CCPRM Partea Generala PDF

Inca 2 logouri de pe stik
CODUL PENAL
AL REPUBLICII MOLDOVA
(Nr.985-XV din 18 aprilie 2002.

Cu toate modificările operate până la republicare în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009.
Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţelor naţionale)
COMENTARIU
Chişinău - 2009
2 Codul penal al Republicii Moldova
CZU 343.2(478)(0.072)
C 60
Publicaţia a fost finanţată de Agenţia ONU pentru Refugiaţi în Moldova (ICNUR), Comitetul
Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia, Ambasada Regală a Norvegiei în România
care nu subscriu şi nu răspund de conţinut.
Adnotare. Comentariul furnizează informaţiile necesare pentru a înţelege terminologia, modali-

tăţile în care se produc faptele penale, temeiurile care produc comportamente infracţionale şi
sancţiuni legale. Volumul conţine, de asemenea, studii de caz din jurisprudenţa instanţelor inter-
naţionale de drept (CEDO) şi a instanţelor naţionale pentru a facilita înţelegerea. El reflectă ex-
perienţa celor mai buni practicieni din domeniu, abordând simplu şi eficient constituirea argu-
mentaţiei pentru ca informaţia să poată fi receptată rapid şi integral. Se adresează tuturor celor
care, folosind zilnic legea penală, simt nevoia unor interpretări şi sugestii şi e destinat specialiş-
tilor practicieni în materie de drept penal, funcţionarilor din organele de drept, lectorilor, compe-
titorilor şi studenţilor de la facultăţile de profil.
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii
Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu (Legea nr.985-XV din 18 aprilie

2002. Cu toate modificările operate până la republicare în Monitorul Oficial al Republi-
cii Moldova nr.72-74/195 din 14.04.2009. Adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţe-
lor naţionale.)/Autori: Alexei Barbăneagră, Gheorghe Alecu, Viorel Berliba, Vitalie
Budeci, Trofim Carpov, Valeriu Cuşnir, Radion Cojocaru, Alexandru Mariţ, Tudor Po-
povici, Gheorghe Ulianovschi, Xenofon Ulianovschi, Nicolae Ursu, Victor Volcinschi. –
Ch.: Editura Sarmis, 2009 („Tipografia Reclama” SA), coordonator şi responsabil de edi-
ţie – Maria Hadarcă, redactor – Ion Ciocanu. – 860 p.
Apare cu sprijinul financiar al Agenţiei ONU pentru Refugiaţi în Moldova
(ICNUR), Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Suedia, Ambasadei Regale
a Norvegiei în România. – 1000 ex.
343.2(478)(0.072)
C 60
© Centrul de Drept al Avocaţilor, 2009

© Colectivul de autori, 2009
ISBN 978-9975-105-20-0
Comentariu 3
Redactor responsabil şi conducător de ediţie:

Alexei BARBĂNEAGRĂ, doctor habilitat în drept, profesor universitar, avocat
Colectivul de autori:
Alexei BARBĂNEAGRĂ, doctor habilitat în drept, profesor universitar, ULIM (Partea genera-
lă: Cap III. Partea specială: Cap.I, II, III, IV, V (art.1851, 1852, 1853 – în coautorat cu Victor
Volcinschi), XI (în coautorat cu Gheorghe Alecu), XIII (art.278-285))
Gheorghe ALECU, doctor în drept, conferenţiar universitar, Constanţa (Partea specială:
Cap.XI (în coautorat cu Barbăneagră Alexei)
Viorel BERLIBA, doctor în drept, conferenţiar universitar, Academia „Ştefan cel Mare” a MAI
(Partea generală: Cap.XII. Partea specială: Cap.VIII, Cap.X (în coautorat cu Radion Cojoca-
ru)
Vitalie BUDECI, master în drept, lector superior, ULIM (Partea specială: Cap.XII)
Trofim CARPOV, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM (Partea specială: Cap.VII)
Valeriu CUŞNIR, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Institutul de Istorie, Stat şi
Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei (Partea specială: Cap.VI, Cap.XV, Cap.XVI )
Radion COJOCARU, doctor în drept, conferenţiar universitar-interimar, Academia „Ştefan cel
Mare” a MAI (Partea generală: Cap.XII. Partea specială: Cap.VIII, Cap.X (în coautorat cu
Viorel Berliba)
Alexandru MARIŢ, doctor în drept, conferenţiar universitar, USEM (Partea generală:
Cap.VII, Cap.IX, Cap.X)
Tudor POPOVICI, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM (Partea generală: Cap.VIII
(art.77-88))
Gheorghe ULIANOVSCHI, doctor în drept, conferenţiar universitar, USM (Partea generală:
Cap.I (art.1, 2, 8-13), Cap.II, Cap.VIII (art.75, 76). Partea specială: Cap.XIV)
Xenofon ULIANOVSCHI, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM (Partea generală:
Cap.I (art.3-7), Cap.IV, Cap.V, Cap.XI. Partea specială: Cap.IX, Cap.XIII (art.286-302),
Cap.XVII, Cap.XVIII)
Nicolae URSU, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM (Partea generală, Cap.VI)
Victor VOLCINSCHI, doctor în drept, profesor, USM (Partea specială: Cap.V (art.1851, 1852,
1853 – în coautorat cu Alexei Barbăneagră)
Experţi: Raisa BOTEZATU, judecător, vicepreşedinte al CSJ,

preşedinte al Colegiului penal al CSJ
Mircea IUGA, judecător de categorie superioară în demisie onorată,
consilier juridic de stat de rangul I
Coordonator şi responsabil de ediţie: Maria HADÂRCĂ

Redactor: Ion CIOCANU, scriitor, doctor habilitat în filologie
PREFAŢĂ
Ediţia a III-a revăzută şi completată reprezintă un comentariu elaborat pe articole al

părţilor – generală şi specială – ale Codului penal şi evidenţiază soluţiile din practica re-
centă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), a Curţii Supreme de Justiţie, a
Curţii de Apel Chişinău, a Judecătoriei Militare şi a unor instanţe de fond cu privire la
aplicarea legii penale.
Recentele şi multiplele modificări ale CP sunt condiţionate de angajamentele asu-
mate de RM faţă de structurile europene, urmăresc elaborarea unor noi standarde naţio-
nale în domeniul justiţiei penale cu referinţă la micşorarea pedepselor penale, care, în
mai multe componenţe de infracţiuni, sunt exagerat de mari şi nu corespund scopurilor
pedepsei penale, la aducerea normelor penale în concordanţă cu standardele interna-
ţionale, la ameliorarea condiţiilor de detenţie, la proiectele de amendare a cadrului legis-
lativ în domeniul penal etc.
Metoda principală folosită la scrierea acestui Comentariu şi firul lui călăuzitor au la
bază expunerea succintă a tezelor esenţiale din fiecare articol (partea generală) şi a ele-
mentelor componentelor de infracţiune (partea specială); corelarea conţinutului prevede-
rilor normelor; definirea într-o formă raţională a noţiunilor, expresiilor şi a semnelor ca-
lificative ale faptei incriminate de legea penală în accepţiunea Codului penal ca unică
lege penală.
În dorinţa de a realiza un comentariu care să reprezinte o expunere ordonată în uni-
tăţi complexe ale gândirii dialectice, legate logic între ele şi cu prevederile celorlalte co-
duri ale Republicii Moldova: Codul de procedură penală, Codul civil, Codul de proce-
dură civilă, Codul muncii, Codul familiei, Codul fiscal, Codul electoral, Codul de execu-
tare etc., ne-am bazat pe interdisciplinaritatea şi concordanţa cunoştinţelor situate în or-
dinea lor raţională, ne-am orientat spre coerenţă, precizie conceptuală şi formulări clare.
În străduinţa de unificare a conceptului lucrării elaborate de diferite personalităţi, am evi-
tat, pe cât s-a putut, intervenţia în topica şi expresiile la care ţin autorii cu atât mai mult
cu cât acestea, deşi arhaizante, mai au circulaţie în acest areal. Astfel, a fost păstrat stilul
de expunere propriu fiecărui autor, dar unificat sub aspect conceptual-formal, fapt care le
încadrează personalitatea în spiritualitatea epocii şi le subliniază vocaţia de savanţi şi
cercetători.
Comentariul a fost scris de un grup de specialişti avizaţi în domeniul dreptului pe-
nal, savanţi şi practicieni care reprezintă diverse instituţii de învăţământ superior din Re-
publica Moldova şi România, judecători ai Curţii Supreme de Justiţie şi ai Curţii de
Apel. Capitolele au fost comentate în ordinea dictată de Codul penal. Excepţie a făcut
Capitolul XIII Înţelesul unor termeni sau expresii în prezentul cod care, din motive lesne
de înţeles, a fost ataşat la lucrare fără a fi comentat.
Comentariu 5
În condiţiile în care legislaţia penală, procesual-penală, civilă, procesual-civilă etc.

se schimbă frecvent este imposibil a prevedea potenţialele modificări de relaţii sociale;
astfel, asemenea Codului penal, Comentariul de faţă conţine, fără îndoială, anumite ca-
renţe inerente unor lucrări de acest gen. Semnalarea deficienţelor din această lucrare ne
va mobiliza la îmbunătăţirea textului într-o ulterioară ediţie.
Volumul conţine, de data aceasta, multe studii de caz, din jurisprudenţa instanţelor
internaţionale de drept (CEDO) şi din justiţia naţională, toate bine selectate şi ajustate
temei comentate utile pentru a facilita înţelegerea şi cunoaşterea.
Comentariul se adresează tuturor celor care, folosind zilnic legea penală, simt nevo-
ia unor interpretări si sugestii. Este destinat specialiştilor practicieni în materie de drept
penal, funcţionarilor din organele de drept, lectorilor, competitorilor şi studenţilor de la
facultăţile de profil.
Considerăm că ediţia de faţă s-a ridicat, în raport cu cele anterioare, la un alt nivel
al calităţii expunerii textului scris, al interpretării, argumentării ideilor exprimate şi că
poate să constituie, pentru studenţi şi pentru persoanele interesate de studierea instituţii-
lor fundamentale ale dreptului penal – infracţiunea, răspunderea penală şi sancţiunile de
drept penal etc. –, un instrument eficient de cunoaştere pentru o corectă interpretare şi
aplicare a legii penale.
Alexei BARBĂNEAGRĂ
Partea generală
Comentariu 7
Capitolul I
CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI
Reglementări de drept internaţional: Acord general din 02.09.49 cu privire la privilegiile

şi imunităţile CE şi Protocolul Adiţional din 06.11.52 la Acordul general privind privilegiile şi
imunităţile CE, TITLUL IV, art.9, art.10, art.11, art.12; Titlul V, art.13, art.14, art.15, Titlul VI,
art.16, art.17, art.18, art.19//TI, 13/7, 1999; Al doilea Protocol adiţional din 17.03.78 la Conven-
ţia europeană de extrădare// Ratificat prin Legea 270-XV din 21.06.2001; Convenţia din
04.11.1950, art.1, 5, 6 alin.(2), art.7,17, 51//TI, 1/341, 1998; Convenţia din 07.12.44 privind
aviaţia civilă internaţională, art.1, 2,3, 17, 18, 20//TI, 8/7, 1999; Convenţia din 10.12.84 împo-
triva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, art.5//TI,
1/129, 1998; Convenţia din 13.02.46 cu privire la privilegiile şi imunităţile ONU, art.IV-V, Sec-
ţiunea 19//TI, 8/117, 1999; Convenţia din 16.12.70 pentru reprimarea capturării ilicite a aerona-
velor, art.8, l7//TI, 10/261, 1999; Convenţia din 18.04.61 de la Viena cu privire la relaţiile di-
plomatice, art.29, 30, 31, 32, 37, 38, 39//TI, 4/37, 1998; Convenţia din 22.01.93 cu privire la
asistenţa juridică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, preambul, partea
IV, Capitolul I, art.56-71//TI, 16/262, 1999; Convenţia ONU din 15.11.2000 împotriva crimina-
lităţii transnaţionale organizate, art.1, 3, 16, 17//TI, 35/333, 2006; Convenţia europeană de ex-
trădare din 13.12.57, art.1-28//TI, 1/318, 1998; Convenţia ONU referitoare la statutul apatrizilor
din 28.09.1954, art.1, 2, 12//Culegere de acte normative privind azilul, Chişinău, 2004; Declara-
ţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789//www.coe.int; DUDO, preambul, art.9, 11
alin.(1), (2), art.30//TI, 1/11, 1998; PIDCP, art.15//TI, 1/30, 1998; Protocolul 6 la Convenţia din
04.11.1950, art.1// TI, vol.1; Convenţia din 28.07.51 privind statutul refugiaţilor, art.31//TI,
38/5, 2006; Protocol Adiţional la Convenţia Europeană de Extrădare//www.coe.int; Statutul CE
din 05.05.49: Privilegii şi imunităţi, art.40, lit.a//TI, 9/190, 1999; Statutul CIP//www.coe.int;
Tratat din 14.04.93 între RM şi Republica Letonia cu privire la asistenţa juridică şi la raporturile
juridice în materie civilă, familială şi penală: „Extrădarea, art.60-77//TI, 19/278, 1999; Tratatul
din 06.07.96 între RM şi România privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală: Partea a
III-a, Capitolul II. Extrădarea, art.64-80//TI, 20/364, 1999; Tratatul din 09.02.93 între RM şi
Republica Lituania cu privire la asistenţa juridică şi la raporturile juridice în materie civilă, fa-
milială şi penală: Extrădarea, art.60-77//TI, 19/313, 1999; Tratatul din 13.12.93 între RM şi
Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în materie civilă şi penală: Capitolul II. Ex-
trădarea în scopul urmăririi sau executării pedepsei, art.58-73//TI, 22/85, 1999; Tratatul din
25.02.93 între RM şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi raporturile juridice în ma-
terie civilă, familială şi penală: Extrădarea, art.61-72//TI, 21/49, 1999.
Reglementări de drept naţional: CRM, art.3, 4, 16, 18, 19, 21, 22, 24-25, 38, 72, alin.(3),
art.76//MO, 1, 12.08.1994; Legea 1134/04.08.92 cu privire la statutul misiunilor diplomatice ale
statelor străine în RM, art.6, 7, 8, 9//M., 8/195, 30.08.1992; Legea 108/17.05.94 privind frontie-
ra de stat a RM, art.1//MO, 12/107, 03.11.1994; Legea 173/06.07.94 privind modul de publicare
şi intrare în vigoare a actelor oficiale, art.1, 2, 3, 4, 10/1 //MO, 1, 12.08.1994; Legea
273/09.11.94 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, art.1, 3//MO, 9/89,
09.02.1995; Legea 275/10.11.94 cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor
în RM, art.1, 2, 6, 21//MO, 20/234, 29.12.1994; HP 402/16.03.95 pentru ratificarea Convenţiei
privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale, art.1, 2,
3//MO, 23/237, 27.04.1995; HP RM 1183/14.05.97 pentru ratificarea Convenţiei europene de
extrădare, art.1, 6, 7, 9, 16, 21, 23//MO 41-42/372, 26.06.1997; Legea cetăţeniei RM
1024/02.06.2000, art.3, 5//MO, 98-101/709, 10.08.2000; Legea 1518/06.12.2002 cu privire la
migraţie, art.24//MO, 1-2/2, 15.01.2003; Legea 1160-XV din 21.06.2002 privind punerea în
aplicare a CP al RM, art.1, 2, 3, 4, 5, 6, 7// MO, 128-129/1014, 13.09.2002 şi MO, 143 din
27.09.2002; Legea 205-XV din 29.05.2003 cu privire la punerea în aplicare a CPP al RM, art.1,
8, 19 25, alin.(2) //MO, 104-110/447, 07.06.2003; Decretul 1506/31.10.2003 pentru aprobarea
Regulamentului privind acordarea azilului politic de către Preşedintele RM//MO, 223-225/886,
07.11.2003; Legea 371/01.12.2006 cu privire la asistenţa juridică internaţională în materie pena-
lă //MO, 14-17/42, 02.02.2007; HP CSJ din 25.09.2006, 6, Cu privire la unele chestiuni apărute
în practica judiciară în legătură cu punerea în aplicare a modificărilor şi completărilor CP al RM
efectuate prin Legea 184-XVI din 29 iunie 2006//BCSJ a RM 10/17, 2006.
Doctrină: Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T., Ulianovschi
Gh., Ulianovschi X., Ursu N., Codul penal comentat şi adnotat, Ed.Cartier Juridic, Ch., 2005;
Botnaru S., Legea penală (Conferinţa ştiinţifică, USM, Ch., 1996; G.Lişcinschi, Diferenţierea
răspunderii penale şi principiile dreptului penal //LV, 9/51, 2006; M.Grama, Condiţiile de fond
ale extrădării//USM Studia Universitas (ştiinţe sociale), 4(14), 2008; N.Suceveanu, Expulzarea
şi extrădarea prin prisma dreptului intern al RM şi a dreptului internaţional //AŞ ale USM,
8/114, 2005; Precedentul judiciar: aspecte teoretice şi practice. Conferinţa internaţională ştiinţi-
fico-practică, Ch., 20.09.2007//RND, ediţie specială, 2007; V.Bândar, Arestarea provizorie în
procedura extrădării conform legislaţiei României şi UE //LV, 3/22, 2008; V.Moraru, A.Sosna,
Aplicarea legislaţiei cu privire la extrădarea cetăţenilor //RND, 10/7, 2001; X.Ulianovschi, Răs-
punderea penală a persoanelor juridice //RND, 2/4, 2002; Gh.Ulianovschi, Interacţiunea princi-
piilor constituţionale şi de drept penal în noul Cod penal//Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM în
anii 2000-2002, v.I, USM, Ch., 2003.
ARTICOLUL 1. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

(1) Prezentul cod este unica lege penală a Republicii Moldova.
(2) Codul penal este actul legislativ care cuprinde norme de drept ce stabilesc principiile şi
dispoziţiile generale şi speciale ale dreptului penal, determină faptele ce constituie infracţiuni şi
prevede pedepsele ce se aplică infractorilor.
(3) Prezentul cod se aplică în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi
ale actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe cu
actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului, au prioritate şi se aplică di-
rect reglementările internaţionale.
1. Art.1 alin.(1) CP legiferează regula conform căreia CP este unica lege penală a RM.
Această regulă trebuie înţeleasă în sensul concentrării legislative a normelor juridico-penale într-
un act codificat unic. Regula menţionată nu exclude legiferarea unor norme cu caracter penal în
alte legi, însă acestea urmează a fi incluse şi în CP.
2. De la regula prevăzută la art.1 alin.(1) din CP, practica legislativă face şi unele abateri.
Astfel, CPP conţine norme juridico-penale care stabilesc limitele răspunderii penale a persoanei
extrădate (art.543), categoriile infracţiunilor pentru care art.80 CP prevede criterii speciale de
aplicare a pedepsei în cazul încheierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei (art.504 alin.(2)),
interdicţiile de aplicare a art.59 CP în cazul liberării condiţionate de răspundere penală (art.510
alin.(2)) etc. Norme juridico-penale se cuprind şi în Codul de executare (CEx). De exemplu,
art.275 alin.(3) din CEx completează art.72 alin.(6) din CP prin stabilirea tipurilor de penitencia-
Comentariu 9
re pentru femei, iar art.278 alin.(2) CEx a extins prevederile art.96 CP şi asupra cazurilor în care
condiţiile de amânare a executării pedepsei pentru femeile gravide survin în faza executării de
fapt a pedepsei. Potrivit teoriei generale a dreptului în cazurile în care diferite legi organice (CP,
CPP şi CEx sunt legi organice) reglementează acelaşi tip de raporturi sociale, se aplică legea
adoptată ulterior (HCC 63 din 23.11.1999//MO, 135-136/75 din 09.12.1999).
3. În calitate de izvor specific de drept penal apar actele de amnistiere. Importanţa juridico-
penală a actelor de amnistiere este fixată în art.107 CP. Această normă juridico-penală concreti-
zează dispoziţiile art.72 alin.(3) lit.o) din Constituţie, stabileşte într-un mod generalizator şi ex-
haustiv posibilele efecte ale amnistiei şi constituie, de fapt, baza juridică pentru adoptarea legilor
concrete de amnistie. Specificul acestor legi constă în faptul că ele sunt adresate infracţiunilor
săvârşite în trecut, intervin în sfera dreptului penal pentru a schimba temporar ordinea generală
de realizare a răspunderii penale şi întotdeauna au numai caracter retroactiv.
4. Definiţia CP dată în art.1 alin.(2) CP are la bază prevederile art.72 alin.(3) lit.n) din Con-
stituţie, conform cărora prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul
executării acestora. De fapt, această definiţie a CP, într-o formă mai desfăşurată, reproduce con-
ţinutul principiului legalităţii incriminării şi al pedepsei penale cunoscut în doctrina penală sub
formula nullum crimen, nullum poena sine lege.
5. Principiul legalităţii incriminării şi pedepselor penale atribuie în exclusivitate puterii le-
gislative opera de adoptare a normelor de drept penal, iar puterii judecătoreşti să aplice legea
penală în litera şi spiritul ei neputând decide împotriva acesteia.
6. În alin.(3) al articolului comentat sunt reiterate dispoziţiile constituţionale privind priori-
tatea Constituţiei şi a actelor internaţionale la care RM este parte faţă de legea penală. Dacă
există neconcordanţă a legii penale cu actele internaţionale privind drepturile fundamentale ale
omului, au prioritate şi se aplică direct reglementările internaţionale.
7. Convenţia din 04.11.1950 constituie o parte integrantă a sistemului legal intern şi urmea-
ză a fi aplicată direct ca oricare altă lege a RM, cu deosebirea că anume Convenţia are prioritate
faţă de restul legilor interne (HP CSJ din 19.06.2000, 14). CEDO, prin hotărârea din 26.04.2007
în cauza Popescu v.România, a menţionat că, din moment ce Convenţia face parte integrantă din
ordinea juridică internă a tuturor statelor contractante, faptul semnifică „obligaţia pentru judecă-
torul naţional de a asigura punerea în aplicare efectivă a dispoziţiilor sale, făcându-le să treacă,
la nevoie, înaintea oricăror dispoziţii contrare din legislaţia naţională, fără să aştepte abrogarea
acestora de către legislator (par.103).
8. CP în vigoare nu conţine prevederi referitoare la natura juridică şi rolul hotărârilor expli-
cative ale Plenului CSJ în chestiunile privind aplicarea legii penale de către instanţele judecăto-
reşti la înfăptuirea justiţiei penale. Astfel de prevederi sunt de găsit în legislaţia care reglemen-
tează activitatea instanţelor judecătoreşti la înfăptuirea justiţiei penale şi jurisprudenţa CEDO de
interpretare a art.6 par.1 din Convenţia din 04.11.1950 care garantează dreptul la un proces echi-
tabil. Conform art.1 din Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, adoptată de Parlament la
26 martie 1996, CSJ este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi uni-
formă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti. CSJ îşi realizează această sarcină prin
adoptarea hotărârilor explicative de către Plenul ei în chestiunile privind aplicarea legii penale
cu caracter de recomandare pentru toate instanţele judecătoreşti şi prin formarea unei practici
unitare de aplicare a legii penale la judecarea cauzelor penale în procedurile recursului ordinar şi
ale recursului în anulare.
9. Caracterul de recomandare al hotărârilor explicative ale Plenului CSJ nu prezumă dreptul
instanţelor judecătoreşti de a le neglija, ci obligaţiunea acestora de a-şi motiva dezacordul cu
explicaţia de aplicare a normei penale dată de Plenul CSJ în hotărârea respectivă. În acest din
urmă caz, părţile în proces pot să atace cu recurs ordinar în baza temeiului prevăzut de art.427
p.16 CPP hotărârea instanţei la CSJ care va hotărî asupra interpretării normei penale aplicate de
către instanţa inferioară ce nu se conformează cu interpretarea acestei norme date de către Plenul
CSJ în respectiva hotărâre explicativă. Prin acest mecanism legal, CSJ asigură aplicarea unifor-
mă a legii penale de către toate instanţele judecătoreşti şi securitatea raporturilor juridico-penale
la înfăptuirea justiţiei penale.
10. Sub acest aspect al problemei comentate, CEDO, în hotărârea din 15 noiembrie 2007 în
cauza Beian v.România (par.33-34), a menţionat că legile adoptate de statele contractante „tre-
buie să fie puse în practică cu o claritate şi coerenţă rezonabilă pentru a evita pe cât este posibilă
insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru părţile interesate. În această privinţă, trebuie subli-
niat faptul că incertitudinea, indiferent dacă este legislativă, administrativă sau jurisdicţională,
este un factor important care trebuie luat în calcul pentru a aprecia conduita statului... Desigur,
divergenţele de jurisprudenţă constituie, prin natura lor, consecinţa inerentă a oricărui sistem
juridic care se bazează pe un ansamblu de instanţe de fond. Cu toate acestea, rolul unei instanţe
supreme este tocmai acela de a regla aceste contradicţii ale jurisprudenţei” (par.33 şi 37).
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale: HCC, 72/23.12.99 despre controlul constitu-
ţionalităţii art.79 alin.(1), (2), (5) şi (6) şi art.79/1 alin.(1) şi (2) CPP//MO, 1-4/1, 06.01.2000;
Decizia 5/24.09.2002 a CC privind sistarea procesului pentru controlul constituţionalităţii unor
prevederi ale Tratatului între RM şi Ucraina cu privire la frontiera de stat şi a Protocolului adiţi-
onal la Tratat, semnate la Kiev la 18 august 1999//MO, 137-138/25, 10.10.2002; HCC,
29/04.07.2000 pentru controlul constituţionalităţii art.6 alin.(1) lit.b) din Legea 336-XIV din 1
aprilie 1999 Privind restructurarea datoriilor întreprinderilor din sectorul electroenerge-
tic//MO, 81-83/29, 13.07.2000; CPP, art.427//MO, 104-110/447, 07.06.2003.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale:HP JS a RM din 30.01.1996, 2 Cu privire la practica
aplicării de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale CRM, p.2//Culegere de hotărâri
explicative /9, 2002; HP CSJ din 19.06.2000, 17, Privind aplicarea în practica judiciară de către
instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei din 04.11.1950, par.1//Culegere de hotă-
râri explicative /18, 2002.
ARTICOLUL 2. SCOPUL LEGII PENALE

(1) Legea penală apără, împotriva infracţiunilor, persoana, drepturile şi libertăţile aceste-
ia, proprietatea, mediul înconjurător, orânduirea constituţională, suveranitatea, independenţa
şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întrea-
ga ordine de drept.
(2) Legea penală are, de asemenea, drept scop prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
1. În articolul comentat legiuitorul a prevăzut două scopuri ale legii penale: apărarea valori-
lor sociale împotriva celor mai grave fapte antisociale şi prevenirea lor. Textul art.2 are caracte-
rul unei declaraţii de principiu şi impune organelor de jurisdicţie penală obligaţiunea de a realiza
aceste scopuri în practica de aplicare a normelor juridice penale.
2. Alin.(1) enumără cele mai importante valori sociale existente în societate, pe care legea
penală are drept scop să le apere. La acestea se referă: persoana, drepturile şi libertăţile acesteia,
proprietatea, mediul, ordinea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritoria-
lă a RM, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept.
3. Prin expresia întreaga ordine de drept se înţeleg toate valorile sociale, altele decât cele
indicate în alin.(1), însă care sunt protejate prin incriminările din partea specială a CP, cum ar fi
securitatea şi ordinea publică (Cap.13), sănătatea publică şi convieţuirea socială (Cap.8), justiţia
(Cap.14) etc.
Comentariu 11
4. Ierarhia valorilor sociale indicate în acest alineat corespunde dispoziţiilor constituţionale,

conform cărora demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii
umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Aceste valori
sociale servesc drept bază pentru a structura PS a CP în capitole şi constituie obiectul juridic ge-
neric al componenţelor de infracţiuni incluse în capitolul respectiv.
5. Alt scop al legii penale rezidă în prevenirea comiterii de noi infracţiuni. Din interpretarea
expresiei de noi infracţiuni rezultă că acest scop constă în preîntâmpinarea săvârşirii de noi in-
fracţiuni de către o persoană care a comis deja una sau mai multe fapte penale. Este vorba de
prevenirea specială care se realizează prin tragerea infractorilor la răspundere penală, aplicarea
faţă de ei a pedepselor penale, a măsurilor de siguranţă sau a altor măsuri cu caracter penal.
Efectul acestor măsuri în ansamblu cu regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni stabilit în
lege pentru persoanele care au mai comis anterior infracţiuni contribuie la prevenirea săvârşirii
de către aceste persoane a noilor infracţiuni.
6. În doctrina penală este recunoscut faptul că legea penală contribuie la prevenirea săvârşi-
rii infracţiunilor şi prin interdicţia normelor legii penale adresate membrilor societăţii de a nu
săvârşi infracţiuni. Sub acest aspect, este vorba despre prevenirea generală ca efect al raporturi-
lor juridice penale de conformare, ce apar între membrii societăţii şi stat, la intrarea legii penale
în vigoare. Constrângerea membrilor societăţii pentru a nu săvârşi infracţiuni prin ameninţarea
cu aplicarea pedepsei penale sau conformarea de bunăvoie a acestora cu interdicţiile normelor
legii penale constituie esenţa prevenirii generale. Motivele abţinerii de la săvârşirea infracţiuni-
lor nu ating interesele societăţii şi nu au importanţă juridico-penală pentru legea penală.
7. Scopurile instituţiilor dreptului penal (infracţiunii, răspunderii penale şi sancţiunilor pe-
nale) sunt subordonate scopurilor legii penale de apărare a societăţii împotriva celor mai grave
fapte antisociale şi prevenirea lor.
8. Analiza scopurilor legii penale serveşte drept temei pentru a trage concluzia că, pentru
dreptul penal, este caracteristică funcţia de protejare a societăţii de infractori şi de infracţiunile
comise de ei, fapt ce contribuie la consolidarea şi dezvoltarea societăţii.
ARTICOLUL 3. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII

(1) Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvârşirea unei infracţiuni nici supus unei pe-
depse penale, decât în baza unei hotărâri a instanţei de judecată şi în strictă conformitate cu
legea penală.
(2) Interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a legii penale sunt interzise.
1. Prin legalitate se înţelege caracterul a ceea ce este legal sau conform cu legea. Principiul
legalităţii este un element fundamental, o idee, lege de bază pe care se întemeiază teoria ştiinţi-
fică despre ceea ce este conform cu legea. Potrivit acestui principiu, toate structurile de stat sau
obşteşti, inclusiv cetăţenii, sunt obligaţi să respecte, în activitatea lor, legea, acestora
garantându-li-se legalitatea persoanei, respectarea demnităţii umane şi a dreptului la acţiune.
2. Principiul legalităţii în domeniul dreptului are două aspecte:
 Legalitatea incriminării, exprimată prin regula „Nu există infracţiune fără lege” (Nullum
crimen sine lege), presupune că nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o
faptă care, la momentul săvârşirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune. Astfel formulat,
principiul legalităţii incriminării constituie o puternică garanţie juridică a respectării drepturilor
şi libertăţilor persoanei. Legalitatea incriminării se aplică asupra mai multor instituţii ale dreptu-
lui penal şi, astfel, dispunând că numai legea prevede ce fapte constituie infracţiuni, decurge
consecinţa că izvor al dreptului penal nu poate fi decât legea în sensul art.1 alin.(1) şi (2) CP; în
materia aplicării legii penale în timp, legalitatea impune aplicarea principiului activităţii legii
penale, în sensul că legea penală poate fi aplicată numai pentru acele fapte care erau prevăzute
de lege ca infracţiuni la momentul comiterii lor; prin interpretarea legii penale, adică prin opera-
ţiunea logico-juridică de stabilire a înţelesului ei nu se pot crea infracţiuni, nu se pot adăuga sau
exprima elemente din lege.
 Legalitatea pedepsei şi a măsurilor ce pot fi luate în cazul săvârşirii faptelor prevăzute de le-
gea penală este cunoscută în doctrină sub dictonul Nulla poena sine lege (Nu există pedeapsă fără
lege). Potrivit acestui principiu, persoanei care a săvârşit o infracţiune trebuie să i se aplice numai
pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, şi numai în condiţiile prevăzute de lege.
3. Principiul legalităţii este caracterizat şi de faptul că pedepsele pentru infracţiuni sunt stabilite
din timp, de lege, instanţa având posibilitatea să aleagă o pedeapsă de o anumită natură şi durată.
4. Principiului legalităţii i se subordonează principiul procesual al prezumţiei de nevinovă-
ţie şi constituie baza conceptuală. Prezumţia de nevinovăţie este o garanţie procedurală în mate-
rie penală, dar aria de aplicare a acestui principiu şi a acestui drept se extinde şi asupra altor au-
torităţi, diferite decât instanţele penale (fiscale, vamale, de exemplu, Salabakiu v.Franţa din 7
octombrie 1988). Astfel, orice comentariu al funcţionarului public făcut înainte de judecarea
oficială a cauzei, care poate fi echivalat cu o afirmare a vinovăţiei, poate constitui o încălcare a
prezumţiei nevinovăţiei.
5. Nu constituie o atingere a principiului prezumţiei de nevinovăţie faptul că judecătorul,
fără a exprima vreo opinie privind vinovăţia celui interesat, amână să ia o decizie până la sentin-
ţa penală (Farragut v.Franţa).
6. Prezumţia de nevinovăţie nu este încălcată de faptul că o persoană inculpată şi achitată
trebuie să suporte onorariile avocatului său (Croissant v.RFA din 25 septembrie 1992).
7. Un caz aparte de excepţie de la prezumţia de nevinovăţie îl constituie fapta de întrerupe-
re a difuzării la posturile publice de radio şi TV a unor informaţii cu caracter defăimător (Radio
France ş.a. v.Franţa) – directorul de ediţie dispune încetarea difuzării unor asemenea informaţii
îndată după prima difuzare.
8. Articolul 6, alin.(2) din Convenţia din 04.11.1950 nu interzice prezumţiile de fapt şi de
drept care pot acţiona împotriva acuzatului totuşi, CEDO a menţionat că statele-membre trebuie
să menţină asemenea prezumţii „în linii rezonabile, care să ţină cont de importanţa actului in-
criminat şi să menţină drepturile apărării” (Lutz, Noelkenbockoff v.RFG, 1987; Salabakiu
v.Franţa; Pham Hoang v.Franţa).
9. De asemenea, CEDO a constatat că dreptul de prezumţie a nevinovăţiei nu se aplică: ho-
tărârilor instanţelor de judecată; declaraţiilor publice ale reprezentanţilor statului1 (Allenet de
Ribemont v.Franţa); în cazul apărării specifice (argumente legale) care plasează obligaţia de-
monstrării nevinovăţiei pe învinuit; când prezumţiile faptului sau ale legii (dreptului) se fac în
conformitate cu regulile specifice ale instanţei2.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărâri CEDO: Slimani v.Franţa din
27.10.2004//www.coe.int; Hugh Jordan împotriva Regatului Unit din 4 mai 2001, 24746/94,
par.109; McKerr, par.115; Edwards, par.73//Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în
problematica refugiaţilor 4/300, 2006.
1
Autorităţile publice, în special procurorii şi poliţia, nu trebuie să facă declaraţii privind vinovăţia sau nevinovăţia unui acu-
zat înainte de soluţionarea cazului în instanţa de judecată, fiindcă orice comentariu al funcţionarului public făcut înainte de jude-
carea oficială a cauzei, echivalat cu o afirmare a vinovăţiei, fapt care poate constitui o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.
2
Pham Hoang v.Franţa, cererea 13191/87, din 25 septembrie 1992, par.36 (constatând că legea vamală a Franţei care gene-
rează asumări ce pot fi respinse nu încalcă prezumţia nevinovăţiei).
Comentariu 13
În cauza Allenet de Ribemont v.Franţa3, CEDO a constatat încălcarea prevederilor articolu-

lui 6 paragraful 2:
Reclamantul Allenet de Ribemont s-a plâns împotriva afirmaţiilor ministrului de interne şi de
înalţii funcţionari ai poliţiei care l-au însoţit pe ministru la o conferinţă de presă4 televizată în ca-
drul căreia aceştia l-au învinuit de complicitate la omor intenţionat, cauză din care a fost arestat.
CEDO consideră că prezumţia de nevinovăţie poate fi încălcată nu numai de o instanţa de
judecată sau de un judecător, ci şi de alte autorităţi publice. Astfel, în cauza Allenet v.Franţa
CEDO a constatat că „în cauză, câţiva dintre cei mai înalţi funcţionari ai poliţiei franceze l-au
indicat pe dl Allenet de Ribemont, fără niciun fel de nuanţă sau rezervă, ca fiind unul din insti-
gatorii la omor şi deci complice la acel omor. În mod evident, aceasta a fost o declaraţie de vi-
novăţie, care, în primul rând, a încurajat publicul să-l creadă vinovat şi, în al doilea rând, a pre-
judiciat evaluarea faptelor de către autorităţile competente. Prin urmare, articolul 6 paragraful 2
din Convenţie a fost încălcat”.
CEDO a judecat cauza Minelli v.Elveţia (1983) în care a constatat violarea prevederilor
art.6, alin.(2) prin faptul că decizia instanţei naţionale era incompatibilă cu prezumţia de nevi-
novăţie – instanţa de judecată naţională a decis ca reclamantul să-i achite victimei o parte din
cheltuielile de judecată şi o parte din despăgubirile presupuse ale acesteia, de parcă reclamantul
ar fi fost condamnat, cu toate că ancheta penală împotriva acuzatului a fost stopată pe motiv de
expirare a termenului de prescripţie//www.coe.int
În cauza Sekanina v.Austria, CEDO a decis că prezumţia de nevinovăţie a fost încălcată,
fiindcă au fost exprimate învinuiri după momentul achitării reclamantului de către instanţa de
judecată.
Curtea a mai decis că prezumţia de nevinovăţie se aplică şi în cazurile în care instanţele na-
ţionale nu au obligaţia de a se pronunţa cu privire la vinovăţie (Adolf v.Austria; Lutz, Englert şi
Nolkenbockoff v.Germania).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 18.03. 2008: „Colegiul enunţă că,
(...), urmează a fi aplicate prevederile art.332 alin.(1) CPP coroborate cu cele ale art.275 alin.(1)
pct.2) CPP, reieşind din care procesul penal se încetează în cazul în care fapta nu este prevăzută
de legea penală ca infracţiune. Acest temei rezultă din principiul legalităţii incriminării, prevăzut
de art.3 din CP, exprimat prin adagiul latin Nullum crimen sine lege (nu există infracţiune fără
lege). Astfel, nicio persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru o faptă care, la mo-
mentul săvârşirii ei, nu era prevăzută de lege ca infracţiune. La acest temei se referă şi situaţia
dezincriminării faptei. Astfel, dacă la momentul săvârşirii faptei, aceasta era prevăzută de legea
penală ca infracţiune, dar mai apoi au intervenit modificări în legea penală care înlătură caracte-
rul infracţional al faptei săvârşite prin metoda decriminalizării, în acest caz procesul penal se va
înceta, iar situaţia decriminalizării va opera în cazul dat prin efectul retroactiv al legii penale,
prevăzut de art.10 CP” (Decizia 1re-137/08).
Plenul CSJ din 09.06.2008: „Hotărârea definitivă de condamnare a lui U.I. a căpătat auto-
ritatea de lucru judecat, considerată ca o expresie a adevărului, însă, fiind afectată de eroarea
expusă mai sus, intră în contradicţie cu principiul legalităţii. Eroarea descrisă este un viciu fun-
damental, care afectează deciziile Curţii de Apel Chişinău din 22 februarie 2007 şi CP al CSJ
din 11 iulie 2007 şi serveşte temei pentru redeschiderea procesului penal şi rejudecarea cauzei în
beneficiul condamnatului” (Decizia 4-1re-197/08).
3
Allenet v.Franţa din 10 februarie 1995//Hotărâri…, op.cit., p.429-439.
4
Libertatea de exprimare garantată de art.10 din Convenţie include şi libertatea de a comunica informaţii. Articolul 6 para-
graful 2 nu poate împiedica autorităţile să informeze publicul cu privire la anchetele în curs, dar le cere să o facă cu toată discre-
ţia şi rezerva necesare pentru a respecta prezumţia de nevinovăţie.
ARTICOLUL 4. PRINCIPIUL UMANISMULUI

(1) Întreaga reglementare juridică are menirea să apere, în mod prioritar, persoana ca va-
loare supremă a societăţii, drepturile şi libertăţile acesteia.
(2) Legea penală nu urmăreşte scopul de a cauza suferinţe fizice sau de a leza demnitatea
omului. Nimeni nu poate fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane sau
degradante.
1. Umanismul este un principiu al dreptului penal, în a cărui bază interesele şi drepturile

fundamentale ale omului, demnitatea, onoarea şi alte atribute ale personalităţii umane şi dezvol-
tării sale libere au un rol important în determinarea legii penale şi a valorilor apărate.
2. Umanismul dreptului penal se exprimă, în primul rând, prin valorile sociale şi morale
ocrotite de normele de drept. Din acest punct de vedere, în art.2 CP sunt indicate aceste valori
(persoana, proprietatea etc.). Textul evidenţiază locul important al omului şi al drepturilor şi li-
bertăţilor lui printre aceste valori.
3. Umanismul se manifestă, în al doilea rând, în adoptarea unui nou sistem de pedepse
(art.63 CP), din care se constată înlăturarea prevederii şi aplicării pedepsei cu moartea, înlocui-
rea acesteia cu o nouă pedeapsă privativă de libertate – detenţia pe viaţă. Astfel, conform art.1 al
Protocolului 6 la Convenţia din 04.11.1950 Privind abolirea pedepsei cu moartea din
28.04.1983, pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o astfel de pe-
deapsă şi executat. Prin aceeaşi lege a fost introdusă în sistemul de sancţiuni penale o formă no-
uă, pentru legislaţia noastră penală, privativă de libertate – detenţia pe viaţă.
4. De un real umanism sunt, în al treilea rând, reglementările privitoare la minori. În această
privinţă s-a prevăzut că limita răspunderii penale începe de la 14 ani, s-a instituit un sistem în-
chegat de măsuri educative (supravegherea părinţilor, internarea minorului într-o instituţie spe-
cială de învăţământ şi reeducare etc. (art.104 CP)).
5. În al patrulea rând, umanismul se manifestă prin crearea multor instituţii de individuali-
zare şi, în special, de atenuare a răspunderii penale (art.76, 78 CP).
6. În afară de sistemul circumstanţelor atenuante, în lege se prevede că instanţa trebuie să
ţină seama de gradul prejudiciabil al faptei, dar mai cu seamă de persoana infractorului (art.75
alin.(2), (3), art.76 CP).
7. O dovadă în plus este înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea
administrativă (art.55 CP) sau cu liberarea de răspundere penală pe alte motive (art.54, 56-60 CP).
8. Umanismul dreptului penal se manifestă din plin în concepţia şi reglementarea executării
pedepsei, în special a închisorii. Conform alin.(2) art.61 CP, pedeapsa are drept scop restabilirea
echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât
de către condamnaţi, cât şi de alte persoane.
9. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească persoana
condamnată. Aceste prevederi sunt garantate de CRM, art.24 alin.(2): “Nimeni nu va fi supus la
torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante”.
10. În numeroase cazuri legea prevede posibilitatea executării pedepsei cu închisoarea fără
privare de libertate: condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei înainte de
termen (art.90 CP) sau liberarea de executarea pedepsei (art.91 CP); înlocuirea părţii neexecuta-
te din pedeapsă prin altă pedeapsă mai blândă (art.92 CP); liberarea de pedeapsa penală a mino-
rilor (art.93 CP); liberarea de pedeapsa penală datorită schimbării situaţiei (art.94 CP); liberarea
de executarea pedepsei penale a persoanelor grav bolnave (art.95 CP); amânarea executării pe-
depsei pentru femeile gravide şi pentru femeile ce au copii în vârstă de până la 8 ani (art.96 CP);
prescripţia executării sentinţei de condamnare (art.97 CP).
Comentariu 15
ARTICOLUL 5. PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI

(1) Persoanele care au săvârşit infracţiuni sunt egale în faţa legii şi sunt supuse răspunde-
rii penale fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opi-
nii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau ori-
ce altă situaţie.
(2) Apărarea drepturilor şi intereselor unei persoane nu poate fi realizată prin încălcarea
drepturilor şi intereselor altei persoane sau a unei colectivităţi.
1. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. Pe planul dreptului pe-

nal, acest principiu reflectă democraţia, ca trăsătură fundamentală a societăţii. Potrivit acestui
principiu, întreaga reglementare juridică penală exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii şi serveşte
interesele întregii colectivităţi. Rezultă, deci, că reglementarea penală cu privire la infracţiune,
pedeapsă, răspundere penală etc. exprimă voinţa şi conştiinţa societăţii. Potrivit acestui princi-
piu, sunt considerate infracţiuni acele fapte, pe care societatea, în persoana organului său legisla-
tiv - Parlamentul –, le consideră infracţiuni, sunt decretate drept pedepse acele măsuri de con-
strângere penală, care sunt acceptate de societate, şi vor răspunde penal acei infractori, care sunt
indicaţi de voinţa şi conştiinţa juridică a societăţii.
2. Urmând acest principiu, întregul drept penal constituie un tabel de valori sociale apărate
împotriva infracţiunilor printr-o gamă de măsuri dictate de interesele colective şi de conştiinţa
morală a întregii societăţi. Prin principiul democratismului se exprimă mai elocvent tocmai fap-
tul că se apără, împotriva infracţiunilor, interese sociale, începând cu ordinea de drept, cu per-
soana omului, drepturile şi libertăţile acestuia, cu convieţuirea socială, familia, cu proprietatea
publică şi cea privată, cu activitatea organelor de stat şi a celor publice. Peste tot este vorba de
interese sociale, de interese publice şi de interese individuale legitime.
3. În contradicţie cu practicile dreptului totalitar, noua concepţie de înfăptuire a justiţiei pe-
nale (în CP anterior principiul democratismului nu a fost înscris) exclude privilegiile, imunităţile
sau inegalităţile de tratament în aplicarea legii penale. Toţi membrii societăţii, începând cu pre-
şedintele ţării şi până la ultimul locuitor, fie acesta cetăţean al RM, cetăţean străin sau apatrid, se
află într-o situaţie egală în raport cu prevederile legii penale, atât în calitate de beneficiari ai
ocrotirii juridico-penale, cât şi în calitate de destinatari ai exigenţelor acestei legi.
4. Principiul democratismului în dreptul penal constituie materializarea principiului egalită-
ţii persoanelor consacrat în art.16 alin.(2) CRM, conform căruia toţi cetăţenii RM sunt egali în
faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, re-
ligie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau origine socială.
5. Aşadar, toate persoanele sunt egale şi răspund în faţa legii, fără excepţii. În cazul în care se
admit excepţii, acestea se întemeiază pe dispoziţiile legii şi pe împrejurări reale, prevăzute de lege.
6. Nu se admite apărarea drepturilor şi a intereselor legale ale unei persoane prin lezarea
drepturilor şi intereselor legale ale altei persoane.
7. Conform principiului democratismului, la exercitarea justiţiei sunt antrenate masele de
oameni ai muncii: iau parte la dezbaterea şi elaborarea diferitelor legi penale, sunt antrenate co-
lective de oameni la reeducarea şi corectarea celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei (art.90 CP), în cazul liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen
(art.91 CP), liberării de pedeapsa penală a minorilor (art.93 CP) etc.
ARTICOLUL 6. PRINCIPIUL
CARACTERULUI PERSONAL AL RĂSPUNDERII PENALE
(1) Persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşi-
te cu vinovăţie.
(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana care a săvârşit cu
intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală.
1. În conformitate cu principiul enunţat, răspunderea penală are un caracter personal.

Aceasta înseamnă că numai infractorul poate fi tras la răspundere penală, deoarece în dreptul
penal nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia.
2. În cazul tragerii la răspundere penală a mai multor persoane care au săvârşit o infracţiune
în grup, trebuie stabilită vina fiecărui membru al grupului în săvârşirea acestei infracţiuni şi rolul
fiecăruia în realizarea laturii obiective a infracţiunii concrete.
3. În acele cazuri, în care sunt învinuiţi câţiva inculpaţi de săvârşirea câtorva infracţiuni, in-
stanţa de judecată trebuie să supună analizei probele pentru fiecare învinuire, în privinţa fiecărui
inculpat şi să le aprecieze în ansamblu cu toate materialele dosarului (p.7 al HP CSJ din
15.11.1993, nr.7, Cu privire la sentinţa judiciară; HP CSJ, nr.5 din 19.06.2006 privind sentinţa
judecătorească).
4. Dacă un grup de persoane, în urma înţelegerii prealabile, a avut ca intenţie săvârşirea
unui furt sau jaf, iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat să aplice o violenţă pericu-
loasă pentru viaţa şi sănătatea victimei, acţiunile lui trebuie să fie încadrate drept tâlhărie, iar
acţiunile altor persoane – respectiv ca furt sau jaf, cu condiţia că ele nu au contribuit nemijlocit
la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a-şi însuşi averea victimei (p.18, HP CSJ
din 6.07.1992, nr.5, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea averii
proprietarului; HP CSJ din 28.06.2004, nr.23 Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustragerea bunurilor).
5. Poate fi trasă la răspundere penală numai persoana care a săvârşit fapta, indiferent de ro-
lul acesteia (autor, organizator, complice sau instigator) în procesul infracţional.
6. Astfel, acest principiu corespunde regulii potrivit căreia răspunderea penală are caracter
personal: numai o persoană vinovată de săvârşirea unei infracţiuni este trasă la răspundere pena-
lă. În materie de drept penal nu poate fi concepută răspunderea pentru altă persoană sau pentru
fapta altuia.
7. Principiul caracterului personal al răspunderii penale este recunoscut şi în dreptul penal
internaţional. Răspunderea pentru măsurile criminale ordonate într-un cadru instituţionalizat (în
cadrul statului sau al unor organizaţii politice) nu poate reveni decât persoanelor, agenţi ai statu-
lui, care au acţionat în numele acestuia.
8. Faptul că infracţiunea ce cade sub incidenţa Statutului CIP a fost săvârşită de o persoană
executând ordinul guvernului (statului) sau al şefului, acesta fiind civil sau militar, nu liberează
această persoană de răspunderea penală, cu excepţia cazurilor în care: a) această persoană era
obligată juridic să execute ordinele guvernului sau ale şefului; b) această persoană nu ştia că or-
dinul este ilegal; c) ordinul nu a fost vădit ilegal. Pentru scopurile acestui articol, ordinul de să-
vârşire a infracţiunii de genocid sau a unei infracţiuni contra umanităţii se consideră oricând ile-
gal (art.33 al Statutului CIP de la Roma, 17.07.1998).
9. Acest principiu este reglementat şi în alin.(6) art.364 CP: persoana care a săvârşit o in-
fracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau a dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere
penală în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea
penală.
Comentariu 17
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 04.03.2008: „La individualizarea

pedepsei, instanţele de apel şi de fond au admis unele erori în ceea ce priveşte stabilirea circum-
stanţelor atenuante şi agravante conexe infracţiunilor săvârşite de condamnat, atribuind la cate-
goria circumstanţelor agravante, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.327 alin.(1) CP din inte-
res material, deoarece această circumstanţă este parte componentă a laturii obiective a infracţiu-
nii de abuz de putere sau abuz de serviciu, dispoziţia căreia defineşte expres componenţa infrac-
ţiunii ca folosire intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu,
în interes material.
În această privinţă au fost încălcate prevederile art.77 alin.(2) CP, conform cărora, dacă cir-
cumstanţele agravante, menţionate la alin.(1), sunt prevăzute la articolele corespunzătoare din
Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţiuni, ele
nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante.
Prin urmare, circumstanţa agravantă – săvârşirea infracţiunii din interes material, Colegiul penal
lărgit o exclude din lista circumstanţelor agravante atribuite infracţiunilor comise de C.R., în sarcina
acestuia nefiind recunoscute anumite circumstanţe agravante la săvârşirea infracţiunilor în cauză.
Referitor la excluderea din lista circumstanţelor atenuante a faptului contribuirii active la
descoperirea infracţiunii, Colegiul penal lărgit, de asemenea apreciază concluzia instanţelor ju-
decătoreşti ierarhic inferioare ca fiind eronată, deoarece, cu adevărat s-a constatat că făptuitorul
a contribuit la descoperirea uneia din infracţiunile săvârşite de acesta, motiv din care această cir-
cumstanţă este necesară a fi inclusă în lista circumstanţelor atenuante. Faptul că de cealaltă in-
fracţiune condamnatul nu s-a recunoscut vinovat şi a negat implicarea sa, nu permite instanţei de
judecată să conchidă în sensul excluderii acesteia circumstanţe atenuante, deoarece această ati-
tudine reprezintă poziţia de apărare a condamnatului.
Fiind în prezenţa acestor împrejurări, conform cărora în sarcina lui C.R. sunt recunoscute ca
atenuante circumstanţele: recunoaşterea vinei şi căinţa sinceră, contribuirea activă la descoperi-
rea infracţiunii, prezenţa copiilor minori la întreţinere, restituirea benevolă a pagubei materiale,
precum şi lipsa circumstanţelor agravante, Colegiul penal consideră că scopurile pedepsei pena-
le, enunţate la art.61 alin.(2) CP – restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, pre-
cum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor per-
soane, vor putea fi atinse fără privarea acestuia de libertate” (Decizia 1ra-179/08).
CP al CSJ din 24.01.2007: „Colegiul remarcă că condamnata nu invocă problema de drept
ce persistă, în opinia ei, în cauză şi dacă aceasta demonstrează că decizia instanţei de apel con-
travine legii. De fapt, din textul recursului (inclusiv suplimentare) G. afirmă şi susţine că în acţi-
unile dânsei lipsesc elementele infracţiunii (pct.8 art.427 CPP) şi din acest punct de vedere criti-
că aprecierea probelor administrate de instanţele de judecată. Această critică Colegiul o conside-
ră neîntemeiată. Instanţele de judecată au respectat prevederile art.101 alin.(2) CPP, deoarece au
apreciat probele conform propriei convingeri formate în urma examinării lor în ansamblu, sub
toate aspectele şi în mod obiectiv, călăuzindu-se de lege” (Decizia 1ra-146/07).
ARTICOLUL 7. PRINCIPIUL
INDIVIDUALIZĂRII RĂSPUNDERII PENALE ŞI PEDEPSEI PENALE
(1) La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii
săvârşite, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează
răspunderea penală.
(2) Nimeni nu poate fi supus de două ori urmăririi penale şi pedepsei penale pentru una şi
aceeaşi faptă.
1. Acest principiu este reglementat în art.75 CP cu privire la criteriile generale de individu-

alizare a pedepsei, conform căruia persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni
i se aplică o pedeapsă echitabilă în limitele fixate în partea specială a prezentului cod şi în strictă
conformitate cu dispoziţiile părţii generale a CP. La stabilirea categoriei şi a termenului pedep-
sei, instanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de per-
soana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de in-
fluenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de
viaţă ale familiei acestuia. O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru
săvârşirea infracţiunii, se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul
celor menţionate, nu asigură atingerea scopului pedepsei.
2. Tipurile şi limitele pedepselor sunt reglementate, în general, în art.62-74 ale PG a CP, mai
ales în PS a CP, ultimele modificări ale reglementărilor CP având un rol important în acest sens.
3. Cu privire la caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite: acest grad de pericol
poate fi determinat în raport cu un şir de criterii: obiectul juridic al infracţiunii săvârşite, latura
obiectivă şi cea subiectivă ale infracţiunii săvârşite, cu personalitatea făptuitorului.
4. În raport cu obiectul juridic al infracţiunii, determinantă în aprecierea gradului de preju-
diciu al infracţiunii poate fi natura valorilor sociale în jurul cărora se creează relaţiile de apărare
socială. Alteori, relativ la infracţiunile condiţionate de un obiect material, natura acestui obiect,
valoarea sa pot constitui elementele de apreciere a pericolului social concret.
5. Relativ la latura obiectivă a infracţiunii săvârşite, deseori gradul de prejudiciu poate fi
apreciat şi rezultă din conţinutul elementului material, adică din natura acţiunii sau inacţiunii ce
constituie elementul material al infracţiunii săvârşite, numărul actelor ce formează această acţi-
une, numărul acţiunilor în raport cu caracterul lor, mai mult sau mai puţin necesar pentru reali-
zarea materială a infracţiunii, caracterul lor repetat, realizarea lor integrală sau parţială etc.
6. Relativ la consecinţele infracţiunii, gradul prejudiciului se pune în evidenţă în raport cu
distincţia ce se face între vătămarea materială şi starea de pericol creată prin infracţiune, prin
valoarea sa cantitativă, prin rezultatele subsecvente produse, prin numărul rezultatelor; relativ la
infracţiunile cu durată – de consumarea, natura urmărilor, eventualele prejudicii produse etc.
7. În raport cu latura subiectivă a infracţiunii săvârşite, prejudiciul se evidenţiază prin ana-
liza formei de vinovăţie cu care a operat făptuitorul, valoarea concretă a unor posibile scopuri
sau motive ce au stimulat voinţa făptuitorului etc.
8. Cu privire la persoana făptuitorului, la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei
penale, se au în vedere coordonatele tipice ale infractorului, starea psiho-fizică a lui, structura
biologică-normală, particularităţile psihice ale infractorului, micromediul din care provine, legă-
turile sale cu mediul social, familial, profesional etc., comportamentul infractorului înainte şi
după săvârşirea infracţiunii.
9. Circumstanţele ce ţin de persoana făptuitorului pot servi, de asemenea, ca circumstanţe
atenuante sau agravante.
10. Circumstanţele atenuante la stabilirea pedepsei penale sunt indicate în art.76 CP, iar cele
ce agravează pedeapsa se conţin în art.77 CP, efectele acestor circumstanţe fiind reglementate de
art.78 CP.
11. Referirea în sentinţă numai la faptul că pedeapsa a fost stabilită „ţinându-se cont de per-
soana celui vinovat" este insuficientă. Care date anume cu privire la persoana inculpatului trebu-
ie să le ia în considerare instanţa de judecată şi să le menţioneze la motivarea pedepsei, depinde
de circumstanţele concrete ale dosarului examinat. Totuşi, în orice caz, urmează să fie clarificată
atitudinea inculpatului faţă de muncă, studii, comportamentul lui în producţie şi în viaţă, starea
sănătăţii, capacitatea de muncă, existenţa invalidităţii, a unei boli grave, informaţiile cu privire
la antecedentele penale etc.
Comentariu 19
12. La individualizarea pedepsei penale instanţa trebuie să ţină cont şi de etapele activităţii
criminale, prevăzute în art.25-28 CP, deoarece, de regulă, gradul prejudiciabil al tentativei de
infracţiune este mai mic decât al infracţiunii consumate, iar gradul prejudiciabil al pregătirii de
infracţiune, în unele împrejurări, poate să nu ajungă la măsura care serveşte drept temei de trage-
re la răspundere penală a persoanei.
13. Instanţele de judecată sunt obligate să motiveze stabilirea pedepsei privative de liberta-
te, dacă sancţiunea legii penale prevede şi alte pedepse în afară de închisoare. Instanţa de jude-
cată este obligată de asemenea să motiveze aplicarea unei condamnări cu suspendarea pedepsei;
stabilirea unei pedepse sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respec-
tivă; trecerea la o pedeapsă mai blândă; stabilirea categoriei de penitenciare, rezolvarea chestiu-
nilor legate de amânarea executării sentinţei.
14. Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru o infracţiune să i se aplice aceluiaşi
infractor mai multe sancţiuni penale, dar numai în măsura în care aceste sancţiuni se cumulează
din raţiuni diferite şi dacă ele au funcţii diferite. Prin urmare, pedepsele principale pot fi însoţite
de pedepse complementare ori li se pot asocia măsurile de siguranţă.
15. Acest principiu este reflectat şi în normele din partea specială a CP. De exemplu, conform
alin.(4) art.186 CP, din categoria infracţiunilor prevăzute de art.186-192 CP se consideră repetate
acele infracţiuni săvârşite de o persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute de
alin.(1) din articolele menţionate, dar nu a fost condamnată pentru această faptă penală.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 13.11.2007 (Decizia 1ra-1070/07);
CPL al CSJ din 08.04.2008 (Decizia 1ra-382/08); CPL al CSJ din 01.04.2008: „Starea de fapt
reţinută şi de drept apreciată de instanţa de apel concordă cu circumstanţele stabilite şi probele
administrate în cauză. La baza hotărârii de condamnare au fost puse probe pertinente şi conclu-
dente care, în ansamblu cu circumstanţele cauzei, dovedesc că M.E., fiind persoană care gestio-
nează o organizaţie obştească sau o altă organizaţie nestatală a folosit intenţionat situaţia de ser-
viciu, în interes material ori în alte interese personale, ce a cauzat daune în proporţii considerabi-
le intereselor ocrotite de lege ale APLP; repetat a însuşit bunurile încredinţate, în proporţii mari
şi a confecţionat şi folosit documente oficiale false, care acordă drepturi, repetat, cu cauzarea de
daune în proporţii mari intereselor APLP” (Decizia 1ra-349/08).
ARTICOLUL 8. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP

Caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de legea penală în
vigoare la momentul săvârşirii faptei.
1. Aplicarea legii penale în timp este guvernată de patru principii: principiul activităţii legii
penale, principiul retroactivităţii legii penale, principiul neretroactivităţii legii penale şi principi-
ul ultraactivităţii legii vechi mai favorabile.
2. Principiul activităţii legii penale îşi găseşte consacrarea în art.7 din Convenţie şi art.8
CP, conform cărora caracterul infracţional al faptei şi pedeapsa pentru aceasta se stabilesc de
legea penală în vigoare. Acest principiu exclude posibilitatea tragerii la răspundere penală a unei
persoane pentru fapta care nu era considerată infracţiune în momentul săvârşirii ei sau supunerii
persoanei la executarea unei pedepse neprevăzute de lege în momentul comiterii faptei.
3. Din principiul activităţii legii penale decurge consecinţa că legea penală nu se aplică fap-
telor săvârşite înainte de intrarea legii în vigoare, deci legea nu retroactivează. De asemenea,
legea penală nu poate fi extinsă asupra unor fapte săvârşite ulterior, după ieşirea legii respective
din vigoare, deci legea nu ultraactivează. Legea penală acţionează şi se aplică tuturor faptelor
săvârşite de la data intrării până la data ieşirii ei din vigoare.
4. Data intrării în vigoare a legii penale nu coincide cu data apariţiei ei. Legea penală există
din momentul adoptării de către Parlament (art.74 din CRM). După apariţia legii penale şi până
la intrarea ei în vigoare unele prevederi ale legii pot fi modificate sau abrogate. Din momentul
modificării sau abrogării unor prevederi, legea va exista şi va intra în vigoare în noua redacţie,
fapt ce nu poate fi ignorat în practica de aplicare a ei.
5. Legea penală, ca orice lege, se publică în MO al RM şi intră în vigoare la data publicării
sau la data prevăzută în textul ei. Nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia (art.76 din CRM,
a se vedea şi reglementările de drept intern de la articolul comentat). Acest mod de intrare în
vigoare a legii penale este guvernat de regula generală că nimeni nu poate fi obligat să respecte
o normă juridică pe care nu a avut posibilitatea de a o cunoaşte.
Previzibilitatea legii penale este o cerinţă obligatorie şi a principiului legalităţii în dreptul penal.
6. Din momentul intrării legii penale în vigoare, ea devine obligatorie pentru toţi membrii
societăţii, se aplică imediat, integral şi continuu pe tot timpul cât este în vigoare.
7. La publicarea legii penale şi intrarea ei în vigoare, se prezumă că toate persoanele aflate
pe teritoriul ţării o cunosc. Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii penale pentru a-şi justifi-
ca fapta comisă. Chiar şi cetăţeanul străin sau apatridul, aflat temporar pe teritoriul RM, este
obligat să cunoască legile ţării. Or, necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii nu înlătură răs-
punderea penală (nemo censetur ignorare legem).
8. În opinia noastră, drept excepţie de la regula nemo censetur ignorare legem poate fi ac-
ceptat cazul în care se constată că persoana, la săvârşirea faptei, nu a ştiut despre legea care a
incriminat această faptă şi, în circumstanţele concrete ale cauzei, persoana nu a avut obiectiv
posibilitate să ia cunoştinţă de legea respectivă. Sub acest aspect s-a expus şi practica judiciară
ex-sovietică. De exemplu, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al fostei URSS din
10.02.1941, a fost stabilită răspunderea penală pentru realizarea neautorizată a unor materiale şi
utilaje. În baza acestui decret, a fost condamnat şeful unei mine de cărbune Z. la 2 ani de închi-
soare, pentru vânzarea ilegală, la 19.02.1941, a 3420 kg de cărbune unui sovhoz (întreprindere
de stat). Plenul fostei Judecătorii Supreme a URSS a clasat cauza penală pe motivul lipsei în ac-
ţiunile lui Z. a elementelor infracţiunii, menţionând: „Prin materialele cauzei s-a constatat că
ziarele în care a fost publicat Decretul au fost aduse în mină la 22.02.1941. Despre adoptarea
Decretului respectiv Z. nu a putut lua cunoştinţă nici din emisiunile difuzate la radio, deoarece
mina nu era radioficată. Astfel, în momentul vânzării cărbunelui, la 19.02.1941, Z. nu a putut să
cunoască faptul de adoptare a Decretului” (Soţialisticeskaia zakonosti, 9, 1942, p.29). De aceea
considerăm că, în astfel de situaţii, răspunderea penală ar fi obiectivă şi contrară principiului vi-
novăţiei (art.6 alin.(1) şi art.51 alin.(2) CP).
9. În cazul normelor penale cu dispoziţii de blanchetă, se impune verificarea suplimentară a
acţiunii legii în timp sau a altui act normativ în care se conţin reglementări, încălcarea cărora
constituie semne ale infracţiunii incriminate de norma juridico-penală respectivă. De exemplu,
la calificarea faptei prevăzute de art.344 sau art.345 CP, urmează a fi verificat faptul dacă legea
care reglementează secretul de stat este în vigoare, nu a fost modificată sau abrogată.
10. Legea penală îşi încetează acţiunea la ieşirea sa din vigoare. Modalităţile de ieşire a le-
gii penale din vigoare sunt aceleaşi ca şi pentru alte legi: abrogarea, modificarea sau declararea
neconstituţionalităţii ei de către Curtea Constituţională (CC).
11. Momentul încetării activităţii legii penale este data la care legea despre ieşirea din vi-
goare a legii respective a fost publicată în MO al RM sau la data indicată în textul legii.
12. În cazul declarării neconstituţionalităţii unor norme juridico-penale din legea penală,
Hotărârea CC intră în vigoare la data publicării acesteia în MO (art.1 alin.(1) şi (5) ale Legii 173
din 06.07.1994). Însă normele juridico-penale declarate neconstituţionale devin nule din mo-
mentul adoptării hotărârii corespunzătoare a CC (art.140 din CRM).
Comentariu 21
13. Din momentul ieşirii din vigoare a legii penale, legea respectivă nu se mai aplică, cu
excepţia infracţiunilor săvârşite sub legea veche care este mai favorabilă decât legea nouă (a se
vedea şi comentariul de la art.10 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 22 noiembrie 1995 în ca-
uza SW v.Regatul Unit, art.34//www.coe.int
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale: Hotărârea 32 din 29.10.1998 //MO, 100-102/42 din
12.11.1998.
ARTICOLUL 9. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI

Timpul săvârşirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea (inacţiunea) pre-
judiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor.
1. În dreptul penal, prin termenul faptă se înţelege acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă şi

urmările ei (a se vedea p.4 de la comentariul art.14 CP).
2. Articolul 9 a fixat pentru prima dată în legea penală regula conform căreia timpul săvâr-
şirii faptei se consideră timpul când a fost săvârşită acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă, indi-
ferent de timpul survenirii urmărilor.
3. Raţiunea acestei reguli constă în importanţa juridico-penală a timpului săvârşirii infracţi-
unii în raport cu principiul previzibilităţii legii penale şi cu interdicţia retroactivităţii legii penale
care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate (art.10 alin.(2) CP). Astfel,
este indiscutabil faptul că legea penală în vigoare se prezumă a fi cunoscută de către toţi mem-
brii societăţii. Conştiinţa şi voinţa făptuitorului se manifestă în timpul săvârşirii acţiunii (inacţi-
unii) interzise de legea penală în vigoare, iar urmarea prejudiciabilă este efectul obiectiv al acţi-
unii (inacţiunii) săvârşite. De aceea la infracţiunile în care momentul săvârşirii acţiunii (inacţiu-
nii) nu coincide cu cel al survenirii urmării prejudiciabile, în situaţia succesiunii de legi penale
în care legea penală în vigoare, la momentul producerii rezultatului, era mai aspră, legea penală
aplicabilă este cea de la momentul comiterii acţiunii (inacţiunii), dar nu cea de la producerea
rezultatului. Or, nu este posibil ca o persoană să fie trasă la răspundere penală în baza unei legi
pe care aceasta nu avea cum să o cunoască.
4. Regula timpului săvârşirii faptei prevăzută la articolul comentat este universală şi con-
stituie criteriul de stabilire a timpului în care a fost săvârşită infracţiunea, oricare ar fi structura
ei. Însă timpul săvârşirii faptei nu trebuie confundat cu timpul consumării infracţiunii.
5. Conform art.25 alin.(1) CP, infracţiunea se consideră consumată, dacă fapta săvârşită în-
truneşte toate semnele constitutive ale componenţei de infracţiune. Infracţiunea se consumă în
momentul survenirii urmării prejudiciabile ca efect al săvârşirii acţiunii sau inacţiunii. Însă tim-
pul săvârşirii faptei, conform art.9, se încadrează în limitele dintre începutul şi sfârşitul acţiunii
sau inacţiunii. De aceea, în funcţie de structura infracţiunii, timpul săvârşirii şi momentul con-
sumării ei nu întotdeauna coincid.
6. Infracţiunile cu componenţe formale şi alte infracţiuni de pericol se consumă în momen-
tul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii (a se vedea comentariul de la art.25 CP). În cazul acestor in-
fracţiuni consumarea şi timpul săvârşirii faptei se suprapun.
7. Timp îndelungat, în doctrina dreptului penal şi în practica judiciară, era discutabilă pro-
blema timpului săvârşirii infracţiunilor cu componenţe materiale. În acest sens, există două opi-
nii controversate. Într-o opinie se susţine ideea că timpul săvârşirii infracţiunilor cu componenţe
materiale era legat de survenirea urmărilor prejudiciabile, iar în altă opinie timpul săvârşirii in-
fracţiunilor cu componenţe materiale era determinat de timpul săvârşirii acţiunii sau inacţiunii,
indiferent de momentul survenirii urmării. Anume ultima opinie a fost legiferată ca regulă pen-
tru stabilirea timpului săvârşirii şi a acestor infracţiuni în articolul comentat.
8. În doctrina penală şi practica judiciară este controversată şi problema timpului săvârşirii
infracţiunii cu participaţie. De fapt, în jurul acestei probleme s-au conturat două opinii. Susţină-
torii primei opinii consideră că timpul săvârşirii infracţiunii de către participanţi este legat de
timpul săvârşirii acţiunii de către făptuitor, deoarece acţiunile lui determină răspunderea penală
a celorlalţi participanţi. Din punctul de vedere al celor care susţin a doua opinie, timpul săvârşi-
rii infracţiunii de către participanţi este timpul realizării de către fiecare participant a rolului său
în săvârşirea infracţiunii. Susţinem această din urmă opinie. Din interpretarea art.83, în raport cu
art.8, 9 şi 10 CP, rezultă că organizatorul, instigatorul şi complicele se sancţionează cu pedeapsa
prevăzută de legea penală pentru făptuitor, care era în vigoare la momentul săvârşirii acţiunilor
lor (organizatorului, instigatorului şi complicelui), dar nu de legea care era în vigoare la momen-
tul săvârşirii acţiunilor de către făptuitor. Dacă timpul săvârşirii acţiunilor organizatorului, insti-
gatorului şi complicelui nu coincide cu timpul săvârşirii acţiunilor făptuitorului în cazul succesi-
unii de legi penale în care legea penală în vigoare la momentul săvârşirii acţiunilor (inacţiunilor)
de către făptuitor este mai aspră, legea aplicabilă organizatorului, instigatorului sau complicelui
este legea în vigoare pentru autor la momentul realizării de către fiecare dintre ei a rolului său,
iar pentru autor se aplică legea în vigoare în timpul săvârşirii de către acesta a acţiunilor (inacţi-
unilor) sale. În asemenea mod se asigură respectarea principiului activităţii şi neretroactivităţii
legii penale mai aspre faţă de toţi participanţii la infracţiune.
9. Pentru aplicarea corectă a legii penale, timpul săvârşirii faptei are valoare de principiu. În
raport cu timpul săvârşirii faptei se stabilesc:
 caracterul penal al faptei şi legea penală care urmează a fi aplicată (art.8 şi 10 CP);
 dacă persoana care a săvârşit fapta este subiect al infracţiunii (art.21-23 CP);
 existenţa concursului de infracţiuni sau a recidivei în cazul săvârşirii a două sau mai mul-
te infracţiuni (art.33-34 CP);
 prescripţia penală (art.60 CP);
 favorizarea infracţiunii (art.49 şi art.323 CP);
 unele circumstanţe atenuante sau agravante, precum şi circumstanţele excepţionale ale
cauzei legate de rolul şi comportamentul făptuitorului în timpul săvârşirii infracţiunii (art.76-77
şi art.79 alin.(1) CP);
 aplicabilitatea actului de amnistie (art.107 CP);
 alte circumstanţe care au importanţă pentru aplicarea corectă a legii penale.
10. Ţinându-se cont de importanţa timpului săvârşirii infracţiunii la aplicarea legii penale,
art.96 CPP a obligat organele de jurisdicţie penală în cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei
să stabilească timpul ca circumstanţă în care a fost săvârşită fapta.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 26.09.2005: „La formarea concluzi-
ei, instanţa nu a acordat deplină eficienţă dispoziţiilor din art.l9 CP, care reglementează timpul
săvârşirii faptei” (Hotărârea 4-1re-64/2005).
ARTICOLUL 10. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE

(1) Legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa
ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei ce a comis infracţiunea are efect retroactiv, adi-
că se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare
a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeap-
sa, dar au antecedente penale.
Comentariu 23
(2) Legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de
săvârşirea unei infracţiuni nu are efect retroactiv.
1. Principiul activităţii legii penale (art.8 CP) reglementează situaţia obişnuită în care fapta
este săvârşită, iar făptuitorul suportă consecinţele condamnării sub aceeaşi lege penală.
Însă atunci când legea penală în vigoare este înlocuită cu o lege nouă, apare o situaţie de trecere
de la legea penală veche la legea penală nouă. Această situaţie se numeşte situaţie tranzitorie.
În cadrul situaţiei tranzitorii apare problema care dintre aceste două legi se aplică infractori-
lor ce au săvârşit infracţiuni sub legea veche, însă au fost descoperiţi şi urmează a fi condamnaţi
în timpul acţiunii legii noi.
Soluţionarea acestor probleme constituie sarcina principiilor retroactivităţii şi neretroactivi-
tăţii legii penale, cerinţele cărora sunt legiferate de art.10 CP.
2. Pentru ambele principii sunt caracteristice următoarele trăsături: sunt excepţii de la prin-
cipiul activităţii legii penale, acţionează numai în perioada de trecere de la legea veche la legea
nouă, se aplică faptelor săvârşite sub legea veche şi numai în favoarea infractorului.
3. Cerinţele principiului retroactivităţii legii penale sunt cuprinse în art.10 alin.(1) CP, con-
form cărora legea penală care înlătură caracterul infracţional al faptei, care uşurează pedeapsa
ori, în alt mod, ameliorează situaţia persoanei a comis infracţiunea are efect retroactiv, adică se
extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a aces-
tei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au
antecedente penale.
4. Efectul retroactiv al legii penale se stabileşte de legiuitor prin legea de punere în aplicare
a legii respective ori de către organul de urmărire penală şi instanţele judecătoreşti la aplicarea
legii penale prin compararea dispoziţiilor legii vechi cu cele ale legii noi.
Stabilirea efectului retroactiv al legii penale este o obligaţiune, dar nu un drept al organelor
de jurisdicţie penală.
5. Are efect retroactiv legea penală care înlătură caracterul penal al faptei. Prin sintagma
lege penală care înlătură caracterul penal al faptei se va înţelege legea care dezincriminează
faptele prevăzute drept infracţiuni în legea penală veche. Dezincriminarea faptei se face de către
legiuitor prin neprevederea în legea nouă a faptei care în legea veche era incriminată ca infracţi-
une, prin excluderea faptei din legea penală sau prin stabilirea ori nestabilirea în legea nouă a
unor reglementări care, în raport cu reglementările din legea veche, exclud existenţa infracţiunii.
De exemplu, CP în vigoare nu a incriminat fapta de nedenunţare a infracţiunii, discriminând as-
tfel infracţiunea prevăzută de art.203 CP din 1961. Reprezintă lege dezincriminatoare Legea
111/22.04.04 prin care s-a exclus calomnia din categoria infracţiunilor art.170 CP. Nu constituie
infracţiune fapta săvârşită sub incidenţa CP din 1961 care, în baza art.40 CP în vigoare, este re-
cunoscută ca fiind săvârşită în condiţiile unui risc întemeiat, iar prin neprevederea în art.337 CP
în vigoare a acţiunii de fugă în străinătate sau de refuz de a se întoarce din străinătate în RM a
fost dezincriminată această modalitate de săvârşire a infracţiunii de trădare de patrie, care era
prevăzută în art.61 CP din 1961.
6. Are caracterul unei dezincriminări a faptei şi declararea de către CC a neconstituţionali-
tăţii normei juridice din legea penală (art.140 CRM).
7. Legea de dezincriminare a faptei are drept consecinţă stingerea raportului juridic penal
apărut la săvârşirea faptei prevăzute ca infracţiune de legea veche şi înlăturarea tuturor consecin-
ţelor prevăzute de legea penală pe care urma să le suporte persoana pentru această faptă. Astfel,
la punerea în aplicare a CP în vigoare, toate cauzele pornite în baza faptelor care, în conformita-
te cu acest cod, nu se mai considerau infracţiuni urmau a fi clasate de către organele de urmărire
penală şi de către toate instanţele judecătoreşti (de fond, apel şi recurs) în privinţa persoanelor
ale căror dosare se aflau în procedura acestor organe de jurisdicţie penală. Sentinţele definitive
în privinţa acestor persoane nu s-au executat, iar persoanele respective au fost considerate fără
antecedente penale (art.4 din Legea 1160/21.06.2002).
Legea dezincriminatoare are efect retroactiv şi asupra pedepselor aplicate şi executate sub
legea veche, în sensul înlăturării oricăror consecinţe penale ce ar rezulta din condamnare, cum ar
fi înlăturarea antecedentelor penale (art.110 alin.(2) CP) sau a stării de recidivă pentru infracţiu-
nea săvârşită ulterior de fostul condamnat (art.34 alin.(5) CP).
8. Legea dezincriminatoare înlătură consecinţele penale din momentul intrării în vigoare,
dar nu din momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de revizuire a sentinţei de condamnare
neexecutate sau executate parţial. De exemplu, nu poate fi tras la răspundere penală pentru eva-
dare din locurile de detenţie condamnatul care a părăsit samavolnic penitenciarul după intrarea
în vigoare a legii de dezincriminare, însă până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti de revizuire
a sentinţei de condamnare pentru infracţiunea dezincriminată.
9. Legea penală care uşurează pedeapsa are efect retroactiv când ea:
 Nu mai prevede pedeapsa aplicată condamnatului în baza legii vechi (art.6 din Legea
1160-XV din 21.06.2002 privind punerea în aplicare a CP al RM).
 Lărgeşte lista persoanelor faţă de care nu poate fi aplicată detenţia pe viaţă sau reduce
temeiurile de aplicare a acestei pedepse (de exemplu, CP în vigoare, în raport cu CP din 1961, a
exclus aplicarea detenţiei pe viaţă faţă de femei, această pedeapsă nu se aplică pentru pregătirea
şi tentativa de infracţiune).
 Micşorează limitele minime sau maxime ale pedepsei sau stabileşte o categorie de pe-
depse principale mai uşoare pentru infracţiunea respectivă, prevede orice alte reglementări juri-
dico-penale care influenţează favorabil individualizarea pedepsei şi a regimului de executare a ei
(p.1, 5 ale HP CSJ 31 din 24.10.2003 Cu privire la unele chestiuni apărute în practica judiciară
în legătură cu punerea în aplicare a CP şi a CPP).
10. Are efect retroactiv şi legea penală care ameliorează în alt mod situaţia persoanei care a
săvârşit infracţiunea sub legea penală veche. La aceste aspecte ale efectului retroactiv al legii pe-
nale se referă prevederile legii noi care creează o situaţie mai favorabilă a persoanei prin clasifica-
rea infracţiunii respective la o categorie mai puţin gravă în raport cu clasificarea ei în legea veche,
micşorarea termenelor prescripţiei tragerii la răspundere penală sau executării sentinţei de con-
damnare, lărgirea sferei de împăcare ca act de înlăturare a răspunderii penale, stabilirea unor con-
diţii mai favorabile pentru stingerea antecedentelor penale şi reabilitarea judecătorească etc.
11. Soluţionarea chestiunilor privind aplicarea legii penale noi care uşurează pedeapsa sau
ameliorează în alt mod situaţia persoanelor care au săvârşit infracţiuni sub legea veche se face
pentru fiecare caz în parte în ordinea şi modul prevăzut de CPP (HP CSJ 6 din 25.09.2006 Cu
privire la unele chestiuni apărute în practica judiciară în legătură cu punerea în aplicare a modi-
ficărilor şi completărilor CP al RM efectuate prin Legea 184-XVI din 19.06.2006).
12. În art.10 alin.(2) CP este legiferat principiul neretroactivităţii legii penale, conform căru-
ia legea penală care înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei vinovate de săvârşirea
unei infracţiuni nu are efect retroactiv. Deci, astfel de legi penale nu se aplică faptelor săvârşite
până la intrarea lor în vigoare. Din analiza obiectului şi scopului cerinţelor art.10 alin.(2) CP, re-
zultă concluzia că principiul neretroactivităţii legii penale interzice şi aplicarea retroactivă a legii
penale de incriminare a faptelor care nu constituiau infracţiuni până la intrarea ei în vigoare.
13. Principiul neretroactivităţii legii penale, ca şi principiul activităţii legii penale (art.8
CP), reprezintă un aspect al principiului legalităţii, deoarece nu este posibil ca o persoană să fie
Comentariu 25
pedepsită pe temeiul unui text de lege pe care ea nu avea cum să-l cunoască la momentul săvâr-
şirii faptei.
14. Interdicţia aplicării retroactive a legii penale prevăzută de art.10 alin.(2) CP nu vizează
legea penală nouă mai favorabilă (art.10 alin.(1) CP). De aceea, cerinţele principiului neretroac-
tivităţii legii penale interzic aplicarea retroactivă a legii atunci când ea este în detrimentul per-
soanei, dar nu şi în avantajul ei (a se vedea în acest sens art.10 alin.(1) şi comentariul respectiv).
15. În cazul infracţiunilor începute sub legea penală veche, dar continuate şi sub legea nouă,
aşa cum este cazul infracţiunilor continuei, aceste infracţiuni se consideră săvârşite exclusiv sub le-
gea nouă, care este unica aplicabilă, deoarece activitatea infracţională (acţiunea sau inacţiunea) a
încetat definitiv sub incidenţa acestei legi. Dar în toate cazurile în care este vorba de fapte a căror
acţiune sau inacţiune a fost efectuată sub incidenţa legii vechi şi numai rezultatul se produce în tim-
pul activităţii legii noi, această lege (nouă) nu este aplicabilă decât dacă este mai favorabilă.
16. Constituie un caz de violare a principiului neretroactivităţii legii penale de incriminare
atunci când o persoană a fost sancţionată penal pentru o infracţiune continuă, săvârşirea căreia a
fost începută până la incriminarea ei ca infracţiune, la condamnarea persoanei luându-se în cal-
cul întreaga omisiune (de exemplu, a se vedea Hotărârea CEDO din 21.01.2003, Veeber
v.Estonia, par.33-34). Însă atunci când o lege nouă modifică condiţiile existenţei recidivei, iar
noua infracţiune s-a comis după intrarea în vigoare a legii ce stabileşte noi condiţii de existenţă a
recidivei, nu există aplicare retroactivă a legii, ci o simplă aplicare imediată a legii noi previzibi-
le pentru făptuitor (Achour v.Franţa).
17. În cazul în care fapta săvârşită sub legea veche este incriminată şi de legea penală nouă, în-
să noua lege înăspreşte pedeapsa sau înrăutăţeşte situaţia persoanei care a săvârşit o astfel de infrac-
ţiune, se aplică legea penală veche, mai favorabilă pentru făptuitor. În astfel de cazuri, suntem în
prezenţa ultractivităţii legii penale vechi mai favorabile (art.22 CRM: „Nu se va aplica nicio pedeap-
să mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos”).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 27.09.1995 în cauza
G.v.Franţa, par.24, 26, 27//www.coe.int; HCM din 29.03.2006, cauza Achour v.Franţa: „În
drept: Art.7 (Nicio pedeapsă fără lege). Marea Cameră consideră că statele sunt libere să îşi sta-
bilească politica penală şi să aducă modificări legislaţiei aplicabile. În acest context, Curtea su-
bliniază că, începând cu sec-al XIX-lea, Curtea de Casaţie are o jurisprudenţă constantă în sen-
sul că atunci când o nouă lege modifică condiţiile de existenţă ale recidivei, aceasta este de apli-
care imediată dacă noua infracţiune s-a comis după intrarea în vigoare a legii ce stabileşte noi
condiţii de existenţă a recidivei. În consecinţă, nu există niciun dubiu că reclamantul putea să
prevadă că săvârşirea unei noi infracţiuni până la expirarea celor zece ani de la executarea pe-
depsei anterioare putea să aibă drept consecinţă reţinerea stării de recidivă. Curtea consideră că
legea nouă era previzibilă reclamantului. Curtea consideră că, în speţă, nu există niciun fel de
aplicare retroactivă a legii, ci o simplă aplicare imediată a legii noi, astfel că art.7 nu a fost vio-
lat”//www.coe.int
Hotărârea CEDO din 17.01.2006, cauza Kolk şi Kislyiy v.Estonia: „II. În drept. Art.7
(Nicio pedeapsă fără lege). Curtea constată că Estonia şi-a pierdut independenţa în urma tratatu-
lui de neagresiune încheiat de URSS şi Germania în 1940, urmat de invazia trupelor sovietice în
republica baltică după 1944. Acest stat a rămas sub ocupaţie sovietică până în 1991, când şi-a
recăpătat independenţa. Astfel, Estonia, ca stat independent, a fost în imposibilitate pentru o
lungă perioadă de timp să-şi îndeplinească obligaţiile internaţionale.
Curtea constată totuşi că deportarea populaţiei civile este recunoscută drept crimă împotriva
umanităţii în mod expres de către Carta Tribunalului de la Nürnberg din 1945. chiar dacă Tribu-
nalul de la Nürnberg a fost înfiinţat pentru a judeca crimele comise în cursul celui de-al doilea
război mondial de către puterile Axei, validitatea universală a principiilor relative la crimele
contra umanităţii a fost ulterior confirmată, în special prin Rezoluţia 95 a AG a ONU din 1946.
Art.7 par.2 din Convenţie dispune expres că art.7 nu poate aduce atingere condamnării sau
sancţionării unei persoane responsabile pentru o acţiune sau inacţiune care, la momentul comite-
rii sale, era infracţiune potrivit principiilor generale de drept recunoscute de naţiunile civilizate.
Acest text este aplicabil şi pentru crimele contra umanităţii pentru care Carta Tribunalului de la
Nürnberg din 1945 prevede şi regula imprescriptibilităţii. Chiar dacă actele comise de recla-
manţi au fost licite potrivit legislaţiei sovietice la momentul comiterii lor, Curtea constată că
faptele erau socotite crime împotriva umanităţii potrivit normelor de drept internaţional. Mai
mult, Curtea aminteşte că URSS a fost parte la tratatul ce a instituit Tribunalul de la Nürnberg şi
era membru al ONU, astfel încât dispoziţiile actelor acestor organizaţii nu le erau necunoscute
autorităţilor sovietice de la acel moment. De aceea, ţinând cont de precizările din par.2 al art.7,
Curtea constată că acest text nu a fost violat”//www.coe.int
Jurisprudenţa Curţii Constituţionale: HCC 26/23.05.2002 pentru controlul constituţiona-
lităţii Legii 583-XV din 25.10.2001 Cu privire la punerea în aplicare a art.16 din Legea 514-XIII
din 6 iulie 1995 Privind organizarea judecătorească //MO, 71-73/16, 06.06.2002; HCC
32/29.10.98 privind interpretarea art.76 din CRM//MO, 100-102/42, 12.11.1998.
Plenul CSJ din 02.07.2007, Hotărârea 4-1re-207/2007//BCSJ a RM 3/34, 2008; Plenul
CSJ din 19.02.2007, Hotărârea 4-1re-56/2007//www.moldlex.md
CP al CSJ din 10.10.2006: „Infracţiunea săvârşită după intrarea în vigoare a noului Cod
penal de către o persoană care la acel moment avea antecedent penal nestins se consideră săvâr-
şită de o persoană cu recidivă şi pedeapsa urmează a se aplica cu respectarea şi a prevederilor
art.82 CP. În sensul art.10 CP, efectul retroactiv al legii penale nu se extinde asupra stării de re-
cidivă a persoanei” (Decizia 1ra-820/2006).
Plenul CSJ din 25.10.2004: „Dacă pedeapsa complementară (confiscarea averii) prevăzută
de legea penală veche a fost executată în perioada activităţii acestei legi şi nu este în careva le-
gătură cu păstrarea sau stingerea antecedentului penal - principiul retroactivităţii legii penale noi
nu activează” (Hotărârea 4-1re-170/2004).
ARTICOLUL 101. APLICAREA

LEGII PENALE MAI FAVORABILE ÎN CAZUL PEDEPSELOR DEFINITIVE
(1) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea
completă a pedepsei privative de libertate, a muncii neremunerate în folosul comunităţii sau a
amenzii, a intervenit o lege care prevede unul din aceste tipuri de pedeapsă, dar cu un maxim
mai mic, sancţiunea aplicată se reduce la acest maxim dacă depăşeşte maximul prevăzut de le-
gea nouă pentru infracţiunea săvârşită.
(2) Dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi
până la executarea ei, a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa
închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul pedepsei închisorii, prevăzu-
tă de legea nouă pentru acea infracţiune.
(3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai pedeapsa muncii neremu-
nerate în folosul comunităţii sau a amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu munca neremu-
nerată în folosul comunităţii, dacă nu sunt interdicţii pentru aplicarea acesteia, fără a se putea
depăşi maximul prevăzut de legea nouă. Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii
numai pedeapsa amenzii, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amendă, fără a se depăşi maximul
prevăzut în legea nouă. Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, executa-
Comentariu 27
rea pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii sau, după caz, a amenzii poate fi înlă-
turată în întregime sau în parte.
(4) Pedepsele complementare, măsurile de siguranţă neprevăzute în legea nouă nu se mai
execută, iar cele care au corespondent în legea nouă mai favorabilă se execută în conţinutul şi
limitele prevăzute de această lege.
(5) Dacă o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama,
în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă
sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin.(1)-(4).
(6) Dacă fapta pentru care persoana execută pedeapsa nu se mai consideră infracţiune în
conformitate cu prevederile legii noi, ci constituie o contravenţie, sancţiunea contravenţională
nu se mai aplică, indiferent de categoria şi mărimea sancţiunii prevăzute.
[Art.101 introdus prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
1. Art.10 alin.(1) CP a extins principiul retroactivităţii legii penale şi asupra persoanelor ca-
re execută pedeapsa ori care au executat pedeapsa, dar au antecedente penale. În legătură cu di-
ficultăţile apărute în practica judiciară la aplicarea principiului retroactivităţii legii penale, prin
art.101 CP legiuitorul a legiferat o reglementare juridico-penală detaliată a erorilor legii penale
mai favorabile în cazul pedepselor definitive.
2. Art.101 CP reglementează şase situaţii de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul
pedepselor definitive.
3. Situaţia prevăzută în art.101 alin.(1) CP îşi găseşte aplicarea în următoarele condiţii:
 Legea nouă a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi acţionea-
ză până la executarea completă a pedepsei. Conform art.420 alin.(1) şi art.466 alin.(3) CPP, ho-
tărârile pronunţate de curţile de apel ca instanţe de apel rămân definitive la data pronunţării lor,
însă pot fi atacate cu recurs în termen de două luni. Art.427 alin.(1) p.13 CPP prevede ca temei
pentru recurs ordinar împotriva deciziilor instanţelor de apel faptul că a intervenit o lege mai
favorabilă condamnatului. Acest fapt obligă instanţa de apel să aplice legea mai favorabilă la
judecarea cauzei în recurs ordinar, conform art.10 CP şi să pronunţe o nouă hotărâre potrivit
modului stabilit pentru prima instanţă (art.435 CPP). De aceea expresia după rămânerea defini-
tivă a hotărârii de condamnare din art.101 CP trebuie interpretată în sensul atribuit ei prin
art.466 CPP, adică după rămânerea irevocabilă a hotărârii de condamnare. Dacă legea nouă a
intervenit înainte de rămânerea irevocabilă a hotărârii de condamnare, se va aplica art.10 CP.
 Legea nouă să prevadă pedepse privative de libertate, munca neremunerată în folosul
comunităţii sau amenda. Pedeapsa cu amenda în acest caz e pedeapsa principală.
 Pedeapsa aplicată în baza legii vechi să depăşească maximumul special prevăzut de legea
nouă pentru infracţiunea comisă.
4. Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite, instanţa de judecată este obligată să reducă pedeap-
sa aplicată în baza legii vechi până la maximumul pedepsei prevăzute de legea nouă. Norma ju-
ridică comentată nu dă instanţei de judecată dreptul să reducă pedeapsa aplicată sub maximumul
pedepsei prevăzute de legea penală nouă.
5. În condiţiile art.101 alin.(1) CP, instanţa de judecată nu este în drept să pună la îndoială
încadrarea juridică a faptei din hotărârea judecătorească irevocabilă. Chiar dacă încadrarea este
evident greşită, instanţa de judecată nu are altă posibilitate decât cea de identificare a textelor
din legea nouă, care corespund încadrării de drept stabilite în hotărârea irevocabilă. Or, erorile
de drept comise în sentinţele de condamnare irevocabile se pot repara doar în procedura căilor
extraordinare de atac (Cap.V, CPP).
6. Stipulările prevăzute în art.101 alin.(2) CP reglementează cazurile în care pedeapsa cu

detenţiunea pe viaţă aplicată în baza legii vechi este înlocuită de legea nouă prin pedeapsa cu
închisoarea. În aceste cazuri, instanţa de judecată înlocuieşte, în mod obligatoriu, pedeapsa la
detenţiune pe viaţă cu maximumul pedepsei cu închisoarea prevăzute de legea nouă pentru acea
infracţiune şi nu este în drept să micşoreze termenul sub acest maximum.
7. Situaţia prevăzută în art.101 alin.(3) CP se aplică doar dacă sunt stabilite următoarele
condiţii:
a) Legea nouă a intervenit după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi acţionea-
ză până la executarea completă a pedepsei (p.3, lit.a) din acest comentariu).
b) Legea nouă prevede numai pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii sau
munca neremunerată şi amenda ca pedeapsă alternativă sau numai amenda.
c) Pedeapsa aplicată în baza legii vechi este închisoarea.
În prezenţa acestor condiţii instanţa de judecată va pronunţa următoarele hotărâri:
 Dacă legea nouă prevede numai pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii
sau numai pedeapsa cu amendă, pedeapsa cu închisoarea se înlocuieşte cu munca neremunerată
în folosul comunităţii sau, respectiv, cu amenda, în limitele prevăzute de sancţiunea din legea
nouă, fără a depăşi maximumul ei.
 În cazul în care legea nouă prevede în locul închisorii numai pedepsele cu munca ne-
remunerată în folosul comunităţii şi amenda ca pedeapsă alternativă, pedeapsa cu închiso a-
rea se înlocuieşte prin pedeapsa cu munca neremunerată în folosul comunităţii în limitele
sancţiunii prevăzute de legea nouă, fără a depăşi maximumul ei. Numai dacă se stabilesc in-
terdicţii pentru aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii prevăzute în art.67
alin.(4) CP, pedeapsa cu închisoarea se înlocuieşte prin pedeapsa cu amenda în limitele pr e-
văzute de sancţiunea din legea nouă, fără a depăşi maximumul ei. Înlocuirea pedepsei cu în-
chisoarea în această situaţie este obligatorie, însă fixarea cuantumului amenzii este lăsată la
discreţia instanţei de judecată care nu are dreptul să depăşească maximumul special.
Ţinându-se seama de partea executată din pedeapsa cu închisoarea, executarea muncii nere-
munerate în folosul comunităţii sau, după caz, a amenzii se poate înlătura în tot sau în parte.
8. Stipulările prevăzute în art.10 1 alin.(4) CP reglementează cazul în care, prin hotărâri
definitive, în temeiul legii vechi, au fost aplicate pedepse complementare sau măsuri de si-
guranţă aflate în curs de executare, dar neprevăzute de legea nouă. În această situaţie, p e-
depsele complementare şi măsurile de siguranţă nu se mai execută, iar cele care au core s-
pondent în legea nouă, mai favorabilă, se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de
această lege.
9. Stipulările prevăzute în art.10 1 alin.(5) CP dau efect legii mai favorabile asupra ho-
tărârilor definitive în cazul în care condamnările pe care le conţin au fost executate inte-
gral. Textul normei comentate se referă la pedepsele principale şi complementare care, n e-
fiind în curs de executare la data apariţiei legii noi, nu au beneficiat de dispoziţia din
art.101 alin.(1)-(4) CP. Însă aceste prevederi pot fi aplicate şi vor avea efect asupra conse-
cinţelor de drept nefavorabile pentru condamnat generate de sentinţa de condamnare ex e-
cutată, ţinându-se seama de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin.(1)-(4)
ale art.10 1 CP.
10. Stipulările prevăzute în art.101 alin.(6) CP reglementează cazurile în care fapta
pentru care persoana execută pedeapsa nu se mai consideră infracţiune în conformitate cu
prevederile legii noi, ci constituie o contravenţie administrativă. În acest caz, sancţiunea
contravenţională prevăzută de legea nouă nu se mai aplică, indiferent de categoria şi m ă-
rimea sancţiunii contravenţionale. Textul acestei norme este clar şi nu necesită comentarii.
Comentariu 29
ARTICOLUL 11. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU

(1) Toate persoanele care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova urmează
a fi trase la răspundere penală în conformitate cu prezentul cod.
(2) Cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii cu domiciliu permanent pe teritoriul Republicii
Moldova care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării sunt pasibili de răspundere pena-
lă în conformitate cu prezentul cod.
(3) Cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază permanent pe teritoriul Republicii
Moldova şi au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului ţării poartă răspunde re penală în
conformitate cu prezentul cod şi sunt traşi la răspundere penală pe teritoriul Republicii
Moldova dacă infracţiunile săvârşite sunt îndreptate împotriva intereselor Republicii
Moldova, împotriva drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului Republi cii Moldova, împotriva
păcii şi securităţii omenirii sau constituie infracţiuni de război, precum şi pentru infracţ i-
unile prevăzute de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, dacă
aceştia nu au fost condamnaţi în statul străin.
(4) Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai
statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt
supuse jurisdicţiei penale a Republicii Moldova.
(5) Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al Republicii Moldova se
consideră săvârşite pe teritoriul Republicii Moldova. Persoana care a săvârşit o infracţiune pe
o navă maritimă sau aeriană, înregistrată într-un port sau aeroport al Republicii Moldova şi
aflată în afara spaţiului acvatic sau aerian al Republicii Moldova, poate fi supusă răspunderii
penale în conformitate cu prezentul cod dacă în tratatele internaţionale la care Republica Mol-
dova este parte nu se dispune altfel.
(6) În baza prezentului cod sunt supuse răspunderii penale şi persoanele care au săvârşit
infracţiuni la bordul unei nave militare maritime sau aeriene aparţinând Republicii Moldova,
indiferent de locul ei de aflare.
(7) Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului Re-
publicii Moldova sunt luate în considerare, conform prezentului cod, la individualizarea pedep-
sei pentru o nouă infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul Republicii Moldova,
precum şi la soluţionarea chestiunilor privind amnistia în condiţii de reciprocitate în temeiul
hotărârii instanţei de judecată.
[Art.11 completat prin Legea nr.136-XVI din 19.06.2008, în vigoare 08.08.2008]
1. Prevederile art.11 CP reglementează regulile şi condiţiile în care legea penală se

aplică în spaţiu şi asigură realizarea eficientă şi totală a represiunii penale indiferent de
locul în care a fost săvârşită infracţiunea. Având valoare de principiu, ele au fost formulate
în doctrina dreptului penal în patru principii: principiul teritorialităţii, personalităţii, real i-
tăţii şi universalităţii.
2. Principiul teritorialităţii este principiul de bază în cadrul aplicării legii penale în
spaţiu. Acest principiu este consacrat în art.11 alin.(1) CP, conform căruia toate persoanele
care au săvârşit infracţiuni pe teritoriul RM urmează a fi trase la răspundere penală în co n-
formitate cu CP.
3. Expresia toate persoanele semnifică făptuitorii infracţiunii oricare ar fi calitatea
lor: cetăţean al RM sau străin, apatrid care are domiciliul pe teritoriul sau în afara terito-
riului RM. În acest caz, încadrarea juridică a faptei, condiţiile răspunderii penale, stabil i-
rea, aplicarea şi executarea sancţiunilor penale pentru infracţiunea săvârşită pe teritoriul
RM au loc exclusiv în temeiul legii penale a republicii, fără a se ţine seama de reglement ă-
rile cuprinse în legea penală a statului al cărui cetăţean este eventual făptuitorul, chiar dacă
aceasta ar fi mai favorabilă făptuitorului.
4. În art.11 alin.(1) CP legiuitorul a reglementat aplicarea legii penale infracţiunilor
săvârşite pe teritoriul RM, iar în alineatele 5 şi 6 ale aceluiaşi articol – infracţiunilor care
se consideră săvârşite pe teritoriul RM.
5. Lexemul teritoriu semnifică întinderea de pământ şi apele cuprinse între frontierele
RM cu subsolul şi spaţiul aerian (art.120 CP). Frontiera de stat a RM este linia ce despa rte
pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriul statelor vecine, iar pe plan vertical delimite a-
ză spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine (art.1 alin.(1)
al Legii privind frontiera RM din 17.05.1994). Din aceste prevederi rezultă că noţiunea de
teritoriu al RM cuprinde: suprafaţa terestră, apele, subsolul teritoriului terestru şi acvatic şi
spaţiul aerian deasupra teritoriului terestru şi acvatic.
6. Asupra acestor elemente ale teritoriului şi în limitele lui spaţiale, RM îşi exercită
nestingherit suveranitatea de stat. Întrucât studiul elementelor teritoriului este acoperit de
orice manual de drept constituţional sau de drept penal, în continuare ne limităm la situaţi-
ile în care legea penală a RM se aplică infracţiunilor care se consideră săvârşite pe terit o-
riul RM.
7. Infracţiunile comise în apele teritoriale şi în spaţiul aerian al RM se consideră s ă-
vârşite pe teritoriul RM (art.11, alin.(5)).
În dreptul internaţional, porţiunea din apele mării sau ale oceanului, ce se mărgineşte
şi se întinde de-a lungul ţărmului unui stat, se numeşte mare teritorială. Această porţiune
din mare sau ocean face parte din teritoriul statului riveran şi se află sub suveranitatea lui.
Fiecare stat are dreptul să stabilească lăţimea mării sale teritoriale până la o limită care să
nu depăşească 12 mile maritime măsurate de la liniile de bază, Suveranitatea statului riv e-
ran asupra mării teritoriale se răsfrânge şi asupra subsolului şi spaţiului ei aerian (art.2-7
din Convenţia ONU asupra dreptului mării...)
RM nu este stat riveran şi nu are mare teritorială (ape teritoriale). De aceea prevederile
menţionate ale art.11 alin.(5) nu au importanţă pentru practica judiciară.
8. Se consideră săvârşite pe teritoriul RM şi infracţiunile comise pe o navă maritimă
sau aeriană înregistrată într-un port sau aeroport al RM şi aflată în afara spaţiului acvatic
sau aerian al RM (art.11 alin.(5) CP), precum şi cele săvârşite la bordul unei nave militare
maritime sau aeriene, indiferent de locul ei de aflare (art.11 alin.(6) CP).
9. Jurisdicţia statelor asupra navelor maritime este reglementată în primul rând de un
şir de acte juridice internaţionale care deosebesc statutul juridic al navelor militare mari-
time şi al navelor maritime civile.
10. Conform acestor acte juridice internaţionale, navele militare maritime, oriunde s -
ar afla, se bucură de imunitate totală de la jurisdicţia oricărui stat, cu excepţia jurisdicţiei
statului căruia îi aparţine (art.95, Convenţia ONU asupra dreptului mării). De aceea legea
penală a RM se aplică infracţiunilor comise pe o navă militară maritimă, indiferent de l o-
cul ei de aflare.
Orice navă maritimă civilă în marea liberă se află în exclusivitat e sub jurisdicţia statu-
lui sub pavilionul căreia navighează (art.92, Convenţia ONU asupra dreptului mării). În
acest caz, legea penală a RM se aplică în exclusivitate infracţiunilor comise la bordul unei
nave maritime civile ce navighează sub pavilionul statului nostru.
Conform art.27 din Convenţia ONU asupra dreptului mării, jurisdicţia penală a statului
riveran nu se aplică pe bordul unei nave maritime străine, care trece prin marea teritorială,
Comentariu 31
pentru a aresta o persoană sau a efectua urmărirea penală în legătură cu orice infracţiune
săvârşită la bordul navei maritime în timpul trecerii, cu excepţia următoarelor cazuri:
 Dacă rezultatul infracţiunii s-a răsfrânt asupra statului riveran;
 Dacă infracţiunea încalcă liniştea în ţara sau ordinea normală în marea teritorială;
 Dacă căpitanul navei maritime, un agent diplomatic sau un funcţionar consular al
statului sub pavilionul căreia navighează nava s-a adresat autorităţilor locale cu cerere de a
le acorda ajutor, sau
 Dacă asemenea măsuri sunt necesare pentru a curma traficul ilicit de stupefiante şi
substanţe psihotrope;
De aceea infracţiunile săvârşite la bordul unei nave maritime civile ce navighează sub
pavilionul RM şi aflată în marea teritorială şi porturile unui stat cad sub incidenţa legii p e-
nale a RM, dacă în tratatele internaţionale la care RM este parte nu se dispune altfel.
11. Infracţiunile săvârşite la bordul unei nave aeriene cad sub incidenţa regulii de
aplicare a legii penale prevăzute în art.11 alin.(5) şi (6) care corespunde rigorilor dreptului
internaţional. Astfel, în cazul săvârşirii infracţiunii pe o navă aeriană civilă înregistrată în
RM, aflată în zbor, se aplică legea penală a RM, dacă în tratatele internaţionale la care RM
este parte nu se dispune altfel. De exemplu, capturarea ilicită a unei aeronave aflate în
zbor, conform convenţiei ONU pentru reprimarea capturării ilicite a aeronavelor din
16.12.1970 cade sub incidenţa jurisdicţiei penale a statului de înmatriculare a acestei nave
sau a statului pe teritoriul căreia ea a aterizat, împreună cu autorul infracţiunii prezumate
(art.4). O navă se consideră în zbor din momentul în care, îmbarcarea fiind terminată, toate
uşile exterioare au fost închise şi până la momentul în care una dintre aceste uşi a fost de s-
chisă în vederea debarcării. În cazul debarcării forţate, se consideră că zborul continuă pâ-
nă când autoritatea competentă preia în sarcină aeronava, persoanele şi bunurile de la bord
(art.2 lit.a)) din Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate co ntra securităţii
aviaţiei civile). Statutul juridic al navelor militare aeriene este acelaşi ca şi al navelor m a-
ritime militare. Asupra lor se răsfrânge în exclusivitate jurisdicţia statului de înregistrare,
indiferent de locul lor de aflare.
12. Principiul teritorialităţii nu este absolut. Art.11 alin.(4) prevede şi unele excepţii.
Sub incidenţa legii penale nu cad infracţiunile comise de reprezentanţii diplomatici ai st a-
telor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt
supuse jurisdicţiei penale a RM. Excepţiile de la principiul teritorialităţii în literatura de
specialitate sunt înglobate sub denumirea de principiu al imunităţii diplomatice.
13. Lista persoanelor care se bucură de imunitate diplomatică şi limitele acestei imun i-
tăţi sunt fixate în actele juridice internaţionale (a se vedea reglementările de drept intern a-
ţional din acest comentariu) şi în legile RM din domeniu (a se vedea reglementările de
drept naţional din acest comentariu).
14. Imunitatea diplomatică de la jurisdicţia statului acreditar înseamnă că agenţii di-
plomatici, în cazul săvârşirii unei infracţiuni, nu pot fi traşi la răspundere penală conform
legislaţiei statului acreditar. Însă imunitatea agentului diplomatic şi a altor categorii de
persoane de la jurisdicţia penală a statului acreditar nu-i poate scuti pe ei de jurisdicţia sta-
tului reprezentanţi ai cărora ei sunt. De aceea agentul diplomatic care a săvârşit infracţi u-
nea pe teritoriul RM nu va fi tras la răspundere penală conform legii penale a republicii,
însă el va fi supus răspunderii penale pe teritoriul şi conform legii statului acreditant. În
afară de aceasta, statul acreditant poate renunţa la imunitatea de jurisdicţie a agenţilor d i-
plomatici şi a persoanelor care beneficiază de imunitate. În acest caz, persoanele menţi o-
nate pot fi trase la răspundere penală după legile statului acreditar.
15. În dreptul internaţional funcţionează regula potrivit căreia personalul armatelor

străine aflate în trecere sau staţionate pe teritoriul unui stat nu este supus jurisdicţiei stat u-
lui pe al cărui teritoriu se află. În cazul săvârşirii infracţiunilor de către personalul trupelor
străine pe acest teritoriu se va aplica legea penală a statului căruia îi aparţin aceste trupe.
De regulă, regimul trupelor staţionate ori aflate în trecere pe teritoriul străin este regle-
mentat prin Convenţii sau acorduri bilaterale ori multilaterale între statele interesate şi tot
pe baza acestora se soluţionează şi problema jurisdicţiei penale a personalului militar re s-
pectiv.
16. În CP, pentru prima dată, a fost legiferată o excepţie de la principiul teritorialităţii,
care acordă protecţie anumitor persoane pentru săvârşirea unor infracţiuni. Astfel, acţiunea
art.362 CP care prevede răspunderea penală pentru infracţiunea de trecere ilegală a fronti e-
rei de stat nu se extinde asupra refugiaţilor veniţi în RM fără paşaport stabilit sau fără au-
torizaţie pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de CRM, precum şi asupra persoan e-
lor care sunt victime ale traficului de fiinţe umane (art.362 alin.(1) CP). În acest caz, nu
suntem în prezenţa unui temei de liberare de răspundere penală, deoarece asupra persoan e-
lor menţionate nu se extind prevederile art.362 CP şi la trecerea ilegală a frontierei de stat,
aceste persoane nu săvârşesc infracţiunea prevăzută de acest articol. În opinia noastră, în
acest caz, suntem în prezenţa principiului protecţiei penale a acestor persoane.
17. Principiul personalităţii este legiferat în art.11 alin.(2) CP, conform căruia cetăţ e-
nii RM şi apatrizii cu domiciliul permanent pe teritoriul RM, care au săvârşit infracţiuni în
afara teritoriului republicii sunt pasibili de răspundere penală în conformitate cu legea p e-
nală a RM. Condiţiile de aplicare a principiului personalităţii sunt:
 infracţiunea să fie săvârşită în întregime în afara teritoriului RM;
 fapta săvârşită să fie incriminată atât de legea penală a statului în care ea a fost
comisă, cât şi de legea penală a RM (dubla incriminare);
 Cetăţeanul RM sau apatridul cu domiciliul permanent pe teritoriul RM să nu fi fost
tras la răspundere penală pe teritoriul statului în care a fost săvârşită infracţiunea.
Real necesitatea în aplicarea principiului personalităţii apare în următoarele situaţii:
 Persoana a săvârşit infracţiunea peste hotare, însă la momentul depistării acestei
infracţiuni se află pe teritoriul RM; sau
 Persoana a săvârşit infracţiunea peste hotare şi a fost extrădată RM pentru a fi s u-
pusă răspunderii penale.
Dovada cetăţeniei RM se face cu buletinul de identitate, cu paşaportul sau cu un cert i-
ficat eliberat de către organele competente ale RM (art.5 al Legii cetăţeniei RM). Actul de
identitate care confirmă faptul că apatridul are domiciliu permanent în RM este buletinul
de identitate pentru apatrizi care domiciliază permanent în RM (art.1 al Legii privind act e-
le de identitate...).
18. În art.11 alin.(3) CP sunt legiferate două principii de aplicare a legii penale în
spaţiu: principiul realităţii şi acela al universalităţii.
19. Principiul realităţii reglementează situaţiile de aplicare a legii penale a RM când
cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază pe teritoriul RM au săvârşit în afara terito-
riului ţării infracţiuni îndreptate împotriva intereselor RM, drepturilor şi libertăţilor cet ă-
ţenilor RM, dacă aceştia nu au fu fost condamnaţi în statul străin.
Justificarea principiului realităţii se bazează pe dreptul statelor de a-şi organiza, potri-
vit intereselor lor, represiunea faptelor periculoase pentru siguranţa naţională şi pentru c e-
tăţenii lor. Acest principiu este recunoscut de toate legislaţiile străine şi de drept internaţ i-
onal.
Condiţiile de aplicare a acestui principiu sunt:
Comentariu 33
 Infracţiunea săvârşită este îndreptată împotriva intereselor RM sau împotriva dre p-

turilor şi libertăţilor cetăţenilor RM;
 Infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului RM;
 Făptuitorul este cetăţean străin sau apatrid care nu domiciliază pe teritoriul RM;
 Fapta săvârşită să fie incriminată atât de legea penală a statului în care s -a produs,
cât şi de legea penală a RM (dubla incriminare),
 Făptuitorul să nu fi fost tras la răspundere penală în statul străin.
20. Conform principiului universalităţii, cetăţenii străini şi apatrizii care nu domicili a-
ză pe teritoriul RM şi au săvârşit în afara teritoriului ei infracţiuni contra păcii, securităţii
omenirii şi infracţiuni de război, precum şi infracţiuni prevăzute de tratatele internaţionale
la care RM este parte, poartă răspunderea penală conform legii penale a RM, dacă ei se
află pe teritoriul RM şi nu au fost condamnaţi în statul străin.
Principiul universalităţii are justificare în necesitatea luptei cu infracţiu nile internaţio-
nale recunoscute ca atare în actele internaţionale şi a căror combatere este o obligaţiune a
statelor semnatare.
21. Acest principiu se aplică numai în cazul în care:
 făptuitorul este cetăţean străin sau un apatrid care nu domiciliază pe terito riul RM.
Dacă făptuitorul este un cetăţean al RM sau apatrid care are domiciliul permanent în RM,
se aplică principiul personalităţii;
 infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriului RM;
 făptuitorul se află pe teritoriul RM;
 infracţiunea este contra păcii, securităţii omenirii sau infracţiune de război ori o altă
infracţiune prevăzută în actul internaţional la care RM este parte;
 pentru această infracţiune actul internaţional stabileşte jurisdicţie universală indif e-
rent de locul săvârşirii infracţiunii şi de cetăţenia infractorului;
 persoana nu a fost trasă la răspundere penală de către alt stat.
Numai în prezenţa acestor condiţii, cetăţenii străini şi apatrizii care nu domiciliază pe
teritoriul RM, pot fi traşi la răspundere penală conform principiului universalităţii.
22. Cerinţele principiului universalităţii sunt imperative, cu excepţia cazului în care un
alt stat cere extrădarea infractorului. În această situaţie RM poate extrăda infractorul stat u-
lui solicitant. Însă, dacă sunt temeiuri de refuz al extrădării, RM este obligată să tragă la
răspundere penală această persoană conform legislaţiei naţionale. Altfel spus, în cazul
principiului universalităţii, acţionează mecanismul „ori îl extrădezi, ori îl condamni” (aut
dedere aut judiciare – lat.).
23. În art.11 alin.(7) CP sunt legiferate efectele pedepselor şi ale antecedentelor penale
ale persoanelor condamnate de instanţele judecătoreşti ale unui stat străin pentru infracţ i-
uni săvârşite în afara teritoriului RM, asupra individualizării pedepsei pentru o nouă in-
fracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul RM. Considerăm că aceste pedepse şi
antecedente penale pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei pentru o nouă
infracţiune săvârşită de aceeaşi persoană pe teritoriul RM numai cu condiţia că sentinţa
pronunţată de către o instanţă de judecată a unui stat străin să fie recunoscută de către o
instanţă judecătorească a RM în conformitate cu art.558-559 CPP. Această concluzie se
bazează pe prevederile art.120 din CRM din care rezultă că pe teritoriul RM sunt obligato-
rii numai sentinţele definitive ale instanţelor judecătoreşti, organizarea şi funcţionarea c ă-
rora sunt stabilite prin lege organică adoptată de Parlament. În afară de aceasta, art.34
alin.(4) CP prevede expres că, la stabilirea stării de recidivă, se ţine cont numai de hotărâ-
rile definitive de condamnare pronunţate în străinătate recunoscute de instanţa de judecată
a RM. De asemenea, aplicarea pedepsei în cazul executării unei sentinţe emise de un stat
străin se face numai prin hotărârea instanţei de judecată privind recunoaşterea hotărârii
statului străin (art.86 CP).
24. Pedepsele şi antecedentele penale pentru infracţiunile comise în afara teritoriului
RM sunt luate în considerare conform legii penale a RM, şi la soluţionarea ches tiunilor
privind amnistia. Amnistia în acest caz, se aplică în condiţii de reciprocitate şi în temeiul
hotărârii instanţei de judecată (art.11 alin.(7) CP).
Această situaţie apare atunci când RM, în baza unui tratat internaţional bilateral sau
multilateral, preia executarea sentinţei de condamnare a unui stat străin pe teritoriul său.
De exemplu, conform art.88 al Tratatului dintre RM şi Ucraina privind asistenţa juridică şi
relaţiile juridice în materie civilă şi penală, ratificat de RM prin HP 261 -XIII din
04.11.1994, statul executării sentinţei aplică faţă de condamnat amnistia, act care se emite
atât în statul executării sentinţei, cât şi în statul pronunţării sentinţei.
Această reglementare juridico-penală de aplicare a amnistiei în astfel de situaţii este
prevăzută şi în art.112 alin.(4) din Legea cu privire la asistenţă juridică internaţională în
materie penală din 1.12.2006 (MO, 14-17 din 02.02.2007).
ARTICOLUL 12. LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI

(1) Locul săvârşirii faptei se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inacţiu-
nea) prejudiciabilă, indiferent de timpul survenirii urmărilor.
(2) Locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se consideră atare dacă:
a) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova şi pe teritoriul a încă,
cel puţin, unui alt stat;
b) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar o parte substa n-
ţială a organizării şi controlului acesteia a avut loc într-un alt stat, şi invers;
c) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, cu implicarea unui
grup criminal organizat sau a unei organizaţii (asociaţii) criminale care desfăşoară act i-
vitate infracţională în mai mult de un stat, şi invers;
d) infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul Republicii Moldova, dar are consec inţe
grave într-un alt stat, şi invers.
[Art.12 în redacţia Legii nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare 12.06.03]
1. Locul săvârşirii infracţiunii are un important rol în reglementările juridico -penale

din CP. El constituie, în primul rând, un criteriu de stabilire a principiilor de aplicare a l e-
gii penale în spaţiu (art.11 CP). De exemplu, dacă locul săvârşirii infracţiunii este teritori-
ul RM, se aplică principiul teritorialităţii (art.11 alin.(1) CP). În cazul în care locul infra c-
ţiunii este teritoriul unui stat străin, iar făptuitorul ei este un cetăţean al RM, conform
principiului personalităţii se aplică legea penală a RM (art.11, alin.(2) CP).
Locul infracţiunii mai are şi rolul de semn obligatoriu sau facultativ pentru unele
componenţe de infracţiune. De exemplu, pentru existenţa infracţiunii de huliganism, fapta
trebuie să fie săvârşită într-un loc public (art.287 şi art.131 CP). Săvârşirea faptei pe teri-
toriul instituţiilor de învăţământ, al instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, un i-
tăţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie,
instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata
apropiere a acestor instituţii constituie un semn facultativ care agravează pericolul social
al infracţiunilor prevăzute de art.217 CP. De aceea organele de urmărire penală ş i instanţe-
Comentariu 35
le judecătoreşti sunt obligate să stabilească în fiecare caz concret locul săvârşirii infracţi u-
nii (art.281 şi art.314 CPP).
2. În doctrina dreptului penal au fost elaborate mai multe teorii asupra locului săvârş i-
rii infracţiunii. Cea mai cunoscută teorie care domină literatura şi legislaţia penală con-
temporană este teoria ubicuităţii (fr.ubicuité – pretutindeni). Potrivit acestei teorii, locul
săvârşirii infracţiunii este considerat locul unde s-a comis cel puţin un act de executare, o
parte din acţiunea ilicită sau locul în care au survenit urmările.
3. La adoptarea noului CP, legiuitorul a acceptat şi a legiferat, în art.12, criteriile te o-
riei ubicuităţii de stabilire a locului săvârşirii infracţiunii (MO, 128 -129 din 13.09.2002).
Însă ulterior, dar până la intrarea în vigoare a noului CP, legiuitorul a renunţat la criteriile
teoriei ubicuităţii şi, prin Legea 211-XV din 29.05.2003, a modificat art.12 CP stabilind că
locul săvârşirii infracţiunii se consideră locul unde a fost săvârşită acţiunea (inac ţiunea)
prejudiciabilă indiferent de timpul survenirii urmărilor (MO, 116-120 din 13,06.2003).
Acest criteriu de stabilire a locului săvârşirii infracţiunii aparţine teoriei acţiunii, în co n-
cepţia căreia locul săvârşirii infracţiunii este acela al săvârşirii acţiunii, fără să intereseze
locul în care s-a produs rezultatul prejudiciabil. Acest criteriu de stabilire a locului săvârş i-
rii infracţiunii s-a dovedit a fi îngust. El satisface necesităţile aplicării legii penale infra c-
ţiunilor săvârşite numai pe teritoriul RM, însă este insuficient în rezolvarea situaţiilor în
care activitatea infracţională se desfăşoară pe teritoriul RM şi pe teritoriul încă cel puţin al
unui alt stat.
De aceea, după ratificarea, la 17.02.2005, de către RM, a Convenţiei ONU împotri va
criminalităţii transnaţionale organizate din 15.11.2000, Parlamentul a completat, prin L e-
gea 336 din 16.12.05, art.12 CP cu o nouă prevedere prin care a dat eficienţă legii penale a
RM pentru toată întinderea desfăşurării infracţiunii, pretutindeni unde s-a realizat actul de
executare, acţiunea, rezultatul care pot fi situate spaţial pe teritoriile diferitelor state. A s-
tfel, art.12 CP în vigoare în alin.(1) stabileşte locul săvârşirii infracţiunii pe teritoriul RM,
conform criteriilor teoriei acţiunii, iar în alin.(2) – locul săvârşirii infracţiunii transnaţio-
nale este stabilit conform regulilor elaborate de teoria ubicuităţii.
4. Stabilirea locului infracţiunii săvârşite totalmente pe teritoriul RM se face conform
art.12 alin.(1) CP după locul în care s-a realizat acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă, in-
diferent de locul survenirii urmărilor. Acest mod de stabilire a locului săvârşirii infracţi u-
nii în practica judiciară nu creează mari dificultăţi pentru aplicarea principiului teritorial i-
tăţii, deoarece în RM acţionează o lege penală unică pentru întregul teritoriu de sub juri s-
dicţia sa. De aceea pentru aplicarea principiului teritorialităţii este suficient să stabilim că
acţiunea sau inacţiunea a fost săvârşită pe teritoriul RM, indiferent de faptul dacă actele de
executare au fost realizare în diferite sate, raioane sau oraşe ale republicii.
Locul infracţiunii ca element obligatoriu sau facultativ al unor componenţe de infra c-
ţiuni se consideră locul acţiunii sau inacţiunii prejudiciabile şi acest loc se stabileşte prin
probe în fiecare caz concret în parte conform legii de procedură penală (art.96 CPP).
5. Regulile de stabilire a locului săvârşirii infracţiunii transnaţionale pe teritoriul RM,
prevăzute în art.12 alin.(2) CP sunt similare celor stabilite în art.3 alin.(2) din Convenţia
ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate din 15.11.2000. Aceste reguli au
fost adoptate în scopul respectării de către RM a obligaţiunilor sale de cooperare cu alte
state în combaterea criminalităţii transnaţionale organizate. De aici rezultă că organele de
jurisdicţie penală din RM au fost abilitate cu competenţa de a supune represiunii penale
orice activitate infracţională săvârşită pe teritoriul RM, în una din formele ei prevăzute de
legea penală, dacă infracţiunea se comite şi în alte ţări.
6. Prin expresia săvârşirii infracţiunii transnaţionale din art.12 CP se înţelege săvârşi-

rea infracţiunii neconsumate sau consumate (art.25 CP) în mai mult de un stat. În sensul
art.12 CP, prin locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se are în vedere teritoriul RM şi
al altor state în spaţiile cărora s-a desfăşurat activitatea în vederea săvârşirii infracţiunii.
7. Dispoziţiile art.12 CP cuprind patru reguli care conţin criterii distincte de a cons i-
dera infracţiunea transnaţională ca fiind săvârşită atât pe teritoriul RM, cât şi pe teritoriul
altui stat.
8. Conform regulii prevăzute de art.12 alin.(2) lit.a) CP, locul săvârşirii infracţiunii
transnaţionale se consideră şi teritoriul RM, dacă actele de executare a infracţiunii se r ea-
lizează atât pe teritoriul RM, cât şi pe teritoriul unui sau mai multor state. De exemplu, la
reţinerea pe teritoriul RM a unei partide de substanţe narcotice, procurate într -un stat stră-
in şi expediate prin tranzit pentru a fi înstrăinate pe teritoriul altui stat, locul săvârşirii
acestei infracţiuni transnaţionale este şi teritoriul RM.
9. Dacă actele de pregătire a infracţiunii, planificarea, organizarea, conducerea sau con-
trolul acesteia se realizează pe teritoriul RM, iar săvârşirea nemijlocită a infracţiunii are loc pe
teritoriul unuia sau al mai multor state şi invers, locul săvârşirii infracţiunii transnaţionale se
consideră şi teritoriul RM (art.12 alin.(2) lit.b) CP). De exemplu, dacă fabricarea sau procur a-
rea instrumentelor sau a altor obiecte destinate prin natura lor fabricării de monedă falsă a avut
loc pe teritoriul RM, iar fabricarea cu ajutorul acestor instrumente sau mijloace are loc pe ter i-
toriul altui stat, locul săvârşirii infracţiunii e şi teritoriul RM.
10. Regula prevăzută de art.12 alin.(2) lit.c) CP dă dreptul de a considera locul săvârşi-
rii infracţiunii transnaţionale şi teritoriul RM, dacă un grup criminal organizat sau o org a-
nizaţie criminală care activează pe teritoriul RM este implicată în săvârşirea infracţiunii pe
teritoriul altui stat şi invers. În afară de aceasta, participarea la orice asociere, înţelegere,
complicitate prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor
de spălare a banilor pe teritoriul unui stat străin constituie infracţiunea prevăzută de
art.243 alin.(1) lit.d) şi alin.(4) CP. În acest caz, de asemenea, locul săvârşirii infracţiunii
este teritoriul RM.
11. Şi atunci când acţiunile infracţionale au fost săvârşite într-un stat străin, iar conse-
cinţele grave au survenit pe teritoriul RM şi invers, locul săvârşirii infracţiunii transnaţio-
nale se consideră teritoriul RM (art.12 alin.(2) lit.d) CP). De exemplu, în cazul intoxicării
atmosferei prin acţiuni sau inacţiuni intenţionate săvârşite pe teritoriul altui stat, dar ace s-
tea pot provoca o catastrofă ecologică pe teritoriul RM, locul săvârşirii infracţiunii de
ecocid (art.136 CP) poate fi considerat şi teritoriul RM.
12. Stabilind faptul că infracţiunea transnaţională s-a săvârşit şi pe teritoriul RM, or-
ganele de urmărire penală sunt obligate să aplice legea penală a RM conform competenţei
sale într-un mod compatibil cu principiul egalităţii suverane şi al integrităţii teritoriale a
statelor în care, de asemenea, s-a săvârşit infracţiunea, precum şi cu cel al neintervenţiei în
afacerile interne ale altor state (art.4 al Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţ i-
onale organizate din 15.11.2000).
ARTICOLUL 13. EXTRĂDAREA

(1) Cetăţenii Republicii Moldova şi persoanele cărora li s-a acordat azil politic în Re-
publica Moldova, în caz de săvârşire a unei infracţiuni în străinătate, nu pot fi extrădaţi şi
sunt supuşi răspunderii penale conform prezentului cod.
(2) Cetăţenii străini şi apatrizii care au săvârşit infracţiuni în afara teritoriului Rep u-
blicii Moldova, dar se află pe teritoriul ţării pot fi extrădaţi numai în baza unui tratat in-
Comentariu 37
ternaţional la care Republica Moldova este parte sau în condiţii de reciprocitate în tem e-
iul hotărârii instanţei de judecată.
1. Extrădarea ca instituţie juridică nu reglementează nemijlocit situaţiile de aplic are a

legii penale în spaţiu. Ea reprezintă un act juridic internaţional bilateral prin care statul s o-
licitat predă statului solicitant persoana aflată pe teritoriul de sub jurisdicţia sa, care este
urmărită pentru o infracţiune sau căutată în vederea executării unei pedepse de către auto-
rităţile statului solicitant. Astfel extrădarea este un instrument de cooperare a statelor în
combaterea criminalităţii şi un mijloc de realizare a principiilor de aplicare a legii penale
în spaţiu, care asigură ca autorii infracţiunilor să nu rămână nepedepsiţi ascunzându-se pe
teritoriul altor state.
2. Extrădarea ca instituţie juridică este reglementată atât de dreptul internaţional, cât
şi de dreptul intern. Baza juridică a reglementării extrădării este cuprinsă în:
 actele internaţionale multilaterale de extrădare sau de asistenţă juridică, la care RM
este parte. De exemplu, RM a ratificat convenţia europeană de extrădare din 13.12.1957 şi
protocoalele sale adiţionale, încheiate la Strasbourg la 15.10.1957 şi 17.03.1978. Ac eastă
convenţie reprezintă cadrul general privind extrădarea pentru statele care sunt părţi la ea.
Convenţia nu exclude acordurile, convenţiile sau tratatele bilaterale, însă părţile contra c-
tante nu vor putea încheia între ele acorduri bilaterale sau multilaterale decât pentru com-
pletarea Convenţiei sau pentru a înlesni aplicarea principiilor cuprinse în aceasta (art.28);
 actele internaţionale multilaterale privind combaterea unor categorii de infracţiuni.
De exemplu, Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inu-
mane sau degradante din 10.12.1984, în art.8 obligă statele contractante să includă infra c-
ţiunile vizate la art.4 din această Convenţie în orice tratat de extrădare între statele -părţi.
Dacă un stat-parte care subordonează extrădarea existenţei unui tratat este sesizat cu o ce-
rere de extrădare din partea unui alt stat-parte cu care el nu este legat printr-un tratat de
extrădare, el poate considera prezenta Convenţie drept bază juridică a extrădării în ceea ce
priveşte aceste infracţiuni. În această situaţie, extrădarea este subordonată celorlalte cond i-
ţii prevăzute de legislaţia statului, care urmează să extrădeze //TI, 1/130,1998;
 acte internaţionale bilaterale de asistenţă juridică în materie civilă, familială şi p e-
nală încheiate între RM şi alte state (a se vedea reglementările de drept internaţional de la
acest comentariu). Majoritatea acestor acte internaţionale bilaterale conţin prevederi refer i-
toare la extrădare. În aceste acte internaţionale, extrădarea este consid erată drept act de
asistenţă juridică prin care statele-părţi îşi exprimă dorinţa de a coopera între ele în vede-
rea predării infractorului aflat pe teritoriul său, care este urmărit pentru o infracţiune de
către autorităţile statului solicitant sau pentru executarea pedepsei;
 actele legislative naţionale. Extrădarea la nivel naţional este reglementată în art.18 -
19 din CRM, art.13 CP şi art.541-549 CPP. Pe lângă aceasta, în Legea cu privire la asis-
tenţa juridică internaţională în materie penală din 1.12.2006 într-un capitol aparte sunt re-
glementate condiţiile şi procedura extrădării. Aceste reglementări sunt în concordanţă cu
principiile dreptului internaţional şi cu normele cuprinse în Convenţie, CP şi CPP.
3. Conform art.19 din CRM şi art.13 CP, extrădarea poate fi efectuată numai în baza
unei convenţii internaţionale sau, în condiţii de reciprocitate, în temeiul hotărârii de jud e-
cată. Din aceste prevederi rezultă că cererea de extrădare se va soluţiona cu prioritate în
baza actului internaţional bilateral încheiat între statul solicitat şi cel solicitant. În lipsa
unei convenţii bilaterale vor fi aplicate dispoziţiile Convenţiei europene de extrădare sau
cele ale Convenţiei Comunităţii Statelor Independente (CSI) cu privire la asistenţa juridică
şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, ori actul internaţional multilat e-
ral privind combaterea infracţiunii similare celei săvârşite de persoana a cărei extrădare se
cere. Dacă statul solicitant nu este parte la niciun act internaţional de acest fel, se aplică
regulile stabilite pe bază de reciprocitate.
4. Legile părţilor contractante, la soluţionarea cererilor de extrădare se aplică numai în
măsura în care în care se prevede în textul actului internaţional. De exemplu, conform
art.22 din Convenţia europeană de extrădare, în afara unor dispoziţii contrare din această
Convenţie, legea părţii solicitante este singura aplicabilă procedurii de extrădare, precum
şi a celei de arestare provizorie.
Majoritatea tratatelor internaţionale bilaterale privind asistenţa juridică în materie ci-
vilă şi penală stabilesc direct că extrădarea se face în conformitate cu prevederile tratatului
respectiv. Însă procedura de soluţionare a cererii de extrădare se efectuează conform legii
statului solicitat. Instanţa de judecată a părţii solicitate poate, la cerere, să aplice normele
procesuale părţii solicitante, dacă acestea nu contravin legislaţiei statului solicitant.
5. În art.19 din CRM şi în art.13 CP se stabileşte că extrădarea poate fi acceptată n u-
mai în condiţiile prevăzute în tratatul internaţional sau în actul de reciprocitate. Acceptarea
preeminenţei reglementărilor internaţionale asupra celor naţionale în această materie este
în deplin acord cu prevederile art.8 din CRM, conform cărora RM se obligă să respecte
tratatele internaţionale la care este parte şi să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile
şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.
6. În doctrină, condiţiile extrădării sunt clasificate în condiţii de fond şi de formă.
Condiţiile de formă se referă la aspectele procedurale legate de înaintarea, soluţionarea şi
executarea cererii de extrădare, precum şi de predarea infractorului. Condiţiile de fond, în
majoritatea lor, au caracter penal. Ele vizează infracţiunile care formează obiectul cer erii
de extrădare şi persoanele supuse extrădării, precum şi pedepsele care pot fi aplicate pe r-
soanei extrădate de către statul solicitant.
7. Regula generală a extrădării este că orice persoană recunoscută sau presupusă că a
săvârşit o infracţiune şi care s-a refugiat pe teritoriul altui stat trebuie să fie extrădată.
Pornind de la principiile egalităţii suverane a statelor, integrităţii teritoriale a statelor şi
neintervenţiei în afacerile interne ale altor state, actele internaţionale prevăd şi unele ex-
cepţii de la această regulă. Excepţiile sunt denumite şi condiţii de fond referitoare la extr ă-
dare. Astfel, nu pot fi extrădaţi:
 cetăţenii statului solicitat (art.19 din CRM; art.6 din Convenţia europeană de extr ă-
dare). Nu pot fi excluse nici persoanele care, la data hotărârii extrădării, au obţinut calita-
tea de cetăţean al statului solicitat;
 persoana căreia i-a fost acordat statut de refugiat sau azil politic în statul solicitat
(art.61 din Tratatul dintre RM şi Republica Letonia cu privire la asistenţa juri dică şi la ra-
porturile juridice în materie civilă, familială şi penală din 14.04.1993//TI, 19/278,1999.
 persoanele străine care se bucură în RM de imunitate de jurisdicţie în condiţiile şi
în limitele stabilite de tratatele internaţionale;
 persoanele aflate în afara teritoriului RM citate ca martori sau experţi care s-au pre-
zentat în această calitate în faţa autorităţilor RM ca stat solicitant (art.12 din Convenţia
europeană de asistenţa juridică în materie penală din 20.04.1959)//TI, 14/71, 1999;
 alte categorii de persoane prevăzute în actele internaţionale la care RM este parte.
8. Temeiul juridic pentru extrădarea persoanei îl constituie infracţiunea săvârşită în
afara teritoriului RM. Infracţiunea săvârşită în afara teritoriului RM constituie temei jur i-
dic pentru extrădarea persoanei, dacă:
Comentariu 39
 fapta săvârşită în statul solicitant constituie infracţiune conform legii penale a stat u-
lui solicitat (dubla incriminare);
 infracţiunea a fost săvârşită pe teritoriul statului solicitant sau împotriva intereselor
acestui stat, iar dacă infracţiunea este transnaţională ea nu se consideră săvârşită şi pe ter i-
toriul RM (art.12 CP);
 infracţiunea săvârşită nu este infracţiune politică sau militară (art.3 -4 din Convenţia
europeană de extrădare);
 urmărirea penală pentru infracţiunea săvârşită nu se începe la plângerea părţii vă-
tămate (art.61 din Tratatul între RM şi Republica Lituania cu privire la asistenţa juridică şi
la raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală din 09.02.93);
 infracţiunea nu a fost definitiv judecată pe teritoriul statului solicitat sau al unui stat
terţ (principiul non bis in idem, art.2 din Protocolul adiţional la Convenţia europeană de
extrădare din 15.10.1975);
 nu a intervenit termenul de prescripţie al tragerii la răspundere penală pentru infrac-
ţiunea săvârşită potrivit legislaţiei statului solicitat sau a statului solicitant ori amnistia
(art.4 din Protocolul doi adiţional la Convenţia europeană de extrădare din 15.10.1975).
9. Admiterea cererii de extrădare este condiţionată şi de gravitatea pedepsei prevăzute
pentru infracţiunea săvârşită. Astfel, conform art.2 al Convenţiei europene de extrădare,
pot constitui temei pentru extrădare faptele pedepsite de legile părţii solicitante cu o p e-
deapsă privativă de libertate de cel puţin un an sau cu o pedeapsă mai aspră. În cazul în
care extrădarea vizează persoana condamnată, pedeapsa aplicată după sentinţa trebuie să
fie de o durată de cel puţin 4 luni.
10. RM refuză extrădarea:
 dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu pedeapsa capi tală de că-
tre legea părţii solicitante şi dacă partea solicitantă nu dă asigurări considerate suficiente
că pedeapsa capitală nu se va executa (art.11 din Convenţia europeană de extrădare);
 dacă există motive serioase de a crede că în statul solicitant persoana extrădată ris-
că să fie supusă la tortură (art.3 din Convenţia împotriva torturii... din 10.12.1984//TI,
1/130,1998);
 dacă persoana extrădată în statul solicitant riscă să nu aibă acces la un proces ech i-
tabil (art.13 alin.(2) CP).
11. Extrădarea este un drept suveran al statului solicitat. Însă în cazul în care se refuză
extrădarea infractorului statul solicitat este obligat să-l tragă la răspundere penală pe aces-
ta conform propriei legi penale (aut didere aut judiciare).
12. Convenţia din 04.11.50 nu conţine prevederi referitoare la circumstanţele în care
extrădarea poate avea loc sau procedura ce urmează a fi respectată înainte de aprobarea
extrădării. Această Convenţie, de asemenea, nu împiedică colaborarea statelor-membre în
cadrul acordurilor de extrădare pentru a deferi justiţiei infractorii fugari, cu condiţia ca
această colaborare să nu constituie o imixtiune în vreun drept specific garantat de Conve n-
ţie (Hotărârea CEDO din 12.03.2005 în cauza Ocalan v.Turcia).
13. CEDO, în cauza Bozano v.Franţa din 18.12.1986, a recunoscut încălcat dreptul re-
clamantului garantat de art.5, par.1 din Convenţie prin privarea acestuia de libertate, priv a-
re rezultată dintr-o formă deghizată de extrădare (par.60). De asemenea, un arest operat de
autorităţile unui stat pe teritoriul altui stat, fără consimţământul acestuia din urmă, afec-
tează, în conformitate cu prevederile art.5 par.1 din Convenţia din 04.11.50, dreptul pe r-
soanei vizate la siguranţă (CEDO, Hotărârea Ocalan v.Turcia din 12.03.2005, par.85).
14. În opinia Înaltei Curţi, poate constitui o încălcare a art.3 al Convenţiei din
04.11.50 cazul în care persoana extrădată în statul solicitant s-ar expune unui risc real de a
fi supusă pedepsei capitale, pedepsei sau unui tratament inuman sau degradant (Hotărârea
din 07.07.1989, par.111 în cauza Soering v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de
Nord) ori la închisoare pe viaţă fără posibilitatea liberării condiţionate (C.Bârsan, CEDO,
comentariu pe articole, v.1, Ed.BECK, B., 2005, p.247-248).
15. Înalta Curte, în cauza Chamaiev şi alţi 12 v.Georgia şi Rusia, a recunoscut că Ge-
orgia a încălcat dreptul reclamanţilor la cerere individuală, drept garantat de art.34 al Co n-
venţiei din 04.11.50 prin nerespestarea indicaţiei date de ea în temeiul art.39 din Reg ula-
mentul CEDO de a nu extrăda reclamanţii până la soluţionarea pe fond a cererilor lor în-
dreptate împotriva acestor două state (Hotărârea CEDO din 12.04.2005, par.57 -74). De
aceea autorităţile statelor, la soluţionarea cererii de extrădare, sunt obligate să respecte nu
numai condiţiile de fond şi de formă ale extrădării, ci şi drepturile persoanei extrădate g a-
rantate de Convenţia din 04.11.50.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărâri CEDO: Bozano v.Franţa din
18.12.1986, //Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Polirom 1/177, 2000; Öcalan
v.Turcia din 12.05.2005, par.73, 83-90//Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept
în problematica refugiaţilor 4/231, 2006; Soering v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlan-
da de Nord din 07.07.1989, par.84, 85, 111//Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de
drept în problematica refugiaţilor 1/22, 2000.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 02.07.2007, Hotărârea 4-1re-
230/2007 //www.justice.md; CP al CSJ din 13.06.2000, Decizia 1r/a-56/2000
//www.moldlex.md
Comentariu 41
Capitolul II
INFRACŢIUNEA
Reglementări de drept internaţional: Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite

cu privire la administrarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), aprobat prin Rezoluţia
40/33 din 29 noiembrie 1985 de către AG a ONU, art.4.1//www.un.org; Convenţia din 04.11.50,
art.5, lit.e)//TI, 1/341, 1998; Convenţia din 10.12.84 împotriva torturii şi altor pedepse ori trata-
mente cu cruzime, inumane sau degradante, art.4//TI, 1/129, 1998; Convenţia din 21.02.71 asu-
pra substanţelor psihotrope, art.22//TI, 8/181, 1999; Convenţia Naţiunilor Unite din 15.11.2000
împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, art.2, lit.b, art.3 alin.(2) lit.b, art.5, 10//TI,
35/333, 2006; Convenţia ONU din 20.12.88 contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe
psihotrope, art.3, alin.(3), art.4 lit.a), art.5, 7//TI, 8/214, 1999; Convenţia unică asupra stupefian-
telor din 30.03.61 şi protocolul de modificare a acestei convenţii din 25.03.72, art.36//TI,8/128,
1999; Normele ONU pentru protecţia minorilor privaţi de libertate, Cap.II. Sfera şi aplicarea
normelor, pct.11//Culegere de acte normative în domeniul drepturilor copilului şi familiei, Ch.,
2007; Principiile adoptate de ONU pentru protecţia persoanelor care suferă de o boală psihică şi
pentru ameliorarea asistenţei în domeniul sănătăţii psihice, Principiul 1, art.20//www.ods.un.org;
Recomandarea R(92)16 din 19.10.1992 a CM al CE către statele-membre referitoare la regulile
europene asupra sancţiunilor aplicate în comunitate, regula 6 //www.coe.int; Recomandările
Rec(2003)20 ale Comitetului de Miniştri al statelor-membre referitoare la noile moduri de abor-
dare a delincvenţei juvenile şi rolul justiţiei juvenile, adoptate la 24.09.2003, art.9, 11//Culegere
de acte normative în domeniul drepturilor copilului şi familiei, Ch., 2007.
Reglementări de drept naţional: Legea 1402/16.12.97 privind sănătatea mentală, art.13,
14//MO, 44-46/310, 21.05.1998; Legea 1086/23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară, con-
statările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, art.12//MO, 144-145/1056, 16.11.2000; Legea
713/06.12.2001 privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit
de droguri şi de alte substanţe psihotrope//MO, 36-38/208, 14.03.2002//MO, 60-63/243,
04.05.2007; HP JS a RM din 15.11.1993, 9, Cu privire la practica judiciară în cauzele despre
omor premeditate//Culegere de hotărâri explicative, 2002.
Doctrină: Botnaru S., Eroarea în dreptul penal//AŞ ale USM, vol.1, Ch., 2001; Botnaru S.,
Răspunderea penală a minorilor. Propuneri de lege ferenda, Ed.Universităţii de Criminologie,
Ch., 2002; Botnaru S., Roşculeţ L., Cazul fortuit în practica medicală//RND, 3, 2000; Botnaru
S., Unele probleme ale imprudenţei ca formă a vinovăţiei//LV, 4, 2003; Fletcher George P.,
Dolea I., Blănaru D., Conceptele de bază ale justiţiei penale (Douăsprezece distincţii fundamen-
tale în cadrul justiţiei penale), Ch., Ed.ARC, 2001; Şavga A., Conceptul fazelor de desfăşurare a
activităţilor infracţionale şi formele infracţiunii//AŞ ale USM, Seria Ştiinţe socioumanistice, v.1,
Ch., 2002; Florea C., Carpov T., Subiectul şi latura subiectivă a infracţiunii, Ch., 1974; Florea
C., Infracţiunea, vinovăţia şi circumstanţele ce înlătură caracterul penal al faptei, Ch., 1994; Flo-
rea C., Vinovăţia şi pedeapsa penală, Ch., Cartea Moldovei, 1987; Florea C.N., Carpov T.I., No-
ţiunea de infracţiune şi aplicarea pedepsei, Ch., 1976; Macari I., Infracţiunea şi semnele
ei//RND, 5, 2002; Gladchi Gh., Conceptul şi structura personalităţii infractorului//RND, 3,2002;
Grosu V., Persoana juridică şi problematica subiectului în dreptul penal//RND, 3, 2001; Grosu
V., Vârsta răspunderii penale a individului în perspectivă comparativă//AŞ ale USM, v.1, Ch.,
CE USM, 2004; I.Macari, Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical //RND, 2/19,
2002; Sănătatea mintală şi dreptul uman (culegere de legi şi comentarii), Ch., Universitas, 2004;
Mariţ A., Forme, modalităţi şi grade de manifestare a vinovăţiei penale, Ch., 2005; Botnaru S.,
Motivul infracţiunii, LV, 4, 2003; Mărgineanu Iu., Aplicarea actelor internaţionale în jurispru-
denţa naţională//AP, 3, 2007; Sîli V., Recidiva infracţională: aspecte juridico-penale şi crimino-
logice (autoreferat al tezei de doctor în drept), Ch., 2008; Şavga A., Delimitarea actelor prepara-
torii de actele de executare//AŞ ale USM, Seria Ştiinţe socioumanistice, vol.1, Ch., 2002; Şavga
A., Pregătirea de infracţiune – o formă incriminată şi sancţionată de legea penală//AŞ ale USM,
Seria Ştiinţe socioumanistice, vol.1, Ch., 2002; Ulianovschi Gh., Aplicarea actelor internaţionale
în jurisprudenţa naţională//AP, 9-10, 2006; Ulianovschi Gh., Unele reflecţii asupra noţiunii de
infracţiune în concepţia proiectului noului Cod penal al RM//AP, 4-6, 2000; Ulianovschi X.,
Răspunderea penală a persoanei juridice//RND, 2, 2002.
ARTICOLUL 14. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE

(1) Infracţiunea este o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea pe-
nală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.
(2) Nu constituie infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele
unei fapte prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul preju-
diciabil al unei infracţiuni.
1. Infracţiunea, răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale

dreptului penal. Infracţiunea determină răspunderea penală şi pedeapsa penală, deoarece pro-
blema răspunderii penale şi a pedepsei penale se pune numai după ce s-a săvârşit infracţiunea.
Din acest punct de vedere este logic faptul că legiuitorul a abordat în CP mai întâi concepţia pri-
vitoare la infracţiune, apoi pe cea referitoare la instituţiile enunţate.
2. În definiţia infracţiunii dată în alin.(1) art.14 CP sunt enunţate trăsăturile (semnele)
esenţiale ale acesteia, prin care ea se distinge de alte fapte. Pentru ca fapta să constituie infracţi-
une, ea trebuie să fie: a) prejudiciabilă; b) prevăzută de legea penală; c) săvârşită cu vinovăţie;
d) pasibilă de pedeapsă penală. În lipsa uneia dintre aceste trăsături nu există infracţiune.
3. Fapta prejudiciabilă constituie temeiul real al răspunderii penale (alin.(1) art.51 CP).
Prin lexemul faptă se înţelege manifestarea exterioară a comportamentului unei persoane sub
formă de acţiune sau inacţiune prejudiciabilă. Acţiunea este o comportare activă prin care se în-
calcă o normă prohibitivă ce interzice o anumită activitate. De exemplu, acţiunea de furt încalcă
interdicţia ce rezultă din art.186 CP. Inacţiunea constă într-o comportare pasivă, în neîndeplini-
rea unei obligaţiuni dictate de lege sau de alte acte normative. Astfel, neacordarea de ajutor unui
bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
constituie infracţiunea prevăzută de art.162 CP.
Acţiunea sau inacţiunea obţine semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a pro-
duce o urmare negativă, care constă în vătămarea unor valori sociale indicate expres în art.2 CP
sau în crearea unui pericol pentru acestea. Sub acest aspect prin faptă (acţiune sau inacţiune)
într-o accepţie generală se înţelege activitatea desfăşurată laolaltă cu urmările produse. De aici
concluzia că nu pot fi apreciate drept infracţiuni gândurile, ideile, convingerile persoanei, fără o
substanţă reală a acestora. Numai în măsura în care ele (gândurile, ideile, convingerile) s-au
concretizat într-o acţiune sau într-o inacţiune incriminată, care a produs urmări dăunătoare, se
poate vorbi de infracţiune.
4. În art.14 CP infracţiunea este caracterizată ca o faptă prejudiciabilă, şi nu „social-
periculoasă”, cum era prevăzută în art.7 CP din 1961. În limbaj obişnuit, cuvintele prejudiciabil
Comentariu 43
şi periculos au acelaşi sens şi fac parte din acelaşi câmp semantic. Subliniind ideea că infracţiu-
nea, ca faptă prejudiciabilă, cauzează un prejudiciu valorilor sociale indicate în art.2 CP, legiui-
torul recunoaşte că infracţiunea este o faptă social-prejudiciabilă, adică social-periculoasă. Drept
confirmare a acestei teze, legiuitorul s-a pronunţat în favoarea termenului faptă prejudiciabilă,
utilizând, totodată, în unele articole din CP, şi expresii ca faptă care nu prezintă pericol social
(art.58 CP), persoană care nu prezintă pericol social (art.59) etc. De aceea în continuare, pentru
o expunere uniformă a textului, vom utiliza termenul prejudiciabil, legal recunoscut şi similar
termenului social-periculos. Caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei reprezintă elementul ei
material şi dezvăluie esenţa socială a infracţiunii de a cauza o daună valorilor sociale apărate de
legea penală sau de a crea un pericol pentru acestea. Elementul material al infracţiunii este crite-
riul principal de deosebire a infracţiunii de alte acte delictuoase şi determină gradul prejudiciabil
al infracţiunii.
5. Pentru ca fapta (acţiunea sau inacţiunea) prejudiciabilă să constituie infracţiune, ea trebu-
ie să fie prevăzută în CP – unica lege penală a RM (alin.(1) art.1 CP).
Această trăsătură este dictată de principiul legalităţii consacrat în alin.(2) art.1 CP, conform
căruia CP „determină faptele ce constituie infracţiuni”. Acest principiu este în deplin acord cu
art.72 din Constituţie şi exclude interpretarea extensivă defavorabilă şi aplicarea prin analogie a
legii penale (art.3 CP).
Între caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei şi prevederea faptei în legea penală există o
strânsă legătură. Legea nu creează caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei, ci le recunoaşte.
Ele (caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei) determină prevederea faptei în legea penală ca
infracţiune când pericolul acesteia a crescut şi tot ele sunt factorul principal care reclamă dezin-
criminarea faptei în cazul în care gradul ei prejudiciabil a scăzut.
Incriminarea şi dezincriminarea faptei sunt de competenţa legiuitorului (lit.n) alin.(3) art.72
din CRM). Odată cu prevederea faptei în lege, ea obţine o formă juridică, devine o categorie pe-
nală, cu toate consecinţele ce decurg din acest statut.
6. Simpla constatare a prevederii faptei prejudiciabile în legea penală nu este suficientă
pentru calificarea acesteia drept infracţiune. O asemenea calificare poate fi dată numai în măsura
în care fapta a fost săvârşită cu vinovăţie. Atât acţiunea, cât şi inacţiunea prejudiciabilă trebuie
să reprezinte o manifestare psihică conştientă şi volitivă a persoanei (art.17-19 CP). Persoana
poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale numai pentru fapte săvârşite cu vinovăţie
(art.6 şi 51 CP).
În cazul în care fapta a fost săvârşită fără vinovăţie (art.20 CP) sau a fost săvârşită sub in-
fluenţa constrângerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei constrângeri persoana nu putea să-
şi dirijeze acţiunile (art.39 CP), nu poate fi vorba de infracţiune. Nu constituie infracţiune nici
fapta prejudiciabilă săvârşită de o persoană în stare de iresponsabilitate (art.23 CP).
7. Infracţiunea fără pedeapsă nu are sens juridic penal. În PS a CP toate infracţiunile sunt
sancţionate cu pedepse penale. Numai prin stabilirea pedepselor pentru săvârşirea infracţiunilor
legea penală îşi realizează scopul urmărit: apărarea valorilor sociale şi prevenirea săvârşirii fap-
telor prejudiciabile (art.1-2 CP). În acelaşi timp, CP prevede liberarea de răspunderea penală şi
de pedeapsa penală (Cap.VI şi IX CP). Liberarea de răspunderea penală şi de pedeapsa penală
sunt aspecte ale principiului individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale, care, în lipsa
pedepsei penale pentru infracţiunea săvârşită, nu ar fi avut nicio importanţă (art.7 CP).
8. Noţiunea de infracţiune expusă în art.14 CP este material-formală. Elementul material
caracterizează infracţiunea ca faptă prejudiciabilă, iar cel formal – ca faptă prevăzută de legea
penală. Aceasta înseamnă că pentru tragerea la răspundere penală este necesar a stabili ca fapta
care conţine semnele formale ale unei infracţiuni, să aibă un anumit grad de prejudiciabilitate.
De aceea nu constituie infracţiune fapta care, deşi formal conţine semnele unei infracţiuni, dar,
fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni (alin.(2) art.14
CP). Fapta nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni în cazul în care aduce o atingere
minimă valorii apărate de legea penală, iar prin conţinutul ei concret este în mod vădit lipsită de
importanţă. Lipsa vădită de importanţă a faptei se ia în considerare în raport cu specificul fapte-
lor care constituie infracţiuni, deoarece unele dintre acestea, cum sunt omorul şi tâlhăria, prin
conţinutul lor concret nu pot fi niciodată vădit lipsite de importanţă.
Problema privind recunoaşterea lipsei gradului prejudiciabil al faptei săvârşite se soluţio-
nează de organele urmăririi penale şi de instanţa de judecată în fiecare caz în parte. Criteriile
după care se determină gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.15 CP.
9. Conform art.6 par.1 din Convenţia din 04.11.50, orice persoană are dreptul la judecarea
în mod echitabil... a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege,
care va hotărî... asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa.
Noţiunea de acuzare în materie penală este supusă unei interpretări autonome de către CE-
DO şi nu depinde numai de prevederea faptei imputate reclamantului ca infracţiune în legea pe-
nală a statului respectiv. Pentru a determina că o faptă are caracter penal, CEDO utilizează, pe
lângă calificarea dată ei în dreptul intern, două criterii alternative suplimentare: cel al naturii
faptei şi cel al severităţii şi naturii sancţiunii (Ozturc v.Germania, par.50 din 21.02.1984). Apli-
când aceste criterii, CEDO, în cauza Ziliberberg v.Moldova din 01.02.2005, par.29-35, a menţi-
onat că „în principiu, caracterul general al CCA şi scopul pedepselor, care are un caracter de
prevenire şi pedepsire, este suficient pentru a dovedi faptul că reclamantul a fost găsit vinovat de
săvârşirea unor acţiuni cu caracter penal în sensul art.6 al Convenţiei”.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărâri CEDO: Amihalachioaie v.Moldova
din 2004-04-2000; Ziliberberg v.Moldova din 01.02.2005; Engel ş.a.v.Olanda din 8 iunie 1976;
Garyfallou AEBE v. Grecia din 24 septembrie 1997; Kadubec v. Slovacia din 2 septembrie
1998; Lutz v. Germania din 25 august 1987; Janosevic v. Suedia, 34619/97; Ozturk v. Germania
din 21 februarie 1984; Bendenoun v. Franţa, din 24.02.1994; Lauko v.Slovakia din 2 septembrie
1998 //www.coe.int
ARTICOLUL 15. GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII

Gradul prejudiciabil al infracţiunii se determină conform semnelor ce caracterizează ele-
mentele infracţiunii: obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă.
1. La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii

săvârşite (art.7 CP). CP anterior nu prevedea dispoziţii referitoare la criteriile care determină
aceste două laturi ale prejudiciabilităţii.
În art.15 CP este dată numai caracteristica generală a criteriilor care determină gradul pre-
judiciabil al infracţiunii. Descrierea caracterului prejudiciabilităţii infracţiunii a rămas în afara
reglementării legislative, ea fiind lăsată pe seama teoriei dreptului penal şi a jurisprudenţei.
2. Caracterul prejudiciabil reprezintă caracteristica calitativă a pericolului unui grup de in-
fracţiuni care atentează la una şi aceeaşi valoare socială. El depinde, în primul rând, de caracte-
rul valorii sociale împotriva căreia este îndreptată infracţiunea din grupul dat, adică de obiectul
juridic al infracţiunii.
Infracţiunile din PS a CP nu sunt plasate la întâmplare, ci în funcţie de importanţa pe care o
dă legiuitorul valorilor sociale. De aceea caracterul prejudiciabil al infracţiunii depinde de locul
pe care infracţiunea dată îl ocupă în sistemul PS a CP. Astfel, toate infracţiunile contra vieţii au
un caracter prejudiciabil, cele contra patrimoniului – altul etc. Din acest punct de vedere, omo-
Comentariu 45
rul, de exemplu, ca infracţiune contra vieţii, se deosebeşte calitativ de orice alt fel de infracţiuni
(după obiectul de atentare).
În raport cu caracterul prejudiciabil legiuitorul stabileşte gradul pericolului fiecărei infracţi-
uni din grupul cu acelaşi caracter prejudiciabil.
3. Gradul prejudiciabil constă din caracteristica cantitativă a unei infracţiuni în raport cu
alte infracţiuni din grupul celora care au acelaşi caracter prejudiciabil. Criteriile care determină
gradul prejudiciabil al infracţiunii sunt indicate în art.15 CP. Acestea sunt semnele obiective şi
subiective ce caracterizează elementele componenţei de infracţiune: obiectul, latura obiectivă,
subiectul şi latura subiectivă. De exemplu, în limitele infracţiunilor contra patrimoniului, după
metoda săvârşirii infracţiunii (semn al laturii obiective) jaful (art.187 CP) prezintă un grad pre-
judiciabil mai mare decât furtul (art.186 CP). Gradul prejudiciabil depinde şi de formele de par-
ticipaţie la săvârşirea infracţiunii (art.41-47 CP), etapele activităţii infracţionale (art.25-27 CP)
şi de alţi factori.
4. Gradul prejudiciabil este legal (abstract). El este stabilit de legiuitor şi se ia în considera-
re la incriminarea faptei în natura şi limitele pedepselor prevăzute pentru ea. De exemplu, răpi-
rea unei persoane, săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, prezin-
tă un grad prejudiciabil sporit şi este mai aspru pedepsită decât aceeaşi faptă săvârşită de o per-
soană ori de două sau mai multe persoane (art.164 CP). La schimbarea gradului prejudiciabil
acesta se oglindeşte în sancţiunea pentru infracţiunea dată, care e ori mai blândă, ori mai aspră.
5. Gradul prejudiciabil este concret în cazul în care e stabilit de către instanţa de judecată la
individualizarea răspunderii penale şi pedepsei penale, ţinându-se cont de criteriile din Cap.V şi
VI, VIII şi IX din PG a CP. De exemplu, în funcţie de criteriile menţionate, persoana care a să-
vârşit o infracţiune mai puţin gravă, cum este furtul (alin.(1) art.186 CP), poate fi pedepsită cu
închisoarea pe un termen concret în limitele de la 3 luni până la 2 ani sau poate fi liberată de
răspunderea penală conform art.55 CP.
6. Majoritatea convenţiilor internaţionale privind combaterea infracţiunilor internaţionale şi
transnaţionale de asemenea prevăd obligaţiuni pentru statele-părţi la ele de a stabili sancţiuni în
raport cu circumstanţe concrete care sporesc pericolul social al lor. La ratificarea acestor con-
venţii statele contractante sunt obligate să incrimineze şi să sancţioneze infracţiunile prevăzute
în ele conform criteriilor de stabilire a gradului prejudiciabil al lor indicate în ele (a se vedea, de
exemplu, art.4-5 din Convenţia ONU contra traficului de stupefiante şi substanţe psihotrope din
20.12.1988 şi art.2171-219 CP).
7. Elementele componenţei de infracţiune sunt comentate la art.52 CP.
ARTICOLUL 16. CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR

(1) În funcţie de caracterul şi gradul prejudiciabil, infracţiunile prevăzute de prezentul cod
sunt clasificate în următoarele categorii: uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi
excepţional de grave.
(2) Infracţiuni uşoare se consideră faptele pentru care legea penală prevede în calitate de
pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de până la 2 ani inclusiv.
(3) Infracţiuni mai puţin grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pe-
deapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 5 ani inclusiv.
(4) Infracţiuni grave se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa ma-
ximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.
(5) Infracţiuni deosebit de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru care
legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 12 ani.
(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru

care legea penală prevede detenţiune pe viaţă.
[Art.16 modificat prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
[Art.16 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare 12.06.03]
1. CP din 1961 definea infracţiunea gravă (art.71) şi deosebit de gravă (art.23), iar în unele
articole se întâlneau şi noţiuni ca: infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social (art.48) şi in-
fracţiuni deosebit de periculoase contra statului (Cap.I din PS). Acest cod însă nu preciza sem-
nele acestor categorii de infracţiuni şi nu conţinea criterii unice pentru clasificarea lor.
2. În art.16 CP este legiferată clasificarea infracţiunilor în funcţie de caracterul şi gradul lor
prejudiciabil. De fapt, la baza acestei clasificări stă expresia juridică a caracterului şi gradului
prejudiciabil al faptei, care se manifestă prin una dintre categoriile de pedeapsă – închisoarea,
mărimea maximă, prevăzută pentru ea în sancţiunea articolului respectiv din PS a CP, şi forma
vinovăţiei. În funcţie de aceste criterii, infracţiunile sunt clasificate în 5 categorii: uşoare, mai
puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional de grave.
3. La infracţiunile uşoare se referă faptele intenţionate sau săvârşite din imprudenţă, pentru
care legea penală prevede în calitate de pedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un termen de
până la 2 ani inclusiv.
4. Din interpretarea logică şi semantică a conţinutului acestei norme juridice rezultă că în
categoria dată se includ infracţiunile sancţionate numai cu închisoarea fie drept unicul tip de pe-
deapsă, fie ca alternativă altor categorii de pedepse. Însă în PS a CP unele infracţiuni sunt sanc-
ţionate numai cu pedepse de altă natură. De exemplu, distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
monumentelor de istorie şi cultură de către o persoană fizică se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 500 până la 3000 de unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunită-
ţii de la 180 la 240 de ore (art.221 CP) etc. Mai mult, persoanele juridice care au săvârşit infrac-
ţiunile prevăzute în alin.(3) art.21 CP în general nu pot fi sancţionate cu închisoarea (art.63 CP).
Aceste infracţiuni se referă, de asemenea, la categoria infracţiunilor uşoare.
5. Infracţiuni mai puţin grave şi grave se consideră faptele intenţionate sau săvârşite din
imprudenţă, pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de
până la 5 ani şi, respectiv, de până la 12 ani.
6. La infracţiunile mai puţin grave se referă omorul săvârşit în stare de afect (art.146 CP);
munca forţată (art.168 CP); favorizarea infracţiunii (art.323 CP) etc.
7. Infracţiunile de tipul celora cum sunt lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai
multor persoane (alin.(2) art.149 CP), huliganismul agravat (art.287 alin.(3) CP) etc. se includ în
categoria infracţiunilor grave.
8. La baza clasificării infracţiunilor în deosebit de grave şi excepţional de grave stau urmă-
toarele criterii: categoria pedepsei şi mărimea prevăzută de sancţiunea articolului din PS a CP,
precum şi forma vinovăţiei.
9. Toate infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt săvârşite în mod inten-
ţionat. La categoria celor deosebit de grave se referă acele infracţiuni pentru care sancţiunea
normei de incriminare prevede numai pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeş-
te 12 ani. În cazul în care sancţiunea prevede pentru pedeapsa cu închisoarea o alternativă în
formă de detenţiune pe viaţă, această infracţiune se consideră excepţional de gravă.
10. În funcţie de circumstanţele agravante ale componenţei de infracţiune, aceeaşi infracţi-
une este inclusă în diferite categorii din cele 5 menţionate în art.16 CP. De exemplu, traficul de
fiinţe umane, incriminat în art.165 CP, constituie o infracţiune gravă în cazul calificării faptei în
Comentariu 47
cadrul dispoziţiilor alin.(1). Aceeaşi faptă, dacă se încadrează în limitele prevederilor alin.(2) şi
(3), este considerată o infracţiune deosebit de gravă.
11. Clasificarea infracţiunilor (art.16 CP) are importanţă teoretică şi practică. În raport cu
categoriile infracţiunilor, în CP sunt incriminate actele de pregătire a infracţiunilor (art.26 CP),
favorizarea infracţiunii (art.323), denunţarea calomnioasă şi mărturia mincinoasă săvârşite în
circumstanţe agravante (lit.a) alin.(2) art.311 şi lit.a) alin.(2) art.312 CP) etc.
12. Atribuirea infracţiunii la una din categoriile indicate în art.16 CP atrage după sine şi
anumite consecinţe juridice. Astfel, în funcţie de categoria infracţiunii săvârşite, se stabilesc ca-
tegoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoarea (art.72 CP); se aplică pe-
deapsa mai blândă decât cea prevăzută de lege (art.79 CP) şi în cazul unui concurs de infracţiuni
(art.84 CP); nu se aplică condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei
(alin.(4) art.90 CP); sunt reglementate termenele de prescripţie ale executării sentinţei de con-
damnare (art.97 CP) etc.
ARTICOLUL 17. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE

Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie dacă persoana care a săvârşit-o îşi
dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei
prejudiciabile, le-a dorit sau admitea, în mod conştient, survenirea acestor urmări.
1. Numai persoana vinovată de săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (art.6, 51
CP) poate fi supusă răspunderii penale şi pedepsei penale. În CP nu se defineşte noţiunea de vi-
novăţie, însă ea poate fi dedusă din dispoziţiile art.17-18 CP. Ea reprezintă atitudinea psihică
conştientă şi volitivă a persoanei în procesul comiterii infracţiunii, care, împreună cu motivul şi
scopul, constituie latura subiectivă a infracţiunii.
2. Dispoziţia art.17 CP reproduce întocmai definiţia intenţiei, ca formă a vinovăţiei, prevă-
zută în art.8 CP din 1961. Intenţia în norma penală citată este caracterizată sub aspectul manifes-
tării ei în două modalităţi: a) intenţia directă se manifestă în situaţia în care persoana îşi dă sea-
ma de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, prevede urmările prejudiciabile ale
acesteia şi doreşte survenirea acestor urmări; b) intenţia indirectă se manifestă în situaţia în care
persoana îşi dă seama de gradul prejudiciului faptei, prevede urmările ei prejudiciabile, nu do-
reşte, însă admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Înţelegerea caracterului prejudici-
abil al faptei şi prevederea urmării ei constituie elementul intelectiv al intenţiei, iar dorinţa sau
admiterea în mod conştient a survenirii urmării prejudiciabile reprezintă elementul ei volitiv.
3. Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei săvârşite atât prin intenţie directă, cât şi
prin intenţie indirectă înglobează reprezentarea în conştiinţa persoanei a obiectului infracţiunii,
acţiunii sau inacţiunii prin care se realizează activitatea infracţională. Dacă latura obiectivă a
infracţiunii se caracterizează şi prin anumite semne referitoare la timpul, locul, mijloacele sau
modul săvârşirii infracţiunii, înţelegerea trebuie să cuprindă şi aceste semne. De exemplu, se
consideră infracţiune de jaf atunci când infractorul îşi dă seama că săvârşeşte infracţiunea în
prezenţa părţii vătămate sau a altor persoane. În cazul în care făptuitorul în situaţia creată consi-
deră că acţionează pe ascuns, cele săvârşite se încadrează în componenţa de infracţiune de furt
(p.4 HP CSJ 23 din 28 mai 2004 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sus-
tragerea bunurilor).
4. În cazul infracţiunilor agravate conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi aceste circumstan-
ţe. De exemplu, persoana care nu ştia precis de graviditatea părţii vătămate nu poate să poarte răspun-
derea penală pentru infracţiunea agravată cum este omorul unei femei gravide (p.14 HP CSJ 9 din 15
noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).
5. Art.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei, adică

prevederea ei ca infracţiune în legea penală. Însă gradul prejudiciabil al unor fapte prevăzute în
CP ca infracţiuni este legat, în primul rând, de încălcarea de către făptuitor a unor legi, reguli,
interdicţii sau de o activitate ilegală. De exemplu, efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de
către medic (art.160 CP); încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
(art.180 CP); aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului (art.143 CP) etc.
În astfel de cazuri conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă şi înţelegerea că el săvârşeşte o
faptă interzisă.
6. Un alt aspect al elementului intelectiv – acela al prevederii urmării prejudiciabile a faptei
cu intenţie directă şi indirectă – se manifestă diferit.
7. Previziunea în cazul intenţiei indirecte presupune înţelegerea posibilităţii survenirii reale
a consecinţelor prejudiciabile (p.3 HP CSJ 9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judi-
ciară în cauzele despre omor intenţionat). Săvârşind fapta penală prin intenţie directă, persoana
prevede nu numai posibilitatea survenirii reale a urmării prejudiciabile, ci, de regulă, şi inevita-
bilitatea survenirii ei. De exemplu, aruncând victima într-o prăpastie, făptuitorul prevede nu
numai posibilitatea, ci şi inevitabilitatea morţii ei.
8. Elementul volitiv al intenţiei se caracterizează printr-o anumită atitudine volitivă faţă de
urmarea prejudiciabilă. Persoana care activează cu intenţie directă doreşte survenirea urmării
prejudiciabile şi îşi depune voit eforturile pentru atingerea rezultatului dorit. Spre deosebire de
intenţia directă, la săvârşirea infracţiunii prin intenţie indirectă, persoana, prevăzând posibilita-
tea survenirii reale a urmării prejudiciabile, nu o doreşte, însă o admite în mod conştient. Are,
deci, o atitudine de indiferenţă, de nepăsare faţă de producerea urmării prejudiciabile. Rezultă că
reglementarea intenţiei în art.17 CP este orientată spre infracţiunile cu componenţe materiale.
Însă în CP o mare parte de infracţiuni au componenţe formale, o urmare prejudiciabilă nu este
un semn obligatoriu al laturii obiective. În astfel de cazuri, elementul volitiv se caracterizează
prin dorinţa de a săvârşi acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă indiferent de faptul survenirii
unor urmări materiale. De exemplu, infracţiunea de expediere ilegală de substanţe narcotice se
consideră consumată din momentul primirii coletului poştal sau a bagajului cu astfel de substan-
ţe de către instituţia de comunicaţie sau de punctul de recepţie a bagajelor (p.3. HP CSJ 12 din
27.03.1997 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infrac-
ţiunile legate de mijloacele narcotice).
9. Delimitarea intenţiei directe de intenţia indirectă are importanţă teoretică şi practică. As-
tfel, dacă omorul intenţionat poate fi săvârşit atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă,
tentativa de omor este posibilă numai cu intenţie directă, adică atunci când acţiunile vinovatului
demonstrau că el a prevăzut survenirea morţii, dorea aceasta, dar sfârşitul letal nu a survenit din
cauza circumstanţelor ce nu au depins de voinţa lui (p.3 HP CSJ 9 din 15.11.1993 Cu privire la
practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). Prin urmare, pregătirea (art.26 CP) şi ten-
tativa de infracţiune (art.27 CP) pot fi săvârşite numai cu intenţie directă. Dacă vinovatul a acti-
vat cu intenţie indirectă, el e tras la răspundere penală pentru urmarea prejudiciabilă care a sur-
venit real şi pe care acesta o admisese în mod conştient.
10. Motivul şi scopul infracţiunii relevă că persoana care o săvârşeşte urmăreşte şi doreşte
o anumită finalitate. În astfel de cazuri persoana acţionează numai cu intenţie directă. Intenţia
indirectă se exclude şi în cazul infracţiunilor cu componenţe formale.
11. Teoria şi legea penală cunosc şi alte modalităţi ale intenţiei. După timpul apariţiei, ea
poate fi spontană şi premeditată. Intenţia spontană se manifestă în două forme: simplă şi din
afect. În cazul intenţiei spontane simple intenţia de a săvârşi infracţiunea apare din cauza unor
condiţii în care se află persoana şi se realizează imediat sau după o perioadă scurtă de timp din
momentul apariţiei ei. De exemplu, în timpul unei sfezi dintre două persoane, una dintre ele ia
un cuţit de pe masă şi o ucide pe cealaltă. Spre deosebire de intenţia spontană simplă, intenţia
Comentariu 49
din afect apare în mod subit sub imperiul unor tulburări sau al altor stări de provocare ca reacţie
imediată la aceste provocări. Această modalitate a intenţiei spontane constituie un semn ce ca-
racterizează latura subiectivă a unor componenţe de infracţiuni, cum sunt omorul săvârşit în sta-
re de afect (art.146 CP), pruncuciderea (art.147 CP) şi vătămarea gravă sau medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii în stare de afect (art.156 CP), iar în cazul altor infracţiuni ea poate fi
considerată drept circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art.76 CP).
12. Intenţia premeditată presupune un anumit interval de timp de la apariţia ideii de a să-
vârşi infracţiunea până la realizarea ei. De regulă, în acest interval de timp, persoana plănuieşte
şi se pregăteşte în vederea săvârşirii infracţiunii, creându-şi condiţii favorabile pentru realizarea
ei. În astfel de situaţii, intenţia premeditată sporeşte gradul prejudiciabil al faptei şi al făptuitoru-
lui, de aceea ea apare mai prejudiciabilă decât intenţia spontană. De exemplu, intenţia premedi-
tată este un semn ce caracterizează latura subiectivă a unor astfel de infracţiuni, cum sunt omo-
rul intenţionat săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.(2) art.145 CP), banditismul (art.283 CP), crea-
rea sau conducerea unei organizaţii criminale (art.284 CP) etc. În alte cazuri premeditarea poate
fi luată în vedere la individualizarea pedepsei ca semn ce determină gradul prejudiciabil al in-
fracţiunii (art.7 şi 15 CP).
13. După gradul de concretizare a intenţiei, pentru practica judiciară are importanţă clasifi-
carea ei în intenţie concretă şi intenţie nedeterminată.
14. În cazul intenţiei concrete persoana prevede şi doreşte survenirea unui rezultat bine de-
terminat. De exemplu, făptuitorul ştie că victima nu are vârsta de 14 ani şi o violează. Acţiunile
lui vor fi calificate ca viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani pe baza lit.b)
alin.(3) art.171 CP.
15. În cazul intenţiei nedeterminate făptuitorul prevede şi doreşte să cauzeze un prejudiciu,
însă îşi imaginează în linii generale urmările posibile, dorind în egală măsură survenirea oricăre-
ia dintre aceste urmări. De exemplu, la săvârşirea infracţiunii de viol făptuitorul nu ştia precis
vârsta victimei, admiţând că ea poate fi minoră. În acest caz făptuitorul va fi tras la răspundere
penală pentru viol în funcţie de vârsta pe care de fapt o avea victima, adică după rezultat.
16. Vinovăţia nu se prezumă. Concluziile instanţei judecătoreşti cu privire la vinovăţia sau
nevinovăţia inculpatului trebuie să fie motivate în sentinţă, indicându-se probele cercetate (p.1
HP CSJ 9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor preme-
ditat). Sarcina dovedirii vinovăţiei revine acuzării, inculpatul şi apărătorul lui având posibilitatea
în proces de a folosi orice mijloc de probă pentru a o infirma.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ, deciziile 1ca-41/03; 1ca-75/03; 1ca-
70/03; 1re-524/04; 1re-282/04; CA Chişinău, decizia 1ra-750/03.
ARTICOLUL 18. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ

Se consideră că infracţiunea a fost săvârşită din imprudenţă dacă persoana care a săvârşit-
o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările
ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate ori nu îşi dădea sea-
ma de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea surve-
nirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
1. În art.18 CP este prevăzută imprudenţa ca formă a vinovăţiei sub două modalităţi: a) în-
crederea exagerată în sine (uşuratică) şi b) neglijenţa.
2. Încrederea exagerată în sine se caracterizează prin faptul că persoana îşi dă seama că, în
condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea, această activitate prezintă un anumit grad prejudicia-
bil, prevede urmările ei prejudiciabile, rezultat pe care nu-l doreşte şi nici nu-l acceptă, dar con-
sideră uşuratic că prin felul în care acţionează îl va evita. Factorul intelectiv al încrederii exage-
rate în sine constă în înţelegerea de către făptuitor a caracterului prejudiciabil al activităţii sale şi
în prevederea urmării prejudiciabile ce poate surveni din cauza ei.
Înţelegerea caracterului prejudiciabil al faptei este legată, de regulă, de nerespectarea unor
reguli de precauţie stabilite pentru a evita survenirea unor consecinţe prejudiciabile în procesul
de desfăşurare a anumitor activităţi. De exemplu, motociclistul, dezvoltând o viteză inadmisibilă
pe o rută din raza oraşului, îşi dă seama că această abatere de la regulile de circulaţie rutieră cre-
ează un pericol pentru securitatea participanţilor la trafic.
Prevederea în cadrul sine încrederii exagerate în sine presupune nu numai prevederea posi-
bilităţii producerii urmării prejudiciabile, ci şi posibilitatea preîntâmpinării unei astfel de urmări.
Posibilitatea preîntâmpinării urmărilor se bazează pe aprecierea unor temeiuri şi împrejurări ca-
re, în concepţia făptuitorului, ar trebui să evite rezultatul prevăzut. La baza acestei aprecieri pot
sta încrederea făptuitorului în experienţa şi pregătirea sa profesională, starea tehnică a mecanis-
melor, acţiunile altor persoane, precum şi alte împrejurări de natură să prevină producerea rezul-
tatului prejudiciabil.
3. Factorul volitiv al încrederii exagerate în sine reprezintă eforturile pe care le depune făp-
tuitorul la desfăşurarea activităţii cu nerespectarea regulilor de precauţie în condiţiile încrederii
sale în anumiţi factori care, în concepţia sa, pot împiedica survenirea rezultatului şi care, de fapt,
au fost apreciaţi exagerat. Când făptuitorul nu se bazează pe niciun temei care ar putea preîn-
tâmpina rezultatul, ci pe hazard, pe întâmplare, vinovăţia sa ia forma intenţiei, întrucât într-un
asemenea caz ea echivalează cu acceptarea urmărilor prevăzute. În situaţia sine încrederii exage-
rate în sine făptuitorul crede sincer, dar greşit, că rezultatul nu se va produce, şi această încrede-
re îl însoţeşte pe tot parcursul activităţii sale. La intenţie, persoana, prevăzând posibilitatea sur-
venirii rezultatului, îl acceptă în mod conştient şi nu face niciun efort pentru preîntâmpinarea lui.
De exemplu, acţiunea persoanei care a instalat pe terenul său un dispozitiv explozibil, în
urma exploziei căruia au murit oameni, urmează a fi calificată ca omor intenţionat, dar nu din
imprudenţă (p.26 HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele de omor intenţionat).
4. Neglijenţa ca modalitate a imprudenţei există atunci când persoana nu îşi da seama de
caracterul prejudiciabil al faptei, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile,
deşi trebuia şi putea să le prevadă. Astfel, lipsa de înţelegere a gradului prejudiciabil al faptei şi
al prevederii producerii rezultatului ei deosebesc imprudenţa de toate celelalte forme şi modali-
tăţi ale vinovăţiei. În dreptul penal esenţa neglijenţei constă în faptul că persoana trebuia şi putea
să prevadă posibilitatea producerii rezultatului prejudiciabil.
5. Sintagma din art.18 CP trebuia să prevadă exprimă obligaţiunea persoanei de a prevedea
posibilitatea survenirii urmării prejudiciabile. Această obligaţiune rezultă din diferite norme,
reguli, instrucţiuni legale care reglementează modul de desfăşurare a unor activităţi sau din
anumite reguli de convieţuire socială bazate pe experienţa de viaţă. În lipsa obligaţiunii de a
prevedea posibilitatea survenirii rezultatului se exclude vinovăţia.
Obligaţiunea de prevedere nu se deduce din posibilităţile individuale, concrete ale persoa-
nei, ci din posibilitatea unui individ mediu, obişnuit, care, activând în condiţiile făptuitorului, ar
fi trebuit să prevadă rezultatul acţiunii sale. Prin urmare, obligaţiunea de a prevedea rezultatul
este o condiţie obiectivă a neglijenţei şi la stabilirea ei nu se iau în considerare particularităţile
individuale ale persoanei concrete.
6. Pe lângă obligaţiunea de a prevedea rezultatul (trebuia să-l prevadă), este necesar ca per-
soana să poată prevedea natura şi dimensiunile lui. Posibilitatea de prevedere este o condiţie su-
biectivă a neglijenţei şi se stabileşte în funcţie de particularităţile individuale ale făptuitorului,
pregătirea şi experienţa lui profesională sau de viaţă, circumstanţele concrete ale situaţiei în fie-
care caz aparte.
Comentariu 51
Dacă se stabileşte că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului, există o

faptă săvârşită fără vinovăţie, şi nu infracţiune (art.20 CP). Numai atunci când persoana care
trebuia să prevadă şi să preîntâmpine rezultatul faptei sale a putut, însă nu şi-a onorat această
obligaţiune, sunt temeiuri de a se vorbi despre prezenţa vinovăţiei în formă de neglijenţă.
7. În general, art.18 CP reglementează imprudenţa în cele două modalităţi menţionate nu-
mai în cazurile infracţiunilor cu componenţe materiale, de rezultat. Crearea pericolului survenirii
urmării prejudiciabile din cauza încrederii exagerate în sine sau a neglijenţei, în lipsa unui rezul-
tat real, nu atrage răspunderea penală a făptuitorului, chiar nici atunci când rezultatul a fost pre-
întâmpinat de alte persoane sau din întâmplare nu a survenit. Excepţie fac infracţiunile cu com-
ponenţe formale prevăzute expres în PS a CP (art.235 alin.(1) art.345 CP).
Specificul acestei forme de vinovăţie rezultă şi din faptul că CP nu prevede răspunderea pe-
nală pentru participaţia la săvârşirea infracţiunilor din imprudenţă (art.41 CP) şi exclude posibi-
litatea pregătirii şi tentativei la ele (art.26-27 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO: Paşa şi Erkan Erol v.Turcia din
12.12.2006: „2. Art.2. („Dreptul la viaţă”). Obligaţia statului de a proteja viaţa. Minând un teren
utilizat drept păşune de către locuitorii unui sat şi unde copiii îşi făceau zilnic apariţia însoţind
animalele familiei, statul a creat un risc real cu privire la viaţa unuia dintre aceştia, având astfel
obligaţia să ia măsuri de securitate suficiente. În opinia Curţii, înconjurând terenul cu două bu-
căţi de sârmă ghimpată la o înălţime mare, astfel încât un copil putea să treacă uşor pe sub ele,
autorităţile nu au luat măsuri suficiente de prevenire a producerii unei atingeri a vieţii victimei.
De aceea, art.2 a fost violat”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ, deciziile 1re-91/04; 1ra-108/04; 1re-
337/04//www.csj.md
HP JS a URSS din 1 iulie 1966 în cauza penală Karaulov L. şi Şirşov A. (rezumat): „Ple-
nul Judecătoriei Supreme a URSS a casat toate hotărârile pronunţate în cauză din următoarele
considerente:
Toate instanţele de judecată au constatat cu certitudine că moartea părţii vătămate a fost ca-
uzată de o singură împuşcătură, adică prin acţiunile neglijente ale unuia dintre cei doi condam-
naţi. Fiecare dintre ei a acţionat independent, şi nu în comun.
Art.106 CP al RSFSR prevede răspunderea penală doar a acelei persoane care a cauzat prin
imprudenţă moartea unui om. Răspunderea pentru neglijenţă vădită şi grosolană (încălcarea re-
gulilor de mânuire a armei, regulilor vânătoreşti etc.) care creează pericol real pentru viaţa per-
soanei, însă care, de fapt, nu au produs urmări concrete, art.106 CP nu prevede. Nu este prevă-
zută o astfel de răspundere nici în alte acte legislative în vigoare. De aceea, unul dintre cei doi
condamnaţi, Karaulov sau Şirşov, este nevinovat şi condamnat ilegal. Dacă în cauza respectivă
s-ar fi stabilit a cui împuşcătură a cauzat moartea părţii vătămate, întrebarea despre răspunderea
penală a celeilalte persoane nici nu ar fi apărut.
Luând în vedere că rezultatul acţiunilor neglijente ale unuia dintre cei doi învinuiţi a fost
cauzată moartea părţii vătămate, plenul a trimis cauza procurorului pentru efectuarea urmăririi
penale suplimentare şi stabilirea persoanei concret vinovate de săvârşirea acestei infracţiuni”
(Biuleteni Verhovnogo Suda SSSR, 1966, 5, p.24-26).
ARTICOLUL 19. INFRACŢIUNEA

SĂVÂRŞITĂ CU DOUĂ FORME DE VINOVĂŢIE
Dacă, drept rezultat al săvârşirii cu intenţie a infracţiunii, se produc urmări mai grave ca-
re, conform legii, atrag înăsprirea pedepsei penale şi care nu erau cuprinse de intenţia făptuito-
rului, răspunderea penală pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmări-
le prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate sau dacă persoana nu
a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În conse-
cinţă, infracţiunea se consideră intenţionată.
1. De regulă, infracţiunile se săvârşesc cu intenţie sau din imprudenţă. Însă unele infracţi-
uni, după construcţia lor, se caracterizează sub aspectul laturii subiective prin reunirea cumulati-
vă a intenţiei şi imprudenţei. Astfel de infracţiuni în art.19 CP sunt definite ca infracţiuni săvâr-
şite cu două forme de vinovăţie.
2. Sub aspect obiectiv infracţiunile cu două forme de vinovăţie constau dintr-o faptă iniţia-
lă, al cărei rezultat se amplifică, conducând la o consecinţă mai gravă. Sub aspect subiectiv,
aceste infracţiuni se caracterizează prin intenţie, ce stă la baza acţiunii iniţiale, şi imprudenţă
faţă de urmarea mai gravă. Urmarea mai gravă provocată din imprudenţă prin fapta săvârşită cu
intenţie apare astfel drept circumstanţă agravantă la infracţiunile săvârşite cu intenţie.
Dacă CP nu ar fi incriminat infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie în PS a CP ca
infracţiuni distincte, în practica judiciară la încadrarea juridică a unor asemenea fapte s-ar fi ce-
rut aplicarea regulilor concursului de infracţiuni, realizându-se un concurs ideal: infracţiunea
iniţială comisă cu intenţie şi alta din imprudenţă. De exemplu, luarea de ostatici şi lipsirea de
viaţă din imprudenţă sunt fapte incriminate ca infracţiuni concrete în alin.(1) art.280 CP şi, res-
pectiv, în art.149 CP. Ele, fiind unite de legiuitor într-o componenţă, au format o singură infrac-
ţiune de luare de ostatici, care a provocat decesul unei persoane din imprudenţă (alin.(3) art.280
CP), sancţiunea pentru această incriminare fiind cu mult mai aspră decât sancţiunile prevăzute
pentru fiecare dintre infracţiunile unite.
3. În PS a CP infracţiunile cu două forme de vinovăţie după construcţia lor sunt incriminate
sub forme de infracţiuni materiale agravate şi infracţiuni formale agravate. La infracţiunile ma-
teriale agravate săvârşite cu două forme de vinovăţie se referă: vătămarea intenţionat gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei (alin.(4) art.151 CP); pro-
vocarea ilegală a avortului, care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrită-
ţii corporale sau a sănătăţii, precum şi decesul victimei (alin.(2) art.159 CP), terorismul soldat cu
decesul unei persoane din imprudenţă (alin.(3) art.278 CP) etc. Ca exemple de infracţiuni forma-
le agravate care pot fi săvârşite cu două forme de vinovăţie sunt: internarea ilegală într-o institu-
ţie psihiatrică, care a cauzat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătă-
ţii, ori decesul victimei (alin.(2) art.169 CP); lăsarea în primejdie, care a provocat din impruden-
ţă decesul victimei (alin.(2) art.163 CP); luarea de ostatici, care a dus la decesul victimei din im-
prudenţă (alin.(3) art.280 CP) etc.
4. Cunoaşterea trăsăturilor specifice ale infracţiunilor cu două forme de vinovăţie are o ma-
re importanţă practică. Or, ele, conform art.19 CP, se consideră în general infracţiuni intenţiona-
te şi asupra lor se răsfrâng toate consecinţele ce decurg din acest statut al lor, legate, de exem-
plu, de clasificarea lor (art.16 CP), stabilirea recidivei (art.34 CP), categoriile penitenciarelor în
care se execută pedeapsa cu închisoarea (art.72 CP) etc.
ARTICOLUL 20. FAPTA

SĂVÂRŞITĂ FĂRĂ VINOVĂŢIE (CAZUL FORTUIT)
Fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea sur-
venirii urmărilor ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu
putea să le prevadă.
Comentariu 53
1. Art.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei, care exclude incriminarea

obiectivă în dreptul penal al RM. Nicio faptă săvârşită fără vinovăţie, oricât de prejudiciabile ar
fi urmările ei, nu poate fi recunoscută drept infracţiune. Din dispoziţiile art.20 CP rezultă două
situaţii în care între acţiunea (inacţiunea) şi urmarea prejudiciabilă survenită există legătură cau-
zală, însă fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie.
2. La prima situaţie se referă legitima apărare aparentă (putativă sau imperfectă), când, de
fapt, lipseşte infracţiunea, însă persoana se consideră greşit că se află în faţa unui atentat îndrep-
tat împotriva ei. În asemenea cazuri trebuie să existe date obiective şi condiţii subiective reale
care să-i creeze făptuitorului certitudinea că se află în faţa unui atac. Dacă se va stabili că per-
soana care se crede cu bună-credinţă atacată şi circumstanţele concrete ale cauzei, inclusiv com-
portamentul părţii vătămate, îi dădeau temeiuri să aprecieze acţiunile părţii vătămate ca atac ce-i
dă dreptul de a se apăra, fapta se consideră săvârşită fără vinovăţie. Or, în această situaţie, per-
soana nu-şi dădea seama şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu putea să înţeleagă caracterul
ilegal al acţiunilor sale (în acest sens s-a exprimat şi Plenul Judecătoriei Supreme a fostei URSS
în p.13 al Hotărârii din 16.08.1984, Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei
ce asigură dreptul la apărare împotriva atentatelor social-periculoase).
În cazul infracţiunilor cu componenţe formale, dacă persoana nu îşi dădea seama sau nu tre-
buia şi nici nu putea să înţeleagă caracterul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale, ele, de
asemenea, se consideră săvârşite fără vinovăţie. De exemplu, declaraţiile necorespunzătoare
adevărului, în situaţia în care martorul este de bună-credinţă, că ele sunt adevărate, nu întrunesc
componenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art.312 CP.
3. A doua situaţie, în care fapta se săvârşeşte fără vinovăţie, este aceea în care persoana nu
îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al faptei sale, nu prevede posibilitatea survenirii urmării
ei şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia şi nici nu putea să le prevadă. Pentru exis-
tenţa acestei situaţii este necesar să stabilim dacă fapta săvârşită îndeplineşte următoarele condi-
ţii ce se desprind din reglementarea menţionată:
 rezultatul acţiunii (inacţiunii) persoanei trebuie să se datoreze unor împrejurări obiective,
neprevăzute de conştiinţa şi voinţa făptuitorului;
 împrejurările imprevizibile pot fi: naturale (cutremur, furtună, trăsnet etc.), diferite insta-
laţii sau mecanisme (scurtcircuit, ruperea unei piese la o maşină etc.), o stare fiziologică (leşin,
atac de cord etc.). Cauza imprevizibilă se poate datora şi imprudenţei victimei (apare brusc în
faţa automobilului în viteză) sau comportării unor vieţuitoare (o viespe îl înţeapă în ochi pe con-
ducătorul unui automobil în timp ce se află la volan, din care cauză comite un accident de circu-
laţie etc.);
 persoana care a săvârşit fapta trebuie să fi fost în imposibilitate de a prevedea împrejura-
rea care a dus la producerea rezultatului. Neprevederea cauzelor care au acţionat şi a rezultatului
produs are caracter obiectiv şi general; or, în condiţiile situaţiei apărute nicio persoană nu putea
să le prevadă. De exemplu, în situaţia în care un conducător de automobil a săvârşit un accident
care a dus la moartea unei persoane, din cauza unei defecţiuni tehnice de construcţie a motoru-
lui, defecţiune care nu a fost descoperită la revizia tehnică a maşinii, împrejurare care nu ar fi
putut fi prevăzută de nicio altă persoană aflată în situaţia şoferului, se interpretează drept infrac-
ţiune săvârşită fără vinovăţie;
 acţiunea (inacţiunea) care a determinat rezultatul neprevăzut trebuie să fie o faptă prevă-
zută de legea penală. În exemplul invocat conducătorul autovehiculului a produs un accident
rutier fără vinovăţie, prevăzut de alin.(3) art.264 CP.
Numai atunci când fapta întruneşte cumulativ toate condiţiile subiective şi obiective enunţa-
te, aceasta se consideră săvârşită fără vinovăţie în înţelesul art.20 CP.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO. Cauza Yaşargoglu v.Turcia din

20.06.2006: „II. În drept. Art.2 („Dreptul la viaţă”). Curtea nu vede niciun motiv pentru a repune
în discuţie starea de fapt stabilită de către instanţele interne. Fuga suspectului a pus forţele de
ordine într-o situaţie în faţa căreia au trebuit să acţioneze rapid şi să îşi adapteze comportamen-
tul. Poliţiştii au somat verbal fugarul şi au tras mai multe focuri de avertisment. Ulterior poliţis-
tul s-a împiedicat, iar tirul mortal s-a declanşat accidental. Niciun element al stării de fapt nu
conduce la concluzia, dincolo de orice dubiu rezonabil, că moartea ar fi fost produsă intenţionat,
nici că decesul a intervenit în condiţii susceptibile să atragă răspunderea statului. De aceea, sub
aspect material, art.2 nu a fost violat”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CA Chişinău, decizia din 23.10.2003 // www.csj.md.
ARTICOLUL 21. SUBIECTUL INFRACŢIUNII

(1) Sunt pasibile de răspundere penală persoanele fizice responsabile care, în momentul
săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani.
(2) Persoanele fizice care au vârsta între 14 şi 16 ani sunt pasibile de răspundere penală
numai pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.145, 147, 151, 152 alin.(2), art.164, 166
alin.(2) şi (3), art.171, 172, 175, 186-188, 189 alin.(2), (3) şi (4), art.190 alin.(2) şi (3), art.192
alin.(2), art.195, 196 alin.(4), art.197 alin.(2), art.212 alin.(3), art.217 alin.(4) lit.b), art.217 1
alin.(3) şi alin.(4) lit.b) şi d), art.2173 alin.(3) lit.a) şi b), art.2174, art.2176 alin.(2), art.260,
268, 270, 271, 273 alin.(2) şi (3), art.275 280, 281, 283-286, 287 alin.(2) şi (3), art.288 alin.(2),
art.290 alin.(2), art.292 alin.(2), art.305, 317 alin.(2), art.342, 350.
(3) Persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice, este pasibilă de răspundere penală
pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii:
a) persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a
dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anu-
mite activităţi;
b) persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de
constituire sau scopurilor declarate;
c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile
persoanei, societăţii sau statului a fost săvârşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost
admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicită cu funcţii de
conducere a persoanei juridice respective.
(4) Persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice, răspund penal pentru infracţiuni-
le pentru săvârşirea cărora este prevăzută sancţiune pentru persoanele juridice în partea speci-
ală din prezentul cod.
(5) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pen-
tru infracţiunea săvârşită.
[Art.21 completat prin Legea nr.446-XV din 30.12.04, în vigoare 28.01.05]
Comentariu 55
1. Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii, deopotrivă cu persoana fizică,

şi persoana juridică. În CP subiectul infracţiunii apare şi sub denumirea de infractor (alin.(2)
art.1 CP), de persoană care a săvârşit o infracţiune (alin.(1) art.6, alin.(1) art.11, art.17, art.18 CP
etc.), de persoană vinovată de săvârşirea infracţiunii (alin.(2) art.10, alin.(2) art.51 CP etc.), de
făptuitor (art.19, alin.(1) art.26, art.27 CP etc.), autor, organizator, instigator sau complice
(art.42 CP). Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana care a săvârşit o infracţiune consumată,
cât şi cea care comite o infracţiune neconsumată (art.25-27 CP).
2. În alin.(1) art.21 CP sunt indicate semnele specifice persoanei fizice ca subiect al infrac-
ţiunii. Acestea sunt: vârsta cerută de lege şi responsabilitatea.
3. Pentru ca o persoană să poată fi subiect al infracţiunii, ea trebuie să fi atins, în momentul
comiterii infracţiunii, o anumită limită de vârstă. Or, numai la o anumită vârstă, şi nu de la naş-
tere, omul dobândeşte capacităţile psihice care-i dau posibilitate să conştientizeze acţiunile sale
şi să le poată stăpâni.
4. În actele internaţionale cu privire la administrarea justiţiei pentru minori este recunoscut
faptul că minorul poate fi subiect al infracţiunii. Minorul reprezintă orice persoană care nu a îm-
plinit 18 ani. De asemenea, se consideră că ar trebui să fie posibil ca adulţii tineri sub vârsta de
21 de ani să fie trataţi într-un mod comparabil cu cel al minorilor. Însă nu s-a convenit asupra
unei limite minime de vârstă a răspunderii penale aplicabile în toate ţările.
5. CEDO s-a pronunţat asupra problemei dacă stabilirea vârstei minime a responsabilităţii
penale are vreo incidenţă asupra aplicării dispoziţiilor art.3 din Convenţie. Din acest punct de
vedere, în hotărârea din 16.12.1999 în cauza V. v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, CE-
DO a constatat că până în prezent, statele-membre ale CE nu au o normă comună privitoare la
această vârstă şi că, chiar dacă Ţara Galilor şi Anglia se află printre ordinile juridice naţionale
europene în care vârsta angajării responsabilităţii penale rămâne fragedă – 10 ani – nu s-ar putea
spune că pragul adoptat ar fi disproporţionat de acela al altor state europene. De aceea Curtea a
ajuns la concluzia că angajarea acestei responsabilităţi a reclamantului, în vârstă de 11 ani la
epoca faptelor, nu semnifică, în sine, o încălcare a dispoziţiilor art.3 al Convenţiei. Concluzio-
nând astfel, Curtea a pus accentul pe obligaţia impusă de Convenţie statelor contractante să ia
măsuri apropiate de natură să protejeze publicul împotriva crimelor violente. Ea a considerat că
îndeplinirea acestei obligaţiuni nu interzice statelor posibilitatea pedepsirii unui copil sau unui
adolescent care a săvârşit o infracţiune foarte gravă, dacă protecţia publicului reclamă o atare
măsură (C.Bârsan, CEDO, comentariu pe articole, vol.1, Ed.All Beck, B.,, 2005, p.233).
6. Din alin.(1) art.21 alin.(1) rezultă că în RM minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani
nu poate fi subiect al infracţiunii. Aceasta înseamnă că, până la atingerea vârstei de 14 ani, din
punct de vedere penal, inexistenţa responsabilităţii persoanei fizice este absolută şi în niciun caz
nu se va putea dovedi existenţa ei.
7. Vârsta generală pentru tragerea la răspundere penală a persoanei fizice este de 16 ani.
Minorii între 14 ani şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor
indicate expres în alin.(2) art.21. Dar, în cazul în care se constată că minorul care a atins vârsta
răspunderii penale, este înapoiat mintal şi această apreciere nu este determinată de o boală psihi-
că cronică, de o tulburare psihică temporară sau de o altă stare patologică prin care se exclude
responsabilitatea, iar nivelul de dezvoltare intelectuală şi psihică a lui nu corespunde vârstei de
la care art.21 CP prevede răspunderea penală, acest minor nu poate fi recunoscut ca subiect al
infracţiunii săvârşite şi tras la răspundere penală pentru fapta comisă. Aceeaşi atitudine a luat şi
CSJ a RM în deciziile 2p-16/96 din 10.04.1996 şi 1ra-60/2007 din 06.02.2007.
8. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să fie stabilită vârsta precisă a mi-
norului (ziua, luna, anul naşterii). Această chestiune se soluţionează în conformitate cu cerinţele
legii de procedură penală. Se consideră că persoana a atins vârsta anumită nu în ziua naşterii, ci
începând cu ziua următoare. La constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii
urmează să fie considerată ultima zi a acelui an, care este numit de expert, iar în cazul constatării
vârstei printr-un număr minimal şi un număr maximal de ani, ea se deduce din vârsta minimală a
acestei persoane presupusă de expertiză (p.2 al HP CSJ 39 din 22.11.2004 Cu privire la practica
judiciară în cauzele penale privind minorii).
9. Temeiurile răspunderii penale sunt unice şi se aplică în egală măsură faţă de orice per-
soană care a împlinit vârsta cerută de lege (art.5 şi art.51 CP). Însă vârsta minorului este luată în
considerare la individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei penale. Astfel, persoana în vâr-
stă de până la 18 ani poate fi liberată de răspunderea penală în temeiul prevederilor art.54 CP şi
în conformitate cu prevederile procedurii penale; săvârşirea infracţiunii de către un minor con-
stituie o circumstanţă atenuantă la stabilirea pedepsei (art.76 CP), faţă de minori nu se aplică
detenţiunea pe viaţă (art.71 CP) etc.
10. Referitor la problema vârstei de la care este posibilă răspunderea penală, trebuie să
avem în vedere că o mare parte din infracţiunile prevăzute în PS a CP pot fi săvârşite numai de
persoane care au atins o anumită vârstă. De exemplu, infracţiunile de atragere a minorilor în ac-
tivitatea criminală sau la consumul ilegal de droguri pot fi săvârşite numai de persoane care au
atins vârsta de 18 ani (art.208-209 CP). În alte cazuri, vârsta subiectului special în norma de in-
criminare nu este determinată, însă este indicat caracterul activităţii persoanei sau funcţiile pe
care le ocupă. De exemplu, persoana cu funcţii de răspundere (art.327, 328 CP), persoana care
efectuează urmărirea penală (art.306, 308 CP), judecătorul (art.307 CP), medicul (art.160 CP),
lucrătorul transportului feroviar, naval sau aerian (art.263) etc. În aceste cazuri subiect al infrac-
ţiunii poate fi persoana fizică care a împlinit 18 ani sau o altă vârstă stabilită de lege pentru a
ocupa aceste funcţii sau pentru a exercita aceste activităţi.
11. Alt semn ce caracterizează persoana fizică drept subiect al infracţiunii este responsabi-
litatea. Noţiunea şi caracteristica responsabilităţii şi iresponsabilităţii sunt expuse în comentariul
la art.22-23 CP.
12. În concepţia CP din 1961 persoana juridică nu putea fi subiect al infracţiunii. Actualul
CP a mers pe calea recomandată ţărilor-membre de Consiliul Europei şi de către alte organizaţii
internaţionale – de a recunoaşte în legislaţia penală persoana juridică drept subiect al răspunderii
penale. Astfel, alin.(3) şi (4) art.21 CP reglementează particularităţile răspunderii penale a per-
soanei juridice ca subiect al infracţiunii.
13. Norma citată indică următoarele semne ale persoanei juridice ca subiect al infracţiunii:
a) să fie constituită în ordinea şi modul prevăzute de lege; b) să nu fie organ al autorităţii publi-
ce; c) ea poartă răspundere penală pentru infracţiunile pasibile de sancţiunea pentru persoanele
juridice în PS a CP.
14. CP nu dă noţiunea de persoană juridică. Conform art.55 CC, persoană juridică este or-
ganizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiunile sale cu acest patri-
moniu, poate să dobândească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale
nepatrimoniale, să-şi asume obligaţiuni, poate fi reclamant şi pârât în instanţa de judecată. Ea se
consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă
(alin.(1) art.60 CC) şi de exerciţiu (alin.(1) art.61 CC). Prin urmare, persoana juridică poate fi
subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat.
15. Conform art.21 alin.(3) şi (4) CP, autorităţile publice nu pot fi subiecţi ai infracţiunii.
Autorităţile publice, structura, organizarea şi funcţionarea lor sunt stabilite în Titlul III al Consti-
tuţiei şi în alte legi adoptate de Parlament. Persoanele cu funcţii de răspundere şi alte persoane
care activează în organele autorităţilor publice pentru infracţiunile de serviciu sau legate de acti-
vitatea lor în aceste organe poartă răspundere penală conform principiului caracterului personal
al răspunderii penale (art.6 CP).
Comentariu 57
16. Persoanele juridice pot fi trase la răspundere penală numai pentru infracţiunile pasibile
de sancţiunea pentru persoanele juridice în PS a CP. Răspunderea penală a persoanelor juridice
nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită. În această situaţie persoa-
na fizică trebuie să posede semnele prevăzute în alin.(1) art.21 CP şi în articolul corespunzător
din PS a CP.
17. În lit.a), b) şi c) alin.(3) art.21 sunt prevăzute unele condiţii speciale privitoare la speci-
ficul laturii obiective şi al laturii subiective ale infracţiunilor săvârşite de persoana juridică.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 22.11.2004, 39, Cu privire la practica
judiciară în cauzele penale privind minorii, pct.2, 12// BCSJ a RM 7/6, 2005.
CPL al CSJ din 06.02.2007: „Persoana care, în conformitate cu raportul de expertiză psi-
hologică, după nivelul său de dezvoltare intelectuală corespunde vârstei de 12-13 ani nu poate fi
subiect al infracţiunii prevăzute de art.145 alin.(3) lit.b) şi f) din CP” (Decizia 1ra-
60/2007)//BCSJ, 4/7, 2007.
CP al JS din 10.04.1996: „Persoana, care, conform raportului de expertiza judiciar-
psihiatrica, după nivelul său de dezvoltare intelectuală şi judiciar-psihiatrică, psihologică cores-
punde vârstei de 14 ani, nu poate fi subiect al infracţiunii, prevăzute de art.103-1 alin.(2) din
CP” (Decizia 2p-16/96) //Sinteza practicii judiciare, Ch., /292, 2000.
CP al CSJ, deciziile: 1ra-40/97, 1ca-59/03//www.moldlex.md
ARTICOLUL 22. RESPONSABILITATEA

Responsabilitatea este starea psihologică a persoanei care are capacitatea de a înţelege
caracterul prejudiciabil al faptei, precum şi capacitatea de a-şi manifesta voinţa şi a-şi dirija
acţiunile.
1. În art.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în

calitate de subiect al infracţiunii, iar în art.22 CP se dă noţiunea de responsabilitate. Responsabi-
litatea este starea psihologică proprie omului normal şi este opusă iresponsabilităţii prevăzute de
art.23 CP. În literatura juridică responsabilitatea este denumită şi capacitate penală sau imputa-
bilitate.
2. Responsabilitatea presupune doi factori: un factor intelectiv şi unul volitiv:
Factorul intelectiv este determinat de capacitatea persoanei de a înţelege caracterul prejudi-
ciabil al faptei. Factorul volitiv constă în capacitatea persoanei de a-şi manifesta voinţa şi de a-şi
dirija acţiunile. Aceşti doi factori există în mod cumulativ. Lipsa unuia dintre aceştia duce la
inexistenţa responsabilităţii şi, deci, la starea de iresponsabilitate.
3. Între responsabilitate şi vinovăţie există o strânsă legătură. Responsabilitatea trebuie să
existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă lipseşte responsabilitatea, nu se poate pune problema
vinovăţiei ca semn al infracţiunii, întrucât o persoană iresponsabilă nu poate acţiona cu vinovă-
ţie (cu intenţie sau imprudenţă). Prin urmare, responsabilitatea este premisa vinovăţiei.
4. Trebuie să facem distincţie între responsabilitate şi răspunderea penală. Responsabilita-
tea este consecinţa capacităţii biopsihice a persoanei de a-şi da seama de caracterul prejudiciabil
al faptei şi de a-şi manifesta voinţa şi dirija acţiunile. Răspunderea penală reprezintă o condam-
nare publică care obligă infractorul să suporte consecinţele prevăzute de lege pentru infracţiunea
săvârşită. Numai persoana responsabilă, care a săvârşit o faptă cu vinovăţie, o infracţiune, este
supusă răspunderii penale (alin.(2) art.51 CP). Astfel, responsabilitatea constituie şi o premisă a
răspunderii penale.
5. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită în procesul penal. Însă

în cazurile privind minorii organul de urmărire penală şi instanţa de judecată, conform art.475
alin.(1), pct.2) CPP, sunt obligate să stabilească gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psi-
hologică a minorului. În cazul în care se constată că minorul suferă de debilitate mintală, care nu
este determinată de o boală psihică, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă minorul a fost
pe deplin conştient de săvârşirea faptei (art.475 alin.(2) CPP.
6. Din aceste prevederi legale rezultă că legiuitorul, în privinţa minorului, a instituit o răs-
pundere penală condiţionată de constatarea faptului dacă el în momentul săvârşirii faptei a acţi-
onat cu discernământ, adică avea capacitatea de a înţelege şi de a-şi manifesta voinţa în raport cu
fapta concretă săvârşită.
7. Nici CP şi nici CPP nu prevede direct efectele juridice ale situaţiei în care, datorită unei arie-
raţii, nivelul de dezvoltare intelectuală şi psihică a minorului nu corespunde vârstei lui biologice.
În doctrina penală a fost exprimată opinia conform căreia, dacă minorul a atins vârsta răs-
punderii penale, însă, din cauza unei arieraţii, nivelul de dezvoltare intelectuală şi psihicul lui nu
corespund vârstei de la atingerea căreia el poate fi tras la răspundere penală, acest minor nu poa-
te fi considerat subiect al răspunderii penale. CSJ a acceptat această opinie şi a format o juris-
prudenţă constantă în astfel de cazuri (a se vedea jurisprudenţa instanţelor naţionale expusă la
art.21 CP din acest comentariu).
ARTICOLUL 23. IRESPONSABILITATEA

(1) Nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvârşirii unei fapte
prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de acţiunile
ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei tulbu-
rări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotă-
rârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, prevăzu-
te de prezentul cod.
(2) Nu este pasibilă de pedeapsă persoana care, deşi a săvârşit infracţiunea în stare de res-
ponsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei de către instanţa de judecată s-a îmbolnăvit de o
boală psihică care a lipsit-o de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile ori inacţiunile sale
sau de a le dirija. Faţă de o asemenea persoană, în baza hotărârii instanţei de judecată, pot fi
aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după însănătoşire – ea poate fi supusă
pedepsei.
1. Potrivit alin.(1) art.21 CP, numai persoana responsabilă poate fi subiect al infracţiunii.
Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită. Însă în cazurile în care apar
îndoieli cu privire la starea de responsabilitate a bănuitului, învinuitului sau inculpatului, orga-
nele urmăririi penale şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să stabilească starea psihică a aces-
tora, adică responsabilitatea sau iresponsabilitatea lor.
Art.23 CP dă noţiunea de iresponsabilitate ca stare psihologică opusă responsabilităţii şi ca-
racterizează criteriile ce stau la bază ei. Reglementările art.23 CP sunt de principiu, norma dată
exclude răspunderea penală a persoanei iresponsabile.
2. Din dispoziţiile cuprinse în art.23 CP rezultă că la baza iresponsabilităţii stau două crite-
rii: medical şi juridic. Acesta din urmă este denumit şi psihologic. Ambele criterii determină
numai în mod cumulativ iresponsabilitatea persoanei.
3. Criteriul juridic (psihologic) al iresponsabilităţii are la bază doi factori: intelectiv şi voli-
tiv, care sunt expuşi în art.23 CP prin expresia „nu putea să-şi dea seama de acţiunile şi inacţiu-
nile sale sau nu putea să le dirijeze“. Factorul intelectiv al iresponsabilităţii se manifestă prin
Comentariu 59
faptul că persoana “nu putea să-şi de seama de acţiunile şi inacţiunile sale“ în momentul săvârşi-
rii faptei prejudiciabile. Această stare psihică presupune lipsa capacităţii persoanei de a înţelege
caracterul adevărat al faptei şi caracterul prejudiciabil al acesteia. De exemplu, persoana care
suferă de o boală psihică cronică, din cauza stării psihice bolnăvicioase, nu înţelege că prin acţi-
unile sale suprimă viaţa victimei, distruge sau îşi însuşeşte bunurile altei persoane etc. şi nu îşi
dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor întreprinse.
Factorul volitiv al iresponsabilităţii se caracterizează prin lipsa capacităţii persoanei de a-şi
dirija acţiunile sau inacţiunile în momentul săvârşirii infracţiunii şi este determinat de afectarea
sferei volitive a psihicului persoanei. Această stare psihică este strâns legată de incapacitatea
intelectuală a persoanei (factorul intelectiv), însă poate să se manifeste şi independent. De
exemplu, în cazul unei astfel de tulburări psihice cum este piromania, persoana simte impulsul
de a da foc, de a distruge prin foc şi, exceptând faptul că înţelege caracterul prejudiciabil al unei
asemenea fapte, nu are capacitatea de a se abţine de la impulsul de a incendia.
4. Simpla prezenţă a criteriului juridic (psihologic) nu dă temei pentru recunoaşterea per-
soanei iresponsabile. Or, alin.(1) art.23 CP cere ca incapacitatea persoanei de a-şi da seama de
acţiunile şi inacţiunile sale sau de a le dirija să fie determinată de anumite cauze care se referă la
criteriul medical al iresponsabilităţii.
Criteriul medical constă din faptul că lipsa capacităţii intelectuale şi volitive a persoanei es-
te efectul unor cauze ca: a) bolile psihice cronice; b) tulburările psihice temporare; c) stările pa-
tologice. Astfel, criteriul medical al iresponsabilităţii este exprimat în art.23 CP printr-o enume-
rare generalizatoare juridico-penală a tuturor tipurilor de boli psihice, tulburări psihice şi stări
patologice cunoscute de psihiatrie şi capabile să afecteze activitatea normală a psihicului per-
soanei (criteriul juridic, psihologic).
5. Pentru ca persoana să fie recunoscută iresponsabilă se cere prezenţa ambelor criterii ale
iresponsabilităţii, cu condiţia ca la momentul săvârşirii faptei boala psihică a persoanei să fi
atins un asemenea grad, încât a lipsit-o de capacitatea de a-şi da seama de acţiunile sau inacţiu-
nile sale ori de a le dirija. Recunoaşterea iresponsabilităţii persoanei este de competenţa instan-
ţelor judecătoreşti, şi acest fapt se soluţionează în baza tuturor materialelor cauzei, inclusiv în
baza expertizei psihiatrice, a cărei efectuare este obligatorie în cazurile în care apar îndoieli cu
privire la starea de responsabilitate a persoanei care a săvârşit o faptă prejudiciabilă.
6. Iresponsabilitatea persoanei se stabileşte la momentul săvârşirii faptei prejudiciabile
prevăzute de legea penală ca infracţiune. Persoana recunoscută iresponsabilă la momentul săvâr-
şirii faptei prejudiciabile nu poate fi subiect al infracţiunii şi nici nu poate fi trasă la răspundere
penală. Însă faţă de aceste persoane, în baza hotărârii instanţei judecătoreşti, pot fi aplicate mă-
suri de constrângere cu caracter medical prevăzute de art.98-102 CP.
7. Prevederile alin.(2) art.23 CP interzic tragerea la răspundere penală a persoanei care,
deşi a săvârşit infracţiunea în stare de responsabilitate, înainte de pronunţarea sentinţei s-a îm-
bolnăvit de o boală psihică.
8. Îmbolnăvirea de o boală psihică după săvârşirea infracţiunii, în principiu, nu serveşte
drept temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală. Faţă de o asemenea persoană, în
baza hotărârii judecătoreşti, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, iar după
însănătoşire ea poate fi supusă pedepsei, dacă nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu
există alte motive pentru liberarea ei de răspundere penală şi de pedeapsă (art.102 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărâri CEDO: Winterwerp v.Olanda din
29.10.1979, pct.37, 39: (…) În opinia Curţii, în afară de cazurile de urgenţă, persoana respectivă
n u ar trebui privată de libertate decât dacă s-a demonstrat în mod convingător că sugeră de „tul-
burări mintale”. Însăşi natura faptului de stabilit în faţa autorităţilor naţionale competente – adi-
că o tulburare mintală reală – necesită o expertiză medicală obiectivă. Mai mult, natura sau gra-
vitatea tulburării mintale trebuie să justifice internarea obligatorie. În plus, valabilitatea continu-
ării internării depinde de persistenţa unei astfel de tulburări”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 12.12.2005, p.23, Cu privire la respec-
tarea legislaţiei în cazurile despre aplicarea, schimbarea, prelungirea şi revocarea măsurilor de
constrângere cu caracter medical//BCSJ a RM 9/8, 2006.
CP al CSJ, Decizia 1ra-788/04//moldlex.md
ARTICOLUL 231. RESPONSABILITATEA REDUSĂ

(1) Persoana care a săvârşit o infracţiune ca urmare a unei tulburări psihice, constatată
prin expertiza medicală efectuată în modul stabilit, din cauza căreia nu-şi putea da seama pe
deplin de caracterul şi legalitatea faptelor sale sau nu le putea dirija pe deplin este pasibilă de
responsabilitate penală redusă.
(2) Instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de
tulburarea psihică existentă, care însă nu exclude răspunderea penală.
1. Articolul comentat a legiferat pentru prima dată responsabilitatea redusă, aceasta fiind o
stare intermediară între responsabilitate şi iresponsabilitate.
2. La baza responsabilităţii reduse stă o tulburare psihică ce nu-i permite persoanei să înţe-
leagă în deplină măsură caracterul şi gradul prejudiciabil al acţiunilor (inacţiunilor) sale şi să le
dirijeze.
3. Responsabilitatea redusă, asemenea iresponsabilităţii, este determinată de două criterii:
medical şi juridic (psihologic).
4. Criteriul juridic al responsabilităţi reduse are la bază doi factori: intelectiv şi volitiv. Fac-
torul intelectiv al responsabilităţi reduse se manifestă prin faptul că persoana”nu-şi poate da
seama pe deplin de caracterul şi de legalitatea faptelor sale”. Factorul volitiv constă în faptul că
persoana nu-şi poate dirija pe deplin acţiunile. Pentru existenţa caracterului juridic este suficient
să constatăm unul dintre aceşti doi factori.
5. Criteriul medical se constată prin stabilirea faptului că persoana suferă de o maladie cro-
nică psihică, manifestă tulburări psihice temporare sau alte stări patologice denumite în doctrină
anomalii psihice.
6. Pentru ca să fie recunoscută drept persoană cu responsabilitate redusă, se cere prezenţa
ambelor criterii cu condiţia că, la momentul comiterii infracţiunii, anomaliile psihice să nu fi
atins nivelul care înlătură responsabilitatea persoanei.
7. În alin.(1) al art.231 CP este indicat faptul că persoana cu responsabilitate redusă este pa-
sibilă de responsabilitate penală. Însă Cp nu conţine anumite norme care ar reglementa respon-
sabilitatea penală redusă a persoanelor cu responsabilitate redusă. Excepţie fac dispoziţiile
art.231 alin.(2) CP, conform cărora, în cazul persoanelor cu responsabilitate redusă, instanţa de
judecată, la stabilirea pedepsei sau a măsurilor de siguranţă, ţine cont de tulburarea psihică a
acestei persoane la momentul comiterii infracţiunii ca de o circumstanţă atenuantă prevăzută de
art.76 alin.(1) lit.d) CP.
8. O formă specifică de responsabilitate redusă a minorilor este reglementată în art.475
alin.(2) CPP, conform căruia în cazul în care se constată că minorul suferă de debilitate care nu
este legată de maladiile psihice, trebuie să se stabilească, de asemenea, dacă acesta a fost pe de-
plin conştient de săvârşirea faptei.
Comentariu 61
9. Pentru stabilirea arieraţiei învinuitului sau inculpatului minor, organele de urmărire pe-
nală şi instanţele judecătoreşti sunt obligate să dispună efectuarea expertizei de către specialişti
în domeniul psihologiei (psiholog, asistent social, pedagog) sau de către expertul-psihiatru (HP
CSJ 37 din 22.11.2004 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind minorii). Ţinând
cont de gradul de deficienţă mintală, precum şi de gravitatea infracţiunii săvârşite, minorul, în
baza art.54 CP, poate fi liberat de răspunderea penală şi internat într-o instituţie specială de învă-
ţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare ori faţă de el se pot aplica
măsuri de constrângere cu caracter educativ, prevăzute de art.104 CP (a se vedea şi comentariul
de la art.21 CP).
ARTICOLUL 24. RĂSPUNDEREA

PENTRU INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ ÎN STARE DE EBRIETATE
Persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate, produsă de alcool sau de alte
substanţe, nu este liberată de răspundere penală. Cauzele ebrietăţii, gradul şi influenţa ei asu-
pra săvârşirii infracţiunii se iau în considerare la stabilirea pedepsei.
1. Potrivit art.24 CP, persoana care a săvârşit o infracţiune în stare de ebrietate nu este libe-
rată de răspunderea penală.
2. Norma citată are în vedere starea de ebrietate obişnuită (simplă, fiziologică) în care a
ajuns persoana ca efect al folosirii alcoolului, substanţelor narcotice sau toxice, ori a altor sub-
stanţe cu efect ebriant sau narcotizant. O astfel de stare de ebrietate, indiferent de gradul ei de
gravitate, nu poate fi considerată stare de iresponsabilitate, deoarece lipseşte criteriul medical al
ei (boala psihică cronică, tulburarea psihică temporară sau starea patologică, despre care se vor-
beşte în art.23). Pentru elucidarea noţiunilor stare de ebrietate şi gradele stării de ebrietate a se
vedea art.13412 CP.
3. Cauzele ebrietăţii, gradul şi influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii trebuie stabilite şi
se iau în considerare la stabilirea pedepsei. Stabilirea acestor circumstanţe are importanţă juridi-
co-penală în practica judiciară. referitoare la gradul Astfel, săvârşirea infracţiunii în stare de
ebrietate este o circumstanţă care agravează pedeapsa făptuitorului. În funcţie de cauzele ebrie-
tăţii şi de influenţa ei asupra săvârşirii infracţiunii, instanţa de judecată este în drept să nu o con-
sidere circumstanţă agravantă (art.77 CP). De obicei, starea de ebrietate se consideră de către
instanţele judecătoreşti ca circumstanţă agravantă în cazurile în care această stare a contribuit la
săvârşirea infracţiunii de către cel ce a consumat alcool sau substanţe ebriante. În cazul în care
făptuitorul a ajuns la starea de ebrietate independent de voinţa sa (prin înşelăciune i se dă per-
soanei o băutură în care s-a introdus o substanţă narcotică sau este constrâns să consume sub-
stanţe toxice etc.) sau starea de ebrietate se datorează consumului unor substanţe de către o per-
soană care nu era conştientă de afectul lor ebriant sau narcotizant, instanţa de judecată recunoaş-
te această circumstanţă ca atenuantă (art.76 alin.(1) lit.i) CP). Însă dacă starea de ebrietate nu se
află în legătură cu caracterul infracţiunii, instanţa de judecată poate să nu recunoască această
circumstanţă ca agravantă (art.77 alin.(1) lit.j) CP).
4. Starea de ebrietate obişnuită, simplă, fiziologică trebuie deosebită de starea de ebrietate
patologică. Diferenţa dintre ele nu constă în gradul de gravitate al ebrietăţii. Starea de ebrietate
patologică în psihiatrie este recunoscută ca o tulburare psihică (delirium tremens, halucinaţii al-
coolice, paranoie alcoolică etc.), din cauza căreia persoana este lipsită de capacitatea de înţele-
gere şi de dirijare a voinţei sale. În aceste cazuri suntem în prezenţa celor două criterii (medical
şi juridic) ale iresponsabilităţii, persoana care a săvârşit o faptă prejudiciabilă într-o atare stare
fiind recunoscută iresponsabilă (art.23 CP).
5. În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic, narcoman sau toxicoman, dacă

există avizul medical corespunzător, instanţa de judecată, concomitent cu pedeapsa pentru in-
fracţiunea săvârşită, poate să aplice faţă de aceste persoane măsurile de constrângere cu caracter
medical prevăzute în art.103 CP.
6. În scopul apărării sănătăţii publice şi convieţuirii sociale, al prevenirii săvârşirii infracţi-
unilor în stare de ebrietate, este interzisă prin ameninţare cu pedeapsa penală circulaţia ilegală a
substanţelor narcotice şi psihotrope (art.217-2176 CP), prescrierea lor ilegală (art.218 CP) şi or-
ganizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul acestor substanţe (art.219). Luând în
seamă specificul activităţii psihice a minorilor şi efectul negativ al substanţelor narcotice şi psi-
hotrope asupra dezvoltării organismului lor, legea penală prevede răspunderea penală pentru
atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect
narcotizant (art.209 CP) şi la organizarea sau întreţinerea speluncilor pentru consumul substan-
ţelor narcotice sau psihotrope (art.219 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 04.04.2000 în cauza Wi-
told Litva v.Polonia, par.69: „Curtea menţionează că, în limbajul curent, termenul alcoolic de-
semnează o persoană dependentă de alcool... Art.5 par.1 lit.e)nu poate fi interpretat în sensul că
ar autoriza deţinerea unui individ numai pentru că ar consuma alcool. În opinia Curţii, în textul
art.5 nimic nu indică asupra faptului că acest text interzice unui stat contractant să ia această mă-
sură cu privire la o persoană care abuzează de alcool, pentru a restrânge efectele nefaste ale con-
sumului acestuia pentru ea însăşi şi pentru societate sau pentru a o împiedica să aibă un compor-
tament periculos, după ce a consumat excesiv alcool. Din acest punct de vedere, Curtea menţio-
nează că este indubitabil că un consum de alcool constituie evident un pericol pentru societate şi
că un individ în stare de ebrietate poate reprezenta o ameninţare pentru el însuşi şi pentru alţii,
fie el sau nu dependent de alcool (par.62)//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 08.07.1999, 20 (cu ulterioarele modifi-
cări) Despre practica judiciară cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării cauzelor
penale referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de
transport, pct.11//Culegere de hotărâri explicative /340, 2002.
CP al CSJ, deciziile 1ca-107/03; 1re-298/04; 1ra-776/2004 din 03.11.2004//
www.moldlex.md
ARTICOLUL 25. ETAPELE ACTIVITĂŢII INFRACŢIONALE

(1) Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele con-
stitutive ale componenţei de infracţiune.
(2) Se consideră infracţiune neconsumată pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune.
(3) Răspunderea pentru pregătirea de infracţiune şi pentru tentativă de infracţiune se stabi-
leşte, conform articolului corespunzător din Partea specială a prezentului cod, ca şi pentru in-
fracţiunea consumată, cu trimitere la art.26 şi 27, respectându-se prevederile art.81.
1. Spre deosebire de CP din 1961, în art.25 al CP sunt legiferate etapele activităţii infracţi-
onale fără a se da o definiţie acestei noţiuni. În teoria dreptului penal, prin etape ale activităţii
infracţionale se înţeleg fazele, căile prin care trece fapta infracţională în desfăşurarea ei până la
producerea rezultatului (iter-criminis, calea infracţională).
În evoluţia sa această activitate parcurge anumite faze:
 apariţia ideii infracţionale,
 deliberarea,
 luarea hotărârii,
Comentariu 63
 pregătirea infracţiunii,
 tentativa de infracţiune (începerea executării) şi
 finalizarea infracţiunii prin producerea rezultatului dorit.
Pornind de la teza că numai acţiunile (inacţiunile) pot fi recunoscute infracţiuni şi de la pe-
riculozitatea lor pe parcursul desfăşurării activităţii infracţionale, legiuitorul a incriminat numai
actele de pregătire, tentativa şi producerea rezultatului prejudiciabil. Astfel, art.25 CP incrimi-
nează actele de pregătire şi tentativa, dacă nu au ajuns în faza producerii rezultatului din motive
ce nu au depins de voinţa făptuitorului, drept infracţiuni neconsumate, iar în cazul producerii
rezultatului – drept infracţiuni consumate.
Apariţia ideii, deliberarea şi luarea hotărârii, ultima chiar şi exteriorizată, dacă nu au fost
materializate prin acţiuni de pregătire sau de tentativă, au rămas în afara legii penale.
2. Infracţiunea se consideră consumată dacă fapta săvârşită întruneşte toate semnele consti-
tutive ale componenţei de infracţiune (alin.(1) art.25 CP). Prin urmare, infracţiunea consumată
conţine toate semnele ce caracterizează componenţa infracţiunii, şi nu doar unele, ca în cazul
tentativei. Pentru recunoaşterea infracţiunii drept consumată are importanţă de principiu mo-
mentul consumării infracţiunii. Odată cu consumarea infracţiunii, activităţile efectuate în fazele
precedente în vederea producerii rezultatului îşi pierd propria lor individualitate, integrându-se
în fapta consumată, singura reţinută pentru încadrarea juridică şi sancţionarea ei.
3. Momentul consumării infracţiunii depinde de construcţia juridică a componenţei de in-
fracţiune din PS a CP.
 Infracţiunile, drept componenţe materiale, se consideră consumate din momentul surve-
nirii rezultatului. De exemplu, furtul, jaful şi escrocheria se consideră consumate dacă averea a
fost sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa
(p.23 din HP CSJ 23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre
sustragerea bunurilor). Au componenţe materiale şi alte infracţiuni prevăzute de PS a CP
(art.145, 146, 147, 239, 242, 271 etc.).
 Infracţiunile cu componenţe formale dobândesc forma consumată în momentul săvârşirii
acţiunii prejudiciabile. De exemplu, tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului în-
soţit de aplicarea sau ameninţarea cu aplicarea violenţei, periculoase pentru viaţa şi sănătatea
victimei, şantajul – din momentul înaintării cerinţei, însoţită de ameninţare, indiferent de atinge-
rea de către infractor a scopului pus (p.23 din HP CSJ 23 din 28.06.2004 Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor); traficul de fiinţe umane, precum şi
traficul de copii, fac parte din componenţele de infracţiuni formale şi se consideră consumate
din momentul săvârşirii a cel puţin unei acţiuni specifice art.165 şi 206 CP, indiferent de surve-
nirea consecinţelor prejudiciabile (HP CSJ 37 din 22.11.2004 Cu privire la practica aplicării le-
gislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii. La infracţiunile cu com-
ponenţe formale se referă şi alte infracţiuni din PS a CP (de exemplu, art.177, 178, 179, 290,
307 alin.(1), 311, 312 etc.).
 Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel, încât ele se consumă chiar din momentul pre-
gătirii lor. De exemplu, intenţia de a dobândi prin banditism arme şi muniţii se consideră infrac-
ţiune consumată din momentul organizării bandei (p.10 din HP CSJ 31 din 9.11.1998 Cu privire
la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, co-
mercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păs-
trarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor). O astfel de construcţie au şi infracţiunile de
organizare a unei rebeliuni armate (art.340 CP), organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale
(art.282 CP), crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (art.284 CP), organizarea de
grupuri criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau săvârşirii
atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor (art.286 CP) etc.
● Alte infracţiuni se consideră consumate din momentul creării unei stări de pericol real
pentru valoarea socială ocrotită de legea penală. De exemplu, infracţiunea de ecocid se conside-
ră consumată din momentul în care acţiunile descrise în art.136 CP pot provoca o catastrofă eco-
logică; ameninţarea cu omorul sau vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii consti-
tuie infracţiune dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări (art.155 CP); punerea inten-
ţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA constituie infracţiune con-
sumată prevăzută de art.212 CP; infracţiune de terorism consumat constituie chiar şi ameninţa-
rea cu săvârşirea actelor de terorism (art.278 CP) etc.
● Infracţiunea continuă se consideră consumată în momentul încetării activităţii infracţio-
nale sau din cauza survenirii unor evenimente care împiedică această activitate (alin.(2) art.29
CP). La această categorie de fapte se referă infracţiunile prevăzute de art.166, 167, 194, 202,
203 CP etc.
● Infracţiunea prelungită se consumă în momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni
infracţionale (art.30 CP).
4. În alin.(2) art.25 CP se dă noţiunea infracţiunii neconsumate, care constă din pregătirea
şi tentativa de infracţiune (a se vedea comentariul la art.26 şi 27 CP).
5. Delimitarea infracţiunii consumate de cea neconsumată are importanţă juridico-penală.
Or, conform alin.(3) art.25 CP, răspunderea penală pentru pregătirea şi tentativa de infracţiune
se stabileşte conform articolului corespunzător din PS a CP, ca pentru infracţiunea consumată,
cu trimitere la art.26 şi 27 CP. În afară de aceasta, justa calificare a acţiunilor făptuitorului drept
infracţiune consumată sau neconsumată are şi consecinţe diferite. Astfel, răspunderea penală
este prevăzută numai pentru actele de pregătire a infracţiunii mai puţin grave, grave, deosebit de
grave şi excepţional de grave, ele nefiind pedepsite în cazul infracţiunilor uşoare (alin.(2) art.26
CP). Dispoziţiile art.81 CP pentru infracţiunile neconsumate stabilesc unele procedee de aplicare
a pedepsei mai favorabile decât pentru infracţiunea consumată şi interzice aplicarea pedepsei de
detenţiune pe viaţă pentru infracţiunile neconsumate. În funcţie de momentul consumării infrac-
ţiunii se rezolvă unele probleme privind aplicarea amnistiei şi prescripţiei de tragere la răspun-
derea penală. De exemplu, în cazul infracţiunii continue amnistia se aplică numai cu condiţia ca
acţiunea sau inacţiunea începută să înceteze până la data intrării în vigoare a actului de amnistie.
Dacă infracţiunea continuă începută până la actul de amnistie durează şi după intrarea lui în vi-
goare, amnistia nu se aplică.
6. Formele infracţiunii prevăzute în art.25 CP şi determinate de etapele de desfăşurare a ac-
tivităţii infracţionale privesc numai activitatea infracţională la baza căreia stă intenţia, ca formă
a vinovăţiei. Asemenea forme se exclud în cazul infracţiunilor săvârşite din imprudenţă.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Se consideră infracţiune consumată
(tâlhărie) fapta lui GI, care în stradă, urmărind scopul sustragerii banilor, cu un pistol cu gaze l-a
atacat pe PJ, îndreptând arma în direcţia ultimului, sub ameninţare de aplicare, i-a cerut banii,
care însă nu i-a obţinut, deoarece victima PJ, prin acţiuni de autoapărare l-a doborât şi reţinut pe
făptuitor” (Decizia 1re-240/04).
ARTICOLUL 26. PREGĂTIREA DE INFRACŢIUNE

(1) Se consideră pregătire de infracţiune înţelegerea prealabilă de a săvârşi o infracţiune,
procurarea, fabricarea sau adaptarea mijloacelor ori instrumentelor, sau crearea intenţionată,
pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea ei dacă, din cauze independente de voinţa făptuitoru-
lui, infracţiunea nu şi-a produs efectul.
(2) Răspunderii penale şi pedepsei penale sunt supuse numai persoanele care au săvârşit
pregătirea unei infracţiuni mai puţin grave, grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Comentariu 65
1. În alin.(1) art.26 CP se dă o definiţie mai desfăşurată a pregătirii de infracţiune decât în

alin.(1) art.15 CP din 1961. Din această definiţie rezultă că, pentru a considera o activitate drept
act de pregătire pasibil de pedeapsă penală, activitatea trebuie să fie caracterizată de anumite
semne obiective şi subiective. La semnele obiective se referă prevederile alin.(1) art.26 CP pri-
vind crearea condiţiilor pentru săvârşirea infracţiunii şi întreruperea actelor de pregătire din cau-
ze independente de voinţa făptuitorului. Cerinţa alin.(1) art.26 CP privind caracterul intenţionat
al actelor de pregătire constituie semnele subiective ale pregătirii de infracţiune.
2. Din felul în care se manifestă actele de pregătire, ele pot fi de natură intelectuală ori ma-
terială. Un act de pregătire de natură intelectuală poate fi înţelegerea prealabilă de a săvârşi o
infracţiune.
Actele de pregătire de natură materială constau din procurarea, fabricarea sau adaptarea mij-
loacelor ori a instrumentelor în vederea săvârşirii infracţiunii. Alin.(1) art.26 CP nu a enumerat
în mod exhaustiv toate actele posibile de pregătire de infracţiune. Prin expresia sau crearea in-
tenţionată, pe altă cale, de condiţii pentru săvârşirea ei legiuitorul a recunoscut că orice acte de
pregătire efectuate cu scopul săvârşirii infracţiunii cad sub incidenţa alin.(1) art.26 CP. Aceste
acte de pregătire pot fi de natură intelectuală (procurarea de informaţii şi de date privitoare la
săvârşirea infracţiunii, plănuirea infracţiunii şi repartizarea rolurilor între participanţi, înţelege-
rea prealabilă cu alte persoane de a procura sau comercializa bunurile furate etc.) şi de natură
materială (pregătirea unor ascunzişuri pentru tăinuirea uneltelor infracţiunii, bunurilor furate
etc., pregătirea unor documente personale false pentru a evita identificarea după săvârşirea in-
fracţiunii etc.).
3. Latura obiectivă a pregătirii de infracţiune are un şir de particularităţi:
 Actele de pregătire nu fac parte din latura obiectivă a infracţiunii puse la cale şi sunt ex-
terioare acesteia. Ele numai creează condiţii pentru săvârşirea infracţiunii. De exemplu, pregăti-
rea unei arme de foc pentru săvârşirea unui atac tâlhăresc nu se cuprinde în latura obiectivă a
tâlhăriei prevăzute în art.188 CP şi se consideră criminală numai în baza alin.(1) art.26 CP.
 Actele de pregătire nu lezează nemijlocit obiectul infracţiunii zămislite. În cazul actelor
de pregătire, de exemplu, a furtului, patrimoniul victimei presupuse nu este lezat, însă se creează
o stare de pericol potenţială pentru această valoare socială ocrotită de legea penală.
 Actele de pregătire, nefiind obligatorii, sunt posibile la toate infracţiunile intenţionate.
 Actele de pregătire trebuie să fie săvârşite numai de persoana care are nemijlocit inten-
ţia de a săvârşi infracţiunea ca autor sau coautor al ei. Atunci când ele sunt înfăptuite de altă per-
soană, decât autorul sau coautorii, constituie acte de complicitate (alin.(5) art.42 CP).
4. Actele de pregătire pot fi pedepsite numai în cazul în care „din cauze independente de
voinţa făptuitorului, infracţiunea nu şi-a produs efectul”. Prin expresia din alin.(1) art.26 CP in-
fracţiunea nu şi-a produs efectul se înţelege că actele de pregătire nu au ajuns până la etapa în-
ceperii tentativei sau în cazul infracţiunilor cu componenţe formale – până la săvârşirea primei
acţiuni ce constituie latura obiectivă a acestor componenţe de infracţiuni. În atare cazuri infrac-
ţiunea trebuie să nu-şi producă efectul din motive independente de voinţa făptuitorului. De
exemplu, în cazul violului, refuzul care a fost determinat de imposibilitatea continuării ulterioare
a acţiunilor criminale în virtutea unor împrejurări apărute contrar voinţei vinovatului nu poate fi
considerat benevol şi, prin urmare, nu exclude răspunderea penală (p.6 din HP CSJ 17 din
07.11.2005 Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexua-
lă). Dacă actele de pregătire sunt întrerupte din motive subiective (mila faţă de victimă, teama de
răspunderea penală etc.), va fi considerată renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii, care,
conform art.56 CP, constituie temei pentru liberarea de răspunderea penală pentru pregătirea
infracţiunii. În acest caz persoana poartă răspunderea penală doar pentru acţiunile pregătitoare
deja săvârşite în vederea producerii rezultatului infracţiunii, cu condiţia că ele conţin elementele
constitutive ale altei infracţiuni consumate (3 art.56 CP).
5. Latura subiectivă a pregătirii de infracţiune constă în caracterul ei intenţionat. Mai mult,
în cazul pregătirii de infracţiune făptuitorul acţionează cu intenţie directă. El îşi dă seama de ca-
racterul prejudiciabil al acţiunilor de pregătire a infracţiunii, prevede posibilitatea survenirii ur-
mărilor prejudiciabile de pe urma infracţiunii pe care o pregăteşte şi doreşte să săvârşească
această infracţiune. Infracţiunile din imprudenţă nu pot să apară sub formă de acte de pregătire.
6. CP din 1961 incrimina nelimitat actele de pregătire, ele fiind pedepsite în cazul tuturor
infracţiunilor intenţionate, indiferent de gravitatea lor.
Alin.(2) art.26 CP prevede răspunderea penală numai pentru persoanele care au săvârşit acte
de pregătire a unei infracţiuni intenţionate mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţio-
nal de grave. În cazul pregătirii unei infracţiuni uşoare, legiuitorul a considerat că actele de pre-
gătire nu prezintă gradul prejudiciabil caracteristic infracţiunii şi le-a lăsat în afara incriminării.
7. Răspunderea penală a făptuitorului în cazul pregătirii de infracţiune se stabileşte con-
form articolului corespunzător din PS a CP, ca pentru infracţiune consumată, cu trimitere la
art.26, respectându-se prevederile art.75 şi 81 CP. Dacă actele de pregătire a unei infracţiuni
prin natura lor constituiau o altă infracţiune, suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni. De
exemplu, pentru procurarea ilegală a unei arme de foc cu scopul pregătirii unui omor intenţionat,
făptuitorul e tras la răspundere penală pentru pregătirea omorului intenţionat în baza art.145 CP
raportat la art.26 CP, iar pentru procurarea ilegală a armei de foc – şi în baza art.290 CP.
8. Unele infracţiuni sunt construite în aşa fel, încât ele se consumă din momentul începerii
actelor de pregătire. În aceste situaţii făptuitorul poartă răspunderea penală în baza articolului
din PS a CP, în care sunt incriminate ca infracţiuni distincte actele de pregătire (a se vedea şi p.3
al comentariului de la art.25 CP).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ, deciziile 1ra-437/2004//BCSJ a RM
6/10, 2005; 1ca-56/03; 1ca-91/03; 156/04.
ARTICOLUL 27. TENTATIVA DE INFRACŢIUNE

Se consideră tentativă de infracţiune acţiunea sau inacţiunea intenţionată îndreptată nemij-
locit spre săvârşirea unei infracţiuni dacă, din cauze independente de voinţa făptuitorului,
aceasta nu şi-a produs efectul.
1. Sub aspect obiectiv, tentativa implică efectuarea unor acte ce fac parte din latura obiectivă a
infracţiunii începute, iar sub aspect subiectiv presupune caracterul intenţionat al acestor acte.
2. Sub aspect obiectiv, tentativa reprezintă, în primul rând, un început de executare a acţiu-
nii îndreptate nemijlocit împotriva valorii sociale ocrotite de CP. Făptuitorul, prin actele de exe-
cutare, atentează la obiectul concret şi creează pericolul real de a-i cauza o daună, iar în unele
cazuri chiar îi cauzează o anumită daună. De exemplu, în cazul tentativei de omor, nu este nece-
sară o încadrare suplimentară a urmărilor reale survenite pentru victimă (p.3 din HP CSJ 9 din
15.11.1993 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat).
3. Tentativa de infracţiune cu componenţe formale este posibilă numai atunci când latura
lor obiectivă se constituie din diferite acţiuni prevăzute în dispoziţiile normei de incriminare. De
exemplu, violul se consideră infracţiune consumată din momentul în care s-a început raportul
sexual. Dacă faţă de victimă se aplică forţa fizică sau ameninţarea cu scopul de a săvârşi un ra-
port sexual cu ea, dar acest scop n-a fost atins din motive ce nu depind de voinţa vinovatului,
toate cele săvârşite urmează a fi calificate ca tentativă de viol (p.5 din HP CSJ 17 din
07.11.2005 Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexua-
Comentariu 67
lă). De regulă, actele de executare a tentativei se săvârşesc prin acţiuni. Însă art.27 CP nu ex-
clude tentativa şi prin inacţiuni. În teoria dreptului penal posibilitatea tentativei prin inacţi u-
ne este discutabilă. Cei care pledează pentru existenţa tentativei prin inacţiune, de obicei, îşi
argumentează opinia prin exemplul devenit clasic: o mamă, în scopul uciderii copilului nou-
născut, nu îl hrăneşte.
4. O altă trăsătură a aspectului obiectiv al tentativei constă în faptul că acţ iunea a cărei
executare a fost începută nu şi-a produs efectul din cauze independente de voinţa făptuitoru-
lui. Cauzele independente de voinţa făptuitorului care împiedică producerea efectului în c a-
zul tentativei sunt diverse. Ele se constituie din împrejurări apărute contrar voinţei făptuito-
rului, care întrerup acţiunile şi fac imposibilă continuarea lor sau care înlătură producerea
rezultatului.
5. În funcţie de gradul de realizare a tentativei, ea poate apărea în formă întreruptă (n e-
consumată) sau în forma consumată.
6. Tentativa întreruptă (neconsumată) este atunci când acţiunea începută este întreruptă
şi nu mai poate fi continuată pentru a-şi produce efectul din cauze independente de voinţa
făptuitorului. De exemplu, există tentativa întreruptă când, în scopul de a omorî victima, in-
fractorul îi aplică lovituri cu cuţitul în regiunea cutiei toracice, însă acţiunea nu a fost dusă
până la sfârşit din cauză că partea vătămată s-a apărat şi au intervenit alte persoane.
7. Tentativa este consumată în cazul în care acţiunea a început şi a fost dusă până la
capăt, dar nu s-a produs rezultatul, el fiind înlăturat din cauze ce nu depind de voinţa făptu i-
torului. De exemplu, constituie tentativă consumată fapta persoanei care nu a avut posibilit a-
tea de a dispune de bunurile sustrase din punga victimei din cauză că a fost observată de vic-
timă şi de alte persoane şi reţinută îndată de ele.
8. Dacă persoana a renunţat, benevol şi definitiv, la ducerea până la capăt a infracţiunii,
ea nu poate fi trasă la răspunderea penală şi se liberează de răspundere penală în legătură cu
renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii, cu excepţia cazurilor în care actele tentat i-
vei conţin o altă infracţiune consumată (art.56 CP). Renunţarea de bunăvoie la infracţiune
poate apărea nu numai la întreruperea voluntară a actelor de tentativă, ci şi în cazul înlătură-
rii producerii rezultatului. De exemplu, o persoană, după ce a administrat o substanţă otrăv i-
toare victimei cu intenţia de a o ucide, fiindu-i milă de chinurile ei, îi dă un antidot, cheamă
salvarea, explică medicilor ce otravă i-a dat victimei şi, datorită acestor măsuri, îi salvează
viaţa. În cazul dat făptuitorul nu va răspunde pentru tentativa de omor, ci numai pentru u r-
marea efectiv produsă până la înlăturarea morţii victimei.
9. Tentativa sub aspect subiectiv se distinge prin caracterul intenţionat al actelor ei.
Practica judiciară a RM recunoaşte constant că tentativa de infracţiune poate fi săvârşită
numai cu intenţie directă. Sub acest aspect CSJ a explicat instanţelor judecătoreşti că tenta-
tiva de omor este posibilă numai cu intenţie directă (p.3 din HP CSJ 9 din 15.11.1993 Cu
privire la practica judiciară în cauzele despre omor intenţionat). De asemenea, s-a explicat
instanţelor judecătoreşti că, la soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplica-
rea forţei fizice sau a constrângerii psihice, trebuie constatat faptul dacă inculpatul a acţionat
cu scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată a servit drept mijloc spre a-şi
atinge scopul. Numai dacă există atare circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi recunoscute
drept tentativă de viol şi numai ele dau posibilitatea de a delimita tentat iva de viol de alte
acte criminale (acte de desfrâu, huliganism, cauzare a leziunilor corporale, insultă etc.) (p.5
din HP CSJ 17 din 07.11.2005 Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiun i-
lor privind viaţa sexuală).
10. În funcţie de caracterul intenţionat al tentativei şi al cauzelor ce înlătură produc erea

rezultatului, tentativa poate apărea sub formă de tentativă asupra unui obiect nul sau de ten-
tativă cu mijloace nule.
11. Sintagma tentativă asupra unui obiect nul e descifrată ca atare atunci când persoa-
na atentează la valorile sociale ocrotite de legea penală, însă acţiunile comise nu au pr icinuit
şi nu au putut pricinui daună din cauza greşelii făptuitorului, deoarece obiectul lipsea în
momentul atentatului sau avea calităţi atât de bune, încât – prin acţiunile întreprinse – nu
putea fi vătămat. De exemplu, dacă făptuitorul a sustras arme, muniţii, substanţe explozive,
care în acel moment nu aveau capacităţile iniţiale, dar el era sigur că cele sustrase au capac i-
tăţile necesare, acesta va purta răspunderea penală pentru tentativă de sustragere a substanţ e-
lor explozive (p.6 din HP CSJ 31 din 9.11.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele
penale despre punerea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustrag e-
rea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor
de foc şi a muniţiilor).
12. Tentativa cu mijloace nule va fi calificată ca atare în cazul în care consumarea in-
fracţiunii nu a fost posibilă din cauza insuficienţei sau defectuozităţii mijloacelor folosite.
De exemplu, făptuitorul a instalat, cu scopul de a suprima viaţa victimei, un dispozitiv ex-
plozibil sub automobilul ei. Explozia, nefiind puternică, a avut drept efect numai deterior a-
rea automobilului şi cauzarea unor leziuni corporale victimei. Vinovatul a fost condamnat
pentru tentativă de omor, deoarece, din cauza insuficienţei mijloacelor folosite de făptuitor,
moartea victimei nu a survenit.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 19.12.2005: „Încadrarea acţiuni-
lor condamnatului în baza art.art.27, 145 alin.(1) CP este incorectă fiindcă tentativă de omor
este posibilă numai cu intenţie directă: E.A., a fost trimis în judecată pentru săvârşirea tent a-
tivei de omor prevăzută de art.27 CP raportat la art.l45 alin.(1) CP” (Hotărârea 4-1re-
127/2005)//www.justice.md; CP al CSJ, deciziile: 1ca-51/03; 1ra-229/04; 1ca-57/03; 1ra-
590/04; 1re-524/04; 1ra-379/04.
ARTICOLUL 28. INFRACŢIUNEA UNICĂ

Infracţiunea unică reprezintă o acţiune (inacţiune) sau un sistem de acţiuni (inacţiuni)
care se califică conform dispoziţiei unei singure norme a legii penale.
1. În CP după structura lor infracţiunile iau diferite forme, necunoaşterea cărora poate
duce la calificarea unei singure infracţiuni ca pluralitate de infracţiuni. Pentru a evita astfel
de erori în practica judiciară, CP reglementează infracţiunea unică şi pluralitatea de infracţ i-
uni ca instituţii distincte ale dreptului penal.
2. Conceptul de infracţiune unică este legiferat în art.28 CP, conform căruia se consid e-
ră infracţiune unică şi se califică conform dispoziţiei unei singure norme din CP săvârşirea
unei acţiuni (inacţiuni) sau a unui sistem de acţiuni (inacţiuni), prevăzute de norma de in-
criminare.
3. Dreptul penal cunoaşte mai multe forme ale infracţiunii unice. În PG a CP sunt date
noţiunile infracţiunilor unice în formă de infracţiune continuă (art.29 CP), infracţiune pr e-
lungită (art.30 CP). Alte forme ale infracţiunii unice se deduc din normele de incriminare
din PS a CP. Ele sunt numite în literatura de specialitate infracţiuni simple, infracţiuni co m-
plexe, infracţiuni cu acţiuni alternative şi infracţiuni de îndeletnicire.
4. Ca formă a infracţiunii unice, infracţiunea simplă se caracterizează sub raport obie c-
tiv printr-o singură acţiune (inacţiune), printr-un singur rezultat, iar subiectiv printr-o singu-
Comentariu 69
ră formă de vinovăţie. După natura sa firească acţiunea (inacţiunea) în cazul infracţiunilor

simple se poate realiza printr-un act sau prin mai multe acte de executare. De exemplu, o
lovitură sau mai multe lovituri cu cuţitul în scopul omorului persoanei constituie în ambele
variante o infracţiune unică de omor.
5. Infracţiunea este complexă când în componenţa sa intră ca element sau ca circum-
stanţă agravantă o acţiune (inacţiune) care constituie prin ea însăşi o faptă prevăzută de l e-
gea penală.
Reunirea faptelor în componenţa infracţiunii complexe se face de legiuitor la incrimin a-
rea lor. În PS a CP infracţiunea complexă se prezintă sub două forme: a) infracţiunea co m-
plexă de bază (forma tip) şi b) infracţiunea complexă agravată.
6. Infracţiunea complexă de bază (forma tip) este formată din reunirea de către legiu i-
tor a două sau mai multe infracţiuni distincte şi crearea unei a treia deosebite de cele reunite.
Exemplul tipic a unei astfel de infracţiuni complexe este tâlhăria. Ea este formată din infra c-
ţiunea de jaf (art.187 alin.(1) CP) şi infracţiunea de vătămare intenţionată medie sau uşoară a
integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.152 alin.(1) CP) şi de ameninţare cu omor sau cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.155 CP).
7. Infracţiunea complexă agravată este o variantă a infracţiunii simple care cuprinde în
componenţa sa ca circumstanţă agravantă o altă infracţiune. De exemplu, infracţiunea simplă
de privare ilegală de libertate (art.166 alin.(1) CP), însoţită de cauzarea unei vătămări grave
integrităţii corporale sau sănătăţii (art.151 alin.(1) CP), ori soldată cu decesul victimei din
imprudenţă (art.149 alin.(1) CP) constituie infracţiunea complexă de privare de libertate în
formă agravantă, prevăzută de art.166 alin.(3) CP.
Unele infracţiuni complexe agravante sunt compuse dintr-o infracţiune complexă de ba-
ză (forma tip) şi o altă infracţiune ca circumstanţă agravantă. De exemplu, tâlhăria săvârşită
de o organizaţie criminală sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau sănătăţii
(art.188 alin.(3) CP), pirateria (art.289 alin.(2) lit.c) CP).
Nu orice infracţiune agravată este şi o infracţiune complexă agravată. De exemplu, om o-
rul săvârşit cu premeditare din interes material este o infracţiune simplă agravată, şi nu una
complexă, deoarece aceste circumstanţe agravante nu constituie infracţiuni distinct e, ci sem-
ne caracteristice laturii subiective a înseşi infracţiunii de omor.
8. Infracţiunea cu acţiuni alternative constă din mai multe acţiuni enumerate în dispoz i-
ţia normei de incriminare, care, fiecare în parte sau săvârşite în ansamblu, constituie eleme n-
tul material al unei infracţiuni unice consumate. Sunt infracţiuni cu acţiuni alternative traf i-
cul de fiinţe umane (art.165 CP); circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor (art.217 CP); proxenetismul (art.220 CP), rebeliunea armată (art.340 CP) etc.
9. În PS a CP sunt prevăzute două infracţiuni unice care pot fi săvârşite în formă de î n-
deletnicire:
a) dobândirea sau comercializarea bunurilor obţinute pe cale criminală, săvârşite sub
formă de îndeletnicire (art.199 alin.(2) lit.b) CP);
b) îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor.
În limbajul obişnuit cuvântul îndeletnicire are înţeles de profesiune, meserie sau ocupa-
ţie. Înţelesul juridico-penal al termenului îndeletnicire, utilizat în articolele menţionate CP
nu-l defineşte. În lipsa unei astfel de precizări organelor de urmărire penală şi instanţelor de
judecată le revine sarcina de a decide, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei, dacă
fapta aşa cum ea a fost săvârşită de făptuitor, poate fi apreciată sau nu ca o îndeletnicire
criminală. Însă o astfel de interpretare judiciară este în contradicţie cu previzibilitatea legii
penale ca aspect al principiului legalităţii în dreptul penal. De aceea, pentru a aplica în pra c-
tică dispoziţiile art.199 alin.(2) lit.b) CP şi art.234 CP, se cere o lege de interpretare a înţele-
sului termenului îndeletnicire utilizat în ele.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ, deciziile: 1ca-56/03; 1re-401/04.
ARTICOLUL 29. INFRACŢIUNEA CONTINUĂ

(1) Se consideră infracţiune continuă fapta care se caracterizează prin săvârşirea neî n-
treruptă, timp nedeterminat, a activităţii infracţionale. În cazul infracţiunii continue nu exi s-
tă pluralitate de infracţiuni.
(2) Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale
sau datorită survenirii unor evenimente care împiedică această activitate.
1. Infracţiunea continuă, ca şi infracţiunea simplă, se caracterizează sub raport obiectiv

printr-o singură acţiune (inacţiune), printr-un singur rezultat, iar subiectiv – printr-o singură
formă de vinovăţie a aceluiaşi făptuitor. Specificul ei constă în faptul că acţiunea (inacţi u-
nea) infracţională durează natural în timp până când infractorul o abandonează sau continu a-
rea ei este împiedicată de anumite evenimente.
2. Activitatea infracţională la unele infracţiuni continue este susceptibilă de întreruperi
determinate de natura acestei activităţi. În raport cu acest fapt doctrina penală deosebeşte
infracţiuni continue permanente şi infracţiuni continue succesive.
3. Infracţiunile continue permanente se caracterizează prin desfăşurarea activităţii i n-
fracţionale fără întrerupere, care nu necesită intervenţia făptuitorului pentru prelungirea ei.
Exemple de infracţiuni continue permanente pot fi: privarea ilegală de libertate (art.166 CP);
păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor (art.290 CP); eschivarea de la executarea pedepsei
cu închisoarea (art.319 CP); păstrarea substanţelor narcotice, psihotrope şi a precursorilor
(art.217 CP) etc. Permutarea, de exemplu, a substanţelor narcotice, psihotrope şi a precurso-
rilor dintr-un loc în altul, indiferent de locul păstrării lor, se consideră o formă de păstrare şi
nu schimbă caracterul permanent al ei (pct.3 HP CSJ 12 din 27 martie 1997 Despre practica
aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloac e-
le narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxice).
4. Spre deosebire de infracţiunile continue permanente, cele succesive permit unele î n-
treruperi în desfăşurarea activităţii infracţionale. Astfel, portul ilegal de arme (art.290 CP)
sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale (art.194 CP) pot fi
întrerupte, spre exemplu, noaptea şi reluate dimineaţa. Aceste întreruperi sunt fireşti, ţin de
natura activităţii şi nu modifică caracterul continuu şi unitar al infracţiunii. Împărţirea in-
fracţiunilor continue în permanente şi succesive are şi importanţă practică, fiindcă în cazul
lor nu există o pluralitate de infracţiuni. Orice întrerupere a infracţiunii continue permanente
are valoarea unei epuizări a infracţiunii, iar reluarea activităţii infracţionale înseamnă săvâ r-
şirea unei noi infracţiuni continue.
5. De regulă, infracţiunile continue sunt infracţiuni de pericol (formale). Însă unele dintre
ele pot fi şi de rezultat. Urmarea prejudiciabilă în cazul infracţiunilor continue de rezultat c a-
pătă proporţii cu atât mai mari cu cât se prelungeşte în timp acţiunea infracţională. De exem-
plu, fapta de utilizare ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale constituie in-
fracţiune prevăzută de art.194 alin.(1) CP, când ea a cauzat daune în proporţii mari. Prelungi-
rea în timp a acestei activităţi infracţionale amplifică şi rezultatul ei, care poate duce la cauz a-
rea daunelor în proporţii deosebit de mari proprietarului sporind gradul prejudiciabil al faptei
şi transformând-o într-o infracţiune continuă agravată, prevăzută de art.194 alin.(2) CP.
Comentariu 71
6. Infracţiunea continuă se consumă din momentul încetării activităţii infracţionale sau

din cauza survenirii unor elemente care împiedică această activitate. Încetarea activităţii i n-
fracţionale poate avea ca sursă voinţa făptuitorului, intervenţia autorităţii de stat sau a altei
persoane etc.
7. Cunoaşterea momentului consumării infracţiunii continue are importanţă pentru apli-
carea prevederilor altor instituţii de drept penal. Astfel, în cazul infracţiunilor continue:
● legea despre amnistie nu se aplică dacă infracţiunea s-a consumat după intrarea ei în
vigoare;
● legea penală aplicabilă în timp e legea în vigoare la momentul încetării acţiunii in-
fracţionale;
● dacă infracţiunea continuă începută în timp ce făptuitorul era minor se desfăşoară şi
după ajungerea acestuia la majorat, reglementările legii penale privitoare la minor faţă de
făptuitor nu se aplică. Însă, la individualizarea pedepsei, instanţa este în drept să ţină cont şi
de faptul că infracţiunea a început când făptuitorul era minor.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Se consideră infracţiune continuă
fapta lui GI, care pentru a pleca peste hotare în august 2003 a confecţionat şi folosit un do-
cument de o importanţă deosebită – fals în paşaportul de plecare peste hotare pe numele unui
cetăţean al Rusiei, a încleiat fotografia sa, prezentând ulterior paşaportul ca al său personal
la trecerea frontierelor de stat ale Ungariei, Italiei, precum şi a RM (la aeroportul Chişinău)
la 29.03.04, când a fost reţinut” (Decizia 1re-748/04).
CP al CSJ: „Fapta lui FV, care pe parcurs de un an şi 20 de zile a însuşit ilegal energia
electrică, prin evitarea sistemului de evidenţă (stoparea contorului) se consideră infracţiune
continuă” (Decizia 1re-59/04).
CP al CSJ: „Păstrarea de către IM a armei de foc procurată ilegal şi neînregistrată din
aprilie şi până la 09 septembrie 2003, moment în care a fost ridicată de organul de poliţie, se
consideră infracţiune continuă” (Decizia CSJ 1re-91/04).
CP al CSJ: „Fapta lui MO, care în prima jumătate a anului 2002 a procurat de la CS 45
de bucăţi de trotil şi 18 capse detonatoare electrice, care se consideră muniţii şi le-a păstrat
ilegal pe parcursul unui an şi jumătate în gospodăria sa, se consideră infracţiune cont inuă”
(Decizia CSJ 1re-462/04).
ARTICOLUL 30. INFRACŢIUNEA PRELUNGITĂ

(1) Se consideră infracţiune prelungită fapta săvârşită cu intenţie unică, caracteri zată
prin două sau mai multe acţiuni infracţionale identice, comise cu un singur scop, alcătuind
în ansamblu o infracţiune.
(2) Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni sau ina c-
ţiuni infracţionale.
1. Textul art.30 CP a legiferat noţiunea infracţiunii prelungite ca infracţiune unică în

formularea ei dată de către doctrina penală şi practica judiciară anterioară noului CP. Din
dispoziţiile acestei norme penale rezultă trăsăturile infracţiunii prelungite de a fi formată din
două sau mai multe acţiuni infracţionale legate între ele printr-o triplă unitate: a) unitatea de
subiect; b) unitatea rezoluţiei infracţionale şi c) unitatea acţiunilor ce realizează componenţa
aceleiaşi infracţiuni. Aceste trăsături specifice se deduc din condiţiile de existenţă a infracţi-
unii prelungite indicate în art.30 CP.
2. Unitatea de subiect a infracţiunii prelungite există cu condiţia ca acţiunile infracţi o-

nale care alcătuiesc în ansamblu o infracţiune să fie săvârşite de unul şi acelaşi autor singur
sau în orice altă formă de participaţie. În literatura de specialitate se susţine că există infra c-
ţiune prelungită şi atunci când participanţii îşi schimbă rolul şi implicit calitatea în care pa r-
ticipă la săvârşirea acţiunilor infracţionale până la consumarea infracţiunii. Considerăm că
art.30 CP nu exclude o astfel de variantă, or, infractorul, indiferent de schimbarea rolului de
la o acţiune la alta, de la început a contribuit cu intenţie la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni.
3. Unitatea rezoluţiei infracţionale a infracţiunii prelungite constă din condiţia ca atitu-
dinea psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită să fie în formă de intenţie şi cu scop unic.
4. Intenţia unică a făptuitorului în momentul luării hotărârii trebuie să cuprindă sub aspect
intelectiv previziunea săvârşirii a două sau mai multor acţiuni prejudiciabile identice în atinge-
rea unui scop unic, iar sub aspect volitiv – dorinţa de a le săvârşi şi de a-şi atinge scopul.
5. Rezoluţia infracţională trebuie să fie anterioară începerii activităţii infracţionale şi să
se menţină în linii generale pe parcursul executării acţiunilor ce alcătuiesc infracţiunea pe
care o doreşte. Pentru a uni toate actele de executare, rezoluţia de executare trebuie să fie
suficient de determinată în sensul că infractorul are imaginea de ansamblu a activităţii sale
ulterioare ce o va desfăşura prin acţiuni identice şi separate, iar cu executarea fiecărei acţ i-
uni hotărârea finală se poate concretiza.
6. Unitatea acţiunilor infracţionale a infracţiunii prelungite se caracterizează prin con-
diţia ca două sau mai multe acţiuni infracţionale identice să alcătuiască în ansamblu o sing u-
ră infracţiune.
7. Acţiunile ce alcătuiesc infracţiunea prelungită trebuie să se săvârşească la diferite i n-
tervale de timp, în caz contrar suntem în prezenţa unei infracţiuni simple. De exemplu, mai
multe acţiuni de luare şi scoatere a bunurilor din depozit şi încărcarea lor în automobil, în
cazul furtului, se află într-o succesiune imediată, neîntreruptă, caracteristică infracţiunii în
formă simplă, dar nu prelungită.
8. Este în sarcina organelor de urmărire penală şi a instanţelor de judecată ca, din felul
în care s-au desfăşurat acţiunile şi din toate probele administrate în cauză, să determine că
acţiunile săvârşite cu intervale mai mici sau mai mari între ele constituie sau nu o infracţiune
prelungită.
9. Identitatea acţiunilor în cazul infracţiunii prelungite constă în faptul că fiecare acţi u-
ne în parte trebuie să prezinte elementul material al aceleiaşi infracţiuni. În cazul infracţiun i-
lor cu acţiuni alternative infracţiunea prelungită se poate realiza prin acţiuni diferite, prev ă-
zute de norma de incriminare. De exemplu, acţiunile de distrugere şi deteriorare intenţionată
a bunurilor, dacă sunt săvârşite la diferite intervale de timp şi urmăresc un singur scop – de
a-i cauza proprietarului în ansamblu daune în proporţii mari, pot constitui o infracţiune pr e-
lungită prevăzută de art.197 CP.
10. Acţiunile identice care alcătuiesc infracţiunea prelungită în unele cazuri ele însele pot
avea calitatea de infracţiuni distincte, iar în altele – nu. De exemplu, furtul în proporţii con-
siderabile poate apărea ca infracţiune prelungită, săvârşită prin acţiuni ce constituie fiecare
în parte contravenţii administrative.
11. În practica judiciară instanţele judecătoreşti, în funcţie de circumstanţele concrete ale
cauzei, iau în seamă şi alte semne care conduc la stabilirea unităţii activităţii infracţionale:
unitatea obiectului şi locului infracţiunii, metodelor şi procedeelor identice la săvârşirea a c-
tivităţii infracţionale, timpul scurs între actele de executare etc. De exemplu, Plenul CSJ a
explicat instanţelor judecătoreşti că fabricarea multiplă a unor substanţe narcotice dintr-un
singur lot de materie primă la intervale de timp diferite reprezintă un şir de acţiuni criminale
identice, cuprinse de intenţia unică a infractorului şi constituie în cumul o singură infracţi u-
Comentariu 73
ne – infracţiune prelungită (p.3 HP CSJ 12 din 27.03.1997, Despre practica aplicării de către
instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi
substanţele cu efect puternic şi toxice).
12. Infracţiunea prelungită se consumă din momentul săvârşirii ultimei acţiuni infracţi o-
nale. Însă acţiunile infracţionale îndreptate spre săvârşirea unei infracţiuni prelungite pot fi
întrerupte până la consumare din voinţa făptuitorului sau din motive ce nu depind de voinţa
lui. Motivele din care nu s-a consumat infracţiunea prelungită produc efecte juridice diferite.
Dacă, de exemplu, în timpul săvârşirii sustragerii infractorul avea intenţia să-şi însuşească
averea în proporţii considerabile, mari sau deosebit de mari şi ea nu a fost realizată din m o-
tive independente de voinţa lui, cele săvârşite vor fi încadrate drept tentativă de sustragere în
proporţii considerabile, mari sau deosebit de mari, indiferent de cantitatea celor sustrase.
(p.22 HP CSJ 23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre
sustragerea bunurilor).
13. În cazul în care persoana a renunţat de bunăvoie la ducerea infracţiunii până la capăt,
ea poartă răspundere penală numai pentru acţiunile săvârşite până la renunţare, dacă ele co n-
stituie o infracţiune consumată (art.56 alin.(3) CP).
14. Acţiunile de fabricare ori procurare a unei sume de bani falşi o singură dată şi care
ulterior a fost pusă în circulaţie în timp şi de persoane diferite nu pot fi divizate în acţiuni
separate, deoarece ele au caracter prelungit, se compun dintr-un şir de acţiuni criminale
identice, sunt cuprinse de intenţie unică şi alcătuiesc în cumulul lor o singură infracţiune
(p.9 HP CSJ 23 din 29.10.2001 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre f a-
bricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Se consideră infracţiune prelungită (pro-
xenetism), fapta lui CS, care în luna ianuarie le-a recrutat pe IC şi AN, apoi în februarie pe AC şi
IG pe care le-a determinat şi le înlesnea practicarea prostituţiei şi care la indicaţia lui ieşeau la di-
ferite comenzi de acordare a serviciilor sexuale contra plată” (Decizia 1re-233/04).
Plenul CSJ din 28.05.2007: „Inculpata a săvârşit o infracţiune prelungită şi la momen-
tul ultimei acţiuni infracţionale atinsese majoratul, adică, nu era minoră şi, altfel, faţă de ea
nu se aplică prevederile art.70 alin.(3) CP” (Hotărârea 4-1re-172/2007).
[Art.31 exclus prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
ARTICOLUL 32. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI

Pluralitatea de infracţiuni constituie, după caz, concurs de infracţiuni sau recidivă.
1. Pluralitatea de infracţiuni ca realitate obiectivă înseamnă situaţia în care aceeaşi pe r-

soană a săvârşit două sau mai multe infracţiuni.
Spre deosebire de CP din 1961, în art.32 a noului CP este legiferată pluralitatea de i n-
fracţiuni fără a se da o definiţie acestei noţiuni. Legiuitorul a alcătuit pluralitatea de infracţ i-
uni ca instituţie de drept penal din formele prin care ea se manifestă şi a reglementat separat:
concursul de infracţiuni în art.33 CP şi recidiva în art.34 CP. De asemenea, suntem în pr e-
zenţa unei pluralităţi de infracţiuni legale în cazul cumulului de sentinţe (art.85 CP). Dacă
după executarea pedepsei, dar până la stingerea antecedentelor penale, persoana săvârşeşte o
nouă infracţiune care nu poate fi considerată ca săvârşită în stare de recidivă, suntem în pr e-
zenţa unei pluralităţi de infracţiuni nereglementate de lege.
2. Pluralitatea de infracţiuni este legată de instituţia infracţiunii întrucât existenţa sa es-

te condiţionată de reunirea mai multor infracţiuni în persoana aceluiaşi făptuitor. Însă ea este
legată direct şi de instituţia pedepsei penale, deoarece pluralitatea de infracţiuni necesită
inevitabil şi o procedură specială de sancţionare a întregului ansamblu de infracţiuni (art.82,
84, 85 CP).
3. Formele legale de manifestare a pluralităţii de infracţiuni dau temei de a concluziona
că prin pluralitate de infracţiuni se înţelege situaţia în care aceeaşi persoană săvârş eşte două
sau mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată pentru vreuna din ele sau dacă a săvâ r-
şit o nouă infracţiune după condamnarea pentru infracţiunea săvârşită anterior, dar înainte de
stingerea antecedentelor penale.
Astfel, pentru existenţa pluralităţii de infracţiuni se cer în mod obligatoriu următoarele
condiţii:
● două sau mai multe fapte să fie infracţiuni cu componenţe distincte;
● pot constitui pluralitate de infracţiuni atât infracţiunile consumate cât şi cele neco n-
sumate (pregătirea şi tentativa de infracţiune);
● aceeaşi persoană să săvârşească toate infracţiunile (în orice calitate a participaţiei:
autor, coautor, organizator, instigator sau complice).
4. Nu există pluralitate când pentru una din două infracţiuni săvârşite au intervenit ci r-
cumstanţe care exclud urmărirea penală pentru ea:
● termenul de prescripţie sau amnistia;
● lipseşte plângerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe numai în baza
plângerii acesteia;
● există o hotărâre neanulată de neîncepere a urmăririi penale pe aceeaşi acuzaţie;
● fapta a fost decriminalizată;
● sentinţa de condamnare a fost executată şi s-au stins antecedentele penale;
● există una dintre cauzele care înlătură caracterul penal al faptei;
● alte circumstanţe de acest fel, prevăzute de lege.
5. Unele infracţiuni pot fi săvârşite numai în formă de pluralitate de infracţiuni. De
exemplu, evadarea din locurile de detenţie este infracţiune numai după săvârşirea unei alte
infracţiuni pentru care făptuitorul executa pedeapsa cu închisoarea sau cu arest ori se afla în
stare de arest preventiv (art.317 CP). Uzurparea de calităţi oficiale constituie infracţiune d a-
că ea este însoţită de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni (art.351 CP) etc.
ARTICOLUL 33. CONCURSUL DE INFRACŢIUNI

(1) Se consideră concurs de infracţiuni săvârşirea de către o persoană a două sau mai
multor infracţiuni dacă persoana nu a fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele şi d a-
că nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală, cu excepţia cazur i-
lor când săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni este prevăzută în articolele părţii
speciale a prezentului cod în calitate de circumstanţă care agravează pedeapsa.
(2) Concursul de infracţiuni poate fi real şi ideal.
(3) Concursul real există atunci când persoana, prin două sau mai multe acţiuni (inac-
ţiuni), săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni.
(4) Concursul ideal există atunci când persoana săvârşeşte o acţiune (inacţiune) care
întruneşte elemente a mai multor infracţiuni.
[Art.33 în redacţia Legii nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
Comentariu 75
1. Definiţia concursului de infracţiuni, dată în art.33 alin.(1) CP, este generală şi ev i-

denţiază condiţiile de existenţă şi trăsăturile specifice lui, care îl caracterize ază ca o formă
distinctă de pluralitate de infracţiuni.
2. Condiţiile pentru existenţa concursului de infracţiuni sunt aceleaşi ca şi pentru plur a-
litate în general: săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni de către una şi aceeaşi perso a-
nă. Or, concursul de infracţiuni se deosebeşte de recidivă prin faptul ca persoana să nu fi
fost condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
3. Pentru a înţelege sensul expresiei persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din
ele trebuie precizat din ce moment persoana se consideră condamnată.
4. Potrivit art.110 CP şi art.65 alin.(3) CPP, se consideră condamnată persoana în pri-
vinţa căreia sentinţa de condamnare a devenit definitivă. Prin urmare, din momentul pronu n-
ţării sentinţei de condamnare şi până la devenirea ei definitivă, persoana nu poate fi recu-
noscută condamnată. Din acest punct de vedere, considerăm că, dacă după pronunţarea sen-
tinţei de condamnare până la devenirea ei definitivă persoana săvârşeşte o nouă infracţiune,
suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni, dar nu a recidivei. Însă acest fel de concurs
de infracţiuni are un mod special de sancţionare prevăzut de art.85 CP pentru cumulul de
sentinţe, deosebit de cel de sancţionare a concursului de infracţiuni prevăzut de art.84 CP.
Din aceste considerente, susţinem că, în acest caz, suntem în prezenţa unei forme legale de
pluralitate de infracţiuni numite în art.85 CP drept cumul de sentinţe. De asemenea, există
concurs de infracţiuni şi în cazul în care, după pronunţarea sentinţei, se constată că persoana
condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţ a-
rea sentinţei în prima cauză (art.84 alin.(4) CP).
5. În art.33 alin.(2)-(4) CP se concretizează modalităţile concursului de infracţiuni (real
şi ideal) şi se evidenţiază specificul condiţiilor de existenţă a fiecărei modalităţi în parte.
6. Specificul concursului ideal constă în faptul că el există atunci când persoana săvâ r-
şeşte printr-o singură acţiune (inacţiune) două sau mai multe infracţiuni. Drept consecinţă a
acţiunii criminale, în acest caz, se prejudiciază mai multe obiecte juridice apărate de diferite
articole din CP. De exemplu, dacă în cadrul şantajului vătămarea intenţionată gravă a int e-
grităţii corporale sau a sănătăţii a provocat din imprudenţă decesul victimei, faptele săvârşite
trebuie calificate ca şantaj prevăzut de art.189 alin.(3) CP şi lipsire de viaţă din imprudenţă
în baza art.149 CP (p.13 HP CSJ 16 din 07.11.2005 Cu privire la practica judiciară în proc e-
sele penale despre şantaj).
Însă nu există concurs ideal în cazul complexităţii naturale când o infracţiune mai uşoa-
ră se absoarbe în mod firesc de infracţiunea mai gravă. Astfel, dacă s-a dovedit că în acţiu-
nea vinovatului există componenţa tentativei de omor, nu este necesară o încadrare supl i-
mentară privind urmarea reală survenită pentru victimă (p.3 HP CSJ 15 din 15.11.1993 cu
modificările efectuate prin HP CSJ 20 din 10.06.1998, 38 din 20.12.1999 şi 25 din
29.10.2001, Cu privire la practica judiciară în cauzele despre omor premeditat). Sau, acţiun i-
le făptuitorului care concomitent au avut drept urmare consecinţe prevăzute de diferite alin i-
ate ale art.177 CP (1961) (art.264 CP din 2002), se încadrează conform unuia dintre aline a-
tele art.177 CP, care prevăd cea mai gravă din consecinţele survenite (p.5 HP CSJ 20 din
08.07.1999, Despre practica judiciară cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării
cauzelor penale referitor la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a
mijloacelor de transport).
7. În cazul concursului ideal toate infracţiunile pot fi săvârşite fie cu intenţie, fie din
imprudenţă sau pot fi săvârşite sub orice formă de vinovăţie. Concursul ideal nu exclude nici
infracţiunile săvârşite cu două forme de vinovăţie. Astfel, dacă atacul de tâlhărie a fost în so-
ţit de vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat d e-
cesul victimei, fapta urmează a fi calificată în baza art.188 alin.(3) lit.c) şi art.151 alin.(4)
CP (p.8 HP CSJ 23 din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele penale des-
pre sustragerea bunurilor).
8. Concursul real are particularitatea că făptuitorul, prin diferite acţiuni (inacţiuni) de
sine stătătoare, săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni. Sub aspect subiectiv, infracţiunile
ce alcătuiesc concursul real de infracţiuni pot fi săvârşite în orice formă a vinovăţiei (inte n-
ţie sau imprudenţă). În componenţa concursului real pot intra atât infracţiunile consumate,
cât şi cele în formă neconsumată (pregătirea şi tentativa de infracţiune), precum şi infracţiu-
nile săvârşite în orice formă a participaţiei.
9. Concursul real are două modalităţi: concursul simplu şi concursul cu conexitate.
10. Pentru realizarea concursului simplu nu este necesară existenţa vreunei legături între
infracţiunile comise, cu excepţia unităţii făptuitorului. Astfel, Plenul CSJ a explicat instanţelor
judecătoreşti că profanarea simbolurilor statale nu necesită o calificare suplimentară ca hul i-
ganism. Profanarea simbolurilor statale urmează a fi calificate prin concurs cu huliganismul
numai în cazurile în care aceste infracţiuni constituie un concurs real (p.4 HP CSJ 6 din
24.06.1991 cu modificările HP CSJ 38 din 20.12.1999 şi 25 din 29.10.2001 Cu privire la prac-
tica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre răspunderea pentru profanarea
simbolurilor statale şi despre încălcarea intenţionată a ordinei de folosire a lor).
11. Concursul cu conexitate există atunci când una din infracţiunile concurente constit u-
ie cauză pentru săvârşirea celeilalte. Această modalitate a concursului real se poate prezenta
sub două variante fiecare având trăsăturile sale specifice.
12. Prima variantă constă din comiterea unei infracţiuni pentru a putea săvârşi alta. În
această variantă ambele infracţiuni trebuie să fie intenţionate, indiferent de faptul dacă prima
infracţiune este indispensabilă sau nu pentru comiterea celei de a doua. De exemplu:
● sustragerea, iar apoi purtarea, păstrarea şi comercializarea armelor de foc, a muniţi i-
lor şi substanţelor explozive, constituie un concurs de infracţiuni, săvârşite intenţionat (p.13
HP CSJ 31 din 09.11.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea
(portul), păstrarea (deţinerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea
armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de
foc şi a muniţiilor);
● falsificarea unor documente oficiale urmată de folosirea lor de către falsificator în
vederea sustragerii bunurilor se califică conform art.190 (escrocherie) şi art.361 CP ( folosi-
rea documentelor oficiale) (p.15 HP CSJ 23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară
în procesele penale despre sustragerea bunurilor);
● acţiunile persoanei care a săvârşit răpirea mijloacelor de transport cu scopul sustr a-
gerii ulterioare a averii aflate în ele (a aparatului de radio, casetofonului, CD, casetelor etc.)
sau a unor părţi ale mijloacelor de transport, urmează a fi încadrate ca concurs de infracţiuni
prevăzute de art.186 şi 192 1 CP (p.23 HP CSJ 23 din 24.96.2004 „Cu privire la practica ju-
diciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”). Însă, după cum s-a menţionat just
într-o HP a fostei JS RSSM, dacă intenţia făptuitorului era îndreptată spre sustragerea mijl o-
cului de transport, acţiunile lui urmează a fi calificate ca infracţiuni contra patrimoniului.
Aceste acţiuni nu cer o calificare suplimentară ca răpire, deoarece în aceste cazuri răpirea
este o metodă de sustragere (p.14 HP JS RSSM 10 din 21.12.1978 Despre practica judiciară
în cauzele infracţiunilor în domeniul transportului).
13. A doua variantă a concursului cu conexitate se realizează prin săvârşirea unei in-
fracţiuni pentru ascunderea alteia. În acest caz ultima infracţiune se săvârşeşte cu intenţie, pe
când prima se poate săvârşi fie cu intenţie, fie din imprudenţă. De exemplu:
Comentariu 77
● dacă ameninţarea cu moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a săn ă-
tăţii a fost făcută după săvârşirea violului sau a acţiunilor violente cu caracter sexual pe ntru
a face presiuni asupra victimei ca aceasta să nu comunice cuiva despre infracţiune, faptele
săvârşite urmează a fi calificate potrivit art.155 şi art.171 alin.(1) CP sau art.172 alin.(1) CP
(p.13 HP CSJ Despre practica judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa
sexuală);
● dacă, săvârşind şantajul, făptuitorul a omorât intenţionat o persoană cu scopul de a
ascunde infracţiunea comisă, faptele urmează a fi calificate prin concurs în baza art.189 şi
art.145 CP (p.22 HP CSJ 16 din 7.11.2005 Cu privire la practica judiciară în procesele pen a-
le despre şantaj);
● părăsirea locului accidentului rutier constituie o infracţiune prevăzută de art.266 CP
numai dacă conducătorul mijlocului de transport a încălcat regulile de securitate a circ ulaţiei
sau pe cele de exploatare a mijloacelor de transport şi a provocat astfel urmările indicate în
art.264 alin.(3) şi (5) CP.
14. Concursul de infracţiuni este o situaţie exterioară condiţiilor de săvârşire a fiecărei
infracţiuni în parte şi nu influenţează asupra gravităţii şi calificării lor (art.114 CP).
Dar săvârşirea de către o persoană a mai multor infracţiuni, în special a celor intenţiona-
te, demonstrează, de regulă, pericolul social sporit al celor săvârşite şi al persoanei celui v i-
novat (p.1 HP CSJ 13 din 20.12.1993 cu modificările HP CSJ 20 din 10.06.1998 Cu privire
la practica de stabilire a pedepsei pentru săvârşirea mai multor infracţiuni sau în cazul mai
multor sentinţe). De aceea importanţa lui constă în faptul că acest concurs de infracţiuni
atrage sancţionarea infracţiunilor concrete conform unor criterii şi procedee speciale, prevă-
zute de art.84 CP.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO în cauza Oliveira
v.Elveţia din 30.07.1998): „(...) reclamanta a invocat faptul că a fost condamnată în urma
comiterii unui accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane, mai întâi cu o amendă
pentru „absenţa stăpânirii vehiculului” şi apoi, tot cu amendă, pentru rănirea persoanei şi că,
astfel a fost condamnată de două ori pentru aceeaşi faptă. CEDO a ajuns la altă concluzie: în
realitate, în speţă, este vorba despre „un caz tipic de concurs ideal de infracţiuni”, caracteri-
zat prin aceea că o faptă penală unică se „descompune” în două infracţiuni distincte. Art.4
din Protocolul 7 la Convenţia din 1950 interzice judecarea de două ori pentru aceeaşi infra c-
ţiune, pe când, în cazul concursului ideal de infracţiuni, aceeaşi faptă penală are a fi analiz a-
tă ca două infracţiuni distincte”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Se consideră concurs real de infrac-
ţiuni prevăzute de art.171 alin.(1), 172 alin.(1), 188 alin.(1) CP, faptele lui BI, care noaptea,
din stradă, forţat a dus-o pe victima JO într-un ascunziş, unde cu aplicarea constrângerii psi-
hice şi fizice a săvârşit cu ea un raport sexual, după ce, prin aplicarea aceloraşi constrân geri
şi-a satisfăcut cu ea pofta sexuală în formă perversă. După aceasta, ameninţând-o cu cuţitul,
care i l-a pus la gât, i-a smuls cerceii de aur în sumă de 700 lei” (Decizia 1re-210/04).
CP al CSJ: „Există concurs ideal de infracţiuni în faptele lui GR, care a procurat şi păs-
trat ilegal muniţii – o grenadă, cu care a venit în localul unui disco-club şi unde a avut un
conflict cu un grup de persoane. Cu scop de răfuială cu aceştia prin tentativă de omor inte n-
ţionat a pus grenada în funcţie, scoţând-ui inelul se siguranţă şi aruncând-o în direcţia acelo-
ra. Din cauze independente de voinţa lui, grenada a explodat în aer, rănind o persoană şi pe
însuşi condamnat” (Decizia 1ca-61/03).
CP al CSJ: „Constituie concurs real de infracţiuni faptele lui CA, care din relaţii ostile,
prin multiple lovituri, i-a cauzat victimei AC vătămări intenţionate grave a integrităţii corpo-
rale, iar când victima zăcea fără cunoştinţă CA l-a dezbrăcat de scurta de piele – cost 150
lei, de pulover – 70 lei, bunuri pe care le-a sustras” (Decizia 1ca-65/03).
CP al CSJ: „Faptele lui OV, care în stare de ebrietate, din interes material şi cu scop de
omor, l-a atacat pe BG în automobilul „W-Golf”, lovindu-l cu un obiect metalic ascuţit în
regiunea inimii şi cu pumnii în diferite părţi ale corpului, sustrăgând-ui 2000 dolari SUA,
apoi, crezând că victima a murit, a răpit automobilul, care l-a abandonat la o distanţă de 16
km de la locul atacului, s-au calificat ca concurs real de infracţiuni: omor premeditat săvârşit
din interes material; sustragere prin tâlhărie a bunurilor proprietarului în proporţii mari; răpi-
re a mijlocului de transport însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa victimei” ( Decizia
1ca-99/03).
CP al CSJ: „Există concurs de infracţiuni: furt cu cauzare de daune în proporţii consi-
derabile şi abuz de putere a persoanei cu funcţii de răspundere în faptele lui CV, care fiind
colaborator al organelor de poliţie în grad de plutonier major, aflat în exerciţiul funcţiunii de
patrulă noaptea l-a reţinut pe MN sub pretextul că este în stare de ebrietate şi spunându-i că
verifica prezenţa documentelor de identitate, din buzunar i-a sustras pe neobservate 17000
lei, cauzând victimei o daună considerabilă” (Decizia 1ra-733/04).
CP al CSJ: „Se consideră concurs real de infracţiuni de tâlhărie şi atragere a minorului
în activitate criminală în faptele lui BV, care ştiind cu certitudine că MM nu a atins vârsta de
18 ani, l-a instigat şi în grup cu ultimul au pătruns în locuinţa lui LO, pe care au atacat -o,
aplicând violenţă periculoasă pentru viaţă, au acaparat bunuri ale proprietarului în sumă de
2609 lei” (Decizia 1re-14/04).
ARTICOLUL 34. RECIDIVA

(1) Se consideră recidivă comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o
persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie.
(2) Recidiva se consideră periculoasă:
a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni i n-
tenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune;
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deo-
sebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă.
(3) Recidiva se consideră deosebit de periculoasă:
a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru
infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune;
b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a s ă-
vârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă.
(4) La stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin.(1)-(3) se ţine cont şi de
hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa de
judecată a Republicii Moldova.
(5) La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale:
a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului;
b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă;
c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod;
d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art.111 şi 112;
e) dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pede psei.
Comentariu 79
1. Spre deosebire de art.24 CP din 1961, care prevedea condiţiile de recunoaştere a in-
fractorului ca recidivist deosebit de periculos, în art.34 al noului CP sunt reglementate co n-
diţiile în care infracţiunile săvârşite se consideră în stare de recidivă.
2. Recidiva se deosebeşte de concursul de infracţiuni prin faptul că o persoană a săvâr-
şit a doua infracţiune având antecedente penale nestinse pentru prima infracţiune. Deoseb i-
rea recidivei de cumulul de sentinţe constă în faptul că, în cazul recidivei, legea prevede un
regim specific de sancţionare a infracţiunii săvârşite în stare de recidivă, iar în cazul cum u-
lului de sentinţe legea prevede un mod special de stabilire a pedepsei definitive pentru două
infracţiuni sancţionate prin sentinţe diferite.
3. Pentru existenţa recidivei sunt necesare prezenţa următoarelor condiţii comune pen-
tru toate formele recidivei:
a) Infractorul care a atins vârsta de 18 ani să aibă antecedente penale pentru săvârşirea
uneia sau a mai multor infracţiuni intenţionate. Infracţiunile săvârşite în timpul minoratul ui
nu creează starea de recidivă.
Condamnările pronunţate în străinătate pentru infracţiuni intenţionate se iau în consid e-
rare la stabilirea de recidivă numai cu condiţia că aceste sentinţe au fost recunoscute de către
instanţa de judecată a RM în modul stabilit de lege (art.34 alin.(4) CP).
Se consideră săvârşită în stare de recidivă şi infracţiunea intenţionată săvârşită de către
o persoană cu antecedente penale nestinse, rezultate din condamnările pronunţate până la
intrarea în vigoare a noului CP (12.06.2003).
În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvâ r-
şeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată această infracţiune nu se consideră
săvârşită în stare de recidivă, însă se ia în seamă, la stabilirea pedepsei, art.84 CP (art.34
alin.(5) lit.e) CP).
b) Acest infractor să săvârşească din nou una sau mai multe infracţiuni intenţionate. In-
fracţiunile din imprudenţă au rămas în afara recidivei prevăzute de art.34 CP, însă infracţi u-
nile cu două forme de vinovăţie pot crea starea de recidivă, ele se consideră intenţionate
(art.19 CP).
Săvârşirea unei infracţiuni intenţionate după stingerea antecedentelor penale sau după
reabilitare nu creează starea de recidivă.
Dacă după pronunţarea sentinţei pentru prima infracţiune şi până la devenirea ei defini-
tivă persoana fără antecedente penale săvârşeşte din nou o infracţiune intenţionată, aceste
două infracţiuni nu formează o recidivă (a se vedea p.2 al comentariului de la art.33 CP).
4. După gradul prejudiciabil, recidiva, în art.34 CP, este legiferată sub trei forme: sim-
plă, periculoasă şi deosebit de periculoasă.
5. Recidiva simplă este reglementată în art.34 alin.(1) CP. Ea există în toate cazurile în
care se comite cu intenţie una sau mai multe infracţiuni de către o persoană cu antecedente
penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie. Excepţie de la această regulă constituie c a-
zurile în care recidiva se consideră periculoasă sau deosebit de periculoasă. Prin urmare, r e-
cidiva simplă are caracter general, iar celelalte două forme ale recidivei au caracter special.
6. În art.34 alin.(2) CP sunt prevăzute condiţiile specifice ale recidivei periculoase, care
o determină să apară sub două modalităţi:
a) prima modalitate a recidivei periculoase există atunci când persoana condamnată an-
terior de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o
infracţiune.
Nu pot fi considerate drept condamnate cu închisoarea persoanele:
 condamnate cu detenţiunea pe viaţă;
 condamnate la amendă, apoi le-a fost înlocuită cu închisoarea în condiţiile prevăzute

în art.64 alin.(5) CP;
 condamnate la pedeapsa cu închisoarea şi liberate de pedeapsă datorită schimbării s i-
tuaţiei (art.94 CP şi art.389 alin.(3) pct.2) CPP);
 condamnate la pedeapsa cu închisoarea, aplicată ca pedeapsă definitivă pentru con-
curs de infracţiuni intenţionate şi din imprudenţă în cazul în care pedeapsa definitivă constă
în exclusivitate din pedeapsa cu închisoarea, aplicată pentru infracţiune din impr udenţă;
 condamnate la închisoare, aplicată ca pedeapsă definitivă pentru concurs de infracţi-
uni intenţionate şi din imprudenţă în cazul în care infracţiunile intenţionate au fost săvârşite
în timpul minoratului.
b) Pentru existenţa recidivei periculoase în a doua modalitate sunt necesare următoarele
condiţii:
 persoana să fie anterior condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate
grave sau deosebit de grave. Această condiţie este îndeplinită indiferent de pedeapsa la care
persoana a fost condamnată, dacă antecedentele penale nu sunt stinse;
 această persoană să săvârşească din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit
de gravă, care de fapt se şi consideră recidivă periculoasă în această modalitate.
7. Recidiva deosebit de periculoasă este reglementată în art.34 alin.(3) CP şi are de
asemenea două modalităţi:
a) prima modalitate a recidivei deosebit de periculoase (art.34 alin.(3) lit.a) CP) se de o-
sebeşte de recidiva periculoasă reglementată de art.34 alin.(2) lit.a) CP doar prin faptul că
persoana trebuie să săvârşească o nouă infracţiune după ce a fost condamnată prin sentinţe
definitive de trei ori cu închisoarea;
b) a doua modalitate a recidivei deosebit de periculoase (art.34 alin.(3) lit.b) CP) se c a-
racterizează prin săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave de
către o persoană condamnată anterior pentru o infracţiune excepţional de gravă.
i. Din cele menţionate se poate concluziona că condamnările anterioare ale persoanei
sunt premise pentru recunoaşterea infracţiunilor săvârşite ulterior în stare de recidivă. Rec i-
diva în reglementarea noului CP nu este o circumstanţă care poate agrava infracţiunea. R e-
cunoaşterea infracţiunii săvârşite ca recidivă atrage după sine sancţionarea ei după unele cr i-
terii speciale prevăzute de art.82 CP.
ii. Dacă o persoană cu antecedente penale săvârşeşte din nou două sau mai multe in-
fracţiuni intenţionate, fiecare infracţiune în parte urmează a fi recunoscută în stare de recid i-
vă conform prevederilor art.34 CP. În acest caz mai întâi se stabileşte pedeapsa pentru fiec a-
re infracţiune aflată în stare de recidivă conform criteriilor prevăzute în art.82 CP şi numai
după aceasta se aplică regulile de stabilire a pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni
(art.84 CP), iar la necesitate – şi pentru cumul de sentinţe (art.85 CP).
iii. Potrivit art.77 alin.(2) lit.a) CP, la stabilirea pedepsei se consideră circumstanţă agra-
vantă săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a săvârşit o recidivă de infra c-
ţiuni. În opinia noastră condamnarea anterioară a persoanei pentru recidivă de infracţi uni nu
poate fi considerată ca circumstanţă agravantă la stabilirea pedepsei pentru săvârşirea unei
noi infracţiuni care se află de asemenea în stare de recidivă. Însă condamnarea anterioară a
persoanei pentru recidivă de infracţiuni poate fi considerată circumstanţă agravantă la stabi-
lirea pedepsei pentru săvârşirea unei noi infracţiuni care nu se află în stare de recidivă (de
exemplu, în cazul unei infracţiuni din imprudenţă).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea Marii Camere din 29.03.2006 în
cauza Achour v.Franţa//www.coe.int (a se vedea Jurisprudenţa CEDO de la comentariul
art.10 CP).
Comentariu 81
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 31.05.2004, 16 Cu privire la aplica-

rea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale, p.17: „La soluţiona-
rea corectă a problemei privind stabilirea pedepsei în cazul recidivei de infracţiune (art.82),
instanţele de judecată cercetează circumstanţele care confirmă existenţa recidivei de infra c-
ţiuni (art.34 CP), reieşind din antecedentele penale care nu au fost stinse sau anulate pentru
infracţiunile săvârşite cu intenţie. În acest caz trebuie aplicate regulile de stingere a antec e-
dentelor penale şi de reabilitare, prevăzute respectiv în art.111 şi art.112 CP.
În sensul art.34 CP recidiva are loc în acele cazuri când infracţiunea, săvârşită cu inten-
ţie, pentru care persoana este condamnată prin sentinţă definitivă indiferent de aceea dacă
infracţiunea a fost neconsumată, sau pentru pregătire şi indiferent de faptul dacă persoana
era autorul sau complicele la una din aceste infracţiuni”//BCSJ, 6/22, 2004.
CP al CSJ: „Se consideră că VS are recidivă deosebit de periculoasă pentru că anterior
a fost condamnat la închisoare de 3 ori: pentru act de huliganism agravant, apoi pentru su s-
tragerea bunurilor proprietarului, după care pentru viol şi satisfacerea poftei sexuale în fo r-
mă perversă şi din nou a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă – omor premeditat cu o
deosebită cruzime a unui minor” (Decizia 1ca-52/03).
CP al CSJ: „S-a considerat ca recidivă situaţia inculpatei GV, care anterior pentru es-
crocherie fusese condamnată la amendă în mărime de 70 salarii minime, pedeapsă neexecu-
tată prin neachitarea sumei şi care, după un an şi 6 luni de la condamnare a săvârşit o infra c-
ţiune deosebit de gravă – sustragere a bunurilor în proporţii deosebit de mari” (Decizia CSJ
1ca-66/03).
CP al CSJ: „Numitul TV se află în stare de recidivă deosebit de periculoasă deoarece
anterior a fost condamnat de 5 ori pentru infracţiuni intenţionate: 1) huliganism deos ebit de
agravant; 2) tâlhărie în circumstanţe agravante; 3) nimicirea bunurilor proprietarului prin
incendiere; 4) tentativă de sustragere a bunurilor cu pătrundere în locuinţă; 5) sustragerea
bunurilor proprietarului, şi a săvârşit din nou o tentativă de sustragere a bunurilor cu pătrun-
dere în locul de depozitare a acestora” (Decizia CSJ 25/04).
CP al CSJ: „PA se află în stare de recidivă periculoasă, deoarece anterior a fost con-
damnat de 2 ori pentru infracţiuni intenţionate: 1) furt cu pătrundere în locuinţă; 2) jaf săvâr-
şit de două persoane şi din nou a săvârşit o infracţiune de sustragere a bunurilor proprietar u-
lui cu pătrundere în loc pentru depozitare aşa că pedeapsa nu poate fi mai mică de două tr e-
imi din maximul pedepsei celei mai aspre prevăzute de sancţiune” (Decizia CSJ 269/04).
CP al CSJ: „GR, care anterior a săvârşit omor intenţionat cu o deosebită cruzime şi în
timpul executării pedepsei a săvârşit tâlhărie cu pătrundere în locuinţă împreună cu altă pe r-
soană, deci o infracţiune deosebit de gravă, se consideră în stare de recidivă deosebit de pe-
riculoasă” (Decizia CSJ 146/04).
CP al CSJ: „La stabilirea pedepsei condiţionale lui DV pentru infracţiunea de păstrare
ilegală a substanţelor narcotice, instanţa a considerat că, cu o lună până la pronunţ area ulti-
mei sentinţe DV a achitat amenda în mărime de 400 u.c., pedeapsă stabilită printr-o sentinţă
anterioară, fiind executată pe deplin” (Decizia CSJ 1ra-547/04).
CP al CSJ din 19.02.2008: „La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antece-
dentele penale, inclusiv, pentru infracţiunile săvârşite de către persoana respectivă în timpul
minoratului” (Decizia 1ra-217/2008).
CP al CSJ din 12.02.2008: „Mărimea pedepsei pentru tentativa de infracţiune ce nu
constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse
(art.81 CP)” (Decizia 1ra-54/2008).
Plenul CSJ din 17.12.2007: „Mărimea pedepsei pentru recidivă periculoasă nu poate fi
mai mică de cel puţin două treimi din maxima celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul
corespunzător” (Hotărârea 4-1re-444/2007).
Plenul CSJ din 17.12.2007: „În situaţia în care a apărut o stare favorabilă condamnatu-
lui calificativul recidivist deosebit de periculos i se va exclude, deoarece potrivit legislaţiei
penale în vigoare (art.34 CP) este noţiune de recidivă şi nicidecum de recidivist” (Hotărârea
4-1re-440/2007).
CP al CSJ din 02.10.2007: „Recidiva se consideră periculoasă dacă persoana anterior
condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu
intenţie o infracţiune” (Decizia 1re-603/2007).
Plenul CSJ din 02.07.2007: „Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu
constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse pr e-
văzute la articolul corespunzător din PS a CP pentru infracţiunea consumată” (Hotărârea 4-
1re-188/2007).
Plenul CSJ din 28.05.2007: „Conform Legii de modificare a art.186 CP, coroborat cu
art.34 CP, recidiva admisă de către condamnat devine o recidivă simplă şi nu una periculo a-
să, cum a statuat asupra pedepsei instanţa de apel, prin decizie menţinută şi de instanţa de
recurs” (Hotărârea 4-1re-158/2007).
CP al CSJ din 08.05.2007: „Potrivit art.81 alin.(3) CP, mărimea pedepsei pentru tenta-
tivă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei
mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din PS a acestui cod pentru infracţi u-
nea consumată” (Decizia 1ra-373/2007).
CP al CSJ din 10.10.2006: „Infracţiunea săvârşită după intrarea în vigoare a noului
Cod penal de către o persoană care la acel moment avea antecedent penal nestins se consid e-
ră săvârşită de o persoană cu recidivă şi pedeapsa urmează a se aplica cu respectarea şi a
prevederilor art.82 CP. În sensul art.10 CP, efectul retroactiv al legii penale nu se extinde
asupra stării de recidivă a persoanei” (Decizia 1ra-820/2006).
Plenul CSJ din 23.01.2006: „Conform alin.(4) art.72 CP, în penitenciare de tip închis
există pedeapsa persoanelor condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi
excepţional de grave, precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recid i-
vă” (Hotărârea 4-1re-5/2006).
CP al CSJ: „Conform art.84 alin.(4) CP în cazul în care, după pronunţarea sentinţei se
constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte infracţiuni săvârşite
înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză, instanţa stabileşte pedeapsa definitivă pentru
concurs de infracţiuni şi nu pentru cumul de sentinţe. Această circumstanţă are importanţă şi
pentru stabilirea tipului de penitenciar în care condamnatul trebuie să execute pedeapsa. S ă-
vârşirea infracţiunii în timpul minoratului nu se consideră recidivă” (Decizia 1re-102/2005).
CP al CSJ din 06.10.2004: „Conform art.90 alin.(4) CP în cazul recidivei condamnarea
cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică” (Decizia 1ra-686/2004).
Plenul CSJ din 13.02.2004: „Conform CP, adoptat la 18.04.2002, institutul de recidi-
vist deosebit de periculos este exclus” (Hotărârea 4-1re-2/2004).
Plenul CSJ din 31.03.2003: „Declarând inculpatul recidivist deosebit de periculos, nu
poate fi luată în considerare condamnarea pentru o infracţiune săvârşită de această persoană
înainte de vârsta de 18 ani” (Hotărârea 4-1ra-5/2003).
Comentariu 83
Capitolul III
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
Reglementări de drept internaţional: Statutul CIP, art.31: Motive de exonerare a răspun-

derii penale//www.coe.int; Principiile fundamentale de aplicare a forţei şi armelor de foc de că-
tre persoanele cu funcţii de răspundere în cadrul menţinerii ordinii publice, adoptate de ONU în
1990, Documentele ONU, A/CONF. 144/28, 1990, 5 octombrie, p.124-129; Codul de compor-
tament al persoanelor cu funcţii de răspundere în domeniul menţinerii ordinii publice/Rezoluţia
AG a ONU 34/169 din 17.12.1979 //www.un.org
Reglementări de drept naţional: Legea cu privire la poliţie//V., 12/321, 30.12.1990; Le-
gea privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, art.45 //MO, 171-174/667, 02.11.2007;
Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate ale RM, Ch., 1996.
Doctrină: Barbăneagră A., Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, AP, 5/2003;
R.G.Ionuş, Aspecte tranzitorii privind cauzele care înlătură caracterul penal al faptei //RND,
4/74, 2006; M.Bîrgău, V.Florea, Principiile dreptului penal. Legitima apărare în legislaţia penală
a diferitor ţări //RND, 8/24, 2003; V.Midrigan, Conceptul de risc întemeiat //RND, 7/65, 2006;
X. Ulianovschi, Executarea ordinului ca circumstanţă care exclude caracterul penal al fap-
tei//RND,.6 (69), 2006.
ARTICOLUL 35. CAUZELE

CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
Se consideră cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
a) legitima apărare;
b) reţinerea infractorului;
c) starea de extremă necesitate;
d) constrângerea fizică sau psihică;
e) riscul întemeiat;
f) executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului.
1. În CP din 1961 al RM au existat doar două cauze care înlăturau caracterul penal al fap-
tei: legitima apărare (art.13) şi extrema necesitate (art.14). Aceste norme se încadrau în Titlul II
denumit Infracţiuni. În CP din 18 aprilie 2002, legislatorul a stabilit cauzele care înlătură carac-
terul penal al faptei într-un capitol aparte, Capitolul III, iar fiecărei cauze i-a rezervat câte un
articol în parte (art.35-40). Recent, prin Legea 277 din 18.12.2008, legiuitorul a lărgit sfera cau-
zelor care înlătură caracterul penal al faptei, introducând ordinul ierarhic şi executarea dispoziţi-
ei în categoria stipulărilor legale care au înlăturat contradicţiile dintre prevederile art.31-33 ale
Statutului CIP şi legislaţia naţională.
2. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sunt determinate de diverse stări, situaţii,
împrejurări, care au drept urmare că faptei prevăzute de legea penală îi lipseşte una din trăsături-
le esenţiale ale infracţiunii: caracterul prejudiciabil, vinovăţia, prevederea în lege.
3. Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracte-
rul penal al faptei serveşte atât lipsa caracterului prejudiciabil, astfel fapta prezentându-se ca o
activitate social-utilă, cât şi lipsa de vinovăţie, căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă, ci
constrâns de necesitatea apărării valorilor sociale ameninţate grav prin atac periculos.
4. Activitatea de reţinere a infractorului, în condiţiile legii, nu constituie infracţiune. Se
consideră socialmente utile acţiunile legate de cauzarea unui prejudiciu persoanei care a comis o
infracţiune şi care se sustrage de la răspunderea penală. Reţinerea infractorului şi predarea aces-
tuia organelor de drept va constitui un impediment la săvârşirea de noi infracţiuni, iar prejudiciul
se justifică dacă în timpul reţinerii infractorului aceasta a fost unica metodă de a-l reţine.
5. Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal
al infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de
evenimente, energii, diverse întâmplări cu caracter accidental. În acest caz persoana nu acţio-
nează cu vinovăţie, iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil.
6. Temeiul includerii constrângerii fizice sau psihice în categoria cauzelor care înlătură ca-
racterul penal al infracţiunii este generat de lipsa libertăţii de voinţă şi acţiune (inacţiune) a făp-
tuitorului, cerinţă generată de subiectul infracţiunii, cauză din care făptuitorul nu-şi poate dirija
acţiunile.
7. Temeiurile enunţate produc efecte de înlăturare a caracterului penal al faptei numai cu
privire la persoana care a acţionat efectiv sub imperiul constrângerii.
8. Drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei este considerat şi riscul întemeiat,
deoarece are drept scop realizarea unor acţiuni socialmente utile. În cazul riscului întemeiat lip-
seşte şi elementul vinovăţiei, dat fiind faptul că persoana care l-a admis a luat măsurile necesare
pentru a preveni ştirbirea intereselor ocrotite de lege.
9. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu cauzele de
liberare de răspundere penală (Cap.VI), cu liberarea de pedeapsa penală (Cap.IX) şi de înlătura-
re a răspunderii penale sau consecinţele condamnării (Cap.XI).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 11.11.2003: „CP nou în redacţia din
18.04.2002 nu prevede răspundere penală pentru omorul săvârşit în condiţiile depăşirii limitelor
legitimei apărări” (Decizia 4ra-47/2003).
CP al CSJ din 08 mai 2007: „Se încetează procesul penal în cauza penală V.V.S. din moti-
vul că există o cauză de înlăturare a răspunderii penale. V.V.S. se reabilitează” (Decizia 1reab-
15/07).
ARTICOLUL 36. LEGITIMA APĂRARE

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de legitimă
apărare.
(2) Este în stare de legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a respinge un atac di-
rect, imediat, material şi real, îndreptat împotriva sa, a altei persoane sau împotriva unui interes pu-
blic şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
(3) Este în legitimă apărare şi persoana care săvârşeşte fapta, prevăzută la alin.(2), pentru
a împiedica pătrunderea, însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei
ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, într-un spaţiu de locuit sau într-o altă
încăpere.
1. Ideea de legitimă apărare este în consens direct cu drepturile şi libertăţile fundamentale
ale omului prevăzute în DUDO, Convenţia din 04.11.1950 etc. Stipulările din art.24 alin.(1) şi
art.26 alin.(2) din CRM acordă fiecărei persoane dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică,
Comentariu 85
precum şi dreptul de a reacţiona independent, prim mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi

libertăţilor sale.
2. Conţinutul legitimei apărări – în redacţia noului CP – este esenţial modificat, noile pre-
vederi lărgind aria de acţiune a normei în comparaţie cu prevederile art.13 CP din 1961.
3. Legitima apărare este o acţiune pe care o realizează o persoană săvârşind o faptă prevă-
zută de legea penală pentru a înlătura efectele unui atac care periclitează valorile sociale ocrotite
de lege. Legitima apărare este o activitate social-utilă, deoarece fapta săvârşită în condiţiile
enunţate de lege nu este prejudiciabilă.
4. Lipseşte şi vinovăţia persoanei care, fiind în stare de legitimă apărare, a fost forţată să
acţioneze de necesitatea apărării valorilor sociale periclitate de un atac.
5. Atacul este o agresiune, o comportare violentă a omului, care este îndreptat împotriva
unei valori sociale ocrotite de lege.
6. Apărarea nu e considerată legitimă dacă riposta agresorului a fost întreprinsă după con-
sumarea atacului.
7. Prin atac direct se înţeleg acţiunile îndreptate nemijlocit asupra valorilor ocrotite de lege.
Atacul nu este direct în cazul în care între agresor şi victimă se află un obstacol material (poartă
închisă, zid, uşă) sau o distanţă mai mare în spaţiu.
8. Atacul este imediat în cazul în care acesta s-a dezlănţuit şi se află în curs de desfăşurare.
Se consumă odată cu încetarea agresiunii. Dacă atacul nu a fost declanşat, dar cuvintele, gesturi-
le, demonstrarea armei etc. indică obiectiv că atacul urmează să înceapă, fapta cade sub inciden-
ţa prevederilor legitimei apărări.
9. Atacul e material dacă, pentru a-l realiza, se foloseşte forţa fizică, armele, instrumentele
etc. care sunt în măsură să producă o modificare în substanţa fizică a valorilor sociale protejate
de lege. Un atac verbal sau scris (insultă, şantaj, denunţare calomnioasă etc.) nu este considerat
drept atac material.
10. Atacul e real dacă există obiectiv, dar nu doar presupus de persoană. El se consumă în
momentul în care a luat sfârşit şi pericolul pentru valorile protejate de lege nu mai există.
11. Nu se încadrează în conceptul de legitimă apărare presupusul atac în viitor. În cazul
unui atac în viitor persoana are posibilitatea de a preveni pericolul, inclusiv anunţând organele
abilitate cu funcţii de combatere a criminalităţii.
12. În literatura de specialitate este comentată speţa referitoare la fapta unei persoane care,
pentru a preîntâmpina un furt din bunurile sale, a conectat gardul din sârmă la o sursă de curent
electric. Victimă a devenit o persoană care trecea întâmplător pe lângă gard. Făptuitorul a fost
condamnat pentru omor intenţionat.
13. Potrivit alin.(2) art.36, prin atac îndreptat împotriva sa ori împotriva altei persoane se
înţeleg acţiunile agresorului contra vieţii persoanei, integrităţii corporale, sănătăţii, libertăţii,
onoarei, averii.
14. Dreptul la legitimă apărare îl are orice persoană, indiferent de funcţia pe care o ocupă,
pregătirea specială, posibilitatea de a fugi de la locul atacului sau posibilitatea de a se adresa or-
ganelor de interne.
15. Prin noţiunea de pericol grav se înţeleg consecinţele ireparabile care pot surveni pentru
persoana atacată: pierderea vieţii, vătămarea intenţionat gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii, distrugerea bunurilor materiale în proporţii deosebit de mari etc.
16. Prin interes public se înţelege o stare, o activitate care vizează o instituţie publică şi bu-
na ei funcţionare.
10. Sintagma spaţiu de locuit echivalează semantic cu o încăpere în care persoana locuieşte
permanent sau temporar.
11. Prin noţiunea de altă încăpere se înţelege un spaţiu delimitat dintr-o construcţie cu
funcţia de locuinţă, construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii de
gospodărie, menite pentru amplasarea bunurilor materiale.
12. Lexemul pătrundere semnifică intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, în spaţiul de locuit.
13. Conform p.6 al HP CSJ,.23 din 28.06.2004, Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor: „Drept violenţă periculoasă pentru viaţă şi sănătate urmează
a fi considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, urmată de o dereglare de
scurtă durată a sănătăţii, sau vătămarea medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a fost
urmată de dereglarea de lungă durată a sănătăţii, precum şi alte acţiuni care, deşi nu au pricinuit
vătămările menţionate, au creat la momentul aplicării lor un pericol real pentru viaţa şi sănătatea
victimei.”
17. Prin ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe se înţeleg acţiunile prin care făp-
tuitorul îşi dezvăluie intenţia reală de aplicare a unei violenţe periculoase pentru viaţa sau sănă-
tatea victimei. De exemplu, demonstrarea pistolului, cuţitului, briciului etc.
18. Legitima apărare are tangenţe cu reţinerea infractorului (art.37) şi cu starea de extremă
necesitate (art.38). Exceptând asemănarea de formă a acestora cu infracţiunile, aceste trei cauze
care exclud caracterul penal al faptei au un cadru comun: utilitatea acţiunilor întreprinse pentru
binele societăţii. Diferenţele dintre aceste trei cauze care înlătură caracterul penal al faptei sunt
următoarele:
 legitima apărare se realizează numai în timpul desfăşurării unui atac direct, imediat,
material şi real, iar reţinerea infractorului se întreprinde dacă persoana a fost prinsă asupra faptu-
lui sau imediat după săvârşirea infracţiunii;
 scopul legitimei apărări este orientat spre prevenirea infracţiunii, iar scopul reţinerii in-
fractorului – spre privarea făptuitorului de libertate şi aducerea lui la organele de urmărire pena-
lă sau la alt organ al puterii de stat;
 mărimea daunei cauzate infractorului în timpul legitimei apărări şi al reţinerii infracto-
rului poate să fie mai mare decât dauna care putea fi cauzată sau a fost cauzată de făptuitor, iar
mărimea daunei pricinuite în timpul stării de extremă necesitate trebuie să fie mai mică în raport
cu urmările care s-ar fi putut produce dacă pericolul iminent nu ar fi fost înlăturat.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO, Corsacov v.Moldova din 04.04.2006, I,
p.38: „La 31 august 2000, procuratura Lăpuşna a adoptat o decizie prin care instituirea urmăririi
penale împotriva ofiţerilor de poliţie a fost, de asemenea, respinsă. Ea a declarat, printre altele,
că reclamantul avea un cuţit în mână şi că ofiţerii de poliţie au crezut că a existat o ameninţare la
adresa lor şi l-au aruncat la pământ. În rezultat, reclamantul a suferit leziunile sale corporale prin
căderea la pământ, lovindu-se cu capul, în timp ce ofiţerii de poliţie au acţionat în legitima apă-
rare. Reclamantul a depus o plângere împotriva acestei decizii.”
Idem, B, 1, 55: „Curtea reaminteşte că atunci când unei persoane îi sunt cauzate leziuni
corporale, în timp ce ea se află în detenţie sau sub un alt control al poliţiei, orice astfel de leziu-
ne va crea o puternică prezumţie că acea persoană a fost supusă maltratării (Bursuc v.România,
§ 80). Ţine de sarcina statului să dea o explicaţie plauzibilă despre circumstanţele în care au fost
cauzate leziunile corporale, neîndeplinirea căreia ridică o problemă clară în temeiul art.3 al
Convenţiei (Selmouni v.Franţa, § 87). Nu este suficient pentru stat să se refere doar la achitarea
poliţiştilor acuzaţi în cadrul unei urmăriri penale şi, prin urmare, achitarea poliţiştilor după ce au
fost acuzaţi de maltratarea unei persoane nu va scuti statul de sarcina probaţiunii, în conformita-
te cu art.3 al Convenţiei, de a dovedi că leziunile corporale suferite de această persoană în timp
Comentariu 87
ce se afla sub controlul poliţiei nu au fost cauzate de poliţişti (Ribitsch v.Austria, § 34,
38)”//lhr.md
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 23.12.2003: „CP nou în redacţia din
18.04.2002 nu prevede răspunderea penală pentru vătămarea gravă sau mai puţin gravă a integrităţii
corporale, cauzată în condiţiile depăşirii limitelor legitimei apărări” (Decizia 1ro-279/2003).
CP al CSJ din 19 februarie 2008: „Instanţa de judecată nu a luat în considerare faptul că
J.V. a fost atacat de patru persoane tinere şi puternice (de M.A., O.G., C.G. şi D.V.), că D.V. era
înarmat cu un cuţit, că aceste persoane real l-au atacat, i-au cauzat leziuni corporale medii, că
acest atac purta un caracter direct, imediat, material şi a fost declanşat din intenţii huliganice cu
scopul de a-şi bate joc de inculpat, că atacul era îndreptat împotriva vieţii şi sănătăţii lui J.V. şi
punea în pericol grav drepturile şi integritatea fizică ale ultimului” (Decizia 1ra-180/08).
ARTICOLUL 37. REŢINEREA INFRACTORULUI

Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în scopul reţinerii per-
soanei care a comis o infracţiune şi al predării ei organelor de drept.
1. Sintagma reţinere a infractorului exprimă sensul acţiunilor de cauzare a unor prejudicii

în timpul captării şi predării către organele de drept a persoanei care a comis o infracţiune şi care
se sustrage de la răspunderea penală.
2. Temeiurile, procedura reţinerii, dreptul cetăţenilor de a aduce forţat la poliţie sau în faţa
altui organ al puterii de stat a persoanei prinse asupra faptului de săvârşire a unei infracţiuni sunt
stabilite de legislaţia procesual-penală (Titlul V, Cap.I).
3. Orice persoană este în drept să reţină infractorul, să-l aducă forţat la poliţie sau în faţa al-
tui organ al puterii de stat, dacă făptuitorul a fost prins asupra infracţiunii sau a încercat să se
ascundă sau să fugă după aceasta (art.168 CPP).
4. Acţiunile de reţinere a infractorului pot fi diverse: imobilizare prin legare, izolare în în-
căperi sigure, cauzare de daune integrităţii corporale sau sănătăţii, în cazuri excepţionale –
moartea acestuia.
5. Colaboratorii poliţiei aplică forţa fizică, inclusiv procedeele speciale de luptă, pentru
curmarea infracţiunilor, pentru înfrângerea rezistenţei opuse cerinţelor legale, dacă metodele
neviolente nu asigură îndeplinirea obligaţiunilor ce le revin.
6. Legea cu privire la poliţie prevede că aplicarea forţei, a mijloacelor speciale sau a armei
de foc trebuie să fie precedată de un avertisment privind intenţia recurgerii la ele cu acordarea
unui timp suficient pentru reacţia de răspuns, cu excepţia cazurilor în care tergiversarea aplicării
forţei fizice, a mijloacelor speciale şi a armei generează un pericol direct pentru viaţa şi sănăta-
tea cetăţenilor şi a colaboratorilor poliţiei, poate conduce la alte urmări grave.
7. Sunt stipulate şi interdicţiile de aplicare a armei de foc contra femeilor şi minorilor, per-
soanelor de vârstă înaintată, precum şi contra oamenilor cu evidente deficienţe fizice, cu excep-
ţia cazurilor în care ei au săvârşit un atac armat, opun rezistenţă folosind arme sau au săvârşit un
atac în grup, ce ameninţă viaţa şi sănătatea oamenilor, dacă acţiunile de acest fel nu pot fi res-
pinse pe alte căi şi cu alte mijloace.
8. Pentru depăşirea atribuţiilor în timpul reţinerii (aplicarea forţei, a mijloacelor speciale şi a
armei de foc), colaboratorii poliţiei sunt supuşi răspunderii penale conform legislaţiei în vigoare.
9. Deosebirile dintre reţinerea infractorului, starea de extremă necesitate şi legitima apărare
au fost comentate la art.36 CP.
ARTICOLUL 38. STAREA DE EXTREMĂ NECESITATE

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită în stare de extremă
necesitate.
(2) Este în stare de extremă necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva viaţa,
integritatea corporală sau sănătatea sa, a altei persoane ori un interes public de la un pericol
iminent care nu poate fi înlăturat altfel.
(3) Nu este în stare de extremă necesitate persoana care, în momentul săvârşirii faptei, îşi
dă seama că provoacă urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă perico-
lul nu era înlăturat.
1. Fapta săvârşită în stare de extremă necesitate nu constituie infracţiune, deoarece nu este

săvârşită cu vinovăţie.
2. Starea de extremă necesitate se prezintă ca o ciocnire de interese ocrotite de legea penală
şi apare în cazul în care legiuitorul admite sacrificarea valorii mai puţin importante în favoarea
celei mai importante.
3. Sursele pericolului care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege pot fi de diferită natu-
ră: cutremure, incendii, inundaţii, reacţii manifestate de animale, anumite stări ale organismului
omului: foame, sete sau maladii, activităţi ale persoanei, săvârşite intenţionat sau din impruden-
ţă.
4. Condiţiile stării de extremă necesitate privitoare la pericolul social sunt:
 pericolul să fie iminent;
 pericolul să ameninţe viaţa, integritatea corporală, sănătatea făptuitorului sau a altor per-
soane ori un interes public;
 să nu poată fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
5. Prin pericol iminent se înţeleg situaţia, întâmplările, care pun în primejdie existenţa, in-
tegritatea cuiva sau a ceva, adică să fi ajuns pe cale să se producă.
6. Pericolul iminent este îndreptat împotriva valorilor sociale enumerate expres în lege: via-
ţa, integritatea corporală, sănătatea persoanei, interesul public.
7. Pericolul iminent se consideră inevitabil, dacă nu poate fi înlăturat altfel decât prin comi-
terea unei fapte prevăzute de legea penală.
8. Condiţiile acţiunii de salvare a valorilor sociale ocrotite de lege sunt:
 pericolul nu poate fi înlăturat decât prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală;
 săvârşirea faptei prevăzute de legea penală a fost unicul mijloc, unica posibilitate de li-
chidare a pericolului;
 să nu cauzeze urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul
nu ar fi fost înlăturat (alin.(3) art.38).
9. Spre deosebire de legitima apărare, sfera de protecţie a stării de extremă necesitate este
mai restrânsă. Din acest motiv nu pot invoca starea de extremă necesitate persoanele care, în vir-
tutea obligaţiunilor de serviciu, înfruntă pericolul (lucrătorii de poliţie, pompierii, medicii şi per-
soanele care au avut o altă posibilitate de a evita pericolul etc.).
10. Starea de extremă necesitate nu poate servi drept argument juridic de liberare a făp-
tuitorului de răspundere materială în cazurile în care prejudiciul este adus unei persoane nevino-
vate de apariţia pericolului.
11. Deosebirile dintre starea de extremă necesitate, legitima apărare şi reţinerea infracto-
rului au fost comentate în comentariul de la p.16 art.36 CP.
Comentariu 89
ARTICOLUL 39. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ SAU PSIHICĂ

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intere-
selor ocrotite de lege ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, dacă în urma acestei con-
strângeri persoana nu putea să-şi dirijeze acţiunile.
(2) Răspunderea penală pentru cauzarea de daune intereselor ocrotite de legea penală prin
constrângere psihică sau fizică, în urma căreia persoana menţine posibilitatea de a-şi dirija ac-
ţiunile, se stabileşte în condiţiile art.38.
1. Alin.(1) al prezentului articol stabileşte două forme distincte de înlăturare a caracterului

penal al faptei: constrângerea fizică şi constrângerea psihică.
2. În cazul constrângerii fizice sau psihice se înlătură caracterul penal al faptei din motivul
că infracţiunii îi lipseşte una din trăsăturile esenţiale: vinovăţia. Conform regulilor generale ale
răspunderi penale, nu există vinovăţie când făptuitorul este lipsit de capacitatea de a-şi manifesta
voinţa şi a-şi dirija acţiunile.
3. Constrângerea fizică este o presiune condiţionată de o energie străină care îl pune pe
făptuitor în imposibilitatea de a-şi dirija în mod liber voinţa şi îl determină să săvârşească o fap-
tă prevăzută de legea penală.
4. Constrângerea psihică constă într-o ameninţare asupra psihicului persoanei care, sub
imperiul acestei presiuni şi ca urmare a ei, nu-şi dirijează voinţa în mod liber şi săvârşeşte o fap-
tă prevăzută de legea penală.
5. Condiţiile constrângerii fizice şi psihice, cu toate că nu sunt stipulate expres de lege, pot
fi deduse din conţinutul legii. Aceste condiţii sunt:
 existenţa sau exercitarea asupra făptuitorului a unei acţiuni de constrângere fizică sau
psihică;
 constrângerea să fie de natură gravă, să pună în pericol viaţa, sănătatea, integritatea cor-
porală ori bunurile persoanei;
 pericolul grav să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea unei fapte prevăzu-
te de legea penală.
6. Alin.(2) al articolului nominalizat prevede situaţia (starea) în care făptuitorul îşi menţine
posibilitatea de a-şi dirija acţiunile în urma constrângerii fizice sau psihice. În cazul în care per-
soana are posibilitatea de a-şi alege un anumit comportament şi a lua una sau altă decizie se vor
aplica prevederile stării de extremă necesitate.
ARTICOLUL 40. RISCUL ÎNTEMEIAT

(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, care a cauzat daune intere-
selor ocrotite de lege în cazul riscului întemeiat pentru realizarea scopurilor socialmente utile.
(2) Riscul se consideră întemeiat dacă scopul socialmente util urmărit nu a putut fi realizat
fără un anumit risc şi dacă persoana care l-a admis a luat măsurile necesare pentru a preveni
cauzarea de daune intereselor ocrotite de lege.
(3) Riscul nu poate fi considerat întemeiat dacă era cu bună-ştiinţă îmbinat cu pericolul
pentru viaţa persoanei sau cu pericolul provocării unui dezastru ecologic ori social.
1. Progresul tehnico-ştiinţific este imposibil fără a introduce noi tehnologii, fără a realiza
experimente în diferite domenii ale activităţii fiinţei umane. Pentru a nu frâna activitatea persoanei
în diferite domenii – ştiinţă, tehnică, medicină, farmacologie, sfera de producţie etc. – a fost intro-
dusă în legislaţia penală o nouă cauză care înlătură caracterul penal al faptei: riscul întemeiat.
2. Noţiunea de risc înseamnă o acţiune (inacţiune) cu posibile consecinţe dăunătoare.
Evaluarea gradului de risc exprimă probabilitatea acestuia de a se produce, precum şi impactul
pe care îl poate avea asupra relaţiilor sociale.
3. Riscul se consideră întemeiat dacă îndeplineşte următoarele condiţii:
 scopul social util nu putea fi atins fără acţiunile (inacţiunile) însoţite de risc;
 persoana care a riscat a întreprins toate măsurile pentru a nu leza interesele şi valorile so-
ciale ocrotite de legea penală.
4. Riscul întemeiat înlătură răspunderea penală pentru dauna cauzată intereselor şi valorilor
ocrotite numai în cazul în care persoana care a riscat nu a avut la dispoziţie o altă cale de a atin-
ge scopul social util.
5. Riscul se consideră neîntemeiat, dacă:
 era cu bună ştiinţă îmbinat cu primejdia pentru viaţa unei persoane;
 conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru ecologic;
 conţinea ameninţarea de a provoca un dezastru social;
 scopul social-util putea fi atins prin alte mijloace şi acţiuni care nu presupuneau risc;
 persoana care a riscat nu a luat toate măsurile pentru a proteja interesele şi valorile ocro-
tite de legea penală;
 persoana a riscat pentru a-şi atinge scopurile personale.
ARTICOLUL 401. EXECUTAREA

ORDINULUI SAU DISPOZIŢIEI SUPERIORULUI
(1) Nu constituie infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită de o persoană în
vederea executării unui ordin sau dispoziţii a superiorului, care sunt obligatorii pentru aceasta,
dacă ordinul sau dispoziţia nu sunt vădit ilegale şi dacă persoana care le-a executat nu a ştiut
că ordinul sau dispoziţia sunt ilegale. Răspunderii penale pentru fapta săvârşită este supusă
persoana care a emis ordinul sau dispoziţia ilegală.
(2) Persoana care a comis intenţionat infracţiune în vederea executării ordinului sau dispo-
ziţiei vădit ilegale ale superiorului răspunde penal în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului
sau dispoziţiei vădit ilegale exclude răspunderea penală.
(3) În scopurile prezentului articol, ordinul sau dispoziţia superiorului de a comite genocid
sau o infracţiune împotriva umanităţii sunt vădit ilegale.
1. Ordinul sau dispoziţia se consideră legale, dacă au fost date de către persoanele respecti-
ve şi în limitele competenţei lor, iar după conţinutul lor nu contravin legislaţiei în vigoare şi nu
sunt legate de încălcarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului şi cetăţeanului.
2. Prin sintagma ordin ierarhic se înţelege o dispoziţie obligatorie, scrisă sau orală, emisă
de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai.
3. Sintagma executare a dispoziţiei are sensul de aducere la îndeplinire întocmai a preve-
derilor unui ordin emis de o autoritate sau de o persoană oficială.
4. Cerinţele faţă de conţinutul şi forma de emitere a ordinului sunt generale: claritate,
neadmitere a ambiguităţii în interpretare şi neprovocarea stării de îndoială a subordonatului.
5. Emiţătorul ordinului poartă răspunderea de ordinul emis şi de consecinţele acestuia, de
corespunderea ordinului cu legislaţia, precum şi de abuzul de putere şi de excesul de putere sau
Comentariu 91
de împuterniciri funcţionale în ordinul pe care îl emite şi de neluarea măsurilor de executare a

prevederilor respective.
6. Ilegalitatea ordinului trebuie să fie evidentă, acest fapt presupunând că executorul este
conştient de ilegalitatea ordinului, dar, exceptând acest fapt, îl îndeplineşte.
7. Executarea ordinului poate servi drept fapt al nevinovăţiei executorului numai dacă aces-
ta nu a depăşit limitele ordinului. Orice depăşire a limitelor ordinului atrage răspunderea perso-
nală a executorului.
8. Ordinul ierarhic şi executarea dispoziţiei se încadrează perfect în numărul cauzelor care
exonerează răspunderea penală numai în următoarele condiţii strict prevăzute de dispoziţia legii:
 dacă ordinul ierarhic sau dispoziţia nu este vădit ilegală;
 dacă persoana care l-a executat nu a ştiut că ordinul sau dispoziţia este ilegală.
9. Prin sintagma vădit ilicită se înţelege faptul de conştientizare a caracterului clar, evident
ilegal, ilicit al ordinului de către executor.
10. Fraza nu a ştiut că ordinul sau dispoziţia este ilicită exprimă conceptul de neconştienti-
zarea certă de către executor a faptului de ilegalitate a ordinului sau dispoziţiei pe care a execu-
tat-o.
11. În cazul în care ordinul sau dispoziţia ilegală întruneşte condiţiile prevăzute de lege,
răspunderii penale este supus emiţătorul.
12. Nu poate fi trasă la răspundere penală persoana care a refuzat să execute un ordin sau o
dispoziţie vădit ilicită.
13. Persoana care a executat un ordin sau o dispoziţie vădit ilicită, poartă răspundere penală
pe baze generale pentru infracţiune.
14. Ordinul ierarhic (dispoziţia) de a comite o faptă de genocid sau o crimă împotriva uma-
nităţii este întotdeauna vădit ilegal.
Capitolul IV
PARTICIPAŢIA
Reglementări de drept internaţional: Statutul CIP, art.25 p.3; Materialele Congresului în

materie de drept penal de la Atena, 1957.
Reglementări de drept naţional: CP, art.41-49, 77 alin.(1) lit.c).
Doctrină: Ulianovschi X., Participaţia penală, Ch., 2000; Grama M., Participanţii la in-
fracţiune şi particularităţile răspunderii lor, Ed.USM, Ch., 2004; George P. Fletcher, Dolea I.,
Blănaru D., Concepte de bază ale justiţiei penale, Editura Arc, Ch., 2001, p.201-220, 397-406;
Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M., Drept penal, Partea generală, vol.1, Editura Cartier
Juridic, Ch., 2005; Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T., Ulianovschi
Gh., Ulianovschi X., Ursu N., Codul penal. Comentat şi adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Carti-
er Juridic, Ch., 2005; Barbăneagră A., Berliba V., Bârgău M., Borodac A., Bujor V., Carpov T.,
Gheorghiţă M., Gurschi C., Laşcu M., Popovici T., Şaulean V., Ulianovschi Gh., Ulianovschi
X., Codul penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub red. A.Barbăneagră, Ed.Arc, Ch.,
2003; Macari I., Dreptul penal al RM, Partea generală, Ch., 2002. S.Brînză, V.Stati, Săvârşirea
infracţiunii de două sau mai multe persoane ca presupusă formă a participaţiei penale: demitiza-
rea unei concepţii compromise //RND, 4/2, 2008.
ARTICOLUL 41. PARTICIPAŢIA

Se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau mai multor persoane la săvâr-
şirea unei infracţiuni intenţionate.
1. Infracţiunea poate fi săvârşită de una sau de mai multe persoane împreună. Dacă la să-
vârşirea unei fapte prevăzute de legea penală participă mai multe persoane, se poate vorbi despre
participaţie la această faptă. Specificul participaţiei ca formă deosebită a activităţii infracţionale,
determină şi o anumită originalitate în rezolvarea problemei pe care o ridică răspunderea penală
a participanţilor la infracţiune.
2. Pentru ca participaţia penală să existe, se cer următoarele condiţii: a) să existe pluralitate
de făptuitori; b) să existe o legătură subiectivă (coeziune psihică) între participanţi; c) fapta să
fie săvârşită în cooperare materială sau intelectuală; d) săvârşirea de către toţi participanţii a
uneia şi aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală; e) cooperarea mai multor persoane să nu fie
cerută de conţinutul legal al infracţiunii.
3. Pluralitatea de făptuitori este consacrată în art.42 CP, conform căruia participanţi la in-
fracţiune sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în
calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici. Participarea la infracţiune a mai multor
persoane înseamnă că nu o persoană, ci două sau mai multe săvârşesc fapta prevăzută de legea
penală (acţiune sau inacţiune), îndreptată împotriva unuia şi aceluiaşi obiect. Existenţa legăturii
interne subiective cu privire la săvârşirea infracţiunii nu relevă de una singură participarea la
infracţiune. De asemenea, nu constituie participaţie nici aprobarea acţiunilor infracţionale, dacă
aceasta nu s-a exprimat printr-o formă concretă de ajutorare a infractorului: strigătele persoane-
Comentariu 93
lor prezente la fapta infracţională în susţinerea acţiunilor făptaşilor nu constituie instigare, deoa-
rece un atare îndemn nu a avut efect determinant în dezlănţuirea agresiunii. În cazul în care stri-
gătele de susţinere conduc la întărirea hotărârii infracţionale, acţiunea respectivă e calificată
drept complicitate intelectuală.
4. Condiţia participaţiei se realizează atunci când cooperează cel puţin două persoane fără
ca aceasta să fie necesară pentru existenţa conţinutului legal al infracţiunii.
5. Legătura subiectivă (coeziunea psihică) dintre participanţi este indicată direct în dispozi-
ţia art.41 CP, conform căreia se consideră participaţie cooperarea cu intenţie a două sau a mai
multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate. Deci, din punct de vedere subiectiv,
participaţia propriu-zisă este condiţionată de săvârşirea faptei cu intenţie de cel puţin două per-
soane: instigator - autor; autor - complice ş.a.
6. Participaţia penală există numai atunci când cooperarea s-a produs cu intenţie. De exem-
plu, dacă legea cere pentru sancţionarea faptei săvârşite existenţa intenţiei, aceasta trebuie con-
statată cu privire la fiecare participant. Dacă unele persoane au cooperat din imprudenţă, coope-
rarea urmează a fi constatată pentru fiecare persoană care a cooperat, însă nu există participaţie
penală, ci o simplă cooperare materială, deoarece lipseşte legătura subiectivă dintre participanţi.
7. Pentru existenţa participaţiei, pe lângă legătură subiectivă, trebuie să existe o cooperare
materială sau intelectuală a participanţilor, care constă în faptul că persoanele contribuie într-o
formă sau alta la săvârşirea infracţiunii prevăzute de legea penală. Această contribuţie poate fi:
potrivit naturii ei, materială sau intelectuală; ţinând seama de importanţa sau de aportul ei, prin-
cipală şi secundară; ţinând cont de momentul când are loc: ea este înainte de începerea execută-
rii acţiunii (inacţiunii) sau în timpul executării acesteia până la momentul terminării ei.
8. O expresie exterioară a cooperării se conţine în asocierea acţiunilor participanţilor, care
poate să se realizeze în două forme: o însumare simplă a forţelor pentru producerea urmărilor
prevăzute de lege; condiţionarea reciprocă a acţiunilor participanţilor.
9. Sintagma săvârşirea aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală are sensul că, pentru toţi
participanţii la activitatea infracţională comună, există o componenţă de infracţiune comună.
Indivizibilitatea faptei este considerată reală, obiectivă, după cum o prevede legea penală, şi nu
în funcţie de încadrarea juridică pe care ar putea să o obţină ţinându-se cont de diferiţi partici-
panţi, încadrare ce depinde de vinovăţie şi care poate fi diferită de la participant la participant.
Ca să existe participaţie, e necesar ca acţiunile participanţilor să fie îndreptate împotriva acelu-
iaşi obiect juridic, iar fapta să se realizeze cel puţin în forma tentativei.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CA Chişinău din 3.04.2008: „Colegiul penal
consideră că instanţa de fond, la pronunţarea sentinţei, a stabilit corect circumstanţele de fapt, a
apreciat incorect şi eronat probele şi din aceste considerente, ilegal i-a achitat pe inculpaţii B.V.,
G.S., L.I., I P. şi T. V. pe art.273 al 2, p.b) CP, pe motivul că nu s-a constatat existenţa faptei
infracţiunii prevăzută de art.273 alin.(2) lit.b) CP, răpirea mijlocului de transport fără scop de
însuşire, săvârşită de două s-au mai multe persoane. Dimpotrivă, Colegiul penal constată că in-
culpaţii B.V., G.S., L.I., I P. şi T.V., la 21.01.2007, aproximativ pe la orele 20.00, împreună şi
de comun acord, în timpul când serveau băuturi alcoolice în ograda casei nr.32/2 de pe
str.A.Doga, mun.Ch., au hotărât şi au răpit automobilul de model „Renault 11” cu n/î C DM
352, cu preţul de 13.764,7 lei, ce aparţinea cet.V.P, în următoarele circumstanţe: B.V. a pătruns
în salonul automobilului, s-a aşezat la volanul automobilului dat, iar G.S., L.I., I P. şi T.V., au
împins automobilul de la locul parcării de pe str.A.Doga 32/2, mun.Ch. la o distanţă de 300
metri în partea Centrului Comercial „Calea Basarabiei” care se află pe str.Calea Moşilor,
mun.Chişinău, unde, l-au dat într-o râpă şi i-au dat foc, distrugându-l integral. Colegiul penal
califică acţiunile inculpaţilor B.V., G.S., L.I., I P. şi T.V., conform art.273 alin.(2) lit.b) CP”
(Decizia 1a- 351/08).
ARTICOLUL 42. PARTICIPANŢII

(1) Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de
autor, organizator, instigator sau complice.
(2) Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală, precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu
sunt pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze pre-
văzute de prezentul cod.
(3) Se consideră organizator persoana care a organizat săvârşirea unei infracţiuni sau a
dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organi-
zaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora.
(4) Se consideră instigator persoana care, prin orice metode, determină o altă persoană să
săvârşească o infracţiune.
(5) Se consideră complice persoana care a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi,
indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obsta-
cole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloa-
cele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele dobândite pe
cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare obiecte.
(6)Participanţii trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii.
1. Participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de

autor, organizator, instigator sau complice.
2. Se consideră autor persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea
penală, precum şi persoana care a săvârşit infracţiunea prin intermediul persoanelor care nu sunt
pasibile de răspundere penală din cauza vârstei, iresponsabilităţii sau din alte cauze prevăzute de
prezentul cod.
3. În raport cu ceilalţi participanţi (organizatori, instigatori sau complici), autoratul se dis-
tinge prin caracterul său esenţial şi necesar, contribuţia autorului constând tocmai în săvârşirea
acţiunii sau inacţiunii care constituie latura obiectivă a infracţiunii. Datorită specificului său,
autoratul este singura formă de contribuţie la infracţiunea care poate exista şi în afara participa-
ţiei. Nici instigarea, ca formă de participaţie, nici complicitatea, nici organizatorul nu pot exista
în afara autoratului, în timp ce acesta din urmă poate exista de sine stătător, fiindcă fapta prevă-
zută de legea penală poate fi săvârşită în mod nemijlocit fără să fie necesare alte contribuţii.
Atunci când autorul a săvârşit infracţiunea împreună cu alţi participanţi, contribuţia sa se carac-
terizează prin faptul că a realizat în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică acţiu-
nea sau inacţiunea. Prin lexemul nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de
executare, fără interpunerea unei alte persoane, iar, pe de altă parte, caracterul de act de executa-
re pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. Autorul contribuie, în mod
nemijlocit, la săvârşirea faptei indiferent dacă pentru realizarea acelei contribuţii foloseşte sau
frânează propria energie fizică (ucide, loveşte, distruge, sustrage, nu dă ajutor etc.), ori dinami-
zează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme, substanţe, explozive, toxice,
animale vătămătoare etc.).
4. Calitatea cerută pentru autor trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei: dacă nu pier-
de calitatea de autor cel care, după săvârşirea faptei, a încetat de a mai avea calitatea care condi-
ţiona acea calificare şi, viceversa, nu devine autor cel care a dobândit această calitate după să-
vârşirea faptei la care a participat. Fără executarea nemijlocită a acţiunii (inacţiunii) de către au-
tor, nu se poate vorbi despre săvârşirea faptei, fiindcă nu se poate realiza conţinutul acesteia.
Este considerat autor acea persoană care, la comiterea infracţiunii de omor, împuşcă victima, la
Comentariu 95
comiterea furtului, ia lucrul mobil din posesia sau deţinerea altuia. De aceea, atunci când actele
de instigare sau de complicitate sunt incriminate ca infracţiuni de sine stătătoare cel care le co-
mite este autor, iar nu instigator sau complice.
5. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiective cu
acte de executare (nemijlocit), la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de legea penală.
În caz de coautorat, unul din coautori poate realiza numai o parte a acţiunii infracţionale (de
exemplu, luarea bunului), iar altul – cealaltă parte a ei (ameninţarea, lovirea etc.) şi în acţiunile
fiecăruia va fi o infracţiune consumată sub formă de coautorat.
6. Nu există coautorat dacă fiecare inculpat acţionează independent şi în momente diferite,
lovind, de exemplu, din răzbunare, mortal victima.
7. Sub aspect obiectiv, coautoratul este acea formă a participaţiei, în care o faptă prevăzută
de legea penală a fost săvârşită în mod nemijlocit de către două sau mai multe persoane împreu-
nă sau în comun.
8. Se consideră organizator persoana care a pus la cale săvârşirea unei infracţiuni sau a di-
rijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o organizaţie
criminală ori a dirijat activitatea acestora. Acţiunile organizatorului pot consta în recrutarea
membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale, în întocmirea planului săvârşirii in-
fracţiunii, în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei criminale, în
coordonarea acţiunilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă,
de exemplu, prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon, poştă electronică, fax, poştă etc.
9. Un alt participant la infracţiune este instigatorul, care se deosebeşte atât de autor, de
coautor, cât şi de complice. Conform art.42 alin.(4) CP, instigatorul este persoana care, cu inten-
ţie, determină o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. Caracteristic in-
stigării este faptul că instigatorul, după ce a luat hotărârea de a săvârşi o infracţiune, desfăşoară
o activitate materială, externă, pentru a transmite hotărârea luată altei persoane, care, fiind de-
terminată să comită fapta prevăzută de legea penală, trece apoi în mod concret la săvârşirea ei,
devenind autor al infracţiunii. Deci, instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune,
deoarece el nu participă la săvârşirea materială a infracţiunii, adică la realizarea laturii obiective
a acesteia. Instigatorul însă are ideea de săvârşire a infracţiunii, pe care o transmite altei persoa-
ne, făcând ca aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu, un duşman, din mo-
tive personale, îndeamnă o altă persoană, în schimbul unei recompense, să-l rănească grav pe
rivalul său. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea, ia hotărârea şi execută
fapta la care a fost îndemnată sau instigată).
10. Conform art.42 alin.(5) CP, complice este persoana care a contribuit la săvârşirea in-
fracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori
înlăturare de obstacole, precum şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor,
va tăinui mijloacele sau instrumentele de săvârşire a infracţiunii, urmele acesteia sau obiectele
dobândite pe cale criminală ori persoana care a promis din timp că va procura sau va vinde atare
obiecte. Pe când autorul efectuează acte de executare care realizează în mod nemijlocit materia-
litatea faptei, complicele efectuează acte de sprijinire a activităţii autorului. Aşadar, complicele
nu realizează fapta în mod nemijlocit, ci sprijină (înlesneşte, ajută) realizarea acesteia de către
autor.
11. Uneori, complicele poate contribui chiar la efectuarea actelor de executare, dar această
contribuţie nu are ea însăşi caracterul unui act de executare, fiindcă complicele nu are calitatea
de a efectua fapte cu caracter de executare în cazul faptei săvârşite, contribuţia sa rămânând o
activitate de sprijinire (este cazul infracţiunilor cu subiect special, la care nu poate fi autor decât
o persoană care are o anumită calitate, numai aceste persoane pot efectua acte de executare, cei
care nu au această calitate nu fac decât să-i ajute).
12. Acţiunile persoanelor care nu au luat parte la săvârşirea sustragerii, dar au contribuit la
comiterea acesteia prin sfaturi, indicaţii, prin promisiunea prealabilă că vor tăinui urmele infrac-
ţiunii, vor vinde bunurile sustrase etc., trebuie calificate drept complicitate la sustragere, cu refe-
rire la alin.(5) art.42 CP. Săvârşirea sustragerii de către o persoană, care întruneşte semnele su-
biectului infracţiunii, în comun cu una sau mai multe persoane care nu întrunesc aceste semne,
intră sub incidenţa circumstanţei agravante „de două sau mai multe persoane”. Persoana care a
organizat sustragerea sau care a determinat săvârşirea sustragerii o persoană care cu bună-ştiinţă
nu este pasibilă de răspundere penală, în corespundere cu alin.(2) art.42 CP este trasă la răspun-
dere penală în calitate de autor al sustragerii. Organizatorul şi conducătorul organizaţiei crimina-
le poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de această organizaţie, indiferent de fap-
tul dacă au luat sau nu parte la săvârşirea acestor infracţiuni (HP CSJ nr.23 din 28.06.2004 Cu
privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor, p.25, 26).
13. Şantajul săvârşit de două sau de mai multe persoane are loc în următoarele cazuri: a)
şantajul a fost săvârşit în coautorat (inclusiv coautorat cu repartizarea rolurilor); b) şantajul a
fost săvârşit de către o persoană care întruneşte semnele subiectului infracţiunii, în comun cu o
persoană care nu întruneşte aceste semne; c) şantajul a fost săvârşit de către o persoană care în-
truneşte semnele subiectului infracţiunii, prin intermediul unei persoane care cu bună-ştiinţă nu
este pasibilă de răspundere penală. Acţiunile persoanelor care nu au luat parte la săvârşirea şan-
tajului, dar au contribuit la săvârşirea acestuia prin sfaturi, indicaţii, prin promisiunea prealabilă
că vor tăinui urmele infracţiunii, că vor vinde bunurile dobândite etc., trebuie calificate drept
complici la şantaj, cu referire la art.42 alin.(5) CP. Organizatorul şi conducătorul organizaţiei
criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile de şantaj săvârşite de această organizaţie,
indiferent de faptul dacă a luat sau nu parte la săvârşirea acestor infracţiuni.
14. Calificarea violului (art.171 CP) sau a acţiunilor violente cu caracter sexual (art.172
CP) ca fiind săvârşite de două sau de mai multe persoane poate avea loc în cazul în care persoa-
nele (nu mai puţin de două) participante la viol acţionau de comun acord în privinţa victimei. Ca
viol sau acţiuni violente cu caracter sexual săvârşite de două sau de mai multe persoane sunt ca-
lificate nu doar acţiunile persoanelor care au săvârşit raportul sexual, actul de homosexualism,
actul de lesbianism sau de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse, dar şi acţiunile persoa-
nelor care, prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice faţă de victimă, au făcut posibilă săvâr-
şirea acţiunii sexuale respective. Complicele la viol şi/sau acţiuni violente cu caracter sexual es-
te persoana care: a ademenit victima într-un loc dinainte convenit, comod pentru săvârşirea in-
fracţiunii; a pus la dispoziţie mijlocul său de transport, in scopul săvârşirii infracţiunii; a pregătit
mijloacele necesare aducerii victimei in starea de imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa; a săvârşit cu victima un raport sexual şi/sau un act de homosexualism, de lesbianism sau
de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse în mod benevol, creând imediat condiţiile pen-
tru comiterea violului şi/sau a acţiunilor violente cu caracter sexual de către alte persoane, cu
care a intrat în înţelegere prealabilă etc. (HP CSJ nr.17 din 7.11.2005 Despre practica judiciară
în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală, p.9).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 18.06.2002: „Inculpaţii au fost con-
damnaţi corect, în baza art.17 şi pct.1 art.88 CP din 1961, unul pentru că a organizat, iar altul
pentru că a instigat, fiind şi complice la săvârşirea omorului premeditat din interes acaparator”
(Decizia 1ca-148/2002).
CP al CSJ din 20.02.2001: „Potrivit alin.6 art.17 CP complice se consideră persoana, care
a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, procurarea mijloacelor sau înlăturarea
obstacolelor, precum şi persoana care a promis în prealabil că îl va favoriza pe infractor, va tăi-
nui instrumentele şi mijloacele de săvârşire a infracţiunii, urmele ei, sau obiectele dobândite pe
cale criminală” (Decizia 1r/a-31/2001).
Comentariu 97
ARTICOLUL 43. FORMELE PARTICIPAŢIEI

În funcţie de gradul de coordonare a acţiunilor participanţilor se deosebesc următoarele
forme de participaţie:
a) participaţie simplă;
b) participaţie complexă;
c) grup criminal organizat;
d) organizaţie (asociaţie) criminală.
Analiza formelor participaţiei este expusă în cadrul comentariului de la art.44-47 CP.
ARTICOLUL 44. PARTICIPAŢIA SIMPLĂ

Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie simplă dacă la săvârşirea ei au partici-
pat în comun, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura
obiectivă a infracţiunii.
1. CP, art.42 alin.(1), defineşte autorul infracţiunii ca pe o „persoană, care săvârşeşte în

mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală…”.
2. Prin lexemul nemijlocit se înţelege, pe de o parte, efectuarea unor acte de executare a la-
turii obiective, fără interpunerea unei alte persoane, iar pe de altă parte, caracterul de act de exe-
cutare pe care trebuie să-l aibă contribuţia autorului la săvârşirea faptei. Autorul contribuie, în
mod nemijlocit, la săvârşirea faptei indiferent dacă pentru realizarea acelei contribuţii îşi folo-
seşte sau îşi frânează propria energie fizică (ucide, loveşte, distruge, sustrage, nu dă ajutor, nu
denunţă etc.) ori dinamizează sau se foloseşte de energia fizică a unei forţe străine (arme, sub-
stanţe, explozive, toxice, animale vătămătoare etc.).
3. Însă sunt situaţii în care fapta prevăzută de legea penală se săvârşeşte nemijlocit şi în
mod direct nu numai de o singură persoană, ci de mai multe. În aceste cazuri, fapta se săvârşeşte
în coautorat. Coautori sunt persoanele care au cooperat ocazional şi în baza unei legături subiec-
tive cu acţiuni de executare (nemijlocit), la comiterea în comun a aceleiaşi fapte prevăzute de
legea penală.
4. Este coautor al infracţiunii de omor atât persoana care loveşte mortal victima, cât şi cea
care imobilizează victima ori încearcă să o dezarmeze.
5. De asemenea, există coautorat în cazul în care mai mulţi infractori lovesc victima cu in-
tenţia de a o ucide, cu toate că s-ar putea ca niciuna din lovituri să nu fi fost mortală, însă, cumu-
late, ca urmare a intensităţii lor, acestea i-au cauzat moartea. În asemenea caz, dacă s-ar lua în
considerare fiecare acţiune separată, ar exista autorat la infracţiunea de vătămare corporală, dar
luate împreună, constituie coautorat la infracţiunea de omor.
6. Pentru existenţa coautoratului trebuie să se constate că cel puţin doi participanţi la infrac-
ţiune au săvârşit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, adică au efectuat acte de
executare a acesteia. Această constatare implică însă înţelegerea clară a noţiunii de acte de exe-
cutare a faptei incriminate.
7. În sensul strict al termenului, prin act de executare sau de săvârşire nemijlocită a faptei
se înţelege orice act de conduită exterioară prin care se înfăptuieşte direct acţiunea sau inacţiu-
nea incriminată.
8. În literatura de specialitate şi în practica judiciară se consideră acte de executare, deci de
coautorat, şi acelea prin care se contribuie, chiar indirect, la efectuarea faptei incriminate, cum
ar fi actele de paralizare a energiei, de opunere sau înlăturare a unui obstacol din calea săvârşirii
faptei. În acest sens, se consideră acte de coautorat, şi nu de complicitate, actele prin care un in-
culpat a ţinut victima spre a putea fi lovită, iar alt inculpat a lovit victima.
9. În cazul coautoratului suntem în prezenţa unui raport de cauzalitate complex. De exem-
plu, la infracţiunea complexă de tâlhărie în formă consumată, autorul trebuie să realizeze în în-
tregime acţiunea infracţională (ameninţarea ori constrângerea etc., precum şi luarea bunului), pe
când în caz de coautorat unii dintre coautori pot realiza numai o parte a acţiunii infracţionale
(luarea bunului), iar altul – cealaltă parte (ameninţarea, lovirea etc.) şi în acţiunile fiecăruia exis-
tă o infracţiune consumată sub formă de coautorat.
10. Pentru existenţa coautoratului trebuie să fie întrunite anumite condiţii. Astfel, sub as-
pect subiectiv, trebuie să se constate legătura dintre coautori, altfel chiar dacă s-ar constata acte-
le materiale de cooperare, nu vom considera că există coautorat ca formă de participaţie, ci o
simplă cooperare materială, fiecare fiind considerat autor al faptei. Nu există coautorat dacă fie-
care inculpat acţionează independent şi în momente diferite, lovind mortal, din răzbunare, victi-
ma.
11. În cazul infracţiunilor la care se prevede în conţinutul lor legal un anumit mobil sau
scop, trebuie ca fiecare coautor să acţioneze datorită acestui mobil şi să urmărească acest scop,
nu numai unul dintre ei, dar toţi făptuitorii trebuie să îndeplinească această cerinţă legală.
12. Dacă la săvârşirea unei infracţiuni au participat în calitate de coautori mai multe per-
soane, împrejurarea că unele dintre acestea au avut iniţiativa comiterii faptei, propunând celor-
lalte să acţioneze împreună, nu condiţionează sancţionarea lor separată pentru instigare, fiind
vorba de o activitate comună a coautorilor, iniţiativa aparţinând unei sau unor persoane.
13. Legătura subiectivă poate interveni înainte sau în timpul executării acţiunii. Astfel,
atunci când mai multe persoane – dintre care una vroia să se răzbune pe un duşman al său, care
se afla într-un grup de persoane, – au hotărât să-i folosească pe acei care se aflau în grupul res-
pectiv şi au executat în comun acţiunea, se realizează participaţia sub forma coautoratului, iar
legătura subiectivă s-a stabilit înainte de punerea în executare a acţiunii. Legătura se poate sta-
bili şi în timpul executării acţiunii. De exemplu, în timp ce inculpatul lovea victima, au venit
încă patru persoane, care au început şi ei să o lovească, unii cu cuţitele, iar alţii cu alte obiecte şi
cu picioarele, contribuind la înfrângerea rezistenţei victimei. Toţi au acţionat simultan şi conju-
gat la suprimarea vieţii victimei, rezultat prevăzut şi dorit sau acceptat de fiecare dintre făptaşi.
14. Dacă legătura subiectivă se realizează ulterior consumării infracţiunii, nu mai exisă
coautorat. Astfel, nu există coautorat la furt dacă unul dintre inculpaţi a luat bunul spre a-l valo-
rifica, după consumarea furtului de către celălalt inculpat, primul inculpat răspunde în calitate de
tăinuitor.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 17.12.2007: „Infracţiunea comisă de
T.V. – violul săvârşit de două sau mai multe persoane – este prevăzută de art.171 alin.(2) lit.c)
CP, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi, potrivit art.16 alin.(4) CP, se consideră o
infracţiune gravă. În atare situaţie, când nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate la art.109 CP, vo-
inţa părţilor cu scop de împăcare nu poate produce efecte juridice. Astfel, din acest punct de ve-
dere, motivele de casare a hotărârii atacate, precum că părţile s-au împăcat, se resping ca neîn-
temeiate” (Hotărârea 4-1re-448/2007).
HP CSJ din 17.12.2007: „Faptele lui R.V. se încadrează în baza art.188 alin.(2) lit.a), b),
d), e), f) CP cu semnul calificativ tâlhăria, adică atacul tâlhăresc asupra unei persoane în scopul
sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresa-
te, săvârşită repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea armei sau a altor obiecte folo-
site în calitate de armă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Iar ale lui V.R., R.M. şi
Gh.E. în baza art.188 alin.(2) lit.b), d), e), f) CP, de asemenea calificate ca tâlhărie, adică atacul
tâlhăresc asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă
Comentariu 99
pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate, săvârşită de două sau mai multe persoane, cu apli-
carea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă, cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile” (Hotărârea 4-1re-440/2007).
CPL al CSJ: „CPL al CSJ nu evidenţiază anumite temeiuri pentru aprecierea critică a pro-
belor enumerate. şi consideră că instanţa de fond a examinat sub toate aspecte cauza penală în
privinţa inculpatei S.N., a constatat corect starea de fapt şi de drept a acesteia, a reţinut just vi-
novăţia inculpatei în comiterea acţiunilor incriminate şi încadrarea juridică acestora în baza
art.165 alin.(2) lit.b), d) CP ca traficul de fiinţe umane, exprimat prin recrutarea, transportarea,
adăpostirea părţilor vătămate în scop de exploatare sexual-comercială, comisă de două sau mai
multe persoane, asupra a două persoane, prin abuz folosindu-se de starea de vulnerabilitate a
acestea, în scopul restituirii unei datorii a cărei mărime nu a fost stabilită în mod rezonabil. Ca
urmare, hotărârea instanţei de apel în privinţa inculpatei S.N. urmează să fie casată cu menţine-
rea în această parte a sentinţei instanţei de fond” (Decizia 1ra-729/2007).
CP al CSJ din 22.05.2007: „Prin sentinţa Judecătoriei Şoldăneşti din 01 septembrie 2006,
M.Gr. a fost condamnat în baza art.186 alin.(2) lit.b) şi 186 alin.(2) lit.c), d) CP, cu aplicarea
art.84 CP, pentru concurs de infracţiuni pe art.186 alin.(2) lit.b) la 2 ani închisoare şi amendă în
mărime de 3000 lei, care urmau a fi executate separat, cu executarea pedepsei în penitenciar
pentru minori. Prin aceeaşi sentinţă a mai fost condamnat şi T.V. în baza art.186 alin.(2) lit.c)
CP la 180 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, însă în privinţa acestuia hotărârile
judecătoreşti nu sunt contestate. Conform sentinţei pronunţate, în baza acordului de recunoaştere
a vinovăţiei încheiat între acuzatorul de stat şi inculpat, inculpatul minor M.Gr. a fost condamnat
pentru că, la 14 aprilie 2006, ora 1400, împreună cu alţi doi minori, au sustras pe ascuns de pe
pilonii de lângă brigada de tractoare „Palii" din s.Olişcani, r-nul Şoldăneşti 119 kg de sârmă de
aluminiu în valoare de 1541,05 lei, care aparţinea SA „RED-NORD", filiala Şoldăneşti.
Acţiunile comise au fost încadrate de către instanţa de fond în baza art.186 alin.(2) lit.b) CP,
care prevede infracţiunea de furt, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane, săvârşit
de două sau mai multe persoane” (Decizia 1re-350/2007).
ARTICOLUL 45. PARTICIPAŢIA COMPLEXĂ

(1) Infracţiunea se consideră săvârşită cu participaţie complexă dacă la săvârşirea ei par-
ticipanţii au contribuit în calitate de autor, organizator, instigator sau complice.
(2) Latura obiectivă a infracţiunii cu participaţie complexă poate fi realizată:
a) de un singur autor;
b) de doi sau mai mulţi autori.
1. Condiţia participaţiei complexe se realizează când cooperează intenţionat cel puţin două
persoane la săvârşirea unei infracţiuni, una dintre ele fiind autorul, iar celelalte persoane având
diferite roluri: instigator, organizator, complice.
2. Pentru existenţa acestei condiţii, legea, în general, nu cere decât să fie mai multe persoa-
ne, indiferent dacă unele dintre ele sunt majore sau minore, femei sau bărbaţi, străini sau cetă-
ţeni, subiecţi speciali sau care nu au această calitate. Toate persoanele care cooperează trebuie
însă să îndeplinească condiţiile pentru a răspunde din punct de vedere penal.
3. Participaţia complexă, prevăzută în art.45 alin.(1) CP, poate să se realizeze de către per-
soanele care au contribuit la săvârşirea infracţiunii în diverse calităţi: autor, organizator, instiga-
tor, complice. Se consideră organizator persoana care a pus la cale săvârşirea unei infracţiuni
sau a dirijat realizarea ei, precum şi persoana care a creat un grup criminal organizat sau o orga-
nizaţie criminală ori a dirijat activitatea acestora. Acţiunile organizatorului pot consta în recruta-
rea membrilor grupului organizat sau ai organizaţiei criminale, în întocmirea planului de săvârşi-
re a infracţiunii, în împărţirea rolurilor între membrii grupului criminal sau ai organizaţiei crimi-
nale, în coordonarea nemijlocită a acţiunilor participanţilor la locul săvârşirii infracţiunii sau de
la distanţă, de exemplu, prin intermediul mijloacelor tehnice: telefon, poştă electronică, fax, poş-
tă etc. În cazul participaţiei complexe (art.45 alin.(1) CP), organizatorul pune la cale infracţiu-
nea, iar autorul o execută nemijlocit.
4. Instigarea, în cadrul participaţiei complexe, este fapta unei persoane (instigator) care, cu
intenţie, determină, prin orice mijloace, pe o altă persoană (instigat) să săvârşească o faptă pre-
văzută de legea penală. Caracteristic instigării este faptul că instigatorul, după ce a luat hotărârea
de a săvârşi o infracţiune, desfăşoară o activitate materială, externă, pentru a transmite hotărârea
luată altei persoane, care, fiind determinată să comită fapta prevăzută de legea penală, trece
apoi, în mod concret, la săvârşirea ei, devenind autor al infracţiunii. Instigatorul contribuie la
săvârşirea infracţiunii prin transmiterea către cel instigat a ideii de săvârşire a infracţiunii şi prin
determinarea luării hotărârii de a săvârşi fapta de către acesta, fapt care denotă faptul de începe-
re a executării ei. Deci, instigatorul este un participant sui-generis la infracţiune, deoarece el nu
participă la săvârşirea materială a infracţiunii, la realizarea laturii obiective a acesteia. Instigato-
rul însă are ideea de comitere a infracţiunii şi pe care el o transmite altei persoane (autorului),
motivându-l pe aceasta să ia hotărârea şi să o pună în executare (de exemplu, un duşman, din
motive personale, îndeamnă o altă persoană, în schimbul unei recompense, să-l rănească grav pe
rivalul său. Cea de-a doua persoană acceptă îndemnul sau propunerea, ia hotărârea şi execută
fapta la care a fost îndemnată sau instigată). În acest caz s-a realizat o participaţie complexă la
săvârşirea unei infracţiuni (art.45 alin.(1) CP).
5. Pentru existenţa complicităţii nu are relevanţă dacă între autor şi complice a existat sau
nu o înţelegere, nici dacă, în momentul săvârşirii faptei, autorul a cunoscut cine este complicele
care l-a ajutat. Deci, complicele are prevederea acţiunii (inacţiunii) pe care urmează să o execute
autorul (coautorul), el conştientizează urmările ei periculoase şi înţelege că actul său se alătură
acţiunii (inacţiunii) autorului. De asemenea, el doreşte sau acceptă să se producă urmările prevă-
zute. Astfel, dacă făptuitorul a ştiut că tâlhăria, la care a înţeles să contribuie prin acte de ajuto-
rare, va fi comisă prin punerea victimei în stare de inconştienţă ca urmare a folosirii unor narco-
tice, contribuţia sa va constitui complicitate la tâlhărie, chiar dacă autorul a săvârşit sustragerea
folosind violenţa, deoarece a cunoscut că infracţiunea va fi săvârşită în una dintre modalităţile
alternative de realizare a laturii obiective a tâlhăriei şi a dorit să participe la comiterea acesteia.
6. Îndemnul este o îmbiere la o acţiune (inacţiune) infracţională. Dacă îndemnul nu este
urmat de determinare, fiindcă hotărârea era deja luată de instigat (autor), dar acesta mai avea
unele ezitări cu privire la punerea ei în executare, acesta poate constitui doar complicitate inte-
lectuală, fiindcă a contribuit la întărirea hotărârii infracţionale. De exemplu, nu există instigare
la avort dacă îndemnul de a întrerupe sarcina nu a avut caracter determinant, ci doar a întărit ho-
tărârea autorului de a comite fapta, în acest caz există complicitate la avort, mai ales că cel care
a solicitat întreruperea sarcinii i-a procurat autorului unele substanţe şi instrumentele necesare
intervenţiei. În acest caz, inculpatul comite atât o complicitate morală, prin întărirea hotărârii
autorului de a întrerupere sarcina în condiţii ilicite, cât şi o complicitate materială, prin punerea
la dispoziţia autorului a substanţelor şi instrumentelor necesare intervenţiei de întrerupere a sar-
cinii. Se subliniază just în motivarea soluţiei necesitatea că îndemnul, pentru a constitui instiga-
re, urmează să aibă caracter determinant, adică să fi fost hotărâtor în luarea deciziei autorului de
a săvârşi infracţiunea, în caz contrar îndemnul constituie un act de complicitate morală. Din sen-
sul art.45 alin.(1) CP, rezultă că, în cazul participaţiei complexe, la săvârşirea infracţiunii pot
participa, alături de autor, ceilalţi participanţi, fie doar unul din ei, fie toţi împreună.
Comentariu 101
7. Participaţia complexă se poate produce în cadrul oricărui tip de infracţiuni cu subiect

special, deoarece, la săvârşirea acestor infracţiuni, se cere existenţa calităţii speciale doar a auto-
rului infracţiunii, nu şi a celorlalţi participanţi (organizator, instigator, complice).
8. Conform art.45 alin.(2) CP, participaţia complexă poate avea loc şi în cazurile participă-
rii nemijlocite a două sau a mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni în calitate de coau-
tori, cu condiţia ca, în afară de ei, la săvârşirea acestei infracţiuni, să participe şi alte persoane:
organizatorul, instigatorul sau complicele. În absenţa unor asemenea împrejurări, suntem în pre-
zenţa unei participaţii simple.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 11.03.2008: „K.E. a fost condamnat
pentru faptul, că fiind reprezentant al întreprinderii “GELLC” SUA, intenţionat prin participaţie
complexă şi cu alte persoane a comis infracţiunea contrabandă în următoarele circumstanţe: la
12 ianuarie 1998 de către cet.L.C. a fost înregistrată SRL "M" cu scopul de a exporta din RM
producţie agricolă. Firma în cauză a fost înfiinţată ca urmare a înţelegerii prealabile a cet.L.C.,
I.S. care a fost înscris în calitate de contabil şi I.V. Din materialele cauzei rezultă, că în şedinţa
de judecată a fost pronunţat doar dispozitivul sentinţei. În dosar nu sunt date că părţile au fost
informate despre redactarea sentinţei” (Decizia 1ra-55/2008).
ARTICOLUL 46. GRUPUL CRIMINAL ORGANIZAT

Grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prea-
labil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
1. Această formă de participaţie se deosebeşte de cele anterioare după criteriul ei de stabili-

tate, de statornicie.
2. Asupra statorniciei grupului organizat indică durata existenţei acestui grup în timp.
Acesta poate consta din timpul ce s-a scurs de la formarea grupului până la săvârşirea primei
infracţiuni din numărul de infracţiuni planificate de membrii grupului. Acesta poate consta, de
asemenea, din perioada în timpul căreia membrii grupului au săvârşit infracţiuni.
3. Pe lângă criteriul de timp, gradul înalt de coordonare şi statornicie a legăturilor dintre
membrii grupului criminal poate fi indicat de existenţa unui plan bine determinat de activitate
infracţională, cu desemnarea rolurilor şi funcţiilor membrilor grupului, a unor acte şi operaţiuni
concrete.
4. De asemenea, statornicia relaţiilor dintre membrii grupului, la rândul său, exprimă nu
doar gradul înalt de coordonare a acţiunilor şi comportării lor, dar şi caracterul retras, nivelul de
izolare a acestei formaţiuni infracţionale de societate (cu regulile sale de comunicare, de subor-
donare, disciplină etc.).
5. Criteriul statorniciei, de obicei, presupune intenţia membrilor grupului criminal organizat
de a săvârşi nu doar o singură infracţiune, ci mai multe (de exemplu, grupul criminal organizat
s-a format cu scopul de a ataca sistematic grupurile de turişti din zona de odihnă etc.). Totuşi,
statornicia grupului criminal organizat poate să se manifeste şi doar prin acţiunile multiple de
organizare, planificare şi pregătire detaliată a unei infracţiuni.
6. Din cele indicate, rezultă că fiecare persoană, care intră în grupul criminal organizat, nu
este doar un simplu participant la acest grup, ci membru al grupului, indiferent de locul şi funcţi-
ile executate, ce i-au fost încredinţate lui în cadrul desfăşurării planului de activitate criminală.
Aceste concluzii se deduc şi din faptul că legea nu limitează participarea la grupul organizat
doar prin acţiuni de autorat sau coautorat, cum este în cazul participaţiei simple sau complexe.
7. Membrii de rând ai grupului criminal organizat pot să nu ştie de unele infracţiuni concre-
te, săvârşite de alţi membri ai acestui grup. În asemenea situaţii, ei poartă răspundere penală
doar pentru participarea la grupul criminal organizat şi pentru faptele lor personale, săvârşite de
ei pentru executarea planului activităţii criminale a grupului organizat, conform articolelor res-
pective ale PS a CP.
8. Drept sustragere, săvârşită de către un grup de persoane, se consideră săvârşirea acţiu-
nilor la care au participat două sau mai multe persoane care s-au înţeles în prealabil sau ocazio-
nal despre săvârşirea în comun a infracţiunii şi care au participat nemijlocit la realizarea ei. În
acest mod sunt încadrate şi acţiunile persoanelor care fac parte din grupul criminal, deşi nu au
participat nemijlocit la sustragerea averii, însă până la săvârşirea sustragerii, în procesul înţele-
gerii prealabile între participanţii grupului, a avut loc repartizarea de comun acord a rolurilor
(unii stau la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, alţii ameninţă cu aplicarea violenţei, per-
cheziţionează victima, au o astfel de atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă
nu are niciun rost etc.
9. În cazurile în care, după vreuna din infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.186-192 CP, a
fost săvârşită: a) o infracţiune omogenă (de exemplu, furtul urmat de jaf); b) o infracţiune pre-
văzută de un alt alineat al aceluiaşi articol (de exemplu, furtul neagravat urmat de furtul săvârşit
de două sau mai multe persoane; c) o infracţiune care a fost întreruptă la o altă etapă a activităţii
infracţionale (de exemplu, când furtul consumat a fost urmat de tentativa de furt sau pregătirea
de furt, ori viceversa); d) o infracţiune în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în
primul caz a fost autor, iar în cel de-al doilea - organizator, instigator sau complice, ori vicever-
sa), calificarea se face conform regulilor concursului de infracţiuni (p.24 HP CSJ 28.06.2004,
nr.23, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor //BCSJ
8/5, 2004).
10. Săvârşirea sustragerii de un grup criminal organizat are loc în cazul în care această fap-
tă e comisă de o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru a comite
una sau mai multe infracţiuni. Spre deosebite de două sau mai multe persoane, care s-au înţeles
în prealabil despre săvârşirea sustragerii, grupul criminal organizat se caracterizează, în special,
prin stabilitate, prin prezenţa în componenţa lui a unui organizator şi printr-un plan dinainte ela-
borat al activităţii infracţionale comune, precum şi prin repartizarea obligatorie a rolurilor între
membrii grupului criminal organizat, în timpul pregătirii sustragerii (p.26 HP CSJ 28.06.2004,
nr.23, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor //BCSJ
8/5, 2004).
11. Singurul fapt de formare a grupului criminal organizat, dacă acesta nu este prevăzut de
Partea specială a CP, implică răspunderea penală pentru pregătirea pentru săvârşirea acelor in-
fracţiuni, pentru comiterea cărora a fost format acest grup criminal (art.26 CP).
12. Săvârşirea infracţiunii de către un grup organizat serveşte pentru multe componenţe de
infracţiuni din PS a CP, drept criteriu calificativ (deosebit de agravante), cum ar fi: furtul –
art.186 alin.(3) lit.b), jaful – art.187 alin.(3) lit.b), tâlhăria – art.188 alin.(3) lit.b), escrocheria –
art.190 alin.(3) etc.
13. În cazul săvârşirii de către un grup criminal organizat a unei infracţiuni care, în PS a
CP, nu conţine nici în conţinutul de bază şi nici în cel calificativ (agravat) indiciile săvârşirii in-
fracţiunii de către un grup organizat, faptul săvârşirii infracţiunii de către acest grup organizat se
consideră, conform art.77 alin.(1) CP, o circumstanţă agravantă la numirea pedepsei.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Săvârşirea tâlhăriei după semnul cali-
ficativ „un grup criminal organizat” are loc atunci când fapta este comisă de o reuniune stabilă
de persoane care s-au organizat în prealabil pentru săvârşirea actelor de tâlhărie, precum şi altor
infracţiuni. Lipsa stabilităţii reuniunii exclude calificarea faptei în baza alin.(3) lit.b) art.188 CP.
Făptuitorul care prin acţiunile sale a participat la săvârşirea infracţiunii deosebit sau excepţional
de grave nu este subiect al infracţiunii de favorizare” (Decizia 1a-250).
Comentariu 103
ARTICOLUL 47. ORGANIZAŢIA (ASOCIAŢIA) CRIMINALĂ

(1) Se consideră organizaţie (asociaţie) criminală o reuniune de grupuri criminale organi-
zate într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii orga-
nizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor crimi-
nale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoa-
nelor fizice şi juridice sau de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi rea-
lizării de interese economice, financiare sau politice.
(2) Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un
membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei res-
pective, la însărcinarea acesteia.
(3) Organizator sau conducător al organizaţiei criminale se consideră persoana care a
creat organizaţia criminală sau o dirijează.
(4) Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate
infracţiunile săvârşit de această organizaţie.
(5) Membrul organizaţiei criminale poartă răspundere penală numai pentru infracţiunile la
a căror pregătire sau săvârşire a participat.
(6) Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a
declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiuni-
lor săvârşit de ea ori a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a mem-
brilor organizaţiei respective.
1. În art.47 alin.(1) CP se reglementează noţiunea de organizaţie (asociaţie) criminală.

Pentru ca o structură organizaţională să poată fi denumită organizaţie (asociaţie) criminală ur-
mează ca aceasta să întrunească următoarele condiţii prevăzute expres de legea penală.
2. Organizaţia (asociaţia) criminală constituie o reuniune de grupuri criminale organizate
într-o comunitate stabilă. Ea poate fi constituită din două sau mai multe grupuri criminale. Noţi-
unea de grup criminal este comentată la art.46 CP. Comunitatea stabilă a acestor grupuri crimi-
nale, în afară de statornicia sa, se caracterizează printr-un grad sporit de coordonare a activităţii
membrilor ei, în vederea realizării scopurilor iniţiale: de a influenţa activitatea economică sau de
altă natură a persoanelor fizice şi juridice, de a o controla, în alte forme, în vederea obţinerii de
avantaje şi a realizării intereselor economice, financiare sau politice.
3. Activitatea organizaţiei (asociaţiei) criminale se întemeiază pe diviziunea între membrii
organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor lor
criminale.
4. Organizaţiile (asociaţiile) criminale pot avea diferite forme: alcătuite din infractori de
„profesie”, societăţile, asociaţiile şi organizaţiile criminale se constituie sub denumiri „legale” în
scopul obţinerii unor profituri maxime şi vizează domenii ori sectoare, ramuri rentabile, comerţ,
industrie electronică, sistemul bancar-valutar etc.
5. Persoanele selectate de societăţile, organizaţiile şi asociaţiile criminale, înfiinţate sub de-
numiri de instituţii de învăţământ, firme industriale şi comerciale, fundaţii etc., ocupă poziţii
înalte în lumea de afaceri şi în aparatul de stat şi se folosesc de situaţia şi influenţa lor politică şi
economică în scopuri criminale.
6. Organizate în scopuri infracţionale, sub denumiri de firme comerciale, industriale etc. şi
conduse de persoane care ocupă funcţii înalte în societate şi în viaţa publică, organizaţiile crimi-
nale dispun de „servicii de informaţii”, de mijloace şi tehnici moderne de adunare şi prelucrare a
datelor şi informaţiilor, precum şi de sisteme adecvate de conspirativitate.
7. Organizaţiile criminale au diverse direcţii de activitate: traficul şi comerţul cu stupefian-

te, organizarea şi desfăşurarea unor afaceri comerciale şi industriale în plan naţional şi internaţi-
onal, iniţierea, organizarea şi desfăşurarea unor lovituri asupra depozitelor de valori şi a instituţi-
ilor bancare; desfăşurarea traficului de valori şi valută, elaborarea unor scenarii pentru ocuparea
posturilor în viaţa economică şi politică a societăţii prin metode şi mijloace adecvate, inclusiv
manipularea alegerilor etc.
8. Infracţiunea se consideră săvârşită de o organizaţie criminală dacă a fost comisă de un
membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respec-
tive, la însărcinarea acesteia (art.47 alin.(2) CP). Această prevedere legală se explică prin carac-
terul strâns, bine organizat şi prin coordonarea strictă a activităţilor membrilor organizaţiei cri-
minale.
9. Săvârşirea infracţiunii de către membrii organizaţiei criminale sau în interesul unei orga-
nizaţii criminale nu se consideră o circumstanţă agravantă, conform art.77 CP, însă, bazându-ne
pe faptul că pedeapsa pentru aceste infracţiuni este sporită şi este strict reglementată în PS a CP
(de exemplu, art.151 alin.(3) lit.c) CP, vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; art.187 alin.(3) lit.b) CP, jaful etc.) ea se asimilează cu o circumstanţă agravantă.
10. În cazurile în care organizaţia criminală şi-a început activitatea infracţională, iar mem-
brii acesteia au săvârşit sustrageri concrete, prevăzute de planurile organizaţiei date, atunci acţi-
unile organizatorului sau conducătorului organizaţiei criminale trebuie calificate prin concurs,
conform art.284 şi lit.b) alin.(3) art.186, lit.b) alin.(3) art.187, lit.b) alin.(3) art.188, alin.(3)
art.190 sau alin.(3) art.191 CP. În cazul săvârşirii de către membrii organizaţiei criminale a in-
fracţiunilor, care nu au fost prevăzute în planurile activităţii organizaţiei criminale, răspunderea
pentru aceste infracţiuni o poartă numai acei care au realizat nemijlocit aceste infracţiuni (HP
CSJ nr.23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea
bunurilor, p.26).
11. În cazurile în care organizaţia criminală şi-a început activitatea infracţională, iar mem-
brii acesteia au săvârşit fapte de şantaj, prevăzute de planurile organizaţiei date, acţiunile orga-
nizatorului sau ale conducătorului organizaţiei criminale trebuie calificate prin concurs, conform
art.284 şi lit.a) alin.(3) art.189 CP (HP CSJ nr.23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară
în procesele penale despre şantaj, p.19).
12. Spre deosebire de membrii organizaţiei criminale, care poartă răspundere penală numai
pentru infracţiunile la a căror pregătire sau săvârşire au participat (art.47 alin.(5)), organizatorul
şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate infracţiunile săvârşite de
organizaţie (art.47 alin.(4) CP). Această prevedere legală este aplicabilă chiar şi în cazul în care
organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale nu ştia despre săvârşirea infracţiunii, cu
condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi acţionat în vederea realizării scopurilor propuse
de organizaţia criminală.
13. Organizatorul sau conducătorul organizaţiei criminale se consideră persoana care a
creat organizaţia criminală sau o dirijează (art.47 alin.(3) CP). Acţiunile organizatorului pot con-
sta în recrutarea membrilor sau a organizaţiei criminale, în întocmirea planului de săvârşire a
infracţiunilor, în împărţirea rolurilor între membrii organizaţiei criminale, în coordonarea acţiu-
nilor participanţilor nemijlocit la locul săvârşirii infracţiunii sau de la distanţă, de exemplu, prin
intermediul mijloacelor tehnice: telefon, poştă electronică, fax, poştă etc.
14. Membrul organizaţiei criminale poate fi liberat de răspundere penală în cazul în care a
declarat benevol despre existenţa organizaţiei criminale şi a ajutat la descoperirea infracţiunilor
săvârşite ori a contribuit la demascarea organizatorilor, a conducătorilor sau a membrilor orga-
nizaţiei respective (art.47 alin.(6) CP). Această prevedere legală este o expresie a politicii penale
în combaterea criminalităţii organizate pe toate căile legale şi recunoscute atât de legislaţia naţi-
Comentariu 105
onală, cât şi de cea internaţională. Contribuirea membrului organizaţiei criminale la descoperirea

infracţiunilor organizate se consideră o circumstanţă atenuantă (art.76 lit.h) CP) şi, ţinându-se
cont de aportul în această direcţie, legislatorul a prevăzut această circumstanţă ca pe o formă
expresă de liberare de răspundere penală, suplimentar la cele reglementate în Cap.VI al PS a CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 11.07.2006: „Prin sentinţa Judecăto-
riei Bălţi din 19 decembrie 2005, B.R. şi N.O. au fost condamnaţi în baza art.165 alin.(3) lit.a)
CP la 17 ani închisoare şi, respectiv, 15 ani închisoare, dispunându-se executarea pedepsei în
penitenciar de tip închis şi, respectiv, în penitenciar pentru femei.
Totodată, B.R. a fost achitat de sub învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de
art.284 CP pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.
Prin decizia Colegiului penal al CA Bălţi din 22 martie 2006, a fost respins ca nefondat ape-
lul apărătorului inculpatului B.R. şi admis apelul avocatului lui N.O., stabilindu-i-se acesteia
pedeapsa cu aplicarea art.79 CP 10 ani închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru
femei.
B.R. şi N.O. au fost condamnaţi pentru că au recrutat, transportat persoane, în scop de ex-
ploatare sexuală comercială, prin abuz de poziţie de vulnerabilitate.
Totodată, B.R., de către organele de urmărire penală, a fost învinuit de faptul că împreună
cu o altă persoană au creat o organizaţie criminală specializată în traficul de fiinţe umane, con-
dus de către această persoană, compus dintr-un grup răspunzător pentru adunarea informaţiei
despre potenţialele victime, în vederea recrutării, transportării şi transmiterii ultimilor în scopul
exploatării sexuale comerciale, condus de B.R., şi din grupul de răspundere pentru exploatarea
sexuală în Federaţia Rusă, condus de cealaltă persoană.
Avocatul lui B.R. a contestat hotărârile adoptate. Colegiul penal lărgit, prin decizia din 11
iulie 2006, a casat hotărârile instanţelor judecătoreşti ierarhic inferioare, pronunţate în cauză şi a
dispus rejudecarea cauzei în fond de către CA Bălţi din următoarele considerente” (Decizia 1ra-
695/2006).
ARTICOLUL 48. EXCES DE AUTOR

Se consideră exces de autor săvârşirea de către autor a unor acţiuni infracţionale care nu
au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Pentru excesul de autor, ceilalţi participanţi
nu sunt pasibili de răspundere penală.
1. Excesul de autor este o formă specifică de săvârşire a infracţiunii de către unul sau mai
mulţi participanţi la infracţiune, esenţa căruia rezidă în faptul că el/ei săvârşesc activităţi infrac-
ţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi.
2. Excesul de autor are particularităţi specifice: există ca instituţie de drept penal doar în
cazul participaţiei penale, adică în situaţia în care, la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate au
participat două sau mai multe persoane. Numai în cazul participaţiei penale şi în urma unei înţe-
legeri dintre participanţi este rezonabil să vorbim despre cazurile de săvârşire de către autor a
unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. În astfel de
cazuri, suntem în prezenţa unei situaţii în care unul dintre autori, prin acţiunile sale, iese vădit în
afara limitelor înţelegerii prealabile, săvârşind acte infracţionale suplimentare, acte care nu pot fi
incriminate celorlalţi infractori-participanţi, deoarece ele nu au fost cuprinse de intenţia celor-
lalţi participanţi, şi aceşti participanţi nu au susţinut aceste acte şi nu au aderat la ele.
3. Dacă un grup de persoane, în urma înţelegerii prealabile, a avut drept intenţie săvârşirea
unui furt sau a unui jaf, iar unul dintre participanţi a aplicat sau a ameninţat victima cu aplicarea
violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea acesteia, acţiunile lui vor fi încadrate drept tâlhă-
rie, iar acţiunile altor participanţi – respectiv: furt sau jaf, cu condiţia că ele nu au contribuit ne-
mijlocit la aplicarea violenţei sau nu s-au folosit de ea pentru a însuşi averea victimei.
4. Persoanele care au participat împreună la săvârşirea infracţiunii nu răspund pentru acţiu-
nile săvârşite de către unul dintre participanţi, fără o înţelegere prealabilă dintre participanţi şi
fără contribuţia acestora.
5. Persoana care, în timpul unui atentat concomitent al mai multor persoane, i-a cauzat vic-
timei o daună mai mică decât consecinţele infracţionale mai grave, survenite în urma acţiunilor
altor participanţi la infracţiune, poate fi considerată coautor al infracţiunii cu consecinţe infracţi-
onale mai grave doar în cazul în care persoana respectivă a avut intenţia producerii unor atare
consecinţe.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „C.V. a fost declarat vinovat şi pentru
faptul că, cunoscând că în procesul săvârşirii atacului una din persoane prin exces de autor a
comis omorul cet. S.Gh., l-a transportat de la locul comiterii faptei, comiţând favorizarea infrac-
ţiunii. Prin recurs avocatul a solicitat casarea hotărârilor judecătoreşti cu achitarea totală a con-
damnatului din motiv că acţiunile comise nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor
imputate.
Judecind recursul în baza materialelor din dosar şi motivelor invocate, Colegiul l-a admis
din următoarele considerente. Concluzia instanţelor de judecată privind vinovăţia lui C.V. în să-
vârşirea infracţiunii de tâlhărie şi de fabricare, purtare ilegală a armei de foc este corectă şi co-
respunde probelor examinate şi apreciate de instanţe din punct de vedere al pertinenţei, conclu-
denţii, utilităţii şi veridicităţii lor: fapt soldat şi cu calificarea corectă a acţiunilor făptuitorului în
baza art.290 alin.(2) lit.b) CP. În ce priveşte calificarea acţiunilor lui C.V. în baza art.188
alin.(3) lit.b) CP, după semnul calificativ „grup criminal organizat”, Colegiul a considerat-o ca
necorespunzătoare circumstanţelor de fapt ale cauzei, precum şi prevederilor legii la acest capi-
tol. Potrivit art.46 CP, sub grup criminal organizat se înţelege o reuniune stabilă de persoane ca-
re s-au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Astfel, săvârşirea tâlhăriei de către un grup criminal organizat are loc atunci când fapta este
comisă de o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în prealabil pentru săvârşirea acte-
lor de tâlhărire, precum şi altor infracţiuni” (Decizia 1a-250/2005).
ARTICOLUL 49. FAVORIZAREA

Favorizarea infractorului, precum şi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire
a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală atrag răspunde-
rea penală, în condiţiile art.323, numai în cazul în care nu au fost promise din timp.
1. Art.49 CP reglementează favorizarea nepromisă din timp, aceasta fiind una dintre forme-
le de implicare la infracţiune, adică presupune o activitate intenţionată, care-l ajută pe infractor,
fără a exista o înţelegere stabilită din timp sau în momentul săvârşirii infracţiunii. Favorizarea
infractorului se face pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecarea cauzei sau exe-
cutarea pedepsei, ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, cum ar fi
tăinuirea mijloacelor sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a
obiectelor dobândite pe cale criminală.
2. Noţiunea de infractor, în sensul art.49 CP, cuprinde atât noţiunea de autor al infracţiunii,
cât şi pe cele de instigator, organizator sau complice (art.42 CP).
3. Elementul material al favorizării constă în acţiunea de a-i acorda ajutor unui infractor, fie
pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecarea cauzei sau executarea pedepsei sau
pentru a-i asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii. Un simplu ajutor dat unui in-
Comentariu 107
fractor, prin care nu se urmăreşte îngreunarea sau zădărnicirea urmăririi penale, a judecării cau-
zei, a executării pedepsei, a asigurării produsului infracţiunii în folosul infractorului nu constitu-
ie elementul material al infracţiunii de favorizare (de exemplu, simplul fapt de tratare a unui in-
fractor bolnav nu constituie infracţiunea de favorizare, dacă tratamentul nu este făcut pentru a
îngreuna sau zădărnici actul de înfăptuire a justiţiei etc.).
4. Favorizarea poate fi săvârşită doar prin acţiuni. Prin inacţiuni poate fi săvârşită doar ne-
denunţarea, însă, ţinând cont de faptul că nedenunţarea prin noua legislaţie penală a fost
decriminalizată, nu mai poate fi vorba de săvârşirea infracţiunii în împrejurările indicate. Răs-
punderea pentru inacţiune este posibilă doar atunci când în obligaţiunile unei persoane intra îm-
piedicarea survenirii unor consecinţe infracţionale (de exemplu, obligaţiuni impuse prin lege sau
prin alte acte normative, din obligaţiuni asumate în urma încheierii unui contract sau de serviciu
etc.). Însă, în acest caz, nu suntem în prezenţa unei favorizări, în sensul art.49, 323 CP, ci a unei
complicităţi la infracţiune (de exemplu, paznicul de la un depozit vede că un infractor pătrunde
în depozit, dar nu ia nicio măsură de curmare sau împiedicare a infracţiunii) sau în prezenţa unei
infracţiuni distincte (de exemplu, abuzul de serviciu etc.).
5. Prin sintagma ajutorul dat pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală se înţelege
ajutorul acordat infractorului în intervalul de timp cuprins între momentul săvârşirii infracţiunii
şi momentul trimiterii făptuitorului în judecată, ajutorul urmărind întârzierea, eludarea cercetări-
lor ori sustragerea infractorului de la urmărirea penală.
6. Ajutorul dat unui infractor pentru a îngreuia sau zădărnici judecata este orientat spre în-
târzierea sau împiedicarea efectuării actelor de procedură penală, de administrare a probelor în
faza de judecată în prima instanţă sau în instanţele de apel şi recurs, precum şi spre sustragerea
infractorului de la judecată, atunci când prezenţa acestuia este obligatorie sau când s-a emis un
mandat de arest preventiv.
7. Sensul sintagmei ajutorul acordat unui infractor pentru a îngreuna sau zădărnici execu-
tarea pedepsei urmăreşte, în primul rând, sustragerea acestuia de la executarea pedepsei cu în-
chisoarea sau de la plata amenzii la care a fost condamnat printr-o sentinţă definitivă.
8. Favorizarea infractorului poate fi efectuată prin ascunderea infractorului, indiferent de
termen, prin acordarea de locuinţe, haine, alimente, documente, mijloace de transport, grimare etc.
9. Favorizatorul poate impune obstacole la descoperirea probelor prin tăinuirea mijloacelor
sau a instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, la schimbarea formei sau a conţinutului sau la
distrugerea lor, prin tăinuirea în ascunzători a armelor infracţiunii, mijloacelor sau instrumente-
lor cu ajutorul cărora a fost comisă infracţiunea.
10. Prin sintagma tăinuirea urmelor infracţiunii se înţelege distrugerea, schimbarea formei
sau a conţinutului urmelor infracţiunii lăsate de mâini (de exemplu, amprente), picioare sau alte
părţi ale corpului infractorului, şi a urmelor lăsate de mijloacele sau instrumentele infracţiunii la
faţa locului, pe hainele infractorului sau ale jertfei sau pe alte obiecte (de exemplu, urme de sân-
ge, de vopsea etc.).
11. Sintagma tăinuirea obiectelor dobândite pe cale criminală exprimă sensul de procura-
re, păstrare sau distrugere a banilor, obiectelor şi a altor valori sau mijloace dobândite de terţe
persoane în urma săvârşirii infracţiunii.
12. O condiţie esenţială a favorizării constă în faptul ca ajutorul acordat unui infractor să
nu fi fost adus la îndeplinire în baza unei înţelegeri anterioare, intervenite înainte sau în timpul
săvârşirii infracţiunii de către infractor. Promisiunea din timp de favorizare a infractorului, de
tăinuire a mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, urmelor acesteia sau a obiec-
telor dobândite pe cale criminală ori promisiunea din timp de procurare sau vindere a unor atare
obiecte nu constituie acte de favorizare în sensul art.49 CP, ci acte de complicitate, conform
art.42 alin.(5) CP.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de favorizare a infractorului se săvârşeşte cu intenţie.

Există intenţie atunci când făptuitorul ştia că s-a săvârşit o infracţiune şi că dă ajutor unui infrac-
tor şi si-a dat seama (a prevăzut) că prin acest ajutor s-ar putea îngreuna sau zădărnici urmărirea
penală, judecata sau executarea pedepsei, ori pentru a-i asigura infractorului folosul sau produ-
sul infracţiunii, cum ar fi tăinuirea mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a
urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală şi, deci, că, prin acţiunea sa, se
creează o stare de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, rezultat pe care îl urmăreşte sau îl acceptă
făptuitorul.
14. Favorizarea va avea loc doar în condiţiile prevăzute în art.323 CP: favorizarea nepromi-
să din timp se referă doar la infracţiunile grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Fa-
vorizarea infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave nu implică răspunderea penală. Categoriile in-
fracţiunilor sunt reglementate în art.16 CP.
15. Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi ru-
dele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. Rudele apropiate ale persoanei care a
săvârşit infracţiunea sunt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii şi surorile drepte, bunicul,
bunica şi nepoţii.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19.12.2006: „Colegiul constată că
acţiunile lui B.V. urmează a fi recalificate de la art.88 pct.6) CP (red.1961) la art.323 alin.(1)
CP, ca favorizare dinainte nepromisă a infracţiunii excepţional de grave. Colegiul califică acţiu-
nile un baza legii penale noi, deoarece aceasta este o normă mai favorabilă decât cea din art.202
CP (red.1961) şi în acest caz acţionează prevederile art.10 CP” (Decizia 1ra-1165/2006).
CP al CSJ din 23.04.2002: „Acţiunile lui B.A au fost încadrate corect în baza art.202 CP -
favorizarea prealabilă nepromisă a infracţiunii de omor premeditat cu o deosebită cruzime
(art.88 pct.6 C.P.), săvârşită de B.V.
La încadrarea acţiunilor lui D.S. în baza legii penale instanţa de fond a motivat participarea
lui la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice, însă l-a condamnat în baza art.88 pct.6 CP.
Din aceste motive acţiunile lui D.S. urmează a fi reîncadrate în baza art.17, 88 pct.6 CP. Apli-
când pedeapsa, instanţa de fond a ţinut cont de toate circumstanţele cauzei, de personalitatea in-
culpaţilor şi a stabilit pedepse ce corespund faptelor săvârşite personalităţii inculpaţilor şi cerin-
ţelor art.20, 36 CP” (Decizia 1ca-93/2002).
Comentariu 109
Capitolul V
RĂSPUNDEREA PENALĂ
Reglementări de drept internaţional: Convenţie din 22.01.93 cu privire la asistenţa juri-

dică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală //TI, 16/262, 1999; Protocolul din
15.05.2003 de amendare a Convenţiei europene pentru reprimarea terorismului//www.coe.int;
Protocol din 15.11.2000 împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe
mare, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate
//TI, 35/421, 2006; Primul Protocol adiţional din 10.07.77 la Convenţiile de la Geneva, semnate
la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale //TI, 5/189,
1998; Statutul CPI de la Roma din 1998.
Reglementări de drept naţional: Legea 134/13.06.2008cu privire la Serviciul de Protecţie
şi Pază de Stat //MO, 120-121/470, 08.07.2008; Legea 134/14.06.2007 cu privire la mediere
//MO, 188-191/730, 07.12.2007; Legea 96/13.04.2007 privind achiziţiile publice //MO, 107-
111/470, 27.07.2007; Codul de executare al Republicii Moldova nr.443/24.12.2004 //MO, 34-
35/112, 03.03.2005; Legea 122/14.03.2003 Codul de procedură penală al RM (partea generală)
//MO, 104-110/447, 07.06.2003; Legea 122/14.03.2003 Codul de procedură penală al RM (par-
tea specială) //MO, 104-110/447, 07.06.2003; Legea 54/21.02.2003 privind contracararea activi-
tăţii extremiste //MO, 56-58/245, 28.03.2003; Legea 544/20.07.95 cu privire la statutul judecăto-
rului //MO, 59-60/664, 26.10.1995; CRM//MO, 1, 12.08.1994.
Doctrină: Gh.Lişcinschi, Temeiul diferenţierii răspunderii penale //LV, 10/48, 2006;
C.Greu, Particularităţi ale răspunderii penale pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie //RND,
7/39, 2008; Gh.Gladchi, C.Greu, Conceptul şi esenţa vinovăţiei penale //RND, 2/54, 2008;
V.Stati, Infracţiunea de lăsare în primejdie: problemele conexiunii cu alte fapte infracţionale
//RND, 9/19, 2007; A.Borodac, M.Gherman, Răspunderea penală //LV, 11/4, 2005; I.Macari,
Răspunderea penală pentru jaf //LV, 5/15, 2005; I.Macari, Răspunderea penală pentru furt //LV,
1/8, 2005; M.Vidaicu, Latura obiectiva a infracţiunii de trafic de influenta //RND, 1/53, 2005;
X.Ulianovschi, Infracţiuni ce atentează la ordinea de subordonare militară în noul CP//RND,
11/39, 2002; I.Macari, Pregătirea de infracţiune //RND, 10/17, 2002.
ARTICOLUL 50. RĂSPUNDEREA PENALĂ

Se consideră răspundere penală condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţio-
nale şi a persoanelor care le-au săvârşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de con-
strângere prevăzute de lege.
1. Conduita ilicită constă într-o acţiune sau inacţiune contrară prevederilor normelor juridi-
ce, săvârşite de о persoană cu capacitate de a răspunde pentru faptele sale, în principiu, încălca-
rea prevederilor normelor juridice. Ea atrage răspunderea juridică a persoanei vinovate.
2. Înfăptuirea ordinii de drept penal prin aplicarea constrângerii penale nu se face direct, pe
loc, imediat după săvârşirea faptei şi încălcarea normei penale, ci indirect, nemijlocit, prin in-
termediul răspunderii penale, adică prin constatarea existenţei elementelor răspunderii penale şi
aplicarea sancţiunilor legale.
3. Răspunderea penală este о formă a răspunderii juridice care constă, conform art.50 CP,
în condamnarea publică, în numele legii, a faptelor infracţionale şi a persoanelor care le-au să-
vârşit, condamnare ce poate fi precedată de măsurile de constrângere prevăzute de lege.
4. Condamnarea publică constă în faptul că şedinţele de judecată în cauzele penale sunt
deschise, la ele are acces publicul şi sentinţa (hotărârea) de condamnare totdeauna se pronunţă
public, chiar dacă în unele cauze şedinţele judiciare au fost secrete.
5. Categoriile de persoane care pot fi trase la răspundere penală sunt reglementate în art.21
CP, ele putând fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, în cazurile reglementate de art.21
alin.(2), (3) CP.
6. Măsurile de constrângere, în sensul art.50 CP, sunt: arestul preventiv, sechestrarea sau
confiscarea specială (art.106 CP), reţinerea, măsurile de constrângere cu caracter medical
(art.99-103 CP), măsurile de constrângere cu caracter educativ (art.104 CP) etc.
7. În sens restrâns, prin răspundere penală se înţelege obligaţiunea unei persoane de а su-
porta о sancţiune penală din cauză că a săvârşit o infracţiune. Răspunderea penală nu este un
element al infracţiunii, ci este efectul, consecinţa acesteia.
8. În sens larg, prin răspundere penală se înţelege nu numai obligaţiunea celui care a săvâr-
şit о infracţiune de a o suporta, ci şi dreptul de a aplica o sancţiune penală, drept ce aparţine sta-
tului, care-l exercită prin organele sale specializate. În această accepţiune răspunderea penală se
apropie în mare măsură de conţinutul raportului juridic penal. Răspunderea penală nu se con-
fundă însă cu raportul juridic penal în cadrul căruia, fără îndoială, ea se realizează.
9. Răspunderea penală, ca formă a răspunderii juridice, există din momentul săvârşirii in-
fracţiunii şi constă în obligaţiunea infractorului de a suporta consecinţele săvârşirii ei. Tragerea
efectivă la răspundere se realizează în cadrul raportului procesual penal în scopul apărării ordinii
de drept împotriva infracţiunilor. Individualizarea constă în activitatea de stabilire a răspunderii
penale şi de aplicare a sancţiunilor prevăzute pentru fiecare infracţiune atât în mod abstract (le-
gal), cat şi în mod concret (judiciar). Pentru realizarea acesteia, sistemul sancţiunilor din CP
(art.62-74), precum şi reglementarea aplicării lor, urmăreşte combaterea raţională şi eficientă a
infracţiunilor prin posibilitatea adaptării acestui sistem în funcţie de particularităţile fiecărui in-
fractor şi de gravitatea fiecărei infracţiuni.
10. Răspunderea penală constituie о consecinţă inevitabilă a săvârşirii infracţiunii. Realiza-
rea răspunderii penale, adică condamnarea publică de către stat a faptei prejudiciabile săvârşite
şi a infractorului, este exprimată în sentinţa de condamnare şi de aplicare a pedepsei penale co-
respunzătoare.
11. Noţiunea şi esenţa răspunderii penale sunt legate nemijlocit de noţiunea şi esenţa rela-
ţiilor juridico-penale, dar nicidecum nu coincid. Bineînţeles, răspunderea penală poate fi realiza-
tă numai în cadrul naşterii relaţiilor juridico-penale. Emiterea legii penale care prevede răspun-
derea penală pentru săvârşirea uneia sau altei fapte prejudiciabile nu generează nici о relaţie ju-
ridico-penală. Numai din momentul săvârşirii de către о persoană a unei infracţiuni concrete,
statului îi aparţine dreptul şi obligaţiunea de a-i aplica acestei persoane măsuri de condamnare şi
constrângere, care alcătuiesc conţinutul răspunderii penale. Funcţiile statului de tragere la răs-
pundere penală a persoanei care a săvârşit infracţiunea le exercită organele de urmărire penală,
procuratura, precum şi instanţele de judecată.
Comentariu 111
ARTICOLUL 51. TEMEIUL RĂSPUNDERII PENALE

(1) Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită, iar compo-
nenţa infracţiunii, stipulată în legea penală, reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale.
(2) Răspunderii penale este supusă numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii
prevăzute de legea penală.
1. Art.50 alin.(1) CP reglementează temeiurile de bază ale răspunderii penale: temeiul real
şi cel juridic. Temeiul real al răspunderii penale îl constituie fapta prejudiciabilă săvârşită. Te-
meiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii, stipulată în legea pena-
lă.
2. Temeiul real al răspunderii penale este un fapt juridic prescris, anume comiterea unei in-
fracţiuni. Acest punct de vedere se desprinde, în mod implicit, şi din celelalte dispoziţii din par-
tea generală şi din partea specială a CP, şi din dispoziţiile de procedură penală. Explicaţia admi-
terii acestui temei constă în faptul că infracţiunea, fiind o faptă gravă, creează o stare de prejudi-
ciu, iar răspunderea penală prin aplicare de pedepse, uneori deosebit de severe (cum este, de
exemplu, detenţiunea pe viaţă sau închisoarea pe termen lung) sau a unor măsuri de constrânge-
re penale sau procedurale (de exemplu, măsurile de constrângere cu caracter medical sau educa-
tiv (art.99-104 CP etc.) sau arestul preventiv, reţinerea etc.), are menirea să prevină astfel de
fapte. Acolo unde nu există infracţiune, adică pericol social sau o stare de prejudiciu, nu poate şi
nici nu trebuie să existe răspundere penală, pedeapsă sau măsuri de constrângere, adică detenţi-
unea pe viaţă sau închisoarea, măsurile de constrângere penală sau procedurale etc.
3. Temeiul juridic al răspunderii penale îl constituie componenţa infracţiunii (a se vedea
comentariul de la art.52 CP), componenţă prin care se stabileşte gradul de prejudiciabilitate al
infracţiunii. Conform art.15 CP, anume semnele ce caracterizează elementele infracţiunii (com-
ponenţa de infracţiune): obiectul, latura obiectivă, subiectul şi latura subiectivă determină gradul
prejudiciabil al infracţiunii.
4. La determinarea gradului prejudiciabil al infracţiunii săvârşite este necesar să fie luat în
seamă cumulul de circumstanţe în care a fost comis actul criminal concret: forma vinovăţiei, mo-
tivele, metoda, împrejurările şi stadiul de săvârşire a infracţiunii, gravitatea consecinţelor ei etc.
5. Elementele şi semnele componenţei de infracţiune sunt reglementate în art.17-22 CP (in-
tenţia, imprudenţa, subiectul infracţiunii, vârsta, responsabilitatea etc.), şi în alte articole ale păr-
ţii generale şi ale clei speciale ale CP. În lipsa a cel puţin unui element sau semn principal al
componenţei de infracţiune, temeiul juridic al răspunderii penale lipseşte.
6. Este supusă răspunderii penale numai persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii prevă-
zute de legea penală. În conformitate cu aceste prevederi legale, răspunderea penală şi obligaţiu-
nea de a suporta pedeapsa sau de a răspunde penal trebuie să se facă în strictă conformitate cu
legea penală, adică numai în cazurile şi în limitele indicate de legea penală. Numai legea penală
arată când există răspunderea penală (când s-a săvârşit o infracţiune) şi când organele judiciare
pot trage persoana la răspunderea penală.
7. Legea penală mai prevede că, în cazuri anumite, răspunderea penală poate fi agravată (de
exemplu, în cazul existenţei circumstanţelor agravante, art.77 CP, al recidivei, art.82 CP etc.),
sau poate fi atenuată (de exemplu, în cazul existenţei circumstanţelor atenuante, art.76 CP etc.).
La fel în cazul înlăturării răspunderii penale, care se poate face numai în limitele prevăzute de
lege (de exemplu, amnistia - art.107 CP, graţierea - art.108 CP etc.).
8. Răspunderea penală revine totdeauna unei persoane. Din acest punct de vedere, în art.51
alin.(2) CP se prevede că răspunde penal doar acela care a săvârşit fapta infracţională şi doar
acela care este vinovat de săvârşirea ei.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 19.02.2007: „În conformitate cu

art.435 alin.(1) pct.1) lit.c) CPP, Plenul a casat hotărârile judecătoreşti pe cauză, inclusiv hotărâ-
rea Plenului, şi a încetat procesul penal pe art.186 alin.(2) lit.a), d) CP în temeiul actului de înlă-
turare a răspunderii penale – împăcarea” (Hotărârea 4-1re-74/2007).
CP al CSJ din 07.03.2008: „Alin.(4) art.21 CP, stabileşte cazuri stricte în care persoana ju-
ridică este pasibilă de răspundere penală şi articolul 261/1 CP nu este indicat în această normă”
(Decizia 1ra-111/2008).
Plenul CSJ din 18.02.2008: „Plenul Curţii Supreme de Justiţie a ajuns la concluzia că in-
stanţele judecătoreşti ierarhic inferioare corect au verificat şi apreciat probele administrate. Cali-
ficând acţiunile inculpatului în baza art.195 alin.(2) CP, ele just au determinat vinovăţia de co-
mitere a faptei de însuşire a bunurilor în proporţii deosebit de mari, aceasta rezultând din mate-
rialele cauzei penale prin care este dovedit că inculpatul era conştient de consecinţele transferării
banilor, de vreme ce obligaţiile luate asupra sa nu vor fi executate, că suma nu va fi restituită,
fapt ce în mod direct relevă intenţia de însuşire a mijloacelor băneşti prin înşelăciune chiar la
momentul întocmirii contractului civil, această fiind forma de însuşire a banilor transferaţi” (Ho-
tărârea 4-1re-5/2008)//BCSJ a RM 7/9, 2008.
CP al CSJ din 03.08.2005: „În conformitate cu art.37 CP nu constituie infracţiune fapta
prevăzută de legea penală, săvârşită în scopul reţinerii persoanei care a comis o infracţiune şi al
predării ei organelor de drept. În contextul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
sub noţiuni de „fapta prevăzută de legea penală" se înţelege şi o contravenţie administrativă să-
vârşită de persoană” (Decizia 1ra-495/2005)//BCSJ a RM 1/21, 2006.
CP al CSJ din 23.12.2003: „CP nou în redacţia din 18.04.2002 nu prevede răspunderea pe-
nală pentru vătămarea gravă sau mai puţin gravă a integrităţii corporale, cauzată în condiţiile
depăşirii limitelor legitimei apărări” (Decizia 1ro-279/2003).
ARTICOLUL 52. COMPONENŢA INFRACŢIUNII

(1) Se consideră componenţă a infracţiunii totalitatea semnelor obiective şi subiective, sta-
bilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracţiune concretă.
(2) Componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru calificarea infracţiunii potrivit
unui articol concret din prezentul cod.
1. Art.52 alin.(1) CP reglementează componenţa de infracţiune ca bază juridică pentru cali-

ficarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Componenţa de infracţiune constă din
totalitatea semnelor obiective şi a celor subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă
prejudiciabilă drept infracţiune concretă.
2. Componenţa de infracţiune se formează din patru grupe de semne care caracterizează ce-
le patru elemente ale infracţiunii, dintre care două obiective: obiectul şi latura obiectivă, şi două
subiective: subiectul şi latura subiectivă.
3. Obiectul infracţiunii constă în valorile şi relaţiile sociale împotriva cărora sunt îndreptate
faptele care constituie elementul material al infracţiunii şi care sunt vătămate sau puse în pericol
prin săvârşirea acestora. Obiectul infracţiunii, conform art.2 CP, îl constituie persoana, drepturi-
le şi libertăţile acesteia, proprietatea, mediul, orânduirea constituţională, suveranitatea, indepen-
denţa şi integritatea teritorială a RM, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de
drept. Comentariul desfăşurat al obiectului infracţiunii se dă în capitolele şi articolele concrete
din partea specială a CP (de exemplu, obiectul infracţiunilor din Cap.I al PS a CP îl constituie
pacea şi securitatea omenirii, cel al infracţiunilor incriminate de Cap.II este viaţa şi sănătatea
persoanei etc.)
Comentariu 113
4. Fiecare din grupurile de infracţiuni reglementate de partea specială a CP se clasifică în

capitole după obiectul generic (de grup): securitatea publică şi ordinea publică în Cap.XIII, auto-
ritatea publică şi securitatea de stat în Cap.XVII etc.
5. O mare parte din infracţiunilor au un obiect material, care constă în obiectele, lucrurile,
bunurile sau corpul persoanei faţă de care sau împotriva căreia a fost îndreptată acţiunea sau
inacţiunea criminală (de exemplu, obiectul material al infracţiunii de omor intenţionat (art.145
CP) îl constituie corpul persoanei, cel al infracţiunii de furt (art.186 CP) – bunurile altei persoa-
ne etc.). Nu toate infracţiunile au un obiect material, deoarece nu la orice infracţiune valoarea
socială ce constituie obiectul juridic este susceptibilă de încorporare într-un lucru, bun sau per-
soană. Dintre infracţiunile lipsite de obiect material poate fi menţionată denunţarea calomnioasă
(art.311 CP) etc.
6. Obiectul material nu trebuie confundat cu instrumentul (mijlocul) material de care infrac-
torul s-a folosit ori s-a putut servi la comiterea faptei (de exemplu, o scrisoare de ameninţare fo-
losită pentru a şantaja sau alta pentru a da sfaturi cum să fie săvârşită infracţiunea, ranga cu care
a fost spartă uşa în timpul furtului etc.).
7. Latura obiectivă a infracţiunii constă din totalitatea condiţiilor privitoare la actul de con-
duită, cerute de lege pentru existenţa infracţiunii. Semnele principale ale ei sunt: acţiunea sau
inacţiunea prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, urmarea sau rezultatul prejudiciabil şi ra-
portul de cauzalitate dintre acţiunea sau inacţiunea prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, şi
urmarea sau rezultatul prejudiciabil al infracţiunii. Prin acţiune se înţelege activitatea fizică,
comportarea umană activă, interzisă şi descrisă prin textul incriminator al infracţiunii. Prin acţi-
une se săvârşesc majoritatea infracţiunilor, cum ar fi omorul intenţionat (art.145 CP), jaful
(art.187 CP) etc.
8. Prin inacţiune se înţelege rămânerea în inactivitate, pasivitate. Infractorul se abţine să ac-
ţioneze în sensul îndeplinirii unei obligaţiuni de serviciu sau civice, impuse prin lege, prin alte
acte normative sau care decurg din contracte etc. Prin inacţiune se săvârşesc astfel de infracţiuni
ca lăsarea în primejdie (art.163 CP), refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a
face declaraţii (art.313 CP) etc.
9. Din punct de vedere fizic, urmarea sau rezultatul este o modificare pe care acţiunea sau
inacţiunea incriminată a produs-o în lumea obiectivă, externă. În cazul infracţiunilor formale
urmarea constă într-o stare de pericol care, fiind subînţeleasă, nu este menţionată, adeseori, în
textul incriminator. Nu există infracţiune care să nu producă un rezultat pentru că orice infracţi-
une aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală şi pentru că, în mod obligatoriu,
orice atingere se concretizează într-o anumită acţiune sau inacţiune care, tocmai din cauză că
loveşte într-o valoare pe care legea o apără, este prejudiciabilă, socialmente periculoasă. Obliga-
tivitatea existenţei unui rezultat, a unei urmări e determinată implicit de dispoziţiile art.17, 18
CP, care, definind formele şi modalităţile vinovăţiei, arată că acestea constau în prevederea sau
lipsa de prevedere a rezultatului, a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii.
10. Semnele secundare ale laturii obiective sunt timpul (art.9 CP), locul săvârşirii faptei
(art.12 CP), modul, metoda, mijloacele, împrejurările săvârşirii infracţiunii etc.
11. În accepţiunea art.21 CP, drept subiect al infracţiunii sunt considerate persoanele fizice
responsabile care, la momentul săvârşirii infracţiunii, au atins vârsta de 16 ani, cu excepţia in-
fracţiunilor prevăzute în alin.(2) al art.21 CP. În afară de persoană fizică şi juridică şi vârstă, ca
semn principal al subiectului, este considerată şi responsabilitatea persoanei, reglementată de
art.22, 23, 231 CP.
12. În cazul anumitor infracţiuni, pentru existenţa propriu-zisă a faptei penale sau pentru ca
ea să ia o formă calificată, subiectului i se cere, potrivit legii, să îndeplinească, pe lângă condiţii-
le indicate deja, şi o condiţie specială, adică să aibă o calitate specială. Este vorba de un subiect
special al infracţiunii. De exemplu, subiect al infracţiunii de reţinere sau arestare ilegală (art.308
CP) poate fi doar persoana care efectuează urmărirea penală, subiect al infracţiunii de trădare de
Patrie (art.337 CP) poate fi doar un cetăţean al RM etc.
13. Latura subiectivă constă în totalitatea condiţiilor cerute de lege cu privire la atitudinea
psihică a infractorului faţă de materialitatea faptei săvârşite, pentru ca acea faptă să constituie
infracţiune. Semnul principal ce intră în structura laturii subiective a oricărei infracţiuni este vi-
novăţia. Vinovăţia poate fi intenţionată (art.17 CP) sau din imprudenţă (art.18 CP). La unele in-
fracţiuni se cere existenţa unei duble forme de vinovăţie (art.19 CP). Fapta se consideră săvârşi-
tă fără vinovăţie doar în cazurile indicate expres în lege (art.20 CP).
14. În cazul anumitor infracţiuni, pentru completarea laturii subiective, prin textele de in-
criminare ale acestora sunt prevăzute şi alte condiţii referitoare la scop şi motiv.
15. Prin scop al infracţiunii se înţelege obiectivul urmărit de infractor, prin săvârşirea acţi-
unii sau inacţiunii ce constituie elementul material al infracţiunii (de exemplu, scopul infracţiu-
nii de trădare de patrie (art.337 CP) constă în dăunarea suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale ori
securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM etc.).
16. Prin motiv al infracţiunii se înţelege impulsul intern din care se naşte decizia infracţio-
nală şi, pe cale de consecinţă, punerea în executare a acesteia.
17. Conform art.52 alin.(2) CP, componenţa infracţiunii reprezintă baza juridică pentru ca-
lificarea infracţiunii potrivit unui articol concret din CP. Numai constatarea corectă a componen-
ţei de infracţiune poate sta la baza calificării concrete a unei fapte conform prevederilor părţii
speciale a CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 15.01.2008: „Inculpatul, fiind un
student la stagiune la Comisariatul de poliţie, trimis în componenţa grupei operative, nu era per-
soană cu funcţii de răspundere şi el nu putea fi subiect al infracţiunii prevăzute de art.art.184
alin.(1) şi 189 alin.(1) CP (red.1961)” (Decizia 1re-914/2008).
CP al CSJ din 06.02.2007: „Aplicarea violenţei şi folosirea cuţitului la sustragerea bunuri-
lor constituie componenţa infracţiunii de tâlhărie, şi nu de jaf” (latura obiectivă: fapta prejudici-
abilă şi instrumentele) (Decizia 1ra-61/2007)//BCSJ, 5/13, 2007.
CP al CSJ din 11.03.2008: „Sustragerea bunurilor proprietarilor până la 25 de unităţi con-
venţionale nu se consideră proporţii considerabile, ci proporţii mici” (Latura obiectivă: conse-
cinţele prejudiciabile)” (Decizia 1re-80/2008).
CP al CSJ din 07.03.2008: „Alin.(4) art.21 CP, stabileşte cazuri stricte când persoana juri-
dică este pasibilă de răspundere penală şi articolul 261/1 CP nu este indicat în această normă”
(Subiectul infracţiunii)” (Decizia 1ra-111/2008).
CP al CSJ din 16.10.2007: „Procesului penal privind condamnarea inculpatului în baza
art.217 alin.(1) CP a fost încetat pe motiv că fapta lui constituie contravenţie administrativă,
prevăzută de art.44 Cod cu privire la contravenţiile administrative” (latura obiectivă: proporţii-
le)” (Decizia 1re-683/2007).
Comentariu 115
Capitolul VI
LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ
Reglementări de drept internaţional: Ansamblul de reguli minime pentru tratamen-

tul deţinuţilor, adoptat prin Rezoluţia Primului Congres al Naţiunilor Unite pentru preven i-
rea crimei şi tratamentul delincvenţilor din 30 august//www.anp-just//ro; Convenţia din
04.11.1950 TI, 1/1998; Convenţia europeană de extrădare, adoptată la Paris la 13.12.1957
prin HP nr.1183-XIII din 14.05.1997//MO, 41-42 din 26.06.1997; Convenţia internaţională
cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989//TI, 1/1998; Convenţia OIM privind mun-
ca forţată şi obligatorie, nr.29 din 28 iunie 1930//TI, 27/2001; DUDO//TI, 1/1998; PIDCP
din 16.12.1966//TI, 1/1998; Protocolul nr.7 adiţional Convenţiei din 04.11.1950//TI,
1/1998; Recomandarea 22 (2002) a CM către statele membre privind îmbunătăţirea aplică-
rii normelor europene cu privire la sancţiunile şi măsurile comunitare //http://irp.md; R e-
gulile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative de libertate
(Regulile de la Tokyo), numite şi Standardul minim de reguli ONU pentru măsuri
necustodiale din 11 decembrie 1990//www.dejure.md; Rezoluţia (76) 10 Alternative la p e-
deapsa închisorii, adoptată de către CM al CE la 9 martie 1976//http://www1.umn.edu
/RRes(76)10.html; Rezoluţia (92) 16 a CM statelor membre ale CE relativ la Regulile Eu-
ropene cu privire la măsurile şi sancţiunile aplicate în comunitate// www1umn.edu; Rez o-
luţia 45/110 din 14 decembrie 1990.
Reglementări de drept naţional: CRM//MO, l din 12.08.1994; Legea nr.985-
XV//MO, 2002, nr.128-129(1013-1014), art.1012; Codul de executare al RM nr.443-XV
din 24.12.2004//MO, 34-35/112 din 03.03.2005; Codul de executare a sancţiunilor de drept
penal nr.l524 din 22.06.1993//MP, nr.l/l din Legea privind unele modificări în CP,
nr.1145-X11 din 04.08.1992//MP, nr.8 din 30.08.1992; CPP al RM nr.122-XV din
14.03.2003//MO, l04-110/447 din 07.06.2003; CPP al RM//MO, 104-110, 2003; HG RM
cu privire la abrogarea unor hotărâri ale Guvernului, nr.l/165 din 29.10.2007//MO, 171-
174/1206 din 02.11.2007; HG RM cu privire la aprobarea Concepţiei reformării sistemului
penitenciar şi Planului de măsuri pe anii 2004-2020 pentru realizarea Concepţiei reformării
sistemului penitenciar, nr.l624 din 31.12.2003//MO, l/3-15/101 din 16.01.2004; HG RM cu
privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, nr.583 din
26.05.2006//MO, 91-94/676 din 16.06.2006; HG RM cu privire la expertiza medicală a v i-
talităţii, nr.688 din 22.06.2006//MO, 98-101/740 din 30.06.2006; HP al RM privind ratifi-
carea Statutului CE, nr.522-XIII din 12.07.1995//MO, 41-42/474 din 28.07.1995; Legea
nr.985-XV din 18.04.2005//MO, 128-129/1012 din 13.09.2002; Legea pentru modificarea
CP, CPP, Codului cu privire la contravenţiile administrative, Codului de executare a san c-
ţiunilor de drept penal şi Codului muncii, nr.205-XIV din 25.11.1998//MO, 7-8/37 din
28.01.1999; Legea privind drepturile copilului, nr.338-XIII din 15.12.1994//MO, l3/127
din 02.03.1995; Legea privind punerea în aplicare a CP, nr.ll60-XV din 21.06.2002//MO,
128-19/1014 din 13.09.2002.
Doctrină: A.Barbăneagră, V.Berliba ş.a., Codul penal al RM. Comentariu, Ed.Arc,
Ch., 2003; A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi, V.Holban, T.Popovici, Gh.Ulianovschi,
X.Ulianovschi, N.Ursu, CP comentat şi adnotat, Ed. Cartier Juridic, Ch., 2005 ; Borodac
A., Bujor V., Brânză S. ş.a., Drept penal, partea generală, Ed.Ştiinţa, Ch., 1994; Bujor V.,
Buga L., Drept penal comparat. Partea generală, Ch., 2003; Borodac A., Eliberarea de la
răspunderea penală şi pedeapsa penală, Ch., 1979; Borodac Al., Valeriu Bujor, Sergei
Brânză, Trofim Carpov, Constantin Florea, Vasile Florea, Vasile Lungu, Ion Macari, Drept
penal, Partea generală. Manual, Ed.Ştiinţa, Ch., 1994; Bujor.V., Sârbu P., Detenţiunea pe
viaţă, Universitatea de Criminologie, Ch., 2001; 2004; Dolea I., Probleme şi perspective
privind alternativele detenţiei//AŞ ale USM, Facultatea de Drept, Ştiinţe juridice, Serie
nouă: Probleme actuale ale jurisprudenţei, Ch., 2001, nr.5, p.295-302; G.P.Fletcher, Igor
Dolea, D.Blănaru, Concepte de bază ale justiţiei penale, Ed.Arc, Ch., 2001; Gladchi Gh.,
Noul CP şi de procedură penală: probleme de perfecţionare a legislaţiei şi practicii de apli-
care (studiu sociologic)//Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controve r-
se. Impactul asupra detenţiei), Ch., 2007; Gladchii Gh., Noi temeiuri ale liberării de răs-
pundere penală: necesitate si probleme de aplicare//AŞ ale USM, Facultatea de Drept, Şt i-
inţe juridice, serie nouă, Probleme actuale - teoretice şi practice - privind noua legislaţie a
RM cu prilejul aniversării a 45 - a de la fondarea Facultăţii de Drept a USM, Ch., 2004,
nr.7, p.258-263; Mariţ A., Drept penal partea generală, vol.I, Ch., 2002; Mariţ A., Impa c-
tul legislaţiei penale generale asupra detenţiei în vechea şi noua legislaţie penală a
RM//Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse. Impactul asupra
detenţiei), Ch., 2007, p.42-84; Martin D., Alternativele privaţiunii de libertate în legislaţia
penală a RM//Conferinţa corpului didactico-ştiinţific Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM
pe anii 2000-2001//Rezumatele comunicărilor. Ştiinţe socio-umanistice, vol.l, Ch., CEP
USM, 2003, p.79-80; Victor Zaharia [ş.a.], Raport privind implementarea alternativelor la
detenţie pentru minori, Ch., 2006; Martin D., Conceptul şi trăsăturile pedepsei penale, AŞ
ale USM, vol.I, Seria Ştiinţe socio-umanistice, Ch., 2001; Martin D., Natura juridică şi
temeiurile de aplicare a condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în
noul CP//AŞ ale USM, Seria Ştiinţe socio-umanistice, vol.l, Ch., CE USM, 2003, p.183-
188; Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică, nr.1-2, Ch., 2003, p.64-68;
S.Botnaru, A.Şavga, V.Grosu, M.Grama, Drept penal, partea generală, vol.I, Ed. Cartier
Juridic, Ch., 2005.
ARTICOLUL 53. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ

Persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate
fi liberată de răspundere penală de către procuror în cadrul urmăriri penale şi de către
instanţa de judecată la judecarea cauzei în cazurile:
a) minorilor;
b) tragerii la răspundere administrativă;
c) renunţării de bună voie la săvârşirea infracţiunii;
d) căinţei active;
e) schimbării situaţiei;
f) liberării condiţionate;
g) prescripţiei de tragere la răspundere penală.
1. Natura juridică a instituţiei liberării de răspundere penală serveşte drept temei pen-
tru ca persoana care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să
poată fi liberată de răspunderea penală, însă cu delimitarea, totodată, a acestei instituţii de
instituţia liberării de pedeapsa penală prevăzută în art.89 CP.
Comentariu 117
2. Liberarea de răspundere penală şi de pedeapsa penală sunt instituţii a căror menire

constă în faptul de neaplicare a pedepselor penale în cazurile în care este iraţională aplic a-
rea acestora, rezultând din caracterul şi gradul prejudiciabil redus al faptei săvârşite şi din
calităţile personale ale făptuitorului. Prin liberarea de răspundere penală se prezumă re-
nunţarea de către stat la condamnarea şi aplicarea unei pedepse infractorilor în schimbul
înlocuirii acesteia prin pedepse de ordin administrativ sau prin aplicarea unor măsuri de
siguranţă cu caracter medical sau educativ.
3. Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile căr o-
ra sunt prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele ca re
înlătură caracterul penal al faptei, întrucât, în situaţia liberării de răspundere penală, i n-
fracţiunea se realizează în toate trăsăturile ei esenţiale, în timp ce, în situaţia cauzelor care
înlătură caracterul penal al faptei, infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături
esenţiale ale infracţiunii, prin lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (alin.(2) art.14
CP), lipsa vinovăţiei în cazul legitimei apărări (art.36), starea de extremă necesitate
(art.38), reţinerea infractorului (art.37), constrângerea fizică sau psihică (art.39), riscul în-
temeiat (art.40) etc.
4. Articolul conţine şi unele modalităţi de liberare de răspundere penală, necunoscute
legislaţiei penale anterioare, cum ar fi căinţa activă, care a fost anterior prevăzută numai în
calitate de circumstanţă atenuantă, liberarea condiţionată de răspundere penală, liberarea
de pedeapsa penală, renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2008: „La stabilirea pe-
depsei instanţa de apel incorect a reţinut in defavoarea inculpatului faptul că acesta anter i-
or a fost condamnat deşi era cunoscut că antecedentul penal este stins. Conform art.111
alin.(3) CP, stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăder ile din
drepturi legate de antecedentul penal, astfel că inculpatului nu i se mai poate imputa că a
fost cândva condamnat” (Decizia 1ra-59/2008).
HP CSJ din 15.06.2004: „...în cazul expirării termenului de prescripţie, sentinţa de
condamnare se adoptă fără stabilirea pedepsei cu liberarea de răspundere penală” (Hotărâ-
rea 1ra-238/2004).
CP al CSJ din 27.04.2005: „În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au
cauzat daune, instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării p e-
depsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judec ă-
toreşti” (Decizia 1ra-297/2005).
HP CSJ din 23.01.2006: „Eliberarea de pedeapsă în baza actului de amnistie se solu-
ţionează de către judecătorul de instrucţie, dar nu este în competenţa Plenului prin recurs
în anulare (art.469 CPP)” (Hotărârea 4-1re-3/2006).
ARTICOLUL 54. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ A MINORILOR

(1) Persoana în vârstă de până la 18 ani care a săvârşit pentru prima oară o infracţ i-
une uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de răspundere penală în conformitate cu
prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi
supusă răspunderii penale.
(2) Persoanelor liberate de răspundere penală, în conformitate cu alin.(1), li se pot
aplica măsurile de constrângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104.
1. 1.Liberărea de răspundere penală a minorilor este posibilă numai în cazul respect ă-

rii următoarelor condiţii:
 infracţiunea trebuie să fie săvârşită pentru prima oară;
 infracţiunea trebuie să fie uşoară sau mai puţin gravă;
 instanţa de judecată trebuie să constate că procesul de corectare a individului este
posibil fără ca acesta să fie supus răspunderii penale.
2. Infracţiunea se consideră comisă pentru prima oară când persoana care nu a împli-
nit vârsta de 18 ani a comis pentru prima dată o infracţiune sau în cazul în care această in-
fracţiune este comisă nu pentru prima dată, dar cu condiţia că, pentru infracţiunea anterior
săvârşită, au expirat termenele de prescripţie pentru tragerea la răspundere penală ori s-au
stins antecedentele penale.
3. Se consideră uşoară sau mai puţin gravă infracţiunea pentru care legea penală pre-
vede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen de până la 2 ani sau până la 5 ani i n-
clusiv.
5. Drept condiţii care ar putea servi ca temei de constatare că persoana poate fi corec-
tată fără a fi supusă răspunderii penale pot fi considerate diversele circumstanţe atenuante
ce se referă atât la personalitatea infractorului, cât şi la fapta săvârşită, cum ar fi: căinţa
sinceră, autodenunţarea, contribuţia activă la descoperirea infracţiunii, repararea benevolă
a daunei pricinuite.
6. În cazul în care sunt întrunite condiţiile indicate anterior, în corespundere cu prev e-
derile alin.(2) al prezentului articol, faţă de minori pot fi aplicate o serie de măsuri de co n-
strângere cu caracter educativ, prevăzute în art.104.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO: Corsacov v.Moldova din
04.04.2006; Engel şi alţii v.Olanda din 08.06.1976//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 26.10.2004: „Instanţa de apel
n-a avut temei de a repune în termen apelul, fiindcă întârzierea nu a fost determinată de
motive întemeiate, precum şi pentru că apelul a fost depus cu mult mai târziu decât după
15 zile de la momentul începerii executării pedepsei” (Decizia 1ra-695/2004).
CP al CSJ din 13.03.2007: „În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au
cauzat daune, instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării p e-
depsei cu condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţare a hotărârii judecă-
toreşti. Această condiţie nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor
care au copii în vârstă de până la 8 ani (alin.(3) art.90 CP)” (Decizia 1ra-231/2007).
ARTICOLUL 55. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE

PENALĂ CU TRAGEREA LA RĂSPUNDERE ADMINISTRATIVĂ
(1) Persoana care a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere administrativă în c a-
zurile în care şi-a recunoscut vina, a reparat prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a
constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale.
(2) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu alin.(1) li se pot
aplica următoarele sancţiuni administrative:
a) amendă în mărime de până la 150 unităţi convenţionale;
b) arest contravenţional de până la 90 de zile.
Comentariu 119
1. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă constă în

aceea că fapta comisă rămâne a fi considerată infracţiune, însă instanţa de judecată, în
condiţiile prevăzute de lege, pentru unele infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, dispune
înlocuirea răspunderii penale cu o altă formă de răspundere juridică, ce atrage aplicarea
unor sancţiuni administrative.
2. Comparativ cu legislaţia anterioară, categoria infracţiunilor pentru care poate fi
dispusă înlocuirea răspunderii penale prin răspundere administrativă a fost lărgită, fiind
incluse în această categorie infracţiuni pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate
depăşi cinci ani de închisoare, totodată, ţinându-se cont şi de cuantumul prejudiciului cau-
zat, precum şi de caracterul faptei comise, evaluat după condiţiile concrete de săvârşire a
faptei, mijloacele, timpul, locul săvârşirii infracţiunii etc.
3. Prin comiterea pentru prima oară a infracţiunii se înţelege fie comiterea pentru
prima dată a unei infracţiuni, fie comiterea repetată a unei infracţiuni, dar c u condiţia că au
expirat termenele de prescripţie de tragere la răspundere penală ori sunt stinse antecede n-
tele penale pentru infracţiunea comisă anterior.
4. Comiterea unei infracţiuni, după aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter
administrativ, nu atrage apariţia unei stări de repetare. Instanţa poate să aprecieze negativ
o astfel de situaţie ca referitoare la personalitate şi să aplice pentru infracţiunea săvârşită o
pedeapsă mai aspră.
5. Posibilitatea corectării persoanei fără a fi condamnată penal are la bază informaţii
conform cărora făptuitorul poate fi corectat fără a i se aplica o pedeapsă, cum ar fi atitud i-
nea vinovatului, din care rezultă regretul că a comis fapta, atitudine care poate să se man i-
feste prin căinţă sinceră, depunere de eforturi pentru a înlătura rezultatul infracţiunii, repa-
rare a pagubei cauzate, colaborare cu organele de drept prin recunoaşterea faptei şi desc o-
perirea infracţiunii şi a altor participanţi la infracţiune.
6. Dacă instanţa de judecată apreciază că sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea
răspunderii penale, aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute în art.55
alin.(2):
 amendă în mărime de până la 150 de unităţi convenţionale;
 închisoare contravenţională de până la 90 de zile.
7. Aplicarea sancţiunilor administrative nu reprezintă o pedeapsă penală şi pentru
aceasta nu survin antecedente penale.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Sentinţa de încetare a procesului penal cu
aplicarea sancţiunii administrative trebuie să fie motivată (p.20 din Hotărârea Plenului CSJ
cu privire la respectarea normelor de procedură penală la adoptarea sentinţei nr. 10 din
24.04.00. Culegere, p.386, art.332, 350, 391 CPP).
ARTICOLUL 56. LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ

CU RENUNŢAREA DE BUNĂ VOIE LA SĂVÂRŞIREA INFRACŢIUNII
(1) Se consideră renunţare de bună voie la săvârşirea infracţiunii încetarea de către
persoană a pregătirii infracţiunii sau încetarea acţiunilor (inacţiunilor) îndreptate nemi j-
locit spre săvârşirea infracţiunii, dacă persoana era conştientă de posibilitatea consumă-
rii infracţiunii.
(2) Persoana nu poate fi supusă răspunderii penale pentru infracţiune dacă ea, ben e-
vol şi definitiv, a renunţat la ducerea până la capăt a acesteia.
(3) Persoana care a renunţat de bună voie la ducerea infracţiunii până la capăt este
supusă răspunderii penale numai în cazul în care fapta săvârşită conţine o altă infracţiune
consumată.
(4) Organizatorul şi instigatorul infracţiunii nu se supun răspunderii penale dacă
aceste persoane, printr-o înştiinţare la timp a organelor de drept sau prin alte măsuri în-
treprinse, au preîntâmpinat ducerea de către autor a infracţiunii până la capăt. Complic e-
le infracţiunii nu se supune răspunderii penale dacă a întreprins toate măsurile ce depi n-
deau de el pentru a preîntâmpina comiterea infracţiunii.
1. Renunţarea de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii este o cauză care înlătură caract e-

rul penal al infracţiunii în urma dispariţiei intenţiei făptuitorului de a duce până la capăt
activitatea infracţională. Această cauză este reţinută când persoana, pe parcursul executării
actelor de pregătire, precum şi al tentativei de infracţiune, renunţă la comiterea în contin u-
are a infracţiunii, fiind conştientă de posibilitatea consumării infracţiunii.
2. Renunţarea este benevolă atunci când făptuitorul, din proprie voinţă, nefiind con-
strâns de nicio situaţie, conştient, dându-şi seama că poate continua activitatea infracţiona-
lă, se dezice de executarea infracţiunii.
3. Renunţarea nu poate fi considerată benevolă în cazul în care făptuitorul a abandon at
executarea din cauză că a întâlnit în calea sa diverse obstacole ce nu pot fi depăşite ori în
urma convingerii că mijloacele şi instrumentele pe care le are asupra sa în condiţiile date
nu-i permit să ducă infracţiunea până la capăt.
4. Renunţarea este considerată definitivă din momentul în care activitatea infracţiona-
lă a fost întreruptă conştient pentru totdeauna. Din aceste considerente nu poate fi rec u-
noscută drept renunţare de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii prin refuzul persoanei, după
primul insucces, sau dacă repetă actele infracţionale.
5. Renunţarea de bunăvoie există numai în cazul în care conduita anterioară a făptuit o-
rului nu întruneşte trăsăturile altei infracţiuni.
6. Motivele care îl pot determina pe făptuitor să renunţe de bunăvoie la săvârşi rea in-
fracţiunii pot fi: căinţa, remuşcarea, mila faţă de victimă, teama de pedeapsă, bănuiala că
avantajele materiale ce le-ar obţine ar fi prea mici în raport cu riscul asumat etc., însă
acestea pot servi drept temei pentru ca persoana să renunţe la săvârşirea infracţiunii şi să
nu fie supusă răspunderii penale.
7. Alin.(4) al prezentului articol conţine condiţiile speciale de liberare de răspundere
penală a organizatorului, instigatorului şi complicelui infracţiunii în caz de renunţare de
bunăvoie la săvârşirea infracţiunii. Organizatorul şi instigatorul sunt liberaţi de răspundere
penală, dacă prin măsurile întreprinse au preîntâmpinat comiterea activităţii infracţionale
de către autor şi neadmiterea urmărilor prejudiciabile. Acestea pot fi măsuri active de
anunţare la timp a organelor de drept sau de convingere a autorului să se abţină de la să-
vârşirea infracţiunii sau de refuz al instigatorului de a plăti recompensa pentru săvârşirea
infracţiunii până la începutul acesteia. Complicele nu răspunde penal dac ă a întreprins toa-
te măsurile care au depins de el pentru preîntâmpinarea comiterii infracţiunii. Dacă org a-
nizatorul, instigatorul nu au reuşit să preîntâmpine comiterea infracţiunii de către autor, ei
răspund penal, dar măsurile întreprinse pot fi recunoscute de instanţă drept circumstanţe ce
atenuează răspunderea penală.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ: „Refuzul benevol de a săvârşi in-
fracţiunea de viol urmează să fie examinat ca circumstanţă care exclude răspunderea pen a-
lă pentru aceste infracţiuni. În acest caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile
săvârşite real şi cu condiţia că ele conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni” (H o-
Comentariu 121
tărârea cu privire la practica judiciară în cauze despre infracţiunile sexuale, p.14, nr. 38
din 20.12.1999. Culegere, 2002, pag. 319).
Plenul CSJ: „Făptuitorul nu va răspunde pentru tentativă de omor în caz de renunţare
de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii, dar numai pentru urmarea efectiv produsă dacă prin
activitatea anterioară se va produce, de exemplu, o vătămare corporală gravă sau de orice
alt grad pentru care este prevăzută răspunderea penală (Hotărârea 38 din 20.12.1999).
Plenul CSJ: „Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale,
p.14, s-a stipulat că „refuzul benevol de a săvârşi infracţiunea de viol urmează să fie ex a-
minat ca circumstanţă care exclude răspunderea penală pentru aceste infracţiuni. În acest
caz persoana poartă răspundere doar pentru acţiunile săvârşite real şi cu condiţia că ele
conţin elementele constitutive ale altei infracţiuni” (HP CSJ nr. 7 din 29.08. 94 cu modif i-
cările introduse prin Hotărârile CSJ nr. 25 din 29. 10.01. Culegere, 2002, pag. 316-325).
ARTICOLUL 57. LIBERAREA

DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂ CU CĂINŢA ACTIVĂ
(1) Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gr a-
vă poate fi liberată de răspundere penală dacă ea, după săvârşirea infracţiunii, s -a autode-
nunţat de bună voie, a contribuit activ la descoperirea acesteia, a compensat valoarea dau-
nei materiale cauzate sau, în alt mod, a reparat prejudiciul pricinuit de infracţi une.
(2) Persoana care, în condiţiile alin.(1), a săvârşit o infracţiune de altă categorie po a-
te fi liberată de răspundere penală numai în cazurile prevăzute la articol ele corespunză-
toare din Partea specială a prezentului cod.
1. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă este posibilă numai în

cazul în care sunt întrunite următoarele condiţii:
 persoana a săvârşit o infracţiune pentru prima dată;
 infracţiunea comisă este uşoară sau mai puţin gravă;
 persoana s-a autodenunţat de bunăvoie, a contribuit activ la descoperirea infracţiu-
nii, a compensat valoarea daunei materiale cauzate sau a reparat în alt mod prejudiciul c a-
uzat de infracţiune.
2. Prin sintagma autodenunţare de bunăvoie se înţelege acţiunea, dar din proprie iniţi-
ativă, a persoanei care, din diferite motive, se prezintă la organele de drept pentru a -şi re-
cunoaşte vinovăţia de comiterea unei infracţiuni înainte ca aceste organe să fi început u r-
mărirea penală.
3. Sintagma contribuirea activă la descoperirea infracţiunii exprimă sensul de acţiuni
de prezentare a informaţiilor, datelor, actelor, precum şi a altor probe, care anterior nu au
fost cunoscute organelor de urmărire penală, dar care sunt pertinente în cauza respectivă.
Datele pot să se refere atât la activitatea persoanei care se denunţă, cât şi la activitatea a l-
tor persoane participante la săvârşirea infracţiunii.
4. Prin compensarea daunei materiale cauzate sau repararea prejudiciului pricinuit
de infracţiune se subînţelege întoarcerea obiectului sau a echivalentului lucrului pierdut,
întoarcerea unui obiect de acelaşi fel sau compensarea sub o altă formă a daunei cauzate,
fie reparaţii în valoare bănească.
5. Alin.(2) prevede modalităţile speciale de liberare de răspundere penală în legătură
cu căinţa activă pentru pregătirea actului de terorism, dării de mită, trădării de Patrie, pr e-
darea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi
muniţiilor sau de circulaţie a drogurilor, în cazul predării benevole a acestor substanţe etc.
6. Aplicarea liberării de răspundere penală în aceste cazuri constă în posibilitatea pr e-

întâmpinării cauzării unor daune grave cetăţenilor, societăţii, statului prin acordarea pentru
persoanele care comit astfel de infracţiuni a unei şanse de a evita tragerea acestora la ră s-
pundere penală.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO: Corsacov v.Moldova din
04.04.2006; Engel şi alţii v.Olanda din 08.06.1976//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Instanţa de judecată adoptă o sentinţă motivată
în cazul aplicării prevederilor art.56 CP (art.332, 350, 391 CPP) 5.

DE RĂSPUNDERE PENALĂ ÎN LEGĂTURĂCU SCHIMBAREA SITUAŢIEI
Persoana care pentru prima oară a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă
poate fi liberată de răspundere penală dacă, datorită schimbării situaţiei, se va stabili că
persoana sau fapta săvârşită nu mai prezintă pericol social.
1. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei poate avea loc

numai în condiţiile în care:
 se aplică persoanelor care au comis o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă ,
 au săvârşit infracţiunea pentru prima oară,
 persoana sau fapta săvârşită, datorită schimbării situaţiei, nu mai prezintă pericol
social.
2. Pentru ca o persoană să fie liberată de răspundere penală datorită schimbării situaţi-
ei, este necesară prezenţa unuia din următoarele temeiuri:
 fapta săvârşită să nu prezinte pericolul social al unei infracţiuni datorită schimbării
situaţiei în limitele unei întreprinderi, instituţii, localităţi sau chiar ale unui stat prin între-
prinderea unor reforme economice, sociale sau politice de mari proporţii, introducerea ca r-
telelor, schimbarea banilor, revocarea stării excepţionale etc., care permit ca un anumit tip
de infracţiuni să-şi piardă concret pericolul social;
 persoana să înceteze a fi socialmente periculoasă datorită schimbării situaţiei şi
condiţiilor exterioare de activitate în care ea se afla în momentul săvârşirii infracţiunii,
prin alte condiţii care exclud săvârşirea unor noi infracţiuni, cum ar fi, de exemplu, înrola-
rea persoanei în armată, îmbolnăvirea gravă etc.
3. Datorită schimbării situaţiei, în cazurile comentariului prevăzut la p.1 şi 2, nu mai
sunt necesare aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter penal faţă de persoana re s-
pectivă şi procedura în cauza penală urmează a fi încetată.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauzele: Amuur v.Franţa din
25.06.1996; McCann şi alţii v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din
27.09.1995; Brogan şi alţii v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din
29.11.1988.
5
Al. Barbăneagră şi colab., Codul penal comentat şi adnotat, Ed. Cartier Juridic, Chişinău, 2005, p.105.
Comentariu 123
ARTICOLUL 59. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ DE RĂSPUNDERE PENALĂ

În privinţa persoanei puse sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau
mai puţin grave, care îşi recunoaşte vinovăţia şi nu prezintă pericol social, urmărirea pe-
nală poate fi suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în co n-
formitate cu procedura penală, dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără apl i-
carea unei pedepse penale.
1. Liberarea condiţionată de răspundere penală este posibilă în cazul dacă: persoana

este pusă sub învinuire pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; per-
soana îşi recunoaşte vinovăţia; persoana nu prezintă pericol şi corectarea acesteia este po-
sibilă fără aplicarea unei pedepse penale.
2. În categoria infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt incluse infracţiunile pentru
care legea penală prevede pedeapsă maximă cu închisoarea pe un termen respectiv de până
la 2 şi de până la 5 ani (art.16 CP).
3. Prin recunoaştere a vinovăţiei se înţelege situaţia în care învinuitului i s-a explicat
dreptul de a tăcea sau de a nu mărturisi împotriva sa (art.66 CP), însă acesta acceptă să d e-
pună declaraţii referitoare la învinuirea imputată.
4. Se consideră că persoana nu prezintă pericol social în cazul în care nu a fost ante-
rior condamnată, nu este dependentă de alcool sau droguri, se căieşte sincer de săvârşirea
infracţiunii şi este caracterizat pozitiv de colegii din colectiv.
5. Suspendarea condiţionată de răspundere penală se dispune pe un termen de până la
un an, stabilindu-se faţă de învinuit una sau mai multe obligaţiuni care urmează să fie î n-
deplinite pe parcursul termenului de suspendare a urmăririi penale.
6. În situaţia în care învinuitul respectă condiţiile stabilite, odată cu expirarea acestui
termen, procurorul înaintează judecătorului de instrucţie un demers prin care solicită lib e-
rarea de răspundere penală a învinuitului.
7. Atât procurorul cât şi judecătorul de instrucţie ţin cont că liberarea de răspundere
penală nu se aplică faţă de persoanele: care au antecedente penale, care sunt dependente de
alcool sau droguri, cu funcţii de răspundere,care au comis infracţiunea făcând abuz de se r-
viciu, care au comis infracţiuni contra securităţii statului şi care nu au reparat paguba cau-
zată în urma infracţiunii.
ARTICOLUL 60. PRESCRIPŢIA TRAGERII LA RĂSPUNDERE PENALĂ

(1) Persoana se liberează de răspundere penală dacă din ziua săvârşirii infracţiunii
au expirat următoarele termene:
a) 2 ani de la săvârşirea unei infracţiuni uşoare;
b) 5 ani de la săvârşirea unei infracţiuni mai puţin grave;
c) 15 ani de la săvârşirea unei infracţiuni grave;
d) 20 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave;
e) 25 de ani de la săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave.
(2) Prescripţia curge din ziua săvârşirii infracţiunii şi până la data rămânerii definit i-
ve a hotărârii instanţei de judecată.
(3) În cazul săvârşirii de către persoană a unei noi infracţiuni, prescripţia se calc u-
lează pentru fiecare infracţiune separat.
(4) Prescripţia se va întrerupe dacă, până la expirarea termenelor prevăzute la
alin.(1), persoana va săvârşi o infracţiune pentru care, conform prezentului cod, poate fi
aplicată pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 2 ani. Calcularea pr escripţiei

în acest caz începe din momentul săvârşirii unei infracţiuni noi.
(5) Curgerea prescripţiei se suspendă dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se
sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. În aceste cazuri, curgerea prescripţiei
se reia din momentul reţinerii persoanei sau din momentul autodenunţării. Însă persoana
nu poate fi trasă la răspundere penală dacă de la data săvârşirii infracţiunii au trecut 25
de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infracţiuni.
(6) Aplicarea prescripţiei faţă de persoana care a săvârşit o infracţiune excepţional
de gravă se decide de către instanţa de judecată. Dacă instanţa nu va găsi posibilă aplic a-
rea prescripţiei şi liberarea de răspundere penală, detenţiunea pe viaţă se va înlocui cu
închisoare pe 30 de ani.
(7) Termenele prescripţiei de tragere la răspundere penală se reduc pe jumătate pe n-
tru persoanele care la data săvârşirii infracţiunii erau minori.
(8) Prescripţia nu se aplică persoanelor care au săvârşit infracţiuni contra păcii şi
securităţii omenirii, infracţiuni de război sau alte infracţiuni prevăzute de tratatele inte r-
naţionale la care Republica Moldova este parte.
1. Instituţia prescripţiei răspunderii penale constă în stingerea dreptului statului de a

urmări şi pedepsi penal, a obligaţiunii infractorului de a suporta consecinţele faptei sale,
după trecerea unui anumit interval de timp prevăzut de lege de la data săvârşirii infracţi u-
nii, indiferent dacă aceasta a fost sau nu descoperită.
2. Condiţiile care se referă la aplicarea prescripţiei răspunderii penale sunt: expirarea
termenelor indicate în lege; făptuitorul nu săvârşeşte o nouă infracţiune în termenele indi-
cate în lege;persoana să nu se sustragă de la urmărirea penală.
3. În funcţie de gravitatea infracţiunii săvârşite, determinată prin natura şi categoria
pedepsei ce poate fi aplicată pentru comiterea acesteia, legea stabileşte 5 categorii de te r-
mene de prescripţie: doi ani; cinci ani; cincisprezece ani; douăzeci de ani; douăzeci şi cinci
de ani.
4. Data începerii curgerii termenului de prescripţie este ziua săvârşirii infracţiunii.
5. În cazul infracţiunii continue data începerii curgerii termenului de prescripţie se
consideră momentul încetării activităţii infracţionale, moment din care infracţiunea se co n-
sideră consumată.
6. În cazul infracţiunilor prelungite termenul de prescripţie începe să curgă din mo-
mentul săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni infracţionale.
7. Termenul de prescripţie se întrerupe dacă în perioada acestuia infractorul săvârşeşte
o nouă infracţiune pentru care, potrivit alin.(4) al art.60, poate fi aplicată pedeapsa cu în-
chisoarea pe un termen mai mare de doi ani. Prin aceasta se are în vedere că se pierde b e-
neficiul timpului scurs până la comiterea celei de a doua infracţiuni, moment din care î n-
cepe să curgă, de la început, primul termen al prescripţiei. În această situaţie termenul de
prescripţie pentru prima infracţiune începe să curgă simultan cu cel de-al doilea termen de
prescripţie, iar prescripţia se calculează pentru fiecare infracţiune separat, cumulându-se.
8. Dacă persoana care a săvârşit infracţiunea se sustrage de la urmărirea penală sau de
la judecată prin schimbarea domiciliului, actelor de identitate, prescripţia se suspendă. În tr-o
atare situaţie, timpul suspendării prescripţiei nu intră în termenul de prescripţie, iar curgerea
prescripţiei se reia din momentul reţinerii persoanei sau al autodenunţării. Cu toate acestea,
Comentariu 125
persoana nu poate fi supusă răspunderii penale, dacă de la data săvârşirii infracţiunii au tr e-

cut 25 de ani şi prescripţia nu a fost întreruptă prin săvârşirea unei noi infr acţiuni.
9. Dacă persoană a săvârşit o infracţiune excepţional de gravă conform alin.(6), aplic a-
rea prescripţiei o decide instanţa de judecată şi, dacă instanţa nu v găseşte raţională aplicarea
prescripţiei, detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea pe un termen de 35 de ani.
10. Prescripţia produce efecte asupra tuturor infracţiunilor, cu excepţia celor săvârşite
contra păcii şi securităţii omenirii, infracţiunilor de război şi alte infracţiuni prevăzute de
PS a CP şi tratatele internaţionale la care RM este parte (de exemplu,art.135-137,139,143
CP etc.).
11. Persoanele vinovate de comiterea infracţiunilor indicate în p.7 din comentariu sunt
judecate indiferent de termenul care a trecut de la săvârşirea infracţiunii, atât de către i n-
stanţele naţionale, cât şi de către cele internaţionale.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza: Zubko şi alţii v.Ucraina
din 26.04.2006//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 15.06.2004: „În cazul expirării
termenului de prescripţie, sentinţa de condamnare se adoptă fără stabilirea pedepsei cu li-
berarea de răspundere penală” (Decizia 1ra-238/2004).
CP al CSJ din 13.04.2004: „Potrivit art.332 CPP, în cazul în care pe parcursul judecă-
rii cauzei se constată că a expirat termenul de prescripţie, instanţele sunt obligate să înce-
teze procesul penal în cauza dată” (Decizia 1ra-157/2004).
CP al CSJ din 25.01.2005: „Deciziile instanţelor judecătoreşti au fost casate şi proce-
sul penal a fost încetat în legătură cu intervenirea termenului de prescripţi e” (Decizia 1ra-
16/2005).
HP CSJ din 27.06.2005: „Procesul penal în partea condamnării în baza art.123 alin.1
CP (red.1961) a fost încetat din motivul expirării termenului de prescripţie de tragere la
răspundere penală a persoanei” (Hotărârea 4-1re-52/2005).
CP al CSJ din 25.01.2005: „Deciziile instanţelor judecătoreşti au fost casate şi proce-
sul penal a fost încetat în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie” ( Decizia 1ra-
16/2005).
Capitolul VII
PEDEAPSA PENALĂ
Reglementări de drept internaţional: Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul de-

ţinuţilor, adoptat prin Rezoluţia Primului Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi
tratamentul delincvenţilor din 30 august//www.anp-just; Convenţia din 04.11.1950//TI, 1/1998;
Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989//TI, 1/1998; Convenţia
OIM privind munca forţată şi obligatorie, nr.29 din 28 iunie 1930//TI, 27/2001; Convenţia
nr.105 din 25.06.57 privind abolirea muncii forţate//TI, 1/91, 1998; PIDCP din 16.12.1966//TI,
1/1998; Raportul Ministerului Justiţiei privind gradul de cooperare al Ministerului Justiţiei şi
mediului asociativ în procesul de realizare a Planului de Acţiuni RM–UE pentru trimestrul III
2007/ www.justice.md; Recomandarea 22 (2002) a CM către statele membre privind îmbună-
tăţirea aplicării normelor europene cu privire la sancţiunile şi măsurile comunitare//
http://irp.md; Regulile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivative
de libertate (Regulile de la Tokyo), numite şi Standardul minim de reguli ONU pentru măsuri
necustodiale din 11 decembrie 1990//www.dejure.md; Regulile Standard Minime ale Naţiunilor
Unite pentru Măsuri Neprivative de Libertate (Regulile de la Tokyo) adoptate de Adunarea Ge-
nerală a ONU prin Rezoluţia 45/110 din 14 decembrie 1990; Rezoluţia (76) 10 Alternative la
pedeapsa închisorii, adoptată de către CM al CE la 9 martie 1976// http://www.umn.edu; Rezo-
luţia (92) 16 a CM al CE relativ la Regulile Europene cu privire la măsurile şi sancţiunile aplica-
te în comunitate.
Reglementări de drept naţional: CRM din 29.07.1994//MO, l din 12.08.1994; Codul de
executare a sancţiunilor de drept penal nr.l524 din 22.06.1993//MP, nr.l/l din 30.01.1994; Codul
de executare al RM nr.443-XV din 24.12.2004//MO, 34-35/112 din 03.03.2005; CPP al RM
nr.122-XV din 14.03.2003//MO, l04-110/447 din 07.06.2003; HG RM cu privire la aprobarea
Concepţiei reformării sistemului penitenciar şi Planului de măsuri pe anii 2004-2020 pentru rea-
lizarea Concepţiei reformării sistemului penitenciar, nr.l624 din 31.12.2003//MO, l3-15/101 din
16.01.2004; HG RM cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi,
nr.583 din 26.05.2006//MO, 91-94/676 din 16.06.2006; HG RM cu privire la expertiza medicală
a vitalităţii, nr.688 din 22.06.2006//MO, 98-101/740 din 30.06.2006; HG RM despre aprobarea
Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei penale sub formă de muncă nere-
munerată în folosul comunităţii, nr.1165 din 29.10.2007//MO, 189/1171 din 21.10.2008; HG
RM nr.1171 din 05.11.2001 privind aprobarea Regulamentului şi efectivului unităţii disciplinare
a Forţelor Armate, MO, 133-135/1225, din 2001; Hotărârea Prezidiului Parlamentului RM pri-
vind unele modificări de ordin redacţional în CP, CPP şi Codul cu privire la contravenţiile ad-
ministrative din 22.09.1993//MP, 1993, nr.l1; HP al RM privind ratificarea Statutului CE,
nr.522-XIII din 12.07.1995//MO, 41-42/474 din 28.07.1995; Legea cu privire la statutul militari-
lor, nr.162-XVI din 22.07.2005//MO, l29-131/618 din 30.09.2005; Legea nr.985-XV din
18.04.2005//MO, 128-129/1012 din 13.09.2002; Legea privind punerea în aplicare a CP, nr.ll60-
XV din 21.06.2002//MO, 128-19/1014 din 13.09.2002; Legea despre obligaţiunea militară şi
serviciul militar al cetăţenilor RM nr.968-XI1 din 17.03.1992//MO, 3/69-1 din 30.03.1992; Le-
gea 1123 din 30.07.1992 cu privire la distincţiile de stat//MO, 7/151 din 30.07.1992.
Comentariu 127
Doctrină: A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi, V.Holban, T.Popovici, G.Ulianovschi,

Gh.Ulianovschi, N.Ursu, CP comentat şi adnotat, Ed.Cartier Juridic, Ch., 2005; S.Botnaru,
A.Şavga, V.Grosu, M.Grama, Drept penal. Partea generalǎ, Ed.Cartier juridic, Ch., 2006;
A.Barbǎneagrǎ ş.a., CP Comentariu, Ed.Arc, Ch., 2003; S.Botnaru, A.Şavga, Y.Grosu,
M.Grama, Drept penal, partea generală, vol.I, Ed.Cartier Juridic, Ch., 2005; Borodac A., Bujor
V., Brânză S.ş.a., Drept penal, partea generală, Ed.Ştiinţa, Ch., 1994; Bujor V., Buga L., Drept
penal comparat. Partea generală, Ch., 2003; Gladchi Gh., Noul CP penal şi de procedură penală:
probleme de perfecţionare a legislaţiei şi practicii de aplicare (studiu sociologic) //Noua legisla-
ţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse. Impactul asupra detenţiei), Ch., 2007;
Gladchii Gh., Noi temeiuri ale liberării de răspundere penală: necesitate şi probleme de apli-
care//AŞ USM, Facultatea Drept, Ştiinţe juridice, serie nouă, Probleme actuale - teoretice şi
practice - privind noua legislaţie a RM cu prilejul aniversării a 45-a de la fondarea Facultăţii de
Drept a USM, Ch., 2004, nr.7; Martin D., Alternativele privaţiunii de libertate în legislaţia pena-
lă a RM//Conferinţa corpului didactico-ştiinţific „Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii
2000-2001”//Rezumatele comunicărilor, Ştiinţe socioumanistice, vol.l, Ch., CEP USM, 2003;
Martin D., Carapunarlî A., Unele probleme privind aplicarea şi executarea pedepsei penale sub
formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii//Revista Studia Universitatis, Seria Ştiinţe
sociale, anul l, 2007, nr.3; Martin D., Conceptul şi trăsăturile pedepsei penale, AŞ USM, voi.I,
Seria Ştiinţe socio-umanistice, Ch., 2001; Martin D., Munca neremunerată în folosul comunităţii
(studiu juridic comparat)//AŞ USM, Seria Ştiinţe socio-umanistice, vol.l, Ch., CE USM, 2001;
Mariţ A., Impactul legislaţiei penale generale asupra detenţiei în vechea şi noua legislaţie penală
a RM//Noua legislaţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse. Impactul asupra de-
tenţiei), Ch., 2007; Revista de criminologie, drept penal şi criminalisticǎ, nr.1-2, Ch., 2003;
Tollefson Edwin A., Munca neremunerată în beneficiul comunităţii ca sentinţă în Statele Unite,
Canada şi Uniunea Europană//www.irp.md; Tofan E., Pedeapsa cu munca neremunerată: pro-
bleme şi soluţii//Dreptul, 2007, anul VI, nr.19; A.Borodac, M.Gherman ş.a., Drept penal. Partea
generală, Ed-Ştiinţa, 2005; A.Borodac, M.Gherman ş.a., Drept penal. Partea specială, Ed.Ştiinţa,
2004; A.Borodac, M.Gherman, Calificarea infracţiunilor, Ed.Ştiinţa, 2006.
ARTICOLUL 61. NOŢIUNEA ŞI SCOPUL PEDEPSEI PENALE

(1) Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi ree-
ducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor ca-
re au săvârşit infracţiuni, cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor.
(2) Pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corectarea condamnatului, pre-
cum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor per-
soane. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnita-
tea persoanei condamnate.
1. Potrivit alin.(1) art.6 CP, persoana este supusă răspunderii penale şi pedepsei penale nu-
mai pentru faptele săvârşite cu vinovăţie.
2. Aşadar, pedeapsa penală este o sancţiune de drept penal care, din punctul de vedere al in-
fractorului, reprezintă o consecinţă juridico-penală pentru faptele comise de acesta, iar din punc-
tul de vedere al legii penale – o reacţie a societăţii la faptele infracţionale săvârşite.
3. Pentru prima dată, noţiunea de pedeapsă penală este direct determinată de legea penală.
Potrivit art.61 CP, pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi un mijloc de corec-
tare şi reeducare a condamnatului, ce se aplică de către instanţele de judecată, în numele legii,
persoanelor care au săvârşit infracţiuni, cauzând anumite lipsuri şi restricţii drepturilor omului.
4. Tot în noul CP se evidenţiază clar tendinţa de a rezolva prin mijloacele dreptului penal
anumite probleme sociale sau economice, cu care se confruntă RM. În acest context, legislatorul
nu rareori urmează conştiinţa social-juridică cotidiană, fără a o aprecia critic, de pe poziţii teore-
tico-ştiinţifice şi practice.
5. Paradoxal, dar legislaţia penală a RM cu privire la pedeapsă este mai aspră chiar decât
legislaţia penală a fostei Uniuni Sovietice, în care se prevedea maximum 15 ani de privaţiune de
libertate. În plus la aceasta, fără a lua în considerare experienţa negativă acumulată deja pe par-
cursul a două secole cu privire la detenţiunea penitenciară de scurtă durată, legislatorul a intro-
dus o nouă modalitate a pedepsei de acest tip – arestul, astfel mărind posibilităţile aplicării mai
largi a pedepselor privative de libertate chiar şi pentru infracţiunile ce nu prezintă un pericol so-
cial sporit – sfera tradiţională de aplicare a modalităţilor neprivative de libertate ale pedepsei.
Drept rezultat, RM se afla pe locul 12 după numărul de deţinuţi la 100000 de locuitori. Aparent,
acest indice a început să scadă începând cu anul 2004, pe parcursul căruia a acţionat doar noul
CP. Însă, dacă analizăm dinamica aplicării amnistiilor, vom observa că această descreştere se
datorează, în mare măsură, eliberării în conformitate cu actul de amnistie din anul 2004 a 1160
de deţinuţi – aproximativ 11% din cei care se aflau la moment în penitenciare.
6. Potrivit alin.(2) art.61 CP, pedeapsa are drept scop restabilirea echităţii sociale, corecta-
rea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către condamnaţi,
cât şi de alte persoane.
7. Dezbaterile pe marginea scopurilor pedepsei au fost şi rămân actuale până astăzi. Cert
este că, în diferite etape ale dezvoltării sale, statul promovează prin politica sa penală atingerea
unora dintre ele, celelalte comportând un rol complementar. Astfel, în CP din 2003,care este mai
dur decât CP din 1961, miza pare a fi pusă în special pe prevenirea generală şi specială.
8. Pedeapsa penală este aplicată numai de către instanţele de judecată, ea fiind un instru-
ment de represiune asupra făptuitorului pentru comiterea infracţiunii în condiţiile de garantare
constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale altor persoane pre-
văzute de lege (art.21 CP).
9. Pedeapsa penală este definită ca o sancţiune juridică ce are următoarele trăsături:
 este o măsură de constrângere statală;
 este un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului;
 este prevăzută de lege şi aplicată numai de instanţele de judecată, în numele legii;
 este o măsură de represiune, privaţiune pentru făptuitorul infracţiunii;
 cauzează anumite lipsuri şi restricţii drepturilor persoanei condamnate.
10. Alin.(1) al prezentului articol prevede temeiurile de drept penal şi de drept procesual-
penal ale aplicării pedepsei juridice.
11. Primul este formulat prin sintagma: „pedeapsa penală... se aplică... persoanelor care au
săvârşit infracţiuni...”, al doilea – „se aplică de instanţele de judecată, în numele legii”.
12. Pedeapsa penală este o măsură de constrângere statală şi se deosebeşte de alte măsuri
procesuale de constrângere (art.157-191 CPP), de măsurile de constrângere cu caracter medical
(art.99 CP) şi de măsurile de constrângere cu caracter educativ (art.104 CP), de alte sancţiuni
juridice sau de constrângere aplicate în mod contravenţional, disciplinar sau civil prin natura şi
mecanismele de realizare, prin procedura aplicării acestora şi urmările ce survin.
13. Numai pedeapsa penală produce antecedente penale.
14. Alin.(2) al acestui articol prevede scopul pedepsei penale în restabilirea echităţii socia-
le, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât de către con-
damnaţi, cât şi de alte persoane.
Comentariu 129
15. Prin restabilirea echităţii sociale se subînţelege restabilirea drepturilor lezate în urma
infracţiunii unei anumite persoane, societăţii, statului, precum şi reîntoarcerea, şi reîncadrarea
condamnatului în societate după executarea pedepsei penale.
16. Echitatea socială a pedepsei se realizează când faţă de făptuitor se aplică sancţiunea pe-
nală corespunzătoare gradului prejudiciabil al infracţiunii comise, circumstanţelor cauzei şi per-
sonalităţii acestuia.
17. Prin corectarea condamnatului, ca scop al pedepsei penale, se înţelege conştientizarea
de către făptuitor a celor săvârşite, reîntoarcerea şi reîncadrarea acestuia în societate. Făptuitorul
urmează să fie convins că respectarea legii penale este o necesitate şi că numai astfel el va putea
evita aplicarea faţă de sine a altor pedepse penale.
18. Aplicarea pedepsei urmăreşte scopul de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni de către
condamnaţi (prevenţia specială) şi de către alte persoane (prevenţia generală), care se deduce din
scopul legii penale stipulat în art.2 CP.
19. Pedeapsa penală îndeplineşte şi funcţia de constrângere, conţinând un anumit grad al
privării de drepturi, de bunuri sau de restrângere a acestora, însă ea nu trebuie să cauzeze sufe-
rinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei condamnate.
20. Din scopul stipulat în alin.(2) al prezentului articol rezultă că nimeni nu trebuie să fie
supus la tortură, nici la pedepse sau tratamente inumane ori degradante.
21. La individualizarea pedepsei minorului, pe lângă criteriile enunţate în art.75 CP (gravi-
tatea infracţiunii săvârşite, motivul acesteia, persoana celui vinovat, circumstanţele cauzei care
atenuează ori agravează răspunderea, influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării
vinovatului, condiţiile de viaţă ale familiei acestuia) este necesar să ţinem cont şi de circumstan-
ţele enunţate în art.475 CPP, stabilite de instanţa de judecată.
22. Conform art.76 lit.(b) CP, la stabilirea pedepsei, săvârşirea infracţiunii de către un mi-
nor se consideră circumstanţă atenuantă.
23. Conform prevederilor art.385 CPP, la stabilirea pedepsei minorului se iau în considera-
re şi recomandările serviciului de resocializare, expuse în raportul anchetei sociale.
24. Conform art.34 alin.(5) lit.a) CP la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de ante-
cedentele penale pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului.
25. La adoptarea sentinţei în cauza minorului, pe lângă chestiunile enunţate în art.385
CPP, urmează să fie soluţionate şi alte chestiuni prevăzute de art.485 CPP. Este necesar să exa-
minăm posibilitatea liberării de pedeapsă penală în conformitate cu dispoziţiile art.93 CP sau
suspendarea condiţionată a executării pedepsei în conformitate cu dispoziţiile art.90 CP.
26. În context, urmează să întreprindem toate măsurile prevăzute de lege pentru a aplica
inculpatului minor pedeapsa nonprivativă de libertate, sau pentru a-i stabili o pedeapsă mai
blândă decât cea prevăzută de lege (art.79 CP).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2008: „(…) a judecat în şedin-
ţă publică recursul ordinar declarat de procurorul Serviciului reprezentare a învinuirii în Curtea
de Apel Chişinău, G.V., împotriva sentinţei Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 17 mai 2007
şi deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 25 septembrie 2007 în cauza penală
în privinţa lui (...). La soluţionarea chestiunii privind liberarea de răspunderea penală cu tragerea
la răspunderea administrativă a inculpaţilor nu s-a acordat deplină eficienţă prevederilor art.55 şi
61 CPP.
Concluzia privind liberarea de răspunderea penală cu tragerea la răspunderea administrativă
trebuie să se bazeze pe o analiză cantitativă şi calitativă a tuturor datelor, împrejurărilor ce ca-
racterizează atât fapta, cât şi pe făptuitor, exprimând, în mod judicios, o apreciere completă, obi-
ectivă şi sub toate aspectele de fapt şi de drept al cauzei” (Decizia 1ra - 156/2008).
ARTICOLUL 62. CATEGORIILE

PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR FIZICE
(1) Persoanelor fizice care au săvârşit infracţiuni li se pot aplica următoarele pedepse:
a) amendă;
b) privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate;
c) retragere a gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a
distincţiilor de stat;
d) munca neremunerată în folosul comunităţii;
[Lit.e) exclusă prin Legea nr.53-XVI din 13.03.2008, în vigoare 13.05.2008]
f) închisoare;
g) detenţiune pe viaţă.
(2) Închisoarea şi detenţiunea pe viaţă se aplică numai în calitate de pedepse principale.
(3) Muncă neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată ca pedeapsă principală sau
în cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei – în calitate de obliga-
ţie pentru perioada termenului de probă.
(4) Amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită ac-
tivitate se aplică atât ca pedepse principale, cât şi ca pedepse complementare.
(5) Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi
a distincţiilor de stat se aplică numai în calitate de pedeapsă complementară.
1. CP din 2002 a schimbat în mod esenţial lista pedepselor penale. Au fost introduse unele
categorii noi şi excluse altele, vechi, de pedepse. În lista categoriilor de pedepse au fost introdu-
se munca neremunerată în folosul comunităţii şi arestul; au fost excluse munca corecţională,
mustrarea publică, confiscarea averii, privarea de drepturi părinteşti etc.
2. A fost schimbată consecutivitatea categoriilor de pedepse. Legiuitorul a construit siste-
mul de pedepse în temeiul trecerii de la o pedeapsă mai uşoară la alta mai aspră. Se presupune
că această consecutivitate va orienta instanţele judecătoreşti spre alegerea unei pedepse mai
uşoare din pedepsele alternative prevăzute de legea penală.
3. Astfel, varietatea pedepselor penale enumerate în textul legii permite instanţelor judecă-
toreşti să ia în considerare caracterul, gradul prejudiciabil al infracţiunilor şi caracteristica per-
sonalităţii care le-a săvârşit, pentru a alege o pedeapsă nepărtinitoare, raţională pentru ca pe-
deapsa să favorizeze atingerea scopurilor scontate.
4. Anume categoriile şi cuantumul pedepselor determinate de legea penală dau expresie
principiilor fundamentale ale politicii penale a RM.
5. În acest sistem, pedepsele se află într-o anumită corelaţie, uneori de subordonare: unele
pedepse sunt principale, altele – complementare, adică au calitatea de complinire a primelor.
6. Totodată, sistemul nostru de pedepse nu conţine o serie de pedepse cunoscute în alte sis-
teme de drept, precum ar fi, pentru persoanele fizice, arestul la sfârşit de săptămână (Spania),
limitarea libertăţii de la 1 la 12 luni (Polonia), munca corecţională (Rusia), supravegherea şi pe-
deapsa capitală (China). Legislaţia altor ţări conţine, pentru persoanele juridice: publicarea, di-
fuzarea sau afişarea sentinţei de condamnare (Franţa, Belgia), plasarea sub supraveghere judecă-
torească (Franţa), probaţiunea (SUA), executarea unor lucrări social-utile, interzicerea accesului
la pieţele publice (SUA) etc.
Comentariu 131
7. Sistemul de pedepse instituit în CP din 2002 reprezintă un progres incontestabil al drep-

tului penal din RM. Este semnificativ faptul diversificării pedepselor alternative celor privative
de libertate, cu toate că sarcina dată nu poate fi considerată suficient de bine realizată.
8. În felul acesta, CP din 2002 a schimbat esenţial lista pedepselor penale. În lista categorii-
lor de pedepse au fost introduse munca neremunerată în folosul comunităţii şi, pentru o perioadă
de timp, arestul; au fost excluse munca corecţională, mustrarea publică, confiscarea averii, pri-
varea de drepturi părinteşti etc.
9. A fost schimbată consecutivitatea categoriilor de pedepse. Legiuitorul a construit siste-
mul de pedepse în temeiul trecerii de la o pedeapsă mai uşoară la alta mai aspră. Se presupune
că această consecutivitate va orienta instanţele judecătoreşti spre alegerea unei pedepse mai
uşoare dintre pedepsele alternative prevăzute de legea penală.
10. În funcţie de gradul lor de autonomie şi de particularităţile de aplicare în raport cu alte-
le, pedepsele din CP se clasifică în principale, complementare şi mixte.
11. Pedepsele principale sunt aplicate în mod independent pentru săvârşirea unei infracţi-
uni, fără a fi adăugate la altele. La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată poate aplica o singură
pedeapsă principală dintre cele alternative indicate în articol sau fixa doar unica pedeapsă prin-
cipală indicată în articol. Stabilirea unei pedepse principale neindicate în articolul din PS se poa-
te face doar în cazul aplicării unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege (art.79 din
CP). Alin.(2) al art.62 din CP stabileşte următoarele pedepse principale: munca neremunerată în
folosul comunităţii, arestul (până la 29.06.2006 – a se vedea Legea nr.84/29.06.2006 pentru mo-
dificarea şi completarea unor acte legislative //MO,126-130/599, 11.08.2006), trimiterea într-o
unitate militară disciplinară, închisoarea şi detenţiunea pe viaţă (până la 13.03.2008 – a se vedea
Legea nr.53/13.03.2008 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative //MO, 84-
85/290, 13.05.2008).
12. Pedepsele complementare se aplică doar în calitate de adaos la o pedeapsă principală,
pe care o complimentează în vederea unei individualizări maxime şi pentru a atinge scopurile
pedepsei. Pedeapsa complementară nu poate fi fixată de sine stătător, ci doar însoţind de fiecare
dată o pedeapsă principală. În conformitate cu alin.(4) al art.62 din CP al RM, există numai o
singură pedeapsă de acest tip – retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de cali-
ficare (clasificare) şi a distincţiilor de stat (art.66 CP).
13. Pedepsele (mixte) pot fi aplicate atât ca pedepse principale, cât şi în calitate de pedepse
complementare. În conformitate cu alin.(3) al art.62 din CP, sunt pedepse mixte amenda (art.64 CP)
şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii de a exercita o anumită activitate (art.65 CP).
14. Aşadar, alin.(1) al articolului menţionat prevede pedepsele ce pot fi aplicate persoane-
lor fizice care au săvârşit infracţiuni. Categoriile de pedepse fixate de legiuitor încep cu cea mai
blândă – amenda – şi se termină cu cea mai aspră – detenţiunea pe viaţă.
15. Această consecutivitate a pedepselor dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi
cerinţele legiuitorului referitoare la sancţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură
mai blândă decât cea prevăzută pentru infracţiunea săvârşită, pornind de la art.79 CP, şi orien-
tează instanţele de judecată pentru a aplica pedepse persoanelor care au săvârşit infracţiuni uşoa-
re sau mai puţin grave, începând cu cele mai blânde (art.16 CP).
16. Sistemul pedepselor penale reflectă principiul echităţii sociale, iar aplicarea umană a
acestuia constă în corespunderea adecvată a pedepsei cu fapta săvârşită, cu circumstanţele care
atenuează sau agravează răspunderea penală şi cu personalitatea celui vinovat (art.7 CP).
17. Prin pedeapsă principală se înţelege pedeapsa pe care instanţa de judecată o poate apli-
ca de una singură pentru fapta penală săvârşită (detenţiunea pe viaţă, închisoarea, munca nere-
munerată în folosul comunităţii). Numai pedeapsa principală poate fi însoţită, pentru infracţiuni
concrete, de o pedeapsă complementară.
18. Amenda şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pot fi aplicate în calitate de pedepse principale. De asemenea, aceste pedepse pot fi
aplicate şi în calitate de pedepse complementare împreună cu cele principale.
19. Pedeapsă complementară este aceea care îndeplineşte rolul de completare a represiunii
şi se aplică numai după o pedeapsă principală.
20. Unele pedepse principale prevăzute de acest articol (detenţiunea pe viaţă şi munca ne-
remunerată în folosul comunităţii) nu pot fi aplicate unor persoane condamnate (minori, femei
gravide sau care au copii, persoane care au atins vârsta de pensionare, art.67, 68, 71 CP).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Hotărâri ale CEDO: Frantisek Vokurka
v.Republica Cehia din 16.10.2007; Grivneac v.Moldova din 09.10.2007; Holomiov v.Moldova
din 07.11.2006; Boicenco v.Moldova din 11.07.2006; Corsacov v.Moldova din 04.04.2006; Po-
pov (nr.1) v.Moldova din 17.01.2006; Şarban v.Moldova din 04.10.2005; Ostrovar v.Moldova
din 13.09.2005; Ziliberberg v.Moldova din 01.02.2005; Prodan v.Moldova din 18.05.2004; Hof-
fmann v.Austria din 23.06.1993 //www.lhr.md
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 01.06.2004: „CP în redacţia Legii
din 18 aprilie 2002, intrat în vigoare la 12 iunie 2003, în art.62 - categoriile pedepselor aplicate
persoanelor fizice, nu prevede o aşa categorie de pedeapsă ca destituirea din funcţie” (Decizia
1re-312/2004).
CP al CSJ din 24.04.2007: „CPL concluzionează că scopul pedepsei, aşa cum este prevă-
zut de art.61 CP, faţă de V.M. nu poate fi atins prin aplicarea unei sancţiuni sub formă de amen-
dă, deoarece acesta a comis o nouă infracţiune mai puţin gravă în termenul de probă stabilit prin
sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău din 11.05.2005, astfel neîndreptăţind încrederea
acordată (Decizia 1re-203/2007).

PEDEPSELOR APLICATE PERSOANELOR JURIDICE
(1) Persoanelor juridice li se pot aplica următoarele pedepse:
a) amendă;
b) privare de dreptul de a exercita o anumită activitate;
c) lichidare.
(2) Amenda se aplică în calitate de pedeapsă principală.
(3) Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate şi lichidarea
acesteia se aplică atât ca pedepse principale, cât şi ca pedepse complementare.
1. Posibilitatea de a se trage la răspundere penală persoana juridică a fost inclusă, pentru

prima oară, în prevederile legale în CP al RM din 2002.
2. Promotorii ideii privind iresponsabilitatea penală a persoanelor juridice invocau în mod
tradiţional imposibilitatea de a aplica o pedeapsă unei entităţi juridice. Este adevărat că unele
sancţiuni, care tind să producă suferinţe sau să izoleze delincventul, prin natura lor, nu sunt sus-
ceptibile a fi aplicate persoanelor juridice. Astfel de pedepse sunt închisoarea sau detenţiunea pe
viaţă.
3. Răspunderea penală a persoanelor juridice, la nivelul spectrului de pedepse şi al funda-
mentului acestui argument, a fost zdruncinată serios de experienţa unor legislaţii străine (Franţa,
Olanda, SUA, Anglia, Belgia etc.) care conţin un arsenal de pedepse şi măsuri de siguranţă apli-
cabile, nu fără eficacitate, persoanelor juridice.
Comentariu 133
4. Legislaţia penală a RM cuprinde doar trei pedepse (amenda, dizolvarea (sau lichidarea)
persoanei juridice şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate). În plus, CP stabileşte
o singură pedeapsă principală – amenda –, celelalte două (dizolvarea şi privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate) fiind pasibile a fi aplicate atât în calitate de pedepse principale, cât
şi în calitate de pedepse complementare.
5. Amenda este aplicată persoanelor juridice de către instanţa de judecată ca pedeapsă prin-
cipală în limitele de la 500 la 10.000 de unităţi convenţionale (art.64 CP).
6. Privarea persoanei juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi aplicată
de către instanţa de judecată în conformitate cu art.73 CP ca pedeapsă principală sau comple-
mentară.
7. Lichidarea persoanei juridice poate fi aplicată de către instanţa de judecată în conformi-
tate cu art.74 CP ca pedeapsă principală, dar şi în calitate de pedeapsă complementară.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza Gerger v.Turcia din
08.07.1999: „Dl Gerger a apelat la Comisie la 22 iunie 1994: „În petiţia sa iniţială din aceeaşi zi
şi în petiţia sa adiţională din 5 august - pe care a amendat-o la 25 octombrie 1994 -, el a pretins
că condamnarea sa a constituit o încălcare a art.9 şi 10 din Convenţie. El a mai susţinut că, prin
faptul că nu a dat motive rezonabile în hotărârea sa, Curtea Securităţii Naţionale i-a negat aces-
tuia dreptul la o audiere corectă în înţelesul art.61. În final el s-a plâns că fusese supus unei dis-
criminări contrare art.14 luat împreună cu art.5 §1 şi 6 §1, prin faptul că condiţiile pentru a obţi-
ne automat eliberare condiţionată conform Legii nr.3713 erau mai stricte decât cele din legea
generală”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Persoana juridică poartă răspundere
penală pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător. Venitul obţinut în urma unei
asemenea activităţi în conformitate cu art.106 CP se confiscă în proprietatea statului” (Decizia
1re-229/2005).
ARTICOLUL 64. AMENDA

(1) Amenda este o sancţiune pecuniară ce se aplică de instanţa de judecată în cazurile şi în
limitele prevăzute de prezentul cod.
(2) Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. Unitatea convenţională de amendă este
egală cu 20 de lei.
(3) Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1000 uni-
tăţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite, ţinându-se cont
de situaţia materială a celui vinovat, iar pentru infracţiunile comise din interes material – până
la 5000 unităţi convenţionale, luându-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul
săvârşirii infracţiunii.
(4) În cazurile prevăzute la art.21 alin.(3), mărimea amenzii pentru persoanele juridice se
stabileşte în limitele de la 500 la 10000 unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi gravi-
tatea infracţiunii săvârşite, de mărimea daunei cauzate, luându-se în considerare situaţia eco-
nomico-financiară a persoanei juridice. În caz de eschivare cu rea-voinţă a persoanei juridice
de la achitarea amenzii fixate, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată a
amenzii cu urmărirea patrimoniului.
(5) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca
pedeapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma nea-
chitată a amenzii cu închisoare în limitele termenelor prevăzute la art.70. Suma amenzii se înlo-
cuieşte cu închisoare, calculându-se o lună de închisoare pentru 50 unităţi convenţionale.
(6) Amenda în calitate de pedeapsă complementară poate fi aplicată numai în cazurile în

care ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare.
(7) În cazul în care condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită ca pedeapsă
principală sau complementară, instanţa de judecată poate, potrivit prevederilor art.67, să înlo-
cuiască suma neachitată a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii, calculându-
se 60 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 unităţi convenţionale de
amendă.
1. Amenda, în conformitate cu alin.(1) al art.64 CP, este o sancţiune pecuniară ce se aplică

de către instanţa de judecată în cazurile şi în limitele prevăzute de CP. Ea este o restrângere a
drepturilor patrimoniale ale condamnatului, care se manifestă în reducerea patrimoniului său. În
prezent, amenda este una dintre cele mai răspândite tipuri de pedepse, atât în legile penale, cât şi
în practica judecătorească, în majoritatea jurisdicţiilor lumii.
2. Amenda poate fi aplicată atât ca pedeapsă principală, cât şi ca pedeapsă complementară.
Ea se stabileşte în unităţi convenţionale, o unitate convenţională fiind egală cu 20 de lei (alin.(2)
al art.64 CP). În cazul în care se va modifica cuantumul unităţii convenţionale, ca bază se va lua
mărimea acesteia la momentul săvârşirii infracţiunii.
3. Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele de la 150 la 1000 de
unităţi convenţionale, în funcţie de caracterul şi de gravitatea infracţiunii săvârşite, ţinându-se
cont de situaţia materială a celui vinovat. Astfel, la aprecierea situaţiei materiale a vinovatului,
trebuie să se ţină cont de mărimea veniturilor condamnatului, de numărul persoanelor aflate la
întreţinere, de alţi factori care determină situaţia lui materială.
4. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite ca pe-
deapsă principală sau complementară, instanţa de judecată poate să înlocuiască suma neachitată
a amenzii cu închisoare în limitele termenelor prevăzute de lege sau de art.70 CP. În astfel de
cazuri de înlocuire a pedepselor, o lună de arest sau de închisoare se calculează pentru 50 de
unităţi convenţionale (alin.(5) al art.64 CP). Condamnatul se eschivează cu rea-voinţă atunci
când îşi schimbă locul de trai şi nu anunţă organele care supraveghează executarea pedepsei,
când ascunde sau nu declară veniturile din care poate fi percepută amenda.
5. Cazurile de eschivare cu rea-voinţă trebuie deosebite de cele în care, din condiţii obiecti-
ve, condamnatul nu este în stare să plătească amenda stabilită (lipsa salariului sau a altor veni-
turi, starea materială grea condiţionată de numărul mare de persoane aflate la întreţinere sau
bolnave etc.). Potrivit prevederilor CP, în situaţia dată, instanţa de judecată poate să înlocuiască
suma neachitată a amenzii cu munca neremunerată în folosul comunităţii, calculându-se 60 de
ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru 50 de unităţi convenţionale de amendă
(alin.(7) al art.64 din CP).
6. În calitate de pedeapsă complementară, amenda poate fi aplicată numai în cazurile în ca-
re ea este prevăzută ca atare pentru infracţiunea corespunzătoare (alin.(2), (3), (4) ale art.189 cu
sau fără alin.(3) al art.190).
7. Amenda reprezintă o pedeapsă la fel de veche ca şi privaţiunea de libertate. Atât în ve-
chea, cât şi în noua reglementare, ea reprezintă prima şi cel mai des utilizată alternativă a deten-
ţiunii penitenciare.
Comentariu 135
8. În prezent CP al RM prevede amenda alternativ pedepsei închisorii în 226 de sancţiuni

ale PS a CP, fapt ce constituie mai mult de 2/3 din numărul total al faptelor social periculoase
recunoscute de legislator drept infracţiune.
9. Amenda ca pedeapsă principală poate fi folosită, de asemenea, în cazurile aplicării de că-
tre instanţa de judecată a unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege pentru infracţiu-
nea concretă (art.79 CP), precum şi în cazurile înlocuirii părţii neexecutate din pedeapsă cu o
pedeapsă mai blândă (art.92 CP).
10. Cuantumul special al amenzii este stabilit pentru fiecare infracţiune în parte.
11. Mărimea amenzii trebuie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe infractor în situaţia de
a nu-şi îndeplini îndatoririle privitoare la întreţinerea, educarea, învăţătura persoanelor faţă de
care are asemenea obligaţiuni legale.
12. Suma concretă a amenzii se apreciază în funcţie de: a) caracterul şi gravitatea infracţi-
unii săvârşite; b) mărimea daunei cauzate; c) situaţia economico-financiară a întreprinderii.
13. Funcţia de constrângere a pedepsei prin amendă poate fi realizată şi prin micşorarea
patrimoniului persoanei vinovate, în funcţie de suma amenzii, fapt care conduce implicit la înăs-
prirea vieţii condamnatului.
14. Achitarea amenzii de către condamnat se efectuează în termenul stabilit de către in-
stanţa de judecată. Actele de confirmare a achitării amenzii urmează a fi prezentate instanţei.
15. În cazul în care condamnatul nu este în stare să achite amenda, instanţa judiciară, exe-
cutorul public, la cererea condamnatului, poate amâna sau eşalona plata pe un termen de până la
un an (a se vedea CEx).
16. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă, fără motive obiecti-
ve, de către condamnat a deciziei instanţei de judecată de a achita în termen amenda stabilită.
17. La determinarea sumei amenzii instanţa de judecată în fiecare caz concret ia în consi-
derare nu numai gravitatea infracţiunii comise, motivul acesteia, dar şi persoana celui vinovat,
circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, influenţa pedepsei aplicate
asupra corectării şi reeducării vinovatului, condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
18. Stabilind amenda maximă (prevăzută în articolul respectiv al PS a CP), instanţa de ju-
decată trebuie să se bazeze pe cerinţele ca pedeapsa să poată fi executată, să fie posibilă (reală),
să nu-l lipsească pe condamnat şi pe familia acestuia de mijloace de existenţă.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza Gerger v.Turcia din
08.07.1999 (nr.00024919/94): „La 23 septembrie 1995 reclamantul şi-a încheiat pedeapsa cu
închisoarea. Totuşi, deoarece nu plătise amenda care-i fusese impusă, el a fost menţinut în de-
tenţie conform secţiunii 5 din Legea de Executare a Sentinţelor (Legea nr.647), fiind nevoit să
stea în închisoare câte o zi în plus pentru fiecare 10.000 de TRL datorate (...). La 26 octombrie
1995. dl Gerger a plătit restul amenzii şi a fost eliberat. La 30 octombrie 1995 a intrat în vigoare
Legea nr.4126 din 27 octombrie 1995. Inter alia, aceasta reducea durata pedepselor cu închisoa-
rea prevăzute prin secţiunea 8 din Legea nr.3713, crescând cuantumul amenzilor (...). Printr-o
prevedere provizorie în legătură cu secţiunea 2, Legea nr.4126 stipula că sentinţele date conform
secţiunii 8 din Legea nr.3713 vor fi revizuite în mod automat (...). În consecinţă, Curtea Securi-
tăţii Naţionale a revizuit cazul reclamantului în privinţa temeiurilor. La 17 noiembrie 1995,
aceasta a impus o amendă suplimentară de 84.833.333 TRL, cu suspendarea plăţii. Acea decizie
a devenit finală la 15 martie 1996”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 26.10.2004: „Sentinţa adoptată în
cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei poate fi atacată cu recurs, invocându-se doar erorile
procesuale şi măsura de pedeapsă stabilită” (Decizia 1ra-660/2004).
CP al CSJ din 26.10.2004: „Art.84 din CP nou nu prevede aplicarea principiului absorbirii
pedepsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră pentru concurs de infracţiuni grave” (Decizia 1re-
531/2004).
Plenul CSJ din 29.01.2007: „La reîncadrarea faptei în baza legii noi prin prisma art.10 CP
(2002), instanţa de judecată nu era în drept să stabilească şi pedeapsa cu amenda, deoarece
aceasta nu era prevăzută în calitate de sancţiune în articolul care era în vigoare la data comiterii
infracţiunii” (Hotărârea 4-1re-20/2007).
ARTICOLUL 65. PRIVAREA DE DREPTUL DE A OCUPA

ANUMITE FUNCŢII SAU DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE
(1) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de
care s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii.
(2) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate
poate fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani.
(3) Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poa-
te fi aplicată ca pedeapsă complementară şi în cazurile când nu este prevăzută în calitate de pe-
deapsă pentru infracţiunile din Partea specială a prezentului cod, dacă, ţinând cont de caracterul
infracţiunii săvârşite de cel vinovat în timpul îndeplinirii obligaţiilor de serviciu sau în timpul
exercitării unei anumite activităţi, instanţa de judecată va considera imposibilă păstrarea de către
acesta a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate.
(4) La aplicarea pedepsei privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate în calitate de pedeapsă complementară la amendă sau muncă neremunera-
tă în folosul comunităţii, termenul ei se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii,
iar la aplicarea ei în calitate de pedeapsă complementară, la închisoare, termenul ei se calcu-
lează din momentul executării pedepsei principale.
1. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate

constă în interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o activitate de natura aceleia de care
s-a folosit condamnatul la săvârşirea infracţiunii. Este reglementată de alin.(1) al art.65 din CP.
Legea nu prevede, după exemplul altor legislaţii6, tipul funcţiei sau natura, genul de activitate
care cad sub interdicţie. Acestea pot fi diverse: fie o funcţie în organele de stat sau obşteşti, fie
activităţi profesionale, de întreprinzător sau de altă natură. Singurul criteriu stipulat de lege de
identificare a funcţiei sau activităţii asupra cărora pot fi impuse restricţii de către instanţa de ju-
decată este utilizarea funcţiei sau activităţii la săvârşirea infracţiunii.
2. Aplicarea acestui tip de pedeapsă este determinată în mod principal de necesitatea de a
preveni recidiva persoanelor care au comis infracţiuni în legătură cu funcţia ocupată sau cu acti-
vitatea profesională.
3. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate poa-
te fi stabilită de instanţa de judecată pe un termen de la 1 la 5 ani. Legea prevede că această pe-
deapsă poate fi aplicată atât ca principală, cât şi drept complementară.
6
Art.47 din CP al Federaţiei Ruse prevede că privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită ac-
tivitate constă în interzicerea de a ocupa funcţii în organele de stat, în organele administraţiei publice locale sau de a practica o
anumită activitate profesională sau de a altă natură.
Comentariu 137
4. În cazul aplicării amenzii, instanţa nu o poate dispune în general, ci trebuie să specifice

expres funcţia (tipul de funcţie: funcţie de conducere în organele de stat, administrator al valori-
lor materiale, funcţii cu caracter educativ etc.) care se interzice a fi ocupată sau genul de activi-
tate care nu mai poate fi desfăşurat.
5. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se
aplică atât ca pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Această catego-
rie de pedeapsă este constituită din două interdicţii diferite: privarea de dreptul de a ocupa anu-
mite funcţii şi privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
6. Interzicerea acestui drept este determinată de obicei de activitatea infracţională a con-
damnatului care s-a folosit de funcţia sau profesia sa ori de o anumită activitate pentru a săvârşi
infracţiunea.
7. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii ca măsură de pedeapsă poate fi aplicată
faţă de persoanele care se află în serviciu în organele de stat sau în administraţia publică locală,
precum şi faţă de cele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nesta-
tale.
8. Măsura de pedeapsă enunţată se realizează prin rezilierea contractului de muncă dintre
condamnat şi administraţia respectivă. Acest fapt este confirmat de inscripţiile operate în carne-
tul de muncă, şi anume: temeiul, perioada şi de la care funcţii sau activitate este îndepărtat con-
damnatul.
9. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate ca măsură de pedeapsă presupu-
ne interzicerea, în baza sentinţei de judecată, de a practica activitatea nominalizată de către o
persoană concretă. Astfel de activitate poate fi de natura aceleia de care condamnatul s-a folosit
la săvârşirea infracţiunii. Ea include atât activitatea de bază (serviciul), de exemplu, medicina,
pedagogia, justiţia, conducerea mijloacelor de transport în bază de contract etc., cât şi activitatea
în afara serviciului, de exemplu, conducerea transportului personal, vânătoarea etc.
10. Decizia de a priva condamnatul de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate este adoptată de instanţa de judecată în baza materialelor dosarului, ţinându-
se cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei
care agravează răspunderea etc. (a se vedea comentariul de la art.75 CP).
11. Instanţa de judecată, la emiterea sentinţei, nu-i poate interzice condamnatului să ocupe
în general o funcţie de răspundere, dar trebuie să nominalizeze care funcţii anume în organele de
stat, ce activitate şi pe ce perioadă condamnatul nu are dreptul să le ocupe.
12. Prin dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate se înţele-
ge un post într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau în organele de administrare pu-
blică locală ori o subdiviziune, filială a lor, în care persoana respectivă, prin numire, alegere sau
în virtutea unei însărcinări deţine anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor
autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice (a
se vedea şi prevederile de la art.123 şi 124 CP).
13. Pedeapsa de privare a dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate, ca pedeapsă principală sau ca pedeapsă complementară la pedeapsa sub formă de
amendă sau muncă neremunerată în folosul comunităţii, se execută de către serviciile de execu-
tare de la locul de trai al condamnaţilor.
14. Conform alin.(3) art.65 CP, aceste două măsuri se pot aplica drept pedepse complemen-
tare şi în cazurile în care ele nu sunt prevăzute în articolele PS a CP. În aceste cazuri, caracterul
infracţiunii comise este determinat în funcţie de postul ocupat sau de activitatea practicată şi de
posibilitatea infractorului de a le utiliza în scopul săvârşirii noilor infracţiuni. Dacă infracţiunea
nu este legată de activitatea profesională, inculpatul nu poate fi privat de dreptul de a exercita
această activitate.
15. Faptul că, la momentul emiterii sentinţei, inculpatul nu ocupa o anumită funcţie de stat
şi nu practica activitatea cu care a fost legată infracţiunea nu poate fi piedică pentru aplicarea
acestor pedepse. Mai mult, instanţa poate aplica pedepsele enunţate şi în cazul în care infractorul
îndeplinea anumite funcţii, obligaţiuni temporare la comandă sau indicaţie.
16. Modul de aplicare a pedepselor menţionate este stabilit concret în alin.(4) art.65: când
ele sunt numite în calitate de pedepse complementare la amendă sau la muncă neremunerată în
folosul comunităţii, termenul se calculează din momentul rămânerii definitive a hotărârii (sen-
tinţei).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Decizia CEDO din 30.05.2006 Matyjek
v.Polonia//www.coe.int
ARTICOLUL 66. RETRAGEREA GRADULUI MILITAR,

A UNUI TITLU SPECIAL, A GRADULUI DE CALIFICARE (CLASIFICARE)
ŞI A DISTINCŢIILOR DE STAT
În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de
gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele săvârşirii infracţiunii, poate retrage
condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare (clasificare) şi distincţiile de
stat.
1. Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi

a distincţiilor de stat constituie o pedeapsă care se aplicată numai în calitate de pedeapsă com-
plementară. În conformitate cu art.66 CP, „În caz de condamnare pentru o infracţiune gravă, de-
osebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele să-
vârşirii infracţiunii, poate retrage condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de califica-
re şi distincţiile de stat”. În vechea reglementare, la art.34, pedeapsa avea denumirea de retrage-
re a gradelor militare şi a altor titluri, precum şi a ordinelor, medaliilor şi a titlurilor onorifice.
2. Gradul militar se acordă persoanei pentru anumite merite în rândurile Forţelor Armate,
organelor securităţii statului. Tipurile de grade militare (locotenent, căpitan, colonel etc.) şi or-
dinea de conferire a acestora sunt reglementate de legislaţie.
3. Titlul special este o menţiune de stat care se atribuie pentru serviciul în diferite organe:
serviciul diplomatic, controlul vamal (plutonier al serviciului vamal, locotenent al serviciului
vamal etc.), organele fiscale etc.
4. Gradul de calificare (clasificare) este o menţiune specială de stat care se acordă funcţio-
narilor publici, adică persoanelor care satisfac serviciul public în diverse organe: aparatul Par-
lamentului şi Preşedintelui RM, aparatul Cancelariei de Stat, Curtea de Conturi etc. În conformi-
tate cu Legea cu privire la serviciul public nr.443-XIII din 04.05.1995, sunt stabilite trei ranguri
cărora le corespund câte trei grade de calificare a funcţionarilor publici: consilier de clasa I, de
clasa a II-a, de clasa a III-a, consilier de stat de clasele I, a II-a, a III-a şi consilier de stat al RM,
care poate fi de trei clase.
5. Distincţiile de stat sunt ordinele (Ordinul Republicii, Ordinul „Ştefan cel Mare”, Ordinul
de Onoare etc.) şi medaliile (Meritul Civic, Meritul Militar, „Mihai Eminescu” etc.), inclusiv
jubiliare şi titlurile onorifice (Meşter-Faur, Om Emerit etc), care se conferă în semn de recunoş-
tinţă şi apreciere a meritelor persoanelor fizice şi juridice (Ordinul Meritul Civic etc.).În con-
formitate cu art.34 al Legii cu privire la distincţiile de stat, retragerea distincţiilor de stat se efec-
tuează numai de către Preşedintele RM, căruia instanţa de judecată îi propune acest lucru în ca-
zul în care persoana a fost condamnată pentru o infracţiune gravă. Distincţiile de stat retrase sunt
restituite organului care se ocupă cu problemele conferirii distincţiilor de stat.
Comentariu 139
6. Această categorie de pedeapsă poate fi aplicată numai în calitate de pedeapsă comple-

mentară (a se vedea alin.(4) art.62 CP). Pornind de la cerinţele alin.(5) art.90 CP, ea poate fi
aplicată şi în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
7. Instanţa de judecată care a luat decizia privind retragerea gradului militar, a unui titlu
special, a gradului de calificare (clasificare) si a distincţiilor de stat, în calitate de pedeapsă
complementară, imediat după intrarea în vigoare a sentinţei, printr-o sesizare, aduce această de-
cizie la cunoştinţa organului care i-a conferit condamnatului gradul, titlul sau distincţia respecti-
vă. La sesizare se anexează şi copia sentinţei.
8. Organul respectiv va efectua modificările necesare în documentele de conferire a gradu-
lui, titlului sau distincţiei şi va lua măsurile respective de privare de dreptul de purtare şi de în-
lesnirile pe care le acordă aceste grade, titluri sau distincţii. Despre aceasta va fi informată in-
stanţa.
9. Retragerea gradului militar poate fi aplicată nu numai persoanelor concrete în timpul
serviciului activ, dar şi celor ce au trecut în rezervă.
10. Instanţa de judecată nu este în drept să priveze condamnatul de titlul sau gradul ştiinţific.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO în cauza Engel şi alţii
v.Olanda din 08.06.1976: „Pedeapsa implicând privarea de libertate care îl ameninţa teoretic pe
dl Engel era de o durată prea scurtă pentru a ţine de legea „penală”. Mai mult, acesta nu risca
executarea pedepsei o dată cu încheierea procedurilor instituite la Curtea Militară Supremă la 7
aprilie 1971, din moment ce o executase deja de la 20 la 22 martie (paragrafele 34-36, 63 şi
66)”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 19 februarie 2008: „Prin sentinţa
Judecătoriei Ciocana, mun.Chişinău din 06 iulie 2007, L:G. a fost condamnat în baza art.327
alin.(2) lit.a) CP la amendă în mărime de 600 unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a
ocupa funcţii în cadrul MAI pe un termen de 1 (unu) an” (Decizia 1ra-106/2008).
ARTICOLUL 67. MUNCA NEREMUNERATĂ ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII

(1) Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în antrenarea condamnatului, în afa-
ra timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, determinată de autorităţile administraţi-
ei publice locale.
(11) În cazul militarilor în termen şi militarilor cu termen redus, munca neremunerată în fo-
losul comunităţii constă în antrenarea condamnaţilor în timpul liber de şedinţe, stabilite în con-
formitate cu cerinţele regulamentelor militare, la muncă, determinată de comandantul unităţii
militare.
(2) Munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de
ore şi este executată de la 2 la 4 ore pe zi.
(3) În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul
comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoare, calculându-se o zi de închisoare pentru 2 ore de
muncă neremunerată în folosul comunităţii. În acest caz, termenul închisorii poate fi mai mic de
6 luni.
(4) Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor recunoscu-
te ca invalizi de gradele I şi II, militarilor prin contract, femeilor gravide, femeilor care au copii
în vârstă de până la 8 ani, persoanelor care nu au atins vârsta de 16 ani şi persoanelor care au
atins vârsta de pensionare.
(5) Munca neremunerată în folosul comunităţii va fi prestată timp de cel mult 18 luni, timp
care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.
(6) Militarii în termen şi militarii cu termen redus condamnaţi la muncă neremunerată în

folosul comunităţii execută această pedeapsă în unitatea militară.
1. Munca neremunerată în folosul comunităţii constituie o pedeapsă aplicabilă doar în cali-

tate de pedeapsă principală, reprezentând una dintre pedepsele de bază alternative celor privative
de libertate, care au completat sistemul de pedepse din CP din 2002. Este un pas care se înca-
drează în politica europeană în acest domeniu. Această pedeapsă a fost preluată din experienţa
altor state – Franţa, Marea Britanie, Olanda, SUA, Germania etc., state în care s-a confirmat deja
ca fiind o pedeapsă de bază în substituirea pedepselor privative de libertate. Munca neremunera-
tă în folosul comunităţii aplicată pe larg în ţările de peste hotare exista de mult în reglementările
vechii legi penale a RM în modalitatea muncii corecţionale (art.27 CP al RSSM din 1961). După
cum demonstrează experienţa ţărilor de peste hotare, eficacitatea acestei pedepse necesită chel-
tuieli financiare esenţiale în scopul creării locurilor de muncă special destinate categoriilor date
de condamnaţi. În calitate de exemplu putem aduce Finlanda, ţară în care guvernul a eliberat
mijloace pentru crearea a 100 mii de locuri de muncă, fapt care şi-a făcut efectul asupra diminu-
ării numărului condamnaţilor la privaţiune de libertate. Drept rezultat, această ţară care ocupa
mai înainte unul dintre primele locuri după indicele celor condamnaţi la privaţiune de libertate la
100 mii de locuitori, a trecut în grupa ţărilor cu cel mai favorabil indice după criteriul dat, în
timp ce RM rămâne în fruntea celor mai nefavorabile ţări.3. În această ordine de idei, se impune
promovarea şi aplicarea, pe o scară cât mai largă, a unor măsuri alternative pentru detenţiune,
fapt recomandat şi de structurile internaţionale: ONU, CE etc. În baza celor afirmate, şi în RM a
fost iniţiat un proces de reformare a justiţiei penale prin modernizarea acesteia şi prin introduce-
rea unor forme de corecţie ca munca neremunerată în folosul comunităţii, medierea şi probaţiu-
nea. Astfel, conform alin.(1) al art.67 din CP, munca neremunerată în folosul comunităţii constă
în antrenarea condamnatului, în afara timpului serviciului de bază sau de studii, la muncă, de-
terminată de autorităţile administraţiei publice locale. Aceasta este o pedeapsă care restrânge
dreptul la muncă al condamnatului, fiind totodată şi una restrictivă de libertate, deoarece execu-
tarea are loc în anumite condiţii coercitive.
2. Alin.(2) şi (5) ale art.67 stabilesc anumite condiţii şi limite temporale de executare a pe-
depsei date: aceasta se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 de ore şi este executată de la 2 la 4
ore pe zi; în plus, ea poate fi prestată cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămâne-
rii definitive a hotărârii judecătoreşti.
3. Alin.(4) al art.67 CP exclude din cercul persoanelor cărora le poate fi stabilită ca pedeap-
să munca neremunerată în folosul comunităţii invalizii de gradele I şi II, militarii prin contract,
femeile gravide, femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani, persoanele care nu au atins vâr-
stă de 16 ani, precum şi persoanele care au atins vârsta de pensionare.
4. În cazul pierderii capacităţii de muncă de către condamnat (recunoaşterea persoanei drept
invalid de gradul I sau II) sau al gravidităţii, judecata poate aplica prevederile art.95 şi 96 CP,
însă în alte situaţii lipseşte o bază juridico-penală pentru amânarea executării pedepsei.
5. Ideea călăuzitoare pentru introducerea acestei modalităţi de pedeapsă a fost înlocuirea
executării pedepsei cu închisoarea în penitenciar cu munca utilă în stare de libertate. În felul
acesta, pe de o parte, se d ajutor la realizarea scopului executării pedepsei, acela al educării prin
muncă şi al respectului faţă de drept, iar pe de altă parte condamnatul este ferit de regimul peni-
tenciar, care este mai dificil şi de multe ori dă rezultate îndoielnice în privinţa reeducării şi cori-
jării lui.
Comentariu 141
6. Din punctul de vedere al naturii juridice, pedeapsa muncii neremunerate în folosul co-
munităţii constă în antrenarea condamnatului în afara timpului serviciului de bază sau de studii
la munca determinată de autorităţile publice locale (alin.(1) art.67 CP al RM). Această pedeapsă
prezintă o serie de avantaje: condamnatul nu este rupt de familie şi de mediul său profesional;
munca în libertate este mai uşoară din punct de vedere fizic şi moral; procesul de reeducare este
mai eficient într-un loc de muncă în liberate, decât într-un loc de deţinere; munca în folosul co-
munităţii are un efect fizic şi emoţional asupra delincventului, întrucât îi limitează libertatea de
deplasare, presupune o anumită autodisciplină şi respect pentru ceilalţi, toate acestea implicând
condamnatul în exercitarea unor sarcini şi care constituie, în anumite condiţii, o provocare pen-
tru concepţia, experienţa şi capacităţile sale personale.
7. Este adevărat munca aceasta atrage o seamă de restricţii, dar şi acestea sunt mai uşor de
suportat decât executarea pedepsei într-un penitenciar. Munca în folosul comunităţii poate con-
stitui, prin urmare, un mod pozitiv de a-1 pune pe delincvent în situaţia să ofere o compensaţie
pentru infracţiunile comise şi poate servi drept posibilitate de a stimula reorientarea interioară a
condamnatului şi apariţia sentimentului de respect faţă de propria persoană. Astfel, această
muncă are o dublă valoare pentru delincvent prin faptul că îl face conştient pe acesta că membrii
comunităţii sunt afectaţi de criminalitate şi că, la rândul ei, comunitatea sesizează că delincvenţii
pot aduce o contribuţie mai curând constructivă decât distructivă în viaţa ei.
8. Necesitatea implementării muncii în beneficiul comunităţii este motivată de un şir de
factori. În acest sens menţionăm, în primul rând, faptul că întreţinerea închisorilor este foarte
costisitoare.
9. În al doilea rând, cei mai mulţi deţinuţi nu sunt „criminali periculoşi” de care societatea
este în drept să fie apărată. Ei sunt, de cele mai multe ori, oameni săraci care au comis delicte
aflate la limita de jos a scării criminalităţii (furt elementar, deteriorare de bunuri) şi care nu sunt
„criminali profesionişti”. În această ordine de idei, ne întrebăm: cine are de câştigat dacă aceştia
sunt, pur şi simplu, închişi? Rezultatul este bine cunoscut: statul suportă cheltuieli suplimentare,
nici victima şi nici societatea nu primesc vreo compensaţie, iar închisorile devin tot mai aglome-
rate. Concluzia care se desprinde, în mod logic, este următoarea: plasarea delincventului într-o
instituţie în care poate presta o muncă utilă în beneficiul comunităţii (adică să facă ceva bun).
Procedând astfel cu o anumită categorie de condamnaţi, obţinem un rezultat mult mai favorabil.
10. Dacă trecem în revistă PS a CP, constatăm că munca comunitară în calitate de pedeapsă
este prevăzută pentru infracţiunile uşoare şi mai puţin grave.
11. Cu toate că satisfacerea muncii date constituie o pedeapsă, prescripţiile legislaţiei mun-
cii privind disciplina de muncă, securitatea şi protecţia muncii, igiena muncii etc., cu unele ex-
cepţii (munca nu este remunerată şi nici benevolă), trebuie să fie respectate. Condamnatul poate
fi atras la lucrări ce necesită calificare specială doar în cazul în care dispune de o atare calificare.
Se interzice executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii pe timp de noapte, fără acor-
dul condamnatului. În unele cazuri, munca neremunerată în folosul comunităţii are caracter sub-
stitutiv. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul
comunităţii, ea se înlocuieşte cu închisoarea.
12. În conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de executare a pedepsei penale
sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, evidenţa şi controlul asupra compor-
tamentului persoanelor condamnate la pedeapsa dată sunt exercitate de subdiviziunile teritoriale
ale Departamentului de executare a deciziilor judiciare şi de Serviciul pentru activitatea cu mi-
norii al MAI - în privinţa condamnaţilor minori. Pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în
folosul comunităţii se execută la obiective cu destinaţie socială de la locul de trai al condamna-
tului.
13. Obiectivele cu destinaţie socială sunt determinate de către primărie (pretură), de comun
acord cu serviciul de executare, la organizaţii, instituţii şi întreprinderi, indiferent de forma or-
ganizatorico-juridică a acestora.
14. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi aplicată numai în calitate de pe-
deapsă principală (a se vedea art.62 alin.(2) CP).Condamnatul nu este remunerat pentru astfel de
muncă, indiferent de volumul sau calitatea acesteia, adică prestează o muncă gratuită. O astfel
de activitate se efectuează de către condamnat în afara timpului serviciului de bază sau de studii.
Caracterul muncii, locul şi volumul ei sunt determinate de autorităţile administraţiei publice lo-
cale şi nu poate depăşi 4 ore pe zi.
15. În funcţie de caracterul infracţiunii săvârşite şi de persoana inculpatului, munca nere-
munerată în folosul comunităţii poate fi stabilită pe un termen de la 60 până la 240 de ore. De
obicei, această pedeapsă se aplică pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin grave, care prevăd o pe-
deapsă de până la 5 ani de închisoare sau pentru care în calitate de pedeapsă nici nu se aplică
închisoarea.
16. Constrângerea prin aplicarea acestei pedepse constă în faptul că munca neremunerată
are caracter obligatoriu pentru condamnat.
17. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii neremune-
rate în folosul comunităţii, această pedeapsă se înlocuieşte prin închisoare, calculele respective
fiind prevăzute în acest articol.
18. Prin eschivare cu rea-voinţă se înţelege neîndeplinirea conştientă de către condamnat,
fără motive, într-un termen rezonabil (îndelungat) a obligaţiunilor determinate de către adminis-
traţia publică locală.
19. Faptul eschivării cu rea-voinţă a condamnatului de la îndeplinirea muncii corespunză-
toare trebuie semnalat în judecata care a aplicat această măsură de către organul care pune în
executare pedeapsa, alăturând şi demersul de în favoarea înlocuirii acestei pedepse cu una mai
aspră în condiţiile legii.
20. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor indicate în
alin.(4) al prezentului articol, cu condiţia că la momentul examinării dosarului în judecată sunt
anexate documentele respective ale condamnaţilor care certifică invaliditatea: vârsta, existenţa
copiilor până la 8 ani, starea de gestaţie a femeilor etc.
21. În cazul în care condamnatul în timpul executării pedepsei nominalizate este recunoscut
invalid de gradul I sau II, organul de executare înaintează instanţei judecătoreşti o prezentare
privind liberarea de executarea ulterioară a pedepsei, iar în caz de graviditate a condamnatei –
prezentare privind suspendarea executării pedepsei până la naştere, apoi persoana este liberată
de executare, deoarece cade sub altă interdicţie – are copil în vârstă de până la 8 ani.
22. Înlocuirea sumei neachitate a amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii
(art.64 alin.(7) CP) poate avea loc în privinţa altor persoane decât cele enumerate în alin.(4)
art.67 CP şi în cazul când condamnatul nu se eschivează cu rea-voinţă să plătească amenda, ci
din cauza situaţiei materiale şi a măsurilor întreprinse nu este în stare să o plătească. Deosebirea
dintre eschivarea cu rea-voinţă a condamnatului de la achitarea amenzii stabilite şi imposibilita-
tea lui să o plătească trebuie să se facă ţinându-se cont de vârsta condamnatului (condamnatei),
de starea socială şi materială, de posibilitatea de a vinde anumite bunuri ori de a lua un împru-
mut, precum şi de alte circumstanţe, care, în ansamblu, fac dovadă că acesta nu este în stare să
achite amenda. Înlocuirea amenzii cu muncă neremunerată în folosul comunităţii se poate aplica
numai în cazul în care condamnatul este de acord cu îndeplinirea acestei munci şi suma neachi-
tată poate fi compensată prin această muncă pe un termen de până la 240 de ore.
23. Soluţionând demersul de înlocuire a muncii neremunerate în folosul comunităţii cu în-
chisoarea, conform pct.8) alin.(1) art.469 CPP, instanţa de judecată urmează să ţină seama de
Comentariu 143
faptul că, prin eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la muncă neremunerată în folosul

comunităţii, se înţelege săvârşirea de către acesta a unei noi încălcări a obligaţiunilor condamna-
tului stipulate în art.191 Cod de executare şi pct.29 din Regulamentul cu privire la modul de
executare a pedepsei penale sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, după care
acesta a fost preîntâmpinat de două ori (prima dată oral şi a doua în scris) despre consecinţele
nerespectării condiţiilor şi a modului de ispăşire a pedepsei.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO: Holomiov v.Moldova din
07.11.2006; Boicenco v.Moldova din 11.07.2006; Şarban v.Moldova din 04.10.2005.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Potrivit textului art.62 CP şi ordinii în
care sunt enumerate categoriile pedepselor, care pot fi aplicate persoanei fizice pentru o infracţi-
une, amenda ca pedeapsă principală se consideră o pedeapsă mai blândă ca munca neremunerată
în folosul comunităţii. Prin admiterea apelului inculpatului cu casarea sentinţei prin care amenda
ca pedeapsă principală s-a înlocuit cu munca neremunerată în folosul comunităţii, fără consim-
ţământul inculpatului, s-a creat o situaţie mai gravă pentru persoana ce a declarat apel. Sistemul
de pedepse fixat în art.62 Cod penal începe cu cea mai blândă - amendă şi se termină cu cea mai
aspră - detenţiunea pe viaţă şi dacă amenda e situată la lit.a) din acest articol apoi munca nere-
munerată e situată pe locul 4 la litera d) şi este, deci, mai severă, deoarece compararea pedepse-
lor după rigurozitate se face prin aprecierea locului lor în conţinutul articolului menţionat.
Consecutivitatea pedepselor în art.62 CP:
1) dă posibilitate să se ţină seama de aprecierile şi cerinţele legislativului referitoare la sanc-
ţiuni atunci când instanţa de judecată aplică o măsură mai blândă decât cea prevăzută pentru in-
fracţiunea săvârşită, pornind de la sistemul pedepselor, prevăzute la art.2 CP;
2) orientează instanţele de judecată spre determinarea pedepselor persoanelor care au săvâr-
şit infracţiuni uşoare, mai puţin grave, începând cu cele mai blânde.
Instanţa de fond a ţinut cont de aceasta şi, în cazul dat, motivat a aplicat pedeapsa, pe când
cea de apel nu a ţinut cont şi a comis eroare de drept, care urmează a fi corectată de către instan-
ţa de recurs prin admiterea recursului procurorului în favoarea inculpaţilor, casarea hotărârii ata-
cate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond” (Decizia 1ra-664/2005).

ARTICOLUL 70. ÎNCHISOAREA

(1) Închisoarea constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei in-
fracţiuni prin izolarea impusă a acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, în baza hotă-
rârii instanţei de judecată, pe un anumit termen, într-un penitenciar.
(2) Închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 de ani.
(3) La stabilirea pedepsei închisorii pentru persoana care, la data săvârşirii infracţiunii, nu
a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maximul pedepsei, prevăzute de
legea penală pentru infracţiunea săvârşită, reduse la jumătate.
(4) La stabilirea pedepsei definitive în caz de concurs de infracţiuni, pedeapsa închisorii nu
poate depăşi 25 de ani pentru adulţi şi 12 ani şi 6 luni pentru minori, iar în caz de cumul de sen-
tinţe – 30 ani pentru adulţi şi 15 ani pentru minori.
(5) În cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă mai blândă, cu titlu de
graţiere, se aplică închisoarea pe un termen de 30 de ani.
1. Lexemul închisoare semnifică locul în care sunt închise persoanele condamnate la pe-
depse privative de libertate sau sunt deţinute preventiv. Prin comutare semantică, sensul lexemu-
lui s-a extins şi asupra modalităţii de privare de libertate a persoanei vinovate de săvârşirea unei
infracţiuni prin izolare impusă acesteia de mediul normal de viaţă şi plasarea ei, pe baza hotărâ-
rii instanţei de judecată, pe un anumit termen într-un penitenciar (alin.(1) al art.70 CP). Fiind una din-
tre categoriile de pedeapsă, închisoarea constă în privarea de libertate, izolarea de societate a persoanei
fizice prin deţinerea ei pe un anumit termen în baza şi în modul stabilit de lege. Închisoarea are drept
scop limitarea libertăţii persoanei şi efectuarea supravegherii asupra comportamentului condamnatului.
Închisoarea este una dintre cele mai severe pedepse din categoria celor principale, care se ca-
racterizează în mod esenţial prin două trăsături – izolarea forţată de societate a condamnatului şi insti-
tuirea unui regim bine reglementat de executare a acestei pedepse.
2. Conform alin.(2) al art.70 CP, închisoarea se stabileşte pe un termen de la 3 luni la 20 de
ani (alin.(2) al art.70 CP). Termenul maxim al închisorii se reduce până la 1/2 în cazul în care
infracţiunea a fost comisă de către un minor în vârstă de până la 18 ani la momentul săvârşirii ei
(alin.(3) al art.70 CP).
3. Totodată, în cazul stabilirii unei pedepse definitive în cazul unui concurs de infracţiuni,
limita maximă a pedepsei cu închisoarea se ridică la 25 de ani, iar în cazul unui cumul de sentin-
ţe, limita maximă nu poate depăşi termenul de 30 de ani (alin.(4) al art.35 CP).
4. Potrivit alin.(5) al art.70 CP, în cazul înlocuirii pedepsei detenţiunii pe viaţă cu o pedeapsă
mai blândă, cu titlu de graţiere (art.108 CP), se aplică închisoarea pe un termen de 30 de ani.
5. Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei (alin.(6) al
art.72 CP).
6. Pedeapsa în formă de închisoare, stabilită prin sentinţa instanţei de judecată, se execută
în penitenciare de tip deschis, semiînchis şi închis (a se vedea comentariul de la art.72 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO: Conka v.Belgia din
05.02.2002; Erdem v.Germania din 05.10.2001; Sakik si altii v.Turcia din 26.11.1997;
Loukanov v.Bulgaria din 20.03.1997; W. v.Elveţia din 26.01.1993; Toth v.Austria din
12.12.1991; Letellier v.Franţa din 26.06.1991; Huber v.Elveţia din 23.10.1990; Fox, Campbell
şi Hartley v.Marea Britanie şi Irlanda de Nord din 30.08.1990; Lamy v.Belgia din 30.03.1989;
Brogan şi alţii v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 29.11.1988; Duinhof şi
Duijf v.Olanda din 04.05.1984//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 15.01.2008: „Pentru persoana care,
la data săvârşirii infracţiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din
maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru care infracţiunea săvârşită, reduse la jumă-
tate” (Decizia 1re-25/2008).
ARTICOLUL 71. DETENŢIUNEA PE VIAŢĂ

(1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.
(2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave.
(3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor.
Comentariu 145
1. Detenţiunea pe viaţă este, conform CP, cea mai severă pedeapsă din întregul sistem de
pedepse aplicabile persoanelor fizice, a fost introdusă, în sistemul pedepselor CP al RM din
1961, în 1995, odată cu abolirea pedepsei cu moartea, luându-i locul acesteia şi devenind cea
mai aspră pedeapsă, astfel fiind păstrată şi în codul din 2002. Deci, odată cu excluderea pedepsei
capitale, persoanelor condamnate la această pedeapsă le-a fost schimbată pedeapsa în privaţiune
de libertate pe viaţă, numai în 1997 această pedeapsă a fost aplicată asupra a 10 persoane.
2. Această pedeapsă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii
(alin.(1) art.71 CP). Detenţiunea pe viaţă poate fi stabilită numai pentru comiterea unei infracţi-
uni excepţional de grave.
3. Conducându-se de principiul umanismului şi în scopul respectării convenţiilor internaţi-
onale, legea penală exclude femeile şi minorii din categoria de persoane cărora le poate fi stabi-
lită această pedeapsă severă (alin.(3) art.71 CP). Din aceleaşi considerente, persoana condamna-
tă la detenţiune pe viaţă poate fi liberată în anumite condiţii înainte de termen dacă a executat
efectiv cel puţin 30 de ani de închisoare (alin.(5) al art.91 CP).
4. Această pedeapsă se execută în condiţiile prevăzute de lege.
5. La această pedeapsă nu pot fi supuşi minorii şi femeile, ca dovadă a realizării principiu-
lui umanismului. Această prevedere corespunde pe deplin cerinţelor Convenţiei Internaţionale
cu privire la Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989 la New York, la care RM a
aderat în 1993.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO: Popovici v.Moldova din
06.11.2007; Kafkaris v.Cipru din 11.04.2006//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 13.02.2004: „Conform art.71 alin.3 CP,
adoptat la 18.04.2002 detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor” (Hotărârea 4-1re-
1/2004).

PENITENCIARELOR ÎN CARE SE EXECUTĂ PEDEAPSA CU ÎNCHISOARE
(1) Pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare:
a) de tip deschis;
b) de tip semiînchis;
c) de tip închis.
(2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare
pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă.
(3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoa-
re pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvârşite cu intenţie.
(4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare
pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi persoanele care au să-
vârşit infracţiuni ce constituie recidivă.
(5) Persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în peni-
tenciare pentru minori, ţinându-se cont de personalitatea condamnatului, antecedentele penale
şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite.
(6) Femeile condamnate execută pedeapsa închisorii în penitenciare pentru femei.
(7) Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată în co-
respundere cu legislaţia.
1. CP prevede categoriile penitenciarelor în care se ispăşeşte pedeapsa cu închisoarea: pe-

nitenciar de tip deschis, penitenciar de tip semiînchis şi penitenciar de tip închis.
2. În penitenciare de tip deschis îi ispăşesc pedeapsa persoanele condamnate la închisoare
pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă (a se vedea comentariul de la art.18 CP).
3. În penitenciare de tip semiînchis îşi ispăşesc pedeapsa persoanele condamnate la închi-
soare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvârşite cu intenţie (a se vedea comen-
tariul de la art.16, 17 CP).
4. În penitenciare de tip închis îşi ispăşesc pedeapsa persoanele condamnate la închisoare
pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi persoanele care au săvâr-
şit infracţiuni ce constituie recidivă.
5. Conform alin.(5) al prezentului articol, persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani ispă-
şesc pedeapsa cu închisoarea în penitenciare pentru minori, ţinându-se cont de personalitatea
condamnatului, antecedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite.
6. Funcţionarea penitenciarului pentru minori se bazează pe principiile generale şi pe cerin-
ţele de regim stabilite de lege.
7. În penitenciarul pentru minori condamnaţii în vârstă de până la 18 ani, de regulă, se deţin
separat de condamnaţii adulţi. În scopul corijării condamnaţilor minori, în aceste penitenciare
este organizat un proces unic de instruire şi educaţie, îndreptat spre educarea lor în spiritul res-
pectării legilor, al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului
de cultură generală.
8. Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează de către instanţa de judecată la pro-
punerea administraţiei în corespundere cu legislaţia în vigoare.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 27.09.2004: „Dat fiind faptul că prin
CP nou în redacţia anului 2002 în art.72 este prevăzută o nouă categorie de penitenciare pentru
executarea pedepsei cu închisoarea, recursul a fost admis parţial şi executarea pedepsei în colo-
nie de corectare prin muncă cu regim riguros a fost stabilită în penitenciar de tip semiînchis”
(Hotărârea 4-1re-59/2004).
HP CSJ din 23.01.2006: „Conform alin.(4) art.72 CP, în penitenciare de tip închis există
pedeapsa persoanelor condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţio-
nal de grave, precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă” (Hotărârea
4-1re-5/2006).
ARTICOLUL 73. PRIVAREA UNEI PERSOANE

JURIDICE DE DREPTUL DE A EXERCITA O ANUMITĂ ACTIVITATE
(1) Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate constă în
stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de va-
loare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi.
(2) Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teri-
toriu sau la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un
termen nelimitat.
1. Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita o anumită activitate este a doua
pedeapsă prevăzută de CP pentru persoanele juridice, care poate fi aplicată atât în calitate de pe-
deapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară. Conform art.73, această pe-
deapsă constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte
Comentariu 147
titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte
activităţi.
2. Alin.(2) al art.73 din CP prevede următoarele: „privarea de dreptul de a exercita o anu-
mită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu sau la o anumită perioadă a anului şi se
stabileşte pe un termen de până la 5 ani sau pe un termen nelimitat”.
3. Interdicţia unei activităţi poate să se extindă asupra unui anumit teritoriu sau să prevadă
o anumită perioadă a anului.
4. Această categorie de pedeapsă aplicată persoanelor care desfăşoară activitate de între-
prinzător este o noutate în dreptul penal al RM.
5. Se ştie că persoana juridică activează în baza autorizaţiei sau a licenţei de activitate eli-
berate de organul de stat respectiv.
6. Pentru săvârşirea infracţiunii concrete, persoana juridică poate fi privată de dreptul de a
exercita o anumită activitate pentru care dispune de autorizaţie sau licenţă din momentul intrării
în vigoare a hotărârii respective.
7. În acest caz, instanţa de judecată remite organului de stat respectiv sentinţa spre executa-
re a pedepsei nominalizate faţă de persoana juridică recunoscută vinovată.
8. Organul de stat, care a eliberat persoanei juridice autorizaţia sau licenţa, o poate anula
sau modifica în corespundere cu hotărârea instanţei de judecată în aşa fel ca să fie stabilite inter-
dicţiile de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi
subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi.
9. Organul respectiv, după primirea sentinţei şi realizarea ei, comunică instanţei judecăto-
reşti, informează organul fiscal şi administraţia publică locală din raza de activitate a persoanei
juridice despre executarea pedepsei numite.
10. În sentinţa instanţei trebuie să fie reflectat concret în ce teritoriu sau pentru ce perioadă
a anului, pe cât timp şi de care activitate este privată de dreptul de a o exercita persoana juridică
în cauză.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO: Saviţchi v.Moldova din
11.10.2005; Comingersoll S.A. v.Portugalia din 06.04.2000// www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 07.03.2008: „Alin.(4) art.21 CP sta-
bileşte cazuri stricte când persoana juridică este pasibilă de răspundere penală, şi articolul 261/1
CP nu este indicat în această normă” (Decizia 1ra-111/2008).
ARTICOLUL 74. LICHIDAREA PERSOANEI JURIDICE

(1) Lichidarea persoanei juridice constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor
prevăzute de legislaţia civilă.
(2) Lichidarea persoanei juridice se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată constată
că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea unei atare persoane juridice şi
prelungirea activităţii ei.
1. Lichidarea persoanei juridice este cea de a treia şi ultima pedeapsă prevăzută de CP care
poate fi aplicată persoanelor juridice. Conform alin.(1) al art.74, lichidarea persoanei juridice
constă în dizolvarea acesteia, cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. Ea poate
fi aplicată atât în calitate de pedeapsă principală, cât şi în calitate de pedeapsă complementară.
2. Pedeapsa în cauză reprezintă sancţiunea cea mai gravă, motiv din care această pedeapsă
capitală a persoanelor juridice ar trebui să fie aplicată în cazuri excepţionale.
3. În acest sens, considerăm şi noi că legiuitorul naţional ar trebui să stabilească anumite res-
tricţii de aplicare a pedepsei în cauză, drept exemplu servindu-ne, în unele momente, CP francez.
Conform art.131-139 ale noului Cod penal francez, „dizolvarea se aplică atunci când persoana ju-
ridică a fost creată sau....deturnată de la obiectul său pentru a comite fapte incriminate”.
4. În baza sentinţei judecătoreşti, lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de
întreprinzător se efectuează de Comisia de lichidare sau de lichidator conform legislaţiei în vi-
goare. Lichidarea acesteia se realizează prin dizolvare.
5. Dizolvarea persoanei juridice se efectuează conform procedurii de lichidare a întreprin-
derii, stabilite de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinzător, precum şi de prevederile
art.87 CC.
6. Persoana juridică se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de Stat.
7. Lichidarea persoanei juridice trebuie aplicată ca pedeapsă numai în cazul în care instanţa
de judecată constată că gravitatea infracţiunii săvârşite face imposibilă păstrarea acestei organi-
zaţii şi prelungirea activităţii ei. În alte situaţii, instanţa poate numi persoanei juridice o altă pe-
deapsă prevăzută de CP.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO: Saunders v.Regatul Unit al
Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 17.12.1996//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 07.03.2008: „Alin.(4) art.21 CP, sta-
bileşte cazuri stricte când persoana juridică este pasibilă de răspundere penală şi articolul 261 1
CP nu este indicat în această normă” (Decizia 1ra-111/2008).
Comentariu 149
Capitolul VIII
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
Reglementări de drept internaţional: Convenţia din 22.01.93 cu privire la asistenţa juri-

dică şi raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală, art.76//TI, 16/262, 1999.
Reglementări de drept naţional: Legea 985/18.04.2002 Codul penal al Republicii Moldo-
va, art.33, 85, 87//MO,128-129/1012, 13.09.2002; Legea 122/14.03.2003 Codul de procedură
penală al Republicii Moldova (partea generală), art.52//MO, 104-110/447, 07.06.2003; Legea
122/14.03.2003 CPP al RM (PS), art.514, alin.(2)//MO, 104-110/447, 07.06.2003; Legea
443/24.12.2004 Codul de executare al Republicii Moldova, art.329//MO, 34-35/112,
03.03.2005; Legea 264/28.07.2006 pentru modificarea şi completarea CPP al RM, art.52//MO,
170-173/781, 03.11.2006; Legea privind amnistia în legătură cu declararea anului 2008 An al
Tineretului nr.188-XVI din 10.07.2008//MO, 127-130/516, 18.07.2008; Legea cu privire la asis-
tenţa internaţională în materie penală//MO, 4-17/42 din 02.02.2007.
Doctrină: N.Gorea, S.Comarniţchi, Influenţa circumstanţelor atenuante şi agravante asupra
pedepsei, Ed.Cartea Moldovenească, Ch., 1984; E.Visterniceanu, Unele circumstanţe agravante
ale tâlhăriei în accepţiunea noului CP al RM//RND, 6/36, 2003; G.Lişcinschi, Unele aspecte ale
diferenţierii răspunderii penale în cazul pluralităţii de infracţiuni //RND, 10/53, 2006;
I.Moscalciuc, Problema stabilirii elementelor circumstanţiale agravante ale infracţiunilor săvâr-
şite în sfera consumului de produse şi servicii //RND, 8/49, 2007; N.Gorea, Naznacenie
nakazania po delam o nasilstvenâh prestupleniah, Ch., Ed.Ştiinţa, 1991.
ARTICOLUL 75. CRITERIILE

GENERALE DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI
(1) Persoanei recunoscute vinovate de săvârşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă

echitabilă în limitele fixate în Partea specială a prezentului cod şi în strictă conformitate cu dis-
poziţiile Părţii generale a prezentului cod. La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, in-
stanţa de judecată ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de persoa-
na celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influ-
enţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de
viaţă ale familiei acestuia.
(2) O pedeapsă mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea in-
fracţiunii, se stabileşte numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menţi-
onate, nu va asigura atingerea scopului pedepsei.
(3) Pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică mi-
norului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pen-
tru corectarea minorului.
1. Pedeapsa penală se aplică numai de către instanţele judecătoreşti. Legiuitorul stabileşte

prin lege pedepsele pentru infracţiuni şi criteriile de individualizare a lor. Călăuzindu-se de aces-
te criterii, instanţa de judecată, la stabilirea şi aplicarea pedepsei infractorului, realizează voinţa
legiuitorului, şi nu a sa.
2. În doctrina penală şi practica judiciară prin criterii de individualizare a pedepsei se înţe-
leg cerinţele de care instanţa de judecată este obligată să se conducă în procesul stabilirii pedep-
sei şi la aplicarea ei persoanei vinovate de săvârşirea infracţiuni.
3. Din dispoziţiile art.75 alin.(1) CP se desprind trei criterii generale cu valoare de princi-
piu. Pedeapsa aplicată infractorului trebuie să fie echitabilă, legală şi individualizată. Ele răs-
pund la întrebarea «cum trebuie să fie pedeapsa aplicată?». Celelalte criterii privind aplicarea
pedepsei în limitele fixate în PS a CP şi în strictă conformitate cu dispoziţiile PG a CP, ţinându-
se cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de cir-
cumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate
asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia,
sunt cerinţe de care instanţa de judecată trebuie să se călăuzească la stabilirea pedepsei. Ele răs-
pund la întrebarea «ce trebuie luat în seamă la stabilirea pedepsei pentru ca pedeapsa aplicată să
fie echitabilă, legală şi individualizată?».
4. Dreptatea reprezintă o valoare supremă în societate şi este garantată de art.1 alin.(3) din
CRM. Categoria constituţională de dreptate obligă toate autorităţile statului să contribuie la sta-
bilirea şi afirmarea ei în viaţa societăţii. În dreptul penal, dreptatea îşi are expresia în scopul pe-
depsei penale de a restabili echitatea socială (art.61 alin.(2) CP) şi se realizează prin cerinţa
art.75 alin.(1) CP de a-i aplica infractorului o pedeapsă echitabilă.
Pedeapsa este echitabilă când ea impune infractorului lipsuri şi restricţii ale drepturilor lui
proporţionale cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi este suficientă pentru restabilirea echităţii
sociale, adică a drepturilor şi intereselor victimei, statului şi întregii societăţi, perturbate prin
infracţiune.
Pedeapsa este echitabilă şi atunci când este capabilă să contribuie la realizarea altor scopuri
ale pedepsei penale, cum ar fi corectarea condamnatului şi prevenirea săvârşiri de noi infracţiuni
atât de către condamnat, cât şi de alte persoane. Or, practica judiciară demonstrează că o pe-
deapsă prea blândă generează dispreţ faţă de ea şi nu este eficientă nici pentru corectarea infrac-
torului, nici pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni. De asemenea, o pedeapsă prea aspră
generează apariţia unor sentimente de nedreptate, jignire, înrăire şi de neîncredere în lege, fapt
care duce la consecinţe contrare scopului urmărit.
De aceea considerăm că cerinţa art.75 alin.(1) CP de a aplica o pedeapsă echitabilă constitu-
ie o cerinţă a principiului echităţii în dreptul penal, care obligă instanţa să-i aplice infractorului o
pedeapsă legală şi individualizată, capabilă să restabilească echitatea socială şi să realizeze cele-
lalte scopuri ale pedepsei penale (art.61 alin.(2) CP).
5. Conform altui criteriu prevăzut de art.75 alin.(1) CP, pedeapsa aplicată infractorului tre-
buie să fie legală. Legalitatea pedepsei constituie un aspect al principiului legalităţii în dreptul
penal şi este asigurată prin cerinţa art.75 alin.(1) CP care impune instanţei obligaţiunea de a sta-
bili pedeapsa în limitele fixate în PS şi în strictă conformitate cu dispoziţiile PG a CP.
6. Cerinţa de a stabili pedeapsa în limitele fixate în PS a CP obligă instanţa de judecată:
 mai întâi de toate, să califice corect fapta ca infracţiune sancţionată de norma penală pre-
văzută de PS a CP;
 să aleagă pedeapsa principală când sancţiunea prevede pedepse principale alternative;
 să stabilească termenul sau mărimea pedepsei principale în limitele prevăzute de sancţiu-
nea normei penale din PS a CP, în baza căreia a fost calificată fapta ca infracţiune;
Comentariu 151
 să stabilească pedeapsa complementară dacă este prevăzută de sancţiunea normei penale.

Dacă pedeapsa complementară nu este obligatorie, să soluţioneze chestiunea privind stabilirea
sau nestabilirea ei.
7. Este imposibil a stabili o pedeapsă echitabilă şi legală în limitele sancţiunii articolului
din PS fără a lua în seamă şi a aplica normele PG a CP. În acest sens se are în vedere normele
PG referitoare la:
 scopurile şi principiile legii penale expuse în art.1-11 CP;
 natura juridică a pedepsei penale şi scopurile ei, categoriile, felurile, limitele generale ale
pedepselor, precum şi specificul fiecăreia dintre ele (art.61-74 CP);
 criteriile generale şi cele speciale de stabilire a pedepsei prevăzute în Capitolul VIII al
PG a CP;
 reglementările liberării de pedeapsă penală (art.89-97 CP);
 măsurile de siguranţă (art.98-106 CP);
 cauzele care înlătură răspunderea penală şi consecinţele condamnării (art.107-112 CP).
Sunt strâns legate de stabilirea pedepsei şi normele PG care reglementează pregătirea şi ten-
tativa de infracţiune (art.25-27 CP), infracţiunea unică şi pluralitatea de infracţiuni (art.28-34
CP), participaţia penală (art.41-49 CP) etc. De exemplu, în cazul săvârşirii unei tentative de
omor intenţionat prevăzut de art.145 alin.(3) CP de către un minor în participaţie, instanţa de
judecată este obligată să ţină cont în afară de sancţiunea prevăzută de art.145 alin.(2) CP, de
art.21 CP (vârsta ca o condiţie de tragere la răspundere penală), art.27 CP (condiţiile în care fap-
ta constituie tentativă de infracţiune), art.70-71 CP (termenele pentru pedeapsa cu închisoarea
pentru minori şi interzicerea detenţiunii pe viaţă a minorilor), art.81 şi 83 CP (aplicarea pedepsei
pentru infracţiunea neconsumată şi pentru participaţie), art.87-88 CP (modul determinării şi cal-
culării termenului pedepsei şi computarea arestului preventiv) etc. din PG. Toate chestiunile
menţionate se soluţionează de către instanţa de judecată pornind de la scopurile şi principiile
dreptului penal, criteriile de individualizare a pedepsei. Astfel, majoritatea normelor PG trebuie
luate în seamă la stabilirea pedepsei infractorului în fiecare caz concret.
8. Prevederile art.75 alin.(1) CP cer ca pedeapsa aplicată să fie nu numai echitabilă şi lega-
lă, ci şi individualizată. Individualizarea pedepsei constă din obligaţiunea instanţei de a stabili
măsura pedepsei concrete infractorului, necesară şi suficientă pentru realizarea scopurilor legii
penale şi pedepsei penale. Ea se realizează de către instanţa de judecată prin respectarea cerinţe-
lor art.75 alin.(2) CP de a ţine cont, la stabilirea categoriei şi termenului (mărimii) pedepsei, de
gravitatea infracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţe-
le cauzei care agravează sau atenuează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corec-
tării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
9. Este cunoscut faptul că gravitatea infracţiunii este determinată de caracterul şi gradul
prejudiciabil al faptei (mai detailat a se vedea comentariul de la art.15 CP). În raport cu caracte-
rul prejudiciabil al fiecărei infracţiuni, legiuitorul stabileşte gradul prejudiciabil al acesteia, care
este determinat în sancţiunea articolului din PS a CP şi se reflectă în limitele (minime şi maxi-
me) ale pedepsei.
Astfel, gravitatea infracţiunii este determinată de legiuitor în limitele pedepsei pentru fapta
comisă. De aceea considerăm că instanţa de judecată, pentru a avea în vedere la stabilirea pe-
depsei gravitatea infracţiunii, trebuie să pornească de la pedeapsa medie care poate fi stabilită
pentru infracţiunea respectivă. De exemplu, sancţiunea art.145 alin.(1) CP prevede pedeapsa cu
închisoarea în limitele de la 8 la 15 ani. Pedeapsa medie care poate fi aplicată în acest caz este
de 11,5 ani de închisoare. Pornind de la această pedeapsă medie, ţinând cont de celelalte cerinţe
prevăzute de art.75 CP şi de alte prevederi ale legii penale, instanţa de judecată sporeşte sau
micşorează mărimea pedepsei medii, stabilindu-i astfel infractorului pedeapsa concretă necesară
şi suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei penale.
10. Importanţa motivului infracţiunii în reglementarea juridico-penală are diferite aspecte.
Motivul infracţiunii este un semn care caracterizează latura subiectivă a infracţiunii şi trebu-
ie stabilit în orice cauză penală. Când motivul infracţiunii constituie un semn obligatoriu al latu-
rii subiective a infracţiunii săvârşite, instanţa de judecată trebuie să-l ia în seamă la stabilirea
pedepsei ca cerinţă prevăzută de art.75 alin.(1) CP şi ca criteriu ce determină gradul prejudicia-
bil concret al acestei infracţiuni.
Dacă motivul infracţiunii nu constituie un semn obligatoriu al laturii subiective a infracţiu-
nii săvârşite, şi nici nu este prevăzut în art.76 sau art.77 CP ca circumstanţă atenuantă sau agra-
vantă, el se ia în calcul la stabilirea pedepsei ca o cerinţă a art.75 alin.(1) CP şi ca semn ce de-
termină gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite. Pornind de la natura şi rolul pe care l-a avut
la săvârşirea infracţiunii în acest caz, motivul poate fi luat în seamă la stabilirea pedepsei şi ca
circumstanţă atenuantă în baza art.76, însă nicidecum ca o circumstanţă agravantă. De exemplu,
în cazul unui omor intenţionat din gelozie, ultima poate fi recunoscută ca o circumstanţă atenu-
antă fiind provocată de acţiunile ilegale ale soţului infidel. Însă la distrugerea intenţionată în
proporţii deosebit de mari a bunurilor unei persoane din invidie sau răzbunare, aceste motive nu
pot fi recunoscute ca circumstanţe agravante, deoarece circumstanţele agravante în art.77 CP au
caracter exhaustiv.
În sentinţă instanţa de judecată este obligată să indice concret motivul infracţiunii şi care a
fost rolul lui la stabilirea pedepsei.
11. Datele despre persoana care a săvârşit infracţiunea au, în dreptul penal, mai multe
semnificaţii:
 responsabilitatea, vârsta şi unele calităţi speciale ale persoanei servesc drept semne care ca-
racterizează persoana ca subiect al infracţiunii (art.21-23 CP, art.306, 307, 319, 324, 361 etc. CP);
 semnele ce caracterizează persoana ca subiect al infracţiunii reprezintă unul dintre crite-
riile care determină gravitatea infracţiunii (art.15 CP);
 unele date despre persoana celui vinovat se consideră circumstanţe atenuante (art.76
lit.a)-b) CP) sau circumstanţe agravante (art.77 alin.(1) lit.a) CP);
 datele despre persoana infractorului sunt luate în seamă de către instanţa de judecată
conform art.75 alin.(1) CP şi drept criteriu de individualizare a pedepsei (sub acest aspect a se
vedea şi p.16-17 ale HP CSJ nr.5 din 19.06.2006 privind sentinţa judecătorească).
12. La judecarea cauzei, instanţa de judecată trebuie să studieze multilateral, în deplină
măsură şi obiectiv, toate circumstanţele şi datele prezentate care caracterizează atât negativ, cât
şi pozitiv persoana inculpatului şi care au o importanţă esenţială pentru stabilirea categoriei şi
mărimii pedepsei (p.13 HP CSJ nr.16 din 31.05.2004, Cu privire la aplicarea în practica judicia-
ră a principiului individualizării pedepsei penale).
În practica judiciară, la stabilirea pedepsei, instanţele judecătoreşti ţin cont de multiple date
privind personalitatea infractorului. Principalele elemente care sunt luate în seamă de către in-
stanţele judecătoreşti pentru a-şi exprima convingerea în legătură cu personalitatea infractorului
la individualizarea pedepsei se referă la:
 datele despre starea psihico-fizică a infractorului (vârsta, starea sănătăţii psihice şi fizi-
ce a infractorului, caracteristica lui psihologică şi morală);
 caracteristica socială a infractorului până la săvârşirea infracţiunii (starea materială şi
familială, ocupaţia şi modul de viaţă, nivelul intelectual şi de pregătire profesională, atitudinea
faţă de alţi membri ai societăţii, antecedentele penale nestinse etc.);
Comentariu 153
 caracteristica infractorului după săvârşirea infracţiunii şi atitudinea acestuia faţă de fap-

ta săvârşită (recunoaşterea vinovăţiei şi sincera căinţă, contribuirea lui la aflarea adevărului în
cauză şi la descoperirea altor participanţi la infracţiune, repararea prejudiciului material etc.).
13. Datele ce caracterizează pozitiv persoana celui vinovat în funcţie de circumstanţele
concrete ale cauzei pot fi recunoscute şi ca circumstanţe ce atenuează pedeapsa, chiar şi în cazul
în care ele nu sunt prevăzute ca atare în art.76 CP. Însă datele care caracterizează negativ per-
soana, dacă ele nu sunt prevăzute în art.77 CP, instanţa de judecată nu este în drept a le recu-
noaşte ca circumstanţe agravante. În sentinţă, instanţa de judecată este obligată nu numai să con-
state faptul că, la stabilirea pedepsei, se ţine cont de datele personale ale condamnatului, ci şi să
indice concret care date sau circumstanţe stabilite demonstrează caracteristicile personale ale
acestuia.
14. La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată, conform art.75 alin.(1) CP, trebuie să ţină
cont şi de circumstanţele care atenuează sau agravează pedeapsa şi efectele lor prevăzute în
art.76-78 (a se vedea comentariul de la art.76-78 CP).
15. Art.75 alin.(1) CP cere, de asemenea, ca instanţa de judecată să ţină cont la stabilirea
pedepsei şi de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului. În opinia
noastră, cerinţa din art.75 alin.(1) CP de a se ţine cont de influenţa pedepsei aplicate asupra co-
rectării şi reeducării vinovatului nu poate constitui prin sine un criteriu de individualizare a pe-
depsei. Influenţa pedepsei asupra corectării şi reeducării condamnatului poate fi evaluată numai
după cercetarea datelor despre persoana acestuia şi pronosticată în baza acestor date raportate la
categoria şi termenul pedepsei care urmează să fie aplicate.
De aceea considerăm că această cerinţă are menirea de a atrage atenţia instanţei de judecată
asupra cercetării persoanei din punctul de vedere al aptitudinilor lui de a se corecta şi de a-i sta-
bili o pedeapsă care să contribuie la realizarea scopurilor pedepsei penale şi la reîntoarcerea
condamnatului la viaţa socială normală.
16. La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată trebuie să ţină cont şi de condiţiile de viaţă
ale familiei inculpatului. În acest scop, instanţa trebuie să verifice dacă inculpatul are familie,
componenţa familiei şi rolul lui în asigurarea materială a familiei, comportamentul inculpatului
în familie şi influenţa acestui comportament asupra educării copiilor, condiţiile de trai etc.
Pedeapsa penală are caracter personal (art.6 CP) şi se aplică în scopul restabilirii echităţii
sociale, corectării inculpatului şi prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni. De aceea condiţiile de
viaţă ale familiei inculpatului pot influenţa asupra atenuării sau agravării pedepsei, însă numai în
limitele în care pedeapsa aplicată să nu fie contrară acestor scopuri.
17. Conform art.75 alin.(2) CP, instanţa de judecată este în drept să stabilească o pedeapsă
mai aspră dintre cele alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii numai în cazul în care o
pedeapsă mai blândă, din numărul celor menţionate, nu va asigura scopul pedepsei.
Această cerinţă este un criteriu de individualizare a categoriei pedepsei în cazul în care
sancţiunea articolului respectiv prevede pedepse alternative. Individualizarea categoriei pedepsei
începe de la pedeapsa cea mai blândă, care întotdeauna este înscrisă prima în sancţiune conform
ierarhiei pedepselor legiferate în art.62 CP. La individualizarea categoriei pedepsei, instanţa de
judecată trebuie să ţină cont de criteriile prevăzute de art.75 alin.(1) CP şi de scopurile pedepsei
(art.61 alin.(2) CP).
După alegerea categoriei pedepsei care urmează a fi stabilită infractorului, instanţa de jude-
cată, în baza aceloraşi criterii prevăzute în art.75 alin.(1) CP, individualizează termenul sau mă-
rimea pedepsei alese.
Cerinţa menţionată se referă şi la pedeapsa complementară atunci când sancţiunea articolului
respectiv din PS a CP prevede pedepse alternative (a se vedea, de exemplu, sancţiunea pentru per-
soanele juridice din art.224 alin.(2) CP) sau când aplicarea pedepsei complementare prevăzute în
sancţiune nu este obligatorie (a se vedea, de exemplu, sancţiunile art.330 şi art.335 alin.(2) CP).
18. Conform art.75 alin.(3) CP, pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin gra-
ve, pedeapsa se aplică minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ
nu este suficientă pentru corectarea minorului.
Considerăm că în dispoziţiile art.75 alin.(3) CP este legiferat, de fapt, un criteriu de indivi-
dualizare a răspunderii penale a minorului, care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin
gravă, de către instanţa de judecată la judecarea cauzei în fond până la adoptarea sentinţei. Or, în
procesele penale ale minorilor instanţa de judecată, conform art.483 alin.(5) CPP, este în drept
să înceteze procesul penal în temeiurile prevăzute de art.483 alin.(1) CPP şi să-l libereze pe mi-
nor de răspundere penală în baza art.54 CP cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter
educativ.
Mai mult, dacă instanţa de judecată nu a aplicat prevederile art.483 alin.(5) CPP, ea, potrivit
art.483 alin.(1) CPP, trebuie să examineze, la adoptarea sentinţei, mai întâi posibilitatea liberării
de pedeapsă a minorului în conformitate cu prevederile art.93 CP. În acest caz, art.93 CP obligă
instanţa să examineze posibilitatea liberării minorului de pedeapsa penală nu numai pentru in-
fracţiuni uşoare sau mai puţin grave, ci şi pentru infracţiuni grave.
La soluţionarea acestei chestiuni, instanţa de judecată se călăuzeşte de criteriile prevăzute
de art.75 CP, luând în seamă şi circumstanţele stabilite în cadrul urmăririi penale şi al judecării
cauzei în baza cerinţelor art.475 CPP.
Numai dacă se constată că scopurile pedepsei penale (art.61 alin.(2) CP) nu pot fi atinse
prin aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ (art.104 CP) instanţa de judecată
individualizează pedeapsa (categoria, termenul sau mărimea ei), care urmează a fi aplicată mi-
norului utilizând criteriile prevăzute de art.75 CP.
În opinia noastră, criteriul de individualizare a răspunderii penale a minorului prevăzut de
art.75 alin.(3) CP este adresat şi procurorului, deoarece procurorul, în baza art.53 lit.a) CP şi în
condiţiile art.54 CP şi art.483 CPP, poate să dispună soluţionarea chestiunii privind liberarea
minorului de răspundere penală cu aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ pen-
tru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Ţinând cont de cerinţele art.75 alin.(3)
CP, procurorul este în drept în cazul infracţiunilor uşoare sau mai puţin grave să trimită cauza
penală a minorului cu rechizitoriul respectiv în instanţa de judecată pentru a fi judecată în fond
numai atunci când se consideră că efectul corectării minorului nu poate fi obţinut fără a-l trage
la răspundere penală.
19. La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată trebuie să respecte toate criteriile ce asigură
aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse echitabile, legale şi individualizate. Neglijarea unora
dintre aceste criterii, la stabilirea pedepsei, constituie temei pentru casarea sentinţei de către in-
stanţa ierarhic superioară în procedura prevăzută de legea procesual penală pentru căile de atac.
Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept consecinţă şi violarea drepturilor omu-
lui protejate de Convenţia din 04.11.1950 (a se vedea, în acest sens, secţiunea jurisprudenţa
CEDO de la prezentul comentariu).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO în cauza Nicolova şi
Velicikova v.Bulgaria CP al CSJ a RM din 13.03.2007: „Art.2 (drept procesual). Curtea a consi-
derat promptitudinea desfăşurării procesului penal ca fiind unitatea de măsură în evaluarea auto-
rităţilor de a-i urmări pe cei responsabili de moartea dlui Nikolov. Investigaţia a fost deschisă
imediat după incident şi a progresat, la început, într-un ritm bun. Totuşi a fost apoi oprită şi nu s-
a reluat decât doi ani şi jumătate mai târziu şi doar în urma plângerilor repetate venite din partea
reclamanţilor. Sergenţii au fost, în cele din urmă, judecaţi şi condamnaţi în anul 2002, după mai
mult de 7 ani de la moartea lui Nikolov. Aceste întârzieri sunt inacceptabile într-o cauză ce im-
Comentariu 155
plica violenţa poliţiei şi solicita o reacţie rapidă din partea autorităţilor. Curtea nu a putut trece
peste faptul că, deşi legea internă dădea instanţelor posibilitatea de a-i condamna la o pedeapsă
de maximum 12 ani de închisoare, ele au ales pedeapsa minimă şi au suspendat executarea aces-
teia. Într-adevăr, cel puţin până în 1999, cu mult după începerea procedurii penale, ambii ofiţeri
au lucrat în continuare în poliţie şi unul dintre ei a fost chiar promovat. În opinia Curţii, o astfel
de reacţie într-un astfel de caz serios de rele tratamente aplicate de poliţie, având ca rezultat
moartea persoanei, nu putea fi considerată adecvată. Condamnându-i pe B.I. şi H.T. la o pedeap-
să cu suspendare, după mai mult de 7 ani de la uciderea dlui Nikolov, fără a-i cerceta disciplinar,
Bulgaria a indus, în fapt, ofiţerilor sentimentul că ei nu puteau şi traşi la răspundere. Prin urma-
re, procedurile penale declanşate împotriva ofiţerilor de poliţie responsabili de moartea dlui
Nikolov au fost inadecvate”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ a RM din 31.05.2004, nr.16 Cu privire la
aplicarea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale: „(…) 1. Se explică
instanţelor de judecată că, reieşind din criteriile generale de individualizare a pedepsei (art.75
CP), instanţa de judecată stabileşte pedeapsa echitabilă în limitele fixate în articolul corespunză-
tor din PS a CP, care prevede răspundere pentru infracţiunea săvârşită.
Prin criterii generale de individualizare a pedepsei se înţeleg cerinţele stabilite de lege, de
care este obligată să se conducă instanţa de judecată la aplicarea fiecărei pedepse, pentru fiecare
persoană vinovată în parte. Legea penală acordă instanţei de judecată o posibilitate largă de apli-
care în practică a principiului individualizării răspunderii penale şi a pedepsei penale.
2. La stabilirea pedepsei instanţa de judecată trebuie să ţină cont de următoarele criterii:
a) pedeapsa se aplică în limitele fixate în PS a CP;
b) pedeapsa se aplică în strictă conformitate cu dispoziţiile PG a CP;
3. În conformitate cu principiul individualizării pedepsei instanţa de judecată aplică pedeap-
să luând în considerare caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite, motivul şi scopul celor co-
mise, personalitatea vinovatului, caracterul prejudiciului şi mărimea daunei cauzate, circumstan-
ţele ce atenuează sau agravează răspunderea, ţinându-se cont de influenţa pedepsei aplicate asu-
pra corectării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţa ale familiei lui.
În cazurile în care circumstanţa ce atenuează sau agravează răspunderea (art.76-77 CP) este
indicată în dispoziţiile articolului PS a CP în calitate de unul din semnele calificative ale infrac-
ţiunii, ea nu poate fi luată în considerare la stabilirea pedepsei pentru această infracţiune”//BCSJ,
6/22, 2004.
Revista practicii judiciare cu privire la aplicarea de către instanţele de judecată a cri-
teriilor generale de individualizare a pedepsei penale: „Pornind de la criteriile prevăzute de
art.7 şi 75 CP, pedeapsa trebuie să fie legală, personală, aplicativă şi moralizatoare, egală pentru
toţi infractorii şi inevitabilă...
Drept motiv pentru casarea sentinţei, fără a schimba calificarea, cu reducerea pedepsei, pre-
cum şi pentru casarea sentinţelor din cauza stabilirii unei pedepse mai blânde, serveşte nerespec-
tarea de către instanţele de judecată a criteriilor generale de individualizare a principiilor dreptu-
lui penal şi a scopurilor pedepsei, stabilite în art.75 CP.
Nu întotdeauna sunt respectate prevederile art.75 alin.(2) CP, conform căruia o pedeapsă
mai aspră, din numărul celor alternative prevăzute pentru săvârşirea infracţiunii, se stabileşte
numai în cazul în care o pedeapsă mai blândă, din numărul celor menţionate, nu va asigura atin-
gerea scopului pedepsei.
Prin sentinţa Judecătoriei Botanica, mun.Chişinău din 27.09.2006, C.M. a fost condamnat în
baza art.264 alin.(1) CP la un an închisoare în penitenciar de tip deschis.
Curtea de Apel Chişinău, prin decizia din 04.06.2007. a casat sentinţa respectivă în partea
stabilirii pedepsei, cu adoptarea unei noi hotărâri, prin care C.M. a fost condamnat în baza
art.264 alin.(1) CP la amendă în mărime de 150 unităţi convenţionale.
În motivarea hotărârii, instanţa de apel a arătat că instanţa de fond n-a ţinut cont la stabilirea
pedepsei de criteriile generale de individualizare a pedepsei şi n-a luat în considerare faptul că
inculpatul şi-a recunoscut vina pe deplin, se căieşte de cele comise, activ a contribuit la descope-
rirea infracţiunii, anterior nu a fost condamnat, are la întreţinere un copil minor şi doreşte să-i
restituie părţii vătămate cheltuielile materiale legate de cauzarea leziunilor corporale”//BCSJ,
6/14, 2008.
CP al CSJ din 03.11.2004: „La stabilirea măsurii de pedeapsă, instanţa de apel în confor-
mitate cu art.7, 61, 75 CP (red. 2002) a ţinut cont de caracterul şi gradul de pericol social al in-
fracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat şi de circumstanţele cauzei
care agravează şi atenuează răspunderea.
Astfel, C.I. a comis infracţiune pentru prima dată, este caracterizat pozitiv, partea vătămată
l-a iertat şi a solicitat aplicarea unei pedepse nonprivative de libertate.
Deşi recurentul motivează că inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia integral şi nu s-a căit
sincer, din materialele dosarului se confirmă existenţa acestor fapte.
Inculpatul a comis infracţiunea în stare de ebrietate şi această circumstanţă îi agravează răs-
punderea, potrivit art.77 alin.(1) lit.j) la săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de
ebrietate, instanţa de judecată are dreptul, în funcţie de caracterul infracţiunii, să nu considere
aceasta ca o circumstanţă agravantă.
Prin urmare, Colegiul penal al Curţii de Apel Chişinău corect a considerat circumstanţele
enumerate mai sus ca temei pentru aplicarea în privinţa lui C.I. a art.90 CP (red. 2002) - suspen-
darea condiţionată a executării pedepsei, dacă în termenul de probă de 1 an condamnatul nu va
săvârşi o nouă infracţiune şi, prin comportare exemplară şi muncă cinstită, va îndreptăţi încrede-
rea ce i s-a acordat” (Decizia 1ra-776/2004).
Plenul CSJ din 19.03.2007: „… La stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, instanţa de
fond a ţinut f cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de motivul acesteia, de persoana vinovată,
de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplica-
te la corectarea şi reeducarea vinovatului, pedeapsa aplicată având drept scop restabilirea echită-
ţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea de noi infracţiuni.
Însă, în cauza penală dată a intervenit o lege penală nouă, care uşurează pedeapsa persoanei
condamnate.
Sancţiunea art.188 alin.(2) lit.b), d) şi e) CP în redacţia Legii nr.184-XVI din 29.06.2006
(MO, 126-130 din 11.08.2006), pentru tâlhăria săvârşită de două sau mai multe persoane, prin
pătrundere în încăpere, cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă, preve-
de pedeapsa închisorii pe un termen de la 6 la 12 ani.
Conform prevederilor art.10 alin.(1) CP (red.2002), legea penală care uşurează pedeapsa,
ori ameliorează în alt mod situaţia persoanei care a comis infracţiunea are efect retroactiv.
Prin urmare, acţiunile condamnatului M.V. urmează a fi reîncadrate în prevederile art.188
alin.(2) lit.b), d) şi e) CP în redacţia Legii din 29.06.06, cu stabilirea pedepsei în limitele sancţi-
unii acestei legi” (Hotărârea 4-1re-103/2007).
CP al CSJ din 13.03.2007: „Prin Legea nr.184-XVI, la art.75 CP s-a inclus alin.(3), care
stipulează că, pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică
minorului numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pen-
tru corectarea minorului. Totodată, s-a completat şi art.79 alin.(1) CP cu propoziţia că minoratul
persoanei care a săvârşit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională.
Comentariu 157
Astfel, ţinând seama de modificările menţionate referitor la principiile de individualizare a

pedepsei, în cazul prevăzut de alin.(3) art.75 CP, minorului care a săvârşit o infracţiune uşoară
sau mai puţin gravă pedeapsa penală i se poate aplica numai dacă nu pot fi luate alte măsuri cu
caracter educativ. Prin urmare, această prevedere, în opinia Colegiului, urmează a fi discutată nu
numai la judecarea cauzei în prima instanţă, ci şi la faza recursului în anulare, atunci când situa-
ţia favorabilă condamnatului a apărut după ce hotărârea a devenit irevocabilă” (Decizia 1re-
218/2007).
ARTICOLUL 76. CIRCUMSTANŢELE ATENUANTE

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe atenuante:
a) săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave;
b) săvârşirea infracţiunii de către un minor;
c) săvârşirea infracţiunii ca urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal
sau familial;
d) săvârşirea faptei de o persoană cu responsabilitate redusă;
e) prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite, repara-
rea benevolă a pagubei pricinuite sau înlăturarea daunei cauzate;
f) autodenunţarea, contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la identificarea in-
fractorilor ori recunoaşterea vinovăţiei;
g) ilegalitatea sau imoralitatea acţiunilor victimei, dacă ele au provocat infracţiunea;
h) săvârşirea infracţiunii ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, ce nu înlătură ca-
racterul penal al faptei, sau dată fiind dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură;
i) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consuma-
rea involuntară sau forţată a substanţelor menţionate la art.24 sau de consumarea de aceste
substanţe fără a fi conştientă de efectul lor;
j) săvârşirea infracţiunii cu depăşirea limitelor legale ale legitimei apărări, reţinerii infrac-
torului, stării de extremă necesitate, riscului întemeiat sau ca rezultat al executării ordinului
sau dispoziţiei superiorului;
k) afectarea gravă, prin infracţiunea săvârşită, a făptuitorului acesteia sau greutatea pove-
rii pedepsei, aplicată pentru el, din cauza vârstei înaintate a acestuia, stării sănătăţii lui sau
altor circumstanţe;
l) expirarea, de la momentul comiterii infracţiunii, a cel puţin 2/3 din termenul de prescrip-
ţie pentru tragerea la răspundere penală, prevăzut pentru această infracţiune, sau depăşirea
termenului rezonabil pentru examinarea cazului, ţinându-se cont de natura faptei, dacă tergi-
versarea nu a fost provocată de făptuitor.
(2) Instanţa de judecată poate considera drept circumstanţe atenuante şi alte circumstanţe,
neprevăzute la alin.(1).
(3) La stabilirea pedepsei, instanţa de judecată nu consideră drept atenuantă circumstanţa
care este prevăzută de lege ca element constitutiv al infracţiunii.
1. În art.76 şi 77 sunt enumerate circumstanţele atenuante şi cele agravante, iar în art.78

sunt prevăzute efectele lor asupra pedepsei ca criteriu de individualizare a pedepsei, prevăzut în
art.75 alin.(1) CP.
Fiind criterii de individualizare a pedepsei, circumstanţele atenuante şi cele agravante, tre-
buie stabilite şi dovedite prin probe în cadrul procesului penal (art.96 CPP). La confirmarea lor,
circumstanţele atenuante şi cele agravante au caracter obligatoriu pentru instanţa de judecată în

sensul recunoaşterii lor ca atare şi să se ţină cont de ele la stabilirea pedepsei.
În caz de concurs de infracţiuni, de circumstanţa atenuantă şi de cea agravantă, ce se referă
la una dintre infracţiunile concurente, se ţine cont numai la stabilirea pedepsei pentru această
infracţiune.
2. Circumstanţele atenuante indicate în art.76 CP constituie nişte împrejurări care relevă
stări, calităţi sau situaţii legate de infracţiune sau de infractor şi care atenuează răspunderea pe-
nală.
3. Săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave ca circumstan-
ţă atenuantă (art.76 lit.a) CP) presupune combinarea a două condiţii:
a) persoana a săvârşit numai o singură infracţiune care, conform clasificării infracţiunilor în
art.16 CP, se referă la o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Săvârşirea a două infracţiuni
chiar şi aflate în concurs ideal nu întruneşte aceste condiţii;
b) persoana a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă pentru prima dată (anterior
persoana nu a săvârşit nicio infracţiune sau a intervenit prescripţia tragerii la răspundere penală
(art.60 CP) ori antecedentele penale au fost anulate sau stinse (art.110-111 CP)).
4. În art.76 lit.c) CP sunt prevăzute două circumstanţe atenuante: săvârşirea infracţiunii ca
urmare a unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial.
În doctrina penală şi practica judiciară sunt recunoscute drept împrejurări de ordin personal
sau familial boala vinovatului sau a membrilor familiei lui, starea gravă a condiţiilor de viaţă şi
de trai, starea de depresie creată de pierderea locului de muncă şi imposibilitatea de a-şi găsi alt
loc de muncă etc.
Ca infracţiune săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele de ordin personal poate fi
apreciată însuşirea unei sume de bani în proporţii mari de către o persoană nevoită să comită
această infracţiune pentru a-şi întreţine familia şi pentru a ajuta şi familia prietenului său care se
află în aceeaşi stare materială grea ca şi a familiei sale.
Concursul de împrejurări grele de ordin personal sau familial nu poate fi recunoscut drept
circumstanţă atenuantă dacă împrejurările respective nu au fost legate cauzal de săvârşirea in-
fracţiunii. De aceea nu poate fi apreciată drept circumstanţă atenuantă starea materială dificilă a
vinovatului la săvârşirea de către el a infracţiunii de huliganism sau de distrugere din invidie a
bunurilor altei persoane, nu constituie împrejurare grea de ordin personal abuzul şi dependenţa
vinovatului de alcool sau droguri etc.
5. Prevenirea de către vinovat a urmărilor prejudiciabile ale infracţiunii săvârşite, repararea
benevolă a pagubei pricinuite sau a daunei cauzate ca circumstanţe atenuante (art.76 lit.e) CP) se
referă la comportamentul postinfracţional al vinovatului, exprimat prin orice activitate a inculpa-
tului îndreptată spre restabilirea situaţiei care a existat până la săvârşirea infracţiunii şi înlătura-
rea benevolă a consecinţelor ei.
6. Autodenunţarea presupune contribuirea activă la descoperirea infracţiunii, la identifica-
rea infractorului ori la recunoaşterea vinovăţiei. În calitate de circumstanţe atenuante (art.76
lit.f) CP) se raportă la comportamentul postinfracţional al vinovatului şi atitudinea vinovatului
faţă de fapta săvârşită şi aprecierea morală negativă a acţiunilor sale infracţionale.
La soluţionarea problemei despre considerarea autodenunţării drept circumstanţă atenuantă,
instanţele de judecată trebuie să se conducă de cerinţele art.264 CPP. Însă nerespectarea de către
organul de urmărire penală a cerinţelor art.264 CPP cu referire la forma autodenunţării nu con-
stituie temei pentru a nu o recunoaşte drept circumstanţă atenuantă.
Anunţarea benevolă de către făptuitor despre săvârşirea de către el a infracţiunii poate fi re-
cunoscută drept circumstanţă atenuantă numai atunci când organul de urmărire penală nu are
Comentariu 159
informaţie despre săvârşirea infracţiunii sau are asemenea informaţie, dar nu e cunoscut făptui-
torul ori făptuitorul este cunoscut, însă acesta nu ştie despre faptul că organul de urmărire penală
este la curent că a săvârşit el infracţiunea. De aceea, pentru a recunoaşte autodenunţarea drept
circumstanţă atenuantă este important a stabili că persoana, în momentul declaraţiei de autode-
nunţare, nu a ştiut că ea este bănuită de organul de urmărire penală de săvârşirea infracţiunii în
care s-a autodenunţat. Or, persoana, neştiind că este bănuită, declară benevol despre infracţiunea
săvârşită, dând astfel temei juridic de a începe urmărirea penală în privinţa sa şi de a fi pedepsit
pentru infracţiunea săvârşită. În opinia noastră, anume din acest punct de vedere, autodenunţarea
caracterizează atitudinea negativă a vinovatului faţă de fapta săvârşită şi a fost legiferată drept
circumstanţă atenuantă de care trebuie să se ţină cont la individualizarea pedepsei.
Autodenunţarea poate fi efectuată imediat după săvârşirea infracţiunii sau după scurgerea
unei perioade de timp, după începerea urmăririi penale sau până la acel moment.
Dacă vinovatul ştie că este bănuit de săvârşirea infracţiunii şi se prezintă benevol la organul
de urmărire, declară că anume el a săvârşit infracţiunea, expune detaliat împrejurările în care a
fost săvârşită fapta penală, acest comportament poate fi apreciat drept recunoaştere a vinovăţiei.
7. Contribuirea activă la descoperirea infracţiunii sau la identificarea infractorilor ca cir-
cumstanţe atenuante se referă, de asemenea, la comportamentul postinfracţional al vinovatului şi
se exprimă prin orice acţiuni ale vinovatului de a ajuta organele de urmărire penală în stabilirea
circumstanţelor infracţiunii, demascarea şi tragerea la răspundere penală a participanţilor la fap-
ta comisă. În practica judiciară sunt recunoscute astfel de circumstanţe atenuante: informaţiile
despre locul, metodele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii, despre locul unde se află bunurile
sustrase sau alte mijloace de probă care au importanţă la descoperirea infracţiunii, despre locul
unde se ascund alţi participanţi la infracţiune etc.
8. Din analiza naturii juridice a circumstanţelor atenuante prevăzute în art.76 lit.f) CP, în
raport cu prevederile art.57 CP, se desprinde concluzia că legiuitorul apreciază aceste circum-
stanţe, în ansamblu, drept căinţă sinceră a vinovatului în săvârşirea infracţiunii, fapt ce micşo-
rează considerabil pericolul social al persoanei. În prezenţa acestor circumstanţe, dacă persoana
a săvârşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă ori o infracţiune din altă
categorie în cazurile expres prevăzute de articolele corespunzătoare din PS a CP (a se vedea, de
exemplu, art.217 alin.(5) CP), ea poate fi liberată de răspunderea penală, conform art.53 şi art.57
CP, de către procuror sau de către instanţa de judecată (a se vedea, în acest sens, şi art.389
alin.(3) pct.3) CPP).
9. Astfel, circumstanţele atenuante prevăzute în art.76 lit.f) CP, în cazurile menţionate, con-
stituie, în ansamblu cu cerinţele art.57 CP, un criteriu de individualizare a răspunderii penale. În
aceste cazuri, procurorul sau, după caz, instanţa de judecată, conform cerinţelor art.7, art.53 şi
art.57 CP, trebuie să soluţioneze problema dacă vinovatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţi-
unea săvârşită sau urmează să fie liberat de răspundere penală (a se vedea, în acest sens, şi
art.385 alin.(1) pct.5) CPP). Numai în cazul în care se consideră că vinovatul nu poate fi liberat
de răspundere penală în baza acestor temeiuri, procurorul trimite cauza instanţei de judecată
pentru judecare în fond, iar instanţa de judecată, la stabilirea pedepsei, recunoaşte circumstanţele
prevăzute în art.76 lit.f) CP ca atenuante şi individualizează pedeapsa conform criteriilor prevă-
zute în art.75 CP.
10. Acţiunile imorale sau ilegale ale victimei, dacă ele au provocat infracţiunea, constituie
circumstanţe atenuante prevăzute în art.76 lit.g) CP care caracterizează pericolul social al infrac-
ţiunii. Spre deosebire de prevederile art.37 pct.4 CP din 1961, în art.76 lit.g) CP, acţiunile ilega-
le sau imorale ale victimei care au provocat infracţiune sunt recunoscute drept circumstanţe ate-
nuante indiferent de prezenţa sau absenţa stării de afect ca rezultat al acestor acţiuni (despre sta-
rea de afect, a se vedea comentariul de la art.147 CP).
Această circumstanţă poate fi recunoscută drept atenuantă în prezenţa concomitentă a trei

semne:
a) Acţiunile care au provocat infracţiunea trebuie să fie ilegale sau imorale. Comportamen-
tul ilegal al victimei presupune săvârşirea de către ea a oricărui act delictuos, fie prevăzut de le-
ge sau de alt act normativ (penal, administrativ, financiar, vamal, fiscal etc.). Comportamentul
imoral al victimei se poate manifesta prin ofensă cinică adusă unei femei, rudelor şi apropiaţilor
vinovatului, insulta sentimentelor de patriotism, a mândriei naţionale sau părinteşti, luarea în
derâdere a defectelor fizice ale vinovatului, reproş cinic de infidelitate conjugală şi alte acţiuni
cu caracter ofensator şi de batjocură.
b) Acţiunile ilegale şi imorale ale victimei trebuie să constituie cauza care a provocat să-
vârşirea infracţiunii de către vinovat. Însă, dacă vinovatul însuşi a provocat acţiunile ilegale sau
imorale ale victimei, ultimele nu pot fi recunoscute drept circumstanţe atenuante la săvârşirea
infracţiunii ca răspuns la acţiunile provocatoare ale victimei. Acţiunile vinovatului trebuie apre-
ciate în contextul tuturor circumstanţelor care au existat în momentul săvârşirii infracţiunii.
c) Vinovatul a comis infracţiunea în privinţa persoanei care a săvârşit acţiunile ilegale sau
imorale, dar nu şi în privinţa persoanelor terţe.
În prezenţa acestor trei semne, instanţa de judecată trebuie să recunoască acţiunile ilegale
sau imorale ale victimei care au provocat infracţiunea ca circumstanţă atenuantă şi să ţină cont
de ele la individualizarea pedepsei.
11. În art.76 lit.h) CP sunt legiferate două circumstanţe atenuante:
a) săvârşirea infracţiunii ca rezultat al constrângerii fizice sau psihice, dacă aceasta nu înlă-
tură caracterul penal al faptei. Suntem în prezenţa circumstanţei atenuante atunci când fapta să-
vârşită sub influenţa constrângerii fizice sau psihice nu întruneşte condiţiile prevăzute în art.39
alin.(1) CP şi nu cade sub incidenţa prevederilor art.39 alin.(2) CP (a se vedea comentariul de la
art.39 CP).
b) săvârşirea infracţiunii ca rezultat al dependenţei materiale, de serviciu sau de altă natură.
Dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură poate fi manifestată sub diferite modalităţi.
Însă, pentru a fi recunoscută ca circumstanţă atenuantă, infractorul trebuie să fi săvârşit infracţi-
unea în legătură cu această dependenţă a sa. Indiferent de faptul dacă infracţiunea a fost săvârşi-
tă de făptuitor în interesele persoanei de care depinde sau împotriva ei.
12. Circumstanţele atenuante prevăzute de art.76 alin.(1) lit.k) CP sunt o reflectare a princi-
piului umanismului legii penale (art.4 CP) şi un mijloc de aplicare a unei pedepse echitabile în
cazurile în care infracţiunea comisă a afectat grav făptuitorul acesteia sau dacă pedeapsa aplicată
va fi o povară grea din cauza vârstei înaintate a infractorului, stării sănătăţii acestuia sau ale altor
circumstanţe.
13. Ebrietatea ca circumstanţă atenuantă prevăzută de art.76 alin.(1) lit.i) CP a fost comen-
tată la art.24 CP şi art.13412 CP.
14. Depăşirea limitelor legitimei apărări, stării de extremă necesitate, riscului întemeiat, reţinerii
infractorului sau ca rezultat al ordinului ierarhic sau al executării dispoziţiei (76 alin.(1) lit.j)) consti-
tuie o circumstanţă atenuantă în situaţiile în care fapta a fost săvârşită cu neglijarea condiţiilor prevă-
zute în art.36-38 şi art.40-401 CP (a se vedea comentariul art.36-38 şi 40-401 CP).
15. Dacă, la momentul comiterii infracţiunii, au expirat cel puţin 2/3 din termenul de pres-
cripţie pentru tragerea la răspundere penală prevăzut pentru această infracţiune, acest fapt con-
stituie o circumstanţă atenuantă (art.76 alin.(1) lit.l) CP). Termenele prescripţiei tragerii la răs-
pundere penală sunt prevăzute în art.60 CP în funcţie de categoriile infracţiunilor clasificate în
art.16 CP.
Comentariu 161
Art.76 alin.(1) lit.l) CP prevede ca circumstanţa atenuantă şi situaţia în care examinarea ca-
uzei penale a durat mai mult decât este în mod rezonabil necesar. Această circumstanţă atenuan-
tă se aplică în baza art.385 alin.(4) CPP drept recompensă inculpatului pentru încălcarea dreptu-
lui la un proces echitabil şi de desfăşurare a lui în termen rezonabil garantat de art.19 alin.(1)
CPP şi art.6 par.(1) Din Convenţia din 04.11.1950. Obligaţiunea organelor de urmărire penală şi
a instanţelor judecătoreşti de a respecta acest drept al oricărei persoane la examinarea şi soluţio-
narea cauzei sale şi criteriile de apreciere a termenului rezonabil sunt prevăzute în art.20, art.414
alin.(4) şi art.435 alin.(2) CPP şi jurisprudenţa CEDO de interpretare a art.6 par.(1) din Conven-
ţie referitoare la respectarea termenului rezonabil.
Plenul CSJ în p.2 al Hotărârii nr.17 din 19.06.2000 Privind aplicarea în practica judiciară de
către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale CEDO (Convenţiei – n.n.) a explicat instanţe-
lor judecătoreşti că încălcarea termenului rezonabil la judecarea cauzelor penale poate privi ca
circumstanţă atenuantă pentru a micşora măsura de pedeapsă persoanelor cărora prin această
încălcare le-a fost lezat dreptul la un proces echitabil.
16. Săvârşirea infracţiunii de către o persoană cu responsabilitate redusă este prevăzută ca
circumstanţă agravantă în art.76 alin.(1) lit.d) CP. Agravanta a fost comentată la art.231 CP.
17. Art.76 alin.(2) CP dă instanţelor judecătoreşti dreptul să recunoască alte circumstanţe ca
atenuante care nu sunt prevăzute în această normă juridico-penală. În practica judiciară, instan-
ţele judecătoreşti recunosc drept circumstanţe atenuante caracteristica pozitivă a inculpatului la
locul de muncă, de trai sau de studii, faptul că anterior el nu a fost tras la răspundere penală sau
condamnat, boala gravă a condamnatului, vârsta înaintată sau tânără a lui, lipsa consecinţelor
grave, meritele deosebite în anumite activităţi, rugămintea victimei de a nu-l pedepsi aspru pe
condamnat etc.
18. Plenul CSJ în p.3 al Hotărârii nr.16 din 31.05.2004, Cu privire la aplicarea în practica
judiciară a principiului individualizării pedepsei, interpretând prevederile art.76 CP în raport cu
interdicţia art.77 alin.(2) CP referitoare la circumstanţele agravante, a explicat instanţelor jude-
cătoreşti că în cazurile în care circumstanţa ce atenuează răspunderea este indicată în dispoziţiile
articolului PS a CP în calitate de semn calificativ al infracţiunii, ea nu poate fi luată în conside-
rare la stabilirea pedepsei pentru această infracţiune. Această explicaţie a Plenului CSJ cores-
punde cerinţelor prevăzute în art.76 alin.(3) CP.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO, hotărârea Kalaşnikov v.Rusia din
15.07.2002: „121. Curtea reaminteşte că perioada, care urmează a fi luată în considerare în ve-
derea determinării duratei procedurii penale, începe cu ziua „învinuirii” persoanei, în sensul de-
plin al acestui termen. Perioada respectivă se încheie odată cu stabilirea acuzaţiilor finale sau cu
încetarea procedurii (...). 122. Curtea reaminteşte că caracterul rezonabil al duratei procedurii
urmează a fi evaluat în lumina circumstanţelor concrete ale cauzei, ţinând cont de jurisprudenţa
CEDO şi, în special, de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi al autorităţilor
respective. Cu referire la cel din urmă aspect, urmează să se ţină cont şi de ceea ce riscă recla-
mantul...”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 31.05.2004, nr.16 Cu privire la aplica-
rea în practica judiciară a principiului individualizării pedepsei penale: „3. În conformitate cu
principiul individualizării pedepsei instanţa de judecată aplică pedeapsă luând în considerare
caracterul şi gravitatea infracţiunii săvârşite, motivul şi scopul celor comise, personalitatea vi-
novatului, caracterul prejudiciului şi mărimea daunei cauzate, circumstanţele ce atenuează sau
agravează răspunderea, ţinându-se cont de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării vinova-
tului, precum şi de condiţiile de viaţa ale familiei lui.
4. Instanţele de judecată trebuie să ţină cont de faptul că enumerarea circumstanţelor atenuan-
te (art.76 CP) nu este limitativă. Prin alte împrejurări mai pot fi considerate şi săvârşirea infracţiu-
nii ca urmare a unui concurs de împrejurări, existenţa unor merite deosebite în trecut, întreţinerea
părinţilor inapţi de muncă, vinovatul este unicul din membrii familiei apt de muncă etc.
Recunoaşterea de către instanţa de judecată a acestor circumstanţe drept atenuante trebuie
să fie indicate în sentinţă.
5. În cazurile penale unde sunt implicaţi minori, instanţele de judecată nu trebuie să admită
privarea de libertate a minorilor pentru infracţiunile ce nu prezintă gravitate sporită, dacă corija-
rea şi reeducarea poate fi realizată fără izolare de societate.
La stabilirea pedepsei în privinţa persoanelor minore este necesar de ţinut cont şi de circum-
stanţele prevăzute de art.475 CPP, care urmează să fie stabilite în cazurile privind minorii.
6. La soluţionarea problemei despre considerarea autodenunţării drept circumstanţă atenu-
antă, instanţele de judecată trebuie să se conducă de cerinţele art.264 CPP.
În cazul unui concurs de infracţiuni săvârşite, autodenunţarea ca circumstanţă atenuantă
poate fi luată în considerare numai la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea în legătură cu care
ea a avut loc”//BCSJ, 6/22, 2004.
CP al CSJ din 16.01.2008: „Faptul săvârşirii infracţiunii de către un minor nu poate servi
drept temei pentru menţinerea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În afară de aceasta, recurentul consideră că aplicarea pedepsei sub formă de munca neremunera-
tă în folosul comunităţii nu-şi va atinge scopul prevăzut de art.61 alin.(2) CP” (Decizia 1ra-
126/08).
CP al CSJ din 19.09. 2007: „Instanţa de fond în hotărâre a menţionat că, vinovăţia lui N.G.
pe deplin a fost dovedită, iar la stabilirea măsurii de pedeapsă inculpatului s-a ţinut cont de ca-
racterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunilor săvârşite, de circumstanţelor atenuante - săvârşi-
rea infracţiunii de către un minor” (Decizia 1re – 624/ 2007).
ARTICOLUL 77. CIRCUMSTANŢELE AGRAVANTE

(1) La stabilirea pedepsei se consideră circumstanţe agravante:
a) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru in-
fracţiune similară sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză;
b) provocarea prin infracţiune a unor urmări grave;
c) săvârşirea infracţiunii prin orice formă de participaţie;
d) săvârşirea infracţiunii din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
e) săvârşirea infracţiunii cu bună ştiinţă împotriva unui minor sau a unei femei gravide ori
profitând de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei
înaintate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
f) săvârşirea infracţiunii asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a
obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
g) săvârşirea infracţiunii prin intermediul minorilor, persoanelor aflate în dificultate, per-
soanelor retardate mintal sau dependente de făptuitor;
h) săvârşirea infracţiunii prin acte de o deosebită cruzime sau prin batjocorirea victimei;
i) săvârşirea infracţiunii prin mijloace care prezintă un pericol social sporit;
j) săvârşirea infracţiunii de către o persoană în stare de ebrietate, provocată de consuma-
rea substanţelor menţionate la art.24. Instanţa de judecată este în drept, în funcţie de caracterul
infracţiunii, să nu considere aceasta ca o circumstanţă agravantă;
k) săvârşirea infracţiunii cu folosirea armei, a muniţiilor, a substanţelor explozive ori a
dispozitivelor ce le imită, a mijloacelor tehnice special pregătite, a substanţelor nocive şi ra-
dioactive, a preparatelor medicamentoase şi a altor preparate chimico-farmacologice, precum
şi cu aplicarea constrângerii fizice sau psihice;
Comentariu 163
[Lit.l) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]

m) săvârşirea infracţiunii profitând de starea excepţională, de calamităţile naturale, pre-
cum şi de dezordini de masă;
n) săvârşirea infracţiunii cu folosirea încrederii acordate.
(2) Dacă circumstanţele menţionate la alin.(1) sunt prevăzute la articolele corespunzătoare
din Partea specială a prezentului cod în calitate de semne ale acestor componenţe de infracţi-
uni, ele nu pot fi concomitent considerate drept circumstanţe agravante.
1. Enumerarea circumstanţelor agravante în art.77, spre deosebire de cea a circumstanţelor

atenuante, are caracter exhaustiv. Instanţa de judecată nu este în drept să recunoască alte cir-
cumstanţe agravante la individualizarea pedepsei.
2. La stabilirea pedepsei instanţele judecătoreşti pot recunoaşte ca agravante numai acele
circumstanţe care au fost stabilite de organele de urmărire penală, au fost indicate în rechizitoriu
(art.296 alin.(2) CPP) şi numai dacă au fost susţinute de acuzatorul de stat în dezbaterile judicia-
re. Circumstanţele agravante prevăzute de art.77 CP nu pot fi luate în considerare pentru infrac-
ţiunile săvârşite până la 12.06.2003 (data intrării în vigoare a noului CP – n.n.), dacă ele nu sunt
prevăzute de art.38 CP din 1961.
3. Săvârşirea infracţiunii de către o persoană care anterior a fost condamnată pentru infrac-
ţiuni similare sau pentru alte fapte care au relevanţă pentru cauză este o circumstanţă agravantă
prevăzută de art.77 alin.(1) lit.a) CP. Persoana se consideră condamnată din momentul rămânerii
definitive a sentinţei de condamnare până la momentul stingerii antecedentelor penale sau al
reabilitării (a se vedea art.65 CPP şi art.110 CP). Pentru a recunoaşte această circumstanţă agra-
vantă, nu are importanţă dacă persoana a fost condamnată anterior pentru infracţiune intenţiona-
tă sau din imprudenţă, infracţiune consumată sau neconsumată.
4. Prin stipularea de la lit.b) alin.(1) al art.77 CP, trebuie să se înţeleagă urmările grave care
nu sunt incluse în componenţa de infracţiune în calitate de semne ale elementelor componenţei
de infracţiune respectivă.. ââ
5. Prin urmări grave se înţeleg daunele secundare (auxiliare), netipice (atipice) pentru acţi-
unea sau inacţiunea dată care măreşte considerabil nivelul de gravitate al infracţiunii săvârşite.
Practica judiciară recunoaşte drept astfel de urmări: moartea oamenilor, provocarea de daune
grave persoanei, pieirea în masă a animalelor, cauzarea unor daune materiale în proporţii mari
sau în proporţii deosebit de mari etc., toate acestea nefiind în acelaşi timp semne ale componen-
ţei de infracţiune; aceste urmări grave trebuie să fie într-un raport cauzal cu infracţiunea săvârşi-
tă care poate fi intenţionată sau din imprudenţă.
6. Săvârşirea infracţiunii prin participaţie (lit.c) sporeşte considerabil gradul prejudiciabil
al ei. De aceea săvârşirea infracţiunii prin participaţie constituie o circumstanţă care agravează
infracţiunea, iar în cazul în care participaţia nu constituie un semn al componenţei infracţiunii
respective săvârşirea acestei infracţiuni în participaţie este o circumstanţă care agravează pe-
deapsa făptuitorilor (art.77 alin.(1) lit.c) CP).
7. Cu referire la participaţie şi formele ei a se vedea comentariul de la art.42-47 CP.
8. Sensul sintagmei motivul urii naţionale sociale, naţionale, rasiale sau religioase (lit.d)
rezidă în năzuinţa vinovatului de a demonstra, prin faptul săvârşirii infracţiunii, persistenţa unui
dispreţ faţă de o anumită naţiune, rasă, religie, ca şi asupra unor sau altor reprezentanţi ai acesto-
ra (a se vedea comentariul de la art.176 CP).
9. Circumstanţele înscrise la lit.e) amplifică pedeapsa, deoarece infractorul se foloseşte de
starea de neputinţă a persoanelor indicate în această prevedere, de capacitatea scăzută de a se
opune în caz de atentat. Pentru a recunoaşte aceste circumstanţe ca agravante, trebuie stabilit
dacă infractorul ştia că săvârşeşte infracţiunea împotriva minorului sau a femeii gravide ori a
profitat de starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înain-
tate, bolii, handicapului fizic sau psihic ori altui factor.
10. Săvârşirea infracţiunii în circumstanţele prevăzute de lit.f) alin.(1) al art.77 CP este
condiţionată de activitatea de serviciu sau obştească a persoanei în raport cu care a fost săvârşită
infracţiunea. Infractorul tinde a înceta activitatea de îndeplinire a obligaţiunilor de serviciu sau a
celor obşteşti sau de a se răzbuna pentru ele. De aceea şi circumstanţa în cauză măreşte pedeap-
sa. Prin noţiunea de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu se înţeleg acţiunile oricărei persoane
care se referă la funcţiile ei de serviciu, ce decurg din contractul de muncă cu întreprinderile şi
organizaţiile indiferent de forma de proprietate înregistrate în modul stabilit, iar prin noţiunea de
executare a obligaţiunilor obşteşti se are în vedere îndeplinirea de către cetăţeni a îndatoririlor
obşteşti care le sunt special încredinţate, precum şi acţiunile în interesele societăţii sau ale unor
cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor, informarea organelor puterii despre infracţiunile să-
vârşite sau în pregătire etc. – a se vedea HP CSJ RM nr. 9 din 15 noiembrie 1993 Cu privire la
practica judiciară în cauzele despre omor premeditat).
11. Săvârşirea infracţiunilor prin intermediul minorilor, persoanelor aflate în circumstanţe
dificile, al persoanelor cu retard mintal sau dependente de făptuitor (art.77 alin.(1) lit.g)) presu-
pune o determinare de către făptuitor a acestor persoane la săvârşirea infracţiunii profitând de
starea vulnerabilă a lor. De aceea, făptuitorul, în aceste cazuri, e fi tras la răspundere penală ca
instigator al acestor persoane la acţiunile de comitere a infracţiunilor, iar la individualizarea pe-
depsei se ţine cont de această împrejurare ca circumstanţă care agravează pedeapsa lui. Excepţie
face cazul săvârşirii infracţiunii prin intermediul minorilor care nu pot fi traşi la răspundere pe-
nală din cauza vârstei, deoarece, conform art.42 alin.(2) CP, în această situaţie suntem în prezen-
ţa unui autor intermediar.
12. Săvârşirea infracţiunii prin acţiuni deosebit de crude sau prin batjocorire a victimei
(lit.h) probează degradarea morală profundă a vinovatului, neomenie şi cinism. Semnul deosebi-
tei cruzimi a fost tălmăcit în practica judiciară în legătură cu examinarea cazurilor de omor in-
tenţionat. Noţiunea de cruzime deosebită se îmbină atât cu metodele săvârşirii infracţiunii de
omor, cât şi cu alte circumstanţe care demonstrează cruzimea deosebită a vinovatului. Semnul
unei cruzimi deosebite se depistează în cazurile în care, înainte de a săvârşi infracţiunea sau în
procesul săvârşirii acesteia, victima a fost supusă torturilor, schingiuirilor sau infracţiunea s-a
săvârşit prin metode care, cu bună-ştiinţa vinovatului, au fost îmbinate cu pricinuirea unor sufe-
rinţe deosebite victimei (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, utilizarea unei toxine
cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsirea îndelungată de hrană, apă
etc.). O cruzime deosebită se poate manifesta şi prin săvârşirea infracţiunii în prezenţa rudelor
apropiate ale victimei, când vinovatul îşi dădea seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte mari
suferinţe (a se vedea HP CSJ din 15 noiembrie 1993). Prin batjocorire se înţeleg acţiunile săvâr-
şite într-o formă cinică şi brutală îndreptate asupra victimei cauzându-i suferinţe morale sau/şi
psihice care-i înjosesc demnitatea.
13. Circumstanţa agravantă prevăzută la lit.i) alin.(1) al art.77 CP presupune infracţiunea
săvârşită prin mijloace care prezintă pericol social sporit. Acestea pot fi arma de distrugere în
masă, substanţele otrăvitoare şi bacteriologice periculoase, materialele radioactive care măresc
capacitatea acţiunilor distrugătoare, forţa şi intensitatea lor. Utilizarea celor enumerate şi a altor
mijloace asemănătoare creează un real pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor, pentru mediu,
iar rezultatul acestora ar putea fi catastrofal: nimicirea unor importante valori materiale.
14. Starea de ebrietate (lit.j) este starea care survine în urma consumului excesiv de băuturi
alcoolice (beţie) sau substanţe narcotice. Ebrietatea caracterizează negativ personalitatea celui
vinovat. Se consideră una dintre cele mai răspândite condiţii ce contribuie la săvârşirea infracţi-
Comentariu 165
unii. Starea de ebrietate nu exclude responsabilitatea persoanei. Drept mijloace care determină
apariţia stării de ebrietate pot fi: alcoolul, substanţele narcotice, alte substanţe toxice. Gradul
beţiei fiziologice nu influenţează şi nu determină răspunderea penală a vinovatului. Orice stadiu
de ebrietate influenţează comportamentul persoanei. Legea acordă instanţei de judecată dreptul
ca, în funcţie de caracterul infracţiunii, să nu considere starea de ebrietate drept circumstanţă
agravantă (a se vedea comentariul de la art.24 CP).
15. Armele şi mijloacele săvârşirii infracţiunii indicate la lit.k) apar ca izvor de pericol spo-
rit, deoarece vinovatul alege mijlocul ce creează un pericol sporit nu numai pentru persoana su-
pusă acţiunilor făptuitorului, dar şi pentru celelalte. Prin folosirea armei, muniţiilor şi a altor
mijloace se are în vedere utilizarea fizică sau psihică a însuşirilor distrugătoare ale acestora indi-
ferent de gradul intensităţii şi de rezultatul acţiunilor lor, de corespunderea totală sau parţială a
cerinţelor reglementate de statutul mijloacelor indicate în această literă. Prin constrângere fizică
se înţelege orice formă de acţiune (influenţă) fizică asupra victimei la săvârşirea infracţiunii (ca-
uzarea loviturilor, leziunilor corporale, torturarea).
16. Constrângerea psihică presupune diverse tipuri de ameninţare îndreptate asupra victi-
mei sau asupra apropiaţilor ei prin aplicarea constrângerii fizice sau prin cauzarea unei daune
materiale sau de alt gen (a se vedea şi comentariul de la art.39 CP).
17. Circumstanţele enumerate la lit.m) sunt utilizate de persoanele vinovate de săvârşirea
infracţiunilor de furt, jaf, tâlhărie ş. a. Ele adeveresc faptul că persoanele care le săvârşesc sunt
deosebit de periculoase. Prin stare excepţională se înţelege regimul de drept special al activităţii
organelor puterii de stat şi ale autoadministrării locale, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţi-
ilor, fiind măsura temporară luată pentru normalizarea situaţiei. În categoria calamităţilor natura-
le se includ cutremurele, inundaţiile, alunecările, incendiile, epidemiile, radiaţiile, avariile ş. a.
care pun în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei. După consumarea lor este necesară efectuarea
unor lucrări importante de intervenţie şi restabilire.
18. Noţiunea de dezordinile în masă presupune tulburări sociale, revoltă, răscoală, confu-
zie, pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni violente etc. de care se foloseşte inculpatul
pentru a săvârşi fapta penală (a se vedea comentariul de la art.285 CP).
19. Circumstanţa indicată la lit.n) sporeşte răspunderea, deoarece acţiunile criminale se să-
vârşesc într-o împrejurare benefică pentru persoana vinovată. Încrederea persoanei poate fi
acordată în puterea funcţiei deţinute sau în baza raporturilor contractuale. Vinovatul se foloseşte
cu rea-credinţă de relaţiile de încredere acordate în interesul săvârşirii infracţiunii, astfel discre-
ditând organele puterii de stat, organizaţiile obşteşti şi comerciale în numele cărora acţionează
el. Pot să folosească încrederea acordată atât persoanele cu funcţie de răspundere, cât şi colabo-
ratorii ce au anumite împuterniciri determinate.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19.02.2008: „La stabilirea pedepsei
cu închisoare, însă, instanţa de apel eronat a aplicat prevederile legale, enunţând ca circumstanţe
agravante împrejurările că G.G. n-a manifestat căinţă sinceră şi n-a întreprins nimic pentru a-i
întoarce părţii vătămate măcar o parte din banii sustraşi, că a manifestat indiferenţă faţă de solu-
ţionarea cât mai rapidă a cauzei şi lipsă de stimă faţă de lege, fapt ce-l caracterizează din punct
de vedere negativ, şi stabilindu-i acestuia pedeapsa de 2 ani închisoare.
Curtea de Apel nu a argumentat concluzia sa prin prisma posibilităţii aplicării pedepsei cu
munca neremunerată în folosul comunităţii în privinţa condamnatului şi nu a ţinut cont de an-
samblul circumstanţelor atenuante ale cauzei, printre care: recunoaşterea parţială a vinovăţiei,
prezenţa la întreţinere a copiilor minori, săvârşirea pentru prima dată a unei infracţiuni mai puţin
grave. Mai mult, instanţa de apel a apreciat ca circumstanţe agravante anumite împrejurări, care
nu sunt prevăzute de art.77 CP ca circumstanţe agravante, şi prin aceasta a admis o abatere de la
lege, dat fiind că lista acestora este exhaustivă şi nu poate fi completată aleatoriu cu diferite îm-
prejurări, atâta timp cât ele nu sunt expres atribuite la această categorie.
Colegiul penal lărgit consideră că individualizarea pedepsei a fost înfăptuită corect de către
instanţa de fond, care i-a aplicat condamnatului o pedeapsă cu munca neremunerată în folosul
comunităţii, motiv din care decizia instanţei de apel se impune a fi casată, cu admiterea în aceas-
tă privinţă, a recursului declarat de condamnat” (Decizia 75/2008).
ARTICOLUL 78. EFECTELE

CIRCUMSTANŢELOR ATENUANTE ŞI AGRAVANTE
(1) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea in-
fracţiunii, pedeapsa principală se reduce sau se schimbă după cum urmează:
a) dacă minimul pedepsei cu închisoare prevăzut la articolul corespunzător din Partea spe-
cială a prezentului cod este mai mic de 10 ani, pedeapsa poate fi redusă până la acest minim;
b) dacă se aplică amenda, aceasta se poate coborî până la limita de jos;
c) dacă pentru infracţiunea săvârşită se prevede detenţiune pe viaţă, aceasta se înlocuieşte
cu închisoare de la 15 la 25 de ani.
(2) În cazul în care instanţa de judecată constată circumstanţe atenuante la săvârşirea in-
fracţiunii, pedeapsa complementară, prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, poate fi
înlăturată.
(3) În cazul în care există circumstanţe agravante se poate aplica pedeapsa maximă prevă-
zută la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod.
(4) În caz de concurs al circumstanţelor agravante şi celor atenuante, coborârea pedepsei
până la minimul sau ridicarea ei până la maximul prevăzut la articolul corespunzător din Par-
tea specială a prezentului cod nu este obligatorie.
(5) Dacă există circumstanţe atenuante excepţionale, pedeapsa poate fi aplicată conform
prevederilor art.79.
1. Articolul comentat determină urmările circumstanţelor atenuante şi ale celor agravante

prevăzute de art.76 şi 77 CP, luate în considerare de instanţa de judecată la stabilirea pedepsei.
2. Regula prevăzută în alin.(1) art.78 privind atenuarea pedepsei se răsfrânge numai asupra
pedepsei principale care poate fi redusă sau schimbată de instanţa de judecată în următoarea or-
dine: închisoarea poate fi redusă până la limita minimă prevăzută de PS, dacă această limită este
mai mică de 10 ani; b) amenda poate fi redusă până la limita de jos indicată în sancţiunea artico-
lului corespunzător; c) detenţiunea pe viaţă se înlocuieşte cu închisoarea în termen de la 15 până
la 25 de ani. Înlocuirea detenţiei pe viaţă cu închisoarea în aceste împrejurări este obligatorie.
3. Potrivit prevederilor alin.(2) art.78, la existenţa circumstanţelor atenuante la săvârşirea
infracţiunii pedeapsa complementară poate fi înlăturată dacă este prevăzută de lege pentru in-
fracţiunea săvârşită.
4. În alin.(3) art.78 sunt prevăzute urmările circumstanţelor agravante, existenţa cărora, la
săvârşirea infracţiunii, permite instanţei de judecată să aplice pedeapsa maximă prevăzută de
articolul corespunzător al PS a CP.
5. Alin.(4) art.78 CP prevede regulile indicate la individualizarea pedepsei în caz de con-
curs al circumstanţelor agravante şi al celor atenuante, iar alin.(5) – şi în cazul existenţei circum-
stanţelor atenuante excepţionale.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2008: „Casând sentinţa în la-
tura pedepsei, instanţa de apel a menţionat că prima instanţă nu a ţinut seama că în cauză sunt
Comentariu 167
prezente circumstanţe agravante, şi anume: săvârşirea infracţiunii de persoana care anterior a

mai săvârşit infracţiuni, deci greşit a aplicat prevederile art.55 CP, deoarece această normă poate
fi aplicată persoanei care prima oară săvârşeşte o infracţiune.
Colegiul a constatat că, reţinând această circumstanţă agravantă ca prezentă în cauză, in-
stanţa de judecată a comis o eroare de drept. Conform art.111 alin.(3) CP, stingerea antecedente-
lor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale.
C.V. a fost condamnat la 15 octombrie 1992 în baza art.123 alin.(2) CP (red.1961) la amendă,
condamnare care este stinsă, astfel el se consideră fără antecedente penale şi în temeiul alin.(3)
art.111 CP orice incapacitate ori decădere din drepturi este anulată. Prin urmare, lui C.V. nu i se
mai putea imputa faptul că a fost cândva condamnat. Din acest punct de vedere, aplicarea preve-
derilor art.55 CP de către instanţa de fond s-a considerat legală şi întemeiată. Eroarea comisă de
instanţa de apel a fost corectată prin casarea soluţiei adoptate de aceasta, cu menţinerea în vigoa-
re a sentinţei instanţei de fond” (Decizia 1ra-59/2008).

PEDEPSEI MAI BLÂNDE DECÂT CEA PREVĂZUTĂ DE LEGE
(1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele fap-
tei, de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consu-
marea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecin-
ţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la
descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevă-
zută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori
poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârşit
infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională.
[Alin.2 art.79 exclus prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
(3) În cazul condamnării persoanelor adulte pentru comiterea infracţiunilor deosebit de
grave, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de legea pena-
lă, dar constituind cel puţin două treimi din minimul pedepsei prevăzute de prezentul cod pentru
infracţiunea săvârşită.
(4) Prevederile alin.(1) nu se aplică persoanelor adulte în cazul aplicării pedepsei detenţi-
unii pe viaţă sau în cazul recidivei de infracţiuni.
1. Temei pentru stabilirea unei pedepse mai blânde decât cea prevăzută de lege serveşte
existenţa unor circumstanţe excepţionale ce micşorează considerabil dauna infracţiunii săvârşite.
Alin.(1) art.79 CP concretizează conţinutul acestor circumstanţe excepţionale legându-le de:
 scopul şi motivele infracţiunii;
 rolul vinovatului, comportamentul acestuia în timpul şi după consumarea infracţiunii;
 contribuţia activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia;
 alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţei.
2. La stabilirea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege instanţa de judecată dispu-
ne de 3 variante. În primul rând, pedeapsa poate fi stabilită sub limita minimă prevăzută de arti-
colul corespunzător al PS a CP. În al doilea rând, instanţa de judecată poate stabili o pedeapsă
mai blândă decât cea prevăzută de articolul respectiv. Compararea pedepselor după rigurozitatea
lor se face prin aprecierea locului lor în conţinutul art.62 CP. În al treilea rând, instanţa de jude-
cată poate să nu aplice pedeapsa complementară prevăzută ca fiind o obligaţiune.
3. Stipularea din alin.(1) art.79 CP, după cum se deduce din conţinutul alin.(3) şi (4) ale
acestui articol, acţionează faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni uşoare, mai puţin grave,
grave şi deosebit de grave.
4. Termenul pedepsei sub limita minimă pentru comiterea infracţiunilor deosebit de grave
constituie cel puţin două treimi din minimumul pedepsei prevăzute de articol pentru infracţiunea
săvârşită (alin.(3)). Norma juridică comentată nu exclude aplicarea unei pedepse mai blânde în
cazul infracţiunilor deosebit de grave.
5. Prevederile alin.(1) art.79 nu se aplică persoanelor adulte în cazul aplicării pedepsei de
detenţiune pe viaţă sau în cazul recidivei de infracţiune (alin.(5)).
ARTICOLUL 80. APLICAREA PEDEPSEI

ÎN CAZUL ÎNCHEIERII ACORDULUI DE RECUNOAŞTERE A VINOVĂŢIEI
În cazul în care persoana pusă sub învinuire încheie un acord de recunoaştere a vinovăţiei,
iar instanţa de judecată acceptă acest acord, pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce
cu o treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru această infracţiune.
1. În legislaţia penală a RM această normă este inclusă pentru prima dată. Procedura înche-
ierii acordului de recunoaştere a vinovăţiei se stabileşte prin legislaţia procesual-penală a RM (a
se vedea Cap.III, art.504-509).
2. Acordul de recunoaştere a vinovăţiei este o tranzacţie încheiată între acuzatorul de stat şi
învinuit sau, după caz, inculpate care şi-a dat consimţământul de a-şi recunoaşte vina în schim-
bul unei sentinţe reduse.
3. Dacă instanţa de judecată ajunge la concluzia că recunoaşterea de către inculpat a vino-
văţiei este făcută în mod liber, benevol, conştient, fără presiune, acceptă acordul de recunoaştere
a vinovăţiei şi admite baza faptică a infracţiunii în legătură cu care inculpatul îşi recunoaşte vi-
novăţia. În acest caz instanţa procedează la dezbateri judiciare cu privire la măsura de pedeapsă.
4. Legea garantează învinuitului că recunoaşterea vinovăţiei va fi luată în considerare de
către instanţă la stabilirea pedepsei.
5. Dispoziţia art.80 CP prevede că pedeapsa pentru infracţiunea imputată se reduce cu o
treime din pedeapsa maximă prevăzută pentru infracţiunea comisă.
6. Categoriile de infracţiuni faţă de care se aplică regula dată sunt prevăzute de CPP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 10.10.2007: „Sentinţa adoptată în
cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei poate fi atacată cu recurs doar cu condiţia invocării
erorilor procesuale şi a măsurii de pedeapsă stabilite” (Decizia 1re-696/2007).

PEDEPSEI PENTRU INFRACŢIUNEA NECONSUMATĂ
(1) La aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată se ţine cont de circumstanţele
în virtutea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt.
(2) Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate
depăşi jumătate din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din
Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.
(3) Mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate
depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător
din Partea specială a prezentului cod pentru infracţiunea consumată.
Comentariu 169
(4) Pentru pregătirea de infracţiune şi tentativa de infracţiune detenţiunea pe viaţă nu se

aplică.
1. În conformitate cu prevederile alin.(1) al prezentului articol, la stabilirea pedepsei pentru

infracţiunea neconsumată (pregătire sau tentativă) se iau în considerare circumstanţele în virtu-
tea cărora infracţiunea nu a fost dusă până la capăt. Ele pot fi cele mai diverse, însă norma dată
include în numărul lor doar acele împrejurări, care nu depind de voinţa vinovatului. Totodată se
ia în considerare şi atitudinea vinovatului faţă de aceste circumstanţe, care s-a manifestat în acţi-
uni privind învingerea lor, capacitatea şi pregătirea de a li se opune.
2. Prevederile alin.(2) şi (3) ale art.81 CP limitează într-o anumită măsură pedeapsa pentru
activitatea infracţională neconsumată.
3. Mărimea pedepsei pentru pregătirea de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate
depăşi jumătate din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute în articolul corespunzător din
PS a CP pentru infracţiunea consumată, dar pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie reci-
divă nu poate depăşi trei pătrimi.
4. În alin.(4) al articolului comentat se menţionează special că, pentru pregătirea de infracţi-
une şi tentativa de infracţiune, detenţiunea pe viaţă nu se aplică. Uşurarea pedepsei pentru in-
fracţiunea neconsumată se întemeiază pe faptul că pregătirea şi tentativa sunt mai puţin dăună-
toare decât infracţiunea consumată.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 23.01.2006: „Odată cu adoptarea
noului CP la 18 aprilie 2002, intrat în vigoare la 12 iunie 2003, au fost stabilite anumite cerinţe
la stabilirea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată.
Potrivit art.81 alin.(3) CP, mărimea pedepsei pentru tentativă de infracţiune ce nu constituie
o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la artico-
lul corespunzător din PS a acestui cod pentru infracţiunea consumată.
Conform sentinţei Judecătoriei Soroca din 05 martie 1998, P.C. a fost condamnat pe art.119
alin.(2) CP (red.1961) la 2 ani închisoare fără confiscarea averii, cu aplicarea art.43 CP
(red.1961) pe un termen de probă de un an. În termenul de probă n-a comis alte infracţiuni şi
potrivit art.111 alin.(1) lit.d) CP la momentul comiterii infracţiunilor din 05 aprilie 1999 antece-
dentele penale erau stinse şi interdicţii pentru aplicarea art.81 alin.(3) CP nu sunt. Reieşind din
prevederile art.10 CP - efectul retroactiv al legii penale, Plenul consideră necesar de a-i modifica
condamnatului pedeapsa stabilită în baza art.15-88 pct.4) CP (red.1961) şi a-i numi o pedeapsă
pe un termen de 18 ani închisoare” (Hotărârea 4-1re-24/2006).

PEDEPSEI PENTRU RECIDIVĂ DE INFRACŢIUNI
1) La aplicarea pedepsei pentru recidivă, recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de peri-
culoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul, caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunilor
săvârşite anterior, de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă
pentru corectarea vinovatului, precum şi de caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunii noi.
(2) Mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumătate, pentru recidivă pe-
riculoasă este de cel puţin două treimi, iar pentru recidivă deosebit de periculoasă – de cel pu-
ţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din
Partea specială a prezentului cod.
1. Art.82 CP prevede sporirea obligatorie a mărimii minime a pedepsei penale stabilite per-
soanelor care, în pofida antecedentelor penale pentru infracţiuni premeditate, nu au trecut pe ca-
lea corectării şi săvârşesc din nou infracţiuni intenţionate. Noţiunea modalităţilor de recidivă
menţionate în această normă este dată în art.34 CP.
2. Alin.(1) art.82 prevede ordinea stabilirii pedepsei în cazul recidivei, recidivei periculoase
şi al celei deosebit de periculoase. Totodată se iau în considerare: a) numărul infracţiunilor să-
vârşite anterior; b) caracterul, gravitatea şi urmările comiterii lor; c) circumstanţele în virtutea
cărora pedeapsa pentru infracţiunea anterioară nu şi-a atins scopul; d) caracterul, gravitatea şi
urmările infracţiunii noi.
3. Pentru recidivă pedeapsa nu poate fi mai mică decât jumătatea celei mai aspre pedepse
prevăzute de articolul corespunzător din PS a CP. Acest fapt este determinat de personalitatea
recidivistului şi de gravitatea acţiunilor săvârşite.
4. Aprecierea infracţiunii săvârşite trebuie generalizată luându-se în considerare personalitatea
vinovatului, atitudinea lui negativă faţă de influenţa corectării, precum şi gravitatea infracţiunii.
5. Alin.(2) al acestui articol prevede mărimea pedepsei pentru recidivă. Mărimea pedepsei depin-
de de modalitatea recidivei. Pentru recidiva simplă ea nu poate fi mai mică de jumătate, în cazul reci-
divei periculoase – de cel puţin două treimi, iar pentru recidiva deosebit de periculoasă – de cel puţin
trei pătrimi din maximumul celei mai aspre pedepse prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: A se vedea jurisprudenţa CEDO din comenta-
riul de la art.10 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19.02.2008: „La stabilirea stării de
recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale, inclusiv, pentru infracţiunile săvârşite de către
persoana respectivă în timpul minoratului” (Decizia 1ra-217/2008).
CP al CSJ din 12.02.2008: „Mărimea pedepsei pentru tentativa de infracţiune ce nu con-
stituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse (art.81 CP)”
(Decizia 1ra-54/2008).
A se vedea şi jurisprudenţa instanţelor naţionale din comentariul art.34 CP.
ARTICOLUL 83. APLICAREA PEDEPSEI PENTRU PARTICIPAŢIE

Organizatorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune, prevăzută de legea penală, săvârşită cu
intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine
cont de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de prevederile art.75.
1. Aprecierea juridică şi calificarea acţiunilor coparticipanţilor depinde atât de forma parti-

cipării, cât şi de rolul concret pe care l-a îndeplinit fiecare participant în procesul atentării. Acţi-
unea autorului (coautorilor) se califică numai în baza articolului concret din PS a CP, ce cuprin-
de componenţa infracţiunii săvârşite în comun. Organizatorul, instigatorul şi complicele poartă
răspundere penală conform articolului ce se încriminează făptuitorului, cu referire la art.42 CP.
2. Calificarea corectă a infracţiunii săvârşite prin participaţie, stabilirea exactă a temeiurilor
şi limitelor răspunderii coparticipanţilor creează premisele pentru aplicarea unei pedepse juste
coparticipanţilor infracţiunii. În afară de condiţiile (criteriile) generale de individualizare a pe-
depsei la participaţie, după cum indică art.83 CP, instanţa de judecată trebuie să ţină cont de
contribuţia fiecăruia dintre coparticipanţi la săvârşirea infracţiunii, adică să compare gradul de
vinovăţie al unui coparticipant cu al altuia.
3. Caracterul şi gradul participării la infracţiune se stabilesc de către instanţa de judecată şi
se determină nu numai în funcţie de îndeplinirea formală a rolului, dar şi de influenţa de fapt a
acestei persoane asupra altor participanţi, asupra întregii pregătiri şi săvârşiri a infracţiunii, asu-
pra caracterului infracţiunii, de contribuţia ei reală la săvârşirea infracţiunii şi de alte împreju-
Comentariu 171
rări. Toţi aceşti factori, laolaltă cu circumstanţele atenuante şi cele agravante pentru fiecare co-
participant, conlucrează la stabilirea justă a pedepsei pentru fiecare dintre coparticipanţi.

PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI
(1) Dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţi-
uni prevăzute de diferite articole ale Părţii speciale a prezentului cod, fără să fi fost condamna-
tă pentru vreuna din ele, instanţa de judecată, pronunţând pedeapsa pentru fiecare infracţiune
aparte, stabileşte pedeapsa definitivă pentru concurs de infracţiuni prin cumul, total sau parţial,
al pedepselor aplicate, dar pe un termen nu mai mare de 25 de ani de închisoare, iar în privinţa
persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani – pe un termen nu mai mare de 12 ani şi 6 luni. În
cazul în care persoana este declarată vinovată de săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni
uşoare şi/sau mai puţin grave, pedeapsa definitivă poate fi stabilită şi prin absorbirea pedepsei
mai uşoare de pedeapsa mai aspră.
(2) La pedeapsa principală aplicată în cazul unui concurs de infracţiuni poate fi adăugată
oricare din pedepsele complementare prevăzute la articolele corespunzătoare din Partea speci-
ală a prezentului cod, care stabilesc răspunderea pentru infracţiunile de a căror săvârşire per-
soana a fost declarată vinovată. Pedeapsa complementară definitivă stabilită prin cumul, total
sau parţial, al pedepselor complementare aplicate nu poate depăşi termenul sau mărimea ma-
ximă prevăzută de Partea generală a prezentului cod pentru această categorie de pedepse.
(3) Dacă pentru infracţiunile care intră în concurs sunt stabilite pedepse principale de dife-
rite categorii, a căror cumulare nu este prevăzută de art.87, şi instanţa de judecată nu va găsi
temeiuri pentru absorbirea unei pedepse de către alta, ele se execută de sine stătător.
(4) Conform prevederilor alin.(1)-(3) se stabileşte pedeapsa şi în cazul în care, după pro-
nunţarea sentinţei, se constată că persoana condamnată este vinovată şi de comiterea unei alte
infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. În acest caz, în termenul
pedepsei se include durata pedepsei executate, complet sau parţial, în baza primei sentinţe.
(5) În cazul unui concurs de infracţiuni, când s-a stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă
şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori alte categorii de pedepse, se aplică ca pedeapsă
definitivă detenţiunea pe viaţă.
1. Noţiunea de concurs de infracţiuni (ideal şi real) este expusă în comentariul la art.33 CP.
Conform alin.(1) art.84 CP, dacă o persoană este declarată vinovată de săvârşirea a două sau a
mai multor infracţiuni, instanţa de judecată aplică pedeapsa pentru fiecare infracţiune aparte.
Cerinţa se bazează pe principiul individualizării răspunderii penale şi a pedepselor (art.7 CP).
2. Aplicarea pedepsei definitive prin concurs de infracţiuni depinde de gravitatea infracţiu-
nilor săvârşite. Dacă infracţiunile săvârşite prin concurs sunt infracţiuni uşoare sau mai puţin
grave, pedeapsa definitivă poate fi stabilită prin cumul total sau parţial sau prin absorbirea pe-
depsei mai uşoare de pedeapsa mai aspră. În cazul absorbirii, pedeapsa definitivă nu poate de-
păşi termenul sau mărimea maximă a pedepsei prevăzute pentru infracţiunea mai gravă din in-
fracţiunile săvârşite.
3. În cazul în care concursul de infracţiuni include cel puţin o infracţiune gravă, deosebit de
gravă sau excepţional de gravă, pedeapsa definitivă se stabileşte prin cumulul total sau parţial al
pedepselor aplicate. În acest caz, pedeapsa definitivă sub formă de închisoare nu poate depăşi 25
de ani. Astfel, instanţa de judecată nu este în drept să folosească metoda absorbirii pedepsei mai
uşoare de pedeapsa mai aspră şi poate depăşi limitele sancţiunii acelui articol al CP care prevede
o pedeapsă mai aspră.
4. În conformitate cu prevederile alin.(2) art.84 CP, la pedeapsa principală, în cazul unui
concurs de infracţiuni, pot fi adăugate pedepse complementare. Ele, de asemenea, se stabilesc
aparte pentru infracţiunile în cazul unui concurs, şi numai după aceea se adaugă la pedeapsa de-
finitivă. Pedepsele complementare de acelaşi fel, de asemenea, pot fi stabilite prin cumul total
sau parţial, dar în limitele termenului sau ale mărimii maxime prevăzute de partea generală a CP
pentru această categorie de pedepse.
5. În cazul imposibilităţii cumulării diferitelor categorii de pedepse principale şi în lipsa
temeiului pentru absorbirea unei pedepse de către alta, astfel de pedepse se execută de sine stătă-
tor, în corespundere cu prevederile alin.(2) art.87 CP.
6. Alin.(4) art.84 extinde cerinţele aplicării pedepsei prevăzute de norma dată şi în cazul în
care, după pronunţarea sentinţei, se consideră că persoana condamnată este vinovată şi de comi-
terea unei alte infracţiuni săvârşite înainte de pronunţarea sentinţei în prima cauză. În acest caz,
în termenul definitiv al pedepsei se include durata pedepsei executate, complet sau parţial, în
baza primei sentinţe. Termenul neexecutat rămâne spre ispăşire. Oricum pedeapsa definitivă tre-
buie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită în baza primei sentinţe, pentru că instanţa de jude-
cată cumulează total sau parţial pedepsele aplicate în sentinţe, şi nu acea parte a pedepsei care a
rămas neexecutată cu cea nouă.
7. La aplicarea prin concurs de infracţiuni a pedepsei sub formă de detenţiune pe viaţă, pe-
deapsa cu închisoarea sau alte categorii de pedepse principale ca pedeapsă definitivă în cores-
pundere cu alin.(3) art.84 se aplică pedeapsa sub formă de detenţiune pe viaţă.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 05.02.2008: „Modalitatea de stabili-
re a pedepsei definitive pentru concurs de infracţiuni, prevăzută de art.84 CP în vigoare, în com-
paraţie cu aceeaşi modalitate, care era prevăzută de art.39 CP (red.1961), înrăutăţeşte situaţia lui
C.A., care a comis infracţiunile în perioada acţiunii CP în redacţia anului 1961. În legătură cu
acest fapt, pedeapsa definitivă condamnatului se stabileşte cu aplicarea art.39 CP (red.1961),
care este mai favorabilă lui C.A.” (Decizia 1re-87/2008).

PEDEPSEI ÎN CAZUL UNUI CUMUL DE SENTINŢE
(1) Dacă, după pronunţarea sentinţei, dar înainte de executarea completă a pedepsei, con-
damnatul a săvârşit o nouă infracţiune, instanţa de judecată adaugă, în întregime sau parţial, la
pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa ante-
rioară. În acest caz, pedeapsa definitivă nu poate depăşi termenul de 30 de ani de închisoare,
iar în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani – termenul de 15 ani.
(2) Cumularea pedepselor complementare în cazul unui cumul de sentinţe se efectuează în
condiţiile art.84 alin.(2).
(3) Pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentinţe trebuie să fie mai mare decât pe-
deapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât partea neexecutată a pedepsei
pronunţate prin sentinţa anterioară a instanţei de judecată.
(4) La cumularea pedepselor, dacă prin una din sentinţe este stabilită pedeapsa detenţiunii
pe viaţă, pedeapsa definitivă va fi detenţiunea pe viaţă.
Comentariu 173
1. Ordinea de aplicare a pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe, prevăzut de art.85, se uti-
lizează în cazul în care condamnatul, după pronunţarea sentinţei şi rămânerea ei definitivă, dar
înainte de executarea completă a pedepsei, săvârşeşte o nouă infracţiune.
2. Alin.(1) art.85 prevede că – la aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe – la
pedeapsa aplicată prin noua sentinţă instanţa de judecată adaugă în întregime sau parţial partea
neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa anterioară. Pedeapsa definitivă sub formă de închi-
soare nu poate depăşi termenul de 30 de ani.
3. În corespundere cu alin.(3) art.85 CP, pedeapsa definitivă în cazul unui cumul de sentin-
ţe trebuie să fie mai mare decât pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei noi infracţiuni şi decât
partea neexecutată a pedepsei pronunţate prin sentinţa anterioară.
4. Cumularea pedepselor complementare în corespundere cu alin.(2) art.85 se efectuează în
condiţiile alin.(2) art.84 CP.
5. În alin.(4) art.85 CP se reglementează problema pedepsei definitive cu detenţiune pe via-
ţă când aceasta este stabilită prin cumul de sentinţe.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 04.03.2008: „Se impune admiterea
recursului, cu casarea hotărârilor atacate şi excluderea prevederilor art.85 CP, adică aplicarea
pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe.
La stabilirea pedepsei condamnatului instanţa de recurs va ţine cont de cele menţionate mai
sus, cât şi de circumstanţele atenuante şi agravante stabilite de către instanţele judecătoreşti.
Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a admis recursul ordinar declarat de con-
damnatul P.Ş. Casează sentinţa Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău din 21 octombrie 2005 şi
decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 26 ianuarie 2006 în partea aplicării
art.85 Cod penal, rejudecă cauza şi pronunţă o nouă hotărâre după cum urmează.
Se exclude aplicarea art.85 CP.
P.Ş. se condamnă în baza art.152 alin.(2) lit.e) CP la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare în
penitenciar de tip semiînchis.
Termenul executării pedepsei lui P.Ş. urmează a fi calculat din data de 04 martie 2008, cu
deducerea perioadei aflării sub arest şi executare a pedepsei de către acesta începând cu 28 oc-
tombrie 2004 până la 03 martie 2008” (Decizia 1re-1/2008).

PEDEPSEI ÎN CAZUL EXECUTĂRII HOTĂRÂRII UNUI STAT STRĂIN
(1) La executarea hotărârii unui stat străin, instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea pri-
vativă de libertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală
pentru aceeaşi faptă, fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea
statului străin. Dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai mică decât minimul prevăzut
în legea internă, instanţa de judecată nu va fi legată de acest minim şi va aplica o sancţiune co-
respunzătoare sancţiunii pronunţate în statul străin.
(2) Orice parte a sancţiunii pronunţate în statul străin şi orice perioadă de detenţie provi-
zorie executate de condamnat se deduc integral prin hotărârea instanţei de judecată privind re-
cunoaşterea hotărârii statului străin.
(3) La executarea hotărârii statului străin privind aplicarea amenzii sau confiscarea unei sume de
bani, instanţa de judecată va stabili cuantumul acesteia în valută naţională, aplicând cursul de schimb
în vigoare la momentul pronunţării hotărârii privind recunoaşterea hotărârii statului străin, fără a
depăşi maximul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă.
(4) Amenzile şi confiscările de bunuri rezultate din executarea hotărârilor unui stat străin
revin Republicii Moldova, fără a fi prejudiciate drepturile statelor terţe.
1. Articolul comentat reglementează ordinea de executare a pedepsei pronunţate de instanţa

de judecată a unui stat străin pe teritoriul căruia a fost săvârşită o infracţiune de către un cetăţean
al RM sau apatrid ce domiciliază permanent pe teritoriul RM. Prin acordul bilateral al RM cu
statul străin respectiv sau în baza tratatului multilateral respectiv la care ambele state sunt parte,
persoana condamnată este transferată în RM pentru aplicarea pedepsei în cazul executării hotă-
rârii unui stat străin. În urma soluţionării demersului de transfer, instanţa de judecată adoptă,
conform CPP, o încheiere de punere în executare a pedepsei pronunţate de statul străin.
2. Conform prevederilor alin.(1) art.86, instanţa de judecată verifică legea penală a RM, ca-
re prevede răspundere pentru o infracţiune similară cu cea comisă de condamnat, categoria şi
termenul pedepsei principale şi a celei complementare, termenul de pedeapsă care urmează să
fie ispăşit în RM. Dacă genul şi durata pedepsei pronunţate în statul străin, cum ar fi sancţiunea
cu privarea de libertate, nu corespunde cu legea penală a RM, instanţa, prin hotărârea sa, o poate
adapta la pedeapsa prevăzută de legea naţională pentru infracţiuni de acelaşi gen. Prin natura sau
prin durata sa această pedeapsă nu poate să o agraveze pe cea pronunţată în statul de condamna-
re şi nici să depăşească maximumul prevăzut de legea naţională. Tot în favoarea condamnatului,
legea prevede ca pedeapsa aplicată de instanţa statului de executare să fie cât mai adecvată pe-
depsei statului de condamnare. În acest sens, dacă legea statului străin prevede o sancţiune mai
mică decât minimumul sancţiunii prevăzute de legea internă, instanţa de judecată nu e legată de
acest minimum şi aplică o pedeapsă corespunzătoare celei pronunţate în statul străin.
3. Alin.(2) al acestui articol prevede că, dacă cetăţeanul sau apatridul domiciliat pe teritori-
ul RM a fost condamnat în străinătate pentru infracţiunea săvârşită acolo, din pedeapsa aplicată
de instanţa naţională se scade pedeapsa sau partea din pedeapsa executată în străinătate pentru
aceeaşi infracţiune, precum şi perioada de detenţie provizorie ispăşită de condamnat.
4. Când este vorba de executarea amenzii sau de confiscarea unei sume de bani, aplicate
prin hotărârea statului străin, instanţa de judecată naţională stabileşte cuantumul acesteia în valu-
tă naţională, aplicând cursul de schimb în vigoare la momentul pronunţării hotărârii, fără a de-
păşi maximumul sancţiunii fixat de către statul străin pentru o astfel de faptă. Amenzile şi con-
fiscările de bunuri căpătate din executarea hotărârii statului străin revin RM.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 05.02.2008: „Conform art.86 CP, la
executarea hotărârii unui stat străin, instanţa de judecată înlocuieşte sancţiunea privativă de li-
bertate pronunţată în statul străin cu o sancţiune prevăzută de propria lege penală pentru aceeaşi
faptă, fără a agrava situaţia penală a condamnatului stabilită prin hotărârea statului străin. Spre
deosebire de prevederile art.84 Cod penal, la stabilirea pedepsei definitive pentru săvârşirea mai
multor infracţiuni, în conformitate cu art.39 Cod penal (red.1961), maximul acesteia nu poate
depăşi limita maximă a sancţiunii articolului care prevedea pedeapsa mai gravă” (Decizia 1re-
87/2008)//BCSJ, 5/13, 2008.
ARTICOLUL 87. MODUL DETERMINĂRII TERMENULUI

PEDEPSEI DEFINITIVE ÎN CAZUL CUMULĂRII DIFERITELOR PEDEPSE
(1) La cumularea diferitelor pedepse principale aplicate în cazul unui concurs de infracţi-
uni sau al unui cumul de sentinţe, unei zile de închisoare îi corespund 2 ore de muncă neremu-
nerată în folosul comunităţii.
(2) Celelalte pedepse cumulate cu închisoarea se execută de sine stătător.
Comentariu 175
1. Pentru stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracţiuni sau al unui cu-
mul de sentinţe, instanţa de judecată se conduce de regulile enumerate în art.87 CP, în care este
indicat ce fel de pedepse pot fi cumulate, ce fel de pedepse se execută de sine stătător şi modul
în care sunt ispăşite acestea.
2. Conform prevederilor alin.(1) art.87, la cumularea pedepsei cu închisoarea şi munca ne-
remunerată în folosul societăţii, unei zile de închisoare îi corespund 2 ore de muncă neremunera-
tă în folosul comunităţii.
3. În alin.(2) art.87 sunt stabilite pedepsele care nu se cumulează cu închisoarea, dar se
execută de sine stătător. La aceste pedepse se referă: amenda, privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, retragerea gradului militar, a unui titlu
special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 05.02.2008: „Conform art.39 Cod
penal (red.1961), la stabilirea pedepsei pentru concurs de infracţiuni, prin absorbirea pedepsei
mai uşoare de pedeapsa mai gravă sau prin cumul total sau parţial al pedepselor, pedeapsa defi-
nitivă se stabileşte în limitele sancţiunii prevăzute de articolul care prevede pedeapsa mai gravă,
dar nu poate depăşi limita maximă a sancţiunii articolului care prevede pedeapsa mai gravă. În
cauza lui C.A. pedeapsa mai gravă este cea prevăzută de sancţiunea art.217 alin.(3) Cod penal
(în redacţia Legii din 18.04.2002) - 12 ani închisoare, astfel Colegiul penal a casat parţial înche-
ierea, cu reducerea termenului de pedeapsă până la acest maxim” (Decizia 1re-87/2008).
ARTICOLUL 88. CALCULAREA

TERMENELOR PEDEPSEI ŞI COMPUTAREA ARESTULUI PREVENTIV
(1) Termenele de privare de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate şi de închisoare se calculează în luni şi ani, iar cele de muncă neremunerată în folosul
comunităţii – în ore.
(2) La computarea sau cumularea pedepselor menţionate la alin.(1), cu excepţia muncii ne-
remunerate în folosul comunităţii, precum şi la înlocuirea pedepsei, se admite calcularea aces-
tora în zile.
(3) Timpul aflării persoanei sub arest preventiv până la judecarea cauzei se include în ter-
menul închisorii, calculându-se o zi pentru o zi, iar în termenul muncii neremunerate în folosul
comunităţii – calculându-se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folo-
sul comunităţii.
(4) Durata arestului preventiv şi cea a executării pedepsei cu închisoare, aplicate prin ho-
tărâre a instanţei de judecată, pentru infracţiunea săvârşită în străinătate se includ în termenul
pedepsei, în cazul extrădării persoanei în condiţiile legii, calculându-se o zi pentru o zi.
(5) Condamnatului care s-a aflat sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare,
la stabilirea în calitate de pedeapsă principală a amenzii, a privării de dreptul de a ocupa anu-
mite funcţii sau de a exercita o anumită activitate, instanţa de judecată, ţinând cont de termenul
aflării sub arest preventiv, îi atenuează pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executa-
rea acesteia.
(6) Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, urmează un tratament spita-
licesc se include în durata executării pedepsei, cu excepţia cazului în care şi-a provocat singur
boala, fapt ce s-a constatat în cursul executării pedepsei. În durata executării pedepsei cu mun-
că neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamnatul lipseşte de la
locul de muncă.
1. Articolul comentat reglementează ordinea calculării termenelor pedepsei, aplicate conform

sentinţei instanţei de judecată, şi computarea pedepsei. Prin computare se înţelege scăderea din durata
de executare a unei pedepse privative de libertate a timpului reţinerii sau al arestului preventiv.
2. Practica judiciară curentă pune în evidenţă diferite soluţii ale instanţelor de judecată în
legătură cu măsura procesuală a arestului preventiv, instanţele de judecată având obligaţia să se
pronunţe, prin hotărâre, cu privire la starea de arest a inculpaţilor, fie menţinând starea de arest a
acestora, fie soluţionând problema sub aspectul computării arestului preventiv.
3. Alin.(1) art.88 stabileşte că termenele de pedepse ca privarea de dreptul de a ocupa anu-
mite funcţii sau de a exercita o anumită activitate şi de închisoare se calculează în luni şi ani, iar
cele de muncă neremunerată în folosul comunităţii – în ore. La computarea sau cumularea pe-
depselor menţionate în alin.(1), cu excepţia muncii neremunerate în folosul comunităţii, precum
şi cu înlocuirea pedepsei, se admite calcularea acestora în zile. Prin urmare, dacă termenul este
stabilit în ani sau în luni, el se încheie în ultima zi a anului sau a lunii expirate.
4. Dacă termenul este stabilit în zile, trebuie să fie indicată ora de când începe curgerea
termenului pedepsei. Tot la acea oră persoana trebuie să fie liberată de pedeapsă.
5. Alin.(3) art.88 reglementează problema computării timpului aflării persoanei sub arest pre-
ventiv până la judecarea cauzei. Acest timp se include în termenul pedepsei sub formă de închisoare,
calculându-se zi pentru zi, iar în termenul muncii neremunerate în folosul comunităţii – calculându-
se o zi de arest preventiv pentru 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
6. În alin.(4) art.88 este special stabilită ordinea computării duratei arestului preventiv şi
cea a executării pedepsei cu închisoarea, aplicate prin hotărârea instanţei de judecată pentru in-
fracţiunea săvârşită în străinătate; acestea se includ în termenul pedepsei în cazul extrădării per-
soanei în condiţiile legii (art.13 CP), calculându-se zi pentru zi.
7. Din sensul alin.(5) art.88 se deduce că, la aplicarea pedepsei condamnatului care s-a aflat
sub arest preventiv până la numirea cauzei spre judecare, la stabilirea în calitate de pedeapsă
principală a amenzii, a privării de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate, instanţa de judecată, ţinând cont de termenul aflării sub arest preventiv, îi atenuează
pedeapsa stabilită sau îl liberează complet de executarea acesteia.
8. Timpul în care condamnatul urmează un tratament spitalicesc în cursul ispăşirii pedepsei
cu închisoarea se include în termenul executării pedepsei, cu excepţia cazului în care condamna-
tul şi-a provocat el însuşi boala, fapt constatat în cursul executării pedepsei. În durata executării
pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu se include timpul în care condamna-
tul lipseşte de la locul de muncă (alin.(6) art.88).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19.12.2007: „Colegiul penal constată
că instanţele au respectat regulile privind individualizarea pedepsei condamnaţilor stabilindu-le
acestora pedepse în limitele sancţiunilor prevăzute de articolelor incriminate, ţinându-se cont de
faptul că aceştia au comis infracţiunile în stare de recidivă, fiind corect aplicate şi regulile pri-
vind cumularea pedepselor în cazul cumulului de infracţiuni şi al cumulului de sentinţe” (Deci-
zia 1ra-1367/07).
Comentariu 177
Capitolul IX
LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ

tratamentul delincvenţilor din 30 august//www.anp-just//ro; Convenţia din 04.11.1950 TI,
1/1998; Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului din 20.11.1989//TI, 1/1998;
Convenţia OIM privind munca forţată şi obligatorie, nr.29 din 28 iunie 1930//TI, 27/2001; DU-
DO//TI, 1/1998; PIDCP din 16.12.1966//TI, 1/1998; Protocolul nr.7 adiţional Convenţiei din
04.11.1950//TI, 1/1998; Recomandarea 22 (2002) a CM către statele membre privind îmbună-
tăţirea aplicării normelor europene cu privire la sancţiunile şi măsurile comunitare
//http://irp.md; Regulile minimale ale Naţiunilor Unite pentru elaborarea unor măsuri neprivati-
ve de libertate (Regulile de la Tokyo), numite şi Standardul minim de reguli ONU pentru măsuri
necustodiale din 11 decembrie 1990//www.dejure.md; Rezoluţia (76) 10 Alternative la pedeapsa
închisorii, adoptată de către CM al CE la 9 martie 1976//http://www1.umn.edu
/RRes(76)10.html; Rezoluţia (92) 16 a CM statelor membre ale CE relativ la Regulile Europene
cu privire la măsurile şi sancţiunile aplicate în comunitate// www1umn.edu; Rezoluţia 45/110
din 14 decembrie 1990.
Reglementări de drept naţional: HG RM cu privire la aprobarea Concepţiei reformării sis-
temului penitenciar şi Planului de măsuri pe anii 2004-2020 pentru realizarea Concepţiei refor-
mării sistemului penitenciar, nr.l624 din 31.12.2003//MO, l/3-15/101 din 16.01.2004; HG RM
cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, nr.583 din
26.05.2006//MO, 91-94/676 din 16.06.2006; HG RM cu privire la expertiza medicală a vitalită-
ţii, nr.688 din 22.06.2006//MO, 98-101/740 din 30.06.2006; HP al RM privind ratificarea Statu-
tului CE, nr.522-XIII din 12.07.1995//MO, 41-42/474 din 28.07.1995; Legea nr.985-XV din
18.04.2005//MO, 128-129/1012 din 13.09.2002; Legea privind drepturile copilului, nr.338-XIII
din 15.12.1994//MO, l3/127 din 02.03.1995; Legea privind punerea în aplicare a CP, nr.ll60-XV
din 21.06.2002//MO, 128-19/1014 din 13.09.2002.
Doctrină: A.Barbăneagră, V.Berliba ş.a., Codul penal al RM. Comentariu, Ed.Arc, Ch.,
2003; A.Barbăneagră, V.Berliba, C.Gurschi, V.Holban, T.Popovici, Gh.Ulianovschi,
X.Ulianovschi, N.Ursu, CP comentat şi adnotat, Ed.Cartier juridic, Ch., 2005; Borodac A., Bu-
jor V., Brânză S. ş.a., Drept penal, partea generală, Ed.Ştiinţa, Ch., 1994; Bujor V., Buga L.,
Drept penal comparat. Partea generală, Ch., 2003; Borodac A., Eliberarea de la răspunderea pe-
nală şi pedeapsa penală, Ch., 1979; Borodac Al., Valeriu Bujor, Sergei Brânză, Trofim Carpov,
Constantin Florea, Vasile Florea, Vasile Lungu, Ion Macari, Drept penal, Partea generală. Ma-
nual, Ed.Ştiinţa, Ch., 1994; Bujor.V., Sârbu P., Detenţiunea pe viaţă, Universitatea de Crimino-
logie, Ch., 2001; 2004; Dolea I., Probleme şi perspective privind alternativele detenţiei//AŞ ale
USM, Facultatea de Drept, Ştiinţe juridice, Serie nouă: Probleme actuale ale jurisprudenţei, Ch.,
2001, nr.5, p.295-302; G.P.Fletcher, Igor Dolea, D.Blănaru, Concepte de bază ale justiţiei pena-
le, Ed.Arc, Ch., 2001; Gladchi Gh., Noul CP şi de procedură penală: probleme de perfecţionare
a legislaţiei şi practicii de aplicare (studiu sociologic)//Noua legislaţie penală şi procesual penală
(Realizări şi controverse. Impactul asupra detenţiei), Ch., 2007; Gladchii Gh., Noi temeiuri ale
liberării de răspundere penală: necesitate si probleme de aplicare//AŞ ale USM, Facultatea de
Drept, Ştiinţe juridice, serie nouă, Probleme actuale - teoretice şi practice - privind noua legisla-
ţie a RM cu prilejul aniversării a 45 - a de la fondarea Facultăţii de Drept a USM, Ch., 2004,
nr.7, p.258-263; Mariţ A., Drept penal partea generală, vol.I, Ch., 2002; Mariţ A., Impactul le-
gislaţiei penale generale asupra detenţiei în vechea şi noua legislaţie penală a RM//Noua legisla-
ţie penală şi procesual penală (Realizări şi controverse. Impactul asupra detenţiei), Ch., 2007,
p.42-84; Martin D., Alternativele privaţiunii de libertate în legislaţia penală a RM//Conferinţa
corpului didactico-ştiinţific Bilanţul activităţii ştiinţifice a USM pe anii 2000-2001//Rezumatele
comunicărilor. Ştiinţe socio-umanistice, vol.l, Ch., CEP USM, 2003, p.79-80; Victor Zaharia
[ş.a.], Raport privind implementarea alternativelor la detenţie pentru minori, Ch., 2006; Martin
D., Conceptul şi trăsăturile pedepsei penale, AŞ ale USM, vol.I, Seria Ştiinţe socio-umanistice,
Ch., 2001; Martin D., Natura juridică şi temeiurile de aplicare a condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei în noul CP//AŞ ale USM, Seria Ştiinţe socio-umanistice,
vol.l, Ch., CE USM, 2003, p.183-188; Revista de criminologie, drept penal şi criminalistică,
nr.1-2, Ch., 2003, p.64-68; S.Botnaru, A.Şavga, V.Grosu, M.Grama, Drept penal, partea genera-
lă, vol.I, Ed.Cartier juridic, Ch., 2005; A.Borodac, M.Gherman ş.a., Drept penal. Partea genera-
lă, Ed-Ştiinţa, 2005; A.Borodac, M.Gherman ş.a., Drept penal. Partea specială, Ed.Ştiinţa, 2004;
A.Borodac, M.Gherman, Calificarea infracţiunilor, Ed.Ştiinţa, 2006.
ARTICOLUL 89. NOŢIUNEA

ŞI CATEGORIILE LIBERĂRII DE PEDEAPSA PENALĂ
(1) Prin liberare de pedeapsa penală se înţelege eliberarea persoanei care a săvârşit o in-
fracţiune de la executarea reală, parţială sau totală, a pedepsei penale pronunţate prin hotărâre
a instanţei de judecată.
(2) Liberarea de pedeapsa penală se efectuează prin:
a) condamnarea cu suspendare condiţionată a executării pedepsei;
b) liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen;
c) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă;
d) liberarea de pedeapsă a minorilor;
e) liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei;
f) liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave;
g) amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei care au copii în vârstă de
până la 8 ani.
1. În cazul legii penale din republica noastră, prin liberare de pedeapsa penală se înţelege
eliberarea persoanei care a săvârşit o infracţiune de executarea reală, parţială sau totală, a
pedepsei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată (alin.(1) al art.89 din CP).
2. Corectarea şi reeducarea condamnaţilor în spiritul atitudinii oneste faţă de îndeplinirea
necondiţionată a legilor, de respectarea regulilor de convieţuire socială, de multe ori pornind de
la principiul umanismului (art.4 CP), este posibilă fără executarea reală a pedepsei stabilite sau
fără prelungirea executării ei.
3. CP în vigoare determină opt categorii de liberare de pedeapsa penală: 1) condamnarea cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.90 din CP); 2) liberarea condiţionată de pe-
deapsă înainte de termen (art.91 din CP); 3) înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pe-
deapsă mai blândă (art.92 din CP); 4) liberarea de pedeapsă a minorilor (art.93 din CP); 5) libe-
rarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei (art.94 din CP); 6) liberarea de la executarea pe-
depsei a persoanelor grav bolnave (art.95 din CP); 7) amânarea executării pedepsei pentru femei
gravide şi femei care au copii în vârstă de până la 8 ani (art.96 din CP); 8) liberarea de pedeapsă
Comentariu 179
în legătură cu expirarea termenului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare (art.97

din CP).
4. Legislaţia penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condamnaţilor de pedeapsa
penală numită. Aceasta înseamnă că, dacă, la momentul examinării cauzei în judecată, persoana
care a săvârşit o infracţiune şi-a recunoscut vinovăţia, a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai pre-
zintă pericol pentru societate, ea poate fi liberată de executarea reală, parţială sau totală a pedep-
sei pronunţate prin hotărârea instanţei de judecată.
5. Liberarea de pedeapsa penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă
de acele persoane care dau dovadă de corectare şi reeducare. Deci, persoanei i se determină o
anumită pedeapsă reală şi, totodată, ea este liberată de executarea acestei pedepse.
6. Legea penală (alin.(2) art.89 CP) a stabilit 7 categorii de liberare de pedeapsa penală (a
se vedea comentariul de la art.90-98 CP).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2008: „La stabilirea pedepsei
instanţa de apel incorect a reţinut in defavoarea inculpatului faptul că acesta anterior a fost con-
damnat deşi era cunoscut că antecedentul penal este stins. Conform art.111 alin.(3) CP, stingerea
antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antece-
dentul penal, astfel că inculpatului nu i se mai poate imputa că a fost cândva condamnat” (Deci-
zia 1ra-59/2008).
ARTICOLUL 90. CONDAMNAREA

CU SUSPENDAREA CONDIŢIONATĂ A EXECUTĂRII PEDEPSEI
(1) Dacă, la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infrac-
ţiunile săvârşite cu intenţie şi de cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă,
instanţa de judecată, ţinând cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajun-
ge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune
suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicând numaidecât în
hotărâre motivele condamnării cu suspendare condiţionată a executării pedepsei şi termenul de
probă. În acest caz, instanţa de judecată dispune neexecutarea pedepsei aplicate dacă, în ter-
menul de probă pe care l-a fixat, condamnatul nu va săvârşi o nouă infracţiune şi, prin compor-
tare exemplară şi muncă cinstită, va îndreptăţi încrederea ce i s-a acordat. Controlul asupra
comportării celor condamnaţi cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei îl exercită or-
ganele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar respectiv.
(2) Termenul de probă se stabileşte de instanţa de judecată în limitele de la 1 an la 5 ani.
[Alin.(3) art.90 exclus prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
(4) Persoanelor care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, pre-
cum şi în cazul recidivei, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se
aplică.
(5) În caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pot fi stabilite
pedepse complementare.
(6) Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa de
judecată îl poate obliga pe condamnat:
a) să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent;
b) să nu frecventeze anumite locuri;
c) să urmeze un tratament în caz de alcoolism, narcomanie, toxicomanie sau de boală venerică;
d) să acorde o susţinere materială familiei victimei;
e) să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă.
(7) În decursul termenului de probă, instanţa de judecată, la propunerea organului care

exercită controlul asupra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a execută-
rii pedepsei, poate anula, în întregime sau parţial, obligaţiile stabilite anterior condamnatului
ori adăuga altele noi.
(8) Dacă, după expirarea a cel puţin jumătate din termenul de probă, condamnatul cu sus-
pendarea condiţionată a executării pedepsei a avut o comportare corectă şi exemplară, a repa-
rat integral dauna, instanţa de judecată, la propunerea organului care exercită controlul asu-
pra comportării celui condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, poate pro-
nunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale.
(9) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în
decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiile stabilite sau ordinea publi-
că, fiind supus răspunderii administrative, sau, până la expirarea termenului de probă, nu a
executat cu rea-voinţă obligaţia de a repara dauna cauzată instanţa de judecată, la propunerea
organului care exercită controlul asupra comportării celor condamnaţi cu suspendarea execu-
tării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea condamnării cu suspendarea
condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa
stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.
(10) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei să-
vârşeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată îi stabileşte
o pedeapsă în condiţiile art.85.
(11) În cazul în care cel condamnat cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei să-
vârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă sau o infracţiune intenţionată mai
puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu suspendarea condiţionată a exe-
cutării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată.
1. Sintagma suspendarea condiţionată înseamnă liberarea condiţionată de la executarea

reală a pedepsei sub formă de închisoare cu anumite condiţii puse de instanţa de judecată.
2. În acest context, se cere a fi menţionată Rezoluţia 65 privind suspendarea executării pe-
depsei, probaţiunea şi alte măsuri de înlocuire a pedepselor privative de libertate adoptată de
CM al CE la 22.01.1965, precum şi Rezoluţia 73 privind tratamentul de scurtă durată al delic-
venţilor adulţi, adoptată de CM al CE la 13.04.1973 prin care se recomandă guvernelor statelor
membre să limiteze atât cât este posibil privarea de libertate a făptuitorilor unor infracţiuni mi-
nore şi a persoanelor care ar prezenta un pericol social redus.
3. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ca o instituţie de drept penal, constă în
dispoziţia luată de instanţa de judecată prin însăşi hotărârea de condamnare, de a suspenda con-
diţionat pe o anumită perioadă de timp, denumită termen de încercare, executarea pedepsei, dacă
sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de art.90 CP. Dacă în cursul termenului de încercare
condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune, conform art.90 CP, suspendarea condiţionată se
revocă şi pedeapsa care a fost suspendată se va ispăşi alături de pedeapsa aplicată pentru noua
infracţiune, iar dacă, în cursul termenului de încercare, condamnatul nu mai săvârşeşte vreo in-
fracţiune cu intenţie, acesta e reabilitat.
4. Suspendarea condiţionată, ca un mijloc de individualizare a pedepsei, conferă instanţei
de judecată posibilitatea ca, pe lângă stabilirea cuantumului pedepsei, să se pronunţe şi asupra
modului de executare. Instanţa judecătorească, după ce va delibera cu privire la existenţa faptei
şi a vinovăţiei făptuitorului, va stabili şi pedeapsa ce urmează să fie aplicată, inclusiv modalita-
Comentariu 181
tea de executare a acesteia, iar dacă apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de
libertate, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.90 al CP, va dispune suspendarea condiţio-
nată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare.
5. De aceea, instituţia suspendării condiţionate a pedepsei nu trebuie privită ca un avantaj
acordat de lege infractorilor, ci trebuie apreciată ca un mijloc preventiv de apărare socială care
derivă din organizarea unei politici penale adaptate la realitatea socială concretă.
6. Suspendarea condiţionată a executării pedepsei îşi produce efectele în două momente di-
ferite, astfel se vor produce efectele tranzitorii care au o existenţă limitată, şi efectele finale care
au un caracter definitiv, implicând intervenirea reabilitării de drept.
7. Menţionăm şi faptul că suspendarea condiţionată a executării pedepsei actualmente nu
poate fi dispusă în cazul săvârşirii infracţiunilor deosebit de grave şi excepţional de grave
(alin.(4) al art.90 din noul CP). Amintim, în acest sens, că, potrivit alin.(5) şi (6) ale art.16 din
noul CP, infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave sunt faptele comise intenţionat,
pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoarea pe un termen ce depăşeşte 12
ani (deosebit de grave) şi detenţiunea pe viaţă (excepţional de grave).
8. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei constă în faptul că in-
stanţa de judecată, pornind de la cauza concretă examinată, pronunţă vinovatului o pedeapsă în
formă de închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie şi
cel mult 7 ani pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă, iar dacă judecata, ţinând cont de cir-
cumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta
să execute pedeapsa stabilită, poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei apli-
cate vinovatului.
9. Instanţa de judecată îşi argumentează decizia bazându-se pe materialele cauzei şi pe da-
tele despre persoana vinovatului, indicând în mod obligatoriu motivele condamnării cu suspen-
darea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă.
10. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu se aplică faţă de
persoanele care au săvârşit infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi în
cazul recidivei.
11. Apreciind termenul de probă, stabilit de alin.(2) al prezentului articol între un an şi 5
ani, instanţa de judecată dă vinovatului posibilitatea reală să-şi dovedească corectarea prin com-
portament exemplar şi muncă cinstită, nesăvârşind o nouă infracţiune.
12. Controlul asupra comportării condamnatului cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai, de comun acord cu organele afaceri-
lor interne, iar în privinţa militarilor – comandamentul unităţii militare.
13. La aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie să
se ţină cont de scopul corectării vinovatului, al prevenirii comiterii unor noi infracţiuni atât de
către condamnat, cât şi de alte persoane.
14. Dacă, în cazurile şi condiţiile menţionate, instanţa de judecată poate suspenda condiţio-
nat pedeapsa principală, atunci, în unele cazuri, ea poate pronunţa o pedeapsă complementară
reală, bazându-se pe circumstanţele concrete.
15. Totodată, la aplicarea condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei,
instanţa de judecată este în drept să-i stabilească vinovatului unele restricţii, prevăzute la alin.(6)
al prezentului articol.
16. La propunerea organului de executare care exercită controlul asupra comportării celui
condamnat cu suspendarea condiţionată a pedepsei, instanţa de judecată poate anula, în întregi-
me sau parţial, obligaţiunile, restricţiile stabilite anterior sau poate adăuga altele noi.
17. De asemenea, la propunerea organului de executare după expirarea cel puţin a unei ju-
mătăţi din termenul de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedep-
sei a avut o comportare corectă şi exemplară, instanţa de judecată poate pronunţa o încheiere cu
privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale.
18. Instanţa de judecată în acelaşi mod poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea
condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi la trimiterea condamnatului
pentru a executa real pedeapsa stabilită. Atunci când condamnatul cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, în decursul termenului de probă, încalcă în mod sistematic obligaţiunile sta-
bilite sau ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative, organul de executare înaintea-
ză instanţei de judecată un demers privind anularea condamnării cu suspendarea condiţionată şi
trimiterea făptuitorului pentru a-şi executa pedeapsa reală.
19. Se consideră sistematică săvârşirea de trei şi mai multe ori a unor încălcări ale obligaţi-
unilor stabilite sau ale ordinii publice.
20. În cazul în care condamnatul cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei săvâr-
şeşte în termenul de probă o nouă infracţiune intenţionată, instanţa de judecată adaugă, în în-
tregime sau parţial, la pedeapsa aplicată prin noua sentinţă partea neexecutată a pedepsei stabili-
te de sentinţa anterioară (a se vedea comentariul de la art.85 CP).
21. Atunci când condamnatul săvârşeşte în termenul de probă o infracţiune din imprudenţă
sau o infracţiune intenţionată mai puţin gravă, problema anulării sau menţinerii condamnării cu
suspendarea condiţionată a executării pedepsei se soluţionează de către instanţa de judecată
bazându-se pe circumstanţele concrete, luând în considerare nu numai caracterul şi
prejudiciabilitatea cazului, dar şi persoana vinovatului, condiţiile, împrejurările săvârşirii faptei.
Deci, judecata, în aceste cazuri, poate, dar nu este obligată, să anuleze condamnarea cu suspen-
darea condiţionată a executării pedepsei.
22. Aplicând condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.90 CP),
instanţa de judecată explică inculpaţilor şi reprezentanţilor lor legali esenţa sentinţei şi consecin-
ţele neexecutării ei. Despre aceasta se face menţiune în procesul-verbal.
23. Controlul asupra comportării condamnatului minor cu suspendarea condiţionată a exe-
cutării pedepsei îl exercită organul de executare de la locul de trai al minorului. Conform art.90
alin.(3) CP, la aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, condiţia reparării inte-
grale a daunei nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor.
24. Conform alin.(9) art.90 CP, anularea condamnării cu suspendarea condiţionată a execu-
tării pedepsei şi trimiterea condamnatului pentru executarea pedepsei aplicate poate avea loc în
cazul încălcării în mod sistematic a obligaţiunilor stabilite ori a ordinii publice în legătură cu
care condamnatul a fost supus răspunderii administrative.
25. Prin încălcare sistematică a obligaţiunilor stabilite se înţelege o nouă neîndeplinire in-
tenţionată a unei obligaţiuni ori încălcarea acesteia, săvârşită după preîntâmpinarea în scris de
către reprezentantul oficiului de executare, făcută condamnatului pentru a respecta regulile de
executare a pedepsei, ori situaţia în care condamnatul s-a ascuns de controlul reprezentantului
oficiului de executare a pedepsei şi nu este posibil de a stabili locul de aflare a lui.
26. Prin încălcare sistematică a ordinii publice se înţelege săvârşirea pe parcurs de un an
de către condamnat a două şi mai multe contravenţii prevăzute de Capitolul 13 CCA.
27. La expirarea termenului de probă, dacă condamnatul cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei a îndeplinit condiţiile instanţei de judecată, el se consideră ca neavând ante-
cedente penale (art.111 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza: Hauschildt v.Danemarca din
24.05.1989//Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Polirom 1/227, 2000.
Comentariu 183
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 26.10.2004: „Instanţele de fond şi de

apel, la stabilirea măsurii de pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.290 alin.(2)
lit.a) şi b) CP - procurarea, păstrarea şi purtarea armelor de foc şi muniţii, neîntemeiat au aplicat
art.90 CP - condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei” //BCSJ, 11/24,
2004.
CP al CSJ din 06.07.2005: „Pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei pe termen de 1 an, aplicată inculpatului răspunde scopului de corectare şi
reeducare prevăzut de art.61 CP.
Argumentul acuzării, că instanţa de apel la suspendarea condiţionată a executării pedepsei
nu au luat în considerare prevederile legii este neîntemeiat, deoarece potrivit art.90 alin.(1) CP
suspendarea condiţionată a executării pedepsei operează în situaţia în care pedeapsa cu închisoa-
re nu depăşeşte termenul de 5 ani. În cazul dat sancţiunea aplicată faţă de inculpat este închisoa-
re pe termen de 2 ani. Motivele condamnării inculpatului cu suspendarea condiţionată a execută-
rii pedepsei rezultă din materialele cauzei.
Argumentul acuzării, că instanţa de apel n-a stabilit faţă de B.S. careva obligaţii prevăzute
de art.90 alin.(6) CP la fel este neîntemeiat, deoarece instanţa dispune de posibilitatea de a apli-
ca în mod alternativ măsurile de siguranţă, dar nu este obligată de a le aplica în mod imperativ.
Din considerentele menţionate recursul urmează a fi respins ca inadmisibil, fiind neînteme-
iat” (Decizia 1ra-478/2005).
CP al CSJ din 21.09.2005: „Instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a
executării pedepsei aplicate numai în cazul dacă pronunţă vinovatului o pedeapsă în formă de
închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvârşite cu intenţie” (Decizia 1ra-
550/2005).
CP al CSJ din 13.03.2007: „În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat
daune, instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu
condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Această
condiţie nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă
de până la 8 ani (alin.(3) art.90 CP)” (Decizia 1ra-231/2007).

CONDIŢIONATĂ DE PEDEAPSĂ ÎNAINTE DE TERMEN
(1) Persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare, care au reparat integral daunele ca-
uzate de infracţiunea pentru care sunt condamnate, care au participat la executarea şi care nu
au refuzat executarea, în conformitate cu prevederile art.253 din Codul de executare, a munci-
lor remunerate sau neremunerate de îngrijire sau amenajare a penitenciarului şi a teritoriului,
de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie li se poate aplica liberarea
condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera posibilă co-
rectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. Totodată, persoana poate fi libera-
tă, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară.
(2) Aplicând liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată îl
poate obliga pe condamnat să îndeplinească obligaţiile prevăzute la art.90 alin.(6) în termenul
de pedeapsă rămas neexecutat.
(3) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică condamnaţilor de către
instanţa de judecată de la locul de executare a pedepsei, în baza propunerii organului care
exercită controlul asupra executării pedepsei.
(4) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată dacă condamna-
tul, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 18 ani, a executat efectiv:
a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni
uşoare sau mai puţin grave;
b) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni
grave;
c) cel puţin trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni
deosebit de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior
liberate condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă
înainte de termen a fost anulată în condiţiile alin.(8).
(5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pe-
deapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea
executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 30 de
ani de închisoare.
(6) Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen poate fi aplicată minorilor dacă
aceştia au executat efectiv:
a) cel puţin o treime din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni
uşoare sau mai puţin grave;
b) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni
grave;
c) cel puţin două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni
deosebit de grave sau excepţional de grave.
(7) Controlul asupra comportării celor liberaţi condiţionat de pedeapsă înainte de termen îl
exercită organele competente, iar asupra comportării militarilor – comandamentul militar res-
pectiv.
(8) Dacă, în termenul de pedeapsă rămas neexecutat:
a) condamnatul încalcă ordinea publică, pentru care fapt i-a fost aplicată o sancţiune ad-
ministrativă, sau se eschivează cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiilor stabilite de instan-
ţa de judecată la aplicarea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen, instanţa de ju-
decată, la propunerea organului indicat la alin.(7), poate pronunţa o încheiere cu privire la
anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului
pentru a executa termenul de pedeapsă neexecutat;
b) condamnatul săvârşeşte din imprudenţă o nouă infracţiune, anularea sau menţinerea li-
berării condiţionate de pedeapsă înainte de termen se decide de instanţa de judecată;
c) condamnatul săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată îi stabileşte
pedeapsa în condiţiile art.85. În acelaşi mod se aplică pedeapsa şi în cazul săvârşirii unei noi
infracţiuni din imprudenţă dacă instanţa de judecată anulează liberarea condiţionată de pe-
deapsă înainte de termen.
1. În legislaţia în vigoare liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen este regle-

mentată prin dispoziţiile art.91 CP care prevăd condiţiile în care această liberare poate fi acorda-
tă şi efectele pe care le produce. Instituţia dată este reglementată, de asemenea, prin dispoziţiile
CPP al RM (art.469 - 471) şi art.285-289 din Codul de executare al RM. Conform alin.(1) art.91
CP, liberarea condiţionată înainte de termen poate fi aplicată dacă instanţa de judecată consideră
posibilă corectarea condamnatului fără executarea deplină a pedepsei. O atare concluzie urmea-
Comentariu 185
ză a fi trasă în baza studierii depline şi obiective a datelor referitoare la persoana condamnatului,

la comportamentul lui pe tot parcursul perioadei de executare a pedepsei cu închisoarea, la fap-
tul dacă s-a aflat şi în alte penitenciare, la respectarea regimului de executare, participarea la
muncile remunerate sau neremunerate de îngrijire sau amenajare a penitenciarului şi a teritoriu-
lui, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie, la relaţiile cu alţi con-
damnaţi, cu familia, la participarea la măsurile cultural-educative, la prezenţa sancţiunilor disci-
plinare valabile la momentul soluţionării demersului.
2. Un element principial nou al instituţiei liberării condiţionate de pedeapsă se conţine în
alin.(2) al art.91 din CP, prin dispoziţiile căruia este prevăzut dreptul instanţei de judecată de a-1
obliga pe condamnat să îndeplinească anumite obligaţii stabilite în alin.(6) al art.90 CP în ter-
menul de pedeapsă rămas neexecutat. În acest caz, categoriile obligaţiilor coincid, de fapt, cu
obligaţiile la care poate fi supusă persoana condamnată cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei.
Nu se consideră impediment pentru admiterea demersului de liberare condiţionată situaţia în
care condamnatul a fost obligat şi nu a recuperat integral cheltuielile judiciare pentru acordarea
asistenţei juridice, efectuarea expertizelor, plata martorilor, deoarece aceste cheltuieli sunt legate
de derularea procesului penal şi nu cauzate de fapta infracţională.
În cazul în care condamnatul nu a fost încadrat în muncă, inclusiv nu a executat acele munci
prevăzute de alin.(1) art.91 CP, din cauza imposibilităţii administraţiei de a-l include în efectua-
rea lor, aceasta nu poate servi ca temei de refuz ori de amânare a liberării condamnatului. Refu-
zul poate avea loc atunci când administraţia penitenciarului demonstrează că deţinutul a refuzat
să participe la muncile remunerate sau neremunerate de îngrijire sau amenajare a penitenciarului
şi a teritoriului, de îmbunătăţire a condiţiilor de trai şi medico-sanitare de detenţie.
În cazul în care, conform sentinţei, repararea daunei se efectuează în mod solidar de către
mai mulţi condamnaţi, instanţele de judecată nu sunt în drept să schimbe modul de executare,
prin încasarea sumei concrete, ca o cotă-parte a condamnatului, care, fiind achitată, să ofere
dreptul de aplicare a art.91 CP.
Dispozitivul încheierii instanţei de judecată trebuie să conţină indicaţia concretă privind
termenul de pedeapsă de la care condamnatul se liberează condiţionat, precum şi dispoziţia libe-
rării imediate a acestuia din penitenciar.
Conform alin.(4) art.91 şi alin.(2) art.92 CP, liberarea condiţionată înainte de termen sau în-
locuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă se aplică dacă condamnatul a
executat efectiv partea prevăzută de lege din termenul de pedeapsă stabilit prin sentinţă. Sub no-
ţiunea de executare efectivă se înţelege perioada de aflare în închisoare, inclusiv termenul de
menţinere în arest preventiv a condamnatului. În cazul în care, pe parcursul executării pedepsei,
printr-un act de amnistie ori graţiere, condamnatului i s-a redus o parte din pedeapsă, termenul
redus se consideră ca termen de pedeapsă executată efectiv şi se include în termenul care oferă
dreptul la liberare condiţionată înainte de termen.
Potrivit art.257 şi 285 CE, în termenul de pedeapsă cu închisoarea executată efectiv se in-
clude şi termenul calculat în urma compensării privilegiate a zilelor de muncă, calcul efectuat
lunar şi aprobat prin ordin de şeful penitenciarului. Modul de calculare este reglementat de „In-
strucţiunea cu privire la procedura compensării privilegiate a zilelor de muncă din contul duratei
pedepsei" (M.O. nr.127-130 din 17.08.2007).
Din alin.(6) art.91 CP se înţelege că, pentru condamnatul minor, condiţia de reparare inte-
grală a daunelor cauzate de infracţiune nu este obligatorie, astfel că minorul poate fi liberat con-
diţionat de pedeapsa cu închisoarea indiferent dacă este sau nu reparată dauna.
3. Cât priveşte suspendarea detenţiunii în general, mai trebuie să menţionăm că în acest
grup intră atât pedepsele care prevăd suspendarea aplicării detenţiunii, de exemplu, probaţiunea
pronunţată în ţările anglo-saxone cu titlu de pedeapsă, precum şi alte măsuri cu caracter juridico-
penal, de exemplu, condamnarea condiţionată, liberarea condiţionată de pedeapsă penală etc.
4. Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea liberării condiţionate a condamnatului de orice
pedeapsă înainte de termen. O astfel de posibilitate se admite cu respectarea anumitor condiţii:
persoana respectivă, prin purtare exemplară şi atitudine onestă într-un anumit termen de execu-
tare a pedepsei numite, demonstrează că şi-a corectat conduita.
5. Esenţa noţiunii de liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen este cuprinsă în
denumirea acesteia, iar însuşi faptul conceptual al acesteia serveşte drept indiciu stimulator im-
portant pentru corectarea şi reeducarea numărului condamnaţilor fără executarea deplină a pe-
depsei.
6. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se aplică persoanelor care execută
pedeapsa cu închisoarea, cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară sau plasare în arest cu
condiţia că acestea au reparat, în primul rând, integral daunele cauzate de infracţiune.
7. În al doilea rând, este necesar ca persoanele condamnate, în timpul executării pedepsei,
să dea dovadă de purtare exemplară şi atitudine onestă. Ele pot fi liberate condiţionat înainte de
termen în întregime sau parţial nu numai de pedeapsa principală, dar şi de cea complementară.
8. Drept bază pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen serveşte sesizarea
instanţei de judecată de către organul de executare a pedepsei.
9. Sesizarea (demersul) de liberare condiţionată înainte de termen conţine caracteristica
condamnatului, conduita lui, atitudinea faţă de fapta săvârşită şi munca de corectare, regimul
executării pedepsei în perioada respectivă. Actele necesare pentru prezentare în instanţa de jude-
cată de la locul de executare a pedepsei se perfectează în conformitate cu CEx.
10. Pornind de la condiţiile concrete şi luând în considerare persoana condamnatului la
aplicarea măsurii enunţate, instanţa de judecată îl poate constrânge pe condamnat să îndepli-
nească anumite obligaţiuni în termenul de pedeapsă rămas neexecutat, şi anume:
 să nu-şi schimbe domiciliul fără consimţământul organului competent;
 să nu frecventeze anumite locuri;
 să urmeze un tratament în cazul în care acesta suferă de alcoolism, narcomanie, toxico-
manie sau de boli venerice;
 să acorde susţinere materială familiei victimei;
 să repare daunele cauzate în termenul stabilit de instanţă.
11. Pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen condamnatul care, la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani, trebuie să execute efectiv minimum o par-
te din termen:
 jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau
mai puţin grave;
 două treimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni grave;
 trei pătrimi din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit
de grave sau excepţional de grave, precum şi din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberate
condiţionat de pedeapsă înainte de termen, dacă liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de
termen a fost anulată în condiţiile alin.8 al prezentului articol.
12. În linii generale, liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen se poate realiza
pentru condamnaţii la închisoare peste cel puţin 3 luni.
13. În mod deosebit, poate fi aplicată liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen
pentru persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă. Persoana care execută pedeapsa detenţiu-
nii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judeca-
Comentariu 187
tă consideră că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această
persoană a executat efectiv cel puţin 30 de ani de închisoare.
14. Instanţa de judecată examinează materialele prezentate pentru liberarea condiţionată de
pedeapsă înainte de termen, prezentate de administraţia penitenciarelor din raza activităţii jude-
căţii.
15. Controlul asupra comportării persoanelor liberate condiţionat de pedeapsă înainte de
termen se execută de către organul de executare, de comun acord cu organele afacerilor interne,
iar în privinţa militarilor – de către comandamentul unităţilor militare.
16. În cazurile de încălcare de către condamnat în perioada termenului de pedeapsă rămas
neexecutat a ordinii publice, pentru care i-a fost aplicată o sancţiune administrativă, sau de es-
chivare cu premeditare de la îndeplinirea obligaţiunilor stabilite la aplicarea liberării condiţiona-
te de pedeapsă înainte de termen, instanţa de judecată, la propunerea organelor enumerate în
p.11 al comentariului la acest articol, poate pronunţa o încheiere cu privire la anularea liberării
condiţionate de pedeapsă înainte de termen şi la trimiterea condamnatului pentru a executa ter-
menul de pedeapsă neexecutat.
17. Însă aceasta nu este o obligaţiune a judecăţii. Însăşi încălcarea ordinii publice fără
sancţiunea administrativă sau neîndeplinirea obligaţiunilor fără rea-voinţă, în lipsa propunerii
organului indicat în p.11 al comentariului, nu poate servi drept temei pentru anularea liberării
condiţionate.
18. De asemenea, la discreţia instanţei de judecată rămâne anularea sau menţinerea liberă-
rii condiţionate de pedeapsă înainte de termen în cazul în care condamnatul săvârşeşte din im-
prudenţă o nouă infracţiune.
19. Atunci când condamnatul liberat condiţionat de pedeapsă înainte de termen săvârşeşte
cu intenţie o nouă infracţiune, instanţa de judecată pronunţă o nouă sentinţă şi pedeapsa nou-
numită se adaugă în întregime sau parţial la partea neexecutată a pedepsei stabilite de sentinţa
anterioară. În aceste cazuri, trebuie respectate pe deplin prevederile art.85 CP.
20. Trimiterea condamnatului, liberat condiţionat înainte de termen (alin.(8) art.91 CP),
pentru executarea termenului de pedeapsă neispăşit poate avea loc în cazul unei încălcări a ordi-
nii publice, în cazul săvârşirii contravenţiei prevăzute de Capitolul 13 CCA ori al neexecutării
intenţionate a uneia dintre obligaţiile stabilite de instanţa de judecată la aplicarea liberării condi-
ţionate de pedeapsă înainte de termen.
21. Nu pot fi reţinute ca valabile sancţiunile administrative stinse ori ridicate în modul pre-
văzut de lege.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza Nivette v.Franţa. Hotărâre din
03.07.2001 (nr.44190/98): „(...) cazul nu era acelaşi pentru închisoarea pe viaţă fără posibilitatea
de eliberare condiţionată. De altfel, ea a considerat că problema ce ţine de imprescriptibilitatea
crimei comise nu se punea fiindcă, chiar în Franţa, termenul de 10 ani începea cu greu să decurgă.
În ceea ce priveşte pedeapsa susceptibilă de a fi impusă reclamantului, Guvernul indică că
în aplicarea dispoziţiilor pertinente ale aceluiaşi cod aceasta este de 25 de ani, cu posibilitatea de
eliberare condiţionată. Reclamantul ar putea fi condamnat la o pedeapsă suplimentară de 3,4 sau
10 ani pentru folosirea personală a armei de foc. În consecinţă, el riscă o pedeapsă maximală de
35 de ani de închisoare cu posibilitatea de a obţine o eliberare condiţionată”//www.coe.int
CEDO în cauza Gerger v.Turcia. Hotărâre din 08.07.1999, (nr.00024919/94), ”Pretinsa în-
călcare a art.14 din Convenţie luat împreună cu art.5 § 1, şi reclamantul a spus că faptul că fuse-
se condamnat la o pedeapsă cu închisoarea prevăzută în Legea nr.3713, însemna că nu a avut
dreptul automat la eliberare condiţionată decât după ispăşirea a trei sferturi din pedeapsă, spre
deosebire de deţinuţii condamnaţi conform legilor penale normale, care aveau acest drept după
ispăşirea a jumătate din pedeapsă. El a considerat că acea diferenţă constituia o discriminare ile-
gală conform art.14 din Convenţie, care prevede: "De drepturile şi libertăţile prevăzute prin
această Convenţie vor trebuie să beneficieze oricine, fără discriminare din motive precum sexul,
rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau de alt fel, originea socială sau naţională, aparte-
nenţa la o minoritate naţională, proprietatea sau alt statut."
Guvernul a susţinut că art.5 § 1 (a) nu garanta deţinuţilor condamnaţi dreptul la eliberare
condiţionată. Acesta a adăugat că, oricum, pentru a putea beneficia de eliberare condiţionată,
restricţiile impuse persoanelor condamnate pentru o infracţiune prevăzută prin Legea pentru
Prevenirea Terorismului erau justificate prin gravitatea implicată de asemenea infracţiuni.
Curtea consideră, în primul rând, că, deşi art.5 § 1 (a) din Convenţie nu garantează dreptul
automat la eliberare condiţionată, se poate ivi o speţă conform acelei prevederi luate împreună
cu art.14 din Convenţie, dacă pronunţarea unei sentinţe afectează persoane într-o manieră dis-
criminatorie.
Curtea remarcă faptul că, în principiu, menirea Legii nr.3713 este să pedepsească persoane
care comit acte teroriste şi că orice persoană condamnată conform acelei legi trebuie tratată mai
puţin favorabil în privinţa eliberare condiţionată de care pot beneficia persoanele condamnate
conform legii normale. Aceasta deduce din acel fapt, că distincţia nu se face între diferite gru-
puri de persoane, ci între diferite tipuri de infracţiuni, din punctul de vedere al gravităţii lor le-
gislative. Curtea nu găseşte niciun motiv pentru a concluziona că acea practică constituie o for-
mă de "discriminare" contrară Convenţiei. În consecinţă, nu a existat o încălcare a art.14 luat
împreună cu art.5 § 1 (a) din Convenţie”//www.coe.int
CEDO în cauza Gerger v.Turcia. Hotărâre din 08.07.1999, (nr.00024919/94): “Persoanele
condamnate pentru comiterea infracţiunilor prevăzute prin această lege care... au fost pedepsite
cu închisoarea, pot beneficia de eliberare condiţionată după ispăşirea a trei sferturi din pedeapsă,
în cazul în care acestea au avut o comportare bună:
Primul şi al doilea paragraf din secţiunea 19... din Legea de Executare a Sentinţei (Legea
nr.647) nu se aplică la persoanele condamnate menţionate mai sus”//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 11.02.2003: „Instanţa de judecată
poate să substituie suma neachitată a amenzii cu o pedeapsă sub formă de privaţiune de libertate
doar în caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului” (Decizia 1 r/a-26/2003).
CP al CSJ din 26.10.2004: „Instanţele de fond şi de apel, la stabilirea măsurii de pedeapsă
pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.290 alin.(2) lit.a) şi b) CP - procurarea, păstrarea
şi purtarea armelor de foc şi muniţii, neîntemeiat au aplicat art.90 CP - condamnarea cu suspen-
darea condiţionată a executării pedepsei”//BCSJ/11/24, 2004.
ARTICOLUL 92. ÎNLOCUIREA

PĂRŢII NEEXECUTATE DIN PEDEAPSĂ CU O PEDEAPSĂ MAI BLÂNDĂ
(1) În privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei in-
fracţiuni uşoare sau mai puţin grave, instanţa de judecată, ţinând cont de comportarea lor în
timpul executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecuta-
te din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Totodată, persoana poate fi liberată, în întregime
sau parţial, de la pedeapsa complementară.
(2) Înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată
numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă.
(3) La înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă, instanţa de jude-
cată poate alege orice pedeapsă mai blândă, din cele specificate la art.62, în limitele prevăzute
pentru fiecare categorie de pedepse.
Comentariu 189
1. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, actualmente re-
glementată la art.92 din CP din 2002 în legea penală anterioară, înlocuirea părţii neexecutate din
pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă era fixată, împreună cu liberarea condiţionată de pedeapsă
înainte de termen, în art.51 din CP al RSSM din 1961. CP în vigoare a separat liberarea de pe-
deapsă în cauză într-o categorie distinctă, stabilindu-i unele reguli noi, care diferă esenţial de
regulile liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.
2. Potrivit art.92 al CP, în privinţa persoanelor care execută pedeapsa cu închisoarea pentru
săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, instanţa de judecată, ţinând cont de com-
portarea lor în timpul executării pedepsei, poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea
părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă. Totodată, persoana poate fi liberată,
în întregime sau parţial, de pedeapsa complementară (alin.(1) art.92 al CP). Înlocuirea părţii ne-
executate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a
executat efectiv cel puţin o treime din termenul de pedeapsă (alin.(2) art.92 al CP). La înlocuirea
părţii neexecutate a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă, instanţa de judecată poate alege orice
pedeapsă mai blândă din cele specificate în art.62 al CP, în limitele prevăzute pentru fiecare ca-
tegorie de pedeapsă (alin.(3)), conform art.92 din CP.
3. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsa cu închisoarea printr-o pedeapsă mai blândă
poate fi aplicată de instanţa de judecată numai persoanelor condamnate pentru săvârşirea unei
infracţiuni uşoare sau mai puţin grave (a se vedea comentariul la art.16 CP).
4. Instanţa de judecată, ţinând cont de comportarea condamnatului în timpul executării pe-
depsei, fapt reflectat în materialele prezentate de către administraţia penitenciarului respectiv,
poate pronunţa o încheiere cu privire la înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o altă pe-
deapsă, mai blândă. Aceste pedepse sunt prevăzute în alin.(1) lit.a)-f) art.62 CP.
5. Concomitent cu înlocuirea pedepsei principale cu închisoarea printr-o pedeapsă mai
blândă, persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, de pedeapsa complementară.
6. Conform alin.(2) al prezentului articol, înlocuirea părţii neexecutate a pedepsei cu o pe-
deapsă mai blândă poate fi aplicată numai după ce condamnatul a executat efectiv cel puţin o
treime din termenul de pedeapsă şi numai dacă instanţa de judecată consideră posibilă corectarea
condamnatului fără executarea deplină a pedepsei numite. În acest termen de 1/3 se include şi
termenul aflării inculpatului sub arest preventiv până la adoptarea sentinţei asupra cazului (a se
vedea comentariul de la art.88 CP).
7. Stingerea antecedentelor penale, în cazurile de înlocuire a părţii neexecutate din pedeap-
să cu o pedeapsă mai blândă, se calculează pornindu-se de la termenul real al pedepsei executate
(alin.(2) art.111 CP).
8. În caz de săvârşire a unei noi infracţiuni de către o persoană care execută o pedeapsă
schimbată în una mai blândă, partea neexecutată a pedepsei stabilite prin sentinţa anterioară se
adaugă, în întregime sau parţial, la pedeapsa nou-stabilită (art.85 CP).
9. La soluţionarea chestiunii prevăzute de pct.2) alin.(1) art.469 CPP şi art.92 CP, instanţa
de judecată ţine seama de faptul că înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu o altă pedeapsă mai
blândă poate avea loc numai în privinţa condamnaţilor ce execută pedeapsa pentru săvârşirea
unor infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, indiferent dacă este sau nu reparată dauna cauzată
prin infracţiune.
10. Ca pedeapsă mai blândă în raport cu închisoarea în sensul legii se înţeleg alte categorii
de pedepse principale enumerate în alin.(1) art.62 CP.
11. Înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu o pedeapsă mai blândă nu poate fi aplicată per-
soanei condamnate pentru concurs de infracţiuni, dintre care una (sau mai multe) se consideră
grave, deosebit de grave ori excepţional de grave.
12. Această regulă se referă şi la persoana condamnată prin cumul de sentinţe, chiar dacă
termenul pedepsei cu închisoarea stabilit definitiv, nu depăşeşte 5 ani.
13. În cazul în care pentru concurs de infracţiuni sau cumul de sentinţe s-a stabilit o pe-
deapsă ce depăşeşte 5 ani de închisoare pentru infracţiuni uşoare ori mai puţin grave, înlocuirea
pedepsei cu închisoarea cu una mai blândă poate avea loc.
14. În cazul înlocuirii pedepsei cu închisoarea (exclusiv numai a acestei pedepse) cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii ori cu amendă, instanţa pune în discuţie una dintre aceste
pedepse mai blânde, având în vedere acordul condamnatului, opinie care are importanţă la admi-
terea ori respingerea demersului respectiv, ţinându-se seama de faptul că condamnatul a demon-
strat un comportament pozitiv pe parcursul executării efective a nu mai puţin de 1/3 din termen.
15. Dacă instanţa de judecată conchide că, de exemplu, pedeapsa cu închisoarea se înlocu-
ieşte cu amendă, pe care condamnatul o acceptă şi are posibilitatea să o achite, eliberarea lui din
penitenciar urmează să fie condiţionată de achitarea sumei stabilite de instanţă.
16. În cazul în care condamnatul, căruia pedeapsa cu închisoarea i-a fost înlocuită cu una
mai blândă, se va eschiva de la executarea acestei pedepse stabilite, vor deveni aplicabile preve-
derile art.64 alin.(5), (7), art.67 alin.(3) CP, după caz.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza Ocalan v.Turcia din
12.05.2005//Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica refugiaţilor
4/231, 2006.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Decizia CP al CSJ din 26.10.2004: „Instanţele de
fond şi de apel, la stabilirea măsurii de pedeapsă pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de
art.290 alin.(2) lit.a) şi b) CP - procurarea, păstrarea şi purtarea armelor de foc şi muniţii, neîn-
temeiat au aplicat art.90 CP - condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedep-
sei”//BCSJ a RM 11/24, 2004.
ARTICOLUL 93. LIBERAREA DE PEDEAPSĂ A MINORILOR

(1) Minorii condamnaţi pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau gra-
ve pot fi liberaţi de pedeapsă de către instanţa de judecată dacă se va constata că scopurile pe-
depsei pot fi atinse prin internarea lor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare
sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea altor măsuri de con-
strângere cu caracter educativ, prevăzute la art.104.
(2) Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o
instituţie curativă şi de reeducare se stabileşte de către instanţa de judecată pe un termen de
până la atingerea majoratului. Prelungirea termenului de aflare a persoanei în aceste instituţii
după atingerea vârstei de 18 ani este permisă numai până la absolvirea unei şcoli de cultură
generală sau de meserii.
1. Liberarea de pedeapsă a minorilor în actuala reglementare penală se regăseşte la art.93 CP.

2. Însuşi faptul de săvârşire a infracţiunii de către un minor este considerat în noul CP, ca şi
în vechiul CP, o circumstanţă atenuantă (art.76 (lit.b) CP).
3. Aplicarea liberării de pedeapsă asupra minorilor, potrivit alin.(1) al art.93 CP, ia forma
internării acestora într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie cu-
rativă şi de reeducare, legea neinterzicând şi administrarea altor măsuri de constrângere cu ca-
racter educativ prevăzute în art.104 CP (avertismentul, încredinţarea minorului pentru suprave-
ghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc părinţii sau organelor specializate de stat, precum
Comentariu 191
şi obligarea minorului să repare daunele cauzate sau să urmeze un tratament medical de reabili-
tare psihologică).
4. În instituţiile curative şi de reeducare din subordinea Ministerului Sănătăţii sunt internaţi
condamnaţii minori, cu deficienţe fizice (surzenie, orbire, schilodire, mutilare etc.) sau cu dere-
glări psihice consideraţi responsabili, precum şi minorii care suferă de alte maladii. Anume as-
pectul educativ într-o astfel de instituţie deosebeşte această măsură de cele de constrângere cu
caracter medical.
5. La stabilirea pedepsei minorului instanţa de judecată va respecta cu stricteţe cerinţele
art.75 CP, ţinând cont de faptul că pedeapsa pentru această categorie de infractori trebuie să fie
subordonată în mare măsură scopului de corectare şi reeducare a vinovaţilor şi de prevenire a
săvârşirii de noi fapte penale.
6. Instanţele judecătoreşti vor avea în vedere că, în baza art.75 CP, săvârşirea unei infracţi-
uni de către minor se consideră circumstanţă atenuantă.
7. La punerea pe rol a unei cauze penale în care, în calitate de inculpat, este un minor, in-
stanţa de judecată este obligată să ia măsuri pentru constatarea exactă a vârstei (ziua, luna, anul
naşterii) acestuia.
8. Conform HP CSJ din 12 noiembrie 1997 nr.37, este necesar a exclude din practica judi-
ciară cazurile de aplicare neîntemeiată asupra minorilor a pedepsei de privare de libertate pe un
termen scurt, când, în conformitate cu legea penală, lor li se poate aplica o pedeapsă neprivativă
de libertate.
9. Actualul CP prevede liberarea de pedeapsa penală a minorilor pentru săvârşirea unei in-
fracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave.
10. Aceasta înseamnă că, dacă, la momentul pronunţării sentinţei, instanţa de judecată va
constata că scopurile pedepsei pot fi atinse prin internarea minorului într-o instituţie specială de
învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea
altor măsuri de constrângere cu caracter educativ, prevăzute în art.104 CP, condamnatul este
liberat de pedeapsa cuvenită cu motivarea respectivă.
11. Stingerea antecedentelor penale în cazurile menţionate se calculează conform art.111 CP.
12. Realizând decizia instanţei de judecată, internarea minorilor într-o instituţie specială de
învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare se efectuează pe un ter-
men de până la atingerea majoratului – 18 ani.
13. Articolul 93 CP prevede liberarea de pedeapsă a minorilor. Dacă, la momentul pronun-
ţării sentinţei, se constată că scopul pedepsei poate fi atins fără aplicarea pedepsei penale, incul-
patul minor poate fi liberat de pedeapsa respectivă şi internat într-o instituţie specială de învăţă-
mânt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi prin aplicarea altor
măsuri de constrângere cu caracter educativ, prevăzute de art.104 CP.
Internarea minorilor într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o insti-
tuţie curativă şi de reeducare se stabileşte pe un termen de până la atingerea majoratului, însă pe
o durată nu mai mare de termenul maximal al pedepsei, prevăzute de CP pentru infracţiunea să-
vârşită de minor. După atingerea majoratului, aceste persoane se pot afla în instituţiile nominali-
zate numai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul, ia propunerea administraţiei insti-
tuţiei respective, până la absolvirea învăţământului general sau profesional.
În conformitate cu art.111 alin.(1) lit.a) CP, minorii în privinţa cărora au fost aplicate mă-
suri de constrângere cu caracter educativ se consideră ca neavând antecedente penale.
14. După atingerea majoratului aceste persoane se pot afla în instituţiile nominalizate nu-
mai dacă instanţa de judecată le-a prelungit termenul, la propunerea administraţiei instituţiei
respective, fie până la absolvirea unei şcoli generale sau de meserii, fie până la încheierea trata-
mentului.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO: Corsacov v.Moldova din 04.04.2006;
Engel şi alţii v.Olanda din 08.06.1976//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 26.10.2004: „Instanţa de apel n-a
avut temei de a repune în termen apelul, fiindcă întârzierea nu a fost determinată de motive în-
temeiate, precum şi pentru că apelul a fost depus cu mult mai târziu decât după 15 zile de la
momentul începerii executării pedepsei” (Decizia 1ra-695/2004).
CP al CSJ din 13.03.2007: „În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat
daune, instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu
condiţia că daunele au fost integral reparate până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Această
condiţie nu este obligatorie în cazul condamnării minorilor sau a femeilor care au copii în vârstă
de până la 8 ani (alin.(3) art.90 CP)” (Decizia 1ra-231/2007).

DE PEDEAPSĂ DATORITĂ SCHIMBĂRII SITUAŢIEI
Persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de pe-
deapsă dacă se va constata că, la data judecării cauzei, datorită schimbării situaţiei, fapta să-
vârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi, în virtutea comportării ireproşabile după săvâr-
şirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată fără executarea pedepsei.
1. Potrivit dispoziţiei articolului comentat, persoana care a săvârşit o infracţiune uşoară sau
mai puţin gravă poate fi liberată de pedeapsă dacă se constată că, la data judecării cauzei, datori-
tă schimbării situaţiei, fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil şi, în virtutea compor-
tării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii, persoana respectivă poate fi corectată fără a-şi
executa pedeapsa.
2. Ca şi în cazul liberării de pedeapsă a minorilor, categoria liberării datorită schimbării si-
tuaţiei este reglementată atât de instituţia liberării de răspundere penală (art.58 din CP), cât şi de
cea a liberării de pedeapsa penală (art.94 din CP). Evident că între acestea trebuie să existe nişte
deosebiri, care, de fapt, au şi generat introducerea lor în cuprinsul a două instituţii de sine stătă-
toare ale dreptului penal.
3. În acest context, apreciem în calitate de deosebire principală faptul că în cazul liberării
de pedeapsă datorită schimbării situaţiei se cere ca persoana să fi săvârşit o infracţiune uşoară
sau mai puţin gravă. În cazul liberării de răspundere penală în aceleaşi condiţii este absolut ne-
cesar ca persoana să fi comis pentru prima dată o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă. Libera-
rea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei are caracter facultativ, acesta fiind un drept, şi nu o
obligaţie a instanţei de judecată. Categoria liberării examinată în acest paragraf are caracter ab-
solut, în sensul că existenţa ei nu este condiţionată de stabilirea unor cerinţe referitoare la com-
portamentul ulterior al făptuitorului liberat de pedeapsa penală în aceste condiţii.
4. Legea penală a prevăzut liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei. Această
modalitate conţine două temeiuri echivalente ale liberării de pedeapsa penală:
 la data judecării cauzei, fapta săvârşită şi-a pierdut caracterul prejudiciabil;
 în virtutea comportării ireproşabile după săvârşirea infracţiunii, persoana condamnată îşi
poate corecta comportamentul fără a-şi executa pedeapsa.
Comentariu 193
5. Liberarea de pedeapsă în funcţie de schimbarea situaţiei poate fi aplicată numai persoa-

nelor care au săvârşit o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă (a se vedea comentariul de la
art.16 CP).
6. Drept schimbare a situaţiei pot fi considerate unele evenimente atât din cadrul ţării în ge-
neral, cât şi din cadrul unei localităţi (regiuni), unui departament, unei întreprinderi sau chiar din
viaţa făptuitorului. Astfel de schimbări de situaţie se pot întâmpla independent de voinţa sau ac-
ţiunile persoanei vinovate şi se referă nu numai la o anumită persoană, dar se extind asupra tutu-
ror cetăţenilor ţării, regiunii, întreprinderii sau organizaţiei.
7. O asemenea schimbare a situaţiei se poate întâmpla şi din voinţa făptuitorului, atunci
când el, dorind să se încadreze în viaţa societăţii, să întrerupă relaţiile cu mediul infracţional, se
angajează într-un serviciu, se străduieşte să obţină aplicarea măsurilor de constrângere cu carac-
ter medical, pentru a se trata de alcoolism, toxicomanie, narcomanie. O faţetă a schimbării situa-
ţiei pot fi considerate acţiunile vinovatului de acordare a ajutorului material, de restituire a chel-
tuielilor de tratament pătimitului etc.
8. Prin comportare ireproşabilă a vinovatului după săvârşirea infracţiunii se înţelege, în
primul rând, faptul de recunoaştere în întregime a celor săvârşite, cel de dare a depoziţiilor obi-
ective şi de acordare a ajutorului organelor de urmărire penală la stabilirea adevărului. Compor-
tarea ireproşabilă presupune, în al doilea rând, faptul că vinovatul a restituit pe deplin dauna
cauzată până la examinarea cauzei în judecată şi este caracterizat pozitiv la locul de trai şi de
serviciu.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauzele: Amuur v.Franţa din
25.06.1996; McCann şi alţii v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 27.09.1995;
Brogan şi alţii v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 29.11.1988.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 01.02.2005: „Instanţele judecătoreşti
incorect au recalificat acţiunile inculpatei în baza art.361 alin.(1) CP, fiindcă paşaportul este do-
cument de importanţă deosebită şi organul de urmărire penală drept a încadrat acţiunile în baza
art.361 alin.(2) lit.c) CP” (Decizia 1ra-13/2005).

DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI A PERSOANELOR GRAV BOLNAVE
(1) Persoana care, în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o boală psihică, ce o
lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le dirija, este liberată de
executarea pedepsei. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrân-
gere cu caracter medical.
(2) Persoana care, după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei, s-a îm-
bolnăvit de o boală gravă, alta decât cea specificată la alin.(1), ce împiedică executarea pedep-
sei, poate fi liberată de executarea pedepsei de către instanţa de judecată.
[Alin.(3) art.95 exclus prin Legea nr.53-XVI din 13.03.2008, în vigoare 13.05.2008]
(4) Persoanele menţionate la alin.(1) şi (2), în cazul însănătoşirii lor, pot fi supuse pedep-
sei dacă nu au expirat termenele prescripţiei prevăzute la art.60 şi 97.
[Alin.(4) art.95 modificat prin Legea nr.53-XVI din 13.03.2008, în vigoare 13.05.2008]
1. Anterior noului CP, această categorie de liberare de la executarea pedepsei era prevăzută
de art.342 CPP al RM din 1961. Pentru prima dată, categoria de liberare în cauză este reglemen-
tată direct de CP din 2002.
2. Potrivit art.95 al CP, persoana care, în timpul executării pedepsei, s-a îmbolnăvit de o
boală psihică, fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile sale sau de a le diri-
ja, este liberată de executarea pedepsei. Acestei persoane instanţa de judecată îi poate aplica mă-
suri de constrângere cu caracter medical (alin.(1)).
3. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor bolnave de o altă boală gravă are unele
particularităţi. Lista altor boli grave care condiţionează liberarea de la executarea pedepsei este
aprobată de Ministerul Sănătăţii. De aceea instanţei de judecată i se prezintă avizul medical sau
al expertizei medico-legale privind starea sănătăţii condamnatului prin care se stabileşte, se ates-
tă faptul de împiedicare a executării pedepsei. Însă acest temei nu are caracter obligatoriu, pre-
cum în cazul bolilor psihice. Liberarea dată este lăsată la discreţia instanţei de judecată. De ace-
ea instanţa de judecată, soluţionând chestiunea liberării de executarea pedepsei, se bazează nu
doar pe gravitatea bolii, dar şi pe alte circumstanţe.
4. În temeiul art.95 din CP, liberarea de executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave se
dispune de către instanţa de judecată în a cărei rază teritorială se află instituţia sau organul care
asigură executarea pedepsei pe baza demersului acestora (alin.(1), (2) ale art.291 din CEx al
RM, art.469-471 CPP).
5. În cazul în care o persoană s-a îmbolnăvit în timpul executării pedepsei de o boală psihi-
că, ea devenind astfel incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale sau să şi le dirijeze, pedeapsa
pentru fapta penală săvârşită i se aplică de către instanţa de judecată după însănătoşire dacă nu a
expirat termenul de prescripţie şi dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere
penală şi de pedeapsă (alin.(1) al art.102 din CP).
6. În cazul îmbolnăvirii de o maladie psihică a unei persoane care execută pedeapsa, aceas-
ta poate fi liberată de pedeapsă pe baza deciziei instanţei de judecată. Motiv pentru liberare ser-
veşte boala survenită, confirmată prin documentele medicale respective – concluzia comisiei
medicale a instituţiei care pune în executare pedeapsa condamnatului concret. Acestei persoane
instanţa de judecată îi poate aplica măsuri de constrângere cu caracter medical.
7. O particularitate a acestor cazuri constă în faptul că liberarea persoanelor grav bolnave
de la executarea pedepsei se extinde asupra tuturor condamnaţilor, indiferent de categoria infrac-
ţiunilor săvârşite şi de măsura de pedeapsă.
8. Liberarea persoanelor grav bolnave de la executarea pedepsei, conform alin.(1) al pre-
zentului articol, se poate efectua numai în cazurile de îmbolnăvire a persoanei în timpul execută-
rii pedepsei de o boală psihică, fapt ce o lipseşte de posibilitatea de a-şi da seama de acţiunile
sale sau de a şi le dirija.
9. Pentru liberarea de executarea pedepsei, în corespundere cu alin.(2) art.95 CP, este nece-
sar să stabilim cu exactitate tipul maladiei şi timpul îmbolnăvirii vinovatului. Aceste cerinţe se
aplică în măsură egală atât faţă de maturi, cât şi faţă de minori.
10. Boala gravă presupune apariţia unei stări deosebit de periculoase a sănătăţii, şi nicide-
cum pur şi simplu schimbarea, înrăutăţirea sănătăţii persoanei condamnate (pierderea parţială
sau integrală a capacităţii de muncă etc.). Boala gravă poate provoca invaliditatea totală, pierde-
rea posibilităţii de a se deplasa, de a vorbi etc.
11. Boala gravă sau invaliditatea totală a condamnatului servesc drept temei pentru libera-
rea de executare a pedepsei.
12. Prevederile alin.(3) al acestui articol se extind numai asupra militarilor care se află sub
arest sau într-o unitate militară disciplinară şi numai în cazul în care militarul s-a îmbolnăvit de
o boală care îl face inapt pentru serviciul militar. Lista acestor boli este stabilită de MA al RM.
13. În conformitate cu alin.(3) art.95 CP, militarul aflat sub arest sau într-o unitate militară
disciplinară se liberează de executarea ulterioară dacă el s-a îmbolnăvit de o boală care îl face
Comentariu 195
inapt pentru serviciul militar. Partea neexecutată a pedepsei îi poate fi înlocuită cu o pedeapsă
mai blândă sau el poate fi liberat în general de executarea pedepsei (a se vedea CEx).
14. Din alin.(4) al prezentului articol rezultă că instanţa de judecată decide în mod diferen-
ţiat supunerea persoanelor menţionate în alin.(1)-(2) pedepsei în caz de însănătoşire cu condiţia
să nu fi expirat termenele prescripţiei prevăzute la art.60 şi 97 CP. În cazul în care persoanei i-a
fost aplicată măsura de constrângere cu caracter medical (a urmat un tratament spitalicesc), acest
termen se include în durata executării pedepsei (a se vedea comentariul de la art.88 CP).
15. La soluţionarea chestiunilor de liberare de executarea pedepsei a persoanelor bolnave
de o boală psihică, de care s-au îmbolnăvit pe parcursul executării pedepsei, conform alin.(1)
art.95 CP, se are în vedere o boală psihică care îl lipseşte pe condamnat de posibilitatea de a-şi
da seama de acţiunile sale sau de a le dirija. În acest sens, judecata trebuie să solicite ca rapoar-
tele comisiei medicale, comisie aprobată prin ordinul Ministrului Justiţiei, să specifice că con-
damnatul este bolnav de o boală psihică, şi nu de o tulburare psihică temporară, ori suferă de o
altă stare patologică, ce împiedică executarea pedepsei. În temeiul art.471 alin.(5) CPP, instanţa
dispune efectuarea expertizei psihiatrice privind posibilitatea aplicării în privinţa condamnatului
a măsurilor de constrângere cu caracter medical. Din alin.(1) art.95 CP rezultă că, în caz de con-
statare că condamnatul s-a îmbolnăvit de o boală psihică care îl lipseşte de posibilitatea de a-şi
da seama de acţiunile sale sau de a le dirija, instanţa este obligată să-l libereze de executarea pe-
depsei.
16. În cazul examinării demersului de liberare de executarea pedepsei conform alin.(2)
art.95 CP, instanţa de judecată trebuie să verifice dacă boala gravă se află în Lista bolilor care
constituie temei de liberare a condamnaţilor de pedeapsă aprobată prin ordinul Ministrului Sănă-
tăţii şi ordinul Ministrului Justiţiei al RM. Soluţionarea chestiunii se efectuează în baza raportu-
lui expertizei medico-legale numite de instanţă, care să ofere răspunsul dacă boala este gravă,
când persoana s-a îmbolnăvit de această boală, dacă boala împiedică sau nu executarea în conti-
nuare a pedepsei de către condamnat.
17. În cazul constatării îmbolnăvirii condamnatului de o boală gravă, liberarea acestuia de
executarea pedepsei nu este obligatorie. La adoptarea soluţiei de liberare de executarea pedep-
sei, instanţa va ţine seama de gravitatea infracţiunii săvârşite, personalitatea condamnatului şi
alte circumstanţe (termenul pedepsei ispăşite, comportamentul lui în penitenciar, este sau nu
violator fraudulos al regimului de detenţie şi demonstrează că se corectează sau nu etc.).
18. În cazul în care condamnatul, în privinţa căruia s-au aplicat măsuri de constrângere cu
caracter medical, s-a însănătoşit, instanţa de judecată care le-a aplicat în baza avizului instituţiei
medicale va dispune încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical şi, în te-
meiul alin.(4) art.95 CP, dacă nu au expirat termenele prescripţiei, va hotărî reluarea executării
pedepsei de către condamnat. Asemenea soluţie, după caz, poate fi adoptată şi în privinţa con-
damnatului liberat pe motiv de boală gravă, care, la fel, s-a însănătoşit.
19. Conform art.471 alin.(1) CPP şi art.291 CE, chestiunea de liberare de pedeapsă pe mo-
tiv de boală se examinează în baza demersului unui organ competent sau al instituţiei penitenci-
are, iar în caz de refuz al administraţiei organului sau instituţiei penitenciare de declarare a unui
asemenea demers – şi la cererea condamnatului.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza: Gul v.Elveţia din
19.02.1996//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 29.01.2007: „Instanţa de recurs a încăl-
cat dreptul inculpatului la un proces echitabil, fiindcă a judecat recursul declarat de procuror ca-
re agravează pedeapsa, în lipsa inculpatului” (Hotărârea 4-1re-49/2007).
ARTICOLUL 96. AMÂNAREA EXECUTĂRII

PEDEPSEI PENTRU FEMEI GRAVIDE ŞI FEMEI CARE AU COPII
ÎN VÂRSTĂ DE PÂNĂ LA 8 ANI
(1) Femeilor condamnate gravide şi celor care au copii în vârstă de până la 8 ani, cu ex-
cepţia celor condamnate la închisoare pe un termen mai mare de 5 ani pentru infracţiuni grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave împotriva persoanei, instanţa de judecată le poate
amâna executarea pedepsei până la atingerea de către copil a vârstei de 8 ani.
(2) În cazul în care vreuna din persoanele condamnate, menţionate la alin.(1), a renunţat la
copil sau continuă să se eschiveze de la educarea lui după avertismentul făcut de organul care
exercită controlul asupra comportamentului condamnatei faţă de care executarea pedepsei a
fost amânată, instanţa de judecată, la propunerea organului nominalizat, poate să anuleze
amânarea executării pedepsei şi să trimită condamnata pentru executarea pedepsei la locul sta-
bilit în hotărârea judecătorească.
(3) La atingerea de către copil a vârstei de 8 ani, instanţa de judecată:
a) liberează condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei;
b) înlocuieşte partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă;
c) trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a
pedepsei.
(4) Dacă în perioada amânării executării pedepsei condamnata săvârşeşte o nouă infracţi-
une, instanţa de judecată îi stabileşte o pedeapsă în condiţiile art.85.
1. Bazându-se pe principiul umanismului, legea prevede amânarea executării pedepsei pen-

tru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani. În aceste cazuri nu are im-
portanţă când femeia a devenit gravidă, până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării
pedepsei.
2. Bazându-se pe principiul umanismului, legea prevede amânarea executării pedepsei pen-
tru femeile gravide şi femeile care au copii în vârstă de până la 8 ani. În aceste cazuri nu are im-
portanţă când a devenit gravidă femeia, până la pronunţarea sentinţei sau în perioada executării
pedepsei.
3. Aplicarea prevederilor art.96 CP de amânare a executării pedepsei pentru femeile no-
minalizate este posibilă numai în cazul în care ele au săvârşit infracţiuni uşoare sau mai puţin
grave, indiferent de categoria de pedeapsă.
4. Această măsură nu poate fi aplicată femeilor care au săvârşit infracţiuni grave, deosebit
de grave sau excepţional de grave împotriva persoanei, pentru care ele au fost condamnate la
închisoare pe un termen de peste 5 ani.
5. Amânarea executării pedepsei pentru femeile nominalizate constituie o posibilitate a in-
stanţei de judecată, şi nu o obligaţiune a acesteia. Ea poate fi aplicată în cazul în care instanţa va
constata că persoana vinovată şi acţiunile ei nu prezintă un pericol real pentru societate. Aici un
rol important are atitudinea condamnatei faţă de educaţia copilului şi întreţinerea lui. Executarea
pedepsei poate fi amânată până la atingerea de către copilul condamnatei a vârstei de 8 ani.
6. În cazul în care graviditatea a apărut în timpul executării pedepsei sau copilul condamna-
tei s-a născut în penitenciar, administraţia înaintează instanţei de judecată demersul respectiv, la
care se anexează raportul medical ce confirmă graviditatea sau copia adeverinţei de naştere a
copilului şi dosarul personal al condamnatei.
7. Principala menire a femeii rezidă în naşterea şi educarea copiilor în condiţii normale de
viaţă. Şi atunci când în acest scop condamnatei i-au fost create condiţiile respective, ea se află
sub supravegherea organului de executare a pedepsei.
Comentariu 197
8. În cazul în care condamnata, folosindu-se de amânarea executării pedepsei, a renunţat la

copil sau se eschivează de la educarea lui, după avertismentul respectiv al organului de executa-
re instanţa de judecată, la propunerea organului nominalizat, poate să anuleze amânarea execută-
rii pedepsei şi să întoarcă condamnata pentru executarea pedepsei la locul stabilit prin hotărârea
judecătorească anterioară.
9. La momentul expirării amânării şi atingerii de către copilul condamnatei a vârstei de 8
ani, instanţa de judecată, la propunerea organului de executare de la domiciliul ei, luând în con-
siderare gradul prejudiciabil al infracţiunii comise, conduita condamnatei, atitudinea ei faţă de
educaţia copilului, este în drept:
 să libereze condamnata de executarea părţii neexecutate a pedepsei, conform art.91 CP;
 să înlocuiască partea neexecutată a pedepsei cu o pedeapsă mai blândă, conform art.92 CP;
 să trimită condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii neexecutate a
pedepsei.
10. Săvârşirea unei noi infracţiuni de către condamnată în perioada amânării executării pe-
depsei serveşte drept temei pentru stabilirea pedepsei în conformitate cu prevederile art.85 CP.
11. La soluţionarea chestiunii de amânare a executării pedepsei referitor la persoanele enu-
merate în alin.(1) art.96 CP, instanţa trebuie să ţină seama că, în afară de criteriile prevăzute în
lege, admiterea demersului depinde de comportamentul condamnatei pe parcursul executării pe-
depsei, de durata termenului executat, de datele care confirmă prezenţa condiţiilor de creştere şi
educare normală a copilului, precum şi de faptul dacă condamnata a păşit pe calea corijării, iar
după eliberare va demonstra un comportament şi o ţinută morală adecvate.
12. Amânarea executării pedepsei persoanelor menţionate la alin.(1) art.96 CP poate fi dis-
pusă nu doar persoanelor condamnate la închisoare până la 5 ani, dar şi celor condamnate la
muncă neremunerată în folosul comunităţii sau la amendă.
13. În cazurile prevăzute de alin.(3) art.96 CP, instanţele de judecată vor ţine seama de fap-
tul că liberarea condamnatei de executarea părţii neexecutate de pedeapsă este posibilă dacă cu
certitudine se constată că condamnata s-a corectat şi nu sunt temeiuri că ea va săvârşi alte infrac-
ţiuni. În cazul în care din comportamentul condamnatei nu se poate trage o asemenea concluzie
certă, partea neexecutată de pedeapsă poate fi înlocuită cu o pedeapsă mai blândă, iar dacă pe
parcurs condamnata a comis încălcări urmate de sancţionări disciplinare sau administrative, in-
stanţa trimite condamnata în instituţia corespunzătoare pentru executarea părţii rămase de pe-
deapsă.
14. În cazul adoptării ultimei soluţii, în dispozitivul încheierii trebuie să se arate în baza că-
rei sentinţe condamnata urmează să execute pedeapsa, termenul rămas, tipul penitenciarului,
măsura preventivă şi data de la care se va calcula termenul de pedeapsă.
15. În acelaşi mod se vor soluţiona cazurile prevăzute de alin.(3) lit.a), b), c) art.96 CP în si-
tuaţia în care copilul a murit până a atinge vârsta de 8 ani ori condamnata a întrerupt (voluntar
sau involuntar) cursul sarcinii.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza: Zubko şi alţii v.Ucraina din
26.04.2006//www.coe.int
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 10.06.2003: „Omorul premeditat să-
vârşit în urma unei înţelegeri prealabile de către un grup de persoane pentru săvârşirea atacului
de tâlhărie impune responsabilitatea pentru omor şi persoanelor care nu au participat nemijlocit
la săvârşirea omorului. Prin sentinţa Tribunalului Cahul din 9 decembrie 2002, S.N., născut la
20 februarie 1982, originar şi locuitor al com.Vişniovca, jud.Cahul, moldovean, neantrenat în
câmpul muncii, celibatar, anterior condamnat la 9 noiembrie 2000, în baza art.119 alin.(2) CP cu
aplicarea art.44l CP, la 2 ani privaţiune de libertate cu amânarea executării pedepsei pe termen
de 2 ani, a fost condamnat, în baza art.121 alin.(2) p.p.1, 2, 3, 6, 7 CP, la 14 ani privaţiune de
libertate, în baza art.88 p.1, 6, 7 CP, la 16 ani privaţiune de libertate, iar în baza art.39 CP, prin
concurs de infracţiuni, i-a fost stabilită pedeapsa de 18 ani privaţiune de libertate. În baza art.40
CP i-a fost adăugată parţial pedeapsa neispăşită conform sentinţei precedente - un an privaţiune
de libertate şi definitiv lui S.N. i-a fost stabilită pedeapsa de 19 ani privaţiune de libertate în co-
lonie de corectare prin muncă cu regim înăsprit” (Decizia 1ca-95/2003).
ARTICOLUL 961. DISPUNEREA

INTERNĂRII FORŢATE ÎNTR-O INSTITUŢIE FTIZIOPNEUMOLOGICĂ
Dacă persoana în privinţa căreia se examinează chestiunea privind liberarea de pedeapsă
conform art.91-96 este bolnavă de tuberculoză, instanţa de judecată poate dispune, în baza de-
mersului administraţiei instituţiei penitenciare, internarea ei forţată într-o instituţie
ftiziopneumologică.
1. În conformitate cu art.99 şi 100, legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curati-

ve în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri:
 instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită;
 instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă.
2. Drept temei pentru spitalizare, în sensul art.100, constituie hotărârea instanţei judecătoreşti.
3. În conformitate cu art.961 s-a introdus prin Legea nr.128-XVI din 06.06.2008 (în vigoare
de la 01.01.2009) dispunerea internării forţate într-o instituţie ftiziopneumologică.
4. Conform textului legal dacă persoana în privinţa căreia se examinează chestiunea privind
liberarea de pedeapsă conform art.91-96 este bolnavă de tuberculoză, instanţa de judecată poate
dispune, în baza demersului administraţiei instituţiei penitenciare, internarea ei forţată într-o in-
stituţie ftiziopneumologică.
5. Examinând materialele generalizării practicii judiciare, Plenul Curţii Supreme de Justiţie
menţionează că instanţele judiciare, în cadrul examinării demersurilor privind absolvirea de pe-
deapsă pe motiv de boală, admit simplificarea procesului penal. Multiple cauze se judecă în lip-
sa reprezentanţilor comisiilor medicale, care au eliberat avizele, nu verifică în modul cuvenit
concluziile acestor comisii.
6. Concluziile comisiei medicale nu sunt în deplină concordanţă cu conţinutul art.342 CPP,
în care sunt stipulate condiţiile absolvirii de ispăşirea pedepsei pe motiv de boală. În unele ca-
zuri instanţele judiciare dau hotărâri despre absolvirea condamnaţilor de ispăşirea pedepsei pe
motiv de boală în privinţa persoanelor care s-au îmbolnăvit de alte boli grave (în afară de boli
cronice psihice) fără a ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de informaţia despre persoa-
nă, despre comportamentul ei în locurile de detenţie. Administraţia instituţiilor penitenciare nu
întotdeauna expediază instanţelor judiciare caracteristicile condamnaţilor, iar instanţele judiciare
nu cer ca ele să fie prezentate. În încheierile judecătoreşti privind absolvirea de ispăşirea pedep-
sei pe motiv de boală sau în refuzurile de a lua aceste decizii întotdeauna urmează să fie indicate
motivele, în baza cărora instanţa judiciară a ajuns la o anume hotărâre.
7. În conformitate cu art.342 CPP, pot fi absolvite de pedeapsă pe motiv de boală persoane-
le condamnate la privaţiune de libertate, care s-au îmbolnăvit în locurile de detenţie de o boală
mintală cronică sau de o altă boală gravă, care împiedică executarea pedepsei.
Comentariu 199
8. Examinarea medicală a condamnaţilor pentru a se constata dacă suferă de maladie (boa-

lă) cronică sau de alte boli grave, care împiedică executarea pedepsei, se efectuează de către
comisia medicală specială, aprobată prin ordinul ministrului justiţiei.
9. Avizul despre o boală gravă a condamnatului poate fi eliberat doar în baza unor date ob-
ţinute în urma examinării staţionare în instituţii medicale. În aviz urmează să fie indicate: diag-
nosticul bolii grave, perioada de îmbolnăvire (în perioada ispăşirii pedepsei sau până la con-
damnare), rezultatele tratamentului efectuat, finalul presupus al bolii şi dacă boala gravă exclude
posibilitatea ispăşirii pedepsei de către condamnat. În privinţa condamnaţilor care s-au îmbolnă-
vit de o boală, inclusiv ftiziopneumologică, în concluzie urmează să fie indicată şi natura acestei
îmbolnăviri – boală ftiziopneumologică cronică sau temporară, întrucât pot fi absolviţi de pe-
deapsă doar condamnaţii care s-au îmbolnăvit de o boală ftiziopneumologică cronică.
10. La absolvirea de executarea pedepsei a condamnatului care s-a îmbolnăvit de o boală
mintală cronică, după cum rezultă din pct.3 art.342 CPP, nu are importanţă şi nu se iau în conside-
rare gravitatea infracţiunii săvârşite, persoana condamnatului şi alte circumstanţe. La absolvirea de
executare a pedepsei a condamnaţilor, care s-au îmbolnăvit de o boală ftiziopneumologică cronică,
instanţa judiciară este obligată să soluţioneze chestiunea privind aplicarea măsurilor de constrân-
gere cu caracter medical sau să-i transfere pentru îngrijire organelor de ocrotire a sănătăţii.
11. La absolvirea de executare a pedepsei a condamnaţilor care s-au îmbolnăvit de o altă
boală gravă, se va ţine cont de gravitatea infracţiunii săvârşite, de persoana condamnată şi de
alte circumstanţe (termenul pedepsei executate, starea familială, comportamentul în locul de de-
tenţie etc.).
12. În cazul însănătoşirii persoanei, în privinţa căreia au fost aplicate măsuri de constrânge-
re cu caracter medical până la expirarea termenului de executare a pedepsei, instanţa judiciară
poate dispune reluarea executării pedepsei. În asemenea cazuri, timpul în cursul căruia s-au apli-
cat măsuri de constrângere intră în termenul pedepsei ispăşite (art.58 CP).
13. Demersul privind absolvirea de pedeapsă pe motiv de boală, în conformitate cu art.348
CPP, se examinează în şedinţă judiciară, cu participarea procurorului, reprezentantului organu-
lui, care a înaintat demersul despre absolvirea de executare a pedepsei pe motiv de boală, a re-
prezentantului comisiei medicale, care a prezentat avizul. Prezenţa reprezentantului comisiei
medicale este obligatorie. De regulă, în şedinţa judiciară participă şi condamnatul. La cererea
condamnatului, în şedinţa judiciară poate participa avocatul.
14. Examinând demersul cu privire la absolvirea de executare a pedepsei pe motiv de boală,
instanţa judiciară va analiza în mod critic avizul medical. În cazul în care apar suspiciuni în pri-
vinţa veridicităţii şi corectitudinii concluziilor comisiei medicale, instanţa este în drept să ceară
şi alte certificate medicale (de exemplu istoria bolii) sau să dispună efectuarea expertizei medi-
co-legale.
15. Încheierea instanţei judiciare privind absolvirea de pedeapsă pe motiv de boală sau de
refuz de a absolvi de pedeapsă urmează a fi motivată şi să conţină concluzii întemeiate la care a
ajuns instanţa în urma examinării demersului.
16. În încheiere va fi indicat termenul şi modul de atac al acesteia.
17. Instanţele de recurs, examinând în ordine de recurs şi casând încheierea despre absolvi-
rea de pedeapsă pe motiv de boală sau despre refuzul de a absolvi de pedeapsă pe acest motiv,
sunt obligate să prezinte argumente convingătoare care dezmint concluziile instanţei judecăto-
reşti şi să motiveze hotărârea adoptată.
18. Totodată, instanţele de judecată urmează să ţină cont şi de reglementările procedurii
speciale care prevăd procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical, stipulate
în art.488-503 CPP. În baza art.493 şi 494 CPP, la judecarea cauzelor de această categorie parti-
ciparea apărătorului şi a reprezentantului legal este obligatorie. Invitarea apărătorului de către
reprezentantul legal se efectuează conform prevederilor art.78 alin.(1) pct.22) CPP. În cazul în
care reprezentantul legal nu a invitat un apărător, instanţa urmează să numească un apărător din
oficiu. Reprezentantul legal, în cazurile prevăzute de lege, este în drept să ceară înlocuirea apă-
rătorului (art.78 alin.(4) pct.1) lit.a) CPP), însă nu este în drept să renunţe la apărător (art.78
alin.(5) CPP).
ARTICOLUL 97. PRESCRIPŢIA EXECUTĂRII SENTINŢEI DE CONDAMNARE

(1) Sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a fost făcut în ur-
mătoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă:
a) 2 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune uşoară;
b) 6 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune mai puţin gravă;
c) 10 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune gravă;
d) 15 ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune deosebit de gravă;
e) 20 de ani, în caz de condamnare pentru o infracţiune excepţional de gravă.
(2) Termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc pe jumătate pentru persoanele
care, la data săvârşirii infracţiunii, erau minori.
(3) Curgerea prescripţiei se întrerupe dacă persoana se sustrage de la executarea pedepsei
sau dacă, până la expirarea termenelor prevăzute la alin.(1) şi (2), săvârşeşte cu intenţie o nouă
infracţiune. În cazul eschivării de la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie
începe din momentul prezentării persoanei pentru executarea pedepsei sau din momentul reţine-
rii acesteia, iar în caz de comitere a unei noi infracţiuni – din momentul săvârşirii ei.
(4) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra
păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război, prevăzute la art.135-137, 139 şi 143.
1. Prin prescripţia executării sentinţei de condamnare din art.97 CP se înţelege expirarea

unor anumite termene din ziua în care sentinţa de condamnare a intrat în vigoare, datorită cărora,
persoana condamnată este liberată de executarea reală a pedepsei penale. Cauzele neexecutării
sentinţei de condamnare pot fi diferite: neglijenţa cancelariei judecătoriei sau a organelor de
executare a pedepselor etc. Însă cel mai des, sentinţa de condamnare nu se execută din cauza
eschivării condamnatului de la executarea pedepsei penale. Temeiul liberării de la executarea
pedepsei penale constă în faptul că, datorită expirării unor termene din ziua în care sentinţa a
intrat în vigoare, periculozitatea persoanei condamnate sau este înlăturată în întregime, sau se
micşorează într-o asemenea măsură, încât executarea pedepsei devine iraţională din punctul de
vedere al scopurilor pedepsei penale, prevăzute în art.61 CP. Prescripţia nu înlătură executarea
pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru
infracţiunile de război, prevăzute în art.135-137, 139 şi 143 CP (alin.(4)).
2. O inovaţie a CP constă în faptul că legea penală stabileşte prescripţia în funcţie de cate-
goriile infracţiunilor, şi nu de măsura şi termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată
care existau în CP din 1961. Acest fapt schimbă esenţial termenele de prescripţie. De exemplu,
termenul de prescripţie pentru vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătă-
ţii (alin.(1) art.151 CP), ca o infracţiune gravă, este de 10 ani, chiar dacă pedeapsa cu închisoa-
rea a fost stabilită pe un termen de 5 ani, pe când termenul de prescripţie pentru comiterea huli-
ganismului (art.287 CP), aceasta fiind o infracţiune mai puţin gravă, este de 6 ani, în pofida fap-
tului că huliganul a fost pedepsit cu închisoarea pe un termen, la fel, de 5 ani.
3. Potrivit art.97 CP, sentinţa de condamnare nu se pune în executare dacă acest lucru nu a
fost făcut în următoarele termene, calculate din ziua în care aceasta a rămas definitivă: a) 2 ani,
în cazul unei condamnări pentru o infracţiune uşoară; b) 6 ani, în cazul unei condamnări pentru
Comentariu 201
o infracţiune mai puţin gravă; c) 10 ani, în cazul unei condamnări pentru o infracţiune gravă; d)
15 ani, în cazul unei condamnări pentru o infracţiune deosebit de gravă; e) 20 de ani, în cazul
unei condamnări pentru o infracţiune excepţional de gravă (alin.(1)).
4. Comparativ cu situaţia stipulată în art.47 din CP al RSSM din 1961 în care termenele de pres-
cripţie la executarea pedepsei erau mai mici, în actuala reglementare penală temenele sunt mai mari.
5. Sentinţa de condamnare nu se punea în executare, dacă ea nu a fost pusă în executare în
următoarele termene, calculate din ziua în care sentinţa a intrat în vigoare: un an – în cazul unei
condamnări cu o pedeapsă nu mai severă decât munca corecţională; trei ani – în cazul unei con-
damnări cu privaţiune de libertate până la doi ani; cinci ani - în cazul unei condamnări cu priva-
ţiune de libertate până la cinci ani; zece ani - în cazul unei condamnări cu o pedeapsă mai severă
decât privaţiunea de libertate pe cinci ani; cincisprezece ani - în cazul unei condamnări cu o pe-
deapsă mai severă decât privaţiunea de libertate pe zece ani sau cu detenţiunea pe viaţă. Compa-
rativ cu situaţia incriminată de art.46 din CP al RSSM din 1961 în care termenele de prescripţie
de tragere la răspundere penală constituiau: 1) un an din ziua săvârşirii infracţiunii, pentru care,
conform, prezentului cod, nu poate fi aplicată o pedeapsă mai severă decât amenda; 2) trei ani
din ziua săvârşirii infracţiunii, pentru care, conform prezentului Cod, poate fi aplicată privaţiu-
nea de libertate până la doi ani; 3) cinci ani din ziua săvârşirii infracţiunii, pentru care, conform
prezentului Cod, poate fi aplicată privaţiunea de libertate până la cinci ani; 4) zece ani din ziua
săvârşirii infracţiunii, pentru care, conform prezentului Cod, poate fi aplicată o pedeapsă mai
severă decât până la cinci ani; 5) cincisprezece ani din ziua săvârşirii infracţiunii pentru care,
conform prezentului Cod, poate fi aplicată o pedeapsă mai severă decât până la zece ani sau pe-
deapsa cu detenţiunea pe viaţă.
6. Referitor la subinstituţia liberării de pedeapsă penală dl De Mariavaleria del Tufo, profe-
sor de drept penal, Universitatea din Napoli II, Italia, expert internaţional al legislaţiei penale
naţionale, în ceea ce priveşte art.90, apreciază faptul că suspendarea sau eliberarea condiţionată
înainte de termen sunt subordonate reparării integrale a prejudiciului cauzat şi creează o discri-
minare inacceptabilă între delincvenţii bogaţi şi cei săraci. Trebuie găsit un mecanism care i-ar
permite să beneficieze de aceste măsuri şi celui care nu este în stare să repare integral prejudici-
ul cauzat din cauza situaţiei sale economice.
7. Aşadar, prin sintagma prescripţia executării sentinţei de condamnare se înţelege expirarea
unor anumite termene din ziua în care sentinţa a rămas definitivă, din cauza cărora persoana condam-
nată rămâne fără pedeapsă, fiindcă sentinţa de condamnare nu mai poate fi pusă în executare.
8. Legiuitorul a stabilit necondiţionat prescripţia executării sentinţei de condamnare. Aceas-
ta poate rămâne nerealizată din diverse motive cu caracter obiectiv sau subiectiv (aflarea într-un
timp îndelungat a condamnatului în componenţa unui contingent militar în afara ţării, aflarea lui
în calitate de ostatic, neglijenţa persoanelor care erau datoare să pună în aplicare pedeapsa res-
pectivă etc.).
9. Nu se pune în executare sentinţa de condamnare pentru orice categorie de infracţiuni cu
următoarele condiţii:
 dacă au expirat termenele respective stabilite în alin.(1) al prezentului articol (lit.a)-e));
 dacă persoana condamnată nu s-a eschivat de la executarea pedepsei.
10. Legea stabileşte prescripţia în funcţie de categoriile infracţiunilor, şi nu de măsura sau
termenul de pedeapsă stabilite de instanţa de judecată, care existau conform CP anterior.
11. Pentru minori termenele de prescripţie a executării pedepsei se reduc la jumătate. Mi-
nori se consideră persoanele care, la data săvârşirii infracţiunii, nu aveau vârsta de 18 ani.
12. Curgerea termenului de prescripţie se întrerupe numai în cazul în care persoana con-
damnată se sustrage de la executarea pedepsei sau dacă, până la expirarea termenelor prevăzute
la alin.(1) şi (2), ea săvârşeşte cu intenţie o nouă infracţiune. Pentru persoanele care se eschivea-
ză de la executarea pedepsei, curgerea termenului de prescripţie începe din momentul prezentării

acestora la organele respective sau din momentul reţinerii lor de către organele de drept. În cazul
comiterii de către condamnat a unei noi infracţiuni, curgerea termenului de prescripţie începe
din momentul săvârşirii infracţiunii.
13. Conform dreptului internaţional, termenele de prescripţie nu se aplică pentru infracţiuni-
le contra păcii şi securităţii omenirii sau pentru infracţiunile de război, prevăzute de Capitolul I
al PS (art.135-137, 139, 143 CP, a se vedea şi comentariul la art.60 alin.(8).
14. Liberarea de la executarea pedepsei în legătură cu expirarea termenelor de prescripţie
poate avea loc numai în cazul scurgerii termenelor de punere în executare a sentinţei de con-
damnare conform art.97 alin.(1)CP. Termenul prescripţiei se calculează în ani, începând cu ziua
rămânerii definitivă a sentinţei de condamnare, conform prevederilor art.466 alin.(1)-(2) CPP.
Calcularea anilor se începe cu ora 00 şi 00 minute a următoarei zile de când sentinţa a devenit
definitivă şi se încheie la ora 24.00 a ultimei zile a anului în care prescripţia expiră.
15. Atunci când termenul de prescripţie s-a scurs, condamnatul se liberează de la executarea
atât a pedepsei principale, cât şi a celei complementare. În cazul în care persoana este condam-
nată pentru concurs de infracţiuni care sunt clasificate în una şi aceeaşi categorie, termenul de
prescripţie se calculează acela care este prevăzut pentru categoria respectivă de infracţiuni, deşi
termenul de pedeapsă stabilit definitiv poate fi temei de clasificare la un grad mai înalt. În cazul
condamnării persoanei pentru concurs de infracţiuni clasificate conform art.16 CP în mod dife-
rit, termenul prescripţiei se va calcula având în vedere termenul prescripţiei prevăzut pentru in-
fracţiunea care se clasifică ca fiind mai gravă.
16. Întreruperea curgerii prescripţiei din motiv că condamnatul se sustrage (eschivează) de
la executarea pedepsei există atunci când acesta prin acţiuni intenţionate se ascunde de organele
ce pun în executare sentinţa, evadează ori părăseşte locul (instituţia) unde execută pedeapsa,
schimbă domiciliul fără a înştiinţa organul de executare, falsifică şi foloseşte documente de
identitate false, se deghizează prezentându-se drept o altă persoană, ascunde ori comercializează
averea pentru a nu achita amenda etc. În cazul săvârşirii unei noi infracţiuni, curgerea prescripţi-
ei se calculează din ziua săvârşirii acesteia, şi nu de când a fost descoperită ori înregistrată.
17. Prescripţia nu se extinde asupra măsurii de siguranţă – confiscarea bunurilor dispuse
prin sentinţă în temeiul art.106 CP.
18. Conform pct.17) alin.(1) art.469 CPP pot fi explicate suspiciunile sau neclarităţile apărute.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 15.06.2004: „În cazul expirării ter-
menului de prescripţie, sentinţa de condamnare se adoptă fără stabilirea pedepsei cu liberarea de
răspundere penală” (Decizia 1ra-238/2004).
CP al CSJ din 13.04.2004: „Potrivit art.332 CPP în cazul în care pe parcursul judecării ca-
uzei se constată că a expirat termenul de prescripţie, instanţele sunt obligate să înceteze procesul
penal în cauza dată” (Decizia 1ra-157/2004).
CP al CSJ din 25.01.2005: „Deciziile instanţelor judecătoreşti au fost casate şi procesul
penal a fost încetat în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie” (Decizia 1ra-16/2005).
CP al CSJ din 25.01.2005: „Deciziile instanţelor judecătoreşti au fost casate şi procesul
penal a fost încetat în legătură cu intervenirea termenului de prescripţie” (Decizia 1ra-16/2005).
Comentariu 203
Capitolul X
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ

tratamentul delincvenţilor din 30 august//www.anp-just.ro/recomandari/reg_min.htm; Ansam-
blul Regulilor Minime ale Naţiunilor Unite cu privire la administrarea justiţiei pentru minori
(Regulile de la Beijing); Convenţia din 04.11.1950//TI, 1/1998; Convenţia internaţională cu pri-
vire la drepturile copilului din 20.11.1989//TI, 1/1998; Convenţia OIM privind munca forţată şi
obligatorie, nr.29 din 28 iunie 1930//TI, 27/2001; Convenţia privind abolirea muncii forţate,
nr.105 din 25.06.1957; PIDCP din 16.12.1966//TI, 1/1998; Recomandarea 22 (2002) a CM către
statele membre privind îmbunătăţirea aplicării normelor europene cu privire la sancţiunile şi
măsurile comunitare//http://irp.md; Regulile Standard Minime ale Naţiunilor Unite pentru Mă-
suri Neprivative de Libertate (Regulile de la Tokyo) adoptate de AG a ONU//Rezoluţia 45/110
pe 14 decembrie 1990; Rezoluţia (76) 10 „Alternative la pedeapsa închisorii”, adoptată de către
CM al CE la 9 martie 1976//http://www1.umn.edu; Rezoluţia (92)16 a CM statelor membre a
CE relativ la Regulile Europene cu privire la măsurile şi sancţiunile aplicate în comunitate.
Reglementări de drept naţional: CRM din 29.07.1994//MO, l din12.08.1994; Codul de
executare al RM nr.443-XV din 24.12.2004//MO, 34-35/112 din 03.03.2005; CP nr.985-XV din
18.04.2005//MO, 128-129/1012 din 13.09.2002; CPP al RM nr.122-XV din 14.03.2003//MO,
l04-110/447 din 07.06.2003; HG RM cu privire la expertiza medicală a vitalităţii, nr.688 din
22.06.2006//MO, 98-101/740 din 30.06.2006; HG RM cu privire la abrogarea unor hotărâri ale
Guvernului, nr.l 165 din 29.10.2007//MO, 171-174/1206 din 02.11.2007; HP RM despre pune-
rea în vigoare şi modul de aplicare a Legii RSSM cu privire la reabilitarea socială a bolnavilor
de alcoolism cronic, de narcomanie sau toxicomanie nr.530 a-XII din 05.03.1991; HP RM pri-
vind ratificarea Statutului CE, nr.522-XIII din 12.07.1995//MO, 41-42/474 din 28.07.1995; Le-
gea privind asistenţa psihiatrică nr.1402 din 16.12.1997// MO, 44-46/310 din 21.05.1998; Legea
privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de
alte substanţe psihotrope nr.713-XV din 06.12.2001//MO, 36-38/208 din 14.03.2002; Legea pri-
vind punerea în aplicare a CP, nr.ll60-XV din 21.06.2002//MO, 128-19/1014 din 13.09.2002;
Legea 1086 din 23.06.2000 cu privire la expertiza judiciară// MO, 144-145/1056 din
16.11.2000.
Doctrină: A.Barbǎneagrǎ ş.a., CP. Comentariu, Ed.Arc, Ch., 2003; A.Barbăneagră,
V.Berliba, C.Gurschi, V.Holban, T.Popovici, G.Ulianovschi, X.Ulianovschi, N.Ursu, CP co-
mentat şi adnotat, Ed.Cartier Juridic, Ch., 2005; Borodac A., Bujor V., Brânză S., ş.a. Drept pe-
nal, partea generală, Ch., Ed.Ştiinţa, 1994; Bujor V., Buga L., Drept penal comparat. Partea ge-
nerală, Ch., 2003;E.Boişteanu, Condiţii generale referitoare la dispunerea confiscării speciale,
RND, Ch., 2003, nr.6/39; Gladchi Gh., Noul CP şi de procedură penală: probleme de perfecţio-
nare a legislaţiei şi practicii de aplicare (studiu sociologic)//Noua legislaţie penală şi procesual
penală (Realizări şi controverse. Impactul asupra detenţiei), Ch., 2007; Ion Macari, Aplicarea
măsurilor de constrângere cu caracter medical, RND, Ch., 2002, nr.2; Măriţ A., Impactul legisla-
ţiei penale generale asupra detenţiei în vechea şi noua legislaţie penală a RM //Noua legislaţie
penală şi procesual penală (Realizări şi controverse. Impactul asupra detenţiei), Ch., 2007; Re-
vista de criminologie, drept penal şi criminalisticǎ, nr.1-2, Ch., 2003; S.Botnaru, Noţiunea şi na-
tura juridică măsurilor de siguranţă, AŞ ale USM, Ch., 2002, nr.6; S.Botnaru, A.Şavga,
Y.Grosu, M.Grama, Drept penal, partea generală, vol.I, Ed.Cartier Juridic, Ch., 2005;
T.Mînzală, Reglementarea confiscării speciale, AP, Ch., 2004, nr.5; V.Moraru, Conceptul şi na-
tura juridică a măsurii de siguranţă a confiscării speciale prevăzute de legislaţia României, AŞ
ale USM, Ch., 2001, nr.5; Victor Moraru, Confiscarea specială în dreptul penal, Ed.SRL „Tipo-
grafia Sirius”, Ch., 2001; Rotaru Oxana, Criminalitatea minorilor aspect penal, psihologic şi
criminologic (autoreferatul tezei de doctorat), Ch., 2007; Octavian Pop, Vitalie Rusu, Minorul şi
justiţia penală, Ed. Pontos, Ch., 2006; A.Borodac, M.Gherman ş.a., Drept penal. Partea generală,
Ed-Ştiinţa, 2005; A.Borodac, M.Gherman ş.a., Drept penal. Partea specială, Ed.Ştiinţa, 2004;
A.Borodac, M.Gherman, Calificarea infracţiunilor, Ed.Ştiinţa, 2006.
ARTICOLUL 98. SCOPUL ŞI TIPURILE MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ

(1) Măsurile de siguranţă au drept scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvâr-
şirii faptelor prevăzute de legea penală.
(2) Măsuri de siguranţă sunt:
a) măsurile de constrângere cu caracter medical;
b) măsurile de constrângere cu caracter educativ;
c) expulzarea;
d) confiscarea specială.
1. Măsurile de siguranţă sunt măsuri de constrângere cu caracter preventiv, care au drept

scop înlăturarea unui pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
Sub această denumire, măsurile de siguranţă au fost prevăzute pentru prima dată în CP din 2002,
deşi un şir de măsuri de constrângere cu caracter preventiv au existat şi în legislaţia penală ante-
rioară. De exemplu, măsurile de constrângere cu caracter medical sau cu caracter educativ etc.
2. Potrivit alin.(2) al art.98 CP, măsurile de siguranţă sunt: a) măsurile de constrângere cu
caracter medical; b) măsurile de constrângere cu caracter educativ; c) expulzarea; d) confiscarea
specială.
3. În cadrul sistemului de sancţionare, alături de pedepse, ca mijloc de constrângere cu ca-
racter represiv, s-a creat şi un sistem complementar de mijloace, cu caracter pur preventiv, ori-
entat spre înlăturarea stării de pericol a făptuitorului şi spre prevenirea posibilităţii de comitere
de către acesta a altor fapte prevăzute de legea penală.
4. Sintagma măsuri de siguranţă înglobează nişte sancţiuni de drept penal de constrângere
cu caracter preventiv, destinate preîntâmpinării acţiunilor de comitere a unor fapte prevăzute de
CP de către persoanele împotriva cărora acestea se aplică. Măsurile de siguranţă indicate în
art.98 sunt orientate spre excluderea posibilului pericol şi sunt exhaustive.
5. Aplicarea măsurilor de siguranţă se efectuează numai de către instanţa de judecată şi este
condiţionată de fapta săvârşită, de natura şi gravitatea stării de pericol şi de posibilităţile înlătu-
rării acestora. Măsurile de constrângere cu caracter medical şi cele cu caracter educativ durează
atât cât există pericolul iminent, dar sunt revocabile, adesea ele având caracter nedeterminat sau
relativ determinat, care depind şi de starea psihică sau de corijarea persoanei liberate de răspun-
dere penală, în conformitate cu art.54 CP.
6. Măsurile de siguranţă stipulate în art.98 alcătuiesc un sistem de sancţiuni de drept penal
între care nu există o ierarhie şi pot fi aplicate concomitent, în caz de necesitate, chiar în aceeaşi
cauză.
Comentariu 205
7. Confiscarea specială poate fi coroborată cu orice altă măsură de siguranţă, poate fi apli-
cată şi în cazul în care făptuitorului nu i se aplică pedeapsa penală în situaţia de încetare a pro-
cedurii penale de către instanţă din diferite motive determinate de nereabilitare.
8. Suspendarea executării pedepsei penale nu atrage suspendarea concomitentă a măsurilor
de siguranţă, deoarece existenţa stării de pericol social al acestei persoane condiţionează aplica-
rea măsurii de siguranţă. La fel, măsurile de siguranţă nu pot fi înlăturate prin amnistie, graţiere,
prescripţie penală sau reabilitare a persoanei.
9. Însă aplicarea acestora îi dă făptuitorului (sau persoanelor interesate) posibilitatea să ata-
ce hotărârile instanţei conform prevederilor CP.
10. Măsurile de siguranţă nu pot fi aplicate de către instanţă dacă nu a fost stabilită săvârşi-
rea faptei prevăzute de legea penală ori dacă fapta nu a fost săvârşită de către inculpat. Instanţa
poate aplica o măsură de siguranţă numai în cazul în care a fost sesizată legal cu judecarea faptei
prevăzute de legea penală şi în limitele faptei penale pentru care a fost sesizată.
11. Ambele măsuri ale expulzării şi confiscării se caracterizează prin existenţa unui ele-
ment de extraneitate, care este cetăţenia făptuitorului şi au acelaşi scop, îndepărtarea infractoru-
lui străin de pe teritoriul naţional; atât extrădarea cât şi expulzarea se efectuează în temeiul hotă-
rârii instanţei de judecată. Dar între aceste instituţii juridice există şi deosebiri de esenţă: extră-
darea se dispune în legătură cu infracţiuni săvârşite în străinătate, pe teritoriul statului solicitant
sau împotriva intereselor acestuia, pe când expulzarea se face în legătură cu fapte comise pe teri-
toriul naţional. Extrădarea este un act juridic bilateral între două state, expulzarea este o măsură
unilaterală luată de autorităţile judiciare ale unui stat.
12. În ceea ce priveşte funcţionalitatea respectivei subinstituţii legalizate prin dispoziţiile
Capitolului X – Măsurile de siguranţă – dl De Mariavaleria del Tufo, profesor de drept penal la
Universitatea din Napoli II, Italia şi expert internaţional al legislaţiei penale naţionale, apreciază
că în privinţa art.105 din CP – expulzarea –ar mai trebui introdusă o clauză de apărare care ar
interzice expulzarea dacă există motive de a crede că persoana expulzată va fi supusă torturii sau
altor tratamente inumane sau degradante.
13. Pe de altă parte, dl Vincent Coussirat-Coustere, profesor de drept public la Universita-
tea din Lille II, Franţa, şi expert internaţional al legislaţiei penale naţionale a afirmat cu referire
la Capitolul X (articolele 98-106) – Măsurile de siguranţă: prevederile cu privire la măsurile de
constrângere cu caracter medical cad sub incidenţa mai multor dispoziţii din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului, printre care articolul 5 (dreptul la libertate individuală), articolul 7
(principiul legalităţii pedepselor) şi articolul 8 (respectarea vieţii private), ceea ce prevedea
anumite garanţii de procedură. Or, articolele 98 şi 101 nu au fost modificate în acest sens, în ci-
uda faptului că, în repetate rânduri, Curtea a afirmat că aceste situaţii de internare trebuie să res-
pecte Convenţia şi, în special, dreptul la un control medical periodic al sănătăţii persoanei inter-
nate sau dreptul de a contesta măsura de internare, în faţa unei instanţe de judecată şi într-un
termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, hotărârile Magalhaes v.Portugalia din 26 februarie
2002, Delbec v.Franţa din 18 iunie 2002, L.R. v.Franţa din 27 iunie 2002 şi Ladin v.Franţa din
7 ianuarie 2003). Prin urmare, ţinând cont de situaţia vulnerabilă a persoanelor internate, cărora
Curtea le acordă o mare importanţă (hotărârea din 29 ianuarie 2002, AB v.Olanda), ar fi bineve-
nit ca, în cazul măsurilor vizate în articolele 98 şi 101, să se prevadă garanţiile necesare prevă-
zute la art.501 CPP şi art.101 (3) CP.
14. Acelaşi expert a afirmat în ceea ce priveşte expulzarea (articolul 105 CP), în alineatul 1
este evocată „condamnarea”, şi atât, fără a se preciza caracterul penal al acesteia. Această im-
precizie ar putea conduce la aplicarea expulzării şi în cazul unor condamnări administrative,
prevăzute în art.55 alin.(1) din actualul CP. Cât despre alin.(3) din art.105, expertul menţionează
că ţine cont de „dreptul la respectarea vieţii private”, în conformitate cu Convenţia europeană,
însă ar trebui să prevadă în plus şi respectarea dreptului la viaţa de familie – deseori invocat în
speţele pe problema expulzării (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 20 iunie 2002, Al-Nashif
v.Bulgaria) –, precum şi dreptul de a nu fi expulzat într-o ţară în care persoana riscă să fie supu-
să unor tratamente contrare art.3 din Convenţie, indiferent dacă aceste tratamente pot surveni din
partea statului în care persoana este expulzată sau din partea unor persoane private (hotărârea
din 29 aprilie 1997, HLR v.Franţa).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO în cauzele: Magalhaes
v.Portugalia din 26.02.2002; Delbec v.Franţa din 18.06.2002; L.R. v.Franţa din 27.06.2002;
Ladin v.Franţa din 7.01.2003; AB v.Olanda din 29.01.2002; Al-Nashif v.Bulgaria; HLR
v.Franţa din 29.04.1997 etc.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 06.07.2005: „Instanţa de judecată
dispune de posibilitatea de a aplica în mod alternativ măsurile de siguranţă, dar nu este obligată
de a le aplica în mod imperativ” (Decizia 1ra-478/2005).

MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL
Persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de iresponsabilitate
sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de responsabilitate, de responsabilitate redusă,
dar, până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei, s-au îmbolnăvit de o boală
psihică, din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le dirijeze,
instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter medi-
cal, care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii:
a) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită;
b) internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă.
1. Conform CP, nu este pasibilă de răspundere penală persoana care, în timpul săvârşirii
unei fapte prejudiciabile, se afla în stare de iresponsabilitate, adică nu putea să-şi dea seama de
acţiunile ori inacţiunile sale sau nu putea să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice, a unei
tulburări psihice temporare sau a altei stări patologice. Faţă de o asemenea persoană, în cazul
hotărârii instanţei de judecată, pot fi aplicate măsuri de constrângere cu caracter medical, pre-
văzute de CP.
2. Potrivit art.99 CP, persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală în stare de
iresponsabilitate, responsabilitate redusă sau care au săvârşit asemenea fapte în stare de respon-
sabilitate, dar, până la pronunţarea sentinţei sau în timpul executării pedepsei, s-au îmbolnăvit
de o boală psihică, din care cauză ele sunt incapabile să-şi dea seama de acţiunile lor sau să le
dirijeze, instanţa de judecată poate să le aplice următoarele măsuri de constrângere cu caracter
medical, care se înfăptuiesc de către instituţiile curative ale organelor de ocrotire a sănătăţii: a)
internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită sau b) internarea într-o instituţie
psihiatrică cu supraveghere riguroasă.
3. Persoanele care fac abuz de substanţe narcotice sau alcoolice constituie o altă categorie
de persoane faţă de care instanţa poate dispune aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter
medical. Conform art.103 din CP, în caz de săvârşire a unei infracţiuni de către un alcoolic sau
un narcoman, dacă există avizul medical corespunzător, instanţa de judecată, din oficiu ori la
cererea colectivului de muncă sau a organului de ocrotire a sănătăţii, poate să-i impună acestei
persoane, concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită, şi obligaţiunea unui tratament
medical forţat.
Comentariu 207
4. În cazul acestor măsuri de siguranţă starea de pericol este generată de starea psihofizică
anormală a persoanei. Legea nu cere ca pentru stabilirea unui tratament infracţiunea să fi fost
săvârşită în stare de ebrietate sau sub efectul substanţelor narcotice. Pentru impunerea unui ase-
menea tratament, este suficient ca persoana să sufere de alcoolism sau narcomanie, să necesite
tratament forţat şi să nu aibă contraindicaţii.
5. Art.103 din CP enumera organele care dispun de dreptul exclusiv de a cere aplicarea faţă
de alcoolici şi narcomani a măsurilor de constrângere cu caracter medical, acestea fiind: instanţa
de judecată din oficiu, colectivul de muncă sau organul de ocrotire a sănătăţii la cererea respec-
tivă a acestora.
6. Alcoolicii şi narcomanii condamnaţi la pedepse neprivative de libertate sunt supuşi unui
tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special (alin.(2) art.103 CP). Dacă aceste per-
soane au fost condamnate la închisoare, ele sunt supuse unui tratament medical forţat în timpul
executării pedepsei, iar după eliberarea din locurile de detenţie, dacă este necesară continuarea
unui astfel de tratament, ele vor fi tratate în instituţii medicale cu regim special (alin.(3) art.103
CP) – instituţiile narcologice.
7. Tratamentul forţat, chiar în locurile de detenţie, nu întotdeauna atingea scopul scontat, în
acele instituţii pătrundeau pe diferite căi băuturile spirtoase, iar încălcările de regim, din cauza
consumului de alcool, se situau adesea pe primul loc.
8. În conformitate cu Legea privind asistenţa psihiatrică nr.1402-XIII din 16.12.1997, în in-
stituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă se internează doar persoanele alienate mintal care
din cauza stării psihice şi a caracterului faptei prejudiciabile săvârşite prezintă un pericol deose-
bit pentru societate. Instanţa de judecată la aplicarea măsurii menţionate trebuie să se bazeze pe
concluziile experţilor despre starea psihică a bolnavului şi pe datele stabilite în instanţă privind
circumstanţele şi caracterul acţiunilor săvârşite (pericolul faptei comise, metodele de săvârşire,
gravitatea consecinţelor survenite etc). În situaţia cauzării prejudiciului material de către o per-
soană care a comis o faptă prejudiciabilă fiind în stare de iresponsabilitate sau bolnavă de o boa-
lă psihică după săvârşirea infracţiunii, chestiunile privind încasarea prejudiciului cauzat urmează
a fi soluţionate în ordinea stabilită de art.385 alin.(1) pct.10) şi 387 Cod de procedură penală.
9. La judecarea chestiunii privind revocarea şi schimbarea măsurii de constrângere cu ca-
racter medical, instanţele judecătoreşti verifică nemijlocit temeinicia prezentării depuse de către
medicul-şef al organului de ocrotire a sănătăţii, în care este deţinută persoana. Pentru aceasta
instanţele judecătoreşti urmează să clarifice efectele tratamentului acordat, condiţiile în care
această persoană se va afla după revocarea măsurii de constrângere cu caracter medical, precum
şi necesitatea supravegherii tratamentului medical ulterior, ce i se va acorda. În acest scop, e ne-
cesar să fie citaţi în şedinţa de judecată reprezentanţii instituţiilor medicale curative, rudele
apropiate sau alţi reprezentanţi legali. Prelungirea tratamentului se efectuează de către instanţa
de judecată fără citarea reprezentanţilor instituţiilor medicale.
10. Potrivit art.501 Cod de procedură penală, instanţele vor ţine cont că, referitor la persoa-
nele aflate într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă faţă de care au fost aplicate an-
terior măsuri de constrângere cu caracter medical, având motive pentru aceasta, instanţa poate
revoca măsura de constrângere cu caracter medical fără internarea acestei persoane în instituţie
psihiatrică cu supraveghere obişnuită.
11. La judecarea cauzelor privind persoanele în privinţa cărora se soluţionează chestiunea
despre aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical, este necesar să constatăm împre-
jurările ce au înlesnit şi au dus la săvârşirea faptei prejudiciabile prevăzute de legea penală şi să
sesizăm organele competente în vederea luării măsurilor pentru înlăturarea şi lichidarea lor.
12. Se recomandă instanţelor judecătoreşti să analizeze sistematic practica judiciară privind

aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical, înaintând propuneri pentru generalizări
în vederea aplicării corecte şi uniforme a prevederilor legislaţiei în domeniu.
13. Recuperarea cheltuielilor judiciare de la persoanele menţionate se soluţionează potrivit
art.229 Cod de procedură penală.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărâri ale CEDO: Magalhaes v.Portugalia
din 26 februarie 2002; Delbec v.Franţa din 18 iunie 2002; L.R. v.Franţa din 27 iunie 2002; La-
din v.Franţa din 7 ianuarie 2003; AB v.Olanda din 29 ianuarie 2002.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 27.02.2007: „Pedeapsa penală este o
măsură de constrângere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului, urmărind
scopul restabilirii echităţii sociale, corectarea condamnatului, precum şi prevenirea săvârşirii de
noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane, cerinţe stipulate în art.61
CP” (Decizia 1ra-316/08).
ARTICOLUL 100. INTERNAREA ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ

(1) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere obişnuită poate fi aplicată de că-
tre instanţa de judecată unui alienat care, din cauza stării psihice şi a caracterului faptei preju-
diciabile săvârşite, are nevoie de îngrijire spitalicească şi de tratament în condiţii de suprave-
ghere obişnuită.
(2) Internarea într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă poate fi aplicată de
către instanţa de judecată unui alienat care, din cauza stării psihice şi a caracterului faptei pre-
judiciabile săvârşite, prezintă un pericol deosebit pentru societate şi are nevoie de îngrijire spi-
talicească şi de tratament în condiţii de supraveghere riguroasă.
(3) Persoanele internate în instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt deţinute în
condiţii ce exclud posibilitatea săvârşirii de către ele a unei noi fapte prejudiciabile.
1. În conformitate cu art.99 şi 100, legislaţia penală conţine stipularea că instituţiile curative

în care se asigură executarea măsurii de constrângere cu caracter medical sunt de două tipuri:
 instituţii psihiatrice cu supraveghere obişnuită;
 instituţii psihiatrice cu supraveghere riguroasă.
2. Instituţiile psihiatrice privind asistenţa psihiatrică, conform legii nr.1402 din 16.12.97
(MO, 44 - 46/310 din 21.05.98), sunt garantate de stat (art.16 din lege) şi sunt finanţate din fon-
dul ocrotirii sănătăţii, fondul de asigurare medicală şi din alte surse neinterzise de lege.
3. Drept temei pentru spitalizare, în sensul art.100, îl constituie hotărârea instanţei judecătoreşti.
4. Asistenţa psihiatrică staţionară se acordă în condiţii minime de restricţii, care asigură se-
curitatea persoanei spitalizate şi a altor persoane, respectându-se drepturile şi interesele lor legi-
time de către personalul medical. Măsurile de imobilizare fizică şi de izolare se aplică sub con-
trolul permanent al personalului medical numai în situaţiile, în formele şi în perioada în care,
după părerea medicului-psihiatru, nu este posibilă prevenirea prin alte metode a acţiunilor per-
soanei care prezintă un pericol nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur. Toate aceste acţiuni
aplicate faţă de persoana spitalizată se consemnează în documentaţia medicală.
5. Prin instituţiile de psihiatrie, în care sunt internate persoanele conform hotărârii judecăto-
reşti, statul instituie un serviciu de apărare a drepturilor pacienţilor, care este independent de or-
ganele de ocrotire a sănătăţii şi soluţionează reclamaţiile şi cererile pacienţilor în coroborare cu
organele de urmărire penală sau cu instanţele judecătoreşti.
Comentariu 209
6. Tipul instituţiei psihiatrice (cu supraveghere obişnuită sau cu supraveghere riguroasă) în

care urmează să fie spitalizată persoana este stabilit de instanţa de judecată, pe baza concluziilor
experţilor-psihiatri, prezentate în scris conform procedurii penale, şi ţinând cont de gradul pre-
judiciabil al faptei săvârşite şi de pericolul care-l denotă persoana respectivă faţă de societate.
7. Persoanele internate în instituţiile psihiatrice cu supraveghere riguroasă sunt supuse unui
control permanent, intensiv, efectuat de personalul medical. În cazurile internării acestor persoane
şi a persoanelor care necesită tratament în condiţii obişnuite, pentru asigurarea securităţii, când
există necesitatea de a preveni tentativele de atac la viaţa şi sănătatea celor din jur, urmărirea sau
reţinerea acestora, colaboratorii poliţiei sunt obligaţi să acorde ajutor personalului medical.
8. Se atenţionează instanţele că, potrivit art.489 alin.(3) Cod de procedură penală, persoana
în cauză poate fi supusă unei expertize psihiatrice judiciare numai dacă există suficiente date
care arată că anume această persoană a săvârşit fapta, în privinţa căreia se efectuează urmărirea
penală. Dispunerea acestei expertize se face, la cererea părţilor, de către organul de urmărire pe-
nală, precum şi din oficiu de către organul de urmărire penală.
9. În cazul constatării faptului că persoana în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală şi
care se află în stare de arest este bolnavă psihic, la demersul procurorului, judecătorul de instrucţie
dispune internarea ei în instituţia psihiatrică adaptată pentru deţinerea persoanelor arestate.
10. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical în privinţa persoanelor care au
comis fapte prejudiciabile, prevăzute de legea penală, în stare de iresponsabilitate, precum şi
faţă de persoanele care s-au îmbolnăvit după săvârşirea infracţiunii de o boală psihică, se judecă
de către instanţele de judecată competente potrivit normelor stipulate în Partea specială, titlul II,
capitolele I-III ale Codului de procedură penală, ce reglementează condiţiile generale ale judecă-
rii cauzei, punerea pe rol şi judecarea lor în primă instanţă.
11. Totodată, instanţele de judecată urmează să ţină cont şi de reglementările procedurii spe-
ciale care prevăd procedura aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical, stipulate în
art.488-503 CPP. În baza art.493 şi 494 Cod de procedură penală, la judecarea cauzelor de
această categorie participarea apărătorului şi a reprezentantului legal este obligatorie. Invitarea
apărătorului de către reprezentantul legal se efectuează conform prevederilor art.78 alin.(1)
pct.22) CPP. În cazul în care reprezentantul legal nu a invitat un apărător, instanţa urmează să
numească un apărător din oficiu. Reprezentantul legal, în cazurile prevăzute de lege, este în
drept să ceară înlocuirea apărătorului (art.78 alin.(4) pct.1) lit.a) Cod de procedură penală), însă
nu este în drept să renunţe la apărător (art.78 alin.(5) Cod de procedură penală).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauzele Boicenco v.Moldova din
11.07.2006; Kolanis v.Regatul Unit din 21.06.2005. Eliberarea din instituţia psihiatrică de regim
(p.1 art.5 din Convenţie).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 06.05.2003: „Acţiunile condamna-
tului urmau a fi încadrate doar în baza alin.(2) art.123 CP, deoarece abuzul de serviciu a servit
drept mijloc de sustragere a averii statului, de aceea calificarea acţiunilor şi în baza alin.(2)
art.184 CP este de prisos” (Hotărârea 4-1ra-9/2003).
ARTICOLUL 101. STABILIREA, SCHIMBAREA, PRELUNGIREA

ŞI ÎNCETAREA APLICĂRII MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE
CU CARACTER MEDICAL ALIENAŢILOR
(1) Instanţa de judecată, considerând că este necesar de a aplica o măsură de constrângere
cu caracter medical, alege forma acesteia în funcţie de boala mintală a persoanei, de caracterul
şi gradul prejudiciabil al faptei săvârşite. Persoana supusă tratamentului forţat sau reprezen-
tantul acesteia are dreptul de a cere unei instituţii medicale independente avizul asupra stării de
sănătate a persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu caracter medical.
(2) Instanţa de judecată, în temeiul avizului instituţiei medicale, dispune încetarea aplicării
măsurilor de constrângere cu caracter medical în cazul însănătoşirii persoanei sau al unei as-
tfel de schimbări a caracterului bolii care exclude necesitatea aplicării acestor măsuri.
(3) Schimbarea măsurii de constrângere cu caracter medical sau prelungirea termenului de
aplicare a ei se face, de asemenea, de instanţa de judecată, atât din oficiu, cât şi la cererea per-
soanei respective sau a reprezentantului acesteia, în baza unui control, efectuat cel puţin o dată
la 6 luni, privind necesitatea aplicării acestei măsuri.
(4) Dacă instanţa de judecată nu va găsi necesară aplicarea măsurilor de constrângere cu ca-
racter medical unui alienat, precum şi în cazul încetării aplicării unor astfel de măsuri, ea îl poate
încredinţa spre îngrijire rudelor sau tutorilor, dar sub o supraveghere medicală obligatorie.
1. Conţinutul art.101 stipulează faptul că numai instanţa de judecată este învestită cu func-
ţia de a stabili, a schimba, a prelungi sau a înceta aplicarea măsurii de constrângere cu caracter
medical. Anume instanţa de judecată este garantul aplicării corecte a acestei măsuri în corobora-
re cu tratatele internaţionale la care RM este parte şi cu prevederile CRM despre apărarea valori-
lor supreme în stat, cum sunt demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a
personalităţii umane (art.1 CRM).
2. Alin.(1) art.101 CP prevede, pentru prima dată în legislaţia naţională, posibilitatea per-
soanei supuse tratamentului sau reprezentantului acesteia de a cere unei instituţii medicale inde-
pendente avizul de sănătate asupra persoanei căreia i se aplică măsuri de constrângere cu carac-
ter medical. Raportul de expertiză psihiatrică şi avizul instituţiei medicale independente vor fi
luate în considerare la stabilirea regimului instituţiei psihiatrice sau la respingerea de aplicare a
acestei măsuri după examinarea tuturor materialelor şi probelor avute în dosar, cu respectarea
procedurilor judiciare pentru aceste cauze.
3. Alin.(3) prevede situaţia în care parvine avizul instituţiei psihiatrice în care persoana este
supusă tratamentului, aviz în care urmează să fie descrisă starea sănătăţii sau schimbarea sub-
stanţială a acesteia din care rezultă necesitatea continuării aplicării acestei măsuri sau a încetării
aplicării ei.
4. Schimbarea sau prelungirea măsurii de constrângere cu caracter medical poate fi efectua-
tă şi din oficiu de către instanţă pe baza unui control de cel puţin o dată la 6 luni. În acest caz,
instanţei trebuie să-i fie prezentată, în mod obligatoriu, concluzia experţilor-psihiatri care efec-
tuează controlul acestei măsuri sau un aviz al unei instituţii medicale independente cu participa-
rea reprezentanţilor acestora la examinarea cauzei.
5. Instituţia psihiatrică în care este spitalizată persoana, conform art.35 din Legea privind
asistenţa psihiatrică, este obligată să examineze lunar persoana aflată la tratament şi să prezinte,
cel puţin o dată în 6 luni, propunerile sale instanţei de judecată în a cărei rază se află staţionarul,
pentru a decide schimbarea, prelungirea sau încetarea aplicării măsurii de constrângere cu carac-
ter medical.
6. În urma controlului efectuat din oficiu sau la propunerea instituţiei psihiatrice, dacă in-
stanţa de judecată va stabili îmbunătăţirea stării sănătăţii unui alienat, fapt ce exclude aflarea
acestuia în instituţia respectivă, va adopta o hotărâre de încetare a măsurii de constrângere cu
caracter medical şi va dispune predarea persoanei spitalizate spre îngrijire rudelor sau tutorilor
sub o supraveghere medicală obligatorie la locul de trai.
Comentariu 211
7. Hotărârea adoptată de către instanţă, în conformitate cu prevederile art.101, poate fi su-

pusă căilor de atac de către persoana spitalizată, de reprezentantul ei legal, de şeful staţionarului
de psihiatrie şi de către procuror în condiţiile legii.
8. Termenul necesar de constrângere cu caracter medical la stabilirea, prelungirea, schim-
barea acesteia în hotărârile instanţei nu este indicat.
9. Necesitatea confirmării aplicării măsurii de constrângere cu caracter medical o verifică
instanţa de judecată periodic, dar nu mai rar de o dată la 6 luni.
10. Potrivit art.501 Cod de procedură penală, instanţele vor ţine cont că, referitor la persoa-
nele aflate într-o instituţie psihiatrică cu supraveghere riguroasă faţă de care au fost aplicate an-
terior măsuri de constrângere cu caracter medical, având motive pentru aceasta, instanţa poate
revoca măsura de constrângere cu caracter medical fără internarea acestei persoane în instituţie
psihiatrică cu supraveghere obişnuită.
11. Prelungirea, schimbarea ori "încetarea (revocarea) măsurilor de constrângere cu caracter
medical se examinează conform art.470-471 CPP, ţinând seama de prevederile art.101 alin.(2)-
(4) CP şi art.501 CPP, la propunerea (demersul) medicului-şef al instituţiei medicale psihiatrice
în care e deţinut alienatul, în baza avizului unei comisii medicale, de către judecătorul de in-
strucţie al judecătoriei din raza instituţiei psihiatrice, cu prezenţa obligatorie a reprezentantului
comisiei, în lipsa alienatului, dar cu asigurarea participării apărătorului.
12. În cazul în care cererile de prelungire, schimbare ori încetare a măsurilor de constrânge-
re cu caracter medical s-au iniţiat de persoanele indicate la alin.(4) art.501 CPP, acestea urmează
a fi citate, comunicându-li-se data şi timpul examinării demersului, însă prezenţa lor în şedinţă
nu este obligatorie.
13. La admiterea demersului de prelungire a aplicării măsurii de constrângere cu caracter
medical, instanţa în încheiere nu trebuie să arate durata termenului de aplicare a acestei măsuri.
14. Conform art.20 alin.(2) şi art.22 alin.(4) din Legea privind sănătatea mentală, stabilirea
diagnosticului afecţiunii psihice, concluzia privitor la necesitatea prelungirii, schimbării, încetă-
rii aplicării măsurilor de constrângere cu caracter medical cu întocmirea avizelor în această pro-
blemă constituie dreptul exclusiv al medicului psihiatru sau al comisiei de medici psihiatri. La
examinarea propunerilor, demersurilor, instanţa de judecată trebuie să verifice ca avizul comisiei
să conţină o argumentare în sens că, conform examenului psihiatric, s-au constatat ori nu la bol-
nav tulburări psihice grave care condiţionează:
 pericolul nemijlocit pentru sine sau pentru cei din jur;
 prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică;
 datele examenului psihiatric privind sănătatea mentală a persoanei examinate, con-
form documentaţiei medicale a acestuia.
15. Verificând temeinicia avizului respectiv al comisiei medicale, în caz că acesta nu este
suficient de clar sau complet sau trezeşte anumite îndoieli, instanţa de judecată este în drept să
dispună examinarea repetată a alienatului de către o altă comisie de medici psihiatri, motivându-
şi concluzia, ca în final să se pronunţe concret numai asupra esenţei demersului înaintat.
16. La soluţionarea chestiunii de încetare a aplicării măsurilor de constrângere cu caracter
medical se va ţine seama de faptul că încetarea poate avea loc atunci când alienatul s-a însănăto-
şit sau a survenit o ameliorare considerabilă şi stabilă a stării psihice a bolnavului, concluzii care
trebuie să se conţină în avizul comisiei medicale, avându-se în vedere că s-a constatat lipsa cir-
cumstanţelor enumerate în alin.(4) art.22 din Legea privind sănătatea mentală. Totodată, avizul
trebuie să conţină recomandarea că în continuare asistenţa psihiatrică bolnavului se va acorda
sub formă consultativă la locul domiciliului acestuia. Concluzia respectivă urmează a fi trasă şi
de instanţa de judecată şi invocată în dispozitivul încheierii, care, la rândul său, se va trimite in-
stituţiei medicale din raza localităţii unde este domiciliul bolnavului.
17. Conform art.308 Cod de executare, hotărârea de aplicare a măsurilor de constrângere cu
caracter medical se trimite organului afacerilor interne în a cărui rază teritorială se află domicili-
ul persoanei supuse tratamentului medical forţat, sau, după caz, administraţiei penitenciarului
care asigură escortarea persoanei la instituţia psihiatrică specializată a Ministerului Sănătăţii.
Organul afacerilor interne sau, după caz, administraţia locului de detenţie, în cel mult 3 zile de la
primirea hotărârii, comunică instanţei de judecată despre internarea persoanei în instituţia psi-
hiatrică sau despre imposibilitatea internării.
18. Ţinând seama de prevederile art.101 alin.(3) CP, art.501 alin.(1) CPP, art.308 alin.(5)
CEx, instanţa este obligată periodic, o dată la 6 luni, să verifice necesitatea continuării aplicării
tratamentului medical forţat, deschide, conform Instrucţiunii "Cu privire la ţinerea lucrărilor de
secretariat în judecătorii şi curţile de apel", o procedură separară în care ulterior se va reflecta
mersul verificărilor şi examinării propunerilor (demersurilor) medicului-şef al instituţiei psihia-
trice privind prelungirea, schimbarea ori încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu carac-
ter medical.
19. Cetăţenii RM, în privinţa cărora s-au aplicat măsuri de constrângere cu caracter medical
pe teritoriul altor state, pot fi preluaţi pentru continuarea tratamentului în instituţiile psihiatrice
ale RM conform Convenţiei cu privire la transmiterea persoanelor suferinde de boli psihice pen-
tru tratament forţat din 1997, ratificate de RM prin Legea nr.1190 din 04.07.2002 (Tratate inter-
naţionale, v.25, pag.205).
20. Având în vedere că în acest caz apare chestiunea de executare a hotărârii judecătoreşti a
altui stat, instituţiile psihiatrice şi instanţele de judecată vor ţine seama de faptul că transmiterea
persoanei se va efectua după rezolvarea în ordinea prevăzută de art.558-559 CPP a chestiunii de
recunoaştere a hotărârii penale a unei instanţe străine.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: „Instanţa de recurs (CP al CA Chişinău), judecind
recursurile asupra încheierilor pronunţate de Judecătoria sect.Centru mun.Chişinău, prin care s-
au respins demersurile privind prelungirea, schimbarea sau încetarea aplicării măsurilor de con-
strângere cu caracter medical alienaţilor în cauzele nr.nr.21r-11/06 în privinţa lui: Î.P.; 21r-41/06
M.S.; 21r-94/06 L.I.; 21r-95/06 P.I. şi 2Ir-190 N.V., a casat toate aceste încheieri cu admiterea
demersurilor, fără a respinge argumentele instanţei de fond la judecarea acestor cauze, şi respin-
gerea demersurilor. Drept urmare judecătorul care a judecat aceste cauze a concluzionat că in-
stanţa de fond urmează să admită toate demersurile în cauzele respective. Această concluzie, în
viziunea noastră, este greşită, deoarece, dacă la judecarea unei cauze concrete apar dubii, privi-
tor la concluzia experţilor, instanţa poate dispune efectuarea unei noi expertize”// Notă informa-
tivă privind practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a prevederilor legale ce reglemen-
tează punerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti în cauzele penale//www.molddata.md
ARTICOLUL 102. DEDUCEREA DURATEI

DE APLICARE A MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE
CU CARACTER MEDICAL
(1) Persoanei care, după săvârşirea infracţiunii sau în timpul executării pedepsei, s-a îm-
bolnăvit de o boală psihică, din care cauză ea este incapabilă să-şi dea seama de acţiunile sale
sau să le dirijeze, instanţa de judecată îi poate aplica pedeapsa după însănătoşire dacă nu a
expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte motive pentru liberarea ei de răspundere
penală şi de pedeapsă.
(2) În caz de aplicare a pedepsei după însănătoşire, durata de aplicare a măsurilor de con-
strângere cu caracter medical se deduce din termenul pedepsei.
Comentariu 213
1. Noţiunea de aflare în instituţia psihiatrică pe baza hotărârii judecătoreşti presupune o

acţiune de acordare a ajutorului medical din partea statului persoanei devenite iresponsabile, pe
de o parte, şi, pe de altă parte, izolarea acesteia pentru a exclude pericolul de săvârşire a faptelor
prevăzute de legea penală. Acest fapt urmează să fie documentat şi, în caz de însănătoşire, dacă
nu a expirat termenul de prescripţie sau dacă nu există alte temeiuri de liberare de răspundere
penală şi de pedeapsă penală, se deduce din termenul pedepsei stabilite, asemănător deducerii
măsurii preventive – starea de arest, care se menţionează în dispozitivul sentinţei.
În acest caz, o zi aflată în instituţia psihiatrică echivalează cu o zi de închisoare, care se sca-
de din termenul stabilit pentru executare în închisoare.
2. Dacă termenul de închisoare stabilit prin sentinţă este mai mic decât termenul de aflare în
instituţia psihiatrică de constrângere cu caracter medical, pedeapsa penală se consideră executată
şi persoana este liberată imediat.
3. Măsura de constrângere cu caracter medical în cazul pedepsei cu amendă urmează a fi
executată în conformitate cu art.64 alin.(5), munca neremunerată – art.67 alin.(3) şi art.88 CP.
4. Stabilirea, schimbarea, prelungirea şi încetarea aplicării măsurilor de constrângere cu ca-
racter medical se examinează în ordinea prevăzută de legea procesual-penală.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2008: „Termenul executării
pedepsei lui V.S. urmează a fi calculat din data de 12 februarie 2008, cu deducerea perioadei
aflării sub arest şi executare a pedepsei de către acesta începând cu 02 octombrie 2006 până la
11 februarie 2008” (Decizia 1ra-134/2008).
ARTICOLUL 103. APLICAREA MĂSURILOR

DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER MEDICAL ALCOOLICILOR ŞI NARCOMA-
NILOR SAU PUNEREA LOR SUB CURATELĂ
(1) În caz de săvârşire a infracţiunii de către un alcoolic sau un narcoman, dacă există avi-
zul medical corespunzător, instanţa de judecată, din oficiu ori la cererea colectivului de muncă
sau a organului de ocrotire a sănătăţii, concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea săvârşită,
poate să aplice acestei persoane tratamentul medical forţat.
(2) Persoanele menţionate la alin.(1), condamnate la pedepse neprivative de libertate, vor fi
supuse unui tratament forţat în instituţiile medicale cu regim special.
(3) Dacă persoanele menţionate la alin.(1) au fost condamnate la pedeapsa cu închisoare,
în timpul executării pedepsei ele vor fi supuse unui tratament medical forţat, iar după eliberare
din locurile de deţinere, dacă este necesară continuarea unui astfel de tratament, ele vor fi tra-
tate în instituţii medicale cu regim special.
(4) Încetarea tratamentului medical forţat este dispusă de către instanţa de judecată, la
propunerea instituţiei medicale în care se tratează persoana respectivă.
(5) Dacă infracţiunea a fost săvârşită de o persoană care abuzează de alcool şi prin aceas-
ta îşi pune familia într-o situaţie materială grea, instanţa de judecată, concomitent cu aplicarea
pedepsei neprivative de libertate pentru infracţiunea săvârşită, este în drept, la cererea colecti-
vului de muncă sau a rudelor apropiate ale persoanei în cauză, să o pună sub curatelă.
1. Din textul enunţat rezultă că, pentru aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter me-
dical asupra alcoolicilor şi narcomanilor în cauza penală, sunt necesare următoarele condiţii:
 săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală;
 făptuitorul să prezinte pericol pentru societate, să provoace temerea că ar putea săvârşi

alte fapte prevăzute de legea penală;
 că acest pericol este determinat de starea sănătăţii, condiţionată de intoxicaţia cronică cu
alcool sau cu substanţe narcotice;
 pericolul social se datorează maladiei ce presupune orice modificare a stării normale de
sănătate care îl face pe făptuitor periculos pentru societate.
2. Prin intoxicare se înţelege procesul de otrăvire efectuat prin introducerea în organismul
uman a unor substanţe toxice care duc la slăbirea stării de sănătate a persoanei.
3. Prin intoxicare cronică se înţelege procesul de otrăvire cu o evoluţie de durată, sistema-
tică, lentă care prejudiciază starea de sănătate a persoanei şi nu mai poate fi uşor înlăturată.
Asupra gradului de intoxicaţie trebuie să se pronunţe în mod obligatoriu medicii-psihiatri,
narcologi, experţii-specialişti eliberând recomandări de tratament medical al făptuitorului şi in-
dicând neapărat lipsa contraindicaţiilor pentru aplicarea acestor măsuri.
4. După stabilirea pedepsei, instanţa de judecată, indicând aplicarea măsurii de constrânge-
re cu caracter medical pentru alcoolici şi narcomani, nu va indica termenul acestei măsuri, deoa-
rece aceste persoane sunt supuse tratamentului forţat în locurile de deţinere până la întremare
deplină.
5. La propunerea instituţiei medicale în care făptuitorul se tratează forţat, instanţa poate
pronunţa o hotărâre de încetare a tratamentului forţat de alcoolism sau narcomanie.
6. Măsura de constrângere cu caracter medical asupra alcoolicilor sau narcomanilor, în ca-
zul în care familiile acestora se află într-o situaţie materială grea, poate fi aplicată de către in-
stanţă concomitent cu pedeapsa penală, la iniţiativa rudelor făptuitorului, la cererea colectivului
de muncă sau din oficiu, dacă în cauză este anexată concluzia în scris a specialiştilor. În cazul în
care făptuitorului i se aplică o pedeapsă neprivativă de libertate, acesta poate fi pus sub curatelă
în conformitate cu prevederile alin.(5) art.103.
7. Tratamentul forţat al alcoolicilor şi narcomanilor, în cazul condamnării cu închisoarea, se
aplică în penitenciare, iar după eliberarea din localurile de detenţie, dacă este necesară continua-
rea unui astfel de tratament, aceştia vor fi trataţi în instituţiile medicale, în conformitate cu pre-
vederile Legii privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumului ilicit de
droguri şi de alte substanţe psihotrope, nr.713 din 06.12.2001 (MO, 36-38 din 14.03.2002).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO în cauzele: Denizci şi alţii
v.Cipru din 23.05.2001; Quaranta v.Elveţia din 24.05.1991// www.coe.int

MĂSURILOR DE CONSTRÂNGERE CU CARACTER EDUCATIV
(1) Persoanelor liberate de răspundere penală în conformitate cu art.54 le pot fi aplicate
următoarele măsuri de constrângere cu caracter educativ:
a) avertismentul;
b) încredinţarea minorului pentru supraveghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc
sau organelor specializate de stat;
c) obligarea minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în con-
siderare starea materială a minorului;
d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare psihologică;
e) internarea minorului, de către instanţa de judecată, într-o instituţie specială de învăţă-
mânt şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.
(2) Enumerarea de la alin.(1) are un caracter exhaustiv.
Comentariu 215
(3) Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter edu-
cativ.
(4) În cazul eschivării sistematice de la măsurile de constrângere cu caracter educativ de
către minor, instanţa de judecată, la propunerea organelor de stat specializate, anulează măsu-
rile aplicate şi decide trimiterea cauzei penale procurorului sau stabileşte pedeapsa conform
legii în baza căreia persoana a fost condamnată, după caz.
1. Măsurile de constrângere cu caracter educativ. Problema criminalităţii printre minori

este calificată drept una dintre cele stringente în RM. Actualmente, efectuarea urmăririi penale
în privinţa minorilor este reglementată de către normele generale şi de către cele speciale ale
procedurii penale. În ultimul timp, tot mai des se face simţită şi utilizarea normelor internaţiona-
le din domeniul contracarării delincvenţei juvenile.
2. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt măsuri de siguranţă. Ele sunt indicate
în articolul 104 CP şi sunt exhaustive.
Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ se efectuează numai de către in-
stanţa de judecată şi este condiţionată de fapta săvârşită, de natura şi gravitatea infracţiunii să-
vârşite şi de posibilităţile înlăturării acesteia.
Minorului îi pot fi aplicate concomitent câteva măsuri de constrângere cu caracter educativ.
Conform art.104 alin.(4) Cod penal, când minorul se eschivează sistematic de la măsurile de
constrângere cu caracter educativ, organele de stat specializate (administraţia instituţiei speciali-
zate de învăţământ şi de reeducare, curativă şi de reeducare, departamentul de executare) pot
prezenta instanţei de judecată un demers privind anularea măsurii aplicate şi tragerea minorului
la răspundere penală.
Prin noţiunea de eschivare sistematică de la măsurile de constrângere cu caracter educativ
se înţelege încălcarea (de trei şi mai multe ori) a măsurii aplicate: de a se prezenta pentru a repa-
ra dauna cauzată sau la tratamentul medical de reabilitare psihologică etc.
Tragerea minorului la răspundere penală în cazul eschivării sistematice a acestuia de la mă-
sura de constrângere cu caracter educativ se efectuează de către instanţa de judecată, în confor-
mitate cu prevederile normelor de procedură penală, în cazul în care cauza este trimisă de către
procuror în instanţă sau, după caz, instanţa stabileşte pedeapsa conform legii penale.
Conform art.72 alin.(5) CP, persoanele care nu au atins vârsta de 18 ani îi ispăşesc pedeapsa
cu închisoarea în penitenciare pentru minori, ţinându-se cont de persoana condamnatului, ante-
cedentele penale şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvârşite.
În penitenciarul pentru minori, condamnaţii în vârstă de până la 18 ani, de regulă, se deţin
separat de condamnaţii adulţi. În scopul corijării condamnaţilor minori, în aceste penitenciare
este organizat un proces unic de instruire şi educaţie îndreptat spre educarea lor în spiritul res-
pectării legilor, al atitudinii conştiincioase faţă de pregătirea profesională şi ridicarea nivelului
de cultură generală.
Schimbarea categoriei penitenciarului se efectuează în conformitate cu prevederile art.469-
470 CPP şi Codul de executare al Republicii Moldova.
Soluţionând acţiunea civilă în procesul penal în conformitate cu art.387 CPP, instanţa de ju-
decată concomitent aplică şi prevederile art.1407 CC, care reglementează răspunderea pentru
prejudiciul cauzat de un minor între 14 şi 18 ani.
Dacă organul de urmărire penală nu a atras în procesul penal ca părţi civilmente responsabi-
le părinţii, înfietorii, tutorii, instituţiile educative, medicale, de asistenţă socială şi alte instituţii
analogice, instanţa de judecată, la cererea părţilor, va lua o hotărâre prin care va recunoaşte
aceste persoane în calitate de părţi civilmente responsabile, le va explica drepturile şi obligaţiile
lor prevăzute de art.55 CPP şi va asigura condiţii necesare pentru participarea lor în şedinţă.
3. Pentru prima dată însă distincţia dintre minor, copil şi adolescent este sesizată de CP din
1936, care, în art.138, prevedea: „Minorul este acela care nu a împlinit vârsta de 19 ani. Copilul
este minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani. Adolescent este minorul între 14 şi 19 ani neîm-
pliniţi”. Conform art.10 al CP al RSSM din 23.03.1961, răspunderii penale erau supuse doar
persoanele care, la momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani. Aceeaşi vârstă
de 16 ani este prevăzută şi de actualul CP.
4. Ţinând cont de particularităţile dezvoltării biopsihice a persoanei, în teoria dreptului pe-
nal s-a impus necesitatea de a stabili o limită de vârstă sub care răspunderea penală a minorilor
să fie exclusă. Astfel, conform alin.(1), art.21 CP, sunt pasibile de răspundere penală persoanele
fizice responsabile, care, în momentul săvârşirii infracţiunii, au împlinit vârsta de 16 ani. Mino-
rii între vârsta de 14 şi 16 ani poartă răspundere penală numai pentru săvârşirea infracţiunilor
indicate expres în alin.(2) al art.21 CP. Prin urmare, legea penală prevede două limite de vârstă
la care persoana poate fi trasă la răspundere penală: 14 şi 16 ani. CPP prevede că urmărirea pe-
nală, judecarea, precum şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti în cauzele privind mi-
norii se efectuează potrivit procedurii generale, cu completările şi derogările speciale stipulate în
Capitolul I din Titlul III al CPP – „Procedura în cauzele privind minorii”. Instanţa de judecată
este obligată să constate exact vârsta minorului (ziua, luna, anul naşterii). Se consideră că per-
soana a atins vârsta respectivă nu în ziua naşterii, ci începând cu ziua următoare acesteia. La
constatarea vârstei de către expertiza medico-legală ziua naşterii inculpatului urmează să fie
considerată ultima zi a acelui an, care este stabilit de experţi, iar în cazul constatării vârstei
printr-un număr minimal şi un număr maximal de ani, instanţa de judecată urmează să reiasă din
vârsta minimală a acestei persoane, presupusă de expertiză.
5. În cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei trebuie să se dovedească vârsta precisă a
minorului (ziua, luna, anul naşterii). Conform hotărârii Plenului CSJ cu privire la practica judi-
ciară, în cauzele penale privind minorii se consideră că persoana a atins vârsta respectivă nu în
ziua naşterii, ci începând cu ziua următoare acesteia. În cazul în care pentru prima oară este să-
vârşită o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă şi instanţa de judecată constată că procesul de
corectare a minorului este posibilă şi fără ca făptuitorul să fie supus răspunderii penale, conform
prevederilor art.54 CP, acesta poate fi liberat de răspundere penală. De asemenea, instanţa de
judecată este întotdeauna obligată, conform art.475 CPP, să cerceteze condiţiile în care trăieşte
şi este educat minorul, gradul de dezvoltare intelectuală, volitivă şi psihologică a lui, particulari-
tăţile caracterului şi temperamentului, precum şi interesele, necesităţile acestuia.
6. Vârsta minorului este luată în considerare atât la individualizarea răspunderii penale, cât
şi la fixarea pedepsei penale. Astfel, în temeiul prevederilor art.93 CP, dacă, la momentul pro-
nunţării sentinţei, se constată că scopul pedepsei poate fi atins fără aplicarea pedepsei penale,
inculpatul minor poate fi liberat de pedeapsa respectivă, internat într-o instituţie specială de în-
văţământ şi reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare, precum şi aplicându-i-se alte
măsuri de constrângere cu caracter educativ prevăzute de art.104 CP. Conform art.311 din CEx,
hotărârea instanţei de judecată, adoptată în temeiul art.54 şi 104 din CP, se expediază oficiului
de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul minorului.
7. CP al RM din 2002, potrivit art.104, persoanelor liberate de răspundere penală, în con-
formitate cu vechiul art.54 din CP, instanţa de judecată le poate aplica următoarele măsuri de
constrângere cu caracter educativ: a) avertismentul; b) încredinţarea minorului pentru suprave-
ghere părinţilor, persoanelor care îi înlocuiesc sau organelor specializate de stat; c) obligarea
minorului să repare daunele cauzate. La aplicarea acestei măsuri se ia în considerare starea ma-
terială a minorului; d) obligarea minorului de a urma un curs de tratament medical de reabilitare
Comentariu 217
psihologică; e) internarea de către instanţă a minorului într-o instituţie de învăţământ şi de ree-

ducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare (alin.(1)).
8. Potrivit art.54 CP, aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ este posibilă
numai persoanelor în vârstă de până la 18 ani care au săvârşit pentru prima oară o infracţiune
uşoară sau mai puţin gravă şi dacă se va constata că îndreptarea lor este posibilă fără a fi supuse
răspunderii penale. Totodată, art.93 din CP indică temeiurile aplicării măsurilor de constrângere
cu caracter educativ în cazul liberării de pedeapsă penală. Primul temei îl constituie săvârşirea
unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, însă, spre deosebire de art.54 CP, nu se cere ca aces-
te infracţiuni să fie săvârşite pentru prima oară şi, deci, utilizând interpretarea sistematică, se
poate vorbi de săvârşirea a cel puţin două infracţiuni uşoare sau mai puţin grave. Al doilea temei
îl constituie constatarea faptului că scopurile pedepsei se pot atinge prin internarea minorilor
într-o instituţie specială de învăţământ şi de reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeduca-
re, precum şi prin aplicarea altor măsuri de constrângere cu caracter educativ.
9. Instituţiile speciale de învăţământ şi de reeducare din subordonarea Ministerului Educa-
ţiei şi Tineretului au scopul de a reeduca minorii prin posibilitatea asigurată minorului internat
de a dobândi cunoştinţele necesare şi pregătirea profesională potrivit aptitudinilor sale, combina-
te cu un sistem de măsuri educative speciale. Însă instituţiile curative şi de reeducare fac parte
din MS şi sunt destinate minorilor cu deficienţe fizice (orbire, surditate, invaliditate etc.) sau cu
dereglări psihice, care necesită un tratament medical, combinat cu un sistem de măsuri educative
speciale.
10. Totodată mai apreciem că lista măsurilor de constrângere cu caracter educativ are un
caracter exhaustiv, adică instanţa de judecată nu poate aplica alte măsuri decât cele enumerate în
lege. Însă instanţa are dreptul de a aplica, concomitent, câteva măsuri de constrângere cu carac-
ter educativ.
11. Particularităţile regimului mai favorabil de răspundere penală în legislaţia penală a RM
din 2002 în privinţa minorilor se manifestă prin termenele de prescripţie reduse (la jumătate) de
tragere la răspundere penală (alin.(7) art.60 din CP) şi de executare a sentinţei de condamnare
(alin.(2) art.97 din CP); prin reducerea termenului unor pedepse ca închisoarea (până la 15 ani,
conform alin.(3) art.70 din CP), excluderea aplicării detenţiunii pe viaţă (alin.(3) art.71 din CP),
sau munca neremunerată în folosul comunităţii (alin.(4) al art.67 din CP). Conform lit.b) a art.76
din CP, săvârşirea infracţiunii de către un minor constituie, totodată, şi o circumstanţă atenuantă.
12. Deci, CP în vigoare prevede două sisteme de sancţiuni cu caracter penal aplicabile mi-
norilor – pedepsele şi măsurile de constrângere cu caracter educativ, ultimele fiind incluse în
cadrul măsurilor de siguranţă. Măsurile de constrângere cu caracter educativ sunt, deci, nişte
măsuri coercitive, care însă, spre deosebire de pedepse, nu generează antecedente penale.
13. Legiuitorul stabileşte o dependenţă între situaţia minorului şi posibilitatea ca acesta să
execute pedeapsa într-un penitenciar pentru minor. Altfel spus, dacă minorul are antecedente
penale, predispoziţii pentru comportări antisociale sau dacă, de exemplu, a comis o infracţiune
deosebit de gravă sau excepţional de gravă, instanţa de judecată poate să-i stabilească şi executa-
rea pedepsei într-un penitenciar pentru adulţi. Acest lucru nu ni se pare potrivit, deoarece mino-
rii, în special în cazul executării pedepsei privative de libertate, trebuie să fie izolaţi de adulţi. În
sprijinul acestei idei vine şi lit.c) a art.37 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adop-
tată la New York din 20.11.1989 (pentru RM din 25.11 1993), conform căreia „...orice copil
privat de libertate va fi separat de adulţi, în afară de cazul când se consideră în interesul superior
al copilului să nu se procedeze astfel...”. Experienţa criminală a celor maturi influenţează nega-
tiv personalitatea minorului, aflată în proces de formare.
14. Apreciem că, odată cu ratificarea Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile co-
pilului adoptată de AG a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 la New York (aderat prin HP
RM nr.408-XII din 12.12.1990, iar în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993), statul nostru a
dat o mare importanţă şi a manifestat o deosebită responsabilitate faţă de acest fenomen, totoda-
tă asumându-şi o anumite obligaţii. De exemplu, art.40 alin.(1) din această Convenţie cere ca
statele-părţi la Convenţie să recunoască oricărui copil suspect, acuzat sau dovedit că a comis o
încălcare a legii penale, dreptul de a fi tratat într-un mod de natură să favorizeze simţul său de
demnitate şi al valorii personale, să întărească respectul său pentru drepturile omului şi liber-
tăţile fundamentale ale altora şi să ţină seama de vârsta sa ca şi de necesitatea de a promova re-
integrarea copilului şi asumarea de către acesta a unui rol constructiv în societate.
15. Trebuie să menţionăm că, deocamdată, nu există standarde internaţionale clare cu privire la
vârsta la care unui adolescent i-ar putea fi atribuită rezonabil responsabilitatea penală. Convenţia ONU
cu privire la drepturile copilului din 1989 prescrie statelor-părţi să stabilească „o vârstă minimă mai jos
de care copiii să fie trataţi ca neavând capacitatea de a încălca legea penală” (art.40.3.a). În Regulile de
la Beijing se adaugă următorul principiu: „începutul acestei vârste nu trebuie să fie fixat la o vârstă
prea mică, avându-se în vedere imaturitatea emoţională, psihică şi intelectuală” (Regula 4.1). Această
regulă propune cel puţin un indiciu pentru stabilirea vârstei respective: rezultatele cercetărilor medicale
şi psihosociale, şi nu tradiţia sau cererea societăţii.
16. În unele ţări nu este specificată limita minimă a vârstei responsabilităţii penale, aceasta
calculându-se, în principiu, de la naştere. În ţările în care vârsta minimă a fost stabilită, decalajul de la
o ţară la alta este uluitor7. Comitetul pentru Drepturile Copilului, în observaţiile sale finale privind ra-
poartele statelor-membre, în permanenţă, se referă la oportunitatea stabilirii vârstei minime la nivelul
maxim posibil. Comitetul a criticat ţările în care această vârstă este stabilită la limita de 10 ani sau şi
mai jos. În acelaşi timp, nivelul la care este stabilită această vârstă, în niciun caz nu este un indicator
automat al modului în care copilul este tratat după comiterea infracţiunii.
17. Crearea unei baze unice de date ar facilita foarte mult efectuarea unor studii de acest gen
asupra fenomenului şi ar servi drept sursă de date veridice pentru toate structurile interesate. Cu
părere de rău, în RM nu au fost efectuate studii care ar stabili cum percep copiii, care au intrat în
contact cu sistemul de justiţie, modul de operare şi modul în care au fost trataţi, succesul progra-
melor de reabilitare şi impactul acestui sistem asupra vieţii lor ulterioare. Asigurarea acestor mă-
suri poate fi efectuată atât de către organele de stat, cât şi de societate. Un rol deosebit, în acest
context, le revine mijloacelor de comunicare în masă, capabile să influenţeze opinia publică.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 13.03.2007: „Potrivit art.75 alin.(3)
CP, pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave, pedeapsa se aplică minorului
numai dacă se apreciază că luarea măsurii cu caracter educativ nu este suficientă pentru corecta-
rea minorului, iar conform art.79 alin.(1) CP, minoratul persoanei care a săvârşit infracţiunea se
consideră circumstanţă excepţională” (Decizia 1re-218/2007).
CP al CSJ din 19.02.2008: „La stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele
penale, inclusiv, pentru infracţiunile săvârşite de către persoana respectivă în timpul minoratu-
lui” (Decizia 1ra-217/2008).
7
Astfel, vârsta de 7 ani este stabilită drept vârstă de tragere la răspundere penală în următoarele ţări: Tasmania, Bangladesh,
Barbados, Belize, Cipru, Ghana, Hong Kong, Irlanda, Iordania, Kuwait, Liban, Myanmar, Namibia, Nigeria, Pachistan, Sudan,
Syria, Thailand, Trinidad şi Tobago. Vârsta de 8 ani în: Australia, Saint Kitts, Sri Lanka şi Scoţia. Vârsta de 9 ani în: Etiopia,
Iraq, Filipine. Vârsta de 10 ani în: Nepal, Noua Zeelandă, Nicaragua şi Sierra Leone. Vârsta de 12 ani în: Canada, Jamaica, Re-
publica Coreea, Maroc, Uganda. Vârsta de 13 ani în: Algeria, Burkina Faso, Ciad, Franţa, Guineea, Madagascar, Niger, Polonia,
Senegal, Togo şi Tunisia. Vârsta de 14 ani în: Bulgaria, China, Croaţia, Germania, Ungaria, Italia, Japonia, Libia, Mauritius,
Paraguay, România, Federaţia Rusă, Rwanda, Slovenia şi Republica Moldova. Vârsta de 15 ani în: Republica Cehă, Danemarca,
Egipt, Finlanda, Islanda, Norvegia şi Suedia. Vârsta de 16 ani în: Argentina, Azerbaidjan, Belarus, Bolivia, Chile, Cuba, El Sal-
vador, Indonezia, Mongolia, Micronezia, Portugalia, Spania şi Ucraina. Vârsta de 18 ani în: Belgia, Columbia, Costa Rica, Ecu-
ador, Guatemala, Mexic, Panama, Peru şi Uruguay.
Comentariu 219
ARTICOLUL 105. EXPULZAREA

(1) Cetăţenilor străini şi apatrizilor care au fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infrac-
ţiuni li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării.
(2) În cazul în care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoare, aducerea la îndeplinire a
expulzării are loc după executarea pedepsei.
(3) La luarea deciziei privind expulzarea persoanelor prevăzute la alin.(1) se va ţine cont
de dreptul la respectarea vieţii private a acestora.
1. Expulzarea, în calitate de măsură de siguranţă, trebuie deosebită de expulzarea în calitate

de pedeapsă penală, determinată de art.26 al CP din 1961, prin care se înţelegea îndepărtarea
condamnatului de la locul său de trai (în locuri în care „unsprezece luni din an este iarnă, iar res-
tul – vară”), interzicându-i-se să locuiască în anumite localităţi.
2. Prin expulzare se înţelege obligarea cetăţenilor străini sau a apatrizilor, care au fost con-
damnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni, să părăsească imediat ţara în cazul aplicării pedepsei
neprivative de libertate sau după executarea pedepsei cu închisoarea sau cu arestul, dacă în urma
săvârşirii infracţiunii prezenţa lui în ţară constituie un pericol.
3. Potrivit art.105 din CP, cetăţenilor străini şi apatrizilor, care au fost condamnaţi pentru
săvârşirea unor infracţiuni, li se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării (alin.(1)). În cazul în
care expulzarea însoţeşte pedeapsa cu închisoarea sau cu arestul, aducerea la îndeplinire a ex-
pulzării are loc după executarea pedepsei (alin.(2)). La luarea deciziei privind expulzarea per-
soanelor prevăzute în alin.(1) se va ţine cont de dreptul la respectul vieţii private a acestora
(alin.(3)).
4. Noul CP conţine o novaţie importantă: pentru prima dată consacră instituţia măsurilor de
siguranţă. În esenţă, măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal constând în măsuri de
constrângere cu caracter preventiv, care au drept scop înlăturarea unor stări de pericol genera-
toare de fapte prevăzute de legea penală.
5. Expulzarea este o măsură de siguranţă de drept penal, a cărei esenţă constă în obligarea
cetăţenilor străini sau a apatrizilor, care nu au domiciliu în ţară şi care au fost condamnaţi pentru
săvârşirea unor infracţiuni, să părăsească ţara.
6. Expulzarea nu poate fi adusă la îndeplinire dacă există motive serioase de a crede că cel
expulzat riscă să fie supus la tortură sau tratament inuman în statul în care urmează sa fie expulzat.
7. Pentru a decide expulzarea, se cer să fie întrunite următoarele condiţii:
 făptuitorul să fi săvârşit o infracţiune prevăzută de legea penală naţională sau a altui stat;
 să nu existe motive serioase de a crede că prin expulzare persoana va fi supusă la tortură,
tratament inuman sau la pedeapsa cu moartea în statul în care urmează să fie expulzat;
 rămânerea pe teritoriul RM a făptuitorului constituie un pericol social care impune apli-
carea expulzării ca măsură de siguranţă;
 făptuitorul să fie cetăţean străin sau apatrid, iar acesta din urmă să nu aibă domiciliu în
RM.
8. Executarea expulzării se face de către organele de poliţie după executarea pedepsei cu
închisoarea. În cazul stabilirii altor pedepse, hotărârea definitivă a instanţei se trimite organelor
de poliţie pentru executare după ispăşirea pedepsei.
9. Dacă făptuitorul pe parcurs a dobândit cetăţenia RM, el va putea cere revocarea expulză-
rii sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură, rezultată din situaţia de fapt şi de drept stabilită în
cauză.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO în cauzele: Bader v.Suedia

din 08.11.2005. Expulzarea persoanei condamnate în contumacie la moarte (art.2 din Conven-
ţie); K.K.C. v.Olanda din 21.12.2001. Expulzarea (art.3 Eshmanov v.fosta Republică Iugoslavă -
Macedonia din 20.09.2001. Expulzarea (art.3); Hilal v.Marea Britanie din 06.06.2001. Expulza-
rea (art.3); Dougoz v.Grecia din 06.03.2001. Expulzarea (art.3); Abdol Ali Naghipour v.Olanda
din 30.11.2000. Expulzarea (art.3); Emine Akyuz şi alţii v.Germania din 28.09.2000. Expulzarea
(art.3); Ali Reza Kalantari v.Germania din 28.09.2000. Expulzarea (art.3); ZHU v.Marea Brita-
nie din 12.09.2000. Expulzarea (art.3); Jabari v.Turcia din 11.07.2000. Expulzarea (art.3 din
G.H.H. şi alţii v.Turcia); din 11.07.2000. Expulzarea (art.3); Cylyz v.Olanda din 11.07.2000.
Expulzarea (art.3); Tatete v.Elveţia din 06.07.2000. Expulzarea (art.3); Aspichi Dehwari
v.Olanda din 27.04.2000. Expulzarea (art.3); Andric v.Suedia din 23.02.1999. Expulzarea
(art.3); B.B. v.Franţa din 07.09.1998. Expulzarea străinilor (art.8); Dalia v.Franţa din
19.02.1998. Expulzarea (art.3); Bahaddar v.Olanda din 19.02.1998. Expulzarea (art.3); Paez
v.Suedia din 30.10.1997. Expulzarea (art.3); H.L.R. v.Franţa din 27.04.1997. Expulzarea (art.3);
M.A.R. v.Marea Britanie din 16.01.1997. Dreptul la viaţă (art.2). Expulzarea (art.3); Nsona
v.Olanda din 28.11.1996. Expulzarea (art.3); Chahal v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei
de Nord din 15.11.1996. Expulzarea (art.3); Boughanemi v.Franţa din 24.04.1996. Expulzarea
străinilor (art.8); Gul v.Elveţia din 19.02.1996. Expulzarea străinilor (art.8); Vijayanathan şi
Puspararajan v.Franţa din 27.08.1992. Expulzarea (art.3); Beldjoudi v.Franţa din 26.03.1992.
Expulzarea străinilor (art.8); Vilvarajah şi alţii v.Marea Britanie din 30.10.1991. Expulzarea
(art.3); Cruz Varas şi alţii v.Suedia din 20.03.1991. Expulzarea (art.3); Berrehab v.Olanda din
21.06.1988. Expulzarea străinilor (art.8) etc.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 27.11.2006: „Categoria şi termenul
pedepsei stabilite, care urmează să fie executată în Republica Moldova, nu pot depăşi limita ma-
ximă prevăzută de legea naţională” (Hotărârea 4-1re-212/2006).
ARTICOLUL 106. CONFISCAREA SPECIALĂ

(1) Confiscarea specială constă în trecerea, forţată şi gratuită, în proprietatea statului a
bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. În cazul în care bu-
nurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu mai există sau nu se
găsesc, se confiscă contravaloarea acestora.
(2) Sunt supuse confiscării speciale bunurile:
a) rezultate din fapta prevăzută de prezentul cod, precum şi orice venituri de la aceste bu-
nuri, cu excepţia bunurilor şi veniturilor care urmează a fi restituite proprietarului legal;
b) folosite sau destinate pentru săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului;
c) date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor;
d) dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu urmează a fi restituite persoanei vătăma-
te sau nu sunt destinate pentru despăgubirea acesteia;
e) deţinute contrar dispoziţiilor legale;
f) convertite sau transformate, parţial sau integral, din bunurile rezultate din infracţiuni şi
din veniturile de la aceste bunuri;
g) folosite sau destinate pentru finanţarea terorismului.
(21) Dacă bunurile rezultate sau dobândite prin săvârşirea infracţiunii şi veniturile de la
aceste bunuri au fost comasate cu bunurile dobândite legal, se confiscă acea partea din bunuri
sau contravaloarea acestora care corespunde valorii bunurilor rezultate sau dobândite prin să-
vârşirea infracţiunii şi a veniturilor de la aceste bunuri.
Comentariu 221
(3) Confiscarea specială se aplică persoanelor care au comis fapte prevăzute de prezentul
cod. Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile menţionate la alin.(2), dar care aparţin altor
persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bunuri.
(4) Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pe-
deapsă penală.
(5) Confiscarea specială nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite prin intermediul unui
organ de presă sau al oricărui alt mijloc de informare în masă.
1. CRM în art.46 declară că dreptul la proprietatea privată este garantat. Averea dobândită
licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
2. A confisca înseamnă a lua de la cineva un bun, fără despăgubire, pe temeiul unei hotărâri
judecătoreşti sau în urma dispoziţiei unei autorităţi.
3. Prin confiscare se înţelege acţiunea de a confisca şi rezultatul ei, adică presupune trece-
rea gratuită (ca măsură de siguranţă sau ca sancţiune) în patrimoniul statului, în temeiul unei ho-
tărâri judecătoreşti, a unui bun sau a tuturor bunurilor care aparţin unei persoane. Pot fi confisca-
te numai în condiţiile legii bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni.
4. Aşadar, confiscarea specială ca măsură de siguranţă, spre deosebire de pedeapsa penală,
nu constituie o consecinţă a răspunderii penale, nu depinde de gravitatea prejudiciabilă a faptei
comise, ea poate fi aplicată chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă penală. Este menită
să înlăture starea de pericol pusă în evidenţă prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală şi
să prevină săvârşirea de noi infracţiuni.
5. Instituţia confiscării speciale descinde din pedeapsa confiscării averii celui condamnat,
cunoscută încă în dreptul roman (publicatio bonorum şi ademptio bonorum).
6. Spre deosebire de celelalte măsuri de siguranţă, îndreptate împotriva stării de pericol
pentru societate al unor persoane, măsura confiscării speciale este destinată să înlăture o stare de
pericol produsă de anumite „bunuri”.
7. Statuarea confiscării speciale în Noul CP constituie o garanţie în plus pentru apărarea
drepturilor omului.
8. O altă deosebire între confiscarea specială – măsură de siguranţă – şi confiscarea totală
sau parţială a averii – pedeapsă complementară – rezidă în faptul că, în timp ce confiscarea spe-
cială este incidentă în raport cu existenţa unei stări de pericol social şi priveşte lucruri limitativ
şi expres prevăzute de lege, care au o legătură etiologică sau de consecutivitate cu infracţiunea,
confiscarea averii este dependentă de vinovăţia făptuitorului şi gradul de pericol social al faptei.
9. Unele aspecte ce ţin de achitarea de către făptuitor a unui echivalent bănesc sunt luate în
considerare, prin Hotărârea 40/1999, de către Plenul CSJ. Astfel, conform punctului 7 al Hotărâ-
rii în cauză, veniturile obţinute prin folosirea bunurilor şi valorilor dobândite pe cale criminală
(de exemplu: banii obţinuţi prin vânzarea lucrurilor sustrase, folosirea materialelor dobândite
ilicit la construcţia caselor, vilelor etc.), care sunt tot atât de ilicite ca şi lucrurile sau banii din
care au parvenit, urmează a fi confiscate. Astfel, sunt confiscabile casele, automobilele şi alte
bunuri procurate pe banii obţinuţi din realizarea obiectelor sau dobândite pe cale criminală.
10. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă de drept penal cu caracter patrimonial
care constă în trecerea în patrimoniul statului a unor bunuri sau valori care au servit la săvârşirea
faptei penale sau au rezultat din săvârşirea acesteia, ori sunt deţinute contrar legii. Ea se face în
scopul excluderii pericolului de a fi săvârşite noi fapte penale.
11. Pentru a aplica confiscarea specială, este necesar să constatăm că:

 făptuitorul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, indiferent dacă el a fost pedepsit
penal sau absolvit de răspunderea penală în condiţiile legii (în cazul minorilor, persoanelor inca-
pabile etc.);
 făptuitorul a utilizat obiecte, lucruri pentru săvârşirea infracţiunii (unelte, mecanisme,
maşini, nave acvatice, arme etc.) care aparţin lui sau complicilor la infracţiune;
 făptuitorul a dobândit produse prin fapta penală săvârşită, realizând latura obiectivă a
infracţiunii (monede false, cecuri, titluri de credit şi alte documente false, arme confecţionate
ilicit, materiale explozive, alimente şi băuturi contrafăcute, medicamente, schiţe, fotografii, stu-
pefiante etc.). În acest caz pot fi confiscate bunurile dobândite în urma activităţii criminale şi a
spălării banilor (obiecte, clădiri, maşini, bani etc.).
12. Lucrurile care au fost luate de la partea vătămată în timpul săvârşirii infracţiunii, dacă
acestea nu sunt excluse din circuitul civil, sunt restituite părţii vătămate.
13. Sumele date drept mită sau pentru trafic de influenţă sunt confiscate în beneficiul statu-
lui, în cazul în care a avut loc o extorcare de mită şi persoana a sesizat organul de drept, sumele
menţionate se restituie acestor persoane. Dacă făptuitorul nu mai deţine aceste obiecte sau sume-
le de bani, acesta va fi obligat să restituie echivalentul lor în bani.
14. Sumele obţinute prin proxenetism, atragerea minorilor la acţiuni de desfrâu şi prin alte
fapte amorale etc. sunt supuse confiscării speciale.
15. Confiscarea specială poate fi aplicată respectându-se condiţiile alin.(2) comentat în ca-
zul adoptării sentinţei, clasării sau încetării procedurii penale de către instanţa de judecată.
16. Obiectele, documentele, banii, hârtiile de valoare, armele, mecanismele, maşinile, nave-
le acvatice confiscate se predau organelor competente pentru executarea confiscării sau pentru a
fi distruse.
17. Persoanele oficiale implicate în urmărirea penală, judecarea cauzei sau executarea con-
fiscării nu pot dobândi în niciun mod în proprietate lucrurile supuse confiscării.
18. Terţele persoane cărora, în urma confiscării speciale, le-au fost lezate drepturile patri-
moniale şi nepatrimoniale, pot iniţia acţiuni de redobândire a drepturilor lezate în procedura ci-
vilă. În cazul recunoaşterii acestui drept, lucrurile confiscate se întorc în natură sau în echivalent
bănesc.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO în cauzele: Markin
v.Federaţia Rusă din 30.03.2006. Confiscarea ilegală a automobilului la vamă (art.1 din Proto-
colul 1); Iletmiş v.Turcia din 16.12.2005. Ilegalitatea confiscării paşaportului (art.8 din Conven-
ţie); Baklanov v.Rusia din 09.06.2005. Confiscarea mijloacelor băneşti, care nu au fost declarate
(art.1 Protocolul 1); Frizen v.Rusia din 24.03.2005. Confiscarea ilegală; Geerings v.Olanda din
01.03.2007. Confiscarea ilegală (pct.1 art.6 din Convenţie) etc.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 17.10.2006: „Instanţele de fond şi de
apel greşit au eliberat de la confiscare 12300 dolari, obiect al infracţiunii de contrabandă. În ca-
zul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunii nu mai există, se confiscă contravaloarea
acestora” (Decizia 1ra-888/2006).
Plenul CSJ din 23.10.2006: „În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor
sau rezultate din infracţiuni nu mai există, se confiscă contravaloarea acestora” (Hotărârea 4-
1re-163/2006).
Comentariu 223
Capitolul XI
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ

ŞI CONSECINŢELE CONDAMNĂRII
Reglementări de drept internaţional: Rezoluţia ONU 45/112 din 14 decembrie 1998 (a

68-a Sesiune Plenară) care a adoptat Principiile Naţiunilor Unite pentru prevenirea delincvenţei
juvenile (Principiile de la Riyadh); Ansamblul Regulilor minime ale ONU cu privire la adminis-
trarea justiţiei pentru minori (Regulile de la Beijing), adoptate prin Rezoluţia ONU 40/33 din 29
noiembrie 1985; Recomandarea R.19 (99) a CM către statele membre cu privire la mediere în
cazuri penale (Adoptată de către CM al CE la 15 septembrie 1999 la cea de-a 69-a întâlnire a
reprezentanţilor miniştrilor); Recomandarea 22 (2002) a CM al CE referitoare la îmbunătăţirea
aplicării normelor europene cu privire la sancţiunile şi măsurile comunitare (Adoptată de către
CM al CE la 29 noiembrie 2002 la cea de-a 731-a întâlnire a reprezentanţilor miniştrilor).
Reglementări de drept naţional: CRM, art.66 lit.p), art.88 lit.e); CPP, art.275 alin.(4), (5)
şi (7); art.285 alin.(1) p.l şi 3; art.332 alin.(1); art.389 alin.(3), p.2; CP, art.34 alin.(5), art.77
lit.a), art.111; Legea 278-XV din 16 iulie 2004 privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a
de la adoptarea CRM (MO, 125-129 (1479-1483)); Legea cu privire la ordinea publicării şi in-
trării în vigoare a actelor oficiale 173-XIII din 06.07.1994; Hotărârea CC 321 din 29.10.1995
privind tălmăcirea art.76 din CRM; Legea 188-XVI din 10 iulie 2008 privind amnistia în legătu-
ră cu declararea anului 2008 An al Tineretului (MO, 127-130 (3220-3223)).
Doctrină: Botnaru S., Şavga A., Grosu V., Grama M., Drept penal, Partea generală, vol.I,
Ed. Cartier Juridic, Ch., 2005; Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici T.,
Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N., Codul penal. Comentat şi adnotat, Ed. Cartier Juridic,
Ch., 2005; Barbăneagră A., Berliba V., Bârgău M., Borodac A., Bujor V., Carpov T., Gheorghi-
ţă M., Gurschi C., Laşcu M., Popovici T., Şaulean V., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Codul
penal al Republicii Moldova. Comentariu, Ed. Cartier Juridic, Ch., 2003; Macari I., Dreptul pe-
nal al Republicii Moldova, Partea generală, Ch., 2002; Ulanovschi X., Amnistia în Noul Cod
penal//AP, 2002. 7-9; Ulianovschi X., Dilon M., Rotaru V., Koval R., Popa D., Manual de me-
diere, Ch., 2006.
ARTICOLUL 107. AMNISTIA

1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie re-
ducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei.
2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vă-
tămate.
1. Amnistia este o instituţie penală, bazată pe o ficţiune, care are ca scop înlăturarea pentru
viitor a caracterului delictual al unor fapte penale, interzicând orice urmărire în ceea ce le pri-
veşte sau ştergând condamnările care le-au atins. Amnistia este actul de clemenţă, acordat prin
lege organică, privitor la unele infracţiuni săvârşite anterior datei prevăzute în actul normativ, pe
temeiuri social-politice şi din raţiuni de politică penală superioare celor care ar fi legitimat reac-
ţia coercitivă a societăţii împotriva infractorilor, şi care are drept efect înlăturarea răspunderii
penale, a executării pedepsei, precum şi a altor consecinţe ale condamnării.
2. Reglementarea efectelor amnistiei este cuprinsă în dispoziţiile art.107 CP. Aceste dispo-
ziţii prevăd efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare, cât şi efectele amnistiei inter-
venite după condamnare.
3. Efectele amnistiei intervenite înainte de condamnare constau în înlăturarea răspunderii
penale, adică procesul penal nu se mai porneşte, iar dacă s-a pornit, nu se mai pune în mişcare
acţiunea penală, ori nu se mai trimite infractorul în judecată, sau dacă a fost trimis în judecată,
procesul va înceta.
4. În afara înlăturării răspunderii penale – efect comun cu amnistia după condamnare, -
amnistia antecondamnatorie produce şi o gamă de consecinţe juridice specifice, în funcţie de
diferite momente, cuprinse între data săvârşirii infracţiunii şi acea a rămânerii hotărârii definiti-
ve. În cazul în care amnistia a intervenit înainte de sesizarea organelor judiciare, ea nu stinge
însuşi dreptul persoanei vătămate de a introduce plângerea prealabilă.
5. În cazurile în care învinuitul sau persoană bănuită în săvârşirea infracţiunii se opune în-
cetării procesului penal sau refuzului de pornire a procesului penal în legătură cu actul de amnis-
tie, încetarea procesului penal sau refuzul de pornire a procesului penal pe această bază nu se
admite. În acest caz, procesul continuă în mod obişnuit, iar actul de amnistie va putea fi aplicat
doar în cazul constatării vinovăţiei persoanei. În caz contrar, se va pronunţa o sentinţă de achita-
re de către instanţa de judecată.
6. Dacă actul de amnistie a intervenit în faza dezbaterilor judiciare, procesul continuă până
la capăt şi instanţa de judecată pronunţă o sentinţă de condamnare cu menţiunea că condamnatul
este eliberat de pedeapsă (alin.(2) art.5 CPP).
7. Totuşi, vor putea fi aplicate măsurile de siguranţă şi măsurile educative, deoarece alin.(2)
art.107 CP arată că „amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor
persoanei vătămate”. Prin urmare, dacă făptuitorul a fost trimis deja în judecată, instanţa va tre-
bui să analizeze şi să soluţioneze latura civilă a cauzei, iar dacă nu a fost trimis în judecată, per-
soana vătămată se va putea adresa instanţei civile pentru valorificarea drepturilor sale, făptuito-
rul neputând fi trimis penal în judecată numai pentru soluţionarea şi soluţionarea laturii civile.
8. În cazul concursului de infracţiuni judecat în acelaşi proces, efectele vor acţiona numai
cu privire la infracţiunile amnistiate, deci pentru fiecare infracţiune în parte.
9. Efectele amnistiei intervenite după condamnare constau în înlăturarea executării sancţi-
unilor, precum şi a celorlalte consecinţe ale condamnării. Expresia şi a celorlalte consecinţe ale
condamnării priveşte: pedepsele complementare, infracţiunea amnistiată nu va fi luată în consi-
derare la aplicarea sporului de pedeapsă (prevăzute de art.83-85 CP) în cazul concursului de in-
fracţiuni sau de pluralitate intermediară, deoarece se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege
pentru fiecare din infracţiunile aflate în concurs şi nu pedeapsa rezultată, care nu are relevanţă
cu privire la aplicarea amnistiei.
10. Amnistia postcondamnatorie poate apare oricând în perioada cuprinsă între data rămâ-
nerii definitive a hotărârii (sentinţei) de condamnare şi acea a termenului de reabilitare de drept
sau a intervenirii reabilitării judecătoreşti. Unul dintre efectele specifice ale amnistiei intervenite
după condamnare este înlăturarea executării pedepsei. Aceasta nu înseamnă însă că are loc chiar
înlăturarea a răspunderii penale însăşi.
11. În cazul pedepselor graţiate condiţionat în parte, amnistia produce un dublu efect, constând,
mai întâi, în înlăturarea executării restului de pedeapsă negraţiat şi apoi, în excluderea posibilităţii re-
vocării graţierii condiţionate, ea răsfrângându-se astfel asupra ambelor fracţiuni ale pedepsei.
Comentariu 225
12. Dacă actul de amnistie este adoptat în timpul judecării cererii sau propunerii de liberare
condiţionată, aceasta se respinge ca rămasă fără obiect. În cazul în care instanţa de recurs con-
stată că infracţiunile pentru care s-a aplicat, de exemplu, pedeapsa de 4 ani privaţiune de liberta-
te cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, sunt amnistiate, ea trebuie să înceteze pro-
cesul penal, fără a mai dispune înlăturarea dispoziţiilor art.90 CP, deoarece a fost înlăturată răs-
punderea penală.
13. Amnistia postcondamnatorie înlătură executarea pedepsei pronunţate în măsura în care
aceasta nu a fost executată până la data actului de amnistie. Astfel, amenda deja încasată nu se
restituie, iar degradarea executată nu se mai înlătură, fiind valabil executată, şi, în acest caz, mă-
surile de siguranţă şi cele educative continuă a fi executate, precum şi drepturile persoanei vă-
tămate încălcarea cărora a fost stabilită prin hotărârea de condamnare.
14. Efectele amnistiei au un caracter obligatoriu, în sensul că aplicarea amnistiei se face din
oficiu, indiferent de atitudinea făptuitorului, adică chiar dacă acesta ar refuza actul de amnistiere,
deoarece este vorba de un act al autorităţii legiuitoare, obligator atât pentru organele statului, cât şi
pentru toţi membrii societăţii. Excepţie fac împrejurările prevăzute de alin.(2) art.5 CPP.
15. Alte limitări de acţiune ale amnistiei constau în faptul că, în baza alin.(2) art.107 CP,
amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă. În alţi termeni, amnistia nu are efecte
asupra măsurilor de siguranţă, cum ar fi: măsuri de constrângere cu caracter medical, adică in-
ternarea persoanei iresponsabile, care a săvârşit infracţiuni fiind responsabilă, într-un spital de
boli mintale sau aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical alcoolicilor şi narco-
manilor, sau punerea lor sub tutelă (art.98, 103 CP), măsuri de constrângere cu caracter educa-
tiv, cum ar fi: internarea minorului într-o instituţie specială de învăţământ şi de educaţie sau într-
o instituţie curativă şi de educaţie, limitarea timpului liber şi stabilirea unor cerinţe speciale pri-
vind comportamentul minorului etc. (art.104 CP), expulzarea străinilor (art.105 CP) şi confisca-
rea specială (art.106 CP). Raţiunea acestei reglementări este legată de scopul măsurilor de sigu-
ranţă, constând, în temeiul art.98 CP, din înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea să-
vârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
16. Amnistia nu produce efecte asupra drepturilor persoanei vătămate (alin.(2) art.107 CP). În
cadrul prevederii acestor dispoziţii prin drepturile persoanei vătămate se înţeleg drepturile privitoare
la pretenţiile civile, iar nu şi la drepturile pe care le are persoana vătămată uneori în legătură cu latu-
ra penală (de exemplu, dreptul de a face plângere prealabilă, dreptul de a stinge procesul penal prin
retragerea plângerii etc.), aceste din urmă drepturi stingându-se şi ele prin amnistie. Exceptarea pri-
vitoare la consecinţele civile operează fie că este vorba de amnistia intervenită înainte de condamna-
re, fie că este vorba de amnistia intervenită după condamnare. Justificarea acestei dispoziţii constă în
faptul că amnistia, ca şi toate celelalte cauze de înlăturare a răspunderii sau pedepsei penale, priveşte
raportul juridic de drept penal, fapta ca activitate infracţională şi nu raportul juridic de drept civil,
fapta ca activitate dăunătoare. Aşa stând lucrurile, urmează ca paguba produsă să fie reparată, chiar
dacă aplicarea sancţiunilor penale este înlăturată. Potrivit dispoziţiilor de drept civil, oricine cauzea-
ză cuiva o daună este obligat să o repare, indiferent dacă fapta constituie o infracţiune sau o contra-
venţie administrativă, disciplinară sau un delict civil.
17. Amnistia nu are efecte asupra răspunderii disciplinare. Prin una şi aceeaşi faptă pot fi
încălcate norme juridice ce aparţin diferitelor ramuri distincte de drept. Consacrând principiul
cumulului răspunderii juridice, sistemul nostru legislativ permite tragerea la răspundere pentru
fiecare normă de drept în parte, potrivit regulilor proprii fiecărei ramuri. Dacă infracţiunea să-
vârşită reprezintă, în acelaşi timp, şi o abatere disciplinară, se va putea aplica şi una din sancţiu-
nile prevăzute de art.143 din CM, amnistia intervenită lăsând neatinsă răspunderea disciplinară.
18. În cadrul urmăririi penale aplicarea amnistiei înlătură răspunderea penală, procesul pe-
nal nu se mai porneşte, iar dacă s-a pornit, nu se mai pune in mişcare acţiunea penală. Conform
art.275 p.4 CPP, urmărirea penală se încheie cu o ordonanţă de încetare a procesului.
19. Hotărârea de aplicare a amnistiei poartă un caracter individual privitor la infractor şi la

fapta comisă. În cazul în care infractorul nu acceptă aplicarea amnistiei în cauza sa, procesul pe-
nal se porneşte şi se finisează cu deferirea sa justiţiei, instanţa, la rândul său, examinează cauza
penală în fond şi pronunţă sentinţa în funcţie de probele prezentate, de achitare sau de condam-
nare cu stabilirea pedepsei cu liberarea de executarea ei (art.389 alin.(3) p.2 CPP).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CA Chişinău din 6.10.2007: „Proxenetismul săvâr-
şit de către inculpata N.T. este integral dovedit, sentinţa este motivată, iar pedeapsa echitabilă,
însă Colegiul penal consideră necesar de recalificat acţiunile ei pe art.105-2 alin.(1) CP (în re-
dacţia legii din 1961), şi dispune încetarea procesului penal în privinţa lui N.T. pe art.105-2
alin.(1) CP (în redacţia legii din 1961) din motivul că a intervenit un act de amnistie, adică art.7
alin.(1) lit.c) al Legii 278-XV din 16 iulie 2004 privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a
de la adoptarea CRM (MO, 125-129 (1479-1483))” (Decizia 1a- 1323/07).
CP al CSJ, din 21.03.2007: „I.V. a fost condamnată în baza art.88 pct.6 CP (1961) prin de-
cizia Tribunalului mun. Chişinău din 02 aprilie 2003 la 12 ani închisoare.
Anterior acestei condamnări, de Judecătoria Râşcani, mun.Chişinău, la 30 noiembrie 2000,
în privinţa lui I.V., procesul penal pe art.95 alin.(1) CP (1961) a fost încetat în legătură cu adop-
tarea Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a V-a de la adoptarea CRM, 561 din 29
iulie 1999.
Prin încheierea Judecătoriei Hânceşti din 29 noiembrie 2004, a fost admisă prezentarea Şe-
fului OŞC 29/7 privind aplicarea faţă de condamnata I.V. a art.10 alin.(1) lit.e) al Legii 278-XV
din 16 iulie 2004, privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea CRM, cu re-
ducerea părţii neexecutate a termenului de pedeapsă cu 1/4.
Condamnata a contestat cu recurs încheierea nominalizată, solicitând aplicarea în privinţa sa
a art.10 alin.(1) lit.a) din Legea nominalizată, cu reducerea în jumătate a părţii neexecutate a pe-
depsei, invocând că este mamă a minorului I.D. (născut la 25 octombrie 1988).
Prin decizia CP al CA Chişinău din 26.04.2005 recursul condamnatei a fost respins.
Împotriva acestor hotărâri I.V. a declarat recurs în anulare în care solicită anularea lor şi re-
ducerea termenului pedepsei neexecutate cu 1/2 conform prevederilor art.10 alin.(1) lit.a) a Le-
gii 278-XV din 16 iulie 2004, privind amnistia în legătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea
CRM, argumentând că este mama lui I.D., fiind anexat certificatul de naştere al acestuia şi certi-
ficatul de la şcoala auxiliare din Congaz, unde se educă acesta.
CP al CSJ verificând argumentele recursului în anulare în raport cu materialele cauzei con-
sideră că acesta urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente.
Mai mult ca atât, Colegiul penal constată că art.10 alin.(2) din Legea privind amnistia în le-
gătură cu aniversarea a X-a de la adoptarea CRM expres stabileşte că, prevederile alin.(1) din
acest articol nu se aplică persoanei condamnate căreia îi este aplicabilă una din prevederile art.7
lit.a), d), f), g) sau h) şi nu se aplică repetat uneia şi aceleiaşi persoane.
Conform materialelor prezentate, anterior, de Judecătoria Râşcani, mun.Chişinău, la 30 no-
iembrie 2000, în privinţa lui I.V., procesul penal pe art.95 alin.(1) CP (1961) a fost încetat în
legătură cu adoptarea Legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a V-a de la adoptarea
CRM, 561 din 29 iulie 1999, fapt ce cade sub interdicţia reglementată la art.7 lit.f) din această
Lege, conform căreia amnistia nu se aplică faţă de persoanele bănuite, învinuite, inculpate sau
condamnate pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi absolvite anterior de pedeapsă, în tot sau
în parte, în baza actului de graţiere sau de amnistie.
Cu toate acestea, având în vedere că instanţa nu poate crea o situaţie mai gravă pentru per-
soana în privinţa căreia a fost declarat recurs, Colegiul penal nu se va expune asupra acestui
fapt.
Aceste circumstanţe fac ca prezentul recurs în anulare să fie vădit neîntemeiat, fapt ce atra-
ge necesitatea respingerii lui ca atare” (Decizia 1re-277/07).
Comentariu 227
ARTICOLUL 108. GRAŢIEREA

(1) Graţierea este actul prin care persoana condamnată este liberată, în tot sau în parte, de
pedeapsa stabilită ori pedeapsa stabilită este comutată.
(2) Graţierea se acordă de către Preşedintele Republicii Moldova în mod individual.
(3) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor complementare, cu excepţia cazului în care
se dispune altfel prin actul de graţiere.
(4) Graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei
vătămate.
1. Graţierea este o măsură a puterii de stat, luată pe cale de decret de către Preşedintele ţă-
rii, în mod individual (art.88 lit.e) din Constituţie) prin care, pentru anumite consideraţii de or-
din social-politic şi de politică penală, se dispune înlăturarea executării pedepsei, în totul sau în
parte, ori comutarea unei pedepse cu alta, mai puţin grea.
2. Graţierea, prin însăşi esenţa ei, nu poate viza decât pedepsele neexecutate.
3. Art.108 alin.(1) CP reglementează limitele graţierii: ea poate să fie, după întinderea efec-
telor sale, totală sau parţială, sau să îmbrace forma comutării.
4. Graţierea este totală când, potrivit actului de graţiere, se înlătură integral executarea pe-
depsei pronunţate. Pedepsele pentru care se acordă graţierea pot fi mai grave sau mai puţin gra-
ve, după aprecierea Preşedintelui ţării. Graţierea poate fi aplicată indiferent de categoria de in-
fracţiunii săvârşite (oricare din cele prevăzute de art.17 CP).
5. Graţierea este parţială când se înlătură numai o parte din executarea pedepsei pronunţate,
fie prin indicarea unui coeficient de proporţie (de exemplu, jumătate, o treime etc.), fie, prin in-
dicarea cuantumului reducerii (în ani, luni sau, în cazul pedepsei cu amenda – a sumei).
6. Art.108 alin.(1) CP reglementează şi efectele graţierii, ea înlătură executarea pedepsei.
7. În cazul graţierii totale, condamnatul, dacă nu a început executarea pedepsei, nu va mai
executa pedeapsa căreia i se aplică graţierea, iar dacă începuse să execute pedeapsa, nu va mai
executa restul de pedeapsă.
8. În cazul graţierii parţiale condamnatul nu va mai executa fracţiunea de pedeapsă care i-a
fost redusă.
9. În cazul comutării pedepsei stabilite, pedeapsa principală pronunţată prin sentinţa de
condamnare a instanţei de judecată se înlocuieşte cu pedeapsa indicată în actul de graţiere.
10. Efectele graţierii trebuie să fie raportate la pedeapsa indicată în sentinţa de condamnare.
11. În cazul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.90 CP)
graţierea produce efecte nu numai asupra pedepsei principale, ci şi asupra acelei părţi din terme-
nul de probă care reprezintă durata pedepsei pronunţate de instanţă. În cazul graţierii totale, ter-
menul de pedeapsă şi de probă se remite integral, iar în cazul graţierii parţiale, termenul de pe-
deapsă principală se reduce în mod corespunzător, iar termenul de probă se reduce în măsura în
care graţierea a operat asupra pedepsei principale.
12. Dispoziţia art.108 alin.(3) CP cuprinde o limitare a efectelor graţierii şi deci, o îngrădi-
re a regulii de drept înscrisă în art.108 alin.(1) CP, indicându-se faptul că graţierea nu are efecte
asupra pedepselor complementare, cu excepţia cazului în care se dispune altfel prin actul de gra-
ţiere. Acest alineat nu indică categoriile de pedepse complimentare faţă de care graţierea nu are
efecte, prin urmare, ea nu are efecte asupra tuturor pedepselor complementare, indicate în art.62
alin.(3) şi (4) CP (amenda, privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate, retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasi-
ficare) sau a distincţiilor de stat).
13. În partea finală a dispoziţiei art.108 alin.(3) CP este prevăzut faptul că excluderea pe-
depselor complementare de la beneficiul graţierii nu operează în cazul în care actul de graţiere
dispune altfel. Prin urmare, în actul prin care se acordă graţierea se poate dispune că aceasta
stinge şi executarea pedepselor complementare.
14. Conform art.108 alin.(4) CP, graţierea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă,
deoarece aceste măsuri se iau pentru înlăturarea unor stări de pericol şi trebuie să dureze atât
timp cât dăinuiesc aceste stări, şi nici asupra măsurilor educative, deoarece aceste măsuri sunt
luate în folosul minorului. Graţierea nu are efecte şi asupra drepturilor persoanei vătămate (vezi
comentariul de la art.107 CP).
15. Graţierea este acordată prin decretul Preşedintelui RM, şi nu poate fi admis ca persoa-
nele cărora li se acordă graţierea să aibă facultatea de a împiedica aducerea la îndeplinire a aces-
tei renunţări, prin refuzarea beneficiului graţierii.
16. Graţierea priveşte pedeapsa aplicată definitiv, şi nu pedepsele stabilite pentru infracţi-
uni concurente (cumul de infracţiuni).
ARTICOLUL 109. ÎMPĂCAREA

(1) Împăcarea este actul de înlăturare a răspunderii penale pentru o infracţiune uşoară sau
mai puţin gravă, iar în cazul minorilor, şi pentru o infracţiune gravă, infracţiuni prevăzute la
capitolele II - VI din Partea specială, precum şi în cazurile prevăzute de procedura penală.
(2) Împăcarea este personală şi produce efecte juridice din momentul pornirii urmăririi pe-
nale şi până la retragerea completului de judecată pentru deliberare.
(3) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face de reprezentanţii
lor legali. Cei cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor
prevăzute de lege.
1. Împăcarea este o cauză de înlăturare a răspunderii penale pentru anumite infracţiuni, ex-
pres indicate în art.109 alin.(1) CP, - pentru infracţiunile uşoare şi mai puţin grave. Categoriile
infracţiunilor uşoare şi mai puţin grave sunt indicate în art.16 alin.(2) şi (3) CP.
2. Din prevederile art.109 CP rezultă că, pentru ca împăcarea părţilor să constituie o ocazie
de înlăturare a răspunderii penale, se cer întrunite, cumulativ, următoarele condiţii.
3. Împăcarea părţilor să se realizeze doar în cazurile în care legea admite împăcarea. Ţi-
nând cont de faptul că împăcarea părţilor poate avea loc doar în cazurile infracţiunilor uşoare şi
mai puţin grave, la stabilirea acestor împrejurări este necesar să se ia în vedere prevederile art.16
alin.(2) şi (3) CP raportate la articolele din PS a CP, cu condiţia ca maximul special al pedepsei
pentru infracţiunea prevăzută de CP să nu depăşească pedeapsa închisorii de 2 ani – în cazul in-
fracţiunilor uşoare, şi de 5 ani – în cazul infracţiunilor mai puţin grave. De exemplu, infracţiuni
uşoare sunt violarea de domiciliu (art.179 alin.(1) CP), iar infracţiuni mai puţin grave sunt jaful
(art.187 alin.(1) CP), proxenetismul (art.220 alin.(1) CP) etc.
4. Împăcarea trebuie să intervină între făptuitor, pe de o parte, şi persoana vătămată, repre-
zentanţii legali ai persoanei vătămate lipsite de capacitatea de exerciţiu sau persoana vătămată
cu capacitate restrânsă de exerciţiu asistată de reprezentantul său legal sau alte persoane prevă-
zute de lege, pe de altă parte, în condiţiile procesului medierii, prevăzut de lege.
5. Acordul de împăcare trebuie să fie explicit, expres şi să nu fie dedus din anumite împre-
jurări. El trebuie să includă angajamentele asumate de părţi, modalităţile şi termenele de realiza-
re a acestora.
Comentariu 229
6. Împăcarea poate avea loc doar dacă ambele părţi (făptuitorul şi persoana vătămată ori re-
prezentanţii ei legali) consimt acest fapt liber. Ele sunt libere să se retragă în orice moment din
procesul de împăcare.
7. Conform art.109 alin.(2) CP, împăcarea este personală şi produce efecte juridice din
momentul pornirii urmăririi penale şi până la rămânerea definitivă a hotărârii instanţei de jude-
cată. Împăcarea se consideră personală atunci când se referă expres la persoanele care au căzut
de acord să se împace. Împăcarea părţilor produce efecte numai asupra făptuitorilor cu care s-a
realizat împăcarea. De exemplu, dacă fapta prevăzută de legea penală a fost săvârşită de 3 per-
soane, iar persoana vătămată s-a împăcat doar cu o persoană, celelalte 2 persoane nu vor profita
de efectele împăcării, iar procesul penal în privinţa lor va fi soluţionat până la sfârşit.
8. Împăcarea trebuie să intervină cel mai târziu până la rămânerea definitivă a hotărârii
pronunţate în cauză, indiferent de soluţia adoptată prin hotărârea de condamnare, achitare, de
încetare a procesului penal pe alt temei legal decât cel al împăcării. Ea poate interveni în cursul
procesului penal în orice moment: în momentul pornirii procesului penal, cercetării sau anchetei
penale, anchetei judiciare, dar numai până la rămânerea hotărârii definitive (art.109 alin.(2) CP),
adică mai înainte ca hotărârea să rămână definitivă.
9. Împăcarea trebuie să fie totală, necondiţionată şi definitivă. Împăcarea este totală atunci
când ea duce la stingerea completă a procesului atât în ceea ce priveşte latura penală, cât şi latu-
ra civilă. Împăcarea este necondiţionată atunci când stingerea conflictului nu este subordonată
niciunei condiţii. Împăcarea trebuie să fie definitivă, deoarece altfel ar constitui un act provizo-
riu, care ar lăsa deschisă calea reluării procesului penal.
10. Împăcarea părţilor stinge şi acţiunea civilă. Extinderea efectelor juridice ale împăcării
părţilor şi asupra laturii civile se explică prin faptul că acţiunea civilă în procesul penal este un
accesoriu al acţiunii penale; deoarece părţile s-au împăcat şi a dispărut acţiunea penală, este şi
normal ca să nu mai subziste nici acţiunea civilă.
11. Organul judiciar, în faţa căruia s-a produs împăcarea sau căruia i s-a înfăţişat actul de
împăcare, declară încetarea procesului penal atât cu referire la latura penală, cât şi la latura civi-
lă, din momentul (de la data) când s-a încheiat actul juridic de împăcare şi nu din momentul în
care, după caz, s-a dispus încetarea urmăririi penale sau s-a pronunţat încetarea procesului penal.
12. Conform art.276 CPP, (1) Urmărirea penală se porneşte numai în baza plângerii prea-
labile a victimei în cazul infracţiunilor prevăzute în articolele: 152 alin.(1), 153, 155, 157 alin.(1),
161, 170, 177, 179 alin.(1) şi (2), 193, 194, 197 alin.(1), 198 alin.(1), 200, 202, 203, 204 alin.(1),
274 din CP, precum şi al furtului avutului proprietarului săvârşit de minor, de soţ, rude, în paguba
tutorelui, ori de persoana care locuieşte împreună cu victima sau este găzduită de aceasta. La îm-
păcarea părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în prezentul ali-
neat, urmărirea penală încetează. Procedura în astfel de procese este generală. (5) La împăcarea
părţii vătămate cu bănuitul, învinuitul, inculpatul în cazurile menţionate în alin.(1), urmărirea pe-
nală încetează. (7) Împăcarea părţilor poate avea loc şi prin aplicarea medierii.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CA Chişinău din 29 mai 2008: „Colegiul pe-
nal, audiind părţile, examinând materialele dosarului penal, consideră recursul întemeiat şi con-
sideră necesar de încetat procesul penal în privinţa lui ZA, pe art.186 alin.(2) lit.c) şi d) CP, pe
motivul împăcării părţilor, deoarece, conform cererii părţii vătămate IO, din 29.05.2008, înainta-
tă nemijlocit în şedinţa instanţei de apel de către ultima, partea vătămată IO, nu are careva pre-
tenţii materiale faţă de ZA, şi solicită încetarea procesului penal în legătură cu împăcarea.
CP consideră constată că într-adevăr a avut loc împăcarea părţilor, cu respectarea tuturor
prevederilor legale, reglementate de art.109 CP.
Astfel, după cum rezultă din cele sus-indicate, nu există niciun impediment legal care ar
servi drept temei de a refuza încetarea procesului în legătură cu împăcarea părţilor, şi din aceste
considerente, Colegiul penal consideră necesar de casat sentinţă, cu pronunţarea unei noi hotă-
râri potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care de încetat procesul penal în privinţa
lui ZA, pe art.186 alin.(2) lit.c) şi) CP pe motivul împăcării părţilor, conform prevederilor
art.109 CP” (Decizia 1r- 165/08).
CPL al CSJ din 6.11.2007: „(...) argumentul condamnatului privind încetarea procesului
penal în privinţa sa în legătură cu împăcarea cu partea vătămată menţionată este declarativ, aces-
ta fiind o modalitate de eschivare de la ispăşirea pedepsei stabilite fiindcă conform declaraţiilor
părţii vătămate V.C. date în şedinţa instanţei de fond (f.d.115-117), paguba cauzată lui este con-
siderabilă, a solicitat să-i fie restituite sau telefoanele mobile sau costul echivalent al acestora.
Mai mult ca atât, acţiunile condamnatului sunt încadrate în baza art.190 alin.(2) lit.c) CP şi
se califică ca infracţiuni grave, adică legislaţia penală nu permite în cazul dat împăcarea cu înce-
tarea urmăririi penale” (Decizia 1ra – 912/07).
ARTICOLUL 110. NOŢIUNEA DE ANTECEDENTE PENALE

Antecedentele penale reprezintă o stare juridică a persoanei, ce apare din momentul rămâ-
nerii definitive a sentinţei de condamnare, generând consecinţe de drept nefavorabile pentru
condamnat până la momentul stingerii antecedentelor penale sau reabilitării.
1. Relaţiile juridico-penale, apărute din momentul săvârşirii infracţiunii, încetează după

stingerea antecedentelor penale (art.111 CP) sau reabilitarea judecătorească (art.112 CP).
2. Antecedentele penale sunt nişte urmări ale pedepsei penale ce apar din momentul rămâ-
nerii în vigoare a sentinţei de condamnare şi durează până la stingerea lor sau până la reabilita-
rea judecătorească a condamnatului.
3. Antecedentele penale generează consecinţe de drept nefavorabile pentru condamnat până
la momentul stingerii antecedentelor penale sau al reabilitării.
4. Antecedentele penale se iau în considerare la constatarea existenţei pluralităţii de infrac-
ţiuni, şi anume, a recidivei (art.32 alin.(2) şi art.34 CP). Conform art.34 alin.(1) CP, se consideră
recidivă comiterea cu intenţie a unei sau mai multor infracţiuni de către o persoană cu antece-
dente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie.
5. Antecedentele penale au efecte juridice şi în cazul aplicării pedepselor penale. De exem-
plu, conform art.82 alin.(2) CP, mărimea pedepsei pentru recidivă nu poate fi mai mică de jumă-
tate, pentru recidivă periculoasă este de cel puţin 2/3, iar pentru recidivă deosebit de periculoasă
– de cel puţin ¾ din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător din
PS a CP.
6. Antecedentele penale pot servi şi ca circumstanţe agravante la stabilirea pedepselor pe-
nale de către instanţa de judecată (art.77 alin.(1) lit.a) CP).
ARTICOLUL 111. STINGEREA ANTECEDENTELOR PENALE

(1) Se consideră ca neavând antecedente penale persoanele:
a) liberate de pedeapsă penală;
b) liberate, potrivit actului de amnistie, de răspunderea penală;
c) liberate, potrivit actului de amnistie sau graţiere, de executarea pedepsei pronunţate prin
sentinţa de condamnare;
d) condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă, în termenul de
probă, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu a fost anulată;
e) condamnate la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea – după executarea pedepsei;
Comentariu 231
g) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni uşoare sau mai puţin grave
– dacă au expirat 2 ani după executarea pedepsei;
h) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni grave – dacă au expirat 6
ani după executarea pedepsei;
i) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave – dacă au
expirat 8 ani după executarea pedepsei;
j) condamnate la închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni excepţional de grave – dacă
au expirat 10 ani după executarea pedepsei.
(2) Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de executa-
rea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă,
termenul stingerii antecedentelor penale se calculează pornindu-se de la termenul real al pe-
depsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei principale şi complementare.
(3) Stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi
legate de antecedentele penale.
1. Art.111 CP reglementează condiţiile de stingere a antecedentelor penale şi reabilitarea de

drept a persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi au fost eliberate de răspundere penală sau au
executat pedepsele penale numite prin sentinţele instanţelor de judecată.
2. Prin reabilitarea unui fost condamnat se înţelege reintegrarea socială completă a acestu-
ia, prin înlăturarea pentru viitor a tuturor incapacităţilor şi interdicţiilor ce decurg în general
dintr-o hotărâre a unui organ judiciar şi prin repunerea lui, în plan moral şi social, în situaţia pe
care o avea înainte de condamnare sau liberare de răspundere penală.
3. Reabilitarea de drept (stingerea antecedentelor penale) se obţine în mod automat, în vir-
tutea legii, atunci când sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (art.111 CP) pentru acorda-
rea reabilitării, de exemplu, expirarea termenelor indicate în art.111 CP şi nesăvârşirea altor in-
fracţiuni în aceste termene) fără ca să se mai ceară existenţa altor condiţii.
4. Deoarece apariţia antecedentelor penale este condiţionată de numirea unei pedepse pena-
le pentru condamnat, în cazurile de liberare de răspundere penală şi în unele cazuri de liberare
de pedeapsa penală (expres indicate în lege – art.53, 89 CP), persoana se consideră fără antece-
dente penale.
5. La art.111 alin.(1) lit.a) CP se atribuie numai acele persoane liberate de pedeapsa penală
în conformitate cu art.93 CP (liberarea de pedeapsă a minorilor), art.94 CP (liberarea de pedeap-
să datorită schimbării situaţiei) şi art.97 CP (liberarea de pedeapsa penală datorită expirării ter-
menului de prescripţie a executării sentinţei de condamnare). Celelalte cazuri de liberare de pe-
deapsa penală, prevăzute în Capitolul IX CP, nu duc la stingerea antecedentelor penale, deoare-
ce persoana are unele decăderi din drepturi şi unele obligaţiuni, indicate expres în articolele res-
pective ale Capitolului IX CP şi exprimate în sentinţa de condamnare, cât şi alte limitări prevă-
zute de lege, cum ar fi, de exemplu, concedierea din serviciu a unor categorii de persoane (mili-
tarii, poliţiştii etc.).
6. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.111 alin.(1) lit.b) CP se pro-
duce din momentul emiterii ordonanţei de încetare a procesului penal potrivit actului de amnistie
de către organul de anchetă penală sau de către procuror, sau din momentul emiterii sentinţei
(deciziei) de încetare a procesului penal de către instanţa de judecată.
7. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.111 alin.(1) lit.c) CP (libera-
rea de executarea pedepsei penale potrivit actului de amnistie) se produce din momentul emiterii
sentinţei de condamnare si de numire a pedepsei penale de către instanţa de judecată sau din
momentul emiterii deciziei de către instanţa ierarhic superioară despre liberarea condamnatului
de pedeapsă potrivit actului de amnistie.
8. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.111 alin.(1) lit.c) CP (liberarea

de executarea pedepsei penale potrivit actului de graţiere) se produce din momentul emiterii De-
cretului Preşedintelui RM despre graţierea totală a condamnatului (a se vedea şi comentariul de la
art.108 CP). Graţierea parţială a condamnatului nu produce stingerea antecedentelor penale.
9. Stingerea antecedentelor penale în cazurile prevăzute în art.111 alin.(1) lit.d) CP în
privinţa persoanelor condamnate cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei se pro-
duce din momentul expirării termenului de probă stabilit prin sentinţa instanţei de judecată
în conformitate cu art.90 CP, sau din momentul pronunţării încheierii instanţei de judecată
despre anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale în conformitate cu art.90
alin.(8) CP.
10. În cazul condamnării persoanei la o pedeapsă mai blândă decât închisoarea, anteceden-
tele penale, conform art.111 alin.(1) lit.e) CP, se sting automat, îndată după executarea pedepsei.
Pedepse mai blânde decât închisoarea sunt toate celelalte pedepse penale pentru persoanele fi-
zice, indicate în art.62 CP, cu excepţia detenţiunii pe viaţă (art.71 CP). Aceste pedepse pot fi
amenda (art.64 CP), munca neremunerată în folosul comunităţii (art.67 CP) etc. Antecedentele
penale în cazul amenzii se sting odată cu achitarea integrală a sumei amenzii, în cazul arestului –
la sfârşitul ultimei zile de arest executat.
11. În cazul executării pedepselor sub formă de privaţiune de libertate sau detenţiune pe vi-
aţă, antecedentele penale se sting după expirarea unor termene concrete indicate expres în
art.111 alin.(1) lit.g)-j) CP. Durata termenelor de stingere a antecedentelor penale depinde de
termenul pedepsei executate efectiv. De exemplu, dacă persoana a executat pedeapsa privaţiunii
de libertate pe un termen de 1 an, antecedentele penale se vor stinge după expirarea termenului
de 2 ani din momentul executării efective a acestei pedepse etc.
12. Dacă condamnatul, în modul stabilit de lege, a fost liberat înainte de termen de execu-
tarea pedepsei sau partea neexecutată a pedepsei i-a fost înlocuită cu o pedeapsă mai blândă,
termenul stingerii antecedentelor penale se calculează, conform art.111 alin.(2) CP, pornindu-se
de la termenul real al pedepsei executate, din momentul liberării de executarea pedepsei princi-
pale şi complementare.
13. Stingerea antecedentelor penale, conform art.111 alin.(3) CP, anulează toate incapacită-
ţile şi decăderile din drepturi legate de antecedentele penale. Acest fapt înseamnă reabilitarea
totală a persoanei: ea nu se mai consideră condamnată, poate să practice orice activitate legală,
chiar şi acele activităţi, care sunt interzise persoanelor condamnate, deoarece după stingerea an-
tecedentelor penale persoana nu mai poate fi considerată condamnată.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CA Chişinău din 26 iunie 2008: „Instanţa de
fond eronat a reţinut ca circumstanţă agravantă faptul că infracţiunea a fost comisă de o persoa-
nă care anterior a mai comis o infracţiune (f.d. 109 verso), deoarece antecedentele penale sunt
stinse şi în aşa împrejurări nu putem reţine în sarcina inculpatului G.S o atare circumstanţă agra-
vantă” (Decizia 1ra-187/08).
CP al CSJ din 4.07.2007: „În partea măsurii de pedeapsă stabilită condamnatului, Colegiul
consideră că şi în această latură decizia instanţei de apel corespunde prevederilor legii şi proce-
durii de stabilire a pedepsei. După cum a motivat instanţa de apel, prima instanţă greşit a reţinut
ca o circumstanţă agravantă precum că anterior B. a fost condamnat, deoarece antecedentul pe-
nal este stins.
Conform art.111 alin.(3) CP, stingerea antecedentelor penale anulează toate incapacităţile şi
decăderile din drepturi legate de antecedente penale. Prin urmare, această circumstanţă corect s-
a reţinut de instanţa de apel în favoarea condamnatului” (Decizia 1ra-659/07).
Comentariu 233
ARTICOLUL 112. REABILITAREA JUDECĂTOREASCĂ

(1) Dacă persoana care a executat pedeapsa penală a dat dovadă de o comportare irepro-
şabilă, la cererea sa, instanţa de judecată poate anula antecedentele penale până la expirarea
termenelor de stingere a acestora. Drept condiţii pentru primirea cererii de reabilitare judecă-
torească pot fi:
a) condamnatul nu a comis o nouă infracţiune;
b) a expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut la art.111 alin.(1) şi (2);
c) condamnatul a avut o comportare ireproşabilă;
d) condamnatul a achitat integral despăgubirile civile, la plata cărora a fost obligat prin
hotărâre judecătorească, precum şi cheltuielile de judecată;
e) condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste, a atins
vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă.
(2) Reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din drepturi legate de antece-
dentele penale.
(3) În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o nouă cerere decât după
un an.
(4) Anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în care, după acordarea ei, s-a
descoperit că cel reabilitat a mai avut o condamnare care, dacă ar fi fost cunoscută, conducea
la respingerea cererii de reabilitare.
1. Reabilitarea judecătorească nu este obţinută în mod automat, ci numai prin intervenţia

organelor judecătoreşti. Caracteristic reabilitării judecătoreşti este faptul că, pentru reabilitarea
unui condamnat, nu este suficient să fie îndeplinite condiţiile de reabilitare prevăzute de lege, ci
este necesară constatarea judecătorească a îndeplinirii acestora şi pronunţarea reabilitării con-
damnatului prin hotărâre judecătorească.
2. Procedura reabilitării judecătoreşti poate fi pornită doar la cererea persoanei care execută
pedeapsa. Aceste prevederi legale, prevăzute în art.112 alin.(1) CP, indică asupra faptului că
reabilitarea judecătorească nu poate fi iniţiată din oficiu sau la cererea altor persoane sau organe.
3. Art.112 alin.(1) lit.a)-e) CP prevede condiţiile de acordare a reabilitării judecătoreşti,
acestea fiind:
4. Condamnatul să nu fi comis o nouă infracţiune. Această condiţie presupune faptul ca
persoana condamnă să nu fi săvârşit vreo infracţiune în perioada cât antecedentele penale nu
sunt stinse. Deoarece legea nu indică exhaustiv categoriile de infracţiuni care ar împiedica apli-
carea reabilitării judecătoreşti, rezultă că orice infracţiune, prevăzută de PS a CP, săvârşită de
către condamnat până la stingerea antecedentelor penale împiedică aplicarea reabilitării judecă-
toreşti. În cazul aplicării pedepsei penale pentru noua infracţiune, reabilitarea judecătorească va
putea fi aplicabilă doar după executarea pedepsei pentru noua infracţiune şi în prezenţa condiţii-
lor prevăzute expres în art.112 CP.
5. Dacă pentru noua infracţiune s-a pornit urmărirea penală împotriva condamnatului, cere-
rea de reabilitare judecătorească nu este respinsă, dar examinarea sa se va suspenda până la solu-
ţionarea învinuirii.
6. Să fi expirat cel puţin jumătate din termenul prevăzut de art.111 alin.(1) şi (2) CP. Spre
deosebire de reabilitarea de drept (art.111 CP), pentru care legea prevede un termen de reabilita-
re unic şi fix, pentru reabilitarea judecătorească sunt prevăzute termene mai multe, diferenţiate
în raport cu diferite categorii de condamnări şi ţinându-se cont de comportamentul condamnatu-
lui. De exemplu, dacă condamnatul a executat pedeapsa de 4 ani privaţiune de libertate pentru o
infracţiune gravă, antecedentele penale se vor stinge (reabilitarea de drept) peste 6 ani după exe-
cutarea efectivă a pedepsei (art.111 alin.(1) lit.h) CP). Reabilitarea judecătorească va putea fi
aplicată în acest caz, conform art.112 alin.(1) lit.b) CP, peste 3 ani după executarea efectivă a
pedepsei.
7. Condamnatul a avut o comportare ireproşabilă. Reabilitarea judecătorească nu poate fi
obţinută în situaţia în care condamnatul nu dovedeşte că a avut tot timpul o comportare irepro-
şabilă, că a respectat întocmai legile şi regulile de convieţuire socială, dovedind astfel că s-a în-
dreptat şi că merită reintegrarea socială completă şi din punct de vedere juridic. Pentru verifica-
rea îndeplinirii acestei condiţii instanţa de judecată trebuie să administreze probe din care să re-
zulte conduita bună a condamnatului la locul de muncă, în societate şi în familie pe toată perioa-
da de la executarea pedepsei până la soluţionarea cererii de reabilitare.
8. Art.112 alin.(1) lit.d) CP prevede faptul ca condiţie de admitere a cererii de reabilitare
judecătorească şi faptul ca persoana condamnată să fi achitat integral despăgubirile civile, la pla-
ta cărora a fost obligat prin hotărâre judecătorească, precum şi cheltuielile de judecată. Nu pot fi
invocate drept încălcări ale acestei condiţii cazurile de neachitare a despăgubirilor civile în cazu-
rile când partea civilă a renunţat benevol la despăgubiri.
9. În cazul în care instanţa de judecată constată că neîndeplinirea acestei condiţii nu se da-
torează relei-voinţe a condamnatului, ea poate admite cererea acestuia de reabilitare.
10. Art.112 alin.(1) lit.e) CP prevede drept condiţie de admitere a cererii de reabilitare ju-
decătorească şi faptul ca persoana condamnată îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin
alte mijloace oneste, a atins vârstă de pensionare sau este incapabil de muncă. Aceste condiţii
pot exista separat, de exemplu, într-un caz condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă
sau prin alte mijloace oneste, în alt caz a atins vârstă de pensionare, iar în al treilea, este incapa-
bil de muncă.
11. Condamnatul îşi are asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste atunci
când are loc de lucru permanent sau provizoriu, lucrează ocazional, sezonier etc., sau are sufici-
ente mijloace de existenţă sub formă de depuneri în bancă, în cazul succesiunii etc. Nu se consi-
deră asigurată existenţa prin muncă sau prin alte mijloace oneste în cazul cerşetoriei, afacerilor
cu droguri, jocurilor de noroc etc. a condamnatului.
12. Conform art.112 alin.(2) CP, reabilitarea anulează toate incapacităţile şi decăderile din
drepturi legate de antecedentele penale (a se vedea şi comentariul de la art.111 alin.(3) CP).
13. Conform art.112 alin.(3) CP, în caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate
face o nouă cerere decât după un an. Termenul de un an se calculează de la data respingerii cere-
rii de reabilitare. Dacă în această perioadă de un an survine reabilitarea de drept prevăzută în
art.111 CP, antecedentele penale se sting automat, nemaifiind necesară reabilitarea judecăto-
rească.
14. Conform art.112 alin.(4) CP, anularea reabilitării judecătoreşti se efectuează în cazul în
care, după acordarea ei, s-a descoperit că persoana reabilitată a mai avut o condamnare care, da-
că ar fi fost cunoscută, conducea la respingerea cererii de reabilitare. Cauza anulării reabilitării
judecătoreşti o constituie deci existenţa, la momentul pronunţării hotărârii de reabilitare, a unei
condamnări definitive a petiţionarului, necunoscută instanţei, condamnare intervenită înăuntrul
termenului de reabilitare sau al termenului de suspendare condiţionată a executării pedepsei
(art.90 CP) şi descoperită după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a acordat reabilitarea.
Comentariu 235
Capitolul XII
CALIFICAREA INFRACŢIUNII
Doctrină: Borodac A., Calificarea infracţiunilor, Ed.Ştiinţa, Ch., 1996; Codul penal al RM,
Comentariu, Ed.Arc, Ch., 2003; Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C., Holban V., Popovici
T., Ulianovschi Gh., Ulianovschi X., Ursu N., Codul penal, Comentat şi adnotat, Ed.Cartier Ju-
ridic, Ch., 2005, Berliba V., Cojocaru R., Infracţiunea continuă şi continuată în legea penală a
RM (RDP, 4, B., 2006), Borodac A., Gherman M., Calificarea infracţiunilor, Ed.Tipografia Cen-
trală, Ch., 2006.
ARTICOLUL 113. NOŢIUNEA DE CALIFICARE A INFRACŢIUNII

(1) Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespun-
derii exacte între semnele faptei prejudiciabile săvârşite şi semnele componenţei infracţiunii,
prevăzute de norma penală.
(2) Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii penale de că-
tre persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători.
1. Subliniem din start că legiuitorul i-a atribuit sintagmei calificare a infracţiunii utilizate
în ipoteza normei prevăzute la art.113 alin.(1) CP sensul deplin al încadrării juridice a infracţi-
unii. Din aceste considerente, în conţinutul interpretării doctrinare, folosirea termenului de înca-
drare juridică a infracţiunilor echivalează cu noţiunea atribuită de legiuitor calificării infracţiu-
nilor. Calificarea infracţiunilor redată prin prisma acestor interpretări are cu totul alt conţinut.
2. Calificarea infracţiunii constituie stabilirea caracterului penal al unei fapte, încadrarea în
textul de lege care o prevede şi o sancţionează şi determinarea, în fapta comisă, a condiţiilor ce-
rute de norma de incriminare pentru existenţa acelei infracţiuni. Cât priveşte încadrarea juridică,
aceasta constituie operaţiunea realizată de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi
judecători, prin care se stabileşte concordanţa deplină între acţiunea concretă săvârşită de către
făptuitor şi norma penală specială care incriminează acea acţiune, precum şi în raport cu dispozi-
ţiile penale generale aplicabile faptei comise. Anume noţiunea de încadrare juridică este folosită
pentru realizarea normelor procesual-penale, iar calificarea juridică echivalează cu incriminarea
faptei în limitele conţinutului legii penale.
3. Încadrarea juridică temeinică şi legală implică în mod obligatoriu cunoaşterea şi stabili-
rea exactă a situaţiei de fapt în întreaga desfăşurare a procesului penal; înţelegerea deplină a
conţinutului normelor penale speciale şi generale şi dexterităţile de aplicare a lor la infracţiunile
concrete săvârşite.
4. Din punct de vedere tehnic, încadrarea juridică a infracţiunilor constituie invocarea con-
cretă şi precisă a normei corespunzătoare a legii penale. Pornind de la specificul diferitelor nor-
me cu caracter penal, nu fiecare trimitere la normă poate fi apreciată drept încadrare juridică. În
primul rând, concluzia finală în procesul încadrării juridice a infracţiunilor conţine invocarea
normei penale speciale. În acest ultim caz, în funcţie de structura tehnică elaborată de către legi-
uitor la calificarea infracţiunii, pot fi identificate următoarele posibilităţi: articol/articole, arti-

col/articole-alineat/alineate, articol/articole-alineat/alineate-literă/litere.
5. În cea mai mare parte a cazurilor se face trimitere la o singură normă – norma din PS a
CP. În alte cazuri, această invocare, în sens unic, nu este posibilă – în virtutea dispoziţiilor nor-
mative cu caracter special ori a realităţilor faptice manifestate. În baza celui dintâi temei, evi-
denţiem faptul că unele norme din PS a CP nu pot fi aplicate de sine stătător, ci numai în con-
curs cu alte norme (de exemplu, art.351 CP), iar potrivit celui de-al doilea temei enunţăm anu-
mite posibilităţi de comitere a unui concurs de infracţiuni, temei care oferă posibilitate de alega-
re a două sau mai multor norme din PS a CP.
6. Trimiterea la normele PG a CP, cu unele excepţii, nu constituie o încadrare juridică a in-
fracţiunii, dar anume cu ajutorul acestora, în cea mai mare parte a cazurilor, se determină sem-
nele conţinutului normativ al normelor speciale. Chiar şi în cazurile de invocare a posibilităţilor
de depenalizare nu este vorba de o încadrare juridică. Excepţiile enunţate sunt determinate de
punerea în acţiune a unor norme de extindere. Legea penală operează cu anumite norme de ex-
tindere a incriminării în cazul unor activităţi infracţionale atipice. Este vorba, în special, de nor-
mele prevăzute în art.26 CP (pregătirea de infracţiune), art.27 CP (tentativa de infracţiune), când
se constată o activitate infracţională neconsumată şi se impune precizarea aceasta, fiind făcută
prin invocarea normelor descrise în PG, alăturate normelor de incriminare. Or, legiuitorul ope-
rează în PS a CP doar cu fapte consumate. De asemenea, ideea PS a CP rezultă din aprecierea
infractorului în calitate de autor al infracţiunii. În cazul constatării unei participaţii penale (art.41
CP), acţiunile autorului sunt încadrate numai în baza normei de incriminare, fără trimitere la
norma de extindere a incriminării, deoarece acesta realizează activitatea tipică descrisă în dispo-
ziţia articolului din PS a CP; acţiunile coautorilor vor fi încadrate potrivit normelor PS care au
caracter de incriminare. În funcţie de faptul dacă conţinutul normei prevede ori nu în mod ex-
pres semnul accidental săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane (exceptând situa-
ţiile unor pluralităţi naturale de făptuitori), faptele coautorilor sunt încadrate în limitele acestui
semn ori în baza variantei-tip, în acest din urmă caz fiecare având caracter individual de încadra-
re; acţiunile organizatorului, ale instigatorului şi ale complicelui vor fi încadrate potrivit celor
două norme: cea de incriminare a activităţii tipice a autorului, prevăzută în PS, şi cea care pre-
vede activităţile atipice ale organizatorului, instigatorului şi ale complicelui – potrivit art.42
alin.(3), (4) şi (5) CP.
7. Încadrarea juridică a infracţiunilor urmează trei etape: stabilirea circumstanţelor reale ale
cauzei; identificarea normei juridico-penale, care prevede fapta prejudiciabilă săvârşită; consta-
tarea corespunderii semnelor faptei prejudiciabile săvârşite cu semnele unei componenţe de in-
fracţiune prevăzute de norma juridico-penală eludată.
8. În procesul de încadrare juridică a infracţiunilor are loc trecerea de la o formă a cunoaş-
terii (iniţială) la alta (de decizie). Cunoaşterea iniţială este acea obţinută în urma analizei semne-
lor faptei săvârşite şi cunoaşterea determinată de conţinutul normei juridico-penale aplicate. Cu-
noaşterea decisivă constituie însuşi rezultatul încadrării juridice a infracţiunii, în care sunt eva-
luate faptele infracţionale.
9. Încadrarea juridică a infracţiunilor nu trebuie evaluată ca un act momentan, însă ca o rea-
lizare consecutivă a unui şir întreg de acţiuni logice, orientate spre relevarea semnelor faptei ca-
re au importanţă juridică, a conţinutului normei aplicabile şi constatarea unei identificări între
acestea.
10. Potrivit art.113 alin.(2) CP, încadrarea juridică oficială a infracţiunii se efectuează la
toate etapele procedurii penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către
judecători. Această modalitate a încadrării juridice a infracţiunilor este realizată în situaţia fiecă-
rei cauze penale concrete la emiterea ordonanţei de începere a urmăririi penale, a ordonanţei de
Comentariu 237
punere sub învinuire, rechizitoriului, în anumite cazuri, a ordonanţei de modificare a învinuirii

de către procuror în instanţa de judecată şi la emiterea sentinţei.
11. Spre deosebire de încadrarea juridică oficială, cea neoficială evocă stabilirea caracteru-
lui penal al unei fapte comise, a condiţiilor cerute de norma de incriminare pentru existenţa ace-
lei infracţiuni, procedeu realizat de către persoanele ocupate cu activitatea ştiinţifică, autori de
manuale, studenţi etc. Încadrarea juridică neoficială nu produce efecte juridice, ci are un rol de
bază în dezvoltarea ştiinţei dreptului penal, elaborarea proiectelor de lege etc.
12. În procesul calificării infracţiunilor, legiuitorul evaluează infracţiunile în funcţie de
gradul prejudiciabil al acestora, stabilindu-le o pedeapsă adecvată. Numai încadrarea juridică
corectă a acestora determină aplicarea strictă a principiului legalităţii, caracterului personal al
răspunderii penale şi individualizării răspunderii şi pedepsei penale.
ARTICOLUL 114. CALIFICAREA

INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL UNUI CONCURS DE INFRACŢIUNI
Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni, determinat la art.33, se efec-
tuează cu invocarea tuturor articolelor sau alineatelor unui singur articol din legea penală care
prevăd faptele prejudiciabile săvârşite.
1. Concursul de infracţiuni presupune comiterea de către o persoană, în condiţiile prescrise

de art.33 CP, a două sau a mai multor fapte infracţionale. În art.114 CP sunt stabilite regulile de
încadrare a concursului de infracţiuni, axate pe ideea obligativităţii aplicării pentru faptele aflate
în concurs a unei pluralităţi de norme incriminatorii, astfel încât făptuitorului să-i fie aplicată o
pedeapsă echitabilă pentru infracţiunile săvârşite.
2. Prescriind obligativitatea aplicării unei pluralităţi de norme pentru concursul de infracţi-
uni, legiuitorul a lăsat să se înţeleagă că, în cazul unităţii infracţionale şi a concurenţei normelor
juridico-penale, devine aplicabilă o singură normă din PS a CP.
3. Prin luarea în considerare a naturii juridice aferente faptelor prejudiciabile ce alcătuiesc
concursul de infracţiuni, dispoziţia art.114 CP stabileşte două reguli de calificare a instituţiei
vizate:
 invocarea a două sau a mai multor articole din PS a CP;
 invocarea a două sau a mai multor alineate ale unui singur articol din PS a CP.
4. De menţionat că prezenta formulare a art.114 CP este axată pe vechiul concept legal al
concursului de infracţiuni, în care legiuitorul instituia obligativitatea prevederii faptelor concu-
rente la diferite articole sau alineate ale unui singur articol din CP. Potrivit noilor modificări
normative, pentru existenţa concursului o asemenea condiţie nu mai apare ca obligatorie, fapt ce
solicită intervenţia legiuitorului autohton în vederea reformulării art.114 CP, în corespundere cu
noul concept legal al concursului de infracţiuni promovat de către legiuitorul nostru.
5. Prima regulă de încadrare, consacrată de art.114 CP, se aplică în privinţa concursului ete-
rogen, alcătuit din infracţiuni îndreptate împotriva unor obiecte juridice distincte sau a căror na-
tură juridică este diferită (de exemplu, omor intenţionat şi viol). Regula devine funcţionabilă şi
pentru concursul omogen de infracţiuni, constituit din infracţiuni ale căror semne sunt descrise
în articole distincte (de exemplu, furt şi tâlhărie). La încadrarea concursului de infracţiuni, în
formele semnalate, urmează a fi invocate toate articolele care prevăd răspunderea penală pentru
faptele ce intră în concurs.
6. A doua regulă vizează concursul omogen de infracţiuni, constituit din fapte prevăzute de
un singur articol din PS a CP. În acest caz, făptuitorul săvârşeşte de două sau de mai multe ori
una şi aceeaşi faptă descrisă de un articol incriminator al PS a CP. Configuraţia infracţiunilor ce

alcătuiesc concursul de infracţiuni în situaţia semnalată se poate prezenta sub următoarele varie-
tăţi: două sau mai multe variante tipice ale unei infracţiuni (furt neagravat urmat de săvârşirea
unui alt furt neagravat); varianta-tip plus una sau mai multe variante-agravante ale infracţiunii
ori viceversa (de exemplu, furt neagravat urmat de comiterea unui furt agravat); două sau mai
multe variante agravate ale infracţiunii prevăzute la diferite alineate ale unui articol din PS a CP
(de exemplu, furtul agravat prevăzut de art.186 alin.(2), urmat de un furt agravat prevăzut de
art.186 alin.(3) CP); două sau mai multe variante agravante ale infracţiunii prevăzute de unul şi
acelaşi alineat sau literă a normei de incriminare (furt agravat prevăzut de art.186 alin.(2) CP,
urmat de furt agravat prevăzut de acelaşi alineat al art.186 CP).
7. De la cea de-a doua regulă de încadrare a concursului omogen de infracţiuni, alcătuit din
fapte infracţionale identice, la art.33 CP este prevăzută o situaţie de excepţie. Potrivit textului de
lege, activitatea infracţională urmează a fi încadrară după regulile unităţii de infracţiuni în cazu-
rile „...când săvârşirea a două sau mai multe infracţiuni este prevăzută în articolele părţii spe-
ciale a prezentului cod în calitate de circumstanţe care agravează pedeapsa”. Situaţiile de să-
vârşire reiterativă a unei infracţiuni identice, în atare condiţii, intră în sfera de aplicare a infrac-
ţiunii unice, dacă infracţiunea este descrisă printr-un semn calificativ prin care este dozată răs-
punderea penală pentru săvârşirea reiterativă a aceleiaşi fapte infracţionale (de exemplu, violul
neagravat urmat de un alt viol neagravat prevăzut de art.171 alin.(2) lit.a) CP).
8. Totodată, şi în situaţia de excepţie invocată anterior, devin funcţionabile regulile de în-
cadrare a concursului de infracţiuni atunci când: una dintre infracţiunile reiterative a fost între-
ruptă la o altă etapă a activităţii infracţionale (de exemplu, infracţiunea consumată a fost urmată
de o pregătire sau o tentativă de infracţiune, ori viceversa); la săvârşirea infracţiunilor reiterati-
ve, făptuitorul a avut diferite contribuţii infracţionale în calitate de participant (de exemplu, la
prima infracţiune, făptuitorul a avut calitatea de autor, iar la cealaltă – de organizator, instigator
sau complice, ori viceversa).
9. Soluţiile invocate sunt susţinute şi în HP CSJ din 28.06.2004/23, Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor, în care, la pct.24, instanţa supremă
explică „în cazurile în care, după vreuna din infracţiunile prevăzute la alin.(1) art.186-192 CP, a
fost săvârşită: (...) c) o infracţiune care a fost întreruptă la o altă etapă a activităţii infracţionale
(de exemplu, când furtul consumat a fost urmat de tentativa de furt sau pregătirea de furt, ori
viceversa); d) o infracţiune în care făptuitorul a avut un alt rol juridic (de exemplu, în primul caz
a fost autor, iar în cel de-al doilea – organizator, instigator sau complice, ori viceversa), califica-
rea se face conform regulilor concursului de infracţiuni” (BCSJ, 8, 2004).
ARTICOLUL 115. CALIFICAREA

INFRACŢIUNILOR ÎN CAZUL CONCURENŢEI NORMELOR PENALE
(1) Concurenţa normelor penale presupune săvârşirea de către o persoană sau de către un
grup de persoane a unei fapte prejudiciabile, cuprinse în întregime de dispoziţiile a două sau
mai multor norme penale şi constituind o singură infracţiune.
(2) Alegerea uneia din normele concurente care reflectă cel mai exact natura juridică a
faptei prejudiciabile comise se efectuează în condiţiile art.116-118.
1. Concurenţa normelor penale prezumă existenţa unei singure situaţii faptice cu caracter
infracţional (adică este comisă o singură faptă sau un singur sistem de fapte prejudiciabile, spre
deosebire de unele forme de manifestare a unităţii ori a pluralităţii de infracţiuni), care cade în
mod deplin sub incidenţa semnelor a două sau mai multor norme penale, încadrarea fiind posibi-
lă în baza oricărei norme dintre acestea, însă se invocă doar una.
Comentariu 239
2. În acest context, trebuie aleasă anume norma (doar una dintre mai multe) care reflectă cel
mai exact natura juridică şi socială a faptei prejudiciabile comise, care prevede un cumul mai
mare de semne ale faptei infracţionale comise în realitate şi, concomitent, se răsfrânge, în afară
de fapta infracţională respectivă, asupra unui număr mai redus de alte modalităţi normative ale
infracţiunii (care este mai deplină, mai amplă după conţinut şi mai restrânsă ca volum). Între
normele concurente există o legătură intrinsecă şi interdependentă. Caracteristica generală a
normelor, care se află în concurenţă, constă în faptul că acestea cu diferit grad de generalizare şi
cu diferită deplinătate prevăd semnele uneia şi aceleiaşi infracţiuni. Corespunzător, atât la nive-
lul conţinutului, cât şi la nivelul volumului, aceste norme parţial coincid.
3. Deseori regulile de concurenţă se înlocuiesc în fapt cu aplicarea normei care prevede in-
fracţiunea mai gravă. Într-o mare varietate a cazurilor, norma mai deplină prevede fapta infracţi-
onală comisă şi, de regulă, ea prevede şi o sancţiune mai aspră comparativ cu norma care o cu-
prinde doar parţial. Ea pune accent, în principiu, pe o gamă mai largă de relaţii sociale apărute în
calitate de obiect al infracţiunii, prevede fapte mai complexe, precum şi consecinţe mai grave.
Însă a ne baza întotdeauna şi exclusiv pe această modalitate de soluţionare a problemelor de
concurenţă, adică pe compararea sancţiunilor conţinute în două sau mai multe articole, ar fi, evi-
dent, greşit. Rolul multilateral al sancţiunii, în comparaţie cu conţinutul componenţei de infrac-
ţiune, poate fi determinat în mod evident în cazul concurenţei dintre norma generală şi norma
specială. Multe norme speciale nu agravează, ci atenuează răspunderea penală comparativ cu
norma generală. Această situaţie îşi are explicaţia în faptul că, cu certitudine, legiuitorul, prevă-
zând cazurile particulare în normele speciale, a apreciat şi gradul prejudiciabil al acestor infrac-
ţiuni. Încercând a aplica întotdeauna o normă mai aspră, se ignorează această apreciere impusă
de către legiuitor.
4. Dacă în procesul încadrării juridice este exclusă (abrogată) una dintre normele concuren-
te, fapta infracţională comisă urmează a fi încadrată în baza normei care a rămas în vigoare şi,
de fapt, acţiona la momentul comiterii infracţiunii.
5. Potrivit art.115 alin.(2) CP concurenţa normelor juridico-penale îşi găseşte cadrul norma-
tiv în contextul normelor prevăzute de art.116-118 CP. Evaluând aceste norme, determinăm ur-
mătoarele forme de exprimare a instituţiei analizate:
 concurenţa dintre o normă generală şi o normă specială (art.116 CP). Ca modalitate a
acesteia se evidenţiază concurenţa dintre două norme speciale (art.117 CP). Or, anume cea de-a
doua formă de manifestare a concurenţei este posibilă în virtutea existenţei doar a celei dintâi.
Concurenţa dintre două norme speciale, în baza art.117 CP, are trei varietăţi, care vor fi supuse
ulterior analizei şi comentării;
 concurenţa dintre o normă-parte şi o normă-întreg (art.118 CP).
6. Dacă în contextul unor norme penale se constată prezenţa mai multor categorii de concu-
renţă (concurenţa dintre o normă generală şi o normă specială şi concurenţa dintre o normă-parte
şi o normă-întreg), concluzia finală trebuie să fie aceeaşi.
ARTICOLUL 116. CALIFICAREA INFRACŢIUNILOR

ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE NORMELE GENERALE ŞI CELE SPECIALE
(1) Normă generală se consideră norma penală care prevede două sau mai multe fapte pre-
judiciabile, iar normă specială – norma penală care prevede numai cazurile particulare ale
acestor fapte.
(2) În cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma spe-
cială.
1. Prima categorie de concurenţă a două norme juridico-penale este caracterizată prin faptul
că una dintre normele concurente prevede un anumit cerc de fapte prejudiciabile, iar cea de-a
doua normă – cazurile particulare ale acestui cerc larg de fapte. Este vorba de concurenţa dintre
o normă generală şi o normă specială. Dacă este necesar să comparăm mai multe norme care
concurează de la general la special, în cazul tuturor normelor concurente în asemenea modalitate
sunt prezente anumite semne comune, care au un anumit grad de abstractizare (de fapt, specific
fiecărei componenţe de infracţiune), însă cel mai scăzut nivel de abstractizare este în cazul nor-
mei speciale.
2. Potrivit art.116 alin.(1) CP, norma generală se consideră norma penală care prevede două
sau mai multe fapte prejudiciabile, iar norma specială – norma penală care prevede numai cazu-
rile particulare ale acestor fapte. În acest context, norma generală cuprinde un conţinut generic,
iar cea specială – un conţinut tipic de infracţiune. Drept conţinut tipic apar normele care indică
fapte infracţionale şi, evident, se includ în limitele conţinutului generic respectiv, dar la care se
adaugă şi anumite semne speciale. Norma specială se află într-o legătură strânsă cu cea generală,
constituie o continuare logică a acesteia, o varietate a ei.
3. În corespundere cu principiile de încadrare juridică a infracţiunilor şi în baza art.116
alin.(2) CP, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma
specială. Nu are importanţă convenţionalitatea sancţiunilor acestor norme.
4. Norma generală este rezervată pentru anumite situaţii care nu sunt expres prescrise de
norma specială. Această soluţie este dictată de faptul că legiuitorul, delimitând norma specială
din spectrul amplu de fapte pe care le conţine norma generală, a determinat în mod direct rapor-
tul faţă de asemenea varietate a faptelor prejudiciabile.
5. Norma generală şi norma specială pot fi aplicate în procesul încadrării juridice şi conco-
mitent. Aceasta, însă, are loc doar în cazurile în care se constată un concurs real de infracţiuni.
6. Concurenţa dintre norma generală şi norma specială poate fi parţială sau deplină.
7. Concurenţa dintre norma generală şi norma specială poate avea mai multe varietăţi. Una
dintre ele este situaţia în care sunt prezente două (sau mai multe) articole aparte din PS, unul
dintre care are caracter general, iar altul – caracter special.
8. Concurenţa însă poate interveni şi între două modalităţi normative incluse în cadrul unei
singure norme prin diferite alineate. Este vorba despre concurenţa între componenţa de bază şi
componenţa circumstanţială. Evident că oricare componenţă circumstanţială are prioritate faţă
de componenţa de bază. În cazul în care există o concurenţă dintre o componenţă de bază şi o
componenţă circumstanţială cu efect agravant, lipsa ultimei determină încadrarea potrivit primei
norme.
9. Astfel, potrivit HP CSJ din 22.11.2004, 37, pct.6, Cu privire la practica aplicării legisla-
ţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii: conform alin.(2) şi (3) ale
art.165 şi 206 CP răspunderea penală poate surveni în cazurile când dispoziţiile alineatelor (1)
din aceste articole sunt însoţite de calificativele respective // BCSJ,8, 2005.
10. Asemenea regulă se aplică şi în cazul în care există o concurenţă dintre o normă gene-
rală şi o normă specială cu efect atenuant, însă incriminate în articole distincte din legea penală.
11. Aplicarea eronată a normei generale în locul celei speciale, ori invers, ar însemna că
norma care, de fapt, corespunde faptei comise este substituită cu o normă mult mai severă ori
mai blândă (în mare parte), însă întotdeauna mai largă sau mai redusă ca volum.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2002: „(...) acţiunile persoanei
legate de punerea în circulaţie a banilor falşi pot fi încadrate ca escrocherie doar în cazul în care
bancnotele (ori monedele) false vădit nu corespund cu cele autentice şi în mod normal nu pot fi
puse în circulaţie, însă persoana urmăreşte intenţia de înşelare şi profită de anumite condiţii, lip-
Comentariu 241
să de iluminare, vederea slabă a persoanei înşelate şi alte asemenea condiţii...” (Decizia 1ca-
13/2002).

ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE DOUĂ NORME SPECIALE
Concurenţa dintre două norme speciale are următoarele varietăţi:
a) dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe
agravante – infracţiunea se califică în baza celei cu circumstanţe atenuante;
b) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante – infracţiunea se cali-
fică în baza normei penale care prevede pedeapsa mai blândă;
c) dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante – infracţiunea se cali-
fică în baza normei penale care prevede o pedeapsă mai aspră.
1. Ca modalităţi ale normelor speciale apar conţinuturile cu circumstanţe agravante sau cu

circumstanţe care atenuează răspunderea penală. Din aceste specificări, putem determina anumi-
te modalităţi ale concurenţei dintre două norme speciale, care au un cadru legal bine determinat
(art.117 CP):
 dintre componenţa de infracţiune cu circumstanţe atenuante şi alta cu circumstanţe agra-
vante;
 dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe atenuante;
 dintre două componenţe de infracţiuni cu circumstanţe agravante.
2. În cazul concurenţei dintre două norme speciale, trebuie aplicată norma care conţine mai
multe semne speciale, ce se răsfrâng asupra unui cerc mai restrâns de situaţii. Cu alte cuvinte,
concurenţa dintre mai multe norme speciale trebuie soluţionată în favoarea normei cu caracter
mai special, indiferent de faptul care pedeapsă este prevăzută de această normă – mai blândă sau
mai aspră. Această regulă îşi are explicaţia în faptul că legiuitorul, bazându-se nu numai pe exis-
tenţa gradului prejudiciabil mai mare al infracţiunii, dar şi pe caracterul şi gradul pericolului so-
cial mai ridicat al comportamentului infracţional, adoptă norme speciale.
3. Legiuitorul s-a condus, în esenţă, la stabilirea normelor conţinute la lit.a) şi b) ale artico-
lului supus comentariului, de principiul juridic al dreptului penal – umanismul legii penale, dând
prioritate de aplicaţie în cazul unor asemenea forme de concurenţă normei mai blânde (bazându-
se pe caracterul pedepsei pasibile aplicării).
4. La concurenţa normelor speciale cu circumstanţe agravante prioritate de încadrare trebu-
ie acordată normelor cu circumstanţe deosebit de agravante. Aceasta rezultă din faptul că legiui-
torul a prevăzut, prin norma juridico-penală care conţine circumstanţe deosebit de agravante, şi
posibilitatea altor cazuri de comitere a faptelor analoage, în speţă cu efect de agravare a răspun-
derii penale.
5. În baza explicaţiilor conţinute în HP CSJ din 07.11.2005/17/7, Cu privire la practica ju-
diciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală (HP CSJ din 28.06.2004, 23,
8, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor) (4)... Dacă
violul sau acţiunile violente cu caracter sexual au fost săvârşite în prezenţa mai multor circum-
stanţe agravante, prevăzute la diferite alineate ale art.171 şi/sau 172 CP, atunci, în absenţa con-
cursului real de infracţiuni, faptele se califică numai potrivit acelui alineat ale art.171 şi/sau 172
CP care prevede o sancţiune mai severă (dacă furtul, jaful, tâlhăria, escrocheria, delapidarea ave-
rii străine sau pungăşia a fost săvârşită în prezenţa mai multor circumstanţe agravante, prevăzute
la diferite alineate ale articolului corespunzător, atunci, în lipsa concursului real de infracţiuni,
cele săvârşite trebuie calificate doar conform acelui alineat al articolului care prevede o sancţiu-
ne mai severă) // BCSJ, 3, 2006 (BCSJ, 8, 2004). Cu referire la HP CSJ din 07.11.2005, 16,
pct.17, Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre şantaj dacă şantajul a fost să-
vârşit în prezenţa câtorva circumstanţe agravante prevăzute la diferite alineate ale art.189 CP,
atunci, în lipsa concursului real de infracţiuni, faptele comise trebuie calificate numai conform
acelui alineat al art.189 CP care prevede o sancţiune mai severă// BCSJ, 4, 2006.
6. Fapta care cade, concomitent, sub incidenţa mai multor norme, când una dintre ele pre-
vede semne circumstanţiale cu caracter agravant, iar alta – semne circumstanţiale cu caracter
atenuant, urmează a fi încadrată în limitele conţinutului normativ atenuant. Această aplicare se
bazează pe principiul umanismului, precum şi pe faptul că legiuitorul oferă o mare importanţă
circumstanţelor care atenuează răspunderea penală a persoanei în detrimentul celor cu caracter
invers.

ÎN CAZUL CONCURENŢEI DINTRE O PARTE ŞI UN ÎNTREG
(1) Concurenţa dintre o parte şi un întreg reprezintă existenţa a două sau mai multor norme
penale, una din ele cuprinzând fapta prejudiciabilă în întregime, iar celelalte – numai unele
părţi ale ei.
(2) Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg se efectuează
în baza normei care cuprinde în întregime toate semnele faptei prejudiciabile săvârşite.
1. Cea de-a doua modalitate a concurenţei este legată de conţinutul normelor concurente –
concurenţa dintre o normă-parte şi o normă-întreg. Această regulă, în afară de definirea tradiţio-
nală este numită şi concurenţa dintre o normă mai mult şi una mai puţin deplină. În cazul celui
de-al doilea tip de concurenţă delimitarea normelor este cu mult mai complicată. Semnele aces-
tor conţinuturi normative se referă la diferite elemente constitutive, neprezentând în sine concre-
tizarea unui semn generic.
2. Prin această modalitate a concurenţei se înţelege situaţia în care sunt prezente două sau
mai multe norme, una dintre care inhibă fapta infracţională comisă în întregime, iar celelalte –
doar unele părţi ale ei. Aceste norme se află într-un raport de subordonare după conţinut.
3. La concurenţa între o parte şi întreg este necesar a stabili, mai întâi de toate, care dintre
elementele constitutive ale conţinutului normativ mai deplin sunt prevăzute de normele respecti-
ve. Ulterior, trebuie să determinăm după care semne ale conţinutului normativ această concuren-
ţă decurge. Concurenţa dintre o parte şi întreg poate avea loc după obiect, subiect (condiţii pree-
xistente), latură obiectivă şi latură subiectivă (conţinut constitutiv), ori concomitent după câteva
elemente ale componenţei de infracţiune.
4. Concurenţa dintre o parte şi întreg, punând accent pe obiectul infracţiunii, de regulă, este
alăturată şi concurenţei după alte elemente ale componenţei de infracţiune în această varietate.
Explicaţia acestei idei iniţiate o găsim în faptul că nu pot exista infracţiuni care se deosebesc
numai după obiectul de atentare. Oricum, în cazul concurenţei părţii şi întregului în baza obiec-
tului infracţiunii se aplică articolul, în care este prevăzută protecţia juridico-penală a unui obiect
mult mai amplu şi complex. Deci, fiecare infracţiune cauzează daune anumitor relaţii sociale
care formează categoria obiectului infracţiunii sau le pune în pericol. Urmarea imediată (dauna
pricinuită), însă, constituie un semn constitutiv al laturii obiective. Din aceste considerente, de-
limitarea pe baza obiectului este întotdeauna legată, cel puţin, şi de delimitarea pe baza semnelor
laturii obiective.
5. Conform laturii obiective, concurează normele care prevăd răspunderea penală pentru
atentate asupra unuia şi aceluiaşi obiect juridic (obiecte juridice). În teoria dreptului penal, este
Comentariu 243
indicat că modalităţile de bază ale concurenţei după latura obiectivă a infracţiunii presupun o
asemenea corelaţie între două sau mai multe norme care se reduc la următoarele situaţii: faptele,
prevăzute de una dintre norme, constituie doar o parte a celor prevăzute de cealaltă normă; con-
secinţele infracţionale, prevăzute de o normă, constituie o parte a consecinţelor prejudiciabile
prevăzute de altă normă; una dintre norme poate prevedea doar faptele prejudiciabile care nu au
cauzat anumite consecinţe infracţionale sau au creat doar pericolul cauzării unor daune, pe când
cea de-a doua normă cuprinde şi consecinţele survenite.
6. În principiu, acest tip de concurenţă există atunci când se întâlneşte o infracţiune unică
simplă şi o infracţiune unică complexă compusă, când una dintre infracţiuni (infracţiunea unică
simplă) constituie un semn obligatoriu sau circumstanţial al celei de-a doua infracţiuni (infracţi-
unea complexă compusă). Spre exemplu, tâlhăria. În acest context, la concurenţa dintre o parte
şi întreg, prioritate la încadrare se acordă normei conţinute în întreg. Din această regulă genera-
lă, practica judiciară a modelat o anumită excepţie: dacă partea reprezintă o infracţiune mult mai
gravă decât cea a întregului, fapta urmează a fi încadrată în baza regulilor concursului de infrac-
ţiuni. În cadrul concurenţei dintre o infracţiune simplă şi o infracţiune complexă compusă priori-
tate de încadrare i se acordă celei complexe compuse.
7. Infracţiunea, metoda de comitere a căreia constituie o infracţiune de sine stătătoare, este
încadrată doar în limitele normei care conţine mai deplin fapta comisă. Invocarea suplimentară a
articolului care prezumă răspunderea penală pentru însăşi metoda de săvârşire a infracţiunii, în
acest caz nu este necesară. Aceasta constituie o varietate a concurenţei dintre parte şi întreg.
8. Potrivit laturii subiective, concurează infracţiunile la care elementele obiective ale in-
fracţiunii sunt omogene. Se presupune că diferite forme ale vinovăţiei pot fi enunţate în aseme-
nea consecutivitate, în care fiecare formă anterioară a vinovăţiei e mai deplină şi mai largă la
nivel de conţinut decât cea imediat următoare. O asemenea consecutivitate va fi: intenţia directă,
intenţia indirectă, încrederea exagerată în sine, neglijenţa criminală. Dacă o asemenea presupu-
nere ar fi corectă, atunci în prezenţa altor condiţii analoage problema concurenţei după latura
subiectivă întotdeauna trebuie soluţionată în favoarea unei forme mai grave de vinovăţie.
9. În limitele uneia şi aceleiaşi forme de vinovăţie o importanţă definitorie îi este atribuită
orientării mai largi a intenţiei (sau posibilităţii mult mai largi de previziune în cazul impruden-
ţei), precum şi prezenţei unui anumit scop comparativ cu lipsa acestuia.
10. La nivelul concurenţei motivelor de comitere a infracţiunilor, fapta se încadrează în li-
mitele acelei norme, care prevede acel motiv, în baza căruia a fost ales actul volitiv şi care a fost
pus la baza luării deciziei.
11. Este posibilă şi concurenţa după subiectul infracţiunii. În acest caz, însă, concurenţa
dintre parte şi întreg coincide cu concurenţa dintre norma generală şi norma specială. În cazul
acestei modalităţi de concurenţă întotdeauna trebuie aplicată acea normă, care cuprinde mai de-
plin toate semnele ce corespund faptei infracţionale.
12. Problema corelaţiei între parte şi întreg, în cadrul concurenţei normelor penale, intervi-
ne şi în cauzele vizând pregătirea de infracţiune sau tentativa infracţională. După regula genera-
lă, mai completă este norma care prevede infracţiunea consumată, comparativ cu cea vizând ten-
tativa infracţională, iar cea din urmă normă – comparativ cu norma referitoare la pregătirea de
infracţiune. Deci, etapa infracţională ulterioară inhibă etapa anterioară (această regulă elementa-
ră uneori este scăpată din vedere la examinarea cauzelor cu privire la sustrageri, fapt care deter-
mină, spre exemplu, încercarea nereuşită de a sustrage anumite bunuri dintr-un depozit, repetată
în imediat următoarea zi şi dusă până la capăt, încadrarea neîntemeiată ca o infracţiune aparte,
de fapt reprezentând doar o parte a unei infracţiuni). Acest lucru este posibil doar în cazurile în
care pregătirea, tentativa şi infracţiunea consumată sunt prevăzute de una şi aceeaşi normă a PS
a CP. În cazul în care este vorba despre compararea diferitelor infracţiuni, pot fi luate şi alte de-
cizii, în funcţie de faptul care anume normă prevede mai deplin fapta comisă. Această normă
poate fi şi cea care prescrie răspunderea penală şi pentru activitatea infracţională neconsumată.
13. În cazul în care fapta este prevăzută de două sau mai multe norme, una dintre care o
cuprinde în întregime, iar celelalte – doar unele părţi, infracţiunea urmează a fi încadrată con-
form normei care cuprinde mai deplin toate semnele faptice.
14. Pornind de la explicaţiile HP CSJ din 28.06.2004, 23, 8, Cu privire la practica judiciară
în procesele penale despre sustragerea bunurilor „(1) Semnele de cauzare a vătămării intenţiona-
te... medii a integrităţii corporale sau sănătăţii victimei în cadrul tâlhăriei sau şantajului sunt cu-
prinse în dispoziţia art.188 şi art.189 CP şi nu necesită o încadrare separată şi în baza art.152
CP. 15. (4) Dobândirea ilicită a bunurilor în rezultatul folosirii de către făptuitor a unui docu-
ment, falsificat anterior de o altă persoană urmează a fi calificată doar conform art.190 CP... 18.
(3) Atunci când abuzul de putere sau abuzul de serviciu reprezintă metoda de săvârşire a escro-
cheriei sau a delapidării averii străine, trebuie aplicate numai prevederile de la lit.d) alin.(2)
art.190 şi lit.d) alin.(2) art.191 CP...”// BCSJ, 8, 2004.
15. Apelând la HP CSJ din 07.11.2005, 17, Cu privire la practica judiciară în cauzele din
categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală „11. (4)... în urma violului calificarea suplimentară
conform art.211 sau 212 CP nu este necesară. 15. (1) Violul sau acţiunile violente cu caracter
sexual, care au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, se
califică numai conform art.171 alin.(3) lit.d) sau art.172 alin.(3) lit.c) CP. În aceste cazuri nu
este necesară calificarea suplimentară potrivit art.157 CP. Violul sau acţiunile violente cu carac-
ter sexual, care au provocat din imprudenţă decesul victimei, se califică numai conform art.171
alin.(3) lit.e) sau art.172 alin.(3) lit.d) CP şi nu este necesară calificarea suplimentară potrivit
art.149 CP. 15.(3) dacă în timpul violului sau al acţiunilor violente cu caracter sexual constrân-
gerea fizică s-a exprimat în vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
faptele săvârşite se califică numai conform art.171 sau 172 CP, nefiind necesară calificarea su-
plimentară potrivit art.152 CP”// BCSJ, 3, 2006.
16. Asemenea reglementări le conţine HP CSJ din 07.11.2005, 16, Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre şantaj // BCSJ, 4, 2006, HP CSJ din 19.06.2006, 4, Cu privi-
re la practica judiciară în cauzele penale despre huliganism //BCSJ, 1, 2007 etc.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 31.05.2005: Calificarea infracţiunii
în cazul concurenţei dintre o parte şi un întreg. „Fapta comisă de către inculpat se cuprinde în
întregime în componenţa de infracţiune prevăzută de art.191 alin.(2) lit.c) şi d), CP şi încadrarea
acţiunilor lui şi în baza art.327 alin.(1) CP este de prisos, suplimentar calificat” (Decizia 1re-
56/2005).
CP al CSJ din 28.06.2005: Calificarea infracţiunii în cazul concurenţei dintre o parte
şi un întreg. „Vătămarea gravă a integrităţii corporale este semnul calificativ al art.188 alin.(3)
lit.c) CP, de aceea condamnarea inculpatului şi în baza art.151 alin.(2) lit.d) şi h) CP este de pri-
sos” (Decizia 1ra-411/2005).
Comentariu 245
Capitolul XIII
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD
ARTICOLUL 119. DISPOZIŢII GENERALE

Ori de câte ori legea penală foloseşte un termen sau o expresie dintre cele definite în pre-
zentul capitol, înţelesul lor este cel prevăzut la articolele ce urmează.
ARTICOLUL 120. TERITORIUL

Prin teritoriul Republicii Moldova şi teritoriul ţării se înţelege întinderea de pământ şi
apele cuprinse între frontierele Republicii Moldova, cu subsolul şi spaţiul ei aerian.
ARTICOLUL 121. SECRETUL DE STAT

Prin secret de stat se înţeleg informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui mili-
tare, economice, tehnico-ştiinţifice, de politică externă, de recunoaştere, de contrainformaţii şi
operative de investigaţii, a căror răspândire, divulgare, pierdere, sustragere sau nimicire poate
periclita securitatea statului.
ARTICOLUL 122. PERSOANA

CARE SE BUCURĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională se înţelege:
a) şeful statului străin, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţii-
le şefului de stat conform constituţiei statului respectiv, fie şeful guvernului, fie ministrul de ex-
terne al statului străin, precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc;
b) oricare reprezentant ori persoană cu funcţie de răspundere a statului străin sau oricare per-
soană cu funcţie de răspundere ori alt agent al organizaţiei internaţionale interguvernamentale care,
conform dreptului internaţional, are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra persoa-
nei, libertăţii şi demnităţii sale, precum şi membrii familiei lor care locuiesc împreună cu ei.
ARTICOLUL 123. PERSOANA CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE

(1) Prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprin-
dere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a
lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în vir-
tutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii
publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.
(2) Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana cu funcţie de răs-
pundere al cărei mod de numire sau alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova
şi de legile organice, precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răspundere le-a
delegat împuternicirile sale.
ARTICOLUL 124. PERSOANA

CARE GESTIONEAZĂ O ORGANIZAŢIE COMERCIALĂ, OBŞTEASCĂ
SAU ALTĂ ORGANIZAŢIE NESTATALĂ
Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală se înţelege persoana căreia, în organizaţia indicată sau într-o subdiviziune a acesteia,
i se acordă, permanent sau provizoriu, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări,
anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor sau acţiunilor administrative de
dispoziţie ori organizatorico-economice.
ARTICOLUL 125. DESFĂŞURAREA

ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
Prin desfăşurare ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege:
a) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organe-
le autorizate;
b) desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie;
c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, reprezentanţelor,
sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregis-
trate în modul stabilit de legislaţie;
d) desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fa-
brică şi fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul când folosirea sau indicarea
lor este prevăzută de legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fis-
cale străine sau plastografiate.
ARTICOLUL 126. PROPORŢII DEOSEBIT DE MARI,

PROPORŢII MARI, DAUNE CONSIDERABILE ŞI DAUNE ESENŢIALE
(1) Se consideră proporţii deosebit de mari, proporţii mari valoarea bunurilor sustrase, dobân-
dite, primite, fabricate, distruse, utilizate, transportate, păstrate, comercializate, trecute peste frontiera
vamală, valoarea pagubei pricinuite de o persoană sau de un grup de persoane, care, la momentul
săvârşirii infracţiunii, depăşeşte 5000 şi, respectiv 2500 unităţi convenţionale de amendă.
(2) Caracterul considerabil sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în con-
siderare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi veni-
tul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asu-
pra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de
lege – gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
ARTICOLUL 127. TIMPUL DE RĂZBOI

Prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii
operaţiilor de război până la data trecerii armatei la starea de pace.
Comentariu 247
ARTICOLUL 128. INFRACŢIUNI MILITARE

(1) Prin infracţiuni militare se înţeleg infracţiunile, prevăzute de prezentul cod, contra modului
stabilit de îndeplinire a serviciului militar, săvârşite de persoanele care îndeplinesc serviciul militar
prin contract, în termen, cu termen redus sau ca rezervişti concentraţi ori mobilizaţi.
(2) Militarii care au săvârşit infracţiuni sunt traşi la răspundere penală în conformitate cu
prevederile părţilor generală şi specială ale prezentului cod.
ARTICOLUL 129. ARMELE

(1) Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dis-
poziţii legale.
(2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au
fost întrebuinţate pentru atac.
ARTICOLUL 130. MERCENAR

Prin mercenar se înţelege persoana care activează pe teritoriul unui stat implicat într-un
conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre răsturnarea sau
subminarea orânduirii constituţionale a acestuia ori violarea integrităţii lui teritoriale în scopul
primirii unei recompense materiale, nefiind cetăţean al acestui stat, neavând domiciliu perma-
nent pe teritoriul acestuia şi nefiind împuternicită cu executarea unor obligaţii oficiale.
ARTICOLUL 131. FAPTA SĂVÂRŞITĂ ÎN PUBLIC

Prin faptă săvârşită în public se înţelege fapta comisă:
a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului,
chiar dacă în momentul săvârşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană, dar făptui-
torul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului;
b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvârşirii faptei erau de faţă do-
uă sau mai multe persoane;
c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă
aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi
considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;
e) prin orice mijloace recurgând la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea
ajunge la cunoştinţa publicului.
ARTICOLUL 132. MIJLOACELE DE TRANSPORT

Prin mijloace de transport se înţeleg toate tipurile de automobile, tractoare şi alte tipuri
de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de
transport mecanice.
ARTICOLUL 133. VALORI CULTURALE

Prin valori culturale cu caracter religios sau laic se înţeleg valorile indicate în Convenţia
Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură din 14 noiembrie 1970 privind
măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii, scoaterii şi transmiterii ilicite a
dreptului de proprietate asupra valorilor culturale.
ARTICOLUL 134. RUDENIA

(1) Prin rudenie se înţelege legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă
persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia
este în linie dreaptă, iar în al doilea caz – în linie colaterală.
(2) Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri.
(3) Rudele unuia dintre soţi sunt afinii celuilalt soţ. Linia şi gradul de afinitate sunt asimi-
late liniei şi gradului de rudenie.
(4) Rude apropiate sunt părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi fraţii şi surorile, bunicii şi
nepoţii lor.
ARTICOLUL 1341. SUBSTANŢE

NARCOTICE, PSIHOTROPE ŞI PRECURSORI
(1) Prin substanţă narcotică sau psihotropă se înţelege substanţa de origine naturală sau
sintetică şi preparatul conţinând o astfel de substanţă, care provoacă dereglări psihice şi de-
pendenţă fizică la consumul lor abuziv.
(2) Prin analog al substanţei narcotice sau psihotrope se înţelege substanţa care, conform com-
ponenţei sale şi efectului pe care îl produce, se asimilează cu substanţa narcotică sau psihotropă.
(3) Prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică utilizată ca ma-
terie primă la producerea de substanţe narcotice sau psihotrope.
(4) Listele substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor se aprobă de Guvern.
(5) În cazul sustragerii, însuşirii, extorcării sau altor acţiuni ilegale cu substanţe narcoti-
ce, psihotrope, cu analoage ale acestora şi cu plantele care conţin substanţe narcotice sau psi-
hotrope, proporţiile mici, mari sau deosebit de mari se determină conform cantităţilor mici,
mari sau deosebit de mari ale substanţelor narcotice, psihotrope şi ale plantelor care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope.
ARTICOLUL 1342. AERONAVĂ

AFLATĂ ÎN ZBOR ŞI AERONAVĂ AFLATĂ ÎN EXPLOATARE
(1) O aeronavă se consideră a fi în zbor din momentul în care, fiind terminată îmbarca-
rea, toate uşile exterioare ale acelei nave au fost închise şi până în momentul în care una dintre
aceste uşi este deschisă în vederea debarcării. În caz de aterizare forţată, se consideră că zbo-
rul continuă până în momentul când autorităţile competente iau în primire aeronava, precum şi
persoanele şi bunurile de la bord.
(2) O aeronavă se consideră a fi în exploatare din momentul în care personalul de la sol
sau echipajul începe să o pregătească în vederea efectuării unui anumit zbor şi până la expira-
rea unui termen de 24 de ore după orice aterizare. Perioada de exploatare cuprinde, în orice
caz, întreaga durată de aflare a aeronavei în zbor.
Comentariu 249
ARTICOLUL 1343. PLATFORMĂ FIXĂ

Prin platformă fixă se înţelege o insulă artificială, o instalaţie sau o lucrare ataşată permanent
de fundul mării în vederea explorării şi exploatării resurselor sau pentru alte scopuri economice.
ARTICOLUL 1344. DISPOZITIV

EXPLOZIV SAU ALT DISPOZITIV CU EFECT LETAL
Prin dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect letal se înţelege:
a) arma sau dispozitivul exploziv sau incendiar destinat sau capabil să cauzeze moartea,
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale;
b) arma sau dispozitivul destinat sau capabil să cauzeze moartea, vătămarea gravă a in-
tegrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale esenţiale prin eliberarea, diseminarea
sau acţiunea substanţelor chimice toxice, a agenţilor biologici ori a toxinelor sau a altor sub-
stanţe analoage, a radiaţiei sau a substanţelor radioactive.
ARTICOLUL 1345. OBIECT DE STAT SAU GUVERNAMENTAL

Prin obiect de stat sau guvernamental se înţelege obiectul permanent ori temporar sau
mijlocul de transport care este utilizat sau ocupat de reprezentanţii statului, membrii Guvernu-
lui, ai organului legislativ sau judiciar, fie de persoane cu funcţie de răspundere ori funcţionari
ai unei autorităţi publice sau ai oricărui alt organ ori instituţii publice, fie de funcţionari sau
persoane cu funcţie de răspundere ale unei organizaţii interguvernamentale, în legătură cu în-
deplinirea atribuţiilor de serviciu.
ARTICOLUL 1346. OBIECT DE INFRASTRUCTURĂ

Prin obiect de infrastructură se înţelege orice obiect aflat în proprietate publică sau pri-
vată care oferă sau distribuie servicii populaţiei, cum ar fi: canalizare, asigurarea cu apă, cu
energie, cu combustibil sau telecomunicaţii.
ARTICOLUL 1347. LOC DE UTILIZARE PUBLICĂ

Prin loc de utilizare publică se înţeleg părţile clădirii, ale terenului, ale străzii, ale cana-
lului navigabil ori ale unui alt loc care sunt accesibile sau deschise publicului permanent, peri-
odic sau ocazional şi care includ orice loc comercial, de afaceri, cultural, istoric, educaţional,
religios, de stat, de divertisment, de recreaţie sau oricare alt loc similar accesibil sau deschis
publicului.
ARTICOLUL 1348. MATERIAL NUCLEAR

(1) Prin material nuclear se înţelege: plutoniu, cu excepţia plutoniului a cărui concentra-
ţie izotopică în plutoniu 238 depăşeşte 80%; uraniu 233; uraniul îmbogăţit în uraniu 235 sau
233; uraniul care conţine amestecul de izotopi care se găsesc în natură altfel decât sub formă
de minereu sau de reziduu de minereu; orice material conţinând unu sau mai multe din elemen-
tele menţionate la prezentul alineat.
(2) Prin uraniu îmbogăţit în uraniu 235 sau uraniu 233 se înţelege uraniul care conţine fie
uraniu 235, fie uraniu 233, fie aceşti doi izotopi într-o astfel de cantitate încât raportul dintre
suma acestor doi izotopi şi izotopul 238 să fie superior raportului dintre izotopul 235 şi izotopul
238 din uraniul natural.
ARTICOLUL 1349. INSTALAŢIE NUCLEARĂ

Prin instalaţie nucleară se înţelege:
a) instalaţia, incluzând clădirile şi echipamentul aferente, în care se produce, se prelu-
crează, se utilizează, se manipulează, se stochează intermediar sau se depozitează definitiv ma-
terial nuclear şi care, dacă este avariată ori dacă se produc intervenţii asupra acesteia, poate
duce la eliberarea unor cantităţi semnificative de radiaţii sau material radioactiv;
b) orice reactor nuclear, inclusiv reactoarele instalate pe mijloace de transport aerian,
maritim, auto sau feroviar ori pe obiecte spaţiale pentru a fi utilizate ca sursă de energie în
scopul propulsiei unor astfel de mijloace de transport ori obiecte spaţiale sau pentru orice alte
scopuri;
c) orice edificiu sau orice tip de transport utilizat pentru producerea, stocarea, prelucra-
rea sau transportarea materialului radioactiv.
ARTICOLUL 13410. DISPOZITIV RADIOACTIV

Prin dispozitiv radioactiv se înţelege:
a) orice dispozitiv exploziv nuclear;
b) orice dispozitiv de dispersie a materialului radioactiv sau de emitere a radiaţiei care,
datorită proprietăţilor radiologice, poate cauza moartea, vătămarea gravă a integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii ori daune esenţiale proprietăţii sau mediului.
ARTICOLUL 13411. INFRACŢIUNE CU CARACTER TERORIST

Prin infracţiune cu caracter terorist se înţelege una din infracţiunile prevăzute la art.1401,
142, 275, 2751, 2752, 278, 2781, 2791, 2792, 280, 284 alin.(2), art.2891, 292 alin.(11) şi alin.(2)
în partea ce vizează faptele prevăzute la alin.(11), art.295, 2951, 2952, 342 şi 343.
Comentariu 251
ARTICOLUL 13412. STAREA DE EBRIETATE

(1) Prin stare de ebrietate se înţelege starea de dereglare psihofuncţională a organismului
survenită în urma consumului de alcool, de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte sub-
stanţe cu efecte similare.
(2) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad minim se înţelege starea persoanei care are
concentraţia de alcool în sânge de la 0,3 până la 0,8 g/l şi concentraţia vaporilor de alcool în
aerul expirat de la 0,15 până la 0,4 mg/l.
(3) Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are
concentraţia de alcool în sânge de la 0,8 g/l şi mai mult şi concentraţia vaporilor de alcool în
aerul expirat de la 0,4 mg/l şi mai mult.
Partea specială
Comentariu 253
Capitolul I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII

ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Reglementări de drept internaţional: Carta Mondială pentru natură, adoptată la New

York la 28.10.1982//http://www.un.org; Carta Naţiunilor Unite din 26.06.1945//www.org.un;
Convenţia (I) Pentru îmbunătăţirea sorţii răniţilor şi bolnavilor din forţele armate în campanie
din 12.08.1949//TI, 5/1998; Convenţia (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de război din
12.08.1949//TI, 5/1998; Convenţia (IV) cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de răz-
boi din 12.08.1949//TI, 5/1998; Convenţia asupra imprescriptibilităţii crimelor de război şi cri-
melor împotriva umanităţii din 26.11.1968//TI, 1/1998; Convenţia asupra interzicerii punerii la
punct, a fabricării, stocării şi folosirii armelor bacteriologice (biologice) sau a toxinelor şi asupra
distrugerii lor, 1972 //MO, 218-223/962 din 03.12.2004; Convenţia cu privire la interzicerea uti-
lizării tehnicilor de modificare a mediului natural în scopuri militare sau în alte scopuri ostile,
1976; Convenţia asupra interzicerii punerii la punct, a fabricării, stocării şi folosirii armelor
chimice şi asupra distrugerii lor, Paris, 13 ianuarie 1993// TI, 9/1999; Convenţia asupra interzi-
cerii sau limitării folosirii anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producând efecte tra-
umatizante excesive sau ca lovind fără discriminare, Geneva, 10 octombrie 1980//TI, 28/2001;
Convenţia asupra interzicerii utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi
de distrugere a acestora din 18.09.1997//TI, 28/2001; Convenţia asupra poluării atmosferice
transfrontiere pe distanţe lungi, încheiată la Geneva la 13.11.1979 // www.coe.int; Convenţia cu
privire la legile şi obiceiurile războiului terestru, Haga, 1899; Convenţia cu privire la prevenirea
şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională, inclu-
siv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973; Convenţia de la Haga cu privire la legile şi obi-
ceiurile războiului terestru din 1907, art.22 din Regulamentul anexă; Convenţia de la Viena cu
privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963//TI, 4/1998; Convenţia de la Viena cu privire la
relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961//TI, 4/1998; Convenţia internaţională împotriva recrută-
rii, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor//MO, 145-147/693, 04.11.2005; Convenţia Inter-
naţională pentru interzicerea folosirii mijloacelor de influenţă militară sau alt tip de influenţă
negativă asupra mediului, ONU, 18 mai 1977; Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie
1984//TI, 1/1998; Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie
1948//TI, 1/1998; Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane în
ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei din 4 aprilie 1997; Convenţia pentru protec-
ţia stratului de ozon, încheiată la Viena la 22.03.1985; Convenţia privind conservarea vieţii săl-
batice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979; Convenţia privind
conservarea vieţii sălbatice şi a mediului natural al Europei (Convenţia de la Berna, 1982); Con-
venţia privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător în zonele transfrontaliere,
adoptată la Espoo (Finlanda) la 25.02.1991; Convenţia privind interzicerea dezvoltării, produce-
rii, stocării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora// TI, 9/1999; Convenţia cu privire
la securitatea nucleară din 17.06.94// TI, 15/1999; Convenţia privind protecţia fizică a materiale-
lor nucleare// TI, 15/1999; Convenţia privind reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile
internaţionale cu caracter universal din 1975 de la Viena; Convenţia-cadru a ONU cu privire la
schimbarea climei, semnată la New York la 9.05.1992; DUDO, art.25 alin.(1)//TI, 1/1998; PPA
la CG referitoare la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale, art.35, 36, 47 //TI,
5/1998; Proiectul de Cod al Crimelor împotriva Păcii şi Securităţii Omenirii //Infracţiunile con-
tra păcii şi securităţii omenirii; Protocolul Adiţional la Convenţia pentru protecţia drepturilor
omului şi a demnităţii fiinţei umane în ceea ce priveşte aplicaţiile biologiei şi ale medicinei refe-
ritor la interzicerea clonării fiinţelor umane, Paris 12 ianuarie 1998//MO, 110-112/853; Protoco-
lul de la Geneva din 1925 privind interzicerea folosirii în război a gazelor asfixiante, toxice sau
similare şi a mijloacelor bacteriologice de luptă, semnat la Geneva la 17 iunie 1925; Protocolul I
referitor la schijele nelocalizate, Geneva, 10 octombrie 1980; Protocolul II asupra interzicerii
sau limitării folosirii de mine, capcane şi alte dispozitive, Geneva, 10 octombrie 1980; Protoco-
lul III asupra interzicerii sau limitării folosirii de arme incendiare, Geneva, 10 octombrie 1980;
Protocolul IV privind armele laser care produc orbirea, Viena, 13 octombrie 1995; Protocolul
referitor la substanţele care distrug stratul de ozon din 16.09.87; Rezoluţia Organizaţiei Mondia-
le a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană// www.who.int; Rezoluţia Parlamentului Eu-
ropei despre clonaj; Statutul CIP//www.coe.int; Statutul Tribunalului Internaţional Militar de la
Nürnberg// www.who.int; Tratat asupra interzicerii amplasării armelor nucleare şi a altor arme
de distrugere în masă pe fundul mărilor şi oceanelor, precum şi în subsolul acestora (se mai nu-
meşte Seabed Treaty) din 11 februarie 1971; Tratatul cu privire la neproliferarea armelor nuclea-
re, întocmit la Washington, Londra şi Moscova la 1.07.1968, art.1, 2//Ti, 7/1999; Tratatul pri-
vind interzicerea experienţelor cu arma nucleară în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă
(1963)//www.coe.int; Convenţia din 13.01.1993 privind interzicerea dezvoltării, producerii, sto-
cării şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora a fost precedată de Protocolul de la Ge-
neva din 1925; Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor
chimice şi distrugerea acestora, nr.358-XV din 05.11.2004; Protocolul de la 17 iunie 1925 refe-
ritor la prohibiţia întrebuinţării în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare şi a mijloacelor
bacteriologice; Tratatul de la Bangkok, 1995 (Asia de Sud-Est); Tratatul de la Pelindaba, 1996
(Africa); Tratatul de la Rarotonga, 1985 (Pacificul de Sud); Tratatul de la Tlatelco; Tratatul din
1963 privind interzicerea experienţelor cu arme nucleare în atmosferă, în spaţiul extraatmosferic
şi sub apă//www.who.int
Reglementări de drept naţional: CRM, art.24, alin.(2)//MO, 1, 12.08.1994; Legea cu privire la
exercitarea profesiunii de medic, art.13, alin.(4)//MO, 172-175/839, 23.12.2005; Legea cu privire la
statutul misiunilor diplomatice ale statelor străine în RM, art.9//M., 8/195, 30.08.1992.
Doctrină: Barbăneagră Alexei, Infracţiuni contra păcii şi securităţii omenirii, Ch., CDA,
2005; Barbănegră Alexei, Gamurari Vitalie, Crimele de război, Ch., CDA, 2008; Brânză S.,
Ulianovschi X., Stati V. ş.a., Drept penal. Partea specială, vol.2, Ch., Ed. Cartier Juridic, 2005;
Arhiliuc V., Diplomaţia preventivă şi dreptul internaţional, Ch., 2004; Arhiliuc V., Diplomaţia
preventivă şi securitatea colectivă a statelor, Ch., 1999; Balan O., Burian A., Drept internaţional
public, vol.1, Ch., Tipografia Centrală, 2003; Balan O., Burian A., Drept internaţional public,
vol.II, Ch., Tipografia Centrală, 2003; Balan O., Rusu V., Nor V., Drept internaţional umanitar,
Ch., Departamentul Edituri al Universităţii de Criminologie, 2003; Codul penal al RM. Comen-
tariu, Ch., Ed.Cartier Juridic, 2005; Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Bucatari V., Dreptul mili-
tar în RM, Ch., Ed.Prut Internaţional, 2003.
ARTICOLUL 135. GENOCIDUL

Săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau
religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
Comentariu 255
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;

d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea
lui fizică totală sau parţială,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Crima de genocid este considerată o parte a dreptului cutumiar internaţional şi, în acelaşi
timp, o parte a jus cogens (TIR. Prosecutor v.Kayishema şi Ruzindana, par.88).
2. Faptele de genocid comise pe timp de pace sau pe timp de război se califică drept crime
contra umanităţii. Baza juridică a acestei calificări au pus-o prevederile art.6 lit.c) din Statutul
Tribunalului de la Nürnberg.
3. Genocidul este o activitate criminală care tinde să distrugă, integral sau parţial, prin dife-
rite mijloace, anumite colectivităţi sau grupuri umane.
4. Pentru existenţa componenţei de infracţiune de genocid este suficientă una dintre acţiuni-
le enumerate în dispoziţia legii penale.
5. Obiectul juridic special al infracţiunii de genocid este constituit din relaţiile sociale a că-
ror formare, desfăşurare şi dezvoltare sunt condiţionate de apărarea existenţei şi securităţii co-
lectivităţilor sau grupurilor umane constituite pe criterii naţionale, etnice, rasiale sau religioase.
6. Obiectul material al infracţiunii de genocid îl reprezintă corpurile persoanelor din grupul
etnic, rasial, religios sau naţional care au fost supuse acţiunilor criminale.
7. Obiectul juridic suplimentar al infracţiunii de genocid îl constituie relaţiile sociale refe-
ritoare la viaţa, integritatea corporală sau mintală, libertatea membrilor colectivităţilor sau gru-
purilor naţionale, etnice, rasiale sau religioase.
8. Natura excepţional de gravă a crimei de genocid este factorul care o deosebeşte de alte
infracţiuni grave, în special de persecutare, când făptuitorul îşi selectează victimele după aparte-
nenţa lor la o anumită comunitate.
9. Crima de genocid se referă doar la grupuri stabile, constituite într-un mod permanent, în
care apartenenţa la grup este determinată de naştere, cu excluderea grupurilor mobile, la care o
persoană se poate alătura printr-un angajament voluntar, precum grupurile politice sau economi-
ce (TIR. Prosecutor v.Akayesu, par.511, 516, 701-702).
10. Întrucât nu există definiţii precise generale şi internaţionale acceptate pentru grupurile
etnice, naţionale, rasiale şi religioase, fiecare grup trebuie analizat în contextul politic, social şi
cultural specific (TIR. Bagilishema 7 iunie 2001, par.63).
11. Planul de genocid în esenţa sa nu constituie un element al genocidului, dar existenţa lui
constituie o dovadă a intenţiei specifice, absolut necesare, pentru săvârşirea crimei de genocid.
12. Amplitudinea crimei de genocid nu permite comiterea ei fără implicarea, directă sau in-
directă, a statului.
13. Latura obiectivă a infracţiunii de genocid (actus reus) constă în săvârşirea acţiunilor pre-
văzute de textul incriminator (art.135) şi se manifestă prin acţiuni orientate spre nimicirea în totali-
tate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios prin vreuna din faptele enunţate.
14. Prin nimicire în totalitate a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios se înţelege ex-
terminarea tuturor membrilor, fără excepţie, ai grupului respectiv.
15. Conform lucrărilor preparatorii ale Convenţiei, noţiunea de intenţie de a distruge grupul
integral sau parţial înseamnă că distrugerea respectivă reprezintă fie distrugerea materială a
unui grup, fie prin mijloace fizice sau biologice, dar nu înseamnă distrugerea identităţii naţiona-
le, lingvistice, religioase, culturale sau alteia a unui anumit grup.
16. Prin nimicire în parte a unui grup se înţelege exterminarea unor anumite categorii re-
prezentative ale grupului (numai femei sau femei şi copii, sau bărbaţi apţi de muncă etc.), adică
nimicirea unei părţi semnificative a grupului.
17. Prin grup se înţelege un ansamblu de persoane reunite temporar sau prin comunitate de
interese, de concepţii, de apartenenţă la o naţiune, popor, rasă etc.
18. Prin grup naţional se înţelege un ansamblu de persoane cărora le sunt caracteristice în-
semnele unei naţiuni sau poporaţii, care individualizează şi deosebeşte o naţiune de alta. CPIR
defineşte grupul naţional ca o grupare de persoane care sunt percepute că împart ca având o le-
gătură legală bazată pe cetăţenie comună, cuplată cu reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor.
19. Prin grup etnic se înţelege o comunitate care aparţine unui popor, formelor de cultură şi
civilizaţie specifice acestuia. În literatura de specialitate se întâlneşte şi noţiunea de etnocid în
cazul în care se vorbeşte despre nimicirea unui grup etnic ori suprimarea identităţilor tuturor
grupurilor etnice dintr-un anumit teritoriu. CPIR defineşte grupul etnic drept grup ai cărui
membri au o limbă şi o cultură comune ori care se distinge şi se autoidentifică în acest mod sau
este distins şi identificat în acest mod de alţii, inclusiv de agresori (Prosecutor v.Akayesu,
par.512).
20. Prin grup religios se înţelege o colectivitate sau un ansamblu de persoane ce exprimă
aceeaşi formă istorică a conştiinţei sociale prin adeziune la aceeaşi religie (creştinismul, isla-
mismul, mahomedanismul, budismul, hinduismul, mozaismul (iudaismul) etc.), adică membrii
grupului religios împărtăşesc aceeaşi religie sau cult religios, se închină aceleiaşi divinităţi şi
respectă credinţe comune.
21. Grupul rasial este definit de Convenţie pe baza unor trăsături fizice ereditare, deseori
identificate cu o regiune geografică fără a se ţine cont de factorii lingvistici, culturali, naţionali
sau religioşi.
22. Prin omor se înţelege suprimarea vieţii unui grup naţional, etnic, rasial sau religios; a
ucide, a pricinui moartea membrilor acestui grup. Omorul constituie moartea victimei rezultată
în urma acţiunii făptuitorului cu intenţia de a-i cauza decesul sau vătămarea corporală gravă pe
care o consideră că, în mod rezonabil, poate duce la deces (CPII, Krstić).
23. Activitatea infracţională de omorâre a membrilor unui grup, ca formă de realizare a la-
turii obiective, este identică cu cea prevăzută în art.145 CP: în ambele situaţii omorul se reali-
zează prin uciderea unor persoane, apelând la orice activitate ilegală care pricinuieşte moartea
unui om: împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi,
folosire a unor animale sălbatice, provocare a unei emoţii care să cauzeze moartea, folosire a
unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor etc. Atunci când provoacă vătămări psihice grave,
făptuitorul va putea fi tras la răspundere pentru crima de genocid doar dacă la momentul săvârşi-
rii faptei a avut intenţia de a provoca astfel de vătămări în realizarea intenţiei specifice de a dis-
truge în întregime sau în parte grupul (Prosecutor v.Kayishema şi Ruzindana, par.112).
24. Prin atingere gravă a integrităţii fizice sau mintale se înţelege fapta prin care i s-a pri-
cinuit victimei pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării
acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin
unei treimi din capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigu-
rare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente a membrilor grupului naţional, etnic, rasial
sau religios.
25. Considerăm că lexemul atingere gravă, folosit de legiuitor în art.135 CP, nu comportă
semnificaţiile cele mai precise, deci, nu este un termen juridic complet, şi nu exprimă esenţa ac-
ţiunilor de genocid săvârşite prin modalitatea enunţată. În accepţiunea enciclopediilor şi dicţio-
Comentariu 257
narelor, termenul atingere înseamnă: a lua contact direct, dar superficial, uşor sau în treacăt cu
un lucru sau cu o suprafaţă. Deşi în acelaşi câmp semantic cu sintagma atingere sunt şi alţi ter-
meni (a leza şi a vătăma), considerăm că, mai corect şi mai pregnant, ar fi expusă esenţa moda-
lităţii de realizare a genocidului prin sintagma vătămare. A se vedea punctul b) al art.6 din Sta-
tutul CIP, art.151 din CP şi Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării cor-
porale etc. În cazul acceptării acestei propuneri, s-ar unifica terminologia juridică în toate actele
normative.
26. Activitatea infracţională a luării de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului
se realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea
procreării în sânul grupului. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a
avorturilor forţate, castrării sau sterilizării chirurgicale de către un medic în afara condiţiilor de-
terminate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO, 34/373 din
22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive
şi planificarea familială (MO, 90-91/697 din 02.08.2001) şi altor acţiuni care curmă înmulţirea
naturală a grupului sau a comunităţii respective.
27. Traficul copiilor ce ţin de grupul care urmează a fi supus nimicirii, ca formă de activi-
tate infracţională, constă în distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se con-
tra voinţei membrilor grupului într-o altă colectivitate sau grup pentru curmarea dezvoltării
acestui grup sau comunităţi, convertirea copiilor traficaţi la altă etnie, religie etc.
28. În accepţiunea art.206 CP, prin trafic de copii se înţelege recrutarea, transportarea, tran-
sferul, adăpostirea sau primirea copiilor grupului, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori
beneficii pentru obţinerea consimţământului unor persoane care deţin controlul asupra acestor
copii (de exemplu, exploatarea sexuală, comercială şi necomercială, în prostituţie sau în indus-
tria pornografică; exploatarea prin muncă sau servicii forţate; exploatarea în sclavie sau în con-
diţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale; folosirea copiilor în conflicte armate;
folosirea copiilor în activitatea criminală; prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplan-
tare; abandonarea copiilor în străinătate etc.
29. La confruntarea prevederilor art.135, litera d) CP cu cele ale art.206 CP, observăm că,
în viziunea legiuitorului, aceeaşi sintagmă trafic de copii comportă sensuri diferite. Pornind de
la esenţa crimei de genocid, relatată anterior, prevederile art.6 din Statutul CIP şi cele ale art.2
din Convenţia pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid, considerăm că este necesar a
modifica termenul de trafic de copii din art.135, lit.d) CP prin sintagma transferarea forţată a
copiilor aparţinând unui grup în alt grup.
30. Latura subiectivă (mens rea) a infracţiunii de genocid se caracterizează prin vinovăţie
exprimată prin intenţie directă a persoanei care a săvârşit o asemenea crimă şi care îşi dădea
seama de caracterul infracţional al acţiunii, prevedea urmările prejudiciabile şi dorea în mod
conştient survenirea acestor urmări.
31. 19. Infracţiunea vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se
consumă odată cu comiterea acţiunilor periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor, indi-
ferent de consecinţe pentru sănătatea victimei sau odată cu survenirea prejudiciilor cauzate vic-
timei, indicate în art.151 CP.
32. Intenţia făptuitorului urmează a fi determinată din vociferarea şi faptele săvârşite de
acesta. Intenţia trebuie să se evidenţieze din modelele comportamentale cuprinzând acţiuni pre-
ponderent intenţionate (TIR. Rutaganda din 6 decembrie 1999, par.56). Elementele intenţiei
speciale necesare pentru a califica acţiunile drept genocid sunt:
 acţiunea sau acţiunile trebuie să fie îndreptate contra unui grup naţional, etnic, rasial sau
religios sau a unei părţi din aceste grupuri,
 acţiunea sau acţiunile trebuie să aibă intenţia de a distruge integral sau parţial grupul
respectiv.
33. În cazul în care făptuitorul nu-şi recunoaşte intenţia de genocid, aceasta „poate fi de-
terminată din următoarele elemente” (TIR. Prosecutor v.Akayesu, par.523-524):
34. Contextul general al comiterii altor acte culpabile îndreptate sistematic împotriva acelu-
iaşi grup comise de acelaşi acuzat sau de alţii:
a. Nivelul atrocităţilor comise;
b. Natura generală a atrocităţilor;
c. Faptul de a selecta victimele sistematic şi deliberat în considerarea apartenenţei lor la un
anumit grup, excluzând membrii altor grupuri;
d. Doctrina politică generală care a generat faptele;
e. Repetarea faptelor distructive şi discriminatorii;
f. Săvârşirea de fapte care violează sau despre care făptuitorul însuşi consideră că violează
însăşi fundaţia grupului, acte care nu sunt cuprinse în listă, dar care sunt comise ca parte a acelu-
iaşi model comportamental.
35. Dovezi ale intenţiei pot fi acţiunile acuzatului, dar şi probele circumstanţiale:
 Numărul membrilor afectaţi;
 Atacul fizic asupra grupului sau bunurilor acestuia;
 Limbajul derogatoriu faţă de membrii grupului-ţintă;
 Planificarea metodică a acţiunilor de nimicire;
 Maniera sistematică de ucidere;
 Proporţionalitatea scării de distrugere efectivă a grupului sau rămasă în faza de tentativă.
36. Modalitatea de realizare a infracţiunii de genocid prin supunere intenţionată a grupului
la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală sau parţială constă în refu-
zul de a le acorda ajutor umanitar şi asistenţă medicală membrilor grupului respectiv pentru a-i
înfometa, supune la însetare, frig, lipsuri elementare cu scopul de a-şi pierde identitatea şi a nu
protesta împotriva acţiunilor ilegale ale făptuitorilor.
37. Intenţia specifică este ceea ce deosebeşte genocidul de infracţiunea de omor. Genocidul,
în accepţiunea CPIR, nu implică exterminarea efectivă a unui întreg grup fiind suficientă săvâr-
şirea unuia dintre actele incriminate cu intenţia de a distruge grupul (Prosecutor v.Akayesu,
par.497).
38. Mobilul infracţiunii de genocid serveşte drept bază pentru delimitarea genocidului de
infracţiunile contra umanităţii. Dacă făptuitorul suprimă viaţa victimei din considerente ce vi-
zează apartenenţa acesteia la o rasă, religie sau din convingeri politice, fapta se califică drept
infracţiune împotriva umanităţii, iar dacă făptuitorul este determinat la infracţiune de apartenen-
ţa victimei la un grup naţional, etnic, rasial sau religios, fapta este calificată drept genocid.
39. Genocidul se deosebeşte de alte infracţiuni anume prin intenţia specială (dolus
specialis), care, în accepţiunea CPIR, constă în intenţia de a distruge în parte un grup naţional,
etnic, rasial sau religios (Prosecutor v.Akayesu, par.517-522).
40. O persoană poate fi condamnată pentru genocid doar dacă săvârşeşte, cu intenţia speci-
fică de a distruge în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, una din faptele ce cad sub
incidenţa Convenţiei despre genocid (Prosecutor v.Musema, par.164).
41. În cazul în care îi provoacă victimei vătămări psihice grave făptuitorul va putea fi tras la
răspundere penală pentru crima de genocid doar dacă, la momentul săvârşirii faptei, a avut in-
tenţia de a provoca astfel de vătămări în realizarea intenţiei specifice de a distruge în totalitate
sau în parte grupul (TIR. Prosecutor v.Kayishema şi Ruzindana 99, par.112).
Comentariu 259
42. Unicul aspect care urmează a fi luat în considerare este ca actele să fie săvârşite în con-
secinţa intenţiei genocidare (Prosecutor v.Kayishema şi Ruzidana, par.91).
43. Nu este necesar a stabili că genocidul a avut loc pe întreg teritoriul ţării. E important ca
aşa-numita mens rea să se fi format anterior comiterii actelor de genocid. Actele în sine nu ex-
clud premeditarea, care înseamnă trecerea indubitabilă a unui interval de timp din momentul lu-
ării hotărârii de a săvârşi omorul până la momentul executării infracţiunii; durata acestui interval
de timp nu este fixă şi nici nu poate fi dinainte stabilită.
44. Scopul infracţiunii de genocid presupune conştientizarea urmăririi de către făptuitor a
faptei de genocid, adică nimicirea grupurilor şi colectivităţilor etnice, rasiale, naţionale, religioa-
se din sentiment de ură rasială, cauze religioase, xenofobie etc.
45. Crima de genocid include şi fapte incriminate ca infracţiuni contra persoanei (omuci-
deri, vătămări grave ale integrităţii corporale, lipsirea de libertate etc.). Anume după scop crime-
le de genocid se deosebesc de crimele contra persoanei. Crimele de genocid sunt orientate spre
distrugerea în întregime sau în parte a unei colectivităţi sau a unui grup rasial, naţional sau reli-
gios şi victimele sunt interpretate drept membri ai comunităţii atacate, iar crimele săvârşite con-
tra persoanei sunt orientate asupra unei persoane concrete, indiferent de colectivitatea căreia
aparţine sau intereselor naţionale, etnice, religioase pe care le promovează.
46. Subiect al infracţiunii de genocid poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, indiferent de faptul dacă este cetăţean al RM, cetăţean străin sau persoană fără
cetăţenie, indiferent dacă face parte din colectivitatea sau grupul împotriva cărora sunt îndrepta-
te acţiunile criminale, indiferent dacă este conducător, funcţionar sau simplu colaborator.
47. Participaţia penală este posibilă sub orice formă, adică cooperarea cu intenţie a două sau
mai multor persoane la săvârşirea unei infracţiuni intenţionate (art.41 CP).
48. Pregătirea şi tentativa de infracţiune de genocid se pedepsesc (art.26 şi 27 CP).
49. Infracţiunea de genocid se consumă în momentul în care acţiunea conţinând elementul
material a fost dusă la sfârşit.
50. Sancţiunile de drept se aplică persoanelor care:
 comit crime de genocid,
 se înţeleg în vederea comiterii crimei de genocid,
 incită direct şi în mod public comiterea unui act de genocid,
 întreprind o tentativă de genocid,
 sunt complici la o faptă de genocid,
 sunt organizatori ai faptei de genocid.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO. Cauza Radislav Kristić: „Tribunalul
consideră că intenţia de a distruge un grup, chiar dacă numai în partea, înseamnă intenţia de a
distruge o parte distinctă a grupului, spre deosebire de o acumulare de indivizi izolaţi în cadrul
grupului respectiv. Astfel, omorârea tuturor membrilor unei părţi de grup dintr-o arie geografică
limitată, deşi rezultă într-un număr mai restrâns de victime, s-ar califica drept genocid, dacă este
realizată cu intenţia de distruge partea grupului ca atare amplasată în acea arie geografică res-
trânsă (...)” (TIFI. Decizia din 2 august 2001 în cauza Radislav Kristić).
TIR. Bagilishema, par.55: „Camera consideră că o crimă de genocid s-a probat dacă s-a
stabilit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, în primul rând, că unul din actele indicate în art.2,
alin.(2) din Statut a fost comis şi, în al doilea rând, că acest act a fost comis împotriva unui grup
naţional, etnic, rasial sau religios anume vizat, cu intenţia specială de a-l distruge în tot sau în
parte” (Tribunalul Internaţional pentru Rwanda (TIR. Prosecutor v.Bagilishema 7 iunie 2001).
TIR. Bagilishema, par.64: „[…] Aceasta (crima de genocid – n.n.) trebuie să vizeze în
mod necesar un număr considerabil de indivizi care să constituie cel puţin o parte a unui grup”
(TIR. Prosecutor v.Kayishema and Ruzindana 21 mai, 1999, par.96-97), iar, pe de altă parte să
nu vizeze doar unii indivizi din cauza apartenenţei lor la un anume grup, ci grupul ca entitate
separată şi distinctă” (TIR. Bagilishema 7 iunie 2001).
TIR. Prosecutor v.Akayesu, par.497: „Genocidul nu implică exterminarea efectivă a unui
întreg grup fiind eficientă săvârşirea unuia din actele incriminate cu intenţia de a distruge gru-
pul” (TIR. Prosecutor v.Akayesu, 2 septembrie, 1998).
TIR. Prosecutor v.Akayesu, p.61: „[…] nu este necesar a stabili că genocidul s-a produs pe
tot cuprinsul unei ţări” (TIR. Prosecutor v.Akayesu, 2 septembrie, 1998).
TIR. Prosecutor v.Semantza, par.315: „[…] Autorii proiectului Convenţiei pentru preveni-
rea şi reprimarea crimei de genocid au ales fără echivoc să restrângă semnificaţia termenului
pentru a include doar actele care constituie genocidul psihic sau biologic” (TIR. Prosecutor
v.Semantza, 5 mai 2003).
TIR. Prosecutor v.Nahimana, Barayagwiza and Ngeze, par.957-969: „Camera a luat în
considerare declaraţiile individuale şi actele lor (ale acuzaţilor – n.n.), precum şi mesajul tran-
smis prin intermediul mijloacelor de presă pe care le controlau, care s-au manifestat în mod ex-
plicit şi repetat. […] media chema la exterminarea grupului etnic tutsi ca răspuns la ameninţarea
politică pe care o asocia cu apartenenţa etnică. Intenţia genocidară în activitatea unuia din parti-
de era exprimată prin propoziţia „Să-i exterminăm!” […] care era un slogan exprimat în mod
repetat în manifestările partidului. La nivel politic, partidul chema populaţia hutu să neutralizeze
prin toate mijloacele posibile inamicul, identificat a fi grupul etnic tutsi. Politica editorială evi-
denţiată în textile ziarului şi programele radioului (…) au constituit, în opinii Camerei, probe
importante ale intenţiei genocidare” (TIR. Prosecutor v.Nahimana, Barayagwiza şi Ngeze).
A se vedea, de asemenea: Prosecutor v.Ntakirutimana şi Ntakirutimana, 21.02.2003;
Prosecutor v.Kayishema şi Ruzindana 21 mai, 1999; Prosecutor v.Furundzija 10 decembrie
1998; Prosecutor v.Musema 27 ianuarie, 2000; Prosecutor v.G.Jelisić, 14 decembrie 1999;
Prosecutor v.Karadzić şi Mladić, 3 august 1999; Prosecutor v.Aleksovschy, 25 iunie 1999//
http://www.ictr.org
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL

Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a resurse-
lor acvatice, precum şi săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă
ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 de ani.
1. Din ansamblul de incriminări comise împotriva mediului, ecocidul este cea mai pericu-
loasă infracţiune. Prin atentare la securitatea întregii omeniri, această crimă a obţinut statut de
infracţiune transnaţională, urmările ei conducând univoc la consecinţe distructive globale şi ire-
versibile pentru natura şi pentru fiinţa umană.
2. Problema ecocidului ca infracţiune internaţională a apărut încă în războiul din Vietnam,
când aviaţia americană, folosind pesticidele şi alte substanţe chimice în câteva regiuni ale ţării, a
nimicit practic tot ce a fost viu.
3. Marele pericol al ecocidului constă în faptul că încălcarea echilibrului ecologic dintr-o
oarecare regiune poate duce la consecinţe negative şi în alte regiuni, care se află la distanţe mari
faţă de locul dezastrului.
Comentariu 261
4. Ecocidul s-a desprins din cadrul infracţiunilor ecologice drept rezultat al extinderii gravi-
tăţii săvârşirii acestora.
5. Infracţiunea de ecocid atentează asupra menţinerii păcii şi securităţii omenirii, deoarece,
din cauza proporţiilor şi a nivelului de nimicire, consecinţele ei sunt ireversibile pentru natură şi
pentru fiinţa umană. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă,
gospodărie, iar cido în latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin
a omorî casa.
6. Prevederile actelor internaţionale stabilesc un echilibru just între imperativele protecţiei
mediului, sunt orientate spre protejarea şi gestionarea mediului natural, spre definirea concepte-
lor de amenajare şi dezvoltare, conservarea şi valorificarea mediului şi habitatului uman.
7. Legislaţia RM privind protecţia mediului este suficient de ajustată la nivelul cerinţelor şi
imperativelor timpului, precum şi al rigorilor internaţionale din domeniu. Dar, deşi formulată în
limitele cerinţelor legislaţiei penale internaţionale, norma incriminatoare din art.136 înregistrează
omisiuni importante de caracteristici obiective şi subiective ale crimei de ecocid. Dintre acestea ar
fi: biocidul, încălcările sistematice şi de masă ale drepturilor omului în domeniul ecologic etc.
8. În ultimele decenii, din categoria crimelor de ecocid se desprinde şi se profilează în drep-
tul internaţional penal ca infracţiune internaţională aparte biocidul. Acesta se deosebeşte de
ecocid prin faptul că atentează doar la viaţa omului, fără a prejudicia şi a distruge obiectele ma-
teriale. În săvârşirea infracţiunii de biocid se folosesc armele neutron, care nimicesc doar fiinţele
vii; armele bacteriologice, biologice etc.
9. Protecţia mediului este o activitate organizată de stat, organizaţii neguvernamentale sau
instituţii naţionale şi internaţionale având scopul păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi
ameliorării calităţii factorilor naturali, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă, această pro-
blemă constituie un deziderat de stat şi pentru RM.
10. Asigurarea dreptului omului la un mediu sănătos şi neprimejdios din punct de vedere
ecologic presupune obligaţia statului de a lua toate măsurile pentru a păstra şi proteja mediul.
11. Obiectul juridic special al infracţiunii de ecocid îl constituie relaţiile sociale ce asigură
securitatea ecologică a omenirii, adică baza existenţei omului ca fiinţă biologică.
12. Conform prevederilor art.4 al Legii privind protecţia mediului, obiect al relaţiilor re-
glementate de legislaţia ecologică îl constituie resursele naturale: solul, subsolul, apele, flora,
fauna aflate pe teritoriul RM, precum şi atmosfera (aerul) din spaţiul de deasupra acestui terito-
riu care sunt puse în pericol prin acţiuni intenţionate de distrugere şi nimicire în masă.
13. Latura obiectivă a infracţiunii de ecocid are la bază infracţiunile ecologice de proporţii
şi se cataloghează ca o infracţiune deosebit de periculoasă. Această infracţiune se realizează prin
următoarele modalităţi: distrugerea intenţionată în masă a florei; distrugerea intenţionată în masă
a faunei; intoxicarea atmosferei; intoxicarea resurselor acvatice; săvârşirea altor acţiuni ce pot
provoca ori au provocat o catastrofă ecologică.
14. Încălcarea prevederilor art.136 se exprimă atât prin săvârşirea unor acţiuni interzise de
lege (de exemplu, folosirea fondului semincer infectat cu diverse boli), cât şi în inacţiuni (de
exemplu, persoana responsabilă nu a controlat si/sau nu a împiedicat utilizarea pesticidelor într-
o doză mai mare decât prevede norma).
15. Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presu-
pune nimicirea în proporţii considerabile a florei şi faunei din diferite regiuni, adică săvârşirea
unor acţiuni intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor dintr-un anumit me-
diu sau regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
16. Prin floră se înţelege totalitatea speciilor vegetale dintr-o ţară, o regiune, o localitate, o
perioadă geologică identificată, descrisă şi clasificată.
17. Prin faună se înţelege totalitatea speciilor de animale de pe glob, dintr-o regiune, dintr-
o epocă geologică.
18. Distrugere în masă se consideră activitatea care a condus la nimicirea esenţială a unei
comunităţi (forme, gen) de plante sau animale.
19. Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de
impurificare a aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri in-
dustriale, agricole, comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite
de legislaţie. La această categorie pot fi atribuite substanţele radioactive, substanţele parvenite
din acţiunile militare, deşeurile substanţelor chimice etc. În cazul în care intoxicarea atmosferei
şi a aerului, apelor etc. atinge proporţii globale şi se săvârşeşte cu intenţie, acţiunile enumerate
se califică drept infracţiune de ecocid.
20. Prin atmosferă se înţelege masa de aer a pământului, care este formată din azot, oxigen,
argon, neon, cripton în cantităţi mici, sinon şi apă în toate stările.
21. Prin resurse acvatice se înţeleg sursele de apă de suprafaţă şi subterane care se folosesc
ori pot fi folosite.
22. Prin catastrofă ecologică se înţeleg încălcările grave de echilibru în natură, care conduc
spre diminuarea, nimicirea totală sau esenţială a stabilităţii sau spre reducerea numărului sau a
productivităţii speciilor de organisme vii. Un alt sens al sintagmei este eveniment tragic de pro-
porţii regionale sau globale, ireversibil pentru natură şi fiinţa umană.
23. Prin noţiunea de săvârşire a altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă
ecologică se înţeleg diverse acţiuni de diferite tipuri care urmăresc provocarea unei catastrofe.
Condiţia impusă unor asemenea acţiuni, pentru a fi deosebite de infracţiunile ecologice propriu-
zise, este volumul masiv sau intensitatea deosebit de mare.
24. Prin alte acţiuni înţelegem orice activitate economică, ştiinţifică, comercială sau orice
alt tip de activitate a omului care, nerespectând cerinţele de securitate, provoacă sau pot provoca
o catastrofă ecologică. Acţiunile enumerate formează conţinutul infracţiunii de ecocid numai
dacă acestea, împreună sau în parte luate, creează pericolul unei catastrofe ecologice pentru eco-
sistem, prin ecosistem înţelegându-se sistemul ecologic unitar rezultat din interacţiunea totalităţii
organismelor şi condiţiile abiotice (temperatură, precipitaţii, vânt, sol, radiaţii naturale etc.) care
formează un biotop – grup de indivizi cu structură genetică identică.
25. O formă a crimei de ecocid este ecocidul militar, adică folosirea intenţionată a condiţii-
lor naturale pentru a atinge superioritatea militară asupra inamicului şi pentru a câştiga războiul.
În acest sens urmează a deosebi:
 războiul geofizic, care presupune acţiuni de stimulare intensivă a activităţii vulcanice, a
cutremurelor de pământ, de destrămare a stratului de ozon al atmosferei, de modificare a dina-
micii şi structurii planetei;
 războiul meteorologic, care constă din acţiuni de provocare, cu ajutorul tehnicii şi prin
alte metode, a precipitaţiilor în formă de ploi şi zăpadă, a avalanşelor, uraganelor, prăbuşirilor şi
surpărilor de pământ, furtunilor, întroienirilor, a modificărilor de climă etc.
 folosirea largă a armelor de distrugere în masă şi a celor nucleare, radioactive şi ira-
diante, bacteriologice, toxice, de ardere, ultrasonore etc.
26. Prin habitat se înţelege mediul geografic în care o populaţie, un grup de plante şi de
animale trăieşte în condiţii omogene. În biologie noţiunea de habitat se mai numeşte biotop.
Într-o componentă unică flora, fauna, solul, apa, aerul, pământul şi zăcămintele sale formează
habitatul biologic al omului.
27. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie care se manifestă prin intenţie (direc-
tă şi/sau indirectă), făptuitorul conştientizând pericolul social al acţiunilor sale, prevăzând posi-
Comentariu 263
bilitatea şi inevitabilitatea faptului că acţiunile pe care le săvârşeşte pot cauza catastrofe, dorind
sau admiţând în mod conştient ca acestea să se producă.
28. Componenţa ecocidului are caracter material sau formal. Caracter material însemnând
că infracţiunea este consumată din momentul distrugerii în masă a florei sau a faunei, intoxicării
atmosferei sau a resurselor acvatice, precum şi al săvârşirii altor acţiuni ce pot provoca sau au
provocat o catastrofă ecologică. Caracterul formal al acţiunii se consumă din momentul stabilirii
unui pericol de provocare a catastrofei ecologice. În acest caz este necesar a demonstra legătura
cauzală dintre fapta săvârşită şi apariţia pericolului de provocare a catastrofei ecologice.
29. Scopul şi motivul infracţiunii de ecocid sunt diferite şi nu influenţează la calificare, dar
vor fi luate în considerare la individualizarea pedepsei.
30. Subiect al crimei de ecocid poate deveni orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, indiferent de faptul dacă este cetăţean al RM, cetăţean străin sau persoană fără
cetăţenie.
31. În cazul pricinuirii daunelor neintenţionate asupra mediului acţiunile se califică drept in-
fracţiuni ecologice. Prevederile din Codul silvic, Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului,
Legea regnului animal etc. se folosesc la stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii.
ARTICOLUL 137. TRATAMENTE INUMANE

(1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod
intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bol-
navilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Ro-
şii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute
sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifi-
ce care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(2) Săvârşirea faţă de persoanele indicate la alin.(1) a uneia dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată
prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a persoane-
lor menţionate la alin.(1)
1.Tratamentul inuman este calificat drept crimă de război.

2.Art.3, comun celor 4 convenţii de la Geneva din 1949, şi art.4, par.2, din PA II stabilesc
standardul minim de tratament umanitar pentru persoanele protejate aplicabil oricărui tip de con-
flict armat, indiferent de caracterul lui: internaţional sau naţional. Persoanele care nu participă
direct la ostilităţi, inclusiv membrii forţelor armate care au depus armele şi persoanele care au
fost scoase din luptă din cauză de boală, rănire, detenţiune sau din orice altă cauză, vor fi, în toa-
te împrejurările, tratate cu omenie, fără nicio deosebire cu caracter discriminatoriu bazată pe
rasă, culoare, religie sau credinţă, sex, naştere sau avere, sau orice alt criteriu similar. Răniţii şi
bolnavii vor fi ridicaţi şi îngrijiţi. Noţiunea de tratamente inumane, în forma şi conţinutul utili-
zat în literatura de specialitate şi în legislaţiile penale, reprezintă generalizarea unui concept
asupra torturii, folosit de-a lungul secolelor de la apariţia civilizaţiilor, fiindcă în toate civilizaţii-
le s-a aplicat, într-un grad mai mare sau mai mic, tortura. Agresiune, violenţă, rănire, pedeapsă
intensă – toţi aceşti termeni au fost folosiţi de diverşi analişti ai fenomenului de tortură.
3.Se disting două categorii distincte de forme de tortură:
 tortura fizică sau tortura neagră (bătaia – lovirea, pălmuirea, biciuirea etc., şocurile elec-
trice (de orice tip); posturile dificile (punerea la zid, forţarea deţinuţilor să stea câteva ore într-o
poziţie dificilă etc.; capuşonarea: acoperirea pentru o perioadă de timp a capului deţinutului cu
un sac; expunerea la zgomot; privarea de somn; privarea de mâncare şi băutură (după o hrană
ultrasărată); malnutriţia etc.
 tortura psihică sau tortura albă: izolarea (pe fond de ţipete ale persoanelor supuse la chi-
nuri); abuzul verbal; execuţiile simulate; interogatoriul continuu, dezbrăcarea victimei în faţa
torţionarilor; ameninţarea cu violul sau cu utilizarea unor animale agresoare; silirea victimei de a
asista la torturarea altor victime (uneori chiar membri ai familiei) etc.
4. Obiectul juridic special al infracţiunii de tratament inuman îl constituie relaţiile sociale
referitoare la securitatea oamenilor, adică la viaţa, integritatea corporală, libertatea, sănătatea şi
dreptul la o judecată legală a persoanelor care au căzut sub puterea adversarului în timp de răz-
boi sau conflict militar.
5. Obiectul juridic suplimentar al infracţiunii de tratament inuman îl constituie relaţiile so-
ciale care apără persoanele (răniţi, prizonieri, bolnavi, naufragiaţi) de orice tratament care le
aduce atingere drepturilor şi libertăţilor consfinţite de dreptul internaţional prin convenţiile la
care statul este parte.
6. Obiectul material al infracţiunii supuse comentariului se constituie din corpurile persoa-
nelor care au suportat tratamente inumane: tortură sau experienţe biologice, faptul de a cauza, în
mod intenţionat, mari suferinţe sau de a aduce grave atingeri integrităţii fizice sau sănătăţii, fap-
tul de a constrânge pe prizonierul de război să servească în forţele armate ale Puterii inamice sau
acela de a-l lipsi de dreptul său de a fi judecat în mod imparţial.
7. Latura obiectivă a articolului stabileşte două forme de comitere a tratamentului inuman:
 supunerea la tortură sau tratamente inumane prin orice metodă.
 supunerea la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un
tratament medical în interesul persoanelor căzute sub autoritatea Puterii inamice.
8. Metodele săvârşirii faptei pot fi diferite. Componenţa infracţiunii este materială şi se
consumă odată cu cauzarea unor suferinţe mari sau cauzarea de vătămări grave integrităţii cor-
porale sau sănătăţii persoanelor indicate în dispoziţia art.137.
9. Victimă a componenţei de infracţiune de tratament inuman poate fi orice prizonier, orice
persoană rănită, bolnavă, naufragiată, orice membru al personalului sanitar civil al Crucii Roşii
ori al organizaţiilor asimilate acesteia asupra cărora s-au aplicat acte de tortură sau experienţe
biologice, cărora li s-au cauzat, în mod intenţionat, mari suferinţe sau li s-au adus grave atingeri
integrităţii fizice sau sănătăţii, faptul de a-l constrânge pe prizonierul de război (bolnavul, nau-
fragiatul etc.) să servească în forţele armate ale Puterii inamice sau acela de a-l lipsi de dreptul
său de a fi judecat în mod imparţial. Altfel spus, „toţi cei aflaţi în afara luptei sunt protejaţi de
legea penală (cetăţeni ai statelor, apatrizi, refugiaţi, care dispun sau nu de imunitate diplomatică
etc.”).
10. Conceptul de tratament inuman, termenii şi noţiunile adiacente sunt explicate şi utiliza-
te, cu preponderenţă, în sensul pe care li-l oferă convenţiile şi actele internaţionale care constitu-
ie baza juridică a răspunderii pentru crimele de război.
Comentariu 265
11. Supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsi-
re a persoanei de condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asis-
tenţă medicală etc., greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral.
12. Termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de
natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o per-
soană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă
persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra
unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea,
atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii publi-
ce sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu consimţămân-
tul expres sau tacit al unor asemenea persoane.
13. Prin sintagma mari suferinţe se înţeleg durerea fizică sau morală, starea persoanei care
resimte puternic o durere fizică sau psihică.
14. Sintagma prin orice metode presupune întreprinderea oricăror acţiuni îndreptate direct
sau indirect asupra fiinţei pentru a-i cauza durere fizică, psihică sau a-i umili demnitatea şi onoa-
rea. Deşi există diverse clasificări ale metodelor de tortură, niciuna din ele nu este exhaustivă;
mintea torţionarilor dă dovadă de inventivitate care nu poate fi prevăzută.
15. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse
tratamentului inuman este explicată în comentariul la art.151 CP.
16. Prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militare sau civile, care, ca urmare
a unui traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie
de îngrijiri medicale şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopo-
trivă, lăuzele, nou-născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imedi-
ate, cum ar fi infirmii şi femeile însărcinate, şi care se abţin de la orice act de ostilitate.
17. Prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi
cade în mâinile părţii adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este pro-
tejat de prevederile celei de-a III-a Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul de
prizonier de război sau rezultă că are dreptul la statutul de prizonier de război.
18. Este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute
în articolele celei de-a III-a CG şi este definită în art.43 PPA CG (TI, vol.5, pag.194-196). În caz
de îndoială, persoana respectivă e considerată civilă (art.50 PP). Populaţia civilă cuprinde toate
persoanele civile. Prezenţa în mijlocul populaţiei civile a persoanelor izolate care nu corespund
definiţiei de persoană civilă nu privează această populaţie de calitatea sa.
19. Prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în
funcţie îngrijirea bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de
diagnosticare.
20. Prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalita-
tea angajaţilor în organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare
de asistenţă, recunoscute legal şi autorizate de către o parte la conflict.
21. Prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militare sau civilie, care se află într-o
situaţie periculoasă pe mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care le loveşte sau care lo-
veşte nava sau aeronava care le transportă, şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste
persoane, cu condiţia ca ele să continue să se abţină de la orice act de ostilitate, continuă să fie
considerate naufragiate în timpul salvării lor până vor fi dobândit un alt statut în virtutea Con-
venţiilor sau a PPA la CG.
22. Prin supunere a unei persoane la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice se înţe-
lege folosirea persoanei ca material viu pentru anumite experimente. Pentru existenţa infracţiu-
nii în această modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu fie justi-
ficate de un tratament medical în interesul ei. În funcţie de gradul şi caracterul prejudiciabil al
faptei concrete acestea sunt calificate în infracţiuni grave, deosebit de grave şi excepţional de
grave.
23. În contextul infracţiunilor de război şi în baza practicii instanţelor internaţionale de ju-
decată, tortura urmează să includă, alături de elemente generale ale torturii, următoarele elemen-
te obligatorii (Prosecutor v.A.Furundzija, par.162):
 să fie săvârşite cu rea-voinţă;
 să aibă legătură cauzală cu acţiunile militare.
24. Sunt considerate drept acţiuni de tratament inuman: suprapopularea localurilor de de-
tenţie, care prezintă pericol pentru existenţa deţinuţilor; crearea atmosferei de teroare în localuri-
le de detenţie; folosirea deţinuţilor în calitate de scut uman în liniile întâi de atac în timpul acţiu-
nilor militare; impunerea rudelor la bătăi reciproce sau la perversiuni sexuale; aplicarea şocului
electric asupra victimelor etc. (Prosecutor v.Aleksovschy, par.158, 164, 173).
25. Alin.(2) art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante care se referă la formele
de realizare a laturii obiective:
 Constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului pre-
supune determinarea persoanei de a se încadra efectiv în forţele armate ale adversarului sau de a
presta servicii în favoarea acestora.
 Luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a uneia sau a mai multor persoane
drept represalii ori impunerea adversarului la o anumită conduită. Prin ostatic se înţelege o per-
soană dintr-un teritoriu ocupat în timp de război, reţinută de ocupant drept garanţie pentru a pre-
veni acte ostile împotriva sa. Pentru intensificarea presiunilor, ostaticii sunt ameninţaţi cu moar-
tea. Pentru a exista această componenţă de infracţiune, nu are însemnătate numărul persoanelor
luate ca ostatici şi nici durata reţinerii lor în această stare.
 Deportare înseamnă trimiterea forţată a persoanei din teritoriul în care se află în terito-
riul statului străin, inamic, sau într-un alt teritoriu ocupat de inamic. Pentru existenţa infracţiunii
nu are importanţă numărul persoanelor deportate, durata deportării şi distanţa la care sunt depor-
tate persoanele. Latura obiectivă a infracţiunii de deportare este realizată chiar dacă a fost depor-
tată o singură persoană.
 Dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. Prin dislocare se înţelege o muta-
re forţată dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi stat. Numărul persoanelor dislocate
şi durata dislocării nu au un rol hotărâtor la calificarea infracţiunii de tratamente inumane. Prin
lipsire de libertate se înţeleg o serie de acţiuni prin care se restrânge libertatea persoanei aflate
sub puterea forţei inamice: amplasarea persoanelor în lagăre de concentrare sau în alte locuri de
detenţie. Pentru ca infracţiunea să fie calificată ca atare, această acţiune trebuie să fie lipsită de
temei legal.
 Condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal, fără judecată
prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, înseamnă
pronunţarea unei sentinţe de condamnare nerespectându-se procedura legală stabilită de lege şi
neglijându-se mijloacele prin care se asigură învinuiţilor o judecată legală (dreptul la apărare,
dreptul liber la justiţie, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru una şi aceeaşi
faptă etc.).
26. Alin.(3) din art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante:
 Pentru noţiunea de torturare a se vedea comentariul de la alin.(1) al termenului tortură.
 Termenul mutilare desemnează acţiunile de a mutila şi rezultatul ei, adică a tăia, a am-
puta o parte a corpului, a schilodi, a desfigura.
Comentariu 267
 Termenul exterminare înseamnă a ucide, a nimici, a masacra, a stârpi în masă.

 Executarea fără judecată legală a persoanelor menţionate în alin.(1) înseamnă aduce-
rea la executare o hotărârii de condamnare, emisă de o instanţă ilegală.
27. Proiectul de Cod al Crimelor împotriva păcii şi securităţii omenirii a stabilit criteriile
care permit delimitarea crimelor de război de alte crime similare. Aceste criterii sunt:
 săvârşirea într-o manieră sistematică,
 pe scară largă.
28. Potrivit art.8 al Statutului CIP, această instituţie îşi exercită jurisdicţia în legătură cu
crimele de război, dacă infracţiunile sunt comise ca parte a unui plan sau politici, sau sunt săvâr-
şite pe scară largă.
29. Latura subiectivă a infracţiunii presupune vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei
directe.
30. Subiect al infracţiunii de tratament inuman poate fi orice persoană civilă sau militară,
care a atins vârsta de 16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 23.04.2007: „Controlul efectiv privind
tratamentul inuman are o mare importanţă, deoarece dacă se va confirma că probele au fost adu-
nate cu aplicarea violenţei faţă de inculpat, în cadrul procesului penal, conform prevederilor
alin.(1) art.94 CPP, ele nu pot fi admise ca probe şi, prin urmare, se exclud din dosar şi nu pot fi
puse la baza sentinţei” (Hotărârea 4-1re-34/2007)//BCSJ a RM 1/30, 2008).
CP al CSJ din 28.02.2006: „În cazul în care inculpatul a făcut declaraţii privind maltrata-
rea sa, instanţa trebuie să discută în şedinţa şi să pună în sarcina procurorului, ca organ abilitat
cu drept de verificare a unor asemenea declaraţii, să iniţieze o procedură de examinare a lor,
concluzia asupra cărora să fie prezentată instanţei” (Decizia 1ra-51/2006).
ARTICOLUL 138. ÎNCĂLCAREA

DREPTULUI UMANITAR INTERNAŢIONAL
(1) Executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la
art.137
(2) Darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acţiunilor milita-
re a unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la art.137, da-
că lipsesc semnele unei infracţiuni mai grave,
(3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiilor de preîn-
tâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137
1.Art.10 al Pactului Societăţii Naţiunilor a reuşit să înscrie obligaţia de neagresiune, dar nu

şi obligaţia de a renunţa la război ca modalitate extremă de rezolvare a diferendelor, astfel acest
document internaţional lăsa statelor posibilitatea să recurgă la război numai după epuizarea tutu-
ror căilor paşnice, deci nu a interzis războiul, ci numai l-a limitat.
2.În conformitate cu art.6 al Statutului Tribunalului Internaţional Militar de la Nürnberg:
asasinatul, exterminarea, sclavia, deportarea şi orice act inuman comis împotriva oricăror popu-
laţii civile, înainte sau în timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau
religioase sunt calificate drept crime contra umanităţii.
3. Noţiunea de drept umanitar internaţional include ansamblul de norme de drept interna-

ţional, de sorginte cutumiară sau convenţională, destinate a reglementa în mod special proble-
mele survenite în situaţii de conflict armat internaţional sau de conflict armat care nu are carac-
ter internaţional.
4. Comandanţii şi şefii militari au o mare responsabilitate, ei sunt persoanele care urmă-
resc nivelul de însuşire de către combatanţi a regulilor de drept umanitar, calitatea aplicării aces-
tor reguli în timpul luptei, având dreptul să prevină şi să sancţioneze încălcările de drept umani-
tar atunci când violările nu au caracterul unor infracţiuni grave (crime de război). Această res-
ponsabilitate este impusă comandanţilor de către părţile la conflictul militar, conform prevederi-
lor convenţiilor de la Geneva.
5. Părţile la conflictul militar trebuie să-i oblige pe comandanţii militari în ceea ce-i pri-
veşte pe membrii forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi cu privire la celelalte persoa-
ne aflate sub autoritatea lor pentru a le împiedica să comită infracţiuni prevăzute de CG, să le
pedepsească şi să le denunţe autorităţilor competente.
6. Comunitatea internaţională, prin instituirea Curţii Internaţionale Penale, recunoaşte ac-
tualmente drept crime împotriva umanităţii următoarele fapte:
a) omorul;
b) exterminarea;
c) supunerea la sclavie;
d) deportarea sau transferarea forţată de populaţie;
e) întemniţarea sau altă formă de privare gravă de libertate fizică, cu violarea dispoziţiilor
fundamentale ale dreptului internaţional;
f) tortura;
g) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, sterilizarea forţată sau ori-
ce altă formă de violenţă sexuală de o gravitate sporită;
h) persecutarea oricărui grup sau a oricărei colectivităţi identificabile din motive de ordin
politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau sexual, în sensul par.3, ori în funcţie de alte
criterii universal recunoscute ca inadmisibile în dreptul internaţional, în corelare cu orice act
prevăzut în prezentul paragraf sau orice crimă de competenţa CIP;
i) dispariţiile forţate de persoane;
j) crima de apartheid;
k) alte fapte inumane cu caracter similar cauzând cu intenţie suferinţe mari sau vătămări
grave ale integrităţii fizice ori ale sănătăţii fizice sau mintale (a se vedea art.7 al Statutului CIP).
7. Obiectul juridic special al infracţiunii incriminate de art.138 îl constituie relaţiile socia-
le ce pun în pericol pacea, securitatea omenirii, dreptul umanitar internaţional.
8. Obiectul juridic suplimentar al acestui tip de infracţiuni îl constituie relaţiile sociale ce
presupun apărarea persoanelor împotriva faptelor, indicate în art.137 CP, săvârşite prin executa-
rea de ordine nelegitime care aduc atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
9. În calitate de agenţi ai dreptului internaţional umanitar apar comandanţii militari. Noţi-
unea de comandant militar are sensul de persoană care comandă o unitate militară, un vas, o
garnizoană etc. şi este abilitată să ordone.
10. Membrii forţelor armate care sunt în drept de a săvârşi ostilităţi şi sunt supuşi la ostili-
tăţi din partea forţelor inamice se numesc combatanţi. În categoria combatanţilor nu se înscrie
personalul sanitar şi religios prevăzut de art.33 al celei de a treia Convenţii de la Geneva. Com-
batanţii sunt obligaţi să respecte regulile de drept internaţional aplicabil în conflictele armate,
Comentariu 269
aduse la cunoştinţa lor de către statele implicate în conflict, şi să îndeplinească ordinele enunţate
de comandanţi.
11. În calitate de subiect al infracţiunii enunţate pot apărea:
 Emitentul ordinului.
 Emitentul şi executorul.
 Executorul în condiţiile stabilite şi cunoscute.
12. Pentru efectele ordinului nelegitim răspunde, înainte de toate, emitentul, dar, pentru a
exclude pedepsirea executorului, urmează ca ordinul:
 să se atribuie la competenţele serviciului militar,
 să fie emis direct de şeful structurii din care face parte ostaşul,
 să nu conţină prevederi nelegale ce ar plasa apriori executorul sub incidenţa legii penale.
13. Competenţa emitentului şi obiectivul ordinului sunt caracteristici care prezumă legalita-
tea ordinului.
14. Dispoziţia art.138, alin.(1) prevede că infracţiunea de încălcare a dreptului umanitar in-
ternaţional se realizează numai în cazul în care ordinul nelegal conduce la săvârşirea infracţiu-
nilor prevăzute de art.137 CP.
15. Prin ordin se înţelege o dispoziţie cu caracter obligatoriu, scrisă sau verbală, emisă de o
persoană oficială pentru a fi executată de subalterni. Ordinul are valoare juridică dacă este emis
şi se încadrează în limitele competenţelor funcţionale ale emitentului.
16. Dreptul de a emite ordine este delegat persoanei cu funcţii de răspundere (conducătoru-
lui întreprinderii, şefului comandamentului militar etc.) care gestionează unitatea respectivă.
Comandantul (şeful), înainte de a da ordinul, este obligat să analizeze minuţios situaţia şi să pre-
vadă măsurile de asigurare a executării ordinului. El poartă răspunderea de ordinul dat şi de con-
secinţele lui, de corespunderea ordinului cu legislaţia, precum şi de abuzul de putere şi de exce-
sul de putere sau de împuterniciri funcţionale în ordinul pe care îl dă şi de neluarea măsurilor de
executare al acestuia.
17. Dispoziţia alin.(2) al art.138 prevede darea unui ordin vădit nelegitim orientat spre să-
vârşirea infracţiunilor stipulate în art.137 CP, dacă lipsesc semnele unei infracţiuni mai grave.
Din categoria infracţiunilor mai grave decât cele de încălcare a dreptului umanitar internaţional fac
parte crimele de genocid, omor etc. Prin infracţiuni mai grave se înţeleg crimele pentru care sanc-
ţiunea de drept penal prevede închisoarea pe un termen de peste 15 ani sau detenţiunea pe viaţă,
aşadar în această categorie se includ infracţiunile deosebit de grave şi excepţional de grave.
18. Dispoziţia alin.(3) al art.138 prevede neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespun-
zătoare de către şef a obligaţiilor de preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infrac-
ţiunilor prevăzute de art.137 ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de
ele. Prin neîndeplinire a obligaţiilor se înţelege că şeful nu acţionează în limitele şi în compe-
tenţa prevăzută de lege sau regulamentele respective pentru postul pe care îl deţine.
19. Statele-părţi la conflictul militar trebuie să-i informeze pe comandanţii militari despre
stipulările Convenţiilor de la Geneva şi să-i oblige s le respecte cu stricteţe, pentru a-i împiedica
să comită infracţiunile prevăzute de CG, să-i pedepsească şi să-i denunţe autorităţilor competen-
te (TI, vol.5).
20. Disciplina internă pentru asigurarea şi respectarea regulilor de drept internaţional apli-
cabile în conflictele armate (art.43 PPA) este o condiţie obligatorie pentru toate unităţile armate
care iau parte la conflictele militare. De regimul de disciplină şi de conduita subordonaţilor răs-
punde efectivul de comandă al unităţii armate.
21. Pentru elucidarea noţiunilor de ordin nelegitim (ordin sau dispoziţie ilegală) şi ordin vădit
nelegitim (ordin sau dispoziţie vădit ilegale) a se vedea prevederile alin.(5) şi (6) art.364 CP.
22. Prin îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor se înţelege îndeplinirea parţială sau

superficială a îndatoririlor sale directe în calitate de şef al instituţiei respective.
23. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1) şi (2) ale normei penale supuse
analizei se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie, adică făptuitorul, emitent al ordinu-
lui nelegitim, îşi dă seama că ordinul conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art.137
CP; prevede urmările şi le doreşte sau le admite în mod conştient.
24. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în alin.(3) al aceleiaşi norme se realizează
prin vinovăţie, exprimată prin imprudenţă.
25. Mobilul infracţiunilor comentate poate fi divers, dar, în toate cazurile, el atentează la
securitatea persoanelor ce cad sub incidenţa art.137 şi 138.
26. Subiect al infracţiunii de încălcare a dreptului umanitar internaţional poate fi orice per-
soană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, îşi face serviciul militar sau care se înca-
drează în categoria de combatant.
27. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.(2) şi (3) art.138 este unul special – şeful, co-
mandantul militar.
28. În calitate de victimă a infracţiunii analizate apar persoanele enumerate în dispoziţia
art.137 CP: răniţii, bolnavii, prizonierii, persoanele civile, membrii personalului sanitar civil sau
al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţii, precum şi oricare alte persoane
căzute sub puterea adversarului.
29. Scopul unor asemenea infracţiuni nu are relevanţă şi nu este determinant la calificarea
infracţiunii.
30. Nu toate crimele contra umanităţii, prevăzute de Statul CIP, sunt incriminate în legisla-
ţia internă a RM. Nu este incriminat omorul; supunerea la sclavie; transferarea forţată de popula-
ţie; violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, sterilizarea forţată sau orice
altă formă de violenţă sexuală de o gravitate sporită; persecutarea oricărui grup sau a oricărei
colectivităţi identificabile din motive de ordin politic, rasial, naţional, etnic, cultural, religios sau
sexual; dispariţiile forţate de persoane; vătămări grave ale integrităţii fizice şi mintale, tortura
etc. Din considerentele expuse, conchidem că denumirea infracţiunii – încălcarea dreptului
umanitar internaţional (art.138 CP) – nu corespunde cu conţinutul infracţiunii.
31. Articolul 33 din Statutul CIP stipulează că o crimă care ţine de competenţa Curţii a fost
comisă la ordinul unui guvern, al unui superior, militar sau civil, nu scuteşte persoana care a
comis-o de responsabilitate.
32. Nu e trasă la răspundere penală persoana, dacă:
 nu a avut obligaţia legală de a se supune ordinelor guvernului sau superiorului în cauză;
 nu a ştiut că ordinul este ilegal; şi
 ordinul nu a fost vădit ilegal.
33. Analiza componenţei de infracţiune, incriminate de alin.(1) al art.138 CP, în confrunta-
re cu prevederile art.33 din Statutul CIP, evidenţiază faptul necesităţii incriminării doar a înde-
plinirii unui ordin nu nelegitim, ci vădit ilegal.
34. Ideea de încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar figurează şi în Capitolul
XVIII – Infracţiuni militare. Art.391 din acest capitol prevede răspunderea penală pentru încăl-
carea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau
interne, soldate cu urmări grave. În viziunea noastră, aceleaşi încălcări grave ale dreptului uma-
nitar internaţional se conţin şi în prevederile art.137 şi în cele ale art.138 CP al RM. Confrun-
tând prevederile art.137, 138 şi 391 CP, observăm că obiectul reglementării lor este acelaşi. În
afară de aceasta, acţiunile criminale se realizează în timpul conflictelor militare internaţionale
sau interne. Este limpede că toate încălcările dreptului internaţional umanitar stipulate în artico-
Comentariu 271
lele respective sunt de natură gravă. Considerăm că art.391 CP Încălcare gravă a dreptului in-
ternaţional umanitar în timpul conflictelor militare urmează sa fie exclus din legea penală.
ARTICOLUL 139. PLANIFICAREA,

PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA RĂZBOIULUI
(1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
(2) Ducerea războiului
1. Dreptul de a recurge la război a constituit un drept al statelor ca mijloc de valorificare

a propriilor interese, iar ilegalizarea războiului de agresiune a devenit o regulă cu caracter de
universalitate şi cu valoare de principiu fundamental al dreptului internaţional public.
2. În pofida numeroaselor tratate internaţionale şi a exigenţelor lor de combatere a goa-
nei înarmărilor şi a perfecţionării tehnicilor de luptă, comunitatea este tentată să se înarmeze şi
să se pregătească de război, să perfecţioneze la infinit tipurile de arme existente, să creeze a l-
tele noi: nucleare, termonucleare, bacteriologice, chimice etc.
3. Consiliul de Securitate al ONU a stabilit lista actelor de agresiune, ele fiind manifes-
tări concrete de încălcare a păcii. Această listă se conţine în Proiectul de Cod al Crimelor î m-
potriva Păcii şi Securităţii Omenirii, nu are un caracter limitativ şi conţine următoarele infrac-
ţiuni săvârşite cu sau fără declararea războiului de către părţile în conflict:
 Invadarea sau atacarea teritoriului unui stat de către forţele armate ale altui stat sau
orice ocupaţie militară, chiar temporară, rezultând dintr-o asemenea invazie sau dintr-un ase-
menea atac, precum şi orice anexare prin folosirea forţei, a teritoriului sau a unei părţi a terit o-
riului unui stat;
 Bombardarea de către forţele armate ale unui stat a teritoriului altui stat sau folosirea
oricăror arme de către un stat împotriva teritoriului altui stat;
 Blocada porturilor sau a coastelor unui stat de către forţele armate ale altui stat;
 Atacul efectuat de către forţele armate ale unui stat împotriva forţelor armate terestre,
navale sau aeriene, ori a marinei şi aviaţiei civile a altui stat;
 Folosirea forţelor armate ale unui stat care sunt staţionate pe teritoriul altui stat cu
acordul statului gazdă, contrar condiţiilor stabilite în acord, sau orice extindere a prezenţei lor
pe teritoriul în cauză, după expirarea acordului;
 Fapta unui stat de a admite pe teritoriul său, pe cate l-a pus la dispoziţia altui stat, să
fie utilizat de acesta din urmă pentru comiterea unui act de agresiune faţă de un stat terţ;
 Trimiterea de către un stat, sau în numele lui, de bande ori de grupuri înarmate, de
forţe neregulate sau de mercenari, care se dedau la acte de forţă armată împotriva unui alt stat,
de o gravitate care echivalează cu cea a actelor enumerate, sau faptul de a se angaja în mod
substanţial într-o asemenea acţiune.
4. Obiectul juridic special al acestui tip de infracţiuni îl constituie relaţiile sociale ce
presupun coexistenţa şi colaborarea paşnică a popoarelor sub aspectul reprimării infracţiunilor
care lezează aceste valori.
5. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni de planificare, pregătire, declanşare sau du-
cere a unui război. Aceste forme de realizare a laturii obiective a respectivei componenţe de
infracţiune îşi trag originea din prevederile art.6 litera a) din Statutul Tribunalului Militar In-
ternaţional de la Nürnberg care a calificat „conducerea, pregătirea, declanşarea sau urmărirea
unui război de agresiune, sau a unui război care violează un tratat, înţelegere sau acord inter-
naţional, sau participarea la un plan premeditat sau la un complot pentru realizarea oricăruia
dintre actele arătate mai sus” drept crime contra păcii care atrag responsabilitatea individuală
şi competenţa de judecată a Tribunalului.
6. Prin sintagma planificare a războiului trebuie să se înţeleagă alcătuirea planului stra-
tegic şi tactic de declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi
atacată, determinarea termenelor şi a amplorii conflictului, potenţialul implicării altor state,
fixarea rezultatelor agresiunii etc.).
7. Ca etapă de pregătire a războiului se consideră acţiunile concrete prin care se reali-
zează scopul de perspectivă al infracţiunii de război (de exemplu, concentrarea forţelor armate
într-o regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor antrenamente tactice
apropiate de luptele reale, creşterea producţiei industriale de război: armament, tehnică milit a-
ră. pregătirea surplusurilor de hrană, medicamente, lubrifianţi şi carburanţi, activizarea acţi u-
nilor de informare asupra statului şi zonei respective, formarea rezervelor de unităţi de îmbră-
căminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
8. Declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a conflictului, realizarea ac-
tului concret prin declararea sau nedeclararea acestuia. Sunt considerate acte de declanşare a
celui de-al doilea război mondial faptele stabilite prin sentinţa Tribunalului de la Nürnberg:
anexarea Austriei, invazia în Cehoslovacia. Polonia (ordinul din 1 septembrie 1939), Dan e-
marca şi Norvegia (ordinul din 9 aprilie 1940), Iugoslavia şi Grecia (ordinul din 6 aprilie
1941), Uniunea Sovietică (ordinul din 22 iunie 1941).
9. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat
(invazie, ocupare de teritorii, instaurare a unei puteri proprii sau aservite inamicului etc.).
10. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui
război se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie directă.
11. Mobilul infracţiunilor luate în discuţie constă în dorinţa unor grupări influente de a
produce conflicte armate între popoare, tendinţa subiectivă de a-şi realiza arsenalul militar în
care au investit sume fabuloase.
12. Scopul infracţiunii rezidă în declanşarea unor războaie pentru a acapara teritorii,
pentru a avea influenţă asupra popoarelor, pentru a dicta în regiune, pentru a demonstra forţa
şi a se simţi stăpân etc.
13. Subiect al infracţiunilor supuse analizei în acest paragraf poate fi doar preşedintele
ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de conducere în
stat: preşedintele parlamentului, primul ministru sau altă persoană abilitată prin act normativ.
ARTICOLUL 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI

(1) Propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instiga-
toare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvârşite verbal,
în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoa-
re de până la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(2) Săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1) de o persoană cu înaltă funcţie de răspun-
dere
Comentariu 273
se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la

3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exerc i-
ta o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii.

2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea pe orice cale a idei-
lor, doctrinelor în favoarea războiului.
3. Orice propagandă în favoarea războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură
naţională, rasială sau religioasă, care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau vi o-
lenţă, este interzisă prin lege.
4. Propaganda în favoarea războiului vine în contradicţie cu dezideratele paşnice, fiindcă
pune în pericol nu numai existenţa şi securitatea statului asupra căruia se întreprinde agresi u-
nea, dar plasează sub semnul pericolului securitatea întregii omeniri.
5. Incriminarea faptelor de propagandă pentru război începută după cel de al doilea răz-
boi mondial ca urmare a aderării statelor la Convenţiile internaţionale încheiate în acest scop
continuă şi astăzi. Actualmente, prin propagandă de război se înţeleg nu numai incitările di-
recte la război, dar şi manifestările ce pregătesc un asemenea climat, cum ar fi propaganda
ideologiei fasciste, a concepţiilor iredentiste etc.
6. Propaganda războiului este considerată infracţiune contra păcii, fiindcă acţiunile or-
ganizate şi desfăşurate sistematic de răspândire a ideilor de declanşare a unor conflicte armate
conduc nu numai la acapararea de adepţi, dar şi la consecinţe imprevizibile: distrugeri în masă
a bunurilor, dispariţii fizice a fiinţelor umane etc.
7. Obiectul infracţiunii de propagandă a războiului îl constituie relaţiile sociale ce ţin de
menţinerea păcii şi securităţii omenirii.
8. Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale ce implică apărarea valori-
lor exprimate prin bună înţelegere, convieţuire paşnică şi coexistenţă a popoarelor prin repri-
marea faptelor de propagandă pentru război care ating aceste valori.
9. Acest tip de infracţiune nu are obiect material. Dacă infracţiunea se realizează prin
opere cinematografice, cărţi, articole publicate, emisiuni radio, expoziţii de desene, pictură sau
fotografii, acestea sunt considerate mijloace şi produs al infracţiunii, ele neconstituind obiectul
material al faptei.
10. Latura obiectivă. A face propagandă înseamnă a răspândi în public idei şi concepţii
despre război şi în favoarea războiului cu scopul de a înrădăcina aceste idei în conştiinţa pop u-
laţiei şi de a crea psihoze favorabile războiului. Ţinta directă a propagandei de război este i n-
telectul, naţiunea. Argumentele, ştirile, filmele, informaţiile etc. se adresează subconştientului
care, prin implicarea sferei afective, creează o stare de spirit în favoarea războiului.
11. Prin sintagma orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege
orice formă şi tip de manifestare şi de îndemnare în favoarea războiului (acţiune, semn, indi-
ciu) în stare să dezlănţuie un conflict militar. Sintagma folosită de legiuitor în alin.(1) al
art.140 sau orice alte acţiuni presupune existenţa sau apariţia unor alte mijloace prin care făp-
tuitorii pot întreprinde propaganda în favoarea războiului: internet, de exemplu.
12. Prin instigare la război se înţelege aţâţarea, îndemnarea unor persoane la acţiuni
duşmănoase care pot provoca război.
13. Noţiunea de răspândire de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război
cuprinde mai multe părţi componente:
 informaţii tendenţioase;
 informaţii inventate.
14. Conceptul de informaţii tendenţioase se descifrează prin enunţarea ştirilor, difuzate
metodic, sistematic, la anumite ore de maximă audienţă, care urmăresc un anumit scop, tră-
dează o tendinţă ascunsă, vrea să insinueze ceva.
15. Prin informaţii inventate se înţeleg acele ştiri care nu există în realitate, născocite,
neadevărate. Ştirile inventate se subordonează aceluiaşi scop ca şi ştirile tendenţioase. În acest
ţel se folosesc mediile de informare: radio, televiziune, ziare, reviste, internet etc.
16. Infracţiunea de propagandă pentru război înseamnă răspândirea în public prin orice
mijloace (grai, scris, desen, pictură, film, fotografie etc.) a ideilor şi concepţiilor în favoarea
războiului sau a informaţiilor, ştirilor, amănuntelor tendenţioase despre război, informaţii care
au menirea să aţâţe interesul membrilor societăţii pentru ideea de război sau în favoarea d e-
clanşării conflictelor armate.
17. Existenţa infracţiunii e determinată de faptul ca ştirile, informaţiile, materialele răs-
pândite sunt destinate ideii de aţâţare a războiului. Infracţiunea e calificată ca atare dacă latura
obiectivă e exercitată în prezenţa unei a treia persoane sau, dacă este realizată în scris (scrisoa-
re, petiţie, foaie volantă etc.), există argumentul că acţiunea fost orientată spre a fi adusă la
cunoştinţa altei persoane: încleierea placatelor sau lozincilor etc.
18. Chemările orale ale unor instigatori la război sunt calificate infracţiune de propagandă
a războiului şi în cazul în care acestea au fost înscrise pe bandă magnetică, iar apoi difuzate în
colective.
19. Componenţa de infracţiune este formală. Se consideră terminată din momentul săvâr-
şirii acţiunilor indicate în dispoziţia art.140, indiferent de dezvoltarea ulterioară a evenimente-
lor sau survenirea consecinţelor, adică indiferent de faptul dacă războiul a început sau nu.
20. Participaţia penală poate fi înregistrată sub toate formele (autori, organizatori, instiga-
tori sau complici), după cum prevede art.42 din CP.
21. Prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere se înţelege persoana al cărei mod de
numire sau alegere este reglementat de CRM şi de legile organice, precum şi acea căreia per-
soana cu înaltă funcţie de răspundere i-a delegat împuternicirile sale.
22. Latura subiectivă a infracţiunii de propagandă a războiului se săvârşeşte cu intenţie
directă. Făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare
de pericol în domeniul menţinerii păcii, prevede urmările prejudiciabile pentru securitatea
omenirii şi le doreşte.
23. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică res-
ponsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
24. Calitatea de subiect special poate fi atribuită oricărei persoane cu o înaltă funcţie de
răspundere (art.123, alin.(2) CP) care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 1401. UTILIZAREA, DEZVOLTAREA, PRODUCEREA,

DOBÂNDIREA ÎN ALT MOD, PRELUCRAREA, DEŢINEREA, STOCAREA
SAU CONSERVAREA, TRANSFERAREA DIRECTĂ SAU INDIRECTĂ, PĂSTRA-
REA, TRANSPORTAREA ARMELOR DE DISTRUGERE ÎN MASĂ
(1) Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea, deţinerea,
stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă, păstrarea, transportarea arme-
lor chimice, armelor biologice, armelor nucleare, dispozitivelor explozive nucleare ori a altor
Comentariu 275
arme de distrugere în masă cu încălcarea prevederilor legislaţiei naţionale sau ale tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale sau cu închi-
soare de la 8 la 12 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juri-
dică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 8000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea
acesteia.
(2) Aceleaşi acţiuni:
[Lit.a) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) soldate cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de la 16 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea acesteia.
(3) Proiectarea, producerea, dobândirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea
sau transportarea echipamentului, a materialului, a softului sau a tehnologiei aferente care
contribuie esenţial la proiectarea, producerea sau livrarea armelor de distrugere în masă cu-
noscând că acest echipament, material, soft sau tehnologie sunt destinate acestui scop
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale sau cu în-
chisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa an u-
mite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, cu amendă,
aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani sau cu lichidarea
persoanei juridice.
(4) Proiectarea, producerea, dobândirea în alt mod, deţinerea, păstrarea, transferarea
sau transportarea materiei prime, a materialului fisionabil special, a echipamentului sau a
materialului proiectat sau preparat pentru prelucrarea, utilizarea sau producerea materialu-
lui fisionabil special cunoscând că această materie, acest material sau echipament este dest i-
nat pentru a fi utilizat în activitatea de explozii nucleare sau în altă activitate nucleară care
contravine tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu ame n-
dă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 4000 la 7000 unităţi convenţionale cu priva-
rea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichid a-
rea persoanei juridice.
1. Baza normativ-juridică a art.1401 CP se constituie din actele normative internaţionale

ce se referă la implementarea Convenţiilor ce prevăd, sau vor prevedea, necesitatea interzicerii
şi dezvoltării tuturor tipurilor de arme de distrugere în masă.
2. Sistemul juridic multilateral din domeniul dezarmării se examinează în funcţie de po-
tenţialul de nimicire al tipului de armament vizat şi după aria geografică sau mediul căruia i se
aplică reglementarea.
3. Conform criteriului potenţialului de nimicire, armele se clasifică în arme neconvenţio-

nale (de distrugere în masă) şi arme clasice. Legislaţia RM face deosebire între armele neco n-
venţionale (de distrugere în masă) şi armele convenţionale (armele clasice).
4. Obiectul juridic special al infracţiunii este constituit de relaţiile sociale a căror formare,
desfăşurare şi dezvoltare sunt condiţionate de apărarea întregii omeniri faţă de un nou război
cu aplicarea armelor de distrugere în masă.
5. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.140 1 CP se referă la armele neconvenţi-
onale, ale căror tipuri sunt: armele chimice; armele biologice; armele nucleare.
6. Esenţa, conţinutul şi formularea lingvistică a unor noţiuni care intră în latura obiectivă
a art.1401 CP sunt explicate în Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării
şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora din 13 ianuarie 1993 şi, respectiv, în Legea
RM cu privire la implementarea Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocă-
rii şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, din 05.11.2004.
7. Sintagma arme chimice semnifică, în ansamblu sau în parte, substanţele chimice toxice
şi precursorii lor, exceptând cazurile în care acestea sunt destinate unor scopuri neinterzise
prin Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi folosirii armelor chimice
şi distrugerea acestora (denumită în continuare Convenţie), cu condiţia că tipurile şi cantităţile
lor corespund acestor scopuri; muniţiile şi dispozitivele concepute special pentru a provoca
moartea sau altă vătămare prin acţiunea toxică a substanţelor chimice toxice specificate la
lit.a), eliminate ca urmare a folosirii unor asemenea muniţii şi dispozitive; echipamentul con-
ceput special pentru a fi utilizat nemijlocit la folosirea muniţiilor şi dispozitivelor specificate
muniţiilor şi dispozitivelor concepute pentru a provoca moartea.
8. Prin sintagma substanţă chimică toxică urmează a se înţelege orice substanţă chimică a
cărei acţiune chimică asupra proceselor biologice poate cauza, omului sau animalelor, moar-
tea, incapacitatea temporară sau vătămarea permanentă, indiferent de originea ei sau de met o-
da de producere şi de faptul că se obţine în instalaţii, în muniţii binare sau în altă parte.
9. Prin precursor, în sensul actelor enunţate, trebuie să se înţeleagă un reactiv chimic care
participă, în orice fază, la producerea, prin orice metodă, a unei substanţe chimice toxice, i n-
clusiv drept component de bază al unui sistem chimic binar sau multicomponent.
10. Interdicţiile ce se referă la utilizarea, dezvoltarea etc. a armelor chimice sunt stabilite
exhaustiv în art.2 al Legii din 03.11.2004. Oricărei persoane, în orice situaţie, i se interzice:
 dezvoltarea, producerea, dobândirea, deţinerea sau transferarea directă sau indirectă că-
tre alte persoane a armelor chimice;
 folosirea armelor chimice;
 angajarea în orice fel de pregătiri militare în vederea folosirii armelor chimice;
 ajutarea, încurajarea sau determinarea, în orice fel, a altor persoane să se angajeze într -
o activitate interzisă prin prezenta lege.
11. Lista substanţelor chimice şi a precursorilor sunt stabilite de legiuitor (Anexa la Le-
gea din 03.11.2004).
12. Prin arme bacteriologice (biologice) se înţeleg armele care folosesc pentru distruge-
re gazele asfixiante, toxice sau similare, precum şi lichidele, materiile sau procedurile analoa-
ge. Acest tip de arme este interzis (Protocolul de la Geneva din 1925) şi condamnat de opinia
generală a lumii civilizate.
13. Printre cele mai folosite arme bacteriologice se numără viruşii, bacteriile şi microbii
care provoacă maladiile incurabile: ciuma, botulismul, variola, Embola.
Comentariu 277
14. În categoria armelor nucleare intră armele cu cea mai mare capacitate de distrugere
şi afectare a faunei, florei, apelor, aerului.
15. În sensul dispoziţiei art.140 1, termenii vor fi explicaţi astfel:
 utilizare înseamnă întrebuinţare în propriul folos a armelor şi dispozitivelor remarcate
în lege;
 dezvoltare înseamnă a trece prin diferite faze progresive, spre o treaptă superioară, a
evolua, a se transforma, a amplifica în mod considerabil conţinutul şi structura armelor şi dis-
pozitivelor;
 producere desemnează acţiunea de obţinere a unei arme chimice, biologice, nucleare
etc. la baza funcţionării căreia stă o reacţie chimică, o substanţă biologică sau nucleară;
 dobândire comportă un sens aparte faţă de cel uzual, şi anume: operaţiune de import,
care constă în introducerea definitivă sau temporară a substanţei pe teritoriul RM, precum şi
acţiunea necomercială de primire a acesteia din afara teritoriului ei, inclusiv în luarea de la o
persoană de pe acest teritoriu;
 prin prelucrare, în accepţiunea legii date, se înţeleg acţiunile de modificare a formei,
dimensiunilor sau a aspectului unor arme, dispozitive etc. pentru a produce alte tipuri de arme
sau a le perfecţiona pe cele existente;
 prin deţinere se înţeleg acţiunile de stăpânire sau de păstrare a armelor respective;
 prin stocare se înţeleg acţiunile de în stocare în depozitul unor spaţii în vederea asigu-
rării continuităţii producţiei sau a desfacerii armelor;
 prin conservare se înţeleg acţiunile de folosire a diverşilor conservanţi tehnici în sco-
pul de menţinere într-o stare de folosire imediată a armelor şi dispozitivelor prevăzute în dis-
poziţia legii;
 prin transferare directă sau indirectă se înţeleg acţiunile făptuitorului de mutare, de
schimb, de trecere a armelor, în mod nemijlocit şi făţiş sau prin mijlocitor. În acest context,
transferul poate fi interpretat ca o operaţiune de export, ce constă în scoaterea definitivă sau
temporară a substanţei chimice de pe teritoriul RM, inclusiv în acţiunea necomercială de trimi-
tere a acestuia în afara teritoriului ei, precum şi trimiterea către o persoană de pe acest terit o-
riu;
 prin păstrare se înţeleg acţiunile făptuitorului de a ţine la loc sigur şi în bună stare ar-
mele şi dispozitivele prevăzute de art.1401 CP;
 prin transportare, în sensul dispoziţiei art.1401, se înţeleg acţiunile de deplasare dintr-
un loc în altul, cu ajutorul mijloacelor tehnice, a armelor şi dispozitivelor prevăzute în dispoz i-
ţia art.1401 CP;
16. Sintagma tratate internaţionale la care RM este parte desemnează actele internaţio-
nale cu putere juridică, care se aplică pe teritoriul RM.
17. Agravantele prevăzute de alin.(2) art.140 1 au fost analizate în comentariile de la
art.31, 44, 45, 46, 47 CP.
18. Latura subiectivă a infracţiunii incriminate în art.1401 se realizează prin intenţie di-
rectă. Realizând acţiunile de utilizare, dezvoltare, producere, dobândire în alt mod, prelucrare,
stocare sau conservare, transferare directă sau indirectă, păstrare, transportare a armelor de
distrugere în masă, făptuitorul îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil, a prevăzut urmările
prejudiciabile şi le-a dorit.
19. Lexemul proiectare din agravanta conţinută în alin.(3) şi (4) al articolului înglobează
intenţiile de profitare, de conturare a unui plan de producere a unui tip de arme de distrugere
în masă, de organizare a materiei prime sau a unui preparat menit pentru crearea unei arme.
20. Prin materie primă se înţelege produsul natural sau material semifabricat destinat pre-
lucrării sau transformării în alte produse folosite pentru a atinge scopurile indicate în dispozi-
ţia legii.
21. Sintagma material fisionabil special are sensul de material care poate fisiona, se poa-
te diviza, scinda în nucleu atomic şi mai multe fragmente cu mase de valori comparabile.
22. Subiect al acestei infracţiuni pot fi atât persoanele fizice, cât şi cele juridice.
23. Răspunderea penală pentru persoanele fizice în cazul săvârşirii acţiunilor enumerate
survine în cazul în care ele sunt responsabile şi au atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR

(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat, la acţiuni militare sau la alte acţi-
uni violente orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori violarea
integrităţii teritoriale a statului,
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosi-
rea lor într-un conflict armat, în acţiuni militare sau în alte acţiuni violente orientate spre
răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a
statului,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Noţiunea de mercenar din art.130 CP coincide cu definiţia din actele internaţionale.

2. Prin dimensiunile şi formele pe care le ia, fenomenul de mercenariat a ajuns o proble-
mă a întregii comunităţi, axându-se pe interese din ce în ce mai largi, nu doar pe situaţii de
nestabilitate politică într-un stat sau pe ideea de dezechilibrare ori de intenţie de dezechilibrare
a situaţiei social-politice pentru a se schimba situaţia geopolitică într-o regiune, a instaura un
regim aservit unor puteri interesate; a forma un stat-satelit, a se folosi de resursele umane şi
materiale etc.
3. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securi-
tatea omenirii, coexistenţa popoarelor sub aspectul reprimării infracţiunilor care ating aceste
valori prin acţiunile mercenarilor.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin acţiuni de participare a mercenaru-
lui într-un conflict armat, alte acţiuni militare, săvârşirea de violenţe orientate spre răsturnarea
sau schimbarea ordinii constituţionale sau violarea integrităţii teritoriale a statului etc. (dif e-
rendul transnistrean).
5. Infracţiunea e determinată de participarea propriu-zisă a mercenarilor într-un conflict
în care este implicat statul sau de acţiunile de angajare, instruire, finanţare sau altă asigurare a
mercenarilor, precum şi de folosirea lor în conflicte armate concrete, îndreptate spre destabili-
zarea social-politică a statului respectiv.
6. Existenţa mercenariatului este condiţionată de aceleaşi cauze ca şi cele ale săvârşirii al-
tor infracţiuni internaţionale. Ele pot fi grupate după:
 Determinante geopolitice, inclusiv interese ale marilor puteri în subminarea situaţiei
social-politice într-o anumită regiune;
 Activitatea organizaţiilor internaţionale extremiste;
Comentariu 279
 Situaţia politică internă;

 Factori subiectivi.
7. Conţinutul termenului de mercenar nu s-a schimbat pe parcursul anilor şi este folosit acum în
accepţiunea art.47 al PPA la CG, semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor
armate internaţionale. „Prin termenul de mercenar se înţelege orice persoană:
 care este special recrutată în ţară sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat;
 care, în fapt, ia parte la ostilităţi;
 care ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi
este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară ace-
leia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale
acestei părţi;
 care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului co n-
trolat de o parte la conflict;
 care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi
 care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială
ca membru al forţelor armate ale statului respectiv”.
8. Conţinutul termenului mercenar a fost specificat mai detaliat în textul Convenţiei des-
pre lupta împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor (Rezoluţia 44/34 a
AG a ONU) în raport cu PPA la CG (art.47), din care s-a omis sintagma fixată la lit.c) din
alin.(2) şi s-au suplinit şi explicat situaţiile concrete în care persoanele participante sunt decla-
rate mercenari.
9. Convenţia a concretizat noţiunea de mercenar, lărgindu-i aria de folosire şi explicând
subtilităţile mobilului persoanei care se hotărăşte să întreprindă activităţi de mercenariat: mer-
cenar este considerat nu numai individul năimit, contra unui substanţial avantaj material, pen-
tru a lupta în conflictele armate din statul respectiv, dar şi persoana antrenată, în condiţiile
art.2, lit.c) din PP şi în condiţiile art.1, lit.b) din convenţie, în oricare din următoarele acţiuni,
deopotrivă cu cele militare:
 răsturnarea guvernului sau subminarea autorităţii constituţionale a statului,
 atingerea integrităţii teritoriale a statului.
10. Convenţia specifică, de asemenea, că, pentru a fi considerată mercenar, persoana
urmează a nu fi nici cetăţean, nici rezident al statului pe teritoriul căruia întreprinde activităţi
de mercenariat, să nu fie trimis în misiune sau cu obligativităţi de serviciu în acest stat şi să nu
se considere membru al forţelor armate ale niciunui stat care se află în conflict.
11. Conform normelor internaţionale, mercenarii nu au dreptul la atribuirea statutului de
combatant.
12. În caz de cădere sub incidenţa forţei inamice, mercenarii nu pot fi calificaţi prizoni-
eri de război, deci vor fi traşi la răspundere atât pentru faptul de a fi participat la ostilităţi, cât
şi pentru faptul de a fi comis acte de violenţă în cadrul acestor participări.
13. Nu pot fi consideraţi mercenari consilierii militari din ţările străine, îndreptaţi la
slujbă militară în armatele străine, în baza unor acorduri şi înţelegeri dintre statele respective.
14. Nu pot fi consideraţi mercenari nici voluntarii, cu condiţia ca ei să fie incluşi în efec-
tivul combatanţilor armatei străine în care luptă.
15. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg
acţiunile de luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
16. Alin.(2) prevede următoarele forme ale laturii obiective:
 angajarea,
 instruirea,
 finanţarea,
 altă asigurare a mercenarilor,
 folosirea mercenarilor într-un conflict armat sau în acţiuni militare sau alte acţiuni vi-
olente, orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţionale în statul respectiv
sau violarea integrităţii teritoriale a acestuia.
17. Prin noţiunea de angajare se presupune acţiunea unei persoane privind atragerea a do-
uă sau mai multe persoane în conflictul militar în calitate de mercenar.
18. Instruirea mercenarilor constituie activitatea privind pregătirea mercenarului angajat
pentru participarea la în conflictele militare sau la acţiunile militare.
19. Finanţarea acţiunilor de mercenariat presupune asigurarea materială a activităţii mer-
cenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, oricăror alte valori materiale, armament etc.
20. Prin noţiunea de altă asigurare a mercenarului se înţelege asigurarea făptuitorilor cu
articole vestimentare necesare pentru îndeplinirea acţiunilor militare, tehnică, muniţii şi mi j-
loace de legătură etc.
21. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele mi-
litare, în acţiunile militare sau în alte acţiuni violente, orientate spre răsturnarea sau subminarea
orânduirii constituţionale în statul respectiv sau violarea integrităţii teritoriale a acestuia.
22. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord
între state, care se soluţionează prin implicarea forţelor armate.
23. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile de nimicire, de distrugere şi scoatere din luptă
a militarilor, combatanţilor, tehnicii, a armamentului, obiectelor civile şi militare care alcătu-
iesc potenţialul militar al statului respectiv.
24. Prin acţiuni militare fără caracter internaţional se înţeleg acţiunile din teritoriul unui
stat, orientate împotriva puterii legale. Se caracterizează prin caracter colectiv şi nivel minimal
de organizare.
25. Prin acţiuni violente, orientate spre răsturnarea sau subminarea orânduirii constituţi-
onale sau violarea integrităţii teritoriale a statului se înţeleg acţiunile îndreptate spre destabi-
lizarea activităţii normale a organelor publice legale ale statului, spre nimicirea reprezentanţ i-
lor acestor organe etc.
26. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte întotdeauna cu vinovăţie,
prin intenţie directă. Persoana care recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă
de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, prevede urmările şi doreşte în mod conştient s ă-
vârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări materiale.
27. Scopul săvârşirii infracţiunii constă în orientarea persoanei spre un câştig material concret.
28. Mobilul pentru a săvârşi infracţiunea rezidă în dorinţa de a câştiga recompense materiale
în schimbul participării la ostilităţi, conflicte armate, acţiuni militare şi alte forme de violenţă.
29. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care
a atins vârsta de 16 ani, care nu este persoană autorizată cu executarea obligaţiunilor oficiale
pe teritoriul statului implicat în conflictul militar sau în acţiunea militară, nu este cetăţean al
acestui stat şi care nu are domiciliu permanent în statul implicat în conflictul armat. În acest
caz este vorba de un subiect special.
30. Subiect al activităţii infracţionale prevăzute de alin.(2) al art.141 CP poate fi orice
persoană fizică, responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, şi angajează, instruieşte, fina n-
ţează, foloseşte mercenarii în acţiuni şi conflicte militare sau le acordă altă asigurare. În unele
Comentariu 281
cazuri, subiect al acestei infracţiuni poate fi o persoană cu funcţii de răspundere sau orice alt
individ care acţionează în numele persoanei cu funcţii de răspundere.
ARTICOLUL 142. ATACUL ASUPRA

PERSOANEI CARE BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
(1) Săvârşirea unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de transport al
persoanei care beneficiază de protecţie internaţională, dacă acest act poate periclita viaţa, să-
nătatea sau libertatea persoanei în cauză,
(2) Răpirea sau săvârşirea unui alt atac asupra persoanei care beneficiază de protecţie in-
ternaţională sau asupra libertăţii acesteia
(3) Omorul persoanei care beneficiază de protecţie internaţională
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în scopul provocării războiului sau con-
flictului internaţional,
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(5) Ameninţarea cu săvârşirea unei acţiuni prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), dacă a
existat pericolul realizării acestei ameninţări,
1. Dreptul internaţional se întemeiază şi funcţionează pe nişte principii clar conturate şi

codificate, principalul dintre care este egalitatea şi suveranitatea statelor în toate relaţiile care
apar între ele în procesul de cooperare.
2. Relaţiile politice, economice, sociale şi de altă natură se realizează prin instituţiile ofi-
ciale ale statului (ambasade, consulate etc.) şi reprezentanţii concreţi ai statelor şi guvernelor,
aceştia se bucură de protecţie specială în timpul şi în interesul misiunilor lor de reprezentare.
3. Pericolul social sporit al infracţiunii de atac asupra persoanelor sau/şi instituţiilor care bene-
ficiază de protecţie internaţională constă în faptul că asemenea infracţiuni tensionează relaţiile inter-
statale, pot genera conflicte şi în unele cazuri pot declanşa chiar acţiuni armate între state.
4. Obiectul juridic special al infracţiunii de atac asupra persoanelor sau instituţiilor care
beneficiază de protecţie internaţională îl constituie relaţiile sociale referitoare la siguranţa păcii
şi securităţii omenirii, relaţiilor normale dintre state.
5. Obiectul juridic suplimentar constă în faptul că, prin săvârşirea infracţiunii date, se
atentează şi asupra altor valori sociale: viaţa, integritatea corporală sau sănătatea persoanei,
onoarea, demnitatea, proprietatea persoanei care beneficiază de protecţie internaţională.
6. Obiectul material al crimei îl constituie corpul persoanei, oficiile şi locuinţele sau mij-
loacele de transport ale persoanei ce beneficiază de protecţie internaţională asupra căreia a fost
întreprins atacul.
7. Pentru a sesiza esenţa, modalităţile, nuanţele laturii obiective a infracţiunii, este necesar
a descifra noţiunile de bază incluse în dispoziţia legii penale.
8. Prin persoană care se bucură de protecţie internaţională, în sensul art.122 CP, se înţeleg:
a) şeful statului străin, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită funcţiile
şefului de stat conform constituţiei statului respectiv, fie şeful guvernului, fie ministrul de exter-
ne al statului străin, precum şi membrii familiilor lor care îi însoţesc;
b) oricare reprezentant sau persoană cu funcţii de răspundere a statului străin, fie oricare persoa-
nă cu funcţii de răspundere ori alt agent al organizaţiei interguvernamentale internaţionale care, con-
form dreptului internaţional, are dreptul la protecţie specială contra oricărui atac asupra personalităţii,
libertăţii şi demnităţii sale, precum şi membrii familiilor lor care locuiesc împreună cu ei.
9. Şeful statului se bucură de onoruri speciale, regim privilegiat, imunităţi deosebite, dar şi
de măsuri speciale de protecţie a lui şi a persoanelor care îl însoţesc.
10. Protecţia internaţională a persoanelor care reprezintă sau îndeplinesc o misiune a unui
stat sau guvern mai este prevăzută şi de alte instrumente juridice cu referire la imunităţi, privile-
gii şi securitate în cadrul unor organizaţii internaţionale de colaborare politică, economică, mili-
tară, culturală, socială etc.
11. Prin imunitate de jurisdicţie se înţelege exceptarea de aplicare a legii penale a statului
pe teritoriul căruia se află reprezentanţii diplomatici sau alte persoane, în conformitate cu con-
venţiile internaţionale, asupra acestora, de către organele de jurisdicţie penală ale acestui stat, în
cazul în care cineva din această categorie de persoane a săvârşit fapte care, pe teritoriul acestui
stat, cad sub incidenţa legii penale, adică persoanele care se bucură de protecţie internaţională
nu sunt supuse jurisdicţiei penale a statului RM, iar sancţiunile de drept penal nu se extind asu-
pra acestei categorii de persoane.
12. Legea penală a RM stipulează expres acest fapt: sub incidenţa legii penale nu cad in-
fracţiunile săvârşite de reprezentanţii diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în
conformitate cu tratatele internaţionale, nu sunt supuse jurisdicţiei penale a RM (CP, art.11,
alin.(4)). Deci, imunitatea de jurisdicţie constituie o excepţie de la principiul teritorialităţii în
baza căruia anumite persoane nu pot fi urmărite şi judecate pe teritoriul statului pe care se gă-
sesc, dar răspund penal în faţa statului căruia aparţin pentru acţiunile infracţionale săvârşite pe
teritoriul statului în care sunt delegaţi în misiune.
13. Prin misiune diplomatică se înţelege oficiul sau reprezentanţa diplomatică cu grad de
ambasadă, creată printr-un acord dintre state, în temeiul stabilirii relaţiilor diplomatice.
14. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care
se află persoana ce se bucură de protecţie internaţională, statul reprezentat de o asemenea per-
soană sau oricare alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare.
15. Prin complicare a relaţiilor internaţionale se înţelege întreruperea relaţiilor diplomati-
ce, a relaţiilor contractuale, a altor relaţii dintre statele implicate.
16. Elementele componente ale laturii obiective se vor explica astfel:
 Prin săvârşire a unui act de violenţă asupra oficiului, locuinţei sau mijlocului de tran-
sport al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională se înţelege o comportare violentă
a făptuitorului, o atitudine ofensivă ce se materializează într-o acţiune îndreptată împotriva insti-
tuţiilor care beneficiază de protecţie internaţională sau asupra mijlocului de transport pus la dis-
poziţia reprezentantului unui stat străin sau a colaboratorului unei organizaţii internaţionale cu
scopul de a periclita viaţa, sănătatea sau libertatea persoanei sau a afecta integritatea sediului sau
a transportului respectiv.
 Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei or-
ganizaţii internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se
materializează într-o acţiune îndreptată împotriva vieţii şi sănătăţii persoanelor sau împotriva
instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională.
Comentariu 283
 Prin răpire a unei persoane care beneficiază de protecţie internaţională se înţelege acţiunea
de a răpi şi rezultatul ei raportate la persoana care beneficiază de protecţie internaţională, adică acţiu-
nea făptuitorului înglobează luarea cu forţa, în mod silnic, a persoanei respective şi izolarea ei.
 Prin omor al persoanei care beneficiază de protecţie internaţională se înţelege supri-
marea vieţii persoanei respective, asasinarea ei.
 Prin ameninţare cu săvârşirea unei acţiuni prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4) se înţe-
leg acţiunile făptuitorului prin care acesta îşi arată intenţiile de a face rău, a intimida persoana
care beneficiază de protecţie internaţională. Fapta cade sub incidenţa incriminării doar dacă e
dovedit faptul că a existat pericolul realizării ameninţării respective.
17. Latura subiectivă a infracţiunii de atac asupra persoanelor cu protecţie internaţională se
realizează întotdeauna cu vinovăţie manifestată prin intenţie directă.
18. Motivul, sub imperativul căruia acţionează făptuitorul, nu are niciun rol relevant, de-
terminant fiind scopul clar şi bine conturat, cel de provocare a războiului sau de complicare a
relaţiilor internaţionale. Mobilul atacului împotriva persoanei cu imunitate internaţională este
diferit, de cele mai multe ori fiind determinat de sentimentul care îl călăuzeşte pe autor la comi-
terea infracţiunii (ură, invidie, dorinţă de a provoca război etc.).
19. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
ARTICOLUL 143. APLICAREA MIJLOACELOR

ŞI METODELOR INTERZISE DE DUCERE A RĂZBOIULUI
(1) Aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de
ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
(2) Aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care Repu-
blica Moldova este parte
1. Orice stat care foloseşte arme nucleare sau termonucleare trebuie să fie considerat vio-
lator al Cartei ONU, deoarece acţionează contrar spiritului legilor umanităţii şi comite o crimă
contra umanităţii şi civilizaţiei (Rezoluţia ONU 1653/ XVI din 14 noiembrie 1961).
2. Dreptul internaţional interzice armele şi metodele de război: armele chimice, armele
bacteriologice (biologice), capcanele, otrăvurile, armele nucleare, armele incendiare, orice me-
tode şi mijloace de război ecologic, armele şi/sau metodele care produc inevitabil moartea ori
suferinţe inutile: proiectilele de calibru mic, gloanţele “dum-dum”, gazele asfixiante, toxice sau
similare, otrăvurile sau armele otrăvite, proiectilele cu schije nelocalizabile, tehnicile de schim-
bare a mediului în scopuri militare.
3. Actele internaţionale respective vizează tipul şi modul de folosire a armamentelor, mo-
dul de conduită cu combatanţii, protecţia bunurilor culturale şi a lăcaşurilor de cult, protecţia
bunurilor indispensabile supravieţuirii populaţiei civile, protecţia mediului etc.
4. Dreptul umanitar interzice atacurile fără discriminare. În sensul prevederilor art.51 PPA,
prin atacuri fără discriminare se înţeleg:
 Atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;
 Atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ce nu pot fi îndreptate împotriva

unui obiectiv militar determinat, sau
 Atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limita-
te şi care sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bu-
nuri cu caracter civil.
5. Art.8 din Statutul CIP recunoaşte drept violări grave ale legilor şi cutumelor aplicabile
conflictelor armate internaţionale fiecare dintre faptele ce urmează:
(i) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva populaţiei civile în general sau împotriva civili-
lor care nu participă direct la ostilităţi;
(ii) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva bunurilor cu caracter civil, adică a celor care nu
sunt obiective militare;
(iii) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţi-
lor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii
conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care drep-
tul internaţional al conflictelor armate o garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil;
(iv) fapta de a lansa intenţionat un atac ştiind că el va cauza în mod incidental pierderi de vieţi
omeneşti în rândul populaţiei civile, răniri ale persoanelor civile, pagube bunurilor cu caracter
civil sau daune extinse, de durată şi grave, mediului care ar fi vădit excesive în raport cu ansam-
blul avantajului militar concret şi direct aşteptat;
(v) fapta de a ataca sau bombarda, prin orice mijloace, oraşe, sate, locuinţe sau construcţii care
nu sunt apărate şi care nu sunt obiective militare;
(vi) fapta de a omorî sau de a răni un combatant care, după ce a depus armele sau nemaiavând
mijloace de a se apăra, s-a predat fără condiţii;
(vii) fapta de a utiliza pe nedrept pavilionul parlamentar, drapelul sau insignele militare şi uni-
forma inamicului sau ale ONU, precum şi semnele distinctive prevăzute de convenţiile de la
Geneva şi, făcând aceasta, de a cauza pierderi de vieţi omeneşti sau răniri grave;
(viii) transferarea, direct sau indirect, de către o putere ocupantă, a unei părţi a populaţiei sale
civile, în teritoriul pe care ea îl ocupă, sau deportarea ori transferarea în interiorul sau în afara
teritoriului ocupat a totalităţii sau a unei părţi a populaţiei din acest teritoriu;
(ix) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva clădirilor consacrate religiei, învăţământului,
artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor unde bolnavii
sau răniţii sunt adunaţi, cu condiţia ca aceste construcţii să nu fie obiective militare;
(x) fapta de a supune persoanele unei părţi adverse căzute în puterea sa la mutilări ori la experi-
enţe medicale sau ştiinţifice de orice fel, care nu sunt motivate de un tratament medical, dentar
sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane, ci care atrag moartea acestora sau le
pun grav sănătatea în pericol;
(xi) fapta de a omorî sau răni prin trădare indivizi aparţinând naţiunii sau armatei inamice;
(xii) fapta de a declara că nu va fi îndurare pentru învinşi;
(xiii) fapta de a distruge sau de a confisca bunurile inamicului, în afară de cazurile în care aceste
distrugeri sau confiscări ar fi imperios ordonate de necesităţile războiului;
(xiv) fapta de a declara stinse, suspendate sau inadmisibile în justiţie drepturile şi acţiunile cetă-
ţenilor părţii adverse;
(xv) fapta unui beligerant de a constrânge cetăţenii părţii adverse să ia parte la operaţiunile de
război îndreptate împotriva ţării lor, chiar dacă ei erau în serviciul acestui beligerant înainte de
începerea războiului;
(xvi) jefuirea unui oraş sau a unei localităţi, chiar luate cu asalt;
(xvii) fapta de a utiliza otravă sau arme otrăvitoare;
(xviii) fapta de a utiliza gaze asfixiante, toxice sau asimilate şi orice lichide, materii sau proce-
dee analoage;
Comentariu 285
(xix) fapta de a utiliza gloanţe care se dilată sau se aplatizează cu uşurinţă în corpul uman, cum
sunt gloanţele al căror înveliş dur nu acoperă în întregime mijlocul sau sunt perforate de tăieturi;
(xx) fapte de a folosi arme, proiectile, materiale şi metode de luptă de natură să cauzeze daune
de prisos sau suferinţe inutile ori de a acţiona fără discriminare cu violarea dreptului internaţio-
nal al conflictelor armate, cu condiţia ca aceste arme, proiectile, materiale şi metode de luptă să
facă obiectul unei interdicţii generale şi ca ele să fie înscrise într-o anexă a prezentului statut, pe
cale de amendament adoptat potrivit dispoziţiilor art.121 şi 123;
(xxi) atingerile aduse demnităţii persoanei, îndeosebi tratamentele umilitoare şi degradante;
(xxii) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, astfel cum aceasta a fost
definită la art.7 par.2 lit.f), sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală constitu-
ind o infracţiune gravă potrivit convenţiilor de la Geneva;
(xxiii) fapta de a utiliza prezenţa unui civil sau a unei alte persoane protejate pentru a evita ca
anumite puncte, zone sau forţe militare să nu fie ţinta operaţiunilor militare;
(xxiv) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva clădirilor, materialului, unităţilor şi mijloa-
celor de transport sanitar şi a personalului care foloseşte, conform dreptului internaţional, sem-
nele distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva;
(xxv) fapta de a înfometa în mod deliberat civili, ca metodă de război, privându-i de bunurile
indispensabile supravieţuirii, inclusiv împiedicându-i intenţionat să primească ajutoarele prevă-
zute de convenţiile de la Geneva;
(xxvi) fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor de vârstă mai mică de 15 ani în forţe-
le armate naţionale sau de a-i face să participe activ la ostilităţi.
6. Statutul CIP (art.8) prevede, în acelaşi timp, că sunt violări grave ale legilor şi cutumelor
aplicabile, în caz de conflict armat care nu prezintă un caracter internaţional, oricare dintre ur-
mătoarele fapte:
(i) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva populaţiei civile în general sau împotriva per-
soanelor civile care nu participă direct la ostilităţi;
(ii) fapta de a lansa intenţionat atacuri împotriva clădirilor, materialelor, unităţilor şi mijloacelor
de transport sanitar şi a personalului care utilizează, conform dreptului internaţional, însemnele
distinctive prevăzute de convenţiile de la Geneva;
(iii) fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva personalului, instalaţiilor, materialului, unităţi-
lor sau vehiculelor folosite în cadrul unei misiuni de ajutor umanitar sau de menţinere a păcii,
conform Cartei Naţiunilor Unite, cu condiţia ca acestea să aibă dreptul la protecţia pe care drep-
tul internaţional al conflictelor armate îl garantează civililor şi bunurilor cu caracter civil;
(iv) fapta de a lansa atacuri deliberate împotriva construcţiilor consacrate religiei, învăţământu-
lui, artei, ştiinţei sau acţiunii caritabile, monumentelor istorice, spitalelor şi locurilor în care sunt
adunaţi bolnavi şi răniţi, cu condiţia ca aceste clădiri să nu fie obiective militare;
(v) jefuirea unui oraş sau a unei localităţi, chiar luate cu asalt;
(vi) violul, sclavajul sexual, prostituţia forţată, graviditatea forţată, astfel este definită la art.7
par.2 lit.f), sterilizarea forţată sau orice altă formă de violenţă sexuală constituind o violare gra-
vă a art.3 comun celor 4 convenţii de la Geneva;
(vii) fapta de a proceda la recrutarea şi înrolarea copiilor în vârstă mai mică de 15 ani în forţele
armate sau în grupări armate ori de a-i face să participe activ la ostilităţi;
(viii) fapta de a ordona deplasarea populaţiei civile pentru considerente având legătură cu con-
flictul, în afara cazurilor în care securitatea civililor sau imperativele militare o cer;
(ix) fapta de a ucide sau a răni prin trădare un adversar combatant;
(x) fapta de a declara că nu va exista îndurare pentru învinşi;
(xi) fapta de a supune persoanele care sunt împotriva unei alte părţi la conflict, căzute în puterea
sa, la mutilări sau experienţe medicale ori ştiinţifice care nu sunt nici motivate de un tratament
medical dentar sau spitalicesc, nici efectuate în interesul acestor persoane şi care atrag moartea
acestora sau le prejudiciază în mod serios sănătatea;
(xii) fapta de a distruge sau de confisca bunurile unui adversar, în afară de cazul în care aceste
distrugeri sau confiscări sunt imperios dictate de necesităţile conflictului.
7. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu privire la respectarea normelor in-
ternaţionale de ducere a războiului.
8. Latura obiectivă a infracţiunii se constituie din faptele concrete de aplicare în cadrul conflictului
armat a mijloacelor şi metodelor interzise de tratatele internaţionale la care RM este parte.
9. Prin noţiunea de conflict armat se înţelege o ciocnire de interese, un dezacord, o neînţele-
gere între două sau mai multe state, în rezolvarea căruia se aplică armele.
10. Prin noţiunea de război se înţelege un fenomen social-istoric complex care constă într-un
conflict armat, de obicei de durată, între două sau mai multe state pentru realizarea unor interese
economice sau politice.
11. Prin noţiunea de conflagraţie se înţelege un război între mai multe state, un conflict mili-
tar de mari proporţii.
12. Prin sintagma a duce războiul sau, mai corect, a purta războiul se înţelege a realiza în
fapt atacul de agresiune asupra statului cu care s-a ajuns la conflict.
13. Prin atacuri se înţeleg actele de violenţă împotriva adversarului, indiferent dacă acestea
sunt ofensive sau defensive.
14. Prin arme de nimicire în masă se înţeleg armele a căror forţă de distrugere şi nimicire este
constituită din energia nucleară, din nocivitatea unor substanţe sau din anumiţi agenţi patogeni.
15. Prin expresia regulile dreptului internaţional aplicabile în conflictele armate se înţeleg
regulile enunţate în acordurile internaţionale la care participă părţile în conflict, ca şi principiile
şi regulile de drept internaţional general recunoscute, aplicabile conflictelor armate.
16. Agravanta aplicarea armei de nimicire în masă include utilizarea în cadrul conflictului
armat sau al acţiunilor militare a armelor bacteriologice (biologice), a gazelor asfixiante, toxice,
a armelor nucleare etc., care pot provoca moartea oamenilor, animalelor, plantelor într-o rază
enormă. (De exemplu, atacul cu arme nucleare întreprins de către SUA asupra oraşelor nipone
Hiroshima şi Nagasaki la 6 şi 9 august 1945.)
17. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie
directă, adică făptuitorul este conştient de caracterul devastator al acţiunilor pe care le întreprin-
de, prevede urmările şi doreşte în mod conştient aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de
ducere a războiului.
18. Motivele de declanşare a conflictelor militare, de cele mai multe ori, sunt camuflate, de-
clanşarea războaielor se explică prin dorinţa de a câştiga conflictul în care s-a angajat statul, te-
merea de a nu pierde din teritoriu şi a nu cădea sub incidenţa forţei inamicului.
19. Scopul infracţiunii rezidă în tendinţa de a câştiga conflagraţia pe orice căi.
16 ani. De obicei, subiect al acestui tip de infracţiuni este comandantul suprem al Statului major,
preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de
conducere în stat: preşedintele legislativului, primul ministru etc.
ARTICOLUL 144. CLONAREA

Crearea fiinţelor umane prin clonare
Comentariu 287
1. Descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată se numeşte

clonare – un procedeu genetic prin care se pot obţine un număr infinit de cópii identice ale
aceluiaşi individ.
2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii.
3. Individul apărut prin clonare se numeşte clon. Prin clon se mai înţelege şi „un grup
de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care nucleul se divide indirect)
dintr-un singur ascendent”.
4. Membrii unui clon sunt identici genetic, au acelaşi genotip, adică au aceeaşi totali-
tate de proprietăţi ale organismului, altfel zis, toţi indivizii manifestă aceeaşi informaţie
genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice, compoziţie chimică,
structură internă şi externă, structură microscopică şi macroscopică etc.
5. Obiectul juridic special al infracţiunii de clonare este constituit de relaţiile sociale
care se formează cu privire la asigurarea perpetuării şi evoluţiei speciei umane, împotriva
stării de pericol care rezultă din crearea prin clonare a unei fiinţe umane genetic identice
unei alte fiinţe umane.
6. Incriminarea clonării de către legea penală a RM urmează a fi ajustată la cerinţele
vremii. Evidenţierea componenţelor de infracţiune se impune, lucru condiţionat de faptul
că acţiunile criminale din domeniul manipulării genetice sunt variate, diverse, implicările
în genetica umană fiind direct proporţionale cu dezvoltarea ştii nţei.
7. Formularea răspunderii penale pentru clonare în RM urmează a fi perfecţionată, fi-
indcă legea penală a RM este mai indulgentă decât cea a României, de exemplu, ea san cţi-
onând doar crearea fiinţelor umane prin clonare. Or, clonarea omului reprezintă rezultatul
unui şir îndelungat de experimente. Pentru a interzice rezultatul final, trebuie interzise şi
experimentele de etapă. În forma în care există legea penală acum, putem presupune că a l-
te sau toate celelalte experimente asupra celulelor umane sunt permise.
8. Obiectul material al infracţiunii de clonare este constituit de materialul biologic în-
trebuinţat pentru a crea fiinţe umane genetic identice.
9. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se caracterizează prin orice intervenţie
având drept scop crearea pe cale asexuată a unei fiinţe umane identice din punct de vede re
genetic cu altă fiinţă umană.
10. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin vinovăţie, man i-
festată în forma intenţiei directe: făptuitorul conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad
sub incidenţa art.144 şi le doreşte.
11. Scopul presupune conştientizarea urmăririi faptei de intervenţie în natura umană
pentru a crea pe cale asexuată fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă f i-
inţă umană, moartă sau vie.
12. Subiect al crimei de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani, indiferent de faptul dacă este cetăţean al RM, cetăţean străin sau
persoană fără cetăţenie.
Capitolul II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Reglementări de drept internaţional: Convenţia din 04.11.50, art.2, 3, 4, 5, 8, 9, 14//TI,

1/1998; Declaraţia Asociaţiei Medicale Mondiale (AMM) asupra protecţiei intereselor bolnavu-
lui şi secretului profesional, Budapesta, 1993//www.coe.int; DUDO, art.3//TI, 1/11, 1998.
Reglementări de drept naţional: CRM, art.24//MO, 1/12.08.94; Legea cu privire la drep-
turile şi responsabilităţile pacientului 263/27.10.2005, art.5//MO,176-181/867, 30.12.2005; Le-
gea cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială din 24.05.2001, art.1, 9,
10, 33// MO, 90-91/697, 02.08.2001; Legea cu privire la poliţie, 416/18.12.90, art.4, 12,13
alin.14//Veştile, 12/321, 30.12.1990; Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea
Patriei, art.17, alin.(4), lit.c//MO, 137-138/1054, 10.10.2002; Legea ocrotirii sănătăţii din
22.06.1995, art.31, 32, 34// MO, 34/373, 22.06.1995; Legea privind transplantul de organe, ţesu-
turi şi celule umane din 06.03.2008, art.9, 28// MO,81/273, 25.04.2008.
Doctrină: A.Esanu, Latura obiectivă a infracţiunii de constrângere a persoanei la preleva-
rea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (art.158 CP al RM) //RND, 3/57, 2008; Gîrlă
Lilia, Pruncuciderea: analiza juridico-penală şi criminologică. Teza de doctor în drept//
www.cnaa.acad.md; Jan-Loup Chatrier, Andrei Chiriac, Codul Convenţiei Europene a Drepturi-
lor Omului, ediţia 2008, Ed.LexisNexix SA, Paris, 2008; L.Gîrla, Z.Palic, Unele probleme pri-
vind delimitarea pruncuciderii de omorul intenţionat săvârşit profitând de starea de neputinţă a
victimei şi de lăsarea în primejdie care a condus la decesul victimei //RND, 6/30, 2006; Mihail
Avram, Tudor Popovici, Vasile Cobâşneanu, Cercetarea infracţiunilor contra persoanei, Ed.Arc,
Ch., 2004; O.Pop, Latura subiectivă a infracţiunii de pruncucidere//LV, 10/18, 2005; Pareniuc
R., Aspecte juridico-penale ale omorului la comandă// www.cnaa.md; R.Butmalai, Delimitarea
eutanasiei de omorul intenţionat şi pruncucidere //RND, 9/74, 2007; Radion Cojocaru, Studiu de
drept penal şi investigarea judiciară a infracţiunii de pruncucidere. Teza de doctor în
drept//www.cnaa.acad.md; S.Brânză, V.Staţi, Omorul pruncului de către mamă: răspundere şi
pedeapsă penală//AP, 2000, nr.12; Sergiu Brânză, Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi
demnităţii persoanei, Ch., 1999; Sergiu Furdui, Probleme de drept din jurisprudenţă: Distincţia
dintre omorul intenţionat şi vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale care a provocat
decesul victimei//AP, nr.5, 2007; V.Stati, Infracţiunea de lăsare în primejdie: problemele cone-
xiunii cu alte fapte infracţionale//RND, 9/19, 2007; V.Stati, Probleme actuale ale apărării penale
a vieţii copilului nou-născut//RINJ, 2007, nr.1-3; Vasile Florea, Răspunderea penală pentru in-
fracţiunile medicale//www.cnaa.md; Vidaicu Mihaela, Aspectele juridico-penale ale eutanasiei.
Teza de doctor în drept//www. cnaa.acad.md
ARTICOLUL 145. OMORUL INTENŢIONAT

(1) Omorul unei persoane
(2) Omorul săvârşit:
a) cu premeditare;
Comentariu 289
b) din interes material;

[Lit.c) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handica-
pului fizic sau psihic ori altui factor;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic;
g) asupra a două sau mai multor persoane;
h) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar, ori a rudelor apropia-
te ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către reprezentantul autorităţii pu-
blice sau militar a obligaţiilor de serviciu;
i) de două sau mai multe persoane;
j) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
k) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei;
l) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
m) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
n) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
o) de către o persoană care anterior a săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1);
p) la comandă
1. Omorul intenţionat în doctrina dreptului penal este definit ca lipsire ilicită şi intenţio-
nată de viaţă a unei persoane.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la dreptul
la viaţă. În sensul Convenţiei şi al legislaţiei naţionale, titular al dreptului la viaţă este persoana
care s-a angajat în procesul de naştere; momentul final fiind moartea biologică a ei.
3. Jurisprudenţa CEDO nu recunoaşte calitatea de titular al dreptului la viaţă pentru fetus
şi/sau embrion.
4. Examinând o cauză în care se cerea a da prioritate unui drept dintre două drepturi si-
multane, dar opuse, CEDO a statuat că nu se permite existenţa simultană a două drepturi opuse
în măsură să se distrugă reciproc şi a consfinţit prioritar dreptul la viaţă al mamei ca „persoană”
în sensul Convenţiei faţă de cel al fetusului sau embrionului.
5. Obiectul material îl reprezintă corpul persoanei, privit ca o totalitate de funcţii şi pro-
cese organice, care menţin individul în viaţă.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează, în cele mai frecvente cazuri, prin acţiuni,
care pot să fie de diferită natură: fizice, chimice, psihice etc. De exemplu, omorul poate să fie
realizat prin împuşcături, otrăvire, înjunghiere, ardere, strangulare, aruncare de la înălţime, îm-
pingere sub roţile transportului, prin folosirea unor animale sau reptile, producerea de şocuri
psihice în scopul curmării vieţii.
7. Omorul prin inacţiune se săvârşeşte, de obicei, de către o persoană, care nu îşi îndepli-
neşte obligaţiunile legale: mama nu-şi alimentează copilul, o persoană lasă în frig persoana cu
deficienţe fizice sau mintale etc.
8. Omorul intenţionat este o infracţiune materială, care se consideră consumată din mo-
mentul survenirii morţii victimei. Între acţiunea (inacţiunea) şi decesul victimei trebuie să existe
o legătură de cauzalitate, adică decesul victimei trebuie să survină ca urmare a făptuitorului, şi
nu în urma altor circumstanţe.
9. Legea penală evidenţiază trei categorii ale omorului: simplu (alin.(1) al art.145 CP);
agravat (alin.(2) al art.145 CP) şi deosebit de grav (alin.(3) al art.145 CP).
10. Omorul simplu este definit în doctrină şi jurisprudenţă ca realizat fără circumstanţe
agravante sau atenuante. Motivele infracţiunii sunt condiţionate de gelozie, răzbunare, relaţii
personale ostile, certuri între persoane, bătăi etc.
11. Omorul urmează a fi calificat ca săvârşit cu premeditare, dacă a fost plănuit din timp,
iar făptuitorul a conştientizat nu doar acţiunile pe care trebuie să le întreprindă, dar şi rezultatul
final al acestora.
12. Omorul urmează a fi calificat din interes material, dacă a fost săvârşit în scopul de a
obţine un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau drepturi la
primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu in-
tenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, în-
deplinirea obligaţiunilor patrimoniale, plătirea alimentelor etc.).
13. Este calificat, conform lit.d) din alin.(2) al art.145 CP, omorul săvârşit cu scopul de a
împiedica activitatea legală a victimei de îndeplinire a îndatoririlor de serviciu sau obşteşti, pre-
cum şi din alte motive de răzbunare pentru asemenea activitate. Prin noţiunea de îndatoriri de
serviciu se subînţeleg acţiunile ce se referă la funcţiile de serviciu ale oricărei persoane, acţiuni
fixate sau care rezultă din contractul de muncă cu întreprinderile şi organizaţiile de stat, coope-
ratiste sau de alt tip înregistrate în modul stabilit.
14. Prin sintagma obligaţii obşteşti se înţeleg o serie de îndatoriri obşteşti încredinţate speci-
al, pentru a fi efectuate, diverselor persoane. Tot în acest câmp semantic se încadrează şi acţiunile
întreprinse de indivizi în interesele societăţii sau ale unor cetăţeni aparte (curmarea contravenţiilor,
informarea organelor puterii despre infracţiunile săvârşite sau în proces de pregătire etc.).
15. Răspunderea pentru omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obli-
gaţiilor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul când au fost săvârşite acţiu-
nile ce au servit drept pretext pentru răzbunare.
16. Sintagma cu bună-ştiinţă în accepţiunea agravantei conţinute în lit.e) din alin.(2) al
art.145 CP semnifică faptul certitudinii cunoaşterii de către făptuitor a calităţii, stării sau vârstei
victimei. În cazul în care făptuitorul nu cunoştea starea, vârsta sau calitatea victimei agravanta
respectivă nu poate să-i fie imputată.
17. Noţiunile: răpire sau luare în calitate de ostatic au fost explicate în comentariul de la
art.164 şi 280 CP.
18. Se consideră omor asupra a două sau mai multe persoane, dacă acţiunile vinovatului
au fost cuprinse prin unitatea intenţiei şi au fost săvârşite, de regulă, concomitent.
19. Omorul unei persoane şi atentatul la viaţa altei persoanei nu pot fi considerate infrac-
ţiuni consumate – omorul asupra a două sau mai multor persoane.
20. Omorul asupra a două persoane nu poate fi considerat săvârşit în circumstanţe agravan-
te, dacă unul din omoruri a fost comis în condiţiile depăşirii limitelor apărării legitime sau în
stare de afect survenit în urma actelor de violenţă sau a insultei grave din partea victimei.
21. Omorul comis asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar,
ori asupra rudelor apropiate ale acestora, în timpul sau în legătură cu îndeplinirea de către re-
prezentantul autorităţii publice sau militar a obligaţiilor de serviciu va fi calificat conform lit.h)
din alin.(2) al art.145 CP. Sintagma reprezentanţi ai autorităţilor publice desemnează categorii-
le de demnitari ai autorităţilor centrale sau locale din toate verigile organelor de stat. Noţiunea
de militar include persoanele care îşi îndeplinesc serviciul militar în termen sau în bază de con-
tract, trec pregătirea militară obligatorie sau sunt chemate la concentrări (art.128 CP). Pentru a
Comentariu 291
aplica agravanta dată este necesar ca infracţiunea să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea de
către aceştia a obligaţiilor de serviciu.
22. Omorul săvârşit de două sau mai multe persoane există în cazul în care făptuitorii au
participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a infracţiunii.
23. Omorul săvârşit cu o deosebită cruzime, precum şi din motive sadice şi sadism, este
calificat conform lit.i) din alin.(2) al art.145 CP. Noţiunea de cruzime include însuşirea de a fi
crud, feroce, bestial, barbar, crâncen, precum şi pornirea de a avea plăcere de la provocarea sau
vederea suferinţelor. Sintagma cruzime deosebită semnifică însuşirile enunţate manifestate în cel
mai înalt grad. Semne ale unei cruzimi deosebite se consideră cazurile în care, înainte sau în
procesul săvârşirii omorului, victima a fost supusă torturilor, schingiuirilor sau actelor de batjo-
cură, metodelor pe care vinovatul le aplică cu bună-ştiinţa pentru a-i pricinui victimei suferinţe
deosebite (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, utilizarea unei toxine cu acţiune chi-
nuitoare, arderea de viu, înecarea, strangularea, lipsirea îndelungată de hrană, apă etc.). Săvârşi-
rea omorului victimei în prezenţa rudelor apropiate, vinovatul urmărind şi dându-şi seama că,
prin acţiunile întreprinse, le pricinuieşte mari suferinţe acestora, se consideră ca fiind o manifes-
tare a omorului săvârşit cu deosebită cruzime.
24. Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate
servi drept bază pentru calificarea omorului ca fiind săvârşit cu o cruzime deosebită sau din mo-
tive sadice.
25. Noţiunea de motive sadice include tendinţa anormală spre cruzime, plăcere bolnăvi-
cioasă de a o vedea pe victimă suferind sau de a-i pricinui suferinţe.
26. Omorul săvârşit cu scopul de ascunde o altă infracţiune sau dea înlesni săvârşirea ei e
calificat ca atare dacă făptuitorul urmăreşte scopul de a ascunde infracţiunea săvârşită anterior
de dânsul sau de o altă persoană. Înlesnirea săvârşirii altei infracţiuni are ca scop crearea condi-
ţiilor pentru a facilita în viitor comiterea infracţiunii planificate.
27. Omorul comis din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă e calificat,
dacă făptuitorul îşi justifică fapta prin intoleranţă, ură, dispreţ faţă de unul sau mai multe semne
invocate în agravanta din lit.e) alin.(2) al art.145 CP.
28. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor per-
soane e calificat conform lit.m) din alin.(2) al art.145 CP. Pentru calificarea unui asemenea tip
de omor este necesar a constata dacă vinovatul, realizând intenţia de omor a unei persoane anu-
mite, îşi dădea seama că a folosit asemenea mijloace de omor care sunt periculoase pentru viaţa
mai multor persoane.
29. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţe-
suturile victimei e calificat conform lit.m) din alin.(2) al art.145 CP. Agravanta se realizează
prin următoarele modalităţi: recoltarea, utilizarea sau comercializa organelor sau ţesuturilor vic-
timei. În conformitate cu Legea privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane din
25.04.2008 prin organ înţelegându-se o parte vitală diferenţiată a corpului uman, formată din
diferite ţesuturi care îi menţin structura, vascularizarea şi dezvoltă funcţiile fiziologice cu un
important nivel de autonomie. Prin ţesuturi se înţeleg toate părţile (formaţiunile anatomice) ale
corpului uman formate din celule. Prin prelevare se înţelege un procedeu prin care organele, ţe-
suturile sau celulele devin utile pentru transplantare.
30. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut
la alin.(1) al art.145 CP e calificat ca atare cu condiţia ca făptuitorul să nu fi fost condamnat
pentru acest fapt şi ca să nu fi expirat termenul de prescripţie. Agravanta e aplicabilă doar în ca-
zul în care prima infracţiune este consumată.
31. Omorul la comandă e calificat conform lit.o) din alin.(2) al art.145 CP. Infracţiunea e
realizează de făptuitor la comanda altei persoane în scop de profit sau din alte motive.
32. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu vinovăţie manifestată prin intenţie di-
rectă sau indirectă.
33. Motivul şi scopul omorului se stabilesc în fiecare caz concret, deoarece influenţează
asupra calificării infracţiunii, evidenţiază caracterul prejudiciabil al faptei, se iau în considerare
la numirea şi individualizarea pedepsei.
14 ani.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Nicolova şi Velichkova v.Bulgaria: „1. CEDO
în cauza dată „a constatat că B.I. şi N.T., acţionând în virtutea calităţii lor oficiale, l-au lovit în
mod intenţionat pe N. şi sunt responsabili de moartea acestuia. Instanţele interne au constatat că
incidentul nu impunea „violenţe fizice de o asemenea intensitate”. Curtea a concluzionat că
moartea lui H. era imputabilă Bulgariei şi că forţa folosită pentru arestarea sa nu a fost „absolut
necesară”//Buletinul CEDO, 2008, nr.2, p.96.
2. „Dreptul la viaţă al unei persoane este protejat prin lege” şi implică pentru stat nu numai
obligaţia de a nu cauza, prin agenţii săi, moartea unei persoane „cu intenţie”, dar şi pe aceea de a
lua toate măsurile necesare care să conducă la protecţia vieţii” (C.Bârsan, Convenţia europeană
a drepturilor omului, editura All Beck, B., 2005, p.171, cauza Asociaţia X v. Regatul Unit, DR
nr.14, p.31).
3. „Art.2 al Convenţiei garantează nu numai însăşi viaţa unei persoane, dar şi dreptul aceste-
ia de a nu i se aduce nicio atingere integrităţii fizice, de natură să-i ameninţe, într-o măsură sau
alta, existenţa. Astfel, într-o cauză în care reclamantul s-a plâns că obligarea lui de către instan-
ţele naţionale de a i se efectua o recoltare de sânge în cadrul unui proces în cercetarea paternită-
ţii, ar constitui o încălcare a dreptului la integritate fizică garantat de art.2, fosta Comisie a răs-
puns că, în principal, această dispoziţie asigură protecţia împotriva producerii morţii. Chiar dacă
s-ar admite că integritatea fizică ar putea fi considerată ca protejată de text, o intervenţie atât de
banală, cum este cea de recoltare a unei probe de sânge nu este de natură să constituie o ingerin-
ţă interzisă de dispoziţia cuprinsă în acest text. Reclamantul nu a adus nicio probă care să de-
monstreze că în cazul său particular, un examen al sângelui ar fi de natură să constituie, din
punct de vedere medical, un pericol pentru viaţa lui” (CEDH, 13 decembrie 1979, X. v.Austria,
DR nr.18).
Hotărârea CEDO din 27.10.2004 în cauza Slimani v.Franţa: „Cutea a decis (…) că obli-
gaţiunea de a proteja dreptul la viaţă impusă de art.2 al Convenţiei, combinată cu datoria genera-
lă a Statului în virtutea art.2 de a „recunoaşte oricărei persoane aflate sub jurisdicţia [sa] dreptu-
rile şi libertăţile definite [în] (…) Convenţie”, cere, indirect, ca să fie efectuată o oarecare formă
de anchetă oficială şi eficientă în cazul în care recurgerea la forţă a antrenat moartea unui om.
Scopul esenţial al unei asemenea anchete este de a asigura aplicarea eficientă a legilor interne
care protejează dreptul la viaţă şi, în cazurile în care sunt implicaţi funcţionarii sau organele de
Stat, de a se asigura că aceştia vor fi traşi la răspundere pentru decesele survenite sub responsa-
bilitatea lor. Tipul anchetei, care ar trebui să permită atingerea acestor obiective, poate să varie-
ze în funcţie de circumstanţe. Totuşi, oricare ar fi modalităţile de anchetare, autorităţile trebuie
să acţioneze din oficiu, îndată ce cauza este adusă la cunoştinţa lor. Ele nu pot lăsa rudelor de-
functului iniţiativa de a depune o plângere formală sau de a-şi asuma responsabilitatea pentru
efectuarea oricăror proceduri de anchetă (hotărârea McKerr v.Regatul Unit din 4 mai 2001,
nr.28883/95, par.111, CEDO 2001-III)” //Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în
problematica refugiaţilor 4/300, 2006.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ. Omorul unei persoane, săvârşit cu
premeditare, din interes material, cu o deosebită cruzime, cu scop de a înlesni şi a ascunde altă
infracţiune. „P.N., F.V. şi A.M., prin înţelegere prealabilă, având scopul sustragerii bunurilor lui
Comentariu 293
G.Gh. şi omorul acestuia, planificând din timp metodele de acţiune cu distribuirea rolurilor fiecă-
ruia, pregătind mijloacele necesare realizării scopului criminal, la 22.10.2005, prin înşelăciune, l-
au angajat pe G.Gh. să-i transporte din or.Cahul în or.Odesa cu autoturismul de model „Volkswa-
gen Sharan” cu nr.CJY 709, după care, sub un motiv inventat, l-au ademenit în s.Mirnoe din su-
burbia or.Odesa în apropierea casei 5 de pe str.Sagaidacinaia, unde P.N., F.V. şi A.T. l-au atacat
pe G.Gh., l-au strangulat şi imobilizat fizic, i-au aplicat lovituri cu o piatră şi un băţ peste diferite
părţi ale corpului, cauzându-i leziuni corporale grave, după care i-au sustras bunurile în sumă tota-
lă de 129399,78 lei. În urma leziunilor corporale obţinute, victima a decedat.
CP al CSJ a menţionat că faptele respective au fost încadrate corect în baza art.145 alin.(3)
lit.f), h), i) CP – omorul unei persoane, săvârşit cu premeditare, din interes material, cu o deose-
bită cruzime, cu scopul de a înlesni şi a ascunde altă infracţiune” (Decizia 1ra-149/08).
CPL al CSJ. Omor simplu: „C.A. a fost condamnat pentru faptul că, la sfârşitul lunii mar-
tie 2006, inculpatul C.A., aflându-se în ap.18 situat pe bd.Traian 18/1, mun.Chişinău, ca rezultat
al relaţiilor ostile, a provocat un conflict cu B.V., care a trecut treptat într-o bătaie în cadrul căre-
ia i-a aplicat ultimului multiple lovituri cu mâinile, picioarele şi cu o ţeavă de metal peste diferi-
te locuri ale corpului. Prin acţiunile sale inculpatul i-a provocat lui B.: trauma cranio-cerebrală
deschisă, plăgi pe partea piloasă a capului, fracturi ale bazei bolţii şi bazei craniului, traumă în-
chisă a toracelui cu fracturi costale pe stânga, fractura scapulei stingi care, în ansamblu, se cali-
fică ca leziuni corporale grave, periculoase pentru viaţă, în rezultatul cărora B.V. a decedat, iar
inculpatul C.A., plasând cadavrul în subsolul apartamentului indicat, a părăsit locul comiterii
infracţiunii” (Decizia 1ra-216/08).
CPL al CSJ. Omor intenţionat săvârşit de două persoane şi cu o deosebită cruzime.
„Probele administrate precum şi multitudinea de leziuni corporale depistate pe cadavrul victi-
mei, confirmă vinovăţia condamnaţilor la săvârşirea omorului deosebit de grav, manifestând o
deosebită cruzime, aplicându-i lui P.Gh. cu pumnii, picioarele, obiecte din lemn şi metal timp
îndelungat multiple lovituri peste diferite părţi ale corpului şi îndeosebi cu localizare în regiunea
capului – organul cel mai important, înfrângându-i orice rezistenţă, însoţind acţiunile lor cu
ameninţări şi expresii de omor.
Acţiunile ambilor condamnaţi au fost încadrate corect în baza art.145 alin.(3) lit.f), h) CP ca
omor intenţionat săvârşit de două persoane şi cu o deosebită cruzime” (Decizia 1ra-232/2008).
CPL al CSJ din 06.09.1988. Tentativa de omor. „Tentativa de omor este posibilă numai
cu intenţie directă, adică atunci când acţiunile vinovatului demonstrează faptul că el a prevăzut
survenirea morţii, dorea aceasta, dar sfârşitul letal nu a survenit din cauza circumstanţelor ce nu
depind de voinţa făptuitorului” (Decizia 4y-25/88).
CPL al CSJ. Aprecierea probelor. „Referitor la argumentele recursului procurorului că
instanţele de judecată au exclus incorect din învinuirea lui D.N. semnul calificativ „săvârşirea
omorului de două sau mai multe persoane”, acestea nu sunt întemeiate şi contravin materialelor
cauzei, deoarece atât în cadrul urmăririi penale cât şi pe parcursul judecării cauzei nu s-a stabilit
faptul că la omorul victimei I.G. au participat concomitent două şi mai multe persoane. Astfel,
prin materialele cauzei cu certitudine s-a stabilit că între D.N. şi victima I.G., în timp ce se aflau
în bar, s-a iscat un conflict, pe care ambii au convenit să-l soluţioneze lângă podul de pe râul
Bâc, unde ulterior a şi fost găsit cadavrul, iar din rapoartele de expertiză medico-legală a cada-
vrului nr.2618 din 07.032007 şi a corpurilor delicte nr.18 din 04.06.2007 (f.d.155-160, 216-
218), precum şi din declaraţiile expertului legist M.C. date în şedinţa de judecată (f.d.273) rezul-
tă că toate plăgile au fost provocate în aceeaşi regiune a corpului cu un singur cuţit, ceea ce con-
formă că loviturile au fost provocate de o singură persoană. Argumentele procurorului precum
că D.N. nu putea de unul singur să-l omoare pe I.G. nu au nicio bază probantă, bazându-se doar
pe presupuneri, iar, conform prevederilor art.8 şi 389 alin.(2) CPP, concluziile despre vinovăţia
persoanei nu pot fi bazate pe presupuneri şi toate dubiile care nu au fost înlăturate în condiţiile
legii se interpretează în favoarea inculpatului. Prin urmare, instanţele de judecată au exclus

corect din învinuirea condamnatului semnul calificativ „omorul săvârşit de două şi mai mul-
te persoane” (Decizia 1 ra-544/08).
CPL al CSJ. Calificare. concurs de infracţiuni. „G.S., la 24.11.2005, fiind în stare de
ebrietate alcoolică şi narcotică, cu scopul de a o viola pe minora E.C. (a.a.31.10.1990), s -a
deplasat la domiciliul acesteia din str.Komsomoliskaia, 68, mun.Bălţi, unde, a ademenit -o să
meargă cu el la V.B. prin pădure şi ultima a acceptat. Fiind în pădure, G.S. a trântit-o pe
E.C. la pământ şi, învingându-i rezistenţa, a săvârşit cu ea un raport sexual normal. După
aceasta, dându-şi seama de acţiunile sale, temându-se că minora E.C. se va adresa la poliţie
privitor la violul săvârşit de el, a hotărât s-o omoare şi a strangulat-o, mai întâi cu mâna, iar
apoi cu un şiret pe care l-a luat de la haina victimei. În urma asfixiei mecanice, E.C. a dece-
dat.
Faptele respective au fost încadrate:
 în prevederile art.171 alin.(2) lit.b) CP – violul, adică raportul sexual săvârşit prin
constrângere fizică sau psihică, cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
 în prevederile art.145 alin.(3) lit.d), h), i) CP – omorul intenţionat, săvârşit cu bună-
ştiinţă asupra unui minor, cu o deosebită cruzime, cu scopul de a ascunde o altă infracţiune,
precum şi însoţit de viol” (Decizia 1ra-792/08).
CPL al CSJ. Eroare la numirea pedepsei. „Potrivit art.81 alin.(3) CP mărimea pedep-
sei pentru tentativa de infracţiune ce nu constituie o recidivă nu poate depăşi trei pătrimi din
maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din partea specială a
prezentului Cod pentru infracţiunea consumată. Conform alin.(4) al acestei norme pentru
tentativa de infracţiune pedeapsa – detenţiunea pe viaţă – nu poate fi aplicată.
Conform sancţiunii art.145 alin.(3) CP în afară de pedeapsa – detenţiunea pe viaţă – ca-
re, după cum s-a menţionat, nu poate fi aplicată în cazul tentativei de infracţiune, se prevede
pedeapsa cu închisoarea de la 20 la 25 ani.
Astfel, conform sentinţei, pedeapsa numită condamnatei este de 21 de ani de închisoare.
Deşi instanţa de apel nu a verificat dacă acest termen de pedeapsă se încadrează în preved e-
rea art.81 alin.(3) CP. Calculând 3/4 din maximul pedepsei prevăzute de art.145 alin.(3) CP,
la caz, din 25 ani închisoare, Colegiul conchide că condamnatei C.N. i se putea numi o pe-
deapsă cu închisoarea, dar care nu putea să depăşească 18 ani şi 9 luni. Această eroare com i-
să de ambele instanţe de judecată se încadrează în prevederea art.427 alin.(1) pct.10) CPP –
s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege şi este temei de casare a hot ă-
rârilor adoptate în scopul reparării erorii comise” (Decizia 1 re-223/08).
CPL al CSJ din 06.02.2007. Lipsa discernământului. „Persoana care, în conformitate
cu raportul de expertiză psihologică, după nivelul său de dezvoltare intelectuală corespunde
vârstei de 12-13 ani nu poate fi subiect al infracţiunii prevăzute de art.145 alin.(3) lit.b) şi f)
din CP” (Decizia 1ra-60/2007)//BCSJ/2007, nr.4, p.7.
ARTICOLUL 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT

Omorul săvârşit în stare de afect survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă
sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
Comentariu 295
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale, normalitatea

existenţei şi dezvoltării cărora este condiţionată de respectarea dreptului la viaţă ca atribut
inalienabil al persoanei umane.
2. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de a c-
te de violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei. Starea de
afect a făptuitorului trebuie să survină în momentul săvârşirii acţiunilor ilicite de către vi c-
timă sau imediat după astfel de acţiuni ale acesteia.
3. Afect este un nume generic pentru stările sau reacţiile emoţionale. Afectul reprezintă
o emoţie primară caracterizată prin mare intensitate, expansivitate, durată redusă, dezvoltare
unipolară şi exprimare nemijlocită în comportament. Deci, prin stare de afect se înţelege
modul, felul, chipul în care se prezintă făptuitorul, împrejurarea, contextul, circumstanţa,
situaţia în care făptuitorul este stăpânit de emoţii primare. Este important a deosebi starea de
afect fiziologic de starea de afect patologic. Acţiunile comise de făptuitor în stare de afect
patologic, când persoana nu-şi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, nu
prevede urmările care pot surveni, nu le acceptă şi nici nu le doreşte, nu sunt susceptibile de
răspundere penală, făptuitorului aplicându-i-se măsuri de constrângere cu caracter medical
(comentariul art.23.CP). Faptele comise în stare de afect fiziologic implică atenuarea răs-
punderii penale.
4. Sintagma survenite în mod subit, cu raportare la emoţiile primare, are sensul de emo-
ţii apărute brusc, inopinat, pe neaşteptate şi pe negândite.
5. Prin sintagma provocată de acte de violenţă se înţelege starea de manifestare a emo-
ţiilor primare apărute în urma incitării cuiva prin acte care acţionează cu putere, cu intensit a-
te şi care au menirea să provoace mari suferinţe fizice sau psihice.
6. Sintagma insulte grave înseamnă cuvinte sau fapte injurioase la adresa unei persoane
cu scopul de a o jigni, ofensa şi a-i provoca suferinţe.
7. Sintagma alte acte ilegale exprimă sensul de orice alte acţiuni nepermise de lege, ca-
re au provocat starea de afect a făptuitorului.
8. Prin sintagma acte imorale se înţeleg acţiunile întreprinse de victimă în raport cu
făptuitorul, acţiuni contrare moralei societăţii şi care încalcă principiile şi normele de conv i-
eţuire socială.
9. Pentru a stabili răspunderea făptuitorului de omorul comis în stare de afect, urmează
a stabili timpul în care a apărut starea de afect şi intenţia de a săvârşi omorul. Ca infracţi u-
nea să poată fi calificată ca atare, starea de afect trebuie să apară subit, în timpul comportări i
ilegale a victimei sau imediat după aceasta, iar omorul să se producă imediat după asta. În
cazul în care omorul este comis după o perioadă de timp care înlătură starea de afect, infra c-
ţiunea nu poate fi calificată conform normei prevăzute de art.146 CP.
10. Omorul săvârşit în stare de afect şi cu circumstanţele agravante prevăzute de alin.(2)
din art.145 CP urmează a fi calificat numai potrivit art.146 CP.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă sau
indirectă.
12. Participaţia la infracţiune poate avea toate formele (autor, coautor, instigator etc.).
13. În calitate de subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19 martie 2008. Delimitarea
omorului intenţionat de omorul în stare de afect. „Concluzia instanţei de apel precum că
condamnatul nu a săvârşit omorul în stare de afect, este justă şi întemeiată, deoarece, s -a
stabilit, cu certitudine, că S.A. era responsabil şi a acţionat cu intenţie directă, îndreptată la
lipsirea persoanei de viaţă, iar provocările victimei, şi anume loviturile cu palma şi înjurăt u-
rile în adresa condamnatului nu puteau avea urmări grave pentru S. şi nu au putut să-l aducă
pe acesta în stare de afect” (Decizia 1ra-462/08).
CP al CSJ din 23.09.2003. Elemente constitutive ale omorului săvârşit în stare de
afect. „Drept elemente necesare ale omorului săvârşit în stare de afect sunt survenirea subită
a emoţiei şi condiţionarea ei de acţiunile ilegale ale victimei - violenţă sau insulte grave.
(…) Starea de afect la momentul săvârşirii infracţiunii se constată de instanţa de judecată,
dar nu de expertiza psihiatrico-psihologică” (Decizia 1ro-153/2003).
ARTICOLUL 147. PRUNCUCIDEREA

Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de
către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discer-
nământului, cauzată de naştere,
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la ap ă-

rarea dreptului la viaţă al copilului nou-născut, adică întruneşte totalitatea relaţiilor sociale a
căror formare, desfăşurare şi dezvoltare normală sunt condiţionate de apărarea vieţii fiinţei
umane nou-născute protejate de legea penală.
2. Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul acestui prunc.
3. Legea penală naţională stipulează că protecţia dreptului la viaţă al persoanei începe
din momentul demarării naşterii fiziologice a copilului.
4. Sursele doctrinare interpretează viabilitatea fătului care întruneşte următoarele con-
diţii: greutate – nu mai puţin de 500 gr sau lungime a corpului – nu mai puţin de 25 cm şi
termenul de gestaţie – 22 de săptămâni şi mai mult. Practica mondială demonstrează că noii-
născuţi prematur pot supravieţui. De exemplu, o fetiţă americană s-a născut numai după 22
de săptămâni cu o lungime a corpului de mărimea unui stilou şi o greutate de numai 284 gr.
A supravieţuit în spitalul din Miami.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni şi/sau inacţiuni întrepri n-
se/neîntreprinse în timpul naşterii ori imediat după naştere de către mama care se afla într -o
stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: omorul copilului
nou-născut, săvârşit în timpul naşterii, şi omorul copilului nou-născut, săvârşit imediat după
naştere.
7. Motivele invocate de făptuitor – obiceiurile religioase, dezonoarea, starea materială
dificilă, frica faţă de părinţi, cupiditatea şi egoismul viitoarei mame – nu au relevanţă la cali-
ficarea infracţiunii de pruncucidere, acestea constituie mobilul infracţiunii, motivele expuse
pot fi luate în considerare la individualizarea pedepsei pentru infracţiunea comisă.
8. În afară de motiv şi scop pruncuciderea presupune în mod obligatoriu prezenţa unei
stări emoţionale speciale. Anume acest element stă la baza diferenţierii pruncuciderii de in-
fracţiunile conexe.
9. Criteriul juridic al responsabilităţii făptuitorului depinde de gradul redus de conşt i-
entizare a caracterului prejudiciabil al faptei, de nivelul de exprimare a voinţei şi de dirijarea
comportamentului său.
Comentariu 297
10. Prin omor al copilului săvârşit în timpul naşterii se înţeleg acţiunile de curmare a
vieţii, în momentul expulzării fătului viu din uterul mamei. Omorul fiind comis de către
mama care şi-a diminuat discernământul din cauza tulburării fizice sau psihice cauzate de
travaliu (perioadă cuprinsă între apariţia durerilor de naştere şi naşterea propriu-zisă).
11. Prin omor al copilului nou-născut, săvârşit imediat după naştere se înţeleg orice
acţiuni de curmare a vieţii copilului născut viu, comise de lăuza care şi-a diminuat discer-
nământul din cauza tulburării fizice sau psihice cauzate de travaliu. Nu are importanţă dacă a
fost sau nu înlăturat cordonul ombilical sau a fost ori nu eliminată placenta.
12. Sintagma imediat după naştere cuprinde primele 24 de ore din momentul naşterii
copilului.
13. Lexemul discernământ comportă sensul de capacitate de judecare, pătrundere şi
apreciere a conţinutului şi a consecinţelor faptei.
14. Pruncuciderea nu poate fi comisă cu discernământ păstrat, ci cu unul diminuat .
Diminuarea discernământului trebuie să fie cauzat de procesul naşterii, de stările de durere
excesivă care-l însoţesc (febra sau psihoza puerperală, şocul hemoragic, toxicoza gravidică
etc.) şi constatat prin expertiza psihologică asupra făptuitorului.
15. Acţiunile care pot fi întreprinse în cadrul omorului copilului nou-născut sunt simi-
lare celor săvârşite la omorul intenţionat (a se vedea art.145 CP). Nealimentarea copilului,
de exemplu, se consideră infracţiune realizată prin inacţiune etc.
16. În cazul uciderii copilului nou-născut din imprudenţă (înăduşire în timpul somnu-
lui etc.), fapta se consideră a fi săvârşită fără vinovăţie, iar făptuitorul nu poartă răspu ndere
penală.
17. Dovedirea premeditării exclude încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de
pruncucidere, făptuitorul purtând răspundere pentru omor săvârşit în circumstanţe agravante.
18. Pregătirea sau tentativa de infracţiune de pruncucidere sunt imposibile, fiindcă st a-
rea emoţională psihică a făptuitorului se manifestă într-o formă a responsabilităţii cu carac-
ter diminuat, influenţează conţinutul, forma şi gradul vinovăţiei, iar intenţia este spo ntană şi
de scurtă durată.
19. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată în formă de
intenţie directă sau indirectă.
20. Persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani şi care are calitatea de
mamă naturală a copilului nou-născut, este subiectul infracţiunii de pruncucidere. Acest fapt
deosebeşte infracţiunea dată de infracţiunea de infanticid, subiect al căreia poate fi atât ma-
ma naturală, cât şi cea adoptivă.
21. Persoana care a participat la pruncucidere prin instigare va fi trasă la răspundere
pentru omor intenţionat.
ARTICOLUL 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI

(EUTANASIA)
Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul in-
suportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a
rudelor acestora,
1. Legiuitorul, incriminând fenomenul eutanasiei, afirmă valoarea supremă a vieţii şi

confirmă principiul dreptului la viaţă; legea penală protejează întreaga viaţă umană, indif e-
rent de calitatea ei.
2. Dicţionarul juridic penal român defineşte eutanasia ca ucidere săvârşită sub impul-
sul unui sentiment de milă, pentru a curma chinurile fizice ale unei persoane care suferă de o
boală incurabilă şi a cărei moarte este, din această cauză, inevitabilă.
3. Fiind o formă atenuantă a omorului, latura obiectivă a infracţiunii se realizează
printr-o acţiune sau inacţiune. În doctrina dreptului penal omorul unei persoane în legătură
cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat
dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora, efectuată prin injectarea unui
preparat cu efect mortal, utilizarea gazului otrăvitor etc., poartă denumirea de eutanasie ac-
tivă. Eutanasia pasivă este definită ca dreptul unei persoane, sănătoase din punct de vedere
psihic, de a solicita, a se opune prelungirii vieţii sale în mod artificial, efectuată prin inte r-
mediul folosirii tehnicilor medicale moderne (deconectarea aparatului respirator etc.).
4. Noţiunea o maladie incurabilă desemnează o boală care nu poate fi tratată prin mij-
loacele medicale cunoscute la moment şi care conduce inevitabil la moartea bolnavului.
5. Sintagma caracterul insuportabil al suferinţelor fizice are sensul de chinuri, suplicii
fizice insuportabile ale unui bolnav care suferă de o maladie fără perspective de vindecare.
6. Sensul sintagmei dorinţa victimei înglobează ideea de stare sufletească a pacientului
care râvneşte, tinde, aspiră să scape de supliciile pe care i le provoacă maladia de care suf e-
ră. Dorinţa victimei de a i se aplica eutanasia trebuie să fie exprimată de bolnavul care con-
ştientizează consecinţele acţiunilor sale, hotărârea fiind luată din timp, aceasta fiind fermă,
insistentă.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă sau
indirectă.
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO în cauza Pretty v.Marea Britanie:
„Reclamanta, în vârstă de 43 de ani, suferă de o maladie neuro-degenerativă progresivă a
celulelor sistemului nervos central – scleroză laterală amiotrofică, care îi afectează neuronii
motorii în interiorul sistemului nervos central şi îi provoca o alterare treptată a nervilor care
comandă muşchii corpului, inclusiv cei implicaţi în funcţii vitale. Nu există niciun tratament
care ar încetini evoluţia bolii(…), (…)
Art.2 nu poate fi interpretat, fără o distorsiune esenţială de limbaj, ca conferind un drept
diametral opus, şi anume acela de a muri, cu atât mai mult nu poate justifica dreptul la auto-
determinare în sensul de a oferi individului de a alege moartea în detrimentul vieţii. Curtea
consideră că dreptul la moarte, fie el realizat de o terţă persoană fie de o autoritate publică,
nu poate fi dedus din art.2.
Din aceste considerente, Curtea decide că nu există o violare a art.2”//www.coe.int
ARTICOLUL 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ

(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
Comentariu 299
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la

dreptul la viaţă al persoanei.
2. Spre deosebire de norma penală a CP din 1961, care era intitulată omorul din im-
prudenţă, legea comentată poartă denumirea de lipsire de viaţă din imprudenţă. Specificul
menţionat este important din punctul de vedere al doctrinei. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
nu este o componenţă de infracţiune, care poate să fie inclusă în categoria omorurilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni. Chiar în c a-
zul săvârşirii unei fapte intenţionate, în cazul lipsirii de viaţă din imprudenţă, atitudinea făp-
tuitorului faţă de rezultatul produs se exprimă în formă de neglijenţă criminală sau de încr e-
dere exagerată în sine: vinovatul prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare
moartea victimei, dar consideră că o va evita.
4. Elucidarea noţiunilor de lipsire de viaţă a două sau mai multor persoane a fost
efectuată în comentariul de la art.145 CP.
5. Pentru elucidarea noţiunii şi a modalităţilor imprudenţei, a se vedea comentariul de
la art.18 CP.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a împlinit
16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ. Delimitarea lipsirii de viaţă din
imprudenţă. „Colegiul penal lărgit consideră că B.D., având o vizibilitate redusă şi neveri-
ficând locul amplasării victimei, nu s-a asigurat că împuşcătura nu-l va nimeri pe acesta,
deşi trebuia să se asigure, ca urmare săvârşind lipsirea de viaţă din imprudenţă, infracţiune
prevăzută de art.149 alin.(1) CP” (Decizia 1ra-446/08).
ARTICOLUL 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE

(1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevet i-
re, jignire sau înjosire sistematică a demnităţii victimei de către cel vinovat
(2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:
b) a unui minor;
c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă
de cel vinovat;
d) prin comportare plină de cruzime;
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la dre p-

tul la viaţă al persoanei.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune invocată în dispoziţiile
art.150 CP de determinare la sinucidere a unei persoane.
3. Noţiunea de determinare înglobează mai multe sensuri, printre care: a condiţiona în
mod necesar, a servi drept cauză pentru apariţia sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a
face ca cineva să ia o anumită decizie etc. În cazul determinării la sinucidere este necesar a
stabili că anume făptuitorul a condiţionat decizia victimei de a se sinucide, dar nu a do rit
numaidecât acest rezultat.
4. E necesar a delimita determinarea la sinucidere de înlesnirea sinuciderii. La în lesni-
rea sinuciderii, făptuitorul nu realizează acte de persecutare, clevetire ori jignire, ci facilite a-
ză intenţia victimei de a se sinucide.
5. Prin persecutare se înţeleg acţiunile perseverente ale făptuitorului cu scopul de a-i
cauza victimei un rău, a o prigoni, asupri, a-i provoca necazuri, nedreptăţi.
6. Prin clevetire se înţeleg acţiunile de defăimare, calomniere, lezare a onoarei şi dem-
nităţii victimei.
7. Prin jignire se înţeleg acţiunile intenţionate ale făptuitorului orientate spre a ofensa,
insulta victima.
8. Prin înjosire sistematică a demnităţii victimei de către cel vinovat se înţeleg acţiunile
de clevetire şi jignire comise prin atac verbal sau scris la demnitate şi personalitate, săvârşite
de făptuitor nu mai puţin de trei ori.
9. Prin agravanta determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unui minor
se înţeleg acţiunile îndreptate de făptuitor asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de
18 ani.
10. Prin dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat se înţelege sta-
rea de subordonare, de supunere a victimei faţă de făptuitor: întreţinerea victimei, a unui soţ
incapabil de muncă faţă de celălalt soţ, a părinţilor bolnavi şi inapţi de muncă faţă de copiii
lor etc.; dependenţa de serviciu, dependenţa dintre elev şi pedagog, antrenor şi sportiv etc.
11. Sintagma prin comportare plină la cruzime a fost comentată la art.145 CP.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată în formă de
intenţie directă sau indirectă.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani.
ARTICOLUL 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ

GRAVĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este per i-
culoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt
organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii,
însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a co n-
dus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor ad i-
acente,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
b) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, han-
dicapului fizic sau psihic ori altui factor;
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu
sau obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) prin schingiuire sau tortură;
Comentariu 301
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
[Lit.h) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
i) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
j) asupra a două sau a mai multor persoane;
k) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile vict imei;
m) la comandă
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat decesul victimei,

tul persoanei la viaţă, integritate corporală ori sănătate. Fapta de automutilare constituie in-
fracţiune doar în cazurile stipulate direct în lege (art.353 CP – Eschivarea de la serviciul mi-
litar în termen...).
2. Prin vătămare corporală se înţelege prejudiciul cauzat sănătăţii prin dereglarea inte-
grităţii anatomice a organelor şi ţesuturilor sau a funcţiilor acestora, provocate de acţiunea
diferiţilor agenţi externi: mecanici, fizici, chimici, biologici, psihici (Regulamentul Minist e-
rului Sănătăţii din 27.06.2003 de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale
(MO, 170-172/224, 08.08.2003), în continuare – Regulamentul).
3. Regulamentul stabileşte următoarele grade de gravitate a vătămării integrităţii corp o-
rale sau a sănătăţii:
 vătămări grave;
 vătămări medii;
 vătămări uşoare;
 leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează preponderent prin acţiuni cu folosirea d i-
feritelor tipuri de armă, a obiectelor vulnerante (fragmente de metal, sticlă, pietre etc.), de uz
casnic (topor, coasă, furcă, hârleţ, cuţit etc.), a surselor de pericol sporit (automobile, moto-
ciclete, curent electric, substanţe otrăvitoare, gaz etc.; a forţelor naturii (apă, foc, aer co m-
primat etc.), lovituri cu picioarele, mâinile; prin acţiuni psihice. Latura obiectivă a infracţi u-
nii poate fi realizată şi prin inacţiuni, ca neîndeplinirea unor obligaţiuni menite a asigura s e-
curitatea altei persoane.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin cauzarea unei daune indicate în di s-
poziţia legii: prezenţa pericolului pentru viaţă; pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui
alt organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii,
însoţită de pierderea stabilă a cel puţin unei treime din capacitatea de muncă, ori care a co n-
dus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adi a-
cente.
6. Drept periculoase pentru viaţă sunt considerate vătămările corporale, care prezintă
pericol iminent-imediat, tardiv sau potenţial, ca leziunea să determine moartea, indiferent
dacă acest pericol a fost înlăturat printr-un tratament medical sau datorită reactivităţii indi-
viduale a organismului.
7. Vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă, se consideră:
 Fracturile deschise ale craniului, inclusiv fără lezarea creierului şi a membranelor

meningiene.
 Fracturile închise ale oaselor bolţii sau bazei craniului, cu excepţia oaselor schelet u-
lui facial şi fisurilor izolate ale laminei externe a bolţii craniului.
 Contuzia cerebrală gravă cu sau fără compresia creierului, contuzia cerebrală medie
însoţită de semne obiective de afectare bulbară.
 Hemoragiile intracraniene: hemotom extra- sau subdural, hemoragii subarahnoidiene
sau intracerebrale - atunci când ele sunt asociate cu dereglări periculoase pentru viaţă, obiec-
tivizate prin semnele neurologice şi neurochirurgicale respective.
 Leziunile penetrante ale coloanei vertebrale, inclusiv cele fără lezarea măduvei spin a-
le.
 Fracturto-luxaţiile şi fracturile corpurilor sau ambelor arcuri ale vertebrelor cervicale,
precum şi fracturile unilaterale ale arcurilor vertebrelor cervicale I sau II, fractura apofizei
odontoide a vertebrei cervicale II, inclusiv cele fără dereglarea funcţiei medulei spinale etc.
8. Vătămări corporale grave calificate în baza consecinţelor neprimejdioase pentru via-
ţă:
 Pierderea anatomică a unui organ sau a funcţiei lui:
 Pierderea vederii - prin aceasta se subînţelege orbirea completă stabilă la ambii ochi
sau o stare însoţită de diminuarea acuităţii vederii până la enumerarea degetelor la o distanţă
de doi metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 dioptrii şi mai mică).
 Pierderea vederii la un singur ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de
muncă mai mult de 1/3 (o treime), graţie cărui fapt face parte din vătămările gr ave.
 Pierderea auzului - prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o aşa
stare ireversibilă când victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3 -5 cm de la
pavilionul urechii.
 Pierderea auzului numai la o ureche antrenează o incapacitate permanentă de muncă
mai puţin de 1/3 (o treime) şi face parte din vătămări de grad mediu.
 Pierderea graiului - pierderea capacităţii de a-şi exprima gândurile prin sunete articu-
late, recepţionate clar. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni
anatomo-funcţionale ale coardelor vocale sau de origine nervoasă (a centrelor respective din
sistemul nervos central).
 Pierderea mâinii sau a piciorului, adică detaşarea lor de la trunchi sau pierderea fun c-
ţiilor acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor).
 Pierderea capacităţii de reproducere - constă în pierderea capacităţii de coabitare, fe-
cundare, concepere şi naştere.
 Întreruperea sarcinii face parte din vătămările corporale grave, dacă nu este conseci n-
ţă a particularităţilor individuale ale organismului (uter infantil, plasmoză, devieri anatomice
ale bazinului etc.) şi dacă se află în legătură cauzală directă cu trauma.
 Desfigurarea ireparabilă a feţei şi a regiunilor adiacente (pavilioanele urechilor, reg i-
unile anterioare şi antero-laterale ale gâtului). Medicul legist nu califică vătămarea feţei şi a
regiunilor adiacente drept desfigurare (sluţire), deoarece aceasta fiind o noţiune cu caracter
nemedical nu ţine de competenţa medicinei. Expertul apreciază numai caracterul leziunii şi
gradul de gravitate al vătămării corporale în conformitate cu prevederile prezentului Reg u-
lament, constatând doar, dacă acestea sunt sau nu reparabile.
9. Prin vătămare reparabilă se înţelege o micşorare considerabilă a gradului de pronun-
ţare a modificărilor morfologice (a cicatricei, deformaţiei, a dereglării mimicii etc.) pe par-
cursul timpului sau sub influenţa mijloacelor de tratament conservativ, nechirurgical. Dacă
Comentariu 303
însă pentru înlăturarea vătămării ori a consecinţelor acesteia este necesară intervenţia ch i-
rurgicală (o operaţie cosmetică), vătămarea este considerată ireparabilă.
10. Infirmitatea psihică postagresională (boala psihică) se stabileşte în cadrul expertizei
psihiatrice cu concursul medicului legist în conformitate cu Regulamentul respectiv,
ţinându-se cont de legătura de cauzalitate dintre traumă şi dereglarea psihică.
11. Pierderea stabilă a capacităţii generale de muncă în volum considerabil.
12. Orice vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a condiţionat o incapacit a-
te stabilă de muncă în volum considerabil, dar nu mai mic de 33%, se califică drept vătămare
gravă.
13. Agravantele prevăzute de literele b), c), d), f), g), i), j), k), l) şi m) din alin.(2) al
art.151 CP sunt similare după conţinut cu cele de la art.145 CP.
14. Prin schingiuire trebuie înţelese acţiunile care-i provoacă victimei suferinţe prin pri-
vaţiune de hrană, apă sau căldură, ori prin plasare sau abandonare a victimei în condiţii n o-
cive pentru viaţă.
15. Prin tortură se înţelege orice act prin care i se provoacă unei persoane, cu intenţie, o
durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obţine de la această
persoană sau de la o persoană terţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe
care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau
de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau de a face presiuni asupra unei terţe perso a-
ne, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci
când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii
publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu co n-
simţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane. Noţiunea de tortură nu se referă la
durerea ori suferinţele rezultând exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau
ocazionate de ele (HP CSJ din 28.06.2004, nr.23 Cu privire la practica judiciară în procesele
penale despre sustragerea bunurilor //BCSJ, 8/5, 2004).
16. Pentru elucidarea sensului agravantelor grup criminal organizat, organizaţie crimi-
nală, a se vedea comentariul de la art.46, 47 CP.
17. Noţiunea de deces al victimei formulată la alin.(4) al art.151 CP presupune vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei şi lipsirea de viaţă a aceste-
ia din imprudenţă, reunite într-o singură faptă. Infracţiunea este comisă cu două forme de
vinovăţie (comentariul de la art.19 CP).
18. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie în formă de intenţie direc-
tă sau indirectă.
19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Tomasi v.Franţa, p.116: „Plângerea dlui Tomasi ridică două chestiuni distincte, dar aflate în
strânsă legătură: în primul rând, cea a legăturii cauzale între tratamentul pe care reclamantul
pretinde că l-a îndurat în perioada din arestul poliţiei şi vătămările constatate mai apoi de
judecătorul de instrucţie şi medici; a doua este gravitatea tratamentului aplicat (...).
Este suficient să observe că certificatele şi rapoartele medicale, redactate în mod cu totul
independent de fiecare medic în parte, atestă numărul mare de lovituri primite de dl Tomasi
şi imensitatea lor; aceste două elemente sunt suficient de grave pentru ca acest tratament să
fie considerat inuman şi degradant. Cerinţele anchetei Şi greutăţile incontestabile cu care se
confruntă lupta împotriva criminalităţii şi în special împotriva terorismului n u pot conduce
la trasarea unor limite privind protecţia care trebuie acordată integrităţii fizice, a persoanei.
În consecinţă, art.3 a fost încălcat”// Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Polirom 1/343,
2000.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: „CPL al CSJ din 12.02.2008: Omorul premeditat
presupune existenţa intenţiei la cauzarea morţii victimei” (Decizia 1ra-134/08).
CP al CSJ din 28.06.2005: „Vătămarea gravă a integrităţii corporale este semnul califi-
cativ al art.188 alin.(3) lit.c) CP, de aceea condamnarea inculpatului şi în baza art.151
alin.(2) lit.d) şi h) CP este de prisos” (Decizia 1ra-411/2005).
ARTICOLUL 152. VĂTĂMAREA

INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este
periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost u r-
mată fie de dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a
mai puţin de o treime din capacitatea de muncă,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore
sau cu închisoare de până la 3 ani.
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c1) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea
de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serv i-
ciu sau obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) prin schingiuire sau tortură;
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
[Lit.i) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
j) din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă

tul persoanei la integritate corporală şi sănătate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni identice cu c ele
elucidate în comentariul de la art.151 CP.
3. Criteriile de calificare a vătămărilor corporale medii sunt: lipsa pericolului pentru v i-
aţă; lipsa tuturor consecinţelor cu referinţă la vătămările corporale grave prevăzute de Reg u-
lamentul MS din 27.06.2003 de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale
//MO,170-172/224, 08.08.2003; dereglarea de lungă durată a sănătăţii; incapacitatea perma-
nentă şi însemnată de muncă.
Comentariu 305
4. Conform Regulamentului, prin dereglare a sănătăţii de lungă durată se subînţeleg

consecinţele determinate nemijlocit de vătămare (maladii, dereglări de funcţii etc.), care au o
durată de peste 3 (trei) săptămâni (mai mult de 21 de zile).
5. Conform Regulamentului, prin incapacitate permanentă şi însemnată de muncă tre-
buie înţeleasă orice incapacitate generală de muncă în volum mai mare de 10%, dar nu mai
mare de 33% (o treime).
6. Agravantele indicate în alin.(2) al art.152 CP sunt similare cu cele de la art.151 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie di-
8. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.(1) al art.152 CP este persoana fizică respo n-
sabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, iar cel al infracţiunii prevăzute de alin.(2) al art.152
CP este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 04.04.2006 în cau-
za Corsacov v.Moldova: „(b) Caracterizarea tratamentului în conformitate cu art.3 al Con-
venţiei (...) Curtea constată încălcarea art.3 al Convenţiei”// www.moldlex.md
Art.153 exclus prin Legea nr.292-XVI din 21.12.2007, în vigoare 08.02.2008]

ARTICOLUL 155. AMENINŢAREA CU OMOR

ORI CU VĂTĂMAREA GRAVĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de
până la 2 ani.

tul persoanei la viaţă, integritate corporală sau sănătate.
2. Prin ameninţare se înţeleg acţiunile concrete ale făptuitorului expuse victimei oral, în
scris, prin telefon, internet, prin gesturi etc. de a o omorî, a-i cauza o vătămare gravă integri-
tăţii corporale sau sănătăţii; ameninţare pe care victima o percepe ca reală, posibilă de real i-
zare în viitor.
3. Ameninţarea cu omorul ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
se deosebeşte de descoperirea intenţiei criminale prin faptul că ultima conţi ne doar gândul
despre faptă, iar ameninţarea cu omorul sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii se manifestă prin acţiuni concrete, reale de realizare a laturii obiective a infracţi u-
nii.
4. Dacă ameninţarea în mod obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu întruneşte compo-
nenţa de infracţiune.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul comunicării victimei a intenţiei de

a o omorî sau de a-i cauza o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar vict i-
ma a perceput această ameninţare ca fiind reală.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie d i-
rectă. Făptuitorul conştientizează că, prin ameninţarea cu omorul ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, supune victima unor presiuni psihice, pe care ultima le
percepe ca fiind reale.
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
8. Conform art.276 CPP, pornirea urmăririi penale se face doar la depunerea de către
victimă a plângerii prealabile. La împăcarea victimei cu bănuitul, învinuitul, inculpatul, u r-
mărirea penală încetează.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 04.04.2006 în cau-
za Corsacov v.Moldova: „74. Curtea mai notează că autorităţile naţionale nu au reacţionat în
niciun fel la plângerea reclamantului cu privire la ameninţarea de a fi împuşcat în cap, de la
data de 10 iulie 1998, deşi reclamantul a înaintat alegaţii foarte clare în această privinţă.
75. În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că investigaţia a fost caracterizată
printr-un număr de omisiuni grave şi inexplicabile. Ea s-a încheiat cu adoptarea unor decizii
care conţineau contradicţii şi concluzii nefondate pe o analiză detaliată a circumstanţelor
faptei. Autorităţile au ignorat anumite fapte şi au omis să facă referire în deciziile lor la fap-
te îngrijorătoare.
76. În aceste circumstanţe Curtea constată o încălcare a art.3 al Convenţie şi în această
privinţă”//www.moldlex.md
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 9.04.2008. Lipsa pericolului
realizării ameninţării. „Unul dintre elementele obligatorii ale laturii obiective a componen-
ţei de infracţiune prevăzute de art.155 CP, incriminate lui P.S., este existenţa pericolului de
a fi realizată ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale. Această
circumstanţă este prezentă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii – apariţia la
victimă a temerii pentru viaţa sau sănătatea sa şi apariţia pericolului realizării ameninţării”
ARTICOLUL 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ

ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
ÎN STARE DE AFECT
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect,
survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă de insulte grave ori de alte acte ilegale
sau imorale ale victimei,
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de
până la 3 ani.
1. Noţiunea de vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost
explicată în comentariul de la art.151, 152 CP.
Comentariu 307
2. Noţiunile de afect, survenit în mod subit, provocat de acte de violenţă, de insulte

grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei au fost explicate în comentariul de la
art.146 CP.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie care ia forma de intenţie
directă sau indirectă.
de 16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 25.03.2008. Starea de afect
provocată de acte de violenţă şi ilegale ale victimei: „2.1. Instanţa de fond a reîncadrat
corect acţiunile lui B.V. de la art.27, 145 alin.(1) CP în prevederile art.156 CP, motivându-şi
soluţia prin faptul că înjurăturile, loviturile, becul stricat, acţiunile îndreptate spre săvârşirea
actului sexual din partea victimei, urmează a fi considerate ca acte de violenţă şi insultă gr a-
vă, care au provocat starea de afect, survenită în mod subit. Urmările ar fi putut fi şi mai
grave de nu intervenea inculpatul, fie cu acţiuni tot ilegale” (Decizia 1ra-171/08).
ARTICOLUL 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ

ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
CAUZATĂ DIN IMPRUDENŢĂ
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din impr u-
denţă
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu mu n-
că neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la
2 ani.
1. Noţiunea de vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii a

fost explicată în comentariul de la art.151, 152 CP.
2. Noţiunea de imprudenţă a fost explicată în comentariul de la art.18 CP.
3. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a atins vâ r-
sta de 16 ani.
4. Conform art.276 CPP, pornirea urmăririi penale începe doar la depunerea plângerii
prealabile de către victimă. La împăcarea victimei cu bănuitul, învinuitul, inculpatul urmăr i-
rea penală încetează.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.12. 2007. Recalificarea ac-
ţiunilor făptuitorului în baza art.157 CP: „Instanţa de apel a ajuns întemeiat la concluzia
că deşi instanţa de fond a constatat corect împrejurările de fapt, însă aceasta a dat o apreciere
de drept, juridică greşită faptelor lui A.S., calificând acţiunile lui în baza art.152 alin.(1) CP
ca vătămare intenţionată medie a integrităţii corporale care nu este periculoasă pentru viaţă,
urmată de dereglarea îndelungată a sănătăţii. Totodată instanţa de apel a considerat just că
faptele inculpatului A.S. întrunesc semnele calificative ale art.157 CP ca vătămare medie a
integrităţii corporale care nu este periculoasă pentru viaţă, dar a fost urmată de dereglarea
îndelungată a sănătăţii, săvârşită din imprudenţă, deoarece inculpatul A.S., în timpul cerţii,
împingând-o cu mâna pe partea vătămată N.L., nu a prevăzut că dânsa se va lovi de dulap şi
va cădea jos şi, în rezultatul căderii, îşi va fractura mâna, deşi putea şi trebuia să prevadă
aceasta, fiind împrejurări care indică la forma imprudentă a vinovăţiei inculpatului A.S., în
modalitatea neglijenţei criminale, conform art.18 CP ” (Decizia 1ra –1345/2007).
CP al CSJ din 19.12.2007. Delimitarea infracţiunii prevăzute de art.151 alin.(2)

lit.a) CP de art.157 CP: „Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că in-
stanţa de fond a concluzionat corect că S.M. a comis vătămarea intenţionat gravă a integrită-
ţii corporale, acţionând cu intenţie indirectă, fiindcă a fost constatat faptul că la momentul în
care mama lui l-a apucat de mână pentru a-i lua cuţitul, el în momentul smuncirii mâinii sale
din cea a mamei, a prevăzut posibilitatea cauzării leziunilor corporale şi a admis aceasta în
mod conştient, de aceea argumentul condamnatului, privind recalificarea acţiunilor sale la
art.157 CP şi încetarea procesului penal în legătură cu împăcarea părţilor, este neîntemeiat
din motiv că totalitatea probelor administrate la dosar confirmă cert faptul că S.M. a comis
infracţiunea prevăzută de art.151 alin.(2) lit.a) CP, iar aceasta, conform art.16 CP, face parte
din categoria infracţiunilor grave” (Decizia 1ra-1356/07).
CPL al CSJ din 29.05.2007. Neglijenţa criminală: „C.G. şi A.G., fiind angajaţi ai ÎS
„Palatul Republicii”, la 17.10.2005, aproximativ la ora 11 00, efectuau unele lucrări de cură-
ţare a acoperişului clădirii de pe str.M.Cibotari, 16, mun. Chişinău, au încercat să ridice o
bară din metal ce se afla în imediata apropiere a parapetului acoperişului din direcţia
str.Bucureşti, neprevăzând posibilitatea alunecării şi căderii obiectului nominalizat şi faptul
că ar putea cauza vătămări corporale persoanelor ce se deplasează pe trotuar, deşi trebuiau şi
puteau să prevadă aceasta, bara a alunecat şi a căzut, lovind-o pe T.R. care se deplasa pe tro-
tuarul adiacent clădirii vizate, cauzându-i leziuni corporale grave, periculoase pentru viaţă.
Fapta respectivă a fost încadrată în baza art.157 CP – vătămare gravă a integrităţii corporale
cauzată din imprudenţă” (Decizia 1ra-464/07).
ARTICOLUL 158. CONSTRÂNGEREA

PERSOANEI LA PRELEVAREA ORGANELOR SAU ŢESUTURILOR
(1) Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplan-
tare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anum i-
te funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu ce r-
titudine că se află în stare de neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă f a-
ţă de el
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la asig u-

rarea securităţii vieţii, integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei.
2. Sintagma constrângere semnifică silirea, obligarea, forţarea, somarea victimei pen-
tru a o face să accepte prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte
scopuri.
3. În accepţiunea Legii privind transplantul de organe, ţesuturi şi celule umane din
06.03.2008, prin noţiunea de organ se înţelege o parte vitală diferenţiată a corpului uman,
formată din diferite ţesuturi care îi menţin structura, vascularizarea şi-i dezvoltă funcţiile
fiziologice cu un important nivel de autonomie.
4. Lexemul ţesuturi semnifică ansamblul de celule umane care au aceeaşi structură şi
aceeaşi funcţie în organism.
Comentariu 309
5. Substantivul prelevare semnifică acţiunea de a preleva şi rezultatul ei, a preleva în-

semnând a lua, a detaşa, a extrage o parte dintr-un tot, dintr-un ansamblu, acesta devenind
un procedeu prin care organele, ţesuturile sau celulele donate devin utile pentru transplant.
6. Lexemul transplant comportă sensul de organ sau parte dintr-un organ, ţesut etc. ca-
re este transplantat printr-o intervenţie chirurgicală cu scopul de reconstituire a funcţiei or-
ganismului. Transplantul poate fi de la o persoană la alta (alogenic) sau de la sine la sine
(autolog).
7. Condiţiile de prelevare de organe şi ţesuturi sunt clar prevăzute de lege:
 Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la un donator în viaţă este permisă doar în
cazul în care lipsesc organe, ţesuturi sau celule compatibile de la un cadavru.
 Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule se poate efectua de la persoane în viaţă, având
capacitate de exerciţiu deplină, doar în cazul existenţei consimţământului scris, liber, prea-
labil şi expres al acestora şi cu autorizarea Comisiei independente de avizare.
 Consimţământul în cauză se semnează numai după ce donatorul a fost informat de c ă-
tre medic asupra eventualelor riscuri şi consecinţe de ordin fizic, psihic, familial şi profesio-
nal, rezultate din actul prelevării.
 Consimţământul pentru donare se exprimă în conformitate cu legislaţia privind drep-
turile şi responsabilităţile pacientului şi se perfectează sub formă de acord informat , al cărui
model se aprobă de Guvern (art.15 al Legii din 06.03.2008).
8. Condiţiile de transplantare sunt formulate concret în lege.
 Transplantul se efectuează numai în scop terapeutic dacă nu există o metodă terapeu-
tică alternativă de eficacitate comparabilă. Transplantul urmează a fi efectuat cu consimţă-
mântul scris al recipientului după ce acesta a fost informat asupra eventualelor ri scuri şi
consecinţe.
 În cazul minorilor sau persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu, consimţământul
e dat de către părinţi sau de către reprezentantul legal al acestora.
 În cazul în care recipientul se află în imposibilitatea de a-şi exprima în scris consim-
ţământul din cauza unor împrejurări obiective şi nu se poate lua legătura în timp util cu f a-
milia, iar întârzierea ar conduce inevitabil la decesul pacientului, transplantul se efectuează
fără consimţământul recipientului (art.16 al Legii din 06.03.2008).
9. Sintagma prin alte scopuri relevă sensul de constrângere a persoanei la prelevarea or-
ganelor sau ţesuturilor pentru utilizarea lor în cadrul unor ritualuri pseudoreligioase, efectua-
rea experimentelor ştiinţifice etc.
10. Prin aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei se înţeleg actele de maltrata-
re, de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei, sau cu ameninţarea aplicării
unor astfel de acţiuni. Ameninţarea cu aplicarea violenţei trebuie să fie reală. Ameninţarea
victimei cu distrugerea bunurilor, răspândirea unor ştiri defăimătoare nu este cuprinsă în
dispoziţia legii.
11. Aplicarea violenţei care i-a cauzat victimei leziuni corporale uşoare sau medii e cu-
prinsă în dispoziţia legii şi nu necesită o calificare prin concurs de infracţiuni. Cauzarea de
leziuni corporale grave sau a morţii victimei face parte din concursul de infracţiuni.
12. Agravantele despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de nepu-
tinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el sunt identice cu cele din
comentariul art.145 şi 150 CP.
13. Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării violenţei ori a ameninţă-
rii cu aplicarea ei şi victima percepe ameninţarea ca fiind reală.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie care ia forma de intenţie
directă.
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani.
ARTICOLUL 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI

(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop ;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite
de Ministerul Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu pr i-
varea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de până la 3 ani, sau cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale
sau a sănătăţii;
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la asig u-

rarea securităţii vieţii, integrităţii corporale sau a sănătăţii femeii însărcinate şi a fătului.
2. Prin avort se înţelege întreruperea accidentală sau provocată a gravidităţii înainte ca
fătul să poată trăi în afara organismului matern.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune de întrerupere a cursului
sarcinii la cererea femeii însărcinate. Acţiunea are ca urmare fie expulzarea produsului co n-
cepţiunii sau uciderea fătului, sau distrugerea produsului concepţiunii. Mijloacele de avort a-
re sunt diverse (de exemplu, interne – introducerea unor substanţe; sau externe – masaj, lovi-
turi etc.). Lipsa consimţământului victimei la efectuarea avortului determină răspunderea
penală a făptuitorului în conformitate cu prevederile art.151 sau 152 CP.
4. Modalitatea de întrerupere a sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită în afara instituţii-
lor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop, este condiţionată de preve-
derile art.32 al Legii din 28.03.1995, care stipulează imperativ că operaţia de întreruper e a
sarcinii poate fi efectuată numai în instituţii medico-sanitare publice care au menirea să asi-
gure condiţiile de siguranţă şi reuşita intervenţiei chirurgicale.
5. Modalitatea de întrerupere a cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită de către
o persoană care nu are studii medicale superioare speciale, presupune că operaţia a fost
efectuată de o persoană incompetentă, care nu are studii medicale superioare speciale, nu
dispune de licenţă în domeniul de obstetrică şi ginecologie.
Comentariu 311
6. Efectuarea avortului în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în cazul contraindi-

caţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii, este ilegală, deoarece prezintă
un pericol real pentru viaţa şi sănătatea femeii însărcinate.
7. Efectuarea avortului în condiţii antisanitare este incriminat din cauza pericolului spo-
rit de infectare a victimei, pericolului real pentru viaţa şi sănătatea ei.
8. Sensul sintagmei care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii a fost elucidat în comentariul de la art.157 CP, iar cel al agra-
vantei care a provocat din imprudenţă decesul victimei – în comentariul de la art.151 CP.
9. Componenţa de infracţiune lipseşte în cazurile întreruperii sarcinii de către medic
pentru a salva viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a femeii însărcinate de un pericol
grav şi iminent şi care nu poate fi înlăturat altfel; când întreruperea sarcinii se impune din
motive terapeutice.
10. Infracţiunea se consideră consumată din momentul întreruperii sarcinii.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie care ia forma intenţiei di-
recte şi a imprudenţei faţă de consecinţele indicate în p.b) şi c) ale alin.(2) al art.159 CP.
de 16 ani.
ARTICOLUL 160. EFECTUAREA

ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE
(1) Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de până la 3 ani.
a) în unităţi medico-sanitare nespecializate;
b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închi-
soare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa an u-
mite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă
a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocu-
pa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa,

sănătatea şi integritatea corporală a persoanei.
2. Prin sterilizare se înţelege intervenţia chirurgicală de extirpare a glandelor sexuale,
în urma căreia persoana devine incapabilă de a procrea.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de sterilizare efectuate de c ă-

tre medic în privinţa unei persoane, drept urmare a cărora persoana dată a fost lipsită de ca-
pacitatea de reproducere.
4. Agravantele de la alin.(2) şi (3) ale art.160 CP sunt similare cu cele din comentariul
art.151, 152, 159 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţi e
directă.
6. Subiectul infracţiunii este unul special – medicul.
ARTICOLUL 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE

SAU A IMPLANTĂRII EMBRIONULUI FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTEI
Efectuarea de către medic a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţământul scris al pacientei
că neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea
de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
până la 3 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa,

sănătatea şi integritatea corporală a persoanei.
2. Inovaţiile ingineriei genetice sunt contestate pe motive de ordin religios, etic, moral
etc. Unele din argumentele invocate sunt:
 procrearea medicală asistată este doar un act substitutiv manipulator;
 ingineria genetică depăşeşte ordinea naturală fabricând copii la „comandă”;
 în cazul obţinerii materialului seminal de la un donator necunoscut se încalcă dreptul
natural al copilului de a-şi cunoaşte părinţii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: fecundarea artifici a-
lă şi implantarea embrionului fără consimţământul scris al pacientei.
4. Prin fecundare artificială se înţelege transferul de către medic a spermei în organul
genital al femeii.
5. Prin implantarea embrionului sau fecundare in vitro (din latină, „în eprubetă”) se în-
ţelege metodă de tratament al sterilităţii când procrearea pe cale naturală e imposibilă, co n-
stând în fecundarea gameţilor în condiţii de laborator, cu implantarea ulterioară a produsului
de concepţie în cavitatea uterină.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie în formă de intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar unul special – medicul.
ARTICOLUL 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV

(1) Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană
care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore.
Comentariu 313
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:

a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul bolnavului
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumi-
te funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la ne a-

cordarea de ajutor unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor spe-
ciale, era obligată să i-l acorde.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin inacţiuni de neacordare a unui ajutor,
fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor
speciale, era obligată să i-l acorde (medicul nu acordă ajutor persoanelor bolnave nu numai
în timpul îndeplinirii obligaţiunilor de serviciu, dar şi în alte situaţii: în stradă, la domiciliu,
în cazul unor leziuni corporale, otrăvire etc.).
3. Există componenţa de infracţiune şi în cazurile în care persoanele respective, în virtu-
tea legii sau a regulilor speciale, erau obligate să acorde ajutor unui bolnav (persoanele a n-
gajate în organele de poliţie, pompierii etc.).
4. Prin neacordare de ajutor se înţelege eschivarea persoanelor enunţate, fără motive
întemeiate, de la îndeplinirea obligaţiilor lor profesionale: cele de efectuare a intervenţiei
chirurgicală, de administrare a medicamentelor bolnavului, acţiuni care puteau să -i amelio-
reze starea sănătăţii ori să-i salveze viaţa; refuzul de a-l spitaliza etc.
5. Prin motive întemeiate, care pot servi temei de liberare de răspundere penală, se în-
ţeleg calamităţile naturale, acordarea în acelaşi timp a unui ajutor de urgenţă unei alte pe r-
soane etc.
6. Agravantele de la alin (2) al art.162 CP sunt identice cu cele de la comentariul
art.149, 157 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie în formă de intenţie directă.
de 16 ani şi dispune, în virtutea legii sau a regulilor speciale, de obligaţia de a-i acorda bol-
navului ajutorul respectiv.
ARTICOLUL 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE

(1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare peri-
culoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede
sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, dacă cel vinovat ştia despre primejdie şi a avut pos i-
bilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoa-
să pentru viaţă,
că neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la
2 ani.
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
b) decesul victimei

1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la apăr a-

rea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanei.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin inacţiuni, modalităţile ei fiind indic a-
te direct în lege:
 lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoa-
să pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau în a-
intate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile în care cel vinovat a avut posibilitatea de a acorda
ajutor părţii vătămate fiind obligat să îi poarte de grijă;
 lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoa-
să pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau în a-
intate, a bolii sau a neputinţei în cazurile în care făptuitorul însuşi a pus-o într-o situaţie pe-
riculoasă pentru viaţă.
3. Noţiunea de a lăsa fără ajutor desemnează inacţiunile făptuitorului care a lăsat un
minor, o persoană de vârstă înaintată sau o persoană bolnavă, neputincioasă, într -o stare pe-
riculoasă pentru viaţa lor (victima se îneacă sau este grav rănită etc.).
4. Componenţa de infracţiune există în cazul în care făptuitorul, fără pericol pentru vi a-
ţa şi sănătatea sa, a dispus de posibilitatea reală de a-i acorda victimei ajutorul necesar.
5. Obligaţia de a îngriji derivă din legăturile de rudenie, obligaţiuni profesionale, con-
tractuale etc. (părinţii sunt obligaţi să le acorde ajutor copiilor; copiii – părinţilor în etate;
educatorii – copiilor în instituţiile preşcolare; persoana care, în baza unui contract, acordă
asistenţa respectivă persoanelor grav bolnave etc.).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată în formă de i n-
tenţie directă. Sintagma cu bună-ştiinţă semnifică cunoaşterea de către făptuitor a consecin-
ţelor inacţiunilor sale pentru viaţa şi sănătatea persoanelor lăsate în primejdie.
de 16 ani şi care are obligaţia de a-i purta de grijă şi a-i acorda victimei ajutorul respectiv,
chiar dacă ea însăşi a pus-o pe victimă într-o situaţie periculoasă pentru viaţă.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 13.04.2004. Absenţa laturii
subiective a infracţiunii: „Colegiul constată că fapta inculpatului nu conţine toate elemen-
tele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.114 alin.(2) CP (red.1961) lipseşte latura
subiectivă şi, deci, condamnarea lui în baza acestei norme este ilegală şi conform art.427
pct.8) CPP dacă fapta nu întruneşte elementele infracţiunii hotărârile supuse recursului u r-
mează a fi casate.” (Decizia 1ra-166/2004).
Comentariu 315
Capitolul III
INFRACŢIUNI
CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Reglementări de drept internaţional: Convenţia de la Geneva din 25 septembrie 1926 re-

feritoare la sclavie; Convenţia de la Geneva din 30 septembrie 1921 pentru reprimarea traficului
femeilor şi copiilor; Convenţia de la Geneva din 6 septembrie 1956 referitoare la abolirea scla-
vajului, a traficului cu sclavi şi a instituţiilor şi practicilor similare sclavajului; Convenţia din
04.11.50, art.4, alin.(1), (2), art.5, alin.(1)//TI, 1/341, 1998; Convenţia din 28.03.97 cu privire la
transmiterea persoanelor suferinde de boli psihice pentru tratament forţat, art.2//TI, 25/205,
2001; DUDO, art.1, 4//TI,1/1998; PIDCP, art.8//TI,1/1998; Protocolul din 15.11.2000 privind
prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adi-
ţional la Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, art.3, Terminolo-
gie//TI, 35/399, 2006; Convenţia ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (CTO),
Doc. A/55/383, 29.09.2003// www.un.org; Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului//TI,
1/1998; Convenţia ONU asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii//TI, 15/1999.
Reglementări de drept naţional: CRM, art.25, alin.1 şi 3, art.44// MO, 1/1994; Legea pri-
vind drepturile copilului, art.30//MO, 13/127, 02.03.1995; Legea nr.1402 din 16.12.1997 privind
asistenţa psihiatrică, art.13, p.4//MO, 44-46/310, 21.05.1998; Legea privind prevenirea şi com-
baterea traficului de fiinţe umane, art.2//MO, 164-167/812, 09.12.2005; Legea privind sănătatea
mentală, art.28//MO, 44-46/310, 21.05.1998; Legea privind transplantarea de organe şi ţesuturi
umane, nr.473-XIV, 26 august 1999//www.moldlex.md
Doctrină: S.Furdui, Aspecte privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane în Re-
publica Moldova //LV, 6/4, 2007; S.Maimescu, Traficul de fiinţe umane şi contrabanda: aspecte
comune şi delimitări //RND, 5/19, 2004; V.Moraru, O.Negru, Traficul de fiinţe umane //RND,
10/23, 2005.
ARTICOLUL 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE

(1) Răpirea unei persoane
c) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
[Lit.d) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
e) de două sau mai multe persoane;
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 10 ani..

a) au fost săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
decesul victimei,
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii vizează relaţiile sociale privind ocrotirea liber-
tăţii fizice, de deplasare şi de acţiune a persoanei în conformitate cu voinţa proprie.
2. Latura obiectivă a infracţiunii are o singură modalitate de realizare: răpirea persoanei.
3. Sintagma răpire a unei persoane semnifică privarea de libertate a unei persoane prin
mutarea, împotriva voinţei acesteia, într-un alt loc de unde se afla. Latura obiectivă a infracţiunii
se realizează dacă persoana în cauză a fost constrânsă, la nivel psihic sau fizic, de către făptuitor
să se deplaseze din locul în care se afla. Celelalte circumstanţe: locul de unde-i răpită persoana,
locul în care aceasta este deplasată, rezistenţa persoanei supuse răpirii, durata privării de liberta-
te etc. nu au relevanţă. De asemenea, motivele (din răzbunare, carierism, huliganism, dorinţă de
a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de libertate etc.) din care a fost săvârşită infracţiu-
nea nu influenţează calificarea faptei şi se iau în considerare numai la individualizarea pedepsei
penale, cu excepţia motivelor acaparatoare.
4. Răpirea unei persoane presupune existenţa următoarelor trei etape succesive:
 capturarea victimei;
 luarea şi deplasarea ei de la locul acesteia permanent sau provizoriu (locul de trai, de
muncă, de odihnă, de tratament etc.);
 reţinerea persoanei cu privarea de libertate împotriva voinţei sau neluarea în seamă a
voinţei acesteia.
5. Dacă au existat şi alte acţiuni infracţionale: ameninţări, violenţă, privarea de libertate,
viol, şantaj etc., calificarea suplimentară se impune numai în cazul în care se comite o infracţiu-
ne mai gravă decât răpirea persoanei sau există un concurs real de infracţiuni. De exemplu, vă-
tămări grave ale integrităţii corporale, omor, viol, şantaj etc.
6. Deosebirea dintre răpirea persoanei şi privaţiunea ilegală de libertate constă în faptul
că indiciul principal al infracţiunii de răpire a persoanei este schimbarea locului de aflare al vic-
timei, fără voia acesteia, în raport cu infracţiunea de privaţiune ilegală de libertate a persoanei,
care se săvârşeşte în locul în care persoana dată se afla benevol (art.166).
7. Infracţiunea de răpire a persoanei are tangenţe şi cu infracţiunea de luare de ostatici
(art.280). Deosebirea dintre aceste infracţiuni rezidă în obiectul de atentare: securitatea publică –
în cazul infracţiunii de luare de ostatici – şi securitatea persoanei – în cazul infracţiunii de răpi-
re a persoanei. De asemenea, conţinutul cerinţelor înaintate de făptuitor şi metodele folosite de
acesta pot constitui deosebiri între aceste două infracţiuni.
8. Prin sintagma cu bună ştiinţă asupra minorului sau a femeii gravide ori profitând de
starea de neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii,
handicapului fizic sau psihic ori altui factor se înţelege acţiunea conştientă de privare de liberta-
te a acestor categorii de persoane, făptuitorul bazându-se pe una sau mai multe imposibilităţi de
apărare şi de protest ale victimei.
9. Răpirea persoanei se consideră infracţiune consumată din momentul realizării laturii
obiective.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă.
Comentariu 317
11. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.(2) şi (3) ale art.164 este aceeaşi ca şi a agravan-
telor infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-154.)
12. În cazul în care răpirea persoanei a fost comisă în circumstanţele prevăzute de două sau
mai multe agravante, stabilite în alin.(2) art.164, făptuitorului i se va imputa fiecare dintre ele.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a împlinit vârsta
de 14 ani.
ARTICOLUL 1641. RĂPIREA MINORULUI DE CĂTRE RUDELE APROPIATE

Răpirea minorului de către rudele apropiate
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă nere-
munerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 6 luni.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii vizează relaţiile sociale care protejează drep-
turile copiilor la îngrijire şi la educaţie realizate de către un părinte sau alte rude apropiate. Copi-
lul are dreptul să comunice cu ambii părinţi, cu buneii, fraţii, surorile şi cu celelalte rude. Desfa-
cerea căsătoriei părinţilor, nulitatea ei sau traiul separat al acestora nu afectează drepturile copi-
lului. În cazul în care părinţii au domiciliul separat, copilul are dreptul să comunice cu fiecare
dintre ei.
2. Latura obiectivă a infracţiunii are o singură modalitate de realizare – răpirea minoru-
lui – şi presupune situaţia în care, în urma desfacerii căsătoriei dintre membrii unui cuplu, mino-
rul a fost încredinţat, prin hotărâre judecătorească, unui părinte, iar celălalt părinte, precum şi
rudele apropiate ale acestuia, nu sunt de acord cu faptul respectiv, acestea întreprinzând acţiuni
ilegale de răpire a minorului.
3. Sintagma răpire a minorului semnifică privarea de libertate a unui copil care nu a îm-
plinit vârsta de 10 ani, realizată prin luarea acestuia, împotriva voinţei persoanei responsabile de
educaţia copilului, adică răpirea unui minor presupune acţiuni contrare dorinţei sau voinţei per-
soanei responsabile de îngrijirea şi educarea minorului, însoţită de schimbarea locului de trai ori
de aflare temporară în alt loc.
4. La elucidarea noţiunii de răpire a copilului e necesar a se ţine cont de prevederile art.3
al Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii şi de cele ale art.54 din
Codul familiei, care legiferează noţiunea de deplasare sau neînapoiere a unui copil ca faptă ilicită:
a) când are loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribuit unei persoane, unei
instituţii sau oricărui alt organism acţionând fie separat, fie împreună, prin legea statului în care
copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat înaintea deplasării sau neînapoierii sale; şi
b) dacă la vremea deplasării sau neînapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv,
acţionându-se, separat sau împreună, ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări
nu ar fi survenit.
5. Autoritatea juridică sau administrativă poate, de asemenea, să refuze a dispune înapoie-
rea copilului, dacă constată că acesta se împotriveşte înapoierii sale şi că a atins o vârstă sau o
maturitate care face necesar să se ţină seama de opinia sa.
6. La elucidarea noţiunii de răpire a copilului urmează a se ţine cont şi de prevederile
art.13 al Convenţiei supra, care stipulează că autoritatea juridică sau administrativă poate să re-
fuze a dispune înapoierea copilului, dacă constată că acesta se împotriveşte înapoierii sale şi că a
atins o vârstă sau o maturitate care face necesar să se ţină seama de opinia sa. La elucidarea no-
ţiunii de răpire a copilului urmează a se ţine cont şi de prevederile art.54 din Codul familiei, care
prevede că minorul are dreptul să-şi exprime opinia la soluţionarea în familie a problemelor care
îi ating interesele şi să fie audiat în cursul dezbaterilor judiciare sau administrative. De opinia
copilului care a atins vârsta de 10 ani se ţine cont în mod obligatoriu dacă aceasta nu contravine
intereselor lui.
7. Prin rudă apropiată se va înţelege unul din părinţi, fraţii, surorile, bunicii.
8. Răpirea minorului se consideră infracţiune consumată din momentul realizării laturii
obiective.
9. Infracţiunea e calificată ca atare doar dacă răpirea minorului a fost efectuată fără con-
simţământul persoanei căreia i-a fost încredinţat minorul sau fără acordul minorului care nu a
atins vârsta de 10 ani.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta
de 16 ani şi se află în raport de rudenie apropiată cu minorul.
ARTICOLUL 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE

(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane, cu sau fără
consimţământul acesteia, în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau
servicii forţate, pentru cerşetorie, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte
armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor, săvârşită prin:
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin servi-
tute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil, precum
şi prin ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane
atât fizice, cât şi juridice;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau bene-
ficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale, cu privarea de
dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) de către o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin.(1);
c) asupra unei femei gravide;
e) de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
g) prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura su-
bordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
Comentariu 319
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei,

cu decesul ori sinuciderea acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anu-
mite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 9000 de unităţi convenţionale, cu pri-
varea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţi-
unile săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
1. Obiectul juridic nemijlocit constă în relaţiile sociale ce vizează şi ocrotesc libertatea,

onoarea şi demnitatea, viaţa şi sănătatea persoanei.
2. Conform prevederilor internaţionale despre trafic, elementele infracţiunii de trafic de fiinţe
umane sunt: acţiunea, mijloacele şi scopul.
3. Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane sunt enumerate
printre acţiunile referitoare la traficul de fiinţe umane şi fac partea din prima categorie de acţiuni
pe care le întreprinde făptuitorul în raport cu persoana pe care o va trafica.
4. Ameninţările cu forţa sau folosirea forţei ori a unor alte mijloace de constrângere, răpirea, fra-
uda, înşelăciunea, abuzul de putere sau de starea de vulnerabilitate, darea sau primirea de bani ori de
beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane
fac parte din mijloacele prin care se realizează infracţiunea de trafic de fiinţe umane.
5. Latura obiectivă a infracţiunii de trafic coincide cu prevederile Convenţiei CE privind
acţiunile împotriva traficului de fiinţe umane.
6. Prin trafic de persoane se înţelege recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau
primirea de persoane, prin ameninţare cu forţa sau prin folosirea forţei ori a unor alte mijloace de
constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de putere sau de situaţie de vulnerabilitate ori
prin darea sau primirea de bani ori de beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care
deţine controlul asupra unei alte persoane, în scopul exploatării. Este o definiţie a traficului de
persoane universal acceptată şi recunoscută de majoritatea statelor-membre ale CE (art.3 (a) al
Protocolului de la Palermo privind traficul).
7. Pentru ca infracţiunea de trafic de fiinţe umane să fie calificată ca atare, urmează ca făptu-
itorul să săvârşească cel puţin una dintre acţiunile din care se compune infracţiunea prin cel puţin
unul dintre mijloacele prevăzute de legea penală, adică infracţiunea de trafic de fiinţe umane se
consumă din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală, indife-
rent de survenirea consecinţelor prejudiciabile, fiindcă traficul de fiinţe umane face parte din
componenţa de infracţiune formală.
8. Lexemul recrutare, în sensul art.165, înseamnă acţiunea de a recruta şi rezultatul ei. A re-
cruta semnifică faptul de a atrage pe cineva pe baza unei alegeri în scop de exploatare sexuală. Re-
crutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanelor prin selecţionare într-o
anumită activitate determinată de scopurile stipulate în art.165 şi art.206 CP. La recrutare nu au im-
portanţă împrejurările în care a avut loc recrutarea: în locurile de odihnă, prin reţele neconvenţiona-
le, prin promiterea locurilor de muncă sau studii, prin încheierea unei căsătorii fictive etc.
9. Prin transportare se înţelege acţiunea de a deplasa dint-un loc în altul, cu un vehicul sau
prin alte modalităţi, persoana supusă traficului.
10. Prin transfer se înţelege transmiterea victimei de la o persoană la alta prin vânzare-
cumpărare, schimb, dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţie sau prin alte asemenea
tranzacţii cu sau fără recompensă.
11. Prin adăpostire se înţelege acţiunea de a adăposti şi rezultatul ei, a adăposti semnifică
faptul de a ascunde victima într-un loc ferit, a-i găsi refugiu, a se pripăşi chiar făptuitorul pentru a
comite infracţiunea de trafic. În sensul art.165, prin adăpostirea victimei se înţelege plasarea aces-
teia într-un loc ferit pentru a nu fi descoperită de către reprezentanţii organelor de stat sau de terţe
persoane care ar putea denunţa traficantul.
12. Sintagma primirea unei persoane, în sensul alin.(1) al art.165, semnifică preluarea victi-
mei traficate de către o altă persoană de la persoana care i-a transmis-o prin vânzare-cumpărare,
schimb, dare în chirie, cesiune în contul unei datorii, donaţie sau alte asemenea tranzacţii cu sau
fără recompensă.
13. Conţinutul sintagmei exploatare sexuală se răsfrânge asupra acţiunilor prin care se urmă-
reşte tragerea de foloase de pe urma impunerii victimei la practicarea prostituţiei sau a altor acţi-
uni cu caracter sexual.
14. Însăşi noţiunea de exploatare include „cel puţin, exploatarea prin prostituarea altor persoane
sau alte forme de exploatare sexuală, muncă sau servicii forţate, sclavie sau practici similare sclaviei,
servitute sau prelevare de organe” (art.3 (a) al Protocolului de la Palermo privind traficul).
15. Prin ameninţare cu aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei se înţelege intimidarea victimei, pentru a obţine profit de pe urma traficului
ei, cu aplicarea loviturilor fizice care nu provoacă pierderea capacităţii de muncă a victimei, dar
care cer îngrijiri medicale de până la 6 zile. Aşadar, violenţa fizică nepericuloasă pentru viaţa şi
sănătatea persoanei constă în cauzarea intenţionată a leziunilor corporale, care nu au drept urma-
re dereglarea de scurtă durată a sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de
muncă, fie aplicarea intenţionată a loviturilor sau săvârşirea altor acte de violenţă care au cauzat o
durere fizică dacă acestea nu au creat un pericol pentru viaţa sau sănătatea victimei.
16. Prin violenţa periculoasă pentru viaţă şi sănătatea fizică sau psihică a persoanei se înţe-
lege vătămarea intenţionată gravă ori medie (a se vedea comentariul de la art.151 şi 152 CP).
17. Dacă violenţa, aplicată în legătură cu traficul de fiinţe umane, constă în vătămarea in-
tenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cele comise se califică prin concurs de
infracţiuni în baza art.165 ori, după caz, art.206 şi art.151 CP. Din rândul acţiunilor periculoase,
menţionate, fac parte vătămările care prin însăşi natura lor sunt periculoase pentru viaţa victimei
la momentul producerii sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un tratament corespunzător, pot
provoca sau provoacă moartea victimei.
18. Prin răpire se înţelege privarea de libertate a victimei prin mutarea, împotriva voinţei
acesteia, într-un alt loc de unde se afla.
19. Sintagma confiscarea documentelor semnifică acţiunile făptuitorului de a intra în pose-
sia actelor victimei şi a le sechestra pentru a-i limita aria de deplasare şi de comunicare.
20. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil se înţelege starea de dependenţă, de aservire, robie, servitudine a victimei care nu poa-
te să întoarcă o datorie la moment sau căreia nu i se permite să iasă dintr-o asemenea stare, fiin-
dcă aceasta nu a fost stabilită cu bună dreptate.
21. Prin înşelăciune se înţelege inducerea în eroare a victimei. În cazul în care făptuitorul,
în scopul realizării traficului de fiinţe umane, îi transmite cu bună-ştiinţă victimei informaţii fal-
se se subînţelege că este vorba de înşelăciune de tip activ, iar în cazul în care făptuitorul, în ace-
laşi scop, special nu-i comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice, se su-
bînţelege o acţiune de înşelăciune de tip pasiv.
Comentariu 321
23. Prin abuz de poziţie de vulnerabilitate se înţeleg acţiunile întreprinse de traficant,

folosindu-se de calităţile slabe sau negative ale victimei: emotivitate excesivă, încredere, naivitate,
neinformare, intoleranţă, ilaritate etc. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate (art.165 alin.(1) lit.c)
constă în utilizarea de către traficant a stării deosebite în care se găseşte o persoană datorită:
a) situaţiei precare din punct de vedere al supravieţuirii sociale;
b) situaţiei create de o sarcină, boală, infirmitate, deficienţă fizică sau mintală;
c) situaţiei precare şi ilegale legate de intrare sau şedere în ţară, de tranzit sau destinaţie.
24. Starea de vulnerabilitate poate fi condiţionată de diferiţi factori: izolarea victimei, situa-
ţia ei economică grea, psihică, afectarea familială, lipsa de resurse sociale şi altele.
25. Prin situaţia de vulnerabilitate a victimei urmează să înţelegem orice tip de vulnerabili-
tate, fie ea psihică, afectivă, familială, socială sau economică. Se are în vedere ansamblul de si-
tuaţii desperate care poate face un om să accepte exploatarea sa.
26. Noţiunile abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănă-
toare cu interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334, 335 CP. Abuzul de
putere reprezintă utilizarea în mod exagerat de către un subiect special - persoana cu funcţii de
răspundere, reprezentând autoritatea publică, a atribuţiilor ce i-au fost conferite prin lege. În
acest caz nu este necesară calificarea suplimentară conform art.327 CP.
27. Darea sau primirea de plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoa-
ne care deţine controlul asupra unei alte persoane presupune o înţelegere între persoanele men-
ţionate interesate în obţinerea acordului referitor la transmiterea victimei şi la folosirea ei în
scopuri menţionate în art.165, 206 CP.
28. Persoană care deţine controlul asupra altei persoane este persoana care în mod legal
sau ilegal controlează activitatea victimei şi utilizează această autoritate în procesul traficului.
29. Legea penală a RM incriminează traficul de fiinţe umane numai dacă acesta urmăreşte:
a) Exploatarea sexuală comercială sau necomercială. Sintagma exploatare sexuală comer-
cială semnifică o activitate aducătoare de profituri, care are drept urmare majorarea activului
patrimonial al făptuitorului sau al altor persoane, exprimându-se în folosirea victimei prin con-
strângere în prostituţie sau în industria pornografică. Prin exploatare sexuală necomercială se
înţelege activitatea care nu are niciun impact direct asupra mărimii patrimoniului făptuitorului
sau altor persoane, exprimându-se în căsătorie (inclusiv poligamică), concubinaj sau alte aseme-
nea forme de coabitare etc.
b) Exploatarea prin muncă sau servicii forţate. A exploata, în sensul lit.b) din acest alineat,
înseamnă a-ţi însuşi o anumită cantitate de muncă străină, a acapara o parte din roadele muncii
altei persoane. A asupri, a prigoni, a oprima, a împila sunt sinonimele lexemului a exploata.
Sensul sintagmei se descifrează ca acţiuni de obligare a victimei la munci dificile, în condiţii
înjositoare de plată simbolică, sau la înfăptuirea unor servicii pe care aceasta nu le doreşte, iar
de pe urma cărora făptuitorul obţine foloase sau chiar profit (material, moral, intelectual etc.).
Exploatarea prin muncă sau prin servicii forţate în corespundere cu prevederile Convenţiei Or-
ganizaţiei Internaţionale a Muncii privind munca forţată sau obligatorie presupune:
 determinarea victimei prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria
iniţiativă şi voinţă nu ar îndeplini-o;
 punerea victimei în situaţia de a presta o muncă la care nu era obligată;
 ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii;
 obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţa-
re cu violenţa.
c) Exploatarea în sclavie sau în condiţii similare sclaviei. Conţinutul acestei sintagme înseamnă că
făptuitorul obţine profit de pe urma stării şi condiţiei de sclav (rob) a persoanei care urmează a fi trafi-
cată, aceasta fiind o persoană lipsită total de drepturi, aflată în proprietatea deplină a făptuitorului pen-
tru care munceşte. Prin condiţii similare sclaviei se înţelege că persoana forţată să muncească pentru
făptuitor nu este limitată completamente în drepturi. Suplimentar extinderii asupra exploatării prin
muncă forţată sau sclavie ori condiţii similare sclaviei, sunt incluse şi cazurile de adopţie legală, folosi-
re în conflicte armate sau activităţi criminale, prelevarea de organe sau ţesuturi umane pentru tran-
splantare şi abandonarea pe teritoriul unui stat străin (art.206 CP).
d) Folosirea în conflicte armate. Sensul acestei sintagme rezidă în faptul că făptuitorul im-
plică victima în operaţiuni armate, fără ca aceasta să fie conştientă de ceea ce face.
e) Folosirea în activităţi criminale presupune implicarea victimei, fără voia ei, în acţiuni şi
operaţiuni care comportă caracter penal.
f) Prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la
art.158 CP).
30. Sintagma trafic de copii este relevantă în cazul în care scopul faptei rezidă în exploatarea
sexuală comercială sau necomercială şi în folosirea pentru practicarea prostituţiei sau în indus-
tria pornografică a copiilor etc.
31. Acordul victimei este irelevant atunci când sunt folosite mijloace de constrângere sau în-
şelare (art.3(b), Protocolul de la Palermo privind traficul). Astfel, dacă organul de urmărire con-
stată toate elementele infracţiunii, în special mijloacele, problema acordului victimei nici nu ur-
mează a fi pusă în discuţie. În caz contrar şi dacă inculpatul invocă acordul victimei în săvârşi-
rea infracţiunii de trafic, e necesar să se demonstreze ameninţarea cu forţa sau folosirea forţei,
înşelăciunea sau abuzul de putere sau de situaţia de vulnerabilitate, pentru a stabili existenţa
componenţei de infracţiune. Odată demonstrate mijloacele folosite (ameninţarea, folosirea for-
ţei, înşelarea etc.), acordul victimei devine irelevant.
32. Consimţământul victimei nu este niciodată luat în considerare în cazul traficului de copii
(art.2 (3), (4) din Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, nr.241-XVI,
20 octombrie 2005).
33. Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil în scopul ex-
ploatării este considerată trafic de persoane, chiar dacă acestea nu fac apel la niciunul dintre mij-
loacele menţionate la lit.a) din prezentul articol. Noţiunea de copil indică orice persoană cu vâr-
sta mai mică de 18 ani.
34. Latura subiectivă a infracţiunii de trafic de fiinţe umane se caracterizează prin vinovăţie expri-
mată doar prin intenţie directă. Vinovăţia rezidă şi în scopul pe care îl urmăreşte făptuitorul, acesta fi-
ind clar reglementat de dispoziţia legii penale comentate: exploatarea persoanei traficate.
35. Agravantele traficului de fiinţe umane din alin.(2) şi (3) ale art.165 CP au aceleaşi expli-
caţii ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145-154 CP. Infracţiunea se consideră repetată
dacă au fost comise două sau mai multe infracţiuni de trafic pentru care persoana nu a fost con-
damnată şi nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală.
36. Traficul de persoane se consideră săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide în
cazurile în care făptuitorul ştia despre sarcina victimei. Dacă traficantul nu a ştiut la momentul
săvârşirii faptei că victima este gravidă, faptele săvârşite în lipsa altor circumstanţe agravante
trebuie calificate ca trafic simplu de persoane.
37. Orice alte persoane care participă la infracţiune apar în calitate de organizatori, instiga-
tori, complici sau coautori.
38. Alin.(4) art.165 stipulează absolvirea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile
săvârşite în legătură cu calitatea ei procesuală.
39. Urmează a delimita traficul de fiinţe umane de trecerea ilegală a frontierei de stat, infrac-
ţiune prevăzută de art.362 CP. Deosebirea dintre aceste fapte infracţionale se face la nivelul obi-
Comentariu 323
ectului de atentare al acestora (traficul este o infracţiune ce atentează la libertatea persoanei, iar
trecerea ilegală a frontierei de stat atentează asupra securităţii statului) şi la nivel de latură obiec-
tivă (trecerea ilegală a frontierei de stat constă în trecerea frontierei folosind orice mijloace: fără
actele necesare sau permisul cuvenit, iar traficul presupune trecerea victimelor peste frontieră, în
scopurile enunţate la alin.(1) art.165 CP).
40. Infracţiunea de trafic de fiinţe umane se intercalează cu infracţiunea prevăzută în artico-
lul 220 CP – proxenetismul, adică îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practi-
cării prostituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoa-
nă. Criteriul principal de a distinge victima traficului de fiinţe umane de o persoană prostituată
este cel al îngrădirii libertăţilor ei: o prostituată lucrează liber şi nu depinde de proxenet, pe când
victima traficului nu este liberă în acţiuni şi este obligată să execute în totul voinţa traficantului.
de 16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 11.07.2006. Delimitarea infracţi-
unilor de trafic de fiinţe umane de proxenetism. „Colegiul penal lărgit al CSJ a casat decizia
Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 26.09.2007, care a recalificat acţiunile inculpatei
de la art.165 alin.(2) lit.c), d) CP la art.220 alin.(1) CP şi a menţinut sentinţa Judecătoriei Râşcani,
mun.Chişinău din 28.06.2007, prin care G.A. a fost condamnată, în baza art.165 alin.(2) lit.c), d)
CP, la 10 ani de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciarul pentru femei.
G.A. a fost condamnată pentru faptul că, având intenţia de recrutare a unei persoane în
scop de exploatare sexuală comercială, ştiind cu certitudine că S.A. se afla într-o poziţie vulne-
rabilă, exprimată în parte prin starea financiară grea şi dorinţa acesteia din urmă de a-şi redresa
situaţia materială, abuzând de vulnerabilitatea acesteia, a organizat din mijloacele sale financiare
şi a asigurat primirea de către S.A. a paşaportului necesar pentru ieşirea de pe teritoriul ţării,
precum şi transportarea acesteia cu ruta aeriană din Odesa în or. Istambul, unde ultima a acordat
servicii sexuale clienţilor.
Tot ea, în luna noiembrie 2004, având intenţia de recrutare a unei persoane în scop de ex-
ploatare sexuală comercială, ştiind cu certitudine că P.N. este gravidă şi se află într-o stare de
vulnerabilitate exprimată în parte prin starea financiară grea şi dorinţa acesteia din urmă de a-şi
redresa situaţia materială, prin înşelăciune, promiţându-i că va fi angajată în calitate de chelneri-
ţă într-un bar din Turcia, a organizat din mijloacele sale financiare şi a asigurat primirea de către
P.N. a paşaportului necesar pentru ieşirea de pe teritoriul ţării, precum şi transportarea acesteia
cu ruta aeriană din Odesa în or. Istambul, unde ultima a acordat servicii sexuale clienţilor” (De-
cizia 1ra-32/08).
CPL al CSJ din 19.02.2007. Concurs de infracţiuni. „Traficul de fiinţe umane săvârşit
de G.A. repetat, asupra mai multor persoane şi în grup de două persoane, traficul de copii săvâr-
şit de G.A. în scopul exploatării sexuale, precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie,
înlesnirea practicării prostituţiei şi tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei au fost
încadrate corect în baza art.165 alin.(2) lit.a), b), d), 206 alin.(1) lit.a) şi 220 alin.(1) CP” (Deci-
zia 1ra-32/08).
ARTICOLUL 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE

(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpi-
rea acesteia,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau
cu închisoare de până la 2 ani.

c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au provocat din imprudenţă vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la liber-

tatea fizică a persoanei.
2. Obiectul juridic special apare în cazul în care, în condiţiile săvârşirii infracţiunii, se le-
zează adiacent libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanei private de
libertate.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune a unui subiect,
prin care unei persoane i se limitează dreptul de a se deplasa liber faţă de locul în care aceasta se
afla de bunăvoie sau a fost atrasă în urma unor acte de înşelăciune.
4. Sintagma cu bună-ştiinţă asupra minorului sau femeii a gravide ori profitând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapului
fizic sau psihic ori altui factor constituie o agravantă în cazul în care făptuitorul a întreprins acţiunile
de privaţiune de libertate a unei persoane din categoria celor enumerate la alin.(2) lit.c) fiind conşti-
ent de caracterul ilegal al acţiunilor sale şi de incapacitatea acestor persoane de a riposta.
5. Nici locul şi nici timpul săvârşirii faptei nu are importanţă pentru ca infracţiunea să fie
calificată drept privaţiune ilegală de libertate. Doar dorinţa, voinţa victimei şi consecinţele in-
fracţiunii au relevanţă la calificarea infracţiunii date. De exemplu, privaţiunea ilegală de liberta-
te a împiedicat victima să îndeplinească un anumit act pe care s-a angajat să-l efectueze; fapta
constituie infracţiune chiar dacă lipsirea de libertate a durat numai câteva minute.
6. Privaţiunea ilegală de libertate se manifestă în două forme:
 privaţiune de libertate totală – victima nu are nicio manevră de mişcare (este imobi-
lizată prin legare, de exemplu);
 privaţiune de libertate parţială – victima are posibilitate limitată de mişcare (în inte-
riorul localului în care este închisă, de exemplu).
7. Dacă fapta de privaţiune de libertate are caracter legal, adică este expres sau implicit
admisă de lege, aceasta nu constituie infracţiune: de exemplu, privarea de libertate a:
 bolnavilor contagioşi pentru tratament împotriva voinţei lor;
 persoanelor reţinute în carantină;
 militarilor reţinuţi în cazarmă;
 agresorului în caz de legitimă apărare,
 persoanelor în stare avansată de ebrietate pentru a le împiedica să comită fapte rele etc.
Comentariu 325
8. Latura obiectivă a faptei de privaţiune de libertate există numai dacă privarea de libertate
s-a produs în mod ilegal, neadmis de lege.
9. Infracţiunea de privaţiune ilegală de libertate a unei persoane are tangenţă cu faptele de
răpire a persoanei sau/şi luarea de ostatici. Pentru a face deosebirea dintre privaţiunea ilegală de
libertate şi răpirea unei persoane sau luarea de ostatici, consultaţi comentariul de la art.164 CP.
10. Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane este o infracţiune continuă şi se consumă
în momentul în care se încheie ultima acţiune.
11. Izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul acesteia nu se con-
sideră infracţiune în sensul art.166.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie manifestată prin intenţie directă. Mo-
tivele infracţiunii, printre care se numără răzbunarea, lăcomia, invidia, gelozia, înlesnirea săvâr-
şirii unei alte infracţiuni etc., nu influenţează încadrarea juridică a faptei, însă se iau în conside-
rare la individualizarea pedepsei penale.
13. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani – în condiţiile alin.(1) – şi de 14 ani – în condiţiile alin.(2) şi (3).
14. În cazul în care victima a fost lipsită de libertate în mod ilegal de o persoană cu funcţii de
răspundere sau care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale, fapta
dată e fi calificată în baza art.308, 327, 328, 335, 336 CP, în funcţie de circumstanţele cauzei.
15. Reţinerea în instituţia psihiatrică a unei persoane tratate complet de maladia psihică
peste termenul de tratament, e calificată drept privaţiune ilegală de libertate (art.166 CP), abuz
de putere sau abuz de serviciu (art.327 CP).
16. Agravantele privaţiunii de libertate din alin.(2) şi (3) ale art.166 sunt interpretate ca în
conformitate cu prevederile şi comentariul la articolele 145-154 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 31.01.2007. Privaţiunea ilegală de
libertate. Concurs de infracţiuni. „Prin sentinţa Judecătoriei Cahul din 27 iunie 2006, D.A. a
fost condamnat în baza art.166 alin.(2) lit.c), d) CP la 4 ani închisoare; în baza art.171 alin.(3)
lit.b) CP la 12 ani 6 luni închisoare; în baza art.172 alin.(3) lit.a) CP la 12 ani 6 luni închisoare;
în baza art.175 CP la 5 ani închisoare, iar în conformitate cu prevederile art.34 alin.(1) şi 84
alin.(1) CP definitiv i s-a stabilit pedeapsa de 16 ani închisoare în penitenciar de tip închis;
M.A. a fost achitată de sub învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de art.171
alin.(3) lit.c), d) CP din motiv că fapta ei nu întruneşte elementele infracţiunii. Tot ea, a fost
condamnată în baza art.166 alin.(2) lit.c), d) CP la 4 ani închisoare; în baza art.172 alin.(3) lit.a)
CP la 10 ani închisoare; în baza art.175 CP la 5 ani închisoare, iar în conformitate cu prevederile
art.34 alin.(1) şi 84 alin.(1) CP definitiv i s-a stabilit pedeapsa de 11 ani închisoare în penitenciar
pentru femei.
Instanţa de fond a reţinut că, pe data de 02 aprilie 2005, aproximativ la ora 19 00, D.A. şi
M.A., aflându-se acasă în s.Ciobalaccia, raionul Cantemir, fiind în stare de ebrietate alcoolică,
prin înţelegere prealabilă, având scopul de a săvârşi acţiuni perverse, acţiuni violente cu caracter
sexual şi de a întreţine raport sexual cu minora A.Ch., a.n. 27 iulie 1991, prin înşelăciune au
adus-o în casă şi, cunoscând că ea este minoră şi nu a atins vârsta de 14 ani, ameninţând-o cu
răfuiala fizică, expunându-i ameninţări de aplicare asupra dânsei a câinelui aflat în curtea casei
şi a unui cuţit şi, înfrângându-i rezistenţa fizică, folosindu-se de starea de neputinţă a minorei
A.Ch. de a opune rezistenţă, au privat-o ilegal de libertate pe ultima până la data de 03 aprilie
2005, ora 0300.
Tot ei, în acelaşi timp şi aceleaşi circumstanţe, aplicându-i minorei A.Ch. multiple lovituri
cu pumnii peste diferite părţi ale corpului, pricinuindu-i leziuni corporale fără cauzarea prejudi-
ciului sănătăţii, înfrângându-i rezistenţa, au întreţinut în prezenţa minorei rapoarte sexuale, in-
clusiv în formă perversă.
Tot atunci, la 02 aprilie 2005, nemijlocit după săvârşirea acţiunilor perverse în privinţa
minorei A.Ch., D.A. împreună cu M.A., prin înţelegere prealabilă cu ultima, în continuarea in-
tenţiilor sale infracţionale, aplicând părţii vătămate multiple lovituri cu pumnii peste diferite
părţi ale corpului, profitând de faptul că M.A. a imobilizat-o pe A.Ch., ţinând-o de mâini şi de
picioare, înfrângându-i rezistenţa, folosindu-se de starea de neputinţă a minorei, D.A. a săvârşit
raport sexual cu A.Ch. contrar voinţei ei.
Tot la 02 aprilie 2005, D.A., împreună cu M.A., cu scopul de a o impune pe minora A.Ch.
de a întreţine raport sexual în formă perversă cu M.A., aplicându-i multiple lovituri cu pumnii
peste tot corpul, cauzându-i leziuni corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii, ameninţând-o
cu răfuiala fizică cu aplicarea unui cuţit, M. a comis lesbianism şi şi-a satisfăcut pofta sexuală în
formă perversă cu minora A.Ch.” (Decizia 1ra-154/2007).
ARTICOLUL 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI

Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire
asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau
ameninţării cu violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Obiectul juridic nemijlocit al sclaviei îl constituie relaţiile sociale referitoare la liberta-

tea individuală a persoanei.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oricare dintre următoarele trei acţiuni
alternative:
 punerea unei persoane în stare de sclavie de către altă persoană;
 ţinerea unei persoane în stare de sclavie;
 determinarea unei persoane să accepte condiţii similare sclaviei.
3. Prin sclavie se înţelege starea şi condiţia de sclav, iar condiţia de sclav îl lipseşte de
toate drepturile şi îl plasează în raport de dependenţă totală pe individ faţă de stăpân, adică este
o stare sau condiţie a persoanei asupra căreia se exercită unul sau mai multe drepturi ce derivă
din dreptul de proprietate.
4. Prin practici similare sclaviei se înţelege o stare a persoanei ţinute sau puse în situaţia
în care o altă persoană are stăpânire asupra ei sau o determină, prin înşelăciune, prin ameninţare
cu forţa, prin violenţă sau prin alte mijloace de constrângere, să presteze anumite servicii, inclu-
siv să se angajeze ori să rămână în raport de concubinaj sau de căsătorie.
5. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a aduce o persoană, liberă până la să-
vârşirea faptei, într-o stare de totală dependenţă (economică, financiară, socială etc.) faţă de o
altă persoană.
6. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a perpetua starea de sclav în care a
ajuns o persoană, a exercita în continuare asupra ei prerogativele dreptului de proprietate.
7. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a condiţiona, a servi
drept cauză pentru apariţia şi dezvoltarea sclaviei, a face ca o persoană ajunsă în stare de sclavie
să se împace cu hotărârea de a munci în folosul patronului.
8. Modul în care persoana a ajuns în stare de sclavie şi modul în care făptuitorul a acapa-
rat victima nu sunt relevante pentru calificarea infracţiunii.
Comentariu 327
9. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care persoana este pusă, menţinută în
stare de sclavie sau determinată să accepte condiţiile sclaviei. Infracţiunea de ţinere în sclavie se
consumă în momentul în care încetează starea de sclavie.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie manifestată prin acţiuni intenţionate
directe.
11. Motivele comiterii infracţiunii nu au relevanţă pentru calificarea infracţiunii.
12. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani, inclusiv o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează organizaţii comerci-
ale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale. În acest caz, infracţiunea de sclavie şi condiţii similare
sclaviei urmează să fie calificată în baza art.327, 328, 335 sau 336 CP, în funcţie de circumstan-
ţele cauzei.
ARTICOLUL 168. MUNCA FORŢATĂ

Forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale, ţinerea persoanei în
servitute pentru achitarea unei datorii, obţinerea muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, con-
strângere, violenţă sau ameninţare cu violenţă
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani.
1. Infracţiunea constă în fapta de a forţa şi a supune, în alte cazuri decât cele prevăzute de
lege, o persoană la o muncă pe care aceasta nu şi-o doreşte.
2. În sensul Convenţiei din 04.11.1950, nu se consideră muncă forţată sau obligatorie:
 orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenţiei în condiţiile prevăzu-
te de art.5 din convenţie sau în timpul în care se află în libertate condiţionată;
 orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul mili-
tar din motive de conştiinţă, în ţările în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt servi-
ciu în locul serviciului militar obligatoriu;
 orice serviciu impus în situaţii de criză sau de calamităţi care ameninţă viaţa sau bunăsta-
rea comunităţii;
 orice muncă sau serviciu care face parte din obligaţiile civile normale.
3. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la drep-
tul persoanei de a-şi alege în mod liber munca pe care doreşte să o presteze în raport cu pregăti-
rea şi aptitudinile sale.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele patru
acţiuni alternative: forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; forţarea
la muncă obligatorie; ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; obţinerea mun-
cii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa.
5. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege de-
terminarea persoanei, prin constrângere, să presteze o muncă pe care de bunăvoie şi din proprie
iniţiativă nu ar presta-o.
6. Forţarea la o muncă obligatorie înseamnă a pune persoana în situaţia de a presta o mun-
că pe care nu e obligată să o presteze.
7. Fapta de forţare la o muncă obligatorie constituie infracţiune, chiar dacă munca este re-
tribuită în mod corespunzător şi persoanei i s-au asigurat condiţii bune pentru prestarea muncii
respective.
8. Nu contează natura muncii la care a fost supusă persoana, dacă nici faptul că victima este
sau nu retribuită pentru munca prestată.
9. Condiţia de care se ţine cont la calificarea infracţiunii este ca munca forţată să fie presta-
tă în alte condiţii decât cele prevăzute în dispoziţiile legale. Legea fundamentală a RM prevede
că nu constituie muncă forţată:
 serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de persoanele ca-
re, potrivit legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu;
 munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie
sau de libertate condiţionată;
 prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac
parte din obligaţiile civile normale, stabilite de lege.
10. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil se înţelege starea de dependenţă, de aservire, robie, servitudine a victimei care nu poa-
te să întoarcă o datorie la moment sau căreia nu i se permite să iasă dintr-o asemenea stare, fiin-
dcă aceasta nu a fost stabilită cu bună dreptate şi pentru care i se impune o muncă.
11. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare
cu violenţa presupune înfăptuirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau a
unor servicii prin eforturile menţionate.
12. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii for-
ţate şi se epuizează în momentul în care victima îşi redobândeşte libertatea.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
ARTICOLUL 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ

(1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din
punct de vedere psihic
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
[Art.170 abrogat prin Legea nr.111-XV din 22.04.04, în vigoare 07.05.04]
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privind ocrotirea

dreptului de libertate fizică, psihică, integritate corporală, sănătate sau viaţă al persoanei.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune, care constă în internarea ilegală
a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic într-o instituţie psihiatrică.
3. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: spitalizarea forţată a
unei persoane sănătoase sau spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri legale.
4. Internarea într-o instituţie psihiatrică în lipsa vădită a temeiurilor menţionate, efectuată
fără acordul persoanei internate, precum şi atunci când acordul acesteia este obţinut pe calea
Comentariu 329
constrângerii sau înşelăciunii, este ilegală şi se califică în baza art.169 CP, infracţiunea
considerându-se consumată din momentul internării victimei în spitalului de psihiatrie.
5. În cazul în care persoana tratată cu desăvârşire în spitalul de psihiatrie mai este reţinută
neîntemeiat în această instituţie, fapta de reţinere e calificată drept privaţiune ilegală de libertate
sau drept infracţiune comisă de persoane cu funcţii de răspundere.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie manifestată prin intenţie directă.
7. Motivele infracţiunii pot fi cele mai diferite: obţinerea profitului, răzbunarea, invidia, ca-
rierismul etc.
8. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care are competenţa
de a decide internarea persoanei în spitalul de boli mintale (medicul psihiatru etc.).
9. Ceilalţi indivizi implicaţi în actul de internare a persoanei în spitalul de boli mintale pot
avea rolul de organizator, instigator sau complice.
10. Victimă a infracţiunii poate fi doar persoana vădit sănătoasă din punct de vedere psihic:
persoana care nu a fost supusă testelor corespunzătoare de examinare medicală sau persoana ca-
re a fost diagnosticată cu bună-ştiinţă incorect.
11. Judecătorul care a emis o sentinţă de internare forţată a victimei contrară legii urmează a
fi tras la răspundere conform art.307 CP.
12. În cazul în care judecătorul este în înţelegere prealabilă cu medicul-psihiatru şi pronunţă
o sentinţă de internare contrară legii, acesta răspunde în baza art.169 din CP în calitate de com-
plice, instigator sau organizator al infracţiunii.
13. În cazul în care subiectul infracţiunii fabrică dosarul, iar judecătorul emite sentinţa de in-
ternare forţată a persoanei într-o instituţie psihiatrică contra unei recompense ilicite, infracţiunea
e calificată şi conform prevederilor art.324 CP.
14. Urmările prejudiciabile de vătămare gravă a integrităţii corporale, a sănătăţii sau decesul
victimei produse din imprudenţă sunt încadrate în corespundere cu art.145-154 CP.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO, Cauza David v.Moldova: „Internarea
ilegală într-o instituţie psihiatrică. „...Curtea a constatat, în unanimitate, violarea art.5 § 1 al
Convenţiei. Curtea a notat că, deşi iniţial reclamantul a consimţit să fie internat, detenţia recla-
mantului din momentul în care şi-a exprimat dorinţa să părăsească spitalul, a reprezentat o „lip-
sire de libertate”. Art.5 § 1 al Convenţiei stabileşte exhaustiv excepţiile când o persoană poate fi
lipsită de libertate. Detenţia unei persoane alienate în temeiul art.5 § 1 e) al Convenţiei poate fi
admisă doar dacă se demonstrează că persoana este alienată, boala mintală este de o natură sau
un grad care ar justifica detenţia forţată şi dacă detenţia continuă este justificată de prezenţa
acestei boli. Din circumstanţele cauzei rezultă că niciuna din aceste condiţii nu a fost satisfăcută
în cazul reclamantului. Scopul încheierii din 14 martie 2004 a fost doar de a stabili capacitatea
reclamantului de a pleda în faţa instanţei şi nu de a-l proteja de alte persoane. Prin urmare, de-
tenţia forţată după momentul în care reclamantul a dorit să părăsească spitalul, a fost contrară
însăşi esenţei art.5 § 1 e) al Convenţiei. În lumina constatărilor cu privire la art.5 § 1 al Conven-
ţiei şi a celor cu privire la neepuizare, Curtea nu a găsit necesar să examineze separat pretenţia
reclamantului formulată în temeiul art.5 § 4 al Convenţiei” //www.coe.int şi www.lhr.md
[Art.170 abrogat prin Legea nr.111-XV din 22.04.04, în vigoare 07.05.04]

Capitolul IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Reglementări de drept internaţional: Convenţia internaţională din 20.11.89 cu privire la

drepturile copilului, art.34//TI, 1/1998.
ARTICOLUL 171. VIOLUL

(1) Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei
sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
(2) Violul:
a) săvârşit de către o persoană care anterior a săvârşit un viol prevăzut la alin.(1);
b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) săvârşit de două sau mai multe persoane;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) însoţit de torturarea victimei;
[Lit.g) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
1. Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi invio-

labilitatea sexuală a persoanei, indiferent de sex.
2. Prin raport sexual sub aspect fiziologic se înţelege un act sexual normal dintre un băr-
bat şi o femeie.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi:
a) constrângere fizică;
b) constrângere psihică;
Comentariu 331
c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

4. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fi-
zice a făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.
5. Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare
a forţei asupra victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa
victimei şi de a o forţa să întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.
6. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se
înţeleg acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima, în-
ţelegând că ea nu se poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă avan-
sată, manifestă un handicap fizic ori suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să înţe-
leagă caracterul şi esenţa acţiunilor făptuitorului sau nu a putut opune rezistenţă.
7. Prin viol săvârşit repetat se înţeleg acţiunile făptuitorului care anterior a mai săvârşit o
astfel de infracţiune, pentru care nu a fost condamnat anterior şi pentru care nu au expirat terme-
nele de prescripţie.
8. În cazurile în care aplicarea forţei fizice asupra victimei nu s-a întrerupt ori s-a între-
rupt pe un termen scurt, iar circumstanţele raporturilor sexuale săvârşite forţat mărturisesc inten-
ţia unică a vinovatului, săvârşirea raporturilor sexuale ulterioare de către acesta nu poate fi exa-
minată în calitate de circumstanţă care dă temei de calificare a faptei săvârşite conform semnului
repetării.
9. Săvârşirea a două sau a mai multor violuri, pentru care răspunderea este prevăzută de
diferite alineate ale art.171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori
făptuitorul a apărut în calitate de organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau,
în alt caz, a fost săvârşită fapta de viol terminat, acţiunile întreprinse trebuie calificate separat
pentru fiecare infracţiune comisă de făptuitor.
10. Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-
ştiinţă faptul că săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.
11. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă in-
fracţiunea a fost realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate de
coautori, indiferent de forma de participaţie.
12. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care făptuitorul a înce-
put raportul sexual, indiferent de consecinţe. La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de
viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice trebuie constatat faptul dacă vinovatul a
acţionat în scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată i-a servit drept mijloc pentru
a-şi atinge scopul. Numai dacă există aceste circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi examinate
ca tentativă de viol.
13. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul de
la art.45 CP).
14. Violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei se cali-
fică astfel în cazurile în care vinovatul i-a administrat victimei substanţe narcotice, substanţe
toxice cu efect puternic, băuturi alcoolice cu scopul de a o lipsi de posibilitatea de a opune rezis-
tenţă acţiunilor întreprinse de făptuitor.
15. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la
art.211 CP. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentari-
ul de la art.212 CP) se califică în baza agravantei prevăzute la lit.c) din alin.(3) al prezentului
articol şi a prevederilor art.212 CP. Prin contaminarea intenţionată cu o boală venerică sau cu
maladia SIDA în urma violului ori a acţiunilor violente cu caracter sexual se are în vedere tran-
smiterea agenţilor acestor boli pe cale sexuală. În acest caz tipul bolii venerice (a se vedea no-
menclatorul maladiilor venerice) nu are relevanţă la calificarea faptei conform art.171 alin.(2)
lit.e) sau art.172 alin.(2) lit.d) CP. Elementele obligatorii sunt ca făptuitorul să cunoască cu cer-
titudine că suferă de o boală venerică sau de maladia SIDA şi să manifeste intenţia, directă sau
indirectă, faţă de ideea de contaminare a victimei cu o boală venerică sau cu maladia SIDA.
16. Violul însoţit de torturarea victimei se califică astfel în cazurile în care este săvârşit
prin supunerea victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice (de exemplu, victima este
supusă şocurilor electrice, este suspendată de mâini, este cauterizată cu agenţi termici sau chi-
mici etc.).
17. Infracţiunea de viol însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu
moartea ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează prin acţi-
uni concrete care demonstrează intenţia reală a făptuitorului de a aplica forţa fizică faţă de vic-
timă sau de rudele apropiate (de exemplu, demonstrarea armei, pistolului, cuţitului etc.).
18. Dacă ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a să-
nătăţii victimei sau a rudelor ei apropiate s-a produs după viol şi a urmărit scopul de a speria
victima pentru a nu se adresa organelor competente cu o cerere de intentare a urmăririi penale,
acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate în baza art.171 şi 155 CP.
19. Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau trata-
mentul făptuitorului se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea datoria
de a îngriji, ocroti, educa, păzi sau trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea de tuto-
re, curator, pedagog, medic, antrenor etc.
20. Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică as-
tfel în cazul în care făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de
până la 14 ani.
21. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din im-
prudenţă este expusă în comentariul de la art.157.
22. Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art.149 CP.
23. În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include cazu-
rile care au drept consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică, gravidi-
tatea sau întreruperea sarcinii etc.
24. La calificarea infracţiunilor prevăzute de art.171 nu are importanţă dacă starea de im-
posibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa a fost provocată chiar de făptuitor.
25. Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul
este conştient că realizează contra voinţei victimei raportul sexual prin constrângere fizică sau
psihică ori prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
prevede urmările acţiunilor sale şi le doreşte. Drept motiv al săvârşirii infracţiunii de viol serveş-
te dorinţa făptuitorului de a-şi satisface pofta sexuală.
26. Dacă intenţia făptuitorului cuprinde săvârşirea de către el (în orice consecutivitate) a
violului şi a acţiunilor violente cu caracter sexual, inclusiv satisfacerea poftei sexuale în forme
perverse, asupra uneia şi aceleiaşi victime, faptele săvârşite urmează a fi calificate prin concurs
de infracţiuni în baza art.171 şi 172 CP.
27. Infracţiunile prevăzute de art.171 CP se consideră consumate odată cu începerea rea-
lizării actului sexual al făptuitorului cu victima, indiferent de consecinţe.
28. Dacă din materialele cauzei rezultă că imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi
exprima voinţa a survenit din cauza administrării de către făptuitor a substanţelor narcotice, psi-
hotrope, toxice sau cu efect puternic, pentru stabilirea particularităţilor şi a caracterului acţiunii
lor asupra organismului omului instanţa de judecată poate dispune efectuarea expertizei cores-
punzătoare.
Comentariu 333
29. Renunţarea de bunăvoie de a săvârşi infracţiunile prevăzute de art.171 sau 172 CP

urmează să fie examinată ca circumstanţă care exclude răspunderea pentru aceste infracţiuni. În
acest caz, persoana poartă răspundere doar pentru fapta prejudiciabilă săvârşită real şi cu condi-
ţia că ea conţine elementele constitutive ale infracţiunii.
30. Nu se consideră renunţare de bunăvoie la săvârşirea violului şi/sau a acţiunilor violen-
te cu caracter sexual refuzul de continuare a acţiunilor prejudiciabile determinat de cauze inde-
pendente de voinţa făptuitorului.
31. Pentru a califica infracţiunea de viol ca atare, este necesar ca victima să nu fi putut să-
şi exprime voinţa de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
32. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vâr-
sta de 14 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 01.08.2007. Împăcarea. Condiţii.
„Instanţa de apel nu a avut bază juridică de încetare a procesului pe art.27, 172 alin.(1) CP din
motive de împăcare, deoarece infracţiunea dată se clasifică ca gravă (art.16 alin.(4) CP), iar con-
form art.109 alin.(1) CP pot fi încetate procesele penale din acest motiv doar pentru infracţiuni
uşoare sau mai puţin grave. Astfel argumentul recurentului în această privinţă nu suportă critica”
CP al CSJ din 23.01.2007. Viol. Legalitatea pedepsei. „Art.70 alin.(3) CP prevede că la
stabilirea pedepsei cu închisoarea, pentru persoana care, la data săvârşirii infracţiunii, nu a atins
vârsta de 18 ani, termenul închisorii se stabileşte din maximul pedepsei prevăzute de legea pena-
lă pentru infracţiunea săvârşită, redusă la jumătate, iar art.84 alin.(1) şi art.70 alin.(4) CP stipu-
lează că, în privinţa persoanelor care nu au atins vârsta de 18 ani, pedeapsa definitivă pentru
concurs de infracţiuni nu poate fi mai mare de 12 ani 6 luni închisoare” (Decizia 1ra-16/2007).
ARTICOLUL 172. ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL

(1) Homosexualitatea sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin
constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa,
a) săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit o faptă prevăzută la alin.(1);
b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
b1) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
g) însoţită de torturarea victimei
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vârsta de 14 ani;
a1) au fost săvârşite asupra persoanei care se află în îngrijirea, ocrotirea, protecţia, edu-
carea sau în tratamentul făptuitorului;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;
e) au provocat alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

1. Obiectul juridic al infracţiunii supuse comentariului îl constituie relaţiile sociale cu privire

la inviolabilitatea libertăţii sexuale, libertăţii persoanei la nivel psihic şi fizic. În cazul agravantelor
săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor şi săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu
certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani din alin.(2) şi (3) ale art.172, obiectul juridic îl formează
relaţiile sociale care reglementează inviolabilitatea relaţiilor sexuale a minorilor.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează printr-o faptă prejudiciabilă manifesta-
tă prin una sau câteva modalităţi strict prevăzute de legea penală:
 homosexualitatea,
 satisfacerea poftei sexuale în forme perverse.
3. Aceste modalităţi de realizare a laturii obiective a infracţiunii pot fi săvârşite fie prin
constrângere fizică sau psihică a persoanei, fie prin profitare de imposibilitatea victimei de a se
apăra sau de a-şi exprima voinţa.
4. Noţiunea de homosexualitate generalizează perversiunile sexuale care rezidă în atracţia
sexuală faţă de indivizi de acelaşi sex (pederastie, inversiune sexuală, invertire sexuală). Homo-
sexual este denumit bărbatul care practică homosexualitatea (varianta de homosexualitate mas-
culină) care presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale anală. Este pedepsit doar
homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau prin profitare de impo-
sibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa. Lesbianismul este varianta de ho-
mosexualitate feminină, noţiunea desemnând acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin.
Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este săvârşit prin acţiuni violente
sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
5. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale
raportului sexual nenatural, cu excepţia homosexualităţii, săvârşite prin constrângere fizică sau
psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima
voinţa.
6. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexuali-
tate (de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul – la cele de lesbia-
nism) sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau com-
plici, conform comentariului de la art.45 CP.
7. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia
de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.(2) şi (3) ale
art.172 CP, sunt identice cu noţiunile explicate în comentariul de la art.171 CP.
8. Realizarea acţiunilor violente de homosexualitate a unei femei asupra unei femei gra-
vide se încadrează în limitele incriminării dacă făptuitoarea, cunoscând cu bună-seamă starea de
gestaţie a acesteia, a comis, totuşi, actul de homosexualitate.
9. Sintagma însoţită de torturarea victimei atrage răspunderea penală prevăzută de
alin.(2), lit.g) dacă făptuitorul, în afară de realizarea actului de homosexualitate, îi provoacă vic-
timei dureri insuportabile fizice şi/sau psihice.
10. La calificarea infracţiunilor prevăzute de art.171 şi 172 CP nu are importanţă dacă sta-
rea de imposibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa a fost provocată chiar de făptuitor.
Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa poate avea caracter
permanent sau provizoriu. În cazul în care această stare are caracter provizoriu, este important
Comentariu 335
ca ea să coincidă cu momentul săvârşirii raportului sexual şi/sau actului de homosexualism, les-

bianism sau satisfacere a poftei sexuale în forme perverse.
11. Imposibilitatea de a se apăra în cazul infracţiunilor prevăzute de art.171 şi 172 CP pre-
supune incapacitatea fizică de a opune rezistenţă făptuitorului (în virtutea defectelor fizice, a
oboselii excesive, a unei poziţii incomode în care a fost surprinsă victima etc.).
12. În aceeaşi situaţie de imposibilitate de a-şi exprima voinţa se înscrie şi starea psihofizi-
ologică în care se poate afla victima, stare care o lipseşte de putinţa de a-şi da seama de ceea ce
se întâmplă cu ea sau de a-şi manifesta voinţa (în cazul vârstei fragede, a oligofreniei, a altor
stări patologice de natură psihică, a somnului hipnotic sau letargic, a leşinului, a comei, a morţii
clinice etc.).
13. În cazul în care violul şi acţiunile violente cu caracter sexual (art.171, 172 CP) au fost
săvârşite asupra persoanei care se află în stare de ebrietate prezenţa imposibilităţii victimei de a
se apăra ori de a-şi exprima voinţa se confirmă numai atunci când ebrietatea, provocată de con-
sumul alcoolului, a substanţelor narcotice sau a altor substanţe euforizante, era într-un grad atât
de avansat, încât lipsea victima de putinţa de a opune rezistenţă făptuitorului, ori de a-şi da sea-
ma ce se întâmplă cu ea sau de a-şi manifesta voinţa.
14. La calificarea infracţiunilor prevăzute 172 CP nu are Importanţă dacă starea de impo-
sibilitate de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa i-a fost provocată victimei chiar de făptuitor.
15. Faptele îndreptate nemijlocit spre săvârşirea actului de homosexualitate sau satisfacerea
poftei sexuale în forme perverse (dezbrăcarea victimei, imobilizarea ei, aplicarea violenţei faţă de
ea pentru a-i înfrânge rezistenţa etc.), dar care nu au condus la începerea acţiunilor cu caracter se-
xual din cauze ce nu depind de voinţa făptuitorului, formează tentativa la infracţiunile prevăzute
de art.171 şi 172 CP. Faptele date pot constitui tentativă a acestor infracţiuni numai dacă au fost
întreprinse în scopul realizării raportului sexual, homosexualităţii, satisfacerii poftei sexuale în
forme perverse. Dacă acţiunile făptuitorului au fost exercitate în alte scopuri, faptele săvârşite nu
pot fi calificate conform art.171 sau 172 CP, ci potrivit art.151-154, 287 etc. din CP.
16. Infracţiunile prevăzute de art.172 CP se consideră consumate odată cu începerea reali-
zării actului sexual al făptuitorului cu victima, indiferent de consecinţe.
17. Ca viol sau acţiuni violente cu caracter sexual săvârşite de două sau mai multe persoa-
ne sunt calificate nu doar acţiunile persoanelor care au săvârşit raportul sexual (actul de homo-
sexualitate sau satisfacere a poftei sexuale în forme perverse), dar şi acţiunile persoanelor care,
prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice faţă de victimă, au făcut posibilă săvârşirea acţiu-
nii sexuale respective.
18. Infracţiunea se consideră săvârşită de două şi mai multe persoane şi atunci când făptui-
torii, acţionând în comun şi aplicând constrângerea fizică sau psihică faţă de mai multe persoa-
ne, săvârşesc ulterior, fiecare dintre ei, un raport sexual şi/sau un act de homosexualitate sau de
satisfacere a poftei sexuale în forme perverse cu una dintre aceste persoane.
19. Complice la viol şi/sau acţiuni violente cu caracter sexual este persoana care: a ademe-
nit victima într-un loc dinainte convenit, comod pentru săvârşirea infracţiunii; a pus la dispoziţie
mijlocul său de transport, în scopul săvârşirii infracţiunii; a pregătit mijloacele necesare aducerii
victimei în starea de imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa; a săvârşit cu victima
un raport sexual şi/sau un act de homosexualitate sau de satisfacere a poftei sexuale în forme
perverse în mod benevol, creând imediat condiţiile pentru comiterea violului şi/sau a acţiunilor
violente cu caracter sexual de către alte persoane, cu care a intrat în înţelegere prealabilă, etc.
20. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul este con-
ştient că aplică acţiuni violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a
leza onoarea victimei.
21. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 24.08.2007: Acţiuni violente cu
caracter sexual. Aprecierea vârstei minorei. „Concluzia instanţei de apel, că L.I. acţiunile
violente cu caracter sexual le-a săvârşit asupra unei persoane, despre care ştia cu certitudine că
nu a atins vârsta de 14 ani, a fost făcută prin ansamblul de probe verificate şi apreciate” (Decizia
1 re-494/07).
ARTICOLUL 173. CONSTRÂNGEREA LA ACŢIUNI CU CARACTER SEXUAL

Constrângerea unei persoane la raporturi sexuale, homosexualitate ori la săvârşirea altor
acţiuni cu caracter sexual prin şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de
altă natură a victimei
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 140 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual constă în rela-

ţiile sociale referitoare la libertatea persoanei la viaţa sexuală.
2. Obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale cu referire la viaţa, integritatea corpo-
rală, sănătatea şi libertatea persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual se exprimă
printr-o faptă prejudiciabilă incriminată de legea penală a RM.
4. Prin constrângere la acţiuni cu caracter sexual se înţeleg acţiunile de homosexualitate
sau alte acţiuni cu caracter sexual săvârşite de făptuitor prin presiune asupra psihicului victimei,
prin şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei pen-
tru a o determina la raporturi sexuale.
5. Constrângerea reprezintă folosirea forţei fizice asupra persoanei pentru a înfrânge rezis-
tenţa fizică a acesteia şi pentru a face astfel posibil raportul sexual (lovirea victimei, imobiliza-
rea braţelor şi a întregului corp, legarea etc.)
6. Rezistenţa victimei nu este o condiţie esenţială şi nu prezintă importanţă decât ca expre-
sie a refuzului ei categoric de a consimţi un raport sexual.
7. Constrângerea psihică reprezintă ameninţarea persoanei cu un pericol grav pentru ea sau
pentru o altă persoană, în astfel de condiţii încât să-i inspire temerea serioasă că acel pericol nu
va putea fi înlăturat decât prin cedarea în faţa ameninţării.
8. Pentru a elucida noţiunile de homosexualitate ori de săvârşire a altor acţiuni cu caracter
sexual, a se vedea explicaţiile din comentariul art.172 CP. Nu trebuie confundate metodele de
constrângere la acţiuni cu caracter sexual din art.173 cu metodele de constrângere fizică şi psihi-
că folosite de făptuitor în cazul infracţiunilor de viol (art.171) şi acţiuni violente cu caracter se-
xual (art.172).
9. Şantajul este un mijloc de constrângere exercitat asupra victimei prin ameninţare cu di-
vulgarea unui secret compromiţător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a o deter-
mina la acţiuni cu caracter sexual. Noţiunea de şantaj şi modalităţile de realizare sunt expuse în
comentariul de la art.189 din CP.
10. Prin sintagma profitând de dependenţa materială se înţelege folosirea circumstanţelor
de dependenţă financiară, de obligaţiuni materiale nestinse ale victimei faţă de făptuitor sau de
Comentariu 337
convieţuire a victimei în spaţiul locativ al făptuitorului pentru a o determina la acţiuni cu carac-

ter sexual etc.
11. Prin profitare a făptuitorului de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi expri-
ma voinţa se înţelege că făptuitorul şi-a dat seama de situaţia dificilă a victimei şi a folosit prile-
jul pentru a întreţine cu ea un raport sexual şi/sau un act de homosexualitate ori de a-şi satisface
pofta sexuală în forme perverse.
12. Pentru a califica infracţiunea ca fiind de constrângere a victimei la acţiuni cu caracter
sexual, trebuie să fie clară situaţia că făptuitorul foloseşte conştient şi profită de starea de de-
pendenţă a victimei faţă de el şi mizează pe o atare dependenţă.
13. Transmiterea de cadouri nesemnifcative de către unele persoane altora nu poate fi con-
siderată dependenţă materială.
14. Prin dependenţă de serviciu se înţelege starea de pierdere parţială a autonomiei persona-
le, de subordonare, de supunere faţă de o persoană de care depinde mărimea salariului, primele,
distincţiile, cariera etc., pe care făptuitorul o foloseşte pentru a determina victima la acţiuni cu
caracter sexual.
15. Prin noţiunea dependenţă de altă natură se înţeleg toate celelalte cazuri de dependenţă,
cu excepţia celor enumerate la p.7 şi 10 ale prezentului comentariu.
16. Prin alte acţiuni cu caracter sexual se înţelege satisfacerea poftei sexuale în forme per-
verse, a se vedea comentariul de la art.172 CP.
17. Victimă a infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual poate fi orice persoană.
18. Infracţiunea prevăzută la art.173 CP se consideră consumată din momentul avansării ce-
rinţelor de intrare într-un raport sexual, de săvârşire a actului de homosexualitate sau a altor ac-
ţiuni cu caracter sexual, întărind aceste cerinţe prin constrângerea corespunzătoare. La califica-
rea faptelor nu contează dacă făptuitorul a săvârşit sau nu raportul sexual, actul de homosexuali-
tate sau alte acţiuni cu caracter sexual. Însă această împrejurare trebuie luată în considerare la
individualizarea pedepsei. Totodată, dacă constrângerea a dus la raportul sexual, la actul de ho-
mosexualitate cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani, fap-
tele săvârşite urmează a fi calificate prin concurs în baza art.173 şi 174 CP.
19. În situaţia în care o terţă persoană obligă victima la acţiuni cu caracter sexual cu făptui-
torul, iar făptuitorul nu a întreprins acţiuni de instigare, de complicitate, de organizare a activită-
ţii terţei persoane, acţiunea întreprinsă de făptuitor nu cade sub incidenţa prevederilor art.173.
20. Latura subiectivă a infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual se realizea-
ză prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că prin acţiunile
enumerate în dispoziţia art.173 constrânge persoana la acţiuni cu caracter sexual.
21. Subiect al infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual pot fi persoanele de
orice sex, care au atins vârsta de 16 ani.
22. În cazul în care infracţiunea a fost comisă de o persoană cu funcţii de conducere, aceasta
răspunde în temeiul dispoziţiilor art.327 CP.
ARTICOLUL 174. RAPORTUL SEXUAL

CU O PERSOANĂ CARE NU A ÎMPLINIT VÂRSTA DE 16 ANI
(1) Raportul sexual altul decât violul, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau
anală, comise cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a împlinit vârsta de 16 ani,
(2) Persoana care a săvârşit fapta prevăzută la alin.(1) nu este pasibilă de răspundere
penală dacă este la nivel apropiat cu victima în ceea ce priveşte vârsta şi dezvoltarea fizică şi
psihică.
1. Obiectul juridic al infracţiunii este identic cu acel al articolului173, cu precizarea că vic-

tima nu a atins vârsta de 16 ani.
2. Infracţiunea de săvârşire a infracţiunilor din dispoziţia legii cu o persoană care nu a atins
vârsta de 16 ani atentează la relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a
minorilor şi este evidenţiată de legiuitor aparte din cauza consecinţelor negative asupra dezvol-
tării fizice şi psihice a acestor copii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă printr-o faptă prejudiciabilă, exprimată prin una
din modalităţile de comitere a ei:
 raportul sexual,
 homosexualitatea.
4. Raportul sexual natural, homosexualitatea se realizează de către făptuitor cu consimţă-
mântul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi de cea de
acţiuni violente cu caracter sexual etc.
5. Noţiunile de raport sexual, homosexualitate sunt explicate în comentariul de la art.171 şi
172 CP.
6. Pentru a califica infracţiunea ca atare, este important a se dovedi că făptuitorul ştia cu cer-
titudine despre vârsta minoră a victimei: o cunoştea de mai multă vreme, avea o înfăţişare de
copil etc.
7. Infracţiunile prevăzute de art.174 CP se consideră consumate odată cu începerea realizării
actului sexual al făptuitorului cu victima, indiferent de consecinţe.
8. În conformitate cu art.174 CP, se califică raportul sexual, homosexualitatea cu o persoană ca-
re nu a atins vârsta de 16 ani, în cazul în care a existat consimţământul victimei la aceste acţiuni.
9. Raportul sexual sau actul de homosexualitate săvârşit cu o persoană de vârstă fragedă al
cărei consimţământ nu are valoare juridică, deoarece nu înţelege semnificaţia celor ce i se în-
tâmplă, se califică nu conform art.174 CP, ci potrivit art.171 alin.(3) lit.b) sau, după caz, potrivit
art.172 alin.(3) lit.a) CP.
10. Victima infracţiunii prevăzute de art.174 CP poate fi numai persoana de sex feminin sau
masculin, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, nu a atins vârsta de 16 ani. Este obligatoriu
ca făptuitorul să nu presupună, ci să ştie cu certitudine că, la momentul comiterii infracţiunii,
victima nu a atins vârsta de 16 ani. Această certitudine se poate datora: cunoaşterii anterioare a
victimei; aspectului exterior al acesteia; manierei de conduită a victimei etc.
11. Infracţiunea prevăzută de art.174 CP se consideră consumată din momentul începerii
raportului sexual sau a actului de homosexualitate.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie direc-
tă. Făptuitorul ştie cu certitudine că persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dis-
poziţia legii nu a atins vârsta de 16 ani.
13. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a îm-
plinit vârsta de 16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ a RM din 07.11.2005, nr.17 - Despre practi-
ca judiciară în cauzele din categoria infracţiunilor privind viaţa sexuală: „La delimitarea compo-
Comentariu 339
nenţei de infracţiune prevăzute de art.171 alin.(2) lit.b), 172 alin.(2) lit.b) CP de componenţa
infracţiunii prevăzute de art.174 CP, instanţele de judecată vor ţine seama că actul sexual, ho-
mosexualismul, lesbianismul sau satisfacerea poftei sexuale în formă perversă cu o persoana ca-
re nu a atins vârsta de 16 ani are loc fără constrângere şi fără a se profita de starea de neputinţă a
victimei, iar ultima înţelegea caracterul şi esenţa acţiunilor săvârşite”//BCSJ, 3/11, 2006.
ARTICOLUL 175. ACŢIUNI PERVERSE

Săvârşirea de acţiuni perverse faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu
a atins vârsta de 16 ani
1. Obiectul juridic al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale privind inviolabili-

tatea, moralitatea şi normalitatea vieţii sexuale a persoanei.
2. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate în art.175 se exprimă printr-o faptă prejudi-
ciabilă reprobată de societate şi incriminată de legea penală.
3. Noţiunea de acţiuni perverse desemnează acţiuni anormale, reprobate de societate, care
echivalează cu devierea de la normal a instinctelor, a comportamentului persoanei, a ideilor, a
judecăţii.
4. Satisfacerea poftei sexuale în forme perverse reprezintă practicarea de acte sexuale ne-
fireşti, care urmăresc scopul satisfacerii instinctului sexual prin diferite procedee (analo-
genitale, oralo-genitale, oralo-anale), cu excepţia homosexualităţii.
5. Acţiunile perverse (imoralitate, desfrâu) au un caracter sexual orientat spre satisfacerea
poftei sexuale a făptuitorului sau excitarea instinctului sexual al victimei. Aceste acţiuni pot fi
de natură fizică sau intelectuală.
6. În categoria acţiunilor perverse cu caracter fizic se includ: atingerile indecente, mângâ-
ierea sau demonstrarea organelor sexuale proprii sau pe cele ale minorului, pozele indecente,
dezgolirea corpului, săvârşirea raportului sexual sau a raportului homosexual în prezenţa victi-
mei minore etc.
7. Actele de desfrâu cu caracter intelectual se pot exprima prin: discuţii cinice cu victima
despre relaţii sexuale; demonstrarea imaginilor pornografice; demonstrarea în faţa victimei a
operelor pornografice, înscrierile cu asemenea conţinut etc. (a se vedea p.21 al HP CSJ nr.7 din
29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr. 38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
8. Acţiunile persoanei, prin care a obţinut consimţământul victimei (femeii) la un raport
sexual sau la satisfacerea poftei sexuale în forme perverse prin înşelăciune sau abuz de încredere
(de exemplu: promisiunea mincinoasă de căsătorie), nu pot fi considerate ca infracţiune împotri-
va libertăţii sau inviolabilităţii sexuale a acesteia.
9. Starea de imposibilitate a victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa poate avea
un caracter permanent sau provizoriu. În cazul în care această stare are un caracter provizoriu,
este important ca ea să coincidă cu momentul săvârşirii raportului sexual şi/sau actului de homo-
sexualitate sau de satisfacere a poftei sexuale în forme perverse.
10. Sub incidenţa art.175 CP cad acţiunile cu caracter sexual (altele decât raportul sexual,
homosexualitatea) care au fost comise cu consimţământul victimei. În special, noţiunea acţiuni
perverse include: dezgolirea corpului sau a organelor genitale ale făptuitorului în prezenţa vic-
timei; dezgolirea corpului sau a organelor genitale ale victimei, însoţită de contemplarea, pipăi-
rea acestora; săvârşirea raportului sexual, a actului de homosexualitate sau a altor acţiuni cu ca-
racter sexual, în condiţii în care victima să poată urmări aceste acţiuni; discuţiile cu caracter ob-
scen şi cinic purtate cu victima referitor la viaţa sexuală; audierea împreună cu victima a înregis-
trărilor cu caracter pornografic; vizionarea împreună cu victima a imaginilor de orice gen cu
acelaşi conţinut; lecturarea împreună cu victima a literaturii cu conţinut pornografic etc.
11. Victimă a infracţiunii prevăzute de art.175 CP poate fi persoana de sex feminin sau
masculin care, la momentul săvârşirii infracţiunii, nu a împlinit vârsta de 16 ani. Este obligatoriu
ca făptuitorul să nu presupună, ci să cunoască cu certitudine că, la momentul comiterii infracţiu-
nii, victima nu a atins vârsta de 16 ani.
12. Infracţiunea prevăzută de art.175 CP se consideră consumată din momentul începerii
acţiunilor perverse.
13. În calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi persoanele de ambele sexe, care nu
au atins vârsta de 16 ani.
rectă. Drept mobil pentru făptuitor serveşte dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală în forme per-
verse.
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană de orice sex, care a atins vârsta de 14 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 27.09.2004: „În fapt, instanţa de fond,
pe baza probelor administrate, a reţinut, că T.O. la 20 iunie 2002, aflându-se pe str.Iazului, 72
mun.Chişinău, lângă lac, cu scopul satisfacerii poftei sexuale în forme perverse s-a apropiat de
minorul E. în vârstă de 10 ani şi, prin constrângere fizică, ameninţându-l cu defăimare în locuri
publice, precum şi profitând de starea de neputinţă a victimei, şi-a satisfăcut pofta sexuală, apoi
i-a cerut numărul de telefon al victimei, spunându-i să se prezinte a doua zi în acelaşi loc. În zi-
ua următoare inculpatul l-a sunat, dar n-a venit la întâlnire. La 25 iunie 2002, inculpatul a fost
reţinut de colaboratorii de poliţie în locul stabilit de el anterior prin telefon cu victima” (Hotărâ-
rea 4-1re-59/2004).
Comentariu 341
Capitolul V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,

DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Reglementări de drept internaţional: Convenţia 04.11.50, art.8, 10, 11,14//TI,1/1998;

Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale, art.1, alin.(2)//TI, 6/160, 1998;
Aranjamentul de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale
adoptat la 06.11.1925 cu modificările ulterioare /actul de la Geneva din 06.07.1999//TI, 7/1999;
Aranjamentul din 08.10.68 de la Locarno privind instituirea clasificării internaţionale a desene-
lor şi modelelor industriale, art.1, alin.(1) şi (2)//TI, 13/1999; Convenţia din 25.06.98 privind
accesul la informaţie, justiţie şi participarea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul medi-
ului, art.1//www.coe.int; Convenţia internaţională pentru ocrotirea drepturilor interpreţilor, ale
producătorilor de fonograme şi ale organizaţiilor de difuziune, semnată la Roma la 26 octombrie
1961//TI, 9/1999; Convenţia mondială din 06.09.52 cu privire la drepturile de autor, art.1//TI,
4/98, 1998; Convenţia de la Berna încheiată la 9 septembrie 1886 cu ulterioarele modificări pri-
vind protecţia operelor literare şi artistice//TI, 9/1999; Convenţiile OIM la care RM a aderat (HP
al RM nr.593/26.09.95 Hotărâre pentru ratificarea unor convenţii ale OIM// MO, 59-60/671,
26.10.1995; DUDO, art.1, 12, 19, 21, 23//TI,1/1998; PIDCP, art.3, 7, 19(2), 25//TI 1/1998; Pro-
tocolul nr.1, art.3 din Convenţia din 04.11.1950//TI, 1/1998; Tratatul de cooperare în domeniul
brevetelor (PCT-1970); Convenţia europeană privind brevetele, 1994; Pactul internaţional cu
privire la drepturile civile şi politice şi protocoalele facultative (16.12.1966); Pactul internaţional
cu privire la drepturile economice, politice, sociale şi culturale (16.12.1966); Convenţia interna-
ţională cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (21.12.1965); Regula-
mentul Consiliului (CE) nr.6/ 2002 din 12.12.2001 şi Regulamentul Comisiei (CE)
nr.2245/2002 din 12.10.2002// Culegere de acte normative naţionale şi internaţionale în dome-
niul desenelor şi modelelor industriale, Ch., AGEPI, 2008.
Reglementări de drept naţional: CEL, art.11//MO, 81/667, 08.12.1997; CM al RM,
art.222, alin.1// MO, 159-162/648, 29.07.2003; Codul civil, legea 1107/06.06.2002 Codul civil.
Cărţile unu-cinci//MO, 82-86/661, 22.06.2002; Codul cu privire la ştiinţă şi inovare al RM//MO,
125-129/663, 30.07.2004; Codul electoral al RM, Secţiunea a 2-a //MO, 81/667, 08.12.1997;
Codul vamal al RM//MO, 160-162/1201, 23.12.2000; CRM, art.9, 10, alin.(2), art.16, 28, 29, 30,
31, 33 alin.(2), art.34, 38, 40, 43// MO, 1, 12.08.1994; Legea cu privire la protecţia muncii,
nr.625-XII din 02.07.91, art.2/ /www.moldlex.md; Legea cu privire la teatre, circuri şi organiza-
ţii concertistice//MO,174-176/1331,20.12.2002; Legea nr.161 din 12.07.2007 privind protecţia
desenelor şi modelelor industriale //MO, 136-140/577, 31.08.2007; Legea nr.17-VXI din
15.02.2007 cu privire la protecţia datelor cu caracter personal //MO, 107-111/468/27.07.2007;
Legea nr.38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor //MO, 99-101/362, 06.06.2008; Legea
nr.39 din 29.02.2008 privind protecţia soiurilor de plante //MO, 99-101/364, 06.06.2008; Legea
nr.461 din 18.05.95 privind brevetele de invenţie //MO, 53-54/601, 28.09.1995; Legea privind
accesul la informaţie, art.4//MO, 88-90/664, 28.07.2000; Legea privind cultele religioase şi păr-
ţile lor componente, art.3//MO,127-130/546, 17.08.2007; Legea privind dreptul de autor şi drep-
turile conexe, art.1 //MO,13/124, 02.03.1995; Legea privind întrunirile din 22.02.2008,
art.8//MO, 80/261, 22.04.2008; Legea privind protecţia mărcilor nr.38-XVI din
29.02.2008//MO.99-101/362 din 06.06.2008; Legea privind protecţia mărcilor şi denumirile de

origine a produselor nr.588 din 22.09.1995//MO, 8-9/76, 08.02.1996.
Doctrină: Brânză S., Alte segmente ale proprietăţii industriale în atenţia legii penale a RM
şi a României // RND, 1/2, 2007; Brânză S., Proprietatea industriala ca valoare socială apărată
de legea penală //RND, 6/2, 2006; Introducere în proprietatea intelectuală din engleză de Rodica
Pârvu; Laura Oprea, Magda Dinescu şi Mihai Mănăstireanu, B., Ed.Rosetti, 2001, partea a III-a,
Cap.7, 9, 10, 11; Ion Creangă, Corneliu Curin, Drepturile şi libertăţile fundamentale. Sistemul
de garanţii, Ch., 2005; Ion Guceag, Drept electoral, Ch., 2005; V.Stati, Răspunderea penală pen-
tru atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a credinţelor reli-
gioase şi de îndeplinire a riturilor religioase (art.185 CP RM) //RND, 8/26, 2005. V.Stati, Răs-
punderea penală pentru infracţiunile electorale (art.181, 182 CP RM) //RND, 6/12, 2005;
V.Şterbeţ, Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamen-
tale - parte integrantă a sistemului legal intern al Republicii Moldova//JC în RM, 2007, nr.3;
Volcinschi V., Chiroşca D., Conţinutul şi natura juridică a dreptului autorului la integritatea ope-
rei şi dreptul la stima reputaţiei, Studia Universitas, USM, Seria Ştiinţe sociale, nr.3, Ch., 2007;
Volcinschi V., Chiroşca D., Dreptul proprietăţii intelectuale, Ch., 2001, partea a III-a, Cap.1-8;
Volcinschi V., Chiroşca D., Problemele definirii dreptului de autor, RRDPI, nr.2(11), 2007;
Volcinschi V., Chiroşca D., Apariţia, evoluţia şi concursul teoriilor privind conţinutul şi natura
juridică a dreptului subiectiv de autor, Studia Universitas, USM, Seria Ştiinţe sociale, nr.3, Ch.,
2007; Volcinschi V., Limitele exercitării dreptului subiectiv asupra brevetului de invenţie//LV,
2004, nr.3; Volcinschi V., Şapoval V., Conţinutul şi natura juridică a dreptului subiectiv asupra
mărcii// AŞ ale USM, Facultatea Drept, serie nouă, nr.5, Ch., 2001.

EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR
Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte
legi, în dependenţă de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, ori-
gine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă
situaţie:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) soldată cu daune în proporţii considerabile,
neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani,
în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie violarea relaţiilor sociale care garan-
tează realizarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi a tuturor cetăţenilor (art.16
CRM). Din motive de discriminare, pot fi lezate şi relaţiile sociale cu privire la integritatea fizi-
că, psihică şi corporală a victimei.
2. Principiul egalităţii desemnează atât drepturi şi libertăţi, cât şi obligaţii fundamentale
egale pentru toţi cetăţenii, indiferent de faptul dacă sunt prevăzute de Constituţie sau de alte legi.
3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de apă-
rarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a urmăririi
penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54 CRM).
Comentariu 343
4. Latura obiectivă a infracţiunii include o faptă prejudiciabilă de violare a drepturilor şi

libertăţilor persoanei garantate de legea supremă a statului şi de alte legi, acţiuni sau inacţiuni
condiţionate de apartenenţa persoanei la o anumită rasă, naţionalitate etc., întreprinse pe motiv
de discriminare.
5. Modalităţile de realizare a laturii obiective sunt:
 de către o persoană cu funcţii de răspundere (art.123 CP);
 prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (art.126 CP).
6. Modalitatea de realizare a infracţiunii de către o persoană cu funcţii de răspundere es-
te evidenţiată de către legiuitor, fiindcă responsabilitatea unui stat pe temeiul Convenţiei din
04.11.1950 survine pentru actele tuturor organelor, agenţilor şi funcţionarilor publici.
7. Sintagma prin alte legi, în contextul dispoziţiei art.176 CP, semnifică faptul ca dreptu-
rile şi libertăţile cetăţenilor RM sunt garantate şi de un şir de tratate în materia drepturilor omu-
lui, la care RM este parte.
8. Sintagma încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de sex semni-
fică faptul că infracţiunea se săvârşeşte pe bază de criterii biologice şi morfologice care împart
oamenii în bărbaţi şi femei.
9. Sintagma încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de rasă ex-
primă realizarea infracţiunii pe bază de apartenenţă la un grup biologic al populaţiei, caracterizat
prin anumite forme ale părţilor corpului uman sau prin alte particularităţi fizice.
10. Sintagma încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de culoare
exprimă încălcarea unor sau a tuturor drepturilor persoanei numai pentru că are altă culoare a
pielii.
11. Sintagma încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de limbă
semnifică încălcarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor care folosesc alte sisteme de comuni-
care decât cele pe care le foloseşte făptuitorul; or, tratamentul juridic al oricărui vorbitor de ori-
ce limbă urmează a fi acelaşi, bazat pe egalitatea tuturor fiinţelor umane.
12. Sintagma încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de religie
exprimă faptul că la baza săvârşirii infracţiunii respective stă criteriul de apartenenţă la o altă
religie sau la alt sistem de dogme şi practici, care reflectă sentimentul divinităţii, altul decât cel
pe care îl tolerează făptuitorul.
13. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de opinii politice
se înţelege că infracţiunea are la bază raţionamentele şi punctul de vedere diferit de acela al făp-
tuitorului în probleme de ordin politic, acestea reflectând voinţa şi convingerea persoanei res-
pective de a face parte dintr-un grup de indivizi, uniţi prin comunitate de concepţii, idealuri şi
scopuri orientate spre conducerea statului.
14. Sintagma în dependenţă de orice alte opinii semnifică faptul că la baza încălcării făp-
tuitorul pune divergenţa de orice alt tip de opinii dintre victimă şi făptuitor.
15. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de origine naţio-
nală se înţelege faptul că făptuitorul pune la baza infracţiunii deosebirea de apartenenţă a victi-
mei la un anumit grup social, etnic şi de civilizaţie specifică, fapt prin care se deosebeşte o naţi-
une.
16. Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în dependenţă de origine socială
presupune că făptuitorul pune la baza comiterii infracţiunii obârşia, ambianţa din care provine
victima sau apartenenţa acesteia la un anumit grup social.
17. În dependenţă de apartenenţa la o minoritate naţională are legătură directă cu expli-
caţia de la p.15, cu excepţia că victima aparţine unei minorităţi naţionale care locuieşte pe terito-
riul respectiv.
18. În dependenţă de avere semnifică faptul că la baza comiterii infracţiunii este pus cri-
teriul averii victimei, adică totalitatea de bunuri materiale şi intelectuale aflate în proprietatea
acesteia.
19. Sintagma în dependenţă de naştere explică faptul de săvârşire a crimei pe motiv că
victima s-a născut într-o anumită arie geografică.
20. Sintagma în dependenţă de orice altă situaţie explică faptul că infracţiunea are la ba-
ză orice alt motiv (participarea la acţiuni militare fiind membri ai formaţiunilor militare adverse
deţinerea mai multor cetăţenii etc.).
21. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care are loc lezarea unui drept
al persoanei.
22. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu vinovăţie exprimată prin intenţie di-
rectă sau indirectă: făptuitorul conştientizează că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, pre-
vede urmările prejudiciabile, le doreşte sau le admite.
23. Drept motiv al infracţiunii este discriminarea victimei, efectuată în baza oricărei deo-
sebiri, distingeri ale acesteia pe bază de rasă, naţionalitate, sex, culoare, limbă, religie, opinii
politice etc.
24. Victimă a infracţiunii poate fi orice persoană fizică, inclusiv străină şi/sau apatridă.
de 16 ani. În cazul prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este unul special – persoana cu funcţii
de răspundere.
Labita v.Italia:„Curtea nu are nicio îndoială că suspendarea temporară a drepturilor electorale
ale persoanelor împotriva cărora există dovezi că sunt membre ale Mafiei are un scop legitim.
Totuşi, observă că, deşi măsura supravegherii speciale de către poliţie împotriva reclamantului a
fost impusă, în cazul de faţă, în timpul judecăţii, ea nu a fost aplicată până la terminarea judecă-
ţii, când reclamantul a fost achitat pe motiv că „nu este autorul faptei”. Curtea nu acceptă punc-
tul de vedere exprimat de guvern potrivit căruia probele serioase ale vinovăţiei reclamantului nu
ar fi fost dovedite ca netemeinice în timpul judecăţii. Această afirmaţie vine în contradicţie cu
conţinutul hotărârii Tribunalului Districtual Trapani şi al celei a Curţii de Apel Palermo. În con-
secinţă, atunci când numele său a fost îndepărtat din listele electorale nu a existat nicio dovadă
concretă pe care să se bazeze „suspiciunea” că reclamantul făcea parte din Mafie. În aceste cir-
cumstanţe, Curtea nu poate privi măsura în discuţie ca proporţională. În consecinţă, art.3 din
Protocolul nr.1 a fost încălcat”//www.coe.int
ARTICOLUL 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE

(1) Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege,
despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consim-
ţământul ei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(11) Culegerea ilegală a informaţiilor menţionate la alin.(1), fără consimţământul persoa-
nei, cu utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei,
(2) Răspândirea informaţiilor menţionate la alin.(1):
a) într-un discurs public, prin mass-media;
Comentariu 345
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu privarea
de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de 1
an, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, cu amendă, apli-
cată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale.
1. Consacrarea dreptului de respectare a vieţii personale urmăreşte apărarea individului

împotriva oricărei ingerinţe în exercitarea prerogativelor ce asigură conţinutul acestui drept.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care vizează dreptul
la viaţa personală şi de familie a individului.
3. Legea admite amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la viaţă persona-
lă numai în limitele în care acest amestec este prevăzut de lege şi numai dacă constituie o măsu-
ră care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publi-
că, bunăstarea economică a ţarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănă-
tăţii, moralei ori a drepturilor şi libertăţilor persoanei, adică pentru executarea unui mandat de
arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti, pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa,
integritatea fizică sau bunurile unei persoane şi pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
4. CEDO a decis că statele contractante nu au posibilitatea nelimitată de a supune unor
măsuri de supraveghere secretă persoanele aflate sub jurisdicţia lor, pentru că s-ar putea ajunge
la distrugerea democraţiei sub pretextul apărării ei.
5. Prin noţiunea de viaţă personală se înţelege ansamblul de condiţii materiale şi morale
individuale, particulare, pe care şi le creează individul pentru a exista aşa cum înţelege el la adă-
post sigur, fără amestecul cuiva. Toate acestea formează mediul în care persoana îşi desfăşoară
existenţa.
6. Prin noţiunea de informaţii ocrotite de lege se înţeleg informaţiile confidenţiale, nedi-
vulgate, ce aparţin unei persoane, informaţii pe care, în cazul divulgării fără permisiunea pose-
sorului, constituie infracţiune.
7. În raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului asupra cauzei Van Oosterwijk
v.Belgia este consemnată următoarea interpretare a noţiunii de viaţă privată: “Dreptul la respec-
tarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi aşa cum doreşti, protejat de publici-
tate. El cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură, dreptul de a stabili şi întreţine relaţii cu
alte fiinţe umane, în special în domeniul emoţional, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei per-
sonalităţi“.
8. CEDO a extins ideea de viaţă privată, incluzând în acest concept:
 integritatea fizică şi morală a persoanei,
 sfera intimă a individului (X şi Y v.Ţările de Jos, P.G şi J.H. v.Regatul Unit),
 activitatea profesională,
 activitatea comercială (Rotaru v.România, Niemietz v. Germania),
 mediul sănătos în care activează individul (López-Ostra v.Spania, Guerra v.Italia),
 îmbinarea vieţii profesionale cu viaţa socială a individului (Chappell v.Regatul Unit,
Botta v.Italia), adică dreptul individului de a stabili şi menţine relaţii cu semenii săi (Niemietz v.
Germania).
9. CEDO a mai constatat că informaţiile culese sistematic şi introduse într-un fişier ţinut
de agenţi ai statului pot fi analizate din punctul de vedere al noţiunii de viaţă privată, în sensul
articolului 8 alin.(1) din Convenţie.
10. Garanţia conferită de art.8 al Convenţiei din 04.11.1950 pentru încetează să funcţione-
ze din momentul în care însăşi persoana îşi face publică viaţa privată, cu alte cuvinte, protecţia
înscrisă în textul Convenţiei încetează să funcţioneze dacă individul nu doreşte să păstreze se-
cretul acesteia.
11. Instanţa va califica încălcarea dreptului la respectarea vieţii private de către o lege
numai dacă persoana care a invocat încălcarea va putea demonstra că legea în cauză îi afectează
viaţa într-o manieră directă şi permanentă, în măsura în care ea însăşi nu şi-a făcut publică viaţa.
12. Latura obiectivă a infracţiunii include o faptă prejudiciabilă exprimată prin acţiune.
13. Modalităţile de realizare a laturii obiective sunt:
 culegerea şi adunarea ilegală a informaţiilor cu privire la viaţa personală a individului,
 răspândirea informaţiilor cu privire la viaţa personală a individului fără acceptul vic-
timei.
14. Prin noţiunea de a culege informaţii se înţelege faptul de a aduna, a strânge, a obţine, a
căpăta în mod ilegal informaţii despre viaţa personală care constituie un secret personal sau fa-
milial al altei persoane, fără consimţământul acesteia.
15. Prin noţiunea de a aduna informaţii se înţelege faptul de a stoca, a forma baze de date,
a concentra într-un singur loc informaţiile despre viaţa personală care constituie un secret perso-
nal sau familial al individului, fără consimţământul acestuia.
16. Prin noţiunea de a răspândi informaţii se înţelege faptul de difuzare, fără consimţă-
mântul persoanei vizate, în mod ilegal, a unor veşti, ştiri, publicaţii, informaţii despre viaţa per-
sonală care constituie un secret personal sau familial al acesteia.
17. Prin sintagma răspândire fără consimţământul persoanei se înţelege actul de comuni-
care a informaţiilor ilegal adunate despre viaţa personală a unui individ cel puţin unei persoane
fără ca victima să accepte.
18. În cazul în care o persoană a divulgat, fără consimţământul victimei, informaţii despre
adopţia unui minor, fapta e calificată în corespundere cu dispoziţiile art.204 CP.
19. În cazul în care un preot a divulgat taina mărturisirii persoanei, fapta e calificată în
concordanţă cu prevederile art.200 din Codul cu privire la contravenţiile administrative.
20. Prin sintagma informaţii despre viaţa personală care constituie secret personal sau
familial se înţeleg datele din categoria informaţiei confidenţiale despre persoană, adică datele ce
se referă la o persoană privată, identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o
violare a intimităţii persoanei vizate.
21. Informaţia cu caracter personal o constituie datele ce se referă la o persoană privată
identificată sau identificabilă, a cărei dezvăluire ar constitui o violare a intimităţii persoanei, fa-
ce parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoane.
22. Nu constituie informaţie confidenţială datele ce ţin exclusiv de identificarea persoane-
lor (date ce se conţin în buletinele de identitate).
23. Conform Legii privind accesul la informaţie, 982-XIV din 11.05.2000, protejarea vie-
ţii private a persoanei include:
 dreptul la consimţământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de divul-
gare a informaţiei cu caracter personal;
 dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;
Comentariu 347
 dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu caracter perso-

nal, cu respectarea confidenţialităţii;
 dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete, neac-
tualizate, nerelevante etc.
 dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a decizii-
lor asupra divulgării informaţiei;
 dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.
24. Prin sintagma cu utilizarea mijloacelor tehnice special destinate pentru obţinerea as-
cunsă a informaţiei se înţelege folosirea de către făptuitor a uneltelor şi practicilor tehnice care-i
permit să obţină în secret informaţia respectivă despre persoana dată.
25. Noţiunea într-un discurs public, prin mass-media înglobează ideea de răspândire de
către făptuitor a informaţiilor care încalcă inviolabilitatea vieţii personale prin transferarea, difu-
zarea unei asemenea informaţii câtorva persoane sau cel puţin unei persoane printr-o luare de
cuvânt publică sau prin mijloace de informare în masă: ziare, reviste, mijloace radio şi TV, in-
ternet, prin afişare în locurile publice a placardelor, lozincilor, fotografiilor etc.
26. Prin folosire intenţionată a situaţiei de serviciu se înţelege situaţia în care făptuitorul
utilizează informaţiile deţinute, în virtutea funcţiei sale, în detrimentul acestor persoane, cau-
zând astfel daune drepturilor şi intereselor lor. A se vedea noţiunea de persoană cu funcţii de
răspundere şi obligaţiunile lor în art.123-124 CP. În cadrul unor activităţi acestea sunt regle-
mentate de legi speciale (a se vedea art.8 al Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV din
11.05.2000, art.40 al Legii audiovizualului etc.).
27. Sintagma cu bună-ştiinţă înseamnă că făptuitorul a conştientizat ilegalitatea acţiunilor sale
de încălcare a inviolabilităţii vieţii personale, a prevăzut consecinţele prejudiciabile şi le-a dorit.
28. Infracţiunea se consideră consumată în momentul culegerii sau răspândirii informaţiei. Le-
gea nu prevede survenirea de consecinţe negative pentru victimă.
29. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă.
30. Motivele infracţiunii pot fi diferite: invidie, gelozie, interes material etc., ele nu au nicio re-
levanţă la calificarea infracţiunii, această circumstanţă e luată în considerare la numirea pedepsei.
31. Subiect al infracţiunii poate deveni orice persoană fizică, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 25.02.1997 în cauza Z.
v.Finlanda. Interzicerea strângerii, păstrării, folosirii şi răspândirea informaţiei despre viaţa pri-
vată a persoanei fără consimţământul ei (art.8): „Indiferent dacă reclamanta a cerut sau nu în
mod expres Curţii de Apel să nu dezvăluie identitatea şi starea sănătăţii sale, instanţa fusese deja
informată de către avocatul lui X cu privire la dorinţa acestuia ca termenul de confidenţialitate
să fie extins. De aici rezulta clar că reclamanta s-ar fi opus ca informaţiile respective să fie făcu-
te publice. În aceste circumstanţe şi având în vedere consideraţiile din paragraful 112, Curtea nu
consideră că publicitatea în discuţie s-a bazat pe vreun motiv convingător, în consecinţă, faptul
că informaţiile respective au fost făcute publice constituie o încălcare a dreptului reclamantei la
respectarea vieţii sale private şi de familie, contrar articolului 8”//www.coe.int şi Hotărâri ale
CEDO, culegere selectivă, Polirom 2/191, 2001.
ARTICOLUL 178. VIOLAREA

DREPTULUI LA SECRETUL CORESPONDENŢEI
(1) Violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poş-
tale, al convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei,

a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a infor-
maţiei;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremune-
rată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, sau cu
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate pe un
1. Obiectul juridic special al infracţiunii constă în violarea relaţiilor sociale care vizează
libertatea de comunicare dintre persoane prin intermediul scrisorilor, telegramelor, coletelor etc.
2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea
vieţii private şi de familie decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă
constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale,
protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor altora.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constituie o faptă prejudiciabilă care este incriminată de
legea penală.
4. Prin corespondenţă, în accepţiunea CEDO, se înţelege orice schimb de idei, de mesaje
dintre două sau mai multe persoane pe orice suport: scris, telegrafiat, rostit la telefon, transmis
prin poşta electronică sau satelit etc., acest schimb numindu-se comunicare.
5. Prin violare a dreptului la secretul corespondenţei se înţeleg acţiunile întreprinse de
făptuitor prin încălcarea prevederilor legii, pentru a deschide plicurile adresate unei terţe persoa-
ne în scopul de a lua cunoştinţă de conţinutul scrisorilor, telegramelor, coletelor, trimiterilor
poştale; ascultarea convorbirilor telefonice şi a altor mijloace legale de comunicare, fără acordul
persoanei căreia i-a fost adresată informaţia.
6. Deschiderea plicurilor, telegramelor, coletelor fără adresă nu se califică drept faptă ili-
cită, fiindcă acţiunea nu conţine elementul material al infracţiunii.
7. Pentru a fi calificată ca atare, deschiderea plicurilor, telegramelor, coletelor trebuie să
se facă în mod neautorizat.
8. Părinţii, tutorii, educatorii şi alte persoane implicate în actul de educaţie a minorilor nu
comit infracţiunea analizată în cazul în care au convingerea că scrisorile adresate minorilor pot
influenţa negativ creşterea lor morală şi afectivă.
9. Noţiunea de alte trimiteri poştale cuprinde informaţiile recepţionate de persoană prin
radiograme, banderole, containere poştale, mandate poştale, comunicări prin fax, poştă electro-
nică.
10. Sintagma folosirea situaţiei de serviciu desemnează acţiunile de violare a secretului
corespondenţei de către o persoană cu funcţie de răspundere sau de către lucrătorii poştei, ai ser-
viciilor de telecomunicaţie, ai celor de asigurare a mesageriei prin internet etc.
Comentariu 349
11. Conţinutul sintagmei prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru ob-
ţinerea ascunsă a informaţiei înglobează ideea de folosire ilicită, fără consimţământul persoanei
respective, a uneltelor, maşinilor, aparatelor pentru asigurarea procesului de interceptare şi des-
cifrare a informaţiei cuprinse în mesajele persoanei.
12. Sintagma în interesul semnifică preocuparea de a obţine un avantaj într-o acţiune.
Agravanta în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale presupune
că de rezultatul faptei comise se vor bucura fie grupul criminal, fie organizaţia criminală.
13. În cazul în care corespondenţa nu a plecat de la expeditor sau a ajuns deja la destinatar
şi s-a produs ingerinţa organelor statale în acest drept, infracţiunea e raportată la nerespectarea
vieţii private, dar nu la încălcarea secretului corespondenţei (A.D.v.Ţările de Jos).
14. CEDO a decis că atunci când o comunicare între doi membri ai aceleiaşi familii este
interceptată, ne aflăm în faţa unei duble ingerinţe: atât în privinţa dreptului la viaţa de familie,
cât şi în privinţa dreptului la corespondenţă (Mazurek v.Franţa).
15. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin vinovăţie exprimată în formă de in-
tenţie directă sau indirectă. Făptuitorul conştientizează că prin violarea dreptului la secretul co-
respondenţei el încalcă posibilitatea altei persoane de a primi mesajul respectiv, prevede urmări-
le prejudiciabile pe care le doreşte sau le admite.
16. Subiect al infracţiunii poare fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani. În unele cazuri subiectul este unul special – cu folosirea funcţiei pe care o deţine.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Cauza CEDO Ostrovar v.Moldova: „Curtea
conchide că articolul 18 al Legii cu privire la arestarea preventivă nu indică, cu o claritate rezo-
nabilă, scopul şi modalitatea de exercitare a discreţiei acordate autorităţilor publice cu privire la
restricţiile la corespondenţa deţinuţilor. Rezultă că ingerinţa invocată nu a fost „prevăzută de
lege” în sensul articolului 8. Prin urmare, Curtea constată că a existat o violare a articolului 8 al
Convenţiei în ceea ce priveşte dreptul reclamantului de a coresponda cu mama sa”// www.coe.int
şi www.lhr.md
CEDO, Hotărârea Ciorap v.Moldova: „Deschiderea corespondenţei reclamantului fără au-
torizarea unei instanţe judecătoreşti a fost efectuată cu încălcarea legislaţiei şi, prin urmare, nu a
fost „prevăzută de lege”, în sensul articolului 8 al Convenţiei. În lumina acestei constatări, Cur-
tea nu consideră necesar să verifice dacă ingerinţa a fost necesară într-o societate democratică.
Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 8 al Convenţiei în ceea ce priveşte cenzurarea co-
respondenţei reclamantului”//www.coe.int şi www.lhr.md
ARTICOLUL 179. VIOLAREA DE DOMICILIU

(1) Pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără
consimţământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cerce-
tările ilegale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă ne-
remunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,

1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la invio-

labilitatea domiciliului garantată de CRM.
2. Dreptul la domiciliu priveşte siguranţa şi bunăstarea persoanei (Gillow v.Regatul Unit).
3. Noţiunea de domiciliu desemnează locul în care persoana îşi are locuinţa stabilă, sta-
tornică sau principală, iar noţiunea de reşedinţă indică atât sediul unei autorităţi sau al unei per-
soane oficiale, cât şi al unei persoane fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care aceasta se
află temporar sau permanent.
4. CEDO a extins noţiunea de domiciliu şi asupra dreptului persoanei la respect al sediu-
lui său social, al agenţiilor sale sau al localurilor sale profesionale (Societatea Colas Est
v.Franţa).
5. Incriminând violarea de domiciliu, legiuitorul a asigurat, şi pe această cale, realizarea
dreptului persoanei la respect social şi la desfăşurarea vieţii personale la proprie dorinţă, fără
amestecul abuziv al reprezentanţilor organelor de stat sau al altor persoane.
6. Noţiunea de violare de domiciliu se conţine în textul legii (alin.(1) art.179 CP) şi pre-
supune pătrunderea şi rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără con-
simţământul acesteia ori refuzul de a le părăsi, la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările
ilegale.
7. Legea naţională nu consideră violare de domiciliu cazurile în care imixtiunea în viaţa
privată a persoanei prin violarea de domiciliu sau reşedinţă se face:
 pentru executarea unui mandat de arest sau a unei hotărâri judecătoreşti;
 pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile
unei persoane;
 pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
8. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau
prin rămânere ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei.
9. Acţiunea de pătrundere presupune violarea spaţiului locativ, intrarea ilegală a făptuito-
rului în domiciliul sau în reşedinţa persoanei.
10. A rămâne înseamnă a nu părăsi locul în care se află făptuitorul.
11. Percheziţiile şi cercetările sunt ilegale în cazurile în care ele se efectuează cu încălca-
rea normelor de procedură penală: lipseşte ordonanţa motivată a organului de urmărire penală,
se efectuează în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amânare, etc.
12. Noţiunea cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei este comentată la
art.165 CP.
13. Agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu pot constitui acţiunile săvârşite:
 cu folosirea situaţiei de serviciu, adică făptuitorul realizează latura obiectivă a infrac-
ţiunii folosind abuziv drepturile cu care este învestit în virtutea funcţiei pe care o deţine;
 de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul
de la art.46, 47 CP).
14. Infracţiunea se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în
domiciliu sau în reşedinţă.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu vinovăţie manifestată prin intenţie di-
rectă. Făptuitorul este conştient de caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţă-
Comentariu 351
mântul stăpânului, în domiciliul sau în reşedinţa acestuia, încălcându-i astfel dreptul la inviola-
bilitatea domiciliului.
16. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de
16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO a decis că percheziţiile domiciliare
efectuate de agenţi vamali în cadrul urmăririi angajate pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul
vamal constituie o ingerinţă în dreptul la viţă privată în exerciţiul dreptului la domiciliu (Funke
v.Franţa).
În cauza Cipru v.Turcia, CEDO a decis că, prin refuzul autorităţilor autoproclamatei Re-
publici Turce a Ciprului de Nord de a autoriza ciprioţii greci dislocaţi să se întoarcă în căminele
lor din nordul insulei, Turcia a încălcat dispoziţiile art.8 din Convenţie privitoare protecţia vieţii
familiale şi a dreptului la domiciliu al acestor persoane.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 11.03.2008. Infracţiune consu-
mată. „Inculpatul T.I., la 05.05.2007, în jurul orelor 21.00-22.00, a pătruns forţat şi a rămas la
domiciliul lui O.A. din str.Eliberării 132, or.Orhei, fără consimţământul acestuia, apoi la cererea
lui O.A. a refuzat să părăsească locuinţa, aplicând violenţă manifestată prin aplicarea a două lo-
vituri cu pumnii pe spatele lui O.A., provocându-i dureri fizice, după care intenţionat cu un to-
por, a tăiat cablul de la telefonul fix ce aparţine ultimului, ca acesta să nu poată suna la poliţie”

INTENŢIONATĂ A LEGISLAŢIEI PRIVIND ACCESUL LA INFORMAŢIE
Încălcarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii legale
de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în
proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat
informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia medi-
ului,
se pedepseşte cu amendă de la 150 la 300 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până
la 3 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la asigura-

rea şi realizarea dreptului constituţional de acces la informaţie (art.36 CRM).
2. Accesul la informaţiile oficiale constituie un drept fundamental al persoanei de a fi in-
format, o modalitate de control asupra activităţii autorităţilor/instituţiilor publice, gestionării ba-
nilor publici, de stimulare a formării opiniilor şi participării active a populaţiei la procesul de
luare a deciziilor în spirit democratic.
3. Dreptul de acces liber la informaţiile oficiale constituie o varietate specifică a dreptului
la petiţionare, fapt ce rezultă din dispoziţiile art.8 alin.(4) din Legea cu privire la petiţionare.
4. Dreptul la informaţie nu poate fi îngrădit decât în cazurile în care informaţiile prejudi-
ciază protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională.
5. Art.180 stabileşte răspunderea penală pentru încălcarea intenţionată a legislaţiei privind
accesul la informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la pro-
tecţia mediului. Faptele penale cu referire la ocrotirea sănătăţii populaţiei sunt incriminate de
Cap.VIII al CP.
6. Posesorii de informaţie oficială sunt obligaţi să asigure informarea activă, corectă şi la

timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public, să garanteze accesul liber la informaţie
etc. (art.11 al Legii cu privire la informaţie).
7. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni ce conduc la în-
călcarea legislaţiei de către o persoană cu funcţii de răspundere, care cauzează daune în proporţii
considerabile solicitantului de informaţie.
8. Pentru a elucida noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere a se vedea comentariul
de la art.123 CP.
9. Noţiunea de daune în proporţii considerabile este elucidată în comentariul de la
art.126 CP.
10. Sintagma informaţii oficiale include toate informaţiile aflate în posesia şi la dispoziţia
furnizorilor de informaţii, care au fost elaborate, selectate, prelucrate, sistematizate şi/sau adop-
tate de organe ori persoane oficiale sau puse la dispoziţia lor în condiţiile legii de către alţi subi-
ecţi de drept.
11. Sensul sintagmei informaţie referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei include orice
informaţie scrisă, audiovizuală, electronică sau în oricare altă formă materială privind sistemul
de ocrotire a sănătăţii şi al unităţilor curativ-profilactice, sanitaro-profilactice, sanitaro-
antiepidemice, farmaceutice şi de altă natură, privind responsabilitatea autorităţilor administraţi-
ei publice centrale şi locale, unităţilor economice şi a factorilor de decizie pentru promovarea
politicii statului în domeniul asigurării sănătăţii populaţiei; privind responsabilitatea organelor şi
unităţilor medico-sanitare pentru accesibilitatea, oportunitatea, calitatea şi volumul prestaţiilor
medico-sanitare, pentru calitatea pregătirii profesionale şi perfecţionarea calificării personalului
medico-sanitar şi farmaceutic; privind apărarea drepturilor personalului medico-sanitar şi con-
trolul asupra exercitării obligaţiunilor lui profesionale; privind orientarea profilactică a asigurării
sănătăţii populaţiei în toate sferele de activitate vitală; privind diversitatea formelor de asistenţă
medicală (de stat, prin asigurare, privată); garantarea de stat în apărarea intereselor populaţiei în
domeniul ocrotirii sănătăţii prin sistemul asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, acordarea
de asistenţă medicală primară de către medicii de familie, de asistenţă medicală urgentă la etapa
prespitalicească, de asistenţă medicală spitalicească, în limitele şi în volumul stabilit etc.
12. Prin informaţie referitoare la securitatea publică se înţelege orice tip de informaţie
despre eficacitatea legislaţiei penale, starea criminalităţii în societate, a politicii penale a statului,
respectarea drepturilor şi libertăţilor omului etc.
13. Sintagma informaţie referitoare la protecţia mediului înseamnă orice informaţie scri-
să, audiovizuală, electronică sau în oricare altă formă materială privind:
 starea elementelor mediului: aerul şi atmosfera, apa, solul, pământul, landşaftul şi obi-
ectele naturii, diversitatea biologică şi componentele ei, inclusiv organismele genetic modificate,
precum şi interacţiunea dintre aceste elemente;
 substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia, precum şi acţiunile sau măsurile, inclusiv ce-
le administrative, acordurile privind mediul ambiant ori politica, legislaţia, planurile şi progra-
mele, care influenţează ori sunt capabile să influenţeze elementele mediului, precum şi analiza
cheltuielilor, a rezultatelor, altă analiză economică şi ipoteze aplicate la adoptarea deciziilor în
probleme de mediu;
 starea sănătăţii şi a securităţii oamenilor, condiţiile lor de viaţă, starea obiectelor de
menire culturală, a clădirilor şi construcţiilor în măsura în care asupra lor influenţează ori poate
influenta direct ori indirect starea elementelor de mediu.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu vinovăţie exprimată prin intenţie direc-
tă. Făptuitorul îşi dă seama că încalcă legislaţia privind accesul la informaţie, a prevăzut şi a do-
Comentariu 353
rit provocarea daunelor în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
solicitantului de informaţie.
15. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă (furnizor de informaţii şi
solicitant al informaţiei), care a împlinit vârsta de 16 ani şi deţine o funcţie de răspundere.
ARTICOLUL 181. ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERE

A DREPTULUI ELECTORAL SAU A ACTIVITĂŢII ORGANELOR ELECTORALE
Împiedicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau împiedica-
rea activităţii organelor electorale:
a) săvârşită prin blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi
în orice formă;
b) săvârşită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvârşită cu periclitarea vieţii persoanei;
d) însoţită de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) soldată cu alte urmări grave,
la vot şi la exprimarea liberă a acestui drept. În calitate de obiect juridic secundar pot apărea re-
laţiile sociale referitoare la realizarea dreptului la libera circulaţie (art.17 din CRM), proprietate,
sănătatea persoanei etc.
2. Nimeni nu este în drept să exercite presiuni asupra alegătorului cu scopul de a-l sili să
participe sau să nu participe la alegeri, precum şi asupra exprimării de către acesta a liberei sale
voinţe.
3. Dispoziţiile art.181 CP constituie unele dintre garanţiile de realizare a dreptului de a
participa la constituirea puterii de stat în RM – o formă de guvernare de tip reprezentativ şi în
care puterea executivă este responsabilă în faţa parlamentului ales sau a corpului electoral.
4. Latura obiectivă a infracţiunii este constituită dintr-o faptă prejudiciabilă comisă prin
una din una dintre modalităţile prevăzute de dispoziţia legii.
5. Noţiunile de drept electoral şi organe electorale sunt definite de Codul electoral. Prin
drept electoral se înţelege dreptul constituţional al cetăţenilor de a alege, de a fi aleşi şi de a-şi
exprima prin vot atitudinea privind cele mai importante domenii ale statului şi ale societăţii în
ansamblu şi/sau în problemele locale de interes naţional.
6. Prin organ electoral se înţelege o instituţie socială, colaboratorii căreia au obligaţiunea
de a organiza şi desfăşura alegerile la nivelul administraţiei publice centrale: parlament, preşe-
dinţie (CRM din 29 iulie 1994), organ al administraţiei publice locale, precum şi desfăşurarea
referendumurilor.
7. Sintagma împiedicare prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau
a activităţii organelor electorale explică acţiunile făptuitorului pe care acesta le întreprinde pen-
tru a opri, a pune piedici, a zădărnici, a bloca activitatea organelor electorale şi exprimarea drep-
tului de vot al persoanei.
8. Prin blocarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă se înţe-
lege întreprinderea diferitelor acţiuni care au drept scop stoparea funcţionării secţiilor de votare,
izolarea lor de alegători, punerea diverselor piedici, bariere în calea alegătorilor sau a membrilor
birourilor electorale, ale secţiilor de votare, consiliilor electorale de circumscripţie, Comisiei

Electorale Centrale.
9. Atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă presupune
întreprinderea de către făptuitor sau făptuitori a unor acţiuni violente, inclusiv cu aplicarea ar-
melor sau cu ameninţarea aplicării lor, care au drept scop împiedicarea exprimării dreptului
electoral al cetăţenilor.
10. Prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale se înţeleg acţiunile făp-
tuitorului care ia, intenţionat şi ilegal, urnele de vot sau documentele electorale (lista electorală,
lista de subscripţie, buletinele de vot etc.) cu scopul de a împiedica exercitarea liberă a dreptului
electoral sau a activităţii organelor electorale.
11. Noţiunea săvârşit cu periclitarea vieţii persoanei desemnează acţiunile întreprinse de
făptuitor pentru a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral şi care pun în primejdie viaţa
unei persoane.
12. Lexemul a însoţi semnifică ideea de asociere la nivelul fiinţelor sau al lucrurilor.
13. Noţiunea însoţită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost
explicată în comentariul de la art.151 CP.
14. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege survenirea consecinţelor grave
de tipul: deces al persoanei, anulare a rezultatelor alegerilor, distrugere a localurilor secţiilor de
votare etc.
15. Victimă a infracţiunii poate fi orice elector (alegător, concurent electoral, persoană de
încredere a candidatului electoral), observator, membru al organelor electorale.
16. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu vinovăţie exprimată prin intenţie di-
rectă. Făptuitorul a conştientizat caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, a prevăzut urmările
indicate în dispoziţia legii şi le-a dorit sau le-a acceptat.
17. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
ARTICOLUL 182. FALSIFICAREA REZULTATELOR VOTĂRII

Falsificarea, prin orice mijloace, a rezultatelor votării
de a alege şi de a fi ales în organele reprezentative.
2. Obiectul material este reprezentat prin procesul-verbal al organului electoral, care con-
ţine totalurile activităţii electorale sau alte acte care ar confirma falsificarea rezultatelor votării.
3. Latura obiectivă a infracţiunii include o faptă prejudiciabilă care reflectă rezultatele
falsificate ale votării alegătorilor şi se realizează prin acţiuni de falsificare, folosind orice mij-
loace, a rezultatelor votării. Pot fi falsificate procesele-verbale ale birourilor electorale ale secţii-
lor de votare, ale consiliului electoral de circumscripţie şi, respectiv, cele ale CEC care vizează:
 numărul de alegători incluşi în listele electorale;
 numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
 numărul de alegători care au primit buletinele de vot;
Comentariu 355
 numărul de alegători care au participat la votare;

 numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
 numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral;
 numărul total de voturi valabil exprimate;
 numărul buletinelor de vot primite de consiliul electoral de circumscripţie;
 numărul de buletine neutilizate şi anulate etc.
4. A falsifica înseamnă: a) a face un lucru să semene cu altul, cu intenţia de a măslui, a în-
şela; a contraface; b) a prezenta lucrurile altfel decât sunt ele în realitate; a denatura, a mistifica,
a plastografia semnăturile participanţilor la scrutinul electoral etc.
5. Sintagma prin orice mijloace presupune orice acţiuni de falsificare: înlocuire sau su-
plinire de liste, semnarea în liste în locul alegătorilor care nu s-au prezentat la sufragiu, înlocui-
rea buletinelor de vot cu altele pregătite anterior, schimbarea urnelor cu buletinele de vot etc.
6. Infracţiunea este consumată din momentul efectuării de înscrisuri false chiar într-un
singur buletin de vot: înscrierea unui nume fals în liste, înscrierea aceluiaşi nume în mai multe
liste, înscrierea unei singure date false în procesul-verbal etc.
7. Latura subiectivă se manifestă prin vinovăţie care ia forma intenţiei directe. Făptuitorul
conştientizează că falsifică rezultatele votării şi doreşte acest rezultat.
8. Motivele infracţiunii pot fi cele mai diferite: promovarea unui anumit candidat electo-
ral, dorinţa de a rămâne în funcţie pentru un alt mandat electoral, acţiuni de huliganism, duşmă-
nie, ura bazată pe diverse criterii: sociale, etnice, religioase etc.
9. Subiectul infracţiunii de falsificare a votării este unul special. În această calitate apar
membrii biroului electoral al secţiei de votare, membrii consiliului electoral de circumscripţie,
membrii CEC, care au atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 183. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE A MUNCII

(1) Încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securi-
tăţii, a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a pro-
vocat accidente cu oameni sau alte urmări grave,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane
1. Obiectul juridic special al infracţiunii vizează relaţiile sociale care reglementează pro-
tecţia, securitatea şi igiena muncii.
2. Noţiunea de protecţie a muncii desemnează sistemul de măsuri şi mijloace social-
economice, organizatorice, tehnice, curative şi profilactice care au drept scop asigurarea securi-
tăţii angajatului, păstrarea sănătăţii şi menţinerea capacităţii lui de muncă în procesul activităţii
profesionale.
3. În conformitate cu prevederile art.225 din CM (MO,159-162/648, 29.07.2003), angaja-
torul are următoarele obligaţii în domeniul protecţiei muncii salariaţilor:
 să aprobe, în etapa de cercetare, proiectare şi executare a construcţiilor şi echipamente-

lor tehnice, de elaborare a proceselor tehnologice, soluţii conforme normelor de protecţie a
muncii, aplicarea cărora ar elimina riscurile de accidentare a salariaţilor şi de contractare a boli-
lor profesionale;
 să activeze numai în temeiul autorizaţiei de funcţionare din punctul de vedere al pro-
tecţiei muncii, iar în cazul lansării în producţie a echipamentelor tehnice, a echipamentului indi-
vidual de protecţie şi de lucru – şi în temeiul avizului corespunzător, documente eliberate de or-
ganele abilitate, precum şi să menţină condiţiile pentru care au fost obţinute acestea şi să solicite
revizuirea documentelor menţionate în cazul schimbării condiţiilor iniţiale;
 să asigure evaluarea factorilor de risc la locurile de muncă;
 să asigure elaborarea şi realizarea planului anual privind măsurile de protecţie a muncii
în unitate;
 să asigure informarea fiecărui salariat asupra riscurilor la care acesta este expus în des-
făşurarea activităţii sale la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor preventive necesare;
 să elaboreze şi să aprobe, de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor, instrucţiuni cu
privire la protecţia muncii, corespunzătoare condiţiilor în care se desfăşoară activitatea la locuri-
le de muncă;
 să asigure dotarea salariaţilor cu echipament individual de protecţie şi de lucru, precum
şi păstrarea, întreţinerea, repararea, curăţarea şi dezintoxicarea acestuia;
 să asigure buna funcţionare a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de
măsură şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor no-
cive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
 să asigure fiecare salariat contra accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
4. Latura obiectivă a infracţiunii include o faptă prejudiciabilă care rezidă în acţiunea sau
inacţiunea de încălcare a regulilor de securitate tehnică sau/şi igienă a muncii sau a altor reguli
de ocrotire a muncii; art.183 CP prevede responsabilitatea penală în cazurile în care încălcarea
regulilor de protecţie a muncii a provocat accidente de oameni, alte urmări grave sau decesul
unei persoane din imprudenţă. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar să fie
stabilită legătura cauzală între încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi urmările care au sur-
venit.
5. Norma dispoziţiei art.183 CP este de blanchetă. Întrucât legile, standardele, normele,
regulile, instrucţiunile de protecţie a muncii sunt obligatorii pentru toate organele de stat şi cele
economice, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, toate persoanele oficiale şi pentru toţi anga-
jaţii, în fiecare caz concret este necesar s fie stabilite care prevederi ale acestor acte au fost în-
călcate.
6. Accidentele se clasifică în accidente individuale (în urma cărora este afectat un singur
salariat) şi accidente colective (în urma cărora sunt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din
aceeaşi cauză, minimum doi salariaţi).
7. În legislaţia muncii este folosită şi noţiunea de accident de muncă, prin care se înţelege
un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psiho-
logic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de
insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire,
stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant,
sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea tempo-
rară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:
 în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau a obligaţiilor de serviciu;
 înainte de începerea sau după încetarea lucrului, când salariatul se deplasează de la in-
trarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei până la locul de muncă şi invers, îşi
Comentariu 357
schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers,

preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;
 în timpul pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său
de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
 în timpul deplasării de la domiciliu spre locul de muncă şi invers, cu transportul oferit
de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de
transport;
 în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, până la locul de mun-
că, organizat în afara teritoriului unităţii, sau până la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea
unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul
stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
 în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de
unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;
 în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea
unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la lite-
rele a), b), с), d) şi f) ale art.225 din CM;
 în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat
între angajator şi instituţia de învăţământ, între angajator, elevi şi studenţi (p.3 al Regulamentu-
lui privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG RM nr.1361 din
22.12.2005).
8. Prin alte urmări grave se înţeleg consecinţele survenite de pe urma încălcării regulilor
de protecţie a muncii, care i-au cauzat angajatului, din imprudenţă, o vătămare gravă integrităţii
corporale sau sănătăţii, survenirea bolilor profesionale etc.
9. Alin.(2) art.183 CP prevede în calitate de urmare provocarea din imprudenţă a decesu-
lui unei persoane (a se vedea comentariul de la art.149 CP).
10. Noţiunile de persoană cu funcţii de răspundere şi persoană care gestionează o organi-
zaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt explicate în comentariile de la
art.123 şi 124 CP.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin impru-
denţă sub formă de neglijenţă criminală sau încredere exagerată în evitarea consecinţelor.
12. Subiectul infracţiunii este unul special: orice persoană responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani şi deţine o funcţie de răspundere sau care gestionează o organizaţie comercială, ob-
ştească ori de alt profil.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 20 noiembrie 2007. Lipsa com-
ponenţei de infracţiune: „Prin sentinţa Judecătoriei Teleneşti din 10 iulie 2006, M.A. a fost
achitat de sub învinuirea de comitere a infracţiunii prevăzute de art.183 alin.(1) CP. A.M. a fost
învinuit de fapta că, îndeplinind funcţia de preşedinte al S.A. „Constructorul" din or. Teleneşti,
fiind persoană cu funcţii de răspundere şi responsabil de securitatea muncii, a permis efectuarea
lucrărilor de chituire a peretelui clădirii şcolii din s. Prepeliţa, raionul Sângerei, în loc de pe
schele, de pe o platformă agăţată de cârligul unei macarale, încâlcind regulile de securitate a
muncii, iar drept rezultat, salariata C.N. a căzut jos de la înălţime, fiindu-i cauzate vătămări cor-
porale medii, cu dereglarea sănătăţii de lungă durată.
Verificând argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul penal lăr-
git consideră că recursul necesită a fi respins ca inadmisibil, din următoarele considerente: atât
instanţa de fond cât şi cea de apel, examinând sub aspectul pertinenţei şi concludenţei, ansam-
blul probelor administrate la dosar, corect au constatat starea de fapt statuată în cauză, stabilind
argumentat că M.A. nu este vinovat de producerea accidentului de muncă.
Acesta, în calitatea sa de conducător al întreprinderii, a luat toate măsurile necesare, în

limitele competenţei, pentru organizarea lucrărilor şi asigurarea securităţii muncii la şantier şi, în
condiţiile cazului dat nu poate răspunde penal pentru acţiunile spontane ale angajaţilor între-
prinderii, care au fost comise în condiţiile când existau posibilităţi alternative ale acestor acţiuni,
în limitele regulilor de protecţie a muncii, ceea ce argumentat a fost constatat de instanţele de
judecată ierarhic inferioare” (Decizia 1ra-1159/07).
ARTICOLUL 184. VIOLAREA DREPTULUI LA LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR

(1) Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării
mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării
cetăţenilor la acestea fie prin constrângerea lor la participare:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
a) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au fost
special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la realiza-

rea dreptului cu privire la libertatea întrunirilor. În anumite condiţii pot fi lezate relaţiile sociale
cu privire la libertatea psihică, la viaţă, sănătate sau proprietate, desfăşurarea normală a activită-
ţii instituţiilor, organizaţiilor, întreprinderilor, transportului etc.
2. Prin întrunire se înţelege o prezenţă temporară şi intenţionată a unui grup de persoane,
aflate împreună cu scopul exprimării unor idei sau atitudini.
3. Latura obiectivă a infracţiunii include o faptă prejudiciabilă care se realizează prin ur-
mătoarele modalităţi:
 prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, proce-
siunii, întrunirilor;
 prin împiedicarea participării cetăţenilor la aceste întruniri;
 prin constrângerea cetăţenilor privind participarea la întruniri.
4. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiu-
nii, întrunirilor ori a participării cetăţenilor la acestea poate să fie realizată prin acţiuni sau
inacţiuni şi poate să se manifeste, de exemplu, prin interzicerea de către persoana cu funcţii de
răspundere, prin realizarea unor activităţi nominalizate, prin darea de indicaţii de a bloca accesul
cetăţenilor, traseul sau locul în care se desfăşoară în mod legal mitingul, demonstraţia, manifes-
taţia, procesiunea etc.
5. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor sau constrângerea persoanelor la participare pot fi realizate nu numai de persoane cu
Comentariu 359
funcţii de răspundere, dar şi de orice altă persoană. Latura obiectivă a infracţiunii, în astfel de
situaţii, se realizează de către făptuitor prin aplicarea constrângerii fizice sau psihice, sau prin
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
6. Nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să asiste la o întrunire. Noţiunea de con-
strângere este comentată la art.171 CP.
7. Minorii care au împlinit vârsta de 14 ani, precum şi persoanele declarate incapabile,
pot organiza întruniri doar împreună cu o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu.
8. Pentru elucidarea noţiunii săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, a se vedea
prevederile art.123 CP. Noţiunea săvârşită de două sau mai multe persoane este explicată în
comentariul de la art.44 şi 45 CP. Pentru înţelegerea noţiunii de acţiune însoţită de violenţa ne-
periculoasă pentru viaţă sau sănătate sunt valabile comentariile de la art.165 CP.
9. Pentru elucidarea sensului agravantelor: săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obi-
ecte care au servit drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii a se vedea comentariul de la art.145 CP; pentru însoţită de violenţă pericu-
loasă pentru viaţă sau sănătate a se vedea comentariul de la art.165 CP; pentru soldată cu cau-
zarea de daune în proporţii mari a se vedea prevederile art.126 CP.
10. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege situaţia în care survin alte ur-
mări decât cele prevăzute de articolul dat, de exemplu – moartea persoanei din imprudenţă etc.
directă: făptuitorul este conştient că, împiedicând desfăşurarea mitingului, demonstraţiei, mani-
festaţiei, procesiunii sau a altor întruniri sau constrângând persoana la participarea acestora, el
întreprinde acţiuni de violare a dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor şi doreşte acest lu-
cru.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, responsabilă, cu funcţie de răspundere,
ARTICOLUL 185. ATENTAREA LA PERSOANĂ

ŞI LA DREPTURILE CETĂŢENILOR SUB FORMĂ DE PROPOVĂDUIRE A CRE-
DINŢELOR RELIGIOASE ŞI DE ÎNDEPLINIRE A RITURILOR RELIGIOASE
Organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate, desfăşura-
tă sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase,
este însoţită fie de cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la persoană sau
la drepturile acesteia, fie de instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile cetăţe-
neşti
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează

raporturile ce ţin de libertatea de conştiinţă şi de religie, garantate de Constituţia Republicii
Moldova şi de tratatele internaţionale în domeniul drepturilor omului la care Republica Moldova
este parte, precum şi de statutul juridic al cultelor religioase şi al părţilor lor componente.
2. Acest drept cuprinde libertatea cetăţeanului de a-şi schimba religia sau convingerea, de
a profesa religia sau convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin
cult, învăţământ, practici şi prin îndeplinirea ritualului.
3. Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente stabileşte inadmisibilitatea

prozelitismului abuziv, care constituie o acţiune de schimbare a convingerilor religioase ale unei
persoane sau ale unui grup de persoane prin recurgerea la mijloace violente, abuz de autoritate,
şantaj, dol, ameninţare, constrângere, ură religioasă, înşelăciune, manipulare psihologică sau
diverse tehnici subliminale.
4. Latura obiectivă a infracţiunii stabileşte responsabilitatea pentru organizarea, conduce-
rea sau participarea activă la un grup a cărui activitate atentează la persoană şi la drepturile cetă-
ţenilor sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
5. A organiza înseamnă a face ca un grup de persoane să funcţioneze şi să acţioneze sub
formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
6. A conduce înseamnă a dirija, a îndruma acest grup de persoane pentru a atinge scopul
scontat.
7. Prin sintagma a participa activ se înţelege activitatea unei persoane care realizează
nemijlocit planul de acţiuni al grupului.
8. Prin sintagma cauzare de daune sănătăţii se înţelege pricinuirea intenţionată a vătămă-
rilor uşoare, medii, grave integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
9. Noţiunea de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia include celelalte vio-
lări ale drepturilor persoanei prevăzute de Constituţie sau de alte legi, de exemplu – atentatele
asupra averii persoanei, dreptului la muncă, inviolabilităţii domiciliului etc.
10. Prin sintagma instigare a cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti
se înţelege activitatea de aţâţare, provocare a cetăţenilor pentru ca aceştia să-şi manifeste refuzul
de a-şi îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti (de exemplu, a nu participa la alegeri, a nu fi încorporat
în forţele militare, a nu se trata la medic, a interzice copiilor frecventarea şcolii etc.).
11. Latura subiectivă a infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie
directă. Făptuitorul conştientizează că atentează la persoană şi la drepturile ei sub formă de pro-
povăduire a credinţelor religioase şi doreşte consecinţele indicate de lege.
12. Infracţiunea se consideră consumată din momentul producerii:
 daunelor sănătăţii oamenilor,
 suferinţelor fizice sau psihice persoanelor,
 violării unui drept subiectiv al persoanei,
 determinării persoanelor să nu-şi execute obligaţiile subiective etc.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vâr-
sta de 16 ani.

DREPTULUI DE AUTOR ŞI A DREPTURILOR CONEXE
(1) Însuşirea dreptului la paternitate (plagiatul) sau altă violare a dreptului de autor
şi/sau a drepturilor conexe, dacă valoarea drepturilor violate sau valoarea exemplarului licen-
ţiat de operă, de program de computer, de bază de date, de interpretare, de fonogramă, de emi-
siune, care formează obiectul dreptului de autor sau al drepturilor conexe, este de proporţii
mari, aceasta fiind săvârşită prin:
a) reproducerea integrală sau parţială, modificarea sub orice formă a obiectului protejat
de dreptul de autor sau de drepturile conexe;
b) comercializarea, închirierea, importarea, exportarea, transportarea, depozitarea sau
publicarea obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe;
Comentariu 361
c) comunicarea publică a unei opere cinematografice sau a unei opere audiovizuale pe

cale radioelectrică sau prin cablu în regim interactiv, inclusiv prin Internet ori prin alt proce-
deu similar;
d) demonstrarea publică a originalului sau a unui exemplar de operă;
e) interpretarea publică a operei sau a fonogramei;
f) transmiterea simultană sau retransmiterea operei, fonogramei, interpretării sau emisiu-
nii pe cale radioelectrică sau prin cablu, prin alt procedeu similar ori în localurile unde intra-
rea este cu plată;
g) fixarea pe suport material a operei audiovizuale, emisiunii sau interpretării în săli de
concerte, cinematografe, precum şi în alt loc public, fără acordul titularului de drepturi asupra
operei, emisiunii sau interpretării;
h) permiterea accesului public la bazele de date din computer care conţin sau constituie
opere protejate de dreptul de autor;
i) traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea sau transformarea operei, precum şi pre-
lucrarea, aranjamentul acesteia,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 2000 la 4000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exer-
cita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
(2) Comercializarea, închirierea sau schimbul de exemplare de opere sau de fonograme
cu violarea drepturilor de autor şi/sau a drepturilor conexe prin anunţuri publice, prin mijloace
electronice de comunicare sau prin expunere publică a cataloagelor cu coperte ori a copertelor
operelor sau fonogramelor, punerea cu bună ştiinţă la dispoziţie de către agenţii economici a
spaţiilor, echipamentelor, mijloacelor de transport, bunurilor sau serviciilor proprii în vederea
valorificării ilegale de către o altă persoană fizică sau juridică a operelor şi/sau a interpretări-
lor, fonogramelor, emisiunilor care formează obiectul dreptului de autor sau al drepturilor co-
nexe, precum şi refuzul de a declara provenienţa exemplarelor de opere sau de fonograme co-
mercializate, închiriate sau schimbate cu violarea drepturilor de autor şi/sau a drepturilor co-
nexe,
se pedepsesc cu amendă de la 800 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu muncă nere-
munerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, cu amendă, aplicată persoanei juridice,
de la 2000 la 4000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită acti-
vitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
(3) Comercializarea, închirierea, schimbul, transmiterea cu titlu gratuit, exportarea, de-
pozitarea sau altă valorificare a exemplarelor de opere şi/sau fonograme, de programe de com-
puter, de baze de date fără marcajele de control corespunzătoare şi fără deţinerea, la momentul
controlului, a contractelor de autor încheiate cu titularii de drepturi asupra lor, precum şi apli-
carea necorespunzătoare a marcajelor de control, altele decât pentru suporturile materiale spe-
cificate în anexele la cererea de eliberare a marcajelor sau aplicarea marcajelor de control pe
exemplarele de operă sau fonograme valorificate fără consimţământul titularului de drepturi,
dacă valoarea acestor obiecte este de proporţii mari,
(4) Eludarea mijloacelor tehnice de protecţie a dreptului de autor şi a drepturilor conexe,
precum şi înlăturarea sau schimbarea informaţiei privind administrarea drepturilor de autor şi
a drepturilor conexe, indiferent de faptul dacă au fost încălcate aceste drepturi,

(5) Marcarea, comercializarea, importarea, exportarea, transportarea sau depozitarea
ilegală a marcajelor de control, falsificarea acestora, care au cauzat daune în proporţii mari,
(6) Acţiunile prevăzute la alineatele (1), (2), (3), (4) sau (5), săvârşite:
b) de două sau mai multe persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) prin constrângere fizică sau psihică;
e) în proporţii deosebit de mari,
soare de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 8000 la
10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un ter-
men de la 1 la 5 ani sau cu lichidarea ei.
[Art.1851 introdus prin Legea nr.446-XV din 30.12.04, în vigoare 28.01.05]
1. Se consideră încălcare a drepturilor de autor şi a celor conexe orice acţiuni (sau inacţi-
uni) care sunt în contradicţie cu prevederile legale, iar exemplarele de opere sau fonograme con-
fecţionate sau difuzate cu încălcarea drepturilor de autor şi/sau conexe sunt considerate contra-
făcute. Pentru încălcarea drepturilor exclusive de autor şi celor conexe pot fi aplicate sancţiuni
de natură civilă specifice numai dreptului de autor (art.38 din Legea privind dreptul de autor şi
drepturile conexe – în continuare: Legea nr.293/1994).
2. Subiecţi ai drepturilor subiective de autor sunt persoanele fizice, prin activitatea inte-
lectuală a cărora sunt create opere literare, ştiinţifice sau artistice. Subiecţi ai drepturilor de autor
asupra operelor audiovizuale sunt persoanele indicate în art.12 (1) al Legii nr.293/1994.
3. Subiecţi ai drepturilor conexe sunt interpreţii, producătorii de fonograme şi organiza-
ţiile de difuziune. Drepturile conexe se exercită fără a prejudicia drepturile de autor.
4. Dreptul de autor în sens obiectiv sau ca instituţie juridică este un sistem de norme juri-
dice stabilite prin lege care protejează operele creaţiei intelectuale din domeniul literaturii, artei
şi ştiinţei, exprimate într-o formă obiectivă ce permite a le reproduce, atât publicate, cât şi nepu-
blicate, indiferent de forma, destinaţia şi valoarea fiecărei opere, precum şi de procedeul de re-
producere a ei.
5. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce apar în procesul de exer-
citare a drepturilor subiective de autor şi a celor conexe, precum şi în procesul de valorificare a
acestor drepturi. Obiectul material este constituit din produsele care conţin obiecte protejate de
dreptul de autor şi de drepturile conexe asupra cărora sunt îndreptate şi realizate acţiunile ilega-
le.
6. Prin noţiunea de autor urmează să se înţeleagă orice persoană fizică prin a cărei activi-
tate creatoare a apărut opera.
Comentariu 363
7. Autorul beneficiază de dreptul subiectiv exclusiv de autor asupra operei sale, acesta
rezultând din însuşi faptul creării ei (dreptul la paternitate).
8. Pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu se cer acte de înregistrare, alte pro-
ceduri speciale sau respectarea altor formalităţi.
9. Dreptul subiectiv de autor se constituie din drepturi cu caracter patrimonial (economic)
şi nepatrimonial (personal, moral).
10. Dreptul subiectiv de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra obiectului mate-
rial, în care şi-a găsit expresie opera respectivă: dacă un cumpărător al suportului material (al
cărţii sau al unui tablou) devine proprietar, faptul nu înseamnă că acesta a obţinut şi dreptul de
autor al operei exprimate pe acest suport.
11. Drepturile patrimoniale de autor şi conexe pot fi moştenite. Ordinea moştenirii dreptu-
rilor este reglementată prin normele dreptului succesoral (art.561-595 CC).
12. Dreptul de autor se extinde asupra operelor, indiferent de locul primei lor publicări, ti-
tularii dreptului de autor ai cărora sunt persoane fizice sau juridice din RM; operelor publicate
pentru prima dată în RM, indiferent de cetăţenia titularului dreptului de autor; altor opere în
corespundere cu tratatele internaţionale, la care RM este parte. Dreptul de autor se mai extinde şi
asupra soluţiilor (operelor) artistico-arhitecturale atât în ansamblu, cât şi asupra părţilor lor
componente, inclusiv asupra operelor create ca urmare a îndeplinirii unei misiuni de serviciu. De
asemenea, dreptul de autor se extinde asupra operelor literare, de artă sau ştiinţifice exprimate în
formă scrisă (manuscris, dactilografie, note muzicale etc.); orală (rostire publică, interpretare
publică etc.); audio- sau videoimprimare (mecanică, magnetică, numerică, optică etc.); de ima-
gine (desen, schiţă, tablou, plan, desen tehnic, cine-, tele-, video- sau fotocadru etc.); volumetri-
co-spaţială (sculptură, model, machetă, construcţie etc.).
13. Obiecte ale protecţiei dreptului de autor sunt: operele literare (cărţi, broşuri, articole,
programe pentru computer etc.); operele dramatice şi muzical-dramatice, scenariile, proiectele
de scenarii, libretele, sinopsisul filmului; operele muzicale cu sau fără text; operele coregrafice
şi pantomimele; operele audiovizuale (cine-, tele-, videofilme, filme cu diapozitive etc.); operele
de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică; operele de arhitectură, urbanistică şi
de artă horticolă; operele de artă aplicată; operele fotografice şi operele obţinute printr-un pro-
cedeu analogic fotografiei; hărţile, planurile, schiţele şi operele plastice referitoare la geografie,
topografie, arhitectură şi alte ştiinţe; operele derivate şi integrante (traducerile, adoptările, prelu-
crările şi orice alte prelucrări ale operelor literare, de artă, ştiinţifice, aranjamentele operelor
muzicale, precum şi enciclopediile, antologiile, culegerile, bazele de date etc.); programele pen-
tru computer etc. În aceste cazuri, protecţia dreptului de autor se extinde asupra formei de ex-
primare, şi nu asupra ideilor, proceselor, metodelor de funcţionare sau asupra concepţiilor ma-
tematice ca atare.
14. Nu constituie obiect al dreptului de autor: documentele oficiale (legile, hotărârile jude-
cătoreşti, alte documente), precum şi traducerea lor oficială; simbolurile şi semnele statului
(drapelele, stemele, ordinele, semnele monetare etc.); expresiile folclorice; noutăţile zilei şi fap-
tele cu caracter de simplă informaţie. În acelaşi timp, folclorul, comunicările, informaţiile etc.
selectate, prelucrate şi sistematizate în opere integrante sau derivate sunt ocrotite de Legea
nr.293/1999.
15. Obiectele dreptului de autor, reglementate prin prevederile art.4 p.1 şi 6 ale Legii pri-
vind dreptul de autor şi drepturile conexe, sunt exemplificative, iar cele reglementate de art.6 al
aceleiaşi legi sunt şi nonexhaustive. În lista acestora şi admite extinderea dreptului de autor asu-
pra unor creaţii de tipul interviurilor, scrisorilor la redacţie, rapoartelor analitice etc.
16. Documentele oficiale (legile, hotărârile judecătoreşti, alte documente), precum şi tra-
ducerea lor oficială; simbolurile şi semnele statului (drapelele, stemele, ordinele, semnele mone-
tare etc.); expresiile folclorice; noutăţile zilei şi faptele cu caracter de simplă informaţie nu con-
stituie obiecte ale dreptului de autor.
17. Faptul de nerespectare a unor norme juridice ce nu ţin de domeniul dreptului de autor
(reguli de editare, marcare a producţiei, de licenţiere a producţiei, de licenţiere a activităţii, am-
balare etc.) de către autori, producători sau alţi executori tehnici nu poate constitui temei pentru
privarea autorului de drepturile sale asupra operei respective.
18. Instanţele judecătoreşti cercetează pe cale judiciară litigiile privind constatarea paterni-
tăţii şi copaternităţii; restabilirea drepturilor morale; încasarea prejudiciului cauzat; încasarea
remuneraţiei compensatorii; perceperea venitului realizat de persoana care a violat drepturile
autorului; alte litigii (art.28 CPP), când una din părţi este persoană fizică sau cererea este înain-
tată în interesul unei persoane fizice, inclusiv de către o organizaţie de administrare a drepturilor
patrimoniale pe principii colective.
19. De competenţa instanţelor judecătoreşti economice ţine soluţionarea litigiilor apărute
în urma încălcării prevederilor legii în care părţile sunt exclusiv persoane juridice.
20. În lipsa unor înţelegeri prealabile dintre autori şi prezenţa unui litigiu, stabilirea genu-
lui, caracterului, formei creaţiei; evaluarea aportului creativ adus la opera integrantă; stabilirea
gradului de originalitate a creaţiei se efectuează în baza unor expertize de profil (literară, muzi-
cologică, artistică etc.).
21. Prin valoare a exemplarului licenţiat de operă se înţelege suma obţinută de către făp-
tuitor în urma valorificării operei cedate de autor unei alte persoane în baza licenţei.
22. Prin sintagma bază de date trebuie să se înţeleagă orice sumă de date sau de alte mate-
riale, în formă scrisă cu mâna sau prin folosirea oricăror mijloace tehnice, care reprezintă un re-
zultat al muncii creatoare.
23. Prin fonogramă legea înţelege imprimarea exclusiv sonoră a oricărei interpretări, a al-
tor sunete sau a reprezentărilor lor, cu excepţia imprimării sunetelor incluse în opera audiovizua-
lă. Exemplar de fonogramă este considerată copia fonogramei pe orice suport material, produsă
direct sau indirect din altă fonogramă şi care include toate sunetele sau o parte din sunetele im-
primate în această fonogramă.
24. Paternitatea aparţine persoanei (persoanelor), sub al cărei nume a fost publicată opera.
În primul caz avem dreptul la paternitate, iar în al doilea – dreptul la copaternitate.
25. Titularul drepturilor exclusive de autor asupra unei opere publicate sau nepublicate
poate să o înregistreze în registrele oficiale de stat în decursul duratei termenului de ocrotire a
dreptului de autor. Persoanei care şi-a înregistrat opera i se eliberează un certificat de modelul
stabilit. Certificatul respectiv nu poate servi drept prezumţie a paternităţii. În caz de litigiu, in-
stanţa judecătorească poate recunoaşte înregistrarea drept prezumţie a paternităţii, dacă nu se va
dovedi altfel.
26. Înregistrarea de stat a operelor literare, de artă şi ştiinţifice se efectuează de către o
persoană juridică specializată, constituită nemijlocit de către titularii dreptului de autor sau titu-
larii drepturilor conexe, înregistrată în conformitate cu legislaţia, a cărei activitate de administra-
re pe principii colective a drepturilor patrimoniale de autor sau conexe este exercitată în con-
formitate cu legea, în limitele împuternicirilor delegate ei de către titularii dreptului de autor sau
drepturilor conexe.
27. Drepturile patrimoniale pot fi transmise de către autori sau alţi titulari ai dreptului de
autor prin contracte de autor.
28. Autorul operei beneficiază de drepturi personale (morale):
Comentariu 365
 dreptul la paternitate presupune dreptul de a se considera autor şi de a cere de la socie-

tate o atare recunoaştere, inclusiv prin indicarea numelui său pe fiecare exemplar de operă pu-
blicată sau la interpretarea în public a operei;
 dreptul la nume, care presupune dreptul autorului de a decide cum va figura numele
său în timpul valorificării operei (numele adevărat, pseudonimul sau anonim);
 dreptul la integritatea operei, care presupune dreptul exclusiv al autorului de a interzi-
ce orice modificare a operei fără acceptul său;
 de a da publicităţii opera sa sau de a permite (interzice) publicarea ei în orice formă,
inclusiv dreptul la retragerea ei.
29. Drepturile personale (morale) ale autorului nu pot fi înstrăinate şi sunt imprescriptibile
în caz de cedare a drepturilor patrimoniale.
30. Autorului sau altui titular al dreptului de autor îi aparţine dreptul exclusiv la valorifica-
rea operei în orice formă şi prin orice procedeu. Dreptul exclusiv de valorificare a operei în-
seamnă dreptul autorului sau al altui titular al dreptului de autor de a efectua, de a permite sau de
a interzice efectuarea următoarelor acţiuni: reproducerea operei; difuzarea exemplarelor operei,
inclusiv prin comercializare, închiriere şi prin alte modalităţi; importarea exemplarelor operei
pentru difuzare, inclusiv a exemplarelor confecţionate cu permisiunea autorului sau a altui titular
al dreptului de autor; demonstrarea publică a operei; interpretarea publică a operei; comunicarea
publică a operei, inclusiv prin retransmisie; traducerea operei; prelucrarea, adaptarea, aranja-
mentul şi alte asemenea modificări ale operei; comunicarea pentru informare generală a operei
în asemenea mod ca reprezentanţii publicului, la alegerea lor personală, să poată avea acces la
operă din orice loc şi în orice timp (dreptul la comunicare publică în regim interactiv, inclusiv
prin Internet); comunicarea operei prin eter (inclusiv prin satelit) sau prin cablu.
31. Dreptul de a difuza originalul sau exemplare prin închirierea operelor audiovizuale,
programelor pentru computer, bazelor de date, a operelor fixate în fonogramă, a operelor muzi-
cale sub formă de note cu text aparţine autorului sau altui titular al dreptului de autor, indiferent
de dreptul de proprietate asupra acestor exemplare.
32. Dreptul subiectiv de autor asupra unei opere create prin munca comună a două sau mai
multe persoane aparţine coautorilor, acest fenomen având denumirea de copaternitate, indiferent
de faptul dacă această operă constituie un tot unitar sau este formată din părţi. Se consideră că o
parte componentă a operei este de sine stătătoare, dacă ea poate fi folosită în mod independent
de alte părţi ale acestei opere. Fiecare dintre coautori îşi menţine dreptul de autor asupra părţii
elaborate de el, care are caracter de sine stătător şi are dreptul să dispună de ea cum doreşte.
33. Relaţiile dintre coautori se stabilesc, de regulă, prin înţelegere între ei. În cazul în care
nu s-a procedat la atare înţelegere, dreptul de autor asupra operei îl exercită în comun toţi coau-
torii, iar remuneraţia se împarte între ei proporţional contribuţiei fiecăruia, dacă aceasta poate fi
stabilită.
34. Fără consimţământul autorului şi al altor titulari ai drepturilor patrimoniale asupra ope-
rei este interzisă nimicirea variantei definitive a acesteia.
35. Drepturile autorilor străini pot fi administrate pe teritoriul RM de către subiecţi de
drept care au statut de organizaţie de administrare colectivă a drepturilor patrimoniale, acordată
în condiţiile articolelor 35, 36 ale Legii nr.293/1994 şi au încheiat contracte directe cu titularii
de drepturi de peste hotare sau cu organisme similare de administrare colectivă a drepturilor pa-
trimoniale de peste hotare.
36. Organizaţiile menţionate eliberează beneficiarilor licenţe privind valorificarea dreptu-
rilor pe care le administrează. Aceste licenţe permit folosirea în modul indicat în ele a tuturor
operelor şi/sau obiectelor de drepturi conexe şi sunt eliberate în numele tuturor titularilor de
drepturi de autor şi conexe, inclusiv al celor care nu au transmis acestor organizaţii drepturile lor
patrimoniale (art.36 alin.(1) lit."b" al Legii nr.293/1994, acumulează şi plăteşte remuneraţia de

autor proporţional folosirii operelor respective, inclusiv titularilor de drepturi care nu i-au tran-
smis prin contract drepturile lor patrimoniale (art.36 alin.(5) al Legii nr.293/1994).
37. Organizaţiile de administrare colectivă, indiferent de statutul lor juridic, formele de
proprietate şi de administrare, nu sunt în drept să desfăşoare activităţi comerciale care nu ţin di-
rect de administrarea drepturilor sau să valorifice operele şi obiectele drepturilor conexe încre-
dinţate pentru administrare.
38. Contractul constituie baza juridică pentru valorificarea operei autorului de către alte
persoane fără a o schimba sau într-o formă modificată, precum şi în traducere, cu excepţia cazu-
rilor prevăzute de articolele 20-23 ale Legii nr.293/1994.
39. Transmiterea drepturilor patrimoniale se efectuează în baza contractului de licenţă în-
cheiat între autor sau un alt titular al acestor drepturi (licenţiar) sau o altă persoană (licenţiat).
Contractele de licenţă sunt de două feluri: de licenţă exclusivă şi de licenţă neexclusivă. Prin
noţiunea de licenţă exclusivă se înţelege transmiterea drepturilor de valorificare a operelor într-
un anumit mod şi în limitele stabilite de contract numai persoanei căreia i se transmit aceste
drepturi şi care învesteşte această persoană cu dreptul de a permite sau a interzice altor persoane
valorificarea operei în mod similar. Prin noţiunea de licenţă neexclusivă se subînţelege permisi-
unea acordată unui beneficiar de a valorifica opera în aceeaşi măsură ca şi altei (altor) persoane
căreia i s-a acordat dreptul de valorificare a aceleiaşi opere în acelaşi mod. Licenţa se consideră
neexclusivă dacă contractul nu prevede altfel.
40. Folosirea operelor autorului fără a încheia contract cu autorul sau fără a deţine licenţa
organizaţiei care îi administrează drepturile constituie o încălcare - cadru care deja este un temei
suficient de tragere la răspundere administrativă sau penală (art.512 Cod cu privire la contraven-
ţiile administrative, art.1411 CP ), după caz. Concomitent, această încălcare de obicei cumulează
cu încălcarea unui sau a câtorva drepturi patrimoniale prevăzute în articolele 10, 27 - 29 ale Le-
gii nr.293/1994.
41. Latura obiectivă a infracţiunii de încălcare a dreptului subiectiv de autor şi a drepturi-
lor conexe se constituie din efectuarea fără acordul titularilor drepturilor subiective de autor sau
ai drepturilor subiective conexe a acţiunilor prevăzute la alin.(1) – (6) ale art.1851, având carac-
terele prevăzute la alin.(1) al aceluiaşi articol (art.9 (1), art.10 (1)-(4), art.27 (1)-(3), art.28 (1)-
(4), art.29 din Legea nr.293/1994).
42. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi:
a) Reproducerea integrală sau parţială, modificarea sub orice formă a obiectului protejat
de dreptul de autor sau de drepturile conexe. A reproduce înseamnă a reda cu exactitate ceea ce
este scris, ceea ce a spus sau a făcut cineva. Legea explică sensul lexemului reproducere astfel:
realizarea unuia sau a câtorva exemplare ale operei sau fonogramei în orice formă materială, in-
clusiv audio- şi videoimprimare; imprimarea operei sau a fonogramei pentru păstrarea ei tempo-
rară sau permanentă sub formă electronică (inclusiv numerică), optică sau într-o altă formă lizi-
bilă de maşină. În acelaşi timp, legea stabileşte sintagma reproducere reprografică, fapt care
înseamnă o reproducere în facsimil a originalului operei scrise sau grafice în dimensiune natura-
lă, mărită sau micşorată prin metoda copierii fotografice sau cu alte mijloace tehnice, altele de-
cât cele de editare, cu precizarea că imprimarea sub formă electronică (inclusiv numerică), opti-
că sau într-o altă formă lizibilă de maşină nu constituie o reproducere reprografică.
Se permite reproducerea reprografică nonprofitabilă, fără consimţământul autorului sau al
altui titular al dreptului de autor şi fără plata remuneraţiei de autor, dar cu indicarea obligatorie a
numelui autorului, a cărui operă este valorificată, şi a sursei de împrumut, în anumite cazuri şi în
volumul determinat de scopul urmărit:
Comentariu 367
 de către biblioteci sau arhive într-un singur exemplar al operei publicate legal - pentru
a înlocui un exemplar pierdut, distrus sau devenit inutilizabil, pentru a oferi altor biblioteci sau
arhive analoage exemplare ale operelor pentru înlocuirea operelor pierdute, distruse sau devenite
inutilizabile din fondurile acestora, dacă obţinerea pe cale obişnuită a unor astfel de exemplare
nu este posibilă;
 de către biblioteci sau arhive într-un singur exemplar articole aparte şi alte opere cu
volum mic sau extrase scurte din opere scrise publicate legal (cu excepţia programelor pentru
computer) - în scopuri didactice, ştiinţifice sau personale, la cererea persoanelor fizice;
 de către instituţii de învăţământ articole aparte şi alte opere cu volum mic sau extrase
scurte din opere scrise publicate legal (cu excepţia programelor pentru computer) - în scopuri de
studiu.
A reproduce integral obiectul protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe în-
seamnă a reda cu exactitate şi în totalitate ceea ce este scris, ceea ce a spus sau a făcut autorul.
A reproduce parţial obiectul protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe înseam-
nă a reda cu exactitate parţială (aproximativă) ceea ce este scris, ceea ce a spus sau a făcut cine-
va. A modifica sub orice formă obiectul protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe
înseamnă a interveni sub orice formă în varianta autorului, schimbându-i astfel forma sau conţi-
nutul.
b) Comercializarea, închirierea, importarea, exportarea, transportarea, depozitarea sau
publicarea obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe. Prin comercializare
a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe se înţelege faptul de a pune în
comerţ sau de a face obiect de comerţ obiectul protejat de dreptul de autor sau de drepturile co-
nexe.
Prin lexemul închiriere a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe
urmează să se înţeleagă faptul de a da sau a lua în folosinţă temporară, în schimbul unei plăţi,
obiectul respectiv. În cazul nostru, sensul acestui lexem e cel de transmitere a dreptului de pose-
siune şi folosinţă a originalului sau a exemplarului operei sau a fonogramei pe un anumit ter-
men, în scopul obţinerii de profit direct sau indirect.
Prin importare a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe se înţele-
ge faptul de a aduce, prin cumpărare sau prin schimb, în ţara proprie obiectul protejat.
Prin exportare se înţelege o operaţie cu caracter comercial prin care o parte din bunurile
produse, prelucrate, completate sau reparate într-o ţară se vând pe piaţa altor ţări. Prin exportare
a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe se va înţelege scoaterea din
ţara de origine a autorului a obiectului protejat de lege.
Prin transportare a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe se în-
ţelege faptul de a deplasa (cu un vehicul) sau în alt mod obiectul respectiv dintr-un loc în altul, a
purta, a căra, a duce.
Prin depozitare a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe se înţe-
lege faptul de a pune obiectul respectiv la loc sigur, a-l încredinţa cuiva spre păstrare.
Prin publicare a obiectului protejat de dreptul de autor sau de drepturile conexe se înţele-
ge editarea sau aducerea la cunoştinţa publicului în alt mod a operelor sau fonogramelor fără
consimţământul autorului sau al altui titular al dreptului de autor şi al drepturilor conexe, într-un
număr suficient pentru a satisface cerinţele publicului; prin publicare se subînţelege de aseme-
nea deschiderea accesului legal la operă sau fonogramă prin sistemele electronice de informare.
c) Comunicarea publică a unei opere cinematografice sau a unei opere audiovizuale pe
cale radioelectrică sau prin cablu în regim interactiv, inclusiv prin Internet ori prin alt proce-
deu similar fără acordul autorului sau al altui titular. Este o modalitate de realizare a laturii obi-
ective a infracţiunii prin care făptuitorul urmăreşte ideea de însuşire a dreptului de paternitate a
operei cinematografice.
 Prin comunicare publică se înţelege o comunicare pentru informare generală pe cale
radioelectrică (inclusiv prin satelit), prin cablu sau într-o altă modalitate a imaginilor şi (sau) a
sunetelor operelor, interpretărilor, fonogramelor, emisiunilor organizaţiilor de difuziune, astfel
încât ele să poată fi recepţionate de persoane care nu fac parte din cercul obişnuit al familiei sau
al cunoscuţilor apropiaţi ai familiei, la distanţe la care fără o astfel de comunicare a imaginilor
sau sunetelor acestea nu ar putea fi sesizate în aceste locuri.
 Comunicarea semnalelor codificate reprezintă o comunicare prin eter în cazul în care
mijloacele decodificatoare sunt oferite publicului de către organizaţia de difuziune prin eter sau
cu consimţământul acesteia. De asemenea, se referă la comunicarea publică a operei şi valorifi-
carea acesteia prin publicare (apariţie), demonstrare publică, interpretare publică, imprimare,
închiriere, reproducere, emisie, retransmisie sau alte acţiuni privind utilizarea sub orice formă şi
în orice mod a obiectelor dreptului de autor şi drepturilor conexe, precum şi a expresiilor folclo-
rice.
d) Demonstrarea publică a originalului sau a unui exemplar de operă fără acceptul auto-
rului cade sub incidenţa legii penale. Prin demonstrare publică se înţelege demonstrarea origina-
lului sau a unui exemplar al operei, interpretării, emisiunii organizaţiei de difuziune nemijlocit
sau pe ecran cu ajutorul peliculei, diapozitivului, cadrului ori prin alte dispozitive sau procedee
(exceptând comunicarea lor pe cale radioelectrică sau prin cablu), astfel încât ele să poată fi re-
cepţionate de persoane care nu fac parte din cercul obişnuit al familiei sau al cunoscuţilor apro-
priaţi ai familiei; demonstrare publică a operei audiovizuale se consideră demonstrarea neconse-
cutivă a unor imagini ale ei.
e) Interpretarea publică a operei sau a fonogramei fără acceptul autorului se pedepseşte
de lege. Prin interpretare publică în sensul prezentei legi se înţelege faptul de a reda prin mij-
loace adecvate conţinutul unei opere străine (muzicale, dramatice, literare) în faţa unui public,
fără permisul autorului.
f) Transmiterea simultană sau retransmiterea operei, fonogramei, interpretării sau emisi-
unii pe cale radioelectrică sau prin cablu, prin alt procedeu similar ori în localurile unde intra-
rea este cu plată fără învoirea autorului este o altă modalitate de însuşire a paternităţii operei
străine. Prin retransmisie a operei (...) se înţelege difuzarea simultană pe cale radioelectrică
(prin cablu) a emisiunilor unei organizaţii de difuziune, efectuată de o altă organizaţie de difuzi-
une.
g) Acţiunile de fixare pe suport material a operei audiovizuale, emisiunii sau interpretării
în săli de concerte, cinematografe, precum şi în alt loc public, fără acordul titularului de drep-
turi asupra operei, emisiunii sau interpretării sunt calificate drept încălcări ale legii penale.
h) Acţiunile de permitere a accesului public la bazele de date din computer care conţin
sau constituie opere protejate de dreptul de autor constituie o modalitate de însuşire a paternită-
ţii operei. Prin program de computer se înţelege totalitatea instrucţiunilor şi dispoziţiilor (ordine-
lor) exprimate prin cuvinte, coduri, scheme care, fiind redate într-o formă lizibilă de maşină, pu-
ne în funcţiune computerul pentru a atinge un anumit scop sau rezultat. Programul de computer
include atât materiale prealabile, obţinute în procesul de creaţie, cât şi reprezentările audiovizua-
le nou-create.
i) Traducerea, publicarea în culegeri, adaptarea sau transformarea operei, precum şi pre-
lucrarea, aranjamentul acesteia, fără permisul şi acceptul autorului cade sub incidenţa alin.(1)
al legii comentate, cu sancţiunile de rigoare.
Alin.(2)-(6) ale art.1851 stipulează modalităţile de încălcare şi formele de sancţionare a
acestor încălcări ale drepturilor de autor şi ale drepturilor conexe realizate prin:
Comentariu 369
Comercializare, închiriere sau schimb de exemplare de opere sau fonograme, toate aces-
tea efectuate prin anunţuri publice, prin mijloace electronice de comunicare sau prin expunere
publică a cataloagelor cu coperte ori a copertelor operelor sau fonogramelor; punere cu bună
ştiinţă la dispoziţie de către agenţii economici a spaţiilor, echipamentelor, mijloacelor de tran-
sport, bunurilor sau serviciilor proprii în vederea valorificării ilegale de către o altă persoană
fizică sau juridică a operelor şi/sau a interpretărilor, fonogramelor, emisiunilor care formează
obiectul dreptului de autor sau al drepturilor conexe şi prin refuz de a declara provenienţa
exemplarelor de opere sau de fonograme comercializate, închiriate sau schimbate cu violarea
drepturilor de autor şi/sau a drepturilor conexe.
43. Evidenţiem din alin.(3) al articolului comentat sintagma aplicarea necorespunzătoare a
marcajelor de control care urmează să fie înţeleasă după cum urmează: orice derogare de la con-
tractul de autor în care a fost prevăzută aplicarea marcajelor într-un anumit mod şi într-un anumit
loc al operei, constituie suficient temei de tragere la răspundere administrativă sau penală.
44. Faptul de eludare (evitare, ignorare intenţionată) a mijloacelor tehnice de protecţie a
dreptului de autor şi a drepturilor conexe, precum şi cel de înlăturare sau schimbare a informaţi-
ei privind administrarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe, indiferent dacă au fost în-
călcate aceste drepturi, constituie temei de tragere la răspundere penală (alin.(4)).
45. În cazul în care se atestă fapte de marcare, comercializare, importare, exportarea,
transportare sau depozitare ilegală a marcajelor de control, falsificare a acestora, dacă acestea
i-au cauzat autorului sau altor titulari ai drepturilor subiective de autor daune în proporţii mari
(alin.(5)), se pedepsesc prin sancţiunile prezentului articol.
46. Agravantele acţiunilor prevăzute la alineatele (1), (2), (3), (4) sau (5), săvârşite repe-
tat; de două sau mai multe persoane; de un grup criminal organizat sau de o organizaţie crimi-
nală; prin constrângere fizică sau psihică; în proporţii deosebit de mari au fost comentate în
comentariul de la art.31 CP, art.41-45 CP, art.46 CP, 47 CP, 39 CP, 126 CP.
47. Conform prevederilor art.38 p.4 al Legii 293/1994, titularii drepturilor exclusive de au-
tor şi ai drepturilor conexe sunt în drept să ceară de la persoana care le-a violat drepturile perso-
nale recuperarea materială a prejudiciului moral. Dauna morală este reparată în expresie băneas-
că în mărimea determinată de către instanţa de judecată. Cuantumul recuperării daunei morale
cauzate autorului de drepturi conexe se determină în fiecare caz aparte în funcţie de caracterul
încălcării şi de alte circumstanţe ce merită atenţie.
48. Termenul de prescripţie asupra cerinţelor ce decurg din violarea drepturilor personale
(morale) ale autorilor (dreptul la nume, la integritatea operei, la paternitate ş.a.) nu se aplică
(art.86 CC).
49. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă.
50. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO, Balan v.Moldova, nr.19247/03:
„...instanţele de judecată naţionale au încălcat balanţa echitabilă între interesele comunităţii şi
cele ale reclamantului, impunând asupra reclamantului o sarcină individuală şi excesivă. Prin
urmare, există o violare a art.1 al Protocolului nr.1 al Convenţiei.”

DREPTULUI ASUPRA OBIECTELOR DE PROPRIETATE INDUSTRIALĂ
(1) Răspândirea informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau modelul
industrial, soiul de plantă, topografia circuitului integrat fără consimţământul autorului (crea-
torului) sau al succesorului său în drepturi, până la publicarea oficială a datelor din cererea de
înregistrare, de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit
cunoscute în alt mod, precum şi însuşirea frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al in-
venţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau al modelului industrial, al soiului de plantă, al
topografiei circuitului integrat sau constrângerea la coautorat
munerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(2) Folosirea ilicită a mărcii sau a denumirii de origine a produsului protejate, folosirea
unor semne identice ori similare care pot fi confundate cu mărcile sau cu denumirile de origine
ale produsului înregistrate sau a căror înregistrare este solicitată în numele unor alte persoane
pentru marcarea de produse ori servicii identice cu cele pentru care marca (denumirea de ori-
gine) a fost înregistrată, fabricarea, folosirea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre
vânzare, vânzarea, orice alt mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în aceste sco-
puri a produselor marcate cu astfel de semne, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea aces-
tor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari,
(3) Fabricarea, importul, exportul, transportarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, alt
mod de punere în circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a produsului, folosirea de
procedee, ceea ce constituie invenţii sau modele de utilitate ori include obiectul invenţiei sau al
modelului de utilitate protejate, pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autori-
zare din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi îndemnarea terţilor la
efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii mari,
(4) Fabricarea, importul, exportul, oferirea spre vânzare, vânzarea, alt mod de punere în
circulaţie economică sau stocarea în aceste scopuri a produsului obţinut prin aplicarea desenu-
lui sau modelului industrial protejate, dacă acest produs, integral sau într-o măsură substanţia-
lă, este o copie a desenului sau a modelului industrial protejate, pentru care, în conformitate cu
legislaţia, este necesară autorizare din partea titularului, efectuate fără această autorizare,
precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, care au cauzat daune în proporţii
mari,
(5) Producerea, reproducerea, condiţionarea în scop de înmulţire, oferirea spre vânzare,
vânzarea sau alte forme de comercializare, importul, exportul sau stocarea în aceste scopuri a
materialului soiului de plantă pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autoriza-
re din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi îndemnarea terţilor la
Comentariu 371
(6) Reproducerea topografiei circuitului integrat sau a unei părţi a acesteia, importul, ex-
portul, oferirea spre vânzare, vânzarea sau distribuirea în orice alt mod în scopuri comerciale a
topografiei circuitului integrat pentru care, în conformitate cu legislaţia, este necesară autori-
zare din partea titularului, efectuate fără această autorizare, precum şi îndemnarea terţilor la
(7) Acţiunile de la alin.(1), (2), (3), (4), (5) şi (6) săvârşite:
d) prin constrângere fizică sau psihică;
e) în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă de la 3000 la 5000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de
la 3 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 7000 la 10000 de unităţi convenţio-
nale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani sau
cu lichidarea ei.
1. Obiectul juridic al infracţiunii vizează relaţiile sociale ce apar în procesul creării, pro-
tecţiei juridice şi utilizării obiectelor proprietăţii industriale şi care urmăresc buna organizare şi
funcţionare a sistemului de protecţie a obiectelor proprietăţii industriale, garantarea exercitării
eficiente a drepturilor conferite asupra acestor obiecte.
2. Semnificaţia sintagmei de proprietate industrială e cea care înglobează sensul cel mai
larg şi se aplică nu numai industriei şi comerţului, ci şi domeniului industriilor agricole şi ex-
tractive şi tuturor produselor fabricate sau naturale, de exemplu: vinuri, grăunţe, foi de tutun,
fructe, vite, minereuri, ape minerale, bere, flori, făină etc.
3. Printre brevetele de invenţie se numără diferitele feluri de brevete industriale admise
de legislaţiile ţărilor uniunii ca brevete de import, brevete de perfecţionare, brevete şi certificate
adiţionale etc.
4. Ţările-parte la Convenţia de la Paris alcătuiesc Uniunea ţărilor-membre, iar cetăţenii
fiecărei ţări a uniunii se bucură în toate celelalte ţări ale uniunii, în ceea ce priveşte protecţia
proprietăţii industriale, de avantajele pe care legile respective le acordă în prezent sau le vor
acorda în viitor naţionalilor, dar fără a se prejudicia drepturile prevăzute în mod special de Con-
venţie. Aşadar, ei se bucură de aceeaşi protecţie ca naţionalii şi de aceleaşi mijloace legale de
apărare împotriva oricărei atingeri aduse drepturilor lor, sub rezerva îndeplinirii condiţiilor şi
formalităţilor cerute naţionalilor.
5. Protecţia juridică a proprietăţii industriale întruneşte aspectele referitoare la existenţa,
dobândirea, aria de aplicare, menţinerea în vigoare a drepturilor şi la mijloacele de respectare a
acestora, precum şi la exercitarea drepturilor dobândite.
6. Recunoaşterea drepturilor prevăzute de lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia
acordată aceleiaşi persoane sau, cu consimţământul ei, unei alte persoane prin alte dispoziţii le-
gale privind proprietatea intelectuală, în special cele referitoare la mărci, indicaţii geografice,
brevete de invenţie, modele de utilitate, caractere tipografice, topografii ale circuitelor integrate
şi concurenţa neloială.
7. Pe teritoriul RM sunt recunoscute şi protejate:

 desenele sau modelele industriale înregistrate şi confirmate prin certificatul de înregis-
trare a desenului sau modelului industrial (denumit în continuare certificat de înregistrare) în
condiţiile legii nr.161/2007;
 desenele sau modelele industriale internaţionale înregistrate conform Aranjamentului
de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale, adoptat la 6
noiembrie 1925 (denumit în continuare Aranjamentul de la Haga);
 desenele sau modelele industriale neînregistrate în cazul în care au fost făcute publice
în conformitate cu prezenta lege.
8. Oficiul naţional în domeniul protecţiei proprietăţii intelectuale şi unica autoritate care
acordă pe teritoriul RM protecţie juridică desenelor şi modelelor industriale conform Legii
nr.161/2007 este întreprinderea de Stat „Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală”
(AGEPI) – art.5, alin.(1) şi (2). AGEPI reprezintă RM în Organizaţia Mondială a Proprietăţii
Intelectuale (OMPI), în alte organizaţii internaţionale, regionale şi interstatale pentru protecţia
proprietăţii intelectuale, întreţine cu ele relaţii de cooperare în domeniu (alin.(3) din Legea
nr.161/2007).
9. Legea nr.161/2007 protejează în calitate de desen sau de model industrial aspectul ex-
terior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, rezultat în special din caracteristicile liniilor,
contururilor, culorilor, formei, texturii şi/sau ale materialelor şi/sau ale ornamentaţiei produsului
în sine. Obiectul protecţiei poate fi bidimensional (desen industrial) sau tridimensional (model
industrial), precum şi o combinaţie a acestora (art.6 din Legea nr.161/2007).
10. Legea asigură protecţie pentru desenul sau modelul industrial numai dacă:
 este nou – dacă niciun desen sau model industrial identic nu a fost făcut public în
condiţiile art.7 al Legii nr.161/2007.
 are un caracter individual – dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizato-
rului avizat este diferită de impresia produsă asupra unui asemenea utilizator de orice alt desen
sau model industrial făcut public, în condiţiile art.8 al Legii nr.161/2007.
11. Sub incidenţa sancţiunilor de drept penal cad dezvăluirile publice despre desenul sau
modelul industrial înregistrat făcute, fără voia autorului, de un terţ înainte de data de depozit sau
înainte de data de prioritate. De asemenea, se sancţionează dezvăluirile publice despre desenul sau
modelul industrial neînregistrat făcute, fără voia autorului, de un terţ înainte de data la care a fost
dezvăluit pentru prima oară. Aici se cere dovada că aceste informaţii nu puteau deveni cunoscute
în mod rezonabil şi în cursul normal al activităţii unor persoane fizice sau juridice din RM.
12. În acelaşi timp, un desen sau un model industrial nu se consideră făcut public dacă a
fost dezvăluit unui terţ în condiţii de confidenţialitate explicite sau implicite.
13. În sensul aplicării art.7 şi art.8 din Legea nr.161/2007, în cazul desenului sau modelu-
lui industrial înregistrat, nu se consideră că s-a produs o dezvăluire dacă desenul sau modelul
industrial pentru care este revendicată protecţia a fost făcut public:
 de către autor, de succesorul său în drepturi sau de un terţ, ca urmare a informaţiilor
oferite de autor sau a acţiunii întreprinse de acesta ori de succesorul său în drepturi sau în urma
unui abuz faţă de autor sau de succesorul acestuia în drepturi;
 în cursul perioadei de 12 luni precedente datei de depozit sau datei de prioritate, dacă
se invocă prioritatea (art.10 din Legea nr.161/2007).
14. Latura obiectivă a infracţiunii conţinute în alineatul 1 al textului legii supuse analizei
se realizează printr-o serie de acţiuni de răspândire fără voia autorului a informaţiilor despre
obiectul care constituie proprietate intelectuală, precum şi de însuşire a calităţii de autor al obi-
Comentariu 373
ectului respectiv. Aceste acţiuni se întreprind de către o persoană căreia i-au fost încredinţate sau
i-au devenit cunoscute în alt mod informaţiile de care face uz.
15. Prin răspândirea informaţiilor privind invenţia, modelul de utilitate, desenul sau mo-
delul industrial se înţelege difuzarea, propagarea elementelor cuprinse în semnificaţia invenţiei,
desenului sau modelului industrial sau a unui grup de simboluri pe care acestea le conţin.
16. Prin invenţie se înţelege o realizare într-un domeniu al cunoaşterii care reprezintă nou-
tate şi progres faţă de stadiul cunoscut până atunci.
17. Prin desen sau model industrial se înţelege aspectul exterior al unui produs sau al unei
părţi a lui, rezultat în special din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii
şi/sau ale materialelor şi/sau ale ornamentaţiei produsului în sine.
18. Prin desen sau model industrial înregistrat se înţelege un desen sau model industrial
protejat, în condiţiile legii RM, pe baza cererii de înregistrare depuse pe cale naţională sau inter-
naţională.
19. Prin desen sau model industrial neînregistrat se înţelege orice desen sau model indus-
trial protejat în conformitate cu legea RM, fără depunerea cererii de înregistrare.
20. Sintagma mandatar autorizat are conotaţia de persoană fizică, atestată şi înregistrată
în modul stabilit, care reprezintă interesele persoanelor fizice şi juridice naţionale ori străine şi
care acordă asistenţa necesară în domeniul protecţiei proprietăţii industriale.
21. Prin prioritate se înţelege un drept acordat unei cereri de înregistrare de a fi prima în
timp în limitele termenului stabilit.
22. Prin produs se înţelege orice articol obţinut printr-un proces industrial sau artizanal,
care poate conţine şi elemente concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaje,
aranjamente, simboluri grafice şi caractere tipografice, cu excepţia programelor de calculator.
23. Prin produs complex se înţelege un produs compus din multiple elemente ce pot fi în-
locuite într-o manieră care să permită dezasamblarea şi reasamblarea lui.
24. Prin răspândirea informaţiilor privind soiul de plantă se înţelege aceleaşi acţiuni, în-
treprinse de către un terţ, cu raportare la un soi concret de plantă, creat de autor.
25. Prin răspândirea informaţiilor privind topografia circuitului integrat se înţelege ace-
leaşi acţiuni de difuzare a informaţiilor despre invenţia autorului legată de descoperirea unui au-
tor cu referire la tehnica măsurărilor suprafeţelor de pământ, determinarea poziţiei elementelor
scoarţei terestre pe diverse suprafeţe, cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a suprafeţelor
etc. în scopul elucidării circuitului apelor şi gazelor naturale.
26. Prin publicarea oficială a datelor din cererea de înregistrare urmează să se înţeleagă o
parte din procedura de legalizare a obiectului care constituie proprietate industrială. În sensul apli-
cării art.7 şi art.8 din Legea nr.161/2007, se consideră că un desen sau un model industrial a fost
făcut public dacă a fost expus sau a fost publicat, utilizat, comercializat sau dezvăluit în alt mod.
27. Prin însuşire frauduloasă de către un terţ a calităţii de autor al invenţiei, al modelului
de utilitate, al desenului sau al modelului industrial, al soiului de plantă, al topografiei circuitu-
lui integrat urmează să se înţeleagă acţiunile de luare în stăpânire, de dobândire pe cale ilicită şi
de arogare a dreptului de proprietate materială şi intelectuală asupra invenţiei, desenului sau
modelului industrial, soiului de plantă, topografiei circuitului integrant, obiecte care, de fapt,
sunt proprietate intelectuală a altei persoane.
28. Prin constrângere la coautorat se înţelege orice acţiune de somare (silire, forţare) a
unui autor al invenţiei, al modelului de utilitate, al desenului sau al modelului industrial, al soiu-
lui de plantă, al topografiei circuitului integrat pentru a declara că o altă persoană a realizat, îm-
preună cu el, obiectul ce constituie, de fapt, proprietatea sa intelectuală sau industrială.
29. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune prevăzute în alin.(2) al articolului co-

mentat se realizează printr-o serie de acţiuni ce vizează folosirea ilicită a produsului care consti-
tuie proprietate industrială (marca, denumirea produsului etc.), fabricarea, folosirea, importul,
exportul, transportarea, oferirea spre vânzare, vânzarea, orice alt mod de punere în circulaţie
economică sau stocarea în aceste scopuri a produselor marcate cu astfel de semne, precum şi
îndemnarea altor persoane la efectuarea acestor acţiuni, care i-au cauzat daune în proporţii mari
autorului obiectului care constituie proprietate industrială.
30. Prin folosirea ilicită a mărcii produsului protejat se înţelege utilizarea nelegală a
semnelor sau a combinaţiilor de semne ce individualizează produsul pentru protecţia căruia este
înregistrată pe numele unui anumit producător în scopul deosebirii de un produs similar al altui
producător.
31. Prin denumire de origine se înţelege: denumirea ţării, regiunii sau localităţii (zonei
geografice), precum şi denumirea istorică a acestora, utilizate pentru desemnarea produsului ale
cărui calităţi deosebite sunt determinate, exclusiv sau în principal, de factorii naturali şi/sau et-
nografici caracteristici zonei geografice respective. Folosirea ilicită a denumirii de origine a
produsului protejat încorporează folosirea ilegală a oricărui component care intră în sintagma
denumire de origine.
32. Folosirea ilicită a mărcii sau a denumirii de origine a produsului protejat, precum şi a
semnelor similare pentru marcarea produselor sau serviciilor pentru care ele au obţinut protecţie,
fie a produselor sau serviciilor de acelaşi fel, precum şi fabricarea, folosirea, importarea, oferirea
spre vânzare, vânzarea, orice alt mod de punere în circuitul economic sau stocarea în aceste sco-
puri a produselor marcate în asemenea mod atrag răspundere civilă, administrativă sau penală, în
conformitate cu legislaţia în vigoare (art.25 al Legii nr.588 din 22.09.1995, art.9 al Legii nr.38
din 29.02.2008).
33. Prin folosirea unor semne identice sau similare se înţelege faptul de folosire intenţionat
ilegală de către o altă persoană decât autorul produsului protejat a aceloraşi semne sau combinaţii
de semne (litere, cifre, elemente figurative şi combinaţii de culori, orice combinaţie a acestor sem-
ne perceptibile vizual, susceptibile de reprezentare grafică) care servesc la deosebirea produselor
protejate de produsele similare ale altor producători. Scopul unei asemenea acţiuni constă în crea-
rea unei confuzii în mintea consumatorului cu marca individuală (care aparţine unei singure per-
soane fizice sau juridice) sau cu marca colectivă (care aparţine unui colectiv cunoscut sub efectul
căruia să-şi realizeze produsele sale sau să garanteze pe piaţa de desfacere sub efectul unei mărci
notorii (marcă larg cunoscută şi cu o faimă bună în conştiinţa consumatorilor).
34. Prin îndemnarea terţilor la efectuarea unor acţiuni de tipul celor stipulate în alin.(2)
al infracţiunii comentate se înţelege orice faptă de convingere a cuiva, de chemare la anumite
acţiuni, de silire a cuiva să întreprindă acţiunile prevăzute de alin.(2) al art.1852.
35. Latura obiectivă a infracţiunii stipulate în alin.(3) al art.1852 se realizează prin următoa-
rele modalităţi: fabricare, import, export, transportare, oferire spre vânzare, vânzare, alt mod de
punere în circulaţie economică sau stocare în aceste scopuri a produsului protejat, folosirea de
procedee, ceea ce constituie invenţii sau modele de utilitate ori include obiectul invenţiei sau al
modelului de utilitate protejate, efectuate fără autorizarea titularului, precum şi îndemnarea terţi-
lor la efectuarea acestor acţiuni, care i-au cauzat titularului daune în proporţii mari.
36. Prin fabricare, în sensul acestei infracţiuni, se înţelege producerea în cantităţi mari,
fără voia titularului de drept, a unui produs care constituie invenţie sau model de utilitate ori in-
clude obiectul invenţiei sau al modelului de utilitate protejat.
37. Prin import se înţelege faptul de a face uz de totalitatea operaţiilor cu caracter comer-
cial prin care se introduc în ţară produse protejate cumpărate din alte ţări.
Comentariu 375
38. Prin export se înţelege totalitatea operaţiunilor cu caracter comercial prin care se scot
din ţară produsele protejate.
39. Prin transportare se înţelege acţiunile de deplasare cu un vehicul sau cu un alt mijloc
de transport a produsului protejat.
40. Prin oferire spre vânzare se înţeleg propunerile de vânzare a unui produs protejat
efectuate de terţ, fără autorizarea titularului.
41. Prin vânzare se înţelege acţiunea de a vinde şi rezultatul ei.
42. Victimă a infracţiunii poate fi orice persoană care a suportat una sau câteva modalităţi
de realizare a laturii obiective a infracţiunii.
43. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie directă a făptuitorului,
acesta conştientizând efectele.
44. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a împlinit vâr-
sta de 16 ani, iar ca persoană ce practică activitatea de întreprinzător – de la 18 ani.
ARTICOLUL 1853. DECLARAŢIILE

INTENŢIONAT FALSE ÎN DOCUMENTELE DE ÎNREGISTRARE
CE ŢIN DE PROTECŢIA ROPRIETĂŢII INTELECTUALE
Declaraţiile intenţionat false, operarea intenţionată cu înscrieri false în documentele ce
ţin de protecţia proprietăţii intelectuale, precum şi falsificarea documentelor necesare eliberării
titlului de protecţie, perfectarea intenţionată a documentelor falsificate sau prezentarea intenţi-
onată de documente cu date care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a obiectului
de proprietate intelectuală
1. Protecţia obiectului de proprietate industrială se efectuează doar prin înregistrarea obi-

ectului respectiv la AGEPI.
2. Dreptul subiectiv de protecţie asupra obiectului de proprietate industrială apare doar
după înregistrarea corespunzătoare a obiectului proprietăţii industriale.
3. Sintagma solicitarea protecţiei, în sensul articolului comentat, are conotaţia de prezen-
tare în faţa AGEPI a documentelor necesare obţinerii titlului de protecţie sau care constituie de-
pozitul naţional reglementar.
4. Prin solicitant, în sensul articolului comentat, se înţelege persoana care are premise de
a obţine titlul de protecţie şi care a efectuat în faţa AGEPI depozitul naţional reglementar.
5. Prin sintagma subminare a autorităţii solicitantului, în sensul articolului comentat, se
subînţeleg acţiunile de diminuare a autorităţii personalităţii titularului unui drept subiectiv asu-
pra unui obiect de proprietate industrială sau a unei persoane care a efectuat depozitul naţional
reglementar.
6. Legiuitorul înţelege prin termenul autoritate onoarea şi demnitatea, bunul renume sau
buna imagine în afaceri ale personalităţii titularului unui drept subiectiv asupra unui obiect de
proprietate industrială sau ale unei persoane care a efectuat depozitul naţional reglementar.
7. Infracţiunea constă în declararea intenţionat mincinoasă făcută în faţa AGEPI în vede-

rea producerii unei consecinţe juridice în favoarea celui care depune declaraţia sau în favoarea
altei persoane şi în detrimentul şi spre subminarea autorităţii persoanei care are titlul de protecţie
asupra obiectului respectiv al proprietăţii industriale sau a efectuat depozitul naţional reglemen-
tar.
8. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care apar între AGEPI şi so-
licitantul protecţiei obiectului de proprietate intelectuală, precum şi cele dintre titularul titlului
de protecţie şi alţi subiecţi.
9. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni intenţionate care se materiali-
zează în următoarele modalităţi: declaraţii intenţionat false, operare intenţionată cu înscrieri fal-
se în documentele ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale, falsificarea documentelor necesare
eliberării titlului de protecţie, perfectarea intenţionată a documentelor falsificate, prezentarea
intenţionată de documente cu date care subminează autoritatea solicitantului de protecţie a obi-
ectului de proprietate intelectuală.
10. Prin declaraţii intenţionat false se înţeleg acţiunile care conţin afirmaţii false depuse
într-un act oficial, prin care se aduce la cunoştinţă, se întăreşte o măsură luată, se notifică ceva.
De asemenea, în aceeaşi arie a câmpului semantic intră şi relatările neadevărate făcute conştient,
în scris, de către o persoană în faţa AGEPI, prin completarea unui formular.
11. Sintagma operare intenţionată cu înscrieri false în documentele ce ţin de protecţia
proprietăţii intelectuale presupune introducerea de către colaboratorul AGEPI a unor înscrisuri
false în titlul de protecţie a obiectului de proprietate industrială pe teritoriul RM.
12. Prin sintagma falsificarea documentelor necesare eliberării titlului de protecţie ur-
mează să se înţeleagă acţiunile de prezentare altfel decât acestea sunt în realitate prin denaturare,
deformare a unuia sau a câtorva documente care constituie depozitul naţional reglementar.
13. Sintagma perfectarea intenţionată a documentelor falsificate semnifică o acţiune pre-
meditată, orientată spre a denatura cu rea-intenţie documentele care constituie depozitul naţional
reglementar (datele de identificare ale inventatorului (inventatorilor), solicitantului (solicitanţilor),
descrierea invenţiei, revendicările care dezvăluie esenţa invenţiei şi sunt bazate în întregime pe
descriere, desenele şi alte documente explicative, rezumatul) şi/sau actele adiacente: dovada de
plată a taxei stabilite sau temeiul pentru scutire de plata taxei ori de micşorare a mărimii acesteia;
procura, în cazul în care cererea se depune prin intermediul reprezentantului; actele de prioritate.
14. Prin prezentarea intenţionată de documente cu date care subminează autoritatea soli-
citantului de protecţie a obiectului de proprietate intelectuală se înţelege depunerea în faţa
AGEPI a actelor cu informaţii ce ţin de calomnierea, denigrarea sau subminarea renumelui soli-
citantului protecţiei sau al deţinătorului unui titlu de protecţie.
15. Pentru ca acţiunea să cadă sub incidenţa textului art.1853, este suficient ca declaraţia:
să fi fost făcută personal (declaraţia orală), să conţină semnătura declarantului (declaraţia scri-
să), să fi fost făcută în faţa AGEPI să ia sau să primească declaraţia, să fie, în întregime sau în
parte, necorespunzătoare adevărului, să aibă efect negativ asupra consecinţelor juridice.
16. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie şi ia forma intenţiei directe, făptuito-
rul urmăreşte producerea efectelor juridice prin declararea necorespunzătoare a adevărului.
17. Infracţiunea există chiar dacă scopul nu a fost realizat şi efectele juridice au fost urmă-
rite pentru o altă persoană.
18. Infracţiunea este consumată din momentul în care acţiunile prevăzute de articolul co-
mentat au fost consemnate de AGEPI.
19. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, responsabilă, care a săvârşit acţiunile
prevăzute de prezentul articol şi a atins vârsta de 16 ani, precum şi unii colaboratori ai AGEPI.
Comentariu 377
Capitolul VI
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Reglementări de drept internaţional: DUDO, art.17//TI, 1/11, 1998; PP la Convenţia din

04.11.1950, art.1 //TI 1/341, 1998.
Reglementări de drept naţional: CRM, art.46//MO, 12.08.1994; CCRM
1107/06.06.2002 //MO, 82-86/661, 22.06.2002; Legea 131/07.06.2007 privind siguranţa traficu-
lui rutier//MO, 103-106/443, 20.07.2007.
Doctrină: Barbăneagră A., Berliba V., Gurschi C. şi alţii, Codul penal comentat şi adnotat,
Ch., Cartier, 2005; Borodac A., Manual de drept penal (partea specială), TC, Ch., 2004; Brânză
S., Ulianovschi X., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., Drept penal, vol.II, Ed.Cartier Juridic, Ch.,
2005; Codul penal al RM. Comentariu, Ch., Ed.Arc, 2003; Brânză S., Obiectul infracţiunilor
patrimoniale, Ed. Cartier Juridic, Ch., 2005.
ARTICOLUL 186. FURTUL

(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
(2) Furtul săvârşit:
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
(3) Furtul săvârşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1000 la
3000 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvârşite în proporţii mari
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvârşite în proporţii deosebit de mari
1. Noţiunea de furt presupune sustragerea pe ascuns a unui bun mobil din posesia sau de-
tenţia altei persoane. Potrivit teoriei dreptului penal şi practicii judiciare, prin sustragere a bunu-
rilor se înţelege luarea pe nedrept a bunurilor din posesia sau deţinerea altei persoane, în scop de
profit, cauzându-i acesteia un prejudiciu material.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii de furt se constituie din relaţiile sociale referitoa-
re la posesia şi deţinerea bunurilor mobile. Prin posesie şi deţinere trebuie înţeleasă stăpânirea
de fapt; nu are relevanţă dacă persoană care stăpâneşte de fapt bunul este sau nu proprietar sau
titular de drepturi. Ocrotirea posesiei şi a deţinerii bunurilor mobile se realizează indiferent de
ocrotirea dreptului de proprietate; posesia legitimă este apărată împotriva oricui, chiar împotriva
proprietarului, fapta constituie furt chiar dacă bunul aparţine în întregime sau în parte făptuitoru-
lui, dar, în momentul săvârşirii faptei, acel bun se găsea în posesia sau detenţia legitimă a altei
persoane; posesia nelegitimă este şi ea apărată, un bun furat poate constitui, la rândul său, obiec-
tul material al altui furt; posesia nelegitimă nu este însă apărată faţă de proprietarul bunului.
3. Obiectul material constă într-un bun mobil, animat sau neanimat, care poate fi deplasat,
transportat dintr-un loc în altul, fără a-şi modifica valoarea, dar aflat în posesia sau detenţia altei
persoane, asupra căreia se exercită acţiunea de luare. Nu interesează dacă bunurile mobile sunt
principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile, fungibile sau nefungibile, consumptibile sau
neconsumptibile. Poate constitui obiect material şi o parte artificială de pe corpul unei persoane.
Părţile dintr-un bun imobil, devenite mobile prin detaşare, pot constitui obiectul material al in-
fracţiunii. Pot constitui obiect material al furtului banii şi hârtiile de valoare, arborii, recoltele,
după ce au fost desprinse de sol, precum şi fructele, după ce au fost desprinse de ram. Obiect
material al furtului poate fi şi un vehicul.
4. De asemenea, legea asimilează bunului mobil şi înscrisurile ce reprezintă valoare eco-
nomică, de exemplu, tichetele de eliberare a benzinei, motorinei constituie obiectul material al
infracţiunii de furt. Dacă înscrisul este un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, legiti-
mare sau identificare, furtul este încadrat în cadrul art.360 CP.
5. Bunul mobil trebuie să se afle în posesia sau detenţia altuia în momentul săvârşirii fap-
tei. Cerinţa referitoare la aflarea bunului în posesia sau detenţia altuia este îndeplinită, dacă, în
momentul săvârşirii faptei, bunul s-a aflat în stăpânirea de fapt a altei persoane decât posesorul
sau deţinătorul.
6. Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei per-
soane şi include: 1) elementul material exprimat prin acţiunea de luare ilegală şi gratuită; 2) urma-
rea imediată sub forma de prejudiciu material efectiv; 3) legătura de cauzalitate dintre acţiunea de
luare a bunului realizată de făptuitor şi rezultatul produs; 4) modul de sustragere pe ascuns.
7. Elementul material include acţiunea de sustragere, exprimată prin luarea bunului imo-
bil, – acţiunea care, după cum s-a arătat în doctrină şi jurisprudenţă, poate fi săvârşită prin diferi-
te modalităţi: prin ridicare, ascundere, desprindere, consumare, prin folosirea unor mijloace etc.;
nu se încadrează însă în limitele cadrului legal al infracţiunii de furt fapta săvârşită prin aplica-
rea ameninţării sau violenţei, dată fiind plasarea acestora sub incidenţa altor incriminări – jaf,
tâlhărie. Caracterul ilegal al acţiunii derivă din faptul că făptuitorul nu are nici un drept asupra
bunului pe care îl sustrage şi prin fapta comisă violează regimul juridic de posesie sau detenţie
asupra acelui bun; gratuitatea rezidă în luarea bunului fără contraechivalent şi în cauzarea preju-
diciului material posesorului sau deţinătorului. Existenţa infracţiunii de furt presupune şi stabili-
rea obligatorie a urmării imediate - prejudiciul material efectiv cauzat drept urmare a realizării
acţiunii incriminate şi a raportului de cauzalitate
8. Infracţiunea de furt este una materială şi se consideră consumată odată cu realizarea
elementului material şi, respectiv, survenirea rezultatului – scoaterea bunului din stăpânirea de
fapt a posesorului sau a deţinătorului şi trecerea lui în posesia făptuitorului - acţiune care presu-
Comentariu 379
pune cauzarea unui prejudiciu material efectiv. Adică, obţinerea de către făptuitor a posibilităţii
reale de a proceda cu bunurile sustrase la propria sa dorinţă adevereşte consumarea infracţiunii
de furt. Posibilitatea reală de a se folosi sau de a dispune de averea sustrasă nu trebuie confunda-
tă sau identificată cu realizarea scopurilor finale pe care le-a urmărit făptuitorul. Este posibil ca
vinovatul să nu atingă aceste scopuri, adică să nu reuşească să consume, să vândă sau să se folo-
sească de bunul furat.
9. Pentru a stabili modul de comitere pe ascuns a sustragerii, este necesar să se ţină seama
de criteriul obiectiv şi de cel subiectiv. Astfel, după criteriul obiectiv, se prezumă că sustragerea
este săvârşită pe ascuns:
a) în lipsa posesorului, deţinătorului sau a oricăror altor persoane (la comiterea infracţiunii
de furt făptuitorul, dintotdeauna, tinde să evite prezenţa altor persoane la locul faptei, deoarece
ar putea să-l împiedice să ia bunul sau să contribuie la demascare);
b) în prezenţa altor persoane, dar pe neobservate pentru acestea (presupune acţiunea de
sustragere a bunului şi de retragere neobservată cu bunurile sustrase a făptuitorului);
c) în prezenţa altor persoane, care observă luarea bunurilor, dar care nu conştientizează carac-
terul infracţional al acţiunii făptuitorului (esenţa cazului rezidă în împrejurările de care se foloseşte
făptuitorul: persoanele prezente nu cunosc cui aparţin bunurile luate şi admit că acestea ar putea să
aparţină celui care le ia, sau însuşi făptuitorul creează, prin înşelăciune, caracterul aparent legitim al
luării bunurilor, fie că acesta profită de situaţia că persoanele nu sunt capabile să perceapă adecvat
cele comise de el (cum ar fi din motive de vârstă, stare de ebrietate, boli psihice ş.a.);
d) în prezenţa altor persoane care urmăresc luarea bunurilor şi conştientizează caracterul in-
fracţional al celor comise de făptuitor (urmărind luarea bunurilor, aceste persoane îi insuflă încre-
dere făptuitorului că nu-l vor împiedica, motivul fiind fie relaţiile dintre acestea: soţ, frate etc.)
10. Criteriul obiectiv este exterior în raport cu făptuitorul, întrucât se caracterizează fie
prin lipsa martorilor oculari ai faptei, fie că prin prezenţa altor împrejurări în care cei de faţă la
locul faptei lui nu conştientizează sau nu au posibilitatea să conştientizeze caracterul infracţional
al celor comise, fie că aceste persoane au interesul să nu-i creeze piedici în săvârşirea sustragerii
- împrejurări de care profită făptuitorul.
11. Criteriul subiectiv de stabilire a modului ascuns se exprimă în convingerea făptuitoru-
lui că cele săvârşite de el rămân neobservate sau neînţelese de alte persoane, ori că aceste per-
soane nu-i vor zădărnici săvârşirea sustragerii. Concluziile asupra împrejurărilor că făptuitorul
era convins de modul ascuns ale acţiunilor sale trebuie să se bazeze pe anumite premise de ordin
obiectiv, dar nu pe declaraţiile, de regulă părtinitoare, ale făptuitorului.
12. În cazul în care făptuitorul consideră că săvârşeşte sustragerea pe ascuns, iar în realita-
te acţiunea de luare a fost observată sau înţeleasă de terţe persoane, nu există temeiuri de a-i în-
cadra fapta ca sustragere deschisă, deoarece făptuitorul, ţinând seama de circumstanţele concre-
te, nu a conştientizat faptul descoperirii sale şi considera că acţionează pe ascuns.
13. Sustragerea nu este comisă pe ascuns atunci când făptuitorul este convins că acţiunile
sale sunt evidente pentru cei din jur, deşi, în realitate, ele au rămas neobservate sau nu le-a fost
înţeleasă semnificaţia juridică.
14. Ambele criterii – subiectiv şi obiectiv – comportă aceeaşi relevanţă. Or, convingerea
subiectivă a făptuitorului de modul ascuns al acţiunilor sale trebuie să se bazeze pe anumite
premise de ordin obiectiv, fapt, în legătură cu care modul ascuns al sustragerii sub formă de furt
apare în virtutea condiţiilor obiective formate sau se creează şi se asigură prin eforturile făptui-
torului însuşi sau ale altor participanţi la furt.
15. Pentru stabilirea modului ascuns de comitere a furtului este decisiv criteriul subiectiv.
Lipsa criteriului obiectiv sau imposibilitatea stabilirii acestuia face posibilă încadrarea juridică a
faptei în cadrul prevederilor art.186 CP potrivit criteriului subiectiv.
16. Surprinderea făptuitorului la locul faptei, nereuşindu-i până la capăt acţiunea de luare,
pune în evidenţă tentativa de furt (art.27 şi art.186 CP).
17. În situaţia în care, fiind surprins asupra faptului, subiectul activ continuă să opereze,
fapta acestuia căpătă un alt contur infracţional – al jafului (art.187 CP) – în cazul în care făptui-
torul, fiind surprins, recurge la violenţă faţă de cei care încearcă să împiedice luarea bunurilor
sau să-l reţină în flagrant delict; fapta, în funcţie de caracterul acţiunilor violente, e susceptibilă
de încadrare în baza art.187 alin.(2), lit.e) CP sau în baza art.188 CP.
18. Acţiunile violente ale făptuitorului de după consumarea infracţiunii de furt, aplicate în
scopul de a scăpa de urmărire şi de reţinere, formează un concurs real între infracţiunea de furt
şi cea din urmă infracţiune (după caz, caracterul acţiunilor violente, periculozitate, consecinţe,
alte împrejurări - una dintre cele prevăzute de art.151-155, 145 CP).
19. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă cu scop cupidant (de profit),
îndreptată spre sustragerea averii străine şi însuşirea ei; infractorul conştientizează nu numai
gradul de pericol social al acţiunilor sale, dar şi faptul că averea este una străină. Prevăzând,
aşadar, totodată prin realizarea caracterului acţiunilor sale criminale şi cauzarea unui prejudiciu
material al proprietarului. Astfel încât, dacă acţiunile infractorului nu au un scop de profit, ci
sunt săvârşite din alte intenţii personale, chiar dacă a avut loc sustragerea averii, acţiunile nu vor
li calificate în baza legii ce prevede răspunderea penală pentru sustragerea de avere. Spre exem-
plu, răpirea mijloacelor de transport, împrumutul temporar etc.
20. În calitate de subiect al furtului poate fi recunoscută persoana fizică, responsabilă, ca-
re, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 14 ani. Participaţia penală la infracţiunea
de furt – varianta-tip a infracţiunii – este posibilă sub toate formele sale (art.42 CP, instigator,
complice etc.); în cazul furtului comis de două sau mai multe persoane (varianta agravantă) –
furtul este calificat.
21. Prin agravanta de două sau mai multe persoane se înţelege situaţia în care, la săvârşi-
rea infracţiunii, potrivit unei înţelegeri prealabile, participă două sau mai multe persoane, în cali-
tate de coautori.
22. Furtul săvârşit prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuin-
ţă prezintă un grad sporit de pericol social, dat fiind că infractorul intenţionează să sustragă obi-
ecte de preţ ce se găsesc sub măsuri de protecţie garantate.
23. Lexemul pătrundere semnifică intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere,
în alt loc de depozitare sau în locuinţă în scopul săvârşirii unei infracţiuni.
24. Lexemul încăpere înglobează sensul de construcţie capitală, edificiu, beci, garaj, alte
construcţii gospodăreşti, menite pentru amplasarea bunurilor.
25. Prin sintagma alt loc pentru depozitare se înţeleg porţiuni de teritoriu, inclusiv curţile
încăperilor menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor materiale, utilate cu
un gard sau mijloace tehnice ori asigurate cu alte forme de pază, magazine, automobile etc. Este
de remarcat că sectoarele de teritoriu care nu sunt folosite pentru păstrarea bunurilor, ci sunt
destinate pentru cultivarea unor plante, nu se încadrează în noţiunea de alt loc pentru depozitare.
26. Prin lexemul locuinţă se înţelege o încăpere menită pentru traiul permanent sau tem-
porar al persoanelor, în care se află averea de care dispun. În părţile componente ale locuinţei
sunt incluse şi încăperile alăturate lor nemijlocit alcătuind o parte indivizibilă: balcoanele, ve-
randele, mansardele etc.
Comentariu 381
27. Pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului cu indiciile de pătrundere în încăpe-

re, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, intenţia de sustragere trebuie să apară la infractor
până la pătrundere.
28. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune considerabile. Valoarea bunurilor sustrase se în-
cadrează în limitele de la 25 la 2500 unităţi convenţionale de amendă. Pentru a determina valoa-
rea averii sustrase, este necesar să se ţină seama de preţurile libere (de piaţă), cu amănuntul, in-
diferent de faptul dacă sustragerea a fost săvârşită din organizaţii, întreprinderi, care se ocupau
de vânzarea cu amănuntul, sau de la cetăţeni. În lipsa preţurilor cu amănuntul, valoarea averii
sustrase se determină în conformitate cu „Indicaţiile cu privire la ordinea de calculare a preţuri-
lor pentru determinarea daunei în cazurile sustragerii, nimicirii sau deteriorării premeditate a
bunurilor materiale”. În lipsa preţurilor respective, valoarea averii sustrase poate fi determinată
în baza concluziilor expertizei merceologice, ţinându-se cont şi de circumstanţele expuse de
proprietar. Dacă se stabileşte că victima a procurat bunurile sustrase cu preţ de piaţă, mărimea
daunei se determină conform acestor preţuri.
29. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Calamităţile sunt rezultatul unor fenomene
naturale (cutremure, incendii, inundaţii), independente de voinţa persoanei. Legiuitorul a prevă-
zut că în timpul calamităţilor gradul pericolului social al furtului este mai mare şi condiţiile să-
vârşirii acestei fapte sunt mai favorabile. Este necesar ca fapta să fie săvârşită în perioada de
timp cuprinsă între momentul începerii calamităţilor şi acela al încetării lor.
30. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiu-
nea de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.
31. Agravantele infracţiunii – furtul în proporţii mari şi furtul în proporţii deosebit de
mari – se aplică în cazul în care, prin comiterea unei singure fapte de furt prevăzute de alin.(1),
(2) sau (3) ale art.186 în parte (exceptând cazurile în care se aplică regulile concurenţei dintre
două norme speciale cu circumstanţe agravante la acelaşi articol), suma sustragerii constituie
proporţii mari, deosebit de mari, evaluate potrivit art.126 CP.
32. Infracţiunea de furt se deosebeşte de alte tipuri de infracţiuni contra patrimoniului (jaf,
tâlhărie) tocmai prin faptul sustragerii pe ascuns a bunurilor proprietarului (adică metoda comi-
terii faptului infracţional) fără aplicarea actelor de violenţă fizică sau psihică. Dacă acţiunile în-
cepute ca un furt nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost descoperite de victimă sau de
alte persoane, dar făptuitorul nu a ţinut cont de aceasta şi le-a prelungit aplicând violenţa sau
ameninţând cu aplicarea violenţei, atunci, în funcţie de gravitatea violenţei, ele trebuie calificate
drept jaf sau tâlhărie.
33. De asemenea, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii. Dacă luarea în stăpânire a
bunului a fost săvârşită de persoane care, conform obligaţiunilor funcţionale, raporturilor con-
tractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, aveau împuterniciri de dispunere, administra-
re, transportare sau păstrare (depozitar, expeditor, casier etc.), cele comise trebuie calificate în
baza art.191 CP, delapidare a bunurilor străine. Aceste persoane încheie, de obicei, cu proprieta-
rul contracte de răspundere materială deplină şi în cazul unui deficit de avere poartă răspundere
pentru acesta. Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunuri-
le, dar ele au avut acces la ele în legătură cu munca îndeplinită (hamali, paznici, îngrijitori de
vite, lucrători agricoli la recoltare, muncitori la o fabrică de încălţăminte etc.), acţiunile lor tre-
buie calificate în baza art.186 CP.
34. Totodată furtul se deosebeşte şi de infracţiunea răpirii unor mijloace de transport fără scopul
de a le însuşi. Însă dacă acest fapt s-a făcut cu scopul sustragerii ulterioare a averii aflate în ele sau a
unor părţi ale acestor mijloace de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.186 CP.
35. Furtul trebuie delimitat şi de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adi-
că sustragerea unor bunuri care, după cum presupune făptuitorul, îi aparţin, trebuie calificată în
baza art.352 CP, drept samavolnicie.
36. Furtul trebuie delimitat şi de infracţiunea de distrugere a averii proprietarului. Dacă,
de exemplu, făptuitorul a sustras automobilul vecinului pentru a-l nimici din răzbunare că nu a
vrut să i-1 împrumute pentru o călătorie, sau dacă făptuitorul a sustras pe ascuns nişte bunuri de
valoare de la locul de muncă al soţiei pentru ca ea să fie concediată pentru deficit de avere, pe
care le-a aruncat sau le-a distrus, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.197 CP, drept dis-
trugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 22.03.2005 „Roşca v.
Republica Moldova. Anularea ilegală a unei decizii care a fost declarată definitivă. „Reclaman-
tul, Ion Roşca este cetăţean al RM, s-a născut în anul 1943 şi locuieşte în Chişinău. El este acţi-
onar la o bancă privată. (...)
Reclamantul s-a plâns că, prin hotărârea adoptată de către Curtea Supremă de Justiţie la 11
iulie 2001, i-a fost încălcat dreptul său de a se folosi de bunurile sale, precum garantează art.1
din Protocolul 1 la Convenţie (...).
Curtea reiterează faptul că „cerinţa” poate fi înţeleasă ca bun în sensul art.1 al Protocolului
1 (Burdov v. Rusia, 59498/00, § 40, CEDO 2002-III şi cazurile citate în acest context). Prin ur-
mare, anularea unei decizii care a fost declarată definitivă şi fără drept de recurs, constituie o
interferenţă cu decizia pronunţată în favoarea beneficiarului cu dreptul de a se folosi de proprie-
tate (Brumărescu, § 74). În aceste condiţii, chiar admiţând că lipsirea de proprietate ar fi fost
justificată de o cauză de interes public, Curtea apreciază că echilibrul just a fost rupt şi că recla-
mantul a suportat o povară individuală excesivă (Brumărescu, § 75-80).
În consecinţă, a existat o încălcare a art.1 al Protocolului 1 la Convenţie //MO, ES,
19.10.2005.”
Hotărârea CEDO din 11.01.2000 - Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao şi alţii v. Por-
tugalia. Apărarea dreptului de proprietate (art.1 prot.1): „Reclamanţii, Alexandre de Almeida
Garrett, Jose Mascarenhas Falcao de Azevedo şi alţii sunt cetăţeni portughezi, foşti proprietarii
ai unor terenuri expropriate şi trecute în patrimoniul naţional, ca urmare a reformei agrare din
Portugalia, după revoluţia din 1974. Conform legislaţiei, ei au primit compensaţii provizorii sub
forma unor titluri emise de guvern. Până în prezent, nu au obţinut despăgubirile definitive.
Reclamanţii s-au adresat instanţelor, inclusiv administrative, cerând daune pentru întârzie-
rea în stabilirea şi achitarea despăgubirilor definitive, dar instanţele au decis că nu sunt compe-
tente, stabilirea şi plata despăgubirilor fiind atributul exclusiv al guvernului.
(...) Curtea constată că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să îşi recupereze datoriile pe care statul
le are faţă de ei; aşadar, art.1 al Protocolului 1 este aplicabil.
(...) Curtea notează că au trecut deja 24 de ani fără ca reclamanţilor să li se fi plătit despăgubirile
finale la care aveau dreptul conform reglementărilor legale interne. Curtea reiterează că justeţea com-
pensaţiei va fi diminuată dacă va fi achitată fără a se avea în vedere diversele circumstanţe ce îi pot
reduce valoarea, cum ar fi o întârziere îndelungată (Akkus v.Turcia din 9 iulie 1997...).
Întârzierea în cazul de faţă se datorează, indiscutabil, statului şi nu poate fi justificată nici
de complexitatea activităţilor autorităţilor în acest domeniu şi nici de numărul mare al persoane-
lor care au dreptul la despăgubiri.
În plus, faptul că reclamanţii au primit compensaţii provizorii nu este decisiv, deoarece
plăţile au fost făcute după trecerea unor ani de la naţionalizare. În orice caz, chiar dacă s-au
achitat compensaţiile provizorii, reclamanţii se află încă într-o situaţie de nesiguranţă. Această
nesiguranţă, combinată cu absenţa unor remedii interne eficiente, conduce Curtea la constatarea
că reclamanţii au avut de suportat o povară excesivă care a dezechilibrat balanţa echitabilă între
cerinţele interesului public şi protecţia dreptului de proprietate al persoanei.
Comentariu 383
În concluzie, a avut loc o violare a art.1 al Protocolului 1”// Hotărâri ale CEDO, culegere
selectivă, Polirom III/17, 2003.
Hotărârea CEDO din 28.10.1999 - Brumărescu v. România. Protecţia dreptului proprie-
tăţii (pr.1, art.1): „În 1930, părinţii reclamantului au construit o casă în Bucureşti. În anul 1939
au închiriat parterul casei fraţilor Mirescu, unchii terţului intervenient, dl Mircea Dan Mirescu.
În 1950, imobilul a trecut în posesia statului, invocându-se dispoziţiile Decretului de naţi-
onalizare 92/1950. Motivele sau temeiul legal ale lipsirii de proprietate nu au fost niciodată co-
municate părinţilor reclamantului. Li s-a permis totuşi să folosească unul dintre apartamentele
imobilului, în calitate de chiriaşi ai statului
(...) Curtea observă că situaţia rezultată în urma hotărârii Curţii Supreme de Justiţie nu are
nici o justificare. Nici instanţa supremă şi nici guvernul nu au încercat să indice care este acel
motiv atât de serios care să justifice lipsirea de proprietate pentru "cauza de utilitate publică". În
plus Curtea constată că reclamantul este lipsit de bunul sau de mai bine de patru ani, fără să fi
încasat vreo despăgubire care să reflecte valoarea reală a acestuia şi că eforturile depuse pentru
a-şi recupera proprietatea au fost până în prezent zadarnice.
În aceste condiţii, chiar admiţând că lipsirea de proprietate ar fi fost justificată de o cauză
de interes public, Curtea apreciază că echilibrul just a fost rupt şi că reclamantul a suportat şi
incă mai suportă o povară individuală şi excesivă. Prin urmare, a existat şi continuă să existe o
încălcare a art.1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţie”//Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă,
Polirom 2/29, 2001.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19.05.2004: „Instanţa de fond a ex-
clus corect din volumul învinuirii semnul calificativ „pătrundere în locuinţă” (Decizia 1ra-
311/2004).
CP al CSJ din 11.03.2008: „Sustragerea bunurilor proprietarilor până la 25 de unităţi
convenţionale nu se consideră proporţii considerabile, ci proporţii mici” (Decizia 1re-80/2008).
ARTICOLUL 187. JAFUL

(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
(2) Jaful săvârşit:
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ame-
ninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
1.000 unităţi convenţionale.
(3) Jaful săvârşit:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepsesc cu închisoare de 8 la 15 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii de jaf corespunde, în majoritatea cazurilor, cu

obiectul juridic special al furtului: relaţiile sociale cu privire la posesia şi detenţia asupra bunuri-
lor mobile. Aplicarea violenţei nepericuloase (art.187 alin.(2) lit.e) CP) identifică în calitate de
obiect secundar relaţiile sociale cu privire la sănătatea şi integritatea corporală ale persoanei, caz
în care jaful denotă forma unei infracţiuni complexe, iar obiectul juridic special devine complex:
obiectul juridic principal al faptei prevăzute de lit.e) din alin.(2) al art.187 CP îl formează relaţii-
le sociale cu privire la posesia şi detenţia asupra bunurilor mobile, iar obiectul juridic secundar îl
constituie relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală a persoanei (în cazul aplicării vio-
lenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei) sau libertatea morală a persoanei (în
cazul ameninţării cu aplicarea unei asemenea violenţe). Prin prisma celor elucidate, obiectul ju-
ridic secundar al jafului are caracter alternativ, determinat de caracterul alternativ al acţiunii adi-
acente incriminate de lit.e), alin.(2) al art.187 CP.
2. Situaţia în care acţiunea comisă nu se referă la fapta de la lit.e) alin.(2) al art.187 CP,
obiectul material al jafului se caracterizează prin aceleaşi trăsături ca şi obiectul material al fur-
tului: bunurile care au o existenţă materială.
3. În cazul jafului săvârşit prin pătrundere în locuinţă, în calitate de obiect juridic secun-
dar apar relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea domiciliului.
4. Latura obiectivă a jafului se exprimă printr-o formă de sustragere deschisă a bunurilor
altei peroane. Jaful conţine toate criteriile laturilor obiective şi subiective ale sustragerii, dat fi-
ind că este una din formele ei. De altfel, la alin.(1) art.187 CP se prevede răspunderea penală
pentru jaful săvârşit fără aplicarea violenţei fizice sau psihice.
5. Componenţa prevăzută în art.187 CP este una materială; drept consecinţe ale infracţiu-
nii de jaf specificate în alin.(1) art.187 CP pot apărea daunele materiale în proporţii esenţiale şi
chiar mici aduse proprietarului. Existenţa infracţiunii de jaf presupune şi stabilirea obligatorie a
urmării imediate – prejudiciul material efectiv cauzat ca urmare a realizării acţiunii incriminate
şi raportul de cauzalitate.
6. Infracţiunea de jaf este susceptibilă atât de forma de pregătire, cât şi de tentativă.
7. Consumarea infracţiunii de jaf este asemănătoare celei de furt – în momentul în care
făptuitorul obţine posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile sustrase la propria
sa dorinţă.
8. Latura subiectivă a jafului se manifestă prin vinovăţie sub forma intenţiei directe. Ca-
racteristic laturii subiective a jafului este faptul că infractorul îşi dădea seama că a săvârşit o in-
fracţiune în prezenţa victimei sau a altor persoane care percepeau caracterul acţiunilor lui, dar a
ignorat această circumstanţă.
9. Acţiunile începute ca furt, dacă au fost descoperite de către victimă sau de către alte
persoane şi au fost continuate de infractor cu scopul însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează
drept jaf, iar în cazul aplicării unei violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau al ameninţă-
rii cu o astfel de violenţă - drept tâlhărie. În cazul în care, în timpul sustragerii bunului, autorul
infracţiunii conştientizează faptul că este observat de alte persoane, acţiunile acestuia se înca-
drează în baza art.187 CP.
10. Motivul şi scopul jafului sunt calificate ca unele care urmăresc profitul.
Comentariu 385
11. Subiect al jafului este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
12. Comentariul jafului săvârşit: b) de două sau mai multe persoane; d) prin pătrunderea
în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă; f) cu cauzarea de daune în proporţii con-
siderabile este expus în comentariul infracţiunii de furt (art.186 CP).
13. Noţiunile conţinute în agravanta jaf săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau tra-
vestită au următoarele semnificaţii: prin persoană mascată se înţelege o persoană care nu-şi expune
identitatea fizică, ascunzându-şi faţa cu diverse obiecte, ori folosind diferite măşti; prin persoana
deghizată se înţelege o persoană îmbrăcată astfel încât să nu poată fi recunoscută, camuflată, disimu-
lată prin folosirea machiajului, perucilor, mustăţilor artificiale, bărbilor, ochelarilor etc.; prin persoa-
nă travestită se înţelege o persoană care foloseşte îmbrăcămintea sexului opus.
14. Dacă, pe lângă deghizarea sa într-un reprezentant al autorităţilor publice (colaborator
al poliţiei, al procuraturii, al SIS-ului, al inspectoratului fiscal etc.), făptuitorul mai uzurpează
calităţile oficiale (prezintă o legitimaţie falsă, săvârşeşte acţiuni pe care le poate comite doar un
reprezentant al autorităţii publice, semnează documente oficiale etc.), cele săvârşite se încadrea-
ză conform lit.c) alin.(2) art.187 sau lit.c) alin.(2) art.188 şi art.351 CP.
15. Prin sintagma violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţelege ca-
uzarea unor vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu au atras după sine o
tulburare gravă a sănătăţii sau o pierdere stabilă însemnată a capacităţii de muncă, precum şi
aplicarea loviturilor sau alte acţiuni violente care au cauzat dureri fizice, dar nu au creat un peri-
col pentru viaţa sau sănătatea victimei (HP CSJ din 28.06.2004, nr.23, Cu privire la practica ju-
diciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor, p.5) //www.csj.md
16. Sintagma ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănăta-
tea persoanei (violenţa psihică) presupune o agresiune verbală care conţine o ameninţare cu
aplicarea violenţei nepericuloase ori se materializa în semne de comportare care pot fi înţelese
ca o ameninţare, însă ameninţarea trebuie să fie reală şi înţeleasă de victimă în aşa fel încât, dacă
nu va îndeplini ceea ce i se cere, violenţa fizică imediat va fi aplicată.
17. Caracterul real al ameninţării trebuie stabilit de la caz la caz ţinându-se cont de toate
circumstanţele cauzei: caracterul ameninţării, obiectele cu care ameninţă vinovatul, locul şi tim-
pul ameninţării, numărul infractorilor. Ameninţările de tipul respectiv sunt considerate reale în
cazurile în care circumstanţele obiective probează faptul că ele pot fi real aplicate.
18. Ameninţarea cu care este însoţită sustragerea poate avea un caracter nedeterminat (ne-
concretizat). Cu alte cuvinte, din vorbele, gesturile, mimica sau acţiunile de alt gen ale făptuito-
rului nu poate fi trasă o concluzie certă privind gradul de violenţă - nepericuloasă sau periculoa-
să pentru viaţă sau sănătate - cu care acesta ameninţă. Întrucât orice incertitudini, legate de cali-
ficare, trebuie tratate în folosul făptuitorului (conform principiului în dubio pro reo), cele comi-
se se încadrează nu ca tâlhărie, ci ca jaf.
19. Jaful săvârşit; a) în timpul unei calamităţi; b) de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală are aceleaşi explicaţii ca şi circumstanţele agravante corespunzătoare de la
art.186 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ: „Pătrunderea este intrarea ilegală, pe
ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, cu scopul sustrage-
rii bunurilor proprietarului” (Decizia 1ra-590/2004)//BCSJ, 11/21, 2004.
ARTICOLUL 188. TÂLHĂRIA

(1) Tâlhăria, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor,
însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţa-
rea cu aplicarea unei asemenea violenţe,

(2) Tâlhăria săvârşită:
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
(3) Tâlhăria săvârşită:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant
1. Tâlhăria constituie o infracţiune cu grad sporit de pericol social, caracterizată prin apli-
carea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei agresate ori cu ameninţarea apli-
cării unei asemenea violenţe în cadrul sustragerii averii.
2. Obiectul juridic nemijlocit în cazul tâlhăriei este unul complex, fiind reprezentat, pe de
o parte, de relaţiile sociale patrimoniale privind posesia sau detenţia bunurilor, ca obiect juridic
principal, precum şi de relaţiile sociale privind sănătatea, integritatea corporală a persoanei, li-
bertatea persoanei, ca obiect juridic secundar.
3. În cazul în care atacul tâlhăresc este însoţit de pătrunderea în locuinţă, în mod secundar
sunt vătămate relaţiile sociale privitoare la inviolabilitatea domiciliului.
4. Dat fiind că scopul principal al tâlhăriei este sustragerea bunurilor altei persoane, obiec-
tul material (obiect material principal) al infracţiunii în primul rând este reprezentat de bunul sau
bunurile pe care autorul vrea să le sustragă. De asemenea, ţinând cont de faptul că scopul de sus-
tragere este realizat prin intermediul unui atac, însoţit de aplicarea violenţei periculoase pentru
viaţa şi sănătatea persoanei, este plauzibil ca în sfera obiectului material (obiect material secun-
dar) să fie inclus şi corpul fizic al persoanei; în cazul ameninţării cu aplicarea unei asemenea
violenţe ne aflăm în faţa unui obiect juridic secundar – relaţiile sociale cu privire libertatea mo-
rală a persoanei agresate.
5. Latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, ţinându-se cont de caracterul complex al
acesteia, se realizează prin două acţiuni: acţiunea de sustragere (ce poate lua şi o formă trunchia-
tă a infracţiunii şi anume tentativa); acţiuni violente periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoa-
nei sau ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
Comentariu 387
6. Pentru consumarea infracţiunii de tâlhărie este suficientă declanşarea atacului în scopul

sustragerii bunurilor altei persoane fără necesitatea ca acţiunea să se finalizeze cu sustragerea
reală a bunurilor.
7. Prin atac se înţelege acţiunea agresivă a făptuitorului, însoţită de violenţa periculoasă
pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe. Noţiunea de atac dobândeşte semnificaţie juridică numai în corelaţie cu noţiunile vio-
lenţa periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate şi ameninţarea cu aplicarea
violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate.
8. Tâlhăria presupune nu orice violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei
agresate, nu orice ameninţare privind aplicarea unei asemenea violenţe, ci doar violenţa legată
de atacul asupra persoanei în scopul sustragerii bunurilor acesteia.
9. Astfel, prin violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate se înţe-
lege aplicarea intenţionată a violenţei soldată cu vătămarea gravă, medie sau uşoară a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, ori care, deşi nu a cauzat aceste urmări prejudiciabile, constituie, la
momentul aplicării ei, datorită metodei de operare un pericol real pentru viaţa sau sănătatea per-
soanei agresate. Sub incidenţa acestei noţiuni cad situaţiile care se produc în momentul aplicării
violenţei, datorită metodei de operare şi prezintă un pericol real pentru viaţa sau sănătatea per-
soanei agresate. La acestea se referă cazurile: de compresiune a gâtului victimei cu mâinile sau
cu ajutorul unui şnur, de ţinere îndelungată a capului victimei sub apă, de îmbrăcare pe capul
victimei a unei pungi de plastic, de aruncare a victimei de la înălţime ori dintr-un mijloc de tran-
sport aflat în mişcare, de năucire a victimei cu ajutorul unor obiecte, mijloace etc.
10. În doctrină s-a arătat că introducerea în organismul victimei a substanţelor cu efecte puter-
nice, toxice sau euforizante, periculoase pentru viaţa sau sănătatea ei, în scopul aducerii acesteia în
starea de neputinţă de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, însoţită de scopul sustragerii, nu se în-
cadrează în infracţiunea de tâlhărie. În funcţie de circumstanţele concrete ale cazului, cele comise
sunt încadrabile în infracţiunea de furt, cu sau fără trimitere la prevederile art.27 CP, în concurs cu
infracţiunea de la art.151, 152 CP; cerinţa esenţială pentru astfel de cazuri constă în faptul că nu
există o persoană agresată – semn definitoriu pentru victima infracţiunii de tâlhărie.
11. Prin sintagma ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănăta-
tea persoanei agresate se înţelege efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să inspire
victimei temerea că va fi supusă violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea ei, act care o
pune în situaţia de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii. Pentru
calificare nu are relevanţă forma exteriorizării ameninţării. De regulă, ameninţarea nu poartă un
caracter determinat (concretizat) şi se exteriorizează printr-o formă a cărei semnificaţie este ab-
solut evidentă şi univocă pentru victimă, aceasta putând fi exteriorizată astfel, încât victima o
poate interpreta diferit. Dacă, din circumstanţele concrete ale faptei, rezultă că, la ameninţarea
cu aplicarea violenţelor periculoase pentru viaţă sau sănătate, totodată lipsind condiţiile obiecti-
ve, propice înfăptuirii acestei ameninţări, având mai mult caracter doar imaginar şi nu creează
un pericol real pentru viaţa sau sănătatea victimei, deşi ameninţarea a luat forme de maximă in-
timidare, făptuitorul trebuie să răspundă nu pentru tâlhărie (art.188 CP), ci, eventual, pentru jaf
(art.187 CP). Astfel acţiunile infractorului pot fi calificate ca tâlhărie şi prin indicele ameninţării
cu aplicarea violenţei doar când o astfel de ameninţare este reală, determinată, prezintă pericol
real pentru viaţă sau sănătatea victimei.
12. Ameninţarea aplicării violenţei periculoase asupra vieţii sau sănătăţii în cadrul atacu-
lui tâlhăresc cu scopul însuşirii averii este o violenţă psihică şi poate fi redată prin gesturi, cu-
vinte, demonstrarea armelor sau a altor obiecte a căror aplicare prezintă pericol pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate.
13. Ameninţarea cu asemenea violenţe trebuie deosebită de ameninţările prezente în cadrul

jafului (art.187 CP) ori şantajului (art.189 CP), dat fiind faptul că violenţa aplicată la tâlhărie
este întotdeauna periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei agresate, pe când violenţa în ca-
zul jafului nu este periculoasă pentru viaţă şi sănătate, iar în situaţia şantajului ameninţarea cu
aplicarea violenţei vizează efectuarea de către făptuitor a unor acţiuni de natură să-i provoace
victimei anumite temeri că, în viitor, ea, soţul ei sau o rudă apropiată urmează să suporte un rău,
anumite consecinţe nefaste.
14. Ameninţarea cu aplicarea violenţei în cazul tâlhăriei, spre deosebire de ameninţarea
din cadrul infracţiunii de şantaj, presupune aplicarea violenţelor în ipoteza aceluiaşi moment în
caz de neînfrângere a rezistenţei, cel puţin a celei psihice, pentru a se putea efectua sustragerea
(de către infractor) la acel moment. Ameninţarea cu aplicarea violenţei la infracţiunea de şantaj
presupune aplicarea ei pentru viitor, după expirarea unui anumit termen.
15. Deşi atât furtul sau jaful, cât şi violenţa sau ameninţarea cu violenţa, sunt incriminate
distinct, totuşi, atunci când violenţa sau ameninţarea cu violenţa având intensitatea corespunză-
toare au fost aplicate în vederea comiterii sustragerii, între sustragere (de regulă, sub formă de
infracţiune fapt tentat) şi violenţă sau ameninţarea cu violenţă există o strânsă conexiune. Astfel
s-a susţinut că tocmai aceasta 1-a impulsionat pe legiuitor să formeze din aceste două acte de
conduită de sine stătătoare o unitate infracţională. Evident, această unitate infracţională a coagu-
lat pericolul social al infracţiunilor absorbite, devansând mult în acest sens infracţiunile date.
16. Latura subiectivă a tâlhăriei se caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei direc-
te, calificată prin scopul acesteia – de sustragere - obligatoriu de stabilit.
17. Pentru existenţa infracţiunii de tâlhărie este important ca apariţia scopului de sustrage-
re la făptuitor să preceadă acţiunea de atac însoţită de aplicarea violenţei sau ameninţării cu vio-
lenţa; fapta nu se încadrează în limitele art.188 CP, dacă scopul de sustragere a apărut la făptui-
tor după aplicarea violenţei sau a ameninţării cu violenţa, caz în care încadrarea unor asemenea
acţiuni trebuie făcută prin concurs: furt sau jaf şi, după împrejurări, una dintre infracţiunile pre-
văzute de art.151, 152, 155 CP.
18. Aşadar, şi la această formă a sustragerii scopul este calificat ca fiind de profit. Şi
aceasta deoarece, dacă atacul se realizează nu cu scopul sustragerii, ci de a-şi reîntoarce bunul
său propriu, care se găsea temporar sau nelegitim în posesia victimei, fapta nu constituie o in-
fracţiune de tâlhărie, şi cele săvârşite vor fi calificate ca o infracţiune contra persoanei (art.151,
152, 166 etc. CP) şi/sau o infracţiune de samavolnicie (art.352 CP).
19. Subiect activ al infracţiunii de tâlhărie poate fi o persoana fizică, responsabilă, care, la
momentul săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani. Subiectul activ nu este unul calificat,
putând fi însuşi proprietarul, persoanele cărora acesta le-a încredinţat averea sau persoanele terţe.
20. Tâlhăria săvârşită: de două sau mai multe persoane; prin pătrundere în încăpere, în alt
loc pentru depozitare sau în locuinţă; cu cauzarea de daune în proporţii considerabile sunt ex-
puse în descrierea furtului (art.186, alin.(2) CP). Agravanta tâlhăria săvârşită de o persoană
mascată, deghizată sau travestită a fost descrisă în comentariul de la art.187, alin.(2), CP lit.c).
21. Sintagma tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate
de armă conţine noţiunile de armă, alte obiecte folosite în calitate de armă şi de aplicare a lor,
explicate în comentariul de la art.164 alin.(2) lit.g).
22. La calificarea acţiunilor vinovatului de tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei în baza
art.188 alin.(2) lit.e), art.189 alin.(3) lit.c) CP urmează să se ţină cont de prevederile Legii cu
privire la arme 110 - XIII din 18.05.94 în redacţia Legii 563-XII din 19.10.2001 şi de concluzii-
le expertului, ce urmează să stabilească dacă arma aplicată se referă la categoria de armă. Astfel
printre acestea pot fi menţionate armele de foc şi alte dispozitive de tragere, cu care sunt înarma-
te forţele militare (pistoalele, pistoalele-mitralieră, carabinele etc.), precum şi armele sportive cu
Comentariu 389
ţeava ghintuită şi cu ţeava lisă, armele de vânătoare procurate de făptuitori în mod special pentru
comiterea infracţiunii.
23. În funcţie de circumstanţe, în prezenţa unor temeiuri legale acţiunile persoanei care a
aplicat arma în procesul comiterii tâlhăriei urmează a fi calificate suplimentar conform art.290 CP.
24. Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se au în vedere obiectele cu care victimei i
s-au cauzat sau puteau să i se cauzeze vătămări periculoase pentru viaţă şi sănătate (cuţite, to-
poare etc.), precum şi obiecte destinate pentru dezorientarea temporară a victimei, cum ar fi re-
volvere, balonaşe şi alte dispozitive cu gaz toxic neutralizant.
25. Prin aplicarea, în cadrul tâlhăriei, a armei sau a altor obiecte folosite în calitate de
armă, se are în vedere utilizarea acestor mijloace în procesul săvârşirii tâlhăriei, în vederea spo-
ririi gradului de intensitate al violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate
ori cu ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe.
26. În literatura de specialitate autohtonă s-a susţinut că aplicarea, în cadrul tâlhăriei, a
unei arme inutilizabile sau defectate (acest fapt fiind cunoscut făptuitorului) ori a unei machete
(imitaţii) de armă, ori a unui obiect asemănător cu arma, nu formează, de regulă, circumstanţa
agravantă prevăzută de lit.e) alin.(2) al art.188 CP. Din momentul în care victima tâlhăriei per-
cepe arma inutilizabilă sau imitaţia de armă ca pe o armă reală, în stare să-i prejudicieze viaţa
sau sănătatea, fapta trebuie calificată ca tâlhărie, nu ca jaf, însă această faptă nu poate fi recu-
noscută ca tâlhărie săvârşită cu aplicarea armei. Aşa încât, dacă infractorul, în timpul atacului, a
ameninţat cu o armă, despre care ştia că nu poate fi folosită, sau cu o imitaţie a armei (de exem-
plu, cu o machetă de pistol, un pumnal-jucărie etc.), neavând intenţia să folosească aceste obiec-
te pentru cauzarea leziunilor corporale periculoase pentru viaţă şi sănătate, acţiunile lui (în lipsa
altor circumstanţe agravante) trebuie calificate în baza alin.(1) art.188 CP.
27. Totodată, dacă cu ajutorul obiectelor nominalizate se produce violenţa periculoasă
pentru viaţa sau sănătatea victimei (de exemplu, victima este lovită la tâmplă cu patul de oţel al
unui pistol defectat sau cu macheta de plumb a unui pistol etc.), aceasta poate forma tâlhăria să-
vârşită cu aplicarea altor obiecte folosite în calitate de armă, acest fapt constituind unica excep-
ţie de la regula specificată supra.
28. Tâlhăria săvârşită în timpul unei calamităţi are aceleaşi explicaţii ca şi circumstanţa
agravantă corespunzătoare de la art.186 CP.
29. Tâlhăria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală a fost
explicată în comentariul de la art.46 şi 47 CP.
30. Este oportună delimitarea infracţiunii de tâlhărie (art.188 CP) de infracţiunea de bandi-
tism (art.283 CP). Pe de o parte, la infracţiunea de banditism este prezentă o bandă criminală,
obligatoriu prezenţa armei, fără a fi obligatoriu sau în mod necesar ca şi în cazul tâlhăriei folosi-
rea acesteia, iar scopul la realizarea respectivei infracţiuni este acela de a realiza atacuri. Totoda-
tă banditismul se consideră consumat ca infracţiune prin simpla organizare a bandei armate. Pe
de altă parte, infracţiunea de tâlhărie se poate comite atât de o singură persoană, cât şi de un
grup de persoane. Actul tâlhăresc, la rândul său, este realizabil atât cu folosirea armei, cât şi a
altor obiecte folosite în calitate de armă care constituie un semn calificat al conţinutului agravat,
şi nu al conţinutului infracţional de bază. În ipoteza existenţei unui grup infracţional la realizarea
actului tâlhăresc acesta se constituie doar cu ocazia realizării acestui fapt infracţional. Astfel
stabilitatea bandei sau a grupului infracţional este posibilă, dar nu şi necesară în acest sens. De
asemenea, la realizarea faptului infracţional de tâlhărie, scopul este calificat fiind unul: de profit.
Faptul infracţional de tâlhărie se consideră consumat din simplul moment al realizării activităţii
infracţionale de violenţă sau agresiune.
31. Tâlhăria săvârşită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii este ca-
racterizată apelându-se la prevederile alin.(1) art.151 CP. Agravanta analizată include cazurile în
care a fost săvârşită vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în sco-
pul de a facilita comiterea sustragerii sau în procesul deposedării de bunuri prin înfrângerea re-
zistenţei victimei, sau nemijlocit după deposedarea de bunuri în vederea reţinerii lor.
32. Lipsirea intenţionată de viaţă a victimei, în cazul tâlhăriei, depăşeşte limitele laturii
obiective a infracţiunii prevăzute de art.188 CP. De aceea, cele săvârşite trebuie calificate prin
concurs: art.188 şi lit.b) din alin.(2) al art.145 CP (omor din interes material). Aceasta însă nu
exclude ca, la calificarea faptei, să fie luate în consideraţie şi alte posibile circumstanţe agravan-
te, în a căror prezenţă a fost comis omorul intenţionat (de exemplu, cu premeditare, cu scopul de
a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei etc.).
33. Tâlhăria săvârşită prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant este sus-
ceptibilă de realizare prin oricare din aceste metode: schingiuire; tortură; tratament inuman; tra-
tament degradant.
34. Prin schingiuire trebuie înţelese acţiunile care îi provoacă victimei suferinţe prin priva-
ţiunea de hrană, apă sau căldură ori prin plasarea sau abandonarea victimei în condiţii nocive
pentru viaţă.
35. În sensul Convenţiei ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzi-
me, inumane sau degradante, termenul tortură înseamnă orice act prin care unei persoane i se
provoacă, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice şi psihice, mal ales cu scopul de a
obţine înfrângerea rezistenţei victimei pentru a se divulga locul aflării bunului pentru a se putea
opera sustragerea. Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau în-
delungate, de exemplu pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu
agenţi termici sau chimici etc.
36. Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe
medicale sau ştiinţifice nejustificate de un tratament medical sau constrângerea victimei la con-
diţii de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de suportat fizic şi
umilitoare din punct de vedere moral.
37. În cazul de faţă, vinovatul aplică faţă de victimă diferite metode de violenţă fizică în
stare să-i provoace suferinţe fizice deosebit de grave (de exemplu, îi amputează unele degete,
urechile, manipulează pe corpul dezgolit cu fierul de călcat fierbinte pricinuindu-i arsuri etc.).
38. În ceea ce priveşte interpretarea prevederilor alin.(4) şi (5) art.188 CP (respectiv - tâl-
hăria săvârşită în proporţii mari şi tâlhăria săvârşită în proporţii deosebit de mari) facem tri-
mitere la comentariu expus la art.186 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 21.11.2005: „În sensul dispoziţiei
art.188 CP prin "atac" urmează să se înţeleagă acţiunile agresive ale făptuitorului, care sunt în-
soţite de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe” (Hotărârea 4-1re-73/2005).
CP al CSJ din 2005: „Săvârşirea tâlhăriei după semnul calificativ "un grup criminal organi-
zat" are loc atunci când fapta este comisă de o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în
prealabil pentru săvârşirea actelor de tâlhărie, precum şi altor infracţiuni. Lipsa stabilităţii reuniunii
exclude calificarea faptei în baza alin.(3) lit.b) art.188 CP. Făptuitorul care prin acţiunile sale a parti-
cipat la săvârşirea infracţiunii deosebit sau excepţional de grave nu este subiect al infracţiunii de fa-
vorizare” (Decizia 1a-250/2005)//BCSJ, 11/33, 2005//BCSJ, 11/33, 2005.
ARTICOLUL 189. ŞANTAJUL

(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau de-
ţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
ameninţând cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defă-
Comentariu 391
imătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului,

deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropia-
ţilor acestora,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închi-
soare de până la 4 ani.
(2) Şantajul săvârşit:
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000 uni-
tăţi convenţionale.
b) săvârşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant;
e) urmate de dobândirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 10 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 uni-
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, poseso-
rului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4) săvârşite în proporţii mari
(6) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4) săvârşite în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul juridic special al infracţiunii de şantaj este complex, constând în relaţiile so-
ciale cu caracter patrimonial (obiect juridic principal), precum şi relaţiile sociale privind liberta-
tea psihică a persoanei, libertatea de circulaţie, sănătatea, integritatea corporală, onoarea şi dem-
nitatea sau viaţa persoanei (obiect juridic secundar).
2. Caracterul complex al obiectului juridic special, precum şi modalităţile de realizare a
elementului material al infracţiunii de şantaj - cererea de a se transmite bunurile proprietarului,
posesorului sau deţinătorului, - identifică prezenţa obiectului material (bani, bunuri materiale,
alte valori) sau lipsa acestuia - cererea de a transmite dreptul asupra bunurilor proprietarului,
posesorului sau deţinătorului sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial. Obiectul
material, în cazul infracţiunii de şantaj, poate consta şi în corpul victimei, atunci când făptuitorul
aplică violenţa fizică. Obiectul material al şantajului nu trebuie confundat cu eventualul folos
realizat prin săvârşirea infracţiunii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de şantaj se exprimă printr-o acţiune de constrângere
exercitată asupra unei persoane (proprietarului, posesorului sau deţinătorului bunurilor). A con-
strânge o persoană înseamnă a-i cere să facă sau să nu facă ceva împotriva voinţei sale (în cazul
şantajului – a-i impune să transmită bunurile ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte ac-
ţiuni cu caracter patrimonial). Raportată la esenţa infracţiunii, care rezidă în încălcarea libertăţii
morale a persoanei, constrângerea trebuie să fie de natură a produce celui împotriva căruia se
exercită o stare de temere, deoarece numai în felul acesta fapta aduce atingere libertăţii morale a
persoanei şi constituie o infracţiune contra acestei libertăţi, respectiv, infracţiunea de şantaj.
4. Acţiunile specifice şantajului sunt ameninţarea cu violenţa a persoanei agresate sau a
rudelor, apropiaţilor acesteia, ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu
deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului posesorului, deţinătorului ori cu răpirea ul-
timilor, a rudelor apropiaţilor acestora.
5. Acţiunea principală a elementului material al şantajului ia forma cererii de a se tran-
smite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de
a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial. Cererile şantajistului se limitează la revendicări
patrimoniale. De aceea, constrângerea victimei, chiar prin acţiuni ilegale, ca aceasta să săvâr-
şească unele acţiuni nepatrimoniale (spre exemplu, să se căsătorească) nu poate fi considerată
şantaj.
6. Infracţiunea de şantaj, fiind o componenţă de infracţiune cu un conţinut alternativ,
prevede mai multe modalităţi normative alternative de realizare a acţiunii principale întregite de
o varietate de acţiuni adiacente.
7. Acţiunea principală se realizează prin oricare dintre următoarele trei modalităţi:
 cererea de transmitere a bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului;
 cererea de transmitere a dreptului asupra bunurilor aparţinând proprietarului, posesoru-
lui sau deţinătorului;
 cererea de săvârşire a acţiunilor cu caracter patrimonial.
8. Prin sintagma bunuri ale proprietarului, ale posesorului sau ale deţinătorului se pre-
zumă numai bunurile mobile, de valoare economică determinabilă, străine pentru făptuitor, asu-
pra căror este îndreptată acţiunea tipică incriminată; bunurile în cauză pot forma obiectul mate-
rial al infracţiunii.
9. La descifrarea sintagmei drept asupra bunurilor aparţinând proprietarului, posesoru-
lui sau deţinătorului pornim de la drepturile reale ale persoanei asupra bunurilor mobile şi a ce-
lor imobile, în privinţa căror făptuitorul nu are nici un drept; dreptul real al persoanei agresate
asupra bunurilor nu poate forma obiectul material al infracţiunii.
10. Prin sintagma acţiuni cu caracter patrimonial se înţelege executarea de lucrări sau
prestarea de servicii: lucrările de antrepriză (construcţie, reparaţie, proiectare etc.); serviciile de
mandat, comision, intermediere, agenţie comercială, transport, expediţie, publicitate, asigurări şi
finanţe, turism etc. Lucrările şi serviciile date trebuie să aibă caracter patrimonial; acţiunile cu
caracter patrimonial nu pot forma obiectul material al infracţiunii.
11. Oricare dintre modalităţile normative alternative ale şantajului poate fi însoţită de: 1)
ameninţarea cu violenţa a persoanei, a rudelor sau a apropiaţilor acesteia; 2) ameninţarea cu răs-
pândirea unor ştiri defăimătoare despre persoană, despre rudele sau apropiaţii acesteia; 3) ame-
ninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, ale posesorului sau ale deţi-
nătorului; 4) ameninţarea cu răpirea proprietarului, a posesorului sau a deţinătorului, a rudelor
sau a apropiaţilor acestora; 5) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate; 6) ame-
ninţarea cu moartea; 7) deteriorarea ori distrugerea bunurilor; 8) aplicarea violenţei periculoase
pentru viaţă sau sănătate; 9) aplicarea schingiuirii, a torturii, a tratamentului inuman sau degra-
dant; 10) răpirea proprietarului, a posesorului sau a deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora.
Comentariu 393
12. Acţiunea principală, constând în cererea prin constrângere, este exercitată de către
făptuitor asupra victimei pentru a i se transmite averea celei din urmă. Constrângerea poate fi
motivată sau nemotivată. Cererea de transmitere se caracterizează prin lipsa oricărui temei legal,
ea având caracter agresiv, insistent şi fiind argumentată prin simpla dorinţa a făptuitorului de a
obţine averea străină sau dreptul real ori prestaţia materială pretinsă. Aceste cerinţe sau revendi-
cări cu caracter patrimonial pot lua forme variate - formulate în scris, verbal sau în alt mod.
Esenţial este ca acestea să fie înţelese de victimă.
13. Cererea de transmitere a dreptului asupra averii reprezintă constrângerea fie întru
perfectarea actelor juridice sau la introducerea în ele a modificărilor convenabile vinovatului, fie
la transmiterea către vinovat a documentelor înseşi, prin a căror utilizare acesta ar putea obţine
averea pe care deja o posedă de facto (cererea de a perfecta la notar contractul de donaţie a apar-
tamentului etc.).
14. Ameninţarea cu aplicarea violenţei sau aplicarea violenţei contra persoanei constă în
orice act prin care un factor (persoană străină) acţionează asupra victimei pentru a-i înfrânge re-
zistenţa fizică. Acest factor poate rezulta din energia fizică a făptuitorului sau poate fi pus în ac-
ţiune de acesta. Nu interesează mijloacele şi nici forma în care se exercită violenţa. Ameninţarea
presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natură să-i inspire victimei temerea că, în
viitor, ea, soţul ei sau o rudă apropiată urmează să suporte un rău, constând în săvârşirea unei
infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare. Constrângerea trebuie să fie efectivă. Spre exemplu, s-a
considerat că, atunci când inculpatul solicită de la partea vătămată o recompensă în bani şi obi-
ecte de îmbrăcăminte pentru înapoierea actelor pierdute de partea vătămată, lipseşte elementul
constrângerii care este o componentă principală a laturii obiective a infracţiunii de şantaj şi, în
consecinţă, această infracţiune nu poate fi reţinută.
15. Spre deosebire de jaf sau tâlhărie, ameninţarea cu aplicarea violenţei este îndreptată
spre obţinerea bunurilor pe viitor, nu în momentul sincronizat ameninţării; însuşi făptuitorul nu
ia bunurile din posesia proprietarului, ci pe o cale ilegală, folosind diferite metode de influenţă
asupra conştiinţei şi voinţei acestuia, cere ca el să transmită bunurile în folosul făptuitorului sau
în folosul altor persoane.
16. Ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre proprietar sau
desprerudele apropiate ale acestuia reprezintă ameninţarea ce trebuie să aibă drept obiect scoate-
rea în evidenţă a unei fapte, reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată,
pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată. A scoate în evidenţă o faptă compromiţătoare
înseamnă a o aduce la cunoştinţa altora, prin orice mijloace.
17. Ameninţarea cu distrugerea sau cu deteriorarea averii trebuie să aibă caracter real.
Spre deosebire de ameninţarea cu aplicarea violenţei, ea poate fi chiar realizată, dacă nu va fi
îndeplinită cererea făptuitorului de a i se transmite averea străină sau dreptul asupra acesteia.
Într-un atare caz, momentul neîndeplinirii cererii făptuitorului cu privire la transmiterea averii
ori a dreptului la avere şi momentul realizării ameninţării pot să coincidă.
18. Ameninţarea cu răpirea victimei, a rudelor sau a apropiaţilor acestora presupune
ameninţarea victimei cu sechestrarea sau reţinerea ei, a unei rude sau persoane apropiate, în sco-
pul de a-1 forţa pe proprietar, posesor sau deţinător să cedeze ilegal bunurile proprietarului.
19. Infracţiunea de şantaj are o componenţă formală (cu excepţia variantelor agravante
prevăzute de alin.(3) lit.e) şi lit.f) ale art.189 CP), fapta consumându-se din momentul cererii de
transmitere a bunului sau dreptului asupra acestuia ori de îndeplinire a acţiunii cu caracter pa-
trimonial, indiferent de faptul dacă făptuitorul şi-a atins scopul sau nu.
20. Existenţa infracţiunii de şantaj presupune cu certitudine stabilirea legăturii de cauzali-
tate dintre fapta prejudiciabilă - cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau
deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial în-
soţită de constrângerea exercitată – şi urmarea imediată exprimată prin starea de pericol creată,
prin prejudiciile cauzate sau prin alte urmări produse prin acţiunile comise.
21. Latura subiectivă presupune intenţia directă, fapta fiind săvârşită în scopul de a do-
bândi în mod ilicit un folos, pentru sine sau pentru altul. Folosul urmărit de făptuitor poate fi de
orice natură, poate să provină de la oricine persoană, nu numai de la cel constrâns, deoarece
scopul prevăzut de lege nu este păgubirea victimei, ci acela de dobândire a unui folos.
22. Subiect activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul să-
vârşirii infracţiunii, a atins vârsta indicată în art.21 CP, adică de 14 ani (pentru fapta incriminată
în alin.(2), (3) sau (4) ori de 16 ani (pentru fapta incriminată în alin.(1) al art.189 CP).
23. În calitate de subiect pasiv sau victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, pose-
sorii, deţinătorii legali ai averii, rudele sau apropiaţii acestora.
24. Agravantele de două sau mai multe persoane; cu aplicarea violenţei nepericuloase
pentru viaţă sau sănătate sunt expuse în descrierea furtului (art.186, alin.(2) CP) şi a jafului
(art.187 alin.(2) lit.e) CP).
25. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea (lit.d) alin.(2) art.189 CP) presupune o
metodă de influenţă psihică, îndreptată spre intimidarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte
pentru securitatea sa, o stare de frică şi încordare psihică. Metodele de realizare a ameninţării
pot fi diferite: oral, în scris, prin gesturi, fără avertizare prealabilă, prin telefon, formulate nemij-
locit victimei sau transmise prin alte persoane etc. Ameninţarea cu moartea, în cazul dat, nu cere
încadrarea faptei şi în baza art.155 CP.
26. Noţiunile de deteriorare sau de distrugere sunt similare cu cele conţinute la art.197
CP. Şantajul se consideră săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor atunci când proprieta-
rului, posesorului, deţinătorului i s-a cauzat o daună considerabilă ori esenţială în sensul evaluă-
rii acesteia conform art.126 alin.(2) CP. În cazul în care daunele sunt în proporţii mari nu este
necesară calificarea faptei în baza art.197 alin.(1) CP, deoarece art.189 vizează o normă de in-
criminare mai gravă.
27. Circumstanţele conţinute în alin.(1) sau (2): săvârşit de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală, săvârşit cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă; în-
soţit de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate; însoţit de schingiuire, tortură, tratament inu-
man sau degradant au fost comentate la art.188 CP alin.(1), alin.(2) lit.e), şi alin.(3) lit.d).
28. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute adoptă forma unei infracţiuni materia-
le. Esenţa acestei modalităţi indică o variaţie atipică a şantajului - şantajul epuizat care este mai
grav decât în forma tipică, deoarece acumulările cantitative conduc la salturi calitative, antre-
nând o răspundere mai aspră. Modalitatea examinată se caracterizează prin amplificarea rezulta-
tului produs iniţial, astfel încât momentul de consumare a fost deplasat, suprapunându-se cu
momentul de epuizare a faptei.
29. Sintagma soldat cu alte urmări grave are semnificaţia de distrugere a mijloacelor de
comunicaţie, deteriorarea apeductului, care a dus la sistarea aprovizionării cu apă, decesul sau
sinuciderea victimei sau a persoanelor apropiate acesteia, agravarea bruscă a unei boli grave a
victimei, încetarea forţată a activităţii agentului economic sau a activităţii profesionale a persoa-
nei fizice, întreruperea forţată a activităţii întreprinderii, organizaţiei, cooperativei sau a activită-
ţii profesionale a victimei (falimentul întreprinderii), neîncasarea veniturilor etc. Infracţiunea de
şantaj în varianta agravantă are forma unei infracţiuni materiale, dar în acest caz urmările preju-
diciabile nu se exprimă în prejudiciul patrimonial efectiv, ci în alte urmări grave.
30. Mai este necesar, în acest context să precizăm că, în situaţia unor urmări grave, pre-
cum cauzarea decesului victimei, faţa de caracterul urmării imediate ce s-a produs, făptuitorul
trebuie să manifeste vinovăţie în forma de imprudenţă. Iar în situaţia în care, săvârşind şantajul,
făptuitorul a lipsit intenţionat de viaţă o persoană, cele comise trebuie încadrate prin concurs:
Comentariu 395
art.189 şi art.145 CP. Iar dacă şantajul a fost însoţit de cauzarea vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii sau dacă a provocat decesul victimei, fapta se încadraează ţinându-se
cont de regulile concursului de infracţiuni.
31. Fapta de şantaj în varianta expusă în alin.(4) art.189 CP agravează şi mai mult răs-
punderea penală, dacă acţiunile prevăzute de alin.(l), (2) sau (3) ale acestui articol sunt însoţite
de răpirea proprietarului, posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
32. Răpirea acestor victime presupune sechestrarea sau reţinerea acestora în scopul de a
forţa proprietarul, posesorul sau deţinătorul să-şi cedeze ilegal bunurile făptuitorului sau persoa-
nei numite de el. Noţiunea de răpire este definită în art.164 CP.
33. În ceea ce priveşte prevederile alin.(5) şi (6) art.189 CP (respectiv - şantajul săvârşit
în proporţii mari şi şantajul săvârşit în proporţii deosebit de mari) facem trimitere la comenta-
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 18.12.2001: „Infracţiunea prevăzu-
tă de art.125 CP se consideră consumată din momentul înaintării cerinţei, însoţite de ameninţare,
indiferent de atingerea de către infractor a scopului pus” (Decizia 1r/a-164/2001).
ARTICOLUL 190. ESCROCHERIA

(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau
abuz de încredere,
(2) Escrocheria săvârşită:
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
soare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
(3) Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
1. Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale cu caracter patrimonial,
naşterea şi dezvoltarea cărora trebuie să se bazeze pe buna-credinţă şi încrederea între subiecţii
afacerilor, fie persoane fizice, fie juridice; buna-credinţă şi încrederea subiecţilor raporturilor
juridice patrimoniale se prezumă, iar în anumite cazuri este şi protejată prin legea penală. În
ipoteza agravantei prevăzute de lit.d) din alin.(2) al art.190 CP, fapta săvârşită aduce atingere şi
relaţiilor sociale privind buna desfăşurare a activităţii de serviciu, invocându-se prezenţa unui
obiect juridic secundar.
2. Obiectul material al infracţiunii de escrocherie poate consta în bunuri mobile, înscri-
suri cu valoare economică; în cazul în care fapta de escrocherie comisă vizează un drept asupra
bunului (inclusiv asupra unui imobil) infracţiunea e lipsită de obiect material.
3. Latura obiectivă a escrocheriei se exprimă prin dobândirea ilicită a bunurilor altei per-
soane prin înşelăciune sau abuz de încredere. Astfel, elementul material se realizează prin acţiu-
nea de dobândire ilicită a bunurilor, fiind întregit cu altele două, conţinute în textul normei de
incriminare - înşelăciune sau abuz de încredere. Prin dobândire ilicită a bunurilor legiuitorul
prezumă un act opus celui licit, efectuat cu rea-credinţă, prin care făptuitorul obţine (pentru sine
sau pentru altul) transmiterea voită în proprietate, posesiune, detenţie a bunului mobil sau imo-
bil, a altor valori străine sau dreptului asupra acestora. Înşelăciunea întruneşte în sine variate
metode, procedee şi tehnici de operare ale făptuitorului – denaturarea informaţiilor despre sine,
despre apartenenţa de firmă şi posibilităţile financiare; dezinformarea victimei privitor la marfă,
contraprestaţie, calitate, preţ, echivalent etc.; utilizarea unor împrejurări, echipamente, documen-
te fictive sau false; ascunderea unor informaţii, fapte, împrejurări obligatorii pentru comunicare
victimei ş.a; în funcţie de circumstanţele faptei, înşelăciunea poate lua forma scrisă de realizare,
verbală, electronică sau alta, fapt care nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii de escroche-
rie. Abuzul de încredere are la bază relaţiile interpersonale stabilite între făptuitor şi victimă, ca-
re la rândul lor au în suport relaţii de prietenie, de serviciu, de afaceri etc., care, cunoscând o
anumită evoluţie şi având amprenta încrederii, sunt exploatate cu rea-voinţă de potenţialul es-
croc la realizarea rezoluţiei infracţionale; spre exemplu, prin abuz de încredere este însuşită ave-
rea împrumutată de către vinovat de la un cunoscut fără a perfecta formele legale; totodată, nu se
consideră escrocherie însuşirea bunurilor proprietarului care i-au fost încredinţate vinovatului
pentru supraveghere temporară (de exemplu, i-a fost încredinţat bagajul de mână la gară etc.),
asemenea acţiuni se încadrează în infracţiunea de furt, ca şi sustragerea obiectelor luate din ma-
gazin pentru a fi măsurate.
4. Prin oricare dintre cele două modalităţi - înşelăciunea sau abuzul de încredere - care în reali-
tate se şi pot suprapune, făptuitorul induce victima în eroare, îi creează o falsă reprezentare a realităţii,
indiferent de mijloacele utilizate, pentru a realiza transmiterea voită, sub incidenţa sa ori a altei persoa-
ne, a bunului sau dreptului asupra lui, ce aparţine celui supus manoperelor frauduloase.
5. La încadrarea juridică a infracţiunii de escrocherie nu are importanţă metoda prin care
se prezintă înşelăciunea sau abuzul de încredere. Aceasta poate fi realizată pe cale verbală, în
scris, prin computator sau sub forma unor acţiuni (trişare în jocul de cărţi, vindere a unui inel
poleit cu aur în loc de aur masiv etc.). Astfel, datele false anunţate de făptuitor în scopul dobân-
dirii ilicite a averii proprietarului pot viza atât personalitatea infractorului sau a altor persoane,
cât şi unele obiecte, împrejurări, fenomene. Mai este de precizat, în acest context, că, la încadra-
re, nu au relevanţă mijloacele utilizate pentru săvârşirea escrocheriei: documente sau instrumen-
te de măsurat false; uniforma specială sau alte semne de apartenenţă de firmă sau serviciu; im-
portant este să stabilim că aceste mijloace au fost folosite pentru sustragere, şi nu pentru facilita-
rea accesului la bunurile respective, nici pentru crearea unor condiţii în vederea luării ulterioare
a bunurilor pe altă cale.
6. Pentru existenţa infracţiunii de escrocherie este necesar ca victima să fi fost indusă în
eroare şi să fi ajuns la o reprezentare greşită a unei situaţii sau împrejurări. Aptitudinea unui mij-
loc sau metode de a induce în eroare depinde şi de personalitatea victimei, de gradul de instruire
şi educaţie, mediul din care provine, de starea psihică în care se găsea în momentul săvârşirii
faptei etc. Nu interesează dacă victima a fost sau nu uşor indusă în eroare, legea urmărind să
Comentariu 397
apere îndeosebi persoanele credule, mai puţin prudente, deoarece tocmai asemenea persoane
sunt mai expuse să devină victime ale escrocheriei.
7. Falsificarea unor documente urmată de folosirea lor de către falsificator în vederea
sustragerii bunurilor, trebuie calificată în conformitate cu art.190 şi art.361 CP. Persoana cu
funcţie de răspundere care a eliberat actul fals poartă răspundere pentru complicitate la săvârşi-
rea escrocheriei în baza unui concurs de infracţiuni - art.42, art.190 şi art.332 CP.
8. Infracţiunea de escrocherie este materială şi se consideră consumată din momentul
trecerii ilegale a bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului la cel vinovat, iar făptuitorul
obţine posibilitatea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile străine după bunul său plac.
Pagubele materiale în proporţii esenţiale sunt consecinţe ale escrocheriei (art.190 alin.(l) CP).
9. Constatarea laturii obiective a infracţiunii de escrocherie presupune şi stabilirea legă-
turii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă - dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin
înşelăciune sau abuz de încredere – şi urmarea imediată, exprimată prin prejudiciile cauzate.
10. Latura subiectivă a infracţiunii de escrocherie se manifestă prin vinovăţie în forma in-
tenţiei directe, dat fiind că făptuitorul acţionează în mod fraudulos în scopul dobândirii, pentru
sine sau pentru altul, a unei valori materiale străine.
11. Subiectul activ al infracţiunii de escrocherie este persoana fizică, responsabilă, care a
atins vârstă stabilită de lege (16 ani – pentru fapta prevăzută în alin.(1) – şi 14 ani – pentru fapta
prevăzută în alin.(2) şi (3) ale art.190 CP).
12. În calitate de subiect pasiv sau victimă a infracţiunii de escrocherie pot fi proprietarii,
posesorii, deţinătorii de bunuri mobile sau imobile, fie persoane fizice, fie juridice.
13. Agravantele de două sau mai multe persoane; cu cauzarea de daune în proporţii con-
siderabile sunt expuse în descrierea furtului (art.186, alin.(2) CP).
14. În cazul modalităţii agravante prevăzute de lit.d) din alin.(2) al art.190 CP, subiectul
activ este unul calificat – de rând cu condiţiile generale ale răspunderii penale mai trebuie să po-
sede calitatea de persoană cu funcţie de răspundere (noţiunea şi comentariul expus la art.123
CP) sau de persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie
nestatală (noţiunea şi comentariul expus la art.124 CP) care, folosindu-se de atribuţiile funcţio-
nale, făcând uz de înşelăciune sau abuz de încredere, determină victima să transmită voit bunuri-
le sau dreptul asupra lor.
15. În raport cu agravantele expuse în alin.(3), (4) şi (5) din art.190 CP: respectiv escro-
cheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari
şi în proporţii deosebit de mari, facem trimitere la comentariu oferit la art.186 CP.
16. Escrocheria trebuie deosebită de cauzarea daunelor materiale prin înşelăciune sau
prin abuz de încredere (art.196 CP): în cazul escrocheriei, bunurile nu se află în posesia sau de-
tenţia făptuitorului, ci în proprietatea, posesia sau detenţia victimei şi aceasta, fiind indusă în
eroare, transmite infractorului voit, ea însăşi, bunurile. În caz de cauzare a daunelor materiale
prin înşelăciune sau abuz de încredere, bunurile se află deja la cel vinovat şi el trebuia să le în-
toarcă posesorului legal, însă nu le-a întors, ci şi le-a însuşit în mod ilegal.
17. Problema delimitării înşelăciunii de traficul de influenţă se pune frecvent în practica
judiciară. Cele două infracţiuni se deosebesc sub aspectul obiectului juridic. Prin înşelăciune
sunt violate relaţiile sociale referitoare la patrimoniu, iar prin trafic de influenţă sunt încălcate
relaţiile sociale privind buna desfăşurare a serviciului în organizaţiile publice şi private. În cazul
escrocheriei bunul este obţinut ca urmare a manoperelor frauduloase, în timp ce la traficul de
influenţă făptuitorul obţine folosul material în urma promisiunii că va interveni pe lângă acel
funcţionar, în atribuţiile de serviciu ale căruia intră soluţionarea chestiunii de interes pentru vic-
timă.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 23.01.2006: „Acţiunile condamnatului

corect au fost încadrate în baza art.195 alin.(2) CP - însuşirea în proporţii deosebit de mari a bu-
nurilor proprietarului prin abuz de încredere şi înşelăciune(escrocherie), fiindcă la momentul
primirii banilor de la victime, el avea drept scop însuşirea lor şi nu avea de gând să îndeplineas-
că angajamentul asumat, neîntreprinzând măsuri legale în acest sens” (Hotărârea 4-1re-
22/2006).
CP al CSJ din 19.12.2000: „Primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament
poate fi încadrată drept o escrocherie numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării
în posesia acestor bunuri avea drept scop însuşirea lor şi nu intenţiona să îndeplinească angaja-
mentul asumat” (Decizia 1r/a-193/2000).
CP al CSJ din 13.11.2001: „Condamnatul, folosindu-se de incompetenţa unei persoane cu
privire la transferarea deţinuţilor din colonie de corectare prin muncă în colonie-aşezare, prin
înşelăciune, a primit de la această persoană 100 dolari SUA şi săvârşind prin acţiunile sale o in-
fracţiune prevăzută de alin.(2) art.122 CP, dar nu cea prevăzută de alin.(2) art.187 din acelaşi
cod” (Decizia 1ca-143/2001).
ARTICOLUL 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE

(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încre-
dinţate în administrarea vinovatului,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoa-
re de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite func-
ţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Delapidarea averii străine, săvârşită:
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de
o organizaţie criminală,
1. Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale cu caracter patrimonial, a căror exis-
tenţă şi dezvoltare prezumă un regim de legalitate privind bunurile (obiect juridic principal);
obiectul juridic secundar constă în relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de
serviciu în unităţile publice sau private, manifestată prin administrarea sau gestionarea bunurilor
încredinţate în albia cadrului legal.
Comentariu 399
2. Obiect material al delapidării pot constitui: banii, bunurile mobile, alte valori pe care
făptuitorul le gestionează sau le administrează. Astfel, o cerinţă obligatorie pentru existenţa in-
fracţiunii de delapidare a averii străine constă în faptul că obiectul material trebuie să se afle
efectiv, în condiţiile legii, în gestiunea sau administrarea făptuitorului şi să fie străin pentru
acesta; totodată, obiectul material trebuie să dispună de valoare materială determinabilă. Încre-
dinţarea nemijlocită a bunurilor de către o persoană fizică sau juridică (indiferent de forma sa
juridico-organizatorică) se face în funcţie de specificul activităţii economice (în cadrul relaţiilor
contractuale încheiate, fişa postului, însărcinare specială) cu determinarea clară a atribuţiilor de
serviciu în ce priveşte gestionarea sau administrarea bunurilor. Drept cadru legal pentru transmi-
terea obiectului material în gestiunea sau administrarea făptuitorului servesc contractele de drept
civil: de arendă, de transport de mărfuri, de expediţie, de mandat, de administrare fiduciară, de
depozit, de magazinaj etc.
3. Latura obiectivă a delapidării se caracterizează prin comiterea acţiunii îndreptate spre
însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane fizice sau juridice, în a cărei posesie sau detenţie se
află. Luarea bunului se face anume de la această persoană – fizică sau juridică, publică sau pri-
vată – acţiune prin care se aduce atingere poziţiei bunurilor din sfera ei patrimonială,
producându-i pagube materiale. Caracterul ilegal al însuşirii se exprimă prin scoaterea de către
făptuitor, fără temei, a bunului din posesia sau detenţia altei persoane şi trecerea acestuia, fără
nici un drept, în stăpânirea sa, ţinând cont de faptul că acest bun i-a fost încredinţat în adminis-
trare sau gestionare în legătură cu funcţia exercitată (însărcinarea specială) în unitatea publică
sau privată şi putea fi utilizat numai potrivit reglementărilor de rigoare şi destinaţiei.
4. Însuşirea constă în scoaterea bunului din patrimoniul victimei şi luarea acestuia în stă-
pânirea făptuitorului, care poate dispune de el potrivit voinţei sale – să-l consume, să-l utilizeze
etc. S-a arătat că delapidarea există atunci când poştaşul însuşeşte diferite sume de bani din pen-
siile cetăţenilor pe care trebuia să le achite destinatarilor; casierul care nu înregistrează la casă
banii încasaţi din prestaţia acordată de firmă, la fel, comite o delapidare; delapidarea există şi în
cazul în care gestionarul însuşeşte unele valori din surplusul creat fraudulos în legătură cu gesti-
onarea bunurilor. Efectuarea aceloraşi acte iniţiale – scoaterea bunului din patrimoniul victimei
şi trecerea acestuia în stăpânirea făptuitorului, care ulterior, fie că se vinde, fie că este transmis
unor persoane apropiate, este donat sau folosit pentru coruperea funcţionarilor publici, sau dat în
folosinţa cuiva în schimbul unei sume de bani, la fel cade sub incidenţa delapidării.
5. Delapidarea este o infracţiune de rezultat (componenţă materială) şi se consideră con-
sumată din momentul însuşirii ilegale a bunurilor altei persoane, iar făptuitorul obţine posibilita-
tea reală de a se folosi sau a dispune de bunurile străine după dorinţă.
6. Latura obiectivă a infracţiunii de delapidare presupune şi stabilirea legăturii de cauzali-
tate dintre fapta prejudiciabilă - dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau
abuz de încredere – şi urmarea imediată, exprimată prin prejudiciile cauzate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei direc-
te, scopul urmărit de făptuitor fiind unul cupidant.
8. Subiect activ al infracţiunii de delapidare poate fi persoana fizică, care în afară de ce-
rinţele generale ale răspunderii penale (este persoană responsabilă, are vârsta de 16 ani), trebuie
să posede şi calitatea de administrator sau de gestionar într-o unitate publică sau privată.
9. Subiect pasiv sau victimă a infracţiunii de delapidare pot fi proprietarii, posesorii, deţi-
nătorii de bunuri mobile sau imobile, fie aceştia persoane fizice sau juridice, publice sau private.
10. În sensul art.191 CP, prin administrator urmează se înţelegem acel angajat în a cărui
atribuţii de serviciu intră efectuarea de acte de dispoziţie cu privire la bunurile şi mijloacele ce
aparţin unei unităţi publice sau private; gestionar este angajatul care exercită ca atribuţii princi-
pale de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea de bunuri şi mijloace ce aparţin unei unităţi pu-
blice sau private. Angajatul care efectuează operaţiile de manipulare sau are bunurile în pază,
fără a avea ca principale atribuţii de serviciu primirea, păstrarea şi eliberarea lor, nu are calitatea
de gestionar şi, în consecinţă, dacă sustrage din acele bunuri, nu săvârşeşte infracţiunea de dela-
pidare, ci infracţiunea de furt.
11. Agravantele de două sau mai multe persoane; cu cauzarea de daune în proporţii con-
siderabile au fost expuse în comentariul art.186.
12. Cu referire la agravanta stipulată la alin.(2) lit.d) art.191 CP cu folosirea situaţiei de
serviciu, delapidarea se prezumă a fi comisă de către un funcţionar care, deşi nu are contact di-
rect cu bunurile care formează obiectul material, dar dispune de dreptul de dispoziţie cu privire
la situaţia juridică a acestora şi, prin intermediul unor acte de serviciu necorespunzătoare, scoate
bunurile dintr-o gestiune pentru a le transfera în alta, în realitate însuşindu-le.
13. Cu privire la agravantele expuse în alin.(3), (4) şi (5) din art.191 CP: delapidarea să-
vârşită: de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari şi în
proporţii deosebit de mari, a se vedea comentariul de la art.186 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP CSJ din 31.05.2005: „Fapta comisă de către
inculpat se cuprinde în întregime în componenţa de infracţiune prevăzută de art.191 alin.(2)
lit.c) şi d), CP şi încadrarea acţiunilor lui şi în baza art.327 alin.(1) CP este de prisos a fi califica-
te suplimentar” (Decizia 1re-56/2005).
ARTICOLUL 192. PUNGĂŞIA

(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare,
genţi sau din alte obiecte prezente la persoană,
(2) Pungăşia săvârşită:
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de până la 4 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1000 uni-
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvârşite în proporţii mari
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) săvârşite în proporţii deosebit de mari
1. În esenţă pungăşia constituie un furt specific, atât după modul şi mediul de operare al
făptuitorului, cât şi după forma de incriminare – tentativă de sustragere.
2. Obiectul juridic special al pungăşiei îl constituie relaţiile sociale cu privire la posesia
asupra bunurilor mobile.
3. Obiectul material al pungăşiei este format din bunurile materiale portabile, care, de re-
gulă, încap în genţi, sacoşe, poşete, buzunare, dispun de valoare determinabilă şi sunt străine
pentru făptuitor. La momentul săvârşirii infracţiunii de pungăşie şi al surprinderii hoţului asupra
faptului aceste bunuri nu aparţin făptuitorului, nu sunt proprietatea lui, dar se pot afla atât în po-
Comentariu 401
sesia proprietarului, cât şi în posesia altor persoane, ca fiindu-le transmise în folosinţă. Astfel,
bunul abandonat şi bunul găsit nu pot forma obiectul material al pungăşiei; un act de identitate
sau orice alt document nu poate forma obiectul material al pungăşiei, chiar dacă documentul se
afla în buzunar, în geantă sau în alte obiecte ale victimei.
4. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin acţiune în scopul sustragerii bunurilor al-
tei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte ale persoanei şi include: 1- elementul mate-
rial ce constă în acţiunea îndreptată spre sustragerea bunurilor altei persoane şi 2 - semnul referi-
tor la locul comiterii sustragerii: buzunare, genţi, sacoşe, poşete ş.a.; prin expresia alte obiecte
prezente la persoană urmează să se înţeleagă obiectele ataşate – telefon mobil, aparat de foto-
grafiat, cameră video ş.a.– sau astfel de obiecte precum căruciorul, geanta pe rotile şi altele afla-
te asupra victimei ori în imediata apropiere.
5. Modul de operare al făptuitorului este pe ascuns (deseori recurgând la mijloace special
adaptate, spre exemplu, lame), în prezenţa altor persoane (mediul de operare – locurile publice
aglomerate, mijloacele de transport ş.a.), dar pe neobservate pentru acestea (criteriul obiectiv în
cazul pungăşiei este restrictiv) având convingerea că cele săvârşite de el rămân neobservate (cri-
teriul subiectiv, la fel, este restrictiv); fapt lăsat de legiuitor în umbră, dar avut în natura pungă-
şiei. Aceste din urmă remarcate au importanţă pentru delimitarea pungăşiei de jaf: la comiterea
sustragerii din buzunare, genţi, poşete etc. în forma pungăşiei făptuitorul acţionează pe ascuns,
conştientizând acest lucru, iar acţionând deschis în scopul sustragerii bunurilor altei persoane
din buzunare, genţi, poşete şi dându-şi seama despre acest fapt, săvârşeşte o tentativă de jaf.
6. Fapta de sustragere a documentelor altei persoane din buzunare, din genţi sau din alte
obiecte ale persoanei, urmează să fie încadrată prin concurs de infracţiuni dintre art.192 CP
alin.(1) sau (2) şi art.360 CP, iar acţiunea săvârşită cu scopul special de sustragere a documente-
lor altei persoane săvârşită în aceleaşi locuri se încadrează în art.27 şi 360 CP.
7. Infracţiunea de pungăşie este una formală şi se consideră consumată din momentul de-
clanşării de către făptuitor a acţiunii de sustragere a bunurilor altei persoane din buzunare, genţi
sau alte obiecte, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a realizai scopul sau nu.
8. Existenţa infracţiunii de pungăşie presupune raportul de cauzalitate dintre fapta preju-
diciabilă - acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte
obiecte prezente la persoană – şi urmarea imediată, exprimată în starea de pericol produsă pentru
relaţiile sociale ocrotite prin norma de incriminare.
9. Latura subiectivă a pungăşiei este caracterizată numai prin intenţie directă; la încadra-
rea faptei este obligatorie stabilirea scopului special – cupidant.
10.Subiect activ al infracţiunii de pungăşie conţinute în alin.(l) art.192 CP este o persoană
fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, iar în condiţiile alin.(2) - de 14 ani. Subiect
pasiv al infracţiunii poate fi persoana fizică în posesia căreia se află obiectul material la momen-
tul săvârşirii infracţiunii.
11.Cu privire la agravantele expuse în alin.(2) lit.b), alin.(3) şi (4) din art.192 CP: pungăşia
săvârşită de două sau mai multe persoane în proporţii mari şi în proporţii deosebit de mari, a se
vedea comentariul de la art.186 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19.03.2002: „Acţiunile condamna-
tului, care în mod tainic a sustras dintr-o pungă de plastic aparţinând cet.R.T. un portmoneu în
care se aflau bani în sumă de 7 lei 25 bani, au fost corect încadrate în baza art.124 1 alin.(1) CP,
ca sustragere în proporţii mici din avutul proprietarului săvârşit prin furt de buzunar” (Decizia
1r/a-37/2002).
ARTICOLUL 1921. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT

(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire se pedepseşte cu amendă în mă-
rime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3 ani.
a) săvârşită de două sau mai multe persoane;
b) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţa-
rea cu aplicarea unei asemenea violenţe;
c) săvârşită prin pătrundere în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa sau
sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe
1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror bună desfăşurare este con-
diţionată de protecţia şi asigurarea posesiei şi folosinţei asupra unor categorii de bunuri - mijloa-
celor de transport (obiect juridic principal); infracţiunea în cauză este susceptibilă, în unele situ-
aţii, de obiect juridic secundar care întruneşte relaţiile sociale cu privire la securitatea circulaţiei
rutiere şi la exploatarea mijloacelor de transport.
2. Obiectul material al acestei infracţiuni îl reprezintă mijloacele de transport, regimul ju-
ridic al cărora este comentat la art.264 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunea de răpire a mijlocului de tran-
sport. Elementul material al faptei, având o singură modalitate normativă - răpirea -, poate fi
realizat prin diferite modalităţi (capturarea mijlocului de transport şi deplasarea; pătrunderea for-
ţată în salon, pornirea şi deplasarea; deplasarea mijlocului de transport cu ajutorul remorcii sau
al altui factor extern etc.) - varietate condiţionată de specificul obiectului material al infracţiunii.
Astfel, răpirea se realizează prin următoarele acte consecutive:
 intrarea în posesie;
 deplasarea.
4. Intrarea făptuitorului în posesia mijlocului de transport este ilegală şi include acţiuni
îndreptate spre a exercita stăpânirea de fapt, dar fără temei asupra acestuia, pe o anumită perioa-
dă, în funcţie de împrejurări.
5. Deplasarea mijlocului de transport înseamnă schimbarea poziţiei iniţiale a acestuia,
mişcarea lui, indiferent de modul în care s-a realizat şi distanţa parcursă.
6. Pentru încadrarea faptei nu are relevanţă modul de realizare a răpirii mijlocului de
transport – deschis sau pe ascuns.
7. Existenţa infracţiunii de răpire prezumă stabilirea prezenţei sau a lipsei dreptului de
proprietate, precum şi a derivatelor acestuia (posesie, folosinţă, dispoziţie) asupra mijlocului de
transport. Astfel, nu se reţine existenţa infracţiunii prevăzute de art.1921 CP în fapta de utilizare
a mijlocului de transport de către un membru al familiei sau rudă apropiată ori de un prieten al
proprietarului mijlocului de transport, care obişnuiau să se folosească de acesta; la fel nu cade
sub incidenţa infracţiunii în cauză fapta unei persoane căreia mijlocul de transport i-a fost tran-
smis pentru reparaţie, precum şi fapta de folosire samavolnică (de către conducătorul auto sau
şeful acestuia) a automobilului aflat în serviciul unităţii.
8. Infracţiunea de răpire a mijlocului de transport fără scop de însuşire este una formală şi
se consideră consumată odată cu începerea deplasării de la locul de aflare iniţială a mijlocului de
Comentariu 403
transport, indiferent de distanţa parcursă, context în care trebuie să ţinem cont de o posibilă inci-
denţă a faptei sub art.14 alin.(2). Infracţiunea în cauză este susceptibilă de tentativa (neconsuma-
tă) şi pregătirea de infracţiune.
9. În cazul în care în urma răpirii mijlocului de transport a avut loc sustragerea unor bunuri ma-
teriale (bani, casetofon, telefon mobil etc.) fapta urmează să fie încadrată în cumul cu una din formele
potrivite de sustragere prevăzute în acest capitol. De asemenea, sunt încadrate în cumul faptele de răpi-
re a mijlocului de transport împreună cu persoana aflată în interiorul acestuia.
10. Întregirea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.1921 CP presupune şi stabili-
rea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă - răpirea mijlocului de transport fără scop
de însuşire – şi urmarea imediată, exprimată prin starea de pericol creată pentru relaţiile ocrotite
prin norma de incriminare.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de răpire a mijlocului de transport presupune existenţa
intenţiei directe. Trebuie precizat că, pentru existenţa infracţiunii examinate, este cert şi obliga-
toriu s se stabilească lipsa scopului de însuşire, în caz contrar fapta urmează a fi încadrată în ca-
drul legal al sustragerii în forma respectivă prevăzută în acest capitol.
12. Subiectul activ al infracţiunii de răpire a mijlocului de transport este unul general –
persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, pentru fapta prevăzută de alin.(1) şi
de 14 ani, în cazurile stipulate în alin.(2) şi (3), la momentul săvârşirii faptei.
13. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi o persoană fizică sau juridică în posesia căreia se
afla mijlocul de transport la momentul săvârşirii infracţiunii.
14. Agravanta prevăzută de alin.(2) lit.a) răpirea mijlocului de transport săvârşită de do-
uă sau mai multe persoane a fost expusă în comentariul la art.186 CP.
15. Agravanta sancţionată potrivit alin.(2) lit.b) răpirea mijlocului de transport însoţită de
violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe a fost caracterizată în comentariul la art.187 alin.(2) lit.e).
16. Agravanta din alin.(2) lit.c) răpirea mijlocului de transport săvârşită prin pătrundere
în garaj, în alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite vizează o metodă de realizare a elemen-
tului material al şi circumstanţele de loc.
17. Lexemul pătrundere semnifică intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere,
în alt loc de depozitare sau în locuinţă în scopul săvârşirii unei infracţiuni.
18. Lexemul garaj înglobează sensul de construcţie capitală sau asamblată destinată dis-
locării sau staţionării mijlocului de transport.
19. Prin sintagma alte încăperi sau spaţii îngrădite ori păzite urmează să înţelegem orice
încăpere păzită, teritoriu, îngrădit şi păzit, destinat dislocării sau staţionării mijlocului de tran-
sport, cum sunt: staţiile de parcare, locurile special destinate pentru staţionarea mijloacelor de
transport (parcul de autobuze, troleibuze, uzina de maşini etc.) sau pentru repararea acestora
(staţia deservirii auto) etc.
20. Agravanta indicată în alin.(3) răpirea mijlocului de transport însoţită de violenţă peri-
culoasă pentru viaţa sau sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe a fost analizată în comentariul de la art.188 alin.(1) CP.
ARTICOLUL 1922. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT

CU TRACŢIUNE ANIMALĂ, PRECUM ŞI A ANIMALELOR DE TRACŢIUNE
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiu-
ne, fără scop de însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite,

1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale, a căror bună desfăşurare este con-
diţionată de protecţia şi asigurarea posesiei şi folosinţei unor categorii de bunuri - mijloace de
transport cu tracţiune animală, precum şi animale de tracţiune (obiect juridic principal); în cali-
tate de obiect juridic secundar, în unele cazuri, se manifestă relaţiile sociale cu privire la securi-
tatea circulaţiei rutiere.
2. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat prin mijloacele de transport cu tracţiu-
ne animală, precum şi animalele de tracţiune. Prin mijloc de transport cu tracţiune animală se
înţelege vehiculul a cărui deplasare se produce datorită tracţiunii animale (cai, boi, măgari etc.):
carele, căruţele, cărucioarele, roabele, săniile. În raport cu obiectul material reprezentat de ani-
male este de precizat că, în conformitate cu prevederile art.287 CC, animalele nu sunt lucruri
(alin.(1)), ele sunt ocrotite prin legi speciale; potrivit alin.(2), în privinţa animalelor se aplică
dispoziţiile referitoare la lucruri, cu excepţia cazurilor stabilite de lege. Astfel, cerinţele legii
privind valoarea determinabilă a obiectului material sunt aplicabile şi cu referire la animale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunea de răpire a mijlocului de tran-
sport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune. Elementul material al incrimină-
rii în cauză este identic cu cel al infracţiunii prevăzute de art.1921 CP, diferenţele referindu-se
mai mult la modalităţile faptice de săvârşire a răpirii, determinate de specificul mijlocului de
transport cu tracţiune animală şi de înseşi animalele de tracţiune; conţinutul elementului material
a fost comentat în articolul anterior 1921 CP la care facem trimitere.
4. Din conţinutul incriminării rezultă că infracţiunea este una materială - consumarea fap-
tei producându-se odată cu survenirea urmărilor prejudiciabile:
 distrugerea de bunuri;
 îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite.
5. Distrugerea presupune nimicirea entităţii fizice a bunului, într-un asemenea grad încât
acesta încetează să mai existe.
6. Prin îmbolnăviri grave ale animalelor urmează să se înţeleagă aducerea animalelor
într-o astfel de stare a sănătăţii în care este necesară asistenţa veterinară pe o durată îndelungată
de timp şi cheltuieli materiale, iar prin pieirea animalelor răpite se prezumă încetarea existenţei
vitale a acestora.
7. Conturarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.1922 CP presupune şi stabili-
rea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă - răpirea mijlocului de transport cu tracţiu-
ne animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de însuşire – şi urmarea imediată, ex-
primată prin urmările prejudiciabile indicate în norma de incriminare.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de răpire a mijlocului de transport cu tracţiune animală, pre-
cum şi a animalelor de tracţiune, presupune existenţa vinovăţiei sub forma intenţiei directe. Pentru
existenţa infracţiunii examinate este cert şi obligatoriu să stabilim lipsa scopului de însuşire, atât în
raport cu carul, căruţa, sania etc., cât şi privind animalul de tracţiune, în caz contrar fapta urmează a
fi încadrată în cadrul legal al sustragerii în forma respectivă prevăzută în acest capitol.
9. Subiectul activ al infracţiunii de răpire a mijlocului de transport cu tracţiune animală,
precum şi a animalelor de tracţiune este unul general – persoană fizică, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani la momentul săvârşirii faptei.
Comentariu 405
10. Subiect pasiv al infracţiunii poate fi o persoană fizică sau juridică în posesia căreia se
afla mijlocul de transport cu tracţiune animală sau animalul de tracţiune la momentul săvârşirii
infracţiunii.
ARTICOLUL 193. TULBURAREA DE POSESIE

Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia cu
aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării violenţei ori prin distrugerea sau strămutarea
semnelor de hotar
neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 1 la 2 ani.
1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu caracter patrimonial, existenţa şi

desfăşurarea normală a cărora sunt condiţionate de securitatea raporturilor juridice privind bunu-
rile imobile (obiect juridic principal); infracţiunea în cauză este susceptibilă, în împrejurările
cuprinse în cadrul legal, şi de obiect juridic secundar – relaţiile sociale cu privire la integritatea,
sănătatea şi libertatea psihică a persoanei
2. Obiectul material al infracţiunii îl constituie bunurile imobile (construcţii, edificii, tere-
nuri etc.) aflate în posesia altei persoane, cu excepţia domiciliului sau reşedinţei (art.179 CP);
aplicarea violenţei sau a ameninţării cu aplicarea ei determină în calitate de obiect material al
infracţiunii şi corpul fizic al persoanei, iar în cazul comiterii acesteia prin acţiuni de distrugere
sau strămutare a semnelor de hotar, ultimele constituie obiectul material al infracţiunii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunea de ocupare, în întregime sau în
parte, fără temei, a unui imobil. Elementul material, exprimat prin ocupare, presupune acte con-
secutive – 1) pătrunderea în imobil şi 2) rămânerea în acel imobil, instaurând astfel stăpânirea
asupra bunului imobil; în ultimul caz infracţiunea căpătă forma continuă.
4. Pentru întregirea elementului material este necesar să stabilim condiţiile-premisă ale in-
fracţiunii de tulburare de posesie:
 lipsa vreunui drept legal al făptuitorului privind imobilul; aceasta sintagmă semnifică
lipsa temeiului juridic (legal, de drept) de a ocupa bunul imobil (prezenţa bonului de repartiţie a
imobilului, existenţa unei decizi judecătoreşti sau titlului de executare etc.); situaţie în care subi-
ectul infracţiunii pretinde că are un drept asupra bunului imobil, în funcţie de împrejurări şi pre-
zenţa semnelor specifice, fapta urmează a fi încadrată în cadrul legal al samavolniciei;
 ocuparea trebuie să vizeze imobilul aflat în posesia altei persoane; infracţiunea de tul-
burare de posesie există în situaţia în care făptuitorul a ocupat, distrugând semnele de hotar, un
alt teren pentru construcţie, decât cel pentru care avea autorizaţie.
5. Elementul material se realizează prin una dintre cele două metode:
 aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării violenţei;
 prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar.
6. Aplicarea violenţei presupune provocarea unor dureri sau suferinţe fizice, maltratarea,
cauzarea vătămărilor corporale, legiuitorul lăsând în afara incriminării gravitatea acestora. În
cazul ameninţării cu astfel de violenţe se prevede influenţa psihică asupra victimei cu aplicarea
pe viitor a unor acţiuni violente.
7. Distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar (indicate în documentele oficiale ale or-
ganelor de stat) presupune fie desfiinţarea semnelor de hotar prin influenţa fizică (tăierea, incen-
dierea), fie mutarea lor de la locul de amplasare a imobilului, spre a ştirbi linia de demarcare,
precum şi deplasarea semnelor de hotar în interiorul terenului, acţiuni prin care se realizează
ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia.
8. Latura subiectivă a tulburării de posesie se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei
directe; ocuparea imobilului prin violenţă sau cu ameninţarea aplicării violenţei ori prin distru-
gerea sau strămutarea semnelor de hotar – denotă intenţia directă a făptuitorului – luarea imobi-
lului în stăpânire şi rămânerea în el mai departe fără nici un drept; legiuitorul nu acordă relevan-
ţă motivului şi scopului tulburării de posesie
9. Tulburarea de posesie potrivit conţinutului este o infracţiune formală, dat fiind că legi-
uitorul nu condiţionează fapta de survenirea anumitor urmări prejudiciabile; consumarea infrac-
ţiunii are loc odată cu realizarea elementului material al infracţiunii.
10. Întregirea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.193 CP presupune şi stabili-
rea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă - ocuparea, în întregime sau în parte, fără
drept, a unui imobil aflat în posesia altuia cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării vio-
lenţei ori prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar – şi urmarea imediată, exprimată
prin starea de pericol creată pentru relaţiile ocrotite prin norma de incriminare.
11. Subiect activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani către momentul săvârşirii infracţiunii.
12. Subiect pasiv al tulburării de posesie poate fi o persoană fizică sau juridică în posesia
căreia se afla imobilul la momentul săvârşirii infracţiunii.
ARTICOLUL 194. ÎNSUŞIREA SAU UTILIZAREA

ILICITĂ A ENERGIEI ELECTRICE, TERMICE SAU A GAZELOR NATURALE
(1) Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a aces-
tora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de
consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore.
1. Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale privind posesia şi folosinţa asupra
energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în contextul intereselor legitime ale furnizorilor
(obiect juridic principal); deteriorarea sistemului de evidenţă, precum şi alte acţiuni ale făptuito-
rului efectuate în contextul evitării acestuia, dar şi legate de însuşire sunt de natură să pericliteze
exploatarea reţelelor, echipamentele etc., fapt care identifică un obiect juridic secundar – relaţii-
le sociale privind securitatea exploatării reţelelor şi inviolabilitatea acestora.
2. Obiectul material: energia electrică, termică şi gazele naturale implică caracteristici şi
însuşiri care le deosebesc de un bun mobil, în sens clasic, ca obiect material al infracţiunii (enti-
tatea materială asupra căreia este îndreptată materialitatea actului de conduită, energia fizică a
acestuia), dar valoarea economică ca însuşire a acestora şi prezenţa în circuitul economic fac
posibilă asimilarea lor bunului mobil.
Comentariu 407
3. Latura obiectivă se manifestă prin însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor
naturale, precum şi prin utilizarea ilicită a acestora evitându-se sistemele de evidenţă instalate în
modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator. Elementul material se realizează
prin una dintre următoarele acţiuni alternative:
 însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale;
 utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale evitându-se sisteme-
le de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consuma-
tor.
4. Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale constituie sustragerea aces-
tora, adică scoaterea din folosinţa victimei (deci din sfera circuitului legal) şi trecerea ilegală în
folosinţa făptuitorului, care le consumă gratuit; ţinând cont de modul specific de circuit al ener-
giei electrice, termice sau a gazelor naturale însuşirea acestora se prezumă prin conectarea neau-
torizată (ilegală), pe ascuns, la reţelele de transportare (în raport cu gazoductul este practic irea-
lizabilă, dificilă fiind în cazul energiei termice şi accesibilă privind energia electrică). În ipoteza
unei fapte de sustragere a gazelor naturale aflate în butelii, cisterne nu se va putea reţine infrac-
ţiunea prevăzută de art.194 CP, încadrarea urmând a fi realizată, în funcţie de împrejurările exis-
tente, în baza art.186, 190,191 CP sau a altei norme.
5. Utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale, ca şi însuşirea, pre-
supune scoaterea acestora din sfera circuitului legal (deci din folosinţa victimei) numai că prin
evitarea sistemelor de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorând-le şi
folosirea de către făptuitor, prin consumul ilegal şi gratuit. Utilizarea ilicită prin evitarea siste-
melor de evidenţă presupune ocolirea acestora, iar deteriorarea vizează violarea integrităţii lor şi
scoaterea din funcţiune (parţială sau totală); acţiunile făptuitorului au caracter ascuns, atât în ra-
port cu utilizarea ilicită, cât şi cu evitarea sau deteriorarea sistemelor de evidenţă.
6. Stocarea, acumularea, transferul energiei electrice, termice sau a gazelor naturale sus-
trase prin modalităţile incriminate este practic irealizabilă.
7. Prin cele două modalităţi normative alternative evidenţiate în norma de incriminare –
însuşirea şi utilizarea ilicită - legiuitorul realizează o diversificare a relaţiilor „victimă-
făptuitor”; însuşirea vizează în calitate de făptuitor persoana care nu se află în raporturi contrac-
tuale cu victima, iar utilizarea ilicită prezumă existenţa unor raporturi dintre victimă (furnizor) şi
făptuitor (consumator), definit astfel în textul normei de incriminare.
8. Fapta incriminată constituie o infracţiune de rezultat - componenţa materială – consu-
marea fiind condiţionată de cauzarea daunelor în proporţii mari; determinarea daunei în propor-
ţii mari sau deosebit de mari este comentată la art.126 C.P la care facem trimitere; în cazul în
care dauna cauzată nu se încadrează în noţiunea de „proporţii mari”, vinovatul e tras la răspun-
dere contravenţională.
9. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.194 CP presupune şi stabilirea legăturii de
cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă - însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale,
precum şi prin utilizarea ilicită a acestora evitându-se sistemele de evidenţă instalate în modul stabi-
lit sau prin acestea, dar deteriorate – şi urmarea imediată, exprimată prin daunele cauzate.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei directe şi
prin scop de profit.
11. Subiect activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta cerută
de legea penală - 16 ani la momentul săvârşirii infracţiunii; în varianta modalităţii normative -
utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale evitându-se sistemele de evi-
denţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate – subiectul trebuie să se afle în
calitatea de consumator - orice persoană fizică ce intenţionează să comande sau să procure ori
care comandă, procură sau foloseşte produse, servicii pentru necesităţi nelegate de activitatea de
întreprinzător sau profesională (Legea 105-XV din 13.03.2003 privind protecţia consumatorilor,
art.1 //MO, 126-131/507 din 27.06.2003).
12. Subiect pasiv sau victimă a infracţiunii de însuşire sau utilizare ilicită a energiei elec-
trice, termice sau a gazelor naturale pot fi persoanele (de regulă, cu personalitate juridică) care
au în posesie sau folosinţă sisteme de energie electrică, termică sau de gaze naturale.
13. Varianta agravantă prevăzută în alin.(2) art.194 CP daune în proporţii deosebit de
mari este expusă în comentariul la art.186 alin.(5) la care facem trimitere.
ARTICOLUL 196. CAUZAREA

DE DAUNE MATERIALE PRIN ÎNŞELĂCIUNE SAU ABUZ DE ÎNCREDERE
(1) Cauzarea de daune materiale în proporţii mari proprietarului prin înşelăciune sau
abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) pri-
varea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen
de la 2 la 5 ani.
b) de două sau mai multe persoane
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,
[Lit.b) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
(4) Cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz
de încredere, dacă fapta nu constituie o însuşire,
1. Obiectul juridic special îl formează relaţiile sociale cu privire la proprietate, apariţia şi

dezvoltarea cărora presupune respectarea obligaţiilor şi angajamentelor patrimoniale întemeiate
pe buna-credinţă şi încredere dintre subiecţii acestor raporturi; cu toate că buna-credinţă şi în-
crederea subiecţilor raporturilor juridice patrimoniale se prezumă, în anumite situaţii, trebuie
ocrotite prin norme de drept penal.
2. Obiectul material îl pot forma bunurile care, potrivit dreptului de creanţă, urmau să trea-
că în proprietatea victimei, precum şi bunurile din care au fost trase anumite foloase de către
făptuitor în detrimentul intereselor proprietarului.
Comentariu 409
3. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin fapta cauzatoare de daune materiale

proprietarului.
4. Elementul material al infracţiunii prevăzute de art.196 CP se realizează prin acţiunea
sau inacţiunea cauzatoare de prejudicii fiind întregit de acţiunile de înşelăciune sau abuz de în-
credere. Modalităţile faptice ale acestei infracţiuni pot varia de la caz la caz, trăsătura specifică a
acestora fiind sustragerea subiectului activ al infracţiunii de la vărsarea anumitor bunuri, benefi-
cii în proprietatea victimei sau de la returnarea anumitor foloase, fructe etc., obţinute în urma
folosirii bunurilor proprietarului.
5. Modalităţile de comitere a infracţiunii de cauzare de daune materiale prin înşelăciune
sau abuz de încredere sunt identice celor specifice escrocheriei; infracţiunile având comun un
modus operandi, care se referă la acţiunea de cauzare de daune materiale prin înşelăciune sau
abuz de încredere, dar fiind prezent şi un criteriu obiectiv, care le deosebeşte şi care se referă la
mecanismul obţinerii folosului, profitului. În cazul escrocheriei, bunurile se sustrag din fondul
patrimonial efectiv al proprietarului şi, ca rezultat, are loc micşorarea masei de bunuri ale pro-
prietarului, pe când la săvârşirea faptei de cauzare de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz
de încredere, făptuitorul obţine de sine stătător profitul, şi nu din contul bunurilor sustrase, ci
prin exploatarea ilegală a bunurilor proprietarului, beneficiile de la care, în conformitate cu le-
gislaţia sau contractul de muncă, urmau să fie predate în contul proprietarului (făptuitorul nu le-
a predat); în ipoteza enunţată bunurile se află în administrarea vinovatului (banii acumulaţi de
taxatoare, croitor, şofer etc. se află la dispoziţia lor, o parte din banii strânşi sunt reţinuţi, nefiind
indicaţi în darea de seamă). Adică, în cazul escrocheriei bunul încredinţat în administrare este
însuşit de către făptuitor, relevându-se semnele sustragerii, iar în situaţia infracţiunii de la
art.196 CP, nu are loc însuşirea bunului aflat în administrarea subiectului activ, ci a fructului
beneficiului, folosului utilizării bunului încredinţat în exploatare etc.
6. Pentru întregirea elementului material este necesar să se stabilească lipsa însuşirii, ca o
condiţie-premisă privind constatarea laturii obiective; însuşirea priveşte bunul încredinţat subi-
ectului activ al infracţiunii în exploatare. În cazul în care bunul este însuşit, prin înşelăciune sau
abuz de încredere, avem sustragere, fapta urmând a fi încadrată în limitele art.190 CP. În acelaşi
context în cazul infracţiunii prevăzute de art.196 CP poate exista concurenţa dintre unele norme
speciale, cum ar fi art.240 CP (utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile in-
terne sau externe garantate de stat), 244 CP (evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi
organizaţiilor).
7. Componenţa de infracţiune este una materială, fapta considerându-se consumată nu din
momentul comiterii acţiunii de înşelăciune sau abuz de încredere, ci din momentul cauzării dau-
nei materiale în proporţii mari.
8. Constatarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.196 CP presupune şi stabili-
rea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă – cauzarea de daune materiale în proporţii
mari proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere – şi urmarea imediată, exprimată prin
daunele materiale cauzate.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma de intenţie directă şi scop de
profit (obţinerea foloaselor, fructelor, beneficiilor din exploatarea, folosirea bunurilor încredin-
ţate făptuitorului).
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă care a atins vârsta de 14 ani în
cazul de la alin.(4) sau de 16 ani – în celelalte variante ale normei de incriminare. Dacă astfel de
fapte sunt săvârşite de persoanele cu funcţie de răspundere, cele comise urmează să fie încadrată
în cadrul legal al infracţiunii de exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.328
CP).
11. În calitate de subiect pasiv al infracţiunii de cauzare de daune materiale prin înşelăciu-
ne sau abuz de încredere pot fi proprietarii de bunuri mobile, fie acestea persoane fizice sau juri-
dice, fie unităţi publice sau private.
12. Agravantele infracţiunii: de două sau mai multe persoane (alin.(2) lit.b); de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (alin.(3) lit.a) şi cauzarea de daune materiale
în proporţii deosebit de mari prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu constituie o
însuşire (alin.(4)) au fost analizate şi caracterizate în comentariu de la art.186-192 ale CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 09.12.2003: „Acţiunile inculpatului
au fost recalificate din baza ar.1231 (în redacţia Legii din 24.03.1961) în baza alin.(2) art.126 (în
redacţia Legii din 24.03.1961) deoarece ele nu poartă un caracter de sustragere” (Decizia 1ro-
267/2003).
ARTICOLUL 197. DISTRUGEREA

SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore.
a) săvârşite prin incendiere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă;
b) săvârşite din motive de ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
c) săvârşite asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către aceasta a obligaţii-
lor de serviciu sau obşteşti;
d) care au provocat din imprudenţă decesul persoanei
1. Obiectul juridic special principal constă în relaţiile sociale referitoare la interdicţia dis-
trugerii sau deteriorării bunurilor, în scopul păstrării integrităţii lor fizice, determinate de necesi-
tatea utilizării lor conform destinaţiei. În cazul circumstanţelor agravante este susceptibilă de
existenţa obiectului juridic special secundar – relaţiile sociale cu privire la viaţa persoanei, tole-
ranţa naţională, socială, rasială, religioasă.
2. Obiectul material poate consta în orice bun mobil sau imobil, valoarea căruia constituie
proporţii mari. Bunul trebuie să aparţină altei persoane decât proprietarul, iar distrugerea bunu-
lui propriu nu constituie infracţiune.
3. Latura obiectivă se manifestă prin săvârşirea acţiunilor ce au ca scop deteriorarea, dis-
trugerea bunurilor, având ca consecinţe, cauzarea daunelor materiale în proporţii mari. Modali-
tăţile faptice de comitere a infracţiunii analizate sunt diferite şi diferă de la caz la caz, cu excep-
ţia celor prevăzute de alin.(2) art.197 CP .
4. Distrugerea presupune nimicirea entităţii fizice a bunului, în aşa fel încât acesta înce-
tează să mai existe.
5. Deteriorarea are semnificaţia reducerii parametrilor calitativi sau/ şi cantitativi, prin
urmare are loc reducerea potenţialului său de utilizare conform destinaţiei. Există degradare şi
atunci când fapta afectează estetica bunului (spre exemplu: vopsirea unei picturi). Spre deosebi-
Comentariu 411
re de bunul distrus cel deteriorat are şi o expresie a timpului, inclusiv refacerea, reparaţia lui,
restaurarea etc.
6. Componenţa de infracţiune este una materială şi fapta se consideră consumată din mo-
mentul survenirii consecinţelor, valoarea materială a cărora depăşeşte cincizeci mii lei. Pentru
încadrarea faptelor în baza acestui articol nu prezintă nici o importanţă metodele sau mijloacele
prin care a avut loc distrugerea sau deteriorarea bunurilor.
7. Întregirea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.197 CP presupune şi stabilirea
legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă – distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
bunurilor – şi urmarea imediată, exprimată prin daunele materiale în proporţii mari cauzate.
8. Latura subiectivă presupune existenţa intenţiei directe, cât şi a celei indirecte. Scopul şi
motivul nu are relevanţă pentru calificarea infracţiunii conform componenţei de bază al acestui
articol, însă în cazul în care se stabileşte prezenţa unor scopuri cerute de legea penală în cazul
unor norme speciale – art.278, 343 CP ea devine calificabilă conform acestora.
9. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, la momentul comiterii faptei incriminate la alin.(1) art.197 CP şi de 14 ani -
pentru fapta prevăzută la alin.(2).
10. Subiectul pasiv al infracţiunii poate fi persoana fizică sau juridică, publică sau privată,
al cărei bun mobil sau imobil a fost distrus sau deteriorat; calitatea de subiect pasiv o au şi per-
soanele care au suportat consecinţele distrugerii sau deteriorării în variantele agravante.
11. Varianta agravantă incriminată de alin.(2) lit.a) aceleaşi acţiuni săvârşite prin incendi-
ere, explozie sau prin o altă modalitate periculoasă se referă în mod expres la metoda de săvâr-
şire a distrugerii sau deteriorării; incendierea presupune arderea bunurilor; explozia vizează eli-
minarea unei cantităţi mari de energie în urma arderii anumitor substanţe chimice; prin altă mo-
dalitate periculoasă se înţelege orice altă metodă de distrugere sau deteriorare a bunurilor care
reprezintă pericol pentru viaţa sau sănătatea celor din jur (împroşcarea cu acizi, cu substanţe to-
xice, provocarea inundaţiei etc.).
12. Agravanta da la alin.(2) lit.b) aceleaşi acţiuni săvârşite din motive de ură socială, na-
ţională, rasială sau religioasă, prezumă prezenţa obligatorie la făptuitor a sentimentului de into-
leranţă, de dispreţuire faţă de persoanele de o altă apartenenţă socială, naţională, rasială, reli-
gioasă, care l-a şi determinat să distrugă sau să deterioreze bunul.
13. În ipoteza agravantei stipulate în alin.(2) lit.c) aceleaşi acţiuni săvârşite asupra unei
persoane în legătură cu îndeplinirea de către aceasta a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti acţiu-
nea infracţională a subiectului este determinată de faptul exercitării obligaţiilor de serviciu sau
obşteşti de către victimă; fapta de distrugere sau deteriorare poate fi comisă atât pentru a împie-
dica realizarea obligaţiilor de serviciu sau obşteşti, cât şi din motiv de răzbunare legat de exerci-
tarea acestor obligaţii.
14. Existenţa agravantei de la alin.(2) lit.c) acţiuni care au provocat din imprudenţă dece-
sul persoanei este în funcţie de atitudinea psihică a făptuitorului faţă de consecinţa faptei - dece-
sul victimei - manifestată prin imprudentă, situaţie care denotă prezenţa a două forme de vinovă-
ţie (intenţia şi culpa); pentru existenţa infracţiunii în ipoteza variantei agravate incriminate atitu-
dinea psihică a subiectului activ faţă de decesul persoanei trebuie să fie imprudenţa. Dacă însă
lipsirea de viaţă sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori a sănătăţii a fost cauzată intenţi-
onat, ne aflăm în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni – fapta incriminată în alin.(1) art.197
CP şi cea de la art.145 sau da la art.151 CP, în agravantele corespunzătoare.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 23.09.2003: Alin.(1) art.197 CP
prevede răspunderea penală doar pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari” (Decizia 1ro-37/2003).
CP al CSJ din 18.12.2001: „Încadrarea acţiunilor inculpatului în baza art.127 CP este su-
plimentară, deoarece infracţiunea de tâlhărie a inculpatului era deja consumată şi incendierea
automobilului este una din formele de dispunere de bunuri, aflate în posesia inculpatului” (Deci-
zia 1c/a-150/2001).

ARTICOLUL 199. DOBÂNDIREA SAU COMERCIALIZAREA BUNURILOR

DESPRE CARE SE ŞTIE CĂ AU FOST OBŢINUTE PE CALE CRIMINALĂ
(1) Dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre ca-
re se ştie că au fost obţinute pe cale criminală
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau la alin.(2) lit.a) şi b), săvârşite în proporţii deosebit
de mari,
1. Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale, a căror desfăşurare normală este condi-
ţionată, pe de o parte, de interdicţia dobândirii sau comercializării bunurilor despre care se ştie că
au fost dobândite pe calea criminală, iar pe de altă parte – de realizarea procesului de justiţie.
2. Obiectul material constă în bunul care provine din comiterea infracţiunii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin una dintre cele două acţiuni alternative:
4. Dobândirea bunurilor constă în luarea acestuia în stăpânire, prin orice mod (cumpăra-
re, donaţie, schimb, în contul unei datorii etc.).
5. Comercializarea bunurilor constă în transmiterea lor cu titlu gratuit sau cu titlu oneros,
indiferent de formele de înstrăinare, altor persoane (vânzare, schimb, transmitere în contul dato-
riei, compensare a unor pagube etc.).
6. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii este necesar să stabilim condiţia-
premisă a acesteia, şi anume lipsa promisiunii prealabile de a dobândi sau comercializa bunurile
obţinute pe cale criminală. În caz contrar fapta urmează a fi calificată conform participaţiei la
infracţiune, în urma căreia se obţine bunul respectiv. Permisiunea prealabilă presupune un acord
oferit înainte ca infracţiunea să fie consumată; este necesar de a ţine cont de specificul laturii
obiective a fiecărei componenţe în parte, în urmă căreia se obţine bunul.
Comentariu 413
7. Componenţa de infracţiune este formală şi fapta se consideră consumată din momentul

realizării elementului material al infracţiunii. Dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune
prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală, după conţinut
este o infracţiune formală, dat fiind că legiuitorul nu condiţionează existenţa faptei de survenirea
anumitor urmări prejudiciabile; consumarea infracţiunii are loc odată cu realizarea elementului
material al infracţiunii.
8. Constatarea laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art.199 CP presupune şi stabili-
rea legăturii de cauzalitate dintre fapta prejudiciabilă – dobândirea sau comercializarea, fără o
promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală – şi
urmarea imediată, exprimată prin starea de pericol creată pentru relaţiile sociale ocrotite prin
această incriminare.
9. Latura subiectivă presupune intenţia directă; subiectul activ al infracţiunii cunoaşte de
la bun început că bunul provine dintr-o faptă prevăzută de legea penală şi urmăreşte fie dobândi-
rea, fie comercializarea acestuia. La încadrarea juridică a faptei în tiparul legii penale este nece-
sar să stabilim conţinutul factorului intelectiv, şi anume conştientizarea de către făptuitor a situa-
ţiei că bunurile au fost obţinute pe cale criminală, nu neapărat dintr-o anumită infracţiune con-
cretă, ci din oricare activitate infracţională.
10. Cunoaşterea provenienţei ilicite a bunului poate rezulta din diferite împrejurări de fapt,
spre exemplu: comercializarea în taină, păstrarea bunului într-un loc ascuns, preţul exagerat de
redus cu care este vândut bunul, discordanţa evidentă dintre făptuitor şi respectivul bun etc.; ne-
cunoaşterea de către făptuitor a provenienţei ilicite a bunului indică lipsa componenţei respecti-
ve de infracţiune.
11. Subiect activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul comi-
terii infracţiunii, a atins vârsta 14 ani. Autor al faptei incriminate de art.199 CP nu poate fi auto-
rul infracţiunii soldate cu obţinerea bunului; de asemenea, subiect activ al infracţiuni prevăzute
de art.199 CP nu poate fi nici organizatorul, nici instigatorul, nici complicele infracţiunii iniţiale
din care provine bunul; argumentarea acestor teze are în suport specificul infracţiunii analizate,
constituind o formă specială a favorizării de infracţiune (art.323 CP), dar care nu implică o înca-
drare suplimentară şi în baza normei din urmă.
12. Subiect pasiv al infracţiunii este statul deoarece prin dobândirea sau comercializarea
bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală se aduce atingere ordinii de
drept, în speţă în materie de justiţie penală.
13. Variantele agravante incriminate respectiv de alin.(2), lit.a) şi lit.c), precum şi de
alin.(3) - de două sau mai multe persoane, în proporţii mari şi în proporţii deosebit de mari, au
fost analizate şi caracterizate în comentariul de la art.186 CP la care facem trimitere, inclusiv
explicaţiile din cadrul capitolului dat.
14. Prin agravanta de la alin.(2) lit.b) comisă sub formă de îndeletnicire urmează să înţele-
gem situaţia în care făptuitorul realizează acţiunea infracţională ca pe o ocupaţie sistematică sau
permanentă – o repetare de cel puţin trei ori a elementului material pentru care persoana încă nu
a fost condamnată, iar termenele de prescripţie nu au expirat. În plus, veniturile ilegale în urma
activităţii în cauză devin sursa principală sau adăugătoare, dar substanţială de existenţă.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 13.08.2002: „Desfacerea sistemati-
că a bunurilor, în miez de noapte, fără acte de însoţire, cu nerespectarea procedurii de vânzare
demonstrează că inculpatul era conştient de faptul, că participă la desfacerea bunurilor dobândite
pe cale criminală” (Decizia 1ca-188/2002).
Capitolul VII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Reglementări de drept internaţional: Recomandarea R(878)7 a CM al CE asupra princi-

piilor referitoare la răspândirea videoprogramelor cu caracter violent, brutal sau pornografic
(1989)// www.coe.int; Recomandarea R(91)11 a CM asupra exploatării sexuale, pornografiei,
prostituţiei ca şi asupra traficului de copii şi tineri adulţi (1991) //www.coe.int; Acordul din
09.09.94 privind garanţiile drepturilor cetăţenilor la primirea indemnizaţiilor sociale, compensa-
ţiilor pentru familiile cu copii şi a pensiilor alimentare, art.2//TI, 17/1999; Carta Securităţii Eu-
ropene, Istambul, noiembrie 1999// www.coe.int; CM al CE Recomandarea Rec (2001) 16 pri-
vind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale din 31 octombrie 2000// www.coe.int; Con-
venţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale//TI, MO,
15/1999; Convenţia CE cu privire la acţiunea împotriva traficului de fiinţe umane adoptată de
Comitetul de Miniştri la 3 mai 2005// www.coe.int; Convenţia de la Haga privind protecţia copi-
ilor şi cooperarea în domeniul adopţiei internaţionale//www.coe.int; Convenţia ILO 182 privind
interzicerea şi întreprinderea acţiunilor imediate privind eliminarea celor mai grave forme de
muncă a copiilor din 17 iunie 1999; Convenţia internaţională din 20.11.89 cu privire la drepturi-
le copilului, art.9, p.1; art.35//TI, 1/1998; Convenţia internaţională din 20.11.89 cu privire la
drepturile copilului //TI, 1/51, 1998; Convenţia Naţiunilor Unite din 15.11.2000 împotriva cri-
minalităţii transnaţionale organizate //TI, 35/2006; Convenţia ONU cu privire la Drepturile Co-
pilului// www.un.org; Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, încheiată
la New York la 20 iunie 1956//www.un.org; Convenţia privind reprimarea şi abolirea traficului
de fiinţe umane şi a exploatării prostituării altuia (Naţiunile Unite, 2 decembrie
1949)//www.un.org; Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie
1961//www.un.org; Declaraţia de la Bucureşti a Adunării Parlamentare a OSCE, Bucureşti, 10
iulie 2000//www.coe.int; Declaraţia de la Geneva din 1924 cu privire la drepturile copilului//
www.coe.int; Declaraţia de la Sankt-Petersburg a Adunării Parlamentare a OSCE, Sankt-
Petersburg, 10 iulie 1999; Declaraţia de la Stokholm din 9 iulie 1996; Declaraţia ONU cu privire
la drepturile copilului din 20 noiembrie 1959//www.un.org; Programul de la Viena de acţiune,
adoptat de Conferinţa mondială privind drepturile omului (Viena,14-20 iunie 1993) şi Declaraţia
privind eliminarea violenţei împotriva femeilor adoptată de Adunarea Generală (decembrie
1993) //www.un.org;Protocolul Adiţional 1 din 1977// www.coe.int; Protocolul de modificare a
acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972//www.coe.int; Protocolul Facultativ al
Convenţiei cu privire la Drepturile Copilului privind vânzarea, pornografia şi prostitua-
rea//www.un.org; Protocolul pentru prevenirea, suprimarea şi pedepsirea traficului de persoane,
în special al femeilor şi copiilor, supliment al Convenţiei Naţiunilor Unite pentru Combaterea
Crimei Organizate Transnaţionale, Naţiunile Unite, 2000// www.un.org; Protocolul pentru pre-
venirea, suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, art.3//www.un.org; Convenţia privind
eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor din 18 decembrie 1979//TI,
1/1998; Raportul privind traficul de femei şi prostituţia forţată prezentat Comisiei ONU pentru
drepturile omului şi privind violenţa împotriva femeilor, cauzele şi consecinţele acesteia (docu-
mentul E/CN4/1997/47) //www.un.org; Recomandarea 1325 (1997) privind traficul de femei şi
prostituţie forţată în Statele membre ale CE//www.coe.int; Recomandarea R(2000)11 a CM pri-
Comentariu 415
vind acţiunile împotriva traficului de fiinţe umane în scopul exploatării sexuale// www.coe.int;
Rezoluţiile anuale privind lupta împotriva traficului de femei şi tinere adoptate de AG a ONU//
www.un.org;Statutele şi instrumentele pertinente ale instituţiilor specializate şi ale organizaţiilor
internaţionale care se preocupă de bunăstarea copilului// www.un.org
Reglementări de drept naţional: CRM, art.50 alin.(4)//MO, 1 din 1994; CCA al RM,
art.47, 170, 1713// Veştile RSSM, 1985, 3; CF, Legea 1316/26.10.2000, art.104, p.4, art.134//
MO, 47-48/210, 26.04.2001; Legea 338/15.12.94 privind drepturile copiilor, art.18, alin.(3),
art.22, 26//MO,13/127, 02.03.1995; Legea din 9.11.1994 privind ieşirea şi intrarea în RM//MO,
6 din 26.01.95; Legea 382/06.05.99 cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi
a precursorilor //MO, 73-77/339, 15.07.1999; Legea 88/20.04.2006 pentru aderarea RM la Con-
venţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, art.1//MO, 75-78/322, 19.05.2006;
Legea privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane //MO, 164-167/812,
09.12.2005; Legea privind transplantarea de organe şi ţesuturi umane, 473-XIV, 26 august 1999;
Planul naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane, HG al RM 903, din 25
august 2005.
Doctrină: A. Cuzneţov, V.Palamarciuc, Traficul de fiinţe umane - una dintre problemele
justiţiei //RND, 7/43, 2006; V.Gherasimenco, Particularităţile violenţei sexuale şi problema violu-
lui marital //RND, 11/56, 2006; I.Mămăligă, Instrumentele juridice internaţionale - mijloc de
combatere a traficului cu fiinţe umane //LV, 11/22, 2005; I.Vizdoga, Traficul de persoane - o vio-
lare gravă a drepturilor omului //RND, 2/44, 2004; O.Bejan, Gh.Botnaru, Sugestii asupra normelor
referitoare la traficul de fiinţe umane prevăzute în Codul penal al Republicii Moldova //RND,
3/43, 2002; R.Glăvan, Violul săvârşit asupra unei „rude apropiate” şi incestul „agresiv”//D., 6/96,
2001; S.Furdui, Aspecte privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane în Republica
Moldova //LV, 6/4, 2007; S.Maimescu, Traficul de fiinţe umane şi contrabanda: aspecte comune
şi delimitări //RND, 5/19, 2004; Sergiu Brânză, Infracţiuni contra vieţii, sănătăţii, libertăţii şi dem-
nităţii persoanei, USM, 1999; T.Vizdoagă, E.Vedeanu, Aspecte teoretice ale protecţiei de stat
aplicate persoanelor pe parcursul procesului penal //AŞ ale USM, 6/338, 2002; V.Lungu, Traficul
de fiinţe umane //LV, 11/47, 2007; V.Moraru, O.Negru, Traficul de fiinţe umane //RND, 10/23,
2005; V.Stati, Despre practica aplicării răspunderii pentru infracţiunile privind viaţa sexuală. Con-
siderente de ordin teoretic şi practic //RND, 8/16, 2007; V.Stati, Răspunderea penală pentru încăl-
carea inviolabilităţii vieţii personale (art.177 CP) //RND, 10/35, 2005.
ARTICOLUL 201. INCESTUL

(1) Raportul sexual între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între
rude pe linie colaterală (fraţi, surori),
(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) nu sunt pasibile de răspundere penală dacă, la mo-
mentul săvârşirii faptei, nu au împlinit vârsta de 18 ani şi diferenţa de vârstă între ei nu este
mai mare de 2 ani.
1. Practicarea raporturilor sexuale între rudele apropiate încalcă grav bunele moravuri în
societate, bazele morale ale familiei, constituind, totodată, un pericol pentru fondul biologic al
societăţii.
2. Obiectul juridic special al incestului îl constituie relaţiile sociale referitoare la bunele

moravuri în societate, viaţa sexuală a persoanei cu respectarea normelor morale şi fără a pune în
pericol, sub aspect biologic, specia umană.
3. Obiectul material este reprezentat de corpul persoanelor înscrise în dispoziţia art.201,
alin.(1) şi (2), asupra căruia se exercită în mod nemijlocit acţiunea incriminată. Infracţiunea de
incest are ca element material săvârşirea unui raport sexual, adică a unei relaţii sexuale normale.
Această cerinţă este esenţială, ea fiind specifică incestului.
4. Latura obiectivă a incestului se realizează prin raportul sexual dintre rude pe linie
dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori).
5. Noţiunea şi gradele de rudenie sunt expuse în art.134 CP, art.45 CF, art.1500 CC, p.41
al art.6 CPP. La stabilirea stării de rudenie se ţine cont nu numai de rudenia de sânge, dar şi de
rudenia asimilată din înfiere prin adopţie (art.132 CF). Conform art.1500 CC, printre rudele pe
linie dreaptă până la gradul trei inclusiv sunt numiţi: bunicii de pe mamă şi de pe tată; părinţii;
înfietorii; fii; şi fiicele, precum şi persoanele înfiate. Numai practicarea unor asemenea acte se-
xuale între persoanele enumerate în lege constituie o primejdie pentru fondul biologic al societă-
ţii. Relaţiile de homosexualism, lesbianism sau actele de perversiune sexuală nu conduc la pro-
crearea fiinţelor umane. Astfel de relaţii cu caracter sexual între rude pot fi sancţionate în baza
articolelor 172, 173, 174 sau 175, cu condiţia că faptele săvârşite întrunesc semnele constitutive
ale acestor infracţiuni.
6. Noţiunea de raport sexual incestuos trebuie interpretată în aceeaşi manieră ca şi în ca-
zul infracţiunii de viol, cu excepţia că, în cazul infracţiunii de incest, lipseşte constrângerea fizi-
că sau psihică a unuia dintre participanţi (a se vedea comentariul de la art.171 CP).
7. Infracţiunea de incest este o infracţiune formală. Ea se consumă în momentul realizării
raportului sexual. Dacă raportul sexual dintre rude este întrerupt din motive ce nu depind de vo-
inţa făptuitorilor, acţiunile date formează tentativa de incest.
8. Latura subiectivă a infracţiunii este exprimată prin vinovăţie sub formă de intenţie di-
rectă. Intenţia presupune un acord intervenit între făptuitori, aceştia fiind în cunoştinţă de cauză
că săvârşesc un raport sexual final în gradul respectiv de rudenie şi dorinţa de a realiza acest ra-
port. Eroarea de fapt asupra raporturilor sexuale de rudenie conduce la excluderea vinovăţiei şi,
deci, la înlăturarea infracţiunii pentru ambii făptuitori sau numai pentru unul, dacă acesta se află
în eroare.
9. La infracţiunea de incest este posibilă participaţia penală în calitate de instigator sau
complice.
10. În cazul raportului sexual, săvârşit cu consimţământul ambelor persoane, răspunderea
penală revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în calitate de autor.
11. Prin recenta modificare în CP, legiuitorul a exclus răspunderea penală pentru fapta de
incest săvârşită între rudele pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între rudele pe
linie colaterală (fraţi, surori) dacă, la momentul săvârşirii faptei, acestea nu au împlinit 18 ani şi
diferenţa de vârstă dintre ei nu este mai mare de doi ani.
12. În cazul în care raportul sexual de rudenie este comis prin aplicarea forţei fizice, psihi-
ce sau prin abuz de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa de către unul
dintre cei doi subiecţi, o atare infracţiune de incest intră în concurs ideal cu infracţiunea de viol
(art.171 CP). Persoana în cauză devine victima ambelor infracţiuni.
13. Subiectul incestului este unul special – persoana fizică, responsabilă, aflată în raport de
rudenie, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani. Incestul este, de regu-
lă, o infracţiune bilaterală, care poate fi săvârşită doar prin cooperarea a două persoane de sex
opus, dintre care una având rol activ, cealaltă – rol pasiv.
Comentariu 417

ARTICOLUL 204. DIVULGAREA SECRETULUI ADOPŢIEI

Divulgarea secretului adopţiei contrar voinţei adoptatorului, săvârşită de o persoană
obligată să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu,
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 6
luni, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de 2 ani.
1. Potrivit art.22 al Legii privind drepturile copilului, copiii orfani şi copiii rămaşi fără
îngrijire părintească sunt adoptaţi sau plasaţi în altă familie sau instituţiile statale pentru copii.
2. Răspunderea penală pentru divulgarea secretului adopţiei apare în cazul încălcării
art.134 CF.
3. Obiectul juridic special al infracţiunii se constituie din relaţiile sociale cu privire la in-
teresele familiei şi ale copilului, dezvoltarea fizică şi psihică a copilului, onoarea şi demnitatea
adoptatorilor, precum şi libertatea lor de a dispune de secretul adopţiei.
4. Latura obiectivă a infracţiunii analizate o constituie fapta prejudiciabilă exprimată prin
acţiune şi realizată prin divulgarea secretului adopţiei de către persoana obligată să păstreze fap-
tul adopţiei ca pe un secret profesional sau de serviciu, contra voinţei adoptatorului.
5. Prin divulgare a secretului adopţiei se înţelege comunicarea faptului de adopţie în ori-
ce formă (orală, în scris, prin fotografii, poştă electronică, mass-media, eliberarea extraselor sau
copiilor de pe documentele ce legiferează adopţia etc.) de către persoana obligată să păstreze
faptul adopţiei ca pe un secret profesional sau de serviciu.
6. Conform Convenţiei din 04.11.1950, persoana adoptată are dreptul să-şi cunoască isto-
ria vieţii, de aceea comunicarea adoptatului a faptului de adopţie nu constituie un element con-
stitutiv al infracţiunii (Gaskin v.Regatul Unit, Hotărârea CEDO din 7 iunie 1989, 160).
7. Făptuitorul poartă răspundere penală pentru divulgarea secretului adopţiei numai în ca-
zul în care aceasta a fost săvârşită contrar voinţei adoptatorului, adică vinovatul a fost conştient
de nedorinţa adoptatorului de a divulga acest secret. Acordul adoptatorului de a divulga secretul
adopţiei exclude răspunderea penală.
8. Sintagma voinţa adoptatorului semnifică voinţa comună a soţilor-adoptatori, deoarece,
potrivit art.18 al Legii privind drepturile copilului, ambii soţi-adoptatori au faţă de copilul adop-
tat aceleaşi drepturi şi obligaţii, inclusiv dreptul de a apăra interesele copilului. De aceea, dacă
secretul adopţiei e divulgat de unul dintre soţii-adoptatori, fără a avea consimţământul celuilalt
soţ, primul, conform art.204 CP, poartă răspundere penală.
9. Dreptul copilului de a-şi cunoaşte părinţii biologici, proclamat de Convenţia ONU cu
privire la drepturile copilului, poate fi exercitat doar cu consimţământul adoptatorului. În această
idee se înscriu şi prevederile Convenţiei asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adop-
ţiei internaţionale (TI, vol.15, Ch., Moldpres, MO, 1999). Instrumentele juridice internaţionale
relevante în domeniul protecţiei copiilor sunt incluse în Convenţia de la Haga privind protecţia
copiilor şi cooperarea în domeniul adopţiei internaţionale.
10. Componenţa de infracţiune comentată este formală. Infracţiunea se consideră consu-

mată din momentul comunicării, prin diverse modalităţi, a faptului adopţiei de către o persoană
obligată să păstreze faptul adopţiei ca pe un secret profesional sau de serviciu (adică subiect
special) cel puţin unei persoane, indiferent de survenirea unor consecinţe negative.
11. Latura subiectivă a infracţiunii date se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă
seama că divulgă secretul adopţiei contrar voinţei adoptatorului şi doreşte acest lucru. Motivele
şi scopul infracţiunii se axează pe răzbunare, invidie, obţinere de profit şi alte imbolduri josnice
de care s-a condus vinovatul nu influenţează calificarea infracţiunii, ele pot fi luate în considera-
re la individualizarea răspunderii şi pedepsei penale.
12. Subiect al infracţiunii comentate poate fi orice o persoană obligată să păstreze faptul
adopţiei ca pe un secret profesional sau de serviciu. Această divulgare poate fi făcută de către
persoanele care operează cu informaţiile şi materialele adopţiei. De exemplu, funcţionarii oficiu-
lui stării civile, ai instituţiilor medicale, unii participanţi la procesul judiciar de încuviinţare a
adopţiei copilului, notarul, reprezentantul Comitetului pentru adopţie al RM, persoanele cu func-
ţii de răspundere din cadrul instituţiei, cele cu funcţie de răspundere din cadrul instituţiei pentru
educaţia copiilor orfani, preoţii (cu referire la secretul confesiunii).
Nsona v.Olanda: „Regulile aplicabile făceau distincţia între două categorii, şi anume copii pre-
luaţi de o familie în vederea adopţiei şi altfel de cazuri. Cazul de faţă se încadrează în cea de-a
doua (Circulara din 1982 privind Străinii, Capitolul B-18, § 3.1; Circulara din 1994 Privind Stră-
inii, Capitolul B3, § 3.1)” //Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de drept în problematica
refugiaţilor 3/45, 2002.
ARTICOLUL 205. ABUZUL PĂRINŢILOR

ŞI ALTOR PERSOANE LA ADOPŢIA COPIILOR
(1) Primirea de către părinte, tutore (curator) sau alt reprezentant legal al copilului, de
către altă persoană a unei recompense sub orice formă pentru consimţământul la adopţie sau în
alte scopuri legate de adopţie
(2) Intermedierea, facilitarea sau încurajarea adopţiei unui copil în scop de profit, benefi-
ciu material sau alt beneficiu
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
1 la 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activi-
tate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2000 la 4000 de
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(3) Exercitarea sub orice formă a constrângerii asupra părintelui, tutorelui (curatorului)
copilului în scopul obţinerii consimţământului pentru adopţie sau prezentării de date neveridice
pentru încuviinţarea adopţiei, instituirea tutelei (curatelei), plasamentul copilului într-o institu-
ţie rezidenţială, într-o familie sau casă de copii de tip familial
se pedepseşte cu amendă de la 250 la 400 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 5 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activi-
tate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2500 la 5000 de
unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alineatele (1)-(3), săvârşite:
Comentariu 419
b) în privinţa a doi sau mai mulţi copii;

c) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
e) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă,
aplicată persoanei juridice, de la 3000 la 6000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Potrivit art.124 al CF, pentru adopţie se cere consimţământul scris al părinţilor care nu
sunt decăzuţi din drepturile părinteşti. Pentru adopţia unui minor, aflat sub tutelă (curatelă), se
cere consimţământul în scris al tutorelui (curatorului). În cazul în care ultimii refuză să-şi ex-
prime consimţământul, problema adopţiei se soluţionează de către organul de tutelă sau curatelă.
2. Art.205 CP stabileşte răspunderea penală pentru primirea de către părinţi, tutori, cura-
tori, alţi ocrotitori legali ai copilului, precum şi de către alte persoane, a unei recompense în ori-
ce formă pentru consimţământ sau pentru alte acţiuni legate de adopţie sau consecinţele acesteia.
3. Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale ce vizează
drepturile şi interesele legale ale copilului în procesul adopţiei.
4. Latura obiectivă a infracţiunii în cauză se realizează prin acţiune, săvârşită pentru pri-
mirea unei recompense, sub orice formă, pentru consimţământul la adopţie.
5. Sintagma recompensă sub orice formă are sensul de: bani, obiecte, titluri de valoare,
alte bunuri materiale. La calificare nu contează mărimea recompensei, timpul înmânării recom-
pensei – până sau după darea consimţământului pentru adopţie, până sau după transmiterea copi-
lului altor persoane, care nu-i sunt părinţi, în alt mod decât cel prevăzut de lege.
6. Prin primirea unei recompense se înţelege luarea în posesiune a unui bun oferit de
adoptator sau cerut de părinţi, tutori, curatori sau de alte persoane pentru ca ultimii să-şi dea
consimţământul în favoarea adopţiei copilului.
7. În categoria de alt ocrotitor legal al copilului se includ: educatorii caselor de copii de
tip familial, conducătorii caselor-internat, şcolilor speciale, instituţiilor curative, funcţionarii or-
ganului de tutelă sau curatelă în cazul în care tutorii sau curatorii refuză să-şi dea consimţămân-
tul în favoarea adopţiei.
8. Prin altă persoană de care depinde adopţia şi care poate primi o recompensă pentru
acest fapt se înţeleg: părinţii, tutorii, curatorii unei mame necăsătorite care se dezice de copilul
său, funcţionarii organelor de la domiciliul adoptatorului obligaţi să-i întocmească ancheta soci-
ală etc.
9. Componenţa infracţiunii comentate este formală. Ea se consideră consumată din mo-
mentul primirii de părinte, tutore, curator, alt ocrotitor legal al copilului sau de o altă persoană a
cel puţin unei părţi din recompensă. Dacă recompensa oferită şi acceptată nu a fost luată de către
persoanele enumerate din motive care nu au depins de ele, fapta comisă constituie o tentativă de
infracţiune şi e calificată în baza art.27 şi 205 CP.
10. Persoana care mijloceşte transmiterea recompensei e calificată drept complice.
11. Latura subiectivă a infracţiunii presupune intenţia directă.
12. Scopul infracţiunii rezidă în acapararea de profit.
13. Subiect al infracţiunii date este persoana fizică responsabilă care, la momentul săvârşi-
rii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani, cu statut special: părinte, tutore, curator, alt ocrotitor le-
gal al copilului, precum şi orice altă persoană cu atribuţii faţă de actul de adopţie.
ARTICOLUL 206. TRAFICUL DE COPII

(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi
darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane
care deţine controlul asupra copilului, în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria porno-
grafică;
b) exploatării prin muncă sau servicii forţate;
b1) practicării cerşetoriei sau în alte scopuri josnice;
c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale;
d) folosirii în conflicte armate;
e) folosirii în activitate criminală;
f) prelevării organelor sau ţesuturilor umane;
g) abandonării în străinătate;
h) vânzării sau cumpărării,
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 12 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţă fizică şi psihică, de aplicare a armei de foc sau de ameninţare cu aplicarea
acesteia;
b) de abuz şi violenţă sexuală;
c) de profitare de abuz de autoritate sau de situaţia de vulnerabilitate a copilului, de ame-
ninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane;
[Li.d), e) excluse prin Legea nr.235-XVI din 08.11.2007, în vigoare 07.12.2007]
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor umane
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
a) săvârşite de o persoană care anterior a săvârşit aceleaşi acţiuni;
b) săvârşite asupra a doi sau mai multor copii;
c) săvârşite de o persoană cu funcţie de răspundere sau de o persoană cu înaltă funcţie de
răspundere;
d) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului
cu decesul sau sinuciderea acestuia;
f) săvârşite asupra unui copil în vârstă de până la 14 ani
se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 20 de ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anu-
mite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu detenţiu-
ne pe viaţă, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 9000 de
Comentariu 421
unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate, sau cu lichi-

darea persoanei juridice.
(4) Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile să-
vârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală.
1. Potrivit art.9 al Convenţiei cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989, sta-
tele-părţi asigură ca minorii să nu fie despărţiţi de părinţi contrar voinţei lor, iar conform art.35,
ele vor lua toate măsurile pentru a împiedica răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi
în orice formă.
2. Noţiunea de trafic de adulţi şi trafic de copii apare pentru prima dată în art.3 al Proto-
colului pentru prevenirea, suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în special femei şi
copii, anexat la Convenţia ONU contra crimei organizate transnaţionale, adoptată de Adunarea
Generală a ONU la 2.11. 2000.
3. În vederea elucidării noţiunilor folosite de textul legii penale comentate, facem referire
la comentariul art.165 CP.
4. Traficul de fiinţe umane şi traficul de copii se deosebesc prin obiectul lor de reglemen-
tare. Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art.165 CP îl constituie relaţiile sociale cu pri-
vire la libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei, iar obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de
art.206 CP îl constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală a minorului, precum şi libertatea
individuală.
5. Traficul de fiinţe umane, inclusiv traficul de copii, se deosebeşte de alte infracţiuni (a
se vedea comentariul de la art.165 CP).
6. Prin trafic de copii se înţelege comerţul, negoţul cu copii în scopul de a obţine profit.
7. Sintagma săvârşite de o persoană care anterior a mai săvârşit faptele prevăzute în
alin.(1) şi (2) ale componenţei de infracţiune comentate se va descifra ca atare cu condiţia ca
făptuitorul să nu fi fost condamnat anterior pentru asemenea faptă şi să nu fi expirat termenul de
prescripţie.
8. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la dezvoltarea fizică, psihi-
că, spirituală şi intelectuală a copilului, libertatea lui individuală, interesele şi suferinţele părinţi-
lor şi ale celor afiliaţi.
9. Latura obiectivă a infracţiunii analizate este una complexă.
10. Latura subiectivă. Infracţiunea există numai dacă a fost săvârşită cu intenţie directă.
de 16 ani.
ARTICOLUL 207. SCOATEREA ILEGALĂ A COPIILOR DIN ŢARĂ

Scoaterea copilului din ţară în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi
abandonarea lui în străinătate în scopuri altele decât cele indicate la art.206,
1. Prin lexemul copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani, cu excepţia ca-
zurilor în care, în baza legii aplicabile copilului, majoratul este stabilit sub această vârstă.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de drepturile,
interesele şi libertăţile legale ale copilului, interesele părinţilor şi ale persoanelor apropiate.
3. Victimă a infracţiunii prevăzute de art.207 CP este persoana fizică responsabilă care, la
momentul săvârşirii infracţiunii, nu a atins vârsta de 18 ani, indiferent dacă este cetăţean al RM,
cetăţean al unui alt stat sau apatrid.
4. Latura obiectivă a infracţiunii analizate este realizată prin scoaterea copilului din ţară
în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi prin abandonarea lui în străinătate.
Deci infracţiunea de scoatere ilegală a copiilor din ţară are un conţinut alternativ.
5. Prima acţiune, care corespunde denumirii infracţiunii, constă în scoaterea copilului din
ţară în baza unor acte false în alte scopuri decât cele indicate în art.206 CP. Prin scoaterea copi-
lului din RM se înţelege trecerea copilului peste frontiera de stat a RM într-o altă ţară. Potrivit
Legii privind ieşirea şi intrarea în RM, adoptată de Parlamentul RM la 9 noiembrie 1994 (MO, 6
din 26.01.95), copilul poate ieşi de pe teritoriul RM în baza buletinului de identitate (în ţările cu
care RM are acorduri cu privire la asemenea intrări-ieşiri) sau a paşaportului. Copiii în vârstă de
până la 16 ani pot beneficia de dreptul de a ieşi şi intra pe teritoriul RM în temeiul cererii repre-
zentanţilor lor legali, iar copiii în vârsta de 12-18 ani, care pleacă să domicilieze legal în străină-
tate cu unul din părinţi, trebuie să prezinte şi consimţământul lor legalizat notarial.
6. Prin acte false se înţelege contrafacerea actelor menţionate: buletin de identitate, paşa-
port, cerere a reprezentanţilor legali şi consimţământul copilului.
7. Altă cale ilegală de scoatere a copilului din ţară presupune trecerea copilului peste
frontiera vamală a RM, ocolind controlul documentelor legate de trecere ori tăinuind copilul în
locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, sau trecerea copilului peste frontiera de stat în
alte locuri.
8. Sintagma prin alte scopuri decât cele indicate în art.206 CP presupune că minorul a
fost scos din ţară în alte condiţii şi în alt scop decât cele stipulate în dispoziţia alin.(1) şi (2) ale
acestui articol (de exemplu, cumpărarea sau vânzarea copilului contra bani, a unui bun sau cum-
părarea dreptului asupra acestuia, folosirea copilului în calitate de gaj etc.).
9. Scoaterea copilului din ţară în scopurile menţionate în lit.a) – g) alin.(1) art.206 CP
constituie infracţiunea de trafic de copii.
10. A doua acţiune alternativă traficului de copii constă în abandonarea în străinătate a
copilului care a fost scos din ţară în mod legal, abandonul urmărind alte scopuri decât cele indi-
cate în art.206 CP. Părăsirea copilului pe teritoriul unui stat străin poate fi efectuată de către pă-
rinte, tutore, curator, alt ocrotitor legal sau de către altă persoană care deţine controlul asupra
copilului la momentul scoaterii acestuia din ţară în mod legal.
11. Infracţiunea prevăzută de art.207 CP este o infracţiune formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul scoaterii copilului din ţară – trecerii de facto a copilului peste frontiera de
stat a RM sau din momentul abandonării copilului în străinătate, indiferent de consecinţe.
12. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Motivele şi scopurile infracţiunii
nu au importanţă pentru calificarea faptei prejudiciabile.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care, la momentul
comiterii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. Însă pe lângă semnele generale, subiectul acestei
infracţiuni întruneşte cumulativ şi unele semne speciale. Astfel, subiect special al scoaterii ilega-
le a copiilor din ţară pot fi: părinţii, alţi reprezentanţi legali, conducătorii grupelor organizate de
copii.
Comentariu 423
ARTICOLUL 208. ATRAGEREA MINORILOR

LA ACTIVITATE CRIMINALĂ SAU DETERMINAREA LOR LA SĂVÂRŞIREA
UNOR FAPTE IMORALE
(1) Atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiu-
nilor, precum şi determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri de
noroc, desfrâu etc.), săvârşite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de părinţi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului, precum şi
de pedagogii acestuia
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
b) prin atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie crimi-
nală;
c) prin atragerea minorului la săvârşirea unei infracţiuni cu caracter terorist,
1. Convenţia internaţională cu privire la drepturile copilului proclamă următorul principiu:

copilului trebuie să i se asigure, prin lege şi prin alte mijloace, o protecţie specială şi să-i fie
create posibilităţi şi condiţii favorabile, care i-ar permite să se dezvolte din punct de vedere fizic,
intelectual, moral, spiritual şi social pe o cale sănătoasă şi normală, în condiţii de libertate şi
demnitate. Legea penală a RM constituie un mijloc eficient de apărare a intereselor familiei şi
copilului împotriva faptelor social periculoase.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie interesele legitime ale copiilor, edu-
carea şi dezvoltarea lor fizică şi morală ca personalitate.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin cele două modalităţi alternative, men-
ţionate în alin.(1) al art.208 CP: 1) atragerea minorilor în activitatea criminală sau instigarea lor
la săvârşirea infracţiunilor; 2) determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşeto-
rie, jocuri de noroc, desfrâu etc.).
4. Potrivit pct.16 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind mi-
norii, nr.39 din 22 noiembrie 2004, prin atragere a minorilor la activitate criminală sau instiga-
re a lor la săvârşirea infracţiunilor se înţeleg acţiunile îndreptate spre a-i provoca minorului
dorinţa de a participa la săvârşirea uneia sau a câtorva infracţiuni, însoţite de aplicarea constrân-
gerii fizice sau psihice, loviturilor, asigurărilor de nepedepsire, măgulirilor, ameninţărilor, inti-
midări, înşelăciune, provocarea sentimentului de răzbunare, invidie şi alte îndemnuri josnice,
dării de sfaturi despre locul şi modul de săvârşire a infracţiunii, promisiunii de a-i acorda mino-
rului ajutor în recăpătarea obiectelor sustrase etc.
5. Dacă minorul, deşi a fost provocat, nu a participat la săvârşirea infracţiunii, acţiunile
persoanei adulte urmează să fie calificate drept tentativă de implicare a minorului în activitatea
criminală.
6. În cazul în care minorului, paralel cu atragerea acestuia în activitatea criminală sau în
altă activitate antisocială, i-au fost provocate vătămări corporale, săvârşindu-se şi alte acţiuni
care constituie componenţe de sine stătătoare de infracţiune, faptele săvârşite urmează să fie ca-
lificate prin concurs de infracţiuni.
7. A doua modalitate alternativă de săvârşire a infracţiunii analizate constă în determinarea
minorilor la săvârşirea unor fapte imorale: cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc.
8. Prin determinare a minorilor de a săvârşi fapte imorale se înţeleg acţiunile îndreptate
spre a incita dorinţa minorului să săvârşească fapte imorale, precum şi activitatea făptuitorului
îndreptată spre crearea de condiţii propice săvârşirii unor asemenea acte. De exemplu, procura-
rea locului, recrutarea jucătorilor, punerea la dispoziţie a mijloacelor necesare, cum ar fi cărţile
de joc, fisele, ruletele, mesele de joc, mijloace care solicită un ajutor material, prin afişarea unor
anunţuri care apelează la mila publicului.
9. Determinarea minorului la cerşit presupune obligarea minorului de a apela în mod sis-
tematic la mila publicului, cerând ajutor material.
10. Jocul de noroc reprezintă o înfruntare cu caracter de continuitate şi de durată, care-i
provoacă jucătorului emoţii, îl face să-şi piardă controlul administrării propriilor resurse materi-
ale. Datorită hazardului, jocurile de noroc trezesc tendinţa spre câştiguri fără muncă, existenţa
parazitară pe contul altora. În conformitate cu Legea cu privire la jocurile de noroc, din
18.02.1999, participarea la jocurile de noroc a persoanelor fizice care nu au împlinit vârsta de 18
ani se interzice.
11. Prin lexemul desfrâu se înţeleg acţiunile care urmăresc descompunerea morală, destră-
bălarea, depravarea în care dispreţul pentru muncă se îmbină cu un mod imoral de viaţă.
12. Sintagma alte fapte imorale presupune o mare varietate de activităţi antisociale: vaga-
bondajul, perturbarea libertăţii conştiinţei, tulburarea liniştii publice, alte acţiuni prin care este
atinsă existenţa socială.
13. Infracţiunea prevăzută de art.208 CP este o componenţă formală. Ea se consideră con-
sumată din momentul influenţării asupra minorului, indiferent dacă acesta a săvârşit sau nu vreo
infracţiune sau faptă imorală.
14. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată numai prin intenţie directă.
15. Alin.(2) al art.208 CP prevede acţiuni săvârşite de părinte, pedagog, alt ocrotitor legal
al copilului, fapt care agravează răspunderea penală. Semnul calificativ în acest caz se referă la
subiectul infracţiunii, care este unul special – părinte, pedagog, adoptator, tutore, curator, educa-
tor.
16. Alin.(3) al art.208 CP prevede răspunderea penală pentru infracţiunile indicate în
alin.(1) sau (2), săvârşite: a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării acesteia; b) prin
atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală. Se consideră
act de aplicare a violenţei sau de ameninţare a aplicării ei acele acţiuni, în procesul cărora victi-
mei i-au fost cauzate lovituri, bătăi, torturi sau alte acte de constrângere fizică aplicându-se for-
ţa. În cazul în care persoanei i se cauzează o vătămare corporală medie sau uşoară, infracţiunea
respectivă le absoarbe pe ambele. Dacă i s-a produs o vătămare corporală gravă, urmează a fi
aplicat concursul real de infracţiuni (art.151 CP şi lit.a) alin.(3) al art.208 CP).
17. Noţiunea de grup criminal organizat sau de organizaţie criminală este definită în
art.46 şi 47 CP.
18. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care, la momentul să-
vârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 27.09.2006: „P.L. şi B.A. au fost
recunoscuţi vinovaţi de faptul că, înţelegându-se în prealabil, la 17 august 2003, noaptea, ambii
fiind în stare de ebrietate, la propunerea P.L., spărgând geamul balconului de la etajul I al casei
19 cartierul „Nordic” din or. Bender, au pătruns în ap.76, care aparţine E.C., de unde au sustras
Comentariu 425
diferite bunuri în suma totală de 23464 lei, cauzându-i pătimitei o pagubă materială însemnată.
P.L., ştiind cu certitudine că fratele ei B.A., născut la 04.02.1986, este minor, l-a atras în activi-
tatea criminală, săvârşind împreună infracţiunea prevăzută de art.195 alin.(1) CP” (Decizia 1ra-
856/2006).
ARTICOLUL 2081. PORNOGRAFIA INFANTILĂ

Producerea, distribuirea, difuzarea, importarea, exportarea, oferirea, vinderea, schimba-
rea, folosirea sau deţinerea de imagini sau alte reprezentări ale unui sau mai mulţi copii impli-
caţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate, ori de imagini sau alte reprezentări ale
organelor sexuale ale unui copil, reprezentate de manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în for-
mă electronică,
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 3 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la
2000 la 4000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl reprezintă relaţiile de convieţuire socială puse

la baza dezvoltării fizice, psihice şi sociale normale a minorilor.
2. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat prin imagini sau alte reprezentări ale
unui sau ale mai multor copii implicaţi în activităţi sexuale ori prin aceleaşi materiale cu demon-
strarea ale organelor sexuale ale copiilor într-o manieră lascivă sau obscenă, inclusiv în formă
electronică.
3. Esenţa infracţiunii comentate rezidă în actele cu caracter pornografic săvârşite asupra
minorilor implicaţi în activităţi sexuale explicite, reale sau simulate ori imagini de reprezentări
ale organelor sexuale ale copiilor într-o manieră lascivă sau obscenă.
4. Sintagma imagini sau alte reprezentări cu caracter pornografic presupune fotografiile,
desenele, revistele, tablourile, filmele, diafilmele, imprimările pe discurile sau bandele magneti-
ce, inclusiv în formă electronică, reprezentând un minor având un comportament sexual explicit,
real sau simulat sau reprezentări ale organelor sexuale ale copiilor într-o manieră lascivă sau ob-
scenă. Imaginile cu conţinut pornografic pot fi plasate pe obiecte de îmbrăcăminte (cravate, pan-
taloni), pe/în stilouri, în corpul ceasornicului, pe diferite cutii pentru bijuterii, oglinzi etc.
5. Sintagma manieră lascivă are semnificaţia excesiv de senzual, pornit spre desfrânare,
pervertire a instinctului sexual, creare a sentimentului de brutalitate şi cinism în relaţiile sexuale.
6. Lexemul obscen are sensul de caracter imoral, neruşinat, nesimţit, trivial, indecent,
vulgar al unor atitudini sau manifestări ale imoralităţii sexuale. Manierele lascive sau obscene
rezultă din conţinutul şi forma materialelor prezentate.
7. Infracţiunea analizată poate fi săvârşită de o singură persoană sau cu participaţie în toa-
te formele ei, în ţară sau în afara teritoriului acesteia.
8. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele acţiuni alternative descri-
se în dispoziţia articolului 2081 CP:
 producerea presupune operaţiuni care constau în fabricarea, crearea materialelor por-
nografice;
 distribuirea înseamnă repartizarea, transmiterea, împărţirea obiectelor şi materialelor
pornografice în folosul unor terţe persoane;
 prin difuzare se are în vedere propagarea, vizionarea, înregistrarea pe casete şi video a
imaginilor cu caracter lasciv şi obscen;
 acţiunile de importare şi exportare se descifrează, fiecare cu particularităţile sale, ca

transportarea sau importarea obiectelor şi materialelor pornografice dintr-un stat în altul sau pe
teritoriul aceluiaşi stat;
 oferirea presupune prezentarea, propunerea, înfăţişarea materialelor pornografice unei
persoane pentru a se folosi de ele;
 vinderea înseamnă comerţul cu materialele în cauză;
 schimbarea presupune cedarea imaginilor pornografice în schimbul altor obiecte;
 acţiunile de folosire presupun utilizarea, întrebuinţarea materialelor cu caracter porno-
grafic;
 prin deţinere de imagini sau alte reprezentări se înţelege acţiunea de a avea în stăpâni-
re, în păstrare sau în posesie, materiale pornografice;
 prin sintagma activităţi sexuale explicite se înţeleg acţiunile cu caracter vădit, limpede,
desluşit, clar, lămurit;
 prin sintagma activităţi sexuale reale se înţeleg acţiunile cu caracter obiectiv, adevărat;
 prin sintagma activităţi sexuale simulate se înţeleg acţiunile, cărora li se imprimă in-
tenţionat un caracter fals, înşelător.
9. Infracţiunea se consumă în momentul săvârşirii uneia dintre activităţile ilegale porno-
grafice.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
16 ani, precum şi persoanele juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de art.21 CP.
ARTICOLUL 209. ATRAGEREA MINORILOR

LA CONSUMUL ILEGAL DE DROGURI, MEDICAMENTE ŞI ALTE SUBSTANŢE
CU EFECT NARCOTIZANT
(1) Atragerea de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a minorilor la consumul
ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant
b) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
soare de la 3 la 6 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie sănătatea şi dezvoltarea fizică şi psi-

hică normală a minorului.
2. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni îndreptate spre atragerea minorilor la con-
sumul ilegal de droguri, medicamente şi alte substanţe cu efect narcotizant.
3. Potrivit pct.17 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale privind mi-
norii nr.39 din 22 noiembrie 2004, prin atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medi-
camente sau alte substanţe cu efect narcotizant (art.209 CP) se înţelege întreprinderea oricăror
acţiuni intenţionate însoţite de violenţă, limitare a libertăţii, tortură sau batjocură la adresa per-
soanei, precum şi înduplecare, propuneri, sfaturi şi alte acţiuni, toate urmărind scopul de a-i pro-
Comentariu 427
voca persoanei respective dorinţa de a consuma substanţe narcotice. Tot aici sunt numite obiec-
tele infracţiunii date: a)substanţele toxice; b)substanţele cu efect puternic; c)mijloacele narcotice
(a se vedea Tabelele şi listele de substanţe narcotice şi psihotrope care se află sub control inter-
naţional, în corespundere cu Convenţiile ONU din anii 1961, 1971 şi 1988 pe teritoriul RM,
confirmate de Comitetul permanent de control asupra drogurilor al RM (MO, 16-18 din
18.12.1999, MO, 19-20/71 din 24.02.2000).
4. Lista substanţelor narcotice se conţine în tabelele I, II, III, şi IV ale Convenţiei unice
asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961, şi în Protocolul de modificare a
acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972. De exemplu: heroina, haşişul, marijuana,
morfina, opiumul, cocaina, codeina etc.
5. Potrivit art.1 al Convenţiei asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21
februarie 1971, şi art.1 al Legii din 6 mai 1999, sintagma substanţa psihotropă înseamnă
orice substanţă, fie de origine naturală, fie de origine sintetică, sau orice produs natural din
tabelele I, II, III şi IV ale acestei Convenţii, care provoacă dereglări psihice şi dependenţă
fizică de consumul lor excesiv. De exemplu, brolamfetamina, cationul, eticiclidinul, amf e-
tamina, aerorzalamul etc.
6. Dintre medicamente şi alte substanţe cu efect narcotizant fac parte substanţele (în afară
de cele narcotice şi psihotrope) care constituie pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor în caz
de consum nesancţionat al acestora. Ele pot provoca dependenţă fizică, influenţă stimulatoare
sau depresivă asupra sistemului nervos, producând haluicinaţii, dereglare a funcţiilor motorii şi
de gândire, a conduitei, perceperii, schimbare a dispoziţiei etc. Dintre acestea pot fi citate:
aminorexul, butalibitalul, vinilbitalul, pemolinul, tonolul, cloroformul etc.
7. Infracţiunea examinată este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din mo-
mentul atragerii efective a cel puţin a unui minor la consumul ilegal de droguri, medicamente
sau alte substanţe cu efect narcotizant.
8. Alin.(2) al art.209 CP agravează răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvârşite
cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei (a se vedea comentariul de la alin.(3) al
art.208 CP).
9. Latura subiectivă se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă. În toate
cazurile, intenţia presupune cunoaşterea de către făptuitor a naturii substanţelor la care se referă
acţiunea sa, a vârstei persoanelor atrase la săvârşirea faptelor incluse în dispoziţia articolului
analizat.
10. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 18 ani.

Capitolul VIII
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Reglementări de drept internaţional: Convenţia Europeană din 04.04.97 pentru protec-

ţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinii, art.4
// TI, 38/247, 2006; Convenţia unică asupra stupefiantelor şi protocolul de modificare a acestei
convenţii din 30.03.61, art.1, 2, 29, 30, 36 // TI, 8/128, 1999; Convenţia din 21.02.71 asupra
substanţelor psihotrope, art.1, 7, 8, 9 // TI, 8/181, 1999; Convenţia ONU din 20.12.88 contra tra-
ficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, art.3, 13 : // TI, 8/214, 1999; Convenţie din
23.11.72 privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, art.1, 2//
http://whc.unesco.org
Reglementări de drept naţional: Legea privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a po-
pulaţiei 727-XIII din 06.02.1996, art.1 // MO, 9/256, 30.09.1993; Legea ocrotirii sănătăţii 411-
XIII din 28.03.1995, art.8, 14, 45, // MO, 34/373, 22.06.1995; Lege cu privire la profilaxia in-
fecţiei HIV/SIDA 23-XVI din 16.02.2007, art.3, 14, 30 // MO, 54-56/250, 20.04.2007; Legea cu
privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului 263-XVI din 27.10.2005, art.2, 5 // MO,
176-181/867, 30.12.2005; Legea cu privire la activitatea farmaceutică 1465-XII din 25.05.1993,
art.6, 7, 22// MO, 7/210, 30.07.1993; Legea cu privire la medicamente 1409-XIII din
17.12.1997, art.2, 18 // MO, 52-53/368, 11.06.1998; Legea cu privire la controlul şi profilaxia
tuberculozei 153-XVI din 04.07.2008, art.16 // MO, 143-144/583, 05.08.2008; Legea privind
produsele alimentare 78-XV din 18.03.2004, art.6 // MO, 83-87/431, 28.05.2004; Legea privind
protecţia consumatorilor 105-XV din 13.03.2003, art.1 //MO, 126-131/507, 27.06.2003; Legea
privind securitatea generală a produselor 422-XVI din 22.12.2006, art.2, 3 //MO, 36-38/145,
16.03.2007; Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope şi a precursorilor
382-XIV din 06.05.1999, art.1, 9, 11, 13, 15, 16, 17//MO, 73-77/339, 15.07.1999; Legea privind
ocrotirea monumentelor 1530-XII din 22.06.1993, art.1 // MO, 1/3, 30.01.1994; Legea privind
fondul ariilor naturale protejate de stat 1538-XII din 25.02.1998, art.3 // MO, 66-68/442,
16.07.1998.
Doctrină: Florea V., Răspunderea penală pentru infracţiunile medicale, C., EPIGRAF,
2006; Berliba V., Spătari V., Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope //
Probleme de politică penală în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri), Ch.,
2007; Stati V., Transmiterea unei boli venerice şi contaminarea cu maladia SIDA în legea pena-
lă a RM // RND, 2006/2; Stati V., Infracţiunile în sfera practicării medicinii şi activităţii farma-
ceutice în legea penală a RM // RND, 2006/4; Stati V., Producerea (falsificarea), transportarea,
păstrarea, comercializarea produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, periculoase pentru viaţa
sau sănătatea consumatorului (Analiză juridico-penală) // RND, 2006/6; Cojocaru R., Consumul
ilegal public sau organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage-
lor acestora // Probleme de politică penală în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de
droguri, Ch., 2007; Zosim A., Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a ana-
loagelor lor fără scop de înstrăinare // Probleme de politică penală în domeniul prevenirii şi
combaterii traficului ilicit de droguri, Ch., 2007; Hadârcă I., Răspunderea penală pentru infracţi-
unile săvârşite în sfera circulaţiei substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor şi precursori-
lor acestora, CEP USM, Ch., 2008; Roşculeţ L., Practica ilegală medicală şi farmaceutica parti-
Comentariu 429
culară în viziunea legislaţiei penale a Rusiei şi RM // RND, 2002/4; Moscalciuc I., Aspecte pri-
vind stabilirea semnelor laturii obiective a infracţiunilor prevăzute la art.213 şi 216 CP RM //
RND, 2007/6; Paladii A., Sobieţki R., Circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor destinate pro-
ducerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor // Probleme de poli-
tică penală în domeniul prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, Ch., 2007.
ARTICOLUL 211. TRANSMITEREA UNEI BOLI VENERICE

(1) Persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă

şi desfăşurare normală sunt condiţionate de asigurarea sănătăţii publice, inclusiv implică preve-
nirea răspândirii bolilor venerice de către persoanele contaminate cu asemenea boli.
2. Obiectul material este reprezentat de corpul fizic al persoanei căreia i se transmite boa-
la venerică.
3. Victimă a infracţiuni este persoana care, la momentul săvârşirii faptei, nu suferă de
boala venerică de care este contaminat făptuitorul. Nu există infracţiune dacă ambele persoane
suferă de aceeaşi boală venerică. Dacă, însă, ambele persoane sunt bolnave de boli venerice di-
ferite, pe care şi le transmit reciproc, la răspundere penală urmează a fi trasă fiecare dintre aceste
persoane.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin transmiterea bolii venerice unei alte
persoane. Actul de transmitere, de regulă, se realizează pe cale sexuală (raport sexual, homose-
xualism, lesbianism sau alte acte cu caracter sexual). Nu este exclusă posibilitatea contaminării
şi pe alte căi (nerespectarea regulilor de igienă, contactul direct dintre diferite părţi lezate ale
corpului făptuitorului cu cel al victimei etc.). Modul prin care a fost realizat actul contaminării
nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii, lucru, însă, de care se ţine cont la individualizarea
pedepsei penale.
5. Din categoria bolilor venerice fac parte bolile infecţioase: sifilisul, gonoreea, tricomo-
naza, şancul moale, hlamidoza etc. Constatarea faptului dacă boala este sau nu venerică se face
prin expertiză medico-legală cu participarea medicilor venerologi.
6. Transmiterea bolii venerice presupune contaminarea victimei cu agenţii patogeni ai
respectivei maladii.
7. Infracţiunea analizată este absorbită, în calitate de normă parte, de componenţele la ca-
re contaminarea cu o boală venerică este prevăzută în calitate de formă agravantă a infracţiunii
(supra, art.171 alin.(2) lit.e), art.172 alin.(2) lit.d) CP).
8. Infracţiunea are o componenţă materială, fiind necesară producerea urmării prejudicia-
bile sub forma îmbolnăvirii victimei de o boală venerică. Se cere stabilită legătura de cauzalita-
te.
9. Forma tentativei este posibilă doar atunci când făptuitorul acţionează cu intenţie direc-
tă de a contamina victima cu o boală venerică, efect care, însă, nu se produce din cauze străine
voinţei acestuia.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă sau indirectă, precum
şi prin imprudenţă sub forma încrederii exagerate. Neglijenţa criminală nu este posibilă, întrucât
pentru existenţa faptei este necesar ca subiectul să conştientizeze că suferă de o boală venerică
şi, implicit, să prevadă posibilitatea contaminării unei alte persoane.
11. Pentru existenţa aspectului intelectiv al intenţiei este necesară diagnosticarea şi infor-
marea prealabilă a subiectului de către medicul specializat despre faptul că suferă de o boală ve-
nerică. În acelaşi timp, persoana diagnosticată cu o boală venerică este avertizată asupra obliga-
tivităţii respectării unor interdicţii prin care s-ar preveni transmiterea bolii venerice unor persoa-
ne sănătoase (interdicţia de a întreţine relaţii sexuale, obligativitatea respectării unor reguli igie-
nice etc.).
12. Subiectul infracţiunii este calificat, pe lângă semnele generale (persoană fizică res-
ponsabilă cu vârsta de 16 ani), prin faptul că suferă de o boală venerică.
13. În cazul comiterii infracţiunii asupra a două sau a mai multor persoane (art.211
alin.(2) lit.b) CP), fapta poate fi comisă printr-o singură acţiune sau prin acţiuni succesive, la
intervale relativ scurte de timp, cu condiţia că nu este afectată unitatea de intenţie şi scop.
14. Săvârşirea infracţiunii cu bună-ştiinţă asupra unui minor (art.211 alin.(2) lit.c) CP)
presupune cunoaşterea cu certitudine de către subiect a faptului că victima nu a atins vârsta de
18 ani.
ARTICOLUL 212. CONTAMINAREA CU MALADIA SIDA

(1) Punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
se pedepseşte cu închisoare de până la 1 an.
(2) Contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă de această
boală
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(2), săvârşită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor,
(4) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necores-
punzătoare de către un lucrător medical a obligaţiilor sale profesionale
(5) Persoana care a săvârşit acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) nu este pasibilă de
răspundere penală dacă a comunicat din timp persoanei puse în pericol de a fi contaminată
despre existenţa la primul a maladiei SIDA sau dacă persoana pusă în pericol de a fi contami-
nată ştia despre existenţa acestei maladii, dar benevol a săvârşit acţiuni ce au constituit pericol
de contaminare.
Comentariu 431
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii, oricare ar fi varianta tipică de manifestare a

faptei (art.212 alin.(1), (2) sau (4) CP) îl constituie relaţiile sociale privitoare la protejarea sănă-
tăţii publice a cărei ocrotire implică prevenirea contaminării altor persoane cu maladia SIDA.
2. Obiectul material este corpul fizic al unei alte persoane.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.212 alin.(1) CP se realizează prin acţiu-
nea de creare a primejdiei de contaminare cu maladia SIDA a unei persoane care nu suferă de
această boală. Cele mai frecvente căi prin care se creează pericolul de transmitere a bolii sunt:
folosirea aceloraşi seringi pentru consumul drogurilor pe cale intravenoasă; întreţinerea de ra-
porturi sexuale sau alte acte sexuale (homosexualism şi alte practici sexuale); transfuziile de
sânge contaminat; pătrunderea fluidelor de sânge contaminat la efectuarea de tatuaje şi piercing-
uri etc.
4. Nu există componenţă de infracţiune dacă acţiunea realizată de către făptuitor, prin na-
tura ei, nu este susceptibilă să creeze pericolul contaminării cu maladia SIDA (de exemplu, se
poate exclude posibilitatea de transmitere a maladiei SIDA prin secreţia oculară (lacrimi), buca-
lă şi prin transpiraţie). De asemenea, nu poate fi trasă la răspundere penală persoana bolnavă de
maladia SIDA, care a respectat măsurile de precauţie, iar pericolul contaminării a survenit în
urma acţiunii săvârşite de către persoana sănătoasă.
5. Infracţiunea prevăzută de art.212 alin.(1) CP se consideră consumată din momentul
survenirii pericolului real de contaminare a victimei cu maladia SIDA, nefiind necesar ca aceas-
ta să fie efectiv contaminată. Un asemenea pericol poate apărea, de exemplu, în procesul întreţi-
nerii unui raport sexual fără utilizarea mijloacelor de protecţie, în urma oferirii unei seringi pen-
tru administrarea substanţelor narcotice cu urme de sânge contaminat etc.
6. Deşi legiuitorul, la descrierea infracţiunii, foloseşte sintagma „maladia SIDA”, pentru
existenţa faptei este suficient să se creeze pericolul preluării de către victimă a virusului HIV,
întrucât SIDA constituie expresia clinică şi biologică a unei perioade avansate a bolii.
7. În contextul variantei-tip descrise la art.212 alin.(1) CP, latura subiectivă a infracţiunii
se exprimă prin intenţie indirectă, adică făptuitorul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al
faptei sale, prevede posibilitatea pericolului contaminării altei persoane cu maladia SIDA şi ad-
mite în mod conştient acest lucru. Dacă făptuitorul acţionează cu intenţie directă de a molipsi o
altă persoană, acţiunile lui cad sub incidenţa art.27, 212 alin.(2) CP.
8. Subiectul infracţiunii (art.212 alin.(1) CP) este special şi poate fi persoana fizică, res-
ponsabilă, care, la momentul săvârşirii faptei, a atins vârsta de 16 ani şi este contaminată cu ma-
ladia SIDA.
9. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.212 alin.(2) CP se realizează prin con-
taminarea victimei cu maladia SIDA. Metodele de comitere a infracţiunii nu au relevanţă pentru
încadrare juridică, însă de ele se ţine cont la individualizarea pedepsi penale. În ipoteza în care
contaminarea este produsă în urma violului sau a acţiunilor violente cu caracter sexual, infracţi-
unea de contaminare cu maladia SIDA este absorbită de art.171 alin.(3) lit.c) CP sau, după caz,
de art.172 alin.(3) lit.b) CP.
10. Sub aspectul configurării semnelor laturii obiective fapta incriminată la art.212
alin.(2) CP are o componenţă materială consumându-se din momentul survenirii urmării preju-
diciabile sub forma contaminării victimei cu maladia HIV/SIDA. Pentru existenţa infracţiunii
mai este necesară existenţa unei legături de cauzalitate.
11. Latura subiectivă a contaminării cu maladia SIDA (art.212 alin.(2) CP) se exprimă
prin intenţie directă sau indirectă, precum şi prin imprudenţă sub forma încrederii exagerate.
Pentru existenţa factorului intelectiv al vinovăţiei este necesar ca făptuitorul să conştientizeze că
suferă de maladia HIV/SIDA.
12. Subiectul infracţiunii este calificat şi poate fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta
de 16 ani, care suferă de infecţia HIV/SIDA. În cazul formelor agravante ale infracţiunii prevă-
zute la art.212 alin.(3) CP, condiţia de subiect există şi atunci când persoana a atins vârsta de 14
ani.
13. În cazul săvârşirii faptei asupra a două sau a mai multor persoane (art.212 alin.(3)
lit.a) CP) sau cu bună-ştiinţă asupra unei persoane minore (art.212 alin.(3) lit.a) CP) sunt valabi-
le explicaţiile făcute la art.211 alin.(2) CP.
14. Latura obiectivă a infracţiuni prevăzute la art.212 alin.(4) CP se realizează prin inac-
ţiunea de neîndeplinire sau acţiunea de îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor profesionale
de către un lucrător medical, care a avut drept efect contaminarea cu maladia SIDA (de exem-
plu, în procesul efectuării transfuziei de sânge subiectul nu face probele necesare identificării
virusului HIV; la realizarea unei intervenţii medicul stomatolog utilizează instrumente nesterile
etc.).
15. În varianta normativă-tip, descrisă la art.212 alin.(4) CP, infracţiunea are o compo-
nenţă materială şi se consideră consumată din momentul contaminării victimei cu maladia SI-
DA. Stabilirea legăturii de cauzalitate este obligatorie pentru întregirea laturii obiective a infrac-
ţiunii.
16. Latura subiectivă (art.212 alin.(4) CP) se exprimă prin imprudenţă sub forma încrede-
rii exagerate sau a neglijenţei criminale.
17. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.212 alin.(4) CP este calificat, fiind necesar ca
pe lângă condiţia de vârstă (16 ani) şi responsabilitate să întrunească şi calitatea de lucrător me-
dical (medic, soră medicală etc.).
18. Persoana poate fi liberată de răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunilor in-
criminate de art.212 alin.(1) sau (2) CP în prezenţa uneia dintre două condiţii alternative: 1) a
comunicat din timp persoanei puse în pericol de a fi contaminată despre faptul că suferă de ma-
ladia SIDA (de exemplu, persoana, în pofida faptului că este avertizată de către bolnav asupra
bolii de care suferă, întreţine un raport sexual fără a lua măsuri de protecţie); 2) persoana pusă în
pericol de a fi contaminată ştia despre existenţa acestei maladii, dar a săvârşit benevol acţiuni ce
au constituit pericol de contaminare (de exemplu, cunoscând că seringa a fost folosită de către
un bolnav, îşi administrează substanţe narcotice).
ARTICOLUL 213. ÎNCĂLCAREA DIN NEGLIJENŢĂ

A REGULILOR ŞI METODELOR DE ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE
Încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor
sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat:
b) decesul pacientului,
se pedepseşte cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul nemijlocit principal al infracţiunii este restrâns la relaţiile sociale din domeni-
ul sănătăţii publice, condiţionate de respectarea regulilor speciale de precauţie la acordarea asis-
tenţei medicale. Obiectul nemijlocit secundar este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la
viaţa şi sănătatea persoanei.
2. Obiectul material al infracţiunii îl constituie corpul fizic al persoanei.
Comentariu 433
3. Victimă a infracţiunii poate fi doar persoana care are calitatea de pacient.

4. Prin pacient sau consumator al serviciilor de sănătate se are în vedere persoana care
necesită, utilizează sau solicită servicii de sănătate, indiferent de starea sa de sănătate ori care
participă benevol, în calitate de subiect uman, la cercetări biomedicale.
5. Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea se realizează prin acţiunea sau inacţiunea de
încălcare a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.
6. Prin asistenţă medicală se înţelege realizarea unei intervenţii medicale orientate spre
examinarea, tratamentul, cercetarea clinică sau o altă acţiune aplicată pacientului cu scop profi-
lactic, diagnostic, curativ (de tratament), de reabilitare sau de cercetare biomedicală, executată
de către un medic sau alt lucrător medical. Inacţiunea de neacordare a asistenţei medicale nu ca-
de sub incidenţa art.213 CP, fapta urmând a fi încadrată în baza art.162 CP.
7. Elementul material al infracţiunii este descris prin prisma unei dispoziţii de blanchetă,
care face trimitere la actele normative în care sunt prescrise regulile şi metodele a căror respec-
tare este obligatorie la acordarea asistenţei medicale (legi, hotărâri, ordine, regulamente precum
şi standardele elaborate de către MS etc.). Din punct de vedere faptic, infracţiunea se manifestă
prin administrarea medicamentelor în doze mai mari decât cele prescrise; efectuarea unor inter-
venţii chirurgicale, care, din cauza stării sănătăţii pacientului, sunt contraindicate etc.
8. Este necesar ca în urma acţiunii sau inacţiunii de încălcare a regulilor sau a metodelor
indicate să survină alternativ fie vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii pacientu-
lui (art.213 lit.a) CP), fie decesul acestuia (art.213 lit.b) CP). Se mai cere ca între acţiune sau
inacţiune şi urmarea prejudiciabilă să existe o legătură de cauzalitate. Norma prevăzută de
art.213 CP este una specială faţă de art.157 şi 149 CP, excluzându-se posibilitatea existenţei
unui concurs ideal de infracţiuni.
9. Infracţiunea are o componenţă materială şi se consideră consumată din momentul sur-
venirii uneia dintre urmările prejudiciabile descrise.
10. Deşi, la denumirea marginală a infracţiunii şi la descrierea ei, legiuitorul utilizează
termenul neglijenţă, considerăm că fapta analizată, sub aspectul laturii subiective poate fi comi-
să prin ambele forme ale imprudenţei: încredere exagerată şi neglijenţă.
11. Subiect al infracţiunii poate fi doar persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani,
care are calitatea de medic sau de alt lucrător medical (soră medicală, moaşă, felcer etc.).
ARTICOLUL 214. PRACTICAREA

ILEGALĂ A MEDICINEI SAU A ACTIVITĂŢII FARMACEUTICE
(1) Practicarea medicinei ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către o persoană
care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a să-
nătăţii,
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă decesul victimei
1. Obiectul juridic nemijlocit principal al infracţiunii îl constituie sănătatea publică, con-

diţionată de asigurarea legalităţii în sfera prestării serviciilor de sănătate. Obiectul nemijlocit
secundar este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la ocrotirea sănătăţii (art.214 alin.(1) CP)
şi vieţii persoanei (art.214 alin.(2) CP).
2. Obiectul material al faptei îl constituie corpul fizic al persoanei.

3. Latura obiectivă se exprimă prin acţiunea de practicare a medicinii sau a activităţii
farmaceutice fără licenţă sau autorizaţia corespunzătoare.
4. Practicarea medicinii presupune realizarea unei activităţi de examinare sau cercetare
medicală, diagnosticare, tratament, reabilitare sau profilaxie a bolilor sau maladiilor, exercitate
în condiţii de legalitate de către o persoană căreia i s-a recunoscut dreptul de a o practica în cali-
tate de profesie.
5. Potrivit art.1 al Legii 1465-XII din 25.05.1993, activitatea farmaceutică reprezintă un
domeniu ştiinţifico-practic al ocrotirii sănătăţii, care include elaborarea medicamentelor, stan-
dardizarea, înregistrarea, producerea, prepararea, controlul calităţii, păstrarea, informarea, livra-
rea şi eliberarea acestora populaţiei, precum şi conducerea întreprinderilor farmaceutice şi a
subdiviziunilor acestora, activităţi exercitate numai în cadrul întreprinderii farmaceutice, cu ex-
cepţia cercetărilor în vederea elaborării şi testării medicamentelor, efectuate în conformitate cu
legislaţia în vigoare.
6. Pentru existenţa infracţiunii, este necesar ca practicarea uneia dintre activităţile menţi-
onate să fie efectuată fără licenţă sau fără o altă autorizaţie corespunzătoare. Exerciţiul profe-
siunilor medico-sanitare şi farmaceutice este autorizat titularilor unei diplome, unui atestat sau
certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior sau mediu de specialitate respectivă din
RM ori din străinătate.
7. Persoanele fizice şi juridice pot exercita independent sau dependent profesiuni medico-
sanitare şi farmaceutice numai în bază de licenţă, eliberată de Camera de Licenţiere. Persoanele
care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de 3 ani şi care doresc
să le exercite îşi vor actualiza cunoştinţele în instituţii de perfecţionare sau în alte instituţii, ur-
mând să li se autorizeze ulterior exerciţiul profesiunilor medico-sanitare sau farmaceutice, în
modul stabilit.
8. La descrierea elementului material al infracţiunii, legiuitorul utilizează în calitate de
verbum regens termenul de practicare, fiind necesar ca subiectul să ofere servicii medicale sau
farmaceutice în mod reiterativ, astfel încât să rezulte obişnuinţa lui de a desfăşura medicina sau
activitatea farmaceutică ca profesie. Nu există componenţa de infracţiune descrisă la art.214 CP,
dacă făptuitorul acordă asemenea servicii pentru o singură dată. În speţă, acţiunile făptuitorului,
în funcţie de natura urmărilor survenite, pot fi calificate în baza art.149 sau 157 CP.
9. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca drept urmare a practicării uneia dintre acti-
vităţile menţionate, victimei să i se cauzeze o vătămare a sănătăţii. În sensul art.214 CP, se are în
vedere cauzarea unei vătămări medii sau grave integrităţii corporale sau sănătăţii. Este exclusă
posibilitatea identificării unui concurs ideal între infracţiunile prevăzute la art.214 şi art.157 CP.
Stabilirea legăturii de cauzalitate este obligatorie pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă, sub forma încrederii exa-
gerate sau neglijenţei criminale.
11. Subiectul infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani, care nu
are licenţă sau autorizaţie de a practica medicina sau activitatea farmaceutică. Nu are relevanţă
dacă persoana are sau nu studii în domeniu sau dacă anterior a avut sau nu licenţă de a practica o
asemenea activitate.
12. Semnul calificativ cu efect agravant prevăzut de art.214 alin.(2) nu necesită o calificare
suplimentară în concurs ideal cu art.149 CP.
Comentariu 435
ARTICOLUL 2141. PRODUCEREA SAU COMERCIALIZAREA

MEDICAMENTELOR CONTRAFĂCUTE
(1) Producerea sau comercializarea medicamentelor contrafăcute
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un ter-
men de până la 3 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000
unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un
(2) Aceleaşi acţiuni dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănă-
tăţii ori decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate pe un termen de până la 5 ani sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Obiectul nemijlocit principal al infracţiunii include relaţiile sociale de asigurare a sănă-

tăţii publice, a căror ocrotire implică circuitul legal al medicamentelor calitatea cărora trebuie să
corespundă standardelor instituite. Obiectul nemijlocit secundar îl constituie relaţiile sociale re-
feritoare la protejarea vieţii şi sănătăţii persoanei (art.2141 alin.(2) CP).
2. Obiectul material îl constituie medicamentele contrafăcute, atunci când fapta se comite
prin modalitatea comercializării. În modalitatea producerii, medicamentele contrafăcute consti-
tuie un produs al infracţiunii, iar obiectul material este reprezentat de substanţele sau amestecul
de substanţe din care sunt obţinute acestea.
3. Sunt contrafăcute medicamentele care prezintă o compoziţie modificată (din alţi com-
ponenţi, în alte proporţii sau în alte condiţii decât cele stabilite) în aşa mod, încât, deşi par iden-
tice cu cele adevărate, nu corespund farmacopeilor şi cerinţelor altor documente analitico-
normative cărora trebuie să corespundă medicamentele veritabile.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea uneia dintre cele două acţiuni
alternative prevăzute în textul incriminator: producerea sau comercializarea de medicamente
contrafăcute.
5. Producerea reprezintă activitatea de fabricare a unui tip de medicament din alte sub-
stanţe sau amestecuri de substanţe, în alte proporţii ori în alte condiţii tehnico-normative decât
cele stabilite, neavând relevanţă faptul dacă ulterior produsul infracţiunii a fost sau nu pus în
circulaţie.
6. Comercializarea medicamentelor contrafăcute presupune acţiunea de punere în circu-
laţie a acestora prin acte de vânzare, schimb, donare etc. Nu are relevanţă dacă făptuitorul desfă-
şoară activitatea de comercializare în condiţii legale sau ilegale.
7. Infracţiunea are o componenţă formală, considerându-se consumată din momentul să-
vârşirii uneia dintre acţiunile alternative menţionate.
8. Norma prevăzută la art.2141 este specială faţă de art.216 CP, încadrarea fiind subscrisă
regulilor stabilite de art.116 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă. Deşi, în cazul comerci-
alizării medicamentelor contrafăcute, fapta implică o inducere în eroare (înşelăciune), în sarcina
făptuitorului nu se reţine şi infracţiunea de escrocherie.
10. Subiectul infracţiunii este persoana fizică care întruneşte semnele generale (vârsta de
16 ani şi responsabilitatea) şi persoană juridică.
11. Pentru existenţa faptei în forma agravantă (de art.2141 alin.(2) CP) se cere survenirea
uneia dintre consecinţele alternative care constau în provocarea din imprudenţă (încredere exa-
gerată sau neglijenţă) fie a unei vătămări medii sau grave, fie a decesului victimei.
ARTICOLUL 215. RĂSPÂNDIREA BOLILOR EPIDEMICE

(1) Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceas-
ta a provocat răspândirea unei asemenea boli,
soare de până la 1 an, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la
2000 unităţi convenţionale cu (sau fără) lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceleaşi fapte soldate din imprudenţă cu vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau
cu decesul persoanei
se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la
1000 la 2000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul juridic nemijlocit principal al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale din do-
meniul sănătăţii publice, a căror asigurare implică respectarea normelor de prevenire şi combate-
re a bolilor epidemice. Obiectul nemijlocit secundar al infracţiuni îl formează relaţiile sociale de
protejare a vieţii şi sănătăţii persoanei.
2. Obiectul material este reprezentat de corpul fizic al persoanei.
3. Latura obiectivă poate să se manifeste sub forma acţiunii sau inacţiunii de nerespectare
a măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice.
4. Prin boli epidemice se au în vedere bolile infecţioase, contagioase sau contagioase
convenţional şi extrem de periculoase care pot derula într-un proces de răspândire epidemică,
fiind susceptibile de extindere prin contaminarea unui număr însemnat de persoane, dintr-o loca-
litate, raion, ţară sau regiune.
5. Dispoziţia art.215 CP este de blanchetă, pentru aplicarea textului de incriminare fiind
necesară constatarea şi consacrarea în documentele procesuale a normei din actul normativ de
referinţă, care stabileşte măsura de prevenire sau de combatere a bolii venerice a cărei nerespec-
tare se produce prin fapta subiectului (legi, hotărâri de Guvern, hotărâri ale MS etc.). Aceste acte
normative stabilesc reguli şi normative sanitaro-epidemiologie cu caracter general şi special,
ultimele referindu-se la diferite domenii ale activităţii umane, cum ar fi: HG 556/10.10.96 cu
privire la protecţia sanitară a teritoriului RM de importul şi răspândirea bolilor infecţioase con-
venţionale şi extrem de periculoase // MO, 75-76/608, 21.11.1996; Hotărârea MS 23 din
29.12.2005 cu privire la aprobarea şi implementarea Regulilor şi normativelor sanitaro-
epidemiologice de stat “Igiena instituţiilor de învăţământ secundar profesional” // MO, 158-
160/531, 06.10.2006; Reguli şi normative sanitaro-epidemiologice privind producerea, realiza-
rea şi folosirea jocurilor şi jucăriilor 68 din 22.12.2004 // MO, 161-164/554 din 02.12.2005 etc.
6. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca fapta de încălcare a măsurilor de prevenire
sau de combatere a bolilor epidemice să atragă răspândirea unor asemenea boli. Se consideră că
fapta este urmată de răspândirea unei boli epidemice atunci când, în urma săvârşirii acesteia, a
fost contaminată cel puţin o persoană.
7. Stabilirea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi urmarea prejudiciabilă este obligatorie pen-
tru întregirea laturii obiective a infracţiunii. Nu există legătură de cauzalitate, dacă urmarea sub for-
ma răspândirii bolii epidemice se datorează altei cauze decât acţiunii sau inacţiunii făptuitorului.
Comentariu 437
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă, sub forma încrederii exa-
gerate sau a neglijenţei criminale.
9. Subiectul infracţiunii este general şi poate fi persoana fizică, responsabilă, care, la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani. Mai frecvent infracţiunea poate fi comisă de
către funcţionarii din sectorul public sau privat, responsabili în mod direct de respectarea regulilor
de prevenire şi combatere a bolilor epidemice. Devine aplicabil art.329 CP dacă fapta este comisă
de către o persoană cu funcţie de răspundere, responsabilă de exercitarea controlului asupra res-
pectării măsurilor indicate. Subiect al acestei infracţiuni poate fi şi o persoană juridică.
10. Existenţa infracţiunii în forma agravantă prevăzută de art.215 alin.(2) presupune sur-
venirea, din imprudenţă, a unei vătămări medii, grave sau a decesului persoanei - ca efect al în-
călcării măsurilor de prevenire şi combatere a bolilor epidemice.
ARTICOLUL 216. PRODUCEREA (FALSIFICAREA),

TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA, COMERCIALIZAREA, OFERIREA
CU TITLU ONEROS SAU GRATUIT A PRODUSELOR (MĂRFURILOR), PRESTA-
REA SERVICIILOR, PERICULOASE PENTRU VIAŢA
SAU SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR
(1) Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea, comercializarea, oferirea cu titlu
oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor, periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor, săvârşite în proporţii mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 600 la 800 unităţi convenţionale, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 5000 unităţi convenţionale cu priva-
rea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 2 ani sau cu lichidarea
persoanei juridice.
b) dacă au provocat din imprudenţă vătămarea gravă sau medie a sănătăţii ori decesul
persoanei;
c) săvârşite în proporţii deosebit de mari,
soare de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la
men de până la 3 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
b) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) dacă au provocat decesul a două sau mai multe persoane,
men de până la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul nemijlocit principal al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale condiţionate de

protejarea sănătăţii publice ce poate fi grav afectată prin punerea în circulaţie a produselor (măr-
furilor) sau serviciilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor.
2. Obiectul nemijlocit secundar îl constituie relaţiile sociale privitoare la protejarea vieţii
şi sănătăţii persoanei, precum şi relaţiile condiţionate de ocrotirea drepturilor consumatorilor.
3. Victimă a acestei infracţiuni poate fi persoana care are calitatea de consumator.
4. Obiectul material îl formează produsele (mărfurile) periculoase pentru viaţa sau sănăta-
tea consumatorilor. Este necesar ca valoarea materială a produselor menţionate să fie în propor-
ţii mari, adică să depăşească plafonul de 2500 unităţi convenţionale ale amenzii.
5. Se consideră periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor produsele (mărfuri-
le) care nu sunt conforme cu reglementările tehnice şi sanitare specifice, care stabilesc cerinţele
esenţiale pe care trebuie să le satisfacă produsul pentru a putea fi plasat pe piaţă, fiind, totodată
susceptibil de a provoca îmbolnăvirea sau decesul consumatorului. Periculozitate a produselor
poate fi efectul expirării termenului de valabilitate, alterării, contrafacerii prin utilizarea unor
componenţi naturali sau sintetici periculoşi pentru viaţă şi sănătate etc.
6. În ipoteza comiterii infracţiunii prin modalitatea producerii, medicamentele periculoa-
se pentru viaţa sau sănătatea persoanei nu constituie obiect material, ci produs al infracţiunii.
7. Prin servicii periculoase se au în vedere activităţile desfăşurate în vederea satisfacerii
unor necesităţi ale consumatorilor, acordate prin încălcarea cerinţelor şi condiţiilor legale stabili-
te ce pot provoca daune vieţii şi sănătăţii consumatorilor (transportul de pasageri cu autovehicu-
le ce nu corespund cerinţelor tehnice, prestarea serviciilor hoteliere în condiţii nocive etc.).
8. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea uneia dintre acţiunile alterna-
tive enumerate expres în dispoziţia normei de incriminare.
9. Legiuitorul asimilează acţiunea de producere cu cea de falsificare a produselor (mărfu-
rilor) periculoase pentru viaţă sau sănătatea consumatorilor. Produs falsificat (contrafăcut) este
un produs fabricat din alţi componenţi, în alte proporţii sau în alte condiţii decât cele stabilite în
documentele normative, care este prezentat drept veritabil (art.1 al Legii 105-XV din
13.03.2003). Acţiunea de producere (falsificare) prezumă activitatea orientată spre obţinerea
produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor prin nerespectarea
condiţiilor normative obligatorii de fabricare a acestora.
10. Transportarea este acţiunea de deplasare cu ajutorul unui mijloc de transport, dintr-un
loc în altul, a produselor periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor, săvârşită, de regu-
lă, prin încălcarea normelor stabilite care ar asigura calitatea acestora. Nu este obligatoriu ca al-
terarea să constituie un efect al transportării, norma fiind aplicabilă şi atunci când subiectul a
preluat cu bună-ştiinţă pentru transportare produse periculoase.
11. Păstrarea constă în deţinerea în posesie, depozitarea produselor (mărfurilor) vizate
prin încălcarea normelor stabilite sau preluarea lor pentru păstrare.
12. Comercializarea presupune punerea în circulaţie prin vânzare a respectivelor produse
către consumatori. Nu are importanţă dacă comercializarea lor a fost interzisă sau sistată în prea-
labil de către autorităţi, fiind suficient ca, la moment, acestea să prezinte un pericol pentru viaţa
şi sănătatea consumatorilor.
13. Oferirea cu titlu oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor) periculoase pentru via-
ţa şi sănătatea consumatorilor este activitatea orientată spre punerea la dispoziţia consumatori-
lor a acestora altfel decât prin comercializare (donarea sub formă de ajutor umanitar, expunerea
pentru consum în contextul unor acţiuni de reclamare a produsului etc.).
Comentariu 439
14. Prestarea serviciilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor constă
desfăşurarea unei activităţi orientate spre satisfacerea necesităţilor consumatorilor prin încălca-
rea regulilor stabilite, din cauza cărui fapt se creează un asemenea pericol.
15. Infracţiunea are o componenţă formală, consumându-se din momentul comiterii cel
puţin a uneia dintre acţiunile vizate, indiferent dacă, efectiv, au survenit sau nu daune pentru
viaţa sau sănătatea consumatorilor.
16. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Motivul de co-
mitere a infracţiunii nu are relevanţă pentru încadrare, fapta săvârşindu-se mai frecvent din inte-
res material.
17. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani, pre-
cum şi persoana juridică.
18. În contextul agravantei prevăzute la art.216 alin.(2) lit.b) CP, se cere survenirea din
imprudenţă a unei consecinţe alternative descrise în textul de lege: vătămarea gravă sau medie a
sănătăţii ori decesul persoanei.
19. Condiţia de proporţii deosebit de mari în cazul art.216 alin.(2) lit.c) CP apare atunci
când valoarea materială a produselor (mărfurilor) sau serviciilor periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor este mai mare de 5000 de unităţi convenţionale ale amenzii.
20. În cazul agravantei de la art.216 alin.(3) lit.b) CP, fapta este comisă prin una dintre
formele de participaţie prevăzute la art.46 sau 47 CP (comentariile a se vedea supra).
21. Aplicativitatea agravantei prevăzute la art.216 alin.(3) lit.c) CP necesită existenţa unei
pluralităţi de victime – decesul a cel puţin două persoane, în urma săvârşirii unei singure fapte
infracţionale sub forma unei infracţiuni unice simple sau prelungite.
ARTICOLUL 217. CIRCULAŢIA ILEGALĂ

A SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE SAU A ANALOAGELOR
LOR FĂRĂ SCOP DE ÎNSTRĂINARE
(1) Semănatul sau cultivarea ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psi-
hotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de
înstrăinare,
neremunerată în folosul comunităţii de până la 100 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte
cita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea,
procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a ana-
loagelor lor, săvârşite în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare,
neremunerată în folosul comunităţii de până la 150 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an,
iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţio-
nale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juri-
dice.
b1) de o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circula-

ţie în scopuri medicinale este interzisă;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu;
e) pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciare-
lor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educa-
ţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata
apropiere a acestora,
se pedepsesc cu închisoare de până la 4 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite:
b) în proporţii deosebit de mari,
(5) Persoana care a săvârşit acţiunile prevăzute la art.217 sau 2171 este liberată de răs-
pundere penală dacă a contribuit activ la descoperirea sau contracararea infracţiunii ce ţine de
circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor, după caz, prin auto-
denunţare, predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, indica-
re a sursei de procurare a acestor substanţe, la divulgarea persoanelor care au contribuit la
săvârşirea infracţiunii, la indicarea mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor rezultate
din infracţiune. Nu poate fi considerată predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor lor ridicarea acestora la reţinerea persoanei, precum şi la efectuarea acţiu-
nilor de urmărire penală pentru depistarea şi ridicarea lor.
1. În cadrul normei examinate, legiuitorul incriminează două variante-tip ale infracţiunii:

circulaţia ilegală a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (art.217 alin.(1) CP)
şi circulaţia ilegală propriu-zisă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor
2. Obiectul juridic nemijlocit este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la ocrotirea
sănătăţii publice, a cărei asigurare implică circulaţia în condiţii de legalitate a substanţelor nar-
cotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.217 alin.(2) CP) ori a plantelor care le conţin
3. Obiectul material al infracţiunii incriminate de art.217 alin.(1) CP este reprezentat de
plantele care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Potrivit tabelului indicat în HG 79 din
23.01.2006 Privind aprobarea Listei substanţelor narcotice, psihotrope şi a plantelor care conţin
astfel de substanţe depistate în trafic ilicit, precum şi cantităţile acestora (MO, 16-9/106 din
27.01.2006) din categoria acestora fac parte: planta coca şi kat; planta de cânepă şi mac; planta
de efedră.
4. Pentru existenţa infracţiunii descrise la art.217 alin.(1) CP, cantitatea plantelor care
conţin substanţe narcotice sau psihotrope e necesar să fie în proporţii mari, stabilită în funcţie de
Comentariu 441
numărul acestora. Se consideră că fapta este comisă în cantităţi mari atunci când numărul plante-
lor depistate în circulaţia ilegală depăşesc cantităţile mici până la cantităţile maxime aprobate
prin HG 79 din 23.01.2006 (de la 51 până la 150 de plante pentru mac, de la 3 până la 30 de
plante pentru cânepă etc.).
5. Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(2) CP este reprezentat de
substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, definite astfel la art.1341 alin.(1) CP.
6. Calitatea de substanţă narcotică sau psihotropă se stabileşte prin expertiză conform lis-
tei din HG 79 din 23.01.2006.
7. Noţiunea de analog al substanţelor narcotice sau psihotrope este statuată la art.1341
alin.(2) CP. Legiuitorul fixează două semne cumulative în baza cărora o substanţă poate fi de-
clarată drept analog al unei substanţe narcotice sau psihotrope: 1) asimilarea după compoziţia
chimică cu o substanţă narcotică sau psihotropă; 2) asimilarea după efect cu o asemenea sub-
stanţă.
8. Pentru existenţa infracţiunii în varianta descrisă în art.217 alin.(2) CP, cantitatea sub-
stanţelor narcotice sau psihotrope sau a analoagelor lor e necesar să fie în proporţii mari, adică
să depăşească cantităţile mici până la cantităţile maxime (mari) indicate în lista aprobată prin
HG 79 din 23.0.2006.
9. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(1) CP poate fi realizată prin
patru acţiuni alternative: semănarea, cultivarea, preluarea sau utilizarea plantelor care conţin
substanţe narcotice sau psihotrope.
10. Acţiunea de semănare presupune punerea în pământ a seminţei necesare creşterii unei
culturi care conţine substanţe narcotice sau psihotrope, fie plantarea lor, adică introducerea în
pământ a răsadului, astfel încât plantele să prindă rădăcini şi să se dezvolte.
11. Potrivit pct.1), Capitolul I al HG privind aprobarea Regulamentului cu privire la re-
glementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope
1382 din 08.12.2006, termenul de cultivare este definit ca fiind „(...) ansamblul lucrărilor ce ţin
de semănatul, producerea, culegerea, prelucrarea, păstrarea şi utilizarea culturilor folosite la
producerea substanţelor narcotice şi/sau a substanţelor psihotrope”//MO, 189-192/1476,
15.12.2006. Dat fiind faptul că legiuitorul incriminează în mod separat acţiunile menţionate, tex-
tul incriminator al art.217 alin.(1) CP conferă acţiunii de cultivare o semnificaţie mai restrânsă,
reducând-o la activitatea de asigurare a condiţiilor necesare creşterii plantelor care conţin sub-
stanţe narcotice sau psihotrope (irigarea, plivirea, introducerea de îngrăşăminte etc.) precum şi
recoltarea acestora.
12. Prelucrarea constă în acţiunea de modificare a plantelor (uscarea, curăţarea de impu-
rităţi, mărunţirea etc.), în vederea stocării şi utilizării lor ulterioare. Dacă actele de prelucrare
sunt orientate spre obţinerea propriu-zisă a substanţelor narcotice sau psihotrope, fapta va fi în-
cadrată în baza art.217 alin.(2) CP.
13. Utilizarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope presupune folosi-
rea acestora în diferite scopuri, cum ar fi producerea preparatelor de panificaţie, producerea me-
dicamentelor etc.
14. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate de art.217 alin.(2) CP se exprimă prin acţi-
unile alternative de producere, preparare, experimentare, extragere, prelucrare, transformare,
procurare, păstrare, expediere sau transportare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoa-
gelor lor.
15. Convenţia din 30.03.61, în art.1 lit.t), defineşte termenul de producţie ca fiind „(...)
operaţiunea care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a canabisului şi a răşinii de ca-
nabis din plantele care le produc” // TI, 8/128, 1999. Plecând de la textul Convenţiei, acţiunea de
producere presupune activitatea realizată în vederea obţinerii din plante vegetale a substanţelor
narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor.
16. Acţiunea de preparare nu este definită în Convenţia din 30.03.61 în calitate de
verbum regens. Însă la art.1 lit.s), Convenţia interpretează termenul de preparat ca fiind “(…)
un amestec solid sau lichid conţinând un stupefiant” // TI, 8/128, 1999. Astfel, acţiunea de pre-
parare dă expresie procesului de combinare chimică a diferitelor substanţe în urma căruia sunt
obţinute substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora.
17. Acţiunea de experimentare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
presupune efectuarea, de regulă, în condiţii de laborator, a unor noi experienţe legate de dozarea,
combinarea sau de încercarea calităţilor de consum a acestora.
18. Extragerea este acţiunea de scoatere, de separare a substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor lor din plante sau din materialele care le conţin.
19. Prin prelucrare a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor se are în ve-
dere schimbarea calităţilor iniţiale de consumare a acestora, în vederea sporirii sau modificării în
alt mod a efectelor specifice pe care le produce (rafinarea, curăţarea de impurităţi, sporirea con-
centraţiei etc.).
20. Transformarea reprezintă o acţiune similară prelucrării, săvârşită în vederea modifi-
cării structurii chimice sau, eventual, a formei substanţelor narcotice ori psihotrope (din stare
lichidă - în starea solidă, din formă granulată - în praf etc.).
21. Prin procurare se are în vedere acţiunea prin care făptuitorul intră în posesia substan-
ţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora. Procurarea poate fi rezultatul cumpărării,
schimbului pe alte bunuri, luării cu împrumut, însuşirii substanţelor găsite etc.
22. Păstrarea presupune posesia în fapt a substanţelor narcotice, psihotrope sau a ana-
loagelor de către subiect (asupra sa, în încăperi, locuri special adaptate, mijloace de transport
etc.). Există infracţiune şi atunci când făptuitorului i-au fost propuse substanţele consemnate
pentru depozitare temporară. Potrivit HP CSJ a RM din 27.03.1997: „Răspunderea pentru păs-
trare survine indiferent de durata ei” // Culegere de hotărâri explicative /360, 2002. În această
formă, infracţiunea are un caracter continuu, consumându-se în condiţiile stabilite de art.29
alin.(2) CP.
23. Transportarea de substanţe narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora presu-
pune permutarea lor dintr-un loc în altul cu utilizarea oricăror mijloace de transport. Este nece-
sar ca activitatea infracţională să se deruleze în limitele spaţiului teritorial al RM. Dacă acţiunea
de transportare vizează introducerea sau scoaterea lor peste frontiera vamală a RM, fapta urmea-
ză a fi încadrată în baza art.248 alin.(2) CP, indiferent de proporţia în care a fost comisă.
24. Expedierea este acţiunea de trimitere prin poştă, bagaj, cu ajutorul transportului, ani-
malelor sau prin intermediul unor persoane (curieri) a substanţelor menţionate, fără participarea
directă a expeditorului, indiferent de faptul dacă ele au ajuns sau nu la locul de destinaţie.
25. Faptele incriminate în art.217 alin.(1) şi (2) CP au o componenţă formală,
consumându-se din momentul săvârşirii uneia dintre acţiunile descrise. Dacă făptuitorul, sub
imperiul unei singure intenţii criminale, săvârşeşte două sau mai multe acţiuni menţionate, fapta
va fi încadrată după regulile unităţii infracţionale.
26. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar ca acţiunile incriminate la
art.217 alin.(1) şi alin.(2) CP să aibă un caracter ilegal, adică să fie realizate fără autorizaţia pen-
tru activităţi cu substanţe narcotice sau psihotrope sau cu plante care le conţin, eliberată de Co-
mitetul de control permanent asupra drogurilor al RM.
27. Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute în art.217 alin.(1) şi (2) CP se exprimă
prin intenţie directă. Este necesar ca făptuitorul să acţioneze în lipsa scopului de înstrăinare a
Comentariu 443
plantelor sau a substanţelor vizate (cu scopul de a consuma, utiliza substanţele narcotice sau psi-
hotrope în sfera industrială, alimentară, medicală, farmaceutică etc.).
28. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16 ani şi per-
soana juridică. Pentru agravanta prevăzută de art.217 alin.(4) lit.b) CP persoana fizică poate fi
trasă la răspundere penală de la vârsta de 14 ani.
29. Infracţiunea se consideră a fi săvârşită de două sau mai multe persoane dacă cel pu-
ţin două dintre persoanele participante posedă semnele subiectului infracţiunii şi se execută, în
baza unei intenţii comune, integral sau parţial latura obiectivă a infracţiunii.
30. Pentru agravanta prevăzută de art.217 alin.(3) lit.b1) CP este necesar ca subiectul să fi
atins vârsta de 18 ani şi să fi săvârşit acţiuni orientate spre atragerea unei persoane minore la
comiterea infracţiunii analizate. Fapta, în acest caz, nu necesită o încadrare suplimentară în baza
art.208 CP.
31. Pornind de la prevederile Anexei la Legea 382 din 06.05.1999, calitatea de substanţe
narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, a căror circulaţie în scopuri medicinale este in-
terzisă se stabileşte în baza a două criterii: 1) medical, prezenţa unui pericol deosebit pentru să-
nătatea omului generat de consumul lor abuziv; 2) juridic, prevederea lor în lista cu nr.1 a Con-
venţiei din 1961 şi a Convenţiei din 1971.
32. În cazul semnului circumstanţial cu folosirea situaţiei de serviciu, subiect al infracţi-
unii poate fi o persoană cu funcţie de răspundere (art.123 CP) sau o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau nestatală (art.124 CP). Se exclude posibilitatea încadrării
faptei în baza unui concurs ideal de infracţiuni cu referire la art.327 sau 335 CP, invocându-se
doar norma comentată.
33. Locul de săvârşire a faptei devine un semn circumstanţial obligatoriu în ipoteza
art.217 alin.(3) lit.e) CP. Prin loc de agrement se are în vedere locul de utilizare publică sau un
alt loc în care se desfăşoară anumite acţiuni sociale, culturale, educative sau de altă natură la ca-
re participă mai multe persoane.
34. Cantităţi deosebit de mari de substanţe narcotice sau psihotrope, psihotrope şi precur-
sori (art.217 alin.(4) lit.b) CP) se consideră măsurile ce depăşesc cantităţile mari indicate în HG
79 din 23.0.2006.
35. Liberarea de răspundere penală, în ipoteza art.217 şi 2171 CP, devine aplicabilă atunci
când persoana contribuie activ la descoperirea infracţiunilor vizate prin una dintre formele indi-
cate în textul de lege: autodenunţare; predare benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor lor; indicare a sursei de procurare a acestor substanţe; divulgarea persoanelor care
au contribuit la săvârşirea infracţiunii; indicarea mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor
rezultate din infracţiune.
36. Predarea benevolă a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor presupune
predarea lor organelor de drept, în pofida posibilităţii făptuitorului de a dispune într-un alt mod
de aceste substanţe. Dacă predarea nu are un caracter benevol, substanţele narcotice, psihotrope
sau analoagele lor sunt ridicate de către organele de drept la reţinerea persoanei, precum şi la
efectuarea acţiunilor de urmărire penală pentru depistarea şi ridicarea lor.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.03.2008. Acţiunea de procura-
re săvârşită prin însuşirea substanţelor narcotice găsite. „C.V. a fost declarat vinovat de fap-
tul că (...) a găsit şi a ridicat de sub o tufă două seringi, una goală, iar a doua conţinea substanţă
narcotică - opiu acetilat în cantitate de 0,11 gr (materie uscată), cu care peste 40 minute a fost
reţinut de către angajaţii poliţiei” (Dosarul 1r/a-424/08).
CP al CSJ din 19.03.2008. Paiele de mac materie uscată formează obiectul material al
infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(2) CP. „ În fapt, instanţa de fond a constatat că M.M. a
păstrat la sine (...) cutii de mac cu fragmente de tulpini uscate, care reprezintă paie de mac în
cantitate de 320 gr., care conţin alcaloid activ al opiumului: morfină, care se atribuie la substan-
ţele narcotice şi reprezintă proporţii deosebit de mari. Împotriva sentinţei instanţei de fond şi a
instanţei de apel, condamnatul a declarat recurs ordinar, prin care a solicitat achitarea sa de sub
învinuirea de săvârşire a infracţiuni prevăzute de art.217 alin.(4) CP din motiv că instanţele de
judecată au dat o apreciere incorectă probelor administrate, astfel incorect concluzionând că la
condamnat au fost depistate paie de mac dar nu plante de mac. Argumentul recurentului despre
faptul că este nevinovat, la el fiind depistate plante de mac şi nu paie de mac este neîntemeiat
(...) instanţa de apel (...) just menţionând faptul că va fi vorba de plante care conţin substanţe
narcotice în cazul comiterii infracţiunii prevăzute de art.27 alin.(1) CP – cultivarea ilegală de
plante care conţin substanţe narcotice dar nicidecum în cazul păstrării, producerii, transportării a
substanţelor narcotice sau a analoagelor lor şi a paielor de mac materie uscată, infracţiune săvâr-
şită de condamnat” (Dosarul 1ra-461/08).
CP al CSJ din 16.10.2007. Lipsa obiectului material al infracţiunii, datorită absenţei
proporţiilor. „Procesul penal privind condamnarea inculpatului în baza art.217 alin.(1) CP a
fost încetat pe motiv că fapta lui constituie contravenţie administrativă, prevăzută de art.44 Cod
cu privire la contravenţiile administrative. (...) dat fiind faptul că masa substanţei de marijuana
depistată (...) este de 1,41 gr., acestea nu se atribuie la cantităţi mari şi nu mai formează compo-
nenţa infracţiunii prevăzute de art.217 alin.(2) CP” (Decizia 1re-683/2007).
CP al CSJ din 11.06.1996. Infracţiune prelungită. „Fabricarea de câteva ori a unor sub-
stanţe narcotice dintr-un singur lot de materie primă reprezintă un şir de acţiuni criminale identi-
ce cuprinse în intenţia unică a inculpatului şi constituie o singură infracţiune – o infracţiune pre-
lungită” (Decizia 2c-116/1996).
CP al CSJ din 20.07.1999. Lipsa obiectului material al infracţiunii datorită absenţei
calităţii de substanţă narcotică, psihotropă sau analog a acestora. „Sentinţa a fost casată cu
clasarea cauzei din motivul că, deşi substanţa ce a fost obiect al desfacerii şi păstrării este sub-
stanţă toxică, ea nu este inclusă în lista acestora, aprobată de Comitetul Permanent de Control
asupra drogurilor al RM şi Convenţiei internaţionale” (Decizia 1r/a-185/1999).

A SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE
SAU A ANALOAGELOR LOR ÎN SCOP DE ÎNSTRĂINARE
(1) Semănatul sau cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope,
prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante fără autorizaţie, săvârşite în scop de înstrăinare,
5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu li-
chidarea persoanei juridice.
(2) Producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea,
procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea sau alte operaţiuni ilegale cu
substanţele narcotice, psihotrope sau cu analoagele lor, săvârşite în scop de înstrăinare, ori
înstrăinarea ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor,
se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amen-
dă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
a) de o persoană care anterior a săvârşit aceleaşi acţiuni;
Comentariu 445

b1) de o persoană care a împlinit vârsta de 18 ani cu atragerea minorilor;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor, a căror circula-
ţie în scopuri medicinale este interzisă;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu;
e) pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciare-
apropiere a acestora;
f) în proporţii mari,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora;
d) în proporţii deosebit de mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea
acesteia.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunilor prevăzute de art.2171 alin.(1) şi (2) este

identic cu cel descris în comentariul art.217 CP (supra).
2. Având în vedere că, la art.2171 alin.(3) lit.f) CP, legiuitorul dozează răspunderea pena-
lă pentru săvârşirea faptei în proporţii mari, iar la art.2171 alin.(4) lit.d) – în proporţii deosebit de
mari –, sub incidenţa variantelor-tip (art.2171 alin.(1) şi (2) CP) cad situaţiile de comitere a trafi-
cului cu substanţele narcotice, psihotrope sau analoage ale lor ori cu plantele care le conţin în
proporţii mici. Se consideră că fapta este comisă în proporţii mici dacă cantitatea substanţelor
narcotice sau psihotrope ori a plantelor care le conţin nu depăşeşte cuantumul maxim stabilit
pentru cantităţile mici din tabelele I, II şi III din HG 79 din 23.0.2006.
3. Sub aspectul laturii obiective, infracţiunile prevăzute la art.2171 alin.(1) şi (2) CP sunt
practic identice cu cele prevăzute de art.217 alin.(1) şi (2), fiind valabile comentariile făcute su-
pra. În cazul infracţiunii descrise la art.2171 alin.(2) CP, latura obiectivă poate fi realizată prin
trei acţiuni alternative suplimentare: distribuirea, înstrăinarea sau alte operaţiuni ilegale săvârşite
în legătură cu substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor.
4. Distribuirea substanţelor narcotice vizează activitatea orientată spre repartizarea sub-
stanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora în mai multe locuri sau mai multor
persoane.
5. Acţiunea de înstrăinare este opusul procurării substanţelor narcotice, psihotrope sau a
analoagelor şi presupune transmiterea lor cu titlu gratuit sau oneros în posesia unor alte persoane
prin diferite metode (vânzare, dare cu împrumut, donare, schimb, inducere în eroare etc.). Nu
constituie înstrăinare pierderea de către făptuitor a substanţelor vizate.
6. Prin alte operaţiuni ilegale săvârşite cu substanţele narcotice, psihotrope sau analoa-
gele lor se are în vedere săvârşirea altor acţiuni decât cele enumerate nominativ în dispoziţia
art.2171 alin.(2) CP (eliberarea, livrarea etc.).
7. Infracţiunea, în ambele sale variante-tip, are o componenţă formală, consumându-se
din momentul săvârşirii uneia dintre acţiunile consemnate. Pentru existenţa componenţei de in-
fracţiune este necesar ca făptuitorul să realizeze ilegal acţiunile semnalate, adică fără autorizaţia
eliberată de organele competente.
8. Latura subiectivă a faptelor consemnate se exprimă prin intenţie directă.
9. Scopul este un semn obligatoriu, fiind necesar ca făptuitorul să acţioneze pentru înstră-
inarea plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope (art.2171 alin.(1) CP) ori a sub-
stanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor (art.2171 alin.(2) CP). Scopul înstrăinării
este prezent atunci când făptuitorul urmăreşte transmiterea plantelor sau a substanţelor vizate în
posesia unei alte persoane. Nu are importanţă dacă, prin comiterea faptei, subiectul a urmărit
realizarea unui interes material, aspect de care se ţine cont la individualizarea pedepsei.
10. Subiecte ale infracţiunii pot fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani, şi per-
soana juridică. În cazul formelor agravante prevăzute la art.2171 alin.(3) şi la alin.(4) lit.b) şi
lit.d) CP, persoana fizică poate fi trasă la răspundere penală de la vârsta de 14 ani.
11. Pentru formele agravante prevăzute la art.2171 alin.(2) lit.b) – f) şi alin.(3) lit.b) sunt
valabile comentariile făcute în contextul examinării agravantelor corespunzătoare consacrate la
art.217 CP (supra).
12. În ipoteza art.2171 alin.(2) lit.a), este necesar ca persoana să nu fi fost trasă la răspun-
dere penală şi să nu fi expirat termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru faptele comise.
Situaţia consemnată urmează a fi încadrată după regulile unităţii infracţionale, cu exceptarea ca-
zurilor în care una dintre fapte cade sub incidenţa art.2171 alin.(3) sau (4) CP.
13. Noţiunea de grup criminal organizat sau organizaţie criminală a se vedea supra în
contextul comentariilor făcute la art.46 şi 47 CP. Norma devine aplicabilă şi atunci când infrac-
ţiunea a fost comisă de către o persoană care nu este membru al grupului criminal sau al organi-
zaţiei criminale, însă subiectul a acţionat în favoarea acesteia.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 30.01.2008. Scopul de înstrăinare a
substanţelor narcotice. „ŞP a fost condamnat în baza art.2171 alin.(4) lit.d) CP la 7 ani închisoa-
re, iar VS în baza aceluiaşi articol a fost condamnat la 9 ani închisoare (...). La mijlocul lunii
februarie 2006 VS s-a înţeles în prealabil cu cunoscutul său ŞP privind efectuarea unei tranzacţii
în comun cu persoane necunoscute referitor la comercializarea substanţei narcotice marijuana.
La 17.02.2006 (...) VS i-a transmis lui PŞ un pachet de polietilenă cu marijuana provenienţa că-
reia n-a fost stabilită, pentru ca ultimul să-l vândă persoanelor necunoscute. În momentul efectu-
ării tranzacţiei VS şi PŞ au fost reţinuţi de către colaboratorii de poliţie care efectuau un raid
privind combaterea narcomaniei. (...) în urma percheziţiei corporale efectuate la ŞP a fost depis-
tat şi ridicat pachetul de polietilenă în care (…) se conţinea marijuana în cantitate de 632,69 gr
care constituie proporţii deosebit de mari” (Dosarul 1ra-197/2008).

A PRECURSORILOR ÎN SCOPUL PRODUCERII SAU PRELUCRĂRII
SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE SAU ANALOAGELOR LOR
Producerea, prepararea, prelucrarea, experimentarea, procurarea, păstrarea, expedie-
rea, transportarea, înstrăinarea sau efectuarea oricăror alte operaţiuni cu precursori în scopul
producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor,
Comentariu 447

soare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pe-
depseşte cu amendă în mărime de la 7000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale referitoare

la sănătatea publică, a căror asigurare implică circulaţia în condiţii de legalitate a precursorilor.
2. Obiectul material al infracţiunii îl constituie precursorii. Conform art.1341 alin.(3) CP,
prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală ori sintetică utilizată ca materie primă la
producerea de substanţe narcotice sau psihotrope. Potrivit tabelului IV din anexa la Legea 382-
XIV din 06.05.99, în calitate de precursori sunt considerate substanţele prevăzute în Listele 1 şi
2 la Convenţiei ONU din 20.12.88 sau, după caz, alte substanţe utilizabile la fabricarea substan-
ţelor narcotice sau psihotrope. Pentru existenţa componenţei de infracţiune nu are însemnătate
cantitatea precursorilor, lucru de care se ţine cont la individualizarea pedepsei penale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiunile alternative de producere, prepa-
rare, prelucrare, experimentare, procurare, păstrare, expediere, transportare, înstrăinare sau efectu-
are a altor operaţiuni cu precursori. Pentru interpretarea acestor acţiuni sunt valabile explicaţiile
făcute în contextul examinării laturii obiective a infracţiunilor descrise la art.217 şi 2171 CP.
4. În cazul transportării precursorilor peste frontiera vamală a RM, fapta cade sub incidenţa
art.248 alin.(1) CP, cu condiţia că sunt prezente toate condiţiile de incriminare, inclusiv condiţia de
proporţii mari prevăzută de alin.(1) al respectivului articol. Neîndeplinirea cerinţei de proporţii prile-
juieşte încadrarea faptei în baza art.2172 CP. De lege ferenda propunem ca sfera de incidenţă a con-
trabandei prevăzute la art.248 alin.(2) CP să fie extinsă şi asupra precursorilor, laolaltă cu celelalte
substanţe care constituie obiectul material al contrabandei în această variantă normativă.
5. Infracţiunea are o componenţă formală, pentru consumare fiind suficient ca făptuitorul
să realizeze una dintre acţiunile consemnate. Pentru întregirea laturii obiective mai este necesar
ca acţiunile descrise să fie realizate fără autorizaţia corespunzătoare, necesară circulaţiei unor
asemenea substanţe.
6. Latura subiectivă a infracţiunii ia forma intenţiei directe, fiind necesar ca făptuitorul să
urmărească scopul producerii sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor. Atunci când făptuitorul a produs post factum sau a prelucrat din precursori o asemenea sub-
stanţă, fapta urmează a fi încadrată în concurs cu art.217 sau 2171 CP.
7. Subiecte ale infracţiuni pot fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16, precum şi
persoana juridică.

A MATERIALELOR ŞI UTILAJELOR DESTINATE PRODUCERII SAU PRELUCRĂRII
SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE
SAU A ANALOAGELOR LOR
(1) Producerea, fabricarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transmiterea, transporta-
rea sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor destinate producerii, preparării sau prelucră-
rii substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori cultivării plantelor care conţin
aceste substanţe

depseşte cu amendă de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exerci-
ta o anumită activitate.
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedep-
seşte cu amendă de la 2000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
anumită activitate.
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora;
b) pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciare-
apropiere a acestora,
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este reprezentat de relaţiile sociale privitoare la să-
nătatea publică a căror ocrotire implică circulaţia legală a materialelor şi utilajelor destinate producerii
sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ori a plantelor care le conţin.
2. Obiectul material al infracţiunii îl constituie materialele şi utilajele destinate producerii
sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor sau cultivării plantelor
care conţin aceste substanţe.
3. Este necesar ca respectivele materiale sau utilaje să fie destinate, în mod special, pro-
cesului tehnologic de producere sau preparare a substanţelor menţionate. Condiţia nu este înde-
plinită în cazul obiectelor de uz casnic sau de altă natură care pot fi întrebuinţate în calitate de
elemente suplimentare în procesul de producţie sau preparare a substanţelor narcotice, psihotro-
pe sau a analoagelor lor sau de cultivare a acestor substanţe (veselă, maşină de tocat carne, obi-
ecte de protecţie, unelte destinate lucrărilor agricole etc.).
4. În sensul avut în vedere de art.2173 CP, prin materiale şi utilaje se au în vedere unelte-
le, aparatele, dispozitivele destinate asigurării procesului de producere sau de preparare a sub-
stanţelor consemnate sau de cultivare a plantelor care le conţin. Pentru existenţa infracţiunii nu
are însemnătate dacă acestea sunt de fabricaţie industrială sau artizanală.
5. Din categoria unor asemenea materiale sau utilaje fac parte: concasorul (maşina desti-
nată fărâmiţării materiilor din care se obţin drogurile), malaxorul (maşină cu ajutorul căreia sunt
amestecate materiile din care se obţin drogurile), extractorul, centrifugă, coloana de distilare,
Comentariu 449
etuva de uscat; dulapul uscător, mecanismul utilizat la încapsularea în fiole a substanţelor narco-
tice, psihotrope sau a precursorilor etc.
6. Materiale şi utilajele destinate cultivării plantelor care conţin substanţe narcotice, psi-
hotrope sau analoagele acestora sunt diferite agregate fabricate sau adaptate astfel încât să asigu-
re îngrijirea sau recoltarea plantelor respective.
7. Sub aspectul laturii obiective infracţiunea poate fi săvârşită prin una dintre acţiunile al-
ternative prevăzute în norma incriminatoare, şi anume: producerea, fabricarea, procurarea, păs-
trarea, expedierea, transmiterea, transportarea sau înstrăinarea materialelor ori a utilajelor speci-
ficate în textul de lege.
8. Acţiunea de producere presupune o activitate orientată spre obţinerea materialelor sau
utilajelor pentru producerea sau prepararea substanţelor narcotice, psihotrope, a analoagelor
acestora sau cultivarea plantelor care conţin asemenea substanţe.
9. Fabricarea este activitatea orientată spre producerea în serie a respectivelor materiale
sau utilaje şi are, de regulă, un caracter industrial.
10. Transportarea în proporţii mari a materialelor sau utilajelor amintite peste frontiera
vamală a RM, prin una dintre metodele caracteristice infracţiunii de contrabandă urmează a fi
încadrată în baza art.248 CP. Când nu există condiţia de proporţii, fapta urmează a fi încadrată
conform art.2173 CP.
11. Transmiterea materialelor sau utilajelor menţionate presupune acţiunea prin care făp-
tuitorul le oferă unei alte persoane pentru uz temporar, fără însă a ceda şi dreptul de proprietate
asupra lor.
12. La interpretarea celorlalte acţiuni urmează a fi luate în considerare comentariile la
art.217 şi 2171 CP.
13. Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul în ca-
re făptuitorul a săvârşit una dintre acţiunile menţionate.
14. Se consideră concurs de infracţiuni, în ipoteza în care fapta incriminată la art.2173 CP a fost
precedată sau urmată de comiterea unei acţiuni prevăzute la art.217 sau 2171 CP. De asemenea, fapta
de creare a unor condiţii prielnice pentru o altă persoană în vederea producerii sau preparării sub-
stanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor, urmată de săvârşirea unei acţiuni incriminate la
art.2173, se încadrează suplimentar ca element al complicităţii la art.217 sau 2171 CP.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă, pentru încadrare nea-
vând relevanţă scopul sau motivul de comitere a infracţiunii. Dacă subiectul urmăreşte realizarea
ulterioară a producerii sau preparării substanţelor narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora
ori cultivării plantelor care le conţin, el urmează să fie tras la răspundere penală suplimentar şi
pentru pregătirea infracţiunii prevăzute de art.217 sau 2173 CP.
16. Subiecte ale infracţiunii pot fi persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, precum şi persoana juridică. În cazul art.2173 alin.(3) lit.a) şi b) persoana fizică întruneşte
condiţia de vârstă de la 14 ani.
17. Pentru formele agravante prevăzute la art.2173 alin.(2) şi (3) CP sunt valabile comen-
tariile făcute la examinarea semnelor similare descrise la art.217 şi 2171 CP.
ARTICOLUL 2174. SUSTRAGEREA

SAU EXTORCAREA SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope

c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) prin pătrundere în încăpere, într-un alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ame-
ninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
f) în proporţii mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la
b) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu amenin-
ţarea aplicării unei asemenea violenţe;
c) în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu aplicarea unei amenzi în mărime de la
1000 la 5000 unităţi convenţionale.
1. Obiectul nemijlocit principal al infracţiunii îl constituie o sferă a protecţiei sănătăţii

publice, care asigură ordinea stabilită în domeniul procurării, răspândirii şi folosirii substanţelor
narcotice şi psihotrope conform destinaţiei lor. În calitate de obiect nemijlocit secundar pot apă-
rea relaţiile de proprietate, precum şi relaţiile care apără viaţa şi sănătatea persoanei.
2. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de substanţele narcotice sau psihotro-
pe. În ipoteza unor forme agravante (art.217 CP alin.(2) lit.e) şi alin.(3) lit.b) CP) obiectul mate-
rial îl constituie şi corpul fizic al persoanei.
3. Latura obiectivă are două forme alternative de manifestare: 1) sustragerea substanţelor
narcotice sau psihotrope; 2) extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope.
4. În ipoteza ideii consemnate, prin luarea în considerare a noţiunii de sustragere consa-
crată în pct.2 al HP CSJ din 28.06.2008/ 23 Cu privire la practica judiciară în procesele penale
despre sustragerea bunurilor (BCSJ, 8, 2004), sustragerea de substanţe narcotice sau psihotrope
constituie luarea ilegală şi gratuită a substanţelor narcotice sau psihotrope de la întreprinderi,
instituţii, organizaţii, indiferent de forma de proprietate sau de la cetăţeni. În acest context, se
punctează şi pe strângerea plantelor sau a părţilor lor de pe teritoriile păzite, unde sunt cultivate
în scopuri uzuale. Dacă strângerea acestor plante sau a părţilor de plante are loc de pe teritoriile
nepăzite, unde aceste plante nu au fost sădite în scopuri uzuale, este vorba despre infracţiunea
prevăzută la art.217 sau 2171 CP.
5. Conform prevederilor art.2174 alin.(1) CP sustragerea substanţelor narcotice sau psiho-
trope poate fi evaluată în forma furtului, jafului, escrocheriei, delapidării averii străine
(punctându-se în esenţă pe variantele-tip ale infracţiunilor). Consumarea infracţiunii coincide cu
momentul în care persoana vinovată va avea posibilitatea reală de a folosi ori administra sub-
stanţele narcotice sau psihotrope sustrase. Excepţia o constituie sustragerea prin pungăşie, caz în
care fapta e considerată consumată din momentul începerii acţiuni de sustragere.
6. Sustragerea substanţelor narcotice sau psihotrope săvârşită prin metoda escrocheriei
urmează a fi delimitată de fapta de falsificare a reţetei sau a altor documente care permit obţine-
rea acestora. Devine aplicabil doar art.218 alin.(2) CP, atunci când persoana, în baza actelor
Comentariu 451
consemnate, procură contra plată substanţe narcotice sau psihotrope. În ipoteza obţinerii lor gra-
tuite, ca urmare a înşelăciunii în baza unei reţete sau a unui alt document similar, activitatea in-
fracţională se încadrează după regulile concursului de infracţiuni (art.2174 CP şi art.218 CP).
7. Extorcarea, în sensul art.2174 alin.(1) CP, prezumă cererea de transmitere a substanţe-
lor narcotice sau psihotrope ale proprietarului, posesorului sau deţinătorului, ameninţând cu vio-
lenţă sau cu răspândirea unor ştiri defăimătoare persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu dete-
riorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea pro-
prietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora. În această modalitate
normativă, infracţiunea e consumată din momentul înaintării cererii de transmitere a obiectului
material, indiferent de faptul dacă a fost sau nu satisfăcută această cerere, au trecut sau nu sub-
stanţele narcotice sau psihotrope în posesia vinovatului.
8. Infracţiunea, oricare ar fi modalitatea normativă de săvârşire, se exprimă sub forma in-
tenţiei directe.
9. Scopul nu poate fi examinat în calitate de semn constructiv al modelului legal. Însă
constatarea lui nu numai că favorizează individualizarea pedepsei penale, însă, în unele cazuri,
poate determina modificarea încadrării juridice. Astfel, fapta de sustragere a substanţelor narco-
tice sau psihotrope săvârşită în scopul înstrăinării acestora urmează a fi încadrată în baza unui
concurs de infracţiuni: art.2174 şi art.2171 CP.
10. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică care la momentul săvârşirii faptei a atins
vârsta de 14 ani.
11. Pentru formele agravante prevăzute la art.2174 alin.(2) lit.b)-c), f) şi alin.(3) lit.a)-c) CP
sunt valabile comentariile făcute la examinarea semnelor similare descrise la art.217 şi 2171 CP.
12. Expresiile pătrundere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă, utilizate la descrierea
art.217 alin.(2) lit.d) CP, au o semnificaţie identică cu cea avută în vedere în cazul sustragerilor
(a se vedea supra art.186 alin.(2) lit.c) CP).
13. Noţiunea de violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei este identică
cu cea folosită în contextul interpretării jafului violent (art.187 lit.e) CP), iar cea de violenţă peri-
culoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei are acelaşi înţeles ca şi în cadrul art.188 alin.(1) CP.
ARTICOLUL 2175. CONSUMUL ILEGAL

PUBLIC SAU ORGANIZAREA CONSUMULUI ILEGAL DE SUBSTANŢE NARCOTI-
CE, PSIHOTROPE SAU ANALOAGE ALE ACESTORA
(1) Consumul ilegal de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora, săvâr-
şit în mod public sau pe teritoriul instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială,
penitenciarelor, unităţilor militare, în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiuni-
lor de educaţie, instruire a minorilor sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în
imediata apropiere a acestora,
(2) Organizarea consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope
1. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie ansamblul relaţiilor sociale a căror existenţă,

dezvoltare şi desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea sănătăţii publice, care poate fi
grav afectată în urma influenţării membrilor colectivităţii spre a consuma droguri.
2. Obiectul material în cazul variantei-tip prevăzute de art.2175 alin.(1) CP este reprezen-
tat de substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele lor, iar în ipoteza celei de a doua (art.2175
alin.(2) CP) obiectul material lipseşte, deoarece activitatea infracţională nu este orientată asupra
unei entităţi materiale, evaluate în calitate de permisă pentru existenţa relaţiilor sociale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii în varianta tipică descrisă la art.2175 alin.(1) CP constă
în acţiunea de consum ilegal al substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor. Consu-
marea este activitatea de întrebuinţare ilicită de către făptuitor a substanţelor narcotice, psihotro-
pe sau a analoagelor acestora, prin diferite metode: fumat, injectare, inspirare, inhalare etc.
4. Consumul public al substanţelor narcotice, al precursorilor sau al analoagelor lor trebu-
ie să fie ilicit. Fapta are un caracter ilicit atunci când se efectuează prin încălcarea condiţiilor
legale, în care o atare consumare ar fi permisă.
5. Locul este un semn obiectiv obligatoriu, impunându-se ca acţiunea de consum al sub-
stanţelor narcotice, psihotrope sau al analoagelor să fie realizată în mod public sau pe teritoriul
instituţiilor de învăţământ, instituţiilor de reabilitare socială, penitenciarelor, unităţilor militare,
în locurile de agrement, în locurile de desfăşurare a acţiunilor de educaţie, instruire a minorilor
sau tineretului, a altor acţiuni culturale sau sportive ori în imediata apropiere a acestora.
6. Se consideră faptă comisă în mod public acea realizează în unul dintre locurile şi con-
diţiile fixate de art.131 CP.
7. Infracţiunea analizată are o componenţă formală, pentru existenţa faptei în forma sa ti-
pică fiind suficientă realizarea acţiunii de consumare a substanţelor menţionate.
8. În varianta tipică prevăzută la art.2175 alin.(2) CP al RM, infracţiunea se realizează
prin acţiunea de organizare a consumului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope (îndemna-
re, propunere, dare de sfaturi, selectare a potenţialilor consumatori de droguri etc.). Dacă orga-
nizarea este însoţită de punerea la dispoziţia consumatorilor a substanţelor narcotice sau psiho-
trope, făptuitorul va fi supus răspunderii penale pentru concurs real de infracţiuni: art.2175 şi
art.2171 CP.
9. Activitatea de organizare trebuie să fie săvârşită ilegal, adică de către o persoană care
nu este în drept să o efectueze. Cerinţa nu există în cazul persoanelor autorizate să întreprindă
astfel de acţiuni, cum ar fi, în cazul medicului, care prescrie o reţetă ce permite obţinerea unei
substanţe narcotice de către o persoană care are nevoie de tratament medical.
10. Infracţiunea de organizare a consumului substanţelor narcotice sau psihotrope are o
componenţă formal-redusă, consumându-se din momentul începerii acţiunilor de organizare.
11. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă.
12. Motivul şi scopul de comitere a infracţiunii nu au relevanţă pentru încadrarea juridică.
Motivele infracţiunii pot fi exprimate prin satisfacerea poftei de consum, năzuinţa afirmării de
către făptuitor faţă de cei din jur – în cazul consumului public –, şi interesul material, năzuinţa
de a curma suferinţa celor dependenţi de droguri etc. – în cazul organizării consumului.
13. Subiect al infracţiunilor examinate poate fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de
16 ani. În cazul art.2175 alin.(2) CP activitatea de organizare a consumului substanţelor narcoti-
ce sau psihotrope nu necesită o încadrare cu invocarea art.42 CP.
Comentariu 453
ARTICOLUL 2176. INTRODUCEREA ILEGALĂ INTENŢIONATĂ ÎN ORGANISMUL

ALTEI PERSOANE, ÎMPOTRIVA VOINŢEI ACESTEIA, A SUBSTANŢELOR
NARCOTICE, PSIHOTROPE SAU A ANALOAGELOR ACESTORA
(1) Introducerea ilegală intenţionată, indiferent de mod, în organismul altei persoane, îm-
potriva voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora
b) faţă de două sau mai multe persoane;
c) cu bună-ştiinţă faţă de un minor sau de o femeie gravidă ori profitând de starea de ne-
putinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapu-
lui fizic sau psihic ori altui factor;
e) cu substanţe narcotice sau psihotrope a căror circulaţie în scopuri medicinale este in-
terzisă
1. Obiectul nemijlocit principal al infracţiunii este constituit din totalitatea relaţiilor so-
ciale condiţionate de protejarea sănătăţii publice, periclitate în ipoteza impunerii persoanei de a
consuma substanţe narcotice, psihotrope sau analoagele acestora, întrucât se poate crea depen-
denţa faţă de consumul lor. Obiectul nemijlocit secundar este reprezentat de relaţiile sociale pri-
vitoare la libertatea psihică a persoanei şi la dezvoltarea biopsihocială a persoanelor minore
(art.2176 alin.(2) lit.c) CP).
2. Obiectul material îl formează substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora,
după cum au fost definite la art.217 CP (a se vedea supra).
3. Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană, indiferent dacă este sau nu con-
sumatoare de droguri.
4. Latura obiectivă se realizează prin acţiunea de introducere în organismul unei persoane
a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora.
5. Este necesar ca fapta să fie săvârşită ilegal, adică fără consimţământul victimei. Condi-
ţia nu există în cazurile prevăzute de art.13 alin.(8) al Legii 263-XIV din 27.10.2005: „În cazul
unei intervenţii medicale de urgenţă, necesare pentru a salva viaţa pacientului, când acesta nu-şi
poate exprima voinţa, iar consimţământul reprezentantului său legal (al rudei apropiate) nu poate
fi obţinut la timp, personalul medical, abilitat în modul stabilit de legislaţie, are dreptul de a lua
decizia respectivă în interesele pacientului”.
6. Metoda de comitere a faptei (modus operandi) nu are importanţă pentru încadrare, însă
de aceasta se ţine cont la individualizarea pedepsei penale (constrângerea fizică sau psihică, indu-
cere în eroare, abuz de încredere etc.). Dacă constrângerea psihică ia forma ameninţării cu moartea
sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se consideră concurs de infracţiuni:
art.2176 şi art.155 CP. Regulile concursului de infracţiuni se aplică şi în ipoteza provocării unor
vătămări grave sau medii integrităţii corporale sau sănătăţii (art.151 sau art.152 CP).
7. Infracţiunea are o componenţă formală, consumându-se din momentul săvârşirii acţiunii.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă.
9. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă care, la momentul comiterii

faptei, a atins vârsta de 16 ani. În cazul formelor agravante prevăzute la art.2176 alin.(2) CP vâr-
sta răspunderii penale este de 14 ani.
10. Pentru interpretarea sintagmei faţă de două sau mai multe persoane (art.2176 alin.(2)
lit.b) CP) a se vedea explicaţiile făcute la art.211 CP alin.(2).
11. Persoană minoră este aceea care nu a atins vârsta de 18, iar în privinţa calităţii de feme-
ie gravidă nu are importanţă termenul sarcinii. Este obligatoriu ca făptuitorul, sub aspectul fac-
torului intelectiv să acţioneze cu bună-ştiinţă, adică să aibă conştiinţa deplină a calităţii victimei.
Într-o altă ipoteză se cere existenţa stării de neputinţă datorate vârstei înaintate, bolii, handica-
pului fizic sau psihic ori a altui factor (stării de ebrietate, convalescenţei etc.). Mai este necesar
ca starea de neputinţă să fie cunoscută sau evidentă pentru făptuitor. O asemenea stare este evi-
dentă atunci când din semnele exterioare pe care le prezintă victima rezultă cu certitudine exis-
tenţa unei asemenea stări.
12. Noţiunea de substanţe narcotice sau psihotrope a căror circulaţie în scopuri medicinale
este interzisă a fost examinată la art.217 alin.(3) lit.c) CP.
ARTICOLUL 218. PRESCRIEREA ILEGALĂ

SAU ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE A SUBSTANŢELOR
NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope
soare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridi-
că se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi sub-
stanţelor narcotice sau psihotrope
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an,
dice.
c) cu scopul de a obţine preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în proporţii
deosebit de mari,
că se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea
persoanei juridice.
(4) Încălcarea regulilor stabilite de producere, preparare, prelucrare, procurare, păstra-
re, evidenţă, eliberare, înstrăinare, distribuire, transportare, expediere, utilizare, import, ex-
port, nimicire a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor destinate
producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a plantelor care
Comentariu 455
conţin substanţe narcotice sau psihotrope, care a cauzat pierderea lor, săvârşită de către per-
soana în obligaţiile căreia intră respectarea regulilor menţionate,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(4), săvârşite din interes material sau care au cauzat din
imprudenţă vătămarea sănătăţii persoanei sau au avut alte urmări grave,
de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedep-
seşte cu amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie de relaţiile sociale privitoare la

ocrotirea sănătăţii publice, condiţionată de respectarea ordinii de prescriere şi eliberare a sub-
stanţelor sau preparatelor narcotice sau psihotrope (art.218 alin.(1)-(3) CP), precum şi cele refe-
ritoare la respectarea regimului de circulaţie a acestora şi a materialelor ori utilajelor destinate
producerii sau prelucrării lor (art.218 alin.(4) şi (5) CP).
2. În funcţie de varianta tipică de comitere a infracţiunii, obiectul material îl constituie: re-
ţetele şi alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psiho-
trope şi substanţele narcotice sau psihotrope propriu-zise ori materialele sau utilajele destinate
producerii sau prelucrării lor sau cultivării plantelor care le conţin.
3. Prin reţetă se are în vedere formularul înscris, eliberat de către medic, prin care se certi-
fică dreptul persoanei de a procura preparate narcotice sau psihotrope în scopuri terapeutice.
Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope
se au în vedere alte acte decât reţetele, privind producerea, eliberarea, predarea, transmiterea,
comercializarea sau realizarea altor acte legate de circulaţia legală a acestora (autorizaţia; cere-
rea instituţiilor medicale de a primire preparatelor sau substanţelor menţionate; extrasul din fişa
medicală a bolnavului; scrisoarea de trăsură etc.).
4. Latura obiectivă a variantei tipice prevăzute de art.218 alin.(1) se realizează prin acţiunea
de prescriere fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope.
5. Prescrierea presupune eliberarea de către medic a reţetei care permite obţinerea prepara-
telor narcotice sau psihotrope. Semnul negativ fără necesitate este prezent atunci când eliberarea
reţetei se face în vederea utilizării substanţelor consemnate în alte scopuri decât cele terapeutice.
6. Infracţiunea (art.218 alin.(1) CP) are o componenţă formală, consumându-se din momen-
tul în care reţeta a fost transmisă de către medic unei alte persoane.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă. Motivul de comitere a
faptei nu are relevanţă pentru încadrarea juridică, infracţiunea fiind comisă, de regulă, din inte-
res material.
8. Subiecte ale infracţiunii pot fi persoana fizică, responsabilă, care a împlinit 16 ani şi are
calitatea de medic, precum şi persoana juridică.
9. Sub aspectul laturii obiective în varianta tipică prevăzută de art.218 alin.(2), infracţiunea
se săvârşeşte prin acţiunea de falsificare a reţetelor sau a altor documente care permit obţinerea
preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope. Falsul poate fi realizat atât prin metoda
contrafacerii, când are loc reproducerea reţetei sau a unui alt document ce permite obţinerea
substanţelor vizate, cât şi prin alterare, când are loc modificarea conţinutului unui document au-
tentic (schimbarea termenului de valabilitate al reţetei, falsificarea semnăturii, a tipului sau a
cantităţii preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope etc.).
10. În acest caz, infracţiunea are o componenţă formală, consumându-se din momentul fal-
sificării, indiferent dacă fapta a fost urmată de obţinerea efectivă a preparatelor sau a substanţe-
lor narcotice ori psihotrope.
11. Este exclus concursul ideal între art.218 alin.(2) CP şi art.361 CP în cazul stabilirii ac-
ţiunii de falsificare, deoarece prima normă constituie una specială în raport cu cea de-a doua.
Simplul uz de fals cu reţetele sau documentele consemnate fără ca acesta să fie precedat de un
act de falsificare, urmat de dobândirea efectivă a preparatelor sau a substanţelor narcotice sau
psihotrope, justifică încadrarea activităţii infracţionale în concurs real: art.361 şi art.217 sau
2171 CP.
12. Latura subiectivă a infracţiunii (art.218 alin.(2) CP) se exprimă prin intenţie directă.
Motivul şi scopul de comitere a infracţiunii nu are importanţă pentru încadrare, de acestea însă
se ţine cont la individualizarea pedepsei penale.
13. Subiectul infracţiunii este general şi poate fi persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de
16 ani. Subiect al acestei infracţiuni poate fi şi o persoană juridică.
14. În ipoteza art.218 alin.(3) lit.b) CP, sunt valabile comentariile făcute la art.217 alin.(3)
lit.b) CP (supra).
15. Pentru circumstanţa agravantă prevăzută art.218 alin.(3) lit.c) CP este obligatorie pre-
zenţa scopului obţinerii preparatelor ori substanţelor narcotice sau psihotrope în proporţii deose-
bit de mari. Nu are importanţă dacă acest scop a fost sau nu realizat efectiv de către făptuitor.
16. Spre deosebire de infracţiunile prevăzute de art.217, 2171 sau 2174 CP, fapta descrisă în
art.218 alin.(4) CP presupune că subiectul deţine autorizaţia de a realiza activităţi de circulaţie
legală a substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau utilajelor din care pot fi pre-
parate, însă care, sub aspectul laturii obiective, sunt săvârşite prin acţiunea sau inacţiunea de în-
călcare a regulilor stabilite în acest sens de actele normative.
17. Dispoziţia art.218 alin.(4) CP este de blanchetă, textul de lege făcând trimitere la actele
normative care instituie regulile a căror încălcare implică existenţa elementului material al in-
fracţiunii: Legea 382-XIV din 06.05.99; HG RM 585 din 25.05.2007 Cu privire la aprobarea
modificărilor şi completărilor ce se operează în cerinţele tehnice faţă de încăperile şi obiectivele
în care se păstrează substanţe narcotice, psihotrope şi/sau precursori (MO, 74-77/618,
01.08.2007); HG RM 216 din 27.02.2006 Privind tranzitul pe teritoriul RM al substanţelor nar-
cotice, psihotrope şi al precursorilor (MO, 39-42/257, 10.03.2006); Regulamentul cu privire la
reglementarea activităţilor de cultivare a plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotro-
pe, aprobat prin HG RM 1382 din 08.12.2006 (MO, 189-192/1476, 15.12.2006) etc.
18. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar ca în urma încălcării regulilor
consemnate să survină pierderea substanţelor narcotice sau psihotrope ori a materialelor sau uti-
lajelor destinate producerii sau prelucrării substanţelor narcotice sau psihotrope, de cultivare a
plantelor care conţin substanţe narcotice sau psihotrope. Prin pierdere a entităţilor consemnate
se are în vedere ieşirea lor faptică din posesia persoanei juridice sau fizice, indiferent dacă aces-
tea au fost sau nu ulterior găsite.
19. Este obligatoriu ca între acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regulilor vizate şi urma-
rea prejudiciabilă survenită să existe o legătură de cauzalitate.
Comentariu 457
20. Infracţiunea are o componenţă materială, consumându-se din momentul survenirii ur-
mării prejudiciabile, sub forma pierderii substanţelor sau materialelor consemnate.
21. Latura subiectivă a infracţiunii (art.218 alin.(4) CP) se exprimă prin vinovăţie sub for-
ma imprudenţei.
22. În ipoteza persoanei fizice, subiectul infracţiunii este special, pe lângă condiţia de vâr-
stă (16 ani) şi responsabilitate fiind necesar ca aceasta, potrivit atribuţiilor funcţionale, să aibă
obligaţia de a respecta regulile a căror încălcare a avut loc (cărăuş, farmacist etc.). Subiect al
infracţiunii poate fi şi persoana juridică, autorizată cu realizarea activităţii cu substanţe narcotice
sau psihotrope ori cu utilaje sau materiale destinate producerii sau cultivării lor.
23. Interesul material (art.218 alin.(5) CP) presupune existenţa la făptuitor a motivului de a
obţine, pentru sine sau pentru o altă persoană, a unui folos material sau de a evita suportarea
unor cheltuieli.
24. În cazul celei de-a doua agravante, prevăzute de art.218 alin.(5) CP, este necesar ca de-
cesul persoanei să survină din imprudenţă.
ARTICOLUL 219. ORGANIZAREA

ORI ÎNTREŢINEREA SPELUNCILOR PENTRU CONSUMUL
SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie ansamblul relaţiilor sociale cu pri-

vire la protejarea sănătăţii publice, ce poate fi periclitată în urma creării unor locuri destinate
consumului substanţelor narcotice sau psihotrope.
2. Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea se realizează prin trei modalităţi normative: 1)
organizarea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope; 2) întreţinerea
speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope; 3) punerea la dispoziţie a
localurilor în scopul consumului substanţelor narcotice sau psihotrope.
3. Speluncă se consideră încăperea destinată sau amenajată pentru consumarea sistematică
a substanţelor narcotice sau psihotrope evitându-se vigilenţa autorităţilor. Speluncile pot fi crea-
te atât în încăperi destinate traiului permanent sau provizoriu al persoanei (apartament, vilă, casă
etc.), cât şi în încăperi nelocuibile (garaj, depozit, subsol, hambar etc.).
4. Potrivit pct.12) al HP CSJ al RM din 27.03.1997 Despre practica aplicării de către in-
stanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substan-
ţele cu efect puternic şi toxice, organizarea speluncii presupune activitatea a unei sau a mai
multor persoane îndreptată spre crearea sau care a condus la crearea unei spelunci pentru con-
sumul de mijloace narcotice (găsirea localurilor, pregătirea dispozitivelor pentru consum de sub-
stanţe narcotice, alegerea clienţilor sau a complicilor, angajarea lor, elaborarea sau pregătirea
unor măsuri conspirative etc.)//Culegere de hotărâri explicative /360, 2002.
5. În această modalitate, infracţiunea se prezintă sub forma unei componenţe formal-

reduse, consumându-se din momentul începerii procesului de organizare a speluncii, indiferent
dacă aceasta a început sau nu să funcţioneze.
6. Organizarea speluncilor constituie o formă specială a infracţiunii de organizare a consu-
mului ilegal de substanţe narcotice sau psihotrope incriminată de art.2175 alin.(2) СP, nefiind
necesar ca încadrarea juridică să se facă după regulile concursului ideal de infracţiuni.
7. Activitatea de întreţinere a speluncilor poate fi exprimată prin îngrijirea încăperilor pen-
tru asigurarea unei atmosfere propice speluncii, asigurarea clienţilor cu instrumentele necesare
consumului drogurilor, primirea clienţilor, punerea în aplicare a măsurilor de conspiraţie etc.
8. Punerea la dispoziţie a localurilor în scopul consumării substanţelor narcotice sau psi-
hotrope presupune oferirea unuia sau mai multor consumatori de droguri a spaţiului aferent
acestora pentru consumarea substanţelor narcotice sau psihotrope. Noţiunea de local, în sensul
art.219 СP, cuprinde atât speluncile propriu-zise, cât şi alte localuri (bar, discotecă, restaurant,
cinematograf, WC public etc.).
9. În modalitatea întreţinerii speluncilor şi a punerii la dispoziţie a localurilor în scopul
consumului de substanţe narcotice sau psihotrope, infracţiunea are o componenţă formală şi se
considerată consumată din momentul săvârşirii acţiunilor consemnate.
10. Din punctul de vedere al laturii subiective infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă.
11. Scopul de comitere a infracţiunii este calificat fiind obligatoriu ca făptuitorul să realizeze
fapta în vederea asigurării posibilităţii de consum a substanţelor narcotice sau psihotrope. Moti-
vul de comitere a infracţiunii nu condiţionează existenţa faptei, acesta putându-se manifesta sub
diferite forme: interes material, testarea unei substanţe narcotice sau psihotrope, satisfacerea
propriei necesităţi de consum a drogurilor împreună cu alte persoane etc.
12. Subiectul infracţiunii este general şi poate fi persoana fizică, responsabilă, care, la mo-
mentul comiterii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
13. Noţiunea de grup criminal sau organizaţie criminală (art.219 alin.(2) CP) a fost explicată
supra: art.46 şi 47 CP.
ARTICOLUL 220. PROXENETISMUL

(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tra-
gerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană
c) săvârşite faţă de două sau mai multe persoane;
d) săvârşite cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori
cu ameninţarea aplicării ei faţă de persoana care practică prostituţia sau faţă de rudele sau
apropiaţii acesteia,
1. Obiectul nemijlocit principal al infracţiunii îl formează relaţiile sociale privind convieţu-

irea socială, bunele moravuri, a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de obţi-
Comentariu 459
nerea mijloacelor de existenţă în condiţii de respect pentru normele morale şi de asigurare a

demnităţii persoanei împotriva transformării acestora în sursă de venit şi de proliferare a parazi-
tismului în sfera relaţiilor sociale. Obiectul nemijlocit secundar este reprezentat de relaţiile soci-
ale privitoare la ocrotirea vieţii şi sănătăţii persoanei (art.220 alin.(2) lit.d) CP).
2. Obiectul material este prezent doar în ipoteza art.220 alin.(2) lit.d) CP, fiind reprezentat
de corpul fizic al persoanei.
3. Latura obiectivă a proxenetismului se realizează prin forma unei pluralităţi de acţiuni al-
ternative, care constau în îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării pros-
tituţiei, ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană.
4. Îndemnul reprezintă acţiunea prin care are loc incitarea, trezirea interesului unei persoa-
ne pentru ca aceasta să practice prostituţia, încurajarea ei pentru a învinge ezitările care o împie-
dică să practice prostituţia (de exemplu, promisiunea unei vieţi mai uşoare, fără muncă etc.). Nu
este necesar ca influenţarea să aibă drept efect luarea hotărârii persoanei de a practica prostituţia.
5. Determinarea este acţiunea prin care persoana este influenţată să ia hotărârea de a prac-
tica prostituţia (oferirea de recompense, şantaj, ameninţarea cu distrugerea bunurilor etc.). În
această modalitate, infracţiunea se consideră consumată din momentul în care persoana a luat
hotărârea de a practica prostituţia.
6. Înlesnirea practicării prostituţiei este activitatea orientată spre facilitarea sau crearea de
condiţii pentru practicarea sau continuarea practicării prostituţiei de către o altă persoană decât
făptuitorul (punerea la dispoziţie a încăperilor, asigurarea legăturii dintre client şi prostituată etc.).
7. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei presupune obţinerea de profituri,
avantaje materiale de orice fel de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană. Pentru
existenţa faptei în modalitatea vizată este indiferent dacă obţinerea foloaselor este echivalentul
unor servicii pe care proxenetul le face persoanelor care practică prostituţia sau al unei asistenţe
acordate persoanei care practică prostituţia.
8. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar ca prostituţia să fie practicată
de către o altă persoană decât făptuitorul. Este posibil ca însuşi subiectul să fie o persoană care
practică prostituţia, însă actele prevăzute de art.220 CP urmează a fi realizate în legătură cu o
altă persoană.
9. Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul săvârşi-
rii de către făptuitor a uneia dintre acţiunile examinate.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin intenţie directă. De regulă, fapta este să-
vârşită din motive de îmbogăţire în urma prostituării altei persoane.
11. Subiect al infracţiunii poate fi doar persoana fizică, responsabilă, care, la momentul co-
miterii faptei, a împlinit vârsta de 16 ani.
12. Noţiunile grup criminal organizat sau organizaţie criminală – ca semne calificative ale
agravantei prevăzute de art.220 alin.(2) lit.a) CP – au fost analizate supra: art.46 şi 47 CP.
13. În cazul săvârşirii faptei asupra a două sau a mai multor persoane (art.220 alin.(2) lit.a)
CP) este necesară intenţia unică şi urmărirea unui singur scop - de a exploata prin prostituire nu
o persoană, ci o pluralitate de persoane.
14. Noţiunea violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei este prevăzută ca
semn calificativ de art.220 alin.(2) lit.d) CP şi este identică cu cea interpretată în comentariul
art.187 lit.b) CP. Violenţa poate fi aplicată atât în privinţa persoanei care practică prostituţia, cât
şi faţă de rudele acesteia sau faţă de persoanele ei apropiate. Prin noţiunea de rude se înţeleg
persoanele indicate în art.134 CP. Din categoria persoanelor apropiate fac parte acelea pentru
care viaţa şi sănătatea lor este importantă pentru victimă, în virtutea relaţiilor care s-au creat în-
tre ele (concubin, prieten etc.).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 20.01.2009: Aplicarea în privinţa

victimei a unei dintre metodele caracteristice traficului de fiinţe umane justifică încadra-
rea faptei conform art.165 CP şi nu în baza art.220 CP. „(…) În decizia sa, instanţa de apel a
invocat că, „...probele examinate în cadrul cercetării judecătoreşti au demonstrat incontestabil că
inculpata (...) a înlesnit pentru părţile vătămate practicarea prostituţiei în Turcia prin faptul, că
le-a ajutat financiar în acest sens, le-a procurat bilete de călătorie şi le-a organizat plecarea lor în
această ţară. Aceste acţiuni cuprind elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism şi,
din aceste considerente, faptele incriminate inculpatei urmează a fi recalificate şi încadrate în
dispoziţia art.220 alin.(1) CP . (...) Colegiul penal, constată că victima traficului de fiinţe umane
este constrânsă să acţioneze împotriva dorinţei ei, prin aplicarea diverselor tipuri de constrânge-
re sau înşelăciune. Acest fapt este valabil şi în cazul consimţământului victimei de a se implica
în prostituţie şi în timp ce victima este conştientă de natura lucrului prestat, victima putea să fie
eronat informată (înşelată, constrânsă etc.) în ce priveşte condiţiile în care va lucra. (...) În atare
situaţie, recursul procurorului urmează a fi admis, cu casarea deciziei Curţii de Apel, ca nelegi-
timă şi neîntemeiată cu trimiterea dosarului pentru rejudecare în aceeaşi instanţă de apel, în alt
complet de judecată” (Dosarul 1ra-14/09).
ARTICOLUL 221. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA

INTENŢIONATĂ A MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a obi-
ectelor naturii, luate sub ocrotirea statului,
cita o anumită activitate.
1. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale privitoare la convieţuirea socială,

condiţionate de protejarea, asigurarea integrităţii şi conservarea monumentelor de istorie şi cul-
tură sau ale obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
2. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de monumentele de istorie şi cultură,
precum şi de obiectele naturii protejate de către stat.
3. Pentru recunoaşterea unui obiect în calitate de monument de istorie şi cultură este nece-
sar ca acesta să fie atestat ca atare şi introdus de către organele de ocrotire în Registrul monu-
mentelor. Nu are importanţă dacă monumentul istoric sau cultural se află în proprietatea satului
sau în proprietate privată.
4. Obiecte ale naturii luate sub ocrotirea statului sunt recunoscute: fondul ariilor naturale
protejate de stat, din categoria cărora fac parte: rezervaţiile ştiinţifice, parcurile naţionale, mo-
numentele ale naturii, parcurile naţionale, rezervaţiile de resurse etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin fapta prejudiciabilă, menită a cauza
distrugerea sau deteriorarea obiectelor menţionate. Fapta poate fi comisă prin diferite metode
(incendiere, explozie, demolare, dărâmare etc.), natura acesteia neavând relevanţă pentru înca-
drarea juridică.
6. Este necesar ca, în urma faptei prejudiciabile să survină distrugerea sau deteriorarea mo-
numentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului. Distrugerea
presupune că obiectul supus protecţiei juridico-penale îşi pierde pentru totdeauna şi definitiv
Comentariu 461
valoarea culturală sau naturală. Deteriorarea prezintă doar degradarea monumentului sau obiec-
tului aflat sub ocrotirea statului, calităţile culturale sau naturale ale căruia pot fi restabilite.
7. Întregirea laturii obiective a infracţiunii presupune determinarea raportului de cauzalitate
dintre faptă şi urmarea prejudiciabilă de distrugere sau deteriorare a entităţilor consemnate.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată. Motivul şi scopul
nu au importanţă pentru încadrare, lucru de care, însă, se ţine cont la individualizarea pedepsei
penale.
9. Subiecte ale infracţiunii sunt persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani, precum şi
persoana juridică.
ARTICOLUL 222. PROFANAREA MORMINTELOR

(1) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funera-
re sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el,
b) din motive de ură socială, naţională, rasială ori religioasă
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la convi e-

ţuirea socială, a căror existenţă şi desfăşurare normală depind de apărarea sentimentului
colectiv de pietate şi de respect faţă de locurile în care sunt înhumate sau incinerate pe r-
soanele decedate, precum şi a accesoriilor acestora.
2. Obiectul material îşi poate găsi expresie în mai multe entităţi alternat ive: mormânt,
monument, urnă funerară, cadavru şi obiecte ce se află în mormânt sau pe el.
3. Lexemul mormânt înglobează sensul de loc în care este înhumat cadavrul. Lexemul
monument semnifică orice lucrare artistică aflată pe un mormânt sau alături de un mo r-
mânt, având menirea de a exprima sentimente de respect şi de veneraţie faţă de cel dec e-
dat. Urna funerară reprezintă cutia sau orice alt obiect în care se află cenuşa celui decedat.
Cadavrul reprezintă urmele trupeşti ale persoanei decedate. Prin obiecte ce se află în
mormânt sau pe el se au în vedere accesoriile acestuia reprezentate de cruci, sicrie, coro a-
ne, candelabre, icoane, fotografii, flori, obiecte de vestimentaţie şi alte obiecte aflate pe
cadavru.
4. Latura obiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin două acţiuni alternative: profa-
narea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a
unui cadavru şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el.
5. Acţiunea de profanare are semnificaţia de pângărire, degradare, necinstire, comisă
asupra obiectului material al infracţiunii (răsturnarea sau aplicarea unor inscripţii sau d e-
sene pe monument; denivelarea sau efectuarea de săpături pe perimetrul mormântului; di s-
trugerea ori împrăştierea cenuşii din urna funerară etc.). Profanarea cadavrului se poate
realiza prin mutilare, schimbare a poziţiei, dezbrăcare, aruncare a oaselor sau rămăşiţelor,
murdărire a cadavrului, practicare asupra acestuia a unui act de perversiune sexuală.
6. Nu exist profanare şi, implicit, nici infracţiune în cazul deshumării permise sau or-
donate pe baza legii; demolării mormintelor în scopuri edilitare cu respectarea condiţiilor
şi formelor prevăzute de lege; deschiderea mormintelor vechi dacă acestea prezi ntă interes
arheologic.
7. Săvârşită în modalitatea profanării, infracţiunea are o componenţă formală şi se
consideră consumată din momentul comiterii acţiunii indiferent de survenirea unor cons e-
cinţe.
8. Însuşirea presupune sustragerea de obiecte ce se află în mormânt sau pe el. Indif e-
rent de valoarea materială a obiectelor, fapta nu poate fi încadrată în concurs cu infracţi u-
nile legate de sustragerea bunurilor.
9. În cea de-a doua modalitate, infracţiunea are o componenţă materială, consumându-
se din momentul în care obiectele au fost sustrase şi făptuitorul are posibilitatea reală de a
dispune şi de a se folosi de ele după propria voinţă.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă sub forma intenţiei directe.
11. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul săvâ r-
şirii faptei, a atins vârsta de 16 ani.
12. În ipoteza art.222 alin.(2) lit.a), sunt valabile comentariile făcute la art.217
alin.(3) lit.b) CP (supra).
13. Pentru agravanta descrisă la art.222 alin.(2) lit.(b) CP, motivul are o rezonanţă c a-
lificativă, fiind necesar ca făptuitorul să acţioneze din imbold de dispreţ pe care îl resimte
în funcţie de anumite criterii sociale, rasiale, naţionale sau religioase faţă de persoanele
înhumate.
Comentariu 463
Capitolul IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Reglementări de drept internaţional: Conferinţa ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea

lui, care a avut loc la 3-14 iunie 1992 în Rio-de-Janeiro//www.moldlex.md; Convenţia din
22.05.2001 de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi//www.moldlex.md; Convenţia
privind diversitatea biologică, redactată la Rio de Janeiro la 5.06.1992 (în vigoare pentru Repu-
blica Moldova de la 18.01.1996); Protocol din 29.01.2000 de la Cartagena privind biosecuritatea
la Convenţia privind diversitatea biologică//TI,38/303, 2006; Protocolul din 17.12.94 a Cartei
Energetice privind eficienţa energetică şi aspectele ecologice conexe//TI,11/205, 1999; Conven-
ţie din 17.03.92 privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă tranfrontiere şi a lacurilor inter-
naţionale//TI,7/65, 1999; Convenţie din 25.06.98 privind accesul la informaţie, justiţie şi parti-
ciparea publicului la adoptarea deciziilor în domeniul mediului//www.moldlwx.md; Convenţie
din 22.03.85 pentru protecţia stratului de ozon// TI,11/219, 1999; Convenţie din 28.10.79 pri-
vind protecţia fizică a materialelor nucleare//TI,15/21, 1999; Convenţia Internaţională din
06.12.51 de Protecţie a Plantelor// www.moldlex.md; Convenţie internaţională din 02.12.61
pentru protecţia noilor soiuri de plante//TI,26/114, 2001; Convenţie din 27.10.97 între Guvernul
Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul carantinei şi
protecţiei plantelor//w ww.moldlex.md; Acord din 20.05.2004 între Guvernul Republicii Mol-
dova şi Guvernul Republicii Bulgaria privind cooperarea în domeniul combaterii crimei organi-
zate, traficului ilicit de droguri, substanţe psihotrope şi precursori, terorismului şi altor tipuri de
infracţiuni grave//TI, 30/412, 2005; Acord din 22.10.2003 între Guvernul Republicii Moldova şi
Guvernul Republicii Polone privind cooperarea în domeniul combaterii crimei organizate şi al-
tor tipuri de infracţiuni//TI,33/238, 2005; Acord din 07.08.2003 între Guvernul Republicii Mol-
dova şi Guvernul Republicii Cehe privind cooperarea în domeniul combaterii crimei organizate,
traficului ilicit de droguri şi substanţe psihotrope, terorismului şi altor tipuri de infracţiuni gra-
ve//TI,31/470, 2005; Acord din 03.07.2002 între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Re-
publicii Italiene de cooperare în materie de luptă cu criminalitatea organizată//TI,32/294, 2005;
Acord din 06.07.99 între Guvernul Republicii Moldova, Guvernul României şi Cabinetul de Mi-
niştri al Ucrainei privind colaborarea în lupta împotriva criminalităţii//TI,29/426, 2002; Acord
din 08.02.92 cu privire la colaborarea în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului natural ambi-
ant//TI,16/17, 1999; Acord din 27.06.2003 între Ministerul Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvol-
tării Teritoriului al Republicii Moldova şi Ministerul Mediului şi Protecţiei Teritoriului al Repu-
blicii Italiene privind colaborarea în domeniul protecţiei mediului//TI,32/287, 2005; Protocolul
din 24.06.98 privind poluanţii organici persistenţi la Convenţia din 1979 asupra poluării atmos-
ferice transfrontiere pe distanţe lungi şi Protocolul privind metale grele la Convenţia din 1979
asupra Poluării Atmosferice Transfrontiere pe Distanţe Lungi//www.moldlex.md; Convenţia-
cadru a ONU cu privire la schimbarea climei, semnată la New York la 9.05.1992, (în vigoare
pentru Republica Moldova de la 7.09.1995); Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite
din 09.05.92 cu privire la schimbarea climei// TI,9/74, 1999; Actul final din 01.08.75 al Confe-
rinţei pentru securitate şi cooperare în Europa// TI,1/145, 1998; Convenţia privind conservarea
vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979 (în vigoare
pentru Republica Moldova la 1.09.1994); Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediu-
lui înconjurător în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo (Finlanda) la 25.02.1991 (în vigoa-
re pentru Republica Moldova de la 10.09.1997); Carta Mondială pentru natură, adoptată la New
York la 28.10.1982, prin care AG a ONU proclamă o serie de principii de conservare pentru a
ghida şi judeca conduita omului care afectează natura (Republica Moldova a aderat la Cartă prin
Hotărârea Parlamentului 1546-XII din 23.06.1993.); Convenţia privind protecţia şi utilizarea
cursurilor de apă transfrontaliere şi a lacurilor internaţionale, adoptată la Helsinki la 17.03.1992
(în vigoare pentru Republica Moldova din 6.10.1992); Tratatul cu privire la neproliferarea arme-
lor nucleare, întocmit la Washington, Londra şi Moscova la 1.07.1968 (în vigoare pentru Repu-
blica Moldova la 10.11.1994); Convenţia privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării şi
folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, adoptată la 13.01.1993 (în vigoare din
29.07.1997); Tratatul Cartei Energetice, semnat la Lisabona la 17.12.1994; Convenţia Internaţi-
onală asupra folosirii emisiunilor de radio în interesul păcii din 1936.
Reglementări de drept naţional: CRM//MO, 1, 1994; Legea 1515/16.06.93 privind pro-
tecţia mediului înconjurător//M.,10/283, 30.10.1993; Legea 39/29.02.2008 privind protecţia so-
iurilor de plante//MO, 99-101/364, 06.06.2008; Legea 265/28.07.2006 privind protecţia anima-
lelor folosite în scopuri experimentale sau în alte scopuri ştiinţifice//MO, 168-169/762,
27.10.2006; Legea 409/02.12.2004 pentru completarea Legii 1515-XII din 16 iunie 1993 privind
protecţia mediului înconjurător şi a Legii 1347-XIII din 9 octombrie 1997 privind deşeurile de
producţie şi menajere// MO, 1-4/6, 07.01.2005; Legea 994/18.04.2002 pentru modificarea şi
completarea Legii 612-XIV din 1 octombrie 1999 cu privire la protecţia plantelor//MO, 69-
70/557, 30.05.2002; Legea 239/08.11.2007 regnului vegetal// MO, 40-41/114, 26.02.2008; Le-
gea 1102/06.02.97 cu privire la resursele naturale//MO, 40/337, 19.06.1997; Codul silvic
887/21.06.96//MO, 4-5/36, 16.01.1997; Legea 440/27.04.95 cu privire la zonele şi fâşiile de pro-
tecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă//MO, 43/482, 03.08.1995; Legea 94/05.04.2007 cu
privire la reţeaua ecologică//MO, 90-93/395, 29.06.2007; Legea 851/29.05.96 privind expertiza
ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului înconjurător // MO, 52-53/494, 08.08.1996;
Codul apelor al RM, 1532/22.06.93//M., 10/287, 30.10.1993; 1511/15.06.93 Codul subsolu-
lui//M., 11/325, 30.11.1993; Legea 1422/17.12.97 privind protecţia aerului atmosferic//MO, 44-
46/312, 21.05.1998; Codul funciar adoptat prin Legea 828 din 25.12.1991//MO, 107/817 din
04.09.2001; Legea regnului animal 439 din 27.04.95//MO, 62-63/688 din 09.11.1995; Legea
272 din 10.02.1999 cu privire la apa potabilă//MO, 39-41/167 din 22.04.1999; Legea 1538 din
25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate de stat//MO, 47-48/134 din 03.03.2009; HG
745 din 3.11.1995 Despre aprobarea regulamentului privind ordinea şi condiţiile acordării obiec-
telor acvatice în folosinţă, alte legi şi acte normative//MO, 87-89/784 din 12.08.1999; Legea
1007 din 30.10.1997 cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier//MO, 82-83/827 din
11.12.1997; HG 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, per-
delelor forestiere de protecţie şi a altor plantaţii silvice //MO, 32-33/222 din 30.05.1996.
Doctrină: A.Adaşan, Obiectul juridic al vânatului ilegal//RND, 6/67, 2005;
A.Barbăneagră, Proiectul Codului Penal – etapă în realizarea reformei legislaţiei penale//AP, 1-
2/32, 1999; A.Chitic, Unele referinţe privind determinantele criminalităţii recidive//RND, 7/75,
2007; A.Eşanu, Sustrageri săvârşite în timpul unei calamităţi//RND, 10/53, 2004; A.Mariţ, Con-
cursul şi coraportul dintre cazul fortuit şi imprudenţa penală. Deosebirea neglijenţei infracţiona-
le de cazul fortuit//RND, 7/34, 2005; A.Reşetnicov, Obiectul material al infracţiunii şi obiectul
imaterial al infracţiunii: necesitatea delimitării//RND, 6/17, 2007 şi 9/25, 2007; A.Reşetnicov,
Unele aspecte ale reglementarii răspunderii penale pentru falsificarea documentelor pe teritoriul
Republicii Moldova: analiză juridico-istorică//RND, 8/25, 2007; D.Mîrzac (Mititelu), Răspunde-
rea pentru infracţiuni în domeniul maritim//LV, 11/56, 2007; I.Ciobanu, Tendinţe moderne în
politica penală: tendinţa neoclasică//RND, 11/12, 2007; I.Moscalciuc, Consumatorul, victima
infracţiunilor săvârşite în sfera consumului de produse şi servicii//RND, 5/47, 2007;
Comentariu 465
I.Moscalciuc, Infracţiunile săvârşite in sfera consumului de bunuri, servicii şi lucrări în regle-

mentarea legii penale norvegiene, daneze, olandeze şi poloneze//RND, 7/70, 2006;
I.Moscalciuc, Stabilirea obiectului juridic al infracţiunilor săvârşite în sfera consumului de pro-
duse şi servicii//RND, 11/44, 2007; S.Brînza, Apartenenţa obiectuală a infracţiunilor prevăzute
la art.273 şi la art.274 din CP al RM//RND, 5/2, 2005; S.Brînză, Circumstanţele care ajută la
stabilirea obiectului juridic generic al infracţiunilor contra patrimoniului//RND, 4/2, 2005;
S.Brînză, Ierarhizarea valorilor sociale care fac obiectul infracţiunii//RND, 11/7, 2003; Iu.Larii,
Obiectul juridic şi obiectul material al şantajului//LV, 4/46, 2003; S.Brînză, Regimul de circula-
ţie a bunurilor în contextul studiului obiectului material al infracţiunilor contra patrimoniu-
lui//RND, 10/2, 2004; S.Brînză, A.Namatov, Generaţie avansată de legi penale//RND, 8/14,
2001; M.Strulea, Incriminarea spălării banilor în Statele Unite ale Americii//RND, 6/23, 2006;
V.Dumneanu, Răspunderea administrativă pentru încălcarea legislaţiei silvice//AŞ ale USM,
8/241, 2005; V.Florea, Infracţiunile medicale contra vieţii şi sănătăţii pacienţilor//RND, 6/15,
2007; V.Midrigan, Conceptul de risc întemeiat//RND, 7/65, 2006; V.Moraru, F.-V.Onofrei, Se-
curitatea informaţională a Republicii Moldova, direcţie principală în politica penală a statu-
lui//RND, 8/18, 2008; V.Stati, Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de isto-
rie şi cultură: elementele constitutive ale infracţiunii//RND, 10/26, 2006; V.Stati, Producerea
(falsificarea), transportarea, păstrarea, comercializarea produselor (mărfurilor), prestarea servici-
ilor, periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorului (analiză juridico-penală)//RND, 6/26,
2006; V.Vlaicu, Dreptul la viaţă, la integritate fizică şi psihică într-un mediu sănătos//RND,
2/85, 2008; Borodac A., Manual de drept penal. Partea specială, Ch., 2004; Brânză S., Stati V.,
Ţurcanu I., Grosu V., Ulianovschi X., Drept penal, Partea specială, vol.II, Ed.Cartier Juridic,
Ch., 2005; Ulianovschi X., Răspunderea penală a persoanelor juridice, RND, 2/2002.
ARTICOLUL 223. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR SECURITĂŢII ECOLOGICE

Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau pu-
nerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau
a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de drep-
tul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice
în republică, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor indus-
triale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea
lor, şi de o serie de documente internaţionale cu privire la protecţia mediului, cum ar fi materia-
lele Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui, care a avut loc la 3-14 iunie 1992 la
Rio-de-Janeiro etc.
2. Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea 1515-XII din
16.06.1993 privind protecţia mediului, Legea 1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului at-
mosferic, Legea 851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra
mediului şi alte legi şi acte normative ce ţin cont de protecţia mediului şi de folosirea raţională a
resurselor naturale.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material îl constituie resursele
naturale: solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din
spaţiul de deasupra acestui teritoriu, ce formează patrimoniul naţional al RM.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în
ignorarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective de către persoanele responsabile de respectarea cerinţelor respective, dacă aceasta a
provocat: a) schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea
în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
5. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea, amplasa-
rea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale,
agricole, ştiinţifice sau a altor obiective prevăzute în legile indicate şi în alte acte normative.
Elaborarea proiectelor diferitelor obiecte, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, ex-
ploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective constituie infracţiune
doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor legilor indicate şi ale altor acte normative (instruc-
ţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia acestui articol este de blanchetă, de aceea, în
rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în sentinţa de condamnare este necesar să
indicăm regulile concrete care au fost încălcate.
6. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii con-
secinţelor prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului ra-
dioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
7. Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte
limita admisă, adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
8. Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel
puţin a unei persoane sau îmbolnăvirea ei.
9. Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci
se ţine cont şi de numărul general al acestora.
10. Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echili-
brul ecologic), adică prezintă pericol pentru organismele vii, inclusiv pentru oameni. De exem-
plu, a fost proiectată emisia în atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de radiaţie
s-a ridicat într-atât, încât a poluat sectoarele populate ale oraşului etc.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se
vedea art.19 CP).
12. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin
cu asigurarea respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către
alte persoane ce efectuează sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în func-
ţiune, precum şi exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective.
Condiţia existenţei acestei componenţe de infracţiune constă în cunoaşterea de către persoana
responsabilă a faptului că ea este învestită cu asemenea obligaţiuni. În cazul punerii în exploata-
re a construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective subiecte ale infracţiunii
pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în limitele sarcinilor lor de profil.
13. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 08.07.2004 Ilaşcu şi alţii
v. Moldova şi Rusia. Dreptul la viaţă (art.2). Proces echitabil (art.6 alin.1). Accesul liber la justi-
Comentariu 467
ţie. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane. Reţinerea//www.lhr.md; Hotărârea

CEDO din 07.05.2002 A. Burdov v.Rusia. Neexecutarea hotărârilor pronunţate (art.6)//Buletinul
CSJ a RM 5/17, 2003.
ARTICOLUL 224. ÎNCĂLCAREA REGULILOR

DE CIRCULAŢIE A SUBSTANŢELOR, MATERIALELOR ŞI DEŞEURILOR
RADIOACTIVE, BACTERIOLOGICE SAU TOXICE
(1) Încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păs-
trarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacte-
riologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă
aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului,
de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000
b) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
persoanei juridice.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), soldate cu decesul a două sau mai multor persoane,
în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o
1. Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de deşeuri inter-
zise şi asigurarea respectării regulilor stabilite cu privire la circulaţia substanţelor şi deşeurilor
ecologic periculoase.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la mediu.
3. Latura obiectivă se exprimă prin acţiune sau inacţiune, şi anume în desfăşurarea activită-
ţilor ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea,
păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacte-
riologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă
aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului.
4. Alin.(1) art.224 CP constituie o componenţă de infracţiune formală, incriminând faptele
indicate doar în cazul în care ele creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţi-
ei sau mediului. Acest pericol constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau prilejui
apariţia unor consecinţe dăunătoare sănătăţii populaţiei sau mediului. Existenţa pericolului imi-
nent e apreciată de către organele de anchetă penală sau de către instanţa de judecată. Un ele-
ment obiectiv care confirmă existenţa unui asemenea pericol îl constituie înaltul grad de proba-
bilitate a survenirii consecinţelor periculoase, a cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei
sau mediului, care în alte împrejurări n-ar fi existat. Conţinutul pericolului constă în posibilitatea
pricinuirii de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca minimum, cauzarea
unei daune periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de vătămări
corporale de diferite grade etc.), sau posibilitatea apariţiei unor daune esenţiale mediului, adică
înrăutăţirii calităţii acestuia şi a stării resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau impu-
rificarea mediului, înrăutăţirea condiţiilor ecologice, sau îmbolnăvirea şi pieirea în masă a ani-
malelor.
5. Infracţiunea prevăzută de alin.(1) art.224 CP se consumă din momentul creării pericolu-
lui indicat, fără să fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile.
6. În cazul survenirii consecinţelor prejudiciabile: impurificarea, otrăvirea sau infectarea
mediului, pieirea în masă a animalelor, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.224
alin.(2) CP, provocarea din imprudenţă a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei
sunt calificate în temeiul art.224 alin.(3) CP, iar în cazul survenirii decesului a două sau mai
multor persoane - în temeiul art.224 alin.(4) CP.
7. Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale
acestuia ca rezultat al contactului cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: sub-
stanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi pesticidele,
erbicidele sau alte substanţe chimice.
8. Otrăvirea mediului constă în introducerea în mediu a unor microorganisme care pot pro-
voca epidemii sau epizootii.
9. Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme de vinovăţie.
11. Subiectul infracţiunii este special: persoana obligată să supravegheze respectarea reguli-
lor de comportament cu substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxi-
ce, precum şi cu pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
12. În cazul săvârşirii infracţiunii în mod repetat, în zona situaţiei ecologice excepţionale
sau în zona unei calamităţi naturale, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.224
alin.(2) CP. Poluarea mediului în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată me-
diului şi populaţiei.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ a RM din 22.06.2004: „În baza art.224
alin.(1) CP poate fi trasă la răspunderea penală doar persoana care prin activitatea ilegală sau
încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, tran-
sportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau
toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, creează pericolul cau-
zării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului.
Acest pericol constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau cauza apariţia unor
consecinţe dăunătoare sănătăţii populaţiei sau mediului. Un element obiectiv care confirmă exis-
Comentariu 469
tenţa unui asemenea pericol îl constituie înaltul grad de probabilitate a survenirii consecinţelor
periculoase, a cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului, care în alte împreju-
rări n-ar fi existat. Conţinutul pericolului constă în posibilitatea cauzării de daune esenţiale sănă-
tăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca minimum, cauzarea unei daune periculoase pentru viaţa
şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de vătămări corporale de diferite grade etc.), sau
posibilitatea cauzării de daune esenţiale mediului, adică înrăutăţirii calităţii mediului şi a stării
resurselor naturale, legate cu poluarea, otrăvirea sau impurificarea lui, sau înrăutăţirea condiţii-
lor ecologice, sau îmbolnăvirea şi pieirea în masă a animalelor” (Decizia 1ra-443/2004).
ARTICOLUL 225. TĂINUIREA DE DATE SAU PREZENTAREA

INTENŢIONATĂ DE DATE NEAUTENTICE DESPRE POLUAREA MEDIULUI
(1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răs-
pundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre ava-
riile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte
urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii po-
pulaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anu-
mită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
în republică, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, de poluarea ex-
cesivă a mediului, de poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică sau de alte urmări periculoa-
se pentru viaţa sau sănătatea populaţiei.
2. Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de tăinuire a datelor sau
prezentarea intenţionat greşită de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o per-
soană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a in-
formaţiei despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacte-
riologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre
starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d)
alte urmări grave.
4. Bazându-ne pe dispoziţia art.225 CP, deducem că această infracţiune are două modalităţi
de executare: a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluarea
radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea po-
pulaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului şi b) prezenta-
rea intenţionat greşită a informaţiei despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare
pulaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului.
5. Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacţiuni (neprezentarea informaţiei în organele
respective) sau prin acţiuni (ascunderea urmelor avariilor sau poluărilor fără a se lua măsuri pen-
tru preîntâmpinarea survenirii consecinţelor prejudiciabile).
6. Prezentarea intenţionat greşită a informaţiei despre avariile cu poluare excesivă a mediu-
lui, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa
sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediu-
lui se realizează prin acţiuni de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund realităţii
şi care diminuează pericolul real al avariilor în informaţiile cu privire la calamităţile respective.
7. Componenţa infracţiunii este materială şi se consumă în cazul survenirii consecinţelor
indicate în alin.(1) art.225 CP: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a anima-
lelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave sau în alin.(2) art.225 CP: soldate cu decesul a
două sau a mai multor persoane.
8. Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
9. Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoa-
ne, a se vedea art.224 CP. În cazul decesului a două sau a mai multor persoane acţiunile făptui-
torului sunt calificate în temeiul art.125 alin.(2) CP.
10. Latura subiectivă se exprimă prin două forme de vinovăţie: persoana tăinuieşte în mod
intenţionat sau prezintă date eronate despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare
pulaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, şi are atitudi-
ne de imprudenţă faţă de consecinţele survenite.
11. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţie de răspundere ori o persoană ca-
re gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al in-
fracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO din 08.07.2004 Ilaşcu şi alţii
v.Moldova şi Rusia. Dreptul la viaţă (art.2). Proces echitabil (art.6 alin.1). Accesul liber la justi-
ţie. Respectarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii umane. Reţinerea// www.lhr.md; Hotărârea
CEDO din 26.04.1979 The Sunday Times v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Lipsa de stimă faţă de judecată (art.10)//Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Polirom 1/54,
2000.
ARTICOLUL 226. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIUNILOR

DE LICHIDARE A CONSECINŢELOR ÎNCĂLCĂRILOR ECOLOGICE
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspunde-
re ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică a obligaţiunilor de lichidare a conse-
cinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
Comentariu 471

de până la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
mită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
în republică, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, în particular –, a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a
mediului, poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică etc.
2. Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de eschivare sau de în-
deplinire necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiuni-
lor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; sau
d) alte urmări grave.
4. Pornind de la dispoziţia art.226 CP, deducem că această infracţiune are două modalităţi
de executare: a) eschivarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală de la îndepli-
nirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice; şi b) îndeplinirea neco-
respunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestio-
nează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de lichi-
dare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
5. Eschivarea poate fi exprimată prin inacţiuni, adică prin neluarea măsurilor respective în
vederea îndeplinirii obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
6. Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice constă în îndeplinirea parţială a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice sau în executarea neglijentă a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice.
7. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatăm că în com-
petenţa persoanelor indicate intră obligaţiunile de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologi-
ce. Aceste obligaţiuni pot fi deduse din actele normative, regulamente sau obligaţiunile funcţio-
nale ale persoanelor respective şi o condiţie principală a existenţei acestei componenţe de infrac-
ţiune este cunoaşterea (obligaţiunea de a cunoaşte) de către persoanele indicate în art.226 CP a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
8. Această componenţă de infracţiune este materială. Pentru existenţa şi consumarea ei este
necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile: dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îm-
bolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; sau d) alte
urmări grave.
9. La alin.(2) art.226 CP se indică survenirea consecinţelor mai grave, după cum ar fi ace-
leaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau a mai multor persoane.
10. Despre pieirea în masă a animalelor, alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
11. Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau a mai multor per-
soane a se vedea art.224 CP.
12. Latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vinovăţie: per-
soana intenţionat sau din imprudenţă se eschivează sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiu-
nile de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, şi are atitudine de imprudenţă faţă de
consecinţele survenite: îmbolnăvirea în masă a oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul
persoanei; decesul a două sau a mai multor persoane, alte urmări grave.
13. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţie de răspundere ori o persoană ca-
re gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al in-
ARTICOLUL 227. POLUAREA SOLULUI

(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale ac-
tivităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu substan-
ţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice
sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
a) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
persoanei juridice.
1. Componenţa de infracţiune, examinată aici, este generală pentru toate tipurile de atentare
infracţională asupra fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea
cărora solul este reprezentat ca o parte a mediului.
2. Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.
3. Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normati-
ve, principalul dintre acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea 828-XII din 25.12.1991.
4. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.
5. Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care
constituie, în ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală,
se compune din următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul locali-
Comentariu 473
tăţilor; destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale; desti-

nate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-
culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri verzi; ale fondului silvic; ale fondului
apelor, altor fonduri de rezervă.
6. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de impurifica-
re; b) de otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii eco-
nomice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu substanţe nocive,
îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biolo-
gice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
7. Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale
solului din cauza contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe
nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau
biologice, introduse în sol cu depăşirea normelor sau concentraţiilor prevăzute.
8. Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca
epidemii sau epizootii.
9. Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
10. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice
sau biologice reprezintă substanţe destinate în mod special pentru activităţile agricole sau pentru
creşterea necomercială a plantelor.
11. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie
primă industrială care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale
(lichide, gazoase, tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace
otrăviri sau altă atingere fiinţelor vii sau habitatului lor.
12. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea
sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare
a încălcării regulilor de comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulen-
ţii de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utili-
zării sau păstrării lor.
13. De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii 1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia
mediului, se interzice împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, proveni-
te de la unităţile industriale, complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia au-
torităţilor pentru agricultură, pentru mediu şi pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se
sancţionează depozitarea şi împrăştierea pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate
a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului rezultat din construcţii, a fierului vechi, a am-
balajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi radioactive.
14. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor conse-
cinţelor enumerate în alin.(1) al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei; b)
mediului; c) producţiei agricole.
15. Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor
persoane.
16. Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.
17. Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezi-
lor etc.
18. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vi-
novăţie (a se vedea art.18-19 CP).
19. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică, cât şi cea juridică.
20. Alin.(2) art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea in-
fracţiunii în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b) urmate
de decesul persoanei din imprudenţă.
21. Un semn obligatoriu la alin.(2) lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anu-
me zona situaţiei ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului
în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.
22. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă
ecologică, necesită calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor
suplimentară şi în temeiul art.227 CP.

CERINŢELOR DE PROTECŢIE A SUBSOLULUI
Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolu-
lui, construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte mine-
rale, precum şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol, dacă aceasta a provo-
cat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creând pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
1. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt reglemen-
tate de Codul subsolului, adoptat prin Legea 1511-XII din 15.06.1993.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi resursele lui naturale.
3. Obiectul material al infracţiunii îl constituie subsolul, care reprezintă partea scoarţei te-
restre, situată mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă şi se întinde până la adân-
cimi accesibile pentru studiere şi valorificare geologică.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni diverse, ca: a) în-
călcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b)
construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deşeurilor toxice pe
terenurile cu zăcăminte minerale; d) deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
5. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subso-
lului se săvârşeşte prin acţiuni sau inacţiuni. Cerinţele de protecţie a subsolului sunt reglementa-
te de art.14, 18 etc. ale Codului subsolului. De exemplu, beneficiarii folosirii subsolului sunt
obligaţi să asigure studierea deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională şi complexă a
resurselor lui în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la prelucrarea ma-
teriei prime minerale, etc.
6. Conform art.27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor şi construcţiilor care nu
sunt destinate pentru extracţia substanţelor utile se efectuează în baza cercetărilor geologo-
inginereşti şi de altă natură, de comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului
şi Resurse Naturale. În cazul încălcării acestor cerinţe, făptuitorii sunt traşi la răspundere penală
Comentariu 475
pentru construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale. Construcţia neautorizată pe

terenurile cu zăcăminte minerale constă în ridicarea în asemenea zone a diferitelor edificii, case,
alte construcţii fără permisiunea organelor indicate.
7. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor toxi-
ce se efectuează în condiţiile determinate printr-o autorizaţie specială, eliberată de Departamentul de
Stat pentru Protecţia Mediului şi Resurse Naturale în limitele perimetrului minier repartizat.
8. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice se înfăptuieşte numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor şi a altei
documentaţii.
9. Conform art.36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanţelor nocive şi a
deşeurilor toxice de asupra zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor din spaţiul subteran. În
cazul încălcării acestor cerinţe, acţiunile făptuitorului sunt calificate conform art.228 CP ca am-
plasare a deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale sau deversarea nesancţionată a
substanţelor nocive în subsol.
10. Componenţa de infracţiune examinată este materială şi se consumă din momentul sur-
venirii consecinţelor expres indicate în dispoziţia articolului: a) provocarea prăbuşirilor sau alu-
necărilor de proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru sănă-
tatea populaţiei; c) decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave.
11. Prăbuşirile pot avea loc, de exemplu, în cazul construcţiei neautorizate deasupra obi-
ectivelor sau construcţiilor din spaţiul subteran în cazul dereglării echilibrului stratului de sus al
subteranului.
12. Poluarea apelor subterane a fost explicată în comentariul art.229 CP.
13. Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecologice sau orga-
nizatorice. Gravitatea consecinţelor se poate deduce din multiplicitatea de circumstanţe, cum ar
fi: mărimea daunei, inclusiv venitul nerealizat şi nedobândit, crearea de obstacole care întrerup
procesul de dobândire a mineralelor pentru o durată mare de timp, caracterul daunei cauzate
mediului sau unor construcţii, inclusiv în legătură cu prăbuşirile sau alunecările de teren etc.
14. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă sau cu dublă formă de vinovăţie.
15. Subiecte ale infracţiunii sunt persoana fizică, responsabilă, care a împlinit, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
ARTICOLUL 229. POLUAREA APEI

Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu alte
deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi de
altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal sau vege-
tal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul
persoanei,
1. Regulile de securitate şi de folosire raţională a apelor în RM sunt reglementate de Codul

Apelor al RM, adoptat prin Legea 1532-XII din 22.06.1993, Legea 272 din 10.02.1999 cu privi-
re la apa potabilă, Legea 440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a
apelor râurilor şi bazinelor de apă, HG 745 din 3.11.1995 Despre aprobarea regulamentului pri-
vind ordinea şi condiţiile acordării obiectelor acvatice în folosinţă, alte legi şi acte normative.
2. Infracţiunea prevăzută de art.229 CP atentează la condiţiile normale de folosire a resurse-
lor de apă din RM. De asemenea, un obiect de atentare al infracţiunii îl constituie relaţiile socia-
le privitoare la sănătatea publică prin menţinerea igienei, purităţii şi securităţii surselor şi a reţe-
lelor de apă, ca folosirea lor să fie posibilă fără nicio primejdie pentru sănătatea oamenilor,
animalelor şi plantelor.
3. Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se răsfrânge ac-
tivitatea ilicită a subiectului infracţiunii (de exemplu, izvor, fântână, rezervoare, conducte,
jgheaburi de adăpare, canale de irigaţie, bazine etc.).
4. Prin sursele de apă se înţeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar prin reţele de
apă – conductele, uzinele de filtrare a apei, canalele etc.
5. Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru
viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de
transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă a
patrimoniului public.
6. Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de
interes general.
7. Latura obiectivă constă în acţiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă
ori subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
industriale, agricole, comunale şi de altă natură. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin inacţiune
exprimată prin neluarea de măsuri în vederea protejării locurilor de purificare a apei, neluarea de
măsuri în vederea purificării apelor uzate sau a deşeurilor întreprinderilor, instituţiilor şi organi-
zaţiilor industriale, agricole, comunale, neluarea măsurilor în vederea protejării locurilor (bazi-
nelor) în care se află stocate aceste ape şi deşeuri împotriva unor eventuale inundaţii, în urma
cărora aceste ape se scurg în sursele de apă (râuri, lacuri, canale etc.), infectându-le.
8. Sintagma infectarea sursei sau reţelei de apă are sensul de răspândire în apă a unor sub-
stanţe ori microorganisme dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o altera-
re, a compoziţiei apei de folosinţă publică, indiferent de mijloacele prin care se realizează fapta
incriminată.
9. Pentru existenţa componenţei de infracţiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătăţii
oamenilor, animalelor sau plantelor, adică în cazul în care ea este folosită să aibă însuşirea de a
produce moartea sau îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
10. Componenţa de infracţiune este materială: pentru realizarea ei este necesară survenirea
consecinţelor prejudiciabile indicate în art.229 CP: cauzarea în proporţii considerabile a unor
daune regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii
populaţiei ori provocarea decesului persoanei.
11. Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de anchetă penală sau
de către instanţa de judecată în funcţie de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor
piscicole, silviculturii, agriculturii, conform actelor normative respective şi, în primul rând, de
dauna exprimată prin îmbolnăvirea sau moartea animalelor şi plantelor de apă, a altor animale şi
a regnului vegetal de pe malurile surselor de apă, micşorarea rezervelor de peşte, distrugerea
locurilor de depunere a icrelor de către peşti, distrugerea unor specii rare de animale şi de peşti,
îmbolnăvirea şi distrugerea masivelor de pădure, scăderea fertilităţii, productivităţii şi degrada-
rea pământului, apariţia bălţilor şi a pământurilor saturate cu sare, cheltuielile mari pentru lucră-
rile de amelioraţie, curăţirea malurilor şi albiei râurilor etc.
Comentariu 477
12. Daunele considerabile sănătăţii populaţiei constau în îmbolnăvirea în masă a oameni-

lor sau cel puţin a unei persoane. Daună considerabilă este decesul persoanei sau al mai multor
persoane.
13. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară legătura cauzală între acţiu-
nile (inacţiunile) prejudiciabile arătate şi consecinţele indicate în art.229 CP.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin impru-
denţă, modalitatea săvârşirii ei este intenţia indirectă sau din imprudenţă: făptuitorul îşi dădea
seama că prin acţiunile sau inacţiunile sale poate fi poluată apa şi pot surveni consecinţe dăună-
toare, nu le-a dorit, dar le-a admis, iar în unele cazuri n-a prevăzut posibilitatea poluării apei şi a
survenirii consecinţelor prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
15. În privinţa provocării decesului persoanei, făptuitorul acţionează din imprudenţă. În ca-
zul constatării vinovăţiei intenţionate, acţiunile lui sunt calificate drept infracţiune contra vieţii
şi sănătăţii persoanei.
16. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei eco-
nomice a republicii, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătă-
ţii lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui sunt
calificate în temeiul art.343 CP ca diversiune.
17. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care la momentul să-
vârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani, neavând relevanţă dacă el are sau nu legătură cu
reţeaua sau sursa de apă pe care a infectat-o.
18. Subiect al infracţiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică, care, conform art.21
alin.(2) CP, desfăşoară activitate de întreprinzător, în condiţiile expuse în alin.(2) lit.a)-c) ale
aceluiaşi articol.
19. Conform art.16 CP, infracţiunea analizată este mai puţin gravă.
ARTICOLUL 230. POLUAREA AERULUI

Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a polu-
anţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului, insta-
laţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în pro-
porţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat
decesul persoanei,
1. Regulile de păstrare a purităţii şi ameliorare a calităţii aerului atmosferic, de prevenire şi

reducere a efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură
asupra atmosferei sunt reglementate de Legea 1515 din 22.06.1993 privind mediul, Legea 1422
din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, HG 474 din 29.08.1996 cu privire la reţeaua
de observare şi control de laborator asupra contaminării (poluării) mediului cu substanţe ra-
dioactive, otrăvitoare şi mijloace bacteriene pe teritoriul RM, alte legi şi acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie protecţia mediului. Prin mediul se înţelege totalitatea
factorilor naturali (aer, ape, sol, subsol, păduri şi alte forme de vegetaţie, a faunei terestre şi ac-
vatice, a rezervaţiei monumentelor naturii etc.) şi a celor create de om (aşezările omeneşti şi alţi
factori de mediu creaţi prin activităţi umane) care în strânsă interacţiune influenţează echilibrul
ecologic (raportul dintre organisme şi mediul în care se dezvoltă şi trăiesc), determină condiţiile
de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii.
3. Aerul este un amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe,
care conţine şi mici cantităţi de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton, xenon, radon, bioxid de
carbon, hidrogen), vapori de apă şi diverse particule.
4. Protecţia mediului are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susţinerea şi ameliorarea
calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale republicii, asigurarea unor condiţii
de viaţă şi de muncă tot mai bune pentru generaţiile actuale şi viitoare.
5. Obiectul secundar îl constituie sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor şi econo-
mia naţională.
6. Latura obiectivă constă în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a
emisiei în atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utila-
jului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţi-
ei ori a provocat decesul persoanei. Ea se realizează prin acţiuni de evacuare (emisie, eliminare)
în atmosferă a substanţelor dăunătoare aflate în formă de gaze, vapori, aerosoli (suspensie într-
un gaz a unui corp solid sau lichid), particule solide.
7. Acţiunile, în sensul art.230 CP constau în încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a
poluanţilor sau a regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă, prevăzute de regulamente şi alte acte normative.
Încălcarea regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de puri-
ficare şi control al emisiilor în atmosferă poate fi exprimată prin diferite acţiuni: deconectarea
staţiilor de purificare, schimbarea regimului de funcţionare a elementelor şi staţiilor de purifica-
re etc., care duc la emisia în atmosferă a poluanţilor sau la schimbarea calităţilor lor naturale etc.
8. Prin inacţiune infracţiunea se săvârşeşte prin neschimbarea la timp a filtrelor, nefolosirea
aparaturii de control, ignorarea informaţiilor despre calitatea componentelor substanţelor emise
în aerul atmosferic etc.
9. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca oricare dintre acţiunile respective să aducă
daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori să
provoace decesul persoanei.
10. Daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi considera-
te formarea în aerul atmosferic a unor concentraţii de substanţe poluate, ce depăşesc normele
stabilite, schimbarea calităţii aerului, apariţia unor boli la plante sau animale, pieirea animalelor,
păsărilor sau unor specii de plante.
11. Cauzarea de daune sănătăţii populaţiei constă în absorbirea de către persoane a substan-
ţelor otrăvitoare din aer în timpul respiraţiei, contaminarea pielii sau a căilor respiratorii ori a
altor organe, care au cauzat vătămarea integrităţii de orice grad: vătămare uşoară, medie sau
gravă. Infracţiunea se consideră consumată din momentul decesului persoanei.
12. Deoarece componenţa de infracţiune este materială, e strict necesar să constatăm exis-
tenţa legăturii cauzale între acţiunile sau inacţiunile indicate şi consecinţele survenite.
13. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin imprudenţă sau printr-o dublă
formă de vinovăţie. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii
bazei economice a republicii, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea în masă a oameni-
lor, vătămarea sănătăţii acestora, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau
epizootii, acţiunile lui sunt calificate conform art.343 CP ca Diversiune.
Comentariu 479
14. Subiecte ale infracţiunii pot fi orice persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani, şi persoana juridică. În majoritatea cazurilor persoana fizică este subiect al infracţiunii în
cazul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către ea a obligaţiunilor funcţionale cu privire la respectarea
regulilor de emisie în atmosferă a poluanţilor sau în cazul încălcării regulilor de exploatare sau
utilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă.
15. Infracţiunea prevăzută de art.230 CP este mai puţin gravă (a se vedea comentariul de la
art.16 CP).
ARTICOLUL 231. TĂIEREA ILEGALĂ A VEGETAŢIEI FORESTIERE

Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale pro-
tejate de stat, săvârşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
b) în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi convenţionale,
anumită activitate pe un termen de până la 3 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amen-
anumită activitate.
1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de Consti-
tuţie, Codul silvic, adoptat prin Legea 887 din 21.06.1996, Legea 1007 din 30.10.1997 cu privire
la evidenţa de stat a fondului forestier, HG 106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigura-
re a ocrotirii pădurilor, fâşiilor forestiere de protecţie şi a altor plantaţii silvice, alte acte norma-
tive adoptate în conformitate cu acestea.
2. Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei
forestiere din păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al RM şi importantă resursă na-
turală.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic), consti-
tuit din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau
administraţie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, şi
fondul ariilor naturale protejate de stat.
4. Fondul forestier (silvic) cuprinde toate pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi
forma de gospodărire. De asemenea, obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale
protejate de stat, din care fac parte perdelele forestiere de protecţie, amplasate pe terenurile cu
destinaţie agricolă, perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a
lungul căilor de comunicaţie, grupurile de arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte
din perimetrul oraşelor, satelor şi altor localităţi.
5. Lexemul pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a
biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), pă-
turii vii, animalelor şi microorganismelor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vege-
taţie forestieră cu o suprafaţă de peste 0,1 ha.
6. Obiectul material îl constituie arborii şi arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor
naturale protejate de stat.
7. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active de defrişare ilegală a arborilor şi arbuş-
tilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
8. Defrişarea se poate realiza prin tăierea sau distrugerea intenţionată, până la nivelul de în-
cetare a creşterii arborilor sau arbuştilor.
9. Tăierea arborilor sau arbuştilor constă în separarea de la rădăcină; în scoaterea din pă-
mânt a copacului verde sau uscat, arbuştilor sau lianelor cu ajutorul diferitelor instrumente, apa-
rate sau agregate. Tăierea se consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată de
organul competent, sau din alt loc decât cel indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau
în număr mai mare decât cel permis, sau a altor specii decât cele indicate în documentul de per-
misiune, în altă perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune etc.
10. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşte-
rii lor, după caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că
vegetaţia distrusă, care a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistema ecologică, îşi pier-
de importanţa economică, în majoritatea cazurilor este sortită pieirii.
11. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa,
încât duce la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în
temeiul art.231 CP.
12. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în
grădinile sau gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi
nu în temeiul art.231 CP.
13. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în ambele
sale modalităţi: intenţie directă sau indirectă.
14. Art.231 CP divizează subiecţii infracţiunii examinate în două grupuri: a) persoanele
responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care
a atins la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi a tăiat pădurea în proporţii ce depă-
şesc 500 u.c. de amendă.
15. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 11.11.2003: „Potrivit alin.(1) art.10
CP din 18.04.2002, în vigoare din 12.06.2003, legea penală, care înlătură caracterul infracţional
al faptei are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au săvârşit faptele respec-
tive până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor care execută pedeapsa.
Art.231 CP nou prevede răspunderea penală pentru defrişarea ilegală a arborilor şi a arbuşti-
lor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat, săvârşită: a) de persoanele
responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) în proporţii mari.
Aceşti indici calificativi ai laturii obiective a infracţiunii nu există în acţiunile lui B.G. şi nici
nu i-au fost imputaţi” (Decizia 4ra-50/2003).
CP al CSJ din 11.11.2003: „CP nou, care a fost adoptat la 18.04.2003 (în vigoare de la
12.06.2003) nu prevede răspundere pentru infracţiunea, prevăzută de art.167 alin.(1) CP, adică
tierea ilegală a copacilor şi a tufarilor în pădurile de grupa I, care îndeplinesc funcţii protectoare,
igienico-sanitare şi de asanare. Art.10 alin.(1) CP în vigoare prevede că legea penală care înlătu-
ră caracterul infracţional al faptei sau uşurează pedeapsa ori în alt mod ameliorează situaţia per-
soanei care a comis infracţiunea are efect retroactiv, adică se extinde asupra persoanelor care au
săvârşit faptele respective până la intrarea în vigoare a acestei legi, inclusiv asupra persoanelor
care execută pedeapsa”. Conform art.4 alin.(1) din Legea privind punerea în aplicare a CP al
RM adoptată la 21.06.2002, toate cauzele penale pornite în baza faptelor care în conformitate cu
CP, nu se consideră infracţiuni, se încetează” (Decizia 4ra-65/2003).
Comentariu 481
JM: „Fapta militarului pe contract M., gradul militar locotenent major, comandantul piche-
tului de grăniceri, care, fiind persoană cu funcţii de răspundere, a încălcat grav prevederile Re-
gulamentului serviciului interior al Forţelor Armate: a dat un ordin ilegal unui grup din 9 subal-
terni să taie copaci din pădurea de grupa 1-a cu funcţii de protecţie a apelor din zona de frontie-
ră, sectorul 35 din sectorul Ungheni, fără a avea autorizaţia respectivă pentru tăierea copacilor,
ceea ce ultimii au şi executat, cauzând daune în proporţii mari, se încadrează în componenţa de
infracţiune prevăzută de art.167 alin.(2) CP, în redacţia Legii din 24 martie 1961 (art.231 CP),
ca tăierea ilegală a copacilor în pădurea de grupa 1-ea care îndeplineşte funcţii protectoare, care
a cauzat daune în proporţii mari” (Sentinţa 1-145/2002).
JM: „Fapta militarilor C şi B, care au organizat şi au efectuat, cu ajutorul unei persoane,
procesul penal în privinţa căreia a fost încetat, tăierea ilegală a 48 copaci din pădurea de catego-
ria I a ocolului silvic „Olişcani” raionul Şoldăneşti, din fondul de stat de păduri, cauzând daună
în proporţii mari, având scopul să însuşească lemnul tăiat, incorect a fost calificată de către or-
ganele de urmărire penală ca cumul de infracţiuni prevăzute de art.167 alin.(2) şi 119 alin.(4)
CP, în redacţia Legii din 24 martie 1961, (art.231 şi 195 alin.(1) noul CP), ca tăierea ilegală a
copacilor în pădurea de grupa 1-a care îndeplineşte funcţii protectoare, care a cauzat daune în
proporţii mari în concurs cu furtul averii proprietarului în proporţii mari.
Instanţa de judecată a reţinut în acţiunile făptuitorilor doar componenţa de infracţiune prevă-
zută de art.167 alin.(2) CP, în redacţia Legii din 24 martie 1961 (art.231 noul CP), ca tăierea ile-
gală a copacilor în pădurea de grupa 1-a care îndeplineşte funcţii protectoare, care a cauzat dau-
ne în proporţii mari.
În acţiunile inculpaţilor lipsesc elementele componenţei de infracţiune prevăzute de art.119
alin.(4) CP, în redacţia Legii din 24 martie 1961, (art.195 alin.(1) noul CP), ca furtul averii pro-
prietarului în proporţii mari, deoarece obiectul infracţiunii ecologice (art.167 CP, în redacţia Le-
gii din 24 martie 1961 (art.231 noul CP), îl constituie resursele naturale în starea lor firească,
naturală, care n-au fost expuse în momentul sau înaintea săvârşirii infracţiunii influenţei proce-
sului activităţii de producţie sau gospodăreşti (să fie tăiate, pregătite de către gospodării sau oa-
meni, individual, în procesul activităţii lor de muncă). Cum numai aceste obiecte, în cazul de
faţă pădurea, este inclusă în circuitul economic, este supusă procesului de muncă: adică gospo-
dăriile, organizaţiile pregătesc lemne, - taie pădurea, clădesc lemnul, îl depozitează sau între-
prind alte activităţi de muncă, pădurea (lemnul tăiat) automat devine marfă, adică avere, şi în aşa
caz, însuşirea acestui lemn va constitui infracţiunea prevăzută de art.119 CP, în redacţia Legii
din 24 martie 1961, (art.186 sau 195 noul CP), ca furtul averii proprietarului şi nu infracţiune
ecologică (art.167 CP, în redacţia Legii din 24 martie 1961 (art.231 noul CP)” (Sentinţa 1-
99/1994).

SAU DETERIORAREA MASIVELOR FORESTIERE
(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu muncă ne-
remunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani,
nale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii ce depăşesc 500 de unităţi con-
venţionale a masivelor forestiere prin incendiere
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunera-
tă în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana

rea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Infracţiunea prevăzută de art.232 CP, ca şi cea prevăzută de art.231 CP, atentează la inte-
resele de protecţie şi de folosire efectivă şi raţională a masivelor forestiere. Cu privire la cadrul
legal, a se vedea art.231 CP.
2. Noţiunea de masive forestiere a fost explicată în comentariul de la art.231 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de distrugere sau deteriorare în
proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de
pericol sporit.
4. Noţiunile de distrugere şi deteriorare au fost explicate în comentariile de la art.187, 198,
231 CP.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării masivelor
forestiere pe suprafeţe considerabile, când se cauzează daune în proporţii mari (despre daune în
proporţii mari a se vedea art.126 CP).
6. Art.232 alin.(1) CP prevede două modalităţi de distrugere sau deteriorare a masivelor fo-
restiere: a) în urma folosirii imprudente a focului; b) în urma folosirii imprudente a unor surse de
pericol sporit.
7. Săvârşirea infracţiunii în urma folosirii imprudente a focului se poate exprima prin nes-
tingerea sau stingerea incompletă a focului sau rugurilor în pădure sau în apropierea masivelor
forestiere etc.
8. Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
unor surse de pericol sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea neglijentă cu mate-
rialele explozive, lichidele inflamabile, aparatajele electrice etc.
9. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.232 CP se exprimă prin vinovăţie
din imprudenţă, la alin.(2) art.232 CP,- prin vinovăţie intenţionată în ambele modalităţi: intenţie
directă sau indirectă.
10. Subiectul infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.232 CP este persoana fizică responsabilă
11. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.232 CP este materială şi se consumă din mo-
mentul survenirii consecinţelor prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a
masivelor forestiere.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ a RM din 11.11.2003: „Dauna în propor-
ţii mari la defrişarea arborilor şi arbuştilor (art.231 CP din anul 2002) este nu mai mare de
10000 lei” (Decizia 4ra-50/2003).
ARTICOLUL 233. VÂNATUL ILEGAL

Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise,
fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta
a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale,
remunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani,
Comentariu 483

1. Scopul articolului constă în protecţia cu mijloace juridico-penale a lumii animale de vâ-

natul ilegal, care se realizează de către diferite persoane şi în scopuri diferite de prinderea sau
nimicirea animalelor care se află în starea lor naturală. Vânatul ilegal constituie cea mai des în-
tâlnită infracţiune ecologică. Cu toate acestea, în majoritatea absolută a cazurilor vânatul ilegal
se califică drept contravenţie administrativă şi se sancţionează conform Codului contravenţional.
2. Lumea animală, component de bază al biocenozelor naturale, joacă un rol important în
menţinerea echilibrului ecologic. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi a folosi-
rii raţionale a resurselor regnului animal este reglementat de Legea 439-XIII din 27.04.1995 cu
privire la Regnul animal, alte acte normative.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie regnul animal în starea sa naturală.
4. Obiectul material al infracţiunii îl constituie animalele (şi păsările) sălbatice care se află
în starea lor de libertate naturală, existenţa cărora nu este determinată de către om. Nu pot con-
stitui obiecte al infracţiunii examinate animalele sau păsările sălbatice care se află în crescătorii
sau ferme de creştere a unor asemenea vietăţi. În astfel de împrejurări, acţiunile făptuitorilor ce
vor vâna astfel de animale sau păsări vor fi calificate ca infracţiuni contra patrimoniului.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active. Vânătoarea înseamnă că-
utarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau oricare altă
activitate care are ca scop dobândirea acestuia.
6. Conform art.23 al Legii Regnului animal, terenurile de vânătoare, modul de gestiune a
gospodăriei cinegetice, speciile de animale şi regulile vânatului sunt stabilite de Regulamentul
gospodăriei cinetice, expuse în anexa 1. Controlul asupra acestui regulament este exercitat de
către Departamentul Protecţiei Mediului; Asociaţia de Stat pentru silvicultură „Moldsilva” şi
autorităţile administraţiei publice locale.
7. Vânatul se consideră ilegal în condiţiile şi împrejurările prevăzute de art.233 CP, când el
se efectuează fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise,
fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă aceasta
a cauzat daune în proporţii mari. Dispoziţia articolului este alternativă, de aceea latura obiectivă
se poate realiza atât în cazul existenţei tuturor prevederilor alternative prevăzute de acest articol,
cât şi la realizarea doar a uneia din ele.
8. Vânatul se consideră ilegal dacă este efectuat în alte perioade decât cele expres indicate
în art.33 al Anexei 1 la Legea Regnului animal. De exemplu, pe teritoriul republicii sunt stabilite
următoarele termene de vânătoare: vânătoarea de cerbi, elani şi mufloni - de la 1 septembrie pâ-
nă la 31 decembrie; căpriori - de la 15 mai până la 15 octombrie; căprioare - de la 1 septembrie
până la 31 decembrie; iepuri - de la 1 noiembrie până la 31 decembrie; fazani - de la 1 octombrie
până la 31 decembrie etc.
9. Noţiunea de braconaj este reglementată de art.35 al Anexei indicate. Se consideră vână-
toare ilicită (braconaj) vânătoarea fără autorizaţie; fără autorizaţia de deţinere şi de folosire a
armei de vânătoare sau a carnetului de vânătoare; cu depăşirea normelor de recoltare a vânatului;
în locurile şi în termenele interzise; cu arme de vânătoare ce aparţin altor persoane fizice sau ju-
ridice; cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu ţeava ghintuită, fără zgomot, precum şi a
armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia folosirii în modul stabilit a armelor de vâ-
nătoare cu ţeava ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate în scop de selecţie sau dobân-
dire a trofeelor; dobândirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor şi imobili-
zantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul prevăzut de legislaţie; do-
bândirea animalelor cu folosirea mijloacelor, metodelor şi uneltelor considerate periculoase,
cum ar fi săparea gropilor pentru prins animalele, amplasarea cârligelor, clamelor, apucătoare-
lor; instalarea laţurilor, capcanelor; urmărirea animalelor cu orice mijloace de transport (auto-
mobile, motociclete, tractoare, elicoptere, avioane etc.); gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă
adâncă, în foc, în apă; dezgroparea vizuinii; dobândirea animalelor aflate în primejdie (salvându-
se de incendiu, inundaţie etc.); strânsul ouălor, devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor
(ondatrelor) etc.
10. Dauna se consideră în proporţii mari în funcţie de preţul animalelor dobândite (a se ve-
dea art.126 CP), de numărul animalelor şi cantitatea dobândită, de categoria şi speciile animale-
lor dobândite (de exemplu, specii rare) etc.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
12. Subiect al infracţiunii este general: persoana fizică, responsabilă, care a atins, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
13. În cazul săvârşirii infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu subiectul este special, per-
soanele care au în atribuţiile lor de serviciu exercitarea controlului de stat asupra protecţiei şi
folosirii resurselor regnului animal şi anume colaboratorii Departamentului Protecţiei Mediului
şi ai autorităţilor administraţiei publice locale.
ARTICOLUL 234. ÎNDELETNICIREA ILEGALĂ

CU PESCUITUL, VÂNATUL SAU CU ALTE EXPLOATĂRI ALE APELOR
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă
aceasta a cauzat daune ce depăşesc 200 de unităţi convenţionale,
remunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesităţile piscicole sau
vânătoreşti se conţin în Codul apelor, adoptat prin Legea 1532-XII din 22.06.1993, prin alte legi
şi acte normative.
2. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi a folosirii raţionale a resurselor reg-
nului animal este reglementat de Legea 439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul animal.
3. Conform art.24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în bazinele acvatice naturale şi arti-
ficiale se permite persoanelor fizice şi juridice, conform Regulamentului cu privire la protecţia
resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa 2. Pescui-
tul sportiv şi de amatori este permis cetăţenilor în bazinele acvatice, cu excepţia celor ale fondu-
lui ariilor naturale protejate de stat, crescătoriilor de peşti, şi se efectuează cu plată sau gratuit, în
baza autorizaţiei eliberate de către Inspecţia de Stat a Calităţii Mediului (pentru bazinele acvati-
ce naturale) şi de către uzufructuarii corespunzători (pentru bazinele artificiale), conform regu-
lamentului expus în anexa 2. În bazinele acvatice ale fondului ariilor naturale protejate de stat
(rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, alte categorii de
obiecte naturale) pescuitul se efectuează conform legislaţiei.
Comentariu 485
4. Conform art.26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie obiecte ale vâna-
tului şi pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de către
Departamentul Protecţiei Mediului. În autorizaţie sunt indicate plata pentru reproducere, speciile
şi numărul de animale, vârsta, sexul şi termenele de dobândire.
5. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie fondul piscicol (totalitatea populaţiei piscicole şi
a celorlalte resurse naturale de hrană constituite din flora şi fauna acvatică a bazinelor piscicole).
6. Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare,
alte bazine de apă de suprafaţă şi izvoarele de apă, apele canalelor şi apele subterane.
7. Se consideră bazine piscicole apele naturale şi stătătoare de pe întreg teritoriul RM, inclu-
siv marea teritorială, şi terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de văi –
heleşteie, iazuri, lacuri de acumulare, - care servesc sau oferă condiţii pentru înmulţirea, creşte-
rea şi recoltarea peştelui, crustaceelor sau a altor vietăţi acvatice.
8. Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole şi apele din zonele inun-
dabile, numai în perioadele de până la retragerea lor, dacă întrunesc condiţiile indicate.
9. Obiectul material îl formează reproducătorii, icrele, puietul, sturionii sub dimensiunile le-
gale etc.
10. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de îndeletnicire ilegală cu
pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvi-
toare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari.
11. Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin diverse mo-
dalităţi: pescuitul electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, precum şi cu substanţe narcotice,
reactive de orice fel; pescuitul reproducătorilor în timpul perioadei de prohibiţie prin orice me-
tode sau distrugerea icrelor de peşte în aceeaşi perioadă, în zonele de reproducere naturală; pes-
cuitul puietului sau al reproducătorilor de peşte din pepiniere sau crescătorii piscicole în alte
scopuri decât repopularea sau pescuitul industrial; pescuitul sturionilor sub dimensiunea legală,
în alte scopuri decât reproducerea; pescuitul cu năvoade, voloace, plase, ave, prostovoale, vârşe
etc. de către persoane fizice neautorizate; vânatul animalelor acvatice în zonele interzise, în pe-
rioadele interzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
12. Cauzarea de daune în proporţii mari a fost explicată în comentariul art.126 CP.
13. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar în cazul
distrugerii icrelor de peşte – şi din imprudenţă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care, la momentul să-
vârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. Infracţiunea prevăzută de
art.234 CP este mai puţin gravă.
15. Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului ilegal în condiţiile
expuse, procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul
sau cu alte exploatări ale apelor constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art.234 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ a RM din 11.11.2003: „Art.234 CP (în
redacţia din anul 2003) prevede răspunderea penală pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul,
vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozibile şi otrăvitoare sau a
mijloacelor de nimicire în masă a faunei dacă aceasta a cauzat daune mai mari de 10.000 lei”
ARTICOLUL 235. ÎNCĂLCAREA REGIMULUI DE ADMINISTRARE

ŞI PROTECŢIE A FONDULUI ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE STAT
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate
de stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat
daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu î n-
chisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţ i-
onale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Scopul acestei norme constă în asigurarea protecţiei unor teritorii şi obiecte exce p-
ţional protejate de stat, prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le popule a-
ză, pădurilor sau altor vegetaţii care cresc pe aceste teritorii, protejarea diversităţii biolog i-
ce. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi a folosirii raţionale a fondului
ariilor naturale protejate de stat este reglementat de Legea 1538 din 25.02.1998 p rivind
fondul ariilor naturale protejate de stat, alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat. Obiectul
material al infracţiunii îl constituie teritoriile naturale excepţional protejate de stat, adică
acele sectoare de pământ, suprafeţe de ape, de aer, în care sunt amplasate complexele şi
obiectele cu o destinaţie specială de protecţie a naturii, ştiinţifică, culturală, estetică, de
ocrotire a sănătăţii etc., excluse complet sau parţial – prin hotărârile organelor puterii de
stat – din folosinţă în gospodăria naţională, fiind considerate drept obiecte ale culturii şi
patrimoniului naţional.
3. Fondul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile naturale de stat,
incluzând rezervaţiile biosferice, parcurile naturale naţionale, monumente ale naturii, par-
curile-dendrarii şi grădinile botanice, localităţile sanitaro-curative şi sanatoriile, care sunt
asigurate cu o protecţie excepţională din partea statului în interesul prezentei şi viitoarelor
generaţii. În privinţa fiecăruia dintre aceste obiecte se instaurează un regim special de pr o-
tecţie. De exemplu, pe teritoriul rezervaţiilor naturale se scot din folosinţă gospodărească
complexele şi obiectele naturale (pământul, apa, subsolul, lumea animală şi cea vegetală).
Pe aceste teritorii este interzisă orice activitate ce contravine sarcinilor şi destinaţiei reze r-
vaţiilor, introducerii organismelor vii în scopul aclimatizării lor, este interzis accesul pe r-
soanelor fără permisiune specială.
4. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale prot e-
jate de stat se realizează prin săvârşirea de acţiuni, strict interzise de l egislaţia şi de actele
normative respective, cum ar fi pătrunderea fără permisiune specială pe aceste teri torii,
efectuarea unor activităţi de gospodărire în zonele rezervaţiilor naturale şi ale parcurilor
naţionale, activităţi de exploatare şi extragere, dobândire a mineralelor, construirea şi de z-
voltarea pe teritoriile parcurilor naţionale a vilelor şi grădinilor, mişcarea şi parcarea mij-
loacelor de transport, care nu sunt legate de funcţionarea parcurilor naţionale, colectarea
plantelor şi a altor elemente ale florei, împrăştierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste
teritorii, distrugerea monumentelor naturale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiuni poate fi realizată şi prin inacţiune, atunci când pe r-
soanele împuternicite (administraţia acestor teritorii şi obiecte) nu iau măsurile cuvenite
Comentariu 487
pentru asigurarea regimului protecţiei lor, de exemplu – nu trasează hotarele acestor terito-
rii, nu instalează alte semne în vederea distincţiei lor etc.
6. Consecinţele infracţionale constau în: a) crearea pericolului cauzării de daune în
proporţii mari şi b) cauzarea de daune în proporţii mari.
7. Daunele în proporţii mari pot fi exprimate în daune materiale (a se vedea art.126
CP) şi în altă formă, în funcţie de importanţa obiectelor la care se atentează: distrugerea
sau degradarea unor monumente distincte ale naturii (de exemplu, doborârea unui stejar de
500 ani, luat sub protecţia statului etc.), înrăutăţirea stării acestor obiecte şi teritorii, do-
bândirea pe aceste teritorii a animalelor sălbatice sau a speciilor de vegetaţie rară etc. D a-
una în proporţii mari este determinată în fiecare caz aparte în funcţie de circumstanţel e ca-
uzei, de gradul de pierderi ireparabile, de raportul dintre partea distrusă sau degradată a
obiectului şi cea rămasă intactă, mărimea cheltuielilor necesare pentru repararea sau rest a-
bilirea obiectelor sau teritoriilor distruse sau degradate etc.
8. În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporţii mari este necesar să con-
statăm ca pericolul să fie real şi iminent.
9. Pentru constatarea componenţei de infracţiune este necesară în fiecare caz existe n-
ţa legăturii cauzale între acţiunile făptuitorului şi survenirea sau pericolul survenirii conse-
cinţelor prejudiciabile: crearea pericolului cauzării de daune în proporţii mari sau cauzarea
de daune în proporţii mari.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează atât prin intenţie directă (persoana î n-
ţelege că prin acţiunile sale încalcă regimul de administrare şi de protecţie a fondului arii-
lor naturale protejate de stat, doreşte survenirea acestor consecinţe, de exemplu – să do-
boare copaci din rezervaţiile naturale sau să distrugă plantele etc.), cât şi prin intenţie indi-
rectă (persoana înţelege că prin acţiunile sale încalcă acest regim şi admite în mod conşt i-
ent cauzarea de daune în proporţii mari fondului ariilor naturale protejate de stat sau are o
atitudine indiferentă faţă de consecinţele survenite).
11. Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul săvâ r-
şirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică.
Capitolul X
INFRACŢIUNI ECONOMICE
Reglementări de drept internaţional: Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi li-

bertăţilor fundamentale din 04.11.50 //TI, 1/1998; Convenţia din 08.11.90 privind spălarea bani-
lor, depistarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracţională //TI,
35/107, 2006; Aranjamentul din 14.04.1891 de la Madrid privind sancţiunile pentru indicaţiile
false sau înşelătoare de provenienţă a produselor //TI, 28/163, 2001; Acord din 14.02.92 cu pri-
vire la restituirea valorilor culturale şi istorice statelor de origine // TI, 16/42, 1999; Convenţia
unică asupra stupefiantelor din 30.03.61 şi protocolul de modificare a acestei convenţii din
25.03.72 // TI, 8/128, 1999; Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite din 20.12.88 contra traficu-
lui ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope // TI, 8/214, 1999; Convenţia europeană din
28.06.78 cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari // TI,
38/71, 2006; Convenţie din 23.11.72 privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural
// aderat prin Legea RM, 1113-XV din 06.06.2002; Convenţia din 09.06.77 internaţională pri-
vind asistenţa administrativă reciprocă pentru prevenirea, investigarea şi reprimarea infracţiuni-
lor vamale // aderat prin Legea nr.275-XV din 21.06.2001; Convenţia ONU din 15.11.2000 îm-
potriva criminalităţii transnaţionale organizate // TI, 35/333, 2006.
Reglementări de drept naţional: Legea cu privire la bani 1232-XII din 15.12.1992 // M.,
3/51 din 30.03.1999; Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare, 199-XIV din 18.11.1998 //
MO, 27-28/123 din 23.03.1999; Legea cambiei 1527-XII din 22.06.93 // MO 10/285 din
30.10.1993; Hotărârea BNM, 62 din 24.02.2005 privind aprobarea Regulamentului cu privire la
cardurile bancare //MO, 36-38/124 din 04.03.2005; Hotărârea Parlamentului privind emiterea în
circulaţie a unor monede jubiliare şi comemorative, 249-XIV din 24.12.1998 // MO, 1-2/6 din
07.01.99; Legea privind modul de creditare a producătorilor de mărfuri viti-vinicole, 649-XIII
din 17.11.95 // MO, 7/66 din 01.02.96; Legea privind acordarea de credite preferenţiale pe ter-
men lung unor categorii de tineri studioşi, 1142-XIV din 14.07.00 // MO, 154-156/1152 din
14.12.00; Legea privind birourile istoriilor de credit, 122-XVI din 29.05.08 // MO, 138-139/559
din 29.07.08; HG cu privire la creditele preferenţiale pentru unele categorii de populaţie, 1146
din 15.10.04 // MO, 189-192/1320 din 22.10.04; Hotărârea BNM privind aprobarea Regulamen-
tului cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în RM, 153 din 25.12.97 //
MO, 8/24 din 30.01.98; Regulamentul BNM cu privire la acordarea de către băncile comerciale
a creditelor de consorţiu din 03.02.95 // MO, 38-39/11 din 14.07.95; Regulamentul BNM cu pri-
vire la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor săi, 33/09-01 din 18.09.96 // MO, 64/81
din 03.10.96; Hotărârea BNM privind aprobarea Regulamentului cu privire la creditele expirate,
130 din 15.05.98 // MO, 87-89/174 din 24.09.98; Hotărârea BNM cu privire la aprobarea Regu-
lamentului privind condiţiile de acordare rezidenţilor a creditelor în valută străină de către bănci-
le licenţiate, 16 din 22.01.09 // MO, 47-48/180 din 03.03.09; Legea cu privire la datoria publică,
garanţiile de stat şi recreditarea de stat, 419-XVI din 22.12.06 // MO, 32-35/114 din 09.03.07;
Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, 845-XII din 03.01.92 // M., 2/33 din 03.01.92;
Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, 235-XVI
din 20.07.06 // MO, 126-130/627 din 11.08.06; Legea privind reglementarea prin licenţiere a
activităţii de întreprinzător, 451-XV din 30.07.01 // MO, 26-28/95 din 18.02.05; Legea cu privi-
Comentariu 489
re la întreprinderea de stat, 146-XIII din 16.06.94 // MO, 2/9 din 25.08.1994; Legea cu privire la
patenta de întreprinzător, 93-XIV din 15.07.98 // MO, 72-73/485 din 06.08.1998; Legea cu pri-
vire la avocatură, 1260-XV din 19.07.02 // MO, 126-127/1001 din 12.09.02; Legea cu privire la
notariat, 1453-XV din 08.11.02 // MO, 154-157/1209 din 21.11.02; Legea instituţiilor financia-
re, 550-XIII din 21.07.95 // MO, 1/2 din 01.01.96; Legea cu privire la prevenirea şi combaterea
spălării banilor şi finanţării terorismului, 190-XVI din 26.07.07 // MO, 141-145/597 din
07.09.07; Codul fiscal, 1163-XIII din 24.04.97 // MO, Ediţie specială din 08.02.07; MO, Ediţie
specială din 2005; MO, 102-103 din 23.08.01; MO, 62/522 din 18.09.97; Legea contabilităţii,
113-XVI din 27.04.07 // MO, 90-93/399 din 29.06.07; Instrucţiuni ale IFS cu privire la ordinea
de întocmire, depunere şi recepţie a declaraţiilor în scopul atribuirii codului fiscal şi eliberării
certificatelor despre atribuirea codului fiscal, 18-4-05 din 22.08.94 // MO, 1/2 din 29.09.94; Co-
dul contravenţional al RM, 218-XVI din 24.10.08 // MO, 3-6/15 din 16.01.09; Legea cu privire
la piaţa valorilor mobiliare, 199-XIV din 18.11.98 // MO, 183-185/655 din 10.10.08; Hotărârea
CSPHV cu privire la modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare, 76-5 din
29.12.97 // MO, 70-72/112 din 02.07.99; Legea cu privire la protecţia concurenţei, 1103-XIV
din 30.06.00 // MO, 166-168/1205 din 31.12.00; Legea privind protecţia indicaţiilor geografice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, 66-XVI din 27.03.2008 // MO,
134-137/527 din 25.07.2008; Legea viei şi vinului, 57-XVI din 10.03.2006 // MO, 75-78/314
din 19.05.2006; Codul civil, 1107-XV din 06.06.02 // MO, 82-86/661 din 22.06.02; Hotărârea
CNVM privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de ţinere a registrului deţinători-
lor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal, 15/1 din
16.03.2007 // MO, 51-53/199 din 13.04.2007; Codul vamal, 1149-XIV din 20.07.00 // MO, edi-
ţie specială din 01.01.07, MO, 160-162/1201 din 23.12.00; Legea cu privire la tariful vamal,
1380-XIII din 20.11.97 // MO, ediţie specială din 01.01.07, MO, 40-41/286 din 07.05.98; HG
privind Tariful vamal la mărfurile şi obiectele de import, 689 din 08.11.93 // M., 11/358 din
30.11.93; Ordinul SV cu privire la aprobarea Regulamentului privind vămuirea bunurilor trecute
peste frontiera vamală a RM de către persoane fizice şi a unor formulare tipizate, 56-O din
21.02.08 // MO, 74-75/211 din 11.04.08; Legea cu privire la comerţul interior, 749-XIII din
23.02.96 // MO, 31/318 din 23.05.96; Legea privind protecţia mărcilor, 38-XVI din 29.02.08 //
MO, 99-101/362 din 06.06.08; Instrucţiunea MF cu privire la modul de calculare şi achitare a
accizelor, 03 din 16.08.02 // MO, 144-145/323 din 24.10.02; Regulamentul MF privind institui-
rea sistemului de marcare cu timbre de acciz a mărfurilor din ţară (indigene) şi din import pasi-
bile accizelor din 19.03.01 // MO, 44-45/116 din 19.04.01; Codul de procedură penală al RM,
122-XV din 14.03.03 // MO, 104-110/447 din 07.06.03; Codul de procedură civilă al RM, 225-
XV din 30.05.03 // MO, 111-115/451 din 12.06.03; Legea insolvabilităţii, 632-XV din 14.11.01
// MO, 139-140/1082 din 15.11.01; HG pentru aprobarea Regulamentului cu privire la asanarea,
reorganizarea şi lichidarea Întreprinderilor insolvabile, 761 din 13.10.94 // MO, 13/112 din
17.11.94; Legea privind protecţia consumatorilor, 105-XV din 13.03.03 // MO, 126-131/507 din
27.06.03; HG cu privire la aprobarea Regulilor de funcţionare a reţelei de comerţ ambulant şi a
Regulilor de comerţ în pieţele din RM, 517 din 18.09.96 // MO, 72-73/581 din 07.11.96; Legea
cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, 158-XVI din 04.07.08 // MO, 230-
232/840 din 23.12.08; Legea privind calitatea în construcţii, 721-XIII din 02.02.96 // MO,
25/259 din 25.04.96; HG cu privire la controlul de stat al calităţii în construcţii, 360 din
25.06.96 // MO, 49-50/415 din 25.07.96; Regulamentului privind modul de exercitare a contro-
lului de stat al calităţii în construcţii // Anexa, 1 la HG, 360 din 25.06.96; Regulamentul cu pri-
vire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor şi expertizarea tehnică a proiectelor şi
construcţiilor aprobat prin HG cu privire la asigurarea calităţii construcţiilor, 361 din 25.06.96 //
MO, 52-53/439 din 08.08.96; HG cu privire la aprobarea Regulamentului de recepţie a construc-
ţiilor şi instalaţiilor aferente, 285 din 23.05.96 // MO, 42-44/349 din 28.06.96; HG pentru apro-
barea Regulamentului privind expertiza tehnică în construcţii, 936 din 16.08.06 // MO, 138-
141/1025 din 01.09.06; HG despre aprobarea Regulamentului privind autorizarea funcţionării şi

schimbării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor, 306 din 30.03.00 // MO, 37-38/385 din
06.04.00.
Doctrină: Cuşnir V., Guştiuc A., Prodan M., Dreptul afacerilor (repertoriul legislativ),
Ch., 2004; Brînză S., Hîrtiile de valoare – ca obiect material al sustragerii // RND, 2004/9;
Cuşnir V., Berliba V., Recomandări metodice privind documentarea infracţiunilor din domeniul
financiar – bancar, Ch., 2003; Guştiuc A., Acordarea creditelor cu încălcarea regulilor de credi-
tare // RND, 2001/10; Mutu-Strulea M., Analiza juridico-penală a spălării banilor, Ch, 2006;
Berliba V., Cojocaru R., Semne obiective a infracţiunii de practicare ilegală a activităţii de în-
treprinzător // RND, 2009; Cuşnir V., Berliba V., Aspecte juridico-penale ale evaziunii fiscale a
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, Ch., 2002; Vremea I., Aspecte juridico-penale ale
evaziunii fiscale a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, Ch., 2003; Stati V., Analiza de
drept penal a abuzurilor în activitatea participanţilor la piaţa valorilor mobiliare, infracţiune pre-
văzută de art.245/1 CP RM // RND, 2008/2; Stati V., Răspunderea penală pentru infracţiunea de
concurenţă neloială (art.246/1 CP RM) // RND, 2008,, 12; Stati V., Răspunderea penală pentru
infracţiunile legate de insolvabilite, Ch., 2003; S.Maimescu, Obiectul material al contrabandei –
ca obiect de atentare asupra securităţii publice a statului // RND, 2005,, 1; S.Maimescu,
C.Florea, Contrabanda comisă în proporţii deosebit de mari // Avocatul poporului, 2000,, 7-9;
M.Mutu, Deosebirea contrabandei de la eschivarea de la achitarea taxelor vamale // RND, 2003,,
12; Reşetnicov A., Obiectul material al infracţiunilor şi mijlocul de săvârşire a infracţiunii-
criterii de delimitare // RND, 2007, 6.
ARTICOLUL 236. FABRICAREA SAU PUNEREA

ÎN CIRCULAŢIE A BANILOR FALŞI SAU A TITLURILOR DE VALOARE FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii
Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a valorilor mobiliare de stat sau a altor
titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor,
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita
o anumită activitate.
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita
o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Pentru protejarea operaţiilor legale efectuate în cadrul circulaţiei monetare şi altor in-
strumente de plată garantate de către stat, legiuitorul a înţeles să incrimineze fapta de falsificare
a banilor sau a titlurilor de valoare în art.236 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este format din relaţiile sociale a căror existen-
ţă şi desfăşurare normală sunt condiţionate de protejarea sistemului financiar-bancar al statului,
Comentariu 491
precum şi a celor legate de a încrederea publică (fides publica) pe care oamenii trebuie să o aibă
faţă de bani şi valorile mobiliare.
3. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de biletele BNM, monedele, valuta
străină, valorile mobiliare şi alte titluri de valoare false.
4. Biletele şi monedele reprezintă forma materială a banilor puşi în circulaţie de către
BNM, caracterizate printr-o anumită valoare nominală (1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 şi 1000
lei pentru bancnote şi 1, 5, 10, 25 şi 50 bani pentru monede) şi semne distinctive (dimensiuni,
culoare, formă etc.). Pot figura în calitate de obiect material al infracţiunii şi monedele comemo-
rative cu caracter numismatic, cu condiţia că acestea sunt puse în circulaţie în calitate de mijloc
de plată printr-un act normativ emis de către organele abilitate.
5. Pentru existenţa obiectului material al infracţiunii este necesar ca bancnotele sau mone-
dele să fie în circulaţie la momentul săvârşirii faptei. Nu pot forma obiect material al infracţiunii
examinate banii retraşi din circulaţie sau care urmează de a fi introduşi în circulaţie. Dacă făp-
tuitorul a acţionat cu scopul însuşirii bunurilor persoanei, el urmează a fi supus răspunderii pe-
nale pentru infracţiunea de escrocherie (art.190 CP).
6. Valuta străină reprezintă banii, sub formă de bancnote şi monede, care circulă pe terito-
riul RM în calitate de mijloace de plată adoptate de către un alt stat sau un grup de state.
7. Potrivit art.3 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, valoarea mobiliară presupu-
ne un titlu financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane
în raport cu altă persoană, drepturi care nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui
titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative
ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare.
8. Valori mobiliare de stat sunt titlurile financiare emise în formă de contract de împru-
mut, exprimat în valută naţională sau în altă valută legitimă, încheiat între RM, în calitate de de-
bitor, şi persoane juridice sau fizice, în calitate de creditor.
9. Valori mobiliare materializate sunt titlurile financiare care există sub formă de certifica-
te ale valorilor mobiliare. Proprietarul valorilor mobiliare materializate se identifică conform certi-
ficatului valorilor mobiliare perfectat în modul stabilit sau, în cazul în care certificatul este tran-
smis deţinătorului nominal, conform înscrierii făcute în documentele de evidenţă ale acestuia.
10. Valori mobiliare nominative nematerializate sunt titlurile financiare care există în
formă de înscrieri făcute în conturi. Proprietarul valorilor mobiliare nominative nematerializate
se identifică conform înscrierii făcute în registrul deţinătorilor unor astfel de valori mobiliare
sau, în cazul transmiterii acestor valori deţinătorului nominal, conform înscrierii făcute în do-
cumentele de evidenţă ale acestuia.
11. Prin alte titluri de valoare false se înţeleg cambiile, cecurile, certificatele bancare, bo-
nurile de tezaur etc. Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii poate fi rea-
lizat prin două modalităţi alternative: fabricarea sau punerea în circulaţie a entităţilor materiale
care formează categoria obiectului material al infracţiunii (HP CSJ Cu privire la practica judicia-
ră în cauzele penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi (art.84 CP), nr.23
din 29.10.2001 // Culegere de hotărâri explicative, Ch., 2002), nefiind exclusă posibilitatea co-
miterii corelative a acestora, în baza unei singure rezoluţii criminale.
12. Fabricarea constă în manopera de falsificare, adică producerea de bancnote (monede)
sau de valori mobiliare, alte titluri de valoare care le imită, fiind asemănătoare după formă şi
conţinut cu cele originale. Acţiunea de falsificare poate fi realizată prin două metode: contrafa-
cerea şi alterarea.
13. Contrafacerea, denumită şi plăsmuire, reprezintă acţiunea prin care sunt confecţionate,
reproduse bancnotele, monedele, valuta străină, valorile mobiliare sau alte titluri de valoare, care
le imită pe cele adevărate. Această activitate poate fi realizată în mod diferit, după cum este vor-
ba de bancnote (prin copiere, imprimare, fotografiere etc.) sau de monede metalice (turnarea sau
baterea acestora).
14. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca banii obţinuţi prin contrafacere să se apro-
pie de original, să aibă aptitudinea de a oferi o anumită credibilitate, creându-se aparenţa
veritabilităţii bancnotei sau monedei la primul contact. Nu există infracţiune dacă imitarea este
grosolană, total necorespunzătore şi nu poate fi introdusă în circuitul monetar. Eventual, fapta
poate prezenta semnele infracţiunii de escrocherie, atunci când făptuitorul, profitând fie de nea-
tenţia sau neştiinţa subiectului pasiv, fie de alte împrejurări prielnice, îl induce în eroare, prezen-
tând produsul infracţiunii ca o bancnotă sau monedă adevărată.
15. Alterarea reprezintă acţiunea de schimbare, de modificare a conţinutului sau a aspectu-
lui unei bancnote, monede sau a unei valori mobiliare adevărate prin denaturarea semnelor dis-
tinctive a acestora. De regulă, în cazul alterării fapta este orientată spre ridicarea valorii nomina-
le a banilor, în vederea asigurării de către făptuitor a unor avantaje materiale mai mari, decât
cele oferite de original.
16. Punerea în circulaţie constă în operaţiunea de introducere în angrenajul circuitului
monetar a banilor falşi sau a valorilor mobiliare false. În această modalitate normativă fapta poa-
te fi săvârşită prin efectuarea de plăţi, schimburi, donaţii, substituirea unei valori adevărate cu
una falsă, vânzare, darea în împrumut etc. Nu constituie punere în circulaţie acţiunea ce mărturi-
seşte intenţia făptuitorului de a se izbăvi de banii falşi (aruncarea, abandonarea etc.).
17. Săvârşirea faptei prin modalitatea punerii în circulaţie a banilor falşi nu atrage după
sine încadrarea juridică a faptei în concurs cu infracţiunea prevăzută de art.190 CP, deoarece
prima constituie o formă specială a escrocheriei, devenind aplicabile regulile de concurenţă din-
tre norma specială şi norma generală prescrise de art.116 alin.(2) CP.
18. Infracţiunea de fabricare sau de punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de
valoare false reprezintă, sub aspectul configurării laturii obiective, o componenţă formală, mo-
mentul consumării fiind constatat în funcţie de modalitatea normativă prin care a fost comisă
fapta prejudiciabilă. Astfel, fabricarea se consideră consumată din momentul obţinerii de către
făptuitor cel puţin a unei bancnote, monede sau valori mobiliare false, neavând relevanţă dacă
acesta a reuşit sau nu să-i pună în circulaţie, punerea în circulaţie – din momentul pătrunderii
banilor falşi în circulaţia obişnuită, adică din momentul remiterii cel puţin a unei bancnote, mo-
nede sau valori false.
19. Atât fabricarea, cât şi punerea în circulaţie constituie activităţi infracţionale intenţionate,
fiind susceptibile de a fi desfăşurate în timp sub forma pregătirii sau tentativei de infracţiune.
20. Pregătirea de fabricare a banilor există atunci când făptuitorul, de exemplu, procură
vopsea, hârtie şi mijloacele tehnice, capabile a fi utilizate la imitarea banilor apropiaţi originalu-
lui, iar la fapta de punere în circulaţie a banilor falşi pregătirea se poate manifesta prin procura-
rea banilor falşi sau deţinerea de către făptuitor a banilor falsificaţi de către o altă persoană pen-
tru punerea ulterioară a lor în circulaţia monetară.
21. În situaţia faptei de fabricare a banilor există tentativă atunci când acţiunea de contra-
facere sau de alterare a fost întreruptă, pe parcursul executării sale, din cauze independente de
voinţa făptuitorului sau, deşi a fost dusă până la capăt, rezultatul nu s-a produs, nefiind obţinut
produsul infracţiunii, dorit de către făptuitor. În cazul punerii în circulaţie a banilor tentativa
poate fi reţinută, de pildă, când făptuitorul a încheiat activitatea de remitere a banilor falşi către
o altă persoană, însă aceasta din urmă, constatând falsul, nu le-a primit.
22. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie în forma intenţiei directe. În
lipsa factorului intelectv al intenţiei nu există componenţa infracţiunii descrisă în art.236 CP,
atunci când persoana pune în circulaţie o bancnotă despre care nu ştie că este falsă.
Comentariu 493
23. Pentru modalitatea fabricării intenţia este una caracterizată, deoarece fapta trebuie să
fie comisă în scopul punerii în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false. În acest
caz scopul se reprezintă în calitate de semn obligatoriu al laturii subiective, iar inexistenţa sau
neprobarea acestuia în cadrul procesului penal exclude posibilitatea încadrării faptei în baza
art.236 CP din lipsa semnelor componenţei de infracţiune.
24. Subiect activ al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă cu vârsta de 16
ani, cât şi persoana juridică.
25. Participaţia la infracţiunea analizată este posibilă sub toate formele sale, cu menţiunea
că participaţia sub forma grupului organizat sau a organizaţiei criminale nu poate avea loc la va-
rianta-tip a infracţiunii, constituind semne calificative de agravare a răspunderii penale incidente
art.236 alin.(2) lit.b) CP.
26. Semnul calificativ prevăzut de art.236 alin.(2) lit.c) CP, devine incident dacă sunt pre-
zente semnele grupului organizat definit în art.46 CP sau ale organizaţiei criminale definite în
art.47 CP.
27. Derularea activităţii infracţionale de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi
sau a titlurilor de valoare false poate căpăta un caracter continuat, urmând delimitarea acesteia
de concursul de infracţiuni. Există infracţiune prelungită, dacă falsificarea sau punerea în circu-
laţie a banilor falşi este săvârşită prin acte repetate la diferite intervale de timp, în baza uneia şi
aceleiaşi intenţii unice - ca element unificator al diferitelor acţiuni. Forma infracţiunii unice poa-
te subexista atât în ipoteza repetării uneia şi aceleiaşi modalităţi normative de săvârşire a faptei,
cât şi în ipoteza săvârşirii combinate ale acestora. Există concurs de infracţiuni atunci când acţi-
unile de falsificare sau punere în circulaţie sunt săvârşite sub dominaţia unor intenţii diferite.
28. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false să-
vârşită în proporţii deosebit de mari (art.236 alin.(2) lit.c) CP), presupune evaluarea proporţiei
obiectului material al infracţiunii, care trebuie să corespundă cu valoarea de peste 5000 u.c. de
amendă (art.126 CP).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2002: „În cazul în care ban-
cnotele ori monedele false nu corespund vădit cu cele autentice poate fi sesizată o infracţiune de
escrocherie: „Prin urmare instanţa superioară a apreciat că acţiunile persoanei pot fi încadrate ca
escrocherie doar în cazul în care bancnotele (ori monedele) false vădit nu corespund cu cele au-
tentice şi în mod normal nu pot fi puse în circulaţie, însă persoana urmăreşte intenţia de înşelare
şi profită de anumite condiţii, lipsă de iluminare, vedere slabă a persoanei înşelate şi alte aseme-
nea situaţii. În speţa dată, bancnotele false puse în circulaţie de către inculpaţi aveau grad destul
de înalt de asemănare cu bancnotele autentice, fapt conştientizat de inculpaţi că ei pun în circu-
laţie bani falşi” (Decizia 1ca-13/2002).
CPL al CSJ din 28.04.2009. Dacă valoarea obiectului material al infracţiunii prevă-
zute de art.236 CP depăşeşte 100000 lei, este vorba de comiterea infracţiunii în proporţii
deosebit de mari: „Instanţa a încadrat corect fapta lui LV şi TI, care (...) i-au realizat lui PS
10000 dolari SUA falşi contra sumei de 4000 dolari SUA veritabili. Fiind reţinuţi în flagrant de-
lict de către colaboratorii poliţiei, asupra lor depistându-se suma de 10000 dolari SUA, care con-
form cursului valutar oficial la data comiterii infracţiunii valorau 124529 lei RM şi, conform
raportului de constatare tehnico-ştiinţifică au fost executaţi cu folosirea formelor tipar plan-
ofset, nu la întreprindere specializată în confecţionarea banilor şi hârtiilor de valoare, adică a
comis fapta prevăzută de art.236 alin.(2) lit.b), c) CP” (Decizia 1ra-366/2009).
CPL al CSJ din 27.01.2009. La punerea în circulaţie a banilor falşi nu are importan-
ţă caracterul activităţii realizate de persoana care ridică banii falşi propriu-zişi – legal ori
ilegal, îmbrînd în ambele situaţii activitatea desfăşurată formă infracţională: „Pentru pro-
nunţarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că (...) PP, având scopul punerii în circulaţie a bani-
lor falşi a comandat produse alimentare la preţul de 400 lei şi motivând vânzătoarei PA, că nu
are lei MD, a achitat bunurile cu o bancnotă în valoare de 100 dolari SUA, care conform rapor-
tului de constatare tehnico-ştiinţifică este falsă, confecţionată cu folosirea formei de tipar de tip
plan, nu la întreprinderi specializate în confecţionarea banilor şi hârtiilor de valoare, primind de
la ultima rest în sumă de 700 lei” (Decizia 1ra-62/09).
CPL al CSJ din 4.11.2008. La infracţiunea prevăzută de art.236 CP nu are importan-
ţă faptul că subiectul activ al infracţiunii a fost anterior subiect pasiv al aceleiaşi infracţi-
uni cu acelaşi obiect material: „CT a fost condamnată în baza art.236 alin.(1) CP, în fapt
constatându-se că ea, activând în funcţia de casier-controlor şi depistând în casieria acestei filia-
le o bancnotă falsă, contrar obligaţiilor de serviciu, stabilite în Instrucţiunea de serviciu a contro-
lorului-casier şi Hotărârii BNM privind aprobarea Regulamentului cu privire la operaţiunile cu
numerar în băncile din RM, nu a informat organele de poliţie, ci a extras-o din casă, restituind
suma de 1000 lei. Ulterior, deplasându-se cu UA cu automobilul la staţia de alimentare cu pe-
trol, intenţionat, urmărind scopul punerii în circulaţie a banilor falşi, ştiind cu certitudine că ban-
cnota de 1000 lei, pe care o deţinea este falsă, a transmis-o lui UA, pentru ca acesta să achite
costul a 10 litri de benzină procurată, primind restul 873 lei, bani pe care i-a însuşit” (Decizia
1ra-1122/08).
ARTICOLUL 237. FABRICAREA SAU PUNEREA

ÎN CIRCULAŢIE A CARDURILOR SAU A ALTOR CARNETE DE PLATĂ FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a
altor carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă,
stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale,
b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
d) în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează ansamblul relaţiilor sociale din cadrul sis-
temului financiar-bancar cu privire la emisia şi circuitul cardurilor şi a altor carnete de plată, ca-
re nu constituie valută sau titluri de valoare, însă confirmă, stabilesc sau acordă drepturi sau
obligaţii patrimoniale.
2. Obiectul material al infracţiunii este reprezentat de carduri şi alte carnete de plată care
nu constituie valută sau titluri de valoare.
3. Potrivit dispoziţiilor Regulamentului cu privire la cardurile bancare (art.1), cardul
bancar este un suport de informaţie standardizat şi personalizat prin intermediul căruia deţinăto-
Comentariu 495
rul, de regulă, cu utilizarea numărului personal de identificare al său şi/sau ale unor alte coduri
care permit identificarea sa, are acces la distanţă la contul bancar în vederea efectuării anumitor
operaţiuni prevăzute de banca emitentă.
4. În funcţie de provenienţa mijloacelor băneşti disponibile în cont se disting următoarele
tipuri de carduri bancare: card de credit, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloace-
le băneşti oferite de bancă sub forma unei linii de credit; card de debit, prin intermediul căruia
deţinătorul dispune de mijloacele băneşti depozitate la bancă; card de debit cu facilitate de
overdraft, prin intermediul căruia deţinătorul dispune de mijloacele băneşti depozitate la bancă,
iar în cazul insuficienţei acestora – de mijloacele băneşti oferite de bancă sub formă de overdraft
(descoperire de cont).
5. Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii poate fi realizat prin
două modalităţi alternative: fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete
de plată false.
6. Fabricarea cardurilor sau a altor carnete de plată false poate fi realizată atât prin contra-
facere, cât şi prin alterare (a se vedea supra art.236 CP). Fabricarea entităţilor materiale con-
semnate se consideră consumată din momentul în care acestea sunt capabile de a fi puse în cir-
culaţie.
7. Punerea în circulaţie presupune acţiunea de includere a cardurilor sau a altor carnete de
plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, în circulaţia reală, respectiv în circui-
tul unor instrumente de plată. Legea penală nu face apel la anumite moduri de punere în circula-
ţie, aceasta fiind posibilă prin mai multe metode (plata unor servicii, bunuri etc.). În cazul aces-
tei acţiuni alternative, infracţiunea se consideră consumată din momentul punerii în circulaţie cel
puţin a unui singur card sau a altor carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de
valoare.
8. Săvârşirea faptei prin modalitatea punerii în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de
plată false nu atrage după sine încadrarea faptei în concurs cu infracţiunea prevăzută de art.191
CP, deoarece prima constituie o formă specială a escrocheriei, devenind aplicabile regulile de
concurenţă dintre norma specială şi norma generală prescrise de art.116 alin.(2) CP.
9. Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul săvâr-
şirii uneia dintre acţiunile menţionate.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie în forma intenţiei directe. În
cazul fabricării, scopul este un semn obligatoriu, fiind necesar ca făptuitorul să urmărească pu-
nerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false.
11. Subiect activ al infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă cu vârsta de 16 ani,
precum şi persoana juridică.
12. În ipoteza art.237 alin.(2) lit.b) СP subiectul infracţiunii este special, fiind necesar ca
persoana să aibă calitatea de funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii. Nu are relevanţă
dacă instituţia în care activează subiectul este publică sau privată. De asemenea, nu este obliga-
toriu ca acesta să fie o persoană cu funcţie de răspundere sau care gestionează o organizaţie co-
mercială, obştească sau o altă organizaţie nestatatală. Cerinţa instituită de legiuitor este ca func-
ţionarul sau salariatul să acţioneze în legătură cu exerciţiul funcţiunii, adică să profite de situaţia
de serviciu la săvârşirea faptei.
ARTICOLUL 238. DOBÂNDIREA CREDITULUI PRIN ÎNŞELĂCIUNE

Prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau ma-
jorării proporţiei acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta
au fost cauzate instituţiei financiare daune în proporţii mari,

3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Obiectul nemijlocit de bază al infracţiunii îl formează relaţiile sociale din sfera activi-
tăţii de creditare. Ca obiect nemijlocit facultativ apar relaţiile sociale care asigură interesele par-
ticulare ale creditorilor.
2. Obiectul material îl constituie banii, care formează categoria creditelor.
3. Legiuitorul pune accentul pe posibilitatea identificării în cazul acestei infracţiuni pe
toate categoriile de credit (credite mari, credite în valută străină, credite acordate producătorilor
de mărfuri viti-vinicole, credite preferenţiale acordate unor categorii de persoane etc. – a se ve-
derea HP CSJ Cu privire la practica soluţionării unor litigii ce rezultă din relaţiile de credit ban-
car, nr.5 din 04.02.2005 // BCSJ, 2005, nr.9.
4. Creditul este definit, în temeiul Legii privind birourile istoriilor de credit, drept orice
angajament de a acorda bani ca împrumut cu condiţia rambursării lor, plăţii dobânzii şi altor
plăţi aferente; orice prelungire a termenului de rambursare a datoriei; orice angajament de a vin-
de bunuri, a executa lucrări sau a presta servicii cu condiţia amânării plăţii, inclusiv pe bază de
leasing; orice garanţie emisă; orice angajament de a achiziţiona o creanţă sau alte drepturi de a
efectua o plată. În sensul prezentei legi, nu se consideră credit mijloacele acordate de investitori
şi obţinute de emitenţi în cadrul emisiunilor de obligaţiuni sau de alte titluri financiare de îm-
prumut.
5. Creditul bancar exprimă relaţiile economice dintre creditor şi debitor şi se oferă contra
plată cu condiţia să fie asigurat, rambursat în termen, utilizat în scopuri bine determinate.
6. Latura obiectivă a infracţiunii este exprimată prin prezentarea cu bună-ştiinţă a unor in-
formaţii false în scopul obţinerii unui credit sau majorării proporţiei acestuia, sau obţinerii unui
credit în condiţii avantajoase, dacă prin aceasta au fost cauzate instituţiei financiare daune în
proporţii mari.
7. Formularea legislativă a conţinutului normei prevăzute în art.238 CP denotă identifica-
rea a trei semne constitutive ale laturii obiective: elementul material (prezentarea cu bună-ştiinţă
a unor informaţii false), urmarea imediată (cauzarea unor daune în proporţii mari instituţiei fi-
nanciare) şi raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.
8. Pentru a obţine un credit, debitorul adresează băncii o cerere de solicitare a unui credit
în care sunt reflectate: scopul creditului, suma solicitată, termenul de utilizare a creditului etc.
La cererea de solicitare a creditului este anexat un set de acte, în special: documente care reflec-
tă identitatea solicitantului, cele care descriu domeniul de activitate, credibilitatea clientului şi
situaţia financiară a acestuia (rapoarte contabile anuale şi trimestriale, rapoarte cu privire la ve-
nit şi cheltuieli etc.), managementul etc.
9. Disponibilitatea unui sistem de încredere şi corect de informare, cuprinzând întreaga
activitate de creditare, este o condiţie indispensabilă pentru dirijarea şi controlarea efectivă a
riscului şi, respectiv, pentru îndeplinirea datoriilor şi obligaţiunilor managementului sau admi-
nistraţiei băncii. Sistemul informaţional de creditare trebuie să conţină detaliile concise asupra
creditelor individuale privind: identitatea şi activitatea debitorului; situaţia economică şi financi-
ară a debitorului (trecută, actuală şi prognozată) pe baza unei analize profunde a credibilităţii
acestuia; tipul, scopul şi mărimea creditului; sursele primare şi secundare de rambursare; asigu-
Comentariu 497
rarea (gajul) rambursării creditului şi condiţiile acestuia; altă informaţie referitoare la relaţia
creditară (este necesară comunicarea datelor cu privire la situaţia financiară a debitorului).
10. Prezentarea unor informaţii false presupune transmiterea unor date false funcţionari-
lor băncii. În procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii referitor la cererile de acordare a cre-
ditelor se atribuie unui comitet special de credit, compus dintr-un număr impar de membri, dar
nu mai puţin de 3 persoane (Regulamentul cu privire la activitatea de creditare a băncilor care
operează în RM, p.3.5). Falsul propriu-zis poate constitui manopera debitorului ori a altei per-
soane. Falsificarea actelor constituie o activitate infracţională separată şi nu cade sub incidenţa
normei prevăzute de art.238 CP (în cazul în care sunt falsificate actele de către debitor şi sunt
prezentate băncii în scopul obţinerii unui credit, majorării proporţiei acestuia sau obţinerii unui
credit în condiţii avantajoase este cazul identificării unui concurs de infracţiuni; dacă falsul este
realizat de către o altă persoană decât debitorul, acesta va fi supus răspunderii penale potrivit
art.332 ori art.361 CP).
11. Informaţia falsă prezumă doar informaţia materializată prin anumite acte. Or, în afara
documentelor corespunzătoare, creditul nu poate fi acordat. Cu atât mai mult, acest credit nu
poate fi eliberat în baza unei informaţii verbale.
12. False sunt considerate informaţiile materializate care conţin indici denaturaţi cu refe-
rire la oricare împrejurare, condiţie în baza căreia se acordă creditul, adică acele date incorecte,
special modificate, referitoare la domeniul de activitate, situaţia financiară etc., precum şi datele
care reflectă incorect starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante. Dacă falsul
priveşte o împrejurare care nu determina acordarea/neacordarea creditului, acordarea creditului
prin majorarea/micşorarea proporţiei acestuia, acordarea creditului în condiţii ordina-
re/avantajoase nu implică stabilirea infracţiunii prevăzute în art.238 CP.
13. În baza formulei legislative prevăzute de art.238 CP, stabilim că prezentarea unor in-
formaţii false în scopul menţionat în dispoziţia normei respective oferă posibilitatea identificării
urmării imediate în forma cauzării unei daune în proporţii mari instituţiei financiare. Or, stabili-
rea acesteia este posibilă doar în cazul în care creditul a fost dobândit. Deci, infracţiunea este
descrisă prin prisma unui conţinut material de infracţiune, aceasta considerându-se consumată
din momentul cauzării unei daune instituţiei financiare.
14. Daune în proporţii mari constituie suma creditului obţinut care depăşeşte valoarea a
2500 u.c. de amendă.
15. Dacă creditul a fost obţinut în mod legal, însă condiţiile contractuale nu sunt respec-
tate pe deplin (nu are loc rambursarea creditului în general ori la timp etc.), nu putem constata
semnele conţinutului normativ al infracţiunii prevăzute în art.238 CP.
16. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie intenţionată în forma
intenţiei directe. Scopul infracţiunii este unul special şi anume - obţinerea unui credit, majorarea
proporţiei creditului, obţinerea unui credit în condiţii avantajoase.
17. Obţinerea unui credit presupune situaţia în care persoana nu are dreptul la acest cre-
dit şi prezintă informaţia falsă în scopul obţinerii acestuia. Majorarea proporţiei creditului în-
seamnă oferirea unei informaţii legate despre eventuala proporţie a creditului posibil de a fi ob-
ţinut; or, creditul în acest caz poate fi obţinut, însă nu în proporţiile solicitate şi acordate. Obţi-
nerea unui credit în condiţii avantajoase presupune că sunt prezentate informaţii false vis-à-vis
de caracterul avantajos al creditului eventual obţinut.
18. Subiecţi activi ai infracţiunii pot fi persoanele fizice, responsabile, care au atins vâr-
sta de 16 ani, cărora banca licenţiată (creditor) le acordă un credit, precum şi persoanele juridice.
19. Infracţiunea de dobândire a creditului prin înşelăciune (art.238 CP) este în strânsă
legătură cu infracţiunea de escrocherie (art.190 CP). Între acestea se identifică instituţia delimi-
tării. Or, concurenţa normelor penale nu poate fi constatată aici, avându-se în vedere esenţa de-
finitorie a creditului (unul dintre semnele acestuia este rambursarea lui). În cazul în care banii au
fost obţinuţi fără ideea de a fi rambursaţi, nu se constată prezenţa esenţei creditului – ca institu-
ţie financiară – urmând ca fapta comisă să fie încadrată drept escrocherie.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 02.07.2008. Cauzarea unei
anumite daune instituţiei financiare intervine drept urmare a dobândirii de fapt a creditu-
lui: „SP a fost condamnat în baza art.238 CP, art.251 CP. Astfel, SP, deţinând funcţia de direc-
tor general al SA, având scopul dobândirii prin înşelăciune a unui credit bancar de către SRL, a
falsificat extrasul din procesul-verbal al Adunării Generale a Asociaţilor privind acordul la gaja-
rea fondurilor fixe în sumă de 294 934 lei RM, în vederea asigurării creditului acordat de către
Bancă, astfel cauzând daune considerabile intereselor SA. După aceasta SP a prezentat extrasul
nominalizat la Bancă, în urma căruia a primit un credit bancar în sumă de 114 000 dolari ameri-
cani, care constituiau 542 218,2 lei RM, prin care a cauzat daune considerabile Băncii, în sumă
de 542 218,2 lei RM (…)” (Decizia 1ra-953/08).
ARTICOLUL 239. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CREDITARE

(1) Acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin
aceasta au fost cauzate instituţiei financiare daune în proporţii mari,
de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari;
b) a condus la insolvabilitatea instituţiei financiare
a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedep-
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie cumulul de relaţii sociale care

asigură funcţionarea normală a sistemului bancar, în special în ceea ce vizează activitatea de
acordare a creditelor (activitatea de creditare).
2. Latura obiectivă se caracterizează prin următoarele semne obligatorii: elementul mate-
rial în forma acordării unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare; urmarea
imediată – cauzarea unei daune în proporţii mari instituţiei financiare; raportul de cauzalitate
între elementul material şi urmarea imediată.
3. Dispoziţia normei este de blanchetă, fiind necesar apelul la alte norme de drept în vede-
rea descifrării cadrului legal al regulilor de creditare. Potrivit Regulamentului BNM cu privire la
activitatea de creditare a băncilor care operează în RM (p.1.3) dispoziţiile acestui act normativ
stabileşte principiile de bază în activitatea de creditare a băncii şi urmează să fie aplicate de că-
tre acestea în ansamblu cu toate cerinţele normative stabilite, acordându-i administraţiei băncii
posibilitatea gestionării afacerilor băncii într-un mod sigur şi prudent.
Comentariu 499
4. BNM are în competenţa sa verificarea caracterului adecvat al organizării băncii, mana-

gementului şi procedeelor cu privire la activităţile de creditare în timpul efectuării examinărilor
pe sector.
5. În ansamblu, activitatea structurilor organizatorice de creditare trebuie orientată în urmă-
toarele direcţii de bază: procedura de depunere a cererii; analiza credibilităţii (solvabilităţii) clien-
tului; revizuirea şi analiza sistematică a calităţii portofoliului de credite. Politica creditară a băncii
trebuie să vizeze protejarea activelor, obţinerea de profit şi îmbunătăţirea stării economico-
financiare a împrumutanţilor concomitent luând în considerare securitatea depozitelor clienţilor.
6. Politica şi procedeele de creditare se determină de o instrucţiune de politică generală şi
instrucţiuni specifice (scrise), aprobate de consiliul băncii. O astfel de politică generală şi proce-
dee scrise cuprind, dar nelimitându-se la: instrucţiunea de politică generală de creditare a băn-
cii (structura organizatorică; autorităţile de creditare; strategia de afaceri şi marketing; tipurile
de credite; limitele generale de creditare; activitatea de creditare la nivel de filială; gajul sau alt
tip de asigurare considerat acceptabil şi suficient; modul de acordare şi rambursare a creditelor;
principiile stabilirii mărimii ratei dobânzii; distribuirea şi diversificarea pe ramuri (pe sectoare);
revizuirea şi controlul portofoliului de credite etc.; instrucţiunile specifice detaliate despre poli-
tică şi procedee pentru fiecare tip de credit şi plată cu avans (procedeele interne de evaluare a
credibilităţii debitorului; dirijarea şi verificarea riscului; limitele de acordare a creditului; gajul
sau alt tip de asigurare necesar; stabilirea preţului; autorizările; creditele problematice şi colecta-
rea lor; formarea rezervelor; descrierea metodelor analitice de evaluare a credibilităţii clienţilor.
Aceste instrucţiuni trebuie să includă şi formulare de cerere, acordurile (contractele) de credit,
formularul despre gaj sau alt tip de asigurare etc.
7. Unele cerinţe către modalităţile de asigurare a creditelor, precum şi faţă de formele
acestora, vor fi determinate în funcţie de tipul creditului. Deci, băncile au la dispoziţia lor in-
strucţiuni detaliate cu descrierea întregului proces de administrare pentru fiecare tip de credit: de
la cererea iniţială a clientului, prin evaluarea credibilităţii şi aprobarea de eliberare, până la ram-
bursarea finală a acestuia. Aceste instrucţiuni trebuie să ofere un îndrumar detaliat despre docu-
mentare pentru orice tipuri de credite şi să determine regulile referitoare la: autoritatea de credi-
tare (determinarea autorităţii de creditare în cadrul băncii pentru luarea deciziei la diferite nive-
luri, pentru fiecare tip şi mărime de credit); informaţia financiară (cerinţele faţă de comunicarea
datelor cu privire la situaţia financiară, care trebuie executate de debitor pentru orice tipuri de
credite, oferind posibilitatea unei analize profunde a credibilităţii clientului); evaluarea credibi-
lităţii (instrucţiunile detaliate despre efectuarea evaluării credibilităţii clientului şi capacităţii de
rambursare a creditului, inclusiv metodele adecvate de analiză a bilanţurilor, raportului cu privi-
re la profit şi pierderi; în mod similar aprecierea gajului şi altor forme de asigurare a creditelor şi
stabilirea limitelor (coeficienţilor) de utilizare a acestora); gajul şi alte forme de asigurare a
creditelor (prevederea unui coeficient minim pentru gaj şi alte forme de asigurare a creditelor
necesare pentru fiecare tip de credit şi evaluarea adecvată a acestora, în scopul asigurării acope-
ririi depline a sumei supuse riscului); procesul de aprobare (reguli detaliate cu privire la autori-
zarea acordării creditului); stabilirea preţului creditului (rata dobânzii/ comisioane pentru toate
tipurile de credite acoperind costurile de creare a fondurilor (plus o marjă de profit), inclusiv
costurile suplimentare şi crearea rezervelor pentru pierderile posibile); limitele (limitarea liniilor
individuale/ creditelor nerambursate şi în total pentru fiecare debitor); colectarea (determinarea
procedeelor legate de creditele cu termenul de rambursare expirat şi plăţilor aferente neachitate/
delincvente legale şi alte reclamaţii); diverse (instrucţiuni specifice pentru cazurile excepţionale
şi scutiri etc.).
8. Managementul corect şi prudent al activităţii de creditare al unei bănci necesită stabili-
rea şi menţinerea unor structuri organizaţionale şi politici de creditare împreună cu procedeele
de evaluare a riscului, monitoring şi control, care au scopul de a asigura transformarea acestei
politici în practica operaţională; obiectivul este de a proteja activele băncii şi de a obţine un pro-
fit, în acelaşi timp luând în considerare securitatea depozitelor clienţilor. Cu referire la manage-
mentul corect şi prudent al portofoliului de credite al unei bănci se impune un sistem eficient de
informare, care trebuie să includă toate aspectele importante privind eliberarea creditelor. Siste-
mul informaţional de creditare trebuie să conţină detaliile concise asupra creditelor individuale
privind inclusiv situaţia economică şi financiară a debitorului pe baza unei analize profunde a
credibilităţii acestuia.
9. Pornind de la aceste direcţii de bază (probleme-cheie), asupra cărora trebuie să se ori-
enteze funcţionarul băncii când analizează situaţia unui client care a solicitat un credit, se pot
împărţi în patru grupe: domeniul de activitate; situaţia financiară; managementul (conducerea
inspiră încredere sau nu, succesul afacerii depinde de o singură persoană sau conducerea este
asigurată de o grupă managerială etc.); viitorul (afacerea va genera suficient profit disponibil
pentru a rambursa datoriile impuse, afacerea va fi profitabilă în viitor sau nu etc.).
10. La capitolul modalităţi faptice pot fi invocate: acordarea unor credite suplimentare
pentru ca debitorii să-şi achite datoriile la suma iniţială a creditului şi la dobânda aferentă (inter-
dicţie prevăzută de p.5 al Regulamentului BNM cu privire la creditele expirate; încălcarea de
către banca licenţiată a cerinţelor de proporţii ori a condiţiilor stabilite prin acordurile de credita-
re încheiate între Guvernul RM şi nerezidenţi, între băncile licenţiate şi organizaţiile financiare
internaţionale unde se prevede creditarea debitorilor rezidenţi de către băncile licenţiate pe prin-
cipiul cofinanţării – regulă prevăzută de p.7 al Regulamentului privind condiţiile de acordare
rezidenţilor a creditelor în valută străină de către băncile licenţiate; acordarea creditului în do-
meniul viti-vinicol producătorilor care au defrişat viile fondate pe contul mijloacelor statului
înainte de expirarea termenului de exploatare – interdicţie prevăzută de art.7 al Legii privind
modul de creditare a producătorilor de mărfuri viti-vinicole; acordarea creditului pentru necesi-
tăţi primordiale pe un termen mai mare de 2 ani (pentru investiţii imobiliare pe un termen mai
mare de 20 ani – interdicţie prevăzută de capitolul III p.1-2 al Regulamentului BNM cu privire
la acordarea creditelor de către bănci funcţionarilor lor; acordarea creditelor preferenţiale altor
persoane decât cele consemnate în p.3 al Regulamentului cu privire la acordarea creditelor pre-
ferenţiale unor categorii de populaţie (HG cu privire la creditele preferenţiale pentru unele cate-
gorii de populaţie, 1146 din 15.10.2004) ori în art.2 alin.(2) al Legii privind acordarea de credite
preferenţiale pe termen lung unor categorii de tineri studioşi etc.).
11. În procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii referitoare la cererile de acordare a
creditelor se atribuie unui comitet special de credit, compus dintr-un număr impar de membri,
dar nu mai puţin de trei persoane. Suma maximală a unui credit care poate fi acordată fără apro-
barea de către comitetul special de credit la nivel de filială este determinată în prevederile politi-
cii generale de creditare a băncii. Orice tranzacţie de credit poate fi încheiată numai cu avizul a
cel puţin 3 persoane. Creditele mari se acordă în conformitate cu cerinţele Regulamentului cu
privire la creditele mari.
12. Gradul prejudiciabil al faptei comise depinde nu numai de încălcarea regulilor de cre-
ditare, ci şi de prezenţa unei urmări imediate în forma cauzării unei daune în proporţii mari insti-
tuţiei financiare.
13. Despre proporţii mari, a se vedea comentariul de la art.126 CP.
14. Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea conţinutului normativ.
15. Infracţiunea fiind descrisă prin intermediul unei componenţe materiale, se consideră
consumată anume din momentul cauzării unor daune în proporţii mari instituţiei financiare.
16. Latura subiectivă este exprimată prin vinovăţie intenţionată în forma intenţiei directe
sau indirecte. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi nu au importanţă la încadrarea in-
Comentariu 501
fracţiunii şi individualizarea răspunderii penale, ci doar, în unele cazuri, la individualizarea pe-

depsei penale.
17. Ca subiect activ al infracţiuni poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, având calitatea de subiect special: funcţionar al băncii, împuternicit cu dreptul
de a acorda credite; precum şi persoanele juridice.
18. Daune în proporţii deosebit de mari (art.239 alin.(2) lit.a) CP) avem atunci când va-
loarea daunei cauzate instituţiei financiare (inclusiv în forma veniturilor ratate) depăşeşte 5000
u.c. de amendă.
19. Insolvabilitate a instituţiei financiare (art.239 alin.(2) lit.b) CP) e situaţia debitorului
caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obli-
gaţiile fiscale.
ARTICOLUL 240. UTILIZAREA CONTRAR DESTINAŢIEI

A MIJLOACELOR DIN ÎMPRUMUTURILE INTERNE SAU EXTERNE
GARANTATE DE STAT
(1) Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe ga-
rantate de stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă in mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închi-
c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari
1. Procedura de raportare a datoriei publice, de stabilire a modului de contractare, debur-

sare, rambursare, înregistrare şi administrare a datoriei de stat, de acordare a garanţiilor de stat şi
de recreditare din contul mijloacelor obţinute din împrumuturi de stat sunt reglementate prin Le-
gea cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat. Prin conţinutul legii în
cauză sunt reglementate împrumuturile contractate, în numele RM, de Guvern, prin intermediul
MF, şi valorile mobiliare de stat, indiferent de termenul lor de scadenţă, precum şi împrumuturi-
le cu termenul de scadenţă de un an şi mai mare, contractate de anumite persoane juridice (so-
cietăţi comerciale, întreprinderi şi unităţi administrativ-teritoriale).
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă
şi desfăşurare normală este condiţionată de asigurarea sistemului financiar al statului.
3. Obiectul material îl constituie mijloacele băneşti, valorile mobiliare, care formează ca-
tegoria împrumuturilor garantate de stat.
4. Din punct de vedere obiectiv, legiuitorul prescrie în dispoziţia articolului o singură mo-
dalitate normativă - utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile garantate de
stat.
5. Împrumut de stat este o relaţie contractuală prin care creditorul transmite în proprietatea
statului mijloace, cu condiţia rambursării acestora de către stat la expirarea termenului pentru
care au fost acordate. Împrumutul de stat poate fi cu sau fără dobândă.
6. Garanţie de stat este un angajament asumat, în contul şi în numele statului, de către
Guvern, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate. Garanţiile de stat pot fi
interne şi externe.
7. Garanţie de stat internă este o garanţie de stat emisă în favoarea unui creditor care este
rezident.
8. Garanţie de stat externă este o garanţie de stat emisă în favoarea unui creditor care este
nerezident.
9. Datorie de stat sunt obligaţiile contractuale pecuniare curente şi scadente ale statului şi do-
bânzile datorate şi neonorate, apărute din calitatea statului de debitor sau fidejusor, fiind contractate,
în numele RM, de Guvern, prin intermediul MF, în monedă naţională sau în valută străină.
10. Datorie de stat externă este o parte integrantă a datoriei de stat reprezentând totalul
sumelor obligaţiilor neonorate şi ale dobânzilor datorate şi neonorate, contractate, în numele
RM, de Guvern, prin intermediul MF, de la nerezidenţii RM. Valorile mobiliare de stat emise
pentru a fi plasate pe pieţele financiare internaţionale, care sunt procurate de rezidenţi ai RM
sunt atribuite datoriei de stat externe.
11. Datorie de stat internă este o parte integrantă a datoriei de stat reprezentând totalul
sumelor obligaţiilor neonorate şi ale dobânzilor datorate şi neonorate, contractate, în numele
RM, de Guvern, prin intermediul MF, de la rezidenţii RM. Valorile mobiliare de stat emise pen-
tru a fi plasate pe piaţa internă a RM, care sunt procurate de către nerezidenţi sunt atribuite dato-
riei de stat interne.
12. În conformitate cu art.3 al Legii cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi re-
creditarea de stat, Guvernul, în persoana MF, este autorizat să contracteze împrumuturi de stat,
interne şi externe, în monedă naţională sau în orice valută străină; să acorde garanţii de stat in-
terne şi externe, exprimate în monedă naţională sau în orice valută străină; să emită valori mobi-
liare de stat pentru plasarea lor pe piaţa internă şi pe cea externă. Contractele de împrumut de
stat externe şi hotărârile de acordare a garanţiilor de stat se aprobă de Parlament, iar procedura
de contractare a împrumuturilor de stat interne şi externe este stabilită de Guvern.
13. Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi externe, precum şi
plafoanele garanţiilor de stat, la o dată anumită, sunt stabilite de legea bugetului de stat, cu anu-
mite excepţii prevăzute de dispoziţiile legii în cauză (art.3 alin.(4)).
14. Contract de garanţie de stat este un contract de fideiusiune între stat şi creditor, prin
care statul se obligă să plătească, integral sau parţial, creditorului datoria debitorului garantat (a
persoanei juridice care a obţinut un împrumut cu garanţie de stat), apărută din împrumuturi in-
terne sau externe, în cazul în care debitorul garantat nu execută obligaţiile sale faţă de creditor.
15. Art.10 alin.(1) al Legii cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de
stat prevede că în cazul încălcării de către instituţiile financiare care iau cu împrumut mijloace
recreditate, de către beneficiarii recreditării şi de către debitorii garantaţi ai obligaţiilor lor stabi-
lite în contractele respective, MF, direct sau prin Serviciul Fiscal de Stat, este împuternicit să
suspende pe cale extrajudiciară operaţiunile bancare, să sechestreze şi să perceapă în mod incon-
testabil mijloacele datorate din conturile bancare ale acestor beneficiari de mijloace din împru-
muturi de stat şi/sau de garanţii de stat, conform procedurii stabilite de legislaţia în vigoare.
16. Ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi instituţiile publice fi-
nanţate, integral sau parţial, de la bugetul de stat nu pot contracta împrumuturi interne sau exter-
ne. Oricare dintre persoanele menţionate, care intenţionează să iniţieze un proiect investiţional
Comentariu 503
important pentru dezvoltarea RM, în lipsa fondurilor disponibile şi suficiente în bugetul de stat,
poate să înainteze MF o cerere pentru solicitarea finanţării. În cerere trebuie să fie indicate: a)
scopul pentru care sunt solicitate mijloacele; b) modalitatea de utilizare a mijloacelor solicitate
şi rezultatele scontate; c) evaluarea necesităţilor de finanţare; d) sursa de obţinere a mijloacelor
solicitate, dacă această informaţie este disponibilă. Guvernul decide aprobarea sau respingerea
cererii pentru solicitarea finanţării. În cazul aprobării cererii, MF întreprinde măsurile necesare
pentru a obţine mijloacele solicitate.
17. Contractul de acordare a garanţiei de stat este încheiat, potrivit art.30 al Legii cu privi-
re la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat, între MF şi debitorul garantat (soli-
citant) în temeiul hotărârii Parlamentului privind acordarea garanţiei de stat respective. Contrac-
tul de acordare a garanţiei de stat se încheie în formă scrisă, sub sancţiunea nulităţii. În contrac-
tul de acordare a garanţiei de stat se stabilesc taxa plătită de debitorul garantat pentru garanţia de
stat; obligaţia debitorului garantat de a constitui garanţii suficiente în favoarea creditorului pen-
tru a garanta rambursarea împrumutului şi a cheltuielilor scontate aferente; obligaţia de raportare
a debitorului garantat privind obligaţiile ce decurg din garanţia de stat; constituirea altor garanţii
în favoarea statului; destinaţia mijloacelor obţinute din împrumuturile garantate de stat; obliga-
ţia debitorului garantat de a restitui statului toate sumele cheltuite de stat pentru executarea ga-
ranţiei de stat, precum şi alte cheltuieli aferente acestei executări.
18. În ipoteza art.35 lit.c) al Legii cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recredi-
tarea de stat, garanţia de stat încetează în cazul în care mijloacele obţinute din împrumutul ga-
rantat de stat nu sunt utilizate în scopurile stabilite de contractul de acordare a garanţiei de stat.
În acest caz, intervine răspunderea penală potrivit art.240 CP.
19. Art.12 al aceleiaşi legi determină că mijloacele obţinute din împrumuturile interne şi
externe de stat sau din plasarea valorilor mobiliare de stat, în limitele bugetelor anuale, vor fi
utilizate pentru: a) sprijinirea dezvoltării economiei ţării şi activităţii investiţionale; b) promova-
rea exporturilor; c) crearea de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi ecolo-
gice în ţară; d) lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi ale altor situaţii excepţionale; e)
rambursarea prealabilă, rambursarea, refinanţarea şi restructurarea obligaţiilor existente şi a ga-
ranţiilor; f) finanţarea deficitului bugetar şi acoperirea necesităţilor decalajului de casă pe ter-
men scurt al Trezoreriei de Stat.
20. Din cele expuse rezultă că dezafectarea împrumutului, adică folosirea în alte scopuri
decât cele stipulate în contractul (acordul) de împrumut garantat de stat, constituie elementul
material al incriminării prevăzute de art.240 CP.
21. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se con-
sideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari (a se vedea supra).
22. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată constituie un
semn obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale.
23. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
24. Subiectul activ al infracţiunii poate fi atât persoana fizică (responsabilă, vârsta de 16
ani). În esenţă, calitatea specială a persoanei fizice este determinată de posibilitatea încheierii
unui contract (acord) de împrumut şi utilizarea acestuia conform destinaţiei. Subiect activ al in-
25. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane presupune situaţia în care as-
pectul obiectiv al incriminării este desfăşurat de către mai multe persoane în comun, cel puţin
două dintre care sunt descrise prin prisma semnelor subiectului infracţiunii prevăzute de art.240
CP.
26. Daună în proporţii deosebit de mari este dauna care depăşeşte de 5000 ori valoarea
unei u.c. de amendă.
ARTICOLUL 241. PRACTICAREA

ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
(1) Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în
proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu mun-
că neremunerată în folosul comunităţii de până la 200 de ore, iar persoana juridică se pedep-
exercita o anumită activitate.
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
[Lit.d), e) excluse prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari
că neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, iar persoana juridică se pedep-
1. Pericolul social al infracţiunii consfinţite în art.241 CP constă în faptul că activitatea de

întreprinzător, desfăşurată prin încălcarea ordinii de drept, face ca antreprenoriatul să scape de
sub controlul statului. Această finalitate diminuează esenţial posibilitatea statului de a evalua
limitele cantitative ale producţiei în ţară, cifra de afaceri economice, numărul persoanelor fizice
şi juridice antrenate în domeniul antreprenoriatului. Fără cunoaşterea acestor date statul este în
neputinţă de a adopta şi de a pune în aplicaţiune o politică economico-financiară eficientă şi
echilibrată. Totodată, incriminarea acestei fapte este orientată spre prevenirea unei transferări de
fapt a activităţii de întreprinzător în cadrul economiei subterane şi, respectiv, excluderea acesteia
din sfera exercitării controlului de stat, ceea ce, de regulă, poate implica neexecutarea de către
întreprinzători a obligaţiunilor legale faţă de stat şi cetăţeni.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de practicare ilegală a activităţii de întreprin-
zător este reprezentat de relaţiile sociale din sfera antreprenoriatului, a căror existenţă şi normală
desfăşurare sunt condiţionate de respectarea ordinii stabilite de organele statale pentru practica-
rea activităţii de întreprinzător.
3. Legiuitorul prescrie în dispoziţia articolului o singură modalitate normativă de săvârşire
a infracţiuni: practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în
proporţii mari. La rândul ei, modalitatea normativă este descrisă prin trei semne obiective, a că-
ror determinare este obligatorie pentru încadrarea juridică a faptei: elementul material (practica-
rea ilegală a activităţii de întreprinzător); urmarea imediată (obţinerea unui profit în proporţii
mari); raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.
4. Elementul material al infracţiunii este descris prin intermediul unei dispoziţii combina-
te, care comprimă în sine elementele structurale ale dispoziţiei de trimitere şi ale dispoziţiei de
blanchetă.
5. Dispoziţia art.241 CP nu prevede situaţiile care conferă activităţii de antreprenoriat un
caracter ilegal, făcând în acest sens trimitere în art.125 CP. Potrivit textului normativ, prin des-
făşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător în sens penal se înţelege: a) desfăşurarea activi-
Comentariu 505
tăţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; b) desfăşurarea

unor genuri de activitate interzise de legislaţie; c) desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin
intermediul filialelor, reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţi-
lor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie; d) desfăşurarea activi-
tăţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în docu-
mente a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie,
ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate.
6. Consacrarea de către legiuitor a unei norme de referinţă în art.125 CP, destinată stabili-
rii situaţiilor care conferă practicării activităţii de întreprinzător un caracter penal, are ca substrat
raţiunea evitării unor interpretări extensive sau restrictive ale elementului material. În acest mod
legislaţia penală abstractizează anumite fapte supuse răspunderii contravenţionale şi, în baza
unor anumitor condiţii (semne) esenţiale, le supune răspunderii penale.
7. Caracterul de blanchetă al normei prevăzute în art.241 CP derivă din faptul că pentru
stabilirea activităţii de întreprinzător şi a condiţiilor în care aceasta poate fi desfăşurată, legiuito-
rul face trimitere la alte acte normative existente în materie. Relaţiile de antreprenoriat, indife-
rent de forma de proprietate şi genul de activitate, sunt reglementate de Legea cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi, de legislaţia civilă şi de alte legi.
8. În acest sens art.1 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stipulează că
antreprenoriatul „este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a
serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie ini-
ţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asi-
gura o sursă permanentă de venituri”. Munca efectuată conform contractului (acordului) de
muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat.
9. În noţiunea de antreprenoriat legiuitorul a încorporat următoarele genuri de activitate
care pot fi desfăşurate de către întreprinzători: 1) producţia mărfurilor; 2) executarea lucrărilor;
3) prestarea serviciilor. Această listă poate fi extinsă şi la activitatea de comercializare a mărfu-
rilor şi a produselor.
10. Din definiţia consacrată în art.(1) din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi
rezultă că antreprenoriatul - ca activitate economică, desfăşurată în ordinea şi condiţiile stabilite
de cadrul normativ, se caracterizează prin următoarele trăsături definitorii: 1) reprezintă o activi-
tate independentă realizată din proprie iniţiativă; 2) în nume propriu; 3) este bazată pe propriul
risc şi pe răspunderea patrimonială; 4) este orientată spre obţinerea permanentă de venituri.
11. Realizarea unei singure operaţiuni economice nu face aplicabilă norma instituită în
art.241 CP:
 în esenţă, antreprenoriatul ilegal, incriminat de art.241 CP, constituie o activitate obiş-
nuită de antreprenoriat realizată în condiţiile ilegale stabilite în art.125 CP. La încadrarea juridi-
că a infracţiunii, organul de drept, abilitat cu competenţe de aplicare a normelor juridico-penale,
trebuie să ia în consideraţiune accepţiunea legală a antreprenoriatului stabilită de legislaţia civilă
şi semnele aferente acesteia, pentru a se stabili măsura în care acestea îşi găsesc reflecţie în
componenţa art.241 CP. Aplicarea răspunderii contravenţionale sau penale pentru practicarea
ilegală a antreprenoriatului trebuie să se întemeieze pe recunoaşterea anumitor acţiuni sau activi-
tăţi ca antreprenoriat. În acest sens, se arată că obţinerea pentru o singură dată a unui profit nu
poate fi recunoscută ca activitate de antreprenoriat. Astfel, activitatea de antreprenoriat trebuie
să fie permanentă, şi nu întâmplătoare; o activitate ocazională nu-i va asigura întreprinderii be-
neficii permanente. Prin urmare, aplicativitatea normei de incriminare instituită în art.241 CP
este condiţionată de stabilirea măsurii în care activitatea realizată de făptuitor se subînscrie acti-
vităţii de întreprinzător avute în vedere de legislaţia civilă. În ipoteza inexistenţei unuia dintre
semnele ce caracterizează activitatea economică de antreprenoriat, printre care se înscrie şi cea

de obţinere a unui venit permanent, fapta nu poate fi încadrată în baza art.241 CP;
 punerea în aplicare a normei privitoare la practicarea ilegală a activităţii de întreprin-
zător pentru realizarea unei singure operaţiuni economice, conferă noţiunii de antreprenoriat o
semnificaţie juridico-penală proprie, alta decât cea pe care această categorie juridică o are în
domeniul dreptului civil. O asemenea soluţie, însă, nu poate fi acceptată, deoarece dreptul penal
şi dreptul civil reprezintă un cumul de norme care, împreună cu normele altor ramuri de drept,
formează unui sistem unic de drept - lucru care face imposibilă ideea contrapunerii diferitelor
ramuri ale dreptului. Normele dreptului civil sunt destinate reglementării relaţiilor sociale, iar
cele de drept penal – apărării acestora. Prin urmare, nu este de domeniul dreptului penal de a
institui reglementări în sfera dreptului privat. În acelaşi timp, normele de blanchetă, prin care
sunt descrise majoritatea infracţiunilor economice, inclusiv cea de practicare ilegală a activităţii
de întreprinzător, trebuie aplicate în strictă conformitate cu actele normative la care acestea fac
trimitere;
 teza conform căreia înfăptuirea pentru o singură dată a unei operaţiuni economice nu
se încadrează în sfera de aplicare a faptei incriminate de art.241 CP poate fi dedusă şi din inter-
pretarea gramaticală a termenului de „activitate”, utilizat la descrierea elementului material al
infracţiunii. În DEX termenul de „activitate” este definit ca un ansamblu de acte fizice, intelec-
tuale şi morale, făcute în scopul obţinerii unui anumit rezultat; folosire sistematică a forţelor
proprii într-un anumit domeniu, participare activă şi conştientă la ceva, muncă, ocupaţie, înde-
letnicire, lucru. În acest mod, în sensul dreptului penal, acţiunea nu trebuie confundată cu activi-
tatea care poate implica o pluralitate de acţiuni sau un sistem de acţiuni. Prin urmare, infracţiu-
nea de practicare ilegală a activităţii de întreprinzător presupune săvârşirea de către subiect a
unor acţiuni sistematice, manifestate prin realizarea în condiţii ilegale a mai multor operaţiuni
economice de producere sau comercializare a mărfurilor, oferirea de servicii etc., în vederea ob-
ţinerii unui venit permanent.
12. Prima variantă normativă sub care se poate înfăţişa elementul material al infracţiunii
incriminate de art.241 CP o formează desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistra-
rea (reînregistrarea) la organele autorizate. Potrivit art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi, întreprinzătorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentan-
ţele, înfiinţate de către acesta pe teritoriul RM, până la începerea activităţii lor economice, în
conformitate cu Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor.
13. Întreprinderea se înregistrează de Camera Înregistrării de Stat a Ministerului Dezvoltă-
rii Informaţionale la locul unde se află sediul întreprinderii, precum şi în mod obligatoriu la or-
ganul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare. Pentru înre-
gistrare, întreprinderea prezintă actele specificate în art.11 din Legea cu privire la înregistrarea
de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor. Înregistrarea de stat presupune certificarea, din partea
organului înregistrării de stat, a creării, reorganizării ori lichidării întreprinderii sau organizaţiei,
precum şi a modificărilor şi completărilor din documentele de constituire ale acestora.
14. Desfăşurarea activităţii de întreprinzător în perioada de suspendare a activităţii între-
prinderii, fără înregistrarea reluării acestei activităţi, atrage, potrivit legislaţiei în vigoare, răs-
punderea pentru practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător.
15. A doua variantă normativă de săvârşire a infracţiunii de practicare ilegală a activităţii
de întreprinzător o constituie desfăşurarea unor genuri de activitate interzise de legislaţie. Ne-
cesitatea incriminării variantei normative analizate derivă din art.10 alin.(3) al Legii cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi, potrivit căruia pentru desfăşurarea activităţii fără licenţă sau a ac-
tivităţilor interzise pe teritoriul RM, precum şi a celor permise în mod exclusiv întreprinderilor
de stat, întreprinderea este supusă răspunderii.
Comentariu 507
16. Luând în considerare prevederile legale amintite, genurile activităţilor de

antreprenoriat interzise de lege pot fi deduse din normele care interzic practicarea unor activităţi
sau din normele care instituie anumite cerinţe speciale pentru desfăşurarea acestora.
17. Interpretarea variantei normative prevăzute de art.125 lit. b) CP comportă dificultăţi,
deoarece la moment nu există vreun act normativ care ar cuprinde o listă exhaustivă a activităţi-
lor de antreprenoriat, desfăşurarea cărora ar fi permisă de către antreprenori sau desfăşurarea
cărora ar fi interzisă.
18. Acceptarea soluţiei că din această categorie fac parte şi genurile de activitate interzise
în orice caz, adică cele prohibite în mod absolut de legislaţia penală sau de alt tip (de exemplu,
traficul de fiinţe umane sau de copii; sclavia şi condiţiile similare sclaviei; proxenetismul; prac-
ticarea prostituţiei; fabricarea sau difuzarea obiectelor pornografice etc.) ar presupune că orice
activitate infracţională realizată pentru obţinerea unui venit permanent s-ar încadra în baza nor-
mei art.241 CP. În viziunea noastră, dacă activitatea aducătoare de profituri permanente este in-
fracţională (purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a
armelor sau a muniţiilor, circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
în scop de înstrăinare etc.), aceasta nu poate fi recunoscută ca activitate de întreprinzător şi, res-
pectiv, nu cade sub sfera de aplicabilitate a normei art.241 CP. Plecând de la această raţiune,
considerăm că în sfera de aplicativitate a variantei normative prevăzute de art.125 lit.b) CP cad
situaţiile de desfăşurare a activităţii de întreprinzător fără licenţă, atunci când aceasta este obli-
gatorie pentru respectiva activitate sau situaţiile de desfăşurare a unor activităţi care pot fi reali-
zate în exclusivitate de către întreprinderile de stat.
19. Potrivit reglementărilor legislative existente în materie, anumite genuri de activitate
pot fi practicate de către întreprinderi numai după ce a fost obţinută licenţa pentru genul respec-
tiv de activitate (a se vedea HP CSJ Cu privire la practica aplicării unor prevederi ale articolului
162 CCA referitor la răspunderea pentru desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător, nr.5
din 15.02.1999 // Culegere de hotărâri explicative, Ch., 2002). Licenţele se eliberează de Came-
ra de Licenţiere şi de autorităţile administraţiei publice învestite cu acest drept.
20. Licenţa constituie un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, care atestă
dreptul titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă de timp determinată, genul de ac-
tivitate indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere (art.2 al Legii
privind licenţierea unor genuri de activitate).
21. Potrivit art.6 alin.(1) al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate dreptul de
licenţiere a genurilor de activitate, indicate în art.8 alin.(1) al aceleiaşi legi, cu excepţia celor
prevăzute de p.38) - 49), îl are Camera de Licenţiere. Spre exemplu, pentru realizarea activităţii
în domeniul jocurilor de noroc; activitatea de audit; organizarea şi desfăşurarea loteriilor, între-
ţinerea cazinourilor, exploatarea automatelor de joc cu câştiguri băneşti, stabilirea mizelor la
competiţiile sportive; importul alcoolului etilic; importul şi (sau) comercializarea angro a băutu-
rilor alcoolice şi a berii importate; fabricarea alcoolului etilic, producţiei alcoolice, berii şi (sau)
păstrarea, comercializarea angro a alcoolului etilic, a producţiei alcoolice şi a berii produse de
producătorii autohtoni; importul produselor din tutun; importul şi (sau) prelucrarea industrială a
tutunului, fabricarea produselor din tutun şi (sau) comercializarea angro a tutunului fermentat şi
a produselor din tutun etc. este necesară obţinerea licenţei de la Camera de Licenţiere.
22. În conformitate cu art.6 alin.(2) al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate
dreptul de licenţiere a genurilor de activitate, menţionate în art.8 alin.(1) p.48)-49) al aceleiaşi
legi îl au autorităţile administraţiei publice locale de nivelul al doilea, cele ale municipiului Bălţi
şi organul abilitat al Comitetului executiv al Găgăuziei. În acest sens, art.8 alin.(1) p.48) şi 49)
prevăd două genuri de activităţi: comercializarea cu amănuntul a băuturilor alcoolice şi a produ-
selor din tutun.
23. Exclusiv întreprinderilor de stat li se permite: prestarea serviciilor poştale (cu excepţia
poştei exprese), confecţionarea timbrelor poştale; producerea şi comercializarea tehnicii militare
speciale şi de luptă, a substanţelor explozive (cu excepţia prafului de puşcă), precum şi produce-
rea oricăror feluri de arme; evidenţa de stat, înregistrarea de stat şi inventarierea tehnică (inclu-
siv paşaportizarea) a bunurilor imobile, restabilirea documentelor pentru dreptul de proprietate
şi administrarea acestor bunuri; imprimarea şi baterea monedei, imprimarea hârtiilor de valoare
de stat; efectuarea lucrărilor astronomo-geodezice, gravimetrice, a lucrărilor în domeniul hidro-
meteorologiei etc.
24. Pentru fiecare filială sau altă subdiviziune separată a titularului de licenţă, la care va fi
efectuată activitatea pe baza licenţei obţinute, titularului de licenţă i se eliberează copii autoriza-
te de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei sau al altei subdiviziuni separate de a desfăşura
activităţi pe baza licenţei obţinute.
25. Altă variantă normativă care conferă practicării ilegale a activităţii de întreprinzător
un caracter penal este desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, repre-
zentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi a altor uni-
tăţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie.
26. Întreprinderea are dreptul de a constitui filiale şi reprezentanţe cu dreptul de a deschi-
de subconturi.
27. Filială se consideră o subdiviziune separată a întreprinderii, situată în altă parte şi care
exercită unele din atribuţiile acesteia.
28. Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, situată în altă parte
şi care apără şi reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi în-
făptuieşte alte acţiuni de drept.
29. Filialele şi reprezentanţele trebuie să fie indicate în documentele de constituire a între-
prinderii respective. Acestea nu sunt persoane juridice (art.102, 103 CC), ci li se atribuie bunuri
din patrimoniul întreprinderii şi activează în baza regulamentului aprobat de întreprindere. În-
treprinderea poartă răspundere pentru obligaţiile asumate de filiale şi reprezentanţe, iar ultimele
poartă răspundere pentru obligaţiile întreprinderii. Filialele şi reprezentanţele întreprinderilor
statelor străine îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legislaţia RM şi cu regulamentele
aprobate de întreprinderea-fondator. Firma filialei (reprezentanţei) conţine firma întreprinderii
care a constituit-o cu indicarea sediului filialei (reprezentanţei), cuvântul „filială” („reprezentan-
ţă”), precum şi, la dorinţa antreprenorului, genul de activitate al filialei şi altă informaţie care nu
este interzisă de legislaţie.
30. De asemenea, în conformitate cu art.21 alin.(2) al Legii cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi, întreprinderea este obligată să înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat şi subdiviziu-
nile care nu sunt filiale sau reprezentanţe. După cum rezultă din dispoziţia art.125 lit.c) CP, din
categoria acestora fac parte: sucursalele, secţiile, magazinele, depozitele, unităţile comerciale şi
alte unităţi.
31. Ultima variantă normativă de comitere a infracţiunii rezidă în desfăşurarea activităţii
de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documen-
te a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie,
ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate.
32. Marca comercială constituie cartea de vizită a produsului. Ea se consideră un indiciu
original în formă grafică, denumire, o deosebită îmbinare de litere şi cuvinte, care permit a deo-
sebi acelaşi tip de marfă produsă de diferiţi producători. Informaţia adusă consumatorului pri-
vind produsele oferite se realizează prin elemente de identificare ale acestora, care se înscriu,
după caz, pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în documentele de însoţire a mărfii.
Comentariu 509
33. Producătorul este obligat să aplice pe produsele fabricate marca fabricii şi emblema
comercială, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
34. Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon
şi faxul, standardul ori altă documentaţie tehnico-normativă cu care sunt conforme produsele
fabricate. La înregistrarea mărcii comerciale se eliberează un certificat care atestă prioritatea ei
în privinţa mărfii indicate în certificat.
35. Dreptul la folosirea emblemei comerciale poate fi transmis în cazul cesiunii emblemei
comerciale şi a licenţei ei altei persoane.
36. În baza art.27 alin.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinderea
se înregistrează în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformi-
tate cu legislaţia în vigoare.
37. Codul fiscal este un număr unic utilizat în scopuri fiscale. Drept cod fiscal pentru cetă-
ţeanul RM poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului din Registrul de stat al populaţi-
ei. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate codul fiscal se formează din seria şi numă-
rul paşaportului, iar dacă ele nu dispun nici de paşaport - seria şi numărul adeverinţei de naştere.
Codul fiscal al cetăţeanului străin sau al apatridului poate fi similar cu numărul documentului
ce-i atestă identitatea. Codul fiscal atribuit persoanei este trecut în Registrul Fiscal de Stat (Re-
gulamentul MF cu privire la atribuirea codului fiscal).
38. Codul fiscal se atribuie o singură dată, indiferent de dispoziţiile legislaţiei fiscale pri-
vind stabilirea şi stingerea obligaţiilor fiscale. Legislaţia fiscală poate să prevadă ca persoana,
căreia i s-a atribuit cod fiscal, să se înregistreze suplimentar ca plătitor al diferitelor tipuri de
impozite şi taxe (art.161 alin.(2) CF).
39. Prin coduri fiscale plastografiate se înţeleg codurile fiscale falsificate. Străin se consi-
deră codul fiscal înregistrat pe numele altei persoane şi care nu a fost cesionat printr-un contract
licenţiat.
40. Legiuitorul exclude posibilitatea aplicării legislaţiei penale în cazul săvârşirii unei în-
călcări comise de către întreprinzători, care nu atinge în mare măsură interesele ocrotite prin le-
ge. Adică semnul pericolului social al infracţiunii vizând desfăşurarea activităţii ilegale de între-
prinzător există numai în funcţie de urmarea imediată necesară a fi determinată potrivit art.241
CP – obţinerea unui profit în proporţii mari.
41. Potrivit DEX, prin profit se înţelege un folos (material sau spiritual) pentru cineva sau
ceva; câştig, beneficiu, avantaj; venitul adus de capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezen-
tând diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor aferente, plusvaloarea obţinută. Cu
alte cuvinte, venitul total minus cheltuielile aferente obţinerii acestuia e considerat profit; profi-
tul constituie surplusul de venit asupra cheltuielilor în urma realizării activităţii de producere sau
cea de comercializare a mărfurilor, oferirii serviciilor etc.
42. În baza art.126 CP, proporţiile mari ale profitului sunt estimate la mărimea de peste
2500 u.c.
43. Raportul de cauzalitate între fapta care formează conţinutul activităţii ilegale de între-
prinzător şi urmarea prejudiciabilă – obţinerea unui profit în proporţii mari - constituie un semn
obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale.
44. În ipoteza utilizării la săvârşirea faptei a unor documente care conţin date neautentice
ce atestă înregistrarea întreprinderii, prezentării unor documente false pentru eliberarea licenţei,
folosirea unei autorizaţii sau licenţe false, a documentelor ce conţin coduri fiscale străine sau
plastografiate etc., acestea au calitatea de mijloace de comitere (modus operandi) a infracţiunii
şi nu de entităţi materiale asupra cărora acţionează subiectul pentru săvârşirea faptei. Dacă la
comiterea infracţiunii subiectul utilizează un document oficial fals, cum ar fi certificatul de înre-
gistrare, buletinul de identitate al fondatorului, autorizaţia eliberată pentru exercitarea unei acti-
vităţi, fapta e încadrată în baza unui concurs real de infracţiuni: art.241 CP şi art.361 CP.
45. Componenţa de infracţiune este materială, adică infracţiunea se consideră consumată
din momentul obţinerii unui profit în proporţii mari.
46. Latura subiectivă apare în forma vinovăţiei intenţionate (intenţie directă), adică per-
soana îşi dă seama de caracterul socialmente periculos al faptei sale şi doreşte obţinerea unui
profit în proporţii mari. Scopul este de profit.
47. În baza Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenor poate fi: orice ce-
tăţean al RM care nu este îngrădit în drepturi în modul stabilit de legislaţia în vigoare; orice ce-
tăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de apa-
trizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul colectiv; orice persoană juridică
sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale şi cu legislaţia.
48. Subiect activ al infracţiunii este unul general - persoana fizică responsabilă care a atins
vârsta de 16 ani (subiect general), uneori impunându-se necesitatea stabilirii unor semne specia-
le (în cazul desfăşurării unei activităţi de întreprinzător legale, dar în privinţa unui gen de activi-
tate fără licenţa respectivă), precum şi persoana juridică.
49. În cazul în care aspectul obiectiv al incriminării este desfăşurat de către mai multe per-
soane în comun, cel puţin doi dintre care fiind descrişi prin prisma semnelor subiectului infracţi-
unii prevăzute de art.241 CP, apare vorba despre o formă calificativă specială – săvârşirea in-
fracţiunii de două sau mai multe persoane. Cu alte cuvinte, apare situaţia incriminării unei par-
ticipaţii simple.
50. Folosirea situaţiei de serviciu presupune aplicarea acesteia anume la săvârşirea de acte
infracţionale. Dacă persoana cu funcţie de răspundere a falsificat şi anumite acte oficiale, este
vorba despre existenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art.241 şi 332 CP.
51. Profit în proporţii deosebit de mari e acela care depăşeşte de 5000 ori mărimea u.c. de
amendă.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: MEGADAT.COM SRL v.Moldova: „Curtea notează
că potrivit jurisprudenţei sale, invalidarea licenţei de a desfăşura o afacere constituie o ingerinţă în
dreptul de a dispune de bunurile sale în sensul articolului 1 din Protocolul, 1 la Convenţie” (Tre
Tractorer AB v.Suedia, hotărâre din 7 iulie 1989, Seria A, 159, §53 şi Bimer SA v.Moldova, 15084/03,
§49, 10 iulie 2007) (Hotărârea din 08.04.2008 // MO, 160-161 din 22.08.2008).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 17.10.2006. Subiect activ al in-
fracţiunii de practicare ilegală a activităţii de întreprinzător poate fi şi persoana juridică:
„(...) - persoana juridică care întruneşte condiţiile prevăzute în lit.a) alin.(3) şi (4) ale art.21 CP,
exprimate prin desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul unei unităţi neînregis-
trate în modul stabilit de legislaţie (…) întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.241
alin.(2) lit.a), e) CP” (Decizia 1re-229/2006).
ARTICOLUL 242. PSEUDOACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR

Pseudoactivitatea de întreprinzător, adică crearea de întreprinderi fără intenţia de a des-
făşura activitatea de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor activităţii de în-
treprinzător ilicite, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
Comentariu 511
1. Scopul previziunii normative în contextul normei analizate constă în asigurarea stabili-

tăţii circuitului economic, apărarea regulilor activităţii pe piaţă, asigurarea intereselor societăţii,
statului şi ale cetăţeanului contra cauzării unor daune patrimoniale acestora, în particular în sfera
fiscală şi de creditare.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale, a căror existenţă
şi desfăşurare normală sunt condiţionate de asigurarea principiului interdicţiei diferitelor forme
de manifestare a infracţionalităţii în domeniul economic, în special relaţiile sociale legate de rea-
lizarea normală a activităţii de întreprinzător şi interesele economice ale persoanelor fizice şi
juridice.
3. Pseudoactivitatea de întreprinzător este definită prin prisma art.242 CP drept crearea
de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară pentru aco-
perirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari. Pornind de la această descriere legală, determinăm că aspectul obiectiv al infracţiunii in-
clude fapta prejudiciabilă, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate.
4. Legislaţia penală în vigoare limitează cadrul normativ doar la fapta de creare de întreprinderi
fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară, fără a oferi posibilitatea incrimină-
rii în acest cadru a altor fapte (spre exemplu, fapta de procurare a întreprinderilor etc.).
5. Procedura creării întreprinderilor trebuie sesizată doar luându-se în calcul în mod obli-
gatoriu respectarea tuturor formalităţilor prevăzute de Legea RM cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi. Încălcarea, în anumite condiţii, a ordinii de înregistrare a întreprinderii sau eschi-
varea de la aceasta formează, după caz, conţinutul infracţiunii prevăzute de art.241 CP ori al
contravenţiei administrative.
6. Crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau
bancară presupune crearea întreprinderii fără intenţia de a realiza actele, prevăzute de documen-
tele de constituire (statutul organizaţiei, contractul de constituire). Desfăşurarea unui/unor servi-
cii, realizarea unei/unor activităţi prevăzute de documentele de constituire exclude posibilitatea
încadrării activităţii desfăşurate în baza art.242 CP.
7. Crearea unor pseudoinstituţii, chiar şi cu elemente de natură comercială, pentru desfă-
şurarea unor activităţi care nu sunt de întreprinzător ori bancare nu includ în acţiune posibilitatea
încadrării faptei potrivit art.242 CP. Astfel, potrivit Legii cu privire la avocatură (art.1 alin.(3),
„activitatea avocatului nu este activitate de întreprinzător”. În baza art.2 alin(6) al Legii cu privi-
re la notariat, „activitatea notarială nu este activitate de întreprinzător şi nu poate fi raportată la o
astfel de activitate, nu se realizează pe bază de întreprindere şi nu se află sub incidenţa actelor
legislative şi altor acte normative ce reglementează activitatea de întreprinzător”.
8. Lipsa intenţiei de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară se exprimă în
neîndeplinirea obligaţiunilor, care decurg din actele de constituire a întreprinderii, în timpul ne-
cesar şi suficient pentru realizarea acestor obligaţii.
9. Urmarea prejudiciabilă constă în cauzarea unei daune în proporţii mari (a se vedea su-
pra). Aprecierea daunei trebuie să rezulte din circumstanţele concrete ale faptei singulare cu lua-
rea în vedere atât a daunelor reale, cât şi a venitului ratat.
10. Este obligatorie stabilirea raportului de cauzalitate între elementul material (acţiunea
de creare de întreprinderi şi inacţiunea în forma neexecutării obligaţiunilor care decurg din acte-
le de constituire) şi urmarea prejudiciabilă survenită.
11. Specificul structurii laturii obiective a infracţiunii determină prezenţa unei compo-
nenţe materiale. Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unei daune în pro-
porţii mari cetăţenilor, organizaţiilor sau statului.
12. Latura subiectivă se manifestă prin vinovăţie intenţionată în forma intenţiei directe.
Scopul este acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite, ceea ce ar însemna realizarea
din numele întreprinderii a unor tranzacţii fictive, constituind acoperirea pentru realizarea aces-
tor genuri de activitate, având caracter infracţional, contravenţional ori de altă natură. Incrimina-
rea prevăzută de art.242 CP trebuie pusă în acţiune numai în acele cazurile în care nu poate fi
determinată intenţia directă a persoanei de a săvârşi însuşirea prin escrocherie a mijloacelor ban-
care cu folosirea pseudofirmei.
13. Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani. Acesta nu este limitat la participanţii juridici ai întreprinderilor, deoarece nu rareori ultimii nici
nu sunt informaţi despre realitatea caracterului ilegal al acţiunilor săvârşite de către ei, desfăşurate în
coordonare cu conducătorii de fapt ai întreprinderii. Subiect poate fi şi persoana juridică.
ARTICOLUL 243. SPĂLAREA BANILOR

(1) Spălarea banilor săvârşită prin:
a) convertirea sau transferul bunurilor de către o persoană care ştie ori trebuia să ştie că
acestea constituie venituri ilicite, în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunu-
rilor sau de a ajuta orice persoană, implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sus-
trage de la consecinţele juridice ale acestor acţiuni;
b) tăinuirea sau deghizarea naturii, originii, amplasării, dispunerii, transmiterii, deplasă-
rii proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente de către o persoană care ştie sau tre-
buia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;
c) achiziţionarea, deţinerea sau utilizarea bunurilor de către o persoană care ştie ori tre-
buia să ştie că acestea constituie venituri ilicite;
d) participarea la orice asociere, înţelegere, complicitate prin acordarea de asistenţă,
ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor prevăzute la lit.a)-c)
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, de la 7000 la 10000 de unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii deosebit de mari,
(4) Acţiuni ilicite constituie şi faptele comise în afara teritoriului ţării dacă acestea conţin
elementele constitutive ale unei infracţiuni în statul în care au fost comise şi pot constitui ele-
mentele constitutive ale unei infracţiuni comise pe teritoriul RM .
Comentariu 513
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi des-

făşurare normală sunt condiţionate de circuitul legal al bunurilor.
2. Obiectul material îl formează bunurile care constituie venituri ilicite. Potrivit art.3 al
Legii cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului în sensul
prezentei incriminări prin bunuri se au în vedere mijloace financiare, orice categorie de valori
(active) corporale sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, acte sau alte
instrumente juridice în orice formă, inclusiv în formă electronică ori digitală, care atestă un titlu
ori un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active), iar prin venituri ilici-
te - bunuri destinate, folosite sau rezultate, direct sau indirect, din săvârşirea unei infracţiuni,
orice beneficiu obţinut din aceste bunuri, precum şi bunuri convertite sau transformate, parţial
sau integral, din bunuri destinate, folosite sau rezultate din săvârşirea unei infracţiuni şi din be-
neficiul obţinut din aceste bunuri. Prin urmare, norma devine aplicabilă doar atunci când bunuri-
le ce constituie venituri ilicite au în calitate de sursă de provenienţă săvârşirea anterioară a unei
alte infracţiuni.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin una dintre cele patru modalităţi normati-
ve descrise în art.243 alin.(1) lit.a-d) CP.
4. Convertirea presupune schimbarea bunurilor care constituie venituri ilicite în anumite
valori cu caracter economic pentru a le atribui un caracter legal (procurarea de imobile, rularea
sau investirea banilor în afaceri). Acţiunea de transfer presupune mutarea bunurilor dintr-o insti-
tuţie financiară în alta (de exemplu, transferul bancar).
5. Tăinuirea este acţiunea prin care făptuitorul ascunde natura, originea, amplasarea, dis-
punerea, transmiterea, deplasarea proprietăţii reale a bunurilor ori a drepturilor aferente care
constituie venituri ilicite.
6. Deghizarea constituie activitatea prin care făptuitorul prezintă sub o formă legală bu-
nurile sau drepturile provenite din săvârşirea infracţiunilor.
7. Achiziţionarea este procurarea bunurilor despre care se ştie că provin din activităţi
criminale.
8. Deţinerea constă în posesia faptică permanentă sau temporară a bunurilor vizate de că-
tre subiect.
9. Acţiunea de utilizare rezidă în folosirea bunurilor ce constituie venituri ilicite în diferi-
te activităţi (producere, acordare a serviciilor, consum curent etc.).
10. Asocierea vizează constituirea a două sau a mai multor persoane în cadrul unei gru-
pări, indiferent de forma de participaţie, în scopul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art.243
lit.a-c) CP. Nu are importanţă natura legăturii funcţionale între membrii asocierii sau calitatea
avută de către aceştia. De asemenea, nu este necesar ca persoanele asociate să săvârşească efec-
tiv acţiuni de spălare a banilor, fiind suficientă existenţa scopului consemnat. Înţelegerea vizea-
ză acordul concretizat a două sau a mai multor persoane spre comiterea uneia sau a mai multor
acţiuni de spălare a banilor. Complicitatea prin acordarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi la săvâr-
şirea infracţiunilor prevăzute în art.243 lit.a-c) CP este realizată de către persoana care nu are
calitatea de membru al asociaţiei sau grupării constituite în scopul indicat. Acţiunile de compli-
citate sunt descrise în calitate de modalităţi normative de realizare a elementului material al in-
fracţiunii, făptuitorul nefiind supus răspunderii penale în calitate de complice, ci ca autor al in-
fracţiunii.
11. Infracţiunea are o componenţă formală şi se consideră consumată din momentul să-
vârşirii uneia dintre acţiunile analizate. În modalitatea asocierii şi înţelegerii infracţiunea are o
componenţă formal-redusă, fiind consumată din momentul începerii activităţii infracţionale.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
Scopul este un semn constitutiv, obligatoriu de stabilit pentru modalitatea normativă incriminată
în art.243 lit.a) CP; în acest ultim sens, este necesar ca acţiunea de convertire sau transfer să fie
realizată în scopul de a tăinui sau de a deghiza originea ilicită a bunurilor sau de a ajuta orice
persoană implicată în comiterea infracţiunii principale, de a se sustrage de la consecinţele juridi-
ce ale acestor acţiuni. În cazul modalităţii descrise în art.243 lit.d) CP făptuitorul trebuie să acţi-
oneze în scopul comiterii uneia dintre infracţiunile incriminate prin art.243 lit.a-c) CP.
13. Subiect activ al infracţiunii este persoana fizică responsabilă cu vârsta de 16 ani, care
nu a participat la săvârşirea infracţiunii principale. De asemenea, subiect poate fi şi persoana
juridică.
14. Semnele calificative prevăzute în art.243 alin.(2) şi (3) CP - a se vedea supra.
15. Norma prevăzută de art.243 alin.(4) CP instituie regula că pentru recunoaşterea acţiu-
nilor ilicite (infracţiunii primare) comise în afara RM este necesar ca acestea să fie incriminate
atât pe teritoriul RM, cât şi pe teritoriul statului în care au fost săvârşite.
ARTICOLUL 244. EVAZIUNEA FISCALĂ

A ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR ŞI ORGANIZAŢIILOR
(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea în
documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau
cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să
fie plătit depăşeşte 2500 unităţi convenţionale,
b) care a condus la neachitarea impozitului în proporţii deosebit de mari
se pedepseşte cu amendă de la 2000 la 3000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exer-
cita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice,
vitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Infracţiunile fiscale sunt caracterizate prin anumite semne care reflectă specificul do-
meniului în care ele se săvârşesc. Aceste semne sunt: anumite părţi implicate în raporturile fisca-
le (organe fiscale; contribuabili etc.); obiect special - relaţiile legate de calcularea şi încasarea
impozitelor, taxelor şi a altor plăţi obligatorii la bugetul public naţional, precum şi cele legate de
realizarea controlului asupra încasării lor totale şi la timp (a se vedea lista cadrului normativ ce
reglementează aceste relaţii – HP CSJ Cu privire la unele aspecte de aplicare a prevederilor le-
gislaţiei fiscale la examinarea litigiilor despre urmărirea impozitelor şi taxelor, aplicarea sancţi-
unilor de către organele fiscale, nr.25 din 15.07.2002 // BCSJ, 2002, nr.10).
2. Recunoscând obligaţiunea fiscală printr-o dispoziţie constituţională (art.58 CRM), legi-
uitorul a determinat şi un anumit caracter al periculozităţii neexecutării acestei obligaţii.
Comentariu 515
3. Obiectul nemijlocit de bază al infracţiunii este constituit din totalitatea de relaţii sociale
care asigură interesele statului în sfera financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului pu-
blic naţional pe calea încasării impozitelor, contribuţiilor de asigurări sociale şi altor plăţi obligato-
rii de la persoanele juridice. Relaţiile care asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra
încasării depline şi la timp a impozitelor apar în calitate de obiect nemijlocit facultativ.
4. Obiectul material îl constituie obiectele impozabile (inclusiv venitul) în evaluare bă-
nească. Apelând la prevederile legislaţiei fiscale în vigoare, putem preciza că în calitate de obi-
ect al impunerii este considerat venitul brut, inclusiv facilităţile acordate de patron, obţinut de
persoanele juridice sau fizice din toate sursele aflate în RM, precum şi venitul obţinut de per-
soanele juridice şi fizice care practică activitate de întreprinzător din orice surse aflate în afara
RM şi venitul din investiţii şi financiar obţinut de persoanele fizice – cetăţeni rezidenţi – din
surse aflate în afara RM, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul aceste persoane
(art.14 CF), venitul notarului privat (art.69/3 CF), livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiec-
ţii impozabili, reprezentând rezultatul activităţii lor de întreprinzător în RM ; importul mărfurilor
în RM, cu excepţia mărfurilor de uz sau consum personal importate de persoane fizice, a căror
valoare nu depăşeşte limita stabilită de legislaţia în vigoare, importate de către persoanele fizice;
importul serviciilor în RM, cu excepţia serviciilor importate aferente produselor compensatoare
rezultate din regimul de perfecţionare pasivă (art.95 CF), mărfurile supuse accizelor (art.121
alin.(1) CF) etc.
5. Analizând modalităţile normative, observăm că legislaţia penală prevede în mod alter-
nativ: evaziunea fiscală sub forma includerii în documentele contabile, fiscale sau financiare a
unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile; evaziunea fiscală a întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor sub forma tăinuirii altor obiecte impozabile.
6. DEX-ul defineşte denaturarea ca fiind ceva prezentat altfel decât este în realitate; falsi-
ficat, alterat.
7. Vădit denaturate se recunosc acele date incorecte, special modificate, referitoare la mă-
rimea veniturilor, cheltuielilor ori deducerilor necesare pentru calcularea impozitelor, precum şi
datele care reflectă incorect starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante. Se consi-
deră vădit denaturate datele incluse în documentele contabile, financiare, fiscale, dacă ultimele
sunt pregătite spre prezentare la organele fiscale şi sunt întocmite într-o formă prestabilită.
8. În baza art.17 alin.(9)-(10) al Legii contabilităţii, contabilitatea veniturilor/cheltuielilor se
ţine pe feluri de venituri/cheltuieli, potrivit naturii sau sursei de provenienţă/destinaţie a acestora.
9. Potrivit art.43 al Legii contabilităţii, entitatea este obligată să păstreze pe suport de hâr-
tie sau în formă electronică documentele contabile care includ: documentele primare, registrele
contabile, rapoartele financiare şi alte documente aferente organizării şi ţinerii contabilităţii.
10. Documente fiscale se consideră declaraţia, darea de seamă sau alte documente care,
potrivit CF, urmează a fi prezentate Serviciului Fiscal de Stat şi sunt perfectate şi semnate în
conformitate cu regulile şi formele stabilite de către serviciul în cauză.
11. Includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denatu-
rate privind veniturile sau cheltuielile înseamnă micşorarea ilegală a masei impozabile, a venitu-
rilor obţinute, majorarea cheltuielilor aferente acestora etc.
12. Datele contabile ajustate în conformitate cu prevederile CF servesc drept bază pentru
întocmirea declaraţiilor fiscale. Pentru determinarea venitului impozabil al entităţilor serveşte
rezultatul (profitul/pierderea) contabil, reflectat în rapoartele de profit şi pierdere, întocmite şi
prezentate în conformitate cu cerinţele prezentei legi şi ale standardelor de contabilitate. Pentru
determinarea venitului impozabil al entităţilor care utilizează sistemul contabil în partidă simplă
drept bază serveşte rezultatul financiar calculat conform normelor aprobate de MF.
13. Entitatea este obligată să ţină contabilitatea şi să întocmească rapoartele financiare în

modul prevăzut lege, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte ac-
te normative aprobate în conformitate cu Legea contabilităţii.
14. Faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare.
Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este imposi-
bil - nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului. Corectări în do-
cumentele primare care justifică operaţiunile de casă, bancare, de livrare şi achiziţie a bunurilor
economice şi a serviciilor nu se admit.
15. Datele din documentele primare şi centralizatoare se înregistrează, se acumulează şi se
prelucrează în registrele contabile. MF stabileşte registre contabile obligatorii pentru unele cate-
gorii de entităţi, cu excepţia entităţilor care aplică S.I.R.F. Registrele contabile obligatorii sunt
Cartea mare, balanţa de verificare sau alte registre centralizatoare, care servesc drept bază pentru
întocmirea rapoartelor financiare.
16. Potrivit art.44 al Legii contabilităţii, persoanele vinovate de încălcarea acestei legi, ca-
re se eschivează de la ţinerea contabilităţii, aplică incorect standardele de contabilitate, precum
şi cele care falsifică premeditat documentele primare, registrele contabile, rapoartele financiare
şi cele anuale, sunt trase la răspundere disciplinară, materială, administrativă sau penală.
17. La soluţionarea chestiunii de stabilire a faptului că într-adevăr în documentele contabi-
le, fiscale şi financiare se conţin date vădit denaturate, trebuie constatată nu numai necorespun-
derea lor datelor din documentele primare, incluse în evidenţa contabilă, fiscală şi financiară,
dar şi incompletitudinea acestor date cu veniturile şi cheltuielile reale, tipurile cărora se stabilesc
de legislaţia fiscală.
18. Tăinuirea trebuie înţeleasă în sensul larg al cuvântului, ca micşorare (diminuare) a
obiectului impozabil în documentele contabile, fiscale, financiare şi ca neincludere în aceste do-
cumente a obiectelor în cauză. De exemplu, neînregistrarea fondurilor primite gratuit de la terţe
persoane determină tăinuirea obiectului impunerii pe avere şi, respectiv, neachitarea acestuia,
concomitent nu vor fi achitate şi T.V.A., impozitul pe venit etc.
19. La categoria de alte obiecte impozabile sunt atribuite: patrimoniul întreprinderii, re-
sursele utilizate, alte obiecte stabilite prin actele normative.
20. O condiţie obligatorie pentru incriminarea faptei prejudiciabile potrivit art.244 CP este
determinarea faptului ca impozitul ce urma a fi plătit să depăşească valoarea a 2500 u.c. de
amendă.
21. Izvorul de obţinere a veniturilor trebuie să poarte un caracter exclusiv legal. De aceea
componenţa infracţiunii în cauză nu include faptele orientate spre diminuarea veniturilor obţinu-
te din diverse forme de activităţi ilegale de întreprinzător.
22. Consumarea infracţiunii depinde de modalitatea normativă reflectată în conţinutul le-
gii penale. Astfel, evaziunea fiscală, manifestată prin includerea în documentele contabile, fisca-
le sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile se consideră con-
sumată din momentul prezentării la organele fiscale a documentaţiei corespunzătoare, fiind ex-
pirate termenele de achitare a impozitului pentru perioada fiscală raportată. Data prezentării do-
cumentelor de evidenţă fiscală trebuie considerată ziua transmiterii oficiale a ei organelor fisca-
le. În cazul tăinuirii altor obiecte impozabile consumarea infracţiunii trebuie legată de prezenta-
rea la organele fiscale a unor date vădit denaturate privind alte obiecte impozabile (cu excepţia
datelor referitoare la venituri şi cheltuieli), precum şi de neprezentarea acestora în cazul în care
o cere legea.
23. Dacă documentele contabile, fiscale, financiare au fost denaturate, dar nu au fost pre-
zentate la organele fiscale ori timpul de prezentare nu a expirat, poate fi vorba despre o tentativă
de infracţiune.
Comentariu 517
24. Infracţiunea de cauzare de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere are
un conţinut mai vast decât evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, pri-
ma normă jucând rolul general pentru cea din urmă - norma specială. Concursul ideal între aces-
te două fapte prevăzute de legea penală nu poate exista.
25. În aspect de delimitare putem accentua că, comparativ cu falsul în actele publice, eva-
ziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor este o infracţiune complexă. Ea cu-
prinde un fals, dar însuşi falsul nu constituie o evaziune fiscală. Concursul ideal dintre aceste
infracţiuni este exclus. Sunt aplicabile regulile concurenţei dintre norma-întreg şi norma-parte.
Ca normă întreg apare evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor. Concur-
sul real este posibil în toate cazurile.
26. Latura subiectivă a infracţiunii presupune determinarea obligatorie a vinovăţiei în
forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi asupra încadrării juridice a
infracţiunii nu influenţează, dar sunt luate în vedere în procesul individualizării pedepsei penale.
27. Subiectul evaziunii fiscale nu coincide cu subiectul activ al infracţiunii; în sensul
art.244 CP, subiect al impunerii (contribuabil) poate fi numai persoana juridică, iar subiect activ
al infracţiunii – persoana juridică şi cea fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care po-
sedă anumite calităţi speciale.
28. Contribuabil, subiect al impunerii este persoana care, conform legislaţiei fiscale, este
obligată să calculeze şi/sau să achite la buget orice impozite şi taxe, penalităţile şi amenzile res-
pective; persoana care, conform legislaţiei fiscale, este obligată să reţină sau să perceapă de la
altă persoană şi să achite la buget plăţile indicate (art.5 p.2) CF).
29. În cadrul persoanei juridice actele vizând ducerea evidenţei contabile, autentificarea
acesteia, prezentarea ei la organele fiscale sunt realizate de către conducătorii întreprinderii, in-
stituţiei şi organizaţiei (în virtutea funcţiilor administrative, de dirijare), contabilii-şefi (şeful
serviciului contabil), contabilii (în virtutea funcţiilor pur profesionale), precum şi de către alţi
funcţionari care îi înlocuiesc (în virtutea funcţiilor administrative ori profesionale provizorii).
Alte persoane pot fi supuse răspunderii penale doar în calitate de participanţi ai infracţiunii
(art.42, 244 CP). Operând în acest sens cu dispoziţiile art.13 al Legii contabilităţii, răspunderea
pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine conducerii (organului executiv) - în
entitatea cu răspundere limitată; partenerilor - în entitatea ai cărei proprietari au răspundere ne-
limitată; proprietarului - pentru întreprinzătorii individuali; conducătorului entităţii.
30. Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi cal-
culate pot fi semnate unipersonal de conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de
semnătură: prima semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua -
contabilului-şef sau altei persoane împuternicite. Semnăturile pe documentele menţionate, după
caz, se confirmă prin aplicarea ştampilei entităţii respective. În lipsa funcţiei de contabil-şef,
ambele semnături pe documentele menţionate se aplică de conducătorul entităţii respective sau
de alte persoane împuternicite.
31. Contabilului-şef (şefului serviciului contabil) i se interzice să primească spre executare
documente privind faptele economice ce contravin actelor legislative şi altor acte normative, in-
formând despre aceasta în scris conducătorul entităţii. Astfel de documente se primesc spre exe-
cutare numai cu indicaţiile suplimentare în scris ale conducătorului entităţii, căruia, ulterior, îi
revine răspunderea pentru aceasta.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 27.01.2009. Între infracţiunea
prevăzută de art.244 CP şi art.361 CP poate exista doar un concurs real de infracţiuni:
„C.V. a fost învinuit în faptul, că exercitând funcţia de director general al SRL, având ca scop
obţinerea unui venit ilegal prin tăinuirea obiectului impozabil în proporţii deosebit de mari, pro-
fitând de faptul, că livrările de mărfuri şi servicii pentru export nu se impozitează şi nici nu se
supun accizelor, şi prin înţelegere prealabilă cu un grup de persoane, au comis evaziune fiscală
în proporţii deosebit de mari şi au confecţionat, deţinut şi folosit documente oficiale false, care
acordă drepturi şi eliberează de obligaţii, în grup de persoane, soldate cu daune în proporţii mari
(art.244 alin.(2) CP şi 361 alin.(2) lit.b), d) CP în următoarele împrejurări” (Decizia 1ra-
29/2009).
ARTICOLUL 245. ABUZURILE

LA EMITEREA TITLURILOR DE VALOARE
(1) Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se înregis-
trează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în eroare,
aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice sau care
pot induce în eroare, precum şi aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice, dacă aceste
acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
se pedepsesc au amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale sau cu închi-
c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedep-
1. Pericolul social al infracţiunii prevăzute de art.245 CP constă în încălcarea intereselor

persoanelor-investitori, adică ale persoanelor care plasează banii în valori mobiliare, precum şi
interesele statului, care sunt asigurate pe baza ordinii stabilite de lege privind piaţa valorilor mo-
biliare. Aceste relaţii sociale constituie obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii. În esenţă aceas-
tă incriminare supune protecţiei relaţiile sociale din sfera activităţii pe piaţa valorilor mobiliare,
în particular – relaţiile sociale din sfera circuitului drepturilor şi obligaţiunilor care decurg din
aceasta, oferind posibilitatea de a realiza controlul asupra activităţii corporaţiilor şi a obţine
anumite venituri.
2. Ca obiect material al infracţiunii pot apărea anumite documente care reflectă emisia va-
lorilor mobiliare (prospectul emisiei, darea de seamă privind rezultatele emisiunii ori alte docu-
mente).
3. Latura obiectivă a infracţiunii este descrisă prin prisma a trei modalităţi cu caracter al-
ternativ, cumulate printr-o singură noţiune generică – abuzurile la emiterea titlurilor de valoare.
În acest sens, elementul material poate fi reflectat prin: includerea în prospectul emisiei sau în
alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor
neautentice sau care pot induce în eroare; aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care
Comentariu 519
conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare; aprobarea rezultatelor emisiei vădit
neautentice; urmarea imediată, exprimată prin cauzarea unor daune în proporţii mari; raportul de
cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.
4. DEX-ul defineşte prospectul drept afiş, anunţ, scrisoare, pliant sau broşură în care se
prezintă sumar planul unei lucrări în curs de apariţie, calităţile, condiţiile de vânzare şi de folosi-
re ale unui produs, intenţiile unor instituţii sau ale unor întreprinderi.
5. Prospectul ofertei publice presupune documentul emitentului sau ofertantului care con-
ţine informaţii necesare investitorilor pentru adoptarea hotărârii de procurare sau de vânzare a
valorilor mobiliare, care se plasează de către emitent prin ofertă publică pe piaţa primară sau se
propun de către ofertant pe piaţa secundară.
6. Relaţiile ce apar în procesul emisiunii şi circulaţiei pe teritoriul ţării a valorilor mobilia-
re, dispoziţiile generale privind activitatea pe piaţa valorilor mobiliare, precum şi măsurile de
protecţie a intereselor investitorilor şi răspunderea pentru încălcarea legislaţiei pe piaţa valorilor
mobiliare sunt reglementate prin Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare.
7. Condiţiile, modul de emitere şi circulaţie a valorilor mobiliare, emise de bănci şi care
sunt instrumente ale pieţei monetare, se reglementează de BNM de comun acord cu Comisia Na-
ţională. Condiţiile, modul de emitere şi circulaţie a valorilor mobiliare (creanţelor) emise de
BNM se reglementează de către aceasta.
8. Emisiunea, plasamentul şi circulaţia valorilor mobiliare de stat sunt reglementate de
Legea cu privire la datoria publică, garanţiile de stat şi recreditarea de stat şi potrivit altor acte
normative adoptate întru executarea ei. Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare reglemen-
tează circulaţia la bursa de valori a valorilor mobiliare de stat cu termenul de circulaţie mai mare
de un an.
9. Modul şi procedura de emisiune a valorilor mobiliare de către societăţile pe acţiuni şi
de înregistrare de stat a acestora la CNVM, precum şi modalitatea introducerii modificărilor în
datele generale despre emitent în Registrul de stat al valorilor mobiliare sunt reglementate prin
dispoziţiile prevăzute în Instrucţiunea privind modul de emisiune şi înregistrare de stat a valori-
lor mobiliare (Anexa, 1 la HCSPHV, 76-5 din 29.12.97).
10. Deşi în sens etimologic noţiunile de emisie, emitere şi emisiune coincid, în sensul unor
reglementări ce ţin de piaţa valorilor mobiliare se fac anumite delimitări.
11. În temeiul art.3 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, emisiunea valorilor mo-
biliare presupune totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent, care aparţin unei clase şi au
acelaşi termen iniţial şi final de plasare; totalitatea acţiunilor stabilite de prezenta lege şi între-
prinse de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare.
12. Instrucţiunea privind modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare,
deşi este elaborată în temeiul Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, Legii privind societăţi-
le pe acţiuni, CC şi altor acte legislative ale RM, stipulează (p.4) că emisia valorilor mobiliare
prezumă totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent, care aparţin unei clase şi au acelaşi ter-
men iniţial şi final de plasare; emisiunea valorilor mobiliare - totalitatea acţiunilor ce urmează a
fi întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare.
13. În contextul titlului art.245 CP, deşi legiuitorul foloseşte termenul de emitere a valori-
lor mobiliare, are în vedere, în esenţă, anume emisiunea valorilor mobiliare în sens restrâns.
14. Prin valoare mobiliară se înţelege acel titlu financiar care confirmă drepturile patri-
moniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi
realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în regis-
trul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului
nominal al acestor valori mobiliare.
15. Emitent este persoană juridică sau autoritatea administraţiei publice care emite valori
mobiliare şi îşi asumă obligaţii faţă de deţinătorii de valori mobiliare în vederea realizării drep-
turilor conferite de valorile mobiliare respective.
16. Conform art.9 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, emisiunea valorilor mo-
biliare poate fi efectuată prin intermediul ofertei publice pe piaţa primară (emisiune publică) sau
fără ofertă publică (emisiune închisă). Emisiunea publică a valorilor mobiliare include următoa-
rele etape: adoptarea de către emitent a hotărârii privind emisiunea valorilor mobiliare; perfecta-
rea de către emitent şi underwriter a contractului de prestare a serviciilor de underwriting – în
cazul plasării valorilor mobiliare prin intermediul underwriterului; pregătirea şi aprobarea de
către emitent a prospectului ofertei publice; perfectarea de către emitent şi registratorul indepen-
dent a contractului de ţinere a registrului – în cazul primei emisiuni publice a valorilor mobiliare
nominative; înregistrarea prospectului ofertei publice a valorilor mobiliare la Comisia Naţională,
cu atribuirea valorilor mobiliare a numărului înregistrării de stat; deschiderea de către emitent a
contului provizoriu în valută naţională pentru acumularea mijloacelor băneşti obţinute în proce-
sul plasamentului valorilor mobiliare; multiplicarea prospectului ofertei publice, precum şi im-
primarea certificatelor valorilor mobiliare – pentru emitenţii care emit valori mobiliare materia-
lizate; dezvăluirea informaţiei cuprinse în prospectul ofertei publice; plasamentul valorilor mo-
biliare; adoptarea de către emitent a dării de seamă asupra rezultatelor emisiunii şi calificarea
emisiunii drept efectuată sau neefectuată; înregistrarea la Comisia Naţională a dării de seamă
asupra rezultatelor emisiunii; operarea în statutul emitentului a modificărilor şi completărilor
determinate de rezultatele emisiunii (în cazul emisiunii acţiunilor); închiderea contului provizo-
riu şi transferarea mijloacelor de pe acest cont pe contul curent al emitentului – în cazul în care
Comisia Naţională a înregistrat darea de seamă privind rezultatele emisiunii publice de valori
mobiliare; introducerea în registru a datelor despre deţinătorii de valori mobiliare, eliberarea cer-
tificatelor (în cazul emisiunii valorilor mobiliare materializate) sau a extraselor din registru (în
cazul emisiunii valorilor mobiliare nematerializate) subscriitorilor de valori mobiliare. Emisiu-
nea închisă a valorilor mobiliare include următoarele etape: adoptarea de către emitent a hotărâ-
rii privind emisiunea valorilor mobiliare; plasamentul valorilor mobiliare; aprobarea de către
emitent a rezultatelor emisiunii şi calificarea emisiunii ca efectuată sau neefectuată; înregistrarea
la Comisia Naţională a emisiunii, efectuată cu respectarea prevederilor art.14, 15 şi 18, cu ex-
cepţia cerinţelor faţă de întocmirea, înregistrarea şi publicarea prospectului ofertei publice pe
piaţa primară; operarea în statutul emitentului a modificărilor şi completărilor determinate de
rezultatele emisiunii; introducerea în registru a datelor despre deţinătorii de valori mobiliare şi
eliberarea extraselor din registru.
17. Se constată clar că în funcţie de etapa corespunzătoare a emisiunii publice ori a emisi-
unii închise, se poate opera cu norma prevăzută de art.245 CP ori art.245/2 CP.
18. În baza art.9 p.14 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, în cazul în care se
constată de către Comisia Naţională şi/sau de către instanţa de judecată că emisiunea valorilor
mobiliare s-a efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului articol sau cu admiterea unor mani-
pulări, emitentul poartă răspundere în conformitate cu legislaţia în vigoare.
19. Specimenul prospectului ofertei publice pe piaţa primară se stabileşte de către Comisia
Naţională. Pentru bănci şi alte instituţii financiare, prospectul ofertei publice pe piaţa primară se
stabileşte de către Comisia Naţională în comun cu BNM.
20. Prospectul ofertei publice pe piaţa primară conţine, într-o formă accesibilă şi uşor ana-
lizabilă, toată informaţia care, în conformitate cu caracterul specific al emitentului şi cu valorile
mobiliare oferite publicului, este necesară pentru a le permite investitorilor să facă o evaluare
bine fundamentată a activelor şi pasivelor, a stării financiare, a profitului şi pierderilor, a per-
spectivelor emitentului şi ale garanţiilor, precum şi ale drepturilor aferente acestor valori mobili-
Comentariu 521
are, şi anume: informaţia generală despre emitent; specificarea stării financiare a emitentului;
specificarea emisiunii preconizate a valorilor mobiliare; declaraţia investiţională.
21. În cazul în care, după înregistrarea prospectului ofertei publice a valorilor mobiliare pe
piaţa primară, la Comisia Naţională se constată greşeli sau inexactităţi în informaţia inclusă în
prospect şi/sau în perioada subscrierii s-au produs evenimente care pot afecta efectuarea ofertei,
emitentul este obligat să le specifice într-un supliment la prospect. Suplimentul la prospect, în
termen de cel mult 7 zile calendaristice, se înregistrează şi se publică în acelaşi mod ca şi pros-
pectul. În caz de necesitate, rezumatul prospectului urmează, de asemenea, să fie completat.
22. În prospectul ofertei publice pe piaţa primară sunt clar identificate persoanele respon-
sabile pentru informaţia inclusă în prospect şi prin indicarea numelui şi a funcţiilor lor sau, în
cazul persoanelor juridice, a denumirii şi sediului lor, şi sunt incluse declaraţiile acestor persoa-
ne că informaţia din prospect corespunde faptelor şi că nu a fost omisă nici o informaţie care
poate să afecteze decizia investitorului referitor la investirea în valorile mobiliare propuse. Pros-
pectul ofertei publice pe piaţa primară trebuie să se afle la adresa juridică a emitentului şi la lo-
curile de vânzare a valorilor mobiliare, punându-se gratuit la dispoziţia cumpărătorului potenţial
de valori mobiliare, la cererea adresată emitentului sau underwriterului acestuia. Prospectul poa-
te fi publicat pe pagina web a emitentului, a underwriterului, a bursei de valori şi a Comisiei Na-
ţionale.
23. Prospectul ofertei publice trebuie întocmit conform formei prestabilite şi conţine in-
formaţia deplină pentru toate capitolele stipulate de Standardele de dezvăluire a informaţiei. Ce-
rinţele faţă de conţinutul informaţiei respective sunt stabilite de prezentele Standarde, actele
normative ale Comisiei şi alte acte legislative cu privire la valorile mobiliare. Pe lângă informa-
ţia indicată în prezentele Standarde, emitentul poate include în prospectul ofertei publice şi alte
date, care, în opinia acestuia, asigură o dezvăluire mai adecvată a informaţiei despre emitent şi
nu contravin legislaţiei RM. Forma şi conţinutul prospectului ofertei publice pentru bănci şi alte
instituţii financiare sunt stipulate de actele normative ale BNM de comun acord cu Comisia.
24. În sensul includerii în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se
înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în
eroare se prezumă introducerea unor date care nu corespund realităţii. Răspunderea penală in-
tervine nu numai pentru introducerea unor informaţii în prospectul emisiei, ci şi în alte docu-
mente (spre exemplu, cererea de înregistrare; copiile documentelor de constituire cu toate modi-
ficările şi completările autentificate în modul stabilit etc.).
25. Aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice
sau care pot induce în eroare presupune acţiunea de aprobare a prospectului emisiei care conţi-
ne informaţii neautentice sau care pot induce în eroare, de către persoanele cu funcţie de răspun-
dere din cadrul organelor de administrare ale emitentului, asupra cărora, în baza legislaţiei în
vigoare, le revine obligaţiunea de a răspunde pentru veridicitatea şi deplinătatea informaţiilor
cuprinse în prospectul emisiei. Astfel, foaia de titlul a prospectului ofertei publice va cuprinde în
mod obligatoriu aprobarea de către organul împuternicit al emitentului, adică denumirea organu-
lui de conducere al emitentului care a aprobat prospectul, data aprobării, semnătura persoanei
împuternicite şi ştampila emitentului. În cazul acestei acţiuni cu caracter alternativ fapta prejudi-
ciabilă se reflectă doar asupra prospectului emisiei, nu şi a altor documente.
26. Emitentul prezintă Comisiei Naţionale, în termen de 15 zile calendaristice de la data
încheierii plasamentului valorilor mobiliare din emisiunea suplimentară, următoarele documen-
te: cererea de înregistrare a dării de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare a valorilor
mobiliare; procesul-verbal al organului de conducere autorizat al emitentului care a aprobat da-
rea de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare a valorilor mobiliare; confirmarea elibe-
rată de instituţia bancară privind depunerea de către subscriitori a mijloacelor băneşti în contul
achitării valorilor mobiliare; raportul de estimare a valorii de piaţă a aporturilor nebăneşti, apro-
bat de organul de conducere autorizat al emitentului, şi actul de predare-primire a acestora în

contul achitării valorilor mobiliare subscrise – în cazul achitării valorilor mobiliare cu aporturi
nebăneşti; documentele ce confirmă provenienţa datoriilor societăţii, inclusiv actul de verificare
a datoriilor – în cazul convertirii acestora în acţiunile emisiunii suplimentare; confirmarea Agen-
ţiei Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului privind executarea cla-
uzelor contractuale – în cazul emisiunii valorilor mobiliare din contul capitalizării investiţiilor
efectuate de către persoanele care au procurat pachete de acţiuni în procesul privatizării proprie-
tăţii publice; lista subscriitorilor la valorile mobiliare, aprobată de organul de conducere autori-
zat al emitentului, care conţine datele de identificare ale subscriitorilor necesare deschiderii con-
tului personal în registrul deţinătorilor de valori mobiliare, numărul de acţiuni subscrise şi suma
aporturilor depuse, în 3 exemplare; copia raportului financiar la ultima dată de gestiune a emi-
tentului; avizul BNM privind aprobarea rezultatelor emisiunii suplimentare a valorilor mobiliare
– pentru băncile comerciale; acordul Agenţiei Proprietăţii Publice de pe lângă Ministerul Eco-
nomiei şi Comerţului, în cazul în care statul deţine o cotă de cel puţin 10% în capitalul social al
emitentului; copiile ordinelor de plată privind achitarea plăţilor şi taxelor aferente înregistrării
dării de seamă.
27. Darea de seamă privind rezultatele emisiunii suplimentare a valorilor mobiliare va
conţine date despre organul de conducere autorizat al emitentului, care a aprobat darea de sea-
mă, termenele în care s-a efectuat subscrierea valorilor mobiliare şi caracteristica clasei, numă-
rul total de valori mobiliare subscrise din numărul valorilor mobiliare anunţate spre plasare,
aporturile şi sumele achitate de subscriitori în contul valorilor mobiliare subscrise, suma aportu-
rilor îndreptată către majorarea capitalului social şi în contul venitului din emisiunea suplimen-
tară (capitalul suplimentar), mărimea capitalului social după majorare, precum şi datele despre
deţinătorii a mai mult de 5% din valorile mobiliare cu drept de vot ale emitentului până la şi du-
pă efectuarea emisiunii suplimentare.
28. Emitentul poartă răspundere în conformitate cu legislaţia pentru veridicitatea datelor
cuprinse în darea de seamă. În acest context, aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice
constă în luarea deciziei de prezentare pentru înregistrare şi înregistrarea dării de seamă privind
rezultatele emisiunii publice a valorilor mobiliare care cuprind date vădit denaturate ori care nu
conţine informaţii necesare în mod obligatoriu pentru includere în acest document.
29. Legiuitorul a formulat infracţiunea vizând abuzurile la emiterea titlurilor de valoare ca
fiind o componenţă materială de infracţiune. Pentru recunoaşterea acesteia ca fiind consumată
este necesară survenirea unei urmări imediate – cauzarea unei daune în proporţii mari cumpără-
torilor valorilor mobiliare sau altor persoane, mărimea cărora se determină în fiecare cauză con-
cret. Trebuie de menţionat că dauna prin aceste fapte infracţionale poate fi cauzată nu numai
persoanelor care au procurat valorile mobiliare, dar şi celor care, spre exemplu, n-au putut să se
folosească de dreptul lor (dacă acest drept este prevăzut de lege sau de decizia emitentului) şi să
procure valorile mobiliare, care ar determina obţinerea unui venit esenţial.
30. Proporţii mari – a se vedea supra. În cazul în care daunele cauzate sunt sub nivelul ce-
lor mari intervine răspunderea contravenţională în baza art.302 CCon.
31. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
32. Poate fi subiect activ al infracţiunii oricare persoană fizică, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, în virtutea competenţei sale având dreptul de a include informaţia în prospectul
emisiei sau în alte documente în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a
aproba prospectul emisiei sau a aproba rezultatele emisiei, adică persoana care are dreptul legal,
în virtutea actelor normative sau a actelor de constituire, de a include asemenea informaţii în
documentele respective. În marea majoritatea a cazurilor a include în prospectul emisiei infor-
maţii neautentice pot atât gestionarii juridici ai organizaţiei, învestiţi cu împuterniciri de întoc-
mire şi prezentare la organul de înregistrare a prospectului emisiei, cât şi persoanele care de fapt
Comentariu 523
execută aceste obligaţii, precum şi colaboratorul organului de înregistrare. Răspunderea pentru

veridicitatea informaţiei cuprinse în prospectul ofertei publice şi în alte documente, prezentate
pentru înregistrarea ofertei publice, o poartă emitentul valorilor mobiliare în conformitate cu legis-
laţia, precum şi underwriterul acestuia, în conformitate cu clauzele şi în temeiul contractului de
underwriting. Pentru informaţia care se conţine în darea de seamă privind rezultatele emisiunii va-
lorilor mobiliare poartă responsabilitate persoanele care au semnat darea de seamă în cauză.
33. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane – a se vedea supra.
34. Daune în proporţii deosebit de mari – a se vedea supra.
ARTICOLUL 2451. ABUZURILE

ÎN ACTIVITATEA PARTICIPANŢILOR LA PIAŢA VALORILOR MOBILIARE
(1) Activitatea participanţilor la piaţa valorilor mobiliare în scopul limitării circulaţiei li-
bere a valorilor mobiliare pe piaţă, săvârşirii unor acţiuni de înşelăciune sau efectuarea tran-
zacţiilor cu valori mobiliare de către insideri în interes personal ori în interesul unor terţe per-
soane, beneficiind de informaţia de insider, implicarea în aceste acţiuni a altor participanţi la
piaţa valorilor mobiliare, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
soare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a deţine anumite
funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juri-
de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
b) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
soare de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a deţine anumite
funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juri-
1. Luând în vedere faptul că piaţă unde are loc emisiunea valorilor mobiliare (piaţa prima-
ră) este supusă protecţiei, în principiu, prin intermediul normei prevăzute în art.245 CP, piaţa
unde are loc circulaţia valorilor mobiliare emise (piaţa secundară) este supusă în mare parte apă-
rării prin intermediul art.245/1 CP. Sediul normativ al reglementării relaţiilor sociale cu privire
la piaţa valorilor mobiliare se regăseşte în cadrul Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare.
2. În acest sens, obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este format din totalitatea relaţii-
lor sociale care asigură activitatea normală a participanţilor la piaţa valorilor mobiliare, în speci-
al a insiderilor legată de circulaţia valorilor mobiliare.
3. Obiectul material îl reprezintă valorile mobiliare (a se vedea p.11 al comentariului
art.245 CP).
4. Din punctul de vedere al laturii obiective, infracţiunea este caracterizată prin trei semne
constitutive: elementul material, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate dintre elementul
material şi urmarea imediată.
5. Elementul material al infracţiunii este constituit generic din abuzurile în activitatea par-
ticipanţilor la piaţa valorilor mobiliare, manifestat normativ prin trei modalităţi: activitatea par-
ticipanţilor la piaţa valorilor mobiliare în scopul limitării circulaţiei libere a valorilor mobiliare
pe piaţă, săvârşirii unor acţiuni de înşelăciune; efectuarea tranzacţiilor cu valori mobiliare de
către insideri în interes personal ori în interesul unor terţe persoane, beneficiind de informaţia de
insider; implicarea în aceste acţiuni a altor participanţi la piaţa valorilor mobiliare.
6. Prima modalitatea normativă constă în activitatea participanţilor la piaţa valorilor mobi-
liare în scopul limitării circulaţiei libere a valorilor mobiliare pe piaţă, săvârşirii unor acţiuni de
înşelăciune. Conform prevederilor normative conţinute în Cap.VI al Legii cu privire la piaţa va-
lorilor mobiliare, circulaţia valorilor mobiliare constă în tranzacţiile cu valori mobiliare (art.24);
transmiterea dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare nominative (art.26); transferul
direct de proprietate asupra valorilor mobiliare (art.26/1); realizarea drepturilor conferite de va-
lorile mobiliare (art.27); grevarea cu obligaţii a valorilor mobiliare (art.28); particularităţile pla-
sării şi circulaţiei în RM a valorilor mobiliare străine (art.29); procurarea valorilor mobiliare de
către investitorii străini (art.30); fracţionarea, consolidarea, convertirea şi anularea valorilor mo-
biliare (art.31). Implicarea în împiedicarea realizării oricărei din variantele ce formează conţinu-
tul circulaţiei valorilor mobiliare prezumă limitarea reală a acestei circulaţii.
7. Prin acţiuni de înşelăciune înţelegem prezentarea unor informaţii false legate de activi-
tatea participanţilor la piaţa valorilor mobiliare.
8. A doua modalitate normativă de manifestare a infracţiunii constă în efectuarea tranzac-
ţiilor cu valori mobiliare de către insideri în interes personal ori în interesul unor terţe persoane,
beneficiind de informaţia de insider.
9. Insiderii sunt obligaţi să prezinte trimestrial emitentului darea de seamă privind numă-
rul total de valori mobiliare ale emitentului care le aparţin.
10. Conform art.60 alin.(1)-(2) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, insiderul es-
te în drept să procure sau să vândă valorile mobiliare ale emitentului prin ofertă publică pe piaţa
secundară; fără derularea ofertei publice pe piaţa secundară, dar cu condiţia respectării următoa-
relor cerinţe: - până la efectuarea tranzacţiei a fost dezvăluită informaţia prevăzută de art.54
alin.(6) şi (7), care poate influenţa preţul valorilor mobiliare tranzacţionate; - preţul valorilor
mobiliare este stabilit conform prevederilor legii în cauză.
11. Insiderul nu este în drept: a) să transmită informaţia privilegiată oricărei alte persoane,
cu excepţia cazului în care transmiterea informaţiei se efectuează în virtutea exercitării atribuţii-
lor sale de serviciu sau profesionale; b) să recomande sau să sugereze altor persoane, în baza
informaţiei privilegiate, procurarea sau înstrăinarea valorilor mobiliare la care se referă informa-
ţia privilegiată respectivă.
12. Informaţie privilegiată este informaţia de natură precisă care nu a fost dezvăluită pu-
blic, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la una sau mai
multe valori mobiliare şi care, dacă ar fi dezvăluită public, ar putea avea un impact semnificativ
asupra preţului acelor valori mobiliare sau asupra preţului valorilor mobiliare derivate cu care se
află în legătură.
13. În esenţă, beneficiind de informaţia de insider, acestuia i se interzic anumite tranzacţii
pe piaţa valorilor mobiliare. În acest caz se impune stabilirea obligatorie a interesului personal
ori al unor terţe persoane.
14. A treia modalitate de manifestare a elementului material al infracţiunii constă în impli-
carea în aceste acţiuni a altor participanţi la piaţa valorilor mobiliare, adică în cadrul acţiunilor
ce formează modalităţile prevăzute anterior.
Comentariu 525
15. Conţinutul infracţiunii este unul material, infracţiunea considerându-se consumată din
momentul survenirii urmării imediate în forma cauzării unor daune în proporţii mari (a se vedea
supra).
16. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie intenţionată (intenţie
directă ori intenţie indirectă). În cadrul primei modalităţi normative descrise scopul apare ca un
semn obligatoriu - limitarea circulaţiei libere a valorilor mobiliare pe piaţă, săvârşirea unor acţi-
uni de înşelăciune.
17. Subiect activ al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani şi posedă anumite calităţi speciale: participant la piaţa valorilor mobiliare (în cazul primei
modalităţi normative), insider (dacă ne referim la cea de-a doua modalitate normativă), ambele
calităţi menţionate (cu referire la modalitatea a treia de manifestare a elementului material).
18. În conformitate cu art.32 alin.(1)-(3) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare,
participantul profesionist la piaţa valorilor mobiliare este în drept să desfăşoare activitatea pro-
fesionistă după obţinerea licenţei eliberate de Comisia Naţională. În licenţa pentru desfăşurarea
activităţii profesioniste pe piaţa valorilor mobiliare se specifică expres activităţile de bază şi co-
nexe. Pe piaţa valorilor mobiliare pot fi desfăşurate următoarele activităţi de bază: a) de broke-
raj; b) de dealer; c) de administrare fiduciară a investiţiilor; d) de ţinere a registrului; e) de depo-
zitare; f) bursieră pe piaţa valorilor mobiliare; g) de depozitar central; h) de estimare a valorilor
mobiliare şi a activelor ce se referă la ele; i) de consulting investiţional; j) de fond de investiţii.
În funcţie de activitatea de bază desfăşurată conform licenţei obţinute, titularului de licenţă i se
acordă dreptul de a desfăşura următoarele activităţi conexe: a) de underwriting; b) de clearing şi
decontare; c) de consulting.
19. În temeiul art.59 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, insideri se consideră:
a) persoanele cu funcţie de răspundere ale emitentului, inclusiv membrii consiliului societăţii,
comisiei de cenzori, organului executiv şi ai altor organe de conducere; b) persoanele care deţin,
individual sau împreună cu persoanele afiliate lor, cel puţin 50% plus o acţiune din volumul to-
tal al acţiunilor cu drept de vot ale emitentului; c) persoanele care au acces la informaţia privile-
giată în virtutea funcţiei deţinute, a condiţiilor contractului sau în urma negocierii contractului,
condiţiilor contractului, sau în urma delegării dreptului respectiv din partea emitentului ori a al-
tui insider al acestuia; d) persoanele fizice care în decursul ultimelor 6 luni în oricare mod cad
sub incidenţa prevederilor lit.a), b) sau c); e) persoanele fizice afiliate persoanelor specificate la
lit.a)-d); f) în cazul în care persoanele menţionate la lit.b) şi c) sunt persoane juridice, calitatea
de insider o au şi persoanele fizice cu funcţie de răspundere ale acestor persoane juridice, pre-
cum şi persoanele care, în virtutea exercitării atribuţiilor lor în cadrul persoanei juridice respec-
tive, au acces la informaţia privilegiată a emitentului; g) orice altă persoană care posedă infor-
maţii privilegiate.
20. Forma circumstanţială a infracţiunii prevăzute de art.245/1 alin.(2) lit.b) CP – cauza-
rea unei daune în proporţii deosebit de mari – a se vedea supra.

LEGISLAŢIEI LA EFECTUAREA ÎNSCRIERILOR ÎN REGISTRUL
DEŢINĂTORILOR DE VALORI MOBILIARE
(1) Includerea intenţionată în registrul deţinătorilor de valori mobiliare a informaţiilor
neautentice, denaturate, false, urmată de transferul dreptului de proprietate către o altă per-
soană, dacă această acţiune a cauzat daune în proporţii mari,

(2) Aceeaşi acţiune săvârşită din imprudenţă, care a cauzat daune în proporţii deosebit de
mari,
re de până la 2 ani.
(3) Acţiunea descrisă la alin.(1):
b) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari,
soare de la 1 la 6 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
1. Conform art.32 alin.(2) lit.d) al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, una dintre
activităţile de bază pe piaţa valorilor mobiliare este cea de ţinere a registrului. Pornind de la
acest fapt, legiuitorul a supus protecţiei penale prin intermediul normei prevăzute în art.245/2
CP anume relaţiile sociale care asigură desfăşurarea normală a acestei activităţi de bază pe piaţa
valorilor mobiliare (obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii).
2. Obiectul material al infracţiunii este registrul deţinătorilor de valori mobiliare. Registru
al deţinătorilor de valori mobiliare nominative este un registru al cărui obiect al înregistrării
sunt datele privind deţinătorii de valori mobiliare nominative de o anumită clasă de valori mobi-
liare ale unui emitent.
3. În conformitate cu art.37 al Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, activitatea de
ţinere a registrului se desfăşoară de către participantul profesionist la piaţa valorilor mobiliare,
cu excepţia emitentului. Deţinător de registru poate fi emitentul sau registratorul independent
care a încheiat cu emitentul contractul de ţinere a registrului şi deţinătorul nominal în cazurile
prevăzute de prezenta lege. Modelul contractului-tip de ţinere a registrului, precum şi preţurile
maximale ale serviciilor prestate de deţinătorul registrului se stabilesc de către Comisia Naţiona-
lă în conformitate cu legislaţia. Deţinătorul registrului este obligat: a) să respecte modalitatea
stabilită de ţinere a registrului; b) să deschidă în registru un cont personal pentru fiecare persoa-
nă înregistrată, în modul stabilit de către Comisia Naţională; c) să opereze în registru toate mo-
dificările şi completările necesare; d) să efectueze, conform dispoziţiei persoanelor înregistrate,
operaţii pe conturile personale ale acestora; e) să aducă la cunoştinţa persoanelor înregistrate
informaţia dezvăluită de emitent – în cazul în care registrul este ţinut de registratorul indepen-
dent; f) să prezinte persoanelor înregistrate datele din registru despre numele (denumirea) per-
soanelor înregistrate în registru şi despre numărul, clasa şi valoarea nominală a valorilor mobili-
are care le aparţin în conformitate cu prezenta lege; g) să informeze Comisia Naţională în cazu-
rile în care în registrul deţinătorilor de valori mobiliare ale emitentului dintr-o clasă anumită au
fost înregistrate mai mult de 50 de persoane; h) la rezilierea contractului cu emitentul, să respec-
te modul stabilit de către Comisia Naţională de transmitere a registrului – în cazul în care regis-
trul este ţinut de registratorul independent; i) să execute alte acţiuni prevăzute de prezenta lege.
Deţinătorul registrului poartă răspundere în conformitate cu legislaţia pentru prejudiciul cauzat
ca urmare a îndeplinirii necorespunzătoare sau neîndeplinirii obligaţiilor sale.
Comentariu 527
4. Din dispoziţia art.245/2 CP reiese că legiuitorul a formulat acest conţinut normativ sub
aspectul laturii obiective prin intermediul a trei semne: elementul material în forma includerii în
registrul deţinătorilor de valori mobiliare a informaţiilor neautentice, denaturate, false; urmarea
imediată în forma transferului dreptului de proprietate către o altă persoană şi cauzarea prin
aceasta a unei daune în proporţii mari; raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea
imediată.
5. Potrivit art.1.4 al Regulamentului cu privire la modul de ţinere a registrului deţinătorilor
de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal sistemul de ţinere a
registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative constituie un sistem informatic de prelu-
crare a datelor în procesul ţinerii registrului deţinătorilor de valori mobiliare nominative de către
registrator/deţinătorul nominal, care asigură, după caz: a) înregistrarea documentelor ce consti-
tuie temei pentru efectuarea operaţiunilor în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominati-
ve; b) descrierea clasei de valori mobiliare pentru care este ţinut registrul deţinătorilor de valori
mobiliare nominative; c) înregistrarea transferului valorilor mobiliare; d) evidenţa bilanţului va-
lorilor mobiliare autorizate spre plasare, plasate, neplasate şi de tezaur pentru fiecare clasă de
valori mobiliare; e) deschiderea unui cont personal pe numele proprietarului valorilor mobiliare
sau a deţinătorului nominal pentru fiecare deţinător de valori mobiliare, precum şi evidenţa co-
proprietarilor; f) identificarea şi modificarea datelor persoanelor înregistrate; g) înregistrarea
restricţiilor şi a faptelor de grevare cu obligaţii a valorilor mobiliare, inclusiv înregistrarea gaju-
lui valorilor mobiliare; h) înregistrarea limitării dreptului de vot conform prevederilor legislaţiei;
i) înregistrarea operaţiunilor emitentului cu valorile mobiliare plasate (convertirea, denominali-
zarea, consolidarea valorilor mobiliare); j) eliberarea extraselor din registru, a listelor, rapoarte-
lor şi altor informaţii, prezentarea cărora este prevăzută de actele legislative, actele normative
sau contractele încheiate cu emitenţii valorilor mobiliare.
6. În conformitate cu p.16 al Regulamentului cu privire la modul de ţinere a registrului de-
ţinătorilor de valori mobiliare nominative de către registrator şi deţinătorul nominal în cazul ne-
respectării prevederilor regulamentare, registratorul/deţinătorul nominal poartă răspundere în
conformitate cu prevederile legislaţiei, inclusiv răspundere materială pentru prejudiciile cauzate
inclusiv în urma: - înregistrării transferului dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare cu
încălcarea prevederilor legislaţiei; - înregistrării transferului dreptului de proprietate asupra va-
lorilor mobiliare în contul unei persoane care nu are dreptul asupra lor.
7. Neautentice, denaturate, false se consideră acele informaţii care, prin conţinutul lor, nu
corespund realităţii obiective.
8. Urmarea imediată a infracţiunii constituie transferul dreptului de proprietate către o altă
persoană şi cauzarea prin aceasta a unei daune în proporţii mari (a se vedea supra).
9. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu al infracţiunii.
10. Conţinutul infracţiunii este unul material, infracţiunea considerându-se consumată din
momentul stabilirii urmării imediate.
11. Unele semne ale laturii subiective ale infracţiunii rezultă expres din conţinutul dispo-
ziţiei art.245/2 CP. Astfel, vinovăţia poate fi caracterizată doar prin forma intenţionată.
12. Subiect activ al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă care a atins vârsta de
16 ani şi are calitatea de deţinător/registrator al registrului de valori mobiliare (art.245/2 alin.(1)-
(3) CP), precum şi persoana juridică (în cazurile prevăzute de art.245/2 alin.(1), (3) CP).
13. Varianta tipică prevăzută de art.245/2 alin.(2) CP prevede aceleaşi fapte comise din
imprudenţă, cu cauzarea unei daune în proporţii deosebit de mari (a se vedea supra).
14. Art.245 alin.(3) lit.b) CP prevede o variantă agravantă în ipoteza variantei-tip a infrac-
ţiunii prevăzute de art.245/2 alin.(1) CP – infracţiunea intenţionată săvârşită cu cauzarea unei
daune în proporţii deosebit de mari.
ARTICOLUL 246. LIMITAREA CONCURENŢEI LIBERE

Limitarea concurenţei libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pi-
eţei, limitarea accesului la piaţă, cu înlăturarea altor agenţi economici, majorarea sau menţine-
rea preţurilor unice, dacă prin aceasta a fost obţinut un profit în proporţii deosebit de mari sau
au fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari unei terţe persoane,
1. Potrivit art.3-4 al Legii cu privire la protecţia concurenţei în domeniul concurenţei, sta-

tul promovează o politică de asigurare a activităţii de întreprinzător libere şi de protecţie a con-
curenţei loiale. Anume concurenţa loială apare drept unul dintre factorii fundamentali ai dezvol-
tării economiei naţionale. Statul asigură protecţia drepturilor şi intereselor agentului economic şi
ale cetăţeanului (consumatorului) contra activităţii monopoliste şi concurenţei neloiale. Este in-
terzis agentului economic să-şi exercite drepturile în vederea limitării concurenţei, abuzului de
situaţia dominantă şi lezării intereselor legitime ale consumatorului.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii este format din totalitatea de relaţii sociale, a căror
apărare este condiţionată de realizarea activităţii economice în general, de respectarea regulilor
de concurenţă pe piaţă, adică relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea cinstită a raporturilor
economice, apărarea intereselor producătorilor şi ale consumatorilor împotriva faptelor de con-
curenţă neloială.
3. Latura obiectivă a infracţiunii reiese expres din conţinutul dispoziţiei descriptive, pre-
văzute de legea penală prin art.246 CP. Aceasta este descrisă prin elementul material, urmarea
imediată şi raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată.
4. Art.246 CP determină elementul material ca fiind limitarea concurenţei reflectată prin
anumite modalităţi normative: încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pieţei; limi-
tarea accesului la piaţă; cu înlăturarea altor agenţi economici; majorarea sau menţinerea preţuri-
lor unice.
5. DEX-ul defineşte concurenţa ca o rivalitate comercială, luptă dusă cu mijloace econo-
mice între industriaşi, comercianţi, monopoluri, ţări etc. pentru acapararea pieţei, desfacerea
unor produse, pentru clientelă şi pentru obţinerea unor câştiguri cât mai mari. În acelaşi sens,
acţiunea de a limita presupune fixarea între anumite limite sau graniţe; mărginire, restrângere,
îngrădire.8 În sens penal îngrădirea constă în încheierea unui acord ilegal care prevede diviziu-
nea pieţei; limitarea accesului la piaţă, cu înlăturarea altor agenţi economici; majorarea sau men-
ţinerea preţurilor unice.
6. Potrivit dispoziţiilor legii speciale prin concurenţă se înţelege întrecerea în care acţiuni-
le independente ale agenţilor economici limitează efectiv posibilitatea fiecăruia dintre ei de a
exercita influenţă unilaterală asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respecti-
vă.
8
DEX, op.cit., pag.573; Piaţă – Loc special amenajat unde se face comerţ cu mărfuri, mai ales cu produse agroali-
mentare. Sferă a circulaţiei mărfurilor; cererea şi oferta de mărfuri (pag.788); Preţ – Sumă de bani pe care trebuie
să o plătească cumpărătorul pentru achiziţionarea unui produs sau pentru un serviciu (pag.845); Preţ cu amănuntul
– preţ la care se vând către populaţie bunurile de consum, alimentare şi nealimentare (pag.845);Preţ de livrare –
preţ la nivelul căruia circulă produsele între unităţile producătoare (pag.845); Preţ de producţie – preţ care înglo-
bează costul produsului şi beneficiul (pag.845); Preţ al pieţei – preţ care se formează pe piaţă în urma fluctuaţiei
cererii şi ofertei (pag.845).
Comentariu 529
7. Piaţă de mărfuri este sfera de circulaţie a mărfurilor cu aceeaşi valoare de consum pe

teritoriul RM; sfera de circulaţie a mărfurilor care nu au echivalent sau mărfuri de înlocuit pe
teritoriul RM, determinată de posibilitatea economică a cumpărătorului de a procura marfa pe un
anumit teritoriu şi lipsa acestor posibilităţi în afara acestor limite.
8. Agenţi economici sunt persoanele fizice şi juridice, care desfăşoară activitate de între-
prinzător pe teritoriul RM.
9. Preţ monopolist ridicat este preţul exagerat al mărfii agentului economic, la care acesta
o vinde, profitând de situaţia sa dominantă pe piaţă.
10. Preţ monopolist jos (dumping) este preţul mai mic decât preţul de cost al mărfii la care
agentul economic cu situaţie dominantă pe piaţă o vinde pentru a-i înlătura pe concurenţi sau
pentru a-şi majora cota pe piaţa mărfii respective.
11. Actele monopoliste şi de limitare a concurenţei libere reprezintă nişte metode diverse
de influenţă economică şi non-economică ilegală asupra unui participant al pieţei care se află
într-o situaţie dificilă şi este mai puţin valoros.
12. Art.5 al Legii cu privire la protecţia concurenţei prevede anumite tipuri de acţiuni
anticoncurenţă: activitatea monopolistă (abuzul de situaţia dominantă pe piaţă; acordul
anticoncurenţă dintre agenţi economici); concurenţa neloială; activitatea autorităţilor administra-
ţiei publice de limitare a concurenţei.
13. Art.7 al aceleiaşi legi determină că este interzis şi este considerat nul, în modul stabi-
lit, integral sau parţial, orice acord (acţiune coordonată):
a. încheiat sub orice formă între agenţi economici concurenţi care deţin în comun o parte
de peste 35 la sută pe piaţă a unei anumite mărfi dacă aceste acorduri (acţiuni coordonate) au sau
pot avea drept rezultat limitarea concurenţei, inclusiv sunt îndreptate spre: stabilirea (menţine-
rea) de preţuri (tarife), rabaturi, adaosuri (suplimente) pentru a leza interesele concurenţilor; ma-
jorarea, reducerea sau menţinerea preţurilor la licitaţii; efectuarea de licitaţii prin înţelegere se-
cretă; divizarea pieţei după principiul teritorial sau în funcţie de volumul vânzărilor sau achiziţii-
lor, de sortimentul mărfurilor comercializate sau de categoria vânzătorilor ori a cumpărătorilor
(beneficiarilor); limitarea producţiei, livrării, inclusiv prin stabilirea de cote; limitarea accesului
pe piaţă, înlăturarea de pe piaţă a altor agenţi economici în calitatea lor de vânzători de anumite
mărfuri sau înlăturarea cumpărătorilor (beneficiarilor) lor; renunţarea nemotivată la încheierea
de contracte cu anumiţi vânzători sau cumpărători (beneficiari);
b. al agenţilor economici neconcurenţi, unul dintre care deţine o situaţie dominantă pe pi-
aţă, iar celălalt este furnizorul sau cumpărătorul (beneficiarul) acestuia, dacă un astfel de acord
(acţiune coordonată) conduce sau poate conduce la limitarea concurenţei, inclusiv este îndreptat
spre: limitarea teritoriului vânzării sau cercului de cumpărători; stabilirea de restricţii la preţurile
de revânzare a mărfurilor vândute cumpărătorului; interzicerea agenţilor economici de a desface
mărfuri produse de concurenţi;
c. al agenţilor economici neconcurenţi care nu sunt între ei furnizori sau cumpărători, toţi
sau cel puţin unul dintre care deţine o situaţie dominantă pe piaţa unei anumite mărfi, dacă un as-
tfel de acord (acţiune coordonată) conduce sau poate conduce la limitarea concurenţei pe piaţă.
14. Prin situaţie dominantă pe piaţă trebuie înţeleasă situaţia exclusivă a agentului eco-
nomic pe piaţa de mărfuri, care îi dă acestuia, singur sau împreună cu alţi agenţi economici, po-
sibilitatea de a exercita influenţă decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţia a mărfii pe
piaţa respectivă sau de a împiedica accesul pe piaţă unor alţi agenţi economici.
15. Infracţiunea este descrisă prin intermediul unui conţinut material de infracţiune,
aceasta considerându-se consumată în mod alternativ dacă drept urmare a fost obţinut un profit
în proporţii deosebit de mari sau au fost cauzate daune în proporţii deosebit de mari unei terţe
persoane.
16. Raportul de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată este obligatoriu
pentru determinare.
17. Profitul în proporţii deosebit de mari este venitul general minus cheltuielile aferente
obţinerii acestui venit care depăşeşte valoarea de 5000 u.c. de amendă. Valoarea daunelor cauza-
te, deşi este în aceeaşi mărime, se constată din situaţia subiectului pasiv, comparativ cu prima –
care necesită intervenţia unui studiu al situaţiei subiectului activ al infracţiunii.
18. Latura subiectivă a infracţiunii este descrisă prin intermediul vinovăţiei în forma in-
tenţiei directe. Scopul ar fi nepermiterea, limitarea şi înlăturarea ori compensarea unor cheltuieli
neîntemeiate, sau obţinerea unui venit suplimentar prin influenţa ilegală asupra concurenţilor.
Motivele pot fi cele mai variate.
19. Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
ARTICOLUL 2461. CONCURENŢA NELOIALĂ

Orice act de concurenţă neloială, inclusiv:
a) crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu activi-
tatea industrială sau comercială a unui concurent;
b) răspândirea, în procesul comerţului, de afirmaţii false, care discreditează întreprinde-
rea, produsele sau activitatea de întreprinzător a unui concurent;
c) inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, la modul de fabricare, la ca-
racteristicile, la aptitudinea de întrebuinţare sau la cantitatea mărfurilor concurentului;
d) folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale într-o manieră care să producă
confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic;
e) compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale unui
agent economic cu mărfurile unor alţi agenţi economici
se pedepsesc cu amendă de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 1 an, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 3500 la 5000 de unităţi convenţiona-
le cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este format din totalitatea relaţiilor sociale ca-
re asigură concurenţa loială. Conform art.9 alin.(3) al CRM, piaţa, libera iniţiativă economică,
concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei. În acest sens, art.3 alin.(4) al Legii cu privi-
re la protecţia concurenţei prevede că statul este responsabil de protecţia drepturilor şi interese-
lor agentului economic şi ale cetăţeanului (consumatorului) contra activităţii monopoliste şi
concurenţei neloiale.
2. Obiectul nemijlocit facultativ îl constituie relaţiile sociale care asigură interesele parti-
culare ale contragenţilor economici şi ale consumatorilor.
3. Operând cu dispoziţia art.8 alin.(1) al Legii cu privire la protecţia concurenţei, agentu-
lui economic i se interzice să efectueze acte de concurenţă neloială, inclusiv: să răspândească
informaţii false sau neautentice care pot cauza daune unui alt agent economic şi (sau) pot preju-
dicia reputaţia lui; să inducă în eroare cumpărătorul privitor la caracterul, modul şi locul fabrică-
rii, la proprietăţile de consum, la utilitatea consumului, la cantitatea şi calitatea mărfurilor; să
compare neloial în scopuri publicitare mărfurile produse sau comercializate de el cu mărfurile
Comentariu 531
altor agenţi economici; să folosească neautorizat, integral sau parţial, marca comercială, emble-
ma de deservire a altor obiecte ale proprietăţii industriale, firma unui alt agent economic, să co-
pieze forma, ambalajul şi aspectul exterior al mărfii unui alt agent economic; să obţină nelegitim
informaţii ce constituie secretul comercial al unui alt agent economic, să le folosească sau să le
divulge.
4. În esenţă, se constată o coincidenţă de fapt a modalităţilor descrise prin dispoziţiile le-
gii speciale şi cele ce rezultă din dispoziţia normei prevăzute în art.246/1 CP. Deci, latura obiec-
tivă a infracţiunii constă din elementul material în forma concurenţei neloiale. Art.2 al Legii cu
privire la protecţia concurenţei defineşte concurenţa neloială ca fiind acţiunile agentului econo-
mic de a obţine avantaje neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, ceea ce duce sau poate du-
ce la prejudicii altor agenţi economici sau poate prejudicia reputaţia lor în afaceri.
5. Modalităţile normative care formează elementul material al infracţiunii de concurenţă
neloială sunt următoarele: a) crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu pro-
dusele sau cu activitatea industrială sau comercială a unui concurent; b) răspândirea, în procesul
comerţului, de afirmaţii false, care discreditează întreprinderea, produsele sau activitatea de în-
treprinzător a unui concurent; c) inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, la mo-
dul de fabricare, la caracteristicile, la aptitudinea de întrebuinţare sau la cantitatea mărfurilor
concurentului; d) folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale într-o manieră care să
producă confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic; e) compararea în scopuri pu-
blicitare a mărfurilor produse sau comercializate ale unui agent economic cu mărfurile altor
agenţi economici.
6. Crearea, prin orice mijloace, de confuzie cu întreprinderea, cu produsele sau cu activi-
tatea industrială sau comercială a unui concurent (art.246/1 lit. a) CP) presupune folosirea, prin
oricare forme de manifestare faptică, a mijloacelor de identificare a mărfurilor şi produselor sau
a persoanei sale (exceptând, evident, denumirea de firmă şi marca comercială – care creează po-
sibilităţi de încadrare în altă modalitate normativă – art.246/1 lit.d) CP), creându-se anumite pre-
supuneri eronate precum că însăşi activitatea în ansamblu este desfăşurată de către persoana care
deţine legal acest mijloc.
7. Conform dispoziţiilor art.25 alin.(4) al Legii viei şi vinului stabilim că, prin etichetare
nu trebuie să se atribuie produselor vinicole termeni descriptivi, uzuali, generici sau cu caracter
elogios dacă nu se referă la produs, dacă pot induce în eroare consumatorul ori pot genera riscul
de confuzie în privinţa unui produs similar al altui producător şi pot conduce la apariţia concu-
renţei neloiale, nici să li se atribuie proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a unor boli ori
să se facă referiri la astfel de proprietăţi.
8. În acelaşi context, art.7 alin.(5) al Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denu-
mirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate prevede că nu poate fi înregistrată o
specialitate tradiţională garantată a cărei denumire exprimă specificitatea produsului agricol sau
alimentar, în sensul art.6 alin.(4) lit.b) (pentru a fi înregistrată, denumirea specialităţii tradiţiona-
le garantate trebuie: a) să fie specifică în sine; sau b) să exprime specificitatea produsului agricol
sau alimentar), care: a) face referinţă numai la cerinţe de ordin general, utilizate pentru un an-
samblu de produse agricole sau alimentare, sau la cele prevăzute în actele normative în vigoare;
b) este înşelătoare, cum ar fi o denumire ce face referinţă la o caracteristică evidentă a produsu-
lui sau la o caracteristică ce nu corespunde caietului de sarcini şi astfel apare riscul inducerii în
eroare a consumatorului în ceea ce priveşte caracteristicile produsului.
9. În asemenea mod, se poate opera cu anumite modalităţi faptice de manifestare a infrac-
ţiunii în această variantă normativă: folosirea aceleiaşi adrese juridice; reproducerea formei sti-
clei, a fragmentelor din catalogul publicitar etc.
10. Răspândirea, în procesul comerţului, de afirmaţii false, care discreditează întreprinde-

rea, produsele sau activitatea de întreprinzător a unui concurent (art.246/1 lit.b CP) – presupune
transmiterea, prin oricare metode (în mod verbal, scris, poştă electronică etc.), a unor afirmaţii
care nu corespund realităţii vis-à-vis de: întreprinderea unui concurent, produsele unui concu-
rent; activitatea de întreprinzător a unui concurent. Se pune accentul în acest caz doar pe răspân-
direa unor afirmaţii false, şi nicidecum pe afirmaţii obiective, autentice. În fapt, aceste informaţii
false pot fi referitoare la incapacitatea viitoare de achitare a creanţelor scadente ale întreprinde-
rii, la producerea unor mărfuri necalitative etc.
11. Răspândirea afirmaţiilor false are loc în timpul comerţului. Prin comerţ (activitate co-
mercială), conform art.1 al Legii cu privire la comerţul interior, se înţelege un gen de activitate
economică desfăşurată de persoane fizice şi juridice, constând în vânzarea-cumpărarea cu amă-
nuntul a mărfurilor, fabricarea şi comercializarea produselor de alimentaţie publică, organizarea
consumului lor, prestarea de servicii suplimentare la cumpărarea mărfurilor.
12. Inducerea în eroare a consumatorului referitor la natura, la modul de fabricare, la ca-
racteristicile, la aptitudinea de întrebuinţare sau la cantitatea mărfurilor concurentului (art.246/1
lit.c) CP) – presupune inducerea în eroare a consumatorului referitor la anumite caracteristici
expres prevăzute de lege ale mărfurilor concurentului şi nu cu referire la mărfurile sale (în acest
ultim caz, în prezenţa unor semne constitutive se poate invoca norma prevăzută de art.255 CP).
În fapt, eroarea vizează termenele de garanţie, termenele de valabilitate, durata medie de utiliza-
re a bunurilor concurentului, posibilităţile de consum şi de folosire, limitele contraindicaţiilor
privitoare la aceste mărfuri etc.
13. O altă modalitate normativă este cea prevăzută de art.246/1 lit.d) CP - folosirea denu-
mirii de firmă sau a mărcii comerciale într-o manieră care să producă confuzie cu cele folosite
legitim de un alt agent economic. Conform art.24 alin.1-2 al Legii cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi, antreprenorul şi întreprinderea constituită de acesta îşi desfăşoară activitatea sub o
anumită firmă (denumire); filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub
firma întreprinderii. Firma trebuie să conţină: a) denumirea concretă a întreprinderii sau alte date
care permit deosebirea acesteia de alte întreprinderi, iar pentru întreprinderea individuală, socie-
tatea în nume colectiv şi societatea în comandită, numele de familie (firma) a cel puţin unui po-
sesor al întreprinderii individuale sau al comanditului; b) indicarea completă sau prescurtată
(abreviată) a formei organizatorico-juridice a întreprinderii; c) indicarea genului principal de
activitate pentru întreprinderea-persoană juridică. În firma întreprinderii pot fi incluse şi alte da-
te care nu contravin legislaţiei în vigoare. În conformitate cu art.25 alin.(1) lit.a) al aceleiaşi legi
întreprinderea nu poate să folosească firma care coincide sau, după cum constată organul înre-
gistrării de stat, se aseamănă cu firma altei întreprinderi, care este deja înregistrată. Dacă mai
multe persoane au prezentat pentru înregistrarea de stat firme ce coincid sau se aseamănă, drep-
tul de înregistrare sub această firmă îl are persoana care a depus prima cerere de înmatriculare a
firmei respective în organul înregistrării de stat.
14. Marcă comercială – a se vedea supra (comentariul art.241 CP).
15. Folosirea denumirii de firmă sau a mărcii comerciale, prin diverse modalităţi faptice,
trebuie să creeze confuzie cu cele folosite legitim de un alt agent economic.
16. O ultimă modalitate normativă de manifestare a infracţiunii de concurenţă neloială es-
te cea prevăzută de art.246/1 lit.e) CP - compararea în scopuri publicitare a mărfurilor produse
sau comercializate ale unui agent economic cu mărfurile unor alţi agenţi economici (art.246/1
lit.e) CP). Conform art.11 alin.(1) lit.c) al Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denu-
mirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate denumirile de origine şi indicaţiile geo-
grafice înregistrate sunt protejate contra oricărei indicaţii false sau înşelătoare cu privire la pro-
venienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs sau pe
ambalajul acestuia, în publicitate sau pe documentele aferente produsului respectiv, precum şi
Comentariu 533
contra utilizării în calitate de ambalaj a unui recipient de natură să creeze o impresie eronată în
privinţa originii produsului.
17. În fapt, această modalitate normativă poate fi manifestată prin publicitatea cu compa-
rarea bunurilor destinate pentru diferite scopuri; compararea realizată în mod eronat, înşelător
etc.
18. Conţinutul infracţiunii este unul formal, infracţiunea considerându-se consumată din
momentul concurenţei neloiale în una din modalităţile normative precizate în textul incriminator
(art.246/1 CP).
19. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
20. Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani, precum şi persoana juridică.

DE A ÎNCHEIA O TRANZACŢIE SAU DE A REFUZA ÎNCHEIEREA EI
(1) Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei, însoţită de
ameninţări cu aplicarea violenţei, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor, precum şi cu răs-
pândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite
de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate, în lipsa semnelor de şantaj,
că neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2
ani.
b) cu aplicarea violenţei, cu nimicirea sau cu deteriorarea bunurilor;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
1. În baza legislaţiei în vigoare, raporturile juridico-civile sunt întemeiate pe recunoaşte-

rea egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de legislaţia civilă, inviolabilităţii propri-
etăţii, libertăţii contractuale, inadmisibilităţii imixtiunii în afacerile private, necesităţii de reali-
zare liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost le-
zată şi de apărare judiciară a lor.
2. Obiectul nemijlocit de bază al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă
şi desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea regulilor civile privind încheierea de tran-
zacţii (convenţii). Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei constituie
un act infracţional complex, care atentează concomitent la un obiect de bază şi altul facultativ
(adiacent). În calitatea obiectului nemijlocit adiacent al infracţiunii pot apărea relaţiile sociale
care asigură sănătatea persoanei, inviolabilitatea corporală a acesteia, cinstea, onoarea şi alte in-
terese legitime ale persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin constrângerea de a încheia o tranzacţie
sau de a refuza încheierea ei (elementul material al incriminării), manifestată prin trei modalităţi
normative: ameninţări cu aplicarea violenţei; ameninţări cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor;
ameninţări cu răspândirea unor informaţii; urmarea imediată în forma cauzării unor daune con-
siderabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate; rapor-
tul de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată.
4. Pentru reflectarea interpretativă a semnelor de bază ale conţinutului normativ în cauză
este necesar de a face apel la normele corespunzătoare ale dreptului civil. Actele infracţionale
pot fi orientate contra oricăror tranzacţii, indiferent de numărul părţilor participante la aceasta.
Ca exemple de constrângere la încheierea (refuzul de a încheia) unei tranzacţii unilaterale poate
servi influenţa asupra voinţei celui care face moştenirea la încheierea testamentului sau asupra
mandatarului la încheierea procurii. În cazul unor tranzacţii la care participă mai multe părţi,
influenţei este supusă voinţa viitorului participant al unui anumit contract, spre exemplu, vânză-
tor (cumpărător) în ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare sau donator în cazul con-
tractului de donaţie.
5. În mod formal conţinutul normativ al incriminării include constrângerea la încheierea
(refuzul de a încheia) tranzacţiei indiferent de forma lor – verbală sau scrisă (simplă sau notaria-
lă). Cu toate acestea, influenţei infracţionale sunt supuse preponderent participanţii potenţiali ai
tranzacţiilor scrise. Aceasta se explică prin faptul că, în baza regulii generale, forma scrisă este
obligatorie pentru anumite tranzacţii ale persoanelor juridice, precum şi pentru tranzacţiile unor
cetăţeni (de regulă, se pune accent pe valoare nominală a convenţiei): trebuie să fie încheiate în
scris actele juridice dintre persoanele juridice, dintre persoanele juridice şi persoanele fizice şi
dintre persoanele fizice dacă valoarea obiectului/actului juridic depăşeşte 1000 de lei, iar în ca-
zurile prevăzute de lege, indiferent de valoarea obiectului (art.210 CC), iar drept infracţională
este considerată doar fapta care poate cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocroti-
te de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate.
6. Potrivit DEX-ului, tranzacţia constituie o convenţie între două sau mai multe părţi, prin
care se transmit anumite drepturi, se face un schimb comercial etc.
7. În general, noţiunea de tranzacţie utilizată în sens penal corespunde sensului actului ju-
ridic, folosit în normele dreptului civil, dar nu celui de tranzacţie.
8. Conform art.195 CC actul juridic civil constituie manifestarea de către persoane fizice
şi juridice a voinţei îndreptate spre naşterea, modificarea sau stingerea drepturilor şi obligaţiilor
civile.
9. Codul civil defineşte tranzacţia (art.1331 alin.(1) CC) ca fiind contractul prin care păr-
ţile previn un proces ce poate să înceapă, termină un proces început sau rezolvă dificultăţile ce
apar în procesul executării unei hotărâri judecătoreşti.
10. Potrivit art.229 CC actul juridic încheiat în urma constrângerii prin violenţă fizică sau
psihică poate fi declarat nul de instanţa de judecată chiar şi în cazurile în care violenţa a fost
exercitată de un terţ. Violenţa este temei de anulare a actului juridic numai în cazul în care se
demonstrează că este de natură să determine o persoană să creadă că ea, soţul, o rudă sau o altă
persoană apropiată ori patrimoniul lor sunt expuşi unui pericol iminent. În sensul normei respec-
tive din CC nu există violenţă atunci când autorul ei nu a utilizat vreun mijloc ilicit.
11. Ca oricare alt act volitiv, tranzacţia ia forma unei acţiuni determinate: semnarea con-
tractului, perfectarea notarială, eliberarea procurii (împuternicirii), întocmirea testamentului etc.
Pornind de aici, prin constrângere de a încheia (refuza încheierea) tranzacţia înţelegem actele
orientate spre reprimarea (supunerea) voinţei participantului potenţial al acesteia, cu scopul de a-
l obliga să accepte faptele necesare infractorului. Cu alte cuvinte, constrângerea este influenţa
activă asupra subiectului pasiv în scopul de a-l forţa, în ciuda dorinţei acestuia, de a încheia o
anumită tranzacţie sau de a refuza încheierea ei.
12. Metodele posibile de manifestare a influenţei sunt stipulate în art.247 alin.(1) CP.
Acestea sunt: ameninţarea cu aplicarea violenţei; ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bu-
Comentariu 535
nurilor; ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor
şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate.
13. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei înţelegem acţiuni (cuvinte, gesturi) care în
mod real demonstrează tendinţa aplicării ei faţă de subiectul viitoarei tranzacţii. Aplicarea ne-
mijlocită a acestei violenţe cade sub incidenţa art.247 alin.(2) lit.b) CP. Însă dacă drept rezultat
al actelor de violenţă, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale grave, fapta necesită a fi inter-
pretată în baza unui concurs de infracţiuni (art.247, 151 CP).
14. Ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor constă în înaintarea cerinţelor
corespunzătoare proprietarului, posesorului, deţinătorului, cerinţe ce privesc posibila distrugere
sau deteriorare a bunurilor mobile şi imobile ale acestuia. Dacă a avut loc nimicirea sau deterio-
rarea acestor bunuri, asemenea fapte urmează a fi încadrate în baza art.247 alin.(2) lit.b) CP.
15. Ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drep-
turilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate poate avea ca bază
cunoaşterea de către infractor a unor fapte diverse din viaţă, divulgarea cărora nu este dorită.
Spre exemplu, acestea pot avea referiri la momentul adopţiei, relaţiilor în afara familiei, defici-
enţelor fizice şi psihice etc.
16. Prin rude apropiate (art.134 CP) ale victimei se înţeleg părinţii, copiii, înfietorii, copiii
înfiaţi, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii lor.
17. Pe calea săvârşirii unei tranzacţii constrânse infractorul creează impresia unei transmi-
teri legale lui, participanţilor acesteia sau organizaţiei aflate sub controlul lor a proprietăţii, care
aparţine unei persoane fizice sau juridice. Respectarea în acest caz a formalităţilor juridice per-
mite de a evalua actele infracţionale şi de a determina ca dificilă probarea faptului că transmite-
rea bunurilor a avut loc împotriva voinţei subiectului pasiv.
18. Ameninţarea şi aplicarea violenţei sunt semne constitutive şi ale şantajului (art.189
CP), însă comparativ cu infracţiunea analizată, acestea sunt orientate nu spre încheierea con-
strânsă a tranzacţiei, dar spre obţinerea bunurilor, drepturilor asupra lor sau săvârşirea altor acte
cu caracter patrimonial.
19. Legiuitorul a formulat în sensul art.247 CP o componenţă formală de infracţiune, le-
gând momentul consumării ei de modalitatea normativă utilizată în conţinutul normei de incri-
minare (infracţiune de pericol). Posibilitatea cauzării unor daune drepturilor şi intereselor ocroti-
te de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate constituie un semn al caracterului informaţiilor
răspândite, şi nu al urmării imediate.
20. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată doar prin vinovăţie în forma intenţiei
directe.
21. Subiectul activ al infracţiunii este orice persoană responsabilă, care la momentul să-
vârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani.
22. Violenţa presupune aplicarea loviturilor, leziunilor corporale până la gradul celor gra-
ve. Dacă drept rezultat al aplicării violenţei survine vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii persoanei ori decesul acesteia, fapta prejudiciabilă urmează a fi încadrată conform re-
gulilor concursului de infracţiuni (art.247 alin.(2) lit.b) CP în concurs cu art.145 CP ori 151 CP).
23. Despre grup criminal organizat sau organizaţie criminală – a se vedea supra.
ARTICOLUL 248. CONTRABANDA

(1) Trecerea peste frontiera vamală a RM a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în pro-
porţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloa-
celor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele
vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani,
(2) Trecerea peste frontiera vamală a RM a substanţelor narcotice, psihotrope, cu efecte
puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive şi a produ-
selor cu destinaţie dublă, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în
locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor
sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în do-
cumentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
(3) Trecerea peste frontiera vamală a RM a armamentului, a dispozitivelor explozive, a
muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special
pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloa-
celor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele
vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
(4) Trecerea peste frontiera vamală a RM a valorilor culturale, eludându-se controlul
vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest
scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al RM a valorilor culturale scoase din ţară, în
cazul în care întoarcerea lor este obligatorie,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvârşite:
c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) în proporţii deosebit de mari,
amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exerci-
ta o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul juridic nemijlocit al contrabandei este constituit din totalitatea relaţiilor sociale
care asigură ordinea de trecere legală a mărfurilor peste frontiera vamală a RM.
Comentariu 537
2. Obiectul material al infracţiunii (art.248 alin.(1) CP) este constituit din mărfuri, cu ex-
cepţia celor prevăzute de art.248 alin.(2), (3) şi (4) CP. De regulă, este vorba despre bani (valu-
tă), mijloace tehnice de diferite categorii, ţigări etc. În ceea ce vizează obiectul material al in-
fracţiunilor prevăzute în cele din urmă alineate, identificăm substanţele narcotice, psihotrope, cu
efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, deşeurile nocive şi produsele cu
destinaţie dublă (art.248 alin.(2) CP); armamentul, dispozitivele explozive, muniţiile (art.248
alin.(3) CP); valorile culturale (art.248 alin.(4) CP).
3. Conform art.1 p.1) CV, mărfurile sunt definite drept orice bun mobil: obiecte şi alte va-
lori, inclusiv valori valutare (valută străină şi monedă naţională în numerar, documente de plată
şi valori mobiliare exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie elec-
trică, energie termică, alt fel de energie, precum şi mijloace de transport (cu unele excepţii pre-
văzute de CV).
4. Latura obiectivă a contrabandei prevăzute în art.248 alin.(1) CP se manifestă prin urmă-
toarele semne: elementul material în forma trecerii peste frontiera vamală a RM a mărfurilor,
obiectelor şi a altor valori; metoda de manifestare a elementului material - eludarea controlului
vamal; tăinuirea de controlul vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în
acest scop; folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală; nede-
clararea; declararea neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a fron-
tierei; condiţia de incriminare – proporţia mare a bunurilor de contrabandă; locul comiterii in-
fracţiunii.
5. Aceste modalităţi normative se identifică şi în cazul art.248 alin.(2) şi (3) CP, cu excep-
ţia faptului că condiţia ce urmează a fi stabilită în cazul art.248 alin.(1) CP este proporţia mare a
bunurilor ce formează categoria obiectului material al infracţiunii.
6. Conform art.126 CP, proporţia mare este limitată la valoarea bunurilor de contrabandă
ce depăşeşte 50000 lei.
7. Noţiunile principale vis-à-vis de conţinutul normativ al infracţiunii de contrabandă sunt
prevăzute în CV. În acest sens, art.1 ap.5) CV prevede că trecerea frontierei vamale presupune
introducerea şi scoaterea de pe teritoriul vamal al RM de mărfuri şi mijloace de transport, inclu-
siv prin expedieri poştale internaţionale, prin conducte şi prin linii de transport electric. Acţiuni-
le menţionate prevăd: - în cazul introducerii de mărfuri şi mijloace de transport pe teritoriul va-
mal al RM sau în cazul introducerii lor pe cealaltă parte a teritoriului vamal al RM de pe terito-
riul zonelor libere şi antrepozitelor vamale, are loc trecerea de facto a frontierei vamale; - în ca-
zul scoaterii de mărfuri şi mijloace de transport de pe teritoriul vamal al RM sau în cazul intro-
ducerii lor pe teritoriul zonelor libere şi antrepozitelor vamale de pe cealaltă parte a teritoriului
vamal al RM, depunerea declaraţiei vamale sau efectuarea altor operaţiuni vamale denotă inten-
ţia de a introduce sau scoate mărfuri şi mijloace de transport.
8. Art.4 CV stipulează că teritoriul RM reprezintă un teritoriu vamal unic ce include terito-
riul terestru, apele interioare, apele teritoriale şi spaţiul aerian de deasupra acestora. Pe teritoriul
RM se pot afla zone libere şi antrepozite vamale. Zonele libere şi antrepozitele vamale sunt par-
te a teritoriului vamal al RM, în care se aplică regimul vamal respectiv.
9. Frontiera vamală a RM este constituită din frontiera de stat a RM, perimetrul zonelor li-
bere şi al antrepozitelor vamale.
10. Metodele de comitere a infracţiunii de contrabandă au caracter alternativ şi denotă
stabilirea în procesul încadrării faptei prejudiciabile ca infracţiune a cel puţin uneia dintre ele.
11. Pornind de la art.25-26 CV, mărfurile şi mijloacele de transport sunt supuse vămuirii
şi controlului vamal conform CV şi altor acte normative. Trecerea mărfurilor şi mijloacelor de
transport peste frontiera vamală este permisă numai în locurile stabilite de organul vamal şi în
orele lui de program. Cu acordul organului vamal, trecerea mărfurilor şi mijloacelor de transport
peste frontiera vamală poate fi efectuată în alte locuri şi în ore extraprogram. Încălcarea acestei
dispoziţii reclamă răspunderea penală pentru contrabandă, în special în modalitatea eludării con-
trolului vamal, cu condiţia constatării şi a altor semne constitutive ale infracţiunii. În acest sens,
eludarea controlului vamal presupune trecerea bunurilor de contrabandă în afara locurilor speci-
al destinate pentru aceasta, stabilite de către organele vamale şi în afara timpului rezervat verifi-
cărilor vamale.
12. Controlul vamal (art.1 p.21) CV) este definit ca îndeplinirea de către organul vamal a
operaţiunilor de verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea
evidenţelor financiar-contabile; controlul mijloacelor de transport; controlul bagajelor şi al altor
mărfuri transportate; efectuarea de anchete şi alte acţiuni similare pentru a se asigura respectarea
reglementărilor vamale şi a altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală.
13. Zonele de control vamal sunt create la frontiera vamală, în locul unde se efectuează
operaţiunile de vămuire, în locul amplasării organului vamal, precum şi în alte locuri stabilite de
Serviciul Vamal.
14. Tăinuirea de controlul vamal, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate
în acest scop, presupune situaţia trecerii bunurilor prin locurile destinate pentru aceasta, potrivit
CV, însă prin evitarea controlului vamal.
15. Prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop se înţelege folo-
sirea ascunzişurilor ori a altor metode de deghizare a mărfurilor, care, în principiu, împiedică
depistarea acestora.
16. Ca mijloc de comitere a contrabandei în modalitatea folosirii frauduloase a documen-
telor sau a mijloacelor de identificare vamală apar documentele şi mijloacele de identificare
vamală.
17. Documentul presupune toate categoriile de documente precizate în CV.
18. Potrivit art.190 CV, mijloacele de transport, încăperile şi alte spaţii în care se află sau
se pot afla mărfuri şi mijloace de transport supuse controlului vamal, spaţiile unde se desfăşoară
activităţi aflate sub supraveghere vamală, precum şi mărfurile şi mijloacele de transport care se
află sub supraveghere vamală pot fi identificate de organul vamal. Identificarea se efectuează
prin aplicarea de plombe, sigilii (contra plată), ştampile, marcaje, semne de identificare, prin
prelevarea de probe şi mostre, prin descrierea mărfurilor şi mijloacelor de transport, prin desena-
rea planului, fotografiere, utilizarea documentelor de însoţire a mărfurilor şi altor acte, prin alte
mijloace de identificare. Mijloacele de identificare pot fi schimbate sau nimicite numai de orga-
nul vamal sau cu autorizarea lui.
19. Prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte docu-
mente de trecere a frontierei se înţelege nedeclararea în formă stabilită (scrisă, verbală ori de alt
gen) a datelor autentice ori înaintarea unor informaţii false vizând mărfurile şi mijloacele de
transport, regimul lor vamal şi a altor informaţii necesare şi obligatorii pentru scopuri vamale.
20. Declarant este persoana care întocmeşte şi depune declaraţie vamală în nume propriu
sau persoana în al cărei nume este întocmită declaraţia vamală de către brokerul vamal sau in-
termediar.
21. Declaraţie vamală este actul unilateral prin care o persoană manifestă, în formele şi
modalităţile prevăzute de legislaţia vamală, voinţa de a plasa mărfurile sub o anumită destinaţie
vamală.
22. Deci, mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera vamală, mărfurile şi mij-
loacele de transport a căror destinaţie vamală se modifică, alte mărfuri şi mijloace de transport
în cazurile stabilite de legislaţie sunt declarate organului vamal. Declararea se face în scris, ver-
bal sau prin acţiune, prin mijloace electronice sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţie.
Comentariu 539
Forma şi procedura de declarare, precum şi informaţiile necesare vămuirii sunt stabilite de Ser-
viciul Vamal.
23. Potrivit dispoziţiilor art.197 CV, mărfurile şi mijloacele de transport se află sub su-
praveghere vamală de la începutul şi până la sfârşitul controlului vamal, în conformitate cu pre-
vederile regimului vamal; la introducerea mărfurilor şi mijloacelor de transport pe teritoriul va-
mal, controlul vamal începe în momentul trecerii frontierei vamale; la scoaterea mărfurilor şi
mijloacelor de transport de pe teritoriul vamal, controlul vamal începe în momentul primirii de-
claraţiei vamale; controlul vamal se încheie în momentul punerii în circulaţie a mărfurilor şi mij-
loacelor de transport, dacă prezentul cod şi alte acte normative nu prevăd altfel; la scoaterea
mărfurilor şi mijloacelor de transport de pe teritoriul vamal, controlul vamal se încheie în mo-
mentul trecerii frontierei vamale.
24. Conţinutul infracţiunii are caracter formal, infracţiunea considerându-se consumată
din momentul trecerii de facto a frontierei vamale.
25. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei di-
recte. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi nu influenţează încadrarea juridică a infrac-
ţiunii.
26. Subiect activ al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, cu vârsta de 16
ani, cât şi persoana juridică.
27. Referitor la contrabanda prevăzută de art.248 alin.(2) şi (3) CP, din punctul de vedere
al laturii obiective şi subiective, sunt prevăzute aceleaşi reglementări precum cele interpretate
anterior. Deosebirea se referă doar la categoria bunurilor ce formează obiectul material, neinte-
resând sub aspectul acestor forme de incriminare proporţia mare a bunurilor de contrabandă,
precum în cazul art.248 alin.(1) CP. În ceea ce priveşte obiectul material al contrabandei prevă-
zute de art.248 alin.(2), (3) CP a se vedea interpretările art.129, 134/1, 134/4, 224, 279/1, 290
etc.
28. Conţinutul normativ prevăzut în art.248 alin.(4) CP se deosebeşte de variantele incri-
minate în art.248 alin.(1)-(3) CP inclusiv sub aspectul laturii obiective, elementul material luând
atât forma comisivă (trecerea peste frontiera vamală a RM a valorilor culturale), cât şi cea omi-
sivă (nereturnarea pe teritoriul vamal al RM a valorilor culturale scoase din ţară, în cazul în care
întoarcerea lor este obligatorie).
29. Conform art.20 alin.(1)-(2) CV, anumite mărfuri şi mijloace de transport sunt prohibi-
te de legislaţie de a fi introduse sau scoase din RM din considerente de securitate a statului, de
asigurare a ordinii publice şi morale, de protecţie a mediului, a obiectelor de artă, obiectelor de
valoare istorică şi arheologică, de apărare a dreptului la proprietate intelectuală, de protecţie a
pieţei interne, de apărare a altor interese ale RM.
30. Prin valori culturale cu caracter religios sau laic, în consens cu art.133 CP, se înţeleg
valorile indicate în Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
din 14 noiembrie 1970 privind măsurile îndreptate spre interzicerea şi prevenirea introducerii,
scoaterii şi transmiterii ilicite a dreptului de proprietate asupra valorilor culturale.
31. Valori culturale se consideră valorile cu caracter religios sau laic pe care fiecare stat le
consideră ca prezentând interes pentru arheologie, perioada preistorică, istorie, literatură, artă şi
ştiinţă şi care sunt raportate la: a) colecţii rare şi mostre ale florei şi faunei, mineralogiei, anato-
miei şi obiecte care prezintă interes pentru paleontologie; b) valori ce se referă la istorie, inclu-
siv la istoria ştiinţei şi tehnicii, istoria războaielor şi societăţilor, cât şi cele referitoare la viaţa
personalităţilor naţionale de vază, oamenilor de cultură, savanţilor şi artiştilor şi la evenimentele
naţionale remarcabile; c) comorile arheologice (inclusiv obişnuite şi secrete) şi descoperirile ar-
heologice; d) părţile componente demontate ale monumentelor de artă şi istorie şi locurilor ar-
heologice; e) obiectele cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi inscripţiile, monedele şi
ştampilele imprimate; f) materialele etnologice; g) valorile de artă (pânze, tablouri şi desene

complet lucrate de mână pe orice bază şi din orice materiale (cu excepţia desenelor şi produselor
industriale ornamentate cu mâna); opere originale de artă sculpturală din orice materiale; opere
originale de gravură, stampă şi litografie; colecţii originale de artă şi ansambluri din orice mate-
riale); h) incunabule şi manuscrise rare, cărţi, documente străvechi şi publicaţii, care prezintă un
interes deosebit (istoric, artistic, ştiinţific, literar etc.), separat sau în colecţii; i) timbrele poştale,
timbre de impozitare şi analogice, separat sau în colecţii; î) arhive, inclusiv arhive de fonogra-
me, de cinema şi de fotografii; j) mobilă cu o vechime de peste 100 de ani şi instrumente muzi-
cale străvechi (a se vedea HP CSJ Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi
contravenţiile administrative vamale nr.19 din 10.07.1997 // Culegere de hotărâri explicative,
Ch., 2002).
32. Elementul material în varianta comisivă poate fi evaluat prin două metode alternative
- eludarea controlului vamal; tăinuirea de controlul vamal prin ascundere în locuri special pregă-
tite sau adaptate în acest scop. În această formă normativă infracţiunea se consideră consumată
din momentul trecerii de facto a valorilor culturale peste frontiera vamală a RM.
33. În cazul nereturnării pe teritoriul vamal a valorilor culturale scoase din ţară, în cazul
în care întoarcerea lor este obligatorie, infracţiunea se consideră consumată din momentul expi-
rării termenului de returnare a acestora. În ambele modalităţi normative se stabileşte o compo-
nenţă formală de infracţiune.
34. Art.248 alin.(5) CP prevede variantele circumstanţiale ale infracţiunii în ipoteza tutu-
ror formelor de incriminare a faptei de contrabandă (art.248 alin.(1)-(4) CP).
35. De două sau mai multe persoane – a se vedea supra.
36. Persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu – a se vedea
art.123 CP. În acest caz nu se impune încadrarea faptei şi potrivit normei prevăzute de art.327 CP.
37. Proporţii deosebit de mari – a se vedea supra.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale:CP al CSJ din 12.11.2008. Săvârşirea contra-
bandei în proporţii mari doar justifică răspunderea penală potrivit art.248 alin.(1) CP:
„CN (…), având intenţia de a trece frontiera vamală şi a nu achita plăţile vamale, traversând
frontiera (…) prin postul vamal, (…) a declarat neautentic, tăinuind în locuri special adaptate în
acest scop, mărfuri industriale în valoare de 18165 lei. În drept, instanţa de fond a încadrat acţi-
unile inculpatului CN în baza art.248 alin.(1) CP – trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor
prin declarare neautentică, tăinuindu-le în locuri special adaptate în acest scop. Prin decizia Cur-
ţii de Apel a fost admis parţial apelul în interesele inculpatului şi casată sentinţa Judecătoriei cu
încetarea procedurii pe cauza penală. CN a fost recunoscut vinovat în comiterea contravenţiei
prevăzute de art.193 alin.10 CCA stabilindu-i pedeapsă în formă de amendă administrativă în
mărime de 10 unităţi convenţionale – 200 lei, cu confiscarea mărfii” (Decizia 1ra-1259/08).
CPL al CSJ din 27.01.2009. Toate modalităţile normative de manifestare a elementu-
lui material al contrabandei prezumă comiterea infracţiunii în timpul şi în locul prestabilit
pentru controlul vamal, exceptând contrabanda prin eludarea controlului vamal: “Inculpa-
tul TA (...), cu două automobile, având scopul trecerii peste frontiera vamală a mărfurilor în
proporţii mari, fără documente de însoţire, declarând ilegal şi punând semnătura din numele lui
SV în o declaraţie şi chitanţă vamală, din numele lui MI în altă declaraţie şi chitanţă, din numele
lui SA în o a treia declaraţie şi chitanţă vamală, a trecut peste frontiera vamală a RM prin punc-
tul vamal mai multe mărfuri în valoare totală de 261.544,20 lei” (Decizia 1ra-46/09).
CP al CSJ din 17.10.2006. Dacă valoarea bunului de contrabandă echivalează mai
mult de 5000 u.c. de amendă apare justificată încadrarea faptei potrivit art.248 alin.(5)
lit.d) CP – ca variantă circumstanţială a art.248 alin.(1) CP: “G.S. a fost condamnat în baza
art.248 alin.(5) lit.d) CP pentru faptul că, deplasându-se din Aeroportul Internaţional Chişinău în
Comentariu 541
or.Moscova, Federaţia Rusă, cu cursa aeriană Chişinău-Moskova, a trecut peste frontiera vamală
a RM valută străină prin contrabandă, nu a declarat organelor vamale, la trecerea frontierei va-
male, banii în sumă de 12300 dolari SUA, echivalentul a 159270,24 lei” (Decizia 1ra-
888/2006).
CP al CSJ din 5.11.2008. Un cumul ideal între infracţiunile prevăzute în art.248 CP şi
at.249 CP nu este posibil: “Cu certitudine s-a stabilit că prin acţiunile sale ilegale, prin nedecla-
rare în documentele vamale, în mod intenţionat, a trecut peste frontiera vamală a RM mărfuri
industriale în valoare de 63375,52 lei, astfel, fapta respectivă se încadrează în baza art.248
alin.(1) CP şi nu potrivit art.249 CP” (Decizia 1ra-1228/08).
ARTICOLUL 249. ESCHIVAREA DE LA ACHITAREA PLĂŢILOR VAMALE

(1) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari
neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 180 de ore, cu amendă, aplicată persoanei ju-
ridice, în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale.
(3) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii deosebit de mari
1. Cadrul normativ al reglementărilor referitoare la plăţile vamale este stabilit de CV, Le-
gea cu privire la tariful vamal, alte acte normative. Prin Legea cu privire la tariful vamal se sta-
bileşte modul de formare şi de aplicare a tarifului vamal la mărfurile introduse pe sau scoase de
pe teritoriul RM, regulile de supunere a acestora taxelor vamale, precum şi metodele de deter-
minare a valorii în vamă şi a ţării de origine a mărfurilor. Scopul aplicării tarifului vamal constă
anume în optimizarea structurii importului de mărfuri; echilibrarea importului şi exportului de
mărfuri, protecţia producătorilor de mărfuri autohtoni; crearea condiţiilor favorabile pentru inte-
grarea economiei RM în economia mondială. Luând în vedere aceste premise, obiectul juridic
nemijlocit al infracţiunii este constituit din cumulul de relaţii sociale care asigură formarea bu-
getului public naţional pe baza plăţilor vamale (relaţiile din domeniul fiscalităţii).
2. Obiectul material al infracţiunii îl formează plăţile vamale. Condiţia invocată faţă de
obiectul material al infracţiunii este ca valoarea acestuia să depăşească valoarea a 2500 u.c. de
amendă. Potrivit art.10 alin.(1) al Legii cu privire la tariful vamal valoarea în vamă a mărfii in-
troduse pe teritoriul vamal se determină prin următoarele metode: a) în baza valorii tranzacţiei
cu marfa respectivă ori în baza preţului efectiv plătit sau de plătit; b) în baza valorii tranzacţiei
cu marfă identică; c) în baza valorii tranzacţiei cu marfă similară; d) în baza costului unitar al
mărfii; e) în baza valorii calculate a mărfii; f) prin metoda de rezervă.
3. Art.117 CV prevede că în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală şi în alte ca-
zuri prevăzute de legislaţie se percep ca drepturi de import şi, respectiv, drepturi de export, ur-
mătoarele: taxa vamală; taxa pe valoarea adăugată; accizele; taxa pentru proceduri vamale; taxa
pentru eliberarea autorizaţiei şi taxa pentru actualizarea valabilităţii autorizaţiei; taxa pentru par-
ticipare la licitaţie vamală; alte sume prevăzute de legislaţie.
4. Taxă vamală (art.1 p.27 CV) este impozitul încasat de organul vamal conform tarifului
vamal la import. Potrivit art.2 alin.(1) al Legii cu privire la tariful vamal, taxă vamală presupune
acea plată obligatorie, percepută de autoritatea vamală la introducerea pe sau scoaterea mărfuri-
lor de pe teritoriul vamal. În temeiul art.3 al aceleiaşi legi se aplică următoarele tipuri de taxe
vamale: (1) ad valorem, calculată în procente faţă de valoarea în vamă a mărfii; (2) specifică,
calculată în baza tarifului stabilit la o unitate de marfă; (3) combinată, care îmbină tipurile de
taxe vamale specificate la punctele 1) şi 2); (4) excepţională (taxă specială, aplicată în scopul
protejării mărfurilor de origine indigenă la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor de pro-
ducţie străină în cantităţi şi în condiţii care cauzează sau pot cauza prejudicii materiale conside-
rabile producătorilor de mărfuri autohtoni; taxă antidumping, percepută în cazul introducerii pe
teritoriul vamal a unor mărfuri la preţuri mai mici decât valoarea lor în ţara exportatoare la mo-
mentul importului, dacă sunt lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor materiale
producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici pentru organizarea sau
extinderea în ţară a producţiei de mărfuri identice sau similare; taxă compensatorie, aplicată în
cazul introducerii pe teritoriul vamal a mărfurilor, la producerea sau la exportul cărora, direct
sau indirect, au fost utilizate subvenţii, dacă sunt lezate interesele sau apare pericolul cauzării
prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare ori apar piedici
pentru organizarea sau extinderea în ţară a producţiei de mărfuri identice sau similare.
5. Taxa pe valoarea adăugată (art.93 p.1) CF) este un impozit general de stat, care repre-
zintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate
care sunt supuse impozitării pe teritoriul RM, precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor,
serviciilor impozabile importate în RM.
6. Acciz (art.119 p.1) CF) este un impozit general de stat stabilit pentru unele mărfuri de
consum.
7. Taxa pentru proceduri vamale (art.1 p.28 CV) este o taxa pentru serviciile acordate de
organul vamal; lista acestor servicii şi cuantumul taxei pentru prestarea lor sunt prevăzute de
legislaţie. Conform art.21 CV procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de
organele vamale în sfera activităţii vamale. Taxa pentru proceduri vamale se achită la utilizarea
oricărei destinaţii vamale, cu excepţia abandonului în favoarea statului, dacă legislaţia nu preve-
de altfel. Mijloacele băneşti încasate ca taxă pentru proceduri vamale se varsă în bugetul de stat
şi se utilizează la finanţarea activităţilor vamale, cu excepţia soldurilor neutilizate la finele anu-
lui bugetar.
8. Taxa de eliberare a licenţei (art.167 CV) pentru activitatea de broker vamal, a atestatu-
lui de calificare al specialistului, precum şi taxa de actualizare a valabilităţii lor sunt stabilite de
legislaţia în domeniul vamal.
9. Taxa pentru participarea la licitaţia vamală este taxa percepută în cazul în care se ex-
pun spre licitaţie anumite bunuri sechestrate potrivit legislaţiei vamale.
10. Alte sume prevăzute de legislaţie sunt plăţi încasate potrivit legislaţiei vamale, cu ex-
cepţia celor consemnate anterior.
11. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin eschivare de la achitarea plăţilor va-
male în proporţii mari, suma cărora depăşeşte valoarea a 2500 u.c. de amendă.
12. Eschivarea prezumă o activitate omisivă, adică refuzul de a achita plăţile vamale în
anumite termene prevăzute de legislaţia vamală. Refuzul propriu-zis poate fi realizat prin meto-
Comentariu 543
de faptice active (prezentarea unor acte false care determină micşorarea cotei plăţilor vamale)
ori pasive (neachitarea în genere a taxelor vamale).
13. Potrivit art.124 CV, drepturile de import şi drepturile de export se plătesc în prealabil,
până la depunerea declaraţiei vamale. La momentul vămuirii, se acceptă plata doar a diferenţei
dintre suma calculată şi suma plătită în prealabil. Organul vamal este abilitat să interzică impor-
tul de mărfuri pentru care nu au fost plătite drepturile de import, în modul stabilit de CV. Per-
soanele fizice care nu sunt subiecţi ai activităţii de întreprinzător plătesc drepturile de import sau
de export în momentul trecerii frontierei vamale, cu excepţia drepturilor de import sau de ex-
port, care urmează a fi achitate la vămuirea bagajului neînsoţit şi a mijloacelor de transport. De
la persoanele fizice care sunt în tranzit prin teritoriul RM având un volum de mărfuri ce depă-
şeşte norma stabilită se încasează o sumă de garanţie echivalentă drepturilor de import pentru
mărfurile în plus. Modul de percepere şi de restituire a sumei de garanţie se stabileşte de către
Serviciul Vamal.
14. Potrivit art.125 alin.(4)-(5) CV, dată a achitării drepturilor de import şi de export, cu
excepţia achitării acestora prin intermediul cardurilor bancare, se consideră data depunerii de
către importator (declarant), exportator (declarant) sau de către un terţ a mijloacelor băneşti la
conturile respective ale Trezoreriei centrale a MF, fapt confirmat printr-un extras trezorerial.
Plata drepturilor de import şi de export prin intermediul cardurilor bancare se consideră efectua-
tă la momentul debitării cu suma plăţii respective a contului de card din care a fost emis cardul
utilizat la plată. Debitarea contului de card respectiv se confirmă prin bonul (chitanţa) de plată
cu card bancar perfectat la terminal POS sau la alt dispozitiv de utilizare a cardurilor bancare,
bon (chitanţă) ce se eliberează deţinătorului de card.
15. Infracţiunea se consideră consumată la momentul realizării elementului material al in-
fracţiunii în condiţiile prevăzute de lege.
16. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin vinovăţie în forma intenţiei di-
recte.
17. Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani, care posedă anumite calităţi speciale. Conform art.1 p.36) CV, plătitor vamal este per-
soana obligată să achite o obligaţie vamală. Apelând în art.123 CV, drepturile de import şi drep-
turile de export sunt plătite nemijlocit de către declarant, broker vamal sau de o altă persoană
prevăzută de legislaţie. Răspunderii penale poate fi supusă şi persoana juridică.
18. Despre săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane (art.249 alin.(2) lit.b)
CP) – a se vedea supra.
19. Despre eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii deosebit de mari
(art.249 alin.(3) CP) – a se vedea supra.
20. Această infracţiune trebuie delimitată de contrabandă (art.248 CP). Aplicarea de către
vinovat cel puţin a unei metode caracteristice infracţiunii de contrabandă, în scopul de a evita
achitarea taxelor vamale, demonstrează lipsa în acţiunile vinovatului a infracţiunii prevăzute de
art.249 CP. Cele comise urmează a fi încadrate potrivit art.248 CP. Deci, un concurs ideal între
infracţiunile nominalizate nu poate exista.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 18.03.2009. Eschivarea de la achi-
tarea plăţilor vamale este supusă răspunderii penale doar cu condiţia stabilirii proporţiei
mari a acestor plăţi, nu şi a bunurilor trecute peste frontiera vamală a RM: „BI,
eschivându-se intenţionat de la achitarea plăţilor vamale în proporţii deosebit de mari, în scopul
obţinerii venitului, a introdus pe teritoriul RM cinci semiremorci în valoare totală de 640743 lei,
însă a diminuat valoarea acestora, neachitând taxe vamale în proporţii deosebit de mari” (Deci-
zia 1ra-374/09).
CPL al CSJ din 10.03.2009. Pentru săvârşirea infracţiunii în proporţii sub limitele ce-
lor mari determină răspunderea contravenţională: „DS a fost achitat pe art.249 alin.(1) CP,
deoarece fapta nu întruneşte elementele infracţiunii. DS a fost învinuit că (…), cu scopul eschi-
vării de la plata taxelor vamale în proporţii mari, a prezentat spre control foaia de parcurs, factu-
ra de expediţie şi actele de achiziţie a mărfii, în care erau fixate date denaturate referitor la pro-
venienţa mărfii, documente frauduloase ce i-au permis trecerea fără achitarea plăţilor vamale,
astfel eschivându-se de la plata taxelor vamale în sumă de 10788,55 lei. Sentinţa nominalizată a
fost atacată cu apel (…), în care a solicitat casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea
unei noi hotărâri prin care în privinţa inculpatului să fie încetat procesul penal în baza art.249
alin.(1) CP cu tragerea la răspundere administrativă în baza art.193 alin.(12) CCA şi confiscarea
contravalorii ce constituie 8304 kg de gutui, motivând că vina inculpatului a fost dovedită inte-
gral prin cumulul de probe administrate, încadrarea juridică a faptei inculpatului la momentului
pornirii urmăririi penale este corectă în baza art.249 alin.(1) CP, dar prin Legea din 21.12.2007 a
fost modificat art.126 alin.(1) CP şi fapta comisă de inculpat în prezent constituie contravenţie
administrativă” (Decizia 1ra-116/09).
ARTICOLUL 250. TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA

SAU COMERCIALIZAREA MĂRFURILOR SUPUSE ACCIZELOR,
FĂRĂ MARCAREA LOR CU TIMBRE DE CONTROL SAU TIMBRE DE ACCIZ
(1) Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără mar-
carea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, iar persoana
rea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) marcarea cu alte timbre decât cele de modelul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1000 la 1500 unităţi convenţionale, iar persoana
rea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul nemijlocit de bază al infracţiunii îl constituie sistemul de relaţii sociale care

asigură interesele statului în sfera financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului public
naţional pe calea încasării unor plăţi obligatorii de la persoanele juridice (accizele). Ca obiect
nemijlocit facultativ apar relaţiile care asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra
încasării depline şi la timp a impozitelor.
2. Obiectul material îl constituie mărfurile supuse accizelor în mod obligatoriu. În con-
formitate cu art.1 al Legii cu privire la comerţul interior, marfa este definită ca obiectele de uz
personal, produsele de alimentaţie publică, produsele de menire tehnico-productivă şi alte obiec-
te patrimoniale de consum, destinate pentru vânzare-cumpărare cu amănuntul.
3. Latura obiectivă a infracţiunii este caracterizată prin trei semne obligatorii: elementul
material, care rezidă în: transportarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de
control sau timbre de acciz de modelul stabilit; păstrarea acestor mărfuri; comercializarea lor;
Comentariu 545
urmarea imediată, exprimată prin cauzarea unor daune în proporţii mari; raportul de cauzalitate
între elementul material şi urmarea imediată.
4. Expediere (transportare) înseamnă deplasarea, transmiterea mărfurilor supuse accize-
lor din încăperea de acciz (art.119 p.4 CF). În acest sens, transportarea se rezumă la deplasarea
mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de mode-
lul stabilit dintr-un loc în altul.
5. A păstra înseamnă ţinerea bunului la un loc sigur, păzit cu grijă, ţinerea în bună stare,
menţinerea în posesiune.
6. A comercializa însemna acţiunea de a pune o marfă, un bun etc. în comerţ, a face să
devină obiect de comerţ. În conformitate cu Legea cu privire la comerţul interior, comerţul (ac-
tivitatea comercială) este definit ca fiind un gen de activitate economica desfăşurată de persoane
fizice şi juridice, constând în vânzarea-cumpărarea cu amănuntul a mărfurilor, fabricarea si co-
mercializarea produselor de alimentaţie publică, organizarea consumului lor, prestarea de servi-
cii suplimentare la cumpărarea mărfurilor.
7. Responsabilitatea marcării mărfurilor în scopul comercializării revine agenţilor eco-
nomici producători interni, importatorilor, precum şi agenţilor economici care procură (primesc)
mărfuri pasibile marcării de la agenţi economici ai RM care nu au relaţii fiscale cu sistemul bu-
getar în procesul de fabricaţie.
8. În RM actul normativ de bază care prevede aplicarea accizului este CF (Titlul IV).
9. Art.119 CF defineşte accizul ca un impozit general de stat stabilit pentru unele mărfuri
de consum.
10. Certificat de acciz este un document eliberat de organul Serviciului Fiscal de Stat su-
biectului impunerii, care atestă înregistrarea acestuia şi îi atribuie dreptul de a efectua tranzacţii
cu mărfurile supuse accizelor.
11. Obiecte ale impunerii sunt mărfurile supuse accizelor, specificate în anexa la Titlul IV CF.
12. Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile şi alte băuturi spirtoase, vinu-
rile din struguri, din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon,
divinurile, comercializate, transportate sau depozitate pe teritoriul RM sau importate pentru co-
mercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor procurate de la agenţii econo-
mici rezidenţi aflaţi pe teritoriul RM care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt pasibi-
le marcării obligatorii cu „Timbru de acciz. Marca comercială de stat”. Marcarea se efectuează
în timpul fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul mărfuri-
lor fabricate pe teritoriul RM - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăpe-
rea de acciz. Modul de procurare şi de utilizare a „Timbrelor de acciz. Mărcilor comerciale de
stat” este stabilit de către Guvern. Articolele din tutun comercializate, transportate sau depozita-
te pe teritoriul RM ori importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile pro-
curate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul RM, dar care nu au relaţii fiscale cu
sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează
în procesul fabricării mărfurilor supuse accizelor până la importarea acestora, iar a mărfurilor
fabricate pe teritoriul RM - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de
acciz. Modul de procurare şi de utilizare a timbrelor de acciz se stabileşte de Guvern. Nu sunt
marcate obligatoriu cu timbru de acciz: vinurile spumoase şi spumante, divinurile în sticle de
suvenire cu capacitatea de până la 0,25 litri, de 1,5 litri, de 3 litri şi de 6 litri; băuturile alcoolice
cu conţinutul de alcool etilic de până la 7% în volum; mărfurile supuse accizelor, plasate în re-
gimurile vamale tranzit, depozit vamal, admitere temporară, magazin duty-free; mărfurile supuse
accizelor, fabricate pe teritoriul RM şi expediate de către producător pentru export.
13. Potrivit Regulamentului privind instituirea sistemului de marcare cu timbre de acciz a

mărfurilor din ţară (indigene) şi de import pasibile accizelor, timbrul de acciz este un marcaj ti-
părit de unitatea specializată, autorizată de MF.
14. În conformitate cu dispoziţiile Regulamentului nominalizat, respectarea modului de
procurare a timbrelor de acciz, expus în prezentul Regulament, şi marcarea cu ele a mărfurilor
respective originare din RM, precum şi celor de import, constituie o condiţie de realizare a aces-
tor mărfuri pe teritoriul republicii. Timbrele de acciz procurate nu se vând, nu se transmit altor
persoane şi nu se înstrăinează în alt mod, cu excepţia restituirii lor Serviciului Fiscal de Stat.
15. Componenţa infracţiunii este materială şi infracţiunea se consideră consumată din
momentul cauzării unor daune în proporţii mari (a se vedea supra).
16. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
17. Subiect activ al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta
de 16 ani, care desfăşoară activitatea de transportare, păstrare sau comercializare a mărfurilor
supuse accizelor şi care devine obligată să le marcheze cu timbre de control sau timbre de acciz,
precum şi persoana juridică.
18. Legiuitorul prescrie agravarea răspunderii penale în cazul săvârşirii faptei prevăzute
de varianta-tip a incriminării, exprimată prin marcarea mărfurilor supuse accizelor cu alte tim-
bre decât cele de modelul stabilit. Se are în vedere ca timbrele de acciz să nu corespundă celor
legale. Nu are importanţă faptul dacă acestea sunt falsificate, străine sau le este termenul expirat
etc.
19. Despre daune în proporţii deosebit de mari – a se vedea supra.
ARTICOLUL 251. ÎNSUŞIREA, ÎNSTRĂINAREA,

SUBSTITUIREA SAU TĂINUIREA BUNURILOR, SECHESTRATE
SAU CONFISCATE
Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor, sechestrate sau confiscate
ori utilizarea lor în alte scopuri, săvârşită de o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste bu-
nuri sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor,
1. Prin instituirea normei prevăzute expres de art.251 CP, legiuitorul tinde spre apărarea
relaţiilor sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare şi utilizare a bunurilor sechestrate
sau confiscate (obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii).
2. Obiectul material îl constituie bunurile materiale sechestrate, inclusiv corespondenţa
poştală (scrisori de orice gen, telegrame, radiograme, banderole, colete, containere poştale,
mandate poştale, comunicări prin fax şi prin poşta electronică.), sau confiscate în mod legal (bu-
nurile rezultate din fapta prevăzută de CP, precum şi orice venituri de la aceste bunuri, cu excep-
ţia bunurilor şi veniturilor care urmează să fie restituite proprietarului legal; folosite sau destina-
te pentru săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului; date pentru a determina săvârşi-
rea unei infracţiuni sau pentru a-l răsplăti pe infractor; dobândite prin săvârşirea infracţiunii, da-
că nu urmează a fi restituite persoanei vătămate sau nu sunt destinate pentru despăgubirea aces-
Comentariu 547
teia; deţinute contrar dispoziţiilor legale; convertite sau transformate, parţial sau integral, din
bunurile rezultate din infracţiuni şi din veniturile de la aceste bunuri; folosite sau destinate pen-
tru finanţarea terorismului).
3. Latura obiectivă a infracţiunii rezultă din dispoziţia art.251 CP şi poate să se manifeste
în mod alternativ prin următoarele modalităţi normative: însuşirea; înstrăinarea; substituirea;
tăinuirea; utilizarea bunurilor sechestrate sau confiscate în alte scopuri.
4. În sens etimologic însuşirea presupune punerea unei stăpâniri pe ceva, a lua în stăpâni-
re, a-şi apropia. Însuşirea bunului presupune o formă specială a incriminării prevăzute de art.191
CP. Concurenţa dintre ele se limitează la specificul obiectului material al infracţiunii. În cores-
pundere cu HP CSJ Cu privire la practica judiciară în procesele penale despre sustragerea bunu-
rilor, încredinţarea bunurilor în virtutea raporturilor contractuale poate fi făcută de către subiecţii
raporturilor civile, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice. În acest context, „soluţionând
chestiunea cu privire la delimitarea însuşirii de furt, judecătoriile vor ţine cont de faptul că drept
însuşire sunt considerate acţiunile persoanelor care, conform funcţiilor lor de răspundere, rapor-
turilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiesc în privinţa bunurilor
încredinţate împuterniciri de dispunere, administrare, transportare sau păstrare”.
5. Înstrăinarea presupune trecerea la cineva (prin vânzare) a stăpânirii unui lucru; a aliena
un bun material. Este vorba, deci, despre transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a bunului altei
persoane.
6. Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun asemănător, care, de regulă, este
de o valoare mai mică.
7. Tăinuirea presupune ascunderea bunurilor sechestrate ori confiscate.
8. Prin utilizare înţelegem întrebuinţarea bunului, folosirea acestuia.
9. În corespundere cu art.202 alin.(2) CPP măsurile asiguratorii pentru repararea prejudi-
ciului constau în sechestrarea bunurilor mobile şi imobile în conformitate cu art.203-210 CPP.
Bunurile pot fi puse sub sechestru numai în baza hotărârii judecătoreşti.
10. În baza art.203 CPP punerea sub sechestru a bunurilor este o măsură procesuală de
constrângere, care constă în inventarierea bunurilor şi interzicerea proprietarului sau posesorului
de a dispune de ele, iar în caz de necesitate, de a se folosi de aceste bunuri. Punerea sub seches-
tru a bunurilor se aplică pentru a asigura repararea prejudiciului cauzat de infracţiune, acţiunea
civilă şi eventuala confiscare a bunurilor destinate săvârşirii infracţiunii, folosite în acest scop
sau rezultate din infracţiune.
11. Sub sechestru pot fi puse bunurile bănuitului, învinuitului, inculpatului, precum şi ale
părţii civilmente responsabile, în cazurile prevăzute de lege, indiferent de natura bunurilor şi de
faptul la cine se află acestea. Se pun sub sechestru bunurile ce constituie cota-parte a bănuitului,
învinuitului, inculpatului în proprietatea comună a soţilor sau familiei. Dacă există suficiente
probe că proprietatea comună este dobândită sau majorată pe cale criminală, poate fi pusă sub
sechestru întreaga proprietate a soţilor sau familiei ori cea mai mare parte a acestei proprietăţi.
12. Nu pot fi puse sub sechestru produsele alimentare necesare proprietarului, posesorului
de bunuri şi membrilor familiilor lor, combustibilul, literatura de specialitate şi inventarul de
ocupaţie profesională, vesela şi atributele de bucătărie folosite permanent şi care nu sunt de ma-
re preţ, precum şi alte obiecte şi lucruri de primă necesitate, chiar dacă acestea pot fi ulterior su-
puse confiscării, precum şi bunurile întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, cu excepţia
acelei cote-părţi dobândite ilicit din proprietatea colectivă care poate fi separată fără a se aduce
prejudiciu activităţii economice.
13. Punerea sub sechestru a bunurilor poate fi aplicată de către organul de urmărire penală
sau instanţă numai în cazurile în care probele acumulate permit de a presupune întemeiat că bă-
nuitul, învinuitul, inculpatul sau alte persoane la care se află bunurile urmărite le pot tăinui, de-
teriora, cheltui. Nu pot fi puse sub sechestru bunuri dacă în procesul penal nu este înaintată acţi-
unea civilă şi dacă pentru săvârşirea infracţiunii incriminate bănuitului, învinuitului, inculpatului
nu poate fi aplicată confiscarea specială a acestora. Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică
în baza ordonanţei organului de urmărire penală, cu autorizaţia judecătorului de instrucţie sau,
după caz, a încheierii instanţei de judecată.
14. Despre punerea bunurilor sub sechestru reprezentantul organului de urmărire penală
întocmeşte proces-verbal, iar executorul judecătoresc - lista de inventariere. Copia de pe proce-
sul-verbal sau de pe lista de inventariere se înmânează, contra semnătură, proprietarului sau po-
sesorului bunurilor puse sub sechestru, iar dacă acesta lipseşte - unui membru major al familiei
lui sau reprezentantului autorităţii executive a administraţiei publice locale. Punând sub seches-
tru bunurile aflate pe teritoriul întreprinderii, organizaţiei sau instituţiei, copia de pe procesul-
verbal sau de pe lista de inventariere se înmânează, contra semnătură, reprezentantului adminis-
traţiei.
15. Bunurile puse sub sechestru, de regulă, se ridică, cu excepţia imobilului şi a obiectelor
cu dimensiuni mari. Metalele preţioase, pietrele preţioase şi articolele din ele, valuta străină, va-
lorile mobiliare, obligaţiile se transmit spre păstrare Vistieriei de Stat conform procedurii stabili-
te; sumele de bani se depun la contul de depozit al instanţei de judecată în a cărei competenţă
este judecarea cauzei penale respective; celelalte obiecte ridicate se sigilează şi se păstrează de
către organul la al cărui demers bunurile au fost puse sub sechestru sau se transmit pentru păs-
trare reprezentantului autorităţii executive a administraţiei publice locale.
16. În baza art.208 alin.(3) CPP bunurile puse sub sechestru care nu au fost ridicate se si-
gilează şi se lasă pentru păstrare proprietarului sau posesorului ori unui membru adult al familiei
lui, căruia i-a fost explicată răspunderea, prevăzută în art.251 CP, pentru însuşirea, înstrăinarea,
substituirea sau tăinuirea acestor bunuri şi despre aceasta de la el se ia un angajament scris.
17. Bunurile se scot de sub sechestru prin hotărârea organului de urmărire penală sau a in-
stanţei dacă, în urma retragerii acţiunii civile, modificării încadrării juridice a infracţiunii incri-
minate bănuitului, învinuitului, inculpatului ori din alte motive, a decăzut necesitatea de a men-
ţine bunurile sub sechestru. Instanţa de judecată, judecătorul de instrucţiune sau procurorul, în
limitele competenţei lor, ridică sechestrul asupra bunurilor şi în cazurile în care constată ilegali-
tatea punerii acestora sub sechestru de către organele de urmărire penală fără autorizaţia respec-
tivă.
18. În corespundere cu art.316 alin.(5) CC nu pot fi confiscate bunurile dobândite licit, cu
excepţia celor destinate sau folosite pentru săvârşirea de contravenţii sau infracţiuni. Caracterul
licit al dobândirii bunurilor se prezumă. Potrivit art.343 CC confiscarea bunurilor se permite
printr-o hotărâre judecătorească în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. În anumite situaţii
prevăzute de lege, bunurile proprietarului pot fi confiscate printr-un act administrativ.
19. În baza art.106 alin.(1) CP confiscarea specială constă în trecerea, forţată şi gratuită,
în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţi-
uni. În cazul în care bunurile utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni nu
mai există sau nu se găsesc, se confiscă contravaloarea acestora. Confiscarea specială se aplică
persoanelor care au comis fapte prevăzute de CP. Pot fi supuse confiscării speciale şi bunurile
care aparţin altor persoane şi care le-au acceptat ştiind despre dobândirea ilegală a acestor bu-
nuri. Confiscarea specială se poate aplica chiar dacă făptuitorului nu i se stabileşte o pedeapsă
penală.
20. Componenţa infracţiunii este formulată de către legiuitor ca fiind una formală, mo-
mentul consumării fiind legat de determinarea săvârşirii faptei prejudiciabile prevăzute expres
de legea penală.
Comentariu 549
21. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin existenţa obligatorie a vinovăţiei
în forma intenţiei directe.
22. Subiectul infracţiunii este persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani,
căreia i-au fost încredinţate bunurile sechestrate sau confiscate ori care era obligată, conform
legii, să asigure integritatea lor, precum şi persoana juridică.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 11.12.2007. Subiect activ al in-
fracţiunii prevăzute în art.251 CP apare doar persoana căreia aceste bunuri i-au fost în-
credinţate: „SR (…) a primit spre păstrare în baza procesului-verbal de sechestrare, bunuri ma-
teriale (…) toate fiind în proprietatea SRL-ului. Necătând la faptul că bunurile în cauză au fost
transmise la păstrare directorului SRL - SR, persoană care urma să asigure integritatea acestora,
încălcând prevederile legislaţiei în vigoare ultimul a înstrăinat aceste bunuri, fapt confirmat prin
actul de constatare a imposibilităţii de executare şi procesul-verbal de examinare la faţa locului
(…)” (Decizia 1ra-239/09).
CPL al CSJ din 08.04.2008. În sensul art.251 CP nu are importanţă valoarea obiectu-
lui material: „VI a fost condamnat în baza art.251 CP, adică încălcând obligaţia asumată în ac-
tul de sechestru a înstrăinat sechestrul în formă de 9.367 kg de floarea-soarelui lucrătorilor Coo-
perativei (…) în contul salariilor, care a fost pus de către IFS (…) din cauza restanţelor la Buge-
tul Naţional în sumă de 53.000 lei” (Decizia 1ra-303/2008).
ARTICOLUL 252. INSOLVABILITATEA INTENŢIONATĂ

(1) Insolvabilitatea intenţionată care a cauzat creditorului daune în proporţii mari
de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Activitatea economică în ansamblu este însoţită de riscul asumării pierderilor luându-se

în calcul faptul că includerea oricărui agent economic în circuitul civil presupune o anumită în-
credere şi faţă de el, şi faţă de acţiunile sale. Pentru ca riscul creditorilor să devină cât mai mic,
legiuitorul a inclus în cadrul dreptului real instituţia insolvabilităţii. Această instituţie este de
jurisdicţie comercială, însă, în cazul în care sunt comise fapte prejudiciabile legate de aceasta,
incidente în materie penală, se poate include în acţiune şi răspunderea penală. Cele consemnate
rezultă expres din art.1 alin.(4) al Legii insolvabilităţii, consemnându-se că „procesul de insol-
vabilitate se desfăşoară în conformitate cu prevederile CPC şi ale prezentei legi”. Operându-se
cu art.1 alin.(2) al Legii insolvabilităţii, aceasta este aplicabilă întreprinderilor, indiferent de ti-
pul lor de proprietate şi forma juridică de organizare, întreprinzătorilor individuali, inclusiv titu-
larilor de patentă de întreprinzător, băncilor şi altor instituţii financiare, societăţilor de asigurări,
fondurilor de investiţii, companiilor fiduciare, societăţilor necomerciale în proces de insolvabili-
tate, înregistrate în RM în modul stabilit.
2. Gradul prejudiciabil al infracţiunii decurge din daunele cauzate drepturilor şi intereselor

legale ale creditorilor şi ale altor persoane interesate în destabilizarea subiecţilor implicaţi în ac-
tivitatea legală de antreprenoriat, bancară etc., în încălcarea drepturilor lucrătorilor societăţilor
comerciale şi necomerciale, în particular, pe calea micşorării neîntemeiate a locurilor vacante de
muncă etc.
3. Obiectul nemijlocit de bază îl constituie relaţiile sociale care apără activitatea legală de
antreprenoriat, bancară etc. şi determină asigurarea intereselor legitime ale creditorilor. Obiectul
nemijlocit facultativ îl formează relaţiile sociale, care asigură interesele patrimoniale ale credito-
rilor.
4. În calitate de obiect material apar bunurile materiale, obligaţiunile patrimoniale, docu-
mentele care conţin date (informaţii) vizând bunurile debitorului, locurile aflării acestora sau
altă informaţie despre aceste bunuri; documentele contabile; actele ce reflectă activitatea eco-
nomică a antreprenorului individual sau a organizaţiei.
5. Potrivit art.2 al Legii insolvabilităţii, prin insolvabilitate se are în vedere situaţia finan-
ciară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiile de plată. Conform
art.27 alin.(1) al Legii insolvabilităţii, în cazul în care această incapacitate a debitorului este
creată din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor executive sau a altor persoa-
ne care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor sau pot influenţa în alt mod acţiuni-
le debitorului este vorba despre existenţa unei insolvabilităţi intenţionate. Adică, potrivit cu dis-
poziţiile p.3 al Regulamentului cu privire la asanarea, reorganizarea şi lichidarea întreprinderilor
insolvabile, este vorba despre o insolvabilitate intenţionată în cazul în care, din cauza gestiunii şi
administrării defectuoase (ineficiente), întreprinderea nu este în stare să-şi achite creanţele.
6. Pornind de la prevederile art.101 CC, „prin hotărâre judecătorească, persoana juridică
poate fi declarată insolvabilă dacă ea nu-şi poate onora obligaţiile de plată faţă de creditori. Te-
meiurile şi modul de declarare de către instanţa de judecată a persoanei juridice drept insolvabile
se stabileşte prin lege”.
7. Luând în calcul toate circumstanţele relevante pentru procesul de insolvabilitate, instan-
ţa de judecată examinează cauza din oficiu.
8. Pentru determinarea insolvabilităţii întreprinderii se face analiza situaţiei financiare, se
estimează balanţa ei, aplicându-se următorii indici principali: coeficientul lichidităţii curente ce
atestă asigurarea întreprinderii cu mijloacele circulante, necesare pentru desfăşurarea activităţii
economice şi stingerea la timp a obligaţiunilor scadente ale întreprinderii; coeficientul de asigu-
rare cu mijloace proprii ce atestă existenţa mijloacelor circulante proprii ale întreprinderii, nece-
sare pentru stabilitatea ei financiară; coeficientul refacerii (pierderii) solvabilităţii, ce determină
posibilităţile reale ale întreprinderii pentru a-si reface sau a-şi pierde solvabilitatea în decursul
unei anumite perioade (p.4 al Regulamentului cu privire la asanarea, reorganizarea şi lichidarea
întreprinderilor insolvabile).
9. Temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate este incapacitatea de plată
a debitorului.
10. Incapacitate de plată este situaţiea debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-
şi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este,
de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi. În contextul băncilor
„incapacitatea de plată” prezumă situaţia în care zece la sută din obligaţiunile curente nu au fost
achitate la termen de către bancă.
11. Debitor este orice persoană care are datorii la plata creanţelor scadente, inclusiv a
creanţelor fiscale, şi împotriva căreia a fost depusă în instanţa de judecată o cerere de intentare a
unui proces de insolvabilitate.
Comentariu 551
12. Datorie înseamnă obligaţia bănească a întreprinderii neexecutată la momentul încheie-

rii acordului-memorandum, care se include în obiectul lui.
13. Obligaţii de plată curente sunt impozite, taxe şi alte obligaţii de plată, credite şi do-
bânzi aferente, majorări de întârziere (penalităţi), calculate din momentul intentării procesului de
insolvabilitate
14. Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate este supraîndatorarea de-
bitorului, în cazul în care debitorul reclamat este o persoană juridică responsabilă de creanţele
creditorilor în limita patrimoniului ei.
15. Supraîndatorare semnifică situaţia financiară a debitorului, a cărui răspundere este li-
mitată prin lege la valoarea patrimoniului lui, în care valoarea bunurilor nu mai acoperă obligaţi-
ile existente ale acestuia.
16. Nu orice neachitare a datoriilor înseamnă insolvabilitate, ci numai acea care apare în
cazul incapacităţii economico-financiare a debitorului, urmată de pretenţiile înaintate de către
creditori. Anume aceste situaţii determină depunerea cererii de intentare a procesului de insol-
vabilitate (cerere introductivă). Dreptul de a depune cererea introductivă îl au debitorul, credito-
rii şi alte persoane indicate în Legea insolvabilităţii.
17. Potrivit art.38 alin.(3) al Legii instituţiilor financiare, în cazul în care se constată că
banca este în incapacitate de plată sau în supraîndatorare, sau capitalul este mai mic de 2/3 faţă
de capitalul reglementat şi există pericolul ca banca să intre în incapacitate de plată, pe lângă
aplicarea anumitor măsuri şi sancţiuni, prevăzute de lege, BNM retrage licenţa şi sesizează in-
stanţa de judecată competentă pentru declanşarea procesului de insolvabilitate.
18. Cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate a gospodăriei ţă-
răneşti (de fermier) poate fi înaintată de conducătorul gospodăriei doar cu acordul scris al tutu-
ror membrilor ei; cererea introductivă privitoare la insolvabilitatea unei companii de asigurări
poate fi depusă de către debitor, de creditorii chirografari şi de organul de stat autorizat cu re-
glementarea activităţii de asigurare; cu privire la insolvabilitatea unui participant profesionist la
piaţa valorilor mobiliare poate fi depusă de către debitor, de creditorii chirografari şi de autorita-
tea de stat abilitată cu funcţii de reglementare pe piaţa valorilor mobiliare.
19. Cererea de declarare a insolvabilităţii se depune la Curtea de Apel Economică în con-
formitate cu prevederile CPC şi ale altor legi şi se judecă în instanţă conform normelor generale,
cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.
20. Instanţa de judecată hotărăşte, în baza aprecierii temeiului insolvabilităţii şi a faptelor
constatate în cadrul examinării cererii introductive, asupra intentării procesului de insolvabilitate
sau asupra respingerii cererii introductive.
21. Elementul material poate fi descris prin crearea sau exagerarea intenţionată a insolva-
bilităţii debitorului, gestionarea intenţionat incompetentă a afacerilor. Ca modalităţi faptice pot
fi: încheierea unor tranzacţii evident neconvenabile, care nu corespund unei practici normale;
asumarea din punct de vedere economic neîntemeiat a unor datorii străine; micşorarea activelor;
folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal; desfăşurarea unei activităţi co-
merciale în interes personal sub acoperirea cheltuielilor; procurarea de fonduri pentru debitor la
preţuri exagerate; dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care determină în mod vădit
incapacitatea de plată etc.
22. Urmarea prejudiciabilă este cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (a se
vedea supra). Aceste daune, care, evaluate în bani, depăşesc valoarea a 2500 u.c. de amendă,
constau în prejudiciul material real adus creditorilor, precum şi în forma unor venituri ratate. În
acest sens, este obligatorie constatarea unei urmări imediate-premisă pentru încadrarea faptelor
comise în baza art.252 CP (ceea ce determină în esenţă delimitarea infracţiunilor de insolvabili-
tate intenţionată şi insolvabilitate fictivă) şi anume prezenţa reală a incapacităţii de plată a debi-
torului.
23. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea imediată constituie un
semn obligatoriu al aspectului obiectiv al infracţiunii.
24. Componenţa de infracţiune este materială, infracţiunea considerându-se consumată din
momentul cauzării unor daune în proporţii mari creditorilor în urma iniţierii procedurii de insol-
vabilitate.
25. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei di-
recte şi indirecte.
26. Subiectul infracţiunii poate fi numai persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de
16 ani, care este descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii membrii organelor de con-
ducere ale debitorului (debitorul este persoană fizică ce desfăşoară activitate individuală de în-
treprinzător, fondatorul întreprinderii individuale, administratorii societăţilor comerciale, mem-
brii organelor executive, membrii consiliilor de supraveghere (de observatori), lichidatorii şi
membrii comisiilor de lichidare, contabilii) şi/sau proprietarul debitorului. În fapt, trebuie con-
statată calitatea de responsabil pentru desfăşurarea normală a activităţii de antreprenoriat, banca-
re etc.
27. Despre săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane – a se vedea supra.
ARTICOLUL 253. INSOLVABILITATEA FICTIVĂ

(1) Insolvabilitatea fictivă care a cauzat creditorului daune în proporţii mari,
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Pericolul social al infracţiunii rezultă din modul şi modalitatea de manifestare a încălcă-

rii intereselor creditorului, iar în cazuri particulare şi a intereselor statului.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi nor-
mală desfăşurare este condiţionată de realizarea activităţii legale de întreprinzător, bancare etc.,
asigurându-se interesele prevăzute de lege ale creditorilor în situaţia de insolvabilitate.
3. La fel ca şi în cazul insolvabilităţii intenţionate, în ipoteza celei fictive, legiuitorul nu
oferă o interpretare descriptivă, apelând la determinarea elementului material - ca un semn de
blanchetă.
4. În baza art.27 alin.(2) al Legii insolvabilităţii, dacă „debitorul depune cererea introduc-
tivă în cazul în care el dispune de posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor
(insolvabilitate fictivă), debitorul poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prin
Comentariu 553
depunerea cererii în cauză”. Cu alte cuvinte, declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată a
debitorului, realizată în conformitate cu legea nominalizată, dar în baza unei informaţii false, va
determina existenţa unei insolvabilităţi fictive.
5. Delimitarea infracţiunii prevăzute de varianta-tip a art.252 alin.(1) CP de cea stipulată
în art.253 alin.(1) CP rezidă doar într-un singur semn de evaluare a modalităţii normative. Adică
în cazul insolvabilităţii intenţionate incapacitatea de plată a debitorului este reală, dar existenţa
acesteia – ca urmare imediată-premisă - este condiţionată de anumite încălcări comise de către
anumiţi subiecţi speciali, pe când în cazul insolvabilităţii fictive, deşi procedura de intentare a
procesului de insolvabilitate este legală, informaţia înaintată pentru intentarea acestui proces es-
te falsă.
6. Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzu-
tă de lege poate forma, după caz, conţinutul normativ al incriminării prevăzute de art.190 CP.
7. Urmarea imediată constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (a se ve-
dea supra).
8. Componenţa infracţiunii este apreciată ca materială, adică infracţiunea se consideră
consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari creditorilor. Conform art.27
alin.(2) al Legii insolvabilităţii, debitorul poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate creditori-
lor prin depunerea cererii în cauză.
9. Latura subiectivă a infracţiunii poate să se manifeste prin intenţie directă, adică vinova-
tul îşi dă perfect seama de faptul că depune o cererea introductivă falsă în instanţa de judecată în
cazul existenţei reale a capacităţii de plată, prevede că prin această cauzează daune în proporţii
mari creditorilor şi doreşte anume aceasta. Scopul infracţiunii, deşi în mod normativ nu este
prevăzut, faptic ar putea fi: inducerea în eroare (pentru amânarea şi/sau eşalonarea plăţilor cuve-
nite creditorilor, obţinerea de reduceri la datorii etc.).
10. Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani,
care este descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu drept de a depune
cererea introductivă pentru iniţierea procedurii de insolvabilitate.
11. Despre săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane – a se vedea supra.

[Art.254 în redacţia Legii, 158-XV din 20.05.04, în vigoare 18.06.04]
ARTICOLUL 255. ÎNŞELAREA CLIENŢILOR

(1) Depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru
serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în
eroare a clienţilor, săvârşite în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) pri-
varea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen
de la 2 la 5 ani.
c) în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale cu (sau fără)

men de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art.255 CP îl formează relaţiile sociale,

reglementate de normele juridice, în conformitate cu care clientul trebuie să primească de la în-
treprinderea din sfera serviciilor sociale sau a gospodăriei comunale, prin intermediul reprezen-
tanţilor săi, marfa sau serviciul de calitatea respectivă, la preţul stabilit şi cu respectarea veridici-
tăţii achitării pentru marfa sau serviciul solicitat.
2. Obiectul material sunt banii sau marfa concretă. Marfa o constituie obiectele de uz per-
sonal, produse de alimentaţie publică, produsele de menire tehnico-productivă şi alte obiecte
patrimoniale de consum, destinate pentru vânzare-cumpărare cu amănuntul
3. Latura obiectivă este descrisă prin acţiunea generică de înşelare a clienţilor, restrânsă
normativ doar la depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor
pentru serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei; înşelarea la socoteală; altă inducere în
eroare.
4. Art.10 alin(2) al Legii cu privire la comerţul interior prevede obligaţia agenţilor activi-
tăţii comerciale de a achiziţiona şi comercializa mărfuri, executa lucrări şi presta servicii la pre-
ţuri şi tarife stabilite în conformitate cu legislaţia. În cazul în care activitatea comercială nu este
reglementată prin lege, statul, în baza art.34 alin.(2) lit.d) al Legii cu privire la comerţul interior
stabileşte plafoanele de preţuri la mărfuri în cazurile prevăzute de legislaţie.
5. În conformitate cu art.11 lit.b) al Legii privind protecţia consumatorilor, oricărui con-
sumator, la prestarea unui serviciu, realizarea unei lucrări ori comercializarea unui bun, la înche-
ierea contractelor i se indică exact preţul sau tariful. Conform art.20 p.(5) al aceleiaşi legi, vân-
zătorul trebuie să informeze consumatorul despre preţul produsului, să ofere acestuia toate in-
formaţiile necesare potrivit cadrului normativ, date despre certificare şi să-l asigure cu documen-
taţia tehnică de însoţire. Preţurile şi tarifele trebuie indicate la vedere într-o formă clară şi expli-
cită.
6. În acest sens, depăşirea preţurilor cu amănuntul are loc în cazul în care clientul, fiind
indus în eroare în privinţa costului real (de facto) al mărfii sau al serviciului prestat, plăteşte
pentru această marfă sau serviciu mai mulţi bani decât este necesar conform preţurilor sau tarife-
lor stabilite. În acest caz clientul nu ştie despre preţul respectiv şi consideră că preţul numit co-
respunde adevărului (adică este în conformitate cu documentele respective ce vizează marfa sau
serviciul prestat).
7. Înşelarea la socoteală are loc prin două forme: în cazul achitării de către client a mărfii
sau serviciului ce i s-a prestat; în cazul în care clientului i se prestează serviciul sau lucrarea ori i
se prezintă marfa cumpărată de către el.
8. Înşelarea la socoteală prin prima forma se deosebeşte de depăşirea preţurilor prin faptul
că clientul cunoaşte preţul adecvat mărfii sau serviciului şi acest preţ corespunde preţului stabi-
lit, însă în procesul achitării mărfii sau a serviciului, el plăteşte o sumă mai mare.
9. În a doua forma a înşelării pot fi determinate următoarele acţiuni: înşelarea la măsură;
înşelarea la cântar; scoaterea din pachete a unor cantităţi de marfă etc.
10. Potrivit art.10 alin.(7) al Legii privind protecţia consumatorilor, vânzătorul este obli-
gat să măsoare produsele oferite consumatorilor cu mijloace de măsurare proprii, adecvate, lega-
Comentariu 555
lizate, verificate metrologic, în modul stabilit. Indicaţiile mijloacelor de măsurare trebuie să fie
explicite şi la vederea consumatorului.
11. Înşelarea la măsură este eliberarea mărfii în măsură incompletă. Se cunosc două tipuri
de înşelare la măsură: înşelarea în privinţa mărfii ce poate fi măsurată în lungime, lăţime, arie; şi
înşelarea în privinţa mărfii ce se măsoară în volum.
12. Înşelarea la cântar este eliberarea mărfii cu masa mai mică decât cea plătită de către
client. Conform regulilor de comerţ în pieţele din RM (Anexa, 2 la HG, 517 din 18.09.1995,
p.20) în pieţe se interzice utilizarea cântarelor de uz casnic (cântarelor cu arc), precum şi a dis-
pozitivelor pentru măsurarea greutăţilor care nu au fost verificate şi etalonate de către organele
Departamentului Standarde, Metrologie şi Supraveghere Tehnică.
13. Altă inducere în eroare constă în vinderea unei mărfi de calitate mai joasă la preţul ce-
lei mai înalte, perfectarea unei comenzi ordinare ca imediată etc.
14. În cazul în care are loc depăşirea preţurilor pentru prestarea serviciului sau îndeplini-
rea lucrării cu acordul clientului nu poate fi sesizat conţinutul normativ prevăzut în art.255 CP.
15. Locul comiterii infracţiunii poate fi diferit: întreprindere de comerţ cu amănuntul
(magazine, chioşcuri etc.), instituţii de alimentaţie publică (cafenele, restaurante etc.), agenţii de
transport, întreprinderi de servicii sociale sau comunale, la domiciliu etc.
16. O condiţie obligatorie pentru încadrarea infracţiunii şi evidenţierea gradului prejudici-
abil al acesteia este proporţia mare de comitere a ei (condiţie a infracţiunii) – a se vedea supra.
17. Infracţiunea analizată este descrisă prin intermediul unui conţinut material. Infracţiu-
nea se consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari.
18. Adaptarea cântarului, a altor instrumente de măsurat şi cântărit etc. poate fi interpreta-
tă drept pregătire de infracţiune.
19. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
De regulă, motivul este de îmbogăţire.
20. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
este lucrător al întreprinderii de servicii sociale sau comunale, la fel şi altă persoană, care co-
mercializează marfa sau prestează servicii şi îndeplineşte lucrări la întreprinderile respective. Nu
importă dacă vinovatul lucrează permanent sau provizoriu în sfera de servire a clienţilor.
21. Persoanele care comit asemenea fapte în lipsa semnelor subiectului activ al infracţiu-
nii prevăzute în art.255 CP pot fi supuse răspunderii penale în baza art.190 CP.
ARTICOLUL 256. PRIMIREA

UNEI REMUNERAŢII ILICITE PENTRU ÎNDEPLINIREA LUCRĂRILOR
LEGATE DE DESERVIREA POPULAŢIEI
(1) Primirea, prin extorcare, de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o între-
prindere, instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pen-
tru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii
sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile de servi-
ciu ale acestui lucrător,

1. Obiectul nemijlocit de bază al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale, care asigură ac-
tivitatea normală a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor din sfera de servicii. Obiectul ne-
mijlocit facultativ al infracţiunii este format din totalitatea de relaţii sociale care condiţionează
asigurarea intereselor materiale ale cetăţenilor.
2. Sfera de servicii constituie o totalitate de ramuri ale economiei naţionale, produsul căro-
ra se materializează într-o formă de activitate bine determinată, şi anume servicii. Asemenea
servicii prestează populaţiei întreprinderile, instituţiile, organizaţiile de servicii comunale, socia-
le, din sfera medicinei, consultaţii juridice, de comerţ etc. Fiecare ramură aparte determină o
anumită categorie de servicii (spre exemplu, serviciile comerciale se compun din totalitatea ac-
ţiunilor vânzătorilor privind prestarea către consumatori a serviciilor legate de procurarea mărfu-
rilor, comercializarea şi organizarea consumului produselor de alimentaţie publică, precum şi
asigurarea drepturilor consumatorilor etc.).
3. Obiectul material al infracţiunii este remuneraţia ilicită. De regulă, calitatea de remune-
raţie o primesc banii, obiectele sau mărfurile industriale ori produsele alimentare. Nu are impor-
tanţă valoarea materială a bunurilor ce formează remuneraţia ilicită, lucru de care se ţine cont la
evaluarea concretă a gradului prejudiciabil al infracţiuni (în special şi prin art.14 alin.(2) CP).
4. Latura obiectivă a infracţiunii pune accentul pe două semne obligatorii vis-à-vis de
identificarea prezenţei laturii obiective a infracţiunii: fapta prejudiciabilă şi metoda de comitere
a infracţiunii.
5. Fapta prejudiciabilă constă în primirea de către un lucrător fără funcţie de răspundere
dintr-o întreprindere, instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lu-
crări sau pentru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului,
serviciilor sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiile
profesionale ale acestui lucrător.
6. Primirea unei remuneraţii ilicite presupune pierderea de către o parte şi primirea de că-
tre altă parte a unui folos patrimonial. Lucrările sau serviciile pot fi îndeplinite sau prestate ori
nu, aceasta nu are importanţă pentru încadrarea infracţiunii respective. Este obligatoriu însă fap-
tul ca serviciul sau lucrarea să fie prevăzută de cercul de funcţii şi obligaţiuni profesionale ale
lucrătorului din sfera de servicii şi acest lucrător să fie obligat să îndeplinească lucrarea ori să
presteze serviciul în cauză. Primirea unor remuneraţii ilicite de la cetăţeni pentru îndeplinirea
unor lucrări ce nu intră în cercul obligaţiunilor de serviciu de către lucrătorul din sfera de servire
a populaţiei nu se va încadra în baza art.256 CP.
7. Metoda de comitere a infracţiunii este extorcarea. Aceasta presupune cererea intenţio-
nată şi direct exprimată a lucrătorului angajat în sfera de servire a populaţiei despre plata de că-
tre un cetăţean concret a unei remuneraţii ilicite pentru efectuarea unor lucrări ce intră în cercul
obligaţiunilor sale profesionale (extorcare directă), precum şi crearea pentru client a unor ase-
menea condiţii, în care acesta este nevoit să ofere asemenea remuneraţii pentru excluderea anu-
mitor daune intereselor sale legale (extorcare indirectă).
8. În cazul extorcării indirecte, modalităţile faptice de manifestare a infracţiunii pot fi dife-
rite. Convenţional stabilim: anumite acţiuni care împiedică executarea lucrărilor în modul şi în
termenul stabilit (se invocă absenţa lucrătorului; lipsa materialelor necesare, este creat artificial
un rând), refuzul neîntemeiat de a îndeplini lucrarea ori a acorda serviciul; crearea artificială de
piedici şi folosirea acestora ca pretexte pentru primirea unor remuneraţii ilicite etc.
Comentariu 557
9. Pentru încadrarea juridică a infracţiunii nu are importanţă momentul în care a fost pri-
mită remuneraţia ilicită: anterior executării lucrării ori acordării serviciului sau ulterior acestora.
10. Infracţiunea are un conţinut formal şi se consideră consumată din momentul săvârşirii
faptei prejudiciabile - primirea unei remuneraţii ilicite.
11. Operându-se cu elementul material şi metoda de comitere a infracţiunii, precum şi
apelându-se la categoria subiectului activ al infracţiunii, limităm latura subiectivă la prezenţa
vinovăţiei intenţionate în forma intenţiei directe. Scopul este material, iar motivul, de regulă,
este de îmbogăţire.
12. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta 16 ani,
posedând anumite calităţi speciale: un lucrător fără funcţie de răspundere; un lucrător dintr-o
întreprindere, instituţie sau organizaţie de servire a populaţiei (în special, sfera de servire comer-
cială, alimentaţie publică, transport, servire socială, comunală, medicală sau de altă natură).
13. La delimitarea infracţiunilor prevăzute de art.256 CP şi art.324 CP (art.333 CP) se
apelează la identificarea lipsei/prezenţei calităţii speciale de persoană cu funcţie de răspundere
(persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească ori o altă organizaţie nestatală).
Anume în cazul art.256 CP este vorba despre un lucrător fără funcţie de răspundere.
14. Cu referire la delimitarea dintre infracţiunile prevăzute în art.256 CP şi art.330 eviden-
ţiem faptul că în ambele situaţii nu se are în vedere o persoană cu funcţie de răspundere ori o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească ori o altă organizaţie nestatală.
Distincţia trebuie operată nu pe sectorul de activitate (public ori privat), ci pe caracterul relaţiilor
sociale ce formează categoria obiectului nemijlocit al infracţiunii, precum şi pe sferele de servire
a populaţiei determinate prin conţinutul textului de lege prevăzut în art.256 CP.
15. Despre infracţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane – a se vedea supra.
16. Despre infracţiunile în proporţii mari – a se vedea supra.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 19.11.2004: Sfera de deservire a
populaţiei formează obiectul nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art.256 CP: „La examinarea
cauzei s-a constatat că lui A.R. - montor-telefonist la SA, i s-a dat însărcinarea să efectueze 16
instalări de telefon. Pentru lucrări conducerea SA, contra semnătură, a eliberat 3600 m. de cablu.
După indicaţia conducerii urma să fie instalat telefon persoanelor, casele cărora se află la o dis-
tanţă mică de cutiile telefonice. Astfel acţiunile lui RA - ca persoană a unei instituţii de stat care
prestează servicii cetăţenilor urmează să fie reîncadrate de în art.122 alin.(2) CP în art.189/3
alin.(1) CP (red.1961) - ca primire de la cetăţenii nominalizaţi a unei recompense nelegitime”
(Decizia 1ra-730/2004). În viziunea noastră fapta urma să fie reîncadrată din art.122 CP
(red.1961), după cum s-a procedat corect, însă nu în 189/1 CP, ci în art.156 CP (red.1961).
ARTICOLUL 257. EXECUTAREA NECALITATIVĂ A CONSTRUCŢIILOR

(1) Darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în
domeniul transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau
necorespunzând condiţiilor proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, con-
ducătorii de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul calităţii în
construcţii
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la
5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi con-
venţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător

şi oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea con-
strucţiilor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale, iar persoana ju-
ridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea
(3) Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a
unui complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără
respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea,
dacă aceasta a avut drept urmare:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei ori pierderea de că-
tre aceasta a capacităţii de muncă;
b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
c) distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante;
d) daune în proporţii mari,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(3), care au provocat decesul persoanei,
amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exerci-
ta o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Legea privind calitatea în construcţii stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi or-

ganizatorică de activitate a persoanelor fizice şi juridice în domeniul construcţiilor, obligaţiile şi
răspunderea lor privind calitatea în construcţii.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este format din cumulul de relaţii sociale care
asigură activitatea normală a organizaţiilor de construcţie, precum şi interesele clienţilor şi ale
celor care construiesc obiectele. Lucrările de construcţie includ lucrările de construcţie şi mo-
dernizarea diferitelor obiecte: fabrici, uzine, case de locuit, staţii electrice, unităţi administrative,
case de cultură, căi de telecomunicaţii şi telegrafice, obiecte hidrotehnice şi alte edificii. Obiec-
tul nemijlocit facultativ îl constituie relaţiile sociale care asigură viaţa, sănătatea, proprietatea
persoanei.
3. Ca obiect material al infracţiunii, în funcţie de modalităţile normative prevăzute de
art.257 CP, pot apărea construcţiile, instalaţiile, utilajele importante, corpul fizic al persoanei
etc.
4. În baza art.3 alin.(1) al Legii privind calitatea în construcţii, se determină că calitatea
construcţiilor constituie rezultanta caracteristicilor de comportare a acestora în exploatare, în
scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor.
Exigenţele privind calitatea instalaţiilor şi echipamentelor tehnologice de producţie se stabilesc
şi se realizează pe bază de reglementări specifice fiecărui domeniu de activitate.
Comentariu 559
5. Sistemul calităţii reprezintă un sistem care determină şi traduce în fapt politica şi strate-
gia calităţii, destinate să prevină noncalitatea, să asigure realizarea, atestarea şi garantarea calită-
ţii cerute, în condiţii raţionale de cost şi în termen.
6. Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, răs-
punderi, regulamente, proceduri şi mijloace, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în
toate etapele de concepere, proiectare, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora şi este
compus din: a) documentele normative în construcţii; b) certificarea produselor folosite în con-
strucţii; c) agrementele tehnice pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcţii; d)
verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor; e) licenţierea societăţilor comerciale; f)
atestarea specialiştilor cu activitate în construcţii; g) conducerea şi asigurarea calităţii în con-
strucţii; h) autorizarea şi acreditarea laboratoarelor de analize şi încercări în construcţii; i) asigu-
rarea activităţii metrologice în construcţii; j) recepţia construcţiilor; k) urmărirea comportării în
exploatare şi intervenţiile în timp la construcţii; l) postutilizarea construcţiilor; m) controlul de
stat al calităţii în construcţii.
7. Potrivit art.32 al Legii privind calitatea în construcţii proiectarea, verificarea, experti-
zarea, realizarea unei construcţii ori executarea de modificări ale acesteia, de către persoanele
responsabile, fără respectarea documentelor normative privind rezistenţa şi stabilitatea, precum
şi continuarea lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin acte de control, în cazul în care
acestea pot afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor, se pedepsesc conform prevederilor CP.
În esenţă se observă că nu este remarcată fapta prejudiciabilă prevăzută în art.257 alin.(1) CP.
8. Modalitatea normativă prescrisă de art.257 alin.(1) CP presupune darea în folosinţă a
caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi ener-
geticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând condiţiilor con-
tractului şi proiectului.
9. Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea
şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor exigenţe esenţiale:
A - rezistenţă şi stabilitate; B - siguranţă în exploatare; C - siguranţă la foc; D - igienă, sănătatea
oamenilor, refacerea şi protecţia mediului; E - izolaţie termică, hidrofugă şi economie de ener-
gie; F - protecţie împotriva zgomotului.
10. Agenţii economici care execută lucrări de proiectare şi construcţii sau produc mate-
riale şi articole pentru construcţii asigură nivelul de calitate corespunzător exigenţelor esenţiale,
dispunând de o bază normativă şi de producţie, de un sistem propriu de dirijare şi asigurare a
calităţii, precum şi de specialişti atestaţi în proiectare şi executare a construcţiilor.
11. Recepţia construcţiilor este obligatorie şi constituie certificarea realizării acestora pe
baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte
documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei – ce se întocmeşte prin grija investitorului şi
se predă proprietarului construcţiei, care este delegat să o păstreze şi să o completeze la zi. Re-
cepţia construcţiilor se face de către investitor în prezenţa proiectantului şi a executantului şi
(sau) reprezentanţilor de specialitate desemnaţi de aceştia în conformitate cu legislaţia.
12. Cartea tehnică a construcţiei constituie ansamblul documentelor tehnice referitoare la
proiectarea, executarea, recepţia, exploatarea şi urmărirea comportării în exploatare a construcţi-
ei, cuprinzând toate datele necesare pentru identificarea şi determinarea stării tehnice (fizice) a
construcţiei respective şi a evoluţiei acesteia în timp.
13. Exigenţa esenţială este exigenţa obligatorie care trebuie satisfăcută de o construcţie
(lucrare).
14. În baza p.1 al Regulamentului de recepţie a construcţiilor şi instalaţiilor aferente re-
cepţia constituie o componentă a sistemului calităţii în construcţii şi este actul prin care comisia
de recepţie declară că acceptă şi preia lucrarea definitivată de construcţie şi instalaţiile aferente
acesteia, cu sau fără rezerve, şi că aceasta poate fi dată în folosinţă. Prin actul de recepţie se cer-
tifică faptul că executantul şi-a îndeplinit obligaţiile în conformitate cu prevederile contractului
şi ale documentaţiei de executare, asumându-şi, totodată, pentru lucrările executate răspunderea
prevăzută de lege.
15. Componenţa de infracţiune prevăzută în art.257 alin.(1) CP este formală, de aceea in-
fracţiunea se consideră consumată din momentul semnării documentelor corespunzătoare, des-
pre darea în exploatare a încăperilor şi construcţiilor despre care se vorbeşte în dispoziţie.
16. Latura subiectivă (art.257 alin.(1) CP) poate fi exprimată prin vinovăţie în forma in-
tenţiei directe.
17. Subiect al infracţiunii (art.257 alin.(1) CP) este persoana fizică, responsabilă, care a
împlinit vârsta de 16 ani şi posedă anumite calităţi speciale expres determinate de norma de in-
criminare: conducătorii organizaţiilor de construcţie; conducătorii de şantier; persoanele oficiale
care exercită controlul calităţii în construcţii. Răspunderii penale poate fi supusă şi persoana ju-
ridică.
18. În cazul în care persoanele responsabile continuă executarea lucrărilor de construcţie
(elementul material), în ciuda existenţei unui act legal de control, care determină necesitatea
stopării activităţilor necalitative sau necorespunzătoare respective, poate interveni răspunderea
penală în baza art.257 alin.(2) CP.
19. Documentele normative în construcţii, elaborate de Organul naţional de dirijare în
construcţii, au ca obiect concepţia, calculul, proiectarea, executarea şi exploatarea construcţiilor.
Prin documentele normative se stabilesc, în principal, condiţiile minime de calitate cerute con-
strucţiilor, produselor şi procedeelor utilizate în construcţii, precum şi modul de determinare şi
verificare a acestora.
20. Controlul de stat al calităţii în construcţii cuprinde inspecţii la factorii implicaţi în pro-
iectarea, executarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor, producerea materialelor şi arti-
colelor pentru construcţii, privind existenţa şi respectarea sistemului calităţii. Potrivit p.8 al Re-
gulamentului privind modul de exercitare a controlului de stat al calităţii în construcţii controlul
de stat al calităţii în construcţii se efectuează la toţi subiecţii implicaţi în procesul de construcţie
- investitori, proiectanţi, executanţi, proprietari de construcţii, producători şi furnizori de materi-
ale şi articole pentru construcţii. Controlul de stat al calităţii în construcţii constituie o compo-
nenţă a sistemului calităţii în acest domeniu şi are drept scop prevenirea sau limitarea situaţiilor
ce pot apărea în construcţii şi care pot pune în primejdie sau afecta viaţa şi sănătatea oamenilor,
mediul sau pot cauza pierderi materiale unei persoane sau societăţii. Controlul de stat al calităţii
în construcţii este exercitat de către Inspecţia de Stat în Construcţii.
21. Controlul de stat al calităţii în construcţii se efectuează în următoarele direcţii (activi-
tăţi): a) urbanism şi amenajarea teritoriului; b) proiectarea construcţiilor; c) executarea construc-
ţiilor şi lucrărilor de construcţii/reparaţii; d) producerea şi furnizarea materialelor pentru con-
strucţii; e) exploatarea, utilizarea şi postutilizarea construcţiilor. În mod obligatoriu, proiectele
de rezistenţă ale construcţiilor de orice categorie de importanţă se verifică pentru exigenţa „A”.
22. În cazul în care în urma controlului au fost depistate încălcări ale legislaţiei în con-
strucţii, executarea lucrărilor cu abateri de la documentaţia de proiect, sau cerinţele normativelor
în vigoare, producerea şi livrarea materialelor şi articolelor pentru construcţii, care nu corespund
cerinţelor standardelor, inspectorul, responsabil de control, ia decizia de aplicare a măsurilor de
lichidare a neconformităţilor depistate, care poate fi inclusiv sistarea lucrărilor de construcţii
executate cu abateri de la documentaţia de proiect sau cerinţele normativelor în vigoare, sistarea
producerii, furnizării şi utilizării materialelor şi articolelor pentru construcţii, care nu corespund
cerinţelor etc. Sistarea lucrărilor de construcţii are loc pe un termen necesar pentru lichidarea
neconformităţilor. Reluarea lucrărilor se admite doar cu acordul Inspecţiei de Stat în Construcţii.
Comentariu 561
Acordul de reluare a lucrărilor se face în scris prin înregistrarea în Cartea tehnică a construcţiei
sau prin scrisoare aparte.
23. Drept urmare, în cazul în care se continuă lucrările executate necorespunzător şi oprite
prin acte de control, dacă aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor, intervine
răspunderea penală în baza art.257 alin.(2) CP.
24. Legiuitorul formulează în art.257 alin.(2) CP o componenţă materială. Responsabilita-
tea este condiţionată în mod obligatoriu de afectarea rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor, adică
se încalcă exigenţele esenţiale pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare.
25. Raportul de cauzalitate rezultă din materialitatea conţinutului normativ descris.
26. Latura subiectivă (art.257 alin.(2) CP) este manifestată prin vinovăţie în forma intenţi-
ei directe. Scopul şi motivele nu au importanţă pentru încadrarea faptei prejudiciabile ca infrac-
ţiune.
27. Potrivit art.257 alin.(2) CP subiect poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani şi este înzestrată cu anumite obligaţiuni în virtutea actului de control, precum şi
persoana juridică.
28. Art.257 alin.(3) CP incriminează următoarele acţiuni alternative: proiectarea unui
complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respecta-
rea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea; verificarea
acestuia; expertizarea acestor obiecte; realizarea lor.
29. Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unor
construcţii de calitate necorespunzătoare, precum şi pentru neîndeplinirea obligaţiilor stabilite
prin lege, le revine factorilor care participă la conceperea, proiectarea, executarea, exploatarea
construcţiilor, potrivit obligaţiilor şi gradului de culpabilitate al fiecăruia.
30. În baza Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţii-
lor şi expertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor se stabileşte că responsabilitatea integra-
lă pentru soluţiile de proiect ale construcţiilor îi revine proiectantului acestora.
31. Proiectanţii de construcţii sunt persoane fizice sau juridice licenţiate în acest domeniu
şi răspund de îndeplinirea următoarelor obligaţii principale referitoare la calitatea construcţiilor:
a) efectuarea lucrărilor de proiectare numai pe baza autorizaţiei obţinute pentru fiecare obiect
separat; b) precizarea, prin proiect, a categoriei de importanţă a construcţiei; c) asigurarea, prin
proiecte şi detalii de execuţie, a nivelului de calitate corespunzător exigenţelor esenţiale, cu res-
pectarea documentelor normative şi a clauzelor contractuale; d) soluţionarea neconformităţilor şi
neconcordanţelor semnalate de Serviciul de Stat pentru Verificarea şi Expertizarea Proiectelor şi
Construcţiilor; e) elaborarea caietelor de sarcini, instrucţiunilor tehnice privind executarea lucră-
rilor, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile, precum şi, după caz, a proiectelor de urmărire speci-
ală privind comportarea în exploatare a construcţiilor. Documentaţia privind postutilizarea con-
strucţiilor se elaborează numai la solicitarea proprietarului; f) stabilirea, în proiect, a fazelor de-
terminante de execuţie a lucrărilor, exercitarea supravegherii de autor asupra lucrărilor pe tot
parcursul construcţiei; g) stabilirea modului de tratare a neconformităţilor şi defectelor apărute
în procesul executării, din vina proiectantului, precum şi urmărirea aplicării pe şantier a soluţii-
lor adoptate; h) participarea la întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi la recepţia lucrărilor
executate.
32. Pentru asigurarea calităţii executării lucrărilor de construcţie este obligatorie verifica-
rea acesteia de către responsabili tehnici şi diriginţi de şantier atestaţi.
33. Regulamentul cu privire la verificarea proiectelor şi a executării construcţiilor şi ex-
pertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor (p.17) prevede că verificarea proiectelor se efec-
tuează la faza de proiect tehnic şi a detaliilor de executare, pe baza cărora urmează să fie realiza-
te lucrările de construcţie. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, verificatorul

atestat răspunde solidar, alături de proiectant, pentru asigurarea în proiect a nivelelurilor minime
de calitate potrivit criteriilor de performanţă ale exigenţelor esenţiale, dar numai pentru acele
aspecte pe care a fost obligat să le asigure.
34. Verificarea şi expertizarea proiectelor şi construcţiilor în ceea ce priveşte respectarea
documentelor normative referitoare la exigenţele esenţiale se efectuează de către Serviciul de
Stat pentru Verificarea şi Expertizarea Proiectelor şi Construcţiilor. Se interzice aplicarea pro-
iectelor şi detaliilor de executare neverificate.
35. Proiectantul, verificatorul de proiecte, fabricanţii şi furnizorii de produse pentru con-
strucţii, executantul, responsabilul tehnic atestat, dirigintele de şantier atestat, specialistul din
laboratorul de încercări în construcţii, expertul tehnic în construcţii răspund potrivit obligaţiilor
ce le revin pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 5 ani de la recepţia lu-
crării, precum şi pe toată durata de existenţă a construcţiei pentru viciile structurii de rezistenţă
rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi executare în vigoare la data realizării ei.
Confirmarea calităţii construcţiilor de către comisiile de recepţie nu înlătură răspunderea directă
pentru calitate a persoanelor care au organizat şi condus procesul de proiectare şi executare, pre-
cum şi a celor care au proiectat sau au executat nemijlocit construcţiile la care ulterior s-au con-
statat defecte.
36. Proiectele verificate şi ştampilate nu pot fi schimbate pe şantier. În situaţia în care pro-
iectantul decide că modificările survenite nu au influenţă asupra vreuneia din exigenţele esenţia-
le verificate în proiect şi planurile modificate nu trebuie verificate din nou, întreaga răspundere
pentru aceste modificări îi revine numai proiectantului. Eventualele litigii dintre verificatorul
atestat şi proiectant sunt rezolvate de un expert tehnic, angajat de investitor şi agreat de ambele
părţi aflate în litigiu. Decizia expertului este obligatorie pentru ambele părţi şi investitor.
37. Regulamentul privind expertiza tehnică în construcţii stabileşte modul, formele, obiec-
tele, conţinutul şi subiecţii implicaţi în efectuarea expertizelor tehnice ale construcţiilor, în sco-
pul asigurării şi menţinerii stării tehnice a construcţiilor în corespundere cu exigenţele esenţiale
prevăzute de Legea privind calitatea în construcţii.
38. Expertiza tehnică în construcţii se efectuează prin studii, cercetări, încercări şi evaluări
ale situaţiei existente, calcule şi verificări pentru asigurarea unui nivel minim de calitate, prevă-
zut de Legea privind calitatea în construcţii. Expertiza tehnică în construcţii poate fi efectuată la
următoarele faze ale construcţiilor - proiectare, exploatare (utilizare) şi postutilizare şi constituie
un complex de măsuri pentru determinarea şi evaluarea caracteristicilor reale ale construcţiei, în
scopul asigurării funcţionalităţii şi posibilităţii utilizării în continuare a construcţiei, consolidării
sau postutilizării.
39. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, expertul tehnic atestat răspun-
de pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime de calitate potrivit exigenţelor esenţiale, dar
numai pentru acele aspecte pe care a fost obligat să le expertizeze, adică răspunde pentru soluţii-
le propuse în raportul de expertiză.
40. Componenţa de infracţiune prevăzută în art.257 alin.(3) CP este materială, legiuitorul
legând momentul consumării ei de survenirea unor anumite consecinţe prejudiciabile cu caracter
alternativ: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sau pierderea de că-
tre aceasta a capacităţii de muncă; distrugerea totală sau parţială a construcţiei; distrugerea sau
degradarea unor instalaţii sau utilaje importante; pierderi materiale considerabile.
41. În cazul vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sau pierderii
de către aceasta a capacităţii de muncă – ca consecinţe separate – se comit sub aspectul previzi-
unilor normative anumite erori. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei
Comentariu 563
(art.151 CP) prezumă pierderea capacităţii de muncă mai mult de o treime. În acest context,
prima urmare imediată o cuprinde şi pe cea de-a doua.
42. Distrugerea totală sau parţială a construcţiei, distrugerea sau degradarea unor instalaţii
sau utilaje importante dictează necesitatea interpretării distrugerii sau deteriorării construcţiei,
instalaţiilor sau utilajelor importante.
43. Instalaţii sau utilaje importante sunt liniile importante de telecomunicaţii, conductele
de gaze sau utilajele importante pentru executarea lucrărilor de construcţie.
44. Caracterul considerabil al daunei cauzate (art.126 alin.(2) CP) se stabileşte luându-se
în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru subiectul pasiv, starea mate-
rială şi venitul acestuia, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a su-
biectului pasiv.
45. În cazul survenirii consecinţelor prevăzute de art.257 alin.(3) CP atitudinea făptuitoru-
lui faţă de ele trebuie să fie din imprudenţă, altfel fapta va fi incriminată în baza altor articole
din Partea specială. În cazul survenirii acestor urmări imediate din imprudenţă, o încadrare juri-
dică suplimentară în baza art.157 CP nu este necesară.
46. Subiectul activ al infracţiunii (art.257 alin.(3) CP) este persoană fizică, responsabilă,
ajunsă la vârsta de 16 ani, având, în virtutea atribuţiilor de serviciu, dreptul de a realiza proiecta-
rea unui complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora (pro-
iectanţii); verificarea acestuia (verificatorii); expertizarea (experţii tehnici) şi realizarea acestor
obiecte (alte persoane), precum şi persoana juridică.
47. Art.257 alin.(4) CP prevede răspunderea penală pentru o formă agravantă specială, re-
feritoare la faptele prevăzute expres de art.257 alin.(3) CP. Adică este vorba despre proiectarea,
verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex urbanistic
ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor do-
cumentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept ur-
mare decesul persoanei. Este vorba despre o normă specială a art.149 CP.
48. Atitudinea psihică a persoanei (art.257 alin.(4) CP) trebuie să aibă un caracter impru-
dent faţă de moartea persoanei.

DE EXPLOATARE, REPARAŢII ŞI MODIFICARE A LOCUINŢELOR
DINTR-UN BLOC DE LOCUIT
Încălcarea de către proprietari sau locatari a regulilor de exploatare, reparaţie şi modifi-
care a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne, fapt care cau-
zează daune deosebit de mari integrităţii structurale a blocului de locuit sau a locuinţelor altor
proprietari, locatari ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora, se pedepseşte cu amendă în
mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale.
1. Pe întregul teritoriu al RM utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice destinaţie se

efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de autorizare,
prevăzute de Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei construcţii-
lor şi amenajărilor, în baza prevederilor documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de relaţii sociale care asigură in-
tegritatea structurală a caselor de locuit şi condiţiile locative ale persoanelor. Comiterea unor
încălcări în procesul exploatării, reparaţiei şi modificării locuinţelor din diferite blocuri de locuit
pot influenţa negativ asupra integrităţii structurale a întregului bloc. De aici rezultă necesitatea
incriminării acestor fapte în baza art.258 CP.
3. Din punct de vedere obiectiv, infracţiunea se caracterizează printr-un conţinut material,

având ca semne obligatorii elementul material, urmarea imediată şi raportul de cauzalitate între
elementul material şi urmarea imediată.
4. Elementul material al infracţiunii se manifestă în mod diferenţiat şi alternativ în funcţie
de caracterul regulii încălcate: încălcarea regulilor de exploatare a locuinţelor dintr-un bloc de
locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de reparaţie a locuinţelor
dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de modificare
a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne.
5. În baza art.179 CCon., se sancţionează executarea construcţiilor de orice categorie, a
lucrărilor de modificare, reamenajare, consolidare şi reparaţie capitală a clădirilor şi edificiilor,
indiferent de tipul de proprietate şi de destinaţie, fără autorizaţie de construcţie, precum şi a con-
strucţiilor ce cad sub incidenţa legislaţiei privind calitatea în construcţii fără licenţă eliberată în
modul stabilit.
6. Autorizaţia de funcţionare este actul emis de autorităţile administraţiei publice locale
prin care se stabilesc condiţiile de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor (cu excepţia caselor
de locuit individuale) în vederea activităţilor care se desfăşoară în cadrul lor potrivit funcţiilor
de bază, precum şi condiţiile care trebuie să fie respectate la utilizarea lor.
7. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este actul emis de autorităţile administraţiei pu-
blice locale pentru revizuirea modului de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor şi a funcţiilor
de bază, în condiţiile în care activităţile desfăşurate în cadrul acestora nu vor influenţa negativ
asupra prevederilor din documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului privind protecţia
mediului, condiţiile de existenţă şi de siguranţă a construcţiilor şi nu vor implica executarea lu-
crărilor de construcţie pentru care, potrivit legislaţiei, este necesară eliberarea unei autorizaţii de
construire.
8. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei se eliberează de către autorităţile administraţiei
publice locale pentru construcţii şi amenajări, construcţii separate, părţi de construcţii, ansam-
bluri de construcţii şi amenajări amplasate pe teritoriile administrate de acestea.
9. Fiecare persoană fizică sau juridică deţinătoare a titlului de proprietate asupra construc-
ţiilor şi amenajărilor poate înainta autorităţilor administraţiei publice locale o cerere pentru auto-
rizarea schimbării destinaţiilor proprietăţilor lor, altele decât cele prevăzute de documentaţiile de
urbanism şi amenajare a teritoriului. Studiile de fundamentare a schimbării destinaţiei, elaborate
şi coordonate cu organele interesate, se avizează în mod obligatoriu de către arhitectul-şef al ra-
ionului sau al oraşului (municipiului). În cazul în care schimbarea destinaţiei imobilului este le-
gată de situaţii urbanistice şi ecologice complicate, autorităţile administraţiei publice locale pot
cere beneficiarului efectuarea unei expertize suplimentare asupra studiului de fundamentare a
schimbării destinaţiei.
10. În cazurile în care se preconizează reconstrucţia, modificarea sau extinderea locuinţe-
lor private existente, în întregime ori a unor obiecte în parte, este necesar să se întocmească do-
cumentaţia relevantă şi să se efectueze expertiza lor tehnică.
11. Decizia cu privire la schimbarea destinaţiei se adoptă de către membrii consiliului au-
torităţilor administraţiei publice locale şi constituie temeiul juridic pentru eliberarea autorizaţiei
de schimbare a destinaţiei.
12. Nu se admite exploatarea, reparaţia sau modificarea locuinţelor dintr-un bloc de locuit,
precum şi a comunicaţiilor lor interne, în cazul în care se periclitează integritatea structurală a
blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari sau locatari ori înrăutăţeşte condiţiile locati-
ve ale acestora.
13. Acţiunile de modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţii-
lor lor interne necesită a fi autorizate. Se consideră neautorizate construcţiile de orice categorie,
Comentariu 565
indiferent de tipul de proprietate, precum şi lucrările de modificare, reamenajare, consolidare şi

reparaţie capitală a clădirilor şi edificiilor, executate fără certificatul de urbanism şi autorizaţia
de construire.
14. Fiind o infracţiune de rezultat, legiuitorul leagă consumarea ei de existenţa unei ur-
mări imediate, care este stipulată expres în dispoziţia art.258 CP. Infracţiunea se consideră con-
sumată din momentul survenirii unor consecinţe în proporţii deosebit de mari integrităţii structu-
rale a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari sau locatari, ori a înrăutăţirii condiţii-
lor de locuit ale acestora. Despre daune în proporţii deosebit de mari – a se vedea supra.
15. Latura subiectivă a infracţiunii este exprimată prin vinovăţie imprudentă.
16. Subiectul activ al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, cu vârsta de 16 ani,
posedând anumite calităţi speciale, descrise nemijlocit în conţinutul normativ (subiect special):
proprietar sau locatar. Din punct de vedere etimologic calităţile speciale se completează cu ur-
mătorul conţinut: proprietar – persoană care are drept de proprietate asupra unui bun.
17. Cât priveşte noţiunea de locatar, aceasta urmează a fi interpretată într-un sens larg, în
categoria locatarilor intrând atât persoanele care locuiesc sau desfăşoară o altă activitate într-o
încăpere în baza unui contract de locaţiune (adică cu titlul oneros), cât şi persoanele care folo-
sesc acele încăperi cu titlul gratuit, nefiind parte la acte sinalagmatice cu titlu oneros.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 7.04.2009. Infracţiunea prevă-
zută de art.258 CP impune cu necesitate stabilirea unei urmări imediate: „BI (...), efectuând
supraetajarea şi noua construcţie a acoperişului a încălcat regulile de exploatare, reparaţie şi
modificare a locuinţei, fapt care a periclitat integritatea structurală a locuinţei din blocul de locu-
it (…) şi a înrăutăţit condiţiile locative ale acesteia” (Decizia 1ra-353/09).
Capitolul XI
INFRACŢIUNI INFORMATICE ŞI INFRACŢIUNI

ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR
[Titlul în redacţia Legii nr.278-XVI din 18.12.2008, în vigoare 20.02.2009]

[Titlul în redacţia Legii nr.254-XV din 09.07.04, în vigoare 22.10.04]
Reglementări de drept internaţional: Convenţia privind infracţionalitatea în domeniul

informaticii din 23 noiembrie 2001 în Seria Tratatelor Europene, nr.185//www.coe.int; Conven-
ţia Uniunii internaţionale a Telecomunicaţiilor//MO, 104/555, 29.06.2004// TI, 11/38, 1999;
Constituţia Uniunii Internaţionale de Telecomunicaţii//TI, 11/7, 1999.
Reglementări de drept naţional: Legea cu privire la informatică, art.1, 4, 28//MO, 73-
74/547, 05.07.2001; Legea cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale de stat,
nr.467- XV din 21.11. 2003// MO, 6-12/44, 01.01. 2004; Legea telecomunicaţiilor nr.520-XIII
din 07.07.95, art.1//MO, 65-66/713, 24.11.1995.
Doctrină: Gheorghe Alecu, Alexei Barbăneagră, Reglementarea penală şi investigarea
criminalistică a infracţiunilor din domeniul informatic, B., Ed.Pinguin Book, 2006; Gh.Alecu,
Particularităţi ale investigaţiei penale şi criminalistice a unor infracţiuni din domeniul informa-
tic//AP, 8/2, 2005; V.Moraru, T.Onofrei, Securitatea informaţională a Republicii Moldova, di-
recţie principală în politica penală a statului//RND, 8/2008.
ARTICOLUL 259. ACCESUL ILEGAL LA INFORMAŢIA COMPUTERIZATĂ

(1) Accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de pe
suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, al unei persoane care nu
este autorizată în temeiul legii sau al unui contract, depăşeşte limitele autorizării ori nu are
permisiunea persoanei competente să folosească, să administreze sau să controleze un sistem
informatic ori să desfăşoare cercetări ştiinţifice sau să efectueze orice altă operaţiune într-un
sistem informatic, dacă este însoţit de distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau co-
pierea informaţiei, de dereglarea funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei infor-
matice şi dacă a cauzat daune în proporţii mari,
remunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, cu
amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu pri-
varea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
c) cu violarea sistemelor de protecţie;
d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii;
e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale;
Comentariu 567
f) cu utilizarea ilegală a calculatorului, sistemului sau reţelei informatice, în scopul săvârşi-

rii uneia dintre infracţiunile prevăzute la alin.(1), la art.2601-2603, 2605 şi 2606;
g) în privinţa informaţiei protejată de lege;
h) în proporţii deosebit de mari
dice.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii se constituie din relaţiile sociale ce vizează securita-
tea informaţiilor şi protecţia sistemelor informaţionale şi a datelor stocate pe ele. Confidenţiali-
tatea, intimitatea, dreptul persoanei de a-şi lansa opiniile, libertatea de expresie, dreptul la pro-
prietate etc. apar în calitate de obiecte suplimentare de atentare.
2. Sintagma informaţie computerizată presupune stocarea pe un suport informaţional a unor
date despre persoane, subiecte, fapte, evenimente, fenomene, procese, obiecte, idei şi situaţii,
care permit identificarea lor.
3. Proprietar al resurselor şi sistemelor informaţionale, al tehnologiilor şi mijloacelor de asi-
gurare a acestora se consideră persoana fizică, persoana juridică sau statul care exercită integral
dreptul de posesiune, folosinţă şi dispoziţie asupra resurselor şi sistemelor informaţionale, teh-
nologiilor şi mijloacelor de asigurare a acestora.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o activitate de acces nesancţionat, fără
drept, la un sistem informatic.
5. Sintagma accesul ilegal la informaţia computerizată desemnează accesul neautorizat la
informaţii, efectuat cu încălcarea regimului de lucru, adică semnifică acţiunile intenţionate, ne-
sancţionate ale făptuitorului de a accesa o parte sau întregul sistem computerizat pentru a obţine
date în format electronic sau cu orice altă intenţie.
6. Prin acces la informaţia din calculatoare se înţelege accesul neautorizat la totalitatea ba-
zelor de date şi a produselor de program pentru dirijarea lor.
7. Prin acces la informaţia de pe suporţii materiali de informaţie se înţeleg toate acţiunile
neautorizate realizate asupra mediilor de stocare a informaţiilor: harduri, dischete, discuri mag-
netice, bandă magnetică, tehnologii optice (CD-ROM, WORM, DVD etc.) şi altor echipamente
care constituie mijloacele tehnice destinate sistemelor de calculatoare.
8. Prin acces la informaţia din sistemul informatic se înţelege accesul la orice dispozitiv sau
ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai
multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic. Noţiunea de
sistem informatic desemnează şi ansamblul de programe şi echipamente care asigură prelucrarea
automată a datelor.
9. Prin acces la informaţia din reţeaua informatică se înţeleg toate acţiunile neautorizate,
realizate asupra unuia sau mai multor calculatoare unite funcţional într-o reţea de calculatoare
şi/sau a ansamblului de noduri de prelucrare a datelor interconectate în scopul transportului de
date. Noţiunea de reţea informatică presupune şi ansamblul de sisteme folosite pentru prelucra-
rea datelor interconectate în scopul transportului de date.
10. Prin acces al unei persoane care nu este autorizată în temeiul legii sau al unui contract
se înţelege alterarea neautorizată a informaţiilor de pe calculator sau suporţii magnetici de către
o persoană în funcţiile căreia nu intră obligativitatea, prevăzută de lege sau de un contract, de a
face uz de acest tip de informaţie.
11. Sintagma depăşeşte limitele autorizării are sensul de trecere peste măsura competenţei
atribuite prin lege sau permise de o autoritate.
12. Modalităţile de realizare a accesului ilegal la informaţiile computerizate sunt: distruge-
rea, deteriorarea, modificarea, blocarea, copierea informaţiei; degradarea funcţionării calculatoa-
relor; degradarea funcţionării sistemului; degradarea funcţionării reţelei informatice.
13. Prin distrugere se înţelege fapta persoanei orientată spre nimicirea informaţiei, care nu
mai poate fi restabilită.
14. Blocarea se realizează prin împiedicarea recepţionării sau transmiterii informaţiei com-
puterizate.
15. Modificarea desemnează schimbarea aspectului, formei şi a conţinutului informaţiei,
adică făptuitorul introduce sau şterge date informatice din calculator, sistem sau reţeaua infor-
matică.
16. Acţiunea de copiere presupune transferul ilegal al informaţiei computerizate de pe un
suport material pe altul.
17. Prin dereglare a funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice se în-
ţeleg acţiunile de defectare a tehnicii menţionate. Drept consecinţe ale dereglării pot fi: deconec-
tarea tehnicii, recepţionarea informaţiei denaturate etc.
18. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care s-a produs una din acţiunile
enumerate în dispoziţia legii.
19. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată în formă de inten-
ţie directă sau indirectă. Făptuitorul conştientizează caracterul prejudiciabil al faptei, prevede
urmările şi le doreşte sau le admite în momentul accesării ilegale a computerului sau a sistemu-
lui de computere pentru a distruge, deteriora, modifica, bloca sau a copia informaţia computeri-
zată sau a deregla funcţionarea calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice.
de 16 ani. Subiect al infracţiunii date poate fi şi persona juridică.
21. Agravantele prevăzute de alin.(2) al art.259 CP sunt:
 de două sau mai multe persoane – a se vedea comentariul de la art.44, 45 CP;
 cu violarea sistemelor de protecţie. Prin această acţiune se înţeleg acţiunile de descifrare a
codului şi perturbare a funcţionării unui sistem informatic etc. Reglementarea urmăreşte să pro-
tejeze datele informatice stocate în cadrul sistemelor informatice.
 cu conectarea la canalele de telecomunicaţii presupune accesul ilegal la centrele informa-
ţionale de calcul, la băncile de date şi de cunoştinţe din sistemul automatizat de telecomunicaţii
(cablul imprimantei, cablul telefonic, interceptarea electronică etc.).
 cu folosirea unor mijloace tehnice speciale presupune folosirea aparatelor video-optice
pentru interceptarea informaţiei: maşini, aparate speciale, care facilitează accesul ilegal la in-
formaţia computerizată, banca de date, baza de date, datele cu caracter personal etc.
 cu utilizarea ilegală a calculatorului, sistemului sau reţelei informatice presupune folosi-
rea de către făptuitor a unui calculator, sistem sau reţea informatică în scopul realizării laturii
obiective a uneia sau a mai multor infracţiuni prevăzute de dispoziţia articolului comentat.
Comentariu 569
 în privinţa informaţiei protejată de lege presupune comiterea infracţiunilor stipulate în

dispoziţia legii cu orientare specială spre un anumit tip de informaţie – cea protejată de Legea cu
privire la secretul de stat şi Legea cu privire la secretul comercial.
 în proporţii deosebit de mari. A se vedea comentariul de la art.126 CP.
ARTICOLUL 260. PRODUCEREA, IMPORTUL,

COMERCIALIZAREA SAU PUNEREA ILEGALĂ LA DISPOZIŢIE
A MIJLOACELOR TEHNICE SAU PRODUSELOR PROGRAM
Producerea, importul, comercializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice altă formă, în
mod ilegal, a mijloacelor tehnice sau produselor program, concepute sau adaptate, în scopul
săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 2601-2603, 2605 şi 2606
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoa-
re de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea per-
soanei juridice.
1. Obiectul juridic al infracţiunii se constituie din relaţiile sociale care protejează securitatea
informaţiilor computerizate.
2. Viruşii informatici pot să cauzeze catastrofe în cele mai importante domenii ale activităţii
sociale: apărarea, cosmonautica, securitatea statului, lupta cu criminalitatea etc. În fiecare an
sunt semnalate sute de mii de infectări, care pricinuiesc pierderi materiale enorme. De exemplu,
virusul MyDoom a lovit, în februarie 2004, site-ul Web al SCO Group, infectând peste un mili-
on de computere din întreaga lume. SCO Group a anunţat o recompensă de 250.000 dolari SUA
pentru informaţii despre autorii acestui virus.
3. Există diverse programe distructive, care au ca scop atacarea programelor pentru calcula-
toare: „Calul Troian” se realizează prin manipularea electronică a datelor şi programelor pentru
calculator. „Bombe logice”- programul distructiv se include la un moment strict determinat sau
la îndeplinirea mai multor condiţii. „Info-warm” (viermele informatic) este un program care ata-
că programele existente infectând memoria calculatorului – „gazdă”, împrăştiind virusul şi în
alte calculatoare, ştergând date, fişiere, încetinind viteza de lucru a calculatorului etc.
4. Viruşii se clasifică în viruşi Hardware – acei care afectează hard discul, floppy – discul şi
memoria computerului – şi viruşi Software – care afectează fişierele şi programele aflate în me-
morie sau pe disc, inclusiv sistemul de operare sau componentele acestuia.
5. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune se realizează prin următoarele modalităţi:
producere, import, comercializare sau punere la dispoziţie a mijloacelor tehnice sau a produse-
lor-program unor făptuitori pentru a realiza infracţiunile stipulate în dispoziţia articolului co-
mentat.
6. Noţiunea de producere a mijloacelor tehnice sau a produselor program desemnează ac-
ţiunile concrete ale făptuitorului de a crea el însuşi programe virusulente sau diverse aparate op-
tice, electronice sau de altă natură, pe care le pune în aplicare la comiterea infracţiunilor nomi-
nalizate.
7. Noţiunea de import al mijloacelor tehnice sau al produselor program înglobează acţiu-
nea de a aduce în propria ţară anumite programe virusulente sau diverse aparate, maşini pe care
le foloseşte pentru a comite infracţiunile fixate în dispoziţia articolului dat.
8. Noţiunea de comercializare, în accepţiunea dispoziţiei articolului comentat, are sensul de

acţiuni care urmăresc scopul de a face ca mijloacele tehnice sau produsele-program să devină
obiecte de comerţ.
9. Sintagma punere la dispoziţie a mijloacelor tehnice sau a produselor program desem-
nează acţiunile concrete ale făptuitorului de a face posibil accesibil accesul oricărei persoane la
mijloacele tehnice sau programele virusulente.
10. Sintagma sub orice altă formă este o completare a formelor prevăzute de lege, iar lexe-
mul orice are caracter generalizator.
11. Lexemul conceput, în accepţiunea dispoziţiei legii comentate, înseamnă gândit, imagi-
nat, proiectat, adică orice mijloc tehnic sau produs-program aflat la una dintre aceste etape, dar
folosit de făptuitor în scopul comiterii infracţiunilor nominalizate constituie o modalitate de rea-
lizare a laturii obiective a infracţiunii.
12. Lexemul adaptat, în accepţiunea dispoziţiei legii comentate, înseamnă transformat pen-
tru a corespunde unor anumite cerinţe sau pentru a fi folosit în anumite împrejurări. Aceasta pre-
supune că orice acţiune de transformare a mijlocului tehnic sau a produsului-program pentru a
facilita accesul făptuitorului la informaţia computerizată cade sub incidenţa penală.
13. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, făptuitorul conşti-
entizează caracterul prejudiciabil al acţiunii sale, prevede urmările care pot surveni şi le doreşte.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani. Es-
te subiect al infracţiunii analizate şi persoana juridică.
ARTICOLUL 2601. INTERCEPTAREA

ILEGALĂ A UNEI TRANSMISII DE DATE INFORMATICE
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (inclusiv a unei emisii electroni-
ce) care nu sunt publice şi care sunt destinate unui sistem informatic, provin dintr-un asemenea
sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea per-
soanei juridice.
1. Obiectul juridic al infracţiunii se constituie din relaţiile sociale care protejează confiden-
ţialitatea informaţiilor computerizate – secretul corespondenţei este un drept constituţional pe
care art.30 din CRM îl consfinţeşte.
2. Reglementarea constituie o paralelă a infracţiunii clasice de violare a secretului cores-
pondenţei, protejat de art.8 din Convenţia din 04.11.1950, cu deosebirea că mesajele în formă
electronică pot fi mai ample, după conţinutul lor, decât simpla corespondenţă, protejată în virtu-
tea dreptului la viaţa privată, acestea conţinând baze de date, opere, informaţii care nu sunt bu-
nuri publice.
3. Latura obiectivă. Elementul material este caracterizat prin acţiunea de interceptare, prin
orice mijloc şi orice tip de unelte, a unei comunicaţii informatice care facilitează accesul la emi-
siunile organizaţiilor de difuziune ce comunică condiţionat prin eter, cablu, satelit în regim inte-
ractiv, inclusiv prin Internet etc.
Comentariu 571
4. Prin interceptare se înţelege acţiunea de a intercepta şi rezultatul ei, a intercepta însem-

nând a prinde, a surprinde şi a controla nesancţionat, fără vreun drept, o convorbire telefonică
sau corespondenţa dintre două persoane.
5. Sintagma transmisie de date informatice are sensul de trecere a undelor magnetice sau
electronice dintr-un loc în altul fără deplasarea surselor acestora. Acţiunea de verificare a conţi-
nutului informaţiilor cade sub incidenţa legii penale şi se sancţionează respectiv.
6. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a împlinit 16 ani.
ARTICOLUL 2602. ALTERAREA INTEGRITĂŢII

DATELOR INFORMATICE ŢINUTE ÎNTR-UN SISTEM INFORMATIC
Modificarea, ştergerea sau deteriorarea intenţionată a datelor informatice ţinute într-un sis-
tem informatic ori restricţionarea ilegală a accesului la aceste date, transferul neautorizat de
date informatice dintr-un sistem informatic, dintr-un mijloc de stocare, dobândirea, comerciali-
zarea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, a datelor informatice cu acces limitat, dacă
aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoa-
re de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii se constituie din relaţiile sociale care protejează încrederea
în corectitudinea datelor stocate în reţelele şi sistemele informatice, precum şi confidenţialitatea
datelor stocate în sistemele sau pe mijloacele electromagnetice de stocare.
2. Reglementarea urmăreşte să protejeze datele informatice stocate în cadrul sistemelor in-
formatice şi să împiedice modificarea, ştergerea sau deteriorarea intenţionată a datelor informa-
tice ţinute într-un sistem informatic ori restricţionarea ilegală a accesului la aceste date, transfe-
rul neautorizat de date informatice dintr-un sistem informatic, dintr-un mijloc de stocare, dobân-
direa, comercializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice formă, a datelor informatice cu acces
limitat.
3. Sintagma alterarea integrităţii datelor informatice se descifrează ca un rezultat direct al
unor acţiuni de pătrundere, fără permisiune, în datele stocate pe mijloacele tehnice de stocare şi
efectuarea unor modificări prin ştergere, suplinire, omitere, înlocuire, descompunere a informa-
ţiei conţinute pe suporţii de stocare.
4. Latura obiectivă se realizează prin următoarele modalităţi: modificare, ştergere sau dete-
riorare intenţionată a datelor informatice ţinute într-un sistem informatic, restricţionare ilegală
a accesului la aceste date, transfer neautorizat de date informatice dintr-un sistem informatic,
dintr-un mijloc de stocare, dobândire, comercializare sau punerea la dispoziţie a datelor infor-
matice cu acces limitat.
5. Lexemul modificare înseamnă schimbare, transformare, refacere, acţiunea presupunând
pătrunderea ilegală la informaţiile cu caracter limitat şi efectuarea cu bună-ştiinţă a unor schim-
bări în date sau în bazele de date.
6. Lexemul ştergere însemnă acţiunea făptuitorului de a lichida (desfiinţa) de pe mijlocul
tehnic de stocare a informaţiilor a tuturor sau a unor date informatice, astfel săvârşind sau favo-
rizând infracţiunea.
8. Sintagma deteriorare intenţionată a datelor informatice are sensul de a strica, a degrada
informaţia cu scopul de a o scoate din uz.

ARTICOLUL 2603. PERTURBAREA

FUNCŢIONĂRII SISTEMULUI INFORMATIC
(1) Perturbarea funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, transmiterea, modifi-
carea, ştergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricţionarea accesului la aces-
te date, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani,
cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
a) săvârşită din interes material;
c) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari
convenţionale sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul juridic al infracţiunii este constituit din relaţiile sociale care protejează securita-
tea informaţiilor şi a sistemelor informaţionale, precum şi a datelor informatice stocate în siste-
mele informatice şi pe suporţii informaţionali.
2. Latura obiectivă se realizează prin următoarele modalităţi: introducere, transmitere, mo-
dificare, ştergere sau deteriorare a datelor informatice sau restricţionare a accesului la datele in-
formatice.
3. Lexemul perturbare semnifică faptul de împiedicare, tulburare a funcţionării normale a
unui sistem informatic.
4. Lexemul introducere semnifică: a insera, a include, a întregi un conţinut, a adăuga, a în-
globa nişte informaţii într-un conţinut deja existent. În sensul articolului comentat, lexemul in-
troducere are sensul de inserare, fără autorizare şi fără permisiune, cu scopul de a denatura con-
ţinutul şi funcţionarea bazei de date existente, a unor informaţii noi sau false.
5. Lexemul transmitere, în sensul legii comentate, înseamnă comunicarea, fără permisiune şi
fără autorizare, a informaţiilor cu caracter limitat pentru public prin intermediul calculatoarelor.
6. Lexemul modificare, în sensul articolului comentat, înseamnă schimbare, acţiunea presu-
punând pătrunderea ilegală la informaţiile cu caracter limitat şi efectuarea cu bună-ştiinţă a unor
schimbări în date sau bazele de date.
7. Lexemul ştergere însemnă acţiunea făptuitorului de a lichida de pe mijlocul tehnic de
stocare, din sistemul informatic, din programele informatice sau de pe reţeaua informatică, fără
permisiune şi fără autorizare, a informaţiilor (în totalitate sau a unor date informatice), astfel să-
vârşind sau favorizând infracţiunea.
8. Sintagma deteriorare intenţionată a datelor informatice are sensul de a strica (prin între-
buinţare îndelungată şi premeditată) programele informatice, reţeaua sau bazele de date stocate
Comentariu 573
pe suporţi informaţionali, făptuitorul făcând uz de datele pe care urmăreşte să le scoată din cir-
cuit mai des decât este necesar, astfel aducându-le la starea de deteriorare.
9. Sintagma restricţionare ilegală a accesului la date are sensul de limitare, de îngrădire a
posibilităţii de pătrundere la informaţia stocată pe suporţii informaţionali, în sistemele şi reţelele
informatice.
10. Pentru agravantele: săvârşită din interes material a se vedea comentariul de la art.186
CP; săvârşită de două sau mai multe persoane – comentariul de la art.44-45 CP; săvârşită de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – comentariul de la art.46-47 CP; care a
cauzat daune în proporţii deosebit de mari – comentariul de la art.126 CP.
ARTICOLUL 2604. PRODUCEREA, IMPORTUL,

COMERCIALIZAREA SAU PUNEREA ILEGALĂ LA DISPOZIŢIE A PAROLELOR,
CODURILOR DE ACCES SAU A DATELOR SIMILARE
(1) Producerea, importul, comercializarea sau punerea la dispoziţie, sub orice altă formă, în
mod ilegal, a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare care permit accesul total
sau parţial la un sistem informatic în scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la
art.237, 259, 2601-2603, 2605 şi 2606, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) săvârşite din interes material;
c) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
soare de la 3 la 7 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 6000
persoanei juridice.
1. Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale care protejează securitatea infor-
maţiilor şi a sistemelor informaţionale, precum şi a datelor informatice stocate în sistemele in-
formatice şi pe suporţii informaţionali.
2. Latura obiectivă se realizează prin următoarele modalităţi: producere, import, comerciali-
zare sau punere la dispoziţie a unei parole, a unui cod de acces sau a unor date similare care
permit accesul total sau parţial la un sistem informatic.
3. Noţiunile de producere, import, comercializare, punere la dispoziţie, în mod ilegal, în ac-
cepţiunea dispoziţiei articolului supus analizei, au acelaşi sens ca şi noţiunile analizate în art.260
CP, diferenţa constând în obiectul direct asupra căruia se îndreaptă acţiunile respective.
4. Prin parolă se înţelege o formulă convenţională secretă prin folosirea căreia unele per-
soane sunt identificate de persoanele care cunosc consemnul. Dacă formula convenţională este
pusă la îndemâna altor persoane, fără permisiune şi fără autorizare, şi dacă aceasta a fost folosită
pentru a pătrunde într-o reţea sau un sistem informatic cu scopul de a comite una dintre infracţi-
unile stipulate în dispoziţia articolului analizat, faptul cade sub incidenţa legii penale.
5. Prin cod de acces se înţelege un sistem de semne sau semnale care servesc la transmiterea
unui mesaj, a unei comunicări.
6. Fraza date similare care permit accesul total sau parţial la un sistem informatic are sen-
sul de informaţii, comunicări transmise de făptuitor unei persoane care le foloseşte, prin analo-
gie cu alte date cunoscute sau prin deducţie, pentru a intui cheia de acces la reţeaua informatică,
baza de date sau suporţii pe care sunt stocate informaţiile.
7. Sintagma acces total sau parţial la un sistem informatic se descifrează ca un rezultat al
acţiunilor de pătrundere sau penetrare a reţelelor informatice, bazelor de date, suporţilor magne-
tici sau sistemelor informaţionale şi nivelul de săvârşire a accesului, parţial însemnând acces
doar la o parte din informaţii, iar total – acces la totalitatea informaţiei stocate.
8. Pentru ca fapta de producere, import, comercializare sau punere la dispoziţie a unei paro-
le, a unui cod de acces sau a unor date similare care permit accesul total sau parţial la un sistem
informatic să cadă sub incidenţa prevederilor legale din acest articol, fapta respectivă trebuie să
urmărească scopul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art.237, 259, 2601-2603, 2605
şi 2606 şi să cauzeze daune în proporţii mari.
9. Pentru a elucida sensul agravantelor, urmează să fie consultate referinţele ataşate comen-
tariului de la art.2603 CP.
ARTICOLUL 2605. FALSUL INFORMATIC

Introducerea, modificarea sau ştergerea ilegală a datelor informatice ori restricţionarea
ilegală a accesului la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a
fi utilizate în vederea producerii unei consecinţe juridice
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care protejează securitatea şi

fiabilitatea actelor sau a altor instrumente care pot avea consecinţe asupra securităţii circuitului
juridic.
2. Convenţia privind infracţionalitatea în domeniul informaticii grupează infracţiunile com-
puterizate în falsificare computerizată şi fraudă computerizată. Falsificare computerizată este
considerată fapta comisă intenţionat şi nesancţionat, realizată prin introducerea, alterarea, înlătu-
rarea sau ascunderea informaţiei computerizate, având ca rezultat date neconforme cu originalul,
în scopul de a fi considerate sau utilizate cu efecte juridice similare celor autentice, indiferent de
faptul dacă informaţia este sau nu direct lizibilă şi inteligibilă.
3. Prin incriminarea falsului informatic, legislaţia RM tinde să se alinieze la cerinţele impu-
se de Convenţie în sensul că datele înregistrate pe suport informatic să poată fi considerate echi-
valente ale unor documente autentice înscrise pe hârtie.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi: introducere, mo-
dificare, ştergere ilegală a datelor informatice, restricţionare ilegală a accesului la aceste date.
Modalităţile nu exclud săvârşirea faptei respective concomitent în mai multe modalităţi.
Comentariu 575
5. Pentru ca oricare dintre modalităţile de realizare a laturii obiective să cadă sub incidenţa
legii, fapta concretă urmează să schimbe, să modifice să şteargă datele adevărate, să le înlocu-
iască cu altele, necorespunzătoare adevărului, iar fapta să fie comisă în scopul de a utiliza datele
respective în vederea producerii unei consecinţe juridice pe care o urmăreşte făptuitorul.
de 16 ani.
ARTICOLUL 2606. FRAUDA INFORMATICĂ

(1) Introducerea, modificarea sau ştergerea datelor informatice, restricţionarea accesului la
aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a
obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în
proporţii mari,
b) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care protejează securitatea şi

fiabilitatea activelor reprezentate sau administrate cu sisteme informatice (fonduri electronice,
depozite, banking-ul electronic la domiciliu, gestiunea informatizată a stocurilor, conturilor, ghi-
şeelor automate care pot fi manipulate) sau a altor instrumente care pot avea consecinţe asupra
relaţiilor juridice cu privire la proprietate şi la cele care se referă la încredere în siguranţa şi fia-
bilitatea transferurilor efectuate.
2. Fraudă computerizată se consideră fapta comisă intenţionat, nesancţionat şi care aduce
prejudicii proprietăţii altei persoane prin unul dintre următoarele mijloace:
 orice introducere, alterare, înlăturare sau ascundere a informaţiei computerizate;
 orice intervenţie în modul de funcţionare al unui sistem computerizat,
cu intenţie frauduloasă sau intenţie ilicită de achiziţionare, ilegală, a unui beneficiu econo-
mic pentru sine sau pentru altă persoană.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi: introducere, mo-
dificare, ştergere ilegală a datelor informatice, restricţionare ilegală a accesului la aceste date,
împiedicare a funcţionării unui sistem informatic cu scopul de dobândire a unui beneficiu. Mo-
dalităţile nu exclud săvârşirea faptei respective concomitent în mai multe modalităţi.
4. Toate noţiunile conţinute în dispoziţia articolului supus analizei au fost date în comenta-
5. Sintagma împiedicare a funcţionării unui sistem informatic se descifrează ca o acţiune de
a opri, a ţine în loc, a se pune în calea funcţionării sistemului informatic faţă de care manifestă
interes făptuitorul.
6. Sintagma a obţine un beneficiu material, în sensul articolului comentat, se descifrează ca
dobândire a unui profit, a unui folos real, palpabil, în mod ilegal.
7. Pentru ca oricare dintre modalităţile de realizare a laturii obiective să cadă sub incidenţa
legii, fapta concretă urmează să se subordoneze scopului de a obţine un beneficiu material pen-
tru sine sau pentru altă persoană şi să cauzeze daune în proporţii mari. Dacă aceste condiţii nu
sunt îndeplinite, nu va exista componenţa respectivă de infracţiune.
8. Noţiunea de proporţii mari a fost comentată în art.126 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă.

REGULILOR DE SECURITATE A SISTEMULUI INFORMATIC
Încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei
ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul infor-
maţiei sau gradul ei de protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea, denaturarea
sau la distrugerea informaţiei ori a provocat alte urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă ne-
remunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, în
toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
mită activitate.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii se constituie din relaţiile sociale care reglementează
regulile de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei şi a celor de protec-
ţie a sistemului informatic.
2. Securitatea societăţii umane contemporane depinde de securitatea informaţiilor incluse în
infrastructura informatică.
3. Scopul de bază urmărit prin protecţia informaţiilor din cadrul sistemului constă în preve-
nirea oricăror ingerinţe neautorizate în funcţionarea lui, precum şi a tuturor tentativelor de sus-
tragere şi modificare a datelor, de scoatere din funcţiune sau distrugere a elementelor structurale
ale lui, adică protecţia tuturor componentelor sistemului: echipamentelor, utilajelor, produselor
de program, a datelor şi personalului.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin diverse acţiuni de încălcare a reguli-
lor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protec-
ţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau gradul ei de
protecţie.
5. Prin sistem de securitate informaţională se are în vedere ansamblul unitar al normelor de
drept şi etico-morale, al măsurilor organizatorice (administrative) şi mijloacelor tehnice de pro-
gram, orientate spre contracararea pericolelor ce ameninţă sistemul şi spre minimalizarea even-
tualelor prejudicii care ar putea fi cauzate utilizatorilor şi posesorilor de informaţii.
6. Prin reguli de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a
regulilor de protecţie a sistemului informatic se înţeleg acţiunile de informatizare – un ansamblu
organizat de acţiuni destinate creării, implementării, întreţinerii şi perfecţionării sistemelor au-
tomatizate de calcul şi transport de date.
7. Prin statutul informaţiei se înţeleg calificarea informaţiei conform criteriului calităţii şi
gradului de securitate a datelor ce le conţin, indiferent de faptul că ele sunt ţinute pentru păstrare
Comentariu 577
şi consultare internă sau că din acestea se furnizează produse informatice transmise unor terţi,
inclusiv pe cale neinformatică. Astfel, datele informaţionale pot intra în categoria celor cu carac-
ter personal sau a datelor nominative.
8. Prin grad de protecţie a informaţiei se înţeleg condiţiile de calitate şi securitate acordat
datelor sau ansamblului de date şi programe obţinute în urma rulării unor programe sau pachete
de programe.
9. Noţiunea de alte urmări grave, în sensul dispoziţiei legii comentate, are sensul de conse-
cinţe care au determinat distrugerea sistemului informatic, prejudicii materiale în proporţii deo-
sebit de mari, decesul persoanelor, daune interesului naţional de apărare etc.
10. Există componenţă de infracţiune numai în cazul în care încălcarea regulilor de securita-
te au contribuit la însuşirea, denaturarea sau la distrugerea informaţiei ori a provocat alte urmări
grave.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie direc-
tă sau indirectă, precum şi prin imprudenţă.
12. Subiect al infracţiunii nominalizate este persoana fizică, responsabilă, care a atins 16 ani
şi care, în virtutea obligaţiunilor de serviciu, realizează una dintre modalităţile laturii obiective a
infracţiunii. Subiect al infracţiunii date poate fi şi persona juridică.
ARTICOLUL 2611. ACCESUL NEAUTORIZAT

LA REŢELELE ŞI SERVICIILE DE TELECOMUNICAŢII
(1) Accesul neautorizat la reţelele şi/sau serviciile de telecomunicaţii cu utilizarea reţelelor
şi/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori, dacă acesta a cauzat daune în proporţii
mari,
re de până la 1 an, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000
c) săvârşită cu violarea sistemelor de protecţie;
d) săvârşită cu folosirea mijloacelor tehnice speciale;
e) care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari
[Art.2611 introdus prin Legea nr.254-XV din 09.07.04, în vigoare 22.10.04]
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează ac-
tivitatea în domeniul telecomunicaţiilor.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acces neautorizat la reţelele şi/sau servi-
ciile de telecomunicaţii cu utilizarea reţelelor şi/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor ope-
ratori.
3. Prin acces neautorizat se înţelege orice pătrundere fără permisiune şi autorizare într-un
sistem de telecomunicaţii.
4. Prin reţea de telecomunicaţii se înţelege un ansamblu al canalelor de transmisiune, al cir-

cuitelor, al echipamentelor şi al centrelor de comutaţie, care asigură conexiuni între două sau
mai multe puncte terminale pentru realizarea telecomunicaţiilor între acestea.
5. Sintagma cu utilizarea reţelelor şi/sau serviciilor de telecomunicaţii ale altor operatori
presupune săvârşirea aceloraşi acţiuni de acces neautorizat, dar prin mijlocirea reţelelor de dis-
tribuire, adică a echipamentului de linie şi cablu destinate pentru conectarea utilizatorului la re-
ţeaua de telecomunicaţii a altor operatori. Acest fapt e realizat fie prin comutaţie – un proces de
interconectare a canalelor de transmisiune sau a circuitelor, cu sau fără memorizare intermedia-
ră, pe durata necesară transportului semnalelor –, fie prin reţea de telecomunicaţii – un ansamblu
al canalelor de transmisiune, al circuitelor, al echipamentelor şi al centrelor de comutaţie, care
asigură conexiuni între două sau mai multe puncte terminale pentru realizarea telecomunicaţiilor
între acestea – fie prin reţeaua de distribuire – un echipament de linie şi cablu destinate pentru
conectarea utilizatorului la reţeaua de telecomunicaţii.
6. Noţiunile conţinute în agravantele din alin.(2) al art.2611: acces neautorizat, de două sau
mai multe persoane, cu violarea sistemelor de protecţie, cu folosirea mijloacelor tehnice speciale
sunt identice cu cele comentate la art.259 CP.
7. Pentru elucidarea noţiunilor de daune în proporţii mari, deosebit de mari – a se vedea
comentariul la art.126 CP.
8. Legea interzice accesul neautorizat la reţelele şi/sau la serviciile operatorilor, cum ar fi:
 schimbarea originii apelurilor telefonice;
 terminaţia neautorizată a traficului telefonic;
 accesul neautorizat la elemente ale reţelei, la infrastructura şi la serviciile asociate, care
poate implica conectarea echipamentelor, prin mijloace fixe sau mobile, incluzând accesul la
bucla locală, la infrastructura şi la serviciile necesare furnizării de servicii prin bucla locală;
 prestarea neautorizată a serviciilor de telecomunicaţii şi informatică, utilizând reţelele al-
tor operatori;
 accesul neautorizat la infrastructura fizică, incluzând clădiri, conducte şi piloni;
 accesul neautorizat la sisteme software, inclusiv la sistemele de suport operaţional;
 accesul neautorizat la transpunerea numerelor sau a sistemelor care oferă o funcţionalita-
te echivalentă;
 accesul neautorizat la reţele fixe şi mobile, în special pentru roaming naţional şi interna-
ţional.
9. Legea interzice utilizarea resurselor de numerotare neatribuite de către agenţie.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie manifestată prin intenţie di-
11. Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Subiect al infracţiunii date poate fi şi persona juridică.
Comentariu 579
Capitolul XII
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Reglementări de drept internaţional: Acordul multilateral privind drepturile comerciale

pentru transporturile aeriene neregulate în Europa, din 13.04.1956, Paris, Franţa//TI, 26/2001;
Acordul privind tranzitul serviciilor aeriene internaţionale din 7.12.1994, Chicago, SUA //TI,
8/1999; Convenţia asupra circulaţiei rutiere din 08.11.1968, Viena, Austria//TI, 6/1998; Conven-
ţia europeană privind reprimarea infracţiunilor rutiere din 30.11.1964, Strasbourg, Franţa//
www.coe.int; Convenţia privind aviaţia civilă internaţională din 7.12.1994, Chicago, SUA//TI,
8/1999; Protocol din 21.02.2003 între Departamentul Trupelor de Grăniceri al RM şi Comitetul
de Stat pentru paza frontierei de stat al Ucrainei privind interacţiunea în interesele pazei frontie-
rei de stat moldo-ucrainene //TI, 34/358, 2006.
Reglementări de drept naţional: Codul Contravenţional 218-XVI din 24.10.2008//MO,
3-6/15 din 16.01.2009; Codul transportului feroviar 309-XV din 17.07.2003//MO, 226-228/892
din 14.11.2003; Codul navigaţiei maritime comerciale al RM aprobat prin Legea 599-XIV din
30.09.1999//MO, 1-4/2 din 11.01.2001; Legea cu privire la transporturi 1194-XIII din
21.05.1997//MO, 67-68/553 din 16.10.1997; Legea aviaţiei civile 1237-XIII din
09.07.1997//MO, 069/581 din 23.10.1997; Legea privind siguranţa traficului rutier 131 din
07.06.2007//MO, 103-106 /443 din 20.07.2007; Legea drumurilor 509-XIII din
22.06.1995//MO, 62-63/690 din 09.11.1995; Legea privind controlul şi prevenirea consumului
abuziv de alcool, consumului ilicit de droguri şi de alte substanţe psihotrope 713-XV din
06.12.2001//MO, 36-38/208 din 14.03.2002; HG RM 357 din 13.05.2009 cu privire la aprobarea
Regulamentului circulaţiei rutiere//MO, 92-93/409 din 15.05.2009; HG RM 1452 din
24.12.2007 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi
desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la
traficul rutier//MO, 8-10/42 din 15.01.2008; Ordinul MS cu privire la examinarea medicală pen-
tru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei 401 din 03.10.2006//MO, 60-63/243 din 04.05.2007;
Ordinul Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor cu privire la aprobarea Regulamentelor
Inspectoratului Registrului Naval al RM, Inspectoratului Navigaţiei Civile al RM, Căpitanului
portului maritim comercial şi portului fluvial pe fluviul Dunăre 190 din 04.07.2002//MO, 55-
58/182/a din 08.04.2005; Ordinul Ministerului Transporturilor şi gospodăriei drumurilor 95 din
18 aprilie 2008 cu privire la actualizarea normelor şi normativelor tehnice pentru întreţinerea şi
reparaţia liniilor de cale ferată şi a materialului rulant feroviar//MO, 83/255 din 07.05.2008; Re-
glementarea privind autorizarea zborurilor (RAC-AZ), ASAC, Ordin 33/GEN din
14.06.2002//MO, 191-195/254 din 05.09.2003; Regulamentul de organizare şi îndeplinire a lu-
crărilor privind stabilirea resurselor şi termenelor de serviciu pentru aparatele aeronautice în
RM, ASAC, Ordinul 6 din 11.01.1999; Regulamentul privind delimitarea responsabilităţii în
timpul conducerii aeronavelor, mijloacelor de transport şi personalului pe suprafaţa de lucru a
aerodromului Chişinău, ASAC, Ordinul 27/GEN 04.06.2004; Reglementarea privind autorizarea
zborurilor (RAC-AZ), ASAC, Ordin 33/GEN din 14.06.2002//MO, 191-195/254 din
05.09.2003; Reglementarea privind Regulile aerului (RAC-RA), ASAC, Ordinul 40/GEN din
14.08.2003//MO, 191-195/255 din 05.09.2003 şi alte reglementări aeronautice.
ARTICOLUL 262. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR

Intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia
stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de aterizare, a puncte-
lor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă încălcare a re-
gulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova
de până la 2 ani.
1. Infracţiunea de încălcare a regulilor de zbor este incriminată de o normă penală cu carac-

ter de blanchetă, de aceea, la încadrarea juridică a acţiunilor făptuitorului, este nevoie, în mod
obligatoriu, indicarea concretă a tuturor normelor actelor normative, prevederile cărora au fost
încălcate (articolul, alineatul, punctul, litera actului).
2. Încălcarea regulilor de zbor, în modalitatea prevăzută de art.262, este o infracţiune ce se
referă la transportul aerian efectuat prin intermediul aeronavelor civile şi de stat, cu excepţia ce-
lor militare, răspunderea penală pentru încălcarea regulilor de zbor în domeniul militar fiind sta-
bilită de art.383 CP.
3. Regulile de zbor în domeniul aviaţiei civile, la nivel naţional, sunt stabilite prin Regle-
mentările aeronautice civile (RAC), emise de Autoritatea Aeronautică Civilă în conformitate cu
actele normative internaţionale şi naţionale, iar regulile de zbor în domeniul aviaţiei de stat sunt
stabilite prin acorduri speciale.
4. Spaţiul aerian naţional reprezintă coloana de aer situată deasupra teritoriului RM, până la
limita inferioară a spaţiului extraatmosferic.
5. În scopul reglementării transporturilor aeriene de pasageri, bagaje şi marfă, Autoritatea
Aeronautică Civilă, în calitatea sa de organ de specialitate al administraţiei publice centrale în
domeniul aviaţiei civile, autorizează toate zborurile regulate şi neregulate civile efectuate în spa-
ţiul aerian al RM.
6. Autoritatea Aeronautică Civilă este organul specializat care elaborează, administrează şi
asigură aplicarea reglementărilor aeronautice civile, efectuarea zborurilor din punctul de vedere
al îndeplinirii şi al menţinerii condiţiilor de executare a acestora, precum şi eliberarea, suspenda-
rea sau revocarea documentelor de autorizare a zborurilor.
7. Autorizarea zborurilor regulate şi neregulate se execută în scopul reglementării transpor-
turilor aeriene de pasageri, bagaje şi marfă, al asigurării siguranţei zborurilor şi inviolabilităţii
spaţiului aerian al RM.
8. Efectuarea zborurilor, cu încălcarea regulilor stabilite, creează pericol pentru transportul aerian.
9. Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale a căror desfăşu-
rare normală este condiţionată de respectarea regulilor de zbor, pentru asigurarea securităţii cir-
culaţiei aeriene.
10. Latura obiectivă a încălcării regulilor de zbor este compusă din fapta prejudiciabilă, în
una din modalităţile alternative prevăzute în dispoziţia art.262, nefiind necesară survenirea unor
urmări prejudiciabile, aflându-ne în prezenţa unei componenţe de infracţiuni formale.
11. Fapta prejudiciabilă care constituie infracţiunea de încălcare a regulilor de zbor se mani-
festă în una din următoarele modalităţi:
 Intrarea în teritoriul RM fără autorizaţia stabilită care presupune pătrunderea unei aero-
nave a unui operator aerian străin sau naţional de pe teritoriul unui alt stat pe teritoriul RM, cu o
Comentariu 581
ulterioară aterizare, fără a fi obţinut anterior o autorizaţie de operare pentru cursele regulate
efectuate de către operatorii aerieni străini sau naţionali, sau a permisiunii de operare a zborului
pentru zborurile neregulate efectuate de operatorii aerieni străini sau naţionali.
 Ieşirea de pe teritoriul RM fără autorizaţia stabilită care presupune părăsirea teritoriului
RM de către o aeronavă a unui operator aerian naţional sau străin, care a decolat de pe teritoriul
statului nostru, fără a fi obţinut anterior o autorizaţie de exploatare a rutei aeriene pentru cursele
regulate efectuate de către operatorii aerieni naţionali sau străini, sau a permisiunii de zbor pen-
tru zborurile neregulate efectuate de operatorii aerieni naţionali sau străini.
 Tranzitarea aeriană a teritoriului RM fără autorizaţia stabilită care presupune intrarea
unei aeronave pe teritoriul RM şi, ulterior, ieşirea acesteia de pe teritoriul ei, fără aterizare, în
lipsa autorizaţiei corespunzătoare pentru tranzitarea spaţiului aerian al RM.
 Nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie presupune abaterea aeronavei de la ru-
ta stabilită în autorizaţie.
 Nerespectarea locurilor de aterizare fără autorizarea organelor respective reprezintă ate-
rizarea provizorie sau finală a aeronavei într-un alt loc decât cel indicat în autorizaţie.
 Nerespectarea punctelor de intrare fără autorizarea organelor respective. Punctele de in-
trare sunt acele segmente dintre două coordonate aeriene, în limita cărora aeronava urmează să
intre pe teritoriul RM. Nerespectarea acestora presupune intrarea aeronavei printr-un alt segment
decât cel stabilit în autorizaţie.
 Nerespectarea înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective reprezintă survola-
rea de către aeronavă a teritoriului RM la o altă înălţime decât cea cuprinsă între limitele minimă
şi maximă ale acesteia, indicate în autorizaţie.
 Sintagma altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aeri-
an al RM poate fi descifrată ca o formă a intrării, ieşirii de pe teritoriul RM sau a tranzitării aces-
tuia de către o navă de altă categorie decât cea indicată în autorizaţie; cu termenul expirat al au-
torizaţiei; având deconectată legătura radio bilaterală cu dispeceratul terestru al RM; în lipsa sis-
temului de recunoaştere a navei; efectuarea îmbarcării sau debarcării neautorizate a pasagerilor
sau a bunurilor în/din aeronavă; refuzul de a ateriza la cererea organelor competente etc.
12. De cele mai multe ori, încălcarea regulilor de zbor se exprimă prin acţiune (intrarea, ie-
şirea, tranzitarea etc.), dar se poate manifesta şi în forma inacţiunii (ezitarea de a orienta aerona-
va pe calea aeriană necesară, refuzul de a ateriza etc.).
13. Calificarea se face în baza art.262 CP în modalitatea ieşirii de pe teritoriul statului şi, în
cazul în care pilotul sau o altă persoană responsabilă de respectarea regulilor de zbor iese cu o
aeronavă de pe teritoriul RM, în lipsa autorizaţiei necesare pentru efectuarea zborului, dar res-
pectând regimul legal de ieşire a persoanelor de pe teritoriul statului nostru (de ex., pilotul aero-
navei a trecut controlul vamal al aeroportului, înregistrându-se la punctul de trecere a frontierei,
după care a decolat cu o aeronavă, neavând autorizaţia necesară) sau, în modalitatea intrării pe
teritoriul statului, în cazul în care pilotul sau o altă persoană responsabilă de respectarea reguli-
lor de zbor intră cu o aeronavă pe teritoriul RM, în lipsa autorizaţiei necesare pentru efectuarea
zborului, dar respectând regimul legal de intrare a persoanelor pe teritoriul statului nostru (de
ex., pilotul, având viza de intrare în RM, a intrat pe teritoriul ei cu o aeronavă neavând autoriza-
ţia necesară, aterizând pe un aeroport din RM, după ce a trecut controlul vamal şi s-a înregistrat
la punctul de trecere a frontierei).
14. O calificare diferită obţin acţiunile persoanei responsabile de respectarea regulilor de
zbor, care intră sau iese de pe teritoriul RM cu o aeronavă neavând autorizaţia necesară şi neres-
pectând regimul legal de intrare sau ieşire a persoanelor de pe teritoriul RM. În acest caz, avem
un concurs de infracţiuni prevăzute de art.262 şi 362 CP (trecerea ilegală a frontierei de stat).
15. În cazul în care făptuitorul încalcă regulile de zbor, având intenţia de a colecta anumite
date care constituie secret de stat, cu scopul de a le transmite unui stat străin în dauna intereselor
RM, faptele acestuia urmează a fi calificate în baza unui concurs de infracţiuni, ca încălcarea
regulilor de zbor şi, în funcţie de subiect, trădare de patrie sau, respectiv, spionaj. De asemenea,
este prezent concursul de infracţiuni atunci când încălcarea regulilor de zbor a fost însoţită de
deturnarea sau capturarea aeronavei sau de contrabandă.
16. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii uneia dintre acţiunile pre-
judiciabile prevăzute în dispoziţia art.262 CP, indiferent de faptul dacă au survenit sau nu anu-
mite consecinţe prejudiciabile.
17. Răspunderea penală se exclude în cazul existenţei unor circumstanţe obiective (calami-
tăţi naturale, defecţiuni tehnice ale aeronavei, condiţii meteorologice periculoase pentru viaţa
pasagerilor sau a echipajului, necesitatea acordării de ajutor persoanelor aflate la bordul navei
etc.). În acest caz, încălcarea regulilor de zbor, poate fi examinată drept stare de extremă necesi-
tate sau de risc întemeiat.
18. Latura subiectivă a încălcării regulilor de zbor se caracterizează prin vinovăţie, fiind po-
sibilă atât intenţia directă şi indirectă, cât şi imprudenţa în ambele ei modalităţi. În cazul intenţi-
ei făptuitorul şi-a dat seama că prin acţiunile (inacţiunile) sale încălcă regulile de zbor şi a dorit
sau a admis această încălcare. În cazul imprudenţei, fie că a conştientizat faptul că ar putea în-
călca regulile de zbor, considerând în mod neserios că va putea evita această încălcare, fie că nu
şi-a dat seama de faptul încălcării acestor reguli, cu toate că trebuia şi putea să le respecte.
19. Motivul şi scopul urmărit de făptuitor nu au relevanţă la calificarea faptei, însă urmează
să fie luate în considerare la individualizarea pedepsei.
20. Subiectul infracţiunii de încălcare a regulilor de zbor este unul special: persoana fizică
responsabilă, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a împlinit vârsta de 16 ani şi este respon-
sabilă de respectarea regulilor de zbor. Din categoria acestora fac parte membrii echipajului ae-
ronavei sau alte persoane responsabile de respectarea regulilor de zbor, dispecerii tereştri etc.
Subiecţi ai acestei infracţiuni pot fi şi persoanele care au deturnat nava.
21. Răspunderea penală a subiecţilor se exclude, dacă aceştia au comis fapta sub influenţa
constrângerii fizice sau psihice.

DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE EXPLOATARE
A TRANSPORTULUI FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN
(1) Încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare ce a cauzat din imprudenţă
o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în pro-
porţii mari,
re de până la 4 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de până la 5 ani.
Comentariu 583
1. Infracţiunea este incriminată de o normă penală de blanchetă, de aceea, la încadrarea juri-

dică a acţiunilor făptuitorului, se impune, în mod obligatoriu, indicarea tuturor normelor actelor
normative, prevederile cărora au fost încălcate (articolul, alineatul, punctul, litera actului).
2. Sfera faptelor penale ce urmează a fi sancţionate în baza art.263 se limitează la utilizarea
(circulaţia şi exploatarea) transportului feroviar, naval şi aerian, indiferent de forma de proprie-
tate şi destinaţia acestora, cu excepţia transportului naval şi aerian militar, răspunderea penală
pentru încălcarea regulilor de utilizare a acestuia urmând a fi stabilită în baza art.383, 384 CP.
3. Transportul feroviar, naval şi aerian contemporan constituie sisteme tehnice dinamice, cu
grad sporit de pericol, baza motrică a cărora o formează mijlocul de transport, destinat transpor-
tării operative şi concomitente în spaţiu a unui număr mare de pasageri sau a unei cantităţi mari
de bunuri materiale. Caracterul masiv raportat la viteza acestor mijloace de transport, în caz de
cea mai mică deviere de la regulile lor de utilizare, poate conduce la survenirea celor mai grave
consecinţe de ordin fizic, moral şi patrimonial.
4. Obiectul juridic special al infracţiunii este format din relaţiile sociale ce asigură securita-
tea circulaţiei şi a exploatării normale a mijloacelor de transport feroviar, naval şi aerian.
5. Obiectul juridic secundar al infracţiunii de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian îl constituie în mod alternativ relaţiile
sociale privind viaţa, sănătatea şi integritatea fizică a persoanelor, precum şi cele cu privire la
patrimoniu.
6. Prin transport feroviar se înţelege orice deplasare de persoane sau bunuri realizată cu ve-
hicule feroviare de către operatori de transport pe infrastructura feroviară. Transportul feroviar şi
serviciile conexe sunt considerate activităţi de transport feroviar. Principalele elemente compo-
nente ale procesului de transport feroviar sunt: căile ferate, adică linia ferată, construcţiile cores-
punzătoare (tuneluri de cale ferată, poduri etc.) şi instalaţiile de exploatare, precum şi materialul
rulant, pe care îl reprezintă vehiculele care se deplasează pe calea ferată. Acestea pot fi echipate
cu motor sau nu; în cea mai mare parte, este vorba despre locomotive (mijloacele de tracţiune) şi
vagoane (mijloacele de transport propriu-zis).
7. Nu constituie transport feroviar, în sensul art.263 CP, transportul pe şine din mine, cel de
uz intern ce asigură procesul de producţie din cadrul întreprinderilor. Accidentele din cauza fo-
losirii inadecvate a acestui gen de transport se califică în baza art.183 CP.
8. Transportul naval efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu ajutorul na-
velor. Sistemul de transport naval este format din două subsisteme: fluvial şi maritim.
9. Subsistemul naval fluvial este alcătuit din următoarele elemente: căile navigabile interne
din RM şi construcţiile hidrotehnice de navigaţie pe acestea; porturile, debarcaderele, cheurile
amplasate pe căile navigabile interne ale RM; navele de navigaţie internă şi alte obiecte plutitoa-
re, exploatate pe căile navigabile interne ale RM.
10. Subsistemul naval maritim este alcătuit din următoarele elemente: navele maritime şi
porturile maritime.
11. Transportul aerian efectuează deplasarea în spaţiu a bunurilor şi oamenilor cu ajutorul
aeronavelor. Sistemul de transport aerian este alcătuit din următoarele elemente componente:
aeronavele şi aeroporturile.
12. Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie elementele componente ale sisteme-
lor de transport feroviar, naval sau aerian, corpul persoanelor şi bunurile materiale cărora li se
cauzează prejudiciu în urma încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
transportului feroviar, naval sau aerian.
13. Componenţa de infracţiune prevăzută de art.263 CP este una materială, pentru calificare
fiind necesară, în afară de fapta prejudiciabilă, şi survenirea unor consecinţe prejudiciabile.
14. Latura obiectivă o constituie acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regulilor de securita-
te a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian, urmările prejudiciabi-
le sub forma vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cauzarea de da-
une materiale în proporţii mari, precum şi legătura de cauzalitate dintre încălcarea comisă şi ur-
mările survenite.
15. Pornind de la faptul că dispoziţia art.263 CP este una de blanchetă, este necesar să stabi-
lim ce reguli concrete de securitate a circulaţiei şi de exploatare a transportului feroviar, naval
sau aerian au fost încălcate şi dacă consecinţele survenite au fost condiţionate sau nu de încălca-
rea unor reguli cu putere juridică, dacă regulile respective au fost aduse la cunoştinţa lucrătoru-
lui şi dacă ele ţineau direct de atribuţiile de serviciu ale făptuitorului.
16. Potrivit actelor normative de specialitate, drept încălcări ale regulilor de securitate a
circulaţiei transportului feroviar, naval sau aerian sunt considerate neîndeplinirea sau îndeplini-
rea necorespunzătoare a regulilor privind conducerea mijlocului de transport feroviar, naval sau
aerian, şi anume: încălcarea regimului permis de viteză, deplasarea la semnalul de trecere inter-
zis, încălcarea regulilor de decalare a navelor în timpul mişcării frontale a acestora, nerespecta-
rea regulilor de decolare, manevrare sau aterizare a aeronavelor, prezentarea de către dispecer a
informaţiei greşite privind existenţa pistei libere pentru mişcare etc.
17. Prin sintagma încălcări ale regulilor de exploatare a transportului feroviar, naval sau ae-
rian se înţelege: exploatarea mijlocului de transport feroviar, naval sau aerian pe căi de mişcare
defectate, cu indicatoarele de semnalizare defectate; utilizarea acestora în alte scopuri, decât cele
pentru care sunt destinate sau contrar instrucţiunilor de utilizare; admiterea la cârma mijlocului
de transport feroviar, naval sau aerian a persoanelor ce nu dispun de dreptul de a le conduce; su-
praîncărcarea cu pasageri sau bunuri materiale; încălcarea regulilor privind securitatea pasageri-
lor sau a încărcăturii în timpul îmbarcării sau debarcării, amplasarea incorectă a încărcăturii, în-
ceperea deplasării cu mijlocul de transport feroviar, naval sau aerian cu defecte tehnice vădite;
punerea în exploatare a mijlocului de transport feroviar, naval sau aerian în condiţii meteorolo-
gice periculoase etc.
18. Indiferent de tipul încălcării regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a tran-
sportului feroviar, naval sau aerian, răspunderea penală pentru fapta dată survine doar dacă s-au
produs consecinţele prejudiciabile sub forma vătămării grave sau medii a integrităţii corporale
sau a sănătăţii (a se vedea comentariul de la art.151 şi 152 CP) ori cauzarea de daune materiale
în proporţii mari (a se vedea comentariul art.126 CP). În caz contrar, fapta se califică potrivit
prevederilor CCA.
19. Constituie daune materiale atât prejudiciul material direct suferit ca urmare a încălcării
regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian, cât
şi venitul ratat în urma staţionării mijlocului de transport.
20. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie sub forma impru-
denţei atât în modalitatea încrederii exagerate în sine, cât şi în modalitatea neglijenţei.
21. Încrederea exagerată în sine se exprimă prin faptul că făptuitorul înţelegea caracterul
prejudiciabil al încălcării regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a transportului fe-
roviar, naval sau aerian, a prevăzut posibilitatea survenirii consecinţelor prejudiciabile, dar con-
sidera, în mod uşuratic, că ele vor putea fi evitate. Neglijenţa se exprimă prin faptul că făptuito-
rul nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale de încălcare a re-
gulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian, nu a
prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi, dacă ar fi avut atenţia şi pre-
cauţia necesare, trebuia şi putea să le prevadă.
22. Dacă urmările, prevăzute la art.263 CP, au fost provocate în mod intenţionat, atunci fap-
ta se califică, în funcţie de circumstanţe, drept diversiune, terorism, distrugere sau deteriorare
Comentariu 585
intenţionată a bunurilor, vătămare intenţionată gravă sau medie a integrităţii corporale sau a să-
nătăţii, omor intenţionat etc.
23. Subiectul este unul special: persoana fizică, responsabilă, care, la momentul săvârşirii infracţi-
unii, a atins vârsta de 16 ani, având calitatea de lucrător, învestit cu atribuţii în vederea respectării regu-
lilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian.
24. Dacă urmările prejudiciabile, prevăzute de art.263 CP, au fost provocate din imprudenţă
ca urmare a punerii în circulaţie sau a exploatării transportului feroviar, naval sau aerian de către
o persoană care nu avea acest drept sau, mai mult decât atât, obligaţie, fapta acestuia urmează a
fi calificată ca o infracţiune săvârşită din imprudenţă în baza articolelor din Capitolul II (Infrac-
ţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei) sau din Capitolul VI (Infracţiuni contra patrimoniului)
din PS a CP.
25. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar,
naval sau aerian care a provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave constituie o formă
agravată a acestei infracţiuni şi se califică în baza alin.(2) al art.263.
26. Calificarea în baza alin.(2) al art.263 se face atunci când decesul persoanei, survenit din
imprudenţă, se află în raport de cauzalitate cu încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a transportului feroviar, naval sau aerian, fapt ce urmează să fie stabilit în baza
expertizei medico-legale.
27. Prin alte urmări grave se înţelege cauzarea din imprudenţă a daunelor materiale în propor-
ţii deosebit de mari, vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau integrităţii corporale a două sau mai
multe persoane, decesul a două sau a mai multor persoane, provocarea unui dezastru ecologic, de-
reglarea îndelungată a funcţionării normale a transportului feroviar, naval sau aerian etc.

DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE EXPLOATARE A MIJLOACELOR
DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA CARE CONDUCE
MIJLOCUL DE TRANSPORT
(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de tran-
sport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din impru-
denţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
remunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani cu
(sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2
ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită în stare de ebrietate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 600 la 1000 unităţi convenţionale, sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani,
în toate cazurile cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3
ani la 5 ani.
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:
b) decesul unei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 4 ani.
(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvârşită în stare de ebrietate,
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de

transport pe un termen de la 4 la 5 ani.
(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace
de transport pe un termen de până la 5 ani.
(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvârşită în stare de ebrietate,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace
de transport pe un termen de 5 ani.
1. Sintagma circulaţia rutieră înglobează totalitatea relaţiilor sociale care apar în procesul
deplasării persoanelor sau mărfurilor pe drumuri cu ajutorul mijloacelor de transport.
2. Securitatea circulaţiei rutiere reprezintă nivelul de protecţie a participanţilor împotriva
accidentelor rutiere şi a consecinţelor acestora în procesul de deplasare a persoanelor şi mărfuri-
lor pe drumuri, reglementat de norme juridice.
3. Obiectul juridic special al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale, a căror existenţă
sunt condiţionate de securitatea circulaţiei şi a exploatării mijloacelor de transport, ca parte
componentă a securităţii şi ordinii publice.
4. Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale privind sănăta-
tea şi integritatea fizică a persoanelor (alin.(1), (2), (3) şi (4) ale art.264 CP), precum şi relaţiile
sociale privind viaţa (alin.(3), (4), (5) şi (6) ale art.264 CP).
5. Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art.264 CP îl constituie corpul persoanei.
6. Mijlocul de transport nu constituie obiect material al infracţiunii, deoarece acţiuni-
le/inacţiunile conducătorului acestuia nu sunt îndreptate în mod direct asupra unui mijloc de
transport, expunându-1 unui pericol ori producându-i vătămări. Acţiunea/inacţiunea făptuitorului
este îndreptată împotriva siguranţei circulaţiei (valoarea socială, obiect nematerial) pe care o pe-
riclitează. Autovehiculul constituie, în acest caz, mijlocul, instrumentul care serveşte la punerea
în pericol a valorii sociale menţionate şi, deci, la săvârşirea infracţiunii.
7. Componenţa de infracţiune prevăzută de art.264 CP este una materială, pentru calificare
fiind necesară săvârşirea faptei prejudiciabile, survenirea unor consecinţe prejudiciabile şi exis-
tenţa legăturii cauzale dintre faptă şi consecinţe.
8. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1), art.264 CP o constituie încălcarea re-
gulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, care a cauzat, din
imprudenţă, o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
9. Dispoziţia normei este de blanchetă, la calificare fiind necesar să indicăm care anume re-
guli de circulaţie rutieră şi/sau de exploatare a mijloacelor de transport au fost încălcate, în ce
mod s-au manifestat concret aceste încălcări şi dacă consecinţele survenite se află în legătură de
cauzalitate cu încălcările indicate.
10. Fapta prejudiciabilă se poate manifesta atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune, având do-
uă modalităţi alternative: încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei mijloacelor de transport
şi încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport.
Comentariu 587
11. Potrivit pct.1 al HP CSJ a RM despre practica judiciară cu privire la aplicarea legislaţiei
în cadrul examinării cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
şi de exploatare a mijloacelor de transport 20 din 08.07.1999, încălcarea regulilor circulaţiei ru-
tiere şi de exploatare a mijloacelor de transport este o acţiune sau inacţiune a conducătorului
mijlocului de transport, legată de încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale Regulamentului
circulaţiei rutiere, aprobat prin HG 357 din 13.05.2009 şi pus în aplicare de la 15 iulie 2009 sau
a altor acte normative ce reglementează securitatea circulaţiei şi exploatării transportului.
12. Circulaţia mijloacelor de transport începe din momentul punerii în mişcare şi se sfârşeşte
odată cu stoparea acestora.
13. Încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei se consideră fapta conducătorului mijlo-
cului de transport, care conduce la încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale Regulamentului
circulaţiei rutiere sau altor acte normative, ce reglementează securitatea circulaţiei rutiere. Astfel
de încălcări pot fi: depăşirea vitezei de circulaţie, nerespectarea cerinţelor indicatoarelor rutiere,
încălcarea regulilor de traversare a căii ferate, încălcarea regulilor de depăşire a mijloacelor de
transport etc.
14. Exploatarea constituie totalitatea operaţiilor care asigură starea tehnică normală şi inte-
gritatea mijloacelor de transport, precum şi complexul de măsuri privind utilizarea acestuia po-
trivit normelor tehnice şi de destinaţie. În baza art.264 sunt calificate faptele de încălcare a regu-
lilor de exploatare a mijloacelor de transport, comise în timpul circulaţiei acestora. Legiuitorul a
stabilit răspunderea penală în baza art.264 CP doar pentru conducătorul mijlocului de transport.
15. Prin încălcare a regulilor de exploatare se înţeleg încălcările ce pot conduce la conse-
cinţele prevăzute în dispoziţia art.264 CP, în special: încălcarea regulilor de transportare a pasa-
gerilor sau a încărcăturilor (amplasarea lor incorectă, ambarcarea sau debarcarea acestora în
timpul circulaţiei mijlocului de transport, circulaţia cu mijlocului de transport supraîncărcat etc);
exploatarea mijloacelor de transport cu defecte tehnice (sistemul de frânare, sistemul de control
etc.).
16. Infracţiunea prevăzută de alin.(1) art.264 CP se consideră consumată din momentul sur-
venirii consecinţelor prejudiciabile sub forma vătămării medii a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii (a se vedea comentariul de la art.152 CP), ce se află în raport de cauzalitate cu fapta săvârşi-
tă. Nu contează câtor persoane le-au fost cauzate aceste vătămări.
17. Problema stabilirii legăturii de cauzalitate la acest gen de infracţiuni este foarte compli-
cată şi importantă.
18. Nu poate fi considerat temei pentru eliberarea conducătorului auto de răspundere penală
în cazul în care componenţa infracţiunii de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a mijloacelor de transport există atât în acţiunile/inacţiunile lui, cât şi în acţiuni-
le/inacţiunile victimei. În acest caz, se poate vorbi despre responsabilitatea reciprocă a partici-
panţilor la trafic.
19. O importanţă deosebită la stabilirea legăturii cauzale o are factorul de aşteptare a condui-
tei regulamentare a participanţilor la trafic. Aceasta înseamnă că securitatea circulaţiei rutiere
depinde de conduita regulamentară a tuturor subiecţilor acestui proces dinamic. Pct.4 al Regu-
lamentului circulaţiei rutiere menţionează că orice participant la trafic care respectă acest Regu-
lament este în drept să conteze pe faptul că şi ceilalţi participanţi la trafic execută cerinţele aces-
tui act. Urmează să ţinem cont de faptul că, dacă accidentul s-a produs ca urmare a acţiunilor sau
inacţiunilor câtorva conducători, răspunderea penală pentru acesta poartă acela, din cauza căruia
ceilalţi conducători au acţionat sau nu au acţionat, considerând că acesta va avea o conduită re-
gulamentară (de exemplu, în situaţia în care conducătorul unuia din autovehicule, care se depla-
sează pe drum cu prioritate, uită indicatorul de virare la dreapta aprins şi, ajungând la următoa-
rea intersecţie continuă deplasarea înainte, se tamponează cu un autovehicul, care se deplasa din
partea dreaptă în vederea intersectării drumului cu prioritate de pe un drum fără prioritate, răs-
punderea penală o poartă cel care se deplasa pe drumul cu prioritate şi a uitat indicatorul de vira-
re aprins).
20. Nu există legătură de cauzalitate atunci când consecinţele prejudiciabile au survenit, ca
urmare a încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de tran-
sport doar de către victimă (victima, care se afla în caroseria autocamionului, a sărit peste oblo-
nul acesteia înainte de oprirea mijlocului de transport, fapt care i-a provocat o vătămare medie
integrităţii corporale sau sănătăţii).
21. De asemenea, la rezolvarea problemei privind existenţa sau lipsa legăturii de cauzalitate
urmează să se ţină cont de perioada dintre apariţia pericolului şi momentul survenirii consecinţe-
lor. În acest sens, menţionăm că în cazul în care conducătorul mijlocului de transport, în timpul
deplasării, observând pericolul, a încercat să-l evite, însă nu a avut posibilitatea tehnică să reac-
ţioneze, provocând urmarea prejudiciabilă, răspunderea penală a acestuia se exclude, dacă starea
de pericol a fost cauzată de alt participant la trafic. Posibilitatea sau imposibilitatea acestuia de a
reacţiona se stabileşte în urma unei expertize complexe tehnice şi psihologice. Însă în cazul în
care însuşi conducătorul mijlocului de transport a creat starea de pericol, neavând ulterior posi-
bilitatea tehnică de a evita survenirea consecinţelor, anume el poartă răspundere penală pentru
infracţiunea incriminată de art.264 CP (spre exemplu, în cazul nerespectării distanţei între vehi-
culele aflate în mişcare).
22. Nu sunt trase la răspundere penală persoanele care, deşi au încălcat regulile de circulaţie
şi de exploatare a mijloacelor de transport, i-au cauzat victimei leziuni corporale uşoare sau o
daună materială. În asemenea caz, survine răspunderea contravenţională şi răspunderea delictua-
lă civilă.
23. Un semn obligatoriu al laturii obiective îl constituie mijlocul de săvârşire a infracţiunii,
care este mijlocul de transport.
24. Prin mijloc de transport (în sensul Legii 131 şi al Regulamentului circulaţiei rutiere - au-
tovehicul) se înţelege vehiculul autopropulsat (dotat cu motor), suspendat pe roţi, şenile sau
tălpi, destinat transportului de persoane sau de bunuri ori efectuării de lucrări, cu excepţia
ciclomotorului şi a vehiculelor pe şine. Din categoria acestora fac parte: toate genurile de auto-
mobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaie şi troleibuze, precum şi moto-
ciclete şi alte mijloace de transport mecanic puse în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul
de lucru nu mai mic de 50 cm3 şi este subiect al regulilor de securitate a circulaţiei rutiere şi ex-
ploatare a mijloacelor de transport.
25. Nu se consideră mijloace de transport, în sensul art.264 CP, bicicletele, mopedele, tran-
sportul cu tracţiune animală. Încălcarea regulilor de circulaţie de către conducătorul acestora nu
constituie infracţiunea prevăzută de articolul comentat dar se califică în baza art.269 CP.
26. Pentru calificarea infracţiunii în baza art.264 CP nu importă locul unde a fost săvârşită
fapta. Aceasta poate fi o automagistrală, stradă, curte, teritoriu al întreprinderii, câmp şi alte lo-
curi, pe unde este posibilă circulaţia mijloacelor de transport.
27. Infracţiunea de încălcare a regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloa-
celor de transport se deosebeşte de infracţiunile legate de încălcarea regulilor de protecţie a
muncii la efectuarea lucrărilor cu utilizarea mijloacelor de transport sau de cele contra vieţii şi
sănătăţii. În cazul în care decesul sau leziunile corporale sunt provocate în urma încălcării regu-
lilor de încărcare şi debarcare a încărcăturilor, reparaţiei mijloacelor de transport, efectuării lu-
crărilor de construcţie, lucrărilor agricole etc., acţiunile persoanelor care au comis astfel de în-
călcări urmează să fie încadrate, în funcţie de circumstanţele concrete, în baza legii ce prevede
responsabilitatea pentru infracţiunile legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii şi securităţii
tehnice ori a celor contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
Comentariu 589
28. Dacă se constată că decesul sau vătămarea persoanei accidentate au fost provocate în
mod intenţionat de învinuit, fapta e calificată ca infracţiune intenţionată contra vieţii şi sănătăţii
populaţiei.
29. Acţiunile învinuitului care, concomitent, au avut drept urmare consecinţe prevăzute în
diferite alineate ale art.264 CP şi de unul din articolele Codului Contravenţional, se încadrează
conform unuia din alineatele art.264 CP care prevăd cea mai gravă din consecinţele survenite.
30. Faptele cu diferite consecinţe urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni numai în
cazurile în care ele sunt săvârşite în diferite perioade de timp.
31. Conducătorul mijlocului de transport, vinovat de încălcarea regulilor de securitate a cir-
culaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, care a părăsit persoana accidentată în peri-
col pentru viaţă, fapt care i-a provocat victimei decesul sau o vătămare gravă, urmează să poarte
răspundere conform concursului de infracţiuni (art.264 şi 266 СР).
32. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie sub forma impru-
denţei (atât în modalitatea neglijenţei, cât şi în cea a încrederii exagerate în sine). La calificarea
faptei săvârşite din neglijenţă, urmează să luăm în considerare faptul că în fiecare caz urmează
să stabilim nu doar obligaţia de a respecta regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport, dar şi posibilitatea persoanei de a le respecta şi a prevedea consecinţele
prejudiciabile. Or, această posibilitate ar putea fi limitată de anumite circumstanţe obiective sau
subiective.
33. Subiectul acestei infracţiuni este special – persoana fizică, responsabilă, care, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani, având calitatea de conducător al mijlocului de
transport.
34. Prin conducător se înţelege persoana care determină punerea în mişcare şi acţionează
asupra direcţiei de deplasare a autovehiculului pe drumul public, precum şi persoana care instru-
ieşte în acest domeniu.
35. În caz de încălcare a regulilor circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare a mijloacelor de
transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu a în-
treprins la timp măsuri pentru a preveni consecinţele prevăzute în art.264 СР, dar nu persoana
care este supusă pregătirii practice.
36. Lipsa permisului de conducere a mijloacelor de transport sau privarea de acest permis nu
poate servi drept temei pentru eliberarea subiectului de răspundere penală (pct.7 HP CS 20 din
08.07.1999).
37. În acelaşi timp, nu este un semn obligatoriu al subiectului nici raportul cu mijlocul de
transport, adică este el proprietar sau arendator al mijlocului de transport, l-a răpit sau este o
simplă persoană, căreia proprietarul i-a predat conducerea unităţii de transport.
38. Nu poartă răspundere penală alte persoane care se află în mijlocul de transport şi-i dau
şoferului diverse recomandări ce conduc la încălcarea de către acesta a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, provocând urmările indicate în art.264
CP, deoarece infracţiunile săvârşite din imprudenţă nu pot fi săvârşite prin participaţie penală.
Însă, în cazul în care aceste persoane se implică fizic la conducerea autovehiculului (se implică
forţat la manevrarea volanului, pun în funcţiune dispozitivul manual de frânare etc.) ele poartă
răspundere de sine stătătoare conform art.264 CP, substituind în acest fel funcţia de conducător
al mijlocului de transport.
39. În cazurile în care este evidentă influenţa condiţiilor drumurilor asupra accidentului ruti-
er, aceste condiţii urmează a fi verificate minuţios. Constatând vinovăţia proprietarului sau a
administratorului drumului, acesta, în cazul încălcării modului de întreţinere, reparare şi exploa-
tare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă doar răspundere materială pentru pagubele cauzate
participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii drumurilor.
40. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cauzată din imprudenţă (a se ve-
dea comentariul de la art.157 CP) şi decesul unei persoane din imprudenţă (a se vedea comenta-
riul de la art.149 CP) sunt stabilite de alin.(3) art.264 CP în calitate de formă agravată a încălcă-
rii regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. La calificarea
faptei în baza alin.(3) şi (4) art.264 CP nu contează dacă vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii a fost cauzată uneia sau mai multor persoane.
41. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de tran-
sport de către persoana care conduce mijlocul de transport, care a cauzat din imprudenţă decesul
a două sau a mai multor persoane (a se vedea comentariul alin.(2) art.149 CP), se califică în baza
alin.(5) art.264 CP.
42. Stabilirea legăturii de cauzalitate dintre faptă şi urmări în toate cazurile se face luându-se
în considerare momentele elucidate în pct.18-22 ale comentariului prezentului articol.
43. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni sporeşte în cazul în care survenirea consecinţe-
lor prevăzute de alin.(1), (3), (5) art.264 CP a fost condiţionată de încălcarea regulilor de securi-
tate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către conducătorul mijlocului de
transport, aflându-se în stare de ebrietate. De aceea legiuitorul a stabilit în calitate de forme
agravate ale acestei infracţiuni (alin.(2), (4), (6) art.264 CP), săvârşirea ei într-o atare stare.
44. Constatarea stării de ebrietate a subiectului se efectuează în baza examinării medicale,
efectuate în conformitate cu Ordinul MS 401 din 03.10.2006 cu privire la examinarea medicală
pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei.
45. Prin stare de ebrietate se subînţelege o stare survenită atât în urma consumului de alcool,
cât şi ca urmare a folosirii drogurilor, substanţelor toxice şi a altor substanţe ce provoacă tur-
mentarea care are drept urmare formarea unei stări psiho-funcţionale neobişnuite. Concluzia
medicului consecinţele consumului de alcool nu poate fi considerată drept stare de ebrietate.
46. Aplicând pedeapsa în baza alin.(2), (4), (6) ale art.177 СР, potrivit art.77 CP, aflarea în
stare de ebrietate nu poate fi recunoscută drept circumstanţă agravantă.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 13.10.2004: „Inculpatul a fost achitat
corect din motivul că fapta sa nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de
art.264 alin.(1) CP, deoarece acţiunea victimei, care a trecut drumul într-un loc nepermis, a dus
la accidentarea sa” (Decizia 1ra-728/2004).
CP al Curţii de Apel Bălţi din 06 iunie 2007: „După cum rezultă din materialele cauzei,
datele privitor la: mărimea vitezei mopedului condus de inculpat, poziţia părţii vătămate, a
mopedului în cauză şi a altor mijloace de transport la locul accidentului, nemijlocit înainte de
accident, au fost acumulate din informaţia dată de însăţi inculpat, partea vătămată şi martorii ac-
cidentului. Aceste date, care de fapt nu sunt precise şi poartă un caracter de presupuneri, au şi
fost puse în baza expertizei autotehnice. La părerea inculpatului, dânsul nemijlocit înainte de
accident se deplasa cu mopedul cu o viteză de 30-35 km /oră. La părerea martorului V.L., care
înainte de accident traversa drumul împreună cu partea vătămata, viteza mopedului era de 50 km
/oră. Prin expertizele autotehnice, efectuate pe caz, întrebarea despre posibilitatea tehnică a in-
culpatului de a evita accidentul prin frânare sau oprire definitivă a mijlocului de transport con-
form cerinţelor p.45 şi 46 al Regulamentului de Circulaţie Rutieră s-a soluţionat în două variante
- în condiţiile deplasării mopedului cu viteza de 50 km /oră şi 35 km /oră. Conform concluziei
expertizelor autotehnice nominalizate în primul caz inculpatul nu avea posibilitatea tehnică de a
evita tamponarea părţii vătămate şi acţiunile lui nu s-au află în legătură cauzală cu accidentul în
cauză. In cazul al doilea dimpotrivă, dânsul avea această posibilitate şi acţiunile lui s-au aflat în
legătură cauzală cu accidentul. Adoptând sentinţa în cauză şi condamnîndu-1 pe inculpat, instan-
Comentariu 591
ţa de judecată nu a ţinut cont şi de altă circumstanţă esenţială şi anume că partea vătămată ca

minoră, fiind însoţită de ruda ei - martorul V.L., contrar prevederilor p.114 al. l şi 2 al RCR au
traversat strada în locul ne semnalizat şi fără să ţină cont de circulaţia intensivă la moment în
ambele sensuri, au apărut pe partea carosabilă de după alt mijloc de transport, aflându-se astfel
la moment în rază de invizibilitate pentru conducătorii mijloacelor de transport ce se deplasau
din dreapta lor şi în primul rând pentru inculpat. Instanţa de apel a decis încetarea procesului pe-
nal privind infracţiunea prevăzută de art.264 alin.(l) CP în cazul lui P.G.” (Decizia 1a-275/07
din 06 iunie 2007).
ARTICOLUL 2641. CONDUCEREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT

ÎN STARE DE EBRIETATE ALCOOLICĂ CU GRAD AVANSAT SAU ÎN STARE DE
EBRIETATE PRODUSĂ DE ALTE SUBSTANŢE
(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate
alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope
şi/sau de alte substanţe cu efecte similare
remunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, în ambele cazuri cu privarea de drep-
tul de a conduce mijloace de transport pe un termen de la 3 la 5 ani.
(2) Predarea cu bună ştiinţă a conducerii mijlocului de transport către o persoană care se
află în stare de ebrietate, dacă această acţiune a provocat urmările indicate la art.264,
(3) Refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testa-
rea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei
sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3), săvârşite de către o persoană care nu deţine permis
de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 700 la 800 unităţi convenţionale sau cu muncă ne-
remunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 1 an.
1. Având în vedere faptul că la etapa actuală mijloacele de transport prezintă un grad sporit
de pericol, iar conducerea acestora de către persoane în stare de ebrietate reprezintă un grad şi
mai avansat de pericol, considerăm că legiuitorul a introdus corect şi binevenit art.2641 CP.
2. Art.2641 este compus din trei componenţe de infracţiune distincte, prevăzute la alin.(1),
(2) şi (3), şi o formă agravată incriminată la alin.(4).
3. Obiectul juridic special al infracţiunilor prevăzute la art.2641 îl constituie securitatea cir-
culaţiei şi a exploatării mijloacelor de transport, ca parte componentă a securităţii şi ordinii pu-
blice, condiţionată de neadmiterea la circulaţia rutieră a persoanelor în stare de ebrietate alcooli-
că cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de
alte substanţe cu efecte similare.
4. Obiectul juridic secundar al infracţiunilor prevăzute de alin.(2) şi (4), art.2641 CP îl con-

stituie relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea persoanei.
5. În cazul alin.(2) şi (4), art.2641 CP obiect material al infracţiunii îl constituie corpul per-
soanei.
6. Infracţiunea prevăzută de alin.(1), art.2641 CP este formală, latura obiectivă a acesteia
manifestându-se prin acţiunea de conducere a mijlocului de transport de către o persoană în stare
de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice,
psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare. Infracţiunea se consumă din momentul în-
ceperii deplasării mijlocului de transport.
7. Conducerea mijlocului de transport reprezintă o acţiune continuă care începe din momen-
tul punerii în mişcare a motorului şi se sfârşeşte odată cu stoparea acestuia.
8. Starea de ebrietate este cea survenită în urma consumului de alcool, droguri, substanţe
psihotrope şi/sau alte substanţe ce provoacă ebrietate, având ca urmare dereglarea
psihofuncţională a organismului.
9. Prin stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat se înţelege starea persoanei care are în
sânge concentraţia de alcool de la 0,8 g/l şi mai mult şi concentraţia vaporilor de alcool în aerul
expirat de la 0,4 mg/l şi mai mult.
10. Gradul stării de ebrietate produse de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte sub-
stanţe cu efecte similare pentru calificare nu are importanţă.
11. În cazul încălcării regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport de către conducătorul în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de
ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte similare, ce
a provocat o vătămare medie sau gravă integrităţii corporale sau sănătăţii ori decesul victimei
din imprudenţă, fapta se califică doar potrivit alineatului respectiv al art.264 CP, nefiind necesa-
ră calificarea suplimentară în baza art.2641 CP.
12. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1), art.2641 CP se caracterizează prin
vinovăţie sub forma intenţiei directe.
13. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul săvârşirii in-
fracţiunii, a atins vârsta de 16 ani ce conduce mijlocul de transport, precum şi persoanele ce se
află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere
sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de con-
ducere.
14. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la alin.(2) art.2641 CP se caracterizează prin
predarea cu bună ştiinţă a conducerii mijlocului de transport de către o persoană în stare de ebri-
etate, dacă această acţiune a provocat urmările indicate la art.264.
15. Predarea conducerii mijlocului de transport presupune exprimarea acordului de către po-
sesorul mijlocului de transport pentru conducerea acestuia de către o altă persoană, care se află
în stare de ebrietate alcoolică ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de Guvern sau în sta-
re de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu efecte simi-
lare. Acordul poate fi exprimat atât în mod expres, cât şi tacit.
16. Nu este necesar ca persoana ce predă conducerea să fie în stare de ebrietate.
17. Pentru calificarea faptei în baza alin.(2) art.2641 CP este important să stabilim dacă po-
sesorul mijlocului de transport predă benevol conducerea acestuia altei persoane, ştiind cu certi-
tudine că ultimul se află în stare de ebrietate alcoolică ce depăşeşte gradul maxim admisibil sta-
bilit de Guvern sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte
substanţe cu efecte similare.
Comentariu 593
18. Infracţiunea prevăzută la alin.(2) art.2641 CP este materială şi se consumă odată cu sur-
venirea urmărilor prejudiciabile sub formă de vătămare medie sau gravă integrităţii corporale
sau sănătăţii, ori sub formă de deces al victimei, care se află în raport de cauzalitate cu acţiunile
conducătorul mijlocului de transport, căruia i-a fost predată conducerea.
19. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzută de alin.(2) art.2641 CP se caracterizează prin
imprudenţă, atât în modalitatea neglijenţei criminale, cât şi în modalitatea încrederii exagerate în
sine, şi se explică prin faptul că făptuitorul ştia că cel căruia îi predă conducerea mijlocului de
transport se află în stare de ebrietate şi doreşte să-i încredinţeze conducerea mijlocului de tran-
sport, însă nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să
le prevadă, sau a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile, însă, în mod uşuratic,
a considerat că acestea vor putea fi evitate.
20. Subiectul este persoana fizică, responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a
atins vârsta de 16 ani şi având calitatea de posesor al mijlocul de transport.
21. Persoanele ce se află în procesul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea
permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţi-
nerea permisului de conducere ce predau cu bună ştiinţă conducerea mijlocului de transport unei
persoane în stare de ebrietate alcoolică ce depăşeşte gradul maxim admisibil stabilit de Guvern
sau în stare de ebrietate produsă de substanţe narcotice, psihotrope şi/sau de alte substanţe cu
efecte similare, care produce urmările prevăzute de art.264 CP, urmează să fie atrase la răspun-
dere în baza alin.(2), (4) sau (6) ale art.264 CP.
22. Alin.(3), art.2641 CP incriminează o componenţă de infracţiune formală, care se mani-
festă prin una din următoarele modalităţi alternative:
 refuzul;
 împotrivirea;
 eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la
examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea
probelor biologice în cadrul acestui examen medical.
23. Art.438 Cod Contravenţional obligă persoana în privinţa căreia există temeiuri suficiente
de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebri-
etate produsă de alte substanţe să accepte, la cererea agentului constatator, testarea
alcoolscopică, examenul medical, prelevarea de sânge şi de eliminări ale corpului pentru analiză.
24. Refuzul conducătorului mijlocului de transport faţă de care există temeiuri suficiente de
a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebrieta-
te produsă de alte substanţe de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea sta-
bilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui
examen medical presupune respingerea de către acesta a solicitării agentului constatator de a
urma procedura testării alcoolscopice, refuzul conducătorului de a se deplasa la instituţia medi-
cală pentru a fi supus examinării medicale întru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, precum
şi refuzul de a i se recolta probele biologice în cadrul acestui examen. Refuzul se consideră con-
sumat din momentul respingerii cererii.
25. Împotrivirea presupune opunerea de rezistenţă faţă de agentul constatator în timpul înlă-
turării de la conducerea mijlocului de transport cu scopul deplasării la instituţia medicală a per-
soanei faţă de care există temeiuri suficiente de a presupune că se află în stare de ebrietate inad-
misibilă produsă de alcool sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe. Împotrivirea se
consideră consumată din momentul începerii opunerii de rezistenţă.
26. Nu necesită calificare suplimentară în baza altor articole ale CP fapta de împotrivire faţă
de agentul constatator, dacă în timpul acesteia a fost aplicată violenţă nepericuloasă pentru viaţă
sau sănătate sau a fost provocată o vătămare uşoară integrităţii corporale sau sănătăţii.
27. Eschivarea conducătorului mijlocului de transport faţă de care există temeiuri suficiente
de a presupune că se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool sau în stare de ebri-
etate produsă de alte substanţe de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea
stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui
examen medical presupune sustragerea bănuitului de la locul reţinerii de către agentul constata-
tor, în timpul deplasării spre instituţia medicală, nemijlocit din instituţia medicală în timpul aş-
teptării examinării medicale sau chiar şi în timpul examinării medicale. Eschivarea se consideră
consumată odată cu începerea sustragerii conducătorului de la locul reţinerii sau în timpul depla-
sării către instituţia medicală, precum şi din momentul părăsirii încăperii în care urma să fie su-
pus examinării medicale.
28. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei
directe.
29. Subiectul este persoana fizică, responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a
atins vârsta de 16 ani şi conduce mijlocul de transport, precum şi persoanele ce se află în proce-
sul de instruire practică a unei persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul
desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
30. Acţiunile prevăzute la alin.(1)-(3), săvârşite de către o persoană care nu deţine permis de
conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport,constituie o formă
agravată a infracţiunilor prevăzute la acest articol.
31. Prin persoană care nu deţine permis de conducere se înţelege persoana care nu a fost în-
vestită cu acest drept în baza Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi
desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la
traficul rutier. De asemenea se consideră ca neavând permis de conducere persoana care condu-
ce un mijloc de transport de o altă categorie decât cea pentru care deţine permis de conducere.
32. Persoana se consideră privată de dreptul de a conduce mijloace de transport, dacă ea a
deţinut permis de conducere a mijloacelor de transport, dar a fost privată de acest drept în baza
unei hotărâri definitive a agentului constatator, stabilit în art.400 Cod Contravenţional.
ARTICOLUL 265. PUNEREA ÎN EXPLOATARE

A MIJLOACELOR DE TRANSPORT CU DEFECTE TEHNICE VĂDITE
Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite sau altă încălca-
re gravă a regulilor de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei, săvârşită de
către o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de
transport, precum şi încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o per-
soană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a
regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat urmările
indicate la art.264,
de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răs-
pundere legate de asigurarea stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de transport pe un
termen de la 2 la 5 ani.
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni se manifestă prin faptul că se atentează la secu-

ritatea circulaţiei, chiar şi în cazurile în care persoana care conduce nemijlocit mijlocul de tran-
sport nu încalcă prevederile regulilor de securitate a circulaţiei rutiere.
Comentariu 595
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi res-
pectare sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Obiectul juridic secundar al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa sau
sănătatea persoanei.
4. Obiect material al infracţiunii prevăzute la art.265 CP îl constituie corpul persoanei.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative:
 punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite, săvârşită de că-
tre o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport,
numai în cazul în care aceste acţiuni au provocat urmările stipulate în art.264;
 altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, săvârşită de ace-
leaşi persoane, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi urmări;
 încălcarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gesti-
onează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a regimului de muncă
al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi consecinţe.
6. Prin punere în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite se înţelege
ordinul sau permisiunea pentru plecare pe rută a mijlocului de transport cu defecte tehnice vădi-
te, care nu permit exploatarea tehnică a mijloacelor de transport şi care pot conduce la urmări
periculoase (defecte ale sistemelor de transmisie, direcţie, frânare, rulare, lumini şi semnaliza-
re, uzare a protectoarelor anvelopelor etc.). Punerea în exploatare poate fi comisă şi prin per-
fectarea actelor necesare pentru plecarea mijlocului de transport pe rută. Punerea în exploatare
poate fi comisă atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.
7. Altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, prevăzută de
acest articol, se descifrează ca acces al persoanelor care nu au permis de conducere sau posedă
permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul respectiv, sau
accesul la conducerea mijlocului de transport al persoanelor bolnave, neîndeplinirea controlului
stării tehnice a mijloacelor de transport sau neîndeplinirea altor cerinţe formulate prin actele
normative respective faţă de persoanele responsabile pentru starea tehnică şi exploatarea mijloa-
celor de transport.
8. Încălcarea regimului de muncă al şoferilor sau mecanizatorilor presupune ordinul sau
permisiunea dată unui şofer sau mecanizator de a munci în două schimburi sau persoanelor lipsi-
te de permisul de conducere de a pleca în cursă cu mijloace de transport în stare tehnică normală
sau defectate, în stare de ebrietate, fără persoane de schimb, atunci când continuarea muncii este
obligatorie după program etc.
9. Infracţiunea dată este una materială. Urmările prejudiciabile constituie un semn obligato-
riu al laturii obiective şi constau în consecinţele indicate în art.264 din CP: vătămarea medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, de-
cesul uneia sau al câtorva persoane. Absenţa unor asemenea urmări exclude posibilitatea tragerii
la răspundere penală, iar persoana vinovată de comiterea faptelor indicate în dispoziţia art.265
CP poate fi trasă la răspundere administrativă, disciplinară sau civilă.
10. Alt semn obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii date este prezenţa legăturii de ca-
uzalitate între fapta prejudiciabilă şi urmările care au survenit.
11. Legătura de cauzalitate, în asemenea cazuri, poartă caracter intermediar, deoarece urmă-
rile prejudiciabile nu sunt cauzate nemijlocit de către subiectul acestei infracţiuni, dar de către
persoanele cărora el le-a încredinţat conducerea mijlocului de transport, fără ca ultimii să aibă
ştiinţă despre defecţiuni. Persoana care a condus mijlocul de transport nu poate fi trasă la răs-
pundere penală dacă nu a încălcat regulile privind securitatea circulaţiei şi exploatarea mijlocu-
lui de transport. În cazul în care conducătorul mijlocului de transport a ştiut despre defecţiuni,
însă a continuat exploatarea, provocând urmările indicate în dispoziţia articolului, acesta urmea-
ză să fie atras la răspundere în baza art.264 CP.
12. În sensul art.265 CP, se au în vedere doar mijloacele de transport rutier, indicate în
art.132, 264 CP. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian
având defecte tehnice se va califica în baza art.267 CP.
13. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă, atât în modalitatea
neglijenţei criminale, cât şi în modalitatea încrederii exagerate în sine.
14. În cazul neglijenţei, făptuitorul nu a prevăzut survenirea urmărilor prejudiciabile, dar
putea şi trebuia să le prevadă. În cazul încrederii exagerate, persoana care pune în exploatare
mijlocul de transport prevede posibilitatea survenirii urmărilor prejudiciabile, dar, în mod uşura-
tic, crede că ele vor fi evitate.
15. Subiect al infracţiunii săvârşite în primele două modalităţi ale laturii obiective pot de-
veni persoanele responsabile de mijloacele de transport din întreprinderile cu orice formă de
proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul privind starea tehnică a mijloa-
celor de transport; conducătorii ori posesorii mijloacelor de transport individual, care i-au per-
mis altei persoane să exploateze un mijloc de transport, deşi ştiau că acesta avea defecte tehnice.
16. Subiect al infracţiunii prin încălcarea regimului de muncă al şoferilor sau al mecanizato-
rilor poate fi numai o persoană cu funcţie de răspundere, conform art.123, sau o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, prevăzută la
art.124.
17. În cazurile în care este evidentă influenţa condiţiilor drumului asupra accidentului rutier,
aceste condiţii urmează să fie verificate. Constatând vinovăţia proprietarului sau a administrato-
rului drumului, acesta, în cazul încălcării modului de întreţinere, reparare, exploatare şi a stării
tehnice a drumurilor, poartă doar răspundere materială pentru pagubele cauzate participanţilor la
trafic, în baza art.13 al Legii drumurilor (MO, 509 din 22.06.1995).
ARTICOLUL 266. PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER

Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport
şi care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de tran-
sport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),
1. Din componenţa infracţiunii de lăsare în primejdie legiuitorul a dedus o componenţă se-

parată de infracţiune (art.266 CP) limitând cercul de subiecţi ai acestei infracţiuni la persoanele
care conduc mijlocul de transport şi sunt vinovate de încălcarea regulilor de securitate a circula-
ţiei sau de exploatare a mijlocului de transport.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mij-
loacelor de transport.
3. În acelaşi timp, această infracţiune atentează la relaţiile sociale cu privire la viaţa sau să-
nătatea altor persoane. De aceea infracţiunea prevăzută de art.266 CP este o infracţiune comple-
xă, care atentează concomitent la două obiecte protejate de legea penală.
4. Menţionăm că această infracţiune poate fi calificată numai în concurs cu art.264 din CP.
Comentariu 597
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin părăsirea locului accidentului rutier de

către conducătorul mijlocului de transport care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport, dacă în urma acţiunilor acestuia au survenit vătămări
grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii sau decesul uneia sau al câtorva persoane.
6. Părăsirea locului accidentului rutier constituie plecarea vinovatului de la locul accidentu-
lui şi lăsarea persoanei accidentate în pericol pentru viaţă.
7. Locul accidentului, în sensul legii, este locul în care s-a produs evenimentul, apărut în
procesul circulaţiei mijlocului de transport, în care au fost vătămate sau au decedat persoane, au
fost deteriorate mijloace de transport, construcţii, încărcături sau alte urmări grave.
8. În cazurile în care victima accidentului a decedat imediat după accident, conducătorul fi-
ind conştient de acest fapt, răspunderea penală a făptuitorului se exclude, acesta urmând a fi tras
la răspundere doar în baza art.264 CP.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei directe.
10. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii in-
fracţiunii, a atins vârsta de 16 ani, şi conducea mijlocul de transport în timpul accidentului.
11. Persoanele participante la trafic care nu au încălcat regulile de securitate a circulaţiei
sau de exploatare a mijloacelor de transport în cazurile părăsirii locului accidentului rutier în
care au survenit vătămări grave nu cad sub incidenţa acestei componenţe de infracţiune. Astfel
de acţiuni pot fi calificate ca lăsare în primejdie (art.163 CP).
12. Persoana care a provocat accidentul rutier în care au survenit vătămări grave sau dece-
sul şi a părăsit locul accidentului rutier va purta răspundere penală pentru un concurs de in-
fracţiuni, prevăzut de art.264 alin.(3)-(5) CP şi art.266 CP.
13. Infracţiunea comisă în sensul acestui articol se consideră consumată în momentul pă-
răsirii locului accidentului rutier.
ARTICOLUL 267. REPARAREA NECALITATIVĂ

A CĂILOR DE COMUNICAŢIE, A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN ORI PUNEREA LOR ÎN EXPLOATARE
CU DEFECTE TEHNICE
Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de te-
lecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian, precum
şi punerea lor în exploatare cu defecte tehnice, sau încălcarea gravă a regulilor de exploatare a
acestora, acţiuni săvârşite de o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploa-
tarea lor, dacă au provocat urmările indicate la art.263,
de până la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi

desfăşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mij-
loacelor de transport.
2. Noţiunea de mijloc de transport, utilizată în acest articol, coincide cu noţiunea de mijloa-
ce de transport feroviar, naval, aerian, comentată în art.263, precum şi de alte mijloace de tran-
sport, noţiuni conţinute în comentariul art.264.
3. Obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la viaţa sau sănătatea
persoanei, precum şi cele privind integritatea bunurilor.
4. Latura obiectivă a acestei infracţiunii se realizează prin trei modalităţi alternative:
 repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului ru-
lant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian, dacă acestea au provocat urmările indicate la art.263;
 punerea în exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian cu defecte
tehnice, dacă aceasta a cauzat aceleaşi urmări;
 încălcarea gravă a regulilor de exploatare a acestora, în urma cărora au survenit aceleaşi
urmări.
5. Căile de comunicaţie, în sensul acestui articol, constituie: în cazul transportul feroviar –
terasamentul, şinele, traversele, crampoanele, butoanele; în cazul transportul aerian – pista de
decolare-aterizare, de rulare etc.; în cazul transportul naval – căile maritime sau fluviale dintre
două porturi, canalele de navigaţie etc.; pentru transportul auto şi mecanizat – drumurile, liniile
pentru troleibuze, şinele pentru tramvaie etc.
6. Instalaţiile de pe căile de comunicaţii constituie instalaţiile necesare funcţionării tran-
sporturilor (instalaţiile de centralizare şi telecomandă, aparatele de semnalizare, de schimb al
macazurilor, de alimentare a mijloacelor de transport, barierele de trecere de nivel, viaductele,
tunelurile, podurile etc.).
7. Prin mijloace de telecomunicaţii se înţeleg dispozitive tehnice destinate primirii şi tran-
smiterii diferitelor informaţii (mijloacele telefonice, electronice, telegrafice, televizuale, faxurile
etc.).
8. Prin mijloace de semnalizare se înţelege dispozitive tehnice destinate transmiterii infor-
maţiilor convenţionale sonore sau vizuale (semafoare, faruri plutitoare, balize flotante etc.).
9. Prin mijloace de transport se înţeleg mijloacele de transport feroviar, naval, aerian, a că-
ror noţiune este dată în art.263 CP.
10. Atât repararea necalitativă, cât şi punerea în exploatare a transportului cu defecte tehni-
ce sunt posibile atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.
11. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului
rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport ferovi-
ar, naval, aerian sau auto reprezintă efectuarea lucrărilor de repunere în stare funcţională a aces-
tora cu abaterea de la normele şi regulile tehnice stabilite.
12. În cazul reparării necalitative a căilor de comunicaţie etc., starea tehnică a acestora nu
corespunde cerinţelor tehnice care asigură securitatea funcţionării transportului şi a elementelor
sistemului tehnic de exploatare.
13. Ea poate fi comisă atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni; de exemplu, instalarea detalii-
lor ale căror termene de exploatare au expirat, instalarea dispozitivelor defectate, lăsarea defec-
telor care ar fi trebuit înlăturate, punerea în exploatare a mecanismelor care nu au trecut terme-
nul de încercare etc.
14. Repararea se efectuează conform normelor şi regulilor tehnice concrete, de aceea pro-
blema răspunderii conform art.267 CP poate fi soluţionată doar în cazul încălcării acestor norme
şi reguli tehnice. Luând în considerare diversitatea şi specificul lor în fiecare caz concret, se
efectuează expertiza tehnică.
15. Sintagma punerea în exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian cu
defecte tehnice – este identică cu cea din comentariul conţinut în pct.6-7 ale art.265 CP.
16. Semnul obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune este survenirea urmărilor pre-
judiciabile sub forma: vătămării grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii, cauzarea
Comentariu 599
prejudiciului material în proporţii mari, decesul uneia sau al mai multor persoane, care necesită
să fie în raport de cauzalitate cu cel puţin una dintre cele trei acţiuni alternative menţionate în
comentariul din p.2.
17. Pentru a asigura încadrarea juridică corectă a faptei, este necesar să stabilim existenţa
legăturii cauzale dintre reparaţia necalitativă a mijloacelor de transport, punerea în exploatare a
transportului cu defecte tehnice, sau încălcarea gravă a regulilor de exploatare a acestora şi ur-
mările survenite. Important este faptul că de cele mai multe ori urmările prejudiciabile nu sunt
provocate de subiectul infracţiunii, ci de către conducătorii mijloacelor de transport feroviar,
naval sau aerian. Aceştia nu pot fi traşi la răspundere pentru infracţiunea prevăzută de art.267,
dacă ei nu ştiau despre existenţa defecţiunilor tehnice. Dacă însă ei au ştiut despre defecţiuni,
însă au continuat exploatarea, provocând urmările indicate în dispoziţia articolului, aceştia poar-
tă răspundere penală în baza art.263 CP.
18. Această infracţiune este materială şi se consideră consumată din momentul survenirii
urmărilor prejudiciabile indicate în dispoziţia art.263 CP.
19. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie sub forma imprudenţei, care se poate
manifesta în ambele sale modalităţi.
20. Subiectul acestei infracţiuni este unul special: persoana fizică, care a atins vârsta de 16
ani, responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea căilor de comunicaţie, a mijloace-
lor de transport feroviar, naval sau aerian.
ARTICOLUL 268. DETERIORAREA

SAU DISTRUGEREA INTENŢIONATĂ A CĂILOR DE COMUNICAŢIE
ŞI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele,
a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, pre-
cum şi a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau
art.264 alin.(5),
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi des-
făşurare normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii circulaţiei şi exploatării mijloacelor
de transport.
sănătatea altor persoane, integritatea bunurilor.
3. Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie căile de comunicaţie, instalaţiile de pe
ele, mijloacele de telecomunicaţii sau de semnalizare ori alte utilaje pentru transporturi, mijloa-
cele de transport, precum şi corpul persoanelor.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin deteriorarea sau distrugerea intenţionată
a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de teleco-
municaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor de
transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau 264 alin.(5).
5. Prin mijloace de transport, în sensul acestui articol, înţelegem mijloacele de transport fe-
roviar, naval sau aerian, comentate în art.263, precum şi mijloacele de transport auto şi meca-
nizat, despre care s-a vorbit în comentariul art.264.
4. Noţiunea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii

sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi coincide cu cea folosită în comentariul
din pct.7-9 art.267.
5. Deteriorarea presupune degradarea, stricarea bunului, pierderea parţială a stării sale ante-
rioare, punerea bunului în situaţia de a nu mai corespunde destinaţiei.
6. Distrugerea obiectelor menţionate înseamnă nimicirea lor, suprimarea completă a stării
lor anterioare, desfiinţarea calităţii lor de bun de un anumit fel, încât el nu mai corespunde des-
tinaţiei.
7. Urmările prejudiciabile survenite trebuie să fie în raport de cauzalitate cu distrugerea sau
deteriorarea obiectelor stipulate în art.268.
8. Dacă distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele sunt să-
vârşite în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a statului, această acţiune
constituie o diversiune, prevăzută de art.343, iar dacă scopul infracţiunii rezidă în intimidarea
populaţiei sau în impunerea autorităţilor publice sau persoanelor fizice să îndeplinească anumite
cerinţe, acţiunile urmează să fie calificate drept act de terorism în baza art.278.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie cu intenţia faţă de dete-
riorarea sau distrugerea căilor de comunicaţie şi prin imprudenţa faţă de consecinţele prejudici-
abile indicate în art.263 sau 264, situaţie stipulată în art.19.
10. Subiect al acestei infracţiuni, în conformitate cu prevederile art.21 CP, este orice per-
soană fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.

PRIVIND MENŢINEREA ORDINII ŞI SECURITATEA CIRCULAŢIEI
Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind menţi-
nerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264,
1. O condiţie necesară pentru securitatea funcţionării transportului rezidă în respectarea

regulilor privind menţinerea ordinii şi securităţii circulaţiei nu numai de către conducătorii mij-
loacelor de transport, dar şi de către ceilalţi participanţi la trafic. Participanţi la traficul rutier
sunt toate persoanele care se află în sfera acţiunii sistemului „transport-drum-om”.
2. Legiuitorul a incriminat drept infracţiuni în domeniul transporturilor şi încălcările re-
gulilor de circulaţie rutieră comise de către pietoni, pasageri, biciclişti, alţi participanţi la traficul
rutier, dacă aceste încălcări au provocat urmările indicate în art.264 CP.
3. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii circulaţiei şi exploatării mijloacelor de tran-
sport.
4. Obiectul juridic secundar al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa
sau sănătatea altor persoane, integritatea bunurilor.
5. Obiectul material al acestei infracţiuni îl constituie corpul persoanelor.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau
alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securităţii circulaţiei, dacă aceas-
ta a provocat urmările indicate la art.264.
Comentariu 601
7. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei poate avea loc
în traficul transportului aerian (intrarea pasagerului fără voie în cabina pilotului în timpul deco-
lării sau aterizării, ieşirea samavolnică a pasagerilor pe pista de decolare-aterizare), transportu-
lui feroviar (mânarea vitelor peste calea ferată în locuri interzise, trecerea neregulamentară a
intersecţiilor, a căilor ferate de către biciclişti, conducători ai transportului cu tracţiune anima-
lă), transportului naval (intervenţia în acţiunile căpitanului în timpul acostării la debarcader),
transportului auto şi mecanizat (trecerea pietonilor la semnalul roşu al semaforului, trecerea
străzii în locuri interzise, deschiderea uşilor automobilului în timpul mişcării autovehiculului,
ieşirea din automobil în partea carosabilă a străzii).
8. Regulile conduitei pietonilor, pasagerilor sau a altor participanţi la trafic sunt deter-
minate atât de actele normative care prevăd securitatea circulaţiei şi a exploatării mijloacelor de
transport feroviar, naval, aerian sau transportului auto şi mecanizat, indicate la art.262, 263 şi
264, cât şi de actele normative (regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) ale organelor administra-
ţiei publice.
9. Răspunderea pe baza art.269 survine numai în cazul provocării urmărilor indicate la
art.264, care necesită să fie în raport de cauzalitate cu încălcările regulilor privind menţinerea
ordinii şi securităţii circulaţiei mijloacelor de transport.
10. Pietonul, pasagerul sau alt participant la trafic nu poate fi liberat de răspundere pena-
lă chiar dacă pentru accidentul produs o parte din vinovăţie o poartă şi subiecţii infracţiunilor
prevăzuţi în art.263-265 sau 267.
11. Semnele secundare ale laturii obiective (locul, timpul, circumstanţele etc.) ale comiterii
faptei nu au relevanţă la calificare, dar urmează a fi luate în considerare la aplicarea pedepsei.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma imprudenţei.
13. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vâr-
sta de 16 ani şi având calitatea de pieton, pasager sau de alt participant la trafic. Alţi participanţi
la trafic pot fi conducătorii scuterelor, bicicliştii, conducătorii mijloacelor de transport cu tracţi-
une animală, persoanele care mână vitele etc.
ARTICOLUL 270. OPRIREA

SAMAVOLNICĂ, FĂRĂ NECESITATE, A TRENULUI
Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin decuplarea conductei generale a
frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant;
c) alte urmări grave,
1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale ale căror existenţă şi desfăşurare
sport feroviar.
sănătatea altor persoane, integritatea bunurilor.
3. Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art.270 CP îl constituie corpul persoanei şi
materialul rulant (locomotiva, vagoanele).
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oprirea samavolnică, fără necesitate, a

trenului prin decuplarea conductei generale a frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a pro-
vocat accidente cu oameni, deraierea sau deteriorarea materialului rulant sau alte urmări grave.
5. Oprirea samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţitorului de vagon,
a conductorului, maşinistului sau a altor lucrători din transportul feroviar, dacă lipseşte o necesi-
tate excepţională.
6. Oprirea fără necesitate presupune că în momentul opririi trenului nu a existat o cauză se-
rioasă care ar fi justificat astfel de acţiuni (necesitatea de a preveni o deraiere, avarie a trenului,
o invazie asupra cetăţenilor, lichidarea unui incendiu apărut în tren, necesitatea spitalizării unei
persoane grav bolnave, reţinerea unui infractor periculos etc.).
7. Decuplarea conductei generale a frânei se consideră desfacerea, dezlegarea elementelor
sistemului tehnic al conductei generale a frânei care leagă locomotiva de toate vagoanele trenu-
lui.
8. Alt mijloc de oprire samavolnică, fără necesitate, a trenului se consideră oprirea acestuia
prin decuplarea stop-cocoşului sau prin acte de semnalizare falsă, făcute cu felinare, fanioane,
palete, indicatoare colorate sau iluminare, sonerii etc. Semnalizările se consideră false dacă ele
exprimă o altă indicaţie decât acea care se impunea în situaţia respectivă.
9. Accidente cu oameni prevăzute la lit.a) se consideră vătămările grave ale integrităţii cor-
porale sau ale sănătăţii, cauzate unei persoane, sau vătămările corporale medii, cauzate mai mul-
tor persoane, ori decesul unei persoane.
10. Noţiunea de deraiere, conţinută la lit.b), se consideră răsturnarea locomotivei, a vagoa-
nelor de pe calea ferată, în urma căreia s-au produs accidente prejudiciabile pentru viaţa oame-
nilor, au fost cauzate daune materiale în proporţii mari, iar deteriorarea materialului rulant se
consideră degradarea locomotivei şi vagoanelor, care nu pot fi utilizate, fără o reparaţie capitală,
potrivit destinaţiei lor.
11. Prin alte urmări grave se înţelege decesul a două sau al mai multor persoane, oprirea tra-
ficului feroviar, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor daune materi-
ale în proporţii deosebit de mari etc.
12. Consecinţele survenite într-un caz sau altul necesită să fie în raport de cauzalitate cu
oprirea samavolnică, fără necesitate a trenului.
13. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie sub forma imprudenţei
în ambele sale modalităţi.
14. Subiect al infracţiunii, conform acestui articol, poate fi orice persoană fizică, responsa-
bilă, care a atins vârsta de 14 ani.
ARTICOLUL 271. BLOCAREA

INTENŢIONATĂ A ARTERELOR DE TRANSPORT
Blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea
de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) alte urmări grave,
Comentariu 603
sport.
2. Obiectul juridic secundar al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la viaţa
sau sănătatea altor persoane, integritatea bunurilor.
3. Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art.271 CP îl constituie corpul persoanei şi,
după caz, mijloacele de transport rutier, feroviar, aerian sau naval.
4. Latura obiectivă se realizează prin blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crea-
rea de obstacole, prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat acci-
dente cu oameni sau alte urmări grave.
5. Blocarea arterelor de transport, ca acţiune, presupune crearea piedicilor pentru traficul
mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian sau auto, care au produs oprirea circulaţiei aces-
tora.
6. Noţiunea crearea de obstacole înseamnă construirea, ridicarea unei bariere din diferite
materiale pe calea ferată, pe pistele de decolare-aterizare, pe drumurile publice.
7. Prin stabilirea de posturi pe arterele de transport înţelegem blocarea acestora de către un
grup de persoane, reprezentat din două şi mai multe persoane.
8. Alte mijloace de blocare a arterelor de transport se consideră blocarea acestora cu diferi-
te unităţi de transport, prin atragerea minorilor la crearea posturilor pe aceste artere de tran-
sport.
9. Noţiunile accidente cu oameni sau alte urmări grave, prevăzute la lit.a) şi b), sunt co-
mentate la art.270, având acelaşi sens.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma imprudenţei.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă de la vârsta de 14 ani.

LUCRĂTORULUI DIN TRANSPORTUL FEROVIAR, NAVAL,
AERIAN SAU AUTO DE A NU-ŞI ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE DE SERVICIU
(1) Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat
pericolul realizării unei astfel de ameninţări,
sport.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din tran-

sporturile feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin una
din următoarele ameninţări: cu moartea; cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii; cu distrugerea averii lui sau a rudelor apropiate ale acestuia, dacă a existat pericolul reali-
zării unor astfel de ameninţări.
3. Prin constrângere se înţelege silirea, forţarea, obligarea unei persoane să facă un lucru
pe care aceasta nu este obligat să-l facă şi nu l-ar face de bunăvoie.
4. Noţiunile ameninţare cu moartea unei persoane, cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale se conţin în comentariul art.155, iar ameninţarea cu distrugerea averii are aceleaşi
semne ca în cazul şantajului.
5. Prin ameninţare se înţelege manifestarea în formă obiectivă (oral, în scris sau prin de-
monstrarea armei) a intenţiei de a omorî persoana, de a-i cauza vătămări grave sau de a distru-
ge averea lucrătorului din transport, de a nu-şi îndeplini obligaţiunea de serviciu. Ameninţarea
trebuie să fie reală, materială, imediată şi directă, de natură să alarmeze persoana ameninţată.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
7. Săvârşirea constrângerii de către două sau mai multe persoane coincide cu comentariul
lit.i), alin.(2) art.145 CP.
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, de la vârsta de 16 ani.


ARTICOLUL 275. DETURNAREA

SAU CAPTURAREA UNEI GARNITURI DE TREN,
A UNEI NAVE AERIENE, MARITIME SAU FLUVIALE
(1) Deturnarea, capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de
tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale ori ocuparea gării, aeroportului, portului sau
altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, precum şi acapararea încărcăturilor, fără
scop de însuşire,
a) săvârşite de două sau mai multe persoane;
b) însoţite de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei ori de o altă formă de intimidare;
b1) săvârşite asupra unei aeronave aflate în zbor;
c) soldate cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale;
d) soldate cu alte urmări grave
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat:
Comentariu 605
normală sunt condiţionate de activitatea normală a transporturilor feroviar, aerian, maritim sau
fluvial.
2. Obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la viaţa şi sănătatea
persoanei, posesia netulburată şi integritatea mijloacelor de transport feroviar, aerian, maritim
sau fluvial, inviolabilitatea psihică a persoanei.
3. Obiectul material îl constituie mijloacele de transport feroviar, aerian, maritim sau flu-
vial, precum şi corpul persoanei.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a cel puţin uneia dintre ur-
mătoarele acţiuni alternative:
 deturnarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale;
 capturarea acestora în scopul deturnării lor;
 exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, mari-
time sau fluviale;
 ocuparea gării, aeroportului sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport;
 acapararea încărcăturilor, fără scop de însuşire.
5. Noţiunile de garnitură de tren, navă aeriană, maritimă şi fluvială sunt explicate în co-
mentariul pct. 6-11 ale art.263 CP.
6. Capturarea presupune luarea ilegală în stăpânire a mijlocului de transport, fără voia
posesorului legal al acestuia, prin decuplarea sistemului de alarmă sau prin pătrunderea în locul
lui de parcare ori în cabina mijlocului de transport, sau prin încărcarea lui în alt mijloc de tran-
sport, sau comiterea altor acţiuni care i-ar permite ulterior făptuitorului să deplaseze mijlocul de
transport.
7. Deturnarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene, maritime sau fluviale înseamnă
mişcarea, dislocarea acestor mijloace de transport din poziţia iniţială, fără a avea o permisiune în
acest sens din partea posesorului lor legal. Punerea în mişcare sau dislocarea poate fi cu motorul
propriu, luat la remorcă, cu forţa musculară a făptuitorului, cu ajutorul mijlocului de transport în
care a fost încărcat etc. Distanţa deplasării mijlocului de transport captivat nu are relevanţă.
8. Exercitarea ilegală a controlului asupra unei garnituri de tren, a unei nave aeriene,
maritime sau fluviale presupune posibilitatea de a le deplasa sau de efectua alte operaţiuni cu
acestea cu ajutorul personalului acestora, inducându-l în eroare, prin diferite metode, în privinţa
legalităţii exercitării controlului.
9. Ocuparea gării, aeroportului sau a altor instituţii de transport presupune blocarea ac-
tivităţii acestora, blocarea accesului pasagerilor în incinta lor, etc.
10. Acapararea încărcăturilor presupune luarea controlului asupra mărfurilor transportate
cu ajutorul acestor mijloace de transport, fără un scop de însuşire.
11. Infracţiunea prevăzută de alin.(1) art.275 CP se săvârşeşte fără violenţă (nava se află
fără echipaj, garnitura de tren - fără maşinist, pasageri sau pază sau se deturnează cu acordul
echipajului, personalului de deservire), indiferent de locul unde se afla nava sau garnitura în
momentul deturnării (în parcare, în port, aeroport, depou, în staţie, în cursă), cu excepţia cazului
în care aeronava se află în zbor, în acest caz fiind necesară calificarea în baza lit.b 1), alin.(2),
art.275 CP. În cazul în care se aplică violenţa, fapta urmează să fie calificată în concurs cu
art.2891 sau 2892, iar în cazul în care se va cauza intenţionat decesul persoanei sau o vătămare
gravă integrităţii corporale sau sănătăţii - şi în concurs cu art.145 sau 151 CP.
12. Infracţiunea este formală şi se consideră consumată din momentul săvârşirii uneia din
acţiunile alternative indicate în dispoziţie.
13. Tentativa este posibilă în orice modalitate a faptei.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Scopul poate fi
oricare, cu excepţia aceluia de a însuşi garnitura de tren, nava sau încărcătura (în acest caz fapta
se califică drept o infracţiune contra patrimoniului). Dacă făptuitorul săvârşeşte vreuna din acţi-
unile prevăzute de art.275 CP în scopurile prevăzute de art.278 CP, faptele urmează a fi califi-
cate în concurs.
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, de la vârsta de 14 ani.
16. Formele agravante ale acestei infracţiuni sunt asemănătoare după conţinut cu agra-
vantele respective comentate la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
17. Alin.3, art.275 CP se aplică în cazul în care acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) au
provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul persoanelor din im-
prudenţă. Dacă aceste urmări sunt provocate intenţionat, fapta urmează a fi calificată prin con-
curs cu articolele respective din cadrul Capitolului II al PS a CP.
ARTICOLUL 276. FALSIFICAREA

ELEMENTELOR DE IDENTIFICARE ALE AUTOVEHICULELOR
(1) Falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului
auto prin ştergere, înlocuire sau modificare
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privind evidenţa şi

exploatarea autovehiculelor.
2. Termenul autovehicul se utilizează în acelaşi sens ca şi în art.264 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin falsificarea seriei, a numărului de iden-
tificare ale saşiului, caroseriei sau motorului prin înlocuire, ştergere sau modificare. Această in-
fracţiune se comite doar prin acţiune.
4. Semnele ce individualizează mijlocul de transport se conţin în paşaportul tehnic al au-
tovehiculului, în care se indică marca; numărul de identificare al şasiului; numărul caroseriei;
numărul motorului. Sunt pasibili de răspundere penală doar făptuitorii care au falsificat aceste
elemente ale autovehiculelor.
5. Prin falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculului se înţeleg acţiunile prin
care se denaturează informaţia oficială despre mijlocul de transport. În dispoziţia art.276 CP
Comentariu 607
sunt enumerate în mod exhaustiv metodele de falsificare pedepsite, şi anume: ştergere, înlocuire
sau modificare.
6. Falsificarea numărului de identificare prin ştergere presupune înlăturarea acestui număr
din locul înregistrat anterior, în scopul unei noi înregistrări, indiferent dacă a fost sau nu efectua-
tă noua înregistrare.
7. Prin înlocuirea numărului de identificare se înţelege înscrierea sau imprimarea altui
număr în locul celui şters.
8. Modificarea numărului de identificare a elementelor menţionate se consideră ştergerea
unei părţi din numărul de înregistrare şi înscrierea altei informaţii decât cea iniţială.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi nu interesează dacă falsul a
fost comis pentru dovedirea unui interes legitim sau nelegitim.
10. Motivul şi scopul infracţiunii nu au relevanţă la calificarea faptei şi urmează a fi luate
în considerare doar la individualizarea pedepsei.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care, la momentul
săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
12. Formele agravante ale acestei infracţiuni sunt prevăzute în alin 2 art.276 CP:
b) cu folosirea situaţiei de serviciu.
13. Săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane e asemănătoare după con-
ţinut cu agravantele respective comentate la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
14. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor, săvârşită cu folosirea situ-
aţiei de serviciu, poate fi comisă doar de către un subiect special - persoană ce deţine o funcţie
decizională într-o instituţie de stat învestită cu competenţa de a ine evidenţa mijloacelor de tran-
sport sau de către o persoană ce deţine o funcţie decizională într-un centru de servire a mijloace-
lor de transport (şeful centrului, inginerul-şef din cadrul acestuia etc.).

Capitolul XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Reglementări de drept internaţional: Convenţia privind infracţiunile şi alte acte surveni-

te la bordul aeronavelor, încheiată la Tokio în 1963//TI, 10/1999; Convenţia pentru reprimarea
capturării ilicite de aeronave (Haga, 16 decembrie 1970); Convenţia de la Geneva din 1937 Cu
privire la prevenirea şi pedepsirea terorismului//www.coe.int; Convenţia pentru reprimarea acte-
lor ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile (Montreal, 23 septembrie 1971); Con-
venţia asupra prevenirii şi reprimării infracţiunilor îndreptate împotriva persoanelor care se bu-
cură de o protecţie internaţională, incluzând pe agenţii diplomaţiei, adoptată de AG a ONU la 14
decembrie 1973//www.un.org; Convenţia internaţională din 12.01.98 privind suprimarea tero-
rismului cu bombe //TI, 35/199, 2006; Convenţia internaţională asupra protecţiei fizice a materi-
ilor nucleare (Viena, 3 martie 1980)//TI, 15/1999; Convenţia pentru reprimarea actelor ilicite
îndreptate împotriva securităţii navigaţiei maritime (Roma, 10 martie 1988); Protocolul pentru
reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii platformelor fixe situate pe platoul con-
tinental (Roma, 10 martie 1988)//TI. 38/2006; Protocolul asupra reprimării actelor ilicite de vio-
lenţă în aeroporturi servind aviaţiei civile internaţionale, complementar Convenţiei pentru re-
primarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile (Montreal, 24 februarie
1988) //TI, 10/1999; Convenţia internaţională pentru reprimarea atentatelor teroriste cu explo-
zivi, adoptată de AG a ONU la 15 decembrie 1997; Convenţia internaţională împotriva luării de
ostatici, adoptată de AG a ONU la 17 decembrie 1979; Convenţia europeană din 27.01.77 pentru
reprimarea terorismului //TI,28/74, 2001; Convenţia internaţională cu privire la lupta contra re-
crutării, utilizării, finanţării şi instruirii mercenarilor 223-XVI din 13.10.2005//MO, 145-
147/693 din 04.11.2005; Convenţia internaţională din 09.12.99 privind suprimarea finanţării te-
rorismului //TI, 35/269, 2006; Convenţia internaţională privind suprimarea actelor de terorism
nuclear//MO, 51-54/163, 14.03.2008; Convenţia ONU din 15.11.2000 împotriva criminalităţii
transnaţionale organizate//TI, 35/333,2006; Convenţia pentru marcarea explozivelor plastice în
scopul detectării, încheiată la Montreal în 1991//www.coe.int; Protocolul împotriva fabricării şi
traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional
la Convenţia AG a ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate 224-XVI din
13.10.2005// MO, 145-147/695 din 04.11.2005¸ Convenţia europeană pentru reprimarea tero-
rismului din 27.01.1997// //www.coe.int; Convenţia privind terorismul cu bombe din
12.01.1998//www.un.org; Convenţia privind suprimarea finanţării terorismului din 9 decembrie
1999//www.coe.int; Convenţia de la Geneva cu privire la marea liberă din 1958 //www.coe.int;
Convenţia ONU cu privire la dreptul maritim din 1982//www.un.org
Reglementări de drept naţional: Lege cu privire la prevenirea şi combaterea spălării ba-
nilor şi finanţării terorismului //MO, 141-145/597, 07.09.2007; Legea cu privire la arme, 563-
XV din 19. 10. 2001//MO, 4/43 din 08.09.1994; Legea cu privire la combaterea terorismului
539-XV din 12.10.2001//MO, 147-149/1163, 06.12.2001; Legea cu privire la regimul juridic al
stării excepţionale şi la formele speciale de guvernare în RM din 01.10.90// Veştile 10/244,
1990; Legea privind contracararea activităţii extremiste din 21.02.2003//MO, al RM 56-58/245
din 28.03. 2003; Legea privind frontiera de stat a RM //MO, 12/107, 03.11.1994; Legea cu privi-
re la poliţie //V., 12/321, 30.12.1990; HG cu privire la comercializarea, achiziţionare, păstrare,
Comentariu 609
portul şi transportarea armelor individuale şi muniţiilor aferente, care determină ordinea legală
privind comercializarea, achiziţionarea, portul şi transportarea armelor şi a muniţiilor aferen-
te//www.moldlex.md; Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale,
aprobat prin ordinul MS nr. 199 din 27 iunie 2003//www.moldlex.md; Codul subsolului, adoptat
prin Legea nr. 1511-XII din 15.06.1993//M., 11/325 din 30.11.1993; CEx, 443 din 24.12.2004.
Doctrină: Albu Natalia, Influenţa procesului de globalizare asupra securităţii naţionale a
RM// www.cnaa.acad.md; Antonov Viorica, Implicaţiile politice ale terorismului internaţional//
www.cnaa.acad.md; Ejoca Cristina, Terorismul internaţional în contextul globalizării (analiză
politologică)// www.cnaa.acad.md; Criminalitatea regională: probleme şi perspective de preve-
nire şi combatere ed. a III-a, (Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice internaţionale din 25-26
mai 2005) MAI al RM, Academia „Ştefan cel Mare”, Ch., 2005; Richicinschi Iurie, Aspecte ju-
ridice ale securităţii internaţionale privind terorismul// www.cnaa.acad.md; Vitalie Sîli, Ruslana
Pleşca, Finanţarea terorismului: aspecte privind particularităţile contracarării, Ch., 2008;
Ulianovschi X., Ulianovschi T., Bioterorismul - o particularitate a terorismului internaţional //
RND, 2/2006; Ulianovschi X., Delimitarea terorismului internaţional de agresiunea armată. Sis-
temul de măsuri de combatere a terorismului, Materialele Conferinţei Ştiinţifico-practice inter-
naţionale „Prevenirea şi combaterea fenomenului terorismului: actualităţi şi perspective”, Ch.,
18.05.2006.
ARTICOLUL 278. ACTUL TERORIST

(1) Actul terorist, adică provocarea unei explozii, a unui incendiu sau săvârşirea altei fapte
care creează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
daune esenţiale proprietăţii sau mediului ori alte urmări grave, dacă această faptă este săvârşi-
tă în scopul de a intimida populaţia ori o parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra idei-
lor politice, religioase ori de altă natură ale făptuitorului sau de a sili statul, organizaţia inter-
naţională, persoana juridică sau fizică să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei
acţiuni, precum şi ameninţarea de a săvârşi astfel de fapte în aceleaşi scopuri,
(2) Aceeaşi faptă săvârşită:
b) de un grup criminal organizat;
c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;
d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari
a) săvârşite de o organizaţie criminală;
b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă
(4) Actul terorist săvârşit prin omorul uneia sau al mai multor persoane în scopurile prevă-
zute la alin.(1)
(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse pe-
nale minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntâmpinat autorităţile despre faptele
respective şi prin aceasta au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării integrităţii
corporale sau a sănătăţii, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.
(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere

penală dacă ea, prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a contribuit la preîn-
tâmpinarea realizării actului de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de
infracţiune.
1. Terorismul este una dintre cele mai periculoase infracţiuni prevăzute de dreptul interna-
ţional penal şi de dreptul penal intern al statelor lumii.
2. Obiectul nemijlocit al terorismului îl constituie securitatea publică şi ordinea publică,
adică starea de protecţie a intereselor vitale ale persoanei, societăţii şi statului în faţa ameninţări-
lor interne şi externe.
3. Obiectul special al infracţiunii de act terorist îl constituie securitatea mondială (dreptul
internaţional penal), securitatea publică (dreptul penal intern). Ca obiect suplimentar al actului
terorist pot să apară: viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea persoanei; patrimoniul.
4. Drept caracteristică principală a infracţiunii de act terorist este considerată violenţa apli-
cată cu scopul de intimidare a populaţiei, de subminare a securităţii publice sau de impunere a
autorităţilor publice sau a persoanelor fizice să adoptare unele decizii în vederea atingerii unor
scopuri criminale.
5. În cazul în care, prin actul terorist, se urmăreşte realizarea unui avantaj material ori cu ti-
tlu personal, cum ar fi executarea de fonduri sau răzbunarea, această faptă constituie o infracţiu-
ne de drept comun. Iar în cazul în care, prin actul terorist, se urmăreşte complicarea sau ruperea
relaţiilor dintre state, înlăturarea unor lideri politici, inclusiv şefi de state, deveniţi indezirabili
unor cercuri politice, influenţarea prin intimidare politica generală a unor state sau poziţia pe
care acestea urmează să o adopte în soluţionarea unor probleme concrete, impunerea unor doc-
trine politice ori a unei anumite forme de organizare a statului, fapta ei calificată drept act tero-
rist. În această categorie se încadrează şi terorismul de stat, care constă în acte de violenţă şi
agresiune exercitată de un guvern sau de o forţă politică diriguitoare într-un stat împotriva
membrilor propriei societăţi, dar şi, în anumite cazuri, împotriva mişcărilor de eliberare naţiona-
lă a unor popoare subjugate.
6. În accepţiunea Convenţiei europene pentru reprimarea terorismului, în noţiunea de tero-
rism sunt incluse doar o parte din totalitatea actelor criminale internaţionale, acestea fiind:
 infracţiunile cuprinse în câmpul de aplicare a Convenţiei pentru reprimarea capturării ili-
cite de aeronave, semnată la Haga, la 16 decembrie 1970;
 infracţiunile cuprinse în câmpul de aplicare a Convenţiei pentru reprimarea de acte ilicite
îndreptate contra siguranţiei aviaţiei civile, semnată la Montreal, la 23 septembrie 1971;
 infracţiunile grave constând într-un atac împotriva vieţii, integrităţii corporale sau liber-
tăţii persoanelor, care se bucură de protecţie internaţională, inclusiv a agenţiilor diplomatici;
 infracţiunile, care au ca obiect răpirea, luarea ca ostatici sau sechestrarea ilegală;
 infracţiunile, care au ca obiect folosirea de bombe, grenade, rachete, arme de foc automa-
te ori scrisori sau colete-bombă, în măsura în care aceasta prezintă un pericol pentru persoane;
 tentativa de săvârşire a infracţiunilor enunţate ori participarea în calitate de coautor sau
de complice al unei persoane, care săvârşeşte ori încearcă să săvârşească o astfel de infracţiune.
7. Latura obiectiva a infracţiunii include: fapta, consecinţele, legătura cauzală între faptă îi
consecinţe, timpul, locul, mijlocul si conjunctura comiterii infracţiunii.
Comentariu 611
8. Prin noţiunea de act terorist se înţelege oricare dintre acţiunile prevăzute în dispoziţia
art.278:
 planificarea, pregătirea, tentativa de a săvârşi şi săvârşirea unui act terorist;
 instigarea la un act terorist, la violenţă împotriva unor persoane fizice şi juridice, la dis-
trugerea obiectelor materiale în scopuri teroriste;
 constituirea unei formaţiuni armate ilegale, a unei comunităţi (organizaţii) criminale, a
unui grup organizat în scopul săvârşirii unui act terorist, precum şi participarea la un astfel de act;
 înrolarea, înarmarea, instruirea şi folosirea teroriştilor;
 finanţarea unei organizaţii teroriste sau a unui grup terorist, precum şi acordarea de spri-
jin acestora pe alte căi (art.2 al Legii 539 din 12.10.2001).
9. Prin noţiunea de terorist se înţelege persoana implicată într-un act terorist sub orice formă.
10. Pentru elucidarea noţiunii de repetare, a se vedea comentariul de la art.31 CP.
11. În sensul dispoziţiei art.278 CP, noţiunea de grup criminal organizat include două sau
mai multe persoane care s-au asociat cu scopul de a întreprinde un act terorist.
12. Sintagma cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive are sensul de săvâr-
şire a actului terorist cu punerea în acţiune a obiectelor, uneltelor, mecanismelor şi/sau a sub-
stanţelor care produc reacţii chimice sau fizice foarte rapide, violente.
13. Sintagma cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii vizează
rezultatul unor acte teroriste, adică faptul că, în urma săvârşirii unui atare act terorist, o persoană
sau un grup de persoane au suportat vătămări grave sau medii a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii (a se vedea şi comentariul de la art.151, 152 CP).
14. Prin sintagma cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari se înţeleg
rezultatele unor acte teroriste care vizează distrugerile obiectelor materiale. Noţiunea de propor-
ţii deosebit de mari a fost analizată la art.126 CP;
15. Prin organizaţie criminală se înţelege o organizaţie creată în scopul săvârşirii actului te-
rorist concret, a activităţii teroriste îndelungate. Acelaşi calificativ i se atribuie şi organizaţiei
care admite recurgerea la acte teroriste în activitatea sa. Organizaţia se consideră criminală dacă
cel puţin una dintre subdiviziunile sale structurale desfăşoară o activitate clasată drept teroristă
(a se vedea şi comentariul de la art.46, 47 CP).
16. Sintagma săvârşite de o organizaţie criminală pune în lumină subiectul care comite
faptele vizate în dispoziţia art.278, acesta fiind o organizaţie creată în scopul săvârşirii actului
terorist concret, a activităţii teroriste îndelungate sau organizaţia care admite în activitatea sa
comitere a actelor de terorism.
17. Sintagma soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă are sensul că, în urma actu-
lui terorist, s-a înregistrat dispariţia fizică întâmplătoare, pe motiv de risc şi lipsă de prudenţă a
cel puţin unei persoane (a se vedea şi comentariul de la art.19 CP)
18. Prin activitate terorista internaţională se înţeleg acţiunile înfăptuite:
 de un terorist, de un grup terorist sau de o organizaţie teroristă pe teritoriul a două sau
mai multe state, aducând prejudicii intereselor acestor state;
 de cetăţenii unui stat împotriva cetăţenilor altui stat sau pe teritoriul altui stat;
 în cazul în care atât teroristul, cât şi victima terorismului sunt cetăţeni ai aceluiaşi stat
sau ai unor state diferite, dar infracţiunea a fost săvârşită în afara teritoriilor acestor state (art.2
al Legii 539 din 12.10.2001).
19. Prin sintagma săvârşirea altei fapte care creează pericolul de a cauza daune esenţiale
proprietăţii sau mediului se înţelege fapta de pe urma căreia persoanelor le-au fost cauzate leziuni
corporale uşoare (inclusiv ale mai multor oameni), deteriorarea clădirilor, a altor construcţii etc.
20. Noţiunea de alte urmări grave include: distrugerea unui obiect de stat sau guvernamen-
tal, a mijloacelor de transport, răspândirea substanţelor chimice, toxice, a agenţilor biologici, a
toxinelor sau a altor substanţe asemănătoare, sau a radiaţiei, sau a substanţelor radioactive etc.
21. Ameninţarea cu săvârşirea actului de terorism constituie o varietate de constrângere
psihică asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, realizată prin diferite forme: în scris,
oral, prin diverse mijloace şi metode de comunicare tehnică etc. pentru a atinge scopul indicat în
lege.
22. Alin.5 şi 6 ale art.278 CP au ca obiectiv principal combaterea terorismului prin stabili-
rea posibilităţii numirii pedepsei minimale şi a liberării de răspundere penală, în cazurile prevă-
zute de dispoziţia legii.
23. Latura subiectivă a infracţiunii de terorism se realizează prin vinovăţie exprimată prin
intenţie directă şi existenţa unui scop special, direct indicat în lege: de a intimida populaţia ori o
parte din ea, de a atrage atenţia societăţii asupra ideilor politice, religioase ori de altă natură ale
făptuitorului sau de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvâr-
şească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni.
24. Anume latura subiectivă a infracţiunii de act terorist constituie criteriul de delimitare fa-
ţă de alte infracţiuni, de exemplu, de actul de diversiune, care urmăreşte slăbirea bazei economi-
ce şi a capacităţii de apărare a ţării.
25. La delimitarea actelor de terorism de alte crime timpul realizării acţiunilor respective
este de o importanţă deosebită. Pe timp de război actele de terorism sunt considerate, în funcţie
de scopurile urmărite şi de acţiunile concrete ale faptei, drept crime contra umanităţii sau crime
de război.
26. Infracţiunea de act terorist se consideră consumată din momentul creării unui pericol
real pentru viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, patrimoniu şi pentru alte relaţii
sociale ocrotite de legea dată.
27. Subiect al infracţiunii de act terorist, conform alin.2 al art.21 CP, poate fi orice persoa-
nă fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Art.22 CP nu stabileşte răspunderea penală
a persoanei juridice pentru infracţiunea de terorism. Însă art.24 al Legii cu privire la combaterea
terorismului din 12.10.2001 stabileşte răspunderea organizaţiei pentru desfăşurarea activităţii
teroriste. Conform prevederilor acestui articol:
 Organizaţia se consideră teroristă şi este supusă lichidării numai în temeiul hotărârii in-
stanţei de judecată. În cazul recunoaşterii organizaţiei drept teroristă, bunurile acesteia sunt con-
fiscate în folosul statului.
 În cazul în care instanţa de judecată a recunoscut drept teroristă o organizaţie internaţiona-
lă înregistrată în străinătate, activitatea acesteia pe teritoriul RM se interzice, oficiul, filiala sau
reprezentanţa acestei organizaţii se lichidează, iar bunurile îi sunt confiscate în folosul statului.
ARTICOLUL 2781. LIVRAREA, PLASAREA, PUNEREA

ÎN FUNCŢIUNE SAU DETONAREA UNUI DISPOZITIV EXPLOZIV ORI A ALTUI DIS-
POZITIV CU EFECT LETAL
(1) Livrarea, plasarea, punerea în funcţiune sau detonarea unui dispozitiv exploziv ori a al-
tui dispozitiv cu efect letal într-un loc de utilizare publică, în cadrul unui obiect de stat sau gu-
vernamental, al unui obiect de infrastructură sau al sistemului de transport public sau săvârşi-
rea acestor acţiuni împotriva locului sau obiectelor menţionate cu scopul de a cauza:
a) moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) daune esenţiale acestui loc, obiect sau sistem
Comentariu 613

a) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) cu cauzarea de daune în proporţii mari sau deosebit de mari
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) lit.b), care au provocat din imprudenţă decesul unei per-
soane,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite de un grup criminal organizat sau
de o organizaţie criminală,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), însoţite de omor intenţionat,
1. Obiectul special al infracţiunii îl constituie securitatea publică. În calitate de obiect su-

plimentar al infracţiunii pot să apară: viaţa, integritatea corporală, sănătatea, libertatea persoa-
nei; patrimoniul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi:
 livrare,
 plasare,
 punere în funcţiune,
 detonare a unui dispozitiv exploziv,
 detonare a altui dispozitiv cu efect letal.
3. Prin livrare se înţelege acţiunea de a furniza, a preda anumite mărfuri care vor constitui
părţile substanţei explozibile sau ale utilajului prin care se urmăresc efecte cu caracter letal în
rândul populaţiei, sistemului.
4. Prin plasare se înţelege acţiunea de a investi bani, valori, precum şi acţiunea de a situa
într-un anumit loc, spaţiu substanţe şi utilaje menite pentru producerea reacţiilor cu caracter letal.
5. Sintagma punere în funcţiune, în sensul legii comentate, exprimă ideea de ansamblu de
proprietăţi chimice ale unui compus determinat de o anumită compoziţie pentru a exploda. Cu
referire la un dispozitiv, aceeaşi sintagmă cuprinde ideea de declanşare a dispozitivului pentru
ca acesta să se afle în stare de îndeplinire a condiţiilor pentru care a fost creat.
6. Prin detonare (corect – detonaţie – n.n.) se înţelege o explozie şi zgomotul produs de
aceasta. Sintagma detonare a unui dispozitiv exploziv presupune că la baza detonaţiei a stat un
ansamblu de piese care îndeplinesc o funcţie bine determinată.
7. Sintagma detonare a altui dispozitiv cu efect letal evidenţiază că, la baza exploziei, a fost
pus un dispozitiv special creat pentru a produce moartea sau vătămarea gravă a integrităţii şi să-
nătăţii oamenilor. Această modalitate de realizare a laturii obiective se realizează în condiţiile în
care o persoană aduce, plasează, pune în acţiune sau detonează intenţionat şi ilegal într-un local
de utilizare publică, în limitele unui obiect de stat sau guvernamental, ale unui sistem de tran-
sport public sau ale unui obiect de infrastructură (semnifică orice obiect care oferă sau distribuie
publicului servicii, aşa ca: apă, energie, canalizare, petrol sau comunicaţii).
8. Noţiunea de mijloace explozive sau letale în accepţiunea art.1 al Convenţiei Internaţiona-

le privind suprimarea terorismului semnifică:
 armă sau un dispozitiv exploziv sau incendiar destinat sau capabil de a cauza moartea ori
serioase prejudicii fizice sau materiale;
 armă sau un dispozitiv destinat sau capabil de a cauza moartea, serioase prejudicii fizice
sau materiale prin difuzarea, răspândirea sau acţiunea substanţelor chimice, toxice, a agenţilor
biologici, a toxinelor sau a altor substanţe asemănătoare, sau a radiaţiei, sau a substanţelor ra-
dioactive.
9. Agravanta daune esenţiale acestui loc, obiect sau sistem a fost definită în art.126 CP.
10. Pentru explicarea noţiunilor: cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau
a sănătăţii; cu cauzarea de daune în proporţii mari sau deosebit de mari, acţiunile prevăzute la
alin.(1) lit.b), care au provocat din imprudenţă decesul unei persoane, săvârşite de un grup cri-
minal organizat sau de o organizaţie criminală, a se vedea comentariile de la art.151, 152, 126,
278 CP.
11. Pentru a confrunta sensul sintagmei însoţit de omor intenţionat a se vedea comentariul
de la art.145 CP.
12. Locul şi scopul infracţiunii sunt fixate direct în lege. Locul vizează un spaţiu de utiliza-
re publică, în interiorul unui obiect de stat sau guvernamental, al unui obiect de infrastructură
sau al sistemului de transport public. Scopul – producerea morţii ori a vătămării grave a integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii persoanelor, precum şi cauzarea unor daune esenţiale acestui loc,
obiect sau sistem.
rectă.
ARTICOLUL 279. FINANŢAREA TERORISMULUI

(1) Finanţarea terorismului, adică punerea la dispoziţie sau colectarea intenţionată de către
orice persoană, prin orice metodă, direct sau indirect, a bunurilor de orice natură dobândite
prin orice mijloc, sau prestarea unor servicii financiare în scopul utilizării acestor bunuri ori
servicii sau cunoscând că vor fi utilizate, în întregime sau parţial:
a) la organizarea, pregătirea ori comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist;
b) de către un grup criminal organizat, o organizaţie criminală sau de o persoană aparte
care comite ori întreprinde tentative de comitere a unei infracţiuni cu caracter terorist sau care
organizează, dirijează, se asociază, se înţelege în prealabil, instigă sau participă în calitate de
complice la comiterea acestei infracţiuni,
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată
persoanei juridice, în mărime de la 7000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei
juridice.
(2) Infracţiunea de finanţare a terorismului se consideră consumată indiferent de faptul da-
că infracţiunea cu caracter terorist a fost comisă, dacă bunurile au fost utilizate la comiterea
acestei infracţiuni de către grupul, organizaţia ori persoana menţionată la alin.(1) lit.b) sau da-
că acţiunile au fost săvârşite pe teritoriul ori în afara teritoriului Republicii Moldova.
(3) Prin bunuri se înţeleg mijloacele financiare, orice categorie de valori (active) corporale
sau incorporale, mobile sau imobile, tangibile sau intangibile, precum şi acte sau alte instru-
Comentariu 615
mente juridice în orice formă, inclusiv în formă electronică ori digitală, care atestă un titlu ori
un drept, inclusiv orice cotă (interes) cu privire la aceste valori (active).
1. Relaţiile sociale de prietenie dintre state şi popoare, integritatea teritorială, securitatea

statelor, conform dreptului internaţional penal, constituie obiectul infracţiunii, iar conform drep-
tului penal intern, ordinea şi securitatea publică a ţării sunt componentele de fapt şi de drept ale
obiectului infracţiunii de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste.
2. Conform prevederilor Convenţiei cu privire la finanţarea terorismului, orice persoană
comite infracţiune, dacă ea, prin diferite metode, direct sau indirect, ilegal şi intenţionat, acordă
sau efectuează încasări pentru a fi folosite integral sau parţial în săvârşirea:
 oricărei acţiuni calificate drept infracţiune, conform sferei de utilizare a unuia dintre
acordurile enumerate în anexă şi încheierile conţinute în el;
 oricărei acţiuni menite a provoca moartea unei persoane civile sau a altei persoane care
nu a participat la acţiunile militare sau cauzarea leziunilor corporale grave, atunci când aceste
acţiuni au drept scop intimidarea populaţiei sau impunerea guvernului sau a organizaţiei interna-
ţionale să comită o acţiune sau să se reţină de a o comite.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin punerea la dispoziţie sau colectarea in-
tenţionată a bunurilor, prestarea unor servicii financiare în scopul utilizării acestor bunuri ori
servicii sau cunoscând că vor fi utilizate în scopuri teroriste.
4. Noţiunea de bunuri este specificată direct în lege (alin.(3 fiind similară cu cea din art.1 din
Convenţia internaţională din 09.12.99 privind suprimarea finanţării terorismului: „Prin valori se
înţeleg bunurile de orice natură, corporale sau necorporale, mobile ori imobile, dobândite prin ori-
ce mijloc şi documente sau instrumente juridice în orice formă, incluzându-se forma electronică
ori numerică, care atestă un drept de proprietate sau un interes asupra acestor bunuri şi, mai ales,
credite bancare, cecuri de călătorie, cecuri bancare, mandate, acţiuni, titluri, obligaţiuni, drepturile
speciale de tragere şi scrisori de credit, fără ca această enumerare să fie limitativă.”
5. Prin punere la dispoziţie a bunurilor se înţelege acţiunea de a pune la îndemâna cuiva
valorile proprii.
6. Prin colectare intenţionată a bunurilor, în sensul legii comentate, se înţelege acţiunile de
adunare cu bună-ştiinţă, într-un loc determinat, a banilor, obiectelor şi a altor bunuri date prin
contribuţie benevolă în scopul utilizării acestora la organizarea, pregătirea ori comiterea unei
infracţiuni cu caracter terorist.
7. Sintagma prestarea unor servicii financiare înglobează sensul de îndeplinire de către ci-
neva a unor munci care ţin de organizarea finanţelor, privitoare la finanţe, la circulaţia banilor.
8. Sintagma de către orice persoană înseamnă oricare om din societate, indiferent de vâr-
stă, gen, naţionalitate, origine socială, rasă, religie, funcţie etc., dacă va comite una din faptele
descrise în dispoziţia articolului dat, cade sub incidenţa legii penale respective.
9. Sintagma prin orice metodă vizează modul de finanţare a terorismului, indiferent dacă
făptuitorul a folosit metode permise de lege de colectare a banilor, de exemplu, sau metode in-
terzise.
10. Sintagma direct sau indirect se descifrează ca participare personalizată sau nepersonali-
zată a făptuitorului.
11. Noţiunea organizare a unei infracţiuni cu caracter terorist cuprinde orice acţiuni ale
făptuitorului, care au drept rezultat producerea unui act terorist (elaborare a planului de acţiuni
pe care urmează să le întreprindă făptuitorul, a scopurilor şi sarcinilor făptuitorului, a tipului de
dispozitiv exploziv ori a altui dispozitiv cu efect letal, metodelor de livrare, plasare, punere în
funcţiune sau detonare a dispozitivelor, timpul, locul şi alte detalii cu referire la infracţiune).
12. Agravantele pregătire a unei infracţiuni cu caracter terorist; de către un grup criminal
organizat; de o organizaţie criminală au fost analizate în comentariile de la art.26, 46, 47 CP.
13. Sintagma comitere a unei infracţiuni cu caracter terorist presupune momentul în care s-
a produs infracţiunea şi înglobează suma tuturor ideilor realizate după un plan chibzuit şi conşti-
entizat de făptuitor.
14. Noţiunea persoană aparte, în sensul legii comentate, exprimă ideea că orice persoană fi-
zică, indiferent de vârstă, naţionalitate, religie, gen, funcţie etc., care participă la finanţarea in-
fracţiunii cu caracter terorist, cade sub incidenţa sancţiunilor art.279 CP.
15. Lexemul comite înseamnă că făptuitorul participă el însuşi, nemijlocit, la săvârşirea ac-
tului terorist sau a unei etape a acestuia.
16. Sintagma întreprinde tentative de comitere a unei infracţiuni cu caracter terorist presu-
pune ideea că făptuitorul a realizat unele fapte din latura obiectivă a infracţiunii, adică acţiunile
făptuitorului au constituit un început de executare a actului cu caracter terorist.
17. Lexemul organizează, în accepţiunea legii comentate, înseamnă că făptuitorului îi apar-
ţine ideea de săvârşire a actului terorist, el definind politica organizaţiei şi stabilindu-i direcţiile
de acţiuni.
18. Lexemul dirijează presupune ideea că făptuitorului îi aparţin funcţiile de repartizare şi
coordonare a însărcinărilor concrete de funcţionare a tuturor verigilor planului de comitere a in-
fracţiunii.
19. Verbul se asociază, în textul legii date, înseamnă a se grupa, a se uni cu cineva pentru a
comite infracţiunea.
20. Sintagma se înţelege în prealabil înglobează sensul că făptuitorul, înaintea începerii ac-
ţiunii principale de realizare a planului său, se sfătuieşte şi cade de acord cu cineva asupra săvâr-
şirii infracţiunii.
21. Prin verbul instigă se înţeleg acţiunile de provocare, incitare, montare, întărâtare a unei
persoane la fapte care sunt parte a planului autorului infracţiunii.
22. Sintagma participă în calitate de complice la infracţiune se descifrează ca persoană care
participă în mod secundar la săvârşirea infracţiunii analizate, contribuie prin sfaturi, indicaţii,
prestare de informaţii, acordare de mijloace sau instrumente ori înlăturare de obstacole, precum
şi persoana care a promis dinainte că îl va favoriza pe infractor, va tăinui mijloacele sau instru-
mentele de săvârşire a infracţiunii.
23. Organizaţiile care efectuează operaţiuni financiare sunt obligate, la indicaţia organelor
abilitate cu ancheta preliminară, să blocheze mijloacele băneşti, activele financiare şi alte resur-
se economice ale persoanelor implicate în săvârşirea sau în tentativa de săvârşire a actelor tero-
riste sau în favorizarea unor asemenea acţiuni; ale persoanelor juridice dependente sau controla-
te direct de astfel de persoane; ale persoanelor fizice şi juridice care acţionează, în numele lor
propriu, la indicaţia unor astfel de persoane, inclusiv mijloacele derivate sau generate de pro-
prietatea care le aparţine sau care este controlată, direct sau indirect, de persoanele enumerate,
precum şi de asociaţiile acestora (art.8/1 al Legii 539).
24. Latura subiectivă a infracţiunii de finanţare a terorismului se realizează prin vinovăţie
exprimată prin intenţie directă şi cu prezenţa unui scop special, indicat nemijlocit în lege.
25. Scopul infracţiunii este fixat direct în dispoziţia legii comentate: utilizarea bunurilor ori
serviciilor, în întregime sau parţial, la organizarea, pregătirea ori comiterea unei infracţiuni cu
caracter terorist.
Comentariu 617
ARTICOLUL 2791. RECRUTAREA, INSTRUIREA

SAU ACORDAREA ALTUI SUPORT ÎN SCOP TERORIST
(1) Recrutarea în scop terorist, adică solicitarea adresată unei persoane de a comite sau de
a participa la pregătirea ori comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist, sau de a se asocia
la o organizaţie sau un grup, cu intenţia sau cunoscând că această solicitare este făcută în sco-
pul de a contribui la comiterea unei sau mai multor infracţiuni cu caracter terorist,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 8 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite func-
ţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată per-
soanei juridice, în mărime de la 3000 la 7000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei ju-
ridice.
(2) Instruirea în scop terorist, adică furnizarea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau
utilizarea dispozitivelor ori substanţelor explozive, a armelor de distrugere în masă, a dispoziti-
velor ori materialelor radioactive, a armelor de foc ori a altor arme sau substanţe nocive ori
periculoase sau cu privire la alte metode ori tehnici specifice, cu intenţia sau cunoscând că
această furnizare este făcută în scopul de a contribui la comiterea unei sau mai multor infracţi-
uni cu caracter terorist,
soanei juridice, în mărime de la 5000 la 8000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei ju-
ridice.
(3) Procurarea, păstrarea, producerea, transportarea sau furnizarea de arme, muniţii, alte
dispozitive sau mijloace distructive, arme biologice, substanţe nocive ori periculoase, înlesnirea
trecerii frontierei de stat, găzduirea, facilitarea pătrunderii în zone cu acces limitat, culegerea,
deţinerea în scopul transmiterii ori punerea la dispoziţie de date despre obiective-ţintă, precum şi
acordarea altui suport, sub orice formă, cu intenţia sau cunoscând că aceste acţiuni sunt săvârşite
în scopul de a contribui la comiterea unei sau mai multor infracţiuni cu caracter terorist,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite func-
soanei juridice, în mărime de la 7000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei
juridice.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care vizează protecţia
persoanei, societăţii şi statului împotriva terorismului; prevenirea, depistarea, curmarea activită-
ţii teroriste şi atenuarea urmărilor acesteia, precum şi depistarea şi eliminarea cauzelor şi condi-
ţiilor de desfăşurare a activităţii teroriste.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin recrutare, instruire sau acordare a altui
suport în scop terorist.
3. Termenii de care face uz legea sunt explicaţi chiar în dispoziţia art.2791.
4. Sintagma furnizarea de instrucţiuni cu privire la fabricarea sau utilizarea dispozitivelor
ori substanţelor explozive se descifrează ca transmitere de ştiri şi informaţii cu caracter de direc-
tivă despre metodele de producere şi de folosinţă a substanţelor şi dispozitivelor care vor fi puse
în acţiune în timpul comiterii actului terorist.
5. Sintagma acordarea altui suport în scop terorist se înţelege orice alt tip de susţinere a
făptuitorului care urmează să fie folosită în scopul comiterii unui act terorist.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă.
7. Subiecte ale infracţiunii pot fi orice persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani, şi/sau persoana juridică.
ARTICOLUL 2792. INSTIGAREA

ÎN SCOP TERORIST SAU JUSTIFICAREA PUBLICĂ A TERORISMULUI
(1) Instigarea în scop terorist, adică distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziţia publi-
cului a unui mesaj cu intenţia de a instiga sau cunoscând că un astfel de mesaj poate instiga la
comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist,
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Justificarea publică a terorismului, adică distribuirea sau punerea în alt mod la dispoziţia
publicului a unui mesaj despre recunoaşterea unei ideologii sau practici de comitere a infracţiu-
nilor cu caracter terorist ca fiind justă, care necesită a fi susţinută sau este demnă de urmat,
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
a) prin intermediul unui mijloc de informare în masă;
b) cu folosirea situaţiei de serviciu,
re de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juri-
dice, în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale de ocrotire a securităţii

şi ordinii publice, liniştea cetăţenilor împotriva acţiunilor de instigare şi justificare a actelor tero-
riste.
2. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii se poate realiza prin următoarele
modalităţi: instigare în scop terorist şi justificare publică a terorismului.
3. Pentru ca infracţiunea să fie calificată ca atare, făptuitorul trebuie să cunoască faptul că
instigarea, ca şi justificarea actelor teroriste, se comite în mod conştient şi deliberat
4. Prin instigare în scop terorist se înţelege faptul de incitare a publicului prin distribuire
sau punere în alt mod la dispoziţia acestuia a unui mesaj cu intenţia de a-i trezi interesul pentru
comiterea infracţiunii cu caracter terorist.
Comentariu 619
5. Instigarea cu scop terorist urmează a fi adresată publicului, unui număr nedeteriminat de

persoane şi trebuie să fie axat pe ideea de săvârşire a actului terorist, în caz contrar fapta nu în-
truneşte elementele constitutive ale infracţiunii.
6. Prin punere în alt mod la dispoziţia publicului a unui mesaj se înţelege plasarea prin di-
verse medii informative a unor informaţii care, prin structura şi conţinutul lor, urmăresc ideea de
implantare a unor concepte de răzbunare prin acte de mare violenţă.
7. Prin justificarea publică a terorismului se înţelege actul de distribuire sau punere în alt
mod la dispoziţia publicului a unui mesaj despre recunoaşterea unei ideologii sau practici de
comitere a infracţiunilor cu caracter terorist ca fiind justă, care necesită să fie susţinută sau este
demnă de urmat.
8. Prin intermediul unui mijloc de informare în masă se înţelege orice acţiune de instigare
sau de justificare publică a actelor de terorism distribuită şi difuzată prin mijloacele de informa-
re în masă.
9. Sintagma cu folosirea situaţiei de serviciu constituie o agravantă care vizează subiectul
activ al infracţiunii, acesta fiind o persoană care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul auto-
rităţii de stat; făptuitorul, bucurându-se de autoritatea funcţiei îndeplinite, poate instiga sau justi-
fica public actele de terorism, fapta lui având o mai mare rezonanţă în colectivitatea respectivă.
10. Consumarea infracţiunii are loc din momentul în care făptuitorul instigă sau justifică în
mod public actele teroriste.
11. Participaţia penală este posibilă sub toate formele.
12. Latura subiectivă a infracţiunii presupune vinovăţie exprimată prin intenţie directă.
16 ani.
Öcalan v.Turcia. Condiţii de detenţie (art.3, 4, p.1 art.5 al Convenţiei), pct.92: „Cu privire la
faptul dacă arestarea a fost în conformitate cu legislaţia internă a Turciei, Curtea a notat că in-
stanţele turce penale au emis şapte mandate de arest pe numele reclamantului, în timp ce prin
Interpol a circulat avizul de căutare („avizul roşu”). În fiecare dintre aceste documente recla-
mantul a fost acuzat de infracţiuni în baza CP al Turciei, şi anume pentru fondarea unui grup
armat în vederea subminării integrităţii teritoriale a Statului şi instigarea la un şir de acte teroris-
te care s-au soldat cu pierderi de vieţi. După arestarea sa şi la expirarea perioadei prevăzute de
lege în cursul căreia el a putut fi deţinut în custodia poliţiei, reclamantul a fost adus în faţa unei
judecăţi. Ulterior, lui i-au fost înaintate acuzaţiile, a fost judecat şi condamnat în baza art.125 al
Codului penal. Rezultă că arestarea şi detenţiunea sa au fost în conformitate cu ordinele ce au
fost emise de curţile turce „pentru a-l aduce în faţa instanţei judecătoreşti competente în baza
suspiciunii rezonabile de a fi comis o infracţiune”//Jurisprudenţa instituţiilor internaţionale de
drept în problematica refugiaţilor 4/231, 2006.
Hotărârea CEDO din 29.11.1988, Brogan şi alţii v. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlan-
dei de Nord. Arest preventiv în închisoare (art.5), lit.c), pct.34: „Exercitarea dreptului de a efec-
tua arestări, prevăzută în art.12 par.1(b) al Legii din 1984. Pentru a opera o arestare legală în
conformitate cu art.12 par.1 (b) al Legii din 1984, poliţistul trebuie să aibă o suspiciune rezona-
bilă că respectiva persoană este sau a fost implicată în realizarea, pregătirea sau instigarea la ac-
te de terorism. Mai mult, o arestare fără mandat se supune regulilor „dreptului cutumiar” enunţa-
te de Camera Lorzilor în cazul Christie v.Leachinsky (1947), şi anume: arestatul trebuie să fie
informat asupra motivelor exacte ale arestării, în mod normal chiar din momentul reţinerii lui
sau, în cazul unor circumstanţe deosebite, de îndată ce este posibil. Nu este necesară folosirea
unui limbaj tehnic sau precis, ci este suficient ca persoana reţinută să ştie în linii mari care sunt
motivele [Potrivit unei decizii a înaltei Curţi a Irlandei de Nord, detenţia a fost legală în situa-
ţia în care poliţistul i-a spus celui pe care îl aresta că se sprijină pe art.12 al Legii din 1976,
bănuindu-l de participare la acte de terorism.]”//Hotărâri ale CEDO, culegere selectivă, Poli-
rom, 1/262, 2000.
ARTICOLUL 280. LUAREA DE OSTATICI

(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic şi ameninţarea cu omor, cu vătăma-
rea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu reţinerea în continuare a persoanei în această
calitate cu scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un
grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de
condiţie pentru eliberarea ostaticului
(2) Luarea de ostatici săvârşită:
c) cu bună ştiinţă în privinţa unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
e) din interes material;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
[Lit.g) exclusă prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
(3) Luarea de ostatici săvârşită:
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;
d) cu provocarea altor urmări grave
1. Obiectul acestei infracţiuni, conform dreptului internaţional penal, îl constituie relaţiile

sociale ce ţin de menţinerea păcii, securităţii internaţionale, dezvoltarea relaţiilor internaţionale,
cooperarea între state, dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei.
2. În conformitate cu prevederile art.1 al Convenţiei internaţionale contra luării de ostatici,
orice persoană care răpeşte sau reţine o altă persoană, ameninţând-o cu omorul, cu cauzarea vă-
tămărilor corporale sau care continuă să reţină o altă persoană (ostatic) pentru a sili statul, o or-
ganizaţie internaţională, o persoană fizică sau juridică sau un grup de persoane să săvârşească o
acţiune sau să se abţină de la săvârşirea ei ca o condiţie directă sau indirectă pentru eliberarea
ostaticului, comite infracţiunea de luare de ostatic.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi: luarea persoanei
în calitate de ostatic şi ameninţarea cu omor, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
şi/sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic şi ameninţarea cu omor, cu vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii.
Comentariu 621
4. Prin luare a persoanei în calitate de ostatic se înţelege închiderea persoanei respective

sau limitarea spaţiului ei de mişcare, fapt care o privează de capacitatea de acţiune conform vo-
inţei sale şi nu-i permite deplasarea.
5. Prin reţinere a persoanei în calitate de ostatic se înţelege actul de menţinere a stării de
privare a persoanei în captivitate şi imposibilitate de deplasare.
6. Sintagmele ameninţarea cu omor, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii au
fost analizate în comentariile de la art.152, 155 CP.
7. Specificul componenţei de infracţiune constă în existenţa unui scop special al făptuitoru-
lui, care rezidă în întreprinderea unor acţiuni care ar sili statul, organizaţia internaţională, per-
soana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea
unei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului.
Agravantele infracţiunii prevăzute de alin.(2) art.280 CP: asupra a două sau mai multor per-
soane; cu bună-ştiinţă în privinţa unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de
neputinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapu-
lui fizic sau psihic ori altui factor; cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea
persoanei au fost analizate în comentariul art.166.CP.
8. Agravanta din interes material presupune existenţa unui scop pecuniar – primirea unei
sume de bani sau alte avantaje materiale în schimbul eliberării ostaticului.
9. Agravantele infracţiunii prevăzute de alin.(3) art.280 CP sunt:
 de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală – a se vedea comentariul
de la art.46, 47 CP;
 cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii – a se vedea comentariul de
la art.151 CP;
 cu provocarea decesului victimei din imprudenţă – a se vedea comentariul de la art.19 CP;
 prin sintagma cu provocarea altor urmări grave se înţeleg avariile, accidentele, blocarea
circulaţiei transportului etc.
directă şi existenţă a unui scop special: a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică
sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni
în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
ARTICOLUL 281. COMUNICAREA

MINCINOASĂ CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ DESPRE ACTUL DE TERORISM
Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a
altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau
provoacă alte urmări grave
1. Obiectul infracţiunii îl constituie securitatea relaţiilor internaţionale şi naţionale care
vizează securitatea publică, siguranţa şi liniştea cetăţenilor.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin acţiuni de comunicare mincinoasă,

pe cale orală, scrisă, prin telefon, internet etc. autorităţilor publice, private, cetăţenilor şi întregii
societăţi despre pregătirea actului de terorism.
3. Pentru ca infracţiunea de comunicare despre pregătirea actului de terorism să fie înglo-
bată în norma art.281, ea urmează să întrunească următoarele condiţii:
 comunicarea să nu corespundă realităţii obiective;
 comunicarea să vizeze anume pregătirea unui act de terorism, dar nu unul în desfăşurare;
 făptuitorul să ştie cu certitudine şi să înţeleagă faptul că transmite un lucru inexistent,
mincinos.
4. Pentru a stabili răspunderea penală a făptuitorului, nu au relevanţă forma în care a fost
făcută comunicarea mincinoasă, numele făptuitorului (propriu, inventat sau anonim), motivul
din care a comis infracţiunea, scopul urmărit şi nici destinatarul (persoană juridică, fizică sau
autoritate publică).
5. Conţinutul ideatic al sintagmelor altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, daune
materiale în proporţii mari, alte urmări grave este identic cu cel expus în comentariul la norma
art.126, 278 CP.
6. Infracţiunea de comunicare mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor acte de
terorism se consumă în momentul în care informaţia respectivă a ajuns la destinatar.
7. Latura subiectivă se realizează prin vinovăţie manifestată prin intenţie directă. Făptui-
torul este conştient de caracterul inventat al informaţiei despre actul de terorism, îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunii sale, prevede urmările care vor surveni şi le doreşte.
8. Scopul şi motivele puse la baza săvârşirii infracţiunii au relevanţă la individualizarea
pedepsei.
9. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a
împlinit vârsta de 14 ani.
ARTICOLUL 282. ORGANIZAREA

UNEI FORMAŢIUNI PARAMILITARE ILEGALE SAU PARTICIPAREA LA EA
(1) Organizarea sau conducerea unei formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia Re-
publicii Moldova, precum şi participarea la o astfel de formaţiune,
(2) Persoana care, în mod benevol, s-a retras dintr-o formaţiune paramilitară ilegală şi a
predat arma se liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă
de infracţiune.
1. Crearea de formaţiuni armate ilegale constituie o modalitate a activităţii extremiste.

2. Pericolul social al unor formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia Republicii con-
stă în faptul că acestea încalcă legea naţională, destabilizează raportul dintre ramurile puterii sta-
tului, ameninţă executivul că vor soluţiona prin violenţă problemele cu care se confruntă socie-
tatea, tensionează societatea şi, în caz de confruntare, cauzează daune materiale şi morale mem-
brilor societăţii.
3. Noţiunea de extremism desemnează atitudinea, doctrina unor curente politice, care, pe
bază de teorii, idei sau opinii extreme, caută, prin măsuri violente sau radicale, să promoveze
programul lor.
Comentariu 623
4. Formaţiuni paramilitare sunt grupurile, organizaţiile constituite pe baza disciplinei de

tip militar cu un comandament unic, structură internă ierarhizată, cu un contingent de persoane
instruit, dotat cu arme. Ilegalitatea formaţiuni paramilitare este condiţionată de faptul că ea este
formată contrar prevederilor legii, infracţiunea prejudiciază relaţiile sociale care ţin de securita-
tea publică şi ordinea publică (de exemplu, sunt considerate formaţiuni paramilitare structurile
înarmate de tip social extremist ale partidelor, societăţilor comerciale etc.).
5. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune se realizează prin trei modalităţi:
 organizarea formaţiuni paramilitare;
 conducerea formaţiuni paramilitare;
 participarea la o astfel de formaţiune.
6. Noţiunea organizare a formaţiuni paramilitare cuprinde orice acţiuni ale făptuitorului,
care au ca rezultat crearea formaţiuni paramilitare (elaborare a planului de organizare, a scopuri-
lor şi sarcinilor de activitate, a structurii formaţiunii, crearea condiţiilor de funcţionare etc.). În
cazurile în care acţiunile active de a crea formaţiunea paramilitară nu s-au soldat cu atingerea
scopului final, din motive ce nu depind de voinţa făptuitorului (de exemplu, au fost curmate de
reprezentanţii organelor de drept), ele sunt calificate ca tentativă de organizare a formaţiuni pa-
ramilitare.
7. Noţiunea conducere a formaţiunii paramilitare cuprinde acţiunile făptuitorului de a diri-
ja activitatea formaţiunii paramilitare în întregime sau a unor direcţii ale ei. Conducătorul for-
maţiuni paramilitare stabileşte direcţiile operative de activitate, stabileşte şi realizează politica
de personal, interacţiunea cu organele statale, de finanţare şi asigurare materială a activităţii
formaţiunii, emite ordine şi dispoziţii etc.
8. Noţiunea participare la o astfel de formaţiune include îndeplinirea de către făptuitor a
obligaţiunilor care îi revin, conform planului de activitate, sau a altor misiuni, ordine, dispoziţii;
îndeplinirea altor activităţi suplimentare, care asigură activitatea formaţiunii.
9. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care formaţiunea şi-a început acti-
vitatea practică. Motivele şi scopul infracţiunii au relevanţă doar la individualizarea pedepsei.
10. Săvârşirea de către membrii formaţiunii paramilitare a altor infracţiuni mai grave nece-
sită calificarea prin cumulul de infracţiuni.
11. Acţiunile persoanelor care nu sunt organizatori ai formaţiunii paramilitare şi nu sunt
membri ai ei, însă au contribuit la crearea ei prin sfaturi, elaborare a diferitelor documente pen-
tru a eficientiza conducerea formaţiunii, înzestrarea ei cu arme, mijloace tehnice, înrolarea noi-
lor membri se consideră ca participaţie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice şi se cali-
fică prin cumulul de infracţiuni, conform prevederilor alin.(5) al art.42 CP şi ale alin.(1) al
art.282 CP.
rectă. Dacă făptuitorul considera cu bună-ştiinţă că formaţiunea paramilitară este legitimă, el nu
e subiect al acestei infracţiuni.
13. În conformitate cu alin.(2) al art.282 CP, persoana poate fi liberată de răspundere pena-
lă în cazul în care sunt întrunite trei condiţii:
a) în mod benevol s-a retras dintr-o formaţiune paramilitară ilegală;
b) a predat arma;
c) acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
14. Noţiunea benevol desemnează decizia proprie a persoanei, fără să fi fost obligată de ci-
neva, de a se retrage dintr-o formaţiune paramilitară ilegală, cu toate că ar putea dispune de po-
sibilitatea reală de a fi membru al acestei formaţiuni în continuare.
15. Noţiunea a predat arma presupune că persoana a depus la organele de ocrotire a nor-
melor de drept sau în faţa unui reprezentant al acestora arma pe care o deţinea.
16. Sintagma acţiunile persoanei nu conţin o altă componenţă de infracţiune explică faptul
că persoana care tinde a fi liberată de răspundere penală nu a realizat nicio altă acţiune care ca-
de sub incidenţa legii penale.
17. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 283. BANDITISMUL

Organizarea unor bande armate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice, precum şi
participarea la asemenea bande sau la atacurile săvârşite de ele,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care ţin de securitatea şi ordinea publi-
că, buna funcţionare a structurilor economice etc.
2. Banditismul este definit ca o activitate criminală ce constă din crearea unui grup de per-
soane înarmat, stabil, organizat în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice.
3. Semnele obligatorii ale bandei sunt:
 Stabilitatea. Se caracterizează prin existenţa şi menţinerea unui efectiv cu preponderenţă
permanent, a unei structuri organizatorice bine determinate şi care activează o perioadă îndelun-
gată. Practica judiciară a constatat existenţa unei bande, care s-a organizat pentru a săvârşi un
singur atac asupra sucursalei unei bănci.
 Înarmarea. Presupune dotarea membrilor bandei cu arme de foc şi muniţii, arme albe,
substanţe explozive, arme cu gaze toxice neutralizante etc. (Legea cu privire la arme, 563-xv din
19.10.2001, MO, 4/43 din 08. 09. 1994). Pentru existenţa acestui semn este suficient ca cel puţin
unul dintre membrii bandei să fie înarmat, iar ceilalţi să cunoască acest fapt.
 Grup de persoane. Pentru a fi aplicat acest semn, banda urmează a fi neapărat constituită
din două sau mai multe persoane.
 Scopul. Legea prevede direct că banditismul există numai în cazul în care banda are drept
scop atacul persoanelor juridice sau fizice. Nu există infracţiune de banditism în cazul în care
grupul criminal s-a organizat pentru a falsifica banii, a săvârşi infracţiuni economice etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii de banditism se realizează prin următoarele modalităţi:
 Organizarea bandei. Această modalitate constă din orice acţiuni care au ca rezultat crea-
rea unei bande armate pentru a realiza scopul de atac asupra persoanelor juridice sau fizice. Se
realizează, de obicei, prin selectare de membri, dotare a membrilor cu arme, elaborare de planuri
de activitate criminală etc.
 Participarea la asemenea bande. Noţiunea în cauză include nu numai participarea per-
soanei în calitate de membru, dar şi îndeplinirea, în interesul bandei, a altor acţiuni: de finanţare,
asigurare cu arme şi transport, culegere de informaţii despre potenţialele victime etc.
 Participarea la atacurile săvârşite de bande presupune aplicarea violenţei fizice sau psi-
hice faţă de victime întru realizarea scopului criminal.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul organizării bandei, indiferent de fap-
tul dacă au fost sau nu realizate atacurile planificate de bandă.
Comentariu 625
6. Acţiunile persoanei care nu este membru al bandei, dar care participă la realizarea laturii
obiective a faptei şi care îşi conştientizează participarea la atacul săvârşit de bandă, sunt califica-
te ca infracţiune de banditism.
7. Acţiunile persoanei, care nu este membru ai bandei şi nu a participat la atacurile săvârşite
de bandă, însă a contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, prestare de informaţii etc., sunt
calificate în conformitate cu prevederile art.42 şi 283 CP.
8. Legiuitorul, formulând componenţa de infracţiune, nu a precizat motivul infracţiunii. Din
considerentele expuse, motivul banditismului poate consta în: sustragerea averii proprietarului,
omor, viol etc.
rectă. Făptuitorul este conştient de faptul că este membru al bandei, şi aceasta este alegerea lui.
Consimţământul de a fi membru al bandei fără acţiuni concrete întru realizarea planurilor bandei
nu formează componenţa de infracţiune.
10. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Criteriile bandei. „Calificând acţiunile lui S. drept
acte de banditism, instanţa de judecată a menţionat existenţa tuturor semnelor specifice bandei:
grup stabil, grup înarmat, constituit din patru persoane cu scopul de ataca persoanele fizice.
La începutul lunii martie 2002, S. a organizat un grup criminal stabil din persoanele G., B. şi
V., condamnate anterior în baza art.74 CP (banditism) al RM (1961), sentinţa în privinţa cărora
a rămas definitivă. Grupul era înarmat cu un pistol-mitralieră, cuţit şi o grenadă. În scopul sus-
tragerii bunurilor proprietarilor, grupul a săvârşit un şir de atacuri în următoarele împrejurări.
La 20 martie 2002, S., G., B. şi V., având un cuţit, mănuşi şi măşti, cu autoturismul, au sosit
la Logăneşti, raionul Hânceşti şi, pe la orele 23, au pătruns în locuinţa lui M. şi, aplicând forţa
fizică şi psihică, au sustras 2200 dolari SUA, un centru muzical „Boss” şi două perechi de cer-
cei, în total bunuri în valoare de 31910 lei.
Tot ei, la 22 mai 2002, s-au deplasat de la Hânceşti la Logăneşti, şi prin aceleaşi metode, au
sustras 1100 dolari SUA echivalentul a 16930 lei. În urma atacului P. şi soţia acestuia s-au ales
cu leziuni corporale uşoare cu dereglarea de scurtă durată a sănătăţii.
Tot ei, la 5 octombrie 2002, au pătruns în locuinţa lui L. din aceeaşi localitate şi aplicând
forţa fizică şi psihică faţă de proprietar şi fiica minoră a acestuia, au sustras 1700 dolari SUA,
2000 lei, un aparat de fotografiat şi un telefon mobil, în total bunuri în valoare de 28250 lei. În
urma atacului asupra lui L. acestuia i-au fost pricinuite vătămări corporale, care i-au provocat, la
18 octombrie 2002, moartea.”
ARTICOLUL 284. CREAREA

SAU CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII CRIMINALE
(1) Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de or-
ganizaţii şi organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia crimi-
nală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură
pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organi-
zaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culege-
rii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie coordo-
narea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau infractori
aparte din ţară şi din străinătate,
(2) Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale sau a unui grup criminal organizat
cu scopul de a comite una sau mai multe infracţiuni cu caracter terorist

1. Crima organizată, datorită puterii sale economice, relaţiilor transnaţionale, tehnicilor şi

metodelor sofisticate, reprezintă o ameninţare gravă pentru societate, supremaţia legii şi demo-
craţiei, la care statele trebuie să reacţioneze cu o strategie comună.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care vizează ordinea şi securitatea pu-
blică.
3. Recomandarea R(2001)11 formulează noţiunea grup de crimă organizată. Aceasta de-
numeşte un grup structurat, compus din 3 sau mai multe persoane, care există o anumită perioa-
dă de timp şi acţionează de comun acord cu scopul de a comite una sau mai multe infracţiuni
grave, pentru a obţine, direct sau indirect, un beneficiu financiar sau material.
4. Noţiunea de organizaţie criminală este elucidată în comentariul art.47 CP. Legiuitorul a
incriminat, într-un articol aparte, acţiunile făptuitorilor de a crea sau a conduce organizaţia cri-
minală care este forma superioară de organizare a activităţii criminale.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: crearea sau conducerea
unei organizaţii criminale.
6. Prin crearea organizaţiei criminale se înţelege întemeierea acesteia, adică activitatea ini-
ţială organizatorică de înfiinţare a structurii date: căutarea şi angajarea de membri, înzestrarea
membrilor cu arme şi instrumente, elaborarea de planuri ale acţiunilor criminale etc.
7. Prin conducerea organizaţiei criminale se înţelege activitatea organizatorică de realizare
a activităţilor criminale, de elaborare a planurilor de acţiuni criminale ulterioare, a ţinerii de
adunări ale membrilor ei, crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor finan-
ciară şi a activităţii criminale a organizaţiei, organizarea culegerii de informaţii despre potenţia-
lele victime şi despre activitatea organelor de drept, coordonarea planurilor şi a acţiunilor crimi-
nale cu alte organizaţii similare, din ţară sau străinătate etc.
8. Organizatorul şi conducătorul organizaţiei criminale poartă răspundere pentru toate in-
fracţiunile săvârşite de această organizaţie cu condiţia ca membrii organizaţiei criminale să fi
comis infracţiunea întru realizarea planului activităţii criminale (art.47 alin.4 CP).
9. Agravanta crearea sau conducerea unei organizaţii criminale sau a unui grup criminal
organizat cu scopul de a comite una sau mai multe infracţiuni cu caracter terorist a fost analiza-
tă în comentariul de la art.278 CP.
10. Componenţa infracţiunii este formală şi se consideră consumată din momentul săvârşi-
rii acţiunilor care constituie latura obiectivă a infracţiunii.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă.
12. Subiectul infracţiunii este unul special – persoana care a creat sau a condus organizaţia
criminală, şi care întruneşte criteriile de vârstă şi responsabilitate (14 ani).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 1 martie 2004. Crearea sau conduce-
rea organizaţiei criminale. Condiţii. Apreciere: „P.P., R.I., împreună cu S.P., în perioada ianua-
rie 1998 – februarie 2000, au înfiinţat o organizaţie criminală şi au condus activitatea ei. În sco-
pul activităţii criminale, ei i-au recrutat în această organizaţie pe: G.D., O.S., G.E., L.P., L.V.,
L.V., J.V., L.I. – inspectori la Departamentul pentru lupta cu crima organizată şi corupţia al
MAI al RM. Unindu-se într-o organizaţie, făptuitorii au stabilit scopul activităţii lor: omor la
comandă.
Comentariu 627
Făptuitorii organizau adunări în diferite localităţi – Chişinău, Tiraspol, Odesa, Bender, pe te-
ritoriul Bulgariei în or. Şumen. În cadrul adunărilor se elaborau planurile săvârşirii infracţiuni-
lor, se repartizau rolurile între membrii organizaţiei, se stabileau contacte cu persoane corupte,
se asigura finanţarea activităţii criminale. P.P., R.I. şi S.P. au dotat membrii organizaţiei cu arme
militare de foc, uniformă, muniţii, materiale explozive le-au fost procurate automobile, telefoane
mobile. Astfel au fost puse la dispoziţia organizaţiei criminale 9 automate AKC şi AKM, cara-
bina CDB, carabina „Tigr”, 3 pistolete „TT” şi unul neidentificat, un aruncător de grenade ГП –
25, grenade cu focoase, multiple cartuşe, veste blindate, măşti şi altele, de asemenea au fost pro-
curate 7 autovehicule, care au fost folosite la săvârşirea infracţiunilor comise. Cu scopul asigură-
rii securităţii personale unii membri ai organizaţiei şi-au schimbat numele de familie şi au folosit
documente de identitate false. Făcând uz de legăturile cu persoanele corupte ale organelor de
poliţie, membrii grupului au organizat, au cules informaţie cu privire la potenţialele victime. As-
tfel, se studia modul de viaţă, orarul de lucru, locurile de odihnă, traseul de deplasare al viitoare-
lor victime, stabilind locul aflării lor. Făptuitorii au fost condamnaţi pentru organizarea şi con-
ducerea organizaţiei criminale, precum şi pentru toate infracţiunile săvârşite de această organi-
zaţie criminală” (Decizia 1r-4/2004).
ARTICOLUL 285. DEZORDINI ÎN MASĂ

(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini în masă, însoţite de aplicarea violenţei îm-
potriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de foc
sau a altor obiecte utilizate în calitate de armă, precum şi de opunere de rezistenţă violentă sau
armată reprezentanţilor autorităţilor,
(2) Participarea activă la săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.(1)
(3) Chemările la nesupunere violentă activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi
la dezordini în masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă împotriva persoanelor,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care vizează ordinea şi securitatea pu-
blică.
2. Dezordinile de masă sunt o modalitate a activităţii extremiste – bazate pe idei, doctrine,
curente unilaterale extreme – a unor persoane care urmăresc să-şi impună programul prin măsuri
violente sau radicale.
3. Noţiunea extremism este elucidată în comentariul de la p.3 al comentariului normei din
art.282 CP.
4. Prin dezordini de masă se înţeleg acele acţiuni, care dezorganizează activitatea normală a
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, paralizează graficul de circulaţie a transportului sau
prin care se opune rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor.
5. Dezordinile de masă servesc drept temei juridic de introducere a stării excepţionale (a se
vedea art.1 al Legii cu privire la regimul juridic al stării excepţionale şi la formele speciale de
guvernare în RM din 01.10.90, Veştile 10/244, 1990).
6. Latura obiectivă a infracţiunii, prevăzute de art.285, alin.1 CP, constă în organizarea sau
conducerea unor dezordini de masă, însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor, de po-
gromuri, de incendieri, de distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de foc sau a altor obiecte uti-
lizate în calitate de armă, precum şi însoţite de rezistenţă violentă sau armată opusă autorităţilor
publice.
7. Prin organizare a unor dezordini de masă se înţelege activitatea unei persoane, orientată
spre a orândui un grup social, prin repartizarea şi coordonarea însărcinărilor, după un plan chib-
zuit şi bine pregătit pentru ca acesta să acţioneze organic întru a destabiliza activitatea economi-
că, administrativă, politică etc.
8. Prin conducere a unor dezordini de masă se înţeleg acţiunile de îndrumare a grupului de
persoane organizat pentru a destabiliza situaţia într-o localitate.
9. Sintagma însoţite de aplicarea violenţei împotriva persoanelor are sensul de acţiuni în-
treprinse cu forţa, manifestând brutalitate, accese de furie, nestăpânire, impulsivitate faţă sau
împotriva unor persoane.
10. Sintagma însoţite de pogromuri explică acţiunile violente ale grupului social în urma
cărora se înregistrează ucideri în masă a membrilor unui grup naţional minoritar, organizat de
elemente naţionaliste, şovine.
11. Sintagma însoţite de incendieri tălmăceşte sensul acţiunilor grupului în timpul cărora s-
a făcut uz de foc pentru a distruge un bun.
12. Sintagma însoţite de distrugeri de bunuri are sensul acţiunilor de nimicire, ruinare, prin
stricare, spargere, dărâmare etc. a unor lucruri utile sau necesare societăţii sau unor indivizi pen-
tru a-şi asigura existenţa.
13. Sintagma însoţite de aplicarea armei de foc presupune că grupul care participă la de-
zordinile de masă a folosit în acţiunile întreprinse obiecte, unelte clasificate după criteriul con-
structiv şi funcţional în arme de foc, adică arme care se pun în aplicare printr-un dispozitiv de
ardere.
14. Sintagma însoţite de aplicarea altor obiecte utilizate în calitate de armă dezvăluie sen-
sul de acţiuni întreprinse de participanţii la dezordinile de masă folosind orice alte obiecte (pie-
tre, sârme, cabluri, sticle, bolovani, fâşii de acostamente etc.) în calitate de obiecte de distrugere.
15. Sintagma însoţite de rezistenţă violentă sau armată opusă autorităţilor publice explică
acţiunile brutale, nestăpânite, impulsive ale participanţilor la dezordinile publice faţă de repre-
zentanţii organelor puterii de stat, împuterniciţi şi competenţi să ia măsuri şi să emită dispoziţii
cu caracter obligatoriu.
16. Prin agravanta participare activă la săvârşirea acţiunilor legiuitorul a evidenţiat ideea
de a lua parte în mod efectiv la săvârşirea actelor prevăzute în dispozitivul normei penale din
alin.(1).
17. Latura obiectivă a infracţiunii, stipulate în art.285, alin.(3) CP, se realizează nemijlocit
de către făptuitor în timpul dezordinilor de masă prin acţiuni însoţite de chemări la nesupunere,
violentă activă împotriva cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor, precum şi la săvâr-
şirea actelor de violenţă împotriva persoanelor, acte orientate spre dezorganizarea activităţii
normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau de opunere de rezistenţă
reprezentanţilor autorităţilor.
18. Acţiunile indicate în alin.(3) al art.285 CP nu pot fi considerate drept imbold pentru de-
clanşarea dezordinilor de masă, ele nu au caracterul specific acţiunilor de conducere a mulţimii
pentru a dirija dezordinile. Chemările la nesupunere violentă faţă de cerinţele legitime, enunţate
de către reprezentanţii autorităţilor, şi la dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de
violenţă asupra persoanelor, urmează a fi delimitate de activitatea similară de organizare şi con-
ducere a dezordinilor de masă.
Comentariu 629
19. Chemările la nesupunere violentă activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autori-
tăţilor şi la dezordini în masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă împotriva persoane-
lor, se includ în categoria infracţiunilor mai puţin uşoare şi nu cad sub incidenţa stipulărilor ali-
niatelor precedente.
20. Săvârşirea în timpul dezordinilor de masă a infracţiunilor deosebit de grave, excepţio-
nal de grave, grave (omor, însuşire de bunuri în proporţii mari sau deosebit de mari etc.) se cali-
fică prin cumul de infracţiuni, în conformitate cu prevederile art.285 CP şi ale art.145 CP sau,
respectiv, ale art.195 CP.
21. Aflarea persoanei în mulţime, fără a săvârşi anumite acţiuni concrete indicate în dispo-
ziţia legii, nu formează componenţa de infracţiune analizată.
rectă.
23. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit 14 ani.
ARTICOLUL 286. ACŢIUNILE

CARE DEZORGANIZEAZĂ ACTIVITATEA PENITENCIARELOR
Persoanele care, executând pedeapsa cu închisoare, îi terorizează pe condamnaţii porniţi
pe calea corectării fie săvârşesc atacuri violente asupra administraţiei, fie organizează în aces-
te scopuri grupuri criminale sau participă activ la asemenea grupuri
1. Obiectul juridic special în constituie securitatea publică.

2. Obiectul juridic special complementar îl poate constitui viaţa şi sănătatea condamnaţi-
lor la pedeapsa cu închisoarea sau cu detenţiunea pe viaţă, care-şi execută pedeapsa real în peni-
tenciare, porniţi pe calea corectării, şi a colaboratorilor din instituţiile penitenciare care formea-
ză administraţia acestora (Categoriile penitenciarelor sunt date în art.72 CP).
3. Nu constituie infracţiune terorizarea altor condamnaţi, care nu-s porniţi pe calea corec-
tării, şi această violenţă este aplicată din alte motive: huliganice, de răzbunare, din invidie etc.
4. Nu constituie infracţiunea prevăzută de art.286 CP dacă acţiunile indicate în dispoziţia
acestui articol sunt săvârşite de către persoanele care se află în penitenciare în legătură cu alege-
rea în privinţa lor a măsurii preventive - arestarea preventivă.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune. Acţiunile sunt diverse, dispo-
ziţia alin.(1) art.286 CP fiind alternativă:
a. persoanele care, executând pedeapsa cu închisoarea, îi terorizează pe condamnaţii por-
niţi pe calea corectării;
b. persoanele care, executând pedeapsa cu închisoarea, săvârşesc atacuri asupra adminis-
traţiei;
c. persoanele care, executând pedeapsa cu închisoarea, organizează în aceste scopuri gru-
puri criminale sau participă activ la atare grupuri.
6. Terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectării poate fi săvârşită prin aplicarea
violenţei fizice sau psihice. Violenţa fizică poate fi de orice caracter: bătăi, loviri, schingiuiri,
torturarea, cauzarea de vătămări corporale neînsemnate, uşoare, medii sau grave etc. Violenţa
psihică poate fi realizată verbal, în scris, prin intermediul altor persoane şi constă în ameninţări
cu aplicarea violenţei sau chiar şi cu provocarea morţii, insultă gravă permanentă etc.
7. Pentru realizarea acestei componenţe de infracţiune în cazul ameninţărilor trebuie să

constatatăm că ameninţarea era reală la momentul anunţării ei, şi din împrejurările cauze se pu-
tea deduce că făptuitorul putea în orice timp trece la realizarea ei.
8. Săvârşirea atacurilor asupra administraţiei se realizează prin atacarea colaboratorilor
penitenciarelor, aplicarea violenţei nepericuloase sau periculoase pentru viaţa şi sănătatea lor şi
prin ameninţarea lor cu aplicarea unei asemenea violenţe. Colaboratori ai administraţiei peniten-
ciarelor sun persoanele atestate din sistemul penitenciar, de la cel mai jos rang până la cel mai
înalt. În cazul în care atacurile indicate au fost săvârşite asupra altor persoane care lucrează în
penitenciare, dar nu sunt persoane atestate (angajaţi civili), nu suntem în prezenţa componenţei
de infracţiune.
9. Organizarea grupurilor criminale pentru terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea co-
rectării sau pentru săvârşirea atacurilor asupra administraţiei constă în acţiuni de formare a unor
asemenea grupuri, de selectare a membrilor grupului, de împărţire a rolurilor, de elaborare a
planurilor de activitate etc. (Mai detaliat despre grupul criminal a se vedea comentariul de la
art.46 CP).
10. Participarea activă la asemenea grupuri constă în acţiuni de aderare la ele în scopurile
indicate în art.286 CP, participarea în grup la terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectă-
rii sau la săvârşirea atacurilor asupra administraţiei etc.
11. În cazul în care a fost cauzată intenţionat moartea uneia sau a mai multor persoane
indicate (a condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau a colaboratorilor administraţiei peniten-
ciarelor), acţiunile făptuitorilor sunt calificate în concurs cu art.145 CP.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată, intenţie direc-
tă, deoarece făptuitorul înţelege că dezorganizează activitatea penitenciarelor, adică, executând
pedeapsa cu închisoarea, îi terorizează pe condamnaţii porniţi pe calea corectării: fie că săvâr-
şeşte atacuri asupra administraţiei, fie că organizează în aceste scopuri grupuri criminale sau
participă activ la atare grupuri şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni şi survenirea consecinţelor
prejudiciabile.
13. În cazul terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării este necesară existenţa
scopului: de a împiedica corectarea condamnaţilor.
14. Subiectul infracţiunii este special: persoana fizică, responsabilă, care a atins la mo-
mentul săvârşirii infracţiuni, conform art.21 CP, vârsta de 16 sau, respectiv, 14 ani, este con-
damnat penal de către instanţa de judecată şi ispăşeşte pedeapsa închisorii sau detenţiunii pe via-
ţă în penitenciare.
ARTICOLUL 287. HULIGANISMUL

(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică, înso-
ţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane
care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-
un cinism sau obrăznicie deosebită,
a) de o persoană care anterior a săvârşit un act de huliganism;
Comentariu 631
(3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost săvâr-
şite cu aplicarea sau cu încercarea aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integri-
tăţii corporale sau sănătăţii,
1. Huliganismul constituie o infracţiune răspândită şi periculoasă, care atentează la ordi-

nea publică, liniştea cetăţenilor şi care deseori conduce la săvârşirea altor infracţiuni, mult mai
grave.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie ordinea publică.
3. Ca obiect juridic special suplimentar poate fi viaţa şi sănătatea, cinstea şi demnitatea,
libertatea persoanei şi dreptul de proprietate.
4. Prin ordine publică se înţelege un sistem stabil de relaţii sociale care asigură ambianţa
liniştită de convieţuire în societate, de inviolabilitate a persoanei şi a integrităţii patrimoniului,
precum şi activitatea normală a organelor şi instituţiilor de stat şi publice.
5. Prin încălcare grosolană a ordinii publice ce exprimă o vădită lipsă de respect faţă de
societate, săvârşirea unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de convi-
eţuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii publi-
ce prin necuviinţă, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetăţenii, prin înjosirea onoarei şi
demnităţii personalităţii, încălcare îndelungată şi insistentă a ordinii publice, zădărnicirea activi-
tăţilor de masă, suspendarea temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor, orga-
nizaţiilor, transportului obştesc etc.
6. Delimitarea dintre huliganism ca infracţiune penală şi huliganismul ca simplă contra-
venţie administrativă se face ţinându-se cont de gravitatea încălcării ordinii publice, care se de-
termină prin cumulul circumstanţelor cauzei, inclusiv locul şi metodele săvârşirii faptelor ilicite,
intensitatea, durata lor etc.
7. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active. Dispoziţia alin.(1)
art.287 CP fiind alternativă, acţiunile de huliganism pot fi diverse:
a. acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă
de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea
unei asemenea violenţe;
b. acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de respect faţă
de societate, însoţite de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane
care curmă actele huliganice;
c. încălcarea grosolană a ordinii publice şi exprimarea unei vădite lipse de respect faţă de
societate, însoţită de acţiuni care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism deosebit;
d. încălcarea grosolană a ordinii publice şi exprimarea unei vădite lipse de respect faţă de
societate, însoţită de acţiuni care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-o obrăznicie deosebită.
8. Se consideră huliganism însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ame-
ninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe acele acţiuni huliganice în procesul cărora au fost
cauzate lovituri, bătăi sau altă violenţă care s-a soldat cu cauzarea intenţionată sau din impru-
denţă a vătămărilor corporale neînsemnate, uşoare sau medii, precum şi cu cauzarea din impru-
denţă a vătămărilor corporale grave sau a decesului victimei.
9. În cazul încălcării ordinii publice fără aplicarea violenţei faţă de persoane, în lipsa altor
circumstanţe prevăzute în art.287 CP, acţiunile făptuitorului nu vor constitui infracţiunea de hu-
liganism şi vor fi calificate drept contravenţii conform CCA.
10. Se consideră huliganism însoţit de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor
sau altor persoane care curmă actele huliganice acţiunile huliganice însoţite de opunerea de re-
zistenţă colaboratorilor poliţiei, altui colaborator al organelor afacerilor interne, reprezentantului
puterii sau al obştimii, ori altei persoane în legătură cu îndeplinirea datoriei de serviciu sau ob-
şteşti de menţinere a ordinii publice şi de luptă cu criminalitatea sau cetăţeanului care curmă ac-
tele huliganice, inclusiv cele însoţite de violenţa sau de ameninţarea cu aplicarea ei in privinţa
acestor persoane.
11. Rezistenţa opusă persoanei care curmă actele huliganice nu se încadrează în compo-
nenţa de huliganism numai în cazurile în care în urma aplicării violenţei făptuitorul comite o
infracţiune cu mult mai gravă.
12. Rezistenţa opusa după încetarea actelor huliganice, în special în legătură cu reţinerea
ulterioară a vinovatului, iese în afara componenţei huliganismului şi va fi calificată în concurs
cu articolele respective ale PS a CP.
13. Se consideră huliganism însoţit de acţiuni care, prin conţinutul lor, se deosebesc
printr-o deosebită obrăznicie acţiunile huliganice care exprimă o vădită lipsă de respect faţă de
societate, însoţită, de exemplu, de batjocoră faţă de personalitate, încălcarea îndelungată şi insis-
tentă a ordinii publice, ameninţarea inviolabilităţii personalităţii, distrugerea şi deteriorarea bu-
nurilor, zădărnicirea activităţilor de masă, suspendarea temporară a activităţii normale a între-
prinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau a transportului obştesc etc.
14. Se consideră huliganism însoţit de acţiuni care, prin conţinutul lor, se deosebesc
printr-un cinism excepţional acţiunile huliganice însoţite de neglijenţă demonstrativă faţă de
normele morale unice, de exemplu înjosirea onoarei şi demnităţii personalităţii, neobrăzare, bat-
jocura faţă de bolnavi, de persoanele în etate, lipsite de sprijin etc.
15. În cazul în care huliganismul este însoţit de vătămarea intenţionată gravă a integrităţii
corporale sau de omorul intenţionat, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în concurs cu art.151
sau 145 CP.
16. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, intenţie
directă: făptuitorul înţelege că încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită lipsă de res-
pect faţă de societate, că aplică violenţă asupra persoanelor sau ameninţă cu aplicarea violenţei,
că opune rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice,
precum şi că acţiunile sale, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie de-
osebită şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni şi survenirea consecinţelor.
17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins la momentul săvâr-
şirii infracţiunii, conform art.21 alin.(1) CP, pentru infracţiunea prevăzută de alin.(1) art.287 CP,
vârsta de 16 ani, iar pentru infracţiunile prevăzute la alin.(2) şi (3) art.287 CP, - vârsta de 14 ani.
18. Alin.(2) art.218 CP incriminează huliganismul calificat, adică actele huliganice săvâr-
şite a) de o persoană care anterior a săvârşit un act de huliganism sau b) de două sau mai multe
persoane.
19. Huliganismul se consideră săvârşit de o persoană care anterior a săvârşit un act de hu-
liganism în cazul săvârşirii a două sau mai multor infracţiuni distincte de huliganism în condiţii-
le prevăzute de art.31 CP.
20. Pentru ca infracţiunea de huliganism să fie săvârşită în grup de persoane, conform
lit.b) alin.(2) art.287 CP este necesar ca măcar doi participanţi la această infracţiune să fi operat
în calitate de coautori, în condiţiile prevăzute de art.44 CP.
Comentariu 633
21. Se consideră huliganism agravat, prevăzut de alin.(3) art.287 CP, săvârşirea acţiunilor
huliganice prevăzute la alin.(1) sau (2) art.287 CP, însoţite cu aplicarea sau încercarea aplicării
armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme albe, precum şi a obiectelor adaptate special
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
22. Aplicarea sau intenţia de a aplica la săvârşirea huliganismului a armiei de foc, a cuţite-
lor, a boxelor sau a diferitelor arme albe, precum şi a altor obiecte, inclusiv a celor special adaptate
pentru vătămarea integrităţii corporale, serveşte drept temei pentru calificarea infracţiunii în baza
alin.(3) art.287 CP nu numai în acele cazuri în care făptuitorul cu ajutorul lor cauzează sau intenţi-
onează să cauzeze leziuni corporale, dar şi atunci când utilizarea obiectelor menţionate în procesul
actelor huliganice creează un pericol real pentru viaţa şi sănătatea oamenilor.
23. Drept obiecte special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale pot fi considera-
te obiectele care au fost adaptate de către făptuitor anume pentru acest scop, din timp sau în tim-
pul săvârşirii acţiunilor huliganice, precum şi obiectele care, deşi nu au fost supuse unei prelu-
crări preliminare, au fost adaptate de vinovat în mod special şi se aflau la el cu acelaşi scop.
24. Conform sensului legii, la obiectele care servesc drept temei pentru calificarea acţiu-
nilor huliganice în baza alin.(3) art.287 CP se referă toate obiectele pe care le-a avut şi le-a utili-
zat vinovatul la săvârşirea acţiunilor huliganice, inclusiv acelea care au fost ridicate la locul in-
fracţiunii.
25. Acţiunile persoanei, exprimate prin demonstrarea armei sau a obiectelor indicate la să-
vârşirea huliganismului şi nelegate de aplicarea lor, nu pot fi calificate în baza alin.(3) art.287 CP.
26. Dacă în timpul săvârşirii actelor huliganice unul dintre participanţii la infracţiune a fo-
losit arma de foc, cuţitul sau alt obiect, inclusiv un obiect adaptat special fără ştirea altor partici-
panţi la infracţiune, vom fi în prezenţa excesului de autor, responsabilitatea pentru infracţiunea
mai gravă revenindu-i doar persoanei care a aplicat arma sau obiectul indicat pentru vătămarea
integrităţii corporale.
ARTICOLUL 288. VANDALISMUL

(1) Vandalismul, adică pângărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum şi nimicirea
bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice,
c) asupra bunurilor care au valoare istorică, culturală sau religioasă
1. Pericolul social al vandalismului constă în faptul că prin aceste acţiuni făptuitorul aten-
tează la obiecte, edificii unice, restabilirea cărora este imposibilă sau este foarte anevoioasă.
2. Vandalismul se exprimă prin distrugerea fără temei a valorilor culturale sau materiale,
barbarism, cruzime şi cinism faţă de monumentele de arhitectură, cultură, artă şi alte forme de
creaţie.
3. Prin absurditatea, netemeinicia sa, vandalismul se aseamănă cu huliganismul, însă ele

se deosebesc prin următoarele: huliganul urăşte societatea, vandalul, - civilizaţia.
4. Obiectul juridic special al vandalismului îl constituie ordinea publică.
5. Obiectul juridic special suplimentar al vandalismului îl constituie morala socială (pu-
blică) şi dreptul de proprietate sau de autor.
6. Obiectul material al infracţiunii îl constituie edificiile sau alte încăperi, precum şi bu-
nurile din transportul public sau din alte locuri publice. Edificiile pot fi casele de locuit, obiecte-
le de importanţă istorică sau culturală, obiectele de cultură, sanitare, medicale, de producţie, de
conducere etc.
7. Alte încăperi sunt obiectele apreciate şi respectate de populaţie în mod deosebit: com-
plexele memoriale, monumentele, plăcile comemorative etc.
8. Nu pot constitui obiecte ale vandalismului mormintele, urnele funerare, monumentele
sau obeliscurile din cimitire sau alte locuri de înmormântare. În cazul săvârşirii acţiunilor indi-
cate în art.288 CP în privinţa obiectelor indicate, suntem în prezenţa infracţiunii de profanare a
mormintelor, incriminată în art.222 CP.
9. Bunurile din transportul obştesc sau din alte locuri publice sunt pereţii, scaunele, alte
obiecte din transportul public: autobuze, trenuri, tramvaie, metro etc., gardurile sau scaunele
(băncile) din parcuri sau alte locuri publice, staţiile sau staţiunile de autobuze, microbuze, tre-
nuri, aeroporturi etc.
10. Latura obiectivă a vandalismului se realizează prin acţiuni active:
a) pângărirea edificiilor sau a altor încăperi,
a) nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice.
11. Pângărirea edificiilor sau a altor încăperi se realizează prin efectuarea de înscrisuri,
desene sau alte simboluri cu caracter obscen, cinic, amoral pe edificii sau în alte încăperi, mur-
dărirea acestor obiecte cu vopsea, produse petroliere etc. Prin aceste acţiuni se cauzează o daună
considerabilă aspectului estetic interior sau exterior al obiectelor pângărite.
12. La calificarea acestor acţiuni conform art.288 CP se ia în considerare conţinutul, mă-
rimea inscripţiilor, vizibilitatea lor şi posibilitatea de a fi înlăturate: şterse, acoperite etc., fără a
cauza daună obiectelor pângărite.
13. Caracterul amoral, cinic sau obscen al înscrisurilor, desenelor sau simbolurilor este
apreciat de organele de urmărire penală sau de către instanţa de judecată, ţinându-se cont de cir-
cumstanţele actelor săvârşite.
14. Specificul vandalismului este că făptuitorul pângăreşte nu orice clădire, edificiu sau
altă proprietate, ci doar obiectele publice.
15. Despre nimicirea bunurilor în transportul obştesc sau în alte locuri publice, a se vedea
mai detaliat comentariul de la art.197 CP. Specificul vandalismului constă în aceea că făptuito-
rul distruge sau deteriorează bunurile în transportul obştesc sau în alte locuri publice.
16. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură depăşesc
limitele infracţiunii de vandalism şi sunt calificate în concurs cu art.221 CP.
17. În cazul în care făptuitorul distruge sau deteriorează bunurile, proprietatea persoanelor
fizice, nu suntem în prezenţa componenţei de infracţiune prevăzute de art.288 CP. În unele îm-
prejurări concrete, acţiunile făptuitorului pot fi calificate conform art.197 CP.
18. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, intenţie directă: făptui-
torul înţelege că prin acţiunile sale pângăreşte edificiile sau alte încăperi, nimiceşte bunurile în
transportul public sau în alte locuri publice şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni, şi survenirea
consecinţelor prejudiciabile.
Comentariu 635
19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.288 CP, conform alin.(1) art.21 CP, a atins vârsta de 16 ani
şi care la momentul săvârşirii infracţiunii prevăzute de alin.(2) art.288 CP, conform alin.(2)
art.21 CP, a atins vârsta de 14 ani.
20. Alin.(2) art.288 CP incriminează vandalismul calificat, adică actele prevăzute la
alin.(1) art.288 CP, săvârşite b) de două sau mai multe persoane sau c) asupra bunurilor care au
valoare istorică, culturală sau religioasă.
21. Pentru ca infracţiunea de vandalism să fie săvârşită în grup de persoane, conform lit.b)
alin.(2) art.288 CP este necesar ca măcar doi participanţi la această infracţiune să fi operat în
calitate de coautori, în condiţiile prevăzute de art.44 CP.
22. Pentru ca infracţiunea de vandalism să fie calificată ca săvârşită asupra bunurilor de
valoare istorică, culturală sau religioasă, este necesar ca aceste bunuri să fi avut calitatea dată la
momentul comiterii faptei şi ca făptuitorul să fi ştiut sau să fi admis că aceste bunuri au valoare
istorică, culturală sau religioasă.
ARTICOLUL 289. PIRATERIA

(1) Jefuirea săvârşită în scopuri personale de către echipajul sau pasagerii unei nave îm-
potriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe această navă ori împotriva altei nave, dacă
navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat,
b) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme;
d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă;
e) soldată cu alte urmări deosebit de grave,
1. Pirateria (tâlhăria pe mare) este una dintre cele mai vechi infracţiuni internaţionale.
Bazele legale de combatere a acestei infracţiuni internaţionale grave au fost puse de către Con-
venţia de la Geneva cu privire la marea liberă din 1958 şi Convenţia ONU cu privire la dreptul
maritim din 1982. Conform Convenţiei de la Geneva cu privire la marea liberă din 1958, pirate-
ria este definită ca “orice act de violenţă ilegal, reţinere sau jefuire”.
2. Pirateria atinge interesele fundamentale ale statului şi cetăţenilor în sfera de asigurare a
unor condiţii normale de existenţă.
3. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la securi-
tatea publică.
4. Obiectul juridic special complementar îl constituie proprietatea persoanelor fizice sau
juridice şi viaţa şi sănătatea persoanelor.
5. În raport cu cele două activităţi care intră în această componenţă de infracţiune, pirate-
ria are ca obiect material atât bunurile mobile şi imobile jefuite, cât şi corpul persoanelor supuse
actelor de violenţă şi/ sau bunurile a căror integritate este vătămată.
6. Bunurile mobile supuse jefuirii pot face parte din încărcătura navei sau din bagajele
pasagerilor, din mobilierul sau instalaţiile mecanice ale navei. În ceea ce priveşte bunurile a că-
ror întregime a fost vătămată, acestea pot fi orice bunuri aflate pe navă, chiar şi părţi din corpul
navei.
7. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active.
8. Pirateria, care nu este în esenţă decât o tâlhărie săvârşită pe o navă sau împotriva unei
nave aflate în marea liberă sau într-un loc nesupus jurisdicţiei niciunui stat, fiind o infracţiune
complexă, include în sine două activităţi, una principală şi alta secundară, şi anume:
a) activitatea principală: jefuirea săvârşită în scopuri personale de către echipajul sau pa-
sagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe această navă, ori împo-
triva altei nave,
b) activitatea secundară: aplicarea violenţei faţă de aceste persoane sau ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe. Violenţa poate fi periculoasă sau nepericuloasă pentru viaţa şi
sănătatea părţilor vătămate.
9. În cazul în care în procesul săvârşirii infracţiunii a fost cauzată din imprudenţă moartea
părţii vătămate, acţiunile făptuitorului sunt calificate conform alin.(2) lit.d) art.289 CP, iar în
cazul în care a fost cauzată intenţionat o vătămare corporală gravă - conform alin.(2) lit.e)
art.289 CP.
10. În cazul săvârşirii omorului intenţionat al unei sau al mai multor persoane în procesul
pirateriei, acţiunile făptuitorului sunt calificate în cumul cu art.145 CP.
11. Pentru calificarea infracţiunii conform art.289 CP este necesară prezenţa unui semn
obligatoriu al laturii obiective, a locului săvârşirii faptei. Suntem în prezenţa infracţiunii de pira-
terie dacă faptele indicate în art.289 CP au avut loc pe navele aflate în marea liberă sau într-un
loc nesupus jurisdicţiei niciunui stat.
12. În cazul în care aceste nave se află în apele teritoriale ale vreunui stat, sau pe teritoriul
statului, pe apele râurilor, lacurilor, bazinelor de apă naturale sau artificiale etc., acţiunile făptui-
torilor suntcalificate, în funcţie de circumstanţele cauzei, conform art.187 CP, ca jaf sau, după
caz, art.188 CP, tâlhărie, sau art.283 CP, banditism etc., şi nu ca piraterie.
13. Subiect al infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins la momentul să-
vârşirii infracţiunii, conform art.21 CP, vârsta de 16 ani şi este membr al echipajului sau pasage-
rul unei nave ce se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei niciunui
stat.
14. Alin.(2) art.289 CP consideră pirateria săvârşită cu circumstanţe agravante în cazurile
în care faptele prevăzute la alin.(1) art.289 CP au fost săvârşite b) de un grup criminal organizat
sau de o organizaţie criminală; c) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în cali-
tate de arme; d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă; e) soldată cu alte urmări deosebit
de grave.
15. Despre grupul criminal organizat sau organizaţia criminală, prevăzută la lit.b) alin.(2)
art.289 CP, a se vedea art.46, 47 CP.
16. Despre săvârşită infracţiunii cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate
de arme, a se vedea lămuririle la art.280 CP.
17. În cazul în care acţiunile de piraterie s-au soldat cu decesul unei sau a mai multor per-
soane din imprudenţă, acţiunile făptuitorului suntem calificate conform lit.d) alin.(2) art.289 CP.
18. Prin piraterie soldată cu alte urmări deosebit de grave, prevăzută la lit.e) alin.(2)
art.289 CP, se înţelege cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale grave, cauzarea de daune
materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, distrugerea sau degradarea navelor etc.
Comentariu 637
ARTICOLUL 2891. INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII

AERONAUTICE ŞI CONTRA SECURITĂŢII AEROPORTURILOR
(1) Faptele ce pot periclita securitatea aeronautică şi securitatea aeroporturilor, adică:
a) săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave
aflate în zbor, dacă acest act poate periclita securitatea navei;
b) săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane într-un aeroport care deserveşte
aviaţia civilă, dacă acest act poate periclita securitatea aeroportului;
c) distrugerea unei aeronave aflate în exploatare sau cauzarea de daune acestei nave care
o scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea aeronavei în timpul zborului;
d) plasarea sau o altă faptă ce a condus la plasarea pe bordul unei aeronave aflate în ex-
ploatare, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această
aeronavă sau să-i cauzeze daune care o scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea ae-
ronavei în timpul zborului;
e) distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie aeriană, sau per-
turbarea funcţionării lor, dacă aceste acţiuni pot periclita securitatea unei nave aeriene aflate
în zbor;
f) distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a edificiului unui aeroport care deserveşte
aviaţia civilă sau a unei aeronave situate în aeroport şi care nu se află în exploatare, sau per-
turbarea funcţionării serviciului aeroportului, dacă aceste acţiuni pot periclita securitatea ae-
roportului;
g) comunicarea unei informaţii cunoscând că este falsă, dacă prin aceasta se creează pe-
ricol pentru securitatea unei aeronave aflate în zbor,
(2) Aceleaşi fapte care au provocat din imprudenţă:
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
(3) Faptele prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală,
1. Pericolul social al infracţiunii constă în faptul că infractorul pune în primejdie securi-

tatea aeronautică şi securitatea aeroporturilor.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică.
3. Obiectul juridic special complementar îl poate constitui viaţa şi sănătatea oamenilor,
proprietatea etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin diverse acţiuni sau inacţiuni:
 săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave aflate
în zbor, dacă acest act poate periclita securitatea navei;
 săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane într-un aeroport care prestează ser-
vicii aviaţiei civile, dacă acest act poate periclita securitatea aeroportului;
 distrugerea unei aeronave aflate în exploatare sau cauzarea de daune acestei nave care o
scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea aeronavei în timpul zborului;
 plasarea sau o altă faptă ce a condus la plasarea pe bordul unei aeronave aflate în exploa-
tare, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această aero-
navă sau să-i cauzeze daune care o scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea aeronavei
în timpul zborului;
 distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie aeriană, sau pertur-
barea funcţionării lor, dacă aceste acţiuni pot periclita securitatea unei nave aeriene aflate în
zbor;
 distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a edificiului unui aeroport care prestează ser-
vicii aviaţiei civile sau a unei aeronave situate în aeroport şi care nu se află în exploatare, sau
perturbarea funcţionării serviciului aeroportului, dacă aceste acţiuni pot periclita securitatea ae-
roportului;
 comunicarea unei informaţii cunoscând că este falsă, dacă prin aceasta se creează pericol
pentru securitatea unei aeronave aflate în zbor.
5. Săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave în
zbor, constituie infracţiune în toate cazurile aplicării violenţei, cu condiţia că această faptă ar
putea periclita securitatea navei. Pentru existenţa componenţei de infracţiune nu are relevanţă
gradul violenţei: periculoasă sau nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei.
6. În cazul în care s-a cauzat, din imprudenţă, vătămări corporale grave sau decesul unei
persoane, faptele sunt calificate conform alin.(2) lit.a)-b) CP.
7. Săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane într-un aeroport care prestează
servicii aviaţiei civile, constituie infracţiune în cazurile în care violenţa a fost aplicată asupra
unei sau a mai multor peroane fizice, indiferent dacă aceste persoane fac parte din personalul
aeroportului sau nu, cu condiţia că acest act poate periclita securitatea aeroportului.
8. Distrugerea unei aeronave aflate în exploatare sau cauzarea de daune acestei nave care
o scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea aeronavei în timpul zborului constituie in-
fracţiune doar în cazurile în care această navă este în stare bună şi ea este distrusă sau deteriora-
tă în aşa fel, încât să o scoată din funcţiune ori să poată periclita securitatea aeronavei în timpul
zborului.
9. Înţelesul termenilor de distrugere sau deteriorare, a se vedea comentariul la art.197 CP.
10. Plasarea sau o altă faptă ce a condus la plasarea pe bordul unei aeronave aflate în exploa-
tare, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această aeronavă
sau să-i cauzeze daune care o scot din funcţiune ori care pot periclita securitatea aeronavei în timpul
zborului, constituie infracţiune doar în cazul în care această faptă este comisă cu intenţie directă:
fapta este comisă cu scopul de a distruge această aeronavă sau de a-i cauza daune care să o scoată
din funcţiune ori care poate periclita securitatea aeronavei în timpul zborului.
11. Distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie aeriană, sau per-
turbarea funcţionării lor se consideră infracţiune doar în cazul în care gradul de distrugere sau
de deteriorare poate periclita securitatea unei nave aeriene aflate în zbor.
12. Distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a edificiului unui aeroport care prestează
servicii aviaţiei civile sau a unei aeronave situate în aeroport şi care nu se află în exploatare se
consideră infracţiune doar în cazul în care gradul de distrugere sau deteriorare poate periclita
securitatea aeroportului.
13. Prin sintagma perturbare a funcţionării serviciului aeroportului se înţelege dereglarea
funcţionării normale a aeroportului, iar aceste acţiuni pot periclita securitatea aeroportului.
Comentariu 639
14. Prin comunicarea unei informaţii despre care se cunoştea că este falsă, dacă prin
aceasta se creează pericol pentru securitatea unei aeronave aflate în zbor, se înţelege faptul că
infractorul difuzează, răspândeşte, verbal sau în scris, informaţii care insuflă groază pasagerilor,
serviciilor de comandă a dispeceratelor din aeroport, şi aceste fapte creează pericol pentru secu-
ritatea unei aeronave aflate în zbor.
15. Alte urmări grave pot constitui cauzarea de daune materiale în proporţii mari sau deo-
sebit de mari, cauzarea, din imprudenţă, a decesului a două sau a mai multor persoane.
16. Noţiunile grup criminal organizat şi organizaţie criminală au fost comentate la art.46
şi 47 CP.
ARTICOLUL 2892. INFRACŢIUNI

CONTRA SECURITĂŢII TRANSPORTULUI NAVAL
(1) Faptele ce pot periclita securitatea transportului naval, adică:
a) săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei nave mari-
time sau fluviale, dacă acest act poate periclita navigaţia în siguranţă a navei;
b) distrugerea unei nave maritime sau fluviale ori cauzarea de daune acestei nave sau în-
cărcăturii ei care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei;
c) plasarea sau o altă faptă ce a condus la plasarea pe bordul unei nave maritime sau flu-
viale, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă nava sau să
cauzeze acesteia ori încărcăturii ei daune care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei;
d) distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie, sau perturbarea
funcţionării lor, dacă aceste acţiuni pot periclita navigaţia în siguranţă a navei maritime sau
fluviale;
e) comunicarea unei informaţii cunoscând că este falsă, dacă prin aceasta se creează pe-
ricol pentru navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale,
1. Pericolul social al infracţiunii constă în faptul că infractorul pune în pericol securitatea

transportului naval.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică. Obiectul juridic
special complementar îl poate constitui viaţa şi sănătatea oamenilor, proprietatea etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin diverse acţiuni sau inacţiuni:
 săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei nave mari-
time sau fluviale, dacă acest act poate periclita navigaţia în siguranţă a navei;
 distrugerea unei nave maritime sau fluviale ori cauzarea de daune acestei nave sau în-
cărcăturii ei care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei;
 plasarea sau o altă faptă ce a condus la plasarea pe bordul unei nave maritime sau flu-
viale, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă nava sau să
cauzeze acesteia ori încărcăturii ei daune care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei;
 distrugerea sau deteriorarea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie, sau perturbarea funcţi-
onării lor, dacă aceste acţiuni pot periclita navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale;
 comunicarea cu bună ştiinţă a unei informaţii false, dacă prin aceasta se creează peri-
col pentru navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale.
4. Săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate la bordul unei nave mariti-
me sau fluviale, dacă acest act poate periclita navigaţia în siguranţă a navei, constituie infracţiu-
ne în toate cazurile aplicării violenţei la bordul unei nave, cu condiţia că această faptă ar putea
periclita navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale. Pentru existenţa componenţei de
infracţiune nu are relevanţă gradul violenţei: periculoasă sau nepericuloasă pentru viaţa şi sănă-
tatea persoanei.
persoane, faptele sunt calificate conform alin.(2) lit.a)-b) CP.
6. Distrugerea instalaţiei ori a serviciului de navigaţie, sau perturbarea funcţionării lor,
constituie infracţiune doar în cazurile în care instalaţia ori serviciul de navigaţie este în stare
bună şi ele sunt distruse sau deteriorate în aşa fel, încât să provoace perturbarea funcţionării lor,
sau să poată periclita navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale.
7. Sensul termenilor distrugere sau deteriorare a fost explicat în comentariul de la
art.197 CP.
8. Plasarea sau o altă faptă care a condus la plasarea pe bordul unei nave maritime sau
fluviale, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă nava sau
să-i cauzeze acesteia ori încărcăturii daune care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei, con-
stituie infracţiune doar în cazul în care această faptă este comisă cu intenţie directă: fapta este
comisă cu scopul de a distruge nava sau să-i cauzeze daune care să o scoată din funcţiune ori
care poate periclita navigaţia în siguranţă a navei.
9. Comunicarea unei informaţii despre care infractorul ştie că este falsă, dacă prin aceas-
ta se creează pericol pentru navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale constă în faptul
că infractorul difuzează, răspândeşte, verbal, sau în scris, informaţii care insuflă groază pasage-
rilor, serviciilor de comandă ale dispeceratelor porturilor, şi aceste fapte creează pericol pentru
navigaţia în siguranţă a navei maritime sau fluviale.
10. Alte urmări grave, prevăzute de art.289-2 alin.(2) lit.c) CP, pot constitui cauzarea de
daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, sau decesul, din imprudenţă, a două sau
a mai multor persoane.
11. Noţiunile grup criminal organizat şi organizaţie criminală au fost comentate la art.46
şi 47 CP.
ARTICOLUL 2893. INFRACŢIUNI

CONTRA SECURITĂŢII PLATFORMELOR FIXE
(1) Faptele ce periclitează securitatea platformelor fixe, adică:
a) capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei platforme fixe însoţită de
violenţă, de ameninţarea cu aplicarea ei sau de o altă formă de intimidare;
Comentariu 641
b) săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate pe o platformă fixă, dacă
acest act poate periclita securitatea platformei;
c) distrugerea unei platforme fixe sau cauzarea de daune acestei platforme care pot peri-
clita securitatea platformei;
d) plasarea sau o altă faptă care a condus la plasarea pe o platformă fixă, prin orice me-
todă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această platformă sau să peri-
cliteze securitatea ei,
1. Pericolul social al infracţiunii constă în faptul că infractorul pune în primejdie securi-

tatea platformelor fixe.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică. Obiectul juridic
special complementar îl poate constitui viaţa şi sănătatea oamenilor, proprietatea etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin diverse acţiuni:
 capturarea sau exercitarea ilegală a controlului asupra unei platforme fixe însoţită de
violenţă, de ameninţarea cu aplicarea ei sau de o altă formă de intimidare;
 săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate pe o platformă fixă, dacă
acest act poate periclita securitatea platformei;
 distrugerea unei platforme fixe sau cauzarea de daune acestei platforme, care pot pericli-
ta securitatea platformei;
 plasarea sau o altă faptă care a condus la plasarea pe o platformă fixă, prin orice metodă,
a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această platformă sau să pericliteze
securitatea ei
4. Capturarea unei platforme fixe constă în posedarea acestei platforme, săvârşită cu
aplicarea violenţei, cu ameninţarea cu aplicarea ei sau prin altă formă de intimidare;
5. Exercitarea ilegală a controlului asupra unei platforme fixe, însoţită de violenţă, de
ameninţarea cu aplicarea ei sau de o altă formă de intimidare constă în efectuarea abuzivă, arbi-
trară a acestui control, însoţit de aplicarea violenţei, de ameninţarea cu aplicarea ei sau de o altă
formă de intimidare.
6. Săvârşirea unui act de violenţă asupra unei persoane aflate pe o platformă fixă consti-
tuie infracţiune în toate cazurile aplicării violenţei asupra unei persoane aflate pe o platformă
fixă, cu condiţia că această faptă ar putea periclita securitatea platformei. Pentru existenţa com-
ponenţei de infracţiune nu are relevanţă gradul violenţei: periculoasă sau nepericuloasă pentru
viaţa şi sănătatea persoanei.
persoane, faptele sunt calificate conform alin.(2) lit. a), b) CP.
8. Distrugerea unei platforme fixe sau cauzarea de daune acestei platforme constituie in-
fracţiune doar în cazurile în care ea este distrusă sau deteriorată intenţionat.
9. Înţelesul termenilor distrugere şi deteriorare a fost comentat la art.197 CP.
10. Cauzarea de daune acestei platforme, care pot periclita securitatea platformei, consti-
tuie infracţiune doar în cazurile în care este cauzată o daună considerabilă platformei, care ar
putea periclita securitatea ei.
11. Plasarea sau o altă faptă care a condus la plasarea pe o platformă fixă, prin orice me-
todă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această platformă sau să pericli-
teze securitatea ei, constituie infracţiune doar în cazul în care această faptă este comisă cu inten-
ţie directă, cu scopul de a distruge această navă sau a-i cauza daune care să o scoată din funcţi-
une ori care pot periclita navigaţia în siguranţă a navei. Această infracţiune se consideră consu-
mată din momentul plasării sau comiterii unei alte fapte, care a condus la plasarea pe o platfor-
mă fixă, prin orice metodă, a unui dispozitiv ori a unei substanţe capabile să distrugă această
platformă sau să pericliteze securitatea ei. Distrugerea acestei platforme nu are relevanţă la cali-
ficarea infracţiunii, ci poate influenţa individualizarea pedepsei.
12. În cazul în care această infracţiune este comisă cu scopul subminării sistemului eco-
nomic şi capacităţii de apărare a ţării, infracţiunea e calificată conform art.343 CP ca diversiune.
13. Alte urmări grave, prevăzute de art.2893 alin.(2) lit.c) CP, pot constitui cauzarea de
daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, sau decesul, din imprudenţă, a două sau
al mai multor persoane.
14. Noţiunile grup criminal organizat şi organizaţie criminală conţinute în art.2893
alin.(3) CP au fost comentate la art.46 şi 47 CP.
ARTICOLUL 290. PURTAREA, PĂSTRAREA, PROCURAREA,

FABRICAREA, REPARAREA SAU COMERCIALIZAREA ILEGALĂ A ARMELOR ŞI
MUNIŢIILOR, SUSTRAGERII LOR
(1) Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor
de foc, precum şi sustragerea lor, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeavă lisă, sau a muniţiilor
fără autorizaţia corespunzătoare
(3) Persoana care a predat de bunăvoie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără
autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
1. Fapta prevăzută la art.290 CP constituie o totalitate de manifestări exterioare ale com-

portamentului infracţional sub formă de o serie de acţiuni prevăzute expres şi limitativ de către
legiuitor, printre acestea enumerându-se: procurarea, păstrarea, fabricarea, purtarea, repararea
sau comercializarea ilegală a armelor şi muniţiilor.
2. Fapta prejudiciabilă prevăzută în art.290 CP constă în săvârşirea acţiunilor sau inacţiu-
nilor de încălcare a normelor cu caracter imperativ, prevăzute de Legea nr.563-XV din 19 oc-
Comentariu 643
tombrie 2001 cu privire la arme, precum şi de HG cu privire la comercializarea, achiziţionarea,

păstrarea, portul şi transportarea armelor individuale şi muniţiilor aferente, care determină ordi-
nea legală privind comercializarea, achiziţionarea, portul şi transportarea armelor şi a muniţiilor
aferente.
3. Acţiunile menţionate în art.290 CP obţin semnificaţie juridico-penală prin capacitatea
reală de a produce urmări negative, care aduc atingere relaţiilor sociale condiţionate de apărarea
securităţii publice.
4. În această ordine de idei gradul prejudiciabil al infracţiunii de purtare, păstrare, procu-
rare, fabricare, reparare sau comercializare ilegală a armelor şi muniţiilor e determinat de totali-
tatea semnelor obiective şi subiective, în aşa mod păstrarea ilegală a armelor şi muniţiilor de
către o persoană constituie un grad prejudiciabil mai mare decât infracţiunea de păstrare negli-
jentă a armelor de foc şi a muniţiilor prevăzută în art.291 CP.
5. Fapta de purtare, păstrare, procurare, fabricare, reparare sau comercializare ilegală a
armelor şi muniţiilor este considerată infracţiune doar atunci când atentează la o anumită valoa-
re socială – securitatea publică.
6. Obiectul generic sau de grup al infracţiunii de purtare, păstrare, procurare, fabricare,
reparare sau comercializare ilegală a armelor sau muniţiilor îl constituie ordinea şi securitatea
publică.
7. Ordinea publică reprezintă o totalitate de relaţii care asigură liniştea obştească, funcţio-
narea normală a organizaţiilor statale sau obşteşti, precum şi respectarea ordinii de comportare a
cetăţenilor în toate domeniile.
8. Securitatea publică este un element al ordinii obşteşti şi reprezintă un sistem de relaţii
sociale, care asigură securitatea vieţii şi sănătăţii cetăţenilor, precum şi nepermiterea cauzării
pagubelor materiale sau a altor consecinţe grave în procesul utilizării surselor cu un pericol so-
cial sporit.
9. Obiectul special al infracţiunii de purtare, păstrare, procurare, fabricare, reparare sau
comercializare ilegală a armelor şi muniţiilor, îl formează securitatea publică în domeniul circu-
laţiei armelor de foc şi a părţilor componente a acestora, precum şi muniţiile, substanţele şi dis-
poziţiile explozive.
10. Obiectul material este lucrul sau fiinţa care încorporează unele valori ocrotite de legea
penală şi asupra căreia se îndreaptă acţiunea, inacţiunea prevăzută de legea penală. În cazul
art.290 CP drept obiect material pot fi armele şi muniţiile.
11. Legea penală (art.129 CP) nu dă definiţia armelor de foc, limitându-se la o definire
generală a armelor.
12. Prin arme de foc se înţeleg toate tipurile de arme a căror capacitate de nimicire este di-
recţionată de proiectile, care asigură viteza de accelerare sub presiunea gazelor de pulbere. Ar-
ma este un mijloc individual sau colectiv cu caracteristici proprii, folosit în lupta de apărare sau
la atac, din apropiere sau la distanţă, indiferent de natura terenului, loc, anotimp şi timp.
13. În accepţiune criminalistică, arma de foc constituie un dispozitiv tehnic destinat nimi-
cirii sistemelor vii prin tragerea cu proiectile, puse în mişcare de energia gazelor formate ca ur-
mare a exploziei (arderii) pulberi (prafului) sau a unui substituent al acesteia.
14. Astfel definită, arma de foc se distinge prin două caracteristici de bază: destinaţia ei de
a nimici sisteme vii şi cea privind realizarea împuşcăturii prin tragerea cu foc.
15. Arma de foc este un mecanism, un instrument, care serveşte la atac sau la apărare şi
foloseşte pulberea explozivă. Prin arderea pulberii explozive se creează, datorită gazelor, o pre-
siune care aruncă glonţul sau alicele din ţeava armei, cu o forţă vie iniţială, mai mare de un ki-
logram-forţă-metru.
16. Din punctul de vedere al funcţionării lor, armele de foc pot fi:
 neautomate (arme cu repetiţie), deoarece la acestea operaţiunile iniţiale se repetă cu
mâna la fiecare foc;
 automate, a căror acţiune constă în aceea că, după introducerea cartuşului în camera
de explozie şi apăsarea pe trăgaci, presiunea gazelor aruncă întâi glonţul afară, iar apoi închiză-
torul înapoi. În acelaşi timp, tubul gol al cartuşului este aruncat afară, iar închizătorul care revi-
ne la poziţia sa anterioară introduce un nou cartuş în camera de explozie.
17. Nu se consideră obiecte materiale armele de vânătoare cu ţeava lisă, armele pneuma-
tice, armele destinate semnalizării şi armele de gaze, precum şi armele de lansare ce folosesc
energia mecanică (arcuri, praştii etc.). Nu constituie arme de foc dispozitivele de tras ale căror
proiectile sunt puse în mişcare de aerul comprimat, ca în cazul armelor pneumatice, sau de un
resort, în baza cărora funcţionează dispozitivele (armele) de vânătoare subacvatică şi arcul spor-
tiv. De asemenea nu sunt arme de foc dispozitivele tehnice improvizate care, fie datorită con-
strucţiei primitive, fie din alte motive, nu asigură proiectilului energia cinetică şi forţa necesară
pentru a distruge sisteme vii şi, în special, pentru a provoca leziuni corporale.
18. Nu se consideră armă de foc partea componentă a ei care nu poate fi utilizată pentru
efectuarea împuşcăturii (ţeava, patul armei, piedica, închizătorul, trăgaciul etc.) dacă nu sunt
probe că persoana care le deţine are intenţia de a asambla alte segmente sau subsegmente pentru
o armă sau un segment pentru efectuarea unei împuşcături cu muniţii.
19. Prin muniţii se înţeleg obiectele de înarmare şi muniţiile de lansare, destinate pentru
distrugerea ţintei şi care conţin încărcături explozibile, pirotehnice de aruncare sau de spargere
ori încărcături combinate.
20. La categoria muniţiilor indiferent de existenţa sau lipsa mijloacelor care le pun în
funcţiune, se referă minele, obuzele de artilerie, rachetele de luptă, grenadele reactive de luptă
antitanc, bombele de avion etc., destinate pentru distrugerea ţintei. La muniţii se referă de ase-
menea toate tipurile de cartuşe pentru diferite arme de foc, confecţionate atât la uzină cât şi-n
condiţii casnice, cu excepţia acelor cartuşe care n-au element distrugător şi nu sunt destinate
pentru distrugerea ţintei vii (alicele pentru arma de vânătoare, cartuşele oarbe etc.).
21. Latura obiectivă. Legiuitorul, în cadrul art.290 CP, prevede survenirea răspunderii pe-
nale, doar pentru comiterea faptei infracţionale, chiar dacă nu au survenit consecinţele sau ur-
mările dorite de făptuitor. Tragerea la răspundere penală doar pentru comiterea acţiunilor de
purtare, păstrare, procurare, fabricare, reparare sau comercializare ilegală a armelor şi muniţiilor
este determinată de gradul de pericol social sporit al infracţiunii, legiuitorul considerând că prin
comiterea acestor acţiuni este pusă în pericol securitatea publică, creându-se o stare de nelinişte
şi de nesiguranţă în societate.
22. Latura obiectivă a infracţiunii de purtare, păstrare, procurare, fabricare, reparare sau
comercializare ilegală a armelor şi muniţiilor este compusă din fapta infracţională, care la rân-
dul său este comisă doar prin acţiune, mai bine zis – printr-o serie de acţiuni.
23. Conform art.26 alin.(2) al Legii cu privire la arme „persoana fizică ce doreşte achiziţi-
onarea armei cu titlu de proprietate privată se adresează organului de poliţie de la domiciliu,
care în decursul a două luni, decide asupra eliberării autorizaţiei de achiziţionare a armei şi mu-
niţiilor aferente”.
24. Purtare ilegală a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră în cazul în care lipseşte
permisul organului autorizat de a purta astfel de arme sau muniţii. Purtarea poate fi efectuată prin
portul acestora (la corp) în haine, sacoşe, valize sau în alte locuri care le-ar asigura păstrarea.
Comentariu 645
25. Păstrarea (deţinerea) ilegală a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră acţiunile

îndreptate spre menţinerea acestora de către o persoană sau un grup de persoane în posesia, în
folosinţa lor atât la corp, cât şi în locuinţe, în localuri, în ascunzişuri fără autorizaţia respectivă.
26. Modul legal de păstrare a armelor şi muniţiilor este reglementat de Hotărârea Guver-
nului cu privire la achiziţionarea, păstrarea, portul şi transportarea armelor individuale şi muni-
ţiilor aferente.
27. Conform punctului 58 al Hotărârii numite, autorizaţia de păstrare şi port a armelor se
eliberează de către Ministerul Afacerilor Interne pe perioada executării de către persoana fizică
sau juridică a misiunilor de serviciu.
28. Procurare ilegală a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră obţinerea acestora prin
diferite metode (cumpărare, primire în formă de cadou, eliberare în contul datoriei, schimb, gă-
site etc.) fără autorizaţia organelor competente.
29. Prin procurare legală înţelegem procurarea armelor de foc şi a muniţiilor din magazi-
nele specializate în acest scop, şi care dispun de autorizaţia corespunzătoare dată de către orga-
nul special abilitat.
30. Fabricare ilegală a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră producerea lor indus-
trială sau în urma activităţii meşteşugăreşti a unui ansamblu sau subansambluri de arme sau
muniţii menite să nimicească, să rănească fiinţe umane, să deterioreze bunuri materiale, fără
autorizaţia corespunzătoare.
31. Conform art.19 alin.(1) şi (2) al Legii cu privire la arme, producţia de arme şi muniţii
(cu excepţia cartuşelor armelor de vânătoare) este monopol de stat şi se efectuează în modul
stabilit de Guvern. Armele şi muniţiile sunt fabricate la întreprinderi de stat specializate cu o
înaltă tehnologie, în care sunt asigurate securitatea, controlul şi calitatea producţiei.
32. Prin reparare ilegală a armelor sau a muniţiilor se înţelege restabilirea calităţilor lor
pierdute, fără autorizaţie corespunzătoare. Art.19 alin.(5) al Legii cu privire la arme prevede că
repararea legală a armelor este efectuată în atelierele de reparaţie a armelor, indiferent de tipul
de proprietate, care dispun de licenţă şi autorizaţie eliberate de MAI.
33. Comercializare ilegală a armelor şi muniţiilor se consideră transmiterea neautorizată
a acestora prin vânzare, dăruire, împrumut etc., cu scopul dobândirii unui beneficiu sau fără
acesta.
34. Conform art.21 al Legii cu privire la arme, comerţul legal cu arme de foc individuale,
de autoapărare, cu mijloace speciale, arme cu uz de serviciu, de instrucţie, sportive, precum şi
muniţiile la ele se efectuează în magazinele de stat specializate, pe bază de licenţă şi de autori-
zaţie eliberată de Ministerul Afacerilor Interne. Ordinea şi procedura de comercializare a arme-
lor este reglementată de punctul 9 al Hotărârii Guvernului cu privire la achiziţionarea, păstrarea,
portul şi transportarea armelor individuale şi muniţiilor aferente.
35. Subiectul infracţiunii este general: persoana fizică, responsabilă, care a atins la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.290 alin.(1) CP vârsta de 16 ani, iar la momentul
săvârşirii infracţiunii prevăzute de art.290 alin.(2) CP - vârsta de 14 ani.
36. Latura subiectivă în cazul infracţiunii de purtare, păstrare, procurare, fabricare, repara-
re sau comercializare a armelor şi muniţiilor se manifestă sub formă de vinovăţie intenţionată
(intenţie directă). Vinovatul îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor de purtare, păs-
trare, procurare, fabricare, reparare sau comercializare ilegală a armelor de foc sau a muniţiilor,
şi doreşte săvârşirea lor.
37. Drept factor intelectiv al acestei infracţiuni se consideră momentul că făptuitorul îşi dă
seama şi prevede caracterul acţiunilor ilegale de păstrare, procurare, fabricare, reparare sau co-
mercializare a armelor de foc şi a muniţiilor.
38. Factorul volitiv însă constă în aceea că persoana doreşte în mod conştient comiterea
acestor acţiuni ilegale de purtare, păstrare, procurare, fabricare, reparare sau comercializare a
armelor şi a muniţiilor, aşadar factorul volitiv apare imediat după cel intelectiv şi continuă să se
desfăşoare împletindu-se cu el, reprezintă atitudinea subiectului faţă de ceea ce cunoaşte, adică
poziţia sa spirituală de împotrivire faţă de relaţiile sociale vătămate sau puse în pericol prin fap-
ta concepută, voinţa hotărâtă de a săvârşi acţiunea concretă şi dorinţa realizării urmărilor soci-
almente periculoase.
39. Circumstanţele agravante ale infracţiunii examinate sunt reglementate în art.290
alin.(2) lit.b) CP, care indică o circumstanţă agravantă: săvârşirea infracţiunii de către două sau
mai multe persoane.
40. Pentru explicarea circumstanţei agravante prevăzute în art.290 alin.(2) lit.b) CP săvâr-
şit de două sau mai multe persoane este necesar a face trimitere la PG a CP şi anume la art.44
CP – „participaţia simplă”. Conform acestor prevederi, infracţiunea prevăzută de art.290 CP se
consideră săvârşită de către două sau mai multe persoane dacă la săvârşirea ei au participat în
comun, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane, fiecare realizând latura obiectivă a
infracţiunii.
41. Art.290 alin.(3) CP prevede că persoana care a predat de bunăvoie arma de foc sau
muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspunderea penală.
Predarea de bunăvoie a obiectelor menţionate poate avea loc sub cele mai diverse forme şi din
diferite motive. Despre caracterul benevol ne poate mărturisi însuşi faptul predării sau comuni-
carea despre locul aflării lor organelor publice. Practica judiciară recunoaşte prin caracter bene-
vol atât predarea obiectelor din proprie iniţiativă, cât şi la cererea unor terţe persoane.
ARTICOLUL 291. PĂSTRAREA

NEGLIJENTĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIILOR
Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora al-
tor persoane,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoa-
1. Pericolul social al acestei infracţiuni constă în adevărul că de această armă sau muniţii
se poate folosi orice persoană, inclusiv acelea care, în funcţie de vărsată sau de dezvoltarea lor
mintală, nu pot să-şi dea seama de calităţile armei sau muniţiilor distrugătoare.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică în sfera de com-
portare cu armele de foc şi muniţiile.
3. Ca obiect juridic special suplimentar poate servi viaţa şi sănătatea oamenilor, drepturile
de proprietate etc.
4. Drept obiect material al infracţiunii servesc armele de foc sau muniţiile, care se află le-
gal la făptuitor. În cazul în care arma de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeavă lisă sau
muniţiile, se află ilegal la făptuitor, acţiunile făptuitorului sunt calificate conform art.290 CP,
calificarea suplimentară conform prevederilor art.291 CP nemaifiind necesară.
5. Mai detaliat despre arme de foc şi muniţii, a se vedea materialul la art.290 CP. În lista
armelor de foc prevăzute de art.291 CP se include, spre deosebire de art.290 CP, şi arma de vâ-
nătoare cu ţeava lisă, deoarece art.291 CP nu exclude, spre deosebire de art.290 CP, arma de
vânătoare cu ţeava lisă din lista armelor de foc.
Comentariu 647
6. Latura obiectivă a infracţiunii constă din mai multe fapte alternative: a) păstrarea negli-
jentă a armelor de foc şi a muniţiilor; b) transmiterea armelor de foc şi a muniţiilor altor persoane.
7. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor constă în încălcarea regulilor de
păstrare a armelor de foc şi a muniţiilor, stabilite prin Legea nr.563-XV din 19 octombrie 2001
cu privire la arme, precum şi în Hotărârea Guvernului cu privire la comercializarea, achiziţiona-
rea, păstrarea, portul şi transportarea armelor individuale şi muniţiilor aferente, care determină
ordinea legală privind comercializarea, achiziţionarea, portul şi transportarea armelor şi a muni-
ţiilor aferente.
8. Sub incidenţa art.291 CP cad doar acele încălcări ale regulilor de păstrare a armelor de
foc şi a muniţiilor care au creat condiţii de folosire a acestora de către alte persoane. Aceasta se
exprimă prin faptul că proprietarul sau deţinătorul legal al armelor de foc sau al muniţiilor nu a
întreprins destule măsuri care ar exclude accesul altor persoane la arma de foc sau muniţii, de
exemplu, a lăsat pistolul de serviciu în masa din birou, a lăsat arma de vânătoare în dulapul de
haine, la care aveau acces membrii familiei, alte persoane, a uitat să încuie seiful sau l-a lăsat
expres deschis etc. Astfel, păstrarea neglijentă a armelor de foc sau a muniţiilor se săvârşeşte
prin inacţiune.
9. Transmiterea armelor de foc şi a muniţiilor altor persoane se săvârşeşte prin acţiuni ac-
tive şi anume prin transmiterea efectivă a acestor obiecte altor persoane. Nu are relevanţă cate-
goria de persoane fizice cărora le-a fost transmisă arma sau muniţiile: copii, persoană bolnavă
psihic sau persoană sănătoasă.
10. Păstrarea neglijentă a armelor de foc sau a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora
altor persoane constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.291 CP atât în cazul în care
în urma acestor acţiuni sau inacţiuni au survenit urmări (consecinţe) grave, cât şi în lipsa unor
asemenea consecinţe. Prin urmare, componenţa de infracţiune analizată nu este materială.
11. Prin urmări grave se înţeleg consecinţele fizice (vătămări corporale medii, grave sau
moartea), consecinţe patrimoniale (cauzarea de daune materiale în proporţii mari sau deosebit de
mari, a se vedea art.126 CP ), precum şi săvârşirea cu aceste arme sau muniţii de către alte per-
soane a unor infracţiuni etc.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin vinovăţie intenţionată şi prin impru-
dentă, în ambele modalităţi ale ei: încrederea exagerată în sine sau neglijenţa criminală.
13. În cazul încrederii exagerate în sine făptuitorul prevede că păstrând neglijent arma sau
muniţiile, ele vor fi găsite de alte persoane, care se vor folosi de ele, sau transmiţând aceste obi-
ecte altor persoane, în ambele cazuri pot surveni urmări grave, însă uşuratic crede că aceasta nu
se va întâmpla.
14. În cazul neglijenţei criminale făptuitorul nu prevede cele indicate, însă manifestând
mai multă atenţie şi prevedere, precauţie, el ar fi avut posibilitate şi ar fi putut să prevadă surve-
nirea consecinţelor.
15. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă, care, conform art.21 CP,
a atins la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani.
16. Persoanele cu funcţii de răspundere sau militarii în cazul păstrării neglijente a armelor
de foc sau a muniţiilor, aflate în gestiunea sau folosinţa lor în legătură cu îndeplinirea obligaţiu-
nilor de serviciu, răspund penal conform art.329 sau, respectiv, art.373 CP.
ARTICOLUL 292. FABRICAREA, PROCURAREA, PRELUCRAREA,

PĂSTRAREA, TRANSPORTAREA, FOLOSIREA SAU NEUTRALIZAREA SUB-
STANŢELOR EXPLOZIVE ORI A MATERIALELOR RADIOACTIVE
(1) Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutrali-
zarea substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia corespunzătoare sau
orice altă operaţie ilegală privind circulaţia acestora
soare de până la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 3000 la 5000
persoanei juridice.
(11) Aceleaşi fapte săvârşite cu materialul nuclear, dacă acestea creează pericolul de a
cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale
proprietăţii sau mediului,
soare de la 3 la 7 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de la 6000 la 8000
persoanei juridice.
(2) Faptele prevăzute la alin.(1) sau (11), care au provocat din imprudenţă:
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în
mărime de la 7000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea persoanei juridice.
1. Pericolul social al infracţiunii constă în faptul că comportamentul neadecvat cu sub-

stanţele explozive ori cu materialele radioactive poate duce la urmări extrem de grave, cum ar fi
jertfe omeneşti, distrugeri colosale ale florei şi faunei, catastrofe ecologice etc.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică în sfera compor-
tamentului cu substanţele explozive ori cu materialele radioactive.
3. Ca obiect juridic special facultativ pot servi viaţa şi sănătatea persoanei, proprietatea,
mediul etc.
4. Obiectul material al infracţiunii îl constituie entitatea materială a substanţelor explozi-
ve ori a materialelor radioactive.
5. Substanţele explozive sunt acele unităţi chimice sau amestecuri mecanice de substanţe
capabile să producă reacţii şi să explodeze. Substanţe explozive sunt trotilul, amonitele,
plastitul, praful cu fum sau fără fum, combustibilul dur rachetar, nitroglicerina etc. Substanţele
explozive pot fi create atât pe cale industrială, cât şi pe cale individuală. Aceste substanţe au
capacitatea de a exploda în urma aprinderii, detonării, lovirii, amestecului cu alte substanţe etc.
6. Materialele radioactive sunt acele unităţi ionizate, de provenienţă naturală sau artifi-
cială, care conţin elemente capabile să elimine energie sub formă de raze specifice (electromag-
netice sau corpusculare), care distrug organismele vii, inclusiv oamenii. Acestea sunt materiale-
le radioactive şi deşeurile radioactive, denumite printr-o noţiune generală de izvoare radioacti-
ve.
Comentariu 649
7. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiuni active de fabricare, procurare,

prelucrare, păstrare, transportare, folosire sau neutralizare a substanţelor explozive ori a materi-
alelor radioactive, sau orice altă operaţie privind circulaţia acestora.
8. Prelucrarea substanţelor explozive sau radioactive presupune transformarea sau
schimbarea conţinutului, formei sau aspectului acestor substanţe.
9. Folosirea substanţelor explozive sau radioactive presupune aplicarea acestor materiale
şi substanţe în conformitate cu destinaţia sau contrar destinaţie lor, adeseori în scopuri crimina-
le. Aceasta poate fi exprimată prin săvârşirea de explozii, reacţii chimice generatoare de ema-
nări radioactive etc.
10. Neutralizarea substanţelor explozive sau radioactive presupune intervenirea unor
schimbări în integritatea acestor materiale sau substanţe, distrugerea lor sau efectuarea unor
reacţii de dezmembrare a materialelor radioactive.
11. Mai detaliat despre noţiunile de fabricare, procurare, păstrare sau transportare a sub-
stanţelor sau materialelor sus arătate, a se vedea materialul la art.290 CP.
12. Altă operaţie privind circulaţia substanţelor explozive sau radioactive constă în în-
cărcarea sau descărcarea acestor substanţe sau materiale, comercializarea lor etc.
13. O condiţie obligatorie a existenţei acestei componenţe de infracţiune constă în faptul
că fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea sub-
stanţelor explozive ori a materialelor radioactive, sau orice altă operaţie privind circulaţia aces-
tora constituie infracţiune prevăzută de art.292 CP doar în cazurile în care aceste activităţi au
fost săvârşite ilegal şi fără autorizaţia corespunzătoare.
14. Componenţa de infracţiune este formală şi se consumă din momentul în care acţiuni-
le indicate: fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutraliza-
rea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive, sau orice altă operaţie privind circula-
ţia acestora, săvârşite ilegal şi fără autorizaţia corespunzătoare, neavând relevanţă survenirea
consecinţelor prejudiciabile. Survenirea consecinţelor, cu excepţia celor grave, va influenţa doar
la individualizarea pedepsei.
15. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.292 alin.(1) CP se manifestă prin vi-
novăţie intenţionată, intenţie directă: făptuitorul înţelege că săvârşeşte fabricarea, procurarea,
prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea substanţelor explozive ori a ma-
terialelor radioactive, sau orice altă operaţie privind circulaţia acestora ilegal şi fără autorizaţia
corespunzătoare ţi doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
16. Subiect al infracţiunii prevăzute de art.292 alin.(1) CP poate fi orice persoană fizică
responsabilă care a împlinit la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani, iar a infracţiunii
prevăzute de art.292 alin.(2) CP - vârsta de 14 ani.
17. Art.292 alin.(11) CP prevede aceleaşi fapte săvârşite cu materialul nuclear, dacă aces-
tea creează pericolul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului. Astfel, această infracţiune este de pericol (forma-
lă) şi se consumă din momentul creării pericolului de a cauza moartea ori vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului. Acest pericol tre-
buie să fie iminent, real şi imediat.
18. Art.292 alin.(2) CP prevede săvârşirea infracţiunii în circumstanţe agravante, cum ar
fi provocarea din imprudenţă: a) a decesului unei persoane; b) a altor urmări grave.
19. Prin alte urmări grave înţelegem consecinţe fizice (vătămări corporale medii, grave),
consecinţe patrimoniale (cauzarea de daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, a
se vedea art.126 CP).
20. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.292 alin.(2) CP se manifestă prin do-
uă forme de vinovăţie – (mai detaliat despre infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie,
a se vedea art.19 CP). Faţă de acţiunile prevăzute de art.292 alin.(1) CP făptuitorul acţionează
cu intenţie, iar faţă de consecinţe - urmări grave atitudinea făptuitorului este imprudentă. Im-
prudenţa poate fi manifestată prin încredere exagerată în sine sau prin neglijenţă criminală.
21. În cazul în care faţă de consecinţele mai grave, vătămări corporale grave sau moartea
unei sau a mai multor persoane, distrugerea averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit
de mari, atitudinea psihică a făptuitorului se manifestă prin vinovăţie intenţionată, acţiunile făp-
tuitorului sunt calificate în cumul de infracţiuni cu art.145, 151 sau 197 CP, în funcţie de conse-
cinţele survenite.

DE EVIDENŢĂ, PĂSTRARE, TRANSPORTARE ŞI FOLOSIRE
A SUBSTANŢELOR UŞOR INFLAMABILE SAU COROZIVE
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor in-
flamabile sau corozive, precum şi expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor substanţe,
1. Pericolul social al acestei infracţiuni constă în faptul că încălcarea regulilor indicate

poate duce la ieşirea acestor substanţe din posesia şi de sub controlul statului, poate duce la con-
secinţe grave: explozii, incendii, precum şi la sustragerea lor de către alte persoane care, cu aju-
torul lor, pot săvârşi infracţiuni, mai ales infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave.
2. Obiectul juridic special îl constituie securitatea publică, precum şi regulile de compor-
tare cu substanţele uşor inflamabile sau corozive.
3. Ca obiect juridic special facultativ pot servi viaţa şi sănătatea persoanei, proprietatea,
mediul etc.
4. Obiectul material al infracţiunii îl constituie substanţele uşor inflamabile sau corozive.
5. Substanţe uşor inflamabile sunt acele substanţe inflamabile (cu excepţia substanţelor
explozive), care au capacitatea de autoinflamare sub influenţa focului sau a altor factori exteri-
ori, care formează produse sub formă de gaze şi emană căldură. Aceste substanţe se pot uşor in-
flama întrând în reacţie cu oxigenul din aer, precum şi cu substanţele ce se pot inflama la tempe-
raturi joase. Substanţe uşor inflamabile sunt benzina, gazul lampant, acetona, gazele lichefiate
etc.
6. Substanţele corozive sunt acizii, alcoolii sau alte substanţe care pot influenţa negativ
asupra sănătăţii oamenilor, asupra florei şi faunei etc.
7. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni de încălcare a re-
gulilor de evidenţă, păstrare, transportare sau folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corozi-
ve, precum şi expedierea prin poştă sau bagaj a acestor substanţe. Astfel, această infracţiune este
de pericol (formală) şi se consumă din momentul creării pericolului de a cauza daune, consecin-
ţe atât fizice, cât şi materiale. Survenirea unor asemenea consecinţe influenţează la individuali-
zarea pedepsei penale. Totuşi, în cazul în care survine decesul, din imprudenţă, a două sau al
mai multor persoane, faptele sunt calificate conform art.149 alin.(2) CP, nefiind necesară califi-
carea lor şi în baza art.293 CP.
Comentariu 651
8. Încălcarea regulilor se manifestă prin inacţiuni, adică prin neexecutarea prevederilor

legale de evidenţă, păstrare, transportare sau folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corozi-
ve, precum şi prin acţiuni, adică prin executarea neglijentă a prevederilor legale de evidenţă,
păstrare, transportare sau folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corozive.
9. Evidenţa substanţelor uşor inflamabile sau corozive constă în fixarea numărului şi tipu-
rilor substanţelor indicate, introducerea acestor date în registre speciale de evidenţă (borderou,
registru, cărţi etc.), precum şi controlul ulterior al corespunderii acestor date cu cele factice etc.
10. Mai detaliat despre noţiunile de păstrare, transportare sau folosire a substanţelor sau
materialelor sus arătate, a se vedea materialul la art.290, 292 CP.
11. Prin expedierea prin poştă sau bagaj a acestor substanţe se înţelege expedierea ilegală
a cestor substanţe prin poştă sau bagaj prin intermediul transportului aerian, auto, fluvial sau
maritim, pe căile ferate etc.
12. Transportarea sau expedierea prin bagaj a substanţelor uşor inflamabile prin interme-
diul transportului aerian cade sub incidenţa acestei componenţe de infracţiune, deoarece compo-
nenţa de infracţiune prevăzută de art.294 CP a fost exclusă prin Legea 277 din 18.12.2008.
Transportarea acestor substanţe poate fi efectuată în diferite modalităţi: în bagajele de mână sau
date la camera de bagaj, sau pot fi ţinute chiar în buzunarul hainei, portmoneu, în săculeţe speci-
al amenajate etc.
13. Componenţa infracţiunii examinate este formală şi se consumă din momentul comite-
rii faptei infracţionale, indiferent dacă au survenit sau nu consecinţe. Survenirea consecinţelor
influenţează doar la individualizarea pedepsei penale.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin ambele modalităţi de vinovăţie. Faţă
de acţiunile prevăzute de art.293 CP făptuitorul acţionează cu intenţie sau din imprudenţă, însă
faţă de consecinţele care pot surveni, atitudinea făptuitorului este imprudentă. Imprudenţa poate
fi manifestată prin încredere exagerată în sine sau prin neglijenţă criminală.
15. În cazul în care faţă de consecinţele grave, vătămările corporale grave sau moartea
uneia sau a mai multor persoane, distrugerea averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit
de mari, atitudinea psihică a făptuitorului se manifestă prin vinovăţie intenţionată, acţiunile făp-
tuitorului sunt calificate în cumul de infracţiuni cu art.145, 151 sau 197 CP, în funcţie de conse-
cinţele survenite.
16. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a împlinit la
momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 295. SUSTRAGEREA MATERIALELOR

SAU A DISPOZITIVELOR RADIOACTIVE ORI A INSTALAŢIILOR NUCLEARE,
AMENINŢAREA DE A SUSTRAGE SAU CEREREA DE A TRANSMITE
ACESTE MATERIALE, DISPOZITIVE SAU INSTALAŢII
(1) Sustragerea materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare
(2) Cererea de a transmite material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară în-
soţită de ameninţarea cu aplicarea violenţei sau de altă formă de intimidare

b) cu folosirea situaţiei de serviciu;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 12 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
(4) Atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii materialului sau a dispozi-
tivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau să-
nătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(4), săvârşite:
b) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(6) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), 3) ), (4) sau (5), săvârşite:
b) în proporţii mari sau deosebit de mari,
(7) Ameninţarea de a sustrage material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară
cu scopul de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvârşeas-
că sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică în sfera circulaţi-

ei materialului radioactiv.
2. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni de ameninţare cu sustragerea materialelor
radioactive sau de sustragere a lor, precum şi prin ameninţarea de folosire a materialelor ra-
dioactive cu scopul de a provoca decesul unei persoane sau alte urmări grave în cazul în care a
existat pericolul realizării acestei ameninţări:
 alin.(1) – Sustragerea materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nu-
cleare;
 alin.(2) – Cererea de a transmite material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nu-
cleară însoţită de ameninţarea cu aplicarea violenţei sau de altă formă de intimidare;
 alin.(4) – Atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii materialului sau a
dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau
sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
3. Sustragerea materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei nucleare consti-
tuie o infracţiune materială şi se consumă din momentul în care făptuitorul a luat, ilegal, din po-
sesia legală, materialul sau a dispozitivul radioactiv ori instalaţia nucleară.
4. Cererea de a transmite material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară însoţi-
tă de ameninţarea cu aplicarea violenţei sau de altă formă de intimidare, constă în aceea că făp-
tuitorul ameninţă cu aplicarea violenţei sau a altei forme de intimidare, cerând de a i se transmite
material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară, infracţiunea fiind formală şi
Comentariu 653
consumându-se din momentul cererii de a transmite material sau dispozitiv radioactiv ori o in-
stalaţie nucleară, şi adresării ameninţărilor cu aplicarea violenţei sau a altei forme de intimidare.
5. Atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii materialului sau a dispoziti-
vului radioactiv ori a instalaţiei nucleare, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănăta-
tea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, constituie o in-
fracţiune consumată din momentul comiterii atacului însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa
sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe. Despre
conţinutul violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătate persoanei, a se vedea comentariul la
art.188 CP.
6. Alin.(3) art.295 CP reglementează componenţa agravată a infracţiunii: acţiunile prevă-
zute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
 de două sau mai multe persoane;
 cu folosirea situaţiei de serviciu;
 cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei.
7. Infracţiunea se consideră comisă de două sau mai multe persoane în cazul în care la in-
fracţiune au participat, în calitate de coautori, două sau mai multe persoane (a se vedea partici-
paţia simplă, art.44 CP).
8. Infracţiunea se consideră comisă cu folosirea situaţiei de serviciu în cazul în care făp-
tuitorul are în gestiunea sa aceste materiale sau dispozitive, sau în funcţiile sale de serviciu intră
lucrul cu aceste materiale sau dispozitive, păstrarea lor etc.
9. Despre noţiunea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei, a se ve-
dea comentariul la art.187 CP.
10. Alin.(5) art.295 CP prevede agravantele la acţiunile prevăzute la alin.(4), săvârşite:
 de două sau mai multe persoane;
 cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
 cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
11. Despre aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă, a se vedea co-
mentariul la art.287 CP.
12. Despre vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a se vedea comentariul
de la art.151 CP.
13. Alin.(6) art.295 CP prevede agravantele acţiunilor prevăzute de alin.(1), (2), (3), (4)
sau (5), săvârşite:
 de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ori în favoarea acestora;
 în proporţii mari sau deosebit de mari.
14. Despre noţiunea de grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, a se vedea
comentariul de la art.46 şi 47 CP.
15. Ameninţarea de a sustrage material sau dispozitiv radioactiv ori o instalaţie nucleară
constă în aceea că făptuitorul săvârşeşte acţiuni de influenţă psihică asupra statului, organizaţii-
lor internaţionale, persoanei juridice sau fizice, insuflându-le acestora temerea de a sustrage ma-
terialele radioactive.
16. Ameninţarea de a folosi materiale radioactive, dispozitive radioactive ori o instalaţie
nucleară constă în aceea că făptuitorul săvârşeşte acţiuni de influenţă psihică asupra statului,
organizaţiilor internaţionale, persoanei juridice sau fizice, insuflându-le acestora temerea de a
folosi materialele radioactive, pe care le are deja asupra sa, în scopul de a provoca decesul unei
persoane sau alte urmări grave.
17. Ameninţarea poate fi realizată prin multiple forme: în scris, verbal, prin telefon, radio, tele-
viziune sau prin alte mijloace mass-media, direct sau prin intermediar, în public sau în particular.
18. Ameninţarea trebuie să fie reală şi iminentă: ea trebuie să fie de natură să alarmeze pe
cel ameninţat, să fie percepută de el ca serioasă, reală, prezentând suficiente temeiuri de realiza-
re într-un timp apropiat.
19. Dacă ameninţarea este vădit ireală, din acţiunile făptuitorului nu rezultă că el va trece
la realizarea acestor ameninţări, sau ameninţarea în mod obiectiv nu poate să se realizeze, fapta
nu constituie componenţa infracţiunii prevăzute de art.295 CP.
20. Latura subiectivă se manifestă prin vinovăţie intenţionată, ca modalitate a intenţiei di-
recte: făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil al faptelor sale, că sustrage, cere, atacă, ame-
ninţă că sustrage materiale radioactive, dispozitive radioactive ori o instalaţie nucleară, în sco-
pul de a forţa un stat, o organizaţie internaţională, o persoană juridică sau fizică să întreprindă
vreo acţiune ori să se abţină de la ea, ori ameninţă să folosească aceste materiale în scopul de a
provoca decesul unei persoane sau alte urmări grave şi doreşte săvârşirea acestor fapte.
21. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii, conform art.21 CP, a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 2951. DEŢINEREA, CONFECŢIONAREA

SAU UTILIZAREA MATERIALELOR SAU A DISPOZITIVELOR RADIOACTIVE ORI
A INSTALAŢIILOR NUCLEARE
(1) Deţinerea materialului radioactiv, confecţionarea sau deţinerea unui dispozitiv ra-
dioactiv cu scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănă-
tăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului
(2) Utilizarea prin orice metodă a materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a insta-
laţiei nucleare, însoţită de eliberarea sau de pericolul eliberării materialului radioactiv, săvâr-
şită cu scopul:
a) de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune
esenţiale proprietăţii sau mediului;
b) de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvârşească
sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni,
se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumi-
te funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
(3) Ameninţarea de a săvârşi o faptă prevăzută la alin.(2)
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică în sfera circulaţi-

ei materialului radioactiv.
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.2951 CP se realizează prin acţi-
uni de deţinere a materialului radioactiv, prin confecţionarea sau deţinerea unui dispozitiv ra-
dioactiv cu scopul de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
daune esenţiale proprietăţii sau mediului. Faptele enumerate constituie infracţiune doar în cazul
în care deţinerea materialului radioactiv sau confecţionarea sau deţinerea unui dispozitiv ra-
dioactiv este ilegală, fără autorizaţie sau permisiune corespunzătoare.
Comentariu 655
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul deţinerii sau confecţionării materia-

lelor sau a dispozitivelor indicate, în scopurile fixate în lege: survenirea consecinţelor prejudici-
abile sunt irelevante la calificarea infracţiunii. În cazul provocării intenţionate a morţii ori a vă-
tămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii, în împrejurările indicate, faptele sunt califi-
cate în cumul cu art.145 sau 151 CP.
4. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(2) art. 2951 CP se realizează prin acţi-
uni de utilizare, prin orice metodă, a materialului sau a dispozitivului radioactiv ori a instalaţiei
nucleare, însoţită de eliberarea sau de pericolul eliberării materialului radioactiv, săvârşite cu
scopul:
a) de a cauza moartea ori vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune
esenţiale proprietăţii sau mediului;
b) de a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvârşească
sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni.
5. Astfel, făptuitorul nu doar deţine sau confecţionează materialele sau dispozitivele indi-
cate, ci le utilizează, le aplică, urmărind un scop bine determinat: de a cauza moartea ori vătăma-
rea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, daune esenţiale proprietăţii sau mediului, sau de
a sili statul, organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvârşească sau să se abţi-
nă de la săvârşirea vreunei acţiuni.
6. Latura subiectivă a infracţiunilor prevăzute de alin.(1) şi (2) ale art. 2951 CP se reali-
zează cu intenţie directă şi un scopul expres indicat în dispoziţiile acestor alineate.
7. Ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni prevăzute de alin.(2) constă în faptul că per-
soana săvârşeşte acţiuni de influenţă psihică asupra statului, organizaţiilor internaţionale, asupra
persoanei juridice sau fizice, insuflându-le temerea de a utiliza prin orice metodă materialul sau
dispozitivul radioactiv ori instalaţia nucleară, însoţită de eliberarea sau de pericolul eliberării
materialului radioactiv, în scopurile expres indicate în dispoziţia alin.(2) al art. 2951 CP.
8. Ameninţarea poate fi realizată prin multiple forme: în scris, verbal, prin telefon, radio,
televiziune sau prin alte mijloace de informare, direct sau prin intermediar, în public sau în mod
particular.
9. Ameninţarea trebuie să fie reală şi iminentă: ea trebuie să fie de natură să-l alarmeze pe
ameninţat, să fie percepută de acesta ca serioasă, reală, prezentând suficiente temeiuri de realiza-
re într-un timp apropiat.
10. Dacă ameninţarea este vădit ireală, din acţiunile făptuitorului nu rezultă că va trece la
realizarea acestor ameninţări, sau ameninţarea în mod obiectiv nu poate să se realizeze, fapta nu
constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.295 CP.
11. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, conform art.21 CP, a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 2952. ATACUL ASUPRA UNEI INSTALAŢII NUCLEARE

(1) Săvârşirea unei acţiuni îndreptate împotriva unei instalaţii nucleare sau care perturbă
funcţionarea unei instalaţii nucleare
b) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
c) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă

a) însoţite de expunerea la radiaţie ori de eliberarea de substanţe radioactive;
b) soldate cu alte urmări grave,
(4) Ameninţarea de a săvârşi o acţiune prevăzută la alin.(1)
(5) Ameninţarea de a săvârşi o acţiune prevăzută la alin.(1) cu scopul de a sili statul, or-
ganizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică să săvârşească sau să se abţină de la să-
vârşirea vreunei acţiuni
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie securitatea publică în sfera circu-

laţiei materialului radioactiv.
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1) al art.2952 C, se realizează prin
acţiuni îndreptate împotriva unei instalaţii nucleare sau care perturbă funcţionarea unei instala-
ţii nucleare. Aceste acţiuni sunt exprimate printr-un atac împotriva unei instalaţii nucleare, dar
pot fi exprimate şi prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătatea persoanei.
3. Acţiunile indicate se pot comite şi fără atacarea instalaţiei nucleare, însă care, în
consecinţă, perturbă funcţionarea unei instalaţii nucleare. Metodele de comitere a acestei in-
fracţiuni pot fi diferite: prin distrugerea sau deteriorarea elementelor unei instalaţii nucleare,
dereglarea sau introducerea viruşilor în sistemul computerizat de comandă al instalaţiei nu-
cleare. Condiţia de bază a acestei infracţiuni constă în existenţa consecinţelor: perturbarea
funcţionării unei instalaţii nucleare.
4. Infracţiunea se consideră consumată din momentul comiterii atacului împotriva
unei instalaţii nucleare, iar în cazul acţiunilor care perturbă funcţionarea unei instalaţii nu-
cleare – din momentul survenirii consecinţelor infracţionale: perturbarea funcţionării unei
instalaţii nucleare.
5. Alin.(2) art.2952 CP incriminează acţiunile prevăzute de alin.(1) în circumstanţe
agravante: aceeaşi acţiune săvârşită a) de două sau mai multe persoane; b) cu aplicarea vio-
lenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei; c) cu aplicarea armei sau a altor obi-
ecte folosite în calitate de armă.
6. Infracţiunea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane în prezenţa par-
ticipaţiei simple. Despre participaţia simplă, a se vedea art.44 CP.
7. Sintagma aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei a
fost comentată la art.188 CP.
8. Sintagma aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă a fost co-
mentată la art.287 alin.(3) CP.
9. Alin.(3) art. 2952 CP incriminează acţiunile prevăzute de alin.(1), în circumstanţe
agravante: acţiunile prevăzute de alin.(1) sau (2): a) însoţite de expunerea la radiaţie ori de
eliberarea de substanţe radioactive; b) soldate cu alte urmări grave.
10. Expunerea la radiaţie constă în faptul că, atacând instalaţia nucleară, făptuitorii
expun personalul instalaţiei sau alte persoane radiaţiei.
11. Eliberarea de substanţe radioactive constă în faptul că se săvârşesc acţiuni de
emanare în spaţiu a substanţelor radioactive, care conduc la sporirea esenţială a fondului ra-
Comentariu 657
dioactiv, creşterea nivelului radiaţiei care depăşeşte limita admisă, adică în cazul în care ni-
velul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
12. Alte urmări grave pot fi: cauzarea decesului persoanelor, daunelor materiale în
proporţii mari sau deosebit de mari, dereglarea funcţionării instalaţiei nucleare pentru o dura-
tă îndelungată de timp etc.
13. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, în cazul atacurilor
şi prin ambele modalităţi ale intenţiei, în cazul comiterii acţiunilor care perturbă funcţionarea
unei instalaţii nucleare.
14. Conţinutul şi esenţa ameninţărilor incriminate de alin.(4) şi (5) art. 2952 CP a fost
explicat în comentariul de la art. 2951 CP.
15. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul săvârşi-
rii infracţiunii, conform art.21 CP, a atins vârsta de 16 ani.

REGULILOR DE PROTECŢIE CONTRA INCENDIILOR
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară, precum şi
încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor, dacă acestea au provocat
urmări grave,
1. Legea penală (art.296 CP) incriminează neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat

de supraveghere antiincendiară, precum şi încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra
incendiilor, doar în cazul în care acestea au provocat urmări grave.
2. Obiectul juridic special îl constituie securitatea publică în domeniul aplicării focului şi
protecţiei de la acţiunile lui dăunătoare ce pot ieşi de sub control, cât şi ordinea oficial stabilită
de comportare cu izvoarele inflamabile în orice domeniu al activităţii omeneşti.
3. Obiectul juridic special suplimentar îl constituie viaţa şi sănătatea oamenilor, proprie-
tatea etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni de încălcare a re-
gulilor de protecţie contra incendiilor, în cazul în care acestea au provocat urmări grave.
5. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară se săvâr-
şeşte prin inacţiune. Ea presupune nerespectarea dispoziţiilor luate de aceste organe privind res-
pectarea regulilor de protecţie contra incendiilor.
6. Încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor se săvârşeşte prin ac-
ţiune sau inacţiune. Prin încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor se înţelege neînde-
plinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare sau neglijentă a lor, fapt ce a dus la apariţia reală a
pericolului cauzării daunei fizice oamenilor sau la dauna materială.
7. Componenţa infracţiunii analizate este materială şi se consumă din momentul surveni-
rii consecinţelor prejudiciabile, adică a urmărilor grave.
8. Urmări grave pot fi fizice sau materiale. Acestea pot fi vătămările corporale uşoare,
medii, grave sau decesul persoanei şi cauzarea prejudiciului material în proporţii mari sau deo-
sebit de mari. Ca urmări grave mai pot fi considerate distrugerea masivelor forestiere, a monu-
mentelor de cultură, nimicirea diferitelor specii de păsări sau animale, întreruperea îndelungată
sau dezorganizarea lucrului la întreprinderi, instituţii etc.
9. Latura obiectivă se realizează doar în cazul în care între neîndeplinirea dispoziţiilor or-
ganelor de stat de supraveghere antiincendiară, precum şi încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de
protecţie contra incendiilor şi survenirea urmărilor grave există legătură cauzală.
10. În cazul în care au avut loc încălcările regulilor indicate, însă consecinţele grave n-au
survenit, fie că au fost preîntâmpinate de către făptuitor sau de către alte persoane, nu suntem în
prezenţa componenţei de infracţiune prevăzute de art.296 CP.
11. În cazul în care incendiul a izbucnit nu din cauza încălcării regulilor indicate, ci din
alte cauze, componenţa infracţiunii analizate nu se realizează.
12. Pentru constatarea cauzei izbucnirii incendiului este necesară efectuarea unei exper-
tize tehnice.
13. Regulile de protecţie contra incendiilor reprezintă totalitatea regulamentelor, instruc-
ţiilor, ordinelor care stabilesc ordinea de respectare a anumitor normative, îndreptate spre preîn-
tâmpinarea incendiilor, asigurarea securităţii oamenilor în cazul izbucnirii lor, protecţia obiecte-
lor industriale, caselor de locuit şi a localităţilor în întregime, prin intermediul asigurării lor cu
inventar tehnic antiincendiar.
14. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie imprudentă în ambele sale modalităţi,
cum ar fi încrederea exagerată în sine sau neglijenţa criminală: făptuitorul înţelege că încălcând
regulile de protecţie contra incendiilor pot surveni urmări grave, însă crede în mod uşuratic că
ele nu vor surveni, sau nu prevede posibilitatea survenirii unor atare urmări în cazul încălcării
acestor reguli, cu toate că putea şi trebuia să le prevadă.
15. Subiectul infracţiunii este special: persoană fizică, responsabilă, care a atins, la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani şi era responsabilă (avea în obligaţiunile sale) de
respectarea regulilor de protecţie contra incendiilor. Aceştia pot fi persoanele care, în corespun-
dere cu actele normative în vigoare sau cu dispoziţiile speciale, erau obligate să îndeplinească
regulile de protecţie contra incendiilor, să controleze ori să asigure respectarea lor pe anumite
sectoare (persoanele cu funcţii de răspundere, proprietarii caselor etc.).
16. În cazul încălcării regulilor de protecţie contra incendiilor de către alte persoane care
nu aveau în funcţiile lor obligaţiunea respectării acestor reguli, acţiunile sau inacţiunile lor, în
funcţie de împrejurările faptei, pot fi calificate ca infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţii de
răspundere sau ca infracţiuni săvârşite din imprudenţă contra vieţii sau sănătăţii persoanei sau
contra patrimoniului.
ARTICOLUL 297. NEÎNDEPLINIREA

DISPOZIŢIILOR ORGANELOR DE STAT DE SUPRAVEGHERE
ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civi-
le, precum şi încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă
acestea au provocat:
1. Obiectul juridic special îl constituie securitatea publică în domeniul protecţiei civile.

Comentariu 659

tatea etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni de neîndeplinire a
dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi de încăl-
care cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, în cazul în care acestea
au provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave.
4. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei
civile se săvârşeşte prin inacţiune. Ea presupune nerespectarea dispoziţiilor luate de aceste orga-
ne privind respectarea regulilor de protecţie civilă.
5. Încălcarea cu rea-voinţă a regulilor în domeniul protecţiei civile se săvârşeşte prin acţi-
une sau inacţiune. Prin încălcarea normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile se înţelege
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare sau neglijentă a lor, fapt ce a dus la apariţia
reală a pericolului cauzării daunei fizice oamenilor (decesul lor), sau la daune materiale, sau la
alte urmări grave.
rii consecinţelor prejudiciabile, adică a decesului uneia sau al mai multor persoane sau a altor
urmări grave.
7. Urmări grave pot fi cauzarea prejudiciului material în proporţii mari sau deosebit de
mari, sau alte urmări (a se vedea mai detaliat materialul analizat cu privire la art.196 CP).
8. Latura obiectivă se realizează doar în cazul în care între neîndeplinirea dispoziţiilor or-
ganelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi încălcarea cu rea-voinţă
a normelor şi regulilor din domeniul protecţiei civile şi survenirea decesului uneia sau a mai
multor persoane sau a altor urmări grave există legătură cauzală.
9. În cazul în care au avut loc încălcările regulilor indicate, însă consecinţele indicate n-
au survenit, fie că au fost preîntâmpinate de către însuşi făptuitorul sau de către alte persoane, nu
suntem în prezenţa componenţei de infracţiune prevăzute de art.297 CP.
10. Regulile în domeniul protecţiei civile reprezintă totalitatea regulamentelor, instrucţiu-
nilor, ordinelor care stabilesc ordinea de respectare a anumitor normative din domeniul protecţi-
ei civile, îndreptate spre asigurarea securităţii oamenilor, protecţia mediului, a florei şi faunei, a
obiectelor industriale, a caselor de locuit şi a localităţilor în întregime.
11. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie imprudentă în ambele sale modalităţi, cum
ar fi încrederea exagerată în sine sau neglijenţa criminală: făptuitorul înţelege că neîndeplinind
dispoziţiile organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi încălcând
cu rea-voinţă normele şi regulile în domeniul protecţiei civile, poate surveni decesul uneia sau al
mai multor persoane, sau alte urmări grave, însă credea în mod uşuratic că ele nu vor surveni,
sau nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor atare urmări în cazul încălcării acestor reguli, cu
toate că putea şi trebuia să le prevadă.
12. Subiect al infracţiunii este unul special: persoană fizică, responsabilă, care a atins la
momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi era responsabilă (avea în obligaţiunile sale)
de îndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, pre-
cum şi să respecte normele şi regulile în domeniul protecţiei civile.

REGULILOR DE EXPLOATARE A OBIECTIVELOR ENERGETICE
Încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi
distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului, dacă
aceasta a provocat:

1. Legea penală (art.298 CP) incriminează încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de

producere, a liniilor de transportare şi distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de
transportare a combustibilului, doar în cazul în care aceasta a provocat decesul unei persoane
sau alte urmări grave.
2. Obiectul juridic special îl constituie securitatea publică în domeniul exploatării staţiilor
de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a energiei electrice şi termice, şi a conducte-
lor de transportare a combustibilului.
tatea etc.
gulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a energiei
electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului, cu condiţia că aceste încăl-
cări au provocat decesul uneia sau al mai multor persoane sau alte urmări grave.
5. Prin încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transporta-
re şi distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului se
înţelege neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare sau neglijentă a acestor reguli, fapt
ce a dus la apariţia reală a pericolului cauzării daunei fizice oamenilor sau la dauna materială.
rii consecinţelor prejudiciabile, adică a decesului uneia sau al mai multor persoane sau alte ur-
mări grave.
7. Urmări grave pot fi fizice sau materiale. Acestea pot fi vătămările corporale medii sau
grave, cauzarea prejudiciului material în proporţii mari sau deosebit de mari. Ca urmări grave
mai pot fi considerate distrugerea masivelor forestiere, a monumentelor de cultură, întreruperea
îndelungată sau dezorganizarea lucrului la întreprinderi, instituţii etc.
8. Latura obiectivă se realizează doar în cazul în care între încălcarea regulilor de exploa-
tare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a energiei electrice şi termice,
a conductelor de transportare a combustibilului şi survenirea decesului uneia sau al mai multor
persoane sau altor urmări grave există legătură cauzală.
9. În cazul în care au avut loc încălcările regulilor indicate, însă consecinţele grave n-au
survenit, fie că au fost preîntâmpinate de către însuşi făptuitorul sau de către alte persoane, nu
suntem în prezenţa componenţei de infracţiune prevăzute de art.298 CP.
10. În cazul în care consecinţele indicate au survenit în procesul de exploatare a staţiilor
de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor
de transportare a combustibilului nu din cauza încălcării regulilor indicate, ci din alte cauze,
componenţa infracţiunii analizate nu se realizează.
11. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi, pentru a stabili care reguli au fost
încălcate, este necesar de a apela la acele acte normative (regulamente, instrucţiuni, ordine sau
dispoziţii etc.), care reglementează modul de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de
transportare şi distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combus-
tibilului.
12. Regulile de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a
energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului reprezintă în sine
Comentariu 661
totalitatea regulamentelor, instrucţiunilor, ordinelor sau dispoziţiilor care stabilesc ordinea de

respectare a anumitor normative, îndreptate spre asigurarea securităţii oamenilor, protecţia obi-
ectelor industriale, mediului, florei şi faunei etc.
13. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie imprudentă în ambele sale modalităţi: în-
credere exagerată în sine şi neglijenţa criminală: făptuitorul înţelege că, încălcând regulile de
exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a energiei electrice şi
termice, a conductelor de transportare a combustibilului pot surveni urmări grave sau moartea
uneia sau a mai multor persoane, însă credea în mod uşuratic că ele nu vor surveni, sau nu a pre-
văzut posibilitatea survenirii unor atare urmări în cazul încălcării acestor reguli, cu toate că pu-
tea şi trebuia să le prevadă.
14. Subiectul infracţiunii este special: persoană fizică, responsabilă, care a atins, la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani şi era responsabilă (avea în obligaţiunile sale) de
respectarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi distribuire
a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului. Aceştia pot fi
persoanele care, în corespundere cu actele normative în vigoare sau cu dispoziţiile speciale, erau
obligate să îndeplinească aceste reguli, să controleze sau să asigure respectarea lor pe anumite
sectoare.


REGULILOR LA EFECTUAREA EXPLOATĂRILOR MINIERE
SAU A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE MINIERE
Încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendi-
ilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi încăl-
carea regulilor de exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat:
1. Legea penală (art.300 CP) incriminează încălcarea regulilor de securitate, de construc-

ţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor
de construcţie miniere, precum şi încălcarea regulilor de exploatare a mecanismelor de construc-
ţie doar în cazurile în care acestea au provocat decesul uneia sau al mai multor persoane sau alte
urmări grave.
2. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt regle-
mentate de Codul subsolului, adoptat prin Legea nr. 1511-XII din 15.06.1993.
3. Obiectul juridic special îl constituie securitatea publică în domeniul efectuării exploa-
tărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi exploatării mecanismelor de
construcţie.
tatea etc.
gulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea ex-
ploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi încălcarea regulilor de ex-
ploatare a mecanismelor de construcţie, cu condiţia că aceste încălcări au provocat decesul uneia

sau al mai multor persoane sau alte urmări grave.
6. Prin efectuarea exploatărilor miniere se înţelege complexitatea lucrărilor de construc-
ţie, reconstrucţie, de exploatare sau de reparaţie a minelor, carierelor, tunelurilor sau a altor lo-
curi de dobândire a zăcămintelor minerale. Aceste lucrări pot fi: dobândirea zăcămintelor mine-
rale, săparea tunelurilor, întărirea pereţilor tunelurilor sau fântânilor, transportarea minereurilor,
asigurarea ridicării şi coborârii muncitorilor în locurile de dobândire a zăcămintelor minerale,
funcţionarea mijloacelor de transport în locurile de dobândire a acestor minereuri, securitatea
antiincendiară, repararea locurilor şi maşinilor de dobândire a minereurilor etc.
7. Prin efectuarea lucrărilor de construcţie miniere se înţelege efectuarea lucrărilor de
montare, demontare, electromontare, de izolare, tehnico-sanitare etc., efectuate pe sectoarele de
construcţie sau reconstrucţie a obiectivelor miniere, a clădirilor industriale, hidrotehnice etc.
8. Prin exploatarea mecanismelor de construcţie se înţelege efectuarea lucrărilor cu ma-
şinile de dobândire a zăcămintelor minerale, a dispozitivelor şi altor mecanisme necesare în in-
dustria minieră.
9. Prin încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra
incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum
şi încălcarea regulilor de exploatare a mecanismelor de construcţie se înţelege neîndeplinirea
sau îndeplinirea necorespunzătoare sau neglijentă a acestor reguli, fapt care a dus la apariţia rea-
lă a pericolului cauzării daunei fizice oamenilor sau la dauna materială.
10. Aceste încălcări se pot realiza prin încălcarea tehnologiilor construcţiilor miniere, a
tehnicii securităţii muncilor pe şantierele de construcţii, efectuarea lucrărilor de construcţie fără
a avea proiectul necesar sau cu grave abateri de la proiect (fapt ce poate duce la surparea pereţi-
lor minelor, carierelor etc.), lipsa controlului cu privire la respectarea securităţii lucrărilor, lipsa
ventilaţiei în mine etc.
mări grave.
grave, şi cauzarea prejudiciului material în proporţii mari sau deosebit de mari. Ca urmări grave
mai pot fi considerate surparea pereţilor minelor, carierelor, întreruperea îndelungată sau dezor-
ganizarea lucrului în mine, cariere etc.
13. Latura obiectivă se realizează doar în cazul în care între încălcarea regulilor de securi-
tate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor minie-
re sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi încălcarea regulilor de exploatare a meca-
nismelor de construcţie şi survenirea decesului uneia sau al mai multor persoane sau altor urmări
grave există legătură cauzală.
14. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi, pentru a stabili care reguli au fost
încălcate, este necesar s facem apel la acele acte normative (regulamente, instrucţiuni, ordine
sau dispoziţii etc.) care reglementează modul de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de
transportare şi de distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a com-
bustibilului.
15. Regulile de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la
efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi la exploata-
rea mecanismelor de construcţie reprezintă totalitatea regulamentelor, instrucţiunilor, ordinelor
sau dispoziţiilor care stabilesc ordinea de respectare a anumitor normative, îndreptate spre asigu-
rarea securităţii oamenilor, protecţia obiectelor industriale, proprietăţii, mediului etc. Aceste re-
Comentariu 663
guli se conţin în Codul subsolului, adoptat prin Legea nr. 1511-XII din 15.06.1993, în alte acte
normative şi speciale.
crederea exagerată în sine şi neglijenţa criminală: făptuitorul înţelege că, încălcând regulile de
securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor
miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi la exploatarea mecanismelor de con-
strucţie, pot surveni urmări grave sau moartea a uneia sau a mai multor persoane, însă credea în
mod uşuratic că ele nu vor surveni, sau nu a prevăzut posibilitatea survenirii unor atare urmări în
cazul încălcării acestor reguli, cu toate că putea şi trebuia să le prevadă.
17. Subiectul infracţiunii este special: persoană fizică, responsabilă, care a atins la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi era responsabilă (avea în obligaţiunile sale) de
respectarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la
efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi la exploatarea
mecanismelor de construcţie.
18. Acestea pot fi persoanele care, în corespundere cu actele normative în vigoare sau cu
dispoziţiile speciale, erau obligate să îndeplinească aceste reguli, să controleze sau să asigure
respectarea lor pe anumite sectoare.
ARTICOLUL 301. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE

ÎN ÎNTREPRINDERILE SAU SECŢIILE SUPUSE PERICOLULUI EXPLOZIEI
Încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de
producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat:
1. Legea penală (art.301 CP) incriminează încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie

sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolu-
lui exploziei, doar în cazurile în care a fost provocat decesul uneia sau al mai multor persoane
sau au survenit alte urmări grave.
2. Obiectul juridic special îl constituie securitatea publică în domeniul efectuării lucrări-
lor în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei.
3. Obiectul juridic special suplimentar îl constituie viaţa şi sănătatea oamenilor, securita-
tea funcţionării transportului, proprietatea etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni de încălcare a
disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în întreprin-
derile sau secţiile supuse pericolului exploziei, cu condiţia că aceste încălcări au provocat dece-
sul uneia sau al mai multor persoane sau alte urmări grave. Această infracţiune poate fi comisă
la întreprinderile care, în activitatea lor de producţie, sunt legate cu substanţele explozive (pro-
ducerea nemijlocită a acestor substanţe sau aplicarea acestor substanţe în activitatea de produc-
ţie). Despre substanţele explozive, mai detaliat a se vedea analiza materialului la art.292 CP.
5. Prin încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea
de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei se înţelege neîndeplinirea
sau îndeplinirea necorespunzătoare sau neglijentă a disciplinei tehnice şi de producţie sau a re-
gulilor indicate, fapt care a dus la apariţia reală a pericolului cauzării daunei fizice oamenilor
sau la dauna materială.

mări grave.
grave şi cauzarea prejudiciului material în proporţii mari sau deosebit de mari mediului, întreru-
perea îndelungată sau dezorganizarea lucrului întreprinderilor etc.
8. Latura obiectivă se realizează doar în cazul în care între încălcarea disciplinei tehnice
şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile
supuse pericolului exploziei şi survenirea decesului uneia sau al mai multor persoane sau altor
urmări grave există legătură cauzală.
9. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi, pentru a stabili care reguli au fost în-
călcate, este necesar de a apela la acele acte normative (regulamente, instrucţiuni, ordine sau
dispoziţii etc.), care reglementează cerinţele disciplinei tehnice şi de producţie sau regulile ce
asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei.
crederea exagerată în sine şi neglijenţa criminală. Făptuitorul înţelege că, încălcând cerinţele
disciplinei tehnice şi de producţie sau regulile ce asigură securitatea de producţie în întreprinde-
rile sau secţiile supuse pericolului exploziei, pot surveni urmări grave sau moartea uneia sau a
mai multor persoane, însă credea în mod uşuratic că ele nu vor surveni, sau nu a prevăzut posibi-
litatea survenirii unor atare urmări în cazul încălcării acestor reguli, cu toate că putea şi trebuia
să le prevadă.
11. Subiectul infracţiunii este special: persoană fizică, responsabilă, care a atins la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi era responsabilă (avea în obligaţiunile sale) de
respectarea disciplinei tehnice şi de producţie sau regulilor ce asigură securitatea de producţie în
întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei.
12. Acestea pot fi persoanele care, în corespundere cu actele normative în vigoare sau cu
dispoziţiile speciale, erau obligate să îndeplinească aceste reguli, să controleze sau să asigure
respectarea lor pe anumite sectoare.
ARTICOLUL 3011. PRODUCEREA, COMERCIALIZAREA

SAU PROCURAREA ÎN SCOP DE COMERCIALIZARE A MIJLOACELOR
TEHNICE SPECIALE DESTINATE PENTRU OBŢINEREA ASCUNSĂ
A INFORMAŢIEI, SĂVÂRŞITE ILEGAL
Producerea, comercializarea sau procurarea în scop de comercializare a mijloacelor teh-
nice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, săvârşite ilegal,
mită activitate pe un termen de la 1 la 3 ani.
1. Fapta prevăzută de art.3011 CP constituie o totalitate de manifestări exterioare ale

comportamentului infracţional sub formă de acţiuni în serie prevăzute expres şi limitativ de către
legiuitor, printre acestea: producerea, comercializarea sau procurarea în scop de comercializare a
mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, săvârşite ilegal.
Comentariu 665
2. Acţiunile menţionate obţin semnificaţie juridico-penală prin capacitatea reală de a pro-

duce urmări negative, care aduc atingere relaţiilor sociale condiţionate de apărarea securităţii
publice.
3. În această ordine de idei, gradul prejudiciabil al infracţiunii de producere, comerciali-
zare sau procurare în scop de comercializare a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru ob-
ţinerea ascunsă a informaţiei e determinat de totalitatea semnelor obiective şi subiective.
4. Obiectul generic sau de grup al infracţiunii date este ordinea şi securitatea publică.
5. Ordinea publică reprezintă o totalitate de relaţii care asigură liniştea obştească, funcţi-
onarea normală a organizaţiilor de stat şi obşteşti, precum şi respectarea ordinii de comportare a
cetăţenilor.
6. Securitatea publică este un element al ordinii publice şi reprezintă un sistem de relaţii
sociale, care asigură securitatea vieţii şi sănătăţii cetăţenilor, precum şi nepermiterea cauzării
pagubelor materiale sau a altor consecinţe grave în procesul utilizării surselor cu pericol social
sporit.
7. Obiectul juridic special al infracţiunii de producere, comercializare sau procurare în
scop de comercializare a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a in-
formaţiei îl constituie securitatea publică în domeniul informaţional.
8. Noţiunea şi caracterul informaţiei sunt reglementate de Legea cu privire la informaţie
(MO, 88-90/664 din 28.07.2000), Legea cu privire la informatizare şi la resursele informaţionale
de stat 467-XV din 21.11.2003 (MO, 6-12/44 din 1.01.2004), Legea cu privire la informatică
1069-XIV din 22.06.2000 (MO, 73-74/547 din 5.07.2001).
9. Latura obiectivă. Legiuitorul, în cadrul art. 3011 CP, prevede survenirea răspunderii
penale, doar pentru comiterea faptei infracţionale, chiar dacă nu au survenit consecinţele sau
urmările dorite de făptuitor. Tragerea la răspundere penală doar pentru comiterea acţiunilor de
producere, comercializare sau procurare, în scop de comercializare, a mijloacelor tehnice specia-
le destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei, săvârşite ilegal, este determinată de gradul de
pericol social sporit al infracţiunii, legiuitorul considerând că, prin comiterea acestor acţiuni,
este deja pusă în pericol securitatea publică, creându-se o stare de nelinişte şi de nesiguranţă în
societate.
10. Latura obiectivă a infracţiunii de producere, comercializare sau procurare, în scop de
comercializare, a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informaţiei,
este compusă din fapta infracţională, care, la rândul său, este comisă doar prin acţiune, mai bine
zis – printr-o serie de acţiuni.
11. Procurare ilegală a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă
a informaţiei se consideră obţinerea acestora prin diferite metode (cumpărare, primire în formă
de cadou, eliberare în contul datoriei, schimb, găsire etc.) fără autorizaţia organelor competente.
12. Prin procurarea legală înţelegem procurarea mijloacelor tehnice speciale destinate
pentru obţinerea informaţiei, din magazinele specializate în acest scop, şi care dispun de autori-
zaţia corespunzătoare dată de către organul special abilitat.
13. Producere ilegală a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă
a informaţiei se consideră producerea lor pe cale industrială sau în urma activităţii meşteşugă-
reşti a unui ansamblu de mijloace tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a informa-
ţiei, fără autorizaţia corespunzătoare.
14. Comercializarea ilegală a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea as-
cunsă a informaţiei se consideră transmiterea neautorizată a acestora prin vânzare, dăruire, îm-
prumut etc., cu scopul dobândirii unui beneficiu sau fără acesta.
15. Subiectul infracţiunii este general: persoana fizică, responsabilă, care a atins, la mo-
mentul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
16. Latura subiectivă în cazul infracţiunii de producere, comercializare sau procurare, în
scop de comercializare, a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă a in-
formaţiei se manifestă sub formă de vinovăţie intenţionată (intenţie directă). Vinovatul îşi dă
seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale şi doreşte săvârşirea lor.
ARTICOLUL 302. ORGANIZAREA CERŞETORIEI

(1) Organizarea cerşetoriei în scop de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase mate-
riale injuste
se pedepseşte cu amendă de până la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare până la
3 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 1000 la 2500 unităţi convenţionale cu pri-
varea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită asupra a două sau mai multor persoane
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 5 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, de la 2500 la 5000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie ordinea publică.

2. Obiectul juridic special suplimentar îl constituie relaţiile de convieţuire socială care
privesc procurarea mijloacelor de existenţă de către fiecare membru al societăţii prin desfăşura-
rea unei activităţi utile din punct de vedere social.
3. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active şi anume: organizarea cerşetoriei în
scop de a obţine pentru sine sau pentru altul foloase materiale injuste.
4. Organizarea cerşetoriei întruneşte acţiuni infracţionale diverse:
 iniţierea cerşetoriei;
 organizarea cerşetoriei;
 recrutarea persoanelor pentru cerşit;
 îndemnarea unei persoane să practice cerşetoria;
 constrângerea unei persoane să practice cerşetoria.
5. Prin iniţierea cerşetoriei se înţelege fapta persoanei de a înainta ideea unor alte persoa-
ne de a se organiza în vederea practicării cerşitului.
6. Prin organizarea cerşetoriei se înţelege activitatea persoanei îndreptată spre atragerea
unei persoane sau a unui grup de persoane la practicarea cerşetoriei, împărţirea rolurilor şi locu-
lui de dislocaţie a cerşetorilor, paza lor şi conducerea activităţii lor, instruirea lor în vederea
practicării cerşetorie etc.
7. Prin recrutarea persoanelor pentru cerşit se înţelege selectarea persoanelor în vederea
practicării cerşetoriei şi atragerea lor la această activitate, angajarea şi îndemnul acestora de a
practica cerşetoria.
8. Prin îndemnarea unei persoane să practice cerşetoria se înţelege instigarea persoanelor
la practicarea cerşetoriei prin diferite metode: cointeresarea persoanelor să practice această ocu-
paţie, prin promisiuni de a câştiga bani, înşelarea persoanelor etc.
Comentariu 667
9. Prin constrângerea unei persoane să practice cerşetoria se înţelege aplicarea violenţei

fizice şi psihice care se poate realiza prin diferite mijloace: prin aplicarea de lovituri, bătăi, cau-
zarea de vătămări corporale neînsemnate, uşoare sau medii, ameninţarea cu aplicarea unei ase-
menea violenţe etc.
10. În cazul cauzării vătămărilor corporale grave acţiunile făptuitorului sunt calificate în
concurs cu art.151 CP.
11. Latura subiectivă se manifestă prin vinovăţie intenţionată, intenţie directă. Făptuitorul
înţelege caracterul prejudiciabil al faptelor sale: că săvârşeşte acţiuni de iniţiere sau de organiza-
re a cerşetoriei, de recrutare a persoanelor pentru cerşit, de îndemnare ori constrângere a unei
persoane să practice cerşetoria, şi doreşte săvârşirea acestor fapte.
12. Un semn obligatoriu al laturii subiective a acestei infracţiuni este scopul: infracţiunea
se săvârşeşte în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altcineva un folos material injust.
13. Subiect al infracţiuni este persoana fizică, responsabilă, care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, conform alin.(1) art.21 CP, a atins vârsta de 16 ani.
14. Alin.(2) art.302 CP incriminează circumstanţele agravate: săvârşirea infracţiunii asu-
pra a două sau mai multor persoane.
15. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei săvârşită asupra a două sau mai multor persoane
are loc atunci când concomitent aceste fapte se săvârşesc asupra a două sau a mai multor per-
soane.
16. Nu suntem în prezenţa acestei agravante în cazul în care în timpuri diferite, au fost
comise fapte asupra a două persoane separat, şi nu concomitent. Aceste împrejurări pot fi luate
în seamă la individualizarea pedepsei penale.
Capitolul XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Reglementări de drept internaţional: Convenţia Naţiunilor Unite din 15.11.2000 împo-

triva criminalităţii transnaţionale organizate //TI, 35/333, 2006; Recomandarea nr.R22(99) a CM
al CE către statele membre cu privire la supraaglomerarea închisorilor şi inflaţia populaţiei în-
chisorilor se indică, pct.8//www.coe.int; Convenţia (III) cu privire la tratamentul prizonierilor de
război din 12.08.1949; Convenţia (IV) cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de război
din 12.08.1949//TI, 5/1998; Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau
tratamentelor inumane sau degradante din 26.11.1987//TI, 1998, vol.1; DUDO, art.5//TI, 1998,
vol.1; Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art.7//TI, vol.1, 1998; Con-
venţia din 04.11.1950, art.3//TI, 1998, vol.1; Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, art.1// TI, vol.1, 1998; Documentul final
al Reuniunii de la Viena a reprezentanţilor statelor participante la CSCE, pct.23.4//www.coe.int;
Documentul Reuniunii de la Copenhaga pentru dimensiunea umană a CSCE,
pct.16.1//www.coe.int; Convenţia ONU împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cru-
zime, inumane sau degradante//www.un.org
Reglementări de drept naţional: CRM, art.24 alin.(2)// MO,1/1994; CPP, art.10 alin.(3);
Codul de executare al RM art.166 alin.(1) lit.b)//justice.md; Legea privind statutul ofiţerului de
informaţii şi securitate, art.58 alin.(3); Hotărârea GRM nr.481 din 10.05.2006 cu privire la apro-
barea Codului de etică şi deontologie al poliţiştilor, pct.16 lit.a); Culegere de acte naţionale şi
internaţionale în domeniul penal. Vol.1 // Revista de ştiinţe penale., Supliment 2007.
Doctrină: Gh.Ulianovschi, Infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, Ed.Garuda-art,
1999; O.Pop, V.Troenco, Cercetarea infracţiunii de evadare, Ch., 202; A.Spoială, Infracţiuni
specifice instituţiilor penitenciare, Ch., 2005; Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Drept penal
partea specială.Vol.2, Ch., Editura Cartier Juridic, 2005; L.Brânză, Conţinutul dreptului de repa-
rare a prejudiciului, cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de cercetare penală şi de anchetă
preliminară, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti //RND, 3/34, 2001; M.Grama,
V.Timotin, Conceptul de implicare la infracţiune şi delimitarea de instituţia participaţiei penale
//RND, 5/67, 2002; V.Stati, Răspunderea penală pentru infracţiunea de tortură şi infracţiunea de
organizare sau instigare a acţiunilor de tortură (art.309/1 CP RM) //RND, 2/18 şi 3/20, 2008.
ARTICOLUL 303. AMESTECUL

ÎN ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI ŞI ÎN URMĂRIREA PENALĂ
(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată cu
scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a
obţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ilegale
(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a
împiedica cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale
Comentariu 669
remunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
1. Existenţa acestei stipulări în CP este argumentată prin necesitatea de a proteja justiţia în

persoana judecătorului, procurorului şi a altor funcţionari abilitaţi cu efectuarea urmăririi penale
pentru a se evita amestecul sau împiedicarea sub orice formă în judecarea cauzelor penale sau
efectuarea urmăririi penale.
2. Obiectul infracţiunii este activitatea instanţei judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală.
3. Obiect facultativ al infracţiunii este personalitatea judecătorului, procurorului, a ofiţeru-
lui de urmărire penală în cazul în care asupra acestor persoane se săvârşesc acţiuni îndreptate
spre a limita drepturile lor prevăzute de CPP sau de alte acte legislative, precum şi a persoanelor
implicate în procedurile penale ca parte sau alţi subiecţi de procedură. În acest caz judecătorii,
procurorii, ofiţerii de urmărire penală şi alte persoane – subiecţi ai procedurii penale – pot fi re-
cunoscuţi ca părţi vătămate în cauza penală.
4. Latura obiectivă a amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală se poate ma-
nifesta în acţiuni diferite: rugăminţi, promisiuni, cereri, ameninţări (cu excepţia acţiunilor prevă-
zute de art.305 CP) lansate în privinţa acestor persoane direct sau prin rude apropiate etc. Legea
penală în acest scop nu stabileşte expres care pot fi formele amestecului în înfăptuirea justiţiei şi
în urmărirea penală, utilizând doar expresia că acest amestec poate fi sub orice formă.
5. Infracţiunea prevăzută de art.303 alin.(1) şi (2) se consideră consumată din momentul
admiterii acţiunilor prevăzute de dispoziţia legii. Survenirea urmărilor în activitatea instanţei, a
urmăririi penale a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire penală nu este obligatorie,
însă astfel de circumstanţe pot fi luate în considerare la aplicarea pedepsei penale în limita sanc-
ţiunii penale la acest articol.
6. În cazul în care acţiunile infractorului sunt îndreptate împotriva proprietăţii judecătorilor,
procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală sau împotriva vieţii şi sănătăţii acestora, asemenea
acţiuni urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni.
7. Prin noţiunea prevăzută la alin.(3) cu folosirea situaţiei de serviciu ca element agravant
se înţelege folosirea situaţiei de serviciu contrar intereselor de serviciu prin indicaţii concrete,
ordine pentru a influenţa instanţa sau organul de urmărire penală în sensul adoptării hotărârii
convenabile acestei persoane.
8. Latura subiectivă reprezintă o acţiune sau o inacţiune cu intenţie directă. Persoana vino-
vată întreprinde acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, în
activitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte
survenirea rezultatului infracţiunii.
9. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică, responsabilă, care a împlinit 16 ani.
10. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.(3) poate fi doar persoana cu funcţii de răspun-
dere (art.123 CP).
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârea CEDO în cauza Sunday Times
v.Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din 26 aprilie 1979, par.55//Hotărâri ale
CEDO, culegere selectivă, B., Ed.Polirom, 2000.
Hotărârea CEDO în cauza Lesnicc v.Slovacia din 11 martie 2003//C.Bârsan, Convenţia eu-
ropeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, Ed.ALL BECK, B., 2005.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 13.12.2005: „În perioada de reforma-
re a sistemului judecătoresc şi acceptarea unor noi instituţii judiciare cum este judecătorul de
instrucţie cu atribuţii speciale asupra efectuării şi autorizării unor acţiuni de urmărire penală, nu
poate fi invocat ca temei de descalificare a judecătorului de drept comun la examinarea acestor
probleme de procedură, caz acceptat şi în jurisdicţia CEDO (Şarban v.Moldova)” (Decizia 1re-
218/2005).

ARTICOLUL 306. TRAGEREA CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ

LA RĂSPUNDERE PENALĂ A UNEI PERSOANE NEVINOVATE
(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care
efectuează urmărirea penală
a) urmărind învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţi-
onal de grave;
c) soldată cu urmări grave
1. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspunderea penală conform acestui articol constă în pornirea

procesului penal, arestarea, învinuirea şi trimiterea cauzei în judecată în privinţa unei persoane,
ştiindu-se că este nevinovată.
2. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justi-
ţiei şi activitatea organelor de urmărire penală în bune condiţii, precum şi cele referitoare la
dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului.
3. Latura obiectivă se realizează prin comiterea uneia din acţiunile: pornirea procesului pe-
nal, dispunerea arestării, punerea sub învinuire, trimiterea cauzei penale în judecată în privinţa
unei persoane nevinovate.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.(1) se consideră consumată din momentul adoptării ordo-
nanţei respective. În conformitate cu prevederile alin.(2): în lit.a), prin afirmaţia urmărind învi-
nuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave se înţe-
leg infracţiuni după gradul prejudiciabil prevăzute la art.16 şi, respectiv, din articolele din PS a
CP; în lit.c) prin cuvintele soldată cu urmări grave se înţelege tratamentul inuman şi degradant
al persoanei nevinovate, maltratarea şi alte acte de violenţă, cauzarea unor boli psihice, sinucide-
Comentariu 671
re sau vătămarea integrităţii corporale uşoare şi medii, care se califică numai în baza acestui
punct al articolului. Dacă în urma acţiunilor intenţionate au survenit vătămări corporale grave
sau decesul persoanei, fapta are o încadrare prin concurs real de infracţiuni.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul ştie cu
certitudine că e trasă la răspundere penală o persoană nevinovată şi doreşte acest rezultat.
6. Subiectul infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere, încadrată în organele de
drept (procuror, persoana abilitată cu atribuţii de urmărire penală).
ARTICOLUL 307. PRONUNŢAREA

UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU HOTĂRÂRI CONTRARE LEGII
(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau în-
cheieri contrare legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţi-
onal de grave;
1. Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei

în condiţii bune şi respectiv referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi
fundamentale ale omului; în cazul condamnării unei persoane nevinovate şi în cazul achitării
nelegitime a unei persoane sunt lezate aceleaşi drepturi şi interese ale victimei în proces.
2. Latura obiectivă se realizează prin condamnarea cu bună-ştiinţă de către un judecător a
unei persoane nevinovate sau prin achitarea unei persoane vădit vinovate în săvârşirea infracţiu-
nii care se confirmă prin probe administrate în cauză.
3. Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau înche-
ieri contrare legii poate avea loc în cauza contravenţională, penală, civilă sau în contenciosul
administrativ la examinarea în fond, apel, recurs sau ordine extraordinară de atac conform pro-
cedurilor judiciare. Hotărâre sau sentinţă se consideră actele juridice prin care se soluţionează
cauzele civile, de contencios administrativ, penale sau cauzele administrative în fond.
4. Prin decizii se soluţionează apelul, recursul sau recursul în anulare, înaintate împotriva
hotărârilor, sentinţelor date în prima instanţă în ordine de apel sau recurs.
5. Încheierile date de instanţă (de judecător) la examinarea tuturor cauzelor judiciare în
sensul acestui articol sunt doar actele judiciare prin care se încalcă esenţial drepturile părţilor
participante la proces (încheierea de arestare, liberarea de sub arest, prelungirea duratei de ares-
tare, refuzul prelungirii duratei ţinerii sub arest, suspendarea cauzei etc.); încălcarea respectivă
trebuie să fie stabilită de către instanţa ierarhic superioară.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care s-a comis una din acţiunile in-
criminate şi s-a produs urmarea prejudiciabilă.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
8. Subiect al infracţiunii este persoana abilitată cu competenţa de a înfăptui justiţia (judecă-

tor, judecătorul de instrucţie din sistemul instanţelor judecătoreşti din republică).
9. Pentru alin.(2) al acestui articol privitor la urmările agravante sunt valabile comentariile
de la art.306.
ARTICOLUL 308. REŢINEREA SAU ARESTAREA ILEGALĂ

(1) Reţinerea ilegală cu bună-ştiinţă de către persoana care efectuează urmărirea penală
(2) Arestarea ilegală cu bună-ştiinţă de către judecător
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
1. CRM (art.25) consfinţeşte dreptul la libertatea individuală şi siguranţa persoanei,

declarându-l inviolabil. Reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi
conform procedurii prevăzute de lege. Actuala reglementare constituţională este în coroborare
cu dispoziţiile art.5 din Convenţia (04.11.1950) şi cu alte acte internaţionale în materie de drept
la care RM este parte. În scopul apărării acestor valori sociale în cadrul procesului penal legiui-
torul a incriminat în art.308 reţinerea şi arestarea ilegală ca infracţiuni contra justiţiei.
2. Reţinerea şi arestarea preventivă sunt două măsuri procesuale de constrângere, fiecare
având reglementarea sa proprie, prevăzută în legea de procedură penală. De aceea în alin.(1) şi
(2) art.308 reţinerea şi arestarea ilegală apar ca două infracţiuni distincte care se deosebesc una
de alta prin specificul semnelor ce caracterizează aceste două componenţe de infracţiuni.
3. Obiectul juridic nemijlocit al reţinerii ilegale (alin.(1) art.308) şi al arestării ilegale
(alin.(2) art.308) îl constituie relaţiile sociale care se nasc din reglementarea juridică a activităţii
de înfăptuire a justiţiei care implică, în special, respectarea legalităţii reţinerii şi arestării persoa-
nei în cadrul urmăririi penale şi al exercitării actului de justiţie propriu-zis.
4. Ambele infracţiuni au şi un obiect juridic secundar care constă în libertatea persoanei ca
valoare socială ocrotită de legea penală.
5. Corpul persoanei private de libertate în mod ilegal constituie obiectul material al reţinerii
şi arestării ilegale.
6. Latura obiectivă a reţinerii ilegale (alin.(1) art.308) constă în acţiunea ilegală de privare
de libertate a persoanelor care pot fi supuse reţinerii de către organele de urmărire penală.
7. Legea de procedură penală prevede expres temeiurile, termenele şi procedura reţinerii
persoanei (CPP, Titlul V, Cap.1).
8. Orice reţinere efectuată cu încălcarea esenţială a acestor garanţii procesuale care asigură
siguranţa persoanei de a nu fi reţinută ilegal constituie elementul material al infracţiunii de reţi-
nere ilegală. Din înţelesul textului alin.(1) art.308 rezultă că nu constituie infracţiune de reţinere
ilegală privarea de libertate ilegală a persoanei reţinute pentru săvârşirea unei contravenţii admi-
nistrative. În acest caz, reţinerea ilegală poate fi calificată în baza art.327 sau 328, cu condiţia că
Comentariu 673
acţiunile făptuitorului întrunesc elementele uneia din aceste infracţiuni. Însă dacă reţinerea ile-
gală în cadrul urmăririi penale a fost efectuată prin falsificarea unor documente privind săvârşi-
rea de către persoana reţinută a unei contravenţii administrative, acţiunile făptuitorului urmează
să fie calificate ca fals în acte publice (art.332) şi în baza alin.(1) art.308 – ca reţinere ilegală.
9. Reţinerea ilegală poate fi comisă sub aspectul elementului material şi printr-o inacţiune,
de exemplu – în cazul în care cel reţinut nu este pus în libertate la decăderea termenelor reţinerii.
10. Alin.(1) art.308 indică direct că subiect al reţinerii ilegale poate fi numai persoana care
efectuează urmărirea penală. Prin urmare, subiectul acestei infracţiuni este special. El trebuie să
aibă calitatea de colaborator al organului de urmărire penală sau de procuror. Alte persoane care
nu dispun de dreptul de a efectua urmărirea penală nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de
alin.(1) art.308.
11. Latura subiectivă a reţinerii ilegale (alin.(1) art.308) se realizează numai prin intenţie di-
rectă. Făptuitorul înţelege şi prevede că prin acţiunile sale el încalcă prevederile legii de proce-
dură penală ce reglementează reţinerea persoanei şi doreşte să săvârşească astfel de acţiuni.
12. Alte forme şi modalităţi ale vinovăţiei pentru infracţiunea dată sunt excluse. Or, alin.(1)
art.308 cere ca reţinerea să fie cu bună-ştiinţă ilegală.
13. Scopul şi motivul faptei de reţinere ilegală nu are importanţă pentru existenţa infracţiu-
nii date. Însă interesul material şi alte interese personale ale făptuitorului constituie o circum-
stanţă agravantă a reţinerii ilegale incriminate în alin.(3) art.308.
14. Latura obiectivă a arestării ilegale (alin.(2) art.308) constă din acţiunea de arestare ilega-
lă săvârşită de judecător. Prin termenul de arestare în CPP se înţelege măsura preventivă – ares-
tarea preventivă aplicată în baza unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile prevăzute de lege (p.4
art.6 CPP).
15. Pronunţarea hotărârii judecătoreşti privind aplicarea măsurii preventive de arestare pre-
ventivă, cu încălcarea acestor garanţii procesuale, şi arestarea persoanei în baza unei astfel de
hotărâri judecătoreşti constituie elementul material al arestării ilegale în concurs cu infracţiunea
prevăzută de art.307 CP.
16. Latura subiectivă a arestării ilegale (alin.(2) art.308), ca şi în cazul reţinerii ilegale, se
caracterizează numai prin intenţie directă.
17. Victimă (subiect pasiv secundar) a infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală poate fi
orice persoană reţinută sau arestată ilegal.
18. Infracţiunile prevăzute în alin.(3) şi (4) art.308 reprezintă agravante şi la baza lor stau
componenţele infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală în forma lor tipică (alin.(1) şi (2)
art.308), iar circumstanţa agravantă în cazul alin.(3) art.308 o constituie interesul material ori
alte interese personale ale făptuitorului, pe când în cazul alin.(4) art.308 – urmarea gravă provo-
cată de acţiunile de reţinere sau arestare ilegale.
19. Infracţiunile de reţinere şi arestare ilegale în forma lor tipică (alin.(1) şi (2) art.308) şi
în varianta agravantă, prevăzută în alin.(3) art.308, sunt infracţiuni de pericol. De aceea ele au ca
urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptu-
ire a justiţiei. În afară de aceasta, pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă con-
stând în vătămarea libertăţii persoanei reţinute sau arestate ilegal, iar în cazul alin.(4) art.308 –
şi dintr-o urmare gravă provocată victimei de aceste acţiuni.
20. În raport cu cele menţionate, infracţiunile prevăzute de alin.(1), (2) şi (3) art.308 se con-
sumă din momentul reţinerii sau arestării ilegale a persoanei, iar în cazul alin.(4) art.308 – din
momentul survenirii urmării grave. Din acest punct de vedere acţiunile de pregătire, adoptarea
procesului-verbal de reţinere sau pronunţarea hotărârii judecătoreşti ilegale de arestare, nereali-
zate din cauze independente de voinţa făptuitorilor, pot apărea ca acte de pregătire sau tentativă
la infracţiunea de reţinere sau arestarea ilegală. Reţinerea ilegală face parte din categoria infrac-
ţiunilor uşoare (art.16), de aceea actele de pregătire a unei asemenea infracţiuni nu sunt incrimi-
nate (art.26).
21. Deşi reţinerea şi arestarea ilegală se consideră consumate din momentul privării de liber-
tate, acţiunea se prelungeşte pe tot cursul aflării persoanei în stare de reţinere sau arestare ilega-
lă. Într-un asemenea caz reţinerea şi arestarea ilegală au caracter continuu şi se epuizează în
momentul în care reţinutul sau arestatul este pus în libertate (art.29).
22. Subiectul activ (autor) al arestării ilegale este indicat direct în alin.(2). art.308. El este
special şi trebuie să aibă calitate de judecător. Alte persoane ca autori ai acestei infracţiuni sunt
excluse.
23. Infracţiunea de arestare ilegală este susceptibilă de participaţie în forma participaţiei
simple (art.44) sau complexe (art.45).
24. Este participaţie simplă atunci când, de exemplu, arestarea ilegală este dispusă cu bună-
ştiinţă de un complet din trei judecători.
25. În cazul în care judecătorul, în înţelegere cu procurorul, în baza unui demers lipsit de
temeiuri legale, pronunţă o hotărâre de arestare ilegală şi persoana este arestată, suntem în pre-
zenţa unei participaţii complexe în care judecătorul este autorul infracţiunii, iar procurorul –
complice.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 19.03.2007, Hotărârea 4-1re-
125/2007//www.justice.md
ARTICOLUL 309. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII

(1) Constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii
la interogatoriu, constrângerea, în acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau a traducă-
torului, ori a interpretului de a face o traducere sau interpretare incorectă de către cel care
efectuează urmărirea penală
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite func-
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
a) de aplicarea violenţei;
b) de tratamente crude, inumane sau degradante;
c) de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei,
1. CRM în una din tezele alin.(3) art.1 şi alin.(2) art.24 prevede că respectarea demnităţii
omului reprezintă o valoare supremă şi este garantată. Nimeni nu poate fi supus la torturi, pe-
depse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În cadrul urmăririi penale demnitatea per-
soanei este apărată şi prin incriminarea constrângerilor de a face declaraţii ca infracţiune contra
justiţiei.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care izvorăsc din re-
glementarea juridică privind respectarea demnităţii umane în cadrul urmăririi penale, activitate
incompatibilă cu folosirea ameninţărilor, violenţelor sau a altor acte ilegale împotriva persoanei
supuse interogatoriului, expertului, traducătorului sau interpretului.
Comentariu 675
3. Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni constă în demnitatea umană, libertatea morală
şi integritatea corporală a persoanei constrânse. Corpul persoanei supuse unor tratamente prevăzute
în alin.(1) şi (2) art.309 constituie obiectul material al constrângerii de a face declaraţii.
4. Constrângerea de a face declaraţii este incriminată în art.309 în două variante.
5. Latura obiectivă în ambele variante se caracterizează prin acţiunea de constrângere care
diferă de la o variantă la alta prin metodele de înfăptuire a ei. În alin.(1) art.309 acţiunea de con-
strângere se realizează prin ameninţări sau alte acte ilegale, iar în alin.(2) art.309 – prin violenţe
sau însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
6. A constrânge în sensul alin.(1) şi (2) art.309 înseamnă a sili, a forţa persoana supusă inte-
rogatoriului (audiată) să facă declaraţii, a obliga expertul să tragă o concluzie sau traducătorul
sau interpretul să efectueze o traducere sau interpretare incorectă.
7. Întrebuinţarea de ameninţări înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de
natură a provoca o stare de temere, sub stăpânirea căreia e atinsă libertatea psihică a persoanei
ameninţate. În cazul constrângerii prin ameninţare cu omorul sau cu vătămarea gravă a integrită-
ţii corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului se încadrează numai în baza alin.(1) art.309.
8. Prin întrebuinţare de violenţe se înţelege folosirea mijloacelor de constrângere fizică, uti-
lizarea forţei proprii sau a altei energii. Din analiza comparativă a dispoziţiilor art.309 şi 309 1
CP, rezultă că infracţiunea analizată include violenţele care prin natura lor nu pot fi considerate
ca tortură (a se vedea comentariul de la art.33091 CP.
9. Alte acte ilegale de constrângere pot fi considerate audierea bănuitului sau învinuitului în
stare de oboseală sau în timpul nopţii, insultarea şi umilirea martorului (alin.(1) art.104 CPP şi
alin.(8) art.105 CPP) cu scopul determinării lor la depunerea declaraţiilor, precum şi alte trata-
mente inumane sau degradante care nu constituie acte de tortură (a se vedea jurisprudenţa in-
stanţelor de drept internaţionale din acest articol).
10. Prin constrângere însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei se înţe-
lege silirea învinuitului, prin metodele menţionate, la încheierea unui astfel de acord. Constrân-
gerea de a face declaraţii este infracţiune cu componenţă formală (infracţiune de pericol). Pentru
existenţa ei este indiferent faptul dacă declaraţiile, concluziile, interpretările sau traducerile au
fost sau nu obţinute, au fost obţinute declaraţii, concluzii sau interpretări şi traduceri dorite sau
nedorite, adevărate sau mincinoase. Această situaţie se datorează faptului că prin dispoziţiile
art.309 sunt incriminate înseşi metodele de obţinere a declaraţiilor, concluziilor, interpretărilor
sau traducerilor. Prin urmare, consecinţa infracţională imediată a constrângerilor constă în crea-
rea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a urmăririi penale.
11. Pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă, care constă în vătămarea adusă
persoanei faţă de care s-a săvârşit acţiunea de constrângere (demnităţii, integrităţii fizice şi psi-
hice a victimei).
12. Autor al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii poate fi numai persoana care
efectuează urmărirea penală. Prin urmare, subiectul activ al acestei infracţiuni este special şi tre-
buie să aibă calitatea de persoană care efectuează urmărirea penală. Aceste persoane sunt: pro-
curorul (art.51 CPP), ofiţerii de urmărire penală ai organelor de urmărire penală (art.57 CPP) şi
persoanele cu funcţii de răspundere din organele de constatare (art.273 CPP).
13. Infracţiunea de constrângere poate fi săvârşită cu participaţie în formă simplă sau com-
plexă. Pentru existenţa participaţiei simple (coautoratului) este necesar ca făptuitorii să dispună
de calitatea specială cerută autorului de art.309 CP.
14. În cazul participaţiei complexe organizator, instigator sau complice poate fi orice per-
soană.
15. Fapta de constrângere de a face declaraţii are şi subiect pasiv secundar (victima), care de
asemenea este calificat. Or, în această calitate poate apărea persoana constrânsă „de a face de-
claraţii la interogatoriu”, expertul, interpretul sau traducătorul. Pot face declaraţii la interogato-
riu (la audiere) bănuitul şi învinuitul (art.103 CPP), martorul (art.105 CPP), partea vătămată
(art.111 CPP), partea civilă şi partea civilmente responsabilă (art.112 CPP). Ca expert, interpret
sau traducător, pot fi persoanele definite astfel expres în p.12 art.6 CPP şi, respectiv, în p.19, 48
art.6 CPP.
16. Victime ale constrângerii de a face declaraţii pot fi soţul sau o rudă apropiată a expertu-
lui, interpretului, traducătorului sau a persoanei audiate. Or, constrângerea prin ameninţări, vio-
lenţe sau alte acte ilegale faţă de soţ sau de o rudă apropiată a celui audiat, a expertului, interpre-
tului sau traducătorului din cauza relaţiilor de familie şi rudenie, este de natură să intimideze, să
facă presiuni asupra peroanelor audiate, expertului, interpretului sau traducătorului. De aceea
asemenea cazuri pot fi considerate drept constrângere de a face declaraţii.
17. Fiind o infracţiune formală, constrângerea de a face declaraţii se consumă în momentul
săvârşirii primului act de constrângere. Ea poate prezenta şi caracterul de infracţiune prelungită
prin repetarea actelor de constrângere, în baza aceleiaşi rezoluţii, epuizându-se în momentul rea-
lizării ultimului act de constrângere (art.30).
18. Latura subiectivă a constrângerii de a face declaraţii se realizează prin intenţie directă,
rezultând expres din textul alin.(1) şi alin.(2) art.309.
19. Acţiunea de constrângere trebuie să fie săvârşită cu scopul ca persoana audiată să facă
declaraţii, expertul –să tragă concluzii, iar traducătorul sau interpretul – să efectueze o traducere
sau interpretare incorectă. Alte scopuri sau mobilul (motivul) faptei de constrângere de a face
declaraţii nu au importanţă pentru existenţa acestei infracţiuni.
20. După caracterul şi gradul prejudiciabil infracţiunea prevăzută în alin.(1) art.309 se referă
de categoria infracţiunilor mai puţin grave, iar cea prevăzută în alin.(2) art.309 este o infracţiune
gravă.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărârile CEDO Irlanda v.Regatul Unit
din 18.01.1978// www.coe.int; V.Berger, 1996; Jalloh v.Germania din 11 iulie 2006,
art.1//www.justice.md; Radu Chiriţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Culegere de hotă-
râri, B., 2006.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 13.11.2007, Decizia 1re-727/2007; CP
al CSJ din 11.03.2008, Decizia 1ra-2/2008//BCSJ, 10/11, 2008.
ARTICOLUL 3091. TORTURA

(1) Provocarea, în mod intenţionat, a unei dureri sau suferinţe puternice, fizice ori psihice
unei persoane, în special cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o persoană ter-
ţă informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană
l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a intimida sau de a face presiune asupra ei sau asu-
pra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar
fi ea, dacă o asemenea durere sau suferinţă este provocată de o persoană cu funcţie de răspun-
dere sau de oricare altă persoană care acţionează cu titlu oficial, ori la instigarea sau cu con-
simţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane, cu excepţia durerii sau a suferinţei ce
rezultă exclusiv din sancţiuni legale, inerente acestor sancţiuni sau ocazionate de ele,
(2) Organizarea sau instigarea acţiunilor de tortură
Comentariu 677

a) cu bună ştiinţă asupra unui minor sau a unei femei gravide ori profitând de starea de ne-
putinţă cunoscută sau evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, bolii, handicapu-
lui fizic sau psihic ori altui factor;
c) de două sau mai multe persoane;
e) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură sau a altor obiecte adaptate în acest
scop;
f) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite func-
ţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Legea penală a RM a fost completată cu art.3091 (Tortura) ca urmare a ajustării legii na-
ţionale la standardele internaţionale.
2. Definiţia actului de tortură se regăseşte în art.1 al Convenţiei ONU împotriva torturii şi
altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante şi este reprodusă fidel în
art.3091 CP.
3. Potrivit locului pe care îl ocupă în CP, tortura este considerată de către legiuitor ca in-
fracţiune contra justiţiei. Aplicarea actelor de tortură de către agenţii altor autorităţi publice con-
stituie circumstanţă agravantă a infracţiunii de exces de putere prevăzută de art.328 alin.(2) lit.c)
CP. Aplicarea torturii este o circumstanţă care agravează unele infracţiuni contra vieţii şi sănătă-
ţii persoanei (art.145, 151 şi 152 CP), privind viaţa sexuală (art.171 CP), contra patrimoniului
(art.188 CP) etc. De aceea considerăm că art.3091 CP se aplică numai atunci când actele de tor-
tură sunt utilizate în cadrul activităţilor de înfăptuire a justiţiei sau care contribuie la înfăptuirea
ei (organele de constrângere (art.273 CPP) şi de urmărire penală, organele procuraturii şi instan-
ţele judecătoreşti, organele şi instituţiile care asigură executarea pedepselor sau a altor măsuri
aplicate de către instanţele judecătoreşti, precum şi a altor hotărâri judecătoreşti). Justiţia în sens
larg de valoare socială constituie obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de tortură incriminată
în art.3091 CP.
4. Infracţiunea de tortură poate avea şi un obiect material care reprezintă corpul persoanei
supuse torturii.
5. Latura obiectivă a infracţiunii de tortură se realizează printr-o faptă aplicată unei persoa-
ne, faptă care are drept consecinţe provenirea unei dureri sau suferinţe puternice fizice ori psihi-
ce. Aceste acţiuni pot lua diferite forme sau se pot manifesta în diferite moduri.
6. Plenul CSJ consideră că, în categoria torturii, se includ acţiunile menite să cauzeze dureri
multiple şi de lungă durată, cauzarea multiplelor vătămări, lipsirea persoanei timp îndelungat de
mâncare, căldură sau lăsarea ei în condiţii periculoase pentru viaţa şi sănătatea ei etc. (p.5 al HP
CSJ nr.7 din 30.10.1978 cu modificările din 16.09.2002// www.justice.md
7. CEDO, în jurisprudenţa sa de interpretare a art.3 din Convenţie, face distincţie între „tor-
tură” şi „tratament inuman şi degradant”, calificând tortura ca un tratament inuman, care pro-
voacă suferinţe deosebit de grave. Pentru a recunoaşte fapta ca act de tortură, CEDO se bazează
pe gravitatea şi intensitatea durerii cauzate care este determinată în funcţie de durata tratamentu-
lui, consecinţele fizice şi psihice survenite, sex, vârstă şi starea sănătăţii victimei, modul şi me-
toda de realizare a faptei (a se vedea jurisprudenţa CEDO de la acest articol). Fiind o noţiune de
apreciere, este de competenţa organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti de a
aprecia, în raport cu toate împrejurările reţinute în cauză, dacă durerea sau suferinţele provocate
au fost sau nu puternice. Însă acţiunile care în mod obiectiv cauzează o intensitate suficientă de
durere, sunt considerate ca tortură, indiferent dacă victima este femeie sau bărbat, minoră sau
majoră, sănătoasă sau bolnavă. De exemplu, în cauza Salmouni v.Franţa, s-a constatat că recla-
mantul, în timpul audierilor, a fost lovit puternic pe aproape tot corpul. A fost târât de păr, a fost
pus să alerge pe un coridor unde poliţiştii erau aliniaţi pe ambele părţi, pentru a-i pune piedică; a
fost forţat să îngenuncheze în faţa unei femei tinere, căreia cineva i-a spus: „Uite, vei auzi pe
cineva cântând; unul dintre ofiţeri şi-a scos în faţa reclamantului penisul, ordonându-i să i-l su-
gă, iar apoi s-a urinat pe el; a fost ameninţat cu o lampă de lipit, apoi cu o seringă. Curtea a men-
ţionat că aceste acţiuni erau nu numai violente, dar sunt, prin natura lor, odioase şi umilitoare
pentru oricine, indiferent de condiţiile în care se săvârşesc//Hotărârea CEDO din 28 iulie 1999,
par.102-1005.
8. Agravantele torturii conţinute la lit.a) şi c) din alin.(3) au aceleaşi explicaţii ca ale agra-
vantelor de la art.151 CP (a se vedea comentariul art.151 CP). Înţelesul expresiei persoană cu
înaltă funcţie de răspundere (art.309 alin.(3) lit.f)) este dat în art.123 alin.(2) CP.
9. Folosirea unor instrumente speciale de tortură înseamnă utilizarea unor instrumente fa-
bricate şi special destinate torturii, iar ca obiecte adaptate în sensul lor în art.3091 alin.(3) lit.e)
CP pot fi considerate obiectele şi instrumentele adaptate pentru actele de tortură din timp sau în
timpul maltratării, precum şi obiectele sau instrumentele care, deşi „nu au fost supuse unor pre-
lucrări preliminare, au fost special adaptate de vinovat şi se aflau la el cu acest scop.
10. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.3091 alin.(2) CP o constituie fapta preju-
diciabilă care se exprimă în acţiunea de organizare sau instigare la acţiuni de tortură. Este vorba
de organizarea şi instigarea torturii ca infracţiune distinctă, care nu necesită referirea la art.42
alin.(3)-(4) CP.
11. Sintagma organizarea acţiunilor de tortură, ca modalitate legală a infracţiunii prevăzute
de alin.(2) art.3091 CP, presupune iniţierea şi planificarea săvârşirii torturii; atragerea la săvârşi-
rea torturii a altor participanţi (autori, complici, instigatori); coordonarea acţiunilor participanţi-
lor; modificarea planului de activitate infracţională etc. sau dirijarea realizării infracţiunii.
12. Sintagma instigarea acţiunilor de tortură, ca modalitate legală a infracţiunii prevăzute la
alin.(2) art.3091 CP, presupune determinarea unei alte persoane să săvârşească infracţiunea res-
pectivă. Modalităţile de determinare nu au relevanţă, acestea putând lua diverse forme: orală,
scrisă, abuz de autoritate, directă, indirectă etc. Un rol primar în calificarea torturii nu-l are ex-
primarea dorinţei făptuitorului, ci efectul determinant, fără de care fapta comisă nu poate fi con-
siderată instigare, fiindcă lipseşte acţiunea de determinare a făptuitorului.
13. Organizarea şi instigarea săvârşirii acţiunilor de tortură în circumstanţele agravante pre-
văzute de art.3091 alin.(3) CP constituie infracţiune prevăzută de art.3091 alin.(3) CP şi nu cere
calificare suplimentară şi în baza art.3091 alin.(2) CP.
14. Subiecţi ai infracţiunii de tortură prevăzute de art.3091 alin.(1) CP pot fiu persoanele cu
funcţii de răspundere sau alte persoane cu titluri oficiale care, prin activitatea lor, aduc atingere
procesului de înfăptuire a justiţiei şi care, în exerciţiul funcţiunii lor, folosesc actele de tortură:
ofiţerii de urmărire penală, procurorii, judecătorii, persoanele cu funcţii de răspundere în organe-
le de constatare, în instituţiile care asigură executarea hotărârilor judecătoreşti etc. Persoane cu
titluri oficiale pot fi stagiarii în procuratură, stagiarii în organele de urmărire penală, detectivii
particulari etc. Alte persoane pot fi subiecţi ai infracţiunii comentate, dacă săvârşesc acte de tor-
tură la instigarea sau cu consimţământul expres sau tacit al persoanei cu funcţie de răspundere
Comentariu 679
sau cu titlu oficial. În acest caz, este suficient ca persoana s fi atins vârsta de 16 ani şi să fie res-
ponsabilă.
15. Subiect al infracţiunii de organizare sau instigare a acţiunilor de tortură prevăzute de
art.3091 alin.(2) CP poate fi atât o persoană cu funcţii de răspundere sau cu titlu oficial, cât şi
orice altă persoană responsabilă care a atins vârsta de 16 ani. Persoana cu funcţii de răspundere
sau cu titlu oficial poate fi subiect al acestei infracţiuni indiferent de faptul cine a săvârşit nemij-
locit actele de tortură. Însă orice altă persoană poate fi subiect al acestei infracţiuni numai dacă
acţiunile de tortură organizate sau instigate de ea au fost săvârşite de o persoană cu funcţii de
răspundere sau cu titlu oficial.
16. CEDO a menţionat în numeroase cazuri că art.3 din Convenţie cuprinde una dintre valo-
rile fundamentale ale unei societăţi democratice. Chiar în cele mai dificile circumstanţe, cum ar
fi lupta împotriva terorismului şi a crimei organizate, Convenţia interzice în termeni absoluţi
tortura, tratamentul inuman şi degradant. Art.3 din Convenţie nu conţine nicio prevedere care să
conţină excepţii sau derogări, chiar şi în stare de urgenţă publică care ar ameninţa viaţa naţiunii
(Corsacov v.Moldova, par.54). acest fapt serveşte drept temei pentru a conchide că organul ie-
rarhic sau dispoziţia de a comite acte de tortură sunt vădit ilegale. De aceea, persoana care a co-
mis acte de tortură în vederea executării ordinului ierarhic sau dispoziţiei, precum şi persoana
care a emis un astfel de ordin sau dispoziţie sunt trase la răspundere penală, conform art.3091 CP
(art.401 CP).
17. Dispoziţiile art.3091 CP prevăd expres că tortura poate fi săvârşită numai cu intenţie.
18. Fapta prin care i se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice
pentru a fi calificată în baza art.3091 CP ca tortură, trebuie să urmărească scopurile:
 a obţine de la victimă sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri;
 a pedepsi victima pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis;
 constituie infracţiunea prevăzută de art.3091 CP şi actele de tortură aplicate pentru a pe-
depsi martorul, bănuitul sau învinuitul care, în timpul audierii sau al altor acţiuni de urmărire
penală, ofensează persoana cu funcţii de răspundere care efectuează aceste acţiuni;
 a intimida sau a face presiuni asupra victimei sau asupra unei terţe persoane.
19. Existenţa infracţiunii de tortură este condiţionată de prezenţa scopurilor menţionate la
săvârşirea ei, însă nu şi de realizarea efectivă a acestor scopuri.
20. În afară de săvârşirea actelor de tortură în aceste scopuri, tortura cade sub incidenţa
art.3091 CP dacă a fost săvârşită şi din orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare
ar fi ea.
21. La săvârşirea actelor de tortură atitudinea psihică a făptuitorului se poate manifesta prin
intenţie directă sau indirectă faţă de durerea sau suferinţele provocate de actele de tortură şi cu
intenţie directă faţă de scopurile urmărite.
22. Intenţia. Scopul şi motivele actelor de tortură pot fi deduse din circumstanţele obiective
de fapt stabilite în cauză.
23. Dacă, în urma actelor de tortură, victimei i-a fost cauzată vătămarea gravă sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, infracţiunea de tortură (art.3091 CP) se află în concurs ideal
cu infracţiunile prevăzute de art.151 sau art.152 CP. În aceste cazuri, acţiunile făptuitorului nu
pot fi calificate i ca vătămare gravă sau medie săvârşită prin tortură prevăzute de art.151 alin.(2)
lit.e) sau art.152 alin.(2) lit.f) CP.
Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: Hotărâri ale CEDO: Corsacov v.Moldova din
4 aprilie 2006, „II. În drept. 1 //www.justice.md; Menecheva с.Rusia din 9 martie 2006, „În
drept. 1//www.coe.int; Levinţa v.Moldova din 16.12.2008//www.lhr.md
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 18.03.2008: „Plângerea sau alte cir-
cumstanţe ce oferă temei de a presupune că persoana a fost supusă acţiunilor de tortură, trata-
ment inuman sau degradant urmează a fi examinate de către procuror, în modul prevăzut la
art.274, în procedură separată (art.298 alin.(4) CPP)” (Decizia 1ra-264/2008)//Buletinul CSJ a
RM 11/8, 2008.
CP al CSJ din 04.03.2008: „În cazul în care se va confirma că probele au fost obţinute prin
aplicarea violenţei faţă de inculpat, ele, în conformitate cu prevederile art.94 alin.(1) CPP, în
procesul penal nu pot fi puse la baza sentinţei” (Decizia 1ra-133/2008).
CP al CSJ din 29.01.2008: „Prin încheierea judecătorului de instrucţie al Judecătoriei Râş-
cani, mun.Chişinău, din 10 octombrie 2007, au fost respinse ca inadmisibile plângerile petiţiona-
rului C.T. din 20.09.2007 şi din 10.09.2007, privind obligarea Procuraturii Generale a RM de a
emite ordonanţa prin care să fie anulată încheierea Judecătoriei Buiucani, mun.Chişinău, din
28.07.2000 pe cauza penală nr.2000037014 şi calcularea termenului de atac a plângerii – 10 zile,
prevăzut de art.313 CPP, începând cu data de 17.09.2007; obligarea Procuraturii Generale a RM
de a porni urmărirea penală pe faptul torturii, deţinerii în condiţii inumane şi degradante în CPR
Hânceşti şi de a anula ordonanţa de refuz în pornirea urmăririi penale din 29.01.2001, emisă de
către anchetatorul Procuraturii jud.Lăpuşna, V.F., rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale din
17.03.2006, emisă de către Procuratura raionului Hânceşti, rezoluţia de neîncepere a urmăririi
penale din 01.10.2002, emisă de procurorul în Procuratura mun.Chişinău, I.R. şi ordonanţa de
refuz în pornirea urmăririi penale din 23.06.2007, emisă de procurorul în Procuratura
mun.Chişinău, I.B.” (Decizia 1re-68/2008).
ARTICOLUL 310. FALSIFICAREA PROBELOR

(1) Falsificarea probelor în procesul civil de către un participant la proces sau de către re-
prezentantul acestuia
remunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore în ambele cazuri cu (sau fără) priva-
rea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
la 2 la 5 ani.
(2) Falsificarea probelor în procesul penal de către persoana care efectuează urmărirea
penală, procuror sau de către apărătorul admis în procesul penal
re de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Această infracţiune este stipulată în dreptul penal pentru prima dată, anterior pentru ase-
menea acţiuni surveneau doar sancţiuni disciplinare sau contravenţionale.
2. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei, buna
activitate a instanţelor judecătoreşti care implică măsurile procesuale de prezentare, protejare,
circulaţie şi apreciere a probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în procedura civilă
şi penală conform legii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.310 alin.(1) CP constă în acţiuni care se
manifestă în crearea artificială a probelor în folosul reclamantului sau al pârâtului, persoanelor
terţe sau al altor persoane interesate.
Comentariu 681
4. Prezentarea probelor prevăzute în procesul penal într-o cauză penală referitoare la fapte
vădit false, care uşurează sau agravează situaţia inculpatului, a părţii vătămate, a părţii civile sau
civilmente responsabile şi a altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei penale, ca şi
folosirea înscrisurilor vădit false, distrugerea probelor (ardere, rupere, dizolvare, ştergere etc.),
influenţa asupra persoanei vătămate, martorilor, inculpaţilor de a depune declaraţii false organu-
lui de urmărire penală sau instanţei de judecată, constituie fapte prin care se manifestă latura
obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.310 alin.(2) CP.
5. Constatarea faptei de falsificare a probelor în cauza penală sau civilă de către oricare par-
ticipant sau reprezentant al acesteia constituie componenţă de infracţiune, indiferent dacă au
survenit sau nu urmările scontate de către aceştia.
6. Consumarea infracţiunii are loc din momentul prezentării probei false, distrugerii sau fal-
sificării acesteia, producându-se imediat starea de pericol pentru urmărirea penală, examinarea
cauzei penale sau civile de către instanţa de judecată.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul doreşte sur-
venirea urmărilor prejudiciabile ale faptei sale.
8. Subiectul infracţiunii este indicat expres în acest articol: alin.(1) – participanţii la proces
sau reprezentanţii lor; alin.(2) – ofiţerul de urmărire penală, procurorul sau apărătorul admis în
procesul penal.
9. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, organizare, instigare,
complicitate, prevăzute de art.42.
ARTICOLUL 311. DENUNŢAREA FALSĂ

(1) Denunţarea cu bună ştiinţă falsă, în scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei
infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de
a porni urmărirea penală,
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţi-
onal de grave;
b) săvârşită din interes material;
c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare
de până la 5 ani.
1. Privite în toată complexitatea lor, activităţile de înfăptuire a justiţiei desfăşurate în cadrul

procesului penal urmăresc scopul de a afla adevărul pentru ca nicio persoană nevinovată să nu
fie trasă la răspundere penală şi condamnată pe nedrept. Realizarea acestui scop în procesul pe-
nal este asigurată şi prin incriminarea în art.311 a denunţării false ca infracţiune contra justiţiei.
2. Obiectul juridic nemijlocit al denunţării false îl constituie relaţiile sociale referitoare la
activitatea normală a organelor de drept la înfăptuirea justiţiei, ocrotite de pericolul sesizărilor
false şi al probelor contrare adevărului.
3. Obiectul juridic secundar constă în demnitatea şi libertatea persoanei căreia i se pune pe
nedrept în sarcină săvârşirea unei infracţiuni.
4. Infracţiunea de denunţare falsă nu are obiect material, învinuirea mincinoasă nu este în-
dreptată direct asupra unui bun sau asupra unei persoane.
5. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.311 se realizează prin acţiunea de
denunţare falsă, care va îndeplini următoarele cerinţe:
 acţiunea de denunţare să fie falsă, adică să nu corespundă adevărului;
 caracterul mincinos al denunţării să se refere în mod obligatoriu la situaţia persoanei în-
vinuite, căreia i se pune în seamă o infracţiune inexistentă ori o faptă reală, care nu constituie
infracţiune, însă prin falsificarea trăsăturilor ei se prezintă ca infracţiune. Este denunţare falsă şi
în cazul în care denunţătorul se referă la o infracţiune reală, însă în denunţ indică în calitate de
autor sau participant o persoană pe care o ştie nevinovată;
 denunţarea falsă să fie făcută numai prin denunţ. Această concluzie rezultă din conţinutul
termenului de denunţare, prin care se înţelege acţiunea de a denunţa, de a face un denunţ. De
aceea alte acte de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni indicate în art.262 CPP au rămas în
afara incriminării din art.311. Or, alin.(2) art.3 interzice interpretarea extensivă defavorabilă a
legii penale. Denunţul trebuie să îndeplinească condiţiile indicate în art.263 CPP. În cazul în ca-
re denunţul este anonim sau denunţătorul n-a fost avertizat despre răspunderea penală pentru
denunţ fals, fapta nu constituie infracţiune de denunţare falsă;
 denunţarea falsă să fie adresată unui organ sau unei persoane cu funcţii de răspundere,
care sunt în drept de a porni urmărirea penală. La ele se referă organele de urmărire penală, ofi-
ţerii de urmărire penală, procurorii (art.253 CPP) şi organele de constatare, prevăzute expres în
art.273 CPP. Denunţul adresat altor organe sau persoane nu poate fi recunoscut ca act de sesiza-
re în sensul alin.(1) art.311, decât în cazul în care acest denunţ a fost confirmat de denunţător în
faţa organelor menţionate sau a reprezentanţilor lor;
 denunţarea falsă să se refere în mod obligatoriu la săvârşirea unei infracţiuni. Prin săvâr-
şirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea penală le preve-
de şi le pedepseşte ca infracţiuni consumate, ca pregătire sau tentativă de infracţiune (art.25-27),
precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de autor, organizator, instigator sau com-
plice (art.42). Denunţarea falsă privind săvârşirea altor fapte ilicite (abateri disciplinare, contra-
venţii administrative etc.), care nu sunt infracţiuni, exclude prezenţa elementului material al la-
turii obiective a infracţiunii de denunţare falsă;
 denunţarea falsă să privească săvârşirea infracţiunii de către o anumită persoană. Dacă în
denunţ făptuitorul nu învinuieşte o persoană concretă, nu există infracţiune de denunţare falsă.
 Se consideră îndeplinită această cerinţă nu numai atunci când în denunţ se indică numele,
prenumele şi adresa persoanei învinuite pe nedrept, ci şi atunci când se indică informaţii ce duc
direct la identificarea persoanei învinuite.
 Numai în cazul în care acţiunea de denunţare falsă satisface toate cerinţele menţionate,
ea poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de denunţare falsă.
6. Elementul material al infracţiunii de denunţare falsă prevăzute de lit.a) şi c) alin.(2)
art.311 constă şi din două circumstanţe agravante:
 lit.a) legată de învinuirea de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave şi ex-
cepţional de grave;
 lit.c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare.
7. Prin denunţare falsă legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit
de grave şi excepţional de grave se înţelege învinuirea persoanei, prin denunţ fals, de săvârşire a
uneia din infracţiunile prevăzute în PS a CP care cad sub incidenţa alin.(4)-(6) art.16 CP.
8. Prin creare artificială a probelor acuzării în cazul denunţării false prevăzute în lit.c)
alin.(2) art.311 se înţeleg acţiunile de ticluire, născocire sau inventare a unor probe inexistente în
realitate, falsificarea probelor sau prezentarea acestor probe organelor de urmărire penală în
Comentariu 683
scopul confirmării învinuirii aduse prin denunţul fals. În cazul în care crearea artificială a probe-
lor acuzării constituie prin ea însăşi o altă infracţiune, se aplică regula referitoare la concursul de
infracţiuni.
9. Urmarea prejudiciabilă a infracţiunii constă din punerea în mişcare a organelor de justiţie
în scopul cercetării unei infracţiuni nesăvârşite sau săvârşite de o altă persoană. Denunţarea falsă
este o infracţiune prejudiciabilă ce se consumă în momentul în care denunţul fals a ajuns la or-
ganul de urmărire penală sau la procuror, indiferent de faptul dacă s-a pornit sau nu un proces
penal.
10. Subiectul activ al infracţiunii de denunţare falsă poate fi orice persoană fizică şi respon-
sabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
11. Conform alin.(2) art.263 CPP, denunţul poate fi făcut şi de o persoană juridică, însă
art.21 nu prevede răspunderea penală a persoanelor juridice pentru denunţarea falsă. În astfel de
cazuri, răspunderea penală pentru denunţare falsă o poartă persoana cu funcţii de răspundere ca-
re a făcut denunţul fals în numele persoanei juridice. Persoana cu funcţii de răspundere în ase-
menea situaţii săvârşeşte şi infracţiunea de abuz de serviciu (art.327) aflată în concurs ideal cu
infracţiunea de denunţare falsă.
12. Pot fi subiecţii activi ai infracţiunii date bănuitul, învinuitul, inculpatul şi condamnatul
când prin denunţ fals ei învinuiesc în mod mincinos lucrătorii organelor de urmărire penală de
săvârşirea infracţiunilor de constrângere de a face declaraţii la interogatorii (art.308), de corupe-
re pasivă (art.324) etc.
13. La săvârşirea infracţiunii de denunţare falsă sunt posibile toate formele de participaţie.
14. Fapta de denunţare falsă are şi un subiect pasiv, secundar – victima, care poate fi o per-
soană fizică sau juridică. Persoana juridică poate fi subiect pasiv al infracţiunii de denunţare fal-
să numai în cazurile în care ea este subiect activ al infracţiunilor indicate în art.21.
15. Latura subiectivă. Infracţiunea de denunţare falsă poate fi săvârşită numai cu intenţie di-
rectă. Cerinţa alin.(1) art.311 ca denunţarea să fie cu bună-ştiinţă falsă exclude orice altă formă
de vinovăţie.
16. Latura subiectivă a denunţării false se realizează şi prin scopul ei de a-l învinui pe cine-
va pe nedrept de săvârşirea unei infracţiuni.
17. Motivul denunţării false are importanţă pentru calificarea penală a faptei numai în cazul
săvârşirii ei din interes material prevăzut în alin.(2) art.311 (denunţătorul intenţionează a folosi,
a acapara averea persoanei denunţate în mod fals sau a trage alte foloase materiale de pe urma
condamnării persoanei nevinovate).
18. Desfăşurarea infracţiunii de denunţare falsă se poate prezenta în forma actelor de pregă-
tire, tentativă şi ca infracţiune consumată. Însă în cazul alin.(1) art.311 pregătirea infracţiunii de
denunţare nu este incriminată (art.26). Infracţiunea de denunţare falsă se poate prezenta şi în
formă de infracţiune prelungită. De regulă, în realizarea aceluiaşi denunţ fals la diferite perioade
de denunţ se inventează noi probe mincinoase.
ARTICOLUL 312. DECLARAŢIA

MINCINOASĂ, CONCLUZIA FALSĂ SAU TRADUCEREA INCORECTĂ
(1) Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor sau partea vătă-
mată, a concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării incorecte
de către traducător sau interpret, dacă această acţiune a fost săvârşită în cadrul urmăririi pe-
nale sau judecării cauzei,
anumită activitate pe un termen de până la 2 ani.
a) legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţio-
nal de grave;
b) săvârşite din interes material;
c) însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare
1. În art.312 sunt incriminate trei infracţiuni distincte: declaraţia mincinoasă, conduita fal-
să, traducerea sau interpretarea incorectă.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiuni constă din relaţiile sociale privitoare la activita-
tea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii puse în pericol prin declaraţia
mincinoasă, concluzia falsă, traducerea sau interpretarea incorectă.
3. Obiectul juridic secundar îl constituie drepturile persoanei la libertate, demnitate, patri-
moniu etc.
4. Infracţiunile incriminate în art.312 Cp nu au obiect material.
5. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea incorectă pot fi să-
vârşite numai în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei.
6. Cadrul urmăririi penale cuprinde timpul începerii şi terminării urmăririi penale (art.274
şi 289 CPP). Dar aceste infracţiuni pot fi săvârşite şi de către organele de constatare (art.273
CPP).
7. În sensul art.312 prin noţiunea de judecare a cauzei se înţelege procedura de soluţionare
a cauzei în şedinţa de judecată a primei instanţe, instanţei de apel, instanţei de recurs sau de re-
vizuire a cauzei.
8. Infracţiunile prevăzute de art.312 pot fi săvârşite şi în cadrul şedinţei Curţii Constituţio-
nale (art.12, 13, 32 şi 33 CJC), precum şi la cercetarea şi examinarea cauzelor cu privire la con-
travenţiile administrative (art.258-260 CCA).
9. Elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prevăzute în alin.(1) art.312 con-
stă din trei acţiuni distincte fixate în sintagma nominativă a incriminării: declaraţia mincinoasă,
concluzia falsă sau traducerea incorectă.
10. Prin acţiunea de prezentare a declaraţiei mincinoase se înţelege declaraţia în care se de-
naturează adevărul, se spune ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute de martor sau de către
partea vătămată. Pentru ca acţiunea respectivă să cadă sub incidenţa incriminării, declaraţia tre-
buie să se refere la acele împrejurări de fapt, pe care martorul le ştie în legătură cu cauza respec-
tivă şi care pot servi la constatarea fondului cauzei sau a altor împrejurări importante pentru jus-
ta soluţionare a cauzei. De aceea deducţiile sau presupunerile martorului nu constituie elementul
material al infracţiunii prevăzute de art.312 CP, chiar nici în cazul în care ele se referă la împre-
jurările esenţiale ale cauzei.
11. Sintagma prezentarea concluziei false se descifrează ca o acţiune de a prezenta rapoarte
cu concluzii ce nu corespund adevărului cu prilejul efectuării de către specialist sau expert a
Comentariu 685
constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale şi respectiv – a expertizei. Constituie element

material al concluziei false şi afirmaţiile mincinoase făcute de expert la audiere în condiţiile
art.153 CPP.
12. Prin sintagma prezentarea traducerii incorecte ar trebui să se înţeleagă efectuarea la ni-
vel oral sau scris a traducerii mincinoase, fie prin afirmaţii mincinoase făcute de traducător în
operaţiunile de traducere, fie prin omisiune, adică de trecere sub tăcere a unor idei care urmau a
fi traduse.
13. Pentru existenţa infracţiunii de declaraţie mincinoasă, concluzie falsă, interpretare sau
traducere incorectă trebuie respectate de către organele judiciare prevederile legii privind jură-
mântul şi avertizarea martorului, părţii vătămate, specialistului, expertului, interpretului şi tradu-
cătorului despre răspunderea lor penală pentru acţiunile menţionate în art.312. Or, nu pot fi ad-
mise ca probe datele obţinute cu încălcarea esenţială a legii (p.8 alin.(1) art.94 CPP).
14. Acţiunile prevăzute în alin.(1) art.312 constituie elementul material al infracţiunilor pre-
văzute în alin.(2) al art.312 CP în formă agravantă în cazul în care ele sunt:
 legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excep-
ţional de grave (comentariul de la alin.(4)-(6) art.16) referitoare la noţiunile acestor categorii de
infracţiuni;
 săvârşite din interes material;
 însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare. În acest caz se are în vedere săvâr-
şirea altor acţiuni decât declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea inco-
rectă în scopul afirmaţiilor mincinoase de învinuire (instigarea altor persoane de a depune decla-
raţii mincinoase şi referirea în afirmaţiile sale la aceste persoane, spunând că ele pot confirma
declaraţiile depuse; pregătirea şi prezentarea unor documente sau probe false în acest scop etc.)
Dacă declaraţia mincinoasă este însoţită de crearea artificială a probelor care dezvinovăţesc in-
culpatul, acţiunile făptuitorului, în lipsa altor circumstanţe agravante prevăzute de alin.(2)
art.312, constituie infracţiune prevăzută de alin.(1) art.312.
15. Infracţiunile prevăzute în art.312 sunt formale. Această normă juridică penală nu preve-
de ca, în urma faptelor descrise, să se dea o hotărâre nedreaptă, adică să survină o urmare preju-
diciabilă pentru înfăptuirea justiţiei.
16. Subiecţii activi ai infracţiunilor prevăzute de art.312 sunt persoanele fizice responsabile,
care au atins vârsta de 16 ani şi au statut special prevăzut de procedura penală (martor, parte vă-
tămată, specialist, expert, interpret sau traducător).
17. Nu pot fi subiecţi activi ai acestor infracţiuni persoanele care, în anumite cauze concrete
şi în legătură cu anumite fapte sau împrejurări conform legii, nu pot fi martori, specialişti, ex-
perţi, interpreţi sau traducători (art.86-87, 89-90 CPP) etc.
18. Concluzia falsă şi traducerea incorectă sunt susceptibile de participaţie simplă şi com-
plexă.
19. Latura subiectivă a faptelor prevăzute de art.312 se realizează numai prin intenţie direc-
tă. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea şi traducerea incorecte în situaţia în care
făptuitorul este sincer convins că ele sunt adevărate nu întrunesc elementele infracţiunii prevă-
zute de această infracţiune.
20. Existenţa interesului material constituie o circumstanţă agravantă a infracţiunilor prevă-
zute în alin.(2) art.312 (primirea de către subiecţii infracţiunii a unor foloase pentru prezentarea
declaraţiei mincinoase, concluziei false, interpretării sau a traducerii incorecte).
21. Infracţiunea se consideră consumată din momentul semnării actelor procesuale respecti-
ve de către martor, partea vătămată, specialist, expert, interpret sau de către traducător.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 4.08.04: „Făptuitorul a fost condam-

nat just pentru declaraţie calomnioasă. Declaraţia săvârşită în interes material de o persoană cu
scopul ca aceasta să repare automobilul deteriorat de altă persoană este recunoscută declaraţie
calomnioasă” (Decizia 1ra-587-04).
Plenul CSJ din 26.09.2005: „Dispoziţia art.312 CP prevede răspunderea penală pentru acţi-
uni nelegitime comise de persoane în calitate de experţi. Însă în materialele dosarului lipsesc
date ce ar confirma dacă inculpatul a fost arestat ca expert şi că el a primit licenţă corespunză-
toare de la Comisia de licenţiere” (Hotărârea 4-1re-49/2005).
CP al CSJ din 01.02.2006: Colegiul penal al CSJ a decis inadmisibilitatea recursului deoa-
rece art.458 alin.(3) pct.1) CPP strict stipulează că revizuirea poate fi cerută în cazul în care s-a
stabilit, prin hotărâre irevocabilă, că expertul a prezentat cu bună-ştiinţă concluzii false. Terme-
nele de revizuire a procesului penal sunt specificate în art.459 alin.(1) CPP în care este indicat
că revizuirea unei hotărâri de achitare se poate face numai înăuntrul termenelor de prescripţie a
incriminării, stabilite în art.60 din CP şi cel mai târziu până la un an de la descoperirea circum-
stanţelor prevăzute în art.458 alin.(3) CPP.
În cazul în care actualmente, în privinţa expertului medico-legal LG se efectuează urmărirea pena-
lă după indicii infracţiunii prevăzute de art.312 alin.(2) lit.a) CP şi lipseşte o hotărâre de condamnare
irevocabilă că acesta a prezentat cu bună-ştiinţă o concluzie falsă, Colegiul penal a considerat că cere-
rea de revizuire a procesului penal de învinuire a lui PS în comiterea infracţiunilor prevăzute de
art.art.88 pct.1, 6 şi 15, 88 pct.4, 6 CP (1961) este prematură” (Decizia 1ra-77/2006).
ARTICOLUL 313. REFUZUL SAU ESCHIVAREA

MARTORULUI ORI A PĂRŢII VĂTĂMATE DE A FACE DECLARAŢII
Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii în cadrul urmă-
ririi penale sau al cercetării judecătoreşti
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute de acest articol îl constituie relaţiile

sociale referitoare la activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a
căror existenţă este pusă în pericol prin refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de
a face declaraţii.
2. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii constituie in-
fracţiune numai în cazul în care aceste acţiuni sau inacţiuni se săvârşesc în cadrul urmăririi pe-
nale sau în cadrul cercetării judecătoreşti.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constituie acţiunea de refuz sau inacţiunea de eschivare de
a face declaraţii.
4. Refuzul de a face declaraţii constă din nedorinţa martorului sau a părţii vătămate de a fa-
ce declaraţii, exprimată prin acţiunea directă de refuz oral sau în scris de a face declaraţii sau de
a da răspuns la unele întrebări puse în timpul audierii martorului sau a părţii vătămate în cadrul
urmăririi penale sau al cercetării judecătoreşti.
5. Eschivarea de a face declaraţii, ca şi refuzul de a face declaraţii, constă din nedorinţa de
a face declaraţii, însă ea se manifestă printr-un comportament pasiv al martorului sau al părţii
vătămate, care, fiind legal citaţi, nu se prezintă la audiere cu scopul de a nu face declaraţii. Dacă
martorul citat legal nu se prezintă la audiere din alte cauze, în acţiunile lui lipseşte componenţa
de infracţiune prevăzută la acest articol. Inacţiunea făptuitorului care se eschivează de a face de-
claraţii se poate exprima şi prin lăsarea fără răspuns a întrebărilor puse.
Comentariu 687
6. Pentru ca refuzul sau eschivarea de a face declaraţii să constituie elementul material al

infracţiunii comentate, aceste acţiuni sau inacţiuni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 refuzul sau eschivarea de a face declaraţii trebuie să fie nelegitime, de exemplu, oficiali-
tăţile religioase, conform CPP, nu pot fi citate şi ascultate ca martori referitor la circumstanţele
care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea funcţiilor lor, apărătorii – în legătură cu
acordarea asistenţei juridice etc.). Prin urmare, refuzul sau eschivarea persoanelor menţionate de
a face declaraţii în astfel de cazuri este legal şi nu constituie componenţa de infracţiune prevăzu-
tă de acest articol;
 în conformitate cu art.105 şi art.111 CPP, persoana care efectuează acţiunea procesuală
este obligată să prevină martorul sau partea vătămată despre răspunderea penală pentru refuzul
de a depune mărturii şi să menţioneze acest lucru în procesul-verbal al audierii. Dacă organul de
urmărire penală sau instanţa de judecată nu respectă aceste dispoziţii imperative ale legii de pro-
cedură penală, faptul dat exclude tragerea martorului sau parţii vătămate la răspundere penală în
baza acestui articol.
7. Infracţiunea comentată se consumă din momentul refuzului sau al eschivării de a face
declaraţii.
8. Latura subiectivă a refuzului sau a eschivării de a face declaraţii se realizează numai prin
intenţie directă.
9. Făptuitorul înţelege că este obligat să depună declaraţii, însă nu doreşte să facă acest lu-
cru. Din punctul de vedere al existenţei infracţiunii, motivul refuzului sau al eschivării de a face
declaraţii nu are importanţă, însă poate fi luat în seamă la individualizarea pedepsei.
10. Subiectul infracţiunii de refuz sau de eschivare de a face declaraţii poate fi orice per-
soană fizică responsabilă de la vârsta de 16 ani, obligată prin lege să comunice tot ce ştie în le-
gătură cu pornirea cauzei penale sau a cauzei civile.
11. Persoanele care în condiţiile legii nu pot fi citate şi ascultate ca martori nu pot fi nici
subiecţi ai infracţiunii de refuz sau eschivare de a face declaraţii.
12. Infracţiunea de refuz sau eschivare de a face declaraţii poate avea doar un singur subi-
ect activ - autorul, fapt ce exclude participaţia simplă, însă este posibilitatea de a fi săvârşită în
participaţie complexă.

DE A FACE DECLARAŢII MINCINOASE, CONCLUZII FALSE SAU TRADUCERI IN-
CORECTE ORI DE A SE ESCHIVA DE LA ACESTE OBLIGAŢII
(1) Constrângerea martorului, a părţii vătămate de a face declaraţii mincinoase, a expertu-
lui de a face concluzii sau declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului de a face inter-
pretări ori de a face traduceri incorecte, precum şi de a se eschiva de la aceste obligaţii,
de până la 3 ani.
a) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
de până la 5 ani.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la activi-

tatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a căror existenţă în cazul dat
este pusă în pericol prin constrângerea martorului, părţii vătămate, expertului, interpretului sau a
traducătorului de a face declaraţii mincinoase, concluzii false, interpretări sau traduceri incorec-
te, precum şi de a se eschiva de la aceste obligaţiuni. Obiectul juridic secundar al acestei infrac-
ţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la integritatea corporală sau la libertatea morală a
persoanei supuse constrângerii.
În cazul constrângerii fizice infracţiunea dată poate avea şi obiect material – corpul persoa-
nei supuse în mod direct acţiunii de constrângere.
2. Infracţiunea comentată este determinată de preexistenţa unor cauze penale, civile sau a
unei alte cauze în care pot fi ascultaţi martori, numiţi experţi, traducători sau interpreţi. Pentru
existenţa infracţiunii este suficient ca făptuitorul să fi considerat că persoana respectivă ar putea
fi citată în acea cauză ca martor, victimă ori numit expert, traducător sau interpret, indiferent de
faptul dacă aceste persoane au fost sau nu citate ori chemate să participe la proces în aceste cali-
tăţi. Fapta incriminată în acest articol are scopul să bareze calea apariţiei declaraţiei mincinoase,
concluziei false, a interpretării sau traducerii incorecte din momentul în care a apărut producerea
acestora.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de constrângere a martorului sau
a părţii vătămate de a depune declaraţii mincinoase, a expertului – de a face declaraţii sau con-
cluzii false, a traducătorului sau a interpretului – de a efectua traduceri incorecte.
4. A constrânge în înţelesul art.314 CP înseamnă a sili, a obliga martorul, partea vătămată,
expertul, traducătorul sau interpretul să săvârşească infracţiunea prevăzută de art.312-313 CP:
Constrângerea trebuie să fie de natură să provoace o stare de temere, sub stăpânirea căreia liber-
tatea persoanei supuse acţiunii de constrângere este lezată.
 Constrângerea fizică se manifestă prin exercitare de violenţe generatoare de suferinţe fi-
zice. Legiuitorul, la incriminarea faptei prevăzute pe acest articol, prin constrângere fizică are în
vedere maltratarea sau alte acte de violenţă altele decât cele prevăzute în art.151-152 CP. Dacă
prin constrângerea fizică martorului, părţii vătămate, expertului, traducătorului sau interpretului
i se cauzează una dintre urmările faptelor prevăzute de art.151-152, constrângerea de a face de-
claraţii mincinoase, a trage concluzii false sau a efectua traduceri sau interpretări incorecte se
află în concurs ideal cu una dintre aceste infracţiuni.
 Constrângerea psihică se realizează prin diferite acte ilegale de violenţă psihică, cum ar
fi ameninţarea cu omorul sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, cu deteriorarea bunu-
rilor ori cu răpirea martorului, interpretului, traducătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora
etc.
5. Prin constrângere însoţită de şantaj prevăzută la alin.(2) art.314 se are în vedere con-
strângerea însoţită de ameninţarea cu divulgarea unui secret compromiţător sau a altor informaţii
de natură să intimideze martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul, rudele
sau apropiaţii acestora, cu scopul de a-i determina să facă declaraţii, concluzii sau traduceri in-
corecte.
6. Alin.(2) al acestui articol prevede o răspundere penală sporită, în cazul în care fapta este
săvârşită de o organizaţie criminală sau de către şi o organizaţie criminală sau un grup criminal
organizat. Noţiunile de grup criminal organizat sunt date în art.46-47.
7. Componenţa acestei infracţiuni se consumă din momentul exercitării constrângerii, indi-
ferent de faptul dacă martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul au îndepli-
nit cerinţele făptuitorului sau nu. Dacă aceste persoane, sub influenţa constrângerii, au făcut de-
claraţii mincinoase, au dat concluzii false sau au efectuat traduceri ori interpretări incorecte, răs-
punderea lor penală se soluţionează potrivit art.39.
Comentariu 689
8. Infracţiunea prevăzută de art.314 este o infracţiune cu o componenţă de infracţiune for-

mală şi nu este susceptibilă de tentativă. Activitatea infracţională poate continua şi după consu-
marea infracţiunii. Astfel, actele repetate de constrângere, săvârşite în realizarea aceluiaşi scop,
constituie o infracţiune unică în formă prelungită, care se consumă în momentul ultimului act de
constrângere.
9. Latura subiectivă a infracţiunii comentate se caracterizează prin intenţie directă. Făptui-
torul înţelege caracterul prejudiciabil al faptei şi doreşte să constrângă martorul, partea vătăma-
tă, expertul, traducătorul sau interpretul cu scopul de a-i determina să nu-şi îndeplinească cinstit
obligaţiunile.
10. Activitatea obiectivă a făptuitorului este subordonată scopului de a determina martorul,
partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul să facă declaraţii mincinoase, să formule-
ze concluzii false, să efectueze traduceri incorecte, sau să se eschiveze de la aceste obligaţiuni.
11. Dacă constrângerea faţă de martor, partea vătămată, expert, traducător este exercitată în
scopul de a stabili adevărul, fapta nu constituie infracţiune prevăzută de art.314.
12. Motivul faptei nu are relevanţă asupra calificării penale, însă stabilirea lui este necesară
pentru o mai bună individualizare a pedepsei.
13. Infracţiunea prevăzută de art.314 ca o infracţiune comisivă (de acţiune) şi intenţionată
poate apărea şi în faza actelor de pregătire. De exemplu, făptuitorul pregăteşte materiale com-
promiţătoare împotriva martorului pentru a-1 determina să facă declaraţii mincinoase. Fiind du-
pă construcţia sa o componenţă de infracţiune formală, aceasta nu este susceptibilă de tentativă.
Activitatea infracţională poate continua şi după consumarea infracţiunii. Astfel, actele repetate
de constrângere, săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, constituie o infracţiune
unică în formă prelungită, care se epuizează în momentul ultimului act de constrângere.
14. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă de la vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 315. DIVULGAREA DATELOR URMĂRIRII PENALE

(1) Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor care efectuează
urmărirea penală
(2) Divulgarea intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează
urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi
penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale bănuitului, învinuitului, mar-
torului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se eschi-
veze de la răspundere,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

ţiei şi buna activitate a organelor de urmărire penală.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în divulgarea de către o persoană participantă la ac-
tele de urmărire penală a datelor obţinute contrar interdicţiei procurorului sau a ofiţerului de ur-
mărire penală. Divulgarea datelor de urmărire penală poate fi făcută: oral sau în scris, prin in-
termediul mijloacelor de informare în masă, la televiziune, radio etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul divulgării datelor urmăririi penale

prin orice mijloc şi oricărei persoane, indiferent de urmările care au survenit pentru efectuarea
urmăririi penale.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana conşti-
entizează că divulgă datele urmăririi penale obţinute la efectuarea actelor de procedură penală şi
doreşte să le divulge altor persoane, contrar interdicţiei persoanelor care efectuează urmărirea
penală.
5. Consimţământul procurorului sau al altor persoane care efectuează urmărirea penală pen-
tru a divulga datele obţinute la urmărirea penală nu constituie componenţa de infracţiune în sen-
sul acestui articol.
6. Pentru a proteja datele obţinute la urmărirea penală, persoanele care efectuează urmărirea
penală, conform procedurii penale, în caz de necesitate, pot lua de la martor, partea vătămată,
partea civilă, partea responsabilă civilmente sau a reprezentanţilor lor, apărător, expert, specia-
list, interpret şi de la alte persoane care asistă la acţiunile de urmărire penală o declaraţie în scris
de prevenire despre răspunderea pe care poartă (art.315).
7. Lipsa declaraţiei de a nu divulga datele urmăririi penale exclude răspunderea penală a
persoanelor indicate în alin.(1) al acestui punct comentat.
8. Conform alin.(2) subiect special al infracţiunii, în cazul în care au fost divulgate datele
urmăririi penale, cu condiţia că această divulgare a datelor a cauzat daune morale, materiale bă-
nuitului, învinuitului, martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori l-a făcut pe
vinovat să se eschiveze de la răspundere, devin persoanele care efectuează urmărirea penală
(procurorul, ofiţerul de cercetare penală) sau persoanele care controlează desfăşurarea urmăririi
penale (procurorul, judecătorul, judecătorul de instrucţie, şeful organului de urmărire penală).
Aceste persoane poartă răspundere în conformitate cu legea.
ARTICOLUL 316. DIVULGAREA

DATELOR PRIVIND MĂSURILE DE SECURITATE APLICATE FAŢĂ DE JUDE-
CĂTOR ŞI PARTICIPANŢII LA PROCESUL PENAL
(1) Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător, executorul
judecătoresc, partea vătămată, martor sau alţi participanţi la procesul penal, precum şi faţă de
rudele apropiate ale acestora, dacă fapta a fost săvârşită de către o persoană căreia aceste date
i-au fost încredinţate în virtutea atribuţiilor de serviciu,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.

ţiei şi buna activitate a instanţei judecătoreşti, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea, drepturi-
le fundamentale ale judecătorului, executorului judecătoresc, ale părţii vătămate, ale altor parti-
cipanţi la procesul penal, precum şi ale rudelor apropiate ale acestora.
Comentariu 691
2. Latura obiectivă constă în divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă
de judecător sau executorul judecătoresc sau faţă de alte persoane conform legii (art.27 al Legii
cu privire la statutul judecătorului nr.544-XIII din 20.07.95, MO, 26.10.95; Legea privind pro-
tecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul pe-
nal nr.1458-XIII din 28.01.98, MO, 26-27 din 26.03.98).
3. Componenţa acestei infracţiuni există şi în cazul în care au fost divulgate măsurile de se-
curitate aplicate şi faţă de rudele apropiate ale persoanelor indicate la alin.(1) al articolului co-
mentat, de către o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste date în virtutea funcţiei.
4. Noţiunea de rude apropiate ale persoanelor stipulate în alin.(1) art.316 coincide cu pre-
vederile art.134.
5. Prin noţiunea de urmări grave din alin.(2) se au în vedere decesul, cauzarea unui prejudi-
ciu în proporţii mari şi deosebit de mari, în conformitate cu prevederile art.126, survenirea unei
boli psihice sau aplicarea torturii, maltratării, tratamentului inuman şi degradant în privinţa per-
soanelor aflate sub măsurile de securitate.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana conşti-
entizează şi doreşte divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi
participanţi la procesul penal.
7. Subiectul infracţiunii este unul special – persoana responsabilă de datele cu privire la măsurile
de securitate aplicate faţă de persoanele indicate în alin.(1) în virtutea atribuţiilor de serviciu.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care datele privind măsurile de securitate
aplicate faţă de persoanele stipulate în acest articol au fost transmise cel puţin unei persoane.
ARTICOLUL 317. EVADAREA DIN LOCURILE DE DEŢINERE

(1) Evadarea din locurile de deţinere, săvârşită de persoana care execută pedeapsa cu în-
chisoare, precum şi de persoana care se află sub arest preventiv,
c) însoţită de aplicarea violenţei;
d) săvârşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de arme
(3) Nu constituie infracţiune, în sensul prezentului articol, evadarea din locurile de detenţie
a persoanei în privinţa căreia la momentul evadării nu exista sau a încetat temeiul legal al de-
tenţiei.
1. Unul dintre principiile fundamentale ale activităţii de înfăptuire a justiţiei este caracterul
obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive (art.120 din CRM). În scopul
asigurării executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cadrul
justiţiei penale legiuitorul a incriminat ca infracţiuni evadarea şi înlesnirea evadării.
2. Infracţiunea de evadare este incriminată în art.317 şi se prezintă sub două variante:
 fapta de evadare în varianta simplă (tip), incriminată în alin.(1) şi
 fapta în varianta agravată, incriminată în alin.(2).
3. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de evadare îl constituie relaţiile sociale referi-

toare la buna înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării caracterului obligatoriu al măsuri-
lor privative de libertate luate provizoriu în cursul procesului penal, precum şi al pedepselor pri-
vative de libertate. În cazul evadării însoţite de aplicarea violenţei (alin.(2) art.317) infracţiunea
dată poate avea şi un obiect juridic secundar – relaţiile sociale referitoare la integritatea fizică
sau sănătatea persoanei. Corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţe constituie în acest
caz obiectul material al infracţiunii de evadare.
4. Latura obiectivă a infracţiunii analizate în ambele variante se realizează printr-o acţiune
de evadare din locurile de detenţie. Săvârşirea acestei infracţiuni prin inacţiune este imposibilă.
 Acţiunea de evadare din locurile de detenţie constituie o sustragere de la privarea de li-
bertate la care persoana a fost supusă, săvârşită prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de
deţinere.
 Locurile de detenţie sunt penitenciarele şi locurile în care condamnaţii execută pedeapsa
cu închisoare sau cu arest, precum şi locurile de arest preventiv în care sunt deţinute persoanele
faţă de care a fost dispusă măsura preventivă – arestarea preventivă. De asemenea, se consideră
evadat cel care fuge de sub escortă, din mijloacele de transport în timpul etapării deţinutului, din
biroul procurorului sau al ofiţerului de urmărire penală, din şedinţa de judecată etc.
5. Acţiunea de evadare poate fi comisă în orice mod şi prin orice mijloace. Evadarea poate
fi săvârşită prin spargerea pereţilor locului de detenţie, escaladare, travestire, substituire de per-
soane, săpare de galerii subterane, folosire a documentelor false sau inducerea pazei în eroare,
coruperea pazei etc. În cazul în care prin modul în care se săvârşeşte evadarea (de exemplu –
prin mituire, distrugere de bunuri, folosire a înscrisurilor false etc.) se întrunesc condiţiile unei
alte infracţiuni, ce prezintă un concurs de infracţiuni evadare plus fapta penală respectivă
(art.325, 332).
6. Evadarea săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme sau
săvârşită de două sau mai multe persoane ori însoţită de aplicarea violenţei, constituie varianta
agravant a evadării prevăzută de alin.(2) al art.317 CP.
 Violenţa aplicată la evadare se exprimă prin maltratare sau alte acte de violenţă nu numai
împotriva persoanelor care au obligaţiunea de a-l păzi pe cel care evadează, dar şi împotriva ori-
cărei alte persoane care încearcă să preîntâmpine sau să curme acţiunile de evadare (personalul
tehnic sau auxiliar al penitenciarului, alţi deţinuţi etc.);
 Termenul de arme sau altor obiecte folosite în calitate de arme utilizat în textul alin.(2)
art.317 este comentat în art.129. Aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme
atrage răspunderea penală conform alin.(2) art.317 numai în cazul în care ea a contribuit efectiv
la evadare.
7. Nu constituie evadare în formă agravată acţiunile făptuitorului care avea asupra sa armă,
dar nu a folosit-o în scopul de a facilita evadarea.
8. Prin expresia săvârşită de două sau mai multe persoane legiuitorul are în vedere înţelegerea sau
cooperarea a doi sau mai mulţi deţinuţi de a evada împreună (participaţie simplă).
9. Participaţia complexă la evadare este exclusă, deoarece ea este incriminată ca infracţiune
distinctă în art.318 – înlesnirea evadării.
10. În cazul în care în urma aplicării violenţei asupra părţii vătămate a survenit una dintre
consecinţele prevăzute în art.145 sau art.151-152 CP, infracţiunea de evadare se află în concurs
ideal cu una din aceste infracţiuni.
11. Evadarea este o infracţiune săvârşită cu intenţie, de aceea ea poate să se manifeste atât
în forma actelor de pregătire, cât şi în formă de tentativă.
Comentariu 693
12. Infracţiunea de evadare are o componenţă formală şi se consideră consumată din mo-
mentul în care cel aflat legal în locurile de deţinere a ieşit complet din aceste locuri, devenind
liber în urma activităţii sale ilegale.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de evadare se caracterizează prin intenţie directă. Scopul
infracţiunii este sustragerea de la privarea de libertate la care persoana a fost supusă legal. Moti-
vul evadării nu are importanţă pentru calificarea juridică a faptei, însă poate avea importanţă
pentru individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei
14. Subiecţi al evadării pot fi două categorii de persoane:
 condamnaţii la pedeapsa cu închisoare sau cu arest, care execută aceste pedepse;
 bănuitul, învinuitul sau inculpatul în privinţa cărora a fost aplicată măsura preventivă –
arestarea preventivă.
15. Persoanele subiecţi ai evadării pot fi numai în cazul în care ele sunt condamnate sau
arestate legal. În cazul în care persoana se află în locul de detenţie şi evadează, iar ulterior ea
este recunoscută nevinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care se afla în detenţie, această per-
soană nu poate fi trasă la răspundere penală, ce ar însemna că în momentul evadării persoana nu
avea calitatea legală de condamnat, bănuit, învinuit sau inculpat (art.317 alin.(3) CP). În cazul
evadării prevăzute de alin.(1) art.317 subiect al infracţiunii poate fi numai persoana care a atins
vârsta de 16 ani, iar în condiţiile alin.(2) art.317 – persoana fizică responsabilă, care a atins vâr-
sta de 14 ani conform alin.(2) art.21.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 16.10.2007: „Prin sentinţa Judecăto-
riei Râşcani, mun.Chişinău din 11 noiembrie 2005 C.A. a fost condamnat în baza art.317 alin.(1)
CP la 2 ani 6 luni închisoare şi, în baza art.85 CP, prin adăugarea parţială a pedepsei stabilite
prin sentinţa Judecătoriei Şoldăneşti din 21.01.2003, definitiv i s-a stabilit 5 ani închisoare în
penitenciar de tip semiînchis.
În fapt, instanţa de fond a reţinut că C.A., fiind condamnat prin sentinţa Judecătoriei Şoldă-
neşti din 21.01.2003, iar prin încheierea Judecătoriei Soroca din 08.04.2005 a fost transferat din
Penitenciarul nr.29/6 Soroca în colonia aşezare Goeni, fiind angajat la ÎS „Sarmat", la
18.05.2005 a plecat la lucru şi nu s-a întors în penitenciar. La 30.06.2005 a fost reţinut de cola-
boratorii poliţiei şi reîntors în colonie.
Fapta respectivă a fost încadrată în baza art.317 alin.(1) CP – evadarea din locurile de deţi-
nere, săvârşită de o persoană care execută pedeapsa.
Pe căile ordinare de atac sentinţa nu a fost atacată şi a devenit irevocabilă.
În recursul în anulare declarat de adjunctul Procurorului General se solicită casarea sentinţei
în partea aplicării prevederilor art.85 CP, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri în
această parte, prin care lui C.A. definitiv să i se stabilească 3 ani 4 luni închisoare în penitenciar
de tip închis, motivându-se că prin decizia Colegiului penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie
din 10 iulie 2007 sentinţa Judecătoriei Şoldăneşti din 21.01.2003 în privinţa lui C.A. a fost casa-
tă, stabilindu-i-se pedeapsa de 5 ani închisoare şi, respectiv, şi sentinţa Judecătoriei Râşcani din
11.11.2005 în partea stabilirii pedepsei definitive urmează a fi casată” (Decizia 1re-807/2007).
Plenul CSJ din 02.07.2007: „Din textul recursului reiese că autorul nu a respectat aceste ce-
rinţe. Argumentele recurentului, precum că acţiunile sale conţin elementele infracţiunii de es-
chivare de la executarea pedepsei închisorii, prevăzute de art.319 CP, dar nu de evadare din lo-
cul de deţinere, sunt neîntemeiate. Astfel, conform art.72 alin.(1) CP, pedeapsa închisorii aplica-
tă persoanei condamnate se execută în penitenciar de tip deschis, semiînchis şi închis. O aseme-
nea stipulare se regăseşte şi în art.216 Cod de executare. Tipul penitenciarului este stabilit de
instanţa de judecată, iar procedura de executare a pedepsei este reglementată de Codul de execu-
tare, Capitolul XXIV.
Pedeapsa închisorii constituie izolarea reală a condamnatului de societate, de locul de trai,
lipsirea lui legală de dreptul de circulaţie. Deci, condamnatul este limitat în anumite drepturi şi i
se impun şi un şir de obligaţii. Statul, prin intermediul organelor sale, preluându-l pe condamnat
pentru ispăşirea pedepsei, are şi obligaţia de a-l controla permanent în procesul executării aces-
teia. Astfel, din materialele dosarului se observă că P.I., executând pedeapsa închisorii în peni-
tenciar de tip închis, prin încheiere judecătorească, a fost transferat pentru continuarea executării
pedepsei în penitenciar de tip deschis, pe care l-a părăsit.
Articolul 317 alin.(1) CP prevede pedeapsa cu închisoarea în cazul în care condamnatul evadează
din locul de deţinere, acesta fiind şi penitenciarul de tip deschis. Prin evadare se înţeleg acţiunile ilega-
le de părăsire a locului de deţinere, inclusiv a celui din perimetrul penitenciarului ori din afara acestuia,
unde condamnatul a fost obligat să se afle în timpul executării pedepsei închisorii
CPL al CSJ, prin decizia sa din 04 iulie 2006, s-a desesizat în favoarea Plenului Curţii Su-
preme de Justiţie pentru judecarea recursului condamnatului, deoarece în aceleaşi circumstanţe
de fapt într-un caz Colegiul penal a calificat acţiunile făptuitorului în baza art.319 CP ca eschi-
vare de la executarea pedepsei închisorii, iar în altul – ca evadare, creându-se o practică neuni-
formă în ce priveşte interpretarea prevederilor art.317 şi 319 CP.
Judecând recursul, Plenul constată că acesta este inadmisibil şi neîntemeiat” (Hotărârea 4-
1re-194/2007).
Plenul CSJ din 23.10.2006: „Conform art.72 alin.(1) CP, pedeapsa cu închisoare stabilită
persoanei condamnate se execută în penitenciar de tip deschis, semiînchis şi de tip închis. O
asemenea stipulare este prevăzută şi de art.216 din Codul de executare al RM. Tipul penitencia-
rului îl stabileşte instanţa de judecată la pronunţarea sentinţei. Procedura de executare a pedepsei
închisorii în orice tip de penitenciar este reglementată de Codul de executare Capitolul XXIV.
Pedeapsa cu închisoarea constituie izolarea reală a condamnatului de societate, de locul de
trai, lipsirea lui legală de dreptul de circulaţie. Deci, condamnatul este limitat în anumite drep-
turi şi i se impun şi un şir de obligaţii. Statul, prin intermediul organelor sale, preluându-l pe
condamnat pentru ispăşirea pedepsei, are obligaţia şi de a-l controla permanent în procesul exe-
cutării acesteia.
Astfel, din materialele dosarului se observă că condamnatul S.V. executând pedeapsa închi-
sorii în penitenciarul de tip închis nr.6, prin încheierea judecătorească din 02 martie 2005 a fost
transferat pentru executarea pedepsei închisorii în penitenciarul de tip deschis nr.10, pe care la
21.05.2005 l-a părăsit.
Art.317 alin.(1) CP instituie răspunderea penală a condamnatului la pedeapsa închisorii în cazul în
care acesta evadează din locul de deţinere, iar locul de deţinere este şi penitenciarul de tipul respectiv.
Sub evadare se înţeleg acţiuni ilegale ale condamnatului de părăsire a locului de deţinere, inclusiv din
perimetrul penitenciarului ori din locul din afara penitenciarului, unde condamnatul a fost obligat să se
afle în timpul executării pedepsei închisorii” (Hotărârea 4-1re-160/2006).
ARTICOLUL 318. ÎNLESNIREA EVADĂRII

(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării
(2) Înlesnirea evadării de o persoană cu funcţie de răspundere
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de înlesnire a evadării îl constituie relaţiile so-

ciale referitoare la buna înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării caracterului obligatoriu
Comentariu 695
al măsurilor privative de libertate luate provizoriu în cursul procesului penal, precum şi al pe-
depsei cu închisoarea sau arestul.
2. După construcţia sa componenţa de infracţiune de înlesnire a evadării nu poate avea obi-
ect juridic secundar şi nici obiect material.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în formă simplă (alin.(1) art.318) se
manifestă prin activitatea de înlesnire a evadării.
4. Înlesnirea evadării se consideră contribuirea la o evadare, dare de ajutor sau sprijin unei
persoane care execută pedeapsa cu închisoare sau cu arest, precum şi unei persoane care se află
sub arest preventiv pentru a săvârşi infracţiunea de evadare din locurile de detenţie atât în forma
ei simplă, cât şi în forma agravată şi se realizează prin acţiune sau inacţiune. Contribuţia persoa-
nei poate fi morală (darea de sfaturi, indicaţii, prestarea unor informaţii etc.) sau materială (înlă-
turarea de obstacole, acordarea de mijloace sau instrumente etc.).
5. Înlesnirea prin orice mijloace a evadării, prevăzută la alin.(1) art.318, cuprinde în conţinutul
său şi actele de determinare, de organizare şi de dirijare a realizării evadării. Contribuţia poate inter-
veni înainte sau în timpul evadării. Dacă ajutorul a fost acordat unui deţinut după evadare, această
activitate nu constituie înlesnire la evadare, ci infracţiune de favorizare a evadării, care este incrimi-
nată numai în cazul favorizării evadării (art.323) în formă agravată.
6. Modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea nu au importanţă pentru existenţa
acestei infracţiuni, fapt ce rezultă direct din sensul articolului că înlesnirea evadării poate fi să-
vârşită prin orice mijloace.
7. Dispoziţia alin.(2) art.318 prevede înlesnirea evadării ca infracţiune agravată în cazul în
care ea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, noţiune ce se conţine în art.123.
8. Dacă modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea prin natura lor juridică constituie
infracţiune, acţiunile făptuitorului urmează a fi încadrate ca înlesnire a evadării şi ca infracţiune pre-
văzută de norma penală respectivă din PS a CP. În cazul în care făptuitorul acordă ajutor deţinutului
pentru a evada prin aplicare de violenţă, care au provocat părţii vătămate urmările prevăzute la
art.151-152, înlesnirea evadării se află în concurs ideal cu aceste infracţiuni.
9. Înlesnirea evadării poate apărea sub forma actelor de pregătire sau de tentativă. Dacă
făptuitorul, în scopul înlesnirii evadării, îi transmite deţinutului un instrument, iar ulterior în ul-
timul moment este depistat până la începerea actelor de evadare, există prezenţa unei tentative
de înlesnire a evadării.
10. În momentul în care cel căruia i s-au adus înlesniri a încercat să evadeze sau a evadat,
înlesnirea se consideră consumată.
11. Astfel, înlesnirea evadării în forma sa consumată, fiind dependentă de începutul execu-
tării infracţiunii de evadare, nu este susceptibilă de forma infracţiunii continue sau prelungite.
12. Latura subiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării se realizează numai cu intenţie directă.
13. Scopul acestei infracţiuni constă în dorinţa făptuitorului de a-l ajuta pe cel deţinut să
evadeze. Alte scopuri şi motivul înlesnirii evadării nu au importanţă pentru existenţa acestei in-
fracţiuni.
14. În cazul art.318 alin.(1) CP, subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică respon-
sabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, iar în cazul art.318 alin.(2) CP – o persoană fizică care
are calitatea de persoană cu funcţie de răspundere.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 24.05.2005: „Potrivit procesului-
verbal din 17 februarie 2005, procurorul general al RM a dispus începerea urmăririi penale în
privinţa lui S.V. în baza art.318 alin.(3) CP – înlesnirea evadării unei persoane arestate pentru o
infracţiune deosebit de gravă” (Decizia 1re-58/2005).
ARTICOLUL 319. ESCHIVAREA

DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI CU ÎNCHISOARE
Eschivarea de la executarea pedepsei a condamnatului căruia i s-a permis să plece pe scur-
tă durată din locurile de deţinere

ţiei şi în special a activităţii normale a penitenciarelor.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni sau inacţiuni prin care condamnatul se eschivează a se
întoarce la locul executării pedepsei cu închisoarea.
3. În conformitate cu prevederile legislaţiei de executare a pedepselor penale, condamnaţi-
lor li s-a permis să plece pe un termen de scurtă durată din locurile de detenţie în cazul calamită-
ţilor naturale, al unor boli grave sau al decesului unor rude apropiate etc.
4. Această infracţiune este continuă şi începe din momentul neprezentării la timpul indicat.
Se consideră consumată infracţiunea din momentul autodenunţării sau reţinerii.
5. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă – eschivarea de la executarea
pedepsei cu închisoarea.
6. Subiectul acestei infracţiuni este un subiect special, persoana condamnată la pedeapsa cu
închisoarea, care execută pedeapsa penală în penitenciare şi a atins vârsta de 16 ani, în cazul în
care i s-a permis să plece pe un termen de scurtă durată din locul de detenţie, indiferent de moti-
vele invocate.
ARTICOLUL 320. NEEXECUTAREA

INTENŢIONATĂ A HOTĂRÂRII INSTANŢEI DE JUDECATĂ
(1) Neexecutarea intenţionată, precum şi eschivarea de la îndeplinire, a hotărârii instanţei
de judecată
(2) Neexecutarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a hotărârii in-
stanţei de judecată, precum şi împiedicarea executării ei,
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la asigurarea auto-

rităţii hotărârilor judecătoreşti prin care se continuă înfăptuirea justiţiei. Obiect special secundar
devin relaţiile sociale referitoare la drepturile cetăţenilor, care se realizează prin executarea hotă-
rârilor judecătoreşti.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune sau inacţiune.
3. Acţiunea se manifestă prin împotrivirea persoanei obligate să execute hotărârea judecăto-
rească care se exprimă oral sau în scris, încearcă să lovească sau loveşte, exprimă ameninţări
persoanelor care execută hotărârea, interdicţii, săvârşesc acte de corupere a persoanelor cu func-
Comentariu 697
ţii de răspundere obligate să controleze ori să execute această hotărâre, indiferent dacă acţiunile
respective au avut loc la începutul, mai târziu, în cursul executării hotărârilor judecătoreşti.
4. Inacţiunea persoanei poate fi exprimată oral sau în scris şi prin neîntreprinderea acţiuni-
lor necesare pentru executarea hotărârii judecătoreşti, considerând că hotărârea nu este corectă
etc.
5. Prin noţiunea de hotărâri ale instanţei de judecată se înţeleg hotărârile date de către in-
stanţă în cauzele civile, penale, contravenţionale, contencios administrativ, intrate în vigoare şi
pasibile de executare.
6. În cazul în care se pune în executare o hotărâre de către alt organ jurisdicţional şi se ma-
nifestă împotrivire la executare nu există componenţa de infracţiune prevăzută de acest articol.
7. În cazul în care neexecutarea hotărârii de către instanţa de judecată se manifestă prin vio-
lenţă îndreptată împotriva persoanei care contribuie la înfăptuirea justiţiei, fapta constituie o altă
infracţiune, prevăzută de art.305, după urmările care au survenit.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neexecutării hotărârii judecătoreşti
sau al efectuării acţiunilor de împotrivire pentru executarea silită a acesteia (după caz, vătămare
uşoară, maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute
de art.145, 151,152).
9. Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înain-
tate cerinţele persoanelor oficiale responsabile de executarea hotărârii instanţei de judecată.
10. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că
prin acţiunile sau inacţiunile sale nu execută intenţionat sau se eschivează de la îndeplinirea ho-
tărârii instanţei de judecată şi doreşte acest rezultat. Motivele neexecutării intenţionate nu influ-
enţează la încadrarea faptei în baza acestui articol.
11. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.(1) al acestui articol poate fi orice persoană fizică
de la vârsta de 16 ani, subiect special al infracţiunii prevăzute de alin.(2) pot fi doar persoanele
cu funcţii de răspundere prevăzute de art.123.
ARTICOLUL 321. NESUPUNEREA

PRIN VIOLENŢĂ CERINŢELOR ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARULUI
Nesupunerea prin violenţă cerinţelor legitime ale administraţiei penitenciarului, săvârşită
de o persoană care execută pedeapsa în penitenciar,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a instituţii-
lor penitenciare în care se execută hotărârile judiciare penale prin care s-a aplicat pedeapsa cu
închisoarea.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni violente de nesupunere cerinţelor legitime ale adminis-
traţiei penitenciarului (îmbrâncire, împingere, tragere afară din încăpere, spargere a geamului,
distrugere a uşilor, ferestrelor, cauzare a vătămărilor corporale uşoare, maltratare intenţionată
sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute de art.145, 151, 152).
3. Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente săvârşite după ce au fost înain-
tate cerinţele colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executa-
rea pedepselor cu închisoarea.
4. Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă şi indirectă. Făptuitorul conştientizea-
ză acţiunile sale, le doreşte sau acceptă survenirea urmării prejudiciabile a faptei.
5. Subiectul infracţiunii este persoana în vârstă de la 16 ani, care execută pedeapsa cu în-
chisoarea în penitenciar.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 12.02.2008: „Comisia penitenciarului
nu este abilitată cu dreptul de a sancţiona condamnatul pentru abaterea disciplinară săvârşită de
acesta. În conformitate cu art.266 Cod de executare, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată
condamnatului numai de şeful penitenciarului ori de persoana care este împuternicită de a-l
exercita atribuţiile” (Decizia 1re-121/2008).
HP CSJ din 19.03.2007: „Potrivit prevederilor art.264 alin.(2) din Codul de executare, răs-
punderea disciplinară nu exclude răspunderea penală” (Hotărârea. nr.4-1re-118/2007).
ARTICOLUL 322. TRANSMITEREA ILEGALĂ

A UNOR OBIECTE INTERZISE PERSOANELOR DEŢINUTE ÎN PENITENCIARE
(1) Transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a transmite prin orice mijloace
persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a
altor substanţe cu efect narcotizant, precum şi a altor obiecte, a căror transmitere este interzisă,
dacă această acţiune a fost săvârşită în mod sistematic sau în proporţii mari,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a

instituţiilor penitenciare în care se execută pedeapsa cu închisoarea, stabilită prin hotărâre jude-
cătorească în cauza penală.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni intenţionate de transmitere tainică, încercare de tran-
smitere, prin orice mijloc, persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a droguri-
lor, medicamentelor sau a altor substanţe cu efect narcotizant (a se vedea comentariul de la
art.217 alin.(1) care prevede şi o altă situaţie de drept de sine stătătoare, ce reprezintă compo-
nenţa de infracţiune în cazul în care făptuitorul întreprinde acţiuni de a transmite obiecte interzi-
se în proporţii mari sau în mod sistematic).
3. În proporţii mari se consideră transmiterea obiectelor interzise a căror valoare reprezintă
500 şi mai multe unităţi convenţionale, conform art.126.
4. Noţiunea în mod sistematic se consideră începând cu a treia acţiune similară de transmi-
tere a obiectelor interzise, cu excepţia obiectelor expres indicate în prima parte a alin.(1), pentru
care survine răspunderea penală chiar pentru o singură acţiune.
5. Alin.(2) al infracţiunii prevede componenţa de infracţiune pentru acţiunile prevăzute de
alin.(1) dacă au fost comise de către persoane care au folosit situaţia de serviciu (orice colabora-
tor al penitenciarului, inspector, şef etc.) şi care sunt prevăzute în lista statelor penitenciarului.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani,
iar în cazul alin.(2) – numai o persoană cu funcţii oficiale.
Comentariu 699
ARTICOLUL 323. FAVORIZAREA INFRACŢIUNII

(1) Favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de grave sau excepţional
de grave
de până la 3 ani.
(2) Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi ru-
dele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii date îl constituie activitatea de înfăptuire a jus-

tiţiei penale ca valoare socială şi relaţiile sociale privitoare la realizarea principiului operativită-
ţii în procesul penal.
2. Favorizarea este o formă de sine stătătoare de activitate infracţională reglementată în
art.49 şi constituie o implicare la infracţiunea deja săvârşită. Această activitate este prejudiciabi-
lă şi incriminată ca infracţiune distinctă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în alin.(1) art.323.
3. Caracterul infracţional al favorizării infracţiunii constă în faptul că ea împiedică descope-
rirea operativă a infracţiunilor săvârşite, identificarea rapidă a infractorului şi pedepsirea lui.
4. Latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infracţiunii prevăzute de alin.(1) art.323 se
realizează prin acţiunea de favorizare nepromisă dinainte a infracţiunii grave, deosebit de grave
sau excepţional de grave.
5. Din cuprinsul dispoziţiilor acestui articol rezultă că existenţa infracţiunii de favorizare
este condiţionată de preexistenţa unei infracţiuni şi a infractorului care a săvârşit-o. Fapta ante-
rioară favorizării trebuie să constituie infracţiune în sensul definiţiei date în art.14.
6. În lipsa uneia dintre trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, favorizarea acestei fapte nu con-
stituie infracţiune prevăzută de alin.(1) art.323.
7. O condiţie suplimentară cerută obligatoriu la această infracţiune este ca ea să facă parte
din categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave conform prevede-
rilor art.16.
8. Acţiunea de favorizare a infracţiunii constă din favorizarea infractorului şi tăinuirea mij-
loacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor do-
bândite pe cale criminală (a se vedea comentariul de la art.49).
9. Ajutorul dat infractorului în formă de sfaturi cum să procedeze pentru a se sustrage de la
urmărirea penale sau executării pedepsei, furnizarea de informaţii de natură de a-l ajuta pe in-
fractor să se sustragă de la răspunderea penală constituie acte de favorizare intelectuală a infrac-
torului.
10. Nu constituie favorizare intelectuală a infractorului declaraţia mincinoasă sau denunţul
calomnios în scopul ascunderii infractorului adevărat şi al inducerii în eroare a organelor judici-
are. Acestea constituie infracţiuni distincte prevăzute de art.311-312 şi, având un caracter speci-
al în raport cu prevederile alin.(1) art.323, ele au prioritate la aplicare. La aceste infracţiuni se
referă şi dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
infracţională (art.199 CP).
11. Urmarea imediată a favorizării infracţiunii se prezintă sub forma unei stări prejudi-
ciabile pentru înfăptuirea justiţiei. Pentru existenţa infracţiunii este indiferent dacă actele de fa-
vorizare l-au ajutat efectiv sau nu pe infractor. Este suficient ca prin actele săvârşite să fi existat
posibilitatea de a-l favoriza pe infractor. Dacă ajutorul oferit nu a fost acceptat de infractor sau
acesta nu l-a folosit, se exclude fapta de favorizare.
12. Infracţiunea de favorizare se consumă din momentul săvârşirii actelor de favorizare in-
diferent de faptul dacă au survenit sau nu anumite urmări pentru înfăptuirea justiţiei. Totodată
favorizarea infracţiunii poate apărea ca o infracţiune continuă. De exemplu, favorizatorul păs-
trează timp îndelungat bunurile furate. În acest caz momentul consumării infracţiunii de favori-
zare coincide cu momentul încetării acţiunii de păstrare. Infracţiunea de favorizare poate fi şi o
infracţiune prelungită în cazul în care favorizatorul distruge cuţitul cu care a fost săvârşit omo-
rul, iar peste un timp îl ascunde pe făptuitorul omorului, moment ce coincide cu consumarea in-
fracţiunii odată cu ultimul act de favorizare a infractorului.
13. Latura subiectivă a favorizării infracţiunii se realizează numai prin intenţie directă. Sub
aspectul laturii subiective nu este obligatoriu ca favorizatorul să ştie calificarea juridică a infracţi-
unii favorizate sau că ea se referă la infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Pentru existenţa infracţiunii comentate este necesar ca favorizatorul să ştie că cel favorizat a săvâr-
şit o infracţiune şi caracterul ei (omor, tâlhărie, violenţe etc.), că acordă ajutor unui infractor ce ar
putea îngreuia sau zădărnici activitatea de înfăptuire a justiţiei. Însă în cazul în care alin.(1) art.323
prevede răspunderea penală numai pentru favorizarea infracţiunilor cu circumstanţe agravante,
conştiinţa făptuitorului trebuie să cuprindă cunoaşterea acestor circumstanţe.
14. Subiectul infracţiunii de favorizare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani. Conform alin.(2) art.323, nu sunt pasibile de răspundere penală pentru
favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.
Rude apropiate, conform art.134, sunt părinţii, copiii, înfietorii, înfiaţii, fraţii şi surorile, bunicii
şi nepoţii făptuitorului.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ, 2005: „Făptuitorul care prin acţiunile sa-
le a participat la săvârşirea infracţiunii deosebit sau excepţional de grave nu este subiect al in-
fracţiunii de favorizare” (Decizia 1a-250/2005)//BCSJ, 11/33, 2005.
Comentariu 701
Capitolul XV
INFRACŢIUNI
SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE
Reglementări de drept internaţional: Convenţia ONU împotriva corupţiei, art.2, 8 alin

(2)-(3), art.15, 18, 19, 20, 28// MO, 103-106/451 din 20.07.2007; Convenţia penală cu privire la
corupţie din 27.01.1999, art.2, 3, 11, 12//TI, 35/251, 2006.
Reglementări de drept naţional: Legea privind funcţia publică şi statutul funcţionarului
public, 158-XVI din 04.07.2008, // MO , 230-232/840 din 23.12.2008; Legea privind Codul de
conduită a funcţionarului public, 25-XVI din 22.02.2008, art. 6. alin.(1), 11// MO, 74-75/243 din
11.04.2008; Codul de procedură penală al RM în vigoare 122-XV din 14 martie 2003, art.264//
MO, 104-110/447 din 07.06.2003; Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprie-
tăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu
funcţie de conducere, 1264-XV din 19.07.2002, art.2, 3, 8, 9, 11, 12, 13(1), 14//MO, 03-
105/401 din 13.06.2008; Lege privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte,
273-XIII din 09.11.1994, art.1//MO, 6/54 din 26.01.1995; Legea cu privire la Sistemul informa-
ţional integral automatizat de evidenţă a infracţiunilor, a cauzelor penale şi a persoanelor care au
săvârşit infracţiuni 216/29.05.2003, art.9(6) //MO;Lege cu privire la rechiziţiile de bunuri şi
prestările de servicii în interes public 1384/11.10.2002, art.26(1)//MO,178-181/1352,
27.12.2002; Codul cu privire la contravenţiile administrative din 29.0.1985, art.17424, 17425//
Veştile RSSM, 1985, 3, art.47; CRM, art.53//MO, 1/1994; Lege privind actele de stare civilă
100/26.04.2001, art.72(1)//MO, 97-99/765, 17.08.2001; Legea cu privire la prevenirea şi comba-
terea corupţiei 90/25.04.2008, art.2, 4, 15, 16//MO, 103-105/391, 13.06.2008; Legea 158-XVI
din 06.07.2007//MO, 103-106/451 din 20.07.2007; Legea serviciului public 443-XIII din
04.05.95, art.1, 5, 10 alin.(2)-(3), art.11 alin.(3), art.12 //MO 61/681 din 02.11.1995.
Doctrină: Borodac A., Manual de drept penal. Partea specială (pentru învăţământ univer-
sitar), Tipografia centrală, Ch., 2004; Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Grosu V., Ţurcanu I.,
Drept penal. Partea specială, Vol. II, Cartier Juridic, Ch., 2005; Codul penal al Republicii Mol-
dova. Comentariu, sub red. A.Barbăneagră, Editura ARC, Ch., 2003; Codul penal comentat şi
adnotat, sub red. A. Barbăneagră, Editura Cartier Juridic, Ch., 2005; Cuşnir V., Corupţia: regle-
mentări de drept, activităţi de prevenire şi combatere, Partea I, Ch., 1999; Gurin V., Pascari V.,
Ilie S., Jolencu M., Caraşciuc L., Gumenâi I., Pâslariuc V., Negară L., Corupţia: studii privind
diferite aspecte ale corupţiei în RM, Ch., 2000; Gurschi C., Gurin V., Cuşnir V., Avram M., Ju-
risprudenţa privind infracţiunile de corupţie, Ch., 2003; I.Nastas, Reglementările internaţionale
cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei //RND 7/63, 2007; Materialele Conferinţei in-
ternaţionale din 19-20 noiembrie 2004 cu genericul „Prevenirea şi combaterea corupţiei în RM:
aspecte teoretice şi practice”, Ch., 2004; Metodele de falsificare a documentului: studiu de drept
penal. // RND, nr.4, 2008; N.Ataman, Excesul de putere //RND, 5/49, 2001; N.Ataman, Obiectul
juridic al infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu//RND, 7/65, 2001; Noţiunea „Do-
cument de importanţă deosebită”(lit.c), alin.2, art.361 CP): reflecţii şi soluţii// RND, 3/2008;
Obiectul material al infracţiunii şi obiectul imaterial al infracţiunii: necesitatea delimitării//
RND,4/2008; Precizări privind înţelesul noţiunii „falsificarea documentelor”RND, 5/2008;
S.Brânză, Infracţiunile ce ţin de încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietă-

ţii de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionari publici şi unele persoane cu func-
ţie de conducere (art.3301 CP): aspecte juridico-penale//RND, 3/2008.
ARTICOLUL 324. CORUPERE PASIVĂ

(1) Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte, bani, ti-
tluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii, privilegii sau avan-
taje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei
acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obli-
gaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o oare-
care decizie favorabilă,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 uni-
tăţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anu-
c) cu extorcare de bunuri sau servicii enumerate la alin.(1);
d) în proporţii mari
a) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
b) în proporţii deosebit de mari;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a ac-
tivităţii de serviciu, precum şi cele cu privire la cinstea, corectitudinea şi probitatea funcţionari-
lor, ca o condiţie necesară a îndeplinirii îndatoririlor şi a activităţii autorităţilor şi instituţiilor
publice, relaţii sociale cărora li se aduc atingere de către funcţionarii din interiorul organului de
stat ori instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. Infracţiunea de corupere pasivă este
lipsită de obiect material.
2. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alterna-
tive.
Prima constă în fapta persoanei cu funcţie de răspundere de a pretinde bani, titluri de va-
loare sau alte avantaje. A pretinde înseamnă a cere ceva în mod stăruitor, a formula o pretenţie.
Pretinderea se poate realiza în diverse forme – prin comportamentul, gesturile persoanei cu
funcţie de răspundere, prin telefon, în scris etc. Pretinderea aparţine întotdeauna persoanei cu
funcţie de răspundere, elementul material al infracţiunii fiind realizat indiferent de acceptarea
sau respingerea cererii de către cealaltă parte (de către corupător).
Comentariu 703
A doua acţiune alternativă constă în primirea de oferte, bani, bunuri, alte avantaje şi reprezintă
fapta persoanei cu funcţie de răspundere de a lua în posesie ceea ce i se înmânează, ori de încasare a
unei sume de bani care nu i se cuvine. Este de precizat că primirea implică o dare corelativă şi că
iniţiativa aparţine corupătorului. Deseori în practică nu se realizează o delimitare clară între acţiunea
de primire de bani si celelalte modalităţi normative expuse. Este cert că orice primire implică o ac-
ceptare care poate interveni fie în momentul primirii obiectului, banilor, fie anterior. În cazul corupe-
rii pasive prin modalitatea pe care o exprimăm, acceptarea şi primirea nu se pot produce decât în
acelaşi timp, deoarece dacă ar fi avut loc o acceptare de bani, bunuri, servicii anterior primirii acesto-
ra, infracţiunea de corupere pasivă s-ar fi consumat în momentul acceptării.
A treia acţiune alternativă constă în acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje care nu i
se cuvin şi înseamnă a consimţi, a aproba, a fi de acord cu ceva. Bineînţeles, acceptarea unui
bun, unei sume de bani, altor valori presupune propunerea sau promiterea lor, deci are loc întot-
deauna o ofertă. Şi în cazul acceptării banilor, bunurilor iniţiativa aparţine corupătorului, iar per-
soana cu funcţie de răspundere, fiind pusă în situaţia de propunere, promitere (de ofertă) o ac-
ceptă. Remarcăm faptul că acceptarea de către persoana cu funcţie de răspundere poate fi expre-
să sau tacită; important este pentru existenţa infracţiunii de corupere pasivă că persoana coruptă
nu-şi manifestă dezacordul, nu refuză, nu respinge propunerea, promisiunea, deci oferta.
3. Pentru întregirea laturii obiective, elementul material trebuie să îndeplinească mai multe
condiţii concomitente. Prima condiţie e ca luarea sau acceptarea să aibă ca obiect bani, titluri de va-
loare, bunuri, servicii, avantaje, privilegii cu caracter patrimonial, după cum derivă din norma de
incriminare a art.324 CP. Prin obiecte destinate coruperii sub orice formă se înţeleg banii, titlurile de
valoare, bunurile materiale, precum şi alte foloase atât de ordin patrimonial (transmiterea valorilor
materiale, folosirea gratuită a unei locuinţe sau a altor valori materiale, procurarea gratuită a foilor la
sanatoriu şi turistice, acordarea nelegală a premiilor, prestarea gratuită a unor servicii etc.), cât şi de
ordin nepatrimonial (acordarea unui titlu sau a unui grad sau a unei distincţii onorifice). O problemă
destul de importantă, mult discutată, este următoarea: există corupere pasivă în cazul în care valoa-
rea folosului material primit de către persoana cu funcţie de răspundere este foarte redusă? Aprecie-
rea valorii cadourilor, darurilor trebuie făcută în raport direct şi explicit cu actul îndeplinit de câtre
persoana cu funcţie de răspundere; astfel oricare ar fi valoarea darurilor, dacă aceasta constituie un
contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a funcţionarului, infracţiunea de corupere pasivă
este realizată. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca, în situaţiile în care valoarea folosului este redusă, coru-
perea pasivă să nu constituie infracţiune, el ar fi indicat-o expres.
4. A doua condiţie concomitentă presupune ca banii, titlurile de valoare, bunurile, servicii-
le, avantajele să nu i se cuvină persoanei cu funcţie de răspundere. Prin care, legiuitorul prezu-
mă, în primul rând, caracterul gratuit al efectuării actelor funcţionale de către persoanele cu
funcţie de răspundere; fapt care se întemeiază şi pe interdicţiile stipulate pentru funcţionari atât
în Legea cu privire la serviciul public din 04 mai 1995 (art.11 alin.(3)), cât şi în Legea privind
Codul de conduită a funcţionarului public din 22.02.2008 (art.11 alin.(1)). De asemenea nu i se
cuvin înseamnă să nu fie legal datorate persoanei cu funcţie de răspundere, precum şi ceea ce se
primeşte sau se acceptă peste (supra) valoarea legal datorată funcţionarului.
5. A treia condiţie concomitentă prevede că banii, bunurile, avantajele etc. sunt acceptate
ori primite de către persoanele cu funcţie de răspundere pentru a îndeplini sau nu ori a întârzia
sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţi-
une contrar acestor obligaţii. Prin îndeplinirea unei acţiuni se are în vedere comportamentul ac-
tiv al persoanei cu funcţie de răspundere, prin care se realizează cele promise corupătorului în
schimbul unei sume de bani, bunuri, avantaje. Acţiunea funcţionarului poate căpăta diverse ex-
presii de realizare, spre exemplu – prin cuvinte (verbală) pot fi formulate anumite indicaţii sau
emiterea unui ordin, întocmirea unui proces-verbal (în scris) etc.
6. Prin expresia a nu îndeplini se înţelege rămânerea persoanei cu funcţie de răspundere în

pasivitate, în sensul de a se abţine sau a omite să acţioneze atunci când există o obligaţie legală
de a face ceva, de a interveni, de a lua anumite măsuri sau precauţiuni pentru a preîntâmpina,
opri sau, după caz, a înlătura anumite consecinţe negative pentru societate.
7. Prin expresia a grăbi îndeplinirea unei acţiuni se înţelege o urgentare a ei, realizarea
acesteia în limite minime de timp, în termene mai restrânse decât se prevede de cadrul normativ.
Încadrarea juridică corectă a acţiunii funcţionarului public în sensul grăbirii se face în baza în-
tregului cadru legal privind obligaţiile acestuia, statutului juridic al organizaţiei în care-şi exerci-
tă obligaţiile şi, bineînţeles, luând în considerare împrejurările existente într-un caz concret.
8. Prin expresia a întârzia îndeplinirea unei acţiuni se înţelege o amânare în timp a ei
atunci când legea prevede anumite termene ori condiţii de executare; termenele de îndeplinire a
unei sau altei acţiuni pot depinde şi de specificul funcţiei sau de caracterul atribuţiilor de servi-
ciu, uneori de împrejurările existente.
9. Ultima, a patra condiţie concomitentă, constă în faptul că acţiunea (inacţiunea), pentru a
cărei îndeplinire, neîndeplinire, grăbire ori întârziere s-au dat bani, bunuri, să facă parte din
obligaţiile de serviciu ale persoanei cu funcţie de răspundere. Prin obligaţiile de serviciu ale per-
soanei cu funcţie de răspundere este necesar a se înţelege că legiuitorul prezumă nu numai obli-
gaţiile de serviciu în sens restrâns ale funcţionarului, dar şi drepturile lui, de altfel, aceste două
elemente sunt indispensabile pentru determinarea atribuţiilor şi a competenţei funcţionarului.
Pentru a stabili competenţa (materială, teritorială, personală) a unei persoane cu funcţie de răs-
pundere, trebuie să se cunoască legile, hotărârile Guvernului, regulamentele, ordinele şi instruc-
ţiunile departamentale şi cele de ordine inferioară, în baza cărora persoana cu funcţie de răspun-
dere îşi desfăşoară activitatea. În acest sens, dacă acţiunea (inacţiunea) se include în cadrul atri-
buţiilor astfel stabilite, determinate legal, se va putea afirma că ţine de sfera obligaţiilor de ser-
viciu ale persoanei cu funcţie de răspundere. Condiţia menţionată anterior este de o importanţă
hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii, deoarece dacă acţiunea (inacţiunea) în vederea căreia
persoana cu funcţie de răspundere a comis fapta incriminată nu ţine de competenţa sa, nu se poa-
te vorbi de corupere pasivă.
10. În legătură cu acţiunea (inacţiunea) persoanei cu funcţie de răspundere mai este de pus
în evidenţă încă două cerinţe, la fel de importante pentru determinarea existenţei infracţiunii de
corupere pasivă. În primul rând, acţiunea (inacţiunea) trebuie să fie determinată în esenţa sa spe-
cifică, pentru a se putea face o diferenţiere a coruperii incriminate de alte infracţiuni sau abateri
disciplinare. Aceasta este nu numai o cerinţă a legii penale, ea derivă şi din raportul de corelati-
vitate existent între suma primită şi acţiunea (inacţiunea) a cărei îndeplinire, neîndeplinire, gră-
bire sau întârziere se urmăreşte. În al doilea rând, acţiunea (inacţiunea) trebuie să fie numai vir-
tuală, adică să existe posibilitatea realizării ei efective, neavând semnificaţie faptul dacă a fost
sau nu îndeplinită.
11. În fine, din sensul normei de incriminare expuse în art.324 CP rezultă că acţiunea (inacţiu-
nea), după caracterul său, poate fi, în contextul obligaţiilor de serviciu, legitimă. Dar în textul normei
de incriminare (art.324 CP) se prezumă şi acţiunea contrară acestor obligaţii este nelegitimă. Pentru
existenţa infracţiunii de corupere pasivă este important ca acţiunea nelegitimă să ţină, ca şi cea legi-
timă, de competenţa persoanei cu funcţie de răspundere. Este cert faptul că şi acţiunea contrar obli-
gaţiilor de serviciu trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe: să facă parte din sfera atribuţiilor per-
soanei cu funcţie de răspundere, să fie determinată şi virtuală. Pentru a determina dacă acţiunea su-
biectului este contrară obligaţiilor de serviciu, nu este suficient să se cerceteze numai acţiunea ca
atare, dar se impune ca această acţiune să fie raportată la întregul ansamblu al sarcinilor de serviciu
generale şi specifice ce-i revin persoanei cu funcţie de răspundere. Dacă prin această violare a obli-
gaţiilor de funcţie, persoana cu funcţie de răspundere va comite un fals, un abuz sau o altă infracţiu-
ne, atunci coruperea pasivă va fi în concurs cu cea din urmă infracţiune.
Comentariu 705
12. Latura subiectivă a infracţiunii de corupere pasivă presupune intenţia directă. Este de
menţionat, în legătură cu scopul cuprins în dispoziţia art.324 CP, că pentru existenţa infracţiunii
de corupere pasivă este suficient ca făptuitorul să fi acţionat în vederea finalităţii respective, fi-
ind indiferent dacă acel scop s-a realizat sau nu. Aceasta obligă instanţa să clarifice toate situa-
ţiile, împrejurările sau circumstanţele în care s-a comis fapta - susceptibile de a releva poziţia
subiectivă a făptuitorului. Voinţa persoanei cu funcţie de răspundere de a efectua una din activi-
tăţile specifice laturii obiective, în vederea îndeplinirii – neîndeplinirii, a grăbirii ori a întârzierii
îndeplinirii unei acţiuni ce ţine de obligaţiile sale de serviciu, ori în scopul de a efectua o acţiune
contrar acestor obligaţii, fiind conştient că, prin aceasta, creează o stare de pericol pentru bunul
mers al organizaţiei de stat sau publice, care este de neconceput în condiţiile lipsei de probitate a
funcţionarilor publici.
13. Subiectul activ al infracţiunii de corupere pasivă face parte din categoria subiecţilor ca-
lificaţi, adică, pe lângă trăsăturile subiectului general (persoană fizică, responsabilă, vârsta de 16
ani), el trebuie să posede o anumită calitate: să fie persoană cu funcţie de răspundere ori în cazul
formei agravante a acestei infracţiuni – persoană cu o înaltă funcţie de răspundere. În art.123
alin.(l) CP este formulată noţiunea generală a persoanei cu funcţie de răspundere: persoană cu
funcţie de răspundere este considerată persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organiza-
ţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor i se acordă permanent
sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite
drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor adminis-
trative de dispoziţie ori organizatorico-economice”. În acelaşi sens se exprimă şi practica judici-
ară. Astfel, în HP CSJ RM din 11 martie 1996, nr.6, Cu privire la aplicarea legislaţiei referitoare
la răspunderea penală pentru mituire (cu modificările operate prin hotărârea Plenului nr.20 din
10 iunie 1998 şi nr.38 din 20 decembrie 1999) se oferă unele interpretări ale noţiunii de persoa-
nă cu funcţie de răspundere, potrivit cărora „subiect al infracţiunii de corupere pasivă poate fi
doar persoana statuată în legea penală”.
14. Conform dispoziţiilor legii, ca subiect al infracţiunii de corupere pasivă, deopotrivă cu
persoanele care îndeplinesc, permanent sau provizoriu, funcţii ale autorităţilor publice sau obli-
gaţiuni de ordin administrativ de dispoziţie şi organizatorico-economice, sunt şi persoanele care
îndeplinesc aceste funcţii în virtutea unei însărcinări speciale date de organele şi persoanele cu
funcţie de răspundere (controlorii şi revizorii obşteşti, antrenorii societăţilor şi echipelor sportive
etc.). Persoana care exercită provizoriu funcţii într-o anumită postură sau care îndeplineşte în-
sărcinări speciale poate avea calitatea de subiect al infracţiunii de corupere pasivă numai în ca-
zul în care ea a fost învestită cu aceste funcţii în modul prevăzut de lege. Subiect al acestei in-
fracţiuni poate fi persoana cu funcţie de răspundere, care, deşi nu avea nemijlocit împuterniciri
pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unor acţiuni în interesul celui care exercită coruperea, în
virtutea atribuţiilor sale de serviciu putea – pentru bani, bunuri, alte avantaje –să ia măsuri în
scopul săvârşirii acestor acţiuni de către alte persoane cu funcţii de răspundere. De asemenea,
pot fi recunoscute ca persoane cu funcţie de răspundere şi acele persoane care au dreptul de a
întreprinde, în baza funcţiilor de serviciu, acţiuni ce pot da naştere unor consecinţe de ordin juri-
dic (controlori, revizori etc.).
15. La categoria de persoane cu funcţie de răspundere sunt raportaţi şi reprezentaţii autori-
tăţii publice – funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a înainta cerinţe, precum şi de
a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi organizaţii,
indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi
membrii consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală, poliţiş-
tii, inspectorii de stat etc.). Spre exemplu, casierul-vânzător de bilete nu poate fi subiect activ al
infracţiunii de corupere pasivă, fiindcă nu intră în categoria persoanelor cu funcţie de răspundere
prevăzute în art.123 CP.
16. Nu sunt subiecţi ai infracţiunilor săvârşite de persoane cu funcţie de răspundere lucră-

torii întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor de stat sau de autoadministrare locală, care
exercită numai funcţii pur profesionale sau tehnice. Aceste persoane, după caz pot fi pasibile de
răspundere penală pentru faptele incriminate în art.256 CP (primirea unei remuneraţii ilicite pen-
tru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei). Atunci când, concomitent cu îndepli-
nirea acestor funcţii, sunt învestiţi şi cu funcţii de ordin administrativ de dispoziţie sau organiza-
torico-economice, în caz de corupere pasivă, ei pot fi traşi la răspundere penală pentru infracţiu-
nea prevăzută de art.324 CP.
17. Prin funcţii de ordin administrativ de dispoziţie se înţelege activitatea de realizare a
conducerii colectivelor, adică obligaţiunile şi împuternicirile respective, care sunt legate de diri-
jarea nemijlocită a oamenilor (directorul întreprinderii, rectorul universităţii etc.) sau dirijarea
sectoarelor de muncă, a activităţii de producţie, a procesului tehnologic (conducătorul de secţie,
şeful sectorului etc.). Aceste funcţii se exprimă prin dreptul de selectare şi repartizare a cadrelor,
angajarea şi concedierea lucrătorilor, planificarea şi organizarea muncii subalternilor, menţine-
rea disciplinei de muncă etc. Indici relevanţi privind apartenenţa lor la categoria de persoane cu
funcţie de răspundere sunt fie prezenţa în subordonarea lor nemijlocită a altor persoane, fie răs-
punderea personală pentru sectorul de lucru.
18. Prin funcţii organizatorico-economice se înţeleg împuternicirile privind administrarea
şi dispunerea de patrimoniu, stabilirea ordinii de primire, păstrare, prelucrare şi comercializare a
acestui patrimoniu, asigurarea controlului asupra acestor operaţiuni. Astfel de împuterniciri au
şefii secţiilor şi serviciilor economice de aprovizionare şi financiare, şefii depozitelor etc.
19. Subiect activ al coruperii pasive, pasibil de răspundere penală în cea de a doua formă
agravantă art.324 alin.(3) lit.a) CP, este persoana cu înaltă funcţie de răspundere, a cărei calitate
este stipulată în art.123 alin.(2) CP, potrivit căruia prin persoană cu înaltă funcţie de răspundere
se înţelege persoana cu funcţie de răspundere, al cărei mod de numire sau alegere este reglemen-
tat de CRM şi de legi organice, precum şi persoanele cărora persoana cu înaltă funcţie de răs-
pundere le-a delegat împuternicirile sale. În acelaşi sens, în HP CSJ RM nr.6 din 11 martie 1996
s-a explicat că la astfel de persoane se referă: preşedintele Republicii Moldova, preşedintele, vi-
cepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului, prim-ministrul şi membrii Guvernului, judecătorii tutu-
ror instanţelor judecătoreşti, magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general
şi procurorii ierarhic inferiori, membrii Curţii de Conturi, preşedintele şi judecătorii Curţii Con-
stituţionale etc. În acest sens, pe bună dreptate, s-a explicat faptul că contabilul-şef, învinuit în
săvârşirea coruperii pasive în formă agravantă (art.324 alin.(3) CP), nu poate fi considerat per-
soană cu înaltă funcţie de răspundere.
20. Totodată, cu înaltă funcţie de răspundere sunt şi acele persoane al căror mod de alegere
sau numire este reglementat de legi organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în acele organe, orga-
nizarea şi funcţionarea cărora sunt reglementate prin astfel de legi, spre exemplu, membrii comi-
siilor electorale pentru alegerea Parlamentului şi pentru alegerile locale, consilierii consiliilor
raionale, orăşeneşti (municipale) şi locale (comunale), preşedinţii comitetelor executive raiona-
le, primarii municipiilor, vicepreşedinţii, viceprimarii, membrii primăriilor şi membrii comitete-
lor executive raionale, secretarii acestor organe. În CRM nu sunt enumerate legile respective, ci
sunt vizate doar domeniile care pot fi reglementate prin astfel de legi (art.72 alin.(3) din CRM).
21. Sensul sintagmei coruperea pasivă săvârşită în proporţii mari prevăzută în alin.(2)
lit.d) din art.324 CP va fi descifrat ca atare atunci când mărimea obiectului coruperii (mitei) eva-
luat în bani depăşeşte suma de 2500 unităţi convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii
(proporţiile mari se stabilesc conform prevederilor art.126 alin.(1) CP). Trebuie să precizăm că
de expresia valorică a bunurilor, serviciilor, avantajelor care au constituit obiectul coruperii de-
pinde justa încadrare a faptei de corupere pasivă. De aceea fiecare serviciu, avantaj sau obiect
trebuie să fie evaluat în bani, pornindu-se de la preţurile sau tarifele pentru servicii, iar în lipsa
Comentariu 707
lor – în baza rapoartelor expertizei, la momentul săvârşirii infracţiunii. Dacă recompensa ilicită
în proporţii mari sau deosebit de mari este primită în rate, însă aceste acţiuni reprezintă episoade
ale unei infracţiuni prelungite, fapta urmează a fi calificată drept corupere pasivă, respectiv, în
proporţii mari sau deosebit de mari.
22. Conţinutul sintagmei coruperea pasivă săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de
răspundere (alin.(3) lit.a) art.324 CP) a fost relevat mai devreme.
23. Acţiunile de corupere pasivă săvârşite în proporţii deosebit de mari (alin.(3) lit.b) CP)
vor fi calificate ca atare atunci când obiectul coruperii (mitei), evaluat în bani, depăşeşte 5000 de
unităţi convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii (art.126 alin.(1) CP).
24. Prin conţinutul sintagmei săvârşirea coruperii pasive în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale (alin.(3) lit.c) CP) se înţelege pretinderea, primirea
ori acceptarea de bani, bunuri, avantaje în scopul săvârşirii imediate sau în viitor de către per-
soana cu funcţie de răspundere coruptă a oricăror servicii, ce ţin de competenţa ei, în interesul
unui grup criminal organizat (caracterizat în art.46 CP) sau al unei organizaţii criminale (art.47
CP). Este necesar să avem în vedere că legea nu cere ca şi corupătorul să fie membru al grupului
criminal organizat sau al organizaţiei criminale (asociaţiei criminale). Semnele calificative care
caracterizează gradul prejudiciabil al infracţiunii (extorcarea, proporţiile mari sau deosebit de
mari, coruperea pasivă de către o persoană cu înaltă funcţie de răspundere) se răsfrâng asupra
participanţilor dacă ei le-au cunoscut sau prevăzut. Concomitent, se ţine cont de faptul că nici
caracteristicile juridice ale unui participant nu se extind asupra celorlalţi coparticipaţi.
25. Infracţiunea de corupere pasivă creează – prin comportarea lipsită de probitate a subiectu-
lui – o stare de pericol (legătura de cauzalitate) pentru activitatea autorităţilor de stat, întreprinderi-
lor, instituţiilor şi organizaţiilor publice, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către funcţio-
nari şi pentru buna reputaţie a acestora. Această urmare (a faptei) rezultă implicit din acţiunea incri-
minată, deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unei urmări.
26 Dintre cele trei modalităţi normative de realizare a elementului material al infracţiunii de co-
rupere pasivă, pretinderea şi acceptarea de bani, bunuri, avantaje nu sunt în esenţa lor decât acte pregă-
titoare ale primirii efective, pe care însă legiuitorul le-a incriminat autonom, situându-le pe acelaşi
plan, cu primirea propriu-zisă. În realitate, coruperea pasivă, fiind o infracţiune-instantaneu, se consu-
mă în momentul în care făptuitorul a pretins, a primit sau a acceptat banii ori alte bunuri, necuvenite,
sie în scopul de a îndeplini sau nu un act ce intră în obligaţiile de serviciu.
27 Banii, bunurile, titlurile de valoare, alte avantaje patrimoniale care au constituit obiec-
tul coruperii se supun confiscării speciale în condiţiile art.106 CP. Dacă banii sau alte valori care
au constituit obiectul coruperii nu au fost găsite, echivalentul lor în bani se încasează în folosul
statului de la cei vinovaţi.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 08.02.2006: „Mărimea amenzii tre-
buie stabilită în aşa mod ca să nu-l pună pe inculpat în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle
privitoare la întreţinerea, educarea şi învăţătura persoanelor faţă de care are asemenea obligaţi-
uni legale (inculpatul este pensionar, are la întreţinere o persoană invalidă de grupa a II-a şi nu
are alt venit în afară de pensie). Instanţa de apel, în conformitate cu prevederile art.101 CPP, a
verificat complet, sub toate aspectele şi în mod obiectiv circumstanţele cauzei şi a dat probelor
administrate o apreciere legală din punct de vedere al pertinenţei, concludentei, utilităţii şi veri-
dicităţii lor, corect ajungând la concluzia privind vinovăţia inculpatului M.M., iar încadrarea ju-
ridica a acţiunilor acestuia în baza art.324 alin.(2) lit.a), c) CP - corupere pasivă, adică fapta per-
soanei cu funcţie de răspundere care primeşte bani ce nu i se cuvin, pentru a grăbi îndeplinirea
unor acţiuni ce ţin de obligaţiile ei de serviciu, cât şi pentru a îndeplini acţiuni contrar acestor
obligaţii, repetat, inclusiv prin extorcare - este justă” (Decizia 1ra-130/2006).
Plenul CSJ din 18.02.2008: „Plenul constată că eroarea de drept la care se referă autorul
recursului nu este prezentă în cauza lui P.V., instanţele de apel şi recurs au concluzionat că acţi-
unile dânsei conţin elementele infracţiunii prevăzute de art.324 alin.(1) CP, descriind amănunţit
circumstanţele de fapt ale coruperii pasive, împrejurările derulării acesteia. Astfel, se conchide
că în cauză s-au stabilit toate elementele componente ale infracţiunii, inclusiv vinovăţia lui P.,
după cum rezultă din decizia instanţei de apel, care a statuat asupra circumstanţelor de fapt şi a
motivat această concluzie printr-un cumul de probe pertinente, concludente şi utile, administrate
pe parcursul judecării cauzei şi ulterior apreciate în mod obiectiv. Punerea la îndoială a modului
de administrare a probelor ori reaprecierea acestora la etapa recursului în anulare, nu se înca-
drează în prevederile art.453 CPP (Hotărârea 4-1re-13/2008)
CPL al CSJ din 12.02.2008: „Starea de fapt reţinută şi de drept apreciată de instanţa de
apel în partea condamnării lui G.I. pe art.328 alin.(1), 324 alin.(2) lit.c), d) CP concordă cu cir-
cumstanţele stabilite şi probele administrate în cauză. La baza hotărârii de condamnare au fost
puse probe pertinente şi concludente care, în ansamblu cu circumstanţele cauzei, dovedesc că
G.I. a săvârşit depăşirea atribuţiilor de serviciu şi coru
ARTICOLUL 325. CORUPEREA ACTIVĂ

(1) Promisiunea, oferirea sau darea unei persoane cu funcţie de răspundere, personal sau
prin mijlocitor, de bunuri sau servicii, enumerate la art.324, în scopurile indicate la acelaşi articol
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 uni-
a) în proporţii deosebit de mari;
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 es-
te liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenun-
ţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.
1. Obiectul juridic special îl reprezintă ansamblul relaţiilor sociale privind buna desfăşu-
rare a activităţii de serviciu a funcţionarilor publici. Cerând funcţionarilor publici corectitudine
şi probitate în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, legea le asigură acestora, în acelaşi timp, o
protecţie eficientă împotriva actelor de corupere la care ar putea fi expuşi. Infracţiunea de coru-
pere activă este lipsită de obiectul material.
2. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii poate fi realizat prin trei modalităţi
normative, toate alternative: 1) promisiunea de bani, bunuri sau servicii; 2) oferirea de bani, bu-
Comentariu 709
nuri sau servicii şi 3) darea de bani, bunuri sau servicii care nu i se cuvin unei persoane cu func-
ţie de răspundere, personal sau prin mijlocitor, în scopul de a o determina să îndeplinească sau
nu, ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea unei acţiuni care ţine de obligaţiile ei de servi-
ciu, sau unei acţiuni contrar acestor obligaţii.
3. Săvârşirea coruperii active prin promisiune cuprinde angajamentul, făgăduiala, obliga-
ţia pe care şi-o asumă persoana particulară faţă de persoana cu funcţie de răspundere de a-i remi-
te în viitor, într-un termen determinat sau fără termen, o sumă de bani sau alte avantaje. Promi-
siunea poate lua mai multe forme: verbală, în scris, prin mijloace de telecomunicaţii etc.; promi-
siunea poate fi expresă sau implicită ori abuzivă. Este important să reţinem că, chiar dacă cele
promise nu sunt determinate cantitativ ori calitativ, promisiunea trebuie să fie serioasă şi reală.
Pentru existenţa infracţiunii de corupere activă în varianta promisiunii, indiferent de modul în
care a fost făcută, această promisiune trebuie să ajungă la cunoştinţa persoanei cu funcţie de răs-
pundere, care se supune coruperii, dar nu are relevanţă însuşirea ei pe deplin de către funcţionar.
Promisiunea nu implică neapărat actul corelativ al acceptării, ea fiind, în principiu, un act unila-
teral al celui care promite (corupătorul).
4. Oferirea înseamnă o propunere însoţită de prezentarea obiectului coruperii sau punerea
lui (a obiectului) la dispoziţia funcţionarului corupt (spre exemplu, arătarea plicului, „uitarea”
banilor printre unele documente transmise funcţionarului etc.). Oferta trebuie să pornească din
iniţiativă particularului, să fie voluntară şi spontană; oferta trebuie să fie reală şi să se materiali-
zeze într-o acţiune a celui care corupe activ funcţionarul public. Ca şi în cazul promisiunii, la
oferirea de bani, bunuri nu are semnificaţie faptul primirii ofertei, fiind suficientă înaintarea ei
de către corupători. În cazul în care persoana cu funcţie de răspundere respinge oferta, nu are loc
infracţiunea de corupere pasivă, realizându-se, însă, fapta de corupere activă.
5. Darea de bani sau alte foloase constă în acţiunea corupătorului de a înmâna, a preda
celui corupt aceste valori; ea implică, în mod necesar, acţiunea corelativă a celui corupt de a le
primi. Este indiferent dacă banii sau folosul au fost date din proprie iniţiativă sau cedând la soli-
citările funcţionarului. De asemenea, nu interesează săvârşirea coruperii active dacă „darea” are
ca efect un transfer de proprietate valabil. Actul infracţional de dare de bani, bunuri, alte avanta-
je poate fi realizat personal de făptuitor, adică direct sau prin mijlocitor (intermediar) – indirect,
fapt care nu are relevanţă pentru existenţa infracţiunii de corupere activă. Pentru existenţa in-
fracţiunii de corupere activă este suficientă activitatea de transmitere a banilor, valorilor sau al-
tor foloase, fără a fi necesară şi îndeplinirea actului pentru care s-au dat aceste valori.
6. Totodată, pentru existenţa infracţiunii în cauză nu este relevant faptul dacă per-
soana cu funcţie de răspundere a acceptat sau a refuzat promisiunea sau oferta, întrucât i n-
fracţiunea se consumă odată cu acţiunea de predare, înmânare a avantajului material. De
asemenea, pentru existenţa infracţiunii de corupere activă nu este necesar ca darea de bani,
bunuri, avantaje să fi fost urmată de realizarea scopului urmărit de corupător; în latura
obiectivă a infracţiunii de corupere activă nu intră existenţa unui beneficiu pentru corup ă-
tor. În situaţia în care valorile propuse nu au fost luate, acţiunile corupătorului urmează a
fi calificate ca tentativă de corupere activă.
7. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de corupere activă este necesară înde-
plinirea unor condiţii concomitente:
a. Promisiunea, oferirea sau darea să aibă ca obiect bani, bunuri, avantaje, servicii, privi-
legii, stipulate în textul normativ al art.324 CP – coruperea pasivă;
b. Banii, bunurile, avantajele promise, oferite sau date să fie necuvenite, să nu fie datorate
în mod legal, deci să aibă caracter de retribuţie, adică să constituie plata sau răsplata în vederea
efectuării unui act determinat, arătat în mod explicit. Banii, avantajele sunt necuvenite şi atunci
când se dau peste ceea care este datorat în mod legal;
c. Acţiunea pentru a cărei îndeplinire, neîndeplinire, grăbire ori întârziere subiectul activ
dă bani să ţină de obligaţiile de serviciu ale funcţionarului public ori să fie contrar acestor înda-
toriri. Evident, nu există corupere activă atunci când funcţionarul căruia i s-au dat bani, bunuri
nu are competenţa de a efectua actul în vederea căruia corupătorul l-a corupt.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de corupere activă se manifestă prin vinovăţie în forma
intenţiei directe. Aceasta înseamnă că făptuitorul îşi dă seama că banii sau bunurile pe care le dă
unui funcţionar public nu i se cuvin acestuia, ci reprezintă o retribuţie pentru a-l determina fie să
îndeplinească sau nu, să grăbească sau să întârzie o acţiune, fie să încalce îndatoririle de serviciu
şi urmăreşte să o realizeze în scopul arătat, creând prin aceasta, implicit, o stare de pericol pen-
tru buna desfăşurare a activităţii de serviciu. Dacă făptuitorul nu a avut conştiinţa şi dorinţa de a
săvârşi un act de corupere a funcţionarului, de a-l determina să-şi îndeplinească, să nu-şi înde-
plinească ori să întârzie sau să grăbească îndeplinirea obligaţiilor de serviciu, sau să se comporte
contrar acestor obligaţii, acţiunea sa nu constituie infracţiunea de corupere activă. Voinţa pe care
o implică latura subiectivă a infracţiunii de corupere activă şi care se referă la efectuarea acţiuni-
lor care constituie elementul material trebuie – ca la orice infracţiune – pe de o parte, să emane
de la o persoană care posedă capacitatea de a voi, iar pe de altă parte, să fie liber determinată.
9. Subiectul activ al coruperii active nu este determinat, putând fi orice persoană care în-
deplineşte condiţiile generale - vârstă de 16 ani şi responsabilitate. Coruperea pasivă şi cea acti-
vă sunt două infracţiuni distincte, fiecare cu subiectul său activ propriu, corupătorul trebuie so-
cotit totdeauna ca autor al infracţiunii de corupere activă, iar nu ca instigator sau complice la
infracţiunea corelativă de corupere pasivă, după cum, invers, funcţionarul corupt este întotdeau-
na considerat autor al infracţiunii de corupere pasivă, iar nu instigator sau complice la infracţiu-
nea de corupere activă. Coruperea activă poate fi comisă de către autor nu numai nemijlocit, di-
rect, ci şi mediat - indirect, adică printr-un intermediar (mijlocitor). Se impune precizarea că co-
ruperea activă prin mijlocitor (intermediar) constituie infracţiune numai dacă banii, bunurile etc.
ajung la funcţionarul public, nu şi atunci când acţiunea tipică – necunoscută funcţionarului – se
opreşte la intermediar; în asemenea situaţii, neputându-se reţine existenţa infracţiunii, nu poate
fi reţinută nici calitatea de complice în persoana intermediarului. În cazul în care chiar interme-
diarul a conceput infracţiunea şi 1-a determinat pe corupător s-o comită prin intermediul său,
evident, el va cumula calitatea de instigator cu cea de complice, dar va fi pedepsit doar pentru
instigare, deoarece, aşa cum s-a arătat, instigarea, ca formă de participaţie principală, absoarbe
complicitatea, formă de participaţie secundară.
10. Coruperea pasivă săvârşită de două sau mai multe persoane, în sensul alin.(2) lit.b)
art.325, are loc atunci când două sau mai multe persoane s-au înţeles din timp să exercite în co-
mun coruperea activă a uneia sau unor persoane cu funcţie de răspundere; în această situaţie ne
aflăm în situaţia coruperii active comisă în participaţie simplă, adică coautorat (art.44 CP). In-
fracţiunea în această formă agravantă se consumă odată cu executarea coruperii de către cel pu-
ţin un corupător, indiferent de faptul dacă funcţionarul corupt a ştiut sau nu că la coruperea acti-
vă participă câteva persoane.
11. Coruperea activă săvârşită în proporţii mari se realizează în situaţia în care suma de
bani sau bunurile, avantajele, care au constituit obiectul coruperii (mitei) evaluate în bani depă-
şesc 2500 unităţi convenţionale (alin.(2) lit.d) art.324 CP).
12. Coruperea activă săvârşită în proporţii deosebit de mari (alin.(3) lit.a) din articolul
comentat) e calificată ca atare atunci când obiectul coruperii, evaluat în bani, depăşeşte 5000 de
unităţi convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii (cerinţe expuse în art.126 alin.(1) CP).
13. Prin sintagma săvârşirea coruperii pasive în interesul unui grup criminal organizat
sau al unei organizaţii criminale (alin.(3) lit.b) se înţelege promisiunea, oferirea sau darea de
bani, bunuri, avantaje în scopul săvârşirii imediate sau pe viitor de către persoana cu funcţie de
răspundere coruptă a oricăror servicii, care ţin de competenţa ei, în interesul unui grup criminal
Comentariu 711
organizat (caracterizat în art.46 CP) sau unei organizaţii criminale (art.47 CP). Este necesar să
avem în vedere că legea nu cere ca persoana care oferă sau dă bani, bunuri etc. să fie membru al
grupului criminal organizat sau al organizaţiei criminale (asociaţiei criminale).
14. Urmarea imediată, în cazul coruperii active, constă în producerea unei stări de pericol
de natură să afecteze desfăşurarea în bune condiţii a activităţii unui organ de stat, instituţii sau
organizaţii, precum şi a autoadministrării publice locale. Această urmare (rezultatul faptei) re-
zultă din însăşi săvârşirea acţiunii incriminate, în sensul că tocmai activitatea de corupere activă
a creat starea de pericol pentru activitatea organizaţiilor de stat sau publice ori ale autoadminis-
trării locale, deoarece legea nu condiţionează existenţa infracţiunii de producerea unui rezultat
determinat.
15. Consumarea infracţiunii de corupere activă are loc instantaneu, în momentul săvârşirii
acţiunii tipice – de promitere, oferire sau dare de bani, bunuri avantaje etc. – incriminate prin
art.325 CP. Coruperea activă se consideră consumată chiar şi atunci când cel corupt a luat numai
o parte din ofertă. Însă în situaţia în care oferta propusă nu a fost luată are loc tentativa de coru-
pere activă, caz în care fapta urmează să fie încadrată în baza art.27 şi 325 CP.
16. În art.325 alin.(4) CP sunt prevăzute două cauze care înlătură răspunderea penală a co-
rupătorului: a) când oferta promisă, oferită sau dată i-a fost extorcată; b) dacă corupătorul s-a
autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită.
Este de precizat că motivele şi condiţiile generale ale absolvirii de răspundere penală şi de pe-
deapsă penală sunt prevăzute în PG a CP, în capitolele VI şi, respectiv, IX, care însă nu le conţin
pe cele indicate în art.325 alin.(4) CP, fapt prin care se subliniază caracterul lor special.
17. Aşadar, o primă cauza care înlătură răspunderea penală este determinată de extorcarea
de bani, bunuri, alte avantaje de către persoana cu funcţie de răspundere de la corupător şi con-
stă în cererea acestor valori sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor care vor cauza prejudicii intere-
selor legale ale celui care dă, ori punerea intenţionată a ultimului în condiţii, care îl forţează să le
dea în scopul preîntâmpinării consecinţelor nefaste pentru interesele sale legale.
18. Cea dea doua cauză - autodenunţarea făptuitorului coruperii active (corupător), sau
mijlocitorului coruperii, adresată poliţiei, procurorului, instanţelor de judecată privitor la fapta
comisă, în cazul în care el nu ştia despre faptul că organele indicate sunt la curent cu infracţiu-
nea săvârşită, indiferent de motivele de care s-a călăuzit spre a se autodenunţa.
19. 16.Trebuie să accentuăm că însuşi actul de autodenunţare se face în conformitate cu
cerinţele CPP al RM, expuse în art.264 CPP.
20. Neîndeplinirea întocmai a condiţiilor normative privind pornirea urmăririi penale în
baza autodenunţului făcut aduce atingere legalităţii şi stabilirii adevărului într-un proces penal.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 18.03.2008: „La 11 aprilie 2007,
B.G., aflându-se în sediul SRL „G.” de pe str. XX, mun. Chişinău, numindu-se reprezentant al
acestei firme, i-a propus colaboratorului Biroului Poliţiei Economice Botanica Y.Z., care este
persoană cu funcţii de răspundere, să nu oficializeze actul de control efectuat şi să nu întoc-
mească procesele-verbale cu privire la comiterea contravenţiilor administrative, personal
propunându-i bani în sumă de 5000 lei, însă a primit refuz şi a fost avertizat despre caracterul
ilegal al acţiunilor sale. La 12.04.2007, prezentându-se în biroul de serviciu al inspectorului
Y.Z., a lăsat la acesta pe masă suma de 200 dolari SUA şi 2500 lei pentru îndeplinirea acţiuni
menţionate mai sus, contrar obligaţiilor de serviciu. Fapta respectivă a fost încadrată în baza
art.325 alin.(1) CP – corupere activă, adică oferirea şi darea unei persoane cu funcţie de răspun-
dere a banilor în scopul îndeplinirii unor acţiuni contrar obligaţiilor de serviciu, precum şi pentru
a obţine de la autorităţi oarecare decizie favorabilă (Decizia 1ra-204/08).
ARTICOLUL 326. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ

(1) Primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimo-
niale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau
pentru o altă persoană, săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care
susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu
îndeplinească acţiuni care intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni
au fost sau nu săvârşite,
(2) Aceleaşi acţiuni urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, să-
vârşite:
c) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari,
a) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1500 unităţi
convenţionale.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă este comun cu al celorlalte

infracţiuni de corupţie. Este cazul să constatăm că, deşi, în cazul infracţiunii de trafic de influen-
ţă, acţiunea care constituie elementul material nu este legată nemijlocit de activitatea persoane-
lor cu funcţie de răspundere (deci nu constituie o infracţiune de serviciu, ci una în legătură cu
serviciul, chiar în pofida faptului că este inclusă în Cap.XV CP – „Infracţiuni săvârşite de per-
soane cu funcţie de răspundere”), ea îşi răsfrânge negativ efectele asupra acesteia; crearea suspi-
ciunii că funcţionarii sunt coruptibili, că ei pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de ser-
viciu aruncă o lumină defavorabilă asupra organelor autorităţii de stat, altor organizaţii publice
sau ale autoadministrării locale şi aduce atingere activităţii acestora. Prin incriminarea traficului
de influenţă se apără prestigiul funcţionarilor, al organizaţiilor de stat şi publice. Infracţiunea de
trafic de influenţă este lipsită de obiect material. Bunurile, banii, avantajele extorcate, acceptate
ori primite de făptuitor nu constituie obiect material al infracţiunii, ci lucruri date pentru săvârşi-
rea ei.
2. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de traficare a in-
fluenţei, care se poate realiza în una din următoarele modalităţi normative, toate alternative:
3. Prima modalitate normativă - primirea banilor sau a altor bunuri înseamnă preluarea de
câtre făptuitor în posesia sa a unei sume de bani, a unui bun etc., care i se înmânează.
4. Prin extorcarea de bani, bunuri, alte avantaje, cea de-a doua modalitate, se înţelege ce-
rerea lor insistentă prin ameninţarea săvârşirii acţiunilor care vor cauza un prejudiciu intereselor
legale ale persoanei interesate în acţiunea (inacţiunea) funcţionarului public, ori punerea intenţi-
onată a persoanei în cauză în condiţii care o formează să dea bani, bunuri în scopul preîntâmpi-
nării consecinţelor nefaste pentru interesele sale legale. Privitor la săvârşirea traficului de influ-
Comentariu 713
enţă prin extorcarea de bani, bunuri în accepţiunea acestui termen, exprimăm anumite rezerve.
Aşadar, un făptuitor cere bani, bunuri, avantaje de la o terţă persoană, care are un interes şi întru
satisfacţia sa vrea să cumpere influenţa unui funcţionar public. Persoana interesată (terţul), după
cum rezultă din textul normativ al infracţiunii, nu exercită direct coruperea funcţionarului pu-
blic, dar acţionează prin vânzătorul de influenţă, deci mediat, fără a avea vreo relaţie sau contact
cu funcţionarul. De aceea, terţul ori dă banii ceruţi făptuitorului, ori poate renunţa şi proceda
într-un alt mod. Se pune întrebarea: cum va putea funcţionarul public ameninţa terţul interesat
cu prejudicierea intereselor lui legale? Este oare posibilă punerea acestui terţ în condiţii care îl
forţează să dea bani, bunuri, întru evitarea unor consecinţe nefaste pentru interesele sale legale?
În cazul traficului de influenţă răspunsul la aceste întrebări nu poate fi decât negativ.
5. Extorcarea presupune o relaţie bilaterală dintre persoana interesată într-o problemă,
chestiune şi funcţionarul de a cărui competenţă ţine rezolvarea ei, ceea care nu are loc în cazul
traficului de influenţă. În al doilea rând, extorcarea presupune cererea insistentă de bani, bunuri
de către persoana cu funcţie de răspundere sub ameninţarea prejudicierii intereselor legale ale
persoanei particulare, condiţie care în cazul traficului de influenţă este irealizabilă. În al treilea
rând, nici obligarea terţului să dea bani, bunuri în vederea preîntâmpinării consecinţelor nefaste
pentru interesele sale legale nu este posibilă, deoarece nici în acest caz, nici în cel precedent, nu
poate exista o dependenţă evidentă de vânzătorul de influenţă, terţul având posibilitatea de a
proceda altfel, sau de a renunţa, totodată, nu se exclude prezenţa unor interese nelegale incom-
patibile cu extorcarea. Prin urmare, în cazul traficului de influenţă extorcarea trebuie acceptată
într-un sens deosebit anume ca o solicitare, pretindere de bani, bunuri, alte avantaje, după cum
această normă este formulată în art.12 al Convenţiei penale cu privire la corupţie sau în legisla-
ţia penală a altor state (spre exemplu, Franţa, România).
6. A treia modalitate a elementului material al traficului de influenţă constă în acceptarea
de servicii, de bunuri, de alte avantaje, prin care se înţelege a fi de acord, a aproba serviciul, ca-
doul sau avantajul propus.
7. Oricare dintre modalităţile normative menţionate pot fi săvârşite de către traficantul de
influenţă, personal, adică în mod direct, ori printr-o persoană intermediară - mijlocitor, adică
indirect, după cum, de altfel, şi cumpărătorul de influenţă poate recurge, în acest scop, la servici-
ile unui mijlocitor (intermediar). Iniţiativa comiterii infracţiunii porneşte de la făptuitor atunci
când el extorchează bani sau alte avantaje de la persoana care are un interes şi vrea să cumpere
favoarea unui funcţionar, precum şi în situaţia în care făptuitorul primeşte banii sau bunurile
oferite de cel interesat ori acceptă banii sau darurile făcute de acesta. Când iniţiativa porneşte de
la vânzătorul de influenţă, fapta de extorcare este suficientă pentru existenţa infracţiunii; dimpo-
trivă, când iniţiativa porneşte de la terţul interesat, nu este suficientă oferta sau promisiunea
acestuia, ci este necesară şi primirea banilor sau foloaselor cuvenite ori acceptarea acestora de
către traficantul de influenţă. Primirea, extorcarea sau acceptarea banilor, avantajelor se poate
face „pentru sine”, adică în propriul profit al infractorului, sau „pentru altul”, deci în profitul
altei persoane. Dar se referă „pentru altul” şi la funcţionarul pe lângă care subiectul urmează să
intervină. Dacă admitem că subiectul ar primi bani pentru funcţionar, înseamnă că nu are loc o
vânzare de influenţă, ci cumpărarea serviciului „făcut de funcţionar”; calitatea subiectului deve-
nind de instigator sau complice la coruperea pasivă, dar nu de traficant de influenţă.
8. Noţiunile de servicii, avantaje, prevăzute în textul de incriminare, au aceeaşi semnifi-
caţie cu cea descrisă la coruperea pasivă, cuprinzând servicii şi avantaje nu numai de natură pa-
trimonială, inclusiv un împrumut, ci şi nepatrimonială. Faptul că legiuitorul privitor la expresia
„bani”, „bunuri”, „avantaje” nu vizează „ce nu i se cuvin” sau „nelegitime”, ca la coruperea pa-
sivă sau primirea recompensei ilicite, înseamnă că în cazul infracţiunii de trafic de influenţă ele
întotdeauna sunt necuvenite şi nelegitime.
9. Elementul material al infracţiunii de trafic de influenţă trebuie să îndeplinească unele

condiţii, şi anume: mai întâi, este necesar ca oricare dintre acţiunile menţionate să fie săvârşită
pe baza influenţei pe care autorul o are sau susţine că o are asupra unui funcţionar public. A
avea influenţă asupra unui funcţionar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de
încrederea acestuia, a fi în bune relaţii cu el.
10. Prin expresia susţine că are influenţă asupra unui funcţionar public se înţelege situaţia
în care autorul se laudă că are trecere, că este în bune relaţii cu o asemenea persoană, că se bucu-
ră de încrederea ei, deşi afirmaţiile sale pot să nu corespundă realităţii. Pentru existenţa infracţi-
unii prevăzute în art.326 CP, nu este necesar ca influenţa asupra unui funcţionar public, de care
se prevalează făptuitorul, să fie reală, fiind suficient ca acesta să lase să se creadă că are o ase-
menea influenţă. Dacă făptuitorul nu s-a prevalat de influenţa, reală sau presupusă, pe lângă
funcţionar, pentru a-l convinge sau amăgi pe terţul interesat să presteze un bun, avantaj sau bani,
fapta nu constituie trafic de influenţă.
11. A doua condiţie concomitentă constă în faptul că acţiunea care constituie elementul
material – primirea ori pretinderea (extorcarea) de bani, titluri de valoare, bunuri, etc., ori accep-
tarea de servicii, de bunuri, avantaje - să fie săvârşită de către autor pentru intervenţia sa pe lân-
gă un funcţionar public, spre a-l determina să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile
sale de serviciu. Pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar, deci, pe de o
parte, ca organul sau organizaţia din care face parte funcţionarul asupra căruia autorul susţine că
ar avea influenţă, să fie competentă a efectua actul în vederea căruia se trafică influenţa, iar pe
de altă parte, ca funcţionarul respectiv – fiind angajat al acelui organ sau acea organizaţie - să
aibă competenţa funcţională de a înfăptui actul solicitat.
12. Totodată, pentru existenţa infracţiunii de trafic de influenţă este necesar nu numai ca
influenţa de care se prevalează subiectul activ să se refere la un act care intră în atribuţiile de
serviciu ale funcţionarului, ci şi ca persoana căreia i se promite intervenţia să aibă un interes real
- legitim sau nelegitim în legătură cu acest act; dacă acest interes nu există sau este imaginar,
fapta nu se poate încadra în dispoziţiile art.326 CP – întrucât lipseşte obiectul intervenţiei impli-
cate în săvârşirea traficului de influenţă - dar poate constitui fie infracţiunea de escrocherie, fie
aceea de şantaj, în funcţie de specificul acţiunilor folosite de autor în scopul obţinerii unor profi-
turi injuste.
13. A treia şi ultima condiţie constă în aceea că acţiunea care constituie elementul material
al infracţiunii să fie realizată mai înainte ca funcţionarul pe lângă care s-a promis că se va inter-
veni să fi îndeplinit actul care intră în atribuţiile sale de serviciu sau cel mai târziu în timpul în-
deplinirii acestuia. Această condiţie derivă din prevederile art.326 CP, potrivit cărora scopul ur-
mărit prin traficarea influenţei este acela de a-l determina pe funcţionar să facă ori să nu facă un
act care intră în atribuţiile sale de serviciu; or, dacă acesta este scopul, în mod necesar cererea
sau primirea de bani, avantaje ori acceptarea de bunuri trebuie să precede efectuarea actului, ne-
fiind de conceput ca cererea lor sau tratativele dintre cumpărătorul şi vânzătorul de influenţă
privitor la bani, avantaje să aibă loc după care actul în vederea căruia ar urma să se intervină a
fost deja realizat. În contextul celor consemnate, fapta unei persoane, care primeşte de la un par-
ticular bani sau alte valori, sub pretextul de a le transmite unei persoane cu funcţie de răspundere
pentru, a-l determina la o acţiune în favoarea particularului, neavând, însă, intenţia de a proceda
astfel, însuşeşte valorile - constituie trafic de influenţă.
14. Latura subiectivă a infracţiunii presupune intenţia. În cazul traficului de influenţă, făp-
tuitorul, săvârşind cu voinţă acţiunea specifică elementului material al infracţiunii ştie că banii,
bunurile pe care le primeşte, le cere sau le acceptă reprezintă preţul influenţei sale, pe care o are
sau susţine că o are asupra unui funcţionar public, pe care, folosind această influenţă, ar urma
să-l determine să facă ori să nu facă un act al voinţei sale; acţionând în acest fel, făptuitorul are
implicit reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizaţiilor de stat şi publice, care
Comentariu 715
presupune exercitarea serviciului de către funcţionari după cum prescrie legea. Mai mult decât
atât, făptuitorul realizează acţiunea tipică în vederea unui scop precis – să-l determine pe funcţi-
onarul public să facă ori să nu facă un act care intră în atribuţiile sale de serviciu. Mobilul in-
fracţiunii de trafic de influenţă constituie obţinerea de bani, bunuri, avantaje etc., deci a unui
profit, fără îndoială cu un caracter ilicit.
15. Subiectul activ al infracţiunii de trafic de influenţă poate fi orice persoană, care întru-
neşte condiţiile generale ale răspunderii penale. Cerinţa ca autorul să aibă sau să susţină că are
influenţă asupra unui funcţionar public nu schimbă caracterul nedeterminat al subiectului.
16. În legătură cu subiectul activ al traficului de influenţă se cer unele precizări cu privire
la participanţii la infracţiune:
a. Observăm că legea penală nu incriminează distinct fapta celui care cumpără influenţa
şi nici n-o sancţionează, cum procedează în privinţa vânzătorului de influenţă; în felul acesta
legiuitorul urmăreşte scopul să determine denunţarea şi, deci, pedepsirea faptelor - cu mult mai
grave, căci prin săvârşirea lor se discreditează, în mod nemijlocit, prestigiul funcţiei publice.
b. Potrivit art.326 CP, traficantul de influenţă poate comite fapta şi indirect - ceea care în-
seamnă că mijlocitorul (intermediarul) efectuează acţiunile care constituie elementul material al
infracţiunii (primeşte sau cere bani ori avantaje etc.), dar nu poate fi considerat autor, contribuţia
sa la comiterea infracţiunii având valoarea unui act de complicitate.
c. Persoanele la serviciile cărora recurge cumpărătorul de influenţă pentru a oferi sau a
primi bani ori alte avantaje îl ajută pe el, dar nu pe autor, în realizarea scopurilor sale, or, din
moment care cumpărătorul de influenţă nu comite nicio infracţiune, nici persoana care îl ajută
sau îl determină nu poartă suporta răspundere, căci unde nu există infracţiune, nu există nici par-
ticipaţie.
d. În cazul în care funcţionarul public nu a ştiut că autorul s-a prevalat de influenţa pe ca-
re o are sau susţine că o are asupra lui, dar a cedat intervenţiei acestuia şi a efectuat actul vizat
de traficul de influenţă, el nu poate fi considerat participant la această infracţiune de trafic de
influenţă. Dacă, prin efectuarea actului funcţionarul şi-a încălcat vreo obligaţie de serviciu şi,
astfel, a comis o altă infracţiune, fie din grupa celor comise de către persoane cu funcţie de răs-
pundere, fie alta, el poate fi tras la răspundere pentru această din urmă infracţiune în calitate de
autor. De asemenea, dacă în vederea efectuării acţiunii, funcţionarul public a cerut sau a primit
bani ori alte avantaje, sau a acceptat bunuri, servicii ori promisiunea lor, el se face vinovat de
infracţiunea de corupere pasivă, în aceeaşi calitate de autor. Când funcţionarul public a ştiut că
autorul se prevalează de influenţa reală sau presupusă, asupra lui şi, prin comportarea sa, i-a în-
lesnit primirea banilor, bunurilor, altor avantaje, fără a ceda însă intervenţiei şi a îndeplini acţiu-
nea de serviciu dorită, el este complice la infracţiunea de trafic de influenţă. Şi în fine, în cazul
în care funcţionarul public era la curent că autorul trafică influenţa reală sau presupusă, pe care
ar avea-o asupra lui şi, pentru a-l ajuta să primească folosul, a efectuat acţiunea solicitată - el
devine complice la infracţiunea de trafic de influenţă, aflată în concurs real cu infracţiunea de
corupere pasivă (în alte cazuri cu aceea de abuz de serviciu ori cu o altă infracţiune).
17. Asupra tuturor agravantelor din alin.(2) operează condiţia că acţiunile prevăzute de
alin.(1) trebuie să fie urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit. În pri-
mul caz subiectul infracţiunii de trafic de influenţă, acceptând sau primind banii, bunurile, a
exercitat influenţa promisă persoanei interesate, făcându-l pe funcţionarul public, faţă de care s-
a prevalat de influenţă, să îndeplinească sau să nu îndeplinească anumite acţiuni; realizarea in-
fluenţei promise în aceleaşi condiţii s-a soldat cu obţinerea rezultatului urmărit. Exercitarea in-
fluenţei promise şi obţinerea rezultatului urmărit impune clarificarea unor întrebări importante
atât pentru existenţa traficului de influenţă cât şi de soluţionarea altor probleme juridico-penale.
18. Trafic de influenţă săvârşit de două sau mai multe persoane (alin.(2) lit.b) art.326 CP)
se consideră fapta prevăzută în art.326 alin.(1) CP, comisă de către două sau mai multe persoane
care s-au înţeles din timp despre săvârşirea în comun a infracţiunii în cauză.
19. Traficul de influenţă săvârşit cu primirea, extorcarea ori acceptarea de bani, bunuri în
proporţii mari (alin.(2) lit.c) art.326 CP), în cazul traficului de influenţă, are loc atunci când va-
loarea lor exprimată în bani depăşeşte de 2500 ori mărimea unităţii convenţionale de amendă
20. Traficul de influenţă săvârşit cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit
de mari, incriminat prin alin.(3) lit.a) art.326 CP: primirea, extorcarea sau acceptarea de bani,
bunuri, alte valori în proporţii deosebit de mari în infracţiunea de trafic de influenţă, are loc în
situaţia în care valoarea lor exprimată în bani depăşeşte de 5000 de ori valoarea unităţii conven-
ţionale de amendă (art.126 CP).
21. Traficul de influenţă în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii
criminale (alin.(3) lit.b) art.326 CP). Prin trafic de influenţă pentru acordarea de servicii unei
organizaţii criminale se înţelege primirea, extorcarea sau acceptarea de bani, bunuri, alte valori
de către subiect de la o persoană interesată, în vederea intervenţiei sale pe lângă un funcţionar
public pentru a-l influenţa să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni imediat sau pe viitor,
în favoarea unui grup criminal organizat sau a unei organizaţii criminale (art.46, 47 CP). Potrivit
sensului legii, nu se cere ca terţul interesat care dă, propune, bani, bunuri să fie membru al gru-
pului criminal sau al organizaţiei criminale.
22. Săvârşirea traficului de influenţă în modalitatea acceptării nu este altceva decât un act
pregătitor al primirii efective de bani, bunuri, avantaje, pe care, însă, legiuitorul l-a plasat deopo-
trivă cu primirea efectivă a unor asemenea valori. Cererea de bani, bunuri, în scopul indicat în
textul art.326 CP constituie în esenţă un început de executare, deci o tentativă, pe care legiuito-
rul, la fel, o pune pe acelaşi plan cu primirea efectivă de bani sau alte foloase. Din sensul dispo-
ziţiei art.326 CP rezultă că infracţiunea de trafic de influenţă se consumă din momentul săvârşi-
rii oricăreia dintre acţiunile alternative prevăzute în norma de incriminare.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CA Chişinău: „Fapta unei persoane, care
primeşte de la un particular bani sau alte valori, sub pretextul de a le transmite unei persoane cu
funcţii de răspundere pentru a o determina la o acţiune în favoarea particularului, neavând, însă,
intenţia de a proceda astfel, însuşeşte valorile – constituie trafic de influenţă” (Decizia nr.1-
14/2001).
CP al CSJ din 29.12.2004: „Din sensul art.326 CP rezultă că poate fi influenţat funcţiona-
rul şi nu persoana cu funcţie de răspundere. (…) din sensul art.326 CP rezultă că poate fi influ-
enţat funcţionarul şi nu persoana cu funcţie de răspundere, cum se menţionează în recurs. În
conformitate cu prevederile art.1 din Legea serviciului public, nr.433 din 04 mai 1995, funcţio-
nar public este persoana care ocupă funcţie de stat remunerată. Faptul că persoana nu lua decizii
nu are importanţă pentru cazul dat, deoarece legea nu cere ca persoana influenţată să fie persoa-
nă cu funcţie de răspundere” (Decizia 1ra-844/2004).
CPL al CSJ din 25.03.2008: „Prin sentinţa Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 11 iu-
nie 2007, B.V. a fost condamnat în baza art.326 alin.(2) lit.a), c) CP la amendă în mărime de
1000 unităţi convenţionale, adică pentru traficul de influenţă, comis repetat şi în proporţii mari,
dauna materială cauzată fiind de 12954 lei.
Prin Legea nr. 292-XVI din 21 decembrie 2007 (MO, 08.02.2008), dispoziţia art.126 CP, ca-
re stabileşte proporţiile deosebit de mari, proporţiile mari, daune considerabile şi daune esenţiale
a fost modificată.
Comentariu 717
Astfel, conform normei penale nominalizate, proporţii mari se consideră valoarea daunei
pricinuite de către o persoană sau de un grup de persoane, care la momentul săvârşirii infracţiu-
nii depăşeşte valoarea de 2500 unităţi convenţionale.
Dauna materială cauzată de către condamnat prin infracţiunile comise, constituie suma de
12954 lei, care se încadrează în 648 unităţi convenţionale şi respectiv se atribuie la daună consi-
derabilă şi nu în proporţii mari.
Ţinând cont de cele menţionate, se impune excluderea din conţinutul hotărârilor judecăto-
reşti contestate a semnului calificativ primirea de bunuri şi avantaje în proporţii mari.
Instanţa de recurs de asemenea constată că pedeapsa lui B.V. i-a fost aplicată în conformitate
cu prevederile art.7, 61 şi 75 CP, iar motive pentru modificarea pedepsei în sensul ameliorării ei,
nu sunt” (Decizia 1re-258/08).
ARTICOLUL 327. ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU

(1) Folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de ser-
viciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice sau juridice,
b) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
(3) Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârşit în interesul unui grup criminal orga-
nizat sau al unei organizaţii criminale,
1. Obiectul juridic special este constituit din relaţiile sociale privind buna funcţionare a
întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor de stat şi ale administraţiei publice centrale şi locale
prin executarea cu cinste şi corectitudine a obligaţiilor de serviciu de către persoanele cu funcţie
de răspundere, precum şi relaţiile sociale privind apărarea intereselor publice, drepturilor şi inte-
reselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice contra abuzului persoanelor cu funcţie de răs-
pundere. În cazul infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu, de regulă, nu există obiect
material, dat fiind că acţiunea tipică a subiectului activ nu se răsfrânge în mod direct asupra unui
bun sau unui lucru; în situaţia în care acţiunea sau inacţiunea funcţionarului vizează în mod di-
rect un bun suntem în prezenţa obiectului material al infracţiunii.
2. Latura obiectivă. Elementul material al abuzului de putere sau abuzului serviciu se rea-
lizează prin folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de ser-
viciu, care constă în acţiunea sau inacţiunea, contrar intereselor publice sau drepturilor şi intere-
selor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Mai frecvent elementul material se rea-
lizează prin acţiuni.
3. Atât acţiunea, cât şi inacţiunea trebuie să se refere la situaţia de serviciu a funcţionaru-
lui public şi să decurgă din exercitarea atribuţiilor de serviciu – fiind circumscrise nu numai
obligaţiile de serviciu în sens restrâns ale funcţionarului, dar şi drepturile lui, de altfel, aceste
două elemente sunt indispensabile pentru determinarea atribuţiilor şi în cele din urmă a compe-
tenţei funcţionarului. Pentru a stabili competenţa (materială, teritorială, personală) a unei per-
soane cu funcţie de răspundere, trebuie să se cunoască legile, hotărârile Guvernului, regulamen-
tele, ordinele şi instrucţiunile departamentale şi cele de ordine inferioară, în baza cărora persoa-
na cu funcţie de răspundere îşi desfăşoară activitatea. În astfel de cazuri este necesar de a face
trimitere la prevederile actului normativ care reglementează atribuţiile persoanei cu funcţie de
răspundere.
4. În cazul în care persoana cu funcţie de răspundere săvârşeşte acţiuni, în virtutea funcţi-
ei exercitate, care depăşesc în mod vădit limitele atribuţiilor de serviciu, astfel de faptă se califi-
că în conformitate cu art.328 CP (Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu).
5. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, fiind o infracţiune de rezultat, prevede surve-
nirea unor urmări prejudiciabile în formă de daune în proporţii considerabile intereselor publice
sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice; în cazul în care
acestea nu au fost stabilite, persoana cu funcţie de răspundere poate fi supusă răspunderii con-
travenţionale (art.312 CCA RM), sau – după caz – răspunderii disciplinare.
6. Daunele în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice reprezintă un semn definitoriu privind existen-
ţa infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu. Expresia daune în proporţii considerabile
vizează: 1) interesele publice sau 2) drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice
sau juridice. Legiuitorul nu arată în mod explicit căror interese publice li se aduc daune, dar in-
dică limpede proporţiile considerabile ale acestora. Astfel, interesele publice invocă un trata-
ment larg – tot care potrivit legii priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, întreprinderile
publice, adică res publicus – administrarea, folosirea şi exploatarea bunurilor de proprietate pu-
blică, prestarea serviciilor de interes public, managementul public etc. Prin urmare daunele adu-
se intereselor publice prin infracţiunea de abuz de putere sau abuz de serviciu pot fi atât de ordin
patrimonial, care potrivit practicii judiciare sunt cele mai frecvente, cât şi nepatrimoniale, cum
ar fi tăinuirea de către conducătorul organului de urmărire penală a unor infracţiuni, folosirea
subalternilor la construcţia unei case proprii, dezorganizarea activităţii întreprinderii, instituţiei
conduse, etc. În raport cu drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juri-
dice, la acestea pot fi atribuite drepturile şi libertăţile fundamentale prevăzute de CRM (Titlul II,
Cap.II), dar şi în alte legi, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial al lor, sau dacă
acestea se referă la persoane fizice sau juridice, precum şi de faptul dacă persoanele fizice sunt
de drept public sau privat. Deci, spectrul drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei (fizice
şi juridice) care cad sub incidenţa normei de incriminare sunt variate, fiind prevăzute de acte
normative naţionale şi internaţionale.
7. Determinarea şi evaluarea daunelor se face în fiecare caz aparte, ţinându-se cont de
toate împrejurările şi circumstanţele săvârşirii infracţiunii.
8. Existenţa infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu presupune stabilirea legă-
turii de cauzalitate dintre fapta abuzivă a persoanei cu funcţie de răspundere şi urmările prejudi-
ciabile; abuzul de putere sau abuzul de serviciu al persoanei cu funcţie de răspundere se conside-
ră săvârşit numai în cadrul exercitării atribuţiilor funcţionale, în caz contrar răspunderea survine
conform altor norme penale.
Comentariu 719
9. Latura subiectivă. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu presupune săvârşirea faptei
cu vinovăţie sub forma de intenţie directă; persoana cu funcţie de răspundere acţionează din in-
teres material sau din alte interese personale. În cazurile în care persoana cu funcţie de răspun-
dere a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, dar nu a făcut-o din interese materiale ori din
alte personale, ci fie că din interes de serviciu, sau în situaţia de risc întemeiat, ori aflându-se în
condiţii extremale ne aflăm în situaţia de lipsă a componenţei de infracţiune, răspunderea care ar
urma fiind disciplinară.
10. Prin interes material trebuie să înţelegem tinderea făptuitorului spre obţinerea unor
bunuri, bani, premii sau altor venituri ori avantaje patrimoniale etc., scopul urmărit fiind unul
cupidant, în lipsa semnelor infracţiunii de corupere pasivă. Alte interese personale vizează avan-
sarea în carieră, camuflarea „gafelor” comise în serviciu sau a lipsei de profesionalism a făptui-
torului, sporirea prestaţiei sau a rezultativităţii sale, obţinerea unor decoraţii sau a altor favoruri
nepatrimoniale etc. Pentru existenţa infracţiunii nu se cere satisfacerea intereselor menţionate.
11. În cazul în care persoana cu funcţie de răspundere folosind intenţionat situaţia de ser-
viciu, săvârşeşte o altă infracţiune, fapta se califică în cumul, cu condiţia că se exclude concu-
renţa dintre normele în cauză. În situaţia în care prin abuz s-a săvârşit o însuşire a averii străine,
încredinţate în administrare persoanei cu funcţie de răspundere, fapta urmează a fi încadrată în
tiparul normei prevăzute de art.191, (2) ,lit.”d” CP.
12. Subiect activ al infracţiunii este unul calificat prin calitatea de persoană cu funcţie de
răspundere, conţinutul căreia a fost relevat în comentariul de la art. 123 CP.
13. Alin.(2) lit.b) art.327 CP: abuzul de putere sau abuzul săvârşit de o persoană cu înal-
tă funcţie de răspundere, conţinutul sintagmei a fost relevat în art.324 alin.(3) lit.a) CP.
14. Alin.(2) lit.c) art.327 CP: aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave - diferă de la caz la
caz şi urmează să fie apreciate în raport cu fiecare faptă în parte, inclusiv împrejurările concrete
ale cauzei, expresia şi valoarea pagubelor, cauzarea de deces sau vătămări corporale ş.a. Urmări-
le grave pot fi manifestate prin sistarea activităţii unei întreprinderi, organizaţii, instituţii sau
prin blocarea circulaţiei aeriene, navale, rutiere etc. În cazul daunelor patrimoniale produse, in-
stanţele de judecată, la stabilirea acestora, trebuie să ţină cont de valoarea, cantitatea şi însemnă-
tatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţi-
nute, precum şi alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei.
Trebuie să avem în vedere că prin daune patrimoniale se prezumă nu numai prejudiciul real pri-
cinuit, dar şi venitul ratat. Atunci când urmările grave nu au expresie patrimonială distinctă,
aprecierile urmează să fie făcute pornindu-se de la impactul lor asupra situaţiei economice, me-
diului de afaceri şi treburilor publice, infrastructurii, precum şi consecinţele generale nefaste.
15. Alin.(3) art.327 CP abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârşit în interesul unui
grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, conţinutul sintagmei a fost relevat în
articolele anterioare.
16. Infracţiunea de abuz de putere sau abuz de serviciu, fiind o infracţiune de rezultat, es-
te considerată consumată în momentul în care, ca urmare a faptei abuzive a persoanei cu funcţie
de răspundere, se produce una dintre urmările prevăzute în norma de incriminare.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 06.05.2003: „...acţiunile condam-
natului urmau a fi încadrate doar în baza alin.2 art.123 CP (în redacţia din 1961 - Sustragerea
din avutul proprietarului prin însuşire, delapidare sau abuz de serviciu deoarece abuzul de servi-
ciu) a servit drept mijloc de sustragere a averii statului, de aceea calificarea acţiunilor şi în baza
alin.2 art.184 CP (în redacţia din 1961 - Sustragerea din avutul proprietarului prin însuşire, dela-
pidare sau abuz de serviciu deoarece abuzul de serviciu) este de prisos” (Hotărârea 4-1ra-
9/2003).
CP al CSJ din 15.01.2008: „...inculpatul, fiind un student la stagiune la Comisariatului de

poliţie, trimis în componenţa grupei operative, nu era persoană cu funcţii de răspundere şi el nu
putea fi subiect al infracţiunii prevăzute de art.art.184 alin.1 CP (în redacţia din 1961 - abuzul de
putere sau abuzul de serviciu) ” (Decizia 1re-914/2008).
CP al CSJ din 15.05.2007 : „...un element obligatoriu al infracţiunii prevăzute de art.327
alin.(1) Cod penal este motivul, care poate fi material sau alt interes personal” (Decizia 1ra-
243/2007) //Buletinul CSJ a RM 3/19, 2008.
ARTICOLUL 328. EXCESUL

DE PUTERE SAU DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU
(1) Săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc
în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei;
b) de aplicarea armei;
c) de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) :
b) săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
d) soldate cu urmări grave,
1. Obiectul juridic special principal include relaţiile sociale privind buna funcţionare a
organizaţiilor de stat şi administraţiei publice centrale şi locale care implică exercitarea cu co-
rectitudine a atribuţiilor de serviciu de către persoanele cu funcţie de răspundere, precum şi rela-
ţiile sociale privind apărarea intereselor publice, drepturilor şi intereselor legitime ale oricăror
persoane contra ilegalităţilor din partea funcţionarilor publici. Din textul normei de incriminare
se desprinde şi obiectul special secundar care subsumează relaţiile sociale privind integritatea
fizică şi moral-psihologică, sănătatea persoanei. Infracţiunea de exces de putere sau de depăşire
a atribuţiilor de serviciu, fiind din aceiaşi specie cu abuzul de putere sau abuzul de serviciu, de
regulă, este lipsită de obiect material. Dar, după cum reiese din norma de incriminare, în ipoteza
primei variante agravante – aplicarea violenţei, aplicarea armei, tortură sau acţiuni care înjosesc
demnitatea părţii vătămate – suntem în prezenţa unui obiect material.
2. Latura obiectivă. Elementul material al excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor
de serviciu presupune săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care
depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor funcţionale acordate prin lege. În cadrul
Comentariu 721
soluţionării problemei tragerii la răspundere penală a persoanei cu funcţie de răspundere, în as-

tfel de cazuri, este necesară delimitarea clară a competenţei funcţionarului. Pentru a stabili cu
precizie competenţa (materială, teritorială, personală) a unei persoane cu funcţie de răspundere,
trebuie să cunoaştem legile, hotărârile Guvernului, regulamentele, ordinele şi instrucţiunile de-
partamentale şi cele de ordine inferioară, în baza cărora persoana cu funcţie de răspundere îşi
exercită atribuţiile de funcţie.
3. Legea nu indică expres care ar fi cazurile de depăşire în mod vădit a limitelor drepturi-
lor şi atribuţiilor persoanei cu funcţie de răspundere – autor al infracţiunii de exces de putere sau
de depăşire a atribuţiilor de serviciu, or, acestea fac parte, de regulă, din cercul atribuţiilor altei
persoane cu funcţie de răspundere (din cadrul unei alte subdiviziuni, organ, instituţie etc.) sau a
organului ierarhic superior, sau cele care pot fi săvârşite numai în anumite condiţii, circumstanţe
prevăzute de lege sau alte acte normative, sau cele care pot fi realizate doar prin luarea unei de-
cizii, hotărâri colegiale, sau cele interzise, indiferent de circumstanţe şi împrejurări etc. Pentru
existenţa infracţiunii de exces de putere sau de depăşire atribuţiilor de serviciu este important ca
prin fapta comisă persoana cu funcţie de răspundere să-şi depăşească în mod vădit, cert şi fără
îndoieli, limitele competenţei sale stabilite prin lege.
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice au fost comentate în aart.326 CP, ele constitu-
ind un semn obligatoriu pentru existenţa infracţiunii de exces de putere sau de depăşire a atribu-
ţiilor de serviciu.
5. Determinarea şi evaluarea daunelor, inclusiv ca fiind în proporţii considerabile potrivit
cerinţelor legii, se face în fiecare caz aparte, ţinându-se cont de toate împrejurările şi circum-
stanţele săvârşirii infracţiunii.
6. Infracţiunea de exces de putere sau de depăşire a atribuţiilor de serviciu, fiind o infrac-
ţiune de rezultat, se consumă în cazul în care survin urmările prejudiciabile în formă de daune în
proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale per-
soanelor fizice sau juridice. În situaţia în care acestea nu pot fi stabilite persoana cu funcţie de
răspundere poate fi supusă răspunderii contravenţionale (art.313 CCA RM).
7. Existenţa infracţiunii de exces de putere sau de depăşire a atribuţiilor de serviciu presu-
pune stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta de exces sau de depăşire comisă de persoana cu
funcţie de răspundere şi urmările prejudiciabile; excesul de putere sau de depăşire a atribuţiilor de
serviciu a persoanei cu funcţie de răspundere se prezumă a fi săvârşit numai în cadrul exercitării
atribuţiilor funcţionale, în caz contrar răspunderea survine conform altor norme penale.
8. Latura subiectivă a infracţiunii presupune vinovăţia sub forma de intenţie, cea care reiese
expres din textul normativ. Făptuitorul îşi dă seama că acţiunile sale iese din limitele competenţei
funcţionale, că dă dovadă de exces de putere depăşindu-şi atribuţiile sale de serviciu, iar săvârşind
fapta admite survenirea daunelor intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege
ale persoanelor fizice sau juridice şi doreşte acest lucru. Legiuitorul nu condiţionează excesul de
putere sau de depăşire a atribuţiilor de serviciu de un anumit motiv sau scop, ele neavând relevanţă
pentru existenţa infracţiunii, dar trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei.
9. Subiect activ al infracţiunii este calificat prin calitatea de persoană cu funcţie de răs-
pundere, conţinutul căreia a fost relevat în art. 123.CP.
10. Alin.(2) lit.a) art.328 CP: aceleaşi acţiuni însoţite de aplicarea violenţei. Violenţa apli-
cată de făptuitor poate fi fizică sau psihică. Excesul de putere sau de depăşire a atribuţiilor de
serviciu însoţite de aplicarea violenţei psihice presupune ameninţarea victimei cu cauzarea unor
vătămări uşoare, medii sau grave, cu producerea unor dureri sau suferinţe psihice. Violenţa fizi-
că presupune provocarea unor dureri sau suferinţe fizice, cauzarea vătămărilor uşoare sau medii
victimei. Vătămarea corporală gravă sau uciderea persoanei formează un concurs de infracţiuni.
11. Alin.(2) lit.b) art.328 CP: aceleaşi acţiuni însoţite de aplicarea armei, presupune apli-
carea nemijlocită a armei pentru a influenţa psihic sau fizic persoana. Pentru survenirea răspun-
derii penale conform acestei agravante se impune respectarea unor condiţii: prima condiţie vi-
zează necesitatea efectuării unei expertize (tehnice sau balistice) pentru a stabili existenţa armei,
iar a doua condiţie se referă la stabilirea anumitor încălcării ale actelor normative care reglemen-
tează modul şi condiţiile de aplicare a armei.
12. Alin.(2) lit.c) art.328 CP: aceleaşi acţiuni însoţite de tortură sau acţiuni care înjosesc
demnitatea părţii vătămate. Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării cor-
porale din 27.06.2003 (MO, 170-172/224 din 08.08.2003) defineşte tortura ca influenţă specifică
asupra organismului., care se manifestă prin acţiuni care produc dureri perseverente, repetate sau
îndelungate (prin pişcături, biciuiri, împunsături cu obiecte înţepătoare, prin cauterizări cu agenţi
termici sau chimici etc.). Prin acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate se înţeleg dezbră-
carea persoanei după ţinerea ei în poze indecente şi efectuarea filmării sau fotografierii acesteia,
pronunţarea şi numirea victimei cu cuvinte indecente, defăimătoare în public etc.
13. Alin.(3) lit.b) art.328 CP: excesul de putere sau de depăşire a atribuţiilor de serviciu
de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere, conţinutul sintagmei a fost relevat în articolele
anterioare.
14. Alin.(3) lit.c) art.328 CP: excesul de putere sau de depăşire a atribuţiilor de serviciu
săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, conţinutul
sintagmei a fost relevat în articolele anterioare.
15. Alin.(3) lit.d) art.328 CP: excesul de putere sau de depăşire a atribuţiilor de serviciu
soldate cu urmări grave, conţinutul căreia a fost relevat în art.327 alin.(2) lit.c) CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: HP CSJ din 17.09.2001: „Inspectorul Direcţiei
pentru Combaterea Corupţiei a Departamentului Poliţiei criminale al MAI intră sub incidenţa
persoanei cu funcţii de răspundere în sensul art.183 CP (redacţia 1961).Potrivit dispoziţiei
art.185 CP pot fi trase la răspundere penală persoanele cu funcţii de răspundere pentru excesul
de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu în cazul săvârşirii de către acestea a unor acte ca-
re depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă acestea au
cauzat daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice şi juridice.
F.C., potrivit Legii cu privire la poliţie, activând în cadrul MAI, care este o autoritate pu-
blică, era împuternicit cu anumite drepturi şi obligaţiuni în vederea exercitării funcţiilor autorită-
ţii publice şi astfel el intră sub incidenţa persoanei cu funcţii de răspundere în sensul art.183 CP,
care a depăşit vădit atribuţiile sale de serviciu. Acţiunile lui F.C. sunt just încadrate în baza
al.al.2 şi 3 art.185 CP” (Hotărârea 4-1r/a-8/2001).
CP al CSJ din 07.11.2007: „Acţiunile persoanelor cu funcţii de răspundere din sistemul
penitenciar al Ministerului Justiţiei corect au fost încadrate în baza art.328 alin.(2) lit.a) CP”
(Decizia 1ra-1163/2007).
ARTICOLUL 329. NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU

(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de
răspundere a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase
faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
re de până la 2 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite func-
Comentariu 723
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:

b) alte urmări grave
1. Obiectul juridic special principal al acestei infracţiuni constă în buna funcţionare a or-
ganizaţiilor de stat şi administraţiei publice centrale şi locale prin exercitarea cu corectitudine a
obligaţiilor de serviciu de către persoanele cu funcţie de răspundere, precum şi relaţiile sociale
privind apărarea intereselor publice, drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi
juridice contra neexecutării sau executării necorespunzătoare, din atitudine neglijentă ori necon-
ştiincioasă, de către funcţionari a îndatoririlor care le revin. Infracţiunii de neglijenţă, ca şi celor-
lalte infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul examinate, de regulă, îi lipseşte obiectul
material. Dar, după cum rezultă din norma de incriminare, în ipoteza variantei agravante – dece-
sul unei persoane – drept urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţii-
lor de serviciu, din atitudine neglijentă sau neconştiincioasă a făptuitorului, vom fi în prezenţa
unui obiect material, corpul uman; în situaţia în care inacţiunea sau acţiunea incriminată a func-
ţionarului se răsfrânge în mod direct asupra unor bunuri suntem iarăşi în prezenţa obiectului ma-
terial al infracţiunii.
2. Latura obiectivă. Elementul material al neglijenţei în serviciu se realizează fie prin inac-
ţiunea de neîndeplinire a obligaţiilor de serviciu, ca rezultat al atitudinii neglijente ori neconştiin-
cioase, fie prin acţiunea de îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu, din cauza ati-
tudinii neglijente ori neconştiincioase, aparţinând persoanei cu funcţie de răspundere,soldate cu
daune în proporţii mari intereselor publice, drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice
sau juridice. Prin neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu se înţelege omiterea, neefectuarea unei
acţiuni care trebuia să fie îndeplinită ori rămânerea făptuitorului în stare de pasivitate. Comiterea
faptei prin neîndeplinirea obligaţiilor de serviciu, deci prin inacţiune, face necesară stabilirea obli-
gaţiei persoanei cu funcţie de răspundere prin care se prescrie de a acţiona într-un anumit mod şi
sens, obligaţie care reiese din fişa postului, din contractul de muncă şi din actele normative care
reglementează activitatea sa. Totodată, este necesar să stabilim şi posibilitatea persoanei de a acţi-
ona în condiţiile în care a fost săvârşită fapta, drept criteriu de referinţă servind exigenţele faţă de
funcţia ocupată şi pregătirea profesională. Prin îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de
serviciu se înţelege exercitarea lor altfel decât este prevăzut în regulamentele şi instrucţiunile de
serviciu, în actele normative privind activitatea persoanei cu funcţie de răspundere deci executarea
unor acţiuni de funcţie cu abateri de la normele de conduită prescrise. Atitudinea neglijentă sau
neconştiincioasă faţă de obligaţiile de serviciu se exprimă prin indiferenţă şi iresponsabilitate, le-
nevie şi delăsare, supraapreciere, caracteristice făptuitorului.
3. Existenţa infracţiunii este în funcţie de prezenţa sau absenţa posibilităţii reale a funcţi-
onarului public în care priveşte exercitarea corespunzătoare a obligaţiilor prescrise, or, prezenţa
unor factori exteriori sau interiori de natură să limiteze posibilitatea reală de îndeplinire a obli-
gaţiilor de serviciu, funcţionarul în cauză nu se face pasibil de răspundere penală pentru negli-
jenţă în serviciu; spre exemplu, factori exteriori pot fi: lipsa tehnicii sau mecanismelor necesare
pentru executarea corespunzătoare şi la timp a lucrărilor, lipsa materiei prime sau a unor com-
ponente necesare pentru un proces tehnologic neîntrerupt, lipsa personalului sau a mijloacelor de
pază etc.; la factori interiori se referă: lipsa de experienţă, profesionalismul şi calificarea joase,
necunoaşterea profilului de activitate etc.
4. Obligaţiile de serviciu ale persoanei cu funcţie de răspundere trebuie tratate în ansam-

blul competenţei depline (materială, teritorială, personală), în cumul cu drepturile sale, ca părţi
indispensabile, stabilite prin legile, hotărârile Guvernului, regulamentele, ordinele şi instrucţiu-
nile departamentale şi cele de ordine inferioară, în baza cărora persoana cu funcţie de răspundere
îşi exercită atribuţiile funcţionale. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către
funcţionari a îndatoririlor care le revin poate să vizeze o anumită obligaţie concretă sau un cerc
de obligaţii, care, la rândul lor, determină un lanţ de inacţiuni sau acţiuni interdependente care se
înscriu în rezoluţia infracţională unică a neglijenţei în serviciu. Tragerea făptuitorului la răspun-
dere penală pentru săvârşirea acestei infracţiuni presupune identificarea clară a normei juridice
concrete din cadrul actului sau actelor normative, în care se prescriu obligaţiile de serviciu. Mo-
dalităţile faptice de neîndeplinire a obligaţiilor de serviciu sau de îndeplinirea necorespunzătoare
a acestora diferă de la caz la caz, în funcţie de ramură, domeniu sau profilul organizaţiei, institu-
ţiei, precum şi de caracterul activităţii persoanei cu funcţie de răspundere.
5. Daunele în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de
lege ale persoanelor fizice sau juridice constituie un semn obligatoriu privind existenţa infracţi-
unii de neglijenţă în serviciu şi au fost analizate în comentariul de la art.327 CP.
7. Existenţa infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune stabilirea legăturii de cauzali-
tate dintre inacţiunea de neîndeplinire a obligaţiilor de serviciu, ca rezultat al atitudinii neglijen-
te ori neconştiincioase, respectiv acţiunea de îndeplinire necorespunzătoare a obligaţiilor de ser-
viciu, din cauza atitudinii neglijente ori neconştiincioase, care aparţin persoanei cu funcţie de
răspundere şi urmările prejudiciabile în formă de daune în proporţii mari intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Neglijenţa în servi-
ciu a persoanei cu funcţie de răspundere se consideră a fi săvârşită numai în cadrul exercitării
atribuţiilor funcţionale.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă în vinovăţia sub forma de imprudenţă mani-
festată prin încredere exagerată în sine sau neglijenţa făptuitorului. Elementul subiectiv se con-
sideră realizat în cazul în care făptuitorul a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor prejudici-
abile sub forma de daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocro-
tite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, sau decesul unei persoane ori alte urmări grave,
dar a crezut fără temei că acestea nu se vor produce, ori nu le-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să
le prevadă.
9. Subiect activ al infracţiunii este calificat prin calitatea de persoană cu funcţie de răs-
pundere, conţinutul căreia a fost relevat în art.123 CP. Neglijenţa în serviciu, fiind o infracţiune
de imprudenţă, exclude participaţia.
10. Alin.(2) lit.a) art.329 CP: neglijenţa de serviciu care a provocat decesul unei persoane,
se referă la urmările prejudiciabile specifice laturii obiective, însuşi decesul persoanei să fie din
imprudenţă.
11. Alin.(2) lit.b) art.329 CP: neglijenţa de serviciu care a provocat alte urmări grave,
conţinutul a fost relevat în art.327 alin.(2) lit.c) CP.
12. Infracţiunea de neglijenţă în serviciu, fiind o infracţiune de rezultat, este considerată
consumată în momentul în care, ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a
obligaţiilor de serviciu de către persoana cu funcţie de răspundere, au survenit urmările prejudi-
ciabile în formă de daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocro-
tite de lege ale persoanelor fizice sau juridice sau decesul unei persoane ori alte urmări grave.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 29.01.2008: „M.B. a fost învinuit
de faptul că, activând în calitate de director al Şcolii Profesionale, fiind persoană cu funcţie de
Comentariu 725
răspundere, având în virtutea acestei funcţie permanent atribuţii în conformitate cu Statutul Şco-
lii Profesionale nr.10, fiind responsabil de activitatea financiar-bancară şi obligat să elaboreze şi
să implementeze planul perspectiv de dezvoltare a şcolii, să coordoneze întreaga activitate in-
structiv-educativă şi administrativă a şcolii, să asigure gospodărirea fondurilor materiale şi bă-
neşti încredinţate ş.a. a îndeplinit necorespunzător obligaţiile de serviciu, cauzând daune în pro-
porţii mari intereselor publice Inculpatul ca director al şcolii era obligat să răspundă de activita-
tea financiar-bancară, să asigure gospodărirea judicioasă a fondurilor materiale şi băneşti încre-
dinţate” (Decizia 1ra-87/2008).
CP al CSJ din 15.07.2003: „Depăşirea termenului de redactare a hotărârilor judecătoreşti,
tergiversarea îndelungată de punere în executare a acestora, precum şi transmiterea cu întârziere
a dosarelor judecate în cancelaria instanţei se consideră ca neglijenţă de serviciu” (Decizia 1r-
7/2003).
ARTICOLUL 330. PRIMIREA

DE CĂTRE UN FUNCŢIONAR A RECOMPENSEI ILICITE
(1) Primirea de către un funcţionar al autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi
sau organizaţii de stat, care nu este persoană cu funcţie de răspundere, a unei recompense ilici-
te sau a unor avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni sau acordarea de servicii
care ţin de obligaţiile lui de serviciu
b) în proporţii mari
1. Obiectul juridic special este format din relaţiile sociale cu privire la activitatea autorită-
ţilor de stat şi publice, prestigiul acestor organizaţii şi îndeplinirea potrivit legii a atribuţiilor de
serviciu de către funcţionari. Infracţiunea de primire de către funcţionar a recompensei ilicite nu
este susceptibilă de obiect material.
2. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea de primire de către
funcţionar a unei recompense ilicite sau a unor avantaje patrimoniale. Prin acţiunea de primire se
înţelege luarea în posesie a unui obiect, încasarea unei sume de bani, însuşirea unui serviciu pres-
tat cu caracter material, altor avantaje patrimoniale. Acţiunea de primire a recompensei nelegitime,
practic, întotdeauna implică o acceptare, care poate interveni în momentul primirii banilor, avanta-
jului sau anterior, fiind în aceste cazuri asemănătoare cu primirea ofertei în cazul coruperii pasive.
Conform textului normativ al art.330 CP, nu se exceptă nici primirea recompensei după îndeplini-
rea actului de serviciu de către funcţionar, dar acest lucru trebuie să fie făcut imediat după realiza-
rea actului în cauză, în caz contrar îşi pierde relevanţa prestaţia realizată ilicit.
3. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de corupere activă este necesară înde-
plinirea unor condiţii:
 Primă condiţie concomitentă constă în faptul ca recompensa sau avantajele primite să ai-
bă caracter ilicit şi să fie de natură patrimonială. A primi o recompensă înseamnă a fi răsplătit,
recompensa în cele mai frecvente cazuri exprimându-se într-o retribuţie bănească. Prin primire
de avantaje se înţelege atât intrarea în posesia unor foloase, încasarea unui profit, cât şi obţine-
rea de favoruri, privilegii. Subliniind caracterul ilicit al recompensei sau al avantajelor primite
de către funcţionar, legiuitorul are în vedere îndeplinirea gratuită a acţiunilor şi acordarea servi-
ciilor care ţin de atribuţiile lui funcţionale, fără a se pretinde la o retribuţie suplimentară decât
ceea care se cuprinde în salariul de funcţie plătit de instituţia, organizaţia în care lucrează. Ex-
presia valorică minimală a recompensei nu este prevăzută de legiuitor, neavând, prin urmare,
relevanţă juridică pentru existenţa infracţiunii.
 A doua condiţie concomitentă este aceea ca primirea recompensei sau a avantajului de la
cetăţeni să fie efectuată în schimbul îndeplinirii de către funcţionar a unei acţiuni ori al acordării
unui serviciu care intră în atribuţiile lui de serviciu. Faptul că legiuitorul condiţionează primirea
unei recompense ilicite pentru îndeplinirea unui act care ţine de atribuţiile subiectului presupune
prezenţa unei relaţii între cetăţean şi funcţionar. Prin conţinutul său această relaţie cuprinde inte-
resul unui particular într-o acţiune sau serviciu care ţine de atribuţiile unui funcţionar şi a căror
executare implică darea şi primirea unei recompense ilicite. Incriminând fapta, legiuitorul n-a
condiţionat primirea recompensei de împrejurarea dacă actul de serviciu a fost deja îndeplinit de
către funcţionar sau va urma în viitor, situaţie din care reiese că elementul material al infracţiu-
nii poate fi realizat anterior, concomitent sau după executarea unor acţiuni ori acordarea unor
servicii de către subiect. Sunt lipsite de semnificaţie juridico-penală pentru existenţa acestei in-
fracţiuni şi acordul subiectiv dintre persoana interesată şi funcţionar, precum şi aceea cui aparţi-
ne iniţiativa comiterii infracţiunii. Remarcăm şi lipsa de relevanţă pentru existenţa infracţiunii
de primire a recompensei ilicite săvârşirea faptei prin extorcare - cererea de către funcţionar de
bani, avantaje sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor care pot cauza prejudiciu intereselor legale
ale persoanei interesate în acţiunea, serviciul care intră în atribuţiile subiectului, ori punerea in-
tenţionată a persoanei interesate în condiţii, care o forţează să dea recompensă în scopul preîn-
tâmpinării consecinţelor nefaste pentru interesele sale legale.
4. Întru precizarea acţiunii şi serviciului care ţin de sfera atribuţiilor funcţionarului se ce-
re şi o caracterizare a acestora prin prisma legalităţii lor. Din sensul normei de incriminare pu-
tem desprinde că este important pentru existenţa infracţiunii ca „acţiunea” sau „serviciul” pentru
care este primită recompensa să ţină de competenţa funcţionarului (fie competenţă generală, fie
specială), iar caracterul licit nu se prezumă de legiuitor.
5. În cele din urmă, conturăm mai clar încă două cerinţe privitor la actul de serviciu al
funcţionarului:
 actul trebuie să fie determinat în esenţa sa specifică, pentru că individualizarea lui este un
mijloc de diferenţiere a primirii recompensei ilicite de alte infracţiuni sau de abaterile disciplinare;
 actul trebuie să fie numai virtual adică să existe posibilitatea efectuării lui, pentru exis-
tenţa infracţiunii nefiind nevoie ca el să fie îndeplinit.
6. Latura subiectivă a infracţiunii presupune intenţia directă.
7. Subiectul activ al infracţiunii. Subiect activ al infracţiunii prevăzute de art.330 CP poa-
te fi doar un funcţionar al autorităţilor publice, altor instituţii, întreprinderi şi organizaţii de stat,
care nu este persoană cu funcţie de răspundere.
8. Legiuitorul a indicat foarte clar subiectul activ al acestei infracţiuni, efectuând o deli-
mitare a funcţionarului-subiect al infracţiunii prevăzute de art.330 CP - de o altă categorie de
funcţionari, tratate de legislaţia penală ca persoane cu funcţie de răspundere şi caracterizate an-
terior. Criteriul de bază privind delimitarea funcţionarului de persoana cu funcţie de răspundere
este conţinutul şi caracterul atribuţiilor de serviciu.
9. Funcţionarul-subiect activ al infracţiunii prevăzute în art.330 CP nu dispune de atribu-
ţii de autoritate publică, administrative de dispoziţie sau organizatorico-economice, cu toate că
Comentariu 727
se află în serviciul unei autorităţi publice, instituţii, întreprinderi sau organizaţii da stat. Totoda-
tă, subiecţilor culpabili de primirea recompensei ilicite li se acordă permanent sau provizoriu, în
virtutea legii, prin numire, prin alegere, fie în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obli-
gaţii în vedere exercitării funcţiilor într-un serviciu public sau într-o altă instituţie, ori întreprin-
dere sau organizaţie de stat. Cu asemenea funcţionari, care pot întruni calitatea de subiect activ
al infracţiunii prevăzute în art.330 CP, se asociază merceologii, profesorii (cu excepţia cazurilor
în care au calitatea de membri ai unor comisii de stat), alte persoane care satisfac cerinţele înain-
tate de Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei din 25.04.2008.
10. Infracţiunea de primire a recompensei ilicite poate fi comisă atât direct – personal de
către funcţionar, cât şi indirect – printr-un intermediar (mijlocitor), funcţionarul fiind considerat
autor, iar persoana interpusă – complice.
11. Infracţiunea poate avea forma infracţiunii prelungite, primirea în rate a avantajului sau
a recompensei în vederea îndeplinirii aceleiaşi acţiuni sau acordării aceluiaşi serviciu.
12. Alin.(2) lit.b) art.330 CP: aceeaşi acţiune săvârşită în proporţii mari va exista în cazul,
în care, recompensa fiind evaluată în bani, depăşeşte 2500 unităţi convenţionale (conform
art.126 CP).
13. Primirea unei recompense ilicite este o infracţiune instantanee (conţinut formal), ceea
care înseamnă, că ea se consumă în momentul săvârşirii acţiunii incriminate, adică în momentul
în care funcţionarul primeşte banii sau avantajul ilicit.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Plenul CSJ din 27.11.2006: „N. a fost recunoscută
vinovată de faptul că, deţinând funcţia de medic chirurg la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă,
nefiind persoană cu funcţie de răspundere, la 29 noiembrie 2004, a perfectat internarea în spital
a lui E.D. cu diagnoza peritonită apendiculară, iar ulterior a operat-o fiind asistată de alţi medici.
În aceeaşi zi, în semn de recunoştinţă pentru operaţia efectuată, pacienta E.D. i-a transmis bene-
vol medicului G.N. 100 de lei, însă ultima, manifestând nemulţămire, a cerut să se prezinte pă-
rinţii ei sub pretextul că are de discutat cu ei. Astfel, la 03 noiembrie 2004, în incinta Spitalul
Municipal de Urgenţă la ea s-a prezentat tatăl pacientei - N.D., căruia i-a cerut 500 de lei ca re-
munerare pentru efectuarea intervenţiei chirurgicale, motivând că suma în cauză urmează a fi
împărţită între medicii care au participat la operarea fiicei sale. În aceeaşi zi G.N. a fost reţinută
în flagrant imediat după primirea recompensei ilicite de la N.D. Articolul 330 alin.(1) CP nu
conţine în calitate de semn obligatoriu extorcarea recompensei ilicite sau a unor avantaje patri-
moniale” (Hotărârea 4-1re-222/2006).
CP al CSJ din 26.09.2000: „Art.1893 CP prevede că subiect al infracţiunii sunt nu numai
funcţionarii autorităţilor publice, dar şi ai altor instituţii, întreprinderi şi organizaţii de stat care
nu au funcţii de răspundere” (Decizia 1r/a-164/2000).
ARTICOLUL 3301. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND

DECLARAREA VENITURILOR ŞI A PROPRIETĂŢII DE CĂTRE DEMNITARII DE
STAT, JUDECĂTORI, PROCURORI, FUNCŢIONARII PUBLICI ŞI UNELE PERSOA-
NE CU FUNCŢIE DE CONDUCERE
(1) Eschivarea de la prezentarea declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate sau indi-
carea intenţionată în declaraţie a datelor incorecte de către persoanele obligate să o prezinte
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 unităţi convenţionale, cu (sau fără)
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale, cu privarea de

dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la
5 ani.
(3) Divulgarea sau publicarea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la
venituri şi proprietate de către persoanele cărora aceste informaţii le-au devenit cunoscute în
procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării controlului
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale, cu (sau fără)
1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale cu privire la declararea veniturilor

şi proprietăţii de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionari publici şi unele per-
soane cu funcţie de conducere, precum şi relaţiile sociale privind regimul juridic al informaţiilor
din aceste declaraţii. Prin acţiunea de eschivare de la prezentarea declaraţiei se creează o stare
de pericol pentru relaţiile sociale protejate, aflându-ne în situaţia de lipsă a obiectului material al
infracţiunii, iar indicarea intenţionată în declaraţie a datelor incorecte invocă prezenţa obiectului
material, asupra căruia operează făptuitorul.
2. Art.3301 CP prevede două componenţe de infracţiuni distincte; prima e cea prevăzută
de alin.(1) art.3301 CP în varianta tip şi în forma sa agravantă de la alin.(2) al aceluiaşi articol şi
alta e cea prevăzută de alin.(3) art.3301 CP într-o singură variantă.
3. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii prevăzute la alin.(1) art.3301 CP se
realizează prin două modalităţi normative alternative. Prima modalitate normativă constă în es-
chivarea făptuitorului de la prezentarea declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate, reţinându-
se, astfel, fapta comisă prin inacţiune. Cea dea doua modalitate normativă vizează indicarea in-
tenţionată de către făptuitor în declaraţie a datelor incorecte, aflându-ne în prezenţa faptei comi-
se prin acţiune.
4. Cu trimitere la fapta subiectului privind eschivarea de la prezentarea declaraţiei (a se
eschiva înseamnă a se sustrage de la îndeplinirea uneia sau mai multor obligaţii) este de arătat că
Legea 1264-XV din 19.07.2002 (art.1, 5, 8 şi 10) stabileşte expres obligativitatea, termenele,
modul de declarare şi control al veniturilor şi proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, pro-
curorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere.
5. A se eschiva înseamnă a se sustrage de la o obligaţie; în sensul legii eschivarea de la
prezentarea declaraţiei înseamnă omiterea, neîndeplinirea, amânarea în continuu şi nelimitată,
fără temei, a îndeplinirii obligaţiei de a prezenta declaraţia cu privire la venituri şi proprietate în
termenele şi modul stabilite prin lege. Este logic să constatăm că eschivarea rezidă în neîndepli-
nirea în termenele prescrise a obligaţiei stabilite prin lege şi în cele din urmă neprezentarea de-
claraţiei cu privire la venituri şi proprietate de către demnitarii de stat, judecători, procurori,
funcţionarii publici şi unele persoane cu funcţie de conducere. Momentul iniţial al faptei de es-
chivare este legat de termenul-limită de prezentare a declaraţiei - ultima zi - stipulat în lege, iar
pornind cu ziua următoare îşi are începere fapta de eschivare. Este cert că fapta de eschivare va
avea o întindere în timp (infracţiune continuă), care, însă pornind de la norma de incriminare, nu
are relevanţă penală.
6. Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate, având menirea să contribuie la preveni-
rea şi combaterea îmbogăţirii fără temei a demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, func-
ţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere, nu trebuie confundată cu declaraţia
cu privire la impozitul pe venit, care are un alt regim juridic, stabilit de Codul fiscal, fiind obli-
gatorie pentru toţi contribuabilii, în condiţiile legii fiscale, inclusiv pentru cei indicaţi în Legea
1264-XV din 19.07.2002.
Comentariu 729
7. Prin lege este stabilit în mod expres şi termenul de depunere a declaraţiei: în intervalul
de 20 de zile de la data numirii sau alegerii în funcţie. În cazul funcţiilor eligibile care presupun
validarea mandatului, depunerea declaraţiei, potrivit legii, se face anterior validării. Declaraţia
se actualizează anual până la data de 30 ianuarie a anului următor. La încheierea mandatului sau
la încetarea activităţii, subiecţii sunt obligaţi să depună o nouă declaraţie cu privire la veniturile
şi proprietatea pe care o deţin la acea dată. Subiecţii declarării veniturilor şi proprietăţii sunt
obligaţi să depună declaraţia după expirarea unui an de la încetarea activităţii până la data de 30
ianuarie a anului următor.
8. Declaraţiile se depun la Comisia centrală de control al declaraţiilor cu privire la veni-
turi şi proprietate, la comisia departamentală de control al declaraţiilor cu privire la venituri şi
proprietate a Aparatului Guvernului, la comisia departamentală constituită de autoritatea publi-
că, la comisia departamentală constituită de către preşedintele raionului sau primarul unităţii
administrativ-teritoriale respective în funcţie de categoria subiectului declarant, care vor elibera
depunătorului declaraţiei o dovadă de primire.
9. A doua modalitate normativă de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art.3301, alin.(1)
CP constă în indicarea intenţionată în declaraţie a datelor incorecte de către demnitarii de stat,
judecători, procurori, funcţionarii publici şi unele persoane cu funcţie de conducere. Declaraţia
vizată în textul normei de incriminare reprezintă un act personal şi irevocabil, care se face în
forma scrisă pe propria răspundere a declarantului (Legea 1264-XV din 19.07.2002, art.6); în
Anexa la Legea 1264-XV din 19.07.2002, după partea V, se stipulează că declaraţia constituie
un act public şi declarantul răspunde, conform legislaţiei, pentru inexactitatea sau caracterul in-
complet al informaţiilor şi datelor incluse în ea.
10. În sensul prevederilor acestei legi, prin indicarea datelor incorecte se înţelege introdu-
cerea în declaraţie a informaţiilor inexacte (spre exemplu, diminuarea valorii veniturilor sau
proprietăţii) sau/şi incomplete (spre exemplu, neincluderea unor sume câştigate, unor valori mo-
biliare deţinute sau unor imobile) care formează obiectul declaraţiei şi anume: veniturile, obţinu-
te pe parcursul ultimului an de activitate; bunurile mobile şi imobile de toate tipurile, acumulate
la data depunerii declaraţiei cu privire la venituri şi proprietate; angajamentele financiare; cota-
parte a valorilor mobiliare în capitalul agenţilor economici; informaţii privind veniturile şi bunu-
rile comune şi cele care aparţin soţiei (soţului), precum şi cele ale copiilor minori şi ale persoa-
nelor aflate la întreţinerea declarantului; de asemenea declaraţia conţine şi informaţiile privind
actele de înstrăinare a proprietăţii cu orice titlu (contra plată sau gratuit), făcute în timpul exerci-
tării mandatului sau a atribuţiilor de serviciu (art.4, 6, 7 din legea indicată). Potrivit legii sunt
pasibile de declarare bunurile mobile a căror valoare nominală depăşeşte 50000 de lei. Legea
prevede declararea veniturilor şi proprietăţii atât din teritoriul RM, cât şi de peste hotarele ei.
Evaluarea proprietăţii se efectuează, conform legislaţiei, prin indicarea valorii (costului) menţi-
onate în documentul care certifică provenienţa proprietăţii (înstrăinare, schimb, donaţie, moşte-
nire, privatizare etc.).
11. Conform cadrului legal, acţiunea de indicare intenţionată în declaraţie a datelor inco-
recte capătă semnificaţie juridico-penală numai după îndeplinirea cerinţelor stipulate în lege: 1 -
declaraţia este făcută în scris pe propria răspundere; 2 - declaraţia conţine informaţiile prevăzute
de lege; 3 – declaraţia e perfectată potrivit prevederilor legii (conform anexei); 4 – declaraţia a
fost prezentată organului abilitat cu funcţia de colectare în termenul stabilit prin lege, fapt despre
care declarantului i-a fost înmânată dovada de primire. În contextul semnificaţiei juridico-penale
este relevant şi faptul că potrivit legii declaraţia constituie un act personal şi irevocabil (Legea
1264-XV din 19.07.2002, art.6).
12. Regimul juridic al declaraţiei vizate în art.3301 CP şi fapta indicării intenţionate de că-
tre demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici şi unele persoane cu funcţie de
conducere în declaraţie a datelor incorecte implică un concurs cu fapta de înscriere de către o
persoană cu funcţie de răspundere, în documentele oficiale, a unor date vădit false (fals intelec-
tual) – infracţiunea de fals în acte publice, art.332, alin.(1) CP – situaţie în care, potrivit preve-
derilor art.116 CP indicarea datelor incorecte în declaraţie urmează a fi încadrată în temeiul
art.3301 CP.
13. Legiuitorul a prevăzut ordinea de depunere şi control prealabil al declaraţiilor, de natu-
ră să asigure corectitudinea completării acestora, prezentarea informaţiei şi datelor în volum de-
plin şi a exactităţii acestora. Controlul prealabil al declaraţiei se efectuează în două etape. În
prima etapă – în termen de 15 zile lucrătoare de la data depunerii declaraţiei – se verifică exis-
tenţa acesteia şi corectitudinea completării ei, iar informaţiile şi datele prezentate se compară cu
cele din anul precedent. În etapa a doua – în termen de 30 de zile lucrătoare de la data încheierii
primei etape – se verifică exactitatea informaţiilor şi datelor prezentate, prin confruntare cu infor-
maţiile şi datele furnizate de către autorităţile publice competente. La decizia Comisiei centrale de
control, termenul controlului prealabil poate fi prelungit pe un termen de până la 30 de zile lucră-
toare. În cazul depistării, în procesul controlului prealabil, a elementelor componente ale unor în-
călcări, inclusiv infracţiuni, Comisia centrală de control sau comisia departamentală de control
înaintează materialele respective spre examinare Centrului pentru Combaterea Crimelor Economi-
ce şi Corupţiei. Despre adoptarea deciziei este informat în scris depunătorul declaraţiei.
14. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei efectuează controlul de
facto al declaraţiilor, fapt despre care se comunică declarantului. Controlul de facto se efectuează
în condiţiile legii şi urmează să fie definitivat până la data depunerii unei noi declaraţii,
finalizându-se cu adoptarea unei decizii. În cazul necesităţii de a verifica veniturile şi proprietatea
aflate în afara teritoriului Republicii Moldova, termenul controlului de facto poate fi prelungit pâ-
nă la un an. Dacă declarantul nu este de acord cu decizia Centrului pentru Combaterea Crimelor
Economice şi Corupţiei, el este în drept să o conteste în instanţa judecătorească competentă.
15. Analiza textului Legii 1264-XV din 19.07.2002 şi anume a prevederilor stipulate în
art.14 indică, în aparenţă, interferenţa răspunderii penale instituite prin art.3301 CP cu răspunde-
rea disciplinară, prevăzută în art.14, lit.c) din Legea 1264-XV din 19.07.2002. Astfel, art.14 ara-
tă că poartă răspundere disciplinară sau contravenţională persoana care: a) nu a prezentat decla-
raţia în termenele stabilite, fără motive întemeiate; b) se eschivează de la prezentarea declaraţiei;
c) a indicat intenţionat date incorecte în declaraţie. Care este relevanţa juridică a celor prevăzute
în art.3301 CP şi în art.14 lit.c) din Legea 1264-XV din 19.07.2002. Eschivarea de la prezenta-
rea declaraţiei, ca modalitate normativă de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art.3301, alin.(1)
CP nu este în funcţie de anumite condiţii sau anumiţi factori, legiuitorul stabilind, prin norme de
blanchetă, obligativitatea, termenele, modul de prezentare şi control al declaraţiei; potrivit
art.14, lit.b) din Legea 1264-XV din 19.07.2002 demnitarii de stat, judecătorii, procurorii, func-
ţionarii publici şi unele persoane cu funcţie de conducere care se eschivează de la prezentarea
declaraţiei poartă răspundere disciplinară sau contravenţională, dar răspunderea contravenţiona-
lă nu şi-a găsit realizare expres în vreo normă concretă din CCA RM. Legiuitorul nu a stabilit
criterii distincte privind delimitarea eschivării de la prezentarea declaraţiei, ca modalitate nor-
mativă de săvârşire a infracţiunii, de eschivare de la prezentarea declaraţiei, ca abatere discipli-
nară, prin care s-a comis o deviantă de la tehnica juridică şi principiile elaborării actelor norma-
tive; în speţă, principiul corelării sistemului actelor normative, potrivit căruia legiuitorul, în
momentul edictării actelor normative, trebuie să ia în calcul totalitatea implicaţiilor unei noi re-
glementări, modificările normative subsecvente, domeniile afectate ca urmare a unor noi soluţii
normative, precum şi eventualele conflicte de reglementări. Cele observate se referă şi la indica-
rea intenţionată de către făptuitor în declaraţie a datelor incorecte - cea de-a doua modalitate
normativă de săvârşire a infracţiunii prevăzute de art.3301 alin.(1) CP constatându-se interferen-
ţa cu fapta de indicare intenţionată a datelor incorecte în declaraţie – ca abatere disciplinară po-
trivit art.14, lit.c) din Legea 1264-XV din 19.07.2002. Interpretarea doctrinară nu este în măsură
Comentariu 731
să ofere soluţii adecvate, deoarece unul dintre principiile ei de bază reclamă: unde legea nu dis-
tinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.
16. Latura subiectivă a componenţei de infracţiune prevăzute la alin.(1) şi (2) art.3301 CP
presupune vinovăţie sub forma de intenţie directă.
17. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.3301 alin.(1) CP este unul calificat prin calitatea
de demnitar de stat, judecător, procuror, funcţionar public şi persoană cu funcţie de conducere,
în accepţiunea Legii RM 264-XV din 19.07.2002, inclusiv alte categorii de persoane, care cad
sub incidenţa Legii serviciului public nr.443 din 04.05.1995, precum şi în conformitate cu alte
legi organice (spre ex.: poliţiştii, conform Legii cu privire la poliţie; colaboratorii CCCEC, SIS,
potrivit legilor organice respective).
18. Alin.(2) art.3301 CP prevede săvârşirea aceleiaşi acţiuni de către o persoană cu înaltă
funcţie de răspundere. Confruntarea textului acestei agravante vizând persoana cu înaltă funcţie
de răspundere cu prevederile art.123 alin.(2) CP privind noţiunea de persoană cu înaltă funcţie
de răspundere, cu persoanele obligate să depună declaraţia cu privire la venituri şi proprietate –
subiecţi activi în varianta-tip a infracţiunii, art.3301 alin.(1) CP şi cu subiecţii declarării venituri-
lor şi a proprietăţii indicaţi în art.3 al Legii RM 1264-XV din 19.07.2002 pune în evidenţă con-
figurarea, practic, a unora şi aceloraşi persoane, fapt, care dictează imposibilitatea aplicării
agravantei şi care ne determină să propunem de lege ferenda variante noi.
19. Fapta de încălcare a regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietăţii de către
demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici şi unele persoane cu funcţie de con-
ducere (art.3301 alin.(1) CP) este o infracţiune instantanee (conţinut formal), ceea care înseamnă
că ea se consumă în momentul în care subiectul activ realizează elementul material, adică comi-
te una dintre acţiunile alternative incriminate - eschivarea de la prezentarea declaraţiei cu privire
la venituri şi proprietate sau indicarea intenţionată în declaraţie a datelor incorecte.
20. Alin.(3) al art.3301 CP prevede fapta de divulgare sau publicare intenţionată a informa-
ţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate de către persoanele cărora aceste infor-
maţii le-au devenit cunoscute în procesul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau al exercitării
controlului.
21. Obiectul juridic special al faptei incriminate în alin.(3) al art. 3301 CP îl constituie rela-
ţiile sociale referitoare la regimul de protecţie a informaţiilor privind declaraţiile cu privire la
venituri şi proprietate, precum şi drepturile şi interesele legitime ale persoanei. Fapta incriminată
de alin.(3) al art. 3301 CP este lipsită de obiect material.
22. Latura obiectivă. Elementul material al laturii obiective se realizează prin două modali-
tăţi normative alternative: 1 – divulgare, 2 – publicare. Divulgarea informaţiilor din declaraţiile
cu privire la venituri şi proprietate reprezintă acţiunea făptuitorului prin care informaţiile respec-
tive sunt comunicate, aduse la cunoştinţa, în mod intenţionat, fără drept temei, altei (altor) per-
soane, indiferent de forma în care a fost realizată. În situaţia în care făptuitorul lasă, în mod in-
tenţionat, declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pe masa de lucru din birou, pentru ca ci-
neva să ia cunoştinţă de informaţiile reflectate, elementul material se realizează printr-o inacţiu-
ne. Divulgarea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate
presupune intrarea în posesia acestor informaţii a oricărei alte (altor) persoane. Indiferent de mo-
tivul şi scopul de care s-a condus făptuitorul prin acţiunea sa, el a creat o stare de pericol, o
ameninţare pentru relaţiile ocrotite prin norma penală. Legiuitorul, în vederea protejării informa-
ţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate şi, respectiv, a drepturilor şi intereselor
legitime ale persoanelor declarante, a stabilit prin lege obligaţia persoanelor cărora, în procesul
exercitării atribuţiilor de serviciu, le-au devenit cunoscute informaţiile în cauză sau care efectu-
ează controlul asupra datelor din declaraţii, să păstreze secretul acestora (art.12 din Legea 1264-
XV din 19.07.2002). Transmiterea informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprie-
tate cu respectarea cerinţelor legii (spre exemplu, în etapa controlului prealabil, în legătură cu
asistenţa acordată de autorităţile publice, art.10, alin.(2) din Legea 1264-XV din 19.07.2002) nu
constituie infracţiune prevăzută de art.3301 alin.(3) CP.
23. Publicarea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprie-
tate reprezintă expunerea, fără temei, acestor informaţii publicului prin intermediul mijloacelor
mass-media, televiziunea, radio, internet, ziare, reviste, prospecte etc. Elementul material în ca-
zul dat se realizează prin acţiunea intenţionată a făptuitorului, comiterea căreia aduce atingere
relaţiilor sociale ocrotite prin norma penală, inclusiv drepturilor şi intereselor legitime ale per-
soanelor care au făcut declaraţiile respective. Fapta de publicare intenţionată a informaţiilor din
declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate poate fi comisă şi în participaţie (subiectul activ
al infracţiunii prevăzute de art.3301alin.(3) CP şi un reprezentant al mijloacelor mass-media) caz
în care încadrarea acţiunilor urmează a fi efectuată şi prin prisma prevederilor art.41 şi 42 CP.
24. Declaraţia este un act confidenţial şi nu poate fi dată publicităţii decât în cazurile şi în
condiţiile prevăzute de lege. Astfel de cazuri reprezintă informaţiile cu privire la valoarea totală
a proprietăţii declarate, sau lista tuturor bunurilor care constituie proprietate a subiectului decla-
rării, cu indicarea dacă aparţine cu titlu de proprietate sau cu titlu de folosinţă, inclusiv a celor
aflate în afara ţării, care se publică în mijloacele mass-media şi internet, pentru a fi aduse la cu-
noştinţă maselor largi ale populaţiei. Caracterul public al funcţiei exercitate de persoanele obli-
gate prin lege să prezinte declaraţii cu privire la venituri şi proprietate determină un regim adec-
vat, deşi diferenţiat, de transparenţă manifestat prin publicarea informaţiilor din aceste declara-
ţii, în condiţiile legi, fără acordul declaranţilor, cu excepţia stipulată în art.13 (3) din Legea
1264-XV din 19.07.2002.
25. Latura subiectivă a componenţei de infracţiune prevăzute la alin.(3) art.3301 CP presu-
pune vinovăţie sub forma de intenţie, cea care rezultă expres din prevederile legale.
26. Subiectul activ al infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.3301 CP este unul calificat prin
calitatea de serviciu - persoana căreia informaţiile din declaraţiile cu privire la venituri şi propri-
etate i-au devenit cunoscute în procesul exercitării atribuţiilor de serviciu – 1) angajaţii Comisiei
centrale de control; 2 – angajaţii comisiilor departamentale de control; 3 – angajaţii Centrului
pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei; 4 – angajaţii altor autorităţi publice în le-
gătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu.
27. Laolaltă cu răspunderea penală pentru infracţiunea de divulgare sau publicare intenţiona-
tă a informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate (art.3301 alin.(3) CP) este pre-
văzută şi răspunderea contravenţională pentru divulgarea informaţiei care constituie secret comer-
cial sau fiscal de către un funcţionar public sau de către o persoană căreia aceste informaţii i-au
fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul (art.107 alin.(2) CCA).
28. Infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.3301 CP este cu conţinut formal şi se consumă
odată cu realizarea elementului material în oricare dintre modalităţile normative alternative: di-
vulgarea intenţionată a informaţiilor din declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate sau pu-
blicarea intenţionată a acestor informaţii.
ARTICOLUL 332. FALSUL ÎN ACTE PUBLICE

(1) Înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţi-
onar al autorităţii publice care nu este persoană cu funcţie de răspundere, în documentele ofici-
ale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni
au fost săvârşite din interes material sau din alte interese personale,
Comentariu 733
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare

b) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic special constă în relaţiile sociale cu privire la regimul juridic al actelor
publice cărora prin lege li se atribuie însuşirea de a exprima adevărul şi încrederea publică. Obi-
ectul material al infracţiunii este reprezentat de documentul oficial.
2. În legislaţia naţională nu se regăseşte o definiţie generală a documentului oficial,
utilizându-se diferite noţiuni, în funcţie de domeniul aplicării documentului, de caracterul in-
formaţiilor conţinute, de suportul material al informaţiei etc. Semnificaţia juridică a documente-
lor oficiale este determinată de mai mulţi factori: organul emitent, evenimentul sau fapta certifi-
cată, efectele juridice produse ş.a. În doctrină, prin document oficial se înţelege înscrisul care
conţine informaţii elaborate, supuse prelucrării de către persoana cu funcţie de răspundere sau
de către un funcţionar al autorităţii publice sau pus la dispoziţia acestora în conformitate cu pre-
vederile legii, destinaţia căruia este de a certifica anumite evenimente sau fapte care au semnifi-
caţie juridică. Este de menţionat că documentul oficial trebuie să fie caracterizat de următoarele
condiţii de formă (recuzite obligatorii), determinate de circulaţia acestora în cadrul sistemelor de
înregistrare şi evidenţă strictă:
 semnătura deponentului sau persoanei cu funcţie de răspundere/funcţionar al autorităţi-
lor publice;
 data depunerii/primirii sau semnării (elaborării) înscrisului;
 după caz numărul sau/şi ştampila persoanei cu funcţie de răspundere/funcţionar al au-
torităţilor publice sau organului respectiv.
3. Prin fals în accepţiunea cea mai largă se înţelege orice denaturare a adevărului, orice
manoperă, orice procedeu folosit de o persoană pentru a induce în eroare o altă persoană.
4. Prin acte publice se înţeleg actele emise de autorităţi în condiţiile legii, care certifică
anumite evenimente sau fapte de importanţă juridică.
5. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii se realizează prin două modalităţi
normative alternative: 1 - acţiunea de înscriere în documentele oficiale a unor date vădit false şi
2 - acţiunea de falsificare a documentelor oficiale. Prin înscriere în documentele oficiale a unor
date vădit false se înţelege falsul intelectual, cazul în care forma corespunde cerinţelor legale, iar
conţinutul este denaturat prin introducerea unor informaţii care nu corespund realităţii şi au me-
nirea de a certifica anumite evenimente sau fapte care au importanţă juridică.
6. Prin falsificarea de documente se înţelege contrafacerea sau alterarea acestora. Contra-
facerea documentelor semnifică fabricarea, producerea documentului. Alterarea documentelor
constă în modificarea conţinutului său prin adăugiri, schimbări sau transformări sau prin supri-
marea textului, care determină o nouă valoare a evenimentului sau faptei, de natură să producă
efecte juridice.
7. Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art.332 CP se cere ca acţiunea de înscriere în

documentele oficiale a unor date vădit false sau/şi acţiunea de falsificare a documentelor oficiale
să facă parte din competenţa (materială, teritorială, personală) persoanei cu funcţie de răspunde-
re/funcţionarului autorităţii publice, care include legile, hotărârile Guvernului, regulamentele,
ordinele şi instrucţiunile departamentale, precum şi cele de ordine inferioară; în cazurile în care
nu se stabileşte săvârşirea faptei de către subiectul activ în cadrul exercitării atribuţiilor funcţio-
nale, fapta poate fi încadrată în tiparul normei prevăzute de art.361 CP.
8. Infracţiunea de fals în acte publice are un conţinut formal, consumarea ei se produce în
momentul realizării elementului material, fie prin acţiunea de înscriere în documentele oficiale a
unor date vădit false, fie prin cea de falsificare a unor astfel de documente, prin care s-a creat o
stare de pericol pentru relaţiile sociale care formează obiectul ocrotirii penale.
9. Existenţa infracţiunii prevăzute de art.332 CP presupune stabilirea legăturii de cauzali-
tate dintre fapta persoanei cu funcţie de răspundere/funcţionarului autorităţii publice, exprimată
prin înscrierea în documentele oficiale a unor date vădit false sau prin falsificarea unor astfel de
documente, şi urmarea imediată produsă – starea de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite.
10. În doctrină s-a statuat că documentul fals constituie un produs al infracţiunii servind şi
ca mijloc de săvârşire a infracţiunii.
11. În cazul în care persoana cu funcţie de răspundere sau funcţionarul autorităţilor publice
prin intermediului documentului pe care l-a falsificat, săvârşeşte o altă infracţiune, faptele se
califică în cumul (spre ex., cu escrocheria art.190 CP; fabricarea probelor art.310 CP), cu condi-
ţia lipsei concurenţei normelor juridico-penale. În ultimul caz norma prevăzută de art.332 CP e o
normă generală în raport cu alte norme speciale.
12. Latura subiectivă a infracţiunii presupune intenţia directă. Norma de incriminare pre-
vede în mod expres prezenţa interesului material sau a unui alt interes personal, conţinutul aces-
tora a fost relevat în cadrulart.327 CP.
13. Subiectul activ al infracţiunii este calificat prin calitatea sa de persoană cu funcţie de
răspundere sau de funcţionar al autorităţilor publice, care nu este persoană cu funcţie de răspun-
dere, conţinutul acestora a fost relevat în articolele anterioare (art.324, art.330 CP).
14. Alin.(2) lit.b) şi respectiv lit.c) art.332 CP: săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de către
persoana cu înalta funcţie de răspundere şi săvârşirea aceleiaşi infracţiuni în interesul unui
grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale conţinutul cărora a fost relevat în co-
mentariile de la art.324 alin.(3) lit.a) şi lit.c) CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CP al CSJ din 20.04.04: „Inspectorul auto de stat al
secţiei interraionale de examinare şi evidenţă a mijloacelor de transport întruneşte semnele subi-
ectului infracţiunii de fals în acte publice” (Decizia 1ra-184-04).
Comentariu 735
Capitolul XVI
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE

CARE GESTIONEAZĂ ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI
SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Reglementări de drept internaţional: Convenţia împotriva corupţiei, art.12, 21// MO,

103-106/451 din 20.07.2007; Convenţia penală cu privire la corupţie din 27.01.1999, art.7, 8//
TI, 35/251, 2006; Convenţia civilă privind corupţia din 04.11.99, art.2//TI, 35/251, 2006.
Reglementări de drept naţional:Legea privind partidele politice 294/21.12.2007, art.1//
MO, 42-44/119, 29.02.2008; Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi 845/03.01.92,
art.1, art.13// MO, 2/33, 28.02.1994; Legea cu privire la asociaţiile obşteşti 837/17.05.96, art.1 //
MO, 6/54, 23.01.1997; Legea sindicatelor 1129-XIV din 07.07.2000, art.1, art.3// MO, 130-
132/919, 19.10.2000; Lege cu privire la notariat 1453/08.11.2002, art.2, 3, 17, 35,// MO, 154-
157/1209, 21.11.2002; Lege cu privire la avocatură 1453/08.11.2002, art.8, 45, 46// MO, 154-
157/1209, 21.11.2002; Lege privind activitatea de audit 61/16.03.2007, art.2, 14, 15, // MO,
117-126/530, 10.08.2007; Legea privind activitatea particulară de detectiv şi de pază
283/04.07.2003, art.3, 7, 8// MO, 200-203/769, 19.09.2003.
Doctrină: V.Cuşnir, Incriminarea faptelor de corupţie în sectorul privat // AP, nr.10-11,
2004; V.Cuşnir, Persoanele pasibile de răspundere penală pentru luare de mită în sectorul privat
// AP, nr.12, 2004; Codul Penal al Republicii Moldova. Comentariu, sub red. A.Barbăneagră,
Editura ARC, Ch., 2003; Codul Penal comentat şi adnotat, sub red.A.Barbăneagră, Editura Car-
tier Juridic, Ch., 2005; Borodac A., Manual de drept penal. Partea specială (pentru învăţământ
universitar), Tipografia centrală, Ch., 2004; Brânză S., Ulianovschi X., Stati V., Grosu V., Ţur-
canu I., Drept penal. Partea specială, vol. II, Cartier Juridic, Ch., 2005.
ARTICOLUL 333. LUAREA DE MITĂ

(1) Luarea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o
altă organizaţie nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini
sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al per-
soanelor pe care le reprezintă, dacă asemenea acţiune intră în obligaţiile de serviciu ale mitui-
tului,
c) cu extorcarea mitei;
d) în proporţii mari

a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privind buna funcţiona-
re a organizaţiilor comerciale, obşteşti şi a altor organizaţii nestatale, precum şi cinstea, corecti-
tudinea şi loialitatea managerilor (administratorilor, gestionarilor) - ca o condiţie necesară a în-
deplinirii, conform legii, a obligaţiunilor care le revin în legătură cu gestionarea organizaţiei.
Infracţiunea de luare de mită (art.333 CP) este lipsită de obiect material. Sumele de bani ori
avantajele respective nu constituie decât „lucruri dobândite prin săvârşirea infracţiunii”.
2. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii se realizează prin două modalităţi
normative, alternative: 1 - luarea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri
sau avantaje patrimoniale sau 2 - acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje.
3. Luarea de mită reprezintă acţiunea de primire în posesie a unui obiect, a titlurilor de va-
loare ce i se înmânează, ori de încasare a unei sume de bani, care nu i se cuvine gestionarului.
Este de precizat că luarea implică o dare corelativă şi că iniţiativa aparţine mituitorului. Este cert
că orice luare (primire) implică o acceptare, care poate interveni fie în momentul primirii obiec-
tului, banilor, fie anterior, dar care constituie o modalitate normativă distinctă de săvârşire a in-
fracţiunii de luare de mită, comentată mai jos.
4. Prin sintagma acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin se înţelege
consimţământul, aprobarea, acordul gestionarului. Bineînţeles, acceptarea unui bun, unei sume
de bani, a altor valori presupune propunerea sau promiterea acestora, deci există întotdeauna o
ofertă. Acceptarea de către subiectul activ poate fi expresă sau tacită, important fiind pentru
existenţa infracţiunii de luare de mită faptul că mituitul nu-şi manifestă dezacordul, nu refuză,
nu respinge propunerea, promisiunea, deci nu respinge oferta.
5. Pentru întregirea laturii obiective elementul material trebuie să îndeplinească mai multe
condiţii concomitente. Prima condiţie rezidă în faptul ca luarea sau acceptarea de mită să aibă ca
obiect bani, titluri de valoare, bunuri, servicii, avantaje, privilegii cu caracter patrimonial, după
cum derivă din norma de incriminare a art.333 CP. Practica judiciară (HP CSJ nr.6 din 11 martie
1996 cu modificările şi completările operate prin Hotărârile nr.20 din 10 iunie 1998 şi nr.38 din
20 decembrie 1999, pct.5, 13) a constatat că prin obiecte destinate mitei sub orice formă se înţe-
leg banii, hârtiile de valoare, valorile materiale, precum şi alte foloase de ordin patrimonial
(transmiterea valorilor materiale, folosirea gratuită a unei locuinţe sau a altor valori materiale,
primirea gratuită a foilor la sanatoriu şi turistice, acordarea nelegală a premiilor, prestarea gra-
tuită a unor servicii etc.). Aprecierea valorii cadourilor, darurilor trebuie făcută, ca şi în cazul
coruperii pasive, în raport direct şi explicit cu actul îndeplinit de câtre persoana care gestionează
organizaţia; astfel, oricare ar fi valoarea darurilor, dacă aceasta constituie un contraechivalent al
conduitei coruptibile a persoanei, infracţiunea de luare de mită este realizată.
6. A doua condiţie concomitentă presupune ca banii, titlurile de valoare, bunurile, serviciile,
beneficiile să nu i se cuvină persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
Comentariu 737
altă organizaţie nestatală. Prin „nu i se cuvin”, legiuitorul are în vedere că ele nu derivă din natu-
ra şi caracterul acţiunilor legale, de funcţie, înfăptuite de către persoanele care gestionează o or-
ganizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală; să nu fie legal datorate acestei
persoane; să se accepte peste (surpa) valoarea legal datorată persoanei care gestionează o orga-
nizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
7. A treia condiţie concomitentă prevede că luarea sau acceptarea de bani, bunuri, avantaje
se face pentru îndeplinirea sau neîndeplinirea unei acţiuni, pentru grăbirea sau îndeplinirea ei cu
întârziere în interesele mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă.
 Prin sintagma îndeplinirea unei acţiuni se înţelege comportamentul activ al persoanei ca-
re gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, prin care se rea-
lizează cele promise mituitorului în schimbul unei sume de bani, bunuri, avantaje. Acţiunea poa-
te avea diverse expresii de realizare – indicaţii verbale sau scrise, semnarea unui ordin sau a
unui contract etc.
 Sintagma neîndeplinirea unei acţiuni are sensul de abţinere sau de rămânere a persoanei
care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală în pasivitate,
în sensul omiterii acţiunilor sale când există o îndatorire legală de a face ceva, de a interveni, de
a lua anumite măsuri sau precauţiuni pentru a preîntâmpina, opri sau, după caz, a înlătura anu-
mite consecinţe negative care pot surveni.
 Grăbirea unei acţiuni vizează urgentarea acţiunii de executare a acesteia în termene mi-
nime sau mai restrânse decât prevăd actele normative în vigoare.
 Îndeplinirea cu întârziere a unei acţiuni presupune amânarea în timp a ei atunci când le-
gea prevede anumite termene ori condiţii de executare.
 Prin interes al mituitorului se înţelege preocuparea acestuia de a obţine avantaj, o decizie
profitabilă, o favoare, de a soluţiona o problemă, o chestiune atât pentru propria persoană, cât şi
în folosul rudelor, unor persoane apropiate. Este de precizat că interesul poate fi atât legal cât şi
ilegal, fapt care nu este de natură să condiţioneze existenţa infracţiunii de luare de mită. Persoa-
nele pe care le reprezintă mituitorul pot fi rude, apropiaţi, prieteni, colegi.
8. A patra condiţie concomitentă constă în faptul ca acţiunea, pentru a cărei îndeplinire, ne-
îndeplinire, grăbire ori întârziere s-au dat bani, bunuri, să facă parte din obligaţiile funcţionale
ale persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală.
Acţiunea contrară obligaţiilor funcţionale, la fel, trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor per-
soanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Con-
diţia menţionată este de o importanţă hotărâtoare pentru existenţa infracţiunii, deoarece dacă ac-
ţiunea în vederea căreia persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală a comis fapta incriminată nu ţine de drepturile, obligaţiile sale funcţionale,
nu se poate vorbi de luare de mită.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită presupune vinovăţia sub formă de inten-
ţie directă.
10. Subiect activ al infracţiunii este persoana care gestionează o organizaţie comercială, ob-
ştească sau altă organizaţie nestatală. Prin persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală (art.124 CP) se înţelege persoana căreia, în organizaţia
indicată sau într-o subdiviziune a acesteia, i se acordă permanent sau provizoriu, prin numire,
alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării func-
ţiilor sau acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Persoana care
exercită provizoriu atribuţii specifice funcţiei de gestionare a organizaţiei comerciale, obşteşti
etc. sau care îndeplineşte însărcinări în acest sens, poate avea calitatea de subiect al infracţiunii
de luare de mită numai în cazul în care ea a fost abilitată cu aceste atribuţii în modul prevăzut de
lege.
11. Cercul relativ al persoanelor care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o
altă o organizaţie nestatală, pasibile de răspundere penală pentru luare de mită, este reglementat
de prevederile art.333 CP:
a. În cadrul organizaţiei comerciale:
 societatea în nume colectiv – directorul, cenzorul (revizorul);
 societatea în comandită – comanditatul (director) împuternicit de către ceilalţi comandi-
taţi, cenzorul (revizorul);
 societatea cu răspundere limitată – directorul, directorul adjunct, contabilul-şef sau per-
soana care îl înlocuieşte, alţi membri ai comitetului de conducere, membrii comisiei de cenzori
(revizori);
 cooperativa – preşedintele (locţiitorul preşedintelui) cooperativei, contabilul-şef sau per-
soana care îl înlocuieşte, alţi membri ai comitetului de conducere, membrii comisiei de cenzori
(revizori);
 societatea pe acţiuni – directorul general (locţiitorului directorului general), directori pe
linii de activitate, contabilul-şef (superior) sau persoana care îl înlocuieşte, alţi membri ai orga-
nului executiv (direcţiei), membri ai comisiei de cenzori;
b. În cadrul organizaţiei obşteşti:
 sindicate – preşedinţii (locţiitorii) organizaţiilor sindicale, centrelor sindicale ramurale,
interramurale teritoriale, naţional ramurale şi naţional interramurale (federaţii, confederaţii), alţi
membri ai comitetelor de conducere, organizatorii sindicali;
 partidele şi organizaţiile social-politice – funcţionarii de partid şi ai altor organizaţii so-
cial-politice (preşedinte, vicepreşedinte, copreşedinte, secretar), consemnaţi în statut.
 organizaţiile obşteşti – preşedinţii (locţiitorii), copreşedinţii, secretarii, consemnaţi în
statut.
c. În cadrul altor organizaţii nestatale: fundaţii, fonduri, organizaţii religioase, asociaţii şi
uniuni – preşedinţii, secretarii, alţi membri ai comitetului de conducere.
12. În sensul sintagmei aceleaşi acţiuni săvârşite de două sau mai multe persoane din
alin.(2) lit.b) art.333 CP se înscrie fapta prevăzută în art.333 alin.(1) CP comisă de către două
sau mai multe persoane care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nes-
tatale care s-au înţeles din timp despre săvârşirea în comun a infracţiunii în cauză. În HP CSJ s-a
explicat că săvârşirea mituirii de două sau mai multe persoane se realizează în urma unei înţele-
geri prealabile privitoare la comiterea în comun a faptei penale, situaţie care se înscrie în preve-
derile art.44 CP (participaţia simplă).
13. Sintagma aceleaşi acţiuni săvârşite cu extorcarea conţinute în alin.(2) lit.c) art.333 CP
vizează cererea de bani, bunuri, alte avantaje de către persoana care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor, care
vor cauza prejudicii intereselor legale ale mituitorului sau punerea intenţionată a ultimului în
condiţii care îl forţează să dea mită în scopul prevenirii consecinţelor nefaste pentru interesele
sale legale.
14. Din sintagma aceleaşi acţiuni săvârşite în proporţii mari conţinute în alin.(2) lit.d)
art.333 CP rezultă situaţia în care suma de bani sau bunurile, avantajele, ce au constituit obiectul
mitei fiind evaluate în bani vor depăşi 2500 unităţi convenţionale la momentul săvârşirii infrac-
ţiunii.
15. Prin sintagma aceleaşi acţiuni săvârşite în proporţii deosebit de mari conţinute în
alin.(3) lit.a) din art.333 CP se prezumă cazul în care obiectul mitei, evaluat în bani, depăşeşte
5000 unităţi convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii.
Comentariu 739
16. În sensul sintagmei aceleaşi acţiuni săvârşite în interesul unui grup criminal organizat
sau al unei organizaţii criminale conţinute în alin.(3) lit.b) din art.333 CP se înţelege luarea sau
acceptarea de bani, bunuri, avantaje sau servicii în scopul săvârşirii imediate sau pe viitor de că-
tre persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală
a oricăror servicii ce ţin de obligaţiile funcţionale ale ei, în interesul unui grup criminal organi-
zat (caracterizat în art.46 CP) sau unei organizaţii criminale (art.47 CP).
17. Existenţa infracţiunii de luare de mită impune prezenţa raportului de cauzalitate dintre
conduita lipsită de probitate a gestionarului, exprimată în luarea sau acceptarea de bani, bunuri,
avantaje şi urmarea imediată, manifestată în starea de pericol pentru activitatea organizaţiilor
comerciale, obşteşti sau a altor organizaţii nestatale, pentru îndeplinirea obligaţiilor de către per-
soanele care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală.
Această urmare (rezultatul faptei) rezultă implicit din acţiunea incriminată, deoarece legea nu
condiţionează existenţa infracţiunii de producere a unui anumit rezultat.
18. Luarea de mită săvârşită prin acceptare de bani, bunuri, avantaje în esenţa sa nu este de-
cât un act pregătitor al primirii efective, pe care însă legiuitorul le-a incriminat autonom,
situându-le pe acelaşi plan cu primirea propriu-zisă. Luarea de mită fiind o infracţiune de atitu-
dine (componenţa formală), se consumă în momentul în care făptuitorul a primit sau a acceptat
bani, bunuri, avantaje necuvenite în scopul şi condiţiile prevăzute în norma de incriminare.
19. Banii, bunurile, titlurile de valoare, alte avantaje patrimoniale care au constituit obiectul
mitei se supun confiscării speciale în condiţiile art.106 CP. Dacă banii sau alte valori care au
constituit obiectul mitei nu au fost găsite, echivalentul lor în bani se încasează în folosul statului
de la cei vinovaţi.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Judecătoria Centru: „Administratorul societăţii cu
răspundere limitată “Coada Morii” posedă calitatea de persoana care gestionează o organizaţie
comercială, fapt în legătură cu care cererea de către acesta a unei sume de bani în plus la ceia ce
se cuvenea potrivit contractului pentru acordarea unui spaţiu comercial în arendă corect a fost
condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art.333 CP – luare de mită” (Dosarul 1-
406/2004 din 6.05.2004).
ARTICOLUL 334. DAREA DE MITĂ

(1) Darea de mită
(4) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată
sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu
infracţiunea săvârşită de ea.

1. Obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale a căror normală desfăşurare determină
necesitatea combaterii faptelor care aduc atingere bunei funcţionări a organizaţiilor comerciale,
obşteşti şi altor organizaţii nestatale. Cerând celor ce gestionează corectitudine şi probitate în
îndeplinirea obligaţiilor de funcţie, legea asigură acestora, în acelaşi timp, o protecţie eficientă
împotriva actelor de mituire la care ar putea fi expuşi. Infracţiunea de dare de mită (art.334 CP)
este lipsită de obiect material. Sumele de bani ori avantajele respective nu constituie decât „lu-
cruri care au fost date pentru a determina săvârşirea unei infracţiuni”.
2. Latura obiectivă. Elementul material al infracţiunii se realizează prin acţiunea de dare de
bani, bunuri, titluri de valoare, alte avantaje unei persoane care gestionează organizaţia comerci-
ală, obştească, altă organizaţie nestatală pentru a îndeplini, a nu îndeplini, a grăbi sau a întârzia
îndeplinirea unei acţiuni ce intră în obligaţiile funcţionale ale gestionarului.
3. Darea de bani sau de alte foloase constă în acţiunea mituitorului de a înmâna, a preda ce-
lui mituit aceste valori; ea implică, în mod necesar, acţiunea corelativă a celui mituit de a le ac-
cepta sau lua. Este indiferent dacă banii sau avantajele au fost date din proprie iniţiativă sau ce-
dând solicitărilor gestionarului (nu avem în vedere situaţia expusă în art.334 alin.(2) CP când
mita a fost extorcată, examinată aparte). De asemenea, nu are semnificaţie dacă „darea” are ca
efect un transfer de proprietate valabil. Aprecierea valorii bunurilor, avantajelor trebuie făcută în
raport direct cu acţiunea (inacţiunea) persoanei care gestionează organizaţia; astfel, oricare ar fi
valoarea celor date, dacă acestea constituie un contraechivalent al conduitei ilicite a persoanei,
infracţiunea de luare de mită este realizată.
4. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea
unor condiţii concomitente.
a. Prima condiţie constă în faptul ca darea să aibă drept obiect bani, titluri de valoare (va-
lori mobiliare), bunuri, avantaje, servicii, privilegii, stipulate în textul normativ al art.333 CP.
b. A doua condiţie rezidă în faptul ca banii, titlurile de valoare, bunurile, avantajele date să
fie necuvenite, să nu fie datorate potrivit legii.
c. A treia şi ultima condiţie rezidă în faptul ca acţiunea pentru a cărei îndeplinire, neînde-
plinire etc. subiectul activ dă bani, bunuri să facă parte din obligaţiile funcţionale ale persoanei
care gestionează organizaţia comercială etc. Evident, nu există dare de mită atunci când gestio-
narul căruia i s-au dat bani, bunuri, nu are competenţa de a efectua acţiunea în vederea căreia
mituitorul 1-a mituit.
5. Infracţiunea de dare de mită poate fi comisă de către autor nu numai nemijlocit, dar şi
mediat – indirect, adică printr-un intermediar (mijlocitor). În asemenea situaţii, infracţiunea
există numai dacă banii, bunurile care constituie obiectul mitei ajung la persoana care gestionea-
ză o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală.
6. Componenţa de infracţiune prevăzută de art.334 CP este una formală, consumarea infrac-
ţiunii având loc odată cu realizarea elementului material, adică odată cu darea de bani, bunuri,
avantaje. Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită este suficientă acţiunea de transmitere a
banilor, valorilor sau a altor foloase, fără a fi necesară şi îndeplinirea actului pentru care s-a dat
mită.
7. În situaţia în care mita propusă nu a fost luată, acţiunile mituitorului urmează a fi încadra-
te în tentativă de dare de mită.
Comentariu 741
8. Latura subiectivă a infracţiunii de dare de mită presupune vinovăţia sub formă de intenţie
directă.
9. Subiectul activ al infracţiunii poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale -
de vârstă (16 ani) şi responsabilitate - cerute de lege.
10. Din sintagma aceeaşi acţiune săvârşită de două sau mai multe persoane conţinută în
alin.(2) lit.b) din art.334 CP rezultă situaţia în care două sau mai multe persoane s-au înţeles din
timp să execute în comun acţiunea tipică de dare de mită unuia sau mai multor gestionari; in-
fracţiune de dare de mită comisă în participaţie simplă (art.44 CP). Infracţiunea în această formă
agravantă se consumă odată cu executarea dării de mită de către cel puţin un mituitor, indiferent
de faptul dacă gestionarul mituit a ştiut sau nu că la mituire participă câteva persoane.
11. Prin sintagma sintagmei aceeaşi acţiune săvârşită în proporţii mari din alin.(2) lit.c)
art.334 CP se înţelege situaţia în care suma de bani sau bunurile, avantajele, care au constituit
obiectul mitei, evaluate în bani, depăşesc 2500 de unităţi convenţionale la momentul săvârşirii
infracţiunii.
12. Prin sintagma aceeaşi acţiune săvârşită în proporţii deosebit de mari conţinută în
alin.(3) lit.a) din art.334 CP se prezumă cazul în care obiectul mitei, evaluat în bani, depăşeşte
5000 de unităţi convenţionale la momentul săvârşirii infracţiunii.
13. Sintagma aceeaşi acţiune săvârşită în interesul unui grup criminal organizat sau al unei
organizaţii criminale conţinută în alin.(3) lit.b) din art.334 CP vizează darea de bani, bunuri,
avantaje în scopul săvârşirii imediate sau pe viitor de către persoana care gestionează o organi-
zaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a oricăror acţiuni, ce ţin de funcţiile
ei, în interesul unui grup criminal organizat (caracterizat în art.46 CP) sau al unei organizaţii
criminale (art.47 CP).
14. În art.334 alin.(4) CP sunt prevăzute două cauze care înlătură răspunderea penală a mitu-
itorului:
a. când mita dată i-a fost extorcată;
b. când mituitorul s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu
infracţiunea săvârşită; cauze similare celor stipulate în alin.(4) din art.324 CP care au fost co-
mentate în limitele prevederilor indicate la care facem trimitere.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: Judecătoria Centru: „H.A. fiind administrator al
casei de schimb valutar „Monetele de aur”, pentru a diminua efectele controlului efectuat, i-a
transmis ofiţerului de poliţie 100 de dolari SUA, acţiune prin care a comis o faptă de dare de mi-
tă, incriminată de art.334 CP pentru care a fost condamnat” (Dosarul 1-330/2006 din
26.02.2006).
ARTICOLUL 335. ABUZUL DE SERVICIU

(1) Folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte
interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice
sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de către un notar sau auditor

a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite func-
ţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Obiectul juridic special al acestei infracţiuni constă în buna funcţionare a organizaţiilor

comerciale, obşteşti şi a altor organizaţii nestatale prin realizarea atribuţiilor de serviciu de către
persoanele care gestionează aceste organizaţii în concordanţă cu interesele acestora, cu interese-
le publice şi cu drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. În ca-
zul infracţiunii de abuz de serviciu, de regulă, nu există obiect material, fiindcă acţiunea tipică a
subiectului activ nu se răsfrânge în mod direct asupra unui bun sau asupra unui lucru; în situaţia
în care acţiunea sau inacţiunea făptuitorului vizează în mod direct un bun suntem în prezenţa
obiectului material al infracţiunii.
2. Latura obiectivă. Elementul material al abuzului de serviciu se realizează prin folosirea
intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală a situaţiei de serviciu, care constă în acţiunea sau inacţiunea, contrar intere-
selor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
3. Atât acţiunea, cât şi inacţiunea trebuie să se refere la situaţia de serviciu a persoanei ca-
re gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală şi să decurgă
din exercitarea atribuţiilor de serviciu – fiind circumscrise nu numai obligaţiile de serviciu în
sens restrâns ale persoanei care gestionează, dar şi drepturile ei, de altfel, aceste două elemente
sunt indispensabile pentru determinarea competenţei gestionarului. Pentru a stabili competenţa
(materială, teritorială, personală) a persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obşteas-
că sau altă organizaţie nestatală, trebuie să cunoaştem legile, hotărârile Guvernului, regulamen-
tele, ordinele şi instrucţiunile în baza cărora persoana în cauză îşi desfăşoară activitatea. Potrivit
legislaţiei drepturile şi obligaţiile persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau altă organizaţie nestatală pot fi stipulate şi în contractele individuale de muncă (art.49 din
Codul muncii). În astfel de cazuri, este necesar a face trimitere la prevederile actului care regle-
mentează atribuţiile persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă or-
ganizaţie nestatală.
4. În cazul în care persoana ce gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală săvârşeşte acţiuni, în virtutea funcţiei exercitate, care depăşesc în mod vă-
dit limitele atribuţiilor de serviciu, astfel de faptă se calific în conformitate cu art.336 CP (Depă-
şirea atribuţiilor de serviciu).
5. Abuzul de serviciu, fiind o infracţiune de rezultat (componenţa materială), prevede
survenirea unor urmări prejudiciabile în formă de daune în proporţii considerabile intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice reprezintă un semn definitoriu privind existen-
ţa infracţiunii de abuz de serviciu. Expresia daune în proporţii considerabile vizează: 1) intere-
sele publice sau 2) drepturile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Le-
giuitorul nu arată în mod explicit căror interese publice li se aduc daune, dar indică limpede pro-
porţiile considerabile ale acestora. Astfel, interesele publice invocă un tratament larg – tot ce,
potrivit legii, priveşte autorităţile publice, instituţiile publice, întreprinderile publice, adică res
publicus – administrarea, folosirea şi exploatarea bunurilor de proprietate publică, prestarea ser-
Comentariu 743
viciilor de interes public, managementul public etc. Prin urmare, daunele aduse intereselor pu-
blice prin infracţiunea de abuz de serviciu pot fi atât de ordin patrimonial, care, potrivit practicii
judiciare, sunt cele mai frecvente, cât şi nepatrimoniale. În raport cu drepturile şi interesele ocro-
tite de lege ale persoanelor fizice sau juridice la acestea pot fi atribuite drepturile şi libertăţile
fundamentale prevăzute de CRM (Titlul II, Cap.II), dar şi de alte legi, indiferent de caracterul
patrimonial sau nepatrimonial al lor, sau dacă acestea se referă la persoane fizice sau juridice,
precum şi de faptul dacă persoanele fizice sunt de drept public sau privat. Deci, spectrul dreptu-
rilor şi intereselor legitime ale persoanei (fizice şi juridice) care cad sub incidenţa normei de in-
criminare este variat, fiind prevăzute de acte normative naţionale şi internaţionale.
8. Existenţa infracţiunii de abuz de serviciu presupune stabilirea legăturii de cauzalitate
dintre fapta abuzivă a persoanei care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală şi urmările prejudiciabile; abuzul de serviciu al persoanei care gestionează
o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală se prezumă a fi săvârşit numai
în cadrul exercitării atribuţiilor funcţionale, în caz contrar răspunderea survine conform altor
norme penale.
9. Latura subiectivă. Abuzul de serviciu prevede săvârşirea faptei cu vinovăţie sub formă
de intenţie directă; persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă orga-
nizaţie nestatală acţionează din interes material sau din alte interese personale. În cazurile în ca-
re persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a
cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite
de lege ale persoanelor fizice sau juridice, dar nu a făcut-o din interes material ori personal, ci
fie din interes de serviciu, fie în situaţie de risc întemeiat, fie aflându-se în condiţii extremale, nu
există componenţa de infracţiune supusă comentariului, răspunderea putând fi alta, după caz.
10. Prin interes material se înţelege tendinţa făptuitorului spre obţinerea unor bunuri, bani,
premii sau altor venituri ori avantaje patrimoniale etc., scopul urmărit fiind unul pecuniar, în lip-
sa semnelor infracţiunii de luare de mită. Prin alte interese personale se pot înţelege promovarea
la o funcţie mai bine plătită, camuflarea eşecului în serviciu sau a lipsei de profesionalism, spo-
rirea prestaţiei sau a eficienţei sale, obţinerea unor favoruri etc. Pentru existenţa infracţiunii nu
se cere satisfacerea intereselor menţionate.
11. În cazul în care persoana care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă
organizaţie nestatală folosind intenţionat situaţia de serviciu săvârşeşte o altă infracţiune, fapta
se califică în cumul, cu condiţia că se exclude concurenţa dintre normele în cauză.
12. Subiect activ al infracţiunii este unul calificat prin calitatea de persoană care gestionea-
ză o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, conţinutul căreia a fost re-
levat în articolele anterioare.
13. În alin.(2) art.335 CP se incriminează aceeaşi faptă săvârşită de către un notar, audi-
tor, deci de către un subiect special. Potrivit Legii cu privire la notariat 1453 din 08.11.2002,
actele notariale pe teritoriul RM se îndeplinesc de notari de stat şi notari privaţi (art.3), tratamen-
tul juridico-penal al cărora se impune a fi diferenţiat, dar legiuitorul autohton nu realizează acest
lucru. Voinţa legiuitorului, desprinsă din textul normei de incriminare, precum şi din aşezarea
acestei incriminări în Capitolul XVI CP Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală indică echivalarea notarului de
stat cu notarul privat, în sensul răspunderii penale, precum şi în calitatea de subiecţi ai infracţiu-
nii supuse examinării. De altfel, notarii de stat şi notarii privaţi au practic aceleaşi drepturi (cu
excepţia unor drepturi suplimentare ale notarilor privaţi: 1- să încheie contracte cu personalul
tehnic şi cu alt personal pentru asigurarea activităţii proprii, 2- să dispună de venitul obţinut,
art.17 din Legea cu privire la notariat) şi îndeplinesc aceleaşi acte notariale. În legătură cu nota-
rul de stat este firească întrebarea dacă acesta întruneşte sau nu calitatea de persoană cu funcţie
de răspundere – subiect activ al infracţiunilor prevăzute în Capitolul XV CP “Infracţiuni săvârşi-
te de persoane cu funcţie de răspundere”. Din analiza şi evaluarea noţiunii de persoană cu func-
ţie de răspundere, expuse în art.123 CP, inclusiv a drepturilor şi obligaţiilor specifice acestor
persoane, altor caracteristici ce le revin, considerăm că notarii de stat nu întrunesc cerinţele per-
soanei cu funcţie de răspundere. Mai degrabă, potrivit statutului de notar de stat şi conţinutului
atribuţiilor, ei se încadrează în statutul de funcţionar în sensul art.330 şi 332 CP. Folosirea in-
tenţionată a situaţiei de serviciu de către notar presupune acţiunea sau inacţiunea contrară legii
în sensul general, adică a întregului ansamblu normativ privind îndeplinirea actelor notariale;
aceste cerinţe cu privire la latura obiectivă se prezumă şi în raport cu faptele de folosire abuzivă
a situaţiei de serviciu de către auditor.
14. Conţinutul sintagmei abuzul de serviciu, săvârşit în interesul unui grup criminal orga-
nizat sau al unei organizaţii criminale prevăzute în alin.(3) lit.a) din art.335 CP a fost relevat în
articolele anterioare (a se vedea art.327 CP).
15. Sintagma acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2) soldate cu urmări grave din alin.(3)
lit.b) din art.335 CP a fost caracterizată în articolele precedente (a se vedea art.327 CP).

Comentariu 745
Capitolul XVII
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE

ŞI A SECURITĂŢII DE STAT
Reglementări de drept internaţional: Codul de comportament al persoanelor cu funcţii

de răspundere în domeniul menţinerii ordinii publice, adoptat prin Rezoluţia AG a ONU 34/169
din 17.12.1979 // Международная защита прав и свобод человека, Сборник документов,
Москва, 1990; Convenţia (III) Cu privire la tratamentul prizonierilor de război, încheiată al Ge-
neva la 12 august 1949 // TI, 1/1998; Convenţia CSI privind asistenţa privind asistenţa juridică
şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale, încheiată la Minsk la 22 ianuarie
1993//HP 402-XIII din 16 martie 2005; Convenţia din 4.11.1950// TI, 1/1998; Convenţia euro-
peană cu privire la extrădare din 13 decembrie 1957 şi cele două Protocoale Adiţionale din 1975
şi 1978//www.coe.int; Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală din 20 apri-
lie 1959//www.coe.int; Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime,
inumane şi degradante din 10 decembrie 1984// TI, 1/1998; Convenţiile de la Geneva privind
protecţia victimelor de război din 12 august 1949 şi Protocoalele adiţionale din 8 iunie 1977//
TI, 1/1998; Regulile de folosire a emblemei Crucii Roşii sau Semilunii Roşii, adoptate în 1965
la Viena şi revizuite în 1991 de către Consiliul de delegaţi la Budapesta //www.coe.int
Reglementări de drept naţional: Baremul medical al Regulamentului cu privire la exper-
tiza medico-militară în Forţele Armate ale RM/HG 897/23.07.2003//MO, 167-169/ 07.08.2003;
CRM, 29.07.1994// MO, 001/18.08.1994; HP CSJ 15 din 25.03.2002 Cu privire la practica judi-
ciară în cauzele penale şi administrative referitoare la trecerea ilegală a frontierei de
stat//www.csj.md; Legea cu privire la secretul de stat din 17 mai 1994//MO, 2/5 din 25.08.1994;
Legea cu privire la serviciul de alternativă 633 din 9.07.1991//MO, 006/ 9.07.1991; Legea cu
privire la statutul militarului 162 din 22.07.2005//MO, 162/ 22.07.2005; Legea cu privire la tru-
pele de carabinieri (trupele interne) ale MAI 806 din 12.12.1991// MO, 80-82/10.06.2005; Legea
108-XIII din 17 mai 1994 privind frontiera de stat//MO, 12/107 din 03.11.1994; Legea
1192/4.07.2002 privind pregătire de mobilizare şi mobilizarea//MO, 124-125/987 din
05.09.2002; Legea 1245-XV din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apăra-
rea Patriei//MO, 137-138/1054/10.10.2002; Legea 269-XIII din 9.11.1994 cu privire la ieşirea şi
intrarea în RM/ HG 1052/8.11.1999 cu privire la reglementarea serviciilor în punctele de trecere
şi control la frontieră//www.moldlex.md; Legea 673-XIV din 12.11.1999 cu privire la folosirea
şi protecţia emblemei Crucii Roşii//MO, 145-148/715 din 23.12.1999; Legea pentru aprobarea
Concepţiei securităţii naţionale a RM, 112-XVI din 22 mai 2008// MO, 97-98/3.06.2008; Legea
270/18.12.2008 privind azilul în RM //MO, 53-54/13.03.2009; Regulamentul de apreciere medi-
co-legală a gravităţii vătămării corporale // MO, 170-172/8.08.2003; Regulamentul cu privire la
expertiza medico-militară în Forţele Armate ale RM, în aplicare prin HG RM 897 din 23 iulie
2003, cu modificările şi completările operate prin hotărârea Guvernului 887 din 3 august 2006 //
MO, 131/133 din 18 august 2006; Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămă-
rilor corporale/ ordinul Ministrului Sănătăţii 199/27.06.2003//www.moldlex.md; Regulamentul
serviciului interior al Forţelor Armate ale RM/decretul 322 din 6.10.1995//www.moldlex.md
Doctrină: Barbăneagră A., Infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, Ch., 2005;
Borodac A., Manual de drept penal. Partea specială, Ch., 2004; Brânză S., Stati V., Ţurcanu I.,
Grosu V., Ulianovschi X., Drept penal, Partea specială, Vol.II, Ed.Cartier Juridic, Ch., 2005;
Codul penal. Comentat şi adnotat, sub red. A.Barbăneagră, Cartier Juridic, Ch., 2005;
Ulianovschi X., M. Sassoli, A. Ptchelintsev, S. Catsura, S. Avetisean, K. Sergeev, Allan
McChesney, Conscript’s rights and military justice training manual, Budapest, Hungary, 2002;
К. Ульяновский, М. Cассоли, А. Пчелинцев, С. Кацура, С. Аветисян, К. Сергеев, Аллан
Мак Чесни, Права призывников и военная юстиция Учебное пособие Венгрия Будапешт,
2002; Ulianovschi X., Babâră V., Pâslă M., Parcevschi N., Ulianovschi T., Pregătirea tinerilor
cetăţeni pentru apărarea Patriei. Aspecte legislative şi psihologice pentru recruţi şi militari în
termen, Ch., 2004; Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Bucatari V., Dreptul militar în RM, Ed.
Prut Internaţional, Ch., 2003; Ulianovschi X., Unele sugestii cu privire la constituţionalitatea
Statutului Curţii Penale Internaţionale (CPI). Aspecte militare ale Statutului CPI, AP, 8-9, 2007;
Ulianovschi X., Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în sistemul de drept al RM, RND,
11/2006; Delimitarea terorismului internaţional de agresiunea armată. Sistemul de măsuri de
combatere a terorismului, Materialele Conferinţei Ştiinţifico-practice internaţionale „Prevenirea
şi combaterea fenomenului terorismului: actualităţi şi perspective”, Ch., 18.05.2006;
Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Bucatari V., Dreptul militar în RM, Ed. Prut Internaţional,
Ch., 2003.
ARTICOLUL 337. TRĂDAREA DE PATRIE

(1) Trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldo-
va în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de
apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretu-
lui de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi acordarea
de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova,
(2) Este liberat de răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, racolat de serviciul
de spionaj străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova,
dacă el nu a săvârşit nici un fel de acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi a
declarat de bunăvoie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin.
1. Trădarea de patrie este o infracţiune de o gravitate excepţională deoarece, indiferent de

forma pe care o îmbracă, ea creează nu doar o stare de pericol suveranităţii, inviolabilităţii teri-
toriale sau securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM, ci constituie şi o încălcare a obligaţi-
ei de fidelitate pe care fiecare cetăţean al RM o are faţă de patria sa şi datoria ei sfântă de a o
apăra.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii de trădare de Patrie îl constituie securitatea externă
şi inviolabilitatea teritorială, securitatea de stat şi capacitatea de apărare a RM.
3. Conform art.2 alin.(1) al Constituţiei, suveranitatea naţională aparţine poporului RM.
Suveranitatea are caracter unitar, însă, în esenţă, ea implică două ipostaze ce reflectă două di-
mensiuni în care se manifestă la nivel intern şi extern. În acest sens, se poate vorbi despre suve-
ranitatea internă şi suveranitatea externă.
4. Suveranitatea internă presupune supremaţia puterii de stat, iar suveranitatea externă - in-
dependenţa puterii de stat. Astfel, în sensul art.337 CP, prin suveranitatea ţării se înţelege calita-
tea supremă a statului de a fi independent, de a se manifesta de sine stătător în relaţiile cu alte
Comentariu 747
state, de a elabora politica sa internă şi externă în funcţie de interesele naţiunii sale şi de a exer-
cita atribuţiile specifice puterii de stat asupra teritoriului ţării şi asupra populaţiei ei.
5. Prin suveranitate externă se înţelege starea de apărarea a celor mai importante şi vitale
interese ale statului: regimul constituţional, suveranitatea, capacitatea de apărare şi inviolabilita-
tea teritorială a RM de ameninţările din exterior. Ţinând cont de aceasta, trădarea de Patrie poate
fi săvârşită doar în interesul unui stat străin.
6. Inviolabilitatea teritorială a RM presupune unitatea, integritatea ţării, inadmisibilitatea
dezmembrării unei părţi a ţării fără acordul organelor supreme ale puterii de stat. Unitatea, ca
atribut şi caracteristică a statului, trebuie înţeleasă în sensul că pe teritoriul ţării noastre există o
singură putere statală, ceea ce înseamnă că pe întregul teritoriu conducerea de stat se înfăptuieşte
printr-un sistem de autorităţi publice (Parlamentul, Guvernul, Preşedintele ţării, autoritatea jude-
cătorească). Noţiunea securitatea statului a fost explicată în secţiunea I a acestui capitol.
7. Capacitatea de apărare a RM presupune totalitatea capacităţilor economice, militare, şti-
inţifice şi politico-morale ale ţării, menite să asigure pregătirea de luptă a Forţelor Armate în ve-
derea apărării ţării de atacurile din exterior.
8. Infracţiunea de trădare de Patrie nu are obiect material.
9. Latura obiectivă a infracţiunii de trădare de Patrie constă din mai multe acţiuni alternative:
 trecerea de partea duşmanului,
 spionaj,
 divulgarea secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor,
 acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM.
10. Trecerea de partea duşmanului este posibilă doar în timp de război sau în condiţii de
luptă, adică în situaţia, în care noţiunea de „duşman” este clară. Prin urmare, este vorba de un
duşman militar, şi nu de duşmani în sens politic. Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă au
fost explicate la art.364 CP. Trecerea de partea duşmanului se realizează prin intrarea cetăţeanu-
lui RM în rândurile duşmanului (în Forţele Armate, în unităţile de cercetare, poliţie etc.). Un cri-
teriu obligatoriu al trecerii de partea duşmanului constă în scopul făptuitorului de a ajuta duşma-
nul în lupta cu statul nostru. Trădarea de Patrie prin trecerea de partea duşmanului se consideră
ca infracţiune consumată din momentul trecerii făptuitorului de partea duşmanului, irelevant fi-
ind faptul dacă făptuitorul a ajutat cu ceva duşmanul sau nu. Aceasta are relevanţă doar asupra
individualizării pedepsei.
11. Noţiunea şi esenţa spionajului este dată în art.338 CP şi constă în transmiterea, precum
şi sustragerea sau culegerea de informaţii care constituie secret de stat în scopul transmiterii lor
unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, precum şi transmiterea sau culegerea,
din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor informaţii pentru a fi folosite în dauna inte-
reselor RM. Spionajul ca infracţiune de trădare de Patrie se deosebeşte de spionajul prevăzut ca
infracţiune distinctă în art.338 CP doar după subiectul infracţiunii: în primul caz, subiect este
doar un cetăţean al RM, în al doilea caz: doar cetăţeanul străin sau un apatrid. Esenţa şi conţinu-
tul secretelor de stat sunt reglementate de Legea cu privire la secretul de stat din 17 mai 1994.
12. Divulgarea secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentan-
ţilor lor constă, de asemenea, în transmiterea de informaţii care constituie secret de stat unui stat
străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, pentru a fi folosite în dauna intereselor RM, însă
se deosebeşte de spionaj prin faptul că, în cazul divulgării secretului de stat unui stat străin, unei
organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, fapta este săvârşită de către o persoană care dispune
de aceste informaţii în legătură cu exercitarea funcţiei sau i-au devenit cunoscute în legătură cu
obligaţiunile de serviciu. Această infracţiune se consideră consumată din momentul în care se-
cretul de stat a devenit cunoscut unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor.
Divulgarea secretului de stat se poate realiza prin transmiterea documentelor care constituie se-
cret de stat sau a copiilor acestor documente, prin transmiterea verbală a acestor informaţii, prin
transmiterea de mostre etc. Această infracţiune se consideră consumată din momentul în care
secretul de stat a devenit cunoscut unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor
lor. În cazul în care informaţia nu a ajuns la cunoştinţa unui stat străin, unei organizaţii străine
sau reprezentanţilor lor independent de voinţa făptuitorului, avem tentativă de infracţiune.
13. Prin organizaţie străină se înţelege o grupare străină constituită. Nu are relevanţă faptul
dacă gruparea străină este sau nu recunoscută oficial. Poate fi vorba de un partid, de o asociaţie,
uniune, de o organizaţie suprastatală sau de o organizaţie particulară etc. Prin putere străină se
înţelege un stat străin sau o organizaţie statală străină, indiferent dacă este sau nu recunoscută pe
plan internaţional.
14. Prin reprezentantul unui stat străin sau organizaţii străine se înţelege persoana care ac-
ţionează pentru un stat străin sau pentru o organizaţie străină. Nu interesează calitatea pe care o
are acest reprezentant: dacă acesta este salarizat sau nu, dacă acţionează permanent sau tempo-
rar, dacă avea sau nu o asemenea însărcinare.
15. Acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva
RM constă în diverse activităţi de ajutorare a inamicului săvârşite atât pe teritoriul RM cât şi în
afara teritoriului ei, altele decât cele indicate anterior, şi se pot realiza prin recrutarea de oameni
pentru forţele armate ale duşmanului, procurarea de valori şi materiale de orice fel pentru duş-
man, efectuarea altor activităţi de natură să favorizeze activitatea duşmanului ori să slăbească
puterea de luptă a Forţelor Armate ale RM sau a armatelor aliate.
16. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată, intenţie directă:
săvârşind acţiuni de trecere de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unui stat
străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi de acordare de ajutor unui stat
străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM făptuitorul urmăreşte un scop bine de-
terminat, şi anume suprimarea sau ştirbirea, cauzarea unor daune suveranităţii, inviolabilităţii
teritoriale ori securităţii de stat şi capacităţii de apărare a RM.
17. A suprima suveranitatea, inviolabilitatea teritorială sau securitatea de stat şi capacita-
tea de apărare a RM înseamnă a desfiinţa, a înlătura în întregime aceste atribute fundamentale
ale statului nostru, iar a le ştirbi sau dăuna înseamnă a le înlătura parţial, a le îngrădi. Pentru
existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar ca scopul urmărit de făptuitor să existe
în momentul săvârşirii faptei. Dacă acest scop special lipseşte, nu avem infracţiune de trădare de
Patrie.
18. Subiectul infracţiunii de trădare de Patrie este special: persoană fizică, responsabilă, ca-
re a atins, la momentul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani şi este cetăţean al RM. Calitatea
specială cerută subiectului acestei infracţiuni trebuie să existe la momentul săvârşirii infracţiu-
nii: dacă la momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul şi-a pierdut legal cetăţenia RM, el nu va
putea fi tras la răspundere penală conform art.337 CP, ci, în anumite împrejurări, conform altor
articole din CP (art.338 CP, în cazul spionajului etc.).
19. Cu toate că autor sau coautor al infracţiunii de trădare de Patrie poate fi doar un cetă-
ţean al RM, participaţia penală, în celelalte modalităţi (complici, instigatori sau organizatori)
poate avea loc în orice formă de realizare a acestei infracţiuni.
20. Alin.(2) art.337 CP stipulează că este liberat de răspundere penală cetăţeanul RM, raco-
lat de serviciul de spionaj străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva RM,
dacă el nu a săvârşit niciun fel de acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi a de-
clarat de bunăvoie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin. Aceste prevederi
legale completează cazurile de liberare de răspunderea penală, prevăzute de Cap.VI al PG a CP
şi are un caracter profilactic.
Comentariu 749
21. În cazul în care făptuitorul, racolat de serviciul de spionaj străin pentru înfăptuirea unei
activităţi duşmănoase împotriva RM, a săvârşit unele acţiuni pentru realizarea însărcinării crimi-
nale primite şi apoi a declarat de bunăvoie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj
străin vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.337 CP, iar declaraţia de bunăvoie autorită-
ţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin va fi recunoscută de instanţă ca circumstan-
ţă atenuantă.
ARTICOLUL 338. SPIONAJUL

Transmiterea, precum şi sustragerea sau culegerea de informaţii ce constituie secret de stat
în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, precum şi
transmiterea sau culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor informaţii
pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, dacă spionajul este săvârşit de un
cetăţean străin sau de un apatrid,
1. Secretul de stat reprezintă o valoare socială de mare însemnătate, de a cărei ocrotire

depinde siguranţa statului. Apărarea secretului de stat se realizează prin multiple măsuri, în ca-
drul cărora un loc important îl ocupă cele de drept penal.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii de spionaj îl constituie securitatea externă a re-
publicii şi inviolabilitatea teritorială, securitatea de stat şi capacitatea de apărare a RM. Compo-
nenţa infracţiunii de spionaj, prevăzută de art.338 CP, este similară cu componenţa spionajului
ca trădare de Patrie, prevăzut de art.337 CP, deosebindu-se doar prin subiectul infracţiunii: în
cazul art.337 CP subiect al infracţiunii este doar cetăţeanul RM, iar în cazul infracţiunii prevăzu-
te de art.338 CP - doar un cetăţean străin sau apatrid.
3. Obiectul de atentare al spionajului, într-un caz, îl constituie informaţiile care constituie
secret de stat, iar în alt caz – alte informaţii. Astfel, infracţiunea de spionaj constă din două di-
recţii de atentare:
 acţiuni active de transmitere, precum şi de sustragere sau culegere de informaţii ce con-
stituie secret de stat în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agentu-
rii lor;
 transmiterea sau culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor informa-
ţii pentru a fi folosite în dauna intereselor RM.
4. Conform art.2 al Legii cu privire la secretul de stat din 17 mai 1994, secretul de stat îl
constituie informaţiile protejate de stat în domeniul activităţii lui militare, economice, tehnico-
ştiinţifice, de politică externă, de recunoaştere, de contrainformaţii şi operative de investigaţii, a
căror răspundere, divulgare, pierdere, sustragere sau distrugere poate periclita securitatea RM. În
categoria secret de stat pot fi incluse următoarele informaţii:
 din domeniul militar privind: a) conţinutul planurilor strategice şi operative de asigurare
a securităţii RM; b) direcţiile de dezvoltare şi elaborare de noi armamente şi tehnică militară,
tipurile, rezervele şi locul de păstrate a acestora; c) caracteristica tactico-tehnică şi posibilităţile
de aplicare în luptă a modelelor de armament şi de tehnică militară, proprietăţile, recepturile sau
tehnologiile producerii unor substanţe explozive cu destinaţie de luptă; d) dislocarea, destinaţia,
gradul de apărare al obiectelor cu regim special şi de importanţă deosebită, proiectarea şi con-
struirea lor; e) dislocarea, structura organizatorică, dotarea cu armament şi efectivul Forţelor ar-
mate;
 din domeniul economiei, ştiinţei şi tehnicii privind: a) conţinutul planurilor de pregătire a

RM pentru eventualele acţiuni militare, potenţialul de mobilizare al industriei pentru producerea
armamentului şi tehnicii militare, volumul livrărilor şi rezervele de materie primă şi materiale
strategice, amplasarea şi volumul rezervelor materiale de stat; b) volumul şi planurile de produ-
cere (în expresia valorică sau naturală) a armamentului, tehnicii militare şi a altei producţii de
apărare, capacităţile existente de producere a acestora şi sporirea lor, legăturile de cooperare ale
întreprinderilor, autorii sau producătorii armamentului, tehnicii militare şi a altei producţii de
apărare; c) cercetările ştiinţifice, lucrările experimentale de construcţie şi de proiectare, tehnolo-
giile de mare importanţă pentru apărarea sau economia ţării care determină asigurarea securităţii
ei; d) forţele şi mijloacele apărării civile, dislocarea, destinaţia şi gradul de apărare al obiectelor
gestiunii administrative, asigurarea securităţii populaţiei;
 din domeniul politicii externe şi economiei privind: activitatea de politică externă, relaţii-
le economice externe (comerciale, creditare şi valutare) ale RM, a căror răspândire înainte de
vreme poate pune în pericol interesele ţării;
 din domeniul activităţii de recunoaştere, de contrainformaţii şi operative de investigaţii
privind: a) forţele, mijloacele, sursele, metodele, planurile şi rezultatele activităţii de recunoaşte-
re, de contrainformaţii şi operative de investigaţii, precum şi datele despre finanţarea acestei ac-
tivităţi, care dezvăluie informaţiile enumerate; b) persoanele care colaborează sau au colaborat
confidenţial cu organele care desfăşoară activitate de recunoaştere, de contrainformaţii şi activi-
tatea operativă de investigaţii; c) sistemul de comunicaţie guvernamentală şi alte tipuri de legă-
tură specială, cifrurile de stat, metodele şi mijloacele de analiză a lor; d) metodele şi mijloacele
de protecţie a informaţiei secrete; e) programele de stat şi acţiunile în domeniul apărării secretu-
lui de stat.
5. Sintagma alte informaţii din art.338 CP exprimă sensul de orice informaţii care pot fi
folosite în detrimentul intereselor RM, cu excepţia acelora care constituie secrete de stat sau mi-
litare.
6. Latura obiectivă a infracţiunii de spionaj se realizează prin acţiuni active de transmite-
re, precum şi sustragere sau culegere de informaţii care constituie secret de stat în scopul tran-
smiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, precum şi transmiterea sau
culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor informaţii pentru a fi folosite în
dauna intereselor RM.
7. Astfel, infracţiunea de spionaj se poate realiza prin următoarele acţiuni:
 acţiuni active de transmitere de informaţii care constituie secret de stat sau a altor infor-
maţii unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor;
 acţiuni active de sustragere de informaţii care constituie secret de stat sau a altor infor-
maţii unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor;
 acţiuni active de culegere de informaţii care constituie secret de stat sau a altor informaţii
unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor.
8. Prin transmitere de informaţii care constituie secret de stat sau a altor informaţii unui
stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor se înţelege comunicarea unor asemenea in-
formaţii prin orice metodă unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor. Comunica-
rea acestor informaţii se poate realiza verbal, în scris, prin intermediari, cu folosirea de ascunzi-
şuri, radioului etc.
9. Prin sustragerea de informaţii care constituie secret de stat sau a altor informaţii unui
stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor se înţelege însuşirea sau ridicarea ilegală a
unor asemenea informaţii prin orice metodă cu scopul transmiterii lor unui stat străin, unei orga-
nizaţii străine sau agenturii lor. Sustragerea acestor informaţii poate fi deschisă sau camuflată,
cu aplicarea violenţei sau prin înşelăciune etc.
Comentariu 751
10. Prin culegerea de informaţii care constituie secret de stat sau a altor informaţii unui
stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor se înţelege colectarea sau adunarea, strânge-
rea unor asemenea informaţii prin orice metodă cu scopul transmiterii lor unui stat străin, unei
organizaţii străine sau agenturii lor. Culegerea acestor informaţii se poate realiza prin audierea
sau intervievarea oamenilor ce deţin asemenea informaţii, supravegherea obiectelor care consti-
tuie secrete de stat, interceptarea telefonică, deschiderea corespondenţei etc.
11. Această infracţiune se consideră consumată din momentul în care secretul de stat a de-
venit cunoscut unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor. În cazul în care
informaţia n-a ajuns la cunoştinţa unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor
independent de voinţa făptuitorului, avem tentativă de infracţiune.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată, intenţie direc-
tă: săvârşind acţiuni de transmitere, de sustragere sau culegere de informaţii care constituie se-
cret de stat, precum şi transmiterea sau culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a
altor informaţii, făptuitorul urmăreşte un scop bine determinat şi anume – în scopul transmiterii
lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, fapt care duce la suprimarea sau
ştirbirea, cauzarea unor daune suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale ori securităţii de stat şi ca-
pacităţii de apărare a RM.
13. Subiectul infracţiunii de spionaj este special: persoană fizică, responsabilă, care a atins
la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi nu este cetăţean al RM. Calitatea specială
cerută subiectului acestei infracţiuni trebuie să existe la momentul săvârşirii infracţiunii. Dacă la
momentul săvârşirii infracţiunii făptuitorul şi-a căpătat legal cetăţenia RM, el va putea fi tras la
răspundere penală conform art.337 CP, şi nu conform art.338 CP.
14. Cu toate că autor sau coautor al infracţiunii de spionaj poate fi doar un cetăţean străin
sau apatrid, complici, instigatori sau organizatori ai acestei infracţiuni pot fi şi cetăţenii RM.
ARTICOLUL 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT

(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încăl-
carea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova;
1. Conform Titlului III al CRM, intitulat Autorităţile publice, puterea de stat se realizează
prin: puterea legislativă – Parlamentul –; puterea executivă – Preşedintele RM şi Guvernul –;
puterea jurisdicţională – instanţele judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Procuratu-
ra. Conform art.2 alin.(1) al CRM, nicio persoană, nicio parte din popor, niciun grup social, ni-
ciun partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume pro-
priu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii de uzurpare a puterii de stat îl constituie legalitatea
organelor de stat.
3. Ca obiect juridic special suplimentar al infracţiunii de uzurpare a puterii de stat poate
servi, în anumite circumstanţe, viaţa şi sănătatea persoanei, dreptul de proprietate etc. Infracţiu-
nea de uzurpare a puterii de stat poate avea şi un obiect material, cum ar fi corpul persoanei în
cazul survenirii decesului persoanei sau entitatea materială a unor obiecte în cazul survenirii al-
tor urmări grave (art.339 alin.(2) lit.b) sau c) CP).
4. Latura obiectivă a infracţiunii de uzurpare a puterii de stat se realizează prin acţiuni acti-
ve de uzurpare sau menţinere forţată a puterii de stat cu încălcarea prevederilor CRM.
5. Uzurparea puterii de stat înseamnă acapararea puterii de stat în mod ilicit şi supunerea,
subordonarea ei ilegală unui anumit subiect, altul decât poporul şi statul. Uzurparea puterii de
stat, în sensul art.339 CP, se manifestă în mod forţat, şi anume prin înlăturarea forţată, ilegală de
la putere a persoanelor însărcinate cu atribuţii ale puterii de stat (reprezentanţi ai puterii de stat)
sau însuşirea forţată, samavolnică a acestor atribuţii de stat de către o persoană, o parte din po-
por, un grup social, un partid politic sau o altă formaţiune obştească.
6. Menţinerea forţată a puterii de stat se realizează prin continuarea forţată de menţinere a
atribuţiilor puterii de stat contrar prevederilor CRM de către persoanele care în trecut aveau
aceste atribuţii, însă au fost privaţi de ele în mod legal, conform CRM.
7. Reprezentanţii puterii de stat sunt acele persoane cu funcţii de răspundere care au, în ba-
za Constituţiei sau a unor legi organice, împuterniciri ale puterii de stat în privinţa unui cerc ne-
limitat de persoane sau oricăror întreprinderi, organizaţii şi instituţii de pe întregul teritoriu al
RM sau în limitele unor subunităţi teritoriale. Reprezentanţi ai puterii de stat sunt persoanele cu
înaltă funcţie de răspundere, demnitarii de stat, cum ar fi: Preşedintele ţării, Prim-ministrul şi
membrii Guvernului, deputaţii, primarii, judecătorii, procurorii etc.
8. Uzurparea sau menţinerea puterii de stat prevăzută de art.339 CP are un semn esenţial
care indică gradul înalt de pericol social al faptei, şi anume aceea că se realizează cu aplicarea
forţei, violenţei fizice sau psihice. În cazul în care uzurparea sau menţinerea puterii de stat a fost
însoţită cu cauzarea unor vătămări corporale neînsemnate, uşoare sau medii, sau cu cauzarea
unor daune materiale considerabile sau mari, avem componenţa de infracţiune prevăzută de
art.339 alin.(1) CP şi calificarea suplimentară conform altor articole ce incriminează infracţiuni-
le contra vieţii sau sănătăţii sau contra proprietăţii nu mai este necesară.
săvârşind acţiuni de uzurpare sau de menţinere forţată a puterii de stat cu încălcarea prevederilor
CRM, făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, că atentează la legalitatea
organelor de stat şi doreşte săvârşirea acestor fapte, urmărind un scop bine determinat şi anume
uzurparea sau menţinerea puterii de stat. Dacă acest scop special lipseşte, nu avem infracţiunea
de uzurpare a puterii de stat, ci, eventual, o altă infracţiune.
10. Subiectul infracţiunii de uzurpare a puterii de stat este general: persoană fizică, respon-
sabilă, care a atins, la momentul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
11. Participaţia penală la infracţiunea de uzurpare a puterii de stat se poate realiza în toate
formele sale.
12. Alin.(2) art.339 CP incriminează formele agravante ale infracţiunii de uzurpare a puterii
de stat şi anume acele acţiuni care au provocat: a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constitu-
ţionale a RM; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave.
13. Prin schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a RM se înţeleg orice acţiuni
active, săvârşite contrar voinţei poporului, exprimate prin Constituţie, care se manifestă şi se
realizează cu aplicarea violenţei fizice sau psihice şi care au scopul de a schimba orânduirea
constituţională a RM, stabilită prin Constituţie. Ea presupune schimbarea orânduirii constituţio-
nale total sau parţial, desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în siste-
mul puterii de stat, în organizarea de stat etc. Această faptă penală se consideră consumată din
momentul săvârşirii cel puţin a unor acţiuni care au scopul de a schimba orânduirea constituţio-
nală a RM.
Comentariu 753
14. În cazul în care acţiunile de uzurpare sau de menţinere forţată a puterii de stat cu încăl-
carea prevederilor CRM sau săvârşirea acţiunilor de schimbare prin violenţă a orânduirii consti-
tuţionale a RM au provocat decesul cel puţin al unei persoane, acţiunile făptuitorului sunt califi-
cate conform art.339 alin.(2) lit.b) CP.
15. Prin alte urmări grave în sensul art.339 alin.(2) lit.c) CP se înţelege cauzarea intenţio-
nată sau din imprudenţă a vătămărilor corporale grave, cauzarea de daune materiale în proporţii
deosebit de mari etc.
ARTICOLUL 340. REBELIUNEA ARMATĂ

Organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate, precum şi participarea la ea, în scopul
răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul violării inte-
grităţii teritoriale a Republicii Moldova
1. Rebeliunea armată reprezintă o răscoală locală a unui grup de oameni înarmaţi, organiza-
tă şi pornită în scopul răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori vio-
lării integrităţii teritoriale a RM. Rebeliunea armată reprezintă, astfel, izvorul unui război civil în
întreaga republică sau într-un teritoriu anume. Pericolul social al rebeliunii armate constă în fap-
tul că este însoţită de aplicarea violenţei armate, omoruri, pogromuri, incendii, explozii şi de ni-
micirea proprietăţii, duce la nimicirea în masă nu numai a apărătorilor orânduirii constituţionale,
ci şi a maselor largi de oameni civili, paşnici.
2. Obiectul juridic special al rebeliunii armate îl constituie legalitatea organelor de stat,
orânduirea constituţională ori integritatea teritorială a RM.
3. În calitate de obiect juridic special suplimentar al rebeliunii armate poate servi, în anumi-
te circumstanţe, viaţa şi sănătatea persoanei, dreptul de proprietate etc.
4. Infracţiunea analizată poate avea şi un obiect material, cum ar fi corpul persoanei în cazul
vătămării corporale sau al survenirii decesului persoanei sau entitatea materială a unor obiecte în
cazul survenirii altor urmări grave.
5. Latura obiectivă a rebeliunii armate se realizează prin acţiuni active de organizare sau con-
ducere a unei rebeliuni armate, precum şi participarea la ea, în scopul răsturnării sau schimbării
prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul violării integrităţii teritoriale a RM.
6. Organizarea unei rebeliuni armate constă în activitatea uneia sau a mai multor persoane
în vederea formării unei asociaţii criminale (unui grup mare de oameni), în formă de una sau mai
multe formaţiuni înarmate pentru ducerea acţiunilor militare împotriva Forţelor Armate ale RM
cu scopul răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori violării integri-
tăţii teritoriale a RM.
7. Conducerea unei rebeliuni armate constă în dirijarea activităţii asociaţiei criminale (unui
grup mare de oameni), în formă de una sau mai multe formaţiuni înarmate şi a acţiunilor militare
a acestor formaţiuni împotriva Forţelor Armate ale RM cu scopul răsturnării sau schimbării prin
violenţă a orânduirii constituţionale ori violării integrităţii teritoriale a RM. Conducerea rebeliu-
nii armate mai poate consta în elaborarea de planuri de atacare a Forţelor Armate legale, de ocu-
pare a edificiilor de stat sau de distrugere a lor, de aplicare a violenţei faţă de reprezentanţii pute-
rii de stat etc. Conducerea poate fi realizată nemijlocit, prin intermediar, prin darea de ordine,
dispoziţii, verbal, prin documente scrise, prin radio, telegraf, convorbiri telefonice etc.
8. Participarea la rebeliunea armată constă în opunerea de rezistenţă organelor legale ale

puterii de stat, participarea activă în aplicarea violenţei faţă de reprezentanţii puterii de stat sau
altor persoane, în ocuparea forţată, cu aplicarea armelor, a edificiilor guvernamentale, a puncte-
lor de legătură, de transmisiuni, a căilor de comunicaţie, a organelor de informare în masă etc.,
toate aceste acţiuni fiind săvârşite în scopul răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii
constituţionale ori violării integrităţii teritoriale a RM.
9. Integritatea teritorială a RM constă în indivizibilitatea şi inalienabilitatea teritoriului ei.
Violarea integrităţii teritoriale a RM poate fi realizată prin dezmembrarea forţată a teritoriului ei,
separarea, dezlipirea forţată a unor teritorii, regiuni ale ei. Noţiunile: reprezentanţii puterii de
stat, răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale au fost date în co-
mentariul de la art.339 CP.
10. Orice activităţi de aplicare a violenţei, de cauzare de vătămări corporale, cu excepţia
omorurilor intenţionate, de distrugere a proprietăţii în procesul rebeliunii armate, cad sub inci-
denţa art.340 CP şi calificarea lor suplimentară conform altor articole ale CP nu este necesară.
11. Infracţiunea de rebeliune armată se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiu-
nilor indicate în dispoziţia art.340 CP: organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate, precum
şi participarea la ea, în scopul răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale
ori în scopul violării integrităţii teritoriale a RM. Survenirea consecinţelor în scopul cărora se
săvârşeşte rebeliunea armată nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ele putând influenţa la
individualizarea pedepsei.
săvârşind acţiuni de organizare sau conducere a unei rebeliuni armate, precum şi participând la
rebeliunea armată, făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, că atentează la
legalitatea organelor de stat, la orânduirea constituţională ori integritatea teritorială a RM şi do-
reşte săvârşirea acestor fapte, urmărind un scop bine determinat şi anume răsturnarea sau schim-
barea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a RM. Dacă
acest scop special lipseşte, nu avem infracţiune de rebeliune armată, ci, eventual, o altă infracţi-
une.
13. Subiectul infracţiunii rebeliunii armate este general: persoană fizică, responsabilă, care
a atins, la momentul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 341. CHEMĂRILE

LA RĂSTURNAREA SAU SCHIMBAREA PRIN VIOLENŢĂ A ORÂNDUIRII
CONSTITUŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
(1) Chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţio-
nale ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea prin diferi-
te forme, în acest scop, de materiale cu asemenea chemări,
de până la 3 ani.
re de la 1 la 4 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite din însărcinarea unei organizaţii străi-
ne sau a reprezentanţilor ei,
Comentariu 755

1. Obiectul juridic special al infracţiunii de chemare la răsturnarea sau schimbarea prin vio-
lenţă a orânduirii constituţionale a RM îl constituie legalitatea organelor de stat, orânduirea con-
stituţională ori integritatea teritorială a RM.
2. Infracţiunea analizată nu are un obiect material, însă în cazul în care se vor realiza aceste
chemări, vom avea un obiect material care ar fi corpul persoanei în cazul vătămării corporale sau
survenirii decesului persoanei sau entitatea materială a unor obiecte în cazul survenirii altor ur-
mări grave etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii analizate se realizează prin următoarele acţiuni alternative:
 chemări publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a RM;
 chemări publice la violarea integrităţii teritoriale a RM.
4. Chemarea se consideră publică în cazul în care este adresată nemijlocit unui număr mare,
neconcret de persoane, de regulă în formă verbală, însă poate fi efectuată şi în formă scrisă. Pu-
blicitatea constă în faptul că aceste chemări sunt adresate verbal (sau în scris), deschis, insistent
unor mase de oameni la adunări, mitinguri, conferinţe etc., şi au caracter şi conţinut care ar insti-
ga masele de oameni la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale sau
la violarea integrităţii teritoriale a RM.
5. În art.241 CP legislatorul, în afară de forma generală, publică a chemărilor la răsturnarea
sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a
RM, mai indică şi alte forme speciale de realizare a acestor chemări: difuzarea prin diferite for-
me, de materiale cu asemenea chemări.
6. Difuzarea prin diferite forme, de materiale cu chemări la răsturnarea sau schimbarea prin
violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a RM poate fi realizată
prin difuzarea acestor chemări prin intermediul televiziunii sau radioului, răspândirii de foi vo-
lante, placate, broşuri, pliante, manifeste, anunţuri, declaraţii, înregistrări pe bandele de magne-
tofon, video şi audio casete, CD-uri, pe paginile de internet etc.
7. Noţiunile răsturnare, schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale sau de viola-
re a integrităţii teritoriale a RM au fost analizate în comentariul de la art.339 şi 340 CP.
8. Infracţiune prevăzută de art.341 CP reprezintă o infracţiune distinctă, o modalitate de in-
stigare la răsturnarea, schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale sau de violare a inte-
grităţii teritoriale a RM.
9. Această componenţă de infracţiune este formală şi se consumă din momentul săvârşirii
acţiunilor indicate în dispoziţia art.341 alin.(1) CP: lansarea chemărilor publice la răsturnarea
sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a
RM, precum şi din momentul difuzării, prin diferite forme, în acest scop, de materiale cu aseme-
nea chemări.
10. Cu toate că infracţiunea prevăzută de art.341 CP se aseamănă cu instigarea la săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.339 alin.(2) lit.a) sau art.340 CP, deosebirea dintre aceste infracţiuni
constă în faptul că chemările lansate în cazul art.341 CP sunt adresate unui grup, unei mase
neconcrete de oameni, pe când în celelalte cazuri instigatorul determină la săvârşirea unor ase-
menea infracţiuni persoane concrete.
lansând chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale
ori la violarea integrităţii teritoriale a RM, precum şi difuzând prin diferite forme, în acest scop,
de materiale cu asemenea chemări, făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale,
că atentează la legalitatea organelor de stat, la orânduirea constituţională ori integritatea teritorială a

RM şi doreşte săvârşirea acestor fapte, urmărind un scop bine determinat, şi anume răsturnarea sau
schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori violarea integrităţii teritoriale a RM.
12. Dacă acest scop special lipseşte (de exemplu, persoana îşi exprimă poziţia personală,
părerea sa cu privire la schimbarea orânduirii constituţionale ori integritatea teritorială a RM fără
a chema persoane concrete sau mase de oameni la aplicarea violenţei în aceste scopuri), nu avem
infracţiune prevăzută de art.341 CP.
13. Subiectul infracţiunii analizate este general: persoană fizică, responsabilă, care a atins
la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani.
14. Art.341 alin.(2) CP reglementează circumstanţele agravante ale infracţiunii, şi anume
săvârşirea acţiunilor prevăzute de alin.(1) art.341 CP: a) repetat; b) de două sau mai multe per-
soane, iar art.241 alin.(3) CP reglementează circumstanţele deosebit de agravante ale infracţiunii
şi anume săvârşirea acţiunilor prevăzute de alin.(1) şi (2) ale art.341 CP din însărcinarea unei
organizaţii străine sau a reprezentanţilor ei.
15. Deoarece dispoziţia art.341 alin.(1) CP este alternativă, chemările la răsturnarea sau
schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a RM în mod repetat, conform alin.(2) lit.a)
art.341 CP, poate fi în cazul repetării uneia sau altei fapte prevăzute de dispoziţia art.341 alin.(1)
CP: chemări publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a
RM, sau chemări publice la violarea integrităţii teritoriale a RM, sau difuzarea prin diferite for-
me, de materiale cu asemenea chemări, sau săvârşirea concomitentă a tuturor acestor fapte de
două sau mai multe ori, în condiţiile prevăzute de art.31 CP.
16. Infracţiunea va fi comisă de două sau mai multe persoane, în condiţiile alin.(2) lit.b)
art.341 CP în cazul în care la săvârşirea infracţiunii au participat în calitate de coautori două sau
mai multe persoane, adică infracţiunea a fost săvârşită în participaţie simplă, conform prevederi-
lor art.44 CP.
17. În cazul în care la săvârşirea infracţiunii a participat doar un singur autor, împreună cu
alţi participanţi (organizatori, instigatori, complici), nu vom fi în prezenţa unei componenţe de
infracţiune agravantă şi acţiunile făptuitorilor sunt calificate, în lipsa altor circumstanţe agravan-
te, conform art.341 alin.(1) CP.
18. Noţiunile organizaţii străine sau reprezentanţii ei au fost date în comentariul de la
art.337 CP.
ARTICOLUL 342. ATENTAREA

LA VIAŢA PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA, A PREŞEDINTELUI
PARLAMENTULUI SAU A PRIM-MINISTRULUI
Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a
Prim-ministrului, săvârşită în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice
ori din răzbunare pentru asemenea activitate,
1. Infracţiunea analizată reprezintă o formă dintre cele mai periculoase ale terorismului, însă
cu nuanţe specifice care o deosebesc de infracţiunea de terorism prevăzută în art.278 CP. În ve-
chiul CP această infracţiune era incriminată în art.63 CP, intitulat Actul de teroare. Mai apoi,
art.63 al CP vechi a fost intitulat terorismul şi avea un conţinut similar cu cel din art.278 al nou-
lui CP.
Comentariu 757
2. Obiectul juridic special al acestei infracţiunii este dublu: în primul rând, infracţiunea
atentează la activitatea politică, la direcţiile, principiile şi linia politică a Preşedintelui RM, a
Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului, iar în al doilea rând – la viaţa şi sănătatea
Preşedintelui RM, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului.
3. Infracţiunea analizată are un obiect material, - corpul persoanei asupra căreia a fost să-
vârşit atentatul.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de atentare la viaţa Preşedintelui
RM, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului, sau prin omorul intenţionat al uneia
dintre aceste persoane sau al tuturor acestor persoane.
5. Atentarea la viaţa Preşedintelui RM, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-
ministrului se consideră infracţiune consumată din momentul în care făptuitorul a atentat la viaţa
lor, indiferent de faptul dacă a reuşit să atingă scopul scontat sau nu, din motive independente de
voinţa sa. A se vedea comentariul de la art.27 CP.
6. Omorul intenţionat al Preşedintelui RM, al Preşedintelui Parlamentului sau al Prim-
ministrului săvârşit în scopurile prevăzute la art.342 CP nu are relevanţă la calificarea infracţiu-
nii analizate, nu duce la calificarea faptei suplimentar conform art.145 CP, însă de aceasta se ţine
cont la individualizarea pedepsei făptuitorului.
săvârşind acţiunile indicate în art.342 CP, făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil al acţiuni-
lor sale, că atentează la viaţa Preşedintelui RM, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-
ministrului şi doreşte săvârşirea acestor fapte, urmărind un scop bine determinat, şi anume omo-
rul acestor persoane în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice ori din
răzbunare pentru asemenea activitate.
8. Dacă acest scop special lipseşte (de exemplu, făptuitorul săvârşeşte omorul Preşedintelui
RM, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-ministrului din alte motive sau cu alte scopuri,
cum ar fi motivul relaţiilor personale duşmănoase formate între ei, din motive de gelozie (de
exemplu, soţia îşi omoară intenţionat soţul, care este Prim-ministru) etc., nu vom avea infracţiu-
nea prevăzută de art.342 CP, iar acţiunile făptuitorului sunt calificate conform art.145 CP.
9. Subiectul infracţiunii analizate este general: persoană fizică, responsabilă, care a atins, la
momentul săvârşirii infracţiunii, conform art.21 alin.(2) CP, vârsta făptuitorului e limitată la 14
ani.
ARTICOLUL 343. DIVERSIUNEA

Săvârşirea, în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor ex-
plozii, incendieri sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau de-
teriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de
telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti, precum şi provocarea, în aceleaşi sco-
puri, a unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii,
1. Actele de diversiune totdeauna au fost o armă serioasă în lupta pentru putere şi se pedep-
sea, respectiv, foarte aspru. Legislaţia penală a tuturor statelor, indiferent de forma lor de guver-
nare şi de orientaţie politică, recunoştea diversiunea ca o infracţiune deosebit de periculoasă con-
tra statului. CP vechi, în art.65, incrimina de asemenea diversiunea ca o infracţiune deosebit de
periculoasă contra statului, dispoziţia articolului respectiv fiind similară cu cea prevăzută de
art.343 al Noului CP. CP al României incriminează diversiunea ca o infracţiune contra siguranţei

statului, CP al Rusiei o incriminează în art.281 ca un atentat la bazele orânduirii constituţionale
şi la securitatea statului etc.
2. Obiectul juridic special al diversiunii îl constituie securitatea economică şi capacitatea de
apărare a ţării.
3. Securitatea economică a ţării e starea de protecţie a intereselor vitale importante ale sta-
tului în sfera economică.
4. Noţiunea de capacitate de apărare a ţării a fost analizată la art.337 CP.
5. Ca obiect juridic special suplimentar al diversiunii poate servi, în anumite circumstanţe,
viaţa şi sănătatea persoanei, dreptul de proprietate, mediul etc.
6. Datorită legăturii strânse dintre aceste două obiecte juridice speciale (categorii de relaţii
sociale) ocrotite de lege, în cazul actelor de diversiune, ca în cazul altor infracţiuni care au două
obiecte juridice speciale, punerea în pericol a relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic
special principal al infracţiunii nu este posibilă decât prin încălcarea relaţiilor sociale care consti-
tuie obiectul ei juridic special secundar.
7. Infracţiunea analizată poate avea şi un obiect material, cum ar fi corpul persoanei în cazul
vătămării corporale sau al survenirii decesului persoanei sau entitatea materială a unor bunuri,
obiecte în cazul distrugerii sau deteriorării lor etc. Referindu-se la bunurile care pot constitui
obiectul material al infracţiunii, art.343 CP enumără întreprinderile, clădirile, căile şi mijloacele
de comunicaţie, mijloacele de telecomunicaţii ori altor bunuri de stat sau obşteşti.
8. Enumerarea pe care o conţine textul legii nu are caracter limitativ. Aceasta rezultă din
expresia ori alte bunuri de stat sau obşteşti, folosită de legiuitor tocmai pentru a sublinia caracte-
rul exemplificativ al enumerării. Totuşi, din dispoziţia art.343 CP se desprinde ideea că obiectul
material al actelor de diversiune nu-l pot constitui decât bunurile şi obiectivele de mare însemnă-
tate (acestea pot fi poduri, staţii electrice, conducte de apă, depozite de alimente, de armament şi
muniţii etc.) Obiect material al diversiunii pot fi şi animalele. Nimicirea animalelor este o formă
specifică a diversiunii, deoarece ea este îndreptată spre subminarea agriculturii. Nu poate fi con-
siderată obiect de atentare a diversiunii proprietatea privată deoarece legiuitorul n-a inclus-o în
lista obiectelor de atentare a diversiunii, limitându-se la bunurile de stat sau obşteşti.
9. Latura obiectivă a diversiunii se realizează prin acţiuni active care au conţinuturi alterna-
tive. Elementul material al infracţiunii se poate realiza prin săvârşirea uneia dintre următoarele
acţiuni: săvârşirea, în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor
explozii, incendieri sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau deterio-
rarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de telecomu-
nicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti, precum şi provocarea, în aceleaşi scopuri, a unor
otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii.
10. Prin alte acţiuni se înţelege provocarea în aceleaşi scopuri a prăbuşirilor, avariilor, ac-
cidentelor, folosirea maşinilor şi instrumentelor de distrugere şi deteriorare a bunurilor, dispersa-
rea materialelor radioactive în anumite locuri etc.
11. Exterminarea în masă a oamenilor constă în nimicirea unor mase de oameni. Spre deo-
sebire de infracţiunea de omor intenţionat, prevăzută de art.145 CP, în care acţiunile făptuitoru-
lui sunt îndreptate spre omorul uneia sau mai multor persoane concrete, exterminarea în masă a
oamenilor este îndreptată spre nimicire a unui număr nelimitat, neconcret de oameni.
12. Rezultatul acţiunilor făptuitorilor poate fi şi vătămarea integrităţii corporale sau a să-
nătăţii mai multor persoane (se are în vedere vătămări corporale uşoare, medii sau grave). Ca şi
Comentariu 759
în cazul exterminării în masă a oamenilor, aceste fapte sunt îndreptate spre vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii unui număr mare, nelimitat, neconcret de oameni.
13. Infracţiunea dată se consumă din momentul săvârşirii unor explozii, incendieri sau a altor
acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii mai multor persoane, fără ca să fie necesară survenire consecinţelor prejudiciabile: extermi-
narea în masă a oamenilor sau vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane.
Survenirea acestor consecinţe va influenţa la individualizarea pedepsei făptuitorului.
14. O altă formă de săvârşire a diversiunii o constituie săvârşirea, în scopul slăbirii bazei
economice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor explozii, incendieri sau a altor acţiuni în-
dreptate spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de co-
municaţie, a mijloacelor de telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti. Noţiunile de
distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor au fost analizate la art.197 CP.
15. Infracţiunea dată se consumă din momentul săvârşirii unor explozii, incendieri sau a al-
tor acţiuni îndreptate spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mij-
loacelor de comunicaţie, a mijloacelor de telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti,
fără ca să fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea între-
prinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de telecomunicaţii ori a
altor bunuri de stat sau obşteşti. Survenirea acestor consecinţe se ia în vedere la individualizarea
pedepsei făptuitorului.
16. Infracţiunea de acte de diversiune, include în conţinutul său distrugerea sau degradarea
unor bunuri, acţiuni prin care se realizează şi infracţiunea de distrugere intenţionată a bunurilor
(art.197 CP). Între aceste infracţiuni există mari asemănări, însă ceea ce le deosebeşte constă în
trăsătura faptei de a fi, în cazul diversiunii, de natură să aducă în orice mod atingere bazei eco-
nomice şi capacităţii de apărare a ţării. Cu alte cuvinte, în cazul diversiunii, paguba care poate să
se producă este atât de însemnată, încât prin aceasta se creează o stare de pericol pentru baza
economică şi capacitatea de apărare a ţării.
17. O altă formă de săvârşire a diversiunii o constituie provocarea, în scopul slăbirii bazei eco-
nomice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii.
18. Privitor la provocarea unor otrăviri, legiuitorul nu concretizează cine sau ce este supus
otrăvirii. Poate fi otrăvită apa, produsele alimentare, animalele, oamenii. Totuşi, pornind de la
conţinutul art.343 CP, acte de diversiune prin provocarea unor otrăviri pot fi considerate doar
cele de otrăvire a oamenilor.
19. Această componenţă de infracţiune este materială şi se consumă din momentul otrăvirii
populaţiei. Otrăvirea populaţiei poate fi provocată prin consumarea apei, a alimentelor sau aeru-
lui otrăvit. În cazul otrăvirii apei, alimentelor sau aerului cu scopul otrăvirii populaţiei, fără ca
rezultatul scontat să survină din cauze independente de voinţa făptuitorului (s-a depistat otrăvirea
acestora la timp şi s-au luat măsuri pentru dezintoxicare sau ca ele să nu fie consumate de oa-
meni), avem tentativă de diversiune.
20. Totuşi, în cazul în care vor fi otrăvite alimentele sau apa, animalele în mari cantităţi, pu-
tem fi în prezenţa unei infracţiuni consumate de diversiune în formele indicate deja.
21. Prin otrăvire se înţelege starea bolnăvicioasă provocată de substanţele toxice care au
nimerit în organismul omului.
22. Prin răspândirea unor epidemii se înţelege săvârşirea unor acţiuni, care duc la îmbolnă-
virea sau molipsirea oamenilor de boli contagioase, molipsitoare grave (ciuma, holera etc.).
23. Prin epidemii se înţelege un proces neîntrerupt de maladii care premerg una după alta şi
care se exprimă prin răspândirea lor pe teritorii mari. Diversiunea în această formă se consideră
infracţiune consumată din momentul molipsirii a două sau mai multor persoane de boli grave sau
a maselor de oameni de boli mai puţin grave.
24. Prin răspândirea unor epizootii se înţelege săvârşirea unor acţiuni care duc la îmbolnă-
virea animalelor de boli infecţioase. Prin epizootii se înţelege răspândirea unor boli infecţioase în
rândurile maselor de animale. Legislatorul nu indică apartenenţa acestor animale, prin urmare ele
pot aparţine atât sectorului de stat, cât şi de celui privat.
25. Latura subiectivă a diversiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată, intenţie directă:
săvârşind explozii, incendieri sau alte acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor,
spre vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau
deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de te-
lecomunicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti, precum şi provocând, în aceleaşi scopuri,
otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil
al acţiunilor sale, că atentează la baza economică şi capacitatea de apărare a ţării şi doreşte să-
vârşirea acestor fapte, urmărind un scop bine determinat, şi anume slăbirea bazei economice şi a
capacităţii de apărare a ţării. Dacă acest scop special lipseşte, nu vom fi în prezenţa unei infracţi-
uni de diversiune, ci, eventual, în prezenţa unei alte infracţiuni (de exemplu, distrugerea sau de-
teriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP)).
26. Subiectul diversiunii este general: persoană fizică, responsabilă, care a atins, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 344. DIVULGAREA SECRETULUI DE STAT

(1) Divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste
informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca
sa, dacă nu constituie trădare de Patrie sau spionaj,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
1. Legea penală (art.344 CP) incriminează divulgarea informaţiilor care constituie secret de
stat de către o persoană căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute
în legătură cu serviciul sau munca sa, doar în cazul în care aceste fapte nu constituie trădare de
Patrie sau spionaj. Păstrarea cu stricteţe a documentelor sau a datelor care constituie secret de
stat şi care nu trebuie să ajungă la cunoştinţa unor persoane neîndreptăţite să le cunoască este de
cea mai mare însemnătate. Divulgarea unor asemenea documente sunt acţiuni prin săvârşirea că-
rora poate fi pusă în pericol securitatea economică şi capacitatea de apărare a ţării.
2. Obiectul juridic special al divulgării secretului de stat îl constituie securitatea economică
şi capacitatea de apărare a ţării. Noţiunile securitate economică a ţării şi capacitatea de apărare
a ţării au fost analizate la art.343, 337 CP.
3. Infracţiunea analizată are şi un obiect material. Acesta constă într-un document care con-
stituie secret de stat. Dacă acţiunea făptuitorului nu se referă la un document, ci la anumite date
care constituie secret de stat, infracţiunea nu are obiect material.
Comentariu 761
4. Latura obiectivă a divulgării secretului de stat se realizează prin acţiuni active de divulga-
re a informaţiilor care constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste informaţii i-au
fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa, doar în cazul
dacă aceste fapte nu constituie trădare de Patrie sau spionaj.
5. Divulgarea secretului de stat constă în transmiterea de informaţii care constituie secret
de stat, aducerea la cunoştinţă a acestor informaţii unei persoane care nu are dreptul să le cu-
noască.
6. Divulgarea secretului de stat poate fi realizată prin diferite mijloace: verbal sau scris, prin
intermediul audio sau aparaturii video, prin telefon, scrisori, prin transmiterea de documente,
mostre sau alte obiecte care constituie secret de stat etc.
7. Nu are relevanţă la calificarea infracţiunii dacă informaţiile care conţin secret de stat au
fost transmise integral sau parţial, nemijlocit sau prim mijlocitor. Divulgarea secretului de stat
poate fi efectuată oricăror persoane, indiferent de calitatea sau funcţia ocupată, fiind suficient ca
aceasta să nu fi avut dreptul de a cunoaşte documentele sau datele care formează secret de stat.
8. Totuşi, în cazul în care divulgarea secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străi-
ne sau agenturii lor, pentru a fi folosite în dauna intereselor RM, acţiunile făptuitorului nu con-
stituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.344 CP, ci divulgarea secretului de stat unui
stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor ca infracţiune de trădare de Patrie, incrimina-
tă în art.337 CP, sau, după caz, infracţiune de spionaj, prevăzută de art.338 CP.
9. Această infracţiune se consideră consumată din momentul în care secretul de stat sau in-
formaţiile care conţin secret de stat au devenit cunoscute unei persoane care nu avea dreptul de a
cunoaşte documentele sau datele respective.
10. În cazul în care informaţia n-a ajuns la cunoştinţa unei persoane care nu avea dreptul de
a cunoaşte documentele sau datele care conţin secret de stat, în cazul în care infracţiunea este
săvârşită cu intenţie, din cauze independente de voinţa făptuitorului, avem tentativă de divulgare
a secretului de stat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de divulgare a secretului de stat se manifestă prin vino-
văţie intenţionată, intenţie directă sau indirectă, sau din imprudenţă.
12. În cazul săvârşirii infracţiunii cu intenţie făptuitorul înţelege că divulgă date sau infor-
maţii care constituie secrete de stat unor persoane care nu aveau dreptul de a cunoaşte documen-
tele sau datele respective şi doreşte sau admite aceasta.
13. În cazul săvârşirii infracţiunii din imprudenţă (în ambele modalităţi ale sale: încrederea
exagerată în sine şi neglijenţa criminală), făptuitorul înţelege că prin acţiunile sale poate divulga
date sau informaţii care constituie secrete de stat unor persoane care nu aveau dreptul de a le cu-
noaşte, însă uşuratic crede că aceste date nu vor ajunge la cunoştinţa acestor persoane (de exem-
plu, discută secrete de stat cu colegii săi în locurile publice şi alte persoane din jur iau cunoştinţă
de aceste secrete), sau nu înţeleg că prin acţiunile sau inacţiunile sale poate divulga date sau in-
formaţii care constituie secrete de stat unor persoane care nu au dreptul de a le cunoaşte, deşi
putea şi trebuia să ştie că prin acţiunile sau inacţiunile sale poate divulga secrete de stat (de
exemplu, lasă pentru un timp, din greşeală, întru-un loc public un document care conţine secrete
de stat şi persoane care nu au dreptul să le cunoască, iau cunoştinţă de aceste informaţii).
14. Subiectul diversiunii este special: persoană fizică, responsabilă, care a atins la momen-
tul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi căreia aceste informaţii i-au fost încredinţate sau i-au
devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa. Astfel, legiuitorul are în vedere că subi-
ect al acestei infracţiuni este o persoană care are calitatea de funcţionar. Poate fi vorba de un
funcţionar care are ca sarcină de serviciu deţinerea unor documente sau date care constituie se-
cret de stat, ori de un funcţionar care, datorită atribuţiilor sale de serviciu, vine numai în contact
cu ele. Regulile şi modul de acces al persoanelor fizice şi juridice la documentele sau informaţii-
le care constituie secret de stat sunt reglementate de Legea cu privire la secretul de stat din 17
mai 1994.
15. Alin.(2) art.344 CP incriminează divulgarea secretului de stat săvârşit în circumstanţe
agravante, şi anume în cazul în care această infracţiune s-a soldat cu urmări grave.
16. Urmări grave pot constitui zădărnicirea acţiunilor importante ale statului, cauzarea de
daune materiale în proporţii deosebit de mari, transmiterea datelor care conţin secret de stat de
către persoanele care au luat cunoştinţă de aceste informaţii unui stat străin, unei organizaţii stră-
ine sau agenturii lor, organizaţiilor criminale, când aceasta generează redislocarea obiectelor se-
crete, a unităţilor militare sau reorganizarea producţiei secrete etc.
ARTICOLUL 345. PIERDEREA

DOCUMENTELOR CE CONŢIN SECRETE DE STAT
Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor datele despre care
constituie secret de stat, de către o persoană căreia aceste documente sau obiecte i-au fost în-
credinţate, dacă pierderea a fost un rezultat al încălcării regulilor stabilite de păstrare a docu-
mentelor sau obiectelor menţionate şi a cauzat urmări grave,
1. Obiectul juridic special al infracţiunii de pierdere a documentelor care conţin secrete de

stat, precum şi a obiectelor, datele despre care constituie secret de stat, îl constituie securitatea
economică şi capacitatea de apărare a ţării.
2. Despre securitate economică a ţării şi capacitatea de apărare a ţării, a se vedea comentari-
ul de la art.343, 337 CP.
3. Infracţiunea analizată are un obiect material. Acesta constă într-un document care consti-
tuie secret de stat precum şi obiectele, datele despre care constituie secret de stat. Legea cu privi-
re la secretul de stat din 17 mai 1994 nu stabileşte care anume documente sau obiecte conţin se-
crete de stat.
4. Prin documente, în sensul larg al cuvântului, se înţelege acel obiect material care conţine infor-
maţii în formă fixată şi este adaptat special pentru transmiterea acestor informaţii în timp şi spaţiu.
5. Documentul, ca purtător al unui secret de stat, trebuie să aibă numărul de înregistrare, in-
dicaţia de uzură, ordinea specială de păstrare şi eliberare etc. Fără aceste accesorii, el nu poate fi
recunoscut ca document purtător de secrete de stat.
6. Documente care conţin secrete de stat pot fi considerate dispoziţii, îndrumare, instrucţi-
uni, rapoarte, ediţii, planuri, coduri, scheme, hărţi etc. Documentele care conţin secrete de stat
pot fi scrise de mână, culese la computer, multiplicate, în formă de audio şi video casete, cărţi
etc. După conţinutul lor documentele pot fi şi tehnico-ştiinţifice (articole, patente, descrieri teh-
nice, dări de seamă, directive etc.).
7. Ca obiecte, datele despre care constituie secret de stat pot fi considerate aparatele, me-
canismele, mostrele de arme şi muniţii etc.
8. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni de pierdere a docu-
mentelor care conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor, datele despre care constituie secret
de stat, de către o persoană căreia aceste documente sau obiecte i-au fost încredinţate, dacă pier-
Comentariu 763
derea a fost un rezultat al încălcării regulilor stabilite de păstrare a documentelor sau obiectelor
menţionate.
9. Latura obiectivă a infracţiunii constă din două fapte infracţionale:
 Fapta (acţiunea sau inacţiunea) de încălcare a regulilor stabilite de păstrare a documente-
lor care conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor, datele despre care constituie secret de stat.
 Fapta (acţiunea sau inacţiunea) de pierdere a documentelor care conţin secrete de stat,
precum şi a obiectelor, datele despre care constituie secret de stat.
10. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să existe raportul cauzal
între acţiunea sau inacţiunea de încălcare a regulilor stabilite de păstrare a documentelor care
conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor, datele despre care constituie secret de stat şi pier-
derea acestor documente sau obiecte.
11. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul în care au fost
pierdute documentele care conţin secrete de stat sau obiectele, datele despre care constituie se-
cret de stat.
12. Pierderea acestor documente sau obiecte poate avea loc din cauza neglijenţei criminale
în timpul transportării lor sau scoaterii lor din locurile de păstrare.
13. Încălcare a regulilor stabilite de păstrare a documentelor care conţin secrete de stat, pre-
cum şi a obiectelor, datele despre care constituie secret de stat poate să constea în faptul că func-
ţionarul a lăsat aceste documente sau obiecte în locuri nepermise de unde ele au dispărut, au fost
sustrase, luate de alte persoane din greşeală etc.
14. Prin încălcarea regulilor stabilite de păstrare a documentelor care conţin secrete de
stat, precum şi a obiectelor, datele despre care constituie secret de stat se înţelege derogarea sau
ignorarea totală a cerinţelor stabilite de comportare cu aceste documente sau obiecte.
15. Latura subiectivă a infracţiunii de pierdere a documentelor care conţin secrete de stat se
manifestă prin vinovăţie imprudentă (în ambele modalităţi ale sale: încrederea exagerată în sine
şi neglijenţa criminală), deoarece făptuitorul înţelege că prin acţiunile sau inacţiunile sale poate
pierde documentele care conţin secrete de stat sau obiectele, datele despre care constituie secret
de stat, însă uşuratic crede că acestea nu se vor pierde, sau nu înţelege că prin acţiunile sau inac-
ţiunile sale poate pierde documentele care conţin secrete de stat sau obiectele, datele despre care
constituie secret de stat, deşi putea şi trebuia să înţeleagă şi să prevadă că prin acţiunile sau inac-
ţiunile sale le poate pierde.
16. Subiectul infracţiunii este special: persoană fizică, responsabilă, care a atins, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani şi căreia documentele care conţin secrete de stat sau
obiectele, datele despre care constituie secret de stat, i-au fost încredinţate în legătură cu servici-
ul sau munca sa. (Mai detaliat, despre acest subiect, a se vedea materialul analizat la art.345 CP).
17. Alin.(2) art.345 CP incriminează pierderea documentelor cu secrete de stat sau a obiec-
telor, datele despre care constituie secret de stat săvârşită în circumstanţe agravante, şi anume în
cazul în care această infracţiune s-a soldat cu urmări grave. Despre urmări grave, a se vedea mai
detaliat materialul analizat la art.344 CP.
ARTICOLUL 346. ACŢIUNILE INTENŢIONATE ÎNDREPTATE

SPRE AŢÂŢAREA VRAJBEI SAU DEZBINĂRII NAŢIONALE, RASIALE
SAU RELIGIOASE
Acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi
electronice, îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase,
spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drep-
turilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor
naţională, rasială sau religioasă,
1. Conform art.16 al CRM, respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primor-

dială a statului. Toţi cetăţenii RM sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire
de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de
origine socială.
2. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie coexistenţa paşnică a tuturor cetăţeni-
lor ţării noastre indiferent de apartenenţa naţională, rasială sau religioasă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă din mai multe acţiuni alternative:
 îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mas-media, scrise şi electronice, îndreptate
spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi
demnităţii naţionale,
 limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţi-
onală, rasială sau religioasă.
 stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţio-
nală, rasială sau religioasă.
4. Prin aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase se înţelege tentativa
de a crea conflicte între cetăţeni în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă,
care poate fi însoţită de răfuiala fizică sau de ameninţarea cu o asemenea răfuială, limitarea drep-
turilor sau insulte şi alte fapte care înjosesc cinstea şi demnitatea omului. Aceste fapte au urmă-
toarele semne specifice, obligatorii: să fie săvârşite în public, inclusiv prin intermediul mas-
media, în formă scrisă sau electronică, şi să fie îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării na-
ţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale. În cazul absenţei
acestor semne, nu avem asemenea componenţe de infracţiune.
5. Înjosirea demnităţii naţionale constă în exprimarea unei atitudini discriminatorii faţă de o
anumită naţionalitate, în formă batjocoritoare. Aceasta se poate realiza prin răspândirea unor in-
sinuaţii, informaţii tendenţioase despre cultura, istoria, obiceiurile, formatul şi starea psihologi-
că, credinţă sau idei etc., care înjosesc o grupă etnică sau confesională, sau pe reprezentanţii
unor asemenea grupuri, şi se exprimă prin batjocorirea şi dispreţuirea lor.
6. Prin limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor cetăţenilor în funcţie de apartenenţa
lor naţională, rasială sau religioasă se înţelege îngrădirea exercitării drepturilor fundamentale,
constituţionale ale cetăţenilor RM în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă
(de exemplu, refuzul de angajare la serviciu în funcţie de apartenenţa naţională, rasială sau reli-
gioasă a persoanei; interzicerea, pe acelaşi temei, a accesului în localurile publice, mijloace de
transport public etc.).
7. Prin stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor
naţională, rasială sau religioasă se înţelege diferenţierea persoanelor în exercitarea drepturilor
lor cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă, acordarea prioritară
de avantaje unor cetăţeni de o anumită apartenenţă naţională, rasială sau religioasă şi dezavanta-
jarea altor categorii de cetăţeni din motivele indicate (de exemplu, acordarea de premii unor ca-
tegorii de cetăţeni şi micşorarea salarului altor categorii de cetăţeni, faptă săvârşită de şeful unei
întreprinderi în funcţie de apartenenţa naţională, rasială sau religioasă a persoanei etc.).
Comentariu 765
8. Latura subiectivă a infracţiunii de aţâţare a vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau re-
ligioase se manifestă prin vinovăţie intenţionată, intenţie directă, deoarece făptuitorul înţelege că
îndeamnă public, inclusiv prin intermediul mas-media, în scris sau în formă electronică, spre aţâ-
ţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi demnităţii
naţionale, că limitează, direct sau indirect, drepturile ori stabileşte avantaje, directe sau indirecte,
cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă şi doreşte aceasta.
9. Infracţiunea analizată are un scop bine determinat: aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţio-
nale, rasiale sau religioase.
10. Subiectul infracţiunii este general: persoană fizică, responsabilă, care a atins la momen-
tul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 347. PROFANAREA SIMBOLURILOR NAŢIONAL-STATALE

(1) Profanarea simbolurilor naţional-statale (drapel, stemă, imn) ale Republicii Moldova
sau ale altui stat arborate, utilizate sau intonate public
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de persoana cu funcţie de răspundere
responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale,
toate cazurile cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită ac-
tivitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Conform art.12 al CRM, simbolurile statului sunt drapelul, stema şi imnul şi sunt ocrotite
de lege.
2. Drapelul de Stat al RM este tricolor. Culorile sunt dispuse vertical, în ordinea următoare,
începând de la lance: albastru, galben, roşu. În centru, pe fâşia de culoare galbenă, este imprima-
tă Stema de Stat a RM.
3. Stema de Stat a RM reprezintă un scut tăiat pe orizontală, având în partea superioară
cromatică roşie, în cea inferioară - albastră, încărcat cu capul de bour având între coarne o stea
cu opt raze. Capul de bour este flancat în dreapta de o roză cu cinci petale, iar în stânga, de o
semilună conturată. Toate elementele reprezentate în scut sunt de aur (galbene). Scutul este pla-
sat pe pieptul unei acvile naturale purtând în cioc o cruce de aur (acvila cruciată) şi ţinând în
gheara dreaptă o ramură verde de măslin, iar în cea stângă – un sceptru de aur.
4. Imnul de Stat al RM se stabileşte prin lege organică (textul imnului de stat constituie po-
emul poetului român A.Mateevici intitulat Limba noastră).
5. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie autoritatea puterii de stat.
6. Infracţiunea analizată are şi un obiect material: în cazul profanării drapelului sau stemei
RM sau ale altui stat, obiectul material îl poate constitui entitatea materială a drapelului sau ste-
mei RM sau ale altui stat.
7. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni active: profanarea simbolurilor naţional-
statale (drapel, stemă, imn) ale RM sau ale altui stat.
8. Deoarece dispoziţia art.347 alin.(1) CP este alternativă, infracţiunea se poate consuma
atât în cazul în care au fost profanate toate simbolurile naţional-statale (drapelul, stema şi imnul)
ale RM sau ale altui stat, cât şi în cazul în care a fost profanat doar un singur simbol: drapelul,
sau stema, sau imnul.
9. Prin profanarea simbolurilor naţional-statale (drapel, stemă, imn) ale RM sau ale altui
stat se înţelege batjocorirea acestor simboluri şi are ca scop lezarea autorităţii şi demnităţii RM.
Profanarea se poate realiza prin ruperea sau nimicirea acestor simboluri, călcarea în picioare sau
arderea lor, efectuarea inscripţiilor insultătoare şi cinice pe suprafaţa sau în conţinutul lor, folosi-
rea lor în aşa mod încât aceasta ar însemna, în esenţă, batjocorirea lor etc.
11. Profanarea imnului se poate realiza prin denaturarea intenţionată a muzicii sau textului
lui, dacă aceste acţiuni au avut drept scop lezarea autorităţii şi demnităţii RM. (Mai detaliat des-
pre practica judiciară cu privire la profanarea simbolurilor naţional-statale, a se vedea HP CSJ a
RM 6 din 24.06.1991 cu modificările ulterioare Cu privire la practica aplicării de către instanţele
judecătoreşti a legislaţiei despre răspunderea pentru profanarea simbolurilor statale şi despre în-
călcarea intenţionată a ordinii de folosire a lor).
12. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată, intenţie directă,
deoarece făptuitorul înţelege că prin acţiunile sale profanează simbolurile naţional-statale (dra-
pel, stemă, imn) ale RM sau ale altui stat şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
13. Infracţiunea analizată are un scop bine determinat: lezarea autorităţii puterii de stat şi a
demnităţii RM sau altor state.
14. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.347 alin.(1) şi (2) CP este general: persoană fizi-
că, responsabilă, care a atins la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani, iar în cazul
art.347 alin.(3) CP, - special: persoana cu funcţie de răspundere responsabilă pentru respectarea
modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale.
15. Profanarea simbolurilor naţional-statale (drapel, stemă, imn) ale RM sau ale altui stat,
săvârşită în circumstanţe agravante este incriminată în alin.(2) art.347 CP: săvârşită în mod: a)
repetat; b) de două sau mai multe persoane şi în alin.(3) al acestui articol: săvârşirea acţiunilor
prevăzute la alin.((1) sau (2) art.347 CP, de către persoana cu funcţie de răspundere responsabilă
pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale.
16. Infracţiunea e săvârşită în mod repetat în condiţiile prevăzute de art.31 CP.
17. Infracţiunea e săvârşită de două sau mai multe persoane în prezenţa condiţiilor prevăzu-
te de art.45 CP, adică atunci, când în calitate de coautori participă la săvârşirea infracţiunii două
sau mai multe persoane.
18. Persoană cu funcţie de răspundere responsabilă pentru respectarea modului de utiliza-
re a simbolurilor naţional-statale poate fi persoana care întruneşte condiţiile prevăzute de
art.123 CP şi este responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-
statale (de exemplu, şeful instituţiei, organizaţiei sau întreprinderii sau altă persoană cu funcţii
de răspundere responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-
statale).

Comentariu 767
ARTICOLUL 349. AMENINŢAREA SAU VIOLENŢA

SĂVÂRŞITĂ ASUPRA UNEI PERSOANE CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE
SAU A UNEI PERSOANE CARE ÎŞI ÎNDEPLINEŞTE DATORIA OBŞTEASCĂ
(1) Ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu ni-
micirea bunurilor persoanei cu funcţie de răspundere, rudelor ei apropiate, în scopul sistării
activităţii ei de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al
altei persoane, precum şi aceeaşi ameninţare împotriva persoanei care îşi îndeplineşte datoria
obştească sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea acestei persoane la prevenirea
ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale,
neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
(11) Aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate faţă de persoana cu funcţie
de răspundere ori a rudelor ei apropiate, fie nimicirea bunurilor acestora în scopul sistării ac-
tivităţii lor de serviciu ori schimbării caracterului ei în interesul celui care aplică violenţa sau
al altei persoane, precum şi aceleaşi acţiuni aplicate împotriva persoanei care îşi îndeplineşte
datoria obştească sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea acestei persoane la
prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţii convenţionale sau cu muncă
(2) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (11) însoţite de:
a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la
alin.(1);
b) distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane;
c) daune materiale în proporţii mari;
d) alte urmări grave
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care ţin de activitatea
normală a organelor puterii de stat sau obşteşti şi a reprezentanţilor ei: a colaboratorului poliţiei,
altei persoane cu funcţie de răspundere, precum şi a unei alte persoane în legătură cu participarea
ei la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale.
2. Art.349 alin.(2) CP are si un obiect juridic special suplimentar: viaţa şi sănătatea persoa-
nei sau proprietatea acesteia, precum şi un obiect material: corpul persoanei sau entitatea materi-
ală a bunurilor nimicite.
3. Parte vătămată în cadrul acestei infracţiuni poate fi colaboratorul poliţiei, alte persoane
cu funcţie de răspundere, precum şi alte persoane în legătură cu participarea lor la prevenirea ori
curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de ameninţare cu moartea sau cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, sau cu nimicirea bunurilor care aparţin colabora-
torului poliţiei, altei persoane cu funcţie de răspundere, rudelor lor apropiate, în scopul sistării
activităţii lor de serviciu sau obşteşti ori schimbării caracterului ei în interesul celui care amenin-
ţă sau al altei persoane, precum şi aceeaşi ameninţare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate
în legătură cu participarea ei la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisoci-
ale.
5. Despre conţinutul noţiunii de ameninţare cu moartea sau cu vătămarea integrităţii cor-

porale sau a sănătăţii, a se vedea analiza art.155 CP. Infracţiunea prevăzută de art.349 CP se
deosebeşte de infracţiunea prevăzută de art.155 CP prin subiectul pasiv al ameninţării şi motive-
le ameninţării: la art.349 CP, ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea integrităţii corporale sau
a sănătăţii, este îndreptată asupra colaboratorului poliţiei sau altei persoane cu funcţie de răspun-
dere, rudelor lor apropiate, în scopul sistării activităţii lor de serviciu sau obşteşti ori schimbării
caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei persoane, şi, de asemenea, poate fi în-
dreptată asupra unei alte persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea la preve-
nirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale. De asemenea, la comiterea infrac-
ţiunii prevăzute de art.349 CP, făptuitorul poate ameninţa şi cu nimicirea bunurilor persoanele
indicate.
6. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.349 alin.(1) CP este formală şi se consumă din
momentul în care aceste ameninţări au fost interceptate de către persoanele indicate.
deoarece făptuitorul înţelege că prin acţiunile sale ameninţă cu moartea sau cu vătămarea integri-
tăţii corporale sau a sănătăţii, sau cu nimicirea bunurilor care aparţin colaboratorului poliţiei, al-
tei persoane cu funcţie de răspundere, rudelor lor apropiate, în scopul sistării activităţii lor de
serviciu sau obşteşti ori schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei
persoane, precum şi că ameninţă o altă persoană sau rudele ei apropiate în legătură cu participa-
rea la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale, şi doreşte săvârşirea
unor asemenea acţiuni.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins la momentul săvârşi-
rii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
9. Spre deosebire de alin.(1) art.349 CP, care incriminează doar ameninţările indicate,
alin.(2) al acestui articol incriminează săvârşirea acestor acţiuni în circumstanţe agravante, cum
ar fi: a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanelor indicate, b) distru-
gerea bunurilor persoanelor indicate prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai
multor persoane; c) cauzarea de daune materiale în proporţii mari persoanelor indicate sau d)
cauzarea altor urmări grave.
10. Prin aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor se înţelege
cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale uşoare, medii sau grave. Dacă în timpul aplicării
violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor au fost cauzate intenţionat vătămări
corporale grave care au provocat moartea victimei sau a fost cauzat omorul intenţionat al victi-
mei (victimelor), acţiunile făptuitorului sunt calificate în concurs cu art.151 sau 145 CP.
11. Prin distrugerea bunurilor persoanelor indicate prin mijloace periculoase pentru viaţa
sau sănătatea mai multor persoane se înţelege distrugerea acestor bunuri prin explozii, incendi-
eri, otrăvire etc., şi în împrejurări care ar pune în pericol viaţa sau sănătatea mai multor persoane
(de exemplu, în loc public, distrugerea apartamentului victimei care se află într-o casă cu mai
multe etaje şi mai mulţi locuitori etc.).
12. Despre cauzarea de daune materiale în proporţii mari, a se vedea art.126 CP.
13. Prin cauzarea altor urmări grave se înţelege cauzarea daunelor materiale în proporţii
deosebit de mari sau a altor daune în funcţie de circumstanţe şi împrejurări.
14. Spre deosebire de alin.(1) art.349 CP, componenţa infracţiunii prevăzute de art.349
alin.(2) CP este materială şi se consumă din momentul survenirii consecinţelor prejudiciabile.
15. Din considerentele indicate deja, pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune es-
te necesar să constatăm existenţa raportului cauzal dintre acţiunile făptuitorului şi consecinţele
prejudiciabile survenite (indicate în alin.(2) art.349 CP).
Comentariu 769

ARTICOLUL 351. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE

(1) Uzurparea de calităţi oficiale, însoţită de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de două sau mai multe persoane
1. Dreptul de a folosi calităţi oficiale şi de a îndeplini acte legate de aceste calităţi aparţine
doar persoanei, învestite, în condiţii legale, cu exerciţiul respectivelor calităţi. Folosirea fără
drept a unei calităţi oficiale şi îndeplinirea unor acte decurgând dintr-o astfel de calitate încalcă
prestigiul autorităţii publice şi respectul acesteia, putând atrage grave consecinţe şi în ceea ce
priveşte buna desfăşurare a activităţii organelor puterii de stat.
normală a organelor puterii de stat şi care implică exercitarea calităţilor oficiale numai de către
persoanele învestite, în condiţii legale cu astfel de calităţi.
3. Infracţiunea analizată nu are obiect material.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea ambelor acţiuni prevăzute în
textul alin.(1) art.351 CP, adică a acţiunilor de uzurpare de calităţi oficiale şi a celor de săvârşire,
pe această bază, a altei infracţiuni.
5. Spre deosebire de alte infracţiuni, în cadrul cărora legea prevede ca modalităţi alternative
de realizare două sau mai multe acţiuni, în cazul infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale sunt
prevăzute două acţiuni care, numai dacă sunt săvârşite în mod cumulativ, constituie elementul
material al infracţiunii (de exemplu, făptuitorul, îmbrăcat în uniformă de poliţist la care nu avea
drept, a stopat un conducător auto, apoi, i-a sustras în mod deschis această maşină. Acţiunile făp-
tuitorului sunt calificate conform art.351, ca uzurpare de calităţi oficiale, în concurs cu art.186
sau 195 CP (jaf, în funcţie de valoarea automobilului sustras).
6. În cazul în care făptuitorul şi-a atribuit fără drept calităţi oficiale, fără ca să săvârşească
pe această bază vreo infracţiune, nu există infracţiunea prevăzută de art.351 CP (de exemplu,
făptuitorul a îmbrăcat uniforma de poliţist fără a avea această calitate şi comunică altor persoane
că este poliţist, doar cu scopul de a-i uimi şi intriga etc.).
7. Prin uzurparea de calităţi oficiale se înţelege folosirea fără drept a unei calităţi oficiale.
A folosi o calitate oficială înseamnă a-şi atribui o astfel de calitate.
8. Prin calitate oficială se înţelege calitatea care îi dă persoanei dreptul de a reprezenta au-
toritatea puterii de stat şi de a acţiona în numele acesteia.
9. Se consideră folosirea calităţii oficiale fără drept atunci când atribuirea acestei calităţi nu
se bazează pe un titlu legitim. Pentru a face afirmaţia credibilă, făptuitorul poate să recurgă la
folosirea unor mijloace frauduloase (de exemplu, se prezintă în uniformă de poliţist ori se folo-
seşte de documente false etc.).
10. Componenţa infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale se consideră consumată din

momentul în care făptuitorul, pe baza uzurpării acestor calităţi, săvârşeşte una sau mai multe in-
fracţiuni consumate sau tentative de infracţiuni.
deoarece făptuitorul înţelege că-şi atribuie fără drept calităţi oficiale şi că, prin uzurpare de cali-
tăţi oficiale, săvârşeşte alte infracţiuni şi doreşte săvârşirea lor.
12. Scopul uzurpării de calităţi oficiale îl constituie săvârşirea, pe baza aceasta, a altor in-
fracţiuni.
13. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins, la momentul săvâr-
şirii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
14. Infracţiunea e săvârşită de două sau mai multe persoane (art.351 alin.(2) CP) în prezen-
ţa condiţiilor prevăzute de art.45 CP, adică atunci când în calitate de coautori participă la săvâr-
şirea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale două sau mai multe persoane.
ARTICOLUL 352. SAMAVOLNICIA

(1) Samavolnicia, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi prin
încălcarea ordinii stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
[Lit.a), b) excluse prin Legea nr.277-XVI din 18.12.2008, în vigoare 24.05.2009]
c) însoţită de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătă-
ţii;
d) însoţită de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
e) însoţită de nimicirea bunurilor
b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
c) săvârşite cu aplicarea armei;
d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu alte urmări grave,
normală a organelor puterii de stat şi ordinea stabilită de lege şi alte acte normative de exercitare
de către cetăţeni a drepturilor şi obligaţiunilor lor.
2. Infracţiunea analizată are si obiect juridic special suplimentar: interesele publice şi drep-
turile şi interesele ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, iar infracţiunea săvârşită cu
circumstanţe agravante, prevăzută de alin.(2)-(3) art.352 CP, poate avea ca obiect juridic special
suplimentar viaţa şi sănătatea persoanelor indicate şi proprietatea. Infracţiunea săvârşită în cir-
cumstanţe agravante, prevăzută de alin.(2)-(3) art.352 CP, poate avea, în cazul aplicării violenţei
Comentariu 771
sau nimicirii bunurilor, şi un obiect material, cum ar fi corpul persoanei sau entitatea materială a
bunurilor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea unor acţiuni samavolnice, con-
trare ordinii legal stabilite, de exercitare a unui drept legitim sau presupus, legalitatea căruia este
contestată de victimă sau de alte persoane. Ordinea de exercitare a unor asemenea drepturi poate
fi reglementată de lege sau de alte acte normative (de exemplu, persoana (împrumutătorul, a se
vedea contractul de împrumut, art.867 CC), pentru a-şi întoarce banii, pe care împrumutatul nu
vrea să-i întoarcă, nu apelează la organele de justiţie, ci arbitrar, prin ameninţări sau aplicarea
violenţei, cere întoarcerea banilor daţi cu împrumut ultimului, cauzându-i daune în proporţii mari
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege).
4. Consecinţele infracţiunii constau în cauzarea de daune în proporţii mari intereselor publi-
ce sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Daune în proporţii mari sau deosebit de mari pot fi atât materiale, cât şi morale: de
exemplu, persoana este privată de libertate, îi este îngrădit dreptul de a se folosi de spaţiul loca-
tiv, i-au fost cauzate daune materiale în proporţii mari (a se vedea art.126 CP) etc. Întrebarea cu
privire mărimea daunelor morale (în proporţii mari) ţine exclusiv de competenţa organelor judi-
ciare şi se stabileşte în fiecare caz concret, ţinându-se cont de mărimea şi importanţa prejudiciu-
lui cauzat drepturilor şi intereselor persoane etc. Din considerentele indicate, pentru existenţa
acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatatăm existenţa raportului cauzal dintre
acţiunile făptuitorului şi consecinţele prejudiciabile survenite (cauzarea de daune în proporţii
mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei fizice sau ju-
ridice).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată, deoarece făptui-
torul înţelege că prin acţiunile sale exercită un drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi prin
încălcarea ordinii stabilite, şi prin aceasta cauzează daune în proporţii mari intereselor publice
sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, şi urmăreşte să-
vârşirea acestor acţiuni, dorind sau admiţând survenirea consecinţelor prejudiciabile.
7. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care a atins, la momentul săvârşi-
rii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
8. Circumstanţele agravante ale samavolniciei sunt incriminate în art.352 alin.(2) CP: c) în-
soţită de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) însoţită
de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate; e) însoţită de nimicirea bunurilor.
9. Despre ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, a
se vedea materialul analizat la art.155 CP. Ameninţarea cu vătămarea integrităţii corporale sau
sănătăţii, în sensul art.352 alin.(2) lit.c) CP, presupune ameninţarea cu cauzarea de vătămări cor-
porale neînsemnate, uşoare, medii sau grave (Despre gradele de gravitate a vătămărilor integrită-
ţii corporale sau sănătăţii, a se vedea art.25 al Regulamentului de apreciere medico-legală a gra-
vităţii vătămărilor corporale, aprobat prin ordinul Ministrului Sănătăţii 199 din 27 iunie 2003 cu
modificările ulterioare).
10. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei se înţelege aplicarea
de lovituri, bătăi sau cauzarea de vătămări corporale neînsemnate.
11. Despre nimicirea bunurilor, a se vedea materialul analizat la art.197 CP.
12. Art.252 alin.(3) CP mai incriminează ca circumstanţe agravante acţiunile prevăzute la
alin.(1) sau (2) al acestui articol, a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală; b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate; c) săvârşite cu
aplicarea armei; d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari; e) soldate cu alte urmări grave.
13. Noţiunile grup criminal organizat sau organizaţie criminală au fost analizate la art.46,
47 CP.
14. Prin aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătatea persoanei se înţelege
cauzarea de vătămări corporale uşoare, medii sau grave.
15. Aplicarea armei presupune aplicarea efectivă a armei, conform destinaţiei ei (efectuarea
de împuşcături, împungerea sau tăierea, lovirea etc.), precum şi ameninţarea cu aplicarea ei. Prin
aplicarea armei se înţelege aplicarea oricăror arme: arme de foc sau albe, alte obiecte adaptate
pentru aplicarea violenţei. Noţiunea de armă a fost dată la art.129 CP.
16. Despre noţiunea de daune în proporţii deosebit de mari, a se vedea art.126 CP.
17. Alte urmări grave, în sensul art.352 alin.(3) lit.e) CP, se stabilesc de către organele ju-
diciare în fiecare caz concret, ţinându-se cont de gravitatea prejudiciului cauzat intereselor pu-
blice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
ARTICOLUL 3521. FALSUL ÎN DECLARAŢII

Declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută unui organ competent în vederea produ-
cerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit le-
gii sau împrejurărilor, declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare
de până la 1 an.
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care ţin de activitatea norma-
lă a organelor de stat cu privire la asigurarea ordinii stabilite de operare cu informaţiile necesare.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea unor acţiuni de declarare ne-
corespunzătoare a adevărului, făcută unui organ competent în vederea producerii unor consecinţe
juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană, atunci când, potrivit legii sau împrejurărilor,
declaraţia serveşte pentru producerea acestor consecinţe.
3. Prin declarare necorespunzătoare a adevărului, în sensul art.3521 CP, se înţelege crearea
sau denaturarea conţinutului unor asemenea declaraţii, cu condiţia ca aceasta să fie făcută unui
organ competent.
4. Componenţa infracţiunii analizate este formală şi se consumă din momentul declarării
necorespunzătoare a adevărului făcută unui organ competent.
5. Una din condiţiile principale pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune constă în fap-
tul că anume declaraţia necorespunzătoare a adevărului serveşte pentru producerea consecinţelor juri-
dice, cum ar fi, de exemplu, adoptarea unor hotărâri, luarea de decizii, emiterea ordinelor etc.
6. În cazul în care declararea necorespunzătoare a adevărului este făcută de martori sau partea
vătămată, victimă în faţa instanţelor de judecată, a organului de urmărire penală, sau a persoanei cu
funcţie de răspundere sau unui organ competent de a porni urmărirea penală, acţiunile făptuitorilor
sunt calificate, corespunzător, conform art.312 sau 311 CP, şi nu conform art.3521 CP.
deoarece făptuitorul înţelege că declară necorespunzător adevărul în faţa unui organ competent şi
doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
8. Infracţiunea analizată are şi semne secundare: un scop bine determinat, şi anume cu sco-
pul producerii unor consecinţe juridice, pentru sine sau pentru o terţă persoană.
Comentariu 773
ARTICOLUL 353. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR

ÎN TERMEN, DE LA SERVICIUL MILITAR CU TERMEN REDUS SAU DE LA SERVI-
CIUL MILITAR CA REZERVIŞTI CONCENTRAŢI SAU MOBILIZAŢI
Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la serviciul militar cu termen redus sau de
la serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi prin automutilare, simularea unei
boli, falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune
1. Forma şi modul de recrutare sau chemare a cetăţenilor RM la serviciul militar în termen,

la pregătirea militară obligatorie sau la concentrările rezerviştilor este reglementată prin Legea
1245-XV din 18 iulie 2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei. Conform
art.4 al acestei legi, serviciul militar este o formă specială a serviciului public ce rezidă în înde-
plinirea de către cetăţeni a datoriei constituţionale privind pregătirea pentru apărare şi apărarea
Patriei exclusiv în cadrul Forţelor Armate ale RM. Serviciul militar este obligatoriu pentru toţi
bărbaţii, cetăţeni ai RM, şi se îndeplineşte în următoarele forme: a) serviciul militar prin con-
tract; b) serviciul militar în termen; c) serviciul militar cu termen redus; d) serviciul militar ca
rezervişti concentraţi sau mobilizaţi.
2. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la
concentrările rezerviştilor poate cauza mari daune intereselor şi capacităţii de apărare a ţării şi de
aceea este recunoscută ca infracţiune. Alin.(1) art.353 CP incriminează eschivarea de la serviciul
militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor în cazuri-
le în care aceste fapte sunt săvârşite în lipsa dreptului de la scutirea sau amânarea recrutării sau
chemării la serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, împrejurări strict reglementate
în art.31, 32, 38 şi 39 ale Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei.
3. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie capacitatea de apărare a ţării, precum
şi ordinea stabilită de stat de completare a Forţelor Armate ale RM.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni de eschivare de la
recrutarea în serviciul militar în termen, pregătirea militară obligatorie sau la concentrările re-
zerviştilor.
5. Prin acţiuni această infracţiune se săvârşeşte în cazul în care persoanele chemate la servi-
ciul militar în termen, pregătirea militară obligatorie sau la concentrările rezerviştilor, se ascund
de organele administrativ-militare care au în obligaţiunea lor recrutarea cetăţenilor în Forţele
Armate, îşi schimbă locul de trai, de lucru, părăsesc teritoriul RM etc.
6. Prin inacţiuni această infracţiune se săvârşeşte în cazul în care persoanele chemate la ser-
viciul militar în termen, pregătirea militară obligatorie sau la concentrările rezerviştilor, refuză să
se prezinte la centrele militare pentru a fi încorporaţi în Forţele Armate sau refuză să se prezinte
în unităţile militare în care au fost repartizaţi.
concentrările rezerviştilor constituie neprezentarea acestor persoane la data, ora şi locul menţio-
nat în ordinul de chemare fără motive întemeiate.
8. Conform art.45 alin.(6) al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei
drept motive întemeiate ale neprezentării cetăţeanului la recrutare, încorporare, concentrare sau
mobilizare ori pentru clarificarea situaţiei militare, la data fixată prin ordinul de chemare, pot
servi: a) starea gravă a sănătăţii, confirmată prin certificatul medical eliberat de instituţia medi-
cală competentă; b) decesul unui membru al familiei (părinte, soţie, copil, frate sau soră, unul
dintre socri), confirmat prin certificatul de deces; c) evenimentele de forţă majoră, confirmate
prin actele doveditoare eliberate de autorităţile administraţiei publice locale.
concentrările rezerviştilor, prevăzută de art.353 CP, este necesar s-o deosebim de infracţiunile de
dezertare şi de eschivare de la serviciul militar, prevăzute de art.371 şi 372 CP. Delimitarea din-
tre aceste infracţiuni se face în funcţie de începutul aflării în serviciul militar. În cazul eschivării
de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările re-
zerviştilor, prevăzută de art.353 CP, făptuitorul încă n-a început satisfacerea serviciului militar,
el se sustrage de la recrutarea sau chemarea la serviciul militar, pe când în cazul infracţiunilor de
dezertare şi de eschivare de la serviciul militar, prevăzute de art.371 şi 372 CP, făptuitorul a în-
ceput satisfacerea serviciului militar şi, deja satisfăcându-şi serviciul militar, se sustrage sau se
eschivează de la satisfacerea acestui serviciu.
10. Începutul aflării în serviciul militar în termen sau serviciului militar cu termen redus se
consideră ziua prezentării recrutului în organul local de conducere militară pentru a fi trimis în
unitatea militară.
11. Pentru supuşii militari chemaţi la concentrări sau la instrucţiunile de probă începutul
serviciului militar se consideră ziua în care ei s-au prezentat la locul satisfacerii serviciului de
concentrare sau a instrucţiunii de probă.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă: făptuitorul înţele-
ge că se eschivează de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concen-
trările rezerviştilor şi doreşte aceasta.
13. Scopul acestei infracţiuni (semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune) con-
stă în eschivarea temporară sau permanentă de la exercitarea serviciului militar.
14. Subiectul infracţiunii este special: persoana fizică, responsabilă, care la momentul să-
vârşirii infracţiunii a atins, conform art.21 CP, vârsta de 16 ani şi este recrutat sau chemat la ser-
viciul militar în termen, serviciul militar cu termen redus sau de la concentrările rezerviştilor.
Conform art.4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, serviciul mili-
tar este obligatoriu pentru toţi bărbaţii, cetăţeni ai RM. Femeile cu pregătire specială necesară
pot îndeplini serviciul militar prin contract. Conform art.28 al legii indicate, bărbaţii, cetăţeni ai
RM, care au împlinit vârsta de 18 ani sau ating această vârstă în perioada încorporării, sunt în-
corporaţi în serviciul militar în termen.
15. Pornind de la cele indicate, se poate concluziona că subiect al infracţiunii prevăzute de
art.353 CP pot fi doar cetăţenii RM care au împlinit vârsta de 18 ani sau ating această vârstă în
perioada încorporării sunt încorporaţi în serviciul militar în termen, şi nu cu o vârstă mai mică
(cum ar fi, de exemplu, 16-17 ani etc.).
16. Art.353 CP prevede mai multe forme de eschivare de la serviciul militar în termen, ser-
viciul militar cu termen redus sau de la concentrările rezerviştilor, cum ar fi săvârşirea acestei
infracţiuni prin automutilare, prin simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin
altă înşelăciune.
17. Eschivarea persoanei de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligato-
rie sau de la concentrările rezerviştilor prin automutilare constă în faptul că făptuitorul, prin cau-
zarea artificială a unei daune sănătăţii sale, creează baza de eliberare de la serviciul militar, deoa-
rece persoanele care au dereglări fizice sau suferă de unele boli anumite sunt recunoscute drept
Comentariu 775
inapte de serviciul militar din cauza sănătăţii şi sunt scutite de serviciul militar, conform art.32 al
Legii 1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei sau sunt
scutite temporar de la recrutarea la serviciul militar în legătură cu tratamentul medical.
18. Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau distrugerea artifi-
cială a diferitelor organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială
(otrăvire, contaminare etc.), sau prin înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
19. Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora persoana s-a automu-
tilat ori s-a îmbolnăvit nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
20. Caracterul artificial al automutilării sau îmbolnăvirii artificiale se stabileşte prin diferite
probe (martori, filmări, înregistrări audio etc.), precum şi prin raportul de expertiză medico-
legală, care este obligatorie la anchetarea cazurilor de automutilare sau îmbolnăvire artificială,
pentru constatarea caracterului şi provenienţei consecinţelor dăunătoare.
21. În cercetarea cauzelor despre automutilare este necesară, de asemenea, concluzia comi-
siei medico-militare cu privire la aptitudinea persoanei pentru serviciul militar.
22. Lista bolilor şi a defectelor fizice care indică inaptitudinea pentru serviciul militar este
desfăşurată în Baremul medical al Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în For-
ţele Armate ale RM, pus în aplicare prin Hotărârea Guvernului RM 897 din 23 iulie 2003.
23. La calificarea faptelor nu influenţează urmările bolilor şi defectelor fizice survenite.
24. Drept consecinţă a acestor fapte, persoana poate fi recunoscută drept inaptă de serviciul
militar, sau poate fi, de asemenea, eliberată temporar de la recrutare în Forţele Armate.
25. Totuşi, dacă persoana a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la servi-
ciul militar, însă consecinţele urmărite nu au survenit, din cauze independente de voinţa sa (de
exemplu, a fost oprit de alte persoane, arma n-a funcţionat, substanţa toxică autoadministrată n-a
avut efectul scontat etc.), el nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a fost temporar eliberat
de la recrutare la serviciul militar, acţiunile făptuitorului pot fi calificate în temeiul art.27, 353
CP ca tentativă de eschivare de la serviciul militar.
26. Automutilarea poate fi săvârşită de însăşi persoana care are intenţia să se eschiveze de
la serviciul militar, precum şi de către alte persoane la cererea acesteia.
27. În aceste împrejurări avem o participaţie complexă la săvârşirea infracţiunii (a se vedea
art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer calificate în baza art.42
şi 353 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
rie sau de la concentrările rezerviştilor prin simularea unei boli constă în insinuarea unei boli sau
a unor simptome ale unor boli, pe care, în realitate, persoana nu le are. Poate fi exercitată simula-
rea unei boli fizice sau a uneia psihice.
28. În cercetarea cauzelor penale cu privire la simularea unei boli este obligatorie numirea
unei expertize medico-legale.
29. Este, de asemenea, necesară efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care
trebuie să constate, de exemplu, dacă simularea bolii nu este unul dintre simptomele unei boli pe
care persoana în realitate o are (simularea patologică).
30. În cazul constatării unei simulări patologice răspunderea penală a persoanei se exclude.
rie sau de la concentrările rezerviştilor prin falsificarea documentelor constă în faptul că făptui-
torul prezintă, intenţionat, organului militar-administrativ (Comisiei de recrutare, la Centrul mili-
tar etc.) un document în care se conţin informaţii mincinoase, false şi în baza acestui document i
se acordă eliberarea permanentă sau temporară de la recrutarea sau chemarea la exercitarea ser-
viciului militar.
32. Documentul poate fi falsificat de însuşi făptuitorul dat sau de către alte persoane.
33. În al doilea caz ne aflăm în faţa unei participaţii complexe la săvârşirea infracţiunii (a se
vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la falsificare se cer calificate în baza
art.42 şi 353 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
34. Eschivarea persoanei de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie
sau de la concentrările rezerviştilor prin altă înşelăciune constă în comunicarea organului militar-
administrativ (Comisiei de recrutare, la Centrul militar etc.) a unor informaţii intenţionat minci-
noase şi false, care, dacă ar fi adevărate, ar da militarului dreptul de a fi eliberat definitiv sau tem-
porar de la recrutarea sau chemarea la exercitarea serviciului militar (de exemplu, comunicarea
despre necesitatea oferirii unei amânări în legătură cu boala gravă a unor rude apropiate etc.).
35. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrările rezerviştilor se consideră infracţiune consumată din momentul în care persoana,
în baza documentelor false prezentate sau în urma consecinţelor acţiunilor de automutilare, a
primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului militar.
ARTICOLUL 354. ESCHIVAREA DE LA MOBILIZARE

Eschivarea pe timp de război de la mobilizare în rândurile Forţelor Armate
1. Modul de pregătire şi organizare a mobilizării în RM este reglementat de Legea 1192 din

4.07.2002 privind pregătirea de mobilizare şi mobilizarea.
2. Conform art.2, 11 ale acestei legi, mobilizarea constituie un proces planificat din timp şi
asigurat multilateral de trecere organizată a economiei naţionale, a teritoriului şi a forţelor siste-
mului naţional de apărare de la starea de pace la starea de război.
3. Mobilizarea include: a) realizarea acţiunilor de trecere a autorităţilor administraţiei publi-
ce, a instituţiilor publice şi a agenţilor economici la activitate pe timp de război; b) completarea
Forţelor Armate în conformitate cu statele de război; c) mobilizarea la locul de muncă a cetăţeni-
lor cu obligaţii militare care activează în cadrul autorităţilor administraţiei publice, al instituţiilor
publice şi al agenţilor economici; d) chemarea cetăţenilor pentru prestări de servicii în interes
public; e) efectuarea, în condiţiile legii, a rechiziţiilor de bunuri materiale necesare pentru asigu-
rarea activităţii economiei naţionale pe timp de război, precum şi completarea Forţelor Armate
cu resurse tehnico-materiale la declararea mobilizării; f) organizarea aprovizionării normate a
populaţiei cu produse alimentare şi mărfuri industriale, a asistenţei medicale şi prestării servicii-
lor de telecomunicaţii şi de transport în perioada mobilizării şi pe timp de război.
4. Conform art.12 al acestei legi, la declararea mobilizării, completarea Forţelor Armate cu efectiv
şi resurse tehnico-materiale se efectuează, conform legislaţiei, în baza planului de completare.
şi ordinea stabilită de stat de completare a Forţelor Armate ale RM pe timp de război.
mobilizare.
7. Ca şi infracţiunea prevăzută de art.353 CP, eschivarea de la mobilizare poate fi săvârşită
prin eschivarea şi neprezentarea, refuzul de a se prezenta la mobilizare, precum şi prin recurge-
rea la diferite mijloace şi forme: prin automutilare, prin simularea unei boli, prin falsificarea do-
cumentelor sau prin altă înşelăciune. Deoarece formele şi modul de eschivare de la mobilizare
Comentariu 777
sunt asemănătoare cu cele în cazul eschivării de la serviciul militar, mai detaliat despre ele, a se
vedea materialul analizat la art.353 CP.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă: făptuitorul înţelege
că se eschivează de la mobilizare şi doreşte aceasta.
9. Scopul acestei infracţiuni (semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune) constă
în eschivarea temporară sau permanentă de la exercitarea serviciului militar.
10. Subiectul infracţiunii este persoana fizică, responsabilă, care la momentul săvârşirii in-
fracţiunii a atins, conform art.21 CP, vârsta de 16 ani.
11. Art.354 CP prevede săvârşirea infracţiunii în circumstanţe dependente de timp, şi anu-
me eschivarea de la mobilizare săvârşită pe timp de război. Timpul de război începe din momen-
tul declarării stării de beligeranţă sau odată cu începerea de facto a acţiunilor militare şi se sfâr-
şeşte în ziua şi ora încetării de facto a acţiunilor militare. În cazul în care trupe sau grupe înarma-
te atacă sau invadează prin surprindere teritoriul RM, organele locale ale administraţiei militare
sunt obligate să ia toate măsurile pentru respingerea atacurilor, fără a aştepta declararea războiu-
lui.
ARTICOLUL 355. ESCHIVAREA SAU REFUZUL

DE A ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE SERVICIULUI DE ALTERNATIVĂ
Eschivarea sau refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a executa
obligaţiile ce îi revin în cadrul acestui serviciu prin automutilare, simularea unei boli, falsifica-
rea documentelor sau prin altă înşelăciune
1. Modul de recrutare şi îndeplinire a serviciului de alternativă în RM este reglementat de

Legea 633 din 9.07.1991 Cu privire la serviciul de alternativă.
2. Conform art.4 al acestei legi, serviciul de alternativă este serviciul de stat, cu caracter ci-
vil şi social util, satisfăcut de cetăţenii care au refuzat satisfacerea serviciului militar în termen
(pregătirea militară obligatorie) din convingeri religioase sau pacifiste. Serviciul de alternativă
este organizat, efectuat şi controlat de autorităţile publice.
3. Conform art.14 al acestei legi, cetăţeanul care doreşte să fie scutit de serviciul militar în
termen (pregătirea militară obligatorie) şi să fie încorporat în serviciul de alternativă depune o
cerere motivată împuternicitului cu serviciul de alternativă în raion (oraş) în decursul a două luni
premergătoare încorporării curente în serviciul de alternativă.
4. Durata serviciului de alternativă este de 24 de luni.
5. Conform art.7 al acestei legi, cetăţenii RM îşi satisfac serviciul de alternativă la între-
prinderi, în instituţii şi organizaţii din ţară, precum şi în formaţiuni speciale ale serviciului de
alternativă dislocate pe teritoriul ei. Serviciul de alternativă poate fi satisfăcut peste hotarele ţării
numai cu consimţământul cetăţeanului, pe bază de contract, prin hotărâre a organului suprem de
conducere al serviciului de alternativă în baza acordurilor interguvernamentale, la care RM este
parte. Serviciul de alternativă se satisface: în formaţiuni speciale ale serviciului de alternativă (de
salvare în caz de avarii, de pompieri, ecologiste, de construcţii, de reparare a drumurilor etc.)
create de autorităţile administraţiei publice; în instituţii şi organizaţii (ale ocrotirii sănătăţii, ale
sferei sociale, ale gospodăriei comunale etc.); în întreprinderi de stat şi întreprinderi municipale.
6. Conform art.19 al legii indicate împuternicitul cu serviciul de alternativă în raion (oraş),

în baza hotărârii privind încorporarea cetăţeanului în serviciul de alternativă, eliberează acestuia
un titlu nominativ în care se indică timpul sosirii şi locul de satisfacere a serviciului de alternati-
vă. Cetăţeanul încorporat în serviciul de alternativă poate fi trimis în centrul de instrucţie pentru
a face pregătire profesională specială.
7. Conform art.22 al acestei legi, cetăţeanul încorporat în serviciul de alternativă, precum şi
cel transferat în alt loc de serviciu, este obligat să se prezinte la timp la locul de serviciu sau de
instrucţie, indicat în titlul nominativ.
8. Cetăţenii aflaţi în rezerva serviciului de alternativă pot fi atraşi, prin hotărârea Guvernu-
lui, la lucrările de lichidare a urmărilor situaţiilor excepţionale.
şi ordinea stabilită de stat de completare a Forţelor Armate ale RM şi serviciului de alternativă.
10. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două tipuri de acţiuni sau inacţiuni:
 eschivarea persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a executa obligaţiile ce
îi revin în cadrul acestui serviciu.
 refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a executa obligaţiile ce îi
revin în cadrul acestui serviciu.
11. Eschivarea constă în neprezentarea sau întârzierea persoanei care îndeplineşte serviciul
de alternativă la locul de serviciu sau de instrucţie, indicat în titlul nominativ.
12. Refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a executa obligaţiile ce îi
revin în cadrul acestui serviciu constă în neîndeplinirea, sau îndeplinirea neadecvată, neglijentă,
intenţionată, fără motive întemeiate, a obligaţiunilor sale de către persoana care îndeplineşte ser-
viciul de alternativă
13. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă: făptuitorul, adică
persoana care îndeplineşte serviciul de alternativă, înţelege că se eschivează sau refuză de a exe-
cuta obligaţiile ce îi revin în cadrul acestui serviciu şi doreşte aceasta.
14. Scopul acestei infracţiuni constă în eschivarea temporară sau permanentă de la exercita-
rea serviciului de alternativă.
vârşirii infracţiunii a atins, conform art.21 CP, vârsta de 16 ani şi care efectuează serviciul de
alternativă. Conform art.5 al legii indicate, în serviciul de alternativă se încorporează cetăţenii
RM de sex bărbătesc în vârstă de la 18 până la 27 de ani, înscrişi la evidenţa militară ca recruţi şi
scutiţi de satisfacerea serviciului militar în modul stabilit de această Lege.
16. Art.355 CP prevede săvârşirea infracţiunii în diferite circumstanţe cum, ar fi: eschivarea
de la exercitarea serviciului de alternativă săvârşită prin automutilare; prin simularea unei boli;
prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune.
17. Noţiunile eschivarea săvârşită prin automutilare, prin simularea unei boli, prin falsifica-
rea documentelor sau prin altă înşelăciune au fost analizate la art.353 CP.
ARTICOLUL 356. ESCHIVAREA

PE TIMP DE RĂZBOI DE LA ÎNDEPLINIREA PRESTAŢIILOR
Eschivarea pe timp de război de la mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea altor prestaţii
Comentariu 779
1. Modul de mobilizare la muncă sau de la îndeplinirea altor prestaţii pe timp de război în

RM este reglementat de Legea 1192 din 4.07.2002 privind pregătirea de mobilizare şi mobiliza-
rea.
2. Conform art.13 ale acestei legi, mobilizarea la locul de muncă a cetăţenilor cu obligaţii
militare are drept scop de a asigura activitatea autorităţilor administraţiei publice, a instituţiilor
publice şi a agenţilor economici cu sarcini de mobilizare, funcţionarea eficientă a economiei na-
ţionale în perioada mobilizării şi pe timp de război. Mobilizarea la locul de muncă a specialişti-
lor pentru nevoile economiei naţionale prevede luarea cetăţenilor cu obligaţii militare la evidenţa
militară specială. Mobilizarea la locul de muncă a specialiştilor pentru nevoile economiei naţio-
nale prevede luarea cetăţenilor cu obligaţii militare la evidenţa militară specială. Cetăţenii cu
obligaţii militare mobilizaţi la locul de muncă beneficiază de amânarea încorporării în caz de
mobilizare. Organizarea şi modul de mobilizare la locul de muncă a specialiştilor pentru nevoile
economiei naţionale sunt determinate de Guvern. Controlul privind legalitatea mobilizării la lo-
cul de muncă a specialiştilor pentru nevoile economiei naţionale este efectuat de către organele
administrativ-militare.
3. Conform art.14 al legii indicate, cetăţenii care nu au fost încorporaţi în serviciul militar, la
declararea mobilizării pot fi chemaţi pentru prestări de servicii în interes public în condiţiile legii.
4. Componenţa infracţiunii de eschivare pe timp de război de la mobilizarea la muncă sau
de la îndeplinirea altor prestaţii, prevăzută de art.356 CP, este foarte asemănătoare cu componen-
ţa infracţiunii de eschivare de la mobilizare, prevăzută de art.355 CP, deosebirea între ele con-
stând în aceea că, în primul caz, făptuitorul se eschivează de la mobilizarea la muncă sau de la
îndeplinirea altor prestaţii, pe când în al doilea caz făptuitorul se eschivează de la mobilizarea în
rândurile Forţelor Armate.
şi ordinea stabilită de stat de mobilizare la muncă sau la îndeplinirea altor prestaţii de către cetă-
ţenii RM pe timp de război.
mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea altor prestaţii de către cetăţenii RM pe timp de război.
7. Îndeplinirea altor prestaţii constă în îndeplinirea unor obligaţii legate de timpul de război,
cum ar fi oferirea de spaţiu locativ pentru militari, a mijloacelor de transport, a subsolurilor, a
altor bunuri cu caracter personal sau cu drept de proprietate.
8. Un semn obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii analizate este timpul săvârşirii in-
fracţiunii, - această infracţiune poate fi comisă doar pe timp de război. Noţiunea timp de război a
fost explicată la art.354 CP.
9. Ca şi infracţiunea prevăzută de art.353, 354 CP, eschivarea de la mobilizarea la muncă
sau la îndeplinirea altor prestaţii poate fi săvârşită prin eschivarea şi neprezentarea, refuzul de a
se prezenta la mobilizare, precum şi prin recurgerea la diferite mijloace şi forme: prin automuti-
lare, prin simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune. Deoarece
formele şi modul de eschivare de la aceste feluri de mobilizare sunt asemănătoare cu cele în ca-
zul eschivării de la serviciul militar sau de la mobilizare, mai detaliat despre ele, a se vedea ma-
terialul analizat la art.353 CP.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă: făptuitorul înţele-
ge că se eschivează de la mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea altor prestaţii pe timp de
război şi doreşte aceasta.
11. Scopul acestei infracţiuni constă în eschivarea temporară sau permanentă de la mobili-
zarea la muncă sau de la îndeplinirea altor prestaţii pe timp de război.
vârşirii infracţiunii a atins, conform art.21 CP, vârsta de 16 ani şi este cetăţean al RM.
ARTICOLUL 357. ORGANIZAREA SAU CONDUCEREA

UNEI GREVE ILEGALE, PRECUM ŞI ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII
ÎNTREPRINDERII, INSTITUŢIEI ORI ORGANIZAŢIEI ÎN CONDIŢIILE STĂRII
DE URGENŢĂ, DE ASEDIU ŞI DE RĂZBOI
Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii între-
prinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă, de asediu şi de război,
normală a organelor puterii de stat şi ordinea stabilită de lege şi alte acte normative de organizare
a grevelor, precum şi a activităţii întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor în condiţiile stării
de urgenţă sau în perioada formelor speciale de administrare.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea unor acţiuni alternative:
 de organizare a unei greve ilegale,
 de conducere a unei greve ilegale,
 de împiedicare a activităţii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în condiţiile stării de
urgenţă.
3. Organizarea unei greve ilegale constă în activitatea uneia sau a mai multor persoane în
vederea organizării, adunării unor persoane sau grupuri de persoane, acţiuni îndreptate spre în-
treruperea în masă a muncii, cu scopul satisfacerii unor cerinţe cu caracter politic sau social.
4. Conducerea unei greve ilegale constă în dirijarea activităţii acestor persoane în procesul
de desfăşurare a grevei ilegale. Conducerea poate fi realizată nemijlocit, prin intermediar, prin
darea de dispoziţii, verbal, prin documente scrise, prin telegraf, convorbiri telefonice etc.
5. Un semn obligatoriu al laturii obiective a acestei infracţiuni este timpul săvârşirii infracţi-
unii: în condiţiile stării de urgenţă sau în perioada formelor speciale de administrare.
6. Condiţiile politice, juridice, economice, sociale, administrativ-organizatorice şi de altă na-
tură ale decretării stării excepţionale pe teritoriul ţării sau în anumite raioane, oraşe şi zone ale
ei, precum şi modul de introducere a formelor speciale de administrare pe anumite teritorii (ra-
ioane, oraşe, zone) ale republicii, modul şi condiţiile anulării stării excepţionale sunt stabilite de
Legea 290 din 1.10.1990 cu privire la regimul juridic al stării excepţionale şi la formele speciale
de guvernare în RM.
7. Conform art.1 al acestei legi, starea excepţională (de urgenţă) constituie o măsură provizo-
rie, decretată de Parlament sau Preşedintele statului în interesul asigurării securităţii cetăţenilor
RM, legalităţii şi ordinii de drept în caz de calamităţi naturale, accidente mari şi catastrofe, epi-
demii, epizootii, dezordini de masă şi în alte circumstanţe excepţionale.
8. În condiţiile stării excepţionale organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat pot
aplica, în funcţie de circumstanţele concrete, următoarele măsuri: să întărească paza ordinii pu-
blice şi a obiectelor care asigură activitatea vitală a populaţiei şi a economiei naţionale, să inter-
zică adunările, mitingurile, procesiunile de stradă, demonstraţiile, spectacolele, manifestările
sportive şi alte acţiuni de masă, să introducă modificări în planurile întreprinderilor şi ale organi-
Comentariu 781
zaţiilor de fabricare şi livrare a producţiei, să stabilească un regim special de lucru pentru între-
prinderi, instituţii şi organizaţii, să soluţioneze alte chestiuni ale activităţii lor economice etc.
9. Conform art.12 al acestei legi, formele speciale de guvernare în condiţiile stării excepţiona-
le şi în alte circumstanţe excepţionale reprezintă un mod special şi provizoriu de administrare a
ţării sau a unor teritorii ale ei în legătură cu apariţia circumstanţelor excepţionale, stabilit de Par-
lament sau de Preşedintele statului în conformitate cu Constituţia şi cu prevederile acestei legi.
10. Componenţa infracţiunii analizate este formală şi se consumă din momentul săvârşirii
acţiunilor indicate în dispoziţia art.257 CP: organizării sau conducerii unei greve ilegale, precum
şi împiedicării activităţii întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă
sau în perioada formelor speciale de administrare.
deoarece făptuitorul înţelege că prin acţiunile sale organizează sau conduce o grevă ilegală, îm-
piedică activitatea întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă sau în
perioada formelor speciale de administrare şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni.

ARTICOLUL 359. CUMPĂRAREA

SAU VÂNZAREA DOCUMENTELOR OFICIALE
Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de
obligaţii
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale.
normală a organelor de stat cu privire la asigurarea ordinii stabilite de operare cu documentele
oficiale.
2. Infracţiunea analizată are şi un obiect material: entitatea materială a documentelor oficia-
le cumpărate sau vândute ilegal. Obiecte materiale ale infracţiunii analizate pot fi doar acele do-
cumente care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii.
3. Documente sunt actele care confirmă anumite fapte sau indică anumite drepturi sau elibe-
rează de obligaţii. Oficiale sunt documentele care au importanţă juridică.
4. Documente oficiale care acordă drepturi pot fi: diplome, adeverinţe despre absolvirea
studiilor, permisul de conducere, adeverinţa de pensionar, licenţa, patentul etc.
5. Documente oficiale, care eliberează de obligaţii pot fi: adeverinţa de pensionar care eli-
berează de plata pentru călătorii cu transportul, certificate cu privire la eliberarea de la plăţile
comunale etc.
6. Documentele oficiale care, deşi au importanţă juridică, nu acordă drepturi sau nu elibe-
rează de obligaţii, nu pot fi obiecte materiale ale acestei componenţe de infracţiune.
7. Documentele oficiale pot fi emise de către organele puterii de stat sau de către persoanele
cu funcţii de răspundere ale acestor organe, de către organele administraţiei publice locale, per-
soanele juridice, organizaţii cu caracter comercial sau de alt caracter. Oficiale pot fi considerate
şi documentele ce provin şi de la persoanele private în cazurile în care statul, în conformitate cu

prevederile legale, recunoaşte statutul lor oficial şi importanţa lor juridică, cum ar fi documente-
le autentificate notarial (testamentul, procura etc.).
 de cumpărare ilegală a documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii.
 de vânzare ilegală a documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii.
9. Cumpărarea ilegală a documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obli-
gaţii, în sensul art.359 CP, constă în primirea acestui document în posesie, folosinţă şi adminis-
trare prin orice formă: cumpărare, schimb, în dar, ca amanet etc., fără a avea acest drept legal.
10. Vânzarea ilegală a documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii,
în sensul art.359 CP, constă în înstrăinarea acestui document, transmiterea lui altei persoane, fără
a avea acest drept legal (vinderea, transmiterea în dar, în schimbul altui bun etc.).
11. Componenţa infracţiunii analizate este formală şi se consumă din momentul săvârşirii ac-
ţiunilor indicate în dispoziţia art.359 CP: cumpărarea sau vânzarea ilegală a documentelor oficia-
le care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii.
deoarece făptuitorul înţelege că cumpără sau vinde ilegal documente oficiale care acordă drep-
turi sau eliberează de obligaţii şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
ARTICOLUL 360. LUAREA, SUSTRAGEREA, TĂINUIREA,

DEGRADAREA SAU DISTRUGEREA DOCUMENTELOR, IMPRIMATELOR,
ŞTAMPILELOR SAU SIGILIILOR
(1) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimate-
lor, ştampilelor sau sigiliilor aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent
de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din
interes material sau din alte motive josnice,
remunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore sau cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea, distrugerea sau păstrarea buletinelor de
identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita liber-
tatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta,
oficiale.
2. Infracţiunea analizată are şi un obiect material: entitatea materială a documentelor, im-
primatelor, ştampilelor sau sigiliilor.
3. Noţiunea de documente a fost dată la art.359 CP.
Ştampila constituie o inscripţie, emblemă sau semn convenţional aplicat pe un document
pentru a-i da valabilitate sau pentru a-i indica sau certifica provenienţa.
Comentariu 783
Sigiliul este un obiect alcătuit dintr-o placă pe care este gravată o monogramă, o emblemă,
o efigie etc. şi care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticităţii lui.
Imprimata este formularul-tip, folosit la întreprinderi sau instituţii pentru întocmirea acte-
lor, documentelor oficiale.
a) luarea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor aparţinând întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridică de organizare,
dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau din alte motive josnice,
b) sustragerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor aparţinând întreprinde-
rilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridică de orga-
nizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau din alte motive josnice,
c) tăinuirea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor aparţinând întreprinderi-
lor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau de forma juridică de organi-
zare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau din alte motive josnice,
d) degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor aparţi-
nând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau de forma
juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau din alte motive
josnice,
e) luarea buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu
intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta,
f) sustragerea buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizi-
ce, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de
aceasta,
g) tăinuirea buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizi-
ce, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de
aceasta,
h) degradarea sau distrugerea buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale
persoanelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie,
sau de a o lipsi de aceasta,
i) păstrarea buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice,
cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de
aceasta.
5. Luarea constă în ridicarea, fără drept, a documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau sigi-
liilor aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau
de forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau din
alte motive josnice, sau a buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoa-
nelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a
o lipsi de aceasta.
6. Sustragerea constă în însuşirea ilegală a documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau si-
giliilor aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate
sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau din
alte motive josnice, sau a buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoa-
nelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a
o lipsi de aceasta.
7. Tăinuirea constă în schimbarea locului, ascunderea documentelor, imprimatelor, ştampi-
lelor sau sigiliilor aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de
proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes mate-
rial sau din alte motive josnice, sau a buletinelor de identitate sau a altor documente importante
ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie,
sau de a o lipsi de aceasta
8. Despre noţiunea de degradare sau distrugere, a se vedea materialul analizat la art.197 CP.
9. Păstrarea constă în reţinerea buletinelor de identitate sau a altor documente importante
ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie,
sau de a o lipsi de aceasta.
10. Componenţa infracţiunii analizate este formală şi se consumă din momentul săvârşirii
tuturor sau cel puţin a unei acţiuni, indicate în dispoziţiile alin.(1) şi (2) ale art.360 CP.
deoarece făptuitorul înţelege că ia, sustrage, tăinuieşte, degradează sau distruge documentele,
imprimatele, ştampilele sau sigiliile aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indi-
ferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, din interes material sau din alte
motive josnice, precum şi ia, sustrage, tăinuieşte, degradează, distruge sau păstrează buletinele
de identitate sau alte documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita liberta-
tea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta şi doreşte săvârşirea
acestor acţiuni.
12. Scopul infracţiunii este de a a-şi satisface interesele materiale sau alte interese josnice,
sau de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta şi
doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
ARTICOLUL 361. CONFECŢIONAREA, DEŢINEREA,

VÂNZAREA SAU FOLOSIREA DOCUMENTELOR OFICIALE, A PRIMATELOR,
ŞTAMPILELOR SAU SIGILIILOR FALSE
(1) Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care
acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampi-
lelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare,
c) săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită;
d) soldate cu daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocro-
tite de lege ale persoanelor fizice sau juridice
Comentariu 785
oficiale. Infracţiunea analizată are şi obiect material: entitatea materială a documentelor, impri-
matelor, ştampilelor sau sigiliilor.
2. Despre noţiunea de documente oficiale, a se vedea materialul analizat la art.359 CP.
3. Despre noţiunea de ştampilă, sigiliu sau imprimantă, a se vedea materialul analizat la
art.360 CP.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea unor acţiuni de confecţionare,
deţinere, vânzare sau folosire a documentelor oficiale false care acordă drepturi sau eliberează de
obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor între-
prinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.
5. Prin confecţionare, în sensul art.361 CP, se înţelege crearea sau denaturarea conţinutului
documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, a imprimatelor, ştampile-
lor sau a sigiliilor unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi
forma juridică de organizare.
6. Prin deţinere, în sensul art.361 CP, se înţelege intrarea în posesie a documentelor oficiale
false care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, sau a imprimatelor, ştampilelor sau a sigi-
liilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma
juridică de organizare.
7. Prin vânzare, în sensul art.361 CP, se înţelege înstrăinarea, transmiterea documentelor ofi-
ciale false care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, sau a imprimatelor, ştampilelor sau a
sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi for-
ma juridică de organizare (de exemplu, vinderea, transmiterea în dar, în schimbul altui bun etc.).
8. Prin folosire, în sensul art.361 CP, se înţelege prezentarea sau aplicarea documentelor
oficiale false care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, a imprimatelor, ştampilelor sau a
sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi
forma juridică de organizare.
9. Componenţa infracţiunii analizate este formală şi se consumă din momentul săvârşirii tu-
turor sau cel puţin a unei acţiuni indicate în dispoziţia alin.(1) art.361 CP.
deoarece făptuitorul înţelege că confecţionează, deţine, vinde sau foloseşte documente oficiale
false care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, imprimatele, ştampilele sau sigiliile false
ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de
organizare şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
12. Circumstanţele agravante ale infracţiunii sunt reglementate de alin.(2) art.361 CP: b)
săvârşite de două sau mai multe persoane; c) săvârşite referitor la un document de importanţă
deosebită; d) soldate cu daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice
13. Săvârşirea infracţiunii analizate de două sau mai multe persoane presupune săvârşirea
acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două să aibă calitatea de
autori (coautorat). Mai detaliat despre coautorat, a se vedea art.44 CP.
14. Documente de importanţă deosebită sunt buletinul de identitate, paşaportul, livretul mi-
litar, diplomele de absolvire a instituţiilor de învăţământ etc.
15. Despre daune mari sau deosebit de mari, a se vedea art.126 CP. Mărimea daunelor mari
sau deosebit de mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoa-
nelor fizice sau juridice sunt stabilite de către organele judiciare, ţinându-se cont de importanţa
şi valoarea acestor interese pentru persoanelor fizice sau juridice.
ARTICOLUL 362. TRECEREA ILEGALĂ A FRONTIEREI DE STAT

(1) Trecerea frontierei de stat a Republicii Moldova, eludându-se controlul de frontieră sau
tăinuindu-se de el,
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1):
a) însoţite de violenţă;
b) săvârşite cu aplicarea armei,
(4) Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în Republica
Moldova, fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acor-
dat de Constituţia Republicii Moldova, precum şi asupra persoanelor care sunt victime ale tra-
ficului de fiinţe umane.
1. Conţinutul şi regimul frontierei de stat a RM este reglementat de Legea 108-XIII din 17

mai 1994 privind frontiera de stat. Conform art.1 al acestei legi, frontiera de stat a RM este linia
ce desparte pe uscat şi pe apă teritoriul RM de teritoriile statelor vecine, iar în plan vertical deli-
mitează spaţiul aerian şi subsolul RM de spaţiul aerian şi subsolul statelor vecine. Frontiera de
stat stabileşte limitele spaţiale de acţiune a suveranităţii de stat a RM.
2. Frontiera de stat se stabileşte de către Parlament, respectându-se principiile şi normele
dreptului internaţional, şi nu poate fi modificată decât prin lege. Frontiera de stat se stabileşte în
tratatele încheiate de RM cu statele vecine pe baza totalurilor activităţii comisiilor bilaterale de
delimitare şi demarcare şi se marchează pe teren cu semne de frontieră clar vizibile. Tratatul pri-
vind trasarea şi marcarea frontierei de stat pe teren este ratificat de către Parlament.
3. Frontiera de stat se trasează: pe uscat - pe liniile distinctive de relief, pe sectoarele fluvia-
le - pe linia de mijloc a râului, pe calea navigabilă principală sau pe talvegul râului, pe lacuri şi
alte bazine de apă - pe linia dreaptă care uneşte ieşirile frontierei de stat la malurile lacului sau
ale altui bazin de apă. Frontiera de stat care trece pe râu, lac sau alt bazin de apă nu se deplasea-
ză în cazul în care se schimbă configuraţia malurilor sau nivelul apei, nici în cazul în care râul îşi
schimbă cursul. Pe podurile şi digurile care trec peste apele de frontieră, frontiera de stat se sta-
bileşte pe linia de mijloc sau pe axul lor tehnologic, independent de felul în care este trasată
frontiera de stat pe apă.
4. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie inviolabilitatea hotarelor şi integritatea
teritorială a RM, precum şi ordinea stabilită de trecere a frontierei de stat.
5. Infracţiunea dată, în general, nu are obiect material, însă în cazul săvârşirii infracţiunii cu
aplicarea violenţei, poate avea un obiect material, - corpul persoanei asupra căreia s-a aplicat vi-
olenţa.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de trecere ilegală a frontie-
rei de stat a RM.
7. Trecerea frontierei de stat se consideră ilegală în cazul în care este efectuată fără paşa-
port stabilit sau fără autorizare, sau este săvârşită în baza paşaportului fals sau a altui document
fals, a autorizaţiei false sau a documentelor altor persoane.
Comentariu 787
8. Trecerea ilegală a frontierei de stat se poate efectua prin orice metodă: pe jos, înot, cu
folosirea mijloacelor de transport etc., în orice timp al zilei şi în orice alt loc decât prin cele sta-
bilite pentru trecerea frontierei de stat. De asemenea se consideră trecere ilegală a frontierei de
stat în cazul în care persoana avea autorizaţie de intrare sau de ieşire în RM, dar a trecut sau a
încercat să treacă frontiera de stat în locurile în care lipsesc punctele de trecere a frontierei, in-
clusiv în scopul obţinerii unor foloase materiale.
9. Modul şi ordinea de trecere a frontierei de stat este reglementat de Legea 269-XIII din
9.11.1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în RM, HG 1052 din 8.11.1999 cu privire la reglemen-
tarea serviciilor în punctele de trecere şi control la frontieră etc.
10. Autorizarea trecerii frontierei de stat a RM a persoanelor se realizează prin punctele de
trecere a frontierei de stat la prezentarea unuia dintre următoarele documente: paşaportul cetă-
ţeanului RM cu/sau fără viza de ieşire după frontieră, certificatul de naştere a copilului, paşapor-
tul diplomatic sau buletinul de identitate şi alte documente autentificate de către autoritatea co-
respunzătoare.
11. Cetăţenii străini pot ieşi şi intra în RM în baza actelor de identitate naţionale în vigoare
şi a actelor prin care se acordă dreptul de ieşire şi intrare în RM, precum şi a altor documente
prevăzute de tratatele internaţionale la care RM este parte.
12. Legiuitorul, în alin.(4) art.262 CP, a inclus o clauză de neaplicare a prevederilor legii
penale faţă de unele categorii de persoane ce se află în situaţii specifice, stipulând că acţiunea
art.362 CP nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în RM fără paşaportul stabilit sau fără
autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de CRM, precum şi asupra persoanelor
care sunt victime ale traficului de fiinţe umane.
13. Conform prevederilor art.15 alin.(3) al Legii privind azilul din, solicitanţii de azil care
au intrat ilegal în RM sânt consideraţi temporar admişi pe teritoriul ţării şi nu pot fi sancţionaţi
pentru intrarea ilegală în ţară în cazul iniţierii procedurii de acordare a statutului de refugiat.
14. Drept temei pentru autorizarea trecerii frontierei de stat de către persoane, mijloace de
transport, mărfuri şi alte bunuri servesc documentele valabile pentru dreptul de intrare sau de
ieşire din RM, documentele de însoţire a mijloacelor de transport, mărfurilor, animalelor şi altor
bunuri, eliberate de organele de stat respective, prin care este autorizată trecerea frontierei de stat
a persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor şi altor bunuri.
15. Nu se consideră autorizată trecerea frontierei de stat de către persoane, mijloace de tran-
sport, mărfuri şi alte bunuri având documentele valabile, atunci când există temeiuri prevăzute
de legislaţie (de exemplu, la declararea stării de urgenţă, de asediu sau de război când este insti-
tuit un regim special de intrare şi ieşire a cetăţenilor etc.). (Mai detaliat despre practica judiciară
în această materie, a se vedea HP CSJ 15 din 25 martie 2002 Cu privire la practica judiciară în
cauzele penale şi administrative referitoare la trecerea ilegală a frontierei de stat).
16. Componenţa infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat este formală şi se consumă
din momentul săvârşirii acţiunilor indicate în alin.(1) art.362 CP, - a trecerii ilegale a frontierei
de stat.
17. Latura subiectivă a infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat se manifestă prin
vinovăţie intenţionată, intenţie directă, deoarece făptuitorul înţelege că prin acţiunile sale de tre-
cere ilegală a frontierei de stat admite şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
18. Motivele infracţiunii nu au relevanţă la calificarea infracţiunii. Ele pot fi diverse: dorin-
ţa de a vedea rudele, turismul, eschivarea de la serviciul militar ori de la răspundere penală, acti-
vitatea comercială etc.
19. Subiectul infracţiunii este general: persoana fizică, responsabilă, care a atins, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani.
20. Trecerea frontierei de stat, săvârşită în circumstanţe agravante, este incriminată în

alin.(3) art.362 CP, în cazul în care este a) însoţită de violenţă şi b) săvârşită cu aplicarea armei.
21. Prin violenţă, în sensul alin.(3) lit.a) art.362 CP, se înţelege atât violenţa nepericuloasă
pentru viaţa şi sănătatea persoanei, cît şi cea periculoasă.
22. În cazul în care trecerea ilegală a frontierei de stat a fost însoţită de violenţă periculoasă
pentru viaţa sau sănătatea unei persoane, adică prin violenţă au fost provocate intenţionat vătă-
mări corporale grave sau moartea victimei, acţiunile făptuitorului urmează să fie calificate în
concurs cu art.151 sau 145 CP.
23. Prin aplicarea armei se înţelege aplicarea oricăror arme: arme de foc sau albe, alte obi-
ecte adaptate pentru aplicarea violenţei. Noţiunea de armă, a se vedea art.129 CP. Se consideră
aplicarea armei, în sensul art.362 CP, atât aplicarea efectivă a armei, cât şi ameninţarea cu apli-
carea ei.
ARTICOLUL 3621. ORGANIZAREA MIGRAŢIEI ILEGALE

(1) Organizarea, în scopul obţinerii, direct sau indirect, a unui folos financiar sau material,
a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieşirii de pe acest teritoriu a
persoanei care nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 500 de unităţi convenţionale sau cu închi-
soare de la 1 la 3 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
în mărime de la 1000 la 2000 de unităţi convenţionale, cu privarea de dreptul de a desfăşura o
anumită activitate, sau cu lichidarea persoanei juridice.
c) de două sau mai multe persoane
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 800 de unităţi convenţionale sau cu închi-
b) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari intereselor publice sau drepturilor şi inte-
reselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 800 la 1000 de unităţi convenţionale sau cu închi-
Comentariu 789
1. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale cu privire la reglemen-

tarea intrării, şederii, tranzitării legale a teritoriului statului, inviolabilitatea hotarelor RM, cât şi
ordinea stabilită de trecere a frontierei de stat.
2. Infracţiunea dată nu are obiect material, însă, în cazul săvârşirii infracţiunii cu aplicarea
violenţei, poate avea un obiect material - corpul persoanei asupra căreia s-a aplicat violenţa.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de organizare a intrării, şe-
derii, tranzitării ilegale a teritoriului statului sau a ieşirii de pe acest teritoriu a persoanei care nu
este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat.
4. Acţiunile de organizare a intrării, şederii, tranzitării ilegale a teritoriului statului constau
în organizarea săvârşirii faptelor indicate, sau dirijarea realizării lor, precum şi crearea unui grup
criminal organizat sau a unei organizaţii criminale în scopurile indicate în dispoziţia articolului
dat, ori în dirijarea activităţii acestora.
5. Dispoziţia art.3621 alin.(1) CP este de alternativă, conţinând diferite modalităţi de comi-
tere: organizarea intrării ilegale pe teritoriul RM sau al altui stat a persoanei care nu este nici ce-
tăţean, nici rezident al acestui stat, organizarea şederii, pe teritoriul RM sau a altui stat, a persoa-
nei care nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat, sau organizarea tranzitării ilegale a te-
ritoriului RM sau al altui stat.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de migraţiune ilegală se manifestă prin vinovăţie intenţionată,
intenţie directă, deoarece făptuitorul înţelege că prin acţiunile sale organizează intrarea, şederea sau
tranzitarea ilegală a teritoriului RM sau al altui stat, sau ieşirea de pe acest teritoriu a persoanei care
nu este nici cetăţean, nici rezident al acestui stat, şi doreşte săvârşirea acestor acţiuni.
7. Caracterul direct al intenţiei este determinat de scopul special, indicat expres în dispoziţia
articolului: săvârşirea faptei în scopul obţinerii, directe sau indirecte, a unui folos financiar sau
material. Motivele infracţiunii nu au relevanţă la calificarea infracţiunii.
8. Subiectul infracţiunii este general: persoană fizică, responsabilă, care a atins, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani, precum şi persoana juridică.
9. Organizarea migraţiei ilegale, săvârşită în circumstanţe agravante este incriminată în
alin.(2) al art.3621 alin.(1) CP, în cazul în care este săvârşită: b) asupra a două sau a mai multor
persoane; c) de două sau mai multe persoane.
10. Infracţiunea se consideră săvârşită asupra a două sau a mai multor persoane în cazul în
care este organizată intrarea, şederea, tranzitarea ilegală a teritoriului statului sau a ieşirii de pe
acest teritoriu, concomitent, a două sau a mai multor persoane care nu sunt nici cetăţeni, nici re-
zidenţi ai acestui stat, fapta fiind cuprinsă de o singură intenţie infracţională. În cazul în care, în
diferite perioade de timp, a fost organizată intrarea, şederea, tranzitarea ilegală a teritoriului sta-
tului sau ieşirea de pe acest teritoriu a câte o singură persoană nu suntem în cazul acestei agra-
vante, iar acţiunile făptuitorului sunt calificate conform prevederilor art.3621 alin.(1) CP.
11. Infracţiunea se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane în cazul în care este
organizată intrarea, şederea, tranzitarea ilegală a teritoriului statului sau ieşirea de pe acest terito-
riu de două persoane care au calitatea de coautori, adică în cazul participaţiei simple, iar în cazul
săvârşirii infracţiunii de mai multe persoane, agravanta se va reţine în cazul în care dintre aceste
mai multe persoane, cel puţin două sau mai multe dintre ele realizează latura obiectivă a infracţi-
unii, adică sunt coautori.
12. Alin.(3) al art.3621 alin.(1) CP reglementează infracţiunea săvârşită în circumstanţe de-
osebit de agravante, adică acţiunile prevăzute de alin.(1) sau (2): a) săvârşite de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală; b) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari intere-
selor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
13. Despre grupul criminal organizat sau despre organizaţia criminală, a se vedea de la art.46-
47 CP, iar despre daune în proporţii deosebit de mari a se vedea comentariul de la art.126 CP.
ARTICOLUL 363. FOLOSIREA ILEGALĂ A ÎNSEMNELOR CRUCII ROŞII

Folosirea emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoane care nu
sunt împuternicite cu acest drept, precum şi a însemnelor care pot fi confundate cu emblema
Crucii Roşii, dacă această acţiune a avut urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 150 unităţi convenţionale sau cu muncă neremune-
rată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
1. Modul de folosire a emblemei Crucii Roşii şi a denumirii Crucea Roşie este reglementat
de Legea 673-XIV din 12.11.1999 cu privire la folosirea şi protecţia emblemei Crucii Roşii, care
a fost adoptată în scopul aplicării Convenţiilor de la Geneva privind protecţia victimelor de răz-
boi din 12 august 1949 şi Protocoalelor adiţionale din 8 iunie 1977.
2. Emblema Crucii Roşii reprezintă crucea de culoare roşie pe fond alb, formată din două
dreptunghiuri egale, care se intersectează în mijloc sub un unghi drept, neajungând până la mar-
ginea fondului. Emblema Crucii Roşii este emblema şi semnul distinctiv al serviciului sanitar al
Forţelor Armate ale RM. Emblema Crucii Roşii utilizată în conformitate cu Regulile de folosire
a emblemei Crucii Roşii sau Semilunii Roşii, denumite în continuare Regulile de folosire a em-
blemei, adoptate în 1965 la cea de-a XX-a Conferinţă Internaţională a Crucii Roşii şi Semilunii
Roşii de la Viena şi revizuite în 1991 de către Consiliul de delegaţi la Budapesta, este emblema
Societăţii de Cruce Roşie din Moldova. Nicio altă instituţie, înfiinţată pe teritoriul RM, nu poate
folosi emblema Crucii Roşii sau denumirea Crucea Roşie, cu excepţia cazurilor în care acest
drept s-a acordat în conformitate cu Convenţiile de la Geneva şi cu Legea indicată.
3. Conform art.18 al legii indicate, este interzisă înregistrarea sau folosirea denumirii Cru-
cea Roşie, precum şi a imaginii acesteia, în denumirile firmelor, pe emblemele comerciale şi
mărcile de serviciu, pe desenele şi modelele industriale, precum şi în alte cazuri care contravin
prevederilor legii indicate.
4. Obiectul juridic special al infracţiunii îl constituie autoritatea puterii de stat şi relaţiile
sociale interstatale care asigură respectarea ordinii stabilite de folosire a emblemei Crucii Roşii
şi a denumirii Crucea Roşie.
5. Infracţiunea de folosire ilegală a însemnelor Crucii Roşii nu are obiect material.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de folosire ilegală a în-
semnelor Crucii Roşii:
 folosirea ilegală a emblemei Crucii Roşii,
 folosirea ilegală a denumirii „Crucea Roşie”,
 folosirea ilegală a însemnelor care pot fi confundate cu emblema Crucii Roşii.
7. Componenţa de infracţiune este materială şi se consideră consumată doar în cazurile în
care această acţiune a avut urmări grave. Urmări grave pot fi considerate săvârşirea de infracţi-
uni sub protecţia emblemei Crucii Roşii, înrăutăţirea relaţiilor internaţionale dintre state, cauza-
rea de daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de folosire ilegală a însemnelor Crucii Roşii se manifestă
prin vinovăţie intenţionată, intenţie directă, deoarece făptuitorul înţelege că prin acţiunile sale
foloseşte ilegal emblema Crucii Roşii sau denumirea Crucea Roşie, precum şi a însemnelor care
Comentariu 791
pot fi confundate cu emblema Crucii Roşii, nefiind împuternicit cu acest drept, şi doreşte săvâr-
şirea acestor acţiuni, iar faţă de consecinţe atitudinea psihică a lui se poate manifesta atât prin
vinovăţie intenţionată, cât şi prin imprudenţă, în ambele sale modalităţi.
9. Subiectul infracţiunii este general: persoană fizică, responsabilă, care a atins, la momen-
tul săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani şi nu este împuternicit cu dreptul de a folosi emblema
Crucii Roşii, denumirea Crucea Roşie, precum şi însemnele care pot fi confundate cu emblema
Crucii Roşii.
10. În cazul în care folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor
distinctive ca elemente protectoare în timpul conflictului armat, este săvârşită de un militar, dacă
aceasta a provocat o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, sau decesul unei per-
soane, răspunderea penală survine conform art.392 CP.
Capitolul XVIII
INFRACŢIUNI MILITARE
Reglementări de drept internaţional: Convenţia de la Geneva din 12.08.49 cu privire la

tratamentul prizonierilor de război //TI, 5/55, 1998; Hotărârea din 10.02.95 cu privire la Bazele
legislaţiilor vamale ale statelor membre ale Comunităţii Statelor Independente //TI, 25/35, 2001;
Protocol din 06.09.2001 între Departamentul Trupelor de Grăniceri al RM şi Serviciul Federal
de Grăniceri al Federaţiei Ruse privind pregătirea cadrelor de ofiţeri pentru RM în instituţiile
superioare de învăţământ militar profesional al Serviciului de Grăniceri al Federaţiei Ruse //TI,
29/310, 2002; Rezoluţia AG a ONU din 9.12.1970 Principiile de bază cu privire la protecţia po-
pulaţiei civile în perioada conflictelor militare, art.2, 3, 7//www.coe.int; Acord din 13.11.92 în-
tre MA al RM şi MA al Federaţiei Ruse cu privire la modul de satisfacere a serviciului militar
de către ofiţeri, praporşcici şi micimani //TI,21/26, 1999; Protocol din 06.09.2001 între Depar-
tamentul Trupelor de Grăniceri al RM şi Serviciul Federal de Grăniceri al Federaţiei Ruse pri-
vind pregătirea cadrelor de ofiţeri pentru RM în instituţiile superioare de învăţământ militar pro-
fesional al Serviciului de Grăniceri al Federaţiei Ruse //TI, 29/310, 2002; Statutul
CIP//www.coe.int; Capitolul CDDH/I/SR. 51 Actelor conferinţei Diplomatice a dreptului uma-
nitar, vol. IX; Capitolul CDDH/SR. 45 Anexă, Actele CDDU, Vol.VI; Codul de comportament a
persoanelor cu funcţii de răspundere în domeniul menţinerii ordinii publice, adoptat prin Rezo-
luţia AG a ONU 34/169 din 17.12.1979 // Международная защита прав и свобод человека,
Сборник документов, Москва, 1990; Convenţia CSI privind asistenţa privind asistenţa juridică
şi raporturile de drept în procesele civile, familiale şi penale, încheiată la Minsk la 22 ianuarie
1993 (cuprinde 12 state CSI), ratificată de RM prin HP 402-XIII din 16 martie 1005; Convenţia
cu privire la Drepturile Copilului din 20.11.1989 /HP 408-XII/12.12.1990; Convenţia europeană
cu privire la extrădare din 13.12.1957 şi cele două Protocoale Adiţionale din 1975 şi
1978// www.coe.int; Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată de
CE la Strasbourg la 20 aprilie 1959// www.coe.int; Convenţia din 4.11.1950//TI, 1/1998; Con-
venţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane şi degradante din
10 decembrie 1984//TI, 1/1998; Recomandarea 19(99) a Comitetului de Miniştri către statele
membre cu privire la medierea în cauzele penale din 15.09.1999 //www.coe.int; Convenţia în-
cheiată între Republica Română şi Regatul Belgiei privind extrădarea şi asistenţa judiciară în
materie penală /Decretul 82/1977//Buletinul Oficial 34-35/23.04.1977; Convenţia privind aboli-
rea muncii forţate 105 din 25 iunie 1957/HP 707-XII din 10.09.1991//Drepturile Omului. Com-
pendiu de acte legislative. Ed. Epigraf, Chişinău, 2005; HP CSJ 8 din 4.07.2005 Despre aplica-
rea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei naţionale şi internaţionale
privind aplicarea pedepsei sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi exercita-
rea acestei pedepse, p.5//www.csj.md; Hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului. Cule-
gere selectivă, Polirtom, Bucureşti, 2000; Европейский суд по правам человека, Избранные
решения, Том 1, «Норма», Moscova, 2001.
Reglementări de drept naţional: CRM, art.56, 57//MO, 1/1994; Hotărârea
1115/27.10.2005 cu privire la încorporarea în serviciul militar şi serviciul de alternativă în
toamna anului 2005//MO, 145-147/1199, 04.11.2005; Hotărârea 329/23.03.2005 cu privire la
eliberarea din serviciul militar şi cel civil şi trecerea în rezervă a cetăţenilor durata serviciului
Comentariu 793
cărora a expirat, la rezultatele încorporării cetăţenilor în serviciul militar în toamna anului 2004
şi la încorporarea în serviciul militar în termen, serviciul militar cu termen redus şi serviciul ci-
vil (alternativ) în primăvara anului 2005 //MO 51-54/378, 01.04.2005; Hotărârea
365/10.04.2006 cu privire la încorporarea în serviciul militar şi serviciul de alternativă în primă-
vara anului 2006 //MO, 59-62/406, 14.04.2006; Hotărârea 1117/15.10.2007 cu privire la rezulta-
tele încorporării în serviciul militar în lunile mai-iunie 2007 şi încorporarea în serviciul militar
în lunile noiembrie-decembrie 2007 //MO, 165-167/1161, 19.10.2007; Hotărârea
386/10.04.2007 cu privire la rezultatele încorporării în serviciul militar în noiembrie - decembrie
2006 şi încorporarea în serviciul militar în mai - iunie 2007 //MO, 51-53/390, 13.04.2007; Hotă-
rârea 678/23.11.2001 privind raportul preşedintelui Comisiei permanente a Parlamentului pentru
securitatea naţională despre rezultatele controlului îndeplinirii de către Ministerul Apărării a Le-
gii despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor RM //MO, 147-149/1179,
06.12.2001; Hotărârea 885/22.08.2005 pentru aprobarea Concepţiei privind Registrul de stat al
resurselor de mobilizare //MO, 119-122/983, 09.09.2005; Hotărârea 941/17.08.2006 pentru
aprobarea Regulamentului cu privire la modul de îndeplinire a serviciului militar în Forţele Ar-
mate //MO,138-141/1026, 01.09.2006; Hotărârea 969/17.03.92 despre punerea în aplicare a Le-
gii despre obligaţiunea militară şi serviciul militar al cetăţenilor RM//M., 3/69-2, 30.03.1992;
Hotărârea 1207/27.10.2008 cu privire la rezultatele încorporării în serviciul militar în mai-iunie
2008 şi încorporarea în serviciul militar în noiembrie-decembrie 2008 //MO 198-200/1225,
07.11.2008; Hotărârea 865/15.07.2008 privind unele măsuri de executare a Legii 156-XVI din 6
iulie 2007 cu privire la organizarea serviciului civil (de alternativă) //MO, 131-133/875,
22.07.2008; Legea 162/22.07.2005 cu privire la statutul militarilor //MO, 129-131/618,
30.09.2005; Legea 1244/18.07.2002 cu privire la rezerva Forţelor Armate //MO, 124-125/989,
05.09.2002; Legea 1245/18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei
//MO, 137-138/1054, 10.10.2002; Legea 156/06.07.2007 cu privire la organizarea serviciului
civil (de alternativă) //MO, 141-145/591, 07.09.2007; Legea 250/09.07.2004 privind interpreta-
rea unei sintagme din articolul 27 alineatul (6) din Legea 1245-XV din 18 iulie 2002 cu privire
la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei //MO, 125-129/659, 30.07.2004; Legea 345 din
25.07.2003 Cu privire la apărarea naţională//MO, 200-203/775 din 19.09.2003;Legea
52/02.03.2007 cu privire la aprobarea Regulamentului disciplinei militare // MO, 78-81/356,
08.06.2007; Legea 806/12.12.1991 cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI;
Legea 985/18.04.2002 Codul penal al Republicii Moldova //MO, 128-129/1012, 13.09.2002;
Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale RM; Regulamentul
serviciului interior al Forţelor Armate ale RM// www.moldlex.md; Legea cu privire la serviciul
de alternativă 633 din 9.07.1991//MO, 006/9.07.1991; Legea despre apărarea de stat din 1994 cu
modificările din 10 februarie 1997; Legea despre bazele de încorporare în serviciul militar din
10 iunie 2002 cu modificările din 2 septembrie 1999; Legea pentru aprobarea Concepţiei securi-
tăţii naţionale a Republicii Moldova, 112-XVI din 22 mai 2008//MO, 97-98 (3190-3191) din
3.06.2008; Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale
RM//decretul 322 din 6.10.1995, Ch., Centrul editorial al MA, 1996; Regulamentul cu privire la
activitatea catedrelor militare în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat, aprobat prin
HG 587 din 20 mai 2003 // MO, 87-90 din 23 mai 2003, cu modificările introduse prin HG 194
din 18.02.2005; Regulamentul cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale RM,
în aplicare prin HG RM nr.897 din 23 iulie 2003, cu modificările şi completările operate prin
hotărârea Guvernului nr.887 din 3 august 2006 // MO, 131/133 din 18 august 2006; Regulamen-
tul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale // MO, 170-172/8.08.2003; Regu-
lamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor corporale/ ordinul Ministrului Sănă-
tăţii 199/27.06.2003// www.moldlex.md
Doctrină: Barbăneagră A., V.Berliba ş.a., Codul penal al RM. Comentariu, Ed.Arc, Ch.,
2003; Barbăneagră A., Infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, Ch., 2005; Barbăneagră
A., Crimele de război, Ch., 2008; Borodac A., Manual de drept penal. Partea specială, Ch.,
2004; Brânză S., Stati V., Ţurcanu I., Grosu V., Ulianovschi X., Drept penal, Partea specială,
Vol.II, Ed.Cartier Juridic, Ch., 2005; Codul penal. Comentat şi adnotat, sub red. A.Barbăneagră,
Cartier Juridic, Ch., 2005; Cojocaru D., Infracţiuni contra capacităţii de apărare a României,
Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975; Ulianovschi X., M. Sassoli, A.
Ptchelintsev, S. Catsura, S. Avetisean, K. Sergeev, Allan McChesney, Conscript’s rights and
military justice training manual, Budapest, Hungary, 2002; Ulianovschi X., Babâră V., Pâslă M.,
Parcevschi N., Ulianovschi T., Pregătirea tinerilor cetăţeni pentru apărarea Patriei. Aspecte le-
gislative şi psihologice pentru recruţi şi militari în termen, Ch., 2004; Ulianovschi X., Participa-
ţia penală, Ch., 2000; Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Bucatari V., Dreptul militar în Republi-
ca Moldova, Ed. Prut Internaţional, Ch., 2003; Ulianovschi X., Ulianovschi T., Cetăţenii Repu-
blicii Moldova şi serviciul militar, Ch., 2002; Ulianovschi X., Ulianovschi T., Drepturile milita-
rilor în documentele naţionale şi internaţionale, Ch., 2005; Ulianovschi X., Mîrza V., Golubţov
I., Rîjicova S., Ghid privind munca neremunerată în folosul comunităţii, aplicată faţă de minori,
Ch., 2005; Ulianovschi X., Legislaţia Republicii Moldova în lumina Convenţiei Europene pen-
tru Drepturile Omului, LV, 7, 1997; Ulianovschi X., До принятия нового УК, необходимы
изменения в действующем, Закон и Жизнь, 1, 1998; Ulianovschi X., În contradicţie cu doc-
trina penală, Dreptul, 13 (62), Iulie, 2004; Ulianovschi X., Cazurile de exonerare a persoanelor
care exercită serviciul militar de răspunderea penală pentru infracţiunile militare // Analele
ULIM, Secţiunea Drept, vol.6, anul 2005; Ulianovschi X., Caracterul obiectiv al infracţiunii de
dezertare, Analele ULIM, Seria Drept, vol. 7, 2007; Ulianovschi X., Unele sugestii cu privire la
constituţionalitatea Statutului Curţii Penale Internaţionale (CPI). Aspecte militare ale Statutului
CPI, 8-9, 2007; Ulianovschi X., Дисциплинарный арест военнослужащих срочной службы.
Проблемы и практика применения, Закон и Жизнь, 2, 2002; Ulianovschi X., Noţiunea in-
fracţiunii militare în Noul Cod penal, RND, 10, 2002; Ulianovschi X., Răspunderea penală a
persoanelor juridice, RND, 2, 2002; Ulianovschi X., Răspunderea penală a minorilor, RND, 3,
2002; Ulianovschi X., Noţiuni generale cu privire la participaţia la infracţiunile cu subiecţi spe-
ciali, Revista „Themis”, 9, 2002; Ulianovschi X., S. Hanganu, Медиация по уголовным делам.
Действующее законодательство Республики Молдова и его внедрение, Формувание
украинской модели видновного правосудия, Международная конференция, Киев, 10-11
лютого, 2005; Ulianovschi X., Consideraţiuni generale cu privire la subiectul special al infrac-
ţiunilor militare // RND, 3, martie, 2006; Ulianovschi X., Cauzele care înlătură caracterul penal
al faptei prevăzute de Cap. XVIII Cod penal Republica Moldova „Infracţiuni militare,” Revista
„Eurodreptul”, Universitatea „Spiru Haret”, Bucureşti, România, 2, aprilie-iunie 2006;
Ulianovschi X., Executarea ordinului ca circumstanţă care exclude caracterul penal al faptei //
RND, 6 (69), 2006; Ulianovschi X., Maxime juridice latine, Nullum crimen sine lege, nulla
poena sine lege // Revista de Ştiinţe penale, Anuar, Anul II, 2006; Ulianovschi X., Persoana fi-
zică şi vârsta - semne principale ale subiectului infracţiunilor militare // Revista de Ştiinţe Pena-
le, Anul II, 2006; Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Subiectul infracţiunilor militare în legislaţia
penală a altor ţări //AP, 2, 2006; Ulianovschi X., Dreptul militar şi legislaţia militar-penală în
sistemul de drept al Republicii Moldova, RND, 11, noiembrie, 2006; Ulianovschi X.,
Ulianovschi T., Bioterorismul - o particularitate a terorismului internaţional // RND, 2, februarie
2006; Ulianovschi X., Unele aspecte privind latura subiectivă a infracţiunilor militare, Revista
de Criminologie, drept penal şi criminalistică, 3-4, 2006; Ulianovschi X., Delimitarea terorismu-
lui internaţional de agresiunea armată. Sistemul de măsuri de combatere a terorismului, Materia-
lele Conferinţei Ştiinţifico-practice internaţionale „Prevenirea şi combaterea fenomenului tero-
rismului: actualităţi şi perspective”, 18 mai 2006, Ch.; Ulianovschi X., Ulianovschi T., Jurisdic-
ţia instanţelor judecătoreşti militare. Aspecte internaţionale şi naţionale // AP, 12, 2005; 1, 2006;
Ulianovschi X., Trăsăturile distincte ale obiectului infracţiunilor militare, AP, 5/2007;
Ulianovschi X., Ulianovschi Gh., Bucatari V., Dreptul Militar în Republica Moldova, Ed. Prut
Comentariu 795
Internaţional, Ch., 2003; К. Ульяновский, М. Cассоли, А. Пчелинцев, С. Кацура, С.

Аветисян, К. Сергеев, Аллан Мак Чесни, Права призывников и военная юстиция Учебное
пособие, Венгрия, Будапешт, 2002; Права человека. Европейская Конвенция и
законодательство Молдовы, Закон и жизнь, 7/1997.
ARTICOLUL 364. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A ORDINULUI

(1) Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, dat în modul stabilit, dacă aceasta a cau-
zat daune în proporţii considerabile intereselor de serviciu,
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore sau cu
închisoare de până la 2 ani.
a) săvârşită de două sau mai multe persoane;
b) soldată cu urmări grave
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
(4) Neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate:
a) soldată cu urmări grave;
b) pe timp de război;
c) în condiţii de luptă
(6) Persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau dis-
poziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului
sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
1. Sintagma neexecutarea ordinului semnifică refuzul direct al subalternului de a executa

ordinul şefului, precum şi altă neexecutare intenţionată a ordinului.
2. După situaţia de serviciu şi după gradele militare, pe care le deţin, unii militari în raport
cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi. Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu,
fie şi temporar, se numesc şefi direcţi.
3. Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
4. Militarii care, după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar, nu sunt în raport cu alţi
militari şefi sau subordonaţi pot fi superiori sau inferiori.
5. Dacă militarii care nu sunt subordonaţi reciproc îndeplinesc în comun îndatoririle de
serviciu, când relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul
după funcţie, iar în funcţii egale – superiorul după gradul militar – este considerat şef.
6. Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea acestora. Subordo-
natul este obligat să execute necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului, el poate
să înainteze o reclamaţie şefului ierarhic superior în cazul în care consideră că faţă de el s-a pro-
cedat injust.
7. Ordinul în sensul analizat este de două tipuri: ordin şi dispoziţiune. Ordinul este o dis-
poziţiune a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere executarea unor acţiuni,
respectarea unor reguli ori stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul poate fi emis în scris, ver-
bal sau prin mijloace tehnice de legătură unui militar sau unui grup de militari. Dispoziţiunea
este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef) subordonaţilor privind chesti-
uni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
8. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin refuz de executare a unui ordin cu privi-
re la îndatoririle de serviciu. Expresia refuzul de a executa un ordin trebuie interpretată în sensul
de neexecutare intenţionată a unui ordin. Neexecutarea ordinului se poate exprima atât printr-o
inacţiune, în cazul în care făptuitorului i s-a ordonat să facă ceva, iar el refuză să execute acest
ordin, cât şi printr-o acţiune, când subordonatului i se interzice săvârşirea unor acţiuni, dar el,
totuşi, le săvârşeşte.
9. Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin două modalităţi: în mod expres, deschis,
când făptuitorul exprimă prin grai viu sau chiar în scris că nu va executa ordinul şi nu-l execută,
şi în mod tacit, când subordonatul, fără să se exprime într-un anumit mod, nu execută ordinul.
10. În cazul în care subordonatul declară deschis că nu va executa ordinul primit şi apoi,
imediat, trece la executarea acestuia nu se reţine componenţa infracţiunii de neexecutare a ordi-
nului. Pentru disciplina militară prezintă un pericol sporit nu atât manifestarea făţişă (verbală
sau în scris) a hotărârii făptuitorului de a nu executa ordinul, cât mai ales faptul neexecutării
acestui ordin, indiferent dacă făptuitorul şi-a făcut cunoscută sau nu în mod expres, făţiş, această
hotărâre. În realitate, din punct de vedere penal, refuzul de a executa un ordin (în sensul de co-
municare a hotărârii făptuitorului de a nu da curs ordinului) reprezintă doar faza oratorie a in-
fracţiunii, care nu intră sub incidenţa legii penale (a se vedea stadiile activităţii infracţionale).
Dacă refuzul verbal sau în scris ar constitui actul de executare, infracţiunea s-ar consuma chiar
în acel moment, fiind irelevant dacă ulterior făptuitorul a executat sau nu ordinul.
11. Prin sintagma daună (proporţii) considerabilă(e) trebuie să se înţeleagă consecinţele
infracţiunii care constau într-o stare de pericol gravă, exprimată prin nerespectarea raportului de
subordonare, prin atingerea adusă ordinii şi disciplinei militare.
12. Consumarea infracţiunii se produce în momentul depăşirii termenului îndeplinirii unei
acţiuni ordonate şi, respectiv, în momentul săvârşirii unei acţiuni contrare ordinului când acesta
interzice o asemenea acţiune. Anume în acest moment se produce urmarea periculoasă a faptei,
adică starea de pericol pentru ordinea şi disciplina militară.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de neexecutare intenţionată a ordinului şefului se săvâr-
şeşte cu vinovăţie intenţionată. Motivul şi scopul nu au relevanţă la calificarea infracţiunii.
14. În cazurile în care subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună-ştiinţă, pen-
tru executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri gene-
rale ca autor al infracţiunii, iar cel care a emis ordinul – ca instigator la infracţiunea dată. Aceste
prevederi sunt reglementate de alin.(6) art.364 CP, care mai stipulează că neexecutarea ordinului
sau a dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
15. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.(2) şi (3) art.364
CP, ele fiind: săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cauzarea prin infracţiune a unor conse-
cinţe grave, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă.
16. Prin sintagma săvârşirea infracţiunii în grup de persoane se înţelege cazul în care ordi-
nul a fost dat unui colectiv de subordonaţi, şi două sau mai multe persoane din acest colectiv, cu
intenţie, împreună sau în comun, prin acţiuni coordonate, nu execută acest ordin. Pentru existen-
ţa acestei agravante nu este necesară o înţelegere prealabilă, expresă, între participanţi. Înţelege-
Comentariu 797
rea poate fi şi tacită, exprimată prin coordonarea tăinuită a acţiunilor lor. De exemplu, în cazul
unui ordin colectiv, grupul întreg nu-l execută, aflându-se împreună, având cunoştinţă unul de
acţiunile sau inacţiunile altuia.
17. Nu e relevantă o asemenea agravantă în cazul în care doi sau mai mulţi subordonaţi nu
execută ordinul comun de sine stătător, aflându-se în locuri diferite şi neavând cunoştinţă unul
de acţiunile sau inacţiunile altuia.
18. Cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave se stabileşte în fiecare caz în parte,
ţinându-se cont de toate împrejurările săvârşirii faptei. Consecinţe grave pot fi considerate ză-
dărnicirea unor măsuri privind asigurarea capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea sar-
cinii de luptă, survenirea de jertfe omeneşti, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare, prici-
nuirea unor daune materiale în proporţii mari etc. Pentru a reţine această agravantă în faptele
militarului este necesar să existe legătura cauzală între săvârşirea infracţiunii şi consecinţele pre-
judiciabile survenite.
19. Sintagma timpul de război presupune timpul care începe să curgă din momentul decla-
rării stării de beligeranţă sau odată cu începerea de facto a acţiunilor militare şi se sfârşeşte în
ziua şi la ora încetării de facto a acţiunilor militare. În cazul în care trupe sau grupe înarmate
atacă sau invadează prin surprindere teritoriul Moldovei, organele locale ale administraţiei mili-
tare sunt obligate să ia toate măsurile pentru respingerea atacurilor, fără a aştepta declararea răz-
boiului.
20. Prin condiţii de luptă se înţelege aflarea unităţii (subunităţii) militare în condiţii nemij-
locite de pregătire de luptă sau în condiţii de purtare nemijlocită a luptei (operaţiei de luptă).
Condiţiile de luptă pot exista atât în timp de război, cât şi pe timp de pace, când unitatea (subu-
nitatea) militară ripostează atacului armat asupra hotarelor statului.
21. Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de
el este prevăzută ca o infracţiune distinctă în alin.(4) art.364 CP şi componenţa ei se deosebeşte
de infracţiunea de neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată anterior, doar prin la-
tura obiectivă şi prin cea subiectivă.
22. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea ordinului sau execu-
tarea lui neglijentă, fapte care conduc la cauzarea unor consecinţe grave ori sunt săvârşite pe
timp de război sau în condiţii de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al faptelor prevăzute
de neexecutarea intenţionată a ordinului şefului. Lipsesc, de asemenea, acţiunile demonstrative,
care ar adeveri nedorinţa subalternului de a se supune ordinelor sau dispoziţiunilor şefului.
23. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie neintenţionată,
prin imprudenţă. În acest caz, făptuitorul nu a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, cu
toate că putea şi trebuia s-o prevadă (neglijenţa criminală) sau a prevăzut posibilitatea neexecu-
tării ordinului, dar s-a bazat uşuratic pe nişte împrejurări, prin intermediul cărora ordinul ar pu-
tea fi executat, însă aceste împrejurări nu au survenit (sau au survenit) şi în legătură cu aceasta
ordinul nu a fost executat (încrederea exagerată în sine).
24. Noţiunile consecinţe grave, timpul de război, condiţiile de luptă sunt similare celor ana-
lizate.
ARTICOLUL 365. OPUNEREA

DE REZISTENŢĂ ŞEFULUI SAU CONSTRÂNGEREA ACESTUIA
LA ÎNCĂLCAREA OBLIGAŢIILOR DE SERVICIU
(1) Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiile legate de
serviciul militar sau constrângerea lor la încălcarea acestor obligaţii, însoţite de aplicarea vio-
lenţei,

b) săvârşite cu aplicarea armei;
c) soldate cu urmări grave
b) săvârşite pe timp de război;
c) săvârşite în condiţii de luptă,
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunii constă în faptul că vinovatul se opune deschis şi cu

perfidie activităţii de serviciu a şefilor militari sau a altui militar, activitate exercitată în interesul
ordinii militare, cu scopul încetării sau schimbării caracterului ei legal. Aceste acţiuni ale vino-
vatului împiedică, iar uneori fac imposibilă exercitarea normală a activităţii de serviciu a per-
soanelor indicate, subminează autoritatea lor.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară, care asigură
atât activitatea de serviciu militară normală a comandanţilor (şefilor) militari sau a altor persoane
care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, cât şi viaţa, şi sănătatea acestor persoane.
3. Această infracţiune are două obiecte de atentare: unul principal şi unul secundar. Obiectul
principal îl constituie sistemul de subordonare militară, iar cel secundar – viaţa şi sănătatea coman-
danţilor (şefilor) militari sau a altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar.
4. Latura obiectivă se exprimă prin acţiuni active. În art.365 CP sunt conexate două com-
ponenţe de infracţiune, care se deosebesc prin latura lor obiectivă: a) opunerea de rezistenţă şe-
fului, precum şi unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar; b) con-
strângerea persoanelor la încălcarea acestor îndatoriri.
5. Opunerea de rezistenţă şi constrângerea adeseori se săvârşesc cu aplicarea violenţei asu-
pra şefului sau asupra altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, ceea ce
sporeşte substanţial gradul prejudiciabil al acestor fapte.
6. Alte persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar pot fi atât militarii care
exercită serviciul de gardă (santinelă etc.), patrulă sau serviciul de zi (militarul de serviciu pe
companie, pe batalion etc.), cât şi alţi militari care îndeplinesc obligaţiuni concrete legate de
serviciul militar.
7. Sintagma opunere de rezistenţă semnifică manifestarea unor acţiuni îndreptate spre îm-
piedicarea şefului, precum şi a unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul
militar, să-şi îndeplinească obligaţiunile lor statutare. Prin opunere de rezistenţă vinovatul în-
cearcă să nu permită persoanei să-şi exercite obligaţiunile militare, funcţionale, nu-i dă posibili-
tatea să acţioneze în situaţia concretă în conformitate cu legislaţia în vigoare, regulamentele mi-
litare sau ordinele superiorului. Opunerea de rezistenţă presupune înaintarea faţă de şef (sau faţă
de alte persoane) a unor cerinţe concrete de săvârşire sau nesăvârşire a unor anumite acţiuni con-
trare interesului de serviciu. Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită numai în timpul exercitării
de către şef sau de către altă persoană a obligaţiunilor legate de serviciul militar.
Comentariu 799
8. Acţiunilor de opunere de rezistenţă le premerg, de obicei, unele încălcări de disciplină

militară sau a ordinii publice din partea militarului, iar opunerea ca atare este o reacţie de răs-
puns la acţiunile legitime ale şefului sau ale altei persoane, îndreptate spre persecutarea acestor
încălcări. Opunerea de rezistenţă în aceste cazuri poate fi săvârşită atât de militarul care încalcă
disciplina, cât şi de alţi militari aflaţi la locul săvârşirii acestor încălcări de disciplină. Opunerii
de rezistenţă îi pot premerge acţiuni de neexecutare a ordinului. În acest caz, acţiunile de neexe-
cutare intenţionată a ordinului trec într-o fază de atentare mai gravă la sistemul de subordonare
militară, iar acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.365 CP.
9. Constrângerea constă în forţarea şefului sau a altei persoane să încalce obligaţiunile le-
gate de serviciul militar, să săvârşească acţiuni ilegale în interesul celui care constrânge sau să
acţioneze în detrimentul intereselor de serviciu. De exemplu, vinovatul constrânge şeful sau altă
persoană, aplicând violenţa psihică sau fizică, să nu denunţe faptele ilegale săvârşite de el.
10. Prin acţiunile de opunere de rezistenţă vinovatul nu-i dă şefului sau altei persoane posi-
bilitatea să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu, iar prin constrângere el încearcă să oblige
aceste persoane să acţioneze contrar intereselor de serviciu.
11. Constrângerea poate fi aplicată în legătură cu activitatea de serviciu a şefului sau a altei
persoane atât în timpul exercitării acestei activităţi, cât şi în legătură cu activităţile care urmau
sau puteau să urmeze.
12. Nu pot fi considerate acte de constrângere a şefului acţiunile de violenţă fizică sau psi-
hică (ameninţările cu pricinuirea leziunilor corporale, cu moartea etc.) dacă acestea sunt deter-
minate de nemulţumirea militarului faţă de acţiunile legale, de serviciu, ale şefului şi dacă mili-
tarul nu înaintează cerinţe concrete. Asemenea acţiuni urmează să fie calificate în temeiul
art.367 sau 368 CP sau ca opunere de rezistenţă.
13. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea se consideră infracţiune consumată din mo-
mentul opunerii de rezistenţă sau al constrângerii, indiferent dacă a reuşit făptuitorul să împiedi-
ce executarea de către şef sau altă persoană a obligaţiunilor de serviciu militar sau să-l forţeze să
săvârşească acţiuni sau inacţiuni în interesul lui sau nu a reuşit.
14. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului la opunerea de rezistenţă sau constrângere se
caracterizează prin intenţie directă. La opunerea de rezistenţă, făptuitorul are scopul de a nu-i da
voie şefului sau altei persoane să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu militar, iar la con-
strângere – să-l oblige să încalce aceste obligaţiuni şi să săvârşească acţiuni contrare intereselor
de serviciu. Atitudinea psihică a făptuitorului faţă de consecinţe poate fi atât intenţionată (de
exemplu, cauzarea intenţionată de leziuni corporale), cât şi din imprudenţă (de exemplu, cauza-
rea din imprudenţă a morţii).
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, chiar şi cel care nu este subordonat persoa-
nei, căreia i se opune rezistenţă sau care este constrânsă, cu condiţia că acţiunile infracţionale se
săvârşesc în privinţa persoanei care-şi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu militar.
16. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.(2) şi (3) art.365
CP: săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cu utilizarea armei, cauzarea prin infracţiune a
unor consecinţe grave, însoţite de omor intenţionat, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau
în condiţii de luptă.
17. Sintagma săvârşirea infracţiunii în grup de persoane a fost comentată la art.364 CP.
18. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei. Noţiunea de armă a fost comentată în
art.129 CP. Totuşi, noţiunea de arme, utilizată în acest articol, este prea generală şi nu poate ex-
prima concret noţiunea de armă, folosită în art.365. Această noţiune este concretizată în p.27 al
HP CSJ 5 din 6 iulie 1992, conform căreia armă se consideră armele de foc şi cele reci, precum
şi armele de acţiune explozivă. În doctrina penală se dă o desfăşurare mai largă a noţiunii de
arme, considerându-se că acestea sunt obiecte destinate în mod special pentru nimicirea ţintelor
vii: armele din dotare militară, cum ar fi pistolul-automat, mitraliera, revolverul, baioneta etc.,
precum şi alte arme de foc sau arme albe, confecţionate industrial sau individual (arma de vână-
toare, cuţitele de vânătoare etc.).
19. Folosirea altor obiecte de uz casnic sau cu altă destinaţie (cuţit de bucătărie, topor,
rangă, vergea de lemn sau de metal etc.) la opunerea de rezistenţă sau constrângere nu serveşte
drept bază de calificare a acţiunilor făptuitorului în temeiul art.265 alin.(2) lit.b) CP.
20. Sintagma săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei se descifrează ca folosire efectivă a
armei pentru influenţarea fizică sau psihică asupra şefului sau asupra altei persoane care-şi înde-
plinesc obligaţiunile de serviciu militar. Ameninţarea deschisă cu arma de asemenea se conside-
ră utilizarea ei. Prin aceste acţiuni, făptuitorul influenţează psihic asupra şefului sau asupra altei
persoane, îi paralizează voinţa şi, în asemenea mod, înlesneşte atingerea scopurilor sale crimina-
le. Totuşi, nu se consideră că infracţiunea este săvârşită cu utilizarea armei în cazul în care făp-
tuitorul, având asupra sa arma, opune rezistenţă sau constrânge fără ca să aplice sau să ameninţe
cu aplicarea armei.
21. Cauzarea urmărilor grave (a se vedea art.364). Se mai consideră că au fost pricinuite
urmări grave cauzarea de lovituri, cauzarea intenţionată sau din imprudenţă a leziunilor corpora-
le uşoare, mai puţin grave, sau cauzarea din imprudenţă a leziunilor corporale grave sau a mor-
ţii. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de cauzarea intenţionată a leziunilor cor-
porale grave, întrunind condiţiile alin.(2) sau (3) art.151 CP, se califică în temeiul art.365
alin.(2) lit.c) în concurs cu art.151 alin.(2) sau (3) CP.
22. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului
sau al unei alte persoane care îşi îndeplinesc îndatoririle legate de serviciul militar sau tentativa
de omor a acestor persoane se cuprinde în alin.(3) art.365 CP şi calificarea suplimentară în teme-
iul art.145 CP nu este necesară.
23. Sintagma săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a fost comen-
tată la art.364 CP.
ARTICOLUL 366. INSULTAREA MILITARULUI

Insulta adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef, în timpul în-
deplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar,
închisoare de până la 6 luni.
1. Regulamentele militare prevăd reguli stricte de relaţii între militari, inclusiv reguli de po-
liteţe militară, de comportare şi de salut militar. Art.66 al Regulamentului serviciului interior al
Forţelor Armate obligă militarii să fie în permanenţă exemplu de înaltă cultură, modestie şi
cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară, să-şi apere demnitatea şi să stimeze demni-
tatea celorlalţi. La rândul lor, şefii (comandanţii) sunt obligaţi să dea dovadă de tact şi atenţie
faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să respecte demnitatea lor personală.
2. Insulta între particulari nu este prevăzută ca infracţiune în partea specială a CP. Prin insultă se
înţelege înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii persoanei prin acţiune, verbal sau în scris.
3. Fapta de insultă a superiorului de către inferior sau a inferiorului de către superior este
incriminată în grupul de infracţiuni militare prevăzute de art.366 CP. Insulta este, aşadar, o faptă
mult mai gravă, care aduce atingere ordinii şi disciplinei militare, creând o stare de pericol pen-
Comentariu 801
tru capacitatea de apărare a ţării. Această faptă nu constituie numai o violenţă sau o atingere a
demnităţii unei persoane, o simplă manifestare a lipsei de respect al militarului faţă de superiorul
(subalternul) său, ci o gravă abatere de la respectarea ordinii şi disciplinei militare.
4. Obiectul nemijlocit (principal) al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existen-
ţă şi dezvoltare sunt asigurate prin menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul atitudi-
nii respectuoase a subalternului (superiorului) faţă de superior (subaltern).
5. Obiectul secundar al acestei infracţiuni îl constituie cinstea şi demnitatea superiorului
(subalternului).
6. În cazul insultei prin lovire a inferiorului de către superior, obiectul material îl constituie
corpul inferiorului, asupra căruia s-a efectuat acţiunea de lovire.
7. Latura obiectivă constă din acţiuni active de insultă a superiorului (subalternului) de că-
tre subaltern (superior). Pentru explicaţia noţiunilor de subaltern, şef a se vedea comentariul de
la art.365 CP.
8. Art.366 CP conţine două componenţe de infracţiuni distincte: a) insulta adusă şefului de
către subaltern, b) insulta adusă subalternului de către şef.
9. Insulta adusă şefului de către subaltern se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi
demnităţii şefului de către subaltern prin acţiune manifestată verbal sau în scris. Ea poate fi ex-
primată prin cuvinte, desene, scrisori, placate, acţiuni ce înjosesc demnitatea şefului militar, cum
ar fi aruncarea în noroi sau deteriorarea uniformei militare etc.
10. Insulta adusă subalternului de către şef se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei
şi demnităţii subalternului de către şef prin acţiune, lovire, verbal sau în scris. În cazul lovirii
subalternului de către şef, infracţiunea dată va fi reţinută doar în cazul în care aceste lovituri nu
au pricinuit leziuni corporale. În cazul pricinuirii leziunilor corporale (uşoare, mai puţin grave
sau grave), acţiunile şefului militar sunt calificate ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor
de serviciu (art.370 CP).
11. În cazul lovirii sau cauzării leziunilor corporale şefului de către subaltern, acţiunile ul-
timului sunt calificate în temeiul art.368 CP.
12. Timpul săvârşirii faptei are importanţă la calificarea infracţiunii: în cazul săvârşirii in-
fracţiunii pe timp de război sau în condiţii de luptă, fapta are caracter agravat şi e calificată con-
form art.367 alin.(2) CP (noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comenta-
riul art.364 CP).
13. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului se caracterizează doar prin intenţie directă.
Făptuitorul are scopul de a săvârşi acte de violenţă sau de atingere a demnităţii, de manifestare a
lipsei de respect faţă de superiorul (subalternul) său şi de gravă abatere de la ordinea şi discipli-
na militară.
14. Subiect al infracţiunii poate fi subalternul sau şeful militar (noţiunile subaltern, şef mili-
tar au fost explicate în comentariul art.364 CP).
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarilor în termen C. şi B. (gradul mi-
litar soldaţi) de a aplica lovituri cu pumnul şi palma peste cap şi faţă, în timpul exercitării servi-
ciului militar, superiorului lor, militarului în termen V., (gradul militar sergent inferior)
cauzându-i dureri fizice, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.244 CP, în redac-
ţia Legii din 12.03.1961 (art.366 alin.(1) noul CP), insultă adusă şefului de către subaltern în
timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar” (Sentinţa 1-55/2002).
JM: „Fapta militarului în termen, comandantului de grupă Z. (gradul militar soldat) de a
aplica 2 lovituri cu un obiect de lemn peste cap, în timpul exercitării serviciului militar, subal-
ternului său, militarului în termen B., (gradul militar soldat) cauzându-i dureri fizice, constituie
componenţa de infracţiune prevăzută de art.366 alin.(1) CP, ca insulta adusă subalternului de

către şef în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar” (Sentinţa 1- 77/2003).
CA Chişinău: „Fapta militarilor în termen A. şi B. (gradul militar sergenţi inferiori) de a
aplica lovituri, în timpul exercitării serviciului militar, altor militari subalterni, cauzându-le du-
reri fizice, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.366 alin.(1) CP, insultă adusă
subalternului de către şef în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar” (Decizia
1a-36/2003).
JM: „Fapta militarului pe contract C. (gradul militar locotenent major) de a aplica două lovi-
turi cu palma peste faţă şi o lovitură cu piciorul peste spate, în timpul exercitării serviciului mili-
tar, subalternului său, militarului în termen M.C. (gradul militar soldat) cauzându-i dureri fizice,
constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.366 alin.(1) CP, insultă adusă subalternu-
lui de către şef în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar” (Sentinţa 1-
16/2004).
ARTICOLUL 367. AMENINŢAREA MILITARULUI

(1) Ameninţarea militarului de către şef sau subaltern cu moartea, cu vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori cu bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiilor legate de serviciul militar
b) în condiţii de luptă
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară stabilit în

Forţele Armate. Infracţiunea analizată prevede ameninţarea doar a şefului militar (după funcţie
sau grad militar, a se vedea comentariul de la art.364 CP). Ameninţarea altor militari (care nu-s
şefi), în legătură cu îndeplinirea de către aceştia a obligaţiunilor serviciului militar, ameninţare
exercitată ca mijloc de opunere de rezistenţă sau de constrângere a acestor persoane ca să-şi în-
calce obligaţiunile militare, e calificată în temeiul art.365 CP.
2. Latura obiectivă constă din acţiuni active de ameninţare a şefului militar cu moartea, cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Prin ameninţare a şe-
fului se înţelege înspăimântarea comandantului (şefului) militar cu aplicarea asupra lui a violen-
ţei în legătură cu activitatea lui de serviciu. Pentru ca acţiunile să poată fi calificate ca atare,
ameninţarea trebuie să fie reală, să aibă bază obiectivă de a înspăimânta ori speria şeful militar.
Realitatea ameninţării se exprimă prin posibilitatea survenirii consecinţelor ameninţării în mo-
mentul ameninţării sau în viitorul apropiat.
3. Nu poate fi considerată reală ameninţarea care, în realitate, nu poate fi realizată. De
exemplu, subalternul ameninţă şeful că, în caz de război, îl va împuşca. Totuşi, dacă subalternul
ameninţă şeful că în timpul când va intra în exercitarea serviciului de gardă va primi armă şi va
aplica violenţă asupra lui, această ameninţare poate fi considerată reală.
Comentariu 803
4. Ameninţarea poate fi exprimată verbal, în scris sau în altă formă. Ea poate fi exprimată
în timpul exercitării de către şef a obligaţiunilor de serviciu sau în afara lor, în public sau tet-à-
tet, ea poate fi transmisă şefului prin intermediul terţelor persoane.
5. Dacă ameninţarea se realizează prin aplicarea violenţei asupra şefului militar, acţiunile făptu-
itorului sunt calificate în temeiul art.368 CP sau în cazul cauzării intenţionate a morţii şefului – în
baza art.368 CP în concurs cu art.145 CP. Componenţa infracţiunii examinate este formală.
6. Ameninţarea şefului militar, în sensul art.367 CP, trebuie să constea în ameninţarea lui
cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Nu
este considerată ameninţare în sensul art.367 CP ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea
averii şefului militar, cu aplicarea violenţei faţă de rudele sau persoanele apropiate lui, cu răs-
pândirea unor informaţii defăimătoare etc.
7. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Ameninţând şeful militar, subalternul
doreşte să-l înspăimânte şi, prin aceasta, să influenţeze asupra exercitării de către el a obligaţiu-
nilor de serviciu.
8. Motivul ameninţării constă în nemulţumirea subalternului de activitatea de serviciu a şe-
fului militar sau de unele acţiuni concrete de serviciu.
9. Ameninţarea şefului constituie infracţiune dacă ea este exprimată în legătură cu activita-
tea legală, regulamentară a acestuia. Ameninţarea în legătură cu acţiunile ilegale ale şefului mili-
tar nu poate fi considerată infracţiune prevăzută de art.367 CP.
10. Nu constituie infracţiunea dată ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii corpo-
rale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri în legătură cu relaţiile ostile care nu sunt condiţio-
nate de obligaţiunile de serviciu ale şefului militar. Aceste acţiuni, după caz, pot fi calificate în
temeiul art.155 CP, dacă şeful a fost ameninţat cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice subaltern militar (noţiunea de subaltern militar a
fost explicată în comentariul de la art.364 CP).
12. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.(2) art.367 CP:
săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă (noţiunile timp de război, condi-
ţii de luptă au fost explicate în comentariul art.365 CP).
ARTICOLUL 368. ACTE DE VIOLENŢĂ SĂVÂRŞITE ASUPRA MILITARULUI

(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea subal-
ternului de către şef, precum şi a şefului de către subaltern în timpul când aceştia îndeplinesc
obligaţiile legate de serviciul militar
c) soldate cu urmări grave;
d) săvârşite pe timp de război;
e) săvârşite în condiţii de luptă
1. Acţiunile de violenţă, săvârşite asupra şefului, căruia subalternul, în conformitate cu re-

gulamentele militare, este obligat să-i poarte respectul şi pe care trebuie să-l apere în luptă, con-
stituie una dintre cele mai grave încălcări ale disciplinei militare, încălcare ce împiedică exerci-
tarea de către şeful militar a obligaţiunilor sale legate de serviciul militar; ele cauzează, de ase-
menea, daună sănătăţii lui. În majoritatea cazurilor actele de violenţă săvârşite asupra şefului
sunt dictate de motive de răzbunare pentru cerinţele legale ale şefului faţă de subalterni (noţiuni-
le şef şi subaltern au fost explicate în comentariul de la art.364 CP).
2. Obiectul juridic principal al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară şi
disciplina militară, iar obiectul juridic secundar – integritatea corporală sau sănătatea persoanei.
Vinovatul atentează, în acest mod, asupra relaţiilor de subordonare militară, cauzând daună să-
nătăţii persoanei (şefului).
3. Dacă între făptuitor şi victimă, în momentul săvârşirii actelor de violenţă, lipseau relaţii-
le de subordonare militară, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 CP.
4. Nu sunt calificate în temeiul art.368 CP acţiunile violente ale făptuitorului în legătură cu
îndeplinirea de către victimă, fostul şef militar, a obligaţiunilor sale de serviciu, dacă în momen-
tul aplicării violenţei (săvârşirii infracţiunii) acesta nu mai este şef. Asemenea infracţiuni sunt
calificate, după caz, conform art.145 alin.(3) lit.e), ori art.151 alin.(2) lit.d), ori art.152 alin.(2)
lit.d), ori art.154 alin.(2) lit.d), ori art.153 CP.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru
viaţa şefului militar, exprimate prin vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori lovirea şefului în timpul în care acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul
militar. Îndeplinirea de către militari a îndatoririlor de serviciu presupune: participarea la acţiuni
militare; executarea funcţiilor de serviciu; executarea serviciului de alarmă, participarea la apli-
caţii; aflarea pe teritoriul unităţii militare în timpul de serviciu stabilit de orarul zilnic sau dacă
aceasta o cere necesitatea de serviciu; aflarea în misiune sau la tratament; deplasarea tur-retur la
locul de serviciu sau de la tratament; aflarea la concentrări militare; aflarea în prizonierat (cu
excepţia cazurilor de predare benevolă), în calitate de ostatic, de persoană internată; în cazurile
apărării vieţii, sănătăţii, onoarei si demnităţii persoanei, acordării ajutorului organelor de drept
etc.
6. Modul de aplicare a actelor de violenţă nu are relevanţă la calificare, însă poate fi luat în
considerare la aplicarea pedepsei.
7. Numărul şi caracterul loviturilor aplicate şefului în timpul în care acesta îndeplineşte
obligaţiunile legate de serviciul militar nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, de ele se ţine
cont la numirea pedepsei făptuitorului.
8. În cazul aplicării violenţei care s-a soldat cu cauzarea de vătămări corporale mai puţin
grave şi grave, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 alin.(2) lit.c) CP (noţiunea
vătămări corporale mai puţin grave şi grave a fost explicată în comentariul de la art.151 şi 152
CP).
9. În cazul aplicării asupra şefului, în timpul în care acesta îndeplineşte obligaţiunile legate
de serviciul militar, a violenţei însoţite de cauzarea intenţionată a morţii şefului, acţiunile făptui-
torului sunt calificate, prin concurs, în baza art.368 alin.(2) lit.c) şi a art.145 alin.(3) lit.e) CP.
10. Cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale grave care au provocat decesul victimei
(şefului), în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar, este califi-
cată în temeiul art.368 alin.(2) lit.c) CP în concurs cu art.151 alin.(4) CP, deoarece noţiunea de
acte de violenţă din art.368 CP nu cuprinde cauzarea morţii victimei în împrejurările prevăzute
de art.151 alin.(4) CP.
11. Omorul din imprudenţă a şefului în timpul aplicării faţă de el a actelor de violenţă, în
timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificat în baza
Comentariu 805
art.368 alin.(2) lit.c) CP, nemaifiind necesară calificarea acţiunilor făptuitorului şi în temeiul
art.149 CP.
12. Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării de lovituri sau cauzării vă-
tămărilor corporale şefului militar.
13. Subiectul infracţiunii este unul special: militarul care, permanent sau provizoriu, după
funcţie sau grad militar, este subaltern persoanei, asupra căreia se aplică actele de violenţă.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată, intenţia putând fi
atât directă, cât şi indirectă. Infracţiunea trebuie să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea de
către şef a obligaţiunilor de serviciu. Actele de violenţă săvârşite asupra şefului din motive de
gelozie, răzbunare sau din alte motive ostile, personale, nelegate de activitatea de serviciu a şe-
fului, nu pot fi calificate în baza art.368 CP.
15. Art.368 alin.(2) lit.a) CP prevede săvârşirea actelor de violenţă asupra şefului de către
două sau mai multe persoane, cu condiţia ca cel puţin două dintre ele să aibă calitatea de militari
şi subalterni ai persoanei vătămate (sintagma două sau mai multe persoane a fost explicată în
comentariul de la art.364 CP).
16. Sintagma săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a fost explicată în comentariul de la
17. Existenţa urmărilor grave, prevăzute în art.368 alin.(2) lit.c) CP, în afară de cazurile in-
dicate, poate fi reţinută ţinându-se cont de circumstanţele concrete ale infracţiunii. Pentru aceas-
ta se ţine seamă de dauna cauzată intereselor serviciului militar şi personal şefului militar.
18. La categoria de urmări grave pot fi atribuite zădărnicirea sarcinii de luptă, cauzarea dau-
nei materiale considerabile unităţii militare, scăderea nivelului capacităţii de luptă a unităţii sau
subunităţii militare etc. (a se vedea comentariul de la art.364 alin.(2) lit.b) CP).
19. Sintagma săvârşirea infracţiunii pe timp de război sau în condiţii de luptă a fost explica-
tă în comentariul de la art.364 alin.(3) CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarului în termen R. (gradul militar
soldat, carabinier) care i-a aplicat o lovitură cu piciorul peste faţă, în timpul exercitării serviciu-
lui militar (serviciul de gardă la ambasada X), superiorului (şefului) său, comandantului de gru-
pă C. (gradul militar sergent inferior), care se afla în exercitarea funcţiilor de serviciu, cauzându-
i vătămări corporale uşoare, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.243 alin.(1)
CP, în redacţia Legii din 12.03.1961 (art.368 alin.(1) noul CP), vătămare intenţionată uşoară a
integrităţii corporale şi a sănătăţii şefului, când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de servi-
ciul militar” (Sentinţa 1-30/2002).
JM: Fapta militarilor în termen R. şi G. (gradul militar soldaţi) de a-i aplica lovituri, în tim-
pul exercitării serviciului militar, superiorului S. (gradul militar sergent inferior, care se afla în
exercitarea funcţiilor de serviciu, cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie componenţa
de infracţiune prevăzută de art.368 alin.(2) lit.a) CP, vătămare intenţionată uşoară a integrităţii
corporale şi a sănătăţii şefului, când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar,
săvârşite de două sau mai multe persoane” (Sentinţa 1-80/2003).
JM: „Fapta militarului în termen, grănicer, gradul militar caporal, care în faţa pichetului de
grăniceri a aplicat acte de violenţă asupra şefului său, sergentului inferior S., care-şi îndeplinea
îndatoririle legate de serviciul militar, aplicându-i o lovitură cu piciorul încălţat în cizme peste
picioare şi o lovitură cu pumnul în faţă în regiunea ochiului şi a nasului, pricinuindu-i vătămări
corporale uşoare sub formă de comoţie cerebrală şi fractură a oaselor nasului, cât şi o echimoză
în regiunea ochiului drept, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.243 alin.(1)
CP, în redacţia Legii din 12.03.1961 (art.368 alin.(1) noul CP), vătămare intenţionată uşoară a
integrităţii corporale şi lovire a şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de
serviciul militar” (Sentinţa 1-57/2002).
JM: „Fapta militarilor în termen B. C. şi T., carabinieri, gradul militar soldaţi, care, în urma
înţelegerii prealabile şi împreună, au aplicat acte de violenţă (lovituri cu pumnii şi picioarele
peste corp, cap) asupra şefului lor, sergentului N., care se afla la tratament medical în punctul
medical al unităţii militare, cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie componenţa de in-
fracţiune prevăzută de art.368 alin.(2) lit.a) CP, vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii cor-
porale şi lovirea şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul mili-
tar, săvârşită de două sau mai multe persoane” (Sentinţa 1-116/2003).
ARTICOLUL 369. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE

CU PRIVIRE LA RELAŢIILE DINTRE MILITARI, DACĂ ÎNTRE EI NU EXISTĂ
RAPORTURI DE SUBORDONARE
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, în timpul îndeplinirii
serviciului militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această încălcare s-
a manifestat prin acte de violenţă,
b) săvârşită asupra a două sau mai multor persoane;
c) soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
c) soldate cu urmări grave,
1. Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor,

stabilitatea şi pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia. Îndeplinirea sarcinilor servi-
ciului militar este incompatibilă cu înjosirea cinstei şi demnităţii, torturării unor militari de către
alţii. Prin aceasta se explică pericolul social al atentatelor asupra relaţiilor reciproce dintre mili-
tarii care nu se află în relaţii de subordonare între ei.
2. Nu se află în relaţii de subordonare între ei militarii care nu sunt şefi sau subalterni unul
faţă de altul atât după funcţie, cât şi după gradul militar. De exemplu, dacă un sergent aplică vio-
lenţă faţă de alt sergent din aceeaşi unitate militară, el răspunde pentru săvârşirea infracţiunii
prevăzute de art.369 CP. Însă dacă, de exemplu, un sergent aplică violenţă faţă de un soldat din
aceeaşi unitate militară, acţiunile acestuia vor constitui componenţa de infracţiune prevăzută de
art.370 CP, exces de putere, deoarece el este superior faţă de soldat după gradul militar.
3. Obiectul principal de atentare al acestei infracţiuni îl constituie ordinea statutară cu privi-
re la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre
rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concen-
Comentariu 807
trărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, reglementate de regulamentele militare,

iar obiectul secundar de atentare îl constituie viaţa şi sănătatea militarilor – părţilor vătămate,
cinstea şi demnitatea lor.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţii-
le dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în
timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă
între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau
printr-un alt act de violenţă.
5. Prin bătaie se înţelege aplicarea de lovituri de către un militar altui militar, cu condiţia ca
să nu fi fost cauzate vătămări corporale. În cazul cauzării vătămărilor corporale părţii vătămate,
acţiunile făptuitorului sunt calificate în baza art.369 alin.(2) sau (3) CP. Loviturile pot fi aplicate
cu mâinile, cu picioarele sau cu alte părţi ale corpului (cotul, capul, genunchiul, umărul etc.),
precum şi cu diverse obiecte (vergea, mătură, curea, rangă etc.), cu excepţia armelor. În cazul
aplicării armei, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.(3) lit.b) CP.
6. Prin alt act de violenţă se înţelege aplicarea violenţei fizice sau psihice faţă de victimă.
7. Sintagma violenţă fizică semnifică faptele de împingere a militarului, de tragere de păr,
pişcăturile, stropirea cu apă rece în timp de iarnă sau cu apă fierbinte, aruncarea la pământ sau la
podea a victimei, lovirea acesteia cu capul sau cu alte părţi ale corpului de perete, privarea de
libertate a militarului, cum ar fi legarea mâinilor sau picioarelor, ţinerea victimei în sac etc.
8. Prin violenţă psihică se înţelege înjosirea onoarei şi demnităţii militarului însoţită de
ameninţări cu aplicarea violenţei, cum ar fi trezirea militarului din somn şi menţinerea lui în sta-
re trează în timpul lui de odihnă sau de somn, obligarea de către militari a părţii vătămate să spe-
le sau să calce hainele altor militari, sau să le cureţe încălţămintea, sau să schimbe cu ei unele
elemente ale echipamentului sau ţinutei militare, date lor în folosinţă, sustragerea acestor obiecte
sau a raţiei alimentare, forţarea să facă flotări, să care greutăţi dintr-un loc în altul etc. Sustrage-
rea proprietăţii personale a militarului în cadrul încălcării regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari este calificată prin concurs de infracţiuni, conform art.369 şi 187 CP, sau infracţi-
une contra patrimoniului.
9. Această infracţiune poate fi săvârşită în dispoziţiunea unităţii militare, pe teritoriul sau în
afara teritoriului ei, în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu militar sau în timpul de odih-
nă, în timpul activităţii sportive, culturale, în timpul permisiilor din unitatea militară, în timpul
aflării în delegaţie, în instituţiile medicale, punctele medicale sau spitale etc. Componenţa de
infracţiune discutată e prezentă în cazurile în care lovirea sau alte acte de violenţă au fost săvâr-
şite în legătură cu îndeplinirea de către partea vătămată a obligaţiunilor sale legate de serviciul
militar, adică în cadrul activităţii de serviciu a acesteia.
10. Totuşi, nu există infracţiune prevăzută de art.369 CP în cazul în care violenţa este apli-
cată de către un militar faţă de alt militar din motive personale sau din alte motive care nu-s le-
gate de serviciul militar, când aceşti militari se află în permisie, concediu, în cercul lor de prie-
teni etc. În funcţie de circumstanţele concrete, această violenţă poate constitui o infracţiune con-
tra persoanei sau huliganism.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care nu se află în raport de subordonare cu
victima, cum ar fi: soldaţii, sergenţii, plutonierii, ofiţerii etc.
12. Din punctul de vedere al laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie
directă: făptuitorul înţelege că, aplicând lovituri ori săvârşind altă violenţă faţă de alt militar, cu
care nu se află în relaţii de subordonare, încalcă ordinea de comportare reciprocă între militari,
stabilită de regulamentele militare, şi doreşte aceasta.
13. Poziţia psihică a făptuitorului faţă de consecinţele survenite (cauzarea de dureri fizice,
a vătămărilor corporale, gravitatea lor, survenirea morţii etc.) poate fi exprimată atât prin inten-
ţie directă sau indirectă, cât şi prin imprudenţă.
14. Motivul săvârşirii acestei infracţiuni nu are relevanţă asupra calificării infracţiunii.
15. Alin.(2) şi (3) ale art.369 CP reglementează agravantele calificative ale acestei infracţiuni.
16. Aplicarea violenţei sau lovirea concomitentă a două sau mai multor persoane, cuprinsă
de una şi aceeaşi intenţie infracţională, se califică în conformitate cu art.369 alin.(2) lit.b) CP ca
săvârşire a infracţiunii asupra a două sau mai multor persoane.
17. În cazul în care infracţiunea s-a soldat cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.(2) lit.c)
CP. Nu are relevanţă la calificarea infracţiunii forma vinovăţiei faţă de consecinţele survenite
(intenţie sau imprudenţă). De ea se ţine cont la numirea felului şi măsurii de pedeapsă.
18. Conţinutul sintagmei săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane a
fost comentat la art.364 alin.(2) lit.a) CP.
19. Conţinutul sintagmei săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a fost comentat la
20. Sintagma soldarea infracţiunii cu urmări grave a fost analizată în comentariul de la
art.364 alin.(2) lit.b) şi de la art.368 alin.(2) lit.b) CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarului în termen de a lovi, în timpul
exercitării serviciului militar, pe alt militar cu care în raporturi de subordonare nu se afla, şi care
se afla în exercitarea funcţiilor de serviciu de patrulare, cauzându-i vătămări corporale uşoare,
constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.369 alin.(2) lit.c) CP, ca încălcarea reguli-
lor statutare cu privire la relaţiile între militari, săvârşită de către un militar, dacă între ei nu
există raporturi de subordonare, care s-a manifestat prin bătăi, soldată cu vătămarea corporală
uşoară a integrităţii corporale a părţii vătămate” (Sentinţa 1-12/2004, Decizia CA Chişinău 1a-
518/2004).
JM: „Fapta militarilor în termen R. şi G. de a lovi, împreună, în timpul exercitării serviciului
militar, pe alt militar cu care în raporturi de subordonare nu se aflau, cauzându-i vătămări corpo-
rale uşoare, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.369 alin.(3) lit.a) CP, ca în-
călcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile între militari, săvârşită de către un militar, dacă
între ei nu există raporturi de subordonare, care s-a manifestat prin bătăi, soldată cu vătămarea
corporală uşoară a integrităţii corporale a părţii vătămate, săvârşită de două sau mai multe per-
soane” (Sentinţa 1-80/2004).
JM: „Fapta militarului în termen L. de a aplica lovituri, în timpul exercitării serviciului mili-
tar, altui militar cu care în raporturi de subordonare nu se afla, a fost recalificată de pe art.369
alin.(3) lit.a) CP, conform art.369 alin.(1) CP ca încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţi-
ile între militari, săvârşită de către un militar, dacă între ei nu există raporturi de subordonare,
care s-a manifestat prin bătăi, deoarece în şedinţa de judecată nu s-a constatat că în timpul apli-
cării loviturilor de către L. lui I. i-au fost cauzate vătămări corporale grave, lipseşte raportul ca-
uzal dintre aplicarea loviturilor şi de către L. şi survenirea consecinţelor prejudiciabile (cauzarea
vătămărilor corporale grave lui I.)” (Sentinţa 1-80/2004).
JM: „Fapta militarilor în termen M. şi D. de a aplica lovituri împreună, în timpul exercitării
serviciului militar, la 12.01.2004, la 15.01.2004, 16.01.2004, la 25.01.2004 şi la 30.01.2004 la
mai mulţi militari, cu care în raporturi de subordonare nu se aflau, cauzându-le dureri fizice,
constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.369 alin.(3) lit.a) şi b) CP, ca încălcarea
regulilor statutare cu privire la relaţiile între militari, săvârşită de către militari, dacă între ei nu
Comentariu 809
există raporturi de subordonare, care s-a manifestat prin bătăi, săvârşită de două sau mai multe
persoane, în mod repetat” (Sentinţa 1-80/2004).
ARTICOLUL 370. ABUZUL DE PUTERE, EXCESUL DE PUTERE

SAU INACŢIUNEA LA EXERCITAREA PUTERII
(1) Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
de către şef sau de către o persoană cu funcţie de răspundere, inacţiunea la exercitarea puterii,
dacă acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile,
se pedepsesc cu amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Esenţa acestei infracţiuni constă în faptul că şeful militar sau persoana cu funcţie de răs-
pundere militară săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii, exces
de putere sau depăşeşte atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu daune
în proporţii considerabile.
2. Gradul prejudiciabil al infracţiunii constă în încălcarea serioasă de către persoana cu
funcţii de răspundere militară a ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar, în subminarea
autorităţii comandanţilor şi şefilor militari, în provocarea dezorganizării în activitatea lor, dezor-
dinii, iar uneori chiar în crearea pericolului sau împiedicarea îndeplinirii de către subunităţile
militare a sarcinilor de luptă. Abuzurile sau excesele de putere subminează climatul social-
psihologic în subunităţile Forţelor Armate, pun sub semnul îndoielii credinţa militarilor în su-
premaţia Legii, a Regulamentelor militare, trăinicia disciplinei militare şi bazele dreptăţii. Abu-
zurile de putere şi de serviciu pot servi deseori ca factori de săvârşire a sustragerilor şi a altor
infracţiuni.
3. Noţiunea de şef militar a fost explicată în comentariul de la art.364 CP.
4. Noţiunile abuz de serviciu, abuz de putere, persoană cu funcţii de răspundere au fost
explicate în comentariul de la art.327 CP.
5. Noţiunea exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu a fost explicată în co-
mentariul art.328 CP. Semnul esenţial, calificativ al acestor noţiuni se exprimă prin faptul că
abuzurile de serviciu sau de putere, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu sunt
săvârşite în cadrul Forţelor Armate şi de către subiecţi speciali: şefi sau persoane cu funcţii de
răspundere militare.
6. Excesul de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu înglobează acele acţiuni intenţi-
onate săvârşite de către şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară, pe care nu trebuie
să le săvârşească în niciun caz şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară. Aceste acţi-
uni sunt considerate totdeauna ilegale (de exemplu, aplicarea violenţei sau a altor metode nere-
gulamentare de către şefii militari asupra subalternilor, transmiterea ilegală a unităţilor de tehni-
că militară în folosinţa terţelor persoane etc.).
7. Inacţiunea în exercitarea puterii reprezintă un comportament pasiv al persoanei cu func-
ţii de răspundere sau al şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform obligaţiuni-
lor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească. Inacţiunea infracţională a persoanei
cu funcţii de răspundere sau a şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform obli-
gaţiunilor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească pentru preîntâmpinarea conse-
cinţelor social-periculoase, prejudiciabile, poate cauza urmări grave sau daune considerabile in-
tereselor serviciului militar. De exemplu, dacă şeful militar vede că subalternii care transportă
bunurile militare sustrag cartuşe şi le vând unor terţe persoane şi nu curmă aceste acţiuni şi, ca
rezultat, se cauzează daună considerabilă unităţii sau subunităţii militare, acest şef poartă răs-
pundere penală pentru inacţiune în exercitarea puterii. De asemenea, neluarea de către şeful mi-
litar a măsurilor respective pentru curmarea relaţiilor neregulamentare dintre subalterni e califi-
cată ca inacţiune în exercitarea puterii etc.
8. Cu toate că art.370 CP nu indică expres că abuzul de putere sau de serviciu, excesul de
putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţie de
răspundere, inacţiunea în exercitarea puterii se săvârşesc intenţionat, latura subiectivă a acestei
infracţiuni poare fi exprimată doar prin intenţie. Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de
putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţie de
răspundere se săvârşesc întotdeauna cu vinovăţie intenţionată. Şeful militar sau persoana cu
funcţie de răspundere îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale,
prevede urmările ei prejudiciabile şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor ur-
mări. Dacă se constată că şeful militar sau persoana cu funcţie de răspundere a săvârşit aceste
acţiuni sau inacţiuni din imprudenţă, nu avem infracţiune prevăzute de art.370 CP, oricât de gra-
ve ar fi consecinţele survenite.
9. Un alt criteriu obligatoriu al acestor acţiuni sau inacţiuni infracţionale constă în faptul că
şeful militar sau persoana cu funcţie de răspundere săvârşeşte aceste acţiuni sau inacţiuni în de-
trimentul intereselor de serviciu sau depăşeşte vădit atribuţiile sale de serviciu.
10. Dauna considerabilă constă în urmări prejudiciabile importante prin caracterul sau mă-
rimea lor. Ele pot fi exprimate în diferite forme de consecinţe cu caracter material sau nemateri-
al (de exemplu, neîndeplinirea sarcinii de luptă, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare,
crearea de obstacole sau întreruperea serviciului militar etc.).
11. La stabilirea daunei în proporţii considerabile sau a urmărilor grave e necesar să se ţină
cont de gradul de influenţare negativă a faptei ilegale asupra ordinii de exercitare a serviciului
militar, de numărul de victime, de gravitatea consecinţelor morale şi fizice etc.
12. Sintagma dauna materială considerabilă şi în proporţii mari a fost analizată în comen-
tariul de la art.126 CP.
13. Noţiunea de urmări grave, prevăzută de art.370 alin.(2) CP, a fost explicată în comenta-
riul de la art.364 alin.(2) lit.b) CP.
14. Noţiunile timp de război, în condiţii de luptă au fost comentate la art.364 alin.(3) CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CA Chişinău: „Fapta locţiitorului comandantului
unităţii militare (gradul militar locotenent colonel) de a-l lovi, în timpul exercitării funcţiilor sale
de serviciu, pe subalternul său (gradul militar căpitan), care se afla în exerciţiul funcţiilor sale,
cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie exces de putere, care i-a cauzat victimei şi inte-
reselor de serviciu daune în proporţii considerabile (art.370 alin.(1) CP)” (Decizia 1a-690/2004).
CA Chişinău: „Fapta militarului în termen, gradul sergent inferior, în timpul exercitării
funcţiilor sale de serviciu, de a-l lovi şi de a-i înjosi grav cinstea şi demnitatea subalternul său
(gradul militar soldat), care se afla în exerciţiul funcţiilor sale, cauzându-i vătămări corporale
Comentariu 811
uşoare, constituie exces de putere, care i-a cauzat victimei şi intereselor de serviciu daune în
proporţii considerabile (art.370 alin.(1) CP)” (Decizia 1a-332/2004).
CSJ: „Fapta comandantului subunităţii militare (gradul militar locotenent major), de a lovi
şi de a insulta prin acţiuni de batjocorire /lipsind subalternul de dreptul la odihnă noaptea,
impunându-l să alerge în jurul platoului timp de 2 ore/, în timpul exercitării funcţiilor sale de
serviciu, pe subalternul său (gradul militar soldat), cauzându-i vătămări corporale uşoare şi
torturându-l, constituie exces de putere, care a cauzat victimei şi intereselor de serviciu daune în
proporţii considerabile (art.370 alin.(1) CP)” (Decizia 1ca-53/2003).
JM: „Fapta comandantului unităţii militare (gradul militar locotenent colonel), care, având
cunoştinţă despre săvârşirea a 3 infracţiuni în unitatea militară subordonată lui, şi, cunoscând
faptul că ofiţerii acestei unităţi militare maltratează subalternii lor, nu şi-a îndeplinit obligaţiuni-
le de serviciu reglementate de art.94 al Regulamentului Serviciului Interior al Forţelor Armate,
care-l obliga să ia măsuri de prevenire a infracţiunilor şi incidentelor, iar în cazul comiterii lor –
să înştiinţeze procurorul militar, nu a îndeplinit aceste obligaţiuni, nu a înştiinţat despre aceasta
procurorul militar, astfel tăinuind săvârşirea infracţiunilor, n-a luat măsuri de preîntâmpinare a
săvârşirii de noi infracţiuni, constituie abuz de putere, inacţiune la exercitarea puterii, care a ca-
uzat intereselor de serviciu daună considerabilă (art.370 alin.(1) CP)” (Sentinţa 1-89/2004).
JM: „Fapta militarului pe contract în Departamentul Trupelor de Carabinieri, sergent inferi-
or, care, aflându-se în exercitare atribuţiilor de serviciu, folosindu-se de statutul de colaborator
al organelor afacerilor interne, fără motive, a maltratat o persoană civilă, aplicându-i multiple
lovituri cu pumnii şi picioarele peste corp, cauzându-i vătămări corporale uşoare, constituie ex-
ces de putere, depăşirea atribuţiilor de serviciu, săvârşit de o persoană cu funcţii de răspundere,
care a cauzat victimei şi intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile art.261 alin.(1)
CP, în redacţia Legii din 12.03.1961 (art.370 alin.(1) noul CP)” (Sentinţa 1-23/2002).
JM: „Fapta militarului pe contract şi persoanei cu funcţii de răspundere, comandantului uni-
tăţii militare (Brigada de Infanterie Motorizată), gradul militar colonel, care a încălcat grav pre-
vederile art.1 şi 2 ale Legii 964 din 17.03.1992 Cu privire la apărare, art.1 al Legii cu privire la
Forţele Armate şi art.93, 94 ale Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate, care-l
obligau să organizeze şi să răspundă de starea de pregătire de luptă şi de mobilizare a brigăzii,
de executarea reuşită a misiunilor de luptă ale brigăzii, de ordinea interioară şi educaţia efectivu-
lui brigăzii, să conducă cu pricepere brigada, să ia măsuri de prevenire a infracţiunilor şi inci-
dentelor, ca efectivul unităţii să nu fie antrenat în probleme ce nu ţin nemijlocit de asigurarea
apărării statului, a folosit ilegal la lucrările de construcţii a casei personale militari din unitatea
militară subordonată lui, precum şi automobilul de serviciu în perioada 21 iulie-18 august 2003,
sistematic, în total 38 zile-muncă, a antrenat 7 militari în termen şi 1 militar pe contract la alte
activităţi, decât cele dictate de interese de serviciu: la săpatul unui şanţ pentru apeduct în gospo-
dăria indicată, de asemenea a folosit automobilul de serviciu în scopuri personale timp de 12
zile: pentru transportarea persoanelor indicate tur retur la lucru şi apoi în unitate, a subminat
considerabil capacitatea de luptă a Brigăzii, pregătirea de luptă a efectivului Brigăzii, constituie
componenţa de infracţiune prevăzută de art.370 alin.(1) CP ca abuz de serviciu, săvârşit de către
o persoană cu funcţii de răspundere care a cauzat intereselor de serviciu daune în proporţii con-
siderabile” (Sentinţa 1-105/2003).
ARTICOLUL 371. DEZERTAREA

(1) Dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, centrului de instrucţie sau locului de servi-
ciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la concentrare sau mobilizare, precum şi ne-
prezentarea din acelaşi motiv la serviciu ori la concentrare sau mobilizare în cazurile permisiei
din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misi-
une, din concediu sau din instituţia curativă, săvârşită de către un militar sau rezervist,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până
la 5 ani.
a) cu armă;
b) de două sau mai multe persoane,
(5) Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspun-
dere penală dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
1. Conform art.56 CRM, devotamentul faţă de Patrie este sacru. Cetăţenii cărora le sunt în-
credinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiuni-
lor ce le revin. Apărarea Patriei, conform art.57 al CRM, este un drept şi o datorie sfântă a fiecă-
rui cetăţean.
2. Respectarea strictă a ordinii de exercitare a serviciului militar constituie condiţia princi-
pală de asigurare a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
3. Prin dezertare se înţelege acţiunea de a dezerta şi rezultatul ei, adică acţiunea de a părăsi în
mod nejustificat unitatea din care face parte, locul în care prestează serviciul sau câmpul luptă.
4. În cazul dezertării se atentează la ordinea şi disciplina militară, ca premise de bază ale
capacităţii de apărare a ţării.
5. Obiectul nemijlocit al dezertării îl constituie ordinea de exercitare a serviciului militar,
care obligă militarii să exercite serviciul militar în decursul unui termen anumit, stabilit de lege,
să fie totdeauna gata să apere statul, să-şi îndeplinească datoria lor constituţională şi militară de
apărare a Patriei.
6. Dezertarea se săvârşeşte prin acţiune sau inacţiune şi constă în părăsirea unităţii militare,
a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi neprezentarea din aceleaşi motive
la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de in-
strucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie cura-
tivă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un
rezervist.
7. Prin acţiune se săvârşeşte părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului
de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrări.
8. Prin inacţiune se săvârşeşte neprezentarea, în scopul eschivării de la serviciul militar, de
la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile
permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii
Comentariu 813
din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană
care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist.
9. Dezertarea constă în absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară sau de la
serviciul militar. Spre deosebire de legislaţia penală anterioară (art.246, 247, 248 CP din 1961),
noul CP nu stabileşte termenele absenţei samavolnice în cazul dezertării. Prin urmare, dezertarea
are loc în toate cazurile absenţei samavolnice a militarului din unitatea militară sau de la servici-
ul militar, indiferent de termenul absentării. Durata absenţei samavolnice poate fi luată în consi-
derare la stabilirea felului şi măsurii de pedeapsă făptuitorului.
10. Dezertarea este o infracţiune continuă: ea începe şi se termină de îndată ce făptuitorul a
părăsit samavolnic unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar sau din momen-
tul în care militarul nu s-a prezentat la termenul fixat, fără motive întemeiate, în scopul eschivă-
rii de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu
sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repar-
tizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită
de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist, însă se
consumă la momentul reţinerii sau prezentării benevole a militarului în unitatea militară, la locul
exercitării serviciului militar sau în organele de drept.
11. Latura subiectivă a dezertării se caracterizează prin intenţie directă şi cu scopul eschi-
vării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, scop reali-
zat prin părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu de la pregăti-
rea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi prin intermediul neprezentării la serviciu
sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repar-
tizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă etc.
12. Părăsirea samavolnică a locului de arest disciplinar (de la gauptvahtă) sau dintr-o
unitate militară disciplinară, de asemenea se consideră dezertare şi acţiunile făptuitorului se cer
calificate în temeiul art.371 alin.(1) CP – în cazul părăsirii samavolnice a locului de arest disci-
plinar (de la gauptvahtă) şi în baza art.371 alin.(4) CP - în cazul părăsirii samavolnice a unităţii
militare disciplinare.
13. Scopul eschivării de la serviciul militar poate fi absenţa de la serviciul militar pentru o
anumită perioadă de timp sau absenţa definitivă de la serviciul militar, însă aceasta nu are rele-
vanţă la calificarea infracţiunii, aceste modalităţi de dezertare pot influenţa stabilirea pedepsei
făptuitorului.
14. Motivele care au servit drept imbold pentru absenţa samavolnică a militarului din unita-
tea militară nu au relevanţă la calificarea infracţiunii, ele pot servi la individualizarea pedepsei.
Ele pot fi diferite: nedorinţa de a suporta lipsurile şi greutăţile serviciului militar, frica în timpul
de război sau în condiţiile de luptă, nedorinţa de a exercita serviciul militar în anumite locuri
concrete etc.
15. Subiectul infracţiunii este special: un militar, o persoană care trece pregătirea militară
obligatorie sau un rezervist. Mai detaliat despre aceasta – în comentariul art.364 CP.
16. Dezertarea săvârşită cu arma constituie o componenţă de infracţiune cu circumstanţe
agravante, prevăzută de art.371 alin.(2) lit.a) CP. Această agravantă constă în faptul că militarul
părăseşte samavolnic unitatea militară sau locul exercitării serviciului militar cu arma din dotare,
încredinţată lui pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, şi concurs de infracţiuni nu for-
mează.
17. În cazul în care militarul, în procesul dezertării, foloseşte arma pentru a înlesni dezerta-
rea (ameninţă cu aplicarea armei persoanele care încearcă să-l reţină sau chiar aplică efectiv ar-
ma etc.), acţiunile lui se cer calificate prin concurs de infracţiuni: art.371 alin.(2) lit.a) CP şi,
după caz, art.365 alin.(2) lit.b) CP sau 369 alin.(3) lit.b) CP etc.
18. Noţiunea dezertare săvârşită de două sau de mai multe persoane a fost explicată în
comentariul de la art.364 alin.(2) lit.a) CP.
19. Participarea la infracţiune în calitate de instigator, complice sau organizator poate fi să-
vârşită de orice persoană, nefiind necesară calitatea specială de militar, însă în atare cazuri nu
există infracţiunea prevăzută de art.371 alin.(2) lit.b) CP, ci a art.371 alin.(1) CP. Coautori ai
acestei infracţiuni pot fi doar persoanele cu calităţi speciale, adică doar militarii, persoanele care
trec pregătirea militară obligatorie sau rezerviştii.
20. Înlesnirea sau acordarea de ajutor făptuitorului la dezertare poate avea loc prin con-
fecţionarea de documente false, sustragerea atenţiei comandanţilor, oferirea adăpostului sau as-
cunderea uniformei militare a dezertorului, promisă dinainte, etc. Aceste acţiuni constituie com-
plicitate la dezertare şi se cer calificate în temeiul art.42, 371 alin.(1) CP sau al altora, după caz.
21. Săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a fost explicată în co-
mentariul de la art.364 alin.(3) CP şi art.127 CP.
22. Art.371 alin.(4) CP prevede ca circumstanţă calificată dezertarea prevăzută la alin.(1),
(2) sau (3), săvârşită de un militar care îşi ispăşeşte pedeapsa într-o unitate militară disciplinară.
Pedeapsa trimiterii într-o unitate militară disciplinară este reglementată prin art.69 CP. Această
componenţă de infracţiune poate avea loc după intrarea în vigoare a sentinţei judiciare prin care
a fost numită pedeapsa trimiterii într-o unitate disciplinară. În cazul în care trimiterea militarului
într-o unitate militară disciplinară a fost ilegală (sentinţa a fost casată cu achitarea militarului),
dezertarea militarului din unitatea militară disciplinară e calificată conform articolului 371
alin.(1) CP sau, după caz, conform articolului 371 alin.(2) sau (3) CP.
23. Art.371 alin.(5) CP prevede un caz special de liberare de răspunderea penală - că mili-
tarul, care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) CP, se liberează de răspundere pena-
lă dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele. Esenţa concursului
de împrejurări grele a fost explicată în comentariul art.76 alin.(1) lit.e) CP. De această liberare
profită toţi militarii care au săvârşit dezertarea prevăzută de art.371 alin.(1) CP în urma unui
concurs de împrejurări grele. Rolul organelor judiciare, în acest caz, este de a stabili cu certitu-
dine dacă dezertarea prevăzută de art.371 alin.(1) CP a fost săvârşită în urma unui concurs de
împrejurări grele. În cazul constatării acestor împrejurări militarul e liberat, incontestabil, de
răspunderea penală pe art.371 alin.(1) CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarului în termen, care a părăsit sa-
mavolnic, în scopul eschivării de la serviciul militar, unitatea militară la 13.11.2003 şi a lipsit
samavolnic până la 19.02.2004, când a fost reţinut de colaboratorii de poliţie, constituie compo-
nenţa de infracţiune prevăzută de art.371 alin.(1) CP, ca dezertare, adică părăsirea samavolnică a
unităţii militare de către militarul în termen, în scopul sustragerii de la serviciul militar” (Sentin-
ţa 1-31/2004).
JM: „Fapta militarului pe contract (gradul militar locotenent), care nu s-a prezentat, sama-
volnic, la serviciul militar de la 1.12.2003 până la 15.12.2003, de la 9.01.2004 până la
8.02.2004, de la 18.02.2004 până la 8.03.2004, în scopul eschivării de la serviciul militar, con-
stituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.371 alin.(1) CP, ca dezertare, adică părăsirea
samavolnică a unităţii militare de către militar, în scopul sustragerii de la serviciul militar” (Sen-
tinţa 1-77/2004).
JM: „Fapta militarului în termen, care a părăsit samavolnic, în scopul eschivării de la servi-
ciul militar, locul exercitării serviciului militar (Spitalul militar or.Bălţi) şi unitatea militară la
14.12.1995 şi a lipsit samavolnic până la 5.06.2003, constituie componenţa de infracţiune prevă-
zută de art.248 alin.(1) CP (în redacţia Legii din 12.03.1961) /art.371 alin.(1) noul CP/ ca dezer-
tare, adică părăsirea samavolnică a unităţii militare şi a locului de exercitare a serviciului militar
de către militarul în termen, în scopul sustragerii de la serviciul militar” (Sentinţa 1- 69/2003).
Comentariu 815
ARTICOLUL 372. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR

(1) Eschivarea militarului sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiilor serviciului mili-
tar sau de la concentrare ori mobilizare prin automutilare sau prin simularea unei boli, prin
falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune
se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 60 la 240 de ore.
1. Art.372 alin.(1) CP prevede mai multe forme de eschivare a militarului, a persoanei care
trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciu-
lui militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor: a) prin automutilare, b) prin
simularea unei boli, c) prin falsificarea documentelor, d) prin altă înşelăciune.
2. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.372 CP îl constituie ordinea stabilită de lege a
exercitării serviciului militar de către militari, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie
sau de către rezervişti.
3. Sensul expresiei eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obli-
gatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii mi-
litare obligatorii sau ale concentrărilor prin automutilare rezidă în faptul că făptuitorul, prin
cauzarea artificială a unei daune sănătăţii sale, creează baza de eliberare de la serviciul militar,
deoarece militarii, care au dereglări fizice sau suferă de unele boli anumite, sunt recunoscuţi
inapţi de serviciul militar din cauza sănătăţii şi sunt scutiţi de serviciul militar, conform art.32 al
Legii 1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei, ori sunt
eliberaţi temporar de exercitarea serviciului militar în legătură cu tratamentul medical.
4. Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau distrugerea artifi-
cială a diferitelor organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială
(otrăvire, contaminare etc.), sau prin înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
5. Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora militarul s-a automuti-
lat ori s-a îmbolnăvit nu are relevanţă la calificarea infracţiunii.
6. Caracterul artificial al automutilării sau îmbolnăvirii artificiale se stabileşte prin diferite
probe (martori, filmări, înregistrări audio etc.), precum şi prin raportul de expertiză medico-
legală, care este obligatorie la anchetarea cazurilor de automutilare sau îmbolnăvire artificială,
pentru constatarea caracterului şi provenienţei consecinţelor dăunătoare.
7. În cercetarea cauzelor despre automutilare este necesară, de asemenea, concluzia comisi-
ei medico-militare cu privire la aptitudinea militarului pentru serviciul militar. Lista bolilor şi a
defectelor fizice care indică inaptitudinea pentru serviciul militar se conţine în Baremul medical
al Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate ale RM, pus în apli-
care prin ordinul MA al RM 230 din 15 februarie 1997, cu modificările ulterioare.
8. Asupra calificării faptelor nu influenţează nici urmările bolilor şi defectelor fizice surve-
nite. Drept consecinţă a acestor fapte, militarul poate fi recunoscut inapt de serviciul militar, dar
poate fi, de asemenea, eliberat temporar de exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor
serviciului militar.
9. Totuşi, dacă militarul a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la servici-
ul militar, însă consecinţele urmărite nu au survenit, din cauze independente de voinţa sa (de
exemplu, a fost oprit de colegii săi sau de alte persoane, arma nu a funcţionat, substanţa toxică
autoadministrată nu a avut efectul scontat etc.), el nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a
fost temporar eliberat de exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar,
acţiunile militarului pot fi calificate în temeiul art.27, 372 CP ca tentativă de eschivare de la ser-
viciul militar.
10. Automutilarea poate fi săvârşită de însuşi militarul care are intenţia să se eschiveze de
la serviciul militar, dar şi de alte persoane la cererea militarului. În aceste împrejurări avem o
participaţie complexă la săvârşirea infracţiunii (art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contri-
buit la automutilare se cer calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la
serviciul militar.
11. Esenţa expresiei eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară
obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii
militare obligatorii sau ale concentrărilor prin simularea unei boli constă în insinuarea unei
boli sau a unor simptome ale unor boli, pe care, în realitate, militarul nu le are. Poate fi exercita-
tă simularea unei boli fizice sau a uneia psihice.
12. În cercetarea cauzelor penale cu privire la simularea unei boli este obligatorie numirea
unei expertize medico-legale. Este, de asemenea, necesară efectuarea unei expertize medico-
legale psihiatrice, care trebuie să constate, de exemplu, dacă simularea bolii nu este unul din
simptomele unei boli pe care militarul în realitate o are (simularea patologică). În cazul constată-
rii unei simulări patologice răspunderea penală a militarului se exclude.
13. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezer-
vistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau
ale concentrărilor prin falsificarea documentelor constă în faptul că militarul prezintă, intenţio-
nat, comandantului sau şefului militar respectiv un document în care se conţin informaţii minci-
noase, false şi, în baza acestui document, i se acordă eliberarea permanentă sau temporară de la
exercitarea serviciului militar. Documentul poate fi falsificat de însuşi militarul concret interesat
sau de către alte persoane. În aceste împrejurări, ne aflăm în faţa unei participaţii complexe la
săvârşirea infracţiunii (art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer
calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
14. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezer-
vistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau
ale concentrărilor prin altă înşelăciune constă în comunicarea comandantului sau şefului militar
respectiv a unor informaţii intenţionat mincinoase şi false, care, dacă ar fi adevărate, ar da mili-
tarului dreptul de a fi eliberat definitiv sau temporar de la exercitarea serviciului militar (de
exemplu, comunicarea despre necesitatea oferirii unui concediu pentru înregistrarea căsătoriei,
în legătură cu boala gravă a unor rude apropiate etc.).
15. Eschivarea de la serviciul militar se consideră infracţiune consumată din momentul în
care militarul, în baza documentelor false prezentate sau în urma consecinţelor acţiunilor de au-
tomutilare, a primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului
militar sau a încetat, de facto, să exercite serviciul militar.
16. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece pregătirea militară obli-
gatorie sau rezervist. De exemplu, militarul care slujeşte conform unui contract se automutilează
pentru a se eschiva de la exercitarea serviciului militar şi pentru a primi pensia de invaliditate.
17. Latura subiectivă a infracţiunii de eschivare de la serviciul militar prin orice metodă se
caracterizează prin intenţie directă şi cu scopul (semn obligatoriu al acestei componenţe de in-
fracţiune) eschivării temporare sau permanente de la exercitarea serviciului militar.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarului în termen C. de a-şi provoca o
rană cu cuţitul în abdomen în scopul eschivării de la exercitarea serviciului militar, constituie
Comentariu 817
componenţa de infracţiune prevăzută de art.372 alin.(1) CP, eschivarea militarului în termen de

la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar prin automutilare” (Sentinţa 1-69/2003).
ARTICOLUL 373. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE MÂNUIRE

A ARMEI, DE MANIPULARE A SUBSTANŢELOR ŞI OBIECTELOR
CE PREZINTĂ UN PERICOL SPORIT PENTRU CEI DIN JUR
(1) Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor ex-
plozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din
jur, dacă aceasta a cauzat vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul a două sau mai multor persoane
1. Militarii, în exercitarea funcţiilor lor sunt implicaţi permanent în activităţi legate de în-
grijirea sau mânuirea, manipularea armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a
altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru persoanele din jur.
2. Folosirea acestor obiecte sau substanţe cere respectarea strictă a regulilor speciale de secu-
ritate, a căror încălcare poate conduce la moartea sau traumatizarea oamenilor, distrugerea averii
militare, zădărnicirea diferitelor sarcini de luptă, măsuri militare şi la alte consecinţe grave.
3. Obiectul infracţiunii constă în ordinea stabilită de mânuire, manipulare a armelor, muni-
ţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol
sporit pentru persoanele din jur, inclusiv pentru militari.
4. Răspunderea penală, în temeiul art.373 CP, poate surveni doar în cazul încălcării reguli-
lor de mânuire a armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi
obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru persoanele din jur.
5. Noţiunea de armă a fost explicată în comentariul de la art.364 CP. Arme, în sensul
art.373 CP, pot fi şi unităţile de armament de artilerie, reactive, rachete etc., care se află în dota-
re în unităţile militare. Încălcarea regulilor de mânuire a armelor de vânătoare nu constituie
componenţa de infracţiune prevăzută de art.373 CP.
6. Prin lexemul muniţii se înţeleg părţile componente ale armamentului destinat nemijlocit
pentru nimicirea tehnicii, construcţiilor, oamenilor etc. Muniţii pot fi cartuşele, obuzele de arti-
lerie, bombele, minele, grenadele, părţile de luptă ale rachetelor şi torpilelor, alte obiecte şi dis-
pozitive explozive în stare de luptă şi apte de a nimici, a distruge.
7. Prin sintagma substanţe explozive se înţeleg compuşii chimici şi aliajele, capabile – sub
acţiunea loviturilor, împungerii, frecării sau încălzirii – să explodeze. Aceste substanţe pot fi
dinamita, nitroglicerina, nitrotoluolul şi alte substanţe chimice sau aliaje în stare să explodeze
fără accesul oxigenului.
8. Sintagma substanţe reactive semnifică şi înglobează substanţele de provenienţă naturală

sau artificială, care conţin izotopi radioactivi, emanând radiaţii de ionizare periculoase pentru
persoanele din jur.
9. Expresia alte substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur semni-
fică orice mijloace tehnice din dotare, ce se găsesc în unităţile militare şi care au calitatea – în
cazul încălcării regulilor de manipulare a lor – de a distruge (să cauzeze vătămări, să deregleze
funcţiile etc.) obiectele şi oamenii aflaţi în zona lor de activitate.
10. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni de încălcare a regulilor de
mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor sub-
stanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur. Regulile de mânuire a armei, de
manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur se conţin în regulamente, instrucţiuni, cursuri de ma-
nipulare şi mânuire a diferitelor tipuri de arme şi muniţii etc.
11. Componenţa de infracţiune este materială, pentru consumarea ei este necesar să survină
consecinţele respective: vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.373
alin.(1) CP), vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, alte ur-
mări grave (art.373 alin.(2) CP), decesul a două sau mai multor persoane (art.373 alin.(3) CP).
12. Expresiile vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, vătă-
marea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, decesul a două sau
mai multor persoane au fost explicate în comentariul de la Capitolul II CP, Infracţiuni contra
vieţii şi sănătăţii persoanei, iar sintagma alte urmări grave – în comentariul de la art.364 CP.
13. Latura subiectivă a infracţiunii poate consta în dubla formă de vinovăţie (art.19 CP),
adică încălcarea intenţionată a regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a sub-
stanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte care prezintă un pericol sporit pen-
tru cei din jur şi cauzarea din imprudenţă a consecinţelor prevăzute în art.373 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarului în termen care, aflându-se în
exercitarea serviciului militar şi, fiind înarmat cu automatul ACM, a încărcat arma, a scos piedi-
ca şi a trimis fără necesitate cartuşul în încărcător, a produs din imprudenţă o împuşcătură prin
care i-a cauzat părţii vătămate H. vătămări corporale grave, constituie componenţa de infracţiu-
ne prevăzută de art.373 alin.(2) CP, încălcarea regulilor de mânuire a armei, care a provocat din
imprudenţă victimei vătămare gravă a integrităţii corporale şi sănătăţii” (Sentinţa 1-27/2004).
JM: „Fapta militarului în termen V. care, aflându-se în exercitarea serviciului militar, servi-
ciul de pază a frontierei de stat (grănicer) şi, fiind înarmat cu pistolul-mitralieră „AC-74”, a în-
călcat regulile de mânuire a armei, a încărcat arma, a scos piedica şi a trimis fără necesitate car-
tuşul în încărcător, a produs din imprudenţă o împuşcătură prin care i-a cauzat părţii vătămate
O., leziuni corporale uşoare cu dereglarea sănătăţii de scurtă durată (vătămări corporale uşoare),
constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.252-1 alin.(1) CP, în redacţia Legii din
12.03.1961 (art.373 alin.(1) noul CP), ca încălcarea regulilor de mânuire a armei, care a provo-
cat din imprudenţă părţii vătămate vătămare corporală uşoară a integrităţii corporale şi sănătăţii”
(Sentinţa 1-51/2002).
JM: „Fapta militarului pe contract M., care, aflându-se în exercitarea serviciului militar
(exerciţiul funcţiei în Serviciul de Pază şi Protecţie de Stat), a încălcat regulile de mânuire a ar-
mei, pistolului sistema „Browning” 245, care i-a fost predat pentru păstrare, a încărcat arma, a
scos piedica şi a trimis fără necesitate cartuşul în încărcător, a produs din imprudenţă o împuşcă-
tură prin care i-a cauzat părţii vătămate P., leziuni corporale grave, în urma cărora ultimul a de-
cedat, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.252-1 alin.(1) CP, în redacţia Legii
din 12.03.1961 (art.373 alin.(1) lit.b) noul CP), încălcarea regulilor de mânuire a armei, care a
provocat din imprudenţă decesul părţii vătămate” (Sentinţa 1-46/2002).
Comentariu 819

REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE GARDĂ
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor
emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune în pro-
porţii considerabile,
1. Ordinea de exercitare a serviciului de gardă este reglementată de Regulamentul serviciu-

lui în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale RM.
2. Conform art.2 al acestui regulament, serviciul de gardă este destinat pazei de nădejde şi
apărării drapelelor de luptă, magaziilor cu muniţii, tehnică militară, alte mijloace militare şi a
obiectivelor militare şi de stat, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest. Serviciul de gardă
asigură paza persoanelor ce se află în închisorile RM şi în unitatea militară disciplinară.
3. Serviciul în garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în garni-
zoană, a condiţiilor necesare pentru viaţa de toate zilele şi pregătirea trupelor, ieşirea organizată
la alarmă şi desfăşurarea activităţii în garnizoană cu participarea trupelor.
4. Serviciul de gardă în garnizoană este destinat pazei şi apărării obiectivelor de importan-
ţă generală pentru garnizoană, amplasate în apropiere nemijlocită unele de altele, precum şi pa-
zei persoanelor deţinute în arestul garnizoanei.
5. Serviciul de gardă interior este destinat pazei şi apărării obiectivelor unei unităţi milita-
re. Avioanele (elicopterele) şi alte obiective ale serviciului avia la aerodromuri sunt păzite şi
apărate de gărzile interioare, numite din serviciul de aviaţie tehnic.
6. Personalul de gardă constituie o subunitate înarmată, destinată pentru executarea misiu-
nii de luptă, de pază şi apărare a drapelelor de luptă, a obiectivelor militare şi de stat, a persoane-
lor deţinute sub arest sau în locurile de detenţie.
7. Exercitarea serviciului în gardă se echivalează cu îndeplinirea unei sarcini de luptă.
8. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea de acţiuni interzise de Regula-
mentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi de ordinele şi dispoziţiile emi-
se în vederea modificării şi completării regulilor de exercitare a serviciului în garnizoană şi de
gardă, precum şi în neîndeplinirea cerinţelor acestor acte ce prescriu săvârşirea anumitor acţiuni
sau abţinerea de la săvârşirea lor.
9. Dispoziţia acestei norme penale este de blanchetă, ea face trimitere la regulile statutare
cu privire la serviciul de gardă, la ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi comple-
tării acestor reguli, care se conţin în Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţe-
lor Armate şi în ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli.
De exemplu, conform art.140 al Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor
Armate, şeful de gardă – în cazul unui atac asupra obiectivelor păzite, santinelelor sau asupra
încăperii pentru gardă – este obligat să ia măsuri de respingere a atacului. În cazul în care şeful
de gardă nu ia aceste măsuri şi survin consecinţele prevăzute în alin.(1) şi (2) ale art.374 CP,
inacţiunile şefului se cer calificate în baza alin.(1) sau (2) din art.374 CP.
10. Sensul sintagmei cauzarea daunei conţinute în art.374 CP constă în cauzarea unei daune
obiectului sau obiectivelor păzite de garda dată. Aceste obiecte sau obiective sunt enumerate în
tabelele posturilor de gardă, de exemplu: drapelul unităţii militare, depozitele, tehnica de luptă
sau militară, armamentul etc.
11. Prin cauzarea de daune în proporţii considerabile se înţelege, de exemplu, pătrunderea la
post a persoanelor care urmăresc scopuri infracţionale, pătrunderea, cu aceleaşi scopuri, a persoane-
lor în depozitele, parcurile, hangarele etc., păzite de gardă, dacă santinela nu a luat masuri pentru
curmarea acestor fapte chiar dacă aceste acţiuni au fost curmate în continuare de alte persoane, nelu-
area măsurilor adecvate de către gardă în cazul atacurilor asupra postului, în cazul incendiilor, dacă
au survenit consecinţe dăunătoare, adică au fost cauzate daune materiale obiectelor păzite etc. Sin-
tagma daune în proporţii considerabile a fost analizată în comentariul de la art.126 CP.
12. Sensul expresiei încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordi-
nelor şi dispoziţiilor emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a
provocat urmări grave, prevăzute de art.374 alin.(2) CP, rezidă în cauzarea daunei materiale în
proporţii mari sau deosebit de mari (art.126 CP) obiectelor păzite de către garda dată, în distru-
gerea tehnicii, armamentului, nimicirea drapelului unităţii militare, combustibilului, depozitelor,
hangarelor etc.
13. În cazul în care aceste consecinţe au survenit în urma acţiunilor terţelor persoane, împreună
cu persoana de gardă, acţiunile ultimului se cer calificate prin concurs de infracţiuni, în temeiul
art.374 şi al articolului respectiv din alte capitole ale PS a CP (de exemplu, art.186 CP. furtul etc.).
14. Acţiunile membrului gărzii (santinelei sau altei persoane din componenţa gărzii), ex-
primate prin cauzarea violentă a morţii sau a vătămărilor corporale altor persoane (chiar şi a
membrilor gărzii), intenţionat, în urma aplicării abuzive a armei sau din imprudenţă, nu pot fi
calificate în temeiul art.374 CP, deoarece nu au survenit acele urmări a căror prevenire intra în
obligaţiunile acestei gărzi.
15. Totuşi, se cer calificate în baza art.374 CP acţiunile persoanei, membrului gărzii, care,
din cauza comportării neglijente cu arma, au cauzat daune obiectelor apărate de această gardă
(de exemplu, în cazul efectuării abuzive a împuşcăturilor de către santinelă s-a aprins depozitul
păzit de el, a fost deteriorată maşina etc.).
16. Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă, prevăzute de art.374 alin.(3) CP, au fost
explicate în comentariul de la art.364 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarilor în termen H. şi B., care,
aflându-se în exercitarea serviciului militar, în serviciul de gardă ca santinele, exercitând paza
obiectelor conform graficului posturilor gărzii, în urma unei înţelegeri prealabile şi împreună, în
mod repetat au părăsit samavolnic posturile de serviciu, de fiecare dată pe o durată de 2-3 ore,
au lăsat fără supraveghere armele (pistoalele mitraliere AK) şi muniţiile din dotare, cu care erau
înarmaţi, ascunzându-le în zăpadă, au încălcat prevederile art.183-185 ale Regulamentului Ser-
viciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate, care-i obligau, ca santinele, să păzească cu
vigilenţă şi stoicism postul lor, să nu părăsească postul până nu vor fi schimbaţi sau scoşi din
post, chiar dacă viaţa sa se va afla în pericol etc., constituie componenţa de infracţiune prevăzută
de art.256 p.1 CP, în redacţia Legii din 12.03.1961 (art.374 alin.(1) noul CP), ca încălcarea regu-
lilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise în vederea modi-
ficării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile” (Sen-
tinţa 1-25/2002).
Comentariu 821
ARTICOLUL 375. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE

LA SERVICIUL DE ALARMĂ (DE LUPTĂ) AL TRUPELOR MILITARE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru apăra-
rea şi asigurarea securităţii Republicii Moldova, dacă aceasta a cauzat sau putea să cauzeze
daune intereselor securităţii statului,
1. Sensul sintagmei serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţele şi mijloacele destinate
special pentru executarea sarcinilor urgent apărute sau desfăşurarea acţiunilor de luptă pentru des-
coperirea şi respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asi-
gurarea securităţii RM. Serviciul de alarmă (de luptă) se află în permanentă pregătire de luptă.
2. Acţiunile serviciului de alarmă (de luptă) se stabilesc prin ordinele corespunzătoare ale
conducerii militare şi pot să se schimbe în funcţie de sarcinile concrete.
3. Serviciul de alarmă (de luptă) se execută atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.
Exercitarea acestui serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
4. Ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), aplicarea armelor de luptă, este
stabilită de instrucţiuni, dispoziţii, ordine ale conducerii militare. Forţele şi mijloacele implicate
în serviciul de alarmă (de luptă) acţionează la comanda (semnalul) comandanţilor militari supe-
riori, iar în cazuri de urgenţă, care nu suportă amânare,– prin hotărârea comandanţilor subunită-
ţilor militare sau a ofiţerului de serviciu.
5. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciul de alarmă (de luptă) poate cauza consecin-
ţe grave în urma unui atac prin surprindere asupra RM. De aceea infracţiunea în cauză este con-
siderată o infracţiune militară gravă, care atentează la ordinea de exercitare a serviciului de
alarmă (de luptă), ce asigură apărarea integrităţii teritoriale şi preîntâmpinarea unui atac prin
surprindere asupra RM.
6. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) se exprimă prin ne-
executarea sau executarea neglijentă de către militarii care se află în serviciul de alarmă (de lup-
tă) a cerinţelor serviciului de alarmă (de luptă) în general şi a obligaţiunilor lor speciale, funcţi-
onale. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate fi exprimată atât
prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni.
7. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea se-
curităţii RM este o componenţă de infracţiune de rezultat, când survin consecinţe concrete, cau-
zarea de daune intereselor securităţii statului, şi o componenţă de infracţiune de pericol, în cazul
în care aceasta ar putea să cauzeze daune intereselor securităţii statului.
8. Prin cauzarea urmărilor grave se înţelege pătrunderea unui avion străin în spaţiul aerian
al RM, decesul persoanelor, distrugerea tehnicii sau scoaterea ei din funcţie, deteriorarea altor
mijloace de apărare, ce ar face imposibilă îndeplinirea sarcinii de luptă.
9. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) se caracterizează prin vi-
novăţie exprimată prin intenţie directă sau indirectă faţă de fapta comisă şi prin imprudenţă faţă
de consecinţele infracţionale.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană ce se află în exercitarea serviciului de
alarmă (de luptă), care a comis asemenea încălcări.
11. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost analizate în comentariul de la art.364 CP.

REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA SERVICIUL INTERN
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face parte
din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii considerabile,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în
obligaţiile persoanei indicate la alin.(1),
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
1. Conform art.1 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM, serviciul in-
terior este menit să menţină în unităţile militare ordinea interioară şi disciplina militară, factori care
asigură starea permanentă de pregătire în vederea luptei, instruirea efectivului, îndeplinirea organiza-
tă de către acesta a altor misiuni ale activităţii de toate zilele şi păstrarea sănătăţii militarilor.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de exercitare a serviciului intern de că-
tre militarul care face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartu-
lui, care sunt menite să asigure disciplina necesară în unităţile militare, paza bunurilor materiale,
executarea altor obligaţiuni cu privire la serviciul militar.
3. Pericolul acestei infracţiuni constă în faptul că din cauza încălcării acestor reguli se for-
mează condiţii pentru sustragerea, delapidarea sau distrugerea avutului militar, folosirea lui abu-
zivă, divulgarea secretului de stat, săvârşirea de către militari a contravenţiilor sau a altor încăl-
cări ale disciplinei militare.
4. Regulile statutare cu privire la serviciul intern pot fi încălcate atât prin acţiuni, cât şi prin
inacţiuni. În fiecare caz concret este necesar să stabilim şi să concretizăm conţinutul regulii încăl-
cate, referitoare la exercitarea serviciului de către persoanele care fac parte din personalul de zi al
unităţii militare şi sunt prevăzute de Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin neexecutarea sau executarea neco-
respunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către persoana care se află în exercitarea obligaţiu-
nilor sale în serviciul de zi în unitatea militară. Aceste încălcări se pot manifesta prin diverse
forme (de exemplu, permiterea unor persoane străine să se afle pe teritoriul unităţii militare sau
Comentariu 823
în locurile interzise, neluarea de către militarul de serviciu pe companie a măsurilor în vederea

asigurării pazei armamentului, a obiectelor personale sau a echipamentului efectivului, îngădui-
rea de către militarul de serviciu pe parcul auto a ieşirii din parc a maşinilor de luptă sau a altor
maşini fără permisiunea respectivă etc.).
6. Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.(1) CP se consideră consumată din momentul sur-
venirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile. Conţinutul sintagmei daune în propor-
ţii considerabile a fost elucidat în comentariul de la art.364, 370, 374 CP. În cazul în care nu au
survenit consecinţele indicate, componenţa de infracţiune analizată lipseşte.
7. Art.376 alin.(2) CP incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul in-
tern de către o persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, încălcare ce s-a
soldat cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei persoa-
ne. Specificul acestei infracţiuni constă în faptul că daunele considerabile survin în urma acţiu-
nilor terţelor persoane sau în urma altor împrejurări şi preîntâmpinarea acestor consecinţe intră
în obligaţiunile persoanei care face parte din personalul de zi al unităţii militare. De exemplu,
plantonul pe companie a permis ilegal intrarea pe teritoriul cazărmii persoanelor civile care au
sustras echipament militar în proporţii considerabile.
8. În cazul în care plantonul pe companie a ştiut despre scopul acestor persoane civile, acţi-
unile acestuia vor fi calificate în temeiul art.376 alin.(2) CP în concurs cu art.42 şi 186 CP
(complicitate la furt).
9. Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.(2) CP se consideră consumată din momentul sur-
venirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile.
10. În cazul în care însuşi plantonul pe companie săvârşeşte acest furt, acţiunile lui sunt ca-
lificate în baza art.376 alin.(1) CP în concurs cu art.186 CP.
11. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.376 CP se caracterizează prin ambele
forme de vinovăţie: această infracţiune poate fi săvârşită atât intenţionat, cât şi din imprudenţă.
12. Subiect al infracţiunii pot fi doar persoanele care fac parte din personalul de zi al unită-
ţii militare. Aceste persoane pot fi: ofiţerul şi ajutorul ofiţerului de serviciu în unitate, ofiţerul de
serviciu şi plantoanele pe parcul auto, felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele
pe punctul medical, sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control, sergentul de
serviciu pe bucătărie şi sala de mese, sergentul de serviciu pe statul major al unităţii, sergentul şi
plantonul de serviciu pe companie etc.
13. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face
parte din personalul de zi al unităţii militare, săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă,
poate fi calificată în temeiul art.376 alin.(3) CP doar în cazul în care survin consecinţele prevă-
zute în alin.(1) şi (2) art.376 CP, adică daune în proporţii considerabile.
14. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul de la art.364 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarului în termen care, aflându-se în
exercitarea serviciului militar ca sergent de serviciu pe companie, aflându-se în camera de ar-
mament, a încălcat grav cerinţele art.300, 321 ale Regulamentului Serviciului interior, care-l
obligau să cunoască ferm şi să execute întocmai şi conştiincios obligaţiunile sale de serviciu,
fără necesitate a încărcat arma, automatul ACM: a scos piedica şi a trimis fără necesitate cartu-
şul în încărcător, a produs din imprudenţă o împuşcătură prin care i-a cauzat părţii vătămate H.
vătămări corporale grave, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.376 alin.(2) CP,
încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face parte din
personalul de zi a unităţii, cu excepţia gărzii şi a cartului, soldată cu daune în proporţii conside-
rabile, a căror prevenire intra în obligaţiunile de serviciu ale acestei persoane” (Sentinţa 1-
27/2004).
ARTICOLUL 377. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA MENŢINEREA OR-

DINII PUBLICE ŞI LA ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea
militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, însoţită de încălca-
rea drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui,
1. În conformitate cu Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI

806 din 12.12.1991, trupele de carabinieri (trupele interne) sunt destinate să asigure – împreună
cu poliţia sau independent – ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
cetăţenilor, a averii proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii. Sarcinile principale
ale trupelor de carabinieri sunt: a) veghează permanent, potrivit legii, împreună cu poliţia, la
asigurarea măsurilor pentru menţinerea ordinii de drept, apărarea drepturilor, libertăţilor funda-
mentale şi a intereselor legitime ale cetăţenilor; b) sprijină organele de poliţie sau activează in-
dependent întru menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii; c) execută misiuni de
pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul deplasării lor: d) asi-
gură paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită; e) asigură respecta-
rea regimului juridic stabilit pentru starea excepţională etc.
2. Legislaţia naţională şi actele normative adoptate în corespundere cu aceasta stabilesc or-
dinea de executare a acestor sarcini de către persoanele din unitatea militară pentru menţinerea
ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Încălcarea acestei ordini, însoţită de încălcarea
drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui, formează componenţa de
infracţiune prevăzută de art.377 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta prin acţiuni sau inacţiuni.
4. Prin acţiuni periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege săvârşirea acţiunilor ce contra-
vin regulilor stabilite de exercitare a serviciului pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea
securităţii publice, cum ar fi: încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor speciale, a forţei fizi-
ce, a armei, încălcarea ordinii de reţinere a infractorilor, blocării unor sectoare sau terenuri, efec-
tuării percheziţiei sau a examinării persoanelor sau mijloacelor de transport etc.
5. Prin inacţiuni periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege neluarea măsurilor de perse-
cutare a încălcărilor ordinii publice sau securităţii publice, cum ar fi neaplicarea forţei fizice sau
a armelor în cazurile strict necesare, neefectuarea reţinerii, a percheziţiei, a examinării etc., când
persoana era obligată să execute aceste acţiuni.
6. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului se înţelege încălcarea drepturilor şi li-
bertăţilor constituţionale ale omului: dreptul la libertate, la opinie, la expresie, la inviolabilitatea
personală, la libera circulaţie etc. Atare încălcări pot fi exprimate prin efectuarea unei percheziţii
ilegale, reţineri ilegale, cauzarea unor prejudicii morale sau materiale etc.
7. Prin aplicarea violenţei asupra persoanei se înţelege aplicarea de lovituri, cauzarea de lezi-
uni corporale uşoare, aplicarea forţei fizice, ca împingerea persoanei, doborârea ei la pământ etc.
8. În calitate de urmări grave prevăzute în alin.(2) art.377 CP pot fi incluse cauzarea de vă-
tămări corporale mai puţin grave părţii vătămate, schingiuirea, aplicarea ilegală a mijloacelor
speciale şi a armelor în cazul reţinerii care a cauzat vătămări corporale victimei, neluarea măsu-
Comentariu 825
rilor necesare care s-a soldat cu cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau deosebit de
mari, cu cauzarea vătămărilor corporale grave sau chiar decesul persoanelor etc.
9. În cazul în care persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi asi-
gurarea securităţii publice au cauzat intenţionat vătămări corporale grave sau decesul persoanei,
acţiunile lor sunt calificate în baza art.377 alin.(2) CP în concurs cu infracţiunile respective din
Capitolul II al PS a CP Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie manifestată prin intenţie sau prin
imprudenţă şi prin dubla formă de vinovăţie (art.19 CP). Este esenţial să constatăm că persoanei îi
sunt cunoscute regulile, a căror încălcare i se incriminează, şi obligaţiunea de a le cunoaşte.
11. Motivul pus la baza comiterii infracţiunii nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El
poate consta în înţelegerea greşită a intereselor serviciului în relaţiile ostile cu victima etc. De
asemenea, scopul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El poate fi divers: răzbunare, de-
monstrarea atotputerniciei, avansarea pe scară de serviciu etc. Totuşi, de scopul şi motivul in-
fracţiunii se ţine cont la individualizarea pedepsei.
12. Subiect al infracţiunii este orice persoană care intră, conform ordinului, în unitatea mili-
tară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Alte persoane care au
participat la săvârşirea infracţiunii răspund, conform regulilor participaţiei, în calităţile de insti-
gator, organizator sau complice.
ARTICOLUL 378. ATITUDINEA NEGLIJENTĂ FAŢĂ DE SERVICIUL MILITAR

(1) Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de
serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
1. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau

executarea necalitativă, de către o persoană cu funcţii de răspundere, a obligaţiunilor sale de
serviciu, prevăzute de legi, regulamente militare, instrucţii, ordinele comandamentului militar,
ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de ele.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor sale
funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare, intereselor
serviciului militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane, ori surve-
nirea unor urmări grave;
c) existenţa raportului cauzal între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi consecinţele (dau-
na) survenite.
3. Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni
ce intră în obligaţiunile lui de serviciu.
4. Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de

către şeful militar în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz făptuitorului i se incrimi-
nează nu acţiunile pe care le-a săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţii de răspundere, nu a
îndeplinit. Faptele pot fi calificate ca atitudine neglijentă faţă de serviciul militar doar atunci
când persoanei cu funcţii de răspundere i se prescrie un anumit mod de comportare şi o anumită
ordine concretă de activitate, însă ea nu îndeplineşte sau îndeplineşte necorespunzător aceste
prescripţii.
5. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se exprimă prin tărăgănarea executării unor
acţiuni, prin îndeplinirea necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine indiferentă faţă
de oameni, prin atitudinea birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de exemplu, ţinerea neco-
respunzătoare a evidenţei bunurilor materiale, a armelor, a muniţiilor, organizarea necalitativă a
păstrării bunurilor materiale, neluarea măsurilor de control cu privire la activitatea subalternilor
etc.). Mai detaliat a se vedea comentariul art.329 CP.
6. Persoana cu funcţii de răspundere poate purta răspundere penală pentru atitudinea negli-
jentă faţă de serviciul militar numai în cazul în care ea nu doar trebuia, conform obligaţiunilor
de serviciu, să îndeplinească unele acţiuni, dar şi putea, avea posibilitatea reală să le îndepli-
nească în mod corespunzător. Dacă persoana cu funcţii de răspundere se afla în condiţii şi îm-
prejurări care nu-i ofereau posibilitatea să-şi îndeplinească în mod conştiincios obligaţiunile de
serviciu, răspunderea penală pentru atitudine neglijentă faţă de serviciul militar se exclude (de
exemplu, comandantul de grupă a fost chemat la o şedinţă de către şeful superior şi în timpul
absenţei sale un subaltern, fără permisiune, a încercat să dezamorseze o mină care a explodat şi
a rănit grav câţiva militari. În aceste împrejurări în faptele comandantului de grupă lipseşte
componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 CP).
7. Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de
serviciul militar constituie infracţiune doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în proporţii
mari (art.378 alin.(1) CP) ori s-a soldat cu urmări grave (art.378 alin.(2) CP).
8. Despre cauzarea daunelor în proporţii mari a se vedea art.126 CP, iar despre urmări gra-
ve –comentariul art.364, 365, 369 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală şi încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
10. Subiectul infracţiunii este special, persoana cu funcţii de răspundere: comandantul sau
şeful militar (a se vedea comentariul art.364 CP). Mai detaliat, cu privire la persoana cu funcţii
de răspundere, a se vedea art.123 CP şi comentariul art.324 CP.
11. Art.378 alin.(3) CP prevede răspunderea penală pentru atitudinea neglijentă a şefului sau a
unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari ori s-a soldat cu urmări grave şi a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii de lup-
tă. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarului pe contract, şeful depozitului de
echipament al Departamentului Apărare Civilă şi Situaţii Excepţionale, persoană cu funcţii de răspun-
dere, care a admis neglijenţă în exercitarea obligaţiunilor de serviciu, neîndeplinindu-şi obligaţiunile
sale funcţionale, încălcând sistematic regulile de primire şi eliberare a bunurilor: elibera fără întocmi-
rea documentelor respective elemente ale uniformei militare, nu ducea evidenţa bunurilor aflate la de-
pozit etc., care a cauzat daune în proporţii deosebit de mari (în sumă totală de 375548 lei), constituie
componenţa de infracţiune prevăzută de art.261-1 p.3 CP, în redacţia Legii din 12.03.1961 (art.378
alin.(2) noul CP), atitudine neglijentă a persoanei cu funcţii de răspundere faţă de serviciul militar, da-
că aceasta s-a soldat cu urmări grave” (Sentinţa 1- 24/2002).
CA Chişinău: „Fapta militarului pe contract, şeful serviciului transmisiuni al Institutului
militar „Alexandru cel Bun”, persoană cu funcţii de răspundere, care a admis neglijenţă în păs-
Comentariu 827
trarea armamentului şi tehnicii militare (de transmisiuni), neîndeplinindu-şi obligaţiunile sale

funcţionale, care a cauzat daune în proporţii mari (în sumă totală de 10450 lei), constituie com-
ponenţa de infracţiune prevăzută de art.378 alin.(1) CP, atitudinea neglijentă a şefului şi persoa-
nei cu funcţii de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari” (Decizia 1a-481/2003).
JM: „Fapta militarului pe contract, şeful depozitului de transmisiuni al Departamentului
Trupelor de Carabinieri, persoană cu funcţii de răspundere, care a admis neglijenţă în exercitarea
obligaţiunilor de serviciu, neîndeplinindu-şi obligaţiunile sale funcţionale, încălcând sistematic
regulile de primire a bunurilor, staţiilor de redio la depozit, care a cauzat daune în proporţii mari
(în sumă totală de 29667 lei), constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 alin.(1)
CP, atitudinea neglijentă a persoanei cu funcţii de răspundere faţă de serviciul militar, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari” (Sentinţa 1-83/2003).

SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de lo-
comoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire a avutului militar care constituie ba-
za materială a pregătirii de luptă şi a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. Obiectul material al infracţiunii este strict determinat în art.379 alin.(1) CP – armamen-
tul, muniţiile, mijloacele de locomoţie, tehnica militară sau alt patrimoniu militar – care aparţin
unităţilor şi instituţiilor militare şi se află la dotarea sau înarmarea lor. Aceste noţiuni şi obiecte
sunt strict determinate de actele juridico-militare. În cazul distrugerii sau deteriorării intenţiona-
te a altor bunuri ce nu au caracter militar (de exemplu, a mijloacelor de transport ale militarilor,
a caselor lor cu drept de proprietate privată etc.), acţiunile făptuitorului sunt calificate în baza
art.197 CP sau a altor articole din CP.
3. Noţiunile armament, muniţii sunt explicate în comentariul de la art.373 CP.
4. Prin mijloace de locomoţie se înţeleg orice maşini de transportare a efectivului militar
sau a bunurilor militare, a muniţiilor, echipamentului etc.
5. Sensul sintagmei tehnică militară include tancurile, maşinile blindate, avioanele şi eli-
copterele de luptă, rachetele de luptă, corăbiile etc.
6. Expresia alt patrimoniu militar înglobează tehnica inginerească şi de altă natură, necesa-
ră pentru desfăşurarea sau asigurarea acţiunilor de luptă, clădirile şi alte construcţii, echipamen-
tul militar etc.
7. Latura obiectivă a infracţiunii constă în distrugerea sau deteriorarea armamentului, muni-

ţiilor, mijloacelor de locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar.
8. Noţiunea de distrugere sau deteriorare a fost explicată în comentariul de la art.197 CP.
9. Prin expresia distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mij-
loacelor de locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar se înţelege orice infracţiu-
ne consumată din momentul distrugerii sau deteriorării obiectelor menţionate în dispoziţia legii.
În cazul în care consecinţele prejudiciabile nu au survenit independent de voinţa făptuitorului,
faptele acestuia sunt calificate ca tentativă de a săvârşi infracţiunea respectivă (art.27-379 CP).
10. Cu toate că în art.379 alin.(1) CP nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor surve-
nite, acţiunile făptuitorilor sunt calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cau-
zate daune considerabile proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
11. Expresia distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesi-
tăţile militare (de exemplu, distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat
de duşman, pentru a nu fi predat lui etc.) semnifică acţiunile de nimicire, de ruinare a arsenalu-
lui militar. Această faptă se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu constituie
componenţa prevăzută de articolul dat.
12. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie intenţionată.
13. Scopul şi motivul nu au relevanţă la calificarea infracţiunii. Totuşi, dacă infracţiunea a fost
săvârşită cu scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, acţiunile făptuitorului
sunt calificate în temeiul art.343 CP, ca diversiune, şi calificarea în baza art.379 CP nu e necesară.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
15. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a soldat cu
urmări grave, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.379 alin.(2) CP. Noţiunea de
urmări grave a fost explicată în comentariul art.364 CP. Urmări grave pot fi, de asemenea, dis-
trugerea sau deteriorarea intenţionată a unor cantităţi mari de muniţii sau armament, a elemente-
lor tehnicii militare etc.
16. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar prin mijloace sau metode pe-
riculoase pentru cei din jur nu influenţează la calificarea infracţiunii, de aceasta se ţine cont la
individualizarea pedepsei.
17. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu deces al oamenilor, acţiunile făptuitorului sunt calificate prin con-
curs şi cu art.145, 149 sau cu alte articole din CP.
18. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu distrugerea din imprudenţă a construcţiilor, clădirilor din jur etc.,
acţiunile făptuitorului sunt calificate în concurs şi cu art.380 CP, dacă a fost distrus patrimoniul
militar în proporţii mari.
19. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a produs pe
timp de război sau în condiţii de luptă, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379
alin.(3) CP.

SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii mari
Comentariu 829

1. Despre obiectul, latura obiectivă şi subiectul acestei infracţiuni se vorbeşte în comentari-

ul art.379 CP şi în art.16, 21 CP.
2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se deosebeşte de cea prevăzută de art.379 CP prin
consecinţele survenite. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar se
consideră infracţiune doar în cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari.
3. Noţiunea proporţii mari a fost comentată la art.126 CP. Dacă a fost distrus sau deteriorat din
imprudenţă patrimoniul militar în proporţii care nu ating criteriul de proporţii mari, fapta nu constitu-
ie infracţiunea prevăzută de art.380 CP. Conform art.380 CP, se cer calificate şi acţiunile de distrugere
sau deteriorare din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii deosebit de mari.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încredere exagerată în sine (art.18 CP).
5. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar pe timp de război sau
în condiţii de luptă e calificată în temeiul art.380 alin.(2) CP.
ARTICOLUL 381. RISIPIREA SAU PIERDEREA PATRIMONIULUI MILITAR

(1) Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului ca-
re i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor
obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare,
(3) Pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare, a armelor, muniţii-
lor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt patrimoniu
militar, încredinţat spre a fi folosit în timpul serviciului,
1. Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor constă în păstrarea patrimoniului mili-
tar. Acesta se constituie din patrimoniul aflat la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de Ca-
rabinieri şi Grăniceri etc., la gestiunea unităţilor sau instituţiilor militare şi care poate fi folosit
pentru desfăşurarea acţiunilor de luptă, pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
2. Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare,

instrucţiunile, ordinele comandamentului militar etc.
3. Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul militar.
4. Prin echipament militar se înţeleg atât elementele uniformei militare, marcate cu semne-
le specifice distinctive, cât şi ţinuta vestimentară: hainele militare, cămăşile, căciulile, cravatele,
mănuşile, centurile, încălţămintea etc.
5. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire şi păstrare a echipamentului militar,
stabilită de regulamente militare, instrucţii, ordine ale comandamentului militar.
6. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni.
7. Dispoziţia art.381 alin.(1) CP este alternativă, ea prevăzând 5 tipuri de acţiuni sau inacţi-
uni infracţionale: a) comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat
pentru folosinţă personală, b) gajarea acestui echipament; c) darea în folosinţă a acestui echipa-
ment; d) pierderea sau e) deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare.
Risipa echipamentului militar constă în comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către
un militar a echipamentului militar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.
8. Comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folo-
sinţă personală constă în vânzarea, adică transmiterea echipamentului militar în proprietate unei
terţe persoane în schimbul unei recompense băneşti sau materiale.
9. Gajarea echipamentului militar presupune transmiterea echipamentului unei terţe per-
soane pe un anumit timp în scopul asigurării unui împrumut bănesc sau de altă natură materială.
10. Darea în folosinţă a echipamentului militar presupune transmiterea obiectelor din echi-
pamentul militar unei alte persoane pentru folosinţă permanentă sau temporară.
11. În toate cazurile de risipă a echipamentului militar este caracteristică trecerea echipa-
mentului militar din posesia militarului în folosinţa unei terţe persoane. Risipa se consideră in-
fracţiune consumată din momentul trecerii reale a echipamentului militar în posesia sau folosin-
ţa unei terţe persoane.
12. Prin pierderea echipamentului militar se înţelege ieşirea echipamentului, dat unui mili-
tar pentru folosinţă personală, din posesia lui, contrar voinţei lui.
13. Noţiunea de deteriorare a fost explicată în comentariul de la art.197 CP. Pierderea sau
deteriorarea echipamentului militar, în sensul art.381 alin.(1) CP, are loc doar în urma încălcării
regulilor de păstrare a acestuia.
14. Acţiunile sau inacţiunile indicate constituie componenţa de infracţiune prevăzută de
art.381 CP doar în cazul în care obiectul material îl constituie echipamentul eliberat făptuitorului
(militarului) pentru folosinţă personală. În cazul în care făptuitorul săvârşeşte aceste acţiuni faţă
de echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa altor militari, acţiunile lui nu se încadrează
în temeiul art.381 CP, ci al prevederilor art.369 sau ale altor articole CP.
15. Latura subiectivă a infracţiunii în cazul risipei echipamentului militar se caracterizează
doar prin vinovăţie intenţionată, iar în cazul pierderii sau deteriorării lui – prin vinovăţie din im-
prudenţă în ambele sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine.
16. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.381 CP poate fi doar militarul în termen, persoa-
na chemată la instrucţiuni sau concentrări, persoanele în serviciul militar redus. Militarii angajaţi
prin contract primesc echipamentul în proprietatea lor, de aceea acţiunile sau inacţiunile indicate
nu constituie componenţă de infracţiune.
17. Art.381 alin.(3) CP incriminează pierderea sau deteriorarea – în urma încălcării reguli-
lor de păstrare – a armelor, muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare
tehnică sau a unui alt patrimoniu militar încredinţat pentru a fi folosit în timpul serviciului. Spre
deosebire de cele specificate în alin.(1) art.381 CP, obiectul material al acestei infracţiuni nu-l
Comentariu 831
constituie echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa personală a militarului, ci armele,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, obiectele de aprovizionare tehnică sau alt patrimoniu militar,
încredinţat militarului spre a fi folosit în timpul serviciului.
18. Despre latura obiectivă şi cea subiectivă ale acestei acţiuni a se vedea în analiza efectu-
ată la art.381 CP.
20. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă (art.381 alin.(2) şi (4) CP) au fost explicate
în comentariul art.364 CP.
Jurisprudenţa instanţelor naţionale: JM: „Fapta militarilor în termen U. şi D. care,
aflându-se în părăsire samavolnică, au risipit patrimoniul militar în următoarele împrejurări: in-
culpatul U. a transmis scurta sa de vară militară unei persoane necunoscute, schimbând-o pe un
maiou iar inculpatul D. a transmis scurta sa de vară militară altei persoane necunoscute, tot
schimbând-o pe o cămaşă, constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.381 alin.(1) CP
– risipirea patrimoniului militar prin comercializarea de către un militar a echipamentului mili-
tar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală” (Sentinţa 1-9/2003).

DE CONDUCERE SAU DE EXPLOATARE A MAŞINILOR
(1) Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau
de transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori daune în proporţii mari,
închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijlocul de transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
b) decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijlocul de transport pe un termen de până la 5 ani.
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat decesul mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul
de transport pe un termen de până la 5 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de conducere şi exploatare a mijloace-

lor de transport militar: a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militare care asigură secu-
ritatea deplasării sau exploatării lor. Această ordine este stabilită de Regulamentul serviciului
interior, Regulile de circulaţie, alte instrucţii şi ordine ale comandamentului militar. Deoarece
pentru mişcarea mijloacelor de transport militar se folosesc, de obicei, drumurile, arterele de
transport generale ale ţării, militarii-conducători ai mijloacelor de transport militar trebuie să
respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se conţin în Regulamentul circulaţiei
rutiere. Mai detaliat cu privire la maşinile de luptă a se vedea comentariul de la art.379 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni sau inacţiuni.
3. Art.382 alin.(1) CP prevede răspunderea penală pentru două componenţe de infracţiune:
a) încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar; b)
încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
4. Detaliat despre regulile de conducere a mijloacelor de transport a se vedea comentariul

de la art.264 CP. Prin încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport militar se înţelege nerespectarea intervalului între maşini în timpul deplasării în coloa-
nă, încălcarea regulilor de depăşire a mijloacelor de transport, deplasarea mijlocului de transport
cu viteză excesivă etc.
5. Prin regulile de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se în-
ţelege totalitatea de norme ce se conţin în actele normative indicate, ce prescriu unor anumite
categorii de persoane anumite obligaţiuni de a crea condiţii necesare pentru securitatea folosirii
mijloacelor de transport militar.
6. Plasarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar într-un anumit tip de teh-
nică militară se efectuează în corespundere cu actele normative respective care stabilesc tipul şi
categoria acestor maşini.
7. Prin încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de
luptă, speciale sau de transport militar se înţelege admiterea la conducerea mijlocului de tran-
sport a unei persoane care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini, în stare de
beţie, de oboseală; formularea unor indicaţii şi dispoziţii, date şoferului, care vin în contradicţie
cu regulile de circulaţie, admiterea la conducerea mijlocului de transport a unor persoane străine,
darea în exploatare a unui mijloc de transport defectat din punct de vedere tehnic etc.
8. De obicei, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşini-
lor de luptă, speciale sau de transport militar este în strânsă legătură cu încălcarea regulilor de
conducere a acestui transport. De exemplu, fiind admisă la conducerea mijlocului de transport,
persoana care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini sau care se află în stare
de beţie încalcă regulile de circulaţie şi comite un accident rutier în urma căruia victimei i-a fost
cauzată o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari. În
acest caz, persoana care a condus mijlocul de transport răspunde penal conform art.382 alin.(1)
CP pentru încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport mili-
tar, iar persoana care a admis-o la conducerea mijlocului de transport în starea respectivă răs-
punde în temeiul art.382 alin.(1) CP pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de lup-
tă, speciale sau de transport militar.
9. Un semn principal al laturii obiective a infracţiunii este survenirea consecinţelor preju-
diciabile: conform art.382 alin.(1) CP – provocarea unei vătămări medii a integrităţii corporale
sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari, conform art.382 alin.(2) CP – provocarea unei vătă-
mări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul unei persoane, iar conform art.382
alin.(3) CP – provocarea decesului mai multor persoane.
10. Comentariul detaliat al vătămărilor corporale indicate este similar cu cel de la art.145-
152, 264 CP, iar al daunelor în proporţii mari – cu cel de la art.126 şi 264 CP. Art.382 CP nu
prevede ca urmare cauzarea unor vătămări corporale uşoare, de aceea în cazul survenirii unor
asemenea consecinţe acţiunile sau inacţiunile făptuitorului nu întrunesc componenţa de infracţi-
une analizată.
11. Subiect al încălcării regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de tran-
sport militar poate fi orice militar care conduce mijloacele de transport indicate. În cazul încăl-
cării regulilor de conducere a mijloacelor de transport în timpul conducerii mijlocului de tran-
sport personal sau a altui transport decât cel indicat în art.382 CP şi al survenirii consecinţelor
prevăzute în art.382 CP, acţiunile militarului sunt calificate în baza art.264 CP, şi nu conform
articolului analizat.
12. Subiect al încălcării regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de tran-
sport militar poate fi doar militarul în ale cărui obligaţiuni intră exploatarea maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar.
Comentariu 833
13. Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă,
mai ales din cauza încrederii exagerate în sine.
14. Dacă militarul foloseşte maşinile de luptă, speciale sau de transport militar ca mijloc de
cauzare intenţionată a decesului sau vătămării mai puţin grave sau grave a integrităţii corporale
sau sănătăţii, acţiunile acestuia sunt calificate conform art.145, 151 sau 152 CP, iar când folo-
seşte aceste maşini ca mijloc de cauzare intenţionată a daunei materiale în proporţii mari – con-
form art.197 sau 379 CP.
15. Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 CP, este necesar să indicăm care re-
guli anume au fost încălcate.

REGULILOR DE ZBOR SAU ALE PREGĂTIRII DE ZBOR
Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o catastrofă
sau alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a forţelor armate aeriene ale RM.
Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie ordinea de efectuare a zborurilor şi a pregătirii
către ele, stabilită în Forţele Armate.
2. Obiectul material îl formează aeronava aparţinând forţelor armate aeriene şi alte bunuri sau
corpul persoanelor victime. Aeronave pot fi avioanele de luptă sau de transport, elicoptere etc.
3. Latura obiectivă se realizează prin două modalităţi: a) încălcarea regulilor de zbor şi b)
încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor aflate
la înarmarea şi asigurarea Forţelor Armate sau sunt arendate de ele.
4. Zborul aparatelor de zbor şi pregătirea către ele sunt reglementate de normele internaţi-
onale şi cele naţionale, de actele juridico-militare emise de conducerea militară. Încălcarea aces-
tor norme poate fi săvârşită prin acţiuni sau inacţiuni, ce vin în contradicţie cu regulile indicate.
Nu constituie componenţa de infracţiune analizată încălcarea regulilor de păstrare şi de siguranţă
a aparatelor de zbor la aflarea lor pe aerodromuri sau în hangare, precum şi în timpul deplasării
lor la remorcă.
5. Încălcarea regulilor de zbor constă în pilotarea cu greşeli, de exemplu – coborârea avio-
nului pentru decolare este începută de la o înălţime mai mică decât cea permisă, în legătură cu
care fapt aparatul de zbor se loveşte de un obstacol etc. Încălcarea regulilor de zbor poate avea
loc în timpul zborului, apropierii de decolare sau chiar în timpul decolării.
6. Încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor
este legată de neîndeplinirea regulilor de pregătire de zbor sau de admiterea pentru zbor a mem-
brilor echipajului, sau de încălcarea regulilor de pregătire pentru zbor a aparatului. Componenţa
de infracţiune este materială, pentru existenţa ei sunt necesare survenirea consecinţelor prevăzu-
te în art.383 CP: provocarea unei catastrofe sau alte urmări grave.
7. Catastrofă se consideră o împrejurare de zbor care a dus la decese de oameni din com-
ponenţa echipajului sau a pasagerilor, la distrugerea sau deteriorarea concomitentă a aparatului
de zbor sau la dispariţia fără veste a aparatului de zbor cu persoanele ce se află la bordul lui.
8. Alte urmări grave pot consta în decesul persoanelor ce nu se află la bordul aparatului de
zbor (de exemplu, decesul persoanelor în timpul căderii aparatului de zbor peste o casă de locuit
etc.), cauzarea vătămărilor corporale persoanelor ce se află la bordul navei, distrugerea aparatu-
lui de zbor, cauzarea daunelor materiale în proporţii mari sau deosebit de mari întreprinderilor,
instituţiilor sau persoanelor în timpul căderii sau decolării aparatelor de zbor etc.
9. Subiect al infracţiunii poate fi militarul ce conduce aparatul de zbor în timpul zborului, per-
soanele cu funcţii de răspundere care coordonează zborurile, sau cele ce execută obligaţiunile de
pregătire a aparatului pentru zbor, persoanele cu funcţii de răspundere din serviciul de asigurare.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale modali-
tăţi (art.18 CP). Subiectul infracţiunii trebuie să aibă cunoştinţă de regulile pe care le încalcă. La
calificarea infracţiunii este necesară indicarea regulilor concrete care au fost încălcate.
ARTICOLUL 384. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE NAVIGAŢIE

Încălcarea regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
a) scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei;
c) alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a flotei militare fluviale sau a celei
maritime ale RM.
2. Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia
precisă şi sigură a navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în
mări şi oceane, manevrarea lor etc. Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace
de navigaţie militare şi la hidroavioanele care manevrează pe ape. Prin nave, în sensul art.384
CP, se înţelege orice fel de corăbii de luptă care plutesc atât pe apă cât şi sub apă, cât şi corăbii-
le speciale completate cu echipaj constând din militari şi care navighează sub drapelul Forţelor
Armate ale RM.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni sau inacţiuni ce duc la încălcarea regulilor
de navigaţie. Încălcarea regulilor de navigaţie se poate exprima prin deplasarea navei cu viteză
excesivă în timpul unor ceţuri puternice, al unor ninsori abundente sau în alte împrejurări ce fa-
ce dificilă deplasarea liberă a acestor nave, prin neluarea măsurilor de stabilire a adâncimii ape-
lor, prin nerespectarea semnalelor date de către corăbiile care vin în întâmpinare etc.
4. Încălcarea regulilor de navigaţie constituie componenţa de infracţiune analizată doar în
cazul survenirii consecinţelor indicate în art.384 CP, adică în cazul în care aceasta a provocat: a)
scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave.
5. Se consideră deteriorare serioasă a navei atunci când nava este deteriorată şi este nece-
sară o reparaţie capitală a ei sau restabilirea ei necesită cheltuieli în proporţii mari (a se vedea
comentariul daunei materiale în proporţii mari, în art.126 CP).
6. Pentru existenţa componenţei de infracţiune, conform art.384 lit.b) CP, este suficientă
survenirea decesului unei persoane sau al mai multora.
7. În categoria altor urmări grave pot intra: cauzarea de vătămări grave sau mai puţin grave
uneia sau mai multor persoane, atât dintre cele aflate la bord, cât şi altor persoane, neexecutarea
sarcinii de luptă, aşezarea navei pe bancuri de nisip, distrugerea sau deteriorarea altei nave, a
fortificaţiilor etc.
8. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul care efectuează nemijlocit conducerea navei
(comandantul navei fluviale sau maritime, ajutorul superior, alţi militari care conduc nemijlocit
nava militară).
Comentariu 835
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin din imprudenţă în am-
bele modalităţi ale acesteia (art.18 CP).
ARTICOLUL 385. PREDAREA

SAU LĂSAREA MIJLOACELOR DE RĂZBOI INAMICULUI
Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea, nejustifica-
tă de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război inamicului,
1. Acţiunile infracţionale prevăzute în art.385 CP atentează la ordinea stabilită de conduce-

re a forţelor şi mijloacelor militare în situaţia de luptă. Predarea de către şef a forţelor militare ce
i-au fost încredinţate, lăsarea – nejustificată de situaţia de luptă a fortificaţiilor - a tehnicii de
luptă şi a altor mijloace de război inamicului slăbesc capacitatea de luptă a unităţilor şi subunită-
ţilor militare ce poartă acţiuni de luptă, întăresc poziţiile inamicului, influenţează negativ asupra
disciplinei militare şi stării morale a efectivului.
2. Prin forţe militare se înţelege efectivul înarmat cu mijloace de purtare a luptei sau, în si-
tuaţii concrete, neînarmat. Se au în vedere doar acele forţe militare care se află în supunerea di-
rectă a comandantului (şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
3. Fortificaţii se consideră sectoarele amenajate special pentru apărare şi desfăşurare a acţi-
unilor de luptă, ocupate de forţele militare care se află sub comanda directă a comandantului (şe-
fului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
4. Prin tehnică de luptă se au în vedere mijloacele tehnice de ducere a acţiunilor de luptă:
armamentul, dispozitivele şi complexele de rachete, maşinile de luptă, navele militare etc.
5. Din alte mijloace de război fac parte muniţiile, mijloacele de radiocomunicaţie, mijloa-
cele de deplasare etc.
6. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni de predare de către şef a
forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea – nejustificată de situaţia de luptă – a
fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului.
7. Prin predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate se înţelege capitu-
larea făţişă sau tainică în faţa inamicului, adică încetarea acţiunilor de luptă care s-a soldat cu
luarea în prizonierat a efectivului.
8. Prin lăsare nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor
mijloace de război inamicului se înţelege lăsarea făţişă sau tainică a obiectelor indicate, care s-a
soldat cu acapararea de către inamic a tehnicii militare sau a altor mijloace de război.
9. Spre deosebire de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, care
nu se admit în niciun caz, lăsarea fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul în care ea a fost nejusti-
ficată de situaţia de luptă. Neluarea de către şef a măsurilor de distrugere a fortificaţiilor, a teh-
nicii de luptă şi a altor mijloace de război când există pericolul iminent ca aceste obiecte să fie
acaparate de inamic şi, drept consecinţă, ele sunt acaparate de inamic constituie de asemenea
componenţa de infracţiune prevăzută de art.385 CP.
10. În situaţiile de luptă comandantul trebuie să manifeste iniţiativă, poate risca întemeiat şi chi-
ar poate lăsa inamicului unele mijloace de luptă, dacă aceasta contribuie la îndeplinirea cu succes a
sarcinii de luptă şi e dictată de situaţia reală. În atare împrejurări lăsarea unor mijloace de luptă ina-
micului e justificată de situaţia de luptă şi nu constituie componenţa de infracţiune analizată. Infrac-

ţiunea poate fi săvârşită doar în condiţii de luptă (a se vedea comentariul art.364 CP).
11. Subiect al infracţiunii poate fi doar comandantul (şeful) militar, care are în supunerea sa
efectiv militar sau este împuternicit să dispună de tehnica de luptă sau de alte mijloace de ducere
a războiului.
12. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată sau din im-
prudenţă. Lăsarea intenţionată a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război
inamicului poate fi săvârşită din frică sau laşitate, iar din imprudenţă – ca rezultat al pierderii
orientării, al lipsei unei bune coordonări cu forţele militare etc.
13. Predarea intenţionată de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi
lăsarea, nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de
război inamicului cu scopul de acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duş-
mănoase împotriva RM şi de slăbire a capacităţii de apărare a ţării constituie infracţiune prevă-
zută de art.337 CP: trădare de Patrie.
ARTICOLUL 386. PĂRĂSIREA SAMAVOLNICĂ

A CÂMPULUI DE LUPTĂ SAU REFUZUL DE A ACŢIONA CU ARMA
Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu ar-
ma în timpul luptei
1. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu

arma în timpul luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare. Această infracţiune
atentează la capacitatea de apărare a ţării şi la ordinea de conduită a militarilor în timpul luptei,
ordine ce asigură executarea de către militar a obligaţiunii sale militare în timpul luptei.
2. Latura obiectivă se poate realiza fie prin acţiune, fie prin inacţiune, în următoarele moda-
lităţi alternative:
 părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei;
 refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
3. Părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei se consideră părăsirea făţişă
ori tainică a câmpului de luptă fără ordinul sau permisiunea comandantului (şefului) militar se
manifestă prin părăsirea tranşeei, tancului, spaţiului aerian în care se desfăşoară lupta etc. Făptu-
itorul, părăsind câmpul de luptă, poate să se afle în aria dislocaţiei unităţii sau subunităţii milita-
re (de exemplu, să se afle într-un adăpost). Câmp de luptă se consideră orice suprafaţă pe care
decurge lupta cu duşmanul.
4. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta prin refuzul făţiş al mi-
litarului de a acţiona cu arma în timpul luptei sau în neaplicarea de facto a armei în timpul lup-
tei, când era necesitate şi posibilitate s-o aplice, cu toate că militarul n-a anunţat despre
nedorinţa sa să lupte. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta şi prin
acţiuni de înşelăciune, de exemplu – prin simularea morţii, rănirii grave, defectării armei etc.
5. Durata timpului de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau a re-
fuzului de a acţiona cu arma în timpul luptei nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ea poate
influenţa doar la individualizarea pedepsei.
6. Consecinţele (urmările) acţiunii sau inacţiuni constau într-o stare de pericol pentru capa-
citatea de apărare a ţării.
Comentariu 837
7. Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care făptuitorul a părăsit samavolnic câmpul
de luptă în timpul luptei sau a refuzat să acţioneze cu arma în timpul luptei.
8. Timpul de luptă este un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune.
9. Dacă persoana a comunicat înainte de a se începe lupta, că vrea să părăsească samavol-
nic câmpul de luptă în timpul luptei sau că va refuza să acţioneze cu arma în timpul luptei, însă
de îndată ce s-a început lupta, a participat la această luptă, suntem în prezenţa renunţării la să-
vârşirea infracţiunii şi acţiunile lui pot fi calificate în temeiul art.386 CP.
10. În cazul părăsirii câmpului de luptă acţiunile făptuitorului se cer calificate doar în baza
art.386 CP, nemaifiind necesar a le califica în concurs cu art.371 sau 372 CP.
11. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Motivele pot fi diverse: frica, laşita-
tea etc.
12. Dacă se va constată că militarul a părăsit câmpul de luptă în timpul luptei cu scopul de a
ajuta duşmanul, acţiunile lui sunt calificate în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
ARTICOLUL 387. PREDAREA DE BUNĂVOIE ÎN PRIZONIERAT

Predarea de bunăvoie în prizonierat
1. Militarul Forţelor Armate ale RM este obligat să-şi îndeplinească datoria militară faţă de
ţară chiar şi cu preţul vieţii sale. Nimic, chiar nici pericolul cu moartea, nu trebuie să servească
drept motiv de predare benevolă în prizonierat.
2. Obiectul de atentare al acestei infracţiuni îl constituie capacitatea de apărare a ţării.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiune, cât şi prin inacţiune.
4. Prin predarea în prizonierat se înţelege trecerea benevolă a militarului la inamic, înce-
tând a-i opune acestuia rezistenţă, cu toate că avea capacitatea fizică să facă aceasta.
5. Predarea de bunăvoie în prizonierat se poate manifesta prin săvârşirea unor acţiuni, ca
ridicarea drapelului alb în timpul luptei, ridicarea mâinilor în sus, lăsarea armei, trecerea în dis-
poziţia inamicului etc., precum şi prin inacţiuni, cum ar fi rămânerea pe câmpul de luptă simu-
lând rănirea sau moartea cu scopul predării în prizonierat etc.
6. Art.387 CP prevede răspunderea penală doar în cazul predării în prizonierat de bunăvoie.
Luarea forţată în prizonierat a militarului care se afla în neputinţă de a opune rezistenţă inamicu-
lui în legătură cu rănirea gravă, contuzia etc., nu constituie componenţă de infracţiune.
7. Infracţiunea poate fi săvârşită doar în timp de război sau în condiţii de luptă.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, motiv fiind frica,
laşitatea etc.
9. Predarea benevolă în prizonierat cu scopul de a ajuta inamicul presupune faptul că mili-
tarul se recunoaşte învins şi se pune la dispoziţia duşmanului, urmăritorului chiar înrolându-se în
forţele armate ale inamicului, de cercetare etc., aceasta constituind componenţa de infracţiune
prevăzută de art.337 CP – trădare de Patrie, prin trecere de partea duşmanului, calificarea supli-
mentară în baza art.387 CP nu este necesară.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
ARTICOLUL 388. ACŢIUNILE

CRIMINALE ALE MILITARILOR AFLAŢI ÎN PRIZONIERAT
(1) Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă milita-
ră sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune Republicii Moldova sau statelor
aliate cu ea, dacă aceasta nu constituie trădare de Patrie,
(2) Actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau comportarea plină de
cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior
(3) Săvârşirea de un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de
război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului
1. Chiar aflându-se în prizonierat, din cauza unei răniri sau din alte motive, militarul trebuie
să fie devotat jurământului militar, să-şi preţuiască demnitatea de cetăţean al RM şi în niciun caz
să nu acorde ajutor duşmanului.
2. În conformitate cu CG din 12 august 1949 Despre comportamentul cu prizonierii, milita-
rii, în afară de ofiţeri, pot fi atraşi doar la acele munci, care nu au legătură cu acţiunile de luptă.
La aceleaşi lucrări ofiţerii pot fi atraşi doar la dorinţa lor. Militarii pot să refuze îndeplinirea lu-
crărilor legate de acţiunile militare.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie forţele militare ale RM sau ale ţărilor aliate. Participând
benevol la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza da-
une RM sau statelor aliate cu ea, militarul aflat în prizonierat contribuie la întărirea potenţialului
militar al inamicului şi, prin aceasta, slăbeşte forţele militare ale RM sau ale ţărilor aliate.
4. Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară
sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea, prevăzută în
art.388 alin.(1) CP, constă în acţiuni de participare benevolă a militarului aflat în prizonierat la lu-
crări în întreprinderile militare, în laboratoare şi instituţii ştiinţifice, la construcţia obiectivelor de
apărare etc. Lucrări de importanţă militară pot fi considerate şi cele îndreptate la construirea obiecte-
lor militare, producerea tehnicii militare, muniţiilor şi a oricăror alte materiale militare.
5. Prin alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea se
înţeleg orice măsuri organizate de inamic, menite să întărească forţa lui militară sau să slăbească
capacitatea de apărare a RM sau a statelor aliate.
6. Participarea militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la al-
te lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea trebuie să fie bene-
volă, adică militarul participă la aceste lucrări din propria sa dorinţă, fără să fie obligat să facă
acest lucru şi având posibilitatea să nu ia parte la ele. În cazul în care militarul este forţat să par-
ticipe la aceste lucrări, fapta lui nu constituie componenţă de infracţiune.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege
caracterul acţiunilor sale, e conştient că pricinuieşte daune RM ori statelor aliate cu ea şi totuşi
participă la aceste lucrări.
8. Dacă militarul nu înţelege caracterul lucrărilor îndeplinite, că ele pot cauza daune RM
sau statelor aliate cu ea, componenţa de infracţiune se exclude.
Comentariu 839
9. Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a-şi uşura condiţiile aflării în prizonierat,
de a-şi îmbunătăţi condiţiile de trai sau materiale, de a primi raţie alimentară suplimentară, mai
multă libertate de deplasare etc.
10. În cazul în care militarul participă benevol la lucrările de importanţă militară sau la alte
lucrări cu scopul de a slăbi capacitatea de apărare a RM, acţiunile făptuitorului se cer calificate
în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
11. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul aflat în prizonierat.
12. Prin actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau prin comporta-
rea plină de cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de su-
perior, prevăzute de art.388 alin.(2) CP, se înţelege orice violenţă fizică şi psihică asupra prizo-
nierilor de război. Această violenţă poate fi exprimată prin aplicare de lovituri, cauzare de lezi-
uni corporale sau schingiuiri, ameninţări de aplicare a violenţei, bătaia de joc faţă de prizonieri,
provocare de suferinţe cum ar fi forţarea prizonierilor să îndeplinească lucrări peste puterile lor,
lipsirea lor de hrană, de apă, de somn sau alte forme de înjosire a demnităţii şi cinstei persoanei.
13. Subiect al acestei infracţiuni poate fi doar militarul aflat în prizonierat în situaţia de su-
perior (numit de către administraţie sau ales de către înşişi prizonierii) faţă de alţi prizonieri.
Această infracţiune constituie un abuz al superiorului profitând de starea sa privilegiată faţă de
alţi prizonieri.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi cruzi-
mea exprimând dorinţa făptuitorului. Făptuitorul înţelege că săvârşeşte aceste fapte profitând de
poziţia sa privilegiată. Dacă violenţa sau comportamentul crud a fost dictat de relaţiile duşmă-
noase dintre făptuitor şi victimă, din motive personale, componenţa infracţiunii prevăzute de
art.388 CP se exclude.
15. Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a căpăta încrederea şi susţinerea admi-
nistraţiei, de a demonstra administraţiei străduinţa şi loialitatea sa, de a-şi păstra poziţia sa de
superior etc.
16. Prin săvârşirea de către un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor pri-
zonieri de război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din par-
tea inamicului, prevăzută de art.388 alin.(3) CP, se înţeleg denunţurile despre încălcarea regimu-
lui de către unii prizonieri, luarea de la ei a raţiei lor alimentare, a unor alte obiecte, a hainelor,
încălţămintei, forţarea lor de a îndeplini lucrul altor persoane etc.
17. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi cruzi-
mea exprimând dorinţa făptuitorului.
18. Motivul infracţiunii îl constituie interesul material, iar scopul, în unele cazuri constă în
a-şi asigura o atitudine indulgentă a inamicului faţă de sine.
19. Subiect al acestei infracţiuni poate fi militarul aflat în prizonierat.
ARTICOLUL 389. JEFUIREA CELOR CĂZUŢI PE CÂMPUL DE LUPTĂ

Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
1. Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art.389 CP îl constituie capacitatea

de apărare a ţării sub aspectul stării morale a trupelor.
2. Obiectul juridic secundar îl formează, pe de o parte, respectul datorat morţilor şi răniţilor
căzuţi pe câmpul de luptă, iar pe de altă parte – avutul personal al acestora.
3. Obiectul material îl formează obiectele aflate asupra morţilor sau răniţilor (echipament şi
orice alte bunuri).
4. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunea de jefuire a morţilor şi răniţilor aflaţi pe
câmpul de luptă. Prin acţiunile de jefuire se înţelege luarea cu sau fără violenţă a bunurilor aflate
asupra morţilor sau răniţilor în scopul însuşirii pe nedrept. Această infracţiune absoarbe prin
conţinutul său infracţiunile de furt (art.186 CP), jaf (art.187 CP) şi de tâlhărie (art.188 CP) şi
calificarea suplimentară a acţiunilor făptuitorilor în baza acestor articole nu e necesară.
5. Pentru existenţa acestei infracţiuni fapta trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
 să se refere la obiectele morţilor şi răniţilor,
 să fie comisă pe câmpul de luptă sau să fie urmarea unor operaţiuni de război (de exem-
plu, jefuirea victimelor în urma unui bombardament efectuat în afara câmpului de luptă).
6. Câmpul de luptă în războaiele contemporane pot fi nu doar raioanele, sectoarele pe care
se dă nemijlocit lupta, dar şi sectoarele din spatele frontului, care au fost supuse, de exemplu,
atacurilor din aer sau de pe mare.
7. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune nu are relevanţă dacă morţii erau mi-
litari sau civili.
8. Se consideră infracţiune de jefuire a celor căzuţi în luptă sustragerea bunurilor morţilor
şi răniţilor în timpul transportării lor de pe câmpul de luptă, de exemplu – în timpul transportării
răniţilor la spitalul militar sau în punctele medicale.
9. Totuşi, sustragerea bunurilor răniţilor aflaţi la tratament în spitale sau în punctele medi-
cale se consideră infracţiune contra patrimoniului, şi acţiunile făptuitorilor se cer calificate în
baza articolelor respective ale Capitolul VI al PS a CP ca infracţiuni contra patrimoniului.
10. Nu constituie infracţiune luarea de la morţi şi răniţi pe câmpul de luptă a obiectelor (ar-
mamentului sau a altor obiecte), dacă ea nu a fost săvârşită cu scop de însuşire a lor, ci în scopul
de a le folosi în luptă cu inamicul.
11. Urmarea acţiunii constă într-o stare de pericol pentru moralul trupelor ca parte compo-
nentă a capacităţii de apărare a ţării şi în cauzarea unei daune materiale răniţilor.
12. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă, deoarece scopul însuşirii bunurilor pe
nedrept, deşi nu este expres prevăzut în lege, rezultă implicit din noţiunea de jefuire.
13. Subiect al infracţiunii pot fi orice militar şi alte persoane (art.393 CP) responsabile, care
au atins vârsta de 14 ani (art.16, 21 CP).
ARTICOLUL 390. ACTELE DE VIOLENŢĂ ASUPRA POPULAŢIEI

DIN ZONA OPERAŢIILOR MILITARE
Tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţi-
lor de război, săvârşite faţă de populaţia din zona operaţiilor militare,
1. Art.33 şi 53 ale Convenţiei (IV) cu privire la protecţia persoanelor civile în timp de răz-
boi şi art.2, 3, 7 ale Rezoluţiei Adunării Generale a ONU din 9.12.1970 Principiile de bază cu
privire la protecţia populaţiei civile în perioada conflictelor militare interzic orice înspăimântare,
terorizare, jefuire sau represiune a populaţiei civile de pe teritoriile ocupate de inamic. De ase-
menea, se interzice distrugerea proprietăţii mobile sau imobile, dacă aceasta nu este cerută de
necesităţile militare, strămutările forţate ale populaţiei sau alte acţiuni îndreptate spre inviolabi-
litatea populaţiei de pe teritoriile ocupate.
Comentariu 841
2. Art.390 CP prevede săvârşirea mai multor acţiuni alternative pe teritoriile din zona ope-
raţiunilor militare: tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub pretex-
tul necesităţilor de război.
3. Noţiunea de tâlhărie a fost explicată în comentariul art.188 CP.
4. Actele de violenţă constau în diverse atentate la viaţa, sănătatea, cinstea şi demnitatea per-
soanei, cum ar fi omorul, cauzarea de bătăi sau vătămări corporale de diversă gravitate, violul etc.
5. Nimicirea ilegală a bunurilor a fost explicată în comentariul la art.197 CP.
6. Luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de război constă în luarea bunurilor
de la populaţie sub pretextul necesităţilor de război, însă în realitate necesităţile de război lip-
sesc, scopul fiind de însuşire a acestor bunuri.
7. Semnul caracteristic al tâlhăriei, actelor de violenţă, nimicirii sau luării ilegale de bunuri
sub pretextul necesităţilor de război, prevăzute în art.390 CP, îl constituie locul săvârşirii faptei,
şi anume zona operaţiunilor militare.
8. Dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în alte zone decât cele ale operaţiunilor militare, acţiu-
nile făptuitorului se cer calificate numai ca infracţiuni contra persoanei sau patrimoniului.
9. Nu constituie infracţiunea prevăzută de art.390 CP nimicirea sau luarea bunurilor dictată
de necesităţile de război.
10. Raion al operaţiilor militare se consideră acea suprafaţă de teritoriu, pe care anumite
grupări militare desfăşoară acţiuni de luptă.
11. Populaţia, în sensul art.390 CP, este acea parte a populaţiei civile, care se află în zona
operaţiilor militare (la această categorie se atribuie şi refugiaţii, persoanele evacuate, alte per-
soane care din diferite motive se află în zona operaţiunilor militare).
12. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiunilor militare se caracterizează
prin intenţie directă.
13. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât militarii, cât şi persoanele civile (art.393 CP).
ARTICOLUL 391. ÎNCĂLCARE GRAVĂ A DREPTULUI

INTERNAŢIONAL UMANITAR ÎN TIMPUL CONFLICTELOR MILITARE
Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţi-
onale sau interne, soldată cu urmări grave,
1. Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate este un ansamblu de norme de drept

internaţional cu caracter cutumiar sau convenţional, destinate să reglementeze în mod special
problemele survenite în situaţii de conflict internaţional sau naţional.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni care încalcă grav prevederi-
le dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate.
3. Conform art.391 CP, sunt calificate drept infracţiune orice alte acţiuni sau inacţiuni care
încalcă grav prevederile dreptului umanitar internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
internaţionale sau interne, altele decât cele prevăzute în Cap. I al PS a CP. Aceste acţiuni sau
inacţiuni sunt diverse şi pot fi clasificate în funcţie de caracterul prevederilor dreptului internaţi-
onal care au fost încălcate:
a) încălcarea dreptului războiului propriu-zis (sau dreptul de la Haga, deoarece majoritatea
regulilor se conţin în Convenţiile de la Haga etc.), care fixează drepturile şi îndatoririle părţilor
beligerante în desfăşurarea operaţiunilor militare şi limitează alegerea mijloacelor şi metodelor

de vătămare a adversarului. Aceste încălcări se pot exprima prin încălcarea legilor şi obiceiurilor
războiului terestru, cum ar fi utilizarea de otrăvuri şi arme otrăvite, uciderea sau rănirea unui
inamic care predă armele sau care, nemaiavând mijloace de apărare, s-a predat fără condiţii, for-
ţarea cetăţenilor ţării inamice să ia parte la operaţiunile militare împotriva ţării lor, chiar dacă
angajamentul în armată este anterior declaraţiei de război, bombardarea satelor, oraşelor, locuin-
ţelor sau clădirilor neapărate, folosirea în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare, perfec-
ţionarea, producerea, stocarea şi utilizarea armelor bacteriologice (biologice), utilizarea armelor
noi etc.;
b) încălcarea dreptului umanitar propriu-zis (sau dreptul de la Geneva, deoarece majorita-
tea regulilor se conţin în cele patru CG din 12 august 1949 şi în două Protocoale adiţionale la
aceste convenţii (TI, vol.5), adoptate la 8 iunie 1977), care urmăreşte să salvgardeze militarii
scoşi din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi, prizonieri) şi persoanele care nu participă la ostilităţi
şi bunurile cu caracter civil.
4. Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar e considerată infracţiunea prevăzută
de art.391 CP atât în cazul comiterii ei în timpul conflictelor militare internaţionale, cât şi în
timpul conflictelor militare interne, dacă a fost soldată cu urmări grave.
5. În temeiul art.391 CP se cer calificate doar acele fapte, care au încălcat grav prevederile
dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau interne. Sunt
considerate grave acele încălcări, care s-au soldat cu urmări grave. Urmări grave pot fi conside-
rate provocarea morţii sau leziunilor corporale oamenilor, distrugerea edificiilor civile, a bunuri-
lor populaţiei civile, răspândirea epidemiilor, nimicirea animalelor domestice, distrugerea florei
şi faunei, provocarea calamităţilor naturale etc.
6. Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 14 ani: militar sau ci-
vil (a se vedea art.393 CP).
8. În majoritatea cazurilor subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.391 CP sunt persoanele
din eşaloanele superioare ale comandamentului militar şi cele din organele supreme ale puterii
de stat, care au dreptul de a emite ordine, în special cu caracter militar etc.
9. În cazurile în care încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflicte-
lor militare internaţionale sau interne s-a exprimat prin săvârşirea acţiunilor sau inacţiunilor pre-
văzute în Capitolul I al PS a CP, acţiunile făptuitorului se cer calificate doar conform articolelor
capitolului indicat, nemaifiind necesară calificarea şi în baza prevederilor art.391 CP.
ARTICOLUL 392. FOLOSIREA CU PERFIDIE A EMBLEMEI CRUCII ROŞII

CA ELEMENT PROTECTOR ÎN TIMPUL CONFLICTULUI ARMAT
Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca elemente
protectoare în timpul conflictului armat, dacă aceasta a provocat:
1. CG din 1949 (TI, vol.5) prevăd, în particular, şi protejarea de către părţile antrenate în
război sau în conflictul armat a instituţiilor medicale şi sanitare ale armatei inamicului şi a per-
soanelor din aceste instituţii.
Comentariu 843
2. Semnele Crucea Roşie pe fundal alb şi Semiluna Roşie pe fundal alb sunt semnele con-
venţionale ale serviciului sanitar, de care se folosesc formaţiunile şi instituţiile respective, pre-
cum şi persoanele din serviciul sanitar. Aceste semne şi embleme pot fi purtate pe mâneca hai-
nei personalului sanitar, pe bordurile sau acoperişurile transportului sanitar şi ale altor mijloace
referitoare la serviciile sanitare, ele pot fi desenate cu culoare roşie pe drapele din pânză albă
etc. Obiectele, instituţiile şi personalul care poartă asemenea semne nu pot fi supuse bombarda-
mentelor, asupra lor nu se împuşcă, nu pot fi desfăşurate acţiuni de luptă.
3. Obiectul juridic principal al infracţiunii îl constituie capacitatea de apărare a ţării care
poate fi periclitată prin folosirea fără drept a semnelor Crucea Roşie şi Semiluna Roşie ori a de-
numirilor acestora, precum şi a denumirilor şi emblemelor asimilate, în vederea întreprinderii
unor acţiuni de natură a servi interesele duşmanului în timp de război sau de conflict armat.
4. Obiectul juridic secundar al infracţiunii îl constituie viaţa şi sănătatea persoanei.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni active, de folosire ilegală, cu perfi-
die a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca elemente protectoare în timpul
conflictului armat.
6. Se consideră ilegală purtarea semnelor şi emblemelor Crucii Roşii şi Semilunii Roşii de
către persoanele care nu fac parte din personalul instituţiilor sanitare.
7. Semne distinctive ale infracţiunii mai sunt: fapta comisă în timp de război şi în legătură
cu operaţiunile militare.
8. Urmarea principală a acţiunii este o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării.
9. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege că foloseşte şi
poartă ilegal semnele şi emblemele Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, neavând pentru aceasta baza
respectivă.
ARTICOLUL 393. INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE DE CIVILI

Răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art.389-391 sunt supuse şi persoanele
civile.
Subiecţi ai acestor infracţiuni, în afară de militari, pot fi şi persoane civile care au atins vâr-
sta de 16 ani.
Lista abrevierilor:
AGEPI – Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

AMM – Asociaţia Medicală Mondială
AP – Avocatul poporului
AŞ – Anale ştiinţifice
BCSJ – Buletinul Curţii Supreme de Justiţie
BJS – Buletinul Judecătoriei Supreme
BJS – Buletinul Judecătoriei Supreme
CC al CSJ – Colegiul civil al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
CC – Codul civil al Republicii Moldova
CDA– Centrul de Drept al Avocaţilor
CE – Consiliul Europei
CEC – Comisia Electorală Centrală
CEL – Codul electoral
CEx – Codul de executare
Ch. – Chişinău
CM al CE – Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei
CM RM – Codul muncii al Republicii Moldova
CCon – Codul Contravenţional al Republicii Moldova
Convenţia din 04.11.50 – Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fun-
damentale din 04.11.50
CP – Codul penal
CP al CSJ – Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
CP al URSS – Codul penal al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste
CP RSFSR – Codul penal al Federaţiei Ruse
CPL al CSJ – Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova
CPP – Codul de procedură penală
CPR – Codul penal al României
DEUC – Departamentul Edituri al Universităţii de Criminologie
DUDO – Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
f.d. – fila dosarului
HCC – Hotărârea Curţii Constituţionale
HCM – Hotărârea Comitetului de Miniştri
HG RM – Hotărârea Guvernului Republicii Moldova
HP CSJ – Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
HP JS RM – Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
HP JS URSS – Hotărârea Plenului Judecătoriei Supreme a Uniunii Republicilor
Sovietice Socialiste
HP RM – Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova
Comentariu 845
IRP – Institutul de Reforme Penale

JC în RM – Justiţia Constituţională în Republica Moldova
LV – Legea şi viaţa
M – Monitor
MAE – Ministerul Afacerilor Externe
MAI – Ministerul Afacerilor Interne
MJ – Ministerul Justiţiei
MP – Monitorul Parlamentului
MS – Ministerul Sănătăţii
OIM – Organizaţia Internaţională a Muncii
OMPI – Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale
PIDCP – Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice
PPA la CG– Primul Protocol Adiţional la Convenţiile de la Geneva
RINJ – Revista Institutului Naţional al Justiţiei
RM – Republica Moldova
RND – Revista Naţională de Drept
Statutul CIP – Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale
TI – Tratate internaţionale (seria oficială)
TIFI – Tribunalul Internaţional pentru Fosta Iugoslavie
TIR – Tribunalul Internaţional pentru Rwanda
USM – Universitatea de Stat din Moldova
CUPRINS
Alexei Barbăneagră. Prefaţă .................................................................................................. 5
PARTEA GENERALĂ
Capitolul I
CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI
Articolul 1. Legea penală a Republicii Moldova .................................................................... 9
Articolul 2. Scopul legii penale ............................................................................................... 11
Articolul 3. Principiul legalităţii ............................................................................................. 12
Articolul 4. Principiul umanismului ........................................................................................ 15
Articolul 5. Principiul democratismului .................................................................................. 16
Articolul 6. Principiul caracterului personal al răspunderii penale ......................................... 17
Articolul 7. Principiul individualizării răspunderii penale şi pedepsei penale ........................ 18
Articolul 8. Acţiunea legii penale în timp ............................................................................... 20
Articolul 9. Timpul săvârşirii faptei ........................................................................................ 22
Articolul 10. Efectul retroactiv al legii penale ......................................................................... 23
Articolul 101.Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive ................ 27
Articolul 11. Aplicarea legii penale în spaţiu ........................................................................... 30
Articolul 12. Locul săvârşirii faptei ......................................................................................... 35
Articolul 13. Extrădarea ........................................................................................................... 37
Capitolul II
INFRACŢIUNEA
Articolul 14. Noţiunea de infracţiune ...................................................................................... 43
Articolul 15. Gradul prejudiciabil al infracţiunii .................................................................... 45
Articolul 16. Clasificarea infracţiunilor .................................................................................. 46
Articolul 17. Infracţiunea săvârşită cu intenţie ....................................................................... 48
Articolul 18. Infracţiunea săvârşită din imprudenţă ................................................................. 50
Articolul 19. Infracţiunea săvârşită cu două forme de vinovăţie ............................................. 52
Articolul 20. Fapta săvârşită fără vinovăţie (cazul fortuit) ...................................................... 53
Articolul 21. Subiectul infracţiunii ......................................................................................... 55
Articolul 22. Responsabilitatea ................................................................................................ 58
Articolul 23. Iresponsabilitatea ............................................................................................... 59
Articolul 231. Responsabilitatea redusă ................................................................................... 61
Articolul 24. Răspunderea pentru infracţiunea săvârşită în stare de ebrietate ........................ 62
Articolul 25. Etapele activităţii infracţionale .......................................................................... 63
Articolul 26. Pregătirea de infracţiune .................................................................................... 65
Articolul 27. Tentativa de infracţiune ...................................................................................... 67
Articolul 28. Infracţiunea unică ............................................................................................... 69
Articolul 29. Infracţiunea continuă ......................................................................................... 71
Articolul 30. Infracţiunea prelungită ....................................................................................... 72
Articolul 31. Exclus ................................................................................................................. 74
Articolul 32. Pluralitatea de infracţiuni ................................................................................... 74
Articolul 33. Concursul de infracţiuni .................................................................................... 75
Articolul 34. Recidiva ............................................................................................................. 79
Comentariu 847
Capitolul III
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
Articolul 35. Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei ................................................. 84
Articolul 36. Legitima apărare ................................................................................................ 85
Articolul 37. Reţinerea infractorului ....................................................................................... 88
Articolul 38. Starea de extremă necesitate .............................................................................. 89
Articolul 39. Constrângerea fizică sau psihică ........................................................................ 90
Articolul 40. Riscul întemeiat ................................................................................................. 90
Articolul 401.Executarea ordinului sau dispoziţiei superiorului .............................................. 91
Capitolul IV
PARTICIPAŢIA
Articolul 41. Participaţia .......................................................................................................... 93
Articolul 42. Participanţii ......................................................................................................... 95
Articolul 43. Formele participaţiei ........................................................................................... 98
Articolul 44. Participaţia simplă .............................................................................................. 98
Articolul 45. Participaţia complexă ........................................................................................ 100
Articolul 46. Grupul criminal organizat .................................................................................. 102
Articolul 47. Organizaţia (asociaţia) criminală ...................................................................... 104
Articolul 48. Exces de autor ................................................................................................... 106
Articolul 49. Favorizarea ....................................................................................................... 107
Capitolul V
RĂSPUNDEREA PENALĂ
Articolul 50. Răspunderea penală .......................................................................................... 110
Articolul 51. Temeiul răspunderii penale ............................................................................... 112
Articolul 52. Componenţa infracţiunii ................................................................................... 113
Capitolul VI
LIBERAREA DE RĂSPUNDERE PENALĂ
Articolul 53. Liberarea de răspundere penală ........................................................................ 117
Articolul 54. Liberarea de răspundere penală a minorilor ..................................................... 118
Articolul 55. Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere administrativă ....... 119
Articolul 56. Liberarea de răspundere penală în legătură cu renunţarea
de bunăvoie la săvârşirea infracţiunii ............................................................... 120
Articolul 57. Liberarea de răspundere penală în legătură cu căinţa activă ............................ 122
Articolul 58. Liberarea de răspundere penală în legătură cu schimbarea situaţiei ................. 123
Articolul 59. Liberarea condiţionată de răspundere penală ................................................... 124
Articolul 60. Prescripţia tragerii la răspundere penală ........................................................... 124
Capitolul VII
PEDEAPSA PENALĂ
Articolul 61. Noţiunea şi scopul pedepsei penale .................................................................. 128
Articolul 62. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor fizice ........................................... 131
Articolul 63. Categoriile pedepselor aplicate persoanelor juridice ........................................ 133
Articolul 64. Amenda ............................................................................................................. 134
Articolul 65. Privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate ............................................................... 137
Articolul 66. Retragerea gradului militar, a unui titlu special,
a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat ............................ 139

Articolul 67. Munca neremunerată în folosul comunităţii ..................................................... 140
Articolul 68. Exclus ............................................................................................................... 144
Articolul 69. Exclus ................................................................................................................ 144
Articolul 70. Închisoarea ........................................................................................................ 144
Articolul 71. Detenţiunea pe viaţă ......................................................................................... 145
Articolul 72. Categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare ............ 146
Articolul 73. Privarea unei persoane juridice de dreptul de a exercita
o anumită activitate ........................................................................................... 147
Articolul 74. Lichidarea persoanei juridice ............................................................................ 148
Capitolul VIII
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
Articolul 75. Criteriile generale de individualizare a pedepsei .............................................. 150
Articolul 76. Circumstanţele atenuante .................................................................................. 158
Articolul 77. Circumstanţele agravante .................................................................................. 163
Articolul 78. Efectele circumstanţelor atenuante şi agravante ............................................... 167
Articolul 79. Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege ............................ 168
Articolul 80. Aplicarea pedepsei în cazul încheierii acordului
de recunoaştere a vinovăţiei ............................................................................. 169
Articolul 81. Aplicarea pedepsei pentru infracţiunea neconsumată ....................................... 169
Articolul 82. Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni ............................................ 170
Articolul 83. Aplicarea pedepsei pentru participaţie .............................................................. 171
Articolul 84. Aplicarea pedepsei în cazul unui concurs de infracţiuni .................................. 172
Articolul 85. Aplicarea pedepsei în cazul unui cumul de sentinţe ......................................... 173
Articolul 86. Aplicarea pedepsei în cazul executării hotărârii unui stat străin ...................... 174
Articolul 87. Modul determinării termenului pedepsei definitive în cazul cumulării
diferitelor pedepse ............................................................................................ 175
Articolul 88. Calcularea termenelor pedepsei şi computarea arestului preventiv .................. 176
Capitolul IX
LIBERAREA DE PEDEAPSA PENALĂ
Articolul 89. Noţiunea şi categoriile liberării de pedeapsa penală ......................................... 179
Articolul 90. Condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ................... 180
Articolul 91. Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen ..................................... 184
Articolul 92. Înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă ............. 189
Articolul 93. Liberarea de pedeapsă a minorilor .................................................................... 191
Articolul 94. Liberarea de pedeapsă datorită schimbării situaţiei .......................................... 193
Articolul 95. Liberarea de la executarea pedepsei a persoanelor grav bolnave ..................... 194
Articolul 96. Amânarea executării pedepsei pentru femei gravide şi femei
care au copii în vârstă de până la 8 ani ............................................................. 197
Articolul 961. Dispunerea internării forţate într-o instituţie ftiziopneumologică .................... 199
Articolul 97. Prescripţia executării sentinţei de condamnare ................................................ 201
Capitolul X
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ
Articolul 98. Scopul şi tipurile măsurilor de siguranţă ........................................................ 205
Articolul 99. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical .............................. 207
Articolul 100. Internarea într-o instituţie psihiatrică .............................................................. 209
Comentariu 849
Articolul 101. Stabilirea, schimbarea, prelungirea şi încetarea aplicării

măsurilor de constrângere cu caracter medical alienaţilor ............................. 210
Articolul 102. Deducerea duratei de aplicare a măsurilor de constrângere
cu caracter medical ......................................................................................... 213
Articolul 103. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical
alcoolicilor şi narcomanilor sau punerea lor sub curatelă .............................. 214
Articolul 104. Aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter educativ .............................. 215
Articolul 105. Expulzarea ...................................................................................................... 220
Articolul 106. Confiscarea specială ....................................................................................... 221
Capitolul XI
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ
SAU CONSECINŢELE CONDAMNĂRII
Articolul 107. Amnistia .......................................................................................................... 224
Articolul 108. Graţierea ......................................................................................................... 228
Articolul 109. Împăcarea ........................................................................................................ 229
Articolul 110. Noţiunea de antecedente penale ...................................................................... 231
Articolul 111. Stingerea antecedentelor penale ..................................................................... 231
Articolul 112. Reabilitarea judecătorească ............................................................................. 234
Capitolul XII
CALIFICAREA INFRACŢIUNII
Articolul 113. Noţiunea de calificare a infracţiunii ............................................................... 236
Articolul 114. Calificarea infracţiunilor în cazul unui concurs de infracţiuni ........................ 238
Articolul 115. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei normelor penale .................... 239
Articolul 116. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre normele
generale şi cele speciale .................................................................................. 340
Articolul 117. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre
două norme speciale ....................................................................................... 242
Articolul 118. Calificarea infracţiunilor în cazul concurenţei dintre
o parte şi un întreg .......................................................................................... 243
Capitolul XIII
ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN PREZENTUL COD
Articolul 119. Dispoziţii generale .......................................................................................... 246
Articolul 120. Teritoriul ......................................................................................................... 246
Articolul 121. Secretul de stat ................................................................................................ 246
Articolul 122. Persoana care se bucură de protecţie internaţională ....................................... 246
Articolul 123. Persoana cu funcţie de răspundere .................................................................. 246
Articolul 124. Persoana care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală .......................................................... 247
Articolul 125. Desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător ......................................... 247
Articolul 126. Proporţii deosebit de mari, proporţii mari, daune considerabile
şi daune esenţiale ............................................................................................ 247
Articolul 127. Timpul de război ............................................................................................. 247
Articolul 128. Infracţiuni militare .......................................................................................... 248
Articolul 129. Armele ............................................................................................................ 248
Articolul 130. Mercenar ......................................................................................................... 248
Articolul 131. Fapta săvârşită în public ................................................................................. 248
Articolul 132. Mijloacele de transport ................................................................................................ 248

Articolul 133. Valori culturale ........................................................................................................... 249
Articolul 134. Rudenia ....................................................................................................................... 249
Articolul 1341. Substanţe narcotice, psihotrope şi precursori .............................................................. 249
Articolul 1342. Aeronavă aflată în zbor şi aeronavă aflată în exploatare ............................................ 249
Articolul 1343. Platformă fixă ............................................................................................................. 250
Articolul 1344. Dispozitiv exploziv sau alt dispozitiv cu efect letal .................................................... 250
Articolul 1345. Obiect de stat sau guvernamental ............................................................................... 250
Articolul 1346. Obiect de infrastructură .............................................................................................. 250
Articolul 1347. Loc de utilizare publică ............................................................................................... 250
Articolul 1348. Material nuclear .......................................................................................................... 251
Articolul 1349. Instalaţie nucleară ....................................................................................................... 251
Articolul 13410. Dispozitiv radioactiv .................................................................................................. 251
Articolul 13411. Infracţiune cu caracter terorist ................................................................................... 251
Articolul 13412. Starea de ebrietate ...................................................................................................... 252
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII,
INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Articolul 135. Genocidul .................................................................................................................... 255
Articolul 136. Ecocidul ...................................................................................................................... 261
Articolul 137. Tratamente inumane .................................................................................................... 264
Articolul 138. Încălcarea dreptului umanitar internaţional ................................................................. 268
Articolul 139. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului ...................................... 272
Articolul 140. Propaganda războiului ................................................................................................. 273
Articolul 1401. Utilizarea, dezvoltarea, producerea, dobândirea în alt mod, prelucrarea,
deţinerea, stocarea sau conservarea, transferarea directă sau indirectă,
păstrarea, transportarea armelor de distrugere în masă ............................................. 275
Articolul 141. Activitatea mercenarilor ............................................................................................... 279
Articolul 142. Atacul asupra persoanei care beneficiază de protecţie internaţională .......................... 282
Articolul 143. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului ........................... 284
Articolul 144. Clonarea ....................................................................................................................... 287
Capitolul II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. Omorul intenţionat ....................................................................................................... 289
Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect .................................................................................. 295
Articolul 147. Pruncuciderea ............................................................................................................... 297
Articolul 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia) ........................................................ 298
Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă .................................................................................. 299
Articolul 150. Determinarea la sinucidere ........................................................................................... 300
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ........................... 301
Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii .......................... 305
Articolul 153. Exclus ........................................................................................................................... 306
Articolul 154. Exclus ............................................................................................................................ 306
Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii ............................................................................................................ 306
Articolul 156. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
în stare de afect ........................................................................................................... 307
Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
cauzată din imprudenţă .............................................................................................. 308
Comentariu 851
Articolul 158. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor ................................. 309
Articolul 159. Provocarea ilegală a avortului ...................................................................................... 311
Articolul 160. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale ................................................................. 312
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului
fără consimţământul pacientei ................................................................................... 313
Articolul 162. Neacordarea de ajutor unui bolnav .............................................................................. 313
Articolul 163. Lăsarea în primejdie ..................................................................................................... 314
Capitolul III
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI
ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Articolul 164. Răpirea unei persoane .................................................................................................. 316
Articolul 1641. Răpirea minorului de către rudele apropiate ................................................................ 318
Articolul 165. Traficul de fiinţe umane ............................................................................................... 319
Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate ..................................................................................... 324
Articolul 167. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei ........................................................................... 327
Articolul 168. Munca forţată ............................................................................................................... 328
Articolul 169. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică ............................................................... 329
Capitolul IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. Violul ........................................................................................................................... 331
Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual .............................................................................. 334
Articolul 173. Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual ................................................................. 337
Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a împlinit vârsta de 16 ani .............................. 338
Articolul 175. Acţiuni perverse ........................................................................................................... 340
Capitolul V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ
ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor ................................................................ 343
Articolul 177. Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale .................................................................... 345
Articolul 178. Violarea dreptului la secretul corespondenţei .............................................................. 348
Articolul 179. Violarea de domiciliu ................................................................................................... 350
Articolul 180. Încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie ............................... 352
Articolul 181. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii
organelor electorale .................................................................................................... 354
Articolul 182. Falsificarea rezultatelor votării .................................................................................... 355
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii .................................................................... 356
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor .................................................................. 359
Articolul 185. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă
de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire
a riturilor religioase ................................................................................................... 360
Articolul 1851. Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe .................................................. 361
Articolul 1852. Încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială ............................... 370
Articolul 1853. Declaraţiile intenţionat false în documentele de înregistrare
ce ţin de protecţia proprietăţii intelectuale ................................................................ 376
Capitolul VI
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. Furtul ............................................................................................................................ 378
Articolul 187. Jaful .............................................................................................................................. 384
Articolul 188. Tâlhăria ........................................................................................................................ 386
Articolul 189. Şantajul ........................................................................................................................ 391

Articolul 190. Escrocheria ................................................................................................................... 396
Articolul 191. Delapidarea averii străine ............................................................................................. 399
Articolul 192. Pungăşia ....................................................................................................................... 401
Articolul 1921.Răpirea mijlocului de transport .................................................................................... 403
Articolul 1922.Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum
şi a animalelor de tracţiune ........................................................................................ 404
Articolul 193. Tulburarea de posesie ................................................................................................... 406
Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice
sau a gazelor naturale ................................................................................................ 407
Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere .......................... 409
Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor .................................................. 411
Articolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie
că au fost obţinute pe cale criminală ......................................................................... 413
Capitolul VII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. Incestul ......................................................................................................................... 416
Articolul 204. Divulgarea secretului adopţiei ...................................................................................... 418
Articolul 205. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor ................................................. 419
Articolul 206. Traficul de copii ........................................................................................................... 421
Articolul 207. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară ............................................................................. 422
Articolul 208. Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea
lor la săvârşirea unor fapte imorale ........................................................................... 424
Articolul 2081. Pornografia infantilă ................................................................................................... 426
Articolul 209. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente
şi alte substanţe cu efect narcotizant ........................................................................ 427
Capitolul VIII
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. Transmiterea unei boli venerice ................................................................................... 430
Articolul 212. Contaminarea cu maladia SIDA ................................................................................... 431
Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare
a asistenţei medicale .................................................................................................. 433
Articolul 214. Practicarea ilegală a medicinei sau a activităţii farmaceutice ...................................... 434
Articolul 2141.Producerea sau comercializarea medicamentelor contrafăcute ................................... 436
Articolul 215. Răspândirea bolilor epidemice ..................................................................................... 437
Articolul 216. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea, comercializarea, oferirea
cu titlu oneros sau gratuit a produselor (mărfurilor), prestarea serviciilor,
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor .............................................. 438
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
lor fără scop de înstrăinare ........................................................................................ 440
Articolul 217 .Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor
1
lor în scop de înstrăinare ........................................................................................... 445

Articolul 2172.Circulaţia ilegală a precursorilor în scopul producerii sau prelucrării
substanţelor narcotice, psihotrope sau analoagelor lor .............................................. 447
Articolul 2173.Circulaţia ilegală a materialelor şi utilajelor destinate producerii
sau prelucrării substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor ................... 448
Comentariu 853
Articolul 2174.Sustragerea sau extorcarea substanţelor narcotice sau psihotrope ............................... 450
Articolul 2175.Consumul ilegal public sau organizarea consumului ilegal
de substanţe narcotice, psihotrope sau analoage ale acestora .................................... 452
Articolul 2176. Introducerea ilegală intenţionată în organismul altei persoane, împotriva
voinţei acesteia, a substanţelor narcotice, psihotrope
sau a analoagelor acestora ......................................................................................... 454
Articolul 218. Prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor
narcotice sau psihotrope ............................................................................................. 455
Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor
narcotice sau psihotrope ............................................................................................ 458
Articolul 220. Proxenetismul ............................................................................................................... 459
Articolul 221. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor
de istorie şi cultură .................................................................................................... 461
Articolul 222. Profanarea mormintelor ............................................................................................... 462
Capitolul IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice .................................................................... 466
Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice ........................................................................ 468
Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice
despre poluarea mediului ........................................................................................... 470
Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice ................................................................................................ 471
Articolul 227. Poluarea solului ............................................................................................................ 473
Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului ............................................................. 475
Articolul 229. Poluarea apei ................................................................................................................ 476
Articolul 230. Poluarea aerului ............................................................................................................ 478
Articolul 231. Tăierea ilegală a vegetaţiei forestiere ........................................................................... 480
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere ........................................................ 482
Articolul 233. Vânatul ilegal ............................................................................................................... 483
Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul
sau cu alte exploatări ale apelor ................................................................................ 485
Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie
a fondului ariilor naturale protejate de stat ................................................................ 487
Capitolul X
INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi
sau a titlurilor de valoare false .................................................................................. 491
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor
sau a altor carnete de plată false ................................................................................ 495
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune ........................................................................ 496
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare ................................................................................... 499
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne
sau externe garantate de stat ...................................................................................... 502
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător .......................................................... 505
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător .............................................................................. 511
Articolul 243. Spălarea banilor ............................................................................................................ 513
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor ................................ 515
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare ................................................................... 519
Articolul 2451.Abuzurile în activitatea participanţilor la piaţa valorilor mobiliare ............................. 524
Articolul 2452.Încălcarea legislaţiei la efectuarea înscrierilor în registrul deţinătorilor
de valori mobiliare ..................................................................................................... 526

Articolul 246. Limitarea concurenţei libere ........................................................................................ 529
Articolul 2461.Concurenţa neloială ..................................................................................................... 531
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei ......................... 534
Articolul 248. Contrabanda ................................................................................................................. 536
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale ................................................................... 542
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor,
fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz ....................................... 545
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor
sechestrate sau confiscate .......................................................................................... 547
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată ......................................................................................... 550
Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă .................................................................................................. 553
Articolul 255. Înşelarea clienţilor ........................................................................................................ 554
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea
lucrărilor legate de deservirea populaţiei .................................................................. 556
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor ....................................................................... 558
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţii şi modificare
a locuinţelor dintr-un bloc de locuit ........................................................................... 564
Capitolul XI
INFRACŢIUNI INFORMATICE ŞI INFRACŢIUNI
ÎN DOMENIUL TELECOMUNICAŢIILOR
Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată ................................................................. 567
Articolul 260. Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală
la dispoziţie a mijloacelor tehnice sau produselor program ..................................... 570
Articolul 2601. Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice ......................................... 571
Articolul 2602. Alterarea integrităţii datelor informatice ţinute într-un sistem informatic .................. 572
Articolul 2603. Perturbarea funcţionării sistemului informatic ........................................................... 573
Articolul 2604. Producerea, importul, comercializarea sau punerea ilegală la dispoziţie
a parolelor, codurilor de acces sau a datelor similare ............................................... 574
Articolul 2605. Falsul informatic ......................................................................................................... 575
Articolul 2606. Frauda informatică ...................................................................................................... 576
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic ........................................... 577
Articolul 2611. Accesul neautorizat la reţelele şi serviciile de telecomunicaţii ................................... 578
Capitolul XII
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor .......................................................................................... 581
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare
a transportului feroviar, naval sau aerian .................................................................. 583
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport ........................... 586
Articolul 2641. Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică
cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe ........................... 592
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite ................. 595
Articolul 266. Părăsirea locului accidentului rutier ............................................................................. 597
Articolul 267. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport
feroviar, naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte tehnice ............... 598
Articolul 268. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie
şi a mijloacelor de transport ...................................................................................... 600
Articolul 269. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei ..................... 601
Articolul 270. Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului .......................................................... 602
Articolul 271. Blocarea intenţionată a arterelor de transport .............................................................. 603
Comentariu 855
Articolul 272. Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian

sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu .................................................. 604
Articolul 275. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene,
maritime sau fluviale ................................................................................................ 605
Articolul 276. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor ........................................ 607
Capitolul XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Articolul 278. Actul terorist ............................................................................................................... 610
Articolul 2781. Livrarea, plasarea, punerea în funcţiune sau detonarea unui dispozitiv
exploziv ori a altui dispozitiv cu efect letal ............................................................... 613
Articolul 279. Finanţarea terorismului ............................................................................................... 615
Articolul 2791. Recrutarea, instruirea sau acordarea altui suport în scop terorist ............................... 618
Articolul 2792. Instigarea în scop terorist sau justificarea publică a terorismului ............................... 619
Articolul 280. Luarea de ostatici ........................................................................................................ 621
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism ............................ 622
Articolul 282. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea ..................... 623
Articolul 283. Banditismul ................................................................................................................. 625
Articolul 284. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale ..................................................... 626
Articolul 285. Dezordini de masă ....................................................................................................... 628
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor .......................................... 630
Articolul 287. Huliganismul ............................................................................................................... 631
Articolul 288. Vandalismul ................................................................................................................ 634
Articolul 289. Pirateria ....................................................................................................................... 636
Articolul 2891. Infracţiuni contra securităţii aeronautice şi contra
securităţii aeroporturilor ............................................................................................ 638
Articolul 2892. Infracţiuni contra securităţii transportului naval ......................................................... 640
Articolul 2893. Infracţiuni contra securităţii platformelor fixe ............................................................ 641
Articolul 290. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea
ilegală a armelor şi muniţiilor, sustragerea lor ..................................................................................... 643
Articolul 291. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor .................................................... 647
Articolul 292. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea
sau neutralizarea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive .................... 649
Articolul 293. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire
a substanţelor uşor inflamabile sau corozive ............................................................. 651
Articolul 295. Sustragerea materialelor sau a dispozitivelor radioactive ori a instalaţiilor
nucleare, ameninţarea de a sustrage sau cererea de a transmite aceste materiale,
dispozitive sau instalaţii ...................................................................................................................... 652
Articolul 2951. Deţinerea, confecţionarea sau utilizarea materialelor sau a dispozitivelor
radioactive ori a instalaţiilor nucleare ....................................................................... 655
Articolul 2952. Atacul asupra unei instalaţii nucleare ......................................................................... 656
Articolul 296. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor....................................................... 658
Articolul 297. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere
în domeniul protecţiei civile ...................................................................................... 659
Articolul 298. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice ........................................ 660
Articolul 300. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor
de construcţie miniere ............................................................................................... 662
Articolul 301. Încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse
pericolului exploziei .................................................................................................. 664
Articolul 3011. Producerea, comercializarea sau procurarea în scop de comercializare

a mijloacelor tehnice speciale destinate pentru obţinerea ascunsă
a informaţiei, săvârşite ilegal ..................................................................................... 665
Articolul 302. Organizarea cerşetoriei ................................................................................................ 667
Capitolul XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală .............................................. 669
Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate ................. 671
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii ....................... 672
Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală ..................................................................................... 673
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii ................................................................................ 675
Articolul 3091. Tortura ........................................................................................................................ 677
Articolul 310. Falsificarea probelor .................................................................................................... 681
Articolul 311. Denunţarea falsă ............................................................................................................ 682
Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă ................................. 684
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate
de a face declaraţii ..................................................................................................... 687
Articolul 314. Constrângerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false s
au traduceri incorecte ori de a se eschiva de la aceste obligaţii ................................ 688
Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale ............................................................................. 690
Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate
faţă de judecător şi participanţii la procesul penal .................................................... 691
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere ................................................................................. 692
Articolul 318. Înlesnirea evadării ........................................................................................................ 695
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoare .................................................... 697
Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată ......................................... 697
Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului ........................... 698
Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor
deţinute în penitenciare ............................................................................................. 699
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii ................................................................................................ 700
Capitolul XV
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE
Articolul 324. Corupere pasivă ............................................................................................................ 703
Articolul 325. Coruperea activă .......................................................................................................... 709
Articolul 326. Traficul de influenţă ..................................................................................................... 713
Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu ...................................................................... 718
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu .............................................. 721
Articolul 329. Neglijenţa în serviciu ................................................................................................... 723
Articolul 330. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite .................................................. 726
Articolul 3301. Încălcarea regulilor privind declararea veniturilor şi a proprietăţii
de către demnitarii de stat, judecători, procurori, funcţionarii publici
şi unele persoane cu funcţie de conducere ................................................................ 728
Articolul 332. Falsul în acte publice .................................................................................................... 733
Capitolul XVI
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI
SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Articolul 333. Luarea de mită .............................................................................................................. 736
Comentariu 857
Articolul 334. Darea de mită ............................................................................................................... 740

Articolul 335. Abuzul de serviciu ....................................................................................................... 742
Capitolul XVII
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A SECURITĂŢII DE STAT
Articolul 337. Trădarea de Patrie ........................................................................................................ 747
Articolul 338. Spionajul ...................................................................................................................... 750
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat .............................................................................................. 752
Articolul 340. Rebeliunea armată ........................................................................................................ 754
Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă
a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova .................................................... 755
Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui
Parlamentului sau a Prim-ministrului ........................................................................ 757
Articolul 343. Diversiunea .................................................................................................................. 758
Articolul 344. Divulgarea secretului de stat ........................................................................................ 761
Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat ......................................................... 763
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei
sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase .......................................................... 764
Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale ...................................................................... 766
Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie
de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească ............... 768
Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale ....................................................................................... 770
Articolul 352. Samavolnicia ................................................................................................................ 771
Articolul 3521. Falsul în declaraţii ........................................................................................................ 773
Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la serviciul militar cu termen
redus sau de la serviciul militar ca rezervişti concentraţi sau mobilizaţi .................. 774
Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare ......................................................................................... 777
Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiile serviciului de alternativă ................. 778
Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor ........................................ 779
Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea
activităţii întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării
de urgenţă, de asediu şi de război ............................................................................... 781
Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale ......................................................... 782
Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor,
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor ..................................................................... 783
Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale,
a imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false .......................................................... 785
Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat .............................................................................. 787
Articolul 3621. Organizarea migraţiei ilegale ...................................................................................... 789
Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii ................................................................. 791
Capitolul XVIII
INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului .......................................................................... 796
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea
obligaţiilor de serviciu ............................................................................................... 798
Articolul 366. Insultarea militarului .................................................................................................... 801
Articolul 367. Ameninţarea militarului ................................................................................................ 803
Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra militarului ................................................................ 804
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari,
dacă între ei nu există raporturi de subordonare ........................................................ 807

Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii ................... 810
Articolul 371. Dezertarea .................................................................................................................... 812
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar ................................................................................. 816
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor
şi obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur ..................................... 818
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă ...................................... 820
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă)
al trupelor militare ..................................................................................................... 822
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern ........................................... 823
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice
şi la asigurarea securităţii publice ............................................................................. 825
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar .............................................................. 826
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar ................................ 828
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar .......................... 829
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar ............................................................... 830
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor ................................. 832
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor ................................................. 834
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie .................................................................................. 835
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului ................................................ 836
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă
sau refuzul de a acţiona cu arma ............................................................................... 837
Articolul 387. Predarea de bunăvoie în prizonierat ............................................................................. 838
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat ................................................ 839
Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă ...................................................................... 840
Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare ............................... 841
Articolul 391. Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar
în timpul conflictelor militare .................................................................................... 842
Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector
în timpul conflictului armat ....................................................................................... 843
Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili ..................................................................................... 844
Lista abrevierilor .................................................................................................................................. 845

Cuprins ................................................................................................................................................. 847
Comentariu 859
CODUL PENAL
AL REPUBLICII MOLDOVA
COMENTARIU
(cu modificările de până la 22 iunie 2009,
adnotat cu jurisprudenţa CEDO şi a instanţelor naţionale)
Redactor Ion Ciocanu

Machetare computerizată şi coperta Vitalie Ilaşcu

CCPRM Partea Generala PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CCPRM Partea Generala PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Inca 2 logouri de pe stik

(Nr.985-XV din 18 aprilie 2002.

Adnotare. Comentariul furnizează informaţiile necesare pentru a înţelege terminologia, modali-

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Codul penal al Republicii Moldova: Comentariu (Legea nr.985-XV din 18 aprilie

© Centrul de Drept al Avocaţilor, 2009

Redactor responsabil şi conducător de ediţie:

Experţi: Raisa BOTEZATU, judecător, vicepreşedinte al CSJ,

Coordonator şi responsabil de ediţie: Maria HADÂRCĂ

Ediţia a III-a revăzută şi completată reprezintă un comentariu elaborat pe articole al

În condiţiile în care legislaţia penală, procesual-penală, civilă, procesual-civilă etc.

CODUL PENAL ŞI PRINCIPIILE APLICĂRII LUI

Reglementări de drept internaţional: Acord general din 02.09.49 cu privire la privilegiile

ARTICOLUL 1. LEGEA PENALĂ A REPUBLICII MOLDOVA

ARTICOLUL 2. SCOPUL LEGII PENALE

4. Ierarhia valorilor sociale indicate în acest alineat corespunde dispoziţiilor constituţionale,

ARTICOLUL 3. PRINCIPIUL LEGALITĂŢII

În cauza Allenet de Ribemont v.Franţa3, CEDO a constatat încălcarea prevederilor articolu-

ARTICOLUL 4. PRINCIPIUL UMANISMULUI

1. Umanismul este un principiu al dreptului penal, în a cărui bază interesele şi drepturile

ARTICOLUL 5. PRINCIPIUL DEMOCRATISMULUI

1. CP consacră principiul democratismului drept unul fundamental. Pe planul dreptului pe-

1. În conformitate cu principiul enunţat, răspunderea penală are un caracter personal.

Jurisprudenţa instanţelor naţionale: CPL al CSJ din 04.03.2008: „La individualizarea

1. Acest principiu este reglementat în art.75 CP cu privire la criteriile generale de individu-

ARTICOLUL 8. ACŢIUNEA LEGII PENALE ÎN TIMP

ARTICOLUL 9. TIMPUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI

1. În dreptul penal, prin termenul faptă se înţelege acţiunea (inacţiunea) prejudiciabilă şi

ARTICOLUL 10. EFECTUL RETROACTIV AL LEGII PENALE

ARTICOLUL 101. APLICAREA

6. Stipulările prevăzute în art.101 alin.(2) CP reglementează cazurile în care pedeapsa cu

ARTICOLUL 11. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU

1. Prevederile art.11 CP reglementează regulile şi condiţiile în care legea penală se

15. În dreptul internaţional funcţionează regula potrivit căreia personalul armatelor

 Infracţiunea săvârşită este îndreptată împotriva intereselor RM sau împotriva dre p-

ARTICOLUL 12. LOCUL SĂVÂRŞIRII FAPTEI

1. Locul săvârşirii infracţiunii are un important rol în reglementările juridico -penale

6. Prin expresia săvârşirii infracţiunii transnaţionale din art.12 CP se înţelege săvârşi-

ARTICOLUL 13. EXTRĂDAREA

1. Extrădarea ca instituţie juridică nu reglementează nemijlocit situaţiile de aplic are a

Reglementări de drept internaţional: Ansamblul regulilor minime ale Naţiunilor Unite

ARTICOLUL 14. NOŢIUNEA DE INFRACŢIUNE

1. Infracţiunea, răspunderea penală şi pedeapsa penală sunt instituţiile fundamentale ale

ARTICOLUL 15. GRADUL PREJUDICIABIL AL INFRACŢIUNII

1. La aplicarea legii penale se ţine cont de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii

ARTICOLUL 16. CLASIFICAREA INFRACŢIUNILOR

(6) Infracţiuni excepţional de grave se consideră infracţiunile săvârşite cu intenţie pentru

ARTICOLUL 17. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ CU INTENŢIE

5. Art.17 CP nu cere cunoaşterea de către făptuitor şi a caracterului ilicit al faptei, adică

ARTICOLUL 18. INFRACŢIUNEA SĂVÂRŞITĂ DIN IMPRUDENŢĂ

Dacă se stabileşte că persoana nicicum nu putea să prevadă producerea rezultatului, există o

ARTICOLUL 19. INFRACŢIUNEA

ARTICOLUL 20. FAPTA

1. Art.20 CP reglementează un aspect al principiului vinovăţiei, care exclude incriminarea

Jurisprudenţa instanţelor internaţionale: CEDO. Cauza Yaşargoglu v.Turcia din

ARTICOLUL 21. SUBIECTUL INFRACŢIUNII

1. Prin acest articol CP recunoaşte ca subiect al infracţiunii, deopotrivă cu persoana fizică,

ARTICOLUL 22. RESPONSABILITATEA

1. În art.21 CP responsabilitatea este prevăzută ca semn ce caracterizează persoana fizică în

5. Responsabilitatea persoanei este prezumată şi nu trebuie dovedită în procesul penal. Însă

ARTICOLUL 23. IRESPONSABILITATEA

ARTICOLUL 231. RESPONSABILITATEA REDUSĂ

ARTICOLUL 24. RĂSPUNDEREA