Badescu Mihaela-Mirela

Anul I, Master “Consiliere educationala”

AFECTIVITATEA copilului intre 3-6 ani

Cunoaste expansiune, modificari, reorganizari generate de:

patrunderea copilului intr-un nou mediu, gradinita;
contradictiile dintre dorintele copilului de a-l satisface pe adult, pe care il iubeste, de
restrictiile impuse si de tendinta spre autonomie.
Stadiul are specific o imensa nevoie de afectiune a copilului, prin preferinte constante
sau variabile fata de anumite persoane (ex. intr-o zi, un copil, in urma unei imprejurari
neplacute s-a refugiat in bratele mamei, manifestand ostilitate fata de ceilalti membri ai
familiei; in ziua urmatoare prefera alt protector).
Indata cu dragostea apare si gelozia (se agita daca mama isi manifesta simpatia fata de
alt copil sau de adulti).
Apar fenomene de transfer afectiv si de identificare afectiva.
Copilul isi transfera dragostea si atentia catre educatoare, cu care se si identifica, fiind
pentru el un inlocuitor al mamei.
Identificarea se realizeaza cu modelele umane cele mai apropiate. Aceasta incepe inca
din anteprescolaritate, prin adoptarea unor conduite, gesturi, urmarind modelul.
Apar stari afective de vinovatie (la 3 ani).
Apar stari afective de mandrie (la 4 ani).
Apar crize de prestigiu, mai ales daca este mustrat in public (la 6 ani).
Cercetarile au descris sindromul bomboanei amare, starea afectiva de rusine ce apare
in urma unei recompense nemeritate, bucuria fiind insotita de neliniste, agitatie, sindromul
de spitalizare, reactia afectiva violenta cand urmeaza sa fie internat pentru a urma un
tratament, datorita despartirii de cei dragi.
Apar si unele sentimente morale (rusine, atasament, prietenie), sentimente intelectuale
(mirare, curiozitate, satisfactie dupa ce a aflat ceea ce l-a interesat).
In privinta ordinii obiectelor care provoaca sentimente estetice, s-au stabilit
urmatoarele:
•obiectele propriu-zise;
• culorile;
• animalele;
• omul;
• natura (pe la 6-7 ani).
Este un debut al invatarii afective prin: invatarea pericolelor si a posibilitatilor de a le
depasi, a modului de a reactiona in imprejurari curente dar si festive (bucuria de a revedea o
persoana cunoscuta, de a participa la manifestari, de a fi apreciat de public).
Sunt prezente si unele incercari de reglare a conduitelor emotionale (isi stapanesc
durerile, expresiile „dau lacrimile in mine”, isi intensifica dragalaseniile daca vor sa obtina
ceva „maaama, ce te mai iubesc, bunico Smaranda”).
Prescolaritatea este perioada formarii initiale a personalitatii, a aparitiei primelor relatii
si atitudini care constituie un nivel de organizare a vietii psihice.
Organizarea si relativa stabilizare a comportamentelor sunt posibile datorita
modificarilor esentiale care se produc in structura activitatii psihice.
a) Cele mai semnificative modificari sunt in planul motivelor care inca nu au ajuns
sa fie constientizate si ierarhizate in motive esentiale si motive neesentiale, mai ales la varsta
de 3 ani. Treptat se stabilizeaza.
Interesele se diferentiaza: interesul pentru joc, pentru mediu inconjurator (observa plante,
animale) , pentru activitati artistice, pentru invatare (jocul „de-a scoala”, rolurile de elev, de
invatatoare, dorinta de a i se citi, de a raspunde).
b) Inceputul construirii unei morale primare trecand prin mai multe faze:
• imitarea adultilor in respectarea cerintelor, cu tendinta de a le incalca, mai ales in absenta
lor;
• apoi respectare oarecum interiorizata (pentru ca se conformeaza chiar si atunci cand
parintii lipsesc);
• iar mai tarziu, apar si generalizari si verbalizari privind dorintele parintilor („asa spune
mama”).
Daca relatiile dintre copil si adult sunt deficitare, apar conflicte (iau forma
incapatanarii, negativism ca refuz al participarii, minciuna care initial este un amestec intre
realitate si intentiile copilului, apoi devine intentionata ca evitare a pedepsei sau ca solutie
pentru a primi o recompensa.
Este debutul constiintei morale, care include elemente simple (reprezentari, notiuni) si
unele ceva mai complexe (sentimente obisnuite). Este un acceptor fata de ceea ce este bine si
ceea ce este rau.
c) Modificari in privinta constiintei de sine si a identitatii de sine. Imaginea eu-lui fizic
devine mai analitica si mai importanta. Dupa 3 ani isi dau seama ca apartin unui anume sex
(„Ea este fetita”). Dorinta de extensie a eu-lui (patul meu, gradinita mea).
Eu-l social in curs de fundamentare sprijina mult eu-l spiritual („Ei zic ca sunt frumos”).
d) Imbogatirea aptitudinilor in special a celor cu componente senzoriale: muzica, desen,
coregrafie, limbi straine, modelaj.
e) Inceputul formarii unor componente de orientare, reglare si deci, a unor trasaturi de
caracter. Formarea trasaturilor de caracter este asigurata de urmatorii factori:
1.mecanismele reglatorii;
2. conturarea sentimentelor;
3. formarea deprinderilor de a reactiona fata de norme;
4. calitatea climatului familial si din gradinita (baze pentru harnicie, responsabilitate,
punctualitate).
Se disting 2 etape:
1. Reprezinta etapa componentei instrumentale (specifica perioadei de inceput). Se formeaza
deprinderi si moduri de comportare pe baza cerintelor din afara (adultilor), orientare si
reglare externa.
2. Componente de orientare pe baza debutului constiintei morale, primare. Specifica
varstelor 4-6/7 ani.
f) Socializarea – traieste noi experiente sociale, interrelationale. Este pusa in
evidenta prin modul in care prescolarii realizeaza perceptia altora.
La 3 ani, altul este perceput ca o amenintare, de unde si conflictele intre ei.
La 4 ani, altul devine obiect de identificare, copilul doreste sa fie si sa actioneze asa cum
este partenerul. Apoi este perceput ca rival, ca persoana care trebuie depasita.
La 5 ani, altul perceput ca partener egal de activitate, dorintele ii sunt respectate, ascultate.
Pe acest fond se dezvolta sociabilitatea (adaptarea sociala) care se refera la posibilitatile
generale ale copiilor de a face fata cerintelor mediului social. Este oarecum pasiva.
Se dezvolta capacitatea sociala concretizata in autonomie, putere de a face ceva (comisioane,
de a ajuta, de a supraveghea copiii mai mici).
Pot apare unele intarzieri sau tulburari ale sociabilitatii prin instabilitate comportamentala,
agresivitate, izolare.
Educarea sociabilitatii se poate face prin antrenarea copiilor in jocuri, activitati, solicitarea
lor in indeplinirea unor sarcini.
Informatiile acestui articol au rol de ghid in urmarirea dezvoltarii psihologice a copilului. De
retinut este faptul ca toti copiii evolueaza in moduri diferite,in ritm propriu. Articolul are ca
scop informarea si orientarea spre a observa potentialul copilului si a-i oferi ocazia sa-si
dezvolte in mod armonios personalitatea. Daca acest ritm de dezvoltare nu este in acord cu
cele mentionate mai sus, va recomandam sa consultati un specialist.