Poluanţii organici persistenţi (POP) sunt substanţe chimice care persistă în mediul

înconjurător , se bioacumulează în organismele vii (prin intermediul hranei, apei şi a aerului

inspirat) şi prezintă riscul de a cauza efecte adverse asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.
Aceste substanţe intră în mediul înconjurător ca rezultat al unei activităţi antropice.

Cele mai importante categorii de poluanţi organici persistenţi sunt :

a) pesticidele : aldrin, clordan, DDT, dieldrin, endrin, heptaclor, mirex, toxafen;

b) substanţele chimice industriale: hexaclorbenzen(HCB) şi bifenilii policloruraţi (BPC);

c) produse secundare : dioxinele şi furanii

CARACTERISTICILE POLUANŢILOR ORGANICI PERSISTENŢI

Persistenţa - reprezintă rezistenţa la degradare prin reacţii chimice, fotochimice şi

biochimice în fază apoasă; în atmosferă şi în sol determină durata lungă de viaţă a acestor
substanţe şi stabilitatea lor pe distanţe lungi (datorită acestei proprietăţi POP-urile pot exista în
regiuni unde nu au fost folosiţi niciodată).Timpii de înjumătăţire ai acestora sunt mai mari de 2
luni în apă, mai mari de 6 luni în sol, mai mari de 2 zile în aer.
Transportul pe distanţe lungi - este evidenţiat de măsurătorile substanţelor chimice în
biotopuri depărtate faţă de sursă.POP-urile sunt transportate peste frontierele internaţionale
influenţând calitatea aerului în statele vecine.
Bioacumularea - nu sunt solubile în apă, ci in ţesuturile organismelor (în majoritatea
cazurilor), ceea ce determină concentrarea lor în ţesuturile adipoase ale organismelor vii,
factorul de bioacumulare în speciile acvatice fiind de peste 5000 (POP-urile cu MM> 700 nu
sunt bioacumulative).
Toxicitatea - proprietatea substanţei chimice de a cauza prejudicii omului şi
mediului.Toxicitatea acută se constituie mai mult ca reper (datorită lipsei de cunoştinţe
exacte).Au acţiune nocivă atât asupra omului cât şi asupra animalelor, conducând la
dezechilibre ale sistemului imunitar, endocrine, de reproducere.Au efecte cancerigene şi
genotoxice.
Volatilitatea – proprietatea compuşilor chimici de a se vaporiza în aer.Substanţele care
volatilizează la presiuni mai mici de 1000 Pascali sunt cele mai importante.POP-urile sunt
substanţe chimice semivolatile.După eliberarea lor în mediu, străbat mai multe cicluri de
evaporare,transport prin aer şi condensare.Aşa numitul efect “în salturi” permite POP-urilor să
străbată rapid distanţe mari.
Expunerea – supunerea sub acţiunea POP-urilor, pe diverse căi.
 Presiunea de vapori - sunt substanţe semivolatile predispuse să treacă din fază de
vapori în fază de condens (aerosoli) şi invers, ceea ce favorizează transportul lor pe distanţe
lungi.
Bioaccesibilitatea - având la bază datele din teren sau expertizele în domeniu,a fost
propusă drept criteriu pentru identificarea POP-urilor.

SURSE DE EMISIE ALE POLUANŢILOR ORGANICI PERSISTENŢI

Punctiforme – din activităţi industriale şi neindustriale:
Procese de fabricare:
- producerea de chimicale clorurate
- obţinerea clorului cu electrozi de grafit
- fabricarea hârtiei
- producerea fontei (emisii de hidrocarburi aromatice policiclice-PAH)
- producţia de oţeluri în cuptoare electrice

Procese industriale sau folosirea produselor:

- aplicarea pesticidelor/ierbicidelor
- folosirea echipamentelor şi a transformatoarelor electrice
- folosirea şi aplicarea solvenţilor, vopselelor,etc.

Procese termice:
- cuptoare de ciment
- incinerarea deşeurilor umane,industriale
- procese carbo-chimice
- combustia deşeurilor din lemn
- incinerarea tehnologică a deşeurilor periculoase şi a nămolului
- incinerarea deşeurilor spitaliceşti
- combustia gazelor/biogazului rezultat de la rampele de gunoi
- producţia continuă sau discontinuă de asfalt în mixere tip cuptor şi în
tambur rotativ (emisii de benzo-α-antren, crisen, benzo-β-fluorantren,benzo- α-piren)

Procese de reciclare a :
- metalelor
- hârtiei
- solvenţilor
- uleiurilor uzate
- materialelor plastice
 Eliminarea şi stocarea :
- rampelor de gunoi şi levigatului aferent
- în mări şi oceane
- transformatorilor uzaţi
- lemnului tratat (emisii de creozot)
De suprafaţă - din activităţi agricole cum ar fi arderea miriştilor sau aplicarea produselor
fitosanitare.
De linie - din transporturi în afara drumurilor publice (drumuri interne în fabrici,agricultură).
Emisiile în atmosferă ale POP-urilor utilizate în sectorul agricol provin din surse staţionare
(aplicarea pesticidelor pe teren şi ardere) sau din surse mobile (tractoare şi alte mijloace de
transport).

REPREZENTANTI

DICLORO-DIFENIL-TRICLORETAN (DDT)
Nr. CAS: 50-29-3
Formulă moleculară: C14H9Cl5
Denumire chimică CAS: 1,1’-(2,2,2 -tricloroetilidenă)bis(4-clorbenzen)
Aspect : cristale sau pudră albă, cu miros slab, insolubil în apă, solubil în solvenţi organici; PA =
162-171°C; MM = 354,49.

Sinonime şi denumiri comerciale (listă parţială): Agritan, Anofex, Arkotine, Azotox, Bosan Supra,
Bovidermol, Chlorophenothan, Chloropenothane, Clorophenotoxum, Citox, Clofenotane,
Dedelo, Deoval, Detox, Detoxan, Dibovan, Dicophane, Didigam, Didimac, Dodat, Dykol,
Estonate, Genitox, Gesafid, Gesapon, Gesarex, Gesarol, Gueasopon, Gyron, Havero-extra,
Ivotan, Ixodex, Kopsol, Mutoxin, Neocid, Parachlorocidum, Pentachlorin, Pentech,
Rudseam,Santobane, Zeidane, Zerdane.

DDT este un pesticid folosit extensiv în culturile agricole (se utlizează mult la culturile de
bumbac) şi controlul unor boli transmise prin insecte ca vectori (ţânţari, purici, păduchi). A fost
interzis sau sever restricţionat în numeroase ţări.

ALDRIN

Nr. CAS: 309-00-2

Formulă moleculară: C12H8Cl6

Denumire chimica CAS: 1,2,3,4,10,10-Hexacloro-1,4,4a,5,8,8a-hexahidro-1,4:5,8-
dimetanonaftalenă.

Aspect: cristale albe inodore în stare pură, produsul de calitate tehnică este de culoare roşcată
către brun închis şi are un miros chimic slab; insolubil în apă, solubil in majoritatea solvenţilor
organici, neinflamabil, MM=364,93.

Sinonime şi denumiri comerciale (listă parţială): Aldrec, Aldrex, Aldrex 30, Aldrite, Aldrosol,
Altox, Copound 118, Drinox,Octalene, Seedrin.

Aldrinul este un pesticid aplicat solurilor, contra termitelor, lăcustelor şi altor insecte
dăunătoare, a viermilor care atacă rădăcinile cerealelor. Folosirea aldrinului a fost interzisă sau
sever restrânsă în multe ţări.

DIELDRIN

Nr. CAS: 60-57-1

Formulă moleculară: C12H8Cl6O

Denumire chimică CAS: 3,4,5,6,9,9-Hexacloro-1a,2,2a,3,6,6a,7,7a-octahidro-2,7:3,6-

dimetanonaft [2,3-b]oxirenă.

Aspect: cristale albe sau lamelar slab roşcate, incolore sau cu miros chimic slab, solid sub formă
de fulgi strălucitori, insolubil în apă, metanol, hidrocarburi alifatice, solubil în acetonă şi benzen;
neinflamabil, MM = 380,91.

Sinonime şi denumiri comerciale (listă parţială): Alvit, Dieldrit, Illoxol, Panoram D -31, Quintox.

Dieldrinul este un pesticid folosit în principal împotriva termitelor, dăunătorilor plantelor

textile, insectelor vectoare de maladii şi celor care trăiesc în solurile utilizate în agricultură.

ENDRIN
Nr.CAS: 72-20-8

Formula moleculară: C12H8Cl60

Denumire chimica CAS: 3,4,5,6,9,9,-Hexachloro-1a,2,2a,3,6,6a,7,7a-octahidro-2,7:3,6-

dimetanonaft[2,3-b]oxirenă.

Aspect: pulbere cristalină albă, insolubil în apă, solubil în cetone, esteri şi hidrocarburi
aromatice; neinflamabil; MM = 380,92.
Sinonime şi nume comerciale (listă parţială): Compound 269, Endrex, Hexadrin, Isodrin Epoxide,
Mendrin, Nendrin

Endrinul este un insecticid foliar utilizat în principal la plantele din cultura mare (cereale,
bumbac). Acesta a fost de asemenea utilizat în lupta contra rozătoarelor (rodenticid). Endrinul a
fost intezis în numeroase ţări.

CLORDAN
Nr. CAS: 57-74-9
Formulă moleculară: C10H6Cl8
Denumire chimică CAS: 1,2,4,5,6,7,8,8-Octacloro-2,3,3a,4,7,7a-hexahidro-4,7,-metano-1H-
indenă.

Aspect: lichid vâscos incolor până la brun gălbui, sau de culoarea ambrei, miros înţepător
asemănător cu cel al clorului, insolubil în apă, miscibil cu solvenţi alifatici sau hidrocarburi
aromatice; PA = 90°C; MM = 409,80.

Sinonime şi denumiri comerciale (listă parţială): Aspon, Chlordane, Belt, Chloriandine, Chlorkil,
Corodan, Cortilan-neu, Dowchlor, HCS 3260, Kypchlor, M 140, Niran, Octachlor, Octaterr,
Ortho-Klor, Synklor, Tatchlor 4, Topichlor, Toxichlor, Veliscol-1068.

Clordanul este un insecticid cu spectru larg, utilizat la culturile agricole în special la legume
(cartofi), cereale (porumb), plante tehnice (sfeclă de zahăr, oleaginoase, bumbac), pomi
fructiferi (nuci etc). Acesta a fost folosit pe scară largă împotriva termitelor. Clordanul este
interzis în numeroase ţări.

HEPTACLOR

Nr. CAS: 76-44-8

Formula moleculară: C10H5Cl7
Denumire chimică CAS: 4,7- Metano-1 H indenă, 1,4,5,6,7,8,8-heptacloro-3a,4,7,7a-tetrahidro-
sau 4,7-Metanoindenă-, 1,4,5,6,7,8,8- heptacloro-3a,4,7,7a-tetrahidro-
Aspect: cristale de culoare albă; în stare tehnică se prezintă moale ca ceara, insolubil în apă,
solubil în solvenţi organici; combustibil; MM = 373,35; T 1/2 = 0,91 – 3,2 ani (sol).

Sinonime şi nume comerciale (listă parţială):Heptachlor, Aahepta, Agroceres, Baskalor, Drinox,

Drinox H-34, Heptachlorane, Heptagran, Heptagranox, Heptamak, Heptamul, Heptasol, Heptox,
Soleptax, Rhodiachlor, Veliscol 104,Veliscol Heptachlor.
Heptaclorul este un insecticid de ingestie şi contact utilizat în principal contra insectelor
(termite, lăcuste, ţânţari etc), care afectează culturile de bumbac şi combate malaria.
Heptaclorul a fost interzis în numeroase ţări.
MIREX

Nr. CAS: 2385-85-5

Formula moleculară: C10Cl12

Denumire chimică CAS: 1,3,4-Meteno-1H-ciclobuta [cd] pentalenă, 1,1a,2,2,3,3a,4,5,5a,5b,6,-

dodecacloroocta-hidro- sau 1,3,4-meteno-2H-ciclobuta[cd]pentalenă.

Aspect: cristale sau pulbere de culoare albă, insolubil în apă, neinflamabil; MM = 545,50.

Sinonime şi nume comerciale (listă parţială): Dechlorane, Ferriamicide, GC 1283.

Mirexul este un insecticid de ingestie utilizat în principal împotriva furnicilor, termitelor şi

viespilor. A fost folosit drept produs ignifug în plastice, cauciuc, hârtie pictată şi materiale
electrice.

TOXAFEN

Nr CAS: 8001-35-2

Formula moleculară: C10H10Cl8

Denumire chimică CAS: Toxafen

Aspect: solid de culoare galbenă sau de culoarea ambrei, insolubil în apă, solubil în solvenţi
organici, posibil să fie combustibil; MM = 413,80.

Sinonime şi nume comerciale (listă parţială): Alltex, Alltox, Attac 4-2, Attac 4-4, Attac 6, Attac 6-
3, Attac 8, Camphechlor, Camphochlor, Camphoclor, Chemphene M5055, chlorinated
camphene, Chloro-camphene, Clor chem T-590, Compound 3956, Huilex, Kamfochlor, Melipax,
Motox, Octachlorocamphene, Penphene, Phenacide, Phenatox, Phenphane,
Polychlorocamphene, Strobane-T, Strobane T-90, Texadust, Toxakil, Toxon 63, Toxyphen,
Vertac 90%.

Toxafenul este un insecticid de contact care a fost utilizat mai ales asupra bumbacului,
cerealelor, pomilor fructiferi şi legumelor. Acesta a fost folosit totodată pentru a lupta
împotriva acarienilor inclusiv a căpuşelor la vite. Toxafenul nu este un singur compus ci un
amestec de 177 substanţe chimice.A fost interzis în numeroase ţări.

HEXACLOROBENZEN (HCB)

Nr.CAS: 118-74-1

Formula moleculară: C6Cl6

Denumire chimică CAS: hexaclorobenzen.

Aspect: solid cristalin-ace de culoare albă, insolubil în apă, solubil în benzen, cloroform şi
eter;PA = 250°C; MM = 284,78.

Sinonime şi nume comerciale (listă parţială): Hexachlorobenzene, Amaticin, Anticarie, Bunt-

cure, Bunt-no-more, Co-op hexa, Granox, No bunt, Sanocide, Smut-go, Sniecotox.

HCB este un fungicid, care a fost introdus prima dată în 1945 la tratarea seminţelor de cereale
împotriva mălurei. HCB este un produs secundar rezultat din fabricarea produselor chimice
industriale (tetraclorura de carbon, percloroetilenă, tricloroetilenă şi pentaclorura de benzen),
fiind prezent totodată ca impuritate şi în alte pesticide.

BIFENILIPOLICLORURATI (PCB)

Nr CAS: 1336-36-3
Formulă chimică: C12H(10-n)Cln

Denumire chimică CAS: bifenilipolicloruraţi sau PCBs

Aspect: lichide uleioase (clorizate mai puţin) până la răşini de culoare neagră (intens clorizate).
Amestecurile comerciale se prezintă ca lichide uleioase de culoare maron. Au stabilitate redusă
în apă şi în general sunt solubili în solvenţi organici şi în uleiuri. Se consideră aproape
inflamabili; PA = 195°C; MM = 188,5 – 499.

Sinonime şi denumiri comerciale (listă parţială):Aroclor, Pyranol, Pyroclor, Phenochlor,

Pyralene, Clophen, Elaol, Kanechlor, Santotherm, Fenchlor, Apirolio, Sovol.

PCB sunt hidrocarburi clorurate folosite intens încă din 1930 în industrie (transformatori,
condensatori, aditivi în vopsele, la hârtiile autocopiante, plastice). Din 1985 au fost interzise la
marketing şi folosire în Uniunea Europeană.

DIOXINE ŞI FURANI
Dioxinele (dibenzo p-Dioxin policlorurate – PCDD) şi furanii (dibenzofurani policloruraţi – PCDF)
sunt prin esenţă “produse secundare obţinute neintenţionat” în urma reacţiilor chimice şi a
proceselor de combustie.Dioxinile au 75 de izomeri din care 7 sunt cei mai importanţi, iar
furanii 135 de izomeri cu toxicitate variabilă.

ALTE TIPURI IMPORTANTE DE POP-URI

PENTACLOROFENOL

Formulă chimică: C6HCl5O

Aspect: Solid de culoare albă sau alb-murdară, în funcţie de puritate, insolubil în apă, solubil în
alcool, eter şi benzen; se livrează de regulă în soluţie de solvent organic 5%; MM = 266,35.

CLORDECON

Formulă chimică: C10 Cl10O / Folosire: insecticid.

Aspect: Solid de culoare albă, usor solubil în apă şi hidrocarburi, solubil în alcooli, cetone şi acid
acetic; posibil inflamabil; MM = 490,68.

ENDOSULFAN

Formulă chimică: C9H 6Cl 6O 3S

Folosire: insecticid (culturi şi păduri).

Aspect: cristale de culoare maron; solubilitate în apă 0,32 mg/l (izomer alfa) şi 0,33 mg/l
(izomer beta); neinflamabil, iar în stare de emulsie PA = 40°C; MM = 406,95; T1/2 = 60 zile (sol);
0,17 - 200 zile (apă); 3,7 - 6,4 h (aer).

PENTACLORONITROBENZEN

Formulă chimică: C6Cl5NO2 /Folosire: fungicid pentru horticultură.

Aspect: Cristale incolore, insolubile în apă, solubile în bisulfura de carbon, benzen şi cloroform;
posibil inflamabil; MM = 295,36 ; T1/2 > 2 zile.

LINDAN

Formulă chimică: C6H6Cl6

Folosire: insecticid din categoria HCH.

Aspect: Solid amorf de culoare maronie sau gri, solubil în apă: 7 mg/l, neinflamabil; MM =
290,85; T1/2= 4,6 - 15 zile.

CREOSOT

Formulă chimică: amestec de PAH.

Aspect: Lichid uleios de culoare gălbuie până la albastru închis-maroniu, insolubil în apă, solubil
în acetonă, toluen şi benzen; PA = 74°C.

HEXABROMOBIFENOL

Formulă chimică: C12H4Br6

Aspect: Lichid uleios de culoare gălbuie până la albastru închis-maroniu, insolubil în apă, solubil
în acetonă, toluen şi benzen; PA = 74°C.

PARAFINE CLORURATE (lanţ scurt)

Formulă chimică: de la C10 la C13

Folosire: metalurgie, retardant de flacără în industria pielăriei, textilelor, vopsele.

Aspect: Lichid uleios, vâscos de culoare galbenă -chihlimbar, insolubil în apă, solubil în alcool,
miscibil cu benzenul, clorofenolul, eterul şi tetraclorura de carbon. Inflamabil. T1/2 = 0,85 – 7,2
zile.

INTERACŢIA POP-URILOR CU MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

În cantităţi reduse,POP-urile nu influenţează calitatea apei în sensul că nu produc

modificări ale aspectului ei, însă prezenţa în cantităţi mari determină un miros specific,
caracteristic.Prin procese de migrare POP-urile ajung odată cu apa de ploaie în pânzele freatice.
Aerul din jurul fabricilor de incinerare a deşeurilor şi din zonele în care se utilizează
pesticidele, conţine substanţe cloroorganice persistente şi se caracterizează printr-un miros
puternic iritativ, provocând chiar dureri de cap.
Se consideră că pesticidele nu influenţează semnificativ proprietăţile solului .În schimb,
în lanţul trofic, concentraţia acestora creşte.Poluarea accidentală cu cantităţi mari de pesticide
poate influenţa structura solului: devine nisipos, se observă prezenţa unor cristale
brune,albastre,verzi, în funcţie de natura poluantului.
Ierbicidele, defolianţii şi alte substanţe utilizate în agricultură au un impact negativ
asupra regnului vegetal,prin distrugerea florei sălbatice.Plantele cultivate adsorb şi reţin vreme
îndelungată compuşii chimici toxici în ţesuturile lor.Fitoplanctonul acumulează pesticidele din
apă, influenţând negativ procesele de fotosinteză şi productivitatea sistemelor biologice
acvatice.

EFECTE NOCIVE ALE POP-URILOR ASUPRA OMULUI ŞI MEDIULUI ÎNCONJURĂTOR

DDT
Efecte asupra sănătăţii omului

- Efectele acute pe termen scurt ale DDT-ului asupra oamenilor sunt limitate, dar expunerile pe
termen lung au fost asociate cu boli cronice şi cu risc de cancer la sân.

- Expunerea la DDT poate apare prin consumul anumitor alimente; acesta a fost detectat
pretutindeni în hrană (ouă, carne etc), inclusiv în laptele sugarilor.

Efecte asupra mediului înconjurător

- DDT-ul este semivolatil, insolubil în apă, solubil în solvenţi organici, având o stabilitate ridicată.
De aceea DDT-ul, reziduurile şi metaboliţii sunt transportaţi pe distanţe lungi putând fi găsiţi
oriunde, chiar şi în Arctica.

- Persitenţa şi stabilitatea sa, ca şi a compuşilor înrudiţi, este decelată în sol până la 50% după
10-15 ani de la aplicare.

- DDT-ul are un efect nefast mai ales asupra păsărilor sălbatice (răpitori) prin subţierea cochiliei
ouălelor.

S-a constatat că DDT-ul este toxic pentru peşti.

ALDRIN SI DIELDRIN

Efecte asupra sănătăţii omului

Aldrinul şi dieldrinul sunt substanţe foarte toxice, periculoase pentru om.

Determinarea dieldrinului în sânge oferă informaţii specifice privitoare la expunerea la aldrin /

dieldrin.

La oameni adulţi doza letală este estimată la 5g, echivalând la 83mg/kg greutate corporală.
Expunerea la aldrin poate apare prin consumul anumitor produse zilnic cum ar fi lactatele şi
carnea.

Simptomele intoxicaţiei cu aldrin/dieldrin includ: dureri de cap, greţuri, vome, contracţii

musculare, spasme şi convulsii.

Aldrinul se concentrează în organisme în principal sub forma derivaţilor săi, iar expunerea
profesională la aldrin, dieldrin şi endrin este asociată cu creşterea importantă a cazurilor de
cancer al ficatului şi vezicii biliare, influenţând negativ şi graviditatea. Aldrinul are efect letal
asupra oamenilor, păsărilor şi peştilor. Reziduuri ale dieldrinului au fost detectate inclusiv în
laptele sugarilor.

Efecte asupra mediului înconjurător

Aldrinul folosit ca insecticid reprezintă o sursă majoră de dieldrin (până la 97%) în mediul
înconjurător.

Aldrinul şi dieldrinul sunt rapid absorbiţi în sol, în special în soluri cu conţinut mare de materie
organică, aceşti compuşi pătrund prin crăpăturile solului contaminând astfel apa
freatică.Dieldrinul, ca principal produs de transformare rapidă a aldrinului, are concentraţii în
mediu mai ridicate decât în cazul utilizării sale ca atare.

Proprietăţile chimice ale dieldrinului - slaba solubilitate în apă, stabilitatea ridicată şi

semivolatilitatea - îi favorizează transportul pe distanţe lungi, astfel că fost detectat în mediul şi
organismele Arcticei. Transportul ambilor compuşi se realizează prin eroziunea solului şi
transportul sedimentelor; rezistând eficient la levigarea în apele subterane.

Folosirea aldrinului şi a dieldrinului în agricultură duce la existenţa unor reziduuri, care pot
persista o perioadă foarte îndelungată; timpul de înjumătăţire fiind de 4 - 7 ani.Plantele nu sunt
afectate de aldrin decât prin doze foarte ridicate.

Efecte similare cu cele asupra omului apar şi asupra vieţii sălbatice, astfel, reziduuri de aldrin şi
dieldrin au fost detectate în: păsări moarte, ouă, animale necrofage, prădători, peşti, broaşte,
nevertebrate şi sol. Insectele acvatice sunt grupa cea mai sensibilă dintre nevertebrate la
acţiunea Dieldrinului.

Aldrinul şi dieldrinul pătrund în atmosferă prin evapotranspiraţia rezultată din tratarea

culturilor şi solului sau în mod direct în timpul aplicării acestui pesticid.
CLORDAN

Efecte asupra sănătăţii omului

Clordanul este o substanţă foarte toxică, periculoasă pentru om.Expunerea la clordan poate
apare prin consumul anumitor alimente.La adulţi doza letală este estimată la 25-50 mg/kg
greutate corporală.

Efecte asupra mediului înconjurător

Clordanul este stabil la lumină.Este absorbit în sol, însă migrarea prin sol sau contaminarea apei
freatice este nesemnificativă.Este persistent în sol şi sedimente în special sub forma izomerilor
alfa şi gamma. Perioada lui de înjumătăţire este de 1 an.Are efecte letale specifice asupra
peştilor şi păsărilor. Toxicitatea ridicată a clordanului faţă de viermii subterani este un indicator
de risc asupra mediului.

HEPTACLOR

Efecte asupra sănătăţii omului

Heptaclorul este o substanţă toxică, periculoasă pentru om.Heptaclorul este absorbit prin
ingestie şi contact dermic, se regăseşte în principal în ţesuturile adipoase.Laptele mamar poate
fi o cale majoră de eliminare a reziduurilor de Heptaclor.Substanţa a fost clasificată ca un posibil
cancerigen afectând sistemul imunitar.

Efecte asupra mediului înconjurător

Heptaclorul este persistent şi relativ imobil în sol, de unde poate dispare prin evaporare lentă şi
prin oxidare în heptaclor epoxid (un produs de degradare mai persistent). Acesta se
răspândeşte odată cu particulele de praf şi curenţii de aer.Heptaclorul este puţin solubil în apă,
solubil în solvenţi organici, destul de volatil pentru a se distribui în atmosferă, se fixează rapid în
sedimentele acvatice şi este bioconcentrat în grăsimile organismelor vii.Perioada de
înjumătăţire a heptaclorului în solurile zonei temperate poate atinge 2 ani.Este toxic pentru
mediul acvatic, iar toxicitatea sa variază în funcţie de specie.Proprietăţile chimice ale substanţei
- slabă solubilitate în apă, stabilitate ridicată, semivolatilitate - îi favorizează transportul pe
distanţe lungi, fiind detectată în aerul, apa şi organismele din Arctica.Heptaclorul se
bioacumulează şi bioamplifică în organismele acvatice.Se consideră a fi responsabil pentru
declinul multor populaţii de păsări sălbatice (gâsca canadiană etc), substanţa fiind indicată ca
periculoasă pentru viaţa sălbatică.
MIREX

Efecte asupra sănătăţii omului

Nu a fost raportată nici o maladie directă a organismului uman expus la mirex. Acţiunea sa
dăunătoare poate surveni prin intermediul consumului de carne, fiind considerat un potenţial
agent cancerigen.

Efecte asupra mediului înconjurător

Substanţa este foarte rezistentă la degradare, puţin solubilă în apă, intră în compoziţia
sedimentelor acvatice, se bioacumulează şi bioamplifică.Toxic pentru peşti, crustacei, afectând
totodată şi speciile vegetale prin reducerea germinării. Contaminarea plantelor are loc ca efect
al absorbţiei emisiilor atmosferice, ce se volatilizează pornind de la suprafaţa solului.Mirexul
este considerat a fi unul din cele mai stabile şi persistente pesticide, cu perioade de
înjumătăţire de peste 10 ani.

TOXAFEN

Efecte asupra sănătăţii omului

Otrăvirea acută cu toxafen poate apare prin inhalarea indelungată a substanţei.Printre efectele
sale dăunătoare se numără creşterea în greutate a ficatului şi rinichilor, modificări ale
ţesuturilor acestora ca şi a tiroidei.

Efecte asupra mediului înconjurător

Substanţa este foarte puţin solubilă în apă, perioada sa de înjumătăţire în sol poate atinge
intervalul dintre 100 de zile şi 12 ani, în funcţie de tipul de sol şi climat.Toxafenul este
bioconcentrat de organismele acvatice şi transportat cu uşurintă în atmosferă.Toxafenul este
netoxic pentru plante; efectele toxice au fost observate la concentraţii mai ridicate decât doza
recomandată. Este foarte toxic pentru peşti afectându-le şi icrele.

HEXACLOROBENZEN (HCB)

Efecte asupra sănătăţii omului

HCB este o substanţă toxică, periculoasă pentru om.La adulţi doza letală este estimată la 0,13
mg/kg greutate corporală.HCB poate fi dăunător prin inhalare sau îngurgitare.Oamenii care au
ingerat seminţe tratate, suferă de următoarele simptome: leziuni cutanate fotosensibile,
hiperpigmentare, colici, slăbiciune severă, debilitate, dermatoze, efectele nocive apar asupra
reproducerii şi a aparatului genital. Substanţa trece prin placentă de la mamă la făt şi apare în
laptele matern. Mortalitatea sugarilor poate ajunge la 95%. HCB a fost găsit în orice tip de
hrană.

Efecte asupra mediului înconjurător

HCB este foarte răspândit în mediu datorită mobilităţii (poate fi transportat în atmosferă pe
distanţe lungi) şi stabilităţii sale chimice; astfel că a fost detectat în aerul, apa, sedimentele,
solul şi organismele din toată lumea.HCB este o substanţă bioacumulativă.Prezintă o toxicitate
mare faţă de organismele acvatice.HCB este foarte persistent, perioada de înjumătăţire în sol
este estimată între 3-22 ani, timp suficient pentru a fi bioconcentrat în organisme.

BIFENILIPOLICLORURATI (PCB)
Efecte asupra sănătăţii omului

Dintre cele 209 tipuri de PCB, 13 dintre aceştia au o toxicitate similară Dioxinei.Efectele
expunerii vizează: ficatul, pielea, sistemul imunitar, aparatul genital, tubul digestiv, glanda
tiroidă, tulburările de comportament, atrofia timusului şi ganglionilor limfatici, afectarea
măduvei osoase şi a mucoasei gastrice.Decesele datorate cancerului (leucemie, tub digestiv,
plămâni) la persoanele implicate în fabricarea condensatorilor electrici au fost semnificativ mai
ridicate.

Efecte asupra mediului înconjurător

Proprietăţile chimice ale PCB - slabă solubilitate în apă, stabilitate ridicată, semivolatilitate - le
favorizează transportul pe distanţe lungi. Transportul atmosferic poate constitui un mecanism
important al distribuţiei acestora în mediu. Acestea au fost detectate în aerul, apa şi
organismele Arcticei. PCB-urile sunt asociate compuşilor organici din sol, sedimentelor şi
ţesuturilor biologice şi sistemelor acvatice. PCB-urile se volatilizează parţial la suprafaţa apelor
datorită hidrofobicităţii lor. Persitenţa în mediu corespunde gradului de clorinare, iar perioada
de înjumătăţire variază de la 10 zile la o jumătate de an. Toxicitatea PCB-urilor este slabă la
animalele de laborator.PCB-urile sunt toxice pentru organismele acvatice, fiind letale la doze
ridicate, în doze mici cauzând avortarea pontelor de icre la peşti. Principala sursă de expunere
a populaţiilor ihtiofage este regimul alimentar. PCB afectează sistemul imunologic şi aparatul de
reproducere al diferitelor mamifere sălbatice (foci, nurci), mai puţin la păsări.

DIOXINE ŞI FURANI
Efecte asupra sănătăţii omului
Există numeroase efecte potenţiale ale dioxinelor şi furanilor. Expunerea oamenilor la dioxine
este asociată cu riscurile apariţiei leziunilor dermice, alterarea funcţiilor ficatului, stări de
oboseală datorate pierderilor în greutate, scăderea imunităţii.Expunerea omului la aceşti
compuşi poate interveni şi prin consumul alimentar (mai mult de 90%). Odată cu frunctele şi
legumele nespălate poate fi ingerarat solul contaminat; inhalarea aerului şi absorbţia la nivelul
dermei sunt surse minore.Existenţa acestor compuşi în laptele matern continuă să fie o
problemă.Expunerea la dioxine şi furani poate surveni în cazul anumitor ocupaţii: producerea
de herbicide, accidentele industriale sau arderea substanţelor chimice, precum şi prin arderea
necontrolată a deşeurilor.Dioxinle şi furanii au fost clasificaţi ca posibili cancerigeni pentru om.

Efecte asupra mediului înconjurător

Dioxinle au o toxicitate mai mare decât PCB-urile, iar prin comparaţie cu acestea din urmă
cantitatea de dioxine şi furani eliberată în mediul înconjurător este mai mare. In mod normal
dioxinle şi furanii sunt amestecuri de 210 compuşi, din care 17 au un grad de toxicitate ridicat.
Unul dintre aceştia cunoscut sub numele de “dioxina Seveso” este considerat cel mai toxic
compus fabricat de om.Dioxinle pătrund în mediu ca rezultat al producţiei pesticidelor şi altor
substanţe clorurate. Furanii sunt de asemenea contaminanţi importanţi. Dioxinle şi furanii sunt
puţini solubili în apă, lipofili, fiind foarte stabili şi persistenţi în mediul înconjurător. Perioada de
injumătăţire a fost detectată în sol după 10 -12 ani de la prima expunere.Proprietăţile chimice
ale dioxinlor şi furanilor (solubilitate slabă în apă, stabilitate ridicată şi semivolatilitate)
favorizează transportul acestora pe distanţe lungi, aceşti compuşi fiind detectaţi în organismele
din Arctica.Dioxinle şi furanii se găsesc în mod particular în sol şi sedimente.Efecte similare ale
dioxinelor şi furanilor au fost observate şi asupra vieţii sălbatice, astfel expunerea animalelor la
dioxine a vizat: reducerea fertilităţii, defecte genetice şi mortalitatea embrionilor.

METODE DE ANALIZĂ A POLUANŢILOR ORGANICI PERSISTENŢI

Analiza poluanţilor organici se poate realiza prin :

metode clasice
 gravimetria
 titrimetria
sau prin metode standardizate
 spectrometria de absorbţie moleculară UV-VIS,IR
 spectrometria de absorbţie atomică (AA)
 spectrometria de masă (SM)
 cromatografia de gaze (CG)
 cromatografia de lichide la presiune înaltă (HPLC)
  cromatografia ionică(IC)

Pentru obţinerea unor rezultate corecte se au în vedere şi următoarele aspecte:

- alegerea locului de prelevare a probelor
- prelevarea probelor
- instrumentele utilizate la prelevarea probelor
- gradul de puritate al aparatelor/ambalajelor destinate păstrării probei
- acurateţea proceselor de pregătire a probelor pentru analiză

EXTRACŢIA ŞI CONCENTRAREA POLUANŢILOR ORGANICI

Procesul de pregatire a probei pentru analiză poate include fie concentrarea componentului ce
urmează a fi măsurat, fie modificarea chimică a acestuia cu scopul de a evidentia proprietăţile
cele mai avantajoase din punct de vedere analitic.Concentrarea se poate realiza prin :
- sorbţia componentului analizat folosind un sorbent solid sau aplicând extracţia cu un
solvent
- reducerea volumului probei prin congelare,cosedimentare,evaporare
O primă etapa în identificarea şi dozarea compuşilor organici o constituie extracţia acestora,
operaţie prin care se izolează cu ajutorul solvenţilor,unul sau mai mulţi componenţi ai unui
amestec, pe baza diferenţei de solubilitate.
Extracţia la rece se realizează la temperatura camerei prin introducerea probei (în prelabil
uscată şi mărunţită) împreună cu solventul adecvat într-un vas cu dop rodat, se agită energic,
apoi soluţia obţinută se filtrează iar supernatantul se supune evaporării la sec, la presiune
scăzută.
Extracţia la cald se realizeaza cu aparatul Soxhlet ; metoda este indicată pentru compuşi ţintă cu
solubilitate limitată în solvent şi care au impurităţi insolubile în acelaşi solvent.Datorită timpilor
mari de extracţie şi a posibilelor degradări ale compuşilor ţintă se foloseşte tehnica de extracţie
Soxhlet cu ultrasunete.
Extracţia accelerată cu solvenţi (ASE) se realizează rapid, la temperatură şi presiune ridicată şi
este utilizată pentru extracţia micropoluanţilor organici din probe solide :sol, sediment, ţesuturi
de plante sau animale.
Avantajele acestei metode sunt:repetabilitatea,reproductibilitatea,folosirea de cantităţi mici de
probă şi solvent,timp redus de extracţie,extracţii multiple.
Extracţia cu ultrasunete prin care se accelerează procesele de extracţie folosind o sursă de
radiaţii.Procesul este rapid şi complet,asigurând efectuarea simultană a probelor multiple şi un
contact eficient cu solventul.Metoda este recomandată pentru extracţia compuşilor organici
nevolatili şi semivolatili din solide (soluri sau deşeuri).
Extracţia cu microunde – microundele sunt folosite ca vectori de energie în condiţiile în care
radiaţia acţionează asupra materialului care poate absorbi o parte din energie şi o transformă în
căldură( prin conducţie ionică sau rotaţia dipolilor).Iradierea secvenţială evită creşterea
temperaturii mediului de extracţie, compuşii polari sunt extraşi în metanol sau amestec
metanol-apă, speciile termolabile sunt recuperate în procente mai mari faţă de alte metode de
extracţie.
Extracţia cu lichide supercritice – foloseşte proprietatea acestor fluide de a se afla în condiţii
normale de temperatură şi presiune deasupra punctului termodinamic critic.Ele pot difuza prin
solide ca şi un gaz şi pot dizolva compuşii chimici ca un lichid.Speciile chimice din materia primă
care sunt solubile în fluidul supercritic pot fi extrase sau precipitate selective pentru a obţine
extracte ultrapure.Cei mai folosiţi solvenţi în extracţiile cu lichide supercritice sunt dioxidul de
carbon şi apa.
Metoda Head-Space- metoda evită interferenţele solvent-compus volatile care pot avea loc în
cazul extracţiei cu solvent.Analiţii volatili şi semivolatili din probele de apă sunt plasaţi într-un
container prevăzut cu un perete închizător ermetic şi cu un spaţiu de aer deasupra probei.După
un interval de timp în care se realizează un echilibru între aer, apă, componente volatile,se
injectează proba în cromatograf.
Metoda SPME (microextracţia în fază solidă) este economică, versatilă, reproductibilă, rapidă şi
nu necesită extracţia cu solvent.Poate fi cuplată cu gaz-cromatografia sau cromatografia de
lichide de înaltă performanţă.
Concentrarea poluanţilor – pentru concentrarea tuturor extractelor în solvent organic se
foloseşte rotaevaporatorul.Dispozitivul asigură o viteză de rotaţie de 20-270 rotaţii/min, baia de
încălzire termostatată cu un maxim de 100oC asigură o acurateţe a temperaturii de ± 10K.
Spectrometria de absorbţie moleculară în UV-VIS – prezintă interes în analiza
cantitativă.Absorbţia moleculară în UV-VIS este datorată unor tranziţii între diferite stări
electronice ale moleculelor,la care se suprapun tranziţii de vibraţie şi de rotaţie, astfel că
spectrele corespunzătoare apar ca benzi largi.În scopul determinărilor analitice cantitative
această metodă poate fi aplicată în varianta directă folosind curbe de etalonare, varianta
indirectă prin titrare spectrometrică sau folosind metode de calcul pentru analiza amestecurilor
absorbante.
Spectrometria de absorbţie moleculară în IR – prezintă interes mai mult în analiza
calitativă.Spectrul de absorbţie în infraroşu se datorează tranziţiilor între stările energetice de
vibraţie (determină poziţia benzii) peste care se suprapun tranziţii între stări energetice de
rotaţie (determină lăţimea benzii).Interpretarea spectrelor IR presupune parcurgerea
urmatorilor paşi:
- se determină mai întâi clasa din care face parte lanţul hidrocarbonat;
- se identifică grupările funcţionale începând de regulă de la numere de undă mari;
 - se studiază tipul de substituţie la substanţele ce conţin inele aromatice,legături
duble sau triple.
Spectrometria de masă – se bazează pe descompunerea substanţei în fragmente încărcate
electric şi separarea acestora sub influenţa câmpului magnetic.Se pot analiza probe gazoase în
care particulele se află în stare neutră din punct de vedere electric,ionizarea lor realizându-se in
sursa de ioni proprie a spectrometrului.Se înregistrează un curent ionic proporţional cu numărul
de ioni sub forma unui spectru, în funcţie de masa ionilor şi de abundenţa lor relativă.Acesta
poate fi transformat într-o imagine fotografică sau într-un curent electric care poate fi
înregistrat.Metoda este folosită la detectarea lindanului.
Gaz-cromatografia cuplată cu spectrometria de masă – gaz-cromatografia este o tehnică de
separare pentru compuşii organici care pot fi volatilizaţi fără descompunere sau rearanjare
chimică până la temperatura de 400 oC şi constă în trecerea a unei faze mobile peste o fază
staţionară.Constituenţii unui amestec sunt separaţi datorită partiţiei diferite între faza mobilă şi
staţionară şi mai ales pe baza timpului de retenţie.Componenţii migrează de-a lungul coloanei
cromatografice cu viteze diferite formând benzi separate în gazul purtător.Când părăsesc
coloana cromatografică, componenţii amestecului sunt detectaţi de către detector iar semnalul
transmis de acesta este înregistrat sub formă de cromatogramă.Combinaţia cu spectrometrul
de masă permite separarea , identificarea şi cuantificarea individuală a fiecărui compus dintr-un
amestec.Metoda permite determinarea fenolilor, a pesticidelor organofosforice , a ierbicidelor
şi chiar a dioxinei din ape potabile,de suprafaţă,subterane,reziduale,apa mării ,aer şi sol.
Cromatografia de lichide de înaltă performanţă (HPLC) – utilizată la analiza compuşilor organici,
organo-metalici,anorganici, compuşilor foarte polari sau labili termic, compuşilor cu masa
moleculară mare(naturali sau sintetici).Se utilizează la determinarea unor insecticide şi a unor
pesticide pe bază de uree, din apele potabile, de suprafaţă,subterane,reziduale,apa mării,sol.
Cromatografia ionică – se bazează pe utilizarea coloanelor cu schimbători de ioni, a materialelor
rezistente la agresivitatea acizilor, bazelor sau sărurilor (soluţiile lor apoase sunt folosite ca
eluenţi).Metoda se aplică pentru analiza amestecurilor de anioni,cationi sau compuşi polari din
ape, soluţii sau fluide biologice dar şi pentru analiza unor poluanţi pentru care celelalte variante
ale cromatografiei de lichide nu sunt eficiente.

MĂSURI ŞI TEHNOLOGII RECOMANDATE PENTRU MANAGEMENTUL

DEŞEURILOR CE CONŢIN PRODUŞI ORGANICI POLUANŢI

 Colectarea şi manipularea:
1. Identificarea deşeurilor
2. Organizarea sistemelor de colectare
3. Autorizarea persoanelor juridice care manipuleaza deşeurile
 Depozitarea:
 1. În instalaţii perfect etanşeizate (bazine de stocare)
2. Pe suprafeţe special amenajate (echipamente în spaţii acoperite)
 Eliminarea şi depozitarea finală:
1. Incineratoare cu cuptoare rotative
2. Incineratoare cu injectoare de combustibil lichid
3. Camere de combustie cu pat circulant
4. Camere de combustie cu pat fluidizat
5. Sisteme cu radiaţii infrarosii
6. Tehnologii ce includ topirea metalelor
7. Cuptoare cu plasmă
8. Cuptoare cu ciment
9. Cuptoare cu var
10. Cuptoare uşoare

 Inventarierea deşeurilor conform legislaţiei în vigoare

LEGISLAŢIA NAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL POLUANŢILOR ORGANICI PERSISTENŢI

Nivelul alarmant de creştere al poluării mediului a făcut ca statele să adopte măsuri pentru
combaterea acesteia .S-au realizat acţiuni atât pe plan naţional cât şi comunitar.Politica de
mediu a comunităţilor se bazează pe următoarele principii : precauţie, prevenire, îndepărtarea
sursei de poluare şi “cel care poluează, plăteşte“, pentru care s-au emis legi şi reglementări.

Legea protecţiei mediului nr.137/1995 republicată (M. Of. nr.70 din 17 februarie 2000)

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.91/2002 pentru amendarea Legii protecţiei mediului

nr.137/1995 republicată (M. Of. 465 din 28 iunie 2002 )

Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2000 privind regimul
deşeurilor (M. Of. 411 din 25 iulie 2001)

Hotărârea de Guvern nr, 162/2002 privind depozitarea deşeurilor (M. Of. 164 din 7 martie
2002)
Hotărârea de Guvern nr.128/2002 privind incinerarea deşeurilor (M. Of. 160 din 6 martie 2002)
Hotararea de Guvern nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deseurilor si pentru aprobarea
listei cuprinzand deseurile , inclusiv deseurile periculoase (M. Of. 659 din 5 septembrie 2002)
Hotărârea de Guvern nr.173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi
controlul bifenililor policloruraţi (PCB) şi ai altor compuşi similari (M.Of. nr.131 din 28 martie
2000)

ORDIN nr. 279/2002 privind înfiinţarea Secretariatului tehnic pentru gestiunea şi controlul
compuşilor desemnaţi, în cadrul Direcţiei de gestiune a deşeurilor şi substanţelor chimice
periculoase (M.Of nr. 459 din 27 iunie 2002)
Legea nr.451/2001( M. Of. 416 din 26 iunie 2001) pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă
nr.200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase.

Hotărârea de Guvern 490/2002 (M.Of. 356/28 mai 2002) pentru aprobarea Normelor
metodologice de aplicare a OUG 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea
substanţelor şi preparatelor chimice periculoase.

Legea apelor nr.107/1996 (M. Of.nr.244/10 august 1996)

Hotarirea Guvernului 118/2002 (M.Of. 132 din 20-feb-2002) privind aprobarea Programului de
acţiune pentru reducerea poluării mediului acvatic şi a apelor subterane, cauzată de evacuarea
unor substanţe periculoase.

Hotărâre de Guvern nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de
descărcare în mediul acvatic a apelor uzate (M.Of. nr. 187 din data:03/20/2002).

Legea nr. 655/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 243/2000 privind protecţia
atmosferei (M. Of. 773/04.12.2001).

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul

integrat al poluării (MO 223//03.04.2002).

Legea nr.6/1991 pentru aderarea României la Convenţia de la Basel privind controlul;

transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora (M.Of nr.18 din
26 ianuarie 1991).

Lege nr. 265/2002 pentru acceptarea amendamentelor la Convenţia de la Basel (1989) privind
controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora (M.Of.
nr. 352 din data: 05/27/2002).

Legea nr.8/1991 pentru aderarea României la Convenţia asupra poluării atmosferice

transfrontiere pe distanţe lungi (M.Of nr.18 din 26 ianuarie 1991).
Legea nr.98/1992 pentru ratificarea Convenţiei privind protecţia Mării Negre împotriva poluării
(M.Of. nr.242 din 24 septembrie 1992).

Legea nr.14/1995 pentru ratificarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea
durabilă a fluviului Dunărea.

Legea nr.30/1995 pentru ratificarea Convenţiei privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă
transfrontiere şi a lacurilor internaţionale (M.Of.nr.81 din 3 mai 1995).

LEGISLAŢIA INTERNAŢIONALĂ ÎN DOMENIUL POLUANŢILOR ORGANICI

PERSISTENŢI

Directiva Consiliului nr. 76/464/EEC privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase
deversate în mediul acvatic al Comunităţii (şi cele 7 Directive ”fiice”)

Dintre care:

Directiva Consiliului nr. 86/280/EEC - Cerinţe specifice pentru substanţele din Lista I:
Tetraclorura de carbon, DDT, Pentaclorofenol).

Directiva Consiliului nr. 88/347. Cerinţe specifice pentru substanţele din Lista I: Aldrina,
Dieldrina, Endrina, izodrina, hexaclorobenzen, hexaclorobutadiena, cloroform.

Directiva Consiliului nr. 91/271/EEC privind epurarea apelor uzate orăşeneşti.

Directiva Consiliului nr 96/62/EEC privind evaluarea şi managementul calităţii aerului.

Directiva Consiliului nr. 96/61/EEC rivind prevenireaşi controlul integrat al poluării (IPPC).

Convenţia de la Stockholm privind poluanţii organici persistenţi.

Convenţia de la Basel privind controlul; transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi

al eliminării acestora.

Convenţie asupra poluării atmosferice transfrontiere pe distanţe lungi.

Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării.

Convenţia privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea.

Protocolul de la Aarhus privind Poluanţii Organici Persistenţi.

Convenţia de la Helsinki privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apă transfrontiere şi a

lacurilor internaţionale.