ASCULTAREA ACTIVĂ - FACTOR ESENȚIAL

ÎN PROCESUL DIDACTIC
Țîganiuc Steliana, masterandă UST, gr. Rezina
Silistraru Nicolae, dr. hab., prof. univ.
Rezumat. Ascultarea este veriga principală a actului de comunicare. Atitudinile adecvate ce trebuie
dezvoltate pentru a-l asculta cu adevărat pe celălalt sunt: să știi să taci, să nu reacționezi imediat, ci
să lași impresia că te gândești la cele spuse, să dai dovadă de empatie etc. Fiind o aptitudine
dobândită, ascultarea include mai mult decât simpla auzire, adică și înțelegerea semnificațiilor din
ceea ce auzim. Succesul unei comunicări didactice depinde în mare măsură de calitățile de
exprimare, dar și de capacitatea de a asculta activ.
Cuvinte-cheie: comunicare didactică, ascultare activă, proces de instruire.
Pentru ca procesul de comunicare să fie unul eficient, trebuie să existe o relație
poate avea loc fără o ascultare activă, dar și eficientă, a celui ce expune un mesaj. de
feed-back, să funcționeze o mișcare a informației în dublu sens. Ascultarea este
veriga principală a actului de comunicare. Cheia dialogului constă în succesiunea
ascultării mesajului, a înțelegerii lui și într-un răspuns adecvat. Montaigne spunea:
‖Cuvântul este pe jumătate al celui care vorbește și pe jumătate al celui care ascultă‖,
deci, responsabilitatea pentru înțelegerea mesajului este distribuită în mod egal între
cei care comunică.
În procesul de predare profesorul îndeplinește, în mod inevitabil, atât rolul de
vorbitor, cât și cel de ascultător. Putem deduce cu aproximație timpul maxim utilizat
de profesor în timpul unei lecții (luăm ca reper lecția de tip prelegere) pentru a
vorbi/sau a ține o prelegere. Jeff Petty, expert în metode de predare interactivă,
menționează: ‖Perioada de concentrare a unor elevi care ascultă predarea este mai
mică de cinci minute, cea a unor studenți sau elevi în anii mari de liceu este poate de
15-20 de minute. În timpul unei sesiuni de prezentare de 10 minute, orice elev va
‖visa‖ cel puțin o dată, poate chiar într-un moment crucial al explicației‖ [4, p.156-
157] . Deci, este evident că profesorul mai mult ascultă, decât vorbește.
Aparent un proces simplu, a-i asculta pe ceilalți se dovedește de nenumărate ori
a fi un lucru deosebit de dificil. Există și factori care ne împiedică să ascultăm activ,
precum [2] :
 Percepția fiecărei persoane este unică. Iată de ce mesajul primit de receptor nu
este aproape niciodată identic cu cel pe care emițătorul vrea să-l transmită.
 Oamenii gândesc mult mai repede decât vorbesc. O persoană poate spune 100-
175 de cuvinte pe minut și poate asculta active până la 800 de cuvinte pe minut.
Receptorul poate, deci, să se gândească la altceva în timp ce ascultă și să-și deturneze
atenția de la vorbitor și de la subiect.

115
  Subiectul este prea complex pentru ascultător.
 Ascultătorul trage concluzii pripite asupra a ceea ce aude, înainte ca vorbitorul
să-și exprime până la capăt gândurile.
 Ascultătorul se lasă distras de lipsa de talent în comunicare a vorbitorului.
 Ascultătorul nu se află într-o stare de spirit favorabilă ascultării și nu este
interesat de subiect.
 Cei mai mulți oameni adaptează informația în funcție de ceea c ear vrea să
audă. Adesea, ei aleg să nu audă sau chiar resping informația negativă, pentru a nu
nevoiți să se confrunte cu realitatea. Atitudinile-obstacol pe care le adoptăm îl
blochează pe celălalt să se exprime liber: interpretări, evaluări, judecăți de valoare,
ajutor sau sfaturi acordate fără a fi cerute, întrebări prea insistente etc. Să știi să taci,
să nu-ți fie teamă de tăcere, să nu reacționezi imediat, să fii realmente disponibil
pentru celălalt, să dai dovadă de empatie – acestea sunt atitudinile adecvate ce trebuie
adoptate și, mai ales, dezvoltate pentru a-l asculta cu adevărat pe celălalt.
Potrivit unor autori, regulile de aur ale ascultării sunt [6, p. 21]:
- să fim pregătiți pentru a asculta;
- să nu întrerupem;
- să fim interesați și să arătăm acest lucru;
- să fim deschiși;
- să ascultăm cu atenție, urmărind ideile principale;
- să luăm notițe dacă este cazul, cerându-i interlocutorului nostru permisiunea;
- să ascultăm activ, parafrazând, reformulând și clarificând.
Ascultarea este o aptitudine dobândită, care include mai mult decât simpla
auzire, ea se referă nu doar la auzirea sau receptarea mesajului, ‖ci și la deducerea
unei semnificații din ceea ce auziți‖ [1, p. 57]. Sunt uimitoare cercetările realizate de
Ioana Axentii, care, în cadrul unui experiment cu aplicarea chestionarului cu referire
la ascultare, constată că, dintre factorii ce au o mai mare pondere în procesul instruirii
(ascultarea, cititul, vorbitul, scrisul), anume ascultarea are cea mai mare importanță
pentru toți respondenții (profesori, masteranzi, studenți), iar aprecierea cea mai înaltă
au făcut-o studenții și masteranzii, mai mult chiar decât profesorii. Aceste date
vorbesc mai mult decât orice teorie despre importanța ascultării ca tehnică de
comunicare verbal, despre faptul că unele categorii de formatori nu-i conștientizează
valențele și, implicit, nu întreprind demersuri pentru a o îmbunătăți [1, p. 58]. Astfel,
M. Dinu (1997) ajunge la o constatare nu numai surprinzătoare, ci și îngrijorătoare:
‖Ciudat este că tocmai ascultatul, situat, măcar sub raport cantitativ, în fruntea
manifestărilor noastre comunicaționale, nu face obiectul nici unei pedagogii. Dintre

116
persoanele responsabile cu formarea noastră școlară și umană (educatori, părinți,
profesori), nimeni nu se interesează dacă știm să ascultăm și nu încearcă să ne învețe
să o facem. Cauza acestei extrem de obișnuite situații rezidă, firește, în ignorarea
problemelor înseși. Și cum ar fi altfel când prea puțină lume operează distincția dintre
a auzi și a asculta? Cel ce aude nu e decât un receptacul pasiv de semnale sonore, pe
când ascultătorul le traduce și le interpretează, trăgând și un folos personal, în măsura
în care integrează informațiile primite în structura personalității proprii„ [Apud
Axentii I., p. 59-60]. Iar Ralph Nichols spunea: ‖Nevoia cea mai mare a unui om este
necesitatea de a înțelege și de a fi înțeles. Cea mai bună modalitate de a înțelege
oamenii este aceea de a-i asculta. Comunicarea este un proces continuu și nu jocul
de-a rândul meu, rândul tău‖ [8].
Andy Szekely, speaker cu renume, propune un mod simplu, în 5 pași, prin care
să aplicăm ascultatul activ repede și eficient. Acesta se reține mai ușor folosind
acronimul ACTIV, remarcă autorul [7]:
1. Atenția (ascultă cu toată atenția și nu te lăsa distras de alte zgomote sau alți
vorbitori).
2. Curiozitatea (atitudinea de curiozitate temperată, percepută în mod subtil de
către celălalt, pentru că se observă în privire, în mimică și în gesturile pe care le faci).
3. Temporizarea (fă o scurtă pauză înainte de a-i răspunde interlocutorului,
astfel lași impresia că încă te gândești la cele spuse și cauți răspunsul potrivit).
4. Întrebările (pune din când în când întrebări menite să lămurească anumite
detalii și să clarifice părți din afirmațiile celuilalt; în acest mod el înțelege că ești
atent și că îți pasă de ce spune).
5. Vorbitorul (folosește timpul în care vorbești ca să rezumi, să reformulezi sau
să parafrazezi spusele celuilalt și, astfel, vei menține vie comunicarea. Nu intra în
capcana ascultării active numai pentru ai citit undeva că ‖ni s-au dat două urechi să
ascultăm și o singură gură să vorbim‖. La fel de bine, ni s-au dat 4 membre, dar asta
nu înseamnă să dăm din mâini și din picioare de 4 ori mai mult decât vorbim).
Milton Cameron, autor a numeroase cărți din domeniul psihologiei, definește
ascultarea activă drept ‖o căutare, o explorare, în cursul căreia încercăm să înțelegem
trăirea emotivă a persoanei care ne vorbește‖, dar care remarcă: ‖nu întotdeauna este
potrivită‖[5, p. 115]. Autorul distinge 7 tehnici de ascultare activă [5]:
1. Întrebările deschise și închise (se utilizează pentru a obține din partea
interlocutorului o dezvoltare a subiectului).
2. Ecoul (pentru a demonstra că încerci să-l înțelegi, repetând, cu propriul
vocabular, ceea ce simte; se referă la emoții).

117
 3. Reformularea (pentru a reformula în alte cuvinte ceea ce se referă la o situație
sau la un eveniment, pentru a-i demonstra că ai înțeles).
4. Tăcerea (care este de două tipuri: tăcerea goală și tăcerea plină. Cea dintâi dă
impresia că ai rămas singur; creează disconfort. A doua îți dă senzația că
interlocutorul tău reflectează).
5. Specificarea (scopul este ghidarea locutorului în așa fel, încât să-și precizeze
mai mult afirmațiile, scoate în evidență anumite aspecte).
6. Aducerea la realitate (scopul este de a-l readuce pe interlocutor la momentul
prezent, de a-l ajuta să conștientizeze realitatea actuală).
7. Confruntarea (făcând apel la comparația a două elemente menționate de
vorbitor, subliniezi, în așa fel, incoerențele din discurs, cu scopul de a-l face să
reflecteze la ceea ce spune).
Cercetătorul M. Dinu menționează că ascultarea eficientă și profitabilă pentru
interlocutor îndeplinește cinci condiții principale. Ea trebuie să fie: activă, totală,
empatică, receptivă și cu spirit critic [3, p. 36].
Ascultarea activă este o tehnică de conversație prin care îi comunicăm
locutorului semnificația pe care o acordăm mesajului său. Aceasta optimizează
comunicarea și poate fi folosită în trei scopuri [1, p. 62]: de informare; de suport
moral, consiliere, liniștirea celuilalt;de răspuns la atacul verbal, la iritarea celuilalt.
În acest context, merită atenție și conceptele lui L. Șoitu (1997) cu referire la
cauzele neascultării, printre care sunt menționate: surplusul de mesaje pe parcursul
unei zile; preocupările personale; ritmul gândirii, diferit de cel al rostirii,
presupozițiile receptorului că ceea ce spune a mai fost rostit; lipsa antrenamentului
(abilitatea de a asculta poate fi creată numai dacă este exersată). În același timp,
nevoia de respect ori simpatie din partea vorbitorului poate și ea trezi motivații de
ascultare, așa, de exemplu, unii elevi/studenți se așează cât mai în față, ca să fie
văzuți [Apud Axentii I., p. 13].
Câteva direcții de acțiune în scopul eficientizării procesului didactic:
1. Să informăm/formăm elevii cu privire la beneficiile, blocajele și pașii de
realizare a ascultării active în cadrul orelor de Dezvoltare personală.
2. Să dezvoltăm aptitudinea de ascultare activă în cadrul disciplinelor predate în
școală prin evaluare reciprocă și autoevaluare.
3. Să încurajăm cultura ascultării active prin modelul oferit de cadrele didactice.
4. Să planificăm parcursul didactic respectând particularitățile ascultării active.
În concluzie, reiterăm faptul că în instituția de învățământ succesul comunicării
didactice depinde în egală măsură de calitățile de exprimare ale profesorului, dar și de

118
capacitatea elevului de a asculta activ. Iar atunci când formăm vorbitorul cult, să nu
uităm și de cultura ascultării, ca formă a comunicării eficiente. Elevul trebuie să
cunoască și să conștientizeze că există obstacole în a asculta și că ele pot fi înlăturate,
că există tehnici de ascultare (în dependență de scopul ascultării) și acestea pot fi
exersate, că ascultarea activă poate asigura succesul învățării, și acest lucru depinde
de cel care ascultă.

Bibliografie
1. Axentii I. Ascultarea – factor important în desfășurarea procesului de instruire.
În: Buletinul Științific al Universității de Stat ‖B.P. Hașdeu‖ din Cahul, Nr.2
(2), 2015, p. 57-70.
2. Dumitrașcu C. Ascultarea activă – modalitate de optimizare a comunicării. În:
„Didactica Magna‖, Revistă on-line a școlii de aplicație pentru ofițeri ‖Mihai
Viteazul‖, nr. 13.
3. Dinu M. Comunicarea. București: Editura Științifică, 1997.
4. Petty J. Profesorul azi: metode moderne de predare. Trad.: A. Țepelea L. Chira
A. –M. Baciu […], vol. II. București: Atelier Didactic, 2007.
5. Milton C. Arta de a-l asculta pe celălalt. Secretele unei comunicări eficiente.
Trad.: D. Zămosteanu, Iași: Editura ‖Polirom‖, 2006.
6. Zancu S. Știința comunicării. Suport de curs. Inginerie aerospațială, 2010.
7. https://www.andyszekely.ro/asculta-activ/
8. http://www. opr.ro/articole/9-sfaturi-pentru-a-deveni-un-ascultător-mai-bun

119