuşi, dacă
neexecutarea datorată forţei majore este definitivă, contractul încetează pentru
imposibilitate fortuită de executare.
3) neexecutarea să nu se datoreze faptei celui care invocă excepţia, faptă care să-l fi
împiedicat pe celălalt să-şi execute obligaţia;
4) părţile să nu fi convenit un termen de executare a uneia din obligaţiile reciproce.
Stipularea unui asemenea termen echivalează cu o renunţare la simultaneitatea de
executare a obligaţiei şi ca urmare invocarea acesteia este lipsită de temei. Termenul
se consideră stipulat tacit când rezultă din uzuri;
5) natura obligaţiilor sau legea să nu facă imposibilă simultaneitatea de executare a
obligaţiilor ceea ce ar atrage şi imposibilitatea invocării excepţiei de neexecutare;
De asemenea, excepţia de neexecutare a contractului poate fi invocată şi în instanţă,
ca mijloc de apărare al pârâtului. În acest caz, instanţa, fie va respinge acţiunea în
executare introdusă de reclamant, fie va dispune, după caz, obligarea acestuia la
executarea obligaţiei propriii, stabilind un termen în acest scop.
1.3Determinati momentul si locul executarii obligatiei ce rezulta din contractele
comerciale internationale prin prisma prevederilor Principiilor UNIDROIT
asupra contractelor comerciale internationale
O parte este ţinută să îşi execute obligaţiile:
(a)dacă este fixat un termen pentru executarea acelei obligaţii ori acesta poate fi
determinat din contract, la acel termen;
(b)dacă este fixată o perioadă de timp sau această perioadă rezultă din contract,
oricând pe durata perioadei respective cu excepţia situaţiei în care circumstanţele
indică faptul că momentul executării obligaţiei este la latitudinea celeilalte părţi;
(c)în orice altă situaţie, în cadrul unei perioade rezonabile de timp după
 încheierea contractului.
Creditorul poate să respingă o ofertă de executare parţială a contractului la momentul
scaden
ţei, fie că această ofertă este însoţită ori nu de asigurarea executării integrale a
obligaţiilor, exceptând situaţia în care creditorul nu justifică nici un interes legitim
pentru aceasta.
Cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de executarea parţială
trebuiesuportate de către debitor, aceasta neacoperind alte eventuale prejudicii.
(Ordinea executării)
În măsura în care obligaţiile pot fi executate simultan, părţile sunt obligate să le
execute astfel, cu excepţia cazului în care din împrejurări rezultă contrariul.
În măsura în care executarea obligaţiei unei părţi necesită o perioadă de timp,acea
parte este obligată să execute contractul prima, cu excepţia cazului în care
circumstanţele indică altfel.
(Executarea înainte de termen)
(1) Creditorul poate refuza executarea înainte de termen cu excepţia cazului în care nu
poate justifica un interes legitim pentru aceasta.
(2) Acceptarea executării înainte de termen nu afectează momentul
executării propriilor obligaţii, dacă acel termen a fost fixat distinct de executarea
obligaţiilor celeilalte părţi.
(3) Cheltuielile suplimentare cauzate creditorului de o executare înainte determen
trebuie suportatede către debitor, fără a exclude posibilitatea altor sancţiuni.
(Locul execut ă rii)
(1) Dacă locul executării nu este fixat şi nu este determinabil din contract,executarea
obligaţiile se face astfel:
(a) obligaţia de a plăti o sumă de bani, la sediul creditorului;
(b) orice altă obligaţie, la sediul debitorului.
(2) Partea care îşi schimbă sediul după încheierea contractului trebuie să suporte
cheltuielilor suplimentare pentru executare pe care o astfel de schimbare le-ar putea
genera.
12. Efectele contractului comercial international

1.Relatati despre categoriile de daune interese.

Plata de daune interese- despagubirile banesti pe care debitorul trebuie sa le

plateasca creditorului pentru prejudiciul suportat de cel din urma datorita
neexecutarii, executarii intirziate sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitor .

Categoriile de daune interese:

a. Compensatorii- despagubirile acordate pentru neexecutarea totala sau partiala

sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitor
b. Moratorii- despagubirile banesi pe care debitorul afllat in intirziere trebuie sa le
plateasca creditorului pentru neexecutare.

2.Determinati modalitatile de stabilire a daunelor interese in cazul

rezolutinunii…

Pentru evaluarea despagubirilor pot fi mentionate mai multe modalitati, si anume:

pe cale judicialra. Legala sau conventionala (clauza penala).

Potrivit Conventiei de la Viena , daunele interese pentru o contraventie la contract

savirsita de o parte sunt egale cu dauna suportata si cistigul nerealizat de cealalta
parte din cauza contraventiei.

Daunele interese nu pot fi superioare pierderilor si venitului nerealizat pe care

partea in culpa le-a prevazut sau trebuia sa le prevada in momentul incheierii
contractului.

Conventia de la Viena stabilete doua modalitati de calculare a daunelor interese:

a. Cind contractul este rezolvit iar cumparatorul intr-o maniera rezonabila si intr-
un termen rezonabil ldupa rezolvire a procedat la un act de inlocuire sau la
vinzare compensatorie partea care cere daunele poate cere diferenta dintre
pretul din contract si pretul de inlocuire sau a vinzarii compensatorii.
b. Cind contractul este rezolvit iar partea nu a procedat la o vinzare de inlocuire
sau la o vinzare compensatorie si marfurile au un pret curent ea poate cere
 daune interese echivalente cu diferenta dintre pretul stabilit in contract si pretul
curent din momentul rezolvirii.

Conventia de la Viena deasemenea stabiliste faptul ca partea care invoca

contraventia de la contract trebuie sa i-a masurile rezonabile tinind seama de
imprejurari pt a limita pierderile inclusiv cistigul nerealizat ca rezultat al
contraventiei. Daca neglijeaza sa faca acest lucru partea in culpapoate cere o
reducere a daunelor interese cu marimea pierderilor care ar fi trebuit evitata.

3.Argumentati caracterul essential al neexecutarii obligatiei.

Principiile UNIDROIT prevad faptul ca o parte poate considera ccontractul

incetat atunci cind neexexutarea obligatiei de o parte este o neexecutare esentiala.

Caracterul esential de neexecutare a obligatiei intr-un contractul comercial

international poate fi determinat luindu-se in considerere (UNIDROIT) :

 Neexecutare lipseste creditorul de ceia ce a fost indreptatit sa obtina din

executare contractul comercial international cu excetia in care debitorul nu a
prevazut sau nu putea sa prevada un astefl de rezultat.
 Stricta respectare a obligatiei care nu a fost executata este de esenta
contractul comercial international.
 Neexecutarea a fost intentionata sau di nneglijenta
 Neexecutarea da motive creditorului sa creada ca nu se poate baza pe
executarea contractul comercial international in viitor.
 Creditorul va suferi in caz de rezolutiune pierdere dispropportionate ca
rezultat a pregatirii sau executarii contractul comercial international
Codul Civil RM stabileste la art.735.rezolutiunea in cazul neexectutarii
esentiale:
(1) O parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din
partea celeilalte părţi.
    (2) Pentru determinarea neexecutării esenţiale, în special se iau în
considerare următoarele circumstanţe:
    a) neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aştepta
de la executarea contractului, cu excepţia cazului cînd debitorul
demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil
rezultatul scontat;
    b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului;
     c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă;
    d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe
executarea în viitor a contractului..

13. Efectele contractului comercial international

1.Relatati despre efectele specific ale CCI

Efectele specifice ale contractul comercial international:

 Dreptul creditoruli de a refuza executarea proprie a obligatiei daca debitorul nu

isi executa prestatia la care s-a obligat.
 Creditorul care si-a executat la timp prestatia la care s-a obligat are dreptul de a
cere si obtine pe cale judiciara sau arbitrala rezolutiunea contractul comercial
international ca sanctiune pt neexecutarea contractul comercial international de
catre cocontractantul sau
 Distribuirea intre debitor si creditor in armonie cu anumite reguli specifice a
sarcinii riscului care decurge din neexecuarea fortuita a obliatiei executate in
contractul comercial international.

2. Stabiliti cazurile prev de UNIDROIT in care creditorul nu poate cere

executarea silita in natura a obligatiei , alta decit a plati o suma de bani.

Orice creditor are dreptul sa ceara debitorului executarea obligatiei in forma sa

specifica in mod: - voluntar

- silit

UNIDRIOT:

Atunci cind un debitor care datoreaza o obligatie diferita de aceea de a plati o suma
de bani nu executa obligatia, creditorul poate cere executarea u exceptia :

 Executarea este imposibila in drept sau in fapt

 Executarea obligatiei sau atunci cind este relevanta executarea silita este
nerezonabil de oneroasa/scumpa.
 Poate obtine in mod rezonabil executarea din alta sursa
 Executarea are un caracter exclusiv personal
 Creditorul nu cere executarea intr-un termen rezonabil , dupa ce a luat
cunostinta sau trebuia sa i-a o asemenea cunostinta de neexecutare.
 3..Argumentati efectele neececutarii CCI

Condiţiile generale ale răspunderii contractuale în raporturile de comerţ

internaţional. Potrivit unei opinii, pentru intervenţia răspunderii contractuale în
raporturile de comerţ internaţional, sunt necesare trei condiţii cumulative şi anume:
culpa debitorului, prejudiciul suportat de creditor şi legătura de cauzalitate dintre
neexecutare şi paguba respectivă. Alţi autori subliniază, că angajarea acestei
răspunderi este subordonată existenţei cumulative a patru condiţii, adăugând la cele
trei menţionate în prima opinie şi existenţa unei fapte ilicite, care constă în
nerespectarea obligaţiei asumate prin contract.

Rezilierea consta in desfiintarea retroactive a contractului commercial international cu

titlu de sanctiune, la cererea partii care si-a executat prestatia pe moticul ca cealalta
parte nu si-a executat culpabil obligatiile ce ii revin. În relațiile comerciale
internaționale rezolutiunea are un domeniu mai restrins de aplicare decit in circuitul
civil lipsit de elemente de extraneitate.reducerea se explica prin ponderea masiva a
contractelor de lunga durata care presupun in mod necesar prestatii successive.
Desfacere contractului commercial international prin rezolutiune constituie o
sanctiune extrema, prin aplicarea careia finalitatile urmarite de parti la incheierea
contractului sint compromise definitive. Rezolutiunea desfiinteaza efectele
contractului nu numai pentru viitor dar si pentru trecut,partile sint repuse in situatia
anterioara. Contractantul care si-a executat prestatia asumata ori s-a declarat gata sa o
execute si poate proba aceasta imprejurare, este indreptatit sa pretinda sis a obtina
despagubiri de la cealalta parte. Rezilierea contractului constituie sanctiunea
concretizata in desfiintarea cu efecte numai pentru viitor a contractelor sinalagmatice
cu executare succesiva, care se aplica in caz de neexecutare culpabila a obligatiei de
catre una dintre parti. Spre deosebire de rezolutiune, rezilierea exclude efectul
retroactive.
În dreptul RM, răspunderea este prevăzută la art. 602 alin.1 – „dacă nu se execută
obligaţia, debitorul este ţinut să despăgubească pe creditor pentru prejudiciul cauzat,
astfel, dacă nu dovedeşte că neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă”. În dreptul
francez, daunele interese, art. 1149 CC francez, dispune „debitorul care a cauzat prin
neexecutarea contractului un prejudiciu cocontractantului său, este ţinut să repare
pierderile suportate şi câştigul de care acesta a fost lipsit. Daunele interese, pot fi să
înlocuiască cu titlu principal prestaţia neexecutată, fie să completeze alte sancţiuni,
cum ar fi rezoluţiunea, excepţia de neexecutare, executarea silită în natură ş.a. În
common-law acordarea daunelor interese este remediul obişnuit în cazul încălcării
contractului. Dreputl la daune interese al părţii lezate există indiferent de faptul dacă
contractul a fost sau nu rezolvit. Acţiunea pentru daune-interese se află de plin drept
la îndemâna părţii lezate spre deosebire de acţiunea pentru executarea silită sau cea
pentru restituire care poartă mai mult un caracter restricţionar şi poate fi executată
doar în anumite condiţii. Convenţia de la Vinea, principiile dreptului european al
contractelor şi UNIDROIT stabilesc ca principiu general că creditorul trebuie să fie
pus pe cât este posibil în situaţia în care el s-ar fi aflat dacă contractul ar fi fost
executat în modul cuvenit. Această condiţie presupune că creditorul are dreptul la
repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suportat din cauza neexecutării. Şi acest
prejudiciu cuprinde: prejudiciul efectiv şi venitul ratat. Art. 74 Conv Viena

O abordare tradiţională a condiţiilor de aplicare a sancţiunii sub formă de daune

interese ţine de analiza următoarelor elemente:

1. Neexecutarea contractului

2. Prejudiciul

3. Legătura cauzală între neexecutarea contractului şi prejuciul

4. Vinovatia
 14.Raspunderea contractuala in CI

1. Relatati despre conditiile de fond, necesare pt interventia raspunderii

contractual in raport de CI

Pentru survenirea raspunderii contractuale este necesara intrunirea urmatoarelor

conditii: a. fapta ilicita (actiune/inactiune)
b. prejudiciul suportat
c. legatura cauzala
d. vinovatia
IN cadrul raspunderii contractuale debitorul raspunde numai pentru daunele
previzibile la momentul incheierii contractul comercial international.

2.Descrieti principiile coform carora se face evaluarea judiciara a

despagubirilor

Evaluarea despagubirilor se face prin 3 modalitati :evaluarea judiciala, legala si

conventionala.

Evaluarea judiciara se face :

 Pe baza principiului repararii integrale a prejudiciului suportat

 Debitorul raspunde doar pentru daunele previzivile la momentul incheierii
contractul comercial international, cu exceptia in care vina debitorului in
executarea obligatiei imbraca forma dolului
 Prejudiciul trebuie sa fie cert indiferent daca este viitor sau actual
 Debitorul raspunde doar pt daunele directe dar nu si pt cele indirecte

3.Argumentati functiile clauzei penale

Clauza penala.Cod civil art.624: Dispoziţii generale cu privire la clauza penală

    (1) Clauza penală (penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părţile
evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul, în cazul neexecutării
obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun.
    (2) Prin clauză penală se poate garanta numai o creanţă valabilă.
    (3) Clauza penală poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote
din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală sau a părţii neexecutate.
    (4) Părţile pot conveni asupra unei clauze penale mai mari decît prejudiciul.
    (5) Debitorul nu este obligat să plătească penalitate în cazul în care
neexecutarea nu se datorează vinovăţiei sale

Functiile clauzei penale:

 De compensare : stabilind anticipat cuantumul daunelor datorate de

debitor in cazul neexecutarii sau executarii cu intirziere a obligatiei
 De sanctionare: rolul sau de a prestabili raspunderea contractuala a
debitorului care nu si-a indeplinit obligatia
 De evaluare: modalitatea de evaluare conventionaa anticipata a
prejudiciului care poate fi executat creditorului
 De stimulare a debitorului la o conduita corecta
 Limitativade raspundere : este stabilit, de regula, nivelul maxim de
despagubire
15. Continutul Contractului Comercial International

1. Relatati despre clauza primului refuz

Clauza primului refuz este frecventa in practica comerciala alnglo-saxona , denumirea

ei engleza fiind first refusal clause.

Doctrina a remarcatca , in baza clauzei primului refuz o parte contractanta A se obliga

fata de cealata –beneficiar-B, de ai propune sa realizeze in viitor o anumita operatie
impreuna cu preferinta fata de orice alt client; iar in cazul in care refuza beneficiarul
B, cealalta parte A este libera sa trateze cu orice alt client.

Beneficiarul va avea optiunea d e a participa la aceasta operatiune , cu preferinta fata

de oricare client, iar in cazul unui refuz din partea sa (primul refuz), cealalata parte va
putea sa contracteze cu oricare alt client.

In doctrina s-a conturat doua oprinii diferite cu referire la calificarea juridica a clauzei
primului refuz. Astfel, unii autori considera ca acesta este o clauza de adaptare a
contractului la noile imprejurari , iar alti autori incadreaza clauzei primului refuz in
grupa clauzelor privind continuarea raporturilor contractuale.

Doctrina juridica a mentionat ca aceasta clauza exprima un antecontract unilateral ,

afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului.

In doctrina juridica s-a incercat o clasificare a modalitatilor mai frecvent utilizate pe

baza posibilitatilor de succesiune n timp a ofertelor facute e un partener celuilat si
tertului, astfel s-au distins 2 situatii :

a. Promitentul trebuie sa propuna operatiunea comerciala respectiva beneficiarului

clauzei inaintea oricarui nagocieri cu tertul
b. Promitentul poate solicita mai intii ofertele tertului cu conditia , insa, de a nu
accepta vreuna din ele inainte de a propune in prealabil beneficiarului
incheierea contractului in aceleasi conditii cu cele prevazute in oferta tertului..

Principile propuse de doctrina :

- Angajarea raspunderii contractuale a promitentului , daca acesta ar cauta sa
lipseasca de continut dreptul de preferinta al beneficiarului, propunindu-I
conditii vadit inacceptabile
- In cazul in care beneficiarul refuza conditiile normal oferite, promitentul nu
este in mod necesar obligat sa propune conditii identice tertului. Dar daca
negocierea cu tertul tinde sa conduca l a acordarea unor conditii in mod net
favorabile , prmotentul va trebui , inainte de a contracta cu tertul , s a faca o
noua oferta beneficiarului, pe baza acestor conditii modificate.

2. Analizati clauzele asiguratorii impotriva riscurilor nevalutare

Clauzele asiguratorii importiva riscurilor nevalutare:

a. clauza de revizuire a pretului, care poate fi:

 cu indexare unica- in aceasta varianta pretul este exprimat intr-o unitate
de masura uzuala (ex: o tona de carbune),
 de revizuire a pretului cu indexare cumulativa- se utilizeaza pt varianta
cind pretul contractuli depinde de valoarea unei pluritati de elemente de
referinta privite cumulativ (ex: matria prima, materiale, forta de munca
–necesare pt realizarea obiectului contractului )
 cu indexare generala- aceasta varianta presupune raportarea pretului
contractual la valoarea tututror bunurilor si serviciilor care pot fi
procurate cu cantitatea de moneda in care este exprimat acest pret intr-o
zona geografica determinata.
b. clauza de post calculare a pretului :piermite creditorului sa stabileasca pretul
si sa-l dfinitiveasca dupa executare depplina a obligatiilor sau la termeni
intermediari stabilite de parti pt a se lua in calcul modificarile economice
internevite in timp
c. clauza ofertei concurente : o parte contractanta (beneficiarul clauzei)
dobindeste dreptul ca in cazul in care pe parcursul executarii contractului un
tert ii face o oferta de contractare in conditii mai favoravile decit cele din
contract in curs de executare sa obtina_______, in conditiile ofertei
tertuluisau daca celalata parte accepta contractul sa se suspende sau sa fie
reziliat direct.
d. Clauza clientului cel mai favorizat -prin care proitentul (furnizor de bun) se
obliga sa ofere celuilat precontractant (beneficiar ) cele mai favorabile
conditii pe care le-ar acorda ulterior unui tert cu privire la contractele avind
acelasi obiect.
 e. Clauza de hardship ( de impreviziune)-creatie a practicii anglosaxone .
Codul civil RM art. 623m: (1) Dacă împrejurările care au stat la baza
încheierii contractului s-au schimbat în mod considerabil după încheierea
acestuia, iar părţile, prevăzînd această schimbare, nu ar fi încheiat contractul
sau l-ar fi încheiat în alte condiţii, se poate cere ajustarea contractului în
măsura în care nu se poate pretinde unei părţi, luînd în considerare toate
împrejurările acelui caz, în special repartizarea contractuală sau legală a
riscurilor, menţinerea neschimbată a contractului.
UNIDROID: exista o clauza de hardship atunci cind aparitia unor
evenimente schimba fundamental echilibrul executiei unei a dintre parti , fie
datorita ca valoarea contraprestatiei s-a diminuat si s-au indeplinit
urmatoarele conditii :
 Evenimentele apar sau devin cunoscute partii dezavantajate dup a
incheierea contractuui
 Evenimentele nu ar fi putut lua in consideratie , in mod rezonabil de
partea dezavantajata la momentul incjeierii contractului
 Evenimentele sunt inafara controluilui partii dezavantajate
 Riscul nu a fost asumat de partea dezavantajata

3. Formulati asemanari si deosebiri dintre clauza hardship si forta majora si

clauza hardship si leziune Clauza hardship si forta majora:

 Ambee au un caracter de imprevizibilitate

 In cazul survenirii hardship executarea contractului est eposibilia dar in conditii
mult prea oneorase pt debitor dar in cazul fortei majore executarea este
imposibila
 Scopu l urmarit de parti la inserarea clauzei in contract :Hradship- de adaptare a
contractului la noile imprejurari; Forta majora : suspendarea sau incetarea
contractului
 . În comerţul internaţional, forţa majoră are mai mult un caracter convenţional,
nu legal, şi în consecinţă, părţile dau semnificaţie noţiunii şi efectelor pe care
le va produce. Clauza de forţă majoră poate fi invocată de oricare dintre părţi.

Clauza de hardship si leziune:

 Ambele produc disporportii intre avantajele unei parti care genereaza

dezavantaje mari pt alta
 Momentul aparitiei : Hradship: dupa incheierea contractului; Leziune :exista la
momentul incheierii contractului

16. Continutul Contractului Comercial International

1.Relatati despre principiul liberattii contractual si limitele acestui principiu

Contractul comercial internaţional este acordul de voinţă realizat între doi sau mai
mulţi subiecţi ai dreptului comerţului internaţional din state diferite în scopul de a crea,
modifica sau stinge raporturi juridice de comerţ internaţional.

Relaţia lexvoluntatis — libertatea contractuală. Principiul libertăţii contractuale îşi

găseşte aplicare atât în domeniul contractelor interne, cât şi a celor internaţionale,
dar el funcţionează în domeniul normelor supletive, nu şi a celor imperative. Lex
voluntatis, chair dacă este un reflex al principiului libertăţii contractuale, are o natură
juridică deosebită: principiul libertăţii contractuale este un principiu de drept civil
intern în timp ce lex voluntatis este o normă de drept internaţional privat. Prin
urmare, în rezolvarea problemelor juridice ale contractului comercial internaţional se
determină mai întâi care este limba contractului — în care scop apelăm la lex
voluntatis ca normă conflictuală — şi numai apoi stabilim domeniul normelor
imperative şi cel al normelor supletive din legea aplicabilă, apelând la principiul
libertăţii contractuale

2.Analiati clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare

prevenirea riscurilor valutare are loc prin inserararea de catre parti in contractul
comercial interntional a unor clauze asiguratorii specifice: clauza aur, clauzele
valutare, clauza de orptiune a monedei liberatorii etc.

a. Clauzele valutare.-se caracterizeaza prin faptul ca partile stablesc doua

monede- una de plata iar alta de cont .
Exista 3 categorii de clauz. Valut. :
 Monovalutare- presupune luarea in considerare de catre parti a doua
monede diferite :un a de plata si alta de cont. Moneda de plata este
mai putin stabila , mai expusa fluctuatiei si deprecierii , iar moneda
de cont este mai puternica, stabila. Moneda de cont desemneaza
 moneda aleasa de parti iar cea de plata est e intrumentul utilizat de
debtor pt asi onora obligatia de plata
 Clauza multivaalutara bazata pe un cos stabilit de parti. Stabilirea
poate fi facuta de catre parti printr-o clauza contractuala Ea
presupune alegerea valutelor care urmeaza sa fie cuprinse in cosul
valutar si determina ponederea pentru fiecare valuta in cosul valutar
 Clauza multivalutara bazata pe un cos insitutionalizat.sunt stabilite de
un prgan interntional specializat, formind o unitate de cont
institutionalizata. DST (drepturi speciale de tragere) a fost introduse
in practica relatiilor valutare de catre Fondul Monetar International ,
incepind cu 1969 DST este un ban de cont ce nu are acoperire
reala.marimea DST este calculata si publicata zilnic.
b. Clauza de aur.- debitorul are obligatia sa determine volumul datoriei in
functie de peritatea metalica in aur a monedei de plata sau sa-si achite
datoriile in aur.
Imbraca 2 forme :clauza valoare-aur(pretul contractului este exprimat intr-o
valuta, iar aurul este etalonul valorii acestei valute)
Clauza moneda aur(pretul est e exorimat direct in aur)
c. Clauza de optiune a locului de plata- creditorul are dreptul de a incasa la
scadenta valoarea creantei sale, calculata pe baza unei valute de cont,
prestabilita prin contract in locul aales de acesta dintre cele covenite.
d. Clauza de optoiue a monedei liberatorii- partile exorima pretul convenit in
doua sau mai multe monede de plata , avind in vedere paritetea existenta
intre acestea la data contractarii si prin care se autorizeaza creditorul , ca la
scadenta sa aleaga intre acele monede pe cea liberatorie si sa pretinda
debitorului sa efectueze plata in moneda astfel aleasa.

3. Recomandati clauzele neceare in contractile comerciale internationale

Doctrina juridica a remarcat ca arealul alcuzelor necesare cuprinde atit stipulatii

contractuale necesare pt valabilitatea contractului , cit si clauze prin care se exprima
continututl economic al tranzactiei , materializat pe plan juridic in contracat. Clauze
generale:

 Privind partile contrcatente (cod bancar, nr. Identificarii comerciale, sediul etc.)
 Obictul contrcatului(descrere a marfii)
 Clauzele referitoare la cantitatea marfii(cod civil stab ca daca nu este prev
cantitatea contractul este nul)
 Clauza privind raspunderea pt calitatea marfii
 Clauzele referitoare la reclamatii de cantitate/calitate
 Ambalajul si marcarea marfii
 Clauza privind termelene de livrare
 Conditiile pribind incarcarea/descarcarea in transport si asigurarea marfii
 Clauza privind oblig de preluare a marfii
 Clauza referitoare la pret, conditiile de plata ( nu se utillizeaz a ches)-in cazul in
care nu este stabilit Conv. De la Viena- la pretul practicat la moment in
domeniul comercial
17.Continutul Contractului Comercial International

1. Relatati despre forta juridical a cluazelor prestabilite

Clauzele contractuale standart.

Cod civil art. 712: (1) Clauze contractuale standard sînt toate clauzele
formulate anticipat pentru o multitudine de contracte, pe care o parte
contractantă (utilizator) le prezintă celeilalte părţi la încheierea contractului.
Este indiferent dacă prevederile formează un document separat sau sînt parte a
documentului ce reprezintă contractul, de asemenea nu importă numărul
condiţiilor şi forma contractului.
    (2) Nu există clauze contractuale standard în măsura în care condiţiile
contractului au fost negociate în particular între părţi.
    (3) Condiţiile contractuale standard devin numai atunci parte a contractului
cînd partea care le propune le aduce, în momentul încheierii contractului, în
mod expres la cunoştinţa celeilalte părţi sau îi asigură în alt mod posibilitatea,
luînd în considerare şi handicapul acesteia, să ia cunoştinţă de conţinutul lor şi,
cînd cealaltă parte este de acord, să le accepte.
Articolul 714. Prioritatea clauzelor contractuale negociate
    Clauzele contractuale negociate au prioritate faţă de clauzele contractuale
standard

2. Comparati categoriile clauzelor prestabilite

Categoriile clauzelor prestabilite :

 Regulile , uzantele, uniforme intocmite de organizatii profesionale ori de

insitituii interntionale neutre. Exemple: Incoterms, contractul model al Camerei
de comert de la paris pt franchising etc
  Contractele –tip –formulare redactate in forma contractuale ce cuprind clauze
uzuale pt tipul dat de contractprecum si spatii albe corespunzatoare elemenelro
specifice acelor operatiuni. exemplu : conditii generale de lvrare de produse
metalice
 Contractele cadru si cele de adeziune

3.Formulati avantajele pe care le implica clauzele prestabilite:

 simplifica procesul de negociere favorizind inchierea rapida a contractelor,

realizare principiului celeritatii
 fiind elaborate de specialisti in materie reduc riscul unor emisiuni esentiale sau
a unor formulari inadefiind elaborate de specialisti in materie reduc riscul unor
emisiuni esentiale sau a unor formulari inadevcate si implicit alaparitiei unor
litigii ulterior intre parti privind interpretarea clauzelor
 contribuie la uniformizarea practicii contractuale fapt ce faciliteaza
expansiunea schimburilor CI
18.Continutul Contractului Comercial International.

1. Indentificati clauzele ce vizeaza aspectul juridic al CCI

In aceasta categorie docrtina a inclus clauzele referitoare la raspunderea

contractantilor, legea aplicabila contractului , la jurisdictia competenta sa solutioneze
litigiile intre parti. Omiterea acestro clauze din continutul contractului nu duc la
nulitatea contractului, dar pot determina anumite dificultati in stabilirea raspunderiii
sau in determinarea legii aplicabile.

 Clauz a privind raspunderea contractantilor- trebuie sa contina precizari

referitoare la sanctiunile aplicabilepartilor car e nu-si executa obligatiile
contractuale.
 Clauza referitaore la legea aplicabila contractului- partile stipuleaza in contract
o clauza prin care desemneaza sistemul de drept aplicabil contractului cu
referire la aspectele de fond si efectele acetuia.
 Clauze privind solutionarea litigiilor. Uzual partile stipuleaza o clauza de
arbitraj, prin care exprima vointa comuna apartilor de a solutiona litigiul
eventual in leg cu executarea contract. , sa fie solutionate pe calea
arbitrajului..deasemenea partile pot stabili o clauza de preintimpinare a
litigiilor.
 Alte clauze stabilite in contract: de ex. :clauza care sa interica transmiterea
catre terti persoane de ctre partiel contractante , a bunurilor ce formeaza
obicetul contractului, fara consentamintul celeilalte parti; clauza “ best efforte”

2. caracterizati clauzele cu priv la sanctiunile aplicabile partilor pt

neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor
 Clauz a privind raspunderea contractantilor- trebuie sa contina precizari referitoare
la sanctiunile aplicabilepartilor car e nu-si executa obligatiile contractuale.
Sanctiunile se prezinta sub forma de penalitati , despagubiri.

Clauza penala. Cod civil :(1) Clauza penală (penalitatea) este o prevedere
contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulînd că debitorul,
în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau
un alt bun.

Caracterele acesteia:

 Determina aticipat cuantumul prejudiciilorin caz de neexecutare a obligatiei

dar nu creaza pt debitor posibilitatea de a se elibera printr-o alta prestatie
decit cea principala.
 Se fixeaza anticipat valoarea prejudicilui cauzat creditorului prin
neexecutare
 Cuamtumul daunelor evaluate de parti poate fi modificat de instanta in
anumite situatii.

Clazua privind plata daunelor interese.Plata de daune interese- despagubirile

banesti pe care debitorul trebuie sa le plateasca creditorului pentru prejudiciul suportat
de cel din urma datorita neexecutarii, executarii intirziate sau necorespunzatoare a
obligatiei de catre debitor .

Categoriile de daune interese:

a. Compensatorii- despagubirile acordate pentru neexecutarea totala sau partiala

sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitor
b. Moratorii- despagubirile banesi pe care debitorul afllat in intirziere trebuie sa le
plateasca creditorului pentru neexecutare.

Clauzele limitative. Partile pot sa diminueze sau sa agraveze situatia debitorului,

dar pt ca o asemenea conventie sa fie valabila ea trebuie perfectata anterior
suportarii prejudiclui de creditor.

3. evidentiati in ce conditii pot fi solicitate si primate daune interese

Plata de daune interese- despagubirile banesti pe care debitorul trebuie sa le

plateasca creditorului pentru prejudiciul suportat de cel din urma datorita
 neexecutarii, executarii intirziate sau necorespunzatoare a obligatiei de catre
debitor.

Conditiile pt acordarea daunelor interese :

 In cazul neexecutarii totala sau partiala sau necorespunzatoare a

obligatiei de catre debitor (daune compensatorii)
 In cazul in care debitorl se afla in intirziere de executare a obligatiei.

Potrivit Conventiei de la Viena , daunele interese pentru o contraventie la contract

savirsita de o parte sunt egale cu dauna suportata si cistigul nerealizat de cealalta parte
din cauza contraventiei.

Daunele interese nu pot fi superioare pierderilor si venitului nerealizat pe care partea

in culpa le-a prevazut sau trebuia sa le prevada in momentul incheierii contractului.
19. Contractul de transoport international auto de marfuri

1.Descrieti regimurile vamale special (sub acoperire a carnetelor ATA si TIR ) pt

transportul interntional de marfuri pe sosele
Conventia vamala referitoare la transportul international sub acoperirea carnetelor
TIR elimina operatiunile de deschidere la punctele vamale ale tarilor de tranzit pentru
controlul vamal, ceea ce determina reducerea duratei de transport. De asemenea,
carnetul TIR scuteste transportorii de depunerea unor garantii vamale, proportionale
cu valoarea marfurilor transportate.
Carnetul ATA reprezintă un document vamal internaţional cu valoare de declaraţie
vamală utilizat pentru admiterea temporară a mărfurilor, cu excepţia mijloacelor de
transport, care cuprinde o garanţie valabilă la nivel internaţional în vederea acoperirii
drepturilor şi taxelor de import.Un carnet înlocuieste/tine locul unor documente
vamale din tara de export temporar si usureaza vamuirea. În plus, carnetul anuleaza
necesitatea de constituire a unei garantii sau a unor depuneri materiale la oficiile
vamale.
2.Expuneli obligaliile partilor in contractul internalional auto de marfuri.
Obligatiile expeditorului:
- Sa achite taxa de transport pina la transportarea incarcaturii.
- Sa predea incarcatura in vederea transportarii in locul, timpul si in cantitatea
prevazuta de contract.
- Sa predea incarcatura in ambalajul corespunzator.
- Sa marcheze in prealabil marfurile ambulate
- Daca contractual nu prevede altfel, sa incarce marfurile in mijlocul de transport
sis a asigure fixarea, consolidarea si acoperirea lor, folosind instalatii proprii.
 - In cazul transmiterii spre transportare a marfurilor perisabile clientul este
obligat sa anexeze la scrisoarea de trasura certificatul de conformitate, de
calitate, igienic, fito-sanitar.
Obligatiile carausului:
- Sa puna la sipozitia clientului mijlocul de transport corespunzator in stare buna.
- Sa primeasca incarcatura spre transportare.
- Sa verifice corespunderea datelor din scrisoarea de trasura, aspectul exterior al
incarcaturii si modul de incarcare si aranjare.
- Sa transporte incarcatura in termenele stabilite. Si pe calea cea mai scurta
- Sa pastreze marfurile.
Obligatiile destinatarului:
- Sa preia incarcatura sosita sis a o verifice sub aspect calitativ si cantitativ
- Sa achite taxele de transport si alte plati daca o astfel de conditie este prevazuta
de contract
- Sa achite taxele de transport restante sis a restituie carausului cheltuielile
suportate pe parcursul transportarii
- Sa descarce marfa daca aceasta obligatie este stipulate in contract
- Saelibereze mijlocul de transport de ramasitele incarcaturii
3.Formulati o scrisoare de trasura internationala
Scrisoarea de trasura trebuie sa contina urmatoarele date:
a) locul si data intocmirii sale;
b)numele si adresa expeditorului;
c) numele si adresa transportatorului;
d) locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia.
e) numele si adresa destinatarului;
f) denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru marfurile
periculoase,
denumirea lor general recunoscuta;
g) numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor;
h) greutatea bruta sau cantitatea altfel exrpimata a marfii;
i) cheltuielile aferente transportului(prt de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama
si
alte cheltuieli survenite de la incheierea contractului si pina la eliberare);
j) instructiunile necesare pentru formalitatile de vama si altele;
k) indicatia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta conventie si nici
unei
alte clauze contrare.
2. Daca este cazul, scrisoarea de trasura trebuie sa contina si indicatiile urmatoare:
a) interzicerea transbordarii;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea marfii;
d) valoarea declarata a marfii si suma care reprezinta interesul special la eliberare;
e) instructiunile expeditorului catre transportator cu privire la asigurarea marfii;
f) termenul convenit in care transportul trebuie sa fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.
3. Partile pot insera in scrisoarea de trasura orice alta indicatie pe care ele o considera
utila.

20 . Contractul de transoport international de marfuri

1. Definiti C I de marfuri pe sosele prin prisma conventiei CMR 1956

Contractul internaţional de transport auto de mărfuri este un contract încheiat între

expeditor şi cărăuş, prin care cărăuşul se obligă faţă de expeditor ca în schimbul unei
taxe de transport să transporte anumite mărfuri şi să le elibereze la destinaţia stabilită

Conventia de la Geneva : Prezenta conventie se aplica oricarui contract de transport

de marfuri pe sosele, cu titlu oneros, cu vehicule, cind locul primirii marfii si locul
prevazut pentru eliberare, asa cum sint indicate in contract, sint situate in doua tari
diferite, dintre care cel putin una este tara contractanta, independent de domiciliul si
de nationalitatea participantilor la contract.
2.Determinati continutul scrisorii de trasura innternationala
Proba contractului de transport se face prin scrisoare de trasura. Absenta,
neregularitatea
sau pierderea scrisorii de trasura nu afecteaza nici existenta, nici valabilitatea
contractului
de transport, care ramane supus dispozitiile prezentei conventii.

Scrisoarea de trasura este intocmita in trei exemplare originale, semnate de expeditor

si
de transportator, aceste semnaturi putind sa fie imprimate sau inlocuite prin stampilele
expeditorului si transportatorului, daca legislatia tarii in care este intocmita scrisoarea
de
trasura o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea insoteste marfa,
iar la
treilea se retine de transportator.

In cazul in care marfa de transport trebuie sa fie incarcata in vehicule diferite sau daca
este vorba de diferite feluri de marfa ori de loturi distincte, expeditorul sau
transportatorul
are dreptul sa ceara intocmirea de scrisori de trasura pentru fiecare vehicul folosit sau
pentru fiecare fel de marfa ori lot de marfuri.

Scrisoarea de trasura trebuie sa contina urmatoarele date:

a) locul si data intocmirii sale;

b)numele si adresa expeditorului;
c) numele si adresa transportatorului;
d) locul si data primirii marfii si locul prevazut pentru eliberarea acesteia.
e) numele si adresa destinatarului;
f) denumirea curenta a naturii marfii si felul ambalajului, iar pentru marfurile
periculoase,
denumirea lor general recunoscuta;
g) numarul coletelor, marcajele speciale si numerele lor;
h) greutatea bruta sau cantitatea altfel exrpimata a marfii;
i) cheltuielile aferente transportului(prt de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama
si
alte cheltuieli survenite de la incheierea contractului si pina la eliberare);
j) instructiunile necesare pentru formalitatile de vama si altele;
k) indicatia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta conventie si nici
unei
alte clauze contrare.
2. Daca este cazul, scrisoarea de trasura trebuie sa contina si indicatiile urmatoare:
a) interzicerea transbordarii;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea marfii;
d) valoarea declarata a marfii si suma care reprezinta interesul special la eliberare;
e) instructiunile expeditorului catre transportator cu privire la asigurarea marfii;
f) termenul convenit in care transportul trebuie sa fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.

3. Argumentati formele raspunderii carausului.

Rapunderea transportatorului.
1. Transportatorul este raspunzator pentru pierderea totala sau partiala sau pentru
avarie,
produse intre momentul primirii marfii si cel al eliberarii acesteia, cit si pentru
intirzierea in
eliberare.
2. Trasportatorul este exonerat de aceasta raspundere daca pierderea, avaria sau
intirzierea
a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispuna de marfa, un ordin
al
acesteia nerezultind dintr-o culpa a transportatorului, un viciu propriu al marfii sau
circumstante pe care transportatorul nu putea sa le evite si ale caror consecinte nu le
putea
preveni.
3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de raspundere, nici
defectiunea
vehiculului pe care-l foloseste pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de
la
care a inchiriat vehiculul sau a prepusilor acesteia.
4. Tinind cont de articolul 18 paragrafele 2 pana la 5, transportatorul este exonerat de
raspundere daca pierderea sau avaria rezulta din riscurile particulare inerente uneia
sau mai
multora dintre urmatoarele fapte:
a) folosirea de vehicule descoperite, fara prelate, daca aceasta folosire a fost convenita
intr-un mod expres si mentionata in scrisoarea detrasura;
b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru marfurile expuse prin felul lor la
stricaciuni
sau avarie, cind aceste marfuri nu sint ambalate sau sint rau ambalate;
c) manipularea, incarcarea, stivuirea sau descarcarea marfii de catre expeditor sau
destinatar sau de catre persoane care actioneaza in contul expeditorului sau al
destinatarului;
d) natura unor marfuri expuse, datorita cauzelor inerente insesi naturii lor, fie la
pierderea
totala sau partiala, fie la avarie in special prin spargere, reugina, deteriorare interna si
spontana, uscare, curgere, pierdere normala sau prin actiunea insectelor sau a
rozatoarelor;
e) insuficienta sau imperfectiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
f) transportul de animale vii.
5. Daca in baza prezentului articol, transportatorul nu raspunde de unii factori care au
cauzat dauna, raspunderea sa nu este angajata decit in masura in care factorii de care
el
raspunde, in baza prezentului articol, au contribuit la dauna.
Art. 18
1. Sarcina probei ca pierderea, avaria sau intirzierea eliberarii a avut drept cauza unul
dintre
factorii prevazuti in articolul 17 paragraful 2 incumba transportatorului.
2. Cind transportatorul stabileste ca, tinind seama de circumstantele de fapt, pierderea
sau
avaria a putut sa rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevazute in
articolul 17
paragraful 4, exista prezumtia ca ea a rezultat din aceasta cauza. Cel in drept poate
totusi
sa faca dovada ca dauna nu a avut drept cauza in intregime sau partial unul dintre
aceste
riscuri.
3. Prezumtia aratata mai sus nu este aplicabila in cazul prevazut de articolul 17
paragraful 4
a), daca este vorba de o pierdere anormala sau o pierdere de colete.
4. Daca transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat in vederea
protejarii
marfurilor impotriva influentei caldurii, a frigului, a variatiilor de temperatura sau a
umiditatii aerului, transportatorul nu poate inova beneficiul prevederilor articolului 17
paragraful 4 d) decit daca face dovada ca toate masurile care ii incumba, tinind cont
de
circumstante, au fost luate in ceea ce priveste alegerea, intretinerea si folosirea acestor
amenajari si ca el s-a conformat instructiunilor speciale care i-au fost date.
5. Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4
f) decit
daca face dovada ca toate masurile careii incumba in mod normal, tinind cont de
circumstante, au fost luate si ca el s-a conformat instructiunilor speciale care i-au fost
date.
Art. 19
Se considera intirziere la eliberare atunci cind marfa nu a fost eliberata in termenul
convenit sau, daca nu a fost convenit un termen, atunci cind durata efectiva a
transportatorului depaseste timpul care in mod rezonabil este acordat unui
transportator
diligent, tinindu-se cont de circumstante si, printre altele, in cazul unei incarcari
partiale, de
timpul necesar pentru ambalarea unei incarcaturi complete in conditii normale.
Art. 20
1. Cel in drept poate sa considere marfa pierduta, fara a prezenta alte dovezi, cind
aceasta
nu a fost eliberata in termen de 30 de zile de la expirarea teremnului convenit sau,
daca nu
a fost convenit un asemena termen, in termen de 60 zile de la primirea marfii de catre
transportator.
2.Cel in drept poate, primind despagubirea pentru marfa pierduta, sa ceara, in scris, sa
fie incunostintat imediat, in cazul in care marfa ar fi gasit in cursul anului care
urmeaza
platii despagubirii. Confirmarea primirii unei astfel de cereri se comunica in scris.
3.In termen de 30 zile de la primirea unei atari incunostintari cel in drept poate cere ca
marfa sa-i fie predata contra platii creantelor rezultind din scrisoarea de trasura si
contra
restituirii despagubirii primite, deducindu-se eventual cheltuielile care ar fi fost
cuprinse in
aceasta despagubire si sub rezerva tuturor drepturilor la despagubire pentru intirzierea
la
elibarare prevazuta in articolul 23 si, dupa caz, in articolul 26.
4. In cazul lipsei fie a cererii prevazute in paragraful 2, fie a instructiunilro date in
termenul
de 30 de zile prevazut in paragraful 3, sau daca marfa a fost gasita dupa un an de la
plata
despagubirii, transportatorul poate dispune de aceasta, confrom legislatiei locului
unde se
gaseste marfa.
Art. 21
Daca marfa este eliberata destinatarului fara incasarea sumei ramburs care ar fi trebuit
sa
fie perceputa de catre transportator in virtutea dispozitiilor contractului de transport,
transportatorul este obligat sa despagubeasca pe expeditor cu suma ramburs, fara a fi
prejudiciat in dreptul sau in regres impotriva destinatarului.
Art. 22
1. Daca expeditorul preda transportatorului marfuri periculoase, el ii semnaleaza
acestuia
natura exacta a pericolului pe care marfurile il prezinta si ii indica eventual precautiile
care
trebuie luate. In cazul cind aceasta semnalare nu a fost consemnata in scrisoarea
detrasura,
sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunostinta de
natura
exacta a pericolului pe care il prezenta transportul marfurilor sus-emntionate revine
expeditorului sau destinatarului.
2. Marfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de catre transportator in
conditiile prevazute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi, in orice moment si in
orice
loc, descarcate, distruse sau facute inofensive de catre transportator, fara nici o
despagubire; expeditorul este in plus raspunzator pentru toate cheltuielile si daunele
rezultind din predarea la transport a acestor marfuri sau pentru transportul lor.
Art. 23
1. Cind, in conformitate cu dispozitiile prezentei conventii, este pusa in sarcina
transportatorului o despagubire pentru pierderea totala sau partiala a marfii, aceasta
despagubire este calculata dupa valoarea marfii la locul si in momentul primirii
acesteia
pentru transport.
2. Valoarea marfii este determinata pe baza cursului bursei sau , in lipsa acestuia, pe
baza
pretului curent a pietei, sau, in lipsa amindurora, pe baza valorii uzuale a marfurilor
de
acelasi fel si de aceeasi calitate.
3. Totusi, cuantumul despagubirii nu poate depasi 25 franci per kilogram de greutate
bruta
lipsa. Prin franc se intelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame si continut de
finete
de 0,900.
3. Totusi, despagubirea nu poate depasi 8,33unitati de cont pe kg de greutate bruta
lipsa.

4. In plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale si alte cheltuieli ivite cu ocazia
transportului marfii, in totalitate in caz de pierdere totala si proportional in caz de
pierdere
partiala; alte daune-interese pentru pierdere nu sint datorate.
5. In caz de intirziere, daca cel in drept face dovada ca din aceasta intirziere a rezultat
un
prejudiciu, transportatorul este tinut sa plateasca daune care nu pot depasi pretul
transportului.
6. O despagubire mai mare nu poate fi pretinsa decit in caz de declarare a valorii
marfii sau
de declarare de interes special la predare, conform articolelor 24 si 26.
7. Unitatea de cont mentionata in prezenta conventie este Dreptul special de tragere
(D.S.T.), asa cum este definit de Fondul Monetar International. Suma mentionata in
Paragraful 3 al prezentului articol se converteste in moneda nationala a statului al
carui
tribunal examineaza litigiul, pe baza valorii acestei monede la data judecarii sau la
data
adoptata de comun acord de catre parti. Valoarea in Dreptul special de tragere a
monedei
nationale a unui stat care este membru al Fondului Monetar International se
calculeaza
conform metodei de evaluare folosita de Fondul Monetar International la data
respectiva
pentru propriile sale operatii si tranzacti.Valoarea in dreptul special de tragere a
monedei
nationale a unui stat care nu este membru al Fondului Monetar International se
calculeaza
dupa modul stabilit de acest stat.
8. Totusi, un stat care nu este membru al Fondului Monetar International si a carui
legislatie
nu permite aplicarea prevederilor paragrafului 7 al prezentului articol poate, in
momentul
ratificarii sau al aderarii la Protocolul la C.M.R.,sau in oricare moment ulterior, sa
declare ca
limita responsabilitatii prevazute la paragraful 3 al prezentului articol si aplicabila pe
teritoriul sau este fixata la 25 unitati monetare. Unitatea monetara la care se refera
prezentul paragraf corespunde cu 10/31 grame aur fin, co titlul de 900 miimi.
Convertirea in
moneda nationala a sumei indicate in prezentul paragraf se efectueaza
conformlegislatiei
statului in cauza.
9. Calculul mentionat in ultima fraza a paragrafului 7 si convertirea mentionata in
paragraful
8 ale prezentului articol trebuie facute astfel incit sa exprime in moneda nationala a
statului,
pe cit posibil, aceeasi valoare reala ca aceea exprimata in unitati de cont la paragraful
3 al
prezentului articol. La depunerea instrumentului mentionat la art. 3 al Protocolului la
C.M.R.
si de fiecare data cind intervine o schimbare in metoda lor de calcul sau in valoarea
monedei lor nationale in raport cu unitatea de cont sau cu unitatea monetara, statele
comunica secretarului general al Organizatiei Natiunilor Unite metoda lor de calcul,
conform
paragrafului 7, sau rezultatele convertirii, conform paragrafului 8 ale prezentului
articol,
dupa caz.
(la data 25-Mar-1981 Capitol IV, art. 23, punctul 6. completat de Capitol I, art. 2,
alin. (1), punctul 2.
dinProtocol din 1978 )
Art. 24
Expeditorul poate sa declare in scrisoarea de trasura, contra platii unui supliment de
pret
convenit, o valoare a marfii care depaseste limita mentionata in paragraful 3 al
articolului
23 si, in acest caz, valoarea declarata inlocuieste aceasta limita.
Art. 25
1. In caz de avarie, transportatorul plateste contravaloarea deprecierii marfii, calculata
pe
baza valorii stabilite in conformitate cu articolul 23 paragraful 1,1 si 4.
2. Totusi, despagubirea nu poate sa depaseasca:
a) daca totalul executiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit platita in caz
de
pierdere totala;
b)daca numai o parte a expeditiei a fost depreciata prin avarie, suma care ar trebui
platita in caz de pierdere a partii depreciate.
Art. 26
1. Expeditorul poate fixa, facind mentiunea respectiva in scrisoarea de trasura si
contra
platii unui supliment de pret stabilit convenit, suma care reprezinta un interes special
la
eliberare, pentru cazul unei pierderi sau avarii si pentru cazul depasirii termenului
convenit.
2. Daca a fost facuta o declaratie de interes special la eliberare, poate fi ceruta -
independent de despagubirile prevazute in articolele 23,24 si 25 si pina la concurenta
contravalorii interesului declarat- o despagubire egala cu paguba suplimentara pentru
care
s-a facut dovada.

Art. 27
1. Cel in drept poate sa pretinda pentru pagubele suferite dobinzi. Aceste dobinzi,
calculate
la 5% pe an, curg din ziua reclamatiei adresate in scris transportatorului, sau, daca nu
a
existat o reclamatie, din ziua introducerii actiunii in justitie.
2. Daca elementele care servesc ca baza de calcul al despagubirii nu sint exprimate in
moneda tarii in care se cere plata, convertirea va fi facuta la cursul zilei si locului
platii
despagubirii.
Art. 28
1. In cazurile in care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria sau intirzierea
survenita in
cursul unui transport supus prezentei conventii, pot da loc unei reclamatii
extracontractuale, transportatorul se poate prevala de dispozitiile prezentei conventii
care
exclud raspunderea sa sau care determina ori limiteaza despagubirile datorate.
2. In cazul cind, pentru pierdere, avarie sau intirziere intervine raspunderea
extracontractuala a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul raspunde
potrivit
prevederilor articolului 3, aceasta persoana poate, de asemenea, sa se prevaleze de
dispozitiile prezentei conventii care exclud raspunderea transportatorului sau care
determina ori limiteaza despagubirile datorate.
Art. 29
1. Transportatorul nu are dreptul sa se prevaleze de dispozitiile prezentului capitol
care
exclud sau limiteaza raspunderea sa sau care rastoarna sarcina probei, daca paguba a
fost
provocata din dolul sau sau dintr-o culpa care ii este imputabila si care, in
conformitate cu
legea tarii careia ii apartine organul de jurisdictie sesizat, este considerata echivalenta
cu
un dol.
2. Acelasi lucru este valabil si daca faptele savirsite cu dol sau culpa sint ale
prepusilor
transportatorului sau ale oricarei alte persoane la serviciile carora el recurge pentru
executarea transportului, daca acesti prepusi sau persoane lucreaza in exercitiul
functiunii
lor. In acest caz, prepusii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prvala, in ceea
ce
priveste raspunderea lor, de dispozitiile din prezentul capitol, mentionate in paragraful
1
21. Contractul de transport aerian de marfuri

1. Definitia contractului de trans. Aerian de marfuri

Contractul de transport aerian de marfuri- acord prin care carausul se obliga cu

titlu oeors sa transporte cu ajutorul unei aeronave , marfa predata de expeditor ,sa o
conserve si sa o predea destinatarului intr-un anumit termen , pe teritoriul unui anumit
stat sau pe teritoriul aceluaisi stat in cazul in care s-a facut o escala in strainatate.

2. Analizati obligatiile partilor in contractual interntinal aerian de marfuri prin

prisma prevederilor conventiei Montreal 1999

Obligatiile partilor in Contractul de transport aerian international de marfuri.

Expeditorul are urm obligatii:

 De predare a marfii in modul corespunzator.

 De furnizare a informatiilor si documentelor necesare pt indeplinirea
formalitatilor vamale.
 Plata pretului de transport si alte preturi
 este obligat sa intocmeasca correct scrisoarea de transport internațional, sa
procure carausului toate celelate documente necesare pentru marfa in vederea
indeplinirii formalitatilor vamale sau de politie, sa aduca marfa la aeronava in
stare buna si ambalata corespunzator

TRanspotratorul are urmatoarele obligatii:

 De a transporta marfa in termenul prevazut in Contractul de transport aerian

international de marfuri
  De indeplinire a formalitatilor vamale
 De conservare a marfii
 De livrare a marfii in modul corepunzator prevazut in Contractul de transport
aerian international de marfuri.

Doar expeditorul poate dispune de marfuri nu si destinatarul

Conventia d e la Montreal 1999 limiteaza raspunderea transporttaorului la 17

drepturi de tragere.

3. Formulati mentiunile care trebuie inserate in scrisoare de transport aerian

Scrisoarea de transport aerian se intocmeste in 3 exeplare:

a. I exeplar contine mentiuni pt transportator si este semnat de expeditor

b. II exemplar- mentiui pt destinatar semnat de expeditor si transportator
c. III exemplar- transporatorul semneaza si este inminat expeditorului dupa
acceptarea marfii

Meniuni obligatorii: Conventia d e la Montreal 1999 prevede urm

mentiuni obligatorii:

 Numele si adresele partilor si destinatarului

 Indicarea punctelor de plecare si destinatie sau escala
 Demensiuni/ ambalaj marfurilor. Numarul de colete
 Cantitatea/ volumul / starea marfii
 Documentele accesorii anexate la scrisoarea de trasura necesare indeplinirii
formalitatilor vamale, fiscal, fito-sanitare
 Subiectul 22: CONTRACTUL DE TRANSPORT INTERNATIONAL
AERIAN DE MARFURI

1. Descrieti caracterele juridice ale contractului de transport international aerian

de marfuri prin prisma Conventiei de la Montreal pentru unificarea anumitor
reguli referitoare la transportul aerian international din 28.05.1999.

Contractul de transport aerian prezintă următoarele caractere juridice:

a) este un contract bilateral (sinalagmatic), chiar de la încheierea lui valabilă, dând
naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor contractante:
cărăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura, iar expeditorul se
obligă să plătească preţul transportului;
b) este un contract consensual, asfel contractul se considera incheiat prin simplu
acord de vointa al partilor.
c) este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărind să obţină un
folos, un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate. Expeditorul
urmăreşte deplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract), iar
cărăuşul doreşte să primească preţul convenit (tariful de transport);
d) este un contract comutativ, părţile cunoscând întinderea obligaţiilor reciproce pe
care şi le asumă chiar din momentul încheierii contractului şi pot aprecia echivalenţa
acestor prestaţii reciproce;
e) contractul de transport aerian de mărfuri, are un caracter real, pentru încheierea
valabilă a contractului consimţământul părţilor trebuie să se materializeze în predarea
(remiterea) efectivă a mărfurilor care urmează să fie transportate de către cărăuş.
f) contractul de transport încheiat între agenţi economici este un contract cu conţinut
economic, căruia i se aplică principiile generale privind regimul acestor contracte,
precum şi legislaţia de drept comun în vigoare în această materie.
2. Caracterizati regimul juridic a scrisorii de trasura aeriene.

Pentru transportul de mărfuri se va elibera o scrisoare de transport aerian.

Scrisoarea de transport aerian sau chitanţa de primire a mărfii va conţine:
a) indicarea punctelor de plecare şi de destinaţie;
b) dacă punctele de plecare şi de destinaţie sunt situate pe teritoriul unui singur
stat parte şi dacă unul sau mai multe puncte de escală sunt situate pe teritoriul unui alt
stat, indicarea a cel puţin unuia dintre aceste puncte de escală; şi
c) indicarea greutăţii expediţiei.
Scrisoarea de transport aerian este întocmită de expeditor în 3 exemplare
originale.
Primul exemplar poartă menţiunea "pentru transportator" şi este semnat de
expeditor. Al doilea exemplar poartă menţiunea "pentru destinatar" şi este semnat de
expeditor şi transportator. Al treilea exemplar este semnat de transportator şi este
înmânat de acesta expeditorului, după acceptarea mărfii.
Semnătura transportatorului şi cea a expeditorului pot fi tipărite sau înlocuite de
o ştampilă.
Dacă, la cererea expeditorului, transportatorul întocmeşte Scrisoarea de
transport aerian, se va considera, până la proba contrară, că transportatorul a acţionat
în numele expeditorului.
În cazul existenţei mai multor colete transportatorul mărfii are dreptul să
solicite expeditorului întocmirea unor scrisori de transport aerian separate.

3. Evidentiati cauzele exoneratoare de raspundere ale transportatorului, stabilite

de Conventia pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian
international de la Montreal din 28.05.1999.

Conform Conventiei de la Montreal pentru unificarea anumitor reguli

referitoare la transportul aerian de marfuri din 28.05.1999, transportatorul nu este
răspunzător de distrugerea, pierderea sau deteriorarea marfii dacă se dovedeşte şi în
măsura în care dovedeşte că distrugerea, pierderea sau deteriorarea mărfii s-a datorat:
a) unui defect al mărfii, calităţii sau viciului acesteia;
b) ambalării necorespunzătoare a mărfii, efectuată de către o altă persoană
decât transportatorul, prepuşii sau mandatarii acestuia;
c) unei stări de război sau conflict armat;
d) unei acţiuni a autorităţii publice realizate în legătură cu intrarea, ieşirea sau
tranzitul mărfii.
 În cazul în care transportatorul dovedeşte că dauna a fost provocata sau
favorizată de neglijenţa sau de altă acţiune greşită sau omisiune a persoanei care
reclamă despăgubirea ori a persoanei de la care derivă drepturile acesteia,
transportatorul este exonerat în întregime sau în parte de răspundere faţă de reclamant,
în măsura in care o astfel de neglijenţă sau orice altă acţiune greşită sau omisiune a
provocat dauna sau a contribuit la provocarea acesteia. Când despăgubirea este
reclamată de o altă persoană decât pasagerul, datorită decesului sau vătămării suferite
de pasager, transportatorul este în acelaşi mod exonerat, în întregime sau în parte, de
răspundere, in măsura in care dovedeşte că neglijenţa sau orice altă acţiune greşită sau
omisiune a respectivului pasager a provocat dauna ori a contribuit la provocarea
acesteia.
Transportatorul este răspunzător pentru dauna survenită datorită întârzierii în
transportul aerian de pasageri, bagaje sau mărfuri. Cu toate acestea transportatorul nu
este răspunzător pentru daunele survenite datorită întârzierii dacă dovedeşte că el,
prepuşii şi mandatarii săi au luat toate măsurile care se impun în mod rezonabil pentru
a evita dauna sau că Ie-a fost imposibil să ia respectivele măsuri.
 Subiectul 23 : CONTRACTUL INTERNATIONAL DE TRANSPORT
FEROVIAR DE MARFURI

1. Definiti contractul international de transport feroviar de marfuri.

Contractul international de transport feroviar se perfecteaza intre o persoana

juridica specializata (operator de transport feroviar) si o alta persoana fizica/juridica,
care este expeditorul. Pe langa aceste doua parti contractuale exista si o a treia parte,
persoana beneficiara a transportului, adica destinatarul. Prin contract international de
transport feroviar, transportatorul se obliga sa transporte marfa cu titlu oneros la locul
de destinatie si sa o predea destinatarului. Contractul international de transport
feroviar trebuie sa fie constatat printr-o scrisoare de trasura potrivit unui model
uniform, totusi conform Conventiei de la Berna din 09.05.1980 privind transporturile
internationale feroviare, inexactitatea sau lipsa scrisorii nu afecteaza existenta
contractului care e supus regulilor.

2. Expuneti obligatiile partilor in contractul international de transport

feroviar de marfuri.

Obligatii de predare/primire de marfuri ale transportatorului:

- de a pune la dispozitia expeditorului vagoane de transport intermodal si rechizitele
de incarcare in buna stare de functiune, curate, corespunzatoare naturii marfii ce
urmeaza a fi incarcate ;
- avizarea/instiintarea expeditorului despre punerea la dispozitie a mijloacelor de
transport ;
- primirea efectiva a marfii (strans legata de posibilitatea/dreptul conferite de lege
transportatorului de a face o verificare daca mentiunile din scrisoarea de trasura
corespund cu marfa predata – daca nu corespund transportatorul este indreptatit sa
pretinda expeditorului refacerea mentiunilor necorespunzatoare, sa recalculeze taxa de
transport, etc.)
- aplicarea de sigilii asupra mijlocului de transport daca apreciaza ca este in favoarea
sa.

Obligatii de predare/primire de marfuri ale expeditorului :

- sa verifice mijloacele de transport si rechizitele aferente acestora pentru a constata
daca ele sunt corespunzatoare naturii marfii pentru a se realiza transportul in bune
conditii (expeditorul e obligat de a refuze mijlocul de transport necorepsunzator)
- predarea marfii ce face obiectul transportului, partile putand conveni cine o va
executa ; predarea marfii implica o ambalare corespunzatoare a acestora, tratata
uneori ca o obligatie distincta (conform legii, ambalarea trebuie sa fie suficienta
pentru ca marfa sa poata fi transportata in conditii de siguranta, iar daca ambalajul
prezinta deteriorari sau semne vizibile de degradare, transportatorul poate pretinde
expeditorului sa ia asupra sa raspunderea, facand mentiune in scrisoarea de trasura)
- sa aplice sigilii, care sa fie admise de catre lege (la toate mijloacele/sisteme de
inchidere-deschidere, ce permit accesul in vagoane acoperite in unitati de tranport
intermodal sau mijl. acoperite cu prelate, trebuie aplicat sigiliu de catre expeditor)
- plata taxei de transport, care daca partile nu convin altfel, se achita de catre
expeditor (daca se achita de catre expeditor se face pe scrisoarea de trasura mentiunea
de FRANCAT, iar daca plata se face la destinatie – mentiunea TRANSMIS).

Obligatiile transportatorului privind executarea contractului:

- de a respecta ordinea expeditiei ;
- de a conserva si a asigura integritatea marfii pe timpul deplasarii acestora - aceasta
oblig se naste din momentul primirii marfii si aplicarii stampilei pe scrisoarea de
trasura si inceteaza in momentul predarii marfii la statia de destintie ;
- de a respecta ruta stabilita in contract ;
- de a respecta termenul de executare a contractului - intervalul de timp stabilit de lege
sau parti in cadrul caruia transportatorul trebuie sa execute transportul de la statia de
expediere la cea de destinatie ;
Termenul de execut. a contr. poate fi prelungit cu durata stationarii, ce poate
interveni in urmatoarele situatii: - pentru verificarea expeditiei ;
- pentru indeplinirea formalitatilor cerute de organele vamale sau
administrative ;
- modificarea contractului privind prelungirea termenului;
- tratamente speciale acordate marfurilor : igienizare, tratamente chimice.,
etc. ;
 - orice intrerupere a traficului care impiedica in mod temporar inapoierea sau
continuarea transp.: forta majora, calamitati naturale, greve, etc.
- termenul de transport se suspenda in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale,
daca transportatorul nu lucreaza in aceste zile si a adus la cunostinta clientului aceasta
imprejurare.

Obligatiile transportatorului legate de eliberarea marfii:

- identificarea si avizarea destinatarului (pe baza datelor din scrisoarea de trasura) in
momentul in care marfa ajunge in statia de destinatie
- eliberarea marfii (expeditiei), care se face prin indeplinirea cumulativa a
urmatoarelor obligatii: predarea marfii incarcate in mijlocul de transp sau vehiculul
feroviar care circula pe roti proprii + plata eventualelor creante ce decurg din
contractul de transport + remiterea scrisorii de trasura catre destinatar
Modalitatile in care se realizeaza primirea/predarea marfii este stabilita in
conventia, de catre transportator impreuna cu destinatar. Determinarea momentului in
care se pune la dispozitia destinatarului mijlocul de transport este hotarator din punct
de vedere al efectelor juridice pe care le produce (din acest moment curge termenul
pentru descarcarea marfii, etc.)
Un element obligatoriu de predare/primire a marfii este verificarea continutului
expeditiei ce a facut obiectul transportului. Scopul acestei verificari este de a constata
starea marfii, eventualele lipsuri cantitative/calitative, urme de viol la marcaje/sigilii,
avarierea, degradarea, alterarea marfii.

3. Analizati scrisorea de trasura internationala.

Contractul international de transport feroviar se incheie prin intermediul

scrisorii de trasura, care potrivit legii are forma scrisa. La origine acest document era
o simpla scrisoare pe care expeditorul o adresa destinatarului, prin intermediul celui
care realiza transportul.
Scrisoarea de trasura contine 3 categorii de mentiuni : obligatorii,
circumstantiale(dar nu in cazul oricarui contract de transport ci numai atunci cand
sunt indeplinite ipotezele la care aceste mentiuni se refera) si facultative(pot fi
inserate in scrisoarea de trasura daca partile considera ca sunt utile, de ex : mentiunea
ca destinatarul nu are sa modifice unilateral contractul de transport ; mentiunii ca
marfa urmeaza sa fie restituita expeditorului in cazul piedicii la livrare). Mentiunile
obligatorii trebuie sa figureze in scrisoarea de trasura in cazul oricarui transport
international de marfuri pe calea ferata si se refera la :
- data si locul intocmirii scrisorii de trasura ;
 - numele si adresa partilor si a destinatarului ;
- denumirea statiilor de expeditie/destinatie, in conformitate cu Nomenclatorul
statiilor de cale ferata ;
- numarul si seria sigiliilor aplicate ;
- denumirea marfii si modul de ambalare al acesteia, iar pt. marfurile
periculoase se prevede si denumirea prevazuta in regulamentul privind transp.
international feroviar de marfuri periculoase ;
- enumerarea detaliata a anexelor la scrisoarea de trasura, daca aceste acte sunt
necesare pentru indeplinirea unor formalitati pe parcurs ;
- numarul mijlocului de transport si, daca este cazul, a unitatii de transport
intermodal ;
- mentiunea cu privire la modul in care s-a efectuat plata transportului
(francat/taxat – suportat de catre expeditor sau transmis – plata la destinatar) ;
- masa bruta a marfii + alte elemente de calcul care sa permita determinarea
cantitatii de marfa ;
Pentru fiecare expeditie se intocmeste o singura scrisoare de trasura, exceptie
facand obiectele indivizibile si de dimensiuni exceptionale care necesita pentru
incarcare mai mult de 1 vagon.
Scrisoarea de trasura contine 5 file : exemplarul de serviciu (insoteste marfa pe
parcurs), exemplarul ce ramane in arhiva statiei de predare, exemplarul duplicat ce se
preda expeditorului, avizul/adeverinta de primire (raman in arhiva statiei de
destinatie), exemplarul unicat care insoteste marfa si se preda destinatarului cand
primeste marfa si exemplarul de marfa centralizat.
Functiile scrisorii de trasura:
a) document probator - actul care probeaza perfectarea contractului de
transport, fiind forma scrisa a acestui document tipizat, ceruta ad probationem ;
b) face dovada drepturilor si obligatilor nascuta din contract atat pentru
operatorul de transport feroviar, cat si pentru expeditor, si in mod atipic pentru
destinatar ;
c) functia de legitimare - cel care detine documentul este indreptatit sa
valorifice drepturile rezultate din contract; pentru expeditor – drepturile care se sting
in momentul ajungerii marfii la destinatie, iar pentru destinatar – drepturi care pot fi
valorificate din momentul ajungerii marfii la destinatie.
 Subiectul 24 : CONTRACTUL INTERNATIONAL DE TRANSPORT
FEROVIAR DE MARFURI

1. Definiti contractul international de transport feroviar de marfuri prin

prisma Acordului din 1951 referitor la transporturile internationale feroviare de
marfuri si Conventia COTIF (CIM) din 1980.
Prin prisma Acordului privind transportul internaţional feroviar de mărfuri din
1951 si a Conventiei COTIF (CIM) din 1980 contractul international de transport
international de marfuri se considera incheiat in momentul in care calea ferata de
predare a primit marfa insotita de scrisoarea de trasura (scrisoarea CIM). Confirmarea
de primire este data de stampilarea de catre statia de predare a scrisorii de transport si
a fiecarei file complementare. De asemenea, se va specifica si data primirii. Aceste
operatiuni trebuie sa aiba loc imediat dupa predarea la transport in totalitate a marfii
mentionata in scrisoarea CIM (si daca in statia de predare se prevede ca plata taxelor
sau a unei parti din acestea sa fie facuta de expeditor, dupa plata acestora sau dupa
depunerea unei garantii). Data stampilei este considerata ca fiind data expedierii
marfii.

2. Caracterizati regimul juridic a scrisorii de trasura feroviara.

Contractul international de transport feroviar se incheie prin intermediul

scrisorii de trasura, care potrivit legii are forma scrisa. La origine acest document era
o simpla scrisoare pe care expeditorul o adresa destinatarului, prin intermediul celui
care realiza transportul.
Scrisoarea de trasura contine 3 categorii de mentiuni : obligatorii,
circumstantiale(dar nu in cazul oricarui contract de transport ci numai atunci cand
sunt indeplinite ipotezele la care aceste mentiuni se refera) si facultative(pot fi
inserate in scrisoarea de trasura daca partile considera ca sunt utile, de ex : mentiunea
ca destinatarul nu are sa modifice unilateral contractul de transport ; mentiunii ca
marfa urmeaza sa fie restituita expeditorului in cazul piedicii la livrare). Mentiunile
obligatorii trebuie sa figureze in scrisoarea de trasura in cazul oricarui transport
international de marfuri pe calea ferata si se refera la :
 - data si locul intocmirii scrisorii de trasura ;
- numele si adresa partilor si a destinatarului ;
- denumirea statiilor de expeditie/destinatie, in conformitate cu Nomenclatorul
statiilor de cale ferata ;
- numarul si seria sigiliilor aplicate ;
- denumirea marfii si modul de ambalare al acesteia, iar pt. marfurile
periculoase se prevede si denumirea prevazuta in regulamentul privind transp.
international feroviar de marfuri periculoase ;
- enumerarea detaliata a anexelor la scrisoarea de trasura, daca aceste acte sunt
necesare pentru indeplinirea unor formalitati pe parcurs ;
- numarul mijlocului de transport si, daca este cazul, a unitatii de transport
intermodal ;
- mentiunea cu privire la modul in care s-a efectuat plata transportului
(francat/taxat – suportat de catre expeditor sau transmis – plata la destinatar) ;
- masa bruta a marfii + alte elemente de calcul care sa permita determinarea
cantitatii de marfa ;
Pentru fiecare expeditie se intocmeste o singura scrisoare de trasura, exceptie
facand obiectele indivizibile si de dimensiuni exceptionale care necesita pentru
incarcare mai mult de 1 vagon.
Scrisoarea de trasura contine 5 file : exemplarul de serviciu (insoteste marfa pe
parcurs), exemplarul ce ramane in arhiva statiei de predare, exemplarul duplicat ce se
preda expeditorului, avizul/adeverinta de primire (raman in arhiva statiei de
destinatie), exemplarul unicat care insoteste marfa si se preda destinatarului cand
primeste marfa si exemplarul de marfa centralizat.
Functiile scrisorii de trasura:
a) document probator - actul care probeaza perfectarea contractului de
transport, fiind forma scrisa a acestui document tipizat, ceruta ad probationem ;
b) face dovada drepturilor si obligatilor nascuta din contract atat pentru
operatorul de transport feroviar, cat si pentru expeditor, si in mod atipic pentru
destinatar ;
c) functia de legitimare - cel care detine documentul este indreptatit sa
valorifice drepturile rezultate din contract; pentru expeditor – drepturile care se sting
in momentul ajungerii marfii la destinatie, iar pentru destinatar – drepturi care pot fi
valorificate din momentul ajungerii marfii la destinatie.

3. Explicati si argumentati principiul raspunderii solidare a cailor ferate ca

trasatura distinctiva a raspunderii carausului in contractul de transport
international feroviar de marfuri.

Reclamatiile privind contractul de transport trebuie sa fie adresate in scris caii

ferate. La reclamatia scrisa se va anexa duplicatul scrisorii de transport si in lipsa
acestuia, el trebuie sa aiba autorizatia destinatarului sau o dovada a acestuia ca a
refuzat marfa (daca expeditorul este reclamant) sau unicatul scrisorii de trasura (daca
destinatarul este reclamant si daca i-a fost remis acest document). De asemenea,
aceste acte pot fi insotite de procesul-verbal comercial si de alte documente pe care
cei interesati considera util sa le anexeze.
Actiunile judecatoresti bazate pe regulile uniforme CIM nu pot fi intentate
decat in fata judecatorului competent al statului de care depinde calea ferata actionata
in judecata (cu exceptia cazului in care exista intelegeri intre state care prevad altfel).
Orice cale ferata care a incasat fie la predare, fie la destinatie, taxele (sau alte
creante) care rezulta din contractul de transport trebuie sa plateasca cailor ferate
interesate partea care le revine acestora, iar modalitatile de plata se stabilesc prin
intelegeri incheiate intre caile ferate.
Calea ferata de expediere este raspunzatoare fata de celelalte cai ferate de
tariful de transport si de celelalte taxe pe care trebuia sa le incaseze de la expeditor si
nu le-a incasat, cu rezerva de a avea dreptul de regres impotriva predatorului.
Cand calea ferata de destinatie elibereaza marfa destinatarului, fara sa incaseze
taxele si celelalte creante ce rezulta din contractul de transport, ea raspunde in fata
celorlalte cai ferate care au participat la transport si fata de ceilalti interesati.
Calea ferata care a platit o despagubire pentru pierdere totala/partiala sau pentru
avariere, are drept de actiune in regres impotriva cailor ferate care au participat la
transport, astfel:
· calea ferata care a cauzat paguba este singura raspunzatoare;
· cand paguba rezulta din vina mai multor cai ferate, fiecare din acestea
raspunde de paguba pe care a cauzat-o;
· daca nu se poate dovedi ca paguba a fost cauzata din vina uneia/mai
multor cai ferate, despagubirea se repartizeaza intre toate caile ferate care au
participat la transport, cu exceptia acelora care dovedesc ca paguba nu s-a produs pe
liniile lor; repartizarea se face proportional cu distantele kilometrice de aplicare a
tarifelor;
· in caz de insolvabilitate a uneia din caile ferate, partea de despagubire ce
ii revine acesteia si nu este platita de aceasta se repartizeaza intre toate celelalte cai
ferate care au participat la transport, proportional cu distanta de aplicare a tarifului.
La fel se procedeaza si in cazul in care se plateste de catre o cale ferata o
despagubire pentru depasirea termenului de executare a contractului de transport.
Daca intarzierea are la baza vina mai multor cai ferate, despagubirea este repartizata
intre aceste cai ferate, proportional cu durata intarzierii pe liniile respective.
 Subiectul 25 : CONTRACTUL DE NAVLOSIRE.

1. Definiti contractul de navlosire.

Contractul de navlosire este acordul in baza caruia armatorul se obliga sa puna
la dispozitia navlositorului un vas in stare buna de navigare in schimbul unui pret
denumit navlu. Este intocmit, de obicei, de brokerul navlositorului pe baza termenilor
agreati intre armator si navlositor. Contractul de navlosire este semnat de armatori si
navlositori sau de brokerii armatorilor si navlositorilor in numele acestora. Contine de
regula un set de clauze standard tiparite pe diverse formulare, urmate in cele mai
multe cazuri de un set de clauze aditionale cunoscute sub numele de “addendum” sau
“rider”, clauze ce evidentiaza mai bine cerintele partilor contractante.
Pe langa armatori si navlositori, la derularea contractului de navlosire participa,
fara a fi parti contractante, incarcatorul (shipper) si primitorul (consignee) marfurilor.

2. Determinati categoriile contractului de navlosire.

Contractul de navlosire cunoaste urmatoarele modalitati :
1.navlosire pe timp (time charter) ;
2.navlosirea navei nude ;
3.navlosirea pe calatorie.
Navlosirea pe timp presupune scindarea gestiunii comerciale atribuite
navlositorului de cea nautica, care-i revine armatorului, astfel in aceasta forma,
armatorul e obligat sa echipeze nava, sa plateasca salariile echipajului, sa mentina
nava in stare buna de navigabilitate.
Echipajul si comandantul se supun armatorului. Navlositorul fixeaza destinatia
si ruta calatoriei, aprovizioneaza nava cu combustibil, plateste taxele de pilotaj, de
remorcare, de trecere prin canale navigabile, portuare etc. In aceasta forma a
contractului de navlosire, caraus este navlositorul.
Navlosirea navei nude presupune gestiunea navei atat nautice cat si comerciale
de catre navlositor. Armatorul este obligat numai sa transmita nava navlositorului in
stare buna de navigabilitate.
 Navlositorul este obligat sa echipeze nava, sa plateasca salariile echipajului, sa
aprovizioneze nava cu combustibil, sa plateasca taxele portuare precum si taxele de
trecere prin canale navigabile.
Echipajul si comandantul navei se vor subordona navlositorului.
Acest contract poarta si forma de charter by demise in care proprietarul armator
isi pastreaza dreptul sa numeasca comandantul navei. Demise Charter se foloseşte în
special în cazul tancurilor petroliere, cînd navlositorul devine armator-chiriaş,
dobîndind pe perioada de valabilitate a contractului posesia şi controlul deplin al
navei.
Navlosirea pe calatorie se încheie pentru o singură călătorie de la un port la
altul, pentru o călătorie în ambele sensuri, pentru călătorii circulare şi pentru voiaje
consecutive. Presupune ca intreaga gestiune a navei revine armatorului. Armatorul
organizeaza si efectueaza transportul catre portul de destinatie convenit cu
navlositorul.

3. Analizati obligatiile partilor in contractul de navlosire.

Partile in contractual de navlosire sunt:

1. navlosantul ( o companie de transport maritim )
2. navlositorul ( expeditorul marfii ).
Contractul de navlosire da nastere unor drerpturi si obligatii pentru fiecare din parti.
In primul rand, din contract rezulta urmatoarele obligatii pentru navlosant:
1. obligatia de a pune la dispozitia navlositorului nava stabilita.
2. obligatia de a pune la dispozitia navlositorului nava in buna stare de navigabilitate.
Ceea ce inseamna ca aceasta trebuie sa reziste la navigatia si riscurile pe care ruta le
presupune, dintre portul de incarcare si cel de destinatie.
3. obligatia de a intreprinde masuri pregatitorii cu privire la nava si la incarcatura.
Minimum de zile in care trebuie facuta avizarea, inaintea sosirii navei in portul de
incarcare este o chestiune stabilita pentru fiecare port de autoritatile portuare
competente.
Neavizarea in termenul stabilit de autoritatile portuare ale portului de
incarcare, atrage neincluderea sosirii navei respective in programul de lucru al
portului. Ceea ce duce la concluzia ca avizarea sosirii navei in portul de incarcare este
o problema de interes pentru ambele parti ale contractului de navlosire. Avizarea duce
la includerea navei in programul de lucru al portului de incarcare, evitandu-se astfel
stationarea navei ce este costisitoare.
Pentru incarcator, avizarea are importanta de a-i acorda ragazul necesar
pregatirii marfii si depozitarii ei in vederea inceperii imediate a incarcarii. De altfel,
principiul aplicabil este marfa asteapta nava si nu invers.
Pe durata incarcarii, comandantul navei este obligat sa se ingrijeasca de
supravegherea stivuirii corespunzatoare a incarcaturii pentru a se asigura utilizarea
intregii capacitati de transport a navei si a se evita punerea in pericol a navei si a
echipajului.
Odata incarcata marfa, navlosantul are obligatia de a transporta marfa la
destinatie in buna stare si la termenul stabilit in contract. Transportul va fi executat pe
ruta cea mai directa, respectandu-se itinerariul stabilit prin contract. O alta obligatie
esta aceea de a executa transportul pe calea cea mai directa, orice abatere neputandu-
se face decat cu autorizatia prealabila a navlositorului cu exceptia cazului cand exista
un pericol pentru nava, incarcatura sau echipaj.
Navlositorului ii revin urmatoarele obligatii:
1. pregatirea marfurilor in vederea predarii lor la transport, imediat ce a primit
instiintarea ca nava a plecat spre portul de incarcare, respectandu-se principiul: marfa
asteapta nava
2. inceperea incarcarii marfii in momentul de la care curge timpul de incarcare si
terminarea acestei operatiuni in timpul prevazut in contract.
In ceea ce-l priveste pe destinatar, el este tinut de urmatoarele obligatii:
1. sa se prezinte la data si ora ce i-au fost notificate pentru a prelua marfa.
2. sa verifice starea transportului si in cazul in care constata lipsuri cantitative sau
calitative sa intocmeasca protestul in care se vor consemna aceste lipsuri si pe care il
va inainta armatorului
3. sa se incadreze cu descarcarea marfii in timpul liber tarifar, in caz contrar
calculandu-i-se contrastalii si supercontrastalii.
4. sa achite sumele ce cad in sarcina sa si care sunt consemnate in contractul de
transport.
 Subiectul 26 : CONTRACTUL INTERNATIONAL DE TRANSPORT
MARITIM DE MARFURI.

1. Definiti contractul de transport international maritim de marfuri prin

prisma Conventiei de la Hamburg din 1978.

Prin prisma Conventiei de la Hamburg din 1978 contract de transport

international maritim înseamnã orice contract prin care cãrãuşul se obliga, contra
plãţii unui navlu, sa transporte mãrfuri pe mare de la un port la altul. Conosamentul
este documentul care face dovada unui contract de transport pe mare şi a preluãrii sau
încãrcãrii mãrfurilor de cãtre cãrãuş, prin care cãrãuşul se obliga sa livreze mãrfurile
contra prezentãrii acestui document. O astfel de obligaţie se realizeazã prin
prevederea expresã din document ca mãrfurile sa fie livrate la ordinul unei persoane
nominalizate, la ordin, sau la purtãtor.

2. Enumerati si caracterizati formele contractului de transport

international maritim de marfuri.

Contractul de transport international maritim de mărfuri este acel contract prin

care una din părţi - o companie de transport naval (navlosantul) se obligă să
transporte mărfuri dintr-un port în altul pe mare, iar cealaltă parte - navlositorul
(expeditorul) - să plăteasca preţul stabilit, denumit navlu.
Cunoastem doua forme ale contractului de transport international maritim de
marfuri şi anume:
 1. contractul de navlosire – adică închirierea navei în intregime, sau a unei
parti din ea cu închirierea anumitor spaţii pentru transportul de marfuri (charterul);
2. fără închirierea navei .
Corespunzător celor două forme de transport (de linie şi tramp), contractul de
transport maritim de mărfuri poate fi încheiat în următoarele forme:
I. O primă formă este aceea a contractului de transport naval propriu-zis,
adică pentru transporturile executate cu navele de linie.
În acest caz contractul se încheie pentru transportul mărfurilor determinate cu
bucata, pentru transportul de colete, în containere şi palete.
Sunt asimilate transporturilor cu vasele de linie acele transporturi efectuate cu
vase, care deşi nu servesc cu regularitate anumite porturi, execută totuşi transporturi
de mărfliri pe bază de conosament, în care sunt menţionate condiţiile vaselor de linie.
II. O altă formă a contractului de transport naval este aceea a contractului de
navlosire, prin care se pune la dispoziţia navlositorului pentru transport o navă, părţi
din ea sau o încăpere de către navlosant. Acest contract se încheie în cazul navigaţiei
tramp, care nu are un itinerar fix şi un orar precis. Navele circulă în căutarea de marfă
şi se opresc în acele porturi unde se găsesc încărcături. În temeiul acestui contract se
transportă cu precădere mărfuri de masă, în vrac, cu ocuparea spaţiului de transport al
navei în întregime sau în parte, părţile stabilind portul de încărcare şi cel de
destinaţie.
Atunci cand contractul prevede transportul unei încărcături complete sau punerea
la dispoziţie a unei nave în acest scop, contractul de navlosire este încorporat într-un
document numit charter-party.
În contractul de transport cu navele de linie nu se pune la dispoziţia
expeditorului nava, ca în contractul de navlosire, ci se realizează numai efectuarea
transportului lotului de marfa contractat (coletelor, containerelor, paletelor etc.).
În ambele forme de contract se eliberează de către compania de transport naval
un document de transport denumit conosament sau poliţă de încărcare, ce
constituie un titlu reprezentativ al mărfii.

3. Argumentati rationamentul existentei formelor distincte ale contractului

de transport international maritim de marfuri functie de tipul navigatiei
maritime.

In intreaga lume, marile companii de transport naval isi organizeaza

exploatarea navelor comerciale, de care dispun, in doua mari categorii de transport si
anume:
 • transportul cu nave de linie;
• transportul cu nave de tramp.
Transportul marfurilor cu navele de linie este preponderent in transportul
marfurilor generale si aproape in exclusivitate in transportul marfurilor containerizate.
Are un caracter regulat si de permanenta, intre anumite porturi de expediere si de
destinatie, dupa un grafic cunoscut.
Transportul cu nave de linie este mai bine organizat decit cel tramp, liniile
respective avind reprezentanti in fiecare port de escala si dane proprii sau inchiriate.
Nava soseste si pleaca indiferent daca este incarcata la capacitate. Deaceia costurile
de exploatare sunt mai mari si deci navlurile sunt ridicate.
Desi in principiu obiectul transportului cu nave de linie il fac marfurile
generale, in partide mici si containerizate, in ultima perioada a inceput sa fie
transportate in acest sistem si marfurile in partide mari (inclusiv minereuri, fosfati,
cherestea si cereale).
Companiile de navigatie de linie sunt putine la numar comparativ cu numarul
firmelor din sistemul de transport tramp, si formeza asa zisele “conferinte”, “acorduri
cu privire la tarife ” pe o anumita zona sau relatie. Adica armatorii respectivi stabilesc
in comun nivelul tarifelor practicate, conditiile de executare a transporturilor, nivelul
compensatiilor (reducerilor) la zonele mai indepartate de port etc.
Navele de linie sunt de tip universal, perfectionate din punct de vedere tehnic si
cu viteze mari de deplasare, capabile sa transporte si marfuri in containere, marfuri
paletizate si pachetizate.
Navele de linie nu asteapta randul la port, avind prioritate si beneficiaza de
taxe portuare mai mici.
Navigatia tramp (tramp - inseamna nava vagabond ) este neregulata, ea nu se
refera la o anumita zona geografica sau la porturi de expeditii si de destinatie
cunoscute dinainte, nu au un itinerar si un orar precis.
Navele sint angajate pentru transport fara sa existe un orar de intrare sau iesire
dintr-un port. De obicei, aceste nave se inchiriaza pentru a fi incarcate la intreaga
capacitate si transporta, de regula, materii prime si semifabricate unde un lot de marfa
(o expeditie) este destul de mare si unde nu exista o anumita frecventa de livrare pe
aceeasi relatie.
Cele mai multe nave care se angajeaza la transport in sistemul “tramp” sint
tancurile petroliere, mineralierele, navele specializate pentru transportul: cherestele,
fosfatilor si ingrasamintelor, cerealelor si produselor metalurgice. Pretul la transportul
in sistemul “tram” este mai mic in comparatie cu sistemul de linie deoarece nava se
angajeaza la intreaga capacitate, armatorii dispunind in acest scop de nave de
capacitati diferite.

Subiectul 27 : CONTRACTUL INTERNATIONAL DE TRANSPORT

MARITIM DE MARFURI.

1. Relatati particularitatile conosamentului ca forma a contractului de

transport international maritim de marfuri.

Conosamentul constituie principalul document care confirmă existenţa

contractului de transport maritim.
Dupa receptionarea marfurilor spre transportare, armatorul , la cererea
navlositorului îi elibereaza un CONOSAMENT, care constituie actul probatoriu al
receptionarii marfurilor.
Conosamentul este o adeverinta semnata de cărăuş sau de o persoana
imputernicita de aceasta de regula, comandantul navei, prin care se dovedeste ca
marfurile descrise calitatativ si cantitativ in acest document au fost incarcate sau
preluate pentru a fi transportate dintr-un port in altul in scopul de a fi predate
persoanei nominalizate sau posesorului acestui document.
Potrivit Conventiei de la Hamburg din 1978, privind transportul pe mare
conosamentul este un document care face dovada unui contract de transport pe mare
si consta in prelucrarea/ incarcarea marfurilor pe nava de catre caraus, precum si
obligatia acestuia de a livra marfuri contra prezentarii documentelor.
Expeditorul este in drept sa ceara transportatorului eliberarea, in loc de
conosament, a unui bon maritim de livrare sau a unui alt act probatoriu al primirii
marfurilor spre transportare.
 2. Determinati tipurile conosamentelor conform criteriilor de clasificare
ale acestora.
I. Dupa scop, conosamentele se clasifica astfel :
a) Conosament de preluare a marfii – are functie provizorie si se emite atunci
cand conform contractului de vanzare-cumparare riscul pieirii marfii se
transmite de la vanzator la cumparator anterior incarcaturii marfii pe vas. Dupa
incarcarea marfii, conosamentul de preluare a marfii va fi inlocuit cu unul de
incarcare sau pe conosament se va aplica mentiunea ”imbarcat”.
b) Conosament de incarcare a marfii.
II. Dupa modul de circulare a marfii sint conosamente:
a) -nominative - care contin numele posesorului si pot fi vindute numai prin
intermediul cesiunii de creanta notariale ;
b) -la ordin - poate fi transmis liber prin gir ;
c) - la purtator - nu contine numele destinatarului si cine detine conosamentul
acela e si posesorul marfii.
2. Argumentati functiile principale ale conosamentului.
Conosamentul are urmatoarele functii:

- este un titlu de proprietate, adica dovedeste ca posesorul acestuia este

proprietarul marfii ;
- este un titlu probator, adica confirma ca marfa a fost incarcata pe nava în buna
regula. Asa tip de consonament se numeste clean bill of leading - consonament
curat. Daca capitanul depisteaza ca marfa nu corespunde ambalajului sau
calitatii, atunci el face o însemnare despre aceasta in consonament care se
numeste - unclean bill ofleading (conosament murdar);
- este un titlu de valoare negociabil - poate sa fie instrainat (vindut, donat,etc)
liber, circulind prin intermediul girului (andosamentului). Girul este o
operaţiune de instrainare a titlurilor de valoare si a instrumentelor de plata prin
care posesorul lor le transmite altei persoane facind o inscriere pe dosul
(andosament) documentului indicind numele noului psesor si punindu-si
semnatura.
Reieşind din aceasta conosamentul poate fi un instrument de credit, adică pe
baza lui se deschide prin intermediul bancilor creditul necesar finantarii
contractului de vanzare-cumparare ;
- este unica dovada de existenta a contractului de navlosire ( de transport
maritim) intre armator si navlositor la transportarea mărfurilor cu nave de linie.
 Subiectul 28 : CONTRACTUL DE TRANSPORT INTERNATIONAL
FLUVIAL DE MARFURI.
1. Definiti contractul de transport international fluvial de marfuri prin
prisma Conventiei de la Budapesta din 2001.
Prin prisma Conventiei de la Budapesta din 2001contractul de transport
international fluvial de marfuri se incheie printr-o scrisoare de trasura fluviala,
obiectul sau fiind transportul de marfuri pe fluviile internationale. De cele mai multe
ori, cadrul juridic al efectuarii unui asemenea transport este configurat prin acorduri
bilaterale de comert si navigatie, perfectate intre statele riverane, sau prin intelegeri
bi- si multilaterale, intervenite intre armatorii din statele riverane.
2. Caracterizati regimul juridic a scrisorii de trasura fluviale.
Documentele folosite in expeditia internationala de marfuri in transportul
fluvial sunt scrisoarea de trasura fluviala intocmita de expeditorul international si
conosamentul intocmit de agentul companiei de navigatie fluviala pe baza ordinului
de incarcare intocmit si semnat de expeditorul international. Scrisoarea de trasura face
dovada contractului de transport si insoteste marfurile pana la destinatie; aceasta
scrisoare stampilata de compania de navigatie fluviala constituie inscrisul doveditor al
contractului pentru executarea transportului.
Expeditorul international raspunde fata de transportator, navlositor si alte terte
persoane pentru daunele survenite din cauza datelor eronate sau incomplete inscrise in
scrisoarea de trasura.
Pentru intocmirea acestui document exista formulare unice ce cuprind conditii
de executare a transportului obligatorii atat pentru transportator cat si pentru
navlositor si expeditorul international. Ele se tiparesc in limba tarii transportatorului
precum si in limbile rusa si germana.
Scrisoarea de trasura contine date cu privire la expeditor (navlositor) si adresa
sa, destinatar si adresa sa, numele navei, portul de incarcare si portul de descarcare,
marcajul coletelor ce se incarca, denumirea marfii si felul ambalajului, greutatea
marfii. Toate aceste date sunt completate de catre expeditorul international in
scrisoarea de trasura fluviala pe baza datelor si instructiunilor primite in prealabil de
la navlositor, precum si date privitoare la navlu.
Scrisoarea de trasura fluviala se intocmeste de regula in mai multe exemplare
cu continut identic. Originalul scrisorii de trasura, insoteste marfa si in portul de
descarcare trebuie predat destinatarului marfii. Expeditorul international remite
navlositorului duplicatul scrisorii de trasura, dupa ce in prealabil si-a oprit o copie a
acestui document. Totusi la cererea navlositorului se pot intocmi si elibera una sau
mai multe copii de pe duplicatul scrisorii de trasura, iar la cea a destinatarului una sau
mai multe copii de pe scrisoarea de trasura.
3. Argumentati raspunderea partilor in contractul de transport
international fluvial de marfuri.
Daca proprietarul marfii sau navlositorul nu pune la dispozitie marfa destinata
transportului sau o prezinta in cantitati mai mici decat cele convenite, atunci achita
transportatorului o penalitate egala cu 50% din taxele de transport cuvenite pentru
cantitatea de marfa suspendata pentru incarcare.
Daca transportatorul refuza primirea cantitatii convenite de marfa sau nu pune
la dispozitie nava pentru transportul marfii, el achita expeditorului marfii sau
navlositorului o penalitate egala cu 50% din navlu calculata asupra cantitatii de marfa
refuzata.
Pentru prezentarea cu intarziere a marfurilor, fata de termenul convenit,
expeditorul sau navlositorul plateste transportatorului, in cursul primelor 8 zile, o
penalitate pentru stationarea efectiva a navei calculata pe tona de capacitate de
incarcare a navei pe zi sau pentru cota parte din zi, daca intarzierea nu depaseste 8 zile
de la termenul convenit. Cand intarzierea depaseste 8 zile fata de termenul convenit
transportatorul are dreptul sa refuze executarea transportului respectiv si sa perceapa
de la expeditor sau navlositor o penalitate egala cu 50% din navlu, calculat asupra
cantitatii de marfa convenita la care se adauga si suma penalitatii cuvenita
transportatorului pentru prezentarea cu intarziere a marfii.
Transportatorul poarta raspunderea pentru asezarea marfurilor in spatiile de
incarcare ale navei, care sa asigure pastrarea marfii si incarcarea justa a navei.
Expeditorul este obligat sa indeplineasca toate indicatiile comandantului
(carmaciului) navei, care se refera la incarcarea si stivuirea marfurilor in spatiile de
incarcare si pe punte.
Expeditorul si navlositorul poarta raspunderea pentru exacta declarare a
denumirii marfii iar navlositorul si pentru cantitatea ambalajului interior necesar
acestei marfi.
Transportatorul raspunde de pierderea sau avarierea marfii.

Subiectul 29 : CONTRACTUL DE TRANSPORT INTERNATIONAL

MULTIMODAL DE MARFURI.
1. Definiti caracterele juridice a contractului de transport international
multimodal de marfuri prin prisma Conventiei de la Geneva din 1980.
Contractul de transport international multimodal de marfuri prezinta
urmatoarele caractere juridice :
a) este un contract bilateral (sinalagmatic), chiar de la încheierea lui valabilă, dând
naştere la obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor contractante:
cărăuşul se obligă să transporte dintr-un loc în altul încărcătura, iar expeditorul se
obligă să plătească preţul transportului;
b) este un contract cu titlu oneros, fiecare parte contractantă urmărind să obţină un
folos, un echivalent, o contraprestaţie în schimbul obligaţiei asumate. Expeditorul
urmăreşte deplasarea mărfurilor către destinatarul desemnat de el în contract), iar
cărăuşul doreşte să primească preţul convenit (tariful de transport);
c) este un contract comutativ, părţile cunoscând întinderea obligaţiilor reciproce pe
care şi le asumă chiar din momentul încheierii contractului şi pot aprecia echivalenţa
acestor prestaţii reciproce;
d) contractul de transport multimodal de mărfuri, are un caracter real, pentru
încheierea valabilă a contractului consimţământul părţilor trebuie să se materializeze
în predarea (remiterea) efectivă a mărfurilor care urmează să fie transportate de către
cărăuş.
e) este un contract consensual, asfel contractul se considera incheiat prin simplu acord
de vointa al partilor.
2. Caracterizati regimul juridic a documentului de transport multimodal.
 Conventia de la Geneva din 1980 prevede că documentul de transport
multimodal emis de cărăuş poate fi negociabil sau nonnegociabil, după opţiunea
predătorului mărfurilor.
Documentul negociabil poate fi emis "la ordin" sau "la purtător"; în primul caz
documentul poate fi transmis prin gir iar în cel de al doilea caz transferul are loc fără
o asemenea formalitate.
În situaţia în care se emit mai multe exemplare originale, documentul trebuie să
cuprindă o menţiune în acest sens.
Cărăuşul sau cel care acţionează în numele său are obligaţia să predea
încărcătura celui care îi remite documentul de transport, girat in mod valabil, atunci
când a fost emis "la ordin".
In situaţia in care au fost emise mai multe originale ale unui document de
transport multimodal, cărăuşul nu poate fi obligat să elibereze încărcătura dacă nu i se
remit toate exemplarele, chiar dacă operaţiunea s-a realizat cu bună credinţă.
În cazul documentului de transport multimodal nonnegociabil, cărăuşul emitent
trebuie să
insereze în conţinutul acestuia numele destinatarului.
La destinaţie, marfa va fi predată persoanei nominalizată în documentul de
transport sau
altei persoane conform instrucţiunilor primite, care de regulă se fac în scris.
3. Analizati obligatiile partilor in contractul de transport international
multimodal de marfuri prin prisma Conventiei de la Geneva din 1980.
Conform Conventiei de la Geneva din 1980, expeditorului ii revin urmatoarele
obligatii :
1. sa efectuieze plata pretului de transport ;
2. sa sa marcheze marfurile periculoase ;
3. sa-l garanteze pe antreprenor de transport multimodal pentru indicatiile inscrise in
documentul de transport multimodal.
Obligatiile antreprenorului de transport multimodal sunt :
1. sa transporte marfurile la locul de destinatie in termenul stabilit ;
2. obligatia de conservare a marfurilor ;
3. sa predea marfa destinatartului.
Obligatiile destinatarului in contractul de transport international multimodal de
marfuri sunt :
1. sa preia marfa de la antreprenorul de transport multimodal de marfuri ;
2. sa plateasca pretul transportului daca este mentionata astfel de obligatie in
documentul de transport multimodal ca fiind in sarcina destinatarului.
 Subiectul 30 : CONTRACTUL COMERCIAL DE VANZARE-
CUMPARARE INTERNATIONALA.

1. Relatati despre obiectul contractului de vanzare-cumparare

internationala.

Obiectul contractuli de vanzare-cumparare internationala poate fi doar un bun

mobil corporal sau incorporal, iar bunurile imobile nu pot constitui obiectul
contractului de vanzare-cumparare internationala.
Pentru a fi considerat obiect al contractului de vanzare-cumparare
internationala, bunul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
1. sa fie determinat sau determinabil ;
2. sa fie posibil ;
3. sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor ;
4. sa fie in circuitul civil ;
5. sa fie proprietatea vanzatorului ;
6. sa fie licit si moral ;
7. obiectul contractului sa constea intr-o fapta personala a vanzatorului deoarece o
persoana poate fi obligata doar prin fapta sa.

2. Stabiliti etapele de desfasurare a licitatiei.

Licitatia se desfasoara conform urmatoarelor etape :

I. PUBLICITATEA – se da publicitatii locul si data organizarii licitatiei ;
II. ELABORAREA CAIETULUI DE SARCINI – prezentarea conditilor tehnice a
licitatiei, conditiilor comerciale si a conditiilor generale.
Conditiile tehnice cuprind diferite date cu privire la parametrii tehnici,
principalele componente ale instalatiei, piesele de schimb etc.
 Conditiile comerciale – data si locul expedierii ofertelor, optiunile
cumparatorilor privind plata si eventualele preferinte pentru anumite facilitati de
plata, conditiile de transport, conditiile de asigurare etc.
Conditiile generale sunt regulule de procedura referitoare la :
1. conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca firmele acceptate la licitatie ;
2. data si locul deschiderii plicurilor ;
3. garantiile de participare ;
4. modul de solutionare a litigiilor etc.
III. EXPEDIEREA OFERTELOR.
IV. PLATA DE CATRE OFERTANT A GARANTIEI DE PARTICIPARE.

3. Expuneti raspunderea contractula a vanzatorului si cumparatorului

conform prevederilor Conventiei de la Viena asupra contractelor de vanzare
internationala de marfuri din 11 aprilie 1980 si Codul Civil al Republicii
Moldova.

Conform Conventiei de la Viena din 11 aprilie 1980, daca vanzatorul incalca

obligatia de conformitate a marfii, cumparatorul este in drept :
1. sa ceara vanzatorului predarea unor marfuri de inlocuire, daca lipsa de
conformitate constituie o contraventie esentiala la contract si daca aceasta
predare este ceruta in momentul denuntarii de catre cumparator a lipsei de
conformitate sau intr-un termen rezonabil calculat de la momentul
denuntarii ;
2. sa ceara vanzatorului sa repare lipsa de conformitate cu exceptia cazului in
care aceasta ar fi rezonabil, tinand seama de toate imprejurarile ;
3. cumparatorul poate reduce pretul proportional cu diferenta intre valoarea pe
care marfurile efectiv livrate o aveau in momentul predarii si valoarea pe
care marfurile conforme ar fi avut in acel moment.
Conventia de la Viena din 11 aprilie 1980 ofera vanzatorului posibilitaea ca
dupa data predarii sa repare pe contul sau orice lipsa a obligatiilor sale, cu conditia ca
aceasta sa nu atraga o intirziere nerezonabila a executarii, sa nu cauzeze
cumparatorului inconveniente nerezonabile sau incertitudini in ceea ce priveste
rambursarea de catre vanzator a cheltuielilor facute de cumparator si cu conditia ca sa
nu fi fost declarata rezolutiunea contractului de catre cumparator.

In cazul in care cumparatorul nu-si onoreaza oricare din obligatiile sale,

vanzatorul este in drept sa ceara executarea contractului, sa recurga la masuri
intermediare, sa ceara daune interese sis a declare contractual rezolvit.
Conform Conventiei de la Viena din 11 aprilie 1980, daune interese pentru o
contraventie la contract savarsita de o parte sunt egale cu pierderea suportata si
castigul nerealizat din cauza contraventiei.
 Daune interese nu pot fi superioare pierderii suferite si castigului nerealizt pe
care o parte in culpa le-a prevazut sau a trebuir sa le prevada in momentul incheierii
contractului in considerarea faptelor de care avea cunostinta ca ar fi posibile.
Conventia de la Viena din 11 aprilie 1980, stabileste 2 modalitati de calculare a
daunei interese in cazul rezolutiunii contractului :
a) cand contractul e rezolvit, iar cumparatorul intr-o maniera rezonabila si
un termen rezonabil dupa rezolvire a procedat la o cumparare de
inlocuire sau vanzatorul la o vanzare compensatorie partea care cere
daune interese poate obtine diferenta dintre pretul din contract si pretul
cumpararii de inlocuire sau al vanzarii compensatorii ;
b) cand contractul e rezolvit, iar parte nu a procedat la o cumparare de
inlocuire sau la o vanzare compensatorie si marfurile au pret curent, ea
poate cere daune interese echivalente cu diferenta dintre pretul stabilit
prin contract si pretul curent din momentul rezolvirii.
Partea care invoca contraventie la contract trebuie sa ia masuri rezonabile
tinand seama de imprejurari pentru a limita pierderile, inclusiv castigul nerealizat
rezultat al contraventiei. Daca ea neglijeaza sa o faca, partea in culpa poate cere o
reducere a daunei interese egala cu marimea pierderilor care ar fi trebuit evitate.
 Subiectul 31 : CONTRACTUL COMERCIAL DE VANZARE-
CUMPARARE INTERNATIONALA.

1. Relatati caracteristicile esentiale ale bursei de marfuri.

Bursa de marfuri are urmatoarele caracteristici esentiale :

1. bursa este o piata selectiva- obiectul tranzactiilor la bursa le constituie marfurile,
valorile mobiliare, asigurarile etc. ;
2. bursa este o piata simbolica ;
3. bursa este o piata reprezentativa de referinta in proces continuu ;
4. marfa negociata la bursa trebuie sa fie fungibila si standartizata ;
5. inscrisul contractual este un document tipizat usor de completat ;
6. comertul la bursele de marfuri se caracterizeaza printr-o buna informare a
oamenilor de afaceri ;
7. la bursele de marfuri vanzatorul prezinta numai documentele ce atesta dreptul de
proprietate asupra marfii oferite spr vanzare, nu e necesar ca marfa sa fie vazuta de
cumparator deoarece aceasta este standartizata ;
8. unitatea de masura la bursa este lotul sau contractul de bursa a carui marime
depinde de natura marfii si e fixat in regulamentul de functionare si in statut.

2. Caracterizati INCOTERMS 2010.

Pentru a ţine pasul cu dezvoltarea rapidă a comerţului internaţional şi cu

globalizarea, regulile INCOTERMS sunt revizuite o data la 10 ani.
 Camera de Comert Internaţională întrunită la Paris în septembrie 2010 a lansat
publicaţia INCOTERMS 2010, ce stabileşte un ghid practic pentru a ajuta utilizatorii
în alegerea mai uşoară a celor mai potrivite reguli pentru tranzacţile lor.
Noii termeni INCOTERMS au fost elaboraţi cu scopul delimitării drepturilor şi
obligaţiilor părţilor participante în comerţul internaţional de mărfuri şi au intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2011.
Prima schimbare pe care o aduce INCOTERMS 2010 constă în reducerea
termenilor de la 13 în INCOTERMS 2000 la 11 în INCOTERMS 2010, termeni de
livrare ce definesc în mod clar obligaţiile părţilor şi reduc riscul apariţiilor unor
complicaţii juridice.
O a doua schimbare structurală apare la grupa D, care a suferit cele mai mari
schimbări, referitoare la faptul că termenul de livrare DEQ a fost înlocuit cu DAT
(livrare la terminal) şi că termenii de livrare DAF, DES şi DDU au fost inlocuiţi cu
DAP (livrare la un loc numit).
O altă schimbare se referă la ajustarea termenilor de comerţ la necesităţile progresului
tehnologic, astfel sunt recunoscute semnăturile electronice care pot servi drept dovezi
în reglemetarea litigiilor şi se ia în calcul şi comerţul electronic şi sistemul electronic
de facturare şi transfer de date.
O altă shimbare constă în împărţirea pe grupe a clauzelor INCOTERMS, astfel
în INCOTERMS 2000 clauzele erau împărţite în patru grupe: grupa E, grupa F, grupa
C, grupa D, iar în INCOTERMS 2010, în funcţie de modalitatea de transport, noile
clauze INCOTERMS sunt structurate în 2 mari categorii:
1. Clauze aplicabile tuturor modalităţilor de transport ;
2. Clauze ce se aplică doar transportului maritim şi celui efectuat pe apele
interioare navigabile.
În plus faţă de cele 11 reguli, INCOTERMS 2010 mai cuprinde: note
explicative care să-i ajute pe utilizatori să aleagă regula potrivită pentru fiecare
tranzacţie, clasificări noi care să ajute la alegerea celei mai potrivite reguli pentru
categoria de transport avută în vedere, sfaturi pentru folosirea procedurilor
electronice, informaţii despre regulile de securitate privind autorizaţia de plecare a
unei nave, sfaturi privind aplicarea INCOTERM 2010 comerţului intern.

3. Analizati prevederile Conventiei de la Viena asupra contractelor de

vanzare internationala de marfuri din 11 aprilie 1980 si Codul Civil al Republicii
Moldova referitoare la obligatiile partilor contractante.

In baza contractului de vanzare-cumparare internationala vanzatorul are

urmatoarele obligatii :
1. predarea marfii ;
2. transmiterea proprietatii asupra marfii ;
3. remiterea documentelor referitoare la marfa ;
4. conformitatea marfii cu stipulatiile contractuale.
 In legatura cu obligatia de predare a marfii Conventia de la Viena
reglementeaza 3 aspecte : I. Locul predarii marfii ;
II. anumite obligatii adiacente predarii ;
III. momentul predarii marfurilor.

In legatura cu locul predarii marfii-vanzatorul este obligat sa predea marfurile

la locul prevazut in contract. Daca in contract nu este stabilit locul predarii marfurilor
vanzatorul e obligat sa predea marfa in unul din urmatoarele locuri :
a) cand contractul de vanzare-cumparare implica transportul marfii,
vanzatorul va remite marfa primului transportator ;
b) cand contractul de vanzare-cumparare nu implica transportul marfii si
contractul se refera la un bun individual determinat sau la un bun
determinat prin caractere generice care trebuie prelevat dintr-o masa
determinata sau care trebuie fabricat sau produs si cand in momentul
incheierii contractului partile stiau ca marfurile se gaseau sau trebuiau
fabricate intr-un anumit loc, vanzatorul este obligat sa puna marfa la
dispozitia cumparatorului in acel loc ;
c) in toate celelalte cazuri vanzatorul e obligat sa puna marfurile la
dispozitia cumparatorului in locul in care vanzatorul avea sediul sau in
momentul incheierii contractului.
Potrivit Conventiei de la Viena obligatia de predare a marfii este insotita in
functie de imprejurari de unele obligatii adiacente ale vanzatorului si anume :
1. daca conform contractului sau cu Conventia de la Viena vanzatorul
remite marfurile unui transportator si daca marfurile nu sunt clar
identificate conform contractului, vanzatorul trebuie sa trimita
cumparatorului un aviz de expeditie care specifica marfurile ;
2. daca vanzatorul e obligat sa ia masuri pentru transportul marfurilor, el
trebuie sa incheie contractele necesare pentru ca transportul sa fie
efectuat pana la locul prevazut cu mijloacele de transport adecvat
imprejurarilor si in conditiile obisnuite pentru un astfel de transport ;
3. daca vanzatorul nu e tinut sa subscrie el insusi o asigurare pe timpul
transportului, el trebuie sa furnizeze cumparatorului la cererea acestuia
toate informatiile de care dispune si care sunt necesare incheierii acestei
asigurari.

Referitor la momentul predarii marfii vanzatorul trebuie sa predea marfurile la

data stabilita in contract, sau in perioada de timp prevazuta in contract.
In toate celelalte cazuri vanzatorul e obligat sa predea marfa intr-un termen
rezonabil calculat de la data incheierii contractului.
 Conform Conventiei de la Viena daca vanzatorul e obligat sa remita
documentele care se refera la marfuri el trebuie sa execute aceasta obligatie la
momentul, in locul si in forma prevazuta de contract.
Potrivit Conventiei de la Viena obligatia de conformitate are ca obiect
cantitatea, calitatea si tipul marfii precum si ambalajul cau conditionarea acestuia.
Obligatia de conformitate o include si pe cea de garantii pentru vicii.
Potrivit prevederilor Conventiei de la Viena obligatia de conformitate a
marfurilor se considera indeplinita de catre vanzator dupa urmatoarele distinctii :
1. in cazul in care cantitatea , calitatea si tipul marfii, ambalajul si
conditionarea sunt prevazute in contract atunci cand aceste elemente
corespund prevederilor contractuale ;
2. in lipsa unor asemenea stipulatii, marfurile sunt conforme cu contractual
daca:
a) sunt adecvate intrebuintarii la care servesc in mod obisnuit marfuri de
acelasi tip;
b) sunt adecvate oricarei intrebuintari special care a fost adusa expres sau
tacit la cunostinta vanzatorului in momentul incheierii contractului;
c) poseda calitatile unei marfi pe care vanzatorul a prezentat-o
cumparatorului ca esantion sau model;
d) sunt ambalate sau conditionate in modul obisnuit pentru marfurile de
acelasi tip sau in lipsa unui mod obisnuit intr-o maniera adecvata pentru
a le conserva si proteja.
Transmiterea dreptului de proprietate si a riscurilor opereaza in conditiile
prevazute in contract.
Conventia de la Viena garanteaza obligatia de garantie pentru evictiune.
Vanzatorul trebuie sa predea marfurile libere de orice drept sau pretentie a uni tert cu
exceptia cazului in care cumparatorul accepta sa preia marfurile in asemenea conditii.
Cand cumparatorul intarzie sa preia marfurile sau nu plateste pretul in cazul in
care plata si predarea marfii trebuie sa se faca concomitent, vanzatorul daca are
marfurile in posesie sau sub controlul sau trebuie sa ia masuri rezonabile pentru a le
asigura conservarea tinand sema de imprejurari. Vanzatorul este in drept sa le retina
pina cand va obtine de la cumparator rambursarea cheltuielilor rezonabile.

In baza contractului de vanzare-cumparare internationala cumparatorul are 2

obligatii principale :
1. Sa plateasca pretul marfii ;
2. Sa preia marfurile predate.
Potrivit Conventiei de la Viena obligatia cumparatorului de a plati pretul o
cuprinde pe aceea de a lua masurile si de a indeplini formalitatile destinate sa permita
plata pretului.
Pretul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii :
 1. Sa fie fixat in bani ;
2. Sa fie determinat sau determinabil ;
3. Sa fie sincer si serios.
Cumparatorul e obligat sa efectuieze plata pretului la locul si data prevazuta in
contract.
Conventia de la Viena prevede ca in cazul in care locul platii nu este prevazut
in contract el este cel de la sediul vanzatorului, iar daca plata trebuie sa se efectuieze
in schimbul transferului documentelor plata se va efectua la locul acestor livrari.
Daca in contract nu e stabilit momentul platii atunci conform Conventiei de la
Viena pretul va fi platit in momentul in care conform prevederilor contractului sau
Conventiei de la Viena vanzatorul pune la dispozitia cumparatorului marfurile sau
documentele reprezentative ale acesteia.

Potrivit Conventiei de la Viena obligatia cumparatorului de a prelua marfa

consta in indeplinirea oricarui act care se poate astepta in mod rezonabil.
In cazul in care cumparatorul a primit marfurile si intentioneaza sa-si exercite
dreptul de a le refuza in baza prevederilor contractuale sau conventiei el trebuie sa ia
masuri rezonabile in raport cu imprejurarile pentru a le asigura conservarea.
32. Contractul comercial de vinzare-cumparare internationala.

1. Definitia contractului de vinzare-cumparare internationala.

Contractul de vinzare internationala este o varietate a contractului de

comertinternational, acesta din urma reprezentind una din cele mai importante
institutii juridice aledreptului comercial international.CVI reprezinta acordul de vointa
prin care una din parti, cu sediul intr-o anumita tara seobliga sa transfere celeilalte
parti, cu sediul in alta tara, proprietatea asupra unui bun al sau,determinat cantitativ si
calitativ, in conditii convenite, contra unui pret.

2.Identificati modalitatile de stabilire a daunelor interese in cazul rezolutiunii

contractului de vinzare – cumparare internationala prevazute de Conventia de la
Viena din 11.04.1980

Exista 2 modalitati de calculare a daunelor interese in cazul rezolutiunii contractului :

1.In cazul in care cumparatorul intr-un termen rezonabil dupa rezolvire a precedat la o
cumparatura de inlocuire sau daca vinzatorul a precedat la o vinzare compensatorie ,
partea care cere plata daunelor-interese poate obtine diferenta dintre pretul
contractului si pretul cumpararii de inlocuire sau vinzarii compensatorie.

2.Cind contractul e rezolvit , si daca cumparatorul nu a precedat la o cumparare de

inlocuire,sau daca vinzatorul nu a precedat la o vinzare compensatorie,si daca
marfurile au pretul curent,partea poate cere plata daunelor-interese echivalente cu
diferenta dintre pretul de contract si pretul curent la momentul rezolvirii.
 Partea care invoca contraventii la contract trebuie sa ia masurile rezonabile tinind
seama de imprejurari,pentru a limita pierderile,inclusiv cistigurile nerealizate.Dca ea
neglijeaza sa o faca,partea in culpa poate cere o reducere a daunelor-interese egala cu
marimea pierderilor care ar fi trebuit evitate.

3.Analizați prevederile Convenției de la Viena asupra contractelor de vinzare

international de marfuri din 11.04.1980 si CC al RM referitoare la obligatiile
vinzatorului.
Obligatiile vinzatorului sint reglementate de art. 30 Conv si art. 753 CCRM, sunt: 1.
Predarea marf; 2. Transmiterea propriet; 3. Remiterea documentatiei referitoare la
marfa.

Conv. folos. o enumer. diferita, astfel ca nu folos. si nu contine nici o dispozitie cu

privire la transferul de propriet., pe care ea nicci nu-l reglementeaza in schimb,
obligatia de remitere a documentatiei care constituie un accesoriu propriu-zis al
livrarii, este reglementat in prima sectiune, art. 31-34, prin care se considera necesar o
analiza a cf marf si a drepturilor si obligatiilor tertilor.

Referitor la oblig de predare a marfii => din intregu spectrul Conv Viena rezulta ca ob
sau de reglem il constituie vinza de bunuri mobile corporale. In situatia in care CCI
are ca obiect predarea unui bun, individual determinat., vinzatorul trebuie sa predea
bunul in starea in care se gasea cind s-a incheiat CCI, raminind responsabil p/t
deteriorarile intervenite, astfel decit ca urmare a cazului fotuit sau a fortei majore.

Vinzarea poate avea ca ob si un bun determinat prin caractere generice (cintarire,

msaurare, cantitate, calitate); pentru astfel de vinzari , transmit. riscurilor se produce
in momentul individualizarii bunului , indifferent de efectele predarii. La fel Conv
Viena consfinteste ca ob CVCI pot sa-l form si bunurile viitoare (art. 3 (1)). Totusi cu
privire la aceste CCI, Conv Viena considera ca acestea nu fac ob reglem ei daca
partea care le comanda furnizeaza o parte esentiala din elemtele necesare
fabricarii/producerii lor.

In legatura cu oblig de predare a marfii, Conv Viena reglem 3 aspecte: 1. Locul

predarii marf; 2. Anumite obligat ale vinzatorului, adiacente vinz; 3. Moment predarii.

Dispozitia Conv Viena cu privire la data , locul predarii au u rol subsidiar. Rolul
important il ocupa vointa partilor care se poate materialize fie printr-o clasa speciala,
fie prin referire la un contract-tip/ o cl. –tip.
Locul predarii marfurilor, precum sic el al transmiterii riscurilor in com intl coincide
cu cel in care marfa vinduta este si individualizata; acolo unde marfurile scapa efectiv
de sub controlul direct al vinzarii lui.

Art. 31 Conv Viena reitereaza aspectul referitor la intelegerea dintre parti cu privire la
locul predarii marfurilor. In lipsa acestei intelegeri, Conv Viena formuleaza 3 reguli:
Daca vinzatorul nu este tinut sa predea consta in: 1. Remiterea marfii primului
transportator pentru a le remite cumparatorului, atunci cind CVCI implica
transportarea marfii. 2. Punerea marfii la dispozitia cumparatorului in acel loc in care
marfa este individualizata, cind contr se refera la un bun individual determinat; la un
bun determinat prin caractere generice; care trebuie determinat/prelevat dintr-o masa
determinate sau care trebuie produs ori fabricat sic in, in mom inche contr , partile
stiau ca marfurile se gaseau sau trebuiau fabricate/produse intr-un loc special; 3. In
punerea marfii la dispozitia cumparatorului in locul in care vinzatorul avea la moment
inche CCI.

Conform Conv Viena oblig de predare a marfii este insotita , in fie de imprejurari, de
anumite obligatii adiacente ale vinzator:

- daca , in cf cu CCI/Conv, vinzatorul remite marf unui transport, si daca marf nu sunt
clar identificate potrivit CCI, prin aplicarea unui semn distinctive pe marfuri, prin
documente de transport/ alte mijloace , vinzatorul terbuiesa remita cumparatorului un
aviz de expeditie care specifica aceste marfuri;

-daca vinzatorul este tinut sa i-a masuri p/t transporta marfii , el trebuie sa incheie
CCI necesare p/t ca transportul sa transporte marfurile pina la locul prevazut, cu
mijloace de transport adecvate imprejur. si conditiile obisnuite p/t un astfel de tip de
transport;

- daca vinzatorul nu este tinut sa subscribe insusi o asigurare pe timpul transportarii,

el trebuie sa furnizeze cumparatorului, la cerea acestuia , toate informatiile de care
dispune si care sunt necesare inch contr de asigurare.
33.Intermedierea in comertul international.

1. Determinați contractele de intermediere in dreptul comertului

international

Contractul de mandat international—acel c prin care o persoana mandatar se obliga

in schimbul unei sume de bani sa trateze pe seama altei persoane numita mandatanto
afacere determinata ce reprezinta un act de comert in ceea ce priveste pe mandant.

Comisionul e contactul prin care o parte numita comisionar se obliga fata de cealalta
parte,numita comitent,sa incheie acte juridice in nume propriu,dar in contul
comitentului,in schimbul unei remuneratii calculata procentual la cifra de afaceri si
numita comision.

Contractul international de curtaj-un contract prin care o persoana numita curier se

obliga ca in schimbul unei sume de bani numita curaj sa procure celeilalte parti
numita client un cocontractant.

Contractul international de agentie-este un contract incheiat intre o parte,numita

agent,care obliga,in schimbul unui comision,sa trateze afaceri in numele si pe seama
altei parti,numita principal.

Contractul int de consignatie-e un contract in baza caruia o persoana numita

consignant,incredinteaza altei persoane,numita consignator,anumite bunuri mobile pt
a fi vindute la un anumit pret,intr-un termen determinat platindui pt acesta activitate o
suma stabilita sub forma de cota procentuala din pretul vinzarii numita comision.

Contractul de concesiune comerciala exclusiva un comerciant independent,numit

concesionar,primeste dreptul de a fi aprovizionat cu anumite marfuri ale unui
producator numit concedent,pe care le comercializeaza in nume si in cont propriu.

CI franchising e un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre

PF/PJ, independent din p.d.v fin pe baza unui contr de franchiza, prin care o pers
(francizor) acorda unei alte pers dr de a exploata un serviciu, o tehnologie.

2. Analizați obligațiile agentului în contractual internațional de agenție

Obligatiile agentului commercial:

1. Sa se conformeze instructiunilor comitentului (principalului) supraveghind ca

un bun commercial
2. Sa asigure promovarea produselor comitentului pe teritoriul unde actioneaza
3. Agentul are obligatia de a-l inform pe comitent asupra conditiilor pietii,
situatiei concurentei in teritoriu si obtinerii unei informatii utile acestuia
4. Agentul commercial va prospecta piata pentru a obtine comenzi pentru
comitent care este liber sa le accepte sau sa nu le accepte. Agentul utilizeaza
marcile, numele commercial si alte semen distinctive ale comitentului in
interesul exclusive al acestuia in scopul de a permite identificarea si
publicitatea produsului. Agentul commercial nu poate primi comenzi de la
client rezindenti pe unn alt teritoriu (din afara zonei de exclusivitate teritoriala)
fara avizul expres al comitentului.
5. Daca negociaza cu clientii agentul trebuie sa ofere produse cu respectarea
stricta a conditiilor de vinzare communicate de catre comitent.
6. Agentul trebuie sa organizeze un system de vinzare a produselor comitentului si
servisul acestor produse pe teritorul pe care el actioneaza
7. Agentul commercial nu este autorizat sa primeasca plati fara o autorizare scrisa
si prealabila a comitentului.
8. Treb sa organizeze un sist de vinz a a produselor si serviciul acestora pe
teritoriul sau;
9. Nu este autorizat sa primeasca plati fara o autorizare scrisa si prealabila a emit.
 10.La semnarea contractului el se declara solemn ca l ca reprez, distribui, produce,
direct/indirect, produsele comit prev in anexa contractului. Ag nu este in drept
sa faca reclama, sa produca marfuri pe care le-ar concura pe cele ale
comitentului;

3. Decideți asupra clauzelor ce trebuie inserate in contractual de franchising

CI de franchising este un instrument juridic care imprumuta caracte unui contract de

vinzare cu monopol, a unui contract de licenta, de now-haw, de reprez, cu un intins
drept de control din p concedentului asupra activitatii comisionului. CI franchising e
un sistem de comercializare bazat pe o colaborare continua intre PF/PJ, independent
din p.d.v fin pe baza unui contr de franchiza, prin care o pers (francizor) acorda unei
alte pers dr de a exploata un serviciu, o tehnologie.

CI de franchising trebuie sa cuprinda cl:

1. partile

2. denumirea, domeniul, tipul afacerii;

3. ob. contractului – produc/comuc produs, prest serviciilor efectuate de beneficiar

conformstandardelor si cerintelor de calitate stabilite de franchisor.

4. cuantumul si termenul efectuarii platii:

- plata initiala unica;

- plati permanente;

- taxa p/t reclama.

5. drepturile si obligatiile partilor;

6. angajarea franchisorului de a acorda asistenta tehnica partii beneficiarului;

7. responsabilitatea partilor p/t neexecutarea contractului;

8. modul de solutionare a litigiilor terit. pe care va fi folos. marca franchisului;

9. term. de varabilit a contractului si conditiile de modificare, reziliere, prelungire

a contractului;

10. sediile , datele bancare, semnaturile partilor;

 11. alte clauze.

34. Contracte Moderne si Complexe.

1. Relatati despre caracterul complex al conrtractului international de leasing

financiar

Contractual de leasing reprezinta un contract in a acarui baza o parte (locator) se oblige

la cererea unei alte părți (locatar) sa-i asigure posesiunea si folosinta temporara a unu bun
achiziționat sau produs de locator, contra unei plati periodice, iar la expirare sa respecte
dreptul de preemtiune a locatarului de a cumpara bunul, de a prelungi contractual de leasing
ori de a face sa inceteze raporturile contractual.

In realitatea operatiunea de leasing avind un character complex pesupune realizarea a

doua contracte independente: contractual de locatiune si contractual de Vinzare cumparare.
Interdependent acestora genereaza raspunderea vînzătorului fata de locatar. Intre aceste
contracte exista o conexitate deoarece locatorul nu va procura bunul decit daca va avea
certitudinea ca-l va da in leasing locatarului si invers, contractual de leasing va fi incheiat
numai după finalizarea tratativelor de procurare a bunului dintre vinzator si locator. In opinia
mea, contractual de lesing se refera la contractile complexe de prestari servii, aceasta
reprezentind instrumental juridic prin care se infaptuieste prestarea unui serviciu de ordin
financiar (creditare), prin intermediul mecanismului de locatiune.

2. Comparați varietățile contractului international de leasing financiar

Dupa tipul de finantare al contractului exista:
— Leasing cu autofinanfarea locatorului, situatie in care locatorul dispune de
intreaga suma necesara producerii sau cumpararii activului.
Leasing multiplicat sau tip levier (leveraged). Este un leasing financiar in care
locatorul imprumuta cu o parte din banii necesari • cumpararii activului sau chiar
toata suma, folosind contractul de lea-sing ca o garantie pentru un imprumut.
Dupa, tipul de service asigurat, avem:
— Leasing full-service (brut), in cadrul caruia locatorul se angajeaza sa intretina
activul, sa-l asigure si sa plateasca orice taxe derivate din proprietatea asupra
activului, prevazute de lege.
— Leasing-net in care locatarul isi asuma obligatiile specificate mai sus.
Majoritatea leasing-urilor financiare sint de tipul net.
Dupa originea activului:
— Leasing direct. Majoritatea contractelor de leasing se incheie pentru
echipamente noi. Utilizatorul inchiriaza direct activul de la producatorul
original.
— Leasing indirect. Utilizatorul (viitorul locatar) alege un anumit echipament,
indica locatorului sa-l cumpere de la producator si apoi incheie contractul de
leasing cu locatorul. Locatorul este cel care cumpara echipamentul de la
producator.
Dupa durata contractului exista:
— Leasing pe termen lung: 8 ani si mai mult;
— Leasing pe termen mediu: intre 3 si 8 ani;
— Leasing pe termen scurt: bazat pe contracte consecutive, cu perioade de 2-3
ani.
Forme speciale:
— Leasing time sharing: bunurile se inchiriaza simultan mai multor beneficiari, pe
perioade distincte, in scopul folosirii integrale a capacitatii lor (calculatoare,
mijloace de transport etc.).
— Master leasing: forma speciala practicata pentru inchirierea containerelor:
a) Term leasing — pe termen.
b)Trip leasing — pe calatorie.
—Experimental: folosit in scopul promovarii vanzarilor de ma§ini si utimaje.
Contractul de lease-back este o operatie complexa, in cadrul careia vanzatorul §i
utilizatorul este una si aceeasi persoana. Utilizatorul, proprietar al bunului, vinde
finantatorului, o instalatie, un utilaj, cu obligatia acestuia de a i-l inchiria §i de a i-l
revinde la finele perioadei de locatie la un pret rezidual. Rolul operatiei de lease-back
este considerabil442: fiind un mijloc de finantare foarte ingenios, el permite unui
industria?, sa obtina capitalul necesar activitatii sale prezente §i viitoare, fara ca
economi-ce§te sa piarda echipamentul necesar pentru realizarea comenzilor pe care le
are sau este pe cale sa le aiba.
Dupa obiectul sau concret (bunul dat in locatie) leasing-ul poate fi mobiliar sau
imobiliar. Dar pentru comertul international prezinta interes leasing-ul mobiliar,
deoarece se refera la ceea ce se numeste echipament industrial.
Exista leasing financiar (financial/capital/full-payout lease) sj lea-sing operational
{operating lease). Leasing-ul operational se deosebeste de cel financiar in primul rand
prin faptul, ca locatorul (lessor) este un fabricant. Daca in cazul leasing-ului
financiar locala realizeaza intreaga valoare a bunului, la leasing-ul operational bunul
este inchiriat pentru o perioada mai scurta decat durata vietii sale economice sj, deci
a amortizarii. Prin urmare, bunul poate fi dat in locatie la mai multi utilizatori, in mod
succesiv, iar valoarea reziduala a bunului este, la expirarea contractului, inca
importanta. In fine, incazul leasing-ului operational nu se prevede posibilitatea
transmiterii proprietarii bunului catre locatar.
3. Stabiliti drepturile si obligatiile partilor in contractul international de
leasing

Locatorul are dreptul:

a) să cesioneze sau să dispună în alt mod de drepturile sale asupra bunului sau
de drepturile care rezultă din contractul de leasing. Cesiunea sau dispunerea în alt
mod
nu-l degrevează pe locator de obligaţiile ce rezultă din contract şi nici nu schimbă
natura sau regimul juridic al contractului;
b) să folosească bunul în calitate de gaj în obligaţiile sale faţă de terţi dacă
contractul de leasing nu prevede altfel;
c) să ceară achitarea integrală şi înainte de termen a ratelor de leasing ori să
rezilieze contractul, cu reparaţia pagubelor şi/sau cu restituirea bunului, în cazul în
care
locatarul încalcă în mod esenţial clauzele contractului; d) să îmbine calitatea de
locator cu cea de vînzător (furnizor) dacă acest fapt este
prevăzut în contractul de leasing;
e) să solicite locatarului documentele ce reflectă starea lui financiară.

Locatorul este obligat:

a) să nu intervină în alegerea bunului şi/sau a vînzătorului (furnizorului) făcută de

locatar dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
b) să coordoneze cu locatarul cuprinsul contractului de vînzare-cumpărare
(furnizare) a bunului;
c) să nu opereze modificări în contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) fără
acordul locatarului;
d) să dea locatarului contra plată bunul său în posesiune şi folosinţă temporară;
e) să încheie, din însărcinarea locatarului, contract de vînzare-cumpărare
(furnizare) cu vînzătorul (furnizorul), să plătească preţul bunului şi să încredinţeze
locatarului executarea obligaţiilor sale privind recepţionarea bunului, formularea
cerinţelor care izvorăsc din acest contract dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
f) să primească bunul la expirarea contractului de leasing dacă locatarul nu-şi
exercită dreptul de a achiziţiona bunul cu titlu de proprietate sau de a prelungi
contractul
conform prevederilor prezentei legi;
g) să garanteze locatarului folosinţa liniştită a bunului;
h) să respecte dreptul locatarului de a opta pentru achiziţionarea bunului,
prelungirea contractului ori restituirea bunului.

Locatarul are dreptul:

a) să aleagă independent bunul şi/sau vînzătorul (furnizorul) ori să încredinţeze

locatorului această alegere;
b) să formuleze vînzătorului (furnizorului) cerinţe ce rezultă din contractul de
vînzare-cumpărare (furnizare);
c) să refuze recepţionarea bunului ce nu corespunde condiţiilor din contractul de
leasing şi să suspende plata către locator a ratei de leasing pînă cînd va fi eliminată
încălcarea clauzelor contractuale;
d) să execute înainte de termen obligaţia plăţii ratei de leasing şi să cumpere
bunul dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
e) să achiziţioneze, la expirarea contractului de leasing, bunul cu titlu de
proprietate, să prelungească contractul de leasing ori să restituie bunul dacă contractul
nu prevede altfel.

Locatarul este obligat:

a) să prezinte locatorului informaţii referitoare la bun şi/sau la vînzătorul

(furnizorul) lui în vederea încheierii unui contract de vînzare-cumpărare (furnizare)
dacă
contractul de leasing nu prevede altfel;
b) să execute obligaţiile de recepţionare a bunului şi de formulare a cerinţelor ce
rezultă din contractul de vînzare-cumpărare (furnizare) dacă contractul de leasing nu
prevede altfel;
c) să informeze locatorul despre corespunderea bunului clauzelor din contractul de
vînzare-cumpărare (furnizare);
d) să asigure, pe durata contractului de leasing, integritatea bunului, menţinerea în
stare de funcţionare şi folosirea lui numai în conformitate cu clauzele contractuale;
e) să suporte toate cheltuielile de transport, recepţie, montare, demontare,
exploatare, întreţinere, păstrare, deservire tehnică, reparaţie, asigurare a bunului,
precum şi alte cheltuieli aferente, dacă contractul de leasing nu prevede altfel;
f) să plătească ratele de leasing în modul şi în termenele stabilite în contractul de
leasing;
g) să permită locatorului verificarea periodică a stării bunului şi a modului de
exploatare a bunului obiect al contractului de leasing;
h) să îl informeze pe locator în timp util despre orice tulburare a dreptului de
proprietate venită din partea unui terţ;
i) să restituie, la expirarea contractului de leasing, locatorului bunul în starea
stipulată de contract, luîndu-se în considerare uzura normală, în cazul în care nu-şi va
exercita dreptul, prevăzut de prezenta lege, de a achiziţiona bunul cu titlu de
proprietate
sau de a prelungi contractul.

35.Contracte moderne si complexe.

1. Relatati despre caracterul complex al contractului internationala de

factoring prin prisma conventiei de la Ottawa din 1988 si prevederilor CC
al RM

Prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri şi servicii

(aderent), se obligă să cedeze celeilalte părţi, care este o întreprindere de factoring
(factor), creanţele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de
bunuri, prestări de servicii şi efectuare de lucrări către terţi, iar factorul îşi asumă
cel puţin 2 din următoarele obligaţii: 
a) finanţarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi şi plăţi în avans;
b) ţinerea contabilităţii creanţelor;
 c) asigurarea efectuării procedurilor de somare şi de încasare a creanţelor;
d) asumarea riscului insolvabilităţii debitorului pentru creanţele preluate
(delcredere). 
Contractul de factoring se încheie în scris.
Cesiunea creanţelor trebuie să fie notificată debitorilor.
Părţile sînt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul şi caracteristicile
creanţelor care fac obiectul contractului, precum şi elementele pentru determinarea
sumei de plată.  Faţă de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la
cesiunea de creanţă în măsura în care dispoziţiile prezentului capitol nu prevăd sau
din esenţa factoringului nu reiese altfel.

El este un contract complex, incluzind elemente specific creditului, prestarii

serviciilor financiare si cesiunii de creanta. Relatiile de factoring au un caracter mai
complicat decit o cesiune de creanta obisnuita, imbinindu-se nu doar cu relatiile de
imprumut si credit, dar si cu posibilitatea prestarii altor servicii financiare, cum ar fi
evident contabila, asigurarea efectuarilor procedurilor de somare si incasare a
creantelor.

2. Stabiliti criteriile de clasificare si varietatile contactului international de

factoring

În practică se întâlnesc mai multe tipuri de factoring.

 Din punctul de vedere al momentului achitării creanţelor cumpărate de la

aderent şi a serviciilor suplimentare oferite acestuia există:

-factoring tradiţional, clasic (old line factoring)

- plata creanţelor cesionate de aderent se face de către factor în momentul

acceptării acestora, în momentul în care factorul intră în posesia lor; astfel, îşi asumă
finanţarea şi gestionarea creanţelor preluate, precum şi asumarea riscului de
neplată;

- factoring la scadenţă (maturity factoring)- factorul plăteşte facturile la momentul

scadenţei acestora, asumându-şi gestionarea facturilor şi riscul de neplată a acestora
de către debitorii cedaţi;

-factoring de agent (agency factoring) – factorul cumpără creanţele aderentului, după

ce le acceptă le plăteşte anticipat, preia riscul de neplată din partea debitorilor;
gestiunea creanţelor rămâne însă în sarcina aderentului. Acesta va urmări plata
facturilor şi o va încasa de la debitori, în nume propriu, remiţând-o de îndată
factorului. Aderentul de comportă ca un intermediar, agent, al factorului.

 Din punctul de vedere al confidenţialităţii operaţiunii există:

-factoring închis (scontare confidenţială a facturilor) – acest tip de factoring
oferă clientului posibilitatea de a păstra confidenţialitatea cu privire la faptul că
a apelat la un factor;

-factoring deschis prin intermediul căruia aderentul cedeazăfactorului toate creanţele,

notificând debitorii în acest sens.

 Din punctul de vedere al dreptului de regres pe care banca îl poate exercita

asupra aderentului,există:

-factoring cu regres (factoring with recourse) - în caz de neplată, factorul îşi va

recupera sumele neîncasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres, prin
debitarea contului curent al aderentului sau prin valorificarea garanţiei;

-factoring fără regres (non-recourse factoring) - factorul plăteşte aderentului

contravaloarea acceptată a facturii sau facturilor, o parte imediat după emitere şi
restul în termen de un anumit număr de zile de la data scadenţei facturii, chiar dacă nu
încasează (total sau parţial) una sau mai multe dintre facturi. În intervalul respectiv de
zile de la scadenţa facturii(lor), banca încearcă sărecupereze sumele de la debitor sau,
eventual, de la societatea de asigurare-reasigurare la care s-a asigurat împotriva
riscului de neîncasare. Factorul nu se îndreaptă către aderent în vederea recuperării
contravalorii facturilor, neavând drept de regres asupra acestuia.

 Din punctul de vedere al participanţilor la operaţiunea de factoring, putem

deosebi între:

-factoring intern – în acest caz, nu putem vorbi despre un contract comercial

internaţional; acesta se desfăşoară pe teritoriul aceleiaşi ţări, în cadrul acestei
operaţiuni intervenind un singur factor;

-factoring internaţional – acest tip de factoring presupune existenţa unui contract

comercial internaţional, în cadrul operaţiunii intervenind doi factori (factorul de
export şi cel de import). Factorul de export achiziţionează creanţele exportatorului
(numit şi aderent) asupra importatorului, cedându-le apoi factorului de import.
 - factoring de tip back-to-back; aceasta constituie o formă specifică companiilor
care îşi derulează operaţiunile de export prin intermediul unor subsidiare al
căror capital şi resurse administrative sunt reduse pentru că acestea se bazează
exclusiv pe suportul financiar şi administrativ al companiei
mamă/exportatorului.
3. Argumentati oportunitatea selectarii tipului contractului international de
factoring in functie de volume prestatiei si de raspunderea factorului

Factoringul evită primirea plăţii la diferenţă de câteva săptămâni sau chiar luni după
livrare. Această tehnică bancară are avantajul că determină creşterea vânzărilor pe
pieţele străine prin oferirea unor termeni competitivi de vânzare. De asemenea, ea
oferă un nivel de protecţie adecvat în vederea diminuării beneficiului nerealizat pentru
clienţii din străinătate. Comisioanele plătite factorului se bazează pe volumul de
vânzări, astfel încât costul fluctuează în funcţie de vânzări, scăzând costurile de
operare în timpul perioadelor de vânzări reduse. Prin intermediul factoringului, se
asigură lichidităţi pentru mărirea capitalului rulant, importatorii nu trebuie să deschidă
o scrisoare de credit şi se oferă o putere mărită de cumpărare fără blocarea liniilor de
credit existente.

Efectele între părţi. Dreptul de creanţă se transferă din patrimoniul aderentului în

patrimoniul factorului păstrându-şi natura, aderentul având obligaţia de a remite
factorului la intervalele convenite facturile din perioadele respective, garanţiile şi
documentele justificative, precum şi declaraţia prin care aderentul transmite
factorului în plină proprietate creanţele reprezentând preţul mărfurilor sau prestaţiilor,
furnizate şi acceptate de clienţi, cu dispoziţia ca plata să se facă direct factorului. Data
cesiunii creanţelor diferă în funcţie de operaţiunea de factoring: în cazul factoringului
clasic factorul dobândeşte proprietatea creanţelor transmise de aderent împreună cu
toate drepturile şi garanţiile aferente, de la data naşterii creanţei (sau la câteva zile
după aceasta), în timp ce în situaţia factoringului la scadenţă dobândirea dreptului de
proprietate coincide cu data exigibilităţii creanţei. Factorul are dreptul de a percepe
comisionul de factoring şi, în anumite cazuri,comisionul de finanţare. De asemenea,
factorul este însărcinat cu păstrarea evidenţei operaţiunilor de factoring. Ulterior
subrogării, factorul devine singurul creditor, în această calitate putând intenta
acţiunile în plată contra debitorului şi fiindu-i opozabile toate excepţiile inerente
creanţelor născute anterior subrogării. Factorul dobândeşte concomitent cu
proprietatea creanţelor toate drepturile aderentului faţă de debitorii săi, pierzând însă
acţiunea în regres împotriva aderentului plătit, cu excepţia acţiunii în repetiţiune a
plăţii nedatorate pentru inexistenţa totală sau parţială a creanţei.

Efectele faţă de debitorul cedat se produc doar în situaţia în care debitorul cedat este
notificat în acest sens. Notificarea subrogării se face de către aderent debitorului său
pentru a-l înştiinţa că plata trebuie efectuată doar către factor. Pe această cale a
notificării se evită o plată cu bună credinţă către alte persoane.

36.Contracte moderne si complexe.

1. Definiti si descrieti caracterul complex al CI de engineering prin prisma

contractelor model al CCI

Engineering-ul este un complex de operaţiuni, prealabile sau concomitente,

de concepţie şi elaborare, precum şi de coordonare şi executare a proiectelor şi
lucrărilor pentru realizarea unui obiectiv.
Operaţiunile de engineering se îndeplinesc în cadrul a două faze principale:
- faza de studii, ce include cercetările în baza cărora se elaborează un proiect, şi
- faza de executare, ce cuprinde realizarea sau punerea în stare de serviciu a unui
obiectiv.
În raport de natura prestaţiilor, activitatea de engineering implică următoarele
operaţiuni: engineering economic, care urmăreşte stabilirea ştiinţifică, pe baza unor
principii economice, a soluţiei optime pentru realizarea unui obiectiv industrial;
engineering de proiectare, care cuprinde lucrările de proiectare, necesare pentru
realizarea fizică a obiectivului industrial; engineering industrial, care se ocupă cu
organizarea şi coordonarea activităţii oamenilor, utilajelor şi materialelor, cu
organizarea conducerii obiectivului industrial.

2. definiti contractul de reengineering ca foma specifica a contractului de

engineering, caracterizati esenta si varietatile acestuia.
Recent, pe piaţa internaţională un nou tip de serviciu - serviciu de re-engineering, care
au reproiectarea o firmă străină lui.
Reengineering (engleză Re-engineering) - servicii de inginerie de consultanta pentru
restructurarea sistemelor de organizare şi de gestionare a proceselor de producţie şi
comerciale şi de investiţii ale entităţii, în scopul de a îmbunătăţi competitivitatea şi
stabilitatea financiară.
Reengineering este de două tipuri:
- criza de re-engineering şi
- reengineering.
Reproiectarea Criza are drept scop rezolvarea problemelor de criză ale unei entităţi
economice. Acesta este utilizat în cazurile în care impactul activităţilor financiare şi
comerciale şi industriale şi comerciale ale unei entităţi economice în continuă scădere,
competitivitatea acesteia care intră brusc tendinţa bankrotstvai nuzhenkompleks
măsuri pentru a soluţiona această criză.
Astăzi, în criză trebuie să reorganizeze multe entităţi de producţie ale Federaţiei Ruse.
Acest lucru se datorează în următoarele motive:
- în structura actuală de organizare şi de gestionare a întreprinderilor industriale
şi de afaceri, există încă multe lacune lăsate de vechiul regim, ceea ce conduce
la costuri inutile de muncă, resurse financiare şi materiale;
- noi elemente ale procesului de afaceri sunt încă în faşă şi slab dezvoltate.
Reengineering de dezvoltare este utilizat în cazurile în care dinamica redusă şi
structura de execuţie de organizare şi gestionare a procesului de producţie şi de
comerţ şi de investiţii a atins deja nivelul maxim de profit.
Firme de inginerie implicate în re-inginerie pot fi împărţite în patru tipuri.
Primul tip - este de firme străine şi consultanţi. Acestea sunt, în principal, servicii de
audit şi servicii de gestionare a informaţiilor cu ajutorul computerelor şi a software-ul
lor.
Al doilea tip - o firmă de consultanţă, care lucrează ca integratori de sisteme. Aceste
firme pot funcţiona numai la cel mai înalt nivel de management al agenţilor
economici şi sunt departe de proceduri contabile şi tehnologii pentru punerea lor în
aplicare. Sarcina lor principală este de a construi cele mai bune modele cu ajutorul
unor programe străine şi introducerea sistemelor de management al
documentelor. Astfel de firme nu au experienţă în managementul financiar. Ei
lucrează pe bază de proiect şi nu sunt capabili de decizii de larg consum.
Al treilea tip - o firmă de design care va proiecta compania perfectă, adică problema
de afaceri de design optim. Cu toate acestea, aceste firme s-au nu poate pune în
practică acest proiect şi să facă recomandări pentru punerea sa în aplicare.
Al patrulea tip - o companie implicată în punerea în practică a reengineering. Scopul
lor principal - punerea în aplicare rapidă a rezultatelor de re-inginerie entitate de
afaceri de management de proiect, în scopul de a elimina criza, doar pentru a oferi un
sistem de control mai optim.

3.Argumentati oportunitatea selectarii tipurilor contractului de engineering in

functie de finaliatea urmarita de beneficiar si nivelul de raspundere a companiei
de engineering

Obiectul contractului de consulting-engineering îl formează operaţiunile

prestate, de la simple consultaţii până la realizarea unor proiecte sau obiective.
Prestaţiile de engineering necesare pentru executarea unui obiectiv industrial cuprind
următoarele operaţiuni: cercetări şi studii preliminare; elaborarea planurilor;
asigurarea materiilor prime şi utilităţilor; realizarea construcţiilor civile; furnizarea de
echipamente, utilaje, materiale sau piese de schimb; livrarea documentaţiei tehnice;
asigurarea asistenţei tehnice.

Societatea sau prestatorul de engineering trebuie să-şi realizeze misiunea

potrivit prevederilor menţionate în contract. În raport de specificul contractului,
prestatorul de engineering poate avea următoarele obligaţii: efectuarea de studii;
conducerea realizării obiectivului industrial; prestarea de asistenţă tehnică;
coordonarea activităţii antreprenorilor; verificarea lucrărilor de montaj; predarea
documentaţiei obiectivului; garantarea funcţionării şi capacităţii obiectivului;
păstrarea secretului informaţiilor şi realizărilor.
Obligaţiile clientului sau beneficiarului sunt de a plăti preţul şi de a preda
toate datele şi informaţiile cerute. Clientul mai poate fi obligat să presteze unele
servicii, să furnizeze anumite bunuri sau să obţină autorizaţiile necesare.
În determinarea obligaţiei principale a clientului, plata preţului, se aplică
următoarele principii: plata se face numai de către client; valoarea retribuţiei include
şi cheltuielile cu caracter permanent, întreprinse de societate pentru sporirea
potenţialului tehnico-ştiinţific; modul şi condiţiile de efectuare a plăţii sunt stabilite
de catre parti.

37.Arbitrajul Comercial International.

1. Definiți arbitrajul comercial internațional

Conceptul de arbitaj commercial internațional este susceptibil de mai multe

acceptiuni. Intr-o prima acceptiune arbitrajul commercial internațional este o institutie
juridical pentru solutionarea litigiilor ce se ivesc in cadrul relatiilor comerciale
internatioanale si de catre persoanele investite cu aceasta sarcina, chiar de partile
aflate in litigiu. Potrivit altei opinii arbitrajul internațional este mijlocul prin care un
litigiu sau mai multe litigii ce vor aparea in viitor pot fi solutionate definit de o
persoana neinteresata. Alti autori analizeaza arbitrajul commercial internațional ca
jurisdcitie speciala si derogatorie de la dreptul comun procesual, menita sa asigure
rezolvarea litigiilor izvorite din raporturile comerciale internaționale.

2. Comparati diferite conceptii privind natura juridical a arbitrajului

commercial internațional

Notiunea juridical a arbitrajului commercial internațional nu a primit o rezovare

unitara in doctrina. Ea a generat o pluralitate de opinii contradictorii, conturindu-se
trei conceptii diferite in aceasta privinta: contractual, jurisdictional si mixta.

Conform conceptiei contractuale arbitrajul commercial international este un

ansamblu de acte juridice avind o natura contractual. Aceasta natura juridical rezulta
din faptul ca solutionarea litigiului aparut intre partile contractante este organizata de
catrea acestea prin acordul lor in limitele satbilite de lege, astfel incit sa fie realizata
de persoane care le inspira incredere. Prin urmare puterile arbitrilor si competent lor
de a statua isi au sorgintea in vointa partilor litigante. Sentinta arbitrala este declarata
irevocabila tot prin vointa partilor, forta juridical a acestei sentinte rezulta din vointa
partilor litigante de a o adduce la indeplinire.

Conceptia jurisdictional se fundeaza pe premise ca statul este detinatorul puterii

legislative si judecatoresti. Adeptii acestei conceptii invoca asemanarile care exista
intre instantele judecatoresti si cele arbitrale dintre care retiem urmatoarele:

- Si judecatorul si arbitrul au puterea de a statua cu caracter obligatoriu pentru

partile in litigiu asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor formulate de
reclamant
- Hotarirea pronuntata stabileste drepturile si obligatiile partilor aflate in lititgiu,
care este susceptibila de executare silita in eventualitatea ca nu este executata
voluntary
- Anumite cai de atac impotriva sentintei arbitrale sint de competent exclusive de
solutionare a instantei judecatoresti de drept comun, ceea ce apropie sensibil
hotarirea arbitrala de hotarirea judecatoreasca.

Conceptia mixta sau eclectic considera ca cele doua conceptii mentionate –

contractual si jurisdictional se refera la arbitraj in mod unilateral, luin din considerare
fie punctual de plecare al activitatii ce o desfasoara, fie specificul acelei activitati.
In doctrina juridical s-a mentionat ca in activitatea sa arbitrajul este conditionat atit de
originea sa contractual, exprimata prin conventia de arbitraj, precum si de finalitatea
sa jurisdictional exprimata in sentinta pe care o pronunta si care este definitive si
executorie.

3.Întocmiți o hotărire arbitrala.

Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor

Incetarea contractului de inchiriere prin acordul partilor, neindeplinirea

conditiilor de forma avand caracter nerelevant, coroborata cu necomunicarea
facturilor aferente platii chiriei indreptateste tribunalul arbitral sa aprecieze
asupra caracterului neintemeiat al cererii de obligare a locatarului la plata
chiriei pretins datorate pentru perioada ulterioara incetarii respectivului
contract de inchiriere.
                                            sentinta arbitrala nr. 192/24.06.2005 – dosar nr.
464/2004
Partile si obiectul litigiului
Litigiul implica o societate comerciala cu raspundere limitata, in calitate de
reclamanta, precum si o alta societate comerciala cu raspundere limitata, in
calitate de parata. Reclamanta a solicitat Curtii de Arbitraj Comercial
International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei
obligarea paratei la plata unei sumede bani reprezentand pret neachitat plus
dobanzi pentru serviciile de depozitare si chiriile aferente spatiului de birou,
neachitate in intervalul 01.06.2001 – 31.07.2001, cu cheltuieli de arbitrare.
Motivele actiunii
In motivarea actiunii, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata un
contract de inchiriere pentru sediu de birou la undepozit, proprietatea
reclamantei, unde parata a depozitat pe parcursul derularii contractului diferite
marfuri, contravaloarea chiriei pentru depozitare fiind achitata lunar, prin ordin
de plata, la prezentarea facturii fiscale emisa de reclamanta. Pentru serviciile
de depozitare si chiriile aferente lunilor iunie si iulie 2001, reclamanta a emis
doua facturi ce nu au fost onorate la plata, desi termenul de plata era de 15
zile de la data emiterii facturii. Cu privire la atitudinea paratei, reclamanta a
aratat ca, in primele 5 luni ale anului 2001, aceasta nu a facut niciun fel de
obiectii cu privire la modalitatea de plata a serviciilor de depozitare si a
chiriilor aferente spatiului de birou pus la dispozitie. Dupa ce marfurile
proprietatea paratei depozitate la sediul reclamantei au fost mutate in alt
depozit, a mai aratat reclamanta, parata a incetat platile fara a-si fi mutat toate
marfurile depozitate sau sa fi eliberat biroul inchiriat, asa incat aceasta
datoreaza atat pretul pentru serviciile de depozitare, gestionarea chiriilor, cat
si dobanzi la aceste sume. A mai sustinut reclamanta ca parata a fost de rea-
credinta pentru ca a mai refuzat executarea si a altei obligatii, respectiv, cea
de achitare a pretului transporturilor marfurilor depozitate de reclamanta,
transport efectuat de reclamanta si ca, printr-o hotarare irevocabila pronuntata
de o instanta statala, parata a fost obligata sa plateasca reclamatei costul
transporturilor marfurilor depozitate in spatiului pus la dispozitie de catre
aceasta.
Apararea paratei
Parata a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata si nelegala pentru
faptul ca nu datoreaza sumele pretinse de reclamanta in actiune, facturile
emise de reclamanta nefiindu-i comunicate, nefiind semnate si stampilate,
deci nu au fost acceptate, iar reclamanta nu a facut dovada comunicarii lor.
Drept urmare, aceste documente nu-i sunt opozabile. Cu privire la chiria
pretinsa de reclamanta pentru perioada de timp mentionata in actiune, este
nedatorata, deoarece contractul de inchiriere in baza caruia reclamanta a
emis facturile a fost reziliat incepand cu 01.06.2001, fapt recunoscut si
acceptat de reclamanta ce a efectuat ea insasi transporturile. Faptul ca
reclamanta a efectuat transporturile si a evacuat spatiul inchiriat reiese din
hotararea instantei statale, cat si din avizele de expeditie (de insotire) a marfii
depuse de reclamanta la dosar. In privinta serviciilor de depozitare pe care
reclamanta le-a facturat in perioada cand contractul era in vigoare, acestea au
facut obiectul unor intelegeri distincte, efectuandu-se plati pentru fiecare
serviciu in parte.
Solutia tribunalului arbitral
Din actele si lucrarile dosarului, tribunalul arbitral retine ca, la data de
22.12.2000, intre parti s-a incheiat contractul de inchiriere pentru sediul birou
(inclusiv pentru utilizarile asociate) care, in art. 22 lit. c contine o clauza
compromisorie, ceea ce a determinat solutionarea litigiului de catre Curtea de
Arbitraj. In aceste conditii, orice alte intelegeri care au existat intre parti si care
nu s-au concretizat intr-un contract cu clauza compromisorie nu pot fi avute in
vedere de catre Tribunalul arbitral si cu atat mai putin litigiile care apar in
legatura cu aceste „intelegeri“. In cauza, intre parti au existat intelegeri
separate privind serviciile de depozitare, manipulare si transport, care s-au
transformat in uzante comerciale, servicii care erau facturate separat de chiria
datorata de parata potrivit contractului de inchiriere.
 Aceste pretentii care exced cadrul contractului de inchiriere incheiat intre
parti la data de 22.12.2000 nu pot fi solutionate de catre Curtea de Arbitraj.
In legatura cu cele doua facturi fiscale a caror plata se solicita in actiune,
tribunalul arbitral constata ca, pe de o parte, acestea contin si alte prestatii (in
afara chiriei), care exced cadrului contractual, iar pe de alta parte, contractul
de inchiriere din 22.12.2000 incheiat intre parti, a incetat la data de
01.06.2001, potrivit adresei (scrisorii) comunicate de parata reclamantei, chiar
daca aceasta nu este datata.
Asadar, relatiile contractuale au incetat la data de 01.06.2001, fapt
acceptat de ambele parti, chiar daca in cadrul acestei actiuni reclamanta nu
mai recunoaste, prevalandu-se de clauzele contractuale care prevad
indeplinirea anumitor conditii de forma. Faptul ca reclamantei i s-a comunicat
de catre parata intentia de reziliere (incetare) a contractului, rezulta din
continutul actiunii formulate impotriva paratei la instanta statala, precum si din
continutul motivelor de recurs, incetarea relatiilor contractuale fiind motivul
principal pe care si-a intemeiat reclamanta pretentiile legate de transportul
marfurilor ce apartineau paratei, marfuri depozitate in spatiul reclamantei.
In conditiile in care relatiile contractuale au incetat, orice pretentii pentru
perioada ulterioara datei de 01.06.2001 sunt neintemeiate. De altfel, cele
doua facturi nu au fost comunicate si evident nu au fost acceptate de catre
parata, asa incat nu sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 46
C.comercial, privind mijloacele de proba specifice obligatiilor comerciale, stiut
fiind faptul ca numai facturile acceptate reprezinta mijloace de proba.
In concluzie, fata de cele aratate mai sus, Tribunalul arbitral urmeaza sa
respinga actiunea formulata de reclamanta ca neintemeiata.

38.Arbitrajul Comercial International.

1. Definiți conventia de arbitraj

Conventia de arbitraj este un acord intre partile contractului de comert international
de a supune litigiile aparute intre ele in legatura cu executarea contractului spre
solutionarea unui tribunal arbitral. Convenţia de arbitraj exprimă voinţa părţilor de a
se adresa arbitrajului pentru soluţionarea litigiului lor.
2. Detrminați categoriile arbitrajului commercial internațional

Arbitrajul comercial international poate fi clasificat in functie de mai multe criterii.

Utilizand aceste criterii,doctrina juridica a clasificat arbitrajul dupa cum urmeaza:

a)In functie de competenta materiala a arbitrajului se disting:

— arbitraje ce au competenta generala, in materie de comert international.
Aceste arbitraje au o sfera generala de activitate jurisdictionala si sunt
competente sa judece orice reclamatie care rezulta din litigiul comercial,
indiferent de natura contractului comercial international. Cu titlu de exemplu
mentionam: Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala
de la Paris, Asociatia Americana de Arbitraj, Curtea de Arbitraj de la Londra,
Institutul Olandez de Arbitraj etc.475
— arbitraje ce au competenta speciala in domeniul comertului international.
Din aceasta categorie fac parte arbitrajele specializate pentru comertul cu
anumite produse. Putem mentiona: Camera Arbitrala de bumbac din Le
Havre si Tribunalul de Arbitraj al Bursei de Bumbac din Bremen, care sunt
specializate in solutionarea litigiilor din domeniul comertului international cu
textile; London Corn Trade Association, Asociatia Distribuitorilor de produse
alimentare din New York, specializate in litigii din domeniul comertului cu
produse agricole alimentare.
b) In functie de competenta teritoriala a instantei de arbitraj se disting:
— arbitraje de tip bilateral, care sunt create prin conventii internationale bilaterale
si isi au sediul in fiecare dintre tarile participante. Arbitrajele de tip bilateral
sunt competente sa solutio-neze litigiile aparute din raporturile de comert
international dintre subiectii de drept ce apartin ordinii juridice nationale a
statelor-paiti la acele conventii. Asa sunt, de exemplu: Camera Arbitrala
Franco-Germana pentru produsele solului, Canadian-American Com-mercial
Arbitration Commission etc.
— arbitraje de tip regional, constituite printr-o conventie multi-laterala perfectata
intre statele dintr-o anumita zona geografica si sunt competente sa solutioneze
litigii de comert international ce apar intre subiectii de drept care apartin ordinii
juridice nationale din statele semnatare ale conventiei. Din aceasta categorie fac
parte: Comisia Scandinava de Arbitraj pentru piei, competenta sa solutio-neze
litigiile dintre comerciantii din Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca;
Comisia Interamericana de Arbitraj Comercial, a carei competenta include pe
partenerii comerciali din cadrul Organizatiei Statelor Americane.
— arbitraje cu vocatie universala, a caror competenta teritoriala se extinde la
scara planetara. Aceste arbitraje sunt abilitate sa solutioneze litigii dintre
subiectii raporturilor de comert international din toate tarile lumii, indiferent de
zona geografica in care acestea sunt situate. Mentionam in acest sens Curtea de
Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris.
c) in functie de structura organizatorica, exista:
— arbitraje ad-hoc sau ocazionale, care sunt constituite de parti in vederea
solutionarii unui anumit litigiu. Aceste arbitraje au o durata efemera, existenta
lor incetand odata cu pronuntarea hotararii sau cu expirarea termenului in care
trebuiau sa decida si
— arbitraje institutionalizate, care au caracter permanent, iar existenta lor nu
depinde de durata unui litigiu determinat. Ele isi exercita atributiile
 jurisdictionale neintrerupt si cu caracter de continuitate de cate ori este sesizat.
Arbitrajul institutionalizat este organizat sub forma unor centre permanente de
arbitraj care functioneaza in cadrul unor organizatii profesionale, sau pe langa
o camera de comert nationala ori internationala.
d)in functie de atributiile conferite arbitrilor, exista:
— arbitraj de drept strict sau de jure. Acest arbitraj se caracterizeaza prin aceea ca
arbitrii statueaza potrivit normelor de drept incidente in cazul dat in care ei sunt
obligati sa le respecte. Arbitrajul de drept strict constituie regula, fiind arbitrajul de
drept comun in materia raporturilor de comert international. Atunci cand partile nu fac
nici o mentiune speciala privind arbitrajul, acesta va fi un arbitraj ad-hoc, iar puterile
conferite arbitrilor sunt acelea ale unui arbitraj de drept strict.

— arbitraj de echitate (ex aequo et bono sau amiable composition). Acestui

arbitraj ii este specific faptul, ca se realizeaza dupa principiile de echitate si nu
potrivit normelor de drept. Este, deci,un arbitraj de facto, arbitrii neavand obligatia sa
aplice normele legale de drept material si nici pe cele de procedura.

3. Formulați o clauza compromisorie

Conform art.3 (1) a Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Arbitrajului
Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica
Moldova, principala atribuţie a Arbitrajului Internaţional constă în organizarea şi
administrarea soluţionării
Art.14 a Regulilor de procedură arbitrală (RPA) aprobate prin Hotărârea nr.08/05 din
08.05.2009 a Adunării Generale Anuale a Membrilor Asociaţiei Lichidatorilor şi
Administratorilor din Republica Moldova, stipulează că convenţia de arbitraj se poate
încheia fie ca clauză compromisorie, înscrisă în contractul principal, fie sub forma
unei înţelegeri de sine stătătoare denumită compromis.
Inserarea într-un contract civil a clauzei compromisorii, în caz de litigiu, îndreptăţeşte
partea interesată să ceară soluţionarea acestuia pe calea arbitrajului, fiind exclusă
competenţa instanţelor judecătoreşti.
În contextul celor expuse, Arbitrajului Internaţional de pe lângă Asociaţia
Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova, aduce la cunoştinţă clauza
compromisorie recomandată pentru a fi inserată în contracte, aşa cum rezultă din
Regulile de procedură arbitrale:
„Orice litigiu decurgând din sau în legătură cu acest contract, inclusiv la
încheierea, executarea, interpretarea, desfiinţarea ori nulitatea lui, se va soluţiona
prin Arbitrajul Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi
Administratorilor din Republica Moldova, în conformitate cu Regulile sale de
procedură arbitrală”.
Părţile mai pot adăuga, la opţiunea lor, următoarele menţiuni:
1.                  „Completul arbitral va fi compus dintr-un arbitru unic numit prin
acordul părţilor sau în lipsa acestui acord, de preşedintele Arbitrajului
Internaţional de pe lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din
Republica Moldova”
            sau
2.                  „Completul arbitral va fi compus din 3 arbitri: câte unul numit de
fiecare dintre părţi şi un supraarbitru ales de cei doi arbitri. Dacă pârâtul nu dă
curs invitaţiei de numire a arbitrului, sau dacă cei doi arbitri nu cad de acord
asupra persoanei supraarbitrului, preşedintele Arbitrajului Internaţional de pe
lângă Asociaţia Lichidatorilor şi Administratorilor din Republica Moldova, după
expirarea termenelor prevăzute de regulile procedurii arbitrale pentru numire şi
accept, va desemna, după caz, arbitrul pârâtului ori supraarbitrul, cu acordul
prealabil al arbitrului desemnat”.
3.                  „Tribunalul arbitral va judeca litigiul în drept cu aplicarea legii
Republicii Moldova”.
4.                  „Procedura arbitrală se iniţiază şi se desfăşoară la sediul ...  (se indică
sediul reclamantului, pîrîtului, instanţei arbitrale sau alt loc convenit în comun de
părţi)”.
5.                  „Limba de lucru utilizată în cadrul procedurii arbitrale va fi limba
…”.
6.                  „Tribunalul arbitral va judeca litigiul în procedură accelerată, fără
participarea părţilor la şedinţele arbitrale, la dezbaterile orale ale cauzei şi la
pronunţarea hotărîrii. Hotărârea pe cauza arbitrală va fi luată numai în baza
înscrisurilor, documentelor şi altor dovezi scrise şi fără citarea părţilor. ”
7.                  „Hotărârea pronunţată de arbitraj va fi definitivă şi obligatorie pentru
toate părţile la diferend şi se execută imediat.”

39.Arbitrajul Comercial international.

1. Identificati conceptiile privind natura juridical a arbitrajului commercial

internațional
Notiunea juridical a arbitrajului commercial internațional nu a primit o rezovare
unitara in doctrina. Ea a generat o pluralitate de opinii contradictorii, conturindu-se
trei conceptii diferite in aceasta privinta: contractual, jurisdictional si mixta.

Conform conceptiei contrcatuale arbitrajul commercial international este un ansamblu

de acte juridice avind o natura contractual. Aceasta natura juridical rezulta din faptul
ca solutionarea litigiului aparut intre partile contractante este organizata de catrea
acestea prin acordul lor in limitele satbilite de lege, astfel incit sa fie realizata de
persoane care le inspira incredere. Prin urmare puterile arbitrilor si competent lor de a
statua isi au sorgintea in vointa partilor litigante. Sentinta arbitrala este declarata
irevocabila tot prin vointa partilor, forta juridical a acestei sentinte rezulta din vointa
partilor litigante de a o adduce la indeplinire.

Conceptia jurisdictionala se fundeaza pe premise ca statul este detinatorul puterii

legislative si judecatoresti. Adeptii acestei conceptii invoca asemanarile care exista
intre instantele judecatoresti si cele arbitrale dintre care retiem urmatoarele:

- Si judecatorul si arbitrul au puterea de a statua cu caracter obligatoriu pentru

partile in litigiu asupra temeiniciei si legalitatii pretentiilor formulate de
reclamant
- Hotarirea pronuntata stabileste drepturile si obligatiile partilor aflate in lititgiu,
care este susceptibila de executare silita in eventualitatea ca nu este executata
voluntary
- Anumite cai de atac impotriva sentintei arbitrale sint de competent exclusive de
solutionare a instantei judecatoresti de drept comun, ceea ce apropie sensibil
hotarirea arbitrala de hotarirea judecatoreasca.

Conceptia mixta considera ca cele doua conceptii mentionate – contractual si

jurisdictional se refera la arbitraj in mod unilateral, luin din considerare fie punctual
de plecare al activitatii ce o desfasoara, fie specificul acelei activitati.

2.Stabiliti procedura de constituire a tribunalului arbitral.

Părţile sînt libere să stabilească numărul de arbitri. Dacă părţile nu au stabilit

numărul de arbitri, vor fi desemnaţi 3 arbitri.  
 Nici o persoană nu poate fi privată de dreptul de a fi desemnată arbitru din cauza
cetăţeniei sale, cu excepţia cazului cînd părţile au convenit altfel.
    La constituirea tribunalului arbitral din 3 arbitri, fiecare parte desemnează cîte un
arbitru, iar cei doi arbitri astfel desemnaţi numesc un al treilea arbitru. Dacă o parte nu
desemnează arbitrul în termen de 30 de zile de la primirea solicitării celeilalte părţi de
a-l numi sau dacă cei doi arbitri desemnaţi nu vor putea numi în termen de 30 de zile
din data numirii lor un al treilea arbitru, acesta este numit, la cererea oricărei părţi, de
autoritatea competenta în decursul a 15 zile din data primirii cererii;
    In cazul constituirii unui tribunal arbitral dintr-un singur arbitru, dacă părţile nu au
reuşit să convină asupra  arbitrului, acesta va fi numit, la cererea oricărei părţi, de
autoritatea competenta în decursul a 15 zile din data primirii cererii.
 Temeiurile de recuzare a arbitrului :
    (1) În cazul în care este notificată despre o eventuală numire a ei în calitate de
arbitru, persoana trebuie să informeze asupra tuturor circumstanţelor de natură a
genera îndoieli justificate cu privire la imparţialitatea sau independenţa sa. Arbitrul,
din momentul desemnării sale şi pe toată durata procedurii arbitrale, este obligat să
informeze părţile despre aceste circumstanţe dacă nu le-a informat anterior.
    (2) Arbitrul poate fi recuzat doar dacă există circumstanţe de natură a ridica îndoieli
justificate asupra independenţei sau imparţialităţii lui sau dacă el nu posedă calificarea
convenită de părţi. Partea este în drept să recuzeze arbitrul pe care l-a desemnat sau la
a cărui desemnare a participat doar pentru motive de care a luat cunoştinţă după
desemnare.
    Procedura de recuzare a arbitrului :
    (1) Părţile sînt libere să convină asupra procedurii de recuzare a arbitrului.
    (2) În lipsa înţelegerii, partea care intenţionează să declare recuzarea arbitrului
trebuie să informeze în scris tribunalul arbitral în termen de 15 zile din data la care a
luat cunoştinţă de constituirea acestuia sau din data survenirii circumstanţelor,
notificînd în scris tribunalul arbitral despre motivele recuzării. Dacă arbitrul căruia îi
este înaintată recuzarea nu se retrage singur sau dacă cealaltă parte nu este de acord cu
recuzarea lui, asupra cererii de recuzare se pronunţă tribunalul arbitral.
    (3) Dacă recuzarea nu poate fi obţinută conform procedurii stabilite de părţi sau 
procedurii stabilite , partea interesată poate, în termen de 30 de zile din data
respingerii cererii de recuzare, să solicite autorităţii competente adoptarea unei decizii
privind recuzarea, care nu poate fi atacată. Pînă la luarea deciziei de către aceste
autorităţi, tribunalul arbitral, inclusiv arbitrul căruia îi este înaintată recuzarea, poate
continua procedura arbitrală şi poate pronunţa hotărîrea arbitrală.

    Mandatul de arbitru încetează dacă arbitrul a devenit incapabil de fapt ori de drept
de a-şi exercita funcţiile sau dacă, din motive neîntemeiate, tergiversează exercitarea
lor, sau dacă se retrage, sau dacă părţile convin asupra încetării mandatului său. În caz
contrar, dacă apare vreo controversă cu privire la oricare din motivele enumerate,
orice parte poate cere autorităţii să emită o decizie, care nu poate fi atacată, referitor la
încetarea mandatului de arbitru. 
       Dacă mandatul unui arbitru încetează ori  în urma retragerii arbitrului din orice alt
motiv, ori din cauza revocării de către părţi, ori în orice alt caz, noul arbitru va fi
desemnat potrivit regulilor aplicate în cazul numirii arbitrului care se substituie.

3.Întocmiți o cerere de arbitraj

CĂTRE

CURTEA DE ARBITRAJ COMERCIAL INTERNAŢIONAL

DE PE LÂNGĂ CAMEREI DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE A RM

S.C. ATRIMEX AKTUAL S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Drumul

Taberei nr. 90, bl. C8, sc. D, etaj 3, ap. 131, sector 6, înmatriculată la O.R.C.M.
Bucureşti sub nr. J40/22473/1993, Cod fiscal R-4754376, cont bancar nr. 407283486
deschis la BCR - Sector 3, reprezentată legal de Director Gheorghe Atanasiu,

solicită arbitrarea Curţii, în litigiul cu:

S.C. CARDEI SCIM PROD. COM S.R.L. cu sediul în Bistriţa, Str. Toamnei
nr. 2, Judeţ Bistriţa-Năsăud, înmatriculată la O.R.C. Bistriţa-Năsăud sub nr.
J06/454/1993, Cod fiscal R-5352571, cont bancar nr. 407231301 deschis la BCR
Bistriţa, reprezentată legal de Director General Cardei Ileana.

Obiectul cererii de arbitrare îl constituie suma de 231.868.376 LEI

reprezentând :

- 95.000.000 lei - avans acordat în contul mărfii, fără ca aceasta să fie livrată;

- 136.868.376 lei - daune interese calculate pe perioada 01.01.2000 -

25.05.2002 conform dobânzii oficiale a BNR, solicitând şi curgerea în continuare a
dobânzii, până la achitarea efectivă a sumei datorate.

Temeiul juridic al competenţei Curţii îl constituie clauza arbitrală prevăzută în

Contractul de comision nr. 19981/24.10.1998 în care este stabilită competenţa Curţii.
 În fapt, între cele două părţi a fost încheiat un contract de comision pentru
operaţiuni de export nr. 19981/24.10.1998, prelungit prin Addendumuri până la
31.12.1999 (Anexa nr. 1).

Prin contract, în calitate de comisionar, S.C. ATRIMEX AKTUAL S.R.L. se

obliga să încheie în nume propriu dar pe seama şi în contul comitentului S.C.
CARDEI SCIM PROD. COM S.R.L., contracte externe pentru livrări de buşteni, plata
mărfii urmând a se efectua 80% la prezentarea documentelor încărcării, factura
externă, specificaţia, duplicatul frachtului, diferenţa urmând a fi achitată după
încasare.

Comisionarul, în cursul anilor 1998 şi 1999 a efectuat o serie de exporturi, achitând

marfa livrată.

La cererea comitentului, comisionarul a acordat acestuia două avansuri, în contul

mărfii ce urma a fi livrată pentru export, în sumă de 65.000.000 lei la data de
22.12.1998 cu O.P. nr. 1009/22.12.1998 şi 30.000.000 lei la 01.06.1999 cu O.P. nr.
2033/01.06.1999 (Anexa nr. 2).

Până la expirarea contractului de comision, respectiv 31.12.1999, comitentul nu a pus

la dispoziţia comisionarului mărfuri pentru export care să acopere suma de
95.000.000 lei acordată ca avans în contul mărfii, neexecutându-şi, din culpă,
obligaţiile contractuale.

Potrivit art. 1073 şi urm. Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă
a obligaţiilor şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare, daunele interese, prevăzute
de art. 1084 Cod civil, reprezentând pierderea suferită de creditor prin neexecutarea
de către debitor a obligaţiei, urmând a fi stabilite pe baza dobânzii oficiale a BNR pe
perioada 01.01.2000 – 25.05.2002.

Solicităm obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa

de arbitrare şi onorariul de avocat.

În drept, ne întemeiem pretenţiile pe art. 1073 şi urm. Cod civ. şi ale

contractului de comision pentru operaţiuni de export încheiat între părţi.

În susţinerea cauzei, înţelegem să ne folosim de proba cu înscrisuri, pe care le

anexăm la cerere.
 Arbitrul ales de noi este Dl Constantin Cunescu, supleantul său fiind Dna.
Roxana Munteanu.

Taxa de arbitrare, în valoare de ________________ lei s-a achitat cu OP nr.

__________________

Chisinau 23.05.2004
40.Contractul International de Asigurare.
1. Definiti contractul internațional de asigurare.
Prin contract de asigurare se intelege ca asiguratul se obliga sa plateasca
asiguratorului prima de asigurare iar acesta se obliga sa plateasca la producerea
riscului asigurat asiguratorului sau unui tert care este beneficiatul asigurarii suma
asigurata ori despagubirea in limitele si in termenele convenite.

2. Analizați caracterele juridice ale contractului internațional de asigurare

Potrivit CC al RM. CI de asigurare are caracter international daca se incheie intre

asigurat si asigurator care are sediul ori resedinta in tari diferite. Contractual de
asigurare are urmat caractere juridice:

- Consensual- accord de vointa

- Sinalagmatic – partile se oblige reciproc
- Cu executare succesiva deoarece executarea nu are loc dintr-o singura data
printr-o singura prestatie ci asiguratul e obligat sa plateasca primele in
termenele stabilite, iar asiguratorul sa acorde continuu protective prin
asigurarea riscului
- Oneros – deoarece un anumit avantaj este urmarit
- Aleatoriu – efectele depend de un eveniment incert
- De adeziune – clauzele sint stabilite numai de una din parti

3. Argumentati drepturile si obligatiile părților pînă la ivirea evenimentului

asigurat si după producerea evenimentului asigurat.

obligatiile asiguratorului:

- sa aduca la cunostinta asiguratului intr-o forma adecvata conditiile asigurarii

- Sa efectueze plata la aparitia dreptului asiguratului sau al beneficiarului

asigurarii de a incasa suma asigurata sau despagubirea de asigurare in
termenele si coditiile stabilite

- sa compenseze asioguratului cheltuielile aferente eveitarii prodducerii

cazuului

sua limitarii opportune a prejudiciilor pasibile de despagubire

 - Sa pastreze confidenta informatiei despre asigurat de care aluat cunostinta in
procesul asigrarrii
- De a elibere la cererea asiguratului certificate de confirmare a asigurarii in
cazul asigurarii de raspundere a carausului pt bagajele si marfurile
transportate, precum si fata de terti cu indicarea sumelor asigurate

Dupa producerea evenimentului asigurat asiguratorul este obligat in achitarea

indemnizatiei catre asigurat. El va proceda la constatarea producerii evenimentului
asigurat si la evaluarea pagubelor , precum si la plata indemnizatiilor asiguratului art
1315 CC

Obligatii asiguratului:

- Sa informeze asiguratorul la incheierea CA despre toate circumstantele

esentiale referitoare la marimea riscurilor ce se asigura
- Sa ia toate masurile pt a salva si conserva bunuri
- Sa informeze asiguratorul despre alte contracte de asigurare incheiate la
obiectul respective
- Sa plateasca la timp primele de asigurare
- Sa intreprinda actiuni dependente de elpt a evita producerea cazului asigurat
sau prt a limita pagubele cauzate de producerea lui
- Sa informeze asiguratorul despre producerea evenimentului asigurat indata
ce a aflat despre aceasta
- Sa rezerveze dreptul de regres asupora partii vinovate in producerea daunei
- Sa se adreseze unei autoritati abilitate in confirmarea faptului producerii
riscului si/sau detreminarii pagubei pricinuite

Neindeplinirea obligatiilor de catre asigurat poate exonera asiguratorul depre

plata despagubirilor, iar daca aceasta a fost déjà efectuata poate acorda dreptul
de a cere suma achitata.
41.Contractul International de Asigurare.

1. Relatați despre elementele principale ale contractului internațional de

asigurare

Elementele principale ale contractului de asigurare sint urmatoarele:

 interesul asigurarii,
 riscul asigurarii,
 suma asigurata
 prima de asigurare.

Interesul asigurarii prezinta particularitati in raport cu formele concrete ale

asigurarii: de bunuri, de persoane si de raspunder civila. Interesul asigurabil este
interesul ce se naste din raporturile unei persoane cu privire la un anumit bun ce poate
fi asigurat. Pentru a fi asigurabil un interes trebuie să fie economic si evaluabil in
bani. Natura juridica a interesului asigurarii se apreciaza in raport cu caracterul
subiectiv sau obiectiv al acestuia. Potrivit teoriei interesului de asigurare subiectiv,
prin contract se asigura numai interesul asiguratului, nu si interesul celorlate persoane
cu privire la bunul asigurat si care nu au incheiat contract de asigurare. Teoria
interesului de asigurare obiectiv consider ca interesul fiind obiectiv este incorporate
bunului asigurat si este independent de titularul interesului.

Riscurile asigurate reprezinta insasi cauza asigurarii fiind anumite evenimente

care pot surveni in procedura de producer, comercializa sit ran a marf si au ca urmare
avarierea totala sau partial a acestora. Partile vor conveni expres asupra riscurilor care
urmeaza a fi asigurate si in urma carora vor fi achitate despagubiri sau in care e
rational se va allege o clauza contractual care prevede asigurarea riscurilor necesare.
Companiile de asigurari clasifica riscurile in:

- Riscuri excluse- evenimente ce pot surveni in viitor si pot cauza daune

comerciantilor care sint asigurate nu prin intermediul CA, ci prin alte
mijloace aplicate de comercianti cum ar fit axe vamale imprevizibile, dolul
asiguratului, interzicerea in livrare etc.
- Riscuri asigurabile car pot fi
- Obisnuite se datoreaza unor intimplari fortuite cum ar naufragiu , jaf,
incendiu
 - Special sint datorate de caracteristicile fizico-chimice ale marfurilor, fie sint
datorate ltor cause deosebite ivite in perioada asigurata cum ar fi scurgerea
lichidelor, oxidare metalelor, spargerea sticlei etc.

Suma asigurata este suma pina la concurenta careia asiguratorul raspunde fata
de asigurat in cazul producerii evenimentului acoperit prin asigurare. Ea serveste ca
baza si pentru calcularea primei de asigurare. Valoare bunului se stabileste reiesind
din valoarea indicate a marfurilor in facturile comerciale la care poate fi adaugat
costul transporturilor, taxelor vamale si beneficial de pina la 10 % din costulindicat in
facture. Suma asigurata poate fi mai mica sau cel mult egala cu valoarea de asigurare
evintindu-se supraasigurarea nici subasigurarea. SA poate fi modificata prin maj sau
reducere

Prima de asigurare constituie suma de bani care este echivalentul serviciului

asiguratorului si care se plateste anticipat de catre asigurat. Prima este pretul pentru
ca asiguratorul sa ia asupra sa riscul. Criteriul essential de stabilire a marimii primei
de asigurare constituie volumul riscurilor asigurate care se determina pe baza de date
statistice. In calculul primei de asigurare sint luate in considerare durata si suma
asigurata. Daca asiguratorul in baza unei clause contractual privind actualizarea
primei de asigurare mareste cuantumul acesteia, asiguratul poate rezilia contractual cu
respectarea termenului de preaviz care e de o luna, iar majorarile neinsemnate nu
indreptatesc reziliere.Practica asigurarilor a elaborate mai multe tipuri de polite de
asigurare in dependent de tipul asigurarii. Astfel deosebim polite maritime, fluvial,
terestre sau aeriene care se stabilesc in dependent de tipul de transport utilizat. Polite
CARGO,CASCO in dependeta d ebunul asigurat, polita de navlu care asigura, de port
care sigura riscurile in timpul unei stationary mai indelungate in port, polita de
constructii se asigura nava in perioada de constructii, polita de reasigurare in cazul
asigurarii asiguratoprului contra survenirii riscului déjà asigurat. In dependent de
polita de asigurare se stabilesc drepturile si oblig partilor, suma asigur, prima de
asigurare etc.

2. Specificați categoriile riscurilor si modul de asigurare a lor in cadrul

asigurarii CASCO și CARGO

Asigurarea de bunuri este obiectul cel mai des intilnit in CIA si este asigurare

CARGO – asigurarea marfurilor pe perioada transportarii

CASCO – asigurararea mijl d transport utilizate in special in transportul maritime si
aerian.

CASCO e o varietate a CIA avind ca obiect navele comerciale, navele de pescuit

oceanic sau navle auxiliare ce deserves porturile cum ar fi macaralele plutitoare ,
salupele si altele aflate in proprietatea societatilor de navigatie ca si navele primate
spre folosinta pastrare sau remorcare cu titlu de inchiriere. Contractual se incheie pt
pagubele cauzate bunurilor asigurate de accidentele, intimplarile si pericolele
navigatiei si exploatarii acestor bunuri. La perfectarea acestui contract se ia in
considerarea valoarea bunurilor asigurate(nave, masini, instalatii sau alte parti
component putind fi inclus nalvul sau cheltuielile legate de exploatarea navelor).
Practica internationala a elaborate uzante in domeniul asigurarilor astfel incit
intreasigurator si asigurat sa fie suficienta indicarea termenului special pt care se
negociaza asigurararea. Astfel prin contract pot fi stipulate urmatoarele coditii de
asigurare:

- WPA sau WA cu raspundere pt avarii si pierdere. Asiguratorul se oblige sa plateasca

despagubiri pt daunele acuzate de pierderea totala a navei (efectiva sau constructiva),
pt pierderea unui obiect facind parte dininventarul fix al navei ca si din avariile
datorate calamitatilor natural cum ar fi naufragii, esuare, coleziuni cu alte nave, eroare
de navigatie, incendii si explozii, precum si de disparitie a navei, avariile pricinuite
acesteia de masurile de salvare, avariile provocate de alte nave, provocate de nava
instalatiilor portuare. Asiguratorului ii revine totodata obligatia sa acorde despagubiri
si pt contributia navei la avaria comuna, despagubirile in vederea salvarii si
conservarii navei pt aducerea acesteia intr-un port de refugiu, cheltuielile de judecata
sau arbitraj faute de asigurat cu acordul asiguratorului in scopul respingerii sau
reducerii pretentiilor formulte de terti fata de asigurat, ori in vederea punerea in
valoare a pretentiilor formulte de asigurator fata de terti.

- FPA fara raspundere pt avarii cu exceptia cazurilor de naufragiu, esuare, incendiu,

explozie pe bord si ciocnire. Asiguratorul isi asuma obligatia sa despagubeasca
limitative pierderea totatla a navei

- TLS cu raspundere numai pt pierderea totala a anavei inclusive cheltuielile de

salvare, obligatia asiguratorului se rasfringe la acordarea de despagubiri pt pagubele
generate prin pierderea totala sau disparitia navei, precum si cheltuielile necesare si
rezonabile pt salvarea navei fiind irrelevant rezuktatul acestora
Asigurarea CARGO- varietatea a CIA, care are ca ob marfuril aflate in transport intl.
in cazul marfuri de export pot fi incluse in asigurarea, cu observ reglementarilor
vamale existente in st de destinatie si taxele vamale la export. Durata asig CARGO
este de la “magazine la magazie” si acopera intervalul de timp scurs din mom in care
marfa paraseste magazia si pina la intrarea acestora in magazine destin-ului, sau la
destinatia indicate in CIA.
In transp international se utilizeaza urmatoarele clauze:
-FPA – fara avarie particulara => presupune asigurarea de catre A a obligatiile de a
plati despagubirile asiguratului p/t daunele suportate de acestea, ca um a avariei
commune sau particulare, interbuintat in transport maritim.
In baza acestui termen comp de asig va acorda despagub asiguratului numai cind, in
urma unui accident sau catastrophe, bunul a fost pierdut sau avariat. In caz contrar,
asiguratul nu va putea pretinde despagubirile. In acest caz prima de asig este mai mica
fata de cazul cind si include riscurile sus mentionate.
-NPA => cu rasp pt avarie particulara => prevede despagubirea asiguratului si in
cazul surve unor daune ce nu au nimic comun cu avaria/catastrofa. La cererea
asiguratului, in skimbul unei prime, in contr pot fi stipulate urmat riscuri: furt, jaf,
nelivrare, ruginire, oxidare, spargere, scurgere ordinara a lichidului, recipientelor,
asudare si aburire a navei, umezire prin umed atmosferica/ contaminare.
-AR – toate riscurile => se acopera toate daunele cauzate bunuri de orice risc l/a care
acestea ar fi expuse, cu exceptia riscurilor expres excluse, cum ar fi razboi, avarii
provocate de mine, bombi, piraterie. P/t a fi asigurat si aceste riscuri, partile treb sa
specific in contr pe fiecare din ele. Ex: AR+ celelalte riscuri.
Distrugerea bunurilor in urma survenirii riscurilor pot fi provocate de citeva avarii:
totale, partiale, comune, particulare :
Totala => duce la pierderea intreaga a bunurilor asigurate sau deteriorarea/
proprietatilor lui, incit devine imposibil utilize lui/dupa destin. Costurile de salvare
depasesc costul bunului.
Partial => duce la disparitia, distrugerea partial a bun si este constatata imediat dupa
avarie de un comisar de avarie. Asiguratul va primi despagubirile in proportia
bunurilor deteriorate.
Comuna => distrugerea bunurilor asigurate in mod constient pe nava. Se va considera
asemenea avarii, daca au fost intreprinse rational si in situatii exceptionale. Daunele
surv sunt impartite intre propriet marfi si transportator.
Particulara => daunele au survenit ca urmare a cazurilor fortuite.

3. Analizați etapele incheierii CIA

O prima etapa este declaratia (cererea de asigurare) care consta in completarea de

catre asigurat a unui formular special al asiguratorului prin care se manifesta vointa de
a incheia contractual. Declaratia de asigurare permite asiguratorului sa-si faca o opinie
asupra riscului pe baza raspunsurilor asiguratului la intrebarile din formular. Fiind un
act unilateral de vointa declaratia de asigurare produce efecte juridice specific
asigurarii numai dup ace a fost accepatat de asigurator.

O alta etapa o constituie analiza declaratiei de risc. Riscul prezinta pentru

asigurator o importanta deosebita. In functie de acest element se apreciaza daca se
poate accepta riscul si marimea primei de asigurare aferenta. Asiguratul trebuie sa
faca declaratii complete chiar si atunci cind pe parcurs imprejurarile esentiale privind
riscul s-au schimbat. In caz contrar asiguratorul isi rezerva dreptul fie de a modifica
contractual, fie de a refuza despagubirea solicitata de asigurat. De regula contractual
de asigurare se considera incheiat prin plata primelor de asigurare si emiterea
documentului de asigurare.