LR 3 - 4 - 2018 PDF

LIMBA ROMÂNĂ
Anul LXVII 2018 Nr. 3–4

iulie – decembrie
SUMAR
IN MEMORIAM
MARIUS SALA (1932–2018) (Ştefan Colceriu) ....................................................................... 257
GRAMATICĂ
ADINA DRAGOMIRESCU, A (se) ţine – de la verb lexical la verb copulativ şi aspectual ...... 259
REIDAR VELAND, Le superlatif adnominal en roumain écrit contemporain. Étude de corpus .... 271
LEXICOLOGIE
IULIA MĂRGĂRIT, Note lexical-etimologice .......................................................................... 281

MARIA STANCIU ISTRATE, Calcul lingvistic după 1881...................................................... 295
DIALECTOLOGIE
MARIA MARIN, O particularitate a utilizării articolului hotărât în româna dialectală.............. 309
FILOLOGIE
ALEXANDRU MAREŞ, Udrişte Năsturel (Note filologice) ..................................................... 321

MARIUS MAZILU, Pentru o nouă ediţie a Pravilei de la Govora (1640)................................. 331
CRISTINEL SAVA, O nouă versiune a Celor douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer......... 341
MIHAI ŢIPĂU, Originalul german al Istoriei universale traduse de Vlad Boţulescu de Mălăieşti..... 369
VICTOR CELAC, Despre o emendare neavenită în ediţia Psaltirii Hurmuzaki (de Ion Gheţie
şi Mirela Teodorescu. Bucureşti, Editura Academiei Române, 2005)............................. 389
LR, LXVII, nr. 3–4, p. 255–432, Bucureşti, 2018

RECENZII ŞI NOTE BIBLIOGRAFICE
CĂTĂLINA VELCULESCU, Proloage. Fiziolog. Alexandria. Cosmografii, Piscu, Şcoala

Agatonia, 2018, 301 p; DAVID TROTTER (ed.), Manuel de la philologie de l’édition
[Manuals of Romance Linguistics 4], Berlin–Boston, Walter de Gruyter, 2015, 479 p.
(Emanuela Timotin); ZAMFIRA MIHAIL şi PAUL MIHAIL (ed.), Antim Ivireanul,
„Predici”. Un manuscris inedit din Basarabia (1824), ediţie critică, studiu introductiv,
note şi facsimil, Bucureşti–Brăila, Editura Academiei Române – Muzeul „Carol I”,
Editura Istros, 2017, XIX + 649 p. (Vasile D. Ţâra); MANUELA SARAMANDU,
Stilul juridic-administrativ în limba română (secolele XVII–XIX), Bucureşti, Editura
Etnologică, 2018, 99 p. (Liliana Agache); MARIUS SALA, MARIA STANCIU
ISTRATE şi EMANUELA TIMOTIN (ed.), Pagini alese. Omagiu lui Alexandru Mareş
la împlinirea vârstei de 80 de ani, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2016, 308 p.
LILIANA POPOVSCHI, Particularităţi onomasiologice ale terminologiei corpului
omenesc, Chişinău, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie, 2018,
318 p. (Mara Iuliana Manta); DANA-LUMINIŢA TELEOACĂ, Semiotica discursului
religios. Probleme de poetică, stilistică, retorică, Editura Universităţii din Bucureşti,
2016, 503 p. (Garofiţa Dinică); ALEXANDRU DAN ANGHELINA, Terminologia IT
între sistem şi uz. O abordare descriptiv-lingvistică, Editura Universităţii din Bucureşti,
2018, 180 p. (Monica Busuioc); DAN UNGUREANU, Româna şi dialectele italiene,
Bucureşti, Editura Academiei Române, 2016, 291 p. cu un CD cuprinzând 200 de hărţi
(Pârvu Boerescu); IRINA ISZÁLY GARAMI, Săcalul de altădată, Giula, Publicaţia
Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, 2013, 136 p. (Carmen-Ioana Radu);
FEODOR CHIRILĂ, Bilingvismul în contextul globalizării, Bucureşti, Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2014, 201 p. (Adnana Boioc Apintei); DAIANA FELECAN,
Aspecte ale polifoniei lingvistice. Teorie şi construcţie, Cluj-Napoca, Editura Mega,
2011, 170 p. (Iuliana Chiricu) ......................................................................................... 391
INDICELE REVISTEI „LIMBA ROMÂNĂ” PE ANUL 2018................................................. 419

IN MEMORIAM
MARIUS SALA (1932–2018)
Domnul Sala trece dincolo
Domnul academician Marius Sala a părăsit discret lumea aceasta spre sfârșitul
lunii august a anului trecut. Viața publică o părăsise brusc cu un an și jumătate înainte.
Între cele două momente, o suferință împuținătoare l-a țintuit într-o recluziune al
cărei sens nu-l poate desluși nicio instanță pământească. 
Aceasta, cu atât mai mult cu cât Domnia Sa lăsa să se înțeleagă că viața nu-i
refuzase niciun prilej de jubilație sau, în orice caz, de trăire ardentă. Era un febricitant.
Câștigat de fulgurația unei idei sau cuprins de câte-un val de mânie, devenea el
însuși la cotele cele mai înalte. În asemenea clipe nu-i rezista nimic, ca dinaintea
unei furtuni de napalm: colaboratori, prieteni, adversari, concurenți sfârșeau cu toții
lichefiați. Aș zice că nici Domnia Sa nu era scutit de efectele mistuitoare ale
propriilor izbucniri, la care puțini dintre cei care l-au cunoscut nu au asistat. Dintre
aceștia însă, puțini și intimi vor fi remarcat, la acele sorocuri, aproape imperceptibile,
misterioase sincope de limbaj. Pentru cineva care nu l-ar fi știut, o atare experiență,
cu accidentele ei, ar fi fost smintitoare: putea fi omul de dinaintea ta unul dintre cei
mai importanți lingviști români din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea?
Ce temeritate îl va fi împins pe un astfel de om să se dedice lingvisticii sau ce
stideală, să se strecoare în pliurile ei? Locul comun este că lingvistica îi primește la
ea numai pe cartezieni, pe meticuloși, pe răbdători, pe analitici, pe cei dotați cu
ceea ce se cheamă în nemțește Sitzfleisch, pe zelatorii literei.
„Omul sfințește locul; chiar și locul comun”, vorba unui mare clasicist. Fie și
o privire fugară asupra biografiei și a bibliografiei domnului Sala ar convinge pe
oricine de treapta științifică la care era: pletora de articole, zecile de cărți, sutele de
prelegeri și de conferințe, concepute, scrise și rostite în cele mai variate registre
științifice, de la tonul ultraspecializării academice la cel al popularizării înalte, sunt
tot atâtea îndreptățiri ale alegerii sale. Vor rămâne titlurile cu tiraje impresionante
și traduceri în atâtea limbi: De la latină la română, Introducere în etimologia limbii
române, Limbi în contact, Fonetica și fonologia iudeo-spaniolei din București,
101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, Aventurile unor cuvinte românești.
Și totuși, printre miile de fotografii pe care le-a lăsat în urmă și în a căror
covârșitoare majoritate e surprins în ipostaze oficiale, există câteva care ar nedumeri
un public convențional: neras și istovit după săptămâni de anchete lingvistice prin
văgăuni și tihărăi, un Marius Sala tânăr afectează un aer de rebeliune hâtră cu o
țigaretă fără filtru în colțul gurii. După decenii, același aer la o nuntă, în timpul unui

258 Ştefan Colceriu 2
dans cu o mireasă cucerită de stilul lui de dansator perfect. Să ni-l închipuim doar
în tribune pe microbistul împătimit, pe fanaticul susținător al unei echipe autohtone
de fotbal pe care a însoțit-o de la fondarea ei până în ultimii lui ani. Să ni-l aducem
aminte pe convivul fără pereche, pe șoferul pasionat, pe nestăvilitul causeur, pe
călătorul fără odihnă, pe marele ironist, pe imitatorul absolut. Trăia în omul acesta
un afect care îi covârșea posibilitățile de ființă rațională, stratul subțire și recent
filogenetic de care umanitatea face în genere atât de mare caz. Din adâncimile prime
ale ființei sale urca o iubire aproape dezmărginită pentru viață. A sa și a celorlalți
deopotrivă. Iar adâncimile prime cheamă temeiurile din urmă. Înclin să cred că
niciun alt merit al întregii lui alcătuiri nu era de mai mare anvergură, polul plus al
oricărei lumi posibile. Indiferent în ce relații vei fi fost cu Domnia Sa, domnul Sala
te ajuta necondiționat la ananghie. Avea, din nepătrunsa Domniei Sale junglă de
cunoștințe de aici și din toată lumea, soluția cea mai eficientă pentru cele mai dificile
situații. O sumedenie de copii îi datorează viața, la fel cum și o seamă de bătrâni.
A vindecat, prin mâna altora, plăgi greu curabile, a deschis porți altminteri ferecate
ale unor vieți noi, departe de țară, și i-a sprijinit pe alții să-și rotunjească destine
promițătoare. Pe unii, mai abrași, i-a ținut pe linia de plutire, ceea ce e nu e deloc
puțin lucru. A avut și iubiri inexplicabile. Istovit, a lăsat în urmă o instituție întinerită,
dinamică, hiperactivă chiar.
Socotesc că, pentru o fire atât de pasionată, alegerea lingvisticii nu a fost nici
spontană, nici aleatorie. Tentat să continue o venerabilă tradiție familială, s-ar fi
visat folclorist sau ar fi putut deveni naturalmente literat sub fascinația făpturii
lui Tudor Vianu. A ales însă lingvistica, pentru că va fi intuit în rigorile ei canonul
conținător, o formă de asceză necesară pentru o mai limpede întrezărire a străfundului
de ape.
ŞTEFAN COLCERIU
Institutul de Lingvistică al Academiei Române
„Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
GRAMATICĂ
Adina Dragomirescu
A (SE) ȚINE – DE LA VERB LEXICAL

LA VERB COPULATIV ȘI ASPECTUAL1
1. INTRODUCERE
1.1. Proiectul de cercetare
Analiza modului în care verbul a (se) ține (un verb de mișcare în sens larg,
care exprimă poziționarea față de un reper) a trecut de la valoarea lexicală la cea
copulativă şi aspectuală face parte din proiectul de cercetare Moving towards aspect,
copula and passive. The diachronic reanalysis of motion verbs in Romanian (MOV) /
De la verbe de mișcare la verbe aspectuale, copulative și pasive. Reanaliza diacronică
a verbelor de mișcare în română, desfășurat în perioada mai 2018 – aprilie 2020 în
cadrul Institutului de Cercetări al Universității din București, de o echipă formată
din Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae, Raluca Brăescu, Irina Nicula Paraschiv,
Adnana Boioc, Mădălina Botez, Ștefania Costea.
Obiectivul principal al proiectului este analiza proceselor prin care anumite
verbe de mișcare, cu sau fără deplasare, s-au gramaticalizat în română ca:
(a) verbe aspectuale și inceptive (vezi și Guțu Romalo 1961, GALR I:
457‒459): a (se) apuca de, a se opri din, a se porni pe, a prinde a/să, a se pune pe,
a urma, a sta să, a-i veni să;
(b) verbe copulative (vezi și GBLR: 479‒480): a ajunge, a ieși, a se prinde,
a rămâne, a trece de, a se ține, a veni;
(c) auxiliare pasive (Iordan 1950; GALR II: 136–137, Dragomirescu, Nicolae
2014): a se afla, a veni.
Pentru fiecare dintre verbe, cu ajutorul studiului de corpus, este necesară
identificarea contextului-cheie (engl. switch context, Heine 2002: 85) care a permis
schimbarea sau a ambiguității (engl. surface ambiguity, Harris și Campbell 1995:
51) care a determinat reinterpretarea structurii. Un alt aspect important este analiza
felului în care sensul lexical al fiecărui verb (adesea deictic) s-a păstrat atunci când
verbul a căpătat valoare aspectuală, copulativă ori de auxiliar pasiv.
1
Această cercetare a fost finanțată de Ministerul Cercetării și Inovării, CNCS – UEFISCDI,
prin proiectul numărul PN-III-P1-1.1-TE-2016-0341, derulat în cadrul PNCDI III. O variantă a acestui
articol a fost prezentată la Al 18-lea Colocviu Internațional al Departamentului de Lingvistică. Româna
și limbile romanice, organizat la Universitatea din București, pe 23–24 noiembrie 2018.

260 Adina Dragomirescu 2
1.2. Stadiul cercetării
Din lucrările despre gramaticalizare este cunoscut faptul că, în limbile lumii,
verbele de mișcare se gramaticalizează mai ales ca auxiliare de timp și de aspect
(Heine și Kuteva 2002). Transferul metaforic spațiu–timp favorizează acest proces
de gramaticalizare (Bybee, Perkins, Pagliuka 1994: 269, Stolova 2005). Pe lângă
valorile aspectuale, care fac deci obiectul unei bibliografii destul de extinse, verbele
de mișcare românești au ajuns să aibă valori mai puțin studiate (verb copulativ, auxiliar
pasiv): trecerea [verb de mișcare > verb copulativ] este o situație neînregistrată de
Heine și Kuteva (2002) în lexiconul lor, iar procesul [verb de mișcare > auxiliar pasiv]
este ilustrat, din câte se știe, (numai) de verbele venire și andare din italiană. Verbe
copulative care își au originea în verbe de mișcare există și în alte limbi romanice (1),
însă nu au fost studiate din punctul de vedere al gramaticalizării (Van Peteghem
1991: 158–159).
(1) fr. tomber, retomber, passer, rester, demeurer, apparaître

sp. tornarse, mantenerse, quedar, mostrarse
it. tornare, venire, restare, rimanere
În ceea ce privește mecanismul care explică cele trei procese, este clar că nu
se poate vorbi despre gramaticalizare în sens tehnic, singura trăsătură comună fiind
pierderea capacității verbului de a atribui roluri tematice (vezi Roberts, Roussou
2013). În unele dintre aceste procese, intervine mecanismul de reanaliză, un mecanism
care schimbă structura internă a construcților sintactice, fără a produce modificări
de suprafață (Harris, Campbell 1995: 50); acesta explică adesea trecerea de la verb
de mișcare la verb aspectual și de la verb de mișcare la verb copulativ. Fenomenul
de gramaticalizare, definit drept transformarea itemilor lexicali în elemente funcționale
(vezi Roberts, Roussou 2003: 20, 36, 194 și bibliografia) explică numai trecerea
de la verb de mișcare la auxiliar pasiv, celelalte schimbări reprezentând diferite stadii
de gramaticalizare, adesea incipiente, dacă se adoptă o teorie a gramaticalizării
ca fenomen înglobând mai multe etape (ca la Heine 2002, Heine, Kuteva 2002,
între alții).
1.3. Relația verb de mișcare –> verb copulativ/aspectual
În româna modernă, există mai multe verbe copulative care provin de la verbe
aspectuale: (a) verbe care la origine exprimă mișcarea/schimbarea de localizare:
a ajunge, a ieși, a trece, a veni; (b) verbe care la origine exprimă localizarea: a rămâne;
(c) verbe care la origine exprimă un tip de mișcare fără deplasare: a se prinde,
a se ține. În româna veche, inventarul era și mai bogat (vezi Dragomirescu 2016:
151–163).
Este destul de bine reprezentată și clasa verbelor aspectuale care provin din
verbe de mișcare: (a) verbe care la origine exprimă mișcarea/schimbarea de localizare:
3 A (se) ţine – de la verb lexical la verb copulativ şi aspectual 261
a se opri din, a se porni să, a se pune pe, a urma; (b) verbe care la origine exprimă
localizarea: a sta să; (c) verbe care la origine exprimă un tip de mișcare fără deplasare:
a se apuca de, a (se) prinde (să).
Intuiția care trebuie verificată pentru toată lista de verbe, și pe care o vom
verifica aici pentru a se ține, este aceea că aceleași tipuri de verbe de mișcare au
devenit și verbe copulative, și verbe aspectuale. O astfel de intuiție – rezultat exclusiv
al analizei verbelor românești în discuție – nu a fost formulată/testată până acum.
Există însă generalizări care privesc procese de gramaticalizare în care sunt implicate
clase întregi de verbe; de exemplu, Dik (1987) subliniază tendința verbelor copulative
de a se gramaticaliza ca verbe auxiliare. În privința dublei tendințe a verbelor de
mișcare de a căpăta atât valori aspectuale, cât și copulative, este de remarcat că aproape
în toate situațiile una dintre noile valori este mai pregnantă (de unde și încadrarea
în lista de mai sus), iar cealaltă mai rară. De exemplu, verbul a (se) apuca a ajuns
să se folosească în primul rând cu valoare aspectuală (2a), însă este atestată, în limba
populară, și utilizarea copulativă (2b,c):
(2) a. Omul s-a apucat de treabă.

b. Acum, de când a apucat măricel [băiatul], ne e de mare trebuință.
(Reteganul, P.I. 15/10, în DA, s.v. apuca)
c. Acum, la bătrânețe…, baba bătrână apucă grea. (Frâncu-Candrea, M. 258,
în DA, s.v. apuca)
Așadar, în cele ce urmează, ne vom ocupa de verbul a (se) ține, ca exponent al

unei clase de verbe care la origine exprimă un tip de mișcare fără deplasare: a se apuca,
a (se) prinde, a se ține (vezi Botez, Dragomirescu 2019), considerând că analiza
proceselor sintactice în care este implicat acest verb poate aduce contribuții la studiul
general al gramaticalizării, din moment ce Heine și Kuteva (2002), în lexiconul lor
de gramaticalizare, înregistrează pentru intrarea KEEP numai utilizarea ca verb
aspectual exprimând valoarea [continuu].
2. VALORILE VERBULUI A (SE) ȚINE ÎN ROMÂNA ACTUALĂ
În limba de azi, a se ține are valoare copulativă, fiind urmat de adjective

calificative (3a) și de substantive relaționale (3b):
(3) a. El se ține tare/tânăr.

b. El se ține frate cu Ion.
Prima dintre utilizări este atestată și în franceză, ceea ce sugerează că, probabil,
există o motivație interlingvistică a acestui tip de proces:
(4) a. Se tenir pour battu.

b. Les gens du commerce qui se tiennent tous pour des petits et grands
astucieux de profession s’avèrent le plus souvent dans la pratique comme
d’insurpassables gaffeurs. (Céline, Voyage, 1932, p. 217 – Trésor de la
langue française, atilf.fr)
O altă utilizare este cea de verb „atributiv”, urmat de un complement predicativ

al obiectului, exprimat prin substantive precedate de prepoziții ale calității:
(5) El te ține de fraier.
Ca verb aspectual, a se ține exprimă două valori diferite: o valoare continuativă/

iterativă, atunci când este urmat de un complement prepozițional cu prepoziția de
(6a,b) și o valoare durativă, atunci când este urmat de compliniri neprepoziționale
(6c); aceasta din urmă pare a fi moștenită din latină, neexistând indicii ale unui
proces de gramaticalizare pe teren românesc.
(6) a. El se ține de treabă.

b. El se ține de prostii.
c. Ședința ține două ore.
3. VALORILE VERBULUI A (SE) ȚINE ÎN ROMÂNA VECHE
Pentru a descrie situația verbului a (se) ține în româna veche, am pornit de la

prezentarea contextelor din DLR și am realizat un studiu de corpus, folosind lista
de texte din SOR (Timotin 2016).
3.1. Verb copulativ
Pentru ipostaza de verb copulativ, atestările din corpus indică faptul că sursa
schimbării o reprezintă contexte ambigue în care se face referire la localizare (7a,b)
sau la postură (7c), verbul a se ține fiind urmat de un adjectiv sau de o grupare
adjectivală, eventual adverbială (7c):
(7) a. Că opreaște amu cu această pildă înălțarea celor ce se țin [cu mintea
prea sus]Adj. (CC2.1581: 12, în DLR, s.v. ține)
b. Iară cine iaste întru noi mai bun de alalți să nu se ție [mare]Adj și să nu se
prea-înalțe. (CC2.1581: 93, în DLR, s.v. ține)
c. Ea se ținea [drept]Adv, vorbea rar și chibzuit. (Slavici, O. II, 46, în DLR,
s.v. ține)
A se ține urmat de un adjectiv apare frecvent în corpus, în texte de tip diferit.

Frecvența utilizării este una dintre condițiile de gramaticalizare:
(8) a. nu pot cunoaşte orbitura lor, ce se ţin mai mândri şi mai înţelepţi.
(CC1.1567: 75v)
b. Derept aceaia trebuiaşte să ştiţi rugăciunea creştinească, deaca vă ţineţi
creştini şi botezaţi, că rugăciunea iaste arma voastră. (CC1.1567: 82v)
c. Aşa fac şi acmu cei oameni ce se ţin mai buni şi mai sfinţi decât alalţi.
(CC1.1567: 164r)
d. Acesta iaste tâlcul aceştii evanghelie, Fraţii miei, cu ceastă pildă ceartă
Domnul Hristos pre ceia carei se roagă în nădejdea lucrurelor sale şi
se ţin derepţi înaintea lu Dumnezeu prentru faptele lor. (CC1.1567: 165v)
e. pre cel fecior mai mare să înţeleagem pre fariseii şi cărtularii carei
se ţinea derepţi şi se mâniară pre Hristos unde priimiia pre păcătoşi.
(CC1.1567: 171r)
f. Nu te sfădi cu nimea, nu te ţinea vârtos, ce milostivnic cătră toţi să fii.
(CC1.1567: 183r)
g. să fim pururea deşteptaţi şi să preveghem şi să ne ţinem noi gata a
mearge înaintea lu Dumnezeu. (CC1.1567: 241r)
h. A şasea era măreaţele, cine se ţine sus şi mândru; şi aceaea o trimise
muierilor în lume. (FD.1592–604: 544v–545r)
i. Întâiu, easte svârşit nălţime, când omul ş-arată măriile şi se ţine mai mare
de alalţi. (FD.1592–604: 575r)
j. Şi tu te ţini tinăr, iar zile să vor împuţina şi tu veri muri. (A.1620: 61v)
k. deaca nu s-au cercat să aibă întru sine frica lui Dumnezeu, carea să
cheamă şi iaste începătură înţelepciunei, ce s-a ţinut ei mai înţelepţi, cum
zice şi Pavel apostol. (VRC.1645: 8v)
l. Vai, ceia ce să ţân înţălepţ de sine şi denaintea lor măiestri. (DPar.1683:
II17r)
m. Iară Xant să întristă foarte şi să ţinu înşelat de ospăţ. (VE.1703: 197)
n. Iară cele ce să ţinea mai capite dintru celelalte au zis. (Bert.1774: 26v)
o. Țăranul nu se ține sătul [fără păpușoi]. (I. Ionescu, C. 59/22, în DLR,
s.v. ține)
p. Fericitând națiunea noastră…, ne ținem înșine fericiți. (FM.1862, 23, în
DLR, s.v. ține)
q. Dacă n-am o țâră de sorghitură, parcă nu mă țin sătulă. (Șez., VI, 64, în
DLR, s.v. ține)
A se ține urmat de substantive este ceva mai rar atestat și în texte mai târzii,
ceea ce sugerează că structura predicativă [a se ține + adjectiv] a fost primară,
combinația cu substantive fiind ulterioară apariției valorii copulative:
(9) a. Care aceasta numai de la un grec țarigrădean o am auzit, carele să ținea

mare știut. (CIst.1700–50: 8v)
b. Badea numai cizme are / Și se tine gazdă mare. (Reteganul, CH., 20, în
DLR, s.v. ține)
c. Degeaba mă țin voinic, Dacă n-am arme să-ncing. (Șez. I., 9, în DLR, s.v. ține)
Posibilitatea de a lua un complement exprimat prin propoziție (infinitivală

(10) sau introdusă prin că (11)) dovedește faptul că structura a atins un grad mai mare
de gramaticalizare, așa cum rezultă din stadiile de gramaticalizare a auxiliarelor
identificate de Heine (1993: 59–65):
(10) a. Mă țiu fericit a fi că mi-e a grăi astăzi înaintea ta. (N.Test.1648 169r/18,
în DLR, s.v. ține)
b. Se ținea fiecare a fi cea mai frumoasă. (Ispirescu, U., 6, în DLR, s.v. ține)
(11) a. ce le pare lor că văd mai bine decât alţii şi se ţin că sânt purtători orbilor.
(CC1.1567: 75r)
b. Cu acest cuvânt va să smerească Hristos spre cest tânăr unde se ţinea că
e bun unde era oarecând neşte porânceale ale lu Dumnezeu ţinut.
(CC1.1567: 93r)
c. Iustinian... se ținea însuși că e prea înțelept. (Moxa, 377/16, în DLR, s.v. ține)
d. Împăratul: Care este cea mai mare nebunie la om? A să ţine pe sine
cineva că este înţeleptu. (Bert.1774: 22r)
e. Eu mă țin că sunt voinic; Fetele-mi zic: boșantic. (Bibicescu, P.P. 207, în
DLR, s.v. ține)
Considerăm, mai mult convențional, că structurile de la (10) și (11) conțin

un verb copulativ și un nume predicativ, deoarece numele predicativ se raportează
la subiect, iar structurile sunt primare (fără reorganizare). Acestea pot însă fi
interpretate și ca structuri cu predicație secundară, dacă elementul esențial pentru
identificare este posibilitatea de a apărea în structuri reorganizate, din care sunt
eliminate elementul de relație subordonator și verbul copulativ a fi:
(12) a. se ţin [că sânt] purtători orbilor

b. unde se ţinea [că e] bun
c. se ținea însuși [că e] prea înțelept
d. A să ţine pe sine cineva [că este] înţeleptu.
e. Eu mă țin [că sunt] voinic.
3.2. Verb atributiv
Pentru valoarea de verb atributiv, urmat de un complement predicativ al obiectului

(care se raportează la complementul direct prezent în structură), considerăm că sursa
schimbării o reprezintă contexte ambigue, în care a ține păstrează valoarea lexicală,

fiind urmat de prepoziția ca, ambiguă ca interpretare – prepoziție a comparației sau
a calității (13a–d). Ulterior, tiparul s-a extins și la prepoziția de, în ipostaza de
prepoziție a calității (13e). Așadar, pentru aceste construcții, pe lângă schimbarea
lexicală a verbului a ține „a nu lăsa să scape” > „a considera”, un rol esențial l-a
avut prepoziția ca, deoarece a permis ambiguitatea care a favorizat reinterpretarea
structurii ca fiind predicativă (de exemplu, ca neşte streini îi ţine înseamnă „îi ține
ca și cum ar fi străini” sau, prin reanaliză, „îi consideră străini”).
(13) a. Samarean iaste Iisus Hristos, pre cine jidovii ţinură ca un proclet şi blăstemat,
neţiind nece leagea tocmită de Dumnezeu, nece porâncile bătrânilor, şi
ziseră lui. (CC1.1567: 136v)
b. Iară de-aciia nici [ca un proroc nu-l ținea ei pre el, ce mai mare de toți și
mai bun. (CC2.1581: 104, în DLR, s.v. ține)
c. Acel om carile-i acolo acelui pământ domn... ne ținu așa ca când am vrut
fi iscoade. (PO.1582: 149/25, în DLR, s.v. ține)
d. Către ai ei de feal, ca pre ai ei îi hrăneaşte, iară ai bărbatului, ca neşte
streini îi ţine. (VE.1703: 186)
e. Dece domnia înţelegând, îndat-au poroncit de l-au slobodzit şi poroncindu
să nu să teamă nime de nemic, că acele lucruri toate le-au iertat. Şi-ncă
au ţinut şi pe ficiorul lui Batişte de rău. (NL.~1750–66: 39)
Odată fixată valoarea de verb atributiv, a se ține se asociază cu complemente

predicative ale obiectului (raportate la un complement direct coocurent) de tip
diferit:
● adjective fără prepoziție
(14) a. pre mişei, pre săraci, pre dosădiţi să nu-i urâm, ce, cum învaţă Pavel,
să ţinem pre toţi mai buni decât noi. (CC1.1567: 63v)
b. iară Hristos judecă pre el şi mai laudă pre mitariul, pre care lumea ţinea
prea mare păcătos, aşa zicând Hristos. (CC1.1567: 167v)
c. ei le ţin neapărate ce e de n[e]apărat. (Prav.1581: 274r)
d. Iară pre ceia ce nu le ţin întregi goni-i-va de la sine şi le va zice: „Duce-ţi-vă
de la mine, blăstemaţilor, în focul de veaci, unde-i gătat diavolului şi slugilor
lui!”. (VRC.1645: 8v)
e. Înţeleptul: Ba înţeliaptă, de te voi nebună ţinea şi prin a ta nebunie înţelept
să mă fac. (CD.1698: 127)
f. Prostatec îl ţinea Vasilie vodă pre Matei vodă. (CLM.1700–50: 229r)
g. spun să hie dzis vornicul de Ţara de Sus, pre carele îl ţinea ei mai prostatec
dentr-alţii în sfatŭ. (CLM.1700–50: 237v)
h. de au ieşit în doao rânduri den scaun şi după sminteala sa şi în Ţara

Muntenească cu căzacii, tot au ţinut domniia lui Vasilie vodă nestricată
la împărăţie, pănă ce au sosit Ştefan vodă la Roman. (CLM.1700–50: 297v)
i. Bertoldu: Cărbunii cei acoperiţi ţin cenuşa herbinte. (Bert.1774: 38v)
● substantive cu citire de tip „gen” (engl. kind)
(15) a. Să neştene va amăgi[!] atare vergură, carea incă n-ară fi obrocită şi va

durmi cu însa, să-i dea dzeastrea şi şi-o ţinie muiare. (PO.1582: 252)
b. Sluga sa și pe cela ce-l ținea fecior de suflet. (Prav. 105, în DLR, s.v. ține)
● adjective participiale
(16) a. Că zice cum mirul usucă pre trup şi-l ţine neputrezit în multă vreame.
(CC1.1567: 16v)
b. Doară pentru lăcomia lumiei aceale trupure neîngrupate ţin. (CC1.1567:
17r)
c. cum să sloboadză acasă cu voi fratele vostru carele ţine prins. (PO.1582:
152)
d. ce fiind la hire foarte prostatec, îl scoasesă den împărăţiie şi-l ţinea
ascuns între grădini. (CLM.1700–50: 202v)
e. şi au legat pre câţva boieri, câţi au fost mai capete şi i-au ţinut pen
ieşitori închişi, peste ştirea veziriului. (CLM.1700–50: 211v)
f. Îi încungiurase Vasilie vodă şi cu nişte neamţi ai săi, de-i bătea şi tot au
ţinut cetatea toată vara închisă. (CLM.1700–50: 263v)
g. neştiindu nemic de vinirea lui Gligorie-vodă, că-l ţinea viziriul tăinuit.
(NL.~1750–66: 35)
h. Că de multe ori să prilejaşte, cei denafară încungiură pre cei dinlăuntru
şi-i ţin închişi şi-i flămândzăscu. (NL.~1750–66: 48)
i. de vreme că n-am păzit porunca lui, nici am putut într-o noapte să ţinem
puiul închis. (Bert.1774: 27r)
j. de vreme că un ceas n-aţi putut să ţineţi încuietă o cutâie. (Bert.1774: 29r-v)
● propoziții; structurile de tip (17a) pe de o parte sugerează un grad mai

mare de gramaticalizare, iar, pe de altă parte, ca și cele de la (11), aparțin numai
convențional complementului predicativ al obiectului, posibilitatea de a reorganiza
structura prin eliminarea elementului de relație și a verbului copulativ a fi sugerând
interpretarea ca predicații secundare (17b)
(17) a. Ca neşte duşmani ne va ţinea că sintem, că l-am lăsat de au omorât pre

fiiul său. (Sind.1705: 82v)
b. Ca neşte duşmani ne va ţinea [că sintem]
3.3. Verb aspectual
Pentru ipostaza de verb aspectual durativ, cel mai probabil sursa schimbării
o reprezintă contextele în care a ține păstrează sensul lexical („a se lega, a se agăța
de”, dar și „a păstra, a menține”) și în care este urmat de construcții prepoziționale
cu de, ambigue ca interpretare (18a). Sunt frecvente în limba veche și structuri
ambigue similare fără de (18b-c).
(18) a. Nime nu poate a doi dom[ni] sluji… Sau de unul se va ține, pre altul va
părăsi. (Ev. sl.-rom. 144/12, în DLR, s.v. ține)
b. Ce să nu ne grijim de aceastea ale lumiei, ce toate trudele pentru
învăţătura Domnului să priimim şi să ne ţinem foarte cu usârdie întru
postire. (CC2.1581: 538–539)
c. Unde iaste Xerxis şi Artaxerxis, aceştia carii în loc de Dumnădzău să
socotiia şi mai puternici decăt toţi oamenii lumii să ţinea pănă într-atâta,
căt şi cu luciul mării şi cu valurile furtunii ei vrea să stăpâniască.
(CD.1698: 135)
Valoarea durativă se actualizează și în structuri de tipul a se ține + de +

substantiv, care, conform atestărilor, par a fi ceva mai târzii decât cele de la (18):
(19) a. Încă de pohtele trupului, mai vârtos se ţin muierile decât bărbaţii.
(FD.1592–604: 475r)
b. Ucenicii ... tot să ținea de meșterșug. (CazV.1643: 258, în DLR, s.v. ține)
c. Iar de vremi ci voi să vă țineți așa tare de hătmănie, trebui și eu să mă
ții[u], fiind stăpân a vasă mai multe. (Herodot, 378, în DA, s.v. ține)
d. Te ții de fleacuri..., om bătrân. (Delavrancea, O. II, 212, în DA, s.v. ține)
În absența prepoziției de, apare construcția a ține + substantiv, cu o valoare

atestată din latină, așa cum am menționat deja:
(20) a. Numele rău puţină vreame ţine. (FD.1592–604: 576v)

b. Iară foarte au ţinut puţină vreame războiul. (CLM.1700–50: 165r)
c. Ce au ţinutŭ foarte puţină vreame războiul. (CLM.1700–50: 177r)
d. Şi au ţinut acea turburare 9 dzile. (CLM.1700–50: 201v)
e. Ce, n-au ţinut mult aceia sfadă, curund au venit la tocmală cu împăratul
nemţăsc. (CLM.1700–50: 236r)
f. Pâinea a unui sat de la Hotin ar hi putut a ţinea un an, sau câtă era numai
în târg. (CLM.1700–50: 260r)
g. S-au scornit o ciumă mare în toată ţara în dzilele acestui domnu la vleato
7183, de la luna lui iuni, ş-au ţinut păn’ la ghenar. (NL.~1750–66: 60)
h. Ţi să cade să faci o inimă de leu şi să arăţi vitejiia sufletului tău la
această tâmplare, de vreme că atâta ţine durerea cât zăboveşte moarte.
(Bert.1774: 55v)
Este posibil ca vechimea și frecvența mare a construcțiilor de la (20) să fi

contribuit la trecerea verbului lexical către valoarea aspectuală și în alte tipare
sintactice, cum este cel cu de.
4. CONCLUZII
Analiza datelor din româna veche în comparație cu cele din româna actuală
sugerează următoarele concluzii:
(i) verbul a (se) ține și-a dezvoltat în română două valori speciale: valoarea
copulativă (și „atributivă”) și valoarea aspectuală, traseu urmat și de celelalte două
verbe care exprimă o mișcare fără deplasare, a (se) prinde și a (se) apuca;
(ii) cele două valori nu pot fi explicate decât ca stadii incipiente ale unui
proces de gramaticalizare: structurile cu a ține lexical (cu sensul „a cuprinde (cu
mâna)”) au fost reinterpretate ca: (a) structuri copulative sau atributive în contexte
în care erau urmate de adjective și în care apăreau referiri la poziție sau la postură;
în timp, s-au extins și la contexte în care referirile la poziție sau la postură s-au
pierdut; pentru valoarea atributivă, singura pentru care a ține este urmat de
prepoziții ale calității în limba veche, un rol important l-a avut și ambiguitatea
prepoziției ca (comparație sau calitate); (b) structuri aspectuale, în contexte în care
era urmat de grupuri prepoziționale cu de; această schimbare a fost favorizată și de
existența sensului durativ, moștenit din latină;
(iii) din punct de vedere teoretic, analiza verbului a (se) ține (ca și a celorlalte
verbe din clasa lui) sugerează că verbele de mișcare permit simultan apariția valorii
copulative și a celei aspectuale (în cazul lui a (se) ține prima fiind proeminentă),
uneori suprapuse în același context; această corelație nu a fost observată până acum
nici pentru română, nici pentru alte limbi.
SURSE
A.1620 – Alexandria. Ed. F. Zgraon, București, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2005 (Cele
mai vechi cărţi populare în literatura română, 11).
Bert.1774 – Bertoldo. Ed. Magdalena Georgescu, București, Editura Minerva, 1999 (Cele mai vechi
cărţi populare în literatura română, 3), 157–239.
CazV.1643 – Varlaam, Cazania, ed. J. Byck, Bucharest, Editura Academiei, [s.a.], 1–506.
CC1.1567 – Coresi, Tâlcul Evangheliilor. Ed.: Coresi, Tâlcul evangheliilor şi molitvenic românesc,
ed. V. Drimba, București, Editura Academiei Române, 1998, 31–187.
CC2.1581 – Coresi, Evanghelie cu învăţătură. Ed. S. Puşcariu, Al. Procopovici: Diaconul Coresi,
Carte cu învăţătură (1581), vol. I, Textul, București, Socec, 1914.
CD.1698 – Dimitrie Cantemir, Divanul. Ed.: D. Cantemir, Opere complete, I, Divanul, ed. V. Cândea,
București, Editura Academiei, 1974, 103–405.
CIst.1700–50 – Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti. Ed.: Istoria Ţărâi Rumâneşti
atribuită stolnicului Constantin Cantacuzino, ed. O. Dragomir, București, Editura Academiei
Române, 2006, 145–202.
CLM.1700–50 – Miron Costin, Letopiseţul Ţărâi Moldovei. Ed.: M. Costin, Opere, ed. P. P. Panaitescu,
București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1958, 41–201.
DLR [= DA] – Dicționarul limbii române, Tomul I, A–B, București, Editura Academiei Române,
2010.
DLR – Dicționarul limbii române, Tomul XVII, Ț–U, București, Editura Academiei Române, 2010.
DPar.1683 – Dosoftei, Parimiile preste an, 1683, ed. M. Ungureanu, Iași: Editura Universității „Al. I. Cuza”,
2012, 95–356.
FD.1592–604 – Floarea darurilor. Ed. Alexandra Roman Moraru, București, Editura Minerva, 1996
(Cele mai vechi cărţi populare în literatura română, 1), 119–182.
NL.~1750–66 – Ion Neculce, Letopiseţul. Ed. Ion Neculce, Letopiseţul Ţării Moldovei şi O samă de
cuvinte, ed. I. Iordan, București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, ed. a II-a, 1959, 31–388.
PO.1582 – Palia de la Orăştie. Ed. V. Pamfil, București, Editura Academiei, 1968.
Prav.1581 – Pravila ritorului Lucaci. Ed. I. Rizescu, București, Editura Academiei, 1971, 161–83.
Sind.1705 – Sindipa. Ed. M. Georgescu, București, Editura Minerva, 1996 (Cele mai vechi cărţi populare
în literatura română, 1), 249–315.
Trésor de la langue française, atilf.fr
VE.1703 – Viaţa lui Esop. Ed. Violeta Barbu, București, Editura Minerva, 1999, 175–208.
VRC.1645 – Varlaam, Răspunsul împotriva catihismusului calvinesc. Ed.: Varlaam, Opere, Răspunsul
împotriva catihismusului calvinesc, ed. M. Teodorescu, București, Editura Minerva, 1984,
143–230.
BIBLIOGRAFIE
Botez, Dragomirescu, 2019 = Mădălina Botez, Adina Dragomirescu, „Un processus de

grammaticalisation inattendu: de ‘prendre, empoigner, saisir’ à
‘commencer’ et ‘devenir’ en roumain”, comunicare prezentată la
Le XXIXe Congrès International de Linguistique et de Philologie
Romanes, Copenhaga, 1–6 iulie.
Bybee, Perkins, Pagliuka, 1994 = Joan Bybee, Revere Perkins, Wiliiam Pagliuka, The Evolution of
Grammar. Tense, Aspect, and Modality in the Languages of the
World, Chicago, London, The University of Chicago Press.
Dik, 1987 = Simon C. Dik, „Copula auxiliarization: How and why?”, în:
Martin Harris, Paolo Ramat (ed.), Historical Development of
Auxiliaries, Berlin/New York/Amsterdam, Mouton de Gruyte,
Dik, Simon C., Copula auxiliarization: How and why?, p. 53–84.
Dragomirescu, 2016 = Adina Dragomirescu, „The subject(ive) predicative complement”,
în SOR: 151–163.
Dragomirescu, Nicolae, 2014 = Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae, „The multiple
grammaticalization of Romanian veni ‘come’. Focusing of the
passive construction”, în : Maud Devos, Jenneke van der Wal
(ed.), Come and go off the beaten of grammaticalization path,
Berlin, Mouton de Gruyter, 69–100.
GALR I, II = Gramatica limbii române, 2008, coord. Valeria Guţu Romalo,
Bucureşti, Editura Academiei Române.
GBLR = Gramatica de bază a limbii române, coord. Gabriela Pană Dindelegan,
București, Univers Enciclopedic.
Guţu Romalo, 1961 = Valeria Guțu Romalo, „Semiauxiliare de aspect?”, în „Limba română”,
X, 1, 3‒15.
Harris, Campbell, 1995 = Alice C. Harris, Lyle Campbell, Historical Syntax in Cross-Linguistic
Perspective, Cambridge, Cambridge University Press.
Heine, 1993 = Bernd Heine, Auxiliaries. Cognitive Forces and Grammaticalization,
New York/Oxford, Oxford University Press.
Heine, 2002 = Bernd Heine, „On the role of the context in grammaticalization”,
în: Ilse Wischer, Gabriele Diewald (ed.), New Reflections on
Grammaticalization, Amsterdam/Philadelphia, Benjamins, 83–101.
Heine, Kuteva, 2002 = Bernd Heine, Tania Kuteva, World Lexicon of Grammaticalization,
Cambridge, Cambridge University Press.
Iordan, 1950 = Iorgu Iordan, „Note sintactice”, în „Studii și cercetări lingvistice”,
I, 2, 269‒279.
Roberts, Roussou 2013 = Ian Roberts, Anna Roussou, Syntactic Change, Cambridge, Cambridge
University Press.
SOR = Gabriela Pană Dindelegan (ed.), The Syntax of Old Romanian,
Oxford, Oxford University Press.
Stolova, 2015 = Natalia I. Stolova, „Expressing Time trought Space: A Comparative
Diachronic Perspective on Romance Periphrastic Past and Future”,
în: Martine Coene, Liliane Tasmowski (coord.), On Space and
Time in Language, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 193–207.
Timotin, 2016 = Emanuela Timotin, 2016, „Corpus”, în: SOR, p. 639–648.
Van Peteghem, 1991 = Marleen Van Peteghem, Les phrases copulatives dans les langues
romanes, Wilhelmsfeld, Gottfried Egert.
A (SE) ȚINE ‘KEEP’ – FROM LEXICAL VERB TO COPULA AND ASPECTUAL VERB
(Abstract)
This paper discusses the mechanism by which the Romanian verb a (se) ține ‘keep’ became a
copula and an aspectual verb. The corpus analysis focuses on the contexts which favoured the passage
from lexical to copula and aspectual verb. Other relevant aspects are brought into discussion: the
ambiguity of the constructions which allowed the re-analysis, the role of the preposition ca ‘like, as’,
also ambiguous in certain contexts, the spread of these verbs with clausal complements, indicating a
higher degree of grammaticalisation. The more general proposal is that motion verbs (with or without
change of location) become both aspectual and copula verbs, partially preserving their lexical (deictic)
meaning.
Cuvinte-cheie: verb de mișcare, verb aspectual, verb copulativ, reanaliză.
Key words: motion verb, aspectual verb, copula, re-analysis.

„Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”,
București, Calea 13 Septembrie nr. 13
Facultatea de Litere, Universitatea din București
Str. Edgar Quinet nr. 5–7
Institutul de Cercetări al Universității din București
adina.dragomirescu@lingv.ro
Reidar Veland
LE SUPERLATIF ADNOMINAL EN ROUMAIN ÉCRIT

CONTEMPORAIN. ÉTUDE DE CORPUS
1. INTRODUCTION
Du point de vue morphologique, le système des degrés de comparaison en

roumain actuel est très simple. La marque du comparatif est toujours l’adverbe mai
antéposé à la forme qui exprime le degré positif, alors que le superlatif relatif – la seule
forme de superlatif dont il sera question dans ce travail – est construit analytiquement
par l’antéposition de l’article démonstratif cel à l’expression qui correspond au
degré comparatif (cf. Brăescu 2013b: 415–416). La seule exception à ce principe
concerne les superlatifs non initiaux d’une coordination ou d’une juxtaposition,
lesquels peuvent ne comporter ni article ni adverbe, comme cela sera illustré plus
loin (cf. section 4).
Il ne fait aucun doute que la catégorie lexicale le plus souvent soumise à
gradation est celle des adjectifs qualificatifs. En roumain comme dans les autres
langues romanes, ceux-ci ont des emplois adverbaux (c’est-à-dire prédicatifs) et
des emplois adnominaux (où l’adjectif fait office de modifieur de la tête d’un SN).
Et comme c’est le cas, par exemple, en français, l’adjectif adnominal peut être placé
avant ou après le nom tête (alternative à laquelle se résume ici la signification du terme
adnominal, conformément au choix terminologique opéré par De Vries 2005: 16).
Quant à la position d’un adjectif non comparé, l’estimation de Lombard (1974: 98)
fait toujours autorité: «À tout prendre, la postposition est plus fréquente en roumain
qu’en français». En effet, cette évaluation est reprise, à plus de quarante ans de
distance, par, entre autres, Stan (2013: 363) et Brăescu (2013a: 222–223).
En ce qui concerne la position de l’adjectif au superlatif à l’intérieur du SN,
celle-ci est souvent présentée, simplement, comme étant soit l’antéposition, soit la
postposition au nom tête, cf. Popescu-Marin (2008: 159–161). Les rares évaluations
plus précises sont contrastées, mais partent pour la plupart de l’idée que la position
postnominale est la position par défaut. C’est ainsi que, pour Rosenstand Hansen
(1952: 81), l’antéposition est avant tout pratiquée pour des raisons, je traduis,
«euphoniques», alors que pour Lombard (1974: 178), elle peut être considérée
comme étant «parfois admise». Sandfeld et Olsen (1960: 106) adoptent une position
plus souple en jugeant que l’antéposition du superlatif est «très fréquente». Plus près
de nous, Cornilescu et Giurgea (2013: 472) considèrent que «postnominal superlatives
are as common as prenominal superlatives». De leur côté, Iliescu et Popovici

272 Reidar Veland 2
(2013: 108) affirment que le superlatif «kann vor oder nach dem Bezugswort stehen,
allerdings ist die Voranstellung wesentlich häufiger». Visiblement, l’unanimité ne
règne pas sur ce point. Le présent travail se propose comme objectif principal
d’apporter des éléments quantitatifs susceptibles d’éclairer le débat.
2. LE CORPUS
Pour réunir des données pertinentes, j’ai constitué un corpus à deux versants
composé, d’une part, des archives électroniques de deux journaux en ligne, Cotidianul –
abrégé dans la suite en C – et Ziar de Cluj – abrégé en Z – et, de l’autre, de la
composante «Literatură» de la banque de données CoRoLa (Corpusul de referință
pentru limba română contemporană). Les deux journaux choisis sont parmi les
rares à avoir un moteur de recherche permettant d’opérer, dans des conditions
contrôlées, des requêtes de type «mot-clé en contexte».
3. LES DONNÉES
Étant donné le caractère de langue casuelle du roumain, la double marque du

superlatif indiquée dans l’Introduction se déclinera en sept formes diverses. Le
paramètre «cas» est d’ailleurs largement ignoré dans les descriptions du superlatif
roumain. Le traitement réservé à cette question par la Grammaire de l’Académie
Roumaine (c’est-à-dire, Popescu-Marin 2008: 159–161) est typique à cet égard:
tous les exemples qui y figurent sont au nominatif-accusatif.
Pour chacun des deux journaux dépouillés, j’ai réuni 550 occurrences de
superlatifs adnominaux, en respectant la répartition suivante: 100 occurrences de
chacune des quatre formes du nominatif-accusatif (NA dans ce qui suit), et 50 des
trois formes du génitif-datif (GD). Ainsi, le total des occurrences journalistiques
analysées s’élève à 1100. Les occurrences de superlatifs adnominaux provenant du
sous-corpus littéraire ne sont que 381. En effet, CoRoLa permet, dans son état
actuel, d’accéder librement à un maximum de 100 occurrences pour chaque requête.
Pour chacune des séquences au GD, ce nombre a été limité à 50.
Pour ce qui est de la saisie des données journalistiques, elle a été faite par un
relevé systématique des occurrences des différentes séquences du type cel (etc.) +
mai apparaissant dans les articles (titres non compris) contenus dans les archives
électroniques des journaux mentionnés dans l’Introduction. Le terminus ad quem
de la recherche a été fixé au 20 mai 2018. Le dépouillement s’est fait à rebours à
partir de cette date. Une telle approche permet de comparer la fréquence des
différentes séquences en question. Si l’on se base sur les données tirées du journal
Cotidianul, le superlatif adnominal le plus fréquent est la forme NA du pluriel
féminin et neutre, cele mai; celle-ci a atteint le niveau 100 en 12 jours. Parmi les
3 Le superlatif adnominal en roumain écrit contemporain 273
formes du GD, la plus fréquente est celle du pluriel, à savoir celor mai, qui a eu un
temps d’accumulation de 130 jours (65 × 2). La plus rare s’est avérée être celle du
féminin singulier, celei mai, avec un temps d’accumulation de 308 jours (154 × 2)1.
Une conséquence intéressante du caractère entièrement analytique du superlatif
roumain est le fait qu’un dépouillement basé sur la marque grammaticale de ce
degré va mettre au jour l’ensemble des types de constructions susceptibles figurer
au superlatif. On sait en effet qu’en roumain, le superlatif adnominal, y compris en
antéposition, peut s’appliquer à «des qualifications qui ne sont pas des adjectifs»
(Sandfeld et Olsen 1960: 107).
4. RÉSULTATS CHIFFRÉS
La présentation des résultats obtenus par le dépouillement du double corpus,

journalistique et littéraire, décrit en section 3, se fera ici en trois points essentiellement:
bilan global, résultats relatifs aux termes coordonnés ou juxtaposés et, enfin, résultats
quantitatifs en ce qui concerne les superlatifs non adjectivaux.
4.1. Bilan global
Un premier résultat qui émerge de l’analyse des données étudiées est qu’en
roumain actuel, la situation par défaut est l’antéposition du superlatif adnominal,
comme le suggèrent Iliescu et Popovici (2013), cf. l’Introduction. Ce qu’il convient
de mesurer, c’est donc le taux de postposition. Dans la prose journalistique, celui-ci
s’établit à un maigre 7,6% (84 occurrences sur un total de 1100), alors que dans la
langue littéraire, la postposition s’observe pour 20,7% des données réunies (79 cas
sur 381). Un examen plus approfondi montre que ces chiffres globaux assez différents
sont le résultat de patterns de variation qui se distinguent nettement entre eux. Il
s’avère en effet que dans la langue journalistique, la variable la plus décisive est de
nature casuelle, alors que dans la langue littéraire, la fréquence de postposition
varie surtout en fonction du nombre grammatical. Les deux tableaux qui suivent,
organisés de manière à mettre en évidence les catégories en opposition, présentent
les données relatives à ces variations.
Ces tableaux montrent clairement que dans la prose journalistique, les scores
de postposition les plus élévés sont le fait des formes du cas indifférencié NA, surtout
au singulier, alors que les scores les plus bas se constatent pour les formes du cas GD.
Dans la langue littéraire, en revanche, ce sont les formes du pluriel, sans distinction
de cas, qui produisent le plus grand nombre de superlatifs postposés; les formes du
singulier sont nettement moins favorables à la postposition.
1
Il ressort de ces chiffres que les formes GD sont surreprésentées dans l’ensemble de données
utilisé. Les implications de ce fait seront discutées dans la section 4.1.
274 Reidar Veland 4
Il convient de signaler que pour l’interprétation des indications du tableau 1, il se

pose un problème de méthode. En effet, les données de ce tableau ne reflètent pas
directement la situation réelle des textes journalistiques. Comme cela a été précisé
dans la note 1 (cf. section 3), les formes des cas GD sont surreprésentées dans l’ensemble
de données utilisé, ce qui fait que la fréquence moyenne de postposition calculée pour
le superlatif dans la prose journalistique, à savoir le taux de 7,6% indiqué ci-dessus,
est, en réalité, légèrement plus basse que la fréquence réelle du phénomène.
Tableau 1
Variations de fréquence de la postpostion du superlatif adnominal dans la langue journalistique
Formes du cas Formes du cas
Pourcentages Pourcentages
NA GD
Singulier cel mai 11,5 (23 sur 200) celui mai 1,0 (1 sur 100)
cea mai 14,0 (28 sur 200) celei mai 4,0 (4 sur 100)
Pluriel cei mai 5,5 (11 sur 200) celor mai 2,0 (2 sur 100)
cele mai 7,5 (15 sur 200)
Taux globaux 9,7 (77 sur 800) 2,3 (7 sur 300)
Tableau 2
Variations de fréquence de la postpostion du superlatif adnominal dans la langue littéraire
Formes du Formes du
Pourcentages Pourcentages
singulier pluriel
Cas NA cel mai 13,4 (9 sur 67) cei mai 30,0 (15 sur 50)
cea mai 21,4 (15 sur 70) cele mai 27,6 (21 sur 76)
Cas GD celui mai 13,5 (5 sur 37) celor mai 27,3 (9 sur 33)
celei mai 10,4 (5 sur 48)
Taux globaux 15,3 (34 sur 222) 28,3 (45 sur 159)
Il n’est pas facile d’expliquer les différences constatées entre prose fictionnelle
et prose journalistique autrement qu’en invoquant, comme le fait Lombard (1974: 178),
la lourdeur de la construction avec postposition du superlatif; cette construction impose,
comme on le sait, la succession de deux formes définies morphologiquement assez
complexes, surtout au cas GD, ainsi que l’illustre cet exemple (où, comme dans
tous les exemples cités par la suite, le marqueur du superlatif est mis en italique et
le nom-tête souligné):
(1) Din loc în loc, pe culoare, erau gazete de perete şi panouri de onoare cu
chipurile copiilor celor mai buni din şcoală, în uniforme de pionieri. (L)
Il est, en effet, raisonnable de penser que la langue journalistique cherche plus

systématiquement à éviter ce genre de complexité morphologique que ne le fait la
langue littéraire. Reste cependant inexpliquée, pour la langue littéraire, la plus
haute fréquence de la postposition au pluriel qu’au singulier, fait dont témoigne le
tableau 2.
4.2. Superlatifs coordonnés ou juxtaposés
Comme cela a été dit dans l’Introduction, le marquage du superlatif peut se

réduire lorsque deux ou plusieurs modifieurs sont coordonnés ou juxtaposés. Dans
mon corpus, il y 51 occurrences de ce type, 36 dans les textes journalistiques et 15 dans
les textes littéraires. Les cas de postposition sont au nombre de 4 dans la langue
journalistique (11,1% des occurrences) et de 5 dans la langue littéraire (33,3%).
Pour une suite de deux ou plusieurs modifieurs au superlatif, la tendance à la
postposition est donc un peu plus forte que pour un superlatif isolé.
Dans les cas de coordination ou de juxtaposition, la répétition de la double
marque du superlatif est une solution peu pratiquée. Elle est illustrée par l’exemple
suivant, qui comporte deux modifieurs antéposés:
(2) E cea mai ușoară si cea mai frumoasă știință! (L)
La non répétition de l’article démonstratif est un peu plus fréquente, cf.:
(3) Printre cei mai apropiați, mai sinceri și mai loiali prieteni, de care mă leagă
un trecut plin de afecțiune și sinceritate, cel dintâi este Bani Ghica [...].
(C, 20.05.2018)
Dans la majorité des cas, cependant, le modifieur non initial de la séquence

coordinative ou juxtapositive ne comporte aucune marque de degré:
(4) Aşa a reuşit să treacă de toate filtrele, Oraviţa, Cozia până la Şviniţa,
unde Dunărea are cursul cel mai tumultuos şi rapid, numit şi „Cazane”.
(C, 13.05.2018)
4.3. Superlatifs non adjectivaux
En ce qui concerne les modifieurs adnominaux ayant la forme d’un SP au

superlatif, les données du corpus s’établissent comme suit: dans le sous-corpus
journalistique, il y a 11 occurrences de ce type (1,0% des 1100 relevées au total).
Deux sont en postposition, ce qui se traduit par une fréquence de 16,7%. Le nombre
des occurrences provenant du sous-corpus littéraire est le même (ce qui correspond
à une proportion de 2,9% du total des 381 occurrences); deux de ces 11 occurrences
sont en postposition (18,2%). Il s’avère donc que le SP adnominal au superlatif est
un type de modifieur somme toute marginal. Il est sans doute un peu plus répandu
dans la langue littéraire que dans la langue non littéraire; quand il apparaît dans ce
dernier type de langue, il semble exercer une certaine poussée dans le sens de la
postposition du modifieur superlativisé. Les deux exemples illustratifs qui suivent
comportent le même SP, de preț:
276 Reidar Veland 6
(5) a. Aici s-a strâns și s-a prelucrat materialul primei sinteze ale științei umane
(Megalis Sintaxis), reprezentând cea mai de preț comoară a gândirii
antice. (L)
b. Unul dintre bunurile cele mai de preț ale Europei este democrația.
(C, 09.05.2018)
5. PRINCIPES DE PLACEMENT
Le cadre général est clair: en roumain, un modifieur adnominal au superlatif,

quelle que soit sa forme, a une très forte tendance à l’antéposition. Cependant,
la postposition s’observe aussi, comme l’attestent les 163 occurrences de ce type
relevées dans le corpus examiné. La question est donc de savoir quels sont les
facteurs qui régissent le placement d’un modifieur adnominal au superlatif.
5.1. Facteurs jouant en faveur de l’antéposition
La seule règle de position à validité générale décrite jusqu’à présent est celle
qui impose l’antéposition des superlatifs à interprétation quantitative. En effet, comme
le souligne Teodorescu (s.d.), «while ordinary superlatives can freely appear on either
side of the noun, quantity superlatives are confined to the pre-nominal position».
Concrètement, il s’agit des formes superlatives des adjectifs mult et puțin. Je précise
au passage qu’au degré positif, ces adjectifs peuvent être préposés (le plus souvent)
ou postposés au nom qu’ils modifient, cf. Vasilescu (2008: 259). La règle indiquée
n’est pas absolue. Cornilescu et Giurgea (2013: 478–479) citent en effet un exemple
(construit) où la postposition du superlatif quantificateur ne poserait pas de problème:
Politicienii cei mai mulți sunt afară. Selon eux, cet exemple «can be used with a
superlative interpretation, in a context containing several groups of politicians,
meaning that the biggest group of politicians is the one found outside». Cette
construction n’est pas attestée dans mon corpus.
Il y a une autre structure (apparemment passée inaperçue dans la littérature
sur le sujet) où l’antéposition semble être de règle, à savoir celle dans laquelle un
nombre ordinal précède le superlatif. Mon corpus contient en tout 6 occurrences
d’une telle construction, qui est destinée à spécifier le rang hiérarchique de l’entitée
visée. Il s’agit donc, là aussi, d’une sorte de quantification. Voici deux illustrations
(où l’italique de la marque du superlatif est étendu au nombre ordinal, de forme
simple dans 6a, et de forme complexe dans 6b, cf. aussi Lombard 1974: 113):
(6) a. A devenit al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai
longeviv show din toate timpurile, cu 5.124 de reprezentații (Z, 27.04.2018)
b. Tabloul [Fetiţă cu coş de flori] devine astfel cea de a doua cea mai scumpă
opera de Picasso vândută într-o licitaţie, după Femei în Alger (Version ‘O’),
achiziţionată la Christie’s în 2015 cu 179.365.000 de dolari (C, 17.05.2018)
5.2. Facteurs favorisant la postposition
En ce qui concerne les facteurs susceptibles de favoriser la postposition du

superlatif, il faut d’abord se pencher sur ce qui, à première vue, pourrait apparaître
comme un obstacle absolu à l’antéposition. Cornilescu et Giurgea (2013: 399)
soulignent en effet que «adjectives which have complements are totally excluded
from the prenominal position». Cependant, cette règle n’est pas directement applicable
au superlatif, dans la mesure où les compléments introduits par la préposition de
n’empêchent visiblement pas l’antéposition. L’exemple qui suit en apporte la
démonstration:
(7) Au fost cele mai grele și mai pline de emoții teze din cariera mea școlărească,
desigur și pentru că au fost primele lucrări scrise date la liceu (L)
En ce qui concerne les compléments introduits par une préposition autre que de,
la situation est moins claire. Dans mon corpus, il y a une seule occurrence de ce type.
Il s’agit de l’exemple suivant, où le SA au superlatif suit le nom-tête qu’il modifie:
(8) Prima poziție în topul țărilor cele mai «prietenoase» cu șoferii a fost păstrată
până la sfârșitul verii lui 2017 (C, 19.05.2018)
On pourrait penser, a priori, qu’un SN comme topul celor mai prietenoase

cu șoferii țări serait agrammatical, ne serait-ce que par le déséquilibre prononcé de
ses masses syntaxiques. Or, sur le net, on trouve un certain nombre d’occurrences
où la construction <cel mai prietenos cu Ndéf. > figure en antéposition. La même
chose s’observe pour d’autres adjectifs au superlatif dotés d’un complément,
comme par exemple cel mai bogat et cel mai rezistent suivis, respectivement, d’un
SP en în et d’un SP en la. Voici quelques-uns de ces exemples attestés d’une
antéposition que certains jugeront sans doute d’une acceptabilité douteuse:
(9) a. Acestora li se adaugă ultra-revoluționara Nufăr Verde, cea mai prietenoasă

cu natura gamă de produse de curățat pe care o găsiți la raft!2
b. La FlixBus suntem mândri să fim pionierii acestei schimbări de la dependența
de transportul bazat pe combustibili fosili prin oferirea celor mai
prietenoase cu mediul înconjurător alternative din Europa3.
c. [...] prezentăm mai jos lista celor mai bogate în antioxidanți alimente4.
d. Iată 8 dintre cele mai rezistente la cutremur construcții moderne ale lumii
în acest moment: [...]5.
2
https://www.libertatea.ro/stiri/stiri-interne/curatenia-de-primavara-nici-o-problema-1126991.
3
https://cdn.flixbus.de/2018-03/FlixBus%20testeaza%20in%20premiera%20autocare%20electrice
%20pe%20distante%20lungi.pdf.
4
https://prodieta.ro/lista-alimente-bogate-in-antioxidanti/.
5
https://www.casadex.ro/2013/10/8-dintre-cele-mai-rezistente-la-cutremur-cladiri-din-lume-care-
este-secretul-tehnologic-al-acestora/.
278 Reidar Veland 8
Le complément d’un adjectif peut aussi être un nom au GD. L’exemple

suivant, qui comporte le superlatif de l’adjectif fidel suivi d’un complément datif,
est la seule occurrence d’un adjectif au superlatif suivi d’un complément nominal
que j’ai relevée dans mon corpus:
(10) Râmniceanu, laureat al Premiului Academiei Române, precum și al Premiului

„Constantin Brâncoveanu”, revine cu o parte din lucrările sale de la Mogoșoaia
(fiind unul dintre artiștii români cei mai fideli tragicului simbol generat de
execuția Brâncovenilor), dar și cu un registru nou (C, 03.05.2018)
Le modifieur en question (cei mai fideli tragicului simbol generat de execuția

Brâncovenilor) suit la tête du SN, et tout laisse penser que l’antéposition d’un tel
superlatif pose problème. Par conséquent, et jusqu’à preuve du contraire, je considère
l’antéposition d’un adjectif au superlatif suivi d’un complément GD comme une
construction douteuse.
Il a été montré, en section 4, que les structures issues de la coordination ou
de la juxtaposition de deux ou plusieurs modifieurs au superlatif ont une tendance
accrue à la postposition. Dans certains cas, les séquences de ce type sont si longues
et si complexes que l’on serait tenté d’exclure qu’elles puissent figurer en antéposition.
L’exemple suivant peut illustrer ce cas de figure:
(11) Este una dintre ediţiile cele mai bogate şi, sperăm, cele mai frumoase de până
acum (C, 12.05.2018).
Il serait cependant prématuré de conclure que ce facteur soit un obstacle

absolu à l’antéposition: dans l’exemple suivant, structurellement très proche de (11)
mais doté d’un modifieur au superlatif de type SP (cf. section 4.3), celui-ci est
antéposé au nom:
(12) Ne pregătim pentru cel mai semnificativ şi, sperăm, cel mai de impact eveniment
care a avut vreodată loc în Romania în sfera infertilităţii [...]6.
6. CONCLUSION
Il ne fait aucun doute qu’en roumain contemporain, la mise au superlatif

d’un adjectif (ou, accessoirement, d’un SP) destiné à fonctionner comme modifieur
nominal, a une forte répercussion sur le positionnement de ce constituant à l’intérieur
du SN. En effet, dans une langue où la tendance générale est sans doute à la
postposition de l’adjectif adnominal, l’antéposition apparaît comme la solution par
6
http://forum.infertilitate.com/viewtopic.php?t=145&start=3660
défaut pour la très grande majorité des types de modifieurs au superlatif. Ce

retournement positionnel est d’ailleurs l’exact contraire de ce qui a été noté pour
une langue comme le français, où le superlatif semble exercer une poussée dans le
sens de la postposition (cf. Plank 2003: 360).
Les facteurs lexico-syntaxiques qui imposent une position fixe pour le modifiant
au superlatif sont peu nombreux, et leur influence est limitée en termes quantitatifs.
L’antéposition est, comme nous l’avons vu, la seule position possible pour le
superlatif modifié par un nombre ordinal. Elle l’est aussi, à quelques nuances près,
pour le superlatif à interprétation quantitative. À l’inverse, la postposition est sans
doute la seule position possible pour un adjectif au superlatif régissant un complément
nominal de type casuel.
Généralement, le taux de postposition augmente avec le niveau de langue;
spécifiquement, il augmente avec le degré de complexité du modifieur au superlatif.
Ces deux facteurs se recoupent d’ailleurs largement. En tout état de cause, ce qui
ressort de l’analyse des données utilisées dans ce travail, c’est que dans la langue
roumaine écrite contemporaine, le taux de postposition du superlatif adnominal
plafonne autour des 20 pour cent même dans le registre le plus favorable à une telle
séquentialisation des constituants du SN.
RÉFÉRENCES BIBLIOGRAPHIQUES
Corpus
Cotidianul. https://www.cotidianul.ro/
Ziar de Cluj. https://www.ziardecluj.ro/
CoRoLa (Corpusul de referință pentru limba română contemporană). http://corola.racai.ro/
ÉTUDES
Brăescu 2013a = Raluca Brăescu, «Topica adjectivului în română», dans «Limba

română», 62, 2, p. 209–225.
Brăescu 2013b = Raluca Brăescu, «Adjectives and Adjectival Phrases», dans: Gabriela
Pană Dindelegan (sous la dir. de), The Grammar of Romanian,
Oxford, Oxford University Press, p. 410–431.
Cornilescu et Giurgea 2013 = Alexandra Cornilescu, Ion Giurgea, «The Adjective», dans: Carmen
Dobrovie-Sorin, Ion Giurgea (dir.), A Reference Grammar of
Romanian. Volume 1: The Noun Phrase, John Benjamins Publishing
Company, Ebook, p. 355–529.
De Vries 2005 = Marc De Vries, «The Fall and Rise of Universals on Relativization»,
dans «Journal of Universal Language», March 2005, p. 125–157.
Iliescu et Popovici 2013 = Maria Iliescu, Victoria Popovici, Rumänische Grammatik, Hamburg,
Buske.
Lombard 1974 = Alf Lombard, La langue roumaine. Une présentation, Paris,
Klincksieck.
Plank 2003 = Frans Plank, «Double articulation», dans: Frans Plank (sous la dir. de),
Noun Phrase Structure in the Languages of Europe, Berlin, New York,
Mouton de Gruyter, p. 337–395.
280 Reidar Veland 10
Popescu-Marin 2008 = Magdalena Popescu-Marin, «Adjectivul», dans: Gramatica limbii

române. I. Cuvântul, Bucureşti, Editura Academiei Române,
p. 141–179.
Rosenstand Hansen 1952 = Asgar Rosenstand Hansen, Artikelsystemet i rumænsk, København,
Munksgaard.
Sandfeld et Olsen 1960 = Kristian Sanfeld, Hedvig Olsen, Syntaxe roumaine. II: Les groupes
de mots, København, Munksgaard.
Stan 2013 = Camelia Stan, «Non-restrictive modifiers», dans: Gabriela Pană
Dindelegan (sous la dir. de), The Grammar of Romanian, Oxford,
Oxford University Press, p. 360–365.
Teodorescu s.d. = Alexandra Teodorescu, «Attributive superlatives in Romanian», http://
www.alexteodorescu.com/bib/ACORN-Teodorescu.pdf
Vasilescu 2008 = Andra Vasilescu, «Prunumele», dans: Gramatica limbii române. I.
Cuvântul, Bucureşti, Editura Academiei Române, p. 181–288.
LE SUPERLATIF ADNOMINAL EN ROUMAIN ÉCRIT CONTEMPORAIN.

ÉTUDE DE CORPUS
(Abstract)
In Romanian, the position of an adjective in the superlative degree modifying a noun is

generally described as being nearly free. This article uses corpus data to show that in modern-day
written Romanian the default position of the adnominal superlative is before the head noun. Up to
now, only few positional constraints for adnominal adjectives have been noted. These are discussed
here and a couple of new ones are proposed. The article, which builds on data from both journalistic
and literary texts, also shows the relevance of style levels for explaining the position of the
superlative element within the NP.
Mots-clés: superlatif relatif, position dans le SN, données de corpus, règles sémantico-syntaxiques,
niveaux de langue.
Key words: superlative grade, position in NP, corpus data, semantic and syntactic rules,
stylistic levels.
Université de Bergen
Institut des langues étrangères
boîte postale 7805
N-5020 Bergen
reidar.veland@uib.no
LEXICOLOGIE
Iulia Mărgărit
NOTE LEXICAL-ETIMOLOGICE
BUTUŞÍNĂ
Cu pl. butuşini, cuvântul-titlu, butuşină s.f., figurează în DGS I cu mai multe

accepţii: 1. NALR – Olt., h. 661 / pct. 975, Maglavit, Dolj „butaş de viţă de vie”.
2. id., h. 660 / pct. 916, Alunu, Vâlcea, pct. 967, Salcia, Mehedinţi „butuc de viţă
de vie”. 3. id., h. 636 / pct. 905, Bumbeşti, Jiu „suportul de lemn în care este înfiptă
nicovala”. 4. var. butucină s.f., pl. butucini ALRR – Munt. şi Dobr., h. 406 / pct.
785, Suhaia, 784, Piatra, Teleorman „rădăcină la viţa de vie”: Scoţ butucinili sau
rădăcinile [viţei] (pct. 784).
După desfăşurarea de sensuri oferită de DGS I, s-ar părea că din semantismul
(de bază?) „butuc de viţă de vie” (2.) s-au desprins sensurile adiacente (1., 4.) şi că,
de fapt, acesta este foarte aproape de cel notat cu 4., unul în continuarea celuilalt.
De asemenea, se poate deduce şi forma primitivă care subsumează sensurile enumerate,
butucină, între timp concurată de var. fonetică în expansiune: butuşină. Absentă din
majoritatea dicţionarelor, var. primordială, cu modificare fonetică, figurează în DA
cu înţelesul „retezătură (de copac) de o palmă înălţime, de la suprafaţa pământului,
buturugă”, pe baza înregistrării din Păsculescu, L.P., 211 (Moş Radu şedea lâng-o
butuşină). Acelaşi lexem a fost cules de T. Bălaşel din Ştefăneşti, jud. Vâlcea (Frunză
verde mărgărit / Nu mai poci, am ostenit / Tot umblând după iubit / Şi nimic n-am
folosit! / Şi mă dor picioarele, / Ocolind pădurile / Gonind coţofenile / Frământând
dragostile! / Mi-au căzut şi unghile / Lovind butuşinile – Şez. II, 221). Dar dicţionarul-
tezaur nu soluţionează etimologia cuvântului, limitându-se la indicaţia „cf. butuc”,
de altfel, neîndoielnică, însă insuficientă. În aceste condiţii, propunem ca explicaţie
contaminaţia sinonimică butuc/rădăcină. Proximitatea contextuală (cf. supra: Scoţ
butucinile sau rădăcinile), într-o potenţială organizare primară: scoţ butucii sau
rădăcinile) ar fi dus la conturarea unui nou cuvânt butucină, modificat ulterior,
conform rostirii locale, în butuşină, atestat în Lexic reg., II, 21 pentru fostul raion
Râmnicu-Vâlcea şi pentru o arie mai largă din aceeaşi provincie: Bărbuţ, Dicţ. olt..
De altfel, cuvântul figurează în epica populară din zonă: Mircea vodă ăsta a fost
cioban de oi şi el. Intrând vitele odată [într-un teren cultivat], a mâncat o vie a
unuia. A făcut stăpânul judecata ca să-i ia vitele pentru vie. El a zis:
– Nu este judecată dreaptă! Luaţi-mi rodu vitelor… că la dumneata a rămas
butuşinele îndărăt! Să rămâie şi la mine butuşinele ([aici, fig.!] = vitele) îndărăt!
Stăpânul s-a mulţumit de aşa judecată, că aşa vine drept.
(Cioroieni – Dolj, Legende, 210).

282 Iulia Mărgărit 2
Fragmentul pune în evidenţă semantismul pentru butuşini „butuci de viţă-de-vie”,

făcând de prisos orice comentariu, ca şi expresia a rămâne butuşinile îndărăt
„a rămâne plantele, butucii de… în urma…” înregistrată de DA, fără citat ilustrativ
s.v. îndărăt 1.
Acelaşi cuvânt semnificând „butuc de…” este confirmat la românii din Bulgaria:
El s-a dus cu secera să taie via [în cadrul lucrărilor de primăvară] şi a tăiat o
butuşină, două, şi-a tăiat şî mâna (Valea Dunării, 288).
CHISÉLNIŢĂ
Cuvântul-titlu, chiselniţă s.f., absent din glosare şi dicţionare, se întâlneşte

la Camil Petrescu, Un om între oameni, II, [Bucureşti], Editura Tineretului, 1955:
[Pe masă] se vedea o tavă cu două chiselniţe cu dulceaţă, două pahare de cleştar
(p. 662); Două străchini… cu mogâldeţe rotunde de unt… două chiselniţe de
cleştar cu miere… erau ca o mărturie de prea plinul acestei dimineţi (p. 720).
Analizabil prin chisea + suf. -elniţă, creaţia lexicală inedită conservă semantismul
bazei „vas mic de sticlă, de cristal sau de porţelan în care se ţine dulceaţa”, un
împrumut din turcă (kese, v. DA, Suciu II). Extensiunea formală a cuvântului s-ar
motiva prin proximitatea contextuală a unui model: şerbetelniţă „vas în care se fierbe
şerbet”, a cărui structură va fi „copiată” întocmai: Samovarele şi şerbetelniţele
fierbeau pe cărbuni, clocotind şi scoţând aburi (v. DLR s.v., după ŞIO, II1, 336).
Prin transparenţa lexicală deplină, şerbetelniţă „se recomandă” ca un derivat intern,
întru totul analizabil.
DEVÉSĂ
Însemnând „femeie care risipeşte bunurile din casă”, devesă s.f. figurează, ca
element inedit, în Bărbuţ, Dicţ. olt.. Pentru origine şi sens, propunem corelarea cu
verbul „a devesi «a împrăştia ca găina boabele, a irosi»”, oferit de Ciauşanu,
Vâlcea, de fapt, „atestare involuntară”1, în glosa corespunzătoare verbelor firosi,
forfeca. În varianta devăsi, cu acelaşi semantism, verbul este confirmat, mai târziu,
pentru zona Sibiului: Ni s-a devăsit prunele (Lexic reg., II, 59). La rândul lor,
ambele variante devesi, devăsi continuă un verb din limba veche, adevăsi, fără
rezolvare etimologică în dicţionare, pentru care DA indică aria de circulaţie Mold.,
Transilv., iar pentru epoca modernă, Oltenia, unde sunt specifice formele aferezate.
1
Am instituit termenul „atestare involuntară”, în articolul omonim („Fonetică şi dialectologie”,
2011, XXX, p. 27–33) referitor la unităţile lexicale colaterale, prin raportare la corpusul corespunzător al
unui glosar dialectal, în sensul că acestea apar exclusiv în glosări sau citate, fără să fie inventariate în
repertoriul propriu-zis.
3 Note lexical-etimologice 283
Cuvântul-titlu, în acest context, ar putea descinde ca postverbal din varianta

cu afereză semnalată în Oltenia, indirect, în calitatea menţionată supra (în corpusul
de termeni din Ciauşanu, Vâlcea).
FLETÉICI (DE CÁRNE)
În exclusivitate în forma de plural, cu înţelesul „bucăţi de carne sfâşiate de pe

trupul, din carnea cuiva, şofile de carne, fleteici de carne”, cuvântul-titlu figurează în
Ciauşanu, Vâlcea ca „atestare involntară”1 s.v. cărnotii. În corpusul de termeni,
autorul a înregistrat singularul fleteică „fişteică, şofilă, viţă, şuviţă, bucată lungă”,
dar fără determinare. La distanţă apreciabilă în timp, Bărbuţ, Dicţ. olt. (1990),
identifică sg. fleteică, evident pentru acelaşi plural, cu o anumită mutaţie semantică,
în sensul comasării celor două accepţii din Ciauşanu, Vâlcea: „fleică, bucată de carne
bună; şofilă; viţă; curea; curea de teren”. Nefiind înregistrat în dicţionare, problema
etimologiei pentru lexemul anunţat, a rămas deschisă. În acest scop, propunem
contaminaţia între cuvinte apropiate formal şi semantic: fişteică, ~-i „fâşie lungă şi
subţire de piele ori de ţesătură; curea de piele; teren lung şi îngust” (Bărbuţ, Dicţ.
olt., s.v.) şi fleică „bucată de carne subţire de pe pântecele bovinelor care se
consumă, de obicei, friptă la grătar” (DEX s.v.), evident în ordine inversă, în raport
cu exemplificarea. Semantismul „bucată de pământ, fâşie” (Am arat o fâşteică
bună de loc până la prânz – Gl. Argeş), cu var. feşteică (confirmată şi de Bărbuţ,
Dicţ. olt.), va fi preluat de termenul rezultat.
MĂRGINÁŞI
Cuvântul-titlu, în sintagma mărginaşii Dunării, l-am întâlnit într-un text cules din
Oltenia: Apoi, dipă aia, multă vreme s-a ivit turcu cu bătaie spre grec, atingându-se şi
de mărgináşii Dunării. Ş-a sărit muscalu şi l-au bătut până l-a dus câtăva vreme
în ţara lui (Vârcol, V., LII, 44). Cu înţelesul evident „riverani”,în cazul de faţă
„riveranii de la Dunăre”, derivatul mărginaşi nu a fost preluat în corpusul DLR.
Faptul este cu atât mai regretabil cu cât baza derivativă, margine „mal, ţărm al unei
ape” a fost introdusă în sursa comentată (v. DLR s.v. 3.: Să umnojeşti semânţa lor
ca stealele ceriului şi ca arira pre margirea mariei – Psalt., 328).
MĂRÍA TA
Urmat de alte adjective posesive sau pronume personale, cuvântul-titlu, învechit

şi popular, după DLR, a constituit „un termen de reverenţă, pentru o persoană de
rang înalt”, de regulă, pentru un domnitor, în istoria noastră. Atribuit în prezenţa
persoanei (Să ne dai un semn şi nouă de mila Măriei Tale! – Eminescu, Opere, I,
146, după DLR) sau în absenţa acesteia (Măria Sa este împărat şi este un lucru
foarte cu grijă, să nu cadză la vreo primejdie – Neculce, L., 237, idem), cuvântul,
cu o vechime considerabilă în limbă (cea dintâi atestare, în această calitate, a fost
identificată la Coresi, Ev., 1., după DLR), ridică probleme în privinţa originii: CADE
„de la mare”, SDLR mare + suf. -ie, soluţii ignorate sau dezavuate de DLR care
consideră derivatul un deverbal, implicând verbul mări. Nu se poate să fie aşa,
pentru că alte formule de adresare sinonime (înălţimea ta, luminăţia ta mărimea ta, în
afară de mărirea ta, se realizează ca denominative, dar cu afixe diferite). Un argument
suplimentar ne oferă textele populare: De voi mă-ntrebaţi / Care e mai mare /
Rupse şi-mi grăiară / „– Eu vă sunt mai mare, / Tare-s de mărie / Şi de-mpărăţie, /
Da-s mai mic de zile” (Mocanu, Colinde, 129). Prezenţa bazei derivative împreună
cu derivatul, în limitele aceluiaşi text, „evocă” însăşi desfăşurarea procesului de
creare a cuvântului. În acelaşi sens, pledează şi compusul mai-mare(le): Jupân
mai-mare scoate din scrinul breslei condica cu hârţoage şi du-te cu ele la vorbă
şi-i spune dezgheţat şi verde ca să ne dea dreptate […]. Atunci merseră boiangiii şi
calfele lor la mai măria lor şi aşa îi grăiră: – Meştere Ifrime, bine te-am găsit…
(Legende, 234). De altfel, ultimul text pune în evidenţă corelaţia pe care o stabilesc
vorbitorii între mare şi mărie, conform analizei pe care o întreprind.
Ca argument, în favoarea derivatului discutat, amintim o altă formulă de
adresare, din aceeaşi categorie, de asemenea învechită: luminăţie, analizabilă prin
luminat + suf. -ie (Luminăţia Ta, eu sunt slugă ascultătoare şi ce mi-i porunci eu
voi asculta – Sămănătorul, după DLR). Cât priveşte un alt termen, cu aceeaşi
utilizare, întunecimea ta, din punctul de vedere al modului de formare, acesta
comportă o altă discuţie.
MÂNZĂŢÍŞURI
Cu precizarea „sg. neîntrebuinţat” şi înţelesul colectiv „juninci şi mânzaţi”,

cuvântul-titlu se găseşte în Ciauşanu, Vâlcea, de unde a fost preluat în DLR şi
rezolvat etimologic: mânzaţi + suf. -iş. Derivatul este însă susceptibil de un comentariu
minimal: formativul creează, între altele, colective, dar numai de la inanimate:
aluniş, frunziş, tufiş etc. Atipic, prin atragerea unei baze-animat, mânzăţişuri
a apărut, probabil, în mod analogic după genericul mărunţişuri, din punct de vedere
formal, şi, până la un punct, şi semantic, deoarece reuneşte animale mărunte „mici
ca vârstă, dar şi ca talie” (cf. DGS II s.v. măruntac [d. om] „mic de statură, scund”,
derivat de la mărunt cu aceeaşi semnificaţie). Atribuirea calităţii respective unor
fiinţe a constituit probabil, argumentul pentru derivarea bazei mărunt. Derivatul
creat este confirmat de opera lui M. Sorescu, La Lilieci, III, 119: Tăia la vite, făcea
pastramă / Avea sub pătul mânzăţişuri, acolo le ţinea.
MICŞORĂŢÍV
Adjectivul variabil anunţat, micşorăţiv „micşorător”, absent din dicţionare şi

glosare, figurează în Ornitologia, tomul II, 16, de S. Fl. Marian: În mod dezmierdător
sau micşorăţiv se numeşte corbul foarte adeseori şi corbuşor, corbişor, corbuleţ şi
corbulean. Analizabil (micşorat + suf. -iv), derivatul se înscrie într-o serie foarte
scurtă: beţiv, moştenit (lat. bibitivus), uscăţiv, secăţiv, derivate interne. Dat fiind
faptul că micşorător semnifică şi „diminutiv” (v. DLR s.v. 9.), am putea considera
micşorăţiv un semicalc chiar după diminutiv (?). Acesta din urmă este atestat la
începutul secolului al XIX-lea (la Budai-Deleanu) şi continuă să apară la diverşi
scriitori – Heliade Rădulescu, C. Negruzzi. Cu certitudine, în crearea adjectivului
din titlu, S. Fl. Marian a urmat „modelul” diminutiv pe care el însuşi îl întrebuinţează
în acelaşi text: În balada Corbacu dăm peste următoarele versuri în care se află
numirea diminutivă Corbuşor (id. ib.). Am putea considera micşorăţiv o creaţie de
autor şi, totodată, dat fiind faptul că până în prezent nu se cunosc alte atestări, un
hapax legomenon.
DLR a trecut cu vederea cuvântul, deşi acesta figurează într-un text din
Bibliografia aferentă.
OGÂRJÍT
Ca adjectiv variabil regional, cuvântul-titlu figurează în DLR, în principal,

cu următoarele accepţii: 1. „slab, pipernicit, sfrijit, nedezvoltat”; 2. „zgârcit, avar”.
Pentru etimologie, dicţionarul-tezaur raportează participiul în discuţie la verbul ogârji
1. „a slăbi foarte tare, a ajunge numai piele şi oase”. 2. (Ban.) „a face pozne”. La rândul
lui, verbul în cauză, după acelaşi dicţionar, se explică printr-un etimon bulgar
gßrča „a face cute”, respectiv gßrčav „slab, pipernicit”. În locul împrumutului
extern, propunem originea internă a verbului cu participiul corespunzător. Avem în
vedere adjectivul regional ogârcos, ~-oasă, var. s.v. ogărcos, ~-oasă „slab ca un
ogar”, de la care, prin analogie cu sinonime de felul pipernicit, sfrijit, ar fi putut
apărea ogârcit, ogârjit, analizabile prin potenţialele baze ogârci, ogârji. Fie şi
numai rostirea dialectală a primului verb ar fi înlesnit crearea variantei ogârji.
PISĂGÍ, BĂTUCÍ
Verbul pisăgi figurează în DLR cu următoarele sensuri şi citate: 1. „a pisa, a

zdrobi”: Se aud în salon bufnituri înfundate, parc-ar pisăgi cineva ceva pe o masă
(Caragiale, O., II, 88). 2. (Complementul indică pământul, zăpada etc.) „a bătători,
a bătuci”: Se făcură roată în jurul lui, privindu-l cum pisăgea pământul în vârful
picioarelor (D. Zamfirescu, T.S., 70). 3. Fig. „a pisa, a bate tare, a snopi în bătaie”:
Cu o sticlă în mână, a încălecat pe el [= adversar] şi a început să-l pisăgească
(Preda, R., 23). 4. Fig. „a învăţa mult, a buchisi”. 5. Fig. „a cicăli, a sâcâi”. Pentru
etimologie, dicţionarul-tezaur se limitează la trimiterea, de altfel, insuficientă „de
la pisa”. Şi alte dicţionare rămân la aceeaşi propunere (DM, DEX). SDLR adaugă
detaliul „de la pisez, format cam ca bătucesc, clipocesc”. Numai că cele două verbe
nu sunt unitare din punctul de vedere al modalităţii de creare: bătucesc figurează în
acelaşi dicţionar de la bat (SDLR), de la bate (DA, DM, DEX), iar pentru
clipocesc, cele mai mult lucrări fac menţiunea cf. bg. klepač.
În privinţa lui bătuci, DA sugerează, s.v. batoc, o posibilă pistă. Este vorba
de informaţia colaterală, referitoare la faptul că în limba sârbă există cuvântul
batoc „bâtă” (de altfel omonim cu batoc „specie de peşte, merlucius”). Pentru un
sârb bilingv din Banat, crearea unui verb bătoci, cu sonorizare, bătogi „a bate
zdravăn, a zdrobi”, nu ar fi fost un fapt imposibil. Ca efect al raportului sinonimic,
bătogi/pisa, contaminaţia dintre cele două verbe ar fi dus la crearea celui de al
treilea pisogi, cu var. pisăgi, în rostire dialectală pisoji, pisăji, prin hipercorectitudine
pisozi, pisăzi.
Pe lângă varianta locală bănăţeană, avem în vedere şi posibilitatea creării unei
variante simplificate pisăgi, prin haplologie, din denominativul pisălogi (< pisălog),
excesiv de lung, ca de altfel şi pisogi, înregistrat pentru Oltenia de Ciauşanu,
Vâlcea s.v.
POÁJGĂ
Cu înţelesurile 1. „cămăşuiala vinului”; 2. „scoarţă de copac (tânăr)”; 3. „crusta

unei răni”, poajgă s.f. figurează în Lexic reg., II, 20 (Vâlcea) şi în Bărbuţ, Dicţ. olt.,
158, de unde a fost preluat, mai întâi, de DLR, apoi de MDA. În privinţa etimologiei,
sursele citate fac aceeaşi menţiune: cf. pojghiţă. Considerăm că stadiul de sugestie
al indicaţiei poate fi depăşit, întrucât, semantic şi formal, relaţia pojghiţă/poajgă
este evidentă. Prin pseudointerpretare, cuvântul „princeps” a fost dezmembrat în
virtualele părţi componente, în urma separării presupusului formant rămânând:
poajgă.
PUZDINĂ
Neînregistrat în dicţionare, puzdină s.f. se întâlneşte în scrierile lui I.C. Vissarion:

Ştiţi şi voi că Ghiţă Ursu are o puzdină de copii şi de fraţi, că e neam numeros cu
care nu e bine să te iei în colţ (1983, B., 276). Semantismul deductibil şi tranşa
finală a cuvântului constituie argumente pentru identificarea termenilor antrenaţi în

contaminaţie sinonimică, potenţial procedeu de creare a cuvântului. Pentru primul
dintre aceştia propunem puzderie, iar pentru cel de al doilea, mişină. Dacă puzderie
semnifică „totalitatea particulelor lemnoase (din tulpină), rezultate de la meliţatul
cânepei”, mişină, cu var. mişună, înseamnă „mulţime, droaie de fiinţe (mici)”, cu
următoarele citate, după DLR: mişină de cinovnici (V. Alecsandri, ap. Şăineanu DU);
mişină de goange, de peşti (O. Densusianu, Ţ, H., 325); frământau din nou zăpezile
spre casa boierească, prin mişina de oameni (Galan, Z. R., 224). Contaminarea
sinonimică puzderie + mişină ar putea fi calea de modelare a cuvântului inedit.
REBEDÍNĂ
Ca „denumire dată unei fete bătrâne”, rebedină s.f., înregistrat din Vâlcea,
inclus în MAT. DIALECT., I, 234, a fost preluat de DLR în corpusul de termeni,
dar fără rezolvare etimologică. În acest sens, încercăm analiza lui pe baza afixului
-ină. Formantul propus apare în derivate feminine peiorative, care desemnează
calitatea reprobabilă a persoanei astfel calificate: başoldină „femeie grasă şi
neîngrijită” < başoaldă (v. DEX s.v.), fârţotină, formaţie analogică de la fâţă s.f.
„femeie care se fâţâie excesiv” (v. DEX), după pârţotină (înv. şi reg.) „femeie
depravată” (v. DLR s.v.). La rândul lui, pentru rebedină propunem analiza prin
rebeagă, var. repeagă s.f. „vechitură, rablă”, lexem cunoscut prin nord-vesul
Munteniei, ca epitet depreciativ la adresa unei femei: Eu n-am nimic decât repeaga
asta de nevastă şi tot nu mai mă spânzur, iar d-ta care ai putea avea şi-o sută de
neveste, gata să mori! (Vissarion, B., 185), şi sufixul -ină. Potenţialul rezultat
primitiv, rebegină, repegină, susceptibil de modificări, poate sub impulsul lui
başoldină, s-ar fi putut remodela în rebedină.
ROŞCÁV
Adjectivul variabil roşcáv „roşcat” figurează în Gl. Olt. (pct. 968, 969), fiind
consemnat şi în NALR – Olt., III, L. 402 / pct. 934: Floarea [ciocârlanului] e mai
mărişoară şi roz aşa, roşcavă (pct. 968, Verbiţa, fostul raion Calafat). Ulterior, pe
baza aceloraşi atestări, cuvântul a fost preluat în DGS III. Absent din majoritatea
dicţionarelor, figurează în DLR, cu acelaşi sens, urmat de indicaţia etimologică cf.
roşcat. Recent, adjectivul a fost înregistrat la minoritarii români din Bulgaria, cu
referire la părul calului: Am avut un cal roşcav (Nestorescu, Gl. dialectal). Pe plan
intern, hărţile NALR – Olt., respectiv h. 402 / pct. 934, Balş – Olt, cu titlul (cal)
şarg, răspuns la chestiunea [872]: Cum îi spui unui cal al cărui păr bate în
galben?, confirmă termenul pentru acelaşi domeniu de referinţă. Între răspunsurile
majoritare, galben, cu derivatul gălbui, urmate de şarg, roib „roşcat”, apare şi

roşcav. Pentru originea acestuia presupunem contaminaţia contextuală între roşcat
şi un adjectiv cu tranşa finală -av, compatibil semantic cu acesta, cum ar fi ghizdav,
posibil calificativ pentru aspectul fizic al unui cal. Rezultatul intersectării nefiind,
după terminaţie, singular în limba română, poate fi integrat unei largi serii (nu
neapărat de creaţii interne, de felul derivatelor), grozav, gubav, hulpav, ligav,
lingav, mârşav, puhav, schilav etc.
SÂMBURĂ
Varianta sâmbură s.f., cu pl. sâmburi, pentru sâmbure s.m. a fost înregistrată
în mai multe localităţi din aria dacoromână sudică: pct. 848, Frăţileşti, com. Săveni,
Ialomiţa (v. Gl. Munt. s.v.), pct. 882, Topolog, 875 Niculiţel, Tulcea, pct. 889,
Constanţa, înregistrate în ALRR – Munt. şi Dobr. / h. 663 şi preluate în DGS III
s.v. Alături de sâmbură, în anchetele pentru ALRR – Munt. şi Dobr., fişa a şasea, a
fost consemnată o nouă var. de data aceasta, fonetică, pct. 875, Niculiţel, Tulcea:
sumbură, explicabilă prin asimilare vocalică [i] – [u] > [u] – [u], poziţionată s.v.
sâmbură în DGS III. Ca formă inedită principală, necunoscută până la înregistrarea
din sursele menţionate, sâmbura s-ar putea explica prin influenţa minoritarilor
bulgari, prezenţi în zonele amintite. Întrucât cuvântul corespunzător din limba
bulgară, kostilka „sâmbure”, este de genul feminin, nu excludem posibilitatea ca
inovaţia în limba română să se fi petrecut sub influenţa acestuia. Ca argument,
invocăm faptul că în graiurile româneşti din Bulgaria a fost atestată noua variantă
feminină sâmbura de Nestorescu, Gl. dialectal, 127. Presupunem că prezenţa noii
forme morfologice s-ar datora limbii oficiale pe care românii bilingvi o folosesc
dincolo de mediul familial. În acelaşi timp, nu putem ignora aportul factorilor
interni. Unul dintre aceştia ar fi analogia cu un sinonim: sămânţă. În mod fatal, la
fructe, sâmburele este şi sămânţa prin care se înmulţesc pomii. Prin urmare,
condiţia ar fi ca lexemul sămânţă să fie atestat cu semnificaţia din ipoteza propusă.
Cu acest înţeles, cuvântul a fost înregistrat la etnicii români din Bulgaria: Sâmbura?
Sămânţa la prună (id. ib.).
SCOBÓR
Cuvântul anunţat apare într-un text din volumul Colinde din sudul Basarabiei,
Chişinău, f.e., 2007 publicat de Maria Mocanu sub egida Institutului de Filologie,
Academia de Ştiinţe a Moldovei. Reţinut în secţiunea „Glosar” cu care este prevăzut
volumul, scobor „covor” atrage atenţia prin glosa atribuită, susţinută de altfel, de
textul corespunzător: Dar pe pat ce-i aşternutu? / Scobor verde de mătase, / Peste
scobor – dalbă pernă 18/43. Reluarea lexemului în acelaşi paragraf exclude ipoteza
unei erori. În aceste condiţii, presupunem posibilitatea unei contaminări sinonimice
scoarţă + covor > scovor, prin betacism scobor. Ar trebui să admitem faptul că
intersectarea celor două lexeme ar fi putut să fie înlesnită de succesiuni de felul:
Am mai dat fiicii noastre… 2 covoară, 2 scoarţe, 2 cergi (a. 1734) (după DLR s.v.
scoarţă). Într-o enumerare inversă, de-altfel posibilă, ar fi apărut contextul
favorizant: 2 scoarţe, 2 covoară.
SMICĂRAIE, SMICĂRUIE
Cele două cuvinte din titlu apar în DLR ca s.f., în limitele aceluiaşi articol:
cel dintâi, răspândit prin Olt. şi prin sudul Transilv., cu semantismul „bucăţică de
mălai (turtă), de pâine etc.” constituie titlul articolului, cel de al doilea este inserat
ca variantă.
Dacă examinăm, oricât de sumar, lexemele amintite constatăm că relaţia
impusă de DLR nu se justifică, după cum încercăm să demonstrăm:
– smicăraie „fărâmitură” în rezolvarea etimologică a dicţionarului-tezaur „de
la smicura” nu corespunde realităţii lingvistice. Analizabil prin smic1, cunoscut
prin Transilv., mai ales la plural, având acelaşi sens „fărâmitură; p. ext. bucăţică”
(Am o căţea cu dinţii de fier… de-o slobod tot smicuri şi bucăţele îl face –
Reteganul, Luc. II, 55, după DLR) + suf. -ăraie, derivatul în discuţie, colectiv, prin
valoarea fundamentală (Sădeanu 1962, 74) şi peiorativ prin cumul (Creţa 1967,
181), din punctul de vedere al calităţii dobândite, a fost explicat de Al. Graur,
„Bulletin linguistique” IV (1936), 71 şi de Iordan, Stil., 197, LRA, 198). Mutaţia
valorică provine din existenţa în cantitate exagerată a obiectului denumit de
termenul primitiv, mai ales când acesta este neplăcut, în consecinţă, prezenţa lui
cantitativă devine supărătoare. În cazul de faţă, smicăraie defineşte „mulţimea de
fărâmituri, rezultate după o masă desfăşurată în mare neglijenţă”.
Smicăruie, cu certă valoare diminutivală, prezintă analiza smic + suf. -ăruie.
Comasarea practicată de DLR s-ar datora modelului CADE urmat îndeaproape, dar
care avea alte raţiuni (în limitele unui singur articol, îngloba familia lexicală).
E adevărat că şi atestările private de citatul ilustrativ de sprijin au favorizat
ambiguitatea. Ciauşanu, Vâlcea, de pildă, glosează smicăraie „fărâmitură”, eroare
a cărei natură ar consta în grafia, neamendată în timp util, ori în necunoaşterea
cuvântului.
Cert este că derivatele smicăraie, smicăruie ar trebui să beneficieze de
articole distincte.
Cât priveşte rezolvarea etimologică, în mod expres, şi aceasta necesită
revizuirea bazei derivative, -ăraie, ca formativ nominal, fiind incompatibil cu
verbul smicura.
STRÁIŢĂ
Cuvântul-titlu figurează în DLR ca variantă s.v. traistă „sac din pânză

groasă, prevăzut cu baiere pentru a fi pus pe umeri, în care se păstrează sau se
transportă diverse obiecte, produse etc.” Dată fiind poziţionarea în amintitul
dicţionar, straiţă nu beneficiază de etimologie. De altfel, nici alte lucrări similare
nu tratează originea acestuia, limitându-se la indicaţii asupra circulaţiei (SDLR,
Transilv. s.v. traistă; CADE, Olten., Ban., Transilv., s.v. straiţă).
Pentru etimologia cuvântului, presupunem dezvoltarea unor variante fonetice
de la forma primitivă traistă. Prin anticiparea consoanei [s], ar fi apărut straistă,
„etapă” multiplu confirmată după DLR (Cihac II, 418, Marian, O., I, 296, idem,
Nunta, 226, CADE, SDLR, ALR I 1353/576). Ar fi urmat disimilarea totală a aceleiaşi
consoane; straită, variantă cu foarte multe atestări în ALR I (v. DLR s.v. traistă).
Din pluralul străiţi, dar şi straiţe (v. id. ib.: Se aşezară în jurul focului, îşi scoaseră
merindea din straiţele lor – Turcu, 194; El avea străiţele cele mai proaste – Sbiera, P.,
130), s-ar fi putut reconstitui un singular concordant fonetic: straiţă.
STRÁMURĂ
Absent din dicţionare şi din (alte) glosare, stramură, pl. strămuri „destrămătură,
deşirătură” figurează în Ciauşanu, Vâlcea: N-am luat din casa lui nici stramura
dracului! Deşi sursa în care am identificat cuvântul face parte din Bibliografia
DLR, acesta nu a fost inclus, în repertoriul lexical al literei „S”. L-am semnalat
pentru a fi repus în drepturi, împreună cu soluţia etimologică: reconstituire a unui
nou singular, din pluralul strămuri, indicat, alături de strămii, în Gl. Argeş pentru
stramă.
ŞFÁC
Semnificând, după DLR, „laţ folosit la prinderea unor animale sau păsări ori,
în trecut, la spânzurarea celor condamnaţi”, răspândit „în Bucov. şi prin Mold.”,
şfac s.n., în acelaşi dicţionar, figurează cu „et. nec.”; cf. înşfăca.
Faţă de poziţia rezervată a DLR, considerăm că lexemul-titlu se poate
raporta la verbul înşfăca, atât din punct de vedere formal, cât şi semantic: Ei l-o
luat pe bietul Ion şi l-o dus la spânzurătoare. Iară după ce i-o fost pus şfacul în gât
nu mult o trecut, la vrun sfert de ceas… mai puţin, că numai ce vine poruncă
domnească pe cum că s-o ridicat spânzurătoarea (Legende, 302). După toate
probabilităţile, şfac constituie un postverbal de la a înşfăca.
ŞTIRCÁV, ŞTIRÁV
Cu răspândire în nord-vestul Munteniei, adjectivul variabil, ştircáv „indispus”

a fost înregistrat în DLR, integral, după Gl. Argeş, în plus cu precizarea „et. nec.”
cf. ştiráv: (Nu ştiu ce am azi, sunt cam ştircav: nu mă simt în apele mele). Referitor
la provenienţă, propunem contaminaţia dintre sinonimele ştirav şi lincav. Cel dintâi
consemnat, de asemenea, în Gl. Argeş înseamnă „slab, plăpând, firav” fiind inclus
în corpusul DLR. În privinţa originii, dicţionarul-tezaur se mărgineşte la menţiunea
„et. nec.”, cf. ştir6 „sterp, steril”, firav. Am putea lărgi indicaţiile DLR cu propunerea
de a fi luat în calcul şi ştir2 „nume dat mai multor plante erbacee”. Folosit ca hrană
pentru păsări şi animale, ştirul figura odinioară în alimentaţia oamenilor săraci
(cf. Din ştir şi din ştevie nu-i scoate! D. Stănoiu, după DLR). Excesul acestuia, ca
hrană de bază, explică atitudini de felul următor: De-aş fi împărat aş trage 500 la
talpe cărui ar mai îndrăzni să samene ştir pe faţa pământului – Alecsandri, după
CADE). Ştircav ar putea reprezenta o creaţie lexicală deliberată pentru a sugera
modul în care se prezintă un individ. În acest caz, în locul succesiunii, s-ar cuveni
să admitem contaminaţia dintre elementele indicate. Pentru cel de al doilea, lincav,
var. lui ligav, împrumut de origine slavă, SDLR oferă indicaţia teritorială „prin vestul
Munteniei”. Sensurile indicate de SDLR „delicat la mâncare, nemâncăcios, care se
îngreţoşează uşor” ar putea motiva contaminaţia ştirav + lincav şi semantismul
cuvântului rezultat: ştircav „indispus”.
TERÉU
Consemnat în NALR – Olt., h. 517 / pct. 172, Unirea, Olt., anterior în Lex.
reg., II, 17, din fostele raioane Drăgăneşti, Drăgăşani, Râmnicu Vâlcea, Slatina,
mai târziu în Bărbuţ, Dicţ. olt., în DGS III s.v., termenul a fost preluat de DLR a
cărui prezentare se limitează la răspândire (prin Olt. şi vestul Munt.) şi sens 1.
„desiş de pădure măruntă”. 2. „întindere foarte mare (de teren, de apă): tereu de
pădure, fără să i se stabilească etimologia.
După Zanne, P., VI: 106 „vorba tereu are, în limba poporului, ideea de mulţime
şi aproape ceva fără margine. Se aude pădure tereu, tereu de pădure, când e vorba
de o pădure foarte întinsă; apă tereu când a plouat mult sau s-a revărsat un râu”.
Ajutându-ne de informaţia lui Zanne, presupunem că mai întâi cuvântul s-a
referit la apă (de ploaie, inundaţie) care putea să vină foarte tare. Într-un context
virtual, un pârâu tare, modificarea, din limitele sintagmei este aproape inevitabilă:
pârâu tărău, survenită poate prin propagare. Argumentul suplimentar ar fi derivatul
nătărău < netare + suf. -ău. Modificările fonetice tărău > tăreu > tereu s-ar putea
explica prin raportare la primitiv tărău / tare.
ZURBÁVĂ
Cu înţelesul 1. „răzvrătire”, cunoscut în Bucovina (Dacă-i mai prind pe

argaţii matale grăind cu argaţii mei şi momindu-i, eu te dau în judecată pentru
zurbavă (Camilar, N., II, 381, după DLR) şi 2. înv. şi reg. „scandal” (Părinţii fetei
ca să nu mai facă zurbavă şi ca să rămâie şi cu sluta măritată i-au mai dat
ginerelui hartam pe deasupra – Şez. VII, 65), zurbavă figurează în DLR cu
explicaţia „contaminaţie între zurba şi gâlceavă”.
Fără să contestăm radical propunerea, avansăm o altă posibilitate de
implicare în procesul menţionat: zarvă, care ar putea să fie chiar prioritar, în raport
cu gâlceavă, mai ales prin formă şi prin familia lexicală (cf. zavragii, faţă de
zurbagii, acelaşi tip de derivat pentru a exprima agentul!). În multe dintre textele
folclorice cele două lexeme apar în proximitate, ceea ce nu poate fi doar o
întâmplare: De astă dată, zurbaua fu mult mai mare, căci toţi înţeleseră deplin
acum rostul venirii poterei (Legende, 216) […]. Când zarva se mai potoli puţin…,
bătrânul vornic începu să vorbească, id. 217). „Apropierea” fonetică (…aproape
paronimică), dincolo de accentul diferit, zurbá/zárvă, semantismul, ca şi derivatele
cu acelaşi formant -giu îndreptăţesc, mai degrabă, contaminaţia dintre lexemele
respective.
IZVOARE ŞI LUCRĂRI DE REFERINŢĂ
ALRR – Munt. şi Dobr. Atlasul lingvistic român pe regiuni. Muntenia şi Dobrogea,

Bucureşti, vol. I–III, de Teofil Teaha, Mihai Conţiu, Ion Ionică,
Paul Lăzărescu, Bogdan Marinescu, Valeriu Rusu, Nicolae
Saramandu, Magdalena Vulpe, 1996–2001; vol. IV, de Teofil
Teaha (coord.), Ion Ionică, Bogdan Marinescu, Nicolae Saramandu,
Magdalena Vulpe, 2004; vol. V, de Teofil Teaha (coord.), Bogdan
Marinescu, Nicolae Saramandu, 2007.
Bărbuţ, Dicţ. olt. Dorina Bărbuţ, Dicţionar de grai oltenesc, Craiova, 1990.
CADE I.-Aurel Candrea – Gh. Adamescu, Dicţionarul enciclopedic
ilustrat. Partea I: Dicţionarul limbii române din trecut şi de
astăzi, de I.-Aurel Candrea. Partea II: Dicţionarul istoric şi
geografic ilustrat, de Gh. Adamescu, Bucureşti, Editura Cartea
Românească, [1926–1931].
Ciauşanu, Vâlcea G. F. Ciauşanu, G. Fira şi C. M. Popescu. Culegere de folclor
din judeţul Vâlcea şi împrejurimi, cu un glosar. Bucureşti,
Cultura Naţională, 1928.
Creţa 1967 Zorela Creţa, Sufixele peiorative, în SMFC, vol. al. IV-lea,
p. 177–195.
DEX Dicţionarul explicativ al limbii române. Ediţia a II-a. Bucureşti,
1986 (Academia Română. Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”).
DGS I, III Dicţionarul graiurilor dacoromâne sudice. Volumul I, literele
A–C, Bucureşti, 2009; volumul III, literele P–Z, Bucureşti,
2011, coord. Maria Marin.
DLR Academia Română, Dicţionarul limbii române (DLR). Serie nouă,

Bucureşti, 1965 ş.u.
DM Dicţionarul limbii române moderne. Bucureşti, 1958 (Academia
Română, Institutul de Lingvistică din Bucureşti).
Gl. Argeş D. Udrescu, Glosar regional Argeş. Bucureşti, Editura Academiei,
1967.
Gl. Olt. Glosar dialectal. Oltenia, întocmit sub conducerea lui Boris Cazacu.
Bucureşti, Editura Academiei, 1967.
Iordan, Stil. Iorgu Iordan, Stilistica limbii române, Bucureşti 1944.
Iordan LRA Iorgu Iordan, Limba română actuală, o gramatică a greşelilor.
[Ed. a II-a]. Bucureşti, 1948.
Legende De la Dragoş la Cuza-Vodă. Legende populare româneşti. Antologie,
prefaţă şi note de V. Adăscăliţei. [Bucureşti], Editura pentru
Literatură, 1966.
Lexic reg., II Lexic regional, II, redactor-coordonator: Lucreţia Mareş, 1967
(Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice).
MAT. DIALECT. I Materiale şi cercetări dialectale, [vol.] I [Bucureşti, 1960]
(Academia Română. Filiala Cluj. Institutul de Lingvistică).
MDA Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan–
Alexandru Rosetti”; Micul dicţionar academic, vol. I, literele A–C,
2001; vol. II, literele D–H, 2002; vol. III, literele I–Pr, 2003;
vol. IV, literele Pr–Z, 2003, Bucureşti, Editura Univers
Enciclopedic.
Mocanu, Colinde Augustin Mocanu, Colinde mioritice din zonele Codrului şi
Sălajului. Baia Mare, Editura Etnologica, 2008.
NALR – Olt. Noul Atlas lingvistic pe regiuni. Oltenia. Vol. I–V, întocmit sub
conducerea lui Boris Cazacu, de Teofil Teaha, Ion Ionică şi
Valeriu Rusu, Bucureşti, 1967–1984.
Nestorescu, Gl. dialectal V. Nestorescu, Românii timoceni. Glosar dialectal. Bucureşti,
Editura Academiei Române, 2011.
Păsculescu L.P. Nicolae Păsculescu, Literatură populară românească. Adunată
de... Cu 30 arii notate de Gheorghe Mateiu. Bucureşti, 1910.
Sădeanu 1962 Florenţa Sădeanu, Sufixele colective din limba română, SMFC,
vol. al III-lea, p. 41–89.
SDLR August Scriban, Dicţionaru limbii româneşti (etimologii, înţelesuri,
exemple, citaţiuni, arhaizme, neologisme, provincializme). Ediţiunea
întâia, Iaşi, 1939.
SMFC I–VI Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba
română [Bucureşti]. Editura Academiei, 1959–1972.
Suciu II Emil Suciu, Influenţa turcă asupra limbii române, [vol.] II.
Dicţionarul cuvintelor româneşti de origine turcă. Bucureşti,
Şez. „Şezătoarea”. Revistă pentru literatură şi tradiţiuni populare.
Director: Artur Gorovei, Fălticeni. Anul I, 1892 ş. u.
ŞIO II1 Lazăr Şăineanu, Influenţa orientală asupra limbei şi culturei
române. I. Introducerea. II. Vocabularul; 1. Vorbe populare. 2.
Vorbe istorice. Bucureşti, Socec, 1900.
Valea Dunării Sărbători şi obiceiuri, Răspunsuri la Chestionarele Atlasului
etnografic român. Românii din Bulgaria. Volumul II. Valea
Dunării. Serie nouă. Coordonator: Emil Ţârcomnicu. Autori:
Emil Ţârcomnicu, Lucian David, Ionuţ Semuc, Cristina Mihală,
Armand Guţă, Bucureşti, Editura Etnologică, 2000.
Vissarion, B. I. C. Vissarion, Ber-Căciulă, Povestiri. Ediţia IV, Bucureşti, [1943].

Vârcol, V V. Vârcol, Graiul din Vâlcea, Bucureşti, Atelierele Grafice Socec,
1910 (publicaţiunile Societăţii filologice I).
Zanne P.P. Iuliu A. Zanne, Proverbele românilor. Vol. I–X, 1895–1912.
NOTES LEXICALES-ÉTIMOLOGIQUES
(Résumé)
Ľ article contient un groupe de lexèmes surtout du Sud de la Roumaine, discutés et, en même
temps, discutables de point de vue étymologique et sémantique. Il est important aussi, qu’une partie
de ceux ont été interpretés dans les textes les plus récents, appartenant à la partie méridionale du pays.
Les autres, quoique provenant des matériaux dialectaux plus anciens, sont restés outre ľattention des
lexicographes.
Cuvinte-cheie: butuşină, devesă, mânzăţişuri, micşorativ, poajgă, straiţă.
Mots-clés: butuşină, devesă, mânzăţişuri, micşorativ, poajgă, straiţă.

Maria Stanciu Istrate
CALCUL LINGVISTIC DUPĂ 1881
1. Româna literară de până la 1881, anul publicării primelor reguli ortografice

ale Academiei Române, se caracterizează prin elaborarea și impunerea principalelor
norme supradialectale și prin modernizarea lexicului și a sintaxei1. Este epoca în
care se produc cele mai multe împrumuturi, sursele fiind, în special, latina și limbile
romanice. Calcul lingvistic și românizarea neologismelor prin aplicarea legilor de
evoluție fonetică, suferite de sunetele latinești moștenite, au constituit alternative la
care s-a recurs adeseori, preferate fiind mai ales de cei care vedeau în neologism un
pericol de înstrăinare a limbii.
După 1880, odată cu încheierea procesului de modernizare a limbii române
literare şi delimitarea de exagerările latiniştilor, se schimbă concepţia privitoare la
modalităţile de îmbogăţire lexicală. Deşi în regres, calcul continuă să reprezinte
unul dintre mijloacele de înnoire lexicală şi frazeologică, acţiunea sa la alte niveluri
lingvistice fiind drastic redusă.
2. Cea mai importantă influență lingvistică exercitată asupra vocabularului

românesc nu doar în secolul al XIX-lea, ci și în prima jumătate a secolului al XX-lea
a fost cea franceză.
Calcurile lexicale mai noi, după modele franțuzești, care puteau apărea după
18802, sunt fie totale, fie parțiale:
2.1. Calcuri de structură morfematică totale: catifelat, după fr. velouté (atestat
la Caragiale, 1893; cf. at. Vlahuţă, ap. TDRG); dreptunghiular, după fr. rectangulaire;
du-te-vino, după va-et-vient; însorit, după ensoleillé; întreciocni, după entrechoquer;
nedemn, după fr. indigne; nestingibil, după fr. inextinguible; suprasarcină, după
fr. surcharge; supratensiune, după fr. surtension etc.
2.2. Calcuri de structură morfematică parțiale: antifurt, cf. fr. antivol; cf. și
it. antifurto; antispumant, după fr. antiécumeux; autoapărare, după fr. autodéfense;
(cf. engl. self-defence, calchiat în totalitate) autodistruge, după s’autodétruire;
neabil, după fr. non-habile; clarviziune, după clairvoyance, redat şi prin clarvedere3;
1
Pentru periodizarea limbii române literare, precum și pentru diverse opinii privitoare la acest
aspect, vezi Ion Gheție, Istoria limbii române literare, București, 1978, p. 30–32.
2
Nu excludem apariția unora dintre aceste calcuri încă din perioada anterioară.
3
Vezi Iorgu Iordan, Limba română contemporană, Bucureşti, 1956, p. 321.

296 Maria Stanciu Istrate 2
contraputere, după fr. contre-pouvoir; neabonat, după fr. non-abonné; neagricol,

după fr. non-agricole; neagresiune, după fr. non-agression; vezi expresia pact de
neagresiune; neafiliat, după fr. non-affilié; nealiniat „care duce o politică de nealiniere”,
după fr. non-aligné; nealiniere „neconformare la linia politică a unui partid sau la
politica unui stat”, după fr. non-alignement; neangajat, după fr. non-engagé; neanimat,
după fr. inanimé; cf. împrumutul inanimat; nebeligerant, după fr. non-belligerant;
nebeligeranţă, după fr. non-belligerance; necalculabil, după fr. incalculable; cf.
împrumul incalculabil; necombatant, după fr. non-combattant; necompatibil după
fr. incompatible; cf. incompatibil; necompatibilitate după fr. non-compatibilité;
neconformism, după fr. non-comformisme; cf. nonconformism; necondiţionat, după
fr. inconditionné; neconsecvent, după fr. inconséquent; cf. inconsecvent; neconsecvenţă,
după fr. inconséquence; cf. inconsecvență; neconsolat, după fr. inconsolé; necontestabil,
după fr. incontestable; cf. incontestabil; necontestat, după fr. incontesté; nedefinit,
după fr. indéfini; cf. indefinit; neetanş, după fr. non-étanche neetanşeitate, după
fr. non-étanchéité; neeuclidiană, după fr. non-euclidienne, în sintagma geometrie
neeuclidiană; neexecutare, după fr. non-éxecution; neflexibil, după fr. inflexible; cf.
inflexibil; nefuncţional, după fr. non-fonctionnel; neidentificat, după fr. non-identifié;
neintervenţionist, după fr. non-interventionniste; nelegitim, după fr. illegitime, cf.
ilegitim; neocupat, după fr. non-occupé; neopozabil, după fr. non-opposable; neorganic
„anorganic”, după fr. anorganique; cf. anorganic; neoxidabil, după fr. non-oxidable;
nepermanent, după fr. non-permanent; nepolitic, după fr. non-politique; nepoluant,
după fr. non-polluant; nepoluat, după fr. non-pollué; neregularitate, după fr.
irregularité, cf. iregularitate; neştiinţific, după fr. non-scientifique; netemperat, după
fr. intémperé; neuzat, după fr. non-usé; nevertebrat, după fr. invertébré; neviabil,
după fr. non-viable; noneu, după fr. non-moi; scurtcircuit, după fr. court-circuit;
telescaun, cf. fr. télésiège etc.
Foarte multe dintre calcurile parțiale prezentate constau în traducerea prefixelor
non-, i-, mai rar a-, întâlnite în structura termenilor franțuzești, prin vechiul prefix
românesc de origine slavă ne-, ceea ce a îmbogățit seria acestor derivate. De remarcat,
totodată, că în unele dintre aceste cazuri calcul coexistă alături de împrumut.
Vezi neanimat ‒ inanimat, neconsecvent ‒ inconsecvent, neorganic ‒ anorganic,
neregularitate – iregularitate etc. În unele situații au existat oscilații în ceea ce
privește echivalarea anumitor termeni. Vezi, spre exemplu variantele clarviziune și
clarvedere care calchiază fr. clairvoyance.
2.3. Printre puţinele calcuri lexico-gramaticale apărute în această perioadă

amintim: dominând, -ă, neînregistrat în dicţionare şi atestat la George Călinescu în
romanul Bietul Ioanide, fiind probabil o creaţie personală a acestuia după fr.
dominant, -e („Intenţia de a juca «Julius Caesar» revelă spiritul dominând în
această organizaţie”). Tot după model francez au apărut şi intrând „adâncitură,
scobitură” şi ieşind „proeminență, ieșitură”, relativ active în vocabularul actual, la
baza cărora se află fr. rentrant şi, respectiv, fr. saillant.
3 Calcul lingvistic după 1881 297
2.4. Mult mai frecvent înregistrat este calcul frazeologic, franceza având,
după cum se știe, o contribuție semnificativă la formarea fondului frazeologic
românesc. Vom cita câteva dintre aceste calcuri care puteau apărea în cursul
secolului al XX-lea: limbă de lemn, după fr. langue de bois; limbă mamă „limbă
primitivă din care se derivă altele”, după fr. langue mère; limbă maternă, după fr.
langue maternelle; limbă moartă, după fr. langue morte; limbă sursă, după fr.
langue source; limbă vie, după fr. langue vivante; limbi surori, după fr. langues
sœur; mijloace de transport, cf. fr. moyens de transport; prin mijloace proprii, cf.
fr. par ses propres moyens; prin toate mijloacele, cf. fr. par tous les moyens;
soluție de mijloc cf. fr. solution moyenne; om de afaceri cf. fr. homme d’affaires;
om de cuvânt după fr. homme de parole; om de gust, după fr. homme de gout; a fi
omul cuiva, după fr. être l’homme de qqn; putere legislativă, după fr. pouvoir
législatif; separarea puterilor, după fr. separation des pouvoirs; putere publică,
după fr. pouvoir public; lovitură de teatru, după fr. coup de theatre; taxă pe
valoare adăugată (TVA), după fr. taxe à la valeur ajoutee (TVA); sub beneficiu de
inventar, după fr. sous bénéfice d’inventaire etc.
3. De o influenţă a limbii ruse se poate vorbi încă din secolul al XVII-lea.

Primul traducător din limba rusă este Staico Grămăticul. Cunoscut îndeobște ca
translator al Cronografului rusesc ori al Cărții lui Chiril, cercetări recente4 au
demonstrat că lui i se datorează, de asemenea, transpunerea în limba română a unei
tipărituri apărute la Moscova în 1655 din porunca patriarhului Nikon. Printre primele
traduceri rusești merită a fi amintită și Istoria rușilor, datând din prima jumătate a
secolului al XVIII-lea5. Asemenea traduceri au continuat pe tot parcursul acestui
veac şi s-au intensificat în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Influenţa rusă
modernă devine însemnată mai ales în secolul al XX-lea. Theodor Hristea vorbește
despre existența a două perioade: prima începe odată cu revoluția bolșevică din
octombrie 1917 și se întinde până în 1944; cea de-a doua debutează în 1944 și „ține
până în prezent”, anul elaborării articolului fiind 1965. „În prima perioadă ‒ spune
Theodor Hristea ‒ influența limbii ruse s-a exercitat aproape exclusiv în publicațiile
editate de PCR și în presa democratică, în general, precum și în limbajul activiștilor
de partid, recrutați din rândul muncitorilor și ale intelectualilor înaintați. Specificul
și limitele influenței ruse în această perioadă ar putea fi fixate numai prin parcurgerea
integrală a documentelor de partid care ne stau, astăzi, la îndemână”6. Despre influența
rusă specifică celeilalte perioade (care s-a prelungit până în decembrie 1989), autorul
4
Vezi Al. Mareș, Note filologice despre Staico Grămăticul, în Ion Coteanu. In memoriam.
Editori Gh. Chivu, Oana Uță-Bărbulescu, București, 2014, p. 252‒255.
5
Vezi N. Iorga, Istoria literaturii româneşti, II, Bucureşti, 1926, p. 143–144, unde se precizează
că este vorba despre o traducere conservată în cinci manuscrise, unul dintre acestea având menţionat
anul 1727.
6
Theodor Hristea, Contribuţii la studiul influenţei ruse moderne asupra limbii române actuale
(calcuri lingvistice), în „Romanoslavica”, XII (1965), p. 315.
citat afirmă că are caracter predominant livresc, manifestându-se, în special, prin

intermediul traducerilor.
3.1. Calcurile lingvistice de structură morfematică pe care le vom prezenta în

continuare au fost excerptate din studii consacrate influenței rusești de după al
Doilea Război Mondial7, ori din dicționarele consacrate: antipartinic, după rus.
антипартийный; antirăzboinic, după rus. антивоенный; antistatal, după rus.
антигосударственый; apartinic, nepartinic după rus. беспартийный; apartinitate,
nepartinitate, după rus. беспартийность, redat și prin perifraza fără (de) partid;
auto(de)servire, după самообслуживание, calchiat, la rândul său, după engl. self-
service; autoadministrare, după rus. самоуправление; autoasigurare „asigurare
proprie”, după rus. самострахование; autocisternă, după автоцистерна; autocritică,
după самокритика (şi fr. autocritique); autodeterminare, după rus. самоопределение;
autoimpunere, după самообложение; automacara, după rus. автокран; automișcare,
după rus. самодвижение; autoportret, după aвтoпoртpeт; cincisutist, după
rus. пятисотник; codism „curent ideologic care neagă rolul partidului comunist în
instaurarea dictaturii proletariatului”, după rus. хвостисм; codist „oportunist, adept
al codismului”, după rus. хвостист; coraport, după rus. содоклад; cosmonavă, după
fr. cosmonef, rus. космокорабль; decembrist „revoluționar rus, de origine nobiliară,
participant la răscoala armată organizată în decembrie 1825 la Sankt-Petesburg
împotriva absolutismului țarist”, după rus. декабрист; femeie-cosmonaut, după
rus. женщина-космонавт; împăciuitorism „atitudine conciliatoristă, de aplanare
a conflictelor de clasă”, după rus. примиренчество; împăciuitorist, după rus.
примирительный; legitate, după rus. закономерность; lichidatorism „curent oportunist
de extremă dreaptă care s-a manifestat în unele partide muncitorești care preconiza
lichidarea, dizolvarea partidului revoluționar ilegal și limitarea acțiunilor lui la formele
legale”, după rus. ликвидаторство; limbă-bază, după rus. язык-основа, cf. și
germ. Grundsprache; navă-satelit, după rus. корабль-спутник (și după fr. vaisseau-
satellite, folosit o vreme în paralel cu vaisseau-spoutnik, ambele calchiind modelul
rusesc invocat pentru compusul românesc); partinitate, după rus. партийный;
pilot-cosmonaut, după rus. лётчик-космонавт; poporanism, narodnicism, după
7
Vezi, în acest sens, Iorgu Iordan, Influenţe ruseşti asupra limbii române, în „Analele Academiei
Republicii Populare Române”, seria C, tomul I, memoriul 4. Comunicare prezentată în şedinţa din
29 iunie 1949, p. 55; G. Mihăilă, Observaţii asupra influenţei ruse în vocabularul limbii române
contemporane, în „Limba română”, 1, III, 1954, p. 27–35; Iorgu Iordan, Limba română actuală, în
„Limba română”, 4, 1954, p. 31–44; idem, Limba română contemporană, Bucureşti, 1956, p. 106–112;
L. Farcaş, Некоторые наблюдения над кальками в румынском языке с русского, în „Culegere de
studii”, Bucureşti, 1958, p. 9–21; S. Vaimberg, Calcuri româneşti după adjectivele compuse din limba
rusă, în „Culegere de studii”, Bucureşti, 1961, p. 64–72; Theodor Hristea, 1965, p. 315‒326; idem,
Probleme de etimologie. Studii. Articole. Note, București, 1968, p. 146 ș.u.; Florin Marcu, Constant
Maneca, Dicționar de neologisme, ediția a treia, București, 1986; Floarea Vîrban, Influenţa rusă, în
Contribuţii la istoria limbii române literare. Secolul al XVIII-lea (1688–1780). Coordonatori: Ion
Gheţie şi Gheorghe Chivu, Cluj, 2000, p. 227–287; Micul dicționar academic, București, 2002‒2003.
rus. народничество; proletcultism „atitudine față de problemele artei și culturii, în

fosta URSS, după Revoluția din Octombrie, vizibilă și în restul țărilor comuniste,
care respingea întreaga moștenire culturală a trecutului, susținând că ea nu este
utilă poporului, și promova ideea creării unei culturi «pur proletare»”, după rus.
пролеткултовщина; radioascultător, după rus. радиослушатель, cf. și germ
Radiohörer; semianalfabet, după rus. полуграмотный; semicolonial, după rus.
полуколониальный; semicolonie, după rus. полуколония; semifeudal, după rus.
полуфеодальный; semiproletar, după rus. полупролетарий; stângism „concepție și
practică radicală în mișcarea comunistă și muncitoarească, tinzând să aplice inadecvat
principiile și învățătura comunistă”, după rus. левизна; sutamiist „șofer care parcurge
o sută de mii de km fără să facă reparații radicale la mașină”, după rus. стотысячник;
tipicitate, după rus. типичность; zi-muncă, după rus. трудодень etc.
3.2. La o scurtă trecere în revistă a exemplelor citate se observă că unele

dintre ele reprezintă calcuri totale ale termenilor rusești, în vreme ce altele păstrează
neschimbat un morfem din structura derivatului sau compusului rusesc, fie acel
morfem prefix, sufix ori rădăcină.
3.3. Calcuri totale: auto(de)servire, autoadministrare, autoasigurare, autocisternă,

autodeterminare, autoimpunere, automacara, automișcare, cincisutist, coraport,
împăciuitorism, legitate, lichidatorism, limbă-bază, navă-satelit, poporanism,
semianalfabet, stângism, sutamiist, zi-muncă.
3.4. Calcuri parțiale: antipartinic, antirăzboinic, antistatal, apartinitate,

autocritică, autoportret, cosmonavă, codism, codist, decembrist, femeie-cosmonaut,
narodnicism, nepartinitate, partinitate, pilot-cosmonaut, proletcultism, radioascultător,
semicolonial, semicolonie, semifeudal, semiproletar, tipicitate.
3.5. Pentru unele derivate rusești a existat o oscilație în privința traducerii

unor morfeme, așa că rezultatul a constat în apariția a două calcuri: apartinic și
nepartinic pentru беспартийный, prin traducerea prefixului rusesc бес- pri a- și
prin ne-; apartinitate, nepartinitate, redau deopotrivă rus. беспартийность, echivalat
și prin perifraza fără (de) partid. Un dublu reflex în română l-a avut și rus.
народничество, calchiat total în forma poporanism și parțial în forma narodnicism.
Unele dintre calcurile citate au dispărut, dat fiind faptul că a dispărut și realitatea
la care făceau referință: cincisutist, codism, codist, împăciuitorism, împăciuitorist,
lichidatorism, stângism.
3.6. Dintre perifrazele apărute prin imitarea unor modele rusești amintim: activist
obștesc, după rus. общественный деятель; artist emerit, după rus. заслуженный
артист; atitudine socialistă față de muncă, după rus. социалистическое отношение
к труду; casă de nașteri, după rus. радильный дом; casă de odihnă, după дом
отдыха, cauza păcii, după rus. дело мира; coexistență pașnică, după rus. мирное
сосуществование (calchiat și în franceză: coexistence pacifique; colaborator
ştiinţific după rus. научный сотрудник; colectiv de catedră, după rus. коллектив
кафедры; colţul roşu, după rus. красный угол; compoziție socială, după rus.
социальный состав; condică de sugestii și de reclamații, după rus. книга жалоб
и предложений; conștiința datoriei împlinite, cf. rus. сознание исполненного долга;
cultul personalităţii, după rus. культ личности; democrație internă de partid,
după rus. внутрипартийная демократия; diviziunea muncii, după rus. разделение
труда; erou al muncii socialiste, după rus. герой социалистичесого труда;
a face cauză comună, după rus. делать общее дело; întrecere socialistă, după rus.
социалистическое соревнование; lagărul păcii și al democrației, după rus. лагерь
мира и демократии; a lupta pentru cauza democrației, după rus. бароться за
дело демократии; maestru al artei, după мастер искусства; marea burghezie,
după rus. крупная буржуазия; material faptic, după rus. фактический материал;
măiestrie artistică, după rus. художественнное мастерство; mica burghezie, după
rus. мелкая буржуазия; muncă constructivă, după rus. созидательный труд; muncă
de cercetare științifică, după rus. научно-исследовательская работа; muncă de
partid, după rus. партийная работа; muncă de răspundere, după ответственная
работа; organ central al puterii de stat, după rus. центральный орган
государственной власти; organ local al puterii de stat, după rus. местный
орган государственной власти; origine socială, după социальное состав; parc
de cultură și odihnă, după rus. парк культуры и отдыха; planetă artificială, după
rus. искуственная планета; productivitatea muncii, după rus. производительность
труда; rachetă balistică intercontinentală, după rus. межконтинентальная
балистическая ракета; satelit artificial, după искусственый спутник; stat de
democrație națională, după rus. государство национальной демократии; stație
automată interplanetară, după rus. межпланетый космический корабль; viață
internă de partid, după rus. внутрипартийная жизни etc.
Termeni cum ar fi: organizație, clasă, luptă apar în structura mai multor
frazeologisme calchiate după modele rusești: organizație de bază, după rus. первичная
организация; organizație de masă, după rus. массовая организация; oranizație
obștească, după rus. общестенная организация; organizație de partid, după rus.
партийная организация; organizație de tineret, după молодёжная организация;
clasă muncitoare, după rus. рабочий класс; clasă dominantă/stăpânitoare, după
rus. господствующий класс; clasele avute, după rus. имущие классы; contradicții
de clasă, după rus. классовые противоречия; conștiință de clasă, după rus. классовое
сознание; dușman de clasă, după rus. классовый враг; luptă de clasă, după rus.
классовая барьба; luptă pentru pace, după rus. барьба за мир; luptă de eliberare
națională, după rus. национально-освободительная барьба; luptă pentru existență,
după rus. барьба за существование.
Multe dintre frazeologismele citate aparţin limbajului politico-ideologic și nu
este de mirare că nu mai sunt folosite astăzi, dată fiind schimbarea radicală produsă
în România după decembrie 1989. Ele caracterizează așa-numita limbă de lemn,

denumire calchiată după expresia franțuzească impusă de Françoise Thom în 19878.
4. Cele mai multe calcuri după modele identificate în limba engleză apar
spre sfârșitul secolului al XX-lea, odată cu folosirea la scară largă a acestei limbi.
Fiind o limbă a globalizării, a computerelor şi a internetului, afirmaţia potrivit căreia
până în 2050 engleza ar putea fi vorbită sau măcar înţeleasă într-o oarecare măsură
de jumătate din populaţia globului nu este deloc surprinzătoare9. Această tendinţă a
englezei de a deveni limbă mondială a intrat, inevitabil, în atenţia Uniunii Europene,
propunându-se chiar adoptarea ca „lingua franca” a unei variante simplificate a
englezei, denumită euroengleză10. Ar putea fi aceasta soluţia salvatoare, întrucât,
observă Adriana Stoichițoiu, „în afara englezei, fie ea într-o forma ad hoc, simplificată
pentru uzul general, cu greu se poate concepe un alt instrument lingvistic de
comunicare între toți europenii ‒ păstrându-și pe mai departe, firește, fiecare limba
națională”11.
Manifestată mult mai devreme în Occident, influenţa engleză a început să se
producă intensiv în Europa de Est abia după căderea zidului Berlinului sau odată cu
încetarea Războiului Rece şi ieşirea ţărilor comuniste de sub Cortina de fier. După
aceste evenimente cultura americană pătrunde masiv prin toate canalele mediatice
româneşti, astfel încât unii intelectuali români încep să vorbească despre romgleză,
creând astfel un termen analog fr. franglais12.
În fapt, influenţa englezei asupra românei a început mult mai devreme. Ea
exista încă de pe vremea lui Ghica şi a lui Caragiale, chiar dacă se producea încă
timid, manifestându-se prin intermediul intelectualilor anglofoni și al publicisticii.
În 1978, anul publicării Istoriei limbii române literare, Ion Gheție făcea următoarea
afirmație: „Înrâurirea engleză, care s-a arătat mai activă după cel dintâi război mondial,
a fost, în fond, lipsită de importanță”13. Comparația are în vedere, desigur, limbile
romanice, în general, și franceza, în special. Despre influența rusă, același autor
adaugă: „Aproximativ în același fel ar putea fi calificată influența rusă care s-a
exercitat asupra lexicului literar românesc (ca și asupra sintaxei) în anii 1950‒1960,
deși anumiți termeni sau sensuri noi ale unor cuvinte au rămas în uz până astăzi, cu
deosebire la unele terminologii de specialitate”14.
În cei 40 de ani scurși de la apariția lucrării lui Ion Gheție lucrurile s-au
schimbat radical în ceea ce privește limba engleză. Creşterea în intensitate a
8
Pentru modelul care a stat la baza acestui calc frazeologic, vezi supra, p. 297.
9
Vezi, în acest sens, Adriana Stoichiţoiu Ichim, Aspecte ale limbii engleze în româna actuală,
Bucureşti, 2006, p. 8.
10
Vezi Adriana Stoichiţoiu Ichim, 2006, p. 8.
11
Vezi Adriana Stoichiţoiu Ichim, articolul Euroengleza – limba de comunicare a Europei
lărgite?, apărut în ziarul Adevărul, din 06.11.2002, p. 12.
12
Vezi R. Etiemble, Parlez-vous franglais?, Paris, 1964.
13
Ion Gheție, Istoria limbii române literare, București, p. 207‒208.
14
Ibidem, p. 208.
influenței acestei limbi este direct proporţională cu creşterea importanţei statelor în

care este vorbită, în special a SUA, devenite în prezent cea mai mare putere a
lumii.
Dincolo de disputele privind utilitatea acceptării inovaţiilor având la bază
limba engleză, trebuie remarcat că anglicismele, fie ele împrumuturi sau calcuri
după modele din această limbă, se înregistrează în toate registrele stilistice ale
limbii, în limbajele specializate, în limba română standard, ca şi în limbajul
colocvial ori în argoul adolescenţilor.
4.1. Fără a face o distincţie între limbajele specializate în care se înregistrează,

iată câteva calcuri de structură morfematică după modele englezeşti : autoaprindere,
după engl. self-ignition; autoexamen, după engl. selfexamination; cal-putere, engl.
horse-power; europiaţă, după engl. euromarket; megaspectacol, după engl. megashow;
megapetrecere, după engl. megaparty; megastea, după engl. megastar; neacademic,
după engl. non-academic; neaderent, după engl. non-adherent; neaderenţă, după
engl. non-adherence; necombustibil „care nu poate arde, care nu este combustibil”,
după engl. non-combustible; necomercial, după engl. non-commercial; neesenţial,
după engl. non-essential (cf. fr. inessentiel); oze(ne)naut/OZN-aut/OZN-naut, după
engl. ufonaut; microfulger, după engl. microflash; minicartelă, după engl. minicard;
minispectacol, după engl. minishow; om-sandviş „om care poartă reclame atât pe
spate, cât şi pe piept”, după engl. sandwich-man (cf. şi fr. homme-sandwich);
preplătit, după engl. prepaid, în sint. cartelă preplătită; radio-semnal, după engl.
radiosignal; superputere „stat care are capacitatea de a influenţa evenimentele sau
îşi exercită puterea la scară globală, situându-se la alt nivel decât toate celelalte
puteri”, după engl. superpower (și fr. superpuissance) supradoză, după engl. overdose
(şi fr. surdose); suprareacţie, după engl. overreacting; telecumpărături, după engl.
teleshopping; zgârie-nori, după engl. sky-scraper; viitorologie, după engl. futurology
(şi fr. futurologie) etc.
4.2. Engleza a contribuit decisiv la crearea unor terminologii. Terminologia

informaticii, apărută relativ recent, înregistrează un număr important de calcuri,
atât lexicale, cât şi frazeologice, după engleză. Dat fiind rolul din ce în ce mai
important pe care computerele au ajuns să-l aibă în activitatea tot mai multor
oameni, aceste calcuri apar din ce în ce mai frecvent şi în limbajul celor care nu au
o legătură directă cu domeniul informaticii. Iată câteva exemple: autoiniţializare,
după engl. self-clearing; autosalvare, după engl. autosave; autotestare, după engl.
self-testing; interfaţă, după engl. interface; interreţea, după engl. internet; cf. şi
împrumutul propriu-zis internet, mult mai des folosit; ciberspaţiu, după engl.
syberspace; despachetare „recuperare a datelor originale dintr-o locaţie de stocare”,
după engl. unpack; hiperlegătură, după engl. hyperlink; macrolimbaj „limbaj de
programare”, după engl. macrolanguage; microcalculator, după engl. microcomputer;
minicalculator, după engl. minicomputer; monospaţiat, după engl. monospace;
monospaţiere, după engl. monospacing; microspaţiere, după engl. microspacing;

multiprelucrare, după engl. multiprocessing; neîntreruptibil, după engl. uninterruptible,
în sint. sursă de alimentare neîntreruptibilă, după engl. uninterruptible power supply;
netranzacţional, după engl. non-transactional; nevolatil, după engl. non-volatile, în sint.
memorie ~, după engl. non-volatile memory; previzualizare, după engl. preview etc.
4.3. La nivel semantic, au apărut o serie de calcuri prin care cuvinte folosite
frecvent în limbajul standard s-au îmbogăţit cu noi sensuri, specifice domeniului.
Cu privire la acest aspect, Radu Trif, autorul unui studiu dedicat terminologiei
informaticii15, este de părere că „tendinţa de «favorizare» a transferurilor semantice
se va accentua în viitor, pe măsură ce producătorii de calculatoare vor încerca să
facă echipamentele de calcul tot mai «prietenoase» (traducere a compusului
englezesc «user-friendly») mai uşor de utilizat chiar şi de către nespecialişti”16.
Scopul declarat al acestor extinderi semantice este, prin urmare, accesibilitatea ori
crearea posibilităţii de a fi mai uşor de înțeles. Totodată, în multe dintre situaţiile
citate mai jos, calcul semantic conduce, mai degrabă, la omonimie, decât la
polisemie: acces „acţiunea de a citi datele de pe un dispozitiv de stocare”; „dreptul
de a folosi informaţia într-un anumit fel”, după engl. acces; accesa „a folosi, a citi
datele de pe un dispozitiv de stocare”, după engl. to acces; activare „operaţie prin
care se iniţializează execuţia unei secvenţe de cod”, după engl. activation; adresă
„un număr utilizat în programe pentru a indica o anumită locaţie a memoriei cu
acces aleatoriu”, după engl. address; arhivare „stocare a fişierelor pe un suport
extern de memorare pentru o perioadă mai lungă de timp”, după engl. archiving;
arhivă „fişier comprimat cu scopul de a avea o stocare eficientă din punctul de
vedere al spaţiului ocupat şi care conţine unul sau mai multe fişiere”, după engl.
archive; citi „a regăsi date sau instrucţiuni de program pe un dispozitiv şi a le
transfera în memoria calculatorului”, după engl. to read; demon „program utilitar
care lucrează discret în fundal, executând funcţii ca recepţionarea intrărilor din
poşta electronică”, după engl. daemon; dispozitiv „orice componentă hardware care
poate recepţiona şi/sau transmite date”, după engl. device; document „fişier ce
conţine o lucrare”, după engl. document; extensie „sufix de trei litere adăugat la
numele unui fişier ca descriere a conţinutului fişierului”, după engl. extension;
fereastră „cadru dreptunghiular pe ecran cu ajutorul căruia se poate vizualiza un
document, un desen, o aplicaţie etc.”, după engl. window; fişier „document sau altă
colecţie de informaţii stocate pe disc şi identificat printr-un nume unic”, după engl.
file; icoană „reprezentare a unui obiect sau proces, asemănătoare unei imagini sau
unei figuri”, după engl. icon; infectare „prezenţa unui virus în cadrul unui sistem
de calcul”, după engl. infection; italice „(fonturi) cursive”, după engl. italics;
încărca „a transfera instrucţiunile de program sau datele de pe un disc în memoria
15
Vezi Radu Trif, Influenţa limbii engleze asupra limbii române în terminologia informaticii,
Bucureşti, 2006.
16
Ibidem, p. 148.
cu acces aleatoriu”, după engl. to load; meniu „afişare pe ecran în care se listează
selecţiile de comenzi disponibile”, după engl. menu; naviga „a utiliza internetul”,
după engl. navigate; piraterie „copiere ilegală a programelor cu drepturi de autor
înregistrate, fără permisiunea producătorului”, după engl. piracy; program „listă de
instrucţiuni scrise într-un limbaj de programare pe care calculatorul le poate
executa”, după engl. program; programare „proces de furnizare de instrucţiuni
calculatorului, prin care se spune microprocesorului ceea ce are de făcut”, după
engl. programming; reţea „sistem de comunicaţii şi de schimb de date bazat pe
calculatoare, creat prin conectarea fizică a două sau mai multe calculatoare”, după
engl. network; rula „a executa un program”, după engl. to run; salva „a transfera
date din memoria cu acces aleatoriu a calculatorului pe un suport de stocare cum
este o unitate de disc”, după engl. save; selecta „a evidenţia o parte a unui document
pentru a fi editată sau formatată”; sesiune „durată de timp în care utilizatorul se află
în dialog cu unitatea centrală”, după engl. session; spărgător „cel care trece prin
sistemele de securitate ale calculatorului, spărgând codurile”, după engl. cracker;
vierme „virus pe calculator, creat să găsească toate datele din memoria de pe disc şi
să le modifice”, după engl. worm; virus „program pe calculator, creat cu scopul de
a sabota, care se autoreproduce, ataşându-se altor programe şi executând operaţii
nedorite, uneori chiar de distrugere”, după engl. virus; vrăjitor „utilitar de asistenţă
interactiv”, după engl. wizard etc.17
4.4. Pe lângă aceste calcuri semantice, folosite cu preponderenţă de specialiştii

în informatică, pot fi citate şi următoarele, frecvent întâlnite în mass-media şi prin
aceasta având şanse mai mari de a fi însuşite de o masă mai mare de vorbitori:
administraţie „guvern; grup de persoane care constituie puterea executivă într-o
guvernare prezidenţială; agenţie guvernamentală”, după engl. administration;
agendă „serii de teme cărora diferiţi actori sociali le acordă o importanţă relativă şi
care sunt prezentate sub forma unei liste ierarhizate de subiecte”, după engl.
agenda; agrea „a accepta”, după engl. to agree; agresiv „hotărât, decis”, după engl.
agressive; aplica „a cere în scris, în mod formal (o bursă, un post)”, după engl.
apply; atelier „seminar”, după engl. workshop; audienţă „grup care recepţionează
un anumit canal mediatic; totalitatea persoanelor care în urma unui contact cu un
suport (văzut, citit sau auzit) au o şansă de a fi atinse de un mesaj publicitar cuprins
în acel suport”, după engl. audience; cârtiţă „spion, agent infiltrat”, după fr. taupé,
engl. mole; convenţie „întrunire largă a unei organizaţii sau a unui grup politic”,
după engl. convention, fr. convention; determinat „decis”, după engl. determined,
fr. determiné; globalizare „fenomen care constă în creşterea comerţului şi a
investiţiilor datorită căderii barierelor şi a interdependenţei între state”, după engl.
globalization; imagine „percepţie publică, notorietate”, după engl. image, fr. image;
licenţia „a autoriza, a acorda licenţa”, după license; nominaliza „a numi”, după engl.
nominate, fr. nominer; opera „a acţiona, a face să funcţioneze”, după engl. operate;
17
Vezi Radu Trif, op. cit., p. 166 ș.u.; Adriana Stoichiţoiu Ichim, 2006, 75 ș.u.
pirat adj. „clandestin, neautorizat”, după engl. pirate; provocare „ceva nou şi dificil
de realizat, care necesită efort şi hotărâre”, după engl. challenge; promovare „lansare
a unui produs”, după engl. promotion18; suport „finanţare, susţinere, sprijin”, după
engl. support; tribut „omagiu”, după engl. tribute etc.19
4.5. Frazeologismele explicabile prin modele englezeşti aparţin, îndeosebi,

terminologiilor de specialitate20. Mai recent, au apărut: acord stand-by „acord activat
în caz de necesitate”, după engl. stand-by agreement; agendă ascunsă/secretă,
după engl. hidden agenda; asistenţă on-line, după engl. on-line help; Beretele verzi
„trupă speciale a armatei SUA”, după engl. Green Beret (1962)21; cal troian
„program pe calculator care apare pentru a executa funcţii valide, dar conţine
ascunse în codul său instrucţiuni ce pot provoca daune sistemelor pe care rulează”,
după engl. Trojan horse; Capul Bunei Speranţe, după engl. Cape of Good Hope;
carte verde, după green card (1969), care circulă şi ca împrumut; Carte Albă (în
sint. ~ a guvernării), după engl. White Paper; carte/card de credit, după engl.
credit card; clasa de jos/inferioară, după engl. lower class; clasa mijlocie, după
engl. middle class; clasa de sus/superioară, după engl. upper class; corectitudine
politică, după engl. political correctness; cortina de fier, după iron curtain; crimă
organizată, după engl. organized crime; cutie neagră, după engl. black box (1945);
creier electronic, după electronic brain; desene animate, după engl. animated
cartoons, (cf. şi fr. dessins animée22); economie subterană, după engl. underground
economy; Fratele cel Mare/Marele Frate „personalitate autoritară; figură omniprezentă
care exercită un control opresiv”, după engl. Big Brother; farfurie zburătoare, după
flying saucer; gaură neagră, după engl. black hole (1968); gulere albastre, după
engl. blue collars; gulere albe „înalţi funcţionari”, după engl. white collars; guvern
din umbră, după engl. shadow government; hărţuire sexuală, după engl. sexual
harassement (şi fr. harcelement sexuel); imprimantă laser, după engl. laser printer;
imprimantă color, după engl. color printer; inteligenţă artificială, după engl. artificial
intelligence; limbaj artificial, după engl. artificial language; lider de piaţă, după
engl. market leader; linie fierbinte „număr de telefon prin care se poate face apel
imediat la un serviciu specializat de asistenţă”, după engl. hot line; listă neagră,
după engl. black list; manager de top, după engl. top manager, numărătoare inversă,
după count down; paradis fiscal, după engl. tax haven; piaţă neagră, după engl.
black market; placă grafică, după engl. graphic board; poştă electronică, după
18
În legătură cu acest calc, vezi, pe larg, Adriana Stoichiţoiu Ichim, 2006, p. 79–80.
19
Pentru mai multe exemple, vezi Adriana Stoichiţoiu Ichim, 2006, p. 72 ș.u.; vezi, de asemenea,
Radu Trif, op. cit., p. 152 ș.u., cu precizarea că unii termeni pe care ultimul autor citat îi consideră a fi
apărut prin calchiere constituie, în fapt, împrumuturi propriu-zise.
20
Vezi Hristea, Sinteze, p. 152.
21
Aici, ca şi mai jos, am reprodus, între paranteze rotunde, atestările oferite în Merriam-Webster’s
Collegiate Dictionary, Delux Encyclopedic Edition, Chicago, 1996.
22
Frazeologismul francez se explică, la rândul lui, prin engleză, prima atestare a sa datând din
1916.
engl. electronic mail; primă doamnă, după engl. First Lady; republică bananieră
„ţară din lumea a treia”, după engl. banana republic; reţea informatică, după engl.
computer network; serviciu de informaţii on-line, după engl. on-line information
service; spălare de bani, după engl. money laundering; taste fierbinţi „taste sau
combinaţii de taste a căror apăsare determină execuţia unor comenzi din cadrul
unor programe”, după engl. hot keys; târg de job-uri, după engl. job shops;
tehnoredactare computerizată, după engl. desktop publishing; trustul creierelor
„grup de experți”, după engl. brain trust; unchiul Sam „SUA”, după engl. uncle
Sam; undă verde „permisiunea de a trece la realizarea unei acţiuni”, după engl.
green light (1937); vânătoare de vrăjitoare, după engl. wich hunt; viaţă artificială,
după engl. artificial life; vorbitor nativ, după native speaker23 etc.
5. CONCLUZII
Chiar dacă influența franceză, predominantă pe întreg parcursul secolului

al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea, este eclipsată astăzi de limba
engleză, foarte multe dintre calcurile apărute după tipare care-i sunt specifice
continuă să facă parte din vocabularul activ al românei contemporane. Mai mult
decât atât, unele calcuri lexicale apar încă alături de împrumuturile propriu-zise. Ne
referim la dublete etimologice ca: nedefinit ‒ indefinit, neregularitate ‒ iregularitate,
necalculabil ‒ incalculabil; necompatibil ‒ incompatibil etc.
Din puzderia de calcuri după compuse sau derivate rusești care exprimau
noțiuni ale ideologiei comuniste nu a mai rămas nimic. În schimb unele calcuri
apartenete limbajului tehnic ori cult, în general, continuă să fie folosite și astăzi.
Din rândul acestora pot fi citate: autocritică, antistatal, automacara, legitate,
poporanism, radioascultător etc.
Româna ultimelor trei decenii este asaltată de influența limbii engleze. Rămâne
de văzut în ce măsură inovaţiile produse prin calchiere după modele specifice
acestei limbi se vor menţine în vocabular. Succesul acestora ar putea fi concurat de
împrumutul propriu-zis, care are toate şansele să câştige teren datorită tendinţei de
internaţionalizare a limbajului. Astfel, internet, megashow, megaparty, megastar,
prepay sunt mult mai des folosite decât interrețea, megaspectacol, megastea, preplătit.
Cât privește calcul frazeologic, expresii cum ar fi: card de credit, crimă organizată,
cutie neagră, desene animate, economie subterană, hărțuire sexuală, imprimantă
laser, lider de piață, viață artificială etc. au toate șansele să se mențină în uz, dat
fiind faptul că trimit la o realitate cu care ne confruntăm zilnic. Aceeași situație se
înregistrează în cazul extinderilor semantice suferite de unele cuvinte folosite în
23
Pentru mai multe calcuri frazeologice aparținând terminologiei informaticii, vezi Radu Trif,
op. cit., p. 213‒303; vezi, de asemenea, Adriana Stoichițoiu Ichim, 2006, p. 86‒88, unde sunt analizate și
calcuri care aparțin altor terminologii.
terminologia informaticii. Dat fiind rolul pe care computerele și smartfonurile au

ajuns să-l aibă în viața de zi cu zi, este greu de crezut că noile sensuri, dobândite
prin calc lingvistic după termenii englezești corespunzători, ar putea fi abandonate.
Cuvinte ca: acces, accesa, aplicație, document, fereastră, fișier, italice, program, a
salva, a selecta, virus etc. sunt folosite cu sensurile amintite anterior cel puțin o
dată pe zi de o persoană care lucrează la computer.
LE CALQUE LINGUISTIQUE APRÈS 1881
(Résumé)
En analysant le statut des calques linguistiques présents dans la langue roumaine littéraire,
l’auteur enregistre l’apparition après 1881 des mots et des expressions calqués particulièrement sur le
français, le russe et l’anglais. L’influence russe atteint son apogée surtout après la Deuxième Guerre
mondiale, dans la période de la Guerre Froide et de l’essor du communisme. Après la chute du mur de
Berlin beaucoup des calques construits sur le modèle russe deviennent désuets. En revanche, le
changement des influences géopolitiques favorise l’intensification de l’emprunt à l’anglais (emprunts
proprement-dits et calques) par le biais des médias et surtout de l’internet.
Cuvinte-cheie: calc lingvistic, influenţa limbii franceze, influenţa limbii ruse, influenţa limbii
engleze, modernizarea lexicului, româna literară modernă.
Mots-clés: calque linguistique, l’influence du français, l’influence de la langue russe, l’influence

de l’anglais, la modernisation du lexique, le roumain littéraire moderne.

DIALECTOLOGIE
Maria Marin
O PARTICULARITATE A UTILIZĂRII ARTICOLULUI

HOTĂRÂT ÎN ROMÂNA DIALECTALĂ
1. Utilizarea articolului hotărât enclitic pe lângă un adjectiv determinând un

substantiv, la rândul său articulat cu un articol definit şi precedat de un element
demonstrativ, în construcţii de tipul omul (a)cela bunul, casele alea multele este
recunoscută ca o particularitate morfosintactică de limbă română veche, comună cu
albaneza (Hasdeu 1984[1879]: 439; Brâncuş 1995: 99), întâlnită astăzi doar în
unele graiuri dacoromâne sudice (Brâncuş, loc. cit.).
Câteva dintre problemele pe care le comportă această sintagmă, precum:
calitatea de trăsătură străveche comună cu albaneza, întâlnită şi în dialectul aromân,
statutul morfologic (pronume sau articol) al elementului care precedă adjectivul
articulat, caracteristicile construcţiei aşa cum apar în textele din graiurile actuale,
privite comparativ cu cele din limba română veche (secolele al XVI-lea şi al XVII-lea)
descrise de B. P. Hasdeu în Cuvente den bătrâni (Hasdeu 1984[1879]: 611–687)
şi de Ov. Densusianu în HLR, II: 387–388), precum şi alte particularităţi
morfosintactice ale fenomenului, dar şi o primă încercare de stabilire a ariei de
răspândire actuale a acesteia le-am prezentat în două intervenţii apărute recent
(Marin 2017a, b).
În cele ce urmează revenim asupra acestei construcţii, cu intenţia de a completa
cu noi atestări situaţia răspândirii ei actuale şi, mai ales, de a insista asupra unora
dintre caracteristicile sale, încercând ca, prin precizarea relaţiilor cu alte particularităţi
(conexe), să stabilim eventuala motivaţie a trăsăturii în discuţie.
2. Materialul pe care ne întemeiem afirmațiile și, în general, descrierea situației

actuale a fenomenului îl reprezintă atlasele lingvistice regionale și culegerile de texte
dialectale din aria sudică a dacoromânei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea), respectiv,
pe de o parte, NALR‒Olt., ALRR‒Munt. și Dobr. și, pe de altă parte, TDO, TDM I,
II, III, TDD. La acestea adăugăm textele culese, în ultimii douăzeci de ani, de la
vorbitori de limbă română din medii aloglote situate în afara granițelor României
(pe teritoriul Bulgariei și al Serbiei).
Datele oferite de cele două tipuri de lucrări se completează între ele, cu
rezultate benefice pentru chestiunile urmărite: dacă cele din atlase sunt deosebit de
utile pentru cunoașterea ariei de răspândire a particularității, textele au calitatea de
a evidenția, pe lângă extinderea geografică, varietatea contextelor de ocurență,
complexitatea și frecvența acesteia.

310 Maria Marin 2
3. În bibliografia de specialitate, fenomenul este considerat, fără excepție, o

particularitate cu caracter d i a l e c t a l. Observațiile în această privință sunt
formulate fie sub indicația mai mult sau mai puțin vagă, conform căreia articularea
adjectivului în contextul la care ne referim este o trăsătură caracteristică vorbirii
dialectale (Iordan 1956: 330; GA, I: 108), pe care „o regăsim astăzi în câteva
dialecte” (Densusianu, HLR, II: 387) de prin Oltenia și Muntenia (Hasdeu 1984
[1879]: 439; Brâncuș 1995: 106)1, fie într-o localizare mai precisă, cum apare în
monografia lui Ernest Gamillseg (1936) consacrată graiului din satul Șerbănești,
situat în partea muntenească a județului Olt, în care autorul ilustrează particularitatea
prin trei exemple: casele ălea multele, înaltele, casele ale marile, înalte, vinu ăla
bunu 2 sau în contribuția recentă a Victorelei Neagoe bazată pe datele din
ALRR‒Munt., Dobr. (Neagoe 2012: 36), unde autoarea, referindu-se la Muntenia,
stabilește prezența construcției „într-o arie extinsă care cuprinde jumătatea de sud a
provinciei”, afirmație ilustrată și prin harta de la pagina 58.
3.1. Socotită, așadar, o trăsătură dialectală specifică graiurilor dacoromâne

sudice, comună cu albaneza, și cu dialectul aromân3, particularitatea trebuie privită
prin prisma uneia dintre caracteristicile topicii determinantului, care împarte
dacoromâna în două mari grupuri de graiuri: sudice şi nordice (Brâncuş 1995: 102;
cf. Tratat: 230, 268, 344, 381).
3.2. Afirmația este susținută prin situația reflectată atât în texte de limbă
română din epoca modernă (secolul al XIX-lea)4 și contemporană (secolele al XX-lea
și începutul celui de al XXI-lea5).
3.2.1. Pentru secolele al XVI-lea ‒ al XVII-lea reținem, în primul rând, atestările

extrem de numeroase (peste 300) din Omiliarul tipărit, în anul 1581, sub îngrijirea
1
Lipsa atestărilor propriu-zise ale construcției este formulată de însuși autorul Cuventelor den
bătrâni: „Poporul din unele regiuni ale Munteniei și de peste Olt o întrebuințează până astăzi, deși în
cărți noi am văzut-o deocamdată numai într-o mică comedie, reprezentată oarecând pe scena din
București și unde un țăran din Ilfov zice: «vorbele ale dulcile ale tale» (Dumitrescu, Zmărăndița sau
fata pândarului, București, 1855, p. 28)” (Hasdeu 1984 [1879]: 439).
2
De reținut că în lucrarea aceluiași autor asupra graiurilor oltenești (Gamillseg 1919)
particularitatea nu este atestată.
3
Acest tip de construcție „este foarte familiar macedoromânilor”. „Mai pe scurt, de-ncoace și
de-ncolo de Dunăre, este deopotrivă cunoscută graiului român, măcar că deopotrivă nesocotită în
gramatică și-n literatură, construcțiunea omu-l cel bunu-l” (Hasdeu 1984 [1879]: 439).
4
Se impune o cercetare similară pentru secolul al XVIII-lea și una amănunțită pentru secolul
al XIX-lea.
5
Cu ocazia a două anchete dialectale recente de tip AFLR, efectuate în vara anului 2017, de
către o echipă de cercetătoare din Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ‒ Alexandru Rosetti”,
formată din Maria Marin, Carmen-Ioana Radu, Daniela Răuțu, la prima deplasare, iar la cea de a doua
și Mihaela Morcov, în cinci localități muntenești din rețeaua ALRR‒Munt., Dobr. pct. 712, 716 din
jud. Prahova și 796, 801, 804 din jud. Teleorman), particularitatea a fost înregistrată (pentru toate
localitățile) în texte spontane; la acestea se adaugă constatările noastre bazate pe discuții libere cu
locuitori din orașul Drăgănești‒Vlașca, jud. Teleorman (pct. 829) și din satul Răsuceni, jud. Giurgiu.
3 O particularitate a utilizării articolului hotărât în româna dialectală 311
diaconului Coresi și a doi preoți din Brașov (Hasdeu 1984 [1879]: 439‒441), dar și
pe cele, de asemenea în număr mare, citate de Ov. Densusianu (HLR, II: 387‒388)6,
atestări preluate atât din scrierile lui Coresi, cât şi din texte religioase sau din scrieri
literare ori neliterare apărute în teritoriile nordice, inclusiv în zona moldovenească7.
Aceasta demonstrează că, în epoca veche, particularitatea era cunoscută pe o zonă
mult mai extinsă decăt cea de astăzi, care cuprindea o mare parte a teritoriului
dacoromân.
3.2.2. Pentru secolul al XIX-lea, atestările de care dispunem deocamdată, reduse

ca număr, provin, de asemenea, din zona muntenească, respectiv, din basmele culese
și publicate de Petre Ispirescu (Ispirescu 1989 [1892] și de Dumitru Stăncescu
(Stăncescu 1892).
3.2.3. Pentru perioada conteporană (secolele al XX-lea și al XXI), sursele de

material excerptate (atlasele lingvistice regionale și textele dialectale, publicate sau
nu încă) confirmă categoric atribuirea particularității exclusiv zonei sudice și, mai
ales, muntenești a dacoromânei.
Astfel, deși în Chestionarul NALR figurează două întrebări prin care s-ar
fi putut obține răspunsuri care să ateste existența sintagmei omul cel(a) marele
(ch. 1971 și ch. 1972), hărțile publicate în ALRR‒Maram. (vol. IV) și, după
informațiile primite prin bunăvoința colegilor Rozalia Colciar, Dumitru Loșonți,
Veronica Vlasin de la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”
din Cluj-Napoca și a colegei Luminița Botoșineanu de la Institutul de Filologie
„Alexandru Phillipide” din Iași (pentru care le mulțumim și pe această cale),
materialul cules pentru atlasele regionale ale Banatului, Crișanei, Transilvaniei,
Maramureșului și Moldovei-Bucovina nu atestă construcția pentru nici una dintre
zonele menționate. Aceeași situație este evidențiată de textele dialectale publicate
din graiurile moldovenești și din cele nord-vestice ale dacoromânei.
Cu totul altă imagine oferă ALRR‒Munt. și Dobr., IV și textele dialectale
muntenești și dobrogene, precum și, într-o măsură mult mai mică, NALR‒Olt. și
textele oltenești.
Astfel, din cele 230 de puncte cartografice făcând parte din rețeaua de
localități a ALRR‒Munt. și Dobr., fenomenul este atestat în 55, iar din cele 98
reprezentând rețeaua NALR‒Olt. particularitatea a fost notată într-o singură
6
Câteva exemple din secolul al XVI-lea sunt citate și de Frâncu 2009: 125, unde se menționează
că articolul adjectival cel, cea este înlocuit prin cela, ceia [sic, MM] atunci când precedă un adjectiv
articulat.
7
Exemplele citate de Ov. Densusianu sunt extrase din Codicele Voroneaţean, Psaltirea
Hurmuzachi, Psaltirea Scheiană, Textele măhăcene, Textele bogomilice, precum şi din Catehismul Marţian,
Codicele Teodorescu, Codicele Marţian, iar Al. Rosetti (Lettres roumaines de la fin du XVI-e et du début
du VIII-e siècle tirées des archives de Bistritza (Transylvanie), Bucureşti, 1926: 46, o semnalează
dintr-o scrisoare de la Mânăstirea Moldoviţa, scrisă în 1592.
312 Maria Marin 4
localitate, respectiv în pct. 998 (situat la granița cu Muntenia), care este și unicul
punct cartografic din județul Teleorman cuprins în rețeaua atlasului oltenesc.
Situaţia actuală în privinţa zonelor şi a numărului de localităţi în care este atestată
construcţia, precum şi a frecvenţei acesteia este mult mai elocvent reflectată în
textele dialectale.
Este de remarcat, în primul rând, faptul că în TDM I, II, III și în TDD
particularitatea apare în 87 de localități (reprezentând 37,82% din numărul total al
punctelor cartografice din rețeaua ALRR‒Munt. și Dobr.), cu o frecvență deosebită
(163 de exemple), spre deosebire de Oltenia, de unde avem doar opt exemple
provenite din șapte localități.
O situație apropiată de cea din Muntenia și Dobrogea se întâlnește în satele
cu populație românească din nordul Bulgariei. Pentru cele 17 localități cuprinse în
lucrarea TD‒Bulg., deși studiul lingvistic nu menționează fenomenul, textele
transcrise îl atestă în 25 de exemple provenite din 10 dintre comunitățile cercetate8.
În textele publicate din alte zone aparținând nordului Bulgariei (Vidin, Timocul
bulgăresc) particularitatea nu apare.
În schimb, am întâlnit-o la două informatoare în vârstă dintr-un sat din
Banatul sârbesc9. Este vorba de localitatea Straja, despre care se spune că o parte
dintre locuitori ar fi proveniți din Oltenia‒România.
O privire de ansamblu, oferind un plus de claritate, se poate obține prin
următorul tabel sinoptic:
Tabel
Repartiția dialectală a sintagmei omul acela bunul
Surse
NALR, ALRR Texte
Zona Nr. total al Dintre care cu Nr. total al Dintre care
atestărilor/ atestări numai localităților cu numai din
localităților din atlase atestări texte
Muntenia și Dobrogea 55 23 87 52
Oltenia 1 1 7 (8 exemple) 7
Zona Nikopol-
Bulgaria ‒ ‒ 10 (25 exemple) 10
Kozlodui
Zonele Vidin și
‒ ‒ ‒ ‒
Timoc
Serbia (Banatul sârbesc) ‒ ‒ 1 (2 exemple) 2
8
Este vorba de localitățile Dragaș Voivoda (Dr), Cercovița (C), Somovit (S), Dolni Vit (Dv),
Milcovița (M), Lencovo (L), Dăbovani (D), Ghigheni(Gh), regiunea Plevna și Zlatia2 (Zl2), regiunea
Montana.
9
Cercetări dialectale asupra comunităților românești din Serbia (Banatul sârbesc) au fost întreprinse,
în anii 2007, 2008, 2009, de către o echipă formată din Maria Marin, Daniela Răuțu și Dana-Mihaela
Zamfir de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan ‒Alexandru Rosetti” (cf. Marin et alii 2016: 10;
Răuțu 2016: 183).
Totodată, după cum se poate observa pe harta anexată, repartiția localităților

evidențiază, pe de o parte, caracterul preponderent sud-muntenesc al particularității,
întâlnită în actualele județe Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ialomița, din Muntenia,
cu prelungire în nordul Bulgariei, în zona Nikopole–Kozlodui, și în județul Constanța
din Dobrogea, rețeaua de localități rărindu-se considerabil cu cât se înaintează spre
nordul celor două provincii, astfel încât în județele Vâlcea, Argeș, Buzău nu mai
apare decât în unul–două puncte cartografice, iar în Vrancea, Galați, Tulcea nu mai
este atestată deloc. În ciuda așteptărilor, în Oltenia atestările sunt rare și fenomenul
(mai) este atestat doar în șapte localități (patru din Mehedinți și trei din Dolj).
Faptul că persoane din București și Cluj-Napoca, provenite din această
provincie, în special din Gorj și Mehedinți, cu care am discutat problema, susțin că
totuși particularitatea le este cunoscută, sugerează următoarele ipoteze:
‒ în Oltenia, dintotdeauna, particularitatea a fost mai puțin răspândită;
‒ restrângerea ariei de răspândire s-a produs treptat, odată cu trecerea timpului;
‒ scurtimea și, adesea, simplitatea textelor consultate de noi (multe descriptive)
nu permit desfășurarea (mai) amplă a povestirii (așa cum se întâlnește în alte zone
de proveniență a surselor dialectale excerptate).
Interesant și, în același timp, suspect este faptul că l o c a l i t ă ț i l e
o l t e n e ș t i în care particularitatea este atestată, cu excepția punctului 998
aflat la hotarul cu Muntenia, n u f a c a r i e c o n t i n u ă c u c e l e
m u n t e n e ș t i.
4. Cumulul de mijloace de subliniere prin articulare sau de r e d u p l i c a r e

ori chiar t r i p l i c a r e a articolului (Hasdeu 1984 [1879]: 433) se explică prin
dorința de „a întări sau de a rădica la emfază10 ideea cuprinsă într-o silabă considerată
ca cea mai semnificativă” (ibidem).
O explicație mai clară și mai aplicată la fenomen are în vedere faptul că, prin
slăbirea sau chiar pierderea sensului originar al articolului cel, cea... ajungând până la
renunțarea la acesta și înlocuirea lui cu pronumele demonstrativ înrudit acel se obține
o subliniere a sensului demonstrativ (Iordan 1956: 330; Avram 1986: 77‒78). Aceasta
explică procesul de a c u m u l a r e a articolelor întâlnită în construcția omul ăla
bunul. Acest cumul de articole, care amintește de alte particularități precum repetarea,
sub forma pronumelui personal conjunct, a obiectului direct și indirect, în propoziții
precum l-am văzut pe Ion, i-am spus lui Gheorghe (cf. Iordan 1956: 330) sau
anticiparea formelor conjuncte ale pronumelui, de tipul l-am văzutu-l, i-am spusu-i,
la fel ca și multe alte situații, poate fi atribuit tendinței/preferinței, specifice limbii române,
pentru marcarea suplimentară, cu scopul de identificare, numită de Sextil Pușcariu
h i p e r c a r a c t e r i z a r e a formelor morfologice (Pușcariu 1959: 350)11.
10
Caracterul emfatic al construcției este susținut și de Gr. Brâncuș (1995: 106).
11
Dintre exemplele numeroase de hipercaracterizare morfologică discutate de Sextil Pușcariu
(loc. cit.) notăm marcarea pluralului unor substantive atât prin forme specifice, cât și prin alternanțe
fonetice, de tipul țară‒țări, poartă‒porți (p. 271) sau lopată‒lopeți, spată‒spete (p. 352) ș.a.
314 Maria Marin 6
5. Fenomenul acumulării de articole hotărâte într-o construcție ca omul ăla

bunul, situație în care, pe lângă substantivul i d e n t i f i c a t, omul, sunt articulate
și articolul adjectival, înlocuit (tocmai prin articulare) cu pronumele demonstrativ
(a)cela și, de asemenea, adjectivul, subliniat și el, tot prin articulare, este motivat
prin dorința de identificare s u p l i m e n t a r ă a termenului cheie al construcției ‒
substantivul determinat.
5.1. Articularea (cu articol adjectival), într-un context asemănător, și a

n u m e r a l u l u i o r d i n a l: copilul nostru cel de-al doilea (cf. Iordan 1956: 330),
precum și a unui n u m e r a l c a r d i n a l: cei trei, dar și a unui p a r t i c i p i u:
cel bătut, în care funcția lui cel este identică cu a articolului hotărât, cum dovedește,
pentru participiu, capacitatea de a înlocui pe cel bătut cu bătutul [ibidem], demonstrează
posibilitatea extinderii procedeului articulării și la alte părți de vorbire, fie și numai
la nivelul graiurilor.
5.1.1. Articularea a d j e c t i v u l u i p r o n o m i n a l alt, altă, alți, alte

în construcția altu copil este o modalitate specifică graiurilor12 prin care se subliniază
valoarea pronominală a acestuia.
5.1.2. Mult mai apropiată de situația construcției de care ne ocupăm este

articularea p r o n u m e l o r d e m o n s t r a t i v e d e i d e n t i f i c a r e:
celălalt, cealaltă..., cestălalt, ceastălaltă... în construcții de tipul omul celălaltu/
cestălaltu sau celălaltu/cestălaltu om, despre care chiar Iorgu Iordan (1956: 330)
consideră că se aseamănă până la identitate cu omul ăla bunul și în care avem de a
face, de asemenea, cu o situație de i d e n t i f i c a r e m u l t i p l ă (cf. Vulpe
2004 [1987]: 281).
Apropierea de omu ăla bunu se susține chiar și prin repartiția zonală, întrucât
și tipul de articulare omu celălaltu... este cunoscut n u m a i în aria sudică a
dacoromânei (Vulpe 2004 [1987]: 281): a zis băiatu ălantu (TDM II: 280 ‒
Chiojdeanca, Ph); când l-am făcut p-ălălantu copil (TDM III: 320 ‒ Nucet, Db);
anu-ălălantu îl punem [...] anu-ăstălantu îl punem ca să dezlege [călușul] (idem:
607 ‒ Frătești, Gr); mă prind eu cu asta și cu ailanta fată (idem: 661 ‒ Ciocârlia, Il);
se duce la altu, la fiu-su ălălantu (TDO: 124 ‒ Iancu Jianu, Ot); Și la urmă ălllantru,
cellantru băiat răspunde (ibidem: 392 ‒ Mârșani, Dj).
5.1.3. În aceeași arie sudică (Muntenia și Dobrogea) am întâlnit, de asemenea,

articularea n u m e r a l u l u i c a r d i n a l și a c e l u i c o l e c t i v, în
12
Caracterul dialectal al acestei căi de identificare, prin care adjectivul dobândește calitatea
de pronume (Iordan 1956: 330; cf. Avram 1986: 70; Vulpe 2004 [1987]: 279), remarcat încă din 1936,
de Kr. Sandfeld și Hedvig Olsen, este cunoscut astăzi atât în graiurile dacoromâne din zona nordică,
cât și din cea sudică (Vulpe 2004 [1987]: 279), astfel încât nu credem că greșim considerându-l
element popular.
contexte identice cu cele de mai sus și având același rol de identificare multiplă:
Și [fiicele] c e l e l a l t e douăle tot așa a făcut (TDM II: 294 ‒ Nisipoasa, Ph);
oamenii ă i a, boierii ă i a doii [...] erau legați în cătușe [...] uite, oamenii
a c e ș t i a doii [...] nu sânt vinovați (TDD: 253‒254 ‒ Dulgheru, Cț). Această
posibilitate, nemaiatestată până acum (cf. Marin 2017a: 254), este considerată de
Iorgu Iordan imposibilă „din cauză că numeralele [cardinale] sunt inapte de a primi
articol hotărât” (Iordan 1956: 330) 13 . Rar, este atestat în formă articulată și un
numeral c o l e c t i v: două fete, prietenele mele [...] cernea cu sita, amândoule
cernea (TDM III: 1062 ‒ Unirea, Cl), situație care, de asemenea, nu a mai fost
atestată.
5.1.4. În toate exemplele citate, precum și în altele asemănătoare ori identice,

adjectivul sau substitutul acestuia este utilizat cu funcția de a t r i b u t pe lângă
un substantiv (exprimat sau subînțeles) (cf. Marin 2017a: 254). Considerăm că, prin
extinderea particularității și la alte situații, în care atributul este unul substantival
prepozițional, se explică utilizarea în formă a r t i c u l a t ă a substantivului
determinativ. Este vorba de câteva exemple (construite toate în același fel) în care
atributul sau, mai rar, numele predicativ, este exprimat printr-un substantiv, nume
de anotimp, în formă articulată, întâlnit în zone de maximă frecvență a fenomenului
în discuție: [Cânepa] o culegi p-a de vara (TDM I: 332 ‒ Titulești, Ot); adunam
[cânepa] p-a i a de vara se lumea [„se numea”], ș-a de toamna [...] o adunam și
p-aia (idem: 435 ‒ Dracea, Tr); [cânepa] a i a de toamna rămânea (ibidem: 457 ‒
Poiana, Tr); [cânepa] erea și de vara, erea și de toamna [...] p-a i a de vara o
țineam... o țineam trei zile [...] și p-a i a de toamna o țineam aproape o săptămână
[la topit] (TDM, II: 122 ‒ Tăriceni, Ph); [Cânepa] aia care iese erea de vara, ș-o
culegeam [...] p-a i a de toamna care avea măciulie o lăsam (TDM, III: 907 ‒
Drăgoești, Il). Așadar, considerăm că atributele de vară „văratică” și de toamnă
„tomnatică” se utilizează în forma articulată, de vara („văratica”), de toamna
(„tomnatica”), deci că, prin articulare, substantivele nume de anotimpuri nu și-au
schimbat categoria gramaticală devenind adverbe, așa cum se întâmplă în româna
standard (Avram 1986: 71; cf. DLR, s.v. toamnă și s.v. vară).
6. În încheiere, principalele concluzii care se impun cu referire la sintagma

omul ăla marele au în vedere următoarele aspecte:
1. în epoca veche, particularitatea a reprezentat, se pare, o trăsătură cvasi-
generală a limbii române;
2. cu timpul, aria de răspândire s-a restrâns (treptat) spre zona sudică a
dacoromânei, menţinându-se şi având o vitalitate remarcabilă pe o arie largă din
13
Cu perspicacitatea-i remarcabilă și cu un simț al limbii române în cele mai subtile
particularități, Iorgu Iordan recunoaște, totuși, existența formei articulate ambii, folosită în contexte
asemănătoare (ibidem).
316 Maria Marin 8
Muntenia şi Dobrogea, inclusiv în comunităţile de români din nordul Bulgariei,

precum şi pe o zonă relativ restrânsă din Oltenia şi cu atestări sporadice la românii
din Banatul sârbesc;
3. caracterul ei încă foarte viu se susține atât prin răspândire și prin frecvență,
cât și printr-o serie de particularități înrudite care vizează, pe lângă adjectiv, și alte
clase morfologice (pronume, numerale, substantive);
4. se impune cu necesitate, în măsura posibilităților, extinderea cercetării cel
puțin pe două direcții, respectiv, pe verticală, asupra perioadei acoperind secolele
al XVIII-lea și al XIX-lea, și, pe orizontală, urmărind atestarea ei în operele literare
ale scriitorilor români (în special, munteni și olteni).
BIBLIOGRAFIE
Avram 1986 = Mioara Avram, Gramatica pentru toți, București, Editura Academiei.
Brâncuș 1995 = Gr. Brâncuș, Cercetări asupra fondului traco-dacic al limbii române,
Institutul Român de Tracologie „Biblioteca Thracologica”, VIII,
București.
Chestionarul NALR = Chestionarul Noului Atlas lingvistic român, în „Fonetică şi
dialectologie”, V, 1963, p. 157‒271.
Densusianu, HLR, II = O. Densusianu, Histoire de la langue Roumaine, Tome II. Le seizième
siècle, Paris, Librairie Ernest Letoux, 1938.
Frâncu 2009 = C. Frâncu, Gramatica limbii române (1521–1780), Iaşi, Casa Editorială
Demiurg.
Gamillscheg 1919 = Ernst Gamillscheg, Oltenische Mundarten, Wien.
Gamillscheg 1936 = E. Gamillscheg, Die Mundart von Şerbăneşti – Tituleşti (Gerichtsbezirk
Olt, Kreis Vedea), Jena und Leipzig.
Hasdeu 1984 [1879] = B. P. Hasdeu, Cuvente den bătrâni, tomul II, ediţie îngrijită, studiu
introductiv şi note de G. Mihăilă, Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică.
Iordan 1956 = Iorgu Iordan, Limba română contemporană, Bucureşti, Editura
Ministerului Învățământului.
Ispirescu 1989 [1892] = Petre Ispirescu, Legendele sau basmele românilor. Adunate din
gura poporului, Bucureşti.
Marin 2017a = Maria Marin, Despre un arhaism morfologic specific graiurilor
dacoromâne sudice, în „Anuar de lingvistică și istorie literară”,
Iași, LVII: Verba et res. Studia linguistica in honorem magistri
Stelian Dumistrăcel, p. 249‒256.
Marin 2017b = Maria Marin, O particularitate a graiurilor muntenești –
hipercaracterizarea prin articulare, în Caietele Sextil Pușcariu
III. Actele Conferinței Internaționale „Zilele Sextil Pușcariu”,
Ediția a III-a, Cluj-Napoca, 14‒15 septembrie 2017, Editura Scriptor,
Argonaut, Cluj-Napoca, p. 259‒266.
Marin et alii 2016 = „Harta sonoră” a graiurilor dacoromâne vorbite în afara granițelor
României, de Maria Marin, Carmen-Ioana Radu, Daniela Răuțu,
Marilena Tiugan, București, Editura Academiei Române.
Neagoe 2012 = Victorela Neagoe, Morfosintaxa articolului în graiurile dacoromâne
actuale, în „Fonetică şi dialectologie”, XXXI, p. 34–62.
Puşcariu 1959 = Sextil Puşcariu, Limba română. II. Rostirea, Bucureşti.

Răuțu 2016 = Daniela Răuțu, Elemente lexicale moștenite din latină, comune
graiurilor românești din Ungaria și din Serbia, în Simpozion.
Comunicările celui de al XXV-lea simpozion al cercetătorilor
români din Ungaria, Giula, p. 183‒198.
Rosetti 1956 = Al. Rosetti, Limba română în secolele al XIII-lea – al XVI-lea,
Bucureşti, Editura Academiei.
Sandfeld, Olsen 1936 = Kr. Sandfeld et Hedvig Olsen, Syntaxe roumaine, I. Emploi des
mots à flexion, Paris.
Stăncescu 1892 = Dumitru Stăncescu, Basme. Culese din gura poporului. Cu o prefaţă
de Ionescu-Gion, Bucureşti.
Vulpe 2004 [1987] = Magdalena Vulpe, Sur une particularité dans l’emploi des indéfinis, în
„Revue roumaine de linguistique”, XXXII, 3, p. 303–307, republicat
în Magdalena Vulpe, Opera lingvistică, I. Dialectal, popular, vorbit,
Cluj-Napoca, Clusium, p. 278–283.
ABREVIERI BIBLIOGRAFICE
ALRR–Mar. = Atlasul lingvistic român pe regiuni. Maramureş, de Petru Neiescu,

Grigore Rusu, Ionel Stan, vol. IV, [Bucureşti], 1997.
ALRR–Munt. Dobr., IV = Atlasul lingvistic român pe regiuni. Muntenia şi Dobrogea, de
Teofil Teaha (coord.), Ion Ionică, Bogdan Marinescu, Nicolae
Saramandu, Magdalena Vulpe, vol. IV, Bucureşti, 2004.
DLR = Academia Română, Dicţionarul limbii române (DLR). Serie nouă,
Bucureşti, 1965–2010.
GA, I = Academia Română, Gramatica limbii române, ed. a II-a, vol. I,
coordonată de acad. Al. Graur, București, 1963.
NALR–Olt. = Noul atlas lingvistic român pe regiuni. Oltenia, întocmit sub conducerea
lui Boris Cazacu, de Teofil Teaha, Ion Ionică şi Valeriu Rusu,
vol. I‒V, Bucureşti, Editura Academiei, 1967‒1984.
TD.–Bulg. = Victorela Neagoe, Iulia Mărgărit, Graiuri dacoromâne din nordul
Bulgariei. Studiu lingvistic. Texte dialectale şi glosar, Bucureşti,
TDD = Texte dialectale şi glosar. Dobrogea, de Paul Lăzărescu, Victorela
Neagoe, Ruxandra Pană şi Nicolae Saramandu, Bucureşti, f. ed.,
1987.
TDM I–III = Texte dialectale. Muntenia, sub conducerea lui Boris Cazacu,
Bucureşti, vol. I, de Galina Ghiculete, Paul Lăzărescu, Maria Marin,
Bogdan Marinescu, Ruxandra Pană, Magdalena Vulpe, 1973; vol.
II, de Paul Lăzărescu, Maria Marin, Bogdan Marinescu, Victorela
Neagoe, Ruxandra Pană, Magdalena Vulpe, 1975; vol. III, de
Costin Bratu, Galina Ghiculete, Maria Marin, Bogdan Marinescu,
Victorela Neagoe, Ruxandra Pană, Marilena Tiugan, Magdalena
Vulpe, 1987.
TDO = Texte dialectale. Oltenia, publicate sub redacţia lui Boris Cazacu,
de Cornelia Cohuţ, Galina Ghiculete, Maria Mărdărescu, Valeriu
Şuteu şi Magdalena Vulpe, Bucureşti, 1967.
Tratat = Tratat de dialectologie românească. Coordonator Valeriu Rusu,
Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1984.
318 Maria Marin 10
A PARTICULARITY OF USING THE DEFINITE ARTICLE IN DIALECTAL ROMANIAN
(Abstract)
The fact that we are revisiting an issue we had previously tackled is motivated by the wish to
signal new attestations of a dialectal particularity, which consists of constructions of the type omul
acela bunul ‘that good man’, with a multiple use of the enclitic definite article. At the same time, we
are trying to offer a more clear and applied explanation to this morphosyntactic phenomenon. On the
one hand, we are taking into account the loss of the original meaning of the article cel, cea ‘the’ to its
replacement with the related demonstrative pronoun acel ‘that’, a fact that leads to article plurality.
On the other hand, we are referring to the connection of this phenomenon to other particularities
regarding the articulation, also dialectally attested, of different parts of speech.
Cuvinte-cheie: arie dialectală, articol hotărât, articulare, identificare multiplă, pronume.
Key words: dialectal area, definite article, articulation, multiple identification, pronoun.

Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13.
dialectologie@yahoo.com
Repartiţia sintagmei de tipul băiatul ăla marele.

320 Maria Marin 12
FILOLOGIE
Alexandru Mareş
UDRIȘTE NĂSTUREL (NOTE FILOLOGICE)
1. ADNOTATOR AL SINTAGMEI LUI MATEI VLASTARIS
Într-o versiune manuscrisă slavonă a Sintagmei lui Matei Vastaris (BAR, ms.
sl. 286), copiată în secolul al XVI-lea și dăruită Mănăstirii Bistrița (j. Vâlcea) de
doamna Despina, soția lui Matei Basarab, se află câteva adnotări marginale
aparținând lui Udriște Năsturel. Damian Bogdan a semnalat primul prezența
acestor însemnări autografe care indică „la unele cuvinte slave sensul lor grecesc și
latinesc. Așa de pildă la fila 14 (sic!) găsim marginal următoarele: prokons¶l, an®Y¢pat
proconsul, ό”1. Câțiva ani mai târziu, Emil Turdeanu referindu-se la aceleași
adnotări afirma că „Udriște Năsturel restituia... aspectul curat al unor cuvinte
latine”2. În descrierea făcută ms. sl. 286, P. P. Panaitescu semnala la rândul său
prezența a „numeroase observații marginale ale lui Udriște Năsturel, scrise cu mâna
lui, lămurind sau corectând unele cuvinte tehnice din text”3. Istoricul reproducea în
continuare două dintre însemnări, însoțite de traducerea în limba română4. Ulterior,
cei care s-au referit la aceste adnotări au emis puține observații noi. Virgil Cândea
le califică „note marginale în greacă și latină”5, care aruncă o oarecare lumină „în
ceea ce privește cunoștințele de limbă greacă ale lui Udriște Năsturel”6. Pentru
G. Mihăilă, manuscrisul bistrițean al Sintagmei capătă „o valoare deosebită prin
însemnările boierului muntean”, care fie explică sau corectează unii termeni
din textul slavon, fie restituie „aspectul original al unor cuvinte latine”7. În sfârșit,
1
Despre manuscrisele slave din Biblioteca Academiei Române, în „Arhiva românească”,
tomul IV, 1940, p. 130.
2
Manuscrise slave din timpul lui Ștefan cel Mare, în „Cercetări literare”, București, V, 1943,
p. 129.
3
Manuscrise slave din Biblioteca Academiei RPR, vol. I, [București], 1959, p. 384.
4
Ibidem.
5
Virgil Cândea, Umanismul lui Udriște Năsturel și agonia slavonismului cultural în Țara
Românească, în volumul autorului Rațiunea dominantă. Contribuții la istoria umanismului românesc,
Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, p. 54, nota 7; vezi și prima versiune a studiului publicată în
franceză, L’humanisme d’Udriște Năsturel et l’agonie des lettres slavonnes en Valachie, în Revue
d’études sud-est européennes, tome VI, 1968, nr. 2, p. 259, nota 73.
6
Ibidem.
7
Sintagma (Pravila) lui Matei Vlastaris și începuturile lexicografiei slavo-române (secolele
al XV-lea – al XVII-lea), în volumul autorului Contribuții la istoria culturii și literaturii române
vechi, București, Editura Minerva, 1972, p. 280.

322 Alexandru Mareş 2
Dan Horia Mazilu vedea în aceste adnotări posibile dovezi în favoarea introducerii
lui Udriște Năsturel „în lumea Antichității clasice”8.
Cât adevăr conțin constatările acestor specialiști vom putea stabili după ce
mai întâi vom examina adnotările lui Udriște Năsturel. Departe de a fi „numeroase”,
acestea sunt în număr de zece și sunt notate, cele mai multe, în prima parte a
prefeței.
I. Sirhç* pobhdiv* så (2v) „ce se zice «Care a învins»” glosează vb. prhvariv
se (2v/4) din textul prefeței. Echivalarea lui Udriște Năsturel este greșită, întrucât
prevariti „fallere” nu poate fi explicat prin pobhditi, „vincere; inducere;
oppugnare; incitare”9.
II. Zri zde usrßdÏe podvi¥nhiþix m¶¥ b{gonos*nÉx, koliko „Vezi aici cât este
zelul celor care s-au ridicat, bărbați purtători de Dumnezeu”. Glosa este menită să
atragă atenția asupra pasajului care descrie râvna celor care păstoresc turma, adică
a preoților, „care arătară atâta minunată bunătate sufletească, încât le era toată
stăruința pentru o mai bună răsplată, căci se cuvenea să se lupte, și nu fără <vărsare
de> sânge, pentru adevăr” (toliko divnhiþee b{lgo dþ…ij pokazavþe, eliko i o
dÿbrhiþoi trizne bhþe ñhx´ podvig´, idh¥e bo podbaþe i ne bez´ kr´ve po istinh
poboriti; 2v/14–18).
III. Kamen* lY£dÏistkÏi (3v) „Piatra lidiană (= de proveniență din Lidia)”. Denumită
și cuarțul lidian, această piatră era folosită de bijutieri la recunoașterea calității
aurului10. În pasajul din care a fost extrasă de adnotator, aceasta servea ca termen
de comparație, deosebirea „învățăturilor drepte de strâmbătate și a rudei de fiecare
străin” (ÿprhdanÏix pravoÏe sñr´p´ñnaago i bli¥nje tu¥dago v´sako; 3v/9–11) fiind
mai prețuită decât piatra lidiană.
IV. Zri, imenovanÏe se e¥e est pravilo (5r) „Vezi denumirea aceasta: ce este
pravila?” Adnotarea se referă la pasajul în care denumirea pravilei este explicată
prin „lemnul drept” (pravago drhvo; 5r/12), un fel de etalon (îndreptar) cu care
lucrează meșterii. Dar adaugă Matei Vlastaris în prefața sa, cu termenul pravilă au
fost numite și alte „meșteșuguri” (xÉtrostÏi; 5r/21), precum gramatica, filozofia,
vrăciuirea (= îndeletnicirea de vraci), facerea cântecelor și legile orășenești
(gradskÉj... zakoni; 5r/ 24–25).
V. Zri ubo eretik¶ i †rås¶i, † srdca ñvoego vsåko e¥e ÿ apls*kix pravilh
s¶mnhnÏe (6v) „Privește, prin urmare, la eretic și scoateți din inima ta toată îndoiala
din Pravila apostolilor”. Nota marginală rezumă concluzia unui pasaj privind hotărârea
8
Udriște Năsturel, București, Editura Minerva, 1974, p. 110.
9
Frank von Miklosich, Lexicon palaeoslovenico-graeco-latinum, Wien, 1862–1865, s.v.
pobhditi-¥dõ-diþi și, respectiv, prhvariti-rfl-riþi.
10
Larousse du XXesiècle en six volumes, publié sous la direction de Paul Augé, tome quatrième,
Paris, p. 563, s.v. lydite.
3 Udrişte Năsturel (Note filologice) 323
celui de al șaselea sobor ecumenic de la Trulla de a elimina din Pravila sfinților apostoli
„scrisorile și preceptele <mucenicului> Climnet (Klimentovhx poslanÏi ¥e i zavhwanÏi;
6v/12–13): „Astfel, acest glas al atâtor și de acest fel bărbați a luat, cu multe dovezi,
din inimile credincioșilor fiecare gând care stârnea îndoială în Pravila apostolilor”
(Sice vÉi ubo s´ i gls*´ tolikÉix i takovÉx mu¥Ïi v´sak´ pomÉsl´, ÿ apls*kÉix
pravilhx´ sumnew se, † srdc´ vhrnÉix sß mnogÉim izvhwenÏem´ †jt; 6v/15–18)”.
VI. Mnit mi så xoñåti rewi sice ganan*sñvYå, a ne nagan*sñvYå (7r) „Mi se
pare a putea spune astfel: ganan*sñvYå, și nu nagan*sñvYå”. Comentariul însoțește un
pasaj în care forma verbală nagansñv¶j (7r/3), înregistrată în același loc și în altă
versiune slavonă a Sintagmei11, are corespondent în versiunea greacă pe αἰνιττόμενοι12
„a vorbi ascuns, enigmatic”. Cum un vb. naganstvovati (sau naganstuvati) nu a
fost atestat de dicționare, emendarea propusă de Udriște Năsturel pare îndreptățită;
cf. ganan´stvo „enigmă”, gananńß „enigmatic”13. Probabil că nagan´stvuj (naganstvue)
reprezintă o lecțiune greșit a lui gananstvuj (~gananstvue), rezultată prin metateză,
într-o copie mai veche a scrierii.
VII. Az der*zaü ÿ sem niçtÿ¥e ÿbin¶å så gl*ati, Õko pogrhþenÏe est sÏe, e¥e vß
mhs*ño uliþaþe piþet uslÉþaþe (15r) „Eu îndrăznesc să spun despre aceasta,
neascunzând nimic, că aceasta este greșală, ca în loc de uliþaþe (=s-a lăsat) scrie
oslÉþaþe (= a auzit)”. Afirmația adnotatorului, care barează, totodată, cu două linii
orizontale litera s din uslÉþaþe (forma din textul prefeței; 15r/19), este corectă,
lecțiunea uliþaþe fiind înregistrată în același loc și în versiunea Sintagmei
publicate de St. Novaković14.
VIII. Çasti AfrikÏis*kÏå s¶t: i*: (15v) „Părțile africane sunt opt”. Această
adnotare reia începutul unui pasaj în care sunt enumerate cele opt regiuni ale
Africii în care existau eparhii: AfrikÏj ¥e çesti sut ÿsm´, pr´va ubo bh
aleÞandrÏa... (15v/ 13–14) „Iar părțile Africii sunt opt: prima, prin urmare, era
Alexandriia...”.
IX. prokon*s¶l*. An®Y£pat. proconsul, ἀνθυπάτος (15v). Însemnarea a fost determinată
de enunțul în care erau înfățișate eparhiile din Africa: ñreñÏa KarxÏdon&skaa, Õ¥e i
prokon´s¶larÏa15, rekþe an®¦£pañskaa (15v/17–18) „A treia Carhidon, care <se numește>
și Proconsulara, zisă Antipatsca”. Denumirea Proconsulara atribuită acestei provincii
se datora faptului că în Imperiul Roman provinciile erau conduse din vremea lui
11
St. Novaković, Matije Vlastara Sintagmat, în Zbornik za istoriju, jezik i kniževnost srpskog
naroda, kniga IV, 1907, p. 8.
12
Ibidem, nota 2.
13
Frank von Miklosich, op. cit., s.v. gananńß și ganan´stvo.
14
St. Novaković, op. cit., p. 19.
15
Scris: prok¶n´s¶larÏa.
August (63–14 î.e.n.) de guvernatori intitulați proconsuli16. Pentru formele slavizate

prokons¶larÏa și an®¦£pañskaa, ale unor cuvinte de origine latină și, respectiv, grecească,
Udriște Năsturel a ținut să noteze marginal cuvintele lor de bază, scrise întâi cu
alfabet chirilic, apoi cu alfabet latin și, respectiv, cu alfabet grecesc.
X. Ili blüstiñel*sñva (16r) „sau blüstiñel*sñva”, variantă cu același sens
„păzire” a substantivului blüdel´stva (16r/5) din textul prefeței.
Din parcurgerea însemnărilor marginale rezultă că cinci dintre acestea se referă
la cuvinte slavone cărora li se aduc emendări (VI, VII) sau li se oferă explicații (I, IX)
ori variante (X). Însemnarea de sub IX este prețioasă, întrucât ne permite să constatăm
că Udriște Năsturel știa să scrie grecește, dacă nu chiar să vorbească această
limbă17. Restul adnotărilor atrag atenția asupra unor pasaje care au stârnit interesul
cărturarului muntean, cum ar fi cele privind sârguința preoților (II), piatra lidiană
(III), denumirea pravilei (IV), expurgarea Pravilei sfinților apostoli (V) și eparhiile
Asiei (VIII). Se poate, totodată, observa că, exceptând adnotarea de sub IX, notele
marginale nu sunt în greacă sau latină, cum pretindea Virgil Cândea, și nici nu
restituie „aspectul curat al unor cuvinte latine”, cum susținea Emil Turdeanu și,
după el, G. Mihăilă. Se pare că primii doi cercetători nu au văzut manuscrisul, iar
G. Mihăilă, deși l-a consultat, nu s-a putut abține să reproducă caracterizarea făcută
adnotărilor de Emil Turdeanu, caracterizare în care doar cuvântul curat a fost
schimbat prin original.
Aceste adnotări oferă încă odată măsura bunei cunoașteri a slavonei de către
Udriște Năsturel. El le-a scris foarte probabil în anul 1636, sau înaintea acestui
an18, când, în partea interioară a primei coperte din ms. sl. 286, a înregistrat într-o
scurtă însemnare slavonă donația făcută Mănăstirii Bistrița de sora sa, doamna
Elena19. Peste ani, cărturarul din Fierăști va apela din nou la procedeul gloselor
marginale cu prilejul traducerii din latină în slavonă a lucrării lui Thomas a Kempis
De imitatione Christi (O podra¥enÏi ðs{a X{a, 1647)20 și a traducerii din slavonă în
română a romanului Varlaam și Ioasaf (1648 sau 1649)21.
16
Vezi Léon Homo, Les institutions politiques romaines. De la cité à l’état, Paris, 1927,
p. 270–273.
17
Predoslovia Penticostarului imprimat la Târgoviște în 1649 conține suficiente dovezi (vezi
cuvintele grecești intercalate în textul slavon: έ, μω*λυ, εἰμαρμένη; cf. și ἔλεος din Epigrama
din aceeași scriere) că alcătuitorul ei (foarte probabil Udriște Năsturel) știa grecește; vezi traducerea
Epigramei și a Predosloviei la Virgil Cândea, op. cit., p. 70–77.
18
Émile Turdeanu, La littérature bulgare du XVIe siècle et sa diffusion dans les pays roumains,
Paris, 1947, p. 60.
19
Damian Bogdan, op. cit., p. 130, nota 2 (reproducerea textului slavon însoțit de traducerea
românească) și p. 131 (reproducerea fotografică a însemnării respective).
20
Dan Horia Mazilu, op. cit., p. 156–157.
21
Maria Stanciu Istrate, Reflexe ale medievalității europene în cultura română veche. Varlaam
și Ioasaf în cea mai veche versiune a traducerii lui Udriște Năsturel, București, Editura Muzeului
Național al Literaturii Române, 2013, p. 68–73.
2. TRADUCĂTOR SAU COMPILATOR

AL CELUI MAI VECHI SLUJEBNIC ARHIERESC?
În vremea din urmă Slujebnicul arhieresc, alcătuit din inițiativa mitropolitului

Țării Românești, Ștefan, între anii 1653 şi 1658, s-a aflat în atenția mai multor
cercetători22. Unii dintre aceștia au întrevăzut posibilitatea ca Udriște Năsturel să fi
fost traducătorul sau compilatorul textelor românești din componența scrierii
respective23. Atribuirea acestei paternități s-a întemeiat pe aducerea în discuție a
trei termeni desemnând ranguri bizantine: vestiarul, prepositul și patrichiul.
Prezența lor în versiunea Slujebnicului arhieresc a fost pusă în seama lui Udriște
Năsturel, cunoscut pentru felul în care a echivalat în unele documente de cancelarie
demnitățile unor boieri prin cele exsitente la curtea bizantină. Avansând această
ipoteză, Violeta Barbu și Gheorghe Lazăr au ținut să precizeze că paternitatea
atribuită lui Udriște Năsturel urmează să fie confirmată sau, dimpotrivă, infirmată
de „un examen filologic mai amănunțit”24.
Slujebnicul arhieresc, păstrat în două splendide manuscrise miniate (BAR,
ms. rom. 1790 și BAR Cj, ms. rom. 1216), reproduce rugăciunile liturghice în slavonă
și greacă, iar indicațiile tipiconale, rânduielile la slujbe și Crezul (în varianta
niceano-constantinopolitană) în limba română. Ms. rom. 1790 păstrează informația
elaborării Slujebnicului din inițiativa mitropolitului Ștefan, în schimb anul alcătuirii
scrierii, numele miniaturistului și al persoanei care a asigurat traducerea românească
nu sunt amintite.
Parcurgând cele două manuscrise ale Slujebnicului arhieresc, constatăm că
cele trei cuvinte precitate apar în componența unor rânduieli proprii Molitvenicului25:
vistiariul (BAR, ms. rom. 1790, f. 94v/10; BAR Cj ms. rom. 1216, f. 75v/14), prepositul
(BAR, ms. rom. 1790, f. 95r/17; BAR Cj, ms. rom. 1216, f. 76r/17) și patrichii
(BAR, ms. rom. 1790, f. 96r/22; BAR Cj, ms. rom. 1216, f. 77v/9). În textul românesc
22
Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, Coronatio. Tradiția liturgică în țările române, în Național
și universal în istoria românilor. Studii oferite prof. dr. Șerban Papacostea cu ocazia împlinirii a
70 de ani, București, Editura Enciclopedică, 1998, p. 40–68; Alexandru Mareș, Note despre prezența
Simbolului atanasian în vechile texte românești, în In honorem Gheorghe Mihăilă. Volum îngrijit de
Mariana Mangiulea, Editura Universității din București, 2010, p. 176–177; Manuscris trilingv.
Preliminarii la o editare. Cuvânt-înainte de Erich Renhart. Studii: Cătălina Velculescu, Zamfira
Mihail, Ileana Stănculescu, Ovidiu Olar. Îngrijirea volumului: Ileana Stănculescu, București, Editura
Paideia, 2010; Arhieraticon trilingv. Ms. rom. 1216 de la Biblioteca Academiei Române – Cluj.
Cuvânt-înainte de Erich Renhart. Studii de Cătălina Velculescu, Zamfira Mihail, Ileana Stănculescu,
Ovidiu Olar. Îngrijirea volumului: Ileana Stănculescu, București, Editura Paideia, 2013; Slujebnicul
Arhieresc al Mitropolitului Ștefan al Ungrovlahiei. Realismul apusean în miniatura românească din
secolul al XVII-lea. Ediție facsimilată după manuscrisul românesc 1790 al Bibliotecii Academiei
Române, București, Editura Sapientia Principium Cognito, 2017.
23
Violeta Barbu, Gheorghe Lazăr, op. cit., p. 53–54.
24
Ibidem, p. 53.
25
Cătălina Velculescu, Ovidiu Olar, Ms. rom. 1790 – Raporturi cu Movilă 1629 și cu Ms. 1216
de la Cluj, în Manuscris trilingv, p. 63, nota 44.
al scrierii respective aceste cuvinte nu reprezintă „găselnițe” ale traducătorului,

cum au crezut cei doi istorici amintiți, căci ele fac parte integrantă din textul slavon
pus la contribuție la elaborarea Slujebnicului arhieresc. Prezentăm, în continuare,
pasajele românești în care apar cuvintele amintite în comparație cu pasajele
corespunzătoare din Molitvenicul slavon tipărit la Veneția (cca 1538–1540)26.
Ms. rom. 1790 (BAR) Molitvenic slavon

(Veneția; BAR CRV 4A)27
Iară alții zic să le dea arhiereului i dajt´ ix´ vistiaru.

aceastea toate la vistiariul
(f. 94v/10) (f. 233r/7–8)
se aduce și împărăteasa sau doamna v´vodit se i c{rca † prhposita
de prepositul. (f. 234r/3)
(f. 95r/16–17)
De-acia ia petrahilul carele stă pe I potom´, v´zimajt´ epitraxil´
antimis și-l dă diaconului și-l pune la le¥ew´ na andimisi. i davajt´ jgo
patrichii. dÏakon¶ i polagaet´ ego na patrikiÕ.
(f. 96r/21–22) (f. 235v/21 – 236r/2)
Traducerea textelor românești din alcătuirea Slujebnicului arhieresc de către

Udriște Năsturel nu se justifică nici dacă aducem în discuție particularitățile
lingvistice ale celor două manuscrise prin care ni s-a transmis această scriere: ms.
rom. 1790 (BAR) și ms. rom. 1216 (BAR Cj). După ultimele cercetări, ambele
manuscrise ar proveni, în cea mai mare parte a textelor conținute, dintr-un izvor
comun; numai așa-zisa parte B a ms. rom. 1216 (BAR Cj) ar avea o sursă diferită
de cea aflată la baza părții corespunzătoare din ms. rom. 1790 (BAR)28. Textele
26
Profităm de acest prilej pentru a menționa că textele aflate în ms. rom. 1790 între f. 87r/1–2
(Rândul carele se face la punerea sveaștenosețului și a despotului) și f. 96v/26 (Molitva când va să
meargă mitropolitul la împăratul sau la domn, f. 96v/ 3–4) se regăsesc în același Molitvenic venețian
între f. 218r/1–2 (çinß bÉvaemÉi na postavljnÏe svhwenosca i de<s>potata) și f. 237r/4 (ml*tva bÉvaemaa
egda prixodit´ patrÏarx´ k´ caru). De altfel, la sfârșitul Rânduielii diaconului, se face explicit
trimitere la un „molitvenic sârbesc” (BAR, ms. rom. 1790, f. 91r/2; cf. „molităvnic sârbesc” BAR Cj,
ms. rom. 1216, f. 72v/12). Pentru identificarea acestei surse, vor trebui cercetate, în afara ediției din
1538–1540, edițiile sârbești ale Molitvenicului imprimate la Cetinje (1495), Goražde (1523), Veneția
(1536 și 1560) și Mănăstirea Mileševo (1546).
27
Cf. Ioan Bianu care considera cartea a fi tipărită în Țara Românească (vezi comunicarea
publicată în „Analele Academiei Române”, tomul 44 (1924), ședința din 25 ianuarie 1924, p. 34–35,
și Ioan Bianu și Dan Simonescu, Bibliografia românească veche 1508–1830, IV, București, 1944,
p. 1. Pentru identificarea corectă a acestui exemplar, vezi Ferenc Hervay, L’imprimerie cyrillique de
Transylvanie au XVIe siècle, în „Magyar Könyvszemle”, LXXXI, 1965, nr. 3, p. 203 și L. Demeny,
Tipărituri chirilice din secolul al XVI-lea în Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România, în
„Studii și cercetări de bibliologie”, Serie nouă, București, XII, 1972, p. 54–56.
28
Cătălina Velculescu, Ovidiu Olar, op. cit., p. 64–66.
românești din cele două versiuni, mai puțin Rânduiala mitropolitului și a episcopului
cum trebuie să se facă, existentă doar în ms. rom. 1790 (BAR), 109r/1–114v/529,
prezintă pe tot parcursul lor particularități lingvistice identice, fiind, după opinia
noastră, alcătuite de o singură persoană. O particularitate fonetică comună ambelor
versiuni, inclusiv părții B din ms. rom. 1216 (BAR Cj), este disimilarea totală a lui r
în prepozițiile despre, pre, pren și spre: ms. rom. 1790 (BAR): dăspe (21v/1,
22r/11, 23v/15), despe (9r/14, 9v/1, 23v/4, 25v/1, 29r/1, 30v/20 etc.; cf. despre 95r/15,
17, 19, 97r/26, 99v/23 etc.), pe (2r/7, 3r/7, 10, 3v/2, 5r/4, 14v/5, 23v/4, 30r/2, 49r/16,
72r/4, 91r/11, 92v/17; cf. pre 4v/1, 25, 12v/17, 30v/18, 63r/22, 90v/13, 109r/16 etc.),
pen (50v/9, 61v/5, 68r/18, 83r/17, 110r/15; cf. pren 14r/10, 47r/5, 112v/2), spe (2r/8,
12v/1, 14r/12, 38v/17, 51r/8 etc.; cf. spre 7v/10, 11v/4, 23r/6, 42v/5, 60r/1 etc.);
ms. rom. 1216 (BAR Cj): dăspe (22v/12, 12), despe (34r/16, 37r/7, 38r/3, 38v/9 etc.;
cf. despre 36r/4), pe (1r/8, 3r/6, 12, 17v/2, 15, 28v/4, 41v/15, 64v/8 etc.; cf. pre
39r/20, 48r/3, 54v/19, 72v/1 etc.), pen (38v/9, 48v/5, 67r/2, 16; cf. pren 36r/3), spe
(1r/9, 12r/10, 15v/12, 39r/8 etc.; cf. spre 41v/20).
În singurele texte românești care păstrează autograful lui Udriște Năsturel, e
vorba de câteva zapise cu conținut divers30, nu înregistrăm niciuna dintre
prepozițiile precitate. Dacă ne adresăm romanului Varlaam și Ioasaf, în traducerea
lui Udriște Năsturel, și anume celor mai vechi copii cunoscute, constatăm că
prepozițiile respective cunosc în majoritatea exemplelor, forme fără disimularea lui
r: ms. rom. 588 (BAR): pre (2v/7, 4r/8, 10, 5r/11, 20, 7r/4, 7v/2, 5, 8v/12, 9r/14,
9v/15, 28r/7, 29v/18etc.; cf. pe 2r/3), pren (2r/22, 22, 16r/13, 20r/13, 22v/8, 49r/7
etc.), spre (28r/16, 32r/26, 44r/8, 45v/5); ms. rom. 2470 (BAR): despre (5v/6, 7), pre
(1v/15, 2v/17, 3r/2, 3, 3v/17, 4r/16, 5r/17, 5v/21, 6r/10, 6v/3, 20, 10r/10, 14 etc.), pren
(6v/1, 10r/3, 4 etc.), spre (3v/5, 4v/3, 6v/3, 8r/3 etc.); ms. rom. 3339 (BAR): despre
(2r/17, 18), pre (1v/7, 8, 2r/9, 12, 2v/10, 18, 3r/5, 4r/4, 9r/3, 3, 9, 10, 17, 9v/3, 5, 13,
16, 10r/4, 15, 16, 17 etc.), spre (1v/7, 12, 2v/18, 3v/11, 4v/6, 11, 9r/10, 13r/19 etc.). În
aceeași traducere asigurată de Udriște Năsturel înregistrăm și alte trăsături
lingvistice care nu se regăsesc în textele românești din componența Slujebnicului
arhieresc. Iată câteva dintre aceste trăsături care deosebesc cele două traduceri
supuse comparației: Slujebnicul arhieresc: forma de plural ani (ms. rom. 1790,
91r/5; ms. rom. 1216, 72v/14), forma de plural mâni(le) (ms. rom. 1790, 24v/15,
30v/16, 31r/2, 38v/1, 41r/5 etc.; ms. rom. 1216, 24v/15, 32r/8, 32v/3, 4, 39r/17 etc.),
locuțiunea prepozițională de na dreapta (ms. rom. 1790, 38v/9, 60v/5; ms. rom.
29
Textul aparține unui alt traducător, care denumește Țara Românească, sub influența istoriografiei
moldovene, prin sintagma Țara Muntenească (ms. rom. 1216, 109r/13, 110v/4 și 111v/17); cf. Ungrovlahia
pe foaia de titlu a ms. rom. 1790, 1r/15.
30
Vezi Documenta Romaniae historica B. Țara Românească, volumul XXI (1626–1627), București,
1965, p. 415–416, nr. 252 (Pietrari, 21 iulie 1627), p. 416, nr. 253 (Târgoviște, 24 iulie 1627),
volumul XXIII (1630–1632), București 1969, p. 36, nr. 19 (15 ianuarie 1630) și volumul XXXVIII
(1653), București, 2009, p. 245, nr. 237 (17 decembrie 1653); cf. un document atribuit eronat lui
Udriște Năsturel (Târgoviște, 1622), publicat în „Archiva istorică a României”, anul I, nr. 16, București
11 decembrie 1864, p. 128.
1216, 53v/1, 54v/8), cuvântul vicleane (ms. rom. 1790, 111v/12; ms. rom. 1260,
1r/11) – Varlaam și Ioasaf: forma de plural ai (ms. rom. 588, 49r/8, 54v/26; ms.
rom. 2470, 67r/11, 74r/16; ms. rom. 3339, 44r/9; cf. ani 40r/1 etc.), forma de plural
mâini(le) (ms. rom. 588, 6r/3, 9r/14–15, 9v/8, 43r/17, 52r/7 etc.; ms. rom. 2470, 6r/6,
18r/18, 60r/14, 68r/13–14 etc.; ms. rom. 3339, 8r/20, 10v/10, 21, 35v/13 etc.),
locuțiunea prepozițională de-a dreapta (ms. rom. 588, 53r/7; ms. rom. 2470, 5r/10,
72r/531; ms. rom. 3339, 2r/8, 42v/19–20), varianta etimologică cu t: hitleane (ms.
rom. 588, 49r/19; ms. rom. 2470, 67r/21; ms. rom. 3390, 40r/8).
În consecință, nu avem niciun motiv serios să atribuim lui Udriște Năsturel
traducerea textelor românești din cuprinsul Slujebnicului arhieresc.
3. „STRÂNGĂTOR” AL MANUSCRISELOR MĂNĂSTIREŞTI
Se știa dintr-o însemnare existentă pe coperta interioară a unui Sbornic slavon

aparținând Mănăstirii Bistrița că, în 1635 sau 1639, Udriște Năsturel împrumutase
manuscrisul respectiv „spre citire pe câtva timp” (na dovremennoe çitanÏe)32. Cu alt
prilej, l-am văzut pe învățatul boier făcând adnotări pe un manuscris al aceluiași
lăcaș monastic (vezi mai sus, p. 322–324). Era, fără îndoială, un bun cunoscător al
manuscriselor bistrițene și, după cum vom vedea imediat, și al manuscriselor din
alte mănăstiri ale Țării Românești. Căci iată ce ne spunea în 1642 boierul din
Fierăști într-o însemnare de pe un manuscris slavon cuprinzând Învățătura lui
Teodor Studitul: Sth¥atel´ knigi kß çitatelü glagoletß: vh¥e, çitatelü ç´stnÉi,
Õko sei d¶þe poleznhi kniqh, azß bÉx sta¥atel´, mnogÿgrhþnÉi vß XristÏanex,
ırest Nast¶rel ÿt FÏerßwi, sanom vtorÉi logofet, i¥e imenem tßkmo XrÉstÏanstva
glaþaem dhlß¥e togÿ ÿtnüd ÿt t¶¥den ÿkaÕnnÉi, sicevÉm¥e ubo ÿbrazom
sth¥ax ü proxodivþumi inogda vsÏÕ gospodskÏÕ monastÉrÕ ÿbwim sßvhtom i
povelhnÏem svhtlhiþagÿ naçalnika i voevodÉ gospodina moegÿ prewedragÿ ðÿ
Mat®ea BasarabÉ, zhta moegÿ, vßk¶ph sß preÿsvewennom mitropolitom gospodinom
˛eÿfilom, kß e¥e slovo isthqati ÿ monastirskix vewex: ÿbrhtox knig¶ seÕ
pervoÿbrazn¶ü vetx¶, gnil¶ i razdiraem¶ vß knigoxranilci Monastira Sinagogskagÿ,
ei ¥e podobn¶ ni vß edinom ÿt monastÉrei ÿbrhsti vßzmogox ü¥e zaemstvovav,
predax na prepisanÏe knigopisc¶ nhkoem¶ gra¥danin¶ RÉbnickom¶, imenem Nikolaü,
em¶¥e vhçnaÕ b¶di pamÕt, za nemalÿ po prepisanÏi, morom iz sredÉ bÉst ¥ivÉx.
Bßzlo¥ix¥e ü i ÿsvetix gospodi Bog¶ moem¶ vß troici slavimom¶, vß svhthi egÿ
crßkvi velikagÿ monastÉra KozÏiskagÿ, vß lhto bÉtÏÕ mÏra 9z}rn, toe spasenÏü mÏra
9ax}mv. „Strângătorul cărții spune cititorului: «Știute cinstite cititorule, acestei cărți
31
Scris: þadedrhp&ña, cu omisiunea prin bourdon a secvenței grafice dh.
32
I. G. Sbiera, Mișcări culturale și literare la românii din stânga Dunării în răstimpul de la
1504–1714, Cernăuți, 1897, p. 117.
folositoare sufletului, eu i-am fost strângător, mult greșitul între creștini, Orest Năsturel
din Fierăști, cu dregătoria al doilea logofăt, care numai în numele creștinătății
glăsuiesc că această lucrare este cu totul de la păcătoșii străini. Astfel, dar, în acest
chip vi le-am strâns, trecând odinioară prin toate mănăstirile domnești, cu sfatul
deobște și cu porunca preluminatului conducător și voievod, domnul meu prea
milostiv, Io Matei Basarab, ginerele meu, împreună cu preasfințitul mitropolit, domnul
Teofil, al cărui cuvânt spre treburile mănăstirești caută. Am aflat această carte, în
biblioteca Mănăstirii Snagovului, cu înfățișarea dintâi veche, putredă și ruptă, căreia
nu i-am găsit asemănare în niciuna din mănăstiri, pe care, împrumutând-o, am dat-o
spre scriere unui copist de cărți, locuitor al Râmnicului, pe nume Nicolae, fie-i lui
veșnică pomenirea, care, la puțină vreme după scriere, din mijlocul celor vii a fost
al morții. Am așezat-o și am sfințit-o Domnului Dumnezeului meu, întru Troiță slăvit,
în sfânta sa biserică a marii Mănăstirii Cozia, în anul facerii lumii 7150, care este al
mântuirii lumii 1642»”33. Rezultă, așadar, că domnul Matei Basarab și mitropolitul
țării Teofil îl desemnaseră pe Udriște Năsturel să inspecteze mănăstirile domnești
pentru a cerceta sau mai curând pentru a inventaria manuscrisele deținute de acestea34.
În 1642, de când datează prețioasa informație, inventarierea întreprinsă de Udriște
Năsturel era încheiată de ceva vreme, el notând că pentru atingerea obiectivului
trecuse „odinioară prin toate mănăstirile domnești”. Realizarea acestei acțiuni a
fost foarte probabil consecința interesului manifestat de domnie, dar și de biserică
pentru tipărirea în slavonă și română a cărților bisericești. Astfel, Pravila tradusă
de Moxa și tipărită la Govora în 1640 a avut drept sursă manuscrisul slavon adus la
Mănăstirea Bistrița (după august 1620) de fostul mitropolit al Moldovei Teofan35.
Prefața Îndereptării legii aparținând mitropolitului Ștefan a fost parțial tradusă
după prefața Sintagmei lui Matei Vlastaris, aflată într-un manuscris bistrițean care a
fost trimis înaltului prelat36. Nu în mod întâmplător, pentru denumirea acținii de
inventariere și, deopotrivă, de salvare a unor scrieri manuscrise (cazul Învățăturii
lui Teodor Studitul), Udriște Năsturel a recurs la vb. sth¥ati „a strânge avuție”37,
numindu-se pe sine, executantul acestei acțini, sth¥atel´ „strângător”, câtă vreme
33
Damaschin Mioc, Materiale românești din arhive străine, în Studii și materiale de istorie
medie, Vol. VI, 1973, p. 346–347. Am adus mici corecții, în special în partea inițială, traducerii
românești a însemnării oferite de istoric.
34
Nu credem că a fost vorba de strângerea acestor manuscrise într-o anumită locație, cum s-ar
putea deduce din exprimarea lui Udriște Năsturel („vi le-am strâns”), căci nu avem dovezi în acest
sens.
35
Alexandru Mareș, A procurat Udriște Năsturel originalul străin al Pravilei de la Govora?,
în „Limba română”, XXXV. 1986, nr. 2, p. 127–131.
36
Alexandru Mareș, Însemnările logofătului Goran din Olănești și Îndereptarea legii, în
Limba română, limba romanică. Omagiu acad. Marius Sala la împlinirea a 75 de ani. Coordonare:
Sanda Reinheimer Râpeanu, Ioana Vintilă-Rădulescu, București, Editura Academiei Române, 2007,
p. 331–334.
37
Mardarie Cozianul, Lexicon slavo-românesc și tâlcuirea numelor din 1649, publicate cu
studiu, note și indicele cuvintelor românești de Grigore Crețu, București, 1900, p. 243, nr. 3445; cf.
nr. 3443 și 3444.
valoare a sporit neîncetat până astăzi. Nu ar fi exclus ca ideea punerii în practică a

acestui plan de valorificare culturală să-i fi aparținut în realitate eruditului boier
muntean.
UDRIȘTE NĂSTUREL (NOTES PHILOLOGIQUES)
(Résumé)
L’étude attire l’attention sur trois questions relatives à l’activité culturelle d’Udriște Năsturel:
1) les annotations faites sur le texte slavon du Syntagme de Matthieu Vlastares (BAR, ms. sl. 286),
2) l’impossibilité que le boyard de Ferăști soit le traducteur des textes roumains du Slujebnic
archiépiscopal (BAR, ms. rom. 1790 et BAR, ms. rom. 1216) et 3) l’inventaire des manuscrits dressé
par celui-ci avant l’année 1642.
Cuvinte-cheie: adnotări, Sintagma lui Matei Vlastaris, Slujebnicul arhieresc, paternitatea

traducerii, inventarul manuscriselor.
Mots-clés: annotations, Syntagme de Matthieu Vlastares, Slujebnic archiépiscopal, paternité

de la traduction, inventaire des manuscrits.

,,Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
Marius Mazilu
PENTRU O NOUĂ EDIŢIE

A PRAVILEI DE LA GOVORA (1640)
În cadrul şedinţei din 22 septembrie 1877, comisia de revizie a Dicţionarului

Academiei stabileşte care vor fi primele texte vechi româneşti editate sub egida
Societăţii Academice Române. Astfel, Alexandru Odobescu este numit să se
ocupe cu editarea Pravilei de la Govora, „în transcripțiune cu litere latine, dând
specimene de vechea ortografie cu adnotațiuni, prefață și glosariu speciale, în
care cuvintele vor figura și cu chirilice”1, B. P. Hasdeu să editeze Psaltirea lui
Coresi, G. Sion, Divanul lui Cantemir, iar G. Bariţ, Catehismul calvinesc de la
1656, aparţinându-i lui Gheorghe Rákoczy.
Chiar dacă Odobescu dă la tipărit textul propriu-zis al Pravilei în 1878,
partea introductivă a lucrării stagnează în următorii ani, editorul stabilindu-se
pentru o perioadă la Paris, unde va îndeplini funcţia de secretar de legaţie. De acolo,
el va trimite, în anul 1883, o scrisoare, prin care roagă Academia „să-l desărcineze”
de a duce la bun sfârşit ediţia. Pentru că Academia nu ia vreo hotărâre în privința
continuării ediției cu alți specialiști, Pravila apare fără semnătura lui Odobescu,
fără studiu introductiv, note și glosar2.
În consecinţă, prima ediţie modernă a Pravilei de la Govora (1640),
cunoscută şi ca Pravila cea mică, apărută sub îngrijirea Academiei Române în
anul 1884, se limitează la a reproduce ,,cu cea mai strictă fidelitate posibilă,
ortografia, modul de scriere şi chiar dispoziţiunile tipografice ale ediţiei princeps”3,
după cum se specifică în nota asupra ediţiei. Pe fiecare pagină sunt grupate
patru pagini ale ediţiei originale. Alături de numerotarea cea nouă a filelor, se
păstrează şi numerotarea iniţială (adesea eronată), marcată cu un asterisc. Se
urmăreşte analogia tipografică cu textul primitiv, unde se utilizaseră trei tipuri
de litere chirilice, înlocuite în transcriere cu alte trei corpuri de litere latine. Se
suplinesc, cu caractere italice, omisiunile şi cuvintele prescurtate după uzul
scrierii cu alfabet chirilic. Citirea textului este îngreunată de faptul că transcrierea
respectă toate acele legături dintre cuvinte, existente în ediţia originală, şi chiar
1
„Analele Societăţii Academice Române”, tomul XI, secţiunea I, 1878, p. 216, 218.
2
Pentru această discuţie, a se vedea N. A. Ursu, Contribuţia Academiei Române în domeniul
editării critice a textelor vechi româneşti, în „Limba română”, XV, 1966, nr. 5, p. 535, 538–539.
3
Pravila bisericească, numită cea mică, tipărită mai întâi la 1640, în Mânăstirea Govora,
publicată acum în transcripţiune cu litere latine de Academia Română, Bucureşti, Tipografia Academiei
Române, 1884, Notă preliminaria.

332 Marius Mazilu 2
semnele punctuaţiei deficitare din aceasta. Pasajele slavoneşti din textul românesc
se păstrează ca atare, oferindu-se, însă, în anexe, traducerea lor. Editorul admite
că, pentru a învinge dificultăţile transcrierii, s-a folosit de oarecare reguli, ,,din
care unele, mărturisim fără sfială, că ni se par şi nouă a fi cu totul arbitrarii”4.
Atât textul acestei ediţii, cât şi nota preliminară sunt reluate de Ioan M.
Bujoreanu şi publicate, mai întâi, în 1884, împreună cu Îndreptarea legii (cunoscută
şi ca Pravila cea mare, tipărită la Târgovişte în 1652)5, apoi, în 1885, într-o
Colecţiune de Legiuirile României vechi şi cele noi6. Diferenţele sunt minime
şi se referă la introducerea spaţiului între cuvinte (acolo unde acestea erau
scrise legat în ediţia Odobescu), la îmbunătăţirea punctuaţiei şi la folosirea unei
ortografii mai puţin latinizante. Un element de noutate îl constituie transcrierea
cu litere latine a paginii de gardă a Pravilei, care, în ediţia anterioară, se prezenta
sub forma unui facsimil după original.
Ediţia din 1910–1911, care îi aparţine lui Ion Peretz, este cea mai apropiată
de cerinţele unei ediţii critice, mai ales prin studiul filologic care o însoţeşte.
Publicarea pe trei coloane a Pravilei de la Govora, cu litere latineşti, într-o
transpunere superioară ediţiei Odobescu, a Pravilei de la Bistriţa (1618) – textul
slavon care a stat la baza traducerii textului românesc – şi a Nomocanonului lui
Ioan Pustnicul, însoţite, în subsolul paginii, de textul grecesc al Nomocanonului
lui Cotelerius (text din secolul al XV-lea, editat în 1667, la Paris) şi de traducerea
românească a editorului, evidenţiază relaţiile dintre acestea. Este identificat şi
discutat manuscrisul de pe care s-a făcut tipărirea Pravilei (astăzi ms. rom.
BAR 2471), care conţine traducerea din slavonă în română a călugărului Mihail
Moxa de la Mănăstirea Bistriţa. Sunt prezentate toate exemplarele tipărite, care
s-au mai păstrat la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti, ale Pravilei
(cinci la număr, dintre care două complete)7, şi se face o utilă referire la izvoarele
4
Op. cit., Notă preliminaria.
5
Ioan M. Bujoreanu (ed.), Pravila bisericească (numită cea mică), tipărită în Monastirea
de la Govora la anul 1640 şi Pravila lui Matei Basarab, cu canoanele Sfinţilor Apostoli, intitulată
„Îndreptarea legei”, tipărită la Târgovişte în anul 1652, Bucureşti, Tipografia Academiei Române,
1884.
6
Ioan M. Bujoreanu (ed.), Colecţiune de legiuirile României, vechi şi cele noi, câte s-au promulgat
de la 1 ianuarie 1875 şi până la finele anului 1885. Legi, proceduri, regulamente, tratate, convenţiuni,
decrete, instrucţiuni, formularii, tarife, tablouri, statute, concesiuni etc. Din legile vechi sunt trecute
aici Pravila lui Vasile Lupu, Pravila lui Matei Basarab, Pravila de la Govora, Legile turce pentru
proprietatea din Dobrogea, volumul III (partea I), Bucureşti, Tipografia Academiei Române, 1885.
7
Deşi numărul exemplarelor păstrate astăzi la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti
este acelaşi, un singur exemplar al Pravilei mai este complet, celălalt exemplar conservat integral
(cu excepţia primei file) invocat de I. Peretz, destinat Ardealului (cu o Prefaţă identică, semnată însă
de mitropolitul Ghenadie, şi nu de Teofil), fiind astăzi înlocuit cu un altul (din care se mai păstrează
doar filele de la 21 la 159). Conform descrierii din ediţia lui I. Peretz, am putut realiza următoarea
corespondenţă între exemplarele avute la dispoziţie de acesta şi cotele actualelor exemplare de la
BAR: unicatul CRV-ului 39 corespunde exemplarului al cincilea descris de editor, primul dublet
exemplarului al patrulea, dubletul al doilea exemplarului al treilea, dubletul al patrulea exemplarului
al doilea, dubletul al treilea înlocuind primul exemplar descris, cel destinat Ardealului.
3 Pentru o nouă ediţie a Pravilei de la Govora (1640) 333
textului slavon al Pravilei de la Bistriţa. Lucrarea n-a fost dusă însă până la capăt,
transcrierea oprindu-se la pagina 62 din cele 348 de pagini ale cărţii8.
Acestei realizări îi urmează mai multe ediţii de popularizare.
Ediţia întocmită de preotul Gheorghe I. Petre-Govora9 îşi propune să
elimine din textul îngrijit de Odobescu tendinţele marcat latinizante ale epocii,
dar operează modificări la nivelul lexicului, într-o manieră selectivă şi inconsecventă
în tratarea aceluiaşi cuvânt (de ex. binecuvântare şi spăsenie pentru spăsenie,
preabinecuvântaţi şi preamăriţi pentru preaogodnici), înlocuind ceea ce resimte
ca regionalism şi arhaism cu echivalentul din limba literară actuală (de ex. pofte
pentru pohte, dintru pentru dentru, fiecare pentru fieşcare, împreună pentru
depreună, drept pentru dirept, spiţă pentru stepenă, pomeni pentru pamete, străini
pentru stranici, iubirea pentru liubovul, au terminat pentru au oborât, să se
împărtăşească pentru să se priceştuiască).
Pe de altă parte, textul suferă o serie de omisiuni şi erori de transcriere
(cu litere îngroşate, am evidenţiat cuvintele care lipsesc): (...) că pravilele
dumnezeeşti nu lasă pre cei nedestoinici ca păgâni (p. 15), în loc de: Că pravilele
dumnezeieşti nu lasă pre cei nedostoinici să se cuminece, carii se socotesc
ca păgânii (p. 710); (...) să se cinstească, cum am zis de Sfânta Duminică (p. 18),
în loc de: (...) să se cinstească și să se ferească, cum am zis. Și la Prěobraženie11,
și la Vŭzvidženia12 Cinstitei Cruci, prazdnice ale Despuitoriului. Aceaste prazdnice
ale lui Hristos, toate așa să se ferească și să se cinstească, cum am zis de sfânta
duminecă (p. 13); sufletul este de oprire (p. 14), în loc de sufletul iaste de
o perire (p. 6); socotesc (p. 15), în loc de socoteaşte (p. 7); însă şi acea zi
(p. 18), în loc de însăşi acea zi (p. 14); Deocină cu (p. 56), în loc de de ocină cu
(p. 124) etc.
Pentru a clarifica înţelesul textului, editorul intervine cu completări, fără a
marca acest aspect şi fără a se adresa originalului (de ex. Să-i prăznuim, pre fiecare,
8
Ion Peretz (ed.), „Pravila de la Govora”. Text comparat cu „Pravila de la Bistriţa” şi
„Nomocanonul” lui Cotelerius, în Revista pentru istorie, arheologie şi filologie, XI (1910), p. 72–83,
392–408, XII (1911), p. 178–193, p. 467–474. Textul este reluat, parţial (până la p. 27), sub acelaşi
titlu, în seria „Studii de istoria dreptului român”, Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucureşti,
1911, p. 1–40, şi în Curs de istoria dreptului românesc, vol. II, partea I, Bucureşti, 1928, p. 314–342.
9
Gheorghe I. Petre-Govora (ed.), Pravila bisericească de la Govora, numită cea mică,
tipărită mai întâiu la 1640 în Mânăstirea Govora, publicată apoi în transcripţiune cu litere
latine la anul 1884 de Academia Română, adusă la zi de pr. Gheorghe I. Petre-Govora, Casa de
Presă şi Editura Tribuna, 2004. Mulţumim Dnei Georgeta Tănăsoaica, directoarea Bibliotecii
Orăşeneşti „A. E. Baconski” din Călimăneşti, pentru exemplarul pus la dispoziţie, în contextul
accesului dificil la această carte.
10
Pe exemplarul ediţiei princeps a Pravilei de la Govora (CRV 39 unicat) există trei rânduri
de numerotări ale paginilor: cea originală, care conţine numeroase erori, şi alte două, a filelor şi a
paginilor, făcute ulterior cu creionul. Pentru că Predoslovia avea, la rândul ei, în varianta numerotării
filelor, un alt sistem de numerotare, cu cifre romane, ne-am raportat în exemplele date, pentru
simplificare, la numerotarea paginilor.
11
Sl., în traducere: Schimbarea la Faţă.
12
Sl., în traducere: Înălţarea.
334 Marius Mazilu 4
când îi va fi ziua (p. 19), în loc de Să-i prăzdnuim pre [aceștea]13, căruia cându-i
va fi zioa). Se renunţă la transcrierera cuprinsului, la notaţiile marginale, la
indicarea paginilor şi a numărului capitolelor şi se utilizează (pentru primele
file) o punctuaţie arbitrară, moştenită, în parte, din ediţia princeps a Pravilei.
Această lucrare are totuşi meritul de a fi adus în prim-plan necesitatea
unei ediţii a Pravilei de la Govora după aproape un secol de la precedenta
încercare14.
Cea mai recentă ediţie a Pravilei de la Govora15 propune o metodă de
lucru inadecvată: îndreptarea textului la nivel fonetic, morfologic, sintactic şi
lexical, în scopul declarat de a-l face accesibil cititorului contemporan. Textul
astfel modificat este poziţionat la sfâşitul cărţii, în schimb facsimilul ediţiei de
la 1640 are în oglindă transliterarea cu alfabet de tranziţie a Academiei, de la
1884, despre care editorul susţine în mod greşit că nu este completă (pentru că
Odobescu nu ar fi avut la îndemână un exemplar complet al Pravilei atunci
când a pregătit ediţia respectivă16). În acest sens, el apelează la alte exemplare
incomplete (şapte la număr), păstrate în ţară, la Iaşi (Biblioteca Naţională),
Mănăstirea Secu, Ploieşti (Muzeul Judeţean de Istorie), Lipova, Brebu, pe care
le coroborează, pentru a pune la dispoziţie textul integral17.
Deşi lucrarea beneficiază de facsimilul ediţiei princeps, trimiterile din textul
remaniat se fac la paginile unde se află tehnoredactat textul ediţiei Academiei.
Două articole, unul despre Matei Basarab, celălalt tratând Pravila mai ales din
perspectiva mentalităţilor tradiţionale ale epocii, ţin locul studiului filologic.
Glosarul de la sfârşitul cărţii de aproximativ 900 de pagini, deşi bogat, nu se
conformează rigorilor unei ediţii ştiinţifice18. Semnalăm, de pildă, situaţii în care
acelaşi cuvânt are mai multe intrări: cărtular, cărturar; cătră, către; jrutăvnic
(sic!), jertfelnic; nemic, nemică; (cu) nusa, (cu) nusu (cuvânt introdus la litera C).
Pentru primele trei exemple, explicaţia unei asemenea alăturări de termeni constă
13
Cuvântul este omis în ediţia princeps a Pravilei de la Govora, dar restituit prin confruntarea
cu ms. rom. BAR 2471, f 4r.
14
În acelaşi an, 2004, apare şi volumul întocmit de Ion D. Ciucă, Domnica Ciucă şi Ion M. Ciucă,
Un mare ctitor ortodox, Matei Basarab – prinţul limbii române, Editura Parohia Câmpu-Mare,
judeţul Olt, unde este inclus şi textul Pravilei, transcris după ediţia lui Odobescu, din 1884. Semnalăm
doar, aici, această ediţie, pe care nu am avut posibilitatea să o consultăm.
15
Petre Mateiescu (ed.), Pravila de la Govora, Râmnicu-Vâlcea, Editura Fortuna, 2016.
Mulţumim maicii stareţe Heruvima Covaci de la Mănăstirea Govora pentru că ne-a facilitat accesul la
această ediţie.
16
Actualul CRV 39, unicat (termenul unicat desemnează exemplarul aflat în cea mai bună
stare, în acest caz un exemplar complet al Pravilei de la Govora), fusese însă achiziţionat de Biblioteca
Academiei Române la acea dată.
17
O emisiune TV în care a fost prezentată această ediţie a Pravilei de la Govora (şi de unde
am cules informaţii care compleateză Argumentul editorului Emil Catrinoiu şi Cuvântul diortisitorului)
poate fi vizionată la adresa de internet https://www.youtube.com/watch?v=O6FeEm70ESk.
18
Vezi şi Eugen Munteanu, Un fals filologic şi o impietate la adresa vechii culturi româneşti,
în „România literară”, nr. 30–31, L, 6 iulie 2018, p. 3, 9.
în faptul că aici sunt cuprinse atât forme pe care le regăsim în ediţia princeps,
cât şi forme utilizate în textul revăzut. Celelalte două exemple ilustrează situaţii
ocazionale, în care editorul înregistrează formele flexionare sau variabile ale
unui cuvânt ca intrări diferite. Pe de altă parte, glosarul inventariază cuvinte
precum anafură, antimis, cler, enorie, episcop, idol, harţi, liturghie, miezonoptică,
mucenic, psalm, propunându-şi să fie un îndrumar în domeniul terminologiei
religioase. O întreagă serie de lexeme, care nu presupun menţiuni speciale,
încarcă inutil glosarul (d. ex.: cine, deasupra, etern, făgăduinţă, goli, iară,
îndemna, înţelegere, învăţa, măcar, mâhni, nădejde, pentru, pivniţă, pururea,
putred, rând).
Iată, mai jos, câteva fragmente din respectiva lucrare (unde intervenţiile
editorului corup pe alocuri înţelesul originar al textului), aşezate pe coloana din
stânga, cărora le-am alăturat, pe coloana din dreapta, transcrierea interpretativă
a pasajelor corespunzătoare din ediția princeps.
Pravila de la Govora (ed. 2016) Pravila de la Govora (ed. 1640)

„Apoi iar grăim şi spunem: să nu se „Și iară grăim: că nu zicem să se
sărbătorească cu timpane şi cu fluiere şi prăzdnuiască cu tâmpene și cu fluiere, și
întru cântece mireneşti şi în beţii, ci să se întru cântece mirenești, și în beții, ce să se
sărbătorească în rugăciune şi în cântări prăzdnuiască întru rugăciuni și întru cântări
sufleteşti şi prin cuvinte de laudă. Apoi, sufletești, și întru cuvinte de laudă, și numai
numaidecât, să fie chemaţi preoţii la casele cât să se cheame preoții la casele lor, să facă
creştinilor să binecuvinteze casele lor, ale blagoslovenie întru casele lor tot creștinul.
tuturor creştinilor. Că unde nu merge preotul, Că oareunde nu mearge preotul, nice
nici binecuvântare nu se face, de acolo şi blagoslovenie nu se face,/ de acolea și
Dumnezeu se îndepărtează”. (p.740) Dumnezeu se delungă”. (p. 16–17)
„Cei ce supără preotul. Să nu supere pe „De ceia ce biruiaște preotul, ca să nu
dânsul nimeni dintre oamenii neînvăţaţi, ci biruiască pre dinsul niminea den oamenii
numai biserica cea mare; şi aceea să se cei proști, numai Biseareca cea mare, și
supere după lege. Deci oamenii cei neînvăţaţi, aceaea se biruiască după leage. Iară den
boierii, mişeii să nu supere cu nimic pe oamenii cei proști, nice boiarii, nice mișeii
preot ca cele neluminate spre lumină să se să nu biruiască pre niminea cu preotul, ca/
ridice. Nimeni să nu ia nimic din biserică, ceale neluminate spre lumină să se rădice19.
chiar cel care a ctitorit biserica, ci numai ce Nice să ia ceva den bisearecă, măcar s-au
va fi spre pomenire şi atunci cu binecuvântarea făcut și biseareca, numai ce va fi pominoc și
bisericii”. (p. 741) cu blagoslovenia bisearecii”. (p. 20–21)
„De aceea să nu fie despărţire între bărbat şi „Dirept aceaea, împărțire nice într-un chip
femeie, afară de nevoie mare. Despre aceasta să nu fie între bărbat și între muiare, alegând
şi soborul spune că păcatul este afară de fără de o nevoie mare, și și aceasta cu săborul.
trup, iar cel ce desfrânează cu trupul, în Că fieșce păcat afară iaste de trup, iară cela
trupul lui greşeşte”. (p. 745) ce curveaște, în trupul lui greșaște”. (p. 34)
19
Tip.: r´diçê. Altă lecţiune posibilă: râdice.
336 Marius Mazilu 6
Astfel, Pravila de la Govora, primul text românesc de tip juridic (canonic şi

civil) conservat integral, tipărit în Ţara Românească, rămâne încă fără o ediţie
critică, după aproape un secol şi jumătate de la prima încercare a Academiei.
Pentru a suplini această lipsă, ne propunem, odată cu editarea propriu-zisă
a textului prin metoda transcrierii interpretative, realizarea unui aparat critic
dublu, care se va raporta atât la ediţia din 1640, cât şi la ms. rom. BAR 2471,
conţinând traducerea românească a călugărului Mihail Moxa, după care s-a
făcut tipărirea Pravilei20. Ediţia va fi însoţită de un studiu filologic şi lingvistic
al textului, iar la final, de un glosar în care vor fi cuprinşi termenii ieşiţi din uz,
învechiţi, regionali, sau cu sensuri diferite de cele actuale.
Aşa cum am amintit, modelul direct al Pravilei de la Govora l-a constituit
Pravila de la Bistriţa (ms. sl. 726, terminat de copiat la 17 iunie 161821 din
iniţiativa mitropolitului Teofan al Moldovei, pentru biserica Mitropoliei din
Suceava). Acest nomocanon penitenţial, ajuns la îndemâna lui Mihail Moxa, la
Mănăstirea Bistriţa, din 1620–1623, odată cu refugierea mitropolitului în Ţara
Românească22, va fi tradus de călugărul bistriţean în aceeaşi perioadă de timp
cu munca la cunoscutul său Cronograf (1620) şi, posibil, la un Liturghier
(1620–1630)23.
Având, aşadar, la dispoziţie, atât manuscrisul românesc al Pravilei de la
Govora, cât şi manuscrisul slavon original al acestei traduceri, există posibilitatea
ca acele pasaje neclare ale ediției de la 1640, explicabile prin omisiuni ale
tipografilor Meletie Macedoneanul şi Ştefan din Ohrida, precum și prin modificări
de altă natură față de modelul manuscris al tipăriturii, să fie mai uşor înţelese.
În cele ce urmează, vom da câteva exemple de astfel de lacune şi
intervenţii în textul ediţiei princeps, pe care le vom clarifica atât prin raportarea
la manuscrisul românesc, cât şi prin referire la cel slavon, atrăgând atenţia
asupra unor greşeli nesemnalate în ediţiile anterioare24.
20
O însemnare a mitropolitului Teofil al Ungrovlahiei confirmă faptul că acest manuscris a
stat la baza tipăririi Pravilei în 1640: „Dat-am blagoslovenie la acest izvod să se tipărească” (ms. rom.
BAR 2471, f. 2r).
21
Vezi ms. sl. 726, fila 198r.
22
Opinia lui N. Iorga (vezi Istoria literaturii românesti, I, Bucureşti, 1925, p. 234–235, şi
Istoria Bisericii româneşti, I, Bucureşti, 1928, p. 261–262), împărtăşită de Al. Mareş, era că mitropolitul
Moldovei îşi urmase protectorul, pe domnitorul Radu Mihnea al Moldovei, atâta timp cât acesta a fost
în fruntea Ţării Româneşti (vezi Al. Mareş, A procurat Udrişte Năsturel originalul străin al „Pravilei
de la Govora”?, în Scriere şi cultură românească veche, Bucureşti, 2005, p. 295–296).
23
Ms. rom. 2471 poartă semnătura lui Mihail Moxalie, la f. 191r (a se vedea, pentru descrierea
completă, Gabriel Ştrempel, Catalogul manuscriselor româneşti, II, Bucureşti, 1983, p. 28). Numerotarea
mecanică, realizată de BAR, care se face de la a treia filă albă de la început a textului, conţine o
inexactitate (de la fila 115r se trece la fila 117r), în schimb numerotarea originală (deteriorată, în mai
multe locuri, în urma procesului de recondiţionare a manuscrisului), care începe de la a doua filă albă,
este corectă până la f. 192r (care este nenumerotată – în consecinţă f. 193r devine f. 192r, iar fila 194r
rămâne, şi ea, nenumerotată). Pagina plină conţine 18 rânduri, urmând, şi din acest punct de vedere,
de aproape, ms. sl. 726, care are 17 rânduri pe pagina plină, şi fiind, la rându-i, model pentru ediţia
tipărită, a cărei pagină plină, cu caractere mijlocii, are tot 18 rânduri.
24
Am aşezat între paranteze drepte adăugirile făcute în ediţia princeps a Pravilei.
1. Să-i prăzdnuim pre [aceştea]25, căruia cându-i va fi zioa (...) (p. 15)
2. Popa ce nu-ş va mătura sfânta bisearecă şi să o curăţească, şi nu o va
înfrâmseţa, şi nu va socoti [aceasta să facă]26 în toate sâmbete, unii ca aceia să se
lase de preoţie. (p. 112)
3. (...) iară în Laodichiia, şi în Sardiia, şi în Gagreah, şi întru Antiohiia,
[şi în Chesaria]27, şi într-alte bisearici mari, şi în cetăţi. (p. 125)
4. Aşijderea şi toată acea Săptămână Mare [să se ferească şi]28 să se
postească cu frică mare şi cu inimă zdrobită (...) (p. 163)
5. Iară după rădicarea29 pâinii ceii dumnezeieşti şi după priceştenie, noor de
pasări în multe chipuri, ce mânca sânge, căzură împrejurul bisearecii [şi zbura cătră
uşile bisearicii]30 ca nişte portari oarecarii se întimpina depreună şi arunca arme.
(p. 236)
6. Călugărul fiind în mănăstire şi fără de o nevoie mare, de va rămânea de
leturghie, să facă 70 de metanii, iară de va rămânea de pavecernie [şi de vecernie]31,
150 de metanii. (p. 272)
7. Iară de eşti nedostoinic [de aceastea, aşa să faci şi]32 să te rogi mai vârtos
încă de tine, acela să nu se ispitească spre calea duhovniciei, nice să se grăiască, ca
să nu-ţ fie ţie mai amar. (p. 277)
8. Oarecarii se [postesc]33 aşa, fără de o nevoie trupească, trufaşaşte-se şi
tocmeala postului întru săbor împreună dez/leagă. (p. 299–300)
9. Nu ne mustre noauo niminea socotind miercurea [şi vinerea]34, ce într-înse
ne postim noi după tocmeală (...) (p. 301)
10. [De la Isaica]35 (p. 302)
11. Şi iară va veni întru mărire, să judece viii şi morţii, ce împărăţiia [Lui]36
n-are sfârşit. (p. 307)
12. Iară de va lua învăţătură [20]37 de ai (...) (p. 182)
25
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 4r, şi ms. sl. 726, f. 3v.
26
27
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 66r, şi ms. sl. 726, f. 63r.
28
Cf. ms. rom. MAR 2471, f. 87r, şi ms. sl. 726, f. 84v.
29
Tip.: rßdikarå. Altă lecţiune posibilă: râdicarea.
30
31
32
33
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 168r, unde cuvântul posñesk´ prezină o linie orizontală abia
vizibilă pe literele osñ, de natură accidentală, care i-a indus însă în eroare pe tipografii Pravilei,
aceştia omiţând cuvântul cu totul. Vezi şi ms. sl. 726, f. 172v.
34
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 168v, şi ms. sl. 726, f. 173r.
35
Titlul unui capitol, omis în ediţia de la 1640 a Pravilei de la Govora, şi reconstituit cf. ms.
rom. BAR 2471, f. 169v, și ms. sl. 726, f. 173v.
36
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 172v, şi ms. sl. 726, f. 176v.
37
În ediţia de la 1640 a Pravilei, tipărit: k}i. Corectat prin confruntare cu ms. rom. 2471, f. 98r,
şi cu ms. sl. 726, f. 95v.
338 Marius Mazilu 8
13. Să se pocăiască 3 ai, metanii [1060]38. (p. 270)

14. SÑti Petru de la Alexandrie, la [15]39 cap pravilii (p. 301)
15. Şi cine nu-L va mărturisi pre Acela într-o fire a Părintelui, după
dumnezeire, și într-o fire, după omenie40, într-același chip a lu Apolinarie, suflet
putred (...) (p. 320)
16. Numerotarea articolelor 10 (p. 39)41, 14 (p. 67)42, 48 (p. 132)43, 76
(p. 181)44, 93 (p. 212)45, 116 (p. 226)46, omisă în ediţia princeps a Pravilei, a fost
reconstituită prin confruntarea cu ms. rom. BAR 2471 şi cu ms. sl. 726.
17. Numerele 121 (p. 228)47 şi 126 (p. 232)48 sunt atribuite altor articole
decât celor în drept.
18. Nefiind începutul unui articol de lege, paragraful de la p. 53, care a
primit mumărul 40 (număr care aparţine, de drept, articolului de la p. 118), nu ar fi
trebuit numerotat. Faptul că poartă totuşi un număr se datorează unei lecţiuni
l^
greşite a ms. rom. BAR 2471, f. 25v, unde Moxa a păstrat notaţia marginală m din
ms. sl. 726, f. 23r: aici ea reprezenta o abreviere a slavonescului mls^ñivÉi, cu care
începea rândul respectiv. Tipograful Pravilei a reţinut doar slova m cu tildă ( Ú),
acordându-i, în acest fel, incorect, o valoare cifrică: mÑ (=40).
19. Articolul de lege cu numărul 146 (vezi p. 279) este greşit numerotat
în ediţia princeps a Pravilei. În ms. rom. BAR 2471, la f. 153v, în dreptul acestui
articol, Moxa a scris cifrele rmÑqzi, fapt ce poate fi interpretat ca o notație cumulativă,
referitoare la articolele 146–148. Cauza confuziei se află în ms. sl. 726 (Pravila de
la Bistrița), unde articolele 146 și 147 nu au fost numerotate, iar articolul 148 a fost
38
Pentru că numeralul 1060 este tipărit › mïe aÞ, acesta este transcris 1061 în ediția de la
1884 a Academiei. Însă, în ms. rom. BAR 2471, la f. 157r, respectivele slovele cifră sunt notate
#aÞ (= 1060). Vezi şi ms. sl. 726, f. 154r.
39
În ediția princeps a Pravilei apar slovele-cifre: sÎÑ. De aici și lecțiunea greșită din ediția de la
1884 a Academiei: 210. Corectat prin confruntare cu ms. rom. 2471, f. 168v, și cu ms. sl. 726, f. 173r,
unde apar slovele-cifre: eÎÑ (=15).
40
Tip.: d¨pø ›menïe d{mnejeire. Greșeala tipografilor ediției princeps este provocată de eroarea
de redactare din manuscrisul lui Mihail Moxa (ms. rom. BAR 2471, f. 181r). Călugărul bistrițean
reluase cuvintele aflate în aceeași poziție, cu un rând mai sus, d¨pß dumnejeire, după care, dându-și
seama de scăpare, adăugase marginal cuvântul omenïe, lăsând însă și cuvântul scris eronat
(dumnejeire) în text.
41
42
43
44
45
46
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 123v, şi ms. sl 726, f. 125v.
47
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 125v, şi ms. sl. 726, f. 127r. În ediţia de la 1640 a Pravilei,
numărul 121 este atribuit, în mod greşit, următorului articol de lege decât celui în drept.
48
Cf. ms. rom. BAR 2471, f. 127v, şi ms. sl. 726, f. 129r. În ediţia de la 1640 a Pravilei,
numărul 126 este atribuit, în mod greşit, articolului de lege care-l precede pe cel în drept.
inițial numerotat rmÑq (=146), după care copistul a barat cu două linii ultima slovă-
cifră q (=6), scriind deasupra slova-cifră i (=8)49. Tipograful Pravilei de la Govora
încearcă să evite această neînțelegere din manuscrisul lui Mihail Moxa, numerotând cu
rmÑq (=146) articolul respectiv – pentru că ultimul articol fusese numerotat r͠me
(=145) –, articol care ar fi trebuit numerotat cu r͠mi (=148).
20. Articolul de lege cu care începe p. 284 a ediţiei de la 1640 a Pravilei este
numerotat cu slovele-cifre r͠la (=131), în loc de r͠na (= 151)50.
21. La acest punct vom semnala unele erori de lecţiune din ediţia de la 1884
a lui Odobescu (transcrise în notele de subsol), preluate şi în ediţiile ulterioare:
a. Iară fără de pohtă să cânte, ce întâiu să cetească ps<a>lom 5051 (...) (p. 242)
b. Oarece frate va sparge o candilă, 5052. (p. 261)
c. Călugărul, de va fi în mănăstire şi va aduna avuţie întru ascuns de igumenul,
să se desparţă 1 an, metanii 200053. (p. 270)
d. (...) ce de pururea ceale de sus ţi se cade a cerca, şi de sus a gândi, şi să fii
ascultoi54 (...) (p. 275)
e. „Pahomie, iată ceale ce tocmeşti tu de tine55 şi în deşert şezi într-această
peşteră”. (p. 303)
În concluzie, pentru restituirea cât mai exactă a textului tipărit la 1640, este
nevoie ca o ediţie critică să ţină cont de metodele de lucru consacrate de tradiţia
filologică: raportarea tipăriturii la traducerea românească şi la originalul slavon al
acesteia, în scopul identificării diferitelor erori de transcriere, a lecţiunilor greşite
din ediţiile anterioare şi a omisiunilor de orice natură, folosirea sistemului de
echivalenţe dintre slovele chirilice şi corespondentul latin propriu transcrierii
fonetice interpretative (care păstrează oscilaţiile de grafie pentru a ilustra mai multe
uzuri lingvistice, dar care adaptează grafia la normele actuale acolo unde avem a
face cu o manieră grafică, fără suport fonetic), realizarea unui studiu introductiv,
filologic şi lingvistic, care să evidenţieze problemele specifice textului, şi a unui
glosar care să înlesnească accesul cititorului la text. Numai în acest fel o nouă
ediţie a Pravilei de la Govora va reprezenta un progres în raport cu ediţiile apărute
până în prezent, dintre care, ultima notabilă, aparţinând profesorului de drept Ion
Peretz (a cărui transcriere s-a oprit totuşi la primele treisprezece articole de lege,
fără a indica numărul paginilor şi fără a beneficia de note de subsol) datează de mai
bine de un secol.
49
Vezi ms. sl. 726, f. 161r. Observaţia a fost făcută de Al. Mareș în art. cit. (vezi nota 22),
p. 294, nota 4. Pentru prima oară, asupra acestei probleme a atras atenția I. Peretz, editorul (parțial) din
1911 al Pravilei de la Govora, în „Revista pentru istorie, arheologie și filologie”, XII, 1911, p. 394.
50
51
În ediția de la 1884 a Pravilei de la Govora, lecţiune greșită: 8.
52
În ediția de la 1884 a Pravilei de la Govora, lecțiune greșită: 8.
53
În ediţia de la 1884 a Pravilei de la Govora, lecţiune greşită: 200.
54
În ediția de la 1884 a Pravilei de la Govora, lecțiune greșită: ascultători.
55
În ediția de la 1884 a Pravilei de la Govora, lecțiune greșită: de tinereţi.
340 Marius Mazilu 10
FOR A NEW EDITION OF THE CODE OF LAWS FROM GOVORA (1640)
(Abstract)
The article presents the reasons why a new edition of The Code of Laws from Govora (1640)
is still necessary.
The first edition with Latin letters, accomplished under the aegis of the Romanian Academy,
is the result of Alexandru Odobescu’s effort and dates back to 1884. The transcription of the text is
influenced by the spelling rules of the epoch and mechanically reproduces the text of the 1640 edition
(e.g. the arbitrary punctuation and the lack of space between words). There is no critical apparatus, no
philological study and no glossary. The following editions (from 1884, 1885, 2004) are based on the
same text of the Academy. Ion Peretz’s edition (from 1911) remains a standard of reference from the
point of view of the philological problems it solves, although it does not benefit from the whole
transcription of the text.
Relating to both the first edition text and the Romanian manuscript BAR 2471, a translation
by Mihail Moxa (on which the print was based), and its Slavonic original (Sl. ms. BAR 726), the
present study clarifies some omissions, transcription errors and wrong interpretations of previous text
editions and also some uncertain units from the 1640 edition.
Cuvinte-cheie: ediție, manuscris românesc, manuscris slavon, Pravila de la Govora.
Key words: edition, Romanian manuscript, Slavonic manuscript, The Code of Laws from Govora.

Cristinel Sava
O NOUĂ VERSIUNE
A CELOR DOUĂSPREZECE VISE
ÎN TÂLCUIREA LUI MAMER
Dată fiind importanța cărților, manuscrise sau tipărituri, în vechea cultură

românească, nu este surprinzător faptul că posesorii lor însemnau pe ele evenimente
importante din viața lor (date cu însemnătate personală, cum ar fi data nașterii/morții
unor membri ai familiei, data căsătoriei etc., sau date ale unor evenimente importante:
cutremure, anomalii climatice etc.). Uneori însă, pe astfel de suporturi își puteau
face loc și texte de o altă factură (cărți populare, predici, rugăciuni etc.), fie pe cele
câteva file albe adăugate la începutul sau la finalul manuscrisului ori tipăriturii1, fie
pe spațiul alb din interiorul cărții sau pe marginile acesteia 2. Bineînțeles, în astfel
de cazuri, textele nu sunt transcrise întotdeauna de copiști cu experiență și sunt
copiate pentru uzul personal3.
Cercetând o astfel de tipăritură în cadrul proiectului Corpusul de însemnări
de pe cartea veche românească din colecțiile Bibliotecii Academiei Române,
am descoperit o copie a Celor douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer. Textul
este incomplet, lipsind file atât de la începutul lui, cât și de la sfârșit, însă cele patru
file păstrate oferă suficient material pentru a ajunge la concluzia că avem de-a face
cu o versiune nouă în raport cu cele existente până în prezent, versiune care
completează stema actuală a versiunilor acestei cărți populare.
1
Cristina-Ioana Dima, Cărți populare pe filele vechilor tipărituri românești din secolul al
XVII-lea, în „Limba română”, LXIV, 2015, nr. 4, p. 535–558; Cristinel Sava, Considerații filologice
și lingvistice privind o cazanie manuscrisă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în „Limba română”,
LXVII, 2018, nr. 1, p. 73–89.
2
În această situație se află chiar una din versiunile textului de față, copiată pe marginile și pe
spațiul alb dintr-o psaltire slavonă manuscrisă aflată la Biblioteca Széchényi din Budapesta, pe filele
70v, 71r, 72r–75r, 76r, 77r–85r, 86r, 87r și 88r (Gh. Chivu, O versiune bănățeană a Visurilor lui
Mamer, în „Limba română”, XLVI, 1997, nr. 1–3, p. 47–54; vezi și idem, Un manuscris cu o slovă
necunoscută în scrierea chirilică românească: h, în „Studii şi cercetări lingvistice”, XXIX, 1978,
nr. 4, p. 399–409).
3
De exemplu, cazania funebră descoperită pe un exemplar din Strastnicul tipărit în 1753 a
fost copiată de proprietarul tipăriturii, Anania Meciu, cu ocazia instalării sale ca paroh în
Binifalva/Benifalva (Benesat, j. Sălaj) pentru a-i servi, probabil, la slujbele de înmormântare din noua
parohie (Cristinel Sava, Considerații filologice, p. 82–83).

342 Cristinel Sava 2
STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR
Cartea populară intitulată convențional Cele douăsprezece vise în tâlcuirea

lui Mamer4 a cunoscut o răspândire însemnată în spațiul lingvistic slav, fiind conservată
în numeroase manuscrise5. O dovadă a răspândirii întinse a acestui text poate fi
considerat faptul că, la rascolnicii ruși, Cele douăsprezece vise au tot fost copiate și
citite până în zilele noastre6 sau că pe teritoriul sârb s-a păstrat și o variantă
versificată a acestui text7.
Dosarul românesc al acestei cărți populare a fost detaliat în ediția publicată
în 2003 de Alexandru Mareș, care a discutat de asemenea aspectele privind circulația
ei în limba slavonă și sursele îndepărtate ale scrierii. La zece ani distanță, B. Lurie
a publicat un studiu în care lămurește probleme care rămăseseră nesoluționate (cum
ar fi originea numelui Mamer) și identifică mai precis sursele primare (vezi studiul
citat la nota 5), de aceea considerăm că o prezentare scurtă a acestor aspecte este utilă.
Al. Mareș ajunge la concluzia că prototipul îndepărtat al textului a putut lua
naștere în cercurile budiste indiene, motivul viselor fiindu-le cunoscut și persanilor,
4
Ion Gheție și Alexandru Mareș (coord.), Cele mai vechi cărți populare în literatura română,
vol. VIII: Cărți populare de prevestire: Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer. Învățătură
despre vremea de apoi a prorocului Isaia. Studii monografice, ediție și glosar de Alexandru Mareș,
București, 2003, p. 18 (de aici încolo va fi citat ca Mareș, CPP). Până la ediția datorată lui Alexandru
Mareș, în literatura de specialitate românească textul era cunoscut sub titlul Cele douăsprezece vise ale
lui Mamer. După cum arată Al. Mareș, acest titlu este nemotivat în limba română, deoarece versiunile
românești continuă o singură redacție slavonă, redacția A, cea mai veche, cuprinzând manuscrise rusești
și câteva manuscrise sârbești și mediobulgare; în manuscrisele care fac parte din această redacție, visele
îi aparțin împăratului Šahaiša (numit în diferitele versiuni și Sahanči, Šahai, Šaik, Ša[i]kiš ori Šihaiši),
căruia îi sunt interpretate de înțeleptul Mamer. Titlul ar fi avut justificare dacă redacțiile românești ar fi
continuat cealaltă redacție slavonă, redacția B, mai nouă (sec. al XVII-lea), care a circulat doar în spațiul
rus, în care împăratul este cel care poartă numele Mamer, iar înțeleptul, pe acela de Šahovišt (ibidem,
p. 16–18).
5
Ibidem, p. 16; cf. descrierea redacțiilor manuscriselor slavone, în ibidem, p. 16–24, 34–42.
La aceste manuscrise, se mai adaugă unele pe care Alexandru Mareș nu le-a avut la dispoziție,
enumerate în B. Lourié, The Slavonic Apocalypse The Twelve Dreams of Shahaisha: An Iranian
Syriac Reworking of a Second Temple Jewish Legend on Jambres, în Commentationes iranicae
Vladimiro f. Aaron Livschits nonagenario donum natalicium. Ediderunt Sergius Tokhtasev et Paulus
Luria, Sankt-Petersburg, 2013, p. 483, nota 15, și Addenda, p. 507. La data publicării studiului său,
cel mai vechi manuscris cunoscut lui Al. Mareș a fost cel publicat de A. N. Veselovski în 1879,
datând din cca 1470. B. Lurie menționează însă un manuscris cu aproape un secol mai vechi, din
1380, aflat în arhivele mănăstirii Savin (B. Lourié, The Slavonic Apocalypse, p. 483, nota 15); pentru
descrierea acestuia, vezi Богдановић Д., А. Милтенова, Апокрифният сборник от манастира
Савина, XIV в., в сравнение с други подобни южнославянски ръкописи, în „Археографски
прилози”, 9, 1987, p. 7–30.
6
B. Lourié, The Slavonic Apocalypse, p. 481, nota 3.
7
Această versiune a fost publicată într-o traducere în limba engleză, sub titlul The Message of
King Sakis and the Legend of the Twelve Dreams He Had in One Night în The Horse Has Six Legs.
An Anthology of Serbian Poetry. Ediție, traducere și introducere de Charles Simic, Minneapolis, 1992,
p. 7–8.
3 O nouă versiune a Celor douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer 343
care au fost probabil creatorii scrierii. Constituirea scrierii a avut loc în perioada
regilor sasanizi sau la scurt timp după, când titulatura Šahanšah încă era în circulație.
Rămâne enigmatic numele Mamer, pentru care autorul consideră că nu au existat
explicații convingătoare8.
În studiul său, B. Lurie confirmă existența unui prototip îndepărtat indian
(budist sau jainist) – care a furnizat cadrul general și conținutul a două dintre vise –
derivat din legenda budistă Mahāsupina-Jātaka sau alte legende privind visele pe
care le-a avut regele Pasenajit. Aceste surse îndepărtate au fost îmbinate în
cercurile creștine siriace din Iran cu o legendă iudaică despre Iane și Iambre
(aparent, doi din înțelepții vrăjitori care au imitat minunile făcute de Moise în fața
faraonului egiptean9). Legenda aceasta aparține perioadei celui de-al doilea templu
și a circulat în limba aramaică, unde numele lui Iambre este scris mmr’, vocalizat
ca Mamer, posibil *Mamerā. Astfel, la fel ca în textul Celor douăsprezece vise,
împăratul este anonim, fiind desemnat doar prin funcția pe care o ocupă (faraon, în
legenda iudaică, împărat [Šahanšah], în textul Celor douăsprezece vise), în timp ce
înțeleptul poartă numele, care s-a păstrat aproape neschimbat, Mamer. Ulterior,
titulatura împăratului a ajuns să fie considerată nume propriu și, în urma
modificărilor, a ajuns în forma existentă în manuscrisele slavone – Šahaiša10.
Reunind toate aceste surse îndepărtate, arhetipul siriac a fost constituit în cadrul
curentului care a generat bogata literatură apocaliptică în limba siriacă provocată
de cucerirea arabă din sec. al VII-lea, iar acest arhetip a pătruns în literatura
slavonă printr-o traducere directă din siriacă în bulgară11.
Dacă studiul lui B. Lurie stabilește modul de constituire a acestei cărți
populare și parcursul ei până în literatura slavonă, de unde a pătruns mai apoi și în
literatura veche românească, el conține erori tocmai în dreptul situației textului în
cultura slavonă, iar aceste erori sunt cauzate fie de o lectură greșită a surselor
bibliografice românești la care a avut acces autorul, fie de greșeli prezente în înseși
respectivele surse.
Atât Al. Mareș, cât și B. Lurie sunt de acord că traducerea acestei scrieri în
slavonă a fost realizată de slavii sudici12. Însă Lurie susține că și redacția B, mai
8
Mareș, CPP, p. 28–29.
9
Vezi Exodul VII, 11; în textul biblic al Vechiului Testament nu le sunt menționate numele,
dar acestea sunt citate de apostolul Pavel în 2 Timotei III, 8 și mai apar de asemenea într-un targum
iudaic la Exodul I, 15, în care aceștia doi sunt identificați cu cei care, pe baza interpretării unui vis, îi
prezic faraonului sfârșitul domniei.
10
Mareș, CPP, p. 31–32; B. Lourié, The Slavonic Apocalypse, p. 492–493.
11
B. Lourié, The Slavonic Apocalypse, p. 491–496.
12
Mareș, CPP, p. 30–34; B. Lourié, The Slavonic Apocalypse, p. 482–485. Al. Mareș nu este
totuși convins de ipoteza traducerii scrierii în Bulgaria, însă faptul că, în cel mai vechi manuscris sârb
cunoscut până în prezent (datând din 1380), Cele douăsprezece vise apar alături de alte două texte
(așa-numita recenzie Eleutherius a textului Celor douăsprezece vineri și scrierea slavonă Aḥiqar)
care fac parte dintr-o colecție apocrifă datând din cea mai timpurie perioadă a literaturii bulgare și
despre care Lurie afirmă că sunt traduse tot direct din siriacă constituie un argument important în
sprijinul acestei ipoteze.
nouă (vezi nota 4), cu toate că a circulat doar în spațiul rus, are tot origine sud-
slavică. Iar în sprijinul acestei ipoteze aduce un singur argument: faptul că această
redacție a fost conservată și în manuscrise românești. După cum a demonstrat
Al. Mareș în studiul său, manuscrisele românești nu conservă decât versiuni aparținând
redacției slavone A. Lurie a fost indus în eroare atât de titlul dat acestei scrieri de
diverși cercetători13, cât și de înțelegerea greșită a textului românesc din sursele
bibliografice pe care le-a avut la dispoziție14. De altfel, trebuie să semnalăm aici și
includerea greșită de către M. Anghelescu în rândul manuscriselor care poartă titlul
Cele 12 vise ale lui Mamer a celor două manuscrise descrise de N. Drăganu, în al
căror titlu visele îi sunt de fapt atribuite împăratului15. Prin urmare, considerăm că,
sprijinindu-se doar pe argumentul conservării redacției slavone B în traduceri
românești, Lurie ajunge la concluzii posibil greșite în ce privește originea acestei
redacții pe teritoriul slav, combătând doar pe această bază opiniile altor cercetători;
este nevoie și de alte argumente care să susțină ipoteza lui Lurie, așa că acest aspect
rămâne nesoluționat din punctul nostru de vedere.
Revenind pe teritoriul românesc, acest text a fost difuzat în relativ numeroase
copii, mai ales dacă ținem seama de faptul că la manuscrisele conservate se adaugă
și cele care s-au pierdut, versiuni intermediare sau nu16.
Până acum s-au descoperit treisprezece copii existente, aproape fiecare ilustrând
o versiune diferită rezultată în urma prelucrării și a contaminării cu altă versiune,
uneori dintr-o familie sau redacție diferită. Alexandru Mareș, în minuțiosul său studiu
monografic dedicat acestui text, a împărțit manuscrisele românești în trei redacții.
Prima redacție (A), numită Sahanci-Împărat, după varianta numelui pe care îl poartă
împăratul în text, cuprinde zece manuscrise împărțite în două familii, fiecare familie
fiind compusă din câte cinci manuscrise17. Din familia A fac parte următoarele
manuscrise (în paranteză vom nota sigla pe care o poartă manuscrisul în studiul lui
Alexandru Mareș): CRV 31/43 BAR Cluj, din anul 1636 (S); ms. rom. 5054 BAR,
copiat aproximativ pe la mijlocul sec. al XVIII-lea (Pa); ms. rom. 5321 BAR, din
anul 1796 (M); ms. rom. 5208 BAR, scris în anul 1799 (A); și ms. rom. 5319 BAR,
13
Lurie (p. 483) îi amintește în acest sens pe Cipariu (T. Cipariu, Principia de limba si de
scriptura, Blaj, 1866, p. 114) și pe Mircea Anghelescu (M. Anghelescu, Literatura română și
Orientul (secolele XVII–XIX), București, 1975, p. 46); pentru alți cercetători care i-au atribuit în mod
greșit, în titlul textului, visele lui Mamer, vezi Mareș, CPP, p. 17, nota 9.
14
Citându-l pe același M. Anghelescu, Lurie consemnează în rândul manuscriselor care ar
conserva titlul Cele douăsprezece vise ale lui Mamer și ms. 4390 BCU Cluj, al cărui titlu este însă
Cuvânt de învățătură pentru 12 vise ce-au visat un domn, anume Sahanciu, întru carele să dizleagă
cum va fi la vreamea dă apoi, după cum menționează însuși M. Anghelescu în studiul citat (p. 46;
vezi și Mareș, CPP, p. 49–50).
15
M. Anghelescu, Literatura română și Orientul, p. 46; cf., pentru titlul corect, Mareș, CPP,
p. 98–101.
16
Este cert că în ms. rom. 469 BAR a mai existat o versiune identică cu cea din ms. rom.
5054 BAR, dar, aflându-se pe ultimele file ale manuscrisului, s-a pierdut odată cu dispariția acestora
(Mareș, CPP, p. 81–82).
17
Pentru descrierea manuscriselor redacției românești A, vezi ibidem, p. 42–61.
copiat după ms. rom. 5321 BAR în circa 1820 (B). Familia B cuprinde manuscrisele:
ms. 100 BAR Cluj, din 1679 (P); un manuscris care face parte din colecția bisericii
ortodoxe române din Körösszakal-Săcal (Ungaria), copiat anterior anului 1737 (K)18;
ms. 4390 BCU Cluj, din 1761–1762 (I); un manuscris din colecția lui Matei
Voileanu senior, copiat în 1787 (G); și ms. rom. 3170 BAR, din anul 1789 (P-C)19.
A doua redacție (B), redacția Șaic-Împărat, cuprinde doar două manuscrise: ms. 6
de la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj, copiat în
intervalul 1643–1654 (D1), și ms. 34 de la același Institut, copiat în anul 1754 (D2)20.
Iar a treia redacție (C), intitulată Șahiș-Împărat, cuprinde un singur manuscris, quart
slav 75, aparținând Bibliotecii Széchényi din Budapesta și copiat în sec. al XVII-lea,
între cel de-al doilea sfert al acestui secol și sfârșitul lui (Sz)21.
Cele mai vechi manuscrise (S și P) ale redacției A, Sahanci-Împărat, cea mai
răspândită, provin din sud-vestul Transilvaniei (jud. Sibiu și, respectiv, nordul județelor
Alba și Sibiu22) și fiecare reprezintă una din cele două familii în care se împarte
această redacție. Cristina-Ioana Dima a întocmit o hartă a difuzării acestui text23,
iar pe această hartă se poate observa foarte clar cum, pornind din sudul Transilvaniei,
familia A a redacției Sahanci-Împărat se circumscrie zonei estice și sud-estice a
teritoriului dacoromân; dacă ținem seama și de faptul că ms. Pa, copiat în Muntenia,
a avut ca model o versiune moldovenească24, constatăm că Moldova este regiunea
în care s-a multiplicat familia A. Nu este, prin urmare, surprinzător că și versiunea
identificată de noi (pe care o vom sigla Bu în stema de filiație a manuscriselor),
aparținând aceleiași familii A, prezintă tot trăsături ale graiului moldovenesc (vezi,
mai jos, secțiunile dedicate localizării și filiației manuscriselor).
DESCRIEREA MANUSCRISULUI
Versiunea descoperită de noi se află pe patru file albe atașate la finalul unui
Bucvar tipărit, probabil, în intervalul 1756–1760, la Iași25. Exemplarul se află în
fondul de carte veche al Bibliotecii Academiei Române, sub cota CRV 294 A, și,
după cum remarca și Gabriel Mihăilescu26, nu este menționat în niciun studiu și în
nicio bibliografie de carte românească veche. O descriere sumară regăsim în
18
Cf., pentru datare, Alexandru Mareș, Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer
(versiunea Körösszakal-Săcal), în „Limba română”, LII, 2003, nr. 4, p. 145.
19
Mareș, CPP, p. 42–61, 78–79.
20
Ibidem, p. 98–101.
21
Ibidem, p. 116, 119–120; Gh. Chivu, Un manuscris cu o slovă necunoscută, p. 400, 407–409.
22
Mareș, CPP, p. 43, 63.
23
Cristina-Ioana Dima, Legenda unei hărți, în „Limba română”, LXI, 2012, nr. 1, p. 10.
24
Mareș, CPP, p. 95.
25
Gabriel Mihăilescu, Bucvarul mitropolitului Iacov Putneanul, în „Analele Putnei”, VI, 2010,
nr. 2, p. 96.
26
Loc. cit.
dreptul lui în catalogul electronic al Bibliotecii Academiei Române27 și în caietul

aflat la sala de manuscrise a aceleiași biblioteci. De altfel, a intrat și destul de târziu
în posesia Bibliotecii Academiei Române, în anul 1969, conform numărului de
înregistrare înscris în josul f. 3r. Nu sunt consemnate mențiuni privind posesorii
anteriori și nici în arhivele de intrări ale bibliotecii nu am reușit să găsim alte
informații.
Cartea are o legătură modernă în coperte de mucava, este în format in-8°
mic, iar filele au dimensiunile de 16 × 11 cm, cu 19 rânduri pe pagină și o oglindă a
textului de 12 × 8 cm. La origine, trebuie să fi avut 56 de file în total, corespunzând la 7
caiete a câte 8 file. În prezent însă, ultima filă, pe care se afla sfârșitul sinaxarului28
(22–31 august), s-a pierdut, astfel că ultima filă conservată poartă numărul 55.
Toate filele sunt numerotate, inclusiv cele ale predosloviei (spre deosebire de prima
ediție a acestui Bucvar, tipărită la Iași în 1755, în care numărătoarea filelor începe
odată cu materia propriu-zisă). Pe lângă ultima filă, s-au mai pierdut foaia de titlu
și filele 18, 24, 48 și 49. Prima filă a predosloviei, și în același timp prima filă
conservată a tipăriturii, este ruptă pe jumătate, în lungul ei. La legarea cărții, filele
33 și 40 au fost legate greșit una în locul celeilalte29.
Pe marginile albe din porțiunea finală, dedicată sinaxarului, proprietarul
cărții a notat o serie de date din viața personală (data căsătoriei, a nașterii primului
copil, precum și a morții soției, tatălui și fratelui său mai mare); dintre aceste
însemnări, cea mai veche este din anul 1762: „Să să știi de cându am luat pe soțu
meu, Marie, let 7280 <1772>, fevruarie 14” (f. 50r); „Să să știi cându au murit soțu
meu, Marie, let 7313 <1805>, martu 30” (f. 50v); „Let 7313 <1805>, martu 30-le,
cându o murit Marie, gioi” (f. 51v)30; „Să să știi când s-au născut Costantin, let
7281 <1773>, 19 april” (f. 52r); „Să să31 știi când au murit nene, let 727032 <1762>,
iulii, dzili 6, sâmbătă” (f. 54v)33; „Să să știi cându34 o murit bade Lupu, let 7295
<1787>, avgust 18” (f. 55v). La acestea se mai adaugă o însemnare de pe f. 52v, din
care însă nu mai este vizibil decât anul (7282 <1774>), deoarece marginea a fost
tăiată la una din restaurările cărții. După cum se observă, însemnările nu sunt scrise
în ordine cronologică, autorul lor notându-le, cum am spus, pe marginile filelor
ocupate de sinaxar, în dreptul lunii corespunzătoare evenimentului, așa cum fac
oamenii astăzi însemnări în calendare.
Acest Bucvar reprezintă o reeditare amplificată a Bucvarului tipărit în 1755
sub patronajul mitropolitului Iacob Putneanul (singurul exemplar cunoscut astăzi al
27
Disponibil la adresa: http://aleph23.biblacad.ro:8991/F.
28
Pentru cuprinsul acestui Bucvar, vezi Gabriel Mihăilescu, Bucvarul, p. 97–98.
29
Cf. pentru descriere și ibidem, p. 97.
30
Această însemnare este tăiată.
31
Scris: sß sßS.
32
Anul este scris de două ori, apoi a doua ocurență este tăiată.
33
Cf. Gabriel Mihăilescu, Bucvarul, p. 96, nota 39, unde data este interpretată greșit ca 7 iulie.
34
Slova ¶ este suprascrisă peste slova ÿ (a se vedea fig. 4), însă este în afara oricărui dubiu că
ea trebuie să facă parte din cuvântul cându (a se vedea fig. 2 și 5, unde autorul scrie: kßnd¶).
acestei prime ediții, incomplet, se află tot în depozitele Bibliotecii Academiei Române,
sub cota CRV 294). Ulterior, ediția de față a fost retipărită în 1771 la Viena (din ediția
vieneză s-au păstrat două exemplare, ambele aflate de asemenea la Biblioteca
Academiei Române, sub cota CRV 374, unicat și duplicat 1)35.
Atașate tipăriturii sunt și patru file nenumerotate, pe care același autor al
însemnărilor a copiat textul Celor douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer.
35
Gabriel Mihăilescu, Bucvarul, p. 96–98; Onisifor Ghibu, neavând la dispoziție exemplarul
de față, a considerat ediția de la Viena „o reeditare și o amplificare a Bucvariului de la Iași (1755)”
(Onisifor Ghibu, Din istoria literaturii didactice românești. I, Bucoavnele, București, 1916, p. 32).
Pentru Gabriel Mihăilescu, ideea „amplificării” materiei ediției din 1755 în această a doua ediție nu se
susține (Gabriel Mihăilescu, Bucvarul, p. 96), însă considerăm că, dimpotrivă, există cel puțin
două argumente suficient de convingătoare pentru a-i da dreptate lui Onisifor Ghibu. Edițiile a II-a
(1756–1760) și a III-a (1771) ale Bucvarului se încheie cu două texte care par să nu existe în prima
ediție: Paraclisul Maicii Domnului și Sinaxarul celor 12 luni (cf. Onisifor Ghibu, Bucoavnele, p. 32).
Întrucât ultima sau ultimele file ale singurului exemplar conservat din Bucvarul din 1755 nu s-au
păstrat, Gabriel Mihăilescu susține că aceste două texte ar fi făcut parte și din această primă ediție.
O comparație a predosloviilor confirmă însă că a doua ediție este, într-adevăr, amplificată: „[…] am
dat în tipariu această cărțulie, începând de la azbuchi, cu toată orânduiala precum să vede, ca să poată
după buchi ceti și cu sloguri, întru întărirea cetirii sale. Și după aceaste, rugăciuni de seară și de
dimineață și rânduială pentru masă și după masă; așijderea, ceale zece porunci și 7 taini creștinești,
7 daruri ale Duhului Sfânt și altele; și învățătură pentru credința catolicească și ce iaste credința
catolicească – care aceastea toate învățându-le copii de mici, să poată cunoaște ce iaste frica lui
Dumnezău” (Bucvar, 1755, CRV 294 BAR, f. [IVr–v]); „[…] am dat în tipariu această cărțulie,
începând de la azbuchi, cu toată orânduiala precum să vede, ca să poată după buchi ceti și cu sloguri,
întru întărirea [ceti]rii sale. Și după aceastea, rugăciuni [de seară ș]i de dimineață și rân[duială pentru
masă] și după masă, / însă și cinstitul paraclis și sinaxariul; așijderea, ceale zece porunci și 7 taini
creștinești, 7 daruri ale Sfântului Duh și altele; și învățătură pentru credința catolicească și ce iaste
credința catolicească – care aceastea toate învățându-le copii de mici, să poată cunoaște ce iaste
frica lui Dumnezău” (Bucvar, 1756–1760, CRV 294 A BAR, f. 3v–4r; am marcat cu litere cursive
adaosul din ediția a II-a). După cum se poate observa, în a doua ediție, cele două texte suplimentare
sunt menționate explicit; în afara cazului în care în prima ediție predoslovia a conținut o omisiune
reparată în cea de a doua ediție (lucru improbabil), considerăm că, într-adevăr, reeditarea Bucvarului
a constat și într-o amplificare.
Un alt argument care s-ar putea aduce în sprijinul acestei opinii ne este oferit de numerotația
caietelor. În ambele ediții, fiecare caiet conține în partea de jos a primelor coli o signatură compusă
din slova-cifră corespunzătoare numărului caietului (tipărită cu un corp de literă mai mare) și din
slova-cifră corespunzătoare numărului colii (tipărită cu un corp de literă mai mic). Exemplarul ediției
a II-a este compus din 7 caiete a câte 4 coli (adică 8 file) fiecare, iar din ultimul caiet lipsește ultima
filă, care cuprinde materia Sinaxarului pentru perioada 22–31 august. Exemplarul tipărit în 1755
începe numărătoarea caietelor, și totodată a filelor, cu prima pagină a materiei propriu-zise („Buchi,
sau slove”), având în total 4 caiete. Aspectul curios este că ultimul caiet conține, potrivit signaturilor,
dar și legăturii, doar 2 coli (4 file). Totuși, deși filele acestui caiet sunt conservate integral, textul nu
se termină pe ultima pagină a caietului, ci continuă pe filele care s-au pierdut. Comparând cele două
ediții, constatăm că lipsesc două pagini din textul comun (1 filă), după care în ediția a II-a începe
Paraclisul Maicii Domnului. Aceasta înseamnă că, pentru a nu strica o coală mare, din care ar fi
rămas 3 file albe (6 pagini) la finalul tipăriturii, la fiecare exemplar, tipografii au hotărât în schimb să
folosească la finalul cărții o jumătate de coală (din care a rezultat caietul de 4 file) și încă un sfert de
coală (rezultând un caiet de două file, din care, cel mai probabil, una albă). Acest al doilea argument
dă încă o dată credit ideii că reeditarea care s-a făcut în anii 1756–1760 a constat și în adăugarea celor
două texte menționate.
Întrucât textului îi lipsește și începutul și sfârșitul, numărul filelor trebuie să fi fost

mai mare, cuprinzând o copie integrală a acestei cărți populare. La data intrării în
colecțiile Bibliotecii Academiei Române, este posibil ca aceste file să fi fost deja
pierdute; oricum, în momentul legării cărții, ele lipseau deja, deoarece filele existente
au fost lipite de corpul tipăriturii. Pe baza comparațiilor cu versiunile de care se
apropie cel mai mult, estimăm că lipsesc aproximativ 4 file de la începutul textului
și 4 file de la finalul lui. Astfel, textul conservat începe cu finalul interpretării celui
de-al III-lea vis (incipit: „și bărbatul bătrân va lua muiere tânără, și muiere bătrână
va lua vonicul tânăr”) și se termină cu fraza introductivă a întrebării pe care i-o
adresează Mamer împăratului pentru a afla al IX-lea vis (desinit: „Și iar dzisă”).
Filele pe care este copiat textul de față au aceleași dimensiuni ca ale tipăriturii,
sunt nenumerotate și au un număr variabil de rânduri: 11 (f. [IVv]), 12 (f. [IIr],
[IIIv], [IVr]), 13 (f. [Iv], [IIv], [IIIr]) și 14 (f. [Ir]). Scrisul este citeț, cu caractere
cursive.
Cât despre caracterul versiunii de față, nu încape îndoială că avem de-a face
cu o copie, și nu cu o traducere originală. Pe lângă data târzie la care este realizată
(vezi, mai jos, secțiunea privind datarea versiunii), sunt prezente și două greșeli
tipice de copist: la f. [Iv], copistul anonim repetă sintagma „într-aceie vreme”, fără
măcar a sesiza acest fapt și a corecta greșeala prin tăierea textului; pe de altă parte,
la f. [IIIr], după ce copiază fragmentul „iar ei lege nu o vor ține”, ochii îi fug din
nou asupra aceluiași loc copiat anterior și scrie „ce să vor ține”, diferența fiind că,
de această dată, observă greșeala făcută și intervine tăind verbul ține și copiind
corect verbul prelesti.
DATAREA VERSIUNII
În ce privește datarea tipăriturii, aceasta nu se poate stabili decât conjectural,

termenul a quo constituindu-l anul tipăririi primei ediții, 1755, iar termenul ad quem
fiind reprezentat de anul celei mai vechi dintre însemnările aflate pe filele finale, și
anume 1762. Cum însă Iacob Putneanul a părăsit scaunul de mitropolit în anul
1760, iar această a doua ediție a fost probabil tipărită cât el era încă în funcție36,
intervalul propus de Gabriel Mihăilescu are toate șansele să corespundă realității.
Și mai conjecturală este datarea celor 4 file manuscrise. Filele respective au
fost adăugate tipăriturii ulterior de proprietarul acesteia, dat fiind că hârtia este
diferită37. Nu am reușit deocamdată să identificăm filigranul acestui tip de hârtie,
așa că pentru o datare aproximativă ne-am adresat însemnărilor făcute de mâna
aceluiași copist pe filele tipăriturii (vezi mai sus) pentru a compara scrisul și a
36
Faptul că predoslovia este, cu excepția adaosului pe care l-am menționat mai sus (nota 35),
neschimbată în cele două ediții este un argument puternic în acest sens.
37
Singurul filigran găsit pe aceste file, care este și destul de șters, nu corespunde celui care se
regăsește pe paginile tipăriturii.
încerca o circumscriere temporală în linii mari a copierii Celor douăsprezece vise

în tâlcuirea lui Mamer.
Cel mai important indiciu în acest sens a fost modul în care copistul face
slova suprascrisă n. După cum se poate observa, în însemnările timpurii (fig. 1, 2
și 3, din anii 1762, 1772, respectiv 1773), copistul necunoscut desenează o formă
aproximativă a slovei n de care leagă apoi tilda suprascrisă slovei. În însemnările
târzii (fig. 4 și 5, din anii 1787, respectiv 1805), tilda dispare, rămânând doar slova
suprascrisă. În paginile pe care se află textul Celor douăsprezece vise ne întâmpină
numai a doua manieră de a desena slova n suprascrisă (vezi, spre exemplificare,
cuvântul când de pe primul rând al f. [Iv] [fig. 6]; de altfel, modul în care este scris
întregul cuvânt este identic cu cel din însemnarea de la f. 55v [fig. 4], care datează
din anul 1787, singura diferență constând în păstrarea vocalei u la finalul cuvântului,
caz care ne întâmpină totuși și în cadrul textului nostru). Alte slove identic reproduse
în însemnările târzii și în textul Celor douăsprezece vise sunt: ç (însemnarea din
1787 [fig. 4] și rândurile 8 și 9 de pe f. [Iv] [fig. 6] sau ultimul rând de pe f. [IIIv]
[fig. 7]), w (însemnările din anii 1787 [fig. 4] și 1805 [fig. 5] și ultimul rând de pe
f. [IIIv] [fig. 7], în comparație cu aceeași slovă așa cum apare în însemnările din
anii 1762 [fig. 1], 1772 [fig. 2] și 1773 [fig. 3]), c (însemnarea din anul 1805 [fig. 5]
și rândul 6 de pe f. [Iv] [fig. 6], în comparație cu aceeași slovă așa cum apare în
însemnarea din anul 1772 [fig. 2]).
Desigur, toate acestea ar putea fi doar manierisme grafice, fără o valoare
probantă certă. Astfel, aceeași slovă d din însemnarea din anul 1772 (fig. 2) ne
întâmpină o singură dată și pe f. [IIIv], rândul 11, în textul copiat (fig. 7), cu toate
că în restul textului copistul trasează această slovă așa cum o face în însemnările
târzii. Pe de altă parte, acest fel de a desena slova d întâlnit preponderent în partea de
text apare și în însemnările timpurii, din anii 1773 și 1762 (fig. 3, respectiv fig. 1).
Prin urmare, cu circumspecția de rigoare, putem situa copierea acestei versiuni
cu aproximație în ultimele două decenii ale sec. al XVIII-lea și începutul sec.
al XIX-lea.
LOCALIZAREA VERSIUNII
Din nefericire, însemnările păstrate pe filele tipăriturii nu menționează numele

copistului sau localitatea în care s-a efectuat copierea textului. De aceea, în vederea
localizării acestei versiuni, am reținut o serie de particularități lingvistice. Astfel,
pentru domeniul foneticii am notat următoarele trăsături:
• ă păstrat în răsâpit ([IVr]);
• ea final > e (ę) în terminația de indicativ imperfect, persoana a 3-a singular,
a verbelor rode ([Ir]), dzăce ([IIr]), tăce ([IIv]), ave ([IIIr]), păște ([IIIv]) și la
substantivele cățe ([IIr]), muiere (art. [Ir], [Iv]), vreme (art. [Iv], [IIr], [IIIr],
[IIIv], [IVv]), minte (art. [IIv]), lege (art. [IIIr]), lume (art. [IVr]); tot aici
putem include și exemplele cu ia final > ię, ie (atât sub accent, cât și
neaccentuat) în terminația de indicativ imperfect, persoana a 3-a singular,
a verbului grăie ([IIIv]), în forma articulată a substantivului voie ([IIIr]) și
în forma demonstrativelor aceie (fem. sg. [Ir], [Iv], [IIIv]) și aceie (masc.
pl. [IIv]);
• e medial aton > i în vini ([Iv], [IIIr], [IVv]), ficiori ([IIr]); cf. veni ([IIr],
[IIIv]), feciori ([Ir], [IIr]), dar și capete ([IIIr]), sufletele ([IVv]);
• e final > i în formele de singular mii ([Iv]), rușini ([IIv]), vremi ([IIIv]), legi
([IIIr]), în prepoziția di ([IIr]) și în forma de plural pietri ([IVv]); cf. însă
rușine ([Iv], [IVr]), vreme ([Ir], [Iv]), de ([IIIv], [IVv]), dar și alte forme de
singular în e: pace ([IIv]), plângere ([IVv]) sau alte forme de plural în e:
scumpe ([IVv]), care apare chiar în sintagma pietri scumpe;
• e > ă în Dumnădzău ([IVr]);
• sincopa vocalei e(i) în dreptu ([IIIr]);
• u păstrat în preuți ([IIv]; [IIIr]);
• r moale în mărgăritariu ([IVr]);
• prezența africatei ğ în giudecători ([IIIv]), giudeca ([IIIv], [IVr], [IVv]);
• prezența africatei dz în dzisă ([Ir], [Iv], [IIr], [IIv], [IIIr], [IIIv], [IVr], [IVv]),
vădzuși ([Ir], [IIr], [IIv], [IIIr], [IVr]), vădzuiu ([Ir], [IIr], [IIv], [IIIr], [IVr],
[IVv]), dzăce ([IIr]), dzice ([IIr]), grumadzi ([IIv]), a<r>dzând ([IVv]);
• s dur în pronumele reflexiv să ([Ir], [Iv], [IIr], [IIIr]), dzisă ([Ir], [Iv], [IIr],
[IIv], [IIIr], [IIIv], [IVr], [IVr]38), răsâpit ([IVr]); cf. însă se [Ir], [IVv], dar și
veselie ([IVv]);
• ț moale în alții ([Ir]), cățe ([IIr]), căței ([IIr]), bogăție ([IIIr], [IVv]), puțini
([IVr]) puțină ([IVv]), bătrânețele ([IIv]), pricepeți ([IIv]), mulți ([IIv],
[IVr]), toți ([IVv]), pricepuți ([IVv]), bogați ([IVv]), frăține ([Iv]); tot cu ț
moale am interpretat și puținele exemple în care cuvintele terminate în -ți
au fost scrise cu c suprascris: tăceți ([IIr]), știți ([IIr]), grăiți ([IIr]), ce-ți
([IIv]), întinați ([IIv]);
• ș moale în rușine ([Iv], [IIr], [IVr]), înșela ([IVv]), vădzuși ([Ir], [IIr], [IIv],
[IIv], [IIIr], [IVr])39, și ([Ir], [Iv], [IIr], [IIv], [IIIr], [IIIv], [IVr], [IVv]); am
interpretat tot cu ș moale și exemplele în care ș final este suprascris: și-și
([Ir]), își ([IIIr]), de-și ([IVv]) sau în care și este scris ș (þ) ([Ir], [Iv], [IIv]),
caz în care am emendat grafia prin adăugarea unui i între croșete;
• dz moale în dzisă ([Ir], [Iv], [IIr], [IIv], [IIIr], [IIIv], [IVr], [IVv]), dzice ([IIr]),
grumadzi ([IIv]); cf. însă Dumnădzău ([IVr]);
38
Cu excepția unui singur exemplu, cel de pe f. [IVr], 8, în restul cazurilor acest cuvânt este
S
scris qi , deci, dat fiind că există și cuvinte în care s are caracter moale, ar putea acoperi și o pronunție
de tipul dzise.
39
Am interpretat tot cu ș moale singurul exemplu scris vßq¶þ ([IIIr], 11); de altfel, în alte
două locuri, copistul scrie vßq¶þi ([IIr], 3; [IIv], 10).
• t dur în nestânsu ([IIIr], [IIIv]);

• labiale moi în prepoziția pe ([IIr]).
Am mai notat tot la capitolul foneticii păstrarea intactă a labialei f și forme
hipercorecte ca mel ([Ir]) și zbera ([Ir]), ceea ce dovedește că în graiul acestui copist
palatalizarea labialelor avea curs, însă conștiința acestui fapt îl face să evite
elementul palatal atunci când transcrie textul chiar și în cuvintele unde i-ul trebuia
notat. Tot o formă hipercorectă ar putea fi interpretată și redarea adjectivului
pronominal posesiv săi prin sei ([IIr]; cf. săi [IIv]); dar aceasta ar putea fi explicată
și printr-o simplă eroare a copistului.
În dreptul morfologiei reținem următoarele fenomene:
• forme specifice ale numeralului ordinal: al 4 (vis) ([Ir]), a 7 (fată) ([Iv]),
al cince (vis) ([IIr]), al 6 (vis) ([IIv]), a 7 (vis) ([IIIr]), a 8 (vis) ([IVr]),
cu formantul al variabil (cf. însă exemplele în care acesta este invariabil)
și fără terminația -le(a);
• prepoziția cătră ([Ir], [IIv]);
• pluralul grumadzi ([IIv]).
În ce privește lexicul, am înregistrat termeni ca vonic „flăcău” ([Ir]), destoinec
„vrednic” ([IVr]), domn „domnitor” ([IVr]), a se îndrăgi „a se iubi (cu cineva)” ([Ir]),
întinați „cufundați în tină” ([IIv]), a prelesti „a amăgi, a înșela” ([IIIr]), a votri „a face
pe cineva să se prostitueze” sau „a aranja o căsătorie” ([I v]), dar și forme ca sor
([Iv]) și frăține ([Iv]).
O parte dintre trăsăturile de mai sus pot fi întâlnite și în însemnările pe care
același copist le face pe filele tipăriturii: forma de nominativ Marie (50r, 50v, 51v),
e final > i în să să știi (50r, 50v, 52r, 54v, 55v) și dzili (54v), africata ğ în gioi (51v),
africata dz în dzili (54v), caracterul dur al lui s în să „se” (50r, 50v, 52r, 55v) și caracterul
moale al labialei p în prepoziția pe (50r). Există în însemnări și trăsături care nu au
fost înregistrate în textul copiat la finalul tipăriturii. Astfel, forma au a auxiliarului de
indicativ perfect compus, persoana a 3-a singular (50v, 52r, 54v)40, alternează cu
varianta o (51v, 55v) și, spre deosebire de forma specifică a numeralelor ordinale din
text, întâlnim și un exemplu de numeral ordinal construit cu formantul -le – 30-le
(51v). De asemenea, în domeniul lexicului, mai putem adăuga doi termeni întâlniți în
însemnările copistului, cum ar fi: nene „tată” (54v) și bade „frate mai mare” (55v).
Privind în ansamblu toate particularitățile de limbă enumerate mai sus, ele se
pot explica numai prin raportare la graiurile moldovenești, mai precis la cele din
zona de nord a Moldovei: ă păstrat în răsâpi41, ea final > e (ę) în cățe, rode, dzăce
etc.42, e medial aton > i în vini și ficiori43, e final > i în formele de singular ale
40
Aceasta se întâlnește și într-un singur exemplu din text: v-au trecut mintea ([IIr]).
41
Ion Gheție, Baza dialectală a românei literare, București, 1975, p. 100 (de aici înainte va fi
citată cu sigla Gheție, BD).
42
Ibidem, p. 119–120.
43
Ibidem, p. 105–107.
substantivelor mii, rușini, vremi și legi, în prepoziția di, în formele de plural ale
substantivelor pietri și dzili și în terminația de conjunctiv prezent a verbului a ști
(să să știi)44, sincopa vocalei e(i) în dreptu45, u păstrat în preuți46, r moale în
mărgăritariu47, prezența africatei ğ în giudecători, giudeca, gioi48 și a africatei dz
în dzisă, vădzuși, vădzuiu, dzăce, dzice, grumadzi, a<r>dzând, dzili49, caracterul
moale al fricativei ș în rușine, vădzuși, și50, caracterul dur al dentalei t în nestânsu51,
caracterul moale al labialei p în pe52 și auxiliarul de indicativ perfect compus o
întâlnit în însemnările copistului53.
Trăsături moldovenești întâlnim și în ce privește lexicul. Astfel, conform
Dicționarului limbii române54, forma vonic, cu i sincopat în urma unei disimilări totale
înaintea i-ului din silaba următoare55, apare preponderent în literatura românească
veche în texte nordice – moldovenești și ardelenești (Cuvânt pentru curăție, *Moldova,
[1618–1619]56, Codicele Todorescu) sau aparținând unor autori moldoveni și
ardeleni: Dosoftei, Varlaam, Gh. Șincai, D. Cantemir –, iar în zilele noastre a fost
consemnată în Hunedoara57, într-o evidentă restrângere a ariei. De asemenea, verbul
a se îndrăgi, cu sensul de „a se iubi (cu cineva)”, apare tot la autori moldoveni
(Dosoftei, V. Alecsandri, G. Coșbuc) și în colecția de texte populare publicată de
I. C. Sbiera în 188658, iar astăzi apare în trei puncte izolate, unul în j. Vaslui și două
în Banat59. Mai reținem ca termeni cu circulație preponderent nordică pe nene „tată”
44
Ibidem, p. 109–110; S. Pușcariu, Limba română. Vol. II: Rostirea, București, 1959, h. 21.
45
Gheție, BD, p. 110–111.
46
Ibidem, p. 116–117.
47
Ibidem, p. 154–155.
48
Ibidem, p. 149; Pușcariu, Limba română, II, h. 8, 38.
49
Gheție, BD, p. 146–147; Pușcariu, Limba română, II, h. 38, 39, 40.
50
Gheție, BD, p. 140–141; deși astăzi aria de pronunție moale a fricativei ș nu mai cuprinde
și Moldova, durificarea a pornit din sudul teritoriului dacoromân, extinzându-se treptat spre nord
(loc. cit.), ceea ce înseamnă că în sec. al XVIII-lea exista cel mult o oscilație între pronunțarea dură și
moale a acestei consoane.
51
Ibidem, p. 134.
52
Ibidem, p. 128–129.
53
Ibidem, p. 170–171.
54
DLR, s.v. voinic.
55
Pușcariu, Limba română, II, p. 111.
56
Pentru datare și localizare, vezi Al. Mareș (coord.), Crestomația limbii române vechi. Vol. I
(1521–1639), alcătuit de Emanuela Buză, Magdalena Georgescu, Al. Mareș și Florentina Zgraon,
București, 1994, p. 167; cf. și ed. a II-a: Al. Mareș (coord.), Crestomația limbii române vechi. Vol. I
(1521–1639), alcătuit de Emanuela Buză, Magdalena Georgescu, Al. Mareș și Florentina Zgraon,
ed. a II-a revăzută și adăugită de Liliana Agache, Al. Mareș, C. Sava, Maria Stanciu-Istrate și Emanuela
Timotin, Al. Mareș (coord.), București, 2016, p. 179.
57
Cf. DLR, s.v. voinic.
58
DA, s.v. îndrăgi.
59
Atlasul lingvistic român, publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj. Partea I (ALR I) de
S. Pop, vol. II, Sibiu–Leipzig, 1942 [de aici înainte va fi citat cu sigla ALR I/II], h. 249; Micul atlas
lingvistic român, publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj. Partea I (ALRM I) de S. Pop, vol. II,
Sibiu–Leipzig, 1942 [de aici înainte va fi citat cu sigla ALRM I/II], h. 340.
și bade „frate mai mare”60. Tot spre aria moldovenească ne îndreaptă și prezența, în
visul al VI-lea, a termenului întinați, specific versiunilor moldovenești ale redacției A
(Pa61, M, B și A), care a înlocuit sintagma în tină, prezentă în versiunile care au
circulat în spațiul transilvan (S, P, I, G și P-C)62. Această particularitate a versiunilor
moldovenești nu poate fi pusă pe seama specificului dialectal al ariei moldovenești,
fiindcă termenul tină a circulat atât în Transilvania, cât și în Moldova63, însă are
meritul de a circumscrie versiunea Bu ariei dialectale în care se întâlnesc toate
versiunile familiei A care conțin această înlocuire. Și forma frăține, deși nu ne
îndreaptă exclusiv spre graiurile nordice, a avut o circulație intensă în nordul
Dacoromaniei: în trecut apare în texte de pe întreg teritoriul dacoromân, dar sunt
frecvente atestările din zona nordică64, în timp ce astăzi aria lui de răspândire este
limitată la nordul Moldovei și vestul Olteniei65.
Cel mai clar indiciu al unei apartenențe nord-moldovenești a copistului este
însă forma Dumnădzău, cu e > ă după nazala n. Acest fenomen al închiderii lui e în
această poziție a fost notat în zilele noastre doar în nordul Moldovei și într-un
punct din estul Transilvaniei, în apropierea ariei nord-moldovenești66. Or, în această
arie, fenomenul este vechi, având atestări încă din sec. al XVI-lea67.
O serie de trăsături nu sunt însă specifice ariei nord-moldovenești și se
datorează probabil influenței exercitate de norma literară muntenească68: e medial
aton nu se închide la i în toate cuvintele (capete, sufletele, veni, feciori), e final de
asemenea nu se închide la i în toate cuvintele (pace, plângere, scumpe, rușine,
vreme, de), iar labiala f este păstrată intactă (fiindu, fi, fiii). Tot în rândul trăsăturilor
normei literare muntenești adoptate în largă măsură în Moldova se numără
caracterul moale al consoanelor s, dz și ț în cuvinte ca veselie, se, dzisă, dzice,
grumadzi, alții, cățe, căței, bogăție etc.69 Bineînțeles, fiind norme străine de graiul
copistului, apar și variații (Dumnădzău), cele mai multe în dreptul fricativei s, unde
par să predomine exemplele în care această consoană are caracter dur (să „se”,
dzisă, răsâpit).
60
Termenul de adresare bade pentru fratele mai mare se regăsește astăzi în aria nordică (cea
mai mare parte a Transilvaniei, Basarabia și puncte izolate din Moldova). Chiar dacă nene cu sensul
de tată sau tată vitreg are o circulație foarte restrânsă, se întâlnește totuși în aceeași arie dialectală,
chiar în aceleași localități (ALR I/II, h. 152 și 153; ALRM I/II, h. 212 și 214).
61
Am inclus aici și versiunea Pa, care, deși este copiată în Muntenia, a avut la bază un izvod
moldovenesc (Mareș, CPP, p. 48, 63).
62
Vezi ibidem, p. 236.
63
DLR, s.v. tină.
64
DA, s.v. frate.
65
Micul atlas lingvistic român, publicat de Muzeul Limbii Române din Cluj. Partea II
(ALRM II), de E. Petrovici, vol. I, Sibiu–Leipzig, 1940, h. 185.
66
ALR I, mat. necart. chest. nr. 575, apud Gheție, BD, p. 103.
67
Gheție, BD, p. 103.
68
Ibidem, p. 425–428.
69
Ibidem, p. 137–139.
LOCUL ACESTEI VERSIUNI ÎN CADRUL FILIAȚIEI MANUSCRISELOR
Versiunea Bu face parte din redacția românească A. Întrucât nu avem la

dispoziție începutul și finalul textului, iar în porțiunea de text disponibilă nu este
menționat numele împăratului (în funcție de care au și fost împărțite manuscrisele
românești în cele trei redacții) ori numele cetății peste care domnea el70, reținem,
pentru încadrarea acestei versiuni în redacția A, următoarele aspecte:
a) Manuscrisele Bu și A (care aparține redacției A) sunt singurele care conservă
o prelucrare deosebită a textului în enunțul celui de-al IV-lea vis: „Vădzuiu
o oaie bătrână unde rode fân, iar melul zbera dintr-însa” (Bu, [Ir]); „Văzui
o oaie bătrână unde rode tare fân, iară mielul zbera dintr-însa” (A, 177v);
celelalte versiuni, aparținând tuturor celor trei redacții, conservă varianta
prezentă și în arhetipul traducerii, în care animalele sunt o iapă și un
mânz.
b) În cadrul aceluiași vis, redacția A este caracterizată de absența „vulturului”
care rupe iarbă cu scopul de a hrăni iapa71.
c) În visul al VI-lea, manuscrisele redacției B menționează faptul că preoții
care erau înfundați în noroi până la „grumadzi” cântau „cântece mari
(și frumoase)”, adaos care lipsește din restul manuscriselor, inclusiv Bu72.
d) Visul al VII-lea constă într-un cal cu două capete, unul înainte, altul înapoi.
În funcție de versiune, fie cu unul din capete (cel de dinainte, în majoritatea
versiunilor) păștea, iar cu celălalt bea apă sau grăia (redacția A), fie păștea
cu amândouă capetele (redacțiile B și C)73. În Bu, calul grăiește cu capul
dinapoi.
e) Interpretări ale viselor al VI-lea și al VII-lea pe care versiunea Bu le are în
comun cu redacția A, diferind în același timp de cele din redacțiile B și C74.
Desigur, diferențe față de celelalte două redacții sunt și în restul textului, dar
considerăm că am prezentat suficiente argumente pentru a încadra versiunea Bu în
cadrul redacției A. De altfel, mai jos vor fi discutate o seamă de trăsături comune
cu diverse manuscrise aparținând redacției A care nu vor face decât să întărească
încadrarea pe care am stabilit-o aici.
Filiația manuscriselor din această redacție a fost stabilită în detaliu în studiul
monografic realizat de Alexandru Mareș75 și a fost apoi modificată, pentru a include
70
În redacția românească A, numele cetății este Varihon (P, P-C, M; cf. formele corupte
Va<r>ihon [G] și Va<ri>hin [Pa] și varianta Ierihon din A și I, rezultatul unei contaminări cu o
versiune aparținând redacției B), pe când în redacțiile B și C este Ierihon (mai puțin în manuscrisul
D2, care prezintă aici o contaminare cu redacția A) (Mareș, CPP, p. 69, 109, 127).
71
Ibidem, p. 69, 235.
72
Ibidem, p. 236–237.
73
Ibidem, p. 70, 237.
74
Pentru interpretările celor două vise în versiunea Bu, vezi, mai jos, textul, f. [IIIr]–[IVr];
pentru textul redacțiilor B și C, vezi Mareș, CPP, p. 205, 211–212.
75
Ibidem, p. 78–95.
și manuscrisul aflat în colecția bisericii ortodoxe române din Körösszakal-Săcal

(Ungaria), în studiul dedicat acestuia din urmă76. Deoarece, prin clarificările aduse
de al doilea studiu, stema de filiație a manuscriselor a suferit modificări minore în
privința familiei B a redacției A, redăm mai jos o stemă integrală, care cuprinde
informațiile reunite din studiile citate mai sus:
În cele ce urmează, vom încerca să încadrăm versiunea nou-descoperită în

această stemă.
În primul rând, textul versiunii Bu aparține fără îndoială familiei A. Alexandru
Mareș stabilește trei diferențe majore între cele două familii77, însă din cauză că textul
nostru este fragmentar, cuprinzând integral doar materia viselor al IV-lea – al VIII-lea,
nu putem folosi ca test decât una dintre aceste diferențe. Astfel, în visul al VII-lea,
împăratul vede un cal cu două capete, iar în versiunea Bu, aidoma celorlalte manuscrise
aparținând familiei A, cu capul dinainte calul paște, iar cu cel dinapoi grăiește, spre
deosebire de familia B, în ale cărei manuscrise calul bea apă cu capul dinapoi.
Însă nu doar această diferență majoră include acest manuscris în familia A,
ci și alte pasaje în care Bu are elemente în comun cu versiunile acestei familii, în
special cu versiunile S și Pa. Astfel, în comentariul la al IV-lea vis, există un pasaj
care aparține arhetipului, păstrat corect în două versiuni ale familiei B: „Și nice o
76
Mareș, Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer (versiunea Körösszakal-Săcal),
p. 146–151.
77
Mareș, CPP, p. 79.
fată de 7 ai nu să va afla curată” (P, 198v); „Nice de șapte ani nu știu: afla-se-va fată
curată au ba?” (I, 215), dar alterat în două versiuni ale familiei A, la care se adaugă
acum și versiunea Bu: „Și nici a șapte fată nu să va afla curată” (S, 22); „Și din șapte
fete nu va fi neceuna curată” (Pa, 128v); „Și nici a 7<-a> fată nu să va afla curată”
(Bu, [Iv]–[IIr]).
De asemenea, în interpretarea pe care Mamer o dă visului al VII-lea, există un
pasaj comun doar versiunilor familiei A, omis din manuscrisele aparținând familiei
B: „Și nu vor căuta de suflet, iar sufletu<l> va merge în focul nestânsu” (Bu, [IIIv]);
„Și nu vor căuta de suflet și sufletele îș vor piiarde în focul nestâns în veci” (M, 43v);
„Nu-ș vor căuta de suflet nimică, ci va căuta mitei, și sufletul va mergi în foc de vec”
(S, 24); „Și nu vor căuta de suflet, ci vor căuta spre mită și sufletul va merge în
munca veacului” (Pa, 129r). După cum se poate observa, varianta din Bu reprezintă o
prelucrare a celei din S (se omite referirea la mită, iar sintagma „foc de vec” [S] este
înlocuită cu echivalentul „foc nestâns”), în versiunea M prelucrarea fiind și mai
amplă, dar având la bază probabil o variantă ca cea din Bu.
Cele mai multe asemănări se constată între Bu și versiunile S și Pa, existând
însă situații când textul din Bu este identic cu cel din S, în opoziție cu Pa, iar alte
situații când, dimpotrivă, se apropie de versiunea Pa, opunându-se celei din S.
Astfel, modul în care este introdus fiecare vis este comun versiunilor menționate, la
care se adaugă și versiunea P, din familia B (am marcat cu paranteze elementele
care apar doar în dreptul anumitor vise): „Și (iar) dzisă Mamer (cătră împăratul):
«Al 6<-le> vis cum-l vădzuși?»” (Bu, [IIv]); „Iar zise Mamer cătră împăratul:
«Al 6-le vis cum l-ai văzut?»” (S, 23; cf. însă și folosirea perfectului simplu văzuș
[p. 24, 25]); „Și iar zise Mamer: «Al șaselea vis cum văzuș?»” (Pa, 129r); „Iară zise
Mamer: «Cum ai văzut?»” (P, 199r). Celelalte versiuni diferă fie prin verbul folosit
în întrebare, fie prin modul de adresare către împărat, fie prin înlocuirea numelui
propriu Mamer prin termenul „filosof”: „Al cincele vis cum l-ai visat, împărate?”
(M, 42v; din această versiune lipsește formula introductivă a întrebării, verbul
folosit alternează [a visa și a vedea], iar întrebarea conține termenul de adresare
împărate); „(Și) iară zisă Mamer: «Al cincile vis cum l-ai visat, preputernice?»”
(A, 177v); „Iară zisă filosoful: «(Dară) al 5-le vis cu<m> l-ai văzut?»” (P-C, 100r;
G conține o formulare aproape identică)78.
În ce privește formula introductivă a răspunsului împăratului, Bu se grupează
cu aceleași versiuni79, având o formulă asemănătoare cu aceasta: „Împăratul dzisă:
«Vădzuiu»” (Bu, [Ir] etc.). Celelalte manuscrise ale familiei A (M, B și A) menționează
numele împăratului: „Iară Sahance împărat zisă: «Văzui»” (A, 177v etc.; M, 43v etc.;
B, 44v etc.).
78
Pentru realizarea acestor comparații, nu am avut la dispoziție textul integral al versiunilor I
și K. În cazul acestor manuscrise ne vom limita să discutăm doar exemplele pe care le-am putut
extrage din Mareș, CPP, și Mareș, Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer (versiunea
Körösszakal-Săcal). Vom omite de asemenea din comparație versiunea B, care este o copie fidelă a
versiunii M.
79
De data aceasta, și manuscrisele P-C și G prezintă un text identic.
Tot versiunile Bu, S și Pa (alături de P) sunt singurele care, în interpretarea

celui de-al III-lea vis menționează și bărbați în contextul imoralității care va
predomina la sfârșitul lumii: „Și într-aceie vreme nu să va afla muiere curată numai
cu bărbatul ei, nici fată curată” (Bu, [Ir]); „Și într-aceie vreme nu să va afla nicio
muiere curată și niciun bărbat curat și nicio fată curată” (S, 21); „Și într-aceea
vreme nu să va afla muiere curată cu bărbat, nici fată curată” (Pa, 128v); „Întru
aceaea vreame nu se va afla niceo muiare curată, de să fie numai cu bărbatul ei
vinovată, nice fată curată” (P, 197v–198r). După cum se poate observa, versiunea P
conține un adaos, în timp ce versiunea S prezintă probabil un text corupt, textul din
Bu fiind însă identic cu cel din Pa.
Un alt pasaj în care Bu și Pa prezintă o formulare identică, spre deosebire de
S, este tot în interpretarea visului al III-lea: „Și muiere bătrână va lua vonicul tânăr.
Și muiere fiindu bătrână se va îndrăgi cu alții și-ș vor lăsa feciori” (Bu, [I r]);
„Și muierile bătrâne vor lua voinici tineri. Și muierea bătrână să va iubi cu altul și-ș va
lăsa feciorii80” (Pa, 128v). În celelalte manuscrise nu se repetă ideea de femeie bătrână,
iar în locul substantivului vo(i)nic(i) sunt preferate alte substantive: „Și muierile
bătrâne vor luoa juni tiniri și vor iubi alții și-ș vor lă<sa> feciorii” (S, 21); „Și muieri
bătrâne îș vor lăsa feciorii și vor fugi cu altul tânăr” (M, 42r); „Și muierile cele
bătrâne vor înșăla holtei de le vor lua” (A, 177v); „Și muiarea bătrână va lua bărbat
tinăr și aceaea muiare încă nu-i va sosi acela, ce să va iubi cu altul și-ș va lăsa ficiorii
și va fugi cu altul” (P, 197v); „Și muierile bătrâne să vor mărita după cei tineri” (P-C,
100r; G, 236). O contaminare cu varianta din manuscrisele Bu și Pa prezintă două
manuscrise din familia B – I și K: „vor mearge după voinici tineri” (I); „să vor
mărita după voinici tineri” (K)81.
În interpretarea visului al IV-lea, pasajul discutat mai sus („Și nici a 7<-a>
fată nu să va afla curată”, Bu, [Iv]–[IIr]), deși conține o idee regăsită doar în cele
trei manuscrise în discuție, prezintă o formulare identică în Bu și S, în timp ce
varianta din Pa este ușor prelucrată.
Un alt pasaj care merită discutat face parte din interpretarea visului al V-lea:
„Când va veni vreme de apoi, părintele va învăța pe ficiori sei și-i va certa, iar
feciorii nu-l vor asculta, ce vor dzice părinților: «Tăceți, că nu știți ce grăiți, că v-au
trecut minte voastră cu bătrânețele și nu vă pricepeți ce-ți grăi voi»” (Bu, [IIr]–[IIv]);
„Cându va veni vreame de apoi, atunce părintele-și va cirta feciorul și-l va <învăța>
bine, iar feciorul nu-l va asculta, ci va zice tătâni-său și mâni-sa: «Tăceți, voi, că nu
știți nimic ci grăiț, că v-au tricut minte cu bătrânețile și nu vă pricepiț ci grăiț»” (S, 23);
„Când va fi la vremea de apoi, părintele va învăța feciorul și-l va certa. Feciorul nu-l
va asculta, ce va zice părinților: «Tăceți, voi, ce grăiți, că ați trecut de bătrânețe
80
Transcris fecioria în Mareș, CPP, p. 195, care trimite în notă la comparația cu celelalte
manuscrise ale familiei, care conțin cu toatele substantivul feciorii. În opinia noastră, și în
manuscrisul Pa este scris tot feciorii.
81
Cf., pentru ambele exemple, Mareș, Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer
(versiunea Körösszakal-Săcal), p. 148.
de nu știți ce grăiți»” (Pa, 128v–129r). În mod cert, versiunile din Bu și Pa sunt mai
apropiate ca formulare (verbele a certa și a învăța sunt așezate în aceeași ordine în
Bu și Pa, în opoziție cu S, și atât Bu, cât și Pa aleg pluralul părinți în locul sintagmei
tătâni-său și mâni-sa), însă, pe de altă parte, textul din Pa este alterat acolo unde sunt
reproduse vorbele fiilor, în timp ce Bu are text comun cu S. În același context,
M prezintă o variantă rezultată din contaminarea versiunii de mai sus cu versiunea P:
„Când va veni vreme de apoi, atuncea îș va certa părintele pe feciori și-i va învăța.
Feciorii nu vor asculta pre părinți și vor zice: «Tăceț voi, că nu știți ce grăiți! Că v-ați
ieșit din minte și v-au trecut mintea în bătrâneță și nu vă pricepeț ce grăiți» (M, 42v–43r);
„Când va veni vreamea de-apoi, atunci va certa părintele ficiorul să-l înveațe, iară
ficiorul va zice tătâni-său și mâni-sa: «Tăceț că nu știț ce grăiți, că v-aț ieșit din minte
cu bătrâneațele voastre, ce nu <ști>ț ce grăiț, nice vă precepeț nimică»” (P, 198v–199r).
Versiunea A pare să conserve tot un astfel de text contaminat: „La vreme de apoi,
părinții îș vor învăța pe ficiorii săi la lucrure bune să facă, iară pentru lucruri răle îi
vor cerceta cu cuvântul ca să nu facă rău și să nu grăiască rău și minciună, iar ficiorii
lor le vor zice: «Ta<ce>ț, nu mai grăi<ți>, că nu știți, aț îmbătrânit și v-aț ieșit din
minte și nu știț ce mai grăiț, numai cât vă bateț gura în zădar și nu cunoașteț, nice
precepeț cumu-i bine»” (A, 177v–178r).
În expunerea visului al VI-lea, Bu merge în schimb cu Pa (și cu M), în timp
ce S, alături de manuscrisele familiei B, conservă varianta din arhetip. Astfel, preoții
văzuți în vis se află „în tină” (S și familia B) până la grumazi sau „întinați” (Bu, Pa,
M, A „forte tare întinați”) până la grumazi. În interpretarea aceluiași vis, Bu, S, Pa
și M conțin adaosul, inexistent în versiunile aparținând familiei B, conform căruia
preoții vor fi înșelați de diavol: „să vor prelesti după învățătura și voie dracului”
(Bu, [IIv]–[IIIr]); „i vor prilăsti dracul” (S, 24); „să vor prilăsti dracului” (Pa, 129r);
„să vor prilesti în partea dracului” (M, 43r).
Și în cazul visului al VII-lea, formularea din versiunea Bu este mai apropiată
de cea din Pa (și din M) decât de cea din S, specificându-se capul anume cu care calul
cu două capete face cele două acțiuni: cu capul dinainte paște, cu cel dinapoi grăiește
(Bu, [IIIv]; Pa, 129r; M, 43v); în S se folosește doar perechea unul-altul (S, 24).
În schimb, în interpretarea aceluiași vis, Bu prezintă text comun cu S, în opoziție
cu Pa; versiunea din M conține o ușoară alterare a textului: „boierii cei giudecători
vor giudeca strâmbu pentru mita” (Bu, [IIIv]); „boiarii ci sântu judicători vor judeca
strâmbu dirptu mita” (S, 24); dar „judecătorii vor judeca strâmb drept mita” (Pa, 129r);
cf. „boiarii și giudeții vor giudeca strâmbu pentru mita” (M, 43v). De asemenea, un
alt fragment din același pasaj (discutat mai sus [p. 356]) pare să indice o prelucrare
în Bu a versiunii conservate în S: „sufletu<l> va merge în focul nestânsu” (Bu, [IIIv]);
„sufletul va mergi în foc de vec” (S, 24). De asemenea, mențiunea că domnii vor fi cei
care vor judeca strâmb este comună versiunilor Bu, S, Pa și P, în celelalte versiuni
judecata nedreaptă fiind atribuită fețelor bisericești.
Sunt însă și pasaje unde versiunea Bu prezintă asemănări cu versiunea M, în
opoziție cu S și Pa. De exemplu, în interpretarea visului al VI-lea, sintagma amplificată
„foc nestins” apare doar în aceste două manuscrise ale familiei A, dar apare surprinzător
în manuscrisele P-C și G ale familiei B. Am amintit mai sus (p. 356) de asemenea
prelucrarea în M, pe baza unei versiuni ca cea din Bu, a unui fragment din
interpretarea visului al VII-lea. În câteva locuri, M însă pare să prezinte și contaminări
cu versiunea păstrată în P. Astfel, în interpretarea visului al III-lea, detaliul că femeile
bătrâne „vor fugi” cu bărbați mai tineri apare doar în aceste două manuscrise.
De asemenea, finalul explicației date visului al VII-lea apare doar în aceste două
manuscrise: „Pre cel bogat vor giudeca drept, pentru mita, iară pre cel sărac, pentru că
nu va ave ce să deie, îl va giudeca cu strâmbătate și-l va asupri” (M, 44r); „Strâmbul
înderepta-l-vor pentru mita, iară mișelul strâmba-l-vor giudecătorii pentru că-i sărac
și neavut” (P, 199v).
În ce privește relația dintre Bu și A, după cum se va vedea, aceasta este foarte
strânsă. Neavând la dispoziție manuscrisul de față, Alexandru Mareș presupunea că
punctul de pornire al versiunii A, care este o versiune amplu prelucrată, l-a constituit
o versiune de tipul celei ilustrate de M și B, copia fidelă a celei dintâi82. Într-adevăr,
apropieri între cele două versiuni există. În primul rând, cel puțin pentru porțiunea
de text analizată de noi în acest studiu, cele trei manuscrise sunt singurele care conțin
numele împăratului, Sehanci/Sahanci (M și B) sau Sahance (A), în introducerile la
răspunsurile împăratului: „Sehanci zisă: «Am văzut»” (M, 42r); „Iară Sahance zisă:
«Văzui» (A, 177v). Apoi, în interpretarea visului al V-lea, A, la fel ca M, conține
expresia, contaminată din versiunea P, „v-ați ieșit din minte”. În ultimul rând,
asemenea lui M și B, A conține expresia „pietre scumpe” în descrierea visului
al VIII-lea, spre deosebire de celelalte manuscrise ale familiei A, care apelează la
sintagma „pietre nestemate”.
Odată cu descoperirea manuscrisului Bu, am ajuns însă la concluzia că
versiunile A și Bu descind dintr-un intermediar comun, iar acest lucru se poate
observa ușor pe text. În primul rând, una dintre asemănările între versiunile M, B și
A se regăsește și în Bu, versiune care recurge tot la expresia „pietre scumpe” în
descrierea visului al VIII-lea. Însă acesta este doar un detaliu în comparație cu
celelalte asemănări.
Astfel, până acum, versiunea A era singura care conserva un text diferit în
dreptul visului al IV-lea. Versiunea Bu conține un text identic: „Vădzuiu o oaie
bătrână unde rode fân, iar melul zbera dintr-însa” (Bu, [Ir]); „Văzui o oaie bătrână
unde rode tare fân, iară mielul zbera dintr-însa” (A, 177v); cf. celelalte manuscrise,
în care o iapă bătrână roade fân, iar mânzul râncheză din ea.
De asemenea, în interpretarea aceluiași vis, aceste două manuscrise sunt
singurele care menționează că, la vremea de apoi, vor comite acte sexuale imorale
cumnat cu cumnată: „Și să va culca fratele din casă cu muiere frăține-său ș nu
le va fi rușine unul de altul” (Bu, [Iv]); „Și va curvi cumnat cu cumnată, cu muiere
fratelui său, și nu să vor rușina unul de altul” (A, 177v); cf. în celelalte manuscrise
82
Mareș, CPP, p. 85.
„să vor închide fetele cu junii în casă și rușine de nime nu vor ave” (S, 22); „să vor
închide fetile în casă cu voinicii și nu să va rușina una de alta” (Pa, 128v); „să vor
închide fetele în casă cu bărbații și nu le va fi rușine una de alta” (M, 42v).
Un alt detaliu care apare doar în aceste două manuscrise se găsește în
interpretarea visului al III-lea: „bărbatul bătrân va lua muiere tânără” (Bu, [Ir]);
„într-acele vremi va lua bărbatul bătrân fată mare” (A, 177v).
În fine, un ultim argument este și o coruptelă prezentă doar în versiunile Bu
și A. În toate manuscrisele, din ambele familii, în interpretarea la visul al VIII-lea,
se spune că în vremurile din urmă toți oameni vor fi „precupeți” (S, Pa, M, B, P;
cf. P-C și G „neguțători”). În intermediarul după care a fost copiat Bu oamenii sunt
„pricepuți”, adjectiv care s-a păstrat ca atare în Bu și care a fost amplificat de copistul
versiunii A: „Puternice împărate, la vreme ce de apoi, toț oamenii vor fi pricepuț,
cunoscători și învățaț” (A, 179r–v); întreaga explicație se construiește pe această
greșeală, finalul fiind următorul: „Și ni<ci>un folos nu le va fi de învățătura și de
pricepire lor” (179v). De asemenea, presupunem că, în intermediarul după care a
fost copiat manuscrisul A, verbul a votri din explicația care se dă visului al IV-lea
apărea în forma moldovenească a hotri83, de unde și greșeala de interpretare a
copistului, care a transcris: „muma sângură îș va hotărî fata și sor pe sor va hotărî”
(A, 177v).
Mai există și o trăsătură pe care versiunea Bu o are în comun doar cu versiuni
din familia B: P-C, G și I. Dacă în S, Pa, M și B, vlădicii hirotonesc preoți
nedestoinici de preoție, pentru bani, în Bu, P-C, G și I, preoții sunt caracterizați de
lipsă de carte: „Și într-aceie vremi vlădicii vor popi diecii neștiindu carte pentru
lăcomi<a> banilor” (Bu, [IIIv]–[IVr]); „Și vlădici vor pune popi fără de carte și răi,
carii nu s-ar căde, ce numai pentru plata” (P-C, 100v); „Și vlădici vor pune popi săi84
și fără de carte, care nu s-are cădê, numai pentru plata” (G, 237); „Și vlădicii vor face
popi necărturari și slabi numai pentru bani” (I, apud Mareș, CPP, p. 73). În versiunea
P nu se specifică trăsătura de caracter a preoților.
Versiunea Bu are și o serie de particularități proprii. Astfel, interpretarea
visului al V-lea se încheie cu o exclamație moralizatoare neîntâlnită în celelalte
manuscrise: „Deci vai de fiii aceie necinstind pre părinții săi!” ([IIv]). Visul al VIII-lea
reprezintă o contaminare cu mai multe versiuni: „Vădzuiu unde era răsâpit mărgăritariu
preste toată lume și pietri scumpe. Și vădzuiu foc a<r>dzându-l” ([IVr–v]). Participiul
verbal folosit, răsâpit, este comun versiunilor Bu, S, Pa, P85 și I (celelalte versiuni
preferând participiul vărsat), însă sintagma „pietri scumpe” este comună versiunilor
Bu, M, B și A, în celelalte versiuni folosindu-se echivalentul „pietre nestemate”
83
DLR, s.v. votri, votrie, votru; H. Tiktin, Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3., überarbeitete
und ergänzte Auflage von Paul Miron und Elsa Lüder, Band III, Cluj-Napoca, 2005, s.v. votri, votrie,
votru; Mariana Costinescu, Magdalena Georgescu, Florentina Zgraon, Dicționarul limbii române
literare vechi. Termeni regionali, București, 1987, s.v. votri.
84
Probabil o formă tipărită greșit în articolul lui Gaster, în loc de răi.
85
Forma răsărit este o coruptelă în P.
(S, Pa, P) sau fiind omisă cu totul (P-C, G, I). De asemenea, din finalul explicației
la visul al VII-lea în Bu este omis următorul fragment: „Și nu-ș vor aduce aminte
că vor fi în tunearecul cel împărțit, unde iaste scrâșnirea dinților și viermii neadurmiți.
Strâmbul înderepta-l-vor pentru mita, iară mișelul strâmba-l-vor giudecătorii pentru
că-i sărac și neavut” (P, 199v), prezent într-o formă mai redusă sau mai extinsă și în
celelalte manuscrise ale familiei A: S, Pa, M, B.
În lumina discuției de mai sus, considerăm că manuscrisul Bu conservă o
versiune apropiată de S și Pa, din care au descins atât Bu și A, printr-un intermediar
(ca versiuni strâns înrudite), cât și M și B. Stema manuscriselor se modifică, prin
urmare, astfel:
CONCLUZII
Versiunea Celor douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer conservată în

manuscrisul Bu este o copie fragmentară, realizată în nordul Moldovei sau de un
copist provenind din nordul Moldovei, cu aproximație între 1780 și începutul sec.
al XIX-lea. Este o versiune nouă în raport cu cele cunoscute deja, conservând un
text din care a descins, prin intermediar, și cel din versiunea A. Astfel, odată cu
această versiune, dosarul textului despre visele tâlcuite de Mamer se îmbogățește
cu încă un manuscris, valoros în vederea alcătuirii imaginii de ansamblu privind
circulația acestei lucrări.
NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI
Pe baza concluziilor la care am ajuns în secțiunea privind localizarea textului,

dar și a existenței numeralului ordinal 30-le în însemnările copistului, am emendat
grafiile de tipul: al 4 vis, al 6 vis etc. adăugând între croșete terminația -le, cu ea
final > e (ę). Înainte de b, în cuvinte ca sñrßnb¶, am transcris consoana nazală prin m.
[CELE DOUĂSPREZECE VISE ÎN TÂLCUIREA LUI MAMER]
[Ir] […] și bărbatul bătrân va lua muiere86 tânără, și muiere bătrână va lua vonicul
tânăr. Și muiere fiindu bătrână se va îndrăgi cu alții și-și87 vor lăsa feciori. Și
într-aceie vreme nu să va afla muiere curată numai cu bărbatul ei, nici88 fată curată”.
Ș iar dzisă89 Mamer cătră împăratul: „Al 4<-le> vis cumu-l vădzuși?”
Împăratul dzisă 89 : „Vădzuiu o oaie bătrână unde rode fân, iar melul zbera din
[Iv] tr-însa”. / Și iar dzisă89 Mamer: „Când va vini vreme de apoi, ma<ma>-și90 va votri
fata ca să o mărite. Și să vor votri sor91 cu sor91. Și să va culca fratele din casă cu
muiere frăține-său ș nu le va fi rușine unul de altul. Și într-aceie vreme92 dintr-o
mii de muieri niciuna93 nu să va afla curată. Și toate femeile vor fi făr de rușine. Și
[IIr] nici88 a 7<-a> fată // nu să va afla curată”.
Și dzisă89 Mamir: „Di al cince vis cumu-l vădzuși?” Împăratul dzisă89:
„Vădzuiu o cățe unde dzăce într-un gunoiu și căței lătra dintr-însa.” Și dzisă89
Mamer: „Când va veni vreme de apoi, părintele va învăța pe ficiori sei și-i va
certa, iar feciorii nu-l vor asculta, ce vor dzice părinților: «Tăceți94, că nu știți95 ce
[IIv] grăiți96, că v-au / trecut minte voastră cu bătrânețele și nu vă pricepeți ce-ți97 grăi
voi!» Iar părinților le va fi rușini și vor tăce și-i vor lăsa în pace. Deci98 vai de fiii
aceie necinstind pre părinții săi!”
Și iar dzisă89 Mamer cătră împăratul: „Al 6<-le> vis cum-l vădzuși?”
Împăratul dzisă89: „Vădzuiu mulți preuți ș era întinați99 până100 în grumadzi”.
86
Scris: m¶ßre.
87
Scris: þiþ.
88
Scris: niç; altă lecțiune posibilă: nice.
89
Scris: qiS; altă lecțiune posibilă: dzise.
90
Scris: maþ.
91
Scris: sor; altă lecțiune posibilă: soră.
92
Sintagma și într-aceie vreme este scrisă de două ori.
93
Scris: niç¶na; altă lecțiune posibilă: niceuna.
94
Scris: ñßçec.
95
Scris: wic.
96
Scris: grßic.
97
Scris: çec.
98
Scris: deç; altă lecțiune posibilă: dece.
99
Scris: äñinac.
100
Scris: pßnß; altă lecțiune posibilă: pănă.
[IIIr] Dzisă89 Mamer: „Cându // va vini vreme de apoi, preuți vor învăța oamenii să facă
dreptu după legi, iar ei lege nu o vor ține, ce să vor prelesti101 după învățătura și voie
dracului. Și vor aduna bogăție multă și sufletul își102 vor băga în focul nestânsu”.
Și iar dzisă89 Mamer: „A 7<-le> vis cumu-l vădzuși103?” Împăratul dzisă89:
[IIIv] „Vădzuiu un cal frumos foarte și ave 2 capete: / unul denainte, altul denapoi. Cu
cel denainte păște, iar cu cel denapoi grăie”. Dzisă89 Mamer: „Cându va veni
vreme de apoi, boierii cei giudecători vor giudeca strâmbu pentru mita. Și nu vor
căuta de suflet, iar sufletu<l> va merge în focul nestânsu. Și într-aceie vremi vlădicii
[IVr] vor popi diecii neștiindu // carte pentru lăcomi<a> banilor. Și popi vor fi mulți, ce
puțini vor fi destoineci. Și domnii încă vor giudeca strâmbu și de Dumnădzău nu le
va fi frică, nici88 de oameni rușine”.
Și iar dzisă Mamer: „Dar a 8<-le> vis cumu-l vădzuși?” Iar împăratul dzisă89:
[IVv] „Vădzuiu unde era răsâpit mărgăritariu preste toată lume / și pietri scumpe. Și vădzuiu
foc a<r>dzându-l”. Și dzisă89 Mamir: „Când va vini vreme de apoi, toți vor fi pricepuți.
Cei bogați vor înșela pre cei săraci și se vor giudeca strâmbu pentru bogăție deși104
vor perde sufletele. Atunce105 va fi puțină veselie, multă plângere106”.
Și iar dzisă89 […]”
A NEW VERSION OF THE TWELVE DREAMS

IN THE INTERPRETATION OF MAMER
(Abstract)
In this paper, we present an edition of a new version of an apocalyptic book, The Twelve
Dreams in the Interpretation of Mamer. By the present study we contribute to the Romanian dossier
of this text by bringing to light a previously unknown version, found on the white pages at the end of
a primer printed in Iassy between 1755 and 1760. The manuscript was copied in the northern part of
the region of Moldova in the last two decades of the 18th century or the beginning of the 19th century.
Its importance within the manuscript stemma resides in the fact that it preserves a version which is an
intermediary link between the oldest versions of this text and the reworking found in one of the extant
manuscripts.
Cuvinte-cheie: cele douăsprezece vise, Mamer, Sahanci, apocalipsă, bucvar.
Key words: the twelve dreams, Mamer, Sahanci, apocalypse, primer.

101
Înainte de acest cuvânt este scris ține, și apoi tăiat.
102
Scris: õþ.
103
Scris: vßq¶þ.
104
Scris: deþ.
105
Scris: ad¶nçe.
106
Scris: plßndÔere și corectat apoi prin tăierea slovei d.
Fig. 1. Însemnare de la f. 54v, din anul 1762.
Fig. 2. Însemnare de la f. 50r, din anul 1772.

Fig. 3. Însemnare de la f. 52r, din anul 1773.

Fig. 6. Fila [Iv] din textul Celor douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer.
Fig. 7. Fila [IIIv] din textul Celor douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer.
Mihai Ţipău
ORIGINALUL GERMAN AL ISTORIEI UNIVERSALE

TRADUSE DE VLAD BOŢULESCU DE MĂLĂIEŞTI
Activitatea de traducător a lui Vlad Boţulescu de Mălăieşti, desfăşurată la

Milano, semnalată încă din secolul al XIX-lea de către Ioan Bogdan1 şi Nicolae
Iorga2, a fost pusă în valoare prin recentele ediţii ştiinţifice ale manuscriselor sale3.
Biografia sa este în general cunoscută, datele cu privire la aceasta fiind analizate
detaliat, pe baza surselor, în primul dintre studiile introductive din ediţiile respective4.
În contextul articolului de faţă vom menţiona doar faptul că Vlad Boţulescu era un
poliglot, care îşi începuse formarea la Academia Domnească din Bucureşti, în
timpul domniilor lui Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat, unde a studiat cu
Gheorghios Trapezuntios şi Markos Porfyropoulos5.
Cea mai întinsă dintre lucrările traduse de Boţulescu la Milano, Istoriia de
toată lumea sau Istoria universală, a ridicat o serie de probleme cu privire la
identificarea originalului. Faptul că acest original nu a putut fi depistat a generat
emiterea unei serii de teorii cu privire la limba în care acesta a fost redactat6.
Se punea astfel la îndoială afirmaţia clară a traducătorului că originalul ar fi fost
1
Prima menţiune din istoriografia română modernă este făcută cu prilejul descoperirii
manuscrisului de la Viena; vezi Ioan Bogdan, Câteva manuscripte slavo-române din Biblioteca Imperială
de la Viena, „Analele Academiei Române”. Memoriile Secţiunii Istorice, seria II, XI, 1888–1889, p. 27–28.
2
Nicolae Iorga, Studii de istorie şi de istorie literară, în „Literatură şi artă română”, IV, 1899,
p. 17–28.
3
Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri I. Viaţa lui Scanderbeg. Ediţie critică, introducere,
studiu filologic şi lingvistic, glosar şi indice de Emanuela Timotin şi Ovidiu Olar, Bucureşti, 2013;
idem, Scrieri II. Canonizarea Sfântului Felice. Varlaam şi Ioasaf. Glosar irochez-român. Însemnări
astronomice. Ediţii critice, studii introductive şi glosar de Cristina-Ioana Dima, Bucureşti, 2013;
idem, Scrieri III. Istoria universală. Asia. Ediţie critică, studii, glosar şi indice de Emanuela Timotin
şi Andrei Timotin, Bucureşti, 2013.
4
Ovidiu Olar, Logofătul de taină. Viaţa, aventurile şi traducerile lui Vlad Boţulescu de
Mălăieşti, în Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri I. Viaţa lui Scanderbeg, p. 13–37. Cu privire la
utilizarea numelui Mălăescu / Boţulescu, vezi Alexandru Mareş, Numele de familie al logofătului
Vlad din Mălăieşti: nume moştenit sau imaginat?, în „Limba română”, LX, 2011, nr. 1, p. 95–100.
5
Pirin Boiagev, Vlad Boţulescu et Partenij Pavlovič, în „Revue des études sud-est européennes”,
XVIII, 1980, nr. 2, p. 287–292. Despre Markos Pofyropoulos, vezi Πασχάλης Μ. Κιτρομηλίδης, Κυπριακή
λογιοσύνη, 1571–1878. Προσωπογαφική θεώρηση, Λευκωσία, 2002, p. 226–228 (cu bibliografia anterioară).
6
Pentru diferitele teorii formulate cu privire la originalul scrierii, vezi Eugenia Dima, Capcanele
filologiei sau Despre păcatul trufiei, în Începutul modernizării culturii române şi racordarea la
Occident pin traduceri, editori Andrei Corbea-Hoişie, Eugenia Dima, Iaşi, 2016, p. 93–148; Eugenia
Dima, Gabriela E. Dima, Traducătorii români şi traducerile laice din secolul al XVIII-lea, Iaşi, 2016,
p. 129–137. S-a menţionat doar ca ipoteză de lucru şi posibilitatea unui original în limba franceză;
vezi Eugenia Dima, Gabriela E. Dima, op. cit., p. 130–131.

370 Mihai Ţipău 2
o lucrare în limba germană. Particularităţile vocabularului lui Boţulescu, cu frecvente

glose în limbile greacă sau italiană au fost folosite ca argumente în formularea unor
astfel de teorii. S-a emis astfel ipoteza unui original în limba italiană (celelalte
traduceri de la Milano fuseseră făcute din această limbă), în limba latină, sau în
limba greacă. Pentru a combina două dintre aceste „soluţii” s-a susţinut că ar fi fost
vorba despre un text italian la care traducătorul a avut acces print-un intermediar
grec7. Inutil de menţionat că toate aceste ipoteze nu au condus la identificarea unui
original în aceste limbi. Că astfel de teorii nu se puteau susţine era evident atât din
afirmaţia fără echivoc a lui Boţulescu, cât şi din numeroasele forme de termeni sau
nume proprii care nu puteau fi explicate decât printr-un original german.
Mai mult, un studiu detaliat al conţinutului lucrării a pus în evidenţă relaţia
clară a acesteia cu şcoala istoriografică germană din secolul al XVIII-lea8. Totuşi,
având în vedere că nu se putea identifica cu exactitate care dintre lucrările de istorie
universală din spaţiul german a stat la baza traducerii lui Boţulescu, teoriile cu
privire la un original în altă limbă nu puteau fi respinse cu siguranţă în totalitate.
Soluţionarea acestei „enigme” a literaturii române din secolul al XVIII-lea
vine să confirme opiniile potrivit cărora originalul traducerii Istoriei universale a
lui Vlad Boţulescu de Mălăieşti era redactat în limba germană.
Am identificat acest original, pe care s-a bazat traducerea lui Boţulescu, ca
fiind o lucrare cu caracter istorico-geografic, concepută ca un material explicativ al
celebrelor hărţi realizate de către geograful şi cartograful Johann Baptist Homann
(1664–1724)9. Atlasul lui Homann a fost un succes editorial, autorul şi descendenţii
săi primind privilegiul de editare şi tipărind numeroase ediţii succesive10.
Titlul complet al lucrării folosite de către Boţulescu (în ediţia din 1742, care
după cum se va vedea, este cea folosită de traducătorul român) este:
ATLAS / HOMANNIANVS / ILLUSTRATUS, / Das ist: / Geographische,
Physicalische, Moralische, / Pölitische und Historische Erklärung / Der nach des seeligen /
Herrn Johann Hübners / Methode illuminirten / Homannischen / Universal-Charten, /
Wodurch nicht nur / Ein vollkommener Geographischer Unterricht, / sondern auch
eine ordentlich zusammen hangeude Historie / der vornehmsten Welt-Reiche / Nach
7
Ibidem, p. 137.
8
Andrei Timotin, „Originalul Istoriei de toată lumea”, în Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III.
Istoria universală. Asia. Ediţie critică, studii, glosar şi indice de Emanuela Timotin şi Andrei Timotin,
Bucureşti, 2013, p. 24–57.
9
Despre Homann vezi [A.] Brecher, „Homann, Johann Baptist”, în Allgemeine deutsche Biographie,
vol. 13, Leipzig, 1881, p. 35–38.
10
Prima ediţie a atlasului lui Homann a apărut în 1716 la Nürnberg (Großen Atlas über die
ganze Welt), fiind urmată de o ediţie pentru tineret cuprinzând un număr de 18 hărţi (Johann Baptist
Homann, Atlas methodicus explorandis juvenum profectibus in studio geographico ad methodum
Hübnerianam accomodatus / Metodischer Atlas. Das ist, Art und Weise, wie die Jungend in Erlernung
der Geographie füglich examiniret werden kan nach Hübnerischer Lehr-Art eingerichtet, Nürnberg, 1719).
Ediţia pentru tineret a fost retipărită în 1754 şi 1777. Despre aceste ediţii ale atlasului lui Homann v.
Theodor Brüggemann, Otto Brunken, Handbuch zur Kinder- und Jungendliteratur. Von 1570 bis 1750,
Stuttgart, 1991, c. 1419–1420.
3 Originalul german al Istoriei universale traduse de Vlad Boţulescu de Mălăieşti 371
einer neuen Einrichtung und besonderm Selectu / vor Augen geleget wird, / Daß
auch solche, die nicht studiret haben, diese beyde Wissenschaff- / ten von sich selbst
gar füglich erlernen können, / Alles bis auf gegenwärtige Zeit continuiret / und mit
nöthigen Registern versehen von / M. Johann Jacob Schatzen, / Gymnasiarcha des
Straßburg. Gymnas. und Universitäts- / Bibliothecario. / Zweyte und vermehrte
Auflage. / Mit Königl. Poln. und Chur-Sächsis allergnäd. Privilegio. / Verlegts Michael
Gottlieb Grießbach, Hoch-Fürstl. Sächs- / scher privil. Buchhändler, 1742.
Cartea are trei volume, sau „părţi” („Theile”), fiecare având o pagină de titlu
separată, imprimată în două culori. Lucrarea a fost publicată de editorul Michael
Gottlieb Griessbach, cu privilegiul acordat de regele Poloniei care era totodată şi
principe elector al Saxoniei. Locul publicării nu este menţionat în ediţia din 1742,
dar poate fi dedus pe baza celorlalte ediţii ca fiind Eisenach sau Leipzig11. În
frontispiciul primei părţi se află o gravură reprezentându-l pe autorul cărţii, având
următoarea inscripţie: „M. Joh. Jacobus Schatz Argentinensis Gymnas. patrii
Gymnasiarcha et Academice Bibliothecarius”.
Aşa cum rezultă din titlu, lucrarea cuprinde explicarea geografică, fizică,
morală, politică şi istorică a hărţilor universale ale lui Homann, ilustrate după
metoda lui Johann Hübner12. Se subliniază faptul că scrierea prezintă geografia şi
istoria lumii până în prezent.
Autorul este Johann Jacob Schatz (sau Johann Jakob Schatz în grafia actuală),
director („gimnaziarh”) al Gimnaziului din Strassburg şi bibliotecar al Universităţii.
Schatz (1691–1760), a fost un filolog, teolog şi geograf german, director şi al unor
importante instituţii de învăţământ din Trarbach (1720–1726), Eisenach (1728–1737)
şi Strassburg (1737–1760), în ultimele două localităţi fiind şi bibliotecar13. În afară
de Atlas Homannianus, Schatz a redactat lucrări istorice14 şi geografice15, adesea cu
scop didactic declarat, între altele traducând şi rezumând în limba germană şi în
11
Prima ediţie, datând din 1737, face referire la editor ca fiind din Eisenach, iar ediţiile din
1747 şi 1753 menţionează ca loc de publicare „Leipzig und Eisenach”, localităţi aflate în Saxonia. În
ediţia din 1737 Johann Jacob Schatz era director şi bibliotecar al gimnaziului din Eisenach („Gymn.
Isenach. Directore und Bibliothecario”).
12
Despre învăţatul german Johann Hübner (1668–1731), vezi H. Kämmel, „Hübner, Johann”,
în Allgemeine deutsche Biographie, vol. 13, Leipzig, 1881, p. 267–269. Despre activitatea de istoric a
lui Hübner, vezi şi Andrei Timotin, „Originalul Istoriei de toată lumea”, p. 34–35.
13
Despre Johann Jakob Schatz, vezi Wilhelm Pökel, Philologisches Schriftsteller-Lexikon,
Leipzig, 1882, p. 241. http://www.teuchos.uni-hamburg.de/interim/prosop/P-Schatz.Johann.Jakob.html,
http://archiv.francke-halle.de/zeig_start.fau?prj=ifaust8_afst&dm=Archiv&listex=GND%20&zeig=
129202592 şi http://kalliope-verbund.info/de/eac?eac.id= 129202592, accesate la 18 august 2018.
14
Johann Jacob Schatz, Kurtzer Abriß der Historie des Alten Testaments, samt der Kayser-Historie
des Neuen Testaments als der erste Theil der Universal-Historie, der studierenden Jugend zum besten
entworfen, Strassburg, 1748.
15
Johann Jacob Schatz, Erste Anfangs-Gründe Der Geographie in welchen nach Anleitung achtzehen
nach des seligen Herrn Johann Hübners verbesserten Methode illuminirten Homännischen General- und
Special-Charten, Nürnberg, 1741. Este vorba despre o altă lucrare de comentarii la hărţile din atlasul lui
Homann, realizată după o metodă similară cu cea din Atlas Homannianus. A fost reeditată în 1743, 1745 şi
1752; vezi Th. Brüggemann, O. Brunken, Handbuch zur Kinder- und Jungendliteratur, c. 1420.
372 Mihai Ţipău 4
latină celebra lucrare a lui Bernard de Montfaucon, L’antiquité expliquée et représentée

en figures (Paris, 1719)16.
Cartea lui Johann Jacob Schatz, Atlas Homannianus, a fost publicată în cinci
ediţii: 1737, 1742, 1747, 1753 şi 1763, fiecare ediţie fiind revăzută şi adăugită faţă
de cea precedentă. În special aceste adăugiri vizează aducerea la zi a unora dintre
informaţiile cu caracter istoric. Ediţia a cincea are titlul puţin schimbat, textul fiind
revăzut de către Johann Joachim Schwaben, profesor la colegiul princiar din Leipzig
şi supervizor al bibliotecii Universităţii17. Se observă o oarecare ritmicitate în
publicarea ediţiilor, primele patru apărând la intervale de aproximativ cinci ani, iar
ultima, la zece ani după ediţia anterioară. Această ritmicitate ar putea fi pusă în
legătură cu scopul didactic al lucrării, care era foarte probabil folosită ca manual
şcolar.
Departe de a fi o raritate bibliografică, exemplare din Atlas Homannianus al lui
Johann Jacob Schatz nu au putut fi totuşi identificate în bazele de date on-line ale
bibliotecilor din nordul Italiei, între care şi Biblioteca Nazionale Braidense (cunoscută
şi sub numele de Biblioteca di Brera), de unde se ştie că provin manuscrisele lui
Boţulescu aflate astăzi la Veneţia, după ce o perioadă s-au aflat în capitala Austriei.
Şi pentru Biblioteca Naţională Austriacă (Österreichischen Nationalbibliothek) din
Viena, cercetarea cataloagelor on-line nu a condus la descoperirea unor exemplare
din ediţia din 1742 a cărţii, existând în schimb ediţiile din 1747 şi 1753. Cercetări
atente în aceste biblioteci şi în altele din acelaşi spaţiu, ar putea eventual conduce
la identificarea exemplarului folosit de traducătorul român18. Perspectiva nu este
atât de improbabilă, având în vedere faptul că la amintita bibliotecă vieneză a fost
identificat un volum care i-a aparţinut lui Vlad Boţulescu19.
De remarcat faptul că, în tradiţia epocii, în originalul german, pentru redarea
cuvintelor de origine latină, sau împrumuturilor din limbile romanice sunt folosite
16
Johann Jacob Schatz, Griechische und Römische Alterthümer, welche der berühmte P. Montfaucon
ehemals samt den dazu gehörigen Supplementen in zehen Bänden in Folio, an das Licht gestellet hat,
Nürnberg, 1757. Bernard de Montfaucon, Antiquitates Graecae et Romanae, Nürnberg, 1757,
redactată în formă prescurtată în limba latină de J. J. Schatz, cu note de Johann Salomon Semler.
17
Herrn M. Johann Jacob Schatzens, Gymnasiarchen des Straßb. Gymnas. und Univers. Biblioth.,
Erläuterter Hommanischer Atlas, welcher eine geographische, physicalische, moralische, politische
und historische Erklärung der nach Johann Hübners Methode illuminirten Universalcharten enthält,
wodurch nicht nur eine hinlängliche Erdbeschreibung, sondern auch eine ordentlich zusammenhängende
Geschichte der vornehmsten Weltreiche, nebst der Wapenkunst erlernet werden können, von neuem
durchgesehen und bis auf gegenwärtige Zeiten fortgesetzet von Johann Joachim Schwaben, A. M. des
großen Fürstencollegii in Leipzg d. z. Probsten, und der das. Universitätsbibl. Aufseh. Fünfte, verbesserte
und vermehrte Auflage. Mit Kaiserl. Königl., Pohln. und Chursächs. allergnäd. Privilegien, Leipzig
und Eisenach, Verlegts Michael Gottlieb Grießbach, 1763.
18
Potrivit informaţiei furnizate de Andrei Timotin, corespondenţa purtată cu Biblioteca Trivulziana
din Castello Sforzesco din Milano nu a pus în evidenţă existenţa în fondurile acesteia a acestor
tipărituri.
19
Cătălina Vătăşescu, Un traité anglais sur les langues du monde appartenant à un prince de
la famille Cantacuzino au début du XVIIIe siècle, în „Revue des études sud-est européennes”, LIV,
2016, nr. 1–4, p. 201–212.
caracterele de tip antiqua, în timp ce restul textului este imprimat în aşa-numitele

caractere „gotice”. Se pot explica astfel, prin influenţa exercitată de original şi
cuvintele redate de traducător cu caractere latine. În text nu apar decât cu rare
excepţii cuvinte redate cu caractere greceşti20, iar numele proprii greceşti sunt redate
în forme latinizate sau preluate din italiană. Cuvintele greceşti, relativ numeroase
în textul românesc al lui Boţulescu, i se datorează deci în cea mai mare parte
acestuia şi nu provin din lucrarea originală.
Traducerea selectivă, aşa cum se va vedea, a lui Vlad Boţulescu de Mălăieşti
a fost efectuată după ediţia a doua, din 1742, fapt dovedit de comparaţia unor pasaje
din textul românesc cu ediţiile succesive din Atlas Homannianus. Ediţia din 1737
nu a putut constitui baza traducerii, având în vedere faptul că în textul lui Boţulescu,
aşa cum s-a remarcat de către editori21, sunt descrise evenimente din anul 1741,
cum sunt cele privind succesiunea imperială.
Un argument împotriva utilizării de către traducător a unei ediţii mai târzii
(cel puţin teoretic ar fi putut fi folosită chiar şi ediţia din 1763) este faptul că într-un
pasaj din ediţia din 1742, cu privire la încoronarea împăratului textul de cult
„Te Deum laudamus” apare în limba latină, la fel ca în traducerea românească, în
timp ce în ediţia din 1753 este tradus în germană („Herr Gott, dich oben wir”)22.
Este dificil de presupus că Boţulescu ar fi retradus în latină textul respectiv.
Structura celor trei părţi ale Atlas Homannianus în ediţia din 1742 este
următoarea:
Primul volum debutează cu un „Cuvânt-înainte” („Vorrede”) de 19 pagini, înainte
de începerea numerotării propriu-zise a paginilor şi continuă cu un capitol introductiv
„Kurtze Einleitung zur Geographie” (p. 1–67), având subtitlul „Vorbereitung”. Urmează
descrierea geografică pe baza hărţilor din Atlasul lui Homann, începând cu prima
20
Un exemplu este ilustrativ în acest sens: „Bedeutet besonders bey den Lateinischen Scribenten
Asia insgemein nur so viel, als Klein Asien oder das heutige Natolien, welches von ἀνατολὴ der
Aufgang der Sonen, seinen Namen hat“ (J. J. Schatz, Atlas Homannianus, III, 1742, p. 233–234).
Acelaşi text în varianta românească a lui Boţulescu este: „Între scriitorii istorici letineşti, acest cuvânt
Asia de obşte să înţeleage de obşte Asia cea Mică sau, cum să zice acum, Natolia Mică, care nume
vine din cuvântul grecescu ἀνατολὴ, adecăte răsărita soarelui” (Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III.
Istoria universală. Asia, p. 108).
21
Andrei Timotin ajungea („Originalul Istoriei de toată lumea”, p. 27–29), pe baza informaţiilor
oferite de textul lui Boţulescu, la concluzia că redactarea originalului a fost încheiată între lunile iunie
şi august 1741 (Ibidem, p. 27), iar punerea în circulaţie a textului a avut loc în perioada august 1741 –
septembrie 1745 (Ibidem, p. 28–29). Aceste concluzii sunt confirmate în întregime de constatarea că
ediţia din 1742 (şi nu cea din 1737 sau 1747) a Atlas Homannianus a fost textul folosit de Boţulescu
în realizarea traducerii sale. O confirmare a acestor concluzii este şi faptul că în ediţia din 1742
„Cuvântul-înainte” („Vorrede”) este datat „Straßburg den 25 Augusti 1741”.
22
Cf. textul din ediţia din 1747, vol. I, p. 215: „worauf er dann vor den Altar geführet,
das Te Deum laudamus gesungen”, cel din ediţia 1753, vol. I, p. 215: „und das Herr Gott, dich oben
wir, gesungen wird” şi traducerea lui Boţulescu: „Şi aşa apoi îl duc înaintea altariului să cânte
Te Deum laudamus” (Emanuela Timotin, Andrei Timotin, Un text românesc inedit din 1763 despre
ceremonialul alegerii şi încoronării împăratului romano-german, în „Revista istorică”, XXVI, 2015,
nr. 3–4, p. 243).
374 Mihai Ţipău 6
hartă ce reprezenta planiglobul (p. 67–96). Cea de-a doua hartă descrisă este cea
cuprinzând Europa (p. 97–114). Prezentarea propriu-zisă a zonelor geografice şi
statelor începe cu spaţiul german („Teutschland”), care ocupă şi o parte importantă
a lucrării (p. 115–388). Prima parte este completată de un indice de nume proprii.
Volumul al doilea debutează cu descrierea celei de-a patra hărţi din Atlasul
lui Homann şi cuprinde Ţările de Jos [„Niederlanden”] (p. 1–42), urmată de un scurt
capitol despre Episcopia Luttich şi Ducatul Bovillon (p. 42–44). Descrierea celei
de-a cincea hărţi cuprinde Elveţia („Schweitz”, p. 45–74), în timp ce cea de-a şasea
hartă se referă la Franţa (p. 75–138) şi Lotharingia (p. 138–151). Urmează textul
privitor la harta a şaptea, cuprinzând Italia (p. 151–257), cea de-a opta, despre
Marea Britanie (p. 257–312), cea de-a noua, cu Spania şi Portugalia (312–370), şi
cea de-a zecea, cu Polonia (şi Lituania), Prusia şi Kurlanda (p. 370–416). Volumul
se încheie, de asemenea, cu un indice de nume.
Cel de-al treilea volum începe cu descrierea celei de-a unsprezecea hărţi,
cuprinzând provinciile dunărene, „Grecia” contemporană şi Arhipelagul („Erklärung
der eilften Charte, von den an der Donau gelegenen Provintzen, samt dem heutige
Griechenland und dem Archipelago”, p. 1–94). Următoarele capitole sunt dedicate
hărţii a douăsprezecea, cuprinzând Danemarca (p. 94–117), celei de-a treisprezecea,
cuprinzând Suedia şi Norvegia (p. 117–147) şi celei de-a paisprezecea, ce prezenta
Rusia şi „Tataria mică si mare” (p. 148–180). Următorul capitol cuprinde descrierea
geografică şi istorică a Asiei, reprezentată în cea de-a cincisprezecea hartă a lui
Homann (p. 180–303), descriere pe care Boţulescu o prelucrează şi o plasează la
începutul traducerii sale. Urmează capitolul despre Pământul Făgăduinţei sau Palestina,
prezentat în cea de-a şaisprezecea hartă (p. 304–340). Ultimele două capitole sunt cele
despre Africa (harta a şaptesprezecea, p. 340–390) şi America (harta a optsprezecea,
p. 390–430). Şi acest volum se încheie cu un indice de nume proprii. La finalul
fiecărui capitol se află un subcapitol intitulat „Parerga” care descrie elementele
exterioare ce însoţesc hărţile din Atlasul lui Homann (steme, portrete etc.).
Deşi se intitulează Atlas Homannianus şi se bazează pe hărţile publicate de
Johann Baptist Homann, lucrarea lui Schatz nu este un atlas geografic propriu-zis şi nu
este ilustrat cu hărţi. De altfel, privilegiul de a edita hărţile aparţinea moştenitorilor
lui Homann („Homann’s Erben”), care le-au publicat o lungă perioadă de timp în
ediţii succesive23. Cartea lui Schatz este o scriere istorico-geografică care are doar
ca punct de pornire hărţile respective.
Cele trei părţi ale lucrării, publicate în volume separate, totalizează 1288 de
pagini, format in octavo. În unele cazuri cele trei părţi sunt legate într-un singur
volum. Este dificil de precizat dacă Vlad Boţulescu a avut acces simultan la toate
cele trei părţi ale lucrării sau acestea i-au fost accesibile succesiv. Faptul este
23
Despre aceştia, vezi Albrecht Kirchhoff, Joh. Bapt. Homann’s Erben in Nürnberg, „Archiv
für Geschichte des Deutschen Buchhandels“, XV, 1892, p. 324. Referitor la reacţia moştenitorilor lui
Homann cu privire la prima ediţie din Atlas Homannianus, vezi Albrecht Kirchhoff, Einführung von
Schulbüchern 1741, „Archiv für Geschichte des Deutschen Buchhandels“, XV, 1892, p. 320–322.
relevant dacă se are în vedere ordinea inversată a continentelor (traducătorul începe

cu Asia, care este în partea a treia a originalului german).
În prefaţa lui Boţulescu însă apar texte preluate din prima parte (primul volum)
al Atlas Homannianus. Prefaţa a fost foarte probabil, după cum rezultă din chiar
conţinutul acesteia, redactată după finalizarea traducerii. Astfel, informaţiile geografice
din cea de a doua parte a prefeţei traducerii româneşti sunt în mod clar preluate din
introducerea („Vorbereitung”) geografică din debutul primului volum24. Nu este
vorba în acest caz de traducerea unor pasaje întregi, ca în restul „istoriei”, ci de o
selecţie de date, rezumând un text mai lung. Un pasaj preluat integral este cel cu
privire la diametrul globului pământesc:
„§. 12. Man mercke demnach hier, daß die ganze Erd-Kugel 5400 teutsche
Meilen in ihrem Umcreis austrage.
1. Eine teutsche Meile ist ein Weg, der so lang ist, als ein Wandersmann in
seinem ordentlichen Schritt innerhalb zwey Zeiger-Stunden zurück legen kan.
2. Nebst den teutschen Meilen hat man auch Französische, Italiänische und
andere Meilen unter welchen die Franzöfische insgemein nur eine Stunde, die
Italiänische aber nur eine halbe Stund-Wegs ausmachen”25.
„Toată sfera (adecăte globul acesta al pământului) iaste împrejur de cinci mii
şi patru sute de miliuri nemţeşti. O milă nemţească iaste o călătorie de doaoă ceasuri
ce un om cătător în pasul său poate face. O milă franţozească iaste numai un ceas,
iar o milă italienească iaste drum numai de o jumătate de ceas”26.
Un alt fapt de remarcat este dubla traducere, diferită ca selecţie a textelor şi

ca vocabular a pasajelor referitoare la alegerea împăratului romano-german, texte
aflate în prima parte a lucrării27. Există posibilitatea ca traducerea să fi fost
realizată în două etape separate în timp, fapt care ar putea eventual indica accesul
în două ocazii diferite la textul tipărit.
Motivele pentru care Boţulescu nu a menţionat titlul lucrării traduse, după
cum a procedat în alte cazuri, ar putea fi multiple. Este clar totuşi că traducătorul
nu a încercat în mod deliberat să treacă sub tăcere originalul folosit. Cel mai
probabil este că motivaţia a fost una de ordin practic. Titlul lung, greoi, al originalului
german, cu referire la acel Atlas Homannianus, pe care Boţulescu probabil nu îl
avea la îndemână, nu era uşor de redat în limba română28. În privinţa autorului
lucrurile nu erau mai clare, doar în titlu fiind menţionate, pe lângă referirea
indirectă la Homann, alte două nume: Hübner şi Schatz. Apoi, traducătorul intenţiona
24
J. J. Schatz, Atlas Homannianus, 1742, I, p. 5–6.
25
Ibidem, 1742, I, p. 6.
26
Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III. Istoria universală. Asia, p. 105.
27
Despre aceste texte, vezi Emanuela Timotin, Andrei Timotin, Un text românesc inedit din
1763, p. 231–246 (cele două versiuni la p. 236–246).
28
De remarcat totuşi că titlul textului despre canonizarea Sf. Felice, tradus de către Boţulescu
din limba italiană, era de asemenea lung şi complex, vezi Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri II.
Canonizarea Sfântului Felice. Varlaam şi Ioasaf. Glosar irochez-român. Însemnări astronomice, p. 107.
376 Mihai Ţipău 8
să ofere cititorului o istorie universală, efectuând pe cât posibil o selecţie a materialului

istoric din textul german, text organizat pe o bază geografică. Astfel sunt de înţeles
indicaţiile repetate că este vorba despre un compendiu: „însă pe scurt” (în titlu,
p. 101), „pe scurt însă” (tot în titlu p. 107) (deşi expresii germane similare apar în
compendiile de istorie universală din epocă). Fiind deci o rezumare şi nu o
traducere completă, poate că traducătorul a considerat că menţionarea originalului
nu ar mai fi necesară, fiind considerată poate ca nepotrivită şi nerelevantă pentru
cuprinsul variantei traduse.
O ipoteză mai puţin probabilă este cea potrivit căreia Boţulescu ar fi obţinut
şi folosit un exemplar incomplet, din care lipsea pagina de titlu. Faptul că traducătorul
a folosit toate cele trei părţi (volume) ale ediţiei germane, fiecare având pagina sa
de titlu, face însă şi mai puţin verosimilă această ipoteză.
Titlul ales de logofătul român Istoriia de toată lumea sau Istoria universale
este original, în sensul că nu a fost preluat din textul tradus. Este însă de presupus
că Vlad Boţulescu va fi fost familiarizat cu noţiunea de istorie universală şi va fi
avut cunoştinţă sau chiar va fi consultat lucrări cu un astfel de conţinut. Titlul ales
dovedeşte modul în care traducătorul a prelucrat materialul pe care îl avea la
îndemână, obţinând o lucrare istorică dintr-una geografico-istorică.
În privinţa prefeţei lui Boţulescu sursele acesteia sunt elucidate doar în parte,
odată cu descoperirea originalului german. După toate probabilităţile, prefaţa a fost
redactată după realizarea traducerii. În prefaţă sunt preluate câteva informaţii geografice,
din lucrarea lui Schatzen, aflate în original în partea de început a primului volum.
Pasajele cu privire la rolul istoriei, cu citate relativ exacte, ca cel din Cicero, par a
avea tot o sursă scrisă, nefiind redate din memorie de către Boţulescu. Mai mult,
este posibil ca această sursă să fi fost tot în limba germană29. Astfel ar rezulta din
definirea istoriei ca „învăţătura vieţii omeneşti”, care redă magistra vitae al lui Cicero,
sintagmă care apare în unele traduceri germane din secolul al XVIII-lea, dar şi în
lucrări de istorie, într-o formă asemănătoare cu cea de la Boţulescu „Lehrmeisterin
des männliches Lebens”30.
Rezolvarea chestiunii originalului german al scrierii simplifică într-o anumită
măsură şi explicarea provenienţei termenilor din alte limbi (în special din greacă şi
italiană) prezenţi în traducerea românească.
Numeroasele glose greceşti31 s-ar putea explica prin utilizarea de către Boţulescu
a unui lexicon german – grec, italian – grec sau latin – grec. Pentru toate aceste variante
29
Citatul din Cicero apare în aceeași formă în istoria universală a lui Johann Heinrich Zopf,
vezi Andrei Timotin, „Originalul Istoriei de toată lumea”, p. 43.
30
V. de exemplu această sintagmă citată în Johann Heinrich Häveckers, Chronica und
Beschreibung der Städte Kalbe, Aken und Wantzleben, Halberstatd, [1720], p. 2.
31
Despre glosele din traducerile lui Boţulescu, vezi Emanuela Timotin, Apprendre et
expliquer. Le gloses dans une Vie de Skanderberg traduite de l’italien en roumain au XVIIIe siècle,
în „Revue Roumaine de Linguistique”, 58, 2013, p. 205–221 şi Emanuela Timotin, Andrei Timotin,
La terminologie politique dans les gloses de l’Histoire universelle (1763) traduite par Vlad Boţulescu,
în „Revue des études sud-est européennes”, LI, 2013, p. 159–174.
textul traducerii poate oferi argumente. Este evident interesul traducătorului pentru
limba greacă, în special în cazul terminologiei politice şi de ceremonial32. O cercetare
a ediţiilor de astfel de lexicoane care i-ar fi putut fi accesibile traducătorului ar
putea conduce la identificarea acestuia. Este însă posibil să fi fost vorba despre
un dicţionar manuscris, eventual realizat chiar de către traducător pentru uzul
personal33.
Un indiciu în acest sens ar putea fi o sintagmă din prefaţa Istoriiei de toată
lumea în care se menţionează că s-a „ajutat însă cu περιγράφεις τῶν ὀνομάτων καὶ
τῶν περιόδων”34. Primul cuvânt din sintagma în limba greacă nu are sens. Dacă ar
fi fost „περιγραφές” ar fi fost „descrieri ale numelor şi ale perioadelor”. Încă din
ediţia prefeţei publicată de Nicolae Iorga în 1899 sintagma apare „περιγράφεις τῶν
ὀνομάτων καὶ τῶν περιόδων”. Totuşi, într-o conferinţă ţinută la Ateneul Român în
1898 şi publicată în acelaşi an, Iorga reda textul astfel: „περιφράσεις τῶν ὀνομάτων
καὶ τῶν περιόδων”, care s-ar traduce prin „perifraze ale numelor şi perioadelor”,
o variantă corectă gramatical şi ceva mai clară ca sens35.
S-ar putea ca în acest caz Boţulescu să se refere la unul dintre dicţionarele
utilizate şi nu doar la simple formulări perifrastice folosite în traducere. Formularea
folosită de traducător s-ar putea referi la un dicţionar de tipul celui al lui Johann Hübner,
Reale Staats- und Zeitungs- Lexicon, publicat la Leipzig în 1704 (cu numeroase
ediţii ulterioare)36.
O confruntare cu facsimilul paginii respective din manuscris37 a făcut
posibilă clarificarea cuvântului exact folosit de Boţulescu: περιγραφές. Sintagmele
în limba greacă38 care se pot vedea în facsimilele prefeţei, indică un scris grecesc
clar şi fără erori, cum este de altfel de aşteptat pentru un fost student (remarcat de
32
Pentru glosele greceşti din Istoria lui Boţulescu, vezi Emanuela Timotin, Andrei Timotin,
La terminologie politique dans les gloses de l’Histoire universelle, p. 165–166, 169–170.
33
Ipoteza utilizării de către Boţulescu a unui dicţionar manuscris a fost formulată, pe baza
unor exemple similare din epocă, de către Emanuela Timotin şi Andrei Timotin în La terminologie
politique dans les gloses de l’Histoire universelle, p. 172–173.
34
N. Iorga, Studii de istorie şi de istorie literară, p. 25. Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III.
Istoria universală. Asia, p. 102.
35
Nicolae Iorga, Două conferinţi. I. Luptele românilor cu turcii de la Mihai-Viteazul încoace. II.
Cultura română supt fanarioţi, Bucureşti, 1898, p. 96.
36
O eventuală confuzie Zeit / Zeitung ar putea fi eventual explicaţia pentru „περιόδων” din
sintagma discutată anterior. În acest caz Boţulescu este posibil să se refere în prefaţă chiar la
lexiconul lui Hübner, o lucrare cu o largă circulaţie care i-ar fi putut fi accesibilă încă din perioada în
care se afla în serviciul Cantacuzinilor. Cercetări ulterioare vor putea verifica această ipoteză.
37
Mulţumesc şi pe această cale lui Andrei Timotin pentru amabilitatea de a-mi pune la
dispoziţie facsimile în format electronic după o serie de pagini ale manuscrisului 68 din Arhivele de
Stat din Veneţia, cuprinzând introducerea Istoriei universale şi textul inedit intitulat „De câteva
cavalieraturi ce sânt mai vestite în Evropa, aici să semnează”, aflat la finalul aceluiaşi manuscris.
38
Astfel de sintagme în limba greacă sunt frecvente şi în alte texte istorice româneşti din
secolul al XVIII-lea, cum ar fi, de exemplu, cronica lui Radu Greceanu, şi acesta logofăt ca şi
Boţulescu, vezi Cronicari munteni, ed. Mihail Gregorian, vol. II, Bucureşti, 1961, p. 7.
378 Mihai Ţipău 10
contemporanii săi) al Academiei Domneşti din Bucureşti39. Boţulescu foloseşte

adesea limba greacă în textul traducerii atunci când are de redat noţiuni dificile, în
special din sfera terminologiei politice40.
Originalul german oferă o explicaţie şi pentru formele italiene sau latine ale
unor toponime germane prezente în traducere41. Unele dintre acestea apar chiar în
textul german în ambele forme, ca de exemplu Maintz [Mainz] / Moguntia42 sau
Aachen / Aquisgranum43. Faptul nu exclude, aşa cum am arătat şi anterior, posibilitatea
folosirii de către traducător a unui dicţionar ce cuprindea şi echivalenţele toponimelor
în limbile germană şi italiană.
Metoda traducătorului român pentru adaptarea originalului german este, după
cum am arătat mai sus, adecvată scopului pe care şi-l propusese. Sunt selectate din
Atlas Homannianus în special pasajele cu caracter istoric, renunţându-se la numerotarea
paragrafelor, care constituie o caracteristică a textului german. Boţulescu realizează
astfel o compilaţie, cu o contribuţie personală în privinţa selecţiei textelor. Această
selecţie a fost însă facilitată de faptul că, în majoritatea cazurilor informaţiile istorice
sunt plasate în originalul german după cele geografice, fiind structurate în subcapitole
separate, cu titluri care se referă la cuprinsul istoric al acestora, cum ar fi, de exemplu:
„Historie von Teutschland” (vol. I, p. 299), „Historische Beschreibung von Italien”
(vol. II, p. 188) „Historie von Frankreich” (vol. II, p. 109), „Historische Beschreibung”
(vol. III, p. 34), „Historische Beschreibung von Asia” (vol. III, p. 34). Totuşi, în
pasajele istorice alese de către traducător, acesta urmează îndeaproape textul german
cu un minim de omisiuni sau prelucrări şi cu o remarcabilă acurateţe a redării în
limba română a originalului.
Raportul dintre partea geografică, netradusă de către Boţulescu şi cea
istorică, tradusă de acesta, este variabil în originalul german. Pentru spaţiul german
(„Teutschland” în lucrarea lui Homann), de exemplu, care este şi cel mai amplu
descris, partea geografică ocupă 184 de pagini (vol. I, p. 115–299), iar cea istorică
(„Historie von Teutschland”) se întinde pe 87 de pagini (vol. I, p. 299–386).
Acestea corespund paginilor 173–366 din manuscrisul lui Boţulescu44. În cazul
Asiei, pentru care textul lui Boţulescu este publicat integral, partea istorică din
39
Ilustrativ este în acest sens faptul că Partenie Pavlovici (Partenij Pavlovič) ţine să îl menţioneze
în mod expres pe „Malaescul Vladul” în autobiografia sa, dintre alţi douăzeci de colegi de clasă,
imediat după ce îi amintise pe profesorii săi de retorică, Gheorghios Trapezuntios, şi de filozofie,
Markos Porfyropoulos. V. Pirin Boiagev, Vlad Boţulescu et Partenij Pavlovič, p. 287. Cunoştinţele de
limbă greacă de care Boţulescu dă dovadă în traducerile sale sunt o dovadă în plus pentru nivelul
ridicat al studiilor de la Academia Domnească din Bucureşti.
40
Despre terminologia politică și utilizarea limbii grecești în glosele lui Boţulescu, vezi E. Timotin,
A. Timotin, La terminologie politique dans les gloses de l’Histoire universelle, p. 159–174.
41
Faptul că forme italiene sau latine sunt frecvente în istoriile universale germane din secolul
al XVIII-lea a fost remarcat şi anterior, vezi Emanuela Timotin, „Studiu lingvistic”, în Vlad Boţulescu
de Mălăieşti, Scrieri III. Istoria universală. Asia, p. 91.
42
J. J. Schatz, Atlas Homannianus, 1742, I, p. 164.
43
Ibidem, I, p.165.
44
originalul german are 69 pagini (vol. III, p. 234–303), ce corespund cu 66 pagini

din ediţia tipărită (Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III. Istoria universală. Asia,
p. 107–173) şi cu 127 de pagini din manuscris. Măsura în care Boţulescu a preluat şi
tradus informaţii şi din capitolele cu conţinut strict geografic, pe lângă cele istorice,
va putea fi precizată doar prin comparaţia cu textul manuscris încă inedit. În privinţa
capitolelor din Istoria universală deja publicate se poate spune că traducătorul
român nu s-a limitat la a prelua părţile strict istorice (desigur cu informaţiile de
natură geografică ce apăreau în acestea), ci a preluat, în unele cazuri, şi informaţii
din capitolele cu caracter geografic.
În privinţa spaţiului românesc, traducătorul omite două scurte subcapitole
despre Ţara Românească şi Moldova, aflate în partea geografică, pe care, ca şi în
celelalte cazuri, nu o traduce (intitulate „Von der Wallachey” şi „Von der Moldau”,
vol. III, p. 21–22). În text sunt prezente doar informaţiile istorice despre Transilvania,
Boţulescu traducând subcapitolul „Kurze Nachricht von Siebenbürgen” („Înştiinţare
pe scurt despre Ardeal”, vol. III, p. 49–53).
Un element de formă preluat din originalul german este şi repetarea
prescurtată a titlului capitolului în partea de sus a fiecărei pagini a manuscrisului,
care se regăseşte şi în textul tipărit din Atlas Homannianus.
După cum am arătat, în Atlas Homannianus prezentarea Asiei este plasată în
cea de-a doua parte a volumului al treilea. Motivele pentru care traducătorul optează
să înceapă prezentarea istoriei universale cu Asia nu sunt foarte clare şi ţin cu siguranţă
de o opţiune personală. Chiar dacă alte circumstanţe, cum ar fi accesul într-o
succesiune diferită la volumele originale, ar fi impus această ordine în procesul de
traducere, aceasta ar fi putut fi uşor modificată la transcrierea manuscrisului45.
Oricum, este o viziune originală, fiind în conexiune, aşa cum s-a remarcat, cu
încercarea de a conferi o coerenţă cronologică istoriei traduse46.
Prezentarea istoriei Asiei în textul românesc începe de la paragraful 77 din
originalul german, cu capitolul „Historische Beschreibung von Asia” („Istoriia
Asiei” la Boţulescu). În textul german acestui paragraf îi precede o lungă descriere
geografică a Asiei (p. 180–234), omisă de traducător.
În continuare traducerea urmează îndeaproape textul original:
„Dieser Theil der Welt, in welchem die erstem Menschen geschaffen worden,
und welcher vor allles andern am ersten bewochnet worden, mithin gleichsam den
Sammen von allen Volkern, in der ganzen Welt in sich begreiffet (…) Solchergestalt
mercken wir auch Anfangs, daß das Wort Asia beyden alten Auctoribus in
mancherley Verstand genommen, und der darunter verstandene Theil der Welt auf
unter schiedene Weise von eben denselben eingetheilet werde (J. Schatz, Atlas
Homannianus, III, 1742, p. 233–234).
45
S-a demonstrat argumentat că manuscrisul Istoriei reprezintă transcrierea de către traducător
a propriului exemplar „de lucru” al traducerii; vezi Emanuela Timotin, Istoria universală din
manuscrisul 68 din Arhivele de Stat din Veneţia, în Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III. Istoria
universală. Asia, p. 20–21.
46
A. Timotin, „Originalul Istoriei de toată lumea”, p. 39–40.
„Această parte a lumii, în carea au fost zidiţi cei dentâiu oameni şi cea mai
dentâiu parte au fost lăcuită, den carea iaste sămânţa tuturor neamurilor a toatei
lumei (…). Într-acestaş chip dară, noi încă dentâiaş dată băgăm seama că cuvântul
Asia, între autorii vechi, în multe chipuri au fost luat şi partea lumii ce să înţeleage
într-aceaea în multe osebite feliuri zişii scriitori o împărţăscu” (Vlad Boţulescu de
Mălăieşti, Scrieri III. Istoria universală. Asia, p. 107, 108).
Descrierea Asiei se încheie cu insula Formosa, atât în originalul german cât

şi în traducerea românească:
„Die Insul FORMOSA hieß vor Alters Talieukieu, ihrer Fruchtbarkeit halben
aber ist sie von den Spaniern Formosa genennet worden. Vor den Spaniern waren
die Portugiesen auf der Insul: wie aber diese von jenen vertrieben worden; also
mußten die Spanier hinwieder den Engelländern weichen, wie diese letztere anno
1635 den Holländern Platz machen mußten. Anno 1661 wurden auch diese von den
Chinesern depossediert” (J. Schatz, Atlas Homannianus, III, 1742, p. 303, în acest
text şi în celelalte citate din studiul de faţă a fost respectată ortografia originalului).
„Ostrovul ce să cheamă Formoza mai nainte vreame să numea Taliiu Chiu,
dar apoi şpaniolii o au numit Formosa (frumoasa) pentru pământul roditor ce are.
Mai naintea şpaniolilor era portughezii într-acest ostrov, dar apoi, dupre cum
portughezii au fost izgoniţi de şpanioli, aşa şi şpaniolii au trebuit să lase inglezilor
locul şi apoi şi inglezii, la anul 1635, au trebuit să lase meidanul olandezilor, dară la
anul 1661 şi olandezii au fost izgoniţi de chinezi” (Vlad Boţulescu de Mălăieşti,
Scrieri III. Istoria universală. Asia, p. 173).
Originalul german continuă cu descrierea celei de-a şaisprezecea hărţi din

Atlasul lui Homann („Erklärung der sechzehenden Charte von dem gelobten Land
oder Palaestina”)47, care este adaptată de Boţulescu sub titlul de „Istoriia Pământului
Făgăduinţei”48. În acest caz traducătorul preia câteva informaţii din partea geografică
a originalului german (cu privire la etimologia numelor geografice), pentru a trece
apoi la partea istorică propriu-zisă, intitulată în original „Historische Beschreibung
des Gelobten Landes”. Câteva texte sunt ilustrative pentru modul în care traducerea
urmează îndeaproape textul original:
„1. Den Namen JUDÆA hat das Land von dem Juda, den Sohn Jacobs, als
dem Stamm-Vater des Stamms JUDÆ, von dem auch das Königreich Juda den
Namen hat. Es wurde aber vor Alters unter Judæa entweder das gantze gelobte Land,
so fern es alle 12 Stämme unter sich begriffen hat, verstanden; oder nur das Stück,
welches das Königreich Juda genennet wurde.
2. Den Namen PALÆSTINA hatte es bey dem Profan-Scribenten und war
darunter der mittägliche Theil von Syrien begriffen” (J. Schatz, Atlas Homannianus,
III, 1742, p. 304).
47
J. J. Schatz, Atlas Homannianus, III, 1742, p. 304–340.
48
Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III. Istoria universală. Asia, p. 173–195.
„Numele cu care să cheamă Iudea să trage den Iuda, fiiul lui Iacov, carele era
rădăcina, capul şi tatul neamului Iudei, cu al căruia nume să numeaşte şi acel pământ
şi crăie Iudea. Cu acest nume de Iudea în vreamea veche să înţelegea au tot
pământul în care lăcuia ceale doaosprezece neamuri ale lui Izrail, sau numai partea
ce era crăiia Iudei. Cu numele de Palestina o numea scriitorii profani (adecăte cei ce
au scris lumeştile istorii), cu care nume să cuprindea partea despre amiazăzi a Siriei”
(Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III. Istoria universală. Asia, p. 173).
Şi finalul acestui capitol din traducerea lui Boţulescu corespunde exact cu

finalul părţii istorice din originalul german:
„§.25. Nach dieser Zeit hat das Jüdische Land mit dem Römischen Reich
einerley Fatalitäten gehabt, bis sich die Saracenen im siebenden Sæculo davon
Meister machten. Und ob man gleich in den folgenden Zeiten an Seiten der Christen
darauf bedacht war, durch die sogenante Creug-Züge oder Cruciatas den Unglaubigen
dieses Land wieder aus den Händen zu reissen, dieselben auch so glücklich waren,
daß sie zu Ende des elften Sæculi wieder ein Christliches Königreich zu Jerusalem
aufrichten konten, so hat doch die Freude nicht gar lang gewähret, sondern es haben
die Türcken sich nachhero wieder davon Meister gemacht, und sind auch bis dato in
dessen Besitz geblieben” (J. Schatz, Atlas Homannianus, III, 1742, p. 339).
„După acea<le> vremi, pământul ovreiescu aseamenea întâmplări şi nenorociri

împreună cu împărăţia romană au avut, până în vreamea când la seculul (veacul) al
şaptelea, viind sarachinii, au supus şi au luat acel pământ şi măcar că după acea
vreame, despre partea creştinătăţii, gândind să izgonească iar dentr-acel pământ pe
păgâni, multă oaste s-au adunat şi rădicat, carea să numea cruciata, adecăte oastea
crucei, şi au avut încă şi noroc apoi, la sfârşitul al unsprezeacelea secul (veac) ca să
ia cu biruinţă acel pământ şi să facă încă crăie în Ierusalim, cu toate aceastea, acea
veselie şi bucurie n-au ţinut multă vreame, căci dupre aceaea turcii au luat acel
pământ iar şi sânt până acum stăpânitori” (Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III.
Istoria universală. Asia, p. 195).
După acest capitol, traducătorul român trece de la volumul al treilea la primul

volum din Atlas Homannianus, prezentând „Istoriia Evropei”. Trebuie remarcat că
primul volum din lucrarea germană cuprinde şi o introducere din care o parte
importantă se referă la heraldică (p. 30–61). Această parte, cu numeroase ilustraţii,
deşi nu a fost tradusă, va fi atras probabil atenţia lui Boţulescu, cunoscut fiind
interesul acestuia pentru heraldică încă de când se afla în serviciul Cantacuzinilor.
Volumul I este dedicat descrierii spaţiului german („Erklärung der dritten Charte
von Teutschland”, p. 115–388). Din această descriere face parte şi textul cu privire
la alegerea împăratului romano-german49, tradus în două variante de către logofătul
român. O comparaţie între originalul german şi textul românesc este ilustrativă şi în
acest caz pentru calitatea traducerii şi metoda folosită de Boţulescu.
49
J. J. Schatz, Atlas Homannianus, I, 1742, p. 212–221, §114–§128.
„§.115. Ein Römischer Kayser ist derjenige, welcher von den Churfürsten im
Namen des sämtlichen Reichs zu einem Ober-Haupt des Römischen Teutschen
Reichs erwehlet wird: damit er selbigem gebührend vorstehe und dasselbe regiere.
„§.116. Ein solcher Kayser ist von alten Zeiten her durch besondere Titul von
andern Häuptern unter schieden worden. Da dann unter den neuen vor andern zu
merken sind der Titul Römisch-Teutscher Kayser, der von Ottone I seinen Ursprung
haben soll, indem derselbe zuerst sich diesen Titul angemaßt, um damit zu
bezeugen, daß ein König in Teutschland (dann also sind die teutschen Kayser
sonsten auch genennet worden) auch zugleich Herr über Rom und Italien sey. Sonst
werden den Kaysern annoch diese Epitheta beygeleget, Allerdurchlauchtigster,
Großmächtigster und Unüberwindlichster u.”50.
„Un împărat al romanilor iaste acela ce în numele a toatei împărăţiei electorii
îl aleg a fi cap al Împărăţiei Romane Nemţeşti, pentru ca el însuş să fie căpeteniia şi
chivernisitoriul după cum să cuvine aceştei împărăţii.
Un chesar ca acesta au fost den vremile vechi încoace pururea osebit în titulul
său între alte căpetenii. Şi între titulurile noaoă iaste mai întâiu a să semna titulul
împărat roman-nemţescu, carele începutul său au avut de la Otone cel Dentâiu, ce întâiu
acest titul au luat, ca cu aceasta să arate că un craiu al Ţărâi Nemţeşti (de vreame ce
încă aşa au fost numiţi împăraţii nemţeşti) într-aceaeaş dată iaste încă şi stăpân al
Râmului şi al Italiei. Afară dentr-aceasta, împăratul are şi alte ἐπίθετα adecăte
παγγαληνότατος, κραται<ό>τατος şi ἀνίκητος etc.”51
„Die Reichs Kleinodien, deren vorhin gedacht werden, bestehen 1) In einer

geschlossenen Kayser Crone, so von purem Goldacht Pfund schwer, und noch von
Carolo M. herrühret. 2) In Caroli M. Schwerd und Ring, davon das erstere in einer sehr
kostbaren Scheide. 3) In dem güldenen Reichs-Scepter und Reichs-Apfel, 4) In den
Ante Stieflen und Dalmatischen Rock, so auch von Carolo M. gestiftet. 5) In einem
Mantel und Wappen-Rock. Alle diese Stücke werden zu Nürnberg verwarlich aufgehalten;
ausser Caroli M. Schwerdt, welches die Stadt Achen überliefert”52.
„Seamnele Imperiului de care mai sus s-au zis sânt aceastea. Întâiu, o coroană
închisă de aur curat, care trage opt funturi, care va să zică mai mult de trei ocale şi
jumătate grea. Şi iaste această coroană de la Carol cel Mare. A doaoa, paloşul şi
inelul lu Carol, între cari teaca paloşului iaste foarte împodobită cu scumpe pietri.
A treaia, schiptrul de aur al împărăţiei şi mărul împărăţiei. A patra, cizmele şi
mintiia dalmatina, cari iar Carol cel Mare le-au orânduit. A cincea iaste un mantel
sau porfira cu seamnele peceţilor pe deasupra. Toate aceaste seamne sânt ţinute şi
păzite în cetatea Nirnberg, afară numai de paloşul lu Carol Magno ce stă în pază la
Acfisgrana cetate”53.
Paragrafelor cu privire la alegerea imperială îi urmează în lucrarea lui Schatz

o prezentare a principilor electori54, rezumată de către Boţulescu55.
50
Ibidem, I, 1742, p. 212–213.
51
Emanuela Timotin, A. Timotin, Un text românesc inedit, p. 242.
52
J. J. Schatz, Atlas Homannianus, I, 1742, p. 218.
53
54
J. J. Schatz, Atlas Homannianus, I, 1742, p. 226–232 (§135–§144).
55
Prezentarea geografiei şi istoriei spaţiului european continuă în volumul al

doilea din Atlas Homannianus. O comparaţie cu titlurile subcapitolelor din traducerea
lui Boţulescu56 indică faptul că a fost urmată aceeaşi metodă ca în cazul Asiei, fiind
traduse în general capitolele cu informaţii istorice şi mai puţin cele care cuprindeau
informaţii strict geografice57.
Traducerea continuă cu prima parte din volumul al treilea, cu selectarea
pasajelor istorice din originalul german. Şi în acest caz titlurile lui Boţulescu urmează
îndeaproape cele ale respectivelor pasaje din cartea lui Schatz58. Ultima parte a
lucrării se află în aceeaşi ordine în traducere şi în textul german, cuprinzând istoria
Africii şi a Americii59.
Textul din finalul manuscrisului lui Boţulescu „De câteva cavalieraturi ce
sunt mai vestite în Evropa”, a avut probabil ca punct de pornire informaţiile din
paragraful 27 din capitolul despre Europa60 şi cele din paragraful 202 din capitolul
despre Germania61. Textul însă este ilustrativ pentru modul de lucru al traducătorului
român în întregul text al Istoriei. Astfel, Boţulescu a selectat pasajele cu privire la
ordine cavalereşti sau decoraţii care se găseau în descrierea diverselor ţări, reunindu-le
într-un text unitar. Sunt descrise ordinul Lânii de Aur şi apoi ordine din Rusia,
Franţa, Anglia, Danemarca, Polonia. Textul continuă cu ordinul Teutonic şi cu cel
al cavalerilor Sfântului Ioan. Toate aceste pasaje, de dimensiuni variabile, sunt
traduse fidel după textele respective din originalul german, modul în care acestea
56
57
Titlurile capitolelor cu informaţii istorice (care urmează informaţiilor geografice) din
volumul al II-lea din Atlas Homannianus pun în evidenţă modul în care traducătorul a urmat îndeaproape
textul original: „Historische Nachricht von den Niederlanden” (p. 26), „Historie von der Schweiz” (p. 63),
„Historie von Frankreich” (p. 109), „Historie von Löhringen” (p. 143), „Historische Beschreibung
von Italien” (p. 188), „Historie von Groß-Britannien” (p. 288), „Historie von Spanien und Portugall”
(p. 348), „Von Portugall insonderheit” (p. 364), „Historie von Polen und Lithauen” (p. 387), „Preußische
Historie” (p. 404), „Von Curland” (p. 413, capitolul îmbină informaţia geografică cu cea istorică).
Dintre aceste capitole Vlad Boţulescu se pare că nu l-a tradus pe cel dedicat Lotharingiei, după cum
rezultă din titlurile consemnate în descrierea manuscrisului.
58
„Istoriceşti înştiinţări de provinţiile ca sânt pe lângă apa Dunărea de Jos” („Erklärung der
eilften Charte, von den an der Donau gelegenen Provintzen, samt den heutige Griechenland und
Archipelago”, p. 1), „Istoriia Ţearei Ungureşti” („Die Ungarische Historie”, p. 37), „Înştiinţare pe
scurt despre Ardeal” („Kurze Nachricht von Siebenbürgen”, p. 49), „Istoriia împărăţiei creştineşti a
Răsăritului” („Historie des Orientalischen Christlichem Kayserthums”, p. 53), „Istoriia turcească”
(„Türckische Historie”, p. 64), „Istoriia de Ţara Grecească” („Historie von Griechenland”, p. 70),
„Istoriia de crăiia Danemarchei (Dania)” („Erklärung der zwölften Charte, von Dänemarck”, p. 94),
„Istoriia crăiei şfeţeşti” („Schwedische Historie”, p. 124), „Istoriia de crăiia Norvegiei” („Historie von
Norwegen”, p. 145), „Istorie de Ţara Rusească şi de Ţara Tătărască” („Historie von Rußland u. der
Tatarey”, p. 174). V. Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Scrieri III. Istoria universală. Asia, p. 19.
59
„Historische Beschreibung von Africa” (p. 375), „Die Egyptische Historie” (p. 375),
Historie von der Africanischen Barbarey (p. 383), Historische Nachricht von Mohrenland (p. 388),
Historische Beschreibung von America (p. 419).
60
J. J. Schatz, Atlas Homannianus, I, 1742, p. 113–114 („Die vornehmsten und bekantesten
Ritter Orden in Europa sind folgende”).
61
Ibidem, I, 1742, p. 296–299 („Die vornehmsten Ritters-Orden in Teutschland sind”).
sunt juxtapuse aparţinându-i lui Boţulescu. Motivaţia alcătuirii acestui capitol ca

parte a Istoriiei de toată lumea are probabil legătură cu mai vechiul interes al lui
Vlad Boţulescu şi al protectorilor săi Cantacuzini pentru ordinele cavalereşti.
Identificarea originalului german al Istoriei universale traduse de Vlad Boţulescu
de Mălăieşti va permite o apreciere mai exactă a textului, atât din punct de vedere
filologic cât şi al selecţiei informaţiei istorice. Cercetări viitoare, în contextul publicării
integrale a textului din manuscrisul de la Veneţia, vor putea pune în evidenţă aspectele
de detaliu în privinţa raporturilor dintre traducerea românească şi originalul german.
THE GERMAN ORIGINAL OF THE WORLD HISTORY TRANSLATED

BY VLAD BOŢULESCU DE MĂLĂIEŞTI
(Abstract)
During his captivity in Sforza Castle in Milan, Vlad Boţulescu de Mălăieşti translated in
Romanian a World History. His manuscript, dated 1763, was rediscovered in late 19th century in the
State Archives of Venice. Although Boţulescu’s activity as a translator was recently reevaluated and
scientific editions of his works were published, the German original of his World History couldn’t be
identified so far. As a result, the translator’s statement that he translated a German book was sometimes
questioned. In the present study the German original of Boţulescu’s World History is finally identified
as Johann Jacob Schatz’s second edition of Atlas Homannianus, published in Saxony in 1742. Atlas
Homannianus, is a geographic and historical work, based on the maps published by Johann Baptist
Homann. In translating the German text, Vlad Boţulescu selected mainly the historical chapters,
omitting the geographical descriptions and thereby producing a compilation with some features of
originality. Also, the translator modified the order of the chapters, starting his work not with the
history of Europe, but with Asian history. He is even responsible for choosing a new title for his
translation: World History. It should be noted however that the historical texts are translated by
Boţulescu very accurately, with very few omissions. The discovery of the German original solves an
“enigma” of the 18th century Romanian literature.
Cuvinte-cheie: Vlad Boţulescu de Mălăieşti, Atlas Homannianus, Johann Jacob Schatz.
Institutul de Studii Sud-Est Europene

Johann Baptist Homann

Johann Hübner
Johann Jacob Schatz

Johann Jacob Schatz, Atlas Homannianus, 1742

Victor Celac
DESPRE O EMENDARE NEAVENITĂ ÎN EDIŢIA

PSALTIRII HURMUZAKI (DE ION GHEŢIE
ŞI MIRELA TEODORESCU. BUCUREŞTI,
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, 2005)
În Psaltirea Hurmuzaki, fila 5v/16, apare forma aciuotoriu: Şi va fi Domnul

aciuotoriu mişelului, agiutoriu în vreame bunră, în grijă (v. facsimilele din ediţia
din 2005, vol. 1; v. şi nota 87 de la p. 92). În textul stabilit, editorii au considerat că
e vorba de o greşeală şi au emendat-o în felul următor: Şi va fi Domnul agiutoriu
mişelului, agiutoriu în vreame bunră, în grijă (vol. 1, p. 92). Observăm că în
aparatul critic al Psaltirii Scheiene (ed. I.-A. Candrea, 1916, vol. II, p. 12) şi în
glosarul aferent (ibidem, p. 342) fusese menţionată, pentru Psaltirea Hurmuzaki,
aceeaşi lecţiune pe care o citim în manuscrisul Psaltirea Hurmuzaki: aciuotoriu.
În încercarea de a determina statutul grafiei aciuotoriu din manuscris şi de a

vedea în ce măsură se justifică emendarea ei în agiutoriu, în textul ediţiei din 2005,
am comparat pasajul respectiv cu alte versiuni ale Bibliei (e vorba de psalmul 9,
versetul 10):
1. Septuaginta: Καὶ ἐγένετο κύριος καταφυγὴ τῷ πένητι, βοηθὸς ἐν εὐκαιρίαις

ἐν θλίψει.
2. Vulgata: Et factus est Dominus refugium pauperi, adiutor in oportunitatibus
in tribulatione (https://www.biblestudytools.com/vul/psalms/9.html).
3. Psaltirea slavo-română, 1577, textul slavon: [...] priběžište ubogomu [= refugiu
(sau adăpost) pentru cel sărman] (ed. Stela Toma, 1976, p. 57).
4. Psaltirea slavo-română, 1577, textul românesc: Şi fu Domnul fugire measerului,
ajutoriu în dulce vreamia în grije (ed. Stela Toma, 1976, p. 57).
5. Psaltirea Scheiană, 1573–1578: Şi fu Domnul fugire measerului, ajutoriu
în dulce vreamia în grijă (ed. I.-A. Candrea, 1916, vol. II, p. 12).
6. Biblia Şerban, 1688: Şi Să făcu Domnul scăpare săracului, ajutoriu la bune
vremi, întru năcazuri.
7. Biblia Anania, 2012: Şi S-a făcut Domnul scăpare sărmanului, ajutor la
vreme de necaz (https://www.dervent.ro/biblia.php).

390 Victor Celac 2
Aşadar, aciuotoriu (= aciuător, derivat de la aciua „a (se) adăposti”, verb

semnalat în română din 1581, probabil moştenit din latină [v. DELR]) corespunde
cu gr. καταφυγή, lat. refugium, slavon priběžište („refugiu, adăpost”), dar şi cu fugire,
scăpare în alte traduceri româneşti ale Bibliei, mai vechi sau mai noi. Sensul este
„loc de scăpare, adăpost, refugiu” (cf. glosarul Psaltirii Scheiene [ed. I.-A. Candrea,
1916, vol. II, p. 342]). Această formă din Psaltirea Hurmuzaki poate să nu fie o
traducere foarte reuşită, dar credem că ea nu reprezintă o grafie greşită în cel mai
vechi text românesc păstrat. După toate probabilităţile, editorii din 2005 nu au ţinut
seama de soluţia dată cu aproape 100 de ani în urmă de I.-A. Candrea (care a preluat
forma corectă din manuscris: aciuotoriu). Nu era necesară emendarea formei
aciuotoriu (din manuscrisul Psaltirii Hurmuzaki) în agiutoriu (în textul stabilit în
ediţia din 2005).
UNE ÉMENDATION NON-AVENUE DANS L’ÉDITION

DU PSAUTIER HURMUZAKI (DE ION GHEŢIE ET MIRELA TEODORESCU)
(Résumé)
L’auteur signale une émendation non-avenue dans l’édition récente du Psautier Hurmuzaki
(de Ion Gheţie et Mirela Teodorescu. Bucarest, Editura Academiei Române, 2005): la graphie aciuotoriu
(= aciuător) „abri, refuge” du manuscrit ancien n’aurait pas du être modifié en agiutoriu „aide” par
les éditeurs.
Cuvinte-cheie: emendare, ediţie critică, aciuător.
Mots-clés: émendation, edition critique, „aciuător”.

RECENZII ŞI NOTE BIBLIOGRAFICE
CĂTĂLINA VELCULESCU, Proloage. Fiziolog. Alexandria. Cosmografii, Piscu, Școala Agatonia,

2018, 301 p.
Volumul reunește o serie de contribuții ale 1989–1990, nr 3–4, 1–2, p. 315–327; XXXIX,
Cătălinei Velculescu, grupate în jurul celor patru nr. 3–4, p. 307–322) (aici p. 233–255).
teme anunțate chiar din titlu. Este vorba despre Ar fi fost de dorit ca autoarea să explice
republicarea a douăzeci și două de studii scrise modul în care au fost reproduse textele – nu se
în română, franceză și germană, o republicare înțelege, de exemplu, rolul croșetelor care apar
binevenită, în condițiile în care unele sunt greu uneori în articole (e.g. p. 167–169, 281) –, după
accesibile (e.g. Scoică, fulger și mărgăritar, publicat cum ar fi fost binevenită o ultimă citire a
întâi în „Lumina lunii” (Râmnicu-Vâlcea), XXV, volumului înainte de tipar, pentru a îndepărta o
2016, nr. 25, p. 157–172, aici p. 184–192); se adaugă serie de greșeli de tipar (e.g. recuil, p. 6, 301;
un text inedit, intitulat „Despre simbolică în arta exitat, p. 39 etc.).
și literatura creștină” (p. 151–166), care reprezintă Aceste mărunte observații nu vor împiedica
o „schiță a unei probabile prefețe la o selecție însă cititorii pasionați de cultura română veche
în curs de definitivare din lucrările părinților și să (re)citească cu interes volumul de față. Sperăm
scriitorilor bisericești”, așa cum precizează însăși doar ca editura unde a fost publicat să-i asigure o
autoarea (p. 151, nota 1). În câteva cazuri, este bună difuzare.
vorba despre articole la care Cătălina Velculescu este
coautoare, cum se întâmplă cu Un text singular al EMANUELA TIMOTIN
Alexandriei (ms. rom. 1393), publicat cu Florentina Institutul de Lingvistică al Academiei Române
Zgraon în două numere succesive din „Revista „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
de istorie și teorie literară” (XXVII–XXVIII, București, Calea 13 Septembrie nr. 13
DAVID TROTTER (ed.), Manuel de la philologie de l’édition [Manuals of Romance Linguistics 4],
Berlin – Boston, Walter de Gruyter, 2015, 479 p.
În volumul de față, unul dintre primele ale Volumul cuprinde un capitol introductiv
colecției Manuals of Romance Linguistics, dirijate (p. 1–18), șase secțiuni de dimensiuni variabile
de Günther Holtus și Fernando Sánchez-Miret, (p. 19–463) și un indice (p. 464–479). David Trotter
dar care va rămâne multă vreme, fără îndoială, semnează doar capitolul introductiv (Introduction:
emblematic pentru serie, David Trotter reunește état de la question, p. 1–18), unde definește
o serie de studii realizate de diverși specialiști, „filologia ediției” drept „o ramură a științei
editori sau lingviști interesați de diacronia limbilor filologice al cărei scop primar este de a produce
romanice, uniți prin atașamentul față de editarea texte fiabile și fidele” (p. 5), insistă asupra
textelor vechi. Preocuparea pentru filologie a lui variabilității acesteia în timp și spațiu (p. 3–5) și
David Trotter este bine cunoscută cercetătorilor, asupra raportului strâns dintre realizarea unei
fostul președinte al Societății de Lingvistică ediții și cunoștințele contemporane de istorie a
Romanică fiind, de altfel, și dublu laureat al limbii și exprimă la final un triplu deziderat: de a
Académie des Inscriptions et Belles-Lettres (Prix se reintroduce, la nivel universitar, cursurile de
de la Grange în 2007 pentru Albucasis: Traitier de ecdotică, de a se edita, în viitor, texte inedite, de
Cyrurgie, édition de la traduction en ancien français a se permite accesul on-line la noile ediții.
de la Chirurgie d’Abū’l Qāsim Halaf Ibn 'Abbās Prima parte a volumului, cea mai amplă,
al-Zahrāwī du manuscrit BNF, francais, 1318, „Les éditeurs devant les traditions differentes”,
Tübingen, M. Niemeyer, 2005; Prix Honoré Chavée prezintă istoria edițiilor în trei spații culturale
în 2011 pentru Anglo-Norman Dictionary, Londra, distincte. Francesco Carapezza (Entre théorie et
Maney Publishing, 2005). pratique en ecdotique galloromane, p. 21–43) arată
cum practica editorilor de texte vechi-franceze și
LR, LXVII, nr. 3–4, p. 391–417, Bucureşti, 2018 vechi-provensale a influențat teoriile de realizare
392 Recenzii şi note bibliografice 2
a edițiilor (de exemplu, cele ale lui Karl Lachmann, edițiile tipărite disponibile on-line de cele concepute
Joseph Bédier, Gianfranco Contini, Aurelio Roncaglia, exclusiv pentru mediul on-line și atrag atenția asupra
Cesare Segre, William Roach) și insistă asupra faptului că ultimele sunt încă puțin numeroase,
caracterului inovator al disciplinei, grație unei din motive multiple: presupun competențe diverse
continue reflecții critice asupra propriei metodologii. (filologice, informatice) și costuri ridicate (de postare
Nadia R. Altschul (L’espagnol castillan médiéval și mentenanță); specialiștii sunt în continuare
et la critique textuelle, p. 81–94) discută maniera mefienți față de astfel de publicații; practicile de
în care teoriile inspirate de Lachmann și Bédier editare sunt încă foarte diverse (p. 155–156). Pașii
au influențat lunga tradiție a edițiilor de texte urmați pentru a realiza ediția electronică pentru
castiliene medievale, a cărei istorie începe în Quest del saint Graal sunt descriși în detaliu, pentru
1779, odată cu prima ediție a Cântecului Cidului, a servi în viitor la întocmirea unei metodologii
și cum teoriile neo-tradiționaliste ale lui Ramón
specifice „filologiei digitale”. Costanzo Di Girolamo
Menéndez Pidal despre autorul medieval au
și Oriana Scarpati prezintă biblioteca electronică
deschis calea adoptării Noii Filologii. În cel mai
Repertorio informatizzato dell’antica letteratura
amplu studiu al secțiunii, Al. Mareș (L’édition
des textes roumains anciens, p. 95–130) arată întâi trobadorica e occitana (Rialto) găzduită de
cum utilizarea pe scară largă a alfabetului Universitatea Frederic II din Napoli (Le projet
chirilic în scrierea veche românească a influențat Rialto et l’édition des textes occitans médiévaux,
dezbaterile privind metodologia adecvată de editare, p. 177–193). Biblioteca include texte occitane
soluția editorilor contemporani fiind transcrierea din secolele al XI-lea – al XIV-lea, în ediții mai
interpretativă, și prezintă atitudinile filologilor vechi, revăzute de specialiștii reuniți în cadrul
români față de textul editat (de la reconstituirea Rialto, sau în ediții noi. Andrea Bozzi descrie
textului la editarea manuscrisului cu emendări în programul pentru realizarea edițiilor on-line realizat
aparatul critic); în a doua parte a cercetării sunt de Institutul de Lingvistică computațională din
trecute în revistă vechile texte românești scrise Pisa (Textual Scholarship Application / TS_app)
cu alfabet latin, mai puțin numeroase, produse (Entre texte et image: la méthode de Pise,
mai ales în mediu calvin și catolic, evidențiindu-se p. 194–215). Se cuvine remarcat faptul că edițiile
scrierile încă inedite și numărul mic de astfel de și corpusurile menționate sunt în mod real
texte editate în transcriere fonetică interpretativă, disponibile on-line, situație încă rară în România,
din cauza dificultății de a interpreta grafia acestora. unde corpusurile existente1, unele realizate prin
Un studiu special este dedicat romanului în proiecte finanțate UEFISCDI, sunt, în majoritatea
proză Guiron le Courtois (L’édition critique des covârșitoare a cazurilor, accesibile doar în sediul
romans en prose: le cas de Guiron de Courtois, instituțiilor care le găzduiesc.
p. 44–80). După ce arată că numărul mare de A treia secțiune a volumului urmărește scrierea
manuscrise ale romanelor în proză și variația acestora textelor romanice în caractere neromanice, cele
i-au făcut pe editori să aleagă spre editare doar două studii reținute oprindu-se asupra utilizării
varianta cea mai difuzată sau „cea mai bună” caracterelor ebraice în franceza veche și occitană.
(în accepțiunea cititorului modern), autorii, Lino Marc Kiwit (L’ancien français en caractères
Leonardi și Richard Trachsler, observă că variația hébreux, p. 219–236) pledează pentru o transliterare
romanului Guiron le Courtois se reflectă în modul bazată pe principii ferme, dar enumeră totodată o
de ordonare a principalelor unități narative și că serie de cazuri în care editorii trebuie să interpreteze
analiza acestora permite totuși clasificarea riguroasă grafia (p. 224–229); metodologia este similară celei
a manuscriselor, identificarea unui text de bază dezvoltate de filologii români moderni, care, atunci
și realizarea stemei. când editează texte românești scrise în alfabet
O secțiune aparte este dedicată unei preocupări chirilic, recurg la o transcriere fonetică interpretativă,
recente a filologilor, anume edițiile electronice.
O astfel de ediție s-a întocmit la École Normale 1
Am trecut în revistă corpusurile existente
Superieure din Lyon, pentru Queste del saint Graal. în România în E. Timotin, C. Mîrzea Vasile,
Autorii articolului care discută această realizare „Le roumain contemporain”, în Maria Iliescu,
(Christianne Marchello-Nizia, Alexey Lavrentiev, E. Roegiest (ed.), Manuel des anthologies, corpus
Céline Guillot-Barbance, Édition électronique de la et textes romans, Berlin-Boston, De Gruyter, 2015,
Queste del saint Graal, p. 155–176) diferențiază p. 613–616.
așa cum a arătat și Al. Mareș în volumul prezentat textelor din veacul al XVII-lea care, în opinia sa,
aici. Guido Mensching (Éléments lexicaux et textes ar putea fi îndepărtate prin utilizarea tehnologiei
occitans en caractères hébreux, p. 237–264) insistă moderne.
asupra dificultății de a identifica idiomul romanic Două studii admirabile sunt reunite în ultima
ale cărui sintagme sunt redactate cu caractere secțiune, intitulată „Au-delà du texte”: primul,
ebraice, din cauza dimensiunilor reduse ale textelor semnat de Frankwalt Möhren, pledează pentru
(p. 238), respectiv asupra practicilor distincte de însoțirea edițiilor de glosare (L’art du glossaire
scriere cu caractere ebraice (p. 239–243). de l’édition, p. 397–437); ultimul, semnat de Gilles
Din secțiunea intitulată „Textes non-littéraires”, Roques, luminează începuturile istoriei recenziilor
reținem articolul lui Martin Glessgen, care arată critice făcute edițiilor de texte medievale (Défense
importanța, pentru lingvistica romanică, a unui et illustration du compte rendu scientifique,
grup amplu de scrieri medievale franceze, incluzând p. 438–463).
inventare, documente contabile, acte juridice și În concluzie, volumul de față reușește să
scrisori, și prezintă primele rezultate ale unui evidențieze caracterul deopotrivă conservator și
proiect de realizare a unui corpus electronic de inovator al ecdoticii, să schițeze direcții pertinente
astfel de texte, găzduit de Universitatea din Zürich privind utilizarea tehnologiei moderne în cadrul
(L’écrit documentaire médiéval et le projet des disciplinei, să întrevadă sfârșitul unei lungi perioade
Plus anciens documents linguistiques de la France, de „de-filologizare a lingvisticii” (M. Glessgen,
p. 267–295). p. 269) sau să combată distincția neproductivă
Grupajul intitulat „Textes particuliers” debutează dintre istoricii limbii și istoricii literaturii (F. Duval,
cu un articol semnat de Claude Buridant (Édition p. 378–379), pentru a susține necesitatea apariției
et traduction, p. 319–368), care evidențiază o de noi ediții de texte, ca o condiție prealabilă pentru
serie de probleme metodologice privind edițiile păstrarea lingvisticii între disciplinele istorice
de traduceri (condițiile specifice de realizare a (R. Wilhelm, p. 131). Măcar pentru aceste motive,
traducerii medievale; variabilitatea textului-sursă, volumul de față se cuvine a fi citit de orice lingvist.
inerentă transmiterii manuscrise; variabilitatea
tradiției manuscrise a traducerilor etc.), ilustrate
cu un studiu de caz, al traducerii medievale EMANUELA TIMOTIN
Chronique des rois de France. Frederic Duval Institutul de Lingvistică al Academiei Române
(Les éditions de textes du XVIIe siècle, p. 369–393) „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
discută o serie de incongruențe prezente în edițiile București, Calea 13 Septembrie nr. 13
ANTIM IVIREANUL, Predici. Un manuscris inedit din Basarabia (1824). Ediție critică, studiu
introductiv, note şi facsimil de Zamfira Mihail și Paul Mihail. Preambul: Victor Spinei, Ionel
Cândea. Cuvânt-înainte: Arhiepiscop dr. Casian Crăciun, București – Brăila, Editura Academiei
Române, Muzeul Brăilei „Carol I”, Editura Istros, 2017, XIX + 649 p.
Apărută sub egida Institutului de Arheologie susținută operativ de Editura Academiei Române
din Iași al Academiei Române și a Muzeului Brăilei și de Editura Istros. Este o serie de volume „menită
„Carol I”, în seria Documenta Basarabiae, pe care să valorifice potențialul cărturăresc al savanților
o inaugurează, această ediție critică a predicilor basarabeni și să faciliteze o mai bună cunoaștere
antimiene, alcătuită pe baza unui manuscris a realizărilor acestora” în spațiul românesc (p. X).
basarabean, reprezintă o contribuție importantă Proiectul a fost dezvoltat cu o „serie complementară,
la cunoașterea operei omiletice a mitropolitului denumită Documenta Basarabiae, în care urma
Antim Ivireanul și la stabilirea circulației predicilor să fie publicate documente inedite sau reeditate
sale, în variantă manuscrisă, dincolo de granițele potrivit unor standarde superioare de exigență,
Țării Românești. aferente întregului ciclu existențial al teritoriului
Volumul se deschide cu un Preambul (p. IX–XI), românesc dintre Prut și Nistru” (ibid.) Preambulului
în care Victor Spinei și Ionel Cândea prezintă îi urmează un cuvânt înainte, intitulat O nouă
succint inițiativa publicării seriei Basarabica, la mărturie de la „Amvonul românesc”, la inimile
care s-au asociat instituțiile menționate mai sus, românilor (p. XV–XIX), în care Înalt Preasfințitul
dr. Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, acolo de-a lungul anilor” (p. 13), pentru păstrarea
subliniază contribuția Sfântului Antim Ivireanul și continuitatea „de expresie a unei variante standard
la cultivarea vechii române literare și la fixarea a limbii române folosite în toate provinciile locuite de
limbajului liturgic românesc, relevând totodată români” (p.13) pe la mijlocul secolului al XVIII-lea,
importanța manuscrisului predicilor antimiene, după ce româna înlocuise paleoslava în bisericile
copiat la Mănăstirea Dobrușa, pentru aprofundarea ortodoxe românești, eveniment întâmplat mai cu
cunoașterii „rolului predicii în limba română în seamă datorită contribuției mitropoliților Varlaam,
bisericile din Basarabia, pentru păstrarea cu fidelitate Dosoftei și Antim Ivireanul, care au tradus, au editat
a credinței ortodoxe în graiul străbun” (p. XVII). și au pus în circulație majoritatea cărților de cult
Noua ediție critică a predicilor mitropolitului necesare oficierii slujbei religioase în limba română.
muntean cuprinde o Introducere (p. 1–13), un Relevând importanța textelor vechi pentru istoria
studiu filologic referitor la manuscrisul editat limbii și a culturii românești, editorii pledează,
(p. 15–41), o Nota asupra ediției (p. 42) și textul cu deplin temei, pentru editarea facsimilată și, în
propriu-zis al didahiilor, reprodus în transcriere condițiile tehnicii actuale, pentru scanarea și plasarea
interpretativă și în facsimile (p. 45–649). Lipsește pe internet a acestor scrieri, ceea ce ar asigura atât
studiul lingvistic, întrucât Zamfira Mihail anunță conservarea, cât și accesarea on line „a fiecărui
că va publica o lucrare separată dedicată limbii text, fie el manuscris sau tipărit” (p. 19).
lui Antim Ivireanul (vezi p. 30). În Introducere Manuscrisul de Predici reprodus în ediția pe
sunt abordate o seamă de aspecte esențiale privitoare care o prezentăm i-a fost dăruit lui Paul Miron,
la unitatea de limbă și de spiritualitate a românilor în anul 1933, de către preotul Constantin Popovici,
de-a lungul secolelor, la situația limbii și culturii fostul său profesor de la Seminarul din Chișinău,
române în Basarabia după includerea forțată a cu prilejul hirotonirii sale ca diacon. Întrucât
acestei provincii românești în imperiul țarist și la manuscrisul nu avea foaia de titlu și nu conținea
contribuția unor cărturari basarabeni la apărarea nicio informație privitoare la copist și la locul unde
limbii și a identității românilor de aici începând a fost găsit, donatorul i-a comunicat oral că textul
din anul 1812 până azi. Cunoscători profunzi ai conține predicile mitropolitului Antim Ivireanul
fenomenului sociocultural basarabean, despre care și provine de la Mănăstirea Dobrușa (p.15). În
au publicat mai multe lucrări de referință, autorii urma unor investigații detaliate, autorii ajung la
ediției relevă prigoana la care a fost supusă următoarele concluzii: manuscrisul, care conține
limba și cultura română la est de Prut printr-o 302 file, a fost copiat în 1824 (conform unei
cenzură necruțătoare și printr-o violentă politică însemnări aflate pe f. 126), la Mănăstirea Dobrușa,
de deznaționalizare forțată a românilor din aceste situată la 100 km. de Chișinău, de către un călugăr
locuri. Împărtășind convingerea, exprimată și de deprins cu tehnica transcrierii textelor bisericești,
alți cercetători, că slujitorii Bisericii Ortodoxe și era destinat uzului general, fiind citit în strană la
Române, de la marii ierarhi și cărturari ecleziastici marile sărbători, ceea ce a contribuit la păstrarea
la preoți și la călugării copiști și colportori de carte contactului cu varianta cultă a limbii române folosite
în toate provinciile românești, au contribuit decisiv în toate bisericile românești și la întemeierea unui
la întemeierea vechii române culte, editorii relevă, stil retoric al creației omiletice din Basarabia.
într-un subcapitol distinct (p. 8–13), rezistența prin Comparând acest manuscris cu toate celelalte
cultură în Basarabia, după 1812, și conservarea în copii ale predicilor antimiene cunoscute până acum,
acest mod a limbii și identității etnice a românilor. autorii constată că textul basarabean este aproape
O contribuție esențială în aceasta privință a avut-o identic cu ms. 3460 și cu ms. 549 de la BAR, dar
marele ierarh și cărturar Gavriil Bănulescu-Bodoni, conține și unele deosebiri, între care și o seamă de
originar din Transilvania, care, în calitate de particularități lingvistice proprii scrierilor românești
mitropolit al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului de tip nordic. În consecință, editorii consideră că
între 1812 și 1821, a înființat o tipografie, unde a manuscrisul de la Dobrușa a fost transcris de pe
reeditat, cu unele modificări impuse de cenzura o copie ulterioară anului 1812, făcută în Basarabia,
țaristă, cărțile de cult tipărite în țările române, după un prototip, deocamdată necunoscut, adus,
precum și Biblia lui Samuil Micu din 1795, retipărită probabil, de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni
în 1819 la Sankt Petersburg. Autorii ediției subliniază din România (p. 29–30).
și importanța manuscriselor religioase românești, Efectuând o cercetare codicologică minuțioasă,
„copiate sau aduse ca atare în Basarabia și folosite editorii stabilesc asemănările și deosebirile textului
basarabean cu manuscrisele românești 3460, 549 copii ale predicilor antimiene, executate, după opinia
și 524 de la Biblioteca Academiei din București editorilor, de pe același prototip. Particularitățile
și fac o riguroasă descriere a conținutului, a lingvistice proprii manuscrisului basarabean sunt
structurii și a grafiei textului de la Dobrușa. În redate cu fonturi cursive în textul transcris cu alfabet
privința asemănărilor, manuscrisul basarabean latin, ceea ce ușurează, de asemenea, cercetarea
este similar, adesea chiar identic, cu ms. rom. comparativă a limbii textului editat cu alte variante
BAR 3460 și cu ms. rom. BAR 549. Diferențele, ale predicilor mitropolitului muntean, precum și
în special cele de grafie, sunt cauzate îndeosebi în raport cu româna cultă și populară din epoca
de greșelile sau de modificările făcute de copist veche.
din pricina necunoașterii depline a normelor de Chiar dacă au fost identificate până acum doar
scriere tradiționale sau a valorii fonetice oscilante șase copii manuscrise ale predicilor rostite de
a unor slove chirilice, precum și datorită folosirii Antim Ivireanul, prima ediție tipărită apărând abia
unor „forme specifice zonei din care provenea în anul 1886, editorii consideră, întemeindu-se
sau în care locuia” copistul, ceea ce îi determină mai ales pe existența textului basarabean, că opera
pe autorii ediției să considere că acesta putea fi omiletică a învățatului mitropolit muntean a avut
„nativ din aceeași zonă a Basarabiei est-central- o circulație semnificativă în bisericile românilor.
nordice în care este situată și Mănăstirea Dobrușa” Ediția critică a manuscrisului de la Dobrușa,
(p. 41). alcătuită de Zamfira Mihail și Paul Mihail cu
Din textul editat acum lipsesc primele două acribie filologică, susținută de o solidă informație
file, pe care editorii le-au reprodus după ms. în domeniul culturii ecleziastice românești și al
rom. 3460, publicat de acad. Gabriel Ștrempel în istoriei românilor basarabeni, se rânduiește între
anul 1972. Restul textului este reprodus, pagină lucrările de referință ale filologiei românești și
cu pagină, în facsimil și în transcriere interpretativă, contribuie nu numai la aprofundarea cunoașterii
autorii respectând, în general, principiile de operei lui Antim Ivireanul, ci și a rostului esențial
transcriere aplicate în celelalte ediții critice de scrieri pe care Biserica și scrierile românești vechi l-au
românești vechi. Unele diferențe de interpretare avut în păstrarea „loialității față de limba română
apar, totuși, în cazul slovelor Õ, å, h, ü, õ, pe în Basarabia, în pofida asaltului sistematic al
care le transcriu în funcție de valorile fonetice pe stăpânitorului străin de deznaționalizare și uitare
care le aveau în variantele literare sau în graiurile a identității” (p. 19).
românești de tip nordic de la sfârșitul secolului După apariția acestui volum, realizat cu
al XVIII-lea și de la începutul celui următor. știința transcrierii textelor vechi și în condiții
Comparând cuvânt cu cuvânt manuscrisul basarabean grafice deosebite, editorii au donat manuscrisul
cu ms. rom. BAR 3460, în varianta editată de de la Dobrușa Bibliotecii Sfântului Sinod, unde
acad. Gabriel Ștrempel, autorii identifică formele este așezat între celelalte scrieri antimiene, aflate
și cuvintele care diferențiază cele două copii și în incinta mănăstirii Duminica Tuturor Sfinților
intercalează în textul transcris cu alfabet latin al din București, ctitorită de mitropolitul Antim
manuscrisului Dobrușa, așezându-le între paranteze Ivireanul.
drepte, toate faptele de limbă diferite existente în
textul păstrat la BAR. Acest procedeu, neobișnuit VASILE D. ȚÂRA
în alte ediții critice, înlesnește identificarea mai Universitatea de Vest din Timișoara
rapidă și mai precisă a diferențelor dintre cele două Timișoara, B-dul Vasile Pârvan nr. 4
MANUELA SARAMANDU, Stilul juridic-administrativ în limba română (secolele XVII–XIX),

București, Editura Etnologică, 2018, 99 p.
Lucrarea Stilul juridic-administrativ în limba juridic-administrativă în perioada 1780–1850,

română (secolele XVII–XIX), semnată de Manuela apărută în 1986. Reprezintă un foarte bun instrument
Saramandu, se constituie ca o completare, sintetică și de lucru pentru cititorul preocupat de subiect.
teoretică, a unui studiu mai amplu asupra terminologiei Materialul este structurat în 9 părți, o introducere
juridico-administrative în epoca veche, Terminologia și concluzii.
În introducere, se punctează ca moment ce și bancare, domeniul legislativ și judecătoresc,

validează existența stilului juridico-administrativ diverse funcții. Din rusă și germană provin termeni
momentul abolirii domniilor fanariote și reluarea aparținând administrației și armatei. Cele mai
domniilor pământene și, implicit, acela al elaborării numeroase sunt împrumuturile latino-romanice care
Regulamentului Organic. Se poate vorbi despre acoperă toate domeniile vieții sociale. Autoarea
trecerea de la vechea română literară la româna insistă în mod special pe situația împrumuturilor
literară modernă desăvârșită la sfârșitul secolului neadaptate, provenite din neogreacă, prezentând
al XIX-lea, modificările fiind datorate influențelor dificultăți de adaptare datorită prestigiului socio-
externe asupra limbii – greacă, rusă și franceză, cultural, și din latina literară, termeni care, datorită
manifestate în Muntenia și Moldova, respectiv clarității și conciziei semantice din dreptul roman,
latină, germană, italiană și maghiară, manifestate erau preluați ca atare. Se remarcă procentajul ridicat
în Transilvania. al elementului romanic. Pe lângă împrumuturi, sunt
Lucrarea cuprinde un capitol scurt, referitor consemnate numeroase calcuri, cu precădere din
la procesul de adaptare a dreptului românesc la franceză și greacă.
noile realități sociale și crearea condițiilor necesare Capitolul despre procedeele de îmbogățire a
elaborării de coduri legislative. Apar Pravilniceasca terminologiei juridico-administrative evidențiază
Condică, în 1780 și Legiuirea Caragea în Țara derivarea. Productivitatea sufixelor este substanțială
Românească, în 1810, alături de Adunare cuprinzătoare la substantive, dar destul de întâlnite la adjective și
în scurt de pravilele cărților împărătești și Codul adverbe. Dacă procedeul compunerii se manifestă
Calimach în Moldova. Datorită acelorași condiții în puține cazuri, frazeologia ocupă un loc important
de dezvoltare și dorinței de unire a Moldovei și în cadrul acestui stil. Este evidentă frecvența scăzută
Țării Românești, care se manifestă constant, a neologismelor și ridicată în cazul termenilor din
caracteristicile dreptului sunt aceleași în cele limba comună. În structura construcțiilor nominale
două principate. Specificul acestei largi perioade se remarcă compunerea din două elemente –
de tranziție este împrumutul a numeroși termeni substantiv + adjectiv / adjectiv + substantiv –
din neogreacă și rusă, alături de neologisme latino- (act privat, avere mișcătoare, putere săvârșitoare,
romanice care, cu timpul, le elimină pe primele, regulament organic, tribunal civil, înalt divan,
limba română căpătând o structură predominant pravilnica formalitate, întâia înfățișare) în
romanică. care substantivul determinat provine din limba
Capitolul Structura vocabularului juridic- comună. Se întâlnesc și construcții de tipul:
administrativ. Terminologia abordează această substantiv + de + substantiv sau substantiv +
particularitate evidentă a coexistenței dintre termenii substantiv în genitiv (adeverință de primire,
vechi și împrumuturile neologice recente, a hotărâre de judecată, putere de lege, condica
armonizării împrumuturilor vechi, slave, maghiare, țării, adunarea deputaților, ministrul dreptății,
turcești ori grecești, cu împrumuturile latino- obiceiu pământului). În cazul construcțiilor verbale,
romanice, rusești, germane sau împrumuturi mai cel puțin unul dintre membri este specializat, iar
noi din maghiară, turcă și greacă. Trei subcapitole purtătorul sensului juridic și administrativ nu
urmăresc inventarierea cuvintelor din limba comună – este verbul, ci elementul determinat (a asupri în
care reprezintă cea mai însemnată categorie de drepturi, a depune spre păstrare, a jura strâmb,
termeni juridico-administrativi din perioada dată. a intra în slujbă). Se reține corespondența dintre
Cei mai mulți termeni de limbă comună reprezintă locuțiunile verbale și cele substantivale: a da
cuvinte preluate din limbajul curent care au căpătat seamă – dare de seamă, a pune la cale – punere la
unele accepțiuni specializate, mulți dintre ei cale, a trage la sorți – tragere la sorți. Autoarea
bucurându-se de o mare bogăție sinonimică. Spre trage concluzia că numărul mediu de construcții
exemplu, pentru a anula se înregistrează termenii în care apar verbele este aproximativ de două ori
a curma, desface, desființa, dezlega, desputernici, mai mare decât în cazul substantivelor.
doborî, înceta, răsufla, ridica, sparge, (se) stinge, În capitolul Tradiție și inovație. Relația cu
strica, tăcea. O analiză de ansamblu asupra vechea terminologie juridico-administrativă se
împrumuturilor reflectă existența unui număr face o analiză comparativă a terminologiei din
ridicat de termeni turcești și grecești, termeni des perioada veche cu cea din perioada modernă,
uzitați fiind cei care aparțin domeniului diplomatic, punându-se în valoare procesul de specializare
denumind impozite sau dări ori activități comerciale a termenilor, cel de diversificare și dispersare,
tendința generală de îmbogățire a lexicului. Trecerea anterioare. Există termeni care preiau sensul juridic
de la perioada veche la cea modernă este dată de al unor cuvinte polisemantice aparținând limbii
manifestarea pe deplin a unui proces de modernizare comune, terminologia tradițională fiind utilizată
și de specializare. În cadrul procesului de specializare sporadic. Totuși, caracterul de tranziție spre
a termenilor, unele cuvinte își modifică înțelesul, modernizarea deplină se manifestă și prin alăturarea
fixându-se în terminologia juridic-administrativă surprinzătoare a termenilor specializați, neologici, de
cu sensuri care circulă și azi (a alege evoluează de elemente juridice învechite sau din sfera oralității:
la „a deosebi” la „a desemna prin vot”). Specializarea prigonire civilă, vină vegheată (culpă evidentă),
înseamnă totodată trecerea de la un sens concret la a autoriza prigonirea (pedepsirea). O observație
unul abstract, cu care se fixează în terminologie. punctuală se face asupra documentelor legate de
Cât privește particularitățile gramaticale, este finanțe și bănci, documente care conțin un vocabular
evidentă structura nominală a stilului. Construcțiile foarte bogat, ultraspecializat. Se apropie de limbajul
verbale sunt folosite prin reflexiv impersonal, tehnicizat, specific stilului științific.
reflexiv-pasiv și pasiv, frecventă fiind utilizarea Concluzionând, autoarea stabilește caracterul
conjunctivului cu valoare finală și de imperativ. conținutului acestui stil ca fiind în sfera moralei
Pe lângă prezența neașteptată a locuțiunilor într-un creștine și a relațiilor sociale. Varianta juridică se
limbaj specializat, juridic-administrativ, se remarcă caracterizează printr-o relatare neutră, impersonală,
preferința pentru părțile de propoziție multiple care în timp ce varianta administrativă are un caracter
contribuie la încărcarea construcțiilor sintactice, subiectiv. Lexicul uzual este componenta principală
alături de influența modelului sintactic străin. Un a stilului, care capătă specificitate prin frecvența
număr covârșitor de cuvinte aparținând limbii folosirii. Varianta administrativă are un grad de
comune se evidențiază, prin specificul perioadei tehnicizare mai redus decât varianta juridică. Lipsa
de tranziție. La nivel stilistic, au fost evidențiate de omogenitate este o trăsătură specifică, datorată
două maniere stilistice de redactare a textelor tipurilor diferite de acte. Spre deosebire de varianta
administrative: cea reverențioasă, până la servilism, juridică, cea administrativă este mai eterogenă
și cea de emfază, autoritară și imperativă. și mai conservatoare. Varianta juridică asociază
Capitolul Varianta administrativă face referire sporadic elementele moderne cu cele tradiționale,
la tipul de acte folosite în epocă, insistându-se pe în timp ce varianta administrativă păstrează aceste
tipul de vocabular folosit, de la termeni neologici elemente în perioadele anterioare. Dat fiind că
foarte moderni și exprimări tradiționale, la calcuri vocabularul și frazeologia constituie elementele
moderne. O caracteristică a actelor administrative definitorii ale unui stil, autoarea reușește, cu foarte
este combinarea frecventă a unui termen specializat multe exemple, să stabilească etapele de dezvoltare
cu unul colocvial sau popular. Se regăsesc trăsături ale stilului juridico-administrativ, oferind un foarte
ale oralității, alături de stilul protocolar cu determinări bun instrument de lucru celor ce sunt preocupați
reverențioase, ostentativ laudative. de evoluția vocabularului juridic-administrativ în
În capitolul dedicat modernizării stilului juridic- perioada veche și de tranziție.
administrativ, autoarea enumeră cele mai importante
legi, alături de Constituția lui Cuza, în care este LILIANA AGHACHE
evidentă o terminologie modernă, apropiată de cea Institutul de Lingvistică al Academiei Române
actuală, cu termeni specializați acestui stil, care „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”,
nu au corespondent noțional juridic în perioadele București, Calea 13 Septembrie nr. 13
Pagini alese. Omagiu lui Alexandru Mareș la împlinirea vârstei de 80 de ani, volum îngrijit de
Marius Sala, Maria Stanciu Istrate și Emanuela Timotin, București, Editura Univers Enciclopedic
Gold, 2016, 308 p.
Volumul, care omagiază activitatea lui Alexandru Cartea se deschide cu un portret semnat de
Mareș, conține 26 de studii din domenii filologice Marius Sala, intitulat sugestiv „Ein Mann, ein
diverse, precum: istoria limbii române, texte vechi Wort”. Filolog de excepție, Alexandru Mareș a
românești, pragmatică, gramatică, etimologie, abordat toate problemele filologiei românești, dintre
lexicologie, lexicografie, dialectologie. care se enumeră doar câteva: datarea și localizarea
textelor vechi românești, descoperirea unor texte o dublă marcare a unuia și aceluiași fonem, ci de
vechi românești, aspecte fonetice, morfologice și marcarea unor foneme distincte și că aceste grafii
lexicale ale limbii române din secolul al XVI-lea, trebuie corelate cu nazalizarea.
coordonarea Crestomației limbii române vechi O serie de articole: Concurența dintre simbrie
(1521–1639), vol. I, inițierea și coordonarea și leafă în recompensarea boierilor-dregători de
(la început cu Ion Gheție) seriei Cele mai vechi Monica Busuioc, Aspecte ale influenței turcești
cărți populare în literatura română. asupra limbii române până în secolul al XIX-lea,
Urmează Lista lucrărilor lui Alexandru Mareș. de Liliana Agache, Note lexicografice, de Ion
În cuprinsul acesteia sunt incluse volumele, Mării, Contribuții etimologice și lexicale (nume de
articolele, studiile și recenziile publicate în intervalul localități românești), de Doru Mihăescu, Zvărlugă,
1966–2016, care constituie dovada unei vieți de Virgil Nestorescu, Mic glosar de cuvinte expresive
dedicate lingvisticii: Filigranele hârtiei întrebuințate de origine (neo)greacă, de Anca Mihaela Sapovici
în Ţările Române în secolul al XVI-lea; Introducere în și Indicațiile duble de uz din DOOM2 și DELR
filologia românescă. Probleme. Metode. Interpretări II, de Ioana Vintilă-Rădulescu conțin probleme
(în colaborare cu Ion Gheție); Scrierea tainică la de lexicologie și lexicografie.
români; Din vechile documente românești; Ion Comparând termenii leafă și simbrie în secolele
Gheție; O identificare neverosimilă; Din ce limbă al XVII-lea și al XVIII-lea, Monica Busuioc
s-a tradus Istoria lui Schinder?; Crestomația menționează că specializarea administrativă a
limbii române vechi, vol I etc. termenului simbrie din secolul al XVII-lea reprezintă
Contribuțiile omagiale propriu-zise reflectă, nota caracteristică a acestuia în raport cu leafă
la rândul lor, o problematică diversă. Menționăm, (din același secol), dar și cu simbrie și leafă din
mai întâi, câteva, comune, prin temele selectate, cu secolul următor, când primul termen se specializează
preocupările omagiatului. Este vorba de articolele pentru meșteșuguri, iar cel de-al doilea pentru
care urmăresc limba veche, sub aspectul grafiei: administrație.
Despre câteva grafii în aparență bizare din Liliana Agache face o analiză diacronică și
Psaltirea Hurmuzachi, de Andrei Avram, și Despre sincronică a elementelelor lexicale turcești din limba
așa-zisele grafii duble în româna veche. Cazul română, insistând asupra unor aspecte referitoare la
grafiilor de tipul än, änn, änr, de Floarea Vîrban. productivitatea și la viabilitatea lexemelor. Diacronic,
Andrei Avram comentează grafiile considerate majoritatea împrumuturilor acoperă teritorial
bizare de către editorii ediției (Ion Gheție și Mirela Muntenia, Moldova, Oltenia și Dobrogea.
Teodorescu) din 2005 ai Psaltirii Hurmuzaki: În privința productivității, acest fenomen s-a
secvența än (în înteriorul cuvântului și la finală), manifestat mai mult prin derivare, asociată cu
litera ä în contextul în care ar fi trebuit să apară är analogia lexicală derivativă, compunerea stând
(după opinia editorilor) și nn (a cărei interpretare la baza unui număr redus de termeni.
este legată de cea a valorii literei ä). Față de termenii împrumutați ulterior,
Grafia än este considerată de către Andrei excluși rapid din uz (caimea, iuzluc, naip etc.),
Avram una banală, pe baza a două argumente: împrumuturile din secolul al XVII-lea au viabilitate
notarea dublă a unitații fonologice în cauză este redusă, dar mult mai importantă, cuvintele fiind
un fenomen curent, întâlnit nu doar înainte de r menținute, la diferite niveluri ale limbii actuale,
precum: aba, abanos, iama.
în formele cu rotacism, ci și în alte contexte și în
În Note lexicografice, Ion Mării analizează
alte texte vechi. Al doilea argument constă în
inconsecvențele din MDA pentru termenii: arâng/
faptul că această grafie se explică prin amestecul
harâng, belezic/bilezic, chitoi, gav, germăt/viermăt,
a două feluri de scriere. Alte grafii sunt apreciate
ghigan/vigan, ghili, ghilire, ghilit, ghilitoare/bili,
ca neobișnuite: scrierea fără litera corespunzătoare
bilire, bilit, bilitoare, iurgan/iorgan, reproșând
lui [r] (precedată sau nu de ä sau n) a formelor
redactorilor rescrierea (necritică) a articolelor
pe care editorii le-au transcris se pune, respectiv,
din DA ms, inconsecvența în tratarea variantelor
se ține; omiterea lui r în cazul unui cuvânt care
și a variantelor fonematice regionale și redactarea
prezintă fenomenul rotacismului (cиäϵ) și grafia neglijentă a articolelor din dicționar.
ии pentru pluralul lui an. Șase articole sunt dedicate textelor vechi
Floarea Vîrban susține că în cazul așa-ziselor românești: Versiunea românescă a narațiunii Patria
grafii duble (än, änn, änr) nu este vorba de Athonensia: Istoria pentru Muntele Athonului,
de Violeta Barbu, Cei doi excessuri a amerii, asupra v. dr. adins din structurile pronominale,
traducere din Jacques Philibert Rousselot de Surtgy, de Oana Uță-Bărbulescu și Dana Zamfir și Istoria
de Gh. Chivu, Note asupra încifrărilor tainice în urmașilor lat. secretus în română și albaneză,
Istoria ieroglifică și Imaginea de nedescris a de Cătălina Vătășescu.
Științei sacre, de Cristina-Ioana Dima, Un fragment Studiul Cătălinei Vătășescu se referă la sensurile
de Fiziolog românesc difuzat prin mijloace electronice și formele adjectivului secret în limba noastră
(e-mail și Youtube), de V. Guruianu, Un manuscris (cuvânt păstrat doar în română, nu și în alte
românesc din Manchester. Istoria unui împărat limbi romanice) și în albaneză. Cele două limbi
foarte scump, de Maria Stanciu-Istrate, Despre au continuat, pe cale populară, lat. secretum, au
variația scrierilor apocrife. Tradiția manuscrisă păstrat sensurile de bază ale cuvântului, au și
românescă a Visului Maicii Domnului, de inovat în mod asemănător sensurile figurate, dar
Emanuela Timotin. au configurat diferit relațiile de sinonimie. În
Articolul lui Gh. Chivu face o analiză lexicală limba româna s-a păstrat și termenul desertus,
a traducerii intitulate Cei doi excessuri ai amerii, care a concurat cu secretus din perspectiva lexicului
de la sfârșitul secolului al XVIII-lea în Transilvania, creștin.
pentru a-i stabili paternitatea. Frecvența cuvintelor Articolul lui Gr. Brâncuș este dedicat contribuției
cu etimon latino-romanic (alumina, ama, declărație), lingvistice a poetului național: Eminescu și unitatea
substantivele neologice în -ciune (sau -ționă), în limbii române (fragment). În studiile sale, poetul
-ă (imagină, opționă), faptele de limbă tipic a fost preocupat de unitatea limbii române (dată de
bănățene (prau, reai, zăuita) și alte particularități structura etnică originară a românilor și de unitatea
lingvistice au dus la concluzia că traducătorul culturii materiale și spirituale), de ortografie
este Paul Iorgovici. (în viziunea lui Eminescu, ar trebui să se urmeze
Maria Stanciu Istrate alege să editeze, pentru regulile scrierii vechi, care reproduce realitatea
acest volum omagial, un text inedit, Istoria unui fonetică), de configurația dialectală a limbii române
împărat foarte scump, dintr-un manuscris care (recomandând eliminarea rostirilor dialectale),
a aparținut cândva lui Moses Gaster. Metoda de vechimea limbii, de elementele autohtone din
de reproducere a textului este cea interpretativă. română.
Reținem câteva caracteristici ale textului: folosirea Gabriela Pană-Dindelegan analizează diacronic
majoritară a lui r moale în formele viziriul, viziriu, o anumită categorie de substantive în articolul
ș dur în șădem, h conservat în pohtești, pronumele Substantivele invariabile și istoria lor. Clasa
relativ carea (variabil după gen), expresii de felul morfologică a acestora, puțin numeroasă, este
iubire de avuție, iubitor de avuție cu sensurile bine reprezentată atât în limba veche, cât și în
„avariție”, respectiv „avar”. limba actuală, având explicații diferite pentru
Interesant, din perspectiva actualității subiectului, cele două etape ale limbii: pentru epoca veche,
este articolul lui V. Guruianu, despre difuzarea cauzele sunt predominant etimologice (trecerea
online a unui fragment din Fiziologul românesc, de la latină la română) sau fonetice (cuvintele
intitutlat Povestea vulturului. Intrarea în era digitală formate pe teren românesc), iar pentru româna
a unui text vechi românesc exprimă vitalitatea unui actuală, cauza o reprezintă împrumutul neologic,
gen: cărțile populare. cu finală vocalică, dificil de adaptat la paradigmele
Aspecte ale limbii și ale civilizației românești autohtone. Din alt punct de vedere, clasa substantivelor
din secolul al XVIII-lea apar în articolele: Stihuri invariabile evidențiază capacitatea limbii române
religioase inedite de la sfârșitul secolului al XVIII-lea de a marca distincțiile gramaticale prin mărci
din colecțiile BAR, de Marius Mazilu, Premise sintagmatice.
ale criticii textuale în cultura scrisă românească Articolul Mariei Marin, Despre situația actuală
din secolul al XVIII-lea, de Eugen Pavel, și a graiurilor românești din Ungaria, se înscrie în
Despre obiceiurile de la Curtea Domnească preocupările autoarei privind limba română vorbită
într-o descriere a Tării Românești de pe la 1760, în afara granițelor țării: menținerea sau abandonarea
de Andrei Timotin. limbii materne, afinitățile graiurilor din Ungaria cu
Latinitatea limbii române este abordată în alte unități dialectale ale dacoromânei, particularitățile
articolele: Lat. conventare și urmașii săi în dialectele lingvistice ale acesteia. Comunitatea vorbitorilor
românești, de Nicolae Saramandu, Lat. ad ipsum de limbă română din Ungaria are o atitudine
și urmașii lui în romanitate. Cu privire specială pozitivă față de limba maternă, exprimată cu
mândrie, prin atașamentul față de etnia română. din secolele al XIX-lea și al XX-lea. Reținem câteva
În privința bilingvismului româno-maghiar, autoarea observații: eterogenitatea termenilor, datorată lectorilor
distinge două etape: cea a unui biligvism stabil, cu grad de cultură mediu sau submediu; păstrarea
echilibrat (până la instaurarea puterii hortyste) și unor cuvinte, expresii și locuțiuni dispărute sau
un bilingvism „mimat” (limba română își restrânge pe cale de dispariție din uzul lingvistic curent;
sfera de utilizare la mediul familial și la cel religios). exprimarea perifrastică a cantităților mici.
Individualitatea graiurilor românești din Ungaria Adevărate „Pagini alese” de lingvistică, cartea-
este dată atât de păstrarea elementelor de limbă omagiu pentru personalitatea și activitatea lui
veche, cât și de adoptarea și de dezvoltarea unor Alexandru Mareș propune o lectură care, prin
inovații. interesul suscitat, face plăcere oricărui lingvist.
În articolul Despre aproximarea cantităților
mici în cărțile de bucate românești, Mariana Neț MARA IULIANA MANTA
propune o analiză lexicologică și/sau gramaticală a Institutul de Lingvistică al Academiei Române
cuvintelor și a sintagmelor folosite pentru aproximarea „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
cantităților mici, în cărțile de bucate românești maraimanta@gmail.com
LILIANA POPOVSCHI, Particularități onomasiologice ale terminologiei corpului omenesc (pe baza
atlaselor lingvistice românești), Chişinău, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Institutul de Filologie,
2018, 318 p.
Volumul semnat de Liliana Popovschi, Capitolul 1, Studiul terminologiei corpului

Particularități onomasiologice ale terminologiei omenesc din perspectivă onomasiologică și
corpului omenesc (pe baza atlaselor lingvistice geografică, este unul teoretic. Subcapitolul 1.1.
românești), are la bază teza de doctorat a autoarei, conține o analiză succintă a literaturii de specialitate,
coordonată de prof. univ. dr. Vasile Pavel. referitoare la terminologia somatică din lingvistica
Studiul propune o abordare interdisciplinară românească și germană, dar și din spațiul slav
(dialectologie și onomasiologie) a terminologiei (monografia Viktorijei Ușinskiene, din Lituania).
somatice (terminologia corpului omenesc) în graiurile Subcapitolul 1.2. prezintă studiile de lexematică și
dacoromâne. Corpusul analizat cuprinde termeni stabilește principiul metodologic folosit în lucrare:
somatici înregistrați în atlasele lingvistice publicate principiul onomasiologiei diacronice structurale,
în România (NALR) și în Republica Moldova cu aplicare la varietatea diatopică lexicală. Urmează
(ALM), dar și în Atlasul lingvistic român pe prezentarea principiilor de bază ale onomasiologiei
regiuni. Sinteză (ALRR. Sinteză), volumele I motivațional-cognitive în subcapitolul 1.3.: motivația
și II, care, prin prezentarea termenilor pe o singură lexicală și morfologică, teoria nominației.
hartă, permite identificarea ariilor cu o precizie Subcapitolul 1.4. prezintă diferitele abordări ale
mai mare. varității diatopice ale vocabularului, în contextul
Lucrarea cuprinde o introducere, trei capitole studierii nominației: cercetarea vocabularului din
propriu-zise, concluzii generale și recomandări, perspectiva geografiei lingvistice, perspectiva
bibliografie și trei anexe. În Introducere, autoarea onomasiologică modernă (structurală și motivațional-
stabilește direcțiile de cercetare (onomasilogia cognitivă). In Concluziile acestui prim capitol,
structural-diacronică și motivațional-cognitivă), autoarea pune în valoare contribuțiile lingvisticii
obiectivele studiului (stabilirea structurii etimologice românești la dezvoltarea onomasiologiei, în special
a terminologiei somatice, cauzele reconfigurării prin atlasele naționale, regionale și prin atlasul-
sistemelor pe parcursul evoluției lor, delimitarea sinteză.
somatismelor populare românești motivate de În capitolul 2, Evoluția structurii onomasilogice
cele nemotivate etc.), metodele de cercetare a terminologiei somatice populare românești,
(citirea corelată a hărților, metoda geografiei este urmărită evoluția structurii onomasiologice
lingvistice, metoda structural-diacronică, grila a terminologiei somatice populare, pornind de la
motivațională – element de noutate în lingvistica datele din atlasele lingvistice românești. Autoarea
din Republica Moldova). constată că numeroși termeni somatici constituie
arii unitare, care cuprind întregul teritoriu dacoromân; și „mărul lui Adam” – mărul lui Adam, denumire
acești termeni aparțin fondului vechi al vocabularului creată pe teren propriu, prin calc după limbile
(elemente de origine latină și elemente de substrat). europene.
Din analiza microsistemului „ficat” – „plămân” , Subcapitolul Stratificarea etimologică a
reiese că grupul lexico-semantic corespunzător terminologiei somatice populare evidențiază structura
acestor noțiuni este în graiul viu un microsistem etimologică a terminologiei populare somatice:
complex, deschis și dinamic: de la cei doi elemente de substrat (buză, ceafă), elemente
constituenți de bază (ficat și plămâni), s-a ajuns moștenite din latină (cap, nas, ureche, piept, cot,
la un sistem bogat, cu termeni de sorginte diversă. umăr etc.), termeni împrumutați (cârcă, babă,
Modelul dominant de formare a sintagmelor este chișcă, mai etc), termeni creați pe teren românesc.
de tipul substantiv-adjectiv (culoare: alb, roșu, Concluziile acestui capitol conțin câteva
negru). observații interesante despre terminologia somatică
Microsistemul „stomac” – „pântece” este alcătuit populară: evoluția microsistemelor reflectă concurența
din termeni cu origini diferite, care aparțin diferitelor dintre termeni în procesul cunoașterii corpului uman;
straturi etimologice: stomac, rânză, pântece, foale, principala cauză a modificărilor este mecanismul
burtă, abdomen, burduf, boț; la citirea corelată a nominativ, numeroși termeni populari sunt determinați
hărților, pentru cele două concepte, se pot stabili de atitudinea subiectivă a vorbitorilor, de asocieri
arii lexicale de coincidență (stomac-foale, în graiurile între realitatea anatomică și obiecte din lumea
nordice și estice; stomac-foale, în graiurile centrale înconjurătoare; zonele conservatoare păstrează
și estice; stomac-burtă, în graiurile sudice). termeni și semnificații arhaice (geană pentru
În cazul microsistemului „geană” – „pleoapă”), iar cele novatoare adoptă termenii
„sprânceană” – „pleoapă”, la nivel dialectal, sfera din limba literară (craniu).
semantică este diferită de cea din limba literară Capitolul 3, Strategii nominative în crearea
și, în multe cazuri, se intersectează. Interesante terminologiei somatice populare românești, prezintă
sunt corelațiile arhaice identificate în Banat și în tipurile de denumiri ale părților și organelor corpului
Moldova: geană – geană (sprânceană) – geană omenesc corespunzătoare procedeelor nominative
(pleoapă). și mecanismului psihic de creare a lor: cuvinte
Microsistemul „țeastă” – „creștet” – „tâmplă” simple (primare), cuvinte derivate, cuvinte compuse,
este foarte bogat în termeni și în sintagme create sintagme, denumiri-explicație (denumiri-judecăți).
prin analogii metaforice (oala capului, ciutura Sub aspectul formei interne, autoarea face distincția
capului pentru „țeastă”; capacul capului, cerul între denumiri motivate și nemotivate. Metoda
capului, pentru „creștet”; ochiul mort, creierul ăl de analiză are la bază grila bidimensională a lui
mic pentru „tâmplă”). P. Kock, care corelează procedeele nominative
Pentru microsistemul „spate” – „omoplat” – (identitate formală, sufixare, derivare regresivă,
„șale” – „șira spinării”, reținem câteva observații: derivare sintagmatică, conversiune, contaminație,
termenii moșteniți din latină („spate” și „spinare”) etimologie populară), cu relațiile asociative/cognitive
apar pe toate hărțile; sfera semantică a termenilor (identitate conceptuală, similitudine metaforică,
analizați se intersectează, prin polisemia cuvintelor: subordonare taxonomică, supraordonare taxonomică,
„spatele” este desemnat prin termenii dos, cârcă, similitudine cotaxonomică, contiguitate conceptuală).
corp, șirul spinării, iar „șira spinării” – prin termeni Conceptul de „organe interne” (denumiri pentru
precum spinare și spate; termenii specifici pentru „ficat” și „plămâni”) prezintă cazuri de conceptualizare
aceste noțiuni aparțin diferitelor straturi etimologice. dependentă, fiind rezultatul asocierii între noțiuni
Microsistemul „gât” – „esofag” – „omușor” – ce aparțin aceluiași cadru conceptual. La nivel
„mărul lui Adam” conține atât termeni comuni, formal, apar denumiri analitice de tipul substantiv-
cât și termeni specifici; prezența termenilor comuni adjectiv și la nivel conceptual culoarea, consistența
se datorează fenomenului de transfer de denumiri și greutatea organelor: plămân negru, ficați albi,
de la un denotat la altul (gât, grumaz, beregată, bojoci albi.
omușor, oușor etc.). Din punct de vedere stratigrafic, Termenii care desemnează „cavitatea
organele mai importante au denumiri moștenite abdominală” („stomac” și „pântece”) sunt creați,
sau împrumutate, cele cunoscute mai târziu au în mare parte, prin derivare semantică, dar și
denumiri create pe teren propriu: pentru „gât” – sufixare, conversiune, derivare sintagmatică pe
grumaz, gât, gușă (moștenite), pentru „omușor” baza relațiilor asociative de contiguitate, similitudine
metaforică și supraordonare taxonomică: mațe, determinat apariția de noi denumiri: cadru conceptual-
prag, inimă („stomac”); burduhan; râșnița omului. element al cadrului conceptual (cap „creastă”,
În interiorul cadrului conceptual „ochi”, sunt cap „creștet”); element al cadrului conceptual-
atestate cinci denumiri nemotivate (geană „geană”, cadrul conceptual (șirul spinării „spate”); un element
sprânceană, braba „sprânceană”, pleoapă, geană al cadrului conceptual-alt element al cadrului
„pleoapă”). Din punct de vedere formal, denumirile conceptual (sprânceană „pleoapă”); calitate-obiect
corespund derivării sintagmatice, semantice și cu aceeași calitate; funcție-obiect cu această funcție
sufixării; din punct de vedere conceptual, se observă: (amărăciune „fiere”); efect-cauză (minte „creier”).
transferul de denumire de la un organ la altul, Subcapitolul Dimensiunea formală a motivației:
generalizarea semnificației termenului, desemnarea de la relațiile formale la relațiile cognitive conține
cu termeni care corespund conceptelor-sursă, în o analiză a varietății structurale a terminologiei
asociere cu relația de contiguitate conceptuală: somatice, pe baza raporturilor gramaticale și
plapuma/astupușul/cămașa de la ochi. semantice. Tipul structural cel mai răspândit îl
Cadrul conceptual „cap” cuprinde noțiunile reprezintă sintagmele formate din două substantive,
„țeastă”, „creștetul capului”, „tâmplă”. Pentru cu următoarele subtipuri: substantiv în nominativ +
„țeastă”, sunt identificate trei strategii de numire: substantiv în genitiv (geana ochiului) și substantiv +
derivare semantică de la termenii care numesc prepoziție + substantiv (nodul de la Adam). Cele
un vas (rotund); derivare semantică de la termenii două tipuri structurale au ca modele asociative:
corespunzători conceptelor „cap”, „ceafă”, „chelie”, contiguitate conceptuală – contiguitate conceptuală
„tâmplă”, în baza contiguității conceptuale; sufixare (mintea omului), similitudine metaforică – contiguitate
(glăvoacă); contaminație (glăvățână); sintagme conceptuală (geană la ochi), subordonare taxonomică –
nominative (ciolanul capului). Stategiile motivaționale contiguitate conceptuală (ficații din piept „plămânii”),
pentru „creștetul capului” identificate de autoare contiguitate conceptuală – similitudine metaforică
sunt: contiguitatea conceptuală cu „țeastă”, „cap”, (moartea calului „tâmplă”). Alte tipuri structurale
„creieri”, „cucui” (gămălia capului, cucuiul capului identificate de autoare: substantiv + adjectiv
etc.); similitudine metaforică cu „pod”, „cer”, (ochiul moale), substantiv + articol adjectival +
„capac”; subordonare taxonomică cu „parte moale”. adjectiv (maiul cel negru). Modelele cognitive
Pentru „tâmplă”, principala strategie nominativă corespunzătoare acestor tipuri structurale sunt:
este îmbinarea de cuvinte în baza relației de subordonare taxonomică – contiguitate conceptuală
subordonare taxonomică și contiguitate conceptuală (maieră albă), similitudine metaforică – contiguitate
(moalele cel mic, golul ochiului). conceptuală (omușoru ăla micu), identitate
Microsistemul terminologic corespunzător conceptuală – similitudine formală (coroana
cadrului conceptual „spate” conține denumiri vertebrală), identitate conceptuală – contiguitate
formate prin următoarele procedee: derivare conceptuală – similitudine formală (coloană
sintagmatică, derivare semantică, sufixare, derivare, verticală, coroană verticală).
etimologie populară (ciolanu de la spate, lopata Tipul substantiv + prepoziție + adverb corespunde
de la umăr, coapsa mâinii). Dominanta acestui modelului asociativ subordonare taxonomică –
microsistem este transferul de denumiri între contiguitate conceptuală (geana de sus „pleoapă”).
conceptele din interiorul cadrului conceptual: Tipul substantiv + prepoziție +substantiv +
osu de la umăr, spata de la umăr. substantiv în genitiv corespunde următoarelor modele
Cadrul conceptual „gât” conține strategii asociative: subordonare taxonomică – contiguitate
nominative numeroase, corepunzătoare celor trei conceptuală (părul de pe pielea ochiului), subordonare
noțiuni „esofag”, „omușor”, „mărul lui Adam”: taxonomică – contiguitate conceptuală – contiguitate
similitudinea metaforică, contiguitatea conceptuală, conceptuală (limbuța/limba din fundul gurii „omușor”).
derivarea sintagmatică și semantică, identitatea Tipul substantiv + prepoziție + substantiv +
conceptuală și similitudinea formală (limbuță prepoziție + substantiv corespunde modelelor
din gât, duda de la rânză, nuca gâtului, pară de asociative subordonare taxonomică – contiguitate
la gât, osul mort). conceptuală (firele de păr de la pleoape) subordonare
În subcapitolul Dimensiunea conceptuală a taxonomică – contiguitate conceptuală – contiguitate
motivației: de la relații cognitive la relații formale, conceptuală (părul din pleoapa din geană), identitate
autoarea propune o clasificare a relațiilor asociative conceptuală – contiguitate conceptuală – contiguitate
între conceptele-țintă și conceptele- sursă care au conceptuală (căpățână de cap de om).
Alte tipuri structurale identificate sunt slab Capitolul Concluzii generale și recomandări
reprezentate la nivelul limbii: substantiv + articol cuprinde 15 concluzii generale referitoare la
adjectival + prepoziție + substantiv (modelul cognitiv importanța rezultată din analiza terminologiei
similitudine metaforică– contiguitate conceptuală) și somatice din perspectiva onomasiologiei, relația
substantiv + articol adjectival + adjectiv + prepoziție + dintre denumire, motivație și procesul cognitiv,
substantiv + substantiv în genitiv (modelul cognitiv structura etimologică a termenilor, denumiri motivate
similitudine metaforică – contiguitate conceptuală – și nemotivate, principalele procedee de creare a
contiguitate conceptuală): limbușoara cea din gât, somatismelor. Recomandările vizează câteva aspecte
limbușoara cea mică din fundul gâtului. de ordin metodologic: valorificarea atlaselor lingvistice
Subcapitolul Tipologia semnelor motivante ale românești pentru bogăția materialului, atenția
semantismelor populare conține o clasificare a acordată onomasiologiei, inclusiv celei spațiale,
semnelor motivante [simple], precum forma, funcția, studierea altor segmente ale varității diatopice
compoziția, consistența, destinația, gustul, starea, a vocabularului din perspectiva onomasiologiei
apartenența și semnele motivante mixte: forma și moderne.
locul, forma și funcția, forma și destinația, forma Bibliografia bogată conține 277 de titluri și
și poziția, forma și consistența etc. surse de referință online, organizate după criteriul
În subcapitolul Somatismele nemotivate în limbii în care au fost scrise (română, engleză,
graiurile dacoromâne, sunt analizate sincronic și franceză, germană, rusă), cele mai multe (143)
diacronic elementele lexicale din câmpul semantic aparținând lingvisticii românești.
al corpului omenesc. În sincronie, cuvintele autohtone, Cele două Anexe (Strategii nominative în
moștenite și împrumutate, sunt neanalizabile din interiorul cadrelor conceptuale: analiză și Strategii
punctul de vedere al structurii derivaționale. O parte nominative în interiorul cadrelor conceptuale:
dintre aceste cuvinte au, însă, o structură diacronică sinteză) conțin o analiză complexă a termenilor
complexă, reprezentând la origine îmbinări de cuvinte somatici; pentru fiecare termen sunt puse în evidență
sau cuvinte derivate ale căror componenete s-au două aspecte: relația asociativă care leagă conceptul-
contopit treptat. țintă de conceptul-sursă și relația formală care leagă
Concluziile capitolului 3 pun în evidență forma-țintă de forma-sursă.
principalele observații rezultate în urma aplicării Cartea Lilianei Popovschi propune o abordare
criteriului de analiză motivațional-cognitiv: termenii sistemică modernă (onomasiologia motivațional-
somatici populari au fost creați prin derivare cognitivă) a terminologiei somatice românești din
semantică și sintagmatică, sufixare, derivare regresivă, perspectivă sincronică și diacronică, prin suprinderea
conversiune, etimologie populară, în baza relațiilor faptelor de limbă în evoluția lor. Analiza complexă
asociative de contiguitate conceptuală, similitudine a procesului denominării pentru microsistemele
metaforică, subordonare taxonomică, similitudine care formează terminologia corpului omenesc poate
formală, contiguitate sintagmatică. Cea mai frecventă fi utilă cercetătorilor din domeniul dialectologiei
relație asociativă între conceptul-țintă și conceptul- și nu numai.
sursă este cea de contiguitate. Somatismele populare
au fost generate de semne motivante simple (formă, MARA IULIANA MANTA
funcție etc.) sau mixte (formă și loc, formă și funcție Institutul de Lingvistică al Academiei Române
etc.). Pentru vorbitorii graiurilor, cuvintele autohtone, „Iorgu Iordan–Alexandru Rosetti”
moștenite sau împrumutate, au caracter nemotivat. maraimanta@gmail.com
DANA-LUMINIŢA TELEOACA, Semiotica discursului religios. Probleme de poetică, stilistică și

retorică, Editura Universității din București, 2016, 503 p.
În lucrarea Semiotica discursului religios. diverse: construcția (concepția) discursului, valoarea

Probleme de poetică, stilistică și retorică, apărută stilistică și funcțiile persuasive ale acestui tip de
în 2016 la Editura Universității din București, discurs. Aceste unghiuri de vedere, care se vor
Dana-Luminița Teleoacă își propune o descriere cât exhaustive, sunt, desigur, foarte adecvate pentru
mai completă a discursului religios din perspective un astfel de discurs specializat (încadrarea însăși
în categoria „discurs specializat” este incertă în ‛implicatura conversațională’, în descendența

cercurile specialiștilor), dificil de categorisit încă teoreticienilor Austin și Martin), ‛actele și
dintru început. Prin prisma scopului persuasiv, macroactele de limbaj’ (în viziunile clasice ale lui
discursul religios este un construct uman, dar, prin Austin, Goffman, dar și ale teoreticienei Catherine
prisma emițătorului, acest tip de discurs scapă Kerbrat-Orecchioni sau, în spațiul românesc,
încadrării categoriale riguroase, fiind un discurs abordarea semiotică a autorilor Dumitru Borțun și
inspirat. Tocmai de aceea, pentru a evidenția Silvia Săvulescu), ‛reglatorii fatici’, ‛rolul și scena’,
dumnezeirea ca instanță superioară care conduce, ‛interacțiunea’, ‛metatextualitatea’, ‛intratextualitatea’
modelează astfel de discursuri, autoarea a preferat și ‛intertextualitatea’. Aceste concepte teoretice
abordarea amplă, generoasă, a perspectivei semiotice. sunt aprofundate ca strategii de persuadare, în
Caracterul interdisciplinar al acestui mod de abordare corespondență cu elementele competenței discursive
deschide largi căi de înțelegere, de percepere și (aceasta din urmă fiind pusă în lumină în dihotomia
de diseminare a discursului. specifică: competență comunicațională – competență
Dana-Luminița Teleoacă își propune să arate – discursivă).
în termenii lingvisticii cognitiviste – „cum ajung Importantă este observația autoarei că, de cele
structurile semantice să se constituie pe cele ale mai multe ori, limba de lemn (de care a fost uneori
realului, în universul cultural sacru” (Teleoacă suspectat discursul cu subiect religios) nu este
2016: 25), cu alte cuvinte, cum poate fi exprimat decât impresia în structura de suprafață a intenției
inefabilul în cuvinte adecvate. locuționare de a selecta o anumită structură (și nu
Autoarea împărtășește punctul de vedere alta), singura capabilă să comunice nedistorsionat
exprimat de Rodica Zafiu, în Cuvânt-înainte, și un anumit conținut: har dumnezeiesc, viață
anume ideea că „literatura bisericească este o duhovnicească, Biserica apostolească (Teleoacă
variantă literară independentă în raport cu spațiul 2016: 168)1.
literar laic”. Discursul religios este un discurs Capitolul al patrulea cuprinde un exemplu de
specializat, cu subtipuri discursive specifice (poetic – abordare semiotică a discursului religios, și anume
psalmul, didactic – catehismul etc.), iar, de vreme gestualitatea și gestul ritualic, dar și referiri la
ce practica semiotică consideră discursul o formă obiectele liturgice fundamentale, ca vehicule ale
de acțiune socială, „locul social” caracteristic rugăciunii personale sau comunitare.
pentru tipul de discurs în discuție este, în special, Capitolul al cincilea aplică, pe subtipul discurs
biserica. catihetic, teoria comunicării pentru a ilustra un tip
Ceea ce remarcă autoarea și explică minuțios de discurs didactic din sfera religiosă. Reformularea,
este specificitatea textului sacru de a se preta metafora revelatorie, definiția, argumentarea (cu două
decriptării corecte a mesajului său numai și numai principii exploatate în special: argumentarea gradată
în perimetrul semiotic care l-a generat, adică ținând și prezentarea separată a argumentelor), rolul
cont de „hermeneutica Duhului” (Teleoacă 2016: 51). „exemplului” și al „poveștii” în citare vs. parafrazare,
Această afirmație se verifică în dubla subordonare „vocea autorizată” în judecățile de valoare sunt
a subiectului enunțiator: față de interlocutorul conceptele teoretice definite și ilustrate în textul
divin și, în egală măsură, față de propriul enunț, Catehismului contemporan, analizat de autoare.
căci eul se retrage pentru a permite discursului Tropii – metafora, comparația și epitetul (tehnic) –
însuși să vorbească. sunt analizați în subsecțiunea dedicată stilisticii,
Cele opt părți ale lucrării se axează pe studierea urmați de exemplificări ale posesivului dublu-
unor aspecte foarte diverse ale limbajului religios, exprimat (luminează-mi mintea mea, să-mi ridic
toate prefațate de justificarea alegerii acestui tip capul meu, Și-a dat Sângele Său), ca aspect arhaic
complex de cercetare, care are avantajul major al unor al profilului stilistic (retoric) al textului religios,
unghiuri de vedere „integratoare” (în capitolul 1, efortul autoarei fiind direcționat, în acest subcapitol,
Prolegomene pentru o abordare semiotică a textului / în sensul conturării unui tablou cât mai complet
discursului religios) și de un amplu capitol, Repere pentru stilul religios-didactic.
ale definirii discursului religios ca discurs specializat.
1
De o importanță deosebită sunt secțiunile capitolului Limba de lemn nu este întru totul străină
al treilea, Analiza discursului religios ca discurs discursului bisericesc, aspecte ale limbii de lemn
specializat. Astfel, sunt definite în detaliu concepte, fiind identificabile mai ales în discursurile apologetice /
precum ‛enunțurile implicite’ (‛presupoziția’ și hegemonice.
Capitolul al șaselea se ocupă de un fragment dezbătute din perspectivă filosofico-teologico-

al literaturii scripturistice, Psalmii, circumscris semiotică. Sunt, de asemenea, discutate probleme
stilului beletristic. Cercetătoarea îi consideră chiar specifice procesului de traducere a textului
o ars poetica, prilej de a discuta sistemele semiotice scripturistic, precum depoetizarea și desacralizarea
estetice vs. cele nonartistice. Metatextualitatea în contextul inadecvării neologismului în textul
Psalmilor se reflectă la nivelul câmpului semantico- biblic modern (Teleoacă 2016: 369–380).
onomasiologic al creației / criticii literar-artistice În ceea ce privește opoziția ‛identitate (tradiție) /
(carte, rugăciune, cântare, a povesti, a scrie, scriitor alteritate (inovație)’, autoarea nu este la prima
etc.). Procedeul intertextualității are funcție gnoseologică lucrare2 în care definește dimensiunea estetică în
profundă: Psalmii sunt și o punte culturală între limitele cadrului discursiv sacru, în opoziție cu
Vechiul și Noul Testament (a se vedea, în acest articularea aceleiași dimensiuni în plan laic sau
sens, o serie de structuri anticipative), clădind și în antinomie cu stilul aferent discursului sacru
întărind astfel tradiția. Trimiterile bibliografice, (Teleoacă 2016: 476). Abuzul de neologisme din
cel mai frecvent mod de intertextualizare, reclamă Biblia protestantă (1990) este punctul de plecare
o complicitate a auditoriului / receptorului. Figurile pentru a sublinia o creativitate care poate fi
semantice, cu relevanță în decodarea semiotică a deconstructivă, în sensul în care traducerea
textului, cuprind: 1. comparații comune, probabil respectivă alterează adâncimea de înțelesuri a
cu arie universală de circulație (universul rural- textului biblic, care și constituie (în sens coșerian,
casnic; măsurarea timpului; îndeletniciri primitive: după cum arată autoarea) adevăratul mesaj al
olăritul, păstoritul, vânătoarea, războiul; ofranda unui text.
adusă Dumnezeirii); 2. comparații livrești propriu-zise, Capitolul al șaptelea este consacrat rugăciunii
din sfera zoologică, dar și fitonimice (inorogul, creștine, tratând, mai exact, o serie de aspecte
pelicanul, vulturul sau acvila, vița-de-vie), comparații legate de actualizarea dimensiunii estetice la nivelul
de esență religioasă (ca tămâia, ca mirul pe cap); acestui discurs bisericesc, în speță problema lirismului
3. comparații livrești pătrunse în circuitul comun în câmp literar creștin (figuri semantice și sintactice).
(porumbelul, șarpele, leul); 4. structuri comparative În ceea ce privește dramatizarea rugăciunii, strategiile
care evocă spațiul oriental: gazela, copacul (măslinul, valorificate (a se vedea, în special, discursul monologal
cedrul, finicul), muntele (Selmon, Ermon, Sion).
adresat), în scopul instituirii dialogului cu Dumnezeu,
Deși se remarcă funcțiile encomiastică, dramatică
relevă structuri de semnificare precum plângerea,
sau didactică, dimensiunea lirică rămâne caracteristica
șoptirea (provenind – după unii autori citați de
primordială a Psalmilor.
autoare, ca Aune3 și Zaleski4 – din incantația
Izotopiile metaforice (câmpurile conceptuale,
magică, deși mai potrivit ni se pare a vorbi despre
ca, de pildă, cel al divinului) și structura metaforei
„acțiunea lucrătoare a cuvântului în Duh și prin
psalmice sunt analizate cu maximă preocupare,
ca nuclee ale stilului beletristic religios. În analiza smerenie”5, în cazul din urmă elocvente fiind
autoarei, sunt incluse și epitetul, personificarea, epitetele descalificante: inima mea cea necurată,
sinecdoca și metonimia, litota, paralelismul păcătosul robul tău, pătimașul meu suflet).
sintactic (antonimic, sinonimic și sintetic), simetria O falsă construcție are loc prin desacralizare,
compozițională, anadiploza, chiasmul, refrenul, dar și pseudosacralizare (adoptarea terminologiei
repetiția (anaforică și nu numai), precum și specific catolice), ori chiar prin depoetizare
construcțiile sintactice intensive: structurile
2
genitivale cu valoare superlativă, acuzativul A se vedea, de exemplu, Teleoacă 2014,
intern, parigmenonul, dativul adnominal, genitivul Inovații lexicale în versiunea biblică modernă de
în structuri simetrice. Sunt evidențiate și structuri cult ortodox (BO) în comparație cu Biblia de la
sintactice cu arhaicitate evidentă, construcțiile București (BB), în „Studii și cercetări lingvistice”,
eliptice și apozitive, dar și performativele implicite. I–LXV, p. 23–44.
Dramatizarea în textul psalmic privește dialogul 3
Aune, David Edward, 2007, Apocalypticism,
cu transcendentul, dar implică și alte aspecte, Profecy and Magic in Early Christianity, Tübingen,
subiectul liric fiind dedublat în același plan temporal Published by Mohr Siebeck.
sau în planuri temporale distincte. 4
Zaleski, Philip, Carol Zaleski, 2006, Prayer:
Creația ca act inspirat, creația între rațiune și a History, Boston, Houghton Mifflin, Harcourt.
meșteșug, funcția gnoseologică a artei sunt teme 5
Teleoacă 2016: 447.
(de pildă, în secvențe ca: prizonier continuu în relația ‛științific / beletristic’ în câmp discursiv
lâncezeala mea, inadecvarea rezultă din asocierea religios, respectiv în arie discursivă laică. Secțiunea
stridentă a unui termen neologic cu unul din finală a acestui capitol este dedicată prezentării
fondul lexical vechi). pe scurt a similitudinilor și diferențelor dintre
Dintre procedeele retorice care vehiculează rugăciunea creștină (în general) și Psalmi.
sensuri ale sacrului, cercetătoarea s-a oprit cu Apreciem cartea mai ales pentru că relevă
competență asupra implicitului, având în vedere importanța centrală, în orice analiză a discursului
că, adeseori, instrumentul de comunicare specific religios, a forței de semnificare a cuvântului
uman, anume cuvântul, are o capacitate limitată (vis verbi). Relevanța unor structuri stilistice este
de a transmite în plenitudinea sa adevărul de căutată din perspectiva trihotomiei aristotelice:
obârșie divină. Implicitul poate lua forma unor energeia, dynamis, ergon (activitate, competență,
acte de limbaj indirecte (performativele implicite) produs). În această finalitate, metafora are poziție
sau se poate materializa la nivelul figurilor de privilegiată în construirea unei lumi poetico-
stil semantice (tropii). semiotice aparte. Metafora vie suscită forța creatoare
Autoarea analizează, de asemenea, litota și a limbii (energeia). Sensul conotativ coexistă cu
valențele eufemistice ale acesteia, conceptul de sensul primar care, într-o anumită măsură, l-a
‛teritorialitate’ ca ansamblu de strategii la care generat pe cel dintâi.
subiectul social face apel pentru a-și conserva Lucrarea de față îmbogățește considerabil
imaginea sau/și pentru a o menaja pe cea a bibliografia de profil (total absentă în anii dominați
interlocutorului (Teleoacă 2016: 64), metabola și de cenzură și destul de precar reprezentată în
asindetul (elipsa conectorilor, probabil o moștenire perioada actuală, când lipsesc lucrările de sinteză).
a unei organizări arhetipale arhaice) și importanța În ultimele două decenii, autoarea și-a asumat
acestora pentru coerența discursivă. Alături de rolul de a cerceta discursul religios din perspective
aceste mecanisme retorice, la loc de cinste stau diverse: inițial, modelul de cercetare era cel
figurile revelatorii antropomorfice („umanizarea” tradițional, vizând morfosintaxa și vocabularul
divinului îmbracă forma hiperbolei prin diminuare, textului religios, pentru ca, pe parcursul anilor,
prin coborârea în contingent). Cu acest prilej, nu să fie preferat un unghi de investigare sintetic.
putem ignora complexa analiză teologică pe care Astfel, în consistentul volum Semiotica discursului
o realizează cercetătoarea și care vizează convergența religios. Probleme de poetică, stilistică și retorică,
între îndumnezeirea omului și umanizarea divinului. este subliniat rolul contextului, sunt evidențiate
Admirabil este efortul autoarei având drept finalitate intertextualitatea și sincretismul în cadrul textului
definirea unui stil estetic religios. religios de diferite tipuri, toate aceste principii
Considerațiile finale (din capitolul al optulea) de analiză fiind susținute de discipline precum
tratează sintetic specificitatea discursului științific analiza discursului, stilistica, retorica și semiotica.
în varianta literară religioasă, discursul științific
din varianta literară laică a limbii române, respectiv GAROFIŢA DINCA
specificitatea discursului estetic în varianta literară Institutul de Lingvistică al Academiei Române
religioasă, raportat la discursul estetic actualizat „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
la nivelul variantei literare laice a limbii române. București, Calea 13 Septembrie nr. 13
De asemenea, într-o manieră sintetică, este discutată dincagarofita@gmail.com
ALEXANDRU DAN ANGHELINA, Terminologia IT între sistem şi uz. O abordare descriptiv-lingvistică,

Editura Universităţii din Bucureşti, 2018,180 p.
Cartea de faţă se înscrie în seria, bine nu numai pentru specialişti, dar şi pentru nespecialişti,
reprezentată în ultimul timp, a lucrărilor destinate date fiind dinamica şi rapiditatea cu care evoluează,
cercetării, din perspectivă lingvistică, a terminologiilor dar şi noutatea sub care se manifestă.
ştiinţifice. În aceste condiţii, nu este de mirare ca şi
Domeniul IT este probabil acela faţă de care terminologia din acest domeniu să prezinte o
se manifestă cel mai mare interes la ora actuală, atracţie deosebită pentru specialişti, şi mai ales
pentru lingvişti, dovadă, alegerea unui subiect al internetului, fiecare dintre ele cuprinzând câte
consacrat studierii unei astfel de terminologii, o serie de termeni consideraţi reprezentativi, care
subiect de mare actualitate şi care stârneşte la sunt analizaţi cu ajutorul unor metode lingvistice.
rândul lui interes. Într-o notă de subsol de la pagina 71 se menţionează
Titlul ales se justifică prin faptul că în lucrare explicit criteriile pe baza cărora au fost aleşi
se urmăreşte delimitarea domeniului IT la nivelul termenii dintre cei mai cunoscuţi şi mai frecvenţi
particularităţilor lingvistice care reflectă situaţia (PC, sistem de operare, aplicaţie, smartphone şi
extralingvistică. Obiectiv ambiţios, pentru realizarea fabletă, tabletă, widget, wi-fi şi bluetooth, memorie
căruia autorul îşi propune: pentru prima serie şi internet, web, site, viral,
– realizarea unei tipologii a termenilor din link, pentru a doua serie). într-o viitoare cercetare,
domeniu în funcţie de modalităţile de exprimare şi ar fi util ca lista să fie completată şi cu alţi termeni.
marcarea caracterului recomandat sau nerecomandat De altfel, în lucrare sunt cercetaţi cu mult mai
al acestora; mulţi termeni, care intră în raporturi semantice
– stabilirea particularităţilor paradigmatice sau care sunt în legătură cu definiţiile termenilor
ale termenilor; aleşi spre analiză.
– clasificarea definiţiilor şi discutarea problemelor Cele două metode de analiză adoptate,
pe care acestea le ridică; paradigmatică şi sintagmatică, sunt cele clasice
– identificarea relaţiilor sintagmatice în care şi se înscriu în metodologia utilizată în descrierea
apar termenii în textele nespecializate; lingvistică a mai multor terminologii româneşti
– identificarea particularităţilor lingvistice ale dezvoltate de către doamna profesoară Angela
terminologiei IT prin urmărirea relaţiilor semantice Bidu-Vrănceanu.
în care sunt antrenaţi termenii utilizaţi frecvent în Merită subliniat, pe de o parte, felul cum
comunicarea semispecializată sau nespecializată. analiza textelor şi a contextelor din presa în care
În partea teoretică, cu care firesc debutează apar termenii specifici domeniului IT a dus la
lucrarea şi care este bine documentată, pe baza identificarea de noi termeni, absenţi din dicţionarele
unei bibliografii ample, se prezintă stadiul actual specializate, iar pe de alta, felul cum informaţiile
în domeniul IT. Totodată, se analizează cele din texte au condus la redefinirea unor termeni.
două orientări majore în terminologie, diferitele Interesant este şi felul în care se prezintă
modalităţi de interpretare şi aspectele teoretice, comparativ toate definiţiile din dicţionarele consultate
precum şi tipurile de definiţii. ale celor 15 cuvinte alese pentru cercetare, încercând
Expunerea este bine susţinută, reuşind să ofere să distingă între ce anume ţine de o definiţie
o imagine convingătoare asupra studiilor dedicate specializată de ceea ce ţine de o definiţie uzuală
terminologiei IT. Se remarcă capacitatea de sinteză şi chiar de una mixtă.
a direcţiilor recente de cercetare şi prezentarea grafică În final, după ce a consultat multitudinea de
la care se recurge pentru ilustrarea acestora. informaţii oferite de corpusul de texte, se propune
Partea a II-a reprezintă contribuţia efectivă a o definiţie, atât cât este posibil, „personală”, însoţită
autorului în analiza pe care şi-a propus-o. Modul de o schemă sugestivă. Aceasta deoarece în situaţia
în care a fost alcătuit corpusul lexicografic, prin unor astfel de cuvinte nu se pune problema de a
luarea în considerare a textelor aparţinând mass- redacta definiţii noi, realităţile la care se referă
mediei (emisiunile televizate şi presa on-line) şi fiind oricum străine, deci împrumutate. În aceeaşi
utilizarea dicţionarelor specializate şi generale, ordine de idei, nu credem de exemplu că în cazul
tipărite sau în format electronic, demonstrează termenului viral se poate pune problema unei
capacitatea de selecţie a termenilor reţinuţi pentru etimologii interne sau a unui calc semantic, atâta
analiză. timp cât viral apare în dicţionarele englezeşti şi
Din păcate, nu există la noi foarte multe franţuzeşti, cu ambele sensuri.
dicţionare specializate, consacrate domeniului IT, Reţinem îndeosebi analiza lui memorie, precum
fapt explicabil prin noutatea domeniului, după cum şi propunerile de modificare a definiţiilor existente,
nu există nici foarte multe dicţionare generale. astfel încât să concorde cu realitatea din domeniu.
Dar cele care sunt, au fost consultate şi completate Problema care se pune în legătură cu termenii
cu cele străine. analizaţi, este dacă toţi ar trebui să figureze într-un
Corpusul a fost împărţit în două câmpuri dicţionar general de tipul DEX sau DEXI, deoarece
semantice: cel al dispozitivelor electronice şi cel dicţionarele de cuvinte recente nu sunt totuşi pe
acelaşi plan cu DEX sau DEXI. Ne referim de ex. altele în care informaţia diferă puţin şi altele în
la smartphone, widget, fabletă sau fablet, bluetooth, care diferenţele sunt substanţiale. Dacă definiţiile
termeni foarte noi, care nu sunt înregistraţi în DEX similare sunt fireşti, iar cele identice ar trebui, pe
sau DEXI, ultimul cuvânt apărând în dicţionarele cât posibil, evitate, problema „copierii” în cazul
de cuvinte recente; sau la IPHONE, IPOD sau IPAD, dicţionarelor nepunându-se în acelaşi fel ca la alte
care sunt substantive proprii, sau la ANDROID. lucrări, definiţiile divergente semnalate „îngrijorează”,
Presiunea zilnică pe care o exercită dezvoltarea pentru că nu ar trebui să existe. De fapt, nici nu
tehnologiei asupra noastră şi, în consecinţă, asupra sunt chiar atât de diferite, deoarece în exemplele
limbii ne obligă să căutăm criterii cât mai obiective date, on-line şi off-line, deosebirea provine de la
de introducere a acestor cuvinte şi în dicţionarele indicarea categoriei gramaticale de care depinde şi
generale, nu numai în cele de cuvinte recente sau tipul de definiţie, deosebire care ţine de respectarea
specializate. Oamenii sunt interesaţi de cuvintele sau nerespectarea DOOM2-ului. În DEXI sunt
pe care nu le cunosc şi vor să ştie ce înseamnă substantive neutre, iar în DEX, sunt locuţiuni
şi de unde provin. Iar mass-media se constituie adjectivale sau adverbiale, exact ca în DOOM2.
într-un veritabil „stil funcţional” al limbii, de Ar trebui totuşi văzut dacă sunt folosite şi ca
care trebuie să ţinem cont. substantive şi semnalată această utilizare în noul
În acest sens, dincolo de stabilirea criteriilor tiraj al DOOM2-lui, care se pregăteşte la Institutul
de introducere a cuvintelor noi şi foarte noi, între de Lingvistică.
care cele din domeniul IT sunt cele mai „la modă”, Ultimul capitol, Concluzii, prezintă rezultatele
intervine şi stabilirea modului în care ele trebuie cercetării corpusului lexicografic şi textual.
definite, în speţă cât de mult din informaţia Se disting o serie de particularităţi lingvistice
ştiinţifică trebuie să conţină o definiţie dintr-un specifice terminologiei IT, reuşind astfel îndeplinirea
dicţionar general, pentru ca să fie accesibilă şi obiectivelor propuse şi justificarea subiectul ales.
uşor de decodat. Lucrarea conţine şi o serie de Anexe, extrem
Am insistat asupra acestor lucruri deoarece, de utile pentru ilustrarea corpusului.
în calitatea noastră de lexicografi, ne confruntăm Se remarcă expunerea clară şi bine sistematizată,
cu ele. Mai mult chiar, discutarea unor astfel de însuşirea problemelor teoretice, prezentarea argumentată
termeni ridică o serie de probleme, care merită o a metodei de lucru. Termenii reţinuţi spre analiză
atenţie sporită din partea făuritorilor de dicţionare. sunt exemplificaţi cu citate bine alese din surse.
Cu rezultate demne de interes s-a dovedit Bibliografia este bogată şi adusă la zi. Dar cel
compararea de către autor a celor două dicţionare mai important este faptul că, deşi tânăr şi la
generale, DEX şi DEXI, din punctul de vedere al începutul carierei lexicografice, autorul stăpâneşte
numărului de termeni înregistraţi şi al gradului de deja mecanismul de definire a cuvintelor, dovedind
specializare a definiţiilor acestora. Analiza lingvistică, că a înţeles cum trebuie redactată o definiţie într-un
dublată de analiza gradului de specializare cu dicţionar general, reuşind astfel să ofere o lucrare
mijloace statistice, a permis observarea unor puncte demnă de interes.
comune, dar şi a unor diferenţe dintre cele două
lucrări lexicografice, ceea ce nu poate fi decât MONICA BUSUIOC
benefic pentru redactorii Dicţionarului academic. Institutul de Lingvistică al Academiei Române
Compararea celor două dicţionare s-a dovedit „Iorgu Iordan–Alexandru Rosetti”,
utilă, relevând trei tipuri de definiţii: unele identice, București, Calea13 Septembrie nr. 13
DAN UNGUREANU, Româna și dialectele italiene, București, Editura Academiei Române, 2016,
291 p., cu un CD cuprinzând 200 de hărți.
Această lucrare este extrem de ambițioasă. de nord, anume zona de vest a Lombardiei.
Autorul își propune să înnoiască domeniul abordat, Cartea inovează prin faptul că e, în primul rând,
„aducând argumente fonetice, morfologice și o geografie lingvistică... Lucrarea valorifică glose
lexicale în favoarea ipotezei că limba română romanice, cele mai vechi texte dialectale din
provine dintr-o zonă clar delimitată a Italiei Italia și Franța, peste o sută de dicționare dialectale,
precum și atlasele dialectale ale Italiei Franței și Autorul și-a propus să demonstreze prin
Elveției”. (Am citat din textul de prezentare al exemplele alese o problemă extralingvistică, anume
volumului.) originea românilor. În opinia autorului, pe baza
Dacă ne referim la sursele utilizate, constatăm inovaților fonetice și lexicale comune, Dacia a
că bibliografia cărții nu conține niciun autor român, fost colonizată masiv cu latinofoni aduși în Dacia
lucru inadmisibil într-o lucrare de o asemenea din vestul Galiei Cisalpine (colțul de nord-vest al
anvergură. Sunt omiși chiar și autorii străini Italiei) și din Galia Narbonensis (sud-estul Franței),
importanți, de exemplu W. Meyer-Lübke, deși fiind în dezacord cu mărturia lui Eutropius
REW3 este citat izolat, de vreo două-trei ori, în („Traianus victa Dacia ex toto orbe Romano
toată lucrarea. Nu sunt utilizați nici autorii italieni infinitas eo copias hominum transtulerat ad agros
care s-au ocupat de relațiile dintre română și et urbes colendas”). Din această cauză, lucrarea
dialectele italiene, de exemplu, Giovanni Alessio, are un aspect tezist, care include și ipoteza
Concordanze lessicali tra i dialetti romeni e quelli neverosimilă a existenței unui substrat galic în
calabresi, în „Annali della Facoltá di Lettere e Dacia Romană.
Filosofia”, I, Bari, 1954; Teresa Ferro Latino, Dincolo de aspectele criticabile ale structurii
romeno e romanzo, Cluj, Editura Dacia, 2003, cărții, rămâne problema corectitudinii informațiilor
etc. etc. Pentru relațiile dintre limbile română date de autor, sub forma tabelelor practic incontrolabile
și albaneză nu este citată Cătălina Vătășescu, la o primă vedere. Pentru acest motiv, vom
Vocabularul de origine latină din limba albaneză selecta mai jos o parte din seria de erori și de
în comparaţie cu româna, Ministerul Educaţiei, inconsecvențe care pot deruta pe cititorul insuficient
Institutul Român de Tracologie, „Bibliotheca avertizat.
thracologica”, XIX, Bucureşti, 1997 etc. În Capitolul I, despre Substrat, multe dintre
Ca metodă de lucru, cartea conține un număr cuvintele puse împreună, alăturat, nu aparțin cu
excesiv de mare de liste lexicale comparative, certitudine substratului fiecărei limbi. Pentru
română (p. 10, 11:) stâng, mare, mic, păstaie,
fără să fie însă de fiecare dată clare criteriile de
a răbda, vătui sunt de origine latină populară,
compatibilitate alese. Elementele acestor liste de
cf. it. mano stanca etc. Forma franceză târzie
inventar sunt preluate de la diferiți autori, fără
mélèze „zadă” (< gal. melix, -icem) (p. 19, 25 etc.)
citarea imediată a fiecăruia și fără alte explicații.
și rom. molid diferă semantic și formal. (21:)
S-ar putea spune despre aceste înșiruiri că seamănă
Scorbură este latin, ca și cuvintele albaneze
cu ceea ce englezii numesc în glumă „shopping list”.
corespondente (korbull, korbullak), lucru cu care
Comparația romanică este foarte inconsecventă:
autorul e totuși de acord la p. 40! (22:) Mal este
depășește de cele mai multe ori aria dialectelor înrudit prin substrat cu alb. mal „munte”, dar și
italiene nordice, alteori tratează prea sumar relația cu let. mala „margine, țărm”. (26:) Ciocârlie nu
limbii române cu dialectele italiene sudice. Ansamblul este derivat de la ciocul păsării, ci de la cioacă,
exemplelor nu dă nici măcar o imagine completă a ciocălie „moț”, cu „despicarea” expresivă a lui l.
înrudirilor evocate, deoarece sunt omise concordanțe (28:) Alb. bark, autohton în albaneză, nu este
extrem de interesante și de mult timp cunoscute corespondentul albanez al lui burtă, element de
(de pildă între a zgâria și bergam. zgariá, mant. substrat cu origine diferită (cf. v. francon. nord.
zgriá id. cf. REW3, inclusiv calabr. merid. scarrijari, burtha, v. ind. bhṛtā). Țâță este latin și nu element
cf. Alessio, ori între căciulă și veron. caciola, cf. de substrat, deși acest „Lallwort” se găsește în
Candrea etc.). Ceea ce este mai grav, avem a face albaneză și în multe alte limbi (cf. REW 8759);
cu o regressio la nivelul metodelor lingvisticii țâță este dat totuși ca latin la p. 54. (29:) Iască
românești de la începutul secolului al XIX-lea, nu aparține substratului, chiar dacă există și în
când Ion Budai-Deleanu redactase fără a da explicații albaneză (REW, 2913). Același lucru despre păstaie
etimologice, în manuscrisul său din 1812 Fundamenta și vătui, care sunt împrumuturi latine în albaneză
grammatices linguae romaenicae (în vol. Scrieri (ambele, cf. Vl. Orel, și vătui la E. Çabej). La
lingvistice, 1970, p. 55–99), un număr aproape p. 34 negură apare ca latin, iar la p. 35 ca element
la fel de mare de tabele cu corespondențe între de substrat. (36:) Pisică este o creație spontană,
limba română și celelalte limbi romanice, cu mult care a primit un sufix latin. Alb. pisë înseamnă
mai valoroase pentru acea epocă decât sunt tabelele „gudron” sau ca adj. „foarte negru, tuciuriu”.
întocmite în secolul XXI de Dan Ungureanu. (37:) Rusalii are o origine latină în alb. Rrëshajë,
dar o origine slavă în română (cf. lat. Calendae, rămâne neexplicat pe tot parcursul cărții, niciun
Rosalia, Traianus, care au fost împrumutate de exemplu nu este concludent. (97:) Lat. pilleum
slavi din latină și reîmprumutate de români cu nu s-a păstrat, iar de la pilliolum sau pelliris nu
forma slavă – colinde, Rusalii, troian. (38:) Scoarță se poate ajunge la pălărie; cuvântul este recent,
este un cuvânt latin în albaneză și în română din it. capelleria „magazin de pălării” (etimologia
(REW 7742, cf. it. scorza, fr. écorce etc.). (39:) din DLR), cu dispariția lui ca- prin falsă analiză;
Alb. valë și rom. val sunt cuvinte de origine slavă vezi și joben de la Jobin, numele proprietarului
(Ciorănescu 9136). (42:) Stână poate fi element unui magazin de pălării tari și înalte – (chapeau)
de substrat, în timp ce alb. stan este sigur slav. haut-de-forme. (98:) Caier din lat. colus este
(45:) Flămând nu poate proveni din lat. famulentus imposibil. (99–100:) Se puteau adăuga exemplele
(> *fămurânt), nici măcar cu metateză, dar este catalane mult prea bine cunoscute: cumnat sau
moștenit din latină (grupul latin fl- este unul (Camp) nou (numele stadionului din Barcelona)
dintre cele mai stabile). (47:) Alb. mace, și nu etc. etc. (103:) Fluier și flaiol (< *flabeolum <
macë „pisică”, cf. alb maçok „motan”. flabrum, cf. rom. reg. flaur) au în comun cu
Subliniem: anumite cuvinte, precum balegă, româna numai grupul fl-, dar cum ar putea fi
beregată, melc, molid etc., cărora li se pot găsi acceptată evoluția u < a în română? (107:)
unele asemănări în limbile celtice, sunt de fapt Urdoare și ordure nu par să aibă aceeași origine,
moștenite în mod independent, fie din latină cf. ordure < v. fr. ord < lat. horridus, așa cum
(beregată), fie din substratul carpato-balcanic, și își imagina T. Cipariu. În română există mai
nu dintr-un substrat galic comun. curând o apropiere între urdă și urdoare. (109:)
Alte aspecte discutabile: (p. 72:) callis sg.! Atunci și donc „deci” nu au o origine comună, v.
(de fapt pl. calles) – pl. căi = i rom. de la plural ad-*tuncce (DELR) și dumque + tunc (DÉHF).
este analogic, iar căderea lui l este târzie. (73:) (110:) căpăta și catapear nu au nimic în comun;
Azi < hadie = hac dies, este feminin în latina idem fluier și flavio sau fluiera și fiular. (126:)
târzie și în română (vezi „Dies illa tremenda” garbena (REW 4690) și scorbură nu au aceeași
din Recviemul catolic); buric, cf. it. ? = bellico; origine, e o simplă asonanță, în schimb tagg.
cheag nu vine direct din coagulum, ci din *clagum, (Genua) zgarbo „gaură” coincide cu alb. zgarbë
în consecință, altă evoluție fonetică în fiecare „scorbură, gaură”. (132:) io sunt (Milano) este
exemplu. (74:) Ață < acia, cuvântul este atestat scris eronat în loc de io sont, din nota 76. (133:)
la Petronius. (75) „Evoluția fonetică și lexicală a Gâdila și galit, gatigol, galici nu au nimic în
limbii sunt strâns legate” (sic!). (76:) Lespede comun: simplă coincidență semantică. Flămând –
nu vine din lastra + lapidem (v. Pușcariu, DR, X, famolento, altă coincidență semantică. (134:)
293–299; I.I. Russu, Etnogeneza, 340; etc.). (84:) Mireasă < mire + -easă și milan. murusa < lat.
Substratul celtic nu este implicat în transformarea amorosa (vezi it. moroso, în REW 427), din nou
lat. qu > rom. p, respectiv gu > b, vezi sarda, altă simplă coincidență semantică, invocată fără
care nu are substrat celtic: log. abba și limba, rost. (139:) Baguleitt, derivat din bagula (vezi
spre deosebire de vechea franceză, cu substrat supra). Mare și -mara (Valmara) nu au același
celtic, care are ewe, eaue, langue. (86:) Adânc înțeles, nu este Valea Mare, ci Valea Rea =
poate fi un „mot-valise” din aduncus și lat. arh. Valmala, cu disimilarea lui l intervocalic. (140:)
ad ancus, dar celt. don, daun nu conduc spre â Bagula < lat. bacula: (141:) Pezza și pânză nu
(vezi mai sus cele spuse despre molid etc.). Afină au nimic fonetic în comun și nici ca înțeles.
și welsh mafon, afan sunt simple asonanțe. Afin = (144:) creangă – granga: cf. legna di granga
„mot-valise” din acinus + *dafinus sau prin reducere (sic!). (146:) S’endeletta și dilettarsi vin din lat.
din baca *dafini (daphne) „boabă de laur/ afin” delectare, dacă ar fi vreo înrudire, am avea
(DELR). Balegă (de cal, vacă etc.) nu este același *înderete în loc de îndelete. (152:) ghimpele și
cu bergam. bagula < lat. bacula „berries”, apoi ghimpen par să nu aibă nicio legătură – păsările
„căcăreze mici și tari” (ale animalelor mici) – ghimpen dacă trăiesc în mărăcinișuri înseamnă
fonetic nu se potrivesc deloc. Beregată (istrorom. că își primesc numele de la „ghimpi”? (169:)
bericåtę) nu are nimic în comun ca fonetism cu Scarpiela pare să fie un derivat al lat. scorpius
celt. *brāgant. (88:) Schimbarea sensului în tare < „scorpion”, dar oricum, coincide exclusiv semantic
talis, talem nu „este trasă de păr”, se explică foarte cu șopârlă. (171:) Copil este alăturat lui putein,
bine în interiorul limbii române. (93:) Curcubeu derivat din v. it. putto/potto „băiat”, care este
legătura? (210:) Carraria este atestat; etimonul (DELR). (231:) Lin „liniștit” < lat. lěnis (> lěnus,
verbelor a căuta > a căta este lat. pop. *cautare REW 4977), lin „un pește” (< sl. linĭ, Ciorănescu
sau *cauitare (< cauēre) cf. DA, DELR (lat. 4836, 4837). Ridiche < lat. radicula. (245:)
*captiare > a *căța). (222:) Zestre poate să fie Capră este latin, peșteră e slav, a lua este latin!
oare slav, din zastroiti, așa cum credea și Cihac?
(227:) Cârlig pare să fie un element de substrat PÂRVU BOERESCU
IRINA ISZÁLY GARAMI, Săcalul de altădată, Giula, Publicaţia Institutului de Cercetări al Românilor
din Ungaria, 2013, 136 p.
Cercetătoare la Institutul de Cercetări al anexele gospodăreşti şi grădina. Ocupaţiile de

Românilor din Ungaria, originară din Săcal bază ale săcălenilor au fost şi sunt agricultura şi
(judeţul Bihor, Ungaria), autoarea Irina Iszály păstoritul. Tot în acest capitol, autoarea discută
Garami aduce în atenţia cititorului de specialitate obiceiurile şi credinţele religioase ale localnicilor,
şi nu numai, o monografie inedită a „Săcalului descântecele sau supersiţiile acestora.
de altădată”. Volumul, apărut la Giula în 2013, Din capitolul Obiceiuri legate de naştere la
este un elogiu adus comunei Săcal, pentru care Săcal (p. 26) aflăm că bebeluşii sunt aduşi de
autoarea are sentimente profunde: „Întotdeauna barză în poveştile spuse copiilor. Localitatea este
când mă reîntorc aici, imediat ce văd turnurile propice traiului berzelor datorită aşezării. Tot în
bisericilor, îmi bate inima mai repede. Iubesc acest capitol ne sunt prezentate o serie de obiceiuri,
satul meu natal!”. Monografia cuprinde rezultatele credinţe şi superstiţii legate de naştere, unele
cercetărilor Irinei Iszály Garami despre Săcal, dintre ele comune cu cele din localităţi rurale din
iar intenţia autoarei este anunţată în cuvântul România. Aflăm astfel că: femeile însărcinate nu
înainte: „Vreau să afle tinerii de azi cum era spală, mănâncă mai mult, trebuie să se ferească
satul de odinioară, cum au trăit oamenii de aici, de anumite lucruri, sexul bebeluşului poate fi ghicit
ce cultură aveau, ce rol, ce efect au avut unele (după poftele mamei, după metoda pendulului etc.).
evenimente în dezvoltarea satului” (p. 7). Lucrarea La început, femeile din Săcal năşteau acasă, în
cuprinde aşadar, un cuvânt înainte al autoarei, urmat sat existând două moaşe până în 1960, după care
de 10 microcapitole şi o listă a absolvenţilor femeile au născut la spital. Copiii erau botezaţi
Liceului „Nicolae Bălcescu”, originari din Săcal, în prima sau a doua duminică după naştere, mai
listă intocmită de Iuliana Jurău Rad. târziu când aveau trei săptămâni. Pentru că în
Capitolul Din istoricul şi obiceiurile săcălenilor timpul celui de-al Doilea Război Mondial biserica
(p. 9) prezintă în detaliu istoriografia comunei, din Săcal a fost devastată, matricolele au dispărut.
Săcalul fiind o aşezare veche, în care au trăit Taina botezului este descrisă în amănunt, la fel
oameni încă din epoca primitivă, cu un prim şi bolile, afecţiunile sau deochiul copiilor mici.
document scris datat din anul 1248 şi cu rădăcini Dacă în trecut se apela la descântece sau practici
ale locuitorilor care pot fi urmărite după anii 1740. magice, astăzi copiii sunt duşi la medic.
Numele comunei este menţionat într-o înregistrare Capitolul Prelucrarea cânepei şi ţesutul în
din care reiese că aşezarea este în proprietatea comuna bihoreană Săcal (p. 39) ne prezintă două
familiei Szaali şi că se plătea zeciuială episcopală. ocupaţii străvechi ale săcălenilor, care au ocupat
Aşezarea a fost, de asemenea, sub ocupaţie turcească, un rol important în viaţa lor de toate zilele.
cu urmări precum depopularea. Aşezarea a fost Capitolul descrie toate etapele: tăierea cânepei,
răscumpărată şi repopulată în 1726 de Nadányi căratul la topit, topirea, uscarea, meliţatul, dărgălitul,
Zsófia. Începând cu anul 1909, comuna se numeşte dărăcirea, torsul (care se făcea fie la şezătoare,
Körösszakál. În prezent, populaţia, de aproximativ fie la clacă), spălatul tortului, depănatul, urzitul,
1000 de locuitori, este de religie ortodoxă şi învelitul, năvăditul şi ţesutul (care la rândul lui,
reformată. În centrul aşezării se află clădiri poate fi de mai multe feluri, conform grosimii urzelii
importante precum castelul lui Mártonfly, şcoala şi a bătelii). Dintre ţesăturile de uz gospodăresc,
cu grădiniţa sau biserica reformată. Un lot de casă cele mai importante sunt prelata, sacii, traista,
este, în mod tradiţional, împărţit în trei: casa, salteaua de paie, pocroviţele (cuverturi, pături),
zadia şi textilele folosite în bucătărie. Ţesăturile Capitolul Regulile etice ale românilor din Săcal
decorative erau ştergarul, faţa de masă, perdelele, (p. 107) este foarte interesant, de asemenea, mai
lipideul, perniţele şi şerveţelele. Existau, de asemenea, ales din perspectivă demografică. Prezenţa românilor
şi ţesături ceremoniale şi obiecte de îmbrăcăminte în comună este cunoscută din documente din
(poale, chimeşuţă, spăcel, sumnuţă pentru femei secolul al XII-lea, iar în număr mai mare din cele
şi gaci, cămăşi cu gura tăiată sau şorţ pentru din secolul al XVIII-lea. Românii veniţi din zona
bărbaţi). munţilor Apuseni au fost angajaţi ca iobagi şi s-au
Despre preparatele culinare din localitate, aşezat în Săcal definitiv. În secolele următoare,
aflăm din capitolul Mâncăruri şi pregătirea lor comuna are o populaţie mixtă, formată din români
la Săcal (p. 59). Capitolul este valoros din punct de şi unguri. Baza normelor etice era pusă prin educaţia
vedere dialectal pentru că reproduce „interviurile” de acasă, în special prin respectarea celor zece
luate unor femei din Săcal. „Interviurile” au structura porunci. Aceste norme erau completate prin educaţia
unei anchete dialectale. S-au pus următoarele primită la biserică şi la şcoală. Unele norme etice
întrebări: De obicei, ce fel de mâncări se găteau?, erau impuse de moşieri şi se refereau la serviciile
Cine fierbea?, Unde aţi fiert?, Unde aţi mâncat?, făcute pe moşiile lor. Autoarea descrie pe scurt
Unde erau ţinute alimentele?, Cum se făcea tocana elementele de bază ale vieţii religioase, obiceiurile
cu varză?, Ce fel de vase aţi folosit la bucătărie?, familiale, formulele de salut, pedepsele aplicate
Ce procedee mai practicaţi, care se bazează pe copiilor, mersul la şcoală, munca la câmp, viaţa
tradiţii familiare?, Ce metode de conservare mai socială a comunei, cele trei mari evenimente din
cunoaşteţi?, Cum se mura varza?, Cum făceau viaţa omului sau deochiul.
săcălenii curitul umplut?, Cum se pot caracteriza Din capitolul Culesul viei la Săcal (p. 119)
mâncărurile din Săcal? şi s-a relatat despre cum aflăm că viticultura şi pomicultura nu au existat
s-a copt pita la Săcal sau tăiatul porcului. Capitolul în sat până în 1945. Pământurile s-au împărţit în
se încheie cu câteva întâmplări şi zicale legate de 1945 prin Ordinul Guvernului Naţional Provizoriu
mâncăruri, povestite de Maria Isai Laczkó şi cu de la Debrecen. Cultura viţei-de-vie nu avea tradiţie
poveştile unor bunici. şi au fost aduse coarde de vie din satele învecinate,
În capitolul Obiceiuri de post la Săcal (p. 80), dar cu timpul, sătenii s-au deprins cu acest meşteşug.
autoarea oferă lămuriri cititorilor, legate de cum Irina Iszály Garami descrie atât procesul de plantare
se ţinea postul, de ce şi când se postea (posturile a viţei-de-vie, pe cel de îngrijire, cât şi culesul şi
mai lungi şi posturile de o zi). În trecut, postul se prelucrarea strugurilor. Capitolul se încheie cu o
ţinea de întreaga familie, în zilele noastre se ţine scurtă povestire amuzantă a unei informatoare
doar de către cei vârstnici. Se posteşte din proprie din Săcal.
iniţiativă. Pe lângă o enumerare a mâncărurilor Un element foarte important în viaţa săcălenilor
de post consumate la micul dejun, prânz şi masa de este fluviul Crişul Repede. În capitolul Crişul Repede
seară, cititorul află reţetele pentru moare-ngroşată, şi influenţa lui în viaţa săcălenilor (p. 125) autoarea
chisăliţă, chisăliţă înăcrită, chisăliţă de tărâţe, zeamă prezintă câteva aspecte şi informaţii despre acest
cu aluat, mămăligă, scrobu, dopuri, moşcoarne fluviu. A existat întotdeauna un pod peste fluviu,
sau răţişe, preparate destinate îndeosebi prânzului. care intră în ţară tocmai la hotarul comunei şi
Capitolul conţine şi o serie de întâmplări legate curge pe o lungime de 7,5 km pe teritoriul acesteia.
de post, dar şi un glosar de termeni preluaţi din Înainte de reglarea fluviului existau inundaţii
lexicul maghiar, foarte important din punct de frecvente. Locuitorii din Săcal numesc fluviul
vedere dialectal. „Crişul lor iubit”. Copiii mergeau la scăldat, prindeau
În Săcal, una dintre ocupaţiile de bază a fost broaşte, şopârle, culegeau melci, scoici sau peşti
şi este creşterea animalelor. Ocupaţia principală din apă, femeile spălau rufe, bărbaţii tăiau trestie
este însă agricultura, iar simbolul satului este un şi nuiele, pe care le foloseau la acoperişuri, la pereţii
brăzdar. Capitolul Obiceiuri şi credinţe legate de casei sau la garduri. Papura era folosită pentru a
creşterea animalelor (p. 88) este foarte interesant, face cupuicău, în care se strângeau ouăle, coşară
întrucât oferă cititorului foarte multe informaţii cu de pită, talpalău, obiecte folosite în bucătărie ca
privire la creşterea păsărilor de curte, a porcilor suport de vase sau linguri etc.
(inclusiv îngrijirea şi vindecarea acestora în caz Ultimul capitol, Întâmplări hazlii din Săcal
de boală), a vitelor, a cailor şi a altor animale (p. 129), conţine patru relatări scurte amuzante culese
(oi, capre sau albine). de la doi informatori: „Mânzu mneu” (informatorul
îşi aminteşte o întâmplare din copilărie cu un mânz Volumul Irinei Iszály Garami Săcalul de altădată
care înţelegea comenzile doar în limba română, nu este o monografie valoroasă atât din perspectivă
şi în limba maghiară), „Căruţa cu măgari” (informatorul istoriografică, cât şi din perspectivă dialectologică,
relatează cum şi-a cunoscut soţia cu ani în urmă, folclorică sau sociologică. Capitolele au fost publicate
când el era copil de şcoală, participând la botezul anterior, individual, în revista de etnografie şi
acesteia, în timp ce colegii lui s-au strâns în jurul folclor „Izvorul” în perioada 1984–2006. Autoarea
căruţei cu care fetiţa venise la botez, pentru a vedea descrie în detaliu foarte multe obiceiuri ale
îndeaproape măgarii), „Scroafa harnică” (informatorul săcălenilor, unele de actualitate, altele de ceva
povesteşte cum scroafa unui om din sat, care era vreme uitate.
obişnuit să facă păcăleli altora, s-a urcat în pod,
fiind flamândă) şi „Prânz cu domnii!” (informatorul CARMEN-IOANA RADU
relatează cum a reuşit un om din sat care era Institutul de Lingvistică al Academiei Române
vizitiu la unguri să mănânce cu aceştia la iarbă „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”
verde, într-o zi, după liturghie). Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
FEODOR CHIRILĂ, Bilingvismul în contextul globalizării, București, Editura Fundației „România

de Mâine”, 2014, 201 p.
Cartea lui F. Chirilă reprezintă o prezentare o incursiune a teoriilor propuse de-a lungul
detaliată a unor fenomene lingvistice complexe, timpului (începând cu secolul al XVII-lea până
precum: bilingvismul, globalizarea sau multilingvismul. în secolul al XIX-lea), pentru a-i defini, schițând
În lucrarea sa, Bilingvismul în contextul globalizării, astfel cadrul problemei. Printre lucrările anterioare
autorul are în vedere o abordare științifică și care abordează fenomenul bilingvismului și care
analitică a fenomenelor menționate, din punct de au fost menționate și de autor se numără: Limbi
vedere lingvistic și sociolingvistic, psihosociologic în contact (M. Sala), Contact lingvistic și contact
și didactic. Un merit al lucrării de față este reprezentat sociocultural (U. Weinreich), Du bilinguisme en
de modul în care aceasta este organizată: conceptele- famille au plurilinguisme à l’école (C. Helot),
cheie ale domeniului vizat sunt bine evidențiate, Collective and Individual Bilingualism (K. Adler
iar descrierea faptelor de limbă din româna Max) etc., iar în ceea ce privește fenomenul
contemporană și dialectală se îmbină cu istoricul globalizării, amintim: Sociolingvistică și globalizare
teoriilor și al metodologiilor cu privire la bilingvism (I. Vintilă-Rădulescu) și Globalizare vs. localism
și multilingvism. sau despre reinventarea tradiției (M. Fifor).
Structural, textul propriu-zis al lucrării este O atenție deosebită însă o acordă elementelor
precedat de o scurtă „introducere”, intitulată de tipologie, în această parte fiind prezentate
Cuvânt-înainte, în care este rezumat conținutul și și descrise tipurile de bilingvism, mai precis:
sunt evidențiate principalele elemente ce urmează biligvismul vorbitorilor culți/vorbitorilor obișnuiți
a fi abordate. Ulterior, pe parcursul celor patru (sau de masă); bilingvismul superstrat germanic
capitole: Bilingvismul în lingvistică, Bilingvismul și limbile romanice occidentale; bilingvismul
și globalizarea, Bilingvismul și interferența în conștient/inconștient etc.
perspectivă didactică, Educația și instruirea bilingvă Deoarece sesizarea subtilităților din sfera
în spiritul integrării europene, autorul va analiza bilingvismului implică mai mult decât simpla
și va prezenta fenomenul bilingvismului în lingvistică, cunoaștere a unor noțiuni precum sunt cele de
alături de principalele trăsături ale acestuia. Pentru contact lingvistic, globalizare sau multilingvism,
a încheia prezentarea organizării materiei, adăugăm în capitolul imediat următor, Bilingvismul și
faptul că, la finalul fiecărui capitol, găsim o secțiune, globalizarea (p. 43–118), sunt prezentate aspecte
Bibliografie, unde sunt prezentate lucrările de ce au în vedere globalizarea și identitatea națională,
referință utilizate. bilingvismul și interculturalitatea, atât în sens larg,
În primul capitol, Bilingvismul în lingvistică în Europa, cât și în spațiul românesc. Partea cea
(p. 15–42), sunt aduși în discuție termenii contact mai interesantă a acestui capitol este reprezentată
lingvistic, bilingvism și globalizare. Autorul face de identificarea și descrierea principalelor trăsături
ale bilingvismului enclavelor lingvistice din România păstrează atunci când se află sub accent: păkura,
(bilingvismul maghiarilor, al secuilor, al ceangăilor, pătura) identificate în graiul lipovenesc.
al germanilor). În subcapitolul Bilingvismul enclavelor Multe dintre aspectele ce caracterizează graiul
lingvistice din Dobrogea (p. 86–118), accentul este lipovenilor ca fiind un grai rusesc, alături de
pus pe modul în care bilingvismul se manifestă în consecințele influenței limbii române asupra
diferite minorități din Dobrogea. Astfel, autorul graiului lipovenesc au fost studiate în ultimii
prezintă Dobrogea ca fiind „un model de conviețuire ani de numeroși lingviști, printre care se numără
interetnică” (p. 86) și descrie, pe scurt, fiecare A. Ivanov, V. Vascenco, T. Olteanu, dar influența
dintre naționalitățile identificate pe acest teritoriu: acestui grai asupra limbii române n-a fost atent
ruși lipoveni, ucraineni, rromi, bulgari, germani, observată sau discutată. Autorul se ocupă de
turci etc. Pentru a exemplifica cum funcționează acest subiect, însă exemplele date sunt într-un
bilingvismul (minoritar), autorul alege să se refere număr mult mai mic (spre exemplu, în graiul
la cea mai numeroasă populație etnică din Dobrogea, lipovenesc, posesia se exprimă astfel: la mine
etnia rușilor lipoveni. Sunt, astfel, reliefate nu sunt bani pentru... vs rom. n-am bani) decât
particularitățile bilingvismului ruso-român, pe cele din secțiunea despre influența limbii române
baza rezultatelor (parțiale) obținute de autor, cu asupra graiului rușilor lipoveni.
prilejul cercetărilor sociolingvistice efectuate în Cea de-a treia parte a lucrării, Bilingvismul și
anii 1957–1976 și 2006–2013. Din acest punct de interferența în perspectivă didactică (p. 121–178),
vedere, F. Chirilă urmărește două aspecte importante: este consacrată analizei bilingvismului din punct de
interferența a două sisteme lingvistice diferite, vedere didactic. Autorul discută despre fenomenele
mai precis, româna și rusa, alături de evoluția bilingvismului și însușirea unei a doua limbi,
idiomului rus lipovean în urma contactului cu despre tipologia dificultăților rezultate din studiul
cel român și modul în care limba română a fost limbii străine (engleză sau rusă) în urma interferenței
influențată, la rândul ei, de idiomul aloglot cu limba maternă (de exemplu, tipologia dificultăților
(p. 94–95). lexico-semantice și gramaticale la nivelul sistemului
Cercetarea consacrată influenței limbii române limbii ruse: elevii români întâmpină dificultăți în
asupra graiurilor lipovenești din Dobrogea reprezintă utilizarea prepozițiilor (în limba rusă, prepoziția
o analiză gramaticală amplă, exemplificând, în na este obligatorie pentru substantive precum:
această parte, elementele românești din graiurile fabrika – rom. fabrică, ulița – rom. stradă, însă,
lipovenești (împrumuturile din limba română), în limba română, grupului na + acuzativ îi
reprezentate de: substantivele despre pescărie corespund numeroase prepoziții: la, spre, în +
și pescuit (kirhaná – „punct pescăresc”, rom. acuzativ) sau însușirea cazurilor (spre deosebire
dial. chirhana; cíha – „pește de apă dulce”, de limba rusă, sistemul cazual al limbii române
rom. cegă), agricultură (reakólta, rom. recoltă; nu cunoaște cazul instrumental)), despre categoriile
kóșnița – „o magazie specială pentru depozitarea de interferență (interferențe al căror proces s-a
știuleților de porumb, confecționată din nuiele încheiat, studiindu-se astfel rezultatele lor; interferențe
sau din șipci”, rom. coșniță), păstorit (makán – ale căror consecințe pot fi identificate parțial în
„cioban”, rom. dial. mocan; mahár – rom. împrumut; interferențe în curs de desfășurare,
măgar), plante (mázâr – rom. mazăre), transport manifestate prin bilingvism (p. 157–160)), despre
(șușáua – rom. șoseaua) etc.; adjectivele care cauzele care determină apariția interferenței
desemnează particularități fizice și psihice ale dintre limba străină și limba maternă etc.
ființelor (líbernâi – rom. „liber”; râiósâi – rom. La fel ca în celelalte capitole, autorul nuanțează
„râios”); verbe care exprimă procese ale muncii informațiile în raport cu principalele lucrări
sau acțiuni concrete (lamurítâi – rom. „lămurit”; în domeniu apărute în lingvistica și didactica
sunát’ – „a suna (la telefon)”). În finalul acestei românească, iar multe dintre noțiunile teoretice
secțiuni, sunt discutate calcurile (calcuri totale, sunt exemplificate prin situații identificate în
de exemplu: macínskaia pláunea – rom. balta limbile aflate în contact. Concluziile acestui capitol,
Măcinului sau calcuri parțiale, precum: délât’ cu privire la predarea/învățarea/achiziția unei
armátu – rom. a face armată; imét’ priténțiu – (a doua) limbi, evidențiază necesitatea cunoașterii, în
rom. a avea pretenție) și adaptarea fonetică și mod constrastiv, a concordanțelor și neconcordanțelor
morfologică a împrumuturilor (spre exemplu, existente între limba A (maternă) și limba B (cea
vocala ă din cuvântul românesc asimilat se nouă). Astfel, s-a sugerat o abordare contrastivă
a sistemului gramatical a două limbi diferite, este acela de a explica care sunt factorii care
respectiv între limbile română și engleză sau stimulează educația bilingvă (educația bilingvă
rusă, având drept scop identificarea punctelor de acasă, la creșă sau grădiniță, în școală sau în
convergență și de divergență pentru a descrie mediul universitar programatic), prezentându-se
limbile date. mai apoi câteva modele (de tranziție, de menținere,
În ultima parte, Educația și instruirea bilingvă de îmbogățire, de moștenire a educației bilingve)
în spiritul integrării europene (p. 179–201), se și programe de învățământ bilingv (p. 190–198).
discută despre educația bilingvă, care este definită Cartea Bilingvismul în contextul globalizării
drept „instruirea în două limbi și utilizarea acestora are ținte bine conturate, iar diversitatea informațiilor
ca medii de instruire, parțial sau pentru toată și a faptelor investigate demonstrează utilitatea
programa școlară” (p. 183), în spiritul integrării lucrării pentru cei interesați să descopere principalele
europene, după cum este precizat și în titlul noțiuni ce țin de bilingvism și de multilingvism.
capitolului. Unul dintre principalele obiective
urmărite este acela de a evidenția cum influențează ADNANA BOIOC APINTEI
bilingvismul dezvoltarea copilului și de a prezenta Institutul de Lingvistică al Academiei Române
avantajele unei educații bilingve (mai ales în „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”,
mediul european), printre care se numără nu Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 13
numai avantajele economice, ci și avantajele Facultatea de Litere, Universitatea
profesionale și științifice (p. 190). Ulterior, un din București
alt obiectiv urmărit pe parcursul acestui capitol Bucureşti, Str. Edgar Quinet nr. 5–7
DAIANA FELECAN, Aspecte ale polifoniei lingvistice. Teorie și construcție, ediția a doua, revizuită,
Cluj-Napoca, Editura Mega, 2011, 170 p.
Polifonia, definind o „multiplicitate de voci în părții teoretice (p. 68–69) și la finalul fiecărui
acțiune într-un text” (p. 11), de fapt, un concept preluat subiect tratat în partea a doua. Intenția autoarei a fost
în cercetarea lingvistică din muzică, este amplu de a „înlesni – printr-o sinteză – accesul filologilor,
descris în cartea Daianei Felcan, Aspecte ale polifoniei în general, și al studenților și masteranzilor noștri,
lingvistice. Teorie și construcție. Lucrarea reprezintă în special, la informația (imensă, disparată și
un studiu descriptiv, evolutiv și analitic al implicațiilor provenind din varii surse aflate nu întotdeauna la
acestui termen, deschizător de semnificații, în cadrul îndemână [...]), strict necesară pentru familiarizarea
lingvisticii textuale, așa cum se reflectă în cele mai cu noțiunile de bază ale polifoniei lingvistice”.
importante teorii lingvistice, de la perspectiva originală (Cuvânt-înainte, p. 5). Prin modul în care este
a lui M. Bahtin asupra romanelor lui Dostoievski expusă cu rigurozitate, problematizată și aprofundată
până la analiza Școlii Scandinave de Polifonie noțiunea de polifonie, în analizele lingvistice cele
Lingvistică (ScaPoLine). După cum afirmă Daiana mai importante și în practicile discursive alese
Felecan, termenul metaforic de „polifonie” era „curent spre exemplificare, întreprinderea Daianei Felecan
folosit în anii 1920”, Bahtin fiind „cel care i-a deschide noi perspective și cercetării din alte domenii
asigurat un loc între științele limbajului” (p. 10). umaniste, în care se pune aceeași problemă:
Lucrarea constă dintr-o parte teoretică, în care identitatea vocilor prezente într-un enunț.
sunt puse în lumină principalele școli de gândire Prima parte a cărții cuprinde șapte capitole,
asupra polifoniei în analiza enunțurilor (p. 9–69) într-un demers teoretic îndreptat dinspre general
și dintr-o parte de analiză a unor tipuri discursive înspre particular, direcție subiacentă întregii expuneri.
precum bârfa, porecla, parodia, surprinzând Astfel, capitolul introductiv Polifonia lingvistică
manifestarea în vorbire a fenomenului polifonic (p. 9) reprezintă un fel de gen proxim în definiția
în limba română (p. 73–165). Studiul se deschide polifoniei, din ce în ce mai rafinată pe parcursul
cu un cuvânt-înainte și se închide cu un rezumat lucrării. Particularitățile fenomenului polifonic încep
în limba engleză (p. 167), fiind dedicat Margaretei să fie conturate încă din capitolul 2., Polifonie și
Manu Magda. Bibliografia figurează la sfârșitul dialogism discursiv la Mihail Bahtin (p. 10–17),
știută fiind influența cugetărilor lui M. Bahtin analizează din punct de vedere polifonic negația
asupra comunicării umane. Procesul de sesizare (clasificată în trei tipuri: polemică, metalingvistică
a individualității vocilor în romanul lui Dostoievski, și descriptivă) și ironia (cu descrierea unor modalități
precis conturate în raport cu vocea autorului, face de realizare precum autoironia și enunțurile ironice
perceptibil efectul polifonic. Polifonia reprezintă negative), din perspectiva lui Ducrot (p. 43–48).
un mod de manifestare a dialogismului în roman, Autoarea evidențiază, deopotrivă, divergențele de
adică a trăsăturii cuvântului de a fi cuvântul altuia viziune teoretică privind instanțele enunțării într-un
(v. nota 5, p. 10): „Termenul poate fi definit ca enunț polifonic în teoria lui Ducrot și în teoria
realizare literară romanescă a ceea ce este un principiu ScaPoLine (p. 48–50). Din prezentarea polifoniei
epistemologic bahtinian, cel al dialogismului”. în limbaj nu putea fi exclusă problematizarea
(p. 10). Alte noțiuni reprezentate sunt „cuvântul discursului reprezentat, ca „fenomen textual polifonic
difon” și „cuvântul omofon”. De asemenea, sunt prin excelență” (p. 51). Partea întâi se încheie cu o
descrise, în concepția bahtiniană, fenomene interesante analiză a strategiilor privind modalizarea autonimică
precum stilizarea, scazul, parodia, polemica voalată, (p. 60–62), cu anumite concluzii clarificatoare asupra
dialogismul disimulat (p. 14–16). Capitolul se încheie teoriei ScaPoLine (p. 62–67) și cu o bibliografie
cu enumerarea modalităților de manifestare a a surselor teoretice folosite (p. 68–69).
dialogismului în roman. În a doua parte a lucrării, autoarea aplică
Cu teoria polifonică a lui Oswald Ducrot are rezultatele configurării teoretice a polifoniei în
loc o schimbare de perspectivă dinspre studiul analiza textuală a enunțurilor incidente, al cărei
discursului către studiul enunțului, așa cum scop este „identificarea valorilor pragmatice și
subliniază autoarea la începutul capitolului 3., discursive pe care le dezvoltă construcțiile incidente
Teoria polifonică în concepția lui Oswald Ducrot investigate”. (p. 77), în capitolul Polifonia „buclelor”
(p. 18–20). Sunt prezentate principalele distincții textuale din planul supraordonat al comunicării
operate de O. Ducrot între subiect vorbitor – (cazul limbii vorbite) (p. 73–109). Prin urmare,
locutor – enunțiator, meritul său fiind acela de a tipurile de enunțuri incidente, studiate în două
fi transpus conceptul de polifonie în lingvistică: corpusuri de română vorbită, sunt „enunțarea despre
„Grație lui Oswald Ducrot, polifonia este încorporată o altă enunțare”, construcțiile incidente în cazul
lingvisticii. Originalitatea teoriei ducrotiene stă în discursului raportat, „enunțarea «autoreferențială»”.
faptul că autorul operează o sciziune a subiectului În studierea „enunțării autoreferențiale” sunt definite
vorbitor la nivelul enunțului” (p. 18). concepte importante precum „metadiscursul”,
O parte mai amplă a lucrării este destinată „autoreferința” și „modalizarea autonimică” (p. 93).
prezentării ideilor Școlii Scandinave de Polifonie În următorul capitol, Bârfa, ca fenomen polifonic
Lingvistică (ScaPoLine), prin reprezentanți precum (p. 111–135), se descrie un gen discursiv interesant
Henning Nølke și Michel Olsen (p. 20–50). Prin din punct de vedere antropologic și lingvistic.
raportare la teoria anterior expusă, Daiana Felecan Autoarea studiază „bârfa, ca spațiu de întâlnire a
afirmă: „Contrar lui Ducrot, ScaPoLine nu se unei multitudini de «voci»”, în publicația umoristică
mulțumește să examineze polifonia doar la nivelul „Academia Cațavencu” (p. 112), demontându-i
limbii (langue), ci își extinde interesul și la acela structura și „mecanismul polifonic”, bazat pe
al vorbirii (parole)”. (p. 21). Polifonia poate fi intersecția mai multor instanțe enunțiative atât la
explicată la nivelul langue–parole, pe de o parte, polul emiterii, cât și la cel al receptării și pe o
și la cel al enunțului (ScaPoLine neextinsă) sau responsabilitate specială vizând adevărul conținutului
al pasajului polifonic (ScaPoLine extinsă), pe de exprimat.
altă parte, operând cu noțiunile relaționate de În capitolul Porecla – reflectare a polifoniei
configurație polifonică, structură polifonică, locutor, (cazul zonei lingvistice din nord-vestul României)
puncte de vedere, ființe discursive, locutori virtuali, (p. 137–154), autoarea definește porecla ca
non-locutori [sic!], interpretori, legături enunțiative. aspect al actului verbal de numire. Descifrarea
În subcapitoul Distincția locutor-enunțiator: precizări „mecanismului polifonic” se fundamentează pe
suplimentare (p. 40–43) sunt puse în oglindă, analiza raportului dintre poreclă, ca tip de enunț și
pentru cititor, teoria ducrotiană și a ScaPoLine poreclire, ca act de enunțare (p. 144). Acest enunț
referitoare la actorii enunțului. În continuare, se este „rezultatul unui proces de raportare”, în care
„se reunesc mai multe voci” (p. 151). Poreclele Cartea Daianei Felecan oferă repere necesare
clasificate și culese de autoare din nord-vestul în delimitarea polifoniei ca trăsătură intrinsecă a
Transilvaniei, foarte interesante pentru antroponimie, limbajului uman, loc de întâlnire a mai multor
sunt explicate cu acuratețe, din punct de vedere voci, cântând pe diferite game, rezultând, astfel,
semantic și etimologic. mai multe feluri de polifonii textuale.
În Parodia, ca gen polifonic (p. 155–166), sunt
prezentate teorii mai vechi și mai noi ale parodiei și IULIANA CHIRICU
sunt analizate, în cadrul analizei polifonice, texte Institutul de Lingvistică al Academiei Române
din Parodii originale de G. Topîrceanu, în oglindă „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”,
cu hipotextele corespunzătoare. București, Calea13 Septembrie nr. 13
INDICELE REVISTEI „LIMBA ROMÂNĂ” PE ANUL 2018
1. INDICE DE CUVINTE*
ALBANEZĂ: copë 14, 17, cub 17, 18, cumër 17, s’autodétruire 295, baton 40, bouchée 24,
cumrak 17, 18, cung 18, çup 18, kahtit 4, brodeuse 39, ciment 49, clairvoyance 295,
kεšulε 7, kaçule 7, kësulë 7, kopač 38, kurthë contre-pouvoir 295, cosmonef 298, coteron
16, qyl 11, qylaxhi 11, thark 16, thep 16, 7, cotte 7, court-circuit 296, çoche 18, demeurer
thumb 16, 17, thumbull 16 260, dominant 296, ensoleillé 295, entrechoquer
BULGARĂ: biba 10, buša 55, činka 13, činkica 295, franglais 301, futurologie 302, homme-
13, čip 18, drška 55, кaлик 4, кaличия 4, sandwich 302, inanimé 296, incalculable
кaликaм 4, kačula 4, варница 50, gъrča 285, 296, inconditionné 296, inconséquent
gъrčav 285, kostilka 288 296, inconséquence 296, inconsolé 296,
incontestable 296, incontesté 296, indéfini
CATALANĂ: bocada 24 296, indigne 295, inextinguible 295, inflexible
ENGLEZĂ: autosave 302, chuck 18, chump 18, 296, intémperé 296, invertébré 296, illegitime
chunk 18, cracker 304, cyberspace 303, 296, irregularité 296, ixe 39, hors d’oeuvres
daemon 303, device 303, euromarket 302, 27, non-abonné 295, non-affilié 296, non-
extension 303, file 304, futurology 302, agression 296, non-agricole 295, non-aligné
horse-power 302, hyperlink 303, icon 304, 296, non-alignement 296, non-belligerant
infection 304, interface 303, internet 303, 296, non-combattant 296, non-compatibilité
italics 304, load 304, macrolanguage 303, 296, non-comformisme 296, non-engagé
megashow 302, megaparty 302, megastar 302, 296, non-étanche 296, non-étanchéité 296,
menu 304, microcomputer 303, microflash non-euclidienne 296, non-éxecution 296,
302, microspacing 303, minicard 302, non-fonctionnel 296, non-habile 295, non-
minishow 302, monospace 303, monospacing identifié 296, non-interventionniste 296, non-
303, multiprocessing 303, navigate 304, moi 296, non-occupé 296, non-opposable
network 304, non-academic 302, non-adherent 296, non-oxidable 296, non-permanent 296,
302, non-adherence 302, non-combustible non-politique 296, non-polluant 296, non-
302, non-commercial 302, non-essential 302, pollué 296, non-scientifique 296, non-usé
non-volatile 303, overdose 302, overreacting 296, non-viable 296, passer 260, rester 260,
302, sandwich-man 302, piracy 304, prepaid rectangulaire 295, reentrant 296, retomber
302, program 304, programming 304, 260, saillant 296, superpuissance 302,
radiosignal 302, run 304, save 304, self- surcharge 295, surtension 295, tirer au cul
defence 295, self-clearing 302, self- 11, télésiège 296, tirer au flanc 11, tomber
examination 302, self-ignition 302, self- 260, va-et-vient 295, vaisseau-satellite 298,
testing 303, session 304, sky-scraper 302, vaisseau-spoutnik 298, velouté 295
superpower 302, surface ambiguity 259,
switch context 259, teleshopping 302, ufonaut GERMANĂ: Arschkitzel 3, Fussboden 56,
302, uninterruptible 303, unpack 303, virus Grundsprachemalter 298, Radiohörer 299,
304, window 303, wizard 304, worm 304 tünchen 50
FRANCEZĂ: antiécumeux 295, antivol 296, GREACĂ: 323, 321,
anorganique 296, apparaître 260, ardeur 323, κάλικα 5, καλίγι(ον) 5, καλίγα 5,
39, autocritique 298, autodéfense 295, καταῤ(ῥ)έω 7, σκύλος 14, καταφυγὴ 390
*
Indicele de cuvinte a fost alcătuit de Irina Lupu.

420 Indicele revistei „Limba română” pe anul 2018 2
Neogreacă: κεχλιμπάρι 10, μυστρί 56 brăţiş 41, brodeză 39, bruftă 51, 52,
bruftuluială 51, bucate 23, 24, 25, 26, 27,
ITALIANĂ: antifurto 295, boccata 24, chiompo 28, 29, 31, 33, 34, bucură 83, bucure 83,
17, cimento 49, ciompo 17, kačiola 7, bucuroasă 44, bulgăre 54, bulgări 54, buşi
Pantal(e)one 6, restare 260, rimanere 260, 55, buşoi 5, 9, butuci 281, butuşină 281,
tornare 260, venire 260 butuşini 281
LATINĂ: *borsia 6, *byrsea 6, brāca 13, brācae C: cacadăr 3, 4, cacadâr 3, cacaşder 3, 4,
13, buccata 24, campus 8, calceus 5, caliga cacazder 3, caft 4, caftangiu 4, cafti 4, 12,
5, caper(r)āre 7, carnācius 8, casula 7, cata calic 4, 5, caltaboş 5, 6, caltaboaşe 5, caltaboşi
9, 10, cataracta 7, caucum 8, caucus 8, 5, capîntortură 13, capete 350, carcadel 4,
cincitāre 12, fortem 41, gustare 38, limo, care 42, cartaboş 5, 6, cartafoi 9, carte de
-are 53, lutum 53, malleus 55, mortarium bucate 30, caşcadâr 4, caşcader 4, catrânţă
50, quanti 10, quantus 9, 10, quotus 9, 10, 6, catifelat 295, catrenţă 6, catrinţă 6, caţa
pavimentum 52, pulĭcem 13, 14, refugium 10, caută 83, caute 83, cazanie 73, căca 3,
390, rumigare 45, sorĭcem 13, tantus 10, căcădară 4, căcăder 3, căcădir 3, 4, căcăduş
tenebrĭcus 14, tunica 50, upupa 13 4, căcicadir 4, căciulă 7, căciule 7, căftăni
MAGHIARĂ: cserép 14, csömpoly 18, csonka 4, călcădariu 4, căpăra 7, 8, căpesteu 45,
18, kapar 7, kolbász 8, segg 3, segvakaró căpeţel 8, cărca 6, cătră 351, cătrânţă 6,
3, simít 55, vakaró 3, vakol 50, vakolas 50 cătrinţă 6, căţe 349, căţel 8, câcădâr 3,
câcăzdăr 3, câlbaş 6, 8, câmp 8, câmpină 8,
POLONEZĂ: Szejne 6, tinkować 50 cârnat 8, cârnaţ 8, cârtaboş 5, cârtafoi 9,
cârtiţă 304, cârţar 9, cârţâban 9, cât 9, câte
ROMÂNĂ: 83, câţă 9, 10, ceaclă 19, cea mai 274, 274,
Aromână: bucată 24, căciulă 7, căčuă 7 ceamur 54, 57, ceapă 19, ceapraz 19, ceară
19, ceasornic 19, ceauş 19, cecmegea 19,
Dacoromână: cedru 19, cefalic 19, cel 271, celebiu 19,
celednic 19, cele mai 272, 277, cel mai
A: accesa 303, aceaste 83, aceie 350, aceştei 274, celibatar 19, cent 19, centaur 19, centi-
84, aciuător 390, aciuotoriu 389, 390 activare 19, cenzură 19, cerăraie 43, cerb 19, cerber
303, adăpa 38, (se) afla 259, află 83, afle 19, cerc 19, cerca 19, cercagiu 19, cergă
83, agendă 304, agiutoriu 389, agrea 304, 19, cerguliţă 19, certa 19, certat 19, certuliţă
agresiv 304, ai 328, ajunge (259), aliment 19, cerviş 19, chihlimbar 10, chiselniţă
34, alimente 29, altă 83, alte 83, aluniş 282, chişcă 6, chiul 10, 12, chiulaf 19, chiţ
284, ani 328, antifurt 295, antipartinic 297, 19, chiţcan 19, chiţoran 19, cicăli 12, ciclu
antirăzboinic 297, antistatal 297, apartinic 19, cicisbeu 19, cicric 19, cicričniu 19,
297, apartinitate 296, apăraie 43, aplica cilibiu 19, cilic 19, cilindru 19, cimbal 20,
304, (se) apuca de 260, 261, 268, arătos cimbistră 20, cimişir 20, ciment 49, cimentui
44, ardoare 39, aretem 83, arhivare 303, 49, cină 20, cincăi 12, cinchiţă 12, cinci
audienţă 304, auşel 13, autoadministrare 20, cincisutist 299, cinciuială, cinciză 12,
299, autoapărare 295, autoasigurare 299, cine 42, cinghel 20, cinghistră 20, cinteză
autocisternă 299, auto(de)servire 299, 12, cintene 12, cinteţă 12, cintiză 12, cintiţă
autodeterminare 299, autodistruge 295, 12, cioaclă 19, cioară 13, cioarec 13, cioaric
autoimpunere 299, automacara 299, 13, ciob 14, 17, cioban 20, ciocâltău 15,
automişcare 299, ave 349 ciocârtău 15, ciocârteală 16, ciocârteu 15,
Ă: suf. -ăni 4, suf. -ăraie 43, 289 ciocârti 15, 16, ciocârtire 16, ciocârtitor
16, cioclesc 19, cioclovină 20, ciocmăni
B: babă ( ~ de zăpadă) 46, bade 353, bagă la 20, ciocoi 20, cioflingar 20, ciohodar 20,
burdihan 6, balast 51, balastru 51, bate 54, ciolac 20, cioltar 20, ciomag 20, ciomp 16,
batoc 286, baton 40, başoaldă 287, başoldină 17, ciomplei 18, ciomplenă 18, ciondăni
287, bătător 55, bătoci 286, bătrâneţe 350, 20, ciont 20, ciop 14, ciopată 15, 17, 20,
bătuci 285, bătuta 45, bega 83, bejenie 37, ciopăţi 15, ciopârţi 15, 16, ciopli 20, ciorbă
betând 83, beţiv 4, betrâni 83, beţivan 4, 20, ciorchină 20, ciordi 20, ciorăi 16, ciornă
beţivi 4, blănos 44, boale 83, bocârţă 9, 20, cioroi 16, ciorovăi 16, 20, cipei 18,
bogăţie 350, boş 5, boşomete 5, 9, boşorog 5, circompolar 20, circonflex 20, circonscripţie
3 Indice de cuvinte 421
20, circular 20, cisalpin 20, cislă 20, cita 284, mărgăritariu 350, mărginaşi 283,
20, ciump 15, 16, 17, ciumpav 16, ciumpăi mărunţica 45, mărunt 284, măruntac 284,
17, ciumpăvi 17, ciung 18, 20, civil 20, mărunţişuri 284, mâhniciune 43, mâncare
civit 20, cizmă 3, 20, cizmăresc 20, 23, 26, 28, 30, 32, 33, 34, mâini(le) 328,
cizmărie 20, cizmăriţă 20, cizmuliţă 20, mâni(le) 327, mânzaţi 284, mânzăţişuri
clarviziune 295, cocârtiţă 9, cocârţă 9, 284, mâni 84, mârşav 288, me 83, mel
cocleanţ 10, contraputere 295, convenţie 351, mici bucate reci 27, micşorăţiv 285,
304, copac 38, coraport 299, corcodel 13, mile 83, minte 349, mistrie 56, 57, mişeli
cotrânţă 6, cotrinţă 6, cumpăne 83, curat 38, mişină 287, mişună 287, mocârţă 9,
324, cust 83, custa 84, cuvânt 73 moloz 52, 57, mortal 51, mortar 50,
D: dare 83, dăria 4, dăspe 327, dârâi 4, de-a mortual 51, moş 5, muiere 349, muncă 38
dreapta 328, de na dreapta 328, deria 4, N: narodnicism 298, nas de fier 39, navă-
despe 327, despre 327, determinat 304, devăsi satelit 298, 299, năsăvăi 16, necertat 19,
282, devesă 282, devesi 282, diminutiv 284, nedejduim 83, neabil 295, neabonat 295,
doară 83, doare 83, dominând, -ă 296, dor neagricol 295, neagresiune 296, neafiliat
42, dorinţă 42, dorire 42, dorovăi 16, dreptu 296, nealiniat 296, nealiniere 296, neangajat
350, 352, dreptunghiular 295, drişcuiesc 296, neanimat 296, nebeligerant 296,
55, dulceaţe 83, du-te-vino 295, dz 350, nebeligeranţă 296, necalculabil 296,
dzăce 349, 350, 352, dzice 350, 352, dzili necombatant 296, necompatibil 296,
351, dzisă 350, Dumnădzău 350, 353 necompatibilitate 296, neconformism 296,
F: făţuiesc 55, fârţotină 287, fâşteică 282, necondiţionat 296, neconsecvent 296,
feciori 350, femeie-cosmonaut 298, ficiori neconsolat 296, necontestat 296, nedefinit
350, fidel 278, fişteică 282, fix 39, fleică 296, nedemn 295, neetanş 296, neetanşeitate
283, fleteică (~ci de carne) 283, foarte 41, 296, neeuclidiană 296, neexecutare 296,
frăţine 350, frânge 37, frică 40, frici 40, neflexibil 296, nefuncţional 296, neidentificat
frunziş 284, fugire 390, fuspod 56 296, neintervenţionist 296, nelegitim 296,
nemernic 39, neocupat 296, neopozabil 296,
G: gaiţă 13, galben 288, gălbui 288, geamparale neorganic 296, neoxidabil 296, nepartinic
19, ghevendeică 20, ghizdav 288, gioi 297, nepermanent 296, nepolitic 296,
352, giudeca 350, 352, giudecători 350, nepoluant 296, neregularitate 296, nestătetoare
352, globalizare 304, grăie 350, grăiţi 350, 83, nestânsu 351, nestingibil 295, neştiinţific
greieşte 83, greim 83, grozav 288, grumadzi 296, netemperat 296, netezesc 55, netrebnic
350, gubav 288, gusta 38 39, neuzat 296, nevertebrat 296, neviabil 296,
nime 84, noastră 83, noastre 83, nominaliza
H: hârb 15, hitleane 328, hrană 28, 29, hulpav 304, noneu 296
288
O: obijdui 38, obli 56, oblu 56, 57, ogărcos
I: iani 84, iară 83, iarăş 83, iarăşi 83, iareş 83, 285, ogârci 285, ogârcos 285, ogârji 285,
iare 83, iate 83, ieni 84, ieşi 259, iertăciune ogârjit 285, omidos 44, opăci 84, opăcit
73, imală 53, 57, ima 53, ingredient 34, 84, (se) opri din 259, 261, original 324,
inimos 44, inimoasă 44, izbi 55 orozan 51, 57
Î: îmbrăţişa 41, împăciuitorism 298, 299, P: pace 350, papă-lapte 6, partinitate 298,
împăciuitorist 298, împăreţie 83, îndreptez păcat-păcat 10, păducherăraie 43, pămăstesc
55, îngheduiţi 83, însorit 295, înşelătoare 54, pământ 52, pământean 45, păpălaşcă
83, întinaţi 350, întreciocni 295, întorcător 54, păpăli 54, păşte 349, până 83, pâne 83,
45, învăţătură 73, învârtita 45, înveţem 83 pârţotină 287, pe 327, pen 327, pescăruş
L: lege 349, legitate 298, 299, lesăm 83, 13, peşteraie 43, picere 84, pichiri 10, pietri
lichidatorism 298, 299, ligav 288, limbă 11, 350, pietri (~ scumpe) 359, pilot-cosmonaut
limbariţă 11, limbă-bază 298, 299, lingav 298, pipernicit 285, pirat 305, pisăgi 285,
288, listă de bucate 30, lume 349, lut 53, 57 286, pisăji 286, pisălog 286, pisălogi 286,
pisogi 286, pisoji 286, piţiguş 13, piţ-
M: mai 55, 271, 277, maltăr 50, malter 50, împărătuş 13, plângere 350, plâns 40, plânsuri
marhă 84, mă 83, măceş 3, Măria Ta 283, 40, plevui 53, plimbare 11, poajgă 286,
pojghiţă 286, pomostesc 54, pomosti 53, Z: zăcătoare 45, zbera 351, zdârâia 3, suf. -(z)dâr
55, pomosteală 53, 57, poporanism 298, 3, zdăria 4, zdâria 4, zderia 4, zdruncionoasă
299, (se) porni pe 260, 261, poveste 73, 45, zi-muncă 299, zurbavă 292
pravilă 322, pre 327, pren 327, presură
13, preţ (de ~) 275, preuţi 350, 352, Meglenoromână: căčuuă 7
previzualizare 303, pricepeţi 350, pricepuţi RUSĂ: антипартийный 298, антивоенный 298,
350, prinde a / pe 259, (se) prinde 259, 261, антигосударственый 298, автокран 298,
268, procator 84, procerca 19, proconsul беспартийный 298, беспартийность 298,
323, proletcultism 299, promovare 305, самообслуживание 298, самоуправление
propovedanie 73, provocare 305, puhav 288, 298, самострахование 298, автоцистерна
(se) pune pe 259, pupăză 13, puţină 350,
298, самокритика 298, самоопределение
puzderie 287, puzdină 286
298, самообложение 298, самодвижение
R: radioascultător 299, rafturi 84, rămâne 298, пятисотник 298, хвостисм 298, хвостист
259, râpă 39, răsâpit 349, 350, rebedină 298, содоклад 298, космокорабль 298,
287, recerca 19, rebeagă 287, repeagă 287, декабрист 298, женщина-космонавт 298,
19, reţea 304, roadă 40, rode 349, roib 288, примиренчество 298, закономерность 298,
romgleză 301, roşcav 287, 288, rula 304, ликвидаторство 298, язык-основа 298,
ruguma 45, ruşine 350, ruşini 350 корабль-спутник 298, партийный 298,
S: salva 304, să 84, săi 351, sămânţă 288, полуграмотный 299, пролеткултовщина 299,
sâmbură 288, sâmbure 288, sâmburi 288, лётчик-космонавт 298, народничество 299,
scăpare 390, scăpăra 8, scobor 288, 289, радиослушатель 299, полуколониальный
schilav 288, scurtcircuit 296, se 84, sei 299, полуколония 299, полуфеодальный
351, semianalfabet 299, semicolonie 299, 299, полупролетарий 299, левизна 299,
semiproletar 299, semifeudal 299, sfrijit стотысячник 299, стотысячник 299,
285, simituiesc 55, slobode 83, smicăraie трудодень 299, baton 40, bože 46, kaleka
289, smicăruie 289, spe 327, spori 16, 5, coкpaтить 15, snežnaja baba 46
sporovăi 16, spre 327, straiţă 289, sta să
259, stăncuţă 13, stângism 299, stetătoare SARDĂ: bukkada 24
83, stramură 289, strămii 289, strămuri SÂRBĂ (scr.): bušiti 55, čavarijati 16, čavrljati
289, sudui 84, sufletele 350, superb 45, 16, čavraka 16, drska 55, pomost 53, priběžište
supor 305, suprasarcină 295, supratensiune 390
295, sutamiist 299
SLAVĂ VECHE: an®Y¢pat 321, 323, an®√¢pañskaa
Ş: şalincă 46, şarg 288, şerbetelniţe 282, şfac
290, şoarece 13, şovăi 16, şpagă 4, 12, ştir 324, beženije 37, blüdel´stva 324,
291, ştircav 291, ştiráv 291, şuvăi 16 blüstiñelstva 324, варница 50, gananńß
323, ganan´stvo 323, deretŭ 4, dŭrati 4, kakŭ
T: tare 41, 291, tăce 349, tărău 291, telescaun
296, tencuială 50, 57, tereu 291, tipicitate deretŭ 4, kamen lY¢dïstkïi 322, kǫpina 8,
299, tină 53, 57, toate 83, tocăniţă 34, nagansñvovati 323, nemĕrinŭ 39, netrĕbinŭ
traistă 289, trânti 55, trece de 259, treieşti 39, osl¥ÎaÎe 323, pobhditi 322, prevariti
83, tristăciune 43, trude 83, tufiş 284 322, prokons¨l 321, 323, prokons¨larïa 324,
Ţ: ţânţărime 43, (se) ţine 259, 261, 267, 268, sthÈateli 329, sthÈati 329, тина 53,
ţumburuş 17 uliÎaÎe 323, x¥trostïi 322, čavka 16
U: umbre 83, ung 55, urma 259, 261, ursime 43 SPANIOLĂ: bocada 24, mantenerse 260,
mostrarse 260, quedar 260, tornarse 260
V: var 50, varniţă 50, văcălaş 50, văcăli 50,
văcălui 50, vădzuşi 350, vălătuc 54, TURCĂ: âbruft 52, baş 5, čamur 54, çöp 14,
vătămătură 38, vâjâioasă 45, vânturel 13, kalık 5, kırık 14, külah 11, külah 11,
vemile 83, veni 259, 350, (a-i) veni să 259, külahǧу 11, horasan 51, qalyq 5
vezând 83, vicleane 328, vini 350, voie
350, vo(i)nic(i) 357, vrăjitor 304, vremi UCRAINEANĂ: кaлiкa 4, катранец 6, katranec
349, 350 6, kartún 6, тинькувати 51
5 Indice de autori 423
2. INDICE DE AUTORI*
Aaron, F. 15, 18 Boţulescu, V. 369, 370, 372, 373, 374, 375,

Aaron, V. 10 376, 377, 378, 379, 380, 381, 382, 383,
Adler Max, K. 413 384
Agache, L. 352, 397, 398 Bozzi, A. 392
Alecsandri, V. 40, 46, 287, 291, 352 Bran, L. 82
Alessio, G. 409 Brăescu, R. 259, 271
Alexandrescu, Gr. 40 Brătulescu, V. 71
Altschul, N. R. 392 Brâncuş, Gr. 17, 309, 310, 313, 399
Amossy, R. 104 Brecher, A. 370
Anghelescu, M. 344 Brüggemann, Th. 370 , 371
Anghelina, A. D. [406–408] Brunken, O. 370, 371
Aune, D. E. 405 Budai-Deleanu, I. 285, 409
Auner, C. 67 Bujoreanu, I. M. 332
Austin 404 Buridant, C. 393
Avram, A. 9, 398 Busuioc, M. 103, 398, 408
Avram, M. 76, 313, 314, 315 Buză, E. 352
Bacalbaşa, C. 28, 29, 31, 32 Bybee, J. 260
Bagnall, N. 104 Çabej, E. 17, 409
Bahtin, M. 415 Camilar 292
Balş, G. 71 Campbell, L. 260
Baltzer, E. 26, 29 Candrea, I.-A. 3, 7, 389, 390, 409
Barbu, V. 325, 399 Cantemir, D. 40, 65, 66, 67, 68, 69, 70, 71,
Barbu-Comaromi, I. 109 72, 352
Bariţ, G. 331 Capidan, Th. 31
Barnhart, R. K. 18 Caproşu, I. 70
Bălăşoiu, C. [107–109] Caragiale, I. L. 46, 285, 295, 301
Bărbulescu, I. 65, 70 Carapezza, F. 391
Bărbuţ, D. 281, 282, 283, 286, 291 Călinescu, G. 296
Bârlea, O. 96 Cândea, I. 393
Bédier, J. 392 Cândea, V. 321, 324
Berza, M. 67 Cejtlin, R. M. 4
Bianu, I. 50, 326 Celac, V. 3, 389–390
Bibicescu, P. P. 264 Céline 262
Bidu-Vrănceanu, A. 407 Chiricu, I. 417
Boerescu, P. 3–22, 4, 17, 54, 66, 411 Chirilă, F. [413–415]
Boerio, G. 13, 17 Chivu, Gh. 18, 297, 298, 399
Bogdan, D. 321, 324 Ciauşanu, G. F. 282, 283, 284, 289, 290
Bogdan, I. 369 Cicero 10, 376
Bogrea, V. 52 Cihac 290
Boiagev, P. 369, 378 Cihodaru, C. 67, 70
Boioc Apintei, A. 92, 259, 415 Ciorănescu 410, 411
Borţun, D. 404 Cipariu, T. 344, 410
Borza, Al. 4 Ciucă, D. 334
Botez, M. 259, 261 Ciucă, I. D. 334
Botoşineanu, L. [93–95], 311 Ciucă, I. M. 334
*
Indicele de autori a fost alcătuit de Adnana Boioc Apintei.
Cocotailo, G. 6 Duval, F. 393

Colceriu, Ș. 257–258 Elian, Al. 67
Coleciar, R. 311 Eminescu, M. 42, 284, 399
Comşa, E. 24, 26, 27, 29, 32 Erbiceanu, C. 70
Constante, L. 109 Etiemble, R. 301
Constantinescu, I. 65 Eutropius 409
Constantinescu, N. A. 15 Farcaş, L. 298
Contini, G. 392 Fecioru, D. 74
Corbea, T. 5 Felecan, D. [415–417]
Corbea-Hoişie, A. 369 Ferro, T. 409
Coresi (diaconul) 44, 284, 311 Fifor, M. 413
Cornilescu, A. 271, 276, 277 Fludernik, M. 107, 108
Corobca, L. 37, 40, 41, 45 46, 47 Frâncu, C. 311
Costea, Ș. 259 Frâncu–Candrea 261
Costin, M. 66, 67, 68, 69, 70, 71, 72 Galan 287
Costinescu, I. 102 Gamillseg, E. 310
Costinescu, M. 360 Garami, I. I. [411–413]
Coşbuc, G. 352 Gaster, M. 360, 399
Cotelerius 332 Gaulmyn 107
Cozianul, M. 329 Gămulescu, D. 12
Creangă, I. 39, 43 Genette, G. 105, 107
Creţa, Z. 289 Georgescu, M. 352, 360
Creţu, G. 329 Gheţie, I. 66, 67, 83, 84, 95, 295, 298, 301,
Cristoreanu, C. 101 302, 342, 351, 352, 353, 398
Dauzat, A. 11 Ghibu, O. 347
David (proorocul) 80 Ghica 301
De Montfaucon, B. 372 Giurgea, I. 3, 271, 276, 277
De Vries, M. 271 Glessgen, M. 393
Delavrancea 267 Goffman 404
Demeny, L. 326 Golescu, I. 12, 15, 16, 18, 37
Demiraj, B. 7 Gorovei, Ș. S. 67
Densusianu, Ov. 287, 309, 310, 311 Graur, Al. 9, 11, 289
Di Girolamo, Costanzo 392 Greceanu, R. 377
Dik, S. C. 261 Gregorian, M. 377
Dima, C.-I. 341, 345, 369, 399 Griessbach, M. G. 371
Dima, E. 369 Grønbech, K. 15
Dima, E. I. 23–26 Guillot-Barbance, C. 392
Dima, G. E. 369 Gündisch, K. G. 67
Dimitrie al Rostovului (mitropolit) 80 Guruianu, V. 399
Dinca, G. 406 Guţu Romalo, V. 259
Dincă, P. 7, 18 Guţu, Gh. 65
Dinulescu, St. 70 Harris, A. 259, 260
Dosoftei 38, 40, 50, 70, 352, 394 Hasdeu, B. P. 51, 309, 310, 311, 331
Dostoievski, F. 415, 416 Häveckers, J. H. 376
Dragomirescu, A. 259–270, 260, 261 Heine, B. 259, 260, 261, 264
Drăganu, N. 12, 80, 344 Heliade-Rădulescu, I. 65, 285
Drăghici, M. 32 Helot, C. 413
Dubois, J. 11 Herodot 267
Ducrot, O. 416 Herschberg-Pierrot, A. 104
Duda, G. [103–106] Hervay, F. 326
Dumitran, A. 73, 74, 76, 79 Hill, G. 15, 18
Dumitrescu 310 Hodoş, Z. 24, 25, 26, 27, 31, 34
Holban, M. 65 Marian 38
Holtus, G. 13, 391 Marian, S. Fl. 285
Homann, J. 370, 371, 374, 375, 378, 380 Marin, M. 96, 309–319, 399
Homo, L. 324 Marnette, S. 107
Horatius 10 Martin 404
Hristea, Th. 11, 297, 298, 300, 305 Martiniu, A. 98
Hübner, J. 371, 375, 376, 377 Mateiescu, P. 334
Iliescu, I. 106 Maxim, M. 69
Iliescu, M. 13, 271, 273, 392 Mazilu, D. H. 322, 324
Iliescu, O. 67 Mazilu, M. 331–339, 399
Ionescu, I. 263 Mărănduc, C. 30
Ionnin, C. 25 Mărgărit, I. 37–63, 96, 98, 281–294
Iordan, I. 11, 46, 289, 295, 300, 310, 313, Mării, I. 398
314,315 Meciu, A. 81, 82, 83, 85, 341
Iorga, N. 68, 71, 297, 336, 369, 377 Meciu, S. (preotul) 81, 82, 83
Ispirescu 264, 311 Melchisedec 70
Istrate, G. 93 Melonashi, L. 7, 11
Ivanov, A. 414 Menéndez Pidal, R. 392
Ivireanul, A. 73, [393–395] Mensching, G. 393
Jarník–Bârseanu, D. 44, 96 Meyer, G. 5
Jivcovici, M. 12 Meyer-Lübke, W. 409
Johnson, M. 105 Micu, S. 10, 73, 394
Jurcovan, S. 29 Migne, J.-P. 80
Kämmel, H. 371 Mihail, P. 395
Kerbrat-Orecchioni, C. 404 Mihail, Z. 6, 325, 394, 395
Király, Fr. 6, 8 Mihăescu, D. 6, 398
Kirchhoff, A. 374 Mihăescu, H. 8
Kiwit, M. 392 Mihăilă, G. 71, 91, 298, 300, 321, 324, 345,
Kogălniceanu, M. 23, 26, 32, 65 346, 347, 348
Kuteva, T. 260, 261 Mihăilescu, V. 65
Lachmann, K. 392 Miklosich, Fr. 4, 5
Lakoff, G. 105 Mioc, D. 67, 329
Lange-Kowal, E. 11 Misail Călugărul 68
Lavrentiev, A. 392 Mitterand, H. 11
Lazăr, G. 325 Mîrzea Vasile, C. 392
Leonardi, L. 392 Mladenov, S. 18
Liddel, H. G. 5 Mocanu, A. 284
Lombard, A. 271, 274, 276 Mocanu, M. [95–98], 288
Loşonţi, D. 311 Möhren, F. 393
Lupu, V. 69, 71 Moles, A. 103
Lurie, B. 342, 343, 344, Morcov, M.-M. 49–63, 95, 310
Maior, P. 73 Moroianu, C. 3
Maneca, C. 298 Moxa, M. 264, 329, 332, 336, 338, 339
Mangiulea, M. 325 Munteanu, E. 334
Manta, M. I. 400, 403 Neagoe, V. 96, 310
Manu Magda, M. 415, Neculce, I. 284
Marchello-Nizia, C. 392 Negruzzi, C. 23, 26, 32, 285
Marcu, F. 298 Nestorescu, V. 287, 288, 398
Mareş, Al. 65–89, 297, 321–330, 336, 339 Neţ, M. 400
342, 343, 344, 345, 352, 353, 354, 355, Nicolae, A. 259
356, 357, 359, 360, 369, 392, 393, 397, Nicolae, J. 73, 80
400 Nicula Paraschiv, I. 259
Nølke, H. 416 Ricoeur, P. 105

Novakovie, St. 323 Roach, W. 392
Odobescu, Al. 331, 333, 334, 339 Roberts, I. 260
Olar, O. 325, 369 Roegiest, E. 392
Olsen, H. 271, 273, 314, 416 Roncaglia, A. 392
Olteanu, T. 414 Roques, G. 393
Orel, Vl. 7, 17, 409 Rosen, E. 104
Pagliuka, W. 260 Rosenstand Hansen, A. 271
Pamfile, T. 14, 102 Rosetti, Al. 311
Panaitescu, P. P 66, 67, 69, 71, 281, 321 Rosier, L. 107, 109
Pană Dindelegan, G. 399 Roussou, A. 260
Panoneanul, D. 68 Russu, I. I. 410
Papahagi, T. 4 Sala, M. 257, [397–400], 413
Pascu, Ș. 67 Salkie, R. 107
Paşca, Șt. 9 Sánchez-Miret, F. 391
Pavel, E. 399 Sandfeld, Kr. 271, 273, 314
Pavel, V. 39, 96, 400 Sapovici, A. M. 398
Pavlovici, P. 378 Saramandu, M. [395–397]
Peretz, I. 332, 333, 339 Saramandu, N. 399
Perkins, R. 260 Sava, C. 73–89, 341–367, 352
Pervain, V. 67 Sădeanu, F. 289
Petre-Govora, G. I. 333 Săvulescu, S. 404
Petrescu, C. 282 Sârbu–Frăţilă 31
Petrovici, E. 353 Sbiera 290
Philippide, Al. 17 Sbiera, I. C. 352
Pippidi, D. M. 65 Sbiera, I. G. 328
Piuariu-Molnar, I. 7 Sbiera, P. 40
Plank, F. 279 Scarpati, O. 392
Poenar, P. 15, 18 Schatz, J. J. 371, 372, 373, 374, 375, 378,
Pökel, W. 371 379, 380, 381, 382, 383
Pokorny, J. 13, 18 Schatzen 376
Popa, A. 74, 76 Schmid, W. 108
Popescu, L. [101–103] Scott, R. 5
Popescu-Marin, M. 271, 272 Scriban, A. 6, 16
Popovici, V. 271, 273 Segre, C. 392
Popovschi, L. [400–403] Semler, J. S. 372
Porfyropoulos, N. 369, 378 Sevastos, M. 25
Preda 286 Simedrea, T. 69
Procopovici, Al. 10 Simic, C. 342
Pustnicul, I. 332 Simonescu, D. 326
Puşcariu, S. 5, 8, 9, 10, 12, 313, 352, 410 Sion, G. 331
Putneanul, I. 346, 348 Siserman, M. M. [98–101]
Radtke, E. 13 Skok, P. 13, 16
Radu, C.-I. 310, 413 Slavici, I. 262
Rákoczy, G. 331 Sorescu, M. 284
Rădulescu, A. 68 Spinei, V. 393
Răuţu, D. 310, 312 St., A. 32
Rebreanu, L. 108 Staico Grămăticul 297
Reed, S. 107 Stan, C. 271
Reichenkron, G. 13 Stanciu Istrate, M. [91–92], 295–307, 324, 352
Reinheimer Rîpeanu, S. 329 [397–400], 399
Reteganul 261, 264, 289 Stăncescu, D. 311
Stănculescu, I. 325 Uricariul, A. 68

Steinhardt, N. 109 Ursu, N. A. 331
Steriady, E. 31, 32 Uşinskiene, V. 400
Stoicescu, N. 65 Uţă-Bărbulescu, O. 297, 399
Stoichiţoiu Ichim, A. 301, 304, 305, 306 Vaimberg, S. 298
Stolova, N. 260 Valerii Martialis, M. 10
Strauch, G. 109 Van Peteghem, M. 260
Stroia, A. 106 Varlaam 40, 352, 394
Suciu, C. 82 Vascenco, V. 414
Suciu, E. 4, 52, 54, 282 Vasilescu, A. 276
Șăineanu, L. 287 Vasmer – Trubacev 5
Şimanschi, L. 70 Vastaris, M. 321,329
Șincai, Gh. 352 Vătăşescu, C. 17, 372, 399, 409,
Ștrempel, G. 68, 73, 80, 336, 395 Vârcol, V. 283
Tamás, L., 6, 18, 55 Veland, R. 271–280
Teaha, T. 7, 8 Velculescu, C. 325, [391]
Teleoacă, D.-L. [403–406] Veselovski, A. N. 342
Teodorescu, A. 276 Vianu, T. 4
Teodorescu, M. 398 Viciu, Gl. 7
Thom, F. 301 Vieru, G. 41
Tiktin, H. 3, 360 Vintilă-Rădulescu, I. 329, 398, 413
Timotin, A. 369, 370, 371, 372, 373, 375, Vissarion, I. C. 286, 287
376, 377, 378, 379, 382, 399 Vîrban, F. 298, 398
Timotin, E. 262, 352, 369, 370, 373, 375, Vîrtosu, E. 65, 66
376, 377, 378, 379, 382, 391, 392, 393, Vlahuţă 295
[397–400] Vlastaris, M. 68, 69, 322, 329
Toma, I. 8 Vlaşin, V. 311
Tomici, M. 53 Voileanu, M. 345
Topciu, R. 7, 11 Von Miklosich, Fr. 322
Topîrceanu, G. 417 Vulpe, M. 314
Trachsler, R. 392 Wackernagel 12
Trapezuntios, G. 369, 378 Weinreich, U. 413
Trif, R. 303, 304, 305, 306 Wilhelm, R. 393
Trotter, D. [391–393] Zafiu, R. 4, 104, 404
Trubačev, O.N. 4, 12 Zaleski, C. 405
Turcu 290 Zaleski, P. 405
Turdeanu, É 71, 321, 324 Zamfir, D.-M. 312, 399
Țamblac, G. 91 Zamfirescu, D. 286
Țâra, V. D. 395 Zanne, I. A. 291
Țipău, M. 369–388 Zanne, P. I. 37
Udrişte Năsturel 321, 322, 323, 324, 325, Zgraon, F. 352, 360, 391
326, 327, 328, 329 Zoba, I. (protopopul) 73, 74
Ungureanu, D. [408–411], 409 Zopf, J. H. 376
Ureche, G. 40, 68 Богдановић, Д., 342
Uric, G. 71 Милтенова, A. 342
3. INDICE DE MATERII*
ALFABET, problema ~ului latin şi a ~ului căciulă 7, căpăra 7, căţel2 8, câlbaş 8,

chirilic pornind de la Descrierea Moldovei câmpină 8, cârnat 8, cârtafoi 9, cârţar 9,
65–89 cârţă2 9, cârţâban 9, cât 9, câţă 9,
chihlimbar 9–10, chiul 10–12, cicăli 12,
ALRR. Sinteză, terminologia tehnicilor locale
cincăi 12, cincăi2 12, cinteză 12–13, cioară
de construcţie în ~ 49–63
13, cioarec 13–14, ciob 14–15, ciocârti
ANTROPONIMIE, ~ diacronică 101 15, ciopârţi 16, ciorovăi 16, ciomp, ciump
16–18; ~a nesigură a unor cuvinte: butuşină
ARTICOL, utilizarea reduplicată a ~ului hotărât
281, chiselniţă 282, devesă 282–283, fleteici
în româna dialectală 309–319
(de carne) 283, mărginaşi 283, Măria Ta
ATESTARE, prime ~ări, antedatate 18–20 283–284, mânzăţişuri 284, micşorăţiv 285,
ogârjit 285, păpălaşcă 54, pisăgi, bătuci
BILINGVISM, ~ul şi globalizarea 413–415 285–286, poajgă 286, puzdină 286–287,
CALC, ~ul lingvistic după anul 1881 295–307 rebedină 287, roşcav 287, sâmbură 288,
scobor 288–289, smicăraie, smicăruie 289,
CAZANIE, ~ manuscrisă de la sfârşitul secolului straiţă 290, stramură 290, şfac 290, ştircav,
al XVIII-lea 73–89 ştirav 291, tereu 291, zurbavă 292
Cele douăsprezece vise în tâlcuirea lui Mamer, FILOLOGIE, „~a ediţiei” ca disciplină 391–392
o nouă versiune a ~ 341–367
FRANCEZĂ, calcuri din limba ~ în limba
CLIȘEU, ~ul verbal şi discursul public 103–106 română începând din a doua jumătate a
CORPUS, studiu de ~ asupra superlativului sec. al XIX-lea, 295–297
adnominal în româna scrisă contemporană
GRAI, particularităţi ale graiului de pe valea
271–280
Someşului Mare 93–95
DELR, completări şi comentarii pe marginea ~
GRAMATICALIZARE, proces de ~ a verbului
3–22
a ţine 259–270
Descrierea Moldovei, problema alfabetului latin
INOVAȚIE, ~ii morfologice în spaţiul pruto-
şi a celui chirilic în ~ 65–89
nistrean: Bărăgani 41, ciobeni 41, frici 40,
DIALECT, româna şi ~ele italiene 408–411 plânsuri 40, roadă 40, Rusii 41, Siberii 41;
~ii lexicale în spaţiul pruto-nistrean: apăraie
DISCURS RAPORTAT, probleme ale ~lui 107–109
43, cerăraie 43, credincioşie 43–44, curăţie
EDIȚIE, ediţia unei cazanii manuscrise de la 44, întorcător 45, mâhniciune 43, omidos
sfârşitul secolului al XVIII-lea 73–89; o ~ 44, păducherăraie 43, peşteraie 43, străinie
critică a Pravilei de la Govora 331–339; 44, tristăciune 43, ţânţărime 43, ursime
„filologia ~ei” ca disciplină 391–392, ~ii 43, zăcătoare 45, zdruncinos 45
electronice 392, ~ a Predicilor lui Antim
Ivireanul 393–395 MANUSCRIS, adnotări într-o versiune manuscrisă
a Sintagmei 321–324;
EMENDARE, ~ în Psaltirea Hurmuzaki 389–390
MONOGRAFIE, ~a satului Săcal 411–413
ENGLEZĂ, calcuri din limba ~ în limba română
301–306 NUME PROPRIU, ~i în sintagme referenţiale 99
ETIMOLOGIE, ~a unor cuvinte: cacadâr 3, ONOMASIOLOGIE, particularităţi de ~ ale
cafti 4, calic 4–5, caltaboş 5, catrinţă 6, terminologiei corpului omenesc 400–402
*
Indicele de materii a fost alcătuit de Andreea Dinică.
11 Indice de materii 429
ONOMASTICĂ, ~a senzorialului 99–10, ~a SLAVONĂ, influenţa slavonă asupra limbii

frazeologică 101 române 91–92
ORIGINAL, identificarea ~ului german al Istoriei STIL, ~ul juridic-administrativ în limba română
universale 369–388 (sec. XVII–XIX) 395–397
POLIFONIE, ~ lingvistică 415–417 SUFIX, ~e în spaţiul pruto-dunărean: -ăraie
43, -ime 43, -ăciune 43, -ie 43, -os 44,
Pravila de la Govora, o nouă ediţie a ~ei 331–339 -ător 45
Predici, ediţie a ~lor lui Antim Ivireanul 393–395 SUPERLATIV, ~ul adnominal în română
REDUPLICARE, ~a articolului hotărât 309–319 271–280
ROMÂNĂ, particularităţi ale limbii ~e în colinde TERMINOLOGIE, ~a tehnicilor locale de

din sudul Basarabiei 95–99; superlativul construcţie în ALRR. Sinteză 49–63; ~a IT
adnominal în ~a scrisă contemporană 271– din perspectivă lingvistică 406–408
280; calcul lingvistic în limba ~ după 1881 TEXT, ~e culinare româneşti 23–36; ~e vechi
295–307; ~a şi dialectele italiene 408–411 româneşti 392; ~e romanice scrise cu
RUSĂ, calcuri din limba ~ în limba română, caractere neromanice 392
297–301 TRADUCERE, paternitatea ~ii textelor româneşti
SEMANTICĂ, raporturi ~e între termenii din Slujebnicul arhieresc 325–328
mâncare şi bucate 23–36 VERB, valori gramaticale ale ~ului a ţine
SEMIOTICĂ, ~a discursului religios 403–406 259–270, ~e de mişcare 259–270, ~ aspectual
259–270, ~e copulative 259–270
SENS, ~uri vechi sau regionale ale unor elemente
lexicale: adăpa 38, copac 38, gusta 38, VERSIUNE, o nouă ~ a Celor douăsprezece
muncă 38, nemernic 39, netrebnic 39, vise în tâlcuirea lui Mamer 341–367
slujnic 39; dezvoltări de ~: nas de fier 39, VOCABULAR, ~ul modei feminine în secolul
râpă 39, câ(i)nişor 39 al XIX-lea 101–103
LIMBA ROMÂNĂ
Calea 13 Septembrie nr. 13 Founded in 1952

050711, Bucureşti 5 4 issues every year
România
Editor-in-Chief: Marius Sala
Assistant Editors: Gh. Chivu and Alexandru Mareș
Editorial Secretary: Maria Stanciu-Istrate
Romanian Associate Editors: Gr. Brâncuş, Gh. Chivu, Alexandru Mareş, Valeria Guţu Romalo,
Camelia Stan, Maria Stanciu-Istrate, Laura Vasiliu, Rodica Zafiu, Marius Mazilu
International Associate Editors: Klaus Bochmann, Anatoli Ciobanu, Jiří Felix, Christian Ionescu,
Tamara Repina
LIMBA ROMÂNĂ is devoted to the study of the Romanian language: grammar, vocabulary,
the literary language and stylistics, the history of Romanian linguistics, dialectology,
language refinement, orthography, etymology, onomastics and philology, articles in
general linguistics, commentaires, opinions on usage, notes and reviews. The journal
also publishes annually an exhaustive bibliography of works in linguistics printed in
Romania.
Editorial address: Redacţia revistei LIMBA ROMÂNĂ, Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Calea 13 Septembrie nr. 13, 050711, Bucureşti,
sector 5, România.
Books for review and publications for exchange should be sent to the address above.
Purchase order should be sent to:
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE, Calea 13 Septembrie nr. 13, Sector 5, 050711,
Bucureşti, România; tel. (4021) 318 8146, (4021) 318 8106; fax. (4021) 318 2444;
e-mail: edacad@ear.ro
Subscriptions should be sent to:
ORION PRESS IMPEX 2000 S.R.L., P.O. Box 77–19, Sector 3, Bucureşti, România,
tel./fax: (4021) 610 6765; (4021) 210 6787; tel. 0311 044 668; e-mail: office@orionpress.ro
S.C. MANPRES DISTRIBUTION S.R.L., Piaţa Presei Libere, nr. 1, Corp B, Etaj 3,
Cam. 301–302, sector 1, Bucureşti, România, tel./fax: (4021) 314 6339, e-mail:
abonamente@manpres.ro, office@manpres.ro, www.romanianjournals.com
DEREX COM S.R.L., E-mail: derex_com@yahoo.com
SORIRORI SOLUTIONS, Tel.: 004 0765 262 077, 004 0765 166 433; website: http://
www.sorirori.ro; E-mail: sorin.costreie@sorirori.ro, rosana.guta@sorirori.ro

LR 3 - 4 - 2018 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LR 3 - 4 - 2018 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

LIMBA ROMÂNĂ

Anul LXVII 2018 Nr. 3–4

MARIUS SALA (1932–2018) (Ştefan Colceriu) ....................................................................... 257

IULIA MĂRGĂRIT, Note lexical-etimologice .......................................................................... 281

MARIA MARIN, O particularitate a utilizării articolului hotărât în româna dialectală.............. 309

ALEXANDRU MAREŞ, Udrişte Năsturel (Note filologice) ..................................................... 321

LR, LXVII, nr. 3–4, p. 255–432, Bucureşti, 2018

CĂTĂLINA VELCULESCU, Proloage. Fiziolog. Alexandria. Cosmografii, Piscu, Şcoala

INDICELE REVISTEI „LIMBA ROMÂNĂ” PE ANUL 2018................................................. 419

MARIUS SALA (1932–2018)

Domnul Sala trece dincolo

LR, LXVII, nr. 3–4, p. 257–258, Bucureşti, 2018

A (SE) ȚINE – DE LA VERB LEXICAL

1.1. Proiectul de cercetare

LR, LXVII, nr. 3–4, p. 259–270, Bucureşti, 2018

1.2. Stadiul cercetării

(1) fr. tomber, retomber, passer, rester, demeurer, apparaître

1.3. Relația verb de mișcare –> verb copulativ/aspectual

(2) a. Omul s-a apucat de treabă.

Așadar, în cele ce urmează, ne vom ocupa de verbul a (se) ține, ca exponent al

2. VALORILE VERBULUI A (SE) ȚINE ÎN ROMÂNA ACTUALĂ

În limba de azi, a se ține are valoare copulativă, fiind urmat de adjective

(3) a. El se ține tare/tânăr.

(4) a. Se tenir pour battu.

O altă utilizare este cea de verb „atributiv”, urmat de un complement predicativ

(5) El te ține de fraier.

Ca verb aspectual, a se ține exprimă două valori diferite: o valoare continuativă/

(6) a. El se ține de treabă.

3. VALORILE VERBULUI A (SE) ȚINE ÎN ROMÂNA VECHE

Pentru a descrie situația verbului a (se) ține în româna veche, am pornit de la

3.1. Verb copulativ

A se ține urmat de un adjectiv apare frecvent în corpus, în texte de tip diferit.

(9) a. Care aceasta numai de la un grec țarigrădean o am auzit, carele să ținea

Posibilitatea de a lua un complement exprimat prin propoziție (infinitivală

Considerăm, mai mult convențional, că structurile de la (10) și (11) conțin

(12) a. se ţin [că sânt] purtători orbilor

3.2. Verb atributiv

Pentru valoarea de verb atributiv, urmat de un complement predicativ al obiectului

schimbării o reprezintă contexte ambigue, în care a ține păstrează valoarea lexicală,

Odată fixată valoarea de verb atributiv, a se ține se asociază cu complemente

● adjective fără prepoziție

h. de au ieşit în doao rânduri den scaun şi după sminteala sa şi în Ţara

● substantive cu citire de tip „gen” (engl. kind)

(15) a. Să neştene va amăgi[!] atare vergură, carea incă n-ară fi obrocită şi va

● propoziții; structurile de tip (17a) pe de o parte sugerează un grad mai

(17) a. Ca neşte duşmani ne va ţinea că sintem, că l-am lăsat de au omorât pre

3.3. Verb aspectual

Valoarea durativă se actualizează și în structuri de tipul a se ține + de +

În absența prepoziției de, apare construcția a ține + substantiv, cu o valoare

(20) a. Numele rău puţină vreame ţine. (FD.1592–604: 576v)

Este posibil ca vechimea și frecvența mare a construcțiilor de la (20) să fi

Botez, Dragomirescu, 2019 = Mădălina Botez, Adina Dragomirescu, „Un processus de

Cuvinte-cheie: verb de mișcare, verb aspectual, verb copulativ, reanaliză.

Key words: motion verb, aspectual verb, copula, re-analysis.

Institutul de Lingvistică al Academiei Române

LE SUPERLATIF ADNOMINAL EN ROUMAIN ÉCRIT

Du point de vue morphologique, le système des degrés de comparaison en

LR, LXVII, nr. 3–4, p. 271–280, Bucureşti, 2018

Étant donné le caractère de langue casuelle du roumain, la double marque du

La présentation des résultats obtenus par le dépouillement du double corpus,

4.1. Bilan global

Il convient de signaler que pour l’interprétation des indications du tableau 1, il se

Il est, en effet, raisonnable de penser que la langue journalistique cherche plus